Imunologie şi imunopatologie

TEMA 2. REZISTENŢA
ANTIINFECŢIOASĂ NESPECIFICĂ A
ORGANISMULUI

Prezintă: Dr., conf.univ. RITA GOLBAN

Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului.
1. Tensiunea oxigenului tisular
oxigenul este protector pentru gazdă în cazul
infecţiilor bacteriene şi virale.
 S-au efectuat experienţe pe şoareci privind
concentraţia concentraţiei de oxigen, prin urmare
şoarecii menţinuţi într-o atmosferă de oxigen 6%
erau rezistenţi faţă de infecţia cu virusul gripal în
comparaţie cu şoarecii crescuţi în condiţii
atmosferice normale.

 2. Flora microbiană autohtonă de

simbioză- are rol important de apărare prin
fenomene de antagonism, care se instalează între
flora autohtonă nepatogenă şi flora alohtonă
patogenă cu care macroorganismul vine în
contact accidental.
 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a
organismului
 Prin urmare activitatea metabolică a
florei normale, poate să împedice
implantarea germenilor patogeni, de ex:
producţia de acid datorită prezenţei
lactobacililor care fac parte din flora
autohtonă a vaginului etc.

 3.Flora mucoaselor are rol mecanic de a

se opune pătrunderii germenilor patogeni în
organism.Există bacterii care pot traversa
pielea şi mucoasele: Brucella, Francisella
tularensis .
 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului.

 4.Pielea, în special stratul cornos, are acţiune

distructivă directă asupra bacteriilor prin aciditatea
sa ( pH de 3-4 ) care este incompatibilă cu
dezvoltarea unor specii microbiene.
 Acest pH se datoreşte secreţiei glandelor
sudoripare şi sebacee, care prin acizii graşi şi acidul
lactic duc la o aciditate, care are un rol fungicid,
bine stabilit.

 Pielea poate fi străbătută de unele bacterii:

leptospire, brucele, francisele etc.
Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului

 5. Acidul clorhidric- secretat de mucoasa

gastrică are rol distructiv asupra multor
bacterii enterice patogene şi reprezintă
drastice arme de apărare nespecifică
împotriva germenilor pătrunşi odată cu
alimentele.
 Acţiunea acidului clorhidric este
puternic bactericidă şi în cazul infecţiilor
toxice alimentare.
Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului.

 6.Reacţia febrilă- constă , că pătrunderea în

organism a bacteriilor este urmată de scăderea
numărului de granulocite, prin urmare are loc
scăderea numărului de granulocite, fiind posibilă
izolarea unui factor patogen granulocitar, eliberat
în urma distrugerii neutrofilelor în rezultatul
conflictului fagocit-bacterie.

 Febra are rol de apărare nespecifică prin

acţiunea asupra circulaţiei periferice şi centrale,
asupra creşterii catabolismului celular şi a
nivelului oxido-reducător în urma eliberării
hormonilor tiroidieni şi steroizi.
 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului
 7.Capcanele anatomice :
 mucoasele, mucusul, cilii vibratili ai mucoaselor căilor
respiratorii şi spălarea lor prin secreţiile umorale a glandelor
exocrine: saliva, lacrimile, mucusul bronhic, vaginal, etc ,
sunt de asemenea factori de rezistenţă nespecifică.

 Mucoasele pot fi penetrate de către unele

microorganisme.
 Astfel mucoasa conjunctivală poate fi străbătută de
Listeria monocytogenes, unele tulpini de E.coli, iar cea
respiratorie de chlamidii, rikettsii, unele virusuri etc.

 Integritatea mucoaselor respiratorii este mult influenţată

de prezenţa CO2, NH3, pulberi iritante, diverse virusuri,
alergene, care le fac uşor vulnerabile la atacul diferitor
microorganisme.
 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului.

 Se clasifică în factori: - umorali

-celulari
 Factorii umorali sunt reprezentati:
 lizozim, alexină( complement), polipeptidele
bazice.
 Factorii celulari sunt reprezentaţi: fagocite.
 1.Lizozimul- este un ferment glucidolitic
(Fleming,1922) prezent în lichidele organice ale
diverselor specii de animale, în special la mamifere
şi păsări.
 Are acţiune de liză a componentelor
mucopeptidice ale peretelui celulei bacteriene si
consecutiv a distrugerii acestuia.
 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului
 Lizozimul este o enzimă cationică, cu acţiune
mucolitică, formată din 129 de aminoacizi, este
produs de catre macrofagi, neutrofile.

 Este prezent în toate ţesuturile şi fluidele

organismului: lacrimi, salivă, secreţie nazală, lapte,
ser, lichid peritoneal, leucocite.

 Nu este prezent în urină, lichid cefalorahidian,

transpiratie, fecale., nu este prezent în laptele de
vacă, ceea ce explică rezistenţa mai scăzută a
copiilor sugari la diferite infecţii, dacă sunt hraniţi
numai cu lapte de vacă.
 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului.
 Lizozimul se găseşte intr-o serie de organe: stomac,
ficat, amigdale, intestin precum si în albuşul de ou.

 Activitatea lizozimului este mai marcată asupra

bacteriilor Gram pozitive saprofite Micrococcus,
Staphylococcus, Bacillus şi mai puţin marcaţî asupra
bacteriilor Gram negative.

 Lizozimul perturbă fenomenele de oxido-reducere

bacteriană şi blochează procesele de creştere si
diviziune, având un efect bacteriostatic.
 Prin acţiunea sa litică, lizozimul protejează
mucoasele nazală, bucală, conjunctivală si corneea,
împotriva bacteriilor. Dintre bacteriile asupra cărora
acţionează mai eficient sunt amintite genurile
Micrococcus, Sarcina, Bacillus, formele R ale
bacteriilor.
 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului .


2. Complementul (alexina) a fost descoperit prin
studiile efectuate de Jules Bordet ( 1895-1898) care a
evedenţiat existenţa în serul normal sau imun a
unor substanţe care, în cuplaj cu anticorpii specifici
pentru o anumită celulă pot determina liza acesteia.

 Substanţele din ser care au acest rol

„ complementar” în citoliza imună au fost denumite
alexină de către Bordet, ulterior Erlich a introdus
termenul de complement.


Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului .

Activarea şi dozarea complimentară.

 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului
 Complementul reprezintă un sistem de factori
serici activat de reacţiile antigen-anticorp.
Complementul este alcătuit din 20 fracţiuni proteice
C1---C20, factorul de iniţiere, properdina, factorul B
si factorul D.

 Complementul este un complex de natură

proteică prezent în serul tuturor vertebratelor,
inclusiv al peştilor.

 Serul de cobai este foarte abundent în

complement

 Serul normal de şoarece are puţin complement si

este defectiv de componenta C5, motiv pentru care
poate fi utilizat în testele de rozetare
Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului

Mecanismul celulelor T în activarea complimentară

 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului .

 Complementul poate fi prezent în proporţii mai reduse şi în

alte umori ca lichidul pleural şi peritoneal. La naştere
organismul conţine aproximativ jumătate din concentraţia
serică în complement la adult. După primele 3 luni de viaţă,
concentraţia serică a complementului atinge nivelele întâlnite
la adultul normal.

 Complementul apare in tumori la scurt timp după naştere

( 5-7 saptamâni la şobolan, 3-4 saptămâni la porc)

 Activarea complementului este declanşată de formarea

complexelor antigen-anticorp (Ag-Ac)

 Activarea complementului se face pe trei cai: clasică,

alternativă şi lecitinică
 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului .

Activarea pe cale clasică se realizează pe o suprafată

macromoleculară si membranară, in urma formării
complexelor Ag-Ac.
Cele 11 componente ale complementului care participa la
calea clasică de activare sunt organizate în 3 unitaţi
funcţionale:
-unitatea de recunoastere;-
-unitatea de activare;
-unitatea de atac a membranei.

 Are loc cuplarea antigenului cu imunoglobulinele si va

avea loc demascarea sediilor de cuplare pentru complement,
situate pe regiunea Fc a moleculei de Ig.
Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului .

Activarea complementului pe cale clasică, alternă şi lecitinică

 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului

 Recunoasterea este declanşată în urma interacţiunii

antigenului cu IgG şi IgM.
 In cursul formării complexului imun, antigenul se
ataşează la nivelul fragmentului Fab din molecula de Ig,
producând modificări de conformaţie în zona oscilantă.

 Activarea complementului pe cale clasică este controlată

de două proteine serice cu rol de reglare

 Calea clasică a complementului este o achiziţie

filogenetică mai recentă fiind legată de imunitatea adaptivă şi
memoria imunologică. Cel mai important reprezintă formarea
complexelor imune.
Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului .

 Activarea complementului pe calea

alternativă reprezintă o achiziţie mai veche.
 Calea alternativâ nu necesită prezenţa
anticorpilor, ci contactul cu diverse elemente
structurale ale peretelui microorganismelor
invadatoare sau cu alte tipuri de substanţe.

 Activarea prin calea alternă constă în

intervenţia altor componenţi proprii acestei căi,
cum ar fi factorul de iniţiere (FI), properdina
(P), factorul B si factorul D.
Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului .

Căile activării complementului

 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului
 Calea alternativă este activată de endotoxinele
bacteriilor Gram negative, de acizii teihoici din peretele
pneumococilor, de poliglucidele de origine fungică, poate
fi activata si de complexele ag-ac, care nu intervin pe cale
clasică.

 Semnificaţia caii alternative constă în faptul că

prin aceasta se realizează activarea complementului prin
produsele bacteriene înainte de formarea
imunoglobulinelor specifice.

 Activarea complementului pe calea clasică şi pe calea

alternativă prezintă diferenţe în ceea ce priveşte factorii de
activare până la formarea C3 convertazei.
Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a organismului.
 Activarea pe calea lecitinică se realizează prin lecitine legate de
structuri polizaharidice prezente pe suprafaţa unor microorganisme.Dintre
lectinele la care s-a demonstrat un astfel de rol reprezinta o proteină serică ce
leagă manoza de la componenţii glucidici din învelişul bacterian sau viral.

 Aceasta cale se realizează independent de anticorpii din calea clasică.

 Funcţiile biologice ale complementului:

 1.intervenţia în apărarea antiinfecţioasă

 2.potenţarea fagocitozei

 3.amplificarea imunostimulării

 4.intervine în şocul anafilactic

 5.eliberarea unor produsi de scindare a componenţilor C3 si C5.

 6.acţiune antivirală bazată pe fixarea componentelor la suprafata

 Factorii pasivi ai rezistenţei nespecifică a
organismului.
 3.Polipeptidele bazice

 Sunt originare din ţesuturile şi din celulele

sanguine lezate prin procese inflamatorii sau
infecţioase prezente în plasma mamiferelor şi au o
acţiune distructivă asupra bacteriilor, asemanător cu
polimixinele, adică dezorganizarea funcţiilor
membranei osmotice ale membranei celulare
bacteriene.
 Polipeptidele bazice au o acţiune inhibitoare
asupra speciilor bacteriene Listeria monocytogenes
si Streptococcus pneumoniae.
 Fagocitoza
 Fagocitoza ( gr. fagein - a îngloba ) reprezintă
fenomenul de captare, înglobare şi neutralizare
sau digestie a unor microorganisme, ca şi a altor
celule moarte, alterate numite generic fagocite.

 Etapele fagocitozei constituie 3 faze:

1. faza de apel sau de apropiere

2. faza de înglobare

3. faza de digestie
 Fagocitoza

Fagocitoza Mycobacterium
 Fagocitoza
 Faza de apropiere se caracterizează prin
chemotactismul pe care le au fagocitele faţă
de orice substanţă heterogenă sau străină
faţă de organism.
 Propriul ţesut poate fi fagocitat dacă el a
fost distrus de un factor fizic, chimic sau
biologic.
 Primele care ajung la focar sunt
microfagele, macrofagele ajung mai târziu
si înglobează bacteriile rămase în focar ,
macrofagele moarte şi resturile celulare.


 Fagocitoza

Mecanismul fagocitozei
 Fagocitoza

Etapele fagocitozei
 Fagocitoza
 Faza de înglobare a materiei fagocitabile
constă în adeziunea substanţei heterogene la
membrana fagocitului, care emite pseudopode
prin care are loc înglobarea acesteea în citoplasmă
prin retractarea pseudopodului într-o vacuolă
numită fagosom.

 Faza de digestie sau de distrugere a materiei

înglobate, prin intermediul unor fermenţi
proteolitici prezenţi în fagolizomul din citoplasma
celulelor fagocitante.
 Bacteriile înglobate suferă în 7-10 min
modificări importante în ceea ce priveşte forma si
afinităţile tinctoriale, devin globuloase, le scade
afinitatea pentru coloranţii bazici etc.
 Fagocitoza

Înglobarea bacteriilor
 Fagocitoza
 Fagocitoza are loc înainte de apariţia anticorpilor în
organism şi este eficientă asupra bacteriilor cu virulentă
redusă. Unele bacterii ca M.tuberculosis, Brucella,
Salmonella, Listeria deşi sunt înglobate, ele nu pot fi
distruse, datorita unor structuri parietale specifice acestor
specii.

 Fagocitoza poate fi inhibată de factori fizici ( frig) sau de

substanţe leucotoxice cum ar fi chinina, cortizonul, care au
acţiune negativă asupra fagocitozei, împiedicând migrarea
celulelor fagocitante spre focarul inflamator.

 Pinocitoza ( gr.pinein-a bea) este mecanismul de

înglobare a lichidelor şi a substanţelor solubile a căror talie
nu depăşeste 500A de către celulele endocitare şi se
realizează prin invaginarea şi vezicularea suprafeţelor
celulare şi ingestia lichidului înglobat.
 Fagocitoza

Mecanismul fagocitar
Fagocitoza

Pinocitoza
 Fagocitoza

 Fenomenul de pinocitoză ca si cel de fagocitoză poate fi încadrat

în procesul general de endocitoză, care se caracterizează prin
captarea substanţelor macromoleculare sau corpusculare.

 Pinocitoza se deosebeste de fenomenul de fagocitoză prin cîteva

caractere diferenţiale:

1. În timp ce inductorul de pinocitoză este solubil, cel de fagocitoză este

totdeauna o particulă solidă.

2. Inductorul de pinocitoză trebuie să posede o anumită încărcătură

electrică, pe cînd corpul fagocitat poate fi neutru.

3. Pinocitoza, spre deosebire de fagocitoză, nu implică chemotactism.

4. Aspectul citologic al celor două fenomene diferă: în fagocitoză apar

modificări ale membranei celulare sub formă de pseudopode, în
pinocitoză apar invaginări, vezicule sau canalicule ale suprafeţei
celulare.
 Fagocitoza

Fagocitoza şi pinocitoza
 Bibliografie
 1. ANDRIEŞ, L., 2014. Imunologie clinică. Chişinău. Tipografia Centrală, 556
p. ISBN 978-9975-53-383-6.
 2. CARP-CĂRARE, M.,TIMOFTE, D. 2002. Imunologie şi imunopatologie. Iaşi:
Jenus, 279p. ISBN 973-8174-56-2.
 3. CHISLENCO, V., COLÂCEV, N. 2007. Veterinarnaia microbiologhia i
imunologhia. Moscva: Colos, 233p.
 4. COLÂCEV, N., GOSMANOV, R. 2003. Veterinarnaia microbiologhia i
imunologhia. Moscva: Colos, 431p.
 5. COLEACOV, I., 1986. Veterinarnaia imunologhia. Moscva:Agropromizdat,
1986, 271p.
 6. GĂJĂILĂ, G., 2003. Sistemul imunitar la suine. Bucureşti: Cartea
Universitară, 131p. ISBN 913-86231-7-0.
 7. GĂJĂILĂ, G., 2002. Imunologie analitică. Aspecte fundamentale şi
metodologice. Bucureşti: Printech, 224p.ISBN 973-652-583-X.
 8. JOSAN, N. 2002. Microbiologie şi imunologie. Chişinău: UASM, 512p. ISBN
9975-62-081-7.