Organizarea socială

La început, societatea cretană era organizată pe sistemul clanului, a unor familii cu

origine comună, care locuiau şi erau înmormântaţi laolaltă. Pe pacursul timpului, puterea
politică s-a concentrat în mâinile a două clanuri, care au înfiinţat două regate, la Cnossos şi
Phaistos. Căpetenia era regele, numit vanax în textele miceniene, el era ajutat de un sfat al
notabililor. Locuinţa regelui era palatul, în jurul căruia se aflau locuinţele şi atelierele unor
numeroşi meseriaşi care lucrau pentru rege: olari, curelari, tâmplari ş.a. Ca mod de
organizare, cetatea minoică era un stat sclavagist, în care veniturile regelui şi ale notabililor
proveneau în bună măsură din munca sclavilor. Aceştia erau folosiţi şi ca vâslaşi , agricultori
pe domeniile regale. Cetăţile minoice înfiinţaseră contoare comerciale şi colonii în insulele
din Marea Egee sau pe continentul european.
Exista o diviziune socială care cuprindea patru mari clase, fiecare cu divinităţile şi
formele particulare de cult. Prima clasă era cea a regilor împreună cu familiile lor şi preoţii.
Un fapt mai puţin obişnuit consta în aceea că mare parte a clerului în Creta erau femei, care
îndeplineau actele de cult. Acestea erau ritualuri de iniţiere dar aveau şi aspecte ce priveau
conduita morală a tinerilor.
Numele de „minos” al regelui se pare că era un nume comun, devenit apoi nume
propriu. Sub influenţa monarhiilor orientale, acesta era considerat fiu al divinităţii supreme.
Guverna în mod absolutist, deţinea principalele funcţii religioase, prezida marile sărbători şi
stabilea calendarul acestora. Era totodată supremul legislator şi şef militar. Însemnele regale
erau sceptrul şi securea cu dublu tăiş, numită labrys , păstrată în palatul regal, precum şi
floarea de crin.
A doua clasă, puţin numeroasă, căci cretanii nu erau un popor războinic, era a
militarilor, cărora li se acordau o serie de beneficii – parcele de pământ, sclavi proveniţi din
prada de război.
Clasa agricultorilor şi a crescătorilor de vite avea în proprietate personală o bucată de
pământ şi o gospodărie. Ei erau cei care aveau datoria de a întreţine familia regală şi pe
notabilităţi.
O altă clasă, meşteşugarii, se bucurau de o poziţie socială onorabilă şi, de asemenea,
lucrau în slujba conducătorilor ca şi pentru nevoile proprii.
În afara claselor propriu-zise, se aflau marinarii şi pescarii, oameni liberi, precum şi
servii (foşti locuitori ai teritoriilor ocupate de cretani, care trebuiau să plătească tribut şi să
presteze corvezi) şi sclavii propriu-zişi, recrutaţi dintre prizonierii de război, datornici, copii
vânduţi ca sclavi de părinţi. Cei din urmă îndeplineau muncile cele mai grele, în construcţii, în
mine, pe corăbii.
Spre deosebire de alte societăţi de acelaşi tip, în Creta femeile se bucurau de drepturi
egale cu bărbaţii, chiar aveau unele drepturi speciale, cum erau funcţiile religioase. Aveau
drept de moştenire, luau parte alături de bărbaţi la concursuri sportive, la jocurile cu tauri, la
vânători.

Viaţa economică

Aceasta a fost înfloritoare, datorită condiţiilor naturale bogate în resurse, practicării

comerţului maritim şi meşteşugurilor. Se cultivau cereale, legume, plante oleaginoase,
îndeosebi măslinul, se practica apicultura , vânătoarea, pescuitul, se creşteau vite.
Ca popor de navigatori, cretanii au fost vestiţi negustori, având monopolul comerţului
în Mediterana, impunând tribut celor din ţinuturile ocupate. Insula Cipru şi oraşul Rodos din
Asia Mică au fost avanposturile comerţului cretan cu Asia Mică şi Egiptul. Creta avea
numeroase porturi, o flotă comercială dotată cu corăbii mari şi puternice. Se importau din
Egipt fildeş, vase de ceramică, statuete, veşminte scumpe, perle, pietre semipreţioase şi
preţioase. Se exportau îndeosebi arme şi unelte de bronz, bijuterii, stofe, vin, ulei de măsline.