boli şi dăunători.
Transferul rezistenţei cu
BIOTEHNOLOGIILE
în protecţia plantelor
Or. docent T. BAICU,
şef de laborator, Centru! de Cercetări pentru Protecţia Plantelor
rotecţia plantelor de cultură are ca
P scop diminuarea pierderilor produse
de boli, dăunători şi buruieni, ea
realizîndu-se printr-o multitudine de
metode şi mijloace, aplicate singure sau
sub formă de compleye de măsuri şi, mai
ales, sub formă d sisteme de combatere
integrată. Printre oştea cele biologice au
un rol din ce In ce mai mare, In special In
cazul dăunătorilor. Protecţia plantelor a fă
cut apel la asemenea metode mai demult,
fiind una dintre disciplinele care le-a utilizat
printre primele.
Metodele şi mijloacele biologice se înca­
drează foarte bine In ceea ce numim în ulti­
mul timp biotehndogii, ele baztndu-se pe
organisme vii şi pe produsele activităţii lor
vitale, dirijate spre reducerea pierderilor
provocate de boli, dăunători şi buruieni.
Aşadar, biotehnologiile pot fi definite ca do­
meniul de preocupări ştiinţifice care are ca
scop punerea la punct a unor tehnici, me­
todologii şi tehnologii şi aplicarea lor în
practică pe baza cunoaşterii aprofundate a
sistemelor biologice, mai ales a celor situ­
ate la nivel molecular
Originile biotehnologiilor de tip tradiţio­
nal din domeniul protecţiei plantelor se
pierd în negura vremurilor. încă din anii
900-1200 ai erei noastre furnicile prădă­
toare au fost folosite pentru combaterea
dăunătorilor citricelor, iar buburuzele
(Coccinellidae) pentru combaterea afidelor
şi a altor dăunători. Utilizarea microorga­
nismelor împotriva dăunătorilor datează
însă de la sftrşitul secolului trecut, cînd, de
fapt, microbiologia a început să se dezvolte
cu paşi repezi. Cu toate că biotehnologiile
de acest tip au progresat destul de lent, ele
au permis totuşi ca, treptat, să se obţină
rezultate practice. Astfel s a u realizat pre
parate microbiologice destinate combaterii
unor dăunători şi boli, precum şi antibio­
tice specifice. Dintre acestea pot fi citate
produsele Virin ABB, Mamestrin (pe baza
de virusuri entomopatogene), Thuringin,
Entobacterin, Dipel etc. (pe bază de Bacil­
lus thuringiensis), Beauverin (pe bază de
Beauveria bassiana) etc. Mult mai impor­
tante (din punct de vedere al suprafeţelor
pe care se aplică) sînt biotehnologiile de în­
mulţire a unor zoofagi (paraziţi şi pradă
tori), lansaţi ulterior în masă în culturi pen
tru a distruge insectele şi acarienii dăună­
tori. Pe suprafeţe însemnate se lansează
zootagu Trtchogramma sp., Phytoseiulus
persimilis, Habrobracon hebetor, Cocci-.
nella septempunctata etc.
Pentru combaterea bolilor există posibili­
tatea de a obţine soiuri rezistente sau tole­
rante la diferite boli. Succesele obţinute la
noi în ţară la grîu (pentru rugini), la po­
rumb (pentru helminto6porioză, tăciuni, fu-
sarioze), la floarea-soarelui (pentru mană,
pătare brună), la tomate de seră (pentru
pâtarea brună, nematozi, VMT), la măr
(pentru rapăn) etc. sînt notabile şi permit
reştrîngerea tratamentelor chimice.
T6
W
In momentul de faţă biotehnologiile în
protecţia plantelor au primit un nou im­
puls, ca urmare a extinderii ingineriei gene­
tice şi în acest domeniu. Printr-o serie de
metode şi tehnologii aplicate in vitro cu
gene, cromozomi şi, uneori, cu celule în­
tregi se construiesc structuri genetice de
microorganisme sau de plante, capabile să
contribuie la diminuarea pierderilor pro
duse culturilor agricole de către organis
mele dăunătoare.
în celulă, acidul dezoxiribonucleic (DNA)
este purtătorul „planului de construcţie şi
funcţionare a organismului", avînd şi rolul
de mecanism reglator al ceiulei. Cu ajuto­
rul unor enzime speciale, el poate fi seg­
mentat. Pe această cale se izolează genele,
segmentele de DNA, care codifică protei­
nele structurale sau funcţionale. Cu ajuto­
rul unor metode speciale, acestea vor fi
transferate în celulele altui organism şi în­
corporate în genom. Dintre metodele cu
care fragmentele de DNA sînt transferate
în alte celule menţionăm: • introducerea în
celulă direct prin microinjectare • introdu­
cerea prin impulsuri electrice care, tempo­
rar, sporesc permeabilitatea peretelui celu­
lar • introducerea cu ajutorul plasmidelor
bacteriei Agrobacterium radiobacter pv. tu­
mefaciens. Bine studiată la noi şi făcînd
obiectul a două teze de doctorat şi a nu­
meroase articole şi publicaţii, această bac­
terie poate sta la baza începerii unor astfel
de lucrări.
Pe această cale unele bacterii pot fi „pro­
gramate" pentru a produce multe din sub
stanţele utile în protecţia plantelor, cum
sînt, de exemplu, antibioticele active faţă
de diferiţi patogeni sau acarieni dăunători.
Creşterea patogenităţii unor bacterii pentru
sporirea eficacităţii în combaterea unor
dăunători, deşi atractivă ca idee, trebuie
abandonata deocamdată din cauza riscuri­
lor pe care le prezintă.
In momentul de faţă se lucrează pentru
a transfera gena ce produce toxina bacte­
riei entomopatogene Bacillus thuringiensis
la microorganismele ce trăiesc în rizosfera
plantelor de cultură în scopul de a le pro­
teja de atacul unor dăunători de sol. Ace­
eaşi idee ar putea fi exploatată şi pentru
bacteriile ce trăiesc la suprafaţa frunzelor,
fapt ce ar permite combaterea unor dăună­
tori foliari (această posibilitate prezintă însă
anumite riscuri).
Succesele ingineriei genetice în domeniul
protecţiei plantelor de cultură sînt mai mo­
deste, dar ceea ce este mai important s-a
dovedit, şi anume că se pot obţine plante
cu genomul modificat. La început se lu­
crează cu celule de plante izolate, modifi­
cate cu ajutorul acestei metode. După
aceea din ele se regenerează planta în­
treagă. De regulă s-au obţinut rezultate
bune cu plante din familiile Solanaceae şi
Cruciferae. Recent, metoda a fost aplicată
cu succes şi la orez. Modificarea genomu-
lui trebuie să includă rezistenţa sporită la
ajutorul unor gene specifice de la alte
plante este încă o problemă grea, dar re­
prezintă' o direcţie în care se lucrează la
ora actuală. Obţinerea unor astfel de soiun
rezistente deschide perspective nebânuite
reducerii pierderilor produse de boli şi dău­
nători.
in cercetările de ameliorare a plantelor
se lucrează de obicei cu specii strtns înru­
dite, compatibile sexual. Cu ajutorul meto­
delor moderne de inginerie genetică se pot
transfera gene - deci şi caracteristici - în­
tre orice specii, depăşindu-se bariera in­
compatibilităţii sexuale. Totuşi din multitu­
dinea de proprietăţi utile pentru protecţia
plantelor, ce ar putea fi transferate plante­
lor de cultură, deocamdată au putut fi
abordate doar citeva. S-a reuşit să se
transfere gena responsabilă cu formarea
toxinei din bacteria entomopatogenâ Bacil­
lus thuringiensis la plantele de tutun, care
au devenit rezistente la atacul insectelor.
Cantitatea de toxine ce se formează în ce­
lula plantei de tutun este comparabilă cu
cea formată de celula bacteriei. Pe viitor se
presupune că se vor putea transferă în
plante şi alte gene ce codifică toxinele unor
bacterii, reducîndu-se astfel consumul de
pesticide.
O direcţie care este abordată de cca 15
mari firme şi laboratoare o constituie trans­
ferul rezistenţei la erbicide la plantele de
cultură. După cum se ştie, selectivitatea
multor erbicide pentru plantele de cultură
nu este aşa de mare, creşterea rezistenţei
acestora la erbicide permiţînd utilizarea
mult mai eficientă a unor astfel de pro­
duse. Apare deci posibilitatea folosirii erbi-
cidelor atunci cînd plantele răsar, deci cînd
şe poate aprecia şi densitatea buruienilor.
In cadrul combaterii integrate acest ele­
ment este deosebit de important pentru re­
glarea tratamentelor şi diferenţierea tor de
la o solă la alta. Cercetări pentru creşterea
rezistenţei plantelor de cultură la erbicide
se efectuează în următoarele cazuri: po­
rumb pentru imidazolinone, glisofat şi alte
erbicide; tutun pentru erbicide sulfonil-
ureice şi giifosat; rapiţă pentru diferite erbi­
cide; floarea-soarelui pentru bromoxinil;
soia pentru giifosat; bumbac pentru giifo­
sat; crucifere pentru metribuzin; diferite
specii de plante pentru trifluralin (patentul
este aproape expirat) etc. în aceste cazuri
se încearcă de regulă izolarea genei res­
ponsabile cu producerea enzimei ce inacti-
vează erbicidul. Gena izolată este intro­
dusă cu un sistem vector în planta de cul­
tură. In continuare, se utilizează metodele
moderne de culturi de celule şi ţesuturi şi
cele de înmulţire a plantelor astfel obţinute.
O altă direcţie de dezvoltare a biotehno­
logiilor în protecţia plantelor o constituie
diagnoza. în medicină s-a demonstrat că se
pot pune la punct metode bazate pe teste
cu DNA extrem de specifice, in protecţia
plantelor acestea s a r dovedi utile în cazul
virozelor, micoplasmelor, bacteriozelor şi
chiar al micozelor. De asemenea, se p>ot fo­
losi metode imunobiologice pentru detecta­
rea unor substanţe în plante. Detectarea
rapidă a nivelului pesticidelor în plante ar
permite dirijarea tratamentelor şi în funcţie
de persistenţa concret stabilită a produse
lor, ceea ce este important în cadrul com­
baterii integrate. Metoda ar putea fi utili­
zată şi pentru controlul calităţii tratamente
lor şi, probabil, pentru determinarea unor
reziduuri.
Biotehnologiile încep să-şi dezvăluie p o ­
tenţialul pentru protecţia plantelor. Incon­
testabil, viitorul ne va aduce descoperirea a
noi posibilităţi de reducere a pierderilor
produse de organismele dăunătoare, g
1/1988