CURS NR.

1 (continuare_2)

Investigarea actelor emise în numele voievodului din Transilvania indică faptul că sunt
rare astfel de acte cu preambuluri, lucru pe deplin explicabil prin faptul că voievodul a făcut
danii, dăruiri foarte rar, că genul de privilegii solemne în care se cuprind astfel de considerații
sunt puține. Totuși ele nu lipsesc cu desăvârșire. Așa spre exemplu, avem un prim astfel de act
din anul 1248, prin care voievodul Laurențiu acordă sașilor din Vurpăr și Vinț mai multe
scutiri. La 1303, Ladislau voievodul, hotărăște într-o pricină de moșie a nobililor de Geoagiu,
iar în preambulul actului specifică importanța ocrotirii cu ajutorul actului scris a deciziilor
definitive luate de judecători, care împiedică uitarea și ridicarea de noi pricini în viitor. Într-un
alt document interesant, emis la 7 septembrie 1412, la Brașov, de către Ştibor, voievodul
Transilvaniei, din consimțământul regelui Sigismund, prin care confirmă drepturile și
libertățile comerciale ale orașului Brașov, aflăm în preambul formulări asemănătoare
secolelor trecute. Pentru ca cele ce se petrec în timp, nu cumva odată cu scurgerea timpului să
se piardă din amintire, se obișnuiește să se pună în limba martorilor sau să fie încredințate prin
amintirea scrisului. Rezultă de aici că se mai perpetuase aceeași dualitate, actul scris şi
oralitatea prin susținerea cu martori.
În paralel cu actele solemne emise de cancelaria regală dar cu ceva mai târziu, spre
sfârșitul secolului al XIII-lea, locurile de adeverire din spațiul actual al Transilvaniei încep să
includă în preambulul unor acte asemenea considerații referitoare la utilitatea scrierii pentru
păstrarea vie a memoriei omenirii. Frecvența unor astfel de documente este cea mai mare,
situându-se cu mult deasupra numărului de acte emise de autoritățile laice. Acestea sunt emise
tot sub forma unor privilegii și consemnează de regulă o danie a unei persoane private către o
altă persoană, cel mai adesea fiind vorba de danii pe seama bisericii, dar și între persoane
private, de vânzare - cumpărare de moșii, schimb de moșii, de adeverirea plății cuvenite fiicei
din moșiile părintești, chiar de testamente. Ca o regulă generală este vorba de adeverirea prin
scris a unei tranzacții cu valoare mare în epocă. Cele mai productive locuri de adeverire au
fost Capitlul bisericii Transilvaniei din Alba Iulia și Capitlul din Oradea, urmate la o distanță
apreciabilă de Conventul din Cluj-Mănăștur, capitlurile din Cenad și Arad. Numitorul comun
din aceste preambuluri este cel binecunoscut, respectiv ideea că faptele încredințate scrierii
opresc uitarea dar diferă foarte mult exprimarea acestei idei. Dacă pentru restul actului se
poate intui sau descoperi fără dificultate stilionarul utilizat, nu același lucru se poate face în
cazul preambulului. A fost partea în care scriitorul a avut cea mai mare libertate de exprimare
și, ca atare, a depins în cea mai mare măsură de educația și cunoștințele sale felul în care le-a
transpus în scris. Investigarea formulărilor utilizate în preambulul actelor de către capitlul din
Alba Iulia, ca şi analiza comparativă cu cele utilizate de alte locuri de adeverire cu autoritate
pe acest spațiu, indică o mare varietate. Se poate sesiza un stereotip destul de vag, utilizat în
toate actele din secolele XIII-XIV. Indiferent de obiectul, motivația care a stat la baza emiterii
actului, invariabil se află structura următoare: faptele ce se săvârșesc în timp, să nu piară
odată cu scurgerea timpului, să fie întărite cu puterea scrisului pentru amintirea urmașilor
sau spre veșnica lor amintire. La acestea s-au adăugat apoi diverse alte motivații care justifică
sau argumentează apelul la scris: nestatornicia timpului30, lăcomia fără frâu, voința
potrivnică, etc. Actele emise de capitlul din Alba Iulia la începutul secolului al XIV-lea au o
exprimare ceva mai stufoasă. Exemplu la 1303 iunie 933: pentru ca faptele săvârșite în timp
să nu se clintească sau să șovăie din pricina nestatorniciei vremilor,… chibzuința înțelepților
și… cercetarea bărbaților pricepuți au luat obiceiul, <pentru o mai bună pază> să le întărească
prin puterea scrisului. Tot într-un act doveditor al unui schimb de moșii, la zece ani diferență,
la 1313 mai 29, același capitlu din Alba Iulia utiliza următorul preambul: fiindcă faptele
săvârșite în timp pier odată cu timpul, iar faptele muritorilor de cele mai multe ori sunt
acoperite cu vitregia uitării, cugetul înțelept a găsit cu cale să veșnicească prin scrisul ce
ființează în veac faptele care au nevoie de o cât mai lungă <dăinuire> şi de o nestrămutată
trăinicie. În actul din 1315 mai 4, dat de Benedict, episcopul Transilvaniei, ce adeverește o
danie pe seama capitlului din Alba Iulia, formulările preambulului apreciază explicit și direct
că dreptul cere să fie încredințate mărturiei actelor şi să fie întărite prin scrisori legiuite faptele
oamenilor.