Am urmărit cu mare interes tot ce se întâmplă în această perioadă cu sistemul

educațional și modul în care acesta este forțat să se adapteze la noul context. Nu

este niciun secret faptul că asistăm la o situație cu totul nouă prin care trece
învățământul nostru. Luăm parte la un moment istoric în care Statul încearcă să
oblige elevii și părinții la un tip de educație pe care nu îl poate garanta gratuit și
nediscriminatoriu, așa cum este scris în Constituție.

Într-o țară în care mai puțin de 75% dintre elevii au un calculator acasă,
responsabilitatea pentru a asigura acces la educație este pasată către părinți, iar
aceștia, la rândul lor, o dau mai departe către scoală. În tot acest context, cei mai
expuși sunt elevii care se află într-o stare de confuzie în ceea ce privește viitorul lor
educațional. Nici profesorii nu sunt scutiți de această stare de confuzie,

BARIERE ÎN COMUNICAREA DIDACTICĂ

Comunicarea poate fi perturbată de o serie de factori care se interpun între
semnificaţia intenţionată şi cea percepută putând fi legaţi de oricare dintre
componentele comunicării (emiţător, mesaj, canal, receptor), sau de
interacţiunea lor.
Dintre aceştia cei mai importanţi sunt :
1. Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emiţătorului în raport cu
receptorul pot cauza rastălmăciri ale mesajului de către acesta din urmă.
2. Probleme semantice – specialiştii au tendinţa sa folosească un jargon
profesional, crezând că şi ceilalţi îl pot înţelege; persoanele cu statut mai ridicat
au tendinţa de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înţeles pentru
persoane cu un nivel de şcolarizare scăzut.
3. Distorsiuni perceptive – când receptorul are o imagine despre sine
nerealistă şi este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i înţelege pe
ceilalţi în mod adecvat.
4. Diferenţe culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori,
obiceiuri şi simboluri diferite.
5. Alegerea greşita a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele
corecte pentru fiecare informaţie şi de asemenea şi momentul trebuie să fie bine
ales – o situaţie urgentă nu are sorţi să fie îndeplinită dacă este cerută la sfârşitul
orelor de program sau la sfârşitul săptămânii.
6. Lungimea excesivă a canalelor – o reţea organizaţională complicată duce
la o comunicare lentă.
 Factori fizici perturbatori – iluminatul necorespunzător, zgomote
parazite, temperaturi excesiv de coborîte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag
atenţia – telefon, cafea, ceai etc.
Pădurea este casa mea. Aici trăiesc și am grijă de curățenie. Într-o zi, adunam gunoiul
aruncat de niște turiști și am văzut printre copaci cum mergea pe carare, o fetiță. Mi-a părut stranie
deoarece purta pe cap o scufiță roșie. Am hotărît să o urmăresc și nu în zadar fiindca fetița a scos o
ciocolată din buzunar, a desfăcut ambalajul și l-a aruncat jos, în iarbă, apoi ca și cum acest lucru era
ceva normal a mers mai departe molfăind cu placere. În acest moment, m-am apropiat de ea și i-am
spus cît se poate de amabil că nu e voie să arunce gunoi în pădure. Fetița mi-a arătat limba și a zis că
ea nu are treabă cu mine, un prăpădit de lup gunoier, ci merge la bunică-sa care trăiește în mijlocul
pădurii.
Tare m-am înfuriat pe această fetiță needucată și am hotărît să o învăț minte. Am alergat
înaintea ei la casa bunicii fiindca știam unde trăiește. Bunică-sa, era o bătrînă cumsecade doar că o
dureau picioarece și sta mai mult în casă. După ce i-am povestit cît de urît s-a purtat nepoțica sa, ea a
fost de acord să mă ajute. Așa că eu m-am îmbrăcat în hainele ei și m-am culcat în pat.
Fetița a ajuns în scurt timp și a intrat în casă, s-a apropiat de mine crezînd că-i bunică-sa și m-
a întrebat fără să-mi spună măcar bună ziua de ce am urechi așa de mari. M-a deranjat
comportamentul ei, dar i-am răspuns liniștit că e pentru că vreau să o aud mai bine. Atunci fetița
foarte obraznic m-a intrebat de ce am ochii holbați, eu chiar m-am supărat dar m-am reținut să o
cert și i-am zis că e pentru că vreau să o văd mai bine. În sfîrșit fetița fără pic de simț, m-a întrebat de
ce am așa dinți mari și urîți. Să vă spun sincer, nu am mai rezistat, deaceea am răcnit la ea din toate
puterile că e pentru ca să o mănînc, needucata de ea. Dar vă dați seama a fost o vorbă spusă la nervi
că doar nu ași fi mîncat o fetiță mică.
Însă fetița a început a țipa așa de tare că au auzit-o vînătorii care în cîteva clipe au și dat busna
în casă. Eu, ce era să fac, am sărit pe fereastră afară și am fugit departe în pădure. Bunica, nu a spus
nimănui despre înțelegerea noastră fiindcă îi era frică că nepoțica nu va mai venu la ea în ospeție așa
că toți mă cred rău și au născocit o poveste urîtă despre mine.
Însă eu sînt foarte cumsecade și-mi plac copiii.

Pentru o adaptare eficientă la noul context, elevii și studenții sunt încurajați să

urmeze metode de studiu individual, să identifice și să își stabilească strategii
personalizate de învățare și nu în ultimul rând să își găsească motivația. Dar oare
câți dintre ei știu ce presupune acest lucru?

Învățarea înseamnă să știi cum să obții soluții reale la situațiile din viața ta.
Ce înseamnă studiu individual?
Studiul individual este o activitate educațională care vizează dezvoltare anumitor
abilități/competențe sub îndrumarea unui profesor/mentor, dar fără participarea sa
directă.

Primul pas spre studiul individual este stabilirea unui scop.

Să presupunem că elevul este pasionat de un oarecare domeniu.

Câteva întrebări care l-ar putea ajuta să de-a un scop învățării ar fi:

Ce anume te interesează din acest domeniu?

Care sunt conceptele, pe care nu le stăpânești?

Care sunt informațiile de care ai nevoie?

Ce vrei sa poți face?

Un alt aspect important în studiul individual este finalitatea procesului. De

multe ori, finalitatea procesului poate fi un test, un proiect de cercetare, o lucrare
practică etc.

Cum îți dai seama că ai studiat/asimilat/învățat lucruri noi și cunoști mai mult?
Care este produsul nou care l-ai realizat?

După ce avem un scop și finalitatea procesului în minte, urmează partea de

planificare a studiului.

Cât timp iti propui să aloci pe zi pentru îndeplinirea scopului și până când?

Creierul are nevoie să știe că nu o să facă acest lucru toată viața. Când setăm
timpul de lucru este recomandat să trecem un minim, mai ales dacă am avut o
pauză destul de mare în procesul de învățare. Dacă nu am mai studiat nimic nou de
cel puțin două luni, nu o să îmi propun să învăț două – trei ore/zi pentru că nu o să
reușesc. Poate o să trag de mine în prima zi și a doua, dar din a treia zi o să găsesc
cele mai inventive scuze ca să nu mai revin la învățare.

În procesul de studiu individual la fel de importante sunt și organizarea timpului,

micile recompense, perseverența. Toate aceste mici detalii ne vor transforma într-o
persoană autodidactă.