LICEU TEHNOLOGIC

PROIECT PENTRU OBŢINEREA

CERTIFICATULUI DE COMPETENŢE
PROFESIONALE NIVEL 5

Îndrumător proiect:
Profesor :

Absolvent :

2023
 Titlul lucrării
Funcționarea mașinii sincrone

2023

CUPRINS

ARGUMENT…………………………………………………………………....3

CAPITOLUL I
1.1Notiuni introductive …………………………………………………..4
1.2Definirea mașinii electrice și a părților funcționale…………………5

CAPITOLUL II
1
 2.1Principiul de funcționare……………………………………………...8

CAPITOLUL III
3.1Regimuri de funcționare, bilanțul de puteri și randamentul……...12

CAPITOLUL IV
4.1Cuplarea și funcționarea în paralel cu rețeaua…………………….16

CAPITOLUL V
5.1Pornirea mașinii sincrone……………………………………………17

CAPITOLUL VI
6.1 Mǎsuri de protecţia muncii la utilizarea instalaţiilor şi
echipamentelor electrice……………………………………………...…21

Bibliografie…………………………………………………………………….27

ARGUMENT

Termenii actuali de „electron” sau „electricitate” sunt deviați din

grecescul „elektron”, care înseamnă chilimbar. Cu toate că vechii greci
făcuseră un mare pas pe drumul unei noi descoperiri, primul motor generator
de electricitate a fost inventat abia în jurul anului 1600. Germanul Otto von

2
Guericke a construit un motor simplu, care conținea un balon cu sulf. Până în
anii 1800 au fost inventate mai multe generatoare de energie de acest tip. În
anul 1819, profesorul danez Hans Christian Orsted a descoperit faptul că un fir
conductor de curentul electric poate influența acul unei busole. Orsted a
descoperit astfel electromagnetismul (magnetismul produs de electricitate). În
anul 1821, omul de știință francez André-Marie Ampère a demonstrat un efect
asemănător - un fir conductor de curent electric aflat în aproprierea unui
magnet puternic se mișcă sub influența acestuia.
Acesta este principul care stă la baza funcționării unui motor electric.
Demonstrația lui Ampère era foarte interesantă, însă nu-și găsea nici o
aplicație. Doar că firul se mișca puțin la pornirea curentului electric. În același
an, omul de știință englez Michael Faraday a construit un motor care utiliza
electricitatea pentru a genera mișcare continuă. „Rotațiile electrice” ale lui
Faraday, cum au fost numite, demonstrează principul de bază care stă la baza
funcționării motoarelor electrice din zilele noastre. Primul motor electric care a
dat rezultate practice este cel inventat de inginerul american Thomas
Davenport, în 1837, care l-a folosit pentru a pune în mișcare un burghiu și un
strung electric.
Mașina electrică poate fi definită ca fiind o mașină, în general rotativă,
care convertește puterea electrică în putere mecanică sau invers.
Ea poate funcționa în regim de motor, de generator sau de frână electrică.

CAPITOLUL I

1.1Notiuni introductive

Maşinile electrice sunt utilizate în toate sferele de activitate ale omului.

Ele formează, practic, toate sursele de energie electrică şi elementele de
acţionare în vederea efectuării unui lucru mecanic de către mecanisme şi
instalaţii.

3
 În vastul proces de conversie (transformare) a energiei, un loc însemnat îl
ocupă conversia electromecanică care se realizează cu ajutorul maşinilor
electrice.

Astfel, maşina care face conversia energiei mecanice în energie electrică se

numeşte generator electric, iar cea care face conversia energiei electrice în
energie mecanică, motor electric.
Maşina electrică care, cu intervenţia energiei mecanice, modifică
parametrii unei transmisiuni de energie electrică (tensiune, curent, frecvenţă,
etc.) se numeşte convertizor electric rotativ.
Când maşina electrică primeşte atât energie electrică, cât şi energie mecanică
şi le transformă în căldura, prin efectul Joule, ea are rol de frână (fig. 1),
unde:
PM, PE - putere mecanică;
PjM - pierderi ireversibile de energie prin efectul Joule, prin frecări și prin fier.

a – generator (G) b – motor (M) c – convertizor (C) d – frână (F)

Fig. 1. Simbolizarea modurilor de conversie electromecanică:

Motoarele electrice pot fi grupate în următoarele categorii:

 motoare de curent continuu;
 motoare de curent alternativ.
Motoarele electrice de curent alternativ, la rândul lor, se clasifică în:
 asincrone
 sincrone.

4
 1 – excitatoare (generator de curent continuu),
2 - carcasă, 3 - inel de ridicare, 4 - miez stator, 5 - înfăşurare stator,
6 - paletă ventilator, 7 - piesă polară, 8 – cuplă, 9 - ax, 10 - fereastră aspiraţie,
11 - placă borne, 12 - talpă susţinere, 13 - scut, 14 – inele
Fig. 2. Vedere generală şi secţiune
pe sfert la o maşină sincronă de construcţie directă

1.2Definirea maşinii electrice şi a părţilor ei funcţionale

Numele mașinii sincrone vine din caracteristica ei principală de

funcționare și anume faptul că viteza câmpului învârtitor este întotdeauna egală
cu viteza mecanică a rotorului mașinii.
Maşina sincronă poate fi utilizată atât în regim de generator cât şi în regim
de motor. Totuşi, în marea majoritate a aplicaţiilor ea este utilizată ca şi
generator.
Generatoarele sincrone sunt realizate ca maşini sincrone trifazate şi
servesc pentru producerea energiei electrice.
Motoarele sincrone se folosesc la acţionarea unor utilaje de mare putere la
care nu este necesară reglarea turaţiei şi care nu necesită porniri prea dese.
Maşina sincronă are două părţi constructive de bază: statorul şi rotorul.

Statorul maşinii sincrone este partea fixă (imobilă) a maşinii, şi cuprinde:

 miezul magnetic statoric
 înfăşurările statorice.
Miezul statoric este realizat din tole de oţel electrotehnic de 0,5 mm
grosime izolate prin lăcuire sau oxidare.

5
 Miezul statoric are formă de coroană cilindrică şi este prevăzut la periferia
interioară cu crestături (şanţuri) longitudinale în care se aşează înfăşurarea
statorică (trifazată).
Înfăşurările statorice, trifazate, sunt realizate de obicei din conductoare de
cupru. În aceste înfăşurări se induce tensiunea electromotoare, produsă de fluxul
inductor creat ce înfăşurarea rotorică alimentată în c.c. şi aflată în mişcare de
rotaţie. De aceea statorul poartă denumirea de indus al maşinii sincrone.

Rotorul maşinii sincrone este partea mobilă a maşinii, care cuprinde

miezul de fier rotoric, înfăşurările rotorice (de curent continuu), inelele
colectoare, perii. Inelele şi periile servesc pentru alimentarea înfăşurărilor
rotorice.
Există două forme constructive principale ale rotorului:
 rotor cu poli aparenţi, format dintr-o serie de piese polare fixate de jug.
Pe poli sunt aşezate bobinele rotorice, numite bobine de excitaţie, alimentate în
curent continuu astfel încât să formeze poli care să alterneze succesiv: N, S, N,
…etc. Rotorul cu poli aparenţi se foloseşte numai la maşini sincrone cu turaţie
de cel mult 1000 rot/min (3 perechi de poli N-S) deoarece este dificil să se
asigure o rezistenţă mecanică corespunzătoare la turaţii mai ridicate pentru
această variantă constructivă.
 rotor cu poli înecaţi, format dintr-un bloc masiv cilindric de oţel
prevăzut la periferie cu crestături longitudinale în care se aşează înfăşurarea
rotorică de excitaţie. Din acelaşi bloc de oţel este realizat şi arborele rotorului.
Capetele înfăşurării rotorice (de curent continuu) sunt conectate la două inele
colectoare pe care alunecă o pereche de perii. Această variantă constructivă este
preferată la viteze mari de rotaţie, de 1500 sau 3000 rot/min, datorită rezistenţei
mecanice mai ridicate şi siguranţei mai mari în funcţionare.
Alimentarea în curent continuu a înfăşurării de excitaţie a maşinii sincrone
se poate realiza de la un generator de curent continuu ce se află pe acelaşi arbore
(ax) cu maşina sincronă, denumit excitatoare.
6
 Înfăşurarea rotorică a generatorului, cea care prin mişcare de rotaţie induce
tensiune electromotoare în înfăşurările statorice se numeşte înfăşurare de
excitaţie sau inductor.
Generatoarele sincrone de turaţie mare (1500 sau 3000 rot/min) şi de putere
nominală mare se construiesc cu poli înecaţi şi sunt antrenate de turbine cu abur,
turbogeneratoare.
Generatoarele sincrone cu poli aparenţi, de turaţie redusă şi putere
nominală mare sunt antrenate, de regulă, de turbine hidraulice şi se numesc
hidrogeneratoare.

Motorul electric sincron

Motorul sincron se compune din doua parti constructive de baza
- statorul, partea imobila care cuprinde miezul feromagnetic statoric,
infasurarea, carcasa, scuturile cu paliere.
- rotorul, parte mobila, care cuprinde miezul feromagnetic, infasurarea
rotorica, inele colectoare si ventilator.
Miezul statoric al motoarelor sicrone nu se deosebeste in principiu de
miezul statoric al motoarelor asincrone. El este construit din tole de otel
electrotehnic izolate intre ele, cu crestaturi in care este plasata o infasurare
trifazata.
Miezul rotoric are doua variante constructive : cu poli aparenti sau poli
inecati
Miezul cu poli aparenti este format dintr-o serie de poli cu piese polare,
fixate la periferia unei roti polare solitare cu arborele masinii. Poli poseda
infasuari de excitatie in curent continuu, bobinele de excitatie ale polilor se
leaga in serie sau paralel, in asa fel incat polaritatea polilor sa alterneze.
Alimentarea bobinelor de excitatie de la o sursa exterioara se realizeaza
prin intermediul a doua inele colectoare solitare cu arborele, izolate intre ele si
fata de masa, la care se leaga capetele infasurari de excitatie, si prin intermediul
a doua perii fixe care freaca pe inelele colectoare.
7
 Miezul rotoric cu poli inecati este o constructie cilindrica masiva din
otel, cu mare rezistenta mecanica, la periferia rotorului se taie o serie de
crestaturi, in care se plaseaza spirele bobinelor de excitatie in curent continuu
ale polilor.
Aceasta constructie prezinta o mare siguranta mecanica, se folosesc la
masini sincrone cu viteze mari de rotatie.
Motorul sincron nu dezvolta cuplu de pornire, dar printr-un mijloc oarecare
este antrenat pana la viteza de sicronism, atunci el poate dezvolta un cuplu activ.

CAPITOLUL II

2.1Principiul de funcționare

Mașina sincronă (motorul sincron) este o mașină de curent alternativ a

cărei turaţie este constantă, indiferent de regimul de funcționare şi independent
de valoarea sarcinii (în limite normale). Turația este cea de sincronism şi este
legată riguros de frecvenţa reţelei de curent alternativ la care este cuplată
maşina.

Regimul de funcționare
Masinile sincrone pot funcţiona în două regimuri de bază:
a) ca generatoare, maşina transformă puterea mecanică, primită pe la
arbore de la un motor auxiliar, în putere electrică, debitată într-o reţea de curent
alternativ.
b) ca motoare, maşina transformă puterea electrică, primită de la o reţea de
curent alternativ, în putere mecanică, cedată pe la arbore unei instalaţii
mecanice.
c) compensator al factorului de putere. Regimul de compensator nu este
însă un regim de bază distinct, ci un regim de motor funcţionând în gol.

8
 Motorul sincron se utilizează în instalaţiile la care este necesară menţinerea
turaţiei riguros constantă şi un factor de putere bun la turaţii mici.
Compensatoarele sincrone se folosesc pentru compensarea puterii reactive în
sistemele electromagnetice.
Cea mai largă răspândire o are maşina sincronă în regim de generator
sincron trifazat, folosit în prezent, în exclusivitate, în toate centralele electrice de
mare putere.
Particularităţi constructive şi sisteme de excitaţie
La masina sincrona, rotorul posedă o înfăşurare (de excitaţie) alimentată în
curent continuu, iar statorul este echipată cu înfăşurarea de curent alternativ.
Construcţia se face astfel, deoarece:
- curentul continuu, de alimentare a înfăşurării inductorului este mult mai
mic decât curentul care circulă prin înfăşurarea indusului;
- masinile sincrone de puteri mari, în special generatoarele sincrone, se
construiesc de obicei pentru tensiuni mari (până la 30 KV), la care izolaţia unui
bobinaj static prezintă mai multă siguranţă de funcţionare decât izolaţia unui
bobinaj situat pe o armătură care se roteşte;

Principiul de funcţionare a masinii sincrone în regim de generator

electric
Principiul producerii unui sistem de tensiuni trifazat este acelaşi cu cel al
tensiunii electromotoare monofazate şi anume rotirea unei spire într-un câmp
magnetic omogen. Fiind vorba de trei tensiuni, evident vor exista trei înfăşurări.
Rotirea spirelor se efectuează cu viteza unghiulară constantă, fiind egal decalate
spaţial în structura statorului.
Se consideră că rotorul mașinii (inductorul) este antrenat cu viteza
unghiulară de către motorul său primar, care dezvoltă un cuplu activ.
Înfăşurarea de excitaţie a celor 2 poli, alimentată în curent continuu,
produce un câmp magnetic învârtitor inductor, care se roteşte cu viteza
unghiulară în acelaşi sens cu rotorul.
9
 Corespunzător acestui câmp, spirele înfăşurărilor de fază ale statorului
(indus) sunt întretăiate de un flux, variabil în timp.
Dacă câmpul învârtitor inductor are o repartiţie sinusoidală în spaţiu, fluxul
va avea o variaţie sinusoidală în timp, de pulsaţie.
Într-o înfăşurare de fază se va induce o tensiune electromotoare sinusoidală
în timp, de aceeaşi pulsaţie, iar în cele trei înfăşurări de fază se va induce un
sistem de 3 tensiuni electromotoare simetrice, echilibrate.
Succesiunea în timp a celor 3 tensiuni electromotoare este impusă de sensul
de rotaţie a câmpului învârtitor inductor.
Dacă înfăşurarea statorului este conectată pe o impedanţă trifazată
simetrică, aceasta va fi parcursă de curenţii de fază care formează un sistem
simetric echilibrat.
Masina furnizează impedanţei de sarcină o putere activă P, funcţionând
deci, în regim de generator.

Antrenarea generatorului sincron autonom

Antrenarea generatorului sincron autonom se ralizează prin cuplarea la
arbore cu un motor de curent continuu cu excitaţie derivaţie. Motorul de curent
continuu se porneşte cu reostatul Rp introdus, după care se creşte viteza prin
eliminarea treptată a acestuia din circuit. La viteza corespunzătoare frecvenţei
nominale se alimentează înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron prin
închiderea lui K2.
Pentru modificarea vitezei, respectiv a frecvenţei tensiunii la bornele
generatorului sincron se utilizează reostatul de câmp al motorului de curent
continuu, Rc.

10
 Regimul de funcționare poate fi:
 Regimul de mers în gol
 Regimul de mers în scutcircuit simetric
 Regimul de mers în sarcină inductivă
 Regimul de mers în sarcină echilibrată
Principiul de funcţionare a generatorului sincron
Regimul de generator sincron este cel mai des întâlnit la maşina sincronă.
Înfăşurarea de excitaţie, alimentată în curent continuu, este antrenată de un
motor primar la viteza de sincronism. Câmpul magnetic învârtitor care este dat
de sistemul inductor produce un flux magnetic variabil în timp, care înlănţuie
spirele fiecărui circuit de fază a înfăşurării statorului şi induce o tensiune
electromotoare în fiecare fază.
Decalajul spaţial al celor trei faze determină apariţia unui sistem trifazat de
tensiuni. Dacă la bornele statorului este conectată o impedanţă trifazată
simetrică, atunci înfăşrările vor fi parcurse de un sistem trifazat de curenţi, care
va da naştere unui câmp magnetic învârtitor, numit câmp magnetic de reacţie ce
se roteşte tot cu viteza sincronă ca şi câmpul învârtitor de excitaţie (inductor).
Cele două câmpuri magnetice se compun şi se obţine câmpul magnetic învârtitor
rezultant din maşină.
Generatorul sincron debitează pe impedanţa de sarcină o putere electrică P2
care este mai mică decât puterea mecanică P1 primită la ax de la motorul primar,
datorită pierderilor.

CAPITOLUL III

11
3.1Regimuri de funcționare, bilanțul de puteri și randamentul

1. Regimuri de funcționare:
 Regimul de mers în gol
Caracteristica de mers în gol este definită ca:
U0 = f(IE), I = 0, f = ct.
 Regimul de mers în scutcircuit simetric
Caracteristica de mers în scurtcircuit este definită ca:
U0 = f(IE).
 Regimul de mers în sarcină inductivă
Caracteristica de mers în sarcină reprezintă variaţia tensiunii la bornele
generatorului în funcţie de curentul de excitaţie.
 Regimul de mers în sarcină echilibrată
La funcţionarea în sarcină echilibrată trebuie ridicate caracteristicile externe,
respectiv de reglare ale generatorului sincron autonom, pentru factor de putere
rezistiv, inductiv, respectiv capacitiv.

2. Bilanţul energetic al generatorului sincron

Bilanţul energetic al generatorului sincron este redat in figura de mai jos:

Pierderile în excitatoare se iau în considerare numai dacă excitatoarea este

cuplată pe axul maşinii sincrone.
În fierul rotoric nu se produc pierderi deoarece curentul de excitaţie este
continuu şi fluxul este constant în timp.
Dacă din puterea mecanică primită la ax se scad pierderile mecanice, se
obţine puterea P, transferată statorului prin întrefier numită putere
electromagnetică.

12
 Cuplul electromagnetic este un cuplu rezistent şi se opune cuplului activ
dat de motorul primar.

3. Randamentul

Procesul de conversie al energiei este însoțit de apariția unor pierderi, p,

în interiorul motorului.
În funcție de acestea se definește randamentul ””, astfel:

unde:
”P1” - puterea electrica primita de motor
”P2” - puterea mecanica transferata transmisiei

Semnificațiile puterilor P1 și P2

În principal, într-un motor electric pot apărea următoarele categorii de

pierderi:
- pierderi în înfășurări;
- pierderi în miezul feromagnetic (datorate fenomenului de histerezis și
curenților turbinari);

13
 - pierderi mecanice și de ventilație (datorate frecărilor părților în mișcare cu
aerul, frecărilor din lagăre, etc.).
Pentru orice tip de motor curba randamentului în funcție de puterea
mecanică (utilă) la arbore, P2, are alura clasica din figura de mai jos:

Dependenta  = f(P2)

În cele mai multe cazuri, randamentul atinge valoarea maxima, max, pentru
o putere mecanica, P2, cuprinsă în intervalul (0,5  0,75) P2N (P2N fiind așa
numită putere utilă nominală stabilită de către fabricant).
Aceasta valoare a randamentului este, în general, cu atât mai mare cu cât
puterea nominală a motorului este mai mare. Ea se modifică de la 0,1  0,5
pentru motoarele de putere foarte mică (1  100 W), până la 0,93  0,95 pentru
cele de puteri foarte mari (sute de MW).

Caracteristica mecanică
Indiferent de tipul lor, motoarele electrice sunt caracterizate de anumite
dependențe turație-cuplu, n=f(M), numite caracteristici mecanice.
Acestea pot avea diverse forme particulare:

14
 Forme specifice de caracteristici mecanice

1 - caracteristica mecanică rigidă (turația este constantă indiferent de

valoarea cuplului), întâlnită, de exemplu în cazul motoarelor
sincrone;
2 - caracteristica mecanică dură, pentru care turația variază liniar cu
cuplul dar scade foarte puțin odată cu creșterea acestuia (ex. motorul
de curent continuu cu excitație derivație sau cel asincron);
3 - caracteristica mecanică elastică (turația variază foarte mult în
funcție de valoarea cuplului), situație întâlnită în cazul motoarelor de
curent continuu cu excitație serie.

Trebuie menționat faptul că există motoare electrice ale căror caracteristici

mecanice nu aparțin uneia nu alteia din categoriile enumerate mai sus.

CAPITOLUL IV

4.1Cuplarea și funcționarea în paralel cu rețeaua

15
 Pe o rețea de transport și distribuție a energiei electrice funcționează la un
moment dat mai multe generatoare sincrone conectate la aceeași tensiune, deci,
în paralel.
Funcționarea a doua sau mai multe generatoare sincrone în paralel pe
aceleași bare de distribuire a energiei electrice impune o circulație a curenților
de la generatoare spre rețea sau invers dar niciodată între generatoare (curent de
circulație).
Existența unui curent de circulație de la un generator la altul conduce la o
încărcare suplimentară a înfășurărilor uneia dintre ele cu efecte termice
neplăcute ducând la perturbarea funcționării acestuia.
Pentru a nu exista acest curent de circulație se impune îndeplinirea unor
condiții numite ”condiții de funcționare în paralel” și care sunt:
 egalitatea tensiunilor la borne ca mărime și ca fază;
 egalitatea frecvențelor tensiunilor de la borne;
 aceeași succesiune a fazelor.
Pentru a arată apariția
curenților de circulație în cazul
neîndeplinirii uneia dintre aceste
condiții să considerăm circuitul din
figura alăturată
Înainte de a închide
întrerupătorul K2 trebuie să ne
asigurăm că sunt îndeplinite toate
condițiile de funcționare în paralel.
Acest lucru se poate realiza cu
ajutorul aparatelor de măsură corespunzătoare care, de regula, se integrează într-
un singur aparat numit sincronoscop.
Sincronoscoapele moderne pot realiza o conectare automată în paralel, în
sensul că pot lua decizii în funcție de îndeplinirea condițiilor de funcționare în
paralel, decizii cum ar fi cuplarea și reglarea curentului de excitație, cuplarea
16
întrerupătorului de punere în paralel, reglarea turației motorului primar de
antrenare, etc.

CAPITOLUL V

5.1Pornirea mașinii sincrone

Pornirea motoarelor sincrone

Motorul sincron poate fi adus la viteza de sincronism prin antrenarea lui de

către un motor asincron cuplat pe același arbore, care după intrarea în
sincronism a motorului sincron, este scos din funcțiune.
O altă metodă este pornirea în asincron în acest caz, motorul sincron este
prevăzut cu o colivie pe rotor, care dezvoltă un cuplu asincron suficient pentru a
accelera rotorul la mersul în gol sau cu sarcina redusă, până aproape de viteza de
sincronism.
În timpul pornirii în asincron, înfășurarea de excitație este pusa în
scurtcircuit sau închisă pe o rezistență pentru anihilarea efectului tensiunii
electromotoare care s-ar induce la pornire.
Dacă este cazul se introduc în circuitul statoric reactorul sau
autotransformatorul și se cuplează motorul la rețea. Când turația atinge valoarea
de intrare în sincronism, se scoate din circuit agregatul de pornire și se comută
înfășurarea de excitație de pe rezistența de pornire pe excitatoare.

Motoarele sincrone nu dezvoltă cuplu de pornire.

Metodele de pornire sunt:
a). cu motor auxiliar;
b). în asincron;
c). prin convertor de frecvenţă.
Ca motor auxiliar se poate utiliza fie un MCC fie un MAS.

17
 Pornirea în asincron se poate face dacă maşina are în tălpile polare o
înfăşurare în scurtcircuit.

Pornirea în asincron a MS

Pentru pornirea în asincron se realizează schema principială din fig.10. Cât

timp rotorul este antrenat de un cuplu asincron excitaţia nealimentată este
conectată (contactul K1 închis) pe un rezistor Rp sau este scurtcircuitată.
Când alunecarea s<350,05 se alimentează excitaţia (contactul K2 se închide
şi simultan se deschide contactul K1). Apare un regim tranzitoriu de accelerare a
rotorului în decursul căruia acesta este atras în sincronism de cuplul sincron -
Ms. Colivia de pornire iese din funcţionare, iar MS se prinde în sincronism.

Frânarea motorului sincron

La maşina sincronă se aplică frânarea reostatică sau dinamică, care

reprezintă un regim de generator fără recuperarea energiei.
Statorul se deconectează de la reţea şi se cuplează pe o rezistenţă RF de
frânare trifazată. Înfăşurarea rotorului rămâne alimentată în curent continuu. La
alimentarea excitaţiei de la un redresor static comandat se poate realiza forţarea
excitaţiei care duce la o creştere importantă a cuplului de frânare.

18
 Schema electrică a frânării MS

Motoare sincrone speciale

Motoare sincrone reactive (MSR)

Un MS cu rotor anizotrop (întrefier neuniform), de exemplu MS cu poli
aparenţi, care funcţionează fără excitaţie (E0 = 0), se numeşte maşină reactivă.
MS cu bariere nemagnetice în rotor reprezintă o construcţie care urmăreşte
realizarea unui cuplu de anizotropie electromagnetică maxim. Cuplul
electromagnetic care are tendinţă să orienteze rotorul în poziţia de reluctanţă
minimă a întrefierului, deci de flux magnetic maxim sau energie magnetică
maximă, se numeşte cuplu reactiv.

Motoarele pas cu pas (MPP)

Motoarele pas cu pas au înfăşurări statorice concentrate (ca la MCC) care
transformă impulsurile de tensiune în deplasări unghiulare sau liniare discrete
numite paşi. Motoarele pas cu pas sunt convertoare-amplificatoare de informaţie
numerică. Clasificarea motoarelor pas cu pas: active, care sunt excitate cu
magneţi permanenţi şi reactive;

19
 MPP reactive cu rotor bipolar şi stator cu 12 poli

Bobinele statorice sunt alimentate printr-un comutator electronic de la o

sursă de curent continuu. Pentru ca energia magnetică a sistemului să fie
maximă rotorul ocupă poziţia în care reluctanţa (Rm) echivalentă a circuitului
este minimă.
A. La alimentarea înfăşurărilor corespunzătoare polilor 1-1' rotorul se
situează în lungul axei acestora.
B. Înfăşurările corespunzătoare polilor 1-1' şi 2-2' alimentate fac rotorul să
se situeze pe bisectoarea unghiului dintre axele polilor 1-1' şi 2-2’, deci dintre
axele geometrice a doi poli consecutivi, rezultând un unghi de pas de 15°.
C. Alimentarea înfăşurărilor 2-2' face rotorul să se alinieze pe axa 2-2'
rezultând un pas unghiular de 30° = 15° + 15°.
Motoarele pas cu pas se utilizează pentru acţionarea mecanismelor de
poziţionare.

CAPITOLUL VI

20
 6.1Mǎsuri de protecţia muncii la utilizarea instalaţiilor şi
echipamentelor electrice

VI.1. Accidente datorate curentului electric

Dacă între două puncte ale corpului omenesc se aplică o diferenţă de
potenţial, prin corp trece un curent electric. Această trecere este însoţită de
fenomene ale căror efecte se manifestă prin şocuri electrice, electrocutări şi
arsuri.

VI.1.1. Electrocutările
Electrocutările reprezintă acţiunea curentului electric asupra sistemului
nervos şi muscular şi pot avea următoarele efecte:
• contracţia muşchilor;
• oprirea respiraţiei;
• fibrilaţia inimii;
• pierderea temporară a auzului şi vocii;
• pierderea cunoştinţei;
Electrocutările se produc prin:
 atingeri directe, adică atingerea elementelor conductoare ale unei
instalaţii electrice aflate sub tensiune.
 atingeri indirecte, reprezintă atingerea unui element conductor care în
mod normal nu este sub tensiune dar care in mod accidental poate fi pus sub
tensiune.
Tensiunea la care este supus omul în cazul atingerii indirecte se numeşte
tensiune de atingere Ua.
Tensiunea de pas, Upas, este tensiunea la care este supus omul la atingerea
a două puncte de pe sol sau pardoseală (considerate la 0,8 m) aflate la potenţiale
diferite.

21
 Tensiunea de pas poate să apară în apropierea unor prize de pământ de
exploatare sau de protecţie, prin care trece curentul de exploatare, sau în
apropierea unui conductor aflat sub tensiune şi căzut la pământ.
Pentru prevenirea accidentelor electrice prin atingere directă un rol
important îl au normele de protecţia muncii, pe baza cărora omul este instruit:
 să nu atingă echipamentele aflate sub tensiune
 să folosească echipamentul de lucru şi de protecţie
 să organizeze punctul de lucru astfel încât să nu existe pericolul de
electrocutare
Pentru prevenirea accidentelor electrice prin atingere indirectă, se folosesc
diferite instalaţii de protecţie care să acţioneze imediat în caz de defect, limitând
tensiunile de atingere la valori reduse admise de norme şi să deconecteze în timp
echipamentul afectat.
Factorii care determină gravitatea electrocutărilor:
valoarea curentului prin corpul omenesc;
 calea de închidere a curentului;
 durata acţiunii curentului;
 starea fizică a omului;
 frecvenţa curentului;
 atenţia omului în timpul atingerii.
Un alt factor deosebit de important care determină gravitatea
electrocutărilor este rezistenţa electrică a corpului omenesc în momentul
atingerii. Valoarea şi caracterul rezistenţei electrice a corpului omenesc depind
de: ţesutul muscular, aparatul circulator, organele interne, de sistemul nervos cât
şi de procesele biofizice şi biochimice foarte complicate care au loc în corpul
omenesc.
Factorii de care depinde rezistenţa corpului omenesc sunt:
 tensiunea la care este supus corpul
 locul de pe corp cu care omul a atins elementul sub tensiune

22
  suprafaţa de contact
 umiditatea mediului
 temperatura mediului înconjurător
 durata de acţiune a curentului

VI.1.2. Arsurile
Arsurile electrice se pot produce în diferite situaţii de scurtcircuitare
accidentală, la înlocuirea siguranţelor în timp ce în reţea este un defect
care nu a fost înlăturat, la deconectarea unor separatoare sub sarcină,
punerilor la pământ însoţite de arcuri electrice etc.
Arsurile şi metalizarea pielii pot avea loc în general când omul
se află în aproprierea unui arc electric şi se datorează în general căldurii
mari degajate de arcul electric. Sunt şi arsuri datorate trecerii unui curent mare
prin corpul omenesc.
Arsurile electrice au consecinţe grave, fiind mai periculoase decât
celelalte arsuri.

VI.2. Mǎsuri de protecţia muncii la utilizarea instalaţiilor şi

echipamentelor electrice
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea
posibilităţii de trecere a unui curent periculos prin corpul omului.
Măsurile, amenajările şi mijloacele de protecţie trebuie să fie cunoscute de
către tot personalul muncitor din toate domeniile de activitate.
Principalele măsuri de prevenire a electrocutării la locurile de munca sunt:
 Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele
electrice şi care se realizează prin:
- amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor
echipamente electrice, la o înălţime inaccesibilă pentru om. Astfel, normele
prevăd ca înălţimea minimă la care se pozează orice fel de conductor electric să

23
fie de 4 m, la traversarea părţilor carosabile de 6 m, iar acolo unde se
manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare această înălţime să
depăşească cu 2-2,5 m gabaritele respective;
- izolarea electrică a conductoarelor;
- folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ;
- îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se
distanţa impusă până la elementele sub tensiune.
La utilizarea uneltelor şi lămpilor portative alimentate electric, sunt
obligatorii:
- verificarea atentă a uneltei, a izolaţiei şi a fixării sculei înainte de
începerea lucrului;
- evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului
şi a deplasării muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a izolaţiei;
- menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de
muncă în altul, pentru a nu fi solicitat prin întindere sau răsucire ; unealta nu va
fi purtată ţinându-se de acest cablu;
- evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces şi în
locurile de depozitare a materialelor (dacă acest lucru nu poate fi evitat, cablul
va fi protejat prin îngropare, acoperire cu scânduri sau suspendare);
- interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcţionării
motorului sau lăsarea fără supraveghere a uneltei conectate la reţeaua electrică;
 Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de
avertizare.
Mijloacele de protecţie individuală se întrebuinţează de către electricieni
pentru prevenirea electrocutării prin atingere directă şi pot fi împărţite în două
categorii: principale şi auxiliare.
Mijloacele principale de protecţie constau din: tije electroizolante, cleşti
izolanţi şi scule cu mânere izolante. Izolaţia acestor mijloace suportă tensiunea
de regim a instalaţiei în condiţii sigure; cu ajutorul lor este permisă atingerea
parţilor conducătoare de curent aflate sub tensiune.
24
 Mijloacele auxiliare de protecţie constau din: echipament de protecţie
(mănuşi, cizme, galoşi electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme şi grătare
cu picioruşe electroizolante din porţelan etc. Aceste mijloace nu pot realiza însa
singure securitatea împotriva electrocutărilor. Întotdeauna este necesară
folosirea simultană cel puţin a unui mijloc principal şi a unuia auxiliar.
Mijloacele de avertizare constau din plăci avertizoare, indicatoare de
securitate (stabilite prin standarde şi care conţin indicaţii de atenţionare),
îngrădiri provizorii prevăzute şi cu plăcuţe etc. Acestea nu izolează, ci folosesc
numai pentru avertizarea muncitorilor sau a persoanelor care se apropie de
punctele de lucru periculoase.
 Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere
periculoase sau a unor scurgeri de curent periculoase.
Se aplică mai ales la instalaţiile electrice care funcţionează cu punctul
neutru al sursei de alimentare izolat faza de pământ. Întrerupătorul automat cu
protecţie la curenţi de defect este destinat prevenirii electrocutării prin atingere
indirectă.
Menţionând faptul ca un curent de defect de 300-500 A poate deveni, în
anumite condiţii, un factor provocator de incendii, aparatul prezentat asigură
protecţia şi împotriva acestui pericol.
Întrerupătorul este prevăzut cu carcase izolante, şi este echipat cu
declanşatoare termice, electromagnetice şi releu de protecţie la curenţi de defect.
 Izolarea suplimentară de protecţie constă în executarea unei izolări
suplimentare faţă de izolarea obişnuită de lucru, dar care nu trebuie să reducă
calităţile mecanice şi electrice impuse izolării de lucru.
Izolarea suplimentară de protecţie se poate realiza prin:
- aplicarea unei izolări suplimentare între izolaţia obişnuită de lucru şi
elementele bune conducătoare de electricitate ale utilajului;
- aplicarea unei izolaţii exterioare pe carcasa utilajului electric;
- izolarea amplasamentului muncitorului faţă de pământ.

25
 VI.3. Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.
În timpul exploatării maşinilor electrice, pe lângă pericolul electrocutării
curentul electric poate provoca incendii, datorită încălzirii aparatajului electric în
timpul funcţionării, în timpul scurtcircuitului sau suprasarcinilor. Arsurile
electrice produse prin deranjamentele părţii electrice pot provoca arsuri
personalului sau pot determina aprinderea prafului aglomerat sau a amestecului
gazelor din atmosfera încăperii.
Pentru prevenirea pericolului de aprindere din cauza scânteilor şi a
supraîncălzirii, trebuie luate următoarele măsuri:
- La regimul de funcţionare în plină sarcină, părţile motorului electric nu
trebuie să se încălzească până la o temperatură periculoasă (lagărele nu trebuie
să depăşească temperatura de 80ºC).
- Părţile din clădiri şi părţile din utilaje care sunt expuse acţiunii arcului
electric trebuie să fie neinflamabile.
- Siguranţele, întrerupătoarele şi alte aparate asemănătoare, care în timpul
exploatării pot provoca întreruperea curentului electric, trebuie acoperite cu
carcase.
- Părţile reostatelor şi ale celorlalte aparate care se încălzesc în timpul
funcţionării trebuie montate pe socluri izolate termic.
- Utilajul care lucrează în medii de praf sau gaze trebuie să fie acţionat cu
motoare electrice antiexplozive, iar instalaţiile şi aparatajul să fie în execuţie
antiexplozivă.
- Pentru a se putea interveni cu eficacitate în caz de incendiu, se recomandă
ca lângă maşinile-unelte (sau în secţii) să fie amplasate extinctoare cu CO2.
Folosirea apei este interzisă la stingerea incendiilor în instalaţiile electrice,
deoarece prezintă pericol de electrocutare şi determină şi extinderea defecţiunii.

26
 Bibliografie

1. Ion Mircea, Mașini, aparate, acționări și automatizări, Editura

Didactică și Pedagogică, București;

2. Năstase Bichit, Elemente de comandă și putere pentru acționări și

sisteme de reglare automată; Editura Didactică și Pedagogică,
București;

3. C. Popescu, Instalații și echipamente electrice, Editura Didactică și

Pedagogică, București.

27