Sunteți pe pagina 1din 2

Popularii Europeni țin partea fermierilor

Grupul Popularilor Europeni a fost de-a lungul timpului formațiunea politică care
a avut cel mai percutant mesaj de susținere pentru fermieri europeni, iar
lucrurile nu au stat altfel nici în ultimele luni.
Fermierii europeni s-au văzut sub un atac constant venit atât din partea
condițiilor de piață (creșterea prețurilor de producție ca urmare a crizei
îngrășămintelor, explozia costurilor cu energia), dar și a reglementărilor
birocratice din ce în ce mai stufoase și agresive.
În aceste condiții, vocea popularilor europeni a venit în sprijinul acestui grup pe
cât de vulnerabil pe atât de reprezentativ pentru modul european de viață.
„Fermierii europeni sunt grupul social probabil cel mai afectat de crizele din
ultimii ani. Războiul din Ucraina, prin consecințele sale directe, a redus și reduce
în continuare semnificativ veniturile fermierilor. În același timp, există o presiune
venită din partea politicilor ecologice ale Comisiei Europene care amenință
viitorul acestor oameni. Trebuie să existe o preocupare primordială de a ne
asculta și a ne respecta fermierii atunci când realizăm politicile europene”, a
declarat Cristian Bușoi, europarlamentar care face parte din Grupul Popularilor
Europeni (EPP).

Comisia Europeană sprijină prin finanțare acești fermieri care adoptă sau mențin
practici agricole care contribuie la atingerea obiectivelor climatice și de mediu ale
Uniunii Europene, considerând că acești fermieri furnizează publicului bunuri
care nu se reflectă în prețurile de piață. Conform reglementărilor Comisiei, țările
UE trebuie să aloce 30% din veniturile de sprijin pentru agricultură în acest sens.
Fermierii trebuie să îndeplinească cele trei clauze pentru a primi fonduri:
diversificarea culturilor, menținerea pârloagei, alocarea a 5% din terenul arabil
pentru biodiversitate.

Pe de altă parte, PPE consideră că este nevoie ca vocea fermierilor europeni să


fie luată mult mai atent în considerare atunci când sunt trasate astfel de planuri.

„Depășirea provocărilor climatice nu poate fi obținută decât prin ajutorarea


comunităților rurale și fermierilor europeni. Și din acest motiv, Comisia
Europeană ar trebui să acorde mai multă atenție acestor europeni. În plus, e
nevoie ca povara birocratică și a reglementărilor pentru acești oameni să fie mult
diminuată”, a mai afirmat Bușoi.

În aceeași ordine de idei, un alt lider al PPE, Herbert Dorfmann, purtătorul de


cuvânt al grupului în Comisia de Agricultură a Parlamentului, nu s-a sfiit să critice
și mai drastic planurile ecologice ale Comisiei Europene care nu doar că pun în

1
pericol veniturile și modul de viață al fermierilor dar riscă să pericliteze
sustenabilitatea alimentară a Europei.

„Propunerile ecologice ale Comisiei afectează producția agricolă și aruncă o


umbră de nesiguranță asupra investițiilor. Interzicerea nesustenabilă a
pesticidelor fără a fi oferită o alternativă realistă nu înseamnă altceva decât o
scădere semnificativă a producției agricole. Restaurarea naturală este
echivalentă cu o reducere a terenului arabil. Luate împreună aceste două măsuri
vor duce la o gaură uriașă în bugetul și așa foarte subțire al fermierilor, vor
amenința disponibilitatea alimentelor europene și vor crește inflația.”, a afirmat
Dorfmann.

În opinia acestuia, cele două măsuri sunt lipsite de o analiză de impact cu privire
la consecințe și combinația lor s-ar putea dovedi letală pentru viitorul agriculturii
europene.

Pe de altă parte, europarlamentarul Cristian Bușoi, a reiterat apelul ca instituțiile


europene să nu-i mai considere pe fermierii europeni o voce neglijabilă. În acest
sens, Grupul Popularilor Europeni a adunat într-o conferință europeană la
mijlocul lunii septembrie peste 800 de fermieri și alți experți în agricultură pentru
discuta viitorul acestui într-o conferință europeană.

„Obiectivul nostru este de a ne asigura că fermierii își pot furniza un nivel de trai
decent, că birocrația luxuriantă nu îi va înghiți și nu îi va sufoca. De asemenea,
trebuie să începem să conștientizăm cât de importantă este producția agricolă în
Europa. Grupul Popularilor Europeni va fi întotdeauna de partea fermierilor
noștri și a zonele rurale înfloritoare deoarece ele sunt o parte esențială din stilul
nostru de viață european”, a afirmat Bușoi.

S-ar putea să vă placă și