Manual de Geografie 165x235 R3

EDUCAȚIE Clasică
GEOGRAFIE
ELEMENTARĂ
de Charlotte M. Mason
Traducere de Monica Miron Stinghe
© Editura CONTRA ◆ MUNDUM, 2021
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MASON, CHARLOTTE
Geografie elementară / Charlotte Mason ; trad. din engleză de Monica
Miron Stinghe. - Bucureşti : Contra Mundum, 2021
ISBN 978-606-95331-0-9
I. Stinghe, Monica (trad.)
94
Editura CONTRA ◆ MUNDUM

Telefon: 0727.024.252
Email: editura@contramundum.ro
CUPRINS
PREFAȚĂ11
Toate lucrurile laudă pe Domnul 13
Lumea noastră I 14
Poveștile tânărului mus 16
Lumea noastră II 19
Steluța22
Lumea noastră și celelalte lumi I 23
Lumea noastră și celelalte lumi II 26
Lumina Soarelui 29
Ziua și noaptea 30
Băiatul cel orb 32
Polii și axele 33
Cele patru anotimpuri I 36
Rapsodie de primăvară 38
Cele patru anotimpuri II 41
Vara43
Secerișul45
7
Iarna46
Țări calde și țări reci 47
Pasărea colibri 49
Țări calde și țări reci 50
Ținutul ghețurilor de la Polul Sud 53
Paralelele54
Răsăritul57
Răsăritul și apusul Soarelui 58
Sara61
De ce răsare și apune Soarele 62
Liniile de amiază sau Meridianele 64
Punctele cardinale 67
Busola marinarului 70
Planul unei camere 72
Planul unui oraș 75
Harta unui județ 77
Cum se fac hărțile 80
Suprafața Pământului I 82
Suprafața Pământului II 84
8
Ținuturi înalte și ținuturi joase, sau podișuri și câmpii 86
Râurile89
Țările93
Apele Pământului I 96
Apele Pământului II 98
Oceanele și părțile lor 100
9
PREFAȚĂ
Această cărticică dorește să ofere niște foarte simple „lecții

despre forma și mișcările Pământului, despre punctele cardinale și
înțelegerea unei hărți: Definiții.
Forma și mișcările Pământului sunt niște idei fundamentale -
în ciuda faptului că pot fi uneori greu de înțeles.
Geografia ar trebui învățată în principal cu ajutorul hărților,
iar copilul să înceapă studiul prin a învăța cum să „înțeleagă harta” și
cum să o folosească.
Subiectele acestea sunt foarte potrivite pentru a forma o intro-
ducere atrăgătoare în studiul geografiei: unele sunt de natură a trezi
un interes plin de încântare, legându-se în mintea copilului de ceea
ce este minunat și plin de taine. Lecțiile cu hărți trebuie să-i învețe pe
copii abilități practice, dar plăcute. Învățăturile din aceste lecții îi vor
părea copilului plictisitoare și neplăcute numai dacă îi vor fi introduse
sub forma unor informații aride și concluzii împachetate de-a gata.
În paginile care urmează s-au făcut eforturi pentru a conferi
subiectului acea notă de interes și prospețime care-i atrage pe copii
în învățarea oricărui lucru nou.
Fiecare lectură este urmată de un rezumat al punctelor prin-
cipale sub formă de întrebări și răspunsuri.
Am introdus și poezioare care ilustrează subiecte variate, pen-
tru a ajuta copiii să facă legătura între inspirația poetică, procesele și
fenomenele pe care se bazează atât de mult geografia.
11
GEOGRAFIE ELEMENTARĂ
Nutrim speranța că aceste lecturi vor prilejui o predare inteligentă

chiar și de către cel mai tânăr dintre dascăli.
Primele noțiuni de geografie – lecțiile despre „locuri” – menite să
ajute copilul să observe direct geografia locală, formele de relief ale locului
unde trăiește, înălțimile, munții, podișurile, văile, câmpiile, râurile și la-
curile – trebuie predate oral și interactiv. În această etapă, nici un manual
nu poate ține locul unui dascăl inteligent.
Copiii ar trebui să treacă de două ori prin carte, iar după a doua
lectură, ar trebui să poată răspunde la oricare întrebare din memorie.
12
Charlotte M. Mason
Lecția I
TOATE LUCRURILE LAUDĂ PE DOMNUL
Noapte și zi, Soare, Lună, steluțe mii,

La porunca Domnului luminile sunt, vii;
Și-n veghea noastră sau în somnul lin,
Ca îngeri din Ceruri, de pază ne țin.
Cerul clar și senin pe care-l privim

Pământul verde și bun pe care pășim,
Oceanul ce scaldă țărmuri fără sfârșit
Din mâna tare a Domnului toate-au ieșit.
Flori dulci pe dealuri și văi frumoase,

Pomi roditori, câmpii verzi și mănoase
Norii plutind, ploaia ce udă brazda bună
Vântul ce-adie – toate-s de-a Domnului mână.
Ciuta din codru, ce caută-n jos la pășuni,

Păsări în ramuri, cu glasuri minuni
Și peștii din mare ce-noată vioi
Creația Lui toate-s, la fel ca și noi.
Pe noi însă Tatăl mai mari ne-a creat

Pe El să-L slujim onoare ne-a dat.
Cu brațele-ntinse și chipu-n lumină
Îi mulțumim pentru grația divină.
Montgomery
13
Lecția II
LUMEA NOASTRĂ
Partea I
P
oate că nu v-ați gândit încă prea mult la locurile care sunt departe
de orașul sau satul în care locuiți. Fără îndoială că și dacă nu ați
apucat încă să vedeți anumite locuri frumoase din țară, cum sunt
București, Iași, Oradea, Craiova, precis că ați auzit cel puțin despre ele.
Și mai știți că Bucureștiul și multe alte orașe se află în România. Poate
că aveți și voi prieteni care au călătorit și care vă povestesc despre locuri
îndepărtate pe care le-au văzut. Și pe când îi ascultați, v-ați gândit desigur,
ce mare trebuie să fie lumea asta care are în ea atât de multe locuri diferite!
Minunata și frumoasa noastră lume e foarte mare și plină cu de
toate; are mai mulți oameni și mai multe locuri decât veți putea vreodată
cunoaște. Așa este, sunt încă multe părți pe care nu le-a văzut încă nici un
om, cu toate că mulți oameni curajoși fac adesea călătorii pline de pericole
ca să găsească și să exploreze aceste locuri necunoscute.
Cel mai interesant lucru este însă faptul că lumea asta mare trebuie
să aibă undeva un capăt. V-ați gândit vreodată? Întrebarea aceasta a fost
un mister pentru mulți înțelepți care au trăit cu mult timp în urmă și care
nu știau nici pe departe atâtea lucruri câte veți învăța voi chiar înainte să
se termine această lecție.
Ei știau că lumea nu se întindea chiar peste tot; că Soarele și Luna
care strălucesc sus pe cer nu sunt parte din lumea noastră, ci sunt foarte
departe de ea.
De ce nu ajungem niciodată la capătul lumii? Dacă ar fi să călătorim
pe uscat și pe mare timp de mulți ani, am ajunge atunci la capătul lumii?
Și cum arată acest capăt? Am fi oare în pericol să cădem de pe marginea
lumii, așa cum cade o ceașcă de pe marginea mesei?
În cele din urmă s-a descoperit că oamenii nu ajungeau niciodată
la capătul lumii din cauza formei Pământului. Sunt unele obiecte la care,
14
Charlotte M. Mason
dacă lăsăm degetul să alunece de-a lungul lor o zi întreagă, nu ajungem

niciodată la margine. Obiectele rotunde, cum sunt mingile și portocalele,
nu au margine sau capăt. Iar lumea noastră e și ea rotundă. E mai degrabă
de forma unei portocale decât a unei mingi, pentru că e puțin teșită în
punctele pe care le putem numi vârful și baza ei.
A fost minunat când s-a descoperit lucrul acesta. Poți vedea cât de
rotundă e o minge; și chiar dacă mingea aceea ar fi cât o casă de mare, ai
putea vedea destul din ea ca să-ți dai seama de forma ei. Însă lumea noastră
cea mare, numai Dumnezeu o poate vedea din cer; și atunci cum, oare, au
putut oamenii să-și dea seama de forma ei?
Probabil că nu ați putea înțelege toate aspectele care demonstrează
că Pământul e rotund, dar cu siguranță veți înțelege trei din ele. Un căpitan
de vas a observat că, dacă naviga întruna, fără să se întoarcă din drum, până
la urmă ajungea în același loc de unde pornise. Încercați acum să faceți
acest lucru pe o masă și veți vedea cum dimpotrivă, cu cât vă duceți mai
mult, cu atât veți ajunge mai departe de punctul de plecare.
Faceți acum același un experiment cu o minge pe care ați lipit un
punct ca semn. După ce v-ați mișcat degetul pe jumătate din înconjurul
mingii, veți vedea că veți începe să vă apropiați tot mai mult de punctul
de unde ați pornit, până când în cele din urmă îl veți atinge. Pentru că
astăzi oamenii navighează adesea pe mări în felul acesta, știm că Pămân-
tul e rotund într-o direcție anume. Pe celelalte două aspecte care ne arată
rotunjimea Pământului le veți afla în Lecția a IV-a.
15
Lecția a III-a
POVEȘTILE TÂNĂRULUI MUS
Spuneai, dragă mamă, că e bine pe îndelete să vorbești

Cu cei care cu dragă inimă te-ar ajuta ca ale lumii taine să le deslu-
șești.
Și cred că am învățat ceva când agale pășeam
Pe plajă alături de tânărul mus pe care-l întovărășeam.
Mi-a vorbit despre țări minunate spre care curând va porni,

Unde păsările colibri sunt nu cu mult mai mici ca niște ciocârlii,
Unde papura și nucșoara cresc împreună,
Iar scorțișoara se întinde pe scoarța arborilor ca o cunună.
Mi-a povestit cum niște insule aflate departe, departe în ocean,

Sunt munți de corali pe care insectele i-au scos la liman,
Și sincer recunosc că nici prin cap nu-mi trecuse
Că lumea insectelor așa ceva vreodată născuse.
Mi-a vorbit despre pustiuri întinse peste care zboară nori de nisip,
Nici o umbră deasupra capului, nici urmă de verde, nici un cirip;
Acolo convoiul de călători și cămile adesea-și găsește un groaznic
sfârșit,
De căldură stors, de sete istovit, de soare pârlit.
Mi-a povestit despre locuri departe spre Răsărit

Unde topaze, rubine și safire din belșug se găsesc;
Însă de șarpe și de fiară mereu ești urmărit,
Căci cobra, tigrul și șacalul cu viclenie pândesc.
Credeam că Tamisa noastră e un fluviu măreț,
Cu undele-i limpezi și curenții-i fâșneți;
16
Charlotte M. Mason
Dar cât de mărunt trebuie să-i pară fluviul nostru de preț

Față de cele pe care le-a străbătut – de trei mii de mile ce spuneți?
Vorbește, dragă mamă, despre atât de multe locuri ciudate,

Despre oamenii care nu au nici orașe, nici regate,
Ce poartă blănuri pe umeri și vopseluri pe chip,
Și trăiesc din vânatul prins cu vânătoresc tertip.
Oh! Tare îmi doresc, dragă mamă, să aud și alte asemenea peripeții,
Din cărți care sunt scrise să ne bucure și să ne dea multe povețe,
Și aș vrea să pot vedea măcar jumătate din aceste misterioase mi-
nunății
Despre care tânărul mus pe plajă s-a pornit să mă învețe.
Eliza Cook
17
■ Insulă de corali în Pacific
18
Charlotte M. Mason
Lecția a IV-a
LUMEA NOASTRĂ
Partea a II-a
D
esigur că nu ne stă întotdeauna în puteri să facem înconjurul
Pământului, însă avem câteva metode prin care putem încerca
să aflăm forma lui.
Dacă vă aflați pe un deal sau în vârful unui turn atât de înalt încât să
puteți vedea de acolo pe deasupra tuturor clădirilor din apropiere și chiar
dincolo de ele, cât vedeți cu ochii, veți observa că vă aflați în mijlocul unui
semicerc sau inel mare. Pretutindeni de jur împrejur, pământul și cerul
dau impresia că se unesc în depărtare. Desigur că asta nu se întâmplă în
realitate. Este doar ochiul nostru care nu poate vedea mai departe de atât,
pentru că dincolo de semicerc, pământul coboară, la fel cum apar marginile
unei portocale în ochii unei muște care s-ar afla cocoțată pe ea.
Linia curbă îndepărtată în care se vede ca și când pământul s-ar uni
cu cerul se numește orizont.
Peste tot prin lume, oricât de sus te-ai sui ca să ai o vedere cât mai
largă, vei constata că te afli în mijlocul unui asemenea semicerc.
Faptul că suprafața pe care ne aflăm este peste tot la fel de rotunjită
e una din dovezile care arată că Pământul e rotund; sau, mai bine spus, e
19
o sferă, adică un obiect rotund în toate părțile, ca o minge. Un alt cuvânt

folosit pentru a denumi obiectele de această formă este glob.
Așadar, pentru că Pământul e rotund, tocmai rotunjimea lui este cea
care nu ne lasă să vedem obiectele aflate la distanțe foarte mari, ca atunci
când avem în față un deal care ne blochează vederea. Putem vedea vârful
unui obiect aflat la depărtare, dar baza lui nu se poate vedea din cauza
rotunjimii Pământului.
Cupola unei biserici înalte, aflată departe de noi, poate fi văzută
de la distanță mai mare, însă nu vom putea vedea ușile clădirii, care sunt
acoperite de curbura Pământului, chiar și atunci când între noi și biserică
nu se mai află o altă clădire. Cel mai bine se poate înțelege acest fenomen
dacă ne imaginăm că stăm pe țărmul mării și privim o corabie aflată un-
deva departe, tocmai spre linia orizontului.
Marea pare atât de plată, e greu de crezut că ar putea avea vreo ro-
tunjime. Și totuși, parcă între noi și corabie se înalță ceva. În loc să vedem
corabia întreagă, vedem doar catargele. Corpul mare și greu al vaporului,
adică tocmai partea pe care te-ai aștepta s-o vezi mai bine, ne este ascuns
privirii. Din ce cauză nu-l putem vedea? Din cauza rotunjimii suprafeței
apei. Marea, care acoperă o parte din suprafața Pământului, are și ea pre-
tutindeni aceeași formă curbă sau rotunjime ca și Pământul.
Întrebări la Lecțiile II și IV
1. Care este forma Pământului?
• rotundă, ca o portocală; adică mai precis, e puțin turtită în partea
de sus și cea de jos
2. Numiți un aspect care ne face să deducem că Pământul e rotund.
• un vapor care pleacă dintr-un punct și navighează în aceeași direcție
fără a se opri ar putea ajunge în același punct de unde a plecat
3. Este aceasta o dovadă că Pământul e rotund în toate direcțiile,
întocmai ca o minge?
• Nu. Aceasta dovedește numai că este rotund în direcția în care na-
vighează corabia
20
Charlotte M. Mason
4. De ce spunem că Pământul e o sferă sau un glob?

• pentru că e rotund în toate direcțiile, ca o minge
5. Cum se dovedește aceasta?
• când nu există nici un obstacol în calea privirii la o distanță mare,
pământul de jur împrejur nu se mai vede de la o linie încolo și noi ne
aflăm în mijlocul unui cerc
6. Care este cauza acestui efect?
• rotunjimea suprafeței Pământului; noi nu putem vedea totul în linie
dreaptă în față, ca și când Pământul ar fi plat.
7. Este acest lucru o dovadă a faptului că Pământul e o sferă?
• da, pentru că același efect poate fi văzut în fiecare loc de pe Pământ;
el apare rotund în toate direcțiile.
8. Cum se numește acest semicerc?
• orizont; de jur împrejur, până unde putem vedea, pământul și cerul
dau impresia că se unesc.
9. Avem posibilitatea de a observa și în alt fel că Pământul e rotund?
• da; forma curbă a Pământului se ridică între noi (observatorul) și
obiectele aflate la distanță mai mare, ascunzând privirii părțile lor
de jos.
10. Dați exemplu de un asemenea obiect.
• o corabie care se apropie de țărm: când apare pentru prima dată în
câmpul vizual al privitorului de pe țărm, nu se vede corpul vasului,
ci doar părțile mai înalte (catargele).
21
Lecția a V-a
STELUȚA
Strălucești, micuță stea,

Dar ce ești, nu pot afla!
Stai deasupra norilor
Diamant strălucitor.
Iar când soarele-a apus

Şi lumina lui s-a dus
Tu, micuţă, străluceşti
Toată noaptea mă păzeşti.
Prins în noapte, călătorul

Cum și-ar rătăci piciorul
Fără buna-ți scânteiuță
Dragă și mândră steluță.
Tu, din cer, micuţă stea

Tragi cu ochiul prin perdea;
Şi de sus mă vei privi
Până zorii s-or ivi.
Nu e-n beznă călătorul,

Sub lumina-ți i-e piciorul,
Dar ce ești, nu pot afla,
Strălucești, micuță stea!
22
Charlotte M. Mason
Lecția VI
LUMEA NOASTRĂ ȘI CELELALTE LUMI
Partea I
C
am cu patru sute de ani în urmă trăia un om înțelept, pe nume
Galileo Galilei, care-și petrecea nopțile urmărind stelele și fiind
atent la mișcările lor. Poate vă gândiți acum că stelele sunt niște
felinare micuțe, aprinse și agățate în cer în fiecare seară, care stau așa ne-
mișcate. Galilei însă știa mai bine; în lungile lui nopți de veghe a desco-
perit lucruri uimitoare despre lumea noastră, despre care veți învăța în
continuare.
■ Pământul
Nu a fost Galilei primul care să fi făcut aceste descoperiri, dar a fost

printre primii care au dorit să-și împărtășească înțelepciunea cu ceilalți
oameni. Așa că a scris despre toate aceste minunății într-o carte, pe care
23
a dat-o apoi altora s-o citească. Din păcate, cărțile lui au fost arse și el a
fost închis. Oamenii au spus că poveștile lui ciudate nu erau adevărate
și din această cauză în cele din urmă s-au mâniat foarte tare pe cel care
dorea să-i învețe lucruri noi.
Ați observat că lucrurile par tot mai mici pe măsură ce ne îndepăr-
tăm de ele? Un zmeu se ridică în văzduh, tot mai sus, până când se mai
vede doar ca o pată pe cer. Un om văzut de la distanță pare doar cât un
copil de mare.
Îndepărtați-vă cât de mult puteți și veți descoperi că până și obiec-
tele care sunt uriașe de felul lor apar tot mai mici, până se mai văd doar
ca niște puncte. Chiar și Pământul acesta mare pe care trăim, nu ar mai
părea decât ca o steluță dacă am putea să ne îndepărtăm undeva ca să-l
privim. Însă nu putem face asta, pentru că nu avem posibilitatea de a
pleca de pe Pământ (așa stăteau lucrurile atunci când a fost scrisă cartea
– nota trad.).
Descoperirea uimitoare a lui Galilei a fost că aproape toate stelele

pe care le vedem pe cer sunt la fel de mari sau poate chiar mai mari decât
24
Charlotte M. Mason
Pământul nostru. Ele sunt însă atât de departe încât nouă ni se par miti-
tele. La fel de mititel ni s-ar părea și Pământul, dacă l-am putea privi de
pe una din stele.
Apoi, Galilei a spus că Pământul nostru este în realitate un fel
de stea care se învârte mereu în jurul Soarelui, împreună cu alte șapte
asemenea stele. Toate aceste opt stele care se rotesc fără încetare în jurul
Soarelui se numesc planete, un cuvânt care în limba greacă înseamnă
călător. Lumea noastră e o planetă, iar numele ei este Pământ. O altă
planetă se numește, de exemplu, Venus. Fiecare din aceste planete are
un nume, pe care îl veți învăța și voi într-o zi. Însă, veți spune voi, stelele
luminează ca niște lămpi; atunci cum ar putea Pământul nostru să arate
ca o stea? Doar nu e în flăcări. Da, e adevărat că majoritatea stelelor ard
și strălucesc precum Soarele nostru, însă aceste opt planete, între care se
află și Pământul, strălucesc și ele, dar într-un alt fel.
Ați văzut vreodată cât de roșii și învăpăiate sunt ferestrele unei
case când bate în ele lumina Soarelui la asfințit? Uneori chiar pare ca și
când casa întreagă ar fi luat foc, însă este doar strălucirea Soarelui pe care
geamurile o trimit către noi, sau o reflectă. Sau, de exemplu, dacă vă aflați
într-o zi însorită de vară pe malul mării, cu mare greutate veți putea vedea
în jurul vostru. Toate suprafețele, apa, casele, trotuarul, toate vă orbesc cu
lumina pe care o reflectă, încât ni se pare aproape la fel de greu să ne uităm
la ele, ca și când ne-am strădui să ne uităm direct în Soare.
Dacă am fi plecați de pe Pământ, undeva foarte departe în spațiul
cosmic, n-am mai vedea case, copaci și apă, ci am zări Pământul doar ca
pe o minge strălucitoare care reflectă lumina Soarelui. În felul acesta deci,
toate cele opt planete, laolaltă cu Luna, strălucesc ca niște stele, cu toate
că nu au de fapt lumina lor proprie. Ele doar trimit înapoi sau reflectă
lumina vie a Soarelui.
25
Lecția VII
LUMEA NOASTRĂ ȘI CELELALTE LUMI
Partea a II-a
M
ărețul Soare, în strălucirea și frumusețea sa, toarnă peste noi
necontenit șuvoaie de lumină și de fierbințeală. Lumina lui face
zi pe toate planetele; căldura lui ajută la coacerea grânelor și
la întreținerea vieții pe Pământ. Ea ne dă zilele calde de vară când copiii
se joacă pe-afară.
Însă căldura lui cea mai grozavă nu ajunge până la noi jos pe Pă-
mânt. Suntem foarte, foarte departe de miezul său arzător, astfel că ne bu-
curăm doar de atâta căldură cât să ne fie bine. În unele părți ale lumii e mai
cald decât în altele; veți învăța în curând cum se întâmplă aceasta; nicăieri,
însă, nu este căldura Soarelui atât de puternică încât să ardă Pământul.
Oamenii, animalele și plantele pot crește aproape peste tot în lume, iar
Soarele e un prieten bun care dă viață și bucurie tuturor ființelor vii.
Zi și noapte, fără o clipă de răgaz, cele opt planete se rotesc în jurul
Soarelui. Când s-a terminat o rotație începe alta, în tăcere, la momentul
precis, fără ca vreun corp ceresc să obosească. Aceste mișcări sunt atât de
punctuale, încât astronomii (înțelepții asemenea lui Galilei care studiază
stelele) știu exact în care parte a cerului să se uite pentru a căuta o planetă
în orice moment au nevoie.
Și ea sosește mereu la timp – mai precis decât un tren, dar fără a
suna din sirene sau a fi anunțată la megafon, fără zgomote sau fum. Iar
astronomii sunt încântați să vadă cât de bine se supun aceste minunate
creații ale lui Dumnezeu legilor pe care El le-a făcut.
Cele opt planete nu călătoresc în același ritm în jurul Soarelui.
Unele sunt mult mai departe de Soare decât Pământul nostru, altele sunt
mai apropiate. De vreme ce fiecare planetă rămâne mereu la aceeași dis-
tanță față de Soare pe toată durata călătoriei ei, cu cât este mai îndepărtată
planeta, cu atât mai lung este timpul în care face o rotație completă.
26
Charlotte M. Mason
Durata unui an pe Pământ este de 365 de zile și 366 zile când este
un an bisect, adică din patru în patru în ani când lunii februarie i se mai
adaugă o zi. Pe planeta Saturn, însă, care e mult mai departe de Soare de-
cât Pământul, un an e de aproape treizeci de ori mai lung decât al nostru.
Saturn descrie un cerc mult mai larg de rotație, astfel încât îi trebuie un
timp de aproape treizeci de ori mai lung să facă o rotație completă în jurul
Soarelui decât îi trebuie Pământului.
Dacă fiecare planetă ar lăsa în urmă o dâră luminoasă în traiectoria
ei, pe care s-o putem vedea noi, am găsi opt cercuri luminoase în jurul
Soarelui, aflate la distanțe diferite. Aceste linii nevăzute sunt orbitele sau
traiectoriile planetelor. Drumul pe care îl parcurge Pământul nostru în
jurul Soarelui este orbita lui. Desigur că nu e un drum sau cărare vizibilă
pe care s-o urmeze.
An după an, Pământul călătorește pe aceeași orbită și nu se apropie

sau se îndepărtează de Soare mai mult decât trebuie. Dacă s-ar întâmpla să
se rătăcească și să ajungă mai aproape, s-ar întâmpla niște lucruri grozave:
27
pomii, iarba și casele ar lua foc; dealurile și chiar pământul ar arde și toată
lumea noastră ar sfârși într-un mare foc, aprins de văpaia fierbinte a Soa-
relui. Dar așa ceva nu se întâmplă, pentru că Dumnezeu ține Pământul și
planetele în mișcare pe orbitele lor, cu ajutorul a două legi minunate care
nu pot fi încălcate. Însă deocamdată sunteți prea mici ca să le înțelegeți.
Întrebări la Lecțiile VI și VII

1. Ce descoperire a făcut Galileo Galilei?
• că lumea noastră este o planetă
2. Ce este o planetă?
• e un corp ceresc fără lumină și căldură proprii, care se rotește în jurul
Soarelui
3. Cum strălucesc planetele?
• reflectând lumina Soarelui. Ele nu au lumina lor proprie.
4. Este Pământul nostru mai mare decât stelele și planetele?
• e mult mai mic decât stelele, care sunt foarte departe și este mai mic
decât cele mai multe dintre planete
5. Cum se numește planeta pe care ne aflăm noi?
• Pământ
6. Ce lungime are anul pe Pământ?
• puțin mai mult de 365 de zile
7. Este un motiv anume pentru ca anul nostru să fie calculat la 365 de
zile?
• acesta e timpul în care Pământul își încheie o călătorie completă în
jurul Soarelui
28
Charlotte M. Mason
Lecția VIII
LUMINA SOARELUI
IUBESC lumina soarelui pe toate,

Pe codri, pe câmp și vâlcea,
Pe urbea frământată-n goana
Celor ce-s prinși în ea.
Mi-e dragă raza ce din ușă
Coliba mică luminează
Pe cărămida roșie-a podelei
Pătrate desenează.
Să văd copiii-n iarba mare
Trifoiul frunze numărând
Și urmărind pe fire-ntoarse
Verzi gândăcei urcând.
Cât de frumoasă-i libelula
Minunea meșterului faur
Cu aripi străvezii de curcubeu
Și trup albastru și de aur.
Ce minunat, pe lanurile-n pârg
Să vezi razele soarelui culcate
Sau pe miriștea palidă pe care
Stau mândre șiri moțate.
O, da! Iubesc lumina!
Precum bunătatea sau bucuria
Pe chipul unui om blând
E strălucirea Soarelui pe pământ.
Fie pe pământ, fie peste ocean,
În ceru-alabastru și-n văzduhul tămâios,
Mărețul Soare printre nori
Peste toate strălucește glorios.
Mary Howitt
29
Lecția IX
ZIUA ȘI NOAPTEA
R
otirea Pământului în jurul Soarelui nu este singura mișcare pe
care o face planeta noastră. În tot timpul călătoriei pe orbită, ea
se învârte în același timp în jurul propriei axe, la fel ca un titirez
care se învârte și în același timp se și deplasează pe masă. Învârtiți-vă pe
călcâie de câteva ori și veți vedea cum se întâmplă.
O să vă ia mai mult timp să vă învârtiți decât titirezului, pentru că
voi sunteți mult mai mari decât el. Iar Pământul este atât de mare, încât
are nevoie de douăzeci și patru de ore pentru a se putea învârti în jurul
axei sale, adică o zi și o noapte. Dacă știm că Pământul face o rotație în
jurul Soarelui în 365 de zile, înseamnă că face și 365 de rotații în jurul axei
sale, după cum și voi, dacă faceți experimentul de mai sus, o să vă învârtiți
probabil de vreo zece ori în același timp în care vă și deplasați prin cameră.
V-ați întrebat vreodată cum se face că avem zile luminoase în care

ne jucăm și lucrăm și pe urmă vin nopțile întunecoase în care ne odihnim?
Și cum acestea se succed mereu fără oprire, fără schimbare.
30
Charlotte M. Mason
Fără Soare, Pământul nostru ar fi întunecat și rece. Fiecare rază

de lumină, fiecare strop de căldură ne vine de la Soare. Acesta e motivul
pentru care Pământul a fost făcut ca să călătorească în jurul Soarelui și să
nu-și părăsească niciodată orbita. Căci ce ar putea face el acolo afară, în
întuneric și-n frig?
Pământul nostru e rotund, cam de forma unei portocale. Luați
într-o seară o portocală, țineți-o lângă o lumânare și veți vedea cum se
luminează exact o jumătate de portocală. Cealaltă jumătate e în întuneric
și între partea luminată și cea întunecoasă se formează o linie subțire dar
clară. Faceți același lucru cu o minge foarte mare, unde jumătatea lumi-
noasă și cea întunecată se vor vedea și mai clar. Țineți orice obiect rotund
lângă o sursă de lumină și veți vedea jumătatea iluminată, pe când cealaltă
jumătate va rămâne în întuneric.
Pământul e un corp rotund și Soarele îi este lumina. Este oare o
jumătate a sa mereu luminoasă, frumoasă și caldă, iar cealaltă jumătate este
ea oare doar întunecată, rece și sumbră, fără vreo creatură mișcătoare sau
fără plante? Desigur că nu! Și voi înșivă puteți foarte bine să vă explicați
motivul.
Înfigeți un ac de tricotat într-o portocală și apoi rotiți încet porto-
cala în jurul acului în timp ce o țineți lângă o sursă de lumină. o jumătate
va fi întotdeauna la lumină, iar altă jumătate mereu în întuneric. Astfel,
fiecare punct de pe portocală ajunge la rândul său în lumină și în întuneric.
Vedeți acum ce minunat e acel mecanism care ține Pământul mereu
în rotație dinaintea Soarelui, în același timp în care el călătorește pe orbită
în jurul lui. Cea mai mare parte a planetei noastre are parte atât de zi cât
și de noapte timp de douăzeci și patru de ore. Asta se întâmplă pentru că
atât este timpul de care are nevoie Pământul ca să facă o rotație completă
în jurul axei sale. În jumătatea luminată de Soare a Pământului este zi,
iar în jumătatea cealaltă este noapte. Când la noi e noapte, la oamenii
de pe cealaltă jumătate a globului este zi, iar atunci când noi suntem la
lucru ziua, ei sunt în pat și dorm. Această mișcare zilnică a Pământului
se numește mișcarea „diurnă”, mișcare în jurul axei sale sau mișcarea de
rotație. Diurn înseamnă zilnic.
31
Lecția X
BĂIATUL CEL ORB
O, spuneți-mi, ce e acel lucru pe care oamenii lumină îl numesc

De care eu niciodată nu mă pot desfăta;
De binecuvântarea vederii mult mi-ar plăcea să mă uimesc;
Cum s-ar putea un biet băiat orb de toate astea bucura?
Vorbiți despre lucrurile minunate pe care le vedeți;

Spuneți că soarele luminos strălucește;
Îi simt lumina, dar nu pricep, pe cuvânt mă credeți,
Cum ziua de noapte el le deosebește.
Ziua de noapte eu singur mi le osebesc

Când dorm e una, când mă joc cealaltă este;
Și de-aș putea treaz mereu să răzbesc,
Pentru mine doar zi ar fi, de noapte n-aș avea vreo veste .
Cu suspine adânci adesea vă aud

Despre nenorocirea mea adâncă cuvinte amare spunând,
Însă cu multă răbdare pot să îndur, și nu mă laud,
A pierde ceea ce eu n-am cunoscut nicicând.
Și atunci de ce lucrurile pe care nu le pot vedea

Ar trebui să-mi tulbure sau să-mi risipească bucuria?
Eu rege sunt, atât timp cât pot cânta,
Deși sunt doar un biet băiat orb, vă rog ascultați-mi mărturia.
C. Cibber
32
Charlotte M. Mason
Lecția XI
POLII ȘI AXELE
D
acă priviți o roată care se învârte repede, veți observa că partea
din mijloc, numită osie, nu se mișcă odată cu roata. Când un ti-
tirez se învârte foarte tare, se poate vedea că mijlocul său, din vârf
până la bază, rămâne nemișcat. Tot așa, dacă încercați să vă învârtiți și voi
repede pe loc, v-ați putea imagina o linie care trece prin mijlocul corpului
vostru din creștetul capului până la tălpi. Acea linie în jurul căreia v-ați
învârti ar sta nemișcată, în timp ce tot restul corpului s-ar afla în mișcare.
În mod asemănător, când ați rotit portocala în care ați înfipt andreaua, ați
observat că andreaua nu s-a mișcat din locul ei.
La toate obiectele care se învârt sau se rotesc în acest fel se găsește

o asemenea linie în mijloc. Uneori, această linie este doar imaginară. Ea
nu se poate vedea sau atinge, așa cum se vede osia unei roți. Această linie
33
se numește AXĂ. Dacă vă învârtiți în jurul vostru pe călcâie, vă învârtiți

în jurul propriei axe.
Titirezul se învârte și el în jurul axei sale. Pământul face o rotire
completă în jurul axei lui la fiecare douăzeci și patru de ore.
Vă amintiți, desigur, că planeta noastră e puțin turtită sau teșită în
partea de sus și în cea de jos. Axa ei trece exact prin aceste două teșituri.
Punctele acestea fixe prin care ne imaginăm că ar ieși axa Pământului în
cele două capete se numesc poli. La corpul vostru, polii ar fi situați unul în
creștetul capului și celălalt în talpă. Polii Pământului se găsesc la cele două
părți turtite. Unul dintre poli este întotdeauna îndreptat către o anumită
stea, numită Steaua Polară. Acesta este numit Polul Nord al Pământului.
Celălalt pol se numește Polul Sud.
Ecuatorul ne ajută să denumim mai exact locurile de pe Pământ.
El este marcat pe toate hărțile care reprezintă lumea noastră. Știm că
Pământul este numit sferă, pentru că este rotund. Asta înseamnă că ju-
mătățile sale, așa cum sunt ele împărțite de Ecuator, se numesc emisfere,
de la cuvântul grecesc hemi care înseamnă „jumătate”. Așadar, fiecare din
cele două jumătăți ale Pământului se numește emisferă.
Ecuatorul împarte Pământul în două emisfere, sau jumătăți de
sferă, ca și când ai împărți o portocală în două dacă ai trece o sfoară de
34
Charlotte M. Mason
jur împrejurul ei pe partea mai umflată. Jumătatea aflată între Ecuator

și Polul Nord este emisfera nordică, iar cealaltă jumătate, care se găsește
între Ecuator și Polul Sud este emisfera sudică.
Întrebări la Lecțiile IX și X
1. Ce este axa Pământului?
• este o linie imaginară în jurul căreia se învârte sau se rotește Pă-
mântul
2. Unde se află această linie?
• ea trece prin mijlocul Pământului, prin cele două capete mai teșite
3. Ce sunt polii?
• sunt cele două puncte fixe ale axei, nordul și sudul
4. În cât timp înscrie Pământul o rotație completă în jurul axei sale?
• într-o zi și o noapte, adică în douăzeci și patru de ore
5. Când este zi la noi?
• atunci când partea noastră de glob este îndreptată spre Soare
6. Și când este noapte la noi?
• atunci când partea pe care trăim noi este în întuneric
7. Care este cauza trecerii neîntrerupte de la zi la noapte?
• este rotația Pământului în jurul Soarelui
8. Ce este Ecuatorul?
• o linie imaginară care traversează Pământul la mijloc, la distanțe
egale între cei doi poli
35
Lecția XII
CELE PATRU ANOTIMPURI
Partea I
Z
ilele unui an nu sunt toate la fel. Avem iarna cu zăpadă și ger și
copaci goi, fără frunze; apoi vine primăvara; după ea, vara cea fier-
binte; urmează toamna și apoi din nou iarna.
Avem lumină de la Soare atât iarna cât și vara, însă totuși străluci-
rea aceasta e diferită. Soarele verii ne încălzește atât de tare încât abia mai
suportăm hainele pe piele. În schimb, iarna vrem să ne înfofolim bine
chiar și în momentele când Soarele strălucește.
Dimensiunile relative ale Soarelui și Pământului pot fi estimate dacă

ne gândim la Soare ca la un glob cu diametrul de o jumătate de metru, iar
Pământul îl reprezentăm ca pe un bob de mazăre care se rotește în jurul
globului la o distanță de aproximativ 130 de metri.
■ Diagrama ilustrativă a anotimpurilor
36
Charlotte M. Mason
Motivul este acesta: chiar dacă Pământul își urmează traiectoria sa

obișnuită, mereu aceeași și nu se îndepărtează de Soare, totuși țara noastră
și toate celelalte țări care se află la nord de Ecuator sunt mai îndepărtate
de Soare pe timpul iernii și mai aproape de el vara. Noi trăim în jumătatea
de nord a planetei, sau emisfera nordică; această emisferă primește mai
puțină strălucire de la Soare în timpul iernii decât vara.
Dar cum este posibil ca o parte a Pământului să fie mai departe de
Soare dacă Pământul e tot acolo? Acesta e încă unul din planurile minu-
nate pe care le-a făcut Dumnezeu, astfel încât toate regiunile lumii să ofere
condiții plăcute pentru viață. Dacă Pământul s-ar învârti în jurul Soarelui
cu axa dreaptă, adică într-o poziție perfect în picioare, atunci partea de
mijloc, sau „burta” Pământului, acolo unde este Ecuatorul, ar fi tot timpul
foarte aproape de Soare și ar primi prea multă căldură.
Iar noi, care trăim destul de departe la nord de Ecuator, n-am avea
niciodată destul Soare ca să se poată coace grânele și fructele. Razele Soa-
relui ar cădea drept pe Ecuator și s-ar înclina atât de mult ca să ajungă la
noi, încât am primi foarte puțină căldură. Știți bine că în fața unei sobe
încinse este mult mai cald decât într-un colț al camerei, unde ajung doar
slabe unde (valuri) de căldură.
Dar Pământul nu călătorește prin Cosmos cu axa dreaptă. Axa este
întotdeauna puțin înclinată; înclinarea ei nu este spre Soare, ci spre direcția
de deplasare a planetei. Astfel, uneori Polul Nord este aplecat mai mult
spre Soare, alteori Polul Sud. Desigur, nu uitați, nu vorbim de un drum
vizibil, ci de un traseu invizibil prin spațiu. Dar imaginați-vă cum ar fi ca
Pământul să umble pe o șosea. Atunci el ar merge pe șosea puțin aplecat
în partea din față.
37
Lecția XIII
RAPSODIE DE PRIMĂVARĂ
Sus prin crângul adormit,

A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi,
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?
II
Se-nalţă abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid,
Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
38
Charlotte M. Mason
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă

Cu ramuri albe – şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
III
Soare crud în liliac,

Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
39
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus

După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?
George Topârceanu
40
Charlotte M. Mason
Lecția XIV
CELE PATRU ANOTIMPURI
Partea II
A
șa se mișcă Pământul. Nu-și schimbă niciodată drumul și nu se
mută din locul lui nici un pic, iar Polul Nord e mereu îndreptat
spre Steaua Polară.
Țineți o păpușă înclinată spre o masă pe care ați pus o lumânare.
Fixați undeva un cui care să țină loc de Stea Polară și aveți grijă să țineți
mereu fața păpușii îndreptată spre ea. apoi începeți să rotiți păpușa în jurul
lumânării, fără a-i schimba înclinația axei ei. La un moment dat, lumina
lumânării va bate direct pe mijlocul păpușii. Continuați să vă deplasați cu
păpușa și veți observa că la un alt moment, picioarele ei vor fi mai aproape
de lumânare, pe când capul se va depărta. Mergeți mai departe; lumânarea
luminează din nou direct pe mijloc, iar capul și picioarele sunt la distanțe
egale de ea. Continuați și veți observa din nou capul ajuns mai aproape
de lumină, pe când picioarele s-au îndepărtat. Când veți ajunge înapoi la
punctul din care ați plecat, lumina va bate din nou pe mijlocul păpușii.
E destul de greu să ții păpușa tot în aceeași poziție, mereu cu fața
spre Steaua Polară; dar dacă reușiți, veți înțelege un pic mai bine cum se
explică cele patru anotimpuri.
În locul păpușii luați o portocală pe care ați desenat pe mijloc o
linie ca un Ecuator și pe care ați străpuns-o cu o andrea care trece acolo
unde ar trebui să fie polii. Scrieți un N în partea de sus, unde stabiliți că
va fi Polul Nord și un S în partea de jos pentru Polul Sud. Apoi, plimbați
portocala în jurul lumânării cu andreaua mereu puțin înclinată spre masă
și cu Polul Nord mereu îndreptat spre steaua polară.
Veți vedea că uneori Polul Nord se apropie mai mult de lumânare,
pe când Polul Sud se îndepărtează. Pe măsură ce continuați rotirea, flacăra
lumânării va ajunge să lumineze direct pe Ecuator și polii se vor afla la
aceeași distanță. Continuați și veți observa de data aceasta că Polul Sud
41
va fi acela care se va apropia mai mult de lumină, pe când Polul Nord se

va îndepărta. Dacă și acum mergeți mai departe, veți vedea că din nou
lumina bate direct pe Ecuator, în timp ce polii sunt amândoi la aceeași
distanță de lumina lumânării.
Noi trăim în emisfera nordică, aproximativ la jumătatea distanței
între Polul Nord și Ecuator. Sezonul cald sau vara se instalează la noi
atunci când Polul Nord se apropie mai mult de Soare. Sezonul rece e
atunci când Polul Nord se îndepărtează de Soare. Atunci regiunea noastră
primește doar razele înclinate de la Soare.
Atunci când Soarele luminează drept Ecuatorul, la noi e primăvară
sau toamnă. Toamna e adesea mai caldă decât primăvara pentru că Soarele
ne-a încălzit toată vara. E cam la fel ca o cameră care rămâne caldă și după
ce s-a stins focul din sobă.
Partea de mijloc a Pământului, situată la nord și la sud de Ecuator
este cea mai aproape de Soare. Ea nu se îndepărtează niciodată de el, așa
că este cea mai caldă regiune a Pământului. Acolo nu există succesiunea
celor patru anotimpuri așa cum o avem noi.
Întrebări la Lecția XIV

1. Denumiți cele patru anotimpuri
• primăvara, vara, toamna și iarna
2. Care e diferența între aceste anotimpuri?
• vara e foarte cald și iarna e foarte frig; primăvara și toamna nu sunt
nici prea calde, nici prea reci, sunt, deci, moderate
3. Cum se face vară la noi?
• partea noastră de Pământ pe care ne aflăm, adică emisfera nordică,
e mai apropiată de Soare, astfel încât primește mai multă căldură
4. Și când se face iarnă la noi?
• atunci când emisfera nordică e mai îndepărtată de Soare
5. Și atunci care parte a Pământului e întoarsă spre Soare?
• emisfera sudică; ei acolo au vara când la noi e iarnă
6. Cînd avem primăvară și toamnă?
• atunci când Soarele luminează drept spre Ecuator și nici unul din
poli nu e înclinat mai tare decât celălalt
42
Charlotte M. Mason
Lecția XV
VARA
Priveam fără de ţintă-n sus -

Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare.
Privirile de farmec bete

Mi le-am întors către pământ -
Iar spicele jucau în vânt,
Ca-n horă dup-un vesel cânt
Copilele cu blonde plete,
Când saltă largul lor vestmânt.
În lan erau feciori şi fete,
Şi ei cântau o doină-n cor.
Juca viaţa-n ochii lor
Şi vântul le juca prin plete.
Miei albi fugeau către izvor
Şi grauri suri zburau în cete.
Cât de frumoasă te-ai gătit,

Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
43
Aş vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!
George Coșbuc
44
Charlotte M. Mason
Lecția XVI
SECERIȘUL
I-atâta strălucire pe lanurile coapte,

Și-atât de albă-i ziua ce râde asupra lor,
Că în umbră vezi răsfrângeri de rază viorie, –
Se avântă mii de seceri prin grâu și cern în zbor
Din orbitorul sclipit, o pulbere aurie.
Și vântul poartă ‚n câmpuri un imn de sărbătoare:

E sfântul cânt al holdei ce și-a împlinit menirea,
E sacrul imn al pâinii ce îl cântă întreaga fire
Iar soarele ascultă și-și crește strălucirea.
O dă-ne soare, Doamne, și dă-ne ocrotire!...
Și plăsmuiește viața ‚n semințele din spice,

Și grijă ai de pâinea cea zilnică, și harul
Ți-l dă să pârguiască și viile, – căci mare
Pomană li-i la unii să-și poată avea paharul
Ce dă putere mâinii și grijilor uitare.
„Acesta este trupul și sângele meu, luați-l!”
Și ‚n nafura și ‚n vinul din sfintele potiruri

E grâul și e vița ce le-au muncit acei
Care-și plătesc vieții pe cel mai sfânt din biruri...
Și ocrotește-i, Doamne, și satură-i pe ei...
Elena Farago
45
Lecția XVII
IARNA
Când țurțurii ți-atârnă de uluci

Și-și suflă-n palme-ntr-una Dick, văcarul,
Când Tom tot cară-n casă la butuci
Și-i laptele-nghețat ca și șiștarul
Când drumu-i rău și sângele-ți îngheață,
Din noapte-ți cântă o ciuvică-n față:
Ciu-vic!
Ciu-vic! Ce notă veselă, voioasă,

Când mestecă-n tingire Joan cea grasă!
Când suflă viscolul turbat

Și tusea-ți cere o țuică fiartă,
Când nasu-i roșu și crăpat
Și gerul, pasărea n-o iartă,
Când merele se coc în oală,
Ciuvica și din morți te scoală.
Ciu-vic!
Ciu-vic! Ce notă veselă, voioasă,

Când mestecă-n tingire Joan cea grasă!
Shakespeare
46
Charlotte M. Mason
Lecția XVIII
ȚĂRI CALDE ȘI ȚĂRI RECI
Partea I
C
u toate că uneori Polul Nord e puțin mai înclinat spre Soare și
alteori Polul Sud e mai aproape de el, totuși mijlocul axei Pămân-
tului, acolo unde se află Ecuatorul, nu se îndepărtează niciodată
de Soare. Acel brâu de pe mijlocul Pământului, adică regiunea aflată în
apropiere de Ecuator, la nord și la sud de acesta, e mereu cea mai fierbinte,
pentru că e mai aproape de Soare, razele lui cad drept pe acea regiune,
nefiind niciodată înclinate.
Așadar, în aceste părți nu există ger iarna și nici veri cu arșiță, acolo
nu sunt anotimpuri ca la noi, ci este la fel de cald tot timpul anului. Aici
sunt țările calde unde trăiesc oameni cu pielea închisă la culoare și unde
cresc palmierii; aici sunt flori frumoase de toate culorile și fructe mari și
zemoase; aici penele păsărilor sunt purpurii și mov și aurii și verzi; și aici
există animale mari de toate felurile, atât blânde cât și din cele carnivore,
care cutreieră pădurile.
Partea aceasta a suprafeței Pământului se numește zona toridă sau
ecuatorială. Cuvântul „torid” înseamnă arzător și, desigur, e foarte sugestiv.
Țările care se află aici se mai numesc și țări tropicale. Despre tropice veți
învăța puțin mai încolo, însă deocamdată țineți minte că țările calde sunt
numite și țări tropicale.
Deplasându-ne de la Ecuator spre fiecare din cei doi poli, vom ob-
serva că lumea devine tot mai rece, până când ajungem la ghețurile veșnice
de la poli. Multe corăbii conduse de marinari curajoși s-au aventurat să
exploreze Polul Nord, însă în urmă cu aproximativ 100 de ani, nimeni nu
a reușit să traverseze Oceanul Înghețat.
Pe aceste tărâmuri acoperite de ghețuri nu crește nici o plantă. Aici
sunt puține vietăți și tot ce se vede sunt mase enorme de gheață numite
aisberguri, mult mai mari decât blocurile din centrul orașului. Acestea
47
plutesc pe apă atunci când marea nu e înghețată complet. Orice corabie

nefericită care s-ar trezi încleștată între acești giganți ar avea un sfârșit
tragic!
Partea aceasta a lumii se numește zona arctică sau înghețată și își
merită numele pe deplin. Chiar și atunci când Polul Nord e înclinat spre
Soare, nu e niciodată destul de cald pentru ca gheața să se topească. Însă
în acea perioadă chiar și pentru oamenii care trăiesc aproape de Polul Nord
e vară. Ei se bucură în perioada aceea și au mai multe motive pentru asta.
■ Imagine din ținutul arctic
48
Charlotte M. Mason
Lecția XIX
PASĂREA COLIBRI
Pasăre colibri! Pasăre colibri!

Luminoasă și din basm desprinsă,
Trăiești printre florile în soare scăldate,
La a ta vedere inima de bucurie mi-e cuprinsă!
În strălucitoarele insule din Orient,
Unde cresc mirodeniile înmiresmate,
Mii și mii de păsări colibri
Văzduhul nu prididesc a-l străbate.
Ca niște focuri vii ele aerul săgetează,
Nu cu mult mai mari ca o albină,
Printre lăbărțatele frunze ale palmierilor pitici
Și prin palmierii evantai care se scaldă în lumină.
Și prin aceste păduri sălbatice și verzi
Unde se întind covoare de mușchi impunătoare,
Și unde din pom în pom se agață și sare
Stacojie a pasiunii floare.
Acolo pasărea colibri cuibul își construiește,
În inima codrului vechi ca o trainică temelie –
Cuibul de bumbac din mătase –
În care micii pui și-i crește grijulie.
Stacojiu îi e pieptul strălucitor;
Precum trandafirul roșu, roșu sângeriu;
Aripa-i când verde, când albastră e
Precum al păunului gât verde azuriu.
O veselă, veselă pasăre colibri,
Nici o iarnă fericirea nu-ți umbrește,
Nu știi ce e acela un pom desfrunzit,
Nici pământul pe care dulcea floare nu mai crește.
Mary Howitt
49
Lecția XX
ȚĂRI CALDE ȘI ȚĂRI RECI
Partea a II-a
P
entru că Pământul e rotund, numai jumătate din el poate fi luminat
de Soare. Când Polul Nord e înclinat mai aproape de Soare, lumina
nu poate ajunge complet până la Polul Sud. Ea ajunge la Polul Nord
și trece dincolo de punctul unde este Polul.
În acea parte a anului când se întâmplă asta, la Polul Nord nu e
deloc noapte. Cu toate că și acea parte a Pământului se rotește împreună
cu restul planetei timp de douăzeci și patru de ore, totuși în ansamblul său
întreaga zonă se află complet în bătaia luminii Soarelui. Rotindu-se me-
reu în lumină, acolo Soarele nu apune, astfel încât vara se compune dintr-o
zi lungă, lungă. La miezul nopții, când oamenii dorm în paturile lor,
Soarele e tot sus pe cer.
50
Charlotte M. Mason
Cu cât ne apropiem mai mult de Pol, cu atât zilele devin mai lungi,
până acolo unde, chiar în jurul Polului există o singură zi care durează
jumătate de an; acolo, Soarele poate fi văzut tot timpul pe cer.
Acesta e timpul fericit al puținilor oameni care trăiesc în aceste
regiuni înghețate. Când la noi e iarnă, Polul Sud primește mai mult Soa-
re, pe când Polul Nord, fiind înclinat mai departe de sursa de lumină, e
scufundat în întuneric, oamenii de acolo fiind nevoiți să trăiască luni de
zile fără lumina Soarelui.
Când în sfârșit se arată Soarele după acele luni de întuneric, oamenii
organizează un mare festival al bucuriei. Ei ies din casele lor și privesc ore
întregi la cerul care se luminează întocmai ca răsăritul Soarelui cu care
suntem noi obișnuiți în fiecare dimineață. Totuși, așezările omenești de
aici se găsesc la o distanță destul de mare de Polul Nord, pentru că acolo,
lângă Pol, nu ar putea trăi nici o ființă vie. Acolo nu există nici o sursă de
hrană.
De jur-împrejurul Polului Sud se găsește un pământ acoperit de un
strat gros de zăpadă care nu se topește niciodată. În jurul acestui pământ
sunt aisberguri și apă înghețată. Și aici sunt nopți lungi și zile lungi, exact
ca la Polul Nord. Aici este tot o zonă înghețată. Când aici e noaptea cea
lungă și rece, la Polul Nord are loc ziua polară în care Soarele nu apune,
pentru că atunci când unul din poli e înclinat spre Soare, celălalt este
invers, adică se află la distanța cea mai mare de el.
Între aceste două zone înghețate și zona toridă de la Ecuator, de
jur împrejurul Pământului se găsesc două fâșii late în care nu e nici foarte
cald, nici foarte frig și în care oamenii se bucură de succesiunea celor patru
anotimpuri.
În aceste zone cresc mere, pere, porumb, grâu și multe alte roade
și plante; câmpiile sunt verzi, iar copacii își leapădă frunzele toamna și
primesc altele tinere în fiecare primăvară. Acestea sunt zonele temperate.
Zona aflată între zona toridă (ecuatorială) și nordul înghețat se numește
zona temperată de nord. Aici se află și țara noastră. Cealaltă zonă, aflată
între zona toridă sau ecuatorială și sudul înghețat se numește zona tem-
perată de sud.
51
Fâșiile acestea late care cuprind zonele temperate sunt tot mai
calde cu cât sunt mai apropiate de Ecuator și tot mai reci pe măsură ce
se apropie de poli. Însă, pentru că aici temperaturile în general nu sunt
extrem de fierbinți sau extrem de înghețate, folosim cuvântul temperate
pentru a descrie aceste regiuni în general.
Așadar, când vedeți o hartă a lumii, veți putea afla imediat dacă
într-o țară clima e caldă sau rece sau temperată, în funcție de distanța la
care se află acea țară de Ecuator.
Întrebări la Lecția XX
1. Care este partea cea mai caldă a Globului Pământesc?
• zona toridă (ecuatorială); la Ecuator și în regiunile aflate în apro-
pierea lui, de o parte și de alta
2.De ce?
• este zona cea mai apropiată de Soare, pe care razele Soarelui cad
întotdeauna direct
3. Care sunt zonele cele mai reci?
• cele două zone înghețate din jurul fiecărui pol
4. De ce sunt acestea reci?
• sunt departe de Soare și sunt încălzite doar de razele care cad pieziș
sau înclinat
52
Charlotte M. Mason
Lecția XXI
ȚINUTUL GHEȚURILOR DE LA POLUL SUD
Vasul mergea iute, tare răgea furtuna,

Şi-nspre sud, aye, ne purtă.
Şi-acum veniră ceaţă şi zăpadă

Şi se făcu minunat de frig:
Şi gheaţa, până la catarg, plutea venind spre noi,
Verde ca smaraldul.
Şi în derivă ţermurele înzăpezite

Adevăr că pâlpâiau:
Nici oameni ori fiare nu văzurăm –
Gheaţa era peste tot.
Gheaţă aici, gheaţă acolo,

Gheaţă jur împrejur:
Trosnea şi mârâia şi răgea şi urla,
Ca zgomotele-n somn!
Coleridge
53
Lecția XXII
PARALELELE
E
foarte important să cunoaștem distanța la care se află diferitele
puncte ale Pământului de Ecuator, pentru că, de regulă, clima fie-
cărui loc depinde foarte mult de această distanță.
■ Zonele
Distanța de la Ecuator se numește latitudine. Punctele care se află
la nord de Ecuator se exprimă în latitudine nordică, iar cele de la sud,
în latitudine sudică. Dar nu e suficient să știm că un loc anume este la
latitudinea nordică, de exemplu. Dacă vrei să știi ce climă este și ce fel de
animale trăiesc și ce fel de plante cresc acolo, trebuie să știi foarte exact
cât de departe este de Ecuator.
Pentru ca oamenii să poată măsura această distanță, pe hartă sunt
trasate linii imaginare de jur împrejurul Pământului, paralele cu Ecuatorul.
Paralel înseamnă că liniile sunt asemenea șinelor de tren sau tramvai, adică
54
Charlotte M. Mason
merg amândouă în aceeași direcție și între ele este mereu exact aceeași
distanță.
Aceste linii imaginare de jur împrejurul lumii, aflate fiecare la dis-
tanță egală de Ecuator și la distanțe egale între ele, se numesc paralele de
latitudine și sunt marcate pe toate hărțile geografice.
Atunci când știi exact pe ce paralelă se află un loc, știi distanța lui
față de Ecuator și poți aprecia corect cât de cald sau frig este acolo. Însă
cum putem identifica fiecare paralelă ca să o denumim? Are fiecare un
nume? Nu, paralelele nu au nume, ci sunt identificate prin numere.
Pământul e rotund, drept pentru care o linie care îl înconjoară de-a
curmezișul, de la un pol la altul și întretăind Ecuatorul, formează un cerc
sau un inel. Oamenii de știință au împărțit cercul în 360 de părți, fiecare
din aceste părți numindu-se grad. Dacă împărțim un cerc în patru, atunci
în fiecare sfert vor fi nouăzeci de grade, pentru că 90 x 4 = 360. Astfel,
cercul trasat în jurul Pământului de la un pol la altul trebuie să aibă 360
de grade. De la Ecuator spre fiecare din cei doi poli, de o parte și de alta,
sunt exact nouăzeci de grade.
Imaginați-vă câte o linie pentru fiecare din aceste grade, măsurată
exact cu rigla ca să fie mereu exact la aceeași distanță de Ecuator și de celelalte
paralele, de jur împrejur. Acestea sunt paralelele de latitudine. Între Ecuator și
Polul Nord sunt nouăzeci de paralele, câte una pentru fiecare grad. Între Ecu-
ator și Polul Sud sunt tot nouăzeci de paralele, corespunzând celor nouăzeci
de grade latitudine sudică. De exemplu, un punct aflat pe a 5-a paralelă spre
nord se descrie ca fiind la cinci grade la nord de Ecuator și este, așadar, un loc
foarte cald. Dar un punct aflat pe a 50-a paralelă este la 50 de grade nord de
Ecuator și are climă temperată spre rece. Un loc la 70 de grade spre nord se
află deja în zona înghețată.
Aceste paralele sunt marcate pe hărțile lumii. Nu întotdeauna e marcată
fiecare paralelă. E destul dacă avem marcaje din cinci în cinci sau din zece în
zece pentru a ne da seama de poziția unui loc. Exprimăm în scris faptul că
un loc se află la 45 de grade latitudine nordică, scriind: 45° lat. N. Cerculețul
după numărul 45 înseamnă grade.
La o distanță de 23° (grade) și 30’ (minute) de Ecuator, pe fiecare parte
a lui se găsesc două paralele numite tropice. Toate teritoriile din acea zonă sunt
55
foarte calde și aparțin zonei toride. Dacă țineți minte această informație, ea vă
va ajuta foarte mult. Veți ști că zonele aflate la 15° (grade) lat. N, 10° (grade)
lat. S. și așa mai departe sunt zone foarte calde.
Dacă țineți minte și că de la 66 grade și 30 de minute spre nord și sud
încep zonele înghețate, dincolo de care sunt teritorii reci și pustii, veți avea o
idee despre ce fel de climă au diferitele părți ale lumii.
Întrebări la Lecția XXII

1. Ce este latitudinea?
• distanța de la Ecuator spre nord și spre sud
2. De ce e important să știm distanța unui punct pe Pământ până la Ecuator?
• pentru că de ea depinde clima acelui punct
3. Cum se măsoară latitudinea?
• cu ajutorul unor linii imaginare paralele cu Ecuatorul, trasate de jur-îm-
prejurul Pământului
4. Ce înseamnă „paralel cu Ecuatorul?”
• merg în aceeași direcție cu Ecuatorul și sunt mereu la aceeași distanță
de el
5. Câte paralele sunt la nord de Ecuator?
• nouăzeci, însă nu toate sunt marcate pe hărți
6. Care sunt liniile cele mai importante de reținut?
• cele aflate la 23° (grade) 30’ (minute) și la 66° (grade) 30’ (minute)
nord și sud de Ecuator
56
Charlotte M. Mason
Lecția XXII
RĂSĂRITUL
Iată cum de ziuă se mijește

Și lumina ca o săgeată țâșnește
De foc subtil; vântul rece bate,
În timp ce dimineața prin neguri răzbate,
Acum păsările se deșteaptă
Și veverița, de sus de pe cracă
Sare, după nuci și fructe;
Ciocârlia matinală, până nu demult tăcută,
Cântă veselă și salută ziua care se ivește
Aruncând în aer triluri ce măiastru potrivește.
Păstori, deșteptați-vă și somnu-l alungați

Dimineața roșiatică de seamă o băgați
La ferestre, în vreme ce veselul soare
Spre vârfurile munților pornește să zboare,
Poleind toate văile de jos
Cu puternicele-i flăcări, care cresc vârtos
Pe măsură ce urcă tot mai mult pe tărie –
Sus! Păstori leneși! Treceți la bucătărie
Pregătiți merinde și apă la câmp să fie luate;
Strângeți-vă bine pelerinele, că altfel vă răzbate
Tăiosul și aprigul vânt de nord-est.
Chemați-vă mândruțele, și faceți un test
Care întârzie cel mai mult, ca să o săpuniți
Că în loc v-a ținut când dădeați să porniți.
Hrăniți-vă câinii credincioși, și Domnului vă rugați
De boală și necazuri să fiți ocrotiți;
Așa că săriți în picioare; și la drum vă grăbiți.
Fletcher
57
Lecția XXIV
RĂSĂRITUL ȘI APUSUL SOARELUI
A
ți observat fără îndoială una din schimbările care se petrece în
fiecare zi. Soarele nu stă mereu în același loc. În fiecare dimineață,
cu mult înainte ca voi să vă treziți vara și un pic mai târziu iarna, cu
condiția ca dimineața să nu fie înnorată, pe cer se vede un spectacol măreț.
La început nu se vede deloc Soarele, însă totul e deja scăldat într-o
lumină clară și știm că în curând se va ivi și el. Apoi, o parte a cerului se
colorează în roz aprins, care capătă treptat superbe nuanțe de auriu. Une-
ori pe cer plutesc și norișori roz sau purpurii cu margini de aur. În clipa
următoare apare un cerc de foc, la care nu mai putem privi.
Acesta se ridică de la marginea pământului și urcă tot mai sus pe
cer, până când se desfășoară privirilor noastre în toată gloria lui, întregul
Soare, cel care colorase cerul înainte de a se arăta. Treptat, cerul își pierde
nuanțele de roz și auriu, iar Soarele scaldă tot cerul în lumina sa orbitoare.
La ora prânzului el atinge punctul cel mai înalt, chiar deasupra
noastră. Netulburat, își continuă cursa pe cer până când, seara, ajunge în
punctul opus celui de unde a răsărit.
De aici începe să coboare, scăldat în aceeași splendoare ca a răsă-
ritului – uneori în mijlocul unui cer aidoma unui imens ocean de aur, cu
orașe și palate și tot felul de forme frumoase, După ce și ultima fărâmă de
Soare a dispărut sub linia orizontului, în urmă mai rămâne câtăva vreme o
lumină dulce și limpede, tot la fel ca dimineața; aceasta se numește amurg.
Soarele răsare la est și apune în vest. Dacă țineți minte acest lucru,
veți putea determina direcția în care se află locurile de lângă orașul vostru
sau străzile din oraș.
Stați în așa fel încât mâna voastră dreaptă să fie îndreptată spre est,
acolo de unde răsare Soarele, iar stânga spre vest, sau apus. Fața voastră
va fi așadar îndreptată spre nord, iar spatele spre sud. Toate casele, străzile
și orașele din dreapta voastră sunt la est de voi, iar cele din stânga sunt la
vest de locul unde vă aflați.
58
Charlotte M. Mason
Tot ce se află în fața voastră e la nord de voi, în timp ce tot ce e în

spate este la sud de locul în care vă aflați.
Dacă vă aflați într-un loc necunoscut, în care nu ați văzut nicioda-
tă din ce direcție răsare sau apune Soarele și vreți să știți în ce direcție duce
un drum, atunci observați în ce parte cade umbra voastră la ora douăspre-
zece la amiază. La acest moment, toate umbrele cad către nord. Și așa,
dacă vă întoarceți fața spre nord, aveți sudul în spate, estul pe dreapta și
vestul în stânga. Sau, dacă sunteți cu fața spre Soare la amiază, înseamnă
că sunteți cu fața spre sud.
Când oamenii se deplasează dintr-un loc în altul, e important să

știe dacă se duc spre sud sau spre nord. În țara noastră, care se află pe o
latitudine nordică, e în general mai frig în zonele de nord și mai cald în
cele din sud.
Oamenilor le mai place să știe din ce direcție bate vântul, pentru că
așa își pot da seama cum va fi vremea. Dacă bate dinspre nord, e posibil să
vină ninsoare. Dacă bate dinspre vest, poate vine ploaia.
Puteți ajunge să știți direcția în care se află locurile dacă exersați
puțin. Observați în ce direcție sunt îndreptate ferestrele școlii sau camerele
59
locuințelor voastre. Observați care sunt părțile de nord, est, vest sau sud ale
bisericilor. Direcția spre care sunt îndreptate obiectele, felul în care arată
și sunt amplasate clădirile și direcția vântului sunt câteva din lucrurile pe
care oamenii inteligenți doresc să le cunoască.
Întrebări la Lecția XXIV

1. De unde răsare Soarele?
• de la est
2. Unde apune?
• la vest
3. Dacă stai cu mâna dreaptă spre est, în ce direcție privești?
• spre nord
4. Unde este sudul?
• în partea opusă nordului
5. Cum poți determina la amiază direcția în care te deplasezi?
• privește-ți umbra: ea arată spre nord
6. Cum pot fi găsite celelalte puncte?
• dacă stăm ca și mai înainte, cu fața spre nord, sudul e în spatele nos-
tru, estul la dreapta și vestul la stânga
60
Charlotte M. Mason
Lecția XXV
SARA
Bolta şi-a cernit năframa

Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.
Zarea-şi picură argintul

Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.
Codrul cântăreţii-şi culcă,

Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.
S-a oprit trudita moară,

Doarme apa la irugă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă.
Octavian Goga
61
Lecția XXVI
DE CE RĂSARE ȘI APUNE SOARELE
A
ceastă apariție a Soarelui care alunecă pe deasupra pământului
în fiecare zi i-a nedumerit foarte mult pe oamenii din vechime.
Prima lor idee a fost că Soarele călătorește în fiecare zi în jurul
lumii, ca o lampă uriașă care luminează totul, bucățică cu bucățică. Însă
Soarele e de mii de ori mai mare decât micul nostru Pământ.
Mai este și foarte departe, așa că ar trebui să călătorească pe o
distanță foarte, foarte mare pentru a înconjura Pământul. Cum călătoria
asta nu s-ar putea face în douăzeci și patru de ore, este clar că trecerea de
la zi la noapte se face în alt fel.
Dacă eu aș fi împreună cu un alt om într-un vagon de tren la o vite-
ză foarte mare, mie mi s-ar părea că omul nu se mișcă deloc față de mine.
Mai degrabă aș vedea casele, copacii și orașele alergând repede pe dinainte.
Tot la fel, dacă vă învârtiți repede pe loc, vi se pare ca și când camera s-ar
învârti repede în direcția opusă, deși ea rămâne pe loc în realitate.
În același fel, nouă ni se pare că Soarele călătorește zilnic în jurul
Pământului de la est la vest, când în realitate Pământul este cel care se
mișcă în direcția opusă – adică de la vest spre est. Față de Pământ, Soarele
stă nemișcat.
După cum știți, Pământul se rotește constant în jurul Soarelui; în-
totdeauna o jumătate e întoarsă spre lumină, iar cealaltă se află în întuneric.
Pe măsură ce Pământul se învârte, fiecare regiune ajunge în bătaia Soarelui
pe timpul zilei, pentru ca apoi noaptea să fie pe cealaltă parte, în întuneric.
Dis de dimineață, părțile de lume în care trăim noi se învârt ușor
în întâmpinarea Soarelui. Mai întâi vedem doar conturul lui la mare
depărtare, pentru că rotunjimea Pământului se pune între noi și Soare,
împiedicându-ne să-l vedem în întregime. Pământul continuă să se învârtă
până când reușim în sfârșit să vedem tot discul Soarelui. Mai departe,
vedem Soarele ridicându-se pe cer, până ajunge exact deasupra noastră.
62
Charlotte M. Mason
Atunci este ora douăsprezece la amiază pentru toți oamenii care sunt pe
aceeași linie cu noi la nord și la sud.
Toate aceste regiuni au ajuns sub lumina Soarelui în același moment
cu noi. Veți înțelege mai bine dacă veți trasa niște linii între cele două
capete turtite ale portocalei, iar apoi, ținând-o cu degetul mare și arătă-
torul de acele capete, o veți roti încet.
Veți vedea că o linie întreagă iese deodată la lumină, apoi întreaga

linie următoare și tot așa, toate punctele unei linii ajungând în același timp
la lumina Soarelui pe parcursul rotirii.
Pe măsură ce Pământul continuă să se învârtă, țara noastră nu mai
este direct sub lumina Soarelui de prânz, ci se îndepărtează tot mai mult,
până când nu mai vedem Soarele. În cele din urmă, ne-am rotit înde-
părtându-ne de el, și nu mai vedem nicio rază de soare, nici măcar care
durează puțin după ce soarele apune.
Când la noi e noapte, suntem întorși de la Soare. Nu la fel se petrec
însă lucrurile cu alte zone ale Pământului, care acum s-au rotit complet
către Soare. Când la noi e miezul nopții, la ei Soarele e sus pe cer și este
miezul zilei.
63
Lecția XXVII
LINIILE DE AMIAZĂ SAU MERIDIANELE
L
inii asemenea cu acestea cu care am unit capetele turtite ale unei
portocale se pot imagina și pe Pământ. Ele sunt trasate de la un pol
la altul și traversează Ecuatorul.
Fiecare din aceste linii imaginare trece prin toate punctele în care
este amiază în același timp. Asta se întâmplă pentru că acea parte sau
„felie” a planetei s-a rotit și a ajuns în dreptul Soarelui. De vreme ce tot
Pământul, de la nord la sud, se rotește în același ritm, toate punctele de-a
lungul acestei linii imaginare nord-sud au amiaza în același moment.
Liniile imaginare care trec prin aceste puncte se numesc meridiane.
Cuvântul meridian înseamnă „jumătatea zilei”, iar meridianele sunt linii
ale amiezii. Sunt linii marcate pe globuri și hărți, care unesc nordul cu
sudul, împărțind Pământul așa cum o portocală este împărțită în felii.
64
Charlotte M. Mason
Aceste meridiane sunt foarte folositoare, pentru că ne ajută să ve-

dem cât de departe se află locurile unele de altele, spre est sau spre vest. Cu
ajutorul Ecuatorului și paralelelor, știm cât de departe spre nord sau spre
sud se află locurile. Însă, dacă nu am ști pe ce meridian se găsește acel loc
pe care-l căutăm, am putea căuta de jur împrejur pe tot globul.
Noi începem numărătoarea meridianelor de la cel aflat în dreptul
localității Greenwich de lângă Londra, capitala Marii Britanii. Astfel,
meridianul care leagă Polul Nord de Polul Sud și trece prin Greenwich
este considerat meridianul zero. Următorul meridian la est de acesta este
meridianul 1. Pe unde trece acest meridian se face ora amiezii la o oră mai
târzie decât în zonele de lângă Greenwich. Și meridianele sunt exprimate
în grade. O oră corespunde unui grad. Există meridiane corespunzătoare
fiecărui grad, sau fiecărei ore spre vest sau spre est. Distanța între diferitele
locuri pe Pământ de la est la vest se numește longitudine.
Toate părțile lumii care se află la est de Greenwich sunt la lon-
gitudine estică. Jumătatea Pământului care se află la vest de Greenwich
este la longitudine vestică. Meridianele sunt denumite de exemplu ca: 2
grade longitudine vestică, sau 25 de grade longitudine vestică, în funcție
de numărul de grade distanță de la meridianul zero sau Greenwich; sau
50 de grade longitudine estică, dacă se află la est de acest meridian.
În locurile aflate la est de Greenwich sau la longitudine estică se
face amiază mai devreme decât la Greenwich, pentru că ele ajung la Soare
mai devreme. În schimb, în toate locurile aflate la longitudine vestică,
amiaza vine mai târziu decât la Greenwich, cu atâtea ore cu câte meridiane
se află între ele.
Dacă un marinar știe că un loc anume este la atâtea grade nord de
Ecuator și atâtea grade la est de Greenwich, va ști cu precizie unde să-l
găsească. Dar despre metoda prin care își ghidează nava spre a ajunge la
punctul dorit, veți afla în lecția următoare.
65
Întrebări la Lecțiile XXVI și XXVII

1. Ce este un meridian?
• o linie imaginară de la un pol la celălalt, care traversează Ecuatorul
2. Ce înseamnă cuvântul „meridian”?
• jumătatea zilei, amiaza
3. De ce se numesc aceste linii meridiane?
• pentru că ele trec prin toate locurile care au amiaza în același moment
4. De ce au locurile care sunt la nord sau la sud unele de altele amiaza
în același timp?
• pentru că fiecare „felie” a Pământului, de la pol la pol, se întoarce spre
Soare simultan (în același timp)
5. Câte meridiane există?
• 360, câte unul pentru fiecare grad de pe cercul Ecuatorului
6. Care este primul meridian?
• cel care trece prin Greenwich (Marea Britanie)
7. Cum se numește distanța între Greenwich și diferitele locuri de pe
Pământ?
• longitudine estică și vestică
8. La ce ne folosesc aceste linii?
• ele ne ajută să știm distanța tuturor locurilor față de Greenwich la
est sau la vest
66
Charlotte M. Mason
Lecția XXVIII
PUNCTELE CARDINALE
P
oate ați văzut o busolă și v-ați mirat de acul ei care se mișcă singur,
de parcă ar fi viu.
Acul acesta e montat într-o cutie, sau carcasă rotundă, în mijlocul
unui cadran care arată cam ca în imaginea de mai jos, un cerc cu multe
puncte și litere. Pe lângă acestea, la unele busole se mai văd numere care
împart cercul în grade, câte nouăzeci pe fiecare sfert. Cele patru puncte
mai evidente sunt N, S, E și V, adică nord, sud, est și vest. Acestea sunt
punctele cardinale ale busolei. Se numesc cardinale pentru că sunt punc-
tele cel mai importante.
Între nord și est, la jumătatea distanței dintre acestea, se vede un
alt punct marcat NE, adică nord-est. Între nord și est mai există încă șase
alte puncte, pe care deocamdată nu trebuie să le știți. Fiecare sfert al cer-
cului este împărțit la fel, așa cum puteți vedea în imagine. În total, busola
are 32 de puncte.
67
Cele patru puncte cardinale și celelalte patru aflate între ele sunt
cele mai importante. Pe acestea trebuie să le țineți minte. Chiar în mijlocul
cutiei se află acul de oțel, ascuțit la ambele capete și montat astfel încât
să se poată mișca ușor. Țineți litera N a busolei îndreptată spre nord. Cu
busola în mână, întoarceți-vă spre est și veți vedea un lucru interesant.
Acum faceți încet o rotire în jurul propriei axe, puțin câte puțin,
începând de la nord către est, ca să faceți acul să se rotească și el de jur
împrejur. El se va roti în direcția opusă, pentru că de fapt se întoarce spre
nord, acolo de unde voi v-ați început rotirea.
Imaginați-vă că în jurul vostru s-ar trasa o linie, care v-ar urmări ro-
tirea de la punctul nord prin toate celelalte puncte cardinale până ajungeți
din nou la nord. Cercul rezultat de aici se poate împărți în patru. Fiecare
din aceste sferturi are câte 90 de grade, la fel ca și cercul de pe cadranul
busolei. Puteți marca și punctele cardinale pe acest cerc, cu literele N, S,
E și V.
Dacă această linie ar fi foarte departe de voi, până unde puteți vedea
cu ochii, ea ar fi tot un cerc. După cum știți, cercul de jur împrejurul nostru,
departe, acolo unde se pare că pământul se unește cu cerul, se numește linia
orizontului. Cercul de pe cadranul busolei, împărțit în grade, reprezintă
linia orizontului, cu punctele cardinale nord, sud, est și vest marcate pe ea.
În orice direcție v-ați întoarce, acul busolei va arăta întotdeauna spre nord.
Faceți-vă rost de o busolă mică de buzunar, care vă va ajuta în con-
tinuare să înțelegeți mai bine această lecție.
Întrebări la Lecția XXVIII

1. Câte puncte sunt marcate pe busolă?
• treizeci și două
2. Care sunt principalele puncte?
• cele patru puncte cardinale: nord, sud, est și vest
3. Care puncte sunt următoarele ca importanță?
• punctele aflate la jumătatea distanței dintre punctele cardinale prin-
cipale
4. Numiți aceste puncte secundare
68
Charlotte M. Mason
• nord-est, sud-est, sud-vest, nord-vest

5. Ce reprezintă cercul care limitează cadranul busolei?
• cercul liniei orizontului
6. Cum este el împărțit?
• în grade, la fel ca orice cerc; în fiecare sfert sunt 90 de grade
69
Lecția XXIX
BUSOLA MARINARULUI
D
e ce se mișcă de fapt acul busolei? Atunci când te întorci de la
direcția nordului, de ce se mișcă acul în direcția opusă?
Bucățica de oțel care compune acul busolei este un magnet. Când
veți fi mai mari, probabil veți cunoaște mai multe, însă deocamdată puteți
învăța un lucru despre magneți.
De câte ori un magnet are posibilitatea de a se învârti, el nu se va
opri până când unul din capete nu se întoarce spre nord, în direcția Po-
lului Nord iar celălalt spre sud, către Polul Sud. Pentru a avea libertate
de mișcare, magnetul nu trebuie să stea culcat pe masă, ci să fie agățat de
mijlocul lui, sau să fie amplasat lejer așa ca în busolă, pe un ax numit pivot.
Dacă vă gândiți mai bine, veți înțelege de ce atunci când vă întoar-
ceți de la direcția nord, acul se mișcă în direcția opusă.
Acul e un magnet; el trebuie să arate nordul. Dacă stați orientați
spre nord, acul va fi îndreptat în direcția în care priviți; dacă vă întoarceți
spre dreapta, acul se mișcă spre stânga. Dacă ar rămâne nemișcat atunci
când voi vă întoarceți, adică dacă s-ar întoarce și el după voi, ar indica
spre est și nu spre nord. Puteți să vă dați seama cât de departe v-ați mișcat
în oricare direcție dacă vă uitați câte grade îi trebuie acului ca să revină
pentru a indica nordul.
Dacă vă rotiți repede, veți face acul să se miște încolo și-ncoace ca
un animăluț speriat în cușca lui, străduindu-se să rămână mereu îndreptat
spre nord.
Dacă am trăi într-un deșert în care nu există șosele și indicatoare,
busola ne-ar fi de foarte mare ajutor. Ținând sub observație direcția acului
busolei după ce pornim pe drum, vom ști în ce direcție s-o luăm pentru
a reveni acasă. Desigur că în țările civilizate, în care avem drumuri și tot
felul de indicatoare, nu avem nevoie de busolă.
Dar gândiți-vă cât de folositor este acest instrument pentru un
marinar care se află în mijlocul oceanului, unde nu e nici un drum, nici o
70
Charlotte M. Mason
cale ferată care să indice vreo direcție. Toate vapoarele care au mai trecut
pe-acolo, n-au lăsat nici o urmă, așa că marinarul ajuns acolo nu are nici
un semn, nici un indicator, la fel ca o pasăre care zboară în văzduh.
V-ați întrebat vreodată cum reușește o corabie să-și găsească dru-
mul pe mări? Cum se face că dacă te îmbarci pe un vapor în New York, el
va călători peste ocean ajungând direct în Europa, așa cum ar face-o un
tren? Și doar vaporul nu are, precum trenul, șine de fier care să-l ducă fără
greș spre destinație.
Înainte să pornească navigarea, căpitanul studiază harta pentru a
vedea exact la câte grade spre nord-est sau sud-vest de Londra, de exem-
plu, se află punctul în care trebuie să ajungă. După ce a stabilit direcția,
busola îl va ajuta s-o urmărească. Ea îi arată drumul spre nord-est sau sud-
est sau oricare direcție necesară și îl conduce atât de precis, încât el poate
naviga pe tot globul pământesc fără a se rătăci. Pentru că e un prieten atât
de bun al navigatorilor, această busolă este numită Busola Marinarului.
Dacă nu ar exista asemenea instrumente, corăbiile nici nu s-ar putea
aventura prea departe de coastă, pentru că, în lipsa unui instrument care
să le ghideze, s-ar rătăci și ar ajunge în mari primejdii.
71
Lecția XXX
PLANUL UNEI CAMERE
A
m vorbit până acum despre o hartă sau imagine a lumii și voi v-ați
mirat poate cum este posibil să faci o imagine a unui obiect atât
de mare, din care se poate vedea numai o parte foarte mică o dată.
O hartă nu e chiar o poză, ci e de fapt un plan. O poză a unei case
seamănă foarte mult cu casa însăși. Ea arată forma și culoarea și urmărește
imaginea obiectului. Un plan urmărește și el o anumită asemănare, este
mai practic decât o poză, însă nu sugerează imaginea obiectului pe care-l
reprezintă.
După ce veți vedea cum sunt făcute planurile unor locuri mai mici
și la ce folosesc ele, veți putea înțelege mai bine ce înseamnă o hartă.
Mai jos aveți planul unei clase de școală. Se presupune că vă uitați
la ea de sus, de la o înălțime mai mare. Privind de departe, lucrurile par
mici. Privind de sus, totul pare să stea lipit de podea. Băncile, scaunele și
mesele par să nu aibă picioare, ci să stea culcate direct pe podea.
Desenatul unui plan e o treabă destul de simplă. Puteți face un
plan pentru orice cameră, imaginându-vă că o priviți de sus, de la o mare
înălțime, astfel încât vedeți mesele și scaunele ca niște pătrățele pe podea.
Însă un asemenea plan nu ar fi de nici un folos. Un plan este folositor doar
atunci când arată mărimea și forma obiectelor reale, precum și locurile
unde stau ele, la nord sau la sud, la est sau la vest împreună cu distanțele
între ele.
Dacă privim la planul de pe pagina aceasta, aflăm că încăperea pe
care o reprezintă are o lungime de 14 metri și o lățime de 9 metri. Ne dăm
seama că băncile sunt așezate la peretele de nord, că au lungimea de 5
metri și că între ele sunt distanțe de un metru. Mai vedem catedra așezată
la un metru și jumătate de băncile elevilor.
Dar cum putem înțelege exact cum arată clasa dintr-un plan atât de
mic? Observați rigla desenată sub plan. Ea se numește scală de măsurat.
Ea este împărțită în secțiuni de câte o jumătate de centimetru, fiecare din
72
Charlotte M. Mason
aceste secțiuni corespunde unei lungimi de un metru și jumătate în reali-

tate. Adică fiecare centimetru al planului înseamnă un metru și jumătate
din sala de clasă.
Comparând scala cu planul clasei, vedem că pereții lungi măsoară
nouă secțiuni, adică de 9 ori 1,5 metri, ceea ce înseamnă că lungimea lor
reală este de 13 metri și jumătate. La fel calculăm toate celelalte dimen-
siuni ale încăperii.
■ Planul unei săli de clasă
Pentru a face planul unei încăperi, trebuie să faceți mai întâi o scală
și să stabiliți o anumită lungime a ei care să reprezinte o lungime din re-
alitate. Nu contează cum împărțiți, cu condiția să scrieți acest lucru exact
pe scală. Apoi observați așezarea camerei în funcție de punctele cardinale.
Luați o ruletă și măsurați cu precizie cel mai lung perete.
73
Trasați o linie pe hârtie care să corespundă cu lungimea reală a pe-

retelui, după scala pe care ați stabilit-o singuri. Procedați la fel cu celălalt
perete. Apoi trasați ceilalți doi pereți care vor fi de aceeași lungime cu
cei deja trasați. Scrieți N-E sau S-V, etc. pentru a indica orientarea față
de punctele cardinale a fiecărui perete. Apoi treceți la măsurarea fiecărui
obiect din cameră, precum și a distanțelor între aceste obiecte și pereți,
desenându-le apoi pe plan, din nou proporțional (sau corespunzător) cu
scala.
Aveți acum în față un plan exact al camerei, după care o persoană
care nu a văzut niciodată camera respectivă își poate da seama de forma,
dimensiunea sau orientarea ei în spațiu, poate înțelege ce fel de obiecte
sunt în cameră, unde se află acestea și ce distanțe sunt între ele.
Întrebări la Lecția XXX

1. Ce se poate afla din planul unei clădiri?
• dimensiunea și forma exactă, aspectul sau direcția în care este ori-
entată
2. Cum se reprezintă dimensiunile?
• cu ajutorul unei scale
3. Ce este o scală?
• o modalitate de măsurare care arată cum o anumită lungime din plan
corespunde unei anumite lungimi a obiectului real
74
Charlotte M. Mason
Lecția XXXI
PLANUL UNUI ORAȘ
S
ă ne imaginăm o ciocârlie inteligentă sau un om care zboară deasu-
pra orașului vostru, undeva foarte sus pe cer și care s-ar opri pentru
o clipă ca să privească în jos. Ar vedea doar punctele mai mari, adică
străzile largi și clădirile mai mari. Totul ar părea foarte mic pentru că ar fi
văzut de la o distanță mare. Privite de sus, clădirile vor da impresia că sunt
plate. Pe pagina următoare aveți ca exemplu un oraș, care a fost construit
după un plan foarte simplu.
Pe la mijlocul planului vedeți un punct și o intersecție; acolov este o
frumoasă cruce de piatră care se află în centrul orașului și de la care pornesc
cele patru străzi principale. Acestea sunt orientate în linii destul de drepte
către cele patru puncte cardinale, după cum au și primit denumirea: Strada
Est, Strada Vest, Strada Sud și Strada Nord.
Pe lângă acestea, mai sunt și alte străzi mai mici care pleacă din ele,
iar între străzi se află clădiri. Se vede o catedrală cu intrarea din Strada
Vest sau din Strada Sud. La colțul dinspre sud-vest al catedralei se vede
palatul episcopal. Orașul acesta are niște ziduri vechi și late, care formează
astăzi o promenadă plăcută pentru locuitorii lui.
Un plan trebuie să arate distanțele între clădiri, lungimea și lățimea
străzilor și în general dimensiunile întregului oraș.
Priviți la scala de sub imaginea planului, care se referă la un kilome-
tru. Fiecare din cele patru străzi principale e cam jumătate din lungimea
scalei, adică o jumătate de kilometru. Strada Sud pare să fie mai lungă
decât celelalte, pentru că iese din oraș și duce către gară. Puteți determina
singuri lungimea fiecăreia din celelalte străzi, sau distanța între oricare
două clădiri, dacă aplicați scala.
Putem avea planul unei țări întregi sau al unei părți dintr-o țară, la
fel cum avem planul unui oraș sau al unei încăperi. Fiecare măsură a sca-
lei trebuie să reprezinte o distanță foarte mare atunci când planul
75
reprezintă un loc mare, sau o distanță mai mică atunci când avem de-a
face cu planul unui loc mai mic. În acest fel putem determina chiar și
dimensiunile unui loc foarte mare, dacă vom compara măsurătoarea sca-
lei pe hartă cu lungimea echivalentă din teren, care a fost stabilită de
scală.
■ Planul unui oraș
76
Charlotte M. Mason
Lecția XXXII
HARTA UNUI JUDEȚ
D
acă pasărea sau omul care zboară privesc pământul de la o înălți-
me și mai mare și văd județul în care locuiți, în care se află orașul
sau satul vostru, atunci planul unei asemenea imagini ar fi harta
acelui județ.
O hartă arată punctele mai importante din județ: orașele, repre-
zentate prin puncte; poate vreun lanț de dealuri sau munți, râuri care curg
spre mare sau pârâuri. Pe o asemenea hartă se văd pete colorate și forme
ciudate. Harta unui județ întreg nu mai are loc pentru străzile și clădirile
fiecărui oraș. Chiar orașul este marcat doar printr-un punct, ca să vedem
unde se află în județ, iar numele lui e scris lângă acel punct.
Dealurile ocupă mai mult loc pe o hartă decât orașele, pentru că ele
se întind pe o suprafață mai mare. Ele sunt marcate pe hărți cu ajutorul
unor linii curbe, ca niște umbre formate de Soarele care cade pe ele.
Râurile sunt reprezentate de linii șerpuite, de obicei albastre. Râ-

urile mai mari sunt linii mai groase, iar cele mici vor arăta ca niște linii
mai subțiri.
Dacă vreți să desenați o hartă a județului vostru, mai întâi trebuie să
stabiliți o scară, ca să vedeți cât de mare va ieși harta. De exemplu, fiecare
77
segment de 1 centimetru al scării va echivala în teren cu 10 de kilometri.

Așadar, dacă județul sau regiunea pe care o reprezentați va avea o lungi-
me de 300 de kilometri, pe hartă ea va fi reprezentată ca fiind de 30 de
centimetri.
Mai departe, veți arăta unde se află județul vostru, prin trasarea
paralelelor și meridianelor. Dacă prin el trece paralela numărul 50, veți
ști că se află la 50 de grade latitudine nordică. Dacă trece meridianul 25,
de exemplu, veți ști că se află la 25 grade longitudine estică, adică la două
grade est de Greenwich. Apoi trebuie să desenați conturul județului cât
de exact puteți. Singurul mod în care puteți afla cum este acesta e să-l
copiați de pe o altă hartă.
Poate că există un șir de dealuri undeva în județ. Pe acesta îl veți
reprezenta ca pe o linie curbă. Mai puteți avea un râu șerpuit, etc. Toate
aceste forme de relief trebuie reprezentate în funcție de dimensiunile lor,
conform scării de reprezentare.
Apoi vin punctele care arată orașele. Acestea vin puse exact acolo
unde se află, la nord sau sud sau în mijloc, etc. Respectați distanțele între
ele conform scării. Dacă sunt sate mai mici, acestea nu vor mai putea fi
reprezentate pe hartă.
După aceea, scrieți pe margini numele județelor cu care se înve-
cinează județul vostru. Dacă el se termină în unele locuri cu râuri, sau cu
Dunărea, sau cu marea, marcați acest lucru cu denumirile respective.
Dacă vă uitați apoi la hartă după ce ați terminat-o, veți vedea că
după ea puteți spune multe lucruri despre județul vostru.
În primul rând îi vedeți forma, apoi știți mărimea și distanța la care
se află față de Ecuator. Puteți denumi dealurile, câmpiile, munții, râurile
și spune cât de lungi sunt și care este orientarea lor. Puteți identifica și
orașele și distanțele între ele. Odată cu aceasta, puteți spune în ce direcție
a punctelor cardinale trebuie să se deplaseze o persoană care vrea să ajun-
gă într-un anumit oraș. Mai vedeți, de asemenea, în care județ învecinat
ajungeți dacă mergeți într-o anumită direcție spre ieșirea din județ.
78
Charlotte M. Mason
Întrebări la Lecția XXXII

1. Cum se poate afla mărimea unui județ cu ajutorul unei hărți?
• cu ajutorul scării de reprezentare, care arată că un segment din ea,
de exemplu un centimetru, corespunde unei lungimi de 10 kilometri
2. Cum putem ști distanța față de Ecuator la care se află județul?
• cu ajutorul paralelei care trece prin sau pe lângă județ. Numărul
paralelei arată numărul de grade la care se află față de Ecuator.
3. Ce ne spune o hartă cu privire la aspectul unui județ sau a unei
regiuni?
• Harta arată dacă terenul e plat sau deluros, dacă sunt râuri, munți,
dacă se învecinează cu marea, etc.
4. Ce putem afla despre orașe?
• unde se află ele exact pe cuprinsul județului, în care puncte cardinale;
de asemenea, ce distanță trebuie parcursă de la un oraș la altul
5. Arată harta în care parte a țării se află județul nostru?
• da; ea arată care sunt județele vecine cu al nostru, sau dacă limitele
județului sunt râuri, Dunărea sau marea
79
Lecția XXXIII
CUM SE FAC HĂRȚILE
E
ușor să faci o hartă atunci când ai deja o altă hartă pe care s-o co-
piezi. Însă cum a fost făcută oare prima hartă? Cum s-a putut de-
sena o hartă a unui teritoriu întins, atunci când, fără mijloace teh-
nice avansate, poți vedea cu ochii doar o mică porțiune o dată? Mai sunt
încă părți ale lumii despre care se poate spune că sunt „neexplorate”, ceea
ce înseamnă că nici un om dintr-o țară civilizată nu a fost încă acolo și nu
se știe cum arată acele teritorii.
■ Lumea (atât cât era cunoscută în vremea lui Hristos)
80
Charlotte M. Mason
Ați aflat deja că există mulți oameni curajoși care fac mereu călătorii
aventuroase și pline de riscuri pentru a descoperi aceste regiuni necunos-
cute. De câte ori un călător descoperă și studiază un loc nou, prima lui
grijă este să facă o hartă a locului, pe care s-o poată folosi și alți oameni.
Pentru început, el va măsura cu grijă fiecare kilometru de teren,
printr-o metodă pe care o veți înțelege mai târziu. Apoi măsoară și mar-
chează pe hârtie fiecare deal, munte, vale, râu, pădure, sat - orice punct
pe care-l găsește în noul teritoriu descoperit. Însă cum poate spune cu
precizie în care parte a lumii se găsește acest nou teritoriu? E foarte im-
portant să știe acest fapt, așa că de regulă îl va afla chiar înainte de a începe
să deseneze harta.
Oamenii care au studiat aceste lucruri pot determina întotdeauna
latitudinea la care se află dacă se uită la Soare și stele. Ei pot afla și lon-
gitudinea sau distanța la vest sau la est de Greenwich cu ajutorul unui
instrument numit cronometru, aflat la bordul fiecărui vapor.
Așadar, dacă știu distanța exactă care-i desparte de Greenwich,
precum și distanța față de Ecuator, ei știu exact în care loc de pe suprafața
Pământului se află. Așa se poate actualiza orice hartă. Despre felul în care
căpitanul unui vapor găsește latitudinea și longitudinea când se află în
largul mării veți învăța când veți fi puțin mai mari.
În felul acesta, kilometru după kilometru, a fost măsurată și car-
tată, adică reprezentată pe hartă, aproape toată suprafața Pământului. O
banală hartă a lumii, pe care azi o poți cumpăra cu câțiva lei, sau o poți
vedea gratis pe Internet, nu a fost făcută toată odată de o singură persoană.
Timp de sute de ani oamenii au tot adăugat la ea bucată cu bucată, pe
măsură ce au tot descoperit teritorii noi, care fuseseră neexplorate. Dacă
ne gândim la acest lucru, vom aborda cu mai multă grijă studiul hărților,
a căror realizare a costat nu doar eforturi mari, ci uneori chiar sacrificiul
vieții celor care le-au făcut.
Și, pentru că Pământul e rotund, cel mai bine este să faci o hartă
sub formă de glob. Un asemenea glob pământesc are Ecuatorul desenat la
mijloc, are meridianele care unesc polii și are și paralelele care înconjoară
Pământul la nord și sud de Ecuator. Dar hărțile porțiunilor mai mici ale
Pământului sunt întotdeauna plate.
81
Lecția XXXIV
(Această lecție și următoarele ar trebui studiate folosind harta lumii.)
SUPRAFAȚA PĂMÂNTULUI
Partea I
O
riunde am merge pe suprafața Pământului, ne-am găsi fie pe
uscat, fie pe apă. Suprafața Pământului e formată din apă și din
uscat. Spunem suprafață pentru că vorbim doar de partea de
la exterior a acestei uriașe mingi care este lumea noastră. Dar cum sunt
împărțite apa și uscatul pe pământ? Oare găsim tot uscatul adunat la un
loc și toată apa în alt loc? Și care e mai mare, uscatul sau apa?
Priviți harta lumii. Ea împarte Pământul în două emisfere, nu doar
cea de nord și cea de sud, ci și emisfera vestică și cea estică. Adică e ca și
cum Pământul ar fi tăiat în două ca o portocală și am lua cele două jumătăți
de coajă și le-am întinde una lângă cealaltă.
Primul lucru pe care-l observăm imediat este că e mai multă apă
decât uscat; cam trei sferturi din suprafața Pământului sunt acoperite de
apă și doar un sfert e uscat. Poate că v-ați fi așteptat ca uscatul să ocupe
mai mult loc, pentru ca să aibă oamenii unde trăi. Într-o zi veți înțelege că
dacă nu am avea aceste vaste întinderi de apă, pe Pământ nu ar fi posibilă
nici viața plantelor și nici a oamenilor.
Veți vedea că apele se întrepătrund ici-colo cu uscatul și formează
niște forme neregulate. Într-adevăr, forma sau conturul unei părți de uscat
depinde de apele care-l înconjoară.
În emisfera vestică există o mare suprafață de uscat, sau mai degrabă
două suprafețe unite între ele, care parcă seamănă cu picioarele unei oi.
Acestea se numesc America de Nord și America de Sud.
Partea numită America de Nord are patru intrări pe partea dreaptă,
în care pătrunde marea. În schimb, uscatul de la sud, adică America de
Sud, e aproape neîntrerupt de apă. Cele două părți de uscat se întind pe o
lungime foarte mare, de la nord la sud, destul de aproape de poli.
82
Charlotte M. Mason
În emisfera vestică nu mai sunt și alte părți de uscat, ci doar mici

porțiuni ici-colo, ca niște pete în apă. În această emisferă avem foarte
multă apă, mult mai multă decât în cea estică.
■ Emisfera continentală și cea oceanică

(atât cât era cunoscută în vremea lui Hristos)
83
Lecția XXXV
SUPRAFAȚA PĂMÂNTULUI
Partea a II-a
Î
n emisfera estică, uscatul se găsește în cea mai mare parte la nord de
Ecuator, iar majoritatea apelor de aici se află la sud. În nord se vede
o mare masă de pământ, întinsă între est și vest, ruptă în multe părți
de ape.
Suprafețele de uscat mari, unite între ele doar prin fâșii înguste de
pământ, se numesc „continente”. Un continent este cea mai mare suprafață
de uscat. Continentul din emisfera vestică, împărțit în două, se numește
America de Nord și de Sud.
Masa de pământ din emisfera estică, ce se întinde de la est la vest,
pare să fie un singur continent, totuși are două nume. Cea mai mare parte
din ea se numește Asia, iar cealaltă Europa. Ambele sunt foarte mult
întrerupte de ape. Dintre cele două cotinente, Europa este străbătută de
mai multe ape decât Asia.
Continentul care e legat de Asia printr-o fâșie îngustă de pământ
este Africa. La fel ca America de Sud, nici Africa nu are marginile prea
zdrențuite de pătrunderea apei.
Continentul aflat la sud de Ecuator, înconjurat de apă din toate
părțile este Australia, iar mai departe spre sud este continentul Antarctica.
Porțiunile mai mici de pământ înconjurate de ape nu se numesc
continente, ci insule. Australia e uneori denumită insulă pentru că e în-
conjurată din toate părțile de apă.
Partea de uscat care formează marginea continentului se numește
coastă sau țărm. Acele continente în care apa a pătruns pe mai multe in-
trări au țărmurile cele mai lungi în comparație cu mărimea lor.
84
Charlotte M. Mason
Întrebări la Lecția XXXV
1. Ce este un continent?
• cea mai mare suprafață de uscat
2. Câte continente există?
• șase
3. Numiți-le
• Europa, Asia, Africa, America, Australia, Antarctica
4. Ce este o coastă?
• partea de uscat care ajunge la mare sau ocean
Întrebări la hartă
1. Care continente traversează Ecuatorul?
2. Care sunt cele două continente ce se găsesc la nord de Ecuator?
3. Care sunt cele două continente ce se găsesc la sud de Ecuator?
4. Care este cel mai lung continent de la nord la sud?
5. Numiți patru continente în emisfera estică.
6. Care continent se află la est de Europa?
7. Care continent de află la vest de Europa?
8. Care continent este la sud de Europa?
9. Care continent este înconjurat de apă din toate părțile?
10. Care continent e înconjurat de apă cu excepția unei mici fâșii de

uscat?
85
Lecția XXXVI
ȚINUTURI ÎNALTE ȘI ȚINUTURI

JOASE, SAU PODIȘURI ȘI CÂMPII
C
u siguranță că ați simțit plăcerea de a fi pe un vârf de deal sau de
munte. După un urcuș obositor, pe când vă odihniți, admirați
panorama, vedeți satele mici în depărtare și stați acolo sus pe cul-
me răcoriți de vântul care vă suflă peste chipul încins de urcuș.
■ Lanț muntos
Tuturor ne plac dealurile. Ele fac peisajul atât de frumos. Cel mai
adesea, dealurile nu sunt singure, ci apar în șiruri care se întind de-a lungul
unei regiuni mai mari.
O suprafață mare de teren întins, care nu are niciun fel de dealuri
pe ea sau munți se numește câmpie.
Orice ridicătură de pământ se numește deal. Dacă această ridicătură
e atât de înaltă încât unui om îi trebuie mai multe ore ca să ajungă în vârf,
ea este numită munte. În lume există munți atât de înalți încât omul nu
86
Charlotte M. Mason
a ajuns niciodată pe vârful lor; alții sunt atât de abrupți încât e imposibil
să-i escaladezi.
Ca și dealurile, nici munții nu apar singuri. Ei sunt fie într-o linie
sau un lanț, fie apar în grupuri sau masive.
Între doi sau mai mulți munți, terenul coboară, formând o vale sau
mai multe văi.
Uneori, la poalele câte unui munte se află un lac albastru, care
reflectă în apele sale cerul albastru și norii și munții din jurul lui. Uneori,
lacurile acestea au chiar câteva insulițe pe ele.
Uneori, două sau trei lanțuri muntoase merg în paralel, unele lângă
altele. Atunci între lanțuri există văi lungi, care adesea sunt și foarte largi.
Cei mai mulți munți au mai multe vârfuri, care uneori sunt la distanțe
mari între ele, pentru că un munte este de cele mai multe ori o formațiune
uriașă, mai groasă la poale și tot mai subțire către vârf.
După ce ajungem sus, pe locul care de jos se vede ca fiind vârful
unui munte, uneori ne vom găsi pe o suprafață destul de largă, aproape
ca o câmpie, atâta doar că ea se află mult deasupra restului teritoriului. O
zonă întinsă care se află la o înălțime mai mare decât teritoriul din jurul ei,
așa ca o masă care stă pe podea, se numește podiș. Acele județe sau regiuni
cu mulți munți în ele se numesc zone sau regiuni muntoase. E frumos să
locuiești în apropierea munților, să ai mereu în fața ochilor măreția creației,
dincolo de orice ar putea crea oamenii.
Ai putea învăța să deosebești formele lor neregulate, pe care le-ai
cunoaște apoi și cu ochii închiși. Știi cum arată munții în orice moment al
zilei și pe orice vreme, pentru că ei își schimbă mereu înfățișarea. Uneori
sunt așa de înfășurați în nori încât nici nu-i mai zărești.
Alteori se văd atât de limpede și par chiar foarte aproape. Și alteori
par să fie foarte departe, acoperiți de un fel de abur purpuriu. Și ce plăcere
grozavă este să urci pe munți, sau chiar să te cațeri – un sport greu și adesea
periculos. Însă sunt foarte mulți oameni care călătoresc mulți kilometri ca
să ajungă la munți și să se delecteze în aerul lor curat și răcoros.
Cu toate că la baza munților temperatura e atât de ridicată vara,
aerul se face tot mai răcoros pe măsură ce urci tot mai sus. La vârf, dacă
munții sunt foarte înalți, sunt zăpezi veșnice, iar în văi sunt bancuri de
87
gheață. Aici zăpada și gheața nu se topesc nici măcar în toiul verii. În-
tr-adevăr, în preajma Ecuatorului, unde aerul de jos de la câmpie e întot-
deauna fierbinte, sus în vârful muntelui frigul e la fel de mare ca și la poli.
Mai târziu veți înțelege de ce, dacă v-ați ridica trei sau patru kilo-
metri în aer, deasupra orașului vostru în care e vară, ați ajunge în straturi
de aer înghețate. Cei mai mari munți din lume au înălțimi de peste opt
kilometri. La noi în România, cei mai înalți munți au cam doi kilometri
și jumătate. Înălțimea munților se măsoară întotdeauna pornind de la
nivelul mării, pentru că, atunci când e calmă, marea are aceeași înălțime
pe tot globul pământesc.
Întrebări la Lecția XXXVI

1. Ce este un deal?
• un teren mai înalt
2. Ce este un munte?
• un teren cu o înălțime de peste un kilometru
3. Ce este o câmpie?
• un teren întins, plat
4. Ce este un podiș?
• un teren întins, mai ridicat decât terenul din jurul lui
5. Ce este o vale?
• o adâncitură aflată mai jos decât zonele din jurul ei
6. Numiți părțile unui munte
• baza sau poalele; versanții; vârfurile; culmea sau partea cea mai
înaltă.
7. Cum sunt, de regulă, amplasați munții?
• în lanțuri sau în masive
8. Ce este un lanț muntos?
• un șir de munți
9. Ce este un masiv?
• mai mulți munți împreună
88
Charlotte M. Mason
Lecția XXXVII
RÂURILE
A
ți urmărit vreodată o bărcuță de hârtie plutind pe un râu? Știți
bine cât de repede curge, nu pentru că o împinge vântul, ci pentru
că o duce apa. Apele râului se mișcă, curg. Valul pe care-l vedeți
în acest moment se duce și nu se mai întoarce, dar vine mai multă apă,
care curge și ea. Toate apele ajung la țărmul mării și se varsă în ea fără
încetare, zi și noapte.
■ Un râu
Cel mai adesea, un râu nu curge direct în mare, ci mai întâi se varsă
în alt râu mai mare decât el, numit fluviu. Însă în cele din urmă ajunge tot
într-o mare. Dacă stați pe un pod care traversează un râu foarte lat și priviți
89
apele care curg repede și cu forță, fără a se opri din loc, vă veți întreba de
unde vine atâta apă și cum de nu se golește râul niciodată, când în mare
se varsă în fiecare clipă cantități imense de apă.
Cum se întâmplă asta, cum începe un râu și cum crește el și cum
se face că orice râu este o binecuvântare pentru pământurile pe care le
străbate, toate acestea le veți înțelege puțin mai târziu. Acum, gândiți-vă
la un singur lucru: atunci când pe o hartă a unui ținut nu vedeți nici o linie
albastră șerpuind, care să marcheze un râu, înseamnă că acel ținut o duce
tare rău. Acela nu are cum să fie un ținut cu pășuni verzi, cu păduri sau cu
lanuri de grâu și livezi cu pomi.
Râurile încep foarte modest: dintr-un izvoraș cu apă proaspătă și
limpede, care izbucnește din pământ, se formează un pârâu. Apoi se adună
mai multe pâraie care formează în cele din urmă un râu, care la rândul său
se adună cu alte râuri și formează un fluviu pe care pot chiar să navigheze
vapoare. Unde este începutul lui și cum găsește calea pe care să curgă? De
obicei, un pârâu se naște undeva într-un loc mai înalt, adesea un munte.
Locul de unde iese apa se numește izvor sau origine a râului.
Apa curgătoare spală pământul pe care-l întâlnește în cale și astfel
își formează o albie. Cu cât e mai multă apă, cu atât albia va fi mai lată
sau mai adâncă. Se numește albie pentru că râul se află în ea. Pământurile
aflate de o parte și de alta a râului se numesc maluri.
Dacă pe o masă s-a vărsat un vas cu apă, ea va curge pe podea. Este
felul apei de a curge mereu spre locurile mai joase. Așadar, râurile își fac
drum către părțile mai joase ale regiunii pe care o străbat. Când vedeți
linii șerpuitoare de râuri pe o hartă, puteți fi siguri că acolo este partea cea
mai joasă a unui ținut și eventual solul este mai ridicat pe fiecare parte a
acelor râuri, formând văi.
Uneori, râul întâlnește în calea sa o groapă adâncă. Va umple acea
groapă și își va continua mersul. Așa se formează majoritatea lacurilor.
Priviți un lac pe o hartă și veți vedea de cele mai multe ori că un râu intră
la un capăt și iese la celălalt capăt mai coborât.
Râurile care se varsă în alte râuri mai mari se numesc afluenți. Gura
unui râu este punctul în care acel râu se varsă în mare. Uneori, pe măsură
ce se apropie de mare, un râu sau fluviu mare se va desface în mai multe
90
Charlotte M. Mason
brațe, având așadar mai multe guri. Teritoriul ocupat de aceste brațe se
numește deltă.
Dacă un râu ajunge într-un loc de șes, se va deplasa mai încet. În
schimb, râurile de munte, unde pantele sunt mai abrupte și înclinate, au
curenți mai rapizi și curg cu viteză mai mare.
■ Un lac
■ Deltă
91
Întrebări la Lecția XXXVII

1. Ce este un pârâu?
• cea mai mică apă curgătoare
2. Ce este un râu?
• o apă curgătoare mai mare
3. Ce înseamnă sursa sau izvorul unui râu?
• locul de unde începe să curgă
4. Ce este gura unui râu?
• capătul unui râu, locul în care apele sale se varsă în mare
5. Ce este albia?
• este canalul care cuprinde apele unui râu
6. Ce sunt malurile?
• sunt marginile de pământ de pe ambele laturi ale unui râu
7. Ce este valea unui râu?
• teritoriul lung pe al cărui fund curge râul
8. Ce sunt afluenții?
• râuri care curg în alte râuri sau fluvii, și nu direct în mare
9. Ce este un lac?
• o apă stătătoare mare înconjurată de uscat pe toate părțile
10. Cum poate un râu să formeze un lac?
• umplând cu apă o groapă mare pe care o întâlnește în cursul său
11. Ce este curentul unui râu?
• mișcarea apei, lentă sau rapidă
12. Ce este o deltă?
• un teritoriu pe care-l formează brațele răsfirate ale unui fluviu îna-
inte de vărsarea în mare
92
Charlotte M. Mason
Lecția XXXVIII
ȚĂRILE
N
oi suntem români pentru că părinții noștri și părinții părinților
noștri s-au născut și au trăit aici. România este țara noastră și ro-
mânii sunt conaționalii noștri. Cei mai mulți români sunt mândri
de țara lor și o iubesc mult. Cînd merg prin țări străine spun tuturor că
sunt români. Oamenii din alte țări au sentimente asemănătoare pentru
țările lor de baștină. Fiecare om crede că țara lui este cea mai bună și cea
mai frumoasă.
Unele continente au mai multe țări pe ele. Teritoriile sau apele care
mărginesc o țară de jur împrejur se numesc granițe, pentru că ele pun limi-
te acestor țări. Uneori, două țări sunt separate între ele de un lanț muntos,
alteori de o apă curgătoare sau de un lac. Adesea însă nu există asemenea
forme de relief care să marcheze clar limita între două țări.
■ Harta României
93
Oamenii unei țări vorbesc de obicei aceeași limbă. Noi putem

înțelege ce spun oamenii din orice parte a României. Poate că pe alocuri
oamenii au unele cuvinte ciudate în vocabularul lor, totuși, în general ne
înțelegem destul de ușor unii cu alții.
Oamenii aceleiași țări sunt guvernați de aceleași legi și au același
conducător.
Țările guvernate de grupuri de oameni aleși de popor se numesc
republici. Țara noastră este republică. În lume există și țări guvernate de un
rege sau o regină. Aceste țări se numesc regate. Dacă un regat este foarte
mare, uneori e numit imperiu.
Oamenii din diferite țări au calități și însușiri care le sunt proprii. O
țară este cunoscută, de pildă, pentru gradul de curățenie; alta, pentru hăr-
nicia locuitorilor ei; alta, pentru că are oameni inteligenți și ageri la minte.
De asemenea, oamenii din diferite țări au felul lor propriu de a se
îmbrăca, de a mânca, de a prepara mâncarea și așa mai departe. Obiceiurile
unei țări depind foarte mult de distanța la care se află acea țară de Ecuator.
Oamenii din țările calde nu poartă același fel de îmbrăcăminte ca aceia
din țările mai reci. Nici felurile lor de mâncare nu sunt la fel, desigur.
Unele țări sunt mai civilizate decât altele. Aici, oamenii știu mai
bine ce e rău și ce e bine, ei se poartă mai frumos, își trimit copiii la școală
și sunt mai bine educați. Ei știu și să muncească mai bine și mai cu folos.
De asemenea, citesc mai mult și sunt în general mai îngăduitori unii cu
alții; cel puțin așa sunt în țările creștine.
Majoritatea țărilor sunt împărțite în teritorii mai mici. În România,
acestea se numesc județe.
Într-o țară sunt orașe, mai multe sau mai puține, după caz. Dacă
țara este bogată și civilizată, are multe orașe mari. Dacă este un teritoriu
deșertic, harta va arăta doar câteva orășele ici-colo.
Majoritatea orașelor au străzi cu blocuri, case și magazine. Au bi-
serici, școli, fabrici și piețe. Orașele mari au multe străzi și mulți locuitori.
Orașul cel mai mare este de obicei capitala acelei țări. Capitala are străzi
și bulevarde largi, cu trafic mare, multe mașini și mulți oameni. În capitală
sunt clădiri mari în care lucrează oamenii care conduc țara.
94
Charlotte M. Mason
Orașele aflate pe coasta mării sau oceanului se numesc porturi ma-

ritime. Ele sunt destul de aglomerate, aici vin și pleacă vapoare cu marfă și
pasageri. Uneori, porturile iau forma unor golfuri, adică niște intrânduri
de apă care înaintează în uscat. Aici, vapoarele găsesc adesea adăpost de
furtunile puternice care mătură marea în largul ei.
Fiecare țară are o armată, formată din militari, care sunt gata să
lupte în cazul în care țara intră în război cu altă țară.
Marina are vapoare pline cu soldați care luptă atunci când bătălia
se duce pe mare.
Forțele aeriene sunt armata din aer, care are avioane de luptă. Aceste
avioane sunt special echipate pentru a purta lupte în aer.
Întrebări la Lecția XXXVIII

1. Ce se înțelege printr-o țară?
• un teritoriu în care oamenii vorbesc aceeași limbă și sunt conduși de
aceleași legi
2. Ce sunt granițele unei țări?
• sunt porțiunile de teren sau apele care mărginesc acea țară de jur
împrejur
3. Ce este un regat?
• un regat este o țară condusă de un rege sau o regină
4. Ce este o republică?
• o țară condusă de un Parlament, care formează guvernul, și un
președinte ales de popor
5. Ce este un oraș capitală a unei țări?
• în general orașul cel mai mare și mai dezvoltat
6. Ce este un port maritim?
• un oraș de coastă în care vin și pleacă vapoare
7. Ce este un golf?
• un intrând de mare în uscat care oferă adăpost corăbiilor
8. Ce este o armată?
• soldații sau militarii unei țări
9. Ce este Marina?
• vapoarele de luptă ale unei țări
95
Lecția XXXIX
APELE PĂMÂNTULUI
Partea I
O
amenii care trăiesc pe uscat știu foarte puține despre mare în
comparație cu cei care navighează mereu pe ea cu vapoarele,
ducându-și existența deasupra adâncurilor. Cei care au mai fost
la mare știu câte ceva despre ea. Ei au simțit încântătoarea briză care suflă
dinspre apă. E un vânt puternic uneori, care face dezordine în toate.
■ Vedere la malul mării
Apele mării nu stau nici o clipă în loc, ele sunt mereu în mișcare,
mereu schimbătoare, mereu gălăgioase. Cea mai mică adiere de vânt
încrețește apa. Dar fie că bate vântul, fie că nu, valurile vin spre țărm în
fiecare zi și apoi, ca și când s-ar rușina de oamenii de pe plajă, se retrag în
mișcări largi, lăsând în urmă nisipul ud și lucitor. Și din nou se aventurează
spre țărm, doar pentru a se retrage iar și iar.
96
Charlotte M. Mason
În unele părți ale lumii, oceanul urcă mai sus pe țărm pentru un
timp, iar apoi se retrage la ore fixe. Mișcarea aceasta care se petrece de două
ori în fiecare zi se numește maree. Când apele cresc, uneori chiar și câțiva
metri, oamenii știu că vine fluxul, adică valul vine la țărm. Retragerea lor,
după aproximativ o jumătate de oră, se numește reflux, adică retragerea
valurilor. Fluxul și refluxul se petrec mereu la aceleași ore, astfel încât oa-
menii știu dinainte la ce înălțime se va ridica apa. La reflux e momentul
bun să pornești pe plajă în căutare de comori: scoici frumoase, crabi, stele
de mare. Pescarii profită și ei de reflux, adunând cantități mari de pește.
Tuturor ne place marea în vacanță, ne place să ne bălăcim în valuri.
Dar ce gust sărat are apa, dacă se întâmplă să o simțim pe limbă!
În acest fel, oamenii care trăiesc pe uscat știu și ei destul de multe
despre mare. Ei știu cum arată ea, o întindere foarte mare de apă, care pare
că se unește cu cerul. Au văzut vapoarele venind și plecând, dispărând în
zare la linia orizontului. Și mai știu că apele mării sunt sărate și uneori
amare. Că briza mării mângâie țărmul. Că apele nu se odihnesc niciodată,
ci se încrețesc în vălurele, sau dimpotrivă, se ridică în valuri cât casa. Că
apele în unele locuri se ridică și coboară la intervale regulate, formând
mareea. Că aici trăiesc mulți pești și multe creaturi uimitoare, unele în
cochilii, altele acoperite de solzi. Și că tot aici, în mare, trăiesc acele curi-
oase plante numite alge, care uneori dau culoarea lor unei mări întregi. Că
marea își poate schimba culoarea de multe ori în timpul unei zile.
97
Lecția XL
APELE PĂMÂNTULUI
Partea a II-a
D
ar gândiți-vă cum ar fi să traversați marele ocean într-una din co-
răbiile pe care le vedeți dispărând la orizont. Oceanul este numele
dat acelor întinderi grozave de ape care acoperă atât de mult din
suprafața Pământului. Imaginați-vă navigând zi după zi, săptămână de
săptămână, fără a vedea uscatul, fără a vedea nimic altceva decât nesfârșita
întindere a apelor. Orizontul pe care-l vedeți nu mai e doar jumătate de
cerc, ci un cerc întreg, de jur împrejurul vostru. În orice direcție ați privi,
ați avea impresia că apele se unesc cu cerul acolo departe.
■ Marea învolburată
Dimineața vedeți Soarele ca și cum ar ieși din apă la răsărit; după

care îl puteți privi toată ziua pe cer până când pare că se scufundă în mare
la vest. Când și când, câte o altă corabie vă iese în cale, pe care o salutați
voioși.
98
Charlotte M. Mason
Cât de trist este pentru cei aflați la bordul unei corăbii când se
iscă o furtună! Cînd talazurile se frământă și se ridică mai înalte decât
catargul corăbiei, măturând puntea și făcând corabia să se clatine în toate
direcțiile, umplând-o cu apă și ajungând uneori chiar să o scufunde pe
fundul oceanului.
Dacă o corabie se scufundă pe fundul oceanului, nu mai e aproape
nici o speranță să mai poată fi scoasă din nou la lumină vreodată. Ea se va
duce în jos, în adânc, mult mai jos decât vă puteți imagina.
Gândiți-vă la cea mai lungă plimbare pe care o puteți face, să zicem
șapte kilometri. Acum imaginați-vă acel drum întors invers, în jos, ca un
perete pe care ar merge o muscă. Aceasta este distanța de la suprafața
oceanului până la fundul lui.
Fundul oceanului nu e plat, ca podeaua unei camere. El are ridică-
turi și adâncituri, la fel ca uscatul.
Multe din aceste ridicături ale fundului oceanului se ridică la înăl-
țimi de peste zece kilometri și pot fi văzute la suprafață, unde formează
insule. Unele insule apar ca niște stânci golașe, pe altele însă crește vege-
tație abundentă și locuiesc chiar oameni.
Întrebări la Lecția XL
1. Ce este un ocean?
• oceanul este numele dat apelor celor mai mari de pe Pământ
2. Câte oceane există?
• cinci
3. Cum se disting acestea?
• marele ocean al planetei are cinci părți, care au denumiri diferite
4. Numiți cele cinci oceane
• Pacific, Atlantic, Indian, Arctic și Antarctic
99
Lecția XLI
OCEANELE ȘI PĂRȚILE LOR
A
pele oceanelor care se află în apropierea polilor sunt înghețate
până la mari adâncimi. Chiar și în lungile zile de vară ale acestor
regiuni, când Soarele nu apune deloc timp de luni întregi, lumina
lui nu are putere să topească aceste ghețuri.
Cu toate că gheața nu se topește niciodată în întregime, totuși Soa-
rele reușește să o mai facă să crape în anumite locuri. Când se întâmplă
asta, se aud niște bubuituri ca de tunet. Marile mase de gheață – numite
aisberguri sau munți de gheață – care se desprind astfel din masa cea mare,
plutesc peste tot pe apă.
Unele își croiesc drum spre nord sau spre sud, către Ecuator; iar
echipajele navelor sunt uimite uneori să vadă câte un aisberg albăstriu
plutind pe apă în regiunile calde. În zonele polare se sfărâmă multe ase-
menea aisberguri în lunile de vară. Plutind pe mare, ele se mai ciocnesc
unele de altele și fac un zgomot asurzitor.
Vă gândiți probabil că nici un vapor nu se va aventura în asemenea
locuri periculoase; și totuși, an de an vapoare cu oameni curajoși se pornesc
să exploreze Oceanul Arctic și cel Antarctic.
Oceanul Arctic este oceanul din jurul Polului Nord. Cel care în-
conjoară pământurile de la Polul Sud este Oceanul Antarctic. El este chiar
mai groaznic decât Arcticul, pentru că e mai departe de regiunile locuite
de oameni. Cuvântul Antarctic înseamnă „opus Arcticului”.
În aceste mări singuratice își aduc balenele uriașe puii pe lume.
Cel mai mare ocean este Pacificul. El ocupă mai mult spațiu decât
toate țările lumii luate împreună. Ajunge spre sud, unde se învecinează
cu Oceanul Antarctic, fară ca apele acestor două oceane să fie separate.
Ținuturile nordice ale Asiei și Americii de Nord aproape că separă
Pacifiul de Oceanul Arctic, însă există o trecătoare strâmtă de apă care
unește cele două oceane. O asemenea trecătoare de apă care unește două
ape mai mari se numește strâmtoare.
100
Charlotte M. Mason
Munții de pe fundul oceanelor se ridică deasupra apei în multe părți

din Pacific. Acestea se numesc insule. O insulă e o suprafață de pământ
înconjurată din toate părțile de apă. Pe hartă veți descoperi multe insule
mici răspândite prin Pacific. Ele se găsesc adesea în grupuri.
Părțile oceanelor care se găsesc în interiorul unor suprafețe mari de
uscat se numesc mări. Oceanul Pacific are cinci mări la est de Asia.
Oceanul Atlantic e mult mai mic decât Pacificul. El este traversat
de vapoare care călătoresc între Anglia și America.
Cu toate că nu are multe insule în largul său, Atlanticul are însă
insule mai numeroase în vecinătatea continentelor. Are și multe mări care
pătrund în uscat, adică mări care sunt aproape cu totul înconjurate numai
de uscat, nu doar mărginite de șiruri de insule. Unele din aceste mări sunt
legate de ocean prin strâmtori înguste; altele, prin fâșii mai largi de apă,
numite canale.
Uneori, oceanul pătrunde în uscat prin niște deschideri mai largi,
care nu au nici un fel de formațiuni de separare: asemenea deschideri se
numesc golfuri.
Oceanul Indian, aflat la sud de Asia, este oceanul cel mai cald de
pe Pământ.
■ O insulă
101
Întrebări la Lecția XLI

1. Ce este o mare?
• o parte a oceanului aflată în interiorul unor arce mari de uscat, sau
înconjurată aproape în întregime de uscat
2. Ce este un golf?
• o deschidere în litoralul unei mări sau unui ocean
3. Ce este o strâmtoare?
• o trecătoare îngustă de apă care unește două ape mari
4. Ce este un canal?
• o trecătoare de apă în general mai lungă și mai largă decât o strâm-
toare
5. Ce este o insulă?
• o bucată de pământ înconjurată din toate părțile de apă
6. Ce este un grup de insule?
• mai multe insule apropiate între ele, care poartă numele arhipelag
7. Ce este uscatul?
• pământul principal, continentul
8. Ce este o peninsulă?
• o suprafață de pământ înconjurată din trei părți de apă
9. Ce este un istm?
• un gât îngust de uscat care uneori unește o peninsulă de continent
10. Ce este un cap?
• o mică porțiune de uscat care iese în mare
11. Ce alte denumiri mai există pentru cap?
• o stâncă înaltă ieșită în mare se numește și promontoriu
Întrebări despre hartă

1. Între ce continente se află Oceanul Pacific?
2. Atlanticul?
3. Oceanul Indian?
4. Care continente se învecinează cu Oceanul Arctic?
5. Numiți cele cinci mări ale Asiei.
102
Charlotte M. Mason
6. Care strâmtoare leagă Oceanele Pacific și Arctic?

7. Numiți golful din vestul Americii
8. Numiți un golf mare din vestul Europei
9. Numiți trei insule mari din Marea Mediterană
10. Cum se numește canalul aflat între Anglia și Franța?
11. Cum se numește cea mai îngustă parte a acestui canal?
12. Numiți patru peninsule mari care formează o parte a continentului
european.
13. Ce istm leagă Africa de Asia?
14. Numiți capul cel mai nordic al Europei.
15. Dar cel mai sudic?
103

Manual de Geografie 165x235 R3

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual de Geografie 165x235 R3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EDUCAȚIE Clasică

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Stinghe, Monica (trad.)

Editura CONTRA ◆ MUNDUM

Toate lucrurile laudă pe Domnul 13

Poveștile tânărului mus 16

Lumea noastră II 19

Lumea noastră și celelalte lumi I 23

Lumea noastră și celelalte lumi II 26

Băiatul cel orb 32

Cele patru anotimpuri I 36

Cele patru anotimpuri II 41

Țări calde și țări reci 47

Țări calde și țări reci 50

Ținutul ghețurilor de la Polul Sud 53

Răsăritul și apusul Soarelui 58

De ce răsare și apune Soarele 62

Liniile de amiază sau Meridianele 64

Planul unei camere 72

Planul unui oraș 75

Harta unui județ 77

Cum se fac hărțile 80

Suprafața Pământului II 84

Apele Pământului II 98

Oceanele și părțile lor 100

Această cărticică dorește să ofere niște foarte simple „lecții

Nutrim speranța că aceste lecturi vor prilejui o predare inteligentă

TOATE LUCRURILE LAUDĂ PE DOMNUL

Noapte și zi, Soare, Lună, steluțe mii,

Cerul clar și senin pe care-l privim

Flori dulci pe dealuri și văi frumoase,

Ciuta din codru, ce caută-n jos la pășuni,

Pe noi însă Tatăl mai mari ne-a creat

dacă lăsăm degetul să alunece de-a lungul lor o zi întreagă, nu ajungem

POVEȘTILE TÂNĂRULUI MUS

Spuneai, dragă mamă, că e bine pe îndelete să vorbești

Mi-a vorbit despre țări minunate spre care curând va porni,

Mi-a povestit cum niște insule aflate departe, departe în ocean,

Mi-a povestit despre locuri departe spre Răsărit

Dar cât de mărunt trebuie să-i pară fluviul nostru de preț

Vorbește, dragă mamă, despre atât de multe locuri ciudate,

■ Insulă de corali în Pacific

o sferă, adică un obiect rotund în toate părțile, ca o minge. Un alt cuvânt

4. De ce spunem că Pământul e o sferă sau un glob?

Strălucești, micuță stea,

Iar când soarele-a apus

Prins în noapte, călătorul

Tu, din cer, micuţă stea

Nu e-n beznă călătorul,

LUMEA NOASTRĂ ȘI CELELALTE LUMI

Nu a fost Galilei primul care să fi făcut aceste descoperiri, dar a fost

Descoperirea uimitoare a lui Galilei a fost că aproape toate stelele

LUMEA NOASTRĂ ȘI CELELALTE LUMI

An după an, Pământul călătorește pe aceeași orbită și nu se apropie

Întrebări la Lecțiile VI și VII

IUBESC lumina soarelui pe toate,

V-ați întrebat vreodată cum se face că avem zile luminoase în care

Fără Soare, Pământul nostru ar fi întunecat și rece. Fiecare rază

BĂIATUL CEL ORB

O, spuneți-mi, ce e acel lucru pe care oamenii lumină îl numesc

Vorbiți despre lucrurile minunate pe care le vedeți;

Ziua de noapte eu singur mi le osebesc

Cu suspine adânci adesea vă aud

Și atunci de ce lucrurile pe care nu le pot vedea

Toate lucrurile laudă pe Domnul 13

Poveștile tânărului mus 16

Lumea noastră II 19

Lumea noastră și celelalte lumi I 23

Lumea noastră și celelalte lumi II 26

Băiatul cel orb 32

Cele patru anotimpuri I 36

Cele patru anotimpuri II 41

Țări calde și țări reci 47

Țări calde și țări reci 50

Ținutul ghețurilor de la Polul Sud 53

Răsăritul și apusul Soarelui 58

De ce răsare și apune Soarele 62

Liniile de amiază sau Meridianele 64

Planul unei camere 72

Planul unui oraș 75

Harta unui județ 77

Cum se fac hărțile 80

Suprafața Pământului II 84

Apele Pământului II 98

Oceanele și părțile lor 100