J.R Ward Fratia Pumnalului Vol.15

Machine Translated by Google
Laudă pentru serialul Black Dagger Brotherhood al lui JR Ward
„Acum, iată o trupă de frați care știu să arate unei fete să se distreze”
Autoarea de bestseller-uri din New York Times , Lisa Gardner
„Nu este ușor să găsești o nouă întorsătură în mitul vampirului,

dar Ward reușește minunat. Această lume întunecată și
convingătoare este plină de romantism ispititor, precum și de
aventură plină de
aventuri” Romantic Times
„Acești vampiri sunt fierbinți, iar serialul devine doar mai fierbinte...
atât de fierbinte încât mi-a dat
fiori” Genul vampirilor
„Ward are o voce impunătoare, perfectă pentru genul... Intrigant,

plin de adrenalină... Fanii LA
Banks, Laurell K. Hamilton și Sherrilyn Kenyon îl vor adăuga pe
Ward pe lista de cărți de citit obligatoriu
„Acești paranormali erotici merită din plin, iar frica creează

dependență... Totul funcționează grozav, întorcând paginile.
Machine Translated by Google 3/829
efectul... [și i-a] câștigat lui Ward un succes în stil Anne Rice,
pe bună dreptate'
Publishers Weekly
„[Un] vârtej de la miezul nopții de personaje periculoase și

romantism erotic fascinant. Gluga Black Dagger Brother mă
deține acum. Iubitori de fantezie întunecată, tocmai v-ați
servit”
autoarea bestseller-ului USA Today a cărții Evermore, Lynn Vieh
JR Ward locuiește în sud cu soțul ei incredibil de susținut și cu

iubitul ei golden retriever. După ce a absolvit facultatea de drept, ea
a început să lucreze în domeniul sănătății în Boston și a petrecut
mulți ani ca șef de personal pentru unul dintre cele mai importante
centre medicale academice din țară.
Vizitați JR Ward online:
www.jrward.com
www.facebook.com/JRWardBooks @jrward1
De JR Ward
Seria Black Dagger Brotherhood:
Iubitor întunecat
Iubitul Etern
Iubitul Dezvăluit
Iubitul Trezit
Lover Unbound
Iubitul Consacrat
Iubitul Răzbunat
Iubitorul meu
Iubitul Dezlănțuit
Iubitul Renăscut
Iubitor în sfârșit
Regele
Umbrele
Bestia
Alesul
Frăția Pumnalului Negru:

Un ghid al insiderului
Seria Black Dagger Legacy:

Sărut de sânge
Jurământul de sânge
Seria Îngeri căzuți:
Poftesc
Implora
Invidie
Extaz
De inere
Nemuritor
Seria Bourbon Kings:
Regii Bourbon
Cota îngerilor
Drepturi de autor
Publicat de Piatkus
ISBN: 978-0-349-40918-4
Toate personajele și evenimentele din această publicație, altele

decât cele din domeniul public, sunt fictive și orice asemănare
cu persoane reale, vii sau moarte, este pur întâmplătoare.
Drepturi de autor © Love Conquers All, Inc., 2017
Dreptul moral al autorului a fost afirmat.
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu

poate fi reprodusă, stocată într-un sistem de recuperare sau
transmisă, sub nicio formă sau prin orice mijloc, fără
permisiunea prealabilă în scris a editorului.
Editorul nu este responsabil pentru site-urile web (sau

conținutul acestora) care nu sunt deținute de editor.
Piatkus
Mic, grupul de cărți maro
Casa Carmelitelor
50 Digul Victoria
Londra EC4Y 0DZ
www.littlebrown.co.uk
www.hachette.co.uk
Cuprins
Laudă pentru seria Black Dagger Brotherhood a lui JR Ward

Despre autor De JR
Ward Dedicarea
drepturilor
de autor
Mulțumiri Glosar de
termeni și substantive proprii
Prolog
Capitol unul
Capitolul doi
Capitolul trei
Capitolul patru
Capitolul cinci
Capitolul șase
Capitolul șapte
Capitolul opt
Capitolul nouă
Capitolul zece
Capitolul unsprezece
Capitolul doisprezece
Capitolul treisprezece
Capitolul paisprezece
Capitolul cincisprezece
Capitolul șaisprezece
Capitolul șaptesprezece
Capitolul optsprezece
Capitolul nouăsprezece
Capitolul douăzeci
Capitolul douăzeci și unu
Capitolul douăzeci și doi
Capitolul douăzeci și trei
Capitolul douăzeci și patru
Capitolul douăzeci și cinci
Capitolul douăzeci și șase
Capitolul douăzeci și șapte
Capitolul douăzeci și opt
Capitolul douăzeci și nouă
Capitolul treizeci
Capitolul treizeci și unu
Capitolul treizeci și doi
Capitolul treizeci și trei
Capitolul treizeci și patru
Capitolul treizeci și cinci
Capitolul treizeci și șase
Capitolul treizeci și șapte
Capitolul treizeci și opt
Capitolul treizeci și nouă
Capitolul patruzeci
Capitolul patruzeci și unu
Capitolul patruzeci și doi
Capitolul patruzeci și trei
Capitolul patruzeci și patru
Capitolul patruzeci și cinci
Capitolul patruzeci și șase
Capitolul patruzeci și șapte
Capitolul patruzeci și opt
Capitolul patruzeci și nouă
Capitolul cincizeci
Capitolul cincizeci și unu
Capitolul cincizeci și doi
Capitolul cincizeci și trei

Capitolul cincizeci și patru
Capitolul cincizeci și cinci
Capitolul cincizeci și șase
Capitolul cincizeci și șapte
Capitolul cincizeci și opt
Capitolul cincizeci și nouă
Capitolul Șaizeci
Capitolul Șaizeci și unu
Capitolul Șaizeci și doi
Capitolul Șaizeci și trei
Capitolul Șaizeci și Patru
Capitolul Șaizeci și cinci
Capitolul Șaizeci și șase
Capitolul Șaizeci și șapte
Capitolul Șaizeci și opt
Capitolul Șaizeci și Nouă
Sărut de sânge
Regii Bourbon
Pentru tine:
După tot acest timp,
ai fost ales.
Bine ai venit acasa.

MULȚUMIRI
Cu imensă recuno tin ă cititorilor Fră iei Black Dagger!
Vă mulțumesc foarte mult pentru tot sprijinul și

îndrumarea: Steven Axelrod și Kara Welsh. Mulțumesc, de
asemenea, tuturor celor de la Ballantine – aceste cărți sunt cu
adevărat un efort de echipă.
Cu drag echipei Waud, știi cine ești.
Acest lucru pur și simplu nu s-ar putea întâmpla fără tine.
Nimic din toate acestea nu ar fi posibil fără: soțul meu
iubitor, care este consilierul și îngrijitorul meu și vizionar;
minunata mea mamă, care mi-a oferit atât de multă dragoste
încât nu aș putea să i-o răsplătesc vreodată; familia mea (atât
cele de sânge, cât și cele de adopție); și cei mai dragi prieteni
ai mei.
Oh, și asistentul meu de scriitor, Naamah.
GLOSAR DE TERMENI I
SUBSTANTIVE PROPRII
ahstrux nohtrum (n.) Paznic privat cu licență de a ucide căruia

îi este acordată poziția de către rege. ahvenge (v.) Act
de răzbunare muritor, efectuat în mod tipic de către o
persoană iubită de sex masculin.
Frăția Pumnalului Negru (pr. n.) Războinici vampiri foarte
antrenați care își protejează specia împotriva Societății
Scăderii. Ca rezultat al reproducerii selective în cadrul
rasei, Frații posedă o putere fizică și mentală imensă,
precum și capacități de vindecare rapidă. Ei nu sunt frați
în cea mai mare parte și sunt introduși în Frăție după
nominalizarea de către Frați. Agresivi, autonomi și secreti
prin natura lor, ei există în afară de civili, având puține
contacte cu membrii celorlalte clase, cu excepția cazului în
care au nevoie să se hrănească. Ei sunt subiecte de lege și
obiecte de venerație în lumea vampirilor. Ei pot fi uciși
numai de cea mai gravă dintre răni, de exemplu, o
împușcătură sau o înjunghiere în inimă etc.
sclav de sânge (n.) Vampir masculin sau feminin care a fost

subjugat pentru a servi nevoile de sânge ale altuia. Practica
păstrării sclavilor de sânge a fost recent interzisă.
Aleșii (n.) Femei vampiri care au fost crescuți pentru a sluji

Fecioarei Scribe. Ei sunt considerați membri ai aristocrației și
anterior erau concentrați mai degrabă spiritual decât temporal.
Acum eliberați de Sanctuar, ei se regăsesc și se individualizează
de restricțiile de cult ale rolului lor tradițional. În trecut, ele
erau folosite pentru a satisface nevoile de sânge ale membrilor
Frăției neîmperecheați, iar această practică a fost restabilită de
Frați. chrih (n.) Simbol al morții onorabile în Vechi
Limba.
cohntehst (n.) Conflict între doi masculi care concurează pentru
dreptul de a fi partenerul unei femele.
Dhunhd (pr. n.) Iadul.
doggen (n.) Membru al clasei de servitori din lumea vampirilor.
Doggen au tradiții vechi, conservatoare, cu privire la serviciul
față de superiorii lor, urmând un cod formal de îmbrăcăminte
și comportament. Sunt capabili să iasă în timpul zilei, dar
îmbătrânesc relativ repede.
Speranța de viață este de aproximativ cinci sute de ani.
ehros (n.) Un ales instruit în materie de sexualitate
artele.
exhile dhoble (n.) Geamănul rău sau blestemat, cel născut

al doilea.
Fade (pr. n.) Tărâmul non-temporal în care morții se
reunesc cu cei dragi și trec eternitatea.
Prima familie (pr. n.) Regele și regina vampirilor și orice
copii pe care i-ar putea avea.
ghardian (n.) Custode al unui individ. Există diferite grade
de ghardieni, cel mai puternic fiind cel al unei femele
izolate . glymera (n.) Miezul social
al aristocrației, aproximativ echivalent cu tonul Regenței
Angliei .
hellren (n.) Vampir masculin care a fost împerecheat cu
un mascul femel. Masculii pot lua mai multe femele
ca partener. hyslop (n. sau v.) Termen care se referă la o
lipsă de judecată, care de obicei are ca rezultat
compromisul operațiunilor mecanice ale unui vehicul
sau al unui alt tip de transport motorizat. De exemplu,
lăsarea cheilor în mașina cuiva, deoarece aceasta este
parcată în afara
casei familiei peste noapte. leahdyre (n.) O
persoană cu putere și influență. leelan (adj.) Un termen
de dragoste tradus vag prin „cel mai drag”.
Societatea de diminuare (pr. n.) Ordinul ucigașilor convocat
de Omega în scopul eradicării speciei vampirilor.
lesser (n.) Om fără suflet care vizează vampirii pentru exterminare

ca membru al Societății de Diminuare.
Mai micii trebuie să fie înjunghiați în piept pentru a fi uciși;
altfel sunt fără vârstă. Ei nu mănâncă și nu beau și sunt
impotenți. De-a lungul timpului, părul, pielea și irisii își pierd
pigmentarea până când devin blonde, fără roșuri și cu ochii
palizi. Miroase a pudră pentru copii.
Induși în societate de către Omega, ei păstrează apoi un borcan
de ceramică în care le-a fost pusă inima după ce a fost
îndepărtată. lewlhen (n.) Dar.
lheage (n.) Un termen
de respect folosit de o supusă sexuală pentru a se referi la
dominanta ei.
Lhenihan (pr. n.) O fiară mitică renumită pentru priceperea sa
sexuală. În argoul modern, se referă la un bărbat de mărime
supranaturală și rezistență sexuală. lys (n.)
Instrument de tortură folosit pentru îndepărtarea
ochilor. mahmen (n.) Mamă. Folosit atât ca identificator, cât și ca
termen de afecțiune.
mhis (n.) Mascarea unui mediu fizic dat;
crearea unui câmp de iluzie. nalla (n.,
f.) sau nallum (n., m.) Iubit. perioada de nevoie
(n.) Perioada de fertilitate a femeii vampir, care durează în general
două zile și este însoțită de pofte sexuale tensionate. Apare la
aproximativ cinci ani după tranziția unei femei și apoi o dată
pe deceniu
după aceea. Toți bărbații răspund într-o oarecare

măsură dacă sunt în preajma unei femele care are
nevoie de ea. Poate fi o perioadă periculoasă, cu
conflicte și lupte izbucnind între masculii concurenți,
mai
ales dacă femela nu
este împerecheată. newling (n.) O fecioară. Omega (pr.
n.) figură răuvoitoare, mistică, care i-a țintit pe vampiri
pentru dispariție din resentimente îndreptate către
Fecioara Scribă. Există într-un tărâm non-temporal și
are puteri extinse,
deși nu puterea creației. phearsom (adj.) Termen care se
referă la potența organelor sexuale ale unui bărbat.
Traducere literală ceva aproape de „demn de a intra înt
princeps (n.) Cel mai înalt nivel al aristocrației vampirilor,
al doilea după membrii Primei Familii sau Aleșii
Fecioarei Scribe. Trebuie să fie născut la titlu; poate să
nu fie conferită.
pyrocant (n.) Se referă la o slăbiciune critică la un individ.
Slăbiciunea poate fi internă, cum ar fi o dependență,
sau externă, cum ar fi un amant.
rahlman (n.) Mântuitor.
rythe (n.) Mod ritual de a atenua onoarea acordat de
unul care a jignit pe altul. Dacă este acceptat,
infractorul alege o armă și îl lovește pe infractor, care
se prezintă fără apărare.
Fecioara Scribă (pr. n.) Forță mistică care a fost consilier

al regelui, precum și păstrătoarea arhivelor vampirilor
și distribuitorul privilegiilor. A existat într-un tărâm
non-temporal și a avut puteri extinse. A renunțat la
rolul ei în favoarea altuia. sehclusion (n.)
Statut conferit de Rege unei femei de sex masculin din
aristocrație ca urmare a unei petiții din partea familiei
femeii. Plasează femela sub singura direcție a
ghardianului ei, de obicei cel mai bătrân bărbat din
gospodăria ei. Ghardianul ei are atunci dreptul legal
de a-și determina orice fel de viață, limitând după
bunul plac orice interacțiune pe care le
are cu lumea. shellan (n.) Femeie vampir care a fost
împerecheată cu un mascul. Femelele, în general, nu
iau mai mult de un partener din cauza naturii extrem
de teritoriale a masculilor legați.
symphath (n.) Subspecie din rasa vampirilor caracterizată
prin capacitatea și dorința de a manipula emoțiile
celorlalți (în scopul unui schimb de energie), printre
alte trăsături. Din punct de vedere istoric, aceștia au
fost discriminați și, în anumite epoci, vânați de
vampiri. Sunt aproape de dispariție.
Mormântul (pr. n.) Bolta sacră a Frăției Pumnalului
Negru. Folosit ca loc ceremonial, precum și ca loc de
depozitare pentru borcanele minorilor . Ceremoniile
organizate acolo includ inducții, înmormântări și
acțiuni disciplinare împotriva Fraților. Nimeni nu poate intra,

cu excepția membrilor Frăției, a Fecioarei Cărturare sau a
candidaților pentru introducere. trahyner (n.)
Cuvânt folosit între bărbați de respect reciproc și afecțiune.
Tradus vag prin „prieten iubit”.
tranziție (n.) Moment critic în viața unui vampir când acesta se

transformă într-un adult. După aceea, el sau ea trebuie să bea
sângele sexului opus pentru a supraviețui și nu poate rezista
la lumina soarelui. Apare în general la mijlocul anilor douăzeci.
Unii vampiri nu supraviețuiesc tranzițiilor lor, în special bărbații.
Înainte de tranziția lor, vampirii sunt slabi din punct de vedere
fizic, inconștienți din punct de vedere sexual și nu răspund și
incapabili să se dematerializeze.
vampir (n.) Membru al unei specii separate de cea a Homo sapiens

Vampirii trebuie să bea sângele sexului opus pentru a
supraviețui. Sângele uman îi va menține în viață, deși puterea
nu durează mult. În urma tranzițiilor lor, care au loc la mijlocul
celor douăzeci de legături, ei nu pot ieși în lumina soarelui și
trebuie să se hrănească din venă în mod regulat. Vampirii nu
pot „converti” oamenii printr-o mușcătură sau un transfer de
sânge, deși în cazuri rare sunt capabili să se înmulțească cu
celelalte specii. Vampirii se pot dematerializa în voie, deși
trebuie să fie capabili să se calmeze și
concentrați-vă pentru a face acest lucru și este posibil să nu

purtați nimic greu cu ei. Ei sunt capabili să dezbrace amintirile
oamenilor, cu condiția ca astfel de amintiri să fie pe termen scur
Unii vampiri sunt capabili să citească mințile.
Speranța de viață este mai mare de o mie de ani sau,
în unele
cazuri, chiar mai mult. wahlker (n.) Un individ care a
murit și s-a întors la cei vii din Fade. Li se acordă mare
respect și sunt venerați pentru nevoile
lor. whard (n.) Echivalentul unui naș sau nașă la
un individ.
PROLOG
ȚARA VECHE , 1731
Lumina focului aruncată dintr-o groapă de mică adâncime traversa

pereții umezi ai peșterii, fața aspră de stâncă sângerând umbre. În
afara pântecului de pământ, o mare furtună de zăpadă a izbucnit,
urlete de vânt amar răsunând în gâtul adăpostului, alăturându-se
țipetele femelei pe paleta de naștere.
„Este un bărbat tânăr,” gâfâi ea, de două ori cu escrocheria ei

povara de tragere. "Un bărbat!"
Pe lângă carnea ei culcată și încordată, care se profilează ca
un blestem asupra ei, Fratele Pumnal Negru Hharm nu i-a păsat
deloc de durerea ei.
„Vom învăța destul de curând.”
„Mă vei împerechea. Ai promis-"
Cuvintele i s-au sufocat și fața ei s-a strâns în urâțenie în timp
ce măruntaiele ei se contorsionau pentru a-i expulza descendenții,
iar în timp ce el a jucat rolul de martor, Hharm a reflectat cum
neatractiv acest aristocrat era în munca ei. Ea nu fusese așa când

el o întâlnise prima dată și o convinsese. Apoi, ea fusese potrivită
și îmbrăcată în satin, un vas potrivit pentru moștenirea lui, cu
pielea parfumată și părul strălucitor și plin. Acum? Ea nu era
altceva decât un animal, transpirat și sprins – și de ce a durat atât
de mult? Era atât de plictisit de proces, de descurcat, încât a
trebuit să se ocupe de ea. Aceasta a fost munca pentru femei, nu
pentru un războinic ca el.
Dar nu o împerechea decât dacă trebuia.

Dacă acesta era fiul pentru care s-a rugat? Atunci da, el i-ar
legitima pe tânăr printr-o ceremonie adecvată și i-ar da acestei
femele statutul pe care i-ar fi cerut-o.
Dacă nu? El avea să plece, iar ea nu spunea nimic, pentru că, în
ochii clasei ei, era murdară, puritatea ei pierdută pe măsură ce
câmpul ei fusese arat.
Într-adevăr, Hharm hotărâse că era timpul ca el să se
stabilească. După secole de desfrânare și depravare, vârsta lui
se îndrepta asupra lui și se gândea pentru prima dată la
moștenirea pe care avea să o lase în urmă. În prezent, ticăloșii
abundau, fructe ale coapselor lui pe care nu le cunoștea, de care
nu-i păsa, asociate niciodată – și atât de mult timp, acesta fusese
un produs secundar acceptabil al faptului că el nu era răspunzător
față de nimic și nimănui.
Acum, totuși... s-a trezit că își dorea un arbore genealogic
adecvat. Și a mai fost și problema unui număr de
datorii de pariuri, ceva ce tatăl acestei femele l-ar putea plăti

cu ușurință pentru el – deși din nou, dacă acesta nu era un
fiu, nu o împerechea. Nu era înnebunit și nici nu era dispus
să se curve pentru bani. Mai mult, au existat nenumărate
femele din Glymera care au râvnit statutul care a venit odată
cu împerecherea unui membru al Frăției Pumnalului Negru.
Hharm nu avea să se angajeze până când nu avea un bărbat de

primăvară pe care să îl crească corect din prima noapte.
— Oh, calmează-te, se răsti el în timp ce ea
a țipat din nou și i-a răsunat urechile. "Fi tăcut."
Ca în toate lucrurile, însă, ea l-a sfidat. "Vine …! Sosește
fiul tău!”
Schimbarea pe care o avea a fost târâtă până la baza
sânilor ei întinși de mâinile ei răsucite și cu pumni, burta
întinsă și rotunjită pusă pe un afișaj nerușinat, coapsele ei
subțiri și palide desfășurate larg. Ceea ce s-a întâmplat în
miezul ei a fost dezgustător, ceea ce ar fi trebuit să fie o
intrare delicată și drăguță pentru a accepta excitarea unui
bărbat care curgea tot felul de lichid și descarcă, cu carnea
umflată și distorsionată.
Nu, n-ar mai pătrunde asta niciodată. Fiu sau nimic,
împerechere sau nu, perversia asupra ochilor lui, acum nu
era nimic pe care el nu putea să nu vadă.
Din fericire, împerecherile de conveniență erau
obișnuite printre aristocrați – nu că ar fi făcut-o
le păsa dacă nu erau. Nevoile ei nu erau ceea ce era

important.
„El este peste tine!” strigă ea în timp ce capul îi cădea
pe spate și degetele ei zgâriau pământul de sub ea.
„Fiul tău... este peste tine!”
Hharm s-a încruntat și apoi și-a lărgit privirea și
atitudinea. Ea nu a fost greșită. Pentru adevăr, a apărut
un lucru din interiorul ei... a fost...
O urâciune. Un groaznic, deformat... Un
picior. 'A fost un picior?
„Ia-ți fiul din trupul meu”, a poruncit ea între
pantaloni. „Scoate-l de la mine și ține-l de inima ta care
bate, să știi că este carnea trupului tău!”
Cu armele și echipamentul de luptă prinse pe formă,
Hharm s-a lăsat în genunchi când un al doilea picior a
apărut.
„Trage-l! Trage de el!” Sângele a ieșit și masculul a
țipat din nou, iar puiul nu și-a schimbat poziția. "Ajutați-
mă! El este fixat!”
Hharm stătea departe de mizeria încordată și se
întrebă prin câte dintre femelele pe care le ferease
trecuseră așa. A fost întotdeauna atât de neplăcut, sau
era doar slabă?
Pentru adevăr, ar fi trebuit să o lase să facă asta
singură, dar nu avea încredere în ea. Singurul mod în care
putea fi sigur că puiul lui era bărbat era să fie la
pat de nastere. Altfel, n-ar fi trecut de ea să schimbe o fiică mult mai

puțin dorită cu râvnitul descendent masculin – din coapsele altuia.
Aceasta a fost, până la urmă, o tranzacție negociată și știa prea

bine cum astfel de lucruri erau ușor modificate.
Sunetul care a apărut ulterior din gâtul deschis al femelei a

fost de un volum și o durată atât de mare încât îi opri gândurile.
Apoi au venit mormăitul, mâinile murdare și însângerate ale femelei
strângându-și interiorul coapselor și trăgând în sus și în afară,
lărgând rigoarea de la vârful ei.
Și tocmai când a crezut sigur că ea moare, când a dezbătut dacă va
trebui să-i îngroape pe amândoi - și a decis imediat că nu, deoarece
creaturile din pădure aveau să consume cu ușurință rămășițele -
tânărul a făcut un pas înainte, curățind unele obstacol intern.
Și acolo era.
Hharm se aruncă înainte. "Fiul meu!"
Fără să mai gândească, întinse mâinile și apucă gleznele
alunecoase. Era viu, tânăra bătea cu forță, luptându-se împotriva
închiderii canalului de naștere.
— Vino la mine, fiule, îi porunci Hharm în timp ce trăgea.

Femela se zvârcoli de agonie, dar el nu se gândea la ea.

Mâinile — mâini minuscule, perfect formate — au apărut în
continuare, împreună cu burta rotunjită și pieptul care chiar și în
forma sa în curs de dezvoltare promitea o lățime mare.
"Un războinic! „Este un războinic!” Inima lui Hharm bătea cu

putere, triumful lui tunându-i în urechi. „Fiul meu va purta numele
meu! El va fi cunoscut ca Hharm așa cum am fost înaintea lui!”
Femela își ridică capul, venele gâtului ieșindu-i în evidență

ca niște frânghii grosiere sub pielea ei prea palidă.
— Mă vei împerechea, a răpit ea. „Jură... jură pe onoarea ta, sau
îl voi ține în mine până când devine albastru și intră în Fade.”
Hharm zâmbi rece, dezvăluindu-și colții. Și apoi și-a scos din

teacă unul dintre pumnalele negre din piept.
Înclinând vârful ascuțit în jos, i-o puse peste burta ei.
„Te voi evidenția ca pe o căprioară pentru a o elibera destul de

ușor, Nalla.”
„Și cine ar hrăni prețiosul tău fiu? Sămânța ta nu va
supraviețui fără ca eu să-l ajut.”
Hharm se gândi la furtuna de afară.
Cât de departe erau de așezările vampirilor. Cât de puțin știa
despre cerințele unui tânăr.
— Mă vei împerechea așa cum s-a promis, gemu ea.

„Jură!”
Ochii ei erau injectați de sânge și înnebuniți, părul lung
transpirat și încurcat, corpul ei nu putea să se ridice din nou. Dar
logica ei l-a arestat. Să piardă ceea ce își dorea în fața tocmai
aranjamentul pe care fusese pregătit să-l facă, pur și simplu pentru
că ea îl prezenta ca pe voia ei, nu era o înțelepciune.
curs.
— Îți jur, mormăi el.
Cu asta, ea s-a plictisit din nou, și da, acum el
ar ajuta-o, trăgând în ritm de împingările ei.
„El vine... el este...”
Tânărul a ieșit din ea în grabă, fluidul izbucnind odată cu el și,
în timp ce Hharm și-a prins fiul în palme, a cunoscut o bucurie
neașteptată care era atât de
rezonant-
Ochii i s-au îngustat când și-a aruncat viziunea asupra feței.
Gândindu-se că există o membrană sau ceva asemănător care îi
masca pe puii, și-a aruncat mâna pe trăsăturile care erau un amestec
dintre ale lui și ale femelei.
Vai... nu s-a schimbat nimic.
„Ce blestem este acesta?” el a cerut. „Ce blestem... este
acesta!”
UNU
MUNTAȚI CALDWELL, NEW YORK , ACTUALITATE
Frăția Pumnalului Negru îl ținea în viață, ca să-l poată ucide.
Având în vedere suma încercărilor pământești ale lui

Xcor, care fuseseră cel mai bine violente și, în cel mai rău caz,
depravate, părea un sfârșit potrivit pentru el.
Se născuse într-o noapte de iarnă, în timpul unui viscol
istoric. Adânc într-o peșteră umedă și murdară, în timp ce
rafale de gheață răzbătuseră Țara Veche, masculul care-l
purtase țipase și sângerase pentru a-i aduce Pumnalului
Negru, fratele Hharm, fiul care i se ceruse.
Fusese dorit cu disperare.

Până când a ajuns complet.
Și acesta a fost începutul poveștii lui... care, în cele din
urmă, l-a adus aici.
Într-o altă peșteră. În ajunul unui alt decembrie. Și, ca și în

cazul nașterii sale reale, vântul urla să-l întâmpine, deși de data
aceasta, a fost o întoarcere la conștiință, spre deosebire de o
expulzare la viața independentă, ceea ce l-a adus la viață.
Ca și în cazul unui tânăr nou-născut, avea puțin control

asupra corpului său. Era incapabil și asta ar fi fost adevărat chiar
și fără lanțurile și barele de oțel care îi erau blocate pe piept,
șolduri și coapse.
Aparatele, în contradicție cu împrejurimile rustice, îi sunau în
spatele capului, monitorizându-i respirația, ritmul cardiac,
tensiunea arterială.
Cu toată ușurința angrenajelor neunite, creierul său a
început să funcționeze corect sub craniul său și, când gândurile s-
au unit și au format în cele din urmă secvențe raționale, și-a
amintit de seria de evenimente care au rezultat în el, liderul
Band of Bastards, a căzut în custodia a ceea ce fuseseră dușmanii
săi: un atac asupra lui din spate, o cădere cu o contuzie, un
accident vascular cerebral sau ceva de genul acesta, care îl făcuse
predispus și pe susținerea vieții.
La mila inexistentă a Fraților.

Ieșise la suprafață la conștientizare o dată sau de două ori
în timpul captivității sale, înregistrându-și răpitorii și unde se
aflau pe acest coridor de pământ care era în mod inexplicabil
depozitat cu borcane de tot felul. Revenirile la
conștiința nu durase niciodată mult, totuși, conectivitatea din arena

lui mentală era nesustenabilă pentru o perioadă de timp.
Această apariție a fost însă diferită. Putea simți schimbarea din

mintea lui. Ceea ce fusese în jur se vindecase în sfârșit și se întorsese
din peisajul încețos al nici vieții, nici morții – și rămânea pe partea
vitală. „... cu adevărat îngrijorarea este Tohr.”
Capătul propoziției rostite de un bărbat a intrat în urechea lui

Xcor ca o serie de vibrații, a căror traducere era în întârziere și, în
timp ce cuvintele au ajuns la nivelul silabelor, el și-a mutat privirea.
Două siluete puternic înarmate în negru îi erau cu spatele și el și-a
închis pleoapele, nedorind să-și dezvăluie schimbarea statutului. Cu
toate acestea, identitățile lor au fost notate în mod corespunzător.
„Nu, e strâns.” Se auzi un sunet de zgârieturi ușor și apoi se

ridică mirosul bogat de tutun. „Și dacă alunecă, voi fi acolo.”
Vocea profundă care vorbise prima dată deveni uscată.

„Să-l înlănțuim pe fratele nostru înapoi la rând – sau să-l ajutăm să ucidă
această bucată de carne?”
Fratele Vishous a râs ca un criminal în serie.
„Ai o vedere atât de slabă despre mine.”
— Este o minune că nu suntem mai bine aliniați, Xcor
gând. Acești bărbați erau la fel de însetați de sânge ca și el.
Totuși, o astfel de alianță nu avea să fie niciodată.

Frăția și Bastarzii fuseseră mereu în diferite părți ale
regalității lui Wrath, linia trasă de calea glonțului pe care
Xcor îl pusese în gâtul acelui lider legal al rasei vampirilor
Și prețul trădării sale urma să fie impus aici și în

curând asupra lui.
Desigur, ironia era că de atunci o forță
compensatorie a mijlocit asupra destinului său și și-a
luat ambițiile și concentrarea departe, departe de tron.
Nu că Frăției ar fi știut nimic din asta – și nici nu le-ar păsa
Pe lângă faptul că împărtășesc apetitul pentru război, el
și Frații aveau în comun o altă trăsătură de bază:
iertarea era pentru cei slabi, iertarea faptului pateticului,
mila o capacitate deținută de femei, niciodată luptători.
Chiar dacă ar fi conștientizat că nu mai duce nicio
agresiune față de Mânia, nu l-ar elibera de socoteala pe
care o câștigase cu atâta dreptate. Și având în vedere
tot ce se întâmplase, nu era amar sau supărat de ceea
ce i se întâmplase. Era natura conflictului.
S-a trezit într-adevăr întristat, totuși – ceva ce nu

era familiar machiajului lui.
Din memorie, o imagine i-a venit în minte și i-a tăiat
răsuflarea. Era o femeie înaltă și zveltă, îmbrăcată în
haina albă a Alesei Fecioarei Scribe.
Părul ei blond îi flutura pe umerii ei și se lăsa pe șolduri printr-o adiere

blândă, iar ochii ei erau de culoarea jadului, zâmbetul ei o
binecuvântare pe care nu o meritase cu nimic.
Aleasa Layla a fost ceea ce schimbase totul pentru el,

transformând Frăția de la țintă la tolerantă, de la inamic la chiriaș
coexistent în lume.
În scurtul an și jumătate pe care Xcor o cunoscuse, ea avusese
mai mult efect asupra sufletului lui negru decât oricine mai venise
înainte, evoluându-l la o distanță mai mare într-un timp mai mic decât
ar fi crezut el vreodată că este posibil.
Dhestroyer , fratele lui Vishous, a vorbit din nou. „De fapt, sunt
dezamăgit că Tohr îl sfâșie. Și-a câștigat dreptul.”
Fratele Vishous a înjurat. "Noi toți avem. Va fi greu să te asigur

că mai are ceva la sfârșit de care să aibă.
Și aici era enigma, credea Xcor că se află în spatele pleoapelor

închise. Singura cale posibilă de ieșire din acest scenariu mortal era
să dezvăluie dragostea pe care o găsise pentru o femeie care nu era
a lui, care nu fusese niciodată și nu avea să fie vreodată.
Dar nu ar sacrifica Aleasa Layla pentru nimeni sau nimic.
Nici măcar pentru a se salva.

În timp ce Tohr mergea prin pădurea de pini din muntele capotei

Fratelui, scăpăritorii lui s-au scârțâit peste pământul înghețat și
un vânt puternic îl lovi în față. În urma lui, la fel de strâns pe
călcâie ca umbra lui, își putea simți pierderile împovărându-se cu
el, o formație sumbră și jale, la fel de tangibilă ca lanțurile.
Sentimentul că era urmărit de morții lui l-a făcut să se

gândească la toate acele emisiuni TV paranormale, la cele care
încercau să stabilească dacă fantomele existau cu adevărat. Ce
prostie a fost asta. Isteria umană din jurul presupuselor entități
cețoase care pluteau în puțurile scărilor și făceau casele vechi să
scârțâie cu pași neîntruchipați era atât de caracteristică acelei
specii mai mici care crează dramatism. Era încă un lucru pe care
Tohr îl ura la ei.
Și, ca de obicei, au ratat ideea.

Morții te-au bântuit absolut dracului, trecându-și degetele
reci de amintește-mă pe ceafă până nu te-ai putut decide dacă
vrei să țipi din cauza lipsei lor... sau ai vrea să fii lăsat în pace.
Ți-au urmărit nopțile și ți-au târât zilele,

părăsirea unui câmp minat de tristețe declanșează în calea lor.
Au fost primul și ultimul tău gând, filtrul pe care ai încercat
să-l dai deoparte, bariera invizibilă dintre tine și toți ceilalți.
Uneori, ei au fost chiar mai mult parte din tine decât

oamenii din viața ta pe care i-ai putea atinge și ține.
Așa că da, nimeni nu avea nevoie de o emisiune TV

proastă pentru a dovedi deja cunoscutul: chiar dacă Tohr
și-a găsit dragostea cu o altă femeie, primul lui shellan,
Wellsie, și fiul nenăscut pe care îl purtase când fusese
ucisă de The Lessening. Societatea, nu au fost niciodată
mai departe de el decât propria lui piele.
Și acum mai fusese încă un deces în casa Frăției.
Socoteala lui Trez, Selena, plecase la Fade cu câteva

luni în urmă, decedând de o boală pentru care nu existase
nici un leac, nici o alinare și nici o înțelegere.
Tohr nu mai dormise cum trebuie de atunci.

Reconcentrându-se asupra vegetației veșnic verzi
din jurul lui, s-a lăsat jos și a împins un membru din cale,
apoi a ocolit un trunchi căzut. Ar fi putut să se
dematerizeze până la destinație, dar creierul îi bătea atât
de violent în închisoarea craniului, încât se îndoia că s-ar
fi putut concentra suficient pentru a deveni fantomă.
Moartea Selenei a fost un declanșator al naibii de
mare pentru el, un eveniment care a afectat terți, care
totuși i-a prins globul de zăpadă și l-a scuturat atât de tare
că fulgii lui interiori șuiereau și refuzau să se așeze.
El fusese jos în centrul de antrenament când ea fusese

chemată la Fade, iar momentul morții nu tăcuse. Fusese marcat
de un sunet rupt din sufletul lui Trez, echivalentul audio al unei
pietre funerare – iar Tohr o cunoștea bine. O făcuse singur
când i se spusese despre moartea propriei sale femele.
Deci, da, pe aripile agoniei iubirii ei, Selena ar fi fost dusă

de pe pământ la Fade... Să se târască din acea buclă cognitivă
a fost ca și cum ai încerca să scoți o mașină dintr-o râpă,
efortul a necesitat enorm, progresul făcut. puțin câte puțin.
Mai departe prin pădure, totuși, prin pădure, prin noaptea

de iarnă, zdrobind ceea ce era sub picioare, cu acele fantome
ale lui șoptind în spatele lui.
Mormântul era sanctul sanctorum al Frăției Pumnalului
Negru, acel loc ascuns în care aveau loc inducțiile și se țineau
întâlniri secrete, iar borcanele minorilor uciși erau păstrate.
Situat adânc în pământ, într-un labirint creat de natură, în mod
tradițional era interzis oricui nu trecuse prin ceremonie și nu
fusese marcat ca frate.
Acea regulă trebuia să se îndoiască, totuși, cel puțin cu

față de holul de la intrare lung de un sfert de milă.
Când a ajuns la intrarea discretă a sistemului de peșteri, s-a

oprit și și-a simțit furia crescând.
Pentru prima dată în mandatul său de frate, nu a fost binevenit.
Totul din cauza unui trădător.

Trupul lui Xcor se afla acolo, în partea îndepărtată a porților, la
jumătatea pasajului raftat, întins pe o targă, forța vitală monitorizată
și continuat să meargă de mașini.
Până când ticălosul ăla s-a trezit și a putut fi interogat, Tohr nu

a avut voie să intre.
Iar frații lui au avut dreptate să nu aibă încredere în el.
În timp ce închise ochii, el și-a văzut Regele împușcat în gât, a
retrăit momentul în care viața lui Wrath scăpase împreună cu sângele
lui roșu, a reformulat acea scenă, când Tohr trebuia să salveze ultimul
vampir de rasă pură de pe planetă tăind un gaură în partea din față
a gâtului și înfipt tubulatura din Camelbak în esofag.
Xcor ordonase asasinarea. Xcor îi spusese unuia dintre luptătorii

săi să pună un glonț prin carnea acelui bărbat de valoare, complotise
cu glimera să -l arunce pe domnitorul de drept — dar nenorocitul
nu reușise. Wrath trăise în ciuda șanselor și, la primele alegeri
democratice din istoria rasei, fusese numit apoi liderul tuturor
vampirilor, poziție pe care o ocupa acum prin consens, spre deosebire
de linia de sânge.
Așa că dă-te dracu’ tare, ticălosule.

Încrețindu-și mâinile în pumni, Tohr ignoră cu ușurință
scârțâitul mănușilor de piele și constricția de-a lungul spatelui
degetelor. Tot ce știa era o ură atât de profundă încât era o boală
mortală.
Soarta crezuse de cuviință să ia trei din ai lui și ai lui: Destiny
îi furase shellanul și puii lui, apoi îi luase dragostea lui Trez. Vrei
să vorbim despre echilibrul în univers? Amenda. Își dorea
echilibrul, iar asta avea să se întâmple doar când i-a rupt gâtul lui
Xcor și i-a scos inima caldă nenorocitului dintre coaste.
Era timpul ca o sursă de rău să fie scoasă din funcțiune și el

a fost tocmai cel care a egalat blestemul.
Și așteptarea se terminase acum. Oricât de mult și-a

respectat frații, a terminat de răcit avioanele. Aseară a fost o
aniversare tristă pentru el și avea de gând să-i facă doliu un mic
cadou special.
Timpul petrecerii.
DOUĂ
Sticla de cristal ghemuită era atât de curată, atât de lipsită de

pete de săpun, praf și resturi, încât corpul său era atât de aer cât
și de apă din el: complet invizibil.
Jumătate plină, se întrebă Aleasa Layla. Sau pe jumătate gol?
În timp ce stătea pe un taburet căptușit, între două chiuvete

cu accesorii aurii, și în fața unei oglinzi cu frunze de aur care
reflecta cada adâncă din spatele ei, se uită la suprafața lichidului.
Meniscul era concav, apa lingându-se puțin în interiorul paharului,
de parcă moleculele sale mai ambițioase ar fi căutat să-și
escaladeze limitele și să scape.
Ea a respectat efortul în timp ce îi plângea inutilitatea.

Ea știa bine ce înseamnă să vrei să te eliberezi de ceea ce ai fost
găzduit, fără nicio vină a ta
proprii.
Timp de secole, ea fusese apa din pahar, turnată fără să

vrea, doar în virtutea nașterii, într-un rol.
de slujire a Fecioarei Cărturare. Împreună cu surorile ei, ea îndeplinise

de mult îndatoririle sacre ale Aleșilor la Sanctuar, închinându-se pe
mama rasei, înregistrând evenimentele de pe pământ pentru
posteritatea vampirilor, așteptând numirea unui nou Primal pentru
a putea fi impregnată. si naste mai multi Alesi si mai multi Frati.
Dar tot ce s-a făcut și a făcut praf acum.

Aplecată peste pahar, se uită mai atent la apă. Fusese instruită
ca ehros, nu ca scrib, dar cunoștea bine practica de a se uita în bolurile
văzătoare și de a juca martora istoriei. În Templul Scribării, cei aleși
însărcinați să înregistreze poveștile și descendența rasei stăteau ore
în șir, urmărind cum se desfășurau nașterile și moartea, dragostea și
împerecherea, războaiele și vremurile de pace, mâinile zvelte cu pane
sacre punând pergamentul. de cozi, ținând evidența tuturor.
Nu erau poze pe care să le vadă. Nu aici pe pământ.
Și nu mai erau martori sus.

Un nou Primale venise în cele din urmă. Dar în loc să se culce cu
grajdul de femele și să continue programul de reproducere al Fecioarei
Scribe, făcuse pasul fără precedent de a le elibera pe toate. Pumnalul
Negru, fratele Phury, a rupt modelul, a încălcat tradiția,
au rupt legăturile și, făcând asta, Aleșii care fuseseră sechestrați de la

nașterile lor planificate și-au îmbrățișat eliberarea. Nu mai trăiesc,
respirând reprezentanți ai unei tradiții rigide, ei deveniseră indivizi,
dezvoltându-și propriile placeri și antipatii, scufundându-și degetele
de la picioare în apele realității pământești, căutând și găsind destine
centrate pe sine, nu pe serviciu.
Făcând asta, pusese în mișcare moartea nemuritorului.
Fecioara Scribă nu mai era.

Fiul ei născut, Fratele Pumnal Negru Vishous, o căutase în
Sanctuarul de deasupra doar pentru a găsi-o plecată, o ultimă misivă
scrisă în vânt doar pentru ochii lui.
Ea spusese că are în minte un succesor.

Nimeni nu știa cine este.
Așezată pe spate, Layla se uită la halatul alb pe care îl purta. Nu
era genul sacru în care se îmbrăcase în toți acești ani. Nu, acesta era
dintr-un loc numit Pottery Barn, iar Qhuinn i-o cumpărase chiar
săptămâna trecută. Odată cu venirea iernii grele, era îngrijorat ca
mama puilor săi să fie mereu caldă, mereu îngrijită.
Mâna lui Layla s-a dus la stomacul ei acum plat. După ce și-au
purtat fiica, Lyric, și fiul lor, Rhampage, în corpul ei timp de multe luni,
acesta
era atât ciudat, cât și familiar să nu aibă nimic în pântecele ei — Voci
murmurătoare, joase și adânci, pătrunseră în ușa pe care o închisese.
Ea venise aici din dormitorul ei să folosească toaleta.
Ea se blocase după ce s-a spălat pe mâini.

Qhuinn și Blay, ca de obicei, erau cu cei tineri.
Ținându-le. Găsindu-le.
În fiecare seară, trebuia să se pregătească pentru a fi martoră la
dragoste, nu între ei și tineri... ci între cei doi bărbați. Într-adevăr,
părinții manifestau o legătură rezonantă și strălucitoare unul cu altul
și, deși era frumos, strălucirea ei o făcea să simtă cu atât mai mult
răceala goală din propria ei existență.
Îndepărtând o lacrimă, ea și-a poruncit să o strângă. Nu se putea

întoarce în dormitorul ei cu ochii prea strălucitori, nasul roșu și obrajii
înroșiți. Acum trebuia să fie o perioadă de bucurie pentru familia lor
de cinci persoane.
Acum, cu gemenii care au supraviețuit urgenței nașterii lor, iar Layla a
trecut și ea, toți trebuiau să se bucure de ușurarea că toată lumea era
în siguranță.
Acum era viața fericită de trăit.

În schimb, ea era încă apa tristă din invizibil
pahar, strigând să iasă afară.
De data aceasta, însă, închisoarea a fost creată de ea, în loc de

norocul ei de atracție genetică.
Definiția trădării, cel puțin conform dicționarului, a fost
„acțiunea de a trăda pe cineva sau ceva”— Bătăiala în ușa închisă
era blândă.
„Layla?”
Ea a adulmecat și a deschis unul dintre robinete.
"Buna ziua!"
Vocea lui Blay era lini tită, la fel ca i felul lui. „Ești bine
acolo?”
„O, într-adevăr. Am decis să-mi fac un pic de tratament facial.
Ies imediat.”
Se ridică în picioare, se aplecă și și-a stropit obrajii. Apoi și-a
spălat fruntea și bărbia cu un prosop de mână, astfel încât înroșirea
să fie mai uniform dispersată pe piele. Strângându-și centura de pe
halat, și-a îndreptat umerii și a pornit spre u ă, rugându-se să-și
poată păstra calmul suficient de mult pentru a-i trage afară la
Ultima masă.
Dar ea a avut o amânare.

În timp ce ea a deschis lucrurile, Blay și Qhuinn nici măcar nu
se uitau în direcția ei. Erau aplecați peste căsuța lui Lyr ic.
„—Ochii lui Layla,” spuse Blay în timp ce întinse mâna și lăsă pe

tânăr să-l apuce de deget. "Categoric."
— Și ea are părul ei de mahmen . Adică, uită-te la blonda

care vine.
Dragostea lor pentru micuț era incandescentă, strălucind
pe fețe, încălzindu-le vocile, temperându-le mișcările astfel încât
tot ce făceau să fie cu grijă.
Și totuși, nu asta s-a concentrat Layla.
Privirea ei s-a fixat pe palma lată a lui Qhuinn, în timp ce îl
mângâia în sus și în jos pe spatele lui Blay. Mângâierea
conexiunii a fost inconștientă de ambele părți, ofertantul și
acceptarea, atât nimic, cât și tot ceea ce conta. Și, în timp ce a
jucat rolul de martor din cealaltă parte a camerei, a trebuit să
clipească repede încă o dată.
Uneori, bunătatea și dragostea pot fi la fel de dificile ca și
violența de a fi martori. Uneori, când erai în exterior, uitându-te
înăuntru, urmărirea a doi oameni sincronizați era o scenă dintr-
un film de groază, genul de lucru de la care ai vrut să te uiți, să
uiți, să alungi amintirea — mai ales când erai în jur. a merge la
culcare pentru o zi și a înfrunta ore și ore de a fi singur în
întuneric.
Știrea că ea nu va avea niciodată acel spe

dragostea socială cu oricine
era... Qhuinn aruncă o privire spre ea. „Oh, hei.”
El s-a îndreptat și a zâmbit, dar ea nu a fost păcălită.
Ochii lui se uitau peste ea ca și cum ar fi profilat
ea — deși poate că nu era cazul. Poate că asta a fost doar vorbirea

ei de paranoia.
Era atât de depășită să trăiască o viață dublă. Totuși, în
genul de ironie crudă care părea a fi sursa preferată de
amuzament a destinului, prețul u urarii conștiinței ar fi venit în
detrimentul existenței ei.
Și cum și-a putut lăsa puiul în urmă? "-Bine? Layla?”
În timp ce Qhuinn se încruntă la ea, ea s-a scuturat și și-a

forțat un zâmbet. „Oh, sunt foarte bine.” Ea presupunea că asta
fusese o întrebare despre bunăstarea ei. „Bine, într-adevăr.”
Căutând să demonstreze minciuna, ea s-a apropiat de

bazin. Rhampage, sau Rhamp, după cum era cunoscut, se lupta
cu nevoia de somn și, în timp ce sora lui scotea un sunet de
guturai, capul i se întoarse și mâna întinse.
Amuzant, chiar și la această vârstă fragedă, părea să-și
recunoască postul și vrea să o protejeze.
A fost reproducerea. Qhuinn era un membru al aristocrației,
rezultatul generațiilor de perechi selective și, deși „defectul” său
de a avea un ochi albastru și unul verde îl lăsase sub dispreț atât
în opiniile lui glimere, cât și în opinia propriei sale familii , natura
venerabilă a liniei sale de sânge nu putea fi negata. Și nici
impactul prezenței sale fizice. Cu o înălțime de peste șase picioare
și jumătate, corpul lui
a fost împletit cu tăieturi mari de mușchi, carnea sa șlefuită

atât de practică, cât și de actualitatea războiului, într-o armă
la fel de mortală precum armele și pumnalele cu care
mergea la câmp. Primul membru al Frăției Pumnalului Negru
care a fost inclus pe baza meritului, spre deosebire de
descendență, nu dezamăgise marea tradiție.
Nu a dezamăgit niciodată pe nimeni.
De fapt, Qhuinn era un bărbat cu totul frumos, chiar
dacă într-un mod destul de crud: fața lui avea toate
unghiurile, din cauza faptului că avea puțină sau deloc
grăsime corporală, iar acei ochi nepotriviți se uitau de sub
sprâncenele întunecate. Părul lui negru fusese tuns scurt
recent, aproape bărbierit în partea de jos, cu partea
superioară întinsă pe spate și, ca urmare, gâtul lui părea
foarte gros. Cu piercing-uri gri-metal în urechi și o lacrimă
de ahstrux nohtrum sub ochi de când îi servise drept
protectorul lui John Matthew, a surprins privirile oriunde mer
Poate pentru că oamenii, vampiri și oameni deopotrivă,
erau îngrijorați de ce ar putea fi capabil dacă ar fi nemulțumit
Blay, pe de altă parte, era opusul, pe cât de abordabil,

pe cât Qhuinn era cel mai bine evitat pe o alee întunecată.
Blaylock, fiul lui Rocke, avea păr roșu și piele cu o
nuanță mai deschisă decât majoritatea speciilor. Era la fel
de mare, dar când erai în preajma lui, prima impresie pe
care a făcut-o a fost de inteligență și inimă,
mai degrabă decât musculos. Totuși, nimeni nu s-a certat cu cât de

impresionant era în domeniu. Layla auzise poveștile, deși niciodată
de la el, deoarece nu era unul care să se laude, să creeze drame
inutile sau să atragă atenția asupra lui.
I-a iubit pe amândoi din toată inima.
Iar despărțirea pe care o simțea de ei era toată de partea ei.
„Uită-te la asta”, a spus Qhuinn în timp ce dădea din cap către

tânăr. „Avem două oferte speciale pentru stingerea luminii aici – ei
bine, una și jumătate.”
În timp ce el zâmbea, ea nu a fost păcălită. Ochii lui continuau
să treacă peste fața ei, căutând semne ale exact ceea ce încerca ea să
ascundă. Pentru a-i face examinarea mai dificilă, ea a dat înapoi.
„Sunt buni adormiți, mulțumesc Scribei Fecioare... eh, mulțumesc

Fates.”
— Vii cu noi la Ultima masă în seara asta? întrebă el pe un ton
ușor.
Blay se îndreptă. „Fritz a spus că îți va face orice îți place.”
„El este întotdeauna atât de amabil.” Ea se duse spre pat și făcu

un spectacol întinzându-se pe perne. „De fapt, mi s-a făcut buzunare
pe la două, așa că m-am dus la bucătărie și am mâncat fulgi de ovăz
și pâine prăjită. Cafea. Suc de portocale. Pauza de post pentru prânz,
parcă. Știi, uneori cineva simte
ca să derulezi noaptea înapoi și să începi din nou de la

mijloc.”
Păcat că s-ar putea face doar într-un mod metaforic.
Deși... chiar ar fi ales ea să nu fi întâlnit Xcor?
Da, se gândi ea. Ea ar prefera să nu fi știut niciodată de

existența lui.
Iubirea vieții ei, Blay ei, potrivirea inimii și sufletului ei...
a fost un trădător. Iar emoțiile ei pentru bărbat fuseseră o
rană deschisă în care pătrunsese și se răspândiseră
bacteriile de la trădare.
Astfel, acum ea se afla aici, în această închisoare creată
de ea, chinuită de faptul că s-a unit cu inamicul; mai întâi
pentru că fusese păcălită... și apoi mai târziu pentru că
dorise să fie în prezența lui Xcor.
Se despărțiseră însă prost, el punând capăt întâlnirilor
lor clandestine când ea îl forțase să-și recunoască
sentimentele. Și apoi lucrurile trecuseră de la triste la tragice
când fusese prins și luat în custodia Frăției.
La început, ea nu reușise să obțină informații despre

starea lui. Dar apoi ea călătorise pe calea unui ales, mergând
la el și asistând la el aproape de moarte pe un coridor de
piatră plin cu borcane de orice formă și culoare.
Nu fusese ce să facă ea. Nu fără să vină în față și să se

expună – și chiar dacă ar fi făcut-o, nu l-ar putea salva.
Așa că a rămas blocată aici, o fantomă bântuind o încurcătură

de emoții împânzite cu iedera otrăvitoare a vinovăției și a
regretului, de a fi niciodată liberă. "-
dreapta? Adică... În timp ce Blay continua să-i vorbească
despre ceva sau altul, a trebuit să se forțeze să nu-și frece ochii.
„... sfârșitul unei nopți când tocmai ai fost aici sus cu tinerii. Ceea
ce nu înseamnă că nu-ți place să fii cu ei.”
Ieși afară, ea a vrut cei doi bărbați. Te rog, pleacă și lasă-mă

în pace.
Nu era că ea nu i-ar fi vrut cu cei tineri sau că le ținea un fel
de animus față de tații lui Lyric și Rhamp. Avea doar nevoie să
respire și de fiecare dată când unul dintre luptători se uita la ea
în timp ce făcea acum, asta deveni aproape imposibil.
„Sună bine?” întrebă Qhuinn. „Layla?”

„Oh, da, desigur.” Habar n-avea cu ce fusese de acord, dar
se asigura că zâmbește. „Mă voi odihni acum. S-au trezit mult în
timpul zilei.”
„Mi-aș dori să ne lași să ajutăm mai mult.” Blay se încruntă.
„Suntem la doar o lovitură distanță.”
„Voi amândoi vă lupți în majoritatea nopților. Somnul este
necesar.”
„Totuși contează și tu.”

Layla și-a mutat privirea spre căsuțe și, când și-a amintit că
le-a legănat pe puii în brațe și i-a hrănit, s-a simțit și mai rău.
Meritau un mahmen care să fie mai bun decât ea, unul necomplica
și neîmpovărat de decizii care nu ar fi trebuit luate niciodată,
unul care să fie necontaminat de o slăbiciune pentru un bărbat
care nu ar fi trebuit niciodată abordat... cu atât mai puțin iubit.
„Nu contează deloc în comparație cu ei”, șopti ea cu asprime.

„Sunt totul.”
Blay se apropie și îi luă mâna, cu ochii lui albaștri plini de
căldură. „Nu, și tu ești foarte important. Și bărbații au nevoie de
timp pentru ei înșiși.”
A face ceea ce? Rumezi despre regrete? Nu, mulțumesc, se
gândi ea.
„Atunci voi merge în mormântul meu fără ei și mă voi bucura
de propria mea companie.” Când și-a dat seama cât de sumbru
suna, s-a grăbit înainte cu: „În plus, prea curând vor crește. Se va
întâmpla mai repede decât știm noi trei.”
A existat o conversație suplimentară în acel moment, din

care nu a auzit-o din cauza țipetelor din capul ei. Dar apoi, în cele
din urmă, a rămas în pace când perechea legată a plecat.
Faptul că era atât de bucuroasă să-i vadă plecând era încă o

tristețe de purtat.
Se ridică de pe pat, se întoarse la căsuțe, cu ochii lăcrimați
din nou. tergându- i obrajii, iar i iar, ea a scos un erve el
dintr-un buzunar ascuns i i-a suflat nasul. Tinerii dormeau pe
deplin, cu pleoapele închise, cu fețele întoarse una spre alta, de
parcă ar comunica telepatic în somn. Mâini perfecte și piciorușe
prețioase, burte rotunjite, sănătoase, învelite într-o cearșaf de
flanel. Erau tineri atât de buni, veseli și zâmbitori când erau treji,
pașnici și gelici când se odihneau. Rhampage se îngrășa mai
repede decât Lyric, dar părea mai îndrăzneață decât el, se agita
mai puțin când era schimbată sau scăldată, întâmpinând ochii cu
mai multă atenție.
În timp ce lacrimile curgeau de pe fața Laylei și aterizau pe

covorul de la picioarele ei, ea nu știa cât mai putea face asta.
Înainte să-și dea seama că se mută, s-a dus la telefonul casei

și a format un număr din patru cifre.
Doggenul pe care l-a chemat a sosit într-o clipă, iar Layla și-
a pus masca socială la loc, zâmbind servitorului cu o seninătate
pe care nu o simțea. „Îți mulțumesc că le urmărești pe cele mai
prețioase ale mele”, a spus ea în limba veche.
Doica a răspuns cu cuvinte vesele și ochi strălucitori și Layla

a fost tot ce a putut să facă să suporte cele două sau trei secunde
de comunicare. Apoi a ieșit din cameră și a călătorit cu papuci
iute, pe holul statuilor. Când a ajuns la ușile din capătul îndepărtat
le-a împins larg și a intrat în aripa personalului.
Ca și în cazul tuturor conacelor de mărimea și distincția ei,

casa Frăției necesita un sprijin extraordinar pentru servitori, iar
camerele câinilor se întindeau pe o serie de coridoare, segregarea
de vârstă, sex și titluri de muncă formând comunități în întregul
ansamblu. În labirintul de holuri, Layla și-a ales direcția fără niciun
gând anume, în afară de scopul de a localiza o cameră
nerevendicată – și a găsit una la vreo trei uși de la o viraj pe care
o făcuse. Intrând în spațiul gol, simplu, se duse la fereastră, crăpă
canapea și închise ochii. Inima îi bătea cu putere și capul se
învârteia, dar în timp ce respira adânc și parfuma aerul proaspăt
și rece...
... ea s-a îndepărtat de fantoma prin golul șuierător pe care

îl crease, devenind una cu noaptea, moleculele ei năvălindu-se și
îndepărtându-se de conacul Fratelui.
Ca de obicei, libertatea a fost temporară.

Dar, oricât de disperată era, a primit-o ca oxigen

pentru cei sufocați.
TREI
Qhuinn era un bărbat de sex masculin. Și nu doar pentru că el

era un luptător și avea un partener care era un tip.
Da, sigur, înainte să se stabilească cu Blay lui, îi plăcuse
destul de bine să-i facă dracului de femei și femei. Dar, din nou,
ecranul său de date pentru partenerii sexuali fusese setat atât
de jos încât până și aspiratoarele și țeava de evacuare
ocazională fuseseră candidate.
Nici o oaie, totuși. #standarde
Dar nu putea spune că femeile l-au captivat sau l-au
interesat vreodată în mod deosebit. Nu a fost că ar fi fost în
neregulă cu ei sau că nu i-a respectat în același mod în care a
făcut orice altceva, legănând descrierea postului vie și a
respirației. Pur și simplu nu erau paharul lui, așa cum ar fi.
Într-o noapte ca în seara asta însă, a regretat lipsa de

experiență. Doar pentru că făcuse câteva ture cu opusul în sac nu
însemna că era
echipat în vreun fel pentru a face față a ceea ce se confrunta cu

el acum.
Când el și Blay ajunseră la capătul scării mărețe, el se opri și
se uită la partenerul său. În fundal, emanând din sala de biliard
de peste foaier, sunetele unor voci masculine profunde, muzică
bătătoare și pahare de cristal care loveau gheața au anunțat că
turneul de biliard Frăției era deja în plină desfășurare.
Qhuinn a zâmbit într-un mod în care spera să părea rece.

„Hei, ne întâlnim acolo, bine? Ar trebui să cobor și să vorbesc cu
Doc Jane despre umărul meu, cam zece minute? Nu ar trebui să
dureze mult.”
"Desigur. Vrei să merg cu tine?”
Pentru o secundă, Qhuinn s-a pierdut doar privind la
bărbatul său. Blaylock, fiul lui Rocke, era tot ce el însuși nu era:
Blay era impecabil, cu un corp de Michelangelo, o față pentru
care să mori și un păr roșu care era des și strălucitor ca o coadă
de ponei; era deștept, dar și înțelept, ceea ce a făcut toată
diferența; și era la fel de statornic și de încredere ca un munte de
granit, genul de tip care nu s-a clătinat niciodată.
În toate privințele care contau, în comparație cu Blay,

Qhuinn era cuva de plastic pentru bolul de porțelan, setarea
parțială la duzina perfectă, fisura de la mijloc la cea care nu a fost
ruptă niciodată.
Din anumite motive, totuși, Blay îl alesese.

Împotriva tuturor pronosticelor, fiul renegat, sămânța proastă, al
unei familii fondatoare, diavolul sexual cu ochi nepotriviți,
rătăcitorul mercurios, ostil, mârâit... avea cât de bine aterizat
prințul fermecător și, la naiba, era aproape suficient pentru a te
face religios. .
Blay era motivul pentru care respira, casa pe care o avea
nu a avut niciodată lumina soarelui care i-a alimentat pământul.
„Qhuinn?” Acei ochi albaștri irizați s-au încruntat. "Te simți
bine?" „Îmi pare rău.” Se aplecă și își lipi buzele de jugulara
masculului. „Distras. Dar îmi faci asta, nu-i așa."
Când Qhuinn se dădu înapoi, Blay se înroși – și se trezi. Și

acel parfum a fost o diversiune nu ușor de cucerit.
Doar că avea o problemă reală cu care trebuia să o facă.
„Spune-le fraților că voi fi repede.” Qhuinn dădu din cap în

direc ia sălii de biliard. „Și o să le bat fundul.”
"Mereu faci. Chiar și Butch.”

Cuvintele erau blânde și susținute de o adorație care l-a
făcut pe Qhuinn să numere fiecare dintre binecuvântările sale.
Cedând instinctului, Qhuinn s-a apropiat din nou și i-a șoptit
tipului la ureche: „S-ar putea să vrei să mănânci la Ultima masă.
O să te țin ocupat toată ziua.”
Cu o linge rapidă a gâtului la care intenționa să lucreze mai

târziu, Qhuinn a plecat înainte să nu-și poată părăsi partenerul
deloc.
Îndreptându-se în jurul bazei scării, a trecut printr-o u ă
ascunsă i a coborât în sistemul de tunel care lega componentele
proprietă ii. Centrul de antrenament subteran al Frăției era
situat la aproximativ un sfert de milă distanță de conac, iar
această trecere subterană care leagă cele două era o întindere
largă, de beton, luminată de panouri fluorescente de tavan.
În timp ce călca în picioare, pașii lui au răsunat de jur

împrejur, ca și cum scăpăritorii lui i-ar fi aplaudat inițiativa.
Nu era atât de sigur că aveau dreptate, totuși. Habar n-avea

ce face aici.
Ușa din spatele dulapului cu provizii s-a deschis fără sunet
după ce a introdus codul corect și apoi a trecut pe lângă rafturi
cu carnețe legale, hârtie de imprimantă, pixuri și alte lucruri de
la Staples. Biroul de dincolo vă prezenta configurațiile tipice de
birou-scaun-calculator și dulapuri de la școală veche, niciuna
dintre ele nu era deosebit de înregistrată, când a lovit ușa de
sticlă de peste drum și a lovit coridorul de dincolo. Cu pași lungi
și nerăbdători, a trecut prin tot felul de facilități profesionale, de
la sala de sport de dimensiuni mari și Dwayne.
Sala de greutăți demnă de Johnson, până la vestiare și prima dintre

sălile de clasă.
Porțiunea clinică a centrului de formare avea un număr de
spații de tratament, un bloc operator și mai multe paturi pentru
pacienți. Doc Jane, shellan -ul lui V , și Dr. Manny Manello, partenerul
lui Payne, s-au ocupat de toate felurile de război legate de jurii din
ea, precum și de abuzurile de uz casnic și chiar de sarcinile și nașterile
lui LW, precum și Nalla, Lyr ic. și Rhampage.
A bătut la prima u ă la care a venit i nu a trebuit să a tepte

mai mult decât o bătaie de inimă.
"Intra!" strigă Doc Jane din cealaltă parte.
Doctorul bun era în scrubs chirurgical și Crocs în timp ce stătea

la computer în partea îndepărtată a spațiului clinic bine echipat, cu
degetele zburând peste taste în timp ce actualiza fișa cuiva, capul
îndoit, părul scurt blond ridicându-se ca ea. și-a târât mâna prin ea de
ore în șir.
„O secundă...” Ea apăsă tasta enter și se învârte

ea însăși în jur. „Oh, salut, tată. Ce mai faci?"
„Oh, știi, absorbind dragostea.”
„Acei bebeluși ai tăi sunt minunați. Și nici măcar nu-mi plac
copiii.”
Zâmbetul ei era la fel de u urat ca o plăcintă cu mere. Pădurea ei
ochii verzi, pe de altă parte, erau ascuțiți cu laser.
„Mulțumesc ție, se descurcă grozav.”

Annnnnnnd indică liniștea. În timp ce conversația s-a oprit,
el a rătăcit în jur pentru că nu putea să stea nemișcat, verificând
echipamentul lucios și steril din dulapurile din oțel inoxidabil,
inspectând targa goală sub lumina de operare, ridicându-și pielea.
Doc Jane tocmai stătea acolo pe micul ei taburet, lăsându-l

calm și liniștit să se bată în capul lui.
Și când i s-a stins telefonul, l-a lăsat să meargă la mesageria
vocală fără să verifice măcar să vadă cine era.
„Probabil că greșesc”, a spus el în cele din urmă. „Știi, ce
naiba știu.”
Doc Jane a zâmbit. „De fapt cred că ești un tip foarte
inteligent.”
„Nu despre chestia asta”. Își drese glasul și-și spuse să treacă
mai departe – deși Doc Jane nu părea grăbit, el se enerva. "Uite …
O iubesc pe Layla.”
„Bineînțeles că da.”
„Și vreau tot ce este mai bun pentru ea. Ea este mama
copiilor mei. Adică, în spatele lui Blay, ea este partenerul meu din
cauza acelor copii.”
"Absolut."
Încrucișându-și brațele peste piept, tăie pasul și se îndreptă
spre bunul doctor. „Nu spun că știu nimic despre femei. Ca,
despre starea lor de spirit și
rahat. Doar că... Layla plânge mult. Adică, încearcă să ne ascundă de

Blay și de mine, dar... de fiecare dată când intrăm să o vedem, găsesc
tapete de Kleenex în coșul de gunoi, iar ochii îi sunt prea strălucitori
și obrajii înroșiți.
Ea zâmbește, dar nu ajunge niciodată la suprafață. Ochii ei sunt... al
naibii de tragici. Și … Nu știu ce să fac, știu doar
că nu este corect.”
Doc Jane dădu din cap. „Cum se simte cu copiii?”
„Genial, din câte văd. Ea le este total devotată și ei prosperă. De
fapt, singura dată când o văd chiar și pe jumătate fericită, este când
le ține în brațe.” Și-a dres glasul. „Deci cred că ceea ce sunt câștigat...
să întreb... orice, este, cum ar fi, nu pot femeile însărcinate, odată ce
nu sunt însărcinate, nu pot, cum ar fi...”
Iisuse, el câștiga tot felul de premii aici pentru exprimare de

sine. Și termenii tehnici pe care îi arunca? Era la un pas de a fi medic
ca ea.
La dracu.
Dar cel puțin Doc Jane părea să recunoască că avionul său

conversațional era în afara pistei: „Cred că întrebi despre depresia
postpartum”. Când el dădu din cap, ea continuă: „Și pot să-ți spun că
nu este neobișnuit la vampiri și poate fi debilitant. Am mai vorbit cu
Havers despre asta și sunt foarte bucuros
ridici problema. Uneori, proaspăta mamă nici măcar nu știe că

devine o problemă.”
„Există un test pentru... sau pentru... Nu știu."
„Există câteva moduri diferite de a evalua ceea ce se întâmplă,
iar comportamentul este unul mare. Pot să vorbesc absolut cu ea
și pot face niște analize de sânge pentru a-i verifica hormonii. Și
da, există o mulțime de lucruri pe care le putem face pentru a o
trata și a o susține.”
„Nu vreau ca Layla să creadă că merg pe la spatele ei sau
altceva.”
„Complet de înțeles. Și, hei, oricum urma să mă duc să o văd
pe ea și pe tineri. Pot încadra totul în termeni de evaluări de rutină.
Nu va trebui să vă aduc deloc în discuție.”
"Tu ești cel mai bun."

Cu treburile făcute, a presupus că era timpul să se întoarcă la
partenerul său și la turneul de biliard. Dar nu a plecat. Din anumite
motive, nu putea.
— Nu e vina ta, spuse Doc Jane.
„Am lăsat-o însărcinată. Ce-ar fi dacă al meu...” Bine, da, era
doctor, dar tot nu voia să rostească cuvântul spermă în jurul ei.
Ceea ce era nebun. „Dacă jumătatea mea este cauza...”
Ușa se deschise larg și Manny băgă capul înăuntru.

„Hei, ești gata... oh, îmi pare rău.”
„Aproape am terminat aici.” Doc Jane a zâmbit. "Și

nu ne-ai văzut pe noi doi împreună.”
"Ai inteles." Manny a bătut în sticlă. "Dacă
pot ajuta cu ceva, anunță-mă.”
Și apoi tipul a dispărut de parcă nu ar fi fost niciodată.
Doc Jane s-a ridicat și a venit. Era mai scundă decât Qhuinn
și nu era construită ca un bărbat de aproape trei sute de lire
sterline. Dar ea părea să se ridice deasupra lui, autoritatea din
vocea ei și ochii ei exact ceea ce avea nevoie pentru a-și calma
latura irațională.
Când își puse mâna pe antebrațul lui, privirea ei era
constantă. "Nu e vina ta. Acesta este cursul naturii uneori și cu
unele sarcini.”
„I-am pus pe cei tineri în ea.”
„Da, dar presupunând că acesta este un caz în care hormonii
ei se reglează după naștere, nimeni nu este de vină. În plus, ai
făcut ceea ce trebuie venind aici și poți, de asemenea, să faci
multe pentru a o ajuta doar vorbind cu ea și oferindu-i timp și
spațiu să vorbească cu tine în schimb. Și sincer, am observat deja
că nu a venit la mese. Cred că trebuie să o încurajăm să ni se
alăture celorlalți, ca să știe cât de mult suntem alături de ea.”
"Bine. Da.”
Doc Jane se încruntă. „Pot să-ți dau un sfat?”
"Vă rog."
Ea i-a strâns brațul. „Nu te simți responsabil pentru ceva asupra
căruia nu ai control. Este o rețetă pentru stres care te va face
nenorocit de mizerabil. Știu că este mai ușor de spus decât de făcut,
dar încerci să ții cont de asta?
Te-am văzut cu ea la fiecare pas în timpul sarcinii. Nu există nimic ce
nu ai făcut sau nu ai face pentru ea și ești un tată fantastic. Numai
lucruri bune sunt înainte, vă promit.”
Qhuinn respiră adânc. „Da.”

Chiar dacă îngrijorarea lui persista, el și-a amintit că de-a lungul
sarcinii Laylei, a aflat că poate avea încredere în Doc Jane.
Vindecătorul îl ajutase să meargă pe drumul vieții și al morții, iar ea
nu-l dezamăgise niciodată, nu-l rătăcise niciodată, nu-l mințise
niciodată sau nu-i oferise sfaturi proaste.
„Totul va fi în regulă”, a promis ea.

Din păcate, după cum s-a dovedit, bunul doctor a greșit.
Dar apoi ea nu avea control asupra destinului.

Și nici el.
PATRU
Tânărul era ruinat. Deținând nimic altceva decât o versiune

mutantă și urâtă a trăsăturilor lui Hharm, buza superioară este
greșită, ca cea a unui iepure de câmp.
Hharm a aruncat pruncul pe pământul murdar al
peșterii, iar lucrul nu a scos niciun sunet când a aterizat,
brațele și picioarele abia mișcându-se, carnea lui
albastră și gri, cordonul încă îl lega de femela. Avea să
moară, așa cum ar trebui toate rezultatele împotriva
regulilor de reproducere și natură – și acel rezultat nu
era motiv de indignare.
Faptul că Hharm fusese înșelat, totuși, era. El
pierduse aceste optsprezece luni, acest număr de ore,
acel moment de speranță și fericire într-o monstruozitate
care era de nesuportat. Și ce știa el sigur? Nu a fost vina
lui.
„Ce ai făcut?” a cerut el de la femeie.
"Un fiu!" Ea sa arcuit pe spate ca și cum ar fi din nou în

agonie. „Am născut...”
"Un blestem." Hharm se ridică la toată înălțimea. „Pântecele
tău este urât. A stricat darul sămânței mele și a produs că...”
"Fiul tau-"
„Consideră-l pentru tine! Vezi cu ochii tăi! „Este o urâciune!”
Femela se încordă și își ridică capul. „El este perfect, el

este...”
Hharm l-a împins pe tânăr cu cizma, făcându-l să-și
zvâcnească membrele minuscule și să scoată un strigăt slab. „Nici
tu nu poți nega ceea ce este la vedere!”
Ochii ei injectați de sânge s-au fixat asupra tinerilor, apoi s-
au mărit. "Este …"
— Ai făcut asta, anun ă el.
Lipsa ei de argumentare era o capitulare inevitabilă, căci
defectul era incontestabil. Și apoi a gemut de parcă ar fi fost încă
în travaliu, degetele ei însângerate zgâiindu-se în pământul rece,
picioarele tremurând în timp ce se despicau mai larg. După ce s-
a strecurat în continuare, ceva a ieșit din femela și s-a gândit că
poate mai era altul. Într-adevăr, inima i-a prins optimism în timp
ce se ruga ca primul să fie dhoble, blestemul unei perechi de
gemeni.
Vai, nu, era un fel de interior al femelei sau, poate,

stomacul sau intestinul ei.
Și tânărul a plâns mai departe, cu pieptul pompând înăuntru
și afară cu efect mai mic.
— Vei muri aici și el la fel, spuse fără grijă Hharm.
"Nu o sa-"
„Îți ies măruntaiele.”
„Tânărul este...”, a mormăit ea. "Tineretul …"
„Este o urâciune a naturii împotriva voinței Fecioarei Scribe.”
Femela a tăcut și a rămas relaxată de parcă procesul de

expulzare s-ar fi încheiat, iar Hharm a așteptat un ultim paroxism
în care sufletul ei a plecat de pe corp. Doar că ea a continuat să
respire și să-i întâlnească privirea... și să existe. Ce fel de
șmecherie a fost asta?
Ideea că nu ar merge la Dhunhd pentru asta a fost o insultă.
„Asta e treaba ta”, a scuipat el la femela.

„De unde știi că nu a fost sămânța ta care a fost...”
Hharm și-a pus cizma la gâtul ei și a apăsat, întrerupându-i
cuvintele. Pe măsură ce un val de furie a făcut corpul său de
războinic să caute acțiuni muritoare, doar faptul că acest
eveniment ar putea fi pedepsit pentru lucruri pe care le făcuse
anterior l-a împiedicat să-i zdrobească gâtul.
Trebuie să plătească, se gândi el brusc. Da, vina era a ei și

pentru dezamăgirea pe care i-o provocase, femela a trebuit să-și
ispășească.
uierând, î i dezvăluie col ii. „Te voi lăsa să trăiești astfel
încât să poți ridica această monstruozitate și să fii văzut cu ea.
Acesta este blestemul tău pentru că m-ai blestemat – el va fi
mereu pe gâtul tău, o amuletă a condamnării, iar dacă aflu că
acel lucru a murit, te voi vâna și te voi măcelări cu câțiva centimetri
Atunci o voi ucide pe acea soră a ta, pe toți descendenții ei și pe
părinții tăi.”
„Ce spui!”
Hharm se aplecă, roșarea puternică a feței și a capului lui
era familiară. „Mi-ai auzit cuvântul.
Știi voința mea. Provocă-mă pe riscul tău.”
În timp ce ea se ghemui pe spate, el s-a îndepărtat și a privit
mizeria nașterii, femeia patetică, acel rezultat oribil – și el și-a tăiat
mâna prin aer, ștergându-le din cronologia lui. În timp ce viscolul
urlă și focul s-a stins, el s-a dus după haina de piele.
„Mi-ai distrus fiul”, a spus el în timp ce legăna greutatea

grea a blănurilor pe umeri. „Pedeapsa ta este să ridici acea
groază ca pe o proclamație a eșecului tău.”
„Tu nu ești regele”, a replicat ea slab. „Să comand ceva.”

„Este un serviciu social pentru semenii mei de sex masculin.”

A bătut cu degetul în direcția nou-născutului care se plângea.
„Cu asta pe șold, nimeni altcineva nu se va întinde asupra ta și nu
va suferi la fel.”
„Nu mă poți forța așa!”
„Oh, dar pot și voi face.”
Era o femeie răsfățată, sfidătoare din fire, și asta era ceea ce
îl atrasese mai întâi la ea – trebuia să o învețe greșelile căilor ei,
iar instrucțiunile fuseseră destul de intrigante pentru o vreme.
Într-adevăr, nu fusese decât un singur caz când ea încercase să-și
exercite dominația asupra lui. O dată, și niciodată.
„Nu mă testa, femeie. Ai făcut înainte și ai amintit rezultatul

final.”
În timp ce ea păli, el dădu din cap spre ea. "Da. Acea."
Aproape că o omorâse în noaptea în care trebuia să-i arate
că, în timp ce el va fi cu oricine dorea, oricând și oriunde, ei nu i s-
ar fi permis să se culce cu un alt bărbat în timp ce ea era chiar
asociată tangen ial cu el. La scurt timp după aceea, ea hotărâse
că singura ei șansă de a-l stăpâni ar fi să-i ofere fiul pe care îl
căuta și, în același timp, începuse să se gândească la moștenirea
lui.
Din păcate, ea eșuase în demersul ei.

„Te urăsc”, gemu ea.
Hharm zâmbi. "Sentimentul este reciproc. Și din nou, spun

că cel mai bine vă asigurați că acel lucru trăiește. Dacă aflu că l-ai
omorât, îi voi lua moartea din carnea ta și a întregii tale linii de
sânge.”
Cu asta, scuipă de două ori pe pământ la picioarele ei, o
dată pentru ea și o dată pentru tineri. Și apoi el s-a îndepărtat cu
pași mari, în timp ce ea l-a chemat, iar tânărul părăsit s-a plâns în
frig.
Afară, viscolul continua, vârtejurile de zăpadă orbindu-l doar
pentru a se lăsa ca un stol de păsări care se împrăștie pentru a
dezvălui peisajul. În valea de dedesubt, munții se ridicau de pe
malul unui lac, zăpada plutește pe apa înghețată, așa cum ar fi
valurile în lunile mai calde. Totul era întunecat, frig și lipsit de
viață, dar el a refuzat să găsească un prevestire în ceea ce vedea.
Cu mâna pumnalului care îi mâncăria și ostilitatea lui față

de corcelul interior care îl încărca, și-a spus să nu se mai
gândească la acest rezultat.
Ar găsi un alt pântec.
Undeva, era o femeie care îi va oferi moștenirea pe care o
merita și pe care a cerut-o. Și ar găsi-o și avea să o facă să se
umfle cu sămânța lui.
Ar fi un fiu potrivit pentru el. Nu ar fi vrut altfel.
CINCI
Când Tohr s-a apropiat de gura peșterii sacre a Frăției, s-a

furișat în interiorul umed și, odată înăuntru, mirosul de
murdărie și o sursă îndepărtată de flacără i-au iritat sinusurile.
Ochii i s-au acomodat imediat și, când a continuat, a liniștit
căderile nenorociților săi. Nu voia să fie auzit, deși prezența lui
avea să fie evidentă destul de ușor.
Porțile erau mult înăuntru și erau făcute din bare vechi

de fier groase ca antebrațul unui războinic și înalte ca copacii,
cu o plasă de oțel lipită pe ele pentru a preveni dematerializarea
Torțele șuierau și pâlpâiau de ambele părți, iar dincolo, putea
vedea începuturile marelui coridor care ducea și mai departe
în pământ.
Oprindu-se la bariera enormă, scoase o cheie de aramă
și nu simți nicio remu care că furase lucrul din sertarul
biroului împodobit al lui Wrath. Și-ar cere scuze pentru furt
mai târziu.
Și, de asemenea, pentru ceea ce urma să facă în continuare.
Deblocând mecanismul, a deschis greutatea

colosală, a pășit înăuntru și a încuiat din nou lucrurile
în spatele său. Mergând înainte, a urmat calea naturală
care fusese extinsă cu daltă și mușchi brut, apoi a pus
pe rafturi de lemn. Pe diversele scânduri, sute, sute și
sute de borcane au oferit un loc de joacă pentru umbre
și lumină.
Vasele erau de toate formele și dimensiunile diferite
și proveneau din epoci diferite, de la antic la modern,
dar ceea ce era în interiorul fiecăruia era același: inima
unui mic . De la începutul războiului cu Societatea de
Diminuare, în Țara Veche, Frăția își marcase uciderile
inamicilor, revendicând borcanele victimelor lor și
aducându-le aici pentru a le adăuga la colecție.
Parțial trofeu, parțial dracu-te cu Omega, a fost

picior. A fost mândrie. Era o așteptare.
Și poate că nu a mai fost. Ucigatorii erau atât de
puțini și de departe pe străzile din Caldwell și în alte
locuri acum, încât trebuiau să se apropie de sfârșit.
Tohr nu a simțit nicio bucurie în această realizare.
Dar asta s-a datorat probabil aniversarii groaznice din
seara asta.
Era greu să simt altceva decât pierderea lui Well
sie în ceea ce ar fi fost ziua ei de naștere.
Rotunjind o curbă subtilă, se opri. Mai înainte, scena era ca

ceva dintr-un film care nu putea decide dacă era Indiana Jones,
Grey's Anatomy sau The Matrix. În mijlocul tuturor zidurilor vechi
de piatră, a torțelor cu flacără crudă și a borcanelor nepotrivite,
prăfuite, un desiș de echipamente medicale bipând și clipind
interfera cu un cadavru pe o targă. Și să fii alături de prizonier?
Doi vampiri masculi masivi acoperiți din cap până în picioare în
piele neagră și arme negre.
Butch și V erau Frick and Frack of the Brotherhood, fostul

polițist al crimelor umane și fiul Creatorului rasei, băiatul bun
catolic și deviantul sexual, dependentul de garderobă și țarul
tehnologiei, uniți printr-un devotament comun față de Boston
Red Sox și un respect reciproc și o afecțiune care nu cunoștea
limite.
V s-a adaptat mai întâi la prezența lui Tohr, fratele învârtindu-
se atât de repede, încât cenușa a zburat de pe capătul aprins al
mâinii lui. „Oh, la naiba, nu, în niciun fel! Ai plecat de aici!”
Acea opinie, indiferent de volumul ei, era ușor de ignorat, în

timp ce Tohr se concentra asupra plăcii de carne de pe targă.
Xcor zăcea acolo, cu tuburi care intrau și ieșeau din el ca și cum
ar fi fost un motor de mașină pe punctul de a fi sărit, respirația
lui regulată - așteptați, nu obișnuit.
V a pășit spre Tohr, mergând de aproape și apoi ceva.
Și ce știi, fratele îl scosese pe al lui
trăgător de pudel — iar botul celor patruzeci era îndreptat direct

în fața lui Tohr.
— Vreau să spun serios, fratele meu.
Tohr se uită peste umărul acela greu la prizonierul lor. Și s-
a trezit zâmbind sumbru. „Este treaz.”
"Nu, el nu este-"
„Respirația lui tocmai s-a schimbat.” Tohr arătă spre pieptul
acela gol. "Uite."
Butch se încruntă și se îndreptă spre prizonier.
„Păi, bine, bine… treaz-treaz, nenorocitul”.
V se răsuci. "Fecior de curva."
Dar arma aia nu s-a mișcat și nici Tohr. Oricât de mult și-ar
fi dorit la Xcor, avea de gând să dea un glonț adânc dacă făcea un
pas mai departe: V era cel mai puțin sentimental dintre frați și
cam la fel de răbdător ca un șarpe cu clopoței.
În acel moment, ochii lui Xcor clipiră. În lumina pâlpâitoare

a torțelor, păreau negre, dar Tohr își aminti că erau un fel de
albastru. Nu că i-ar fi păsat.
V și-a pus fața în cale, acei ochi de diamant ca niște pumnale.

„Acesta nu va fi cadoul de ziua de naștere pe care îl vei oferi
șelanului tău mort.”
Tohr și-a desprins buza de pe colți. „La naiba.”
"Nu se va intampla. Spune-mi tot ce vrei, dar nu. Știi cum

vor merge lucrurile și nu ești încă la bataie.”
Butch zâmbi spre captivul lor. „Te-am așteptat să te alături

petrecerii. Pot să-ți aduc ceva de băut? Poate niște nuci amestecate
înainte să te punem în poziție verticală și să plecăm? Niciun
motiv să-ți arăt nenorocita de ieșire. Nu trebuie să-ți faci griji
pentru asta.”
— Să mergem, Tohr, spuse V. "Acum."
Tohrment și-a descoperit colții, dar nu la fratele său.
„Nenorocitule, o să ucid...”
„Nu, nu fac asta.” V a prins un braț în jurul bicepsului lui
Tohr și aproape l-a târât într-un do-si-do.
"In afara-"
„Tu nu ești Dumnezeu...”
„Și nici tu, de aceea pleci.”
În fundul minții lui, Tohr era conștient că nenorocitul de
șobolani avea rost. Nu era nici măcar la jumătatea rației — și PS,
la naiba lui V pentru că și-a amintit ce noapte era.
Iubitul lui shellan, prima lui dragoste, ar fi fost două sute
douăzeci și șase. Și ar fi avut în brațe un copil de doi ani.
Dar soarta nu prevăzuse asta.

— Nu mă pune să te împușc, spuse V aspru. „Hai, fratele
meu. Vă rog."
Faptul că cuvântul p a ieșit din gura lui Vishous a fost ceea ce a

făcut-o. Rahatul era chiar atât de șocant, dezarmanându-l pe Tohr de
săbiile furiei și nebuniei lui.
— Haide, Tohr.
De data aceasta, Tohr s-a lăsat condus, marea sa schemă
dezumflată, consecințele prea liniștite ale nebuniei lui făcându-l să
tremure în piele. Ce naiba făcuse? Ce naiba?
Da, i s-a acordat dreptul de a-l ucide pe Xcor prin proclamație

regală, dar numai când a fost eliberat de Wrath să facă acest lucru. Și
asta nu se întâmplase încă în mod explicit.
Ar fi putut fi o mizerie de trădare

proporții.
Vorbiți despre locurile de tranzacționare. Un trădător mort
pentru un viu, care respira.
Când au ajuns la poarta pe care Tohr o avea un
închis pentru a avea acces, V întinse mâna înmănușată. "Cheie."
Tohr nu s-a uitat la frate în timp ce el a luat chestia din geaca
de piele și i-a dat-o. După niște zgomote și un scârțâit, drumul a fost
deschis și Tohr a mers înainte fără îndemn, cu mâinile pe șolduri,
niște scăpăritori zdrobiți în pământ, cu capul în jos.
Când a mai fost o rundă de metal pe metal, și-a dat seama

că era blocat pe cont propriu. Dar apoi V era chiar lângă el în
partea îndepărtată.
— Îți promit, spuse fratele. „Tu și tu singuri îl vei ucide.”
Va fi de ajuns, se întrebă Tohr.

Ar fi ceva vreodată de ajuns?
Înainte să ajungă la gura peșterii, Tohr se opri. „Uneori...
viața pur și simplu nu este corectă.”
„Nu, nu este.”
"Urăsc. Urăsc asta. Trec prin... perioade de timp, nu doar
nopți, ci săptămâni, uneori chiar și o lună sau două... când uit de
tot.
Dar rahatul revine mereu și, după un timp, nu-l mai poți ține. Pur
și simplu nu poți.” S-a lovit cu pumnul într-o parte a capului. „Este
acest vierme din mine și știu că uciderea lui Xcor nu îmi va
distrage atenția mai mult de zece minute. Dar într-o noapte ca în
seara asta, aș accepta chiar și asta.”
S-a auzit un shhcht când V a aprins un rulou manual. „Nu

știu ce să spun, fratele meu. Ți-aș spune să te rogi pentru asta,
dar nu e nimeni acolo sus care să te audă.”
„Nu sunt sigur că mama ta a ascultat vreodată. Nici o
supărare."
„Niciuna luată”. V expiră. "Ave i încredere în mine."
Tohr se concentra asupra ieșirii din peșteră și, în timp ce încerca

să tragă aer, era ciudat de epuizat. „M-am săturat să duc aceeași luptă.
De când Wellsie a fost... ucisă...
Simt că un membru al meu nu s-a vindecat niciodată și
nu mai pot suporta rănirea nicio secundă. Nu pentru încă o secundă.
Chiar dacă doar ar migra în alt loc, ar fi mai bine.”
Între ei s-a lăsat o tăcere lungă, doar urletul înăbușit al vântului

de iarnă rupând liniștea din peșteră.
În cele din urmă, V a înjurat. „Aș vrea să știu ce te-ar ajuta, frate.
Adică, dacă ai nevoie de o îmbrățișare liniștitoare...
Probabil că pot plăti pe cineva să-ți dea unul.”
Tohr clătină din cap în timp ce buza superioară i se zvâcni în a
zâmbet. „Este aproape amuzant.”
„Da, merg după lejeritate.” V expiră din nou. — Ori asta e, ori te
împușc și nu mi-ar plăcea să completez toate documentele lui Saxton,
nu?
„Îți văd punctul de vedere.” Tohr și-a curățat fața.
"Intru totul …"
Ochii de diamant ai lui V se mutară. „Să știi doar că îmi pare rău.
Nu meriți nimic din toate astea.” O mână grea a aterizat pe umărul lui
Tohr și l-a strâns. „Dacă aș putea suporta durerea pentru tine, aș face-
o.”
În timp ce Tohr clipi repede, a crezut că era un lucru bun că V

nu a fost un îmbrățișat, sau că s-ar întâmpla o defecțiune gravă peste
tot.
Genul de cădere din care un bărbat nu s-a întors dintr-o singură
bucată.
Apoi, din nou, era chiar întreg acum?
SHADOWS NIGHTCLUB, DOWNTOWN CALDWELL
Trez Latimer se simțea un pic ca un zeu în timp ce se uita pe peretele

de sticlă al biroului său de la etajul doi, la clubul său. Fie jos, în vasta
zonă deschisă a depozitului transformat, o mulțime de oameni
sexuați a stabilit modele de tracțiune și dispreț într-o mare
tumultuoasă de lasere violet intens și bătăi de bas puternice.
În mare măsură, clientela lui era milenial, acea generație

născută între 1980 și 2000. Definiți de internet, iPhone și lipsa de
oportunități economice, cel puțin conform mass-media umană, ei
erau un demografic de moraliști rătăciți, dedicați. să ne salvăm unii
pe alții, să păstrăm drepturile tuturor și să susținem o falsă utopie
a gândirii liberale mandatate care a făcut ca macartismul să pară
nuanțat.
Dar ei erau, de asemenea, la felul tinereții, josnici și mai puțin

plini de speranță.
Și cum îi invidia asta.
În timp ce s-au ciocnit și s-au izbit unul de celălalt, el a asistat

la răpirea de pe fețele lor, la optimismul fulgerător că vor găsi
dragostea adevărată și fericirea chiar în această seară - în ciuda
tuturor celorlalte nopți în care veniseră la clubul lui și zorii au
introdus nimic altceva decât epuizare, o nouă BTS și o grămadă
de îndoială bazată pe rușine, deoarece se întrebau exact ce au
făcut și cu cine.
El bănuia, totuși, că pentru cei mai mulți dintre ei leacul

pentru această neliniște era două ore de somn, un Starbucks
venti latte și o injecție de penicilină.
Când erai atât de tânăr, când încă nu te confruntai cu
provocări pe care nici măcar nu puteai să începi să le înțelegi,
rezistența ta nu cunoștea limite.
Și acolo a vrut să facă schimb de locuri cu ei.
Era ciudat să-i pun pe piedestal pe oameni la orice nivel. Ca

Shadow de peste două sute de ani, Trez îi privise de mult timp pe
acei șobolani fără coadă ca pe o dezordine inferioară și neplăcută
de pe planetă, mai degrabă ca furnicile din trusa cuiva sau
șoarecii din subsol. Doar că nu ți s-a permis să extermini oamenii.
Prea dezordonat. Mai bine să-i tolerați decât să riscați expunerea
unei specii ucigându-le doar pentru a elibera locuri de parcare,
linii de supermarket și feedul dvs. de Facebook.
Și totuși iată-l, durea în piept pentru a fi în

încălțămintea chiar și a unuia dintre ei, chiar și pentru o oră sau două.
Fără precedent.
Apoi, din nou, nu se schimbaseră. El a avut.
Regina mea, e timpul să pleci? Spune-mi dacă este.
În timp ce amintirile îi pătrundeau prin creier, el și-a acoperit
ochii și s-a gândit, o, Doamne, nu din nou. Nu voia să se întoarcă
la clinica Frăției... la patul iubitei sale Selena, să moară pe
dinăuntru în timp ce ea expira, de fapt.
În adevăr, însă, el nu părăsise niciodată acele evenimente,

chiar dacă zilele calendaristice sugerau contrariul. După mai bine
de o lună, încă mai putea să-și amintească fiecare detaliu despre
scenă, de la respirația ei chinuită până la panica din privirea ei și
până la lacrimile care i-au curmat pe față și pe ale lui.
Selena lui fusese lovită de o boală despre care se știa că îi

afectează rar pe membrii clasei ei sacre. De-a lungul generațiilor
aleșilor, unii dintre ei au avut arestarea și a fost un mod oribil de
a muri, mintea ta rămasă vie în coaja înghețată a corpului tău,
nicio scăpare posibilă, niciun tratament care să te ajute, nimeni
care să te salveze. .
Nici măcar bărbatul care te-a iubit mai mult decât viața
însăși.
În timp ce inima lui Trez s-a împiedicat în piept, el și-a lăsat
mâinile în jos, a clătinat din cap și a încercat să se reconecteze cu
realitate. Se luptase recent cu acestea în episoade intruzive,

iar acestea deveneau din ce în ce mai frecvente în loc de mai
puțin – ceva care îl făcea să-și facă griji pentru sănătatea sa
mintală. Auzise acea zicală că „timpul vindecă toate rănile”
și la rahat, poate că asta era adevărat pentru alți oameni.
Pentru el? Doliul lui trecuse de la durerea incandescentă de
la început, o agonie atât de fierbinte încât rivaliza cu flăcările
rugului ei funerar, la acest circuit cronic de rememorare
care părea să se învârtească din ce în ce mai repede în jurul
punctului de sprijin în câmp deschis al pierderii lui.
Propria lui voce îi răsuna în cap: Te înțeleg bine? Vrei ca
asta... să se termine?
Când au sosit ultimele momente ale Selenei, ea nu mai
putea vorbi. Trebuiau să se bazeze pe un sistem de
comunicare convenit anterior, care presupunea că ea va
avea control asupra pleoapelor ei până la sfârșit: o clipire
pentru nu... două pentru da.
Vrei să se termine asta...?
El știa care avea să fie răspunsul ei.
O citise în privirea ei obosită, îndepărtată, întunecată.
Dar asta fusese una dintre acele momente în viață când ți-ai
fi dorit să fii absolut, pozitiv sigur.
Ea clipi o dată. Și apoi din nou.
Și el fusese alături de ea când drogurile care i-au oprit
inima și i-au oferit ușurarea de care avea nevoie o luaseră.
În toți anii săi, nu și-ar fi imaginat niciodată un asemenea

tip de suferință. Pe ambele părți. Nu ar fi putut să creeze o moarte
mai gravă dintr-un fel de coșmar și nici nu ar fi putut să-și dea
seama că ar fi trebuit să-i dea din cap lui Manny să-i administreze
împușcătura, să țipe în capul lui în timp ce dragostea lui disparea. ,
să fie lăsat pe cont propriu pentru restul nopților.
Singura mângâiere a fost că suferința ei se terminase.

Singura realitate era că a lui abia începea.
Imediat după aceea, găsise mângâiere în faptul că el ar fi
preferat să fie cel care să fie dor de ea, spre deosebire de invers.
Dar, pe măsură ce timpul a continuat, a folosit în exces acel
panaceu, deoarece era singurul pe care îl avea, iar acum nu mai
funcționa.
Deci nu era nimic care să-l ușureze. Încercase să bea, dar

alcoolul nu făcea decât să dezvăluie strângerea fragilă pe care o
avea asupra lacrimilor. Nu-i păsa deloc de mâncare.
Sexul era complet exclus. Și nimeni nu l-a lăsat să lupte – nu era
ca și frații și iAm nu recunoștea că era dezlănțuit.
Deci cu ce a rămas? Nimic decât să se târască prin nopți și

zile și să se roage pentru cea mai elementară ușurare: o respirație
nestingherită, o întindere de calm mental, o oră de somn
netulburat.
Întinzând mâna, a atins geamul de sticlă înclinat care era

fereastra lui asupra ceea ce el considera că era lumea cealaltă, cea
din afara iadului său insular. E amuzant să cred că ceea ce el
considera acum ca fiind „altul” fusese cândva „real”... și chiar și
fără separarea speciilor, vârstei și a acestui biban înalt de deasupra
jocului clubului, era atât de departe de toți.
Avea sentimentul că va fi mereu separat de toată lumea.
Și sincer, pur și simplu nu putea să continue așa.

Acest doliu îl frânsese și dacă nu ar fi fost faptul că celor care
s-au sinucis li s-a interzis intrarea în Fade, el și-ar fi băgat un glonț
în creier la aproximativ patruzeci și opt de ore după moarte.
Nu mai pot continua o noapte, se gândi el.

"Vă rog să mă ajutați …"
Nu avea habar cu cine vorbea. Pe partea de vampir, Fecioara
Scribe nu mai era - și în starea lui actuală de spirit, el putea înțelege
pe deplin de ce ar vrea să lase microfonul și să iasă din scenă de la
creația ei. Și apoi, în calitate de Umbră, el fusese crescut să-și
închine regina – singura problemă era că ea se împerechease cu
fratele său și rugându-se cumnatei lui părea ciudat.
O adevărată declarație că toate aceste lucruri spirituale

a fost doar o grămadă de prostii.
Și totuși, chiar și așa, suferința lui a fost atât de mare încât a trebuit
să se întindă.
Lăsându-și capul pe spate, își ridică privirea spre tavanul
negru și jos și își revarsă inima frântă în cuvinte. „O vreau doar
înapoi. Eu doar … O vreau doar pe Selena înapoi.
Te rog... dacă e cineva acolo sus, ajută-mă. Întoarce-o la mine. Nu-
… face asta. Nu
mi pasă în ce formă este, pur și simplu nu mai pot
mai pot trăi așa o noapte nenorocită.”
Nu a fost niciun răspuns, desigur. Și s-a simțit ca un total

nemernic.
Haide, ca și cum golul vast al spațiului ar fi aruncat asupra lui
altceva decât un meteor?
În plus, a existat măcar un Fade? Și dacă tocmai ar fi avut
halucinații în timpul curățării și și-ar fi imaginat doar să-și vadă
Selena? Dacă tocmai ar fi murit? Ca în... pur și simplu a încetat să
existe? Ce-ar fi dacă toate prostiile despre un loc ceresc unde cei
dragi mergeau și te așteptau cu răbdare ar fi doar un mecanism
de a face față creat de cei rămași în urmă în genul de agonie în
care se afla?
O eroare mentală de a banda o rană emoțională.
Înclinându-și capul, se uită la mulțimea umană de dedesubt...
În sticlă,
reflexia unei siluete masculine uriașe care stătea chiar în
spatele lui l-a făcut să se învârtă și
du-te după arma pe care o ținea înfiptă în partea mică a spatelui.

Dar apoi a recunoscut cine era.
"Ce faci aici?" el a cerut.
ASE
Pajiștea de cinci acri s-a ridicat de pe o alee de țară liberă

ca ceva creat de un artist cu un ochi perseverent, toate
aspectele naturale ale dealului și valului aparent supuse
regulilor standardelor vizuale plăcute. Iar pe vârful
urcușului blând, cu praf de zăpadă, ca o coroană pe capul
unui conducător binevoitor, un mare arțar și-a întins
ramurile într-un halou atât de perfect, chiar și dezvăluirea
sterilă a iernii nu i-a diminuat frumusețea.
Layla se dematerializase la baza câmpului de la conac
și și-a îndreptat drumul spre copac pe jos, papucii ei de
dormitor nu se potrivesc pământul înghețat, vântul rece
îi tăia halatul, părul ei scăpat de împletitură. și zburând în
jur.
Când a ajuns în vârf, se uită în jos la
rădăcini care au întemeiat trunchiul glorios pe pământ.
Fusese aici, se gândi ea.
Aici, la baza acestui arțar, venise prima dată la Xcor,
chemată de unul pe care îl
crezut că era un soldat de onoare în război, unul pe care îl hrănise

în clinica Frăției... unul pe care Frații nu reușiseră să-l informeze
era de fapt mai degrabă inamic decât prieten.
Când bărbatul o chemase să-i furnizeze o venă, ea nu se

gândise la nimic să-și facă datoria sacrată.
Așa că venise aici... și pierduse o parte din ea în acest proces.
Xcor fusese la un pas de moarte, rănit și slab, și totuși ea îi

recunoscuse puterea chiar și în starea lui diminuată. Cum a putut
să nu? Fusese un bărbat extraordinar, gros de gât și piept,
puternic de membre, puternic de trup. Încercase să-i refuze vena
— pentru că, îi plăcea să creadă, o văzuse nevinovată în conflictul
dintre Trupa Bastarzilor și Frăția Pumnalului Negru și dorise să o
țină departe de asta. În cele din urmă, totuși, se cedase,
asigurându-se că amândoi cădeau pradă unui imperativ biologic
care nu cunoștea niciun motiv.
Respirând adânc, se uită la copac, văzând

prin ramurile ei goale către cerul nopții de dincolo.
După ce adevărata identitate a lui Xcor a ieșit la iveală, ea le-
a mărturisit lui Wrath și Frăției ceea ce făcuse, căutându-le în
lacrimi iertarea – și era o mărturie pentru Rege și bărbații care l-
au slujit.
că o iertaseră pentru că a ajutat inamicul cu u urin ă i fără

pedeapsă.
La rândul său, a fost o proastă mărturie pentru ea că s-a
întors la Xcor după aceea. Îmbinat cu el. Fii atașat emoțional.
Da, a existat o constrângere inițială din partea lui în acel

moment, dar adevărul era că, chiar dacă nu i-a forțat mâna? Ar fi
vrut să fie cu el. Și mai rău? Când lucrurile dintre ei se terminaseră
în sfârșit, el fusese cel care întrerupsese întâlnirile lor. Nu ea.
De fapt, ea l-ar fi văzut în continuare – iar durerea de inimă

din partea ei la pierderea lui era la fel de strânsă ca vinovăția ei.
Și asta înainte să fi fost capturat de Frăție.
Ea știa exact unde îl țineau pentru că îl văzuse în starea lui

rănită în acea peșteră... știa ce plănuiau frații să-i facă de îndată
ce se trezise.
De ar exista o modalitate de a-l salva. Nu fusese niciodată

crud cu ea, nu o rănise niciodată... și niciodată nu se apropiase
de ea sexual, în ciuda foametei din el.
Avusese răbdare și amabilitate... cel puțin până s-au despărțit.
Cu toate acestea, încercase să-l omoare pe Wrath. Și acea

trădare era pedepsită cu moartea...
„Layla?”
Întorcându-se, s-a împiedicat și a căzut într-o parte – abia s-
a prins de trunchiul aspru al arțarului. În timp ce durerea îi aprinse
în palmă, ea încercă să o scuture.
„Qhuinn!” gâfâi ea.

Tatăl tânărului ei a făcut un pas înainte. "Te-ai ranit?"
Cu un blestem, ea a șters zgârieturile, îndepărtând resturile.

Dragă Virgin Scribe, m-a durut. „Nu, nu, e în regulă.”
"Aici." A scos ceva din buzunarul lui

geaca de piele. "Sta i să văd."
Ea tremura când Qhuinn își verifică mâna și apoi
l-a înfășurat cu o bandană neagră. „Cred că vei trăi.”
voi? ea credea. Nu sunt atât de sigur de asta.
„Înghețați aici.”
„Sunt?”
Qhuinn și-a scos jacheta și, în timp ce i-a pus-o pe umerii ei,
ea a fost înghițită de mărimea și căldura ei. „Hai, să ne întoarcem
la conac. Tremurați...”
„Nu mai pot face asta”, a scapat ea. „Doar că nu pot continua.
"Știu." În timp ce ea se dădu înapoi surprinsă, el clătină din cap.

„Știu ce este în neregulă. Hai să mergem acasă și putem vorbi despre
asta. Totul va fi bine, promit.”
Pentru o clipă, nu a putut respira. Cum a putut
ai aflat? Cum să nu fie supărat pe ea?
„Cum ai făcut...” Lacrimile au venit repede, emoția stăpânind
totul. "Îmi pare rău. Îmi pare atât de rău… nu trebuia să fie așa…”
Nu era sigură dacă el și-a deschis brațele sau dacă s-a gheare pe
pieptul lui, dar Qhuinn a ținut-o împotriva lui, adăpostindu-o de vânt.
"E în regulă." El a făcut cercuri mari pe spatele ei cu palma,

liniștind-o. „Trebuie doar să discutăm.
Sunt lucruri pe care le putem face, pași pe care îi putem face.”
Ea și-a întors fața într-o parte și a privit afară
lunca. „Mă simt atât de îngrozitor.”
"De ce? E în afara controlului tău. Nu ai cerut asta.”
Ea s-a tras înapoi. „Îți jur că nu am făcut-o. Și nu vreau să te

gândești nici măcar o secundă că aș pune în pericol Lyric sau
Rhampage...
"Glumești cu mine? Serios, Layla, îi iubești pe cei tineri cu totul
în tine.”
"Fac. Iti promit că. Și te iubesc pe tine și pe Blay, Regele, Frăția.
Ești familia mea, ești tot ce am.”
„Layla, ascultă-mă. Nu ești singur, bine? Și așa cum am spus,

există lucruri pe care le putem face...”
"Într-adevăr? Cu adevărat?"
"Da. De fapt, vorbeam despre asta înainte să vin aici. Nu

vreau să crezi că te trădez...
„O, Qhuinn! Eu sunt tradatorul! Am greșit...”
"Încetează. Nu ești – și ne vom ocupa împreună de asta. Noi

toti."
Layla și-a dus mâinile la față, cea pe care o bandase el și cea
care era goală. Și apoi, pentru prima dată în ceea ce părea o
veșnicie, ea și-a eliberat răsuflarea tot drumul, o ușurință
balsamătoare înlocuind povara oribilă pe care o purtase.
„Trebuie să spun asta.” Ea ridică privirea spre el. „Vă rog să

știți că am fost mâncat de viu cu regret și tristețe.
Jur că nu am vrut niciodată să se întâmple asta, nimic din toate astea.
Am fost atât de singur, luptându-mă cu vinovăția...”
„Vinovația este inutilă.” El a periat sub ochii ei cu degetele
mari. „Trebuie să renunți la asta, pentru că nu te poți ajuta cum
te simți.”
„Nu pot, cu adevărat nu pot – și Xcor nu este rău, nu este
atât de rău pe cât crezi tu. Jur. M-a tratat întotdeauna cu grijă și
bunătate și știu că nu i-ar răni Wrath din nou. Eu doar știu...”
"Ce?" Qhuinn se încruntă și clătină din cap.

"Ce vrei sa spui?"
„Te rog să nu-l omori. Așa cum ai spus, există o
mod de a rezolva asta. Poate îi poți lăsa să plece și...
Qhuinn nu a făcut un pas atât de mult înapoi, cât a împins-o departe.
Și apoi părea să se chinuie să găsească cuvinte.
— Layla, spuse el încet. „Știu că nu te aud bine și încerc să...
poți...”
Profitând de șansa de a-și prezenta cazul, Layla se grăbi să
vorbească. „Nu m-a rănit niciodată. În toate nopțile în care am
fost la el, nu m-a rănit niciodată. Ne-a oferit o cabană ca să fiu în
siguranță și am fost doar noi doi. N-am văzut niciodată pe niciunul
dintre ticăloși...”
Ea a încetat în timp ce expresia lui a trecut de la confuzie...
la o rezervă rece ca gheața care l-a făcut să arate ca un total străin.
Când Qhuinn vorbi în continuare, vocea lui era plată. „Te-ai

întâlnit cu Xcor?”
„M-am simțit groaznic...”
"Cât timp în urmă?" se răsti el. Dar nu a lăsat-o să răspundă.
„Te-ai dus să-l vezi în timp ce-mi purtai puiul? Te-ai confruntat de
bunăvoie și cu bună știință cu inamicul în timp ce nenorocitul
meu de pui se aflau în corpul tău?
Înainte ca ea să-i poată răspunde, el și-a ridicat degetul arătător.
„Și trebuie să te gândești foarte mult la răspunsul tău. Nu există
cale de întoarcere și ar fi bine să fie
adevărul. Dacă aflu că m-ai mințit, o să te omor.”
În timp ce inima Laylei a tunat în piept și panica a făcut-o să

se uimească, singurul ei gând a fost...
O să mă omori oricum.
Întors la umbră, Trez și-a ascuns arma și a încercat să se conecteze

înapoi la realitate. "Bine?" a îndemnat el. „Ce cauți aici, mai ales
fără un poliester special Tony Manero?”
Lassiter, Îngerul Căzut, a zâmbit într-un mod care nu

includea ochii lui ciudat de colorați, fără pupile; expresia îi afecta
doar partea inferioară a feței. „O, știi, costumele de agrement
sunt atât de săptămâna trecută pentru mine.”
„Treci la New Age din anii optzeci? Nu am niciun neon să-ți
împrumut.”
„Nu, mai am un costum nou de îmbrăcat.”
"Bravo ție. Înfricoșător pentru noi ceilalți. Doar spune-mi
nu o să tragi un Borat pe plajă.”
Când îngerul nu a răspuns imediat, Trez a simțit că un set
de Freddy Kruegers îi tachina ceafa.
În mod normal, Lassiter era genul de tip care era atât de îndrăzneț,
majoritatea oamenilor nu se puteau decide dacă să-l împuște pentru
a-i scoate pe toată lumea din nefericire... sau pur și simplu să ia niște
floricele și o Cola și să urmărească spectacolul.
Pentru că, chiar dacă te-a supărat, a fost întotdeauna foarte
amuzant.
Nu în seara asta, însă. Privirea aceea bizare a lui era cam la

fel de ușoară și spumoasă ca o placă de granit, iar corpul lui uriaș
era atât de nemișcat, niciunul din aurul de pe încheieturile
mâinilor și gâtul lui, degetele și urechile lui nu sclipea în lumina
slabă.
„Ce e cu rutina statuilor?” mormăi Trez.
„Cineva îți mută din nou colecția My Little Pony?”
Incapabil să suporte tăcerea, Trez făcu un spectacol stând
în spatele biroului său și amestecând niște hârtii în jur. „Încerci
să-mi citești aura sau ceva rahat?”
Nu că asta ar necesita abilități speciale.
Toți cei din gospodărie știau unde se află...
„Vreau să ne întâlnim la cină mâine seară.”
Trez ridică privirea. „Pentru ce naiba?”
Îngerul și-a luat al naibii de timp să răspundă, îndreptându-
se pe o plimbare spre geamurile de sticlă și privind în jos la
mulțimea din locul exact în care stătuse Trez. În lumina slabă,
profilul îngerului era genul de lucru pe care femelele ar fi făcut-o.
dragoste, toate proporții bune și unghiuri drepte. Dar acea
încruntare...
„Fă-te cu asta”, a cerut Trez. „Am avut deja vești proaste de
o viață. Orice ar fi, nu se poate compara cu rahatul prin care am
trecut.”
Lassiter aruncă o privire și ridică din umeri. „Doar cina.
Mâine seara. Șapte seara”
„Nu mănânc.”
"Știu."
Trez a aruncat orice factură sau programul personalului sau
orice naiba fusese ocupat să nu se uite la spate cu restul prostiei
de pe birou. „Îmi este foarte greu să cred că te-ai interesat de
nutriție.”
"Adevărat. Chestia asta cu glutenul este inamicul e o rahat
total. Și nu mă face să încep cu ceaiul kombucha, kale, orice cu
antioxidanți în el și eroarea că siropul de porumb bogat în fructoză
este rădăcina tuturor relelor.”
„Ați auzit că Kraft Macaroni & Cheese și-a scos toți conservanții
cu luni în urmă?”
— Da, și nenorociții nu au spus nimănui din față...
„De ce vrei să iei cina cu mine?”

„Doar să fii prietenos.”
„Nu este stilul tău.”
„După cum am spus, schimb lucrurile.” Annnnnd a apărut din
nou acel zâmbet. — Cred că aș începe cu o bubuitură. Adică, dacă
ai de gând să întorci o nouă frunză, ar trebui să începi așa cum vrei
să continui.”
„Fără supărare, dar nu am chef să petrec timp cu oameni
care îmi plac cu adevărat.” Bine, a ieșit prost.
„Vreau să spun că fratele meu este singurul pe care îl pot tolera
acum și nici măcar nu vreau să-l văd.”
Zâmbetul pe care îl arăta Lassiter era ceva ce Trez era mai
mult decât gata să vadă ultima dintre... și să vorbească
despre rugăciunile primite: Îngerul s-a îndreptat spre u ă.
„Ne vedem mâine seară.”

"Nu, mulțumesc."
— La fratele tău.
„Oh, pentru numele naibii, de ce?”
„Pentru că are cele mai bune paste bolognese din Caldie.”
„Știi că nu asta întreb.”

Îngerul doar a ridicat din umeri peste umăr. „Vino și află.”
„La naiba o voi face.” Trez clătină din cap. „Uite, știu că
oamenii sunt îngrijorați pentru mine și apreciez îngrijorarea.” De
fapt, nu a făcut-o. Deloc. „Și da, am slăbit și ar trebui să mănânc
mai mult. Dar este amuzant cum ai avea pieptul rupt și inima
scoasă de soartă nu îți lasă prea multă poftă de mâncare. Așadar,
dacă ești în căutarea unui plus unu, astfel încât top-ul tău să nu
pară un joc de solitaire, de ce nu începi cu cineva care chiar va
mânca și va spune mai mult de două cuvinte? Vă pot garanta că
atât eu cât și dumneavoastră vom avea o seară mai bună.”
"Ne vedem mâine."

În timp ce îngerul ieși afară, Trez a strigat dincolo de birou:
„La naiba!”
Când pur și simplu ușa s-a închis ușor, el se gândi: Cel puțin
nu ne vom mai certa. Și Lassiter
avea să-și facă imaginea când își lua singur pastele la Bolognese.
Problema rezolvata.
ȘAPTE
Au fost momente în viață când deschiderea atenției

voastre s-a redus la o focalizare atât de strânsă încât
întreaga voastră conștiință se sprijinea asupra unei singure
Qhuinn nu era deloc necunoscut cu acest fenomen: se
întâmpla ori de câte ori era singur cu Blay. Când și-a ținut
puiul în brațe. Când se lupta cu inamicul și încerca să se
asigure că ajunge acasă dintr-o bucată, fără scurgeri sau
comoție.
Se întâmpla din nou acum.
Stând la baza unui copac Harry Potter, în vârful unei
pajiști ondulate, în vântul iernii, Qhuinn nu era conștient
de absolut nimic în afară de ochiul drept al Laylei.
Putea să numere fiecare genă blond închis, să urmărească
cercul perfect al pupilei, să măsoare fiecare dintre striațiile
de culoare verde pal care iradiau din nucleul negru ca jet.
Ar fi putut fi un nor de ciuperci în depărtare, o navă
spațială deasupra capului, un grup de clovni dansatori
chiar lângă el... și n-ar fi văzut, auzit, știut absolut nimic altceva.
Ei bine, asta nu era în întregime adevărat.

Își cunoștea vag un vuiet între urechi, ceva care era o
încrucișare între un motor cu reacție și unul dintre acele artificii
care fluieră ca o banshee și se învârte în cerc până se epuizează
de la sine.
„Răspunde-mi”, a spus el cu o voce care nu părea ca a lui.
O urmărise până aici, în acest loc izolat, când simțise că

părăsise conacul – și venise aici să vorbească cu ea despre
depresia postpartum.
Avusese un plan să o aducă înapoi acasă, să o mângâie în fața
focului, să o pună pe o potecă în care să se poată bucura de ceea
ce muncise atât de mult pentru a aduce pe lume.
Cum naiba ajunseseră să discute despre Xcor și întâlnirea ei?
Nici un indiciu.
Dar nu a mai existat neînțelegere. Și nicio retragere nu vine.
Privirea larg a Laylei și panica tăcută i-au spus că, oricât de mult
spera el că aceasta era o comunicare greșită de proporții colosale
și de râs, nu era cazul.
— Eram în siguranță, șopti ea. „Nu mi-a făcut niciodată rău.”

„Ești dracului...”
S-a oprit chiar acolo. Doar taie rahatul acela

imediat, așa cum ai face cu detonatorul unei bombe.
Înainte să facă sau să spună ceva ce a regretat, a coborât și și-
a îndoit degetele larg, astfel încât să nu se îndoaie în pumni.
„Qhuinn, îți jur că nu am fost niciodată în pericol...”

„Ai fost singur cu el?” Când ea nu răspunse, el și-a măcinat
molarii. "Ai fost."
„Nu mi-a făcut niciodată rău.”
„Bine, este ca și cum ai spune că nu ai fost niciodată mușcat

de zece – în timp ce foloseai o cobra pe post de eșarfă. Din nou si
din nou. Pentru că era obișnuit, nu-i așa. Răspunde-mi!"
„Îmi pare rău, Qhuinn...” Părea să încerce să se calmeze,

adulmecând lacrimile. Îndreptându-și umerii.
Iar felul în care ochii ei îl implorau să înțeleagă îl făcea aproape
violent. „O, dragă cărturare Fecioară...”
„Tăiați rugăciunea! Nu mai e nimeni acolo sus!” Îl pierdea. L-
am pierdut complet — „Și pentru ce naiba ceri iertare! Mi-ai pus
puiul în pericol, cu bună știință și de bunăvoie, pentru că ai vrut... El
a dat înapoi. „Iisuse Hristoase, ai făcut sex cu el? L-ai tras cu copiii
mei în tine?
"Nu! Nu am fost niciodată cu el așa!”

— Mincinos, strigă el. „Ești o curvă mincinoasă...”
„Sunt aproape virgină! Și tu știi bine! În plus, nu mă vrei. De

ce ți-ar păsa?”
— Vrei să spui că nu l-ai sărutat niciodată.
Când ea nu i-a răspuns, el a râs aspru. „Nu te obosi să negi. Pot
să văd în fața ta. Și ai dreptate, nu te-am vrut, nu te-am dorit
niciodată — și nu te întorce. Nu sunt gelos, sunt al naibii de
dezgustat. Sunt îndrăgostită de un bărbat de valoare și a trebuit
să fiu cu tine pentru că aveam nevoie de un incubator pentru fiul
meu și fiica mea. Asta și faptul că te-ai aruncat asupra mea în
nevoia ta a fost singurul motiv pentru care am fost vreodată cu
tine.
Fața lui Layla a devenit cenușie și, oricât de mult l-a
făcut un nemernic, era bucuros. Voia să o rănească înăuntru,
acolo unde conta, pentru că oricât de nebun era el, nu putea
lovi niciodată o femelă.
Și acest fapt era singurul motiv pentru care încă stătea
în picioare.
Acei bebeluși, acei bebeluși prețioși, inocenți, fuseseră duși
în gura unui monstru, în prezența inamicului, expuși unui pericol
care l-ar fi lăsat să se chinuie dacă ar fi știut că se întâmplă.
— Ai idee de ce este capabil?

spuse Qhuinn sumbru. „Atrocitàțile? Și-a înjunghiat propriul
locotenent în intestin doar pentru a trimite bărbatul în mâinile
noastre. Și înapoi în Țara Veche? A măcelărit vampiri, oameni,
minori, orice altceva
i-a trecut în cale, uneori pentru război, alteori doar pentru

sport. Era mâna dreaptă a Sângerului. Ai vreo idee despre ce a
făcut el în timp ce a fost pe acest pământ? Adică, clar că nu-ți
pasă că i-a pus un glonț în gâtul lui Wrath – evident că asta nu
înseamnă nimic pentru tine. Nenorocitul ăla ar fi putut să te
violeze de o mie de ori, să te evidențieze și să te lase la soare
— cu tânărul meu în tine! Măcar glumiți de mine cu asta?”
Cu cât Qhuinn se gândea mai mult la riscul pe care și-o

asumase, cu atât capul îi frezona mai mult. Puii lui iubit s-ar
putea foarte bine să nu existe din cauza alegerii proaste a
acestui mascul femel care, numai după dictat biologic, a trebuit
să-i adăpostească până când vor putea respira singuri.
Ea îi pusese în pericol, punându-se în pericol – fără să se
gândească aparent la consecințe sau la felul în care el, tatăl
însângerat, ar fi putut vedea dezastrul.
Furia lui, așezată în dragostea pe care o avea pentru acei

bebeluși, era de nedefinit. Netăgăduit. Inepuizabil.
— Le doream amândoi, spuse ea cu asprime. „Când am
stat împreună, am vrut amândoi...”
Cu o voce plată, el o întrerupse. „Da, regret asta.
Mai bine ca ei să nu se nască deloc decât să aibă jumătate din
tine în ei.”
Layla a întins o mână ca să se prindă încă o dată de

copac – și, deoarece era mâna pe care o înfășurase cu
bandana, a fost lovit de nevoia să-i smulgă cârpa ieftină
din palmă. Apoi arde-l.
„Am făcut tot ce am putut”, a spus ea.
A râs din greu de ăla, până i-a ars gâtul. „Vorbiți
despre când te culcai cu Xcor? Sau când puneai în pericol
viața tinerilor mei?”
Dintr-o dată, ea îi întoarse furia cu o explozie

proprie. „Ai pe cel pe care-l iubești! Stai întins lângă el în
fiecare zi și poți să-ți construiești o familie cu el! Viața ta
are un scop și un sens dincolo de serviciul pentru alții –
în timp ce eu nu am nimic! Mi-am petrecut toate nopțile
și zilele slujind o zeitate căreia nu-i mai pasă de rasa pe
care a născut-o și acum sunt mahmen pentru doi tineri
pe care îi iubesc din toată inima, dar care nu sunt eu. Ce
trebuie să arăt pentru viața mea? Nimic!"
— Ai înțeles bine, spuse el strâns. „Pentru că nu o
să-mi mai mamă puii. Ai rămas fără loc de muncă.”
Ea a dat înapoi de indignare. „Ce zici? Eu sunt

mahmenul lor . eu...”
„Nu mai, nu mai ești.”
Se auzi o tăcere în inimă, apoi vocea ei a explodat
din ea. „Nu poți... nu poți lua Lyric și
Rhamp... nu le poți lua de la mine! Eu sunt mahmenul lor ! Am

drepturi...”
„Nu, nu. Te-ai legat cu inamicul.
Ai comis trădare. Și vei fi norocos să ieși din asta în viață – nu că
îmi pasă de dracu dacă trăiești sau mori. Singurul lucru la care
îmi pasă este că nu-i mai vezi niciodată pe acei tineri...
Schimbarea în ea a fost pe cât de instantanee, pe atât de

consumatoare.
Dintr-o dată, Layla a trecut de la mânie la tăcerea rece. Iar
schimbarea a fost atât de abruptă, încât el se întrebă dacă ea nu
se mângâiase.
Dar apoi buza ei superioară s-a ondulat de pe colții care
coborâseră. Iar sunetul care ieșea din ea era ceva care făcea
părul de pe ceafa lui să se ridice în semn de avertizare.
Vocea ei, când vorbea, era la fel de mortală ca o lamă de

pumnal. „Nu vă recomand să încercați să mă împiedicați să-mi
văd fiul și fiica.”
Qhuinn și-a dezvelit colții. "Priveste-ma."
Corpul ei s-a ghemuit într-un ghemuit, iar șuieratul pe care
îl scoase era cel al unei vipere. Cu excepția faptului că ea nu s-a
aruncat spre el ca să-i strângă fața în panglici.
S-a ridicat și s-a dematerializat.
Și era un singur loc în care se ducea.
„Oh, la naiba, nu”, strigă el la peisajul rece și nepăsător de

iarnă. „Vrei război, o să-l iei la naiba!”
„… de când încă îmi mai poftesc unul”, spunea Blay în timp ce lua o
înghițitură de pe marginea paharului lui de stânci. „Vreau să spun,
pentru oameni, este un obicei mortal. Dar vampirii nu trebuie să-și
facă griji că au cancer din cauza fumatului.”
Sala de biliard a Frăției era în mare parte goală, turneul s-a
prăbușit când Butch trebuia să rămână cu Xcor, Tohrment
implorase, Rhage fusese rănit pe teren, iar Rehv hotărâse să
rămână în nord, în Tabăra Mare, cu Ehlena. Dar a fost misto.
Blay încă găsise un joc cu Vishous, perechea înconjurând mijlocul

celor cinci mese, depășindu-se unul pe celălalt. Veștile bune?
Lassiter era altundeva, ceea ce însemna că ESPN era dezactivat la
televizor peste vatra uriașă de piatră.
Fără filme Disney cu atâtea cântece ridicole în seara asta.
Dacă Blay a mai auzit o dată rahatul acela de la Frozen ,

avea să-l lase goooooooooooo, în regulă.
Ca în golirea unui clip, chiar în propriul său lob frontal.
În cealaltă parte a mesei, Vishous a aprins un alt rostogolit.

„De ce te-ai lăsat de fumat?”
Blay a ridicat din umeri. „Qhuinn urăște asta. Tatăl său a fumat
țigări și pipe, așa că cred că îi amintește de lucruri la care preferă să
nu se gândească.”
„Nu ar trebui să te schimbi pentru nimeni.”
„Eu am fost cel care a ales să se oprească. Nu m-a întrebat
niciodată.”
În timp ce fratele se apleca peste masă și își alinia tacul, Blay se
gândi la începutul lui și al lui Qhuinn. Întreaga chestie a fumatului de
partea lui se datorase faptului că trebuia să-l urmărească pe bărbatul
de care era îndrăgostit făcând orice se mișca. Îngrozitor, perioada
aceea. Nu, nu fuseseră într-o relație – și de fiecare dată când Qhuinn
plecase cu altcineva, îi reamintim că nu aveau să fie niciodată într-una.
La naiba, pe atunci, Blay nici măcar nu ieșise încă.

Stresul și tristețea din toate acestea fuseseră greu de gestionat,
dar existase și un resentiment irațional de partea lui. Deci, da,
îmbrățișase un mecanism de a face față pe care știa că Qhuinn nu-l
aprobă sau nu-i plăcea. Fusese o plată subversivă, mărunte, pentru
păcatele pe care bărbatul nu le comite de fapt.
Dar cel puțin renunțarea fusese simplă. Odată ce cei doi s-au
adunat împreună? Punese dealurile Dun și nu se uitase niciodată
înapoi.
Ei bine... poate că era mai corect să spun că el nu a revenit
niciodată. Uneori, când vedea lumina pe Vishous
în sus, iar expirația aceea parfumată a lovit aerul, a

simțit o dorință de
una... La fel în care V a trimis bila tac să se spargă
prin așezarea strânsă din centru, în foaier s-a auzit un
bubuit oribil. Tare, repetat, suficient de tare pentru a
zgudui, zdrăngăni și rostogoli ușa din față solidă ca un
stejar a conacului, părea că o întreagă hoardă de minori
ar fi încercat să pătrundă în conac.
Blay și-a scos arma de sub braț în timp ce el și V și-
au lăsat tacurile și au fugit din sala de biliard către
intrarea principală.
Bam-bam-bam-bam!
„Ce naiba?” mormăi V în timp ce se uita în monitorul
de securitate. „Ce naiba se întâmplă cu băiatul tău?”
"Ce?"
La întrebare i s-a răspuns când V a eliberat
încuietoarea și Qhuinn a explodat în foaier. Bărbatul
era furios până la stăpânire, cu fața strânsă de furie,
corpul i se făcea o fugă completă, starea lui încât nu
părea să fie conștient de prezența altcuiva.
„Qhuinn?” spuse Blay în timp ce încerca să prindă

un umăr sau un braț.
Nimic de făcut. Qhuinn a lovit scara mare și a tras un Usain

Bolt, treptele acoperite cu covorul roșu fiind consumate cu salturi.
„Qhuinn!” Blay a decolat în urma dramei, încercând să

ajungă din urmă. "Ce se întâmplă?"
În partea de sus a scărilor, scăpăritorii lui Qhuinn au săpat
în covor și au scârțâit aproape de cauciuc când el a plecat la
stânga către sala statuilor. Strâns pe călcâie, Blay a bătut cu
putere după el și, pe măsură ce direcția a devenit clară, o groază
bruscă s-a așezat.
Layla și tinerii trebuie să fie în pericol — La ușa
dormitorului Laylei, Qhuinn apucă mânerul și răsuci — doar
ca să trântească direct în panourile încuiate.
Strângând pumnul, a început să lovească atât de tare

lemnul, încât bucăți de vopsea au zburat.
„Deschide ușa asta dracului!” strigă Qhuinn. „Layla, deschide
ușa asta chiar acum!”
"Ce naiba faci!" Blay încercă să-l oprească. "Esti nebun-"
Pistolul lui Qhuinn a apărut din senin și, în timp ce Fratele a

răsucit și a băgat botul în fața lui Blay, a devenit evident că acesta
era un fel de coșmar, rezultatul inevitabil al unui al doilea pahar
de porto după cina de miel a lui Fritz.
Doar că nu a fost.
— Stai departe de asta, se răsti Qhuinn. „Stai departe de asta.”
În timp ce Blay își ridică ambele mâini și se dădu înapoi, Qhuinn

își întoarse umărul spre ușă și își lovi corpul în lucru atât de tare
încât lemnul s-a spulberat, panourile despicându-se sub forța loviturii
Ceea ce a fost dezvăluit în interiorul frumoasei camere de

lavandă a fost la fel de terifiant.
În timp ce Vishous a derapat lângă Blay, iar Z a ieșit din suita
lui pe hol, iar Wrath a ieșit din biroul său în capul scărilor, creierul lui
Blay a fost pentru totdeauna pătat de vederea inevitabil, de neînțeles
a lui Layla cu un tânăr. sub fiecare braț, cu colții descoperiți în atac,
cu fața unui demon, cu trupul tremurând – dar nu de frică.
Era pregătită să omoare pe oricine venea la ea.

Qhuinn a îndreptat pistolul spre ea prin gaura pe care o făcuse.
„Aruncă-le. Sau te las pe tine.”
„Ce dracu se întâmplă aici!” Vocea lui Vishous era atât de tare
încât parcă ar fi avut un meg. — Ți-ai pierdut mințile?
Qhuinn întinse mâna înăuntru, descuie mecanismul și aruncă

ce rămăsese din ușă. Când a pășit înăuntru, Blay i-a oprit pe ceilalți
să intre. „Nu, lasă-mă să fac asta.”
Dacă cineva în afară de el intra acolo, gloanțele urmau să

zboare și Layla urma să atace, iar oamenii aveau să fie răniți – sau
mai rău.
Și ce naiba se întâmpla aici?
„Aruncă-le!” lătră Qhuinn.
„Așa că ucide-mă!” strigă Layla înapoi. "Fă-o!"
Blay și-a pus corpul chiar între ei doi, trunchiul blocând calea
oricăror gloanțe. Între timp, Layla respira greu, iar Lyric și Rhamp
plângeau amândoi – la dracu, nu avea să uite niciodată sunetul
acelor strigăte.
Înfruntându-se cu Qhuinn, își întinse palmele și

vorbi încet. „Va trebui să mă împuști mai întâi”.
Nu s-a concentrat pe nimic altceva decât pe ochii albaștri și
verzi ai lui Qhuinn... de parcă ar fi putut să comunice telepatic cu
tipul și să-l calmeze.
— Dă-te din drum, se răsti Qhuinn. „Nu este treaba ta.”
Blay clipi la asta. Dar, având în vedere că se uita în josul

butoiului unui patruzeci, și-a închipuit că va lăsa deocamdată
asta ca insultă.
„Qhuinn, orice ar fi, ne vom ocupa de asta...”
Acea privire nepotrivită i se aruncă doar pentru o fracțiune
de secundă. „Oh, vom face? Vrei să spui că faptul că ea s-a
confruntat cu inamicul este doar ceva la noi
poate OxiClean afară sau ceva rahat? Grozav, hai să-l chemăm pe
Fritz cu asta. Idee al naibii-tastică.”
În timp ce tinerii continuau să plângă și mai mulți oameni
ieșiră pe scenă pe coridor, Blay clătină din cap. "Ce vrei sa spui?"
„Mi-a luat puiul cu ea când l-a tras...”
„Îmi pare rău, ce?”

„Ea a fost cu Xcor tot timpul. Ea nu a încetat să-l vadă. S-a
confruntat cu un inamic cunoscut al regelui nostru în timp ce era
însărcinată cu puiul meu. Deci da, este absolut în dreptul meu ca
tată să trag o armă asupra ei.”
Brusc, Blay a devenit conștient de un mârâit care se ridica în

spatele lui, iar sunetul oribil al acestuia i-a amintit de ceea ce
auzise despre femela din specia fiind mai mortală decât masculul.
Aruncându-și o privire peste umăr, se gândi... da, Layla era clar
pregătită să-și protejeze puii până la moarte în acest univers
paralel al naibii de care fuseseră cumva absorbiți.
Xcor? Se văzuse cu Xcor?

Doar că nu putea fi îndepărtat de amenințarea imediată.
— Tot ce îmi pasă este că lași pistolul jos, spuse Blay pe un

ton uniform. „Pune arma jos și spune-mi ce se întâmplă
pe. Altfel, dacă vrei să o împuști, glonțul va trebui să treacă prin

mine.
Qhuinn trase adânc aer în piept, de parcă ar fi trebuit să se
forțeze să nu țipe. „Te iubesc, dar asta nu este treaba ta, Blay. Dă-
te din drum și lasă-mă să mă ocup de asta.”
"Aștepta i un minut. Mereu ai spus că și eu sunt tatăl

acestor tineri...
„Nu când vine vorba de asta. Acum dă-i naiba din drum.”
Blay clipi o dată. De două ori. A treia oară. Amuzant, durerea

din piept l-a făcut să se întrebe dacă Qhuinn nu a apăsat pe
trăgaci și nu cumva ratase scurgerea.
Rămâi concentrat, își spuse el. „Nu, nu mă mut.”

"Pleacă de-aici!" Corpul lui Qhuinn a început să tremure.
„Doar dă-te naibii din calea mea!”
Acum sau niciodată, se gândi Blay în timp ce se aruncă
înainte și se îndrepta spre încheietura care controla pistolul. În
timp ce a lovit acel antebraț cu tot ce merita, arma s-a descărcat
în mod repetat, iar melci de plumb au zburat – dar cu o schimbare
puternică, a reușit să-l abordeze pe Qhuinn în lateral. Cei doi au
coborât cu greu la podea, iar el s-a luptat să-și domine partenerul,
impulsul său i-a îndepărtat pe cei doi de Layla.
iar tinerii în timp ce țineau pistolul îndreptat spre colțul îndepărtat

al camerei.
Blay a ajuns în frunte, dar știa că Qhuinn avea de gând să
rezolve asta rapid. Arma, trebuia să mențină controlul asupra...
Dintr-o
dată, era vremea arctică.
Temperatura din dormitor a scăzut sub zero atât de repede,
încât pereții, podeaua și tavanul scârțâiau în semn de protest,
respirația tuturor ieși în pufături, condensul care îngheța
geamurile de pe geamuri și oglinzi, orice piele expusă se răsucea.
Urmează un vuiet grozav.

Sunetul era atât de puternic încât era aproape inaudibil,
nimic altceva decât o durere care străpungea timpanul și ți-a făcut
capul să bată clopoțelul catedralei – și care, chiar mai mult decât
schimbările climatice, i-a oprit pe toți cei din apartament, în hol,
în sala. conac... poate în lume.
Corpul imens al lui Wrath a micșorat stangul ușii când a
intrat în dormitor, părul lui până la talie, învelișurile lui negre,
coapsele îmbrăcate în piele și partea superioară a corpului
bombată, genul de lucru care ar fi oprit un tren pe șine.
Colții lui erau complet coborâți și lungi ca ai unui tigru cu

dinți de sabie. Dar nu avea probleme să vorbească în jurul lor.
„Nu în nenorocita mea casă!” Era atât de tare încât tabloul

de lângă el a vibrat pe peretele de ipsos. „Asta nu se întâmplă în
casa mea! Shellanul meu și fiul meu sunt aici – sunt tineri sub
acest acoperiș. Sunt tineri în camera asta!
Peste drum, Layla se prăbuși pe podea, oasele ei absorbind

căderea cu un zgomot puternic. Totuși, îi ferea pe Lyric și Rhamp
de rău, legănându-i în poală, în timp ce își lăsa capul în jos și
începu să plângă.
Sub Blay, Qhuinn a încercat să-și elibereze drumul.
— Nu până nu eliberezi pistolul, spuse Blay.

Se auzi un zgomot de metal pe lemn când cei patruzeci au
fost eliberați și Blay îl împinse. Apoi Qhuinn s-a eliberat și a apărut
pe rahat. Arăta de parcă ar fi fost într-un tunel de vânt, cu părul
negru încurcat, cu ochii mari, pielea înroșită în unele locuri, alb
în altele.
— Toți cei de aici, se răsti Wrath, „cu excepția celor trei

părinți”.
Ei bine, cel puțin cineva îi recunoștea rolul, se gândi Blay cu
amărăciune.
Îndreptându-și ochii înapoi spre Qhuinn, se trezi privind prin
haos la un bărbat pe care credea că îl cunoaște aproape la fel de
bine ca și el însuși.
Momentan, insa? Blay se uita la un străin. Un nenorocit total

străin. Ochi în care Blay se uitase ore întregi, buzele pe care le
sărutase, un corp în care atinsese, mângâiase, pătrunsese și în
care pătrunsese... era ca și cum un fel de amnezie le-ar fi șters
toată uniunea, redând ceea ce fusese odată. o realitate intimă
într-o ipotetică atât de vagă, încât era inexistentă.
Vishous intră în cameră. „Verificați mai întâi armele.”
În timp ce buza superioară a lui Wrath se zvâcni, era clar că

nu aprecia întreruperea. Totuși, nu a existat nicio ceartă cu logica.
V a fost eficient în ceea ce privește bătaia jos, dezbrăcându-l

pe Qhuinn mai întâi de câteva cuțite și un alt pistol de mână –
apoi Blay s-a ridicat, și-a ridicat brațele și și-a desfășurat picioarele,
deși știa că nimeni nu era îngrijorat de degetul lui de pe trăgaci.
— Gata, anun ă V în timp ce îl strângea pe lângă Rege i

ie ea înapoi în hol.
— Spune-le să plece, se răsti Wrath.
"Recep ionat."
La porunca regală, mulțimea a dispărut din prag, dar nu au
mers departe, prezența lor stăruind în timp ce așteptau în mod
clar un replici sau două.
În orice caz, nu se putea închide ușa. Lucrul a fost rupt într-o sită.
Întorcându-se în direcția lui Qhuinn, Wrath a scos un blestem

și apoi a cerut: „Vrei să-mi spui de ce naiba ai descărcat o armă
de foc în casa mea?”
OPT
În timp ce Layla ridică privirea la cei trei bărbați, tremura atât de

tare încât era greu să-și țină partea de sus a corpului de pe podea.
Ce i-a dat puțina forță pe care o avea? Lyric și Rhamp erau în
poală, pliurile halatului ei învăluindu-i și protejându-i de frigul din
cameră, strigătele lor tăcute — deocamdată.
Concentrându-se asupra Regelui, a vrut să-și șteargă ochii,

dar nu și-a lăsat puiul nici măcar o secundă.
— A văzut Xcor, spuse Qhuinn, cu răsuflarea în nori albi. „La
spatele nostru. În tot acest timp, în timp ce era însărcinată. Vreau
să fie deposedată de drepturile ei de a-mi vedea puii și vreau să
iasă din casa asta. Fie că este pentru că a fost condamnată la
moarte sau pentru că a fost alungată... asta trebuie să decizi.”
Fața crudă și aristocratică a lui Wrath se îndreptă în direcția

Fratelui. „Îți mulțumesc că mi-ai ales rolul
în asta, nemernic. Și dacă vorbești despre alungare, acum dezbat

despre tine , nu despre ea.”
— Încercați să aflați că Beth a dormit
cu liderul Bandei Nenorociților în timp ce ea este...”
— Ai grijă, mârâi Wrath. „Mergi pe o linie de care ești pe cale să
cazi naibii. De fapt, ieși afară. Vreau să vorbesc cu Layla singură.”
„Nu-mi părăsesc puii.”

Regele îi aruncă o privire lui Blay. „Scoate-l de aici. Într-o reținere
de sufocare dacă trebuie...”
„Am drepturi!” strigă Qhuinn. "Eu am-"
Wrath se ridică înainte pe șolduri. „Ai doar ceea ce îți acord eu!
Sunt stăpânul tău, nenorocitul, așa că taci naiba, ieși din camera asta
și voi avea de-a face cu tine când voi fi bine și al naibii de pregătit.
Înțeleg că ești în capul tău. Aș putea chiar să-l respect dacă nu te-ai
continua să te comporți ca și cum ai conduce lumea. Dar acum, singura
mea grijă este tinerii tăi, pentru că în mod clar, ei nu sunt pe radarul
tău...
„Cum dracu poți să spui asta…”

„Pentru că tocmai ai întors un pistol asupra mahmen-ului lor!”
Lângă Qhuinn, Blay arăta de parcă ar fi văzut moartea de
aproape și personal, cu o expresie de groază și tristețe distilată,
mâinile tremurând în timp ce le împingea prin părul roșu din nou și
din nou.
„Eu sunt Regele, aceasta este casa mea. Scoate-l din

aici, Blay, acesta este un ordin.
Blay i-a spus lui Qhuinn ceva care nu a avut.
Și apoi Qhuinn a ieșit din dormitor, cu bătăi de rahat scârțâind pe
covorul cu gheață. În timp ce mergea, Blay a rămas cu el, ca un
bodyguard.
Cu excepția faptului că Blay era mai probabil să-i protejeze pe alții
de el.
Când era doar Wrath și ea, Layla a tras adânc aer în piept,
care o durea. — Permiteți-mi să-i pun pe puii în căsuța lor,
domnule?
"Da da. Fă tot ce ai nevoie.”
Picioarele ei aveau impresia că nu aveau oase în ele și, cu
furia ei dispărută, se temea că nu era suficient de puternică
pentru a sta în picioare și a-i ține pe amândoi tineri în strângere
de siguranță în același timp. A fost o luptă să hotărască pe care
să-l lase deoparte cu blândețe și, în cele din urmă, l-a așezat cu
grijă pe Rhamp pe covorul oriental. Ținând-o pe Lyric în ambele
brațe, se ridică în picioare și se îndreptă șchiopătând spre bazin.
După ce l-a așezat pe Lyric pe cuibul moale, s-a întors și l-a luat
pe Rhamp, care începuse să se bată cu absența surorii lui.
Întinzând pături în jurul lor pentru a le ține de cald, ea s-a pregătit
și l-a înfruntat pe Rege.
„Pot să stau?” ea a șoptit.
„Da, ești mai bine.”
„Este ceva înaintea picioarelor tale, Domnul meu. Dacă vrei să

intri mai departe înăuntru.”
El a ignorat eforturile ei de a-l ajuta în orbirea lui să navigheze
într-o cameră necunoscută. „Vrei să-mi spui ce naiba se întâmplă
aici?”
Qhuinn nu-și putea aminti un lucru al naibii.

În timp ce a intrat în camera de zi de la etaj, din partea
îndepărtată a conacului, a încercat să pună laolaltă seria de
evenimente, pentru că îi dădea altceva de făcut decât să țipe: Ultimul
său moment de limpede ca cristalul a fost când aproape că se
sparge. jos pe ușa vestibulului pentru a intra în casă. Totul de la
acea fracțiune de secundă încolo – până acum, când se plimba pe
canapelele de mătase și pe mesele laterale – era o tablă goală.
Și cu cât încerca să-și amintească mai greu, cu atât decalajul

acela în realitate devenea mai evaziv, de parcă urmărirea îi făcea
prada mai rapidă.
Pentru numele naibii, nu putea să gândească aici. El nu putea…
Vag, era conștient că Blay îl privea. Și apoi bărbatul vorbea.

Dar tot ce putea face Qhuinn era să continue, în jur și în jur,
îndemnul teritorial de a-și proteja tânărul, o directivă primordială
care îi cerea toată concentrarea.
Ce dracu avea să facă Wrath? Cu siguranță, Regele nu avea de

gând să o lase pe Layla...
De nicăieri, Blay stătea în fața lui,

bărbatul cu fa a de piatră i cu spatele în epenit. „Nu pot face asta.”
"Fă ce?"
„Fii în aceeași cameră cu tine chiar și pentru un minut în
plus.”
Qhuinn clipi. "Atunci pleaca. Sunt dezarmat, îți amintești?
Și sunt cincizeci de milioane de lire sterline de frați care se
plimbă în jurul ăla nenorocit de dormitor.
Altfel, da, ar fi tot acolo. Cu copiii lui.
— Ai înțeles, mormăi Blay. „Mă duc acasă să-mi verific

mahmen”.
În timp ce silabele au lovit aerul încordat dintre ei, a durat
un minut până când salata de creier a lui Qhuinn le-a descifrat.
Acasă …? Mahmen ...—o, corect. Glezna ei.
"Bine. Da.”
Blay a rămas acolo unde era. Și apoi, cu voce scăzută, a
spus: „Macar îți pasă dacă mă întorc înainte de zori?”
Când s-a auzit o pauză, bărbatul a coborât, clătinând din cap
în timp ce se îndrepta spre ieșire.
Qhuinn a notat plecarea – și o parte din el știa că ar trebui să
strige, să se reconecteze... să oprească plecarea. Dar o parte și
mai mare din el se afla din nou în acel dormitor, încercând să
scoată fire de amintire din punctul orb încins alb care îl preluase.
Isuse... chiar și-a descărcat arma în conac? Cu puii lui în cameră

— „Qhuinn”.
Se concentră din nou în cameră. Blay era în pragul ușii, cu

ochii îngustați, fălcile întinse.
Bărbatul și-a dres glasul. „Doar ca tu și cu mine să fim clari, nu
voi putea niciodată să-mi scot din cap ceea ce tocmai ai spus. Și
același lucru este valabil și pentru a te vedea cu acea armă în mână.”
— Asta face unul dintre noi, mormăi Qhuinn.

"Scuzați-mă?"
„Nu-mi amintesc nimic din asta.”
„Este o nenorocire de polițist.” Blay bătu cu un deget în direcția
lui Qhuinn. „Nu poți șterge o astfel de scenă pretinzând că faci un
gol.”
„Nu am de gând să mă cert cu tine despre asta.”
„Atunci nu avem prea multe de spus unul altuia.”
Când Blay doar se uită la el, Qhuinn clătină din cap. „Uite, fără
lipsă de respect, dar viețile copiilor mei sunt singurul lucru la care
mă gândesc acum. Layla nu este cine credeam eu că este și ea...
„FYI, tocmai mi-ai spus că nu sunt părinte.” Vocea lui Blay era
stânjenită, de parcă ar fi încercat să nu sufere de ea. „M-ai privit în
ochi și mi-ai spus că acei copii și mama lor nu sunt treaba mea.”
Un ecou îndepărtat, adânc în adâncimea conștiinței lui

Qhuinn, s-a ridicat prin furia încă fierbinte. Dar era o cravată
de care nu se putea ține. Tot ce voia să facă era să se întoarcă
în acel dormitor și să-și ia fiul și fiica și să plece. Nu-i păsa
unde era
a mers-
Blay înjură. „Nu mă aștepta. Nu mă întorc.”
Și apoi Qhuinn a rămas singur.

Fantastic. Acum relația lui era și ea în rahat.
Aplecat într-o parte, Qhuinn privi afară prin ușa deschisă,

dar era mai degrabă să încerce să aprecieze dacă mai erau
frați în sala statuilor. Da, luptătorii se făceau în jur, dar haide,
ca și cum ar pleca oricare dintre ei? Chiar și cu Wrath care îi
ordonă să plece?
Probabil că ar dormi în afara patului ăla nenorocit

cameră, protejând o femeie care nu o merita...
Următorul lucru pe care l-a știut Qhuinn, era o lampă în
mână și ținea vaza orientală transformată ca și cum ar fi fost
un ulcior MLB. Și huh, du-te - aparent, se hotărâse să se
arunce în sine: stătea în fața uneia dintre oglinzile antice, cu
reflexia distorsionată în vechea sticlă.
Arăta ca un monstru, ca o versiune a lui însuși care fusese

cârnată prin roțile unei iape de noapte, cu fața ca un pumn
strâns, trăsăturile comprimate până când abia le putea
recunoaște. Privindu-se la sine, știa fără îndoială că, dacă ar
trimite această lampă în zbor, ar arunca toată camera la gunoi,
smulgând tablourile de pe pereți, spargând ferestrele, luând
buștenii aprinși în șemineu și aruncându-i pe canapele pentru a
face. flăcări adecvate.
Și nu s-ar opri aici.

Nici nu s-ar fi oprit până când cineva l-a făcut
cu lungimi de lanțuri sau poate un glonț sau două.
În mod ciudat, ochii lui s-au îndreptat spre snurul care se
legăna desprins de la soclul lămpii, coada maroie ca cea a unui
câine nervos care cerși iertare și milă pentru ceva ce nu avea nicio
idee că făcuse.
Întregul corp al lui Qhuinn tremura în timp ce a pus pe
podea vaza cu umbra ei de mătase.
Tocmai când se îndrepta, a zărit o fereastră și, înainte de a
se putea gândi de două ori, s-a dus, a deschis-o și a închis ochii.
Dar nu se putea dematerializa. Nu avea în minte unde să

meargă, el... Nu,
stai... avea o destinație. El absolut
dracului avea o destinație.
Dintr-o dată, a devenit calm și concentrat și, în timp ce a ieșit

în fantomă și a plecat de la conac, și-a dorit să fi putut juca
lucrurile mai cool. Dacă ar fi făcut-o, poate că restituirea lui ar fi
fost mai evidentă mai devreme.
Pe măsură ce s-a re-format, mirosul de veșnic verzi era dens
în aerul de iarnă, iar vântul a arat printre crengile de pin, făcând
copacii să țipe. Peștera pentru care venise avea o intrare ascunsă
de bolovani, dar dacă știai ce cauți, nu aveai nicio problemă să-i
găsești gura. Înăuntru, făcu pași repezi către marile porți ale
Mormântului și, în timp ce declanșa despărțitorul de granit să se
miște la o parte, era perfect liniștit în timp ce stătea lângă barele
de fier, cu zâmbetul ușor pe față ca văruirea unui gard putrezit.
„Sunt aici pentru a ușura”, strigă el în timp ce zdrăngăni

metalul străvechi. „La fel ca Alka-nenorocitul de Seltzer. Tums.
Pepcid. Primești înțelegerea.”
Se ruga ca, pentru o dată, vestea să nu circule repede în
Frăție. Că fratele de serviciu poate nu-și verificase telefonul, sau
poate că toți cei din casă erau încă atât de bătuți în cap cu privire
la drama, încât nu s-au gândit să trimită mesaje persoanei care
era de serviciu aici... Phury a coborât sala de rafturi luminată de
torțe, zgomotul
bătăilor lui de rahat de pe podeaua de piatră răsunând
printre toate borcanele mai mici .
„Oh, hei”, a spus fratele. „Ce mai facem?”

În lumina portocalie pâlpâitoare, nu exista nicio suspiciune,
nicio alarmă pe acea față, nici ochi mijiți. Nicio mână care caută
un telefon mobil pentru a apela pentru rezervă. Nicio tensiune ca
acel corp războinic nu era pregătit să-și apere poziția, chiar și cu
porțile la locul lor.
„Suntem fantastici”, a răspuns Qhuinn în timp ce încerca să
nu se concentreze pe cât de mult îi ia tipului să se plimbe dracu
la el. „În afară de faptul că acoperă Lassiter pentru azi.”
Phury se opri la poartă și își puse mâinile pe șolduri. Ceea

ce l-a făcut pe Qhuinn să țipe.
— Lasă-mă să ghicesc, spuse celălalt frate. „ Maratonul
Fetelor de Aur”.
"Mai rau. O retrospectivă despre Maude. Se pare că Bea
Arthur este fierbinte. Deci mă lași să intru?”
Primale a început cu cheia de cupru. — Apropo, este treaz.
Inima lui Qhuinn a început să bată cu putere. „Xcor?”

De parcă ar vorbi despre altcineva?
„Nu foarte comunicativ, dar este conștient. Niciun
interogatoriu, încă. V a trebuit să-l dezlipească pe Tohr și apoi
Butch a plecat când am ajuns aici. Phury deschise calea înăuntru
și se dădu deoparte. „Și știi politica. Trebuie să fim prezenți doi
pentru a lucra la el — și nu pot rămâne. Trebuie să mă întâlnesc
cu Cormia sus la Tabăra Mare. Do
ai numărul doi sau așteptăm căderea nopții pentru a începe distracția

și jocurile?”
Ironic, într-adevăr. Toată lumea fusese îngrijorată că Tohr
devenise necinstiți și își scoase kilogramul de carne prea devreme.
Dar nu asta avea să fie problema, nu-i așa.

Qhuinn eliberă aer și se asigura că nu se repezi înăuntru. „Blay
urma să vină cu mine, dar trebuie să meargă să-și vadă mahmen”.
În timp ce făceau schimb de locuri, Phury îi dădu cheia, pe care

aproape o pusese în buzunar. „Oh, îmi pare rău, vei avea nevoie de
asta. Da, am auzit de toamnă. Cum e glezna ei?”
Qhuinn a fost atât de distras de ceea ce îi pusese în mână, încât

a pierdut urma conversației. Ce naiba fuseseră... „Mai bine”, se auzi
Qhuinn spunând în timp
ce închidea lucrurile și punea capul cheii înapoi în fanta
încuietorului.
„Oricum, urma să aranjeze acoperirea.”
„Aș rămâne dacă aș putea.”
Qhuinn a privit de la distanță în timp ce învârtea mânerul
împodobit spre stânga, aruncând paharele astfel încât roțile de viteză
ale broaștei să se întâlnească și să se apuce de
strângere... „Qhuinn?
S-a scuturat și a făcut un spectacol de afectare a unei expresii
plăcute – ceva ce erau trăsăturile lui
în general, nu este familiarizat, indiferent de criza în care se afla

în prezent.
„Da?”
"Te simți bine? Nu arăți bine.”
Făcându-și mâna prin păr și ridicându-și pielea în sus, și-a
dat umărul – și a vrut să înalțe partea corpului în timp ce aceasta
scoase o crăpătură obligă!
„Ca să fiu sincer, această manșetă rotativă mă omoară.” A

întins mâna și a masat lucrurile pentru spectacol. „Doc Jane crede
că ar putea fi nevoită să o opereze pentru a curăța priza. Dar nu
vă faceți griji, este cronică de grad scăzut, nu acută și nu iau
niciun medicament. Dacă se întâmplă ceva cu bucata de carne de
acolo, făcu un semn în spatele lui, „Ma descurc la rahat”.
Phury înjură. "Am fost acolo. Și nu sunt îngrijorat pentru

tine. Știu că te vei ocupa de afaceri. Vrei să trec pe lângă conac și
să văd dacă Z poate să vină?
„Nu, Blay va găsi pe cineva. Dar multumesc."

Pentru dragostea a tot ce era nesfânt, ar putea să nu mai
vorbească. În orice moment, telefonul fratelui avea să se sune cu
un mesaj sau un apel pentru a-l informa că în niciun caz Qhuinn
nu trebuia să fie la trei sute de metri de prizonierul lor...
"Pa." Phury se întoarse și ridică o mână. „Mult

noroc cu el.”
„Va avea al naibii de nevoie”, îi șopti Qhuinn către
spatele fratelui care se retrăgea.
NOUĂ
În orbirea lui, Wrath era atât mai izolat de,

și mai conectat la lume decât cei care au fost văzuți: izolat,
pentru că lipsa de indicii vizuale din mediul său însemna că
plutește pentru totdeauna într-o galaxie a întunericului și mai
conectat pentru că celelalte facultăți ale lui au fost amplificate
în noaptea lui perpetuă, interioară. cer, stele din alte informații
după care s-a orientat.
Așa că, în timp ce el s-a confruntat cu Layla, iar ea i-a spus

toată povestea, el a prins și a urmărit toate nuanțele ei, de la
variațiile parfumului și tonului vocii ei, la fiecare mișcare mică
pe care a făcut-o, la schimbarea presiunii atmosferice. între
ele, pe măsură ce starea ei de spirit alterna între furie și
tristețe, regret și vinovăție.
„Așa că Xcor a găsit compusul”, a concluzionat Wrath,
„prin urmărirea sângelui tău. Așa a făcut-o?”
Se auzi un scârțâit ușor în timp ce patul se adapta la o
schimbare a greutății ei.
— Da, spuse ea încet. „L-am hrănit.”

„Da, prima noapte. Când Throe te-a păcălit să vii pe acel
câmp. Sau s-a întâmplat din nou după aceea.”
„S-a întâmplat din nou.”

— Sângele tău era în el, repetă Wrath. „Și a urmat semnalul
aici.”
„Mi-a promis că, dacă voi continua să-l văd, nu va ataca
complexul. Mi-am spus că ne protejez pe toți, dar adevărul este...
Aveam nevoie să-l văd.
Am vrut să-l văd. A fost îngrozitor să fiu prins între inima mea și
familia mea. A fost... îngrozitor.”
La naiba, se gândi Wrath. Nu avea să existe o ieșire ușoară
din asta.
„Ai comis o trădare.”
"Am facut."
Wrath a muncit din greu pentru a inversa multe dintre

Legile Vechi, restrictive și punitive, abolind lucruri precum sclavia
de sânge și sclavia prin contract și stabilirea unui proces de bază
pentru infracțiunile dintre civili. Dar singurul lucru la care aderase
era că trădarea coroanei era încă pedepsită cu moartea.
„Te rog”, a șoptit ea, „nu mă îndepărta de puiul meu. Nu mă

trimite la Fade.”
Ea a fost cu greu un dușman al statului. Dar ea comisese o

crimă foarte gravă – și Dumnezeu îi bătea capul.
„De ce trebuia să vezi Xcor?” el a intrebat.

„M-am îndrăgostit de el.” Vocea Alesului era plană și lipsită
de viață. „Nu aveam control asupra ei. A fost mereu atât de blând
cu mine. Atat de amabil. Nu mi-a făcut niciodată un avans – și când
i-am făcut-o, m-a alungat, deși era evident că el... nu era indiferent.
Părea că vrea să fie lângă mine.”
— Ești sigur că nu a mințit.

"Despre ce?"
„Știind unde am stat.”
„Nu, nu era. L-am văzut pe proprietate. L-am cunoscut... pe
proprietate.” Acum vorbea mai repede, o implorare fierbinte ii
intra in voce. „Deci are onoare – ar fi putut să atace, dar a ales să
nu facă. S-a ținut de cuvânt, chiar și după ce mi-a spus să plec și să
nu-l mai văd niciodată.”
Wrath se încruntă. — Vrei să spui că a încheiat-o între voi doi?
"El a facut. M-a dat afară și a părăsit cabana la care ne-am

întâlnit.”
„A existat vreun motiv pentru care ar fi făcut asta?”
A urmat o pauză lungă. „L-am confruntat cu privire la

sentimentele lui pentru mine. Știam că le are și... dar într-adevăr,
atunci m-a dat afară.”
„De cât timp a fost asta?”
„A fost chiar înainte de a fi capturat. Și știu de ce a încheiat totul.
Nu a vrut să fie vulnerabil cu mine.”
Wrath se încruntă și își încrucișă brațele peste piept.

— Hai, Layla, nu fi naivă. Nici măcar o dată nu te-ai gândit că a fost
mai degrabă cazul în care el a mobilizat în sfârșit suficiente trupe și
informații pentru a organiza o ofensivă aici?
"Îmi pare rău? Eu nu urmez.”

„Xcor a lucrat activ cu Glymera pentru a-mi forma loialitate.
Înainte și după ce mi-a băgat un glonț în gât.” În timp ce ea gâfâia, el
s-ar fi oprit de obicei. Dar realitatea a fost ignorată pe riscul cuiva.
„Dacă ai de gând să jefuiești o fortificație ca aceasta, vei avea nevoie
de luni și luni de supraveghere și planificare. Veți avea nevoie de o
armată bine echipată.
Trebuie să aduni provizii și echipamente. Și îmi spui că nu te-ai gândit,

nici măcar pentru o clipă, că el continua să te folosească doar pentru
a câștiga timp? Și poate că te-a supărat pentru că în sfârșit era gata?
Vocea ei deveni stridentă. „După ce mi-a spus să plec, am fost

confuz și supărat, dar m-am gândit la asta. eu
știu ce simte pentru mine este real. L-am privit în ochii lui. Am
văzut emoția.”
„Nu fi romantic, bine? Nu în chestiuni de război.
Nenorocitul ăla este un ucigaș rece și te-a folosit.
Ești ca toți ceilalți pentru el. Ești un instrument pentru a-i obține
ceea ce își dorește. Scoate-ți ochilele, femeie, și fii adevărată.”
Urmă o tăcere lungă și practic o auzea gândindu-se greu.
Și apoi ea a spus cu voce joasă: „La toate astea deoparte...

ce ai de gând să faci cu mine?”
În timp ce Xcor asculta vocile de departe pe coridor, și-a testat din

nou limitele, deși știa că nimic nu se schimbase și era blocat unde
era, țintuit de masă. Și apoi a prins mirosul unui mascul nou, a
auzit niște pași grei apropiindu-se, a simțit o agresiune de-a
dreptul furioasă.
Sosise vremea. Socoteala era aici și nu avea de gând să

trăiască prin asta.
Flexându-și brațele și picioarele încă o dată, și-a găsit puterea
într-un reflux. Dar era ceea ce era. Poate că asta însemna că va
muri mai repede și asta a fost un beneficiu măsurabil.
Fața care a intrat în raza lui de vedere era una bine

cunoscută, privirea nepotrivită albastră și verde, dură
caracteristici și elemente de identificare a părului negru care l-au făcut pe Xcor să

zâmbească puțin.
— Mă găsești amuzant? întrebă Qhuinn cu o voce plată ca o

lamă de cuțit. „Aș crede că ți-ai saluta ucigașul cu altceva decât cu un
rânjet.”
— Ironie, spuse Xcor cu asprime.
„Destin, nenorocitule”.
Qhuinn s-a dus după banda de oțel de la glezna stângă a lui
Xcor, tragerea și tragerea făcându-l pe Xcor să se încruntă – și, când
presiunea a fost eliberată, se strădui să ridice capul. Fratele a
continuat să-l scoată pe cel din dreapta... și apoi a continuat sus, până
la încheieturi.
„Ce... fac...” Sub nicio construcție nu putea înțelege de ce avea
să fie eliberat. "De ce …"
Qhuinn s-a ocolit capul și a deblocat ultimele legături. „Pentru
că vreau ca aceasta să fie o luptă corectă. Stai naibii.”
Xcor a început să se miște încet, îndoindu-și brațele și apoi

ridicându-și genunchii. După ce a stat pe spate oricât de mult timp,
toți mușchii lui s-au atrofiat și a existat o rigiditate esențială a
articulațiilor care l-a făcut să se gândească la ramurile copacilor care
se rupeau. Dar a fost uimitor cum să fii pe punctul de a fi atacat te-a
făcut să treci prin durere și bariere funcționale.
„Nu-i așa” – mormăi el în timp ce se ridica pe coate, cu

vertebrele trosnindu-și de-a lungul drumului coloanei vertebrale
– „chiar o să mă întrebe…”
Qhuinn se așeză într-o poziție de luptă la vreo cinci metri
distanță, cu pumnii ridicati, cu greutatea pe picioare. „Te întreb
ce?”
„Unde sunt soldații mei?”
De când conștiința lui fusese observată de răpitorii săi, toate
firele care trecuseră între corpul lui și mașinile care îl ținuseră în
viață fuseseră îndepărtate, cu excepția IV-ului din braț. Din
instinct, l-a smuls și a lăsat gaura să sângereze.
„Nu este vorba despre trupa ta de nenorociți.”

Cu asta, bărbatul s-a aruncat asupra lui, conducând cu un
cârlig drept, atât de precis și de violent, încât a fost ca și cum ar fi
fost lovit de o mașină în partea laterală a feței. Fără energie,
puțină coordonare și un corp gol care nu răspundea la comenzi
mai complicate decât cele de respirație și clipire, Xcor a răsturnat
de pe masă. În aer, a întins mâna la orice putea să apuce pentru
a-și opri căderea – și a prins marginea targăului, trăgând-o în jos
deasupra lui.
Qhuinn s-a dus după scut, l-a ridicat și a aruncat chestia

peste umăr, de parcă ar fi cântărit nimic mai mult decât o pernă
– și zbuciumul, când a lovit rafturile și
borcane sparte, era zgomotos ca o bombă care exploda pe

coridorul luminat cu torțe.
„Nenorocitule!” strigă Qhuinn. „Nenorocitule naibii!”
Xcor s-a simțit târât în picioare de păr, iar picioarele lui nu

au avut șansa să-l cedeze – corpul lui a mers pe drumul mesei,
zburând prin aer, lovind o secțiune proaspătă de rafturi, borcanele
oferind la fel de multă pernă. ca pietriș.
În timp ce a aterizat într-o grămadă, podeaua de stâncă i-a

crăpat pelvisul ca sticla, sau cel puțin a simțit așa, și s-a răsturnat
pe spate în speranța de a-și oferi o protecție defensivă cu mâinile.
Qhuinn sări peste el, cu câte o cizmă de fiecare parte a

trunchiului. Aplecându-se, fratele a strigat: „Ea era cu puii mei!
Iisuse Hristoase, ai fi putut să-i omori!”
Xcor închise ochii împotriva unei imagini ascuțite a Laylei cu

corpul ei în schimbare, rezultatul creșterii în ea a urmașilor unui
alt mascul – urmașul acestui mascul. Și apoi imagini mai rele i-au
apărut în minte... aceea a cărnii ei descoperite la atingerea altui
bărbat, miezul ei prețios pătruns de altcineva decât el, o
împerechere între ea și altcineva.
De nicăieri, un val de putere i-a însuflețit corpul,

benzina inundând ceea ce fusese un motor uscat.
Fără să se gândească conștient, și-a fulgerat colții,
caninii coborând singuri, parfumul său de legătură
aprinzându-se împotriva unei ținte pe care urma să o
omoare cu mâinile goale.
Nările lui Qhuinn s-au fulgerat și a înghețat ca și cum ar fi uimit.
„Glumești al naibii de mine... te-ai legat de ea?”
Fratele a început să râdă, dându-și capul pe spate, dar apoi
brusc, a tăiat lejeritatea și a rânjit. „Ei bine, am servit-o în
nevoie. Gândește-te la asta, nenorocitule. Eu am fost cel
care a luat-o și i-a atenuat durerea în felul în care doar un
bărbat...
Marea parte sălbatică a oricărui vampir masculin a
preluat controlul pe Xcor, smulgând pătura claustrofobă
a slăbiciunii, expunând războinicul în sângele lui, ucigașul în
măduvă.
Xcor a răsărit și l-a lovit pe Frate cu tot ce avea, l-a

atacat pe Qhuinn și i-a trimis pe amândoi pe peretele opus
de rafturi, pozițiile lor schimbându-se una cu alta în timp
ce Qhuinn a împins înapoi și au fost aruncate pumni. Xcor
era de departe mai neglijent și mai ușor de stăpânit, dar
avea legătura de partea lui, nevoia masculină de a proteja
și apăra, gelozia lui înnăscută, posesivitatea lui copleșitoare
oferind
el cu o voin ă vitală de a ataca până i-a subjugat concurentul.
În timp ce se înghesuiau, picioarele i s-au mestecat pe

ceramica spartă și a sângerat din nas, iar unul dintre picioarele i-
a fost târât ca o greutate moartă, dar l-a bătut în cuie pe Qhuinn
cu un cap și apoi și-a aruncat toată puterea să-și împingă
adversarul. oprit. În timp ce Qhuinn se îndrepta înapoi în direcția
echipamentului medical, brațele rotind pentru o stabilitate care
nu a putut fi găsită, Xcor a sărit înainte, intenționând să aterizeze
asupra Fratelui și să-l bată fără sens.
Dar, la fel ca luptătorul antrenat, bărbatul Qhuinn a

îmbătrânit să se răsucească în timp ce era în cădere liberă și,
cumva, s-a îndreptat la timp pentru a-și planta ghetele și a ridica
unul dintre monitoare. Pingând greutatea grea într-un cerc, o
aruncă peste Xcor, ca un bolovan.
Nu a avut timp să scape, nu cu o coordonare la fel de slabă
ca a lui Xcor, iar impactul l-a costat respirația și echilibrul, aerul i-
a ieșit forțat din plămâni când dispozitivul medical l-a lovit în
lateral. Totuși, după o simplă bătaie de recuperare, s-a aruncat
într-o rolă defensivă – pentru că Qhuinn luase un alt echipament,
acesta și mai mare.
Qhuinn a ridicat ventilatorul sus, iar Xcor știa că a oferit o

țintă prea mare și lentă pentru ca fratele să o rateze.
Așa că s-a repezit la bărbat în loc să se îndepărteze de el.

Și în ultima secundă, Xcor a căzut, și-a lovit palmele în podeaua
de piatră și și-a mobilizat fiecare mușchi pe care a avut pentru a-
și trimite partea inferioară a corpului într-o plimbare legănată,
picioarele goale învârtindu-se în jur -
Pentru a lovi picioarele lui Qhuinn imediat de sub el. .
Când fratele a căzut, ventilatorul i-a alunecat din strângere
și a coborât deasupra lui, blestemul și mormăitul sugerând
contactul fuseseră făcute într-un loc vulnerabil.
Într-adevăr, el s-a ghemuit în sine de parcă i-ar fi fost
compromis.
Fracțiune de secundă. Xcor a avut o fracțiune de secundă
pentru a trece prin răspunsul său de sex masculin și pentru a
analiza lupta cu logică. Din fericire, nu a fost nevoie de multă
atenție. Chiar și cu legătura în vene, avea să piardă asta.
Și când te confrunți cu un adversar care te-a depășit, dacă

cineva a vrut să supraviețuiască, te-ai retras și la iad cu ego-ul.
Sângerătorul îl învățase asta. Calea grea.

Cu Qhuinn strângându-se în patru picioare și strângându-se
de o parte, Xcor a pornit pe picioarele lui zdrobite, împiedicându-
se și căzând peste targa ruinată și trecând prin câmpul de resturi
de borcane mai mici sparte și prin inimile groaznice și putrezitoare
conținute în el . Nu putea alerga; pasul lui era mai degrabă cel al
unui bețiv, făcându-l pe toți
în jur, lumea învârtindu-se, deși era destul de sigur că torțele și rafturile

erau statice.
Cât de repede putea să meargă. Și apoi și mai repede.
A mers la fel de repede ca orice bărbat care fusese
mobilizat de inamicul său timp de săptămâni și săptămâni putea.
Ceea ce însemna că era aproape plecat la o plimbare.
Qhuinn, totuși, fusese rănit grav. O privire rapidă peste umăr l-a arătat
pe Frate vărsând sânge.
Xcor a continuat să meargă, un scurt optimism l-a stimulat să se
îndrepte. Cu excepția cazului în care s-a confruntat cu o problemă care
era de o asemenea amploare, încât ineficiența lui a impulsului înainte a
fost pusă în discuție.
În lumina torțelor pâlpâitoare, văzu în față porți grele, care erau
făcute din bare solide de fier înfipte în stânca peșterii – și aveau o plasă
de oțel fixată pe ele, care era atât de fină încât dematerializarea avea să
fie imposibilă.
Xcor gâfâia, sângera, transpira și tremura când se apropia și testa

cu brațele sale jalnice rezistența barierei. Solide ca pereții peșterii. Nu
este o surpriză.
Privindu-se în spate, l-a văzut pe Qhuinn ridicându-se, clătinând din

cap ca și cum ar fi vrut să-l limpezească și găsind o concentrare bruscă.
Așa cum face un prădător cu prada sa.
Faptul că din bărbia bărbatului curgea sânge și îi

acoperea pieptul părea un prevestitor al destinului.
Din păcate, nu avea de gând să supraviețuiască asta.

ZECE
În timp ce Layla aștepta ca Wrath să vorbească despre pedeapsa ei,

nu putea înghiți de frică și rușine și regret. Apoi, din nou,
gura ei era atât de uscată, încât nu avea ce să-i ducă pe gât.
Incapabilă să stea nemișcată, dar incapabilă să se ridice

din pat, ea și-a îndepărtat privirea de la silueta aspră a
regelui ei – doar pentru a vedea găurile de glonț din tencuiala
sus, în colțul îndepărtat. Greața i se ridica din intestine, un
val ticălos și arzător. Odată cu furia epuizată, nu și-a putut
înțelege furia anterioară, dar nu avea nicio îndoială despre
unde se aflase din punct de vedere emoțional. Unde fusese
Qhuinn.
Dragă Virgin Scribe, avea să vomite.
„Nu am de gând să te ucidă”, a anunțat Wrath.
Layla expiră în timp ce se lăsa. „Oh, mulțumesc, Domnul

meu...”
„Dar nu poți sta aici.”
Se îndreptă când inima începu să-i bată cu putere. — Și cum

rămâne cu tinerii?
„Vom stabili un fel de vizitare sau...”
Îndreptându-se în picioare, și-a dus mâinile la gât sigură de
parcă ar fi fost de fapt sugrumată. „Nu mă poți despărți de ei!”
Fața regelui, atât de aristocratică, atât de poruncitoare, a

oferit compasiune, dar nici un sfert. „Nu mai poți sta aici. Xcor nu
va trece prin ceea ce îi vom face noi, dar Throe s-a hrănit cu tine
și, deși a trecut ceva timp, pur și simplu nu este în siguranță. Am
presupus că mhis a fost suficient de puternic pentru a ne izola,
dar în mod clar aceasta este o logică greșită și un risc de securitate
la scară catastrofală.
Layla s-a împiedicat și a căzut în genunchi la picioarele lui

Wrath, împreunându-și mâinile în rugăciune. „Îți jur că nu am
vrut niciodată să se întâmple așa ceva. Te rog, te rog, nu-mi lua
puii de lângă mine.
Orice altceva, voi respecta, jur!”
Afară, pe hol, știa că Frații s-au închis din nou și o ascultau
la o distanță discretă și nu-i păsa că o vedeau căzând.
Wrath a făcut-o, totuși. A aruncat o privire peste umăr.

„Dă-te înapoi – suntem bine aici”, a lătrat el.
Nu, nu suntem, gândi ea. Nu suntem deloc buni aici.
Se auzi o scurtă zarvă, apoi nu mai era nimeni pe coridor pe

care ea să-l poată vedea – și Wrath se concentră din nou asupra
ei, inspirația lui profundă înflorindu-i nările. „Îți pot mirosi
emoțiile. Știu că nu minți în ceea ce spui și în ceea ce crezi. Dar
există momente în care intenția este irelevantă și acesta este unul
dintre ele. Trebuie să pleci acum...”
„Tânărul
meu!” „—sau te voi îndepărta.”
În timp ce lacrimile cădeau, ea a vrut să se plângă, dar nu
avea ce contrazice. Avea dreptate. Xcor o găsise și o urmase acasă
și cine ar fi putut să spună că Throe nu putea face la fel? Chiar
dacă îl hrănise o singură dată pe acel mascul, cu sângele ei atât
de pur, efectele de urmărire ar putea dura ani, decenii, poate
mai mult. De ce nu se gândise la asta? De ce nu au făcut-o?
„Îmi stingi drepturile parentale?” spuse ea răgu ită.
Oroarea de a-și pierde puiul era atât de copleșitoare, încât

abia își putea exprima teama în cuvinte. În toate cele mai rele
coșmaruri ale ei, nu crezuse niciodată că se va reduce la asta. Nu
se gândise niciodată că ramificațiile vor fi atât de devastatoare.
Dar, din nou, atunci când cineva intra într-o coliziune

frontală, nu se putea cataloga cu exactitate totală amploarea
rănilor viitoare – mai ales dacă
erai în mijlocul unor manevre evazive pentru a încerca să previi

accidentul în sine.
Soarta o plasase aici.
Au avut și propriile ei alegeri.
Nu s-a negociat nici cu niciunul.
— Nu, spuse Wrath brusc. „Nu te voi tăia.
Qhuinn o va ura, dar asta nu este problema mea.”
Layla închise ochii, lacrimile i se strângeau și
încurcându-se în genele ei. „Milostivirea ta nu cunoaște limite.”
"Rahat. Și acum trebuie să pleci. Am câteva proprietăți care
sunt sigure și voi aranja transportul. Începeți să împachetați.”
„Dar cine va rămâne cu ei?” Se întoarse spre căsuțe. „Tânărul

meu... o, dragă cărturare Fecioară...”
„Qhuinn va. Și apoi vom face aranjamente pentru ca tu să le

vezi.” Regele și-a dres glasul. „Așa este... cum trebuie să fie.
Trebuie să mă gândesc la ceilalți tineri de aici – la naiba, chiar
acum, mă întreb dacă nu trebuie să evacuez fiecare persoană din
această casă. Iisuse, de ce nu au atacat deja, nu știu.”
Deoarece ea își imagina că nu dorm lângă Lyric și Rhamp,

nu îi hrănește pe tot parcursul zilei, nu este cea care îi schimbă, îi
liniștește și îi scaldă, nu putea respira. „Dar numai eu știu de ce
au nevoie și eu...”
„Spune-ți la revedere și apoi Fritz va...”

„Ce naiba s-a întâmplat aici?”
În timp ce Wrath se întoarse înapoi, Layla a adulmecat și și-
a ridicat privirea. Primale stătea în pragul ușii sparte, cu
sprâncenele lui Phury coborâte peste ochii lui galbeni, corpul
strâns cu arme și mirosea a în aer liber.
— Ești bine, Layla? întrebă el cu îngrijorare când intră și păși

în jurul lui Wrath. „Dragă cărturar Virgin, ce... sunt acele găuri de
gloanțe? Cine naiba a încărcat o armă aici! Copiii sunt bine?”
„Qhuinn a fost cel cu degetul fericit.” Wrath își încrucișă

brațele peste piept și clătină din cap. „Tinerii sunt bine, dar
trebuie să plece. Poate o poți ajuta să o scoți de aici?”
Phury se smuci spre liderul său, cu părul multicolor

legănându-i pe umerii largi. "Ce vrei sa spui?"
Regele a fost eficient cu povestea despre ea și Xcor — și nu

a folosit cuvintele trădare, trădare sau pedepsit cu moartea, dar
nu trebuia. Toate acestea și multe altele au fost implicate cu
ușurință – deși Wrath nu a trecut prin toată povestea.
Phury l-a întrerupt înainte de sfârșit. „Deci de aceea a venit!”
„Xcor o folosea, da...”

"Nu! Qhuinn! La dracu!" Phury și-a dus degetele la gură și a

fluierat atât de tare, încât Layla a trebuit să-și acopere urechile.
Apoi a început să vorbească repede. „Qhuinn tocmai a venit la
sanctum sanctorum! Mi-a spus că îi ia locul lui Lassiter pentru
ziua respectivă și, la naiba, a spus că așteaptă o rezervă. Nu arăta
bine, așa că m-am gândit că în drum spre Marea Tabără, voi trece
pe aici și mă voi asigura că oricine ar fi putut să-l acopere Blay va
merge acolo imediat...
"Nu!" strigă Layla. „Nu poate fi singur cu...”

— O să-l omoare pe Xcor, se răsti Wrath. "La naiba-"
Zsadist, fratele geamăn identic al lui Phury, a alunecat în

prag în procesul de a trage un toc de piept.
"Ce?"
Mânia blestemata. „O să-l omoare. Voi doi, mergeți acum! O
să-l primesc pe Visous!”
În timp ce Frații și Regele au ieșit în grabă, Layla a intrat în
hol în urma lor. Chiar dacă nu putea face nimic – nimic ce ar
trebui să facă – era învăluită în coșmar.
Așa cum erau toți.
La marea poartă a peșterii, Xcor întoarse spatele la apropierea

șchiopătătoare și sângerândă a lui Qhuinn și smuci de gratii,
punându-și tot instinctul de supraviețuire în tragere. Fără efect.
— O să te omor, spuse Qhuinn cu asprime. „Cu mâinile mele

goale. Și apoi am să-ți mănânc inima cât e încă cald...
Xcor s-a dus să se întoarcă și să pregătească o apărare

împotriva atacatorului său – când ceva a fulgerat în lumina focului
și l-a înghețat acolo unde stătea. La început, nu-i venea să creadă
ce i-a atras atenția. Era atât de neașteptat încât nici măcar
perspectiva unei morți sigure nu era suficientă pentru a-i distrage
atenția.
Închizând ochii, clătină din cap și apoi își făcu pleoapele ca
și cum poate că asta i-ar oferi o vedere mai precisă.
Pe partea opusă a locului unde se aflau balamalele porții...

era un lacăt. Și sigur că, pe măsură ce soarele apunea în vest,
părea să fie o cheie ieșită din mecanism.
Pe măsură ce sunetul târâit al mersului neuniform al lui

Qhuinn deveni mai puternic, Xcor a întins o mână tremurândă și
a smuls bucata grea de metal vechi într-un fel - și apoi în celălalt -
Paharul s-a răsucit
și deodată ceea ce fusese solid ca o piatră a avut un efect
remarcabil. la el. Xcor deschise poarta și ieși împiedicat.
Qhuinn s-a adaptat imediat la breșa colosală a securității,

fratele blestemând și sprintând înainte în timp ce se ținea de
partea. Dar Xcor a smuls cheia,
a închis greutatea și a descoperit, da — da! — mecanismul

era o încuietoare cu două fețe.
Când Fratele a intrat în rază de acțiune și și-a aruncat
corpul greu de barele de fier, Xcor a împins cheia acasă, a
strâns-o în direcția corectă și... L-a închis pe Qhuinn
în interiorul peșterii.
Xcor s-a împins înapoi în timp ce Fratele se îndreptă
împotriva barelor de fier și a rețelei de oțel, o groază
mârâitoare și blestemătoare care a fost negat cu amărăciune
Grim Reaper și apoi ceva.
Aterizat pe fundul lui gol, Xcor a tremurat atât de tare
dinții îi băteau din palme.
„—o să te ucid!” Qhuinn țipă în timp ce mâinile lui se
gheare de plasă până când au început să sângereze. „Am de
gând să te omor!”
Xcor se uită peste umăr. Din acea direcție venea aer
proaspăt și știa că nu avea timp.
Qhuinn, cu siguranță, va cere sprijin imediat ce a încetat să se
mai lupte cu oponentul său de fier.
Hârâindu-se în picioare, a enumerat atât de rău încât a
trebuit să se prindă de peretele peșterii. „Voi lăsa cheia aici.”
Vocea lui slabă și tremurătoare a tăiat tirada, liniștindu-

și pentru scurt timp adversarul.
„Nu vreau să fac parte din tine sau din Frăție.” S-a aplecat
și a pus cheia pe pământ. „Nu-ți doresc niciun rău,
nicio rea voință. Nu mai râvnesc la tron și nici nu doresc război.

Las această cheie ca o mărturie a intențiilor mele – și jur pe
femeia pe care o iubesc din tot sufletul meu că nu voi mai intra
niciodată în incinta dumneavoastră aici sau în alt loc.”
Porni, târând un picior în spate. Dar apoi s-a oprit și s-a uitat
înapoi.
Întâlnind privirea sălbatică și nepotrivită a lui Qhuinn, Xcor
a vorbit cu claritate. „O iubesc pe Layla. Și niciodată nu i-am
revendicat trupul – și nici nu o voi face niciodată. Nu o voi mai
căuta și nici nu voi mai pune ochii asupra ei. Vrei să mor?
Pai eu am. Pentru fiecare noapte în care trăiește cu tine și cu
tinerii tăi, sunt ucis pentru că nu sunt în prezența ei. Deci
obiectivul tău este bine deservit și atins.”
Cu asta, a pornit la plecare, rugându-se ca cumva să poată
să se dematerializeze. Pe măsură ce viziunea lui a început să
pâlpâie, totuși, nu avea încredere că așa va fi.
Puterea îi lipsea acum că bărbatul legat din el nu mai era

declanșat de un rival. Într-adevăr, părea să nu mai încerce să
fugă, deoarece tocmai urma să cadă din nou în mâinile în care
fusese, dar nu era nimic de făcut în privința asta. Dacă avea noroc,
îl prindeau în pustie și îl împușcau ca pe un mistreț.
Dar norocul fusese rareori de partea lui.

UNSPREZECE
Întors la conacul Frăției, la patru uși bune de unde se derulase

drama cu pistolul, Tohr s-a întins pe spate deasupra patului său,
complet îmbrăcat. În timp ce se uita la baldachin de deasupra
capului, a încercat să se convingă că se relaxa – și a fost o ceartă
pe care a pierdut-o. De la coapsele sale dure ca piatra la degetele
tremurate și până la felul în care îi săreau globii oculari, era la fel
de rece ca un curent electric.
Închizând pleoapele, nu vedea decât cei patruzeci

legănându-se și gloanțe zburând în interiorul conacului.
Întreaga lume părea scăpată de sub control —
„Ți-am adus niște ceai”.
Înainte să se poată opri, Tohr s-a dus după pistolul ținut sub
braț. Dar instantaneu, în timp ce a prins mirosul femelei sale și a
recunoscut vocea ei, a lăsat mâna în jos și s-a concentrat asupra
Toamnei. Iubita lui Shellan stătea în fața lui, cu cana lui YETI în
mână, cu ochii triști și serioși.
„Vino aici”, a spus el, întinzând mâna să o ia de mână.

„Tu ești ceea ce am nevoie.”
Trasând-o să se așeze lângă el, i-a mulțumit pentru ceai și l-a
lăsat deoparte pe Earl Grey. Apoi, cu un fior de ușurare, o lăsă pe
pieptul lui, o cuprinse cu brațele și o ținu la inimă.
— Noapte proastă, spuse el în părul ei parfumat. „Noapte foarte

proastă.”
"Da. Mă bucur atât de mult că nimeni nu a fost rănit – și este, de asemenea
Ziua de naștere a lui Wellsie. Este o noapte foarte, foarte proastă.”
Tohr l-a dat puțin înapoi pe Autumn, ca să o poată privi în față.
În urma uciderii partenei sale însărcinate de către inamic, el fusese
convins că nu va mai iubi niciodată. Cum a putut el, după acea
tragedie? Dar această femeie bună, răbdătoare și neclintită dinaintea
lui îi deschisese inima și sufletul, dându-i viață acolo unde era mort,
lumină în întunericul lui perpetuu, întreținere în înfometarea.
„Cum mai faci așa?” se întrebă el, urmărindu-i obrazul cu vârful

degetelor.
"Precum ce?" Ea întinse mâna și netezește pe spate dunga albă
care se formase în partea din față a părului lui, imediat după ce Wellsie
murise.
„Nu te-ai supărat niciodată de ea sau...” I-a fost greu să-și
recunoască cu voce tare atașamentul continuu față de mortul său față
de ea. Nu a vrut niciodată să o facă să se simtă mai slabă. „Sau
sentimentele mele pentru ea.”
"De ce aș? Cormia nu a fost niciodată frustrată de lipsa unui

membru al bărbatului ei. Nici Beth prin orbirea lui Wrath. Te iubesc
așa cum ești, nu cum ai fi fost dacă nu l-ai fi iubit niciodată pe altul,
nu l-ai fi pierdut pe altul, nu ai fi fost niciodată înșelat de șansa de
a fi tată.”
— Nu poți fi decât tu, șopti el, aplecându-se pentru a-și apăsa
buzele de ale ei. „Ești singurul cu care aș putea fi vreodată.”
Zâmbetul ei era ca inima ei, deschisă, fără viclenie, acceptată

ing. „Ce convenabil, pentru că și eu simt la fel pentru tine.”
Tohr a adâncit sărutul, dar apoi a rupt contactul — și ea a
înțeles de ce se opri, așa cum îl înțelesese întotdeauna: nu putea
să se culce cu ea în seara asta sau în ziua aceasta. Nu până la miezul
nopții. Nu până când ziua de naștere a lui Well sie a trecut.
„Nu știu unde aș fi fără tine.” Tohr clătină din cap, gândindu-
se la starea de spirit în care fusese când se dusese în peșteră să-l
omoare pe Xcor. "Vreau să spun …"
În timp ce Autumn și-a netezit încruntarea sprâncenelor, a
mers mai mult înapoi în timp, până când Lassiter apăruse în mijlocul
unei păduri cu o pungă plină cu McDonald's și o insistență ca Tohr
să se întoarcă la frații săi. Îngerul căzut nu ascultase rațiunea –
începutul unei tendințe, natch – și perechea dintre ei se opriseră și-
l aruncaseră înapoi aici, la conac.
Tohr fusese la un pas de moarte, supraviețuind cu sânge de

căprioară și nu prea multe altele, cât timp fusese în pădure pe cont
propriu. Avese un plan pe atunci: de-a lungul acelor luni, el a încercat
să se sinucidă prin uzură, deoarece nu a fost dispus să testeze legenda
urbană că oamenii care s-au sinucis nu au mers la Fade. .
Înfometarea însuși i se păruse, pentru mintea lui tulbure, a

moarte diferită de a-i pune un glonț în cap.
Dar acesta nu fusese destinul lui. La fel cum revenirea în această
casă cu acel înger căzut nu fusese mântuirea lui.
Nu, îi datora asta femeii de aici. Ea și ea singure îl întorseseră,

dragostea lor aducându-l înapoi din iad. Cu Autumn, perspectiva lui
de a rămâne pe planetă a făcut un total de optzeci și, deși a avut totuși
nopți proaste, ca în seara asta... a avut și ele bune.
cele.
S-a reorientat asupra femeii sale. „Dragostea ta are trans
m-a format.”
Doamne, era aproape ca și cum Lassiter ar fi știut cum avea să
iasă totul, ar fi fost sigur că atunci era timpul pentru întoarcerea și
învierea lui Tohr...
Tohr se încruntă, simțind o schimbare în femela lui. „Toamna?
Ce s-a întâmplat?"
„Îmi pare rău. Mă întreb doar... ce se va întâmpla cu Layla?
Înainte ca el să poată răspunde, cineva a început să bată cu

putere în ușa lor – și acest gen de urgență însemna unul și un
singur lucru: o mobilizare a armelor. Se hotărâse oare Banda
Nemernicilor să atace?
Tohr l-a lăsat deoparte pe Autumn, apoi a sărit de pe
pat pentru tocul lui pumnal.
"Ce se întâmplă!" a lătrat el. "Unde mergem?"
Ușa s-a deschis și Phury arăta ca naiba.

„Qhuinn e jos la Mormânt singur cu Xcor.”
Tohr a înghețat pentru o clipă, făcând calculele și ajungând
la o concluzie care însemna că era înșelat să-l ucidă pe nenorocitul
ăla de nenorocit. „La naiba, e al meu, nu al lui Qhuinn...”
„Tu stai aici. Avem nevoie de cineva pe Wrath.

Toți ceilalți merg acolo.”
Tohr și-a măcinat molarii pentru a fi pus pe bancă, dar nu a
fost surprins. Și păzirea Regelui însuși nu a fost o retrogradare.
"Tine-ma la curent?"
"Mereu."
Cu un blestem, fratele s-a îndepărtat și a plecat împreună cu
ceilalți, alăturându-se la ceea ce a devenit o fugă de rahaturi care
loveau holul statuilor.
„Du-te”, i-a spus Autumn. „Căutați Mânia. Se va

te fac să te simți intenționat.”
Se uită peste umăr. — Întotdeauna mă cunoști, nu-i așa?
Frumoasa lui parteneră clătină din capul ei blond. „Ai mistere

care încă mă captivează.”
Când o poftă bruscă îi îngroșa sângele, Tohr se eliberă
un torc de pompare. "Miezul nop ii. Ești a mea, femeie.”
Zâmbetul ei era la fel de vechi ca specia și la fel de vechi.
"Nu pot astepta."
Tohr era pe coridor o clipă mai târziu – și se simțea complet
închis, deși conacul avea câte camere? Dar apoi, când a ajuns la
ușa deschisă a biroului lui Wrath, regele aproape că l-a cosit.
peste.
„— prostii, am plecat de aici.” Wrath închise ușile duble în

urma lui și se îndreptă spre vârful scării mărețe. „La naiba, sunt
frate, am voie să intru...”
„Doamne, nu poți merge la Mormânt.”

În timp ce George, câinele de serviciu al Regelui, scâncea în
partea îndepărtată a biroului închis, ultimul vampir de rasă pură
de pe pământ a lovit scările într-o coborâre zgomotătoare.
"Mânie." Tohr a căzut într-un jogging chiar pe călcâiele
bărbatului, dar nu s-a deranjat prea mult cu toată chestia cu
volumul. "Stop. Nu chiar. Stop."
Da, era cam la fel de persuasiv ca un nemernic cu steaguri

de semafor și două brațe rupte: nu sărea în fața domnitorului
său. Nu întindea mâna, se apuca de tip și-l forța pe Rege să stea
deoparte. Și, în cele din urmă, nu avea de gând să-l împiedice pe
conducătorul său să plece la Mormânt. Unde era Qhuinn.
Unde era Xcor.

Pentru că, hei, dacă îl păzea pe Rege, trebuia să meargă cu
masculul oriunde mergea, nu? Și dacă asta s-a întâmplat să-l ducă
acolo unde era ticălosul ăla?
Ei bine, nu a fost vina lui. În plus, având în vedere starea de spirit
a lui Wrath? Orice ceartă despre a rămâne pe loc avea să fie o
respirație pierdută. Regele era extrem de capabil – cu excepția
cazului în care nu era. Și când acel SOB cu părul negru și învelișul
a decis că va face, sau nu, ceva? Nimeni, dar nimeni, nu avea să
se răzgândească.
Cu excepția, poate, a lui Beth – și nici măcar asta nu era de

la sine înțeles.
În timp ce el și Wrath au lovit foaierul și au traversat
imaginea mo saică a unui măr în floare, Tohr a spus cu o voce
plictisită: „Serios. Lasă-i pe ceilalți să se ocupe. Stop."
Mânia nu a ezitat și nu s-a clătinat. Chiar dacă era nevăzător,
era atât de familiarizat cu conacul, încât era capabil să anticipeze
numărul de pași, direcția, chiar și înălțimea ușii enorme.
mâner pentru care trăgea. Lucrurile au continuat așa și urmau să

ajungă la acea peșteră din partea de nord a muntelui într-o
nanosecundă.
În afară de... în timp ce intrarea în vestibul a fost deschisă
cu un smucitură și aer rece a intrat înăuntru, Tohr a tras aer în
piept.
Și instantaneu, nebunia i s-a limpezit.
Stai puțin, se gândi el. Ce naiba făcea?
Un lucru a fost să scape el însuși de mâner – altul să eșueze

în slujba lui de gardian privat și să-i permită Regelui să se pună
într-o situație care i-ar putea pune viața în pericol. Și, de asemenea
PS, a fost o prostie să vrei să-l ucizi pe Xcor pentru că a împușcat
în Wrath, în timp ce în același timp să fii dispus să-l lași pe Rege
să intre în ceea ce ar putea fi o ambuscadă. Band of Bastards a
fost și mai mult ca niciodată un wild card. Ce se întâmplă dacă
ceva nu mergea bine acolo jos, cu Qhuinn devenind necinstiți și
Xcor cumva s-a eliberat? I-ai găsit băieții? Atacat Frăția?
În timp ce grămada de furie trecea prin vestibul și

plecat spre noapte, Tohr s-a întors la serviciu.
Acum a sărit în față, și-a împins mâinile în afară,
lovi cu pumnul în pectoralii domnitorului său.
Privindu-se în acele învelișuri negre, el a spus: „Stai, nu te

pot lăsa să mergi la Mormânt. Oricât de mult îmi doresc o scuză
nenorocită ca să ajung acolo și să mă descurc
cu fundul dracului lui Xcor în propriile mele condiții, nu voi putea trăi
cu mine însumi dacă...”
Buh-pa.
Fără un singur cuvânt sau ezitare, Wrath s-a ridicat și a dispărut.
Ceea ce dovedea că Tohr avusese dreptate că Regele făcea ceea ce
voia – și chiar prost că nu l-a atacat pe bărbatul de pe scara mare.
"La naiba!" mormăi Tohr în timp ce-și desface ambii patruzeci

de ani.
Propria sa dematerializare a întrerupt restul blestemelor care
se încurcau prin creierul său fără cont. Și atunci își relua forma în
pădurea densă, în locul din care fusese evacuat cu forța cu nu mai
mult de o oră înainte.
Oh... Doamne.
Sânge. În mijlocul vântului răcoros și rece... simțea mirosul

sângelui lui Xcor.
Nenorocitul era plecat? Ce naiba? Pentru că rahatul ăla nu a
fost distilat de la distanță, de parcă ar proveni dintr-o rănire care se
afla în interiorul peșterii.
Nu, era chiar la picioarele lui, în ace de pin căzute și în murdărie.
Un traseu.
O scăpare.
Chiar dacă instinctul său de a urmări bărbatul era

aproape copleșitor, Wrath era mai important. Pivotându-se
pe piciorul lui de rahat, a alergat până la conducătorul său.
"Lordul meu!" Tohr cercetă împrejurimile, căutând
mișcare. „Ce dracu e în neregulă cu tine! Trebuie să te
scoatem de aici!”
Wrath l-a ignorat și s-a îndreptat spre peșteră, unde
vocile altor frați răsunau în jur și îi ofereau în mod clar o
orientare. Tohr s-a gândit să-l oprească pe mascul, dar mai
bine acolo cu Frăția decât în pădure ca o rață așezată.
Omule, aveau să aibă cuvinte după asta, totuși.
Noapte grozavă pentru gospodărie. De dragul dracului.

Mirosul sângelui era mai dens aici și, da, i-a trecut un
junghi de gelozie prin piept. Qhuinn îl avusese clar pe ticălos.
Dar ceva nu mersese foarte, foarte rău. Din peșteră era urma
de amprente desculțe și sânge, iar Qhuinn curgea și el.
Mirosul acela era la fel de puternic.
Mai era fratele în viață? Oare Xcor îl copleșise cumva și

luase cheia de la poartă? Dar cum ar fi fost posibil asta? Xcor
fusese pe jumătate mort pe acea targă.
Pe măsură ce Tohr și Regele intrau mai adânc în peșteră,

lumina torțelor de la poartă a oferit o strălucire de urmat
apoi el și Wrath s-au apropiat de toți ceilalți — iar Tohr s-a confruntat
cu o situație pe cât de neașteptată, pe atât de inexplicabilă.
Qhuinn se afla în interiorul porților mari ale sanctumului

sanctorum, așezat pe fundul lui pe podeaua de stâncă, cu coatele pe
genunchi. Sângera în mai multe locuri și respira într-un mod superficia
ceea ce sugera că ar putea avea unele coaste rupte. Hainele lui erau
toate în dezordine și pătate de sânge care era al lui și trebuia să fie și
al lui Xcor, iar degetele îi erau rupte.
Dar nu asta a fost ciudatenia.

Cheia de la poartă era pe dinafară. Așezat pe podeaua de
pământ ca și cum ar fi fost așezat acolo în mod deliberat.
Trei dintre frații săi stăteau în preajma obiectului de parcă ar

putea exploda asupra lor și peste tot, oamenii vorbeau unul peste
altul. Totuși, toată această discuție sa încheiat, când prezența lui
Wrath s-a înregistrat în grup.
„Ce dracu!” cineva a spus.

„Isus, Maria și Iosif!” Bine, acesta a fost Butch.
"Ce naiba?"
Mai mulți frați s-au urcat în acel vagon, dar Regele nu avea nimic
din el. „La ce mă uit!
Cineva să-mi spună la ce mă uit!”
În tăcerea care a urmat, Tohr a așteptat unul dintre

primii care răspund, ca să spunem așa, să facă treaba.
Doar că nimeni nu părea să vrea să se îmbărbătească.
Bine, la naiba, gândi Tohr. „Qhuinn este conștient, sângerând
și blocat în Mormânt. Cheia” — Tohr clătină din cap la poartă — „este
de partea noastră a broască.
Qhuinn, Xcor este acolo sau nu cu tine?
Chiar dacă acea dâră de sânge prin pădure a oferit un răspuns
suficient.
Qhuinn își lăsă capul în jos și se frecă de părul întunecat, palma
lui făcând cercuri lente în ceea ce era deja matusit. "El a scăpat."
Okaaaaaaaaaaaaaay, vrei să vorbim despre bombele f? Era ca

și cum fiecăruia dintre capota lui Brother avea un pian scăpat pe
picior și folosea cuvântul „dracu” ca analgezic.
Un sentiment de urgență l-a făcut pe Tohr să se deconecteze de la toate astea.

Întorcându-se, și-a scos telefonul mobil, a inițiat lanterna și a rotit
fasciculul. Urmărirea acelor amprente dezordonate în nisipul și
pământul a fost ușor și le-a urmărit înapoi până la gura peșterii. Xcor
se târâse, mai degrabă decât să meargă, deambularea lui era
compromisă în mod clar atât de luna petrecută pe spate, cât și de
orice căzuse când el și Qhuinn își făcuseră turul.
Când Tohr a reapărut în adâncul pădurii, s-a ghemuit și a rotit

lumina mică în cerc. Fii în spatele lui, o ceartă uriașă se desfășura
între Wrath și Frăție, acele voci profunde răsunând în jurul pereților
de stâncă, dar le-a lăsat să facă asta. Mergând înainte, a oprit
fasciculul și a pus telefonul mobil înapoi în buzunarul fundului. Nu
luase o haină sau ceva cu el când părăsise conac, dar noaptea de
douăzeci și cinci de grade nu l-a deranjat.
Era prea ocupat să facă ca un câine de sânge, adulmecând

aerul.
Xcor plecase spre vest.
Tohr a căzut într-o alergare, dar nu a putut să meargă prea
repede. Cu vântul care venea și mergea în direcții diferite, era greu
să păstrezi poteca.
Și apoi tocmai s-a terminat.
Întorcându-se în jur, Tohr a dat înapoi ca să poată reconecta
cu calea sângelui... și apoi da, a pierdut-o o dată
Mai mult.
„Oh, nenorocită de nenorocit”, șuieră el în noapte.

Cum naiba reușise să se dematerializeze acea bucată de rahat
slabă și rănită, Tohr nu avea să înțeleagă niciodată. Dar nu puteai
să fii de acord cu faptele: singura explicație posibilă pentru că
poteca a fost întreruptă atât de brusc a fost că nenorocitul își găsise
cumva puterea și voința de a ieși.
Dacă Tohr nu l-ar fi urât pe nenorocitul cu așa ceva

pasiune... aproape că l-ar fi respectat pe nenorocit.
Când Xcor și-a reluat forma corporală, era gol într-o grămadă pe o
tufă acoperită de zăpadă, adânc într-o pădure care nu mai era de pin,
ci de artar și stejar. Gâfâind, și-a forțat ochii să se apuce de treabă,
iar când peisajul a apărut brusc clar și concentrat, a știut că a reușit să
iasă din proprietatea Frăției. Mhis- ul , acea estompare protectoare a
peisajului care marca teritoriul lor, dispăruse și i-a revenit simțul
direcției.
Nu că ar fi avut nicio idee despre locul în care se află.

Pe parcursul evadării, reușise să se dematerializeze de trei ori.
O dată de la vreo cincizeci de metri în afara peșterii; al doilea, la o
oarecare distan ă de asta, poate la o milă în jos de munte; și apoi
până aici, în această porțiune plată de parc, ceea ce sugera că era
departe de muntele unde fusese ținut.
Rulându-se pe spate, și-a pompat plămânii și s-a rugat pentru

putere.
Trecând amenințarea imediată la adresa vieții lui, o slăbiciune
insurmontabilă a venit asupra lui, la fel de mortală ca orice alt tip de
dușman. Și apoi a fost frigul care a agravat și mai mult deficitul de
energie, încetinind-o pe a lui
reflexe deja slabe precum și ritmul cardiac. Dar nimic din toate acestea
nu era cea mai mare preocupare a lui.
Întorcând capul, privi spre est.
Orizontul urma să înceapă să se încălzească de la sosirea
iminentă a zorilor în decurs de o oră. Chiar și în starea lui, putea
simți sclipirea avertismentului pe pielea goală.
Forțându-și capul de pe pământ, a căutat un adăpost, o

peșteră, poate, sau o colecție de bolovani... un trunchi răsturnat,
putrezit, care îi oferea un loc gol în care se putea ascunde. Tot ce
văzu erau copaci, stând braț la braț, cu ramurile goale formând o
cutie care nu avea să ofere suficientă protecție împotriva zorilor.
Avea să fie în flăcări de îndată ce soarele răsare din plin.
Cel puțin atunci i-ar fi cald, totuși. Și cel puțin atunci, totul s-
ar fi terminat.
Cu siguranță, indiferent de ororile care i-ar fi adus inmolarea,
nu erau nimic în comparație cu torturile prin care Frăția l-ar fi
supus fără îndoială – torturi care ar fi fost în zadar, deoarece ar fi
căutat să însumeze informații despre Bandul lui de Bastarzi.
În primul rând, soldații săi ar fi urmat protocolul și ar fi

plecat într-o altă locație urmând-o
dispariție. La urma urmei, moartea sau capturarea erau singurele

două explicații pentru orice absență a lui și nu exista niciun motiv
logic pentru a paria pe care ar putea fi.
Pentru al doilea, el nu ar fi renunțat la luptătorii săi, chiar dacă
ar fi fost în curs de a fi evidențiat.
Sângerătorul nu reușise să-l spargă. Nimeni altcineva nu ar face-

o.
Dar din nou, toate acestea erau discutabile, acum.
Încovoiându-se pe o parte, și-a tras picioarele la piept, și-a
încolăcit brațele în jurul său și a tremurat.
Frunzele de sub el nu erau un pat moale, marginile lor înghețate și
ondulate îi tăiau pielea. Și în timp ce vântul străbătea peisajul, un
chinuitor în căutarea victimelor, părea să-i acorde o atenție deosebită,
împingând resturile de pădure în colțurile sale, furând din ce în ce
mai mult din căldura corporală în scădere.
Închizând ochii, a găsit o parte din trecut care se întorcea la el

…
Era decembrie în al nouălea an și se afla în fața căsuței slăbite, cu

acoperiș de paie, în care stăteau el și doica lui. Într-adevăr, de îndată
ce cădea noaptea în fiecare seară, el a fost aruncat aici și înlănțuit de
gât, tolerat din nou în interior doar când soarele amenința în est și
oamenii aveau să iasă afară. În majoritatea orelor de singurătate și
frig,
mai ales în timpul acesta, sezonul de iarnă, el s-a ghemuit de

peretele exterior al casei sale, mișcându-se pe legătură doar
pentru a rămâne la bătaia vântului.
Stomacul îi era gol și avea să rămână așa. Nimeni din rasa
din micuțul lor sat nu s-ar apropia de el pentru a-i oferi mâncare
în înfometare, iar doica lui cu siguranță nu l-ar fi hrănit până când
ar fi trebuit să-l hrănească – și atunci ar fi fost resturi după zorii
meselor pe care le mânca ea însăși. .
Ducându-și degetele murdare la gură, simți deformarea care

i se scurgea între buza superioară și baza nasului. Defectul fusese
întotdeauna așa și, din cauza lui, mahmenul lui îl trimisese
afară din sala de naștere, aruncându-l în mâinile doicii sale.
Neavând pe nimeni altcineva care să-i pese de el, el a încercat să

facă ceea ce este bine cu femela, a încercat să o facă fericită, dar
nimic din ceea ce a făcut nu i-a făcut plăcere – iar ea părea să-i
placă să-i spună, din nou și din nou. , cum mahmenul lui de
naștere îl interzisese de la vederea ei, cum fusese un blestem
pentru o femelă de altfel de înaltă rasă de valoare.
Cel mai bun curs al lui era să iasă din calea doicii, din vederea
ei, din casa ei. Și totuși nu l-a lăsat să fugă. Încercase asta cu ceva
timp în urmă și ajunsese până la marginea câmpurilor care
înconjura cătunul lor. Imediat ce absența lui se înregistrase,
totuși, ea venise după el și îl bătuse
el atât de rău încât se înghesuise și plânse în mijlocul loviturilor ei,

implorând-o iertare, pentru ce, nu știa.
Așa a ajuns să fie înlănțuit.

Vergile metalice mergeau de la gulerul aspru din jurul gâtului lui
până la cârligul de fier de la colțul cabanei. Nu mai rătăcește pentru el
și nu-și mai schimbă poziția decât dacă trebuia să se ușureze sau să
rămână la adăpost. Pielea aspră din jurul gâtului îi purta pete crude în
piele și, deoarece nu a fost niciodată îndepărtată, nu a existat nici o
vindecare a rănilor. Dar învățase de mult să îndure.
Viața lui, astfel încât să fie conștient de asta, a fost despre a

rezista.
Îndoindu-și genunchii până la pieptul lui slab, și-a legat brațele
în jurul oaselor picioarelor și a tremurat. Veșmintele lui se limitau la
una dintre pelerinele de lână urâte ale doicanei sale și la un set de
pantaloni de bărbați care erau atât de mari încât îi putea fixa sub axile
cu o frânghie. Picioarele îi erau goale, dar dacă le ținea sub mantie, nu
înghețau.
În timp ce vântul bătea printre copacii goi, sunetul pe care îl

scotea era ca urletul unui lup, iar ochii i s-au mărit în timp ce cerceta
întunericul schimbător, în cazul în care ceea ce auzea era într-adevăr
din natura lupinului. Era îngrozit de lupi. Dacă unul sau o haită venea
după el, el
avea să fie mâncat, era destul de sigur, deoarece lanțul lui

însemna că nu putea să caute scăpare în niciunul dintre copaci
sau în sus și nici să ajungă la ușa cabanei.
Și nu credea că doica lui îl va salva. Uneori credea că ea îl
înlănțuia în speranța că va fi consumat, moartea lui din cauza
elementelor sau sălbăticia eliberând-o, în timp ce, dacă se
întâmpla astfel, nu era vina ei exactă.
Față de cine era ea răspunzătoare, totuși, el nu știa. Dacă

mahmenul lui l-ar fi renegat, cine i-a plătit păstrarea? Tatăl lui?
Bărbatul nu i-a fost niciodată identificat și cu siguranță nu a
apărut niciodată...
În timp ce un sunet ciudat de urlet răsucea noaptea, el se
înfioră.
Era vântul. Trebuia să fie... doar vântul.
Căutând ceva care să-și calmeze mintea, se uită la balta de
lumină galbenă caldă care emana de la singura fereastră a
cabanei. Iluminarea pâlpâitoare a jucat pe tentaculele răsucite
ale peticului de zmeură moartă care înconjura cabana, făcând
tufele cu spini să se miște ca și cum ar fi vii – și el a încercat să nu
găsească nimic sinistru în mișcarea constantă. Nu, în schimb, și-a
ațintit ochii asupra strălucirii și a încercat să se imagineze în fața
vatrăi dinăuntru, încălzindu-și mâinile și picioarele, mușchii slabi
desfăcându-se de autoprotecția lor turgoroasă împotriva frigului.
În visul lui inactiv, el și-a imaginat doica lui zâmbindu-i și

întinzându-i brațele întinse, încurajându-l să se cuibărească în
siguranță lângă ea. El a fanteziat ca ea să-și mângâie părul și să
nu-i pese că este murdar și să-i ofere mâncare nealterată și
întreagă.
Se facea baie după aceea, curățându-și pielea și scoțându-și
gulerul de pe gât. Unguentul avea să liniștească ceea ce îl dorea
și apoi ea îi spunea că nu-i pasă că el este imperfect.
Ea îl va ierta pentru existența lui și îi șoptește că mahmenul

lui chiar îl iubea și va veni în curând după el.
Și apoi, în cele din urmă, avea să doarmă liniștit, suferința

terminată...
Un alt urlet îi întrerupse gândurile și se repezi înapoi la
conștientizarea deplină, căutând încă o dată tufișul și arborele de
copaci scheletici.
Întotdeauna a fost așa, acest dus și înapoi între el simțind
nevoia să fie conștient de împrejurimile lui în caz de atac... și el
căutând adăpost în mintea lui pentru a evita ceea ce nu putea
face nimic pentru a se salva.
Băgăduindu-și capul în umăr, și-a strâns ochii încă o dată.
Mai era o fantezie pe care o distra, deși nu atât de des. S-a

prefăcut că tatăl său, cam
pe care doica sa nu vorbise niciodată, dar despre care Xcor și-a

imaginat că era un luptător înverșunat pentru cursă, a dat peste
un corcel de război și l-a salvat. El și-a imaginat marele luptător
strigându-l, chemându-l afară și punându-l sus pe șa, numindu-l
„fiu” cu mândrie. La un galop puternic, aveau să pornească,
coama lovindu-l pe fața lui Xcor în timp ce mergeau în căutarea
aventurii și a gloriei.
Într-adevăr, era la fel de puțin probabil să se întâmple așa

cum a fost primit în interiorul cabanei. În depărtare,
bătăitul copitelor de cai a semnalat apropierea și pentru o
clipă, inima i-a tresărit. Își evocase mahmenul? Tatăl lui? Dacă
imposibilul s-ar fi întâmplat în sfârșit... Nu, nu călare. Era un
antrenor incredibil, unul regal cu un
corp aurit și o pereche de cai albi asortați. În spate erau
chiar bărbați cu picioare și un cocher în uniformă ca șofer.
Era un membru al Glymera, un aristocrat.

Și da, în timp ce un lachear a sărit jos și a asistat la ieșirea
unei femele îmbrăcate și cu hermină, Xcor nu văzuse niciodată pe
cineva la fel de frumos și nu parfumase nici măcar pe jumătate la
fel de parfumat.
Schimbându-și poziția astfel încât să poată vedea după colțul
colibei, tresări când pielea aspră îi tăie din nou claviculă.
Femeia măreață nu s-a deranjat să bată, ci l-a lăsat pe picior

să deschidă larg ușa care scârțâia. „Hharm a împerecheat-o la
nașterea masculului. E gata. Ești liber – el nu te va mai ține de
asta.”
Doica lui se încruntă. „Tu ce zici?”
„Este adevărat. Tatăl a ajutat cu zestrea considerabilă pe
care o cere. Vărul nostru se află acum în adăpostul său potrivit
și ești liber.”
„Nae, asta poate fi…”
În timp ce cele două femele intrară înapoi în cabană și îl
închideau pe lachear afară, Xcor se ridică în picioare și se uită pe
fereastră. Prin paharul gros, plin de bule, a privit cum doica sa
continua să reac ioneze cu oc i neîncredere. Cealaltă femeie,
însă, trebuie să-și fi atenuat contradicția, pentru că a fost o
pauză... și apoi s-a prezentat o mare transformare.
Într-adevăr, o bucurie atât de răspândită îi cuprinse doica pe

interior, încât ea era ca o vatră rece reaprinsă, nu mai mult
zgomotul uzat al urâțeniei cu care era obișnuit, ci cu totul altceva.
A devenit strălucitoare, chiar și în ținuta ei zdrențuită.

Gura i s-a mișcat și, deși nu i-a putut auzi vocea, a înțeles
exact ce vorbea: sunt liberă...
Sunt liber!
Prin geamul ondulat, el o privi privirea

de jur împrejur parcă ar fi în căutarea unor articole de însemnătate.
Ea îl părăsea, se gândi el panicat.
De parcă i-ar fi citit gândurile, doica lui a făcut o pauză și s-a
uitat la el prin sticlă, lumina focului cântând pe chipul ei îmbujorat și
entuziasmat. Cu ochii lor închiși, el și-a dus mâna pe geamul murdar,
rugând.
— Ia-mă cu tine, șopti el. „Nu mă lăsa așa…”
Cealaltă femeie se uită în direcția lui și tresărirea ei sugeră că

vederea lui îi întoarse stomacul.
Ea i-a spus ceva doica lui, iar cea care a avut grijă de el pentru viața
lui până acum nu a răspuns imediat. Dar apoi fața ei s-a întărit și s-
a îndreptat ca și cum s-ar sprijini împotriva unui furtună neplăcută.
A început să lovească în sticlă. "Nu ma parasi!

Vă rog!"
Cele două femele s-au întors de la el și au ieșit în fugă, iar el a
alergat să le prindă înainte de a urca în vagon.
"Ia-ma cu tine!"
În timp ce se repezi, a ajuns la capătul lanțului și a fost smucit
din picioare de gât, aterizând cu greu, respirația i-a rupt.
Femeia îmbrăcată în haine fine nu a băgat în seamă când și-

a strâns fustele și a lăsat capul să intre în interiorul antrenorului.
Iar doica lui s-a grăbit în spate, ducându-și o mână la tâmplă ca
să-și ferească ochii de el.
"Ajutați-mă!" Se gheare de frânghie, zgâriindu-și carnea. „Ce

va fi cu mine!”
Unul dintre picioarele închise trapa aurita. Și doggenul a
ezitat înainte de a se întoarce la postul său din spate.
— Nu departe de aici există un orfelinat, spuse el cu asprime.

„Eliberează-te și mergi cu cincizeci de lochens spre nord. Acolo
vei găsi alții.”
"Ajutați-mă!" Xcor a țipat în timp ce șoferul a spart frâiele și
caii au sărit, antrenorul coborând pe banda de pământ.
A continuat să țipe când a rămas în urmă, zgomotele plecării

devenind din ce în ce mai slabe în depărtare... până când nu mai
erau.
În timp ce vântul sufla asupra lui, urmele lacrimilor de pe
fața lui s-au înghețat și inima i-a tunat în urechi, făcând imposibil
să audă nimic. Din înroșirea anxietății, s-a înfierbântat atât de
mult din cauza agitației sale, încât a aruncat mantia deoparte și
sângele i-a scurs din jurul gâtului, acoperindu-i pieptul gol și acei
pantaloni uriași.
Cincizeci de lochens? Un orfelinat?

Să se elibereze?
Cuvinte atât de simple, care vin dintr-o conștiință vinovată. Dar
de nici un ajutor pentru el.
Nu, se gândi el. Nu trebuia decât să se bazeze pe el însuși
acum.
Chiar dacă voia să se ghemuiască într-o minge și să plângă de
frică și tristețe, știa că trebuie să se sprijine, pentru că adăpostul era
foarte necesar. Și având în vedere asta, și-a adunat emoțiile și a prins
lanțul cu ambele mâini. Lăsându-se pe spate, trase cu toată puterea,
încercând să-l elibereze de legătură, legăturile ei șuierând la mișcare.
În timp ce se încorda, avea ideea că antrenorul nu putea fi atât

de departe. S-ar putea să-i prindă în continuare dacă ar putea să se
elibereze și să fugă...
Mai mult, și-a spus că nu erau oamenii lui care tocmai plecaseră,
mințindu-l tot timpul. Nu, asta a fost doar o doica de un loc neobișnuit
Era de nesuportat să mă gândesc la ea altfel.

DOISPREZECE
Părea potrivit că Qhuinn trebuia să se uite prin gratii de fier pentru

a-și vedea frații – nu că ar fi vrut să se uite la ei. Dar, da, o separare
între el și celelalte vie-și-respirații, marcate de o poartă străveche,
impenetrabilă, părea cea mai bună cale de inacțiune.
Nu era potrivit pentru nici un fel de companie.

Și în mod clar, nici ei nu erau mulțumiți de el.
În timp ce stătea cu fundul pe podeaua de piatră goală a
peșterii și cu spatele lipit de o secțiune din rafturile de borcane
care era încă intactă, a privit Frăția urcând și mârâind pe partea
îndepărtată a tot acel fier, plimbându-se înainte și înapoi. și
alergând unul în altul în timp ce țipau la el.
Vestea bună – și a fost doar marginal „bună”, a presupus el – a
fost că sunetul întregii drame a fost redus, un truc al universului
sau poate că tensiunea lui arterială eșuată, devenind un
întrerupător de lumină asupra lumii. in jurul lui.
La fel de bine. Era deja un expert în onomică. Nu era nimic

pe care chiar și cea mai creativă utilizare a cuvântului f l-ar putea
învăța despre blestemul pe cineva
unul afară.
În plus, având în vedere că el era substantivul în toate acele
propoziții? Cine avea nevoie de asta chiar acum. Făcea deja o
mulțime de runde de auto-imolare în creierul lui, mulțumesc
foarte mult.
Lăsând capul în jos, închise ochii. Nu e o idee grozavă. Partea
lui îl ucidea și, fără distragere, durerea a căpătat proporții Jolly
Green Giant. Probabil că a spart ceva acolo. Poate a rupt un ficat
sau un rinichi sau un...
În timp ce un val de greață i-a umflat stomacul, și-a dat

pleoapele și a privit în direcția opusă față de grădina zoologică a
condamnării. Vorbește despre distrugerea locului la gunoi. Targul
stricat, echipamentul medical spart, toate borcanele sparte și
inimile negre unsuroase de pe podeaua de piatră... era ca și cum
un uragan ar fi trecut prin peșteră.
Locul al doilea pe care îl aruncase la gunoi. Dacă ai numărat că ai

împușcat dormitorul Laylei.
Deși această mizerie, a regretat.
Celălalt? Da, i-a părut rău și pentru asta, dar nu a părăsit
linia sa dură asupra ei și a copiilor lui.
Cu un geamăt, întinse un picior și apoi pe celălalt. Era sânge

pe pielea lui. Pe nenorocii lui. Pe degetele ambelor mâini.
Probabil că va avea nevoie de îngrijiri medicale, dar nu a vrut...
O tăcere bruscă i-a atras atenția și i-a aruncat o privire

înapoi la porți. Oh, minunat. Fan-dracu-tastic.
Regele era chiar în fața acelor gratii de fier, arătând ca furia
iadului, stând în picioare în niște rahaturi. Și se pare că a vrut un
unu-la-unu în prim-plan: Vishous a făcut un pas și a băgat cheia
în broasca din partea îndepărtată, paharul făcând un zgomot
când a renunțat la bunuri și a lăsat porțile. a fi deschis.
Wrath a fost singurul care a intrat, iar apoi cei doi au fost
blocați împreună. A fost pentru a-i împiedica pe ceilalți frați să-l
atace pe Qhuinn? Sau să-l împiedice să fugă de orice plănuise
Regele?
Alegeri, alegeri.
În timp ce Wrath a venit înainte și apoi s-a oprit, Qhuinn și-a
abătut privirea, deși bărbatul era orb. — Aici mă concediezi din
Frăție?
La naiba, ăia erau niște niște nenorociți, gândi el vagă. Din
punctul său de vedere aproape de ochi la cizmă, păreau de
mărimea unei perechi de Subarus.
„M-am săturat al naibii să te întâlnesc așa”, se răsti Wrath.
„Ne face doi.”

„Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?”
„Nu în mod deosebit.”
— Lasă-mă să reformulez asta, nenorocitule. O să-mi spui
ce s-a întâmplat sau o să te țin închis aici până vei muri de
foame până în oase.
„Știi, dietele la modă nu funcționează niciodată pe termen lung.”
„Ei fac dacă iei un supliment de plumb cu ei.”
Qhuinn privi arma pusă în toc sub brațul stâng imens al
lui Wrath. Chiar dacă Regele nu avea niște observatori
utilizabili, era un pariu al naibii de bun că ar putea pune un
glonț oriunde ar fi vrut doar auzind singur.
— Să-ți spun, spuse Wrath. „Te voi ajuta. Puteți sări să
explicați de ce ați crezut că este o idee bună să vii aici și să
ataci un prizonier de-al meu fără permisiune. Pot face
matematica al naibii de bine.
De ce nu-mi spui cum a reușit să te închidă aici?
Qhuinn și-a frecat fața, dar nu pentru mult timp. Mișcarea i-

a făcut stomacul să se rostogolească și mai mult – hei, avea și el
o durere de cap. Poate a fost o comoție cerebrală?
#BOGO
Și-a dres glasul. „Când Phury a plecat, mi-a dat
cheia pentru a mă încuia cu Xcor. Și am făcut."
Care a fost noul protocol. Când Xcor fusese luat pentru

prima dată în custodie, oricine era de pază fusese închis din
exterior. De-a lungul timpului, totuși, au schimbat această
procedură din considerente practice, cu toate diferitele ture de
acoperire și controale medicale și eliberare de medicamente. Și
da, poate că deveniseră relaxați după o lună de bas-tart, doar
întins acolo pe targă, ca o piesă proastă de artă modernă.
"Și?" mârâia Mânia.

"Am fost distras. Așa că am uitat să scot nenorocita cheia
din lacăt.”
„Ai fost... distras. Cu ce? Plănuiți să aruncați toate astea la
gunoi?” În timp ce Regele făcu semn spre borcanele ruinate de
parcă le-ar fi văzut, era clar că duhoarea de mai mică îi ajunsese
la nas. În plus, bună ziua, galeria de arahide se chinuia de
mizerie. „Ce naiba , Qhuinn. Serios, ți-ai pierdut mințile?”
— Da, cred că am făcut-o. Excursie scurta. Hah-hah. „Sau a

fost atât de retoric încât nu ai nevoie de un răspuns? Hei, de ce
nu ne oprim să mai vorbim despre Xcor, ca să-mi spui ce ai de
gând să faci cu acea femeie a lui, Layla.”
Vorbește despre dorința de a voma.
În tăcerea care a urmat, Wrath și-a încrucișat brațele peste
piept, bicepșii i s-au umflat atât de gros încât a făcut
Stânca arată ca Gâtul creionului. „În acest moment, nu mă gândesc

să le rup drepturile ei parentale.”
Qhuinn ridică privirea ascuțită și apoi a trebuit să-și tușească
reflexul la loc, în timp ce capul îi tună.
„Stai, ce? Ea comite trădare, ajutând și încurajând un inamic de-al
nostru...
„Și pur și simplu ai lăsat liber un bun al Frăției pentru că ți-ai
pierdut mințile. Deci, să lăsăm rahatul de trădare, bine. Numai că
îți va strânge mingile mai strâns, crede-mă.”
Era oarecum greu să argumentezi cu faptele, se gândi Qhuinn.

Bine că emoțiile lui nu le păsa deloc de logică.
„Spune-mi doar că o scoți din casă”, a cerut el. „Și că tinerii

mei rămân cu mine.
Asta e tot ce-mi pasă.”
Pentru o fracțiune de secundă, Qhuinn se gândi că Xcor
spunea prostii chiar înainte ca nenorocitul să plece șchiopătând.
Vorbind rahat despre Layla. Dragoste. Nu mai vreau o bucată de
Mânie.
Da, de parcă ar crede în toate astea.
Regele se uită cu privirea din spatele învelișurilor sale.
„Ceea ce fac sau nu fac nu este treaba ta naibii.”
Rezista i. Exista chiar o posibilitate ca...

"E ti serios!" Qhuinn a făcut o mișcare să se ridice, dar

asta a fost un nogo. Cu toate acestea, chiar dacă a mormăit
și a căzut într-o parte, a continuat să vorbească prin greață.
„Și-a pierdut drepturile! Ea a hrănit inamicul!”
„Dacă este un astfel de inamic, de ce a lăsat Xcor cheia
în urmă?”
"Ce?"
Wrath î i împunse degetul arătător în direc ia por ii.
„Xcor te-a încuiat, dar a lăsat cheia jos. De ce a facut asta?"
„Nu știu naibii!”

„Da, și nu-l putem întreba asta acum, nu-i așa?”
Se izbucni Mânia.
Qhuinn clătină din cap. „El este încă dușmanul nostru.
El va fi mereu inamicul nostru. Nu-mi pasă deloc ce spune.”
Sprâncenele lui Wrath de culoare neagră căzură sub marginile lui

din nou învelișurile lui. „Deci ce ți-a spus?”
"Nimic. N-a spus rahat.” Qhuinn își dezveli colții. „Și nu-
ți face griji, îl voi aduce înapoi. O să-l vânez pe nenorocitul
ăla și...
„La naiba o vei face. Te suspend din activ
datoria are efect imediat.”
"Ce!" Acum Qhuinn s-a trezit, deși simțea că va face supă
de mazăre-Exorcist peste tot Regele.
„Asta e o prostie!”
„Ești de la naibii și nu o am.

Acum fii un mic sociopat bun și taci naibii în timp ce ești dus la
tratament medical.”
Într-o val de furie nucleară, acea furie încinsă a reieșit la
suprafață, scurtând din nou creierul lui Qhuinn – și, în timp ce
conștiința lui se așeza pe bancheta din spate la tot focul său iadului,
era vag conștient că gura i se mișca de parcă țipa la Rege. Dar nu
avea idee ce spunea.
"Știi ce?" Mânia a intervenit cu un ton plictisit.
„Am terminat aici, tu și cu mine.”
Acesta a fost ultimul lucru pe care l-a auzit Qhuinn.
Ultimul lucru pe care l-a văzut? Pumnul masiv al regelui zboară
în direcția maxilarului său.
Vorbește despre artificii, și apoi s-au stins luminile, nimeni nu a
mai rămas la han pentru el, picioarele lui căzând de sub el, greutatea
lui la bowling-o ținând pe podeaua peșterii.
Ultimul lui gând înainte de a leșina la jumătatea picăturii?
Două contuzii, spate în spate, aveau să facă minuni pentru
sănătatea lui mintală. Da, exact genul de rahat de care avea nevoie
în acest moment.
Sus, în dormitorul ei de la conacul Brotherhood, Layla stătea deasupra

căsuțelor, cu ochii încoace și înapoi între cei doi pui adormiți. Fețele
lui Lyric și ale lui Rhamp erau cele ale îngerilor, toți obrajii grași și
pielea roz și netedă, cu genele întunecate și închise, sprâncenele
arcuite ca niște aripi. Amândoi respirau greu de parcă ar fi
lucrau cu mare industrie în odihna lor pentru a deveni mai

mari, mai puternici, mai deștepți.
Era procrearea la locul de muncă, cursa Fecioarei Scribe
menținându-se. O minune. Nemurirea pentru muritor.
Când simțea o prezență în spatele ei, spuse într-o

voce aspră, joasă, „Ar fi bine să-ți scoți arma”.
"De ce?"
Se uită peste umăr la Vishous. Fratele stătea chiar în camera
ei, arătând ca un vestitor al pieirii. Ceea ce era, de fapt.
„Dacă vrei să-i las, va trebui să mă bagi în Fade.”
Nu era de mirare că Wrath îl trimisese pe Vishous să o ia. V

era ca și cum ai avea de-a face cu un aisberg, războinicul rece,
insolubil, imobil față de orice scop pe care i-ar fi propus. Alți
bărbați din gospodărie? În special cei cu tineri, sau Phury ca
Primale, sau Tohr care își pierduse un partener și un pui de-a lui?
Oricare dintre acești Frați ar fi putut fi convins să schimbe cursul
și astfel să-i permită să rămână sau să-i permită să-și ia fiul și fiica
cu ea.
Nu Vishous.
Și în cazul ei, poate nu Tohr. El voia să
ucide pe bărbatul cu care trădase Frăția.
Se uită la pistolul care era legat sub V-uri

bra . "Bine?"
Vishous doar clătină din cap. „Nu va fi necesar. Haide să
mergem."
Ea s-a întors spre tânărul ei. „L-a ucis Qhuinn? Xcor? E
mort?"
„Fritz este în față. Avem modalități de a conduce. Plecăm
acum.”
„De parcă aș fi un bagaj de transportat.”
Nu existau lacrimi pentru ea; groaza a ceea ce se întâmpla
a fost atât de mare încât era amorțită până la capăt. „Xcor
este mort?”
Când Vishous a vorbit în continuare, el era chiar în
spatele ei, cu vocea pe ceafă, făcându-i părul de la ceafă să
se ridice în semn de avertizare. „Fii logic în privința asta...”
Ea s-a învârtit și și-a mijit ochii. „Nu îndrăzni să faci să
pară că sunt nerezonabil când nu vreau să-i părăsesc.”
„Atunci nu uita de poziția în care te afli.” Și-a mângâiat

barbă cu mâna înmănușată. „Puteți ajunge să aveți mai
puține drepturi asupra lor, indiferent de nașterea lor. Dar
dacă vii cu mine acum, îți voi garanta că se vor întoarce cu
tine în curând, poate chiar mâine până la căderea nopții.
Layla și-a cuprins brațele în jurul ei. „Nu ai acest gen de

putere.”
Fruntea lui, cea cu tatuajele lângă ea, s-a arcuit.

„Poate că nu, dar o fac.”
În timp ce el se îndepărtă și făcu semn spre ușă, ea și-a
acoperit gura cu palma. Una câte una, femelele casei au intrat în
cameră și, chiar și cu Vishous drept comparație, erau un grup
fioros, în timp ce se aliniau într-un semicerc în jurul ei. Până și
Toamna a fost cu ei.
Beth, Regina, a vorbit, cu vocea ei liniștită, ca să nu-i

deranjeze pe tineri. „Voi vorbi cu Wrath. De îndată ce se întoarce
de la centrul de antrenament. Vom remedia asta. Nu-mi pasă ce
s-a întâmplat între tine și Xcor — de la mamă la mamă, îmi pasă
doar de tine și de bebeluși. Și soțul meu va vedea punctul meu de
vedere. Ave i încredere în mine."
Layla aproape s-a aruncat în îmbrățișarea Reginei și, în timp

ce Beth o ținea strâns, Bella a venit în față și a mângâiat-o pe
părul Laylei.
„Vom avea grijă de ei cât timp ești plecat”, a spus femeia lui
Z. "Noi toti. Nu vor fi singuri nicio secundă, așa că încercați să nu
vă faceți griji.”
Cormia făcu un pas înainte, cu ochii verzi pal ai colegei
Aleasi lăcrimați. „O să stau în cameră aici toată ziua.” Ea arătă
spre pat. „Nu am de gând să părăsesc partea lor”.
Ehlena, shellanul lui Rehv , dădu din cap. „Ca asistentă

medicală, am avut grijă de sute de tineri din domeniul meu
de muncă. Cunosc copii înainte și înapoi. Nu li se va întâmpla
nimic, promit.”
Ceilalți murmurară de acord, iar unul dintre ei îi dădu lui
Layla un șervețel. Așa și-a dat seama că plânge din nou.
Retrăgându-se de la Beth, ea încercă să-și mențină

adulmecurile cât de moale putea. Voia să spună ceva, voia să-
și exprime teama și recunoștința — Regina și-a pus mâinile
pe umerii
Laylei.
„Drepturile tale parentale nu vor fi reziliate.
Nu se va intampla. Și știu exact unde mergi. Este o casă
sigură, complet protejată — V a conectat-o pentru securitate
și am făcut singur decorul după ce Frația a cumpărat-o acum
un an.”
„Acolo este în siguranță”, a spus Vishous. „Ca un seif al
unei bănci. Și îmi petrec ziua cu tine ca naibii de coleg de
cameră.”
„Deci sunt sub pază?” Layla se încruntă. „Sunt prizonier?”
Fratele doar a ridicat din umeri. „Ești protejat.

Asta e tot."
La naiba asta era tot, se gândi ea. Dar ea nu putea face

nimic. Acesta era mai mare decât ea și știa prea bine motivele
pentru asta.
Revenind la Lyric și Rhamp, ea a constatat că lacrimile îi
curgeau pe față mai repede decât le-a putut curăța cu mizeria
udă în care se transformase șervețelele.
Într-adevăr, ceva despre femeile din casă care apăreau și aveau
spatele îi dezghețase lacătul amorțit din centrul pieptului, iar
acum emoțiile ei erau din nou crude.
Voia să-și ridice fiecare pui și să le miros pielea dulce, să-i

țină la inimă, să-i leagăn pe cap în timp ce îi săruta. Dar dacă ar
face ceva din toate astea, nu i-ar putea părăsi.
Mâna i-a tremurat când a trebuit să se mulțumească să le

ridice păturile de pluș mai aproape de bărbie.
„Tânărul meu”, șopti ea. „Mahmen se va întoarce.
Nu te las …"
Nu se mergea mai departe cu rămas-bunul ei.
S-a sufocat atât de rău că vorbirea era imposibilă.
Călătoria ei pentru a avea aceste două binecuvântări
prețioase a început ceea ce se simțea ca o viață în urmă, atunci
când simțise că avea nevoie de ea și o implorase pe Qhuinn să o
slujească. Și apoi veniseră acele luni nesfârșite de sarcină și
nașterile de urgență.
Pe parcurs fuseseră atât de multe imposibilități, atât de

multe provocări pe care nu le-ar fi putut prevedea. Dar acesta era
unul pe care ea nu se gândise niciodată: să-i lase pe tineri în grija
celorlalți, oricât de competenți și de iubitori erau acei „ceilalți”, nu
era nimic pe care ea nu ar fi putut anticipa.
A fost pur și simplu prea îngrozitor.

— Să mergem, spuse Vishous definitiv. "Inainte de
sosesc zorii și lucrurile se complică și mai mult.”
Cu o ultimă privire către fiecare dintre tinerii ei, Layla și-a
adunat faldurile halatului și a ieșit din dormitor. În urma ei, a
simțit că și-a lăsat inima și sufletul în urmă.
TREISPREZECE
Odată cu căderea nopții în seara următoare, Qhuinn nu era

conștient de prăbușirea și arderea soarelui la orizontul vestic. În
primul rând, era adânc în subteran în clinica centrului de
antrenament – așa că schimbarea de schimbare a orbei în flăcări
uriașe în favoarea Lunii nu era nimic pe care să-l poată privi pe
fereastră și să vadă. Pe de altă parte, era pe genul de droguri care
te făceau să-ți uiți propriul nume, cu atât mai puțin cât era ceasul.
Dar principalul motiv pentru care a ratat dezastrul zilei?
Chiar și cu toate lucrurile rele care se întâmplă în viața lui, el

avea cea mai bună halucinație. Ca vreodată.
Partea conștientă a creierului său – care ocupase un
bancheta din spate atât de departe de volan încât rahatul ar fi
putut la fel de bine să fie legat de portbagaj – era foarte
conștientă că ceea ce credea că vede dincolo de camera de spital
nu era absolut, în mod pozitiv. se întâmplă de fapt. Dar aici era
chestia. Era atât de mare încât, la fel ca durerea de la operația pe
care i-o făcuseră, șase
cu ore în urmă, evenimentele din seara precedentă au fost

temporar amneziate – și asta însemna că era spectaculos excitat.
Aceasta nu a fost o surpriză. Faptul că era un nemernic de

porc cu o dorință sexuală extraordinară fusese dovedit de-a
lungul timpului.
Și hei, având în vedere cum se comportase cu o seară
înainte, avea atâtea alte lucruri de care să fie dezamăgit de el
însuși.
Deci, da, în timp ce stătea întins aici, în patul ăsta de spital,
cu tuburi și fire care intrau și ieșeau din el ca și cum ar fi fost
cascadorul lui Xcor, îl vedea pe Blay stând pe scaunul acela de
acolo, în colț, cel care era culoarea cremei de grâu și avea brațele
rotunjite și spatele jos.
Musca masculului era deschisă, iar penisul ieșise afară...

iar pumnul lui Blay era înfășurat în jurul acelei lungimi groase,
venele care curgeau pe antebrațul său musculos umflandu-se în
timp ce se mângâia.
"Vrei asta?" întrebă ipoteticul Blay cu o voce profundă.
Qhuinn șuieră și își mușcă buza de jos — și ce știi, în timp

ce își rostogoli șoldurile, aproape că nu simțea durerea de la
incizia din lateral. „Da, la naiba, da, vreau rahatul ăla.”
Nu de fapt, Blay sa coborât mai jos pe scaun, astfel

încât să-și poată desfășura și mai mult genunchii. Și în
timp ce a făcut, blugii negri pe care îi purta s-au întins
strâns peste mușchii grei ai coapsei și musca aia a fost
desfăcută la limită. Și... oh, da, în timp ce luptătorul lucra
singur, pec-ul de pe acea parte s-a îndoit și s-a eliberat
împreună cu umărul în timp ce pompa, frumos și încet.
Cu o înghițitură aspră, limba străpunsă a lui Qhuinn a
mâncărime după acel cap, acel tij. Voia să compenseze ceea ce
ieșise din gura lui fără cont când se înfuriase, iar sexul nu era un
leucoaniu rău, cu adevărat nu era.
Și Not Really There Blay avea să-l lase.

Plutind în mica lui mare de iluzii, Qhuinn a simțit falsa
ușurare care a venit cu o iertare care nu exista în RL. Cu excepția
naibii de asta, având în vedere starea restului vieții lui, avea de
gând să meargă cu asta. În această mică fantezie, urma să se
urce în trenul Blay și să se roage ca să poată transpune cumva
reconectarea la bărbatul real, de îndată ce medicamentele i-au
dispărut.
„Ce vrei să-mi faci?” opti aproape Blay. „Unde te duci cu
limba?”
Da, destul cu vorbitul.

Cu o creștere bruscă, Qhuinn s-a dus să se ridice – pentru că
asta făceai când aveai planuri mari:
orice intenție de a trece prin camera de spital, căzând în

genunchi și trăgând o deschidere larg până când Blay a fost
uscat. Și acesta avea să fie doar un preludiu la sexul de
machiaj de care urmau să se bucure în următoarele
douăsprezece până la cincisprezece ore.
Deci, la naiba, da, s-a ridicat la verticală, dar asta a fost
cât de departe a ajuns. Stomacul îi trase știftul unei grenade
despre care nu știa că se afla în posesia ei și apoi intestinul i-
a aruncat acea cățea în plămâni, explozia de durere aruncându
l într-o coadă întinsă-acum, care l-a lăsat să zvâcnească.
Și la naiba, trăgătorul cu ochișor era un clarificator

groaznic, ștergându-l pe Ipotetic Blay cu penisul său magnific
de tare, chiar afară din cameră...
După ce țipă cineva, și-a dus mâna la gură pentru a
verifica dacă era el sau nu. Nu. Buzele erau închise.
Qhuinn se încruntă și se uită la ușa închisă.

Ce a fost... deci cine țipa așa? Nu putea fi Xcor. Dacă
Frăția ar fi reușit cumva să-l recucerească, nu l-ar aduce
niciodată pe nenorocit aici.
Tot ceea ce. Nu problema lui.
Aruncând o privire spre stânga, Qhuinn măsura distanța
dintre el și telefonul de acasă care se afla pe măsuța de lângă
pat. — La vreo două sute de metri. Poate două cincizeci.
Așa că, dacă ar fi un jucător de golf, ar fi ieșit din fiare de călcat și ar fi

ajuns în șoferul său.
Cu un geamăt, a inițiat procesul de a se ridica și de a-și

întinde brațul cât a putut.
Destul de aproape de obiectiv. Mai aproape. Annnnd... aproape.
După câteva pase de bataie și câteva mângâieri cu vârfurile
degetelor, a reușit în sfârșit să prindă receptorul de modă veche
din leagănul său. Chiar și bărbatul a îmbătrânit să-l pună pe
piept fără să scape blestemul.
Să-i duc-o la ureche a fost și o bucată de tort.

Dar la naiba de la apelare.
A trebuit să-și îndepărteze IQ-ul, eh, IV. Dezordonat, dar
necesar, portul deschis al mașinii curgând rahat clar pe podea, în
timp ce sângele i se scurgea din locul unde tubulatura fusese
conectată în curba cotului lui.
Cui îi păsa. Îl ștergea... când putea să stea în picioare fără să se
arunce.
Pentru o clipă, în timp ce se uita la cele douăsprezece
butoane ale telefonului din pătratul lor îngrijit, nu-și putea aminti
cifrele. Dar disperarea îi făcea memoria mult mai acută decât
avea dreptul să fie și își aminti modelul mai mult decât ordinea
numerelor.
Un inel. Două inele. Trei... „Bună
ziua?” spuse o voce feminină.
Lumina de la soare a dispărut nouăzeci și șapte la sută

din cer când Blay a deschis ușa și a ieșit pe noul veranda
din spate a părinților săi. Rece, foarte rece, aerul atât
de uscat îi simțeau sinusurile cu nisip.
Omule, ura decembrie. Nu doar pentru că ar putea
deveni atât de frig, ci pentru că însemna că mai erau
patru luni înainte ca vremea să se liniștească și nu
simțeai că trebuie să te parcare de fiecare dată când
ieșeai afară.
Punându-și țigara între buze, și-a aprins bricheta
aurie Van Cleef & Arpels – cea din anii patruzeci pe care
i-o dăduse Saxton când se întâlniseră – și și-a întins
mâna în jurul flăcării vesele portocalii. Prima inhalare a
fost... Al naibii de groaznic.
O criză de tuse a depășit ceea ce trebuia să fi fost o

reuniune fericită între doi vechi prieteni: plămânii lui și
nicotina. Dar și-a revenit repede și, în trei pufuri, a
revenit la afaceri, furnicăturile familiare din cap făcându-
l să se simtă mai ușor pe picioare decât era de fapt,
fumul pe fundul gâtului ca o lovitură de maseuza peste
esofag. fiecare expiră ceva apropiat de chiropractică pe
tot parcursul coloanei vertebrale.
Auzise că fumatul este un stimulent? Iar micul

zumzet din lobul lui frontal a dat dreptate acestei idei. Da
Era ciudat cum l-a calmat totul legat de obiceiul prost:

potențialul de relaxare începuse să se unească în
momentul în care găsise pachetul vechi de Dunhill Reds
nedesfăcut într-un sertar de noptiere din camera lui de
la etaj și culminase cu asta, primul lui moment de semi-
liniște de când a apărut aici cu douăsprezece ore în
urmă, ca să verifice glezna rea a mamei sale.
A bătut țigara peste scrumiera de cristal pe care o
echilibrase cu grijă pe șina de verandă, apoi a fost
înapoi între buze, înapoi cu inspirația, spatele cu
expirația.
Concentrându-se pe pajiștea plină de zăpadă din
spatele casei, îi era milă de mama lui. A trebuit să
părăsească adevărata lor casă a familiei când cei mici
atacaseră locul – un episod care, deși el ar fi putut trăi
fără el, a dovedit că chiar și contabilii precum tatăl lui și
femeile civile precum mama lui puteau să-și piardă
fundul dacă aveau nevoie. . Dar, da, nu mai rămâne
acolo după așa ceva – și după ce plutiseră și stătuseră
cu rudele pentru o vreme, părinții lui cumpăraseră în
cele din urmă această nouă colonie de unde se aflau
fermele și porțiunile libere de teren.
Mama lui ura casa, deși electrocasnicele erau noi,
ferestrele se deschideau și se închideau cu ușurință și
niciunul din scândură nu scârțâia. Apoi, din nou, poate
că toate acestea au făcut-o să nu-i placă, dar ce putea
o faci — și acesta nu a fost un loc rău. Zece acri cu copaci buni, o

verandă grozavă înconjurătoare și, pentru prima dată, aer central.
De care nu aveai nevoie în nordul statului New York, cu

excepția, de exemplu, ultima săptămână din iulie și prima
săptămână din august.
Și în timpul acelor paisprezece nopți fierbinți, tu
am fost foarte bucuroși că ai avut-o.
În timp ce se uita la iazul înghețat, cu muștaiele sale de
coadă și zăpadă în formă de S, și-a lăsat mintea să rătăcească la
tot felul de gânduri necontroversate despre imobiliare și sisteme
HVAC și obiceiuri proaste care de fapt nu erau chiar atât de rele.
Dumnezeu știa că era mult mai ușor decât ceea ce îl ținuse

treaz toată ziua.
Când sosise cu o seară înainte, aproape de zori, nu avusese
inima să le spună părinților săi ce se întâmplase. Chestia a fost că,
când Qhuinn susținuse că el, Blay, nu era tată pentru cei doi copii,
tipul ștersese și orice drept bunici pe care mama și tatăl lui credeau
că le aveau. Deci, da, nu, nu avea de gând să explice de ce ar...
Scârțâitul ușii din spatele lui l-a întors. — Bună, Mahmen, spuse el,
băgând țigara la spate.
De parcă ar fi fost un nenorocit de pretrans care făcea ceva
greșit.
Totuși, băieților buni le plăcea să-și facă mamele fericite, iar

Blay fusese întotdeauna un băiat bun.
Mahmenul lui a zâmbit, dar ochii ei s-au îndreptat spre
scrumiera și haide, de parcă n-ar fi putut prinde mirosul din aer?
Și nu i-ar fi spus vreodată să se oprească, cu excepția faptului că
era ca Qhuinn. Nu era o fană, deși nu era niciun risc de cancer de
care să-ți faci griji.
„Ai un telefon.” Ea dădu din cap peste umăr. — Există o
extensie în biroul tatălui tău dacă vrei puțină intimitate?
"Cine e?"
A cerut asta pentru a câștiga ceva timp, deși era destul de
clar cine suna – dar nu părea să o deranjeze. „Este Qhuinn. Sună...
puțin dezamăgit.”
— Pun pariu că face.
Blay s-a întors să privească peste iaz. Înapoi
la fumat, de asemenea, pentru că a fost brusc agitat.
— N-am vrut să intru, Blay. Dar știu că trebuie să se întâmple
ceva între voi doi, altfel ar fi aici și el. Adică, Qhuinn-ul tău nu
pierde nicio șansă să vină să-mi mănânce mâncarea.”
— Îi vei spune că nu sunt aici? A bătut din nou cu țigara

peste scrumieră, deși nu era mare lucru pe vârf. „Spune-i că
tocmai am plecat. Sau ceva."
"Prea târziu. Am spus că ești chiar aici, pe verandă. Îmi pare
rău."
"E în regulă." Ținând scrumiera, a înjunghiat Dunhillul. „Te

superi dacă las asta aici? Îl voi curăț înainte să plec.”
"Desigur." Mahmenul lui s-a făcut deoparte și apoi a așteptat

cu ușa larg. Când el nu a venit imediat, ea părea tristă. „Orice ar
fi, voi doi o puteți rezolva. A fi noi părinți poate schimba lucrurile,
dar nu este nimic cu care să nu te adaptezi.”
Ei bine, se pare că doar unul dintre noi este proaspăt părinte, deci
…
Blay trecu și o sărută pe obraz. "Studiul? Ești sigur că tata nu
are nevoie?
„Este sus în pod. Cred că ne scrie bagajele în ordine
alfabetică, oricât de ciudat sună.
„Nimic nu este ciudat când vine vorba de tata și de organizare.
Este după culoare sau după marcă?”
„Faceți mai întâi și apoi colorați. Cine știa că acele
monstruozități Sam sonite din anii șaptezeci ar putea trăi atât de
mult?
„Gândaci, Twinkies și Samsonite. Asta va fi ceea ce va rămâne
după războiul nuclear.”
Era mult mai cald înăuntru și, în timp ce intră în spațiul de
lucru al tatălui său, Nike-urile lui scârțâiau peste podelele de pin
proaspăt pătate și finisate. Pornind dispozitivul de deasupra
capului, s-a confruntat cu o mulțime de la locul lui. Biroul de
peste drum nu era deloc elegant,
doar o piesă drăguță de la Office Depot, cu picioare negre și un

blat maro miere, iar pe ea se afla un telefon și un calculator vechi,
cu o cocoașă de rolă de bandă albă. Scaunul era negru, din piele
și umflat, iar computerul era un Mac, nu un PC.
Mai bine să nu-i spui lui V, gândi el în timp ce se închidea.

Erau o serie de ferestre, toate cu draperii grele care erau încă
trase, dovada că tatăl lui nu intrase încă la firma de consultanță pe
care o înființase.
Telecommutingul a fost o mană cerească pentru vampirii care
doreau să facă prăjituri în sectorul uman și era aplicabil în special
dacă erai un contabil care gestiona numere pentru a-și câștiga
existența.
Așezat în spatele centralului de comandă al tatălui său, Blay
ridică receptorul și își drese glasul.
"Buna ziua?"
Se auzi un clic în timp ce mama lui închise la kit chen sau în

camera ei de relaxare sau oriunde răspunsese la apel. Și apoi nu
era nimic altceva decât static care trecea peste linie.
"Buna ziua …?" repetă el.

Vocea lui Qhuinn era atât de răgușită încât abia se înregistra.
"Hei."
Tăcere lungă. Nu este o surpriză. Blay era de obicei cel care
făcea presiune pentru comunicare atunci când exista un punct
dificil, mai ales pentru că nu putea face față distanței.
între ei și Qhuinn i-a fost întotdeauna greu să se deschidă despre

„sentimente”. În mod inevitabil, totuși, bărbatul ar ceda și ei vor
vorbi prin orice ar fi fost ca adulții – și apoi Qhuinn ar fi vrut să-l
servească sexual ore întregi, de parcă tipul ar fi vrut să-și compenseze
slăbiciunile sale interpersonale.
A fost un MO bun. De obicei lucra pentru ei.

Dar nu în seara asta. Blay nu juca acel joc.
„Așa că îmi pare rău”, a spus Qhuinn.
"Pentru ce." Pauza care a urmat a sugerat că Qhuinn se gândea
„știi ce” în capul lui. „Și da, o să te fac să spui asta.”
„Îmi pare rău pentru ce mi-a ieșit din gură când eram supărat.
Despre Lyric și Rhamp și despre tine. Chiar mă simt ca un rahat.
corect.” Eram atât de supărată încât îmi pare rău... nu gândeam
"Eu cred că." Blay își trecu vârfurile degetelor peste blocul
mașinii de adăugare, cu numerele în centru și simbolurile pe margini.
„Ai fost cu adevărat supărat.”
„Nu îmi venea să cred că Layla îi pusese în pericol așa. M-a

făcut al naibii de mental.”
Acum era semnul lui Blay să fie de acord, să afirme că da,
oricine ar fi fost supărat. Și asta nu a fost greu de făcut.
„Le-a riscat viața. E adevărat."
„Vreau să spun, îți poți imagina viața fără cei doi?”
De ce da. Mi-am petrecut cea mai mare parte a zilei făcând asta.
Când i se forma un nod în gât, Blay tuși în pumn pentru a-l
curăța. "Nu, nu pot."
„Sunt cel mai important lucru din viața mea. Ei doi și tu.”
"Știu."
Qhuinn expiră de parcă ar fi fost u urat. „Mă bucur atât
de mult că înțelegi.”
"Fac."
„M-ai prins mereu. Mereu."
"Asta este adevărat."
Urmă o altă tăcere. Și apoi Qhuinn a spus:

"Cand te intorci? Trebuie sa te vad."
Blay închise ochii împotriva acelui ton seducător al vocii. Știa
exact ce îi trecea prin minte lui Qhuinn. Criza evitată, timpul pentru
sex – și asta nu era deloc o ipoteză neplăcută. Dar haide, Qhuinn a
avut un orgasm drept într-o pereche de rahat, o forță dominantă,
ireprimabilă a naturii pe orizontală, capabilă să-l facă pe bărbat să
se simtă ca cel mai dezirabil lucru de pe pământ.
„Blay? Stai, mahmenul tău e bine? Cum e glezna ei?”
"Mai bine. Ea ochează. Doc Jane a spus încă o noapte sau

două, apoi poate să iasă din portbagaj. Se vindecă bine după
cădere.”
"Grozav. Spune-i că am spus că mă bucur că se descurcă bine.”
„Oh, o voi face.”

„Deci... când vii acasă?”
"Nu sunt."
Tăcere lungă. "De ce?"
Blay își trecu vârful degetelor peste numerele de pe acea
tastatură, în ordinea corectă – mai întâi crescând, de la zero la nouă,
apoi coborând. Nu a apăsat suficient de tare pentru ca ceva să
apară în secțiunea iluminată sau pentru ca rola de hârtie să
primească programul său și să înceapă tipărirea.
„Blay, sincer îmi pare rău. Mă simt ca un rahat. Nu vreau să te
rănesc niciodată, niciodată.”
"Eu cred că."
„Nu eram în starea mea corectă de spirit.”
„Și asta e problema mea.”
„Uite, nu-mi vine să cred că am scos o armă și am apăsat pe
trăgaci. Vreau să vomit de fiecare dată când mă gândesc la asta.
Dar m-am calmat acum și Layla a ieșit din casă.
A fost primul lucru pe care l-am întrebat când am venit. Ea a ieșit și
tinerii sunt în siguranță, așa că sunt bine.”
„Stai, a venit de la ce? Ai fost rănit după ce am plecat?”
„Eu, ah... este o poveste lungă. Vino acasă și îți voi spune
personal.”
— I-au luat drepturile Laylei?
"Nu încă. O vor face, totuși. Wrath o să-mi vadă

latură. El este un tată, până la urmă.”
Nodul acela din gâtul lui Blay a revenit, dar nu la fel de
rău. Nu este nevoie de tuse. „Layla ar trebui să poată încă să
vadă acei copii în mod regulat. Au nevoie de mahmenul lor și
indiferent dacă îți place sau nu, ea ar trebui să fie în viața lor.”
„Ce vrei să spui, că ea și Xcor îi duc la McDonald’s pentru
cartofi prăjiți și o Cola?”
„Nu am de gând să mă cert cu tine. Nu e treaba mea,
îți amintești?
„Blay.” Acum a venit nerăbdarea. „Ce mai vrei să spun?”
"Nimic. Nu e nimic de...”

„M-am întors în capul meu drept acum. Știu că am greșit
țipând așa la tine și...
"Stop." Blay sa dus după rucsacul Dunhill, dar apoi l-a
pus înapoi în buzunarul cămășii cu nasturi. Nu ca și cum ar fi
să se aprindă în casă. „Faptul că te-ai lini tit? Bine, poate te
va ajuta să fii mai rațional când vine vorba de Layla. Dar iată
chestia, când oamenii sunt atât de nebuni, spun adevărul.
Poți să-ți ceri scuze tot ce vrei pentru că ești supărat și țipi la
mine și toate rahaturile alea. Totuși, ceea ce nu vei putea
niciodată să iei înapoi este faptul că în acel moment, în acea
fracțiune de secundă, când nu aveai capacitatea de a înveli,
de a netezi sau de a fi drăguț... ai pus
acolo, pentru ca toți să audă, ceea ce crezi tu de fapt.

Și anume că nu sunt părintele acestor tineri.”
„Te înșeli atât de mult. Eram doar supărat pe Layla.
Nu a avut nimic de-a face cu tine.”
„Cuvintele tale au avut totul de-a face cu mine – și
ascultă, nu e ca și cum nu înțeleg. Tu ești tatăl biologic
al acelor copii. Este ceva pe care nimeni nu ți-l poate lua
sau nu-ți poate schimba - este sacru, o realitate care a
fost determinată în momentul în care Layla a rămas
însărcinată datorită ție. Și de aceea ideea că te vei
aștepta ca Wrath să pretindă de aseară încolo că Layla
nu ar trebui să fie în viața lor este o prostie. E în sângele
lor, la fel ca și tine – și da, a făcut o chemare foarte
proastă când a fost însărcinată, dar copiii au ieșit bine
pe cealaltă parte și nu i-a lăsat nicio secundă de când a
născut. Știi al naibii de bine că ea este despre ei, nu
despre oricine sau despre orice altceva, și asta include
și Xcor. O dezlipiți de drepturile ei? O faci doar ca să fii
crud pentru că te-a speriat și vrei să-i dai o lecție și să o
faci să sufere. Și acesta nu este un motiv suficient de
bun pentru a o îndepărta de Lyric și Rhamp.”
— S-a unit cu inamicul, Blay.

„Și el de fapt nu a rănit-o, nu-i așa. Sau a ta
copii.” Blay înjură. „Dar asta nu este treaba mea...”
„Vrei să încetezi să-mi arunci asta în față!”
„Nu o spun ca să te enervez”. Brusc, ochii lui au început să

lăcrimeze. „O spun pentru că este noua mea realitate și încerc să
mă obișnuiesc cu ea.”
Ura asprimea vocii lui – mai ales pentru că Qhuinn îl cunoștea
prea bine ca să-l rateze. Și în această notă... „Ascultă, trebuie să
plec...”
„Blay. Opreste asta. Lasă-mă să vin să te văd...”
„Te rog nu.”
"Ce se intampla aici?" Vocea lui Qhuinn se strânse.
„Blay. Ce faci aici?"
În timp ce Blay se lăsă pe spate în scaunul de birou al tatălui
său, el închise ochii... iar imaginea lui Lyric legănat pe pieptul lui
era ca o sabie care îi tăie inima. Doamne, putea să-și amintească
fiecare lucru despre ea: ochii ei largi, frumoși, miopi, care încă nu
se așezau pe o culoare, obrajii ei trandafiri, părul blond.
Își amintea că îi zâmbise, inima lui atât de plină de dragoste,

încât trupul i se simțea ca un balon glorios, supraumflat, dar fără
pericol de a se sparge.
Totul păruse mai permanent când veniseră copiii, precum
Qhuinn și el, deja așezat în beton, adăugase frânghii de oțel unul
în jurul celuilalt și strânsese lungimile.
Nu era sigur ce era mai rău: să-și piardă locul în

viețile tinerilor sau nu mai simt această siguranță.
— Trebuie să plec, spuse el brusc.
„Blay, haide...”
Când a pus receptorul pe leagăn, nu l-a trântit. Nu am luat
întreaga unitate și nu am aruncat-o în rafturile ordonate cu precizie
de cărți despre economie și reguli de contabilitate.
Nu era supărat.
A te enerva pentru adevăr a fost doar o prostie.
Era mai bine să-ți petreci timpul adaptându-te la asta.
Mult mai logic, chiar dacă ți-a făcut lacrimile să vină în ochi.
PAISPREZECE
"Serios. Tot ce am de gând să fac este să fac un duș și

apoi mai uită-te pe fereastră. Asta este."
Când Vishous nu spuse nimic, Layla se întoarse pe scaunul
în care fusese în ultima oră. Și el era acolo unde fusese ultima
dată, în această bucătărie ordonată cu ea, rezemat de blaturile
de granit de lângă sobă, fumând în liniște. Casa sigură pe care o
locuiseră peste zi era o fermă minunată, suficient de mică pentru
a se simți confortabil, dar suficient de mare pentru o familie mică.
Totul din ea a fost realizat în variații de gri pal, cu accente alese
cu grijă de galben de ranuncul și albastru vesel – așa că în loc să
fie sumbru, se simțea ușor, aerisit și modern.
În alte circumstanțe, i-ar fi plăcut totul despre casă. Așa cum

erau lucrurile, se simțea ca o închisoare.
„Hai, Vishous. Sincer credeți că voi apărea la ușa conacului

și voi cere?
să fie lăsat să intre? Și nu este ca și cum aș avea cheia sau altceva.”

Când el încă nu răspunse, ea și-a dat ochii peste cap. „Sau nu, ești
îngrijorat că caut o altă ocazie să-l enervez pe regele nostru. Pentru
că puteți vedea cât de bine funcționează pentru mine în acest
moment.”
Vishous și-a mutat greutatea de la un rahat la altul. Îmbrăcat
în piele neagră, o cămașă musculară și aproximativ cincizeci de
kilograme de arme și cuțite, el era ca un spectru aflat în locul
greșit în această casă perfectă.
Sau poate era locul potrivit. Cu siguranță fusese un prevestitor al
pieirii încă de aseară – și, în calitate de colegi de cameră, era la fel
de distractiv ca starea ei de spirit actuală.
Layla dădu din cap spre telefonul mobil cu mâna lui neagră
înmănușată. „Du-te la întâlnirea ta. Asta a fost textul, nu-i așa.”
„Este nepoliticos să citești în gândurile oamenilor”, mormăi el.

„Nu sunt în craniul tău. Expresia ta face pur și simplu evident
că vrei să mergi și să te simți prins aici cu mine. Nu am nevoie de
babysitter. Nu ma duc nicaieri. Regele îmi are puii sub acoperișul
lui și, dacă nu joc după regulile lui, nu-i voi mai vedea niciodată.
Dacă crezi că îl contrazic în vreun fel, ești blestemat.”
Când se întoarse spre fereastră, era conștientă că înjură și nu-

i pasă deloc. Ea a fost
îngrijorat pentru Lyric și Rhamp și nu dorm și nu mânca.
„Voi trimite pe altcineva.” Se auzi un sunet de bătaie

de parcă Vishous trimitea mesaje înapoi. „Poate Lassiter.”
"Mai degraba as fi singur." Ea s-a rotit din nou.
„M-am săturat să plâng în fața unui public.”
Vishous își lăsă brațul în jos. Fie că era pentru că el trimisese
orice compunea sau era de acord cu ea, ea nu știa – și nici nu-i
păsa cu adevărat.
A învățat neputința, se gândi ea. Nu așa se numea? Le auzise
pe Marissa și Mary folosind termenul când se refereau la
înghețarea creierului în care victimele violenței domestice se
aflau uneori blocate.
Deși în cazul ei, ea nu a fost abuzată.

Ea câștigase acest lucru scăpat de sub controlul ei, sincer.
S-a întors să privească noaptea, mișcându-se astfel încât să
poată privi pe ușile glisante din spatele mesei. În partea
îndepărtată a geamurilor largi de sticlă era o verandă și, în
strălucirea luminii de securitate, ea a măsurat acumularea slabă
de gheață și zăpadă și a urmărit urmele de frunze maronii cruste
care dansau de-a lungul frigidului. etapă. În timpul zilei, când nu
dormea jos la subsol, aprinsese știrile locale la amiază. Aparent,
a fost un viscol ciudat devreme îndreptându-se în calea lui
Caldwell, și sigur
destul, auzea mașinile cu sare bubuind în depărtare, așezând urme

de saramură pe drumuri.
Poate că copiii umani ar fi plecat de la școală când va lovi și asta
a făcut-o să verifice casele de pe laturile îndepărtate ale gardului din
curte. Nu putea vedea prea multe din case, doar strălucirea luminilor
de la etajele al doilea și și-a imaginat tot felul de tineri umani cuibărit
în paturi, în timp ce părinții lor au prins puțin la televizor înainte de a
se retrage pentru noapte.
Cum îi invidia pe toți.

Și în această notă, Doamne, ea spera ca V să plece. Avea să
devină nebun, închisă cu prezența lui strălucitoare – deși ideea lui
Lassiter ca înlocuitor era suficientă pentru a o face să se sinucidă.
— În regulă, mormăi Vishous. „Mă întorc când voi afla ceva.”
„Te rog să nu-l trimiți pe acel înger.”

„Nu. Asta ar face pedeapsa ta crudă și neobișnuită.”
Ea și-a eliberat respirația pe care o ținuse. "Mulțumesc."
Fratele a ezitat. „Layla. Asculta-"

„Cu riscul de a te enerva și pe tine, nu poți să-mi spui nimic care
să facă asta mai bine sau mai rău.
Apropo, așa știi că ești în Iad. Nicio speranță și durere este tot ce poți
vedea.”
Sunetul cizmelor grele ale lui Vishous de pe țiglă era

puternic în bucătăria mică și liniștită și, dintr-un motiv
oarecare, se gândi la dragostea fratelui Tohrment pentru
filmele Godzilla. Chiar în seara trecută, ea coborase să-și
întindă picioarele și îl găsise pe Tohr dat pe spate pe
canapeaua din sala de biliard, Autumn adormit deasupra
corpului, Godzilla vs. Mothra jucându-se pe marele ecran
deasupra șemineului.
Ea crezuse că lucrurile s-au complicat atunci.
Acum? Și-ar fi dorit să se poată întoarce la acele nopți pline
de viață când tot ce avea în minte era vinovăția și
autoînvinovățirea.
Când V se opri în fața ei, umerii i s-au strâns până când
a simțit o durere la baza craniului. „Da,” se răsti ea, „voi seta
sistemul de securitate după ce pleci. Și știu să lucrez cu
telecomenzile.
Mi-ai arătat asta mai devreme, deși pot să te asigur, nici
măcar nu-mi pasă de Game of Thrones în acest moment.”
Era atât de diferit de ea să fie ticălosă, dar era în
proverbiala grozavă de iepure, pierdută în fața cine și ce era
de obicei.
„Xcor a scăpat. Aseară."
Layla sa retras atât de puternic încât aproape că a căzut
de pe scaun. Și înainte ca ea să poată întreba, fratele a spus:
„Nimeni nu a fost ucis în acest proces. Dar a ajuns să blocheze
Qhuinn în Mormânt — care era locul unde îl țineam. Și a lăsat

cheia în urmă.”
Inima Laylei a început să bată cu putere, dar înainte ca ea
să poată spune ceva sau chiar să-și adune gândurile, Vishous își
arcui o sprânceană. „Te mai simți în siguranță pe cont propriu?”
Ea îi aruncă o privire dură. „Chiar ești îngrijorat de asta?”
„Rămâneți un membru al familiei.”

„Uh-huh. Dreapta." Își încrucișă brațele peste piept. „Ei bine,
el nu va veni după mine, dacă asta te îngrijorează. A terminat cu
mine. Practic, nu există nimic care să-l facă pe acel bărbat să se
apropie de mine – ceea ce îi dă ceva în comun cu Qhuinn, în mod
ironic.”
Vishous nu a răspuns. Pur și simplu se planea peste ea, ochii

lui de gheață urmărind fiecare nuanță a corpului ei, afectul ei,
însăși respirația ei.
Era ca și cum ai fi pe scenă în fața a sute de milioane de
oameni. Cu luminile teatrului care îți ard retinele.
Exact pentru ce avea chef.

„Nu crezi că Xcor ar vrea să știe unde ești?” Întrebarea a fost
pusă cu un ton atât de uniform, încât era imposibil de ghicit dacă
era o anchetă reală sau una retorică.
Oricum, ea știa răspunsul. "Nu. Nicio sansa."
Ea se întoarse și se concentră din nou asupra întunericul din

afara glisoarelor. Inima îi bătea tare în piept, dar era hotărâtă să
încerce să păstreze asta pentru ea.
— Încă îl iubești, spuse V de la distanță. "Tu nu."

"Conteaza?"
În timp ce Vishous aprinse un alt rulou de mână, se plimba
în jur, întorcându-se pe lângă aragaz unde stătuse. Apoi spre ușa
de la subsol. Și în cele din urmă revenind la masa unde era
așezată.
Cu o voce scăzută, a spus: „Nu sunt sigur cât de multe știi
despre Jane și despre mine, dar a trebuit să-i șterg amintirile
despre mine odată. Circumstanțele nu sunt importante, iar
destinul a avut alte idei, mulțumesc dracu’... dar știu cum e să nu
fii cu persoana pe care o iubești. De asemenea, știți cum este
când nimic din relație nu are sens pentru nimeni, în afară de voi
doi. Adică, m-am îndrăgostit de un om, apoi a murit. Așa că acum
sunt îndrăgostit de o fantomă, și nu într-un sens metaforic.
Chestia asta cu Xcor? Știu că ai fi ales o altă cale dacă ai fi putut.”
În timp ce Layla își ridică privirea spre frate, își simți ochii
trecând. Dintre toate lucrurile pe care Vishous le-ar fi putut spune?
Ar fi fost mai puțin surprinsă dacă i-ar fi spus că cumpără acțiuni la

Apple.
"Stai ce?" a scapat ea.
„Uneori, rahatul inimii nu are sens. Și știi, la sfârșitul tuturor,
Xcor nu te-a rănit. L-ai văzut de cât timp? Nu te-a terorizat niciodată
pe tine sau pe cei tineri. Îl urăsc pe nenorocitul, nu mă înțelege
greșit, și te-ai unit cu inamicul. Dar la naiba, la naiba, sigur că naiba
nu se comporta ca unul, cel puțin nu când era vorba de tine – și nici
nu ne-a atacat niciodată, nu-i așa.
În tot acest timp, a știut unde suntem, dar Trupa Bastarzilor nu a

venit niciodată pe proprietate. Nu spun că vreau să mă așez și să
beau ceva cu SOB sau că nu ai greșit. Dar lucrul bun despre a fi
logic este că poți judeca atât istoria, cât și prezentul cu claritate –
iar eu sunt un bărbat foarte logic.”
Ochii lui Layla au început să lăcrimeze. Și apoi, cu o voce

frântă, ea a șoptit: „M-am urât tot timpul.
Dar … L-am iubit. Și mă tem că o voi face mereu.”
Ochii de diamant ai lui Vishous s-au deplasat în jos, astfel încât
păreau să se odihnească pe rahatul lui. Apoi întinse un braț și
apucă cana pe care o folosea ca scrumieră. Lovindu-și mâna
rostogolită peste lucru, a ridicat din umeri. „Nu putem alege de
cine ne îndrăgim, iar a încerca să te îndepărtezi de emoții este o
rețetă pentru eșec.
Nu ai greșit când îl iubești, nu-i așa? Partea aceea, nu
se poate învinovăți pentru că, pentru că este ceea ce este - și ai

suferit destul. În plus, așa cum am spus... nu te-a rănit niciodată,
nu-i așa. Deci trebuie să existe ceva în el care să nu fie rău.”
„M-am uitat în ochii lui.” Ea a adulmecat și și-a șters obrajii

cu dosul mâinilor. „Am văzut adevărul în ei și a fost că el nu m-ar
răni niciodată pe mine sau pe cineva pe care-l iubeam. Și de ce s-
a încheiat relația noastră? El nu a vrut să mă iubească mai mult
decât am vrut eu să-l iubesc pe el.”
Era gata să vorbească mai mult, flămândă de ușurarea

neașteptată care venea când cineva înțelegea unde se afla. Dar
dintr-o dată, compasiunea lui V dispăruse, masca impenetrabilă
pe care o purta de obicei la loc pe față, ușa discuției s-a închis de
parcă nu ar fi fost deschisă niciodată.
"Aici." Fratele și-a pus telefonul mobil pe masă.

„Parola este zece zece. Nu știu cât timp îi va lua Wrath să decidă
ce fel de program de vizitare va fi, dar poți presupune că vei fi în
această casă pentru o vreme. Sună-mă dacă ai nevoie de noi. Al
doilea telefon al meu este listat sub V doi în lista de contacte.”
Layla întinse mâna și luă celula. Era încă

cald de la el ținând-o.
— Mulțumesc, spuse ea încet în timp ce ținea chestia
sus. „Și nu doar pentru asta.”
— Oricum, mormăi el. „E amuzant cum blestemele

pot veni în tot felul de arome diferite, adevărat. Mama
mea a fost creativă așa.”
Jos, în tunelul subteran, Qhuinn și-a făcut drum de la

clinica medicală a centrului de antrenament la conac ca
un bețiv, cu pasul la fel de necoordonat ca o aruncare de
zaruri, capul învârtindu-se, stomacul rostogolindu-se,
cusăturile din lateral îl dureau atât de tare încât s-a oprit.
din când în când să-și ridice halatul de spital și să verifice
dacă Ali nu-și luase ceva din intestine.
Tot ce-și dorea era o lovitură directă către gemeni, un
traseu nestingherit de la ușa ascunsă de sub scara mare
a casei mari până la dormitorul acela de la etajul doi: fără
priviri îngrijorate de la doggen, fără priviri de confruntare
din partea fraților săi, nimeni nu încerca . să-l hrănesc. Și
te rog, dragă Doamne, nimic de la Lassiter.
Când a ieșit de sub scări, a făcut o pauză înainte de a

intra mai departe în foaier și a ascultat. Prima masă venise
și era pe cale să dispară, servitorii făcând curat în
sufragerie, zgomotul lor blând de vorbă și sunetul liniștit
al sterlinei care se șterse din porțelan șoptind din arcada
deschisă din față.
Nimic din sala de biliard.

Nimeni pe scările cu covorul roșu...
Chiar la program – nu – un bazin ciudat de lumină apăru

direct în centrul spațiului vast și strălucitor, de parcă cineva ar fi
sculptat o gaură în tavan și un soare improbabil de amiază
strălucea prin acoperiș.
Pentru o secundă, tot ce se putea gândi la Qhuinn a fost

mulțumirea lui Dumnezeu. A doua venire umană sosise exact la
timp pentru a-și ucide toată suferința asupra unuia și, de fapt, o
figură a apărut în mijlocul razei de lumină. Dar nu era Hristosul
căruia Butch s-a rugat tot timpul.
De asemenea, nu era Moș Crăciun cu intestinul lui de
streusel și poneii lui cu coarne sau orice naiba ar fi fost - ceea ce,
având în vedere sezonul Crăciunului, ar fi putut fi o opțiune.
Nu, era Marele Agitator Nemuritor: Lassiter, îngerul căzut, s-

a materializat în mijlocul iluminării mărețe, fără sursă, iar
strălucirea strălucitoare s-a stins pe măsură ce și-a luat forma ca
și cum ar fi fost sistemul de livrare care l-ar fi adus de oriunde. el
a fost.
Bine, hainele erau ciudate, se gândi Qhuinn.
Și nu în haina normală bizară a nebunului, cu dungi de zebră
și boa cu pene. Îngerul avea o cămașă de flanel legată în jurul
taliei. Blugii albaștri care au fost la o călătorie prin spălare să nu-
și piardă structura în integritatea lor. Și o cămașă Nirvana de la
spectacolul Saint Andrew's Hall din Detroit pe 11 octombrie 1991.
Nici acea muzică nu era obișnuitul lui jam. Lassiter era un

fan Fetty Wap când nu se leșina de Midler.
Veștile bune? Îngerul tocmai a intrat în sala de biliard, fără

nici măcar ajustând că Qhuinn era pe jumătate gol și grea la baza
scărilor.
Așa că a mai rămas ceva har și milă în lume, se părea.
Da, cu excepția cazului în care a venit călătoria lui Qhuinn la

etajul doi. Ascensiunea a necesitat folosirea comerțului cu balus
și multă șlefuire molară, dar după câteva luni, dacă nu ani, de
cățărare, Qhuinn a reușit. În vârf, a fost u urat să vadă că u ile
biroului lui Wrath erau închise. Ce nu a fost atât de fierbinte?
Faptul că erau o mulțime de voci care mergeau înainte și înapoi
în spatele acelor panouri.
Își putea imagina doar care era subiectul.

Continuând spre holul statuilor, a coborât în dormitorul în
care stătuse Layla și s-a trezit că vrea să bată, deși copiii lui erau
acolo.
Ridicându-se, a apucat clanța noii uși și și-a răsucit atât de tare
încheietura mâinii, de parcă i se va rupe de pe partea inferioară a
brațului.
Când a deschis lucrurile, s-a oprit.
Beth îl ținea cu spatele în timp ce se apleca peste căsuța lui

Lyric, Regina murmurând tot felul de lucruri minunate în timp ce
așeza copilul în coconul moale.
Când s-a înregistrat prezența lui, nu a fost o surpriză că Beth și-
a încrucișat brațele peste piept și s-a îndreptat spre el ca și cum el ar
fi fost inamicul.
„Mulțumesc că ai grijă de ei”, a spus el în timp ce a intrat
șchiopătând.
„Arăți ca naiba.”
„Mă simt mai rău.”
"Bun." Când a înclinat o sprânceană spre ea, Regina a ridicat
din umeri. "Ce vrei să spun? Că e în regulă că ai dat-o pe Layla afară
din casă?
„Ea a făcut asta pentru ea însăși, nu mie.”
Doamne, îi bătea capul, acea conversație cu Blay învârtindu-se
în creier ca o mașină de curse blocată pe o pistă închisă. Deci, da, să
vorbesc despre acel ales a fost cu adevărat minunat acum.
„Doar ca să știi” – Regina și-a pus mâinile pe șolduri – „Cred că

drepturile Laylei ar trebui să rămână în vigoare și cred că tu și ea
trebuie să stabilim un program corect de vizitare în care acești
bebeluși să meargă și să rămână cu bărbații lor . peste noapte.”
„Nu părăsesc această casă. Și Layla nu poate fi

Aici. Situația este ceea ce este.”
„Nu ești responsabil.”
— Da, bine, nici tu, spuse el extenuat. „Deci de ce să nu

renunțăm la asta.”
Beth îl verifică pe Rhamp, apoi se înainta.
Întâlnindu-l direct în ochi, ea a spus: „Nu este vorba despre
rănirea ta, Qhuinn. Acești doi copii au nevoie de amândoi și asta
înseamnă că trebuie să te comporți ca un adult chiar și atunci
când nu ai chef. Nu trebuie să o vezi pe Layla, dar ei o fac.”
Qhuinn se apropie de pat și se așeză, pentru că ori era asta,

ori urma să arunce covorul pe podea la picioarele ei. „Trădare,
Beth. Împotriva partenerului tău. Acesta nu este cazul unui
părinte care uită să-i hrănească o dată sau să-i scoată din
programul de somn.”
„Nu trebuie să-mi spui cine l-a împușcat pe soțul meu.”
se răsti Beth. „La fel cum nu trebuie să-ți spun că depinde de
Wrath – și nu de nimeni altcineva – să ierte sau nu, să pedepsească
sau să nu ierte. Nu e vorba de tine, Qhuinn.
Scoate-ți capul din fund, fă ce este bine pentru copiii tăi și lucrează
la blestemul tău de temperament.”
În timp ce ea ieșea din cameră, el era absolut sigur că, dacă
nu pentru Lyric și Rhamp, ea ar fi trântit acea nouă ușă suficient
de tare pentru ca sunetul să răsune în Fade.
Punându-și capul în mâini, aproape că a vărsat mai departe

picioarele lui goale.
Doamne, era doar într-o halată de spital.

Da, pentru că, cu tot rahatul care se întâmplă, ceea ce purta

el era foarte mare. Apoi, din nou, când erai înconjurat de lucruri
pe care nu le puteai controla, pe care nu le puteai remedia și cu
care nu doreai să te ocupi, ceea ce ți-a acoperit fundul era o
vacanță binevenită pentru creierul tău cât un bob de mazăre.
Lăsând brațele în jos, se ridică în picioare și se îndreptă spre

căsuțe. Îl ridică mai întâi pe Rhamp, ținându-și fiul însângerat în
palme și ducându-i pe puii în patul imens. Așezând copilul aproape
de perne, îl aduse repede pe Lyric și se întinse cu amândoi.
Rhamp s-a agitat puțin. Liric era rece.

În scurt timp, amândoi dormeau în brațele lui Qhuinn. Dar
nu era odihnă pentru el și nu doar pentru că îl durea corpul peste
tot.
Cu toate acestea, insomnia nu avea niciun sens. Obținuse
ceea ce își dorea: Layla era plecată din conac și, indiferent ce
spunea Beth, Wrath avea să facă ceea ce trebuia și avea să-i
despartă pe Aleși de puii lui.
De asemenea, Blay trebuia să vină. Trecuseră prin lucruri mai rele
și întotdeauna ajunseseră împreună mai bine și mai puternici pe
partea îndepărtată a conflictului.
În plus, își avea puii în siguranță cu el.
Cu toate acestea, totuși, Qhuinn a simțit că cineva l-a scobit
în interior, nimic
lăsat între coaste, pelvisul gol de conținut, pielea o pungă inutilă

fără nimic de făcut.
A închis ochii. Și-a spus să se relaxeze. Relaxați-vă.
În câteva secunde, pleoapele i s-au deschis. Și în timp ce se
uita în tavan, la găurile de gloanțe pe care le pusese în colț, îl
durea în locul unde ar fi trebuit să fie inima.
A făcut sens. Acel organ vital al lui se afla de cealaltă parte a

Caldwell, la noua casă a părinților lui Blay, cea care nu-i plăcea
mahmen -ului bărbatului, pentru că totul mergea în el și scândurile
nu scârțâiau când mergeai pe ele.
Fără inima lui, Qhuinn era un vas gol.

Chiar și cu tinerii lui lângă el.
Deci, da, asta a durut. A fost doar surprins de cât de mult.
CINCISPREZECE
Clădirea Companiei de asigurări Caldwell avea o înălțime

de aproximativ șaptezeci de etaje și se afla în districtul
financiar, servind drept punct de reper printre celelalte
zgârie-nori mai elegante, dar mai scurte. Potrivit piatra de
temelie, fusese construită în 1927 și, într-adevăr, în
comparație cu vecinii săi mai moderni, era o mare damă
glorioasă în compania curvelor mai mici. Cu seturi de
garguile care marchează cele trei etape diferite de elevație
și o coroană ornamentată de sculpturi și fraze latine în
partea de sus, CIC a fost un monument al măreției și longe
Când Zypher s-a format pe acoperișul său, vântul i-a
biciuit părul drept pe față de pe față și ochii i s-au lăcrimat
din cauza frigului. Mult mai jos, luminile orașului s-au
întins în afară într-un halou de pământ care a fost divizat
de râul Hudson.
Rând pe rând, i s-au alăturat ceilalți din Banda
Nemernicilor: Balthazar, sălbaticul; Syphon, spionul;
și Syn, care a rămas la periferie ca o sursă de rău care așteaptă să

împiedice destinul fericit al cuiva.
Cu toții îi erau familiari, acești bărbați cu care luptase cot la
cot timp de peste două sute de ani. Nu era nimic pe care să nu fi
împărtășit: vărsare de sânge, al lor și al inamicului; femele, de
varietate vampir și uman; locații, atât aici, cât și în Țara Veche.
— Deci, e mâine, comentă Balthazar în vânt.
„Da.” Zypher trase autostrada jos cu ochii, observând farurile

albe ale traficului care venea din sens opus, stopurile roșii pentru
ieșire. „În ajun de mâine, plecăm.”
Mulți dintre ei erau aici în Lumea Nouă de puțin timp și nu

reușiseră nimic din ceea ce căutaseră când călătoriseră de peste
ocean. Ei veniseră inițial în căutarea ucigașilor, deoarece numărul
inamicilor din Țara Veche a scăzut la aproape zero, iar terorizarea
oamenilor era distractiv doar până la un punct. Dar la sosire, ei
au descoperit aici o populație decimată similar.
Ambițiile s-au lărgit însă curând. Xcor dorise să fie Rege și se

formaseră alianțe necesare cu aristocrații din Glymera care
doreau ca Consiliul să preia mai multă putere.
Lovitura de stat eșuase.

Chiar dacă reușiseră să-i pună un glonț în gâtul Mâniei,
Regele nu doar supraviețuise tentativei de asasinat, ci se ridicase
la o înălțime și mai mare de putere – și asta dezavantajase Band
of Bastards într-un dezavantaj critic.
Și atunci fundamentele se schimbaseră, cel puțin pentru

Xcor.
Odată ce Aleasa Layla intrase în viața liderului lor, nimic
altceva nu părea să conteze pentru bărbat – și asta fusese de fapt
privit ca un beneficiu pentru grupul în general. Natura lui Xcor
fusese mult timp aliniată cu o cruzime care inspirase frică și, prin
urmare, respect.
După femeia aia? Marginile dure ale luptătorului fuseseră ascunse
astfel încât devenise mult mai ușor de tratat – și, la rândul lor,
Bastards fuseseră mai productivi, deoarece nu monitorizau
constant starea de spirit a lui Xcor.
Cu excepția cazului, liderul lor fusese capturat sau ucis.
Până în această noapte, ei nu știau care era și Xcor nu a mai

fost văzut din nou, evident. Fates știa că încercaseră să-l găsească,
fie că era vorba de rămășițe sau de bărbatul însuși, și a fost dificil
să încheie căutarea. Dar fără nimic altceva de făcut, și Frăția
continuând să-i vâneze, era cea mai bună alegere să se întoarcă

de unde veniseră.
Brusc, o imagine a lui Throe îi veni în minte și Zypher se
încruntă.
Din păcate, mai fusese unul care fusese pierdut.
Throe, secundul lor la comandă pentru toate intențiile și
scopurile, fusese dat afară din grup când ambițiile lui pentru
tron se dovediseră mai durabile decât ale lui Xcor. Acea
incompatibilitate a scopului îi sfâșiese pe cei doi – și astfel,
bărbatul care oricum nu ar fi trebuit să fie cu ei plecase, nimic în
afară de o notă de subsol din istoria lor. Într-adevăr, Throe, un
fost aristocrat care fusese cândva ridiculizat și recrutat în serviciu
ca plată a unei datorii, dar care apoi se dovedise de-a lungul
timpului, a dispărut din rândurile lor, poate ucis de cei mai mici
sau de ceilalți din categoria lui cu care el conspirase. Sau poate
că încă mai trăia printre sângele albastru, acceptat încă o dată în
stâlpul lui și complotând din nou.
Niciunul dintre ei nu i-a păsat atât de mult de pierderea lui ca

de pierderea lui Xcor.
Pentru adevăr, în timp ce Zypher privea orașul, ar fi părut
de neconceput când vor ajunge pe aceste țărmuri să plece fără
cei doi care fuseseră parteneri în toate modurile care contau. Dar
a existat un singur truism care a guvernat atât rapidul, cât și
morții: Destinul a urmat propriul său curs, cu alegerea și

predilecția individuală și predicția fiind, de nouă ori din zece,
lipsite de importanță.
„Scopul nostru acum este...” El lăsă asta să derive.
a înjurat Balthazar. — Vom găsi altul, amice. Și o vom face
acolo unde ne este locul.”
Da, gândi Zypher, așa ar fi făcut-o. Înapoi în Țara Veche,
aveau un castel pe care îl dețineau liber și limpede și un personal
de doggen care își lucra pământul, oferind întreținere, mărfuri
și produse pentru a le vinde în satele din jur. Oamenii superstițioși
din regiune au stat departe de ei. Erau femei și câteva femei în
pat. Poate că vor găsi niște ucigași, până la urmă... Fates, suna
prea îngrozitor. Un pas înapoi spre în loc de înainte.
Totuși, ei nu au putut rămâne aici. Prima regulă a conflictului

a fost că, dacă vrei să trăiești, nu te implici cu un inamic mai
puternic – iar Frăția, condusă de Rege așa cum era ei, avea
resurse financiare, facilități și armament extraordinare. Când a
existat o posibilitate de detronare a Mâniei, a fost un scenariu
diferit. Dar cu Bastarzii deținând doar patru luptători, niciun lider
clar și nicio agendă?
Ba nu. Nu a fost bine.

— Atunci mâine, spuse Balthazar. „Plecăm.”
„Da.”
Totuși, Zypher și-a dorit cu adevărat să aducă trupul lui Xcor
înapoi cu ei. „Îl vom căuta pentru ultima oară”, a anunțat el în
vânt. „Pentru aceasta, ultima noastră noapte, ne vom strădui să
ne găsim liderul.”
Ei aveau să mai facă o încercare – și chiar dacă rezultatul nu
era probabil să fie diferit de toate celelalte, efortul îi va ajuta să
facă pace cu sentimentul colectiv că își părăsesc morții.
— Atunci, să plecăm la vânătoare, spuse Balthazar.

Rând pe rând, s-au dematerializat, în întunericul rece.
De îndată ce Vishous a părăsit casa sigură, Layla a tras adânc aer

în piept – dar expirația nu a făcut nimic pentru ea.
Rămânând acolo unde era, la masa aceea din bucătărie, ea
a ascultat absolut absolut nimic o vreme, apoi s-a ridicat și a ocolit
primul etaj, intrând și ieșind din camerele confortabile. În fundul
minții ei, a avut gândul că ferma era cu adevărat un mic cuib
perfect, genul de loc în care o femelă singură se poate simți în
siguranță.
Avea măcar să aibă șansa să-i facă pe gemeni să vină aici?

Anxietatea îi făcu greu să respire și se duse la ușa glisantă

de sticlă pe care V o folosise. Deschizând-o, ieși afară și, în timp
ce papucii ei zdrobeau stratul crocant de zăpadă de pe verandă,
încercă din nou toată chestia cu inhalarea adâncă.
De data aceasta, în timp ce ea a lăsat să iasă aer, respirația ei a fost

un nor care i-a plutit deasupra capului.
Obrajii ei, cruzi de tot plânsul și ștergerea lacrimilor, ardeau
în aerul rece și limpede și își ridică privirea spre ceruri de sus. Era
o acoperire groasă de nori care bloca stelele scânteietoare și mai
multă zăpadă proaspătă pe gazon, sugerând că vremea fusese
înfățișată și marcată cu rafale în timpul zilei.
Înconjurându-și brațele în jurul ei, Layla — Totul s-

a oprit pentru ea. De la ritmul inimii la respirație și până la
gândurile din creierul ei dezordonat, era ca și cum rețeaua ei
interioară de energie și-ar fi suflat fuzibilul și a devenit ca interioru
casei din spatele ei: complet nemișcat și gol.
Întorcându-se spre est, trase aer în piept până când coastele

i s-au încordat din cauza efortului, dar nu încerca să mirosească
nimic. Încerca să-și țină plămânii mobili în piept – și dacă și-ar fi
putut opri inima și funcțiile organelor, ar fi făcut-o.
Ecoul propriului ei sânge a fost atât de slab, încât a fost

greu de stabilit dacă a fost sau nu o greșeală a ei.
în parte, o înțelegere greșită a ceea ce se întâmpla de fapt.

Dar nu... de fapt, ea prindea o șoaptă despre propria ei sursă de viață
în direcția nord... de fapt, nord-vest.
Acum inima ei tună.

„Xcor…?” ea a șoptit.
Semnalul, așa cum era, nu venea de unde se afla complexul
Frăției. Era prea vest pentru asta. Era …
Se uită înapoi la glisorul din care ieșise.

a ezitat. În afară de aceea, ea se gândi la Vishous și la tot ce spusese
el.
Nesigură exact încotro se îndrepta, a închis ochii și s-a
dematerializat la o distanță scurtă, reformându-se într-un parc pentru
copii pe care îl zărise când fusese condusă cu mașina cu o noapte
înainte.
În timp ce stătea lângă leagănele goale și sălile de sport din
junglă, s-a liniștit din nou.
Da... acolo... În
spatele ei, un scârțâit de metal o făcu să se învârtă.
Dar nu era decât vântul care împingea unul dintre leagăne, zalele
sale protestând la tulburare.
Coborând încă o dată pleoapele, se concentră asupra
destinația ei și a încercat să nu treacă înaintea ei.
În timp ce zbura într-o împrăștiere de molecule, auzi vocea lui
Vishous în capul ei.
Nu putem alege de cine ne îndrăgim... nu ai greșit când îl

iubești, adevărat? Partea aceea, nimeni nu te poate învinovăți
pentru... și ai suferit destul.
Nu te-a rănit niciodată, nu-i așa. Trebuie să existe ceva în el
care să nu fie rău.
De data aceasta, când și-a reluat forma, farul pe care se
îndrepta era și mai puternic, iar traseul ei era perfect. Așa că a
mers încă o jumătate de milă.
Și apoi o distanță și mai mare, până la ultimul inel de cartiere
suburbane înainte de începerea terenurilor agricole. După care?
Ea a mers și mai departe, pătrunzând în pământurile împădurite
care au fost începutul Parcului Adirondack.
Ultimul ei picior nu avea decât trei sute de metri și, când s-a
întors la ființa ei corporală, era cu o ramură de copac chiar în față.
Împingând mădularul gol din drum, se uită în jur. Zăpada

era mai groasă aici, briza mai mică, terenul stâncos. Umbrele
erau peste tot – sau poate că asta era nervozitatea ei care făcea
să pară așa.
Aproape... atât de aproape. Dar unde mai exact?
Layla se întoarse încet într-un cerc. Nimeni nu era aproape,
și nici animalele din pădure nu se mișcau.
Părea puțin probabil ca Xcor să fi petrecut o zi întreagă aici
și să fi supraviețuit, deși... fusese o ninsoare și acea furtună mare
era pe drum.
Poate că fusese suficientă acoperire cu nori? Nu a fost
un pariu pe care cineva l-ar fi luat vreodată, dacă nu ar fi

fost din alte opțiuni, mai sigure, dar dacă ar fi fost incapabil
într-un fel?
La urma urmei, dacă el ar fi fost mort, ea nu ar fi înțeles
nimic.
Înclinând capul, se încruntă ca
ceva atipic în peisaj i-a atras atenția.
Era ceva... acolo... la stânga unui stejar atât de înalt și de
gros încât trebuia să aibă cel puțin o sută de ani.
Da, era un fel de movilă care părea deplasată pe podeaua

pădurii.
Adunându-și hainele, a făcut un pas... și apoi altul... ...spre
orice ar fi
fost.
AISPREZECE
Restaurantul Salvatore a fost un element de bază nu

doar pe Caldwell, ci și pe întreaga scenă a mesei de pe
Coasta de Est, o întoarcere de lungă durată la zilele Rat
Pack, când trei prânzuri cu martini, amante și Don
Drapers care știau să se îmbrace erau norma. În epoca
modernă, multe s-au schimbat în lumea exterioară... nu
s-au schimbat multe sub acoperișul ei. Tapetul roșu
flocat al foaierului de la intrare era încă pe loc, la fel ca
și restul decorului Nașului , cu tot lemnul cioplit greu și
fețele de masă din in. În zonele multiple de servire și în
barul din spate, aranjamentele locurilor erau exact așa
cum se deschideau noaptea pe vremuri, iar chelnerii și
ospătărițele încă purtau smoking. În meniu? Doar cea
mai bună mâncare italiană autentică din vestul Siciliei,
rețetele pregătite exact așa cum ar trebui și au fost
întotdeauna.
Au existat câteva actualizări, dar toate erau în
bucătăria masivă. Și două intrări au fost adăugate,
ceea ce fusese un lucru — cel puțin până când a treia generație

a clientelei sale încercase felurile de mâncare și decidese, da, asta
e bine.
Ei bine, și mai era un lucru diferit.
În timp ce iAm s-a așezat în spatele biroului din biroul său, a

răspuns la telefon și a preluat cea mai recentă comandă de carne
în același timp.
„Vinnie, ce mai faci?” spuse el în timp ce își înclina capul într-
o parte pentru a ține receptorul la ureche. "Da bine.
Sunt bine. Da, nu, am nevoie de mai multă carne de vițel decât atât. Da.
Și îl vreau pe celălalt furnizor. Calitatea este...”
Managerul lui din față și-a băgat capul în ușă.
"Ea este aici. Experiență bună, comportament plăcut. Ea va face.”
Am acoperit partea de jos a receptorului. „Trimite-o
în."
În timp ce măcelarul comercial și el continuau să treacă
peste comanda, iAm s-a gândit imediat după ce a primit zece
locul. Oamenii cu care avea de-a face au presupus că este afro-
american, ceea ce nu era, dar ca Shad ow, era obișnuit să treacă
în lumea umană ca membru al acelei rase. Și pentru un bărbat de
culoare să preia locul istoric și extrem de mândru, reper italian a
fost un șocant pentru toată lumea, de la personalul de la bucătărie
până la fața casei, până la patroni și furnizori.
Dar cel de-al treilea Salvatore îi dăduse binecuvântarea după

ce iAm gătise rahatul din niște gato di pa tate, pasta alla Norma
și caponata – și apoi îi dăduse bătrânului cel mai bun cannolis pe
care tipul le-a avut vreodată. Nu că Sal III ar fi avut de ales.
Datoriile legate de jocurile de noroc față de Rehv însemnaseră
că trebuia să renunțe la ceea ce iubea, iar Rehv, la rândul său, a
transmis compania iAm ca recompensă pentru munca bună.
Dar totuși, în calitate de nou proprietar, iAm dorise să

mențină continuitatea — și, de asemenea, venirea patronilor
italieni — și sprijinul lui Sal III le asigurase pe ambele. Mai ales
că iAm îi lăsase pe cei care urăsc și îi câștigase pe toți școlarii
vechi înapoi, seducându-i cu busuioc și fusilli.
Locul era înfloritor, iar respectul curgea și totul era bine. Își
găsise și partenerul... care se întâmplă să fie regina s'Hisbe. Deci
viața lui ar fi trebuit să fie perfectă.
Nu a fost.
Situația cu fratele său, Trez, îl ucide direct. Era atât de greu
să vezi un bărbat valoros îngenuncheat de soartă, sufletul tipului
s-a plecat sub o pierdere pe care iAm nici măcar nu o putea
contempla fără să vrea să vomite – „Îmi pare rău, ce?” Sunt
reorientat. „Da,
îmi pare rău, e bine. Mulțumesc, omule, stai, mai spui asta?
Oh,
da, pot face asta. De cat ai nevoie? Nu, nu mă plătești. Dacă o faci,
voi fi insultat. Îți aduc manicotul cadou ție și mamei tale. O iei, te
bucuri.” iAm zâmbea când închidea telefonul. Italienii de la
vechea școală s-au dovedit a fi foarte asemănători Umbrelor:
închiși pentru cei din afară, mândri de tradițiile lor, suspiciosi față
de oamenii pe care nu-i cunoșteau. Dar odată ce ai fost cu ei?
Odată ce te-ai dovedit și ai fost acceptat? Erau atât de loiali și
generoși încât era aproape ca și cum nu erau deloc oameni.
De fapt, pentru el, italienii adevărați deveniseră o subspecie

în afară de ceilalți șobolani fără coadă de pe planetă.
Manicotul acela ? L-ar face pentru mama lui Vinnie, dna.

Giuffrida și adu-l personal. Și atunci când a venit comanda lui de
carne? Ar mai fi cotlete suplimentare sau niște cârnați sau o
bucată de carne de vită la alegere gratuit. Chestia era că oricum
ar fi făcut manicotul , chiar dacă nimic nu se întorcea spre el —
pentru că doamna Giuffrida era o dragoste de primă ordine care
venea în prima vineri a fiecărei luni și comanda întotdeauna pasta
cu sarde. . Și dacă ai fi drăguț cu mama lui Vinnie? Omul acela va
călăre sau muri pentru tine până la sfârșitul zilelor sale.
A fost un aranjament grozav și...

Dintr-o dată, iAm a devenit statuie, totul despre el fiind încă

în stoc. Și amuzant, având în vedere ceea ce ajunsese să stea în ușa
deschisă a biroului, i se părea potrivit să încerce o versiune a lui
Arrest pentru dimensiune.
Femeia vampir dintre jamburi era înaltă și curbată, corpul ei

îmbrăcat în pantaloni negri largi și un pulover negru cu gât de
barcă. Părul ei negru ondulat fusese strâns într-o agrafă, iar fața ei
nu era machiată – nu că ar fi avut nevoie de ajutor de la oameni ca
Maybelline.
Era uimitor de frumoasă, cu buzele perfecte și cu ochii aproape de
anime și obrajii care erau trandafirii din cauza faptului că ea a venit
de la frig - sau poate pentru că era nervoasă în legătură cu interviul
pentru postul lor de chelneriță.
Componentele individuale ale ei și ale hainei ei de secție nu

au fost totuși șocante. Toată chestia afurisită a fost cea care i-a tăiat
răsuflarea.
iAm se ridică încet în picioare, de parcă poate dacă s-ar mișca
prea repede, capul i-ar exploda.
„Selena?” opti el. Doar că asta nu poate fi real... nu-i așa?
Sprâncenele drăguțe ale femelei au apărut. "UM, nu?

Numele meu este Therese? Prietenii mei îmi spun Tres?”
Dintr-o dată, lumea s-a învârtit pe axa sa și iAm a căzut înapoi
pe scaun.
Femeia a făcut un pas de parcă ar fi fost îngrijorată că are

nevoie de RCP, dar apoi s-a oprit de parcă nu știa ce să facă. Ceea
ce a făcut doi dintre ei.
"Esti in regula?" ea a intrebat.
Cu o voce care suna absolut, pozitiv, exact, ca shellanul
mort al fratelui său.
În loc să se întoarcă la conacul Frăției pentru acea zi, Trez stătuse

la clubul său. În primul rând, în calitate de Shad ow, nu numai că
putea să se descurce cu lumina soarelui, dar îi plăceau de fapt
chestiile – chiar dacă nu se vedea nimic din cauza rafale care
căzuseră toată dimineața și după-amiaza. Mai exact, totuși, a
atârnat acolo unde era pentru că uneori zdrobirea oamenilor de
acasă era prea mare pentru capul lui deja gata și trebuia să ia o
gură de aer și să se ascundă, dar nu să se ascundă, aici.
Un avantaj? Scaunul lui era atât de căptușit încât era practic

un pat de spital reglabil, doar fără șine și punga IV.
Întorcându-se spre peretele de sticlă, se uită în jos la ringul

de dans. Luminile casei erau aprinse și toate zgârieturile de pe
scândurile de pin vopsite în negru l-au iritat naibii. Curățenii au
făcut o treabă grozavă, dar nu au putut face nimic pentru a repara
pagubele făcute de sute de picioare beți. Probabil că era timpul
să mă dezbraci și să ne menținem. Din nou.
Desigur, tragerea unui relustru a fost, fără îndoială, o pierdere

de timp și bani, deoarece podeaua aceea avea să fie ruinată încă o
dată și, în plus, nimeni nu putea vedea punctele goale când laserele
clipeau și locul era întunecat ca interiorul. de o pălărie. Dar nu putea
suporta.
El știa că imperfecțiunile erau acolo și le disprețuia.
El a presupus că întreținerea podelei era echivalentul clubului

cu tunderea gazonului: știai că doar urmărești o țintă în mișcare, dar
cel puțin timp de zece minute, iarba ta arăta ca un covor de la perete
la perete.
Și-a verificat ceasul. Ora sapte.
Cu vreo două ore în urmă, pe la ora cinci, făcuse un duș în baia
sa privată, se bărbierise și își îmbrăcase o versiune proaspătă a
uniformei de lucru, care era pantaloni și un buton de mătase. În seara
asta, jumătatea de sus a lui era gri, jumătatea de jos era albă, iar
rahatul din mijloc era comando.
Aruncă încă o privire la ceas. Și numărat

orele de când își băgase ultima dată mâncare în gură.
De parcă stomacul lui ar fi știut că aceasta este singura șansă de
a-și înregistra o opinie, a răbufnit chestia.
La dracu de Lassiter. Invitație la cină. a lui Sal.
WTF.
Ultimul lucru pe care a vrut să-l facă a fost să stea vizavi de acel
înger și să asculte o prezentare a Reservoir Dogs despre
simbolism dick în Deadpool. Problema? Fratele său, iAm, a

făcut cea mai bună bolognese de oriunde și a fost de partea,
dacă Trez nu a apărut? Lassiter a fost doar aroma de nemernic
să apară aici într-un costum de clovn și să claxoneze din nas
până când Trez și-a pierdut mințile.
Călătorie scurtă în ultima vreme, de acord. Dar inca.
Se uită din nou la ceas. Blestemat. A luat decizia.
Ridicându-se în picioare, a verificat dacă pistolul îi era în

spate, și-a luat portofelul și telefonul mobil și și-a pus o jachetă
de costum.
Jos, Xhex inventaria lichiorul de la bar.
„Mă întorc”, i-a spus el șefului de securitate. — Vrei să-ți

aduc ceva de la fratele meu la cină?
Ea clătină din cap în timp ce ridica o cutie de Absolut pe

tejghea de parcă nu cântărea nimic. Xhex avea umerii aproape
la fel de mari ca ai unui bărbat uman, iar restul ei era la fel de
în formă. Cu părul ei scurt și ochii ei cenușii, ea era genul de
lucru pe care până și bețivii îl recunoșteau drept o persoană
care nu-l trage, ceea ce o făcea perfectă pentru slujba ei.
"Sunt bine. Am mâncat acasă.” Ea înclină o sprânceană.

„Mi-a fost dor de tine la prima masă.”
Asta era cât de departe ar merge ea cu de ce nu-ai-venit-

acasa-aseară, iar el a apreciat-o.
Xhex era ca un tip din multe puncte de vedere: scurt, la obiect, și
nu s-a implicat în rahatul de simpatie.
Sincer, ea era unul dintre puținii oameni pe care îi putea

suporta cu încredere să fie în preajma. În ultimul timp, ajunsese
să deteste ochii plini de milă și suspinele lungi și pline de
semnificație și îmbrățișările care au durat prea mult. Nu că nu ar
fi apreciat sprijinul, dar treaba era că... când erai adânc în doliu,
era greu să fii în preajma unor oameni care se simțeau prost
pentru că te simțeai rău. Văzând Frăția și colegii lor suferind în
numele lui? Ei bine, asta l-a durut și apoi asta l-a făcut să se simtă
și mai rău și și mai epuizat. Și iar în jur.
„Mă întorc la opt.” Trez bătu degetele de două ori pe granitul

negru. „Am telefonul mobil pe mine.”
"Recep ionat."
Mergând spre ușile principale, dădu din cap spre fetele care
tocmai intrau și nu se schimbau încă din hainele de stradă. Când
trecea pe lângă ei, simțea femeile umane care se uitau la el,
dorindu-l, întrebându-se de el. De fapt, întotdeauna fuseseră
îndrăgostiți de el și fusese o vreme când el acceptase ofertele lor.
Nu mai este, totuși, iar abstinența lui i-a sporit aparent alura.
Nu spusese niciodată nimănui de la serviciu detaliile

despre Selena. Numai Xhex știa și nu va spune niciodată
nimic nimănui.
Veștile bune? După ce a refuzat de două ori câteva
prostituate, s-a auzit vestea și toate au încetat să vină asupra
lui. Slavă domnului; femeile și femeile l-au îmbolnăvit
literalmente. Gândul că vreunul dintre ei îl atinge sau chiar se
gândește doar la el sexual?
Stomacul i se întoarse doar pe ipotetic.

Afară, aerul era dens și rece – un prodrom pentru furtuna
care venea – și avea nevoie de câteva respirații pentru a
înghesui bila care era în fundul gâtului.
Greața deoparte, era complet mulțumit să-și trăiască

restul nopților singur. Nu putea să înțeleagă nici măcar o
secundă o realitate în care altcineva ar intra în viața lui și ar
putea să-i facă vreo impresie... Din senin,
Selena lui se întoarse la el, vocea ei umplându-i capul.
Poți să-mi promiți că vei lăsa lucrurile bune să intre chiar și
după ce eu voi fi plecat... chiar dacă acele lucruri se întâmplă
pentru că mai e o femeie lângă tine?
Trez și-a frecat fața. "Dragul meu. Dragostea mea... adică

o soartă pentru care tu și cu mine nu trebuie să ne facem niciodată griji.”
Tragându-se, a aruncat o privire în direcția BMW-ului său. Poate

ar trebui să conducă, se gândi el. Ar reduce masa cu douăzeci de
minute bune, considerând că „trebuia” să se întoarcă la ora de
deschidere.
În cele din urmă, totuși, tocmai s-a dematerializat prin oraș până
în colțul îndepărtat al parcării din față a lui Sal. Întinderea largă de
trotuar fusese arătă din puțină zăpadă căzută până acum, iar marginea
albă din jurul marginilor era ca franjuria de glazură cu țevi de pe un
tort.
Câteva mașini erau aliniate, cât de aproape puteau ajunge de clădire,
iar luminile străluceau atât deasupra lămpilor stradale, cât și pe
flancurile restaurantului.
Mergând spre copertina ușii principale, și-a călcat mocasinii pe
alergător și a coborât cu pași mari pe covorul roșu până la cele trei
trepte până la ușă.
Când a intrat, era al naibii de rușine că urma să aibă de-a face cu
Lassiter. Altfel, ar fi avut o jumătate de șansă să se bucure de ceea ce
urma să mănânce.
— Hei, domnule Latimer.
"Chiar și în'."
Trez ridică o mână către femeia umană care se afla la standul
gazdei. În timp ce ochii ei îl măturau rapid, zâmbetul ei era genul care
sugera că i-ar fi plăcut să încheie noaptea cu el. Și-a păstrat distanța,
totuși.
Reputația lui de fără doamne îl precedase.

Mulțumesc, iAm.
Trecând pe lângă secțiunea de magazine de cadouri, cu
congelatoarele pline de aperitive și paharele de suveniruri și
lingurile decorative — pentru că da, oamenii au călătorit doar
pentru a veni la Sal — a intrat în zona barului.
"Domnul. Latimer, wassup.”
Barmanul era un om arătos de douăzeci de ani, care era
aproape suficient de fierbinte pentru a fi un model de reclamă de
colonie pentru Gucci sau Armani: păr negru, bărbie puternică, ochi
albaștri strălucitori, umeri mari, yada yada yada. Mergea la umbră
în nopțile lui libere și făcea o mulțime de afaceri acolo cu femei de
genul lui – și se putea spune că s-a bucurat de statutul său de Hot
Guy pe scena Clubului Caldie.
Ar trebui să se bucure de el cât a durat. „Hei, Geo.”
Da, pentru că un tip cu perspectivele lui nu a putut poziționa
frământează numele său adevărat. Care era George.
„Obișnuitul tău?” întrebă Geo. — Stai la cină?
„Da la cină, nu la băutură. Dar multumesc."
„Șeful este în biroul lui”.
"Recep ionat."
Trez și-a împins ușile cu clapete căptușite de lângă afișajul
pentru sticle cu oglindă și a intrat în bucătăria strălucitoare de
soare, toate blaturile din oțel inoxidabil și echipamentele de calitate
profesională strălucind din curățarea obișnuită. Pardoseala din
gresie era de culoarea terei
acoperișurile de cotta din Siena, iar bucătarii în togs albi

tradiționali erau aplecați peste oale, plăci de tăiat și boluri. Toți
bucătarii erau bărbați și toți italieni, dar, în timp, iAm spera să-i
schimbe pe primii, deși nu pe cel din urmă.
Dragă Doamne, mirosul delicios... ceapă, busuioc, oregano,

roșii și cârnați la arzătoare.
La naiba, ura să creadă că Lassiter avea dreptate în orice. În
afară de rahat, era foame. Biroul lui iAm era
în spatele din spate și, când Trez dădu colțul, faptul că în
prag stătea o femeie vampir în picioare, cu spatele la el, nu era
deloc semnificativ. Am angajat în mod regulat membri ai speciei,
în special în lunile de iarnă, când se întuneca în nordul statului
New York până la patru și jumătate după-amiaza. Și da, Trez era
vag conștientă că parfumul ei era neobișnuit și plăcut, dar asta
nu era altceva decât ar observa dacă ar fi trecut pe lângă un
buchet de flori.
Totul a început să se schimbe când el a intrat în spatele ei

și s-a uitat peste capul ei la fratele său. iAm era la biroul lui, cu
fața
întunecată păstosă, cu ochii mari ca antene parabolice, cu
maxilarul dezlănțuit.
„Ești bine acolo?” spuse Trez. "Ceea ce este-"
iAm a început să scuture din cap, palmele ridicându-se într-o

mișcare oprită când se ridică în picioare. Dar apoi toate acestea au
fost uitate – împreună cu fiecare moment al trecutului, prezentului
și viitorului – pe măsură ce femeia se întoarse.
Trez s-a împiedicat înapoi până s-a izbit de perete – și apoi s-
a trezit ridicând brațele de parcă ar fi vrut să alunge loviturile. Prin
hașura încrucișată a încheieturilor sale, a făcut un bilanț al ochilor,
buzelor, nasului... părului... gâtului și umerilor... corpului...
Selena …
Acesta a fost ultimul lucru pe care și-l amintea.
APTESPREZECE
Câtva timp mai târziu, epuizat în urma plecării doicii

sale, Xcor căzu pe pământul rece și dur din afara
cabanei. Nu mai avea respirație în plămâni pentru a
țipa, nu mai avea energie pentru a lupta cu lanțul care-
l ținea prizonier, nicio dorință de a nu mai fi lăsat în
urmă.
Când o resemnare amorțită a început să i se
instaleze în piept, a adus o răcire a corpului. Nu... ăsta
a fost vântul. Cu o absență de efort, temperatura îi era
sifonată de bufoarea rece din decembrie și știa că
trebuie să se adăpostească sau să expire.
Adunându-și mantia de pe pământ, și-a tras
greutatea murdară în jurul său și a lăsat trupului său să
tremure un moment. Apoi s-a ridicat în picioare și,
întinzându-se cât a putut de legătură, a privit după
colțul locuinței de paie. Ușa era încă deschisă și ia
închipuit că poate simți căldura emanând din interior -
asta era doar o minciună,
totuși, o funcție a memoriei mai degrabă decât a realității, căci

focul se stinsese de mult.
Ochii i s-au îndreptat spre orizont. Prin trunchiul fus și
ramurile pufoase de pin, văzu că zorile soseau în curând,
strălucirea ei strângându-se în est pentru a alunga întunericul.
Ar fi puțină căldură de anticipat de la înălțarea soarelui –
dar nici o preocupare specială. Ca pretrans, nu trebuia să fie
îngrijorat că este consumat de lumina zilei. Foamea și setea
erau totuși îngrijorări cărora trebuiau rezolvate nevoile pentru
a supraviețui. Fără depozite de grăsime de rezervă și gâtul
uscat, nu avea să reziste mult, mai ales în climatul de iarnă.
Xcor a încercat o ultimă îndepărtare a gulerului de piele

de la gât și a trebuit să-și abandoneze imediat eforturile.
Încercase de atâtea ori să-l elibereze, încât curgea sânge din
rănile pe care le făcuse din gheare, iar tragerea în continuare
era prea dureroasă.
Nimeni din sat nu avea de gând să-l ajute. Nimeni nu a mai
avut înainte... O
umbră mișcătoare i-a atras privirea de la lumina
câștigătoare de la est la desișul de tufe de zmeură din fața lui.
Orice se mișcase îngheța de îndată ce se întoarse spre

el. Dar apoi a apărut o a doua umbră care a venit din cealaltă
direcție.
Lupii.
Dragă Fecioară Scribe... lupii îl găsiseră.
Inima bătând repede, Xcor se uită în jur în panică.
A teptase ca ei să vină la el i poate că se concentrau asupra lui
acum că în sfâr it tăcuse.
În zadar, a căutat o formă de armă, ceva pe care să-l

poată folosi pentru a se proteja — Stânca care i-a
atras atenția era la îndemână dacă se sprijinea de lanț, dar
cântărea mai mult decât putea să se descurce cu ușurință în timp
ce căuta să ridice lucru din pământ. Mormăind, încordându-se,
folosindu-și ultimele puteri, se ridică — Mârâind jos și tăcut din
mărăcini și a avut senzația
că lupii se jucau cu el, dându-i un anunț astfel încât poate că
va alerga și va oferi un un pic de distracție înainte de a fi consumat
ca o masă de dimineață.
Înfuriat de frică, se dădu înapoi... O

crenguță se rupe sub greutatea unuia dintre animale. Și apoi
altul.
Nicio șansă de a intra pe ușă și de a se închide, nicio
modalitate de a se urca pe acoperiș sau...
Întorcându-se, ridică privirea spre fereastra murdară.
Pe măsură ce lupii s-au apropiat, agresivitatea lor zgomotoasă
devenind tot mai puternică, Xcor strânse din dinți și ridică
legănește-i peste cap. Cu un val de putere pe care nu știa că o

posedă, aruncă piatra cât putu de tare în singurul geam.
Sticla s-a spart, iar el s-a dat înapoi, ridicând brațul pentru a
alunga cioburi. Nu mai era timp de gândit. Aprinși de impact,
prădătorii care îl vânau s-au aruncat în atac, cu toți ochii
galbeni și dinți zimțați și corpuri uriașe, năvălitoare.
Xcor a sărit cât de sus a putut, s-a apucat de partea

inferioară a cercevei și s-a propulsat în cabană – și exact când a
aterizat într-o grămadă de osoasă la doar un pas de palet,
lupii au lovit peretele exterior cu lovituri. și zgârieturi, fălcile lor
pocnitoare roade trapa lui de scăpare, mârâitele lor acum de
frustrare.
Ușa era încă larg deschisă.

Împingându-se în genunchi, s-a grăbit pe podeaua goală,
împrăștiind castroane și ustensile murdare — Legătura i-a
ajuns la
capăt înainte de a-și atinge obiectivul și a fost smuls
înapoi, picioarele lui continuând înainte chiar și când jumătatea
de sus a lui s-a oprit moartă. Și atunci a apărut liderul haitei în
stâlpii deschisi. Vânătorul de lupin era de mărimea unui cal mic,
iar dinții lui erau ca niște pumnale încrucișate. Cu fălcile ei
încovoiat pe spate, iar saliva lui spumoasă bălțuindu-și

labele din față, îi făcea pe ceilalți doi să pară pui tineri.
Zâmbitor. Îi zâmbea.
Xcor aruncă o privire spre ușa care era înclinată spre
cabană.
Și apoi s-a mișcat atât de repede încât nu a fost conștient
de a lua decizia de a acționa. S-a răsturnat în față, și-a lovit
palmele sângerânde în podea și și-a rotit picioarele în cerc...
prinzând panourile deschise cu nici un centimetru de mai mult.
Ușa s-a închis trântit și mecanismul de blocare grosier s-

a fixat în momentul în care uriașul lup a sărit înainte în
aer.
Animalul a lovit lamelele de lemn atât de tare, încât s-a
zbătut de barele de fier brut care le-au fixat pe loc. Dar au
ținut. Au ținut ferm.
Tremurând de groază, Xcor se ridică, ținându-și
genunchii la piept. Ducându-și mâinile însângerate la cap, și-a
acoperit urechile când a început să plângă, zgomotul lupilor
răsunând puternic în craniul lui — Și atunci a venit
fantoma.
Ea a venit la el prin peretele căsuței, ieșind din ceea ce
era solid la fel de ușor cum ar fi încă aerat.
Xcor clipi printre lacrimi, privind haina albă și părul lung

blond... și chipul care era frumos ca un vis.
În tăcere, spectrul pluti să stea în fața lui, dar nu se temea.

Cum ar putea ceva atât de frumos să-l rănească?
Și apoi și-a dat seama că lupii nu mai erau.

De parcă i-ar fi trimis departe.
Sunt în siguranță, își spuse el. Cu ea, și numai ea, sunt în
siguranță...
Și naibii de Oscar merge la...?

În timp ce Vishous s-a reformat în pădure, la o distanță de
Layla, aproape că a aprins un mâna rulat. El stătuse în aval de ea pe
fiecare dintre picioarele pe care le călătorise, iar ea era atât de
distrasă încât se îndoia că va observa vreun fel de aprindere de la
brichetă sau de la capătul țigării lui... dar nah.
Au ajuns atât de departe – și erau atât de aproape de a termina

asta, nu-i așa.
Aleasa era în față la vreo treizeci de metri, cu haina ei albă
ieșind în evidență în pădure ca un fel de far. Și ce știi, ceva îi
atrasese atenția și progresa încet pentru a îndepărta orice ar fi fost,
cu capul înclinat în jos, ca și cum ar fi fost concentrată pe podeaua
pădurii.
El a zâmbit pentru sine. Cel mai vechi truc din carte. Luați o
persoană de la care aveți nevoie de ceva, pătrundeți în emoțiile
lor prin creier, răsturnați o grămadă de pârghii - și găsiți
nenorocitul de nenorocit pe care îl căutați pentru că femeia
respectivă vă conduce direct la el: Xcor scapă și dispare. Layla
are sângele în vene.
Se simte vinovată, singură și frică, o victimă înstrăinată de
circumstanțe. treaba lui V? Acordați o ureche presupusă
simpatică, oferiți o înțelegere într-un mod aparent sincer și
oferiți-i un plan prin care, atunci când a pășit pe acea verandă
din casa de siguranță și și-a surprins un ecou undeva în lume, și-
a urmat impulsul. să meargă să-l ajute pe bărbatul pe care îl
iubea.
Oare V știa sigur că avea de gând să meargă să stea în

zăpadă și să adulmece aerul? Nu, dar era o presupunere destul
de bună, având în vedere cât de sufocată părea în acea
bucătărie. Îi dăduse el telefonul în speranța că îl va strecura
în buzunar și îl va lua cu ea oriunde mergea, ca să-i poată
urmări GPS-ul pe celălalt mobil al lui? Da. Dezamăgit că a
lăsat-o în urmă?
Da. S-a compensat pentru că, ca frate al cărui mascul nu l-a
putut hrăni, el luase vena Laylei înainte de sarcină pentru a
supraviețui și ar putea-o urmări dacă se concentra? Da. Ai
urmărit-o aici? #plătit
Nu, nu fusese sigur că Xcor era chiar în viață.

Așa cum nu împlinise o sută de ani, Aleasul ar merge la tip dacă
l-ar fi simțit. Dar unele zaruri meritau aruncate.
Și părea de parcă a lui a apărut dublu șase.

În față, Layla se opri. Și se lăsă încet până în genunchi.
Bingo.
Vishous s-a dematerializat mai aproape, adăpostindu-se în
spatele unui trunchi gros de stejar. Și, în timp ce se concentra
asupra femeii, și-a băgat mâna în geaca de piele și s-a strâns pe
fundul celor patruzeci.
Ea se apleca spre ceea ce părea a fi altceva decât un banc
de zăpadă – iar V a făcut același lucru la copacul lui… ceea ce
nu l-a ajutat cu adevărat să vadă mai bine –
Nu era un banc de zăpadă. Nu. S-a mutat al naibii.
Hei, hei, ce știi: sub acoperirea rece de zăpadă, era un
mascul gol abia în viață, stropii s-au adunat în jurul lui, pe
măsură ce vântul suflase împotriva corpului său înfipt.
Încruntat, V a ridicat privirea și a măsurat cerul. Cum naiba

a reușit Xcor să treacă la lumina zilei? Apoi, din nou, acoperirea
grea de nori era diferită de un set de draperii de catifea opace
deasupra unei ferestre? Orice vampir în stare de spirit ar fi
căutat un acoperiș și patru pereți în care să se adăpostească
până la amiază, dar dacă ai fi aproape
moartea deja, fără îndoială că ai stat acolo unde ai aterizat și te-

ai rugat cuiva, oricui, căreia i-ai avut noroc.
Și clar, Xcor a avut.
Dar acea serie de câștiguri la Loto s-a încheiat, se gândi Vishous
în timp ce se dematerializa de aproape, gata să iasă și să preia
controlul asupra acestei situații.
Și atunci a putut să vizualizeze fața lui Xcor.
Gri. Era gri. Dar ochii luptătorului erau deschiși și se uita la

Layla ca și cum ea ar fi fost o apariție... un miracol i-a venit de
Cealaltă Parte.
Plângea. Lacrimile se rostogoleau pe pielea lui palie și, când se
întinse să o atingă, zăpada căzu de pe antebrațul gol.
Layla i-a prins mâna și i-a adus-o la inimă.

Cu o voce sugrumată, ea a șoptit: „Ești în viață...”
Xcor a încercat să vorbească, dar a ieșit doar un croc.
Și asta părea să o galvanizeze. „Trebuie să te salvez…”
"Nu." Asta a fost spus tăios. "Lasă-mă. Du-te…”

„O să mori aici.”
"Permiteți-mi să." Layla încercă să vorbească, dar Xcor nu o
Îți voi lua
lăsase, cu vocea lui slăbită și subțire. "Sunt fericit acum …
amintirea cu mine... la Dhunhd ...”
Layla începu să plângă peste bărbat, drapându-se peste

forma lui acoperită de zăpadă. „Nu, te putem salva, te pot salva…”
Oricum, se gândi V. E timpul să-și facă treaba.

Ceea ce se uita acum era doar o prostie emoțională, irelevantă
pentru problemele adevărate aflate la îndemână – care nu se
schimbase doar pentru că perechea făceau un Kate și Leo după
ce nava sa scufundat.
Omule, mulțumesc la naiba că a fost aici pentru a îndrepta
asta, pentru că oricare alți frați ai lui ar fi putut fi influențat de
această afișare. Totuși, el era din chestii mai dure decât atât, și nu,
nu era că era supărat pe Layla sau că se simțea răzbunător sau
chiar deosebit de ostil față de Xcor.
La naiba, în starea actuală a ticălosului, asta ar fi ca și cum ai

pierde timpul urând un bloc de gheață carbonică.
Nu, tocmai repara prostul lui Qhuinn înapoi la Mormânt, când
Xcor l-a învins cumva pe frate și apoi l-a încuiat pe prost înăuntru:
V avea să o trimită pe Layla înapoi la casa sigură și apoi urma să-
l doboare pe Xcor ca pe un câine chiar aici și acum.
Pentru că, într-adevăr, destul cu rahatul ăsta. Un glonț prin

creier și această risipă de energie și concentrare avea să se
termine pentru Frăție. Da, sigur, s-ar putea să-l tortureze pe
nenorocit dacă l-ar putea aduce din nou la viabilitate printr-un alt
medic.
miracol. Dar Band of Bastards nu au fost proști.

Avuseseră treizeci de zile să se regrupeze, să se mute și să se
distanțeze de liderul lor dispărut. Xcor nu avea de gând să aibă
informații demne de urmărit, iar în ceea ce privește Tohr și
dreptul lui de a-l ucide pe tip? Fratele acela era deja la limita
nebuniei. Scoaterea lui Xcor avea să-l conducă mai jos, nu să-l
ridice de unde se afla.
În plus, războiul se îndrepta spre un punct de criză.

Societatea de Diminuare se prăbușea, dar Omega nu mergea
nicăieri, cu excepția cazului în care cineva îl înlocuia cu forța –
și asta era treaba lui Butch, cel puțin conform Profeției Dhestroyer
După toți acești ani de luptă, sfârșitul era aproape – și Frăția
trebuia să revină la funcția lor de bază de a elimina adevăratul
dușman al rasei.
Spre deosebire de a fi deturnat de acest lucru, a alergat

grup de vigilenți care oricum fuseseră castrați.
V lua o decizie executivă în acest sens.
E timpul să dispară totul, adevărat.
Ridicând botul pistolului, ieși din spatele copacului.
OPTSPREZECE
În timp ce Layla se întinse peste corpul gol și rece al lui Xcor, era
disperată să-l încălzească, să-l scoată din pădure, să-i dea
mâncare și apă. Cum era el în viață?
Cum supraviețuise trecerii chiar și a unei ore în aceste condiții, cu atât
mai puțin a unei zile întregi? Dragă Virg gin Scribe, era atât de
înfrigurat încât trecuse de fiori, trunchiul, brațele și picioarele îi
înghețau într-o statuie insolubilă, fața cu barbă contorsionată de
suferință.
— Trebuie să te scoatem de aici, spuse ea urgent.
„Poți să-mi iei vena și după ce vom fi în siguranță, vom...
Nu știu, te punem să vorbești cu ei sau...”
Brusc, își aminti că Vishous i-a spus că Xcor lăsase în urmă
cheia porților când scăpase din Mormânt. Sigur asta a insemnat ceva?
Dacă ar fi avut grijă sau răzbunare, l-ar fi luat cu el, nu? Și Frăția
trebuia să știe asta, trebuia să interpreteze asta ca un semn de pace...
nu?
"Avem nevoie să-"

„Layla.” Vocea subțire a lui Xcor era urgentă. „Layla, uită-te la

mine...”
Ea clătină din cap în timp ce se a eză pe spatele lui.
„Nu este timp! Ești înghețat de moarte...
„Shh.” Ochii lui bleumarin s-au înmuiat. „Îmi este cald înăuntru
sufletul meu cu tine înaintea mea. Asta este tot ce am nevoie.”
„Te rog să-mi iei vena? Vă rog-"
„Este un mod minunat de a muri, în brațele tale. O moarte mai
bună decât o merit cu siguranță.” Împotriva a tot ce era rațional,
buzele lui cenușii zâmbeau. „Și am ceva ce trebuie să-ți spun...”
„Nu o să mori, nu te voi lăsa...”

"Te iubesc."
Laylei îi ținu respirația. "Ce …?"
Zâmbetul lui pe moarte a devenit ceva aproape de melancolie.
Sau poate închinare era cuvântul mai bun. „Cu toată inima mea
neagră și uscată, te iubesc, femeia mea. Nu merit pământul de sub
picioarele tale, nici parfumul tău în nasul meu și niciodată darul
sângelui tău, dar sunt mereu recunoscător pentru schimbarea pe care
… ai făcut-o.
asupra mea. M-ai salvat și singurul lucru mai mare decât dragostea
mea pentru tine este recunoștința mea.”
Vorbea repede în Limba Veche, de parcă ar fi fost conștient că
rămâne fără timp.
„Sunt în pace și te iubesc, Layla.” Xcor întinse mâna, aducând o
gheară imobilă spre fața ei. Când
i-a periat obrazul, ea a icnit la cât de înghețată era pielea lui.

„Și pot să plec acum...”
„Nu, te rog, nu…”
"Pot pleca."
Acel zâmbet al lui avea să o bântuie pentru tot restul vieții:
trebuie să fi suferit o durere chinuitoare și totuși era pace
peste tot, emanând din el.
De partea ei? A fost invers. Nu era pace pentru ea. Dacă trăia,
aveau o luptă groaznică înaintea lor. Dacă a murit? El ducea
o parte din ea și pe Cealaltă Parte.
„Xcor, te rog...”
"E mai bine așa."
„Nu, nu, nu este, nu mă lăsa…”
„Mă vei lăsa să plec.” Tonul lui devenea aspru. „Veți
pleca din acest moment cu capul sus, știind că ați fost onorat
și adorat, chiar dacă doar de oameni ca mine. Mă vei lăsa
să plec și să-ți trăiesc viața cu tinerii tăi și să găsesc pe
cineva demn de tine.”
„Nu spune asta!” Layla și-a șters lacrimile de pe ea
obrajii cu nerăbdare. „Și putem remedia asta.”
"Nu, nu putem. Trebuie să mă lași să plec și apoi să
ieși din această pădure, curat de păcatul pe care l-am adus
în viața ta. Vina a fost și este a mea, Layla. Nu ai greșit
niciodată cu nimic și trebuie să știi că ești mai în siguranță
și mai bine fără mine.”
Ea se aplecă încă o dată în față și îi dădu părul

înrăit de pe frunte. Gândindu-mă la mânia lui Qhuinn și la
problemele cu tinerii lor, a fost greu să mă cert cu acele
cuvinte. Oricât de mult o ucidea să-l piardă, era imposibil să
contrazici haosul pe care Xcor îl crease în viața ei.
„Jură-mi că vei merge înainte”, a spus el

ded. „Nu pot fi în pace decât dacă juri.”
Și-a dus mâinile la față. „Simt ca și cum mă rup în
jumătate.”
„Nu, nu, aceasta este o noapte fericită. Am vrut să spun
adevărul meu de atât de mult timp, dar nu a fost niciodată
corect. Mai întâi pentru că am negat-o, apoi pentru că m-am
luptat și te-am trimis departe de mine. Acum că plec din
această bobină muritoare, totuși, sunt liber, dar, mai
important, și tu. Nu a existat un sfârșit bun pentru noi, Layla, iub
Totuși, va fi un final bun pentru tine. Vei fi iertat de Frăție,
pentru că ei sunt drepti și drepți și știu că eu sunt răul, iar
tu nu ești. Vei merge mai departe și vei fi mahmenul care ești
menit să fii și vei găsi un bărbat demn de tine, promit. Nu
sunt decât un obstacol în destinul tău, ceva de depășit și
lăsat în urmă. Vei merge mai departe, iubirea mea, iar eu
te voi veghea.”
Layla deschise gura să vorbească, dar apoi tuși puțin,

gemu și se cutremură.
„Xcor?”
A tras adânc aer în piept și pleoapele s-au lăsat în jos. "Te
iubesc …"
În timp ce vocea i se muta în tăcere, era ca și cum toată
forța sa vitală ieșea dintr-o dată din el, forma corporală
dispărând, energia consumată.
În timp ce capul lui se așeză înapoi în zăpadă, ea nici
măcar nu-și dăduse seama că o ridicase. Și apoi a fost o altă
respirație din acele tremurături, iar lumina din ochii lui s-a stins
și mai mult.
A rămas în pace, totuși. Părea... Spărtura unei
crengi chiar în fața ei îi ridică capul și ea icni.
Stând în fața lor, cu cizmele plantate lat

și o armă în mână... era fratele Vishous.
Și chipul lui era atât de lipsit de emoții și de calm
era ca și cum ar fi fost un călău care poartă mască.
Xcor a simțit că era sub apă. Starea lui fizică, deja fragilă, se
degradase atât de mult din cauza expunerii la frig și la elemente,
încât era ca și cum ar fi trebuit să înoate pe o suprafață
nesigură împotriva unei puternice răsuci pentru a păstra
conștiința – și nu avea să reziste mult mai mult. Mesajul lui către
Layla fusese suficient de important pentru a-i oferi un plus de
forță, dar odată ce i-au fost transmise cuvintele, el a dispărut
repede.
Chipul ei minunat, totuși. Oh, chipul ei frumos.
Era atât de bucuros că nu făcuse niciodată dragoste cu ea.

Ar fi fost egoist din partea lui, o sesiune de pasiune care ar fi
lăsat-o cu adevărat murdară pentru tot restul vieții. Mai bine
ar trebui să continue la fel de curat pentru bărbatul care ar
pretinde-o cu adevărat ca fiind a lui.
Deși, dragă Virgin Scribe, l-a ucis să se gândească la asta.
Dar, din păcate, el o iubea suficient de mult încât să o lase

să plece și să-i ureze tot ce-i avea de oferit viața — iar claritatea
lui în jurul asta era, a presupus el, cel mai înalt și mai bun lucru
pe care îl făcuse vreodată.
Poate singurul lucru înalt și bun.
„Te iubesc”, șopti el.
Voia ca asta să iasă mai tare, dar pierdea bătălia de a
trage oxigenul în plămânii lui – și astfel, pentru a-și păstra
puterea și a le acorda puțin mai mult timp, a încetat să mai
vorbească și s-a mulțumit să privească. la ea. Amuzant, felul
în care îmbinase sosirea ei aici, în pădure, cu acea amintire a
trecutului său, creierul lui tulburat introducând-o ca o salvatoare
într-o amintire teribilă.
Apoi, din nou, fie că este vorba în viața reală sau în

ficțiunea relativă a amintirii, ea era zeița și miracolul lui – într-
adevăr, chiar salvatorul lui, în ciuda faptului că el nu avea de
gând să trăiască prin asta. Și a fost atât de norocos să aibă...
În clipa în care ochii ei s-au mutat de la el către ceva care

a tresărit și apoi a înspăimântat-o, el a fost plin de energie cu
scop, corpul lui reacționând așa cum ar face orice bărbat legat,
carnea lui pregătită să apere și să protejeze, chiar dacă orice
s-ar fi dovedit a fi altceva decât un căprioare blânde, zburătoare.
Totuși, acesta a fost măsura reacției sale, instinctele sale

căutând să mobilizeze ceea ce nu mai putea fi mișcat. A reușit,
totuși, să întoarcă ușor capul și să-și miște ochii.
Așa încât să-și poată privi ucigașul – presupunând că

natura nu se mișca mai repede decât fratele Vishous. Și având în
vedere arma aceea, care au fost șansele să aibă asta.
În viziunea periferică a lui Xcor, el a remarcat în timp ce

Layla își întinse palmele și se ridică încet în picioare.
„Vishous, te rog nu...”
Xcor și-a găsit vocea din nou. „Nu în fața ei. Nu o faceți în
fața ei dacă aveți vreo decență.
Trimite-o și apoi trimite-mă.”
Layla se mototoli din nou lângă el, întinzându-și brațele larg
pentru a-l apăra. „Este un bărbat bun. Te rog, te implor...”
Cu un efort suprem și durere care aproape l-au făcut să

leșine, Xcor s-a răsucit pentru a întâlni ochii de diamant ai
Frate, și în timp ce cei doi se uitau unul la altul, Layla a continuat

să pledeze pentru o viață care nu merită salvată.
„Oprește-te, iubirea mea”, i-a spus Xcor. „Și du-te acum să
ne părăsești. Sunt în pace, iar el va face ceea ce aduce pacea
Frăției. Sunt vinovat de trădare și asta îmi va șterge pata din
viața ta și a lor. Moartea mea te eliberează, iubirea mea.
Îmbrățișați darul pe care destinul ni l-a adus amândurora.”
Layla și-a periat din nou obrajii. „Te rog, Vishous.

Mi-ai spus că ai înțeles. Ai spus-"
— Doar nu în fața ei, a cerut Xcor. „Ultima cerere a unui
criminal. O oportunitate pentru tine de a-ți dovedi că ești un
bărbat mai bun decât mine.”
Vocea lui Vishous era tare ca un tunet în comparație cu
slăbiciunea a lui Xcor. „Știu deja că sunt mai bun decât tine,
idiotule.” Fratele se uită la Layla. "Pleacă de-aici. Acum."
— Vishous, te implor...
„Layla. Nu am de gând să te mai întreb. Știi exact ce ai de
pierdut și îți sugerez să te gândești la tinerii tăi. Ai destule
nenorocite de probleme ale tale chiar acum.”
Xcor închise ochii întristat. „Îmi pare atât de rău, iubirea

mea. Că te-am atras vreodată în asta.”
În viața lui fuseseră doar două femei importante:
mahmenul său, care îl părăsise la fiecare
rândul său,… și Alesul său, pe care-l rănise la prea multe niveluri

pentru a-i număra.
Fusese un blestem pentru amândoi, după cum sa dovedit.
— Vishous, te rog, o imploră Layla. „Mi-ai spus că nu este rău.
Ai spus-"
„Am mințit”, mormăi fratele. „Am mințit al naibii. Asa de
părăsi. Acum."
NOUĂSPREZECE
Trez și-a revenit la conștiință și s-a trezit uitându-se la un tavan

plat care era vopsit în alb. Stai... nu erau toate tavanele plate
prin definiție? Nu chiar, a presupus el. Nu oamenii amabili cu
textura pe care i-au favorizat în anii șaptezeci, acelea care
arătau ca glazură albă fiartă de modă veche. Și apoi erau
tavanele peșterilor, a presupus el... destul de accidentat. Teatrele
aveau adesea trepte coborâtoare în altitudine care ajutau la
acustica — Stai, care era întrebarea?
Clipind, a devenit conștient de o durere de cap puternică

în partea din spate a
craniului - Chipul fratelui său, la fel de familiar ca al lui, a intr
linia lui de vedere și a întrerupt dezbaterea de tavan.
"Ce mai faci'?" sunt întrebat.
"Ce s-a întâmplat? De ce am... Trez s-a dus să se ridice, dar
apoi a oprit prostiile acelea când i-a bătut ceafa. „La dracu-mă,
asta doare.”
Da, și apoi era locul în care arma lui îi mușcase partea

inferioară a coloanei vertebrale. Chiar ar trebui să înceapă să-
și pună în toc nenorocitul de chestia aia sub braț.
Apoi, din nou, când a scos ultima dată o cutie de vapori victoriani?
"Te simți bine?" mi se cere.

„Nu, nu sunt al naibii de bine.” Corect, cel puțin știa că
partea din cortexul său cerebral care furnizează bombe F încă
funcționează corect. „Nu știu ce m-a lovit. Am venit după colț
și...
Tocmai când și-a amintit de femeia din pragul biroului iAm,
el sa ridicat și și-a rupt capul... și iată-o, stând lângă peretele
acestui coridor ghemuit, cu brațele în jurul mijlocului ei, cu fața
încordată.
Chipul Selenei este încordat.

— Lasă-ne, spuse Trez răgu it.
Ea s-a înclinat puțin. „Da, desigur, eu...”
"Nu tu. L." iAm pus
fața în cale, astfel încât Trez să nu o poată vedea.
„Ascultă, trebuie să...”
"Pleacă de-aici!" În timp ce Trez se răsti, femela s-a
reîncolăcit și probabil că acesta era singurul lucru care l-ar fi
putut răcori chiar și puțin. — Doar... lasă-mă să vorbesc cu ea.
Femeia... Selena lui... și-a întins palmele. „Chiar ar trebui să
plec, deja mă simt destul de rău.”
Trez închise ochii și se legănă. Vocea ei. Acea voce. Era cel
care îl bântuise, noapte și zi, înălțimea și intonația exactă, ușoară
răgușeală,... „O să leșine din nou?” ea a intrebat.
— Nu, am mormăit. „Doar dacă, desigur, nu l-am lovit

cu o tigaie. Ceea ce este cu adevărat atrăgător în acest moment.”
Trez și-a deschis din nou pleoapele pentru că era
brusc paranoic. „Este acesta un vis? Visez?"
Femeia s-a uitat înainte și înapoi între el și fratele său, de
parcă s-ar fi rugat să fiu pregătită pentru a răspunde aceluia.
„Vreau doar să vorbesc cu tine”, i-a spus Trez.

„Așteaptă-ne o secundă în bucătărie”, i-a spus iAm femeii.
Și înainte ca Trez să poată urca din nou pe calul său înalt, tipul a
intervenit: „Va vorbi cu tine, dar numai dacă vrea. Nu o voi face pe
ea și, indiferent de rezultat, tu mă vei asculta mai întâi.”
Femeia aruncă o ultimă privire către Trez, apoi dădu din cap
și plecă.
"Cine este ea?" întrebă Trez cu vocea frântă. „De unde a venit?”
„Nu este Selena.” M-am ridicat în picioare și m-am plimbat în

jur. Ceea ce însemna puțin mai mult de trei pași scurti într-un sens,
o viraj strâns și doi înapoi spre Trez.
„ Nu este femeia ta.”
„Ea este Selena...”

„Nu, conform CV-ului ei ...” am intrat în biroul lui, se aplecă
peste biroul lui și luă o singură coală de hârtie. „Numele ei este
Therese și tocmai s-a mutat la Caldwell. Ea caută o slujbă de
chelneriță, deoarece își pune rădăcini aici.”
În timp ce fratele său îi întinse chestia, Trez se uită la opt

și jumătate pe unsprezece și se întrebă dacă își amintește
cum să citească.
„Nu înțeleg”, mormăi el. „Seamănă exact cu Selena. Și
vocea ei…”
A luat CV-ul și ochii i-au sărit în jur, jucând paintball cu
cuvintele, lovind doar câteva.
Detroit, Michigan. Treizeci și patru de ani. A avut o serie de locuri
de muncă de-a lungul deceniilor, unele în IT, altele în sectorul
alimentar. Nicio mențiune despre linia ei de sânge, dar nu ar fi
pus asta dacă l-ar fi folosit și pentru a aplica pentru joburi umane.
În mod clar, totuși, ea trebuia să fie civilă și nu membră a
Glymera, pentru că aristocrații nu le lăsau pe fiicele lor
neîmperecheate să aplice pentru locuri de muncă de chelneriță
Oh, Doamne... ce dacă ar fi împerecheată?

„ Nu este Selena.” Fața lui iAm era sumbră. „Nu-mi pasă cu
cine arată, acesta nu este partenerul tău mort care se întoarce
la tine.”
Therese stătea chiar în interiorul bucătăriei pline de viață și se

întrebă dacă ar trebui sau nu să plece.
Ea găsise locul de muncă într-un grup închis de Face Book
doar pentru vampiri și trimisese prin e-mail în CV-ul ei. Ea mai aplicase
pentru alte două posturi, unul la un call center uman în tura de
noapte, iar celălalt pentru o companie care avea nevoie de procesare
a datelor, pe care o putea face de acasă. Dintre cei trei, acest concert
de chelneriță fusese prima ei alegere, pentru că centrul de apeluri
nu avea venituri garantate și procesarea datelor avea să fie dificilă,
deoarece camera în care stătea ea era tot ce a putut să facă. îmi
permit, nu avea Wi-Fi.
Abia avea apă curentă, pentru Dumnezeu.

Privindu-se în jos, se gândi la acel mascul uriaș care leșina chiar
în fața ei și ateriza acolo unde stătuse. Necrezut. Și în timp ce drama
avea să asigure că ea este amintită de proprietarul restaurantului,
nu a fost din niciun motiv care a ajutat-o să obțină postul.
Nu decât dacă căuta oameni care să inspire

al ii să- i piardă cuno tin a.
Încruntat, și-a imaginat bărbatul care a lovit pământul, fața,
ochii... corpul lui. Fusese cu adevărat extraordinar. Dar o atracție
nebună pentru un tip care nu putea rămâne în picioare nu era ceea
ce venise aici
pentru. Un serviciu. Avea nevoie de un loc de muncă pentru ca

economiile ei, oricât de subțire erau, să nu se epuizeze înainte de
sfârșitul lunii.
Nu se mai putea întoarce de unde venise ea.
Fără întoarcere în Michigan -
Proprietarul a venit după colț și a tras aer în piept. „Deci,
ascultă.”
„Nu vreau să fiu o problemă sau altceva.” Chiar dacă nu știa
exact ce făcuse. „Pot, știi, să plec.”
Proprietarul și-a întors privirea, părând să se concentreze

asupra grupului de bucătari care făceau ambrozie la sobe. "Nu e
vina ta. Fratele meu... a trecut prin multe.”
"Îmi pare atât de rău."
Proprietarul și-a frecat partea superioară a capului, părul

aproape ras nerealizându-se deloc. Era o Umbră, la fel ca fratele său
– ei bine, nu – cu acele trăsături frumoase ale Umbrei și acea piele
întunecată. Dar era celălalt pe care și-o dorea.
Aștepta. Nu că ea l-ar fi vrut.

„O să fie bine?” a scapat ea. "Arata ca
de parcă ar putea avea nevoie de un medic.”
„Avem unul privat la care poate merge.”

Therese își ridică sprâncenele. "Oh."
„Doar că arăți ca...”
Bărbatul în cauză a intrat în bucătărie. Doamne, era

atât de mare, cu umerii grei de mușchi și un piept căptușit cu
putere și picioare lungi și puternice. Frumos? Da. Ca, foarte bine,
cu acele buzele, în special cu cea inferioară, și acea față cu
pielea aceea intens colorată. Era îmbrăcat în pantaloni albi,
o cămașă de mătase gri și o haină de costum neagră și
arăta... scump și sexy – la naiba, mocasinii ăia erau atât de buni
încât trebuia să fi costat mai mult decât ea.
chirie camera.
Pentru, de exemplu, jumătate de an.
Ochii lui, totuși, ochii lui au fost cei care i-au atras cu
adevărat atenția. Erau întunecate ca noaptea, dar fierbinți ca
focul – și el se uita la ea de parcă ea era singurul lucru care
exista pe lume... ceea ce nu avea prea mult sens.
Nu arăta rău, dar nu era o regină a frumuseții și nu era
îmbrăcată sau altceva.
„Pot doar... să vorbesc cu tine o secundă?” el a spus.
Nu o cerere. Deloc. De fapt, vocea lui era o durere care
sugera că era la mila ei într-un fel.
„Ah... unul dintre elevii tăi are o dimensiune diferită.”

Acolo arătau spre cel din stânga. „Cred că ai nevoie de un
medic mai mult decât trebuie să vorbești cu cineva dintr-un set
de scrubs.”
"Amenda. Mă vei duce la Havers?
"Cine este el?"

— Vindecatorul nostru aici în Caldwell.
Therese clipi. „Nu am mașină.”
„Îl putem lua pe al lui.” Bărbatul dădu din cap spre fratele său
și a întins palma către tip. „Dă-mi cheile.”

Proprietarul restaurantului și-a dat ochii peste cap. „Nu, te
conduc eu...”
„Este în regulă”, spunând Therese. „Nu am niciun plan pentru
seara asta și, într-un mod ciudat, mă simt oarecum responsabil.”
Mai târziu, se va întreba exact de ce a făcut un pas înainte. La

urma urmei, tipul ar fi putut fi un urmăritor, identificandu-și
următoarea țintă, un fel de slujbă instabilă mental într-un oraș
în care nu cunoștea pe nimeni și nu avea la cine să apeleze dacă se
punea peste cap.
Dar instinctele ei i-au spus că nu este în pericol.
Desigur, s-a dovedit că această presupunere era greșită, deși
nu pentru că el prezenta vreo amenințare fizică pentru ea. Nu, a
fost paguba de alt fel pe care a adus-o în cele din urmă.
Uneori, totuși, pentru ca destinul să funcționeze, trebuia să

se asigure că ești orb să intri în lucruri. Altfel, ai întoarce roata și
ai apăsa frâna... și ai evita soarta ca pe ciuma.
— Perfect, spuse bărbatul cu o voce joasă. „Este pur și simplu

perfect.”
DOUĂZECI
În timp ce Vishous stătea deasupra lui Layla și Xcor, își pierdea

răbdarea. Ceea ce era un fel ca un hoț care își renunță
scrupulele: nu prea multe de ce să renunțe. Dar in fine.
— Layla, porunci el, pleacă naibii de aici.
Chiar acum."
Din punctul de vedere al lui Xcor pe podeaua pădurii,
luptătorul inamic a spus: „Plecă, iubirea mea”.
„Și fă-o cum trebuie, adevărat.” Lui V nu-i venea să creadă
că îl susține pe nenorocitul ăla de la pământ. „Du-te tot drumul
înapoi la casa sigură. El va ști cât de departe mergi și îl voi
întreba.”
„Te rog cruță-l”, a spus Layla în timp ce se ridica la
înălțimea ei. "Vă rog …"
V și-a tăiat pistolul prin aer cu nerăbdare.
„Fă-ți griji pentru copiii tăi, femeie. Nu cei ca el.”
În cele din urmă, Layla a făcut ce era corect – pentru că
în esență era o femeie de valoare: după o ultimă privire
îndelungată la ticălosul pe care îl iubea, a dat din cap o dată și
închise ochii. A trecut ceva timp până să se dematerializeze,

dar asta era de așteptat. Emoțiile erau la maxim. Cel puțin în cei
doi.
V? Strâns la naiba, mulțumesc mult.
Când Aleasul dispăruse, V sa concentrat pe bucata de rahat
de la picioarele lui. — A plecat de aici?
Xcor închise pleoapele. „Da, este departe de o distanță mare.
Ea a onorat cererea ta.”
„Mă minți și doar o înfățișați.”
„Adevărul este singura monedă pentru mine acum.”
— Ei bine, nu ești un nenorocit bogat?
În timp ce Vishous îngenunchea, cizmele și jacheta lui
scârțâiau de frig.
— Sunt gata, mormăi Xcor.
V a fulgerat cu coltii. „Nu-mi pasă de ce ești, idiotule. Și nu
am nevoie de permisiunea ta să-ți bag un glonț în cap.”
"Da, ai dreptate." Bărbatul a întâlnit privirea lui V

ily. „Ești responsabil aici.”
Cu mâna liberă, V scoase o mână rulată și o puse între
dinții din față. Și a vrut să-l aprindă.
Chiar a făcut-o. Da... tocmai urma să-l aprindă și apoi să pună
un nenorocit de plumb în lobul frontal al lui Xcor la expirare.
Da. Uh-huh…
Da.
Câteva momente mai târziu – la naiba, poate că era mai bine

măsurat în ani – și-a pus pistolul deoparte și și-a scos mănușa
căptușită cu plumb, trăgând lucrul liber deget cu deget. Strălucirea
pe care a lăsat-o blestemul său a fost atât de strălucitoare încât a prim
DeMille prim-plan pe Xcor, iar primul gând al lui V a fost shiiiiiit,
ar fi bine să se grăbească dacă ar fi vrut să-l omoare pe
dracului. Bastard l-a făcut pe Vincent Price să arate ca afișul
unei francize de bronzare.
Aducându-și în discuție micul său prieten mortal, V a aprins capătul
mâna s-a rostogolit cu degetul mijlociu și a inspirat.
Ce naiba făcea aici?
Sau nu fac, cum era cazul.
Buna ziua? a vrut să-i spună sacului de nuci. Desigur, era
o singură minge acolo, dar de obicei agresivitatea nu era o
problemă pentru el.
Și totuși iată-l, complet înconjurat de el, nu împușcând
Xcor în craniu.
Rău, rău, rău... asta a fost rău.
Și atunci lucrurile s-au înrăutățit.
Fără a-și permite să se gândească la ceea ce făcea, și-a
extins blestemul asupra bărbatului gol, pe moarte, și a ordonat
ca energia să curgă din el însuși și în Xcor. Ca răspuns, valuri
de căldură au pulsat peste aproape cadavru, zăpada nu atât
de mult topindu-se din corp, ci ofilindu-se ca hârtia ondulată
înapoi de la flacăra deschisă.
Xcor gemu când trupul său contorsionat a început să se

cufunde în noroiul creat de căldură, stratul de îngheț al podelei
pădurii mergând primăvara.
Acum ticălosul a început să tremure. Pe măsură ce sângele
lui începea să curgă cu mai multă ușurință, extremitățile lui au
început să se umfle și să tremure, turgența fiind înlocuită cu o
vitalitate care trebuia să fie la fel de dureroasă ca să-ți desprinzi
pielea cu o lamă ruginită. Auzind gemetele și uitându-se în jos la
mișcările lente și răsucitoare, lui V își amintea de muștele de pe
pervazurile ferestrei. Nu este o analogie deosebit de originală, cu
excepția unui rahat, a fost exactă.
„Vvv-ishous...”
"Ce."
Ochii lui Xcor erau injectați de sânge și lăcrimați la fel de dracu’
ridicară privirea spre el. „Am nevoie de tine… să știi…”
"Ce."
A trecut ceva timp până când ticălosul a vorbit din nou. „Nu a
fost niciodată ea. Accept toată responsabilitatea. Ea nu a fost
niciodată instigatorul, întotdeauna victima.”
— Ești un nenorocit de domn, adevărat?
„Cum altfel ar fi cineva ca ea aproape de un bărbat ca mine.”
"Buna observatie."
„Și în cele din urmă, i-am dat drumul. Am lepădat-o de la mine.”
V și-a înjunghiat țigara în zăpadă. „Deci voi numi
tu pentru Premiul Nobel pentru Pace. Ești fericit acum?”
„A trebuit să o las să plece”, a bolborosit bărbatul. „Singurul mod în care

… a trebuit să o las să plece.”
Vishous se încruntă. Și apoi a clătinat din cap. Dar nu pentru
că nu era de acord cu mizerabila bucată de rahat.
Încerca să-și scoată o amintire din creier. Încerca

ing... și în cele din urmă eșuând.
S-a întors de la ceea ce părea cu o viață în urmă. El și Jane
stăteau în bucătăria apartamentului ei, el în fața aragazului, ea
sprijinită de un blat. Amintirea era atât de clară, încât V auzea
sunetul metal pe metal al lui amestecând încet o lingură de oțel
inoxidabil în jurul unei tigaie din oțel inoxidabil, ciocolata fierbinte de
acolo devenind din ce în ce mai parfumată pe măsură ce căldura
era transferată de la arzătorul.
Când temperatura ajunsese să fie potrivită, el umpluse o cană

și i-o dăduse lui Jane, iar el se uitase în ochii ei, în timp ce ea ținea
ceea ce îi pregătise. Apoi îi ștersese memoria pe termen scurt,
luând de la ea toată cunoștințele despre ei că erau împreună.
Totul dispăruse. Sexul pe care l-au făcut. Confuzia lor

legatura. Relatia lor.
Șters la fel de sigur ca și cum nu ar fi existat niciodată.
Cel puțin de partea ei.
Pe a lui? Totul se blocase, iar el nu ar fi avut-o altfel. Fusese

pregătit să suporte toate lipsurile, anii de lipsă, despărțirea
de cealaltă jumătate care l-ar fi diminuat până la urmă. Nu
existase altă opțiune pentru ei în acel moment. Era un om cu o
viață. El era dintr-o specie despre care oamenii ei nici măcar nu
știau că există și era implicat într-un război care nu putea decât
să o omoare.
Desigur, atunci, pentru că mama lui fusese o muncă grea,

iar destinul avea un simț al umorului bolnav, au existat încercări
și mai grele de înfruntat cei doi...
Chiar dacă a luptat împotriva valului, mintea lui a refuzat

să fie negata: dintr-o dată, acea scenă din bucătărie a fost
înlocuită cu una și mai proastă. Jane a împușcat, sângerând și
murind în brațele lui. Și apoi a văzut consecințele lui stând în
pat încovoiat, cam așa cum era Xcor chiar acum, dorind să
moară el însuși.
Brusc, Vishous a trebuit să-și îndepărteze privirea de la
bas tard. Și ar fi plecat dacă ar fi putut.
În schimb, și-a strâns molarii și a băgat mâna înapoi în
jachetă cu mâna care nu era capabilă să transforme mașinile
în bucăți arse de sculptură modernă. Cu un efort herculean,
și-a alungat amintirile și emoțiile, aducându-i pe acești vizitatori
nedoriți cu
toată afabilitatea unui bouncer care face curățenie înainte de

închidere.
Buh-pa.
Emoțiile nu aveau loc în schema mai mare a lucrurilor. Chiar
nu au făcut-o.
Și nici amintirile din trecut.
În timp ce Layla stătea în camera de zi a fermei drăguțe, se

afla în fața unui cadran de ceas uriaș care fusese montat pe
perete ca element decorativ. Cu brațe negre și ondulate, care
erau la fel de lungi ca ale ei, și numere cursive ca ceva dintr-un
roman lui Dickens, era atât capricios, cât și elegant – și, de
asemenea, funcțional.
Nu mai plângea. Obrajii îi erau totuși cruzi și arzători,
combinația dintre toate acele lacrimi, ștergerea și frigul i-au
desprins primul strat de piele. Și o durea gâtul. Iar vârfurile
degetelor ei, fiecare, au avut propriile bătăi ale inimii din cauza
gustului de degerături.
Vishous scosese atuul suprem și avusese dreptate, ca de

obicei. Dacă ar fi vrut să aibă acces la Lyric și Rhamp, ultimul
lucru care ar funcționa în favoarea ei a fost oprirea execuției lui
Xcor.
Mai ales dacă a făcut ceva nebunesc... cum ar fi să se
arunce în fața unui glonț destinat lui.
Concluzia, totuși, era că ea își alegea întotdeauna puiul
în detrimentul oricui și chiar și al oricui
ea însăși — și chiar Xcor. Dar oh, durerea pierderii acelui bărbat.

A fost transformatoare, într-adevăr, această agonie din pieptul
ei, genul de povară emoțională care o făcea să simtă că
cântărește mai mult și că era împiedicată în ea.
miscari -
La început, sunetul unui telefon care suna abia se
înregistra. Abia când chestia a tăcut în kit chen și apoi a
început imediat să plece din nou, ea s-a încruntat și a privit în
jurul arcadei deschise.
Celula pe care Vishous o lăsase pentru ea a rămas liniștită.
Și imediat a început să sune încă o dată.
Poate că cineva încerca să ajungă la el ca să o poată
aduce înapoi să-l vadă pe tânăr?
Se repezi spre masă, verifică ecranul.
Era luminat... cu propriul nume al lui Vishous.
Își spunea el însuși? Nu este posibil. În acest moment, el
punea un glonț în... În timp ce
ochii îi lăcrimau și usturau, ea și-a dus mâinile la față. Ar
trata fratele rămășițele lui Xcor cu respect? Nu putea suporta
să gândească altfel...
Sunetul s-a oprit. Și când nu s-a reluat ușor, ea s-a întors.
Trebuie să fie o defecțiune, o cheie sau un buton lovit din cauza
unei schimbări în poziția corpului sau ceva de genul — Clopoțelu
s-a auzit a
treia oară. Sau a fost al patrulea?
Întorcându-se înapoi, Layla se încruntă și întinse mâna

afară, ridicând celula. Acceptând apelul, ea a spus:
— Iisuse Hristoase, se răsti Vishous înainte ca ea să poată
oferi orice verbal. "Ti-a luat destul de mult."
Layla se dădu înapoi. … Îmi pare rău?"
„Eu sunt „Ieși aici”.
"Ce?"
"M-ai auzit. Întoarce-te în pădure.”
Layla începu să gâfâie, o combinație de teroare și tristețe

sufocând-o. „Cum poți fi atât de crud. Nu pot să-l văd mort...
„Atunci ar fi bine să pleci naibii aici și să-l hrănești. Trebuie

să-l scoatem din pădure.”
"Ce!"
„M-ai auzit dracului. Acum dematerializează-te înapoi aici
înainte să mă răzgândesc.”
Conexiunea a fost întreruptă atât de brusc încât a fost
nevoită să se întrebe dacă a aruncat telefonul cu care o
sunase. Sau poate a împușcat-o.
Inima bătând cu putere, capul învârtindu-se, ea coborî
celula de la ureche și se uită la ea. Dar apoi a aruncat chestia pe
masă.
Ea a ieșit din glisor înainte ca acel telefon să înceteze să
sară pe suprafața aceea de lemn.
În timp ce s-a dematerializat și apoi și-a reluat forma chiar
acolo unde stătuse deasupra Xcor, a găsit
Vishous la vreo cinci metri distanță de celălalt mascul, fumând

cu atâta fervoare încât era ca și cum acea mână rulată între dinți
era singura lui sursă de oxigen. Între timp, Xcor fusese
transformat de vreo sursă de căldură, zăpada dispăruse de
sus și din jurul lui, pământul de sub el bătut și noroiat, carnea
nu mai era gri, ci de un roșu furios.
Era în viață. Și când prezența ei se înregistra asupra lui, el

și-a mișcat puțin capul și și-a mutat ochii.
„Layla…?”
— Ce... de ce... se bâlbâi ea.
Vishous și-a tăiat mâna prin aer, dar când a vorbit, a fost de
epuizare. „Fără supărare, dar taci naibii, amândoi, bine? Fără
întrebări. Tu—doar să-l hrănești. Iar tu... luându-i nenorocita
de venă și fii rapid în privința asta. Mă întorc în aproximativ
douăzeci de minute și ar fi bine să fiți gata de transport.
Cu acea explozie veselă de optimism, the

Brother a ieșit fantasma, dispărând în aer.
Layla clipi și se întrebă dacă acesta era un vis.
Și apoi a sărit în acțiune.
Să ne rugăm că Vishous are un picior de plumb, se gândi ea
în timp ce se lăsa în genunchi.
Nu s-a deranjat să vorbească cu Xcor. Ea și-a smuls mâneca
halatului pentru a-și expune încheietura, și-a marcat vena
cu proprii ei colți și apoi a pus sursa de putere și de nutrienți în

gura lui Xcor.
Dar a refuzat să-și desfacă buzele. Chiar dacă forța vitală
de care avea atât de disperată nevoie i-a udat gura, el a negat
intrarea acesteia.
În mut, el se uită la ea și clătină din cap dintr-o parte în
alta.
Îi amintea de acel moment în care îl întâlnise pentru prima
oară sub paltinul din pajiște. Încercase să o nege și atunci.
„Fără supărare”, a mormăit ea, „dar naibii de băutură”.

Habar n-avea de ce Vishous hotărâse să cruțe viața
dușmanului său. Dar ea nu era pe cale să se certe cu ceea ce
părea să se întâmple – sau să ia amânarea de la sine înțeles. La
naiba, fratele ar putea decide să se răzgândească din nou și să
se întoarcă cu arma lui. Sau pumnalul lui. Sau întăriri.
Când Xcor încă a refuzat-o, ea se întinse cu mâna liberă și îi

ciupi tare nasul. „Dacă mă iubești, te vei salva acum. Nu pune cu
atâta bunăvoie moartea ta asupra conștiinței mele.”
În timp ce el stătea acolo, aparent mulțumit să se sufoce, ea

a început să pună la cale modalități de a-i deschide dinții. Cu
excepția cazului, a gâfâit puțin – și a fost tot ce a fost nevoie.
O picătură sau două trebuie să-i fi intrat în gură, pentru

că gemea într-un mod diferit, cu trunchiul arcuindu-se, cu picioarele
ferăstrău de parcă l-ar fi lovit o mare nevoie.
Și apoi a scos un șuierat de prădător... și a
mușcat-o atât de tare încât a fost nevoită să rețină un blestem.
Acum el s-a împărtășit, rândunelele grozave o scurgeau atât
de repede încât știa că trebuie să fie foarte atentă. Erau șanse mari
să o omoare din greșeală, foamea lui capabilă să învingă orice
instinct din el, inclusiv pe cel care dorea să o protejeze.
Dragă Virgin Scribe, și-ar fi dorit să știe ce plănuise Vishous

pentru ei – dar uneori, în viață, era mai bine să nu privească prea
departe înainte. Tot ce trebuia să facă acum era să-l hrănească
pe Xcor și să-l țină de cald în timp ce Vishous se întorcea cu un fel
de vehicul.
Si dupa aceea? Ea nu stia.
Periând părul lui Xcor de pe frunte, ea îi întâlni ochii înnebuniți
și fu lovită de o nevoie intensă de a se ruga.
Cedată în reflex, ea a început să recite versinele pe care le cunoștea
încă de la nașterea ei în Sanctuar, cuvintele străvechi și sacre
mărșăluindu-i prin cap, ritmul Limbii Vechi formând un ritm de tobă
care reverbera în centrul pieptului ei. .
Păcat că nu era nimeni acolo sus care să-i mai audă. Dar ce
a contat? Vishous a fost singurul
salvator pe care ea și Xcor l-au avut — și Dumnezeu știa că ea avea să

ia ceea ce ar putea obține.
DOUĂZECI ȘI UNU
— Oh, am uitat, mormăi Trez. „Mașina lui iAm este un băț.”

În timp ce stătea în fața ieșirii pentru personal a lui Sal, s-
a încruntat la BMW M6 și a încercat să se gândească cum avea
de gând să continue chestia asta cu „du-mă-la-Havers”...
Femeia care îl făcuse să leșine îi smulse brelocul din
mâini. "Nici o problemă. Mă descurc bine cu ambreiajul.”
Therese a declanșat alarma de securitate, a deschis partea

șoferului și a alunecat pe scaunul din piele ca și cum ar fi
proprietara mașinii sport. „Ei bine, haide. Nu pot să te pun pe
scaunul pasagerului. Aceasta este o treabă pe care va trebui
să o faci.”
Zâmbetul ei era ușor, dar nu simplu. De fapt, nimic despre
ea nu era simplu pentru el, nici felul în care se mișca, nici
sunetul vocii ei, nici faptul că și-a umplut perfect acei pantaloni
negri ai ei.
Exact cum ar fi făcut-o Selena.
A, și da, avertismentul lui iAm l-a tot bătut în cap: acesta

nu este partenerul tău mort care se întoarce la tine.
Cu un blestem, Trez ocoli portbagajul sedanului. Când a

intrat, s-a uitat la femelă. Doamne, profilul ei era... „Hm, poți să-
ți închizi ușa? Acest
model special are un mecanism anti-rulare. Nu voi putea
merge nicăieri până când nu o faci tu – plus să recunoaștem,
este vorba despre proiect. Brrr.”
Trez s-a îmbujorat și a făcut treaba cu mânerul. Și apoi a

încercat să pară relaxat în timp ce ea a pornit motorul, a oprit
ventilatorul încălzitorului și le-a aruncat în sens invers. Cu un
viraj K perfect executat, au plecat, plivindu-și drumul spre partea
principală a lotului și îndreptându-se spre drumul cu patru benzi
de dincolo.
„Va trebui să-mi spui unde să merg.”
În timp ce vorbea, arăta atât de frumoasă în strălucirea
piersicii a liniuței, nasul ei drept, buzele acelea pline, maxilarul
acela puternic, lucrurile pe care el încercase să le recreeze în 3-
D din amintirile lui 2-D.
A vorbit fără să vrea. Fără a intenționa. "Mi-ai lipsit-"
Vocea i s-a spart în același moment în care ea i-a aruncat o

privire șocată. "Îmi pare rău? Ce?"
La naiba, ce tocmai ieșise din gura lui?
„Ah... da, wow, chiar nu am deloc sens aici.” I-a aruncat un

zâmbet de scuze – a fost cu adevărat al naibii de sincer. „Poate că
chiar am nevoie de un medic.”
Când au ajuns pe ieșirea din parcare, ea a zâmbit încă o dată.
„Ei bine, întrebarea imediată este, vrei Google Maps? Sistemul de
navigație pe această mașină? Sau știi unde ne îndreptăm.”
Trez a fost prins să se uite din nou la fața ei și, pe măsură ce

vederea ei a devenit ondulată, a trebuit să-și șteargă ochii într-o
mișcare rapidă pe care ea nu o va observa.
— Chiar ești rănit, murmură ea. „Ai nevoie de o ambulanță?”
Și atunci ea l-a atins. A fost, încă o dată, un lucru simplu care

nu era deloc simplu: ea doar și-a pus palma caldă și moale peste
dosul mâinii lui, cea care se sprijinea pe coapsa lui - și, în timpul
procesului, i-a dat pieptul. echivalentul unui atac de cord.
— Ar trebui să-ți spun să pleci, spuse el răgușit.

„Da, sunt de acord. Stanga sau dreapta?"
Închizând ochii, și-a spus să-și tragă de rahat și să asculte
ce spusese fratele său. Acest bărbat, oricine ar fi ea, nu era Selena
lui. Și a fost extrem de nedrept față de ea și față de procesul lui de
doliu să se introducă pe orbita unui străin pur și simplu din cauza
unui accident de aparență.
Avea un ușor accent de la Detroit, pentru Dumnezeu, ceva ce

Selena nu avusese, evident, niciodată. Și Selena nu-și purtase
niciodată părul așa și nici nu avea haine așa... „Cum ai spus că te
cheamă?” a întrebat femela. „Vrei să-ți iau fratele? Buna ziua?

Ești... ai leșinat din nou cu mine?
Când în sfârșit a vorbit, cuvintele au ieșit din el repede și

neglijent – exact în felul în care a bâjbâit mecanismul ușii și a sărit
din mașină: „Îmi pare rău. Trebuie să plec. Îmi pare atât de rău.
Îmi pare rău …"
În timp ce se împletici înapoi de la u ă, pe care o părăsise
deschis, a reușit să prindă o pată de gheață cu călcâiul — Și
să devină idiot pentru a doua oară în prezența ei, aterizând
în grămada.
Cel puțin și de data asta și-a păstrat conștiința.
Whoo-hoo, a cântat ego-ul lui. Pași de copil, șchiop
nenorocitule, pași de copil.
Femela ieși spre el mai repede decât o suflare și, în timp ce
aluneca și aluneca, apoi ateriza direct asupra lui, Trez a vrut să țipe.
El nu a făcut-o.
Nu. Când ea a căzut peste el... el și-a pus brațele

în jurul ei și a sărutat-o.
Therese nu se așteptase la asta. Deloc. În timp ce și-a pierdut

echilibrul și a coborât chiar pe pieptul tipului, numai ea
gândul era cât timp avea să dureze până se ridică pe picioare și

alergă în restaurant să-și găsească fratele.
Pentru că, bună ziua, ca o pereche de vampiri, nu sunau
la 911. Ultimul lucru de care aveau nevoie era să apară medici
umani și să-l ducă într-un spital uman, unde va fi internat și,
știind norocul lor, să urce în flăcări când lumina soarelui trecea
prin fereastra lângă patul său reglabil.
Cu excepția faptului că toată ideea de get-frate nu s-a întâmplat.

În timp ce ea îl împinse pe pectoralii lui pentru a-și ridica capul,
totul s-a oprit brusc. Ochii li s-au întâlnit, le-a tăiat respirația – și
apoi i-a strecurat un braț în jurul taliei ei, o mână pe ceafă... și a
tras-o la gură.
Moale. Buzele lui erau atât de moi... și tremurau de ale ei, de

parcă nu ar fi fost sigur de ceea ce face sau poate ar fi fost
afectat de ceva monumental. Cu toate acestea, corpul lui nu era
slab. Sub ea, el era mare și dur, iar ea simțea puterea emanând
din el.
Abia când limba lui a ieșit și a lins-o, căutând să intre

înăuntru, Therese a rupt
a lua legatura.
Ea nu a mers departe, totuși. Ea nu a vrut.

Doamne... ochii lui erau uimitoare și nu mai erau negri.
Străluceau extraordinar
verde peridot, lumina care venea din ele atât de strălucitoare încât a
trebuit să clipească.
„Îmi pare rău”, șopti el. „Ar fi trebuit să fac asta.” Bărbatul s-a
încruntat și a clătinat din cap. „Adică, nu ar fi trebuit să fac asta.”
Therese i-a căutat trăsăturile, pierzându-se în derularea care se

întâmpla în intestinul ei, corpul ei devenind hiper-conștient și ciudat de
lent în același timp.
„Ai un bărbat?” întrebă el cu o voce aspră.
"Nu." Ea se concentră asupra buzelor lui. "Nu, eu nu."
Pleoapele i s-au închis și ușurarea acelor trăsături ale lui a fost o
surpriză. "Slavă domnului."
Therese trebuia să zâmbească. — Atunci ești un bărbat valoros.
În afară de aceea, ea se încruntă. „Ești cu cineva?”
"Nu, nu sunt-"
Claxonul unui corn le-a adus amândoi capete în jur. Un Mercedes
oprise în spatele lor, iar șoferul cobora. "Te simți bine?" el a intrebat.
— În regulă, a spus bărbatul ei. „Îmi pare rău.”

Ummm, bine, nu că el ar fi fost al ei.
„Da, suntem foarte bine”, a repetat ea. Căutând să demonstreze
ceea ce părea o minciună, Therese l-a prins de braț și l-a ajutat pe bărbat
să se ridice în picioare. "Suntem buni. Mulțumesc."
Ea și-a propus să-l escorteze pe bărbatul pe partea pasagerului și
să-l ajute să intre. Apoi s-a plimbat cu pași mari, s-a urcat la volan și a
lovit accelerația, luând la dreapta din
parcarea pentru că era mai ușor decât tăierea pe patru benzi de

circulație.
„Chiar ar trebui să plec”, a spus el în timp ce se uita pe
parbrizul din față.
„La doctor, știu. Deci, încotro ne îndreptăm? Pot să ne
întorc.”
„Ascultă, voi fi bine. eu sunt mereu. Poți te rog să tragi?”
Ea a aruncat o privire spre el și, Dumnezeule, el era încordat,

mâinile îi strângeau coapsele, maxilarul încleștat.
Fusese instigatorul sărutului, dar regreta clar.
„Te rog, trage-te”, mormăi el.

"OK sigur. Dar nu există… Nu văd nimic.”
Restaurantul era situat la începutul unei fâșii de vreo
douăzeci sau treizeci de magazine outlet, dar alegerea ei de
„dreapta” le dusese în direcția opusă față de toate acestea: în
consecință, intrau într-o porțiune fără umeri și o mulțime de
copaci, nimic altceva decât o rampă de acces către un fel de
autostradă și ceea ce părea a fi teren liber, neterminat de
fiecare parte a străzii.
Încruntat, se aplecă în volan. În față, era ceva la orizont,
la o înălțime în peisaj... macarale de construcții, poate? Sau...
nu era sigură ce era.
Orice ar fi fost, o parcare s-a prezentat la următoarea

curbă – și vorbesc despre o abundență de bogății. Pe ambele
părți ale drumului se deschidea trotuar, cu spații suficiente
pentru a găzdui sute și sute și sute de mașini. A fost un centru
de convenții?
Totuși, ea nu putea vedea niciun fel de hotel sau unitate mare.
Doar întuneric.
Când a lovit semnalul de direcție, bărbatul s-a înțepenit.
— Nu aici, spuse el răgu it. „O, Doamne... oriunde în
afară de aici.”
"Îmi pare rău?"
"Continuă."
Apăsând din nou gazul, a trecut pe lângă ceea ce s-a
dovedit a fi — oh, corect, un parc de distracții. Desigur. Lucrurile
pe care le crezuse că sunt macarale erau de fapt plimbări
precum roller coasters și spinner-uri de înălțime, totul este în
prezent neaprins pentru că era iarnă și întreprinderea era
închisă pentru sezon.
Ea a continuat, trecând pe lângă un local de înghețată
numit Martha's, care era marcat cu un cocoș uriaș.
De asemenea, a fost închis pentru extrasezon, dar își putea
imagina liniile de la zecile ferestre ale ei, copiii alergând cu conuri
moale topindu-și brațele, părinții relaxându-se chiar și în timp
ce țineau cu ochii pe băieți.
Acea fantezie de vară a fost reală pentru unii oameni. A avut

a fost real pentru ea, o vreme.
Tot ce dispăruse acum.
— Aici, spuse el, arătând spre cocoș. „Predați-vă aici.”
„Puțin mai departe.”

Ea nu și-a dorit locul cu înghețată mai mult decât și-a dorit el
parcul de distracții. Deci poate aveau ceva în comun. Buzz ucide uniți.
Magazinul de suveniruri la care au ajuns următorul avea o

mulțime de ferestre și o mulțime de lucruri mărunte aliniate în
spectacolul de sticlă, toate globurile de zăpadă, pahare de shot,
tricouri și bere ca niște soldați care așteptau să fie chemați în primele
linii. de distracție în familie. Parcarea lui era fratele mai mic al tăticilor
mari pe lângă care trecuseră, dar, oricât de goală era, era destul loc.
După ce Therese a oprit BMW-ul, a pus schimbătorul de viteze

în punctul mort și a tras frâna de parcare – și ce știi, a fost de acord
cu bărbatul care stătea lângă ea. Lăsând la o parte imperativele
pentru îngrijirea sănătății, era timpul ca ei să se despartă. În
mentalitatea ei actuală, ea era un vid care căuta o distragere a
atenției, o mizerie goală, care părea aranjată doar pe dinafară. Ea
venise bine la Cald în căutarea unui nou început, a unei noi definiții
a ei însăși... o scăpare din tot ceea ce venise înainte, toate minciunile
și înșelăciunea, falsitatea.
E amuzant cum descoperirea că nu ești cine credeai că ești

te-ar putea face să te muți la peste cinci sute de mile depărtare
de „familie” ta.
Dar lucrul bun în a fi singur?
Dacă nu te-ai mințit, știai exact unde te afli.
Lucrul rău, totuși? Aveai tendința de a umple golul pe care

îl aveai cu alte chestii – și ea nu avea nevoie de un psihiatru să-i
spună că era o idee proastă să te pierzi în orice se întâmplă
cu acest bărbat. Era sexy, foarte deranjat și prea mult pentru ca
ea să se descurce cu apărarea în jos.
„Poți să dematerializezi acasă?” el a intrebat.
„Da, absolut. Totuși, sunt încă îngrijorat pentru capul
tău.”
Chiar și în timp ce vorbea, totuși, își desprindea centura de
siguranță și își deschidea ușa. El a făcut la fel și au ieșit amândoi.
Bărbatul a venit pe lângă ea și s-au întâlnit în fața mașinii,

chiar între faruri – și, în timp ce se uitau unul la altul, ea se
încruntă, o senzație ciudată o cuprinse.
— O să am grijă de asta, spuse el. „Mă simt mult mai bine.”

În timp ce se uita la înălțimea lui mai mare, clipi... și
încercă să-și amintească despre ce vorbea el. Oh, corect, capul
lui.
Ei bine, cu siguranță părea în picioare acum, iar vampirii

s-au vindecat repede. Nu era nicio zdruncinare a vorbirii lui, iar
acei ochi, în timp ce străluceau în peridot, păreau acum de
dimensiuni egale. În plus, nu mai avea mult să se întoarcă la
restaurantul fratelui său. Nu mersese mai mult de o milă.
„O să fii în siguranță?” el a intrebat. „Mergi acasă singur,

vreau să spun.”
"Da." Ea își ridică bărbia și își forța să zâmbească.
„Perfect sigur.”
„Ar trebui să te duc înapoi. Unde-"
În timp ce se gândea la acel sărut, ridică o mână. „Nu, aș
prefera să merg singură. E mai bine așa.”
Și-a înclinat capul. "Absolut."
„Deci...” Își întinse palma. „A fost ciudat să te cunosc.”
Ea a temperat cuvintele cu un zâmbet sincer.

Douăzeci și patru de ore în Caldwell și făcea bărbați să leșine,
își exersa abilitățile de intervievare și conducea mașini de lux.
Luând în considerare toate lucrurile? Ar putea fi multe
mai rau.
„Plăcerea a fost a mea”, a spus el de la distanță.

Avea senzația că vrea s-o îmbrățișeze prin felul în care îi
lăsa mâna atârnată, dar nu voia să se lovească din nou de acel
trup al lui. Era deja în situația de a trebui să uite acel sărut. Mai
multe motive pentru a
trebuie să-și dea amnezie nu era ceva de care avea nevoie.
"Ei bine, la revedere." Ea a făcut un pas înapoi. „Ah... să ai o

viață bună.”
În această notă, ea s-a ridicat și s-a dematerializat. Și în timp
ce călătorea într-o împrăștiere, a fost uimită de modul în care
cineva pe care nu ai întâlnit-o până acum a putut să-ți facă o
impresie atât de mare.
Nebun.
Într-adevăr, doar nuci.
DOUĂZECI ȘI DOI
Și totuși el nu a ucis-o.
Cumva, în ciuda înfometării lui Xcor, Layla l-a simțit eliberând
încheietura mâinii exact când începea să simtă efectul hrănirii lui,
tensiunea arterială începând să scadă, capul devenind doar un pic
amețit.
Își dădea seama că retragerea l-a costat scump. Colții îi
erau complet coborâți și se lupta cu el însuși, cu mușchii de pe
ambele părți ale gâtului încordându-și pielea, brațele și picioarele
învârtindu-se în pământul topit și neglijent de sub corpul său
gol.
Era, de asemenea, foarte, total... complet erect.
Când fusese o situație de viață și de moarte, neputința lui
fusese ușor de trecut cu vederea. Și pe acel front, erau încă departe
de pădure – natch, așa cum ar spune V. Dar în această fracțiune
de secundă de ușurare, ea a devenit foarte conștientă de cât de
bărbat era el.
Xcor era , într-adevăr, un farson .
Totuși, nu se putea să se oprească asupra excitării sale groase.

Din spatele lor, luminile au început să clipească, apoi s-a
auzit zgomotul unui motor puternic de mașină și prăbușirea
copacilor. Layla a sărit în picioare și s-a pus între Xcor și
orice ar fi fost...
Range Rover a străbătut pădurea ca un taur care
încărcă, oprindu-se chiar înainte de a o arunca jos.
Și când ușa șoferului s-a deschis, inima Laylei i-a sărit în gât.
A fost doar Visous, totuși.

Ei bine, „doar” a sugerat că Fratele era o prezență
benignă și asta nu putea fi mai departe de adevăr.
Vishous părea în mod pozitiv furios, sprâncenele în jos, părul
negru încurcat de parcă ar fi trecut o mână prin el, tatuajele
de la tâmplă și acea barbă făcându-l să pară și mai sinistru.
"Ai terminat?" întrebă fratele.

El a refuzat să se uite la ea, așa că ea a vorbit în timp ce
dădea din cap. "Da."
„O să-l bag în...”
„Nu, o voi face.”
„Nu ești suficient de puternic...”
Ea se aplecă, forțând un braț sub mijlocul spatelui lui Xcor
și pe celălalt sub coapsele lui, noroiul pătrunzându-i în mâneci
și lipindu-i de antebrațe.
Totuși, ea nu i-a dat seama – așa cum a ignorat
felul în care s-a luptat împotriva ei, proteste confuze ieșind

din gură în timp ce ea îl ridică de la pământ.
„Ia ușa”, îi porunci ea lui V.
După un șoc inițial, fratele a făcut fapta, degajând ea
calea să-l aducă pe Xcor. A fost o luptă, papucii ei
scufundându-se în zăpadă, crengile copacilor părând să
se apuce de Xcor din ciudă, noroiul picurându-i pe partea
din față a halatului — și ea nu ar fi reușit dacă el nu ar fi
pierdut atât de mult. greutate.
Totuși, așa cum a privit ea, Xcor era al ei și numai al ei
să o ajute.
A-l împinge pe bancheta din spate a fost o întâmplare
ciudată, iar el a ajutat-o trăgându-și partea inferioară a
corpului și prăbușindu-se pe lungime pe spate. Și ea voia
să intre lângă el, dar chiar și cu risipa, el era încă de o
lungime extraordinară și nu era loc pentru ea. Nu era pe
cale să-l lase, însă, gol.
Dezbrăcându-și halatul, l-a acoperit cu ea, bagând chestia
cât a putut de bine înainte să alerge pe partea pasagerului.
Cu doar jambiere și un top lejer pe ei, frigul a ajuns

repede la ea și tremura când se închise în ea.
„Înbracă-te,” mormăi V. „Acest lucru va fi dur.”

Nu glumesc, se gândi ea în timp ce își trăgea cureaua pe

piept.
Ea se aștepta ca fratele să-i mute înainte într-un ritm alert.
Ea nu a anticipat că el va lăsa pedala de accelerație și i-ar trimite
să treacă printre copaci, farurile lovind trunchiuri și crengi chiar
înainte de a o face, SUV-ul primind lovitură după lovitură, în
timp ce a sărit și a lovit și s-a îndreptat spre ceea ce spera ea să
fie. drumul.
Dar care ar putea fi foarte bine marginea pământului.

Întorcându-se, ea l-a verificat pe Xcor și a încercat să-i atragă
privirea – ceea ce a fost greu pentru că mergea în sus și în jos și
dintr-o parte în alta, deși cel puțin Xcor era în același program de
mișcări, corpul lui trântindu-se și trântind în spate. bancheta de
scaun. Făcea tot ce putea pentru a se ancora, cu o mână strângând
spatele tetierei ei, cu un picior sprijinit de u ă, pentru că totul
făcea ca ouă omletă într-o tigaie.
Când privirile lor s-au întâlnit în sfârșit, întrebarea Ești bine? a

fost întrebat de ambele părți pe mut... și mi-a răspuns cu un
reciproc nu am idee.
Sfârșitul călătoriei cu zgomotul dinților a venit la fel de
repede ca și începutul tuturor, Range Rover-ul ieșind din linia
copacilor de parcă ar fi aruncat o mantie prea grea, cauciucurile
sale derapând pe trotuar, marea zdruncinare care se redresează.
pe banda corectă, ultimul dintre ei, spera ea.
Și pentru adevăr, pentru că au plecat la și mai mare

viteza, lucrurile erau mult mai liniștite, mai civilizate.
Ceea ce doar a subliniat cât de greu respira toată lumea.
Întorcându-se din nou, ea a încercat să vadă în spate, dar cu

ferestrele întunecate, nu era prea multe de făcut. Își putea imagina
doar resturile pe care le târiseră pe drum în urma lor – și, între
timp, Xcor era prăbușit pe scaune, corpul lui lasat, respirația
zdrențuită.
Dar era în viață și i-a dat semnul cu degetul mare în sus.
În timp ce se reorienta pe drumul de dinainte, tot ce a primit a

fost o mulțime de pavaj, o linie albă pe ambele părți și un galben
dublu în mijloc. Oh, stai... era un semn de căprioară sărind, forma
neagră nenuanțată a animalului și coarnele lui înserate într-un
diamant reflectorizant de culoarea unui cap de păpădie.
Nu s-au spus cuvinte.

Nici unul nu era necesar.
La început, ea nu știa unde se duc – și nu avea de gând să
întrebe. Dar apoi V a făcut o serie de întoarceri care i-au dus înapoi
în oraș. Probabil încă o dată la ferma aceea.
Ea avea dreptate.
Aproximativ douăzeci de minute mai târziu, i-a tras în garajul

casei de siguranță și au așteptat cu toții la locul lor, în timp ce
panourile s-au răsucit înapoi în jos.
Vishous a ieșit prima, iar Layla nu era decât cu o fracțiune de
secundă în urmă, astfel încât să poată avea grijă de Xcor.
Deschizând ușa de capul lui, ea îl luă de braț și îl ajuta în timp ce
el se lupta să se amestece și să țină haina plină de noroi la loc
peste goliciunea lui. Când era în picioare, ea a prins mânecile lungi,
le-a legat împreună în jurul taliei lui și a răsucit căderea albă,
astfel încât să fie vizibile doar șoldul și partea laterală a coapsei și
a piciorului.
„Aplecă-te de mine”, a cerut ea în timp ce se agăța

sus sub el și îi puse mâna în jurul mijlocului lui.
Vishous intrase deja în casă, dar le lăsase ușa deschisă,
oprindu-se pe podeaua din gresie.
— Te duc jos, spuse ea. „Există apartamente cu două

dormitoare și o zonă de relaxare acolo.”
Xcor se sprijini destul de greu de ea, mai ales când urcau cele
trei trepte puțin adânci în casă. Și când se gândea la logistică, habar
nu avea cum aveau să facă coborârea în pivniță.
"Unde suntem?" întrebă el aspru.

„Este o casă sigură.”
— Al Frăției?
"Da."
Vishous era în bucătărie, stătea lângă tejghea și aprindea
un rulou de mână, și nu le cruța nici o privire când treceau pe
lângă el. Cu toate acestea, le pregătise încă o dată calea, ușa
prin care trebuiau să o treacă s-a deschis larg, lumina aprinsă
pentru ca ei să-și poată croi drum în siguranță sub pământ.
Băiete, casa scării era slabă.

Xcor a rezolvat însă problema strângerii strânse, rupându-se
de ea și bazându-se pe balustradă.
Când a ajuns la fund, s-a îndreptat spre canapeaua umplută care
era vizavi de televizorul cu ecran lat. În timp ce el se prăbuși pe
el, ea nu știa ce anume scotea o expirație mai mare, el sau pernele
Era o pătură roșie și neagră împăturită peste spătarul

fotoliului asortat și ea o strânse, scoțând halatul murdar de pe
partea inferioară a corpului și înlocuindu-l cu ceva mai curat.
Îi luă un moment să respire. Și apoi s-a întors
in actiune. „Îți aduc ceva de mâncare.”

Când el nu s-a certat cu ea, ci doar s-a scufundat mai mult
pe canapea, ea se întrebă dacă călătoria în oraș nu făcuse
ceea ce eșuase Mama Natură și ce refuzase V să facă. Dar nu...
încă mai respira.
Layla a urcat scările repede și, când a intrat în bucătărie,
a închis ușa în liniște. Au existat
lucruri pe care ea și Vishous trebuiau să le spună unul altuia

— și totuși el nu părea să vrea deloc să vorbească. Era complet
stăpân pe sine în timp ce se uita la capătul luminat al mâinii
rostogolit, cu sprâncenele în jos, cu expresia atât de plată încât
era ca și cum ar fi o reprezentare a lui însuși în desene animate.
Ea s-a apropiat și și-a pus mâna pe brațul lui.
„Vishous, mulțumesc...”
"Nu mă atinge!" Se smuci departe de ea. „Nu mă atinge
naibii .”
Ochii lui străluceau de furie în timp ce-și împungea
trabucul în ea. „Nu te răsuci rahatul asta. Nu suntem „în” asta
împreună. Nu suntem cohorte în Xcor. Nu cumpăr această
fantezie romantică pe care o legănești. Ceea ce fac este să te
las aici cu un criminal și un telefon fix deschis.
Dacă ești în viață ca să primești telefonul despre copiii tăi
mai târziu, hei, câștigi la loterie. Dacă se hotărăște să te
măceleze și apoi să-și cheme prietenii să vină și să petreacă
cu cadavrul tău? Îmi pare rău, nu îmi pare rău. Oricum, nu-mi
pasă. Îl vrei? Acum l-ai prins.”
V s-a dus la masă și a luat telefonul mobil pe care îl lăsase
în urmă.
Apoi a dispărut, ieșind prin glisor și dispărând în noapte.
După o clipă, Layla traversă și puse lacătul la loc. Apoi s-

a întors înapoi și
a început să răsfoiască prin dulapuri, căutând conserve de

supă.
Primul lucru pe care l-a făcut Trez când s-a întors la restaurant a
fost să intre în biroul lui iAm și să lovească mizeria de pe birou.
Nu trebuia să muncească din greu pentru a găsi ceea ce căuta.
CV-ul femeii a fost chiar pe partea de sus, iar el a verificat lovitura
de cap.
A îndrăznit?
La această întrebare i s-a răspuns în timp ce a întors
bucata de hârtie în grămada de facturi și ordine și a ieșit din
spatele lui Sal ca un criminal. Dematerializându-se, a mers într-o
zonă nu atât de fierbinte a orașului, la o casă de camere care l-a
făcut să-și poată țipa. Nenorocitul de chestia era înălțime de
trei etaje, lungime de un bloc și avea cel puțin o jumătate de
duzină de ferestre cu scânduri. Lucrarea sa de vopsea fusese alb
proaspăt în anii 1970, dar se decolorase în galben, iar cuplul
care ieșea pe ușile sale metalice duble părea că ar fi putut fi
fără adăpost cu hainele lor murdare și părul murdar.
Oare chiar a înțeles corect adresa?

La dracu. Da, a avut.
Ea nu ar trebui să fie aici, în acest cuib de oameni murdari.
Pentru Dumnezeu, stătea deasupra pământului cu doar draperii
între ea și soare în timpul zilei?
La ce se gândea?
În timp ce Trez traversa strada cu pași mari, și-a făcut griji că

nu era o alegere.
Când ajunse la intrare, se uită prin panourile de sticlă din
sârmă de pui. Era greu de văzut clar pentru că nenorocitele de
lucruri nu fuseseră curățate de un deceniu sau doi, dar în partea
îndepărtată, părea să existe un fel de „hol” cu lumini stinse în
corpurile de deasupra capului, un covor care putea au socotit țiglă
pentru tot somnul și un zid de cutii poștale în care jumătate din
portalurile mici erau rupte și legănau ca limbile animalelor moarte.
Era echivalentul clădirii unui colon... umed,

fără ferestre, cu nămol maro care pătează pereții.
„Ai nevoie de intrare?”
Un bărbat uman care mirosea a băutură veche și a garete
de țigări și-a împins drumul pe lângă el, deschizând ușa cu un card
și continuându-și drumul vesel.
În timp ce Trez se gândea la propria sa intrare, unii s-au gândit
că ar fi mai bine atât pentru el, cât și pentru Therese dacă ar lăsa
rahatul să plece. Dă-i drumul.
Dar a intrat oricum înăuntru.
În colțul îndepărtat erau câțiva rezistenți, dând din cap ca și
cum s-ar fi injectat recent, iar ochii lor injectați de sânge trecură
peste el cu lipsa de entuziasm marcată caracteristică dependenței
de H.
Nici o fericire pentru ei. Ai primit doar asta în
începând cu partea trandafirie a relației voastre cu opiaceele.
Liftul nu mai era în funcțiune, o bandă de avertizare

pe jumătate legată în mai multe locuri pe panourile
închise, un semn scris de mână lipit de perete cu o bandă
de avertizare. Vederea lui l-a făcut să se gândească la Otis
din The Big Bang Theory – și era dispus să parieze că
băiatul rău din acest loc fusese rupt mai mult.
Era un singur set de scări și erau înghesuite și
miroseau a urină. Și în timp ce a urcat la etajul al treilea,
zgomotele pe care le-a auzit de-a lungul drumului nu au fost
mai optimiste și mai ușoare decât restul gropii: țipete, tuse,
muzică puternică de la difuzoare proaste, bătăi ca și cum
cineva le-ar fi bătut în cap. în perete în mod repetat.
Iisus Hristos.
La ultimul etaj, se uita în stânga și în dreapta. E de la
sine înțeles că nu era o placă mică care să le spună
oamenilor în ce direcție pentru ce apartamente. Oh, da...
desigur. Chiar în fața lui, la nivelul ochilor, era o pată
cheală pe peretele crăpat de unde fusese smulsă una.
Pentru că ai putea reutiliza așa ceva. Pentru o

farfurie. Sau un nivel pentru a vă ajuta să reduceți consumul de droguri.
Ea a rămas în 309 și s-a dovedit a fi jos, în stânga.
La naiba, ura numărul apartamentului ei.

Nu-i plăceau trei sau nouă în secvențe. Patru-o-doi a fost un număr
bun. Opt-o-patru. Două douăzeci și patru.
Era un tip divizibil cu doi. Nu-i plăceau trei, cinci sau nouă.
Șapte era în regulă, se gândi el când venea să stea la ușa ei,

dar numai pentru că doi împreună egalau paisprezece.
Treisprezece a fost nenorocirea existenței sale.

— O cauți pe fata aceea?
Trez se răsuci. Chiar dincolo de hol, un tip îmbrăcat pe soție și
o grămadă de tatuaje stătea în prag ca și cum ar fi proprietarul
locului, un adevărat rege al pungilor. Avea o mustață de ghidon,
pungi sub ochi ca niște saci de pânză și apă de colonie datorită crack-
ului pe care îl fumate.
„Ești proxenetul ei sau așa ceva?” Omul și-a întins gâtul și apoi s-
a zgâriat peste jugulară.
„Cât costă ea? E proaspătă...”
Trez a închis distanța scurtă dintre ei, l-a prins pe tip de față
și a forțat bucata de rahat înapoi în vizuina lui de autodistrugere.
În timp ce Trez a închis ușa cu piciorul în spatele lor doi, John-

care-n-avea-s-o-obțină-nimeni a început să-și bată din brațe de
parcă ar fi încercat să-și ia zborul – și salut, coleg de cameră pe
canapea.
Trez și-a folosit mâna liberă pentru a scoate pistolul și a

îndrepta-o către celălalt tip de dincolo de cameră. „Taci
naibii.”
Drogul de acolo pur și simplu și-a ridicat palmele și a
ridicat din umeri, ca și cum oamenii manipulați și Glocks
țâșniți făceau parte din viața lui de zi cu zi – și nu era pe cale
să se implice în rahatul altcuiva.
Trez îl împinse pe propozitor de perete, ținând
încuietoarea palmei pe acea față. „Nu te apropii de ea.
Dacă o faci, o să-ți iau toate medicamentele și le voi arunca
în toaleta din fața ta. Și apoi te voi răpi și te voi duce la
spitalul județean din centrul orașului, unde te vor ține
împotriva voinței tale, în timp ce instanța decide în ce
centru de dezintoxicare să te angajeze.
Ma auzi? Te-ai dracu cu ea și o să-ți injectez fundul rău în
sistem – și data viitoare când vei vedea vreun fel de lovitură,
vor avea nouăzeci de zile nenorocite de acum încolo.
La urma urmei, nu ai amenințat pe cineva ca acesta

un pistol. Erau deja morți, pentru numele naibii.
Nu, i-ai torturat cu gândul la sobrietate impusă de terți.
Și nu, Trez nu a simțit obligația să ajute niciunul dintre

acești șobolani fără coadă. Să te sinucizi cu chimicale a
fost un drept dat de Dumnezeu ambelor specii și nu era
interesat să intervină în cursul cuiva.
dependența altora. Era, însă, mai mult decât fericit să folosească

orice slăbiciune în avantajul său.
Aruncă o privire spre Couch Man pentru a se asigura că și
târfă auzea asta. „Am apartamentul ei trucat. Știu unde este ea în
fiecare secundă a zilei.” Zâmbi strâns pentru a-și ține colții pentru el.
„Voi doi sau oricine de aici vă apropiați de ea, am să știu.”
Apoi s-a concentrat din nou asupra celui pe care îl ținea,

strângând acele trăsături atât de tare, încât mustața idioată a
bărbatului i s-a contopit cu sprâncenele, ca un Muppet al cărui
operator avea un spasm la mână.
Când Trez îi dădu drumul în sfârșit, fața nenorocitului era
doar o mască de Halloween, umflată și deformată, cu unghiul
„deformat” ca o pereche de ochelari care fuseseră sparți.
Trez s-a uitat din nou cu atenție la canapea.
„Da. Sigur, a spus tipul de acolo. "Ai inteles.
Ea nu pentru nimeni.”
DOUĂZECI ȘI TREI
Mai devreme sau mai târziu, când cineva a furat pentru a

supraviețui, cineva a furat din genul greșit. Iar Xcor a făcut acea
greșeală în al douăzeci și șaselea de ani, într-un desiș de
pădure trei sute șaizeci de locheni din cabana pe care mai întâi
doica sa și apoi, după câteva veniri și plecări, el însuși o
abandonase.
Era soarta la lucru, avea să presupună mai târziu.
Ceea ce i-a atras inițial atenția, pe măsură ce a progresat
singur prin noapte, a fost parfumul tocanei de vită.
Într-adevăr, fusese de mult obișnuit să caute alimente, lipindu-
se de umbre cu atâta competență și constanță, încât începuse
să se considere una.
Cel mai bine a fost așa. Alți ochi asupra lui nu au mers niciodată
bine.
Într-adevăr, înainte de tranziția lui, el avusese speranța
că defectul lui se va remedia prin magie. Într-un fel, schimbarea
i-ar repara despicarea buzei superioare, de parcă gestația ar fi
nevoie de acea ultimă rază de creștere.
înainte de a fi în ordinea lui potrivită. Vai, nu. Gura lui a rămas

așa cum era, încovoiată. Ruinat.
Urât.
Deci, da, era cel mai înțelept să rămână în umbră și, în
momentul în care se adăpostește în spatele trunchiului robust
al unui stejar, a considerat strălucirea unui foc de departe în
pădure ca pe o posibilă masă sau sursă de provizii.
În jurul flăcărilor trosnitoare, a văzut oameni – bărbați –
și aceștia se gălăgeau în lumina portocalie schimbătoare. Și
erau cai legați de departe.
Focul a fost mare. Evident că nu le păsa dacă erau
descoperiți, ceea ce sugera că erau luptători și probabil că ar fi
puternic înarmați. Erau și din specia lui. Putea să prindă
miresmele lor în amestecul de fum, carne de cal, miros de
hidromel și femeie.
În timp ce își plănuia apropierea, era recunoscător pentru
acoperirea grea de nori care ținea luna la distanță și adâncea
umbrele până la negru. Cu condiția să rămână departe de acea
iluminare, ar fi putut la fel de bine să poarte o mantie de
invizibilitate.
Apropiindu-se, flăcările l-au făcut să se gândească la
acea căsuță în care stătuse în primele două decenii. Se
despărțise de ea după ce doica sa îl părăsise pentru prima
oară, găsind orfelinatul despre care lacheașul vorbise.
Dar nu reușise să stea departe mult timp, gândurile despre posibila
întoarcere a tatălui său făcându-l să caute
scoateți din nou structura. De-a lungul anilor, a plecat din nou pentru
anumite perioade, de obicei lunile de iarnă în care lupii le era foame;
cu toate acestea, s-a întors mereu acolo.
Tatăl lui nu a venit niciodată.

Și atunci sosise timpul pentru tranziția lui. În sat, existase o
curvă care deservise în mod regulat bărbații din specia, dar din
cauza urâțeniei lui, el a trebuit să schimbe cabana și tot ce se afla în
ea în schimbul venei ei.
Când plecase de pe loc în seara următoare, cu acei mărăcini

de zmeură urâți și pădurea invadată cu lupii ei, aruncase o ultimă
privire peste umăr. Doica lui nu se întorsese niciodată să-l verifice,
dar nu se așteptase să o vadă din nou. Și fusese mai mult decât timpul
ca el să înceteze să pretindă că tatăl său îl va căuta.
Odată cu renunțarea la adăpostul său, Xcor a devenit cu

adevărat în derivă în lume.
A luat cu el un singur lucru: gulerul care îi fusese în jurul gâtului
până când a folosit o secure pentru a-i tăia strânsoarea asupra lui. A
trebuit să lucreze la piele ore întregi, brațele sale tinere de atunci
nu aveau puterea de a fi mai eficient. Dar doica lui lăsase în urmă
doar atâta apă și foarte puțină mâncare, așa că trebuia să se
elibereze.
Din fericire, vânătoarea și uciderea fuseseră abilități care

îi veniseră în mod natural.
La fel, a avut și furt.
La început îl urase. Dar întotdeauna nu luase mai mult
decât avea nevoie, fie că era hrană, îmbrăcăminte sau
elemente de adăpost. Și a fost uimitor ceea ce se putea sacrifica
din punct de vedere moral atunci când era vorba de supraviețuire.
Era, de asemenea, incredibil cum se putea concepe metode
pentru a evita soarele într-o pădure de copaci și pentru a
rămâne înaintea animalelor sălbatice... și pentru a găsi
modalități de a plăti pentru venele curvelor.
Pădurile din Țara Veche au devenit refugiul lui, căminul
lui, iar el a rămas în ele, păstrându-se singur. Ceea ce însemna
că s-a ferit de cei mai mici care au pândit printre pini și peșteri
și i-a evitat pe luptătorii vampiri care i-au căutat și s-au implicat
cu ei și i-au măcelărit. Mai departe s-a ținut departe de lagărul
de război.
Acela nu era loc pentru nimeni. Chiar și el, care a încercat

să evite pe toate, auzise fragmente despre pravitatea din el și
cruzimea războinicului care o conducea.
Reconcentrându-se, a închis ochii... și s-a dematerializat în

ramurile groase ale copacului. Și apoi a trecut la următorul,
rămânând de asemenea departe de pământ, ca o maimuță.
Când cineva era singur, fără să vină vreun ajutor, cineva

se adapta cu un ochi către siguranță și atât vampirii, cât și
oamenii deopotrivă aveau tendința de a fi mult mai preocupați
de ceea ce era la nivelul lor, mai degrabă decât de ceea ce era
peste ei.
Nu mult mai departe, a privit tabăra de schimb de la un
punct de observație la doar zece metri distanță și la zece metri
mult deasupra. Vampirii erau luptători în fapte, bine înarmați
și groși de umăr, dar erau beți și dădeau pe lângă o femeie
umană ca un tanar de proprietate comună. Femeia era dispusă,
râzând în timp ce se făcea disponibilă fiecăruia pe rând, iar Xcor
încerca să-și imagineze participând la o asemenea desfrânare.
Nu.
Nu-i păsa de sex, cel puțin nu de genul ăsta. Într-adevăr,
el a rămas virgin, căci curvele ceruseră întotdeauna mult mai
mult decât putea plăti el pentru ceea ce era între coapsele lor –
și, în plus, nu era chiar atât de interesat de câmpurile atât de bine
arate.
Privind spre standul de cai, s-a gândit că da, va invada acolo.
Nu ar lua un corcel, oricât de valoros ar fi pe piața liberă, pentru
că nu dorea să fie responsabil pentru un alt lucru viu. A avut
destule dificultăți să se mențină în viață și să se hrănească.
Cu toate acestea, arme pe care le putea folosi. Avea trei pumnale

asupra lui și o armă pe care nu a folosit-o. Mai mult, a

fost, și apoi a existat inconvenientul de a-l menține
aprovizionat cu gloanțe. Scopul era și mai mic: putea
arunca un cuțit cu o mai bună precizie. Totuși, părea
înțelept să aibă cel puțin unul asupra lui.
Poate că ar putea ridica un alt pumnal bun, unul mai
ascuțit decât cel mai plictisitor al lui? Ceva carne? O vezică
de apă?
Da, acestea ar fi de folos.
Xcor sa dematerializat până la pământ, ghemuindu-
se în spatele unui alt pin. Călării lor erau pe marginea
luminii focului, capetele cailor stăpâniți liniștiți, șeile pline
cu lucruri necesare și alte bunuri.
Nu scose nici un sunet în timp ce se mișca prin

tufăr, a doua piele a mocasinii îi amortiza greutatea și
mascând zgomotul.
Caii și-au ciulpat urechile și și-au întins gâtul gros
pentru a-i privi prezența, unul scoțând un scâncet de
întrebare. Nu era îngrijorat. A fost de mult învățat să
se împrăștie în noapte chiar și în vremuri de constrângere
și, mai departe, luptătorii erau ocupați de altfel.
Xcor era rapid și sigur în timp ce trecea prin șaua unui

roan care avea cu ușurință șaisprezece mâini și jumătate,
ridicând clapele grele de piele, săpând.
în ghiozdane și saci. A găsit haine, cereale, carne

afumată. A luat carnea, și-a pus-o în mantie și a trecut
la următorul corcel. Fără arme, dar într-un sac de
pânză erau haine de doamnă cu parfum de sânge.
Se întrebă dacă femela a supraviețuit rutei. S-a

gândit că poate nu... Lupta de
lângă foc a explodat fără preambul, totul bine
până nu a fost, doi dintre bărbați sărind în sus și
mergând unul spre celălalt, ținându-se mâna de gât,
trupurile lor dansând în cerc în timp ce fiecare încercau
să mușchieze altele în depunere. Și apoi ceva a luat
foc, porțiunea unei haine exterioare prinzând o lingă de
flacără deschisă și izbucnind în căldură portocalie și g
Luptătorului nu i-a păsat și nici adversarul său.
Totuși, caii s-au speriat și, în timp ce cel pe care Xcor
încerca să-l atace, s-a refuzat, mâna i s-a înfipt într-
unul dintre pungi de șa, cuplul și presiunea făcându-l
prins.
Așa cum s-a învârtit calul, la fel a făcut și el.
În vederea tuturor.
Schimbarea în tabără a fost instantanee, femeia
aruncată la o grămadă, cearta dintre tovarăși a fost
uitată, intrusul o țintă pentru toți. Și încă Xcor a
rămas atașat de tocat
cal, dansând în jurul copitelor ascuțite, încercând să-i smulgă

mâna.
Războinicii i-au rezolvat această problemă.
Xcor a fost abordat în sus și asta a fost suficient pentru a
schimba unghiul încheieturii mâinii. Brațul lui a devenit dintr-o
dată al lui din nou și un timp bun în asta. A fost lovit în față de
un pumn de mărimea unui bolovan, dar cel puțin l-a trimis pe o
traiectorie departe de călărul care se agita.
Din păcate, s-a învârtit direct în calea altuia dintre

luptători, iar Xcor știa că trebuia să stabilească rapid avantajul
sau să fie depășit. Cu toate acestea, nu existau puține speranțe
în acest sens – acești bărbați erau experți în conflicte, pumnii
și loviturile zburau prea repede pentru ca el să se eschiveze sau
să contracareze, respirația i-a zburat din nou și din nou.
Într-adevăr, avea experiență în lupta cu pumnii dinainte

de asta. Dar asta fusese cu oamenii și vampirii civili. Ceea ce se
confrunta acum era cu totul alt dușman.
Loviturile continuau să-i plouă asupra capului și în

intestine, venind mai repede decât putea să le oprească, mai
greu decât putea rezista, în timp ce era trecut în jur ca acea
femeie, mergând de la una la alta la alta. Sângele îi zbura din nas
și din gură și din a lui
vederea s-a stricat când se învârtea, încercând să-și

protejeze organele vitale și craniul.
„La naiba de hoț comun!”
"Bastard!"
Un pumn l-a lovit în lateral și a crezut că poate simți
că ceva izbucnește în el. Și în acel moment i-au ieșit
genunchii de sub el și a aterizat în frunze și pământ.
„Înjunghie-l!”
„Nu s-a terminat încă”, se auzi un mârâit.

Cizma l-a prins sub coaste și a intrat într-o rolă
zburătoare care l-a dus până la foc. Era atât de uluit încât
stătea întins acolo unde s-a oprit pe spate, incapabil să-
și adună inteligența suficient pentru a-și acoperi măcar
fața sau să se îndoaie într-o minge de apărare.
Dragă Fecioară Scribe, avea să moară. Și probabil
în flăcările care îi spărgeau deja umărul, mâna și șoldul
prin haine.
Unul dintre luptători, care avea o barbă grea și
mirosea a capră moartă, s-a aplecat peste el și a zâmbit,
dezvăluind colți uriași. — Ai crezut că ai putea lua de la
noi. De la noi?”
A prins partea din față a mantiei lui Xcor și și-a smucit
trunchiul de pe pământ. "De la noi!"
Războinicul l-a pălmuit cu palma deschisă atât de tare

încât a fost ca și cum ar fi fost întins cu o scândură de lemn. „Știi
ce facem cu hoții?”
Ceilalți se adunaseră în jur în semicerc, iar Xcor se gândi
la lupii din pădure, pe vremea când locuise cu doica lui. O haită
de prădători mortali, acești masculi erau. O forță teribilă de
care să fii prins și să te joci. Un drum rapid către Fade.
"Tu?" Războinicul l-a scuturat ca pe o păpușă de cârpă și

apoi l-a scăpat puternic. „Dă-mi voie să-ți spun. Mai întâi ți-am
tăiat mâinile de la tine, apoi noi...”
Xcor nu îndrăzni să-și îndepărteze privirea de la fața care
se profila deasupra lui. Dar în viziunea lui periferică, a văzut un
buștean care era jumătate în și jumătate din flăcări.
Întinzându-și mâna, a apucat-o și a așteptat momentul în
care bărbatul a aruncat o privire spre compatrioții săi cu veselie
diabolică.
Iute ca fulgerul, Xcor a legănat cu putere bușteanul și l-a
prins pe războinic în cap, trântindu-l nesimțit într-o parte.
A fost un moment de șoc din partea tuturor și Xcor știa că

trebuie să acționeze cu promptitudine. Ținându-și mâna de armă,
a prins unul dintre pumnalele care fuseseră legate de pieptul
victimei sale și apoi se ridică în picioare.
Acum a atacat.
Din gura lui nu se auzea nici un strigăt de sânge.

Fără mormăit. Fără mârâit. Nicio amintire adevărată despre
ceea ce a făcut. Tot ce știa, tot ce știa, era ceva ce se dezlănțuia
în el. Oricum ar fi fost, avusese indicii despre asta înainte, un fel
de sursă de energie care era alta decât furia, alta decât frica, care
îi alimenta corpul și mintea. Și, pe măsură ce se ridica în el,
dintr-o dată, membrele i-au luat mintea, funcționând independent
știind mai bine decât conștiința lui unde să țintească, ce să
facă, cum să se miște. Simțurile lui s-au despărțit ca un înțelept
de creier, ridicându-se la un nivel mai înalt de acuitate, fie că a
fost auzul pentru a detecta pe cineva pe cale să-l sară din spate,
vederea pentru a observa un altul venind din stânga, mirosul
pentru a-l informa despre un nou atac de la dreapta.
În mijlocul tuturor acestor lucruri, mintea i-a fost cu totul

mutată. Și totuși liber să extrapoleze și astfel să înceapă să-
și rafineze performanța.
Totuși, el încă avea să piardă. Erau prea mulți care erau
prea experți: chiar dacă i-a lăsat pe pământ, nu au stat
niciodată mult timp și era o ecuație ușoară că rezistența lui ar
fi depășită de numărul lor.
Soluția la disparitate a venit la fel de neașteptat ca acel

jurnal.
La început, nu a știut ce a fulgerat și astfel i-a atras

atenția. Dar apoi a văzut că era un fel de lamă uriașă pe
partea îndepărtată a focului... o armă mai mare decât
văzuse el până acum, sprijinită de o piatră masivă.
Tocmai când unul dintre bărbați a mers să sară peste
el, Xcor a pornit în fugă și și-a trimis corpul să zboare direct
peste flăcări, salteaua capuloasă scutindu-l de căldură,
aterizarea lui la fel de coordonată precum fusese decolarea.
Propulsându-se spre acea curbă masivă

lama, a apucat de mânerul atașat de ea și...
Era o coasă. Un dispozitiv obișnuit de prelucrare a
câmpului, cu lama fixată pe o suprastructură de lemn prin
legături din piele legate strâns ca os în jurul măduvei. A fost
puțin timp pentru o orientare către atributele sale. Dar s-a
dovedit că nu avea nevoie de niciunul.
Punând lucrul la loc și apucând suportul de direcție, el...
Am mers după fiecare dintre ei.

La început, au râs și l-au batjocorit. Dar după ce l-a tăiat
pe primul aproape la jumătate, tactica s-a schimbat.
Armele au fost scoase, gloanțe descărcate cu mare zgomot
și puțină precizie, bilele de plumb zburând pe lângă el.
Și apoi a avut loc o coordonare între războinici care i-a adus
într-o formațiune de atac.
Nu conta. Rând pe rând, i-a ucis, scăpându-i de brațe, sau

picioare, de intestine, de vintre, de sânge zburând în noaptea
întunecată, acoperindu-l ca hainele.
Până când a apărut un ultim războinic – care într-adevăr s-
a dovedit a fi cel cu barbă pe care îl lovise în cap cu bușteanul. Și
de îndată ce bărbatul a stabilit că frații săi erau decedați sau
aproape de moarte, a plecat prin pădure, alergând cât de repede
putea.
Mocasinii lui Xcor nu făceau nici un zgomot în timp ce
urmărea luptătorul care sângera într-un ritm destul de mare, el și
masculul rănit trântindu-se prin tufiș și copaci, încrucișându-se
înainte și înapoi în timp ce războinicul încerca să ajungă la cai.
Xcor a fost, de asemenea, rănit și curge, dar din anumite motive,
nu și-a simțit deficitele. Era și amorțit și plin de energie.
Și apoi s-a terminat.

Bărbatul a ajuns la o stâncă pe care nu a putut
să urce și nici nu se putea ocoli din cauza unei stânci abrupte.
Xcor știa că trebuie să termine treaba.
Și l-a durut.
„Ia ce vrei”, a spus luptătorul gâfâit în timp ce scuipa în lateral.
„Doar ia ce vrei. Am armament. Caii ăia de acolo valorează mult.
Lasă-mă și te voi părăsi.”

Xcor și-a dorit ca așa să se termine lucrurile pentru cei doi. Era
conștient, totuși, că dacă va lăsa
luptătorul în direct, ar fi un bărbat marcat. Acesta era un

martor care trebuia eradicat, ca nu cumva acest luptător să
găsească întăriri și să vină după cel care-și ucisese camarazii
"Doar ia-"
„Iartă-mă pentru ceea ce trebuie să fac.”
Cu asta, Xcor s-a lăsat pe călcâie, a sărit înainte și a rotit
arma într-un cerc, tăind brațul pe care masculul l-a ridicat în
apărare și prinzând curat gâtul.
În restul nopților lui, Xcor își amintea vederea capului

răsturnând ciotul peste coroană prin aer subțire, sângele curgând
din venele deschise de la gât roșu ca vinul.
Pe măsură ce vântul s-a ridicat, corpul a coborât ca obiectul

neînsuflețit care era acum și brusc, coasa a devenit prea grea
pentru ca Xcor să o țină. Instrumentul de fermă pe care el o
transformase într-o armă a aterizat la picioarele lui, cu lama
picurând.
Xcor a încercat să-i prindă suflu în plămânii arzători și,
în timp ce ridica privirea spre ceruri de deasupra, curajul și
scopul i-au eșuat și lacrimi fierbinți i-au scăpat din colțurile ochilor
Oh, cât de amestecat mirosul sângelui pe care îl vărsase

cu mirosul pământesc de iarbă, mușchi și lichen —
Nu știa ce l-a lovit. Într-o clipă, se gândea la durerea a ceea

ce făcuse. Următoarea, stătea pe spate... ... prins pe loc de cel
mai terifiant vampir pe care-l
văzuse vreodată.
Umerii erau atât de uriași, încât Xcor nu mai putea vedea

cerul. Iar chipul era nespus de rău, trăsăturile răsucite într-
un zâmbet viclean care promitea mai întâi suferință, apoi moarte.
Și ochii... fără suflet, plini de o inteligență rece și o ură aprinsă
Acesta era liderul lupului haitei, se gândi Xcor.

La fel ca cel care venise la ușa deschisă a cabanei lui cu multe
nopți în urmă.
— Ei, bine, bine, se auzi o voce profundă ca tunetul,
ascuțită ca o mie de pumnale. „Și să cred că îmi spun
Sângerătorul...”
Cu o gâfâitură, Xcor se ridică în picioare pe șolduri. Pentru o

fracțiune de secundă, nu știa unde se afla și se uită în jur în
panică.
Au dispărut pereții peșterii, rafturile de borcane, tarla și
garda lui de Frați. În locul lor... un ecran enorm de televizor care
era în prezent negru ca o gaură în galaxie.
Scuturând din cap, totul ia revenit la schimbarea bruscă …

de părere a lui Vishous, Layla întorcându-se la
ei în pădure, darul glorios al Alesei din vena ei.

Apoi acea plimbare oribilă din pini până la drumul alunecos care
îi dusese în acest cartier suburban până la această casă
suburbană.
Layla era sus. Îi auzea pașii deasupra capului. Și a avut
impresia că Vishous a dispărut.
Deplasându-și picioarele de pe pernele de piele, se uită la

urma de pământ pe care o lăsase pe scări și peste covorul
cenușiu pal până unde aproape că se prăbușise.
Pe canapea erau ace de pin și noroi... și, de asemenea, peste
haina albă a Laylei, care atârna acolo pe spătarul unui scaun.
Pânza care o împodobise era ruinată, pătată de sânge și

moloz.
Cam o temă a lui în viața ei, nu-i așa.
Strângând din dinți, se ridică și se uită pe un hol puțin adânc.
Erau două uși deschise și, în timp ce se trânti spre ele, a evaluat
perechea de dormitoare. A ales-o pe cea care nu purta parfumul
Laylei și a folosit lumina care pătrundea din corpul coridorului
pentru a trece pe lângă un pat king-size și într-o baie care...
Oh... podea încălzită. Pardoseală de marmură încălzită.
După atât de multă suferință, mai întâi de la rănirea la cap și de la

accidente vasculare cerebrale pe care le avusese, și apoi acele douăzeci de frig
patru ore în pădure, Xcor s-a clătinat când a simțit o căldură

plăcută emanând din tălpile goale ale picioarelor sale.
Închizând ochii, se legăna în întuneric, fiecare instinct pe
care îl avea țipând să se întindă pe marmură și să se
odihnească. Numai că atunci se gândi la mizeria pe care o
urmărise în această casă, la tot noroiul și murdăria aia.
Întorcându-se din nou în atenție, a aprins întrerupătorul
de lumină de lângă ușa băii – și a înjurat prompt și și-a protejat
fața cu antebrațul. Pe măsură ce retinele i se ajustau, ar fi
preferat să nu se privească în oglinda de deasupra chiuvetelor,
dar asta era inevitabil când își cobora brațul.
„Dragă Fade”, șopti el.

Bărbatul care se uita înapoi la el era aproape de
nerecunoscut. Fața slăbită, palidă, cu barbă, coastele și
intestinele scobite, pielea liberă care îi atârna sub maxilar,
pectoralii, brațele. Părul îi era crestat, crescând în pete ciudate
și părea să fie murdărie și sânge în fiecare dintre porii lui, pe
tot corpul.
Fates, când cineva era în general curat, un prosop de mână
vioi aplicat peste o chiuvetă cu mult săpun putea face ca o
împrospătare. În starea lui actuală? A avut nevoie de o
spălătorie auto comercială. Poate un furtun industrial.
Ideea ca Layla să-l vadă astfel l-a făcut să se
încremenească și s-a întors cu ușurință de la reflexia lui, dând
drumul la dușul din peretele lui de sticlă. A venit apa fierbinte
s-a ridicat repede, dar înainte de a păși sub el, a deschis

câteva dulapuri și sertare. Periuța și pasta de dinți pe care le-
a găsit au fost foarte apreciate, la fel și săpunul, șamponul
și balsamul.
De asemenea, a luat cu el un aparat de ras proaspăt și o
cremă de ras în taraba.
Simplul act de a se spăla pe dinți aproape că l-a făcut
să plângă. Trecuse atât de mult de când gura lui nu avea un
gust proaspăt. Și apoi bărbierit... scăpându-se de zgârietura
de pe obraz, fălci și bărbie l-a făcut recunoscător
companiei care făcuse briciul.
Și apoi șamponul. A făcut asta de două ori și a lăsat
balsamul să stea în timp ce și-a curățat toată pielea cu săp
Nu putea să-i atingă spatele complet, dar a făcut tot
ce a putut.
Când în sfârșit a ieșit afară, pe oglindă era condens în
valoare de o pătură de lână. Un beneficiu, într-adevăr,
având în vedere modul în care își detesta reflexia. Uscandu-
se, se intreba unde ar putea gasi niste haine – si intr-adevar,
le-a gasit in dulapul din acel dormitor: pantaloni negri de
nailon suficient de lungi pentru picioarele lui, cu un snur care
se asigura ca se potrivesc cu talia si soldurile lui acum ofilite.
Un tricou negru care era suficient de lat pentru oasele
umerilor lui, dar care i-a cuprins restul.
Un hanorac care avea ceva scris în față.
Nu a găsit niciun pantofi, dar asta era mai mult decât ar fi

putut spera.
Când ieșea din dormitor, se aștepta să fie nevoit să urce la
etaj.
Călătoria a fost inutilă. Aleasa Layla stătea în fotoliul
căptușit de lângă canapea, o tavă cu supă aburindă, o farfurie
cu biscuiți și un pahar de ceai cu gheață pe masa joasă din fața
televizorului.
Ochii ei s-au îndreptat spre ai lui, dar nu au rămas acolo.
L-au coborât de parcă ar fi fost surprinsă că avusese puterea
să facă duș și să se îmbrace.
— Ți-am adus mâncare, spuse ea încet. „Trebuie să-ți fie
atât de foame.”
„Da.”
Și totuși s-a trezit incapabil să se miște. Căci, într-adevăr,
plănuise să-și ia rămas bun de la ea sus, în bucătărie.
Nu putea sta aici cu ea. Oricât și-a dorit

la.
„Vino așează-te.” Ea a indicat unde zăcuse înainte. Și,
desigur, ea făcuse ordine în mizeria aceea, murdăria pe care
o lăsase șters cu un fel de burete sau prosop de hârtie. „Trebuie
să mănânci ceva.”
"Trebuie să plec."
Layla și-a plecat capul și, în timp ce o făcea, luminile înalte

din părul ei blond au surprins iluminarea dispozitivului de deasupra
capului. "Știu. Dar... înainte să o faci.”
În mintea lui, îi auzi vocea spunând: Fă dragoste cu
pe mine.
„Te rog mănâncă asta”, șopti ea.

DOUĂZECIȘIPATRU
Vishous era într-o dispoziție nenorocită când s-a întors la

conacul Brotherhood, iar cea mai mare parte a lui a vrut doar
să meargă la Groapă și să deschidă o sticlă de Gray Goose.
Sau șase. Poate doisprezece.
Dar, în timp ce s-a reformat în curte și a stat în vântul rece
lângă fântâna care fusese drenată și prelata pentru iarnă, știa
că, oricât de mult ar fi vrut să scape de situația în care s-a
băgat de bunăvoie, ar putea nu scapă de mizeria pe care o
crease.
Înaintând cu pași mari, a lovit treptele de piatră până la
marea intrare a conacului și a privit gar goyles așezat atât de sus,
pe linia acoperișului. Ceea ce nu ar da pentru a fi unul dintre acei
ticăloși neînsuflețiți, nimic de făcut sau de îngrijorat decât să
stea acolo sus și, ocazional, să ai un cacat de porumbei pe cap.
De fapt, probabil că a fost nasol.

Tot ceea ce.
Deschizând ușa, a pășit în vestibul și și-a băgat cana în

camera de securitate. Când Fritz se deschise și făcu acel lucru
vesel de salut pe care îl făcea întotdeauna majordomul, a fost
tot ce putea face Vishous să nu-l repezi pe bietul doggen.
Sus pe scara mare. Trei la un moment dat.

Și apoi se afla în fața ușilor duble închise spre biroul lui
Wrath. În partea îndepărtată a lor, auzea voci, o salvă de
discuții destul de bună, dar îmi pare rău, nu îmi pare rău,
ceea ce trebuia să raporteze era esențial pentru orice altceva
decât Armaghedon.
A bătut tare și nu a așteptat un răspuns.

Capul lui Wrath se ridică din spatele biroului străvechi pe
care îl folosise tatăl său și, deși acei ochi orbi nu erau vizibili
datorită învelișurilor, V simțea strălucirea.
— Ai nevoie de o copie a lui Emily Post înfiptată în gât? se

răsti regele. „Nu intri aici fără o invitație, idiotule.”
Saxton, avocatul regal și expert în Vechile Căi, ridică

privirea din punctul său de vedere către cotul lui Wrath. O
mulțime de documente erau în fața celor doi.
Împreună cu câteva texte antice. Sax nu a spus nimic, dar având
în vedere felul în care coiful de obicei perfect al tipului a fost
încurcat, a fost o extrapolare bună că ei
încercau să rezolve problemele de custodie pentru

Qhuinn și Layla.
Și da, regina era pe una dintre canapelele franțuzești
subțiri de lângă foc, cu brațele încrucișate pe piept și cu
o încruntătură adâncă ca o râpă în mijlocul frunții.
— Am nevoie de un minut cu tine, îi spuse V lui Wrath cu voce

joasă.
„Atunci poți să te întorci naibii când îți spun eu
la."
„Acest lucru nu va ține.”
Wrath se așeză pe spatele tronului masiv sculptat
care fusese al tatălui său și al tatălui tatălui său
înainte de asta. — Vrei să-mi dai un subiect?
"Nu pot. Îmi pare rău."
Urmă o perioadă de tăcere în camera elegantă
de un albastru pal, apoi Wrath î i drese glasul i privi
în direc ia shellanului său. „Leelan? Vă rog să ne
scuzați pentru o clipă?”
S-a ridicat în picioare. „Nu cred că mai e nimic de
spus. Vei împărți custodia în mod egal și Layla va primi
copiii aceia la apus în seara asta. Sunt atât de fericit când
tu și cu mine suntem de acord. Chiar reduce tensiunea.”
Cu asta, a ieșit din birou cu capul sus și umerii pe

spate – în timp ce, la ora
pe birou, Regele și-a pus capul în mâini de parcă i-ar fi bătut craniul.
„Nu este că nu sunt de acord cu ea”, mormăi el în timp ce

ușile se închideau trântind. „Doar că nu mai caut alte arme care să
explodeze în nenorocita mea casă.”
Ultimul cuvânt a fost spus cu mult volum.

Dar apoi regele și-a lăsat brațele în jos și s-a uitat la V. — Poate
avocatul meu să rămână?
"Nu el nu poate."
"Grozav. Altceva de așteptat cu nerăbdare.”
Saxton a început să-și strângă hârtiile și cărțile, dar regele l-a
oprit. "Nu. Te întorci imediat. Așteaptă afară."
„Desigur, Domnul meu.”

Saxton s-a înclinat, deși regele nu-l putea vedea, dar așa era
felul tipului, mereu elegant, întotdeauna potrivit. Și în timp ce trecea
pe lângă V, deși timpul de întrerupere era nasol, se înclină din nou.
Bărbat bun. Probabil încă îndrăgostit de Blay, dar ce ai putea

face.
Cu privire la această notă, V și-a revenit la conversația cu Layla
la casa de siguranță și apoi la toate acele amintiri fericite ale lui care
îl învăluiseră în pădure. Omule, s-a săturat de romantism și
dragoste adevărată și de toate prostiile alea.
"Asa de?" întrebă Mânia.

V a așteptat până când ușile duble s-au închis din nou.
„Știu unde este Xcor.”
Layla stătea în fotoliul căptușit vizavi de Xcor, în timp ce mânca

toată supa, toți biscuiții de apă de la Carr și apoi toată pizza
pepperoni congelată pe care o băgase în cuptor înainte de a
aduce prima încărcătură de mâncare jos. aici la subsol.
El nu vorbea și, fără să se mai poată vorbi, ea se trezi

privindu-l cu o absorbție atât de completă, încât îi venea să-și
ceară scuze pentru asta.
Dragă Virgin Scribe, slăbise atât de mult și totuși, deși era
înfometat, și-a folosit vasele de argint cu o precizie politicoasă –
chiar și a tăiat pizza cu un cuțit și o furculiță. De asemenea, și-a
șters buzele în mod regulat cu șervețelul, a mestecat cu gura
închisă și nu a fost neglijent în privința asta, deși consuma caloriile
la o clipă destul de mare.
Când a terminat în sfârșit, ea a spus: „Există niște înghețată

cu ciocolată cu mentă? O jumătate de galon din ea?
Sus... știi, în frigider.
Ce, de parcă l-ar ține pe un raft?
Pur și simplu a clătinat din cap, și-a împăturit șervețelul și
s-a așezat pe spate pe canapea. Avea o umflătură considerabilă
în stomacul lui și a expirat de parcă ar fi trebuit să-și facă loc
pentru tot ce se afla în torsul lui — iar aerul era o marfă mai puțin
dorită decât pizza.
— Mulțumesc, spuse el încet.
Când privirile lor s-au întâlnit, ea a fost foarte conștientă că
cei doi erau singuri... și pentru o clipă, și-a întreținut fantezia că
aceasta era casa lor, iar puii ei dormeau la etaj și erau pe cale să se
bucure de ceva timp singuri.
"Trebuie să plec." Cu acestea, s-a ridicat și a luat tava cu el.

"Trebuie sa plec."
Layla se ridică în picioare și își încolăci brațele în jurul ei.
"În regulă."
Se aștepta să-l urmeze pe scări. Si apoi, ce? Ei bine, poate că
aveau să împartă o îmbrățișare persistentă și apoi un rămas-
bun care aproape că avea să o omoare... Xcor puse tava la loc.
Când a venit în jurul mesei la ea și și-a întins brațele, ea s-a

dus la el în grabă. Mergându-se lângă corpul lui, ea se ține de el cât
de tare putu. Ura simțirea oaselor lui, mușchii lui dispăruți, dar în
timp ce își întoarse capul și își puse urechea în centrul pieptului
lui, ritmul cardiac îi era puternic, chiar.
Puternic.
Mâinile lui, atât de mari, atât de blânde, o mângâiau în sus și în
jos pe spate.
— E mai sigur pentru tine, spuse el în părul ei.
Ea se îndepărtă și ridică privirea spre el. "Sărută-mă.

O dată înainte să pleci.”
Xcor închise ochii de parcă ar fi suferit. Dar apoi i-a luat
fața în palme și și-a lăsat gura pe a ei — aproape.
Lăsând doar un fir de păr de pe buzele ei, el a șoptit în

limba veche: „Inima mea este întotdeauna a ta. Oriunde merg,
este cu tine, prin întuneric și în lumină, de la toate orele mele
de veghe până la cele în care dorm. Întotdeauna cu tine."
Sărutul, când a venit, a fost ca căderea zăpezii, tăcut și

moale, dar era cald, deci foarte cald. Și în timp ce ea se aplecă
în el, brațele lui i-au înconjurat talia și șoldurile s-au ridicat de
ale ei. El s-a trezit instantaneu – îi simțea erecția dură pe burtă
– și îl dorise atât de mult încât a lacrimat.
Visele. Atâtea vise pe care le avusese, situații pe care le

evocase în mintea ei în care el venise în sfârșit la ea, o
dezbrăcase și o luase sub el, sexul lui intrând adânc în al ei. Au
existat nenumărate fantezii, fiecare mai imposibilă decât ultima,
în care făceau dragoste pe terenul complexului, în băi, în
spatele unei mașini, sub copacul din pajiștea lor.
Viața ei sexuală era inexistentă în lumea reală. În

imaginația ei, însă, înflorise.
Dar nimic din toate acestea nu avea să fie.
Xcor a rupt contactul, deși își dădea seama că el se lupta

cu instinctul de a o marca. Într-adevăr, un miros emana din el,
mirodeniile întunecate bogate în nasul ei, încântându-o la fel de
mult ca senzația de excitare, trupul, mâinile, gura lui.
— Nu te pot avea, spuse el cu o voce răgușită. „Ți-am

făcut destule pagube așa cum sunt.”
„Aceasta ar putea fi singura noastră șansă”, se auzi ea
implorând. "Știu … Știu că nu te vei întoarce la mine.”
Părea imposibil de trist când clătină din cap. „Nu trebuie
să fie pentru noi.”
"Spune cine."
Acționând în urma unui val disperat, ea l-a prins de ceafă și
l-a adus înapoi la gură - și apoi l-a sărutat cu tot ce avea, limba
ei intrând în el astfel încât el a gâfâit, corpul ei arcuindu-se în al
lui, coapsele ei despicându-se astfel încât el să poată apropie-te
și mai mult de ea
miez.
— Layla, gemu el. „Dearest Fates... nu este corect...”
Avea perfectă dreptate, desigur. Nu era deloc corect,

presupunând că au folosit abacul celorlalți
lumea. Dar aici și acum, în această casă altfel goală, a

fost... Dintr-o
dată, el a dat-o înapoi de la el - și tocmai când ea era
gata să protesteze, a auzit pași peste cap. Doua seturi.
Ambele foarte, foarte grele.
„Vishous”, șopti ea.
Vocea fără trup a Fratelui coborî pe casa scărilor.
„Da, și am venit cu un prieten.”
Layla s-a pus în fața lui Xcor, dar el nu avea nimic din
toate astea. El a mutat-o trupul în spatele lui, partea lui
protectoare refuzând clar să-i permită să fie în fața lui.
Fratele a coborât primul pe scară și a scos ambele

arme – și la început, ea nu a putut înțelege cine era în
spatele lui. Dar exista un singur set de picioare atât de lungi.
Un singur cufăr atât de lat. Doar un vampir bărbat de pe
planetă care avea părul negru care îi cădea până la
șolduri.
Regele venise.
Și când Wrath a coborât ultimul pas în subsol, a plantat
ambii scăpărători și a inspirat adânc, cu nările fulgerându
și. Dragă Virgin Scribe, era un bărbat enorm, iar acei
ochelari de soare negri, care nu lăsau să i se arate nimic
din ochii lui, îl făceau să pară un ucigaș.
Ceea ce, presupunea ea, era el.

„Ei bine, bine, ei bine, dragostea este în aer”, mormă

el. „Nu-i așa o cățea.”
DOUĂZECI ȘI CINCI
În timp ce Xcor și-a privit în față inamicul anterior, nu a simțit

nicio animozitate față de bărbat. Fără furie, nici lăcomie
pentru poziția Regelui. Fără agresiune față de o țintă.
„Așadar”, a spus Wrath cu o voce potrivită atât pentru
aristocrat, cât și pentru războinicul care era, „ultima dată când ai
putut să mă privești în ochi, am ajuns să am un glonț în gât”.
În lateral, fratele Vishous a înjurat pe sub răsuflare și și-a

aprins o țigară. Era evident că această vizită nu era ceva
susținut de luptător, dar nu era greu de imaginat că, dacă
Regele Orb se hotărește cu privire la ceva, nimic nu l-ar fi abuzat
de ideea lui.
— Să-mi ofer scuze? întrebă Xcor. „Ce este potrivit în

astfel de situații?”
— Ai capul pe un bă , mormăi V. „Și bilele tale în
buzunarul meu.”
Odată cu felul în care Wrath clătină din cap către frate,

ne-am putut imagina că își dădea ochii peste cap în spatele
acelor ochelari de soare negri. Și apoi Regele s-a reorientat. „Nu
cred că există vreo modalitate de a reveni de la ceva de genul
unei tentative de crimă.”
Xcor dădu din cap. „Cred că ai dreptate. Și astfel suntem
lăsați exact unde?”
Wrath aruncă o privire în direcția Laylei. „Ți-aș ruga să ne
părăsești, dar am impresia că nu vei face”.
„Aș prefera să rămân”, a spus Alesul, „mulțumesc”.
"Amenda." Buzele lui Wrath se subțiră până la o tăietură

de dezaprobare, dar el nu forța ideea. „Așadar, Xcor, liderul Band
of Bastards, trădător, ucigaș, yada yada yada – o grămadă
de titluri pe care le-ai primit pentru tine, pentru tine – te superi
să întreb care sunt planurile tale?
— Mai degrabă cred că asta depinde de tine, nu-i așa?
„Ce știi, el are creier.” Wrath râse rece. „Și să așteptăm
asta, de fapt. O să-ți pun câteva întrebări, dacă nu te superi?
Grozav. Vă mulțumim că sunteți atât de primitor.”

Xcor aproape că a zâmbit puțin. Regele era genul lui de
bărbat în multe feluri.
„Ce intenții ai când vine vorba de tronul meu?”
În timp ce Wrath vorbea, nările i s-au aprins și Xcor a

adunat că Regele Orb avea un fel de a afla adevărul. Din fericire,
nu exista niciun motiv să-l țină de mascul.
"Nu am."
„Tu acum. Ce zici de băieții tăi?
„Trupa mea de bastarzi m-a servit în toate privințele. Au
mers acolo unde am făcut eu, atât la propriu, cât și la figurat.
Mereu."
"Timpul trecut. Te dau afară?”
„Ei cred că sunt mort”.
„Le poți găsi pentru mine?”
Xcor se încruntă. „Și acum te voi întreba, care sunt
intențiile tale?”
Wrath a zâmbit din nou, dezvăluind colții coborâți.
„Nu primesc permis doar pentru că complotul de crimă din care
au făcut parte a fost ideea ta strălucitoare. Trădarea este ca o
răceală. Îți strănuți prietenii și le dai rahat.”
„Nu știu unde sunt. Și acesta este adevărul.”

Nările Regelui s-au fulgerat din nou. „Dar le poți găsi
pentru mine.”
„Nu vor rămâne acolo unde am fost noi cândva. Se vor fi
mutat, poate chiar s-au întors în Țara Veche.”
„Sustrați retorica mea. Le poți găsi pentru mine.”
Xcor aruncă o privire înapoi la Layla. Ea îl privea atent, cu

ochii ei verzi mari. El ura să o dezamăgească, chiar a făcut-o,
dar nu a renunțat la luptătorii săi. Nici măcar pentru ea.
„Nu, nu le voi vâna. Nu voi încrucișa frații mei. Poți să mă

omori, aici și acum, dacă vrei.
Mă poți tortura pentru informații care nu vor veni niciodată
pentru că nu știu locația lor. Poți să mă scoți la soare. Dar nu
te voi conduce la ei ca să-i duci la moartea lor. Nu sunt nevinovați,
este adevărat. Totuși, ei nu v-au atacat pe tine sau pe luptătorii
tăi. Au ei.”
„Poate că nu sunt foarte buni la meseria lor. Au încercat

să mă omoare, îți amintești? Regele bătu inima. „Încă bat cu
piciorul.”
„Ei nu-ți fac niciun rău. Sunt puternici, dar ambiția era
toată a mea. Ei s-au mulțumit de secole în Țara Veche să lupte
și să tragă, și nu am niciun motiv să cred că acest statut nu va
fi reluat în absența mea.”
Când și-a dat seama de candoarea lui, și-a aruncat ochii spre
Lay la – și și-a dorit să nu fi fost atât de grosolan. Ea nu părea
însă deranjată.
După o clipă, Wrath a gândit: „Ce crezi că se va întâmpla după

această seară?”
"Pardon?"
Regele a ridicat din umeri. „Spune că decid să te las să trăiești
și să te eliberez...” În timp ce Layla icni, bărbatul puternic îi aruncă
o privire. „Nu te devansa, femeie. Avem mile de mers aici.”
Aleasa și-a lăsat capul în jos în supunere. Dar ochii ei au rămas

răvășiți, arzând de un optimism pe care Xcor nu-l împărtășea.
„Deci spune că te-am eliberat”, continuă Wrath. „Ce ai de gând

să faci cu tine?”
Acum, Xcor a refuzat să se uite la femela lui. „Într-adevăr, știu
bine că Țara Veche este favorabilă în această perioadă a anului.
Mult mai mult decât Caldwell. Am o proprietate acolo și o sursă de
venit liniștită. Aș vrea să mă întorc de unde am venit.”
Wrath s-a uitat la el cel mai mult timp, iar Xcor a întâlnit acele
învelișuri, deși ochii din spatele acelor lentile nu l-au putut vedea.
În tăcere, nimeni nu s-a mișcat. Nu era sigur că vreun corp

măcar respira.
Iar întristarea care a răsărit de la Layla a fost bronzată
gible. Totuși ea nu s-a certat.
Ea știa, gândi Xcor, exact cât de insolubil era
situația a fost.
— Și eu am auzit asta, spuse Wrath în cele din urmă. „Despre

Țara Veche. Un loc frumos. Mai ales dacă ai o poziție de apărare în
care să te prăbușești și oamenii te lasă în pace.”
Xcor î i înclină capul. „Da. Foarte mult.”

„Nu iert sau nu uit un lucru nenorocit aici.” Wrath clătină din
cap. „Rahatul ăsta nu este în natura mea. Dar această femeie de
aici” – arătă el către Layla – „a trecut prin mai mult decât suficient
datorită unor oameni ca tine. Nu am nevoie să-mi demonstrez
puterea niciunui corp și nu o să-i dau dracu capul pentru restul
nopților ei pur și simplu pentru a fi un ticălos răzbunător.
Tot ceea ce ai spus acum a fost adevărul așa cum îl cunoști și atâta
timp cât scapi bine de la Cald, cred că ambele părți pot trăi cu acel
aranjament.
Xcor dădu din cap. „Da, într-adevăr ambele părți.” Și-a dres
glasul. „Și dacă ajută la aducerea mai multă pace, ți-aș spune că
regret acțiunile mele împotriva ta. imi pare rau pentru ei. Era multă
furie în mine, iar efectul a fost coroziv. Lucrurile sunt... altfel... acum.”
El a aruncat o privire către Aleasă și apoi și-a îndepărtat

repede privirea de la ea.
„Sunt...” Xcor respiră adânc. „Nu sunt așa cum am fost.”
Wrath dădu din cap. „Dragostea unei femei bune și toate astea.
Eu însumi nu sunt străin.”
„Deci am terminat aici?” se răsti Vishous de parcă ar fi de

acord cu aproape totul.
— Nu, spuse Wrath fără să-și îndepărteze privirea de la Xcor.
„Înainte de a face rahatul asta, vei face ceva pentru mine, chiar aici
și acum.”
Regele arătă spre covorul de la picioarele lui. — În genunchi,
ticălosule.
Desigur, Xcor va trebui să plece, se gândi Layla în timp ce încerca

să se mențină împreună. Nu putea să rămână în Caldwell.
Ceilalți Frați ar putea accepta egalitatea lui Wrath la suprafață, dar
lucrurile s-au întâmplat pe câmp în timpul războiului. Nu exista
nicio modalitate de a asigura că, în plină desfășurare a conflictului
unul dintre luptătorii regelui nu se va regăsi într-o stare de spirit
și o poziție compatibilă cu această detenție.
Mai ales Qhuinn.

Și Tohr.
Doar că nu avea să-și piardă timpul gândindu-se la toate
astea. În timp ce Regele arătă spre podea în fața lui, inima i-a
sărit în gât și se uită nervoasă la Vishous.
Mânia dădea toate semnele că aceasta era o întâlnire a

minților, un acord de a trăi și de a lăsa să trăiască, în virtutea
faptului că el a proclamat-o ca atare. Dar Vishous a păcălit-o bine
înainte, făcând un dublu-cross pe care îl făcuse
în cele din urmă a cedat, dar care ar fi putut fi respectat cu ușurință
Era un pumnal sau o sabie pe cale să fie dezlănțuită

pe gâtul lui Xcor? Să-l omoare unde era?
„În ce scop?” Xcor îl întrebă pe rege.
„Coboară acolo și află.”
Xcor aruncă o privire spre Vishous. Reconcentrat pe Wrath. Și
a rămas încă acolo unde era.
Wrath a zâmbit într-un mod înfiorător, ca un ucigaș pe cale
să lovească. "Bine? Și ține minte că țin toate cărțile tale.”
„Mi-am plecat capul o dată și doar o dată în fața altuia.

Aproape că m-a omorât.”
„Ei bine, dacă nu o faci chiar acum, va fi moartea ta.”
În acel moment, se auzi un zgomot de metal pe metal și, cu un

șoc de alarmă, ea a descoperit că Vishous a scos în teacă unul
dintre pumnalele negre care era legat, cu mânerele în jos, la piept.
„Lasă chestia aia deoparte”, a spus Wrath. „Acest lucru va fi

voluntar sau deloc...”
„Nu merită...”
Mânia și-a dezvăluit colții la frate și a șuierat.
"Mergi sus. Du-te dracu sus, chiar acum. Acesta este un ordin.”
Furia de pe chipul lui Vishous era atât de mare încât părea că

tatuajele de la tâmplă i se mișcau pe piele. Dar apoi a făcut ce i s-a
spus – ceea ce a făcut-o pe Layla să se regândească exact câtă putere
avea Wrath asupra Frăției. La sfârșitul zilei, chiar și fiul născut al
Fecioarei Cărturare a primit ordine de la Rege.
Deși, evident, Vishous nu era mulțumit: zgomotul cizmelor lui

urcând casa scărilor era puternic ca un tunet, iar când a ajuns la primul
etaj, a trântit ușa atât de tare încât a simțit bătaia din dinți.
„Te-ai distrat cu moralul când erai la conducere?” mormăi Mânia

lui Xcor.
"Tot timpul. Cu cât războinicul este mai puternic...”
„Cu cât capul este mai
tare.” „—cu atât capul este mai tare.”
În timp ce au terminat propozi ia cu acelea i cuvinte i pe un
ton identic epuizat, ea a fost surprinsă.
Și totuși s-au confruntat cu aceleași probleme, nu-i așa, ambii lideri ai
unor grupuri de bărbați care erau foarte încărcați în cele mai bune
situații... și de-a dreptul periculoși în cele rele.
În timp ce Vishous se plimba chiar deasupra capetelor lor, pașii

lui un protest nonverbal care era în mod clar intenționat să fie
înregistrat de cei din pivniță, Xcor închise ochii pentru cel mai mult
timp.
Și apoi... se lăsă încet pe ambii genunchi.
Dintr-un motiv oarecare, văzându-l astfel a făcut-o la lacrimi.

Dar apoi a asistat la un bărbat mândru, chiar și în aceste circumstanțe
a fost emoționant.
Mânia întinse mut mâna, cea pe care se sprijinea uria ul
diamant negru care semnifica pozi ia lui.
În limba veche, regele a proclamat: „Jură-mi credincioșia ta, în
această noapte și pentru totdeauna, fără a pune pe pământ mai
presus de mine și de a mea”.
Mâna propriei lui Xcor tremura când întindea mâna.
Prinzând palma lui Wrath, el sărută inelul și apoi îl așeză pe fruntea
lui aplecată. „Mai înainte, îmi jur loialitatea ție și ai tăi, slujind
nimănui altuia.”
Ambii bărbați au respirat adânc. Și apoi Wrath și-a pus mâna

peste capul lui Xcor, ca pentru binecuvântare.
Privind în sus, regele a căutat-o pe Layla cu ochii săi orbi.
„Ar trebui să fii mândru de bărbatul tău. Acesta nu este un lucru

mic pentru un războinic.”
Ea s-a periat la ochi. "Da."
Wrath își întoarse mâna, oferindu-i lui Xcor o palmă cu care
să se ridice în picioare. Iar Xcor... după un moment... a acceptat
ajutorul.
Când cei doi luptători stăteau ochi în ochi, Wrath a spus:
„Acum, puneți fiecare dintre luptătorii voștri să facă asta și sunteți
liberi să vă întoarceți la Vechi.
Țară. Dar o să am nevoie de acel angajament de la toți, înțelegi?
„Dacă s-au întors deja peste ocean?”
„Atunci o să mi le aduci înapoi. Acesta este modul în care

va fi. Frăția care mă servește trebuie să accepte asta și asta
este singura cale prin care să-i facă să nu te mai vâneze,
nenorociților.”
Xcor și-a frecat fața. „Da. Bine atunci."
„Vei rămâne aici în timp ce îți cauți băieții. Acesta va fi site-
ul nostru de întâlnire. Îți voi lăsa V să-ți lase un telefon pe care
să-l folosești pentru a ne contacta. Presupunând că luptătorii
tăi sunt încă pe această parte a iazului, ne vei suna când vei fi
gata și vom face asta unul câte unul, aici. Orice abatere de la
acordul nostru va fi considerată o declarație de agresiune și
tratată în mod corespunzător. Intelegi asta."
„Da.”
„Sunt dispus să fiu indulgent, dar nu voi fi o păsărică.
Voi elimina orice și toate amenințările împotriva mea, înțelegeți
mai bine acest lucru.”
„Da.”
"Bun. Au fost efectuate." Wrath clătină din cap cu tristețe.
„Și la naiba, crezi că ai probleme? Cel puțin nu trebuie să te
întorci acasă cu asta.”
În timp ce Regele arătă spre tavan, Vishous lăsă să cadă

un pas deosebit de rezistent – de parcă știa că era un subiect de
discuție.
Tocmai când Wrath se întorcea, Xcor vorbi.
"Lordul meu-"
Regele se uită peste umăr. „Știi, îmi place sunetul asta.”
"Într-adevăr." Xcor și-a dres glasul. „În ceea ce privește

amenințările împotriva ta. Mi-ar plăcea să vă informez despre
o anumită persoană pe care ar fi înțelept să o urmăriți cu grijă.”
Wrath ridică o sprânceană peste marginea învelișului său.
"Spune."
DOUAZECI SI SASE
Sacrificiul era și în ochiul privitorului.

Ca și frumusețea, era o evaluare personală, subiectivă, o
analiză cost-beneficiu care nu avea un răspuns corect, ci doar o
busolă care se învârtea în jurul variantei de nord adevărat a
unui individ.
Throe, fiul născut și apoi părăsit al lui Throe, și-a tras
haina fină de cașmir mai aproape de corpul său flexibil, în timp
ce pășise pe un trotuar crăpat. Cartierul, dacă ne-am putea
referi la magazinele murdare și micile magazine de rahat cu un
cuvânt atât de familiar, era mai mult o zonă demilitarizată decât
orice ar dori să revendice pentru locuință.
Dar pentru el, sacrificiul de a vedea o astfel de decădere

iar decrepitatea a meritat ceea ce-l a tepta.
Ce sperăm că îl aștepta.
În mare măsură, nu-i venea să creadă că era în
căutarea sa actuală. Părea... nepotrivit... pentru un domn de
statura lui. Dar viața mersese în multe direcții care
el nu ar fi prezis sau ales din proprie voință, așa că era mai

degrabă obișnuit cu astfel de surprize – deși presupunea,
chiar și sub auspiciile acelea, această tangentă era încă mai
degrabă acolo.
Chiar și pentru un aristocrat care fusese înrolat în
Bandul Nenorociților, a devenit un luptător, a încercat să
răstoarne coroana și apoi a fost eliberat de acel grup de legi
pentru a se descurca singur cu cei bogați și ambițioși... doar
pentru a supraviețui cu puțin timp. fiind ars de viu când iubitul
lui a fost ucis pentru că ținea o sclavă de sânge în subsolul
ei.
O nebunie, într-adevăr.
Iar destinul lui ciudat avusese mult efect asupra lui.
Fusese o vreme când fusese condus de principiile convenționale
de loialitate și decor, când se comportase ca un bărbat de
valoare în societatea înaltă. Dar apoi trebuia să se bazeze
pe Xcor pentru a răzbuna o rușine pe care, retrospectiv, ar fi
trebuit să o abordeze singur. Odată ajuns în cercul de
luptători al lui Xcor, după ce se ridicase deasupra torturii
sale într-un mod care îi surprinsese nu numai pe acei
nenorociți, ci și pe el însuși, începuse să învețe că cineva
avea să se bazeze doar pe sine.
Ambiția, cândva disprețuită de el ca un afect al noilor
bogați, prinsese rădăcini și culminase cu acea lovitură
împotriva Regelui Orb care aproape că funcționase.
Xcor își pierduse totuși voința de a merge mai departe cu ea.
Și Throe descoperise că el însuși nu.

Poate că Wrath a câștigat un vot populist și a castrat Consiliul
Glymera , dar Throe încă credea în esență că există un alt
conducător mult mai bun pentru cursă.
El însuși, parcă.
Deci, într-adevăr, urma să continue singur, găsind pârghii și
trăgându-le pentru a genera rezultatul pe care și-l dorea.
Sau în cazul efortului din seara asta? Crearea pârghiei, parcă.
S-a oprit și s-a uitat în jur. Promisiunea de zăpadă abundentă

era groasă în aer, noaptea umedă și rece în același timp, norii
adunându-se deasupra într-o densitate atât de mare încât tavanul
cerului devenea din ce în ce mai jos până la pământ.
Numerele de pe o stradă ca aceasta au fost greu de stabilit,

deoarece acesta nu era un sector din Caldwell unde oamenii își
îngrijeau bine imobilele. Aici, era mai probabil să pătrundă în
vecinii lor și să fure decât să împrumute pahare de zahăr sau
șurubelnițe. Astfel, erau puține marcaje și chiar și identificatoarele
străzilor fuseseră date jos la unele colțuri.
Dar destinația lui trebuie să fie aici undeva... Da. Acolo.

Peste drum.
Throe miji ochii. Și apoi le-a rulat.
Nu-i venea să creadă că era de fapt un semn psihic intermitent

în fereastră. Chiar lângă semnul cu palma deschisă obligatorie, care
era iluminat. În violet.
În timp ce aștepta să treacă o mașină și apoi trebuia să-și
pună mocasnul de piele întoarsă într-un banc de zăpadă pentru a
trece peste bordură, a decis că, da, sacrificiile pe care trebuia să le
facă erau dezagreabile, dar erau necesare, lucruri care a trebuit să
îndure doar atâta timp cât a fost obligat. De exemplu, el nu a suportat
să trăiască din femeile bogate, așa cum o făcuse de când părăsise
Band of Bastards. Dar chiar și cu banii pe care reușise să-i strângă în
ultimii două sute de ani, nu se putea menține la standardul pe care îl
merita. Nu, asta necesita capital de milioane de dolari, nu de sute de
mii.
Sacrificii, însă. Cu siguranță, se transformase într-o curvă,

făcându-se cu aceste femele în schimbul unui adăpost, cazare și
necesități vestimentare demne de venerabila moștenire a liniei sale
de sânge. Dar o avusese să-l amuze după anii petrecuți sub Xcor.
Dacă n-a văzut niciodată o altă canapea sectională ieftină cu

cutii de pizza goale pe ea din nou, ar fi mult prea devreme.
Așa cum stătea acum, sexul era un preț mic de plătit pentru tot
ce primea în schimb – și, în plus, totul ar fi meritat când el era cel pe
tron.
Ajungând în partea îndepărtată a drumului, a sărit pe

bancul de zăpadă și și-a călcat mocasinii fără nămol. —
Totuși, un psihic, mormăi el. „Un psihic uman.”
Apropiindu-se de ușa, care era vopsită în violet, aproape
că se întoarse. Toată chestia asta începea să pară o glumă
practică prost concepută.
Cum altfel ar putea fi explicată prezența lui aici — Cei
trei bărbați umani care au ocolit colțul lângă el și-au
anunțat sosirea în trei moduri diferite. În primul rând, a simțit un
miros de țigară care fumea cea din mijloc. Apoi a fost tusea
tipului din stânga. Dar tipul din dreapta a fost cel care a încheiat
cu adevărat înțelegerea.
Tipul s-a oprit mort. Și apoi a zâmbit, dezvăluind un incisiv

din aur. "Ai pierdut?"
"Nu, mulțumesc." Throe se întoarse spre u ă i încercă
mânerul. Era blocat.
Cei trei bărbați s-au apropiat și Doamne, n-au auzit
niciodată de aftershave? Köln? Într-adevăr, se părea că
șamponul ar putea fi un concept străin pentru micul grup fericit.
Throe se îndepărtă cu un pas de coborâre ca să poată

priviți ferestrele de deasupra. Erau întunecate.
Ar fi trebuit să sune pentru o întâlnire, a decis el. Mai
degrabă cum ar fi un frizer. Sau un contabil — „Vrei să-ți cunoști
viitorul?”
Acest lucru a fost spus destul de aproape de urechea lui și,

în timp ce Throe a aruncat o privire, a descoperit că trio-ul s-a
apropiat, formând un fel de colier în jurul lui.
„De aceea ești aici?” Cel cu dintele de aur
a zâmbit din nou. — Ești superstițios sau ceva rahat?
Ochii lui Throe trecură peste ei. Cel cu țigara o stinsese,
deși chestia fusese doar pe jumătate fumată. Iar candidatul
BPOC nu mai tușea. Iar el din incisivul de 14k își strecurase o
mână în haina de piele.
Throe își dădu din nou ochii peste cap. „Continuați, domnilor.
Nu sunt pentru tine.”
Liderul care făcuse toate vorbele și-a dat capul pe spate și a
râs. „Domnilor? Ești britanic sau un rahat? Hei, el este britanic. Îl
cunoști pe Hugh Grant? Sau tipul ăla care se preface american pe
House? Cum îl cheamă, nenorocit.”
Nemernic , tipul a scos ceea ce părea a fi o lamă destul de

drăguță.
„Dă-mi banii tăi. Sau te voi tăia.”
Throe nu-i venea să creadă. Pantofii lui preferați de piele
întoarsă erau distruși, era forțat să aibă de-a face cu oamenii și
stătea în fața unei case mai potrivite pentru consumul de crack
decât orice fel de afacere legitimă.
Corect, aceasta a fost ultima dată când a luat sfatul unei iubite
de Glymera care fusese beată în acel moment.
Fără susținerea destul de băutură a acelei femei pentru acest
așa-zis psihic, el s-ar fi aflat, în acest moment, pe partea dreaptă a
căilor ferate, peste tot orașul, sorbind un sherry.
„Domnilor, vă voi mai spune asta încă o dată. eu

nu sunt pentru tine. Continuă."
Lama de comutare i-a fost înfiptă în față, atât de aproape
încât nasul i-a fost în pericol de a se tăia. „Dă-mi banii tăi și naibii
tăi...”
Oh, oameni.
Throe își coborî colții, își ridică ambele mâini în gheare... și
urlă la ei de parcă ar fi vrut să le smulgă toate trei gâturile.
Retragerea a fost destul de încântător de urmărit, de fapt, și l-

a înveselit puțin: acei trei idioți s-au uitat la moarte sigură și au
decis că abilitățile lor sociale dubioase erau necesare în altă
parte. De fapt, ei nu ar fi putut organiza o retragere mai competentă
și mai completă dacă și-ar fi pus în mod conștient mintea la așa
ceva.
Plecat, plecat, plecat, derapând înapoi după colțul de unde au
venit.
Când Throe s-a îndreptat încă o dată cu fa a spre u ă, se încruntă.
Era deschis de un centimetru, de parcă cineva ar fi coborât și i-ar
fi eliberat încuietoarea.
Împingând greutatea, a fost deloc surprins să găsească

deasupra capului o lumină neagră și un set de scări vopsite în
violet în fața lui.
"Buna ziua?" strigă el.
Pașii erau în urcare, trecând peste palierul de deasupra capului
său.
— Bună, repetă el. Apoi a mormăit: „Este acest mister
deliberat cu adevărat necesar?”
Pă ind înăuntru, bătu din picioare pe o covora ă neagră
pentru a cură a încă o dată zăpada de pe mocasini. Apoi a mers
în urma celui care era înaintea lui, făcând pașii superficiali câte doi.
„Aaaaa și e mov din nou”, a spus el pe sub răsuflarea în timp

ce ocoli acel palier și se îndrepta spre singura u ă de la etajul doi.
Cel puțin știa că ajunsese la destinație. Un motiv palmei era pe

panouri, conturul negru al degetelor și liniile de salvare realizate cu o
mână obișnuită, nu ceva care a fost șablonat corespunzător sau
chiar făcut de un artist.
Dear Fates, asta a fost ridicol. De ce ar ști acea femeie beată

ceva despre a ajunge la Omega? Prin intermediul unui portal uman,
nu mai puțin.
Și totuși, chiar dacă ezita, știa că avea de gând să urmeze
această întâlnire până la fundul ei probabil. Problema lui, desigur,
era că căuta o modalitate de a
putere și negăsind niciunul cu o ușurință deosebită. Nu voia

să creadă că glimera era cu adevărat cauza pierdută care
părea să fie. La urma urmei, dacă nu ar fi putut să-i ofere o
platformă de unde să-și asume rolul lui Wrath, unde altcineva
ar fi putut să trimită provizii, trupe sau lucruri de această
natură?
Oamenii nu au fost de mare ajutor. Și a continuat să
creadă că cel mai bine era ca acele alte specii invazive să nu
știe de existența vampirilor. Supuseseră toate celelalte capriciilor
și supraviețuirii lor, inclusiv chiar planeta care le susținea viața.
Nu, erau un stup de albine de nu se amestecă.
Deci cu ce l-a lăsat asta? Frăția era o concluzie dinainte.

Band of Bastards nu era acum o opțiune. Și asta i-a lăsat doar o
altă cale de explorat.
Omega. Cel Rău. Echilibrul teribil al Fecioarei Scribe — Ușa

se deschise cu
un scârțâit care ieșea chiar dintr-o casă bântuită.
Își drese glasul, se gândi: Pentru un ban, pentru o liră. Sau,

în cazul lui, pentru costul de înlocuire al lui Ferragamos, care
era de aproximativ o mie cinci sute de dolari.
"Buna ziua?" el a spus.

Când nu a primit niciun răspuns, se aplecă puțin înăuntru.

"Buna ziua? Acceptați...” Care a fost termenul potrivit? Clienți? Lucruri
de nuci? Perdanți creduli? „Ai putea vorbi pentru o clipă?”
Se duse să pună mâna pe panou și se încruntă imediat,

luându-l înapoi și scuturând chestia afară.
Se simțise ca și cum o ușoară sarcină electrică i-ar fi intrat în palmă
"Buna ziua?" repetă el din nou.

Cu un blestem, Throe intră în interiorul întunecat sau – și
îndată se dădu înapoi la miros. Paciuli. Doamne, ura patchouli.
Ah, da, tămâie arde acolo pe o masă plină cu pietre și pietre.

Lumânări aprinse în colțuri. Serii grozave de cârpe în diferite culori și
modele imprimate atârnând de tavan.
Și, bineînțeles, avea ea însăși un mic tron cu o

masă circulară în fața ei... și o minge de cristal.
Asta a fost prea mult.
„De fapt, cred că sunt în locul greșit.” S-a întors. „Dacă mă
scuzați...”
Zgomotul care a venit dincolo de spațiu a fost suficient de
puternic încât să-i sune în urechi și să-l lase să sară din propria
piele.
Întorcându-se înapoi, a strigat: „Doamnă? Esti in regula?"
Când nu a primit niciun răspuns, a fost lovit de un

sentiment copleșitor de paranoia. Privind în jur, se gândi...
pleacă. Acum. Luați-vă din acest loc.
Nu totul a fost bine aici.
Chiar în acel moment, ușa prin care trecuse s-a închis
trântit și părea să se încuie singură.
Throe se repezi, apucă mânerul și încercă să-l
răsucească înainte și înapoi. Nu s-a mișcat și nici panourile
nu s-au lăsat când el a încercat să le smulgă din sticlă. Și-a
bătut pumnul până l-a durut...
Throe încremeni, părul scurt de pe ceafă îi înțepătură
Privind peste umăr, era pregătit pentru că nu știa ce.

Dar ceva era în cameră cu el... și nu era din lumea asta.
DOUAZECI SI SAPTE
La umbră, în timp ce Trez stătea pe marginea ringului de dans,

se presupunea că ochii lui erau ațintiți asupra mulțimii din fața
lui. În realitate, nu vedea nimic. Nu razele laser violet care trag
sau norii de fum de la aparate. Cu siguranță nu oamenii care
erau strânși unul împotriva celuilalt ca niște linguri stivuite într-
un sertar de argint.
Decizia de a pleca, când a venit la el, a urmat tiparul nopții:

a sosit de nicăieri și era neputincios împotriva imperativului.
Îndreptându-se spre bar, o găsi pe Xhex cu brațele

încrucișate și cu ochii îngustați la câțiva capete de carne care
cereau încă o rundă, deși depășeau cu mult limita legală – și
probabil la fel de mare.
„Moment bun”, mormăi ea peste zgomotul muzicii și al

sexului. „Știi cât de mult îți place să mă privești măturând
podeaua cu oameni.”
„De fapt, trebuie să plec. S-ar putea să nu mă întorc în seara

asta, e bine?”
„La naiba, da. Ți-am spus să iei o pauză de cât timp.”
„Sună-mă dacă ai nevoie de mine?”

"Mereu."
În mod neobișnuit, Trez și-a pus o mână pe umăr și a strâns-
o puțin – și dacă gestul a surprins-o, Xhex a ascuns-o bine. Apoi,
întorcându-se, el... Șeful securității i-a prins încheietura mâinii și
l-a
oprit. „Vrei să meargă cineva cu tine?”
"Îmi pare rău?"

Ochii ei cenușii gunmetal i-au trecut pe față, iar concentrarea
din ei l-a făcut să se simtă de parcă i-ar putea vedea în suflet.
Simfate al naibii. Au făcut din intuiție un lucru rău, cel puțin
atunci când a fost vorba de a ghici stările de spirit ale altora.
— Grila ta a ieșit din topuri, Trez. Haide."

"Ce?"
Următorul lucru pe care l-a știut, ea îl apucase de braț și îl
ducea în spate, unde fetele care lucrau s-au schimbat și livrările
au fost acceptate.
„Sincer, sunt bine.”
Chiar dacă el a protestat, ea aproape că l-a împins pe

ușa din spate a clubului, apoi telefonul ei era în mână și ea a
trimis mesaje.
Trez își ridică brațele în timp ce făcea calculele. „Nu
deranjează iAm—Xhex, serios, nu trebuie să —”
Fratele său s-a dematerializat literalmente la doar o
secundă după ce Xhex și-a lăsat telefonul în jos, îmbrăcată
în albii de bucătar și tuca lui, cu un șervețel în mână.
„Bine, asta e ridicol.” Trez și-a dres glasul, astfel încât
vocea lui să sune mai convingătoare. „Sunt perfect capabil
să mă duc acolo unde trebuie.”
„Și unde este?” mi-am cerut. „O casă de camere peste
oraș? Poate la etajul trei? Care era numărul ăla de apartament
– și nu-mi spune că nu te-ai uitat la acel nenorocit de CV.
— Vrei să-mi dai indicii despre ce naiba vorbești, băieți?

Xhex aruncă o privire înainte și înapoi între ei. „Și poate să-
mi explici de ce un bărbat care a murit pe jumătate de doliu
în ultimele luni își poartă brusc mirosul de legătură?”
— Nu, interveni Trez. „Nu simțim deloc nevoia să

explicăm asta.”
O privire rapidă în direcția fratelui său – iar Trez se
întrebă dacă va trebui sau nu să arunce jos aici. Dar iAm
doar a clătinat din cap.
— Povestea lungă, mormăi bucătarul bun. — Hai, Trez, hai

să te ducem acasă.
„Ma pot dematerializa.”
„Dar vrei, asta e întrebarea.”
„Nu ai timp pentru asta”, a spus Trez, în timp ce tipul făcea ca
și cum ar merge la BMW-ul lui Trez.
Care, da, era același model și an ca al fratelui său. Au făcut o
înțelegere cu cățelele duble, așa că dă-le în judecată.
Și oh, mai repede, iAm reușise cumva să-și amintească să

aducă blestemata de cheie. De parcă ar fi plănuit asta, poate chiar
cu Xhex.
Notă mentală: primiți fob-ul acela înapoi de la tip. Și dacă nu
a putut, cumpără-ți o mașină nouă.
„Hai”, a spus iAm. "Să mergem."
În timp ce cei doi se uitau la el de parcă i-ar fi crescut un corn
în mijlocul frunții, Trez s-a gândit să se materializeze singur, lăsând
pe iAm pe nimeni pe care să-l conducă și pe Xhex singură cu teoriile
ei de sănătate mintală despre el. „grilă”, oricare ar fi fost. Dar ceva
din fundul minții lui s-a întâmplat să fie de acord cu ei. Oricât de mult
îi ura să recunoască asta.
Așa că da, la fel ca micuțul idiot bun care era, s-a băgat în
pușcă și chiar și-a pus centura de siguranță – și iAm nu a irosit
niciunelte când le-a luat pe Northway și a plecat din oraș pe o fugă
neagră.
— Te-ai dus în apartamentul ei, nu-i așa?

Chiar dacă capul lui Trez începuse să bată cu putere, a
pornit SiriusXM. Kid Ink vorbea „Nasty”, iar Trez închise ochii – și
se gândi la acel sărut. Își pierduse mințile? Shellanul lui nu murise
de trei luni și se făcea cu vreun străin?
Și vezi, asta era ceea ce îl deranja, motivul pentru care

a trebuit să părăsească clubul. A fi în preajma tuturor
acelor oameni care sugeau fața în fața lui și făceau în băile
private pe care le construise în mod expres în acest scop,
făcuse tare ce făcuse cu Therese ca un panou publicitar din
Las Vegas – și vinovăția care se încolăcuse în el. intestinul
era ca și cum ai avea toxiinfecții alimentare.
Era complet greață și umflat, amețit și slăbit. iAm păstrat
radioul.
"Ai?"
Întorcându-și capul, Trez măsura mașinile de pe banda
lentă – că el și fratele lui treceau de parcă nenorocitele de
lucruri ar fi parcate pe umăr. „Da. Am facut. Ea locuiește într-o
groapă. Nu este sigur. Ai de gând să o angajezi, nu?
„Nu, nu o angajez.”
Trez și-a mutat atenția de la celălalt trafic de la miezul nopții
la blocurile de apartamente care erau ascunse în stradă, pe
măsură ce orașul făcea tranziția de la
urban spre suburban. În nenumărate ferestre, a văzut oameni

mergând din cameră în cameră sau stând pe canapele sau
citind în pat.
Chiar acum, ar fi făcut schimb de locuri cu oricare dintre ei,
chiar dacă erau oameni.
„Nu-i oferi o oportunitate din cauza mea.”
Trez și-a frecat ochii și a clipit pentru a curăța petele din viziune.
A naibii de condusul pe timp de noapte l-a dat dracu.
"Nu este cinstit."
Doamne, nu-i venea să creadă că a sărutat o altă femeie.
Când fusese cu Therese, când ea stătuse lângă corpul lui și se
uitase în ochii lui, fusese ușor să se convingă că era Selena
reîncarnată.
Dar odată cu distanța și timpul a venit logica: era doar o străină
care arăta ca femeia pe care o pierduse.
La dracu. Și-ar fi pus gura pe cea a altei femele.
Trez se uită la fratele său în încercarea de a nu se mai
gândi la ceea ce făcuse. „Vreau să spun, iAm. Dacă este
calificată, atunci dă-i slujba. Trebuie să iasă din acel loc oribil
în care stă — și nu o voi deranja. Nu mă voi întoarce acolo.”
„Ei bine, nu vreau să nu vii la restaurant

furnică din cauza ei.
Trez s-a reorientat asupra drumului din față, dar luminile
de pe partea opusă a autostrăzii
înot capul. Frecându-și din nou ochii, își simți stomacul rostogolindu-
se.
„Hei, fă-mi o favoare?”
Am aruncat o privire peste. „Da, orice. De ce ai nevoie?"
"Trage pe dreapta."
"Ce-"
„Ca la naiba acum.” Am strâns
roata și a lovit umărul, iar înainte ca mașina să se oprească,
Trez își făcea ușa, ceea ce a declanșat mecanismul anti-ruliu și a
asigurat că roțile sunt blocate complet.
Exact cum spusese acea femeie.

Aplecându-se cât a putut, Trez a vărsat puținul care era în
stomac, care de fapt nu era decât bilă. Și, în timp ce a căzut și a
căzut, apoi a simțit un alt val, a înjurat când și-a dat seama că petele
din viziunea lui se organizau într-o aură.
Migrenă. Prost, dracului de migrenă.

"Durere de cap?" am spus în timp ce un semi bubuie pe lângă
ei.
Nu era sigur, se gândi Trez în timp ce frigul pătrundea în
interiorul BMW-ului. Ar fi trebuit să coboare la o ieșire... El a răspuns
la
întrebarea fratelui său vomitând mai mult, apoi s-a prăbușit pe
spate pe scaun. Pentru
fără un motiv aparent, se uită în jos la pantalonii săi albi și

observă că erau urme de zgârieturi de unde leșinase și lovise
pământul.
Acesta a fost motivul pentru care nu ai devenit blanco.
"Ce pot face?" sunt întrebat.
"Nimic." A închis ușa. "Sa continuam. Bolnav
încercați să o țineți, dar putem opri încălzitorul?
Nu-și amintea prea multe despre călătoria înapoi la conac,
timpul petrecut urmărind evoluția aurei de la o colecție strânsă de
sclipici în centrul vederii sale până la desfășurarea aripilor și zburând
de la periferia vederii sale. Dar următorul lucru pe care îl știa, fratele
său îl ajuta să se ridice de pe scaun și îl escorta ca un invalid până
la intrarea măreață a conacului.
Odată ce au ajuns înăuntru, foaierul, cu toate coloanele lui colorate,

foițe de aur și nenorocitele de aplice de cristal, a fost suficient pentru
a-i face greață din nou.
„Cred că voi fi...”
Fritz, majordomul de câini , i-a oferit o pungă de barf exact la
momentul potrivit. O pungă de barf. O pungă cu barf verde
strălucitor de grad spitalicesc.
În timp ce Trez s-a aplecat și a ținut deschizătura circulară la
gură, s-a gândit la câteva lucruri: 1) cine dracu’ s-a plimbat cu pungi de
barf pe gata; 2) ce naiba mai purta masculul în costumul acela de
pinguin al lui; și 3) de ce trebuia să fie verde bilios?
Dacă aveai de gând să faci ceva pentru ca oamenii să

arunce, de ce a trebuit să-l faci de culoarea supei de mazăre?
Un galben vesel, poate. Un alb frumos, ordonat.

Deși, având în vedere forma în care aveau pantalonii …
lui, Când Trez s-a îndreptat în cele din urmă, acea
nicovală revelatoare care stătea pe o jumătate de cap
începuse să ia loc, iar tiparele lui de gândire începuseră să
capete ciudățenia complicată care a venit. împreună cu migr
— Mă ajuți sus? mormăi el nimănui anume.
Nu a fost o surpriză că iAm a preluat conducerea și l-a

dus în noua cameră în care stătuse de când Rhage, Mary și
Bitty preluaseră apartamentele de la etajul al treilea.
Peste drum. Pe pat. Plat pe spate.

Ca de obicei, să se ridice din picioare nu a oferit decât o
ușoară amânare, un scurt moment în care stomacul i s-a
așezat și capul i-a luat respirația – și apoi lucrurile s-au întors
de o sută de ori mai rău.
Cel puțin iAm știa exact de ce avea nevoie. Pe rând,
mocasinii lui Trez au fost scoși, dar fratele său știa că șosetele
trebuie să rămână pe picioare, deoarece extremitățile lui
Trez și-au pierdut circulația și s-au răcit în timpul durerilor de
cap. Apoi cureaua și pantalonii au fost scoși și plapuma a fost
pusă în jurul lui. Jacheta de costum a rămas pe și la fel
căma ă. Luarea celor din corpul lui ar fi necesitat prea multe

schimbări și probabil ar fi declanșat mai multe vărsături.
Care era exact ceea ce nu aveai nevoie atunci când capul îți
bătea de la început.
Apoi a urmat trasarea draperiilor, deși nu era lună în seara
asta. Amplasarea coșului de gunoi chiar lângă patul. Și inevitabila
depresiune a saltelei în timp ce iAm a luat o sarcină lângă el.
Doamne, au făcut asta de atâtea ori.

— Promite-mi, spuse Trez în întunericul pleoapelor închise,
că îi vei da slujba. Nu o să mă duc după ea, jur. De fapt, nu vreau
s-o mai văd vreodată.”
Era prea susceptibil să facă din nou ceva prost... Pe

măsură ce gustul ei îi reveni pe limbă, el
gemu când îl durea inima.
„Aș vrea să iei medicamente pentru aceste lucruri.” eu sunt
blestemat încet. „Urăsc să te văd suferind așa.”
„Va trece. Întotdeauna o face. Angajează femeia, iAm. Și nu o
voi deranja.”
A teptă să se întoarcă ceva de la fratele său, un fel de
răspuns sau ceartă, iar când nu primea nimic, deschise ochii, doar ca
să tresară i să se retragă. Chiar dacă singura iluminare din
camera venea de la ușa aproape închisă către hol, rahatul era

prea mult pentru ochii lui hipersensibili.
— Știu că nu este Selena, mormăi el. "Ave i încredere în mine. eu

știu exact cât de mult nu este femeia mea.”
La naiba, implicațiile acelui sărut au fost motivul pentru
care a făcut migrenă. Regretul lui îi zdrobise căterea capului:
vinovăția ca un vascular
eveniment.
Doc Jane ar trebui să-și scrie fundul într-un jurnal medical.
„Nu o pedepsi pentru o greșeală care este asupra mea.”

Cel puțin, asta a vrut să spună. Nu era foarte sigur ce iesea
din gura lui.
„Doar odihnește-te”, a spus iAm. „O să-l fac pe Manny
vino să te verifici.”
„Nu-l deranja.” Sau ceva în acest sens.
„Dar ai putea face ceva pentru mine.”
"Ce-i asta?"
Trez a forțat acele pleoape ale lui să se deschidă și și-a
ridicat capul, deși lumea se învârtea. „Adu-mi Lassiter.
Adu-l aici pe îngerul ăla căzut.”
···
„Acum, dacă nu te superi, o să vorbesc cu Aleșii de la etaj.”

În timp ce Wrath vorbea, Layla nu a fost păcălită. Tonul lui

arăta clar că cu greu îi cerea lui Xcor permisiunea de a vorbi cu unul
dintre subiecții săi.
Dacă vocea Regelui ar fi fost mai uscată, ar fi lăsat praf pe
toată mobila.
Dar, într-adevăr, voia să vorbească cu el și în privat și, în
timp ce Wrath îi indica pașii, ea dădu din cap.
Cu o privire rapidă către Xcor, ea urcă în grabă scările, deschizând
ușa din partea de sus și pregătindu-se să-l întâlnească pe Vishous
în ochi.
Nu ar fi trebuit să-și facă griji.
Fratele a refuzat să se uite la ea de unde stătea lângă masă.
Pur și simplu luă cana pe care o folosea ca scrumieră și ieși pe ușa
glisantă de sticlă.
Regele a venit mai încet, iar ea s-a simțit rău că nu l-a ajutat.
„Doamne,” spuse ea, „este o masă în dreapta la vreo

cincisprezece picioare...”
"Bun." Wrath a închis ușa pivniței. „O să vrei să stai jos. Vish
afară? Simt mirosul aerului proaspăt.”
„Ah...” Layla înghiți în sec. „Da, este pe

verandă. Tu… să-l chem pentru tine?”
"Nu. Asta e între tine și mine.”
"Dar desigur." Ea s-a înclinat deși el nu a putut

o vezi. „Și da, cred că mă voi așeza”.
"Decizie bună."
Regele a rămas exact acolo unde se afla, la puțin peste ușa pe

care o închisese – și pentru o clipă, ea a încercat să-și imagineze
cum ar fi să treci prin viață fără nicio orientare vizuală. Ar fi putut
fi o groapă deschisă în fața lui, sau o împrăștiere de chinuri peste
podea, sau... numai raiul știa ce.
Totuși, pe măsură ce ea îi măsura mandibula, el părea cu

siguranță capabil să reziste la toate. Și cât de invidiat îl invidia.
„Așa că stai, de ce nu faci?”

De unde a știut? se întrebă ea în timp ce se grăbi și se așeză
pe unul dintre cele patru scaune.
"Da Domnul meu?"
Wrath a început să vorbească cu o voce calmă, uniformă,
rostind o serie de propoziții pline cu cuvinte pe care, în alte
circumstanțe, ea le-ar fi înțeles cu ușurință.
În acest caz, totuși, nimic mai mult după ce „Copiii tăi sunt...”
s-au scufundat. „—din
două nopți și zi, urmărindu-i programul de rotație. Este corect
și echitabil și cred că echilibrează interesele tuturor. Fritz va fi
responsabil să te însoțească la...
„Îmi pare atât de rău”, se sufocă ea. „Poți... te rog, poți

repeta ceea ce tocmai ai spus?”
Chipul Regelui părea să se înmoaie. „Vreau să ai copiii
tăi o dată la două nopți și zi. Bine? Tu și Qhuinn veți împărți
custodia fizică cincizeci și cincizeci și veți fi responsabil în comun
pentru luarea tuturor deciziilor legate de bunăstarea lor.
Layla clipi repede, conștientă că fiecare parte a corpului ei

tremura. „Deci nu sunt rupt.”
"Nu voi nu sunteți."
„O, Domnul meu, mulțumesc.” Și-a acoperit gura cu palma.
Și apoi a vorbit în jurul mâinii ei. „Nu aș fi putut continua fără
ei.”
"Știu. Am înțeles, crede-mă. Iar Sanctuarul va asigura
siguranța.”
Layla se dădu înapoi. "Scuze, ce?"
— Îi vei transporta la Sanctuar și vei sta cu ei în încăperile
private ale Fecioarei Scribe – rahat știe că nu le mai folosește.
Este cel mai sigur loc pentru voi trei, pentru că nici măcar nu se
află pe planetă, iar Phury și Cormia m-au asigurat că veți putea
călători cu ușurință în drumul unui ales cu copiii – tot ce
trebuie. este să le țină lângă tine și pleci.” Wrath clătină din
cap. „Qhuinn o să lovească nenorocitul de acoperiș când îi voi
pune asta asupra lui, dar nu are cum să se certe în legătură
cu bunăstarea lor dacă
sunt acolo sus. Și când ei nu sunt cu tine... ești liber să mergi

oriunde vrei, să fii cu oricine vrei și poți folosi acest loc ca bază.”
Urmă o pauză, iar Layla roși.

Pentru că Wrath știa exact ce avea să vrea să facă și cu
cine. Cel puțin până când Xcor a plecat în Țara Veche.
— Da, spuse ea încet. „Da, da, într-adevăr.”

„Un avertisment – trebuie să-i aduci înapoi când este timpul
ca Qhuinn să le aibă. La fel cum va trebui să ți le dea atunci
când va fi noaptea ta.
Programul trebuie respectat de amândoi.”
"Absolut. Au nevoie de tatăl lor. El este foarte important
în viața lor. Nu vreau să fac nimic pentru a împiedica asta.”
Iar Wrath avea dreptate. Acum că fusese în mod esențial

iertată de acuzațiile ei de trădare, principalul argument al lui
Qhuinn împotriva ei să aibă contact cu tinerii avea să fie că
nu putea fi în casa Frăției cu ei și nu mai exista niciun alt loc, nici
o casă sigură. nici un refugiu, nici o structură, chiar dacă era
conectată pentru securitate de o sută de mii de Vishouses, care
urma să se apropie de protecția oferită la acel conac.
Soluția? În afara planetei.

La urma urmei, nu fusese decât un raid în Sanctuar,

cu vreo douăzeci și cinci de ani în urmă. Și asta fusese o
lovitură de stat înscenată de nemulțumiți din glimera
care nu mai trăiau.
Și ea, Lyric și Rhamp ar fi bine și fericiți acolo. Toate
florile și iarba verde, fântâna de marmură, templele. Ar fi
multe de explorat pe măsură ce vor îmbătrâni și mai
mobile.
„Este perfect”, a spus ea. „Doamne, este perfect.”
„Mă duc acasă și voi vorbi cu Qhuinn acum. O să-l
pun în rotație mâine la căderea nopții. Atunci vii la conac și
iei copiii.”
Layla î i lăsă capul în jos. „E... atât de mult de așteptat.”
„Așa va fi. Qhuinn este extrem de instabil și nu te vreau
acolo când îi prezentăm programul de vizite sau când vii să
iei copiii. Deci momentul este ceea ce avem. Dar o voi pune
pe Beth să-ți trimită mai multe poze.”
„Poze?”
„Da, nu le-ai primit pe telefon?”
„Nu mi-am adus celula cu mine... a făcut ea fotografii?”
„Toți au. Există o buclă și ești în ea – sau așa mi s-a

spus. Femelele au vrut să se asigure că nu simți că ai ratat-
o.”
„Sunt atât de…” Layla trase o inspirație încurajatoare. „Este

foarte amabil din partea lor.”
„Ei știu prin ce treci. Sau au
destul de mult simțit că sunt al naibii de îngroziți.”
Layla și-a dus mâinile la față. De parcă așa ar fi fost cum o
va ajuta să se mențină împreună.
"Vino aici."
În timp ce Regele îi făcu semn să se apropie de el, ea a
izbucnit din scaun și a alergat. A îmbrățișa Wrath a fost ca și
cum și-ai arunca brațele în jurul unui pian cu cotă, totul greu și
prea mare pentru a fi acomodat.
Dar Regele a ținut-o în schimb, bătând-o pe spate.
"Fă-mi un favor?"
Ea a adulmecat și și-a ridicat privirea la vârful dur al bărbiei
lui. "Orice."
„Fii atent cu Xcor. Chiar dacă nu te ucide fizic, tot te poate
ruina pe viață.”
Layla nu putea decât să scuture din cap. „El are deja,
Lordul meu. Prejudiciul, mă tem, este deja făcut”.
DOUĂZECI ȘI OPT
În timp ce Throe cerceta draperiile din țesătură ale psihicului,

Birou sau cameră la lumina lumânărilor sau cum s-ar numi cineva,
nu putea auzi decât bătăile de tobe ale propriei inimi. Părea că
era singur, dar fiecare instinct din el îi spunea contrariul.
Băgăduindu-și mâna în haină, își puse patul pistolului și se gândi
la trioul de oameni pe care îi speriase pe stradă.
Mai degrabă și-ar fi dorit să nu se confrunte cu nimic mai

exotic decât trei bandiți și un comutator.
Întorcându-și ochii în jur, a căutat o sursă a acelui zgomot
pe care-l auzise, un declanșator pentru avertismentul său în stinct,
a— Dearest
Fates, ce era asta?
Nimic nu se mișca în spațiu. Nimic.
Prin vreun truc... sau nu știa ce... flăcările de pe lumânări
erau complet staționare, ca și cum ar fi fost într-o fotografie, fără
ceară care se topește, fără curente nevăzute care se tachinau
la focul lor auriu, nici un deget blând de fum nu se ridica în aer.
Cu un sentiment de groază totală, își ridică brațul, își trase

mâneca înapoi și se uită la ceasul lui Audemars Piguet.
Mâinile, care fuseseră atât de funcționale când își părăsise

locuința actuală, de asemenea, nu mai înconjurau cadranul lor.
Căzut în ambulație – doar pentru a-și dovedi că putea, a

mărșăluit spre o fereastră, a tras draperiile și a privit în jos, spre
stradă. Nu veneau sau plecau mașini. Dar atunci nu se vedea
niciunul...
Peste drum, în walk-up-ul chiar vizavi de cel pe care îl ocupa,
erau o pereche de oameni care stăteau în fotolii rătăciți și se uitau
la televizor. Capetele lor erau îndreptate unul față de celălalt, iar
unul era pe cale să-și aducă o sticlă de bere la gură.
Nu se mișcau.
Nici reclama pentru KFC nu era pe ecran.
„Draga cărturar Fecioară...” Închise ochii și se rostogoli pe
perete. „Ce fel de nebunie este asta?”
Se gândi la ceea ce i-a spus femeia care-l trimisese aici. Un centru

psihic. O vrajitoare. O vrăjitoare umană care avea portaluri spre
cealaltă parte.
Conversația începuse în jurul unei mese împodobite de

femei din înaltă societate, toate zâmbind despre „problemele”
lor, iar soluțiile la procese atât de îngrozitoare, cum ar fi
podelele care erau pătate prea deschise, prea întunecate,
prea inconsecvente și Birkins care se arătau. purtați în colțurile
de jos, și oh, ce altceva... iubiți care erau nepăsători și iadul
care nu puteau să înțeleagă imperativul moral care a venit
cu noua colecție de primăvară/vară a Chanel.
La un moment dat, una dintre femei crescuse parapsihice

și cititoare de cărți de tarot și cum fusese ajutată de această
femeie de aici. Cât de înfricoșător fusese ceea ce constatase
vrăjitoarea umană. Cum femela încetase în cele din urmă
să meargă pentru că „ceva nu părea în regulă”.
Cine știa că asta fusese o presupunere corectă.

Probabil singurul pe care draga fată l-a avut în ultimul timp.
Pregătindu-se pentru un fel de atac, Throe a așteptat ca
o apariție fantomatică să se materializeze dintr-un colț
întunecat, sau un liliac să-i zboare în jurul capului sau un
zombi să-și tragă un picior din spate. Și dacă ar fi ultimele
două lucruri împotriva cărora arma lui ar putea fi eficientă.
Când nu s-a întâmplat nimic, a început să se simtă prost.

Cel puțin până când a privit acele lumânări de peste drum.
— Mă vei elibera, spuse el în aerul lini tit. „Eu

se va ocupa de treburile mele, să nu te mai deranjeze.”
Habar nu avea cu cine vorbea. Și când nu a primit niciun
răspuns, el s-a motivat, făcând un pas înainte spre masa
circulară. Apropiindu-se de ea, s-a împotrivit să se uite în
globul de cristal și a verificat peste umăr: Un sunet de zgârietură,
ca un set de
cuie care trec peste lemnul gol, i-a atras privirea spre stânga.
Era ceva pe jos.

A fost precaut la apropiere și a ținut arma sus – și abia când
a ajuns aproape de obiect, a recunoscut contururile pentru ceea
ce erau.
O carte. Pe podea era o carte, una care părea a fi de mare
vârstă, cu o copertă de piele răvășită și pagini groase, cu
margini aspre.
Îngenunchind, se încruntă. Un model ars înconjura
obiectul, de parcă prezența lui ar conține suficientă căldură
pentru a arde fibrele de lemn sub greutatea sa.
Acesta era zgomotul pe care îl auzise? el s-a intrebat. Oare
sosirea ei pe acest plan al existenței fusese anunțată cu acel
sunet puternic de trântire?
Întinzând mâna, a atins capacul cu model — Cu un
șuierat, și-a retras mâna și, așa cum făcuse la ușă când
căutase să intre, s-a scuturat.
palma lui, încercând să se scape de o senzație neplăcută de

furnicături—
Capacul s-a deschis fără preaviz și
Throe s-a împins înapoi, aterizând pe fund.
În timp ce un puf de praf emana de pe paginile de
pergament, î i miji ochii. Modelul de cerneală era orizontal și
plin de caractere, dar nu putea discerne nicio limbă.
S-a aplecat înăuntru... doar ca să icnească.
Ceea ce fusese scris a fost mutant, hash-urile și etichetele

de cerneală mișcându-se până când... textul a devenit Limba
Veche.
Da, era limba maternă.
Și pasajele păreau a fi despre...
Throe ridică ochii. Uitat împrejur. Apoi, acționând dintr-un
impuls care i se păru dintr-odată la fel de puternic ca cel al
supraviețuirii în sine, închise coperta și ridică volumul.
Senzația de furnicături nu mai era neplăcută.

Într-adevăr, volumul părea să fie viu în mâna lui și aprobând
deținătorul său, mai degrabă ca o pisică s-ar curba și s-ar
toarce în jurul brațului unui proprietar.
Și atunci s-a întâmplat.
Deodată, se auzi o sirenă îndepărtată și, în timp ce se
uita spre ferestre, flăcările lumânării în
colțurile camerei au început să se miște o dată în curenți

Mai mult.
Ușa prin care intrase a scos un scârțâit.

Ceea ce fusese încuiat... era acum deschis.
Throe ținu cartea la piept și se îndreptă spre ieșire, alergând
de parcă viața lui ar depinde de asta. Și nu s-a oprit până nu a
ajuns din nou pe stradă, în nămol și frig. Pentru o clipă, frica l-
a cuprins ca un prădător, dar asta nu a durat mult.
Încurajat de cartea pe inimă, a constatat că zâmbește când

s-a dematerializat din cartier.
DOUAZECI SI NOUA
După ce regele a plecat, Layla a coborât înapoi în pivnița

fermei și nu a fost surprinsă să-l găsească pe Xcor în
picioare și plimbându-se în timp ce el aștepta să se întoarcă.
„Deci au plecat?” el a intrebat.

"Da. Sunt."
„Există un sistem de securitate aici? Și sunt acolo
vreo armă în casa asta?”
„Pad-ul de control al sistemului de securitate este sus în
kit chen, iar V mi-a spus cum să-l activez.”
„Ai făcut asta?”
Nu era că ar fi fost exigent, dar era incredibil de intens,
de parcă singurul lucru care îi despărțea de... lupi sau ceva
de genul... era abilitatea lui de a-i bloca și de a strânge
armament în cazul unui atac.
"Nu am."
Xcor zâmbi de parcă ar fi vrut să facă un efort să nu pară

neplăcut, dar ochii lui nu erau relaxați. „Cum activezi alarma?”
„Eu, ah, îți voi arăta.”

Avea sentimentul că el nu avea să fie mulțumit până când
nu înțelegea modul în care funcționează lucrul și îl opera
singur. Și avea dreptate. A insistat să treacă prin cod și să apese
butoanele.
Apoi, evident, era timpul să verificăm fiecare ușă și
fereastră din loc.
Layla l-a urmat în timp ce trecea, una câte una, prin toate
camerele și băile, inspectând încuietorile ferestrelor și opritoarele
care erau pe cercevele, astfel încât să nu poată fi ridicate mai
mult de un centimetru sau doi.
Apoi a fost revizuirea șurubului. Și a verificat chiar și ușile garajului,
deși a insistat să rămână înăuntru pentru asta, pentru că era
frig.
Reintrat în bucătărie, dădu din cap în timp ce punea
alarma. „Această casă este bine asigurată.”
„Vishous are grijă de aceste lucruri.”
„El face o treabă potrivită.”
Xcor trecu pe lângă aragaz și începu să deschidă sertarele.
„Aceștia vor trebui să facă.”
Rând pe rând, a întins toate cuțitele pe care le-a putut găsi:
un satar, o lamă zimțată, două tipuri mici de tăiat și un
cioplind unul. Le-a pus pe un șervețel, le-a rulat într-un

mănunchi și apoi și-a întins mâna spre ea.
„Coborăm”
Layla se apropie de el și se cutremură când palmele
lor se legau. Și când cei doi coborau, trupul ei s-a slăbit.
Când au ajuns la capătul treptelor, el

se opri și se uită la ea.
Ea îi dădu un moment să vorbească. Când nu a făcut-o,
ea a șoptit: „Da, te rog”.
A închis ochii și s-a legănat. Apoi a căzut
capul lui. "Esti sigur?"
„Niciodată mai mult decât orice în viața mea.”
Pleoapele i se ridicară. „Voi fi blând cu tine.”
Era pe vârful limbii ei să-i spună să nu se abțină:
De fapt, ultimul lucru pe care și-l dorea de la el era să
rețină ceva pentru că asta putea fi foarte bine singura și
singura dată când erau împreună.
Dar apoi mintea ei a încetat să mai funcționeze.
Pentru că Xcor o trăgea de corpul lui.
Cu mâna lui liberă, cea care nu avea toate acele cuțite în
ea, i-a mângâiat obrazul și apoi i-a periat buza inferioară cu
degetul mare.
Următorul lucru pe care îl știa, buzele lui erau pe ale
ei, mângâind, apăsând, mângâind.
Sărutul era moale ca o respirație și asta era frustrant.

Ea dorea mai mult – și totuși, în timp ce se străduia să-l
obțină, el se întoarse subtil, păstrând controlul.
Când în cele din urmă a rupt contactul, și-a netezit
palma pe părul ei. — Pot să intru în dormitorul tău,
femeie?
Ochii lui erau atât de frumoși, strălucitori și fierbinți, albastrul
bleumarin profund aproape negru din cauza poftei pe care o avea pentru
Iar pentru ea, chipul lui era frumos, tot ce era puternic,
masculin și puternic, defectul de pe buza lui nu a observat
sau s-a oprit. De fapt, tot el a atras-o pe ea, puterea și
vulnerabilitatea lui, natura lui sălbatică și efortul politicos
pe care îl făcea, războinicul din el și protectorul care a venit
pentru ea.
— Da, șopti ea.

„Te-aș purta, dar nu sunt atât de puternic, acum.”
El o luă de mână și au intrat împreună în dormitorul

în care încercase să doarmă în timpul zilei. Și ce știi, în
ciuda lipsei de odihnă, se simțea aproape trează, aproape
dureros de conștientă.
Xcor aprinse lampa de la birou și închise ușa. Apoi o
conduse spre pat, aplecându-se să bage sulul de cuțite chiar
sub box spring.
Când s-au așezat, ea a simțit că roșește.
El a zambit. „Timiditatea ta este distrugerea mea, femeie.

Privește mâinile mele.”
În timp ce i le întinse, tremurul fin era în contradicție cu
venele grele care îi curgeau pe antebrațe și până la încheieturi.
— Am visat să te ating, murmură el.

„De atâtea ori am...”
„Așa că atinge-mă acum.”
Când părea încremenit, ea a fost cea care l-a prins de umeri

și i-a adus gura la a ei – și o, dragă cărturare Fecioară, când ea
nu a reținut nimic, nici el. Xcor avu gust de sex și disperare și nu
trecu mult până când mâinile lui devin aspre și mârâitul lui
pătrunse în dormitorul liniștit și întunecat. Într-adevăr, nu mai
era atent cu ea în timp ce o călărea, corpul lui împingându-l
pe al ei înapoi în perne, genunchiul ieșindu-i între picioarele ei
și forțându-le larg – Se opri instantaneu și smulse înapoi. „Layla...
iubirea mea, sunt la limita...”
"Ia-mă. Grăbește-te, oh, dă-mă… Am așteptat deja prea

mult.”
Xcor și-a dezvăluit colții și a șuierat, ochii lui sclipind cu un
scop care ar fi putut fi nesfânt, dar, în starea ei de spirit, era exact
ceea ce avea nevoie de la el.
„Lasă-mă să te văd, trebuie să-ți văd corpul”, el

gemu în timp ce îi duse o mână până la talie.
Layla se arcui în timp ce el luă fundul ei casual
cămașă și a început să o tragă pe burtă spre ea...
Xcor icni când sânii îi erau expuși. „O, cea mai dulce femeie.”
Încremenită când el a devenit la vederea sfârcurilor ei strânse,

ea a terminat treaba, punându-și ceea ce îi acoperise trunchiul
peste cap și aruncându-l, nu-i păsa unde. În timp ce se reașeză pe
perne, Xcor se ridică într-o poziție îngenunchiată, călare pe
șoldurile ei cu picioarele lui îndoite.
Mâinile lui tremurau cu adevărat acum în timp ce își trecea
vârfurile degetelor peste claviculă și în jos pe sânii ei. „Ești mai
uluitor decât visele mele.”
În timp ce ochii lui răpiți și reverenți treceau peste pielea ei
goală, Layla și-a dat seama că sentimentul de frumos nu avea
nimic de-a face cu aspectul real. Era o stare de spirit – și nimic nu
punea o femelă acolo mai repede decât bărbatul pe care și-o
dorea să o privească așa cum era acum Xcor.
„Mulțumesc”, șopti ea.
„Eu sunt cel care ar trebui să-ți mulțumesc pentru darul
cărnii tale.”
Părea deasupra ei, Xcor părea enorm chiar și cu pierderea
în greutate, umerii lui atât de largi, brațele atât de grele în
hanoracul acela. Și în timp ce se apleca să-și pună pe a lui
gura pe o parte a gâtului ei, cusăturile ceea ce purta el încordate,

o lacrimă subtilă pe undeva.
Inima bătând cu putere, căldura urlând prin vene, Layla se
arcui din nou în timp ce el își mișca buzele înainte și înapoi,
atingându-i pielea. Între timp, mâinile lui, cele care aveau mâini
credibile, i-au luat în cupă exteriorul sânilor – și apoi a fost la
sfârcurile ei, sărutându-le, trăgând mai întâi unul și apoi celălalt
în gură.
Ca răspuns, corpul ei i-a cedat până la punctul de dezosare,
primul ei val de urgență scăzând puțin pe măsură ce a devenit
captivată de senzație.
În timp ce el îi venera sânii, ea a avut un gând vag că, într-
un fel, ea făcuse cercul complet. Antrenată ca un ehros, ca o
Aleasă al cărui singur scop era să-i facă plăcere pe Primal și
să-l aducă tânăr, ea ajunsese la maturitate și intrase în serviciu
într-un moment în care, de fapt, nu mai era nimeni care să-i
slujească: Primal anterioară. suferise un sfârșit tragic și cel nou
nu fusese încă numit. Și așa așteptase... până când Phury fusese
ridicat la această funcție. El, totuși, nu luase decât un partener și
nu s-ar fi culcat cu altul.
Și așa mai așteptase, viața luând contururi diferite, pe măsură

ce Phury o eliberase pe ea și pe surorile ei din Sanctuar, permițând
Aleșilor să coboare pe pământ cu o autonomie de neegalat.
Dar nu existase dragoste pentru ea. Nici sex.

Doar o scurtă pasiune pentru Qhuinn despre care ea și-a dat seama
că era o ficțiune în comparație cu ceea ce acel bărbat a împărtășit cu
adevăratul său partener, Blay.
Și totuși cei doi bărbați nu fuseseră împreună, păruseră sortiți
să ducă vieți separate. Așa că, când a intrat în nevoia ei, ea i-a cerut lui
Qhuinn să o ușureze în fertilitatea ei, nu pentru că o iubea, ci pentru că
el era, la acea vreme, la fel de pierdut ca și ea: în acele ore groaznice ale
suferinței ei. , zăcuseră împreună doar de dragul concepției și
funcționase.
Nu avea nicio amintire despre actele în sine

a vrut ea să le amintească.
Mai ales având în vedere felul în care erau lucrurile între ea și
Qhuinn acum.
Astfel, în ciuda faptului că a născut, ea era aproape o fecioară, nu
era familiarizată cu o atingere iubitoare, o atingere plină de grijă... de la
un partener sexual pe care îl iubea și care o iubea în
întoarcere.
„Sunt atât de bucuroasă că ești tu”, a spus ea în timp ce îi privea

limba înconjurându-i mamelonul.
Ochii lui Xcor s-au îndreptat spre ai ei și, în timp ce s-au întunecat
de ură de sine, ea și-a dorit să-l poată scuti de emoție.
"Nu." Ea și-a pus vârfurile degetelor pe buzele lui, făcându-l la tăcere

când a plecat să vorbească. „Asta trebuie să decid eu, nu tu să judeci. Și
te rog... nu te opri.”
Xcor clătină din cap. Dar apoi s-a coborât până la talia jambierelor
ei, buzele lui strângându-și jos în timp ce își agăța degetele în elastic.
"Esti sigur?" spuse el cu o voce răgușită. „Nu mai există

întoarcere după ce le-am scos.”
„Nu te opri. Vreodată."
Și-a mușcat buza de jos cu colții. „Femeia mea…”
Și apoi și-a scos jambierele împreună cu chiloții ei, dezbrăcând-
o dezgolită de privirea lui fierbinte.
Oh, cum ochii lui i-au trecut peste tot, peste picioarele ei și pe
sexul ei fără păr, pe burta ei inferioară... înapoi la sâni.
Mirosul lui de legătură a devenit atât de intens încât a fost tot ce

simțea ea.
Xcor era atent acum când se întindea deasupra ei, u urându- i
greutatea u or, mergând încet cu mi cările lui. Iar senzația de
creasta tare din spatele acelor pantaloni groși de trening a făcut-o să-
și pivoteze șoldurile și să-și frece miezul pe el.
Când el a sărutat-o din nou, iar limba lui a intrat în gura ei ca să

o întâlnească pe a ei, ea i-a marcat spatele cu unghiile. Nu mai putu
să dureze o clipă, sexul o durea pentru el, corpul ei încordându-se
pentru a fi atât de aproape și totuși neunit cu al lui.
„Acum”, a implorat ea. "Vă rog …"

Una dintre mâinile lui a dispărut între ele, iar ea a strigat în

timp ce el și-a alunecat palma caldă pe interiorul coapsei. Și apoi o
atingea în centrul căldurii ei.
Era atât de pregătită pentru el și totuși eliberarea care a venit

peste ea a fost atât neașteptată, cât și o surpriză, plăcerea ricoșând
prin interiorul ei, făcând-o să plutească din pat chiar și în timp ce
stătea acolo unde ea.
a fost.
El a ajutat-o să îndepărteze valurile de senzație, iar apoi corpul

lui s-a ridicat de pe al ei. Au fost o serie de mișcări în jos la șoldurile
lui și ea a devenit entuziasmată să-i simtă pielea singură, să-i
cunoască sexul fără niciun impediment.
Cu excepția cazului în care pelvisul lui a revenit la al ei, el

încă avea pantalonii de trening pe el.
Excitarea lui fusese totuși eliberată. Și ochii ei
se închise fâlfâind în timp ce capul lui contondent s-a lovit de ea.
„Încerc să merg încet”, a spus el printre dinți strânși.
„Nu trebuie.”
Cu asta, și-a împins mâinile în jos, a găsit lungimea lui groasă
și tare și i-a adus-o exact în locul potrivit. Înfiind un călcâi în
plapumă, ea se ridică...
S-a alunecat în ea și potrivirea a fost perfectă. Era acasă

și era întreaga galaxie deodată, și ea era atât de copleșită, că
lacrimile îi curgeau în ochi - pentru că știa că el era la fel de
afectat: Xcor a avut orgasm în clipa în care a fost complet în ea,
corpul războinicului său începea să se golească. în ea – și
totuși el se dădu înapoi, cu capul smucind pe spate, alarma
marcându-i fața chiar dacă corpul lui continua să se elibereze.
„Te-am rănit?” spuse el îngrozit.

"Ce?"
"Plangi!"
„Ce... oh, nu, nu, nu…” Ea îi luă fața în mâini și îl sărută.
„Nu... nu din cauza durerii. Niciodată asta.”
L-a sărutat din nou și a încercat să pună un ritm între

trupurile lor.
Dar nu ar avea nimic din toate astea.
"De ce plangi?" întrebă el, reținându-se de ea.
Layla se perioa nerăbdătoare la ochi. "Deoarece …

Nu m-am gândit niciodată că te voi avea vreodată așa. nu
credeam… Nu credeam că ni se va întâmpla și sunt foarte
recunoscător. A trecut atât de mult, această așteptare, această
durere.”
Xcor se propti pe coate. „A fost la fel și pentru mine”, șopti
el. „În cursul vieții mele, eu
am învățat că visele nu sunt ceea ce devin realitate. Doar coșmarurile

te găsesc în viața reală. Nu aveam nicio speranță reală pentru
asta.”
Când o lumină bântuită pătrunse în ochii lui, ea se întrebă ce
orori văzuse de-a lungul vieții sale grele. Ce orori i se făcuseră. Buza
lui ruinată nu ar fi fost un defect ușor de suportat.
Căutând să termine corect ceea ce începuseră, Layla s-a forțat

să lase deoparte astfel de gânduri triste și s-a reorientat după tivul
de jos al hanoracului lui.
Dar când ea a căutat să o tragă în sus, el a împiedicat-o,
îndepărtându-i mâna.
„Nu te vei alătura mie?” ea a spus.
În mut, el clătină din cap și, înainte ca ea să-l poată întreba,
începu să o sărute din nou, șoldurile lui mișcându-se împotriva ei,
excitarea mângâindu-și în sus și în jos înăuntrul ei. Pe măsură ce
senzațiile au cuprins-o încă o dată, cuprinzând-o în căldură și
mirare, ea și-a lăsat să se piardă.
Era un loc în care și-ar fi dorit să rămână împreună pentru
totdeauna.
Totuși, știa mai bine decât să aspire la asta.
Destinul se gândise de cuviință să le dea acest singur răgaz,
această scurtă perioadă de timp înainte ca el să trebuiască să se
întoarcă de unde venise – și, deși dorea să fie recunoscătoare
pentru asta, ea era în inima ei doar lacomă după mai mult.
Dragostea era ca viața însăși, presupunea ea.
Indiferent de cât de mult ai fost binecuvântat, când

a venit sfârșitul, nu a fost niciodată suficient.
TREIZECI
Când V s-a întors la conac cu Regele, pur și simplu a avut-o cu toată

lumea. Și asta l-a inclus pe el însuși.
Dar, pe măsură ce cei doi s-au rematerializat unul lângă

celălalt lângă fântână, era bine conștient că treaba lui de gardian
personal nu a fost terminat până când a ajuns Big, Bad, and Really
Fucking Bossy prin vestibul și în foaier. Atunci, și numai atunci, va fi
liber să abandoneze nava și să meargă să fie lovit cu ciocanul.
Cu ceva noroc, acele două sticle de Gray Goose pe care le

adusese Fritz erau încă acolo unde fuseseră lăsate, și anume sub
blatul din bucătăria gropii.
După o noapte ca în seara asta, nici nu avea să aibă nevoie

de gheață.
Sau un pahar.
— Felicitări, spuse Wrath.
V apucă brațul care era aproape de mărimea propriei coapse

și începu să-i plimbe înainte.
"Pentru ce?"
„Ai o altă oportunitate să fii rezonabil în seara asta.”
„Sunt întotdeauna rezonabil.”

„În mintea ta, sunt sigur că este adevărat.”
— Urcă-te, mormăi V în timp ce ajungeau spre scările de
piatră. „Și acum ce facem. Ar fi bine să fie bine, apropo. Am o
întâlnire cu o sticlă de vodcă.”
Când Regele a pornit în ascensiune, dar a tăcut, V a vrut să-
și dezvelească colții și șuierat. În schimb, el a cerut: „Spune-mi”.
Când au ajuns la ușa exterioară a vestibulului, Regele s-a oprit

și s-a uitat la el. „Sunt gata să vorbesc cu Qhuinn. Oportunitatea ta
este să fii împușcat pentru că vii cu mine să vorbești cu el.”
„Nu este o șansă de a fi rezonabil. Așa se numește

fiind o țintă.”
„Roșie, roșie. Tot ceea ce."
„Îți jur, continui să câștig la loto în jurul tău.” V deschise
calea spre vestibul. „În fiecare noapte nenorocită, adevărat?”
Wrath și-a făcut datoria la camera de securitate, găsind

obiectivul cu mâna și apoi punându-și fața în camera ei. „Ești un
nenorocit, cu siguranță.”
Fritz deschise larg lucrurile, iar lumina din foaierul glorios a

fost suficientă pentru a-l lăsa pe V să clipească în timp ce ret
inas-ul se ajusta.
"Lordul meu!" exclamă câinele . "Sire! O, bine că ai ajuns
acasă înainte de furtună! Pot să-ți aduc o libație?”
Zâmbetul lui Fritz era ca al unui basset hound, plin de riduri

și entuziasm, iar majordomul avea o concepție lipsită de timp a
câinelui, bucuria lui ca și cum perechea ar fi fost plecată de cinci
ani, nu de o oră.
— Ce zici de câteva veste antiglon , spuse V pe sub
răsuflarea lui.
"Dar desigur! Ți-ar păsa de Elite Alpha Point Blank sau este
mai degrabă o ocazie de detonare a unei bombe care necesită
vestele tactice Paraclete?
Ca și cum alegerea nu ar fi altceva decât să alegeți cravată
și cozile albe peste smokingul dvs. standard.
Trebuia să-l iubești pe tip, se gândi V cu rea.
— A fost o glumă, omule. Vishous își puse o mână rulată
între buze și vorbi în jurul ei în timp ce scotea bricheta. „Cel
puțin sper că a fost.”
„Orice pentru amândoi! Oh, și Domnul meu, mi-am luat libertatea
de a-i permite lui George să-și facă ușurința în urmă cu aproximativ
cincisprezece minute.
„Mulțumesc, Fritz. Ai-"
„Și l-am hrănit și pe el. I-am dat muschiul rămas de aseară,

dar l-am încălzit și l-am servit cu morcovi întregi proaspeți, piure
de dovleac și fasole verde. Totul a fost organic, desigur.”
„Iubești câinele ăla, nu-i așa?”

Doggenul s-a înclinat atât de jos încât a fost de mirare că
sprâncenele lui stufoase, cenușii, nu au zguduit podeaua mozaică .
"Fac. Oh, da.”
„Bărbat bun, ești un bărbat bun.”
Wrath părea că ar fi vrut să-l bată pe umăr pe majordom,
sau poate să-și ofere palma pentru un high five, dar nu a dat curs.
Chiar dacă era rege, au fost unele lucruri pe care nu le-ai făcut, și
asta a fost să intri în contact cu un servitor de școală veche ca Fritz.
Sărmanul a fost pasibil de ciuperci de rușine.
În schimb, Wrath a pășit înainte ca și cum ar fi proprietarul

locului, iar V a căzut la rând.
— Trei picioare, spuse V când a venit timpul.
Regele Orb a urcat în partea de jos a scării grozave, cu
coordonarea unui dansator de clapete, lovind perfect reperul și a
știut și când a ajuns sus. Prima oprire a fost biroul lui, unde a deschis
ușile duble și a fost atacat de George, care în mod clar nu se
așteptase să-și mai vadă stăpânul.
„Hai, băiete, înapoi la muncă. Conduce."

George s-a dus la birou și s-a întors cu capul, pe care Wrath

l-a îmbrăcat atât de repede, ai jura că poate vedea ce face. Și
apoi câinele și stăpânul s-au reunit și s-au îndreptat în direcția
sălii de
statui.
Cu V trăgând din spate. Fără îndoială că arată ca tipul
rău dintr-un film Disney.
La naiba, chiar și el nu voia să fie nicăieri aproape de
această dispoziție neagră pe care o avea. Dar desigur, oriunde
ai fost, acolo erai și toate prostiile alea.
Când au ajuns în camera în care se aflau tinerii, Wrath a
bătut o dată și apoi a deschis lucrurile. În strălucirea unei
lumini de noapte care avea forma lunii și a stelelor, era ușor să-l
descopere pe Qhuinn pe pat, cu cei doi copii ai săi ascunși strâns
și adormiți de ambele părți ale lui.
Dar fratele nu era odihnit.

— Hei, spuse el încet.
„E timpul să vorbim”, a anunțat regele în rolul lui George
a parcat-o într-o a ezare lângă el.
— Te superi dacă ieșim pe hol?
"Nu."
Qhuinn dădu din cap și se ridică încet. Apoi s-a uitat
înainte și înapoi între cei doi bebeluși adormiți... de parcă nu s-
ar fi putut decide pe care să-l ducă mai întâi la căsuțe.
„V, poți să-mi dai o mână de ajutor?”

Pentru o clipă, Vishous nu a putut înțelege cu cine vorbea tipul,
chiar dacă numele lui era în amestec. Dar apoi capul lui Wrath se
întoarse în direcția lui, de parcă și Regele aștepta un răspuns.
Bine, de ce nu ar putea să bea chiar acum?

Totuși, jockey-ul cu una dintre aceste mașini de caca trebuia să fie
mai bun decât ocolirea gloanțelor.
Dreapta?
V aruncă o privire către setul asortat de dependenți de lapte.
Bine, poate că evaluarea goo-goo, gaga/Glock a fost mai mult de
cincizeci și cincizeci.
„V?” îl îndemnă Qhuinn.
„Da. Sigur." Mi-ar plăcea la naiba să-ți manipulez ADN-ul. Și
poate după aceea, ne putem face pe rând părul. "Ce trebuie să fac?"
Sprâncenele lui Qhuinn tresăriră când V se apropia de pat.

— Îl ridici pe Rhamp și îl duci aici.
Capul. Sprijiniți capul — „Trebuie să
susțineți capul”, continuă Qhuinn.
Vedea? î i spuse V. Asta avea să fie bine.
În afară de aceea, Vishous și-a dat seama că avea în mână
un trabuc aprins.
„Dă-mi mâna rulată”, a anunțat Wrath pe un ton plictisit. — Ce
naiba, V, nu poți să aduci asta în jurul unui tânăr.
Când Qhuinn se ridică în picioare cu Lyric, V a dat țigara ca și

cum ar fi fost ultima lui bătaie a inimii. Și atunci îi întindea mâna
bună, precum și cea învelită în piele neagră, către fiul fratelui.
Omule... în afara unei situații medicale, a fost greșit să ridic ceva mai
prețios decât o pungă de mâncare pentru câini cu blestemul lui, dar
știa din punct de vedere intelectual că nu i se va întâmpla nimic
copilului.
La naiba, nu era ca și cum sursa de căldură avea să-l

transforme pe Rhamp în echivalentul sugar al unui porc-în-o pătură
sau ceva de genul ăsta. Nu chiar. Adevărat?
La
naiba... Mic. Cald. Puternic.
Așa se simțea. Și a fost cu totul bizar să-mi dau seama... că a
luat un tânăr în afara unui cadru clinic pentru prima dată în viață.
Nu era că le-ar fi evitat; pur și simplu nu fusese niciodată interesat
de ticăloșii mici și împuțiți.
În cel mai mic...

Fără avertisment, Rhamp și-a deschis pleoapele exact când V
îl așeza în pătuțul de lângă sora lui.
V a dat înapoi. Bine, uau, ochii aceia erau cu adevărat al naibii

de intensi, foarte direcți și ușor ostili - de parcă copilul știa că acest
mic transfer fericit era cu mult peste nota de plată a lui Vishous și nu
ceva care
ar fi trebuit sancționat de orice fel de unitate parentală care se

respectă.
— Relaxează-te, omule, murmură V în timp ce verifica ce
făcea Pops la celălalt căsuțe – și apoi V urma exemplul, ridicând
pătura exact așa cum făcea Qhuinn. „Este bine. Ești bun, adevărat?”
Qhuinn se uită peste. „Este un luptător, bine. Poți deja să

spui.”
V se așeză pe spate pe călcâie, și-a încrucișat brațele și a
continuat să se uite în jos la mica pungă de vampir. Și ce știi. Acel
pui de cățea bebeluș s-a uitat direct la el.
Vishous a început să zâmbească. Nu se putea abține. Trebuia

să admiri acest tip de forță – și evident a venit din reproducere. Cum
altfel ai putea explica de ce ceva care avea abia mai mult de o lună
era gata să înfrunte un bărbat matur care era puternic înarmat și
al naibii de nervos.
— Omule, spuse V în timp ce-și întindea mâna bună.

„Dă-mi cinci.”
Rhamp nu știa nimic de la high-fiving, dar s-a apucat de ceea ce
era chiar în fața lui și, oh, cum a strâns.
V râse adânc în gât. „Da, poți să te lupți cu mine pe câmp când vei
fi mare. Și de îndată ce ești suficient de mare pentru a ține un
pumnal... Voi face unul pentru
tu. O falsifică eu. Vei fi la fel ca tatăl tău, un luptător. La fel ca

el…”
În timp ce Vishous părea să-și găsească un partener în crima

obscenă cu Rhamp, Qhuinn se trezi privindu-l pe frate.
Din multe motive.
În primul rând, faptul că V părea să cadă tot felul de
vrăjit de Rhamp era... ei bine, o persoană avea mai multe șanse
să-L vadă pe Dumnezeu de aproape și în persoană, înainte ca
un bărbat ca V să se gândească vreodată la ohhh și ahhh
peste un copil. În al doilea rând, Rhamp începea să se
încălzească în schimb, răspunsul inițial ostil al micuțului
diminuându-se, corpul lui relaxându-și tensiunea, expresia lui și
acei ochi miopi de bebeluș asumând un fel de dragoste.
Ca și cum un tigru l-ar întâlni pe altul în sălbăticie și
perechea a decis să iasă în loc în loc să încerce să se
mănânce unul pe celălalt în încercarea de a domina.
Dar principalul motiv pentru care Qhuinn nu a putut privi în altă parte?
Schimbându-și capul, ridică privirea spre colțul îndepărtat.
La acele găuri de glonț din tavan.
Vei fi exact ca tatăl tău.
La fel ca el.
Cu o tresărire, Qhuinn și-a frecat tâmplele. "Suntem gata?"
Wrath și George s-au întors.

"U ă."
Când plecau, Qhuinn se întrebă dacă V va rămâne în

urmă și va sta cu copiii. Știi, poate citește ceva Lună de Noapte
Bună. Relaxează-te cu puțin Pat the Bunny.
Genul ăsta de rahat.

Dar Visous a venit, astfel încât ei trei
iar aurul Regelui s-a adunat în sală.
Chiar înainte ca cineva să spună ceva, Zsadist a ieșit pe
ușa lui, la capătul coridorului. Fratele a aruncat o privire la ei, a
clătinat din cap și s-a dus înapoi în apartamentul lui.
Da, toată lumea știa despre ce este vorba.

— Deci, iată cum va fi, spuse Wrath fără preambul.
"Jumătate și jumătate. Și îi duce la Sanctuar pentru timpul ei.
Începe mâine după apusul soarelui când pleci să ieși pe câmp.
Acest lucru nu este supus negocierii și nici nu poate fi luat în
considerare. Acesta este un edict regal și mă aștept să te
comporți ca un bărbat și nu ca un pacient psihic în acest sens.”
Qhuinn și-a pus palmele înapoi pe părțile laterale ale nog-

ginului. Ca și cum poate căptușeala suplimentară i-ar ajuta creierul
să funcționeze. Sau ceva.
„Sanctuarul?” el a intrebat.
„Ea poate călători așa cum o face un ales și la fel pot face ei.”
Wrath îi înmână fratelui țigara lui V. „The
Scribe Virgin nu își mai folosește adăposturile, așa că există

un loc acolo unde pot dormi când au nevoie.
— Tocmai am mai luat niște păsări cântătoare acolo sus,
gândi V în timp ce inspira. „Și pun pariu că acelor copii le-ar
plăcea. Nenorociții ăia ciufuliți sunt colorați și sună frumos.
Știi, procesarea senzorială și beneficiile au fost demonstrate ca
urmare a...”
Fratele se dădu înapoi și apoi păru enervat în timp ce atât
Qhuinn, cât și Wrath se uitau la el de parcă s-ar fi schimbat din
piele într-o rochie roz și papuci de dormitor.
"Ce? Eu doar spun.” V a dat ochii peste cap. "Eu nu

pasă, știi. Deloc."
— Înapoi la vizitare, continuă Wrath. — Presupun că cea
mai mare preocupare pentru ca Layla să-i scoată de aici este
siguranța și nu există un loc mai bun pentru ea să fie cu ei,
pentru că nu poate fi aici.
Qhuinn își încrucișă brațele și se uită la covor.
Apoi se plimba în sus și în jos, trecând pe lângă statuara de
marmură care fusese sculptată de oameni cunoscuți drept greci
și romani. Formele masculine erau puternice și poziționate în
diferite ipostaze, mâinile lor goale strângând sulițe care se
pierduseră de-a lungul secolelor – iar accesoriile de conflict nu
erau singurele lucruri care lipseau. Câțiva aveau membre care s-
au oprit la cot sau la genunchi, un accident sau altul
dezbrăcându-le de ceea ce fusese necesar pentru a le finaliza.

Unul era chiar fără cap.
Desigur, el s-a gândit la acea parte esențială a lui
pe care îl pierduse de curând.
Blay lui.
Și acum... tânărul lui?
Când Qhuinn s-a întors și s-a întors încet, V și-a întins mâna
rulată pe talpa lui rahat și a băgat capătul pe jumătate afumat
în buzunarul fundului pieilor sale. Apoi fratele și-a strecurat pe
furiș palma fără mănuși pe fundul unui patruzeci în toc sub
braț.
Bună mișcare, gândi Qhuinn, pentru că se înfuriase. De

fapt, chiar și ipoteza că acel ales își duce copiii oriunde făcea
ca furia albă să înceapă să vibreze la baza craniului lui.
Numai că atunci a auzit vocea lui V în capul lui.

Vei fi exact ca tatăl tău.
În timp ce cuvintele răsunau în jurul și în jurul spațiului
său gol cranian, a simțit că era prins între a fi acolo unde era...
și a se comporta așa cum ar trebui.
În cele din urmă, amintirea acelor găuri de glonț a înclinat
scara.
Privindu-se spre Vishous, el a spus brusc: „Poți să-ți ții arma
acolo unde este”.
„Întoarceți o frunză nouă?” V trase fără să coboare

mâna. „Și într-un timp atât de scurt. Deci fie ești epuizat, fie aștepți
o oportunitate mai bună.”
Qhuinn și-a concentrat ochii pe ușa închisă a apartamentulu

tânărului său, văzând prin panouri către camera de dincolo. Și-
a imaginat momentele dulci precum lumina aceea de noapte și
căsuțele cu panglicile lor și micul R cursiv deasupra patului lui
Rhamp și L peste cel al lui Lyric.
„Nici nici”, se auzi spunând după un timp. Deși era obosit
până la un zombie.
„Așa că accepți termenii mei”, îl îndemnă Wrath.
„Nu vreau să fiu nevoit să o văd pe Layla.” Qhuinn clătină
din cap. "Vreodata din nou. Am terminat, ea și cu mine. Și vreau
să vorbesc personal cu Amalya, Directrix. Vreau să mă asigur
că se pot ridica și se pot întoarce bine. De asemenea, dacă
Layla încearcă să-i strângă acolo...
„Ea nu va face.”
— De unde știi asta, spuse Qhuinn cu amărăciune.
„Mi-a spus cât de important este pentru tine să-i vezi.”
— Și ai crezut-o?
Mânia îi atinse nasul. „Crezi că n-aș ști dacă ar minți? Și
dă-mi o pauză. Ea nu este sursa tuturor relelor din lume.”
— Ăsta ar fi Omega, interveni sec V. „În caz că ai uitat.”
„Deci s-a făcut.” Qhuinn nu s-a obosit să-și exprime

dezacordul cu ei cu privire la subiectul Aleșilor. „Trebuie să
semnăm ceva?”
Regele clătină din cap. — Nu decât dacă insisti. Știm cu
toții cum va fi.”
„Da. Cred că facem.”
După ce Wrath, George și V au plecat, Qhuinn a rămas
acolo unde era, privind statuile. Era pe jumătate de gând să
coboare la ușa lui Z și să-i spună fratelui că coasta este senină.
Dar, în cele din urmă, tocmai s-a întors în dormitor.
O verificare rapidă a ceasului și știa că în aproximativ o

oră urma să fie timpul de biberon. Fritz și doggen au fost foarte
mândri să livreze laptele cu promptitudine, la timp și la
temperatura perfectă. Să hrănească câte doi va fi un lucru, dar
avea să-și dea seama.
Doamne... Lui Blay îi plăcea să facă chestia cu sticla. A iubit di
apers, chiar și cele care ți-au făcut ochii lăcrimați.
Qhuinn s-a întors la căsuțe și s-a gândit că Layla îi va duce
pe cei doi bebeluși oriunde.
El nu și-a putut imagina, literalmente, și fiecare os din corpul
său, fiecare instinct de părinte pe care îl avea, țipa să oprească
nebunia. Nu-i păsa că ea le-a născut. Nu i-a păsat ce a spus
Regele. Și
nu era complet de acord cu consensul general că acel trădător

în halat alb avea vreun drept să fie chiar și în același cod
poștal cu tânărul lui.
Cu atât mai puțin să le ia de la el.
Privind în jos la Lyric, se încruntă. Era atât de mult din
Layla în fetiță, de la forma feței, până la mâini...
Mâinile erau cu adevărat ciudate. Un carbon miniatural

copie.
Pe măsură ce emoțiile i se agitau, el se întoarse de la ea.
Și concentrat pe Rhamp.
TREIZECI ȘI UNU
Când au sosit zorii, cel puțin conform ceasului digital de pe

noptieră, Xcor a simțit o durere reziduală străpungându-i tot
corpul.
Să mă gândesc unde fusese cu doar douăzeci și patru de
ore în urmă.
Dacă ar fi venit vreun înger la el și i-ar fi spus că, în simpla
schimbare a unui singur ciclu de zi și noapte, va trece de la a fi pe
ușa morții la a se întinde lângă dragostea lui într-o casă sigură
deținută de Frăție? Ar fi chemat imposibilitatea unui asemenea
destin.
Chiar dacă ar fi fost rostită chiar de Fecioara Scribă.
Se uită la Layla. Femela lui era prăbușită pe pieptul lui,

întinsă peste el, ca cea mai bună pătură pe care a avut-o
cineva vreodată. Și o parte din ceea ce a iubit atât de mult la acest
moment? În afară de faptul că el era complet sătul sexual și
ea la fel?
Ea a dormit profund. Aleasa Layla era completă în odihnă,

corpul ei slăbit și languid, respirația uniformă, pleoapele în jos
greu, de parcă trecuse foarte, foarte mult timp de când nu se
odihnise corect.
Într-adevăr, calitatea somnului ei conta pentru el din mai
multe motive, dintre care cel mai important era că nu ar fi putut fi
atât de liniștită dacă nu ar fi avut încredere că el va avea grijă de
ea. Păstrează-o în siguranță.
Protejează-o împotriva oricăror amenințări.
Fiind un bărbat legat, siguranța femelei lui era sursa lui
finală de scop, încrederea ei în el cel mai mare punct de mândrie,
bunăstarea ei era pusă înainte de orice și orice altceva.
Să o slujească a fost cea mai înaltă și cea mai bună utilizare

a vieții lui și a fost cu mare tristețe că a recunoscut că aceasta era
o slujbă de care nu i-ar fi plăcut mult timp.
Wrath a avut dreptate să determine Band of Bastards să jure
pe acel diamant negru al său înainte ca toți să fie alungați prin
decret regal în Țara Veche.
Luptătorii lui Xcor erau o mulțime de hoți și renegați cu principii –
și dacă el, Xcor, le-ar fi poruncit să-și schimbe loialitatea față de
Regele Orb? Ei ar face acest lucru și s-ar ține de cuvânt, deși nu din
cauza a ceea ce juraseră Mâniei. Dar din cauza loialității lor față
de Xcor.
Numai pentru el și-ar da viața.

Frăția, totuși, nu a acceptat toate acestea. Nu, ei ar fi

convinși doar printr-un jurământ față de domnitorul lor – și chiar
și atunci, pacea intermediată ar fi
tenue.
Din nou, Band of Bastards a trebuit să părăsească Lumea
Nouă.
Dar cum avea să le găsească? Caldwell era un oraș mare
dacă voiai să te încrucișezi cu cineva care nu avea nicio obiecție
să fie localizat. Încercați să descoperiți unde se află un grup
de bărbați care și-au definit nopțile și zilele ascunși și rămânând
așa?
Aproape imposibil. Și asta presupunând că ei
nu se hotărâse deja să se întoarcă peste ocean.
Cu un oftat blând, Layla se agită împotriva lui, a ezându-
i capul pe bra ul lui. Căutând să-i aline blana, el o frecă
încet pe spate cu palma.
El știa că ar trebui să închidă ochii și să-i urmeze
exemplul, dar nu avea nicio șansă ca acesta din urmă. Din
fericire, era obișnuit să opereze fără somn.
Întins acolo, în întuneric, cu dragostea lui, Xcor se minună
din nou de modul în care îl transformase. Și apoi s-a întors în
trecutul său.
Era greu să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi
hotărât să nu jefuiască acel grup de luptători din acel pădure
în acea noapte.
Mai greu încă să nu regret acea singură decizie care dusese la

atâtea altceva.
Pentru că un rău îl găsise …
Sângerătorul.
Dragă Virgin Scribe, se gândise Xcor în timp ce se uitase la
uriașul vampir bărbat care apăruse de nicăieri în pădure și l-a
aruncat pe pământ. Într-adevăr, părea că Xcor ar fi căutat să
jefuiască, dar apoi a trebuit să omoare... o escadrilă de bărbați ai
Sângerului.
Avea să moară pentru asta.

— Nu ai nimic de spus, îi ceru marele războinic stând deasupra
lui Xcor. „Fără scuze, pentru ce mi-ai luat?”
În vântul acum puternic, Sângerătorul a pășit din Xcor și s-a dus

să ridice capul tăiat de păr, atârnându-l astfel încât sângele să picure
din gâtul deschis.
„Aveți idee cât timp durează să antrenezi unul dintre aceștia?”

Tonul era mai enervat decât orice altceva. "Ani. Într-o singură noapte
– într-o singură luptă – mi-ai furat o mare investiție din timpul și
energiile mele.
Cu asta, aruncă craniul deoparte și Xcor se cutremură când

capul sări prin tufăr.
„Tu”, arătă Sângerătorul spre el, „vei să-mi repari”.
"Nu."
Pentru o clipă, Sângerătorul a părut surprins. Dar apoi a
zâmbit cu toți dinții. „Tu ce zici?”
„Nu vor exista amendamente.” Xcor se ridică în picioare.

"Nici unul."
Sângerătorul și-a dat capul pe spate și a râs, sunetul

călătorind prin noapte și scoțând o bufniță deasupra capului și
o căprioară în altă parte.
„Atunci ești supărat? Nebunia ți-a dat atâta putere?”
Xcor se lăsă încet într-o parte și scoase din nou coasa.

Palmele îi transpirau și mânerul era alunecos, dar se ținea de
armă cu toată puterea pe care o putea.
— Știu cine ești, spuse Xcor încet.

„Da. Spune." Mai mult cu acel rânjet hidos și însetat de
sânge, în timp ce rafalele ridicau părul lung și împletit. „Îmi
place mai degrabă să aud realizările mele ieșind din gura
altora – înainte să-i ucid și să le trag cadavrul. Spune-mi, asta
ai auzit despre mine?” Sângerătorul a făcut un pas înainte.
"Este? Asta te îngrozește atât de mult? Îți pot promite că nu vei
simți nimic.
Dacă nu decid că te vreau în timp ce încă respiri.
Atunci... atunci vei cunoaște durerea posesiei, îți promit că.”
Era ca și cum Xcor s-ar fi confruntat cu răul pur, un demon

dat trupului și așezat pe pământ pentru a chinui și tortura suflete
care altfel erau.
mai pură.
„Tu și bărbații tăi sunteți hoți.” Xcor a urmărit fiecare
zvâcnire din acel corp, de la ondularea mâinilor până la schimbarea
greutății de la un picior la altul.
„Voi sunteți pângăritori de femei și de lege pentru voi înșivă, nu
slujiți singurului, adevăratul Împărat.”
„Crezi că Mânia vine pentru tine acum?
Cu adevărat?" Sângerătorul a făcut un spectacol uitându-se în
jurul pădurii libere. „Crezi că conducătorul tău binevoitor va
veni aici și va mijloci în numele tău și te va salva de mine? Cred
că loialitatea ta este lăudabilă, dar nu este un scut împotriva
asta.
Sunetul metal peste metal era ca un țipăt în noapte, lama
scoasă de Sângerătorul aproape la fel de lungă ca cea a coasei.
— Încă jur loialitate, nu? trase Sângerătorul. „Ești conștient,

mă întreb, că Regele nu este de găsit nicăieri? Că după
măcelul părinților săi a dispărut? Deci nu, cred că nu vei fi
mântuit de oameni ca el.” A pornit un mârâit pompat. „Sau oricine
altcineva.”
„Mă voi salva.”

În acel moment, norii și-au pierdut lupta cu elementele
vântului, acoperirea grea rupându-se și oferind un ocul prin care
lumina strălucitoare a lunii strălucea de pe cerul nopții,
strălucitoare ca lumina zilei pe care Xcor nu o mai văzuse de
înainte de tranziția sa.
Sângerătorul se dădu înapoi. Și apoi și-a înclinat capul
într-o parte.
Urmă un lung moment de tăcere, timp în care nimic nu s-
a agitat în afară de crengile de pin și tufă.
Și apoi Sângerătorul... și-a refundat pumnalul.

Xcor nu și-a lăsat arma jos. Nu știa ce se întâmplă, dar era
foarte conștient de faptul că nu ar trebui să ai încredere în
dușmanul cuiva – și se pusese împotriva acestui războinic temut
prin acțiunile sale de autoapărare.
„Atunci vino cu mine.”

La început, Xcor nu a înțeles cuvintele. Și chiar și atunci
când a făcut-o, nu a înțeles.
A scuturat din cap. „Voi merge în mormântul meu înainte
de a merge oriunde cu tine. „Este unul și același, în orice caz.”
„Nu, vei veni cu mine. Și te voi învăța

căile războiului și vei sluji alături de mine.”
„De ce aș face asta…”
„Este destinul tău.”

"Nu ma cunosti."
„Știu exact cine ești.” Sângerătorul dădu din cap spre
cadavrul decapitat. „Și face acest lucru mult mai de înțeles.”
Xcor se încruntă, o accelerare bruscă care nu era

vorba despre frică vibrându-i în vene. „Ce minciuni spui.”
„Chipul tau este un premiu. Am crezut că ești doar un

zvon, o fâșie de bârfă. Dar nu, nu cu mâna ta de pumnal și
buza aia. Vino cu mine și te voi instrui și te voi pune să
lucrezi împotriva Societății de Diminuare...
„Sunt... un hoț obișnuit. Nu un războinic.”

„Nu cunosc niciun hoț care să poată face ceea ce tocmai ai făcut tu.
Și îți dai seama și de asta. Negați tot ce vă place, dar ați
fost crescut pentru acest rezultat, pierdut în lume, acum
găsit.”
Xcor clătină din cap. „Nu voi merge cu tine, nu… nu,
nu voi…”
"Ești Fiul Meu."
Acum Xcor î i coborî coasa. Lacrimile i-au venit în
ochi și le-a îndepărtat din ochi, hotărât să nu arate nicio
slăbiciune.
— Vei veni cu mine, repetă Sângerătorul.
„Și te voi învăța cum se cuvine căile războiului. Va trebui
întărește-te ca oțelul călit de foc și nu mă vei dezamăgi.”
— Îl mai cunoști pe mahmenul meu ? întrebă Xcor slab.

"Unde este ea?"
„Ea nu te vrea. Ea nu a făcut-o niciodată.”
Asta era adevărat, se gândi Xcor. Asta îi spusese doica.
„Așa că vei veni cu mine acum și voi deschide calea pentru

destinul tău. Îmi vei succeda... dacă antrenamentul nu te
omoară.”
Xcor a revenit în prezent deschizând capace pe care nu știa că

le-a închis. Sângerătorul avusese dreptate cu unele lucruri, greșit
cu altele.
Antrenamentul din tabăra de război fusese mult mai rău
decât și-ar fi putut imagina vreodată Xcor, luptătorii de acolo
luptându-se între ei pentru hrană și apă puține și, de asemenea,
când erau înfruntați unul împotriva altuia pentru sport și concurs.
Fusese o existență brutală care, noapte de noapte, săptămână
după săptămână, lună în șir... pe parcursul acelor cinci ani...
făcuse exact ceea ce promisese Sângerătorul.
Xcor fusese întărit într-un oțel viu, compasiunea și

emoțiile lui s-au eliberat de el ca și cum nu ar fi existat niciodată,
cruzimea peste cruzime s-a întins asupra lui până când natura sa
a fost înăbușită de tot ceea ce văzuse la început și apoi
făcuse mai târziu. .
Sadismul ar putea fi antrenat într-o persoană. Era

dovada vie a acestui lucru. Și a fost, de asemenea, viral, astfel
încât îi făcuse lui Throe ceea ce Sângerătorul îi făcuse și el
însuși, supunându-l pe fostul aristocrat unui val de umilințe,
provocări și insulte. Efectul fusese și el asemănător: și
Throe trecuse la teste, dar fusese și acru de ei.
Așa cum a fost, așa s-a dovedit a fi. Deși spre deosebire
de Xcor, Throe părea să nu fie mediat de nicio forță
binecuvântată, ambiția lui încă necontrolată.
Sau cel puțin fusese înainte de răpirea lui Xcor – și nu
existau prea multe care să sugereze vreo schimbare în
înclinațiile sau ambițiile bărbatului s-ar fi putut întâmpla în
trecerea timpului.
Motiv pentru care Xcor se străduise să-l avertizeze pe
Wrath despre bărbat.
Xcor a mângâiat umărul lui Layla și s-a mirat din nou de
efectul pe care îl avea asupra lui, de capacitatea ei de a tăia
armura agresivității și ostilității lui și de a ajunge la bărbatul
fi neath, cel adevărat.
Cel cu care pierduse legătura cu mult timp în urmă.
Ea era resetarea lui, mecanismul de inversare care l-a
adus înapoi la cine fusese înainte ca destinul lui să se
încrucișeze cu cel al Sângeranților.
O imagine a acelui războinic oribil i-a venit în minte la
fel de clar ca și cum ar fi văzut bărbatul cu o noapte înainte,
totul, de la acea sprânceană grea la acei ochi pătrunzători,

maxilarul proeminent și gâtul gros, circumferința și lățimea acelui
corp masiv. Fusese un mezo-morf printre uriași, o forță a naturii
care să facă de rușine atât furia fierbinte a furtunilor de vară,
cât și natura explozivă și rece a viscolelor de iarnă.
Fusese și un mincinos.
Oricine ar fi fost tatăl lui Xcor, nu fusese el. The
Progenitura reală a lui Bloodtter îi spusese asta.
Xcor clătină din cap înainte și înapoi pe perna moale pentru
a încerca să-și limpezească gândurile.
De atâta timp, dorise să știe cine sunt părinții lui, lucru
despre care presupunea că era adevărat pentru majoritatea
orfanilor din lume: chiar dacă nu era dorit de ei, chiar dacă nu
avea nicio relație cu ei, totuși avea un dorinta de a-si afla
identitatea.
Era greu de explicat, dar simțise întotdeauna că este supus
unei anumite lipse de gravitație în timp ce se mișca pe pământ,
corpul său având o greutate esențială mai mică care,
retrospectiv, îl predispuse să cadă în ideologia Sângerului.
distrugere, haos și moarte.
Când nu aveai o busolă proprie, oricui ar fi bine.

Și în cazul lui, cel mai degradat, cel mai rău pe care și-l putea
imagina cineva fusese ceea în care căzuse și îmbrățișase.
Doamne, a avut regrete.

Sângerătorul vorbise despre antrenamentul pentru război,
dar devenise destul de clar că el își slujea propria poftă de
sânge, mai degrabă decât orice apărare a speciei – și totuși Xcor a
fost de acord cu toate acestea: cândva avusese un gust de mândrie
paternă, oricât de pervertită se manifestase, aprobarea devenise
drogul de care avea nevoie, antidotul pentru gaura din interiorul
său.
Cu excepția faptului că paternalismul nu fusese decât o
himeră, după cum sa dovedit. O minciună care trebuia să
descopere un adevăr neașteptat.
Odată cu pierderea bărbatului, Xcor simțise că fusese
abandonat a treia oară: prima fusese la nașterea lui. Al doilea
fusese când femeia care fusese doica lui... sau altcineva pentru el...
plecase. Și apoi al treilea fusese ca falsitatea Sângerului, construită
fără îndoială pentru a se asigura că Xcor mergea cu el în
tabăra lui de război, căzuse, știrea provenind dintr-o sursă care
era de netăgăduit.
Sora de sânge a lui V, Payne, și-a ucis adevăratul tată,

Sângerătorul.
A ucis și minciuna.
Dar era în regulă, se gândi Xcor. În găsirea iubirii lui?

Toate căutările lui se terminaseră. Trecuse prin urmărirea
unei familii care nu exista pentru că nu-l dorise niciodată. El a
terminat de căutat surse exterioare pentru a-și umple rezervorul
interioară. A terminat să-și asume orice alt sistem de valori decât
al lui.
Și în a nu mai încerca să găsești ceea ce nu a existat?
Descoperise destinația pe care o căutase întotdeauna în sine și
se simțea... bine.
A fost bine să fii întreg.
Era bine să se ofere fără rezerve sau ezitare unei femei
de valoare pe care o iubea cu tot ce avea în el.
Xcor se încruntă. Dar soarta, cum avea să-și părăsească

Layla? Destinul era, totuși, ceea ce era și, oricât de mult se
îmbunătățise, pe cât de bună era o pistă pe cât era acum... nu-
i putea șterge trecutul sau cotizațiile pe care trebuia să le
plătească pentru tot ce făcuse. Nimic nu putea face asta.
Într-adevăr, el ar fi nedemn de ea. Chiar dacă marele Rege
Orb nu l-ar fi mandatat să fie deportat, s-ar fi oferit voluntar
pentru asta.
Trebuiau doar să facă să conteze puținul timp rămas
împreună.
Pentru o viață întreagă.
TREIZECI SI DOI
În seara următoare, când se făcu noaptea peste Caldwell,

Blay încercă să iasă pe veranda din spate pentru a fuma
primul său după ce se trezise. Configurația a fost
perfectă. Avea cana lui YETI plină cu cafea Dunkin'
Donuts, făcută de mahmen -ul lui din cărămizile mici
pe care le puteai comanda online, și pachetul lui de Dunhills
- pe care trebuia să-l raționeze pentru că mai avea doar
șase și purta o parka Patagonia. care avea mai multe pene
de puf în el decât toate pernele din casă.
Da, a fost un plan bun. Cofeina și nicotina au fost
esențiale atunci când nu ai dormit mai mult de cincisprezece
minute la un loc toată ziua și nu ai vrut să muști capetele
tuturor din jurul tău.
Problema? Când a încercat să deschidă
ușa veranda, a trebuit să pună umărul în efort.
Și apoi a primit o față plină de zăpadă.
Retrăgându-se, a înjurat și a închis lucrurile înapoi.
„Drabat, e rău acolo...”
Zgomotul din bucătărie a fost puternic și a implicat ceva care

suna ca o tigaie din oțel inoxidabil sau poate o foaie de copt, cel puțin
mergând după natura de chimval a claaaaaaaaaaaaaaang.
„Mama?” strigă el.

Uitând totul despre start-up-ul său chimic, el
s-a grăbit spre cealaltă cameră -
— și i-a găsit mahmenul jos pe țigla din fața aragazului, cu
glezna răsucită într-un unghi nefiresc, rulada de nuci pecan pe care
o pusese la cuptor pe podea, tigaia pe care se aflase la trei picioare
de ea.
Blay aruncă cafeaua și pachetul de țigări de pe blat și se repezi
să îngenuncheze lângă ea. „Mahmen? Te-ai lovit la cap? Ce s-a
întâmplat?"
Lyric se ridică cu o grimasă, sprijinindu-și corpul cu coatele.
„Am vrut doar să introduc asta înainte ca tatăl tău să vină la
prima masă.”
„Capul tău, te-ai lovit cu capul?” În timp ce îi împinse părul
din drum, el s-a rugat să nu găsească tot felul de sânge. „Câte
degete țin în sus?”
Ea îi împinse mâna din drum. „Blay, sunt bine.

Pentru Dumnezeu, nu m-am lovit la cap.”
S-a asezat pe spate. Femeia era îmbrăcată în blugi de mamă
standard, puloverul ei roșu vesel și gâtul broască țestoasă alb
strălucitor făcând-o să arate ca o încrucișare între cele ale lui Moș Cră
soția și doamna Taylor de la Home Improvement. Și părea în

regulă, ochii ei urmărindu-l, culoarea ei bună, afectul ei unul
de jenă, nu de traumă.
„Blay, tocmai am alunecat pe covor. Sunt bine."
„Bine, pentru că asta înseamnă că pot țipa la tine. Unde
naiba e cizma ta? De ce nu este pe piciorul tău?”
Brusc, mahmenul lui a prefăcut amețeli, fluturându-și genele
și aruncându-și mâinile ca și cum n-ar fi putut vedea. „Sunt zece
degete? Doisprezece?"
Când el s-a uitat la ea, ea a tresărit timidă.
„Chestia aia cu încălțămintea este atât de neplăcută, iar acesta
este un spațiu atât de înghesuit. Aveam de gând să-l pun imediat
ce am făcut ouăle.”
„Ai alunecat – sau ti-a cedat glezna?”
Când nu a spus, Blay a bănuit că era cea din urmă și a
coborât pe picior. În clipa în care a încercat să atingă chiar
papucul pe care îl purta, ea a șuierat și a devenit albă ca un
cearșaf.
— E în regulă, spuse ea strâns.
Se concentră asupra buzelor ei subțiri și asupra felului în
care mâinile ei tremurau. „Cred că ți-ai luxat din nou glezna.
Și poate ai rupt ceva, nu știu.”
"Va fi bine."
„Știi, acestea sunt cele trei cuvinte ale mele cele mai puțin preferate.
Qhuinn le spune mereu oricând... A întrerupt asta și a ignorat cu
înțeles felul în care mama lui îl privea.
„Poți să te dematerializezi? Pentru că sunt foarte sigur că Doc

Jane trebuie să arunce o privire la asta. Nu, Manny. El este tipul
oaselor.”
„Oh, asta nu este necesar.”
„De ce nu-l punem pe tata să decidă?” În timp ce ochii ei se
aprinseră, el a tras: „Sau ai putea fi rezonabil și mergi cu mine
fără să te plângi”.
Expresia lui Lyric a devenit enervată, dar știa că o avea.
Încă de la raiduri, tatăl său fusese puțin supraprotector față de
partenerul său. Părea să devină isteric la cele mai ridicole lucruri
– tăieturi de hârtie, unghii, un deget de la picior înțepenit – ceea
ce însemna că atunci când Lyric alunecase pe colierul din față
când mergea să ia ziarul cu câteva nopți înainte, bietul tip aproape
își pierduse. al naibii de minte.
Și această accidentare a fost mai gravă decât prima.

„Poți să te dematerializezi?” întrebă Blay.
„Chiar crezi că este necesar?”
„Poți răspunde singur. Cum ți-ar plăcea să încerci să te
ridici?”
Mama lui se uită în jos la piciorul ei. „Mi-aș fi dorit să-mi pun
cizma aia nenorocită.”
" i eu."
Ea se încruntă. „Cum ajung la clinica centrului de formare?
Chiar dacă mă pot dematerializa, nu știu unde este adevărata sa
locație.”
„Ne putem apropia și îi punem să ne ia”. Blay se ridică și

se uită în tavan. Sus, îl auzea pe tatăl său mișcându-se,
îmbrăcându-se. — Crezi că va fi mai bine sau mai rău dacă
mergem fără să știe el?
„Putem să-i scriem? Spune-i că ne vom întoarce imediat.

Spune-i... ne-am dus la băcănie.”
Mama lui ura minciuna, dar ura să-și supere iadul mai mult.
Și Blay a trebuit să o susțină în acest caz rar. Tatăl lui avea să
fie un lucru cu asta.
"Să mergem." Blay și-a scos telefonul și a început să-i
trimită un mesaj lui Doc Jane. „Știți că legumele se remarcă pe
Route 9? Cel care este adăpostit în hambar?”
Cu excepția, chiar și în timp ce vorbea, se gândi să încerce
să deschidă ușa verandei și se întrebă la ce naiba se gândea.
Mama lui trebuia să se dematerializeze undeva undeva caldă
și uscată cu glezna. Acel hambar nu era încălzit și probabil
închis. Era mai bine decât pădurea, dar într-adevăr?
La ce se gândea?
A coborât telefonul cu textul pe jumătate terminat și și-a
privit mahmenul . Închisese ochii și pusese capul pe spate pe
țiglă – iar mâna care se afla pe burtă se contractase într-o
gheară.
Cealaltă tremura pe podea, lângă ea, cu unghiile tăiate,
dansând clapete.
— Nu te poți dematerializa, spuse el amorțit. "În nici un caz."
"Sigur ca pot."
Dar negarea a fost slabă.
Și apoi tatăl său a intrat în bucătărie, cu o cravată pe
jumătate înnodate în jurul gâtului, cu părul încă ud și pieptănat
în ceva pe care Kenul lui Barbie ar legăna, fiecare șuviță individuală
bine ordonată și aparent înghețată pe loc. „—videoconferință cu
clienții
mei și—Versuri! O, Doamne, Lyric!” În timp ce tatăl său alerga
lângă mama lui, Blay se uită spre ușa care se deschidea în garaj.
Părinții lui au început să se certe, dar el a trecut prin toate astea.
„Tată, fă-mi noaptea și spune-mi că mașina ta are patru ani

volan."
Înapoi la conacul Frăției, Qhuinn făcea ceva de neconceput: îndesa

o geantă neagră plină cu sticle, formulă și apă distilată. Scutece.
Șervețele. Desitin. zdrăngănitoare și pacis.
Desigur, întreaga rutină a umplerii unei pungi nu a fost mare

lucru. De obicei, totuși, echipamentul lui era mai degrabă din soiul
Smith & Wesson sau Glock și Beretta, genul de lucruri care veneau cu
gloanțe și lunete cu laser, nu Pampers și Evenflo.
Celălalt motiv pentru care era ciudat a fost pentru că nu-i

venea să creadă că își făcea bagajele pentru ca copiii lui să iasă
din casă. Fara el.
Erau atât de mici. Și chiar nu-i dorea deloc în preajma acelei
femele.
A refuzat să se mai refere la Layla ca mahmen , chiar dacă
era doar în capul lui.
Dar era ceea ce era. Urcase la Sanctuar cu Amalya, Directoarea
Aleasă, iar ea îl plimbase prin peisajul bucolic, arătându-i bazinul
reflectorizant și templele, căminul, încăperile private ale Fecioarei
Scribe.
Unde ar fi Layla cu copiii lui.

Fusese imposibil să ne certăm cu configurația. Rahatul era
chiar mai sigur decât ce se făcea la conac, pentru numele naibii, iar
Amalya îl asigurase că copiii lui vor putea intra și se vor întoarce
fără probleme.
Și când era presată, ea îi garantase personal că îi va aduce

înapoi puii. Dacă Layla a cauzat o problemă.
O bătaie ușoară în ușa dormitorului îi ridică capul din

geantă. „Da.”
Beth a intrat și a fost mult mai atenuată.
Apoi, din nou, obținuse ceea ce și-a dorit. „Se pare că ai pregătit
totul.”
Se uită înapoi la ceea ce împachetase. „Da.”

A urmat o pauză lungă.
— O să fie bine, Qhuinn. Sunt mândru de tine pentru...”
„Fără supărare, dar poți să stai cu copilul tău douăzeci

și patru de ore pe zi – pentru că persoana cu care ai avut chestia
nu este un mincinos și un trădător. Așa că trebuie să mă
scuzați dacă versiunea dvs. de „în regulă” și a mea sunt ușor
diferite.” Se dădu înapoi de la picioarele patului. „Nu am voie
să am „în regulă” – care ar fi copiii mei care vor rămâne aici
în această cameră în timp ce eu ies la lupta. „În regulă” nu
sunt pe teren, apărând cursa, cu jumătate din mintea mea dacă
Layla mi le va da înapoi când ar trebui să o facă. Și „în regulă”
cu siguranță că nu implică acea femeie care va mai avea vreun
contact cu ei. Nu am nevoie să fii mândru de mine și nu vreau
îngrijorarea ta falsă. Tot ce am nevoie de la tine este să-i
îngrijești pe ei doi în timp ce eu ies naibii din casa asta.
Beth își încrucișă brațele peste piept și clătină încet din

cap. "Ce ti s-a intamplat?"
Cuvintele au fost rostite atât de liniștit, încât era clar că ea
le prezenta pentru sine.
"Într-adevăr. Te întrebi serios asta.”
Qhuinn se întoarse de la ea și se duse la căsuțe. Se uită la

Lyric și apoi se concentră corect asupra lui Rhamp, punându-și
suzeta înapoi în gură.
— Fii curajos acolo sus, omule. Qhuinn mângâie pe spate paia
de păr negru. „Ne vedem în douăzeci și patru de ore. O bucată
de tort, nu?”
Gresit.
A fost atât de greu să te întorci. Pieptul lui era
în flăcări cu o durere care i-a pătruns în ADN-ul... mai ales
când ochii lui au trecut peste Lyric pentru ultima oară. Voia să
meargă la ea, dar pur și simplu nu putea să se uite la acea față.
Nu l-am putut vedea acum.

În timp ce trecea pe lângă Beth, își ținea ochii drept
înainte. Nu avea încredere să deschidă gura nici măcar pentru
un rămas-bun. Fără îndoială că avea să ajungă la Regina,
iar asta nu avea să ajute pe nimeni.
Luându-și armele și jacheta de piele de pe un scaun, ieși
afară și închise ușa în liniște în urma lui. Nu știa exact când
avea să vină Layla – după apus, sigur, dar asta fusese cu ceva
timp în urmă.
Probabil că trebuia să sosească în orice moment
— „Ești gata de întâlnire?”
Se uită peste umăr. Z ieșea din suita lui de camere, iar
fratele era legat și
gata de luptă, cu tot felul de metal atârnând de el, cu ochii lui

galbeni, îngusti și perspicaci.
Acea cicatrice de pe fața lui, cea care i-a trecut pe obraz și i-a
distorsionat buza superioară, l-a făcut pe Qhuinn să se gândească
la cana nenorocită a lui Xcor.
„Avem o întâlnire?” întrebă Qhuinn în timp ce îl pescuia pe al lui
celula din geaca lui de piele.
Verificase nenorocitul de chestia asta doar pentru a vedea dacă
Blay a contactat un telefon sau un mesaj. O imagine. Un emoji al
naibii.
Nimic. Și nu dăduse atenție la nimic altceva.
Bine. Ce stii. Text de grup apelând

Studiul Brotherhood to Wrath. Tocmai la această oră.
— Cred că facem, mormăi el în timp ce punea chestia înapoi
în jachetă și l-a urmat pe Z.
Nu a existat nicio conversație între ei în drum spre studiu și
asta a fost în regulă pentru Qhuinn.
Și când a intrat în întâlnire, a ținut capul în jos și a trecut în colțul
cel mai îndepărtat de foc. Ultimul lucru de care avea nevoie era o
retrăire a nenorocirii de capră care a fost vorba de alaltăieri.
Toată lumea știa faptele și rahatul știa că toți îi dăduseră o parte
din mintea lor când fusese închis în Mormânt.
Niciun motiv pentru care să nu poată atribui în mod colectiv acest lucru la
distracția pe care toți l-au petrecut.
Totuși, întregul el-descărcând-o-arme-în-casă mai avea ceva
de acoperit. Ar putea fi întotdeauna o reluare în acest sens.
Sau poate a fost o ușă numărul trei,

ceva care, din fericire, nu avea nicio legătură cu el.
Wrath stătea așezat în spatele biroului său ornamentat, pe
tronul care fusese al tatălui său de atâția ani. Iar Vishous era chiar
lângă el, cu o mână aprinsă în mâna înmănușată, cu ochii lui de
gheață călătorind peste cei adunați.
Butch stătea pe canapea cu Rhage, acel antic antichitate franțuzesc
subțire care părea cu mult peste capacitatea sa de greutate.
Z luase res lângă Phury, lângă rafturi.
Și Rehv era acolo.
Când John Matthew a intrat, tipul a aruncat o privire în jur și,
când l-a văzut pe Qhuinn, a venit. Nu a semnat nimic, doar s-a lăsat
cu spatele de perete și și-a băgat mâinile în buzunarele pieilor.
Qhuinn îi aruncă o privire prietenului său. „Tu și cu mine ar

trebui să fim împreună în seara asta.”
John dădu din cap și își scoase mâinile înapoi. Eu nu
cred că mergem oriunde.
— Nu mă vor lăsa să ies pe câmp?
Nu, furtuna de zăpadă. Toamna record. Nemaiauzit pentru
această perioadă a anului.
Qhuinn și-a lăsat capul să cadă pe spate, așa că a lovit

tencuiala din spate. Doar norocul lui. Nu putea să stea toată
noaptea în această casă în timp ce copiii lui erau cu acea
femeie, Blay nu vorbea cu el, iar frații lui erau încă enervați din
cauza faptului că Xcor evada din Mormânt.
La naiba, gândi el. Nu era într-o închisoare. Nu trebuia

să... Mânia a
vorbit de pe tron. „Deci să terminăm cu asta.”
Qhuinn și-a încrucișat brațele peste piept și a ajuns

gata pentru o altă rundă a cât de oribil era.
„Știm unde este Xcor”, a anunțat Regele.
„Și o să-i aducă pe nenorociți la mine”.
Instantaneu, camera a explodat de vorbări și înjurături,
frații bătându-și în picioare, toți în picioare – iar Qhuinn a
făcut ceva de-a lui șocat până la mingi. Bărbatul a fost înapoi
în custodie? Cu siguranță, cineva i-ar fi spus... Sa gândit la
mizeria pe care o făcuse
în Mormânt și a decis... nah, Frăția era aproape terminată
cu el și Xcor deocamdată.
"El este al meu!" strigă Tohr peste zgomot. „El este al meu
de ucis!”
Este al naibii de discutabil, gândi Qhuinn, dar el
a păstrat-o pentru sine. Găsitori, ucigași și toate rahaturile alea.
Dacă ajungea mai întâi la nenorocitul acela, urma să-l

măcelărească și să-l omoare la
naiba cu... „Nu, nu e”, a spus Wrath. „Nu este al nimănui să-
l omoare”.
În timp ce cuvintele regelui au început să se înțeleagă,
toată lumea a tăcut, iar V a intrat în spatele lui Tohr, de parcă ar
fi fost pregătit să-l sufoce pe frate.
Stai... ce spui? se gândi Qhuinn.
„Mă înțelegi”, a ordonat Regele. „Nimeni nu-l ucide.”
Și apoi, ca și cum ar fi vrut să conducă comanda acasă,

Wrath s-a uitat mai întâi la Tohr... și apoi direct la Qhuinn însuși.
TREIZECI SI TREI
În casa de siguranță a Frăției, Xcor era la duș, fața lui

s-a transformat în zgomotul de apă, corpul lui
dobândind mai multă putere pe minut. Imediat ce se
lăsase noaptea, o lăsase pe Layla adormită în patul
pe care îl împărțiseră și urcase în bucătărie, unde
găsise tot felul de calorii și se apucase să le consume.
Nu conta pentru el că combinațiile erau nepotrivite:
avea suc de portocale cu înghețată cu ciocolată cu
mentă, chili dintr-o cutie fără să se chinuie să-l
încălzească, o pâine cu un baton de unt, ambele
întregi, toate mezeluri și brânză feliată și ambele
pizza de la congelator.
Pe care trebuia să-l gătească în cuptor pentru că el
nu puteau să-i muște când erau înghețați.
Va trebui să reînnoiască proviziile, deși nu știa
cum. Nu se ocupase niciodată de banii grupului său
și, prin urmare, nu avea acces la nicio bancă
conturi sau resurse financiare. Și nu mai era un hoț.
Throe le controlase întotdeauna fondurile. El fusese printre

ei cea mai bună față de prezentat atunci când era necesar
contactul cu lumea umană -
Xcor a simțit prezența Laylei în momentul în care a apărut
în ușa deschisă a căzii și, în timp ce el se mișcă să se uite la
ea, aproape căzu în genunchi. Era goală glorios, sânii ei înalți,
cu vârfuri roz și șoldurile ei minunate, picioarele ei lungi și sexul
perfect făcut, dezgolit pentru ca el și numai el să vadă.
Penisul i s-a întărit instantaneu.

Dar el a ferit-o de ea. Chiar dacă făcuseră dragoste de-a
lungul zilei, el a împăturit lungimea pe burtă și a ținut-o acolo
cu ambele mâini.
Ea trecu tăcută peste podeaua de marmură, deschizând
ușa de sticlă și alăturându-se lui.
Ochii ei s-au aruncat în jos spre locul în care se aflau palmele lui.
„De ce nu-mi arăți singur?”
Într-adevăr, el își ținuse hainele pe ei toată noaptea,
trăgând transpirația în jos când a intrat în ea, iar apoi le-a adus
la șolduri când a legănat-o lângă el.
„Xcor?” șopti ea în timp ce aburul se învârtea în jurul ei și

pielea ei scânteia din cauza picăturilor de umezeală. „De ce nu
vrei să te văd?”
Scuturând din cap, a preferat să nu vorbească. Era pur și

simplu prea greu de exprimat în cuvinte cât de greu era să-i
privească ochii pe carnea lui. Ea nu păruse niciodată deranjată
de defectul lui, nu părea să-l observe sau să-l judece cu atât mai
puțin din cauza asta – totuși, hainele erau o mască pe care
prefera să o poarte în prezența ei. Fusese diferit când dorise să
o respingă de el, când căutase să o provoace cu urâțenia lui în
speranța că ea se va întoarce și va opri tortura pentru amândoi.
Dar acum …
Toată viața fusese respins. Nimic din toate astea nu ar

conta, totuși, dacă s-ar întoarce de la el — Layla se lăsă în
genunchi, cu grația luminii lunii care cădea din ceruri. Iar primul
lui instinct a fost să o ajute să se ridice, pentru că nu-i plăcea
ideea ca ea să fie pe țiglă tare. Cu toate acestea, când s-a dus
să se aplece spre ea, ea l-a oprit.
S-a aplecat spre palmele lui.

Își întinse limba… … și
linse încet degetul mijlociu al mâinii lui drepte.
Limba ei era moale, moale ca apa și moale, moale ca catifea.

Și s-a prăbușit pe spate de peretele dușului.
Ochii lui Layla i-au privit corpul în timp ce ea repeta mișcarea

– apoi îi sugea degetul în gură.
Limbă învolburată, mai fierbinte acum, la fel ca interiorul ei...
— Layla, a implorat el.
Unul câte unul, ea îi sugea degetele, slăbindu-i strânsoarea
pe erecția lui, făcându-l atât de slab încât mâinile i-au căzut
departe de sexul lui nu pentru că le dorea ca atare, ci pentru că
îi lipsea puterea din brațe pentru a face altceva. .
Eliberat de constrângere, penisul îi ieșea drept din șolduri,

apa de la duș făcând ca lungimea mândră să strălucească.
Fates, el voia ca ea să facă ceea ce era pe cale să facă, tânjea
să simtă buzele ei pe capul lui, pe tija lui, dorea aspirația și... —
La naiba, gemu el în timp ce gura ei îl
captura.
Ea nu a acceptat tot ce avea de oferit. Ea s-a concentrat
asupra vârfului lui, tachinandu-l, dându-se înapoi, apoi luându-l
din nou puțin înăuntru – și exact când el credea că își va pierde
mintea mereu iubitoare, ea și-a întins limba și i-a trecut-o în jurul
capului, încet. , oh, atât de încet.
Și tot timpul, ochii ei verzi s-au uitat la el și apa a căzut și pe ea,
picurându-i sfarcurile, căzându-i pe burtă, dispărând între
coapsele ei despicate.
Xcor trebuia să se apuce de tot ce putea găsi pentru a

rămâne în picioare, cu palmele scârțâind pe sticla, dar găsind un
fel de casă pe peretele de marmură.
„O, Doamne, Layla...” Trebuia să-și închidă pleoapele.
"Prea mult …"
Ea nu s-a oprit, însă. În cele din urmă l-a supt în
întregime, luându-l pe tot, deși trebuia să-i fie pe gât.
Trebuia să se uite. Și în secunda în care i-a văzut buzele

întins larg în jurul circumferinței sale, a început să vină.
„Sunt … o, la naiba …”
Chiar dacă el a încercat să o împingă înapoi, în caz că
ea nu știa ce se întâmplă, nu l-a lăsat. Ea a găsit un ritm cu
sugerea și a acceptat orgasmul lui în gură, mâinile ei mergând
între picioarele lui și prinzându-i mingile.
Xcor a ajuns pe fundul lui. Literalmente.

Mușchii coapsei i-au cedat și a fost tot ce a putut să nu
cadă la grămadă și să o zdrobească în timp ce cobora.
Și totuși ea îl făcea plăcere în timp ce se repoziționa cu el,
făcându-l să găsească o altă eliberare imediat după prima,
picioarele lui strânseră larg pentru a o găzdui, mâinile mergând
spre părul ei ud, capul și gâtul strânse în colțul dușului.
Când a terminat în sfârșit, s-a ridicat și și-a lins buzele. Între

timp, tot ce putea face era doar
își trage răsuflarea și se uită la ea, cu craniul lăsându-și pe coloana

vertebrală, cu brațele slăbite, dușul stropindu-l cu ploaie caldă ca
și cum ar fi o stâncă în pădure.
„Vreau să-ți fac același lucru”, a spus el cu o voce guturală.
Ea s-a așezat pe spate pe călcâie și i-a zâmbit. "Tu?"
El a dat din cap. Ca un prost.

— Arăți puțin obosită, războinică, murmură ea.
„Te-am obosit?”
Xcor era pe cale să nege când ea se lăsă pe spate, potrivându-
și umerii în colțul îndepărtat, oglindindu-i poziția. În timp ce
pleoapele ei au căzut jos, ea și-a ridicat genunchii... și apoi i-a
desfășurat, oferindu-i o vedere uluitoare.
"Ce mi-ai face?" a tras ea. „M-ai săruta aici?”
Își trase mâna elegantă pe marginea gâtului. Și în timp ce el

dădu din cap ca o scândură, ea zâmbi.
"Aici …?"
Acum vârfurile degetelor ei erau la claviculă, iar el dădu din
nou din cap.
„Ce zici de... chiar aici?”
În timp ce ea își peria unul dintre sfarcurile, el și-a măcinat molarii atât
de tare că falca lui a lăsat să iasă o crăpătură.
„Chiar aici, războinic? M-ai săruta aici?”
Și-a tachinat propriul mamelon, ciupindu-l astfel

încât să șuieră și apoi frecându-l de parcă ar fi calmat
senzația. Și apoi cealaltă mână i-a plutit peste stomac.
„Ce zici de... aici?” opti ea în timp ce se mângâia

până în vârful despicaturii.
L-a părăsit un mârâit puternic, iar Xcor a spus într-o explozie
scăzută: „Da. Chiar acolo."
„Ce ai face cu gura ta?” Un vârf de deget a urmărit
exteriorul sexului ei. — Sau... nu, ți-ai folosi limba, nu-i
așa, războinică. Limba ta …"
Gâfâi când se atinse, ochii ei lipindu-se de ai lui, în
timp ce trebuia să-și încline capul într-o parte,
senzațiile începând clar să ia ce e mai bun.
— Ai pune limba aici...
Xcor s-a aruncat asupra ei, mișcându-se atât de
repede încât nu era conștient că ia decizia de a ajunge
asupra ei. Și el era aspru, împingându-i mâna din drum
și pecetluindu-și gura pe sexul ei, luând ceea ce voia, cu
ce îl tachinase ea.
Acum ea era cea care arunca mâinile, căutând să se
mențină într-o aparență de ordine fizică. Dar nu avea
nimic din toate astea. El o strânse pe țiglă, îi plesni
palmele pe interiorul coapselor și o deschise cu fluturi,
intrând adânc cu limba lui, mistuindu-o.
Ea se luptă cu putere de fața lui, cu mâinile ei înțepenindu-și

părul umed, trăgând de el până îl doare. Nu că ar fi dat un rahat.
Tot ceea ce îi păsa era să intre în ea, să o facă să rostească
numele lui, să o marcheze cu buzele și limba.
Asta nu a fost de ajuns.

Chiar dacă o eliberare a revendicat-o și ea s-a ridicat de pe
țiglă, umerii ei ieșiți în spate, sânii ridicându-i-se, apa de pe piele
făcându-i carnea să strălucească în lumina slabă, el nu se satura.
Xcor a urcat-o și i-a împins penisul adânc, degetele mușcându-i

oasele șoldului și ținând-o în timp ce el începea să bată. Acum
sânii ei băteau cu piciorul într-un loc și în altul, iar dinții ei de jos i-
au bătut din palme cei de sus, iar brațele i-au clătinat. Dar ochii ei
erau ca focul, deoarece animalul din el îl subjuga pe animalul din
ea.
Se trase în ultimul moment, ridicându-se deasupra ei, umerii
blocând jetul dușului. Prinde-i erecția, era și mai brutal cu el însuși
decât fusese cu ea, smulgându-și sexul, făcându-se să vină.
Așa că a acoperit-o.
Era marcarea unui bărbat legat, o practică făcută astfel
încât orice alt bărbat în prezența ei să fie pe deplin avertizat că,
dacă se apropia de ea, ar fi bine să se ferească.
Ea era a altuia.
Nu ca proprietate. Dar ca ceva mult prea prețios pentru ca alții
să se joace cu el.
Când Xcor termină cu ea, stropii care cădeau de la duș începuse

să-și piardă căldura – nu că lui Layla îi păsa. Își avea războinicul
între picioare, iar el făcea ceea ce a făcut un mascul când a pretins
un mascul femel, un instinct străvechi crescut în specie pentru a-i
asigura supraviețuirea. Era crud și frumos, era primordial și totuși
foarte binevenit în lumea modernă.
Cel puțin lumea ei modernă.

Când în cele din urmă el s-a prăbușit deasupra ei, ea și-a
încolăcit brațele în jurul umerilor alunecoși și a închis ochii cu un
zâmbet.
— Cântăresc prea mult, mormăi el în gâtul ei.
Înainte ca ea să-l poată opri și să-i spună că nu-i păsa că
o doare coczisul sau că bănuia că va avea câteva negru și albastru
în viitor, el o ridica și se ridica în picioare. ținând-o în brațe de
parcă ar fi fost sticlă tăiată.
În afara dușului, a luat un prosop alb pufos și a învelit-o în el.

Apoi a luat al doilea și i-a bătut fața uscată înainte de a se muta în
spatele ei. Cu strângeri ușoare, el trase cârpa de felpa pe lungimea
lungă a părului ei, rostogolindu-și vârfurile, scoțând cea mai mare
parte a apei.
Tot timpul, ea l-a privit în oglindă, memorând detaliile

expresiei lui, trupul lui, părul încă ud și puterea lui încolăcită.
Fața lui îi era deosebit de dragă: planurile și unghiurile
înverșunate se înmuiiseră – și avea sentimentul că nu i-ar fi
plăcut să vadă vulnerabilitatea din el.
„Vei fi în siguranță în seara asta?” spuse el cu voce joasă.

„Cum te duci în casa aceea? Și apoi la Sanctuar?”
"Da. Îți promit. Nu mă vor răni.”
„Și nimeni altcineva nu este binevenit acolo sus, nu? Nimeni
nu poate ajunge la tine?”
„Nu, altora din afara Aleșilor trebuie să li se acorde acces.
Nu sunt sigur cum funcționează, dar așa a fost întotdeauna.
Doar surorilor mele și Primale li se permite să vină și să plece
după bunul plac.”
"Bun. Asta e bine."
„Unde ai de gând să te duci?”
În timp ce aștepta răspunsul lui, inima i-a bătut mai
repede pentru că ura ideea de el acolo, în Caldwell, singur – și,
de asemenea, pentru că se temea de trecerea nopții. Cu cât își
găsea mai devreme bărbații, cu atât mai devreme avea să plece
de la ea.
Când Xcor nu răspunse, tăcerea dintre ei era o greutate
palpabilă.
„Așa că și eu stau acolo sus în timpul zilei.” Ea a spus asta,
deși îi spusese deja ce
planul a fost. „Dar la căderea nopții mă voi întoarce în această

casă.”
„Și voi fi aici să te salut.”
În timp ce expiră u urată, Xcor puse prosopul deoparte
i luă o perie. Începând cu chiar vârfurile, el a continuat să-i
îngrijească părul, îndepărtând cu grijă nodurile.
— O să-mi fie dor de tine, îi șopti ea capului aplecat.
Părea absolut incongruent ca un bărbat la fel de întărit

de război ca el să o poată aștepta așa, acea perie atât de mică
în mâinile lui, umerii atât de mari în spatele ei, fața lui aspră
purtând acea expresie imposibil de amabil.
„Este doar zi și noapte.” Se îndreptă spre coroana capului

ei, aparent încântat de felul în care perii negri îi treceau prin
părul auriu. „Vom fi din nou împreună înainte să ne dăm
seama.”
Layla dădu din cap doar pentru că simțea că echilibrul ei
emoțional era de o importanță vitală pentru el – și voia să
pretindă că era în regulă în beneficiul lui. Dar despărțirea lor
de douăzeci și patru de ore nu era ceea ce avea în minte. Cel
care avea să dureze tot restul vieții lor era.
Închizând ochii, încercă să nu se gândească la asta. Inima

ei tocmai fusese u urată. Nu exista niciun motiv să grăbim
întoarcerea tristeții.
„Te iubesc”, a spus ea.
Xcor se opri, ochii lui îndreptându-se spre ai ei din sticlă.
"Ce?"
Ea se întoarse și ridică privirea spre el. Dragă Fecioară
Scribe, ea nu avea să se obosească niciodată de acea față a
lui, de parfumul lui, de trupul lui.
Ridicându-se în vârful picioarelor, ea și-a pus brațele în jurul
gâtului lui și, în timp ce sânii ei i-au urcat pe pieptul lui, a simțit o
căldură acum familiară încolțită între coapse.
„Te iubesc”, repetă ea.
Pleoapele i se închiseră și păru că se legănă.
Dar apoi i-a desprins mâinile și i-a coborât brațele. „Shh...” El
o sărută o dată, apoi din nou. „Trebuie să plec și tu la fel.”
TREIZECI SI PATRU
Tohr își spuse, în timp ce stătea în biroul francez al lui Wrath

și asculta o găleată mare de piși despre Xcor, că avea de gând
să se țină bine. Avea doar să-și plesnească pe față tot felul
de șef fără probleme și să dea din cap la momentele potrivite
și poate să ridice din umeri o dată sau de două ori.
De parcă Wrath l-ar fi eliberat pe un criminal cunoscut doar
pentru că nenorocitul sărutase un inel care nu însemna nimic
pentru el nu era un BFD. Sa întâmplat pe reg. NP.
Oh, și bineînțeles, da, sigur, a aduce Band of Bastards să
facă același lucru a fost o idee perfect sănătoasă.
Da, unul câte unul, asta va reduce cu adevărat riscul.
Pentru că nu era ca și cum Xcor și băieții lui s-ar gândi să
coordoneze un atac.
nu. De ce ar face asta? „—toată
lumea, și vreau să spun, toată lumea” — Wrath și -a întors
din nou capul în direcția lui Tohr și apoi și-a întors ochelarii de
soare către Qhuinn — „pentru a fi
la bord cu asta. După jurăminte, ei pleacă în Țara Veche și am

terminat cu ei.”
De fapt, se gândi Tohr, poate ar trebui să mănânce acum
partea comercială a unei puști. Mai eficient decât să a tepte ca
creierul lui să explodeze în această solu ie care avea o idee
înclinată peste tot.
În timp ce Wrath a tăcut, în cameră era multă liniște –
ceea ce indica că mai mulți oameni stăteau cu putere asupra
opiniilor lor – și Tohr aruncă o privire spre Qhuinn. Ochii fratelui
erau coborâți pe podea, de parcă ar fi inspectat integritatea
structurală a șireturile de pe piciorul lui.
Tohr privi înapoi în direcția lui Wrath. Regele a fost al naibii

de serios cu planul ăsta prost al lui, cu fălcile întinse, cu tot
felul de afecțiuni.
Și da, chiar dacă celorlalți frați nu le-a plăcut, s-au înțeles
cu rahat, nu pentru că erau slabi, ci pentru că știau că Wrath
nu se va clinti - și și-au luat foarte în serios rolurile de paznic
privat.
Așa că urmau să facă tot posibilul pentru a menține

bărbatul în viață.
Chiar și când se ducea într-o casă sigură și se aștepta ca
Banda Nemernicilor să se îngenuncheze ca o grămadă de
viitori miri umani.
Problema era că jurămintele făcute de bărbați fără cinste

sau nu erau altceva decât o risipă de silabe.
— Bine, mormăi Wrath. „Mă bucur că sunteți cu toții în urmă cu
mine în această privință.”
Câțiva frați au tușit și s-au auzit câteva mișcări de picioare. Vishous

s-a aprins din nou, iar Butch a scos piesa aceea uriașă de Isus pe care
o purta, frecând simbolul credinței sale înainte și înapoi între degetul
mare și arătător.
De parcă s-ar fi rugat în capul lui.
Baiat destept.
Și apoi, de parcă totul a fost copacetic, Wrath a trecut la afaceri
obișnuite, discutând prostii precum programul de rotație, când urma să
fie plasată următoarea comandă de arme și ce făcea cu programul
de antrenament.
„Acum despre această furtună.” Wrath clătină din cap. „Acolo

e nasol. Anunț în seara asta. E o zi de zăpadă, nenorociților.”
Se auzi un murmur de acord. Și apoi a fost momentul concedierii.
Tohr voia să fie primul eliberat din cameră, mânia lui sufocându-
i rahatul din el, dar el s-a oprit, strângând în centrul haitei, zăbovind în
felul în care făcea de obicei. Nu a vorbit pentru că nu avea încredere
în el însuși să-și spargă gaura de plăcintă, deși a încercat să pară
că îi păsa de tot ce plănuiau ceilalți.
turneu de biliard. Poker. Băuturi. MYO sundae bar.

Ultimul a fost Rhage.
Tohr a așteptat... până ce în cele din urmă s-a prezentat ceea
ce căuta.
Qhuinn a ieșit ultimul din studiu și arăta ca și cum ar fi un
luptător profesionist în căutarea unui ring. În timp ce a trecut pe
lângă el, Tohr s-a așezat în calea tipului, astfel încât umerii să se
ciocnească.
Când Qhuinn aruncă o privire, Tohr se uită cu atenție în acei
ochi nepotriviți. Și apoi, cu o voce blândă, a spus: „Garaj. Zece minute.
Qhuinn a părut surprins, sprâncenele lui aprinse. Dar și-a

revenit repede.
Încuviințarea fratelui era aproape imperceptibilă.
După care au mers pe drumuri separate.
Pe hol de la toată bucuria-fericită, bucurie-bucurie din birou, Trez s-

a trezit în camera lui și a știut că nu trebuie să se miște repede sau
să se entuziasmeze de faptul că stomacul lui părea să fie în sfârșit
o mare calmă. Adevăratul test avea să vină când încerca să se
ridice, iar după ce și-a petrecut douăsprezece ore bune pe fund
simțindu-se ca o ucidere de drum, nu se grăbea să ispitească
soarta și să fie pe verticală.
Dar nu putea rămâne așa pentru totdeauna.

În timp ce își ridica încet partea superioară a corpului de pe
saltea, a încercat să nu se concentreze asupra fiecărei colțuri și
crăpătura corpului și a capului. A citi frunzele de ceai despre

cum avea să meargă asta a fost:
„Ce dracu!”
Trez a dat înapoi atât de repede și atât de tare încât și-a
trântit craniul în tăblia patului și a primit imediat un flashback la
cum fusese ziua.
Era cineva care stătea în camera lui, pe scaunul ăla...
„Glumești de mine?” A expirat un blestem și și-a frecat partea din

spate a creierului. "Într-adevăr? Glumești de mine?”
Peste drum, ca o sperietoare nenorocită, o pereche de

blugi, tricoul ăla de concert Nirvana al îngerului, prostiile de
flanel și un set de Nike fuseseră umplute cu Doar Dumnezeu știa
ce. Capul „Las siter” era făcut dintr-o pungă de nailon care
avea cartofi în ea, iar părul negru și galben era o colecție de
șosete de afaceri până la genunchi – probabil a lui Butch – și cârpe
de curățat Swiffer care fuseseră sigure. prins la loc.
În jurul gâtului? Un semn de mână pe care scria: șeful era

aici.
„Nenorocitul”.
Deplasându-și picioarele de pe marginea patului, Trez și-a
dat șansa ritmului inimii să cadă sub două sute de BPM și apoi
a venit timpul de baie. Vestea bună era că migrena părea să
fie solid în retrovizoarele lui
nicovala care fusese în partea dreaptă a capului dispăruse,

stomacul mârâind după mâncare.
După un duș, un bărbierit și un set de haine proaspete,
era gata să facă ceea ce trebuia, adică să se îndrepte spre
umbră și să vadă ce face.
În schimb, și-a luat telefonul mobil și a sunat la fratele
său. mi s-a răspuns la primul apel.
"Cum te simți?" a întrebat tipul.
"Sunt în viață."
"Asta e bine."
"Bine?"
"Deci ce?" Când Trez nu a completat ceea ce este evident,
iAm a început să mormăie lucruri care începeau cu cuvântul f.
„Trez, serios, lasă, vrei?”
"N-o să. Vrei să angajezi acea femeie?
A urmat o lungă perioadă de tăcere – despre care Trez a
afirmat că era vorba doar despre speranța împotriva speranței
că va vedea lumina. Dar lui Trez nu-i pasă deloc. Avea să
aștepte, și avea să-și ia drumul, iar Therese avea să obțină
slujba la Sal's.
„Bine”, sunt înșelat. „Îi voi da slujba. Esti fericit acum?"
Nu, nici măcar aproape. „Da. Multumesc omule. Faci ceea

ce trebuie.”
„Sunt? Nu sunt sigur cum ne va ajuta pe oricare dintre noi
dacă vă oferim contact cu acea femeie.”
Trez închise ochii și-și aminti senzația buzelor lui Therese,

gustul ei, parfumul ei călătorind prin aerul rece în nasul lui...
sufletul lui.
Un vârf de greață i-a șters toate astea din minte.
„Va fi bine. Nu am de gând să o deranjez.”
„Da. Dreapta."
După ce Trez închise, a aruncat o privire asupra efigiei
îngerului din colț. — Lassiter, spuse el cu voce tare. „Hai, știu că
ești aici pe undeva.”
A a teptat, a teptându-se ca îngerul să intre pe u ă.
Eliberați-vă de dressing. Alunecă afară de sub pat. Tipul a fost
mereu prin preajmă, indiferent dacă l-ai vrut sau nu.
Dar ar fi trebuit să știe mai bine. Zece minute, și absolut

niciun înger mai târziu, părea oarecum potrivit ca singura dată
când a vrut ca nenorocitul să apară, nenorocitul a jucat fantoma.
Îmbrăcându-și o jachetă de costum proaspătă, Trez și-a

părăsit camera și și-a scos din nou telefonul în timp ce se
îndrepta spre scara mare. A trimis un mesaj lui Xhex în timp ce
cobora și a fost surprins când a primit un ping imediat înapoi. De
obicei, ea ar fi verificat lichiorul în...
Oh. Am în eles. Furtună de zăpadă, club închis, nimeni
nu merge nicăieri în oraș.
Când a lovit foaierul, a trecut peste pictura în mozaic a unui
măr în plină floare și s-a concentrat asupra
sala de biliard – unde, de genul, trei sferturi din Frăție se plimbau

cu tacurile de biliard și băutura în mâini.
Butch s-a apropiat de el, fostul polițist uman arătând ascuțit

ca dracu’, ca de obicei. „Vrei să ni te alături?
Vrei o băutură?”
Înainte să poată răspunde, Xhex a venit din spatele barului.
„Da, am sunat despre închidere. Mă sunau slăbitorii, spunându-
mi că nu pot trece prin oraș, nici barmanii. Fără fete care
lucrează. Singurul lucru care a apărut a fost livrarea de băuturi
alcoolice și DJ-ul, deși acesta din urmă era doar la fața locului,
pentru că s-a irosit prea mult noaptea trecută și a trebuit să se
prăbușească în spate.”
Trez îi mulțumește lui Butch și se întoarse către Xhex. „Nu

cred că am fost vreodată închise într-o seară de joi.”
„Primele vin atunci când te aștepți mai puțin.”
„Este zăpada chiar atât de rea?”
"Convinge-te singur."
În timp ce ea dădu din cap către una dintre cele opt
ferestre cu geam, de la podea până la tavan, Trez a folosit asta ca
o scuză pentru a se rupe de conversație și a începe ieșirea
grațioasă din cameră și din gospodărie în general. Nu că nu i-
ar fi iubit pe Frați. A fost doar, în această zonă de sensibilitate
post migrenă, toată vorbăria și râsul,
mi când de mingi de biliard, J. Cole i Kendrick Lamar, au

depă it limita.
Luând o fereastră care era cel mai aproape de arcada
înapoi în foaier, a mutat perdeaua deoparte și a privit în curte
– sau cât de puțin putea vizualiza din ea. Zăpada cobora atât de
tare încât abia putea vedea la doi metri încolo de conac și era
clar că cădea de ceva vreme așa. În luminile de securitate,
parcă s-ar fi aruncat o prelată albă grea peste tot, contururile
acoperișului Gropii, pinii mari ai muntelui, mașinile parcate în
partea îndepărtată a fântânii, prăbușite de un piciorul a ceea
ce venise din cer — La început, silueta nu s-a înregistrat, halatul
alb și gluga ei nu se distingeau de peisajul alb.
Dar apoi a recunoscut o gaură în modelul de rafale de zăpadă,

cascada învolburată mișcându-se în jurul unei siluete.
Care se uita la el.
Într-o goană rece, tot sângele i-a părăsit capul.
„Selena?” opti el. "Este asta-"
„Este momentul greșit al anului pentru acest tip de furtună”,
murmură Xhex lângă el.
Trez a sărit atât de sus, încât aproape că a lovit tavanul. Și
imediat, se uită înapoi prin sticlă.
Figura dispăruse.
„Trez?”
În acel moment, a sunat soneria de la vestibul. Trez s-a

întors și a ieșit în fugă din sala de biliard, lovind ușa grea,
deschizând-o — Aleasa Layla s-a
înălțat pe spate, gluga albă pe care o trăsese deasupra
capului căzând de pe părul blond, halatul ei alb căzând tot felul
de zăpadă. picioarele ei.
„Am voie să fiu aici”, a spus ea în timp ce își întindea
palmele de parcă ar fi îndreptat cu pistolul spre ea. „Am voie.
Întreabă-l pe Rege.”
Trez s-a lăsat în propria piele și a închis ochii pentru o
al doilea. „Nu, da, nu... desigur. Hai intră.”
În timp ce se dădea deoparte, nu știa de ce ar fi fost atât de
defensivă – sau de ce ar fi ieșit într-o noapte ca în seara asta.
Dar el nu s-a oprit asupra nimic din toate acestea.
Era un pic prea distras, înțelegând că, atunci când o văzuse
acolo, a presupus imediat că era Selena a lui, venită să-l vadă,
întors din morți.
Ceea ce era o nebunie. Chiar nebuni.

Nu sunt sigur cum ne va ajuta pe oricare dintre noi dacă
vă oferim contact cu acel bărbat.
— Oh, taci... mormăi el.
"Pardon?" întrebă Aleasa Layla.
„La naiba, scuze.” Și-a curățat fața. „Vorbesc singur.”
Da, pentru că nu înnebunea sau altceva.

Deloc. nu.
Pentru dragostea lui Dumnezeu, trebuia să se tragă de el
s-a adunat înainte să se înnebunească chiar de pe planetă.
TREIZECI SI CINCI
Când Layla a intrat în conac și s-a uitat în jurul

foaierului, s-a mirat cât de repede ceea ce fusese acasă
i se părea acum necunoscut: după tot timpul petrecut
la moșia Frăției, ea cunoștea camerele și elevațiile,
oamenii și ritmurile ei, la fel ca i ea pe cele ale
Sanctuarului. Acum, însă, când Trez a părăsit-o și se
uită la foaierul strălucitor cu coloanele sale multicolore
focul trosnitor și aplicele de cristal scânteietoare, i se
păru că stătea într-un muzeu sau într-un palat pe
care nu-l mai vizitase niciodată.
Apoi, din nou, acasă a înțeles că ești binevenit. Și
ea chiar nu mai era.
"Yay! Esti aici!"
În timp ce Beth a trecut din sala de mese și a dat
o îmbrățișare mare, Layla a fost atât de fericită să vadă o față zâmbitoare.
„Mi-ai luat pozele?” a întrebat Regina.
„Nu aveam telefonul meu, dar abia aștept să le
văd.”
Ceea ce dorea Layla cu adevărat să spună era că abia

aștepta să-și vadă puiul. Nu-i păsa de fotografii, voia lucrul
adevărat și acum, doar că nu voia să fie nepoliticos și, cu
siguranță, nu urca la etajul doi fără o invitație. Numai
Dumnezeu știa unde se afla Qhuinn. Chiar în momentul în
care universul ar fi
hotărât să-i pună în același spațiu, Qhuinn apăru în
capul scării mărețe. Și dragă Fecioară Scribe, era îmbrăca
pentru război, cu trupul înfășurat în piele neagră, cu
armele legate la piept și la șolduri, fața lui slăbănoagă un
studiu de agresivitate.
Instantaneu, el s-a uitat la ea, iar ochii i s-au îngustat de

parcă ar fi evaluat o țintă. Și apoi a coborât treptele acoperite
cu covorul roșu de parcă ar fi fost într-o misiune.
Beth s-a înțepenit imediat, iar Layla s-a dat înapoi, în
cazul în care ar fi atacat, spatele ei lovindu-se de lemnul
sculptat de la ușa interioară a vestibulului. Dar, în loc să
se repeze spre ea, Qhuinn a continuat să meargă, pândind
în sala de mese, cu pumnii săi în podea.
Chiar și după ce plecase, era ca și cum ar fi lăsat urme

de pași în flăcări în urma lui, furia lui persistând ca un miros
urât.
Acest lucru nu era bine pentru tineri, se gândi Layla în
timp ce își ducea o mână tremurândă la păr. Cei doi din
ei trebuiau să facă ceva în legătură cu această ruptură a

relației lor, dar se temea că, deși și-ar plăcea să-și imagineze
Qhuinn înmuiindu-se cu timpul, avea senzația că el nu avea de
gând să o facă.
— Haide, spuse Beth încet. „Hai să mergem sus.”
Layla dădu din cap și căzu în spatele reginei. Faptul că
era escortată la etajul doi nu a fost pierdut pentru ea, dar cu
fiecare pas în sus, inima ei tresări de nerăbdare că avea să-i
vadă pe Rhamp și Lyric. Totuși, s-a scufundat și de tristețe. În
timp ce un sentiment de alienare o îngâmfa, ea a reflectat că o
altă eră a vieții ei s-a încheiat aproape înainte să înceapă:
nu-și dăduse seama că, chiar și în mijlocul vinovăției și
anxietății ei pentru Xcor, a avut o fericire aici. cu tinerii — precum
și așteptările de a-i crește cu Nalla, LW și Bitty.
Toate acestea s-au terminat acum.
Dar, și-a amintit, ceea ce a mai rămas de agățat era faptul

că măcar putea să-și vadă puii. Aceasta nu fusese o concluzie
prealabilă înainte de decizia lui Wrath.
Când au ajuns în vârf, Layla și-a pierdut pasul la vederea

ușilor închise către biroul lui Wrath și a trebuit să se adune ca
să poată merge mai departe spre sala statuilor. La jumătatea
acelui coridor, ea a ezitat din nou, dar de data aceasta era Beth
să deschidă
ușa către camera pe care Layla o crezuse cândva ca fiind a ei – și în

fracțiunea de secundă care a durat, a observat vag că jos, pe
podea, era o cârpă pliată, cu pete de vopsea, lângă niște cutii de
vopsea, o găleată de gips-carton, si niste pensule. Stomacul i se
strânse când ghicea pentru ce erau.
Găurile de glonț din perete.

Dar apoi drumul era liber și ea alerga spre căsuțe.
"Iubirile mele! Iubirile mele!" Ochi plini de lacrimi, nu știa pe

cine să se concentreze mai întâi, cu capul mergând înainte și înapoi
și înainte și înapoi. „Mahmen este aici!”
O parte paranoică a ei s-a îngrijorat că ar fi uitat-o deja, sau
poate s-ar fi supărat, chiar și în stările lor infantile, că i-ar fi
părăsit din liberul ei arbitru – ceea ce cu siguranță nu a făcut-o.
Totuși, nu trebuia să-și facă griji. La sunetul vocii ei, ambele seturi
de ochi s-au deschis și brațele au început să stea roată. Aplecându-
se, își luă strânsoarea de pe păr și lăsă greutatea acestuia să
cadă în cascadă în jurul lui Lyric, apoi pe Rhamp.
În timp ce tânărul ei răzgâia și reacționa la mirosul și vocea ei,

a simțit o bucurie curgând prin ea, pieptul ei umflandu-se de dragoste,
toate grijile ei cedându-i pentru scurt timp unei fericiri care nu era
atenuată de nimic lumesc.
„Sunt atât de fericiți să-și vadă mahmen”.
Layla se uită peste umăr la vocea feminină.

„Cormia!”
Ea a fost într-adevăr foarte încântată să-l vadă pe ceilalți
Aleși și cei doi s-au îmbrățișat strâns. Apoi s-au separat și Beth a
vorbit.
„Avem totul pregătit în Sanctuar.”
Cormia dădu din cap. „Tocmai m-am întors de la
aprovizionarea cu proviziile în camerele private și cred că
vei găsi tot ce ai nevoie. Mă întrebam dacă ai vrea să te
ajut să iei unul dintre ei acolo, astfel încât să nu fii nevoit
să faci două călătorii?
„Oh, ar fi minunat. Mulțumesc." Layla a fost nevoită să-și
netezi haina albă, încrederea ei în bunătatea celorlalte femele
făcând-o să plângă. „Eu... ah, sunt foarte recunoscător pentru
ajutorul tău. Poate îl vei lua pe Rhamp?
"Absolut!"
În timp ce Cormia și-a adunat fiul, Layla l-a luat pe Lyric și i-
a ținut la inimă pe tânărul cald și vital. "Vom?"
Chiar înainte să se dematerializeze cu ceilalți Aleși, ea
aruncă o privire în colțul îndepărtat al camerei... la acele
găuri de gloanțe atât de aproape de tavan. Era dispusă să
parieze că aveau să dispară până se va întoarce ea peste
douăzeci și patru de ore de acum înainte.
Nu ar fi uitati, insa.
Închizând ochii, încercă să-și amintească ultimul

când urcase la Sanctuar. Oh, într-adevăr.
Trecuse cu o lună în urmă... când aflase cine era tatăl lui
Xcor.
Annnnnd și ea avea parfumul lui pe ea.

În timp ce Qhuinn mărșăluia prin sala de mese, era furios,
dar, în același timp, deloc surprins: Wrath îi dăduse o trecere
gratuită lui Xcor, iar Layla fusese în lumea exterioară de douăzeci
de minute, așa că da, desigur, doi dintre ei se întâlniseră. Probabil
lovit toată ziua.
Între timp, copiii ei erau aici fără mama lor.
„Sper că te-ai distrat grozav, dragă”, a mormăit el în timp

ce mergea năvalnic.
Ușa de la garaj era în spatele casei, chiar în partea
îndepărtată a încăperii de noroi, și a trebuit să treacă prin
bucătărie pentru a ajunge acolo.
Era la jumătatea golului când, hei, hei, ce știi, Tohr a intrat de pe
scările personalului.
Niciunul dintre ei nu a făcut contact vizual. Amândoi pur și
simplu au continuat mai departe, căzând la rând și intrând în
camera puțin adâncă, care era plină de haine de rezervă, cizme
de zăpadă, pălării și mănuși. În partea îndepărtată, Tohr
a deschis calea către garajul neîncălzit, cu hambar de dincolo,
apoi i-a închis împreună.
Aerul era rece și uscat și mirosea vag a îngrășământ și

benzină. Și pe măsură ce luminile activate de mișcare s-au aprins,
s-au aprins o mulțime de beton perfect ordonat, tobe de semințe de
păsări și sare gemă toate aliniate, mașinile de tuns călărie parcate
la rând, Mâncătorii de buruieni, sape și lopeți atârnate. pe rafturi. Sus,
căpriorii erau din lemn vechi și robuste ca muntele pe care fusese
construită casa, iar peste drum, șaisprezece sicrie erau stivuite una
peste alta, de parcă nu ar fi fost altceva decât cutii de mișcare de la U-
Haul. .
Faptul că Tohr s-a apropiat și a stat chiar lângă ei părea potrivit
Când fratele vorbea, vocea lui era tăcută, dar profundă ca cel
mai de jos punct din Iad. „Nu am nicio intenție să renunț la asta.”
Nu exista niciun motiv pentru a defini asta .

Qhuinn clătină încet din cap. "Nici eu."
„Nu știu când Wrath s-a transformat într-un nenorocit de
Millennial.” Tohr începu să se plimbe în jur. „Dar poate ar trebui să
coboare de pe tron și să înceapă să împărtășească Snapchat-
uri despre cum trebuie să ierte toată lumea și să se înțeleagă.
Aruncă o față de iepuraș și fă o meditație ghidată asupra unității.
Asta este o nebunie.”
Fratele s-a oprit și și-a pus mâna pe unul dintre sicrie, fălcile
zdrobindu-și tare și scobindu-și obrazul.
Tohr clătină din cap. „Uneori trebuie să iei

ai grijă de Rege chiar dacă el nu vrea să faci asta.”
"Sunt de acord."
„Uneori lucrurile trebuie luate în mâini diferite.”
„Sunt total de acord.”

Ochii bleumarin ai lui Tohr se uitară peste. „Câmpul este un
loc foarte periculos.”
Qhuinn și-a înclinat mâinile în pumni. „Oamenii sunt răniți
acolo tot timpul.”
„Mai mici. Oamenii. Ele pot face multe daune chiar și
luptătorilor antrenați.”
În timp ce Qhuinn dădu din cap, recunoscu că, în timp ce
veneau la asta din două perspective complet diferite, cu
siguranță ajunseseră în același loc. Xcor urma să moară acolo
în timp ce se presupune că își căuta băieții. Fie că era
glonțul lui Qhuinn sau al lui Tohr, nenorocitul se prăbușise.
— Totuși, aceasta este o cursă, interveni Qhuinn. — De

exemplu, primul care îl prind pe nenorocit câștigă premiul
măcelării lui?
"Nu. Lucrăm împreună și păstrăm asta între noi.
Cine îl primește îl prezintă ca pe o masă de consumat în
comun.”
Când Tohr își întinse palma, Qhuinn o apucă
fără ezitare. "Afacere."
Celălalt frate dădu din cap când își eliberau palmele și își
lăsau brațele în jos. — Să mergem, atunci, spuse Tohr. „Își va
căuta luptătorii, deși ninge prost, pentru că va dori să-și
adune trupele cât mai curând posibil. Îl vom găsi undeva pe câmp
în seara asta.”
Cu planul pus la punct, cei doi s-au îndreptat înapoi spre

camera de noroi și s-au pregătit cu parka alb pe alb. Apoi au
ieșit din conac printr-o ușă laterală care dădea în grădina din
spate. Sau a încercat.
În clipa în care au deschis panourile, amândoi au fost trântiți în
față cu genul de lapoviță și zăpadă care îi făceau pe muritorii
mai mici să caute șeminee și toddii fierbinți. Dar la dracu de
confort.
Aveau să se ocupe de această situație și să păstreze
soluția pentru ei înșiși.
Nimeni nu trebuia să știe nimic despre asta.
TREIZECI ȘI ȘASE
Xcor a așteptat până când a simțit că Layla s-a

dematerializat complet departe de fermă, apoi a plecat
într-o misiune de căutare a căsuței, deplasându-se
rapid prin toate dulapurile și sertarele și posibilele
ascunzători din dormitoare. Presupunerea lui era că,
dacă Frații ar rămâne vreodată aici, ei vor păstra
armele acolo unde dormeau – dar, în cele din urmă, nu
Frustrant.
Totuși, a găsit îmbrăcăminte exterioară
adecvată pentru el. Pe drumul spre ușa din garaj era
un dulap de haine și acolo găsi o parka și pantaloni de
zăpadă suficient de mari pentru a-i potrivi, precum și
o pereche de mănuși de schi și o cască. Din păcate,
toți erau negri și, în zăpadă, aveau să-l facă să
iasă în evidență ca o scânteie în bezna beznă – dar
cerșesc gars, selecționari și toate astea.
Totuși, mai era ceva înăuntru care a compensat
potențialul periculoasă captură a ochiului.
După ce s-a pregătit, s-a îndreptat spre garaj, spre Range

Rover-ul în care evacuiseră din pădure cu o seară înainte. SUV-ul
arăta ca și cum ar fi trecut printr-o baie de sare, cu dungi albe
grozave pe toate părțile laterale, pe grila frontală și pe capotă.
Fără chei și nu a fost surprins. Vishous i-ar fi luat cu el.
Vehiculul a fost descuiat, însă, și ceea ce spera să găsească

s-a dovedit a fi în compartimentul din spate: dintr-o cutie de
urgență, a luat trei lumini de semnalizare roșii și le-a băgat în
parka, asigurându-le prin fermoar în față. a jachetei umflate.
Apoi a intrat înapoi înăuntru, a activat sistemul de securitate

și a plecat repede prin glisorul din bucătărie. Nu se aștepta ca Layla
să se întoarcă în timpul nopții, dar în cazul în care se întorcea,
o dorea într-o casă care fusese cel puțin asigurată nominal.
În plus, nu avea cum să închidă locul în spatele lui, presupunând

că ar fi vrut să intre din nou și să-și petreacă ziua aici.
Ceea ce nu era sigur că va fi cazul.

Afară, pe verandă, vremea a conspirat puternic împotriva
lui, zăpada căzând în benzi grele, care veneau cu vânturi puternice,
de parcă ar fi fost furtuni în interiorul furtunii. Vizibilitatea era
slabă și era dispus să parieze că vor fi puțini oameni afară. Acest
lucru ar funcționa în favoarea lui.
Închizând ochii, s-a dematerializat… … și s-

a reformat într-un cartier la aproximativ cincisprezece mile
spre sud-vest.
Când a intrat din nou în corpul său corporal, se afla într-o
culpă de colonii cu două etaje, casele la un preț mai scump decât
ferma, dar foarte departe de statutul de conac. De jur împrejur,
erau o mulțime de lumini aprinse, fie că era în sufragerie sau
dormitoare, în colțurile garajelor sau în copaci, dar cu fulgii
dens care coborau, luminile erau izolate, ducând deloc departe.
Aplecat în vânt, a mers pe tot restul drumului, cu cizmele

grele trăgând zăpada pudră din calea lui, auzul intrând și din
acuitate în funcție de direcția rafalelor. Proprietatea pe care o
urmărea era în spate și, ca și celelalte, avea și lumini aprinse în
interior. Oprându-se în față, a privit prin ferestre cum un bărbat
slăbănog, de vreo cincisprezece sau șaisprezece ani, a pășit în
sufragerie și a spus ceva unei femei de vârstă mijlocie care stătea
în fața unei vatră aprinsă și vorbea într-o celulă. telefon.
Xcor a urcat pe poteca care nu era deloc potecă, zăpada

căzând cu atâta densitate încât nimeni nu încerca să arate sau
să dea cu lopata înainte de încetarea furtunii. Când a ajuns la
ușa din față, pe care an
coroana veșnic verde fusese atașată, întinse mâna și încercă

mânerul de alamă.
Era deblocat, așa că a deschis lucrurile și a intrat direct
înăuntru.
Totul a mers cu încetinitorul în sufragerie.
Tânărul mascul se uită peste umăr, apoi sări înapoi alarmat.
Femela mai în vârstă a sărit în picioare, indiferent de băutura
fierbinte pe care o consumase dintr-o cană care zbura.
Xcor închise ușa când fiul se adăpostește în spatele mamei.
La .
Și totuși a simțit un junghi de o emoție pe care nu dorea să o
întrețină, când mama îl împinse pe băiat mai departe în spatele
ei, deși era mai înalt decât ea și probabil puțin mai puternic.
„C-ce... ce vrei?” ea a intrebat.

În timp ce o șuviță de păr castaniu i-a căzut în față, ea
și-a aruncat-o din ochi; mâinile ei erau prea ocupate să-și țină
fiul într-o relativă siguranță.
— Există... Vocea ei scârțâi. „Poșeta mea este în bucătărie, pe
blat. Ia ce vrei, există...
Am bijuterii, sus. Doar te rog... nu ne răni.”
Xcor se uită la culoarea înaltă din obrajii ei și la forma ei
tremurătoare de la o distanță mare. Apoi s-a uitat în jur. Mobilierul
se schimbase de când el
iar nenoroci ii lui rămăseseră sub acest acoperi , sec iunea

din canapea dispărută împreună cu straturile perpetue de cutii
de pizza i pungi, arme i muni ie, cizme i cu ite.
— Nu am venit după banii tăi, spuse Xcor cu voce joasă.
Ea închise ochii pentru scurt timp, fața ei devenind brusc

albă.
„Nici eu nu am venit după tine.” Xcor își ridică palma
pentru că știa că amândoi se vor concentra asupra ei. „Nu sunt
un pângăritor al femeilor sau al tinerilor.”
În timp ce ochii oamenilor s-au fixat pe ceea ce ridicase el, el
a intrat în creierul lor și a înghețat totul despre ei, astfel încât tot
ce au făcut a fost să clipească și să respire. Între timp, jos, pe
podea, telefonul mobil, pe care mama îl scăpase, era încă
ocupat, o voce zguduită ieșind dintr-un difuzor minuscul și
cerând cuiva răspuns.
— Era o ghicire bună că a vorbi cu un vampir nu ar atenua

frica pe oricine ar fi acesta.
Lăsându-l pe umanul care se agita la exercițiu pentru seară,
Xcor și-a călcat ambele cizme pe covoraș pentru a scoate cea mai
mare parte din zăpadă de pe ei, apoi a urcat scările câte două.
Sus, sus, a intrat în suita principală, care fusese frumos
redecorată într-o schemă elegantă de alb și albastru.
Gata cu volanele și volanele hidoase. Și dispăruseră, de

asemenea, bobocii de trandafir care piperiseră baia roz.
Oricât de ofensator pentru ochi ar fi fost odată, nu a

petrecut timp apreciind îmbunătățirile aduse decorului. S-
a dus direct la dulapul înalt și îngust de lângă duș, unde ar
fi fost păstrate prosoapele dacă ar fi avut ceva când ar fi stat
aici... Oh, bineînțeles, acum rafturile erau
pline cu o pânză de ciupercă albă strălucitoare,
pliată precis. stive.
Lăsându-se în genunchi, a scos materiale de curățenie
în partea de jos, lăsând la vedere podeaua de gresie pe care,
din fericire, proprietarul o lăsase așa cum era. Panoul pe care
îl crease anterior era un picior pe un picior și până în spate
și a trebuit să-și dezbrace mănușile pentru a localiza buza și
a elibera lucrul cu vârful degetelor. Apoi și-a întins brațul și și-
a băgat mâna în spațiul ascuns.
Perechea de patruzeci semiautomate erau exact acolo

unde le lăsase.
La fel și cutia de muniții.
Xcor a înlocuit partea superioară a compartimentului
secret doar pentru că a redus puțin cantitatea de rahat
mental pe care a trebuit să o aranjeze la oamenii aceia de jos.
Ieșind din baie, păși pe lângă pat și apoi se opri în prag.

Privind înapoi, se gândi la timpul petrecut el și bărbații lui în
casă.
Și a fost surprins de cât de mult își dorea să-i revadă.
Coborârea nu a durat deloc, iar apoi s-a întors la primul etaj

cu mama și fiul. Ei încă stăteau împreună, femeia apărând
ceea ce iubea și căuta să protejeze chiar cu trupul cu care îl
adusese pe lume.
A pătruns încă o dată în mintea lor. „Ai auzit un zgomot.

Ai ieșit afară să verifici. N-a fost nimic.
Când te-ai întors, cizmele tale umede au lăsat apă pe acest
covor. Noapte ciudată. Probabil vântul. Bine că nu a fost nimic.”
Xcor s-a dematerializat afară, iar el a stat pentru o clipă

să-i privească trezindu-se, cei doi uitându-se unul la altul de
parcă nu și-ar fi putut da seama de ce le-au fost strânse mâinile.
Și apoi mama s-a întins până la tâmplă și s-a frecat de ea de
parcă o durea capul, iar tânărul mascul a aruncat o privire în
jur și i-a spart gâtul.
Se uitară amândoi spre u ă.

În timp ce femeia se aplecă și ridică telefonul, Xcor și-a
luat din nou drumul.
Sanctuarul era într-adevăr un loc sacru de pace și liniște și, în

timp ce Layla stătea lângă fântâna Fecioarei Scribe, împreună
cu amândoi tinerii ei, a tras aer în piept.
Cei trei erau aranjați pe o pătură moale și groasă, iar
temperatura era perfectă, aerul blând și cald ca apa din baie.
Deasupra capului, cerul alb lăptos era strălucitor, dar nu
strălucitor, iar marmura albă a curții strălucea ca din interior.
Lyric și Rhamp făcuseră călătoria ca niște campioni, iar

Cormia, ca și cum ar fi simțit că Layla își dorea puțin timp liber
cu ei, plecase cu ușurință odată ce gemenii se stabiliseră aici,
lângă apa scânteietoare și copacul înflorit care era plin de păsări
cântătoare noi.
Bagându-și picioarele sub ea, a atârnat o lalelă galbenă
peste un pui, apoi pe celălalt... și apoi a adus-o înapoi la prima.
„Nu este frumos? Lalea... aceasta este o lalea.”

Într-adevăr, petalele erau ca iarba verde și apa albastră:
strălucitoare și misterios de bijuterie ca în colorarea lor. Era
ceva legat de lumina de aici, de felul în care a venit de nicăieri și
a căzut fără un unghi anume – sau poate exista un fel de magie
roșie a sacului la lucru.
Și a fost amuzant. Își dădea seama că cei prețioși ai ei își

adunau putere din energia de aici, obrajii lor deveneau roz, ochii
lor strălucind cu un
luminozitate suplimentară sănătoasă, mișcările lor mai

coordonate.
Da, se gândi ea. Aveau sângele ei în ei cu siguranță.
Chiar și Rhamp, care semăna atât de mult cu Qhuinn încât
era ciudat, era foarte evident fiul ei. Membrii Aleșilor s-au
descurcat întotdeauna mai bine când au venit aici pentru a
se reîncărca.
Așa că poate că acesta a fost un
lucru bun — Un sentiment ciudat că era urmărită a
făcut-o să se răsucească. Dar nu era nimeni în colonadă
și nimeni în arcada deschisă în ceea ce fusese încăperile
private ale Fecioarei Scribe. Nimeni nicăieri, așa cum e
au fost.
Și-a amintit când lucrurile fuseseră atât de diferite,

când Aleșii născuse și crescuse următoarele generații de
Aleși și Frați aici și o slujise pe Fecioara Cărturară,
respectând programul ei de închinare, odihnă și
sărbătoare. Au existat bucurie și fericire, scop și împlinire
– deși au existat astfel de sacrificii.
Și fără culoare. Oriunde.

Layla întinse mâna și mângâie obrazul moale al lui Lyric.
Oricât de mult o venera pe Fecioara Scribă și tradițiile care
fuseseră atât de apreciate și respectate, era bucuroasă că
fiica ei nu va fi forțată să joace un rol care nu avea ieșire
și era exclusiv în serviciul altora.
Da, oricât de mult îi era dor de vremurile vechi și de vechile

modalități și oricât de tristă era să aibă acest loc minunat atât
de gol și lipsit de viață, nu avea regrete.
Ea era din generația care cunoștea atât sclavia, cât și
eliberarea, iar aceasta din urmă nu a fost cu siguranță lipsită
de dificultăți și tragedii. Dar cel puțin acum avea un sentiment
despre cine era ea ca individ și avea dorințe care îi aparțineau
și nu erau legiferate de nimeni altcineva.
Ea avea și doi tineri care aveau să fie liberi să aleagă cine vor
să fie și unde vor să meargă în viață.
Întotdeauna a fost mai bine să urmezi un traseu accidentat

al cuiva decât un traseu lin, dar greu de rezolvat, trasat de altul.
Primul a fost mai greu, dar mult mai vital. Aceasta din urmă
a fost ca o moarte vie... doar că nu știai că mori pentru că ești
în comă.
TREIZECI ȘI ȘAPTE
În timp ce Vishous pătrundea în tunelul subteran departe de

centrul de antrenament, se apropie de ușa care ducea în conac...
și continuă să meargă.
Groapa, care era numele potrivit pentru căsuța unde stăteau el
și Butch cu shellanii lor, se afla la încă două sute de metri în
sus, intrarea ei subterană exact aceeași cu cea a casei mari, tot
felul de coduri și încuietori împiedicând oamenii care nu erau. ar
trebui să intre sau să iasă de la intrare sau ieșire.
După ce a apăsat în secvența corectă pe o tastatură,

șurubul s-a desprins și apoi a fost acasă, dulce casă.
Amenajarea nu era prea mult, doar o cameră de zi în față,

cu o bucătărie pe bucătărie în lateral și un hol scurt care
ducea la două dormitoare aliniate spate în spate.
El și Jane îl aveau pe primul, Butch, Marissa, iar garderoba
polițistului îl avea pe al doilea – deși nu era suficient loc pentru
toate hainele alea nenorocite. În
coridor înghesuit, erau standuri pline de costume și cămăși pe

umerase. De asemenea, un șir de pantofi pe scândurile de podea
care, din câte și-a dat seama V, erau același nenorocit de mocasini,
doar în diferite piei și piei cu feronerie diferită.
Nenorocitul era într-o rută serioasă cu încălțămintea.

Din nou, cât de mult ai putea face cu un pantof pentru bărbați?
În timp ce V închise ușa în urma lui, se opri lângă rafturile

lui Canali și Tom Ford. Totul era liniștit, Marissa la Safe Place,
Butch jucând biliard la casa mare și Jane...
Cu un blestem, V se îndreptă spre bucătărie. Sticlele Grey

Goose erau exact acolo unde îi plăceau, sub blatul de lângă
sertarul adânc în care Butch ținea Fritos, Goldfishul cu parmezan
și Milanos.
Acestea au fost singurele gustări pe care tipul le-a mâncat vreodată.
Amuzant, nu i se dăduse la iveală V până acum, dar Butch

era un tip nebun. Îi plăcea ceea ce îi plăcea și nu era interesat
de inovație.
SOB ar leșina probabil dacă i-ai oferi un chip de covrigi. Și
uită de biscuiții cu mai multe cereale sau de pâine prăjită melba.
Vechea școală, polițistul era, și chiar dacă V nu ar spune asta

niciodată, asta făcea parte din motivul pentru care își iubea cel mai bun pr
Când aveai câteva secole, ai învățat
că cu cât lucrurile s-au schimbat mai mult, cu atât au rămas la

fel. Deci, da, sigur, ai putea pierde mult timp și papilele gustative
încercând să recreezi o nouă versiune a ceea ce funcționa deja,
dar asta a fost extrem de ineficient: a existat, la propriu, o
cantitate maximă de fericire care putea veni din o gustare
biscuită sau mâncare pentru degete.
Să treci printr-o grămadă de rahat care nu a reușit, doar ca să
te poți întoarce la ceea ce ți-a plăcut în primul rând, a fost o
mișcare umană.
La naiba, puteai să vezi peste tot în cultura lor, de la
„modă”, care era pur și simplu un carusel reactiv, de
cincisprezece minute de faimă, de urâțenie de la sezon la sezon,
până la divertisment în care ai ajuns să ai părți grozave de
același lucru, la tehnologia și toate uzualitățile planificate și
inovațiile inutile.
Ceea ce a culminat cu Apple a spus că a fost „curaj” pentru
a elimina mufa pentru căști. În telefonul său mobil prost.
Da, lucruri adevărate Purple Heart acolo, băieți. Medalia

Preziden ială a Libertă ii. Poate că aveau să se pună pe o
ștampilă, odată ce au cumpărat guvernul american.
Deschizând un dulap, V scoase un pahar, îl umplu

plin de gheață... și apoi am mers la marginea de sus cu vodcă.
Vrei curaj? el a crezut. Ce zici de tine
departe cu voi înșivă, oameni. A existat un plan.
Nu că ar fi fost amar sau altceva.

nu.
La biroul lui, s-a așezat în fața băncii sale de PC-uri, s-a
lăsat ușor în palatul său și, unul câte unul, s-a conectat la toate
computerele sale.
Trecuse mult timp de când nu mai avea o noapte liberă
pentru el însuși și, în timp ce se înregistra cu camerele sale de
securitate și monitoriza diferitele proprietăți ale Frăției din
Caldwell și din jur, i s-a amintit de ce.
Ultimul lucru din lume pe care și-a dorit să-l facă era să
stea aici ca un nenorocit de ratat cu Lenovo și Gâscă, singur, în
timp ce toți ceilalți își făceau treaba.
Dar creierul lui era încă zdruncinat de tot rahatul Xcor. Era,
de asemenea, obosit, dar nu voia să doarmă.
Trebuia să se hrănească — și nu avea niciun interes să ia o venă.
Trebuia să mănânce — și nu-i era foame. Voia să se îmbată —
și asta nu se întâmpla destul de repede.
Împingându-se pe spate în scaun, el s-a concentrat să
ducă alcoolul în sânge, luând înghițituri mari care i-au înțepat
gâtul și i-au învârtit în intestine.
Pe măsură ce a început să facă progrese în atingerea
obiectivului său, s-a gândit la Jane chiar acum în clinica ei. Cum,
când se dusese să o vadă, ea fusese până la genunchi în criză,
În timp ce naviga țipând în camera aia a lui, Manny îi punea
întrebări despre ceva, Ehlena veni la ea cu o problemă cu
ordinul de droguri.
V stătuse la periferie și îi admirase pe al lui

scopul partenerului. Și angajament. Și pasiune.
Doamne, Assail.
Acele țipete erau altceva, o reamintire că dependența nu
era cu ce să te draci. Sigur, ai pornit pe o autostradă chimică
doar ca să te poți păstra în viața ta. Dar următorul lucru pe
care l-ai știut, erai într-o cameră de cauciuc – la propriu – în
reținere, pentru că ai încercat să-ți rupi propria față cu
unghiile.
Apropo, trece vodca.

Întinzând mâna peste birou, și-a apucat sticla și a tras o
reumplere. Gheața scădea în paharul lui, dar după această
încărcătură, nu avea să-i pese că rahatul era la temperatura
camerei.
Cel puțin Assail o avea pe Jane la treabă și ea cu siguranță
încerca să-i ofere cel mai bun tratament posibil în retragerea
lui. Întrebarea era dacă psihoza se va ridica vreodată. Trecuse
o lună de când bărbatul își băgase ultima oară pudră albă
în nas, așa că s-ar putea să devină doar un pustiu după aceea.
Uneori, asta se întâmpla cu vampirii și coca-cola.
— Desigur, fostul dealer probabil nu știa asta când începuse

să facă atâtea lucruri. Dar au fost multe momente în viață când
dansai
cu diavolul și habar n-aveam că răul e partenerul tău.

Și nu ai aflat până nu a fost prea târziu.
Așa a funcționat destinul. Blestemele, de asemenea.
În timp ce V mai luă o sticlă amorțită, se trezi din nou
gândindu-se la acea ciocolată fierbinte, la chestiile pe care le servise
lui Jane încă de la început. Sau mai degrabă... mult înapoi în
primul dintre finalurile lor.
Întotdeauna presupuse că ultima finală pe care o aveau avea
să vină când va muri. Dar în timp ce stătea aici într-o casă goală
și încerca să-și amintească ultima dată când petrecuseră vreun
grup semnificativ de ore împreună... trebuia să se întrebe.
Răspunderea a fost o plângere, a presupus el. Când el și frații lui

erau pe câmp, luptă pentru cursă, nu se gândeau la toți perechii și
femelele care țineau fortul acasă. Ei încercau doar să-și facă treaba
și să rămână în viață.
Același lucru era valabil și în acea clinică. Jane nu se gândea la

el chiar acum. Ea lucra cu Manny pentru a salva ceea ce a mai rămas
din creierul lui Assail. Ea îl ajuta pe fratele lui Qhuinn, Luchas, să-și
recapete mobilitatea și sănătatea mintală după un abuz oribil din
partea Societății de Reducere. În fiecare noapte, ea s-a ocupat de
toate rănile, de la cele cronice la cele acute, de la leucoane la cele
care puneau viața în pericol, cu neobosit concentrare și devotament
față de pacienții săi.
Deci nu că nu a înțeles.
Și nu era că el nu o iubea. La naiba, era deșteaptă. Era
dură. Ea era... probabil singura femeie pe care o întâlnise
vreodată pe care și-ar fi considerat-o egală – și nu, asta nu era o
afirmație misogină. Nici el nu credea că vreun bărbat era egalul
lui.
Ceea ce sa întâmplat când erai fiul unei zeități, a presupus el.
El nu se putea vedea cu nimeni altcineva decât cu Jane a lui.

Necazul era că era devotat războiului. Era devotată meserii ei.
Iar la început, când totul era nou și proaspăt și imboldul de a fi
unul cu celălalt fusese o mâncărime care trebuia zgâriată sau
înnebuneau, își făcuseră timpul.
Acum?
Nu atat de mult.
Dar a fost în regulă, se gândi el în timp ce se așeza în
față și se concentrează pe gama de monitoare. Nici unul dintre
ei nu mergea nicăieri.
Doar că... începea să-și facă griji, la fel era valabil și pentru
relația lor.
O imagine bruscă cu Layla punându-și corpul în fața lui Xcor
și protejându-i carnea pe moarte cu tot ce avea ea, i-a apărut în
cap și nu a vrut să plece. Iisuse, în acel moment, ea ar fi luat un
glonț pentru
nenorocitul. O mișcare stupidă, sigur, și una pe care ar fi regretat în

clipa în care s-a gândit la tânărul ei... dar în acea fracțiune de secundă,
fusese motivată de dragoste.
Iar Xcor, la rândul său, se referase la ceea ce spusese când

implorase ca ea să fie trimisă înainte de a fi ucis.
Nenorocitul ăla fusese mort al naibii de serios... și al naibii de
îndrăgostit.
V sa încruntat când și-a dat seama că acel nenorocit și el aveau
ceva în comun, nu-i așa. Amândoi trecuseră prin tabăra de război a
Sângerului.
Dolari în saci de nuci, și-au pierdut virginitatea în același mod.
Deci, da, poate ar trebui să-și facă un set de tatuaje de bestie

sau niște rahat.
„Pentru numele naibii…”
Mai mult cu Gray Goose... până a avut nevoie de o a doua
reumplere. Și s-a forțat să iasă din cap și să se concentreze pe
imaginile de pe ecranele din fața lui, toate acele fotografii interioare și
exterioare ale diferitelor camere, fie că era vorba de Casa Publicului,
acea fermă mică pe care Layla și Xcor făceau dragoste. în, celelalte
trei case pe care le dețineau în Caldie, Restaurantul Sal sau conacul și
terenurile sale.
Doar conacul dădea semne de viață. Celelalte locuri au fost

închise din cauza „Donului rănit de zăpadă”, așa cum îl numeau
reporterii.
În timp ce își privea frații jucând biliard și râzând, a observat
că marea majoritate dintre ei își aveau shellan-urile lângă ei.
Femeile din gospodărie aveau toate existența lor separată,
independentă, dar într-o noapte ca noaptea, când bărbații lor
erau în afara ceasului războiului, au făcut ca petrecerea timpului
cu iubirile lor să fie o prioritate.
„Da, și sunt aici cu Gâsca”, mormăi el în timp ce mai bea. „Nu
pe jumătate rău…”
Din păcate, mintea lui a rămas încăpățânată, inacceptabil,
limpede. Și asta însemna că era declanșat de prea multe, emoțiile
lui primind o cantitate disproporționată de timp de antenă.
Ceea ce înseamnă că erau pe ecranul lui radar la ora

toate.
Ura să simtă ceva, nu-i așa?

Încercând să-și implice materia cenușie în ceva, orice
altceva, a declanșat internetul și a decis să monitorizeze unele
dintre instituțiile de știri umane. Asta a meritat întotdeauna să
râzi. Rahatul pentru care nenorociții ăia s-au agitat era pur și simplu
incredibil – și apoi inevitabil au ajuns să țipe unul la altul prin
computerele lor.
Adevărul a fost nuanțat. Isterie orice în afară de.

După ce a rămas în ralanti prin CNN.com, Fox News și

TMZ.com, a ajuns să urmărească pe YouTube videoclipuri
McKamey Manor, care era unul dintre lucrurile lui absolut
preferate de făcut și care, ca de obicei, l-a înveselit puțin. Și a
fost după aproximativ o jumătate de oră când a apărut o
notificare în partea de jos a ecranului, indicând că i-a primit un
e-mail.
Încruntat, s-a dus la Outlook și a deschis chestia.
Ei bine, ei bine, bine, La naiba Stoker a postat ceva nou.
V a zâmbit și a înghițit încă o cantitate sănătoasă de

Gâscă în timp ce țopăia pe blogul pe care îl urmărea în ultima
lună. Era nou pe scena paranormală, scris de un tip care părea
să fie o încrucișare între un reporter de investigație și un
nenorocit de colți.
Adică, un om care era hotărât să dovedească existența
vampirilor.
Erau atât de amuzanți de urmărit cum se răsuceau și se
întorceau la sfârșitul lexicului lor de falsități, repetând tot felul
de minciuni și prostii pe care oamenii le foloseau pentru a
mitologiza ceea ce exista de fapt în mijlocul lor.
Vreme bune, vremuri bune.

Vorbiți despre videoclipurile YouTube. Au fost doar
aproximativ o sută de mii de fragmente, mușcături de sunet și so
pe acea platformă de internet care pretinde să arate vampiri

reali care vampirizează în vampware-ul lor. Conducerea
vagoanelor
Vamps — Bine, era posibil ca alcoolul să fi început.
Dar al naibii de Stoker era diferit și de aceea V etichetase
divagațiile nu atât de divagatoare ale nenorocitului.
El avea de fapt marfa.

Cumva, tipul primise un videoclip cu spectacolul de la
Școala de Fete din Brownswick, cel în care Societatea Lessening
și Frăția se întâlniseră și dansaseră în lumina lunii, ca să
spunem așa. Era înregistrările tale tipice, sacadate, iCrap-shot,
dar au existat suficiente pentru a sugera că ceva mare și
altceva lumesc s-ar fi putut întâmpla în campusul abandonat.
Din fericire, Omega făcuse o treabă de curățare stelară

după lupte, iar ceea ce a arătat înregistrarea nu a fost nimic
care să nu fi putut, fără îndoială, să fi fost generat pe
computerul cuiva. Sângele mai mic de pe pământ, la urma
urmei, arăta ca niște umbre aruncate pe iarbă sau pe vopsea
neagră sau pe ulei de motor vechi.
Bine că nu Smell-O-Vision sau cățea ar fi îmbolnăvit
oamenii.
Și, desigur, faptul că în prezent nu era nimic pe teren a
fost un mare invalidator, atât de mic
Casa de depozitare, fiara lui Rhage mâncase, fiind oricum gata să se

prăbușească, la fel ca multe dintre facilitățile de acolo.
Totuși, tipul ăsta care se ascundea în spatele unui pseudonim

deloc inteligent era pe radarul lui V. El a postat o mulțime de link-uri
către alt conținut pe YouTube, mai ales bla-bla-bla ale altor oameni
care jurau în sus și în jos că au avut contact cu vampiri „adevărați”
sau, din nou, mai multe dintre acele clipuri de filmare de noapte
accidentate. de lupte sau figuri care se mișcă în și ieșind pe uși
purtând pelerine. Dar din nou, rahatul acela de la școala abandonată
a fost un marker - și, de asemenea, faptul că gramatica tipului era
bună, nu a exagerat de capace sau nu a făcut asta!!!!!!!!!!!! !! la sfârșitul
propozițiilor sale și a existat un profesionalism general în toate
acestea.
Nimic dintre acestea nu era genul de lucru de care avea nevoie

cursa.
Oameni ridicoli cu incisivi artificiali și bastoane cu cranii pe ei?
Amenda. Dă-i lui V o sută de milioane din acestea. Un tip înțelept,
mai mult Scully decât Mulder, care părea să scruteze sistematic
internetul și să dezminți patul în timp ce izolează pe acele puține
situații în care ceva sa întâmplat cu adevărat?
Nu sunt o veste bună pentru o specie care dorea să se ascundă

în continuare la vedere.
„Un alt videoclip...” murmură V în timp ce scana noua

postare. „Ce avem în seara asta, la naiba? Fiul de mare
greșit pentru Halloween.”
V a ocolit textul care i-a dat context
orice era pe link și tocmai a declanșat chestia.
La început, nu era sigur la ce se uită – oh, bine, imagini
alb-negru ale unei camere de parcare noaptea. Mașina intră
și se întoarce... parcare, dar fără oprirea motorului, trecând
de pufurile subtile de condens din spate.
V mai luă din pahar și bătu mâna

biroul lui pentru un rulat manual. Fără noroc. Trebuia
să... „Oh... bună ziua, domnule Latimer.”
Când ambele uși s-au deschis, el l-a recunoscut pe
bărbatul care a ieșit din partea pasagerului. Era Trez. Și bine,
bine, bine... de la volan a ieșit o femeie, una cu părul negru și
haine civile. Imposibil să văd fața în timp ce privea în jos de
parcă ar fi încercat să nu alunece pe gheață, dar corpul era
bun.
Poate că bietul SOB își îneca durerile în mod demodat.
Trez ocoli mașina și o întâlni în față.

Cei doi au vorbit un minut — „La naiba”.
V clătină din cap și apoi strânse puntea nasului. Apoi

a dat pe pauză, a revenit puțin și a reluat lucrurile.
Femela tocmai s-a ridicat și a dispărut,

dematerializându-se în aer. Și apoi Trez s-a urcat la volan
și a plecat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
V a derulat în sus și a citit bumph-ul pe care Damn o
postase: magazin de suveniruri local vizavi de St orytown
– care se afla, dacă nu ne amintim, la doar o jumătate de
milă mai jos de Sal's Restaurant. Imaginile erau
proprietatea magazinului, desigur, dar proprietarul i-o
transmisese lui Damn cu permisiunea de a le posta. Nicio
autoritate nu a fost contactată și a existat o declarație din
partea proprietarului, în ghilimele complete precum acesta
era un articol de ziar, că „Nimic nu a fost modificat în înregi
Vishous a mai urmărit clipul de două sau trei ori și și-
a spus să se relaxeze. Ce dracu a vrut cineva să facă cu
asta? Mergeți la postul local CBS și faceți-i să-l difuzeze ca
o expunere? Nu a dovedit nimic cu adevărat, în afară de
faptul că sexul a fost un calmant eficient, pe termen scurt,
atunci când a fost vorba de procesul de doliu.
Nimeni nu avea să creadă că videoclipul nu fusese

îmbinat.
A fost bine.
Dar la naiba începea să fie o durere în fund: de două

ori într-o lună, un om a reușit să posteze videoclipuri care
de fapt arătau că rahat se ducea jos?
Uneori, da, teoreticienii conspirației au înțeles bine.
Și când au făcut asta de prea multe ori la rând, au
trebuit să fie strânși, nu-i așa?
TREIZECI SI OPT
Următoarea locație în care a dematerializat Xcor nu era obișnuită.

Într-adevăr, căsuța mică și ferma mai mare de dincolo erau o
proprietate care se afla în afara orașului Caldwell și, pe măsură
ce se reforma în zăpada, nu era surprins că nu erau lumini
aprinse, focuri aprinse, nici figuri la ferestrele din fie săla .
În timp ce înainta greu, a trecut pe lângă cabană și a intrat

în linia copacilor, care, din fericire, i-a oferit o oarecare u urare
de vântul puternic. El cumpărase atât structurile, cât și terenul pe
care fuseseră construite pentru Layla și pentru el. Într-adevăr,
avusese o fantezie – una pe care nu o vocalizase niciodată și nici
măcar nu și-o recunoscuse prea mult pentru el însuși – că cei doi
s-ar putea adăposti în micuța căsuță cu farmecul și confortul ei,
în timp ce bărbații săi stăteau la un pat în ferma de vizavi. modul
în care.
Într-adevăr, ea îl vizitase aici de câteva ori, pe vremea când

fusese grea cu puii ei și așa
sclipitor de frumos, și găsise că era aproape imposibil

să nu exprime lucruri despre care nu avusese sentimente
de afaceri, cu atât mai puțin să vorbească. Și apoi ea îl
chemase exact unde evoluaseră emoțiile lui, oferindu-i o
imagine zdrobitor de exactă a slăbiciunii pe care o
poseda în favoarea ei.
O trimisese în acel moment. A spus lucruri crude pe
care nu le-a vrut să spună pentru că acesta fusese
singurul mod prin care să o determine să-l lase în pace.
Fusese vreun războinic. Un laș pentru ea era mai degrabă
Dar el nu reușise să le vadă niciun viitor și începuse să-și
facă griji că siguranța ei era atât de gravidă... și mai
mult decât amândouă, fusese îngrozit că ea îl citi atât
de bine.
Îngrozită de puterea pe care o deținea asupra lui.
Așa plecase ea. Și apoi fusese capturat.
Și acum aveau acest ochi mic al uraganului, această
mică porțiune pașnică care avea să se termine imediat
ce va găsi ceea ce căuta.
Ferma era acoperită cu scânduri la primul etaj, toată
sticla acoperită cu placaj care fusese prinsă cu cuie pe
care nenorociții lui îl loviseră cu bucurie.
Totuși, ușa din față era descuiată și, în timp ce o împinse
larg, scârțâitul a fost atât de puternic încât a înecat până
și mârâitul necruțător al furtunii.
Lăsaseră în mod deliberat balamalele neunse, cel mai ieftin

sistem de alarmă existent.
Ochii lui s-au adaptat la întuneric. Camerele nu aveau nimic în
ele, în afară de scânduri goale și pânze de păianjen, dar luptătorii săi
nu le păsa niciodată de capcanele civilizației. Odată ce cineva a
supraviețuit lagărului de război al Sângerului, nu avea nevoie nici
măcar de un acoperiș deasupra capului.
Lipsa unui pumnal la gât a fost suficientă.
Scotând una dintre flăcări din interiorul jachetei, îi scoase capacul
și o lovi, lumina roșie șuierătoare luminând un cerc gras în jurul lui.
Xcor a trecut prin camerele de la parter, piciorul îi cade răsunând

în casa goală și rece. Pe măsură ce înainta, întinse racheta, inspectând
tot felul de pereți și stâlpi și întinderi ale podelei.
I-au trebuit trei călătorii, trei circuite de salon pentru a studia la

sufragerie, la bucătăria și la baie din anii 1940, înainte să vadă.
Și a trebuit să zâmbească puțin în timp ce se ghemuia înăuntru

col ul îndepărtat al salonului.
Ceea ce îi atrasese atenția în cele din urmă era o zgârietură de
peste scânduri, ceva ușor de ratat – într-adevăr, aproape că îl
ignorase el însuși. Dar, la o examinare atentă, a indicat în mod clar în
direcția acestei joncțiuni estice de pereți și o acumulare de praf, bețe
și frunze.
Atât de modestă această colecție de gunoi – de parcă

cineva ar fi luat o mătură și ar fi căutat să facă ordine, doar
ca să-și piardă interesul înainte de a fi găsită o cutie de gunoi.
Coborând racheta până la podea, dădu deoparte
resturile și privi mesajul care îi fusese lăsat.
„Bun bărbat”, murmură el în timp ce se uita la semnele

care fuseseră sculptate în lemn.
Pentru ochiul necunoscut, nu era altceva decât o serie
aleatorie de înțepături și înjunghiuri. Pentru el... era o hartă
a lui Caldwell care a fost construită atât pe o orientare
busola convenită anterior, care nu se baza pe nordul
adevărat, cât și pe un sortiment de simboluri care nu ar fi
recunoscute de nimeni, în afară de Band of Bastards.
Xcor nu învățase niciodată să citească. Nu era o abilitate
care i-a fost de folos în Țara Veche și nici în război și era greu
să se creadă că este diminuat din cauza lipsei acesteia. Dar
era stelar cu indicații și avea și o memorie fotografică, ceva
care se dezvoltase ca urmare a nevoii lui să se asigure că își
putea aminti cât mai multe detalii ori de câte ori i se arăta
sau descrie ceva.
Nu s-a obosit să caute arme. Nu plantase niciodată

niciunul și ar fi luat tot ce aveau cu ei.
Plecând prin ușa care scârțâia, a stins flacăra

împingându-l cu capul înainte în zăpadă, apoi a închis
ochii, s-a dematerializat... ... și s-a reformat
într-un tunel de vânt.
Rafalele erau atât de brutale încât a fost nevoit să se
întoarcă de la ele și, chiar și cu spatele la sursă, era prea
mult pentru a rezista. Dar asta ai obținut atunci când erai
la aproape o sută de etaje mai sus față de nivelul străzii,
în centrul orașului Caldwell, în partea de sus a clădirii
Companiei de asigurări Caldwell.
Procedând cu promptitudine, s-a adăpostit în spatele
unor suflante HVAC de mărimea unei ambulanțe, iar de
acolo și-a reușit să-și adune orientarea, care trebuia să
fie dinspre est pentru a putea interpreta corect indicațiile.
Doar că a fost o problemă care a devenit rapid

evidentă. Cu atâta zăpadă care cădea, nu putea vedea
grila străzilor suficient de bine pentru a găsi locația: deși
existau câteva repere iluminate care îi dădeau o idee
despre aspectul orașului, nu avea de gând să poată
identifica nimic din Aici sus.
Singura lui șansă era să coboare la nivelul solului și
să rezolve de acolo. Veștile bune? Luptătorii lui ar rămâne
într-o noapte ca în seara asta.
La fel ca oamenii, nici măcar ucigașii nu s-ar aventura

în această mizerie. Iar nemernicilor lui nu le păsa niciodată
prea mult de frig.
Dacă erau încă în Caldwell, i-ar găsi în seara asta.
TREIZECI SI NOUA
„Ce este în acea carte?”

Vocea feminină care a venit peste umărul lui Throe
era cea a unui copil petulant, chiar dacă ieșea din buzele
delicioase ale unui vampir de treizeci și șase de ani care
avea sâni naturali DD, un stomac atât de plat încât ar fi
putut să-l folosească ca un farfurie și un set de picioare
suficient de lungi pentru a-i înfășura de două ori talia.
De obicei, el s-ar fi bucurat de o întrerupere de la
oameni ca ea.
„Troe! Nu voi fi ignorat.”
Nu in seara asta.
În timp ce se îndrepta din volumul antic pe care îl adusese
acasă de la acelui psihic, spatele i s-a crăpat și a fost enervat să
constate că gâtul îi era atât de înțepenit încât nu se putea uita
peste umăr. În schimb, a trebuit să-și întoarcă întregul trunchi
pentru a face contact vizual.
„Învă ”, se auzi el spunând.
Ciudat, se gândi el. Nu se simțea ca și cum ar fi avut o

gândit conștient să rostească acele cuvinte specifice.
Au fost corecte, totuși. Într-adevăr, studiase ceea ce era scris
pe pergament toată ziua și până la — era deja noapte? Avea
impresia că tocmai s-a așezat.
"Iartă-mă." Și-a dres glasul. „Dar cât este ceasul?”
"Ora noua! Mi-ai promis că vom ieși afară.”

Da, și-a amintit asta. Făcuse asta pentru a o scoate de pe
spate și în patul ei iad în zorii zilei, pentru ca el să aibă intimitate
cu cartea.
Sau Cartea, așa cum începuse să se gândească la ea.
Și, în mod clar, îl credease pe cuvânt, cel potrivit, care era
atât revelator, cât și scump. Roberto Cavalli, având în vedere
animal print. Și avea destule bijuterii din aur Bulgari pentru a-i
face pe cei optzeci să depună un raport de poliție.
"Bine?" a cerut ea. „Când te pregătești?”
Throe s-a uitat în jos la sine, o disociere ciudată prinzând

rădăcini, când a observat că purta pantaloni, cămașă și pantofi.
„Sunt îmbrăcat.”
„În aceleași haine pe care le purtai aseară!”
"Într-adevăr."
Throe clătină puțin din cap și privi în jur.

Camera de oaspeți a recunoscut-o și asta a fost un pic o ușurare. Da,
aici stătuse de la acel incendiu care distrusese conacul iadului al fostei
sale amante . O lună petrecuse în această suită bleumarin și mahon,
cu patul ei mare cu baldachin, picturile sale cu scene de vânătoare și
biroul său de băiețel și birou.
Se mutase aici și și-a asumat prompt o relație sexuală cu această

femeie nefocută, la fel cum făcuse cu amanta lui anterioară: și aceasta
a fost împerecheată cu un bărbat mai în vârstă care nu era capabil să
o ajute în pat... și astfel Throe, ca un „domn de linie de sânge fină”,
fusese binevenit în familie, ținut cu respect și adăpostit fără nicio dată
de încheiere.
În mod clar, ei nu știau bârfele despre unde ajunsese el cu Band

of Bastards. Sau erau conștienți de asta și aveau standarde scăzute.
În orice caz, nu era scris că, cu condiția să aibă grijă de shellan, se
putea aștepta ca camera, masa și garderoba lui să fie bine îndeplinite
și, în acest caz, ceea ce nu fusese adevărat în cel precedent, el mai
degrabă bănuia că partenerul ei știa și aprobă.
Poate că bărbatul mai în vârstă era conștient că o va face

rătăcită și se temea că nu-l va părăsi cu totul.
În glimera, asta ar fi o jenă

nu ar vrea să îndure chiar înaintea mormântului.
„Nu ești bine?” întrebă ea încruntat.
S-a întors încet. Stătea a ezat la birou, cel dintre cele două
ferestre lungi, cu draperiile lor regale i sticla lor veche clocotită.
Conacul era mare și răvășit, plin de antichități și mobilier mult,
mult prea vechi și distins pentru oameni ca actualul său chatelaine
Și s-ar putea bănui mai degrabă că ea ar fi preferat să fie jos la
Commodore, într-un penthouse cu vedere la râu, care era plin
de canapele din piele albă și reproduceri Mapplethorpe.
Îi plăcea mai degrabă sexul. Și se pricepea la asta...

„Throe. Serios, care este problema aici?”
Ce îl întrebase ea înainte? Oh corect.
Și pivotase în această direcție pentru a se privi în ușile superioare
cu oglindă ale biroului.
Deși suportul de mercur al vechiului sticlă era zgâriat și
zgâriat, a existat suficientă reflecție pentru a verifica că, da, arăta
la fel ca înainte de a se duce în bârlogul acelui psihic. Încă cu
părul des și blond, și maxilarul clasic frumos, și ochii puternic
bătuți pe care i-a folosit cu mult succes la femele.
Totuși, nu a simțit la fel.

Ceva se schimbase.
Când o undă de anxietate l-a străbătut, și-a pus palma
pe cartea deschisă și instantaneu s-a calmat, sigur de parcă
volumul ar fi fost un drog. Ca fumul roșu, probabil. Sau
poate destul de mult port bun.
Ce discutaseră: „Orice, ies fără
tine.” Ea se îndepărtă dezaprobată, stilettoșii ei
blestemându-și drum peste covor în timp ce se îndrepta
înapoi spre ieșire. „Dacă ai de gând să fii de bază, nu o să...”
Throe clipi și își frecă ochii. Privind în jur, se ridică în picioare,

apoi căzu înapoi în timp ce mușchii picioarelor i se înghesuiau.
La a doua încercare, a reușit să susțină atât verticalitatea, cât
și ambulația, deși acesta din urmă făcu un pas sacadat în
timp ce trecea pe covorul oriental fin până la ușa pe care
tocmai o trecuse iubitul său.
Deschizându-și singur calea de ieșire, nu era foarte sigur

ce avea să-i spună, dar nu avea sens să propage o ceartă.
Avea mare nevoie de ea acum, de acest acoperiș deasupra
capului și de susținerea din burta lui, necesară pentru a fi
liber să-și urmeze adevăratele ambiții.
Strângând strânsoarea de montantul ornamentat al

apartamentului său, se aplecă în coridorul fin amenajat și
privi în stânga și în dreapta. Nu era nici urmă de ea, așa că a co
patru uși și bătu încet. Când nu a primit niciun răspuns, a verificat

din nou pentru a se asigura că nu mai era nimeni în preajmă, apoi
a intrat în budoarul ei cu piersici și crem.
Erau mai multe lumini aprinse. Câteva ținute

presărat pe pat. Un miros persistent din parfumul ei.
„Corra?” el a spus. „Corra, draga mea, îmi cer scuze.”
A intrat în baia ei uriașă albă și crem. Lângă scaunul pentru
coafură și machiaj, pe blat se aflau tot felul de compacte Chanel,
tuburi, oale și perii. Dar nu Corra.
Throe a lăsat lucrurile așa cum le găsise și s-a întors în

camera lui. Tocmai în momentul în care își închidea ușa, ochii i s-au
întâmplat să treacă peste ceasul de pe birou – și a încremenit.
Ora zece. De fapt, puțin după.

Throe se încruntă și se duse la capodopera ormolu. Dar
proximitatea nu a schimbat faptul că mâinile au proclamat că
timpul este zece.
Corra tocmai îi spusese că era nouă, totuși.
Nu-i așa?
Throe aruncă o privire spre Carte.
În adâncurile minții sale, a observat că era ciudat că, deși
citea de câte ore acum — Fates, trecuseră într-adevăr aproape
douăzeci și patru?
cu toate acestea, nu trecuse de prima pagină pe care o

întoarse
— Throe simți că un sentiment de vertij îi tachina
mintea cu impresia că lumea se învârte în jurul lui.
Se poticnește spre birou, se așeză din nou pe

scaunul tare, cu genunchii lipiți, capul îndoit, cu ochii pe
volumul deschis.
Amuzant, nu știa că îi făcuse vreo instrucțiune
conștientă corpului său să-și reia poziția aici... Stai, ce
fusese... De ce... Gândurile

intrau și
ieșeau din minte, mișcându-se ca norii pe cerul liber,
nimic nu rămâne cu el și nici nu găsește nicio tracțiune.
Avea o oarecare considerație că se golea, că părți din el
erau drenate, dar era greu să spună ce anume plecase
de la el sau unde se dusese.
Pentru o clipă, frica l-a lovit și și-a îndepărtat privirea

de la Carte.
Frecându-și ochii atât de tare încât i-a făcut să
lăcrime, și-a dat seama că habar nu avea ce citise. Toate
acele ore petrecute stând în fața cărții deschise... și nu
avea nicio idee despre ce fusese tipărit pe oricare dintre p
Trebuia să închidă capacul și să ardă chestia.
Da, asta ar fi făcut. Își ținea ochii abătuți, nu se uita la pagini și

închidea trântit coperta. După care, ridica volumul malefic și îl ducea
jos. În bibliotecă era o vatră aprinsă constant și el ar...
Ochii lui Throe se întoarseră la pergament și la cerneală, o

pereche de câini chemați de stăpânul lor, ajungând la călcâi.
Și s-a concentrat pe simboluri, pe text.

A deschis gura. A închis-o. A încercat să-și amintească de ce
plecase să-l caute în primul rând pe acel psihic.
Pe măsură ce frica i s-a acutizat din nou, el a încercat să se

forțeze să se concentreze pentru a se elibera – și într-adevăr, i-a fost
amintit de acele vise pe care le aveai din când în când, în care cineva
era treaz, dar blocat într-un corp înghețat, un sentiment. de panică
crescândă care face să se trezească cu greu.
Mișcarea unei mâini sau a unui picior era adesea suficient pentru
a te trage din prag și simțea că acum, dacă ar putea avea o singură
concepție solidă, pretinsă, se putea salva dintr-un pericol de care altfel
n-ar scăpa.
De ce se dusese la acel psihic... care fusese impulsul... ce

căutase...
Și apoi a venit la el.
Cu o voce care nu suna ca a lui, a spus cu voce tare: „Am

nevoie de o armată. Am nevoie de o armată cu care să-l înving
pe Rege.”
Ceva ca un fulger a izbucnit peste cap și, da, un curent
electric a izbucnit prin el, aducând cu el o claritate și un scop
care i-au șters toată confuzia anterioară.
„Căutesc să-l înving pe Rege și să-mi asum puterea atât

asupra rasei mele, cât și asupra rasei tuturor oamenilor.
Doresc să fiu stăpân și stăpân peste tot pământul și pe locuitor
Dintr-o dată, paginile au început să se răstoarne, mirosul
uscat, de praf i-a pătruns în nas și amenință că îl va face
strănut.
Când cursa nebună spre orice s-a oprit, a simțit că se

aplecă, sigur de parcă ar fi avut o mână pe ceafă care îi
împingea astfel trunchiul.
Brusc... cuvintele aveau sens.
Și Throe a început să zâmbească.
PATRUZECI
Qhuinn se mișcă prin zăpada care cădea de parcă ar fi fost

unul cu furtuna, furia lui de a rivaliza cu vântul urlator,
rochia lui alb-pe-alb camuflandu-l în drifturile care se
formau pe aleile din centru. Alături de el, Tohr era același,
un prădător care se potrivește cu peisajul care nu mai
părea urban, ci arctic.
Rafale de fulgi groși în timp ce bombele de fum se
învârteau în jurul lor și le împiedicau să coboare încă un
alt bloc care era liber de pietoni și mașini în mișcare. Era
atât de frig încât zăpada era ușoară și pufoasă, dar
volumul era extraordinar, centimetri și centimetri
adunându-se la picioarele pe pământ. Și totuși a căzut
rahatul.
S-a rugat să vadă un ticălos, orice ticălos.
Dar mai ales cel pe care l-au căutat.
Aceasta a fost cea mai bună șansă a lor de a-l prinde
pe Xcor într-un mediu solitar în care puteau face ca
asasinarea să pară o ambuscadă a inamicului...
ar putea avea grijă de lucruri în mod corespunzător. Și nenorocitul

a fost cu siguranță aici, căutându-și băieții în ciuda furtunii.
În timp ce Qhuinn mergea greoi, mușchii coapselor îi ardeau,

iar dinții din față zumzăiau de frig, iar căldura pe care o genera
corpul lui îl făcu să-și dorească să deschidă parka albă. În fundul
minții, era conștient că continuă cu acest complot trădător nu
doar din cauza unei răzbunări de drept asupra Bastardului, ci și
din cauza a tot ceea ce scăpa acasă: Blay plecat, Layla cu copiii,
Wrath. și el în contradicție.
Să stai aici toată noaptea la vânătoare era o opțiune mult

mai bună decât să fii blocat în casă – mai ales având în vedere că
avea toată ziua închis sub acel acoperiș de așteptat cu nerăbdare.
La naiba, avea să înnebunească al naibii de... În față, prin
priveliștea zăpezii ca ceață, a fost dezvăluită o siluetă neagră de

mărimea unui războinic vampir și apoi a fost ascunsă în timp ce o
furtună s-a rostogolit peste o intersecție în care se aflau la vreo
douăzeci de metri. departe de.
Orice ar fi fost, era mare și nu-i mai aparținea.
Și s-a oprit de îndată ce i-a observat, vântul bătând în spatele
lui și a lui Tohr aducând clar parfumul lor la el.
În acel moment, ca și cum lucrurile ar fi fost preordonate, rafale

s-au mutat cu bunăvoință... și au purtat simbolul olfactiv al figurii.
Bună ziua, numele meu este doar la ei.
„Xcor,” șopti Qhuinn în timp ce își punea mâna în tot Gore-Tex-
ul său și strângea o strângere de fundul celor patruzeci.
"Sincronizare bună." Tohr și-a scos de asemenea arma.

"La momentul potrivit. S-a terminat înainte de a începe.”
Xcor le-a dat timp să se apropie, iar Qhuinn era al naibii de sigur
că Bastardul știa cine era.
Mai aproape... mai aproape...
Inima lui Qhuinn a început să bată cu putere, o emoție clocotindu
i și spumându-i emoțiile, dar nu și capul sau corpul: brațul îi rămânea
neclintit și în jos lângă el.
Mai aproape …
În momentul în care ridică pistolul, telefonul i s-a stins la piept,

vibrația atrăgându-i atenția, dar fără a-l deturna.
El și Tohr și-au apăsat trăgaciul în același timp, exact când Xcor,

nefiind un idiot, a lovit pământul.
Odată cu furtuna, era o situație de găină și ou, greu de știut ce

a apărut mai întâi, rata sau impactul unui glonț.
În timp ce telefonul lui continuă să sune, Qhuinn și Tohr au

luat-o la fugă, amândoi făcând ture în locul în care stătuse
Bastard, precum și în locul în care căzuse sau aterizase, în timp
ce încărcau înainte prin zăpada.
„Sonofabitch”, scuipă Qhuinn când ajungeau acolo unde

fusese Xcor.
Nenorocitul dispăruse. Și fără miros de sânge.
Oare ei rataseră cu totul?
El și Tohr s-au uitat în jur, iar apoi fratele a spus: „Pe acoperiș
Cei doi au ie it de pe alee, în vârful clădirii de birouri cu

zece etaje, care se afla chiar în fa a locului în care s-a prăbu it
împu căturile. Nada. Vizibilitatea era atât de slabă încât nici
măcar nu puteau vedea în josul străzii, iar Xcor nu era nicăieri de
parfumat.
Cu vântul urlând în urechi chiar și prin calota pe care o trase
strâns în jos și cu ochii lăcrimați de frig, Qhuinn simți o frustrare
care i-a mers până la măduva.
„Nu ar fi putut merge departe!” strigă el peste zgomot.

„Evantai. Voi merge-"
„Nenorocitul!” Qhuinn simți că i se stinge telefonul a doua
oară. „Cine dracu mă cheamă!”
Își smuci fermoarul parkei în jos și își vâră mâna înăuntru.

Luând dracu' de rahat, el... A acceptat imediat apelul. „Blay?
Blay…?”
Nu auzea nimic și arătă spre aleea să fie joasă. În timp ce
Tohr dădu din cap, Qhuinn încercă să se concentreze – iar o
secundă mai târziu, se dematerializa înapoi acolo unde fuseseră.
Și-a pus mâna opusă peste urechea liberă și a spus: „Blay?”
Vocea partenerului său era subțire deasupra conexiunii

trositoare. "… Ajutor."
"Ce?" „...
Northway? Ieșire …"
"Stai ce?" "…
douazeci si sase …"
„Blay?”
Și apoi un cuvânt a apărut tare și clar:
"Accident."
"Vin!" Qhuinn se uită la Tohr. "Chiar acum!"
Voia să păstreze conexiunea deschisă, dar exista riscul ca
zăpada să-i provoace defecțiunea telefonului și ar putea avea
nevoie de el.
Tohr a vorbit. „Hai să ne evantai, voi lua nordul...”
„Nu, nu, Blay are probleme. Trebuie să plec!"
A fost o fracțiune de secundă în care s-au uitat unul la altul.

Pentru Qhuinn, totuși, nu a fost nicio întrebare. Dragoste versus
răzbunare.
Și ar alege iubirea.
La naiba, se simțea îngrozitor că Blay fusese într-un accident...
dar cel puțin bărbatul îl sunase: Blay întinsese mâna când conta, și la
naiba, da, Qhuinn avea să se ducă acolo unde era inima lui. Chiar
dacă Xcor sângera de la o rană în piept și avea nevoie doar de un
ultim melc pentru a-l pune în Fade? Qhuinn era plecat de aici.
Tohr, totuși, era o altă poveste.
Xcor îi putea vedea pe cei doi Frați din punctul său de observație de
pe acoperiș, vizavi de locul în care stăteau Qhuinn și Tohr: Chiar și cu
acele parka albe, rafale și zăpada s-au mutat în jurul corpului lor,
marcându-le contururile.
Au existat de câteva ori pe parcursul vieții lui Xcor când ar fi

putut jura că o forță exterioară era hotărâtă să-l țină în viață.
În seara asta fusese încă unul dintre ei.

Ambele arme fuseseră îndreptate spre el și se descarcaseră în
același timp, ca și cum acei Frați aveau în comun un creier – sau cel
puțin un set de degete de trăgaci.
Și totuși, într-un fel, nici măcar nu avusese nevoie de vesta antiglonț
pe care o legase înainte să-și bage din umeri în parka neagră din
spatele fermei respective.
A dat vina pe vânt.

Sau creditat, a fost mai degrabă.
Chiar și cu el purtând ținta perfectă pentru haine, iar acestea
nu se aflau la mai mult de cincisprezece metri distanță, acele gloanțe
plecaseră în altă parte.
Și nu irosise o bătaie de inimă dematerializându-se.
Thank Fates avea tendința să se concentreze mai mult în loc de

mai puțin atunci când era timpul crizei și, de asemenea, ghicise bine,
gândindu-se că mișcarea lor ar fi să urce exact pe acoperișul pe care
îl aveau. Motiv pentru care se îndreptase spre clădirea mai scurtă din
spatele unde încercaseră să-l doboare. Avantajul lui nu avea să dureze
însă. Urmau să se învârtească să-l găsească, ca să poată termina
treaba.
Și această tentativă de asasinat a însemnat unul din două

lucruri. Perechea fie se făceau necinstiți de la Rege... fie Mânia mințise
despre propriile sale intenții și toată Frăția era aici, căutându-l.
Bărbatul părea sincer, dar cine putea să-și dea seama?

Și cine s-ar putea certa cu acei patruzeci... Pe
măsură ce Tohr și Qhuinn se dematerializau, Xcor s-a ghemuit
și s-a înfățișat, pe baza teoriei că o țintă în mișcare era mai greu de
lovit.
El a re-format trei blocuri la vest pe o locuință. Și în timp ce și-
a reluat corpul corporal, el
și-a triangulat locația față de acea hartă de pe acele scânduri de

la fermă. Era aproape, atât de aproape, de locația care fusese
ilustrată.
Și nu era loc mai bun de a fi decât cu luptătorii săi dacă ar fi
fost vânat.
Călătorind de la un acoperiș la altul, i s-a amintit de timpul
petrecut în copaci, cu mult înainte ca Sângerătorul să vină la el în
acea pădure. Într-adevăr, s-ar putea să fie nevoit să cadă încă o
dată asupra abilităților sale de hoț, în funcție de cum au decurs
toate acestea de-a lungul timpului.
Avea puțină muniție și nu avea bani – și asta era o problemă
care necesita o soluție. Dar se devansa.
În acest sens, a coborât pe o alee care era îngustă și

întunecată ca interiorul craniului său. Vântul nu a putut ajunge în
această crăpătură creată între clădirile din cărămidă, iar zăpada s-
a acumulat în denivelări mari la ambele capete, cu o întindere la
mijloc. Se lipi într-o parte, ghemuindu-se și târâind repede pe
lângă ușile încastrate și ocazional Coșul de gunoi.
A știut că are intrarea corectă când a văzut trei urme adânci

de înjunghiere în colțul din dreapta sus al jambonului ușii – și
când a încercat clanța veche și bătută, nu se aștepta să se
întoarcă. A facut.
Aruncând o privire în stânga și în dreapta, apoi

verificând sus, își împinse umerii în panouri și își muta
corpul în interior.
În timp ce se închidea, nu scoase un cuvânt. Mirosul lui avea
să-i anunțe prezența – la fel cum mirosurile care îi întâmpinau
nasul îi spuneau că bărbații lui fuseseră aici foarte recent. In
cateva ore.
Aici stăteau.
Cu ferestrele acoperite cu scânduri și acea ușă închisă, el a
hotărât să-și asume o șansă și să aprindă cea de-a doua rachete.
În timp ce acea lumină roșie, fluturândă, a explodat din vârf, el a
mișcat încet bastonul.
Era o bucătărie de restaurant părăsită, tot felul de
ustensile și tigăi vechi, lăzi și găleți de plastic acoperite
cu un praf gros. Erau semne ale locuirii bărbaților săi,
totuși, locuri libere lângă pereți, unde corpuri mari se
întinseseră pentru odihnă.
Cutiile lui Domino l-au făcut să zâmbească. Le-a plăcut
întotdeauna pizza.
După ce a străbătut toată bucătăria, apoi a ieșit
spre restaurantul din față, găsind că acesta din urmă a
fost în același fel îmbrăcat, dezordonat și gol, s-a întors
la ușa prin care intrase.
Și a alunecat înapoi în furtună.
PATRUZECI SI UNU
Fusese un plan bun.

Și, ca și în toate planurile bune care au intrat în cele
din urmă, lucrurile începuseră bine: Blay luase volanul
noului sedan Volvo al lui pop, cu tatăl său călărind pușca
și mama lui în spate stând lângă ușă cu ea rău. piciorul
peste scaun. Da, sigur, se distraseră puțin să iasă din alee,
dar ajunseseră până la drumul principal și chiar pe
Northway fără probleme.
Acum, în mod firesc, autostrada era închisă, dar

fiindcă era statul New York, oamenii o distraseră și
creaseră un set de căi paralele care mergeau chiar în
centrul celor două benzi care se îndreptau spre nord. Tot
ce trebuia să faci a fost să te lovești de ele și să ții un ritm
constant în timp ce parbrizul din fața ta se transforma în
ceea ce vedea Han Solo de fiecare dată când Millennium
Falcon intra în hipermotor.
Deci da, totul bine la început. Ascultaseră vechea Garrison

Keillor și cântaseră împreună cu versiunea lui „Tell Me Why” și
aproape că au putut să uite faptul că se îndreptau spre ieșirile
lungi, cele în care nu aveau cum să coborâți timp de zece sau
cinci adolescenți sau chiar douăzeci de mile la rând.
Înrăutățirea a venit fără preambul sau un anunț de curtoazie

că poate ar fi trebuit să sune Houston cu o problemă. Mergeau
modeste treizeci și cinci, se lipeau în șenile, coborau o înălțime...
când Volvo a lovit o întindere de gheață care nu era de acord cu
niciunul dintre anvelopele sale, controlul tracțiunii sau tracțiunea
integrală.
Într-un minut mergeau destul de bine, iar în următorul, cu
încetinitorul, erau într-o piruetă... și aterizau într-un șanț.
Ca, la propriu, un șanț nenorocit.

Cu fața în spate.
Vestea bună, a presupus Blay, a fost că reușise să le
încetinească suficient pentru ca airbagurile să nu se dezlănțuise
și să-l ascunde pe el și pe tatăl său în față.
Vestea proastă? „Șanțul” era mai degrabă o râpă uriașă capabilă
să înghită mașinile suedeze întregi.
Primul lucru pe care l-a făcut Blay a fost să o verifice pe
mama lui, care trebuia să rămână neîngrădită. „Cum suntem în
spate?”
Încerca să rămână obișnuit și nu a tras aer în piept până

când mama lui i-a dat degetul în sus. „Ei bine, asta a fost
interesant. Și sunt foarte bine.”
În timp ce tatăl lui și Mahmen au început să vorbească
nervoși, el și-a ridicat privirea, în sus, până unde era autostrada.
Apoi a oprit motorul. Erau șanse mari ca țeava de eșapament să
fie lovită de zăpadă și, dacă încălzitorul continua să funcționeze,
s-ar trezi morți cu mult înainte de a fi încinerați dimineața de
soare.
— Vreo șansă să te dematerializezi? întrebă el mahmenul
său.
„Oh, sigur, absolut. Nici o problema."
Zece minute de închidere a ochilor și concentrare din partea
ei mai târziu, era clar că era o cauză pierdută – și era de la sine
înțeles că nici el, nici tatăl lui nu părăseau mașina fără ea.
Annnnnd așa ajunsese să-l sune pe Qhuinn.
Acum, acea decizie luase ceva timp.

Și cu acel bărbat venind în ajutor la o fugă neagră, Blay
stătea cu mâinile pe volan, în ciuda faptului că nu mergeau
nicăieri, și se întreba dacă nu ar fi trebuit să-l sune pe John
Matthew în schimb.
Sau poate Zâna-Zăhăr-Prune.
— Totul va fi bine, spuse mahmenul lui din spate. „Qhuinn
va fi aici în curând.”
În timp ce Blay aruncă o privire în retrovizor, el observă felul

în care își închise fermoarul parka. „Da.”
La naiba, ar fi trebuit s-o facă pe Jane să iasă acasă la părinții
lui. Dar se gândise la Assail și la oricine altcineva care era cu
adevărat rănit. Se simțise egoist să o ia pe oricare dintre doctori
sau pe Ehlena din clinică.
În plus, Manny, ca om, nu se putea dematerializa.
Nu, și cel mai bine ar fi fost să-l sune pe Qhuinn. Mai ales
având în vedere că încerca să-și păstreze părinții calmi cu privire
la faptul că petrecuse una, iar acum două, nopți acasă – și nu
pomenise deloc de gemeni. Era bine conștient că nu-i păcălește
pe niciunul dintre ei, dar nu era atât de pregătit să vorbească
despre situație: Oh, da, îți amintești de acei copii care ți-au plăcut
atât de mult? Da, mamă, inclusiv pe cel care a fost numit după
tine? Ei bine, nu vor fi... Din zăpada care suflă, o fantomă a apărut.
O fantomă cu fund mare
care purta o calotă.
„Oh, iată-l”, a spus mama lui din spate.

Iar u urarea ei era genul de lucru pe care Blay nu- i putea
permite să-l recunoască sim indu-se. Doar că da, era bucuros că
fratele era aici. Haide, era mahmenul lui. Trebuia s-o ducă la
conac – și știa că nici măcar un viscol nu avea să-l împiedice pe
Qhuinn să vină să-i ia pe toți.
Da, se pare că linia nu a fost trasă la vânt puternic sau la

zăpada orbitoare.
Datoria scutecului a fost diviziunea.
„Rămâneți aici”, a anunțat Blay în timp ce se ducea să-și
deschidă ușa.
Intenționase să iasă triumfător, un egal cu un egal care fusese
doar temporar învins de o defecțiune a radialelor lui Bridgestone.
Dar ușa era al naibii de blocată.
A ajuns să se dematerializeze dintr-o crăpătură de doi inci a

ferestrei.
La naiba că era frig, se gândi el în timp ce vântul începea să-i
lovească fața.
„Este rănită!” strigă el în vijelie.
Qhuinn doar se uită la el, acei ochi întinzându-se peste spațiul
care îi despărțea, întrebând, implorând. Dar apoi tipul s-a scuturat
din asta. — Din cauza acestui accident?
„Nu, înainte! Ea a alunecat și s-a rănit din nou la glezna.

Ea nu purta cizma. Încercam să-i conduc la centrul de antrenament.”
— Ar fi trebuit să mă suni înainte... aș fi...

Din furtună, a sosit o altă siluetă. Tohr.
Și, în timp ce Qhuinn se adapta la prezență, el s-a întors și a părut
surprins. Apoi u urat.
„Se poate dematerializa?” strigă Qhuinn în timp ce se

reorienta.
"Nu! Și nu o părăsim!”
Qhuinn dădu din cap. „Trebuie să merg să iau Hummer!”
Țipau înainte și înapoi, ținându-și mâinile, întărindu-și

trupurile – și, în mod ciudat, Blay a crezut că era mult ca
comunicarea prin evenimentele care se întâmplaseră în jurul lui
Layla și al copiilor. Întreaga furtună suflase între ei, legănându-i
pe amândoi, creând un viscol emoțional care făcea peisajul relației
lor impenetrabil – iar vremea rea nu trebuia încă să avanseze.
De fapt, se temea că nu se va întâmpla niciodată.
„Voi rămâne cu ei!” spuse Blay.

Tohr a vorbit. „Mă duc acasă și mă duc
pături! Și apoi mă voi întoarce să ajut la pază!”
Blay a trebuit să-și întoarcă capul și să-și scoată zăpada din
ochi. "Mulțumesc!"
Când a simțit mâna lui Qhuinn pe umărul lui, a sărit, dar nu
a ieșit din cale.
„Mă întorc imediat, bine?” spuse fratele.
„Nu vă faceți griji pentru nimic.”
Pentru o fracțiune de secundă, Blay s-a uitat fix în acei ochi
nepotriviți. Ceva despre vederea lor, atât de îngrijorat și intens, a
făcut ca durerea să fie în centrul
pieptul i se simte proaspăt ca în momentul în care fusese creat pentru

prima dată.
Dar asta nu era tot ce simțea.
Corpul lui încă îl voia pe tip. Corpul lui era încă pregătit...
pentru mai mult din Qhuinn. La naiba.
Fără un alt cuvânt, Qhuinn a dispărut, la fel și Tohr.
Blay a stat acolo, în furtună, pentru o bătaie sau două mai

mult, pivotând în jur ca să poată privi spre drumul mare. Oh,
verifică. Reu iseră să spargă balustrada laterală.
Înainte să se întoarcă în mașină, s-a dus la capota din față,

a căzut în genunchi și și-a scos cuțitul elvețian. Mâinile lui nu
aveau mănuși, așa că a lucrat rapid, îndepărtând zăpada,
îndepărtând cele două șuruburi care țineau plăcuța de
înmatriculare de suportul acesteia și strângând eticheta. Apoi și-
a făcut drum prin vânt spre spate și a făcut același lucru cu placa
din spate, bagându-i pe amândoi în interiorul jachetei.
Dematerializat în mașină, le-a zâmbit părinților săi. „Se

întorc imediat. Nu va fi o problemă.”
Mahmenul lui a dat din cap și a zâmbit. „Sunt cei mai buni.”
„Uh-huh.” Arătă spre torpedo.

„Spune, tată, te superi...”
"Deja făcut."
Bătrânul lui i-a dat carnetele de înregistrare și de asigurare,

ambele falsificate de V, iar Blay le-a pus și el în parka lui. Numerele
VIN fuseseră curățate de îndată ce obțineau chestia tocmai pentru
această ocazie – când erai un vampir într-o lume umană și călătoria
ta s-a prăbușit, de multe ori te-ai ridicat și ai părăsit-o pentru că
bătaia de cap a fost... nu merită recuperat.
FFS, avea să treacă o zi sau două înainte ca cineva să ajungă

chiar la sedan, poate mai mult, așa că cel mai bine era să anulați pur
și simplu totul.
În timp ce se uita pe fereastra laterală, Blay a simțit o anxietate
care nu avea nimic de-a face cu vârsta mamei sale sau cu viscolul.
Nu te poți întoarce, își spuse el. Doar înainte.

„Chiar o să-mi fie dor de mașina asta”, murmură mama lui.
„Tocmai mă obișnuisem.”
— O să luăm încă unul, dragă, au spus popii lui. „Și o poți alege.”
Da, păcat că nu ai putut să mergi la un lot Relation shipMax și

să cumperi o nouă versiune a ceea ce te-ai prăbușit, una care poate
avea niște îmbunătățiri tehnologice și o suspendare mai bună pentru
partenerul tău.
Dar viața nu a funcționat așa.
PATRUZECI SI DOI
La volanul Hummer-ului său, Qhuinn a simțit că i-a luat o

lună până să se întoarcă acolo unde Volvo se așezase
adânc pe marginea autostrăzii. El a presupus, totuși, așa
cum s-a prezentat în sfârșit indicatorul de mile pe care îl
așteptase pentru totdeauna, că ar trebui să fie recunoscăto
că ar putea ajunge aici. Cel de-al doilea SUV nou a fost,
totuși, strâns așa, cu anvelopele sale cu gheare îmbogățite
cu un set de lanțuri King Kong, ampatamentul său larg și
un spațiu liber înalt de mile exact ceea ce aveai nevoie într-
o noapte ca azi.
Când salvai iubirea vieții tale și părinții lui în mijlocul
viscolului.
Cu toate acestea, chiar și cu nebunia mașinii,
vizibilitatea era de rahat și a trebuit să stingă farurile în
favoarea luminilor de parcare de îndată ce luase viteză pe
Northway: Cu ochii săi ageri, iluminarea era încă din
belșug și aceasta a abordat problema pe care o avea
a avut cu albirea creată de acei nenorociți cu Xenon care

loveau toți fulgii.
Când a trecut de marcaj, a condus Hummer-ul de pe
linia centrală și pe umăr. Strângând ochii, chiar dacă nu-i
îmbunătă ea acuitatea vizuală, încercă să distingă exact
unde plecaseră de pe drum pe banda opusă, spre nord.
A mers vreo trei picioare cu acel act înainte să se

hotărască, la naiba.
Strângând volanul spre stânga, s-a oprit pe mediană,
a intrat în traficul din sens opus – care era inexistent, cel
puțin în acest moment – și s-a îndreptat pe Northway,
mergând pe direcția greșită. Răsturnând reflectorul
montat lateral, el și-a folosit mânerul pentru a arunca
fasciculul puternic în lateral.
A găsit Volvo la vreo trei sute cincizeci de metri
înălțime și ceva despre faptul că a văzut break-ul de pe
autostradă într-un unghi, la vreo 6 metri mai jos de acea
balustradă laterală ruptă, l-a făcut să vrea să vomite.
Totuși, în loc să meargă pe acel traseu cu gușă proastă, a
lovit frâna, a aruncat motorul în parcare și a deschis ușa.
Volvo își pierduse tracțiunea la baza unui deal, grila
sa mergând cu capul înainte în zăpadă, în așa fel încât
ușa șoferului nu putea fi deschisă. Blay și familia lui
profitaseră de partea cealaltă, totuși, tatăl său și el însuși
și ajutându-și mahmenul din
locul din spate. Lyric se strâmbă de durere în timp ce bărbatul ei

se mânuia cu ea, dar ea nu se plângea. Ea încerca să zâmbească.
„Bună, Qhuinn”, strigă ea în furtună în timp ce el cobora

panta spre ei.
Atât a ajuns ea cu vorbirea. În mod evident, jocul o ucidea,
iar Qhuinn și-ar fi dorit să poată ajuta.
Între timp, Tohr stătea și el, cu pătura pe care o adusese și

un termos în mâini.
Qhuinn fusese șocat că fratele a apărut la fața locului și, omule,
dacă ar fi fost bine să știe că ținea lucrurile jos în timp ce Hummer-
ul fusese adus aici.
„O voi duce la ea”, a anunțat tatăl lui Blay, așa cum ar face-o
orice bărbat îndrăgit.
Și din respect față de el, toată lumea s-a dat înapoi în timp
ce tipul și-a luat partenerul în brațe. Blay a căzut apoi în spatele
tatălui său, împingându-și părinții în sus pe panta spre Hummer,
în timp ce Tohr a scanat furtuna pentru inamic, iar Qhuinn a
alergat înainte, a întors SUV-ul și a deschis ușa din spate.
Doamne, te rog să nu treacă niciun om. Mai ales nu într-o

mașină CPD sau poliție de stat.
Era un alt caz de lucruri care durau pentru totdeauna înainte

ca Lyric să fie în siguranță în spatele vehiculului, iar Qhuinn trase
aer în piept.
Dar tot trebuiau să ajungă la conac dintr-o bucată.
În timp ce Blay a intrat lângă el în față și a bărbatului
Tata s-a dus și s-a așezat cu Lyric, Tohr a venit.
Qhuinn lăsă fereastra jos. „Mulțumesc... mulțumesc mult.”
Fratele i-a pasat pătura și termos. „Aceasta este ciocolată

caldă. Se pare că Fritz îl are pregătit în nopți ca în seara asta.”
„Te întorci în centru?”

Tohr se uită în zăpada. „Mergem împreună, este ceea ce
am convenit.”
Qhuinn își întinse palma. „Amin, frate.”
După ce s-au scuturat, Tohr s-a dat înapoi. „Te voi urma
acasă.”
„Nu trebuie. Dar mă bucur că ești.”
Tohr a dat din cap o dată, apoi a lovit capota cu pumnul.
"Conduce în siguranță."
Qhuinn a ridicat fereastra și a lovit gazul — cu prudență.

Hummer-ul a fost echipat pentru tot felul de teren, inclusiv
Fuckloads of Fucking Snow, dar nu avea de gând să-și asume
riscul cu încărcătura lui prețioasă – și mai era și faptul că mama
lui Blay a șuierat când SUV-ul s-a izbit de pista de zăpadă. .
Când au început călătoria, mama și tatăl lui Blay au

vorbit în liniște în spate, sprijinul fiind oferit și acceptat,
murmurele calde și intime.
Știi, practic opusul a ceea ce făcea
in fata vehiculului.
Qhuinn îi aruncă o privire lui Blay. Masculul se uita fix
direct pe parbriz, cu fața impasibilă.
„Așa că o să ne duc direct în centrul de antrenament”,
a spus Qhuinn.
Aceasta a fost o declarație proastă, desigur. De parcă
s-ar duce la Moș Crăciun pe horn sau așa ceva?
"Ar fi minunat." Blay și-a dres glasul și apoi și-a

deschis fermoarul parka. — Deci Frăția a fost pe câmp în
seara asta?
"Ce?"
„Mânia încă i-a scos pe toți în această furtună?” Când
Qhuinn a continuat să arate confuz, Blay a spus: „Tu și
Tohr vorbeai despre a fi pe teren?”
"Oh da. Nu. Toată lumea a plecat.”
„Deci, băieți, ce făceați în centru?”
"Oh, nimic."
Blay a reorientat parbrizul. „Afaceri private ale
fraților, nu. Ei bine, pot simți mirosul de praf de pușcă pe
tine.
Când Hummer-ul a ajuns la centrul de antrenament, nu mai ping în

fața ușii armate de la baza garajului, Blay a fost primul care a ieșit
din SUV. Călătoria în complex fusese marcată de o serie de opriri și
porniri incomode de conversație între el și Qhuinn, până la punctul
în care a fost o bătaie de cap dacă tăcerea încordată era mai bună
decât toată liniștea gâtului.
Și între timp, în spate, părinții lui ascultau totul, chiar dacă se

prefăceau că stau de vorbă între ei.
Nimic ca să dezvălui punctul de jos al relației tale

în fața mamei și a tatilor.
A fost aproape la fel de distractiv ca o gleznă ruptă.
Tocmai când Blay deschidea ușa mamei sale, dr.
Manello a ieșit cu o targă, bărbatul uman zâmbind plăcut, dar și
făcând acel ochi de vultur pe care toți medicii și chirurgii făceau
atunci când se confruntau cu un pacient.
„Ce mai facem, oameni buni?” spuse tipul în timp ce Lyric se zbate cu
greu de pe bancheta din spate a lui Hummer. „Ma bucur că ai făcut-o dintr-o
singură bucată.”
Mahmenul lui Blay i-a înclinat capul și i-a zâmbit vindecătorului
în timp ce ea se sprijinea de iadurile ei. „Oh, am fost prost.”
„Nu ai pornit.”
„Nu, nu am făcut.” Ea și-a dat ochii peste cap. „Am încercat să
fac prima masă. Și aici îl aveți.”
Dr. Manello a strâns palmele cu tatăl lui Blay și apoi și-a pus
mâna pe umărul lui Lyric. „Ei bine, să nu-ți faci griji, o să am foarte
multă grijă de tine.”
Din anumite motive, acea afirmație simplă, împreună cu
încrederea deplină pe care o purta tipul ca o aura acordată de
Dumnezeu Însuși, l-au făcut pe Blay să se uite în altă parte și să
clipească repede.
"Esti bine?" întrebă Qhuinn încet.
Blay a strâns totul și a ignorat comentariul, în timp ce mama
lui a fost pusă cu grijă pe targă, iar Dr.
Manello a făcut o examinare rapidă de parcă nu s-ar putea abține.
"Când vii acasă?" opti Qhuinn.

Când Blay nu a răspuns, bărbatul a apăsat: „Te rog... întoarce
te.”
Blay se apropie de targă. „Mahmen, vrei
ai nevoie de o pătură peste tine? Nu? Bine, voi primi ușa.”
Cu intenție, a ținut lucrurile deschise și a stat pe o parte, în
timp ce toată lumea a căzut într-o linie și a intrat în centrul de
antrenament. După ce a fost sigur că închisese bine lucrurile în
spatele lor, s-a alăturat marșului pe coridorul lung de beton,
trecând pe lângă sălile de clasă și sala de pauză pe care o folosea
noua clasă de stagiari.
Ca orice altceva în Caldwell, lucrurile au fost închise în seara
asta, fără studenți prin preajmă, toată lumea s-a ghemuit.
La fel de bine, țipetele... dragă Fecioară nu mai este Scribe

din țipete.
"Ce este asta?" a întrebat mama lui Blay. „Moare cineva?”
Dr. Manello doar a clătinat din cap. Deși asistența medicală

pentru vampiri nu avea reguli HIPAA, doctorul nu vorbea niciodată
despre pacienții săi, chiar și atunci când informația era Brother
to Brother – iar Blay admirase întotdeauna asta despre bărbat. Și
despre Doc Jane. La naiba, în acea persoană, toată lumea avea
tendința să cunoască afacerile celorlalți. Și când lucrurile
mergeau bine? A fost bine.
Când nu erau?
Galeria de alune iubitoare, grijulie și înjurăătoare a gospodăriei
ar putea ajunge să fie puțin prea mare.
„Deci, când îi putem vedea pe acei tineri?” a întrebat tatăl lui
Blay în timp ce se uita peste umăr la Qhuinn. „Nu mi-am ținut în
brațe bunicii de zece nopți. A trecut prea mult timp. Și știu că
bunicii lor ar avea nevoie să se înveselească, nu, iubirea mea?
În timp ce Blay a absorbit un blestem, s-a asigurat că nu se

uită în direcția lui Qhuinn. Dar cel puțin știa că se poate baza pe
tipul să se îndepărteze de... — Absolut.
Totuși, putem aștepta până mâine seară? Pentru că mi-ar
plăcea să-i aduc acasă și să am o vizită potrivită la tine acasă.”
Scuză-mă, se gândi Blay. Glumești al naibii de mine?
În timp ce îi arunca o privire asupra bărbatului, mama lui Blay

a umplut tăcerea cu o fericire icnătoare.
Întorcându-se pe targă, ridică privirea spre Qhuinn. "Cu
adevărat?"
Fratele l-a ignorat vesel pe Blay în timp ce intrară cu toții într-
o sală de examen. "Da. Știu că ai vrut să venim să te vedem și
cred că acum ar fi un moment grozav.”
Necrezut. Ne-frickin'-credibil.
Dar a trebuit să-i acorde tipului credit pentru o carte bine
jucată. Lyric își dorise să se zgâcnească, să coace și să facă poze
cu copiii din propria ei casă de ceva vreme, deși cu siguranță nu
spusese niciodată nimic clar despre asta pentru că nu dorise să
fie insistentă. Campania ei a fost mult mai subtilă, nimic altceva
decât a lăsat indicii ici și colo despre posibilitatea petrecerilor în
pijama, când erau mult, mult mai în vârstă, și în timpul
festivalurilor, când erau mult, mult mai în vârstă și serile de film,
când erau mult, mult mai în vârstă.
Totuși, dorința fusese întotdeauna în vocea ei.

În timp ce mama lui Blay a întins mâna și a strâns antebrațul
lui Qhuinn, Assail a ales acel moment pentru a țipa din nou – ceea
ce, știi tu, era exact ceea ce Blay făcea în propriul său cap.
„Bine, să vedem ce avem aici.”

În timp ce dr. Manello vorbea, Blay sa întrebat despre ce
naiba se petrecea doctorul – și apoi și-a amintit că, o, bine, erau
într-o sală de examen. După ce au ieșit de pe autostradă. În
mijlocul celei mai grave furtuni de zăpadă înregistrate vreodată
la începutul lunii decembrie.
FFS, chiar a vrut să-l lovească pe Qhuinn cu ceva. Un dulap
plin cu rechizite medicale, sau poate acel birou de acolo.
„Va trebui să facem o radiografie. Și atunci vom face

…”
Când medicul a început să vorbească, tatăl lui Blay a devenit
serios și concentrat, iar Blay a vrut și el. În schimb, a așteptat ca
Qhuinn să arunce o privire.
Și apoi a grăit: Afară în hol. Chiar acum.
Mesaj transmis, Blay aruncă o privire către părinții săi.
„Vom vorbi doar o secundă, revenim imediat.”
Ura felul în care mama lui îl privea aprobator, de parcă s-ar
fi așteptat ca orice era în neregulă să explodeze la timp pentru ca
familia să-l treacă pe Norman Rockwell mâine la căderea nopții.
Acesta era un cadou pe care nu avea de gând să-i primească

de Crăciun.
Al doilea Qhuinn i s-a alăturat pe coridor,
Blay întinse mâna și trase ușa în spate
lor. Și după ce s-a asigurat că nu mai era nimeni în preajmă, și-a scos
mașina de tuns iarba.
„Glumești al naibii de mine”, a spus el în tăcere.
„ Nu vii acolo mâine seară.”
Qhuinn doar a ridicat din umeri. „Părinții tăi vor să vadă...”
„Da, cei doi tineri pe care te-ai asigurat că știam că nu sunt
copiii mei. Deci nu, nu-ți aduci fiul și fiica acasă la părinții mei, doar
ca o scuză ca să mă vezi. Nu te voi lăsa să faci asta.”
„Blay, duci asta prea departe...”

„A spus ticălosul care a vrut să bage un glonț în capul mamei
copiilor săi. În timp ce ea stătea deasupra căsuțelor lor.” Și-a aruncat
mâinile în sus. „Qhuinn, nu poți fi atât de critic implicat.”
Bărbatul se aplecă înainte pe șolduri. „Nu știu de câte ori pot

spune că îmi pare rău.”
„Nici eu, dar scuzele nu vor face asta mai bine.”
Urmă o pauză de tăcere, apoi Qhuinn se dădu înapoi, o expresie
îndepărtată coborând peste trăsăturile lui.
— Deci, asta este, a spus el. „Arunci toată relația noastră dintr-
un singur comentariu.”
„Nu a fost un comentariu. A fost o revelație.”
Și unul care aproape la omorât acolo unde stătea. La naiba, ar
fi avut o șansă mai mare de supraviețuire să fie cel în care Qhuinn
a împușcat.
Qhuinn și-a încrucișat brațele peste piept, într-un mod care i-

a făcut bicepșii să devină atât de mari încât au încordat chiar și
mânecile largi ale acelei parka albe.
„Îți amintești…” Bărbatul și-a dres glasul.
„Îți amintești, acum un milion de ani, când ai venit la mine acasă
după tatăl meu – știi, după ce a luat-o cu mine?”
Blay se uită în jos la podeaua de beton dintre ei. „Au fost

multe nopți ca acestea. Care?"
"Destul de corect. Dar tu ai fost mereu acolo pentru mine,
știi. Te-ai strecura, ne-am lovi pe PlayStation și ne-am relaxa. Tu ai
fost salvarea mea. Tu ești singurul motiv pentru care sunt în viață
acum. De ce există chiar acești copii.”
Blay începu să scuture din cap. „Nu face asta. Nu folosi
trecutul pentru a încerca să mă faci să mă simt vinovat.”
„Întotdeauna mi-ai spus că tatăl meu a greșit că mă urăște.
Ai spus că nu poți înțelege de ce el...
— Uite, mi-am plătit cotizațiile cu tine, se răsti Blay.
"Bine? Mi-am plătit cotizațiile. Am fost sărutul tău, cerneală, pătura
ta de siguranță. Și vrei să știi de ce? Nu pentru că ai fost atât de
special. Pentru că erai o târfă pe care nu puteam s-o am și am
considerat promiscuitatea ta ca fiind că nu sunt suficientă - și asta
m-a făcut să vreau să-ți dovedesc eu de fiecare dată. Și nu mai fac
asta. M-ai împins pentru tot acest timp, când te-ai dracu de alți
oameni, dar o voi face
să-ți dau o trecere pentru că nu am avut bile să ies și să-

ți spun ce simțeam atunci. Dar când m-ai împins în
dormitorul ăla? Știai cât de mult te iubesc. Nu mă mai
întorc de la asta...”
„Ceea ce aveam de gând să spun,” lătră Qhuinn,
„era că îmi spuneai mereu că îți pare rău că nu mi-a
putut da pentru ceva ce nu puteam schimba...”
„Așa este, ADN-ul tău nu este vina ta. Ce dracu are
asta de-a face cu ceva dintre noi? Vrei să spui că nu ești
responsabil pentru ceea ce iese din gură?” Blay clătină
din cap și se plimba în jur.
„Sau și mai bine, că nu e vina ta că m-ai scos din viața
acelor copii?”
„Tocmai m-am invitat pe mine și pe acei copii la
casa părinților tăi mâine seară, ține minte. Așa că în
mod clar nu te exclud.” Bărbia lui Qhuinn ridicată. „Și
ideea mea este că nu înțeleg cum cineva care a făcut
prozelitism asupra importanței iertării refuză să-mi
accepte scuzele.”
Fără să se gândească la asta, Blay își băgă mâna în
haină și scoase pachetul de Dunhills. Și în timp ce
aprindea unul, a mormăit: „Da, fumez din nou. Nu, nu
are nimic de-a face cu tine. Și când vorbeam despre
tatăl tău, era vorba despre culoarea ochilor, pentru
Dumnezeu. Nu ți-am cerut să renunți de la ceea ce
credeai că sunt naibii tăi de copii. Asta a fost viața mea, Q
copiii... erau viitorul meu, ce avea să rămână din mine când voi fi
mort și plecat. Aveau să fie...”
În timp ce vocea i s-a crăpat, a tras o lungă trage. „Ei urmau să
ducă mai departe tradițiile părinților mei. Au fost repere și fericire
și o întregime pe care nici măcar tu nu mi-o poți oferi. Nu este nimic
în comparație cu un accident genetic care a avut ca rezultat un ochi
albastru și unul verde.”
— Oricum, Blay, spuse Qhuinn întunecat în timp ce-și înconjura

fața. „Acest defect a fost toată viața mea și știi asta.
Defectul meu în casa părinților mei a fost toată viața mea. Am fost
tăiat din toate...”
„Atât de bine, știi cum mă simt.”
În timp ce privirile lor se ciocniră, Qhuinn clătină din cap.
„Ești la fel de rău ca tatăl meu, știi asta? Chiar esti."
Blay și-a tras țigara aprinsă în tip. „La naiba.

Pentru asta. Serios."
Qhuinn privi aerul încordat pentru o clipă.
Apoi a spus: „Ce se întâmplă aici. Adică, într-adevăr, vrei doar să ne
arunci în aer? Vrei să te întorci la Sax ton sau poate să te draci pe
altcineva? Vrei să joci așa cum eram înainte? De aceea faci asta?”
„De ce fac... stai, ca și cum aș lua această poziție ca pe o

strategie de ieșire? Crezi că poate aceasta este o cutie de săpun
pentru a face un punct arbitrar? Tu sincer crezi că sunt
joc aici?” A clătinat din cap, deoarece neîncrederea îl amețea. „Și

nu, nu vreau să fiu ca tine. Tu și cu mine nu suntem la fel și nu
am fost niciodată.”
„De aceea lucrăm.” Brusc, vocea lui Qhuinn deveni plină de
trestie. — Tu ești casa mea, Blay. Ai fost mereu. Chiar și cu Lyric
și Rhamp în viața mea, sunt pierdut fără tine și da, pot să mă
enervez în mijlocul unei conversații ca asta, dar sunt totuși
suficient de bărbat încât să recunosc că nu sunt nimic dacă tu" nu
esti cu mine.” Și-a dres glasul. „Și pentru tine, o să lupt pentru
tine, pentru noi, așa că te voi întreba din nou. Ce va fi nevoie?
Sânge? Pentru că orice ar trebui să fac ca să te aduc înapoi, o voi

face.”
În timp ce Assail scoase un alt țipăt, Blay închise ochii,
epuizarea venind peste el ca un giulgiu de moarte.
— Da, sigur, bine, mormăi el. "Sânge. O să ia sânge. Acum, dacă
mă scuzați, mă duc să am grijă de mama mea.”
„Mâine seară mă voi prezenta cu tinerii la părinții tăi.”
„Nu voi fi acolo.”

„Aceasta este decizia ta. Și o voi respecta. Dar vreau să spun
ce spun. Indiferent de ce este nevoie, voi demonstra că te iubesc
și că am nevoie de tine și te vreau – și că acei copii sunt ai tăi.”
Cu asta, fratele s-a întors și a plecat pe coridorul de

beton, cu capul sus, umerii pe spate, pasul egal... „Fiule?
Blay a sărit și s-a întors spre tatăl său. „Cum este

ea? Radiografia a fost făcută încă?”
„Ea întreabă de tine. Dr. Manello spune că ar putea fi
nevoiți să opereze.”
La dracu. "Desigur." Și-a pus brațul în jurul umerilor
tatălui său. „Hai, hai să ne dăm seama împreună...”
„Tu și Qhuinn sunteți bine?”
„Piersici. Doar peachy jim-dandy, spuse el în timp ce
deschidea ușa sălii de examen. „Nimic de care să-ți faci griji.
Să ne concentrăm doar pe mama, bine?”
PATRUZECI SI TREI
Throe auzise de mult că se poate face o bombă din materiale

uzuale de uz casnic. Acesta ar putea produce cu ușurință o
unitate extrem de explozivă, cu nimic mai mult decât
obiectele găsite în majoritatea bucătăriilor.
Totuși, deși acest lucru era adevărat, în timp ce cobora
scările oficiale ale conacului iadului iubitului său , era
aproape dezamăgit de natura omniprezentă a ceea ce
căuta. Cu toate acestea, cu cartea sub braț și cu o claritate
binevenită a scopului în mintea lui, el și-a spus că credința
lui va fi răsplătită, scopul său servit, scopul său atins.
Chiar dacă asta părea puțin anticlimactic.

Și din nou, cel puțin acum era concentrat.
O afacere atât de ciudată în care fusese confuzia
anterioară, se gândi el coborând în holul de la primul etaj,
focul trosnind din vatra de marmură oferind căldură și
lumină, candelabru de cristal de deasupra capului sclipind
de parcă ar fi fost înșirate diamante adevărate din
tavan. Făcând o pauză, se uită în sufrageria de dincolo și aprobă

canapelele de mătase și candelabrele, textilele care atârnau în
jurul ferestrelor lungi și înguste, culorile asemănătoare bijuteriei
care fuseseră alese de cineva cu un ochi foarte bun și foarte
profund. buzunar.
Pe partea opusă a marelui spațiu deschis, așa cum era
tradiția, studiul primului bărbat al casei strălucea de putere și
distincție, lambriurile din lemn și cărțile legate în piele, biroul larg
cu butterul din piele și scaunul asortat, vitraliul ferestre, dând o
asemenea impresie de înrădăcinare aristocratică, încât un
sentiment de nostalgie îi încălzea centrul pieptului.
Trecuseră atâția ani de când trăise așa, atâtea cotaburi între ele. Și
mai departe, mai existaseră și grosimea și vulgaritatea, moartea și
sângele, sexul cel mai josnic.
Nu fusese viața pe care o văzuse cândva pentru el însuși și,

într-adevăr, pe cât se simțise cândva legat de Banda Bastarzilor și
de liderul lor, acum credea că timpul petrecut cu ei nu fusese decât
un vis urât. o furtună soartă care trecuse prin destinul său în
drumul său spre a face ravagii în existența unui alt biet băiat.
Acesta era locul unde îi aparținea.

De fapt, dintre toate locurile în care fusese în Lumea Nouă,
acest conac i se potrivea cel mai bine. Nu a fost cea mai mare
dintre prietenele lui, dar a fost numită cu
cele mai bune accesorii, la un standard pe care el însuși l-ar fi

ales pentru locuința sa — Ceea ce avea
să aleagă în curând pentru locuința sa, s-a corectat, când
a luat cursa — „Nu vei rezista cu ea”.
Throe pivotă pe călcâi. Iadul casei, un vampir în vârstă de

vreo opt sute de ani, ieși târâind din baia formală care era în
afara bibliotecii, zgomotul unei toalete cu apă anunțându-i
prezența mai mult decât mirosul mai mic sau vocea lui subțire .
— Îmi cer scuze, murmură Throe, deși

auzise perfect.
„Nu va rezista cu tine mai mult decât a rezistat cu ceilalți.
Vei reveni pe străzi până de Anul Nou.”
Throe zâmbi, mai ales când observă bastonul de care

bărbatul avea nevoie pentru a deambula. Pentru o clipă, î i
dădu seama că acel lucru a scăpat de sub strânsoarea acelei
mâini artritice, iar bărbatul s-a dezechilibrat, căzând pe podeaua
tare de marmură.
— Cred că îmi subestimezi foarte mult atractia,
bătrâne. Throe și-a mutat strânsoarea pe Carte, aducând-
o la piept. Amuzant, părea să-i furnică inima. „Dar acesta
nu este un subiect pentru o conversație politicoasă, nu-i
așa?”
Părul cărunt, sprâncenele stufoase, smocuri de mustăți

ieșind din urechi... oh, nelegiuirea vârstei, se gândi Throe. Și
inevitabila disfuncție erectilă și sexuală. La urma urmei, Viagra
ar putea ajuta doar atât de mult. Chiar dacă cocoșul s-ar putea
întări datorită produselor farmaceutice, dacă restul corpului era
la fel de dens ca o mașină de căprioară putrezită, ce altceva ar
putea face o tânără femelă decât să ia un amant mai plăcut?
— Ea a plecat, știi, a spus bărbatul cu vocea lui clătinitoare.
De ce nu aveau echivalentul cu bastonul de mers pentru

vorbire, se întrebă Throe. Un mic difuzor pentru a proiecta
lucrurile mai bine? Poate cu un buton pentru a adăuga bas
împreună cu volum.
— Ea este, da, a intonat Throe zâmbind. „Am trimis-o să
găsească o altă femelă, ca să ne putem juca cu o jucărie. Am mai
făcut asta și ea se va întoarce și îmi va aduce ceea ce vreau.”
Când bărbatul se bâlbâi ca șocat, Throe se aplecă și își lăsă

cuvintele în șoaptă, de parcă el și iadul ei ar fi avut un secret
împreună. „Cred că veți descoperi că asta se întâmplă cu o
oarecare regularitate de acum înainte. Trebuie să vă dați seama,
amabil domnule, că nu sunt ca ceilalți pe care i-a întreținut în
trecut. Îi spun ce să facă și ea o face. Ceea ce ne diferențiază mai
degrabă pe tine și pe mine, nu-i așa?
Bătrânul și-a revenit calmul și a dat din baston. "Vei vedea.

A mai făcut asta. Eu sunt cel fără de care nu poate trăi pentru că
o pot sprijini.
Tu, ca un vagabond, un escroc și un aristocrat decăzut, cu
siguranță nu poți.”
Ei bine, gândi Throe, poate cineva a ghicit greșit natura
flegmatică a acestui partener. Oricum, indiferent.
Throe î i înclină capul. „Crede ce vrei. Aceasta

nu schimbă niciodată realitatea, o face. Bună seara."
În timp ce se îndrepta spre cămară majordomului, iadul a
spus cu ceva volum: „Folosești ușa servitorilor, ești tu. Destul de
potrivit. Ai fost membru al Glymerei , dar asta nu mai este
adevărat – și nu a mai fost de când familia ta însângerată te-a
îndepărtat din moșia și descendența lor. Ce păcat.
Dacă nu te uiți la asta din punctul lor de vedere. Rușinele trebuie

eliminate sau ele amenință întregul.”
Throe se opri. Și s-a întors încet înapoi.
Mijindu-și ochii, simți o furie familiară încolțindu-i în jurul
intestinului, o viperă căreia îi plăcea să lovească. „Ai grijă, bătrâne.
Îți voi spune încă o dată, dar niciodată, nu sunt ca ceilalți.”
„Ești un gigolo. Îți schimbi corpul pentru hrană și adăpost

ca orice curvă obișnuită. Un costum fin nu schimbă mirosul cărnii
pe care se sprijină.”
Vag, Throe își dădea seama că Cartea se încingea pe stern. Și

a simțit tentația de a ceda furiei sale ca niciodată.
Dar apoi și-a amintit pentru ce coborase scările. Și ce avea să

facă în dormitorul lui când ar fi asamblat ceea ce avea nevoie.
Acum a zâmbit din nou. „Ești norocos că am nevoie de tine.”

„Mai bine ai aminti asta. Și la fel ar trebui și ea.”
„Vom face, promit. Mai ales, în timp ce shellanul tău vine după
mine.” Throe a continuat, lăsând iadul la orice ar face el pentru tot
restul nopții – și ce petrecere ar fi asta. Din cauza problemelor sale
de mobilitate, își petrecea majoritatea serilor în biblioteca din
spate, care ducea în solar, sprijinită ca o statuie a cărei bază era
spartă.
Așa că, când va fi timpul... va fi ușor de găsit.

Între timp, trebuie să mergeți la cămară și să adune ingrediente
Localizarea depozitului uscat cu numeroasele sale rafturi și

rândurile sale de conserve, cutii și borcane a fost destul de simplă.
Totuși, pentru a găsi exact ceea ce avea nevoie, avea să ia ceva timp
și concentrare: în timp ce măsura amploarea a ceea ce fusese
achiziționat pentru consumul gospodăriei, era puțin copleșit.
Dar ceva i-a spus să nu ceară niciunui personal să ajute.
Cartea, avea să se gândească mai târziu. Da, Cartea îi comunica

fără cuvinte, mai degrabă ca un animal cu care cineva avea o mare
familiaritate ar putea „vorbi” printr-o serie de mișcări ale ochilor și
botului, intangibile care însemnau puțin pentru toți, cu excepția
celor doi implicați.
Deschizând volumul pe blocul central al măcelarului, Throe a
zâmbit în timp ce paginile lui se răsfoiau către pasajele corecte. Și
apoi a căutat să adune ceea ce era listat.
— A fost o tocană urâtă, într-adevăr.

Angostura bitters. Otet de vin rosu. Ghimbir.
Lemn dulce, negru. Voinicică. ofran. Seminte de susan.
Și apoi avea nevoie de ceară neagră de lumânare. Și... ulei de
motor? De la o mașină? Pentru o clipă, se simți nervos de efortul pe
care avea să-l solicite strângerea tuturor, vechiul lui mod de a fi
așteptat pe mână și cu piciorul ridicându-și capul privilegiat. În
afară de aceea, Cartea și-a pufnit paginile, parcă în semn de
dezaprobare.
„Da”, i-a spus el. „Urmează, voi face.”
Luând un coș dintr-un teanc de lângă intrare, de parcă acesta
ar fi fost într-adevăr un fel de magazin, se apucă să ia de pe rafturi
ceea ce era indicat.
Oh, și o oală de cupru. Avea de gând să-l găsească pe unul
dintre aceia în bucătărie, spera el.
Da, asta a fost o tocană. Cu toate acestea, nu este genul de

lucru din care ai crede că ai putea face o armată și poate că acest
lucru nu ar funcționa... Cartea își
zburda paginile, ca un câine bine supărat.
Throe îi zâmbi înapoi. „Nu fi atât de sensibil. Eu am credința
mea și credința mea mă are pe mine.”
Un mod ciudat de a pune lucrurile, dar refrenul s-a instalat în
creierul lui și i-a ieșit din gură pe un
murmur.
„Am credința mea, credința mea mă are, eu-am-credința mea,
credința-mea-mă-are, credința mea mă are pe mine credința mea...”
PATRUZECI SI PATRU
Zypher a condus Band of Bastards înapoi acolo unde căutaseră

adăpost cu mult înainte ca zorii să se apropie.
Viscolul a fost atât de rău și răvășise atât de mult, încât nu numai
că planurile lor de călătorie în Lumea Nouă au fost reduse –
împreună cu atât de mulți oameni – dar orașul Caldwell și
cartierele din jur s-au transformat la fel de înțelept într-o fantomă
înzăpezită. orașe, fără mașini pe drumurile impracticabile, fără
pietoni pe trotuarele impracticabile.
Au încercat cu o seară înainte să-l găsească pe Xcor, pentru

ceea ce presupuneau că va fi ultima dată. Dar când au rămas
blocați pe Coasta de Est, zborul lor de întoarcere peste Atlantic
a întârziat, se străduiseră, încă o dată, și pentru ceea ce cu
siguranță avea să fie ultima, ultima dată, să-și găsească liderul.
Și, așa cum fusese și înainte, nu descoperiseră nimic. Fie că

asta a fost din cauza furtunii
sau…
Oh, pe cine glumea, se gândi Zypher în timp ce dădea

colțul pe o alee care devenise destul de cunoscută. Xcor era
bine și cu adevărat plecat, cel mai probabil în mormântul lui.
Aveau cu adevărat nevoie să renunțe la asta, mai ales că
acum toți erau nu doar frustrați, ci și înghețați de frig.
Odihna era cea mai bună, căci la căderea întunericului a
doua zi, aveau să fie nevoiți să înceapă bătălia pentru a găsi
un alt zbor, sau poate chiar o altă cale pentru a se întoarce
acasă.
Un lucru pe care îl aștepta cu nerăbdare? Reluând
cazarea la castel.
Restaurantul abandonat în care stătuseră era mai bun
decât în unele locuri în care au trebuit să tabărească de-a
lungul secolelor, dar nu ținea nici o lumânare pe grămada
lor de piatră bine înghețată din Țara Veche. Cu toate acestea,
făcuseră tot ce e mai bun din ceea ce își luaseră reședința,
făcând tunel în clădirea alăturată pentru a oferi o evadare
suplimentară și monitorizând celelalte afaceri goale în cazul
în care oamenii ar relua în cartierul degradat.
Da, ar fi bucuros să plece, la fel ca și el

l-au plâns pe cel pe care trebuiau să-l lase în urmă.
Zypher ajunse primul la ușă și, conform protocolului, s-
a lăsat deoparte și și-a păzit colegii de luptă în timp ce
deschideau lucrurile și pătrundeau în interior – nu că ar fi
avut ceva de protejat.
Oare furtunile ca aceasta să se întâmple în mod constant,

se gândi el, astfel încât oamenii să fie împinși în adăposturile lor
în fiecare seară.
Syn a trecut ultimul prin portalul deschis, iar apoi Zypher a
verificat din nou aleea înzăpezită și clădirile eliberate și ofilite de
peste drum. Apoi și el a dispărut în interior, care nu era mai cald,
dar considerabil mai puțin aeris decât străzile.
Era o ușurare să nu-ți zboare zăpada în ochi și să-ți înăbușe

auzul.
Sunetul grupului de ei călcând zăpada de pe crampoane și
scuturându-și pălăriile și mănușile îi aducea aminte de o turmă
care călca în picioare, însoțită de păsări.
Nu că ar fi văzut vreodată așa ceva, dar și-a imaginat că ar fi...
„Ceva miroase rău”.
„Cineva a fost aici.”

Pe măsură ce prezența unui intrus s-a înregistrat asupra
tuturor deodată, au intrat în defensivă, ghemuindu-și în picioare,
scoțându-și armele. Dar nu a fost…
"Praf de pu că?" spuse unul dintre ei. „O flacără poate...”
În acel moment, ușa s-a deschis chiar în spatele lui — Și
parfumul care a intrat odată cu frigul a oprit totul. Mirosul... și

mărimea bărbatului care
a depus stangulele ușii... și aura de putere care îl însoțea

Panourile se …
închiseră încet. Și totuși nimeni nu s-a mișcat.
Acea voce, cea pe care Zypher renunțase să o mai audă

vreodată, vorbea clar. „Niciun salut pentru liderul tău? Am
fost plecat atât de mult?”
Zypher făcu un pas înainte în întuneric. Si altul.
Apoi, cu o mână tremurândă, și-a scos haina și a aprins

o lanternă alimentată de baterii.
A fost Xcor. O versiune mai subțire, destul de veche a
lui Xcor, dar luptătorul totuși.
Zypher întinse mâna și atinse umărul greu. Apoi, da, a
atins fața. „Trăiești”, a respirat el.
— Da, șopti Xcor înapoi. "De abia. Dar da.”

Nu știa cine a contactat primul, dacă era el sau liderul
lui. Dar brațele erau înfășurate, iar piept în piept s-au
adunat, prezentul realinându-se cu un trecut care îl
cuprinsese întotdeauna pe bărbatul care stătea în mod
miraculos în fața lui.
„Fratele meu, am crezut că această noapte nu va veni.”
Zypher închise ochii. „Mi-am pierdut speranța.”
— Și eu, spuse Xcor cu asprime. „Si eu.”
Când Zypher a făcut un pas înapoi, Balthazar a venit și

ceilalți la fel. Una câte una, îmbrățișările au fost schimbate,
kilogramele grele fiind împărțite pe umeri. Dacă lacrimile se
formau în ochi, acestea nu erau vărsate, dar nicio voce nu
era capabilă de vreun fel de vorbire – chiar și Syn a intrat
într-o scurtă gheare, cel mai rău dintre ele fiind încă afectat
și încă.
Misiunile lor de a încerca să-l găsească pe Xcor în viață
scăpaseră într-o hotărâre nespusă că, poate, dacă ar putea
descoperi ce s-a întâmplat, sau poate să găsească niște
resturi de eliminat în mod corespunzător, poate că ar putea
trăi în pace cu asta. Dar își pierduseră de mult concepția că
această reuniune ar putea fi soarta tuturor, această
întoarcere vitală un dar la care nu îndrăzniseră să aspire.
„A fost Frăția?” întrebă Balthazar.
„Te-au luat?”
„Da.”
Instantaneu, mârâiturile care pompau prin aerul rece
și nemișcat au fost o haită de lupi care prindeau viață, o
promisiune de durere în schimbul greșelii care i se făcuse
unuia dintre ei.
— Nu, spuse Xcor. „Este mai complicat decât atât.”
Xcor se ascunsese peste drum, urmărind intrarea în

restaurantul abandonat, așteptând să vadă dacă vreunul
dintre bărbații lui venea în spațiul eliberat înainte de zori.
Preferase să petreacă noaptea astfel, ca
opus în interiorul murdar, având în vedere că Qhuinn și

Tohr, și posibil alții, erau la vânătoare: îi era frică să nu fie
prins și sacrificat.
Așa că se agățase într-un walk-up care oferise
vizibilitate și multă sticlă simplă din care să se
dematerializeze dacă auzea măcar un fluier al vântului
care nu-i plăcea. Și, pe măsură ce timpul trecuse, gândurile
lui se rătăciseră în mod frecvent către Layla, ceea ce
fusese de folos, deoarece imaginile din mintea ei cu ea
goală îi încălziseră corpul și îl ținuseră vigilent prin oboseală
Cu zorii care se apropiau din ce în ce mai mult, nu avusese
niciun plan solid despre ce să facă la sosirea ei, singura
lui concluzie că nu se va întoarce la acea fermă.
Cel puțin odată cu răsăritul soarelui, nu ar fi trebuit
fii îngrijorat că Frații încă îl caută.
Problemele cu lumina la amiază i-au afectat în egală
măsură.
Cu excepția cazului în care sosiseră bărbații lui,
materializându-se din furtună ca niște spectre care vin
pentru o aterizare într-un cimitir, trupurile lor mărețe
apărând unul câte unul în mijlocul zăpezii care cădea. Atât
de fericit că îi văzuse, încât deschisese gura să strige de
pe stingheritul lui de la fereastră. Anii de antrenament în
război îl făcuseră însă la tăcere înainte să emită o silabă
de salut.
A fost nevoie de tot ce avea în el pentru a a tepta o

timp, doar pentru a ne asigura că nu fuseseră urmărite.
Și când intrase în bârlogul lor, nu fusese sigur de primirea lui,
îngrijorat de faptul că structura de putere pe care o crease și o
impunsese odată cu atâta brutalitate provocase o revoltă ireversibilă.
În schimb, fusese primit ca un frate. unu

a cărui presupusă dispari ie fusese plânsă amarnic.
Oh, cât de mult și-ar fi dorit să poată rămâne puțin mai mult
în această dispoziție de camaraderie, această reuniune
emoțională. Dar avea puțin timp și cu cât era mai mult cu ei, cu
atât erau mai puțin în siguranță.
„Așa că ai scăpat din Frăție”, cineva
plin de mândrie. — Câți dintre ei ai ucis?
Se gândi la Qhuinn încercând să-și croiască drum prin acele
porți din acea peșteră. „Nu i-am ucis pe niciunul dintre ei.
Și nu sunt liber.”
„Ce înseamnă asta?” întrebă Zypher.
În strălucirea constantă a torței electrice a bărbatului, Xcor și-a
încrucișat brațele peste piept și și-a privit fiecare nenorocit în ochi.
„Mi-am dat jurământul Regelui Orb. Mi-am jurat loialitate față de
tron.”
Tăcerea care a venit după declarația lui era de așteptat. —
Atunci ai fost constrâns? zise Zypher. „Pentru prețul libertății tale, i-
ai acordat lui Wrath angajamentul tău?”
„Nu, i-am acordat-o după ce am fost liber.”

Balthazar clătină din cap. „Aleșii, atunci.”
— Nu, regele, atunci. Xcor a vorbit încet și clar, bazându-
se pe anii lor lungi de supraviețuire pe câmpul de luptă
împreună pentru a da cuvintelor sale greutatea convingerii
sale depline. „Am ajuns la Wrath, fiul lui Wrath, din propria
mea voință, indiferent de Layla aleasă, și nu în modul de a-
mi compensa acțiunile anterioare.”
„Te-ai subjugat?” întrebă Zypher.

„Da. Și vă spun tuturor: Regele caută și jurămintele voastre.”
„Este un ordin de la tine?” se întrebă Zypher. "Nu."

Xcor a întâlnit din nou ochii luptătorilor săi. „O caută în
schimbul eliberării tale de pedeapsa cu moartea. El vă va
elibera pe fiecare dintre voi de trădarea voastră și vă va oferi
o întoarcere în siguranță în Țara Veche, dacă veți veni la el și
vă jurați loialitate.”
— Dar nu ne porunci să facem asta?
„Voi lupta cot la cot cu oricare dintre voi până în noaptea
în care voi muri. Dar nu vă voi forța niciodată să vă plecați
capetele în fața unui lider. Te respect prea mult pentru așa
ceva și, în plus, bănuiesc că Wrath ar ști asta.
Cu toată orbirea lui... vede lucrurile cu o mare claritate.”
În grup se auziră murmure. Și apoi o voce profundă a spus:

„Ce ți-au făcut?”
Era Syn și nu era o întrebare. „M-au ținut în viață.”
— Un trădător pentru ei, spuse ticălosul în timp ce făcea un

pas înainte. „Un trădător al Regelui lor și te-au ținut în viață?”
„Am fost accidentat pe teren. M-au primit și m-au ținut în

viață.” Zypher clătină din cap. „Mânia nu este cunoscută pentru
slăbiciunea lui, la fel ca tine. Asta nu are nici un sens."
"Este adevarul." Xcor și-a întins ambele mâini către ceruri,

ridicându-le. „Îți ofer nimic altceva decât ceea ce s-a întâmplat.
Am fost accidentat pe teren, m-au primit și s-au asigurat că
supraviețuiesc.” Ca să-l poată tortura, adevărat. Dar dacă voia
pace între Frăție și Bastarzi, urma să redacteze asta. „Am scăpat
și acum am venit la tine.”
— Nu are sens, repetă Syn cu vocea lui joasă și diabolică. „Ai

scăpat, dar atunci cum ai făcut un jurământ lui Wrath? Ai fost
ținut de o facțiune a Fratelui, necunoscută Regelui?
„Detaliile nu sunt importante.”

„La naiba sunt. Și nu înțeleg asta
jurământ. Nu este natura ta să fii sub altul.”
Xcor zâmbi rece. „Nu cred că am auzit

ai vorbit atât de mult într-o perioadă foarte lungă de timp, Syn al nostru.”
„Dacă există vreodată un motiv de conversație, acesta ar fi.
Și așa vă spun din nou, acest lucru nu are sens și nu înțeleg
aplecarea capului vostru în fața altuia”.
„Gândirea mea a evoluat.”

„Sau cocoșul tău are.”
Înainte ca Xcor să se gândească de două ori, a apărut în fața
lui Syn, chiar dacă celălalt luptător avea o greutate considerabilă
asupra lui.
Dezvăluindu-și colții, Xcor spuse: „Nu trece peste. eu sunt
într-o dispoziție egalitară, dar asta merge doar atât de departe.”
Cei doi au stat ochi în ochi, piept în piept, destul de mult
timp, ceilalți dând înapoi în cazul în care conflictul ar exploda.
— Peste o femeie, atunci, spuse Syn. "Peste dragostea

de viata mea. Și ei bine, îți amintești asta, ticălosule.”
În timp ce Xcor vorbea, mirosul său de legătură s-a aprins,
iar asta a atras atenția celuilalt mascul, sprâncenele lui Syn
ridicându-se sus, recul lui subtil, dar bine vizibil pentru cel care îl
cunoștea până în măduva – ceea ce Xcor a făcut.
După o clipă, înclinarea capului lui Syn a fost u oară, dar
inatacabilă. "Scuze."
"Admis. Și ea nu are nimic de-a face cu asta.”
Grupul a tras o respirație colectivă adâncă în timp ce
agresivitatea s-a risipit, dar Xcor nu le-a dat timp să se relaxeze.

„Așa cum am spus, în schimbul jurămintelor voastre, Mânia vă va
elibera pe toți de pedeapsă, dar trebuie să vă întoarceți în Țara
Veche. La fel și eu.”
Zypher râse puțin. „Într-adevăr, acolo aveam planuri să fim
acum. Eram în proces de despărțire, dar atunci căderea asta de
zăpadă? Ne-a împiedicat cu siguranță ca și cum această reuniune
ar fi fost preordonată de Fecioara Cărturară.”
„Într-adevăr, întâmplător.”
Cei adunați au tăcut, iar Xcor le dădu suficient timp să-l
studieze și să se gândească la ceea ce spusese.
Dar nu putea să stea mult mai mult printre ei.
Fusese deja împușcat deodată în seara asta. El nu a vrut să-i
aducă pe Frați la ei.
„Deci asta este pe masă”, a spus el. „Și te voi lăsa în seama
considerațiilor tale. Dacă alegeți să nu vă conformați, există o
șansă rezonabilă ca, dacă vă întoarceți în Patria Mamă, veți fi în
siguranță pentru ceva timp. Dar va fi o existență de care personal
m-am săturat. Să nu te uiți niciodată peste umăr și să nu te înșeli,
Mânia va veni pentru tine. Va dura ceva timp, deoarece există și
alte priorități care îi captează atenția acum. În cele din urmă,
însă, răzbunarea lui te va găsi. El este un bărbat al păcii, dar nu al
castrarii.”
— Stai, interveni Balthazar. „Dacă ești cu Regele, de

ce nu este sigur să fim lângă tine? Presupun că de aceea
pleci.”
Xcor a ezitat, apoi a concluzionat că anumite
informații le trebuiau. „Sunt unii dintre Frăție care nu
acceptă jurământul meu.”
„Așadar, tatăl tinerilor Aleșilor”, a spus unul dintre
luptătorii săi. Xcor a lăsat asta să stea, deoarece era atât o
concluzie logică, cât și treaba nimănui. Nu negase niciodată
că Aleasă Layla era cu tineri, dar nici nu comentase
vreodată despre asta – și cu siguranță nu era pe cale să
discute despre viața sa privată acum sau vreodată cu nimen
Xcor se întoarse spre ieșire. „Te voi părăsi imediat.
Sunt multe la care să meditați între voi. Te voi găsi peste
douăzeci și patru de ore, la locul nostru de întâlnire. Atunci
îmi vei da răspunsul tău.”
Bănuia că toți știau deja ce aveau de gând să facă.

Dar avea nevoie de timp pentru a se asigura că dacă îi
aducea la Wrath, masculii lui vor fi în siguranță.
"Unde vei merge?" întrebă Zypher. „Ne vedem mâine
seară la patru dimineața.” Xcor se întoarse. Și apoi, înainte
să deschidă calea de ieșire, se uită peste umăr. „N-am
crezut niciodată că o să te mai văd.”
Faptul că i s-a crăpat vocea nu putea schimba nimic. Și era,

de asemenea, o dovadă a cât de mult se schimbase.
Și nu că era un bărbat nou, reflectă el în timp ce se întărea

și reintră în frig și
zăpadă.
Nu, mai mult că reluase cine fusese inițial, transformarea o

revenire la bărbatul pe care ambiția și cruzimea îl eclipsaseră. Și
a constatat că întoarcerea era la fel de binevenită ca și vederea
acelor luptători care erau singura familie pe care o cunoscuse
vreodată, singurii care îl acceptaseră atunci când toți ceilalți, atât
de sânge, cât și de străin, îl îndepărtaseră.
În timp ce zăpada i-a lovit fața, iar vântul îi tăia îmbrăcămintea

pe care o împrumutase, el s-a rugat să poată negocia o pace
adevărată cu regele pe care încercase să-l arunce, astfel încât
soldații săi să fie în siguranță.
Dacă nu ar putea fi cu femeia care avea inima și sufletul lui?
Măcar putea avea grijă de luptătorii care îi serviseră atât de bine
de atâta vreme.
Avea multe de compensat.
PATRUZECI ȘI CINCI
În seara următoare, Layla s-a trezit și a întins imediat mâna spre

puiul ei, dar nu a fost nevoie de îngrijorare. Rhamp și Lyric se
aflau chiar lângă ea, pe platforma cu patul din încăperile private
ale Fecioarei Scribe, cu genele lor prețioase în jos, respirația
profundă și expresiile de concentrare dovedeau efortul de care
a fost nevoie pentru a deveni mare și puternic.
În timp ce se răsturna pe spate, a avut senzația că noaptea

sosește jos, pe pământ. Întotdeauna a fost așa, o oarecare
transmutare a trecerii acolo de la lumină la întuneric, sezon în
sezon, reverberând până la Sanctuar.
Mișcându-se cu grijă ca să nu-și deranjeze puii, se ridică în

picioare și aruncă o privire îndelungată la fețele acelea dulci.
Fusese o perioadă minunată, acest interludiu privat, fiecare
moment savurat, fiecare atingere și zâmbet, fiecare îmbrățișare
și mângâiere, ceva cu care ea și-a umplut inima.
Cum avea să-i părăsească?

Avea să fie atât de greu, o scăpare a ceea ce se vindecase în
aceste ore liniștite și emoționante.
Ca să se salveze de lacrimi, ea s-a îndepărtat și a căptușit
podeaua de marmură albă. Gândul că a dormit în spațiul personal
al Fecioarei Scribe cu puii ei era aproape prea bizar pentru a fi
înțeles, dar nu și-ar fi putut imagina o noapte în care mama rasei
dispăruse și exista un program de vizitare. pentru ea și Qhuinn.
Din păcate, totuși, schimbarea a venit la tine când s-a

întâmplat și, uneori, tot ce puteai face era să cedezi și să profiti
de ea cât mai bine.
Și, în plus, încăperile fuseseră cele mai confortabile, lenjeria
de pat atât de moale, podelele, pereții și dulapurile de marmură
albă, liniștitoare,... Layla se încruntă. De
peste drum, una dintre ușile dulapului era ușor deschisă.
Ciudat. Malurile de panouri de marmură cu tragerile lor aproape
invizibile fuseseră complet la culoare când ea venise aici să se
odihnească.
Trecând, era nervoasă fără un motiv întemeiat. Nu era ca și
cum Fecioara Scribă s-ar fi ascuns acolo, sau așa ceva.
Prinde cu un deget în tragere, ea deschise lucrurile, neștiind

la ce să se aștepte – „Oh… mea.”
Jambiere cu imprimeu zebră. O geacă de piele neagră. Cizme

mari cât capul tău, o boa roz cu pene, blugi, tricouri Hanes în alb
și negru... „Am încercat să nu te trezesc”.
Layla s-a învârtit la vocea masculină și și-a plesnit mâna pe

gură, ca să nu-i trezească pe tineri.
Când a văzut cine era, totuși, și-a lăsat brațul în jos și s-a încruntat
confuză... și apoi de-a dreptul șocată.
Nu, nu se putea...
Lassiter, Îngerul Căzut, a zâmbit și a venit spre ea, cu părul
blond și negru legănându-i până la șolduri, piercing-urile și
lanțurile lui de aur făcându-l să strălucească.
Sau poate că strălucea acum din alt motiv.
Layla și-a dres glasul în timp ce implicațiile se îngrămădeau
una peste alta peste alta. „Tu ești… este ea… a făcut… ce este…”
„Știu că te bâlbâi pentru că așa ești

încântat, a spus el, că ai rămas fără cuvinte.
Layla clătină din cap – apoi dădu repede din cap, ca să nu
jignească. "E doar … Adică... tu?”
„Da, eu. Fecioara Scribă m-a ales, mă, mă.”
A făcut un spectacol de sărituri ca un copil de șase ani cu o
ventuză și pantofi de robinet. Cu excepția cazului, el a întrerupt
actul și a devenit serios, uitându-se în ochii ei cu o expresie dură.
„Nu am spus nimănui încă și nici nu pot
tu. M-am gândit că dacă vei sta aici cu copiii, vei afla mai devreme
sau mai târziu, pentru că mă mut.
Ea se uită alarmată spre pat, dar el își ridică palmele. „Oh,

nu voi fi aici când vei fi tu. Știu că îți dorești intimitatea și respect
asta. Vreau și eu să te ajut. Ai trecut prin ceva, nu-i așa.”
Compasiunea și înțelegerea lui Lassiter au fost atât de

neașteptate încât a lacrimat. „O, dragă cărturare Virgină, sunt
atât de...” Ea se opri când își dădu seama că acea incantație nu se
mai aplica. „Hm…”
„Da, nu sunt virgină și urăsc să scriu. Deci va trebui să
folosiți verbiaj diferit. Mă gândeam să merg cu Grand Exalted
Pooh-Bah, dar cred că oamenii au deja unul, la naiba.
„Ah...” În timp ce se clătina, era atât de șocată, încât nu se

putea gândi la nimic de spus. „Ei bine, sunt sigur că vei veni cu
ceva.”
Bunătatea știa doar ce va fi, totuși.
„Și în ceea ce privește aceste sferturi”, a spus ea, „nu vreau să te
încânt. O să ne mut în cămin...
„Nu, nu dorm aici. Am pus niște haine acolo să văd cum s-a
simțit, asta e tot. Promovarea a fost o ajustare și pentru mine –
știi, încercând să aflu ce puteri am.” Se aplecă înăuntru conspirativ
„Adică,
cu cât pot scăpa. Hei! Știai că pot face zăpadă?”
"Ce?"
"Zăpadă." A făcut un spectacol că ceva cădea, mișcându-și
vârfurile degetelor. „Pot să fac o grămadă de zăpadă.
Și știi ce va fi și mai distractiv?
Privind oamenii de știință încercând să-și dea seama de ce s-a
întâmplat furtuna de acolo. Vor începe să vorbească despre
schimbările climatice și despre modelele vremii, dar a trebuit să-ți ajut
băiatul.
„Xcor? Îmi pare rău … Nu înțeleg."
"Poveste lunga. Oricum, ce mai faci? Ce mai fac copiii?”
Știi, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic altceva.

„Iartă-mă, ah, um…”
„Să încercăm Excelența Voastră.”
Layla clipi. "În regulă. Iartă-mă, Excelență, dar cum l-ai ajutat pe
Xcor?”
„Trebuia să-și țină luptătorii pe bordul mării de nord. Deci, la
naiba, nu paștele.”
„Așa că le-a găsit!”
„Știi, se dovedește că destinul este multă muncă pentru cineva
ca mine.” El a ridicat din umeri. „Cine știa că a fost nevoie de atât de
mult efort pentru a oferi oamenilor șansa de a-și exercita liberul arbitru
E ca și cum lumea ar fi o tablă de șah pentru fiecare
persoana de care sunt responsabil. Așa că joc o sută de mii de

jocuri diferite simultan.”
„Wowwww.”
"Nu-i așa? Mulțumesc lui Dumnezeu pentru ADHD!” A zâmbit
— apoi s-a încruntat. „De fapt, cred că asta înseamnă mai mult să-
mi mulțumești pentru asta.”
Layla trebuia să zâmbească. „Cu siguranță veți fi o schimbare,
Excelență.” Lassiter se zvârcoli din umeri. „Nu, asta e ciudat. Să
încercăm Eminence. Trebuie să iau ceva cu care să mă simt
confortabil aici.”
— În regulă, Eminența Voastră.
Și-a crăpat gâtul. "Nu. De asemenea, nu. Va trebui să lucrăm
la chestia asta cu titlul – oh!” Căzutul Un gel... eh, capul tuturor...
um... a sărit de parcă ar fi fost înfipt în lateral. „Bine, deci trebuie să
plec. Ai grijă și știi ce ai de făcut în continuare.”
"Fac?"
"Da. Ai o carte de jucat, o piesă de mutat, parcă. Stii ce este.
Și amintește-ți” – își duse arătătorul la buze – „shhhhhhh. Noul meu
loc de muncă este micul nostru secret până la noi ordine.”
„Oh, dar desigur...”

„Toodles!”
Cu asta, Lassiter s-a ridicat și a dispărut, o cădere de sclipici
lovind podeaua - exact așa cum, chiar atunci
moment, Cormia apăru în ușa deschisă către încăperile private.
„Cum s-a descurcat toată lumea?” a întrebat femela.

Ah, plecase ca să nu fie văzut, se gândi Layla.
Cu o zguduire, ea s-a tras la loc. „Oh, ah, foarte bine. Foarte
bine, într-adevăr, mulțumesc.”
Ceilalți Aleși s-au apropiat de tineri. "Salut baieti. te trezesti?
Ei bine, bună, acolo.”
Pe furiș, Layla s-a dus și a închis ușa dulapului pentru ca
amprentul zebră să nu se arate – și apoi a încercat să zâmbească
de parcă nu știa ce a făcut, nu ar fi auzit ce a avut. „Au făcut atât
de bine. Le-am ținut la programare, desigur. Lasă-mă să ne adun
gunoiul și ne vom întoarce în jos.”
S-a dus la pușca în care ascunsese scutecele folosite și și-a

pus chestia pe umăr. Apoi s-a apropiat de pat.
„Sunt sigur că Qhuinn va fi încântat să-i vadă. Știu că am

fost când... oricum, mă bucur că ai venit din nou să ajuți cu
transportul. Mulțumesc."
Ochii lui Cormia erau triști, dar vocea ei stabilă și voit veselă.
"Desigur! Pe care ai vrea să o iei?”
„Rhamp, așa cum am avut Lyric în drum spre sus.”

Amestecând pușca astfel încât să atârne în spatele ei, ea se adresă
„Trebuie să-mi împart timpul. Corect este corect, la urma urmei.”
Ea aruncă o privire în timp ce Cormia ridică Lyric. Ea nu s-

a putut abține. Nu era că ea nu credea că Aleșii știau ce face...
dar era o chestie de bărbați .
O chestie de mamă, așa cum ar fi numit-o Beth. „S-a

întâmplat ceva interesant?” întrebă Cormia în timp ce îl lua pe
Lyric în brațe. „Hmm? Vreți știri de notă?”
— Nu, murmură Layla. "Deloc."
„Am primit slujba, îmi slujesc joooooob…”

Therese a continuat să vorbească singură în oglindă în
timp ce se machia puțin pentru ochi și își lovea părul cu placa
de îndreptat. Avea de gând să tragă lucrurile înapoi, astfel
încât să fie scoase de pe față și să arate ordonat, dar dacă nu
mai liniștea puțin lucrurile mai întâi, avea întotdeauna impresia
că ar avea o fustă de balet care i se împușca pe ceafă.
Amuzant, ea a presupus întotdeauna că a primit toate
acele valuri de la mama ei. S-a dovedit că a fost un nu mare,
gras.
Deconectand bagheta, ea a verificat de două ori că nu
exagerase cu fondul de ten și fardul de obraz.
Apoi dădu din cap spre ea însăși. "Ai asta."
Tocmai când se ducea să stingă lumina, un gândac de
gândaci s-a năpustit în fața căzii pătate și a trebuit să se prindă
ca să nu-l calce în picioare – nu avea încă pantofi. Ar fi fost
nasol.
„Abia aștept să ies din groapa asta.”
Intrând în zona de dormitor/sufragerie/bucătărie, care suna

mult mai bine decât realitatea mizerabilă a tuturor, ea și-a luat
haina, telefonul mobil și poșeta și, dintr-un impuls, o eșarfă. La u ă,
i-a luat un moment să- i coboare capul i să spună o rugăciune
Fecioarei Cărturare pentru protec ie.
Ceea ce nu era vorba despre slujbă sau despre călătoria la locul de muncă.
Era vorba de a coborî casa scărilor până la ușa din față și a ieși pe
stradă dintr-o bucată.
Destul de trist să știu că ai fost mai în siguranță în întuneric
într-o zonă proastă a orașului decât în propria ta clădire.
Dar cel puțin avea un plan de bune practici: în săptămâna și
jumătate de când se mutase cu valiza, rucsacul și cei șapte sute de
dolari în numerar, a creat o procedură pentru plecare. Primul?
Ureche la u ă.
Închizând ochii, se concentră asupra a ceea ce se petrecea pe

hol. Nimic neobișnuit părea. Doar strigătele tale obișnuite de zi cu zi,
muzică tare și trântitul înăbușit.
"Grozav! Acum să trecem la pasul doi.”

Ea a eliberat lanțul de siguranță, a deblocat încuietoarea barei
care trecea vertical de la un stâlp la altul și a aruncat înapoi zăvorul.
Apoi ea a fulgerat și a închis lucrurile repede. Era o problemă dacă
era în pericol mai mare să meargă pe coridor sau să fie forțată
înapoi în camera ei. Sigur, ca femeie vampir, ea era mult mai

puternică decât majoritatea bărbaților umani. Dar lucrul pentru
care s-a îngrijorat mereu era ce s-ar întâmpla dacă unul dintre ei
ar veni la ea cu o armă. Un cuțit pe care probabil că l-ar putea
mânui depășindu-i, dar un glonț era... Perfect. La naiba.
Sincronizare.
De parcă ar fi așteptat-o, târâiul de peste drum a ieșit exact
așa cum a făcut ea. În comparație cu ea, el a fost mult mai blazat
în privința ieșirii sale, luându-și timp pentru că, unul, probabil că
era înalt ca un zmeu, iar pentru doi, ea a avut sentimentul, în
interacțiunea ei limitată cu el, că el amabil. de era responsabil de
locul.
Cu siguranță se uitase mereu la ea de parcă ar fi fost o masă
de consumat.
Târî.
Pregătindu-se pentru genul de smecherie pe care el o
aruncase asupra ei, ea...
„Oh, la naiba!” mormăi el când o văzu.
Apoi s-a întors înapoi și a început să bâjbâie cu clanța ușii.
De parcă ar fi încercat să intre înapoi în apartamentul lui.
Therese se uită în sus și în jos pe coridor. Nimeni altcineva

nu era prin preajmă. Poate avea o iluzie paranoică sau ceva de
genul ăsta? Oricum, ea sigur că nu avea de gând să-l întrebe
dacă era bine – sau să se certe cu faptul că deodată părea că vrea
să o evite.
Grăbindu-se, a urcat pe scări, zburând în jos. Știa că probabil

ar trebui să se dematerializeze, dar toate ferestrele din întreaga
clădire erau acoperite cu sârmă de găină din oțel și niciunul nu sa
deschis. Și, deși era o presupunere corectă că betonul sau
cărămida sau orice naiba din care erau făcuți pereții probabil nu
era fortificat cu nimic, ea nu putea să-și asume acest risc. Auzise
poveștile de groază despre ceea ce s-a întâmplat când vampirii
au ghicit greșit prin ce au încercat să tragă.
Întrucât era singură în lume, era un alt risc pe care nu-și

putea permite să și-l asume.
Therese cobora la jumătatea scărilor și făcea o întoarcere,
când doi bărbați care veneau au lovit palierul în același timp.
Recunoscându-i din hol, și-a lăsat ochii în jos și și-a băgat

mâinile în haină pentru a-și apropia poșeta de corp. Amândoi au
sărit înapoi și s-au ciocnit unul
în celălalt, înainte de a se aplatiza de peretele scării ca să
poată trece pe lângă ei.
Când s-a întâmplat ceva asemănător în timp ce ieșea de la

ieșirea principală, un alt om pe care îl văzuse în jurul clădirii
ieșindu-și în mod evident din calea ei, ea a decis că poate avea o
boală transmisibilă pe care doar acea altă specie o putea simți?
Apoi din nou... trage, poate aflaseră toți că era un vampir?

Habar n-avea ce ar fi putut să facă pentru a-l da, dar de ce altfel
ar fi tratat-o tipii ăștia de parcă ar fi fost un băț de dinamită?
„Pentru că, haide, sigur, toți erau drogați, dar o psihoză

comună împotriva femeilor cu păr negru era puțin probabilă.
Totuși, de ce să ne certăm dacă a ținut-o în siguranță? Doar

dacă, desigur, nu era vorba despre identitatea ei de specie, caz
în care ar putea avea probleme reale. Din nou, ce fel de
credibilitate ar putea avea astfel de oameni? Dependenții de
droguri aveau frecvent iluzii, nu?
Afară, a trebuit să se oprească o clipă.
Bine, wow. Zăpadă. Peste tot... zăpadă. Trebuia să fi fost cel
puțin trei picioare din ea scăpată peste tot, iar vântul care o ținuse
trează până târziu în timpul zilei împinsese lucrurile în derivă.
În timp ce se îndrepta, nu a fost surprinsă că pasarela din

față, așa cum era, nu fusese curățată.
Ceea ce a fost dezamăgită a fost faptul că ei Mer rells, care erau
impermeabile și confortabile, îi ajungeau doar până la glezne.
Șosetele ude aveau să fie la modă în seara asta, se temea ea.
Când a ieșit pe trotuar, a constatat că, desigur, nici betonul

nu fusese lopat.
Privind în stânga și în dreapta, ea s-a dezbătut dacă să-și facă doar...
ea și dematerializează la vedere, dar nu. Soarele era apus, dar

era doar întuneric, strălucirea ambientală a orașului reflectându-
se și mărită datorită întregii pulberi albe.
Ea trebuia să fie observată, așa că trebuia să găsească un

loc mai ascuns.
Coborând două străzi, s-a așezat în haină și chiar nu i-a
plăcut senzația că-i ardeau urechile de frig. Cel puțin gâtul îi era
cald și mâinile prăjite în buzunarele adânci, căptușite. Atârnând
la stânga, a intrat pe o alee care era mult mai întunecată decât
strada de dincolo și, închizând ochii, s-a dematerializat în spatele
Restaurantului Sal.
În timp ce se reforma, a văzut câteva mașini venind și

parcând lângă intrarea de serviciu. Un bărbat uman și apoi două
femei umane au coborât din vehiculele lor, fără să spună prea
multe, în timp ce s-au repezit la ușa personalului de parcă le-ar fi
întârziat sau le-ar fi frig. Poate amândoi.
Therese le-a urmat exemplul, prinzând panoul greu înainte
de a se închide complet și apoi ștampinând pantofii ei înzăpeziți
pe covorașul de cauciuc texturat din interior.
"Hei."
Când ridică privirea, era în privirea unui bărbat uman
surprinzător de atractiv. Avea păr blond închis, ochi albaștri ca un
semn magic și o falcă destul de pătrată.
„Tu ești noul angajat?” el a intrebat. "Da, sunt."

O mână destul de mare întinsă spre ea. „Sunt Emile.”
„Therese. Tres.”
„Și ai un accent. Ca mine. Ei bine, nu franceză, așa cum am
făcut-o eu.” Ea a zâmbit. „Nu, nu sunt din Franța.”
Nu a existat o scenetă veche SNL care a avut așa ceva? ea

credea. Poate că ea era un vampir, iar el un extraterestru.
„Hai, mergem în camera personalului?” El a indicat calea de

urmat. "Da?"
Ea a dat din cap și a căzut cu el, desfăcând eșarfa și
desfăcând nasturii hainei. „Am așteptat odihnit înainte. Totuși,
sunt încă nervos.”
„Enzo, managerul casei? Ai luat un interviu cu el? El e foarte
drăguț. Foarte bun. Îți va oferi o șansă corectă.”
„Am primit o copie a meniului. Mi-am petrecut toată ziua

memorând-o.”
Când intrară în bucătărie, era o anticameră cu dulapuri în
care oamenii își puteau pune lucrurile, iar ea aruncă o privire în
jur la oamenii care se făceau în ea. Bărbații și femeile păreau să
fie de la începutul până la mijlocul de douăzeci de ani, în mod clar
trecând să înceapă în viață și să devină independenți de
familii — ceea ce era exact ceea ce încerca ea să facă.

Și câțiva dintre ei s-au uitat la ea, dar toată lumea s-a
concentrat în mare parte să se pregătească pentru
serviciul de cină.
Șeful casei din față, Enzo Angelini, a intrat și s-a
adresat ei și apoi celorlalți. „Bine, ești aici. Toată lumea,
aceasta este Therese. Therese, vei afla nume din mers.
Vino cu mine să-ți semnezi actele și îți am smochiul
gata.”
Era ceva reconfortant în a cădea într-o rutină și un
set de proceduri. După ce plecase de acasă, totul fusese
liber de restricții, dar și mult prea ușor și un fel de
sălbăticie-fără-o-hartă.
Acesta avea să fie un lucru bun.

Singurul nu atât de fierbinte care se întâmpla?
Părea că nu-și putea scoate din minte gândurile despre
acel bărbat din alaltă noapte. Imaginile cu el erau ca o
mahmureală fără ca ea să fi băut, cu capul bătut, cu
stomacul răsturnându-se când și-a amintit de acel sărut.
Fusese hotărât să o lase în pace.

Și acesta încă părea un plan bun.
Era ciudat, totuși, să-ți fie dor de cineva pe care nu-
l cunoști, cineva care era un complet străin. Dar ea
inima se durea puțin la ideea că nu-l va mai vedea niciodată.
Oricum, oricum. Probabil că erau doar hormonii ei.

Sau poate că tristețea pentru tot ceea ce se întâmplase când
părăsise Michigan sângera în alte domenii ale vieții ei.
Da, asta a fost.

Pentru că cum a fost posibil să plângi pe cineva pe care
nu-l cunoști de mai bine de douăzeci de minute?
PATRUZECI ȘI ȘASE
De îndată ce Qhuinn a intrat în dormitorul gemenilor,

era pregătit să rămână singur cu puii săi și să-i
pregătească să meargă la casa părinților lui Blay... dar
Cormia trecuse lângă căsuțele lor și îi așeză. Vestea bună
Cel puțin Layla nu era prin preajmă, deși i-a prins
mirosul în aer – și acea insultă s-a înrăutățit pe măsură
ce s-a dus la căsuțe și a mirosit-o chiar pe copii.
Ignorând shellanul lui Phury , a mers imediat în

baie, a pus cele două căzi albastre în perechea de
chiuvete adânci și a făcut să curgă apa fierbinte.
Când s-a întors, Cormia l-a privit cu o directie pe
care nu o aprecia. „Ați dori ajutor cu băile lor?” ea a
intrebat.
De parcă nu ar fi putut să o facă singur. „Mulțumesc, dar nu.”
Aleșii a ezitat, încă stând chiar între căsuțe. „Ascultă,
știu că este foarte greu acum.”
De fapt, chiar nu, se gândi el. „Dar”, a continuat

bărbatul, „Laylei îi plăcea să fie cu ei și poți vedea că le-a
mers bine.”
Copiii lui încă respirau, în orice caz. Asta era adevărat
„Chiar cred că tu...”
Qhuinn ridică mâna. „Vă mulțumesc foarte mult pentru tot ajutorul
și îngrijorarea dumneavoastră. Adică, într-adevăr, ești pur și simplu grozav.
Nu vă pot spune cât de recunoscător sunt.”
El cu blândețe, dar ferm, i-a luat cotul și a condus-o
spre u ă. „Vreau să spun, într-adevăr, pur și simplu grozav.”
De îndată ce ea a ieșit în holul statuilor, el a închis
ușa și a încuiat-o – și apoi a fost cu totul despre acele băi,
asigurându-se că apa are temperatura potrivită, făcând
primul Rhamp, pentru că fiul său era mai ușor de
manevrat. pe atât de multe niveluri și apoi săpun și clătire
rapid Lyric.
Când le-a adus înapoi în căsuțe, toate roz și toaste,
s-a gândit, la naiba, va trebui să-i îmbrace pentru excursia
lor incitantă din conac.
A intrat în dressing, unde fuseseră instalate o

pereche de birouri una lângă alta. Și în timp ce deschidea
sertarele, s-a minunat de toate hainele mici, monocostele
și cămășile minuscule, „pantalonii” și „fustele”. Pentru o
secundă, s-a întrebat cât de mult i-a luat să spăl toate
aceste lucruri, să le pliezi și să se asigure că sunt la locul p
totul roz pe o parte, iar camo și bleumarin pe de altă parte.
Lui Layla îi plăcea să-l îmbrace pe Lyric în lucruri frumoase.

Așa că și-a pus fiica într-o pereche de blugi albaștri și un
tricou polo roșu al fratelui ei. Apoi l-a băgat pe Rhamp în cea mai
mică combinație de costum și papion pe care cineva a văzut-o pe
această parte a unei păpuși Ken.
S-a uitat la ceas, crezând că ar putea să facă un duș, dar
rahat sfânt din timpul trecut. Avusese ideea să fie la părinții lui
Blay cu mult înainte ca Prima masă să fie pusă pe masă. În ritmul
cu care mergea asta? Ar fi norocos să-i ducă pe cei doi copii acolo
înainte să conducă. Și asta a fost înainte de a fi nevoit să se ocupe
de papucii mici și apoi de paltoanele minuscule – și să-l ia dracu
de câteva sute de ori după ce le-a dus pe cei doi în nenorocitele
de purtători.
Când, în sfârșit, i-a pus pe ambii copii proaspăt scutece,

îmbrăcați complet, parkați, cu mănuși și pălărie – și le-a legat
ventuzele de parcă ar fi în pericol de a da break-dance din acele
găleți căptușite? S-a uitat de fapt la pat și s-a gândit că poate avea
nevoie de un pui de somn.
Și haide, slujba lui de noapte se lupta cu cei mici.
Care încercau să-l omoare.
Nu era că baza lui pentru comparație era o treabă nenorocită
de birou. „Bine”, a spus el celor două fețe care se uitau la el. "Ești
gata? Să o facem-"
Chiar în acea clipă, o duhoare care era o încrucișare

între o bombă împuțită, o șopârlă moartă și un fel de coajă
de fructe putrezite s-a răsărit și i-a izbit rahatul din sinusuri.
Isus S. Hristos. Era genul de lucru care îți făcea ochii

lăcrimați și nasul amenință să-și facă bagajele și să te lase cu
nimic altceva decât o pereche de găuri negre în mijlocul feței.
„Macar iti bati joc de mine?”

Timp de o fracțiune de secundă, a dezbătut că merge doar cu asta.
La urma urmei, ar putea să deschidă geamurile în Hummer-
ul său, să crească căldura și, cu oxigen suplimentar, ar putea
să treacă prin oraș.
Dar nu i-a putut prezenta mamei lui Blay așa ceva. Avea
deja o gleznă ruptă. Un miros din acel nor verde de moarte
și ea putea să fie suflată de pe piciorul bun printr-un perete.
Aplecându-se în jos, deveni destul de clar că Rhamp

pusese bomba fierbinte. Și Qhuinn a trebuit să recunoască,
când a desfăcut catarama și a scos copilul înapoi, că a
respectat într-un fel efortul, de la om la om.
Da, nicio păsărică pentru fiul său. Băiatul a scăpat
rahatul ăla ca și cum ar fi deținut.
Hm... la propriu. Da.
Înapoi la masa de toaletă. Încă o dată cu butonul și

fermoarul de pe pantalonii în miniatură care i-au făcut crampe
mâinile lui Qhuinn. Și apoi …
„Oh... wow,” mormăi Qhuinn în timp ce trebuia să-și întoarcă
capul pentru a avea aer curat.
Cine știa că poți să-L vezi pe Dumnezeu fără să părăsești
planeta?
Și curățarea avea să necesite un buldoexcavator și un costum
pentru materii periculoase. Între timp, Rhamp stătea întins acolo,
uitându-se la el cu pumnii mici, de parcă s-ar fi așteptat la un cinci
sau așa ceva.
Având în vedere acea focalizare și coordonare neafectate,
se poate deduce doar că, în timp ce tinerii vampiri s-au maturizat
mult mai repede în stadiile lor inițiale decât copiii umani, în mod
clar simțul mirosului nu a intervenit decât mai târziu. Altfel, copilul
nu ar zâmbi.
În timp ce Qhuinn se apucă de treabă la urechile scutecului,
a trebuit să scuture din cap. „Ești un adevărat pisător, știi că...”
O bătaie în ușă a oferit o scuză pentru a-și întoarce din nou

capul și a respira adânc. „Da?”
Saxton, avocatul regelui și vărul lui Qhuinn, și-a băgat capul
perfect blond. — Am acele documente pe care tu...
Recul ar fi fost comic dacă Qhuinn nu ar fi fost până la coate

în caca de bebeluș.
Avocatul a scos o tuse. Sau poate că a fost un zgomot de

cădere. „Draga cărturar Fecioară, cu ce le hrăniți?”
„Formula Enfamil”.
„Și asta e legal?”
„În cea mai mare parte, da. Deși în funcție de tractul digestiv
în care intră, în mod clar există aplicații militare.”
"Într-adevăr." Bărbatul a clătinat din cap de parcă ar fi încercat

să-și reprioritizeze creierul, departe de nevoile lui respiratorii. „Ah,
am ceea ce mi-ai cerut.”
"Grozav. Mulțumiri. Îl vei pune în suportul lui Rhamp?
Nu, stai, de fapt, punga pentru scutece. După cum puteți vedea, am
mâinile pline aici.”
„Da, cred că nimeni din casa asta nu ți-ar dori
atentia sa fie distrasa. Faceți din asta litoralul de est.”
În timp ce Qhuinn a băgat scutecul murdar sub fundul fiului
său și a început să scoată șervețelele de la căldură de parcă ar fi
vrut să facă o parașută din ele, se întrebă ce avea de gând să facă
cu acel Pampers.
Poate să-l arzi în curtea din spate?
Probabil ar fi verde flacără. La naiba cu această teorie, ar
trebui să stingă luminile și să vadă dacă strălucea în întuneric.
„Qhuinn.”
"Da omule?"
Când tipul nu spuse mai mult, Qhuinn aruncă o privire peste

umăr către avocatul îmbrăcat precis, cu papion. "Ce?"
"Esti sigur? Despre asta?"

„Da, sunt absolut sigur că acest scutec trebuie schimbat. Și
mulțumesc, ai fost atât de util. Adică grozav. Pur și simplu grozav.”
Presupun că acesta a fost noul lui rămas bun. Laudă pe care

le-a simțit și a vrut sincer, dar asta a fost conceput pentru a pune
capăt conversației și pentru a-i muta pe oameni de-a lungul și
departe de el.
Și încă o dată, a funcționat.
Saxton nu a mai zăbovit mult, apoi Qhuinn își prindea fiul în
căsuță, arunca pușca peste umăr și ridica setul potrivit de
dispozitive de naștere a bebelușilor.
Imediat, i-a pus la loc. Deschise ușa pe care Saxton o

închisese în urma lui. Și apoi a încercat din nou cu tot cash-and-
carry din cameră.
Pentru că era cam greu să lucrezi la clanța ușii când nu aveai
palma liberă.
În timp ce trecea pe lângă toate statuile de marmură, simți
o epuizare permanentă și își dădu seama că ar putea fi unul
dintre numeroasele lucruri. Nu dormise toată ziua, mintea lui
cuprinsă de gânduri despre Blay, furie față de Layla și anxietate
față de ce naiba făceau Rhamp și Lyric.
Plus chestia cu Xcor. Și apoi a avut loc Jocurile Olimpice pentru copii
de a pregăti copiii să iasă chiar acum.
La naiba, poate că avea și o depresie anticipativă din cauza
perspectivei de a fi nevoit să-i ducă pe nenorociții de transportoare
în bazele pe care le legase în spatele Hummer-ului.
Făcuse o cursă uscată chiar la căderea nopții și aproape că-și
pierduse IQ-ul încercând să alinieze bucățile de plastic de rahat cu
locul în care trebuiau să se lovească – și asta făcuse fără să-i aibă pe
Rhamp și Lyric pe scaunele lor.
De ce oamenii idioți care au făcut lucrurile nu le-au putut
construi astfel încât cele două părți să se potrivească a fost o
problemă Sher lock Holmes. Te-ai gândi că dacă șobolanii ăia fără
cozi ar putea pune un nenorocit într-un costum spațial pe Lună, ar
putea face asta astfel încât părinții să nu fie nevoiți să se bată cu
scaunele de mașină.
A fost chiar atât de simplu.
În timp ce a lovit scara mare, și-a lăsat mintea să continue
asupra diferitelor ei răzvrătiri, dând materiei sale cenușii tot felul
de libertate pentru a se chinui cu accesoriile pentru copii.
Era mai bine decât să-ți faci griji dacă Blay va fi sau nu la
părinții lui. Sau dacă aveau de gând să treacă prin asta. Sau nu.
Mult mai bine.
În timp ce Layla s-a format pe veranda din spate a fermei, a

declanșat detectoarele de mișcare, luminile aprinse și luminând-o.
A fost bine, totuși. Niciunul dintre
oamenii ar fi văzut-o venind de nicăieri pentru că se materializase

într-un buzunar adânc de umbre lângă gard.
Îndreptându-se spre ușa glisantă de sticlă, ea strânse prin

zăpada groasă, tristețea de a-și lăsa puii în urmă și îngrijorarea
că Qhuinn ar putea face ceva nebunesc precum răpirea lor fiind
înlocuite cu neliniștea dacă Xcor o va aștepta sau nu. Mintea ei
era atât de împrăștiată, încât abia reușise să se dematerializeze
și părea că nu-l simțea în local.
Pe tastatura de lângă mâner, ea a introdus un cod,

a auzit încuietoarea deblocându-se și a tras ușa.
Căldura a salutat-o, la fel și tăcerea.
Ea lăsase lumina aprinsă deasupra aragazului și, de
asemenea, una în camera de zi, lângă ușa din față. Totul părea în
ordine – nu, stai, gunoiul fusese golit.
„Xcor?”
A închis ușa de sticlă și a ascultat. A inspirat adânc.
O dezamăgire pătrunzătoare i-a înțepat sternul, deoarece

nu a primit niciun răspuns și nu-l simțea. Curiosă despre cine
golise coșul din bucătărie, a trecut și a verificat frigiderul. Fusese
complet reaprovizionat... și era dispusă să parieze că și dormitorul
de la parter fusese împrospătat.
În mod clar, personalul Doggen fusese să facă curățenie

după ce Xcor plecase peste noapte. Și în plus, bărbatul evident nu
petrecuse ziua sub acest acoperiș.
Așezându-se la masa circulară, își puse mâinile pe blatul
lustruit și își desfăcu degetele larg. Apoi le-a închis. Și răspândi-le
larg încă o dată.
Ea presupuse că el va fi aici când se va întoarce. Nu făcuseră
ei acel plan? Poate că fusese doar de partea ei. Ea nu-și putea
aminti.
Oh, Doamne, dacă ar fi fost ucis în noaptea sau ziua
anterioară. Dar nu, asta a fost vorba de paranoia... nu? Sau... și-a
găsit bărbații? Își făcuseră deja jurămintele lui Wrath și plecaseră
fără ca Xcor să-și ia rămas bun?
În timp ce asculta liniștea din casă, liniștea întreruptă de

nimic, cu excepția sunetelor de aer cald care șuiera din orificii de
aerisire și ocazional răsturnare de gheață care cădea în congelator
inima îi bătea atât de durere, cât și de frică.
Și apoi, odată cu trecerea timpului, a fost surprinsă de faptul

că, la fel ca ferma, tot așa era viața ei atât de foarte, foarte goală.
Fără tineri de care să se îngrijească, fără Xcor de care să se
bucure, ce avea ea?
Având în vedere că avea să plece foarte curând - presupunân
că nu a făcut-o deja - și, de asemenea, că erau puține șanse ca ea
să se întoarcă să locuiască la
din nou, și-a dat seama că era timpul să-și găsească ceva pentru
ea însăși, ceva care să nu fie legat de a fi un mahmen sau un
partener. Când funcționase ca Aleasă, avusese destule de ocupat
mintea și timpul ei, tot felul de îndatoriri de îndeplinit. Aici, în
lumea exterioară, totuși? În epoca post-Scribe Virgin?
Odată cu libertatea a venit și obligația auto-descoperirii,

presupunea ea. La urma urmei, cum ai putea alege dacă nu aveai
idee cine ești? Etichetele nu aveau de gând să facă asta, titluri
precum „mahmen” sau „shellan” nu aveau să te ajute cu adevărat.
Aveai nevoie să te afli în tine și să afli cum să-ți umpli orele cu
activități care au fost semnificative pentru tine și pentru tine, ca
persoană, individ.
Păcat că ceea ce ar fi trebuit privit ca o aventură de explorare

și iluminare i-a părut o povară.
În timp ce stomacul ei scoase un mârâit, ea aruncă o privire

spre ușa frigiderului. Fuseseră tot felul de lucruri acolo, dar puține
care o interesau suficient de mult încât să o facă să treacă măcar
pe podea, cu atât mai puțin să iasă oale și tigăi.
Și mâncare la pachet? Auzise de asta, dar nu avea numerar,
carduri de credit și nici interes să se încurce cu oamenii ...
Layla sări și se răsuci spre glisor. Și

apoi ea a zâmbit. Zâmbit mare.
Zâmbit imens.
Sărind de pe scaun, a aruncat încuietoarea ușii de sticlă
și și-a ridicat privirea, mult în sus, la chipul care îi fusese în
minte în ultimele douăzeci și patru de ore.
— Te-ai întors, a respirat ea în timp ce Xcor a pășit într-o
parte și i-a închis împreună.
Ochii lui s-au îngustat pe gura ei. „Unde altundeva aș
merge?”
Layla a fost tentată să-l facă să jure că nu va pleca în Țara
Veche fără un bun rămas bun, dar acum că se afla în fața ei,
nu voia să strice nici măcar o secundă din timpul lor împreună
cu gândurile despre despărțirea care urma.
Ridicându-se în vârful picioarelor, ea se aplecă înainte

până când se dezechilibrează, sigură că o va prinde – și o făcu,
cu brațele solide și puternice în jurul ei.
„Spune-mi”, a spus el înainte de a o săruta, „să fie sănătoși
tinerii? Sunt toate în regulă? Tu esti?"
Pentru o clipă, ea închise ochii. Ideea că ar întreba despre
urmașul unui mascul care nu-i plătise nicio onoare era un
lucru atât de amabil și generos de făcut.
„Layla?” S-a tras înapoi. „Este totul bine?”
Ea clipi repede. „Da, da, foarte bine. Am avut o zi și noapte

minunată. Sunt o priveliște minunată de văzut. O adevărată
binecuvântare.”
Pentru o clipă, ea și-a întreținut o fantezie că el îi cunoaște
pe Lyric și Rhamp, că el îi ținea în brațe și îi cunoaște. Dar asta
nu avea să se întâmple niciodată, și nu doar pentru că Xcor se va
întoarce în Țara Veche.
"Și tu?" ea a spus. "Esti bine?"

"Sunt acum."
Buzele lui le găsiră pe ale ei, brațele lui s-au întors înapoi în
jurul ei și o ridică, ținând-o înroșită de corpul lui puternic.
Contopindu-le gurii, el o mișcă de perete și o prinse cu picioarele
atârnând de pământ.
Cu un geamăt, ea și-a pus picioarele în jurul taliei lui, și-a

înclinat capul într-o parte... și a sărutat porcăria mereu vie din el.
Toată îngrijorarea ei, toată îngrijorarea și anxietatea ei pentru el,
tânărul, Qhuinn... stresul ei pur și simplu a ieșit pe fereastră când
gustul și mirosul lui au devenit singurul lucru pe care îl știa.
Prea devreme, Xcor se dădu înapoi, ochii lui fierbinți trecând

peste părul ei, pe umerii ei. El o vedea goală, se gândi ea în timp
ce el se uita la ea. Își amintea exact cum arăta ea fără altceva
decât pielea goală și pasiunea de a o îmbrăca...
„Când ai mâncat ultima dată?” el a intrebat.

Okaaaaay, deci poate că se gândea la alte lucruri. "Nu
știu." Ea și-a mutat mâinile de pe umerii lui până la ceafă.
„Sărută-mă din nou… o, sărută-mă…”
„O să vă hrănim acum.”
Cu asta, el a așezat-o pe un scaun de parcă nu cântărea
mai mult decât o păpușă. Și tocmai când ea avea să sublinieze
că va fi timp după ce face dragoste să se deranjeze cu toată
chestia calorică, el și-a desfăcut parka neagră pe care o purta.
Care a fost o mișcare în direcția corectă: „Este o vestă

antiglonț?” a cerut ea.
Se uită în jos la pieptul lui. "Da."
Ea închise ochii pentru o clipă și nu doar de ușurare că
el avea unul. A fost și pentru că și-a dorit ca războiul să nu
existe. Că nimeni din tabăra lui nu încercase să-l împuște pe
Wrath. Că nu era niciun motiv pentru care să fie nevoit să-și
facă griji în privința pistoalelor sau cuțitelor sau a oricărui alt
fel de armă care venea spre el.
„Ce ți-ar păsa?” întrebă el în timp ce punea parka
deoparte și începea să lucreze la bretelele vestei. „Și rețineți
că nu sunt un bucătar grozav. Totuși, mi-aș dori să vă pot
oferi o mâncare de mare rafinament.”
Princeps sau un sărac, bucătar sau nu, se gândi ea, nu-mi

pasă. Mai ales dacă tot îți scoți... „Stai, ești rănit?” spuse ea în timp
ce se ridica. "Ce?"
„Ești rănit.”
În timp ce el își scoase vesta, ea arătă spre sângele uscat de
pe partea lui. Și înainte ca el să-l minimizeze, ea a intrat chiar
acolo, smulgând tricoul în sus – și gâfâind la rană.
„Ai fost împușcat”. La urma urmei, ce altceva ar putea face un

asemenea tip de dungă? Nu un cuțit, cu siguranță. "Ce s-a
întâmplat?"
El a ridicat din umeri. „Nu am simțit.”
Ea îi împinse mâinile în timp ce el încerca să se acopere. „În
baie. Chiar acum. Haide."
Când el nu părea înclinat să se supună ordinului, ea îl luă de

mână și îl trase cu ea, forțându-l să coboare în pivniță și să intre în
dormitorul pe care îl împărțiseră. În baie, a trecut cu apă caldă în
chiuvetă, a scos săpunul și o cârpă, apoi a început să scoată cămașa.
„Layla...”
— Xcor, mormăi ea, imitând tonul lui plictisit.
— Și da, știu mai bine decât să te rog să mergi la Havers sau să mă
lași să-l iau pe Doc Jane. Așa că, în schimbul naturii mele sensibile,
mă vei lăsa să curăț rana.”
„S-a vindecat.”
"Are?" A udat cârpa de spălat și a pus puțin săpun pe ea.
„De aceea sângerează din nou acum că ți-ai dat jos vesta? Acum
scoate cămașa aia sau îmi iau o foarfecă.”
Xcor începu să mormăie, dar cel puțin el a făcut ceea ce i s-

a spus – și apoi a șuierat în timp ce ea a început să frece ușor
dâra de carne inflamată și sfâșiată. Când ea vedea lucrurile mai
bine, se părea că glonțul tocmai îl zdrobise, prinzându-i trunchiul
de panourile laterale ale vestei care nu aveau inserțiile de
protecție în ele, poate pentru că sărea sau alergase în acel
moment. Vesta se mutase apoi la loc și sigilase rana, legând-o
până când lucrul fusese îndepărtat.
Sau cel puțin asta era concluzia ei destul de inexpertă.

"Deci ce s-a întâmplat?" întrebă ea în timp ce clăti cârpa de
spălat și începea să șterge pentru a îndepărta săpunul. "Bine?"
Când și-a ridicat privirea de la munca ei, a avut o vedere
grozavă a maxilarului de fier al lui Xcor și a felului în care molarii
lui erau încleștați. La fel, își încrucișase brațele peste piept, o
adevărată imagine a dezaprobarii.
„Ți-ai găsit bărbații?” a îndemnat ea. — Nu, a tăiat el. "Nu
am."
Ei bine, cel puțin nu fusese unul dintre ei, supărat pe el
pentru jurământul făcut regelui.
„A fost mai mică?”

După o clipă lungă, când ea începea să se întrebe dacă va trebui
să scoată explicația din el cu un cârlig, el dădu din cap cu reticență.
Layla închise ochii. „Urăsc acest război. Eu într-adevăr."

Dragă Fecioară — um, Cel mai dragă, cu siguranță, nu o
fecioară Lassiter, îi ura să se gândească la ce s-ar fi întâmplat acolo în
acea furtună dacă ar fi fost împușcat în altă parte, ca în cap...
— Sunt bine, spuse el cu blânde e.

Concentrându-se asupra lui, ea a descoperit că el îi scăpase pe al lui
brațele și se uita la ea cu moliciune în ochii lui.
„Nu plânge, iubirea mea.”
„Sunt?” ea a șoptit. „Da.” Cu grijă, i-a periat obrajii cu degetele
mari. „Nu plânge niciodată pentru mine.”
El a îndemnat-o să se îndrepte și să vină de corpul lui. „În plus,
sunt destul de bine. Fiți martor la mine aici și acum.”
Cu asta, el a sărutat-o lung și încet, buzele lui tachinand și

luând-o, limba lui lingând-o și mângâind-o, iar în curând ea s-a topit,
toate gândurile de a-i alăpta rana părăsindu-i capul. Care era, fără
îndoială, planul lui – și totuși ea nu se putea abține să nu cedeze în
fața lui.
„Tu ești marea radieră”, spuse ea lângă gura lui.
"Îmi pare rău?"

Scuturând din cap, ea se aplecă și mai mult spre el – și apoi
scoase un blestem în timp ce el se mișca înapoi și nu la îndemână.
„Mâncare”, a anunțat el. "Acum."

Când ea a început să protesteze, el înclină o sprânceană.
„Te las să ai grijă de mine. Așa că am de gând să am grijă de tine.”
Cu asta, i-a prins mâna și a condus-o înapoi spre scări. Când

treceau pe lângă pat, ea mormăi: „Îți dai seama că e o saltea chiar
acolo.
Stai acolo.”
„Și ne va aștepta când vom termina de te hrăni, femela
mea.”
PATRUZECI ȘI ȘAPTE
În timp ce Qhuinn a tras Hummer-ul în aleea părinților lui

Blay, a verificat toate ferestrele casei.
Erau multe dintre ele care erau luminate, iar el a căutat
un anumit corp mare care se mișca, unul mare, frumos
construit... Ușa de la
intrare a fost deschisă și, desigur, mahmenul
bărbatului în cauză a ieșit cu cârjele ei și distribuția ei,
căutând toate intențiile și scopurile de parcă ar urma să
coboare pe pasarelă, deși era alunecosă de gheață și
zăpadă.
Intrat în panică, Qhuinn a întins mâna la mânerul
ușii, pregătit să se dematerializeze în calea ei pentru a o
opri, dar apoi tatăl lui Blay a fugit și a spus ceva.
Pentru o clipă, Qhuinn doar le-a urmărit expresiile
în timp ce se certau, dragostea și dragostea pe care o
aveau unul pentru celălalt transformând conflictul într-o
negociere între părți rezonabile.
Ceva pentru care să lucrezi, se gândi el. „Sunteți gata, băieți?”

întrebă el în timp ce se uita în oglinda de revizuire.
„E timpul să mergi să-i vezi pe bunici și pe bunicul.”
Oprind motorul și coborând, făcu semn spre verandă. „Seara
tuturor!”
"Sunt atât de emoționată!" strigă Lyric.
„Ea a gătit”, a spus tatăl lui Blay, clătinând din cap. „Ea a gătit,
deși e la ordinul medicului să nu e mai departe, iar cei doi tineri
sunt pe formulă.”
„Dar am Qhuinn-ul nostru de hrănit!” Lyric a fost pozitiv să

clocotească de entuziasm, sărind în sus și în jos în propria ei piele.
„Și în plus, casa va mirosi bine pentru tineri. Vor aprecia scorțișoara
și condimentele din aer.”
Sau poate nu, se gândi Qhuinn în timp ce se întorcea să-l

scoată pe Rhamp mai întâi. Era foarte posibil ca sniffer-ul fiului său
să fi fost rupt.
După ce s-a luptat cu scaunul de mașină, el a eliberat
transportatorul și apoi s-a cicalat de luptă pe el însuși și pe băiatul
său pe alee. „Ai grijă de un copil?” i-a spus el tatălui lui Blay.
„Oh, habar n-ai”, a răspuns bărbatul în timp ce a acceptat
transferul. În timp ce Qhuinn era pe cale să se întoarcă, a primit o
grămadă de expresii lor în timp ce se uitau la tineri – și aproape că
a lacrimat. Cei doi mai mari
vampirii erau răvășiți de dragoste, cu privirea strălucitoare, ochii

clipind, fețele roșind.
Îl făcu să se gândească la ceea ce spusese Blay despre
nu-i tortura cu copii care nu erau ai lor.
Ei bine, el a rezolvat asta.
Încercând să fie pe furiș, se aplecă într-o parte și se uită în
holul din față. Nu Blay. Și nici Blay nu cobora scările. Sau ieșind
din spatele casei. Și Qhuinn era mult prea împrăștiat pentru a-l
putea simți pe tip.
Hmm, cum să-l exprim în cuvinte: „Blay este aici?”

Când i s-a deschis gura și ieșiră silabele, părinții masculului
au înghețat.
Tatăl lui Blay se încruntă și aruncă o privire către Big Lyric.
„Este doar pe veranda din spate. Unde altundeva ar fi?”
Lyric, pe de altă parte, știa clar ce se întâmplă.
„De ce nu te duci să-l iei?” Apoi s-a uitat la iadurile ei. „Iubito,
scoate-l pe Lyric din acel coșmar enorm cu amprentă de carbon,
vrei?”
În timp ce tatăl lui Blay s-a învrednicit de această datorie,
Qhuinn a simțit că o îmbrățișează pe femeie. Așa a făcut – și faptul
că ea i-a acceptat îmbrățișarea atât de ușor i-a dat speranță.
— Hai, acum, îi șopti ea la ureche. "Voi doi
rezolva orice ar fi asta. Îi vom urmări pe tineri.”
Când Qhuinn se îndreptă, ceva din ceea ce simțea

trebuie să se fi arătat în expresia lui, pentru că ea întinse
mâna și îl mângâie pe față.
„Te iubesc, chiar dacă alegerea ta de mașină mă
încurajează. Asta obține, ce, poate două mile pe galon?
Pe autostradă?"
Tatăl lui Blay a intervenit când s-a întors cu Little Lyr ic:
„Ne-a dus în siguranță la centrul de antrenament aseară.
Priusul tău? Chestia aia nu ar fi ieșit din alee.
De parcă bărbatul știa că a împins-o cât de departe a

putut, Rocke i-a făcut cu ochiul lui Qhuinn, i-a zâmbit cu
dragoste shellan-ului său și a bătut cu picioarele în casă cu
ambii purtători de parcă ar fi fost urmărit cu o copie rulată
a lui Moth er. Jones.
„Voi doi faceți-vă timpul”, a spus mama lui Blay. „Voi
cita tinerilor tăi câteva articole despre schimbările climatice.
Poate fă-i să urmărească filmul lui Bill Gates Innovating to
zero! Ted vorbeste."
Qhuinn a ajutat-o să intre în casă, deși a încercat să
reziste mâinii pe cot și a avut dreptate: scorțișoara și
condimentele miroseau grozav, iar căldura de la focul din
camera de familie era perfectă într-o noapte rece. , și totul
părea să strălucească de dragoste.
Îngrijindu-se, trecu pe lângă bucătărie și se duse la ușa veranda

din spate. Înainte să deschidă lucrurile, s-a asigurat că gulerul de pe
nasturi era acolo unde trebuia și că haina lui de lână era, ca și cum
ar fi așa cum trebuie. De asemenea, a făcut o revizuire rapidă a
Desitin în cazul în care ar avea lucrurile pe ceva.
Și apoi …
Prin geamurile de sticlă din partea de sus a ușii, îl văzu pe Blay
stând în frig, cu nimic altceva decât un pulover, privind pe peisajul
înzăpezit spre un iaz înghețat. În timp ce bărbatul trăgea țigara,
capătul s-a aprins portocaliu, iar apoi un nor de fum s-a desprins
peste capul lui roșu.
Părea regal în rezerva lui, cu umerii pe spate, cu ochii îngustați

într-un punct îndepărtat, cu picioarele plantate pe veranda altfel
goală.
Ceva i-a spus lui Qhuinn să bată înainte să plece
afară.
Când a făcut-o, Blay nu s-a întors. Doar a ridicat puțin din

umeri. Cerșetorii nu puteau alege, se gândi Qhuinn în timp ce
deschidea ușa și păși în noaptea de început de iarnă.
Și rahat știa că era mai mult decât dispus să cerșească.
— Mai mult pâine prăjită?

În timp ce Xcor făcea întrebarea de peste masă, Layla clătină

din cap, și-a șters gura cu un prosop de hârtie și s-a așezat pe
spate.
„Știi, cred că sunt destul de mulțumit, mulțumesc.”
Traducere: Am aspirat înapoi două bucăți de pâine prăjită, două
ouă și o cană de Earl Grey. Putem termina acum și să coborâm să
facem dragoste?
„Îți mai aduc o felie. Ce zici de mai mult ceai?”
În timp ce el se ridica de la masă, ea își dădu seama după

întinderea umerilor și dezaprobarea de pe chipul lui că el știa
cumva că ea mințise că era sătulă – și nu avea nicio intenție să fie
abătută de la scopul de a o hrăni corect.
"Da, te rog."
Tonul ei era mai aproape de „la dracu asta” decât de
„mulțumesc pentru Earl Graying în continuare în numele meu”,
dar asta era ceea ce ar face frustrarea sexuală pentru o femeie.
„Ce-ar fi să o luăm și să coborâm la parter?” a sugerat ea,
gândindu-se astfel, ar fi mai aproape de patul pe care urmau să-l
încurce naibii. „De fapt, mă voi îndrepta doar acum”.
La prăjitor de pâine, Xcor a pus încă două felii de Pepperidge

Farm alb și a împins pârghia în jos. „Îți voi aduce totul. Du-te și
ridică-ți picioarele – lasă-ți cana pentru mine.”
Îndreptându-se spre ușa pivniței, se opri și aruncă o privire

peste umăr. Bucătăria gri și albă era mică, iar greutatea lui Xcor
a micșorat spațiul de parcă un ciobanesc german ar fi rătăcit
într-o casă de păpuși. Și era atât de incongru încât acest războinic
se apleca peste prăjitor de pâine pentru a-și monitoriza cu atenție
procesul de prăjire.
Nici prea deschis, nici prea întunecat.
Apoi a urmat untul. A abordat distribuția de unt dulce pe o
suprafață de pâine crocantă cu seriozitatea și atenția unui chirurg
cardiac.
Era exact așa cum își dorise întotdeauna ca bărbatul pe care

îl iubea să o trateze – și nu era vorba despre prima masă sau
ultima masă, zi sau noapte afară, iarnă sau vară. Concentrarea și
îngrijorarea lui Xcor arătau pur și simplu că ea conta pentru el. Că
îi păsa de ea.
Că a văzut -o.
După o viață întreagă în care a fost unul dintre multele
pentru cineva divin, a fost un dar rar să fii singurul pentru cineva
muritor.
Dar la naiba, de ce nu ar putea face sex chiar acum?
Jos, în pivniță, a coborât luminile și a aprins televizorul, în

speranța că va găsi unul dintre romantici
filme pe care Beth și Marissa le plăcea să le vizioneze prin cablu. Știri.

Știri. Comercial. Reclamă — Ce îi lua
atât de mult, se gândi ea în timp ce ea
aruncă o privire spre scări. Comercial. Comerciale — Oh,
asta a fost bine. În timp ce dormeai.
Unde era Xcor, totuși?
În cele din urmă, după ceea ce părea a fi o sută de ani, l-a
auzit coborând scările. „Am pornit sistemul de securitate”, a spus
el.
A oprit volumul Sandrei Bullock care încerca să tragă un
pom de Crăciun în apartamentul ei printr-o fereastră deschisă,
apoi a încercat să-și aranjeze ea și halatul într-un mod adecvat,
pe canapea. Halatul era frustrant. Când doggenul a împrospătat
casa, i-au livrat mai multe dintre formele alese, fără să știe că nu
le mai purta. Păcat că nu fusese lenjerie. Cu pliurile libere
înghițind contururile corpului ei, ea nu era un material de regina
frumuseții.
Deși bărbatul ei părea să o prefere goală.

Când nu o umplea cu mâncare, asta era... „Oh”, spuse ea
în timp ce arunca o privire la tava pe care o adusese cu el.
Xcor ar fi putut la fel de bine să ducă masa din bucătărie în pivniță.
Prăjise restul pâinii, făcuse mai multe ouă și făcuse un ceainic plin
cu
chestii fierbinți. El a inclus și crema, deși ea nu o folosise, și vasul cu

miere, pe care îl avea ea.
— Ei bine, asta e... pur și simplu drăguț, spuse ea în timp ce el punea totul
jos, pe măsuța joasă de cafea.
Așezându-se lângă ea, a luat o bucată de pâine prăjită de pe
stivă și a început procesul de ungere.
— Pot să fac asta, mormăi ea. „Aș dori să vă servesc.”
„Atunci lasă-ți pantalonii”, se gândi ea în timp ce se uita la

coapsele uriașe care încordau cusăturile transpirațiilor negre din
nailon pe care le purta. Și apoi a fost modul în care partea de jos a
mânecii tricoului său se lupta să-și țină circumferința groasă a
bicepsului. Și umbra creșterii barbei care îi întuneca maxilarul.
Afundându-și unghiile în genunchi, ea se uită la gura lui. „Xcor.”
„Hmm?” întrebă el în timp ce se mișca o matematică

strat precis de unt peste pâine prăjită cu un cuțit.
„Ajunge cu mâncarea.”
„Aproape am terminat aici.”
Și am terminat complet aici, se gândi ea.
Stând în față, Layla încercă să-și distragă atenția turnând niște
ceai, dar era o cauză pierdută. Totuși, a remarcat felul în care reverele
hainei ei s-au slăbit.
Ia-l, fugi cu el.
Ducându-și mâinile la cravata din talie, ea a slăbit nodul și a

despărțit cele două jumătăți, expunând teaca translucidă care era
haina tradițională a Aleșilor. Bine, a trebuit să meargă și asta – și ce
știi, în timp ce ea a strecurat nasturii mici de perle din ochi, ei au
urmat îndemnul cu o ușurință care a sugerat că erau hotărâți să-i fie
de ajutor în demersul ei.
Ținând cont de ei, ea s-a strecurat apoi din tot ce o acoperea și s-

a întins înapoi în cuibul hainei.
Totuși, el încă cu painea prăjită.

În timp ce el stătea puțin pe spate și se gândea la treaba cu
untul pe care o făcuse, ea s-a gândit că, deși chestia cu bărbații-să-și
hrănească-femeia în legătură avea în mod clar avantajele sale
evolutive, asta era ridicol.
Ce avea să facă în continuare? Obțineți o riglă pentru a verifica
verticalitatea? „Știi ce ar fi bun pe pâine prăjită?” spuse el în timp ce
intra din nou cu vârful cuțitului.
Da, pentru că era un milimetru în partea de sus din stânga
marginea care era deservită.
"Ce?"
— Dragă, murmură el. „Cred că ar fi într-adevăr destul de bine.”
Layla se uită la vasul cu miere. „Cred că ai dreptate.” Întinzându-se
înainte, ea ridică chestia și și-a arcuit spatele. „Mierea este bună în
multe lucruri.”
Învârtind cupa, ea a scos chestia și a ținut-o peste sân, iar în

timp ce mierea se învârtea și cădea, mamelonul ei a prins
dulceața. Gâdilatul a făcut-o să-și muște buza, iar apoi mai multă
strălucire de chihlimbar a picurat pe piele, un râu din ea
coborându-i până în abdomen.
„Xcor…?”
"Da-"
Când a aruncat o privire spre ea, a făcut o dublă luare – și a
lăsat pâinea prăjită pe tavă. Ceea ce a fost o ușurare pentru că,
într-adevăr, dacă nu putea câștiga un concurs cu carbohidrați în
atenția lui, avea serios probleme.
Ochii lui bleumarin au fost instantaneu fierbinți și foarte,

foarte blocați pe drumul în care mierea i-a lovit încet, atrăgător
sânul picătură cu picătură și a șerpuit în jos, în jos... în jos.
— Mă întreb, spuse ea cu o voce răgușită, dacă

mierea e mai dulce decât mine?”
Cu asta, ea ridică un genunchi și îi aruncă miezul.
Bărbatul ei a împins acea tavă atât de repede încât a fost ca

și cum farfuria de pe ea ar fi spus ceva rău despre luptătorii lui.
Mârâitul pompat care ieșea din el semăna mai degrabă cu

acesta, la fel și vederea vârfurilor colților săi coborând în grabă.
Și apoi s-a ridicat peste ea,
brațele mari înclinându-se deasupra corpului ei, puterea lui

extraordinară abia sub control, în timp ce limba i se întindea chiar
sub mamelonul ei... pentru a prinde o picătură.
Cu un geamăt, buzele lui calde și moale au capturat și supt,
lins și sărutat. Capul Laylei căzu pe spate, dar l-a întors într-o parte,
ca să-și poată urmări bărbatul enorm. Senzațiile erau atât de erotice
încât simțea că se aprinde un gaz, dar nu voia să se termine cu
asta.
Nerăbdătoare să fie cu el, acum voia să savureze fiecare secundă în
care erau împreună.
„Xcor... uită-te la mine.”
În timp ce ochii lui s-au îndreptat spre ai ei, ea și-a ținut
bagheta peste gură și a lăsat ultima miere să aterizeze pe limba ei.
Și apoi ea și-a făcut câteva învârtiri înainte de a suge bobocul și de
a-l scoate... de a suge și de a-l scoate...
— Încă vei fi moartea mea, femeie, înjură Xcor.

Cu o mișcare îndemânatică, el a luat scutul de la ea și l-a întors
în oală, exact când trupul ei devenise ceea ce ea turnase pe ea
însăși, oasele topindu-se, mușchii devenind relaxați. În timp ce
picioarele ei cădeau și mai mult deschise, el îi luă gura tare, buzele
lor lipindu-se de lipiciune, excitarea lui apăsând în miezul ei prin
pantaloni.
Asta nu a durat.
Cu mâinile aspre, el și-a eliberat sexul și apoi a fost înăuntrul

ei, pompând în timp ce o săruta, trupurile lor găsind un ritm atât de
aspru încât canapeaua însăși se legăna și se lovea de perete.
Mai greu, mai repede, mai adânc, până când nu au mai putut
să-și țină gura împreună. Întinzându-și mâna, ea s-a ținut de umerii
lui în creștere, mușchii de sub pielea lui netedă ca un ocean care
năvăle...
Plăcerea a izbucnit ca un fulger, dar a și făcut-o întreagă – și
apoi și-a găsit propria eliberare, revărsându-se în ea.
Și Xcor nu s-a oprit.

Sau încetiniți.
PATRUZECI SI OPT
Inima lui Blay a dansat în timp ce ușa de la verandă s-a

deschis în spatele lui, iar parfumul singurului său l-a precedat
pe tipul care venea spre balustradă.
Un lucru bun despre fumat a fost că îți dădea ceva de-a
face cu mâinile. Un lucru rău despre fumat a fost că, atunci
când te-ai decis să-ți dai cenușa ca o muncă ocupată, dacă ai
avut un tremur, s-a arătat.
"Bună."
Blay tuși puțin. "Hei."

"Sunt bucuros ca ești aici." Pauză. „Nu credeam că vei
fi.” Pentru o clipă, Blay a vrut doar să strige, Nici eu,
nenorocitule! Dar asta părea o omisiune păstrată cel mai
bine pentru el dacă voia să arate puternic, să fie puternic...
să rămână puternic.
Doamne, de ce trebuia Qhuinn să miroasă bine? — L-
am adus pe Rhamp, murmură Qhuinn. „Acesta a fost planul
tău.” Doar că s-a încruntat. „Unde este Lyric...”
„Oh, e și ea aici. Da.”
În timp ce o adiere blândă venea dinspre sud, Blay se gândi

la un dansator de balet care se învârtea cu viraje controlate peste
peisajul înzăpezit cu nuanțe de albastru. Nu mai erau frunze de
piruetat cu ea, totul cov
Construite cu acea pătură albă, dar la marginile proprietății,
ramurile veșnic verzi, care erau îndoite sub greutatea a ceea ce
aterizase pe ele, au primit o oarecare ușurare în timp ce vârtejele
de zăpadă s-au aruncat de pe povara lor.
În viziunea lui periferică, prin ferestrele din spatele lui
Qhuinn, își putea vedea părinții mișcându-se în lumina galbenă și
familiară a bucătăriei. Mahmenul lui insistase să gătească timp
de șase ore la rând, entuziasmul și fericirea ei revigorând-o după
o zi și noapte grea. Bucuria ei era atât de mare, încât era greu să-
mi amintesc că au fost nevoiți să o pună sub ei și să reseteze
acel os. Că erau cusături sub ghips ei. Că va trebui să se întoarcă
în noaptea de după mâine pentru ca doctorul Manello să verifice
totul.
Cel puțin Fritz reușise să-i ducă înapoi aici, cu duba

întreruptă, deși se luminase ziua când Lyric fusese eliberat din
clinică. Părinții lui își doriseră foarte mult să ajungă acasă după
încercare, iar Blay, cu siguranță, nu se certase cu asta – „Am ceva
pentru tine”, spuse Qhuinn.
În timp ce bărbatul își întinse mâna în haină, Blay clătină din

cap și-și înjunghie țigara pe jumătate fumată. "Sa intram? Mi-e
frig."
Nu a așteptat nicio recunoaștere și nu era interesat de orice
ar fi fost.
Intrând înapoi în casă, a fost lovit de un zid cald de parfumuri
care i-a amintit de familie și l-a făcut să vrea să vomite. Mai ales
că Qhuinn l-a urmat în bucătărie, prezența bărbatului a rămas
nediminuată, deși nu se afla în raza vizuală a lui Blay.
Poate chiar mărită. "Cum pot ajuta?" a întrebat Blay în timp

ce îi zâmbea mamei sale.
Bătrânul Lyric stătea pe un taburet în fața
aragaz, prajind bacon si oua si toast frantuzesc.
„Poți să-i saluti pe copiii tăi”, a aruncat ea peste umăr. „Și
pune masa.”
Înghițind o explozie de durere în piept, ca și cum cineva l-ar
fi lovit cu piciorul în stern, Blay și-a pus Dunhill-urile lângă
telefonul casei, s-a dus să se spele pe mâini și a încercat să se
pregătească pentru a-i vedea pe tineri.
Nu, gândi el în timp ce usca ceea ce spărase. Încă nu a putut

să se uite în acele transportoare. Mai întâi trebuia să se apuce de
el însuși sau era susceptibil să se defecteze.
Muncă de treabă la sertarul unde erau păstrate argintăria.

Muncă ocupată strângând șervețele roșii și albe. Muncă ocupată
scoțând patru farfurii.
Pe insula care curgea pe tot mijlocul bucătăriei, Qhuinn și tatăl
său vorbeau despre război, despre politica umană, despre playoff-
urile de fotbal NCAA și despre începutul jocului de conferință NCAA
la baschet.
Ochii lui Qhuinn erau pe Blay tot timpul.

Și bărbatul era deștept. Știa că dacă spunea un lucru despre
Blay să se îndrepte către tinerii, care adormiseră în căsuța lor de pe
masă, avea să se întoarcă.
La naiba, gândi Blay în cele din urmă. Nu putea continua să

evite copiii. Îngrijindu-se, a făcut o grămadă de șervețele, furculițe,
cuțite și alte lucruri și a mers.
peste.
A încercat să nu se uite. A eșuat.

Și în clipa în care privirea i s-a aruncat asupra tinerilor, a fost
dezbrăcat de autoprotecția: Toate acele prelegeri despre cum trebuia
să rămână un terț dezinteresat pentru ei, astfel încât să nu fie rănit
din nou, au ieșit pe fereastră.
De parcă i-ar fi simțit prezența, cei doi s-au trezit, s-au uitat la el
și au făcut instantaneu chestia aia zdruncinată cu brațele și picioarele,
fețele lor mici de heruvici devenind
zgomote animate, blânde, care ieșeau din gura lor. L-au recunoscut
clar.
Poate chiar îi era dor de el.
Coborând încet orice naiba căra – putea avea lucruri cu care
să mănânce și mai departe, sau poate un cuptor de pâine, o lopată
de zăpadă sau un televizor – se aplecă.
A deschis gura să vorbească, dar nu a ieșit nimic. Gâtul i se

închisese.
Așa că urma să fie nevoit să se bazeze pe atingere la comună
nicate. Ceea ce a fost bine. Nici ei nu puteau vorbi.
Se duse mai întâi la Lyric, mângâindu-i obrazul, gâdilându-i
gâtul ei moale. Și ar fi putut jura că a chicotit.
„Ce mai face fata mea?” opti el într-o fugă întreruptă.
Dar apoi și-a dat seama de pronumele pe care-l folosise – și a
strâns ochii. Nu copiii mei, s-a corectat el. Aceștia nu sunt copiii mei.
Da, sigur, Qhuinn s-a întors în trenul familiei.

În afară de cât timp avea să dureze? Când avea să fie declanșat din
nou de chestia cu Layla și să iasă din fire? Lucrul inteligent de făcut
a fost să luați lovitura o dată, să vindecați rana strâns, astfel încât
durerea să nu se mai repete – și să nu vă uitați niciodată înapoi.
În această notă, s-a concentrat pe Rhamp. Așa bucată, un tip

așa de dur. Blay credea cu tărie că chestia tradițională cu rolurile
sexuale era o prostie și asta dacă Lyric
a vrut să devină un picior ca Payne sau Xhex, a fost de acord cu

asta. Și, de asemenea, dacă Rhamp a decis să fie medic sau avocat
și să rămână în afara terenului, era bine. Dar, omule, erau atât de
evident diferiți, deși era esențial ca asta să nu le definească. Se
credea că era extrem de important ca copiii să fie liberi să...
La dracu. O făcea din nou. Uitând unde erau granițele.

Sunetul furculițelor și cuțitelor care se loveau unul în celălalt îi
ridică capul. Qhuinn preluase chestia cu așezarea farfuriilor,
făcându-și drăguț cu șervețele și argintăria, cu capul plecat, cu
fața sumbră.
Blay și-a dres glasul. "Pot sa fac asta."

"E în regulă. Am înțeles."
În acel moment, Rhamp a scos o bombă împuțită
a fost suficient pentru a face lăcrimarea ochilor unui mascul crescut.
„Oh... wow.”
— Da, spuse Qhuinn. — Ar fi trebuit să-l mirosi chiar înainte
să vin aici. De aceea am întârziat. Vrei să-mi faci o favoare și să-l
verifici? Poate că am avut noroc și e doar benzină.”
Blay și-a blocat molarii. Era pe vârful limbii să-i spună tipului
să o facă el însuși, dar asta i se părea nesimțit. În afară de asta,
în inima lui, voia să-i țină pe tineri, iar părinții lui erau acolo,
priveau în timp ce încercau să nu privească.
Pe măsură ce totul părea să înghețe la loc, el a simțit brusc

ca și cum întreaga sa viață și conceptul său de familie s-au
rezumat la acest moment - și era ciudat cum ți-a venit viața așa.
Ai mers de-a lungul, construind legături sau rupându-le,
mergând înainte sau înapoi în relații cu nave, călare în marea
emoțiilor tale și a emoțiilor celorlalți – dar, în cea mai mare
parte, a fost un tip de copaci pentru pădure. , un dans
fragmentat într-un pas/două trepte de alegeri și decizii mai
mult traseu decât marcator, mai mult direcție aleatorie decât
busolă.
Cu excepția cazului, brusc, diafragma camerei s-a deschis
atât de repede încât ai fost lovită de bici existențial și ai fost
forțat să te uiți la toate și să mergi, bine, wow, așa că sunt aici .
Peste tot un copil care luase o porcărie în pantaloni și care
avea să se descurce cu asta.
Qhuinn a venit și a stabilit un loc chiar în fața lui Blay. Cu
o voce care nu purta, bărbatul a spus: „Mi-e dor de tine. Le este
dor de tine.”
„Sunt un unchi”, se auzi Blay spunând. "Bine? Doar un
unchi.”
Cu mâinile care tremurau, el a eliberat curelele și l-a luat
pe Rhamp. Ținând acel fund de bebeluș sus, și-a băgat nasul
chiar acolo și a inspirat adânc.
— Suntem clari, Houston, spuse el brusc. „Repet, a fost un
nor gazos. Nu a existat nicio încălcare a câmpului de forță.”
Transferându-l pe fiul lui Qhuinn în curba brațului său, Blay

s-a așezat și a jucat jocul cu vârfurile degetelor în fața globilor
oculari.
"Cui ii este foame?" spuse veselă mama lui. De parcă ar fi
decis că totul va fi bine doar pentru că ținea un copil în brațe.
„Uită-te la acele reflexe”, a remarcat tatăl său în timp ce

mâinile lui Rhamp se mișcau dintr-o parte în alta și apucau cu o
precizie uluitoare. „Qhuinn, acesta este copilul tău, nu-i așa?”
„Da”, a intervenit Blay. „El chiar este”.
Layla a pierdut socoteala de câte ori au făcut dragoste.

De două ori pe canapea. Apoi la duș. Încă de trei ori în pat?
În timp ce stătea întinsă unul lângă altul cu bărbatul ei,

mângâindu-i umărul greu, simțindu-l răsuflarea în gât, ea zâmbi
în întuneric. Insatiabilitatea a fost un atu atunci când a fost vorba
de a avea un iubit în viața ta.
Iar Xcor era un bărbat foarte, foarte foame.
O dureau interiorul coapselor. Miezul ei avea un zumzet din
cauza frecării. Și parfumul lui era peste ea, în interior și în exterior.
Ea nu ar fi schimbat nimic.
Ei bine, poate un singur lucru: „Ce vă este?” întrebă el când i
se ridica capul. "Îmi pare rău?"
"Ce s-a întâmplat?"
Nu ar fi trebuit să fie surprinsă că el îi putea citi starea de

spirit chiar și pe jumătate adormită și în întuneric total.
Era uimitor în ton cu ea, și nu doar sexual.
— Layla, îl îndemnă el. „Doar că nu vreau să pleci”

ea a șoptit. „Nu suport ideea de a nu…”
În timp ce ea își lăsă vocea în derivă, capul lui lăsă înapoi în
poziție și el sărută gâtul ei. Când el nu spunea nimic, ea nu era
surprinsă. Ce cuvinte erau acolo? Își avea puii și, oricât de mult îl
iubea pe Xcor, nu avea de gând să-i ducă în Țara Veche. Aveau
nevoie de tatăl lor.
Și Qhuinn nu ar permite niciodată asta. „Nu te gândi la asta,

femeia mea.”
Avea atâta dreptate. A avut de ratat tot restul vieții
l. De ce să încep acum când era încă cu ea?
— Știu atât de puține despre tine, murmură ea. „Cum ai
crescut. Unde ai călătorit. Cum ai ajuns să fii aici.”
„Nu este nimic de spus.”

— Sau nu vrei să știu.
Tăcerea lui a răspuns la această întrebare. Dar nu era ca și
cum ea nu putea extrapola din ceea ce citise despre el în Sanctuar.
Într-adevăr, tristețea ei față de cruzimea care i-a fost arătată a
fost o durere care i-a trecut direct în suflet – mai ales când se
gândea la
Rhamp. Ideea că un părinte ar putea decide să îndepărteze

un tânăr nevinovat pur și simplu pentru că avea un defect
care nu este de la el?
Nu suporta să se gândească la asta și totuși nu se putea
opri. — Nu mai avem mult timp, spuse ea încet – chiar dacă
tocmai își promisese că nu va mai zăbovi despre despărțire.
„De îndată ce vei găsi bărbații tăi, îi vei aduce la Wrath și ei își
vor jura jurământul... și apoi vei pleca. Trebuie să trăiesc o
viață întreagă în aceste nopți pe care le avem.”
„Vei merge mai departe.”

— Și tu la fel, a contrazis ea. „Numai că nu împreună.
Așa că, te rog, lasă-mă să intru. Cât timp avem acest timp...
nu cruța nimic din bunătate și rău, ca să te cunosc pe toți.”
„Dacă nu vrei să pierzi timpul, să nu mai vorbim.”

Cu excepția faptului că el a încercat să o sărute, ea l-a reținut. „Eu
nu mi-e frică de trecutul tău.”
Vocea i s-a coborât. "Ar trebui să fii."
„Nu mi-ai fost niciodată rănit.”
„Nu este adevărat și știi asta.”
Când își amintea cum o alungase, el s-a ridicat, a aprins
lumina și și-a legănat picioarele dintre cearșafuri. El nu a
plecat, totuși.
Voia să-l atingă, să-și netezească mâna pe șira spinării lui,

să-l liniștească în timp ce el își punea capul în mâini. Ea știa mai
bine, totuși.
„Îți pot simți regretele”, șopti ea.
Xcor a rămas tăcut mult timp, apoi a spus: „Unul poate fi
influențat în direcții care...” El a clătinat brusc din cap. „Nu, am
făcut ce am făcut. Nimeni nu m-a forțat să fac nimic. Am urmat
un bărbat rău și m-am comportat în moduri rele și mă consider
acum responsabil pentru toate acestea.”
„Spune-mi”, a cerut ea. "Nu."

„Te voi iubi oricum.”
Xcor se înțepeni, apoi se întoarse încet spre ea. Fața lui era
marcată de umbre aspre – care nu erau nimic în comparație cu
cele din ochii lui. „Nu știi ce spui.”
"Te iubesc." Își puse mâna pe brațul lui și îi ținu privirea

neclintită, provocându-l să nege ceea ce simțea.
"Ma auzi? Te iubesc."
El a clătinat din cap și a privit în altă parte. "Nu ma cunosti."
„Așa că ajută-mă să fac asta.”

„Și să risc să mă dai afară? Spui că vrei să petreci timpul pe
care îl avem împreună. Îți voi garanta că nu se va întâmpla dacă
mă cunoști mai bine decât mă cunoști acum.”
„Nu te-aș da niciodată afară.”

„ Mahmenul meu deja a făcut-o. De ce ai fi altfel?” El
clătină din nou din cap. „Poate că știa ce curs voi urma.
Poate... nu a fost din cauza buzei.”
Layla era bine conștientă că trebuia să calce cu grijă.

„Mama ta te-a evitat?”
„Am fost plasat cu o doică... cineva... până când ea m-a
părăsit și pe mine.”
— Dar tatăl tău? întrebă ea strâns. Chiar dacă ea știa o
parte din asta.
„Am crezut că este Sângerătorul. Bărbatul acela mi-a
spus că este tatăl meu, dar mai târziu am aflat că nu este
cazul.”
„N-ai... nu ai încercat niciodată să descoperi cine este
tatăl tău?” Xcor și-a îndoit mâinile, apoi le-a încremenit strâns.
„Am ajuns să cred că biologia indică mai puțin familie decât
alegere. Bărbații mei, soldații mei, m-au ales pe mine. Au ales
să mă urmeze. Ei sunt familia mea. Doi indivizi care mi-au
adus concepția și nașterea și apoi m-au părăsit când eram
incapabil să supraviețuiesc pe cont propriu? Nu trebuie să
aflu despre identitățile lor și nici despre locul lor.”
Frica pură a tăiat inima lui Layla, când ea și-a imaginat

mai întâi ca pe un tânăr proaspăt născut, apoi ca pe un
băiețel incapabil să se apere și, în cele din urmă, un pretrans care

trece prin schimbare nesupravegheat.
„Cum ai supraviețuit?” a respirat. „Am făcut ce trebuia. Și am
luptat. Mereu am fost bun la lupta. Aceasta este singura moștenire
pe care mi-au dat-o părinții mei care a fost de valoare.”
„Cum ați trecut tranziția... cum ați trecut prin schimbare?”

Aceasta a fost o întrebare sinceră, deoarece nu fusese inclusă în
volumul lui scris.
„I-am dat curvei care m-a deservit cabana în care am stat.
Trebuia să o plătesc, altfel nu mi-ar fi permis să-i iau vena. Părea
un comerț echitabil, viața mea pentru adăpostul meu. M-am
gândit că aș putea găsi un alt loc unde să locuiesc și am făcut-o.”
Layla se ridică și trase cearșafurile la bărbie. „Nu aș putea

să fac asta unui tânăr. Pur și simplu nu puteam.”
„Și de aceea ești o femeie de valoare.” El a ridicat din umeri.
„În plus, am fost o concepție eșuată. Sunt destul de sigur că
amândoi ar fi preferat să fi murit în pântece sau în canalul de
naștere – probabil chiar dacă mi-ar fi ucis mahmenul. Mai bine să
treci un tânăr decât să aduci oameni ca mine.”
"Asta e gresit."
„Asta este viața și bine o știi.”
„Și apoi ai intrat în lagărul de război.”
Xcor aruncă o privire spre ea, cu expresia dură. "Tu

ești hotărât să scoți asta din mine, nu-i așa?
„Nu trebuie să te ascunzi cu mine.”
„Atunci, vrei să știi cum mi-am pierdut virginitatea?” se răsti
el. "Tu?"
Ea închise ochii pentru scurt timp. "Da."
"Oh, așteptați. Poate ar trebui să fiu mai specific. Ai vrea să
știi când am tras o femeie pentru prima dată – sau este când am
făcut sex pentru prima dată? Pentru că nu sunt unul în același.
Prima m-a costat de zece ori mai mult decât o prostituată din Țara
Veche, iar primul lucru pe care l-a făcut după aceea a fost să
alerge după râu și să mă scăldeze de pe ea. De fapt, m-am întrebat
dacă avea de gând să se înece, a lovit atât de tare apa aceea.”
Layla clipi înapoi lacrimile. "Si celalalt."

Fața i s-a întunecat de furie. „Am fost fugit de un soldat. În
fața lagărului de război. Pentru că am pierdut în fața lui într-o
luptă. Am sângerat ore întregi după aceea.”
Închizând ochii, se trezi rostind o rugăciune. „Ma mai vrei
acum?” trase el. "Da." Ea își deschise pleoapele și se uită la el. „Nu
ești necurat pentru mine. Și nu ești mai puțin bărbat.”
Zâmbetul de pe chipul lui o speria, pentru că era atât de rece

și de îndepărtat. „Apropo, le-am făcut altora. Când i-am bătut.”
Mâhnirea pe care a simțit-o era atât de profundă și de

durabilă, încât era dincolo de lacrimi. Și ea știa exact ce făcea.
O împingea din nou, provocând-o să plece, ca să nu-i spună să
plece. O mai făcuse și la ce te mai puteai aștepta de la un bărbat
care fusese ocolit toată viața.
„Încă mai vrei asta? Încă crezi că îți place asta?” Când ea nu
a răspuns, el și-a arătat fața și apoi corpul ca și cum ar aparține
altcuiva. „Ei bine, femeie, ce spui?”
PATRUZECI SI NOUA
Vishous a părăsit conacul Frăției singur și nu a spus nimănui

unde se duce. Nu era că ascunde ceva, ci doar că Butch era pe
teren cu Rhage, John Matthew și Tohr, Wrath era la Audience
House cu Phury și Z și yada, yada, yada.
Oh, și Jane era jos în clinică.

Ceea ce a fost bine.
Deci da, nu avea cui să-i spună și pe nimeni al cui
radarul a fost instruit pentru a afla unde se afla. E bine.
Furtuna de zăpadă din noaptea precedentă lăsase o
problemă de curățare în urma ei și, în timp ce V se dematerializa
la marginea exterioară a centrului urban al orașului Caldwell, a
văzut tot felul de ceea ce se aștepta: ceva progres în
îndepărtarea, dar într-adevăr, încă o grămadă de lucruri albe.
acoperind tot felul de mașini parcate și blocuri de apartamente,
drumurile principale până la două benzi, aleile impasibile,
trotuarele laterale nedegajate.
Adresa în fața căreia și-a format-o era o casă victoriană cu trei

etaje, care fusese tăiată într-un trio de apartamente.
Luminile erau aprinse la fiecare dintre niveluri, iar oamenii din
interior erau înfricoșați, încetând de la muncă. în cazul
lapidat.apartamentului de care a fost interesat sau..., să fie
Mutându-și poziția pe acoperișul clădirii de peste drum, a aprins

un mâner și a privit. Și a așteptat. Omul pe care îl aștepta nu era încă
acasă și știa asta pentru că făcuse niște cercetări pe bunul bătrân
Stoker.
S-a dovedit că „el” era o femeie. O doamnă Jo Early, care

sa întâmplat să lucreze la Caldwell Courier Journal.
Faptul că era femeie îl cam impresionase, de fapt. El a presupus
că claritatea vocii și prezentarea non-emoțională a faptelor din acel
blog însemna că un set de degete masculin mergea, dar haide.
De parcă shellanul lui nu ar fi același?

Jane a fost la fel de dură ca ei și a gândit mai clar decât el.
Ca, de exemplu, era destul de sigur că Jane nu era supărată de

starea împerecherii lor. Nu, lucra la slujba ei salvând vieți. El a fost
cel care făcea Dr.
Phil prostia...
Okaaaaaaaaaay, hai să încercăm să nu facem totul despre noi
înșine, da, se gândi el.
În timp ce a fumat și a încercat să-și scoată creierul de pe

relația lui, materia sa cenușie l-a dus într-adevăr într-o altă direcție.
Păcat că nu a fost o îmbunătățire prea mare.
Presupunând că ar fi vrut puțină pace.
În timp ce stătea la biroul lui în timpul zilei și verifică
videoclipurile de pe YouTube și paginile de Facebook și conturile
Insta pentru observări de vampiri de către oameni, fusese tentat
de un vechi e-mail al lui, unul pe care îl abandonase de îndată ce
Doc Jane. intrase în viața lui.
Ei bine, de fapt, încetase să-l mai folosească după ce l-a
cunoscut pe Butch.
Mânerul, care era un pseudonim, și contul său de Gmail
asociat, era unul pe care îl înregistrase pe site-uri web unde
abonații cerșeau Doms, atât în interiorul speciei, cât și în exterior.
Întotdeauna au existat voluntari pentru el, pe vremuri.

Femei și bărbați, bărbați și femei, toți care căutau un anumit tip
de experiență – iar V avea o rutină pe care o urma cu ei. În primul
rând, îi întâlnea în cluburi sau prin referințe și îi monitoriza,
alegându-i și alegându-i pe cei mai atractivi – sau pe cei despre
care credea că vor face un spectacol bun. Apoi îi ducea la pent-
house-ul lui din vârful Commodore și se juca cu ei până se
plictisise. De câte ori termina, îi dădea afară.
Câteva le-a văzut de mai multe ori. Marea majoritate fusese una
și femei.
Au fost doar trei obișnuiți.
Pe atunci, totul fusese să-i ardă marginea, să-i
tempereze partea întunecată, să îndepărteze întrerupătoru
de luminozitate pe unitățile sale.
S-a conectat astăzi la cont.
În jurul prânzului.
Imediat după ce primise un mesaj de la Jane în care îi

spunea că mama lui Blay trecuse bine prin operație, dar
voia să meargă acasă – așa că Jane a trebuit să rămână la
clinică și să încerce să o convingă pe femeie să nu plece.
Misiunea rapidă ajunsese la aproximativ două ore după ce
ea îi spusese că terminase în sala de operație și că se
îndrepta spre Groapă – tot ce trebuia să facă era să se
asigure că Lyric mai în vârstă a ieșit din anestezie. Care
fusese precedat cu două ore înainte de un text care vorbea d
Au fost aproape două sute de e-mailuri în
cont.
Și citise prin fiecare dintre ele.
Unele erau scurte, nimic altceva decât statistici vitale, cu poate o
imagine ca atașament. Alții erau lungi și răvășiți, fluxuri de conștiință
despre ceea ce voiau să le fi făcut. Au fost și doi paragrafi care l-au
implorat să se reconsidere, să se reconecteze, să reia.
Și propoziții introductive cu numere de telefon. Și

tirade furioase că nu le putea uita, nu, nu, nu putea, nu aveau de

gând să-l aibă, aveau să-l găsească și să-l facă să-și dea seama
cum erau cei potriviti pentru el. Era ca un arheologic. sapă în
relicvele unui oraș …
pe care îl construise cândva, în care și-a asumat reședința și
pe care stăpânise.
Jos, pe strada înghesuită, înghesuită de zăpadă, o Honda a

oprit la bloc. Oricine era în ea a vorbit un minut, apoi ușa din
partea pasagerului s-a deschis și a ieșit un mascul uman zvelt,
cu părul roșu.
— Vorbim mâine, atunci? spuse ea în mașină.

"Bine. Da, mă ocup de asta — da, o voi publica mâine la prima oră
pe site- ul CCJ . Dick poate bate nisip.
Cu un ultim semn, ea închise ușa și ocoli capota tocită a
mașinii. Întinzându-și brațele pentru a se echilibra, a pășit printr-
un banc de zăpadă pe urmele de pași predeterminate pe care le
folosiseră mulți oameni, apoi a patinat pe pasarela și a verificat
cutia poștală de lângă cele două uși.
Câteva momente mai târziu, a văzut-o trecând prin camera

din față a celui de-al doilea etaj și vorbind cu tipii care treceau un
bong înainte și înapoi, în timp ce stăteau pe canapea în fața
televizorului.
Părea supărată, gândi V, în timp ce își punea o mână pe șold și

scutură un teanc de ceea ce păreau bancnote în direcția lor.
Apoi a mers în dormitorul din față și a închis ușa.
Și-a întors privirea când ea a început să se dezbrace, dar nu a

avut nevoie să se deranjeze. După cum s-a dovedit, ea tocmai și-a dat
jos haina și a terminat restul într-o baie care avea o fereastră mată.
A ajuns la biroul ei, în fața POS-ului Apple

produs, accesând internetul.
În timp ce V a aprins un alt rostogolit, el a dezbătut doar că i-a
pus un glonț în cap, dar apoi a decis că era doar nervos. În afară de
videoclipurile și rahatul pe care le-a postat, o verificare superficială a
antecedentelor ei nu a dat semne roșii. A fost copilul adoptat al unor
oameni bogați. Meh job lucrând la CCJ pe conținut pe internet.
Anterior a fost recepționer la o companie imobiliară. CV-ul școlar

destul de elegant, dar ca mulți copii mici, nu făcuse naiba cu asta.
Cu excepția cazului în care ai numărat folosind o gramatică adecvată

când vorbești despre vampiri.
Deci da, tot ce trebuia să facă era să o ștergă și să se întoarcă
în groapă.
Făcând o târâtură, a eliberat fumul și l-a privit plutind în aerul
aproape nemișcat.
În depărtare, a auzit o sirenă.

Ambulanță, se gândi el. Era o ambulanță.
Deasupra capului, pe cerul albastru ca ca cristal, limpede, doar
cele mai strălucitoare stele sclipeau din cauza transpirației de iluminare
a centrului orașului, dar avioanele au apărut suficient de bine, modelele
lor de zbor în jurul Aeroportului Internațional Caldwell inele
concentrice, invizibile.
Ca și cum poate Dumnezeu folosea un iluminator pentru a
înconjura orașul pentru un fel de urmărire.
După un timp în care s-a uitat la femela umană, se întrebă din
nou de ce nu se descurca cu ceea ce a venit să facă aici. Intrând pe site-
ul ei și preluând controlul asupra acestuia, și apoi ștergând conținutul
de pe YouTube, ar putea face înapoi acasă.
Trebuia să facă, asta era.

Internetul, la urma urmei, era un fel ca o placă Petri într-un
laborator. Dacă ai vrut să crești o anumită cultură, ai creat doar
condițiile potrivite și ai lăsat timpul să-și facă treaba: destulă vorbărie
și vorbit despre vampiri, susținute de suficiente filmări și, mai devreme
sau mai târziu, avea să se înțeleagă, pentru că oamenii iubeau rahat
înfricoșător, mai ales dacă au crezut că este sexy.
Căscat.
Dimpotrivă, dacă ar trebui să ucizi o idee? Tocmai l-ai făcut să
dispară și destul de curând, zgomotul alb al dramei umane a înlocuit-o
cu altceva.
Capacitatea oamenilor de a fi distrași a fost, în afară de

mortalitatea lor relativ ușor de stins, cea mai bună caracteristică a
lor.
Pentru că, într-adevăr, când vine vorba de vampiri, cine naiba
avea nevoie de Ellen să-i intervieveze Omega-ului despre tradițiile lui
preferate de sărbători sau de o carte postumă despre Lash care a ajuns
pe lista cu bestselleruri din New York Times, adevărat ?
Sau mai rău, și toate glumele deoparte, nenorociții pleacă
în căutarea cursei.
Acei șobolani fără cozi nu se puteau înțelege între ei. Ei se
trezesc dintr-o dată coexistând cu o altă specie la nivelul în care
vampirii îi purtau umăr la umăr?
Ai putea șterge chestia cu coexistența și coexistența direct

din vocabul tău.
Deci, da, va trebui să facă ordine în această mică mizerie de
pe net, precum și să aibă o „vorbire” și cu doamna Jo Early:
presupunând că ar fi fost o iubitoare de vampiri toată viața, genul
ăsta de cunoașterea nu avea să fie reversibilă, dar cu siguranță
ar putea să se chinuie în materia ei cenușie și să o redirecționeze
de pe blogul ei.
Da, se gândi el. Era timpul să treacă în dormitorul ei, să afle
ce face în craniul ei și apoi să se întoarcă pentru a-și face Swiffer-ul
virtual să se legăne pe internet.
Uh-huh.
Daaaaa.
Și totuși V a rămas acolo unde se afla, scufundând pe
acoperișul acoperit cu zăpadă, mișcându-și greutatea înainte și
înapoi de câte ori îi oboseau picioarele, întinzându-și spatele din
când în când.
Motivul pentru care nu a plecat nu avea nicio legătură
femeia aceea.
Nu, a rămas din același motiv pentru care a ieșit.
Când te gândeai să-ți înșeli partenerul, nu a fost ușor pentru
conștiință. Și nu ceva ce ai vrut să faci în casa pe care ai împărțit-
o cu ea.
CINCIZECI
În timp ce Xcor aștepta ca Layla să-i spună că vrea să

plece, sângele îi năvălea în vene și capul îi spuma de
amintiri. Nu vorbise niciodată cu nimeni despre ce i se
făcuse sau despre ce făcuse în lagărul de război. În
primul rând, nimeni nu întrebase vreodată. Luptătorii
săi fie făcuseră asta ei înșiși, fie li se făcuseră asta și nu
era un subiect de conversație în cadrul grupului, ceva
despre care cineva își aducea aminte pentru că stârnea
sentimente calde și fericite. Iar în afara luptătorilor săi,
Xcor nu întâlnise niciodată pe cineva care ar fi vrut să-l
cunoască.
„Ei bine”, a cerut el. „Ce spui, femeie.”
Nu era o întrebare. Căci el știa la ce avea de gând
să...
Layla la privit drept în ochi și, în timp ce vorbea,
vocea ei era complet nivelată. „Spun că supraviețuirea
este un efort înfiorător, uneori tragic. Și dacă tu
Așteaptă-te să simt altceva decât tristețe și regret în numele tău,

ai o așteptare lungă.”
Xcor a fost cel care a întrerupt contactul vizual. Și pe măsură
ce tăcerea se întindea între ei, nu avea idee ce simțea.
Părea însă, în timp ce își privea mâinile de la mare distanță,

că tremura.
„Nu te-ai întrebat niciodată ce s-a întâmplat cu părinții tăi?”
ea a intrebat. — Ați vrut să găsiți un frate sau o soră, poate?
Cel puțin, asta a crezut el că a spus. Mintea lui nu procesa

lucrurile atât de bine.
„Îmi pare rău”, a înăbușit el, „ce?”
Patul s-a mișcat în timp ce ea s-a târâit și s-a așezat lângă el,
cu picioarele atârnând, în timp ce el a ajuns la podea pentru că
picioarele lui erau mai lungi decât ale ei. După o clipă, a simțit
ceva întinzându-i peste umerii goi. O patura.
Îl acoperise cu pătura care fusese îndoită la baza plapumei.
Mirosea ca ea.
Era cald, ca ea.
„Xcor?”
Când el nu răspunse, ea îi întoarse fa a spre a ei. În timp
ce se uita la ea, voia să închidă ochii.
Era prea drăguță pentru el și trecutul lui. Ea era tot asta
era bun, iar el o costase deja atât de mult: casa ei, liniștea ei cu
tinerii ei, ea... „Dragostea este o chestiune
între suflete”, spuse ea în timp ce își punea mâna pe centrul
pieptului lui. „Dragostea noastră este între sufletul meu și al tău.
Nimic nu va schimba asta, nici trecutul tău, prezentul nostru... sau
orice viitor am putea găsi în afară. Cel puțin nu de partea mea.”
A tras aer în piept. „Vreau să te cred.”

„Nu sunt cel care crede sau nu cred. Este o lege a universului.
Dezbateți așa cum vă îndeamnă – sau ați putea pur și simplu să
acceptați binecuvântarea pentru ceea ce este.”
— Dar dacă avea dreptate, totuși?
"OMS? Dacă cine avea dreptate?”
Xcor își întoarse privirea, concentrându-se pe picioarele lor
goale. „Doica mea îmi spunea mereu că sunt blestemată. am fost rău
Când ar... Se opri acolo, nevrând să intre în bătăi. „Mi-a spus că
sunt putred. Că fața mea era doar ceea ce arăta din putregaiul din
interiorul meu. Că adevărata supurare a fost în interior.”
Layla clătină din cap. „Atunci vorbea despre sine. Ea dezvăluia

adevărul despre ea însăși. Să spui acele lucruri unui tânăr nevinovat?
Să-i deformeze mintea și să-l terorizeze așa? Dacă există o altă
definiție a răului și a putreziei, nu știu ce este.”
„Vezi prea mult din binele din mine.”

„Totuși, asta mi-ai arătat. Ai fost mereu bun cu mine.”
Mâna ei o luă pe a lui de unde o prinsese pe genunchi și, în

timp ce îi strânse palma cu a ei, el se strădui să-i proceseze
loialitatea și bunătatea. Într-adevăr, ea nu avea să înțeleagă
niciodată amploarea atrocităților lui și poate că asta era la fel de
bine. Ar scăpa de ea să nu se simtă prost din cauza judecății
greșite despre el.
"Am nevoie să-ți spun ceva."
Când a auzit tensiunea din vocea ei, a aruncat o privire. "Ce."
Acum, se gândi el, acum ea îi va spune să plece.

"Iti datorez o scuza." Eliberând strânsoarea pe care o luase
asupra lui, ea și-a blocat propriile mâini și părea să aibă dificultăți
în a găsi cuvinte. „Am făcut ceva ce poate nu ar fi trebuit să fac –
și despre care cu siguranță ar fi trebuit să-ți spun înainte de acum.
Și conștiința mea mă omoară.”
„Ce este?”
Când suferința ei părea să se intensifice, a fost atât ușor, cât
și o ușurare să schimbe vitezele și să se concentreze asupra a
ceea ce o deranja.
„Layla, nu ai ce să faci pentru a mă supăra.”
Ea s-a repezit prin cuvintele ei, rostind silabele repede, dar

clar. „Sus, în Sanctuar, unde
locuința Aleșilor, există o mare bibliotecă de vieți. Și în acele stive, în

acele volume, sunt păstrate detaliile tuturor masculilor și femelelor din
specie, pasajele scrise de scribii sacri după ce au asistat în bolurile
văzătoare la toate evenimentele, bune și rele, care au avut până acum.
transpirat jos pe pământ. Este o întreagă cronică a cursei, a bătăliilor și
a sărbătorilor, a sărbătorilor și a foametelor, a tristeții și a bucuriei... a
morților și a nașterilor.”
În timp ce ea făcu o pauză, el era conștient că inima lui începea să

bată mai repede. "Continua."
Layla respiră adânc. „Am căutat să aflu mai multe. Despre tine."
„Te-ai uitat la dosarul meu.”

"Am facut."
Xcor aruncă deoparte pătura pe care o drapise pe el și se ridică,

plimbându-se înainte și înapoi. „Atunci, de ce te-ai obosit să mă întrebi
despre trecutul meu? De ce mă forțez să spun...
„Nu totul este în el.”

— Tocmai ai spus că a fost.
„Nu sentimente. Nu gândurile tale. Și nu știam despre... Ea și-a
dres glasul. „Știam că ai intrat în lagărul de război, dar ceea ce s-a
întâmplat acolo exact nu a fost înregistrat.”
Se opri și se întoarse spre ea. Era fericită complet goală, trupul

ei spectaculos dezgolit pentru ochiul lui în dormitorul cald, doar părul
ei lung și frumos, blond, acoperind-o. Era nervoasă, dar nu se
înghesuia, iar încă o dată, se întrebă de ce naiba cineva ca ea ar avea
vreo legătură cu un bărbat ca el.
Ce era în neregulă cu ea, se întrebă el.

„Deci ce ai citit despre mine?” el a cerut.
„Știu cine tatăl tău...”
"Stop." În timp ce își punea palma înainte, transpirația i-a
izbucnit pe buza superioară și pe fruntea lui. „Trebuie să te oprești
acolo.”
— Îmi pare atât de rău, spuse ea în timp ce întindea mâna spre
pătura aruncată și o trase în jurul ei. „Ar fi trebuit să-ți spun. Am doar-"
"Nu sunt supărat."

„Nu ești?”
A clătinat din cap și a vorbit serios. "Nu."
După o clipă, se apropie de pantalonii pe care trebuia să-i
împrumute și i-a pus. Apoi a făcut același lucru cu tricoul pe care îl
purtase când fusese împușcat.
Mișcând tivul, a inspectat orificiul din țesătură în care glonțul îl
zdrobise și apoi și-a verificat pielea. Vindecat.
Rezultatul sângelui ales al Laylei.

— Știu ce ai de gând să întrebi, spuse el de la distanță.
„Ei bine, vrei să știi?”

Picioarele goale au început să meargă din nou, ducându-l
de la un capăt la altul al camerei și înapoi încă o dată. „Știi, am
avut această fantezie... când eram tânăr. Ei bine, am avut mai
multe dintre ele. Obișnuiam să le evoceam când doica mă ținea
înlănțuit în afara cabanei în timpul nopții...
„Înlănțuit?” spuse slab Layla. "-sa

treaca timpul. Una dintre preferatele mele a fost să-mi
imaginez cine era tatăl meu. Mi-am imaginat că era un mare
războinic pe un călăreț fioros și, într-o seară, a ieșit din pădure și
m-a luat pe spatele șeii. În visele mele lene, el era puternic și
mândru de mine, iar noi eram de asemenea fel, căutând nimic
altceva decât onoare și bunătate pentru specie. Mari luptători,
unul lângă altul.”
Își simțea ochii plictisindu-i în el și nu-i plăcea. Se simțea

destul de vulnerabil. Dar ca și în cazul înlăturării unui glonț înfipt
în piele, trebuia să termine treaba.
„M-a făcut să merg. Până la punctul în care, chiar și după ce
m-am predat la diferite orfelinate, nu am putut să stau niciodată
în ele, pentru că mereu mi-am făcut griji că ar putea veni la acea
cabană și să descopere că nu eram acolo. Mai târziu, când calea
mea s-a încrucișat cu cea a Sângeranților și mi-a spus acea
minciună ca să mă facă să mă alătur lui? Că era tatăl meu? Eram
atât de disperat încât m-am reformulat pentru a se potrivi acel băr
am făcut una dintre cele mai mari greșeli din viața mea.” A scuturat
din cap. „Și când am descoperit falsitatea? M-am simțit în tavă, dar a
fost și o întoarcere acolo unde fusesem în copilărie. Toată viața am
trăit cu respingerea părinților mei. Au avut un secol sau două să se
regândească la ce au făcut și să încerce să mă găsească, dar au ales
să nu o facă. Pentru a descoperi acum care sunt numele lor, sau ce
sa întâmplat cu ei sau unde locuiesc? Nu va schimba nimic, nici pentru
ei, nici pentru mine.”
Ochii frumoși ai Laylei străluceau de lacrimi și

putea să spună că ea încerca să fie puternică pentru el.
Și-ar fi dorit să nu fi pus-o din nou în acea poziție.
„Nu sunt supărat pe tine”, a spus el în timp ce se apropie și

îngenuncheat în fața ei. "Nu."
Își puse mâinile pe coapsele ei și forța să zâmbească.
Voia să o liniștească, să-i ușureze conștiința și mintea, dar propriile
sale emoții erau într-o mare răsturnare.
Într-adevăr, vorbirea cu ea deschisese o cutie a Pandorei din trecut și
tot felul de imagini îi străluceau prin creier, amintiri din copilărie,
apoi tabăra de război și încă mai târziu cu luptătorii săi, înghesuiți ca
invadatorii la o poartă, amenin ând că va depă i totul despre el.
Acesta a fost motivul pentru care trecutul trebuie să rămână îngropat, a

decis el, și de ce adevărurile rămase de mult timp nedezvăluite trebuie să rămână c
astfel de. Pentru a le aduce afară nu a rezolvat nimic și a creat

doar o furtună de praf care avea să dureze mult timp să se așeze.
Veștile bune? Le spusese bărbaților săi că se va întâlni cu ei la
patru dimineața și asta i-a oferit o scuză pentru a pune capăt
acestei conversații. Și dacă ar fi fost doar după două. Avea nevoie
de ceva timp singur ca să se liniștească.
"Trebuie să plec."
„Pentru a-ți găsi luptătorii.”
"Da."
Ea părea să tragă o respirație încurajatoare. „Îți vei pune
vesta antiglonț înapoi? În cazul mai multor ucigași?”
Când Xcor se ridică, a făcut o mișcare disprețuitoare cu mâna
pentru a o liniști. „Da, dar nu-ți face griji. Sunt aproape inexistente
acum. Nu pot să-mi amintesc ultima dată când am văzut unul.”
Prima masă cu părinții lui Blay a fost, cel puțin la suprafață, o

scenă de mic dejun perfectă: ai avut un cuplu de îndrăgostiți, doi
copii frumoși și o pereche de bunici într-o bucătărie ieșită dintr-o
casă de modă veche. revistă.
Realitatea, însă, nu era nici măcar aproape de perfecțiune.
În timp ce Qhuinn stătea pe spate în scaun, și-a luat cana de

cafea cu el și și-a pus-o pe burtă. Nu e o idee bună, având în vedere
ce făcea în măruntaiele lui. Pentru a face
Bătrânul Lyric mulțumit și respectă toată munca ei asiduă, el supsese

patru ouă, șase bucăți de pâine prăjită, trei căni de cafea și un suc de
portocale. A, și trei înghețați după opt.
Care fusese ingerat pe Monty Python Th în Teoria monetății.

Deci da, era cu totul posibil ca el să explodeze în toată această
bucătărie frumoasă, cu lambriurile ei de arțar și podeaua din lemn și
tigăile de cupru care atârnau ca decor peste acea insulă.
„Mai mult toast franțuzesc?” îl întrebă Lyric zâmbind.

Când ea i-a întins farfuria, reflexul lui a apăsat pe butonul de
redare și aproape că a restituit toată mâncarea drăguță pe care ea o
gătise chiar pe resturile rămase.
„Cred că voi lua o pauză înainte de câteva secunde.”
Sau era mai degrabă optimi?
„Cu siguranță l-ai împachetat, fiule”, a spus tatăl lui Blay în timp
ce și el se așeza pe spate. „A trecut ceva vreme de când ai mâncat
bună? Cu ce vă hrănește Fritz acolo, cu kale și tofu?
"Oh stii tu." De fapt, a fost puțin greu să mănânc, având în

vedere că partenerul meu s-a mutat. "Ocupat ocupat."
„Muncești prea mult”, a spus Lyric în timp ce își repoziționa

omonimul în brațe. „Nu-i așa? Tatăl tău lucrează mult prea mult.”
Micuța Lyric a scos un cocot care a fost sincronizat perfect

– dacă scopul copilului era să-și topească bunica.
„Seamănă atât de mult cu Layla.” Lyric aruncă o privire spre
iadurile ei. „Nu-i așa? Va fi atât de frumoasă când va crește.”
Rocke dădu din cap și îi prăji atât pe Qhuinn, cât și pe Blay cu

cana lui. „Bine că voi, băieți, vă cunoașteți cum să folosiți o armă.”
Blay a vorbit. „Va învăța singur

apărare. Ca să poată avea grijă de ea însăși și...
În timp ce se opri brusc și se uita pe ferestre, Qhuinn murmură:
„Așa este. Și o să o înveți. Nu-i așa, Blay?”
Când bărbatul nu răspunse, Lyric se uită la Qhuinn. „O pun pe

fiica ta, nu-i așa? Nu ai ținut-o în brațe toată noaptea.”
Femela s-a dus să-i întoarcă pe puii și, când Qhuinn a văzut acele
trăsături care erau o imagine scuipătoare a mahmenului ei, el a dat
înapoi – și și-a revenit repede.
„De fapt, sunt bine. Dar multumesc."
S-a aplecat și a vorbit cu Rhamp, care era în brațele tatălui lui
Blay. „Și te vom învăța și pe tine să lupți. Nu-i așa, tip mare?”
— Chiar îl vei pune în război? a spus Lyric. — Adică, poate că ar

putea găsi o altă cale în lumea asta...
— Este fiul unui frate, a spus Blay în timp ce se ridică. „Deci

el va fi ceea ce este tatăl lui.”
Bărbatul și-a luat farfuria și a lui mahmen și s-a îndreptat
spre chiuvetă.
„Oh, uite, ia-o Qhuinn”, a spus femela.
Qhuinn clătină din cap. „Te deranjează să pui
ea în transportatorul ei? O să ajut cu vasele.”
„Și tu”, i-a murmurat tatăl lui Blay mamei sale, „trebuie să
dai jos din picior. Până în pat. Haide."
„Trebuie să fac ordine.”
— Nu, spuse Blay ferm. „Tu gătești, eu fac curat,
tine minte?"
„Ascultă-l pe fiul tău, Lyric.”
Când a început o altă discuție rafinată și respectuoasă a
cuplului, Qhuinn a încercat cu disperare să-i surprindă privirea
lui Blay în timp ce mutau platouri și farfurii, ulcioare și căni pe
insulă.
Blay nu avea nimic din toate astea. De fapt, tipul părea
livid din anumite motive – deși a ascuns-o bine, în timp ce
părinții lui se pregăteau să facă pereche și să-l așeze pe Lyric în p
În timp ce mama lui Blay l-a îmbrățișat pe Qhuinn, acesta a mai mult
decât să-i întoarcă favoarea. „Voi veni din nou în curând.”
"Tu mai bine. Și adu-mi bunicii, mulțumesc foarte mult.”
Tatăl lui Blay a luat-o în brațe. „Voi veni să vă ajut într-un

minut, băieți.”
„Sau”, a spus Lyric, „poți să te uiți la televizor cu partenerul

tău.”
„Această mizerie trebuie să...”
„Sunt bărbați adulți. Vor avea grijă de asta foarte bine.
Haide, există o emisiune despre următoarea extincție în masă
pe care am vrut să o urmăresc cu tine.”
„Tocmai ceea ce am căutat”, a spus tatăl lui Blay cu o
afecțiune uscată.
Când cei doi au plecat spre scări, Qhuinn ar fi putut jura că
Lyric i-a dat din cap, am înțeles asta. Ia-ți timp... „Vrei să-mi spui
ce naiba se
întâmplă aici?”
Qhuinn se dădu înapoi și se opri în procesul de a se întoarce

la masă pentru a ridica șervețelele. "Îmi pare rău?"
Blay se rezemă de chiuvetă și își încrucișă brațele peste

piept. „Nu te-ai uitat la ea toată noaptea. Nu o vei atinge. Ce naiba
se intampla?"
Dând din cap, Qhuinn spuse: „Îmi pare rău, nu urmăresc...”
Blay împunse cu degetul în transportoare. "Liric."

„Nu știu despre ce vorbești.”
"Rahat."
În timp ce Blay se uită la el, Qhuinn simți că epuizarea îi
revine de zece ori. „Uite, nu sunt...”
„Știu că nu sunt părintele ei, dar...”

„O, Doamne, nu asta din nou.” Își lăsă capul să cadă pe spate
pe coloana vertebrală și se uită la tavanul cu panouri. „Te rog, nu
din nou…”
„—Nu am de gând să stau aici și să te las să o ignori doar
pentru că arată ca Layla și nu îi poți suporta pe Aleși. Nu o voi
avea, Qhuinn. Nu este corect cu fiica ta.”
Era pe vârful limbii lui Qhuinn să-i spună tipului că nu a

înțeles, dar da, nu. El nu mergea pe acel drum.
Blay bătu cu un deget peste drum. „Este un bebeluș bun și,

atâta timp cât nu faci dracu în următorii douăzeci și cinci de ani,
se va transforma într-un bărbat spectaculos. Și nu-mi pasă dacă
nu sunt pe diagramele lor natale și nu am dreptul la ei...”
„Fără supărare, dar destul cu asta. Nu mai ține apa.”
În timp ce ochii lui Blay s-au îngustat de parcă s-ar fi pregătit

să sufle o garnitură, Qhuinn a băgat mâna în punga pentru
scutece și a pus un snop de hârtie pe blatul de granit.
Alunecându-i spre tip, el a spus: „M-am ocupat de toate

astea”.
"Ce?"
Expirant lung și încet, Qhuinn se târâse la masă și își aruncă

greutatea pe un scaun. Făcându-se cu un șervețel mototolit, dădu
din cap spre documente.
„Doar citește-le.”
Blay avea în mod clar chef să se certe, dar ceva trebuie să fi
ajuns la el, un fel de vibrație, sau poate că era expresia lui Qhuinn.
"De ce?" a cerut tipul.

"Vei vedea."
În timp ce celălalt bărbat luă hârtiile și le desfășura, Qhuinn a
urmărit fiecare nuanță a acelui chip frumos și familiar, zvâcnirile
sprâncenelor, strângerea - și apoi slăbirea - a gurii și a maxilarului,
șocul și neîncrederea totală. care a înlocuit mânia.
"Ce-ai făcut?" întrebă Blay când în cele din urmă și-a ridicat
privirea.
„Cred că se explică de la sine.”
În timp ce Blay trecea la o recitire, Qhuinn se uită la perechea
de purtători, la bebelușii din ei, la cele două seturi de ochi care
începeau să cadă.
— Nu te pot lăsa să faci asta, spuse Blay în cele din urmă. "Prea târziu.
Acesta este sigiliul Regelui din partea de jos.”
Blay s-a apropiat de masă și a părut că a căzut
spre scaunul pe care stătuse mama lui. „Acesta este...”
„Aveți drepturile mele parentale. Acum ești tatăl lor legal.”
„Qhuinn, nu trebuie să faci asta.”

„La naiba, nu. Îmi pun banii acolo unde sunt gura mea.”
Arătă spre documente. „M-am declarat incompetent și inapt – și
ce știi, când arunci o armă de foc în dormitorul copiilor tăi, acesta
este un argument ușor de câștigat. Și Saxton a făcut cercetarea
jurisprudenței. L-am dus la Wrath și el a aprobat-o.”
Nu ușor, desigur. Dar la sfârșitul nopții, ce putea face

Regele? Mai ales când Qhuinn a explicat rostul tuturor.
— Nu pot să cred... Blay clătină din nou din cap. „Ce are de
spus Layla despre asta?”
"Nimic. Nu are nimic de-a face cu ea.”
„Ea este mahmenul lor .”
„Și acum ești tatăl lor. Spune-i dacă vrei sau nu. Nu-mi pasă."
În timp ce Blay se încruntă, Qhuinn aruncă șervețelul deoparte și
se așeză înainte. „Uite, sunt tatăl lor pentru totdeauna. Sângele
meu este în venele lor. Nimic și nimeni nu va schimba vreodată
asta. Nu renunț la faptul că i-am născut sau realitatea că voi fi
mereu în viața lor. Ceea ce fac este să-ți ofer un cuvânt legal.
Când mi-am pierdut mințile în nenorocitul ăla de dormitor?

Asta a fost emoție.” Arătă din nou spre documente.
„Asta este realitatea.”
Blay tocmai a început cu actele. „Serios, nu pot să cred că ai

făcut asta.”
Qhuinn s-a ridicat în picioare și a început să-și pună curea
copiilor, primul Rhamp. Când s-a întors către Lyric, a încercat să
fie rapid. Am încercat să nu o privesc în față.
În timp ce o emoție nelini titoare pătrundea prin el, el s-a
scuturat de ea. „Trebuie să o las pe Layla să le ia mâine la căderea
nopții. Ar trebui să fiu pe teren și tu la fel — am verificat
programul. Deci, dacă nu vrei să o schimbi, ne vedem mâine
seară la conac înainte să ieșim cu toții.
Făcu o pauză înainte de a ridica transportoarele. — Dacă nu

vrei să vii cu mine acum.
Când Blay a clătinat din cap, nu a fost surprins.
„Bine, sper să ne vedem mâine. Vino mai devreme dacă vrei
să stai cu copiii tăi înainte ca ea să-i ia.”
Știa mai bine decât să sugereze că lui Blay i-ar plăcea să-l
vadă.
Cu o ridicare rapidă a gemenilor, Qhuinn s-a întors pe călcâie
și s-a îndreptat către ieșirea din față. În timp ce mergea pe hol,
spera ca Blay să aibă o epifanie bruscă și să vină în cursă în fața
casei.
Când asta nu s-a întâmplat, a deschis ușa și a ieșit.
CINCIZECI SI UNU
Întârzierile au fost inacceptabile. Insondabil. Imper

misibil. În timp ce Throe se extragea din brațele iubitului său, era
gata să țipe. În primul rând, nu reușise să găsească toate
ingredientele pentru vrajă sau orice făcea, în cămară cu o seară
înainte. Asta însemna că trebuia să iasă – în iadul Bentley-ului
casei, nu mai puțin – în oraș pentru a încerca să găsească lemn
dulce și șofran și lumânări negre.
Încercarea de a găsi acele lumânări în Caldwell la două

dimineața îl înnebunise.
A lovit trei supermarketuri deschise toată noaptea și niciuna
dintre povești nu le avea. Și încercase un CVS.
Doi dintre ei, de fapt. Nimic. Și apoi, când s-a întors, micuța
domnișoară Stamp Her Louboutins și Pout s-au îndoit de isterii.
Aproape că ieșise pe ea. Dar se apropiase de zori până

atunci și, în plus, încă mai avea nevoie de lumânările blestemate
și de uleiul de motor.
După ce a văzut-o transformând o discuție despre o relație

în artă de spectacol timp de cel puțin două ore, a trebuit să o ia
dracu de trei sau patru ori. Apoi veniseră zgomotele care
plângeau și regretele și reproșurile părăsite de Dumnezeu. Au
urmat declarații de dragoste pe care nu le-a cumpărat nicio secun
Până când reu ise să se elibereze i să meargă să
găsească un doggen căruia să-i dea o directivă, erau patru după-
amiaza.
Doggenul nu se întorsese până la șase, iar Prima masă
fusese nesfârșit de lungă – și acum, în sfârșit, după o altă rundă
de sex, el era liber: Ea era stinsă ca o lumină și urma să rămână
așa pentru că el alunecase . cei șapte ei Valium din sticla pe care
o ținea în baie.
Pastilele fuseseră destul de nedetectabile în espresso pe

care o luase cu ceea ce oamenii ar fi numit micul dejun.
Ridicându-se în picioare și mișcându-se repede în dormitorul

ei întunecat, își găsi halatul de mătase, se acoperi și se repezi
spre u ă. Pe coridor, pașii lui au sărit cu o anticipare pe care o
avea de obicei doar când se apropie de un nou iubit.
Și într-adevăr, când s-a întors în cele din urmă în propria sa

suită, a alergat spre pat, a aruncat pernele deoparte și a adus
cartea la inimă.
În timp ce se încălzește la contact, el zâmbi. „Da, a fost

prea lung. Da. Dar iată-ne. Să lucrăm acum.”
Părea potrivit să țină luminile stinse, deoarece simțea că
făcea ceva în secret, ceva sacru – sau poate că acestea erau
cuvintele greșite.
Nu-i păsa prea mult de cele potrivite: vag, în fundul minții

lui, știa că asta era rău, chestia asta.
Și într-adevăr, în timp ce stătea în colțul cel mai sudic al
dormitorului și punea Cartea pe covor, părea că totul era întunecat
și plin de umbră.
Cu toate acestea, el nu s-a oprit asupra asta. El s-ar concentra doar
pe scopul lui.
„Am credința mea și credința mea mă are”, murmură el în
timp ce Cartea se deschise și paginile începeau să zboare. „Am
credința mea și credința mea mă are…”
Când și-a găsit locul potrivit, paginile au început să strălucească
de parcă simțind că ochii lui aveau nevoie de ajutor. — Ce amabil din
partea ta, spuse el mângâind coloana vertebrală larg deschisă.
Jos, pe pergament, au apărut simbolurile în limba veche, iar
el a efectuat o scurtă trecere în revistă a sarcinii ce urma. Corect,
ingredientele. Avea nevoie de...
Un zgomot se auzi de sub pat. Și apoi și în dulap.
Lucrurile pe care le adunase din cămară și din piață, din

bucătărie și din garaj au migrat din ele
propria voință pe covorul oriental, amestecul de pachete de

condimente, sticla aceea de sticlă cu oțet de vin roșu, recipientul
de plastic pentru Coca Cola pe care-l umpluse cu ulei de motor de
la Jaguar de epocă și toate celelalte provizii, îndreptându-se într-
un mod săritor și șocat către l. Lumânările negre erau ultimele
din lot și, la jumătatea drumului, s-au eliberat de cutiile lor și s-au
rostogolit spre el ca niște bușteni, preferând în mod clar libertatea
decât izolarea.
Toate acestea formau un cerc în jurul lui, mai degrabă de
parcă ar fi fost școlari dornici să fie chemați.
„Ei bine, o asemenea comoditate este aceasta...”
Un zgomot de zgomot îi aduse capul în jur. Deci ceva făcea
zgomot în sertarul biroului, un zgomot ascuțit, ca o bătaie.
Încruntat, Throe se ridică și traversă. Când a deschis sertarul

corespunzător, a văzut că unul dintre pumnalele lui, din vechea
lui viață, implora să iasă.
"Si tu la fel."
În timp ce îi apucă mânerul și simți mânerul în palmă, se
gândi la colegii săi de luptă. S-a gândit la Xcor.
Tristețea declanșată pe care o simțea a fost neașteptată, dar

nu necunoscută. Când concepuse pentru prima oară planul de a-
l răsturna pe Wrath, se uluise cu îndrăzneala lui și se convinsese
pe jumătate că era o nebunie.
Dar apoi întinsese mâna în interiorul glimei și
a găsit sprijin, angajamente și resurse pentru a lupta din nou cu

„îmbunătățirile” pe care le făcuse Regele Orb.
Niciuna dintre acestea nu a servit aristocrației.

Călărind acel val de alienare și nemulțumire, și apoi manipulându
l pentru a inflama și mai mult glimera după voința lui, devenise
dependent de simțul puterii. Într-adevăr, îi plăcuse așa ceva o dată
înainte, înainte ca totul să se prăbușească, odată cu tragedia surorii
sale și ca el să se sfârșească cu Xcor și Trupa Bastarzilor. În Țara
Veche, înainte de destinul său cu acel grup de luptători necinstiți, el a
fost un bărbat de stație și valoare, nu un slujitor al nimănui - și și-a
dat seama acum că toată animația lui împotriva Mâniei venea din
dorința de a se întoarce de unde el a cazut.
Un pic de supracorecție pentru a încerca să-și asigure tronul

pentru el, a presupus el. Dar nimeni nu poate fi reproșat pentru că a
ajuns la stele, nu?
Reconcentrându-se asupra cărții sale, Throe a recitit
instrucțiunile. De două ori. Și apoi a luat oala de aramă și a făcut o
pastă din mirodenii și oțet și acel ulei în ea.
Mirosul era neplăcut, dar trebuie să fie nevoie și toate astea – și, după
ce s-a terminat, a luat una dintre lumânări și a acoperit-o în material,
asigurându-se că toate, cu excepția fitilului, fuseseră îngrijite. Apoi a
pus în palmă ce rămăsese, a întors vasul și a făcut o grămadă din el pe
fund. Stând lumânarea în movila pe care o crease, a terminat

prin a rostogoli covorul înapoi, a transferat inelul lui ciudata
sculptură pe podeaua goală și a scos o mică urmă de pastă
pe margine și la aproximativ șase inci de la oală.
Cu o scanare rapidă, a verificat de două ori că a făcut

totul corect până acum.
Apoi a fost nevoie de sânge, iar el l-a furnizat trăgând
lama pumnalului de oțel peste palmă.
Durerea era dulce și iureșul sanguin parfumat în nas. Ținând
rana deasupra lumânării, a lăsat-o să picure pe ax, dar a avut
grijă să lase fitilul uscat. Era nevoie de mai mult pe pata de
pe podea.
Cu o linsă a palmei pentru a opri sângerarea, a luat o

brichetă de aur și a deschis partea superioară, lovind
cremenul cu o mișcare a degetului mare. Apoi a aprins lumâna
Flacăra care a prins era frumoasă în simplitatea ei
perfectă, lumina galbenă translucidă formând o formă de
lacrimă în capul fitilului.
fascinant, într-adevăr.
Throe l-a privit pentru o vreme și a văzut în dansul său
nervos mișcările unei femei erotice.
O voce i-a intrat în cap, de unde nu știa: te aștept, iubirea
mea.
Scuturându-se, și-a frecat ochii și și-a simțit teama reînnoindu-

se. Dar nu mai avea nicio întoarcere – și nici nu voia să abandoneze
acest ritual sau orice ar fi fost. Avea să se întoarcă la cine și ce
fusese, și urma să comandă cursa cu o armată care îl urma pe el și
pe el singur.
Aplecându-se, î i puse palma în urma pastei.

„Am credința mea și credința mea mă are...”
Cu o înjunghiere decisivă, a înfipt vârful lamei în dosul mâinii,
străpungând carnea, tăind os, îngropând vârful în scânduri.
Gâfâind prin durere, strânse din dinți pentru a nu țipa când

vederea îi pâlpâia.
Când a revenit online, a clipit și s-a uitat la pumnal. Privit la
flacără. M-am uitat la …
Nu s-a întâmplat nimic special. Nici un lucru al naibii.
A mai așteptat puțin, apoi a început să înjure.
Ce prostii era asta?
— Mi-ai promis, se răsti el către The Book. „Mi-ai spus că asta
va...”
Throe lăsă propozi ia să plutească în timp ce ceva îl prinse pe a lui
ochi.
Căutase în locul nepotrivit. Nu lumânarea, nici flacăra, nici
palma, nici cuțitul a găsit ceea ce a creat.
Nu, în umbră mânerul și mânerul armei aruncau în

lumina lumânării ceea ce era lucrul: Din conturul negru
aruncat pe scânduri, ceva fierbea, lua forma... ieșea.
Throe a uitat totul de miros și durere când a văzut

o entitate ieșind în fața lui, contururile acesteia fluide ca
apa, corpul ei fără formă și fără față și transparent pe
măsură ce se ridica din umbrele aruncate, devenind din
ce în ce mai
mare... De fapt, era o umbră.
Și părea să se uite la el, așteptând o comandă.
Dimensiunea sa a încetat să crească când a atins

dimensiunile unui mascul complet matur și flutura ușor
dintr-o parte în alta, mai degrabă ca flacăra lumânării,
de parcă ar fi fost legată de podea... legată chiar în locul
în care vârful pumnalului. străpuns prin propria carne a
lui Throe.
Cu o grimasă, Throe scoase cuțitul și îi luă mâna
înapoi.
Ca răspuns, entitatea a plutit la aproximativ un
picior de sol, un balon pe o sfoară invizibilă.
Căzând înapoi în fund, s-a așezat și s-a uitat la el.
Apoi a luat de vârf lama însângerată a pumnalului...
și l-a aruncat astfel încât arma să lovească prima punctul de umbră.
Se auzi un uierat i un sfârâit, dar cu itul a aterizat pe

podea de dincolo de parcă nu ar fi trecut prin nimic altceva decât
prin aer.
Își drese glasul, Throe porunci: „Ridiți pumnalul”.
Umbra s-a învârtit și arma a fost luată de pe podea, strânsă

de un ram al întregului mai mare care era un fel de braț. Și apoi
entitatea a așteptat pur și simplu, parcă s-ar fi pregătit pentru o altă
comandă.
„Înjunghie perna aia.”
Când Throe arătă spre pat, lucrul s-a mișcat cu viteza fulgerului,
așa că ochii rapidi abia l-au putut urmări, corpul său alungindu-se și
apoi strângându-se ca o bandă de cauciuc.
Și a înjunghiat perna exactă pe care se concentrase Throe,

chiar dacă erau opt aliniate pe tăblie.
Apoi, entitatea a așteptat pur și simplu lângă pat, făcând acel

lucru cu balonul în care flutura ușor deasupra bazei sale.
— Vino aici, șopti Throe.
Conformitatea a fost magică. Puterea incontestabilă.
Posibilitățile…
— O armată, spuse Throe cu un zâmbet care l-a făcut pe al lui
colții furnică. „Da, o armată din aceștia se va descurca foarte bine.”
CINCIZECI SI DOI
Stând în camera personalului de la Sal, Therese era obosită,

dar mulțumită până la sfârșitul nopții. În timp ce unul se
rostogoli, și-a resetat mesele și i-au adunat bacșișurile și
un costum de rezervă pe care să-l ia acasă cu ea, a fost
mulțumită de modul în care au mers lucrurile. A greșit trei
comenzi, dar nu rău: o parte fusese incorectă, o felie de
roast beef fusese medie în loc de mediu rară și confundase
un semifreddo cu un tiramisu.
Avusese opt topuri de patru, un top de șase și trei
cupluri. Ceea ce a fost o plimbare uimitoare pentru
bacșișuri. Asta a continuat și ea urma să iasă din acea casă
de camere până la mijlocul lunii ianuarie. Tot ce trebuia să
facă era să economisească pentru un depozit de garanție și
prima lună de chirie pentru ceva pe jumătate decent și era
gata să plece – fără cheltuieli de mutare; nu era ca și cum ea
„Așa s-a făcut.”
Când Emile se apropie de ea, ea îi zâmbi. „Da, și încă
stau în picioare.”
"Ai facut bine." El a zâmbit înapoi. „Ieșim.

Ai vrea să ni te alături?”
„Oh, mulțumesc, dar sunt epuizat. Poate data viitoare?"
Și-a scos lucrurile din dulap, haina de flanel și eșarfa simple,
dar de bună calitate. „Este o întâlnire, adică nu o întâlnire. tii."
Ea dădu din cap u urată. "Știu. Și asta e perfect.”

— Atunci până mâine, Therese.
Emile și-a spus numele în mod francez, iar pe limba lui, suna
exotic și fantezist. Și ea a luat un minut să observe culoarea
ochilor lui. Asa albastru.
„Ești gata, E?”
Femeia umană care a vorbit din prag avea vreo douăzeci de
ani și avea vocea ei, privirea ei, trupul ei îngustă. Liza? Lisa? Ceva
de genul. Avea părul închis la culoare, umbrit, ochi întunecați care
aveau gene naturale invidiabile și picioare care făceau din acel
set de blugi pe care îl transformase din nou într-o operă de artă.
Nu arătase prea mult interes pentru Therese, dar asta

era clar pe cine urmărea ea. "Bine?"
Emile dădu din cap. "Gata. Pa, Therese.”
Liza/Lisa/orice s-a întors.
„La revedere, Emile.”
În timp ce Therese își închise dulapul, și-a drapat tricoul de

înlocuire peste antebraț. Ea a plecat pe cel în care servise și și-a
pus hainele de stradă în ea
rucsac pentru că e prea obosită ca să se schimbe. Tot ce voia să facă

era să se culce și să închidă ochii, pentru că dacă știa ceva despre
chelneriță, era că următorul schimb avea să vină mai repede decât
nu încetau să-i mai bată picioarele dacă nu se odihnea.
Trebuia să-i admire pe acei oameni care se distraseră.
Întorcându-se să plece,
ea... S-a oprit mort.
„Tu ești”, șopti ea în timp ce ridica privirea, mult în sus, spre
fața bărbatului care se gândea constant la ea încă din noaptea
precedentă.
Trez, Umbra, fratele proprietarului,... fantezia-în-carne,
devastator de atrăgătoare, de care fusese preocupată, a umplut
pragul ușii așa cum niciunul dintre oameni nu ar fi putut face, umerii
lui largi ocupand tot spațiul liber, înălțime incredibilă, ducându-și
capul aproape în vârful ușii. Era îmbrăcat într-un costum gri închis
care scotea în evidență culoarea adâncă a pielii lui și o cămașă orbitor
de albă, cu nasturi, care părea să strălucească albastru ca lumina
lunii pe zăpadă.
Fața lui era mai frumoasă decât ea

amintit.
Și asta a făcut-o să se întrebe dacă acea buză inferioară a lui
era chiar mai moale decât își amintea ea.
„Am încercat să stau departe”, a spus el cu voce joasă. „Am

făcut-o peste douăzeci și patru de ore.”
Își coborî încet rucsacul pe bancă.
„Ei bine... salut.”
Trez și-a schimbat greutatea și și-a băgat mâinile în buzunare

„Ai ceva de mâncare?”
„Ah, nu. Adică, am încercat preparatele la începutul serii,
dar... nu.”
„Vrei să iei o masă rapidă cu mine?”
"Da."
Faptul că nu a ezitat probabil că a făcut-o să pară disperată.
Nu-i păsa cu adevărat, totuși: când treceai deliberat peste ceea ce
era bun pentru tine, nu voiai să lași prea mult timp pentru
introspecție.
"Haide." Dădu din cap peste umăr. „Mi-am adus mașina.”
În timp ce treceau prin bucătărie, ea își ținea capul în jos.

Simțea că fratele lui, proprietarul lui Sal, nu avea de gând să
aprecieze asta – iar tipul gătea chiar acolo, la aragaz. Apoi, din
nou, cu ochii în sus sau în jos, n-aveau cum să fie nevăzuți.
Când ajunseră la ușa personalului din spate, Trez ținu chestia

deschisă pentru ea și nu era deloc surprinsă că era un BMW
identic parcat chiar lângă ieșire – doar o culoare diferită. Nici ea
nu a fost surprinsă
că a venit și a ajutat-o să intre în pasager

scaun.
Când a intrat, interiorul mașinii părea mult mai mic, iar ea nu

o deranja pentru că, Doamne, acel corp. Și naiba, mirosea bine,
parfumul lui de colonie, sau poate că era doar el, ispitind nasul ei.
"Unde ai vrea sa mergi?" întrebă el în timp ce porni motorul

și le punea în marșarier.
Sirius/XM era pe canalul The Heat și ea a zâmbit. „Ne place
aceeași muzică.”
"Putem sa?" spuse el în timp ce îi aducea în partea cu patron
a parcării.
"Da. Oh, îl iubesc pe Kent Jones.”
" i eu." Se opri pe drumul principal pe care îl încercaseră cu
o seară înainte. „Hei, cunosc o cină grozavă toată noaptea.
Nu e nimic elegant...”
„Nu sunt o femeie elegantă. Basic este în regulă pentru mine.”
„Nu ești de bază.”

E amuzant cum acea declarație, venită de la un bărbat care
era îmbrăcat așa, care arăta așa, care se descurca așa cum o făcea
el, s-a simțit ca și cum i s-ar fi dat coroana Miss America, un premiu
Nobel pentru pace, și cheile Palatului Buckingham toate în același
timp.
Bine, bine, poate că a fost o hiperbolă, dar pieptul îi cânta

brusc și capul îi bubuia ca un pahar de șampanie.
— Deci, cum a fost prima ta noapte la serviciu? a întrebat de

parcă ar fi vrut să umple tăcerea.
Lăsându-și glasul, Therese începu să răspundă la întrebare
la suprafață, conducând cu cele trei greșeli ale ei, dar cu el era
atât de ușor să vorbești, încât destul de curând ea mergea mai
adânc decât atât.
„Eram atât de îngrijorat că nu voi fi suficient de bun.
Chiar am nevoie de job, iar ceilalți doi la care mă uitam nu au
plătit la fel de bine.”
„Ai nevoie de un avans sau ceva de genul? Te-aș putea
împrumuta...
— Nu, spuse ea tăios. "Iti multumesc totusi. Am venit singur
pe lume și mă voi ocupa singur de problemele mele.”
În timp ce capul lui întoarse brusc spre ea, ea a format

înapoi. „Adică, nu vreau să fiu o povară pentru nimeni.”
Oh, prostii. Adevărul era că nu avea de gând să se mai
permită să fie vulnerabilă în fața nimănui din niciun motiv. Dar
asta avea să sune aaaaaay defensiv și ciudat în contextul actual.
— Deci, ce zici de jocul acela de la Syracuse, spuse ea. „Ne

verificam telefoanele în bucătărie în timp ce așteptam serviciul.”
„O, Doamne, și eu am fost lipit de telefon. Acea

apărarea zonei a fost o nebunie …”
Iar el îi place cercuri de facultate, se gândi ea
uimire. Acest mascul era serios, ca un unicorn.
Restaurantul s-a dovedit a fi foarte minunat, partea din față
a unității un vagon transformat, partea din spate un restaurant
cu mese. Vibe-ul era foarte newyorkez, cu chelnerițele ceva ce
puteai să fi văzut pe Seinfeld pe vremea aceea, toate purtând
uniforme asortate, vesele, cu atitudini ca și cum ai fi spart în
casele lor și ai fi făcut nevoile pe canapelele din sufragerie.
Fantastic.
„Deci, specialitățile de aici sunt plăcintele, cafeaua și felii de
cartofi”, a spus Trez în timp ce stăteau în spate, chiar lângă un
semn de ieșire. „Și cartofi prăjiți. Fac și un hamburger bun. Ah, și
chili-ul este grozav.”
În timp ce își deschidea meniul, ochii lui rătăceau în jur. „Am
uitat, ei fac și un Ruben răutăcios. De asemenea, friptura de vită.”
Therese î i duse meniul la piept i doar zâmbi. „Este vreo

șansă să fi ratat prima masă?”
Ochii lui negri se îndreptară spre ai ei. "Ce? Oh, ah, da,
deschideam în seara asta.”
„Dețineți un restaurant?”
„Nu, un club. Ei bine, doi.”
Înclinând capul, ea dădu din cap. „Știi, pot să văd asta. Arăți
elegant și sofisticat.”
Chelnerița lor s-a îndreptat spre masă cu o pereche de apă pe
care aproape le-a aruncat. „Ce vrei să mănânci.”
îi indică Trez. — Therese?

„Rubenul. Cu siguranță Rubenul. Nu trebuie să mă uit la meniu.”
„Cartofi prăjiți sau chipsuri”, a venit cererea ticăloasă.

„Cartofi prăjiți, vă rog. Mulțumesc."
Chelnerița se uită la Trez. "Tu."
Niciuna dintre declarațiile femeii nu a fost întrebări. Semăna
mai degrabă cu ceea ce ar spune un tâlhar când îți punea o armă în
spate și își dorea portofelul.
Trez a pus meniul deoparte. "Cheeseburger. American.
Mediu. Cartofi prajiti. Două mere, două Cola și o reumplere de
sifon înainte de desert. Verificați, vă rog, nu încasați nicio schimbare
Chelnerița și-a aruncat ochii în direcția lui. Apoi ea dădu din
cap de parcă l-ar fi lovit cu degetele în cap. „Despre asta vorbesc.”
Când femeia a plecat, Therese a râs.

„În mod clar, știi cum să faci cu femeile.”
„Cel puțin oamenii care servesc aproape la două dimineața și
au încă patru ore înainte de a putea pleca acasă, în orice caz.”
Au stat de vorbă până când femeia s-a întors cu Coca-Cola și apoi

nu au ratat nicio bătaie, deoarece au rămas din nou singuri.
„Oh, da, întotdeauna am fost un fan hoops. Spartanii pe tot

drumul. Un mare fan Izzo.” Therese a luat o înghițitură de test din
sifonul ei și a trebuit să stea pe spate cu un geamăt. Oh, rece ca
gheață și dulce și carbonatare. „Aceasta este în mod serios cea mai
bună Cola pe care am băut-o vreodată.”
„Noapte lungă, probabil însetată.” El a zambit. „Perspectiva este
totul.”
Adevărat. Și apoi a mai fost și faptul că asta
un tip uimitor stătea peste masă față de ea.
„Cum de nu ești împerecheat”, a șubit ea.
În timp ce ochii lui ieșeau, ea s-a gândit, oh, la naiba. Spusese ea
asta cu voce tare?
Brusc, privirea aceea întunecată s-a dus în altă parte, cutreierând
interiorul plin de mese și scaune goale.
Erau doar alte două cupluri în loc, ambele la ghi eul din fa ă, iar
Therese era aproape sigură că, dacă nu ar fi fost la îndemâna ochilor,
s-ar fi ridicat la pas.
— Îmi pare rău, murmură ea. „Nu este treaba mea.”
„Este, ah, e în regulă. Da, cred că ai putea spune că dragostea

pur și simplu nu a funcționat pentru mine.”
„Nu îmi pot imagina de ce orice femeie ar părăsi cei ca tine.”

Cu o tresărire, ea închise ochii și clătină din cap. „Bine, o să mă
opresc din vorbit acum. Eu tot bag piciorul în ea.”
Când s-a așezat pe spate, acel zâmbet a revenit pentru o secundă. „Eu
Găsește-ți candoarea revigorantă, ce zici de asta?”
„Hei, am o idee. Îmi place să fiu proactiv în privința lucrurilor,
așa că putem doar să atribuim toată această masă până când sunt
epuizat? Știi, scuză tot ce iese din gura mea în avans? Cred că
amândoi ne vom simți mai bine în privința asta când se va termina.”
„Nu ai de ce să-ți fie rușine.”

"Asteapta. Mâncarea nici nu a sosit încă.”
„Îmi place sinceritatea.”
"Tu faci? Ei bine, ai noroc cu mine. Părinții mei spuneau mereu…
În timp ce ea a lăsat asta să plutească, el a murmurat: „Ce?”

Therese a ridicat din umeri. „O, știi, că nu am un filtru.”
„S-au întors în Michigan?”

"Nu."
„Au trecut?” întrebă el încruntat.
Cum să răspund la asta. — Da, spuse ea. „ Mah- ul meu
bărbații și tatăl sunt morți.”
„O, Doamne, îmi pare atât de rău.” Părea atât de sincer, cu

buzele subțiri, sprâncenele căzute. „Trebuie să fie atât de greu.”
„De aceea am venit la Caldwell.”

"Început proaspăt?" Când ea dădu din cap, el făcu o mișcare de
parcă urma să-și pună mâna peste a ei. Dar apoi s-a oprit. „Poate fi
greu să continui când tu ești cel rămas aici jos.”
„Hai să vorbim despre ceva vesel.” Și-a crăpat gâtul și apoi a

zâmbit cu hotărâre. „Știi, orice altceva, în afară de familii și iubiri din
trecut, care nu a funcționat.”
El i-a întors zâmbetul. „Asta ne lasă cu multe

posibilități.”
„Nu-i așa?”
„Hei, ascultă, îmi faci o favoare?”
"Sigur."
— Mă lași să-ți găsesc un alt loc în afară de acea pensiune în
care să stai? Și-a ridicat mâinile. „Știu, nu este treaba mea, dar aceasta
este o parte umbrită a orașului și nu spun că nu poți avea grijă de
tine. Este clar că ești o persoană inteligentă, perfect capabilă, care își
poate conduce propria viață. Dar, vreau să spun, într-adevăr. Este
atât de periculos.”
"Esti dulce."
„Nu sunt sigur că acesta este cel mai bun descriptor

oamenii ar aplica la mine.”
„Bine, deci ce ar spune?”
Da, încerca să schimbe subiectele, dar nu pentru că era
înspăimântată de oferta lui. Mai mult pentru că avea o bănuială
puternică să-l accepte.
„Frumos pivot.”
"Îmi pare rău?" ea a spus.
„Este un mod foarte abil de a-mi spune să mă ocup de treburile
mele.”
În acel moment, chelnerița lor a venit și le-a pus farfuriile la loc.
Sfinte porcării, se gândi Therese în timp ce arunca o privire la Reuben
ei. Ultima oară când văzuse felii de pâine atât de mari a fost pe o
cutie. Și între saltelele de secară trebuia să existe o jumătate de vacă
de carne de vită.
„Acesta este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată”, a
spus ea.
— Ți-am spus, aprobă Trez.
Chelnerița doar a mormăit, dar Therese a presupus că au avut
noroc că nu le-a golit farfuriile laterale cu cartofi prăjiți pe cap.
„Spune-mi”, a spus Trez în timp ce femeia se îndepărta, „ești o

fată de ketchup?”
„Sunt, sunt.”
A răsucit capacul sticlei Heinz și i-a întins chestia. Când a

terminat, el a plecat în oraș pe cheeseburger cu chestiile.
— Deci despre oferta mea de a te ajuta.

Therese ridică cu grijă jumătate din nisipul ei. „Nu știu, voi
pleca de acolo până la mijlocul lunii ianuarie, atâta timp cât voi
păstra postul de la Sal. Nu mai e mult timp.”
„Vezi, am niște prieteni care au o grămadă de imobile în

oraș. Membrii speciei, știi. Casele sunt în cartiere bune și sunt
monitorizate de... ei bine, este de ultimă generație. Au sisteme
bune de securitate și un bonus suplimentar de a nu fi dependenti
de heroină în holul din față.”
„Dar cât va costa așa ceva?” Ea clătină din cap. „Nu am un

depozit de garanție salvat și nu îmi voi putea permite...”
A fluturat o mână. „Nu vă faceți griji pentru asta.”

„Îmi pare rău, dar trebuie. Am grijă de mine, amintește-ți.”
În acest sens, Therese și-a întins gura larg și a luat o

mușcătură. Oh, daaaaaaaaah, vorbește despre cerul tău. Iar
secara era moale ca Wonder Bread, dar cu un gust care rivaliza
cu dressingul rusesc.
În timp ce ea gemea, Trez dădu din cap. „Bine, nu? Mă
bucur."
În timp ce el își mânca hamburgerul, ea a fost impresionată de

manierele lui la masă. Nimic neglijent sau grăbit, și o mulțime de
ștergere de șervețele. De asemenea, a reușit să nu verse nimic pe
acel sacou de costum, ceea ce era serios impresionant.
— Asta e mătase? spuse ea în timp ce dădea din cap spre trunchiul lui.
— Costumul sau cămașa?
„Hm... ambele?”
"Da."
„Ei bine, sunt frumoase.” Și pun pariu că ce se află sub cămașa
aia arată și mai bine... Brusc, pleoapele i s-au
scăzut. „Nu sunt sigur ce să spun la asta.”
Therese î i coborî sandviciul i se prăbu i în banchetă. "Oh,

Doamne."
"E în regulă." Ochii lui s-au dus la gura ei. "Nu vă faceți griji."
Lăsând jos pană care mai rămăsese din prima jumătate a lui
Ruben, și-a șters mâinile pe șervețelul de hârtie. „Știi ce, cred că
poate ar trebui să plec.”
„Nu vorbi nebun.”
„Se pare că asta este tot ce pot face în seara asta.”
— Să-ți spun, murmură el. „Compară-mă.
Stai la unul dintre prietenii mei ca să nu mă simt vinovat dacă ți se
întâmplă ceva rău.”
„De ce te-ai simți vinovat? Nu sunt problema ta.”
„Orice bărbat – orice persoană – care nu se ridică când

cineva are nevoie de ajutor face ceva greșit.”
„Dar ce zici de depozitul de garanție și chiria primei și ultimei
luni și...”
„Vor stabili un program pentru tine. Știi, pentru plăți.” El a ridicat
din umeri. „Uite, sunt doar membri ai speciei care au grijă unii de alții.
Trebuie să rămânem împreună în această lume. Între oameni și cei
mai mici, suntem depășiți numeric.”
Chelnerița s-a întors, a înlocuit Cola cu altele noi și a pus jos

două farfurii de desert cu felii gigantice de plăcintă cu mere. La moda.
Apoi și-a scos blocul de comenzi de la vechiul școală și a rupt nota de

plată de parcă ar fi insultat-o pe mama ei.
Ea o plesni cu fața în jos pe masă. „Plăcintă e pe casă.” Ea dădu
din cap spre smokingul lui Therese. — Lucrezi la Sal?
Sprâncenele lui Therese au apărut. "Da, o iau."

„Coateazie profesională. Noapte."
Femeia a plecat de parcă ar fi fost pe o cameră
Paign să închidă bucătăria.
— Uau, spuse Therese. „A fost drăguț din partea ei.”
„Nu am nicio problemă cu oamenii care sunt crocanți pentru că
fac bani cinstiți pentru munca unei ture cinstite.”
"Nici eu. Și i-aș fi mulțumit...

„Dar ți-ai făcut griji că ți-ar pune o armă la cap? Bună idee."
Amândoi au căzut în tăcere în timp ce Therese se gândea să se

întoarcă în acea căgăună. „Când aș putea să mă mut?” a scapat ea.
Trez se uită la ea și zâmbi încet. "Permiteți-mi să

dați câteva telefoane și voi afla.”
Și-a aplecat ochii. "Mulțumesc." Și apoi și-a ridicat imediat
privirea spre el. „Dar eu plătesc totul singur. Nu vreau nicio reducere
sau nimic. Acesta este la fel ca orice alt chiriaș, bine? Prefer să stau
exact unde sunt și să fiu jefuit decât...
Trez î i puse palma înainte. „Înțeles. Complet înțeles. Te vei

muta într-un loc în care nu trebuie să-ți demonstrezi independența
fiind înjunghiat.”
"Asta e corect." Ea întinse mâna înainte și luă cecul. „Și pe

această notă, plătesc pentru această masă și mă vei lăsa, cu
bunăvoință.”
Când el a deschis gura, ea a prefăcut că își punea o mână pe
inimă. „Oh, ești atât de binevenit. Într-adevăr, este plăcerea mea și o
modalitate grozavă de a vă răsplăti bunătatea. Și știi, pot să spun, îmi
place un bărbat sigur care poate lăsa o femeie să fie egală cu el. Este
cu adevărat sexy.”
A închis gura. Lăsat pe spate. S-a aplecat inainte.
— Uau, spuse el în cele din urmă.
"Ce?'
Trez și-a dres glasul și și-a îndreptat gulerul deschis al
cămășii. Ceea ce era perfect drept. „Acesta este un cheeseburger
grozav. Ah da. Într-adevăr... drăguți și cartofi prăjiți.”
Therese a început să zâmbească. „Stai să ajungi la plăcintă.
Cred că amândoi o să ne placă.”
CINCIZECI SI TREI
La ora stabilită, ora patru dimineața, Xcor și-a transferat

forma corporală în partea de sus a clădirii Companiei de
asigurări Caldwell. În timp ce s-a format din nou în rafalele
înțepenite care năvăleau prin spațiul aerian sus deasupra
orașului, a tras o respirație adâncă și încurajatoare.
Și când s-a uitat peste umăr, unul câte unul, i-au apărut
bărbații: Zypher, Balthazar, Syphon și Syn. Când stăteau cu
toții în fața lui, a simțit o clipă de mândrie, căci îi adunase la
alegere, alegând din toți cei din lagărul de război pe cei pe
care îi simțea cei mai buni dintre cei mai buni. Acest grup de
luptători îl urmase în nenumărate bătălii și, pentru a învinge
împreună atât de mulți ucigași, uciderile lor ar fi fost
imposibil de numărat... Brusc, i-a revenit imaginea tuturor
acelor borcane din acea
peșteră a Frăției. Pentru adevăr, dacă cele două grupuri
ar fi fost capabile să lucreze împreună? Poate că războiul s-ar
fi terminat până acum.
Zypher a făcut un pas înainte, clar pregătit să facă un fel de

declarație pentru întreg.
„Orice ai vorbi”, a spus Xcor în vânt, „Accept și...”
Marele luptător se lăsă în genunchi și se uită mut la Xcor.
În timp ce vântul se învârtea și părul de pe ambele capete le

sufla într-un loc și altul, împreună cu hainele lor de iarnă, Xcor se
trezi clipind repede.
Apoi a băgat mâna în haină și a scos un cuțit pe care îl
ridicase din bucătăria acelei case de siguranță și îl ținuse în pliurile
parka neagră pe care o purta.
Îndoiindu-și mâna pumnalului într-un pumn în jurul lamei cu
două fețe, el strânse cu putere... și în timp ce retrăsea arma din
strânsoare, sângele curgea.
Xcor i-a oferit soldatului său palma care sângera, iar Zypher
a lăsat gura în jos și a băut din ceea ce ieșea. Apoi î i trecu gura
pe spatele bra ului i se ridică în picioare. După ce s-a înclinat,
s-a dat înapoi.
Unul câte unul, ceilalți bărbați au repetat jurământul de
credință, o ceremonie pe care o făcuseră cu mulți, mulți ani în
urmă, într-o pădure din Țara Veche. Syn a fost ultimul care a ieșit,
așa cum fusese în timpul primei înjurături – și după ce s-a
împărtășit și a stat din nou în picioare, și-a luat ceva de pe spate.
Când Xcor a văzut ce era, a rămas pentru moment mut. Dar

apoi și-a trecut propria limbă pe rana de pe palmă pentru a o
sigila... și a întins mâna la ceea ce i se oferea.
Era coasa lui. Cel care îl protejase împotriva acei masculi ai

Sângeranților din acea pădure.
Cel pe care îl revendicase și îl folosise ca al lui de secole. Cel care
făcea parte din el la fel de mult ca brațele sau picioarele lui.
"Unde l-ai găsit?" șopti el acceptând prinderile.
Era ca și cum ai veni acasă.

Zypher se uită la ceilalți și apoi vorbi. „La școala de fete din
Brownswick. A fost singura rămășiță pe care am găsit-o din tine.”
Xcor și-a mutat greutatea înapoi și a răsucit marea lamă. Era

un vechi obicei reînnoit cu bucurie și, prin felul în care se mișca
sub puterea lui... era dovada că apa nu era singurul lucru care
putea exista în diferite stări.
O lamă în mâinile drepte ar putea fi atât solidă, cât și lichidă.
Doar că atunci s-a oprit. „Nu voi folosi asta împotriva

Frăția. Înțelegi poziția mea.”
Zypher aruncă o privire în jur către grup. Și apoi, peste
vântul puternic și rece, el a spus: „Suntem pregătiți să urmăm
tu. Și dacă îl urmezi pe Wrath, atunci suntem pregătiți să-l urmăm

pe Wrath.”
„El așteaptă ca tu să-i juri credința ta.
Pe viețile voastre, ca să rămâneți în viață.”
„Te urmăm. Dacă îl urmezi pe Wrath, suntem pregătiți să-l
urmăm pe Wrath.”
Xcor se uită la Balthazar. „Tu ce zici?”
— La fel, spuse bărbatul.
"Și tu?" l-a întrebat Xcor pe următorul. Când s-a auzit un semn
din cap, l-a întrebat pe următorul.
Acesta nu era acordul pe care îl căuta Regele Orb.
„Dacă asta vă costă viața”, a intonat Xcor, „dacă acest lucru vă
face vânat, ce ziceți atunci?”
„Suntem războinici”, a spus Zypher. „Trăim și murim de
pumnal și suntem deja vânați. Nimic nu va fi diferit pentru noi în
afară de integritatea serviciului nostru de lungă durată față de
singurul nostru adevărat domn. Suntem în pace cu stația noastră
în acest fel. În oricare altul, nu suntem.”
Ei discutaseră în mod clar chestiunea pe larg... și ajunseseră
la o poziție unitară și neclintită, care nu poate fi supusă modificării
sau negocierii.
Xcor simți o umflătură în inimă și a urmat un instinct de a se
pleca jos. „Voi prezenta asta regelui și vom vedea ce va spune.”
Ca o unitate, s-au închinat înapoi în fața lui.

— Mâine la miezul nopții, anunță Xcor. „Îți voi prezenta

concluzia la toate acestea.”
— Și apoi vom merge acasă, continuă Zypher. De parcă ăsta ar
fi un alt inalterabil.
— Da, spuse Xcor în vânt. "Mergem acasa."
Layla a părăsit fermă pe lângă ușa glisantă, strecurându-se în frig și

strângându-se în haina pe care o luase din dulap. În timp ce închise
ochii pentru a se dematerializa, inima îi bătea cu putere și cunoștea
o furie aproape de nesfântă.
Când s-a re-format, era pe o peninsulă care ieșea în râul

Hudson, la aproximativ cincisprezece mile în sus și peste calea
navigabilă de unde petrecuse două ore bune plimbându-se în jur.
Cabana de vânătoare care era destinația ei era mică, și la fel de
modestă și de timp cât un pantof vechi bine reparat, așezat astfel
încât să se îndrepte spre oraș de pe malul său. Mai departe, pe
întinderea pământului, un conac de sticlă de mari dimensiuni și
eleganță stătea ca o expoziție de muzeu despre bogăție, strălucirea
sa ajungând în jurul punctului în timp ce strălucirea soarelui fortifica
sistemul solar.
Dar acea altă structură nu era treaba ei și nici grija ei.
Fates știa că avea destule cu care să se lupte

a fost.
În timp ce mărșăluia prin zăpadă spre ușa din spate a

taxiului, urmele ei au fost primele care au tulburat pătura curată.
Dar era un locuitor în interiorul structurii, iar el a deschis calea
înăuntru înainte ca ea să poată bate.
Corpul uriaș al fratelui Tohrment era siluetat în lumina din

spatele lui. "Hei! Deci aceasta este o surpriză! Îmi pare rău că a
durat puțin să mă întorc la tine, eu...
„Cine dintre voi a făcut-o?” se răsti ea. „Cine dintre voi l-a
împușcat?”
Când fratele a încetat să vorbească, ea nu i-a dat ocazia să
răspundă. Ea trecu pe lângă el pentru a pătrunde în căldura
interiorului și a început prompt să se plimbe prin spațiul minim,
puțin mobilat.
Ea își ținu ochii ațintiți pe el în timp ce el îi închise și se
rezemă de ceea ce el închisese.
— Ei bine, a cerut ea. „Și nu-mi spune naibii că am greșit
asta. Mi-a spus că este ceva mai mic – și apoi mi-a spus că nu a
mai văzut unul cu mult înainte ca voi grămadă de monștri să-l
răpiți...
"Monștri?" Tohr a tras înapoi. „Ne numiți monștri? După ce
bucata aia de rahat i-ai pus un glonț în regele tău?
Layla se opri în fața lui și îi puse un deget direct în față,

punctând cuvintele ei cu el. „Bucata aceea din
rahat' a renunțat la oportunitatea de a-ți vinde fundul pe

râu. Așa că ai grijă cum îi spui.”
Tohr se smuci înainte pe șolduri. — Nu-l face un erou,
Layla. Nu te-a ajutat înainte și cu siguranță nu te va
îmbunătăți acum.”
„FYI, nu te aud negând că ai fost tu. Era Qhuinn cu tine
sau te-ai hotărât să ieși după el singur – și înainte să-mi
spui să fiu o femeie bună și să mă ocup de propriile mele
afaceri, am fost acolo când Xcor s-a îngenuncheat și a
sărutat inelul Regelui. L-am văzut făcând jurământul și știu
al naibii de bine că Wrath v-a spus tuturor să vă asigurați că
este în siguranță. Dar nu ai ascultat, nu-i așa. Crezi că ești
mai important decât atât...”
— Nu e treaba ta, Layla.

„La naiba, nu este. Îl iubesc-"
Tohr ridică mâinile. "Oh! Bine, bine, bine, te-ai
îndrăgostit de un criminal, un hoț și un trădător și, dintr-o
dată, toate acele murdari sunt șterse, toate acele mici
detalii fericite dispărând! pentru că ai un caz de îndrăgostiți!
Bine, bine de știut, voi șterge doar faptul că Wrath aproape
că a murit în fața mea pentru că vrei să sugi penisul unui
bărbat...
L-a pălmuit atât de tare încât a simțit înțepătura până
pe antebraț. Și nu a simțit absolut niciun regret după aceea.
— Îți voi aminti de postul meu, se răsti ea.

„Fie că îți place sau nu, eu am fost un ales și nu mă vei lipsi de
respect. Mi-am câștigat dreptul prin anii de serviciu să fiu tratat
mai bine decât atât.”
Tohr nici măcar nu părea să observe că l-a lovit. S-a aplecat

din nou în față și și-a dezvăluit colții. „Și dați-mi voie să vă
reamintesc că treaba mea este să-l protejez pe Rege.
Viața ta amoroasă nu mă interesează deloc într-o noapte bună.
Când este în conflict cu mine să țin în viață un bărbat de valoare
precum Wrath? Te voi tuși pe tine și micile tale iluzii prețioase
mai repede decât o sângerare arterială va rezolva această
problemă.”
„Tu” – și-a bătut ea din nou cu degetul în el – „ești cel care
va fi un criminal dacă îl ucizi, la fel și Qhuinn”.
A așteptat ca el să nege că Qhuinn era înăuntru

volved. Și nu a fost surprins când nu a făcut-o.
Tohr doar a ridicat din umeri. „Am un ordin executiv care
spune că eu pot fi cel care îl bagă în mormântul lui.”
„Ceea ce în mod clar a fost revocat.” Ea a clătinat din cap și
și-a pus mâinile pe șolduri. „Nu știu despre ce te întâlnești, dar
acest lucru nu are nimic de-a face cu Xcor...”
„La naiba nu este!”

"Rahat! Mânia a trecut mai departe. Mânia a fost cea

care aproape a murit. Tu ești persoana care se agață de ceea
ce s-a întâmplat și de aceea trebuie să existe o altă agendă la
lucru aici. Dacă ar fi vorba de fapt despre Xcor și despre ceea
ce i-a făcut lui Wrath, ar fi la fel de terminat pentru tine ca și
pentru el.”
Tohr își dezveli colții la ea. „Ascultă-mă și ascultă-mă
bine, pentru că o să spun asta o singură dată. S-ar putea să
fii un ales și poți să te întorci în hainele tale albe și în
atitudinea ta mai sfântă decât tine, tot ce vrei, dar nu ești în
acest război. Nu ai fost niciodată și nu vei fi niciodată. Așa că
du-te acasă și stai pe nenorocitul tău tuffet și mănâncă-ți
cașul și zerul, pentru că nimic din ce poți să-mi spui nu mă va
răzgândi câtuși de puțin. Nu ești atât de importantă pentru
mine, femeie și, mai mult, acest rol pentru care ceri respect
nu este atât de important când vine vorba de supraviețuirea
cursei.”
Furia cu o valoare octanică ridicată năvăli prin vene. „Ești

sexistă tare. Wow. Autumn știe cât de condes cending poți
fi? Sau o ascunzi de ea ca să doarmă lângă tine în timpul zilei?”
"Spune-i cum vrei. Etichetează-l cum faci. Dar între tine

și mine, este doar unul dintre noi care știe despre ce vorbește.
Layla clipi o dată. Și apoi de două ori. Și apoi a treia oară.
Ea bănuia că locul unde urma să meargă nu era probabil

cea mai bună idee. Dar el a fost cel care a adus un „cocoș” în
această confruntare.
„Știu cum a fost primul tău shellan .” În timp ce sângele i se
scurgea din față, ea a continuat. „În timp ce mă bagi într-o cutie
din cauza ovarelor mele, s-ar putea să te gândești, doar pentru o
clipă, cum ar fi reacționat Wellsie când ai spus asta unei femei.
Sunt destul de sigur că nu ar fi fost impresionată.”
Pe măsură ce cuvintele au pătruns, Fratele părea să se umfle

chiar în fața ochilor ei, corpul lui crescând în dimensiune, putere
și masă până la cel al unui monstru mortal.
Pumnii lui Tohr s-au încrețit și, în timp ce i-a ridicat, fața i s-a
înșurubat într-o mască de violență absolută. Cu o voce care
tremura, el a spus: „Trebuie să pleci. Trebuie să pleci chiar acum.
Nu am lovit niciodată o femeie până acum și nu încep în seara
asta.”
"Nu mi-e frică de tine. Nu mi-e frică de nimic.”
Ea și-a ridicat bărbia. „Când vine vorba de a proteja viețile tinerilor
mei și ale bărbatului pe care îl iubesc, îmi voi pune viața pe calea
destinului lor și, dacă mă vei bate până la moarte din cauza asta,
voi învia din morți și mă voi bântui. până la nebunie. Nu poți să-
mi faci nimic care să mă facă să dau înapoi. Nimic."
Pentru o clipă, fratele părea atât de uluit încât nu putea vorbi.

Și a presupus că putea înțelege de ce. Iată-o, înfruntând cu cea
mai mare teamă un fel de mascul pe care specia o avea de oferit,
un ucigaș antrenat care era înarmat și avea cel puțin două sute de
lire pe ea... și nici măcar nu tremura.
Da, se gândi ea. Cel care simțise mereu a

pu in pierdut î i găsise picioarele i vocea.
Și s-a dovedit că ambele erau ale unui leu.
Tohr clătină din cap. "Esti nebun. Ești cu adevărat... total acolo,
știi asta. Ești dispus să-ți sacrifici tinerii, familia aleasă, casa ta,
relația ta cu Qhuinn și Blay, regele tău – oricine a fost vreodată
acolo pentru tine – totul pentru un bărbat care a comis o crimă de
război care a fost cel mai probabil. unul dintre cele mai puțin
ofensatoare dintre toate lucrurile pe care le-a făcut de-a lungul
vieții sale. Deci, bine, vrei să știi ce ar spune Wellsie al meu despre
asta? O să-ți spun. Ea ar spune că ești un trădător și un trădător și
că nu ar trebui să-i mai vezi niciodată pe acei tineri, pentru că primul
lucru pe care îl faci cu copiii este să-i protejezi de rău.
Bine. Ea a terminat să se certe în ipotetic aici.
— Te avertizez chiar acum, Tohrment – trebuie să te întrebi ce

cauți cu adevărat aici. Layla clătină din nou din cap. — Pentru că
devii necinstită. Tu
vrei să vorbim despre trădare? Sunt foarte sigur că

Wrath s-a întors și a spus întregii Frăției ce face cu Xcor
și Band of Bastards și ce spera să realizeze. Și nu urmezi
ordinele, nu-i așa. Asta te face și tu un trădător? Eu cred
că da. Așa că poate că tu și cu mine ar trebui să luăm
banderole potrivite pentru bestie sau așa ceva.”
„La naiba, Layla. Sper să te bucuri de viața ta cu

nemernicul ăla al tău. Adică, pot doar să ghicesc, după
toate aceste postură, că vei merge cu el în Țara Veche –
dacă trăiește suficient pentru a face călătoria. Da,
bărbat ca tine, îi vei lăsa pe cei tineri în urmă și vei pleca
cu iubitul tău. Și știi ce? Va fi, fără îndoială, singura dată
în viața mea când cred că dezertarea copiilor unei
persoane este o idee grozavă.”
„Stai departe de Xcor.”
— Nu ești în măsură să dai ordine, femeie.
A râs într-o explozie puternică. „Iisuse Hristoase, nu-mi
vine să cred că asta este peste cineva ca el. Oricum, cine
naiba e porcăria aia...
— E fratele tău nenorocit , se răsti ea. „Așa este el.”
CINCIZECI ȘI PATRU
Au fost momente în viață când puteai să fii într-un

accident de mașină fără să fii măcar la volan. Sau pe un
drum. Sau în orice fel de transport motorizat.
În timp ce cuvintele Laylei ieșiră din gură și intrau în creierul

lui Tohr pentru procesare, el a simțit o senzație de scăpare de sub
control și apoi, da, a existat un șoc de impact când și-a dat seama
că ea tocmai spusese asta. Da, a vrut să spună. Da... încă îl privea
în ochi.
E fratele tău nenorocit.

„Tu minți”, se auzi el spunând.
"Eu nu. Este în biblioteca de sus, în Sanctuar. Du-te
să citești pentru tine.”
„Mi-am citit cartea. Nu se vorbește despre un frate...
„Este în volumul tatălui tău. Xcor este fiul de sânge al

fratelui Black Dagger Hharm. Așa cum ești.”
Tohr s-a împiedicat de vechea canapea din fața

vatră rece și căzu pe pernele dure. "Nu."
„Așa cum am spus, du-te acolo și citește-l singur. Și apoi
procesează faptul că nu numai că mergi împotriva unuia dintre
ordinele directe ale lui Wrath, ci și vei ucide ruda ta cea mai
apropiată de sânge.
Habar nu avea cât timp a stat acolo. Era prea ocupat să-
și cerceteze vechea viață, înainte de a veni în Lumea Nouă,
pentru orice fragment sau semn revelator, orice indiciu... sau...
orice.
„Cum aș putea să nu știu?” A scuturat din cap.
„Cum a putut așa ceva să fie tăcut?”
„Xcor a fost respins de mahmenul său la naștere. Tatăl
lui, tatăl tău, a făcut la fel.”
„Din cauza buzei lui.”
"Da. Din câte am înțeles, locuia cu o doică care ura să-l
vadă și l-a tratat îngrozitor până când ea l-a părăsit.” A urmat
o pauză. „Mi-a spus că a fost înlănțuit în afara locului în care a
stat.
Ca un caine."
Tohr închise ochii.
Și de parcă Layla i-ar fi simțit starea de spirit în schimbare,

vocea ei a devenit mai puțin stridentă, mai puțin supărată. „El nu
știe despre tine. Din câte știu, nimeni nu o face.”
Tohr ridică privirea tăioasă. — Îi ascuzi asta?
„Nu, el știe că am informațiile. Dar el spune că nu vrea. Că

nu schimbă trecutul și nu-i va afecta viitorul.”
„Acest lucru... nu schimbă ceea ce a făcut.”

„Nu, dar sper că va schimba ceea ce faci.”
Tohr a tăcut. Și în timp ce se uita în spațiu, era greu să-și
clasifice emoțiile în pachete ordonate, cum ar fi șoc, tristețe, furie,
durere. La naiba, șocul a fost chiar o emoție? Și la naiba, nici nu-și
putea da seama de ce simțea ceva. Nu era ca și cum ar fi fost
strâns între tată/fiu cu Hharm, așa că de ce ar fi contat încă un alt
fiu aflarea tatălui său? Și cât despre Xcor? Nu ca și cum ar fi existat
vreo legătură acolo.
În afară de proclamația că trebuia să-l omoare pe nenorocit.
Ceea ce Layla avea dreptate, fusese anulat.

Ridicând capul, se concentră asupra Aleșilor. Layla îl privea
de lângă u ă, cu fa a la fel de compusă ca un portret, chiar dacă
ochii ei erau pu in prea strălucitori din cauza discu iei lor.
Din lupta lor de doborare-târâire.

— Îmi pare rău, spuse el de la distanță. „Pentru ceea ce tocmai s-

a întâmplat între tine și mine.”
Ea clătină brusc din cap. „Nu îmi voi cere scuze pentru cine
iubesc. De fapt, sunt recunoscător că acest destin este al meu. Dacă
m-aș fi îndrăgostit de altul, nu aș fi fost forțat să fiu atât de puternic –
și nu este nimic greșit în această lume sau în alta în a-ți descoperi
propria putere.”
Amin pentru asta, se gândi el.
— Fă ce trebuie, Tohr, spuse ea. "Ma auzi? Remediați acest lucru
și vă asigurați că Xcor nu este rănit acolo.”
„Nu pot controla întreaga lume.”

„Nu, dar te poți controla. Este o lecție pe care doar o învăț.”
Layla s-a întors imediat la fermă. Când a intrat prin glisor, s-a închis și
a ascultat.
Xcor nu s-a întors încă și asta a fost bine. Ea nu voia ca el să știe ce a
dedus despre cine l-a împușcat sau ca el să știe că s-a confruntat cu
un frate în numele lui.
Și apoi a fost totul despre ea să dezvăluie informațiile despre

tatăl lui.
Dragă Fecioară – um, Lassiter suprasexuală – ea spera că Tohr
își ține gura. Dar ea făcuse tot ce trebuia pentru a ob ine o încetare
a focului de la Frate.
Un bărbat care cunoștea durerea de a-și pierde shellanul

și puiul nenăscut nu avea de gând să-și ucidă fratele cu sânge.
Doar că nu era.
Coborând în subsol, a intrat în baie cu gândul să facă un
duș. Dar s-a oprit când s-a văzut în oglinda de deasupra chiuvetei.
Era încă îmbrăcată în rochia Aleasă pe care o îmbrăcase după ce

Xcor o părăsise, pliurile albe ei la fel de cunoscute ca propriul păr,
propriul ei corp.
Întinzându-se până la cravată, ea slăbi centura, despărți
cele două jumătăți și smulse greutatea de pe brațe și umeri.
În timp ce ținea haina în fața ei, se gândi la mulți ani petrecuț

purtând uniforma.
Chiar și după ce Phury i-a eliberat pe toți, ea încă folosea hainele
mai mult decât hainele obișnuite. Erau convenabile, ușor de
mutat și mângâietoare în felul în care un tânăr s-ar putea agăța
de o jucărie sau de un comod preferat.
Erau și un simbol.
Nu doar din trecutul cursei, ci și al ei.
Layla a fost atentă când a împăturit chestia, respectuoasă
cu mâinile. Apoi l-a pus pe blatul de marmură și s-a dat înapoi.
În inima ei, știa că nu se va mai pune niciodată. Ar mai fi și

alte construcții vestimentare, era sigură, care îi vor aminti de ele:
rochii lungi,
paltoane lungi, chiar și o pătură înfășurată în jurul trunchiului și

târând pe picioare.
Dar ea nu a mai fost o Aleasă și nu doar pentru că Fecioara
Cărturară însăși nu mai era.
Chestia a fost că, când ai slujit pe altul, când ai trăit un rol
determinat de altcineva... nu te puteai întoarce la acea
constrângere odată ce ai aflat cine ești cu adevărat.
Era un mahmen. Era o iubită. Era o femeie mândră, o femeie

puternică, o femeie care știa binele de rău, familia de străin,
binele de rău. Ea a trăit două nașteri și a înfruntat un frate chiar
acum, iar dacă ar fi trebuit să-l înfrunte pe Rege. Era falibilă și
putea deveni confuză și s-ar putea foarte bine să se clatine din
când în când.
Dar ea ar supraviețui. Asta au făcut cei puternici.
Întâlnindu-și ochii în oglindă, ea și-a privit fața pentru ceea

ce i s-a părut prima dată. Își petrecuse toți acești ani așteptând în
Sanctuar să fie chemată în rolul ei de ehros, existența ei fiind în
același timp total dictată și totuși nefondată, pentru că nu exista
un Primal de plăcere.
Și apoi se ciocnise și sărise pe pământ după ce ea și surorile ei
fuseseră eliberate, mergând timid în vârful picioarelor în
modurile necunoscute ale vieții moderne. A existat nevoia
disperată cu Qhuinn, iar apoi
anxietatea pe măsură ce tânărul creștea în ea – în timpul căreia

viața ei fusese împărțită în jumătate cu Xcor. În urma asta?
Nașterea care aproape a ucis-o și acum agonia dezintegrarii
unității ei familiale... și pierderea în așteptare a lui Xcor.
Cu toate acestea, era încă în viață și era aici. Privindu-se în

oglindă.
Și pentru prima dată în viața ei, a respectat ceea ce a văzut.
Înclinându-se în fața reflecției ei, ea spuse încet: „Mă bucur

să te cunosc”.
CINCIZECI SI CINCI
Annnnnnd buh-pa.
În timp ce Vishous ștergea încă un videoclip de pe YouTube,
s-a gândit, da, ca și cum ar fi împușcat pește într-un butoi. Și dacă
ar fi mai ușor să piratezi aceste conturi, ai primi pop corn și Milk
Duds gratuit cu eforturile tale. Următorul. Si urmatorul. Si
urmatorul.
Într-un fel, a avut de mulțumit lui Jo Early, alias Damn Stoker,
pentru eficiența tuturor acestor lucruri. Secțiunea ei de link-uri a
fost o comoară de conținut în mai multe destinații postate de o
duzină de oameni. Așa că, după ce a terminat cu mătura în
YouTube-iverse, urma să facă Insta și apoi Facebook.
Micul sandbox al lui Zuckerberg avea să fie puțin mai dificil

de spart și, ca și în cazul celorlalte două, existau mai multe conturi
pe platformă, dar el le va trece.
Si urmatorul. Si urmatorul …
Omule, acest utilizator, vamp9120, era un volum mare

un fel de tip. Mult conținut care era legat de el.
V chiar ar fi trebuit să rămână în fruntea acestui rahat, mai
bine. Apoi, din nou, fusese ocupat să trăiască viața în loc să-și
sublimeze problemele prin sport și internet.
Când Bruno Mars a venit pe satelit, a schimbat canalul pe
Shade45. Nu era că el nu credea că „24K” este magic, dar toată
rahatul optimist al clubului nu era pe lista lui de redare în seara asta.
„Toate acolo” de la Jeezy/Bankroll Fresh. Al naibii de perfect. Și, în
timp ce a izbit difuzoarele, a mai băut din Gray Goose și gheață și a
dezbătut să ia o pauză ca să mai poată rula din tutun turcesc. După
aceea, urma să mai ia o sticlă din jumătatea de duzină pe care o
comandase de la Fritz. Și apoi întoarce-te aici la... „Ce dracu?” lătră el.
Aplecându-se spre ecranul său, se încruntă la im

vârsta care era pe ea. „Stai, îmi amintesc asta, adevărat?”
Da, vorbea singur. A fost ceea ce ai făcut atunci când colegul
tău de cameră, care era în afara rotației ca tine, își batea femeia pe
hol - și erai un fund șchiop pe un scaun de birou din fața casei.
Derulând înapoi videoclipul, V a urmărit din nou în timp ce

acțiunea se desfășura. Imaginile fuseseră făcute dintr-un punct de
vedere relativ înalt, într-o clădire din centrul orașului, de parcă nenoro
cu telefonul mobil se uitase la un al treilea – sau poate un

apartament de la etajul patru. Punctul focal era pe o alee
de dedesubt – și o siluetă care mergea înainte.
Într-o val de gloanțe.
Cifra era Tohrment. Gloanțele veneau de la un ucigaș

care a fost prăbușit în colțul îndepărtat. Și scena a fost
chiar sinucigașă.
V nu fusese acolo pentru a fi martor direct la prostia
pură, dar cu siguranță auzise despre asta de la mai mulți
luptători. Era când Tohr își pierduse mințile și era hotărât
să arate tuturor exact cât de mult își dorea moartea. Da,
trăgea înapoi în cel mai mic, cu arma ridicată, tot felul de
plumb ieșind din bot... dar nu avea vestă pe el, nimic care
să-l acopere și douăsprezece tipuri diferite de organe
vitale care ar fi trebuit lovite. .
FFS, dacă ar fi vrut să fie împușcat, singurul mod în

care ar fi putut avea mai mult succes era dacă și-ar fi
întors propria armă asupra lui și ar fi apăsat pe trăgaci.
Și totuși supraviețuise...
„Stai... ce este asta?”
Brusc, Vishous și-a frecat ochii. S-a aplecat și mai
aproape de monitor. M-am întrebat dacă filmarea nu era
în tabăra de munte în iarbă.
Reglând contrastul de pe ecran, a fugit de rahat

inapoi din nou. Și încă o dată.
Altcineva trăgea din clădirea de peste drum. Da... era o
siluetă acolo sus pe acoperiș și ei... uh-huh, se aplecau și aruncau
o grămadă de gloanțe în ucigașul care încerca să-l omoare pe
Tohr.
Nu fusese un frate, asta era sigur. V își putea alege proprii

luptători într-un banc de ceață, la o milă depărtare, și era ușor să-
i izoleze în acest caz, chiar dacă filmarea era puțin granulată. În
plus, nici unul dintre ei nu ar fi fost nicăieri decât chiar la pământ
cu fratele.
Deci cine naiba era acolo sus? Nu un om. Niciunul dintre

acei șobolani fără cozi nu s-ar fi implicat în genul ăsta de afaceri
în acest fel. Niciun câine în luptă, așa că de ce să riști arestarea?
Era mai probabil să sune la 911 și să se adăpostească — Pe
măsură ce i se stingea mobila, V a sărit — și la
naiba, nu-și amintea ultima dată când făcuse asta. Mai ales
la un apel telefonic.
Dar având în vedere ce roți pusese în mișcare...

Se uită cum mâna lui întindea mâna spre telefonul său.
Îl pusese cu fața în jos pe birou, iar întoarcerea ecranului era
nevoie de un anumit curaj.
Când a văzut cine era, a revenit la toate afacerile. „Doamne”,

a spus el cu u urare în timp ce a răspuns.
„Pentru ce te pot face?”
Mânia a fost la obiect, încă un motiv să-ți placă tipul. "Am
nevoie de tine. Acum."
"Recep ionat. Unde ești?"
„Voi ajunge în foaier în cinci minute.”
„Spune-mi că nu mergem la Disney World și voi fi acolo.”
„Nu, acesta nu este timpul de vacanță.”

"Bun."
Când V a închis, a mers să ștergă filmarea și să închidă, dar
ceva i-a spus să salveze rahatul, așa că a făcut-o. Nu era ca și cum
nu avea spațiu pe hard disk.
La naiba, era atât de u urat să aibă ceva de făcut.
La fel ca mai devreme seara, nu a spus nimănui că pleacă,

dar de data aceasta a fost pentru că Butch și Marissa erau ocupați
să se ocupe. Dar i-a trimis un mesaj celui mai bun prieten al său
– și apoi s-a gândit să-i trimită un mesaj lui Jane.
În cele din urmă, însă, și-a pus celula jos, s-a înarmat și a
plecat.
Xcor închidea telefonul casei și începea să-și dea jos parka

împrumutată, când Layla urcă de la subsol.
În clipa în care a văzut tensiunea de pe chipul ei, a făcut-o

regrete. „Îmi pare rău”, a spus el. „Știu că am întârziat.”
Ea părea surprinsă, apoi clătină pur și simplu din cap când se
apropia de el. „Mă bucur că te-ai întors. Am fost ingrijorat."
În timp ce ochii ei se ridicau spre ai lui, el ura tristețea din ei, mai
ales pentru că știa că el era cauza – și nu pentru prima dată de când a
părăsit-o mai devreme s-a disprețuit de sine și de pozițiile în care a
pus-o.
„Vino aici”, șopti el în timp ce o trăgea împotriva lui.
Legănându-o în pieptul lui, lângă inima lui, și-a lăsat bărbia în

vârful capului ei. Și s-ar fi mulțumit să rămână așa pentru totdeauna,
dar avea lucruri pe care trebuia să-i spună.
„Iubirea mea”, a spus el, „Mânia este...”

Chiar în acel moment, glisorul s-a deschis și aerul rece s-a repezit
în bucătăria mică. Regele Orb a fost primul care a trecut pe u ă, iar
Vishous a fost chiar pe călcâie.
— Ai sunat, spuse Wrath sec. „Și bună, Aleasă.”

— Doar Layla, te rog. În timp ce Layla vorbea, toți s-au uitat la ea.
"Ce?" a întrebat regele.

„Sunt doar Layla, te rog, Domnul meu.”
Regele a ridicat din umeri. "Orice iti place. Deci Xcor, fă

ai un raspuns pentru mine?”
„Da.” Xcor se uită la Vishous, care urmărea fiecare mișcare
pe care o făcea cu acei ochi de diamant. „Și mă tem că nu-ți va
plăcea.”
„Au spus că nu, nu. Milă." Acum Regele se uită la
fratele. „Ghic că asta înseamnă că vom merge la război.”
Acest lucru a fost rostit cu dezinvoltură, de parcă n-ar fi avut
nicio consecință, iar Xcor a trebuit să respecte atitudinea. Războiii
au luptat. Pentru asta au fost crescuți și antrenați.
Dacă Frăția credea că conflictul cu o bandă de cinci soldați avea
vreo notă anume, trebuia să-și retragă pumnalele.
„Nu”, interveni Xcor, „nu au spus nu. Dar ei nu vă vor depune

jurământul.”
Vishous vorbi, cu vocea joasă, agresivă. "Ce
naiba asta inseamna?"
i se adresa Xcor lui Wrath. „Mi-au jurat jurământul. Ți-am
jurat pe al meu. Ei te vor urma, dar numai pentru că acolo mi-am
pus fidelitatea. Nu vor fi conduși de nimeni altul decât de mine.
Acesta este modul.”
— Nu destul de bun, se răsti fratele Vishous.

„Nu la jumătate, idiotule”.
Xcor și-a smuls mănușa și și-a aruncat palma. „A fost un

jurământ de sânge. Și acei bărbați vor muri pentru tine, Wrath.
La ordinele mele.”
„Asta e al naibii de drept”, a lătrat Vishous. „Când sacrificăm...
— Destul, interveni Wrath.

Urmă o tăcere tensionată, iar Xcor o simți pe Layla
înțepenindu-se lângă el. Totuși, nu ar încerca să-i spună să plece.
Ea nu avea să se îndepărteze de el mai mult decât ar fi făcut-o
soldații lui.
Stând în fața regelui, Xcor l-a întâlnit pe Wrath drept în ochi,
deși bărbatul era orb. Într-adevăr, nu avea nimic de ascuns, nicio
luptă de prezentat în acest caz, nici subterfugii sau agende de
scos la iveală. Și indiferent de rezultatul în seara asta sau oricare
altul, a fost bine. Nu se temea de moarte; Sângerătorul îl învățase
că.
Descoperise și ce este dragostea, iar ea stătea lângă el. Astfel, el
a fost pregătit să meargă pe echipă cu o rezoluție calmă, conform
unei soarte care scăpa de sub controlul lui.
Deci așa se simțea pacea, se gândi el în timp ce își scotea

cealaltă mănușă. Când întinse mâna lui Layla, părea potrivit că nu
era cu cea cu care folosea pumnalul.
— Tu crezi asta, remarcă Wrath. „Sincer faci.”

„Da. Am trecut prin război cu acești luptători ai mei. M-

au urmat peste ocean...
„Sunt pregătiți să te urmeze acolo?”
mormăi Vishous. „În saci de cadavre?”
„Da, sunt.” Xcor se uită la frate. „Dar ei nu au război cu
tine dacă eu nu am niciunul”.
Wrath și-a încrucișat brațele peste piept, iar Xcor a
trebuit să respecte dimensiunea și musculatura masculului.
Era enorm și mortal și totuși creierul lui l-a civilizat.
Avea să vadă logica în asta, se gândi Xcor.

Și, desigur, o clipă mai târziu Regele dădu din cap
o singura data.
— Așa să fie, spuse Wrath dând din cap. „Este destul de

bun pentru mine...”
„Glumești al naibii de mine...”
Mâna Regelui a țâșnit atât de repede încât ochiul abia
putea s-o urmărească și cumva, chiar și fără vedere, a reușit
să-și ia traiectoria corectă, ținându-și gâtul luptătorului său.
Nici măcar nu se uită în direcția lui Vishous, concentrarea lui
rămânând pe Xcor.
Ca răspuns, Vishous nu s-a apărat, chiar dacă a fost
forțat să tragă respirație, cu maxilarul de capră deschis.
„Nu-ți place când oamenii își cunosc locurile”

îi spuse strâns Wrath lui Xcor. „Când înțeleg
acele momente în care au nevoie să-și țină naibii de gura închisă.”
Xcor trebuia să zâmbească. Wrath și el erau rude în anumite

privințe, nu-i așa.
— Da, Domnul meu, murmură el.
Wrath a lăsat mâna. „După cum am spus, acest lucru este
suficient pentru mine. Dar după cum vă puteți da seama, băieții
mei vor avea nevoie de o mai mare dovadă a conceptului.” Regele
i-a atins partea laterală a nasului. „Te pot parfuma. Știu că asta
crezi, iar conflictele noastre din trecut deoparte, nu cred că ești
un nenorocit – și nici nu cred pentru o clipă că i-ai pune pe acești
bărbați ai tăi pe calea morții.
— A mai făcut o dată înainte, interveni Vishous cu un rânjet.

„Așa a ajuns Throe cu noi.”
„Se pare că a scăpat de cel potrivit, totuși.”
Xcor dădu din cap. „Da. De aceea te-am avertizat despre el.”
Mânia î i înclină capul. „A fost foarte apreciat. Și ne vom

ocupa de el după ce vom rezolva asta cu oamenii tăi.”
„Nu vei avea nicio problemă cu asta, nu?” a cerut Vishous

de la Xcor.
"Nu." El a ridicat din umeri. „Acel bărbat merge pe drumul
lui și este incompatibil cu al tău și, prin urmare, cu al meu.
Cum alegi să abordezi asta depinde de tine.”
„Atunci se rezolvă și asta.” Wrath a zâmbit, dezvăluindu-și

colții uriași. „Dar așa cum spuneam, băieții mei vor avea nevoie
de niște dovezi. Așa că vom avea noi înșine o ceremonie bună de
înjurător de modă veche cu martori.”
„Credeam că o să faci asta unul la unul”

spuse Vishous cu o voce joasă, în timp ce el ieșea cu înțelepciune
din raza de sufocare.
„Trupa Bastarzilor nu ne va ataca.” Wrath clătină din cap.
"Nu se va intampla. El le ține lanțurile, pot simți puterea din el.
Un bărbat ca el nu este atât de calm fără un motiv întemeiat, nu-i
așa, Xcor.
„Da. Nu vor ridica o armă împotriva niciunuia din Frăție. Le
voi aduna mâine la miezul nopții și ți le voi aduce oriunde vei
porunci.
Nu poate fi înainte, însă, pentru că nu am cum să ajung la ei până
atunci. Nu mai avem comunicare pentru siguranța lor în cazul în
care” – se uită la Vishous – „lucrurile merg prost. În elegi."
Wrath chicoti puțin. „Da, te simt. Deci s-a făcut...”
— Dar siguranța ta, Xcor? spuse Layla cu o

ger. „Cum vei fi în siguranță?”
Regele l-a trimis pe acela, vorbind cu blândețe. „O să fie
bine, să nu-ți faci griji...”
Layla se îndreptă pe Xcor. „De ce nu-i spui

despre cum ai fost împușcat aseară. Și de către cine.”
În timp ce femela lui și-a întrerupt domnitorul, Xcor nu și-a
schimbat în mod deliberat expresia. — Ți-am spus, iubirea mea, a fost
o mai mică...
"Nu, nu a fost." Ochii ei se îndreptară spre Wrath. „L-au împușcat
aseară.”
— Nu, răspunse Xcor în timp ce îi strânse mâna, încearcă
să o reducă la tăcere. „Nu a fost altceva decât un ucigaș.”
Dincolo de bucătăria ordonată, sprâncenele lui Wrath se lăsară
în jos în spatele ochelarilor de soare înfășurați, un frig lovindu-se în
aer. Și apoi a spus: „O să te întreb asta o dată și mai bine ai fi al naibii
de sincer. Unul dintre bărbații mei ți-a ridicat o armă vreodată de
când mi-ai făcut jurământul?
Xcor a întâlnit privirea oarbă a regelui și a proiectat confuz

încredere. "Nu, nu au."
În acel moment, el strânse mâna Laylei atât de tare încât era
sigur că trebuie să o rănească, așa că și-a cedat strânsoarea. Dar el s-
a rugat ca ea să rămână tăcută.
Nările lui Wrath s-au deschis. Și apoi și-a înclinat capul o dată.
"Așa să fie. mâine miezul nop ii. Ne veți întâlni în centrul orașului,
Fifteenth și Market. E un depozit liber. Nu o puteți rata."
„Vom fi acolo la douăsprezece și cincisprezece. ii vad

la miezul nopții și va trebui să venim la tine.”
Wrath înainta și-și întinse mâna pumnalului în aer. „Tu și

bărbații tăi ai cuvântul meu.
Cu condiția să nu amenințe băieții mei, nimeni nu va fi rănit.”
Xcor a pus mâna pe ceea ce i s-a oferit și s-au cutremurat.
— Până mâine, îi spuse el regelui în limba veche.
— Până mâine, repetă Wrath.

În timp ce Wrath și Vishous și-au luat despărțirea, ieșind din
glisor, Xcor nu putea decât să spere că acea promisiune care
fusese făcută era una pe care Regele o putea ține.
— O să te ucidă, spuse Layla, moartă
voce. „Nu vei trece prin acea întâlnire.”
Xcor se uită la ea. Ura frica de pe chipul ei palid, tremurul
din trupul ei. În liniștea casei de siguranță, voia să o mintă. Voia
să știe cum aflase ea adevărul. Voia... să rămână cu ea pentru
totdeauna.
Dar destinul îi răspunsese deja la ultimul.

Întinzându-și mâna păcii, nu a războiului, îi atinse obrazul
neted. I-a periat buza de jos cu degetul mare. I-a mângâiat vena
vitală care i-a urcat pe partea gâtului.
„Nu vă poate garanta siguranța.” Cu un blestem disperat,

ea și-a întors fața spre palma lui și a sărutat-o pe a lui
piele întărită de război. „Nu când vine vorba de Tohrment sau Qhuinn.
Și bine știi asta.”
"Cum?" a respirat. "Cum ai știut?"
"Conteaza?"
Nu, a presupus el, nu a făcut-o. „De ce nu ai spus ceva?” a
implorat ea.
„De ce nu i-ai spus lui Wrath?”
„Pentru că până la urmă nu contează. Siguranța în momente de
conflict este o iluzie care poate fi doar vândută, niciodată promisă. El
și cu mine amândoi știm asta. Dacă unul dintre ei decide să rezolve
o problemă care nu există în mod independent, nimeni nu va putea
opri asta. Liberul arbitru este un adevăr universal, la fel ca gravitația.”
„Dar nu este corect. Nu este corect."

„Și de aceea trebuie să mă protejez și să mă aștept
nimeni, nici măcar marele Rege Orb, să o facă pentru mine.”
„Xcor, trebuie să...”
„Shh”, spuse el în timp ce își ducea degetul arătător la buzele ei.
„Nu mai vorbim despre război. Sunt lucruri mult mai bune pe care trebuie
să le facem cu timpul nostru.”
În timp ce o aducea împotriva lui, și-a rostogolit șoldurile,
dovedind-i excitarea, deși ea o simțea fără îndoială.
„Lasă-mă să fiu în tine”, a spus el în timp ce o săruta. „Am nevoie

de tine acum.”
Ea nu a răspuns imediat și el i-a dat timpul necesar pentru a

rezolva diferența dintre ceea ce era speranță și ceea ce era realitate,
ceea ce era principiul și ceea ce era realitate. Era o femeie deșteaptă,
fără cunoștințe în modurile de luptă, dar nici naivă.
Și la sfârșitul nopții, ea știa că, indiferent dacă el a trăit sau a

murit în seara următoare, viitorul lor nu era împreună. Dacă
supraviețuia, se întorcea în Țara Veche, iar ea rămânea în Caldwell.
Dacă a murit?
Ei bine, asta a fost terminat cu el, probabil în Dhunhd.
„Te iubesc”, șopti ea când în cele din urmă și-a înclinat capul
pe spate pentru mai mult din sărutul lui. "Mereu."
Xcor și-a mângâiat părul blond pe spate. "Tu esti mai mult
decât merit și tot ce mi-am dorit vreodată.”
Cu asta, le-a sigilat gura și a încercat să înțeleagă că timpul se
scurgea pentru ei. Era greu să nu-mi amintesc, totuși.
Și știa că pentru ea era la fel.

CINCIZECI ȘI ȘASE
Când Vishous și Wrath soseau înapoi în curtea capotei Brother,

V clătina din cap. Oh, acesta avea să fie o perioadă distractivă.
Da, chiar acolo sus, când ai fost eviscerat cât erai încă în viață.
Regele s-a învârtit și a fost atât de furios încât ieșea fum

proverbial din acele urechi ale sale.
„Spune-i nenorocitului acelui nenorocit să se urce la studiul meu.”
„Vrei pe toată lumea sau doar...”
„Tohrment. Ai naibii de nenorocitul ăla chiar acum
și adu-l la mine! La ce naiba se gândea?”
Wrath s-a îndepărtat și s-a îndreptat spre treptele de piatră
de la intrarea conacului, evident atât de supărat încât a înțeles
că nu putea să vadă. Și da, pentru o secundă, V a fost tentat să-
l lase pe domnul personalitate să învețe la modul greu în care
era încă orb.
A cedat, totuși, sărind înainte și prinzând brațul Regelui.
„Taci dracu’, mormăi el înainte
Mânia i-ar putea zgudui. „Vrei o accidentare la cap pe deasupra

tuturor rahatului asta?”
Era ca și cum te-ai liniștit la gheață uscată, starea de spirit a
Regelui atât de proastă încât a transformat aerul din jurul lui și mai
arctic. Dar cel puțin V a reușit să-l facă pe tip să intre prin vestibul și
să iasă pe cealaltă parte, în foaier. Totuși, a știut mai bine să reziste
după aceea.
Lăsându-și strânsoarea pe bicepsul acela gros, și-a scos
telefonul de rezervă și a apăsat numărul lui Tohr, în timp ce Wrath a
tunat pe imaginea mozaică a mărului în plină floare, bazându-se pe
memorie și pe număr de pași pentru a găsi pasul cel mai jos — Se
auzi un zgomot. Și nu
numai în urechea lui V.
Ieșea de sus, deasupra foaierului.
Vishous î i coborî telefonul mobil în timp ce Wrath urca scările
câte două.
— Momentul perfect, mormăi V în timp ce se grăbea să prindă
sus.
Destul de sigur, Tohrment stătea pe unul dintre scaunele chiar
în fața biroului lui Wrath, de parcă ar fi văzut viitorul și ar fi știut că
avea să-și mestece fundul pentru că l-a împușcat pe Xcor. Și în mod
clar, tipul nu se simțea prea bine în privința lucrurilor, deși era greu
de știut dacă nu a respectat un ordin direct dintr-un capriciu sau era
pe cale să prindă rahat. În orice caz,
capul fratelui era în jos, umerii lui prăbușiți, corpul neobișnuit de

autonom.
„Nici un motiv să răspund la apelul tău, fratele meu”, a spus tipul
întorcându-și telefonul mobil. "Sunt chiar aici."
Mânia își dezveli colții și șuieră. "Intră acolo. Nu facem rahatul

asta în public.”
În timp ce Tohr se ridică în picioare și respectă ordinul, V nu
ceru permisiunea să se alăture celor doi. Intră chiar în spatele lui
Wrath, închise ușile și se lăsă pe spate, ținând mânerele împreună.
Wrath nu a pierdut nici o secundă. "Tu ești afară."

Tohr clătină din cap. "Ce?"
— Ai ie it din Fră ie. Afară. elimin
tu, cu efect imediat.”
Okaaaaaaaaaaaaaay. Nu așa a fost
ar trebui să plece, se gândi V.
Nu, vezi, Tohr era lipiciul care ținea capota Brother împreună.
Cu excepția timpului respectiv, imediat după ce Wellsie fusese ucis, el
a fost întotdeauna cel care era statornic și sigur, forța liniștitoare care
ținuse capetele oamenilor împreună.
„Și tu taci naibii.”

V-a luat un minut să-și dea seama că Wrath îl adresă. Nu am
avut timp să răspund, totuși, pentru că Tohr a apucat microfonul.
— Are dreptate, V. Am nerespectat un ordin direct. Am tras

la Xcor aseară când l-am văzut în oraș. Trebuie să existe
consecințe.”
Mânia părea puțin surprinsă de acceptarea ușoară.
Tohr doar a ridicat din umeri. „A fost un lucru greșit de făcut.

Era în conflict direct cu poziția ta și cu ceea ce sperai să realizezi.
Cred că a fi trădător se regăsește în familia mea.”
"Ce?" spuse V tăios.

Fratele flutură o mână disprețuitoare. "Nu contează. Eu și
toamna ne vom muta mâine la rând. Dacă nu vrei să plecăm în
seara asta.”
Wrath se încruntă. Și apoi s-a dus la biroul lui, cir
cumventing canapele și găsirea tronului.
În timp ce s-a lăsat pe scaunul tatălui său, părea complet
epuizat și, desigur, și-a scos hainele și și-a frecat ochii.
"De ce?" el a spus. „Ce dracu este atât de mare cu Xcor? De

ce nu poți lăsa rahatul asta să plece?”
„O voi face acum. Asta e tot ce conteaza. Nu am... nu in
interes pentru urmărirea crimei.”
„Ce s-a schimbat?”
Tohr doar clătină din cap. „Nimic important.
În schema mai mare a lucrurilor.”
Ceva a sunat în spatele capului lui V, dar el nu a

putut pune degetul pe el, și omule, asta a fost al naibii
de iritant. Dar era obosit și nu doar pentru că corpul lui
era epuizat din cauza lipsei de somn.
Wrath se a eză înainte. "Ascultă la mine. Războiul
se macină, suntem atât de aproape de a pune capăt. Nu
vreau distragere a atenției pentru voi. Nu vreau ca voi o
grămadă de nenorociți cu capul tare urmăriți după cinci
proști doar pentru că au avut cândva o agendă politică
care includea capul meu pe o farfurie. Xcor știe unde
locuim. Nu a făcut nimic în privința asta. A stat cu Layla
în ultimele patruzeci și opt de ore și simt legătura lor. De
asemenea, este pe deplin angajat în această pace
intermediată și pentru a scăpa de Caldwell. Nu mai există
conflict și nu doar pentru că eu spun așa.”
"Știu." Tohr se apropie de foc și se uită în flăcări. „Eu,
ah, Wellsie al meu ar fi avut două sute douăzeci și șase
de ani în urmă cu trei nopți. Puiul meu pe care l-a purtat
ar fi avut doi ani și jumătate. Cred că asta mă atinge.”
— La naiba, respiră regele. „Am uitat.”

Fratele a ridicat din umeri. „Nu scuză acțiunile mele.
Ceea ce am făcut nu este demn de tine sau de mine. Dar
voi spune că... El și-a dres glasul. „Am fost în căutarea
unui fel de răzbunare de ceva vreme și am găsit-o într-un
scop nepotrivit. Adevărata țintă a mea
furia este soarta și asta nu este nimic pe care îl poți înjunghia sau împușca.
Pur și simplu este – și în unele nopți, acest lucru este mai greu de acceptat
decât în altele.”
Wrath se lăsă pe spate pe tron și își lăsă capul să se aplece
pe spătarul înalt sculptat al marelui scaun. După o clipă, arătă
spre u ă. "Lasă-mă. Amandoi.
Craniul meu este pe cale să explodeze și nu vreau factura de
curățătorie pentru nenorocitele tale de cămăși.”
Tohr se înclină adânc. „Cum vrei, Domnul meu. Și Au
toamnă și voi pleca...”
— Fără supărare, mormăi Wrath, dar nu mai vorbi, bine?
Doar lasa-ma. Ne vedem mâine seară la prima oră — și îi aduc
pe ceilalți frați cu tine. Merge. Merge."
În afara biroului regelui, Tohr s-a oprit când fratele său V a închis
ușile și a privit cu ochi duri.
„FYI”, a spus bărbatul, „Xcor a negat”.
Tohr se încruntă. "Scuze, ce?"
V a aprins un fum rulat cu mâna și a expirat de parcă ar fi
fost un blestem. „Eram chiar acolo când Wrath l-a întrebat cine l-
a împușcat și a refuzat să te renunțe. Știe el că ai fost tu?”
„Da.”
„Cine altcineva era cu tine?” Când Tohr nu răspunse imediat,
fratele se aplecă și arătă cu mâna rostogolită. " tiam eu. Și îi spui
lui Qhuinn
taie rahatul, sau o voi face. Nu am dragoste pentru Xcor, mi-ar păsa
naibii de el și de Band of Bastards. Omoară-i, lasă-i să respire, nu-
mi pasă. Dar Wrath are dreptate.
Ne-am luptat un mileniu pentru a livra Profeția Dhestroyer chiar în
fundul Omega, iar momentul devine copt. Fără distrageri, adevărat.
Ajunge cu prostiile astea mărunte.”
„Nu-l pot controla pe Qhuinn. Nimeni nu poate. Cu toții am

văzut asta acum câteva nopți, nu-i așa."
„Nenorocitul ăla. El trebuie să se tăvălească.”
În timp ce V se uita pe hol de parcă ar fi vrut să meargă la tip,
Tohr s-a pus în cale. „Voi vorbi cu el.
Poate că nu sunt din Frăție, dar livrarea ta este nasolă.
„Nu sunt așa de rău.”

„În comparație cu un ferăstrău cu lanț, probabil că este adevărat. Dar
nu avem nevoie de mai multe capuri fierbinți care să se stingă chiar acum.
Toată lumea este pe cale să explodeze.”
V și-a folosit vârful de țigară ca indicator. — Repară chestia
asta, Tohr. Sau o voi face.”
„Ești a doua persoană care mi-a spus asta în seara asta.”
„Atunci pune-te pe ea.”

În acest sens, V și-a luat concediu și a coborât marea scară ca
și cum ar fi avut o treabă de făcut, ceea ce presupunea să pună pe
cineva care îl enerva într-o reținere.
Când Tohr a fost sigur că nu era nimeni în jur, s-a dus în sala
statuilor și a coborât cu pași mari, trecând pe lângă reprezentările
conturate ale oamenilor în ipostaze de război. La a treia u ă, băta
în tăcere, iar când a venit un răspuns, s-a uitat din nou în ambele
păr i.
Alunecându-se în dormitorul lui Qhuinn – sau mai degrabă,
cel în care stătuse Layla – închise rapid ușa și aproape o încui.
Qhuinn era lângă căsuțele tinerilor, făcând ceva cu o sticlă. —

Hei, spuse el fără să ridice privirea.
"Trebuie sa vorbim."
"Putem sa?" Fratele se uită peste. „L-ai omorât?”
„Nu, dar tocmai am fost dat afară din Frăție.”
Qhuinn se îndreptă și se întoarse. "Ce?"

„Wrath a avut dreptate să o facă.”
„Stai, așa că Xcor a fugit ca un nenorocit de laș la rege și...”
"El a mintit. Pentru tine si mine. Xcor a refuzat să renunțe la

noi. A refuzat să-i spună lui Wrath ce am făcut noi.”
„Ei bine, nu este un erou al naibii?” Qhuinn se încruntă.
„Dar dacă nu a vărsat, cine a făcut-o?”
„Layla și-a dat seama. A venit la mine – a văzut că a

fost împușcat și nu l-a crezut când a spus că sunt ucigași.
Nu i-am refuzat-o.”
„Ah, da, modelul ales.” Qhuinn s-a reorientat asupra
tinerilor. „Cât de strânsă este, nu? Ea este întotdeauna
dispusă să susțină bărbatul ei. Păcat că acest tip de loialitate
nu merge în direcția noastră.”
Tohr clătină din cap. „Nu o face, Qhuinn. S-ar putea să
ies afară, dar tu vei fi acolo mâine seară.”
"Mâine seara? Ce se întâmplă?"
„Frăția și Banda Nemernicilor se întâlnesc. Veți auzi
despre asta mâine la prima oră după apusul soarelui.
Wrath îi va chema pe frați și vă va scoate pe toți să vă
întâlniți cu ei, astfel încât să puteți asista la jurământul lor
față de Xcor.
„De ce naiba mi-ar păsa de asta?” Fratele a luat sticla
în baie și a ieșit din nou ștergându-și mâinile cu un prosop.
„Băieții lui Xcor vor să se întâlnească cu ticălosul ăla, nu e
treaba mea.”
Tohr a clătinat din cap și a simțit că s-a urcat în trenul
de ploziune craniu al lui Wrath: în timp de aproximativ
treizeci de minute, aproape că a devenit violent cu o femeie
pentru prima dată în viață și a aflat că are un frate pierdut
de mult. și a fost dat afară din Frăție.
Era prea mult de înțeles, prea mult de înțeles
proces.
Tot ceea ce voia să facă era să o găsească pe Autumn și să

vorbească cu ea, să-i spună că îi pare rău... dar că, datorită faptului
că luarea deciziilor sale proaste, aveau să fie nevoiți să-și găsească
un alt loc în care să locuiască.
Isuse, aceasta a fost viața lui?
„Nu o face”, se auzi el spunând. „Te rog, am lăsat
asta merge. Trebuie și tu.”
„Nu trebuie să fac un rahat.” Fratele arătă spre căsuțe. Numai
că ai grijă de cei doi și încearcă să-l convingi pe Blay să vină acasă
la mine și la ei. Asta este tot ce datorez cuiva.”
„Inclusiv Wrath? Frăția? Oamenii din casa asta?”
În timp ce Qhuinn tăcea, Tohr arătă spre colțul în care

fuseseră găurile de glonț, dovezile temperamentului lui Qhuinn
fiind evident tencuite și revopsite. „Toată lumea și-a pierdut mințile
în ultima vreme.
Și asta se întâmplă atunci când emoțiile sunt fierbinți și logica iese
pe fereastră și stresul domină noaptea.
Ai dreptate, trebuie să ai grijă de copiii tăi. Așa că fă-o fără a te
ucide. Descărcați o armă de foc la Xcor înainte, în timpul sau după
acea întâlnire și oamenii vor muri. Poate că cei mai mulți dintre ei
sunt ticăloși, poate chiar scoți Xcor, dar vestele antiglonț protejează
doar inima și, dacă vrei să faci bine de cei doi copii, o faci ca să
ajungi acasă în zori.
Pentru că îți voi garanta că vom pierde și unii dintre oamenii

noștri, iar una dintre acele victime ar putea fi doar tu.
Qhuinn se întoarse către căsuțe și părea incongruent,

nepotrivit, doar rău, că aveau astfel de conversații aproape de
asemenea nevinovați.
„Acesta nu este o grămadă de civili”, a subliniat Tohr.

„Nu te întâlnești cu Bastarzii într-un salon mâine seară și faci
schimb de documente înainte și înapoi. O să spun din nou,
oamenii vor fi uciși dacă decizi să iei lucrurile în propriile mâini. Și
dacă asta se întâmplă și se va întâmpla, va trebui să te uiți în
ochi pe cei doi copii când vor fi mai mari cu acele morți pe
conștiință. Îl vei transforma pe tatăl lor într-un criminal și îl vei
pune pe Wrath într-o poziție oribilă – din nou, presupunând că
voi doi supraviețuiți. Gandeste-te la asta. Întrebați-vă dacă
răzbunarea merită prețul.”
Tohr se întoarse să plece, dar apoi se opri. „Odată am fost

aproape tată. Era o slujbă pe care o așteptam cu nerăbdare,
pentru care mă rugam. Aș face aproape orice pentru a fi acolo
unde stai tu acum față de acei tineri ai tăi. Sacrificiul este relativ...
și ai multe de pierdut față de un bărbat care într-adevăr nu are
consecințe pentru viața ta mai mare. Nu fi la fel de prost cu asta,
frate, doar nu.
CINCIZECI SI SAPTE
„Ei bine, asta mai degrabă rezolvă lucrurile, nu-i așa.”

În timp ce Throe stătea deasupra patului însângerat, se uită
la balonul său, așa cum ajunsese să se gândească la umbră, și
zâmbi.
„Ești eficient, nu-i așa?”
Lucrul flutura puțin din legătura de deasupra
covorului și se putea presupune că a fost mulțumit de
laude. Sau poate nu. Dar ce mai conta; umbra sa nu-l
refuzase când ordonase să-l omoare pe partenerul
iubitului său și fusese destul de desăvârșit în această
sarcină: entitatea luase cu ușurință pumnalul oferit de
Throe, îl urmase pe hol ca un câine după stăpânul său
și apoi, când Throe deschise ușa și arătă spre bătrânul
bătrân care stătea lângă scândura capului, moartea
survenise mai repede decât bătăile inimii.
Ceea ce era ceva ce iadul nu mai avea.

"Ce-ai făcut!"
Când în spatele lui se auzi un țipăt, Throe se pivotă pe
papucul său de catifea. „Oh, bună, dragă. Te-ai trezit devreme."
Înainte ca iubitul său să poată răspunde, Throe s-a repezit

spre sală și a prins-o de gât. Când el a început să strângă, ochii ei
s-au mărit și gura aia talentată a ei s-a deschis într-un țipăt care
nu avea niciun sunet.
Târându-o în dormitor, a lovit ușa cu piciorul
închis în timp ce ea îi gheare de mâini și căsca căscată ca un pește.
Entitatea s-a apropiat din lateral ca și cum ar fi întrebată, iar
Throe i-a zâmbit din nou. „Oh, ce amabil din partea ta. Dar am
asta.”
Trecându-și strânsoarea pe fața ei, el a tras o smucitură
rapidă și i-a rupt gâtul. Apoi, pentru a nu face zgomot, o escortă
cu blândețe până pe podeaua mochetă.
Stând deasupra ei, observă că era în cămașa de noapte care
îi plăcea, cea cu gheața din dantelă și fusta cu volan care ajungea
chiar sub chiloții ei.
„De exemplu, rușinea, într-adevăr. A fost un pic distractiv.”

Throe își îndreptă halatul de baie de mătase. Se desprinsese
de unul dintre papucii lui și remediase acea problemă trecând
peste corpul răcoritor al femelei și îndesându-și piciorul înapoi
acolo unde era locul.
„Ei bine, asta e bine.” Se uită în jur la dormitorul foarte

bine amenajat. „Știi, cred că mă voi muta aici. Odată ce scăpăm
de acea saltea.”
Cu excepția cazului, s-a gândit la câinele din casă.
Erau cel puțin paisprezece dintre ei.
Le-ar lua ceva timp să elimine acel lot și părea mai degrabă
o risipă. Un ajutor bun a fost foarte greu de găsit.
Și apoi au fost chestiuni de securitate și finanțe care

trebuiau abordate. Din fericire, el a pus în mișcare furtul de
identitate cu săptămâni în urmă, intrând în computerul iadului
de la parter, punând trasoare pe lucruri, obținând acces bit cu
bit la conturi, date și permisiuni.
S-a gândit pentru scurt timp să ofere personalului opțiunea

de a rămâne. Dar apoi se uită la mizeria de pe pat. Dacă
prietenul lui din umbră ar putea ucide așa?
Era o bănuială bună că ar putea funcționa un nenorocit de vid.
Aveau însă nevoie de mai multe dintre ele.
Throe verificase Cartea pentru a vedea dacă exista vreun fel de
reproducere care ar putea fi adusă în legătură cu umbrele, dar
se părea că, dacă Throe dorea o armată, va trebui să le facă
una câte una.
Calea grea.
Foarte incomod. Și mâna lui încă se recupera de la rana
înțepată.
Avea să aibă nevoie de mai multe provizii. Si timpul.

Și …
Din păcate, părea necaritabil, într-adevăr, nerecunoscător, să
disperi pentru ceva. Avea bani. Avea o casă care îi plăcea. Și avea o
armă care era mai bună decât orice armă, cuțit sau pumn.
„Destinul meu”, murmură el către camera tăcută, „este la

îndemâna mea”.
Throe își ridică palmele, dar când aproape le freca, se opri.
Nu se dorea să se transforme într-o caricatură a unui răufăcător. A
fost destul de nepotrivit.
„Vino”, i-a spus el balonului său. „Trebuie să mă îmbrac și mă

vei ajuta. Și atunci trebuie să ieșim afară.”
Testarea jucăriei sale împotriva unei mai mici avea să fie

importantă și nu avea niciun motiv să aștepte. Lucrul se comportase
admirabil chiar acum, dar asta fusese împotriva unui geriatric
aproape incapabil. Dacă avea să înfrunte Frații și luptătorii lui
Omega, chiar și Band of Bastards, trebuia să performeze la un nivel
foarte înalt.
Tocmai când Throe a ieșit pe coridor, a auzit șlefuitorul de

podea alergând jos. Dacă vreunul dintre membrii personalului
găsea aceste cadavre, urma să fie pan demoniu. Și regele
acceptând audiențe
acum, Frăția putea să coboare înainte ca el să fie pregătit pentru

ei și să ruineze totul.
Fates, el ura aceste întârzieri. Dar un strateg adecvat a
recunoscut că există secvențe necesare pentru lucruri.
Ca și în cazul șahului, a fost o mișcare la un moment dat.

— Haide, spuse el cu o voce plictisită către umbră.
„Trebuie să curățăm mai întâi casa. Și trebuie să insist să faci asta
cu o anumită rezervă de data aceasta. Nu vreau să mă apuc de
artă sau textile. În plus, orice mizerie ai face, va trebui să faci
ordine.”
Cu asta, cei doi s-au îndreptat împreună, pentru a proteja
scările și câinele care își făcea treaba jos.
Slipul roz care urma să le fie predat avea să le doară.

CINCIZECI SI OPT
Când soarele apunea și întunericul a venit peste Caldwell, Layla

s-a agitat în patul pe care ea și Xcor îl folosiseră atât de glorios
în timpul zilei. Împotriva spatelui ei, războinicul ei era cuibărit
aproape ca propria ei piele, trupul lui căutându-l pe al ei chiar
și în timp ce el dormea.
„Nu te gândi la asta, iubirea mea”, murmură el.
Întorcându-se în îmbrățișarea lui, ea îl mângâie pe păr. A lui
față. Umerii lui. „De unde știi mereu?”
El nu a răspuns la asta, doar a sărutat-o pe gât. "Spune-mi
ceva."
"Ce?"
„Dacă aș fi fost un alt bărbat, dacă fața mea ar fi fost diferită,
dacă cursul vieții mele ar fi fost pe altă cale, ai fi...”
„Aș vrea ce?”

A trecut mult timp până când el i-a răspuns. „M-ai fi
împerecheat cum trebuie? Și a locuit sub același acoperiș cu
mine... și mi-a născut puii și i-a crescut
cu mine? Dacă aș fi fost cizmar sau fermier, antrenor de cai sau

producător de hidromel, ai fi stat lângă mine și ai fi fost șelanul
meu ?
Ea îi atinse buza superioară. „Eu sunt shellanul tău acum.”
În timp ce expira, ochii i s-au închis. „Mi-aș fi dorit să fi fost
totul diferit. Mi-aș dori ca într-o noapte, cu atâta vreme în urmă,
să fi ales un alt foc de tabără pe care să îl vizitez, o altă pădure
prin care să mă plimb.”
"Eu nu. Căci dacă nu te-ai fi dus acolo, oriunde ar fi, nu ne-
am fi întâlnit niciodată.”
„Poate că acesta ar fi fost cel mai bun curs.”
— Nu, spuse ea ferm. „Totul este așa cum ar trebui să fie.”
În afară de partea în care o părăsea.

„Poate în viitor”, a șoptit ea, „după ce Lyric și Rhamp vor
crește și singuri, aș putea veni să te găsesc? După ce tranzițiile lor
s-au terminat și...
„Întotdeauna vor avea nevoie de mahmen-ul lor. Și viața ta
va fi mereu aici, în Lumea Nouă.”
Chiar dacă voia să se certe cu el, știa că avea dreptate. Aveau
să treacă decenii până când tinerii vor fi cu adevărat independenți
și cine știa care va fi starea războiului atunci? Dacă Rhamp ar urma
pe urmele tatălui său și ar fi devenit frate, Layla nu s-ar odihni în
timp ce el era afară pe câmp, chiar dacă ea ar fi fost în
Caldwell însuși. Peste un ocean întreg? Ea nu putea înțelege.
Și atunci dacă Lyric ar vrea să lupte? Erau femei în programul

centrului de antrenament. Lyric ar putea decide să ridice un pumnal.
Ar putea avea doi tineri acolo, în război.

„Există har în a nu lupta cu ceea ce nu poate fi schimbat”, a spus
el în timp ce îi săruta clavicula. "Lăsați-l să plece.
Lasă-mă să plec când va veni timpul.”
„Dar poate că există o altă soluție.” Deși ea
nu-mi puteam imagina ce ar putea fi. "Și dacă …"
„Qhuinn nu mă va accepta niciodată în preajma tinerilor tăi.
Chiar dacă Frăția și Regele tău m-ar îmbrățișa pe mine și pe bărbații
mei, tatăl fiului și fiicei tale nu mă va avea niciodată în prezența lor,
iar dacă nu sunt în viața ta, lucrurile între tine și el se vor ușura. Sau
cel puțin aceasta este speranța mea și rugăciunea mea fierbinte, ca
într-o zi să te primească înapoi în viața lui.”
Dar asta nu se va întâmpla niciodată, se gândi ea. Furia lui

Qhuinn nu cunoștea limite sau limită de timp. Unele lucruri, cum ar fi
cerneala pe pergament, erau de neșters.
"Fa dragoste cu mine?" ea a șoptit.
Cu un val acum familiar de putere, Xcor s-a mișcat deasupra ei,
trupurile lor atât de relaxate unul cu celălalt, încât sexul lui a intrat în
al ei fără nicio poziție, doar o alunecare lină.
În timp ce el a început să intre în ea, ea se gândi la sexul pe

care îl făcuseră în timpul zilei. Antrenamentul ei cu ehros ieșise în
prim-plan în moduri care îl șocaseră, încântaseră și surprinsese –
iar el nu se plânsese. Dar asta nu înseamnă că fusese o perioadă
fericită. Pentru amândoi, orele au avut o disperare, o goană spre
atingeri, săruturi și pătrunderi, așa cum s-ar consuma repede
ceea ce era pe o farfurie pe cale să fie luată.
Și totuși, acum, când Xcor și-a găsit ritmul și ea l-a repetat cu

al ei, acesta a fost un alt fel de a face dragoste. Nici măcar nu
era vorba despre sex, în sine.
Acesta a fost cel mai aproape de a se îmbina sufletele lor,
părțile corpului secundare inimii lor fiind unite.
Chiar înainte de a găsi o eliberare dulce-amăruie, ea

i-a șoptit la ureche: „Vei fi în siguranță acolo în seara asta?”
Când el nu i-a răspuns, ea nu era sigură dacă era pentru că
el începuse să aibă orgasm... sau pentru că știa că nu-i poate
promite asta și nu voia să o mintă.
La groapă, Vishous s-a așezat pe spatele scaunului căptușit și a

privit imaginea de pe monitorul computerului. Combinația de
pixeli, de lumină și întuneric, gri și verde și albastru profund, a
durat, ohhhhhh, opt ore pentru
izolați și procesați până la punctul în care puteți vedea atât de

multe dintre ele.
Și în timp ce se uita la fața trăgatorului misterios, cel care
îi salvase viața lui Tohr pe acea alee cu ceva timp în urmă, tot
ce putea face a fost să scuture din cap.
„Prea al naibii de ciudat.”
Trăsăturile erau destul de clare acum, dar da, acea buză
superioară distorsionată a lui Xcor a fost dezvăluitul.
Fără el, te-ai fi chinuit să spui cine a fost, deoarece toți luptătorii
cu păr scurt, sprâncene grele și linii dure ale maxilarului erau
ca niște bani într-un sertar pentru șosete.
Destul de nedistins.
Dar nu, adaugi buza aia de iepure și te-ai făcut trădător.
Care, de fapt, nu a fost un trădător, așa cum s-a dovedit...
„Bună”.
Când V auzi o voce necunoscută, își ridică capul brusc.

Jane stătea în fața lui, cu scrumbii încrețiți, Crocs pătați de
sânge, părul ei lipindu-i drept, de parcă ar fi încercat să-i scape
de creier. Părea uzată, uzată, târâtă printr-o gaură de șobolan.
A deschis gura ca să-i spună ceva, dar apoi i s-a stins

telefonul.
Când a văzut cine îl cheamă, a simțit că sângele îi curge
din cap.
— Poți să obții asta, spuse ea cu un căscat. "Voi aștepta."

V a tăcut soneria și nu a auzit nimic altceva decât inima bătând
cu putere. „Nu este nimic important.”
Jane se apropie de canapeaua de piele și se prăbuși în colțul ei
îndepărtat de perne. „Nu știu ce să fac cu Assail. Este o pauză psihotică
completă. N-am mai văzut așa ceva și nu vreau să mai repet.” Ea și-a
frecat fața. „Și nu-l pot ajuta. Nu pot să-l aduc prin preajmă. Am fost
la Havers's de o sută de ori, încercând prin carcasele lui din spate,
vorbind cu personalul lui și cu el. Manny a ajuns la oameni din lumea
umană. Tot ce primim sunt funduri și mă omoară.”
Privea în spațiu în timp ce vorbea, cu ochii răpiți de parcă și-ar

fi reluat conversații în cap, căutând mereu un unghi sau un răspuns
pe care ar fi putut să-l fi ratat.
Și-a frecat tâmplele fără îndoială. „Nu pot să-ți spun cât de greu
este asta. Privind suferința și neputând face nimic în privința ei.”
Când telefonul mobil al lui V a sunat din nou, aproape că a bătut

lucru pe podea când se ducea să-l pună pe mut.
„Ești sigur că nu vrei să obții asta?” spuse Jane. „Sună urgent.”
„Ce pot să fac ca să te ajut?” el a intrebat.

"Nimic. Lasă-mă doar să dorm. Nu-mi amintesc când m-am

odihnit ultima dată.” Ea s-a uitat la el. „Chiar și fantomele au
nevoie de o reîncărcare după cum se dovedește.”
Chiar în timp ce rostia cuvintele, forma ei corporală a început
să dispară, culorile ochilor și ale pielii ei, chiar și hainele care îi
încălzeau temperatura corpului nemuritor, dispărând.
Dispare chiar sub ochii lui.

Ea a mai spus câteva lucruri, la fel și el, nimic zdrobitor, totul
logistic, cum ar fi când el pleca, când ea se întorcea.
Și apoi ea se ridică din nou în picioare și se târâi spre el. În

timp ce își ridică privirea de pe scaun, îi văzu buzele mișcându-se
și le spuse celor ale sale să zâmbească ca răspuns, deși nu avea
nicio idee ce ieșise din gura ei.
"Bine?" a îndemnat ea.

"Ce?"
"Esti in regula? Pari dezactivat.”
„Se întâmplă multe chiar acum. Știi, în război.”
„Da, am auzit. Payne și Manny vorbeau despre
aceasta."
„Ar fi bine să te culci înainte să cazi.”

„Ai atâta dreptate.”
Dar, în loc să plece, ea a întins mâna spre el și și-a trecut
mâna fantomatică prin părul lui - și, în timp ce a făcut,
a crezut că există un motiv pentru care nu-i plăcea ca oamenii să-l

atingă.
Și asta a fost adevărat și la alte niveluri decât literalul.
„Te iubesc”, a spus ea. „Îmi pare rău că nu am putut să petrecem
mult timp împreună în ultima vreme.”
"Nu contează."
„Cred că da.”
Vishous întinse mâna înmănușată și îi luă mâna. Forțând un alt
zâmbet, a spus: „Ai de treabă. Eu îl am pe al meu.”
„Adevărat, și nu mergem nicăieri.”

Era bine conștient că ea a vrut să spună că într-un fel lini titor,
rela ia noastră-este-solidă, i în timp ce dădea din cap, era, de
asemenea, foarte conștient că ea avea să ia afirmația lui aparentă în
același sens.
În timp ce ea se ducea singură în dormitorul lor, totuși, el știa
că era de acord cu afirmația într-un mod cu totul diferit.
Și asta ar fi trebuit să-l întristeze.

Dar nu simțea nimic.
CINCIZECI ȘI NOUĂ
Când cineva a început să bată la ușa lui Qhuinn, el nu era pe cale să

se ridice din pat pentru a răspunde căutării atenției. Mai avea încă o
oră înainte de a veni timpul să meargă la întâlnirea din biroul lui
Wrath și, cel mai probabil, să-i mestece fundul – de asemenea, poate
să fie dat afară din Frăție așa cum fusese Tohr – și, în afară de faptul
că a reușit să se facă duș și să se îmbrace, era prea mult un coș ca să
facă altceva.
Cum ar fi, știți, încercați un discurs civil. Sau faceți orice altceva
decât să respirați.
Bătăiala a devenit mai puternică.
În timp ce și-a ridicat capul și și-a dezvăluit colții, a deschis gura
pentru a scoate o dracu-
Dar se ridică în picioare.
Se repezi, smulse ușa larg ca și cum ar fi fost Girl Scouts cu foi
de comandă Do-si-dos pe cealaltă parte.
Blay stătea acolo, pe coridor, arătând atât de comestibil încât

era aproape ilegal, cu trupul îmbrăcat în piele și arme – care s-a
întâmplat să fie cel mai potrivit tip pentru tipul lui Qhuinn. În afară
de buck gol.
„Te superi dacă intru?” el a spus.
"Da. Adică, nu, la dracu, te rog. Da, intră.”
Omule, dacă ar fi mai neted, ar fi un tampon Brillo.
Blay închise ușa și acei ochi frumoși ai lui
s-a dus la căsuțe.
"Vrei sa ii vezi?" spuse Qhuinn, făcându-se deoparte, chiar
dacă nu era în cale.
"Da, o iau."
Blay se apropie și, deși era cu fața în altă parte, Qhuinn simți
zâmbetul pe chipul tipului în timp ce îl saluta pe unul și apoi pe
celălalt.
Dar când s-a întors din nou, era doar o afacere.
Iată că vine, gândi Qhuinn în timp ce trecea și se așeza pe pat.

Răspunsul pentru restul vieții lui.
Și știa, fără să fie conștient de detaliile specifice, că asta avea să-l
doară.
Blay își băgă mâna în geaca de piele. „Nu vreau asta.”
În timp ce scotea documentele pe care Saxton le pregătise,

Qhuinn simți că i se cade inima. Nu avea prea multe de oferit în
afară de propriii lui copii. Dacă Liric
iar Rhamp nu putea să-l aducă pe mascul, nimic nu ar... —

Te
iubesc, spuse Blay. „Și eu te iert.”
Pentru o fracțiune de secundă, Qhuinn nu a putut
descifra silabele. Și apoi, când s-au scufundat, era sigur că
trebuie să fi auzit greșit.
„O voi spune din nou. Te iubesc... și te iert.”
Qhuinn a sărit în sus și a traversat distanța dintre ei
mai repede decât aprinderea unui chibrit. Dar s-a înarmat
puternic înainte de a putea săruta tipul.
— Așteaptă, răspunse Blay. „Am câteva lucruri de
spus.”
„Orice ar fi, sunt de acord cu totul. Orice, totul, sunt în
mine.”
"Bun. Atunci vei face bine cu Layla.”
Qhuinn făcu un pas înapoi. Si altul.
Blay bătu documentele cu mâna deschisă. "M-ai auzit.
Nu am nevoie de niciun drept parental pentru a fi acordat
legal. Nu trebuie să faci niște prostii arătatoare de genul
acesta – deși apreciez sentimentul și, sincer, m-a convins că
ai vorbit serios în ceea ce ai spus. Dar mi-ai spus că vei face
orice și te iau ca pe un bărbat de cuvânt. Nu vei avea
dreptate cu mine până nu vei avea dreptate cu Layla.”
— Nu știu dacă pot face asta, Blay. Qhuinn își ridică

palmele. „Nu sunt un nemernic aici. Chiar nu sunt.
pericol așa, Mă cunosc. Și după ce le-a pus în ea, este doar... un

și a mințit atât de mult ca să-l ascundă? Nu mă pot întoarce de la asta,
nici măcar pentru tine.”
„Cred că trebuie să te concentrezi mai mult pe cine este Xcor
decât pe ceea ce a făcut ea.”
„Știu cine este. Asta e problema.”
— Ei bine, tocmai am vorbit cu Tohr, care mi-a spus totul...
Qhuinn își ridică mâinile și se plimbă.

„Oh, haide ...”
„Și chiar cred că trebuie să reformați lucrurile.”
„Nu voi uita ce sa întâmplat, Blay. Nu pot."
„Nimeni nu îți cere să faci asta.”

În timp ce Qhuinn se plimba, a decis că aceste conversații
despre acel Bastard transformau lucrurile în nenorocita de Ziua
Marmotei. Fără Bill Murray. Deci da, a nasol.
— Uite, nu vreau să discut cu tine, spuse el în timp ce se opri și

se uită dincolo de cameră la Blay.
„Nici eu nu vreau asta. Și nu dezbatem asta pentru că nu mai
discut. O faci bine cu Layla, sau nu mă mai întorc.”
„Ce naiba, Blay, cum poți să ne convingi pe tine și pe mine

despre ea?”
„Îți fac pe tine și pe mine despre această familie. Ei doi –

arătă el spre căsuțe – și noi trei. Suntem o familie, dar numai dacă
rămânem împreună. Sângele înseamnă doar atât de mult, iar
după rahatul pe care l-au tras părinții tăi, știi asta de la sine. Dacă
nu putem – dacă nu poți – să iertăm și să iubim și să mergem mai
departe, atunci tu și cu mine nu vom rezista, pentru că nu am de
gând să stau și să mă prefac că sunt de acord cu tine că te supără
pe bietul ăla fiica ta doar pentru că arată ca mahmenul ei. Sau
aștept până când fac ceva peste care nu poți trece. M-ai provocat
să te iert pentru ceea ce ai făcut – și am făcut-o. Acum mă aștept
să faci același lucru pentru Layla.”
Blay se întoarse la u ă. „Te iubesc cu tot ce am și când tu și

Layla ai avut acei copii? Mi-ai dat o familie completă. Și îmi vreau
familia înapoi, toată treaba – și asta o include pe Layla.”
„Blay, te rog...”
„Aceasta este starea mea. Și o voi face să se lipească. Ne
vedem pe teren.”
În timp ce Xcor se pregătea să părăsească ferma chiar înainte de

miezul nopții, și-a lăsat shellanul să verifice elementele de fixare
ale vestei anti-bult. Era foarte minuțioasă, până la punctul în care
el avea sentimentul că dacă s-ar fi putut lega la pieptul lui, ar fi
făcut-o.
Prinzând-i mâinile, el îi sărută vârfurile degetelor unul câte
unul.
„Sunt un bărbat norocos, care trebuie îngrijit astfel.”

Fates, el ura suferința ei. Ar fi făcut orice ar fi putut să-l
înlocuiască cu bucurie – mai ales că se temea că doar mai multă tristețe
era în fața ei. Dacă a trăit până în noaptea asta, dacă Frăția a fost fidelă
la ceea ce dorea Wrath, ei erau încă în afara drumului pentru călătoria
lor.
— Mă tem că nu te pot lăsa să pleci, spuse ea printr-un zâmbet

tremurător. "Mi-e teama … Nu pot suporta să pleci.”
Când vocea ei se frânse, el închise ochii. „Mă voi întoarce acasă
aici destul de curând.”
El a sărutat-o astfel încât să nu mai poată vorbi despre asta și, în
timp ce ea îi întoarse cu înverșunare îmbrățișarea, el a încercat să-și
amintească fiecare detaliu despre felul în care se simțea împotriva lui
și despre gustul ei buzele și ce însemna să aibă parfumul ei. în nasul
lui.
Când în cele din urmă s-a întors înapoi, el s-a uitat în ochii ei verzi
pal. Culoarea lui preferată, după cum sa dovedit. Cine știa că are unul?
Și apoi s-a îndepărtat și nu s-a uitat înapoi. Nu a îndrăznit.
Trecând spre glisor, îi simți mirosul lacrimilor, dar din nou, nu se

opri în drum. Nu se putea opri nimic din toate acestea acum.
Ușa nu a scos niciun zgomot când a deschis-o și a pășit prin el și

a avut grijă să nu se întoarcă când a închis-o în spatele lui.
Progresând în afara strălucirii luminilor de securitate ale

verandei, ocoli colțul îndepărtat al garajului.
Acolo era o magazie veche, una destul de mare pentru o masina de
tuns si inalta pentru manerele sapelor si lopetilor.
În timp ce deschise ușa slabă, balamalele ei scoaseră un scârțâit

de protest.
Întinzând mâna în întuneric, și-a luat coasa și a răsturnat-o pe
spate, fixându-o cu o simplă frânghie care i-a trecut pe piept. Nu dorise
să-l aducă în casă cu Layla acolo. Pur și simplu părea greșit.
Cu cuțitele și armele pe care le avea deja asupra lui, era pregătit

de război indiferent cine l-a adus, fie el mai mic sau frate.
În timp ce închidea ochii și se pregătea să se dematerializeze

plecat să-și întâlnească bărbații, s-a rugat pentru două lucruri.
Unul, că s-a întors aici ca să o vadă pe Layla încă o dată
înainte să plece.
Și doi, acel Wrath avea la fel de mult control ca el
părea să creadă că a făcut peste Frăție.
E amuzant cum cei doi erau strâns legați.
AIZECI
În timp ce Tohr stătea singur în dormitorul pe care îl

împărțea cu Autumn, ținea un pumnal negru în mâini.
Lama fusese atât modelată, cât și întreținută de Vishous,
arma păstrată în mod constant ascuțită, mânerul ei era
perfect potrivit de mâna lui Tohr și numai mânerul lui Tohr.
Era de neînțeles să cred că nu o va mai mânui
niciodată.
Când îi spusese lui shellan ce se întâmplase și de ce, ea
fusese întristat. Era prima dată când, își dădu seama, că
o dezamăgesse cu adevărat – și având în vedere că era
încă doar jumătate de bărbat din cauza tuturor rahatului
de la Wellsie? Asta chiar spunea ceva.
Măcar cei doi aveau unde să meargă. Xhex avea să-i
lase să se prăbușească în următoarele două nopți în
acea cabină de vânătoare a ei – cea în care el și Layla își
făcuseră confruntarea.
Era atât de fericit că s-a întors acolo.
Întorcând cuțitul, a înclinat lama neagră, astfel încât lumina

de pe noptieră să lovească micile tăieturi de pe marginile
ascuțite. Fusese pe cale să-i sugereze lui V să facă o mică
treabă de lustruire la chestia asta – nu era ca și cum Tohr i-ar fi
permis. Fratele acela a muncit atât de mult la fabricarea armelor,
încât s-a cămașat dacă cineva încerca să-și perfecționeze
singur una.
Dar ghici că totul era discutat acum...
Bine, de ce naiba îi treceau pe Simon și Gar funkel prin
cap? Helllllllloooooo darrrrrknessssss myyyy olllllld friiiiiend—
„Dă-mă dracului”.
Greu de știut ce a fost mai rău. Acea muzică groaznică de șase

legături care se abținea prin materia lui cenușie, sau faptul că fusese
concediat de la singura treabă pe care o făcuse vreodată, pe care și-o
dorise vreodată să o facă, la care fusese vreodată bun.
Deși haide, cât de greu ar putea fi să lucrezi a
friteuză? Era asta de așteptat cu nerăbdare.
Și între timp, frumoasa lui femeie era jos în pivniță, cu
Fritz încercând să găsească cutii pentru rahatul lor — Bătuitul
la ușă
a fost o diversiune binevenită. În acest ritm, urma să
ajungă la Prozac și M&M's pentru a face față depresiei pe care
o legăna.
"Intrați?" Poate că era un doggen cu o grămadă de
containere. "Buna ziua? Intrați?"
Când nu a primit niciun răspuns, s-a încruntat și s-a ridicat

să se ducă la u ă. Își pusese pielea și traseele de rahat când
se îmbrăcase pentru că tocmai asta făcea. Poate că acum le-
ar schimba cu o grămadă de cardigane și pantaloni kaki bunici
care s-au strâns în fund și au rămas pe loc datorită bretelelor.
Da, pentru că era fierbinte...

Când a deschis ușa larg, cuvintele i-au pierdut.
Wrath stătea acolo, arătând ca Regele care era, toți
îmbrăcați în negru, cu acele înfășurări. În spatele lui, într-
un semicerc, Frăția și Blay și John Matthew erau ca un război
care aștepta să se întâmple, toți acei bărbați înarmați și gata
să lupte.
— Bună, vechiul meu prieten, spuse Wrath în timp ce-și
întindea mâna. „Vrei să vii la petrecere?”
Tohr înghiți în sec. „Ce, ah… um… scuze?” Sunt
Wrath doar a ridicat din umeri. „Saxton îmi este de cap în

privința politicilor și procedurilor de resurse umane. Aparent, în
aceste vremuri, trebuie să avertizați pe cineva înainte de a-l
putea. Știi, adu-i, oferă-le recalificare, șterge-le fundul pentru ei,
știi, așa ceva. Înainte să-i concediezi.”
strigă Rhage. „De asemenea, să recunoaștem. Ești cel mai

rezonabil din acest grup.”
„Se stinge un cocos plin”, a spus cineva

în loc de jumătate de cocoș ca noi ceilalți.”
„Un sfert de cocoș în cazul lui Rhage...”
Hollywood s-a învârtit și s-a uitat la V. „Bine, la dracu...”
"Cu ce?"
Wrath îi puse o mână peste față. „Iisuse, vă veți opri!” Lăsându
și brațul în jos, spuse obosit: „Deci, să-ți punem fundul în probă,
bine?
Grozav. Sunt atât de bucuros că putem merge mai departe din asta.”
Regele l-a prins și l-a smuls înainte într-o îmbrățișare
puternică. „Acum hai să rezolvăm chestia asta cu Xcor în mod
corect, bine? Și Beth a mers să-i spună Toamnei. Nu ai timp pentru
tine, trebuie să plecăm acum.”
Amețit, dar devenind mai puțin confuz în secunda secundă,
Tohr și-a abătut ochii și a șters o ștergere bărbătească din ei.
Cu mult, cu mult timp în urmă, el fusese ales să se alăture capotei
Fraților și nu-i trecuse niciodată prin minte că, în afara morții, se va
trezi vreodată privind înăuntru din afară. Dar cu siguranță
meritase asta și mult mai mult pentru ceea ce făcuse.
Și deși nu putea pune această amânare la egalitate cu pierderea

partenerului și a fiului său? A fost o amintire că destinul nu a fost
total crud.
Cu o voce răgușită, a spus: „Da, bine. Să o facem."
S-a auzit o urale generală și niște palme serioase pe spate.

Și da, voia să-și găsească partenerul și să vorbească cu ea,
dar ceasul bunicului de pe hol a bătut.
Nu mai era timp. Era miezul nop ii.

Frăția și Band of Bastards au trebuit să meargă să
încerce să facă pace. Și a trebuit să se ducă să-și privească
fratele în față.
În timp ce V s-a reformat în fața depozitului abandonat, a testat

aerul cu nasul și a dat instinctelor sale oricât de mult spațiu și-au
dorit.
Natch.
Fifteenth and Market a fost un cadru bun pentru această
întâlnire istorică și potențial periculoasă, a decis el, vechea
clădire hambar pustie în mod adecvat, cu destui geamuri sparte
în versiunea sa capitalistă a unui clerestory pe care, dacă ar fi
trebuit să elibereze cauțiune odată ce au intrat înăuntru, ar fi.
a fost o călătorie rapidă către o serie de ieșiri.
Mergând înainte, el avea pe Rhage în dreapta lui și pe Butch
în stânga lui și era al naibii de grozav să mă îndrept către un
posibil conflict. Își dorea neapărat să lupte cu ceva și s-a gândit
că dacă Bastarzii nu se dovedeau a fi nenorociți, atunci, după
ce s-a terminat, el și frații lui ar putea să găsească niște ucigași.
Sau poate a plecat singur și a făcut altceva.

Oricare ar fi fost, știa că nu trebuia să se întoarcă

acasă timp de șase ore bune și avea de gând să folosească
timpul.
La naiba, chiar avea de gând să...
Orice, se gândi el în timp ce își închidea cazul de crize
mentale. Un lucru pe care nu trebuia să fii un geniu ca el
să știi era că, dacă te-ai lupta distras, nu va trebui să-ți
faci griji pentru nimic, pentru că aveai să te trezești mort
a doua zi dimineață.
Depozitul era o cușcă de păsări de patruzeci și cinci

de mii de metri pătrați standard de mlaștină, nu prea
lăsat în afară de exoscheletul său putrezit și ruginit și
de un acoperiș metalic care era o cască de protecție pentru
cineva cu o dorință de moarte. Erau o serie de uși și, după
ce troica a coborât pe partea laterală a clădirii în care
fuseseră semnate, au așteptat să intre semnalul după ce
măturarea în interior a fost finalizată de Phury și Z.
Cu spatele lipit de peretele cu gropi a clădirii și cu
armele scoase și sus, V cercetă zona. Vizibilitatea era
fantastică, fără copaci care să-i blocheze vederea, nimic
altceva decât mai multe clădiri eliberate, moloz și pavaj
pentru blocuri și blocuri și blocuri, cartierul un pustiu din
epoca industrială care a susținut această parte a orașului
atât de mult timp...
În momentul în care celulele tuturor s-au stins anunțând că

este clar în interior, cinci siluete au apărut, una câte una, în
terenul viran de vizavi.
V și-a scos telefonul și a trimis un mesaj sonor: Le avem.
Merg să se apropie.
Nu trebuia să le spună lui Rhage și Butch ce naiba să facă
și de aceea îi iubea. Cei trei pur și simplu au înaintat cu pași mari,
trecând peste zăpada crustă înainte de a urca pe bancul de
zăpadă și de a merge în centrul drumului. De parcă Band of
Bastards ar avea același playbook, și ei s-au înaintat din poziția
lor, corpurile lor mari mișcându-se la unison, armele scoase, dar
nu sus, Xcor în centru.
Cele două grupuri s-au întâlnit în mijlocul drumului.

Visous a vorbit primul. „Seara, băieți. Ce mai facem?”
Nu simțea nici ura, nici dragostea ieșind din ceilalți luptători.
Ei bine, cu excepția tipului de la capăt: ăla din extrema stângă
dădea o atmosferă de parcă ar fi vrut să devină agresiv, dar
V avea impresia că asta era viteza lui de ralanti și nu ceva specific
acestei situații.
V nu și-a coborât armele, dar nici nu le-a cerut să le

dezarmeze, deși asta l-a zvârcolit ca de rahat. Încărcătura avea
să se întâmple înăuntru.
— Suntem pregătiți să vă urmăm, spuse Xcor pe un ton clar

enunțat.
"Bun." V a întâlnit privirea fiecăruia dintre ei. „Iată cum vom
face asta, adevărat? Vă vom escorta înăuntru.
Veți întâlni pe toată lumea și vom avea un mic mixer de cocktail-uri
cu aperitive și băuturi. Apoi vom merge să vedem un spectacol și
vom încheia noaptea cu o plină de cumpărături la Saks și o rundă
de mani-pedis. Sună bine? Grozav. Mergeți mai departe, nenorociților.
Xcor nu a ezitat, iar V a luat asta ca pe un semn bun.

Iar ceilalți erau chiar pe călcâie.
Acesta l-a considerat un semn și mai bun: dacă acei băieți ar fi
fost dispuși să-și arate spatele, aici exista un fel de încredere.
Căzând la rând în spatele Bandei Nenorociților, V a urmat,

trecând înapoi peste bancul de zăpadă jos, peste „peluza” de
zăpadă și gheață și până la ușă.
V și-a pus buzele împreună și a fluierat într-o scurtă explozie.
Imediat ce a făcut-o, panoul de metal s-a deschis și John Matthew îl
ținu larg.
Vrei să vorbim despre tensiune? Band of Bas tards, în timp ce
intrau în interiorul cu curent de aer, erau la fel de relaxați ca
prizonierii care mergeau la scaunul electric. Dar și-au păstrat poziția
în timp ce priveau în jur și nimeni nu a început să tragă în timp
ce continuau să meargă înainte.
V a fost dispus să parieze că au evaluat aceleași ieșiri

în spațiul deschis pe care Frăția le-a făcut. Aceleași uși.
Aceleași căpriori. Aceleași geamuri goale.
„Opriți-vă aici”, le-a spus el. Și au făcut-o.
Showtime, se gândi V în timp ce venea să stea în fața
grupului.
„Acum, domnilor, înainte să-l aducem pe Rege
înăuntru, mă tem că va trebui să vă dezbrac.” Arătă
spre podeaua de beton. „Toate armele tale merg aici. Aveți
voi înșivă și îi primiți înapoi. Nu o faci, iar noi te vom lăsa
sângerând peste ei.”
ȘAIZECI ȘI UNU
Inima lui Tohr bătea cu putere când ieșea de unde stătuse lângă
peretele depozitului.
Trebuia să-și păstreze poziția lângă această ușă de vest, dar
nu putea să stea pe loc. Picioarele l-au dus inexorabil înainte,
cu ochii pe Xcor.
"Unde te duci?" uieră Blay după el.
„Doar puțin mai aproape. Stai aici."
Puțin mai aproape de fundul lui. A mers până la locul în
care Banda Nemernicilor se aliniase în centrul pustiului depozitulu
V se adresa lor, vocea fratelui răsunând prin tavanul înalt.

— Chiar acolo, repetă el în timp ce dădea din cap în picioare.
În mintea lui, Tohr știa că asta avea să spună multe.

Dacă ticăloșii s-au refuzat să se dezarmeze sau să fie
percheziționați, atunci era un pariu bun că era un tufiș de
proporții ca un cal troian. Dar dacă ei...
Rând pe rând, fiecare dintre luptătorii lui Xcor a respectat

ordinul, aruncând pistoale și cuțite pe placa de beton și lovindu-le
cu piciorul în direcția lui Vishous. Chiar și Xcor și-a luat coasa
aceea uriașă de pe spate și i-a trimis-o lui V.
„Vrei să ajuți să le cauți?” a spus V. „Sau ai făcut-o tu
vii aici să-mi dai încă un luciu de buze?”
A durat un moment să-mi dau seama că Vishous era
vorbind cu el. „Voi căuta.”
În timp ce fratele dădu din cap, iar Butch și Rhage se uitau
la ticăloși de parcă bărbații ar fi grenade cu ace scoase, Tohr
se îndreptă spre Xcor și îl întâlni în ochi.
Doamne, de ce nu observase înainte? Aveau culoarea

exactă a lui.
„Tohr?” spuse V tăios. „Ce faci, omule?”
Și falca aceea. Era forma lui. Părul întunecat.

Buza aceea era o distragere a atenției care te făcea să nu te
gândești la restul, dar acum că se uita dincolo de ea?
Tohr simți că o mână grea i se așează pe umăr. Și apoi
vocea lui V era puternică la ureche. „Chiar aș prefera ca dacă
cineva face o prostie, să fie unul dintre ei. Să nu fie unul dintre
noi, nu-i așa?
Xcor se uită la el calm, fără teamă sau agresivitate: era
un bărbat resemnat cu soarta lui,
fără teamă de orice a fost înaintea lui și trebuia să respecți asta.
„Tohr. Îți amintești toată chestia cu probațiunea?”

Tohr dădu absent din cap, neauzind cu adevărat nimic.
Treaba era, se întreba el, de când Wellsie murise cu fiul său încă
în pântecele ei, cum ar fi să privești în ochii unei rude de sânge.
Pierderea acestei posibilități fusese încă un lucru de plâns.
Nu se gândise niciodată că într-o noapte o va face

întâlni privirea fratelui său.
Xcor vorbi încet. "Ceea ce ai de gând să faci?"
Atunci Tohr și-a dat seama că nu și-a lăsat armele jos. Dar
înainte de a putea rectifica asta, V a spus: „Îți dau seama, te voi face
să știi că ești în viață astăzi din cauza lui”.
Asta a atras atenția lui Tohr și s-a uitat la Vishous.

"Îmi pare rău?"
„Am găsit un mic clip video cu nenorocitul ăsta chiar aici,
apărându-te de unul mai mic. Este un adevărat clasic. L-am urmărit
în buclă ore întregi astăzi.”
"Stai ce?"
„Îți amintești, când încercai să te transformi într-o ușă cu
ecran, intrând într-o ploaie de zgomote? Vremuri bune." V a dat
ochii peste cap. „Hei, am o idee. De ce nu-l împrietenești pe Facebook
și apoi poți aștepta cu nerăbdare ziua în care vei primi un
amintirile post cu el în ea. Lucruri minunate. Atât de dracului de

Hallmark. Acum fie dezarmați-l, fie reveniți naibii în poziție.”
Tohr știa exact la ce nebunie se referea V, își aminti exact

momentul în care își ignorase propria mortalitate și toate legile
fizicii și pășise în linia de foc a inamicului.
Încruntat, i-a spus lui Xcor: „Este adevărat?”

Când Bastardul a dat din cap o dată, Tohr a expirat.
"De ce?"
„Nu este important acum”, a răspuns Bastardul.
„Nu, este totul. De ce?"
Xcor se uită la V de parcă ar fi încercat să simtă dacă
fratele avea să-și piardă complet răbdarea cu toate astea.
Prea târziu cu asta, se gândi Tohr. Dar la naiba, ar putea

să nu mai primești niciodată această șansă.
"De ce?" a cerut din nou. „Am fost dușmani.”

Când Xcor a răspuns în sfârșit, vocea lui era stabilă și foarte
puternic accentuată. „Ai fost atât de curajos. Ai ieșit în acel foc
de armă fără teamă. Indiferent de pozițiile noastre la acea
vreme, nu am vrut ca un războinic cu acel curaj să fie ucis în
acest fel. În conflict sincer, da. Dar nu așa, o rață așezată. Așa
că l-am împușcat pe trăgător.”
Tohr clipi și se gândi la tot ce i-ar fi ratat dacă ar fi murit în

noaptea aceea. Toamnă. Șansa de a fi parte din această pace
intermediată. Viitorul.
Cu coada ochiului, a văzut ceva
mișcare-
Nu, a fost doar Lassiter. Îngerul căzut venise și asta nu era o

surpriză. Era ca omul ocupat din cartier care se uita peste gard oricând
era o dramă.
Tohr se concentră din nou asupra acei ochi bleumarin, atât de

asemănători ai lui. Și apoi și-a coborât una dintre arme și a pus-o pe
cealaltă înapoi în toc.
Întinzând mâna pumnalului, și-a oferit palma.
Xcor se uită în jos la el.

După o clipă lungă, Bastardul a acceptat gestul... și doi frați
și-au dat mâna pentru prima dată.
Deși doar unul dintre ei știa asta.
Din punctul de observație al lui Qhuinn, în colțul îndepărtat al

depozitului, a urmărit lucrurile derulându-se: Band of Bas tards
intrând în clădirea părăsită, oprindu-se în mijloc, ascultând pe V și
dezarmand la comanda lui.
Toate acestea au fost planificate. Dar apoi Tohr a mers înainte.
În timp ce fratele scăpat de rahat se îndrepta spre centru, toți
ceilalți din tot locul naibii și-au ținut respirația, dar Qhuinn nu a făcut-
o. Fratele nu avea de gând
fii prost. Nu era în natura lui pentru un lucru, iar pentru

altul, avea onoare –
„Spun ce?” Qhuinn a pufnit când V a început să
vorbească și a ajuns la ceva despre Xcor că i-a salvat viața
lui Tohr.
Oh, el a asistat direct la acel mic sinucigaș în terludiu,
acea nebunie. A fost una dintre acele povești despre care
Frăția le-a șoptit când erau beți și era trei după-amiaza și
nu era nimeni altcineva prin preajmă, o intrare în
catalogul trecutului care a făcut ca costul traumei de
război să fie atât de real.
Dar ce naiba? Cum făcuse V filmări? A se
camera de curatare? Un om pe margine?
Ce a contat... Când o
siluetă s-a materializat din senin chiar lângă el,
Qhuinn aproape că a apăsat pe trăgaci, dar părul blond
și negru era inconfundabil.
„Vrei să fii împușcat?” întrebă Qhuinn.
Cu vocea lui Darth Vader, îngerul a răspuns: „Armele
tale nu sunt nimic împotriva mea”.
„De dragul naibii...”
Dintr-o dată, chipul lui Lassiter a fost chiar în fața lui
și nu era absolut nicio glumă în acei ochi colorați ciudați.
"Pregateste-te."
"Pentru ce?"
În acel moment, Wrath s-a reformat în centrul depozitului,

chiar lângă Vishous. Și de aceea aleseseră vastul spațiu gol. Luând
în considerare orbirea Regelui, nu a existat nimic care să-i ia în
cale, nimic care să-l împiedice, nimic care să-l facă să se lupte
sau să pară slab din cauza faptului că trebuia să se bazeze pe
frați pentru a-l ajuta.
Omule, se gândi Qhuinn în timp ce măsura corpurile mari ale

Bastards. Chiar nu-i plăceau atât de aproape de Rege, chiar dacă
erau neînarmați.
„Deci asta chiar se va întâmpla, nu?” Qhuinn clătină din cap
la Bastarzi și Frăția care stăteau atât de strâns împreună. „N-am
crezut niciodată că o să văd în noaptea asta, o să-ți spun asta.”
Când Lassiter nu răspunse, se uită peste el. Îngerul căzut

dispăruse.
Qhuinn s-a reorientat și a ascultat, ceea ce nu a fost greu.
Vocea lui Wrath purtată ca o orgă de biserică.
„Înțeleg că jurământul pe care îl ai este față de liderul tău.
Asta e bine. Dar mi-a jurat credință și, ca atare, asta vă leagă pe
toți. Există vreo disidență aici?”
Unul câte unul, Bastarzii au rostit un nu răsunător și era

evident, după felul în care nasul lui Wrath aprinse, că Regele le
testa mirosurile.
— Bine, spuse Wrath. Apoi a trecut la limba veche.

„Prin aceasta, poruncesc acestei adunări să-și depună
jurământul conducătorului lor în prezența Regelui pe
care și-a jurat. Continuă cu genunchiul acum îndoit, cu
capul plecat și cu inima credincioasă.”
Fără conversație sau ezitare, unul câte unul, Band

of Bastards a îngenuncheat în fața lui Xcor, lăsând
capetele în jos și sărutând degetele mâinii lui pumnal. Și
tot timpul, Wrath stătea chiar lângă ei, testând aerul,
căutând, dar evident că nu găsea niciun subterfugiu.
Când s-a terminat, Xcor s-a întors către Wrath.
Inima lui Qhuinn bătu cu putere în timp ce se uita
la fața bărbatului. Deși era o distanță destul de mare
între ei, el a urmărit acele trăsături, acei umeri, acel
corp. Și-a amintit că ei doi făceau schimb de pumni,
făcând acele runde în Mormânt.
Se gândi la Layla, însărcinată cu Lyric și Rhamp.
Și apoi l-a auzit pe Blay spunându-i să facă bine cu

Aleșii, ca să aibă dreptate. Deci familia lor ar putea fi
întreagă. Deci trecutul ar putea fi privit cu logică, nu
cu emoție.
Cu imaginea tânărului său în minte, a privit cum
Xcor cobora în genunchi în fața lui Wrath.
Wrath a stins diamantul negru, simbolul tronului, inelul care

fusese al tatălui său și al tatălui tatălui său înainte de asta.
Inelul pe care poate LW l-ar purta cândva.

„Înclină-ți capul înaintea mea”, a poruncit Mânia în limba
veche. „Jură-mi serviciul tău din această noapte înainte. Să
nu existe vreun conflict între noi.”
Qhuinn respiră adânc.

Și apoi l-a eliberat în timp ce Xcor și-a lăsat capul în jos, a
sărutat piatra și a spus, tare și clar: „Ție îți jur viața și sângele
meu. Nu va exista niciun conducător mai presus de tine pentru
mine și a meu, nici un conflict între noi până când mormântul
meu nu va pretinde carnea mea de moarte. Acesta este
jurământul meu solemn.”
Qhuinn închise ochii și lăsă capul în jos.
Așa cum minorii au spart prin fiecare ușă acolo.
ȘAIZECI ȘI DOI
Ușile depozitului s-au deschis în succesiune rapidă, naiba! vina!

vina! iar ucigașii care au izbucnit s-au mișcat repede.
A fost cel mai rău coșmar al lui Vishous.

Și primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă pe Wrath.
Cu o pasă rapidă, l-a atacat pe Rege și l-a acoperit cu trupul său.
Ceea ce s-a dovedit a fi ca și cum ai ține un bronco îndoit pe

pământ.
„Vrei să te întinzi naibii!” Vishous uieră când a izbucnit
luptele.
„Dă-mi o armă! Dă-mi o armă!
împușcături. blestem. Cuțite de tăiat. Toate în timp ce
Brothers contraatacau și Bastarzii se aruncau după armamentul
lor să le ajute.
„Nu mă face să te doboare!” V mârâi în timp ce-și înconjura
partea superioară a corpului lui Wrath și încerca să devină mai
greu. „Pentru numele naibii!”
Mergând pe teoria că nu poți ține un luptător bun – chiar dacă

viața nenorocită a prostului depinde de asta – Wrath și-a pus picioarele
sub amândoi și s-a ridicat, în ciuda faptului că V era înfășurat în jurul
capului. și gâtul ca o eșarfă, trunchiul spre spate, picioarele cu picioarele
în față.
Era stăpânirea pompierului din iad și cam la fel de sacadată ca un

jeep care trecea peste albia unui râu.
Veștile bune? Bănuiesc că testau legăturile tuturor acestor
jurăminte nenorocite în seara asta – și rahatul ținea: Bastarzii se luptau
împotriva ucigașilor cot la cot cu Frăția și da, wow, erau niște SOB-uri
letale.
Dar V nu era pe cale să o ducă pe Dana White pe această marcă

deplasare octogon. L-a avut pe regele idiot de ținut în viață...
În timp ce un glonț sfârâie chiar lângă capul lui învârtit și învârtit,
Vishous l-a pierdut. — Vei primi...
„Iartă-mă, Domnul meu.”
huh? Când V privi înapoi, îl văzu pe Xcor ghemuit chiar lângă ei.
„Dar acest lucru nu este sigur pentru tine.” În acea notă, șeful
Bastards s-a transformat în linebacker pe Regele tuturor vampirilor,
prinzând coapsele lui Wrath într-o îmbrățișare de urs și conducând tipul
la beton. Ceea ce însemna că V a mers cu el...
— și a aterizat atât de tare pe capul lui, încât a auzit trosnirea și

a simțit o amorțeală terifiantă iradiind pe corp.
Cu un geamăt de durere, V simți brațele slăbindu-se din proprie

voință; chiar dacă le-a poruncit mușchilor să rămână contractați,
au căzut inutil pe beton.
Fața lui Xcor apăru peste a lui. "Cat de rau?"
„Aceasta este răsplata pentru mine” – V răsuflă – „lovitură
Te-am bătut peste cap la școala aceea pregătitoare, nu-i așa?
Xcor a zâmbit pu in i apoi a plecat capul ca un
alt glonț a zburat. — Atunci tu ai fost, amice?
„Da, eu am fost.”
„Ah, atunci ai un leagăn foarte bun.” Xcor a devenit serios.
„Trebuie să te mut.”
"Mânie?"
„Tohrment l-a luat. Fratele Tohrment.”
"Bun." V a înghițit. „Ascultă-mă, sunt pe cale să-mi pierd
cunoștința. Nu mă mișca. Aș putea avea un spate rupt și nu vreau
mai multe leziuni ale coloanei vertebrale decât aș fi putut deja.”
A luptat împotriva valului care îl revendica,

vederea lui încețoșându-se înăuntru și afară.
„Spune-i lui Jane... Îmi pare rău."
— Atunci este partenerul tău?

„Da, oamenii vor ști cine este ea. Spune-i doar... eu
nu stiu. O iubesc, cred. Nu știu."

Un val incredibil de durere l-a dus la întuneric total, sunetele

luptei, durerea, panica la nivel scăzut care veneau de la el
gândindu-se: Oh, la naiba, chiar am făcut-o acum, retrăgându-
mă într-un gol profund de nimic.
În cele din urmă, V nu și-a pierdut atât de mult voința de a lupta...

cât și-a dat jos sabia pentru a rămâne în viață.
Când un alt val de inamic a intrat pe uși, Qhuinn a rămas fără al

patrulea clip de gloanțe – și când semiautomatul său a început
să dea un clic în loc să tragă, a înjurat și s-a trântit înapoi de
peretele depozitului.
Lăsând golul, și-a băgat ultimul proaspăt și apoi s-a

îndreptat spre ușa pe care o acoperea, scoțând trei ucigași care
se repezi unul după altul, trupurile zvârcolite și împuțite
strângându-se cu bunăvoință într-un obstacol pe care ceilalți
trebuiau să-l facă. încetinește pentru a trece peste.
Dar a rămas din nou fără gloanțe prea repede și a aruncat
pistolul. Oricum devenise prea periculos pentru gloanțe, Frăția
luptând peste tot împreună cu Bastarzi, golul depozitului era
acum o problemă, pentru că nu era nici un capac de acoperit —
Lama cuțitului a apărut de nicăieri, dar a lovit
exact în locul potrivit.
Umărul lui rău. În carne.

„Nenorocitul...”
Tocmai când era pe cale să încerce să se arunce înainte spre

ucigașul care a jucat cu unghiul rotund la gaura lui pătrată, unul
dintre cei mai mari și mai răutăcioși vampiri pe care i-a văzut
vreodată coborât din aer și l-a atacat pe cel mai mic în perete . . Și
apoi …
Oh. Myyyyyyyyyyyyyyyyy.
Pentru a-l canaliza pe George Takei.
Nenorocitul în cauză și-a descoperit colții și a mușcat fața
ucigașului. La propriu, Hannibal Lecter și-a dat nasul și cea mai mare
parte a unui obraz din os. Și după ce a scuipat asta, a sfâșiat în ceea
ce mai rămăsese până când au apărut sclipiri de alb prin sângele și
mușchiul negru.
Apoi masculul aruncă chestia deoparte, așa cum ai face cu un

miez de măr.
În timp ce Bastardul se întoarse către Qhuinn, a fost o pată
neagră care curgea pe bărbie și pe piept, iar tipul zâmbea de parcă
ar fi câștigat un Nathan's Famous.
concurs.
— Atunci ai nevoie de ajutor pentru a-ți scoate cuțitul din carne?
Părea ridicol că tipul întreabă ceva atât de șocant de civilizat.
Qhuinn apucă mânerul, strânse din dinți și smulse lama de pe

umăr. Așa cum l-a făcut durerea
Vreau să vomite, se îneca: „De fapt, aveam de gând să-ți ofer un

Chianti drăguț”.
"Ce?"
"Ai grijă!"
Când un ucigaș a venit la Bastard din spate, Qhuinn a intrat în
acțiune, sărind în sus și schimbând cuțitul din mâna lui dominantă,
care era legată de acel umăr al naibii de rău.
Din fericire, era ambi-pumnal.

Qhuinn a înfipt acea lamă chiar în orbită a ucigașului
ofensator, apoi a răsucit mânerul atât de tare încât lucrul s-a rupt și
a rămas în noua ei casă drăguță și confortabilă.
El și ucigașul au aterizat într-o grămadă, exact când umărul

lui Qhuinn a anunțat că era suficient. În timp ce s-a întors și a
făcut vărsături, a făcut-o în linia vizuală a unei perechi uriașe
de cizme de luptă.
Ucigașul a fost ridicat de pe el, ca și cum POS-ul strigoi care
strigoi nu cântărea mai mult decât o bandă de cauciuc.
Și apoi ticălosul ăla mare s-a ghemuit.
— Atunci te mut, spuse cu un accent puternic.
Qhuinn a fost aruncat peste un umăr de mărimea unei case
și apoi a fost o călătorie accidentată până la Dumnezeu știa unde.
În timp ce el și noul său BFFL au plecat într-o rătăcire, el s-

a uitat bine la ceea ce făcea, deși din punct de vedere pozitiv
perspectiva în jos. Frați, nenorociți care se ajută unii pe

alții, lucrează în comun, luptă cu un dușman comun.
Și era Xcor, chiar în mijloc...
Lacrimile i-au sărit în ochi lui Qhuinn când și-a dat
seama că luptătorul, acel cap al Bastarzilor, era cot la cot
cu nimeni altul decât singurul roșcat din loc.
Cei doi erau spate în spate, mișcându-se într-un cerc
lent, schimbând înjunghiuri și pumni cu roiul de minori. Blay
a fost la fel de spectaculos ca întotdeauna, iar Bas tard nu
doar a ținut pasul.
„O să leșin acum”, i-a spus Qhuinn nimănui în mod
special.
Și, în timp ce făcea, acea imagine a iubirii vieții sale și
a bărbatului pe care îl făcuse un dușman a zăbovit,
trecând bariera dintre realitate și vise.
SAIZECI SI TREI
Layla se plimba în jurul fântânii de sus, în cartierele private ale

Fecioarei Scribe – fă-o pe aia Lassiter – când dintr-odată nu
era singură, și nu doar pentru că puii ei dormeau în pături
moi lângă copacul plin de păsări.
Pe măsură ce îngerul căzut, acum divinitatea

responsabilă, s-a materializat din aer, primul ei gând a fost că
el era purtătorul de vești teribile.
În tot timpul când îl cunoscuse, el nu arătase niciodată
atât de rău, pielea lui atât de alb încât era gri, aura i se diminuase
astfel încât nu era decât o umbră a sinelui său obișnuit.
Layla s-a repezit la el și abia a reușit când a căzut în

genunchi pe marmura albă. „Ce te face! Ești rănit?”
Mersese la întâlnirea Frăției și a Nemernicilor? Dacă

ceva nu a mers prost...
„Lassiter”, a strigat ea în timp ce se afunda cu el.

„Lassiter...”
El nu a răspuns. Pur și simplu și-a pus capul în mâini și apoi s-a
dus complet pe marmura albă, ca și cum și-ar fi pierdut cunoștința.
Se uită în jur, întrebându-se ce să facă. Poate sunați-o pe

Amalya... Cu
excepția cazului în care el s-a răsturnat pe spate și ea a rămas
uluită să vadă lacrimi de argint ieșind din ochii lui și căzând ca
diamante pe piatra de sub el.
„Nu pot face asta… Nu pot face treaba asta… nu sunt eu…”
"Ce se întâmplă?" respiră ea cu groază.
„Ce ai făcut jos?”
În replică, cuvintele care ieșeau din el au fost mormăite, atât
de neclare încât a fost nevoită să se aplece mai aproape pentru a
încerca să le descifreze: „Războiul trebuie să se termine. Și
există o singură modalitate de a distruge Omega. A fost prezis.
Profeția trebuie realizată și asta nu se poate întâmpla decât într-
un singur fel.”
În timp ce ochii lui îi întâlniră pe ai ei, frica o răci. "Ce-ai
făcut?"
„ Cele mai mici trebuie eliminate. Trebuie să-i omoare pe toți și
apoi să scoată Omega. Războiul trebuie să se termine.”
"Ce-ai făcut!"
„Ei sunt familia mea”, s-a sufocat îngerul căzut în timp ce

și-a acoperit fața cu mâinile. "Ei sunt familia mea …"
Când i-a răsărit un gând oribil, ea a spus: „Spune-mi că nu

ai...”
„Ucigatorii trebuie eliminați. Fiecare singur
dintre ei. Numai atunci pot merge după Omega...”
Layla căzu pe spate pe fund și și-a dus mâinile la obraji.
Frații și ticăloșii la un loc.
Un jurământ de loialitate dat și acceptat.
Astfel încât, dacă Societatea de Diminuare ar apărea, cele
două părți anterior opuse s-ar lupta împreună cu inamicul
lor comun.
„Va muri vreunul dintre ei?” a cerut ea de la înger.
„Cine o să moară?”
— Nu știu, spuse el cu vocea frântă. "Ca eu
Nu pot sa vad …"
„De ce a trebuit să faci asta?” Chiar dacă deja împărtășise
raționamentul. "De ce?"
Când ochii ei au început să lăcrimeze, s-a gândit să
coboare pe pământ. Dar ea nu se putea îndepărta de tineri.
"De ce acum?"
Lassiter încetă să mormăi, ochii lui fixându-se pe cerul
alb lăptos de deasupra lor – până la punctul în care se întrebă
dacă nu putea vedea ce se întâmplă jos.
Lăsându-l așa cum era, ea s-a târât până acolo unde Lyric și
Rhamp dormeau fericiți, fără a fi conștienți de ceea ce ar putea
schimba cursul vieții lor pentru totdeauna.
Întinsă cu ei pe păturile moi pe care le împăturise astfel

încât să fie calde și confortabile, și-a lăsat lacrimile să facă
ceea ce ar fi vrut.
Ea s-ar fi rugat.
Dar salvatorul rasei nu era în nicio condiție să asculte
cererile. În plus, era clar că el știa deja pentru ce ar fi implorat
ea – și îi împărtășea temerile.
De asemenea, era evident că dintre toate darurile pe care le

putea acorda și puterile pe care le avea, asigurându-se că niciun
frate sau ticălos nu a căzut în luptă nu se număra printre ei.
ȘAIZECI ȘI PATRU
În cele din urmă, bătălia de la depozit a dovedit că războaiele au

fost în cele din urmă supuse acelorași reguli despre egrenare, mijloc
și capete ca orice altceva de pe planetă.
Prevestitorul că s-a terminat nu era tăcerea. Nu, nimic nu era

tăcut în peștera rece, făcută de om. Pe podeaua de beton se auzeau
prea multe gemete și târâituri întrerupte, câmpul de luptă presărat cu
trupuri în mișcare și nu, aerul plin de fum de armă și sânge.
„S-a terminat?”
În timp ce Wrath vorbea, Tohr și-a slăbit puțin strânsoarea asupra
regelui. Dar nu cu mult. Avea brațele și picioarele înfășurate în jurul
corpului uriaș al celuilalt mascul, perechea prinse într-un colț format
datorită singurului spațiu delimitat din interiorul imens și gol: spatele
Regelui era la joncțiunea zidurilor, iar Tohr era un scut mortal care
protejează organele vitale, chiar dacă Wrath purta o vestă antiglonț.
La urma urmei, nu au făcut întotdeauna trucul.

Și viața lui Wrath nu era nimic cu care cineva era pregătit să
parieze.
"Este?" întrebă Mânia. „Nu mai aud ceartă.”
Capul lui Tohr fusese înclinat într-o parte și, în timp ce îl

îndrepta puțin, gâtul i s-a crăpat. Privind în jur, a încercat să
identifice cadavre, dar nu a avut niciun sens carnagiului. Erau
douăzeci și cinci de morți, poate mai mulți, pe podeaua rece de
beton și peste tot era sânge negru și roșu.
Se temea cu adevărat că au fost victime în Frăție... Din

masele de trupuri,
o figură singuratică se ridică în picioare.
Era plin de sânge și se mișca prost. Și avea o armă. Dar lucrurile

erau prea fumurie pentru a spune dacă era un ucigaș sau un frate
sau un ticălos.
— La naiba, respiră Tohr.
Nu voia să se ridice să lupte și să-l lase pe Wrath fără
apărare, pentru că tipul era pur și simplu prost și suficient de
enervat la ambuscadă încât ar putea bine să încerce să ia armele
din nou — Fluierul
care răsună era ca o binecuvântare.
Și Tohr fluieră imediat înapoi.
Vishous sa întors în centrul câmpului de luptă și a început să

șchiopătească; mersul lui era prost și un braț atârna într-un unghi
oribil. Dar era mai dur decât toate astea și hotărât să ajungă la regele
său... Nu era Vishous.
Pe măsură ce figura se apropia, Tohr și-a dat seama... era Xcor.

Xcor era cel care venea.
Când Bastard era în raza de acțiune, era evident că era rănit
foarte grav, tot felul de chestii roșii curgând din rănile care păreau să-i
afecteze aproape fiecare parte a corpului.
— Trebuie să-l scoatem pe Rege afară, șopti Bastardul cu o voce

răgușită. „Voi merge să cercetez.”
— Așteaptă, spuse Tohr în timp ce îl apuca de brațul bărbatului.
„Ești rănit.”
„Și tu ești scutul Regelui nostru. Este prea periculos pentru el să
fie lăsat nesupravegheat. Dacă voi muri, nu va conta. Dacă moare,
toată speranța este pierdută pentru cursă și Omega câștigă.”
Tohr ridică privirea în ochii fratelui său însângerat. „Dacă poți

ieși afară, există ajutor. Patru blocuri spre vest. Li s-a spus să nu vină
decât dacă cineva îi cheamă. Nu am vrut să sacrificăm medicii.”
Xcor dădu din cap. "Ma voi intoarce."

Și apoi, într-o demonstrație incredibilă de voință și forță,

masculul s-a înfățișat în aer subțire. În ciuda faptului că a fost
rănit brutal.
— Va trebui să-i cumpărăm nenorocitului un ceas de aur
sau ceva, mormăi Wrath.
„Nu asta primești când ieși la pensie?”
— Crezi că se luptă din nou după rahatul asta?
Tohr a așteptat. Și a așteptat. Și a așteptat. Și a încercat să-și
stăpânească panica că oamenii pe care îi iubea erau morți sau
pe moarte în jurul lui și nu avea grijă de niciunul dintre ei.
Și-a spus asta atâta timp cât nu a auzit
gloanțe sau orice altceva, Xcor ar fi putut ajunge la...
Sunetul a început slab, un mârâit în depărtare. Și apoi a
devenit din ce în ce mai tare, și mai tare... și mai tare încă până
când vuietul a fost atât de aproape încât a zguduit pereții slabi ai
depozitului...
Mercedesul S600 negru a explodat în interior la vreo douăzec
de metri de locul în care Tohr și Wrath erau înghesuiți, molozul
plecând peste tot. , foi de metal care îl loveau pe Tohr în cap și
umeri.
În timp ce Xcor ieși de pe bancheta din spate, Fritz coborî
geamul lateral al șoferului, cu fața încrețită și plină de îngrijorare.
„Domnilor mei, săriți. Mă tem că poliția umană va veni în
curând.”
Tohr s-a dus să se ridice, dar genunchii i-au cedat din cauza
crampelor.
Xcor a fost cel care l-a prins pe Rege și toate, dar

l-a aruncat pe bancheta din spate.
„M-am săturat al naibii de a fi tratat astfel un bărbat!” strigă
mânia.
Tohr era următorul pe lista lui Xcor, Bastardul apucându-l cu o
forță uluitoare și aruncând sulița asupra lui.
Dar Tohr nu o avea. Știa exact ce urmează.
Strângând de brațul Nemernicului, el l-a târât pe mascul cu ei și a

strigat: „Lovește-l, Fritz!”
Doggenul cu piciorul de plumb NASCAR a apăsat accelerația, a
strâns roata și, cu o anvelopă care ținea puternic, le-a rotit, astfel
încât ușa să se închidă singură. Și apoi au ieșit printr-un alt panou,
mergând rapid și furios, în timp ce Mercedes-ul ară din nou prin
peretele exterior al depozitului și a lovit zăpada din partea
îndepărtată de parcă ar fi furat ceva.
Ochii lui Xcor erau mari de șoc în timp ce săriră

în jurul banchetei din spate. „Nu trebuia să mă salvezi.”
Tohr se gândi o secundă la lucruri. Și apoi s-a hotărât: La naiba.
Cine știa câți erau morți acolo și dacă Xcor avea să trăiască, având
în vedere rănile sale? Dacă Fritz va fi capabil să-i scoată din
centru, în siguranță?
„Nu eram pe cale să-l las pe fratele meu în urmă.”

La început, Xcor a fost hotărât să reinterpreteze cuvintele care i-au

spus. Cu siguranță a existat o problemă de traducere, deși cu
siguranță părea că engleza fusese rostită.
„Îmi pare rău... ce ai spus?”

Wrath se aplecă și ea în față, astfel încât Tohr, nisip între ei,
era singurul care stătea pe spate lângă scaun.
„Da”, a spus Regele în timp ce motorul urlă și au fost aruncați

în jur. "Ce a fost asta?"
Fratele se uită drept în ochii lui Xcor. "Eu sunt
fiul lui Hharm. Si tu. Suntem frați de sânge.”
Inima lui Xcor a început să bată atât de tare că îl durea capul.
Și apoi își simți privirea îngustă din proprie voință pe chipul lui
Tohr.
„Sunt ochii”, a spus fratele. „O vei vedea în ochi. Și nu, nici eu nu
l-am cunoscut cu adevărat. Am înțeles că nu era un bărbat bun.”
„Hharm?” mormăi Mânia. „Nu, nu era. Și asta este tot ce voi

spune despre asta.”
Xcor înghiți într-un gât strâns. "Tu esti fratele meu?"
Și totuși a fost cu adevărat nevoie de confirmare? Tohrment

avea dreptate, acei ochi... aveau aceeași formă și culoare ca ale lui.
„Sunt”, a afirmat Tohr cu asprime. „Sunt ruda ta de sânge”.
Prin mintea lui Xcor i-au trecut tot felul de lucruri, animale de
companie din imagini, ecouri de tristețe, amintiri de singurătate. În
cele din urmă, când Mercedes-ul a atins o viteză de croazieră care
sugera că se aflau pe o autostradă, nu a putut decât să-și coboare
privirea și să tacă.
Când cuiva i se acorda ceva care a fost atât dorit în secret, cât și
cu totul neașteptat, când o revelație bruscă părea să facă o gaură
în viața cuiva, de multe ori răspunsul era de un șoc care nu se
aseamănă cu atunci când cineva era rănit grav.
Sau poate că tocmai asta era. Rănită grav și pierderea funcției

mentale.
Au rămas tăcuți pentru tot restul călătoriei până unde
călătoreau, Xcor trecând timpul privind pe geamul înnegrit în timp
ce sângera peste el însuși, pe scaun și pe... fratele său.
Cândva mai târziu, o viață întreagă, se părea, au început să

se oprească și să plece, să se oprească și să plece, să se
oprească și să plece. Și, în cele din urmă, au ajuns la o oprire care
s-a blocat. Wrath și-a deschis imediat ușa, de parcă regele ar fi știut
unde sunt ei este în siguranță, iar Tohr și-a urmat conducătorul din s
Xcor s-a dus să-și ia propria ușă —
mâna i-a căzut inutil la zăvor. Chiar și la a doua încercare.
Tohr i-a deschis calea și s-a aplecat înăuntru. „O să te

tratăm. Haide."
În timp ce fratele și fratele îi întindeau mâna, Xcor porunci
corpului său să se miște. Dar s-a răzvrătit. Părea să aibă…
O amețeală trezitoare l-a făcut să simtă că avea să-și

piardă controlul asupra stomacului, dar a clătinat din cap pentru
a-l curăța și a cerut ca carnea să-i asculte. Și așa s-a întâmplat de
data asta. Corpul lui stricat, bătut, împușcat, a reușit să se ridice
din spate și să se învârtească târziu.
Pentru un pas.
În timp ce se prăbuși, brațele puternice s-au blocat în jurul
lui și o poziție puternică l-a împiedicat să lovească podeaua a
ceea ce părea a fi un garaj.
Tohrment și-a acceptat greutatea cu ușurință. "Te-am prins,"
a venit afirmația grosolană.
Cu o serie de mișcări neplăcute, Xcor se ține de umerii
bărbatului și se împinse puțin înapoi. Întâlnindu-l pe Tohrment
în ochi, el a șoptit: „Fratele meu”.
— Da, spuse bărbatul răgușit, o strălucire de lacrimi

făcând acea privire albastră să strălucească ca o pereche de
safire. „Sunt fratele tău”.
Era greu de spus cine a îmbrățișat pe cine, dar deodată s-

au ținut amândoi, unul peste altul, războinic la războinic.
Au existat multe consecințe ale nopții pe care Xcor o gândise,

multe neprevăzute și probabilități pe care el, ca orice lider bun, le
evaluase și le reevaluase.
Găsirea familiei nu fusese niciodată pe radarul lui.

Și, deși tatăl său nu se dovedise a fi războinicul curajos
călare, venit să-l salveze... fratele lui de sânge se potrivea cu
siguranță destul de ușor.
SAIZECI SI CINCI
Când Cormia apăru în curte, Layla se ridică în picioare într-o

clipă. "Spune-mi."
Lassiter plecase de mult, dispărând sub un duș
de străluciri aurii, lăsând-o singură cu groaza ei.
Alesul era frenetic. „Trebuie să cobori acum.
Au nevoie de sânge și am dat tot ce am putut. Voi sta cu cei
tineri.”
Cei doi s-au îmbrățișat și apoi Layla a decolat, călătorind
între cele două tărâmuri în grabă și reformându-se în afara
conacului, pentru că nu putea intra în interior pentru plasa de
oțel.
Nu a observat frigul când a urcat în fugă treptele din
față, a smuls larg ușa grea a vestibulului și și-a aruncat fața în
camera de supraveghere – și în timp ce aștepta, a vrut să țipe.
Beth a fost cea care a deschis lucrurile.

„O, slavă Domnului”, a exclamat Regina cu o îmbrățișare

puternică. „Du-te, du-te acum la centrul de antrenament. Acolo
sunt toți.”
Layla a pornit și apoi a strigat peste umăr: „A murit cineva?”
"Nu încă. Dar, oh... du-te. Trebuie să-l aștept pe Wrath și

apoi să-l dau înapoi din nou.
Layla a trecut prin tunelul subteran și a ieșit pe partea
cealaltă în centrul de antrenament într-un timp record – dar de
îndată ce a intrat în coridor, s-a oprit împiedicat.
Mirosul de sânge era copleșitor, la fel și numărul de bărbați

pe podea în diferite stadii de îngrijire a rănilor și a rănilor.
Nu a fost doar Frații. De fapt... ceea ce ea a presupus că

toți luptătorii lui Xcor erau aliniați umăr la umăr cu Frăția,
Ehlena, asistenta și toți ceilalți Aleși, care aveau grijă de ei.
În timp ce Manny și Doc Jane erau fără îndoială la

operație.
„Sunt aici”, a spus ea nimănui și tuturor.
În mintea ei, țipa la toți, cerând să știe ce sa întâmplat cu
Xcor, pentru că nu-l vedea și nu-l simțea, iar asta o îngrozea.
Cu toate acestea, a mers la primul dintre răniții la care a venit,

strângându-i de mânecă și scoțându-și încheietura.
Ea a recunoscut bărbatul. A fost unul dintre cei de la Xcor.

Zypher clătină din cap spre ea. „Sunt onorat, alesul roșu.
Dar nu-ți pot lua vena.”
— Trebuie, respiră ea.
"Nu pot. Ești femeia liderului meu. Voi muri înainte să
cunosc gustul sângelui tău.”
A venit una dintre surorile ei. „Îl voi hrăni. Du-te la Rhage.
Și așa a făcut Layla, oferindu-i vena ei. Când Fratele a luat

ceea ce avea nevoie și i-a mulțumit, ea s-a dus la următorul
bărbat din rând.
Dar el era un ticălos și și el a clătinat din cap și a refuzat-o.
„Nu pot să vă cunosc sângele. Ești femeia liderului meu.”
Și așa a fost până la urmă, până când ea s-a concentrat

doar pe Frăție și nici nu a încercat cu ceilalți.
Atâtea răni, unele atât de adânci încât putea vedea anatomia
care o îngrozea. Și tot timpul, ea și-a făcut griji pentru Xcor și a
intrat în panică pentru ceea ce făcuse Lassiter și s-a rugat să
nu moară nimeni.
Era pe cale să treacă la Phury, care avea nevoie de o altă
venă, atât de grave erau rănile lui, când a simțit că i se prindea
cotul.
În timp ce ridică privirea, chipul lui Tohr era sumbru. „Xcor are nevoie
de tine. Acum."
Layla s-a trezit atât de repede încât a devenit amețită și Tohr a

trebuit să o ajute pe coridor.
— Ai fi fost mândru de el, spuse Tohr în timp ce se apropiau de
ușa închisă a celui de-al doilea bloc operator. „A fost incredibil de
curajos și el a fost cel care l-a scos pe Wrath de acolo.”
"El a fost?"
"Da. Și el știe. Despre el și despre mine. i-am spus
pentru că... de ce dracu nu după o noapte ca în seara asta?”
Tohr deschise calea spre intrare, iar Layla icni. Xcor stătea pe
masa de operație, cu stomacul tăiat, cu testiculele vizibile – și totuși
era conștient.
Întoarse capul și încercă să zâmbească. "Dragul meu."
Vocea lui era atât de dulce și oh, culoarea lui era proastă. Și
totuși a încercat să se ridice.
Tonul lui Manny era ascuțit. „Bine, asta nu funcționează
pentru mine. Nu în timp ce-ți cusez intestinul.”
— Nu te uita, îi porunci Xcor. „Nu te uiți la corpul meu.”
Într-un flashback viu, ea și-a amintit că nu voia să-și dezbrace

hainele în jurul ei.
Layla alergă spre el și-și duse încheietura mâinii la gura lui.
"Băutură. Ia de la mine.”
„Am făcut asta odată” – a tresărit și a tușit – „o dată când
eram pe moarte. Nu am făcut-o.”
„De două ori, de fapt. Și de ambele ori a fost mai frig”, a spus
ea printre lacrimi. „O, Doamne, nu muri pe mine. Nu in seara asta.
Niciodata."
„Ești cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată.”
Ochii i se stingeau, lumina se stingea. „Mi-am împărțit trupul cu alții,
dar am fost ca o fecioară cu tine, căci sufletul meu nu fusese dat
nimănui. Tu singur... tu singur mă ai...”
Un aparat a început să sune.

„Ar fi bine cineva să înceapă RCP aici!”
Tohr s-a apropiat într-o clipă și, în timp ce și-a format un pumn
din mâinile combinate, a spus: „Respiră pentru el!
Respiră pentru el!”
Chiar dacă inima lui Layla scăpa de sub control și simțea că
nu poate suporta, ea și-a sigilat buzele lui Xcor cu ale ei și a suflat o
suflare grozavă de oxigen adânc în plămânii lui. Și apoi Tohr s-a
apucat de pompat.
"A respira! Acum!"

S-a scufundat din nou și a expirat tot ce avea.
Și totuși alarmele au continuat să se declanșeze...

"Din nou!" strigă Manny în timp ce mâinile lui însângerate și
înmănuși lucrau rapid cu suturi și un ac.
ȘAIZECI ȘI ȘASE
Când Qhuinn s-a întors, pentru un minut, a crezut că se întorsese la

începutul iapei, acea fantezie a lui Blay stând peste o cameră de spital
pe un scaun, prezentându-se încă o dată.
„O, slavă Domnului.”

"Ce?" mormăi Qhuinn.
Blay a sărit în sus și s-a repezit peste el, deși avea un braț într-
o praștie și șchiopăta ca și cum cineva i-ar fi scăpat o cutie de
instrumente pe picior.
Qhuinn era pe cale să-l întrebe dacă bărbatul era bine când
acele buzele frumoase erau pe ale lui și acel parfum familiar de
legătură era în nasul lui – și oh, la naiba, asta era mult mai bine decât
fantezia aceea – „Ow!”
În timp ce Qhuinn scoase strigătul, brațul i s-a lăsat înapoi

pe pat și durerea, roșie fierbinte și adâncă ca un ocean, i s-a
aprins pe toată partea dreaptă.
Blay se trase înapoi și zâmbi. „Uită-te la asta în acest fel.

În sfârșit, ai reparat umărul. Când au cusut acea rană de cuțit, au
intrat și s-au îngrijit de bursita ta.”
De îndată ce a putut, Qhuinn îi întoarse zâmbetul.

„Doi pentru unul.”
„BOGO.”
Doar că atunci a devenit serios. „Am pierdut pe cineva?”
„Nu de la oamenii noștri, dar avem multe de făcut. Acesta a
fost aproape un masacru.”
„Ce zici de ale lor. Nemernicii.”
Blay î i întoarse privirea. „Xcor nu merge atât de bine. Și dacă
ai ceva de spus despre asta, ar fi bine să-l ții pentru tine. El a fost cel
care i-a scos pe Tohr și pe Wrath. Și Layla este pe coridor hrănind
oameni, pentru a afla — și nici eu nu vreau să aud despre asta. Este
o urgență."
Qhuinn închise ochii.

— Mă bucur că ai reu it, opti Blay. „Aș fi murit împreună
cu tine dacă nu ai fi făcut.”
Trecându-și pleoapele, Qhuinn a scapat: „Îmi pare rău”.
"Pentru ce?"
"Nu știu." Făcu semn din cap către o mașinărie de lângă pat.
— Asta e o pompă de morfină?
"Da."
— Atunci cred că bolborosesc.
"E în regulă. Bălaie tot ce îți place.”

Blay s-a așezat pe marginea patului cu prudență și ca
Qhuinn a simțit că i se ia mâna, și s-a strâns înapoi.
Au rămas așa cel mai mult timp, doar holbându-se unul la altul.
Și da, ochii lăcrimau și gâtul zgârieia... dar inimile erau pline, oh, atât de
pline.
„Nu vreau să mai fiu niciodată fără tine”, a spus Qhuinn.

„Nimic nu merită atât.”
Zâmbetul lui Blay era obsedant de prețios. "Nu am putut
sunt mai de acord.”
Masculul s-a aplecat din nou și s-au periat buzele
o singura data. De două ori.
„Mmmm, știi ce abia aștept?” murmură Qhuinn.
„Fă pipi fără cateter?”

„Sex cu machiaj”. Qhuinn î i coborî pleoapele. „Vreau în tine
chiar acum, de fapt.”
Roșul care l-a lovit pe fața lui Blay a fost o declanșare criminală
- când erai cuplat la un distribuitor de opiu.
„Atunci odihnește-te,” a spus bărbatul târâtor. „Și ia toate medicamentele
cu gripă pe care le poți. O să ai nevoie de ele.”
···
Vishous deschise pleoapele și se întrebă pentru o clipă unde se afla.

Tavanul alb de deasupra lui nu dădea prea multe și...
Chipul lui Jane, chiar deasupra lui, era atât de surprinzător

smucită înapoi în perne.
— Bună, spuse ea cu o voce tremurândă. "Te-ai intors."
„Unde m-am dus…” La naiba, îl durea gâtul. L-au intubat?
"Ce s-a întâmplat?"
Și totuși, chiar și atunci când a întrebat, acea scenă de
…
capră din depozit s-a întors la el, căzând și lovindu-se la cap,
apoi zăcând acolo paralizat, deoarece armele continuaseră să
explodeze. Având în vedere distribuția durerii pe tot corpul, a
concluzionat câteva lucruri: unul, nu era, de fapt, paralizat; al
doilea, fusese împușcat în câteva locuri, prinse în mod clar o
parte din focul încrucișat; și trei... — Aproape că te-am pierdut,
spuse Jane, cu ochii ei
verzi ca pădure strălucind de lacrimi. „Am fost în această
cameră în ultimele două ore, rugându-mă să vii.”
"Doua ore?"
Ea a dat din cap. — De îndată ce am terminat de operat,
am intrat... Ea se încruntă. "Ce s-a întâmplat? Te doare? Ai nevoie
de mai multă morfină?”
"De ce-"
În timp ce ea se peria sub ochii lui, el și-a dat seama că
plângea - și în momentul în care s-a înregistrat, el și-a absorbit
emoțiile și le-a pălmuit în supunere. Fără plâns. Nu. Nu
mergea acolo.
„Uite, lasă-mă să o sun pe Ehlena.”

Jane era dincolo de cameră și la ușă aplecându-se mai
repede decât bătea inima lui – ceea ce de fapt nu spunea mare
lucru. Și când a auzit-o cerând mai multe medicamente pentru el și
apoi a început să răspundă la întrebări despre alți oameni,
toate durerile i-au dispărut.
Cu excepția celui de la stern.
Și acesta era cel care, da, nu avea de gând să se întoarcă
spond la orice fel de drog.
A privit-o înclinându-se și mai departe și dând din cap către
cineva, apoi ieșind până la capăt. În momentul în care ușa se
închidea ușor, se uită peste umăr, cu ochii plini de îngrijorare.
"Ma intorc imediat."

Nu, gândi el, nu cred că vei fi.
Și, desigur, cinci minute mai târziu, a venit Ehlena
năvălindu-se cu o fiolă și un ac pentru IV.
— Hei, spuse ea cu un zâmbet cald. „Jane doar verifică niște
pansamente. Ea nu a vrut să trebuiască să o aștepți.”
„Este în regulă și nu am nevoie de asta.”

„Ea a spus că ai dureri intense.”
Cu un mormăit, Vishous se ridică și își legănă picioarele
pe o parte. Când a început să-și scoată IV, Ehlena a dat înapoi.
"Ce faci?"
„Mă verific. Dar nu vă faceți griji, nu este AMA sau altceva,

pentru că sunt aproape complet antrenat în acest moment.
Acum aș dori puțină intimitate, dacă nu te superi. Dacă nu
vrei să mă vezi cum îmi scot Foley afară?
„Ce-ar fi să mă duc să o iau pe Jane?”
Când femeia a început să se îndrepte spre ușă, el a spus:
„Sunt mai mulți pacienți acolo decât puteți suporta voi, așa că
bănuiesc că ați putea folosi acest pat. Și vitalele mele sunt
stabile, deja mă vindec, așa că unii Aleși trebuiau să fi trecut
și să mă hrănească. Cred cu adevărat că trebuie să-ți
îndrepți timpul critic, mai degrabă decât să-l pierzi încercând
să mă convingi să nu plec – sau să o deranjezi pe Jane când
trebuie să fie cu pacienți mai importanți.”
Chiar la program, Manny a băgat capul înăuntru. „Hei!

Verificați-vă aproape pe verticală. Ascultă, Ehlena, am nevoie
de tine chiar acum.
V a împușcat femeia și ți-am spus. Și apoi a adunat
blestemul și dispariția ei pe care ea le-a cumpărat în logica lui
de neatins.
Scoaterea cateterului a fost o cățea. Penisul lui nu a fost
folosit prea mult în ultima vreme și chiar nu a apreciat lipsa de
respect când în sfârșit l-a atins din nou.
Se ridică de pe patul de spital și se ridică în picioare, și-a
ținut halatul de spital împreună în spate și a mers
afară.
Toți Bastarzii erau pe coridor și toți erau răniți. Nu și-a văzut

pe niciunul dintre frații săi, dar a putut să prindă parfumurile
persistente ale sângelui lor și a dedus că au urcat la conac să
recupera.
Sau cel puțin cei care nu erau în paturi de spital aveau.
Jane nu a fost găsită nicăieri.

În timp ce începu să meargă, dădu din cap către Bastards,
dând mâinile care i-au fost oferite și bătând degetelor, bătălia pe
care o împărtășiseră cu toții pentru a-i alinia mai mult decât ar fi
putut vreodată orice jurământ formal sau rahat cu genunchii îndoiți.
Amuzant, s-a mirat, așa ai făcut oțel.

Ai luat fier, ai aplicat căldură extraordinară și ai îndepărtat toate
impuritățile. Ceea ce a rămas era forță pură, nediluată.
La fel ca atunci când două grupuri de luptători eliminate au

nevoie de mai puțin conflict și s-au unit pentru a forma o unitate
împotriva inamicului lor, care era capabilă de mult mai mult decât
ar fi putut realiza separat.
Continuând, i s-a părut că aude vocea lui Jane în spatele lui.
Și a făcut-o. Vorbea cu Manny, făcând schimb de informații.
V sa gândit pentru o clipă că va observa că el

pleca și vin după el. Dar ea nu a făcut-o.
Și din nou, se gândi el în timp ce șchiopăta spre birou și

s-a îndreptat singur spre tunel, nu a fost surprins.
ȘAIZECI ȘI ȘAPTE
„Trezește-te, iubirea mea.”

Când o voce profundă i-a pătruns în ureche, ochii lui
Layla s-au deschis și s-a așezat pe un scaun, ceea ce a dus-o
față în față cu Xcor.
"Ești în viață!" a exclamat ea. În afară de aceea, se uită
la toate firele și tubul IV care fuseseră deconectate și atârnau
liber de el. „Ce naiba faci din pat...”
„Shh”, a spus el. "Haide."

"Ce?"
"Plecăm."
„Ce...”
Dădu din cap și se ridică drept. Era acoperit cu
bandaje, încă îmbrăcat într-o halată de spital și palid
ca o fantomă, dar privirea din ochi îi spunea că nu avea
de gând să asculte nimic din ce avea de spus.
Ei, de fapt, plecau.
"Unde mergem?" întrebă ea când se ridică în picioare.
„Spre micuța fermă. Ne așteaptă o mașină.”
— Dar n-ar trebui să stai aici unde sunt doctori...
„Vreau doar să fiu singur cu tine. Tu esti tot ce am nevoie."

În timp ce se uita la ea, un sentiment de dragoste se răspândi
pe tot corpul ei. „Nu pot să cred că ești în viață.”
„Este din cauza ta. Pe atât de multe niveluri.”
Un scurt flashback cu ea și Tohr făcându-i CPR i-a scăpat
de vorbire. Dar asta nu i-a luat capacitatea de a se agăța sub
bărbatul ei și de a-l ajuta să ajungă la ușă.
Coridorul era gol, nimic altceva decât un doggen cu un

mop și o găleată care scăpa de petele de sânge pentru a
mărturisi răniții.
„Unde s-au dus soldații tăi?” întrebă ea în timp ce
coborau spre parcare. „Cât timp am dormit?”
„Ore, iubirea mea. Și toți au fost tratați și eliberați.

Zorii sunt la aproximativ treizeci de minute distanță.”
„Vor fi bine?”
"Da. Toți, și toți Frații, de asemenea. Personalul medical
de aici este uimitor.”
— O, mulțumesc La... Ea se opri. "Slavă Domnului. Soarta.

Tot."
Atunci a observat o siluetă care stătea pe hol lângă ieșire și,
în timp ce s-au apropiat, și-a dat seama că era Tohr.
Când în cele din urmă s-au oprit în fața Fratelui, cei doi
bărbați s-au uitat unul la altul. Și atunci, asemănările dintre ei au
devenit cu adevărat evidente pentru ea. Aceeași înălțime, aceeași
formă, aceeași falcă... și acei ochi.
— Îți mulțumesc că mi-ai salvat viața pe aleea aceea, spuse

Tohr cu asprime.
— Și mulțumesc că l-ai salvat pe a mea pe masa de operație,
a intonat Xcor.
Cei doi au zâmbit puțin, apoi au devenit serioși.
Atunci un fior a trecut prin ea – unul care s-a intensificat când
Xcor și-a desprins brațul și s-a aplecat de Frate.
În timp ce bărbații s-au îmbrățișat, ea și-a dat seama cu

groază... asta era. Aceasta avea să fie ultima zi a ei și Xcor
împreună. De aceea era atât de hotărât să părăsească clinica
și de aceea Tohr îi ajuta.
De asemenea, de ce Fratele a privit-o cu atâta compasiune
când cei doi bărbați s-au dat înapoi unul de celălalt.
Tohr deschise larg ieșirea și așteptă în lateral.
Nimeni nu a spus nimic în timp ce ea și Xcor se îndreptau spre

Mercedesul lui Fritz. Până și majordomul a fost grav când a ieșit și a
venit să le deschidă ușa.
Layla s-a lăsat jos și a alunecat pe scaun și
apoi Xcor a urmat exemplul și Fritz i-a închis.
Xcor a pus fereastra de lângă el în jos și și-a ridicat mâna
pumnalului în timp ce mașina era pusă la volan – iar Tohr le-a întors
gestul în timp ce se îndreptau, la revedere la fel de permanent ca
cerneala dintr-unul dintre volumele Scribelor Sacri sus în Sanctuarul.
Nu trebuie să fie așa, strigă ea în ea

cap. Putem face asta să funcționeze. Cumva, putem...
Dar știa că duce o bătălie pierdută cu nopți în urmă, când
Xcor îi depuse jurământul lui Wrath și se stabilise acordul pentru
întoarcerea în Țara Veche.
Privindu-și mâinile în jos, pentru că nu îndrăznea să-l

întâlnească în față, ea a șoptit: „Am auzit că ești atât de curajos”.
"Nu chiar."
„Așa a spus Tohr”.
„El este generos. Dar vă spun că bărbații mei s-au luptat cu
mare cinste și fără ei, gluga fratelui ar fi fost pierdută. De asta
sunt foarte sigur.”
Ea a dat din cap și s-a trezit mușcându-și buza.

„Iubirea mea”, a șoptit el, „nu-ți ascunde ochii de mine”.
„Dacă mă uit la tine, mă voi prăbuși.”

„Atunci permite-mi să fiu puternică pentru tine când simți că
nu ești. Vino aici."
În ciuda rănilor sale, el a tras-o în poală și și-a cuprins brațele
în jurul ei. Și apoi îi săruta clavicula. Și gâtul ei... și buzele ei.
Acea căldură acum familiară s-a ridicat din nou, iar când el a
slăbit-o în sus și peste șolduri, ea și-a despicat coapsele pentru a se
călărește pe el și s-a bucurat că despărțitorul era pregătit pentru
intimitatea lor.
Mișcându-se stânjenit, ea și-a dat jos o parte a jambierelor și și-a
mutat chiloții din drum în timp ce el își ridica tivul halatului de spital.
„Voi fi atent”, a spus ea în timp ce el se strâmbă de durere.

„Nu voi simți nimic în afară de tine.”
Xcor își ținea erecția cu mâna și ea
s-a alunecat încet pe el.
„Iubirea mea”, a respirat el în timp ce capul îi cădea pe spate
și ochii i se închideau. „Oh, mă faci întreg.”
Cu o blândețe dureroasă, mâinile lui s-au strecurat sub cămașa
ei și i-au cuprins sânii, iar ea s-a așezat într-un ritm pe el, înfășurându
și brațele în jurul tetierei, punându-și buzele pe ale lui.
Pe măsură ce oprirea și pornirea mașinii care

trecea prin sistemul de închidere a început, un orgasm
dulce și trist i-a străbătut corpul... și i-a luat inima cu
el.
Se simțea ca și cum sfârșitul lor venise chiar la
început.
ȘAIZECI ȘI OPT
În seara următoare, când Layla a urcat din subsolul fermei, a simțit

că îmbătrânește o sută de ani la fiecare pas al ascensiunii.
Xcor era deja la aragaz, gătea ouă, slănină și, din nou,
trecea o altă pâine întreagă prin prăjitor de pâine.
Se uită la ea. Și în felul în care ochii lui i-au trecut peste

părul ei încă ud și peste hanoracul pe care-l pusese și pe blugii pe
care îi găsise în dulap, știa că el memora fiecare detaliu despre
ea.
— Mi-aș fi dorit să port o rochie de bal, spuse ea răgușită.
"De ce?" el a spus. „Arăți incredibil chiar acum.”

Ea a ridicat tivul hanoracului și a citit
litere de pe el. suny caldwell. „Un pic de mizerie, într-adevăr.”
Xcor clătină încet din cap. „Nu văd hainele tale, nu văd
niciodată, iar o rochie elegantă nu ar schimba asta. Nu văd părul
ud, simt șuvițele dintre al meu
degete. Nu văd obraji palizi, gust buzele tale în mintea mea. Îmi
oferi toate simțurile deodată, femeia mea.
Ești mult mai mult decât orice lucru la tine.”
Ea clipi din lacrimi și se duse la pahar. Încercând să nu-l
piardă, ea a spus: „Vom avea nevoie de farfurii, furculițe și, de
asemenea, cuțite?”
S-a dovedit că nu au cerut nimic din toate astea.
După ce a terminat de pregătit mâncarea, au adus-o la
masă... dar a rămas neatinsă, devenind rece și fără miros. Și ea
știa când începuseră cu adevărat să rămână fără timp, când el
a început să verifice încontinuu ceasul.
Apoi s-a terminat.

— Trebuie să plec, spuse el aspru.
Când privirile lor se întâlniră, el întinse mâna peste masă și
îi luă mâna. Privirea lui era luminoasă, pentru că era și el atât de
emoționat, ochii lui bleumarin străluceau atât de tristețe, cât și de
dragoste.
„Vreau să-ți amintești ceva”, șopti el.
Layla a adulmecat și a încercat să fie la fel de puternică ca el.

"Ce?"
În limba veche, el a spus: „Oriunde mă duc, nu vei fi niciodată
departe de mine. Oriunde dorm, vei fi lângă mine. Ce mănânc, voi
împărtăși cu voi și, când voi visa, vom fi din nou împreună. Ale
mele
iubire, nu ai plecat niciodată de la mine și nu voi lua altul. Până în

noaptea în care voi muri.”
Era pe vârful limbii să-i spună că asta era imposibil.
Dar de parcă știa la ce se gândea ea – ca de obicei – el doar

clătină din cap. „Cum aș putea să fiu cu altcineva în afară de
tine?”
Ea se ridică în picioare într-o ridicare tremurătoare,
dezorganizată, iar când a venit la el, el și-a lărgit genunchii, astfel
încât ea să poată sta între ei.
Când se aplecă să-l sărute pentru ultima oară, lacrimile ei
căzură pe obrajii lui. "Iubesc …"
Nu a putut scoate ultimul cuvânt. Gâtul i se închisese.
Mâinile lui Xcor i-au mutat corpul până când el s-a întins
fața ei. „Totul a meritat.”
"Ce?" se sufocă ea.
„Tot ce a venit înainte de acest moment în care sunt iubit de
tine. Chiar dacă trebuie să ne despărțim, pot spune că ceea ce
simt pentru tine a făcut ca totul să merite.”
Și apoi, cu un ultim sărut... a plecat.
ȘAIZECI ȘI NOUĂ
O oră mai târziu, Layla s-a dus la conacul Frăției.

Se simțea prea ușoară în picioare, ca și cum interiorul ei
ar fi fost golit de organele ei vitale – și a presupus că asta
era adevărat. Nu mai era mare lucru pentru ea.
E amuzant să se fi găsit și să se fi pierdut într-o
perioadă atât de scurtă.
Și totuși, în timp ce urca treptele de piatră ale
conacului și se apropia de ușa mare din vestibul, știa că
asta era doar vorba de doliu.
Sau cel puțin, ea spera să fie.
Dacă așa avea să fie în fiecare noapte pentru tot
restul vieții ei? Era într-o lume rănită.
Literalmente.
Deschizând lucrurile, și-a băgat fața în monitor și a
așteptat să răspundă cineva la citație. Din punct de
vedere tehnic, era noaptea lui Qhuinn să ia copiii, dar el
era încă într-un pat de spital, așa că Beth îi spusese ei la
pe la cinci după-amiaza că le putea avea dacă le dorea.
De parcă ar spune nu.

Conform a ceea ce i s-a spus, Rhamp și Lyric fuseseră aduși
din Sanctuar de Cormia cu câteva ore în urmă, așa că erau la etaj –
speranța fusese, desigur, că Qhuinn va fi mai departe în recuperarea
lui. . Dar se pare că nu.
Ea nu întrebase care sunt rănile lui. Nu era chiar treaba ei și

asta o întrista. Dar ce ai putea face.
„Oh, bună seara, Aleasă.”

În timp ce vocea veselă a lui Fritz o salută, ea și-a dat seama
că nici măcar nu observase că el deschisese ușa. „Bună, Fritz. Ce
faci?”
"Foarte bine. Sunt atât de fericit că toți sunt bine.”
— Da, spuse ea amorțită. „Și eu.”
„Este ceva ce pot face pentru tine?”
Ei bine, ai putea întoarce orice avion în care se află dragostea
vieții mele chiar acum și să-l aduci înapoi la mine.
Fă-l să stea aici cu mine. Pune-l... Ea și-a dres
glasul. "Nu, mulțumesc. Mă voi duce doar să-i iau pe tineri.”
Majordomul se înclină, apoi Layla se îndreptă încet spre

scara mare. În timp ce a ridicat piciorul pentru primul pas, și-a amintit
de călătoria ei de la subsol la ora
acea căsuță fermecătoare — și îngrijorat dacă acesta era

noua ei parte în viață.
Se sfâșie peste ea de fiecare dată când urca pe o scări.
Și totuși a reușit să continue.

Asta era, până la urmă, ceea ce trebuia să faci, deși inima
ți se frângea. Cele mai dragi sorti, nu avea idee ce avea să facă
cu ea însăși în nopțile în care nu avea Lyric și Rhamp, dar va
trebui să găsească ceva. Lăsată la dispozițiile ei actuale, ea
putea să fie cuprinsă de tristețea ei la Xcor's...
S-a oprit la jumătatea drumului, când un bărbat a venit în

capul scărilor.
Punându-și palmele înainte defensiv, i-a spus lui Blay: „Am
voie să le iau. Beth mi-a spus asta. Nu sunt aici fără permisiune.”
Se simțea ca o veșnicie de când îl văzuse pe bărbat și ura

distanța necesară dintre ei. Dar cum altfel aveau să procedeze?
Și o, Doamne, dacă nu i-ar fi dat tinerii? Dacă Qhuinn ar fi auzit
că primește o noapte în plus și i-ar fi ordonat din patul de spital
să nu aibă timp?
În seara asta, dintre toate nopțile, avea nevoie de o

amintire viscerală despre ceea ce se întâmpla...
Înainte ca Blay să poată spune ceva, clopoțeii au izbucnit
cu altcineva care sosise la conac
Intrare. Dar Layla nu a acordat nicio atenție acestui lucru.

De ce ar trebui ea? Ea nu mai locuia aici...
Layla se întoarse.
Și clipi la imposibil.
Qhuinn venea din vestibul... cu Xcor lângă el.
Layla clipi din nou și și-a frecat ochii, creierul ei incapabil

să înțeleagă la ce se uita.
Cu siguranță, Qhuinn, dintre toți oamenii, nu ar putea... nu ar...
Stai, de ce nu era bărbatul ei într-un avion?
Xcor își ridică privirea spre ea și făcu un pas înainte...
și apoi altul. El nu se concentra pe nimic în afară de ea,
toată măreția și culoarea foaierului părând să nu însemne
nimic pentru el.
La naiba de ce și cum, se gândi Layla în timp ce intră
în acțiune, dărâmându-se spre el, imaginându-și dacă asta
era o născocire a imaginației ei, ar putea la fel de bine să
afle chiar acum.
Și dacă a aterizat cu fața pe podea cu mozaic?
Nu ar fi suferit mai mult decât era deja. „Iubirea mea”, a

spus Xcor în timp ce îi prinse toată greutatea și o ținea de
pământ.
În timp ce ea a început să plângă în confuzie totală, și unii
un fel de bucurie tentativă, se uită peste umărul lui.
Qhuinn se holba la cei doi. Și apoi și-a mutat privirea albastră și

verde spre locul în care stătea Blay în capul scării – și a început
să zâmbească.
Layla s-a scăpat din strânsoarea lui Xcor. Apropiindu-se de tatăl

puiului ei, a trebuit să-și dreseze glasul și să-și măture fața.
„Qhuinn...”
— Îmi pare rău, îi spuse el cu o voce aspră. „Îmi pare cu
adevărat... îmi pare rău.”
Tot ce putea face era să se uite la el șocată.
Cu o altă privire rapidă către Blay, Qhuinn trase aer în piept.
„Uite, ai făcut tot ce ai putut și asta a fost greu pentru toată lumea.
Îmi pare rău că am reacționat așa cum am făcut - asta a fost mai
mult greșit din partea mea. Dar eu doar… Îmi
iubesc copiii noștri și ideea că ar fi putut fi în pericol?
M-a îngrozit până la nebunie. Știu că dăruirea ta nu poate veni
imediat și...
Layla a sărit la el și și-a pus brațele în jurul tatălui copilului ei
și, în timp ce se ținea de el atât de tare încât nu putea respira, bănuia
că nici el nu putea. „Și mie îmi pare rău, o, Doamne, Qhuinn, îmi
pare atât de rău…”
Scuzele murdare și pline de lacrimi erau cele mai bune, mai
ales când erau acceptate cu inimile deschise de ambele părți.
Când în cele din urmă s-au despărțit, ea s-a înșelat sub brațul
lui Xcor și Qhuinn i-a întins mâna celuilalt bărbat.
„După cum ți-am spus în mașina care vine aici”, a spus el, „nu
că ai nevoie sau vrei, dar voi doi aveți binecuvântarea mea. Suta la
suta."
Xcor a zâmbit și a scuturat ce i s-a oferit. „Pentru sprijinul
dumneavoastră, sunt mai onorat în această seară decât oricare alt
"Grozav. Este foarte grozav.” Qhuinn se aplecă spre Layla.
„Se pare că nu este un tip atât de rău, până la urmă. Du-te la smochină.”
În timp ce râdea, Qhuinn își bătu bărbatul pe umăr. „Așa
că haide, este timpul să îi cunoaștem pe copii. Și vezi unde vei sta.”
Lumea s-a încurcat din nou pe Layla și a privit între Qhuinn și

Xcor. „Stai, ce este… ce ești…”
„Dacă voi doi veți fi împerecheați corect” – Fratele își ridică

arătătorul – „și vă voi spune că sunt un bărbat de modă veche,
așa că vreau ca mama copiilor mei să fie împerecheată corect, el
este trebuie să locuiesc aici.”
În acel moment, s-au auzit din nou clopoțeii, iar Fritz, care își
ștergea ochii cu un pahar alb, s-a repezit înapoi spre u ă.
Majordomul l-a lăsat să intre pe Tohr – ceea ce nu a fost

o surpriză – și apoi toți Bastarzii au intrat și ei în foaier. Fiecare
dintre ei.
Se uită șocată la Xcor și Qhuinn. „Vin și ei aici?”
— Un fel de pachet, spuse Qhuinn zâmbind.

„În plus, am auzit că sunt prosti la biliard, așa că este un bonus.
Luați-vă rahatul, băieți. Acesta este Fritz. Vei învăța să-l
iubești, mai ales când îți calcă șosetele.”
Layla era într-o năucire absolută când luptătorii au
început să aducă tot felul de ghiozdane. Și apoi a fost însoțită
până în vârful scării de doi dintre cei mai importanți trei bărbați
din viața ei.
Blay, al treilea, i-a zâmbit și i-a dat o îmbrățișare mare. Și
apoi au fost cei trei care se îndreptau pe lângă biroul lui Wrath
spre sala statuilor.
Ceea ce a făcut-o să întrebe: „Și Wrath este de acord cu
asta?”
Qhuinn a dat din cap în timp ce Blay a răspuns: „Mai mulți
luptători este întotdeauna cel mai bine. Și Dumnezeu știe că avem
camera. În plus, Fritz va fi peste lună – mai mult de gătit, mai mult
de curățat după.”
„Și la naiba, bărbații ăia sunt buni în domeniu.”
Qhuinn aruncă o privire spre ea. "Aseară? Ar fi fost o tragedie
pentru cărțile de istorie fără bărbatul tău.”
Xcor nu a arătat nicio reacție la laude. Ei bine, dacă nu ai

numărat nuanța de roșu care i-a lovit obrajii. — Ei bine, același lucru
s-ar putea spune despre Frați.
Când au ajuns în suita unde se aflau copiii, Qhuinn a fost cel
care a făcut un pas înainte și a deschis lucrurile.
Blay a intrat primul și apoi Xcor a ezitat... înainte de a pune un

picior de încercare peste prag. Și apoi un altul. De parcă poate i s-a
speriat că ar fi un monstru sub pat sau așa ceva.
Layla se uită la Qhuinn. Și apoi ea l-a luat pe al lui

mână. "Mulțumesc. Pentru aceasta."
Qhuinn se înclină atât de jos încât era aproape paralel cu
podeaua. Când s-a îndreptat, i-a pus un sărut pe frunte și a murmurat:
„Și îți mulțumesc, pentru copiii noștri”.
Layla îl strânse pe antebraț și apoi intră.
Xcor se oprise în centrul camerei și era

uitându-se la căsuțe de parcă ar fi fost îngrozit.
— E în regulă, spuse ea, îndemnându-l să se apropie. „Nu vor
să muște.”
Ea l-a dus mai întâi la Rhamp și, în timp ce Xcor se uită cu
uimire la copilul mic, acesta s-a încruntat ca răspuns.
Xcor râse în grabă. „Cele mai dragi soarte, acesta este un

războinic chiar acolo.”
Qhuinn și Blay s-au apropiat, braț la braț, iar Qhuinn a spus:
„Nu? Este exact ceea ce gândesc. E un număr greu, nu-i așa, Rhamp?
De asemenea, scoate deșeurile toxice. O să înveți asta mai târziu.”
Sprâncenele lui Xcor se ridicară. "Toxic-"

"Figură de stil. Dar stai să-l mirosi. Pune-ți părul pe piept și
vampirii nu au asta.”
— Și acesta este Lyric, spuse Layla.
Xcor avea o expresie nedumerită când se duse să se uite la
celălalt căsuțe – dar apoi totul la el s-a schimbat.
Ochii i s-au spulberat și de data aceasta, lacrimile au căzut din

ochi. Aruncând o privire la Layla, el a spus: „Arata... exact ca tine”.
În timp ce Xcor se zbătea să se calmeze, Blay și Qhuinn au

venit în spatele lui.
„Nu e doar frumoasă?” spuse Qhuinn răgu it
voce. „La fel ca Layla noastră.”
Layla i-a privit pe cei trei războinici uriași aplecându-se peste
femela micuță... și a fost copleșită de un sentiment de iubire și de
deplinătate. A fost un drum greu, lung, cu multe ori în care totul
ar fi putut fi pierdut. Și totuși iată-le, împreună, ca o familie atât
de sânge... cât și de alegere.
În acel moment, și-a dat seama că Lassiter stătea în

pragul dormitorului.
Ducându-și degetul arătător la buze, a făcut un spectacol
de a merge shhhhhhhhhh. Și apoi i-a făcut cu ochiul și a
dispărut în tăcere.
Ea a zâmbit la sclipirile care au căzut în urma lui.
„Acel înger poate fi mai potrivit pentru această slujbă decât
știe.”
"Ce?" a întrebat-o Xcor.
— Nimic, murmură ea în timp ce se aplecă și îl săruta.
Sau poate a fost totul. Cine trebuia să spună.

„Vrei să o ții în brațe?” întrebă Qhuinn.
Xcor se dădu înapoi de parcă cineva s-ar fi întrebat dacă
i-ar plăcea un poker fierbinte în mâinile lui. Apoi și-a revenit,
clătinând din cap în timp ce făcea un spectacol bărbătesc de
a-și curăța lacrimile ca și cum ar fi un marker permanent pe
obrajii lui.
„Nu cred că sunt pregătit pentru asta. Arată... atât de
delicată.”
„Totuși, e puternică. Are și ea sângele de mahmen în ea.
Qhuinn se uită la Blay. „Și are părinți buni. Amândoi fac. Suntem
în asta împreună, oameni, trei tați și o mamă, doi copii. Bam!”
Vocea lui Xcor a scăzut. "Un tată …?" A râs încet. „Am
trecut de la a nu avea familie, la a avea un partener, un frate și
acum...”
Qhuinn dădu din cap. „Un fiu și o fiică. Atâta timp cât
tu ești iadul Laylei , ești și tatăl lor.”
Zâmbetul lui Xcor era transformator, atât de larg încât îi
întinse fața în ceva ce ea nu văzuse niciodată. „Un fiu și o
fiică.”
— Așa este, șopti Layla cu bucurie.
Dar apoi, instantaneu, acea expresie de pe chipul lui a
dispărut, buzele i se subțiră și sprâncenele coborând de parcă
ar fi fost gata să pornească la atac. „Ea nu se întâlnește
niciodată . Nu-mi pasă cine este...”
"Dreapta!" Qhuinn a întins palma pentru un high five.
„ Despre asta vorbesc!”
„Acum, stai”, interveni Blay în timp ce băteau din palme.
„Ea are tot dreptul să-și trăiască viața așa cum vrea.”
— Da, haide, a adăugat Layla. „Acest standard dublu

lucrurile sunt ridicole. I se va permite...”
Când a început discuția, ea și Blay au căzut unul lângă
celălalt, iar Qhuinn și Xcor s-au aliniat umăr la umăr, cu
antebrațele lor masive încrucișate peste piept.
„Sunt bun cu un pistol”, a spus Xcor de parcă acesta ar fi

sfârșitul lucrurilor.
— Și mă descurc cu lopata, continuă Qhuinn.

„Nu vor găsi niciodată cadavrul.”
Cei doi băteau degetele și păreau atât de serioși, încât Layla
a trebuit să-și dea ochii peste cap. Dar apoi ea zâmbea.
"Stii ceva?" le-a spus ea celor trei. „Cred cu adevărat... că totul

va fi în regulă.
O vom rezolva, împreună, pentru că asta fac familiile.”
În timp ce s-a ridicat în vârful picioarelor și și-a sărutat

bărbatul, ea a spus: „Dragostea are un mod de a repara totul...
chiar și fiica ta care începe să se întâlnească.”
„Ceea ce nu se va întâmpla”, a replicat Xcor.
"Vreodată."
— Omul meu, spuse Qhuinn, sprijinindu-l. „Știam că te-ai

plăcut...”
„Oh, pentru dragoste”, a mormăit Layla în timp ce dezbaterea
se rezuma, iar Blay a început să râdă, iar Qhuinn și Xcor au
continuat să se lege.
Dar s-a dovedit că avea dreptate.
Totul a funcționat așa cum trebuia, iar dragostea a triumfat
peste tot felul de provocări. Și ani și ani și ani mai târziu... Lyric chiar
a întâlnit
cineva.
Doar că asta e altă poveste, pentru altă dată.

ÎNTOARCE PAGINA
PENTRU MAI MULT DE LA
JR WARD
SĂRUT DE SÂNGE
Moștenirea Frăției Pumnalului Negru continuă într-o

serie spin-off de la autorul #1 cu bestseller-uri din New York
Times ...
Paradise, fiica de sânge a primului consilier al regelui, este gata

să se elibereze de viața restrictivă a unei femei aristocratice.
Strategia ei? Alăturați-vă programului de antrenament
al Frăției Pumnalului Negru și învață să lupte pentru
ea însăși, să gândească pentru ea însăși... să fii ea
însăși. Este un plan bun, până când totul merge prost.
Școlarizarea este nespus de dificilă, ceilalți recruți se simt
mai degrabă dușmani decât aliați și este foarte clar că
fratele responsabil, Butch O'Neal, alias Dhestroyer, are
probleme serioase în propria viață.
Și asta înainte să se îndrăgostească de un coleg de

clasă. Craeg, un civil obișnuit, nu este nimic pe care tatăl
ei și-ar dori vreodată pentru ea, ci tot ceea ce ar putea cere
la un bărbat. Ca un act de violență amenință să se sfâșie
în afară de întregul program, iar atracția erotică dintre ei

devine irezistibilă, Paradise este testată în moduri pe care nu le-
a anticipat niciodată – și a rămas întrebându-se dacă este
suficient de puternică pentru a-și revendica propria putere... pe
teren și în afara ei.
REGII BORBONI
Autorul #1 din New York Times, cel mai bine vândut „Frăția
Pumnalului Negru”, oferă primul roman dintr-o nouă
serie captivantă, plasată în mijlocul dinamicii schimbătoare
a unei familii din Sud, definită de bogăție și privilegii – și
compromisă de secrete, înșelăciune și scandal...
Timp de generații, familia Bradford a purtat mantia de

regi ai capitalei bourbon a lumii.
Bogăția lor susținută le-a oferit prestigiu și putere, precum și
o diviziune de clasă câștigată cu greu pe moșia lor întinsă,
Easterly. La etaj, o dinastie care după toate aparențele joacă
după regulile norocului și al bunului gust. La parter, personalul
care lucrează neobosit pentru a întreține fațada impecabilă
din Bradford. Și niciodată cei doi nu se vor întâlni.
Pentru Lizzie King, grădinarul șef al lui Easterly, trecerea

acestei diviziuni aproape i-a distrus viața. Îndrăgostește-te de Tul
fiul risipitor al dinastiei bourbon nu era nimic din ceea ce

intenționa sau dorea – iar despărțirea lor amară a servit
doar pentru a dovedi că instinctele ei aveau dreptate.
Acum, după doi ani în care a stat departe, Tulane
vine în sfârșit acasă, aducând trecutul cu el. Nimeni nu
va rămâne nemarcat: nici frumoasa și nemiloasă soție a lui
Tulane; nu fratele lui mai mare, a cărui amărăciune și
sânge rău nu cunosc limite; și mai ales nu patriarhul
Bradford cu pumnul de fier, un om cu puține morale, mai
puține scrupule și multe, multe secrete teribile
Pe măsură ce tensiunile în familie se aprind, Easterly și

toți locuitorii săi sunt aruncați în strânsoarea unei
transformări irevocabile și doar cei mai puternici vor
supraviețui.
@Creat de PDF în ePub

J.R Ward Fratia Pumnalului Vol.15

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

J.R Ward Fratia Pumnalului Vol.15

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Machine Translated by Google

Machine Translated by Google

Laudă pentru serialul Black Dagger Brotherhood al lui JR Ward

Autoarea de bestseller-uri din New York Times , Lisa Gardner

„Nu este ușor să găsești o nouă întorsătură în mitul vampirului,

„Ward are o voce impunătoare, perfectă pentru genul... Intrigant,

„Acești paranormali erotici merită din plin, iar frica creează

„[Un] vârtej de la miezul nopții de personaje periculoase și

JR Ward locuiește în sud cu soțul ei incredibil de susținut și cu

Vizitați JR Ward online:

Seria Black Dagger Brotherhood:

Frăția Pumnalului Negru:

Seria Black Dagger Legacy:

Seria Îngeri căzuți:

Seria Bourbon Kings:

Toate personajele și evenimentele din această publicație, altele

Drepturi de autor © Love Conquers All, Inc., 2017

Dreptul moral al autorului a fost afirmat.

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu

Editorul nu este responsabil pentru site-urile web (sau

Laudă pentru seria Black Dagger Brotherhood a lui JR Ward

Capitolul douăzeci și unu

Capitolul douăzeci și doi

Capitolul douăzeci și trei

Capitolul douăzeci și patru

Capitolul douăzeci și cinci

Capitolul douăzeci și șase

Capitolul douăzeci și șapte

Capitolul douăzeci și opt

Capitolul douăzeci și nouă

Capitolul treizeci și unu

Capitolul treizeci și doi

Capitolul treizeci și trei

Capitolul treizeci și patru

Capitolul treizeci și cinci

Capitolul treizeci și șase

Capitolul treizeci și șapte

Capitolul treizeci și opt

Capitolul treizeci și nouă

Capitolul patruzeci și unu

Capitolul patruzeci și doi

Capitolul patruzeci și trei

Capitolul patruzeci și patru

Capitolul patruzeci și cinci

Capitolul patruzeci și șase

Capitolul patruzeci și șapte

Capitolul patruzeci și opt

Capitolul patruzeci și nouă

Capitolul cincizeci și unu

Capitolul cincizeci și doi

Capitolul cincizeci și trei

Capitolul cincizeci și patru

Capitolul cincizeci și cinci

Capitolul cincizeci și șase

Capitolul cincizeci și șapte

Capitolul cincizeci și opt

Capitolul cincizeci și nouă

Capitolul Șaizeci și unu

Capitolul Șaizeci și doi

Capitolul Șaizeci și trei

Capitolul Șaizeci și Patru

Capitolul Șaizeci și cinci

Capitolul Șaizeci și șase

Capitolul Șaizeci și șapte