J.R Ward Seria Fratia Pumnalului Vol.5

Machine Translated by Google

Cuprins
Glosar de termeni și substantive proprii

Prolog
Capitol unul
Capitolul doi
Capitolul trei
Capitolul patru
Capitolul cinci
Capitolul șase
Capitolul șapte
Capitolul opt
Capitolul nouă
Capitolul zece
Capitolul unsprezece
Capitolul doisprezece
Capitolul treisprezece
Capitolul paisprezece
Capitolul cincisprezece
Capitolul șaisprezece
Capitolul șaptesprezece
Capitolul optsprezece
Capitolul nouăsprezece
Capitolul douăzeci
Capitolul douăzeci și unu
Capitolul douăzeci și doi
Capitolul douăzeci și trei
Capitolul douăzeci și patru
Capitolul douăzeci și cinci
Capitolul douăzeci și șase
Capitolul douăzeci și șapte
Capitolul douăzeci și opt
Capitolul douăzeci și nouă
Capitolul treizeci
Capitolul treizeci și unu
Capitolul treizeci și doi
Capitolul treizeci și trei

Capitolul treizeci și patru
Capitolul treizeci și cinci
Capitolul treizeci și șase
Capitolul treizeci și șapte
Capitolul treizeci și opt
Capitolul treizeci și nouă
Capitolul patruzeci
Capitolul patruzeci și unu
Capitolul patruzeci și doi
Capitolul patruzeci și trei
Capitolul patruzeci și patru
Capitolul patruzeci și cinci
Capitolul patruzeci și șase
Capitolul patruzeci și șapte
Capitolul patruzeci și opt
Capitolul patruzeci și nouă
Capitolul cincizeci
Capitolul cincizeci și unu
Capitolul cincizeci și doi
Capitolul cincizeci și trei
Capitolul cincizeci și patru
Epilog
Lover Unbound
De
JR Ward
Laudă pentru JR Ward și romanele ei
"Trupa unică de frați a lui JR Ward este de moarte. Îmi place acest serial!"
— Suzanne Brockmann, autoarea bestseller-ului
New York Times, Into the Storm
Iubitul Dezvăluit
„Înspăimântător de dependență... Serialul i-a adus lui Ward o Anne Rice – după stil, pe bună
dreptate; această intrare nu ar trebui să se dovedească mai puțin populară.”
—Publishers Weekly
„Este greu să continui să ridici ștacheta într-o serie, dar fenomenele manageri din Ward
să facă exact asta!…
Uimitor... Lumea Frăției Pumnalului Negru continuă să crească și să devină mai stratificate,
crescând tensiunea, riscul și pasiunea. Acestea sunt lucruri minunate.”
— Timp romantic (4 stele și jumătate, alegere de top)
Iubitul Trezit
„Ward transformă interpretarea ei despre Frumoasa și Bestia într-un tur de forță crud și
crud... O poveste care stârnește destui năucitori ai intrigilor pentru a-i ține pe cititori fascinați
pentru anii următori.”
—Lista de cărți (recenzie cu stea)
„Cel mai bun serial nou pe care l-am citit în ultimii ani! Scris încordat, ticălos de sexy și pur și
simplu distractiv. Acum iată o trupă de frați care știe să arate unei fete să se distreze.”
— Lisa Gardner, autoarea bestseller-ului

New York Times, Gone
„Lover Awakened este absolut captivant și delicios de erotic. M-am trezit întorcând paginile din ce în ce
mai repede – și apoi mi-aș fi dorit să nu fi făcut, pentru că nu mai era de citit! Frăția este cea mai tare
colecție de herghelii din romantism și pot nu așteptați următorul!"
—Autoarea de bestseller-uri USA Today, Angela Knight
„Convingător... Ward nu dă lovituri în această serie întunecată, periculoasă și uneori tragică.”
— Timpurile romantice (alegerea de top)
Lover Eternal „Ward
are o voce dominantă perfectă pentru gen, iar cititorii nou în lumea Black Dagger Brotherhood ar trebui
să se țină tare pentru o plimbare intrigantă, plină de adrenalină, cu o rasă de vampiri războinici
care umplu inamicii de teroare și femeile cu dorinta. La fel ca orice plimbare emotionala buna, ritmul
se schimba cu o poveste tandra de supravietuire si speranta si ii lasa pe cititori sa implora mai mult.
Fanii LA Banks, Laurell K. Hamilton si Sherrilyn Kenyon il vor adauga pe Ward pe lista lor de citit
obligatoriu."
-Lista de carti
„[O] poveste extrem de intensă și puternică din punct de vedere emoțional... Lumea
paranormală a lui Ward este, printre altele, colorată, periculoasă și bogat concepută... Intrigi
complicate și personaje credibile."
— Timpurile romantice
Iubitor întunecat
„Nu este ușor să găsești o nouă întorsătură a mitului vampirilor, dar Ward reușește minunat. Această
lume întunecată și convingătoare este plină de romantism ispititor, precum și aventură periculoasă. Cu
nenumărate posibilități din care să alegi, seria Black Dagger Brotherhood promite tone de fiori și fiori.”
— Timpurile romantice (alegerea de top)
„O nouă serie dinamită de vampiri — delicioasă, erotică și palpită! JR Ward a creat o distribuție minunată
de personaje, cu un erou sexy, chinuit, care nu poate muri... Un răsfăț fabulos pentru cititorii de
romantism!”
— Nicole Jordan, autoarea bestseller-ului New York Times a cărții Fever

Dreams: A Novel
„JR Ward are un stil grozav de a scrie și ea strălucește... Te vei pierde în această lume;
este diferită, creativă, întunecată, violentă și uimitoare... Dacă citești doar un paranormal
anul acesta, fă-l întunecat. Iubit.”
— Totul despre romantism
„Un roman de debut minunat, care captează instantaneu dependență. Este un vârtej de
personaje periculoase și o poveste erotică fascinantă. Frăția Pumnalului Negru mă deține
acum. Iubitori de fantezie întunecată, tocmai ați fost serviți.”
— Lynn Viehl, autoarea cărții Night Lost
JR Ward adună laude:
Iubitul Dezvăluit
„Acești paranormali erotici merită din plin și creează dependență înfricoșător...
Totul funcționează grozav, un efect de întoarcere a paginii... În doar doi ani, primele trei
cărți din serie i-au câștigat lui Ward o Anne Rice - după stil, pe merit; această intrare
nu ar trebui să se dovedească mai puțin populară.”
—Publishers Weekly
Lover Awakened
„[Un] tur de forță crud și crud, creând o serie de urâțenie și frumusețe, durere și plăcere,
într-o poveste care stârnește destui năucitori pentru a-i ține pe cititori fascinați în anii
următori. Nu pentru cei slabi de inimă - puternici sexualitatea și limbajul mai puternic
stăpânesc aici — acest al treilea roman din seria Black Dagger Brotherhood... se
potrivește perfect pentru cei cărora le place fantezia urbană rapidă, bogată atât în furie,
cât și în emoție.”
—Lista de cărți (recenzie cu stea)
Iubitul Etern
„La fel ca orice plimbare emoționantă bună, ritmul se schimbă cu o poveste duioasă de
supraviețuire și speranță și îi lasă pe cititori să cerșească mai mult. Fanii LA Banks,
Laurell K. Hamilton și Sherrilyn Kenyon îl vor adăuga pe Ward pe lista lor de citit
obligatoriu.”
-Lista de carti
Iubitor întunecat
„Nu este ușor să găsești o nouă întorsătură a mitului vampirilor, dar Ward
reușește minunat. Această lume întunecată și convingătoare este plină de
romantism ispititor, precum și aventură periculoasă. Cu nenumărate posibilități
din care să alegi, seria Black Dagger Brotherhood promite tone de fiori și fiori.”
—Romantic Times, alegere de top (4 stele și jumătate)
Romane din seria Black Dagger Brotherhood de JR Ward
Iubitor întunecat
Iubitul Etern
Iubitul Trezit
Iubitul Dezvăluit
Lover Unbound
SIGNET
Publicat de New American Library, o divizie a Penguin
Group (USA) Inc., 375 Hudson Street, New York,
New York10014, SUA Penguin Group
(Canada), 90 Eglinton Avenue East, Suite 700, Toronto, OntarioM4P 2Y3,
Canada ( o divizie a Pearson Penguin Canada Inc.)
Penguin Books Ltd., 80 Strand, LondonWC2R 0RL, Anglia Penguin
Ireland, 25 St. Stephen's Green, Dublin 2, Irlanda (o
divizie a Penguin Books Ltd.)
Penguin Group (Australia), 250 Camberwell Road, Camberwell, Victoria 3124,
Australia (o divizie a Pearson Australia Group Pty. Ltd.)

Penguin Books India Pvt. Ltd., 11 Community Centre, PanchsheelPark, New
Delhi - 110 017, India Penguin
Group (NZ), 67 Apollo Drive, Rosedale, NorthShore 0745, Auckland,
Noua Zeelandă (o divizie a Pearson New Zealand Ltd.)
Penguin Books (Africa de Sud) (Pty.) Ltd., 24 Sturdee Avenue,
Rosebank, Johannesburg 2196, Africa de Sud
Penguin Books Ltd., sediu social: 80 Strand,

LondraWC2R 0RL, Anglia
Publicat pentru prima dată de Signet, o amprentă a New American Library, o divizie a
Penguin Group (USA) Inc.
Prima tipărire, octombrie 2007
Copyright © Jessica Bird, 2007

Toate drepturile rezervate
MARCA ÎNREGISTRATĂ—MARCA REGISTRADA
Tipărit în Statele Unite ale Americii
NOTA EDITORULUI Aceasta

este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și incidentele sunt fie produsul
imaginației autorului, fie sunt folosite în mod fictiv, iar orice asemănare cu persoane
reale, vii sau morți, unități de afaceri, evenimente sau locuri este în întregime
coincidență.
Dedicat: Ți te-am
înțeles greșit la început și ai scuzele mele.
Este atât de ca tine încât oricum ai intervenit și m-ai salvat nu numai pe el, ci și pe mine în
acest demers
***
Cu recunoștință imensă pentru cititorii Frăției Pumnalului Negru și un strigăt pentru

Cellies!
Nici măcar nu voi ridica canapeaua. Nu pot număra atât de sus.
Vă mulțumesc foarte mult:

Karen Solem, Kara Cesare, Claire Zion, Kara Welsh.
Vă mulțumesc, Dorine și Angie, pentru că ați avut grijă de mine și vă mulțumesc și lui S-
Byte și Venture pentru tot ceea ce faceți din bunătatea inimii voastre!
Ca întotdeauna, cu recunoștință față de comitetul meu

executiv: Sue Grafton, Dr. Jessica Andersen, Betsey Vaughan și partenerul meu.
Și cu mult respect față de incomparabila Suzanne Brockmann.
Pentru DLB — ghici ce? mami încă te iubesc xxx To NTM

—ca întotdeauna, cu dragoste și recunoștință. După cum bine știți.
Și trebuie să spun că nimic din toate acestea nu ar fi posibil fără: soțul meu
iubitor, care rămâne mereu lângă mine; mama mea minunată, care este cu mine
de când... ei bine, hei, chiar de la început; familia mea (atât cei de sânge, cât și
cei la alegere); și cei mai dragi prieteni ai mei.
Glosar de termeni și substantive proprii
ahvenge (v.) Act de răzbunare muritor, efectuat de obicei de un bărbat iubit

unu.
attendhente (n.) Ales care o slujește pe Fecioara Scribă în mod deosebit
manieră.
Frăția Pumnalului Negru (pr. n). Războinici vampiri foarte antrenați care își
protejează specia împotriva Societății Scăderii. Ca rezultat al reproducerii selective
în cadrul rasei, Frații posedă o forță fizică și mentală imensă la fel de ciudată ca
și capacități de vindecare rapidă. Ei nu sunt frați în cea mai mare parte și sunt
introduși în Frăție după nominalizarea de către Frați. Agresivi, autonomi și secreti
prin natura lor, ei există în afară de civili, având puține contacte cu membrii
celorlalte clase, cu excepția cazului în care au nevoie să se hrănească. Ei sunt
subiectele legendei și obiectele de venerație în lumea vampirilor. Ei pot fi uciși
doar de cele mai grave răni, de exemplu, o împușcătură sau o înjunghiere în inimă,
etc. Practica păstrării sclavilor de sânge a fost în mare parte întreruptă,
deși nu a fost interzisă. aleșii (pr.n.) vampiri feminini care au fost crescuți pentru a
o sluji pe Fecioara Scribă. Ei sunt considerați membri ai aristocrației, deși sunt
concentrați mai degrabă spiritual decât temporal. Ei au
puțină interacțiune sau deloc cu bărbații, dar pot fi împerecheați cu Frații la
îndrumarea Fecioarei Scribe pentru a-și propaga clasa. Au capacitatea de a
prognoza. În trecut, erau folosite pentru a satisface nevoile de sânge ale membrilor
Frăției neîmperecheați, dar această practică a fost abandonată de Frați. cohntehst
(n.) Conflict între doi masculi care concurează pentru dreptul de a fi partenerul
unei femele.
Dhunhd (pr. n.) Iadul.

doggen (n.) Membru al clasei de servitori din lumea vampirilor. Doggen au tradiții
vechi, conservatoare, cu privire la serviciul față de superiorii lor, urmând un cod
formal de îmbrăcăminte și comportament. Sunt capabili să iasă în timpul zilei, dar
îmbătrânesc relativ repede. Speranța de viață este de aproximativ cinci sute
de ani. ehros
(n.) Un ales instruit în materia artelor sexuale.
Fade (pr. n.) tărâmul nontemporal unde morții se reunesc cu cei dragi
și trec eternitatea.
Prima familie (pr. n.) Regele și regina vampirilor și orice copii pe care i-ar
putea avea.
ghardian (n.) Custode al unui individ. Există diferite grade de ghardieni,
cel mai puternic fiind cel al unei femele izolate. glymera (n.) Miezul
social al aristocrației, aproximativ echivalent cu tonul Regenței Angliei.
hellren (n.) Vampir
masculin care a fost împerecheat cu o femelă. Masculii pot lua mai multe
femele ca partener. leahdyre
(n.) O persoană cu putere și influență. leelan
(adj.) Un termen de dragoste tradus vag prin „cel mai drag”.
Lessening Society (pr. n.) Ordinul ucigașilor convocat de Omega în scopul
eradicării speciei de vampiri. lesser (n.) Om
fără suflet care vizează vampirii pentru exterminare ca membru al
Societății de Diminuare. Mai micii trebuie să fie înjunghiați în piept
pentru a fi uciși; altfel sunt fără vârstă. Ei nu mănâncă și nu beau și sunt
impotenți. De-a lungul timpului, părul, pielea și irisii își pierd
pigmentarea până când devin blonde, fără roșuri și cu ochii palizi. Miroase a
pudră pentru copii. Induși în societate de către Omega, ei păstrează apoi un
borcan de ceramică în care le-a fost pusă inima după ce a fost
îndepărtată.
lewlhen n. Cadou. lheage n. Un termen de respect folosit de un supus
sexual pentru
a se referi la dominantul său. mahmen (n.) Mamă. Folosit atât ca
identificator, cât și ca termen de afecțiune. mhis (n.) Mascarea unui mediu
fizic dat; crearea
unui câmp de iluzie. nalla (n, f.) sau
nallum (nm) Iubit. perioada de nevoie (n.) Perioada de fertilitate a femeii
vampir, care durează în general două zile și este însoțită de
pofte sexuale intense. Apare la aproximativ cinci ani după tranziția unei
femele și apoi o dată la un deceniu după aceea. Toți bărbații răspund într-o
oarecare măsură dacă sunt în preajma unei femele care are nevoie de ea.
Poate fi o perioadă periculoasă, cu conflicte și lupte izbucnind între
masculii concurenți,
mai ales dacă femela nu este împerecheată. newling (n.) O fecioară.
Omega (pr. n.) figură răuvoitoare, mistică, care i-a țintit pe vampiri pentru dispariție din res
Există într-un tărâm nontemporal și are puteri extinse, deși nu puterea de

creație. pherarsom
(adj.) Termen care se referă la potența organelor sexuale ale unui bărbat.
Traducere literală ceva aproape de „demn de a intra într-o femeie”.
princeps (n.) Cel mai înalt nivel al aristocrației vampirilor, al doilea după
membrii Primei Familii sau Aleșii Fecioarei Scribe. Trebuie să fie născut la titlu;
poate să nu fie conferită. pyrocant
(n.) Se referă la o slăbiciune critică la un individ. Slăbiciunea poate fi internă,
cum ar fi o dependență, sau externă, cum ar fi un amant. rahlman
(n.) Mântuitor. rythe
(n.) Mod ritual de a atenua onoarea acordat de unul care a jignit pe
altul. Dacă este acceptat, ofensatul alege o armă și îl lovește pe infractor,
care se prezintă fără apărare. Fecioara Scribă (pr. n.) Forță
mistică care este consilierul regelui, precum și păstrătorul arhivelor
vampirilor și distribuitorul privilegiilor.
Există într-un tărâm nontemporal și are puteri extinse. Capabil de un
singur act de creație, pe care l-a cheltuit pentru a aduce vampirii la
existență.
sehclusion (n.) Statut conferit de rege unei femei din aristocrație ca
urmare a unei petiții a familiei femeii. Plasează femela sub singura direcție a
ghardianului ei, de obicei cel mai în vârstă mascul din gospodăria ei.
Ghardianul ei are atunci dreptul legal de a-și determina orice fel de viață,
limitând după bunul plac orice interacțiune pe care le are cu lumea. shellan
(n.) Femeie vampir care a fost împerecheată cu un mascul. Femelele, în
general, nu iau mai mult de un partener din cauza naturii extrem de teritoriale
a masculilor
legați. symphath (n.) Specie din rasa vampirilor caracterizată prin capacitatea
și dorința de a manipula emoțiile celorlalți (în scopul unui schimb de energie),
printre alte trăsături. Din punct de vedere istoric, aceștia au fost discriminați
și în anumite epoci vânați de vampiri. Sunt aproape de dispariție.
tahlly (n.)
Un termen de dragoste tradus vag prin „draga”. Mormântul (pr. n.)
Bolta sacră a Frăției Pumnalului Negru. Folosit ca loc ceremonial, precum și ca
loc de depozitare pentru borcanele minorilor.
Ceremoniile desfășurate acolo includ inducții, înmormântări și acțiuni
disciplinare împotriva Fraților. Nimeni nu poate intra, cu excepția
membrilor Frăției, a Fecioarei Cărturare sau a candidaților pentru introducere.
trahyner (n.) Cuvânt de respect reciproc și afecțiune folosit între bărbați.

Tradus vag prin „prieten iubit”. tranziție
(n.) Moment critic în viața unui vampir când acesta se transformă într-un
adult. După aceea, ei trebuie să bea sângele sexului opus pentru a supraviețui
și nu pot rezista la lumina soarelui. Apare în general la mijlocul anilor
douăzeci. Unii vampiri nu supraviețuiesc tranzițiilor lor, în special bărbații.
Înainte de tranziția lor, vampirii sunt slabi din punct de vedere fizic,
inconștienți din punct de vedere sexual și nu răspund și incapabili să se
dematerializeze.
vampir (n.) Membru al unei specii separate de cea a Homo sapiens.
Vampirii trebuie să bea sângele sexului opus pentru a supraviețui. Sângele uman îi
va menține în viață, deși puterea nu durează mult. În urma tranzițiilor lor, care au
loc la jumătatea vârstei de douăzeci de ani, ei nu pot ieși în lumina soarelui și trebuie
să se hrănească din venă în mod regulat. Vampirii nu pot „converti” oamenii printr-
o mușcătură sau un transfer de sânge, deși în cazuri rare sunt capabili să se
înmulțească cu celelalte specii. Vampirii se pot dematerializa în voie, deși
trebuie să fie capabili să se calmeze și să se concentreze pentru a face acest lucru
și ar putea să nu poarte nimic greu cu ei. Ei sunt capabili să dezbrace
amintirile oamenilor, cu condiția ca astfel de amintiri să fie pe termen scurt.
Unii vampiri sunt capabili să citească mințile. Speranța de viață este mai mare de
o mie de ani, sau în unele cazuri chiar
mai lungă. wahlker (n.) Un individ care a murit și s-a întors la cei vii din Fade. (Ei) i se
acordă mare respect și este venerat pentru nevoile sale. whard (n.) Echivalentul
unui naș sau nașă la un individ.
Prolog
Greenwich Country Day School

Greenwich , Connecticut
Acum douazeci de ani
— Doar ia-o, Jane.

Jane Whitcomb apucă rucsacul. — Încă mai vii, nu?
— Ți-am spus azi dimineață. Da.
"Bine." Jane și-a privit prietena îndreptându-se pe trotuar până când a auzit
un claxon. Îndreptându-și jacheta, își îndreptă umerii și se întoarse spre un
Mercedes-Benz. Mama ei se uita pe geamul șoferului, cu sprâncenele încleștate.
Jane se grăbi peste drum, rucsacul necinstiți cu contrabandă făcând prea mult
zgomot, în ceea ce o privea. A sărit pe bancheta din spate și a ascuns chestia la
picioarele ei. Mașina a început să se rostogolească înainte ca ea să închidă ușa.
— Tatăl tău vine acasă în seara asta.

"Ce?" Jane își împinse ochelarii pe nas. "Când?"
„În seara asta. Deci mă tem că...”
"Nu! Ai promis!"
Mama ei se uită peste umăr. — Vă cer scuze, domni oară.
Jane a lacrimat. — Mi-ai promis pentru a treisprezecea aniversare a mea. Katie
și Lucy ar trebui să...
— Le-am sunat deja mamelor.
Jane căzu pe spate de scaun.
Ochii mamei ei se ridicară spre oglinda retrovizoare. „Luați acea expresie de pe
față, mulțumesc. Crezi că ești mai important decât tatăl tău?
Tu?"
"Desigur că nu. El este zeul."
Mercedes-ul a virat spre umăr cu o trântitură, iar frânele au scârțâit.
Mama ei s-a răsucit, și-a ridicat mâna și a ținut poziția, cu brațul tremurând.
Jane se dădu înapoi îngrozită.

După un moment de violență suspendată, mama ei s-a întors, netezindu-și părul

perfect neted cu o palmă care era constantă ca apa clocotită.
"Tu... nu te vei alătura cu noi la cină în seara asta. Și tortul tău va fi aruncat."
Mașina a început să se miște din nou.

Jane și-a șters obrajii și a privit în jos la rucsac. Nu mai făcuse niciodată o petrecere
în pijamă înainte. Cerșise luni de zile.
Ruinat. Totul era distrus acum.
Au tăcut toată călătoria spre casă, iar când Mercedesul era în garaj, mama lui
Jane a coborât din mașină și a intrat în casă fără să se uite înapoi.
„Știi unde să mergi”, a fost tot ce a spus ea.

Jane a rămas în mașină, încercând să se recupereze. Apoi a luat rucsacul și
cărțile și s-a târât prin bucătărie.
Richard, bucătarul, era aplecat peste coșul de gunoi, împingând de pe o farfurie
o prăjitură cu glazură albă și flori roșii și galbene.
Nu i-a spus nimic lui Richard pentru că îi era gâtul strâns ca un pumn.
Richard nu i-a spus nimic pentru că nu-i plăcea de ea. Nu-i plăcea de nimeni în
afară de Hannah.
Când Jane a ieșit pe ușa majordomului în sufragerie, nu a vrut să se întâlnească
cu sora ei mai mică și s-a rugat ca Hannah să fie în pat. A fost bolnavă în dimineața
asta. Probabil pentru că îi trebuia un raport de carte.
În drum spre scară, Jane și-a văzut mama în sufragerie.
Pernele canapelei. Din nou.
Mama ei era încă în paltonul ei de lână albastru pal, cu eșarfa de mătase în
mână și, fără îndoială, avea să rămână îmbrăcată așa până când va fi mulțumită
de felul în care arătau pernele. Ceea ce ar putea dura ceva timp. Standardul față
de care au fost măsurate lucrurile a fost același cu standardul părului: netezime
totală.
Jane se îndreptă spre camera ei. Singura ei speranță în acest moment era ca tatăl
ei să vină după cină. În felul acesta, deși avea să descopere totuși că ea era
legată de pământ, cel puțin nu ar fi trebuit să se uite la locul ei gol. La fel ca mama
ei, el ura orice lucru care nu era în ordine, iar Jane, care nu era la masă, era
dezamăgită.
Durata prelegerii pe care ar fi primit-o de la el ar fi mai mare în acest fel,
pentru că ar trebui să includă atât modul în care ea ar dezamăgi familia cu
absența ei la masă, precum și faptul că fusese nepoliticos cu mama ei.
La etaj, dormitorul galben al lui Jane era ca orice altceva în casă: neted ca părul și
pernele de canapea și felul în care vorbeau oamenii.
Nimic deplasat. Totul în genul de perfecțiune înghețată pe care l-ai văzut în revistele casei.
Singurul lucru care nu se potrivea a fost Hannah.

Rucsacul necinstiți a intrat în dulap, deasupra șirurilor de mocasini penny și Mary
Janes; apoi Jane și-a schimbat uniforma școlară într-o cămașă de noapte de flanel Lanz.
Nu exista niciun motiv să-ți îmbraci haine adevărate. Nu mergea nicăieri.
Și-a dus teancul de cărți la biroul ei alb. Avea de făcut teme de engleză. Algebră. Limba
franceza.
Ea aruncă o privire spre noptieră. Nopțile Arabe o așteptau.
Nu se putea gândi la o modalitate mai bună de a-și petrece pedeapsa, dar temele erau
pe primul loc. A trebuit sa. Altfel s-ar simți prea vinovată.
Două ore mai târziu, era în pat cu Nights în poală, când ușa s-a deschis și capul lui
Hannah a băgat înăuntru. Părul ei roșu și ondulat era o altă abatere. Restul
erau blonde. — Am adus mâncare.
Jane se ridică, îngrijorată pentru sora ei mai mică. — Vei avea probleme.
— Nu, nu o voi face. Hannah s-a strecurat înăuntru, cu un coș mic cu un șervețel vichy,
un sandviș, un măr și o prăjitură în mână. „Richard mi-a dat asta ca să iau o gustare în
seara asta”.
" i tu?"
— Nu mi-e foame. Aici.
— Mulțumesc, Han. Jane luă coșul în timp ce Hannah stătea la picioarele patului.
— Deci, ce a făcut?
Jane clătină din cap și mușcă sandvișul cu roast beef. „M-am supărat pe mama”.
„Pentru că nu ai putut să faci petrecerea ta?”

"Uh-huh."
"Ei bine... am ceva care să te înveselească." Hannah a alunecat o bucată de hârtie de
construcție împăturită pe plapumă. "La mulți ani!"
Jane se uită la card și clipi repede de câteva ori. "Mulțumesc... Han."
"Nu fi trist, sunt aici. Uită-te la cardul tău! Am făcut-o pentru tine."
Pe față, desenate în mâna dezordonată a surorii ei, erau două figurine de băț. Unul
avea părul blond drept și sub el scris cuvântul Jane. Celălalt avea
păr roșu și ondulat și numele Hannah la picioare. Se țineau de mână și aveau zâmbete
mari pe fețele lor în cerc.
Tocmai când Jane s-a dus să deschidă cardul, o pereche de faruri au măturat partea din față
a casei și au început să urce pe alee.
— Tata e acasă, uieră Jane. — Mai bine pleci de aici.
Hannah nu părea atât de îngrijorată pe cât ar fi de obicei, probabil pentru că nu se simțea
bine. Sau poate că a fost distrasă de... ei bine, indiferent de ce a fost distrasă Hannah. Era
în mare parte în visele ei, motiv pentru care era probabil fericită tot timpul.
— Du-te, Han, serios.

"Bine. Dar îmi pare foarte rău că partidul tău a fost retras." Hannah se târâi spre u ă.
"Hei, Han? Îmi place cardul meu."

— Nu te-ai uitat înăuntru.
"Nu trebuie. Îmi place pentru că mi l-ai făcut."
Fața lui Hannah s-a împărțit într-unul dintre zâmbetele ei de margaretă, de genul care îi amintea lui Jane de
zilele însorite. — Este vorba despre tine și despre mine.
Când ușa se închise, Jane auzi vocile părinților ei ridicându-se din foaier. În grabă, a mâncat
gustarea lui Hannah, a băgat coșul în faldurile draperiilor de lângă pat și s-a dus la teancul
de cărți ei. Ea a luat cu ea înapoi în pat documentele lui Dickens, The Pickwick
Papers. Ea s-a gândit că dacă lucra la chestii de la școală când a intrat tatăl ei, i-ar cumpăra
niște puncte brownie.
Părinții ei au venit sus o oră mai târziu și ea s-a încordat, așteptându-se ca tatăl ei să bată.
El nu a făcut-o.
Ceea ce era ciudat. El era, în felul lui de control, la fel de fiabil ca un ceas și exista un confort
ciudat în predictibilitatea lui, deși nu-i plăcea să aibă de-a face cu el.
L-a lăsat pe Pickwick deoparte, a stins lumina și și-a vârât picioarele sub plapuma cu
volan. Sub baldachinul patului ei nu a putut să doarmă și în cele din urmă a
auzit ceasul bunic din capul scărilor sunând de douăsprezece ori.
Miezul nop ii.
Alunecând din pat, s-a dus la dulap, a scos rucsacul necinstit și a deschis fermoarul. Placa
Ouija a căzut, s-a deschis și a aterizat cu fața în sus pe podea. L-a apucat cu o tresărire,
de parcă s-ar fi rupt sau ceva de genul ăsta, apoi a luat chestia cu indicatorul.
Ea și prietenii ei așteptau cu nerăbdare să joace jocul pentru că toți voiau să știe cu cine
aveau să se căsătorească. Lui Jane îi plăcea un băiat pe nume Victor Browne, care
era la cursul ei de matematică. Cei doi discutaseră puțin în ultima vreme și ea chiar
credea că ar putea fi un cuplu.
Problema era că nu era sigură ce simțea el pentru ea. Poate că i-a plăcut doar pentru
că ea i-a dat răspunsuri.
Jane a întins tabla pe patul ei, și-a sprijinit mâinile pe indicator și a tras adânc aer în
piept. — Cum îl cheamă băiatul cu care mă voi căsători?
Nu se aștepta ca lucrul să se miște. Și nu a făcut-o.
Încă câteva încercări și ea se lăsă pe spate frustrată. După un minut, bătu în peretele
din spatele tăbliei ei. Sora ei a bătut înapoi și puțin mai târziu Hannah s-a strecurat
pe ușă. Când a văzut jocul, s-a entuziasmat și a sărit pe pat, aruncând indicatorul în
aer.
"Cum te joci!"
"Șst!" Doamne, dacă au fost prinși așa, au fost complet pe pământ.
Pentru totdeauna.
— Îmi pare rău. Hannah și-a ridicat picioarele și s-a ținut de ele pentru a nu
scăpa. "Cum..."
„Îi pui întrebări și îți spune răspunsurile.”
— Ce putem să întrebăm?
— Cu cine ne vom căsători. Bine, acum Jane era nervoasă. Dacă răspunsul nu a
fost Victor? „Să începem cu tine. Pune vârful degetelor pe indicator, dar nu
împinge în jos sau altceva. Doar… așa, da. Bine… Cu cine se va căsători Hannah?”
Indicatorul nu s-a mișcat. Chiar și după ce Jane a repetat întrebarea.

— E stricat, spuse Hannah, retrăgându-se.
— Lasă-mă să încerc o altă întrebare. Pune-ți mâinile înapoi. Jane respiră adânc. „Cu
cine mă voi căsători?”
Un mic zgomot scârțâit s-a ridicat de pe tablă când indicatorul a început să se miște.
Când a ajuns să se odihnească pe litera V, Jane a tremurat. Inimă în gât, ea a privit-o
trecând la litera I.
— Este Victor! spuse Hannah. "Este Victor! Te vei căsători cu Victor!"
Jane nu s-a deranjat să-și tacă sora. Era prea frumos pentru a fi... Indicatorul
a aterizat pe litera S. S?
— Este gre it, spuse Jane. „Acest lucru trebuie să fie greșit...”
— Nu te opri. Să aflăm cine este.
Dar dacă nu era Victor, ea nu știa. Și ce fel de băiat avea un nume ca Vis — Jane s-a luptat să
redirecționeze
indicatorul, dar a insistat să meargă la litera H.
Apoi O, U și încă o dată la S.
VISHOUS.
Spaima a acoperit interiorul cutiei toracice a lui Jane.
— Ți-am spus că a fost stricat, mormăi Hannah. — Cine se cheamă Vishous?
Jane își întoarse privirea de la tablă, apoi se lăsă să cadă înapoi pe perne.
Aceasta a fost cea mai proastă zi de naștere pe care a avut-o vreodată.
— Poate că ar trebui să încercăm din nou, spuse Hannah. Când Jane a ezitat, s-a
încruntat. — Haide, vreau și eu un răspuns. E corect.
Și-au pus degetele înapoi pe indicator.
„Ce voi primi de Crăciun?” întrebă Hannah.
Indicatorul nu s-a mișcat.
— Încearcă un da sau nu pentru a începe, spuse Jane, încă speriată de cuvântul care i se
dăduse. Poate că tabla nu a putut să scrie?
— Voi primi ceva de Crăciun? spuse Hannah.
Indicatorul a început să scârțâie.
— Sper să fie un cal, murmură Hannah în timp ce indicatorul se învârtea în cerc. — Ar fi
trebuit să întreb asta.
Ascuțitul s-a oprit pe nr.
Se uitară amândoi la lucru.
Brațele lui Hannah s-au înconjurat de ea însăși. — Vreau și eu niște cadouri.
— E doar un joc, spuse Jane, închizând tabla. „În afară de asta, chestia chiar este ruptă. Am
scăpat-o”.
„Vreau cadouri”.
Jane a întins mâna și și-a îmbrățișat sora. — Nu-ți face griji pentru tabla stupidă, Han. Îți aduc
mereu ceva de Crăciun.
Când Hannah a plecat puțin mai târziu, Jane s-a întors între cearșafuri.
Tablă proastă. O zi de naștere proastă. Totul prost.
În timp ce închise ochii, și-a dat seama că nu se uitase niciodată la cardul surorii ei.
Ea a aprins din nou lumina și a luat-o de pe noptieră. Înăuntru scria: Ne vom ține mereu de
mână! Te iubesc! Hannah!
Răspunsul care li s-a dat despre Crăciun era atât de greșit. Toți au iubit-o pe Hannah și au
primit cadouri. Doamne, chiar și-ar putea influența tatăl lor uneori, și nimeni altcineva nu
putea face asta. Așa că, desigur, va primi lucruri.
Scândura …
proastă După un timp, Jane a adormit. Trebuie să aibă, pentru că Hannah a trezit-o.
"Esti bine?" spuse Jane ridicându-se. Sora ei stătea lângă pat în cămașa de noapte de
flanel, cu o expresie ciudată pe chip.
"Trebuie să plec." Vocea lui Hannah era tristă.
"La baie? O să fii bolnav?" Jane a împins husele. "Voi merge cu tine..."
"Nu po i." Hannah oftă. "Trebuie să plec."

"Ei bine, când ai terminat de făcut orice, te poți întoarce aici și dormi dacă vrei."
Hannah se uită la u ă. "Mi-e frică."

"A fi bolnav este înfricoșător. Dar voi fi mereu aici pentru tine."
"Trebuie să plec." Când Hannah s-a uitat înapoi, a părut... toată adultă cumva.
Nimic nu seamănă cu fetița de zece ani pe care o avea. "Voi încerca să mă întorc. Voi
face tot posibilul."
"Hm... bine." Poate că sora ei a avut febră sau ceva? — Vrei să te trezești, mama?
Hannah clătină din cap. "Vreau doar să te văd. Du-te înapoi la culcare."
Când Hannah a plecat, Jane se lăsă pe spate pe perne. S-a gândit să meargă să o
verifice pe sora ei în baie, dar somnul a revendicat-o înainte de a putea urma
impulsul.
A doua zi dimineața, Jane s-a trezit cu zgomotul unor pași grei care alergau
afară, pe hol. La început a presupus că cineva a scăpat ceva care lăsa o pată pe
un covor, un scaun sau o cuvertură de pat. Dar apoi sirenele ambulanței au apărut pe
alee.
Jane se ridică din pat, verifică geamurile din față, apoi băgă capul în hol. Tatăl ei
vorbea cu cineva de jos, iar ușa camerei lui Hannah era deschisă.
În vârful picioarelor, Jane a coborât alergătorul oriental, crezând că sora ei nu se

trezește de obicei atât de devreme într-o sâmbătă. Chiar trebuie să fie bolnavă.
Ea se opri în prag. Hannah stătea nemișcată pe pat, cu ochii deschiși spre tavan,
pielea ei albă ca cearșafurile curate de zăpadă pe care se afla.
Ea nu clipea.
În colțul opus al camerei, cât mai departe de Hannah, mama lor stătea pe scaunul
de la fereastră, cu halatul ei de mătase ivoire strâns pe podea. — Întoarce-te în
pat. Acum.
Jane alergă spre camera ei. Tocmai când închidea ușa, ea îl văzu pe tatăl ei
urcând scările cu doi bărbați în uniforme bleumarin. El vorbea cu autoritate și ea
a auzit cuvintele inimă congenitală ceva.
Jane sări în patul ei și trase cearșafurile peste cap. În timp ce tremura în
întuneric, se simțea foarte mică și foarte speriată.
Tabloul avusese dreptate. Hannah nu a primit cadouri de Crăciun și s-a căsătorit
nici unul.
Dar sora mai mică a lui Jane și-a ținut promisiunea. Ea s-a întors.
Capitol unul
„Nu simt așa pielea asta de vacă”.

Vishous ridică privirea din banca lui de computere. Butch O'Neal stătea în sufrageria gropii cu
o pereche de piei pe coapse și mulți dintre voi trebuie să-mi glumească pe puroiul lui.
— Nu ți se potrivesc? V întrebă colegul său de cameră.

— Nu e rostul. Fără supărare, dar ăștia sunt oameni răi din sat. Butch își întinse brațele
grele și se întoarse într-un cerc, pieptul gol prinzând lumina. "Pe bune, revino-ti."
„Sunt pentru luptă, nu pentru modă”.

— La fel și kilturile, dar nu mă vezi legănând tartanul.
"Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Ești prea înclinat ca să scoți rahatul ăsta."
Butch luă o expresie plictisită. — Poți să mă muști.
Îmi doresc, se gândi V.
Cu o tresărire, se duse după punga lui cu tutun turcesc. În timp ce a scos niște hârtie de
rulat, a întins o linie și și-a răsucit un țigar, a făcut ceea ce a petrecut mult timp făcând: și-a
amintit că Butch a fost împerecheat fericit cu dragostea vieții sale și că, chiar dacă el nu au
fost, tipul nu a jucat așa.
În timp ce V s-a aprins și a inspirat, a încercat să nu se uite la polițist și a eșuat. La naiba de

vedere periferică. Întotdeauna l-am făcut.
Omule, era un ciudat pervers. Mai ales având în vedere cât de strânși erau.
În ultimele nouă luni, se apropiase mai mult de Butch decât oricine pe care îl întâlnise
vreodată în cei trei sute de ani de viață și respirație. Stătuse cu bărbatul, se îmbătase cu el,
se antrenase cu el. A trecut prin moarte și viață și profeții și osândire cu el. L-a ajutat să
îndoaie legile naturii pentru a transforma tipul din om în vampir, apoi l-a vindecat când și-a
făcut treaba specială cu dușmanii rasei. De asemenea, îl propusese să devină membru al
Frăției... și îi sprijinise când fusese împerecheat cu shellanul său.
În timp ce Butch se plimba de parcă ar fi încercat să se liniștească cu pielea, V se uită la cele

șapte litere care erau sculptate în engleză veche pe spatele lui: MARISSA. V făcuse
ambele As, și ieșiseră bine, în ciuda faptului că mâna îi tremurase tot timpul.
— Da, spuse Butch. — Nu sunt sigur că simt astea.

După ceremonia de împerechere, V eliberase groapa pentru acea zi, astfel încât fericitul cuplu
să aibă intimitate. Trecuse prin curtea complexului și se închisese într-o cameră de oaspeți la
casa mare cu trei sticle de Gâscă Cenușie. Se îmbătase săturat, se inundase de orez
adevărat, dar nu reușise să-și atingă obiectivul de a leșina. Adevărul îl ținuse fără milă
treaz: V era atașat de colegul său de cameră în moduri care complicau lucrurile și totuși nu
schimbau nimic.
Butch știa ce face. La naiba, erau cei mai buni prieteni, iar tipul putea citi V mai bine decât
putea oricine. Și Marissa știa asta pentru că nu era proastă. Și Frăția știa asta pentru că
idioții ăia de bătrânețe nu te lasă niciodată să păstrezi secrete.
Toți au fost cool cu el.

El nu era. Nu suporta emoțiile. Sau el însuși.
— Ai de gând să încerci restul echipamentului? întrebă el într-o expirație. — Sau mai vrei să
te mai plângi de pantalonii tăi?
— Nu mă face să te răsturn.
„De ce te-aș priva de un hobby preferat?”
— Pentru că mă doare degetul. Butch se apropie de una dintre canapele și luă un
ham pentru piept. În timp ce o alunecă pe umerii săi largi, pielea s-a conturat
perfect pe trunchi. — La naiba, cum ai făcut-o să se potrivească atât de bine?
— Te-am măsurat, îți amintești?

Butch puse chestia la loc, apoi se aplecă și-și trecu vârfurile degetelor peste capacul unei
cutii lăcuite negru. A zăbovit peste creasta de aur a Frăției Pumnalului Negru, apoi a urmărit
personajele din Limba Veche care scriau Dhestroyer, descendent din Wrath, fiul lui Wrath.
Noul nume al lui Butch. Vechea descendență nobilă a lui Butch.

— Oh, pentru numele naibii, deschide chestia. V și-a înjunghiat țigara, a rostogolit altul și s-
a aprins din nou. Omule, a fost un lucru bun că vampirii nu au făcut cancer. În ultimul timp,
fuma în lanț ca un criminal. "Continua."
— Încă nu-mi vine să cred asta.
— Doar deschide blestemul.
"Chiar nu pot..."
"Deschidel." În acest moment, V era destul de agitat încât să leviteze din scaunul său nenorocit.
Polițistul a declanșat mecanismul de blocare din aur solid și a ridicat partea superioară.
Întinse pe un pat de satin roșu, erau patru pumnale cu lame negre asortate, fiecare
cântărit cu precizie după specificațiile lui Butch și șlefuit până la o margine letală.
„Sfântă Maria, Maica Domnului... Sunt frumoase”.
— Mulțumesc, spuse V într-o expirație. — Și eu fac pâine bună.
Ochii căprui ai polițistului au străbătut camera. — Ai făcut astea pentru mine?
"Da, dar nu e mare lucru. Le fac pentru noi toți." V ridică mâna dreaptă înmănușată. — Mă
pricep bine la căldură, după cum știi.
"V... mulțumesc."
"Orice. Cum am spus, eu sunt omul cu lame. Fă-o tot timpul."
Da... poate nu cu atâta concentrare. Pentru Butch, petrecuse ultimele patru zile direct pe
ele. Maratoanele de șaisprezece ore care-și puneau mâna strălucitoare blestemată peste
oțelul compozit îi făcuseră spatele să ardă și ochii încordați, dar la naiba, fusese hotărât să-
i facă pe fiecare demn de bărbatul care le va mânui.
Încă nu erau suficient de buni.

Polițistul a scos unul dintre pumnale și, în timp ce-l punea în palmă, ochii i s-au aprins.
"Isuse... simte chestia asta." A început să lucreze cu arma înainte și înapoi în fața pieptului.
„Niciodată nu a ținut nimic atât de bine ponderat. Și strânsoarea.
Doamne... perfect.”
Laudele l-au mulțumit pe V mai mult decât pe oricare pe care îl primise vreodată.
Așa că l-a iritat rahatul.
— Da, ei bine, ar trebui să fie așa, adevărat? A înjunghiat mâna întinsă într-o scrumieră,
zdrobind strălucirea fragilă din vârful ei. — N-are rost să ieși pe câmp cu un set de Ginsus.
"Mulțumesc."
"Tot ceea ce."
"V, serios..."
— Fă-o să te draci. Când nu a existat nicio revenire slăbită, își ridică privirea.
La dracu. Butch stătea chiar în fața lui, cu ochii alun ai polițistului întunecați de o
cunoaștere pe care V și-ar fi dorit ca tipul să nu aibă.
V își lăsă privirea spre brichetă. — Orice, polițiste, sunt doar cuțite.
Vârful negru al pumnalului alunecă sub bărbia lui V și îi înclină capul în sus. În timp ce a
fost forțat să întâlnească privirea lui Butch, corpul lui V sa încordat. Apoi tremura.
Cu arma care îi lega, Butch spuse: „Sunt frumoși”.
V închise ochii, disprețuindu-se. Apoi s-a aplecat în mod deliberat în lamă, astfel încât
aceasta să-l muște în gât. Înghițind izbucnirea durerii, o reținu
instinctul lui, folosindu-l ca un reamintire că era un ciudat nenorocit, iar ciudații

meritau să fie răniți.
— Vishous, uită-te la mine.
"Lasă-mă în pace."
"Obligă-mă."
Pentru o fracțiune de secundă, V aproape că s-a aruncat asupra tipului, pregătit să-l
lovească pe nenorocit. Dar apoi Butch a spus: „Îți mulțumesc doar că ai făcut ceva tare.
Fără BFD”.
Nu e mare lucru? Ochii lui V s-au deschis și și-a simțit privirea strălucind.
"Asta e o prostie. Din motive de care ești foarte conștient."
Butch a scos lama și, în timp ce brațul bărbatului a căzut, V a simțit un firicel de sânge că i
se strecoară pe gât. Era cald... și moale ca un sărut.
— Nu spune că îți pare rău, mormăi V în tăcere. „Sunt susceptibil să devin violent”.
"Dar sunt."
— Nimic pentru care să-mi pare rău. Omule, nu mai suporta să trăiască aici cu Butch.
Fă-i pe Butch și Marissa. Reamintirea constantă a ceea ce nu putea avea și nu ar trebui să-
și dorească era să-l omoare. Și Hristos știa că era deja în stare proastă. Când a fost ultima
oară când a dormit toată ziua?
Săptămâni și săptămâni.
Butch a învelit lama în tocul pieptului, cu mânerul în jos. „Nu vreau să te rănești...”
„Nu mai discutăm despre asta”. Ducându-și degetul arătător la gât, V prinse sângele pe
care-l trasese cu lama pe care o făcuse. În timp ce l-a lins, ușa ascunsă a tunelului subteran
s-a deschis și parfumul oceanului a umplut Groapa.
Marissa a venit după colț, arătând-o pe Grace Kelly, bine ca de obicei. Cu părul ei lung și
blond și chipul ei modelat cu precizie, era cunoscută drept marea frumusețe a speciei, și
chiar și V, care nu a fost după tipul ei, a trebuit să arate dragoste.
— Bună, băieți... Marissa se opri și se uită la Butch. "Bine... Doamne... uită-te la pantalonii
ăia."
Butch tresări. "Da, știu. Ei sunt..."
— Ai putea să vii aici? Ea a început să se întoarcă pe hol spre dormitorul lor. — Am
nevoie să te întorci aici pentru un minut. Sau zece.
Mirosul de legătură al lui Butch s-a transformat într-un vuiet plictisitor, iar V știa al naibii de
bine că trupul tipului se întărea pentru sex. „Iubito, mă poți avea atâta timp cât tu
vrei pe mine.”
Chiar când polițistul a părăsit camera de zi, a aruncat o privire peste umăr. — Simt atât
de mult aceste piei. Spune-i lui Fritz că vreau cincizeci de perechi de ele. Stat.
Lăsat singur, Vishous s-a aplecat spre Alpine și a dat drumul la MIMS Music Is My Savior.
În timp ce rap-ul bătea, se gândi cum înainte, el a folosit rahatul pentru a îneca gândurile
altora. Acum că viziunile i se secaseră și toată chestia aceea de citire a minții dispăruse!?
A folosit bătăile basului pentru a-l împiedica să-și audă colegul de cameră făcând
dragoste.
V și-a frecat fața. Chiar trebuia să plece de aici. O vreme încercase să-i facă să se mute,
dar Marissa susținea că Groapa era „confortabilă” și că îi plăcea să trăiască în ea. Ceea
ce trebuia să fie o minciună. Jumătate din sufragerie a fost mâncată de masa de
foosball, ESPN era pe mut douăzeci și patru/șapte, iar rap-ul se cânta mereu. Frigiderul
era o zonă demilitarizată marcată cu victime în descompunere de la Taco Hell și Arby's.
Grey Goose și Lagavulin erau singurele băuturi din casă. Materialul de lectură a fost
limitat la Sports Illustrated și... ei bine, numerele anterioare ale Sports Illustrated.
Deci, da, nu o mulțime de adorabili de rață și iepurași să coboare. Locul era parțial
o casă de frați, parțial vestiar. Cu decor de Derek Jeter.
Cât despre Butch? Când V îi sugerase tipului o mică acțiune U-Haul, polițistul aruncase
o privire liniștită peste canapea, clătină o dată din cap și se duse în bucătărie pentru
mai mult Lagavulin.
V a refuzat să creadă că au rămas pentru că erau îngrijorați pentru el sau pentru
ceva rahat. Tocmai ideea l-a făcut mental.
S-a ridicat în picioare. Dacă urma să existe o separare, el va trebui să fie cel care a
inițiat-o. Problema a fost că nu-l avea pe Butch tot timpul prin preajmă era... de
neconceput. Mai bine tortura pe care o avea acum decât un exilat.
Și-a verificat ceasul și s-a gândit că ar putea la fel de bine să lovească tunelul
subteran și să se îndrepte spre casa mare. Chiar dacă restul Frăției Pumnalului Negru
locuia în acel monstru cu fața de stâncă al unui conac alăturat, existau o mulțime de
camere suplimentare. Poate ar trebui să încerce unul pentru mărime. Pentru câteva zile.
Gândul îi făcu stomacul să se învârtă.

În drum spre u ă, a surprins mirosul de legătură care se întindea din dormitorul lui
Butch i Marissa. În timp ce se gândea la ceea ce se întâmplă, sângele i se încinge chiar
dacă rușinea îi făcea pielea să devină Popsicle.
Cu un blestem, se apropie de geaca lui de piele și scoase un telefon mobil.

În timp ce forma, pieptul îi era cald ca un dulap de carne, dar cel puțin avea impresia că
făcea ceva cu această obsesie a lui.
Când vocea feminină a răspuns, V și-a tăiat salutul răgușit.
"Apusul soarelui. În seara asta. Știi ce să te îmbraci, iar părul tău va fi de pe gât. Ce îmi spui?"
Răspunsul a fost un torc de supunere. — Da, slujba mea.

V închise și aruncă telefonul mobil pe birou, urmărind cum acesta sări și se opri de una
dintre cele patru tastaturi ale sale. Sumisului pentru care o alesese în seara asta îi plăceau
lucrurile în special hardcore. Și avea de gând să livreze.
La naiba, era cu adevărat un pervers. Până în măduvă. Un deviant sexual

confirmat, nepocăit... care era cumva faimos în cursa pentru ceea ce era.
Omule, era absurd, dar apoi, gusturile și motivațiile femeilor fuseseră întotdeauna
bizare. Iar reputația lui elegantă nu era mai importantă pentru el decât erau submarinii
lui. Tot ce conta era că avea voluntari pentru ceea ce avea nevoie sexual. Ceea ce s-a spus
despre el, ceea ce femeile trebuiau să creadă despre el, a fost doar masturbare orală
pentru gurile care trebuiau altfel ocupate.
În timp ce cobora în tunel și se îndrepta spre conac, a fost complet înșelat. Datorită
acelui program stupid de rotație în care Frăția era, nu avea voie să intre pe teren în seara asta
și ura asta. Preferă să vâneze și să omoare ucigașii de strigoi care au mers după cursă decât
să fie parcat pe fund.
Dar au existat modalități de a arde un caz de frustrări care despicau ochii.

Pentru asta au fost făcute constrângerile și corpurile voluntare.
Phury a intrat în bucătăria de dimensiune industrială a conacului și a înghețat așa cum ai

făcut-o când te-ai confruntat cu o rănire accidentală de tipul sângeros: tălpile picioarelor i
s-au lipit de podea, i s-a oprit respirația, inima i-a sărit, apoi s-a zguduit.
Înainte să poată ieși înapoi prin ușa majordomului, a fost prins.

Bella, shellanul geamănului său, a ridicat privirea și a zâmbit. "Bună."
"Buna ziua." Părăsi. Acum.
Doamne, mirosea bine.
A fluturat cuțitul din mână peste curcanul prăjit la care lucra. — Ai vrea să-ți fac și ție un
sandviș?
"Ce?" spuse el ca un idiot.
"Un sandviș." A îndreptat lama spre pâinea și borcanul aproape gol de maioneză și salata
verde și roșiile. "Trebuie să-ți fie foame. Nu ai mâncat prea mult la Ultima masă."
"Oh, da... nu, nu sunt..." Stomacul lui a pus kiboșul pe minciună mârâind ca fiara
goală care era. Bastard.
Bella clătină din cap și se întoarse la pieptul curcanului. — Ia-ți o farfurie și ia loc.
Bine, acesta a fost ultimul lucru de care avea nevoie. Mai bine să fii îngropat de viu
decât să stai singur în bucătărie cu ea în timp ce îi pregătea mâncare cu mâinile ei frumoase.
— Phury, spuse ea fără să ridice privirea. — Farfurie. Scaun. Acum.

S-a conformat pentru că, în ciuda faptului că provenea dintr-o linie de sânge
războinic și era membru al Frăției și o cântărea cu o sută de lire sterline, era șchiop și slab
când era vorba de ea. Shellanul geamănului său... shellanul însărcinat al geamănului
său . . . nu era cineva care Phury ar fi putut nega.
După ce a alunecat o farfurie lângă a ei, s-a așezat peste insula de granit și și-a spus să nu
se uite la mâinile ei. Ar fi bine atâta timp cât nu s-ar uita la degetele ei lungi și elegante și
la unghiile ei scurte și șlefuite și la felul... La naiba.
„Jur,” a spus ea în timp ce tăia mai multă carne de piept, „Zsadist mă vrea mare ca o
casă. Încă treisprezece luni de când mă chinuie să mănânc și nu voi încăpea în piscină.
Abia îmi pot lua pantalonii. mai departe.”
"Arati bine." La naiba, arăta perfect, cu părul ei lung și întunecat și cu ochii de safir și
corpul ei înalt și în formă. Tânărul din interiorul ei nu se vedea sub cămașa ei largi,
dar sarcina era evidentă în pielea ei strălucitoare și în modul în care mâna ei mergea
frecvent la burta ei inferioară.
Starea ei era evidentă și în anxietatea din spatele ochilor lui Z ori de câte ori era în preajma
ei. Întrucât sarcinile vampirilor aveau rate mari de deces maternă/fetală, acestea au fost
o binecuvântare și un blestem pentru iadurile care se legaseră de partenerul său.
— Te simți bine? întrebă Phury. La urma urmei, Z nu era singurul îngrijorat pentru ea.
"Destul de mult. Obosesc, dar nu e chiar atât de rău." Și-a lins vârful degetelor, apoi
a apucat borcanul cu maioneză. În timp ce pescuia înăuntru, cuțitul scoase un
zgomot, ca o monedă scuturată în jur. — Totu i, Z mă înnebune te. Refuză să se
hrănească.
Phury și-a amintit ce gust avea sângele ei și a privit în altă parte în timp ce colții lui
se alungeau. Nu era nicio noblețe în ceea ce simțea pentru ea, deloc, și, ca bărbat
care se mândrea mereu cu natura sa onorabilă, nu și-a putut împăca emoțiile cu
principiile sale.
Și ceea ce făcea din partea lui cu siguranță nu era reciproc. Îl hrănise o dată
pentru că avea nevoie disperată de asta și pentru că era o femeie de valoare. Nu
fusese pentru că era determinată să-l întrețină sau pentru că tânjea de el.
Nu, toate acestea au fost pentru geamănul lui. Încă din prima noapte în care
l-a întâlnit pe Z, el o captivase, iar soarta prevedea ca ea să fie cea care l-a salvat
cu adevărat din iadul în care fusese închis. Este posibil ca Phury să fi salvat trupul
lui Z din acel secol de existență. un sclav al sângelui, dar Bella îi înviase spiritul.
Care a fost, desigur, doar un motiv în plus pentru a o iubi.
La naiba, și-ar fi dorit să aibă niște fum roșu pe el. Și-a lăsat nenorocitele ascunde la
etaj.
"Ce mai faci?" a întrebat ea în timp ce împărțea felii subțiri de curcan, apoi le
punea în straturi pe frunze de salată. — Proteza aia nouă vă mai dă probleme?
— E puțin mai bine, mulțumesc. Tehnologia din zilele noastre era cu ani lumină înaintea față de
ceea ce avusese cu un secol în urmă, dar având în vedere toate luptele pe care le-a făcut, piciorul
său pierdut era o problemă constantă de management.
Picior pierdut... da, îl pierduse, bine. A împușcat-o pentru a-l scăpa pe Z de acea
cățea bolnavă Stăpână a lui. Sacrificiul meritase. La fel cum sacrificiul fericirii
lui a meritat ca Z să fie alături de femeia pe care o iubeau amândoi.
Bella a acoperit sandvișurile cu pâine și și-a alunecat farfuria pe granit.

"Poftim."
„Acesta este exact ceea ce aveam nevoie”. Savură momentul în care își înfige
dinții din față în lucru, pâinea moale cedând ca carnea. În timp ce înghiți, a fost lovit
de o bucurie tristă că ea îi pregătise această mâncare pentru burta și o făcuse cu
un anumit fel de dragoste.
"Bine ma bucur." Și-a mușcat propriul sandviș.
"Deci... am vrut sa te intreb ceva pentru o zi sau cam asa ceva."
"Oh, ce?"
„Am lucrat la Safe Place cu Marissa, după cum știți. Este o organizație atât de grozavă,
plină de oameni grozavi...” Urmă o pauză lungă – de genul care l-a făcut să se
pregătească. — Oricum, un nou asistent social a venit să le consilieze pe femei și pe tinerii
lor. Ea și-a dres glasul. Și-a șters gura cu un prosop de hârtie. „E chiar grozavă. Cald,
amuzant. Mă gândeam că poate...”
Oh Doamne. — Mulțumesc, dar nu.

— E chiar drăguță.
"Nu, mulțumesc." Cu pielea zbârcită în jurul corpului, a început să mănânce la o fugă
moartă.
"Phury... Știu că nu este treaba mea, dar de ce celibatul?"
La dracu. Mai repede cu sandvișul. — Putem schimba subiectul?
"E din cauza lui Z, nu? De ce nu ai fost niciodată cu o femeie. Este sacrificiul tău pentru
el și trecutul lui."
"Bella... te rog..."
„Ai peste două sute de ani și este timpul să începi să te gândești la tine. Z nu va fi
niciodată complet normal și nimeni nu știe asta mai bine decât tine și mine. Dar el este
mai stabil acum. Și va deveni chiar mai sănătos în timp.”
Adevărat, cu condiția ca Bella să supraviețuiască acestei sarcini a ei.

Până când ea a ieșit sănătoasă din naștere, geamănul lui nu a ieșit încă din pădure. Și,
prin extensie, nici Phury nu a fost.
"Te rog, lasa-ma sa te prezint..."
"Nu." Phury s-a ridicat și a mestecat ca o vaca. Manierele la masă erau foarte
importante, dar această conversație trebuia să se termine înainte ca capul să-i explodeze.
"Phury..."
„Nu vreau o femeie în viața mea”.
— Ai fi un iad minunat, Phury.
Și-a șters gura pe un șervețel și a spus în limba veche: „Îți mulțumesc pentru această
masă făcută de mâinile tale. Seară binecuvântată, Bella, iubita împerecheată a
geamănei mele, Zsadist”.
Simțindu-se ieftin că nu a ajutat la curățare, dar crezând că era mai bine decât să aibă
un anevrism, a împins ușa majordomului în sala de mese. La jumătatea mesei lungi de
treizeci de picioare, a rămas fără benzină, a scos un scaun la întâmplare și a căzut în
chestie.
Omule, inima îi bătea cu putere.
Când își ridică privirea, Vishous stătea de cealaltă parte a mesei și se uita la el.
"Hristos!"
— Puțin încordat acolo, frate? Având 6 picioare și șase picioare și descendent din marele
războinic cunoscut doar sub numele de Sângerătorul, V era un bărbat masiv. Cu
irisii săi albi ca gheață cu ramă albastră, părul negru ca jet și chipul lui unghiular și
viclean, ar fi putut fi considerat frumos. Dar barbă și tatuajele de avertizare de la
tâmplă l-au făcut să arate rău.
— Nu tensionat. Deloc. Phury își întinse mâinile pe masa lucioasă, gândindu-se la
tonul pe care urma să-l aprindă în clipa în care ajungea în camera lui. — De fapt,
aveam să vin să te găsesc.
"Oh da?"
„Wrath nu i-a plăcut atmosfera de la întâlnirea de azi dimineață”. Ceea ce a fost
o subestimare. V și regele ajunseseră la bărbie la bărbie în câteva lucruri și nu a fost
singurul argument care a zburat. "Ne-a scos pe toți din rotație în seara asta. A spus
că avem nevoie de niște R&R."
V și-a arcuit sprâncenele, arătând mai inteligent decât un set de Einstein asortat. Aerul
genial nu era doar o chestie de aparență. Tipul vorbea șaisprezece limbi,
dezvolta jocuri pe computer pentru lovituri și chicoteli și putea recita cele douăzeci
de volume din Cronicile din memorie. Fratele l-a făcut pe Stephen Hawking să pară
un candidat pentru vo-tech.
"Noi toti?" a spus V.
"Da, aveam de gând să lovesc ZeroSum. Vrei să vii?"
— Tocmai am programat o afacere privată.
Ah, da. Viața sexuală neconvențională a lui V. Omul, el și Vishous se aflau la extreme
atât de opuse ale spectrului sexual: El nu știa nimic, Vishous a explorat totul și
majoritatea la extreme... calea nepăsată și Autobahn. Și nu asta a fost singura diferență
între ei.
Dacă mă gândesc bine, cei doi nu aveau absolut nimic în comun.
— Phury?
Se scutură în atenție. — Îmi pare rău, ce?
"Am spus, te-am visat o dată. Cu mulți ani în urmă."
Oh Doamne. De ce nu se dusese direct în camera lui? S-ar putea să se aprindă
chiar acum. "Cum așa?"
V și-a mângâiat barbă. „Te-am văzut stând la o răscruce de drumuri într-un câmp alb.
A fost o zi furtunoasă... da, multe furtuni. Dar când ai luat un nor din cer și l-ai înfășurat
în jurul fântânii, ploaia a încetat să cadă”.
— Sună poetic. Și ce ușurare. Majoritatea viziunilor lui V erau înfricoșătoare.

— Dar fără sens.
„Nimic din ceea ce văd nu este lipsit de sens și știi asta.”
— Atunci alegoric. Cum poate cineva să învelească o fântână? Phury se încruntă. — Și
de ce să-mi spui acum?
Sprâncenele negre ale lui V coborau peste ochii lui ca o oglindă. "Eu... Doamne, habar
n-am. Trebuia doar să o spun." Cu un blestem urât, se îndreptă spre bucătărie. "Bella
mai este acolo?"
„De unde ai știut că este...”
— Întotdeauna arăți ruinat după ce o vezi.
Capitolul doi
O jumătate de oră și un sandviș cu curcan mai târziu, V s-a materializat pe terasa

penthouse-ului său privat din centrul orașului. Noaptea a fost o cățea, toată martie
rece și aprilie udă, vântul amar împletindu-se ca un bețiv cu o atitudine urâtă.
În timp ce stătea în fața panoramei podurilor gemene ale lui Caldwell, priveliștea de
carte poștală a orașului sclipitor îl plictisise.
La fel și perspectivele lui pentru distracția și jocurile serii.
El a presupus că seamănă cu un dependent de coca-cola de multă vreme. Fluxul
fusese cândva intens, dar acum a deservit maimuța pe spate fără un entuziasm
deosebit. Avea nevoie, fără u urin ă.
Pădându-și palmele pe marginea terasei, el sa aplecat și a fost sablat în față
cu un jet de aer înghețat, cu părul suflându-și înapoi toate modelele și rahatul.
Sau poate... mai mult ca în benzile desenate cu supereroi. Da, a fost o metaforă mai
bună.
Doar că ar fi un răufăcător, nu-i așa?
Și-a dat seama că mâinile lui mângâiau piatra plată pe care se sprijineau, mângâindu-
o. Pervazul avea o înălțime de patru picioare și se învârtea în jurul clădirii ca buza unei
tăvi de servire. Partea de sus era un raft lat de un metru, care doar implora să fie
sărită de pe, cu cei treizeci de picioare de aer subțire de cealaltă parte, preludiul
perfect aerian pentru dracu’ greu al morții.
Acum, aceasta era o viziune care l-a interesat.
Știa direct cât de dulce era acea cădere liberă. Cum ți-a împins forța vântului la piept,
făcându-ți greu să respiri. Cum ți-au lăcrimat ochii și cum lacrimile ți-au urcat pe tâmple,
nu pe obraji. Cum s-a repezit pământul să te întâmpine, o gazdă gata să te ureze bun
venit la petrecere.
Nu era sigur că luase decizia corectă să se salveze atunci când sărise. În ultimul
moment, însă, s-a dematerializat înapoi pe terasă. Înapoi în... brațele lui Butch.
Nenorocitul de Butch. Mereu m-am întors la acel fiu de cățea, nu-i așa.
V s-a întors de la dorința de a mai trage un zburător și a deblocat unul dintre glisoare
cu mintea. Cei trei pereți de sticlă ai penthouse-ului erau antiglonț, dar nu filtrau lumina
soarelui. Nu că ar fi stat aici ziua chiar dacă ar fi stat.
Aceasta nu era o casă.

Când a pășit înăuntru, locul și pentru ce l-a folosit s-au apăsat în el ca și cum forța gravitației
ar fi diferită aici. Pereții, tavanul și podelele de marmură ale întinsei camere cu o singură
cameră erau negre. La fel și sutele de lumânări pe care le putea aprinde după voia lui.
Singurul lucru care putea fi clasificat drept mobilier era un pat king-size pe care nu-l folosise
niciodată. Restul a fost echipament: Masa cu reținerile. Lanțurile montate în perete. Măștile
și călușurile cu minge și biciurile și bastoanele și lanțurile. Dulapul plin cu greutăți pentru
niplu și cleme de oțel și unelte din oțel inoxidabil.
Toate pentru femele.

Și-a scos geaca de piele și a aruncat-o pe pat, apoi și-a lăsat cămașa. Își ținea mereu
pielea pe timpul ședințelor. Submarinii nu l-au văzut niciodată complet gol. Nimeni nu
a făcut-o, cu excepția fraților săi, în timpul ceremoniilor din Mormânt, și asta doar
pentru că ritualurile o cereau.
Ceea ce arăta dedesubt era nenorocitul de afaceri al altuia.
Lumânările aprinseră la comanda lui, lumina lichidă răsturnând de pe podeaua lucioasă
înainte de a fi aspirată de cupola neagră a tavanului. Nu era nimic romantic în aer. Locul
era o peșteră în care profanul era săvârșit pe cei dornici, iar lumina era doar pentru a
asigura așezarea corectă a pielii și a metalului, a mâinilor și a colților.
În plus, lumânările ar putea fi folosite în alt scop decât iluminarea.

S-a dus la barul umed, și-a turnat câțiva centimetri de Gray Goose și s-a rezemat de scurta
întindere a tejghelei. Existau dintre specii care credeau că a veni aici și a rezista
contactului cu el este un rit de trecere. Apoi mai erau și alții care își puteau găsi satisfacția
doar cu el. Și încă mai mulți care au vrut să exploreze cum se pot amesteca durerea și sexul.
Tipurile Lewis-și-Clark au fost cele care l-au interesat cel mai puțin. De obicei, nu se
descurcau și trebuiau să folosească cuvântul sigur sau semnalul de mână sigur pe care
le dădea în mijloc. Îi lăsa mereu să plece cu ușurință, deși toate lacrimile erau ale lor, nu
ale lui. De nouă din zece ori au vrut să încerce din nou, dar a fost un refuz. Dacă s-ar
fi rupt prea ușor o dată, probabil că ar face-o din nou, iar el nu era interesat să antreneze
greutăți ușoare în stilul de viață.
Cei care puteau să-l ia, îl numeau lheage și îl venerau, nu că ar fi dat un rahat de reverența
lor. Marginea din el a trebuit să se tocească, iar trupurile lor erau piatra pe care o macinase.
Sfarsitul povestii.
S-a dus la perete, a luat una dintre lungimile de lanț de oțel și a lăsat-o să-i alunece
prin palmă, verigă cu verigă. Deși era un sadic din fire, nu a reușit să-și rănească
submarinii. Latura sa sadica a fost alimentata de uciderile sale mai mici.
Pentru el, controlul asupra minții și trupurilor lor era ceea ce urmărea. Lucrurile
pe care le-a făcut sexual sau de altă natură, lucrurile pe care le-a spus, ce le-a
făcut să poarte... totul a fost calibrat cu grijă pentru a avea efect. Sigur, a fost
durere implicată și da, poate că au plâns de vulnerabilitate și frică. Dar l-au implorat
mai mult.
Pe care le-a dat, dacă avea chef.
Se uită la măști. Îi punea întotdeauna în măști și nu aveau să-l atingă niciodată
decât dacă le spunea unde și cum și cu ce. Dacă avea orgasme în timpul unei
sesiuni, era neobișnuit și privit de submarini cu mare mândrie. Și dacă s-a hrănit, a
fost doar pentru că trebuia.
Nu i-a degradat niciodată pe cei care au venit aici, nu i-a pus niciodată să facă unele
dintre lucrurile urâte pe care le știa al naibii de bine pe care le preferau unii
Doms. Dar nu i-a mângâiat la început, la mijloc sau la sfârșit, iar ședințele au
fost doar în condițiile lui. Le-a spus oamenilor unde și când, și dacă au scos
vreun rahat gelos, au fost plecați. Pentru bine.
Și-a verificat ceasul și a ridicat mhis-ul care înconjura penthouse-ul.
Femeia care venea în seara asta l-a putut urmări pentru că îi luase vena cu câteva
luni în urmă. Când s-a terminat cu ea, o va repara, astfel încât ea să plece fără a
aminti locația în care fusese.
Ea ar ști ce sa întâmplat, totuși. Semnele sexului ar fi peste ea.
Când femela s-a materializat pe terasă, s-a întors. Prin glisoare, ea era o umbră
anonimă de curbe într-o bustieră din piele neagră și o fustă neagră lungă și lejeră.
Părul ei întunecat era încolăcit sus pe cap, așa cum ceruse el.
Ea știa să aștepte. Știa să nu bată.

Deschise ușa cu mintea, dar și ea știa mai bine decât să intre fără să fie chemată.
S-a uitat la ea și i-a prins mirosul. Era total excitată.

Colții i s-au alungit, dar nu pentru că era deosebit de interesat de sexul umed
dintre picioarele ei. El trebuia să se hrănească, iar ea era o femeie și avea tot felul
de vene în care să atingă. Era biologie, nu vrăjire.
V întinse bra ul i înclină degetul spre ea. Ea a venit în față, tremurând, așa cum
ar trebui. Era într-o dispoziție deosebit de ascuțită în seara asta.
— Pierde fusta aia, spuse el. — Nu simt asta.
Ea a deschis imediat fermoarul chestia și a lăsat-o să cadă pe podea într-un val de satin.
Dedesubt, purta o jartieră neagră și un furtun negru cu dantelă. Fără chiloți.
Hmm... Da. Avea de gând să-i taie acea lenjerie de pe șolduri cu un pumnal.
În cele din urmă.
V se apropie de perete și a ales o mască cu o singură deschidere.

Va trebui să respire pe gură dacă dorea aer.
Aruncând-o către ea, el spuse: — Porniți. Acum.
Și-a acoperit fața fără un cuvânt.
— Ridică-te pe masa mea.
El nu a ajutat-o în timp ce ea bâjbâia, doar o privea, știind că își va găsi drumul. Întotdeauna
au făcut-o. Femeile ca ea au găsit întotdeauna drumul către raftul lui.
Pentru a trece timpul, a scos o mână rulată din buzunarul din spate, a pus-o între
buze și a luat o lumânare neagră din suportul ei. În timp ce își aprindea țigara, se uită
la micul bazin de ceară lichidă de la picioarele flăcării.
El a verificat cum progresa femela. Bine făcut. Se poziționa cu fața în sus, cu
brațele întinse, picioarele desfăcute.
După ce a reținut-o, a știut exact de unde să înceapă în seara asta.
El ținea lumânarea în mână când păși înainte.
Sub luminile înghesuite ale sălii de sport a Frăției, John Matthew și-a asumat poziția
pregătită și s-a concentrat asupra adversarului său de antrenament. Cei doi erau la fel
de bine asortati ca o pereche de betisoare, atat subtiri cat si nesubstantiale, usor de
spart. Așa cum erau toți pretrans.
Zsadist, fratele care preda corp la corp în seara asta, a fluierat printre dinți, iar John și
colegul său de clasă s-au închinat unul față de celălalt. Adversarul său a spus
recunoașterea corespunzătoare în limba veche, iar John a returnat declarația folosind
limbajul semnelor american. Apoi s-au logodit. Mâinile mici și brațele osoase zburau
în jur fără niciun efect mare; loviturile de picior erau aruncate afară ca niște avioane de
hârtie; dodge-urile se făceau cu puțină finețe.
Toate mișcările și pozițiile lor erau umbre a ceea ce ar fi trebuit să fie, ecouri de tunet, nu
vuietul de bas în sine.
Tunetul a venit din altă parte din sala de sport.
La mijlocul rundei, a fost un WHOOMP extraordinar! în timp ce un corp solid a lovit

rogojinele albastre ca un sac de nisip. Atât John, cât și adversarul său s-au uitat
peste... apoi au abandonat încercările lor slabe de arte marțiale mixte.
Zsadist lucra cu Blaylock, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui John. Roșcatul era
singurul cursant care trecuse prin schimbare până acum, așa că era de două ori mai
mare decât toți ceilalți din clasă. Iar Z tocmai îl împotrivise pe tip.
Blaylock a sărit în picioare și s-a înfruntat din nou ca un soldat, dar tocmai avea de gând
să-i dea fundul din nou. Oricât de mare era, Z a fost un gigant, precum și un membru
al Frăției Pumnalului Negru. Așa că Blay se confrunta cu un tanc Sherman cu o mulțime
de experiență de luptă.
Omule, Qhuinn ar trebui să fie aici să vadă asta. Unde era tipul?
Toți cei unsprezece cursanți au scos un „Woa!” în timp ce Z l-a tăiat calm pe Blay de
echilibru, l-a aruncat cu partea însorită în jos pe covorașe și l-a trântit într-o reținere
de supunere îndoită. În clipa în care Blay a tapat, Z a scăpat de el.
În timp ce Zsadist stătea deasupra puștiului, vocea lui era la fel de caldă ca niciodată.
„La cinci zile de la tranziție și te descurci bine”.
Blay a zâmbit, chiar dacă obrazul i-a fost zdrobit în covoraș ca și cum ar fi fost lipit
acolo. „Mulțumesc...” gâfâi el. — Mulțumesc, sire.
Z și-a întins mâna și l-a agățat pe Blay de podea exact când zgomotul unei uși care se
deschidea răsuna prin sala de sport.
Ochii lui John s-au bombat la ceea ce a intrat. Ei bine, la dracu... asta explica unde
fusese Qhuinn toată după-amiaza.
Masculul care venea încet peste rogojini era o asemănare de două sute cincizeci
de kilograme cu cineva care cântărise cam cât o pungă de mâncare pentru câini cu
o zi înainte. Qhuinn trecuse prin tranziție. Doamne, nu e de mirare că tipul nu a
trimis mesaje în timpul zilei. Fusese ocupat să crească un nou corp.
În timp ce John ridică mâna, Qhuinn dădu din cap, ca și cum gâtul i-ar fi fost
înțepenit sau poate că îi bătea capul. Tipul arăta ca un rahat și s-a mișcat de parcă
fiecare os din corp l-ar fi durut. De asemenea, s-a jucat cu gulerul noului său lână
XXXL, de parcă simțirea lui l-ar fi deranjat și a continuat să-și ridice blugii cu o tresărire.
Ochiul lui negru a fost o surpriză, dar poate că se ciocnise de ceva în mijlocul
tranziției? Se spunea că te-ai agitat mult când te schimbai.
— Mă bucur că ai arătat, spuse Zsadist.

Vocea lui Qhuinn era profundă în timp ce el a răspuns, o cadență total diferită de cea de
înainte. „Am vrut să vin deși nu mă pot antrena”.
— Bună chemare. Te poți relaxa acolo.
În timp ce Qhuinn a mers pe margine, a întâlnit ochii lui Blay și amândoi au zâmbit foarte
încet. Apoi s-au uitat la John.
Folosind limbajul semnelor americane, mâinile lui Qhuinn au scris: După oră mergem la Blay.
Aveți un rahat să vă spun amândurora.
În timp ce John dădu din cap, vocea lui Z scăpa în sala de sport. „Pauza de kibitzing s-a
terminat, doamnelor. Nu mă faceți să vă încol în fund, pentru că o voi face”.
John s-a înfruntat cu micul său partener și s-a instalat în poziția lui pregătită.
Chiar dacă unul dintre cursanți murise din cauza schimbării, John abia aștepta ca al lui să
lovească. Sigur, era îngrozit până la pantaloni, dar mai bine să fie mort decât blocat în lume ca
o bucată de carne fără sex la mila altora.
Era peste măsură de pregătit să fie bărbat.
Avea afaceri de familie de îngrijit cu cei mai mici.
Două ore mai târziu, V era la fel de mulțumit ca vreodată. Deloc surprinzător, femeia nu
era în stare să se dematerializeze acasă, așa că el a pus-o într-un halat, a hipnotizat-o într-
o stupoare și a dus-o în liftul de marfă al clădirii. Fritz aștepta la bordură cu mașina, iar
câinele în vârstă nu a pus nicio întrebare după ce i s-a dat adresa.
Ca întotdeauna, acel majordom a fost o mană cerească.

Din nou singur în penthouse, V și-a turnat niște Gâscă și s-a așezat pe pat. Raftul era acoperit cu
ceară întărită, sânge, excitarea ei și rezultatele orgasmelor lui. Fusese o sesiune dezordonată.
Dar cele acceptabile au fost întotdeauna.
A tras o tragere lungă din pahar. În tăcerea densă, în urma perversiunilor sale, în palma rece a
realității lui zero, i-a venit o cascadă de imagini senzuale. Ceea ce văzuse cu săptămâni în
urmă și și-a amintit acum fusese prins din greșeală, dar oricum făcuse scena ca un hoț de
buzunare, ascunzând-o în lobul frontal, deși nu-i aparținea.
Cu săptămâni în urmă, îi văzuse pe Butch și Marissa... întinși împreună. Fusese când

polițistul se afla în carantină la clinica lui Havers. O cameră video era instalată în colțul camerei
de spital, iar V îi surprinse pe cei doi pe un monitor de computer: ea îmbrăcată într-o rochie
vibrantă de piersici, el într-un spital John. Se sărutaseră lung și fierbinte, trupurile lor
încordându-se pentru sex.
V privise cu inima în gât cum Butch se rostogoli și urcase pe ea, John lui rupându-se
pentru a-și dezvălui umerii, spatele și șoldurile. În timp ce el începuse cu un ritm,
coloana vertebrală i se flectase și se eliberase în timp ce mâinile ei alunecau pe fundul
lui și unghiile îi înfipseră.
Fusese frumos, cei doi împreună. Nimic asemănător cu sexul cu margini dure pe V îl
avusese toată viața. A existat dragoste, intimitate și... bunătate.
Vishous își lăsă corpul să cadă și să plesnească înapoi pe saltea, paharul răsturnându-
se până aproape că s-a vărsat în timp ce se întinse. Doamne, se întreba cum ar fi să faci
genul ăsta de sex. I-ar plăcea măcar? Poate că ar deveni claustrofob. Nu era sigur că i-
ar plăcea pe cineva cu mâinile peste el și nu-și putea imagina că este complet gol.
Cu excepția cazului, s-a gândit la Butch și a decis că probabil depinde doar de cine erai.
V și-a acoperit fața cu mâna lui bună, dorindu-și ca naiba să-i dispară sentimentele. Se
ura pe sine pentru aceste gânduri, pentru acest atașament, pentru dorul lui inutil și
ectenia familiară a rușinii aducea o văruire de oboseală. În timp ce epuizarea până la
adâncimea oaselor, Tom Sawyer îl ținea din cap până în picioare, el a luptat cu valul,
știind că era periculos.
De data asta nu a câștigat. Nici măcar nu am primit un vot. Ochii i s-au închis, chiar dacă
frica i-a lins coloana vertebrală și i-a lăsat pielea într-o plapumă de piele de găină.
Oh, la naiba. A adormit…
Intrat în panică, a încercat să-și deschidă pleoapele, dar era prea târziu. Deveniseră
ziduri de zidărie. Vârtejul l-a avut și era supt, indiferent cât de mult încerca să se
elibereze.
Strânsoarea i s-a slăbit pe paharul din mână și a auzit vag că lucrul a lovit podeaua și s-
a așchiat. Ultimul lui gând a fost că era exact ca acel pahar de vodcă, care se sparge și se
revarsă, incapabil să se mai țină înăuntru.
Capitolul trei
La câteva străzi spre vest, Phury își luă martini-ul și se întoarse înapoi într-o banchetă de
piele la ZeroSum. El și Butch fuseseră destul de tăcuți de când au aterizat la club în urmă
cu aproximativ o jumătate de oră, ei doi doar făcând treaba cu privirea oamenilor de la
masa Frăției.
Dumnezeu știa că sunt multe de văzut pe aici.
De cealaltă parte a peretelui unei cascade, ringul de dans al clubului se adapta cu muzică
techno, în timp ce oamenii călăreau valuri de Ecstasy și coca-cola și făceau fapte murdare în
haine de designer. Totuși, Frăția nu a stat niciodată pe partea pop generală. Mica lor bucată
de imobil era în secțiunea VIP, o masă până în spate, lângă scara de incendiu. Clubul a
fost un loc bun pentru R&R. Oamenii i-au lăsat în pace, băutura era cea mai bună și era
foarte bine în centrul orașului, unde Frăția își făcea cea mai mare parte din vânătoare.
Plus că era deținut de o rudă, acum că Bella și Z s-au împerecheat.

Rehvenge, bărbatul care a condus-o, era fratele ei.
S-a întâmplat să fie și traficantul de droguri al lui Phury.
A luat unul lung de pe marginea lui scuturat-nu-agitat. Avea să facă o altă cumpărare în
seara asta. Rezerva lui cântărea din nou jos.
O femeie blondă trecu pe lângă masă, cu sânii clătinându-i ca niște mere sub paiete
argintii, fusta ei de timbru poștal fulgerându-i pe obrajii fundului și tanga ei șchiopătă.
Îmbrăcămintea a făcut-o să arate ca ceva mai mult decât pe jumătate goală.
Murdar era poate cuvântul pe care îl căuta.

Era tipică. Majoritatea femeilor umane din secțiunea VIP erau la un centimetru de a fi
arestate pentru expunere indecentă, dar apoi, doamnele aveau tendința de a fi fie
profesioniști, fie echivalentul civil al curvelor. În timp ce prostituata a terminat
următoarea banchetă, pentru o fracțiune de secundă se întrebă cum ar fi să cumperi ceva
timp cu cineva ca ea.
Fusese celibat de atât de mult timp, încât părea total în afara paginii chiar și să gândești
așa, cu atât mai puțin să urmezi ideea. Dar poate că l-ar ajuta să o scoată pe Bella din
minte.
— Vezi ceva care îți place? Butch trasă târâtor.
— Nu știu despre ce vorbești.
„Oh? Adică nu ai observat-o pe blonda aceea care tocmai a trecut pe aici?

Sau cum te-a verificat?"
— Nu e genul meu.
„Atunci caută o brunetă cu părul lung”.
"Tot ceea ce." Când Phury și-a terminat martiniul, a vrut să arunce paharul într-un
perete. La naiba, nu-i venea să creadă că se gândise să plătească pentru sex.
disperat. Ratat.
Doamne, voia o contonctură.
— Haide, Phury, trebuie să știi că toți puii de aici te cazează când vii. Ar trebui să încerci
doar unul.
Bine, prea mulți oameni îl împingeau în seara asta. "Nu, mulțumesc."
"Doar spuneam-"
— Dă-te dracu și închide-o.
Butch a înjurat pe sub răsuflare și nu a mai comentat. Ceea ce l-a făcut pe Phury să se
simtă ca un nemernic. Cum ar trebui. "Îmi pare rău."
— Nah, e tare.
Phury făcu semn unei chelnerițe, care veni imediat. Când golul i-a fost luat, el a
mormăit: „Ea a încercat să mă pună cu cineva în seara asta”.
"Scuzați-mă?"
— Bella. Phury luă un șervețel de cocktail umed și începu să-l plieze în pătrate. — Am
spus că era un asistent social la Safe Place.
"Rhym? Oh, e foarte tare..."
"Dar sunt-"
"Nu sunt interesat?" Butch clătină din cap. "Phury, omule, știu că probabil că o
să mă muști din nou din cap, dar este timpul să te interesezi. Rahatul asta cu
tine și cu femelele? Trebuie să se termine."
Phury a trebuit să râdă. — Fii direct, de ce nu?
— Uite, trebuie să trăiești puțin.
Phury dădu din cap spre blonda bionică. — Și crezi că a cumpăra sex înseamnă a trăi
puțin?
— Cu felul în care se uită la tine, nu ar trebui să plătești, spuse Butch sec.
Phury și-a forțat creierul să încerce scenariul. Și-a imaginat ridicându-se și mergând spre
femeie. Luând-o de braț și mutând-o într-una din băile private. Poate l-ar sufla. Poate că
ar sprijini-o pe chiuvetă și i-ar desfășura picioarele și ar pompa în ea până va veni. Timp
total scurs? Cincisprezece minute, maxime. La urma urmei, s-ar putea să fie virgin, dar
mecanica sexului era destul de simplă. Tot ce avea nevoie corpul lui era o strângere
strânsă și puțină frecare și ar fi bine să plece.
Ei bine, în teorie. Era moale în pantaloni chiar acum. Deci, chiar dacă ar fi vrut să-și rupă
cireșea în seara asta, nu avea să se întâmple. Cel puțin, nu cu ea.
„Sunt bine”, a spus el când sosi martini-ul proaspăt. După ce a învârtit măslina cu un
deget, și-a băgat-o în gură. "Serios. Sunt bine."
Cei doi s-au întors la rutina tăcută, fără nimic între ei decât zgomotul slab din muzica de
pe cealaltă parte a peretelui cascadei.
Phury era pe cale să aducă în discuție sportul pentru că nu putea face față liniștii
când Butch se înțepeni.
O femeie din zona VIP le privea cu privirea. Era șeful ăla de securitate, cel care era
tuns ca un bărbat și era tuns. Vorbește despre un nenorocit. Phury își văzuse
manșeta bărbați oameni beți în jur de parcă bătea câinii cu un ziar.
Dar stai, ea nu se uita la Phury. Era totul despre Butch.

— Uau, ai avut-o, spuse Phury. — Nu-i a a.
Butch a ridicat din umeri și a înghițit Lag-ul din paharul lui. — O singură dată. Și a fost
înainte de Marissa.
Phury aruncă o privire înapoi către femelă și trebuia să se întrebe cum fusese acel
sex. Părea genul care ar putea face un bărbat să vadă stelele. Și nu neapărat într-un
mod distractiv.
„Este bun sexul anonim?” întrebă el, simțindu-se că ar avea doisprezece ani.
Zâmbetul lui Butch era lent. Secret. "Obișnuiam să cred că este. Dar când asta e tot
ce știi, sigur, crezi că pizza rece este fantastică."
Phury trase din martini. Pizza rece, nu. Deci asta era ceea ce îl aștepta acolo. Cât de
inspirat.
"La naiba, nu vreau să fiu o ucidere. E mai bine cu persoana potrivită."
Butch și-a aruncat Lag înapoi. În timp ce o chelneriță se îndrepta să ia o reumplere, el a
spus: „Nu, mă opresc la două acum. Mulțumesc”.
"Aștepta!" spuse Phury, înainte ca femeia să plece. „Voi mai avea unul.
Mulțumiri."
Vishous știa că visul îi venise, pentru că era fericit în el. Coșmarul a început întotdeauna
cu el într-o stare de beatitudine. A fost, la început, cu totul fericit, complet complet,
un cub Rubik rezolvat.
Apoi pistolul a explodat. Și o pată roșie aprinsă a înflorit pe cămașă. Și un țipăt a tăiat
aerul care părea dens ca un solid.
Durerea l-a lovit de parcă ar fi fost sfâșiat de schijele unei bombe, ca și cum ar fi
fost stropit cu benzină și asortat, ca și cum i-ar fi fost îndepărtat pielea în benzi.
Oh, Doamne, era pe moarte. Nimeni nu a trecut prin acest tip de agonie.
A căzut în genunchi și... V a
sărit din pat de parcă ar fi fost lins cu cizmele în cap.
În cușca penthouse-ului de pereți negri și sticlă acoperită de noapte, respirația lui
suna ca un ferăstrău care trece prin lemn de esență tare. La naiba, inima îi
bătea atât de repede încât simțea că ar trebui să ridice mâinile pentru a o menține pe loc.
Avea nevoie de o băutură... acum.
Pe picioarele neglijente, sa dus la bar, a luat un pahar proaspăt și și-a turnat vreo patru
inci de Gâscă Cenușie. Cel lung era aproape la buzele lui când și-a dat seama că nu era
singur.
Și-a scos din teacă un pumnal negru de pe talie și s-a învârtit.
— Sunt doar eu, războinică.
Iisus Hristos. Fecioara Scribă stătea în fața lui îmbrăcată în haine negre de la cap
până la picioare, cu fața acoperită, forma ei minusculă dominând penthouse-
ul. De sub tivul ei o strălucire se revărsă pe podeaua de marmură, strălucitoare ca
soarele amiezii.
Oh, acesta era un public pe care și-l dorea chiar acum. Da, da.
S-a înclinat și a rămas pe loc. A încercat să-și dea seama cum ar putea să continue să
bea în această poziție. "Sunt onorat."
— Cum minți, spuse ea sec. "Ridică-te, războinică. Ți-aș vedea fața."
V a făcut tot posibilul să-și trimită niște hi-how're-ya pe puroiul lui, în speranța de
a-l camufla pe oh-dracu-mă care era acolo. La naiba. Mânia amenin ase că-l va
transforma în Fecioară Cărturară dacă nu reu ea să o strângă. Presupun că acel ban
a fost scăpat.
În timp ce se ridică, își dădu seama că sugea niște Gâscă ar fi perceput ca o insultă.
— Da, ar fi, spuse ea. — Dar fă ce trebuie.

A înghițit votca ca și cum ar fi apă și a pus paharul pe barul umed.
El dorea mai mult, dar sper că ea nu va rămâne mult timp.
— Scopul vizitei mele nu are nicio legătură cu regele tău. Fecioara Scribă a plutit,
oprindu-se când se afla la doar un metru distanță. V a luptat cu dorința de a da un
pas înapoi, mai ales când și-a întins mâna strălucitoare și l-a periat pe obraz.
Puterea ei era ca a unui fulger: mortală și precisă. Nu ai vrut să fii ținta ei. "Este timpul."
Timp pentru ce? Dar a ținut un capac pe el însuși. Nu i-ai pus întrebări Fecioarei
cărturare. Nu decât dacă ai vrut să adaugi în CV-ul tău folosirea ca ceară pentru
podea.
— Ziua ta de naștere se apropie.
Adevărat, avea să împlinească trei sute trei ani în curând, dar nu-și putea gândi de
ce ar justifica asta o vizită privată din partea ei. Dacă ar fi vrut să-i zboare niște jolie de
ziua de naștere, ceva rapid prin poștă ar fi bine. La naiba, ar putea scoate o carte
electronică de la Hallmark și să-l numească o zi.
— Și am un cadou pentru tine.
"Sunt onorat." Și confuz.
— Femela ta este gata.
Vishous smuci peste tot, ca și cum cineva l-ar fi bătut în fund cu un cuțit. „Îmi pare
rău, ce...” Fără întrebări, prostule. "Ah... cu tot respectul, nu am nicio femeie."
"Tu faci." Și-a lăsat brațul strălucitor. "Am ales-o dintre toți Aleșii să fie primul tău
partener. Ea este cea mai curată de sânge, cea mai fină din frumusețe." Când V deschise
gura, Fecioara Scribă s-a rostogolit deasupra lui. „Veți fi împerecheați, și voi doi vă
veți reproduce și vă veți reproduce și cu ceilalți. Fiicele voastre vor umple rândurile
Aleșilor. Fiii voștri vor deveni membri ai Frăției. Acesta este destinul vostru: să
deveniți Primarul aleșilor.”
Cuvântul Primale a căzut ca o bombă H.

"Iartă-mă, Scribe Virgin... ah..." El și-a dres glasul și și-a amintit că, dacă o enervezi
pe Sfinția Ei, ar avea nevoie de clești de grătar pentru a-ți ridica bucățile aburinde.
„Vreau să spun fără supărare, dar nu voi lua nicio femeie drept a mea...”
"Ai face. Și te vei culca cu ea în ritualul potrivit și ea îți va naște puii. La fel ca și ceilalți."
Viziuni de a fi prins în capcană de Cealaltă Parte, înconjurat de femele, incapabil să lupte,

incapabil să-și vadă frații... sau... Doamne, Butch... îi rupse balamaua de la gură.
"Destinul meu este de luptător. Cu frații mei. Sunt acolo unde ar trebui să fiu."
În plus, cu ce i se făcuse, putea chiar să nască tânăr?

Se aștepta ca ea să lovească ventilatorul din cauza insubordonării lui. În schimb, ea a spus:
„Cât de neînfricat de tine să-ți refuzi postul. Semeni atât de mult cu tatăl tău”.
Gresit. El și Sângerătorul nu aveau nimic în comun. "Sfinția Voastră..."
„Tu vei face asta. Și te vei supune din propria ta voință”.
Răspunsul lui izbucni, tare și rece. — Mi-ar trebui un motiv al naibii de bun.
"Ești Fiul Meu."
V a încetat să mai respire, pieptul i s-a încremenit pe el. Cu siguranță a vrut să spună
asta în sens mai larg.
„Acum trei sute trei ani te-ai născut din trupul meu”. Gluga Fecioarei Scribe s-a ridicat
de pe fața ei din proprie voință, dezvăluind o frumusețe fantomatică, eterică.
„Ridică-ți așa-zisa palmă blestemată și cunoaște-ne adevărul”.
Inimă în gât, V ridică mâna înmănușată, apoi smulse pielea cu smucituri dezordonate.
Îngrozit, se uită la ceea ce se afla în spatele pielii lui tatuate: strălucirea din el era
la fel ca a ei.
Iisuse Hristos... De ce naiba nu făcuse legătura înainte?
„Orbirea ta”, a spus ea, „a permis negarea ta. Nu ai vrut să-l vezi”.
V se îndepărtă de ea. Când a lovit salteaua, și-a lăsat fundul jos și și-a spus că nu era
momentul să-și piardă mințile... Oh, stai... deja o pierduse. O
afacere bună, altfel ar fi speriat acum.
"Cum este posibil acest lucru?" Sigur, asta era o întrebare, dar cui dracu îi pasă în
acest moment?
— Da, cred că îți voi ierta întrebarea de data aceasta. Fecioara Scribă plutea prin
cameră, mișcându-se fără să meargă, cu hainele neafectate de călătorie, de parcă
ar fi fost sculptate din piatră. În tăcere, ea îl făcu să se gândească la o piesă de
șah: regina, cea dintre ceilalți de pe tablă care era liberă să se miște în toate
direcțiile.
Când în sfârșit a vorbit, vocea ei era profundă. Comandând. „Am vrut să cunosc
concepția și nașterea fizic, așa că mi-am asumat o formă suficientă pentru a
realiza actul sexual și am plecat în Țara Veche într-o stare fertilă”.
Se opri înaintea ușilor de sticlă din fața terasei. „Am ales masculul pe baza a ceea
ce credeam că sunt cele mai dorite atribute masculine pentru supraviețuirea
speciei: putere și viclenie, putere, agresivitate”.
V și-a imaginat tatăl și a încercat să-și imagineze Fecioara Scribă făcând sex cu
bărbatul. La naiba, trebuie să fi fost o experiență brutală.
— A fost, spuse ea. „Am primit exact ceea ce ieșisem să găsesc pe deplin. Nu
mai exista nicio întoarcere odată ce a început rănirea, iar el era caracteristic
firii sale. La final, totuși, s-a reținut de la mine. Cumva știa ce am urmăream și
cine eram".
Da, tatăl lui excelase în găsirea și exploatarea motivațiilor altora.
— Poate că a fost o prostie din partea mea să cred că pot trece pentru ceva ce nu
eram cu un bărbat ca el. Într-adevăr viclean. Se uită dincolo de cameră la V.
„Mi-a spus că îmi va da sămânța lui numai dacă un pui de mascul va fi așezat
alături de el. Nu a născut niciodată cu succes un fiu, iar coapsele lui de războinic își
doreau această satisfacție.
„Eu, totuși, mi-am dorit fiul pentru Aleși. Poate că tatăl tău a înțeles
tactica, dar nu a fost singurul. Și eu îi cunoșteam bine slăbiciunea și aveam în
mine să garantez sexul tinerilor. Am fost de acord că el te-ar avea la trei ani după
naștere timp de trei secole și te-ar putea să te lupți pe această parte. După aceea ai
fi pentru scopul meu.
Scopul ei? Scopul tatălui său? La naiba, nu a primit vot?

Vocea Fecioarei Cărturare a scăzut. „Ajuns la acordul nostru, m-a forțat sub el ore
în șir, până când forma în care eram aproape a murit din cauza asta. Era stăpânit
de nevoia de a concepe și l-am îndurat pentru că eram la fel”.
Endured a avut dreptate. V, ca și restul bărbaților din tabăra războinicilor, fusese

forțat să-și privească tatăl făcând sex. Sângerătorul nu făcuse deosebire
între luptă și dracu și nu ținuse cont de mărimea sau slăbiciunea femeilor.
Fecioara Scribă a început să se miște din nou prin cameră. „Te-am dus în tabără
de ziua ta a treia”.
V a devenit vag conștient de un zumzet în capul lui, ca și cum un tren își lua viteza.
Datorită micului târg al părinților săi, își trăise viața în ruine, blocându-se cu
consecințele cruzimii tatălui său, precum și cu lecțiile vicioase ale lagărului de
război.
Vocea i se coborî într-un mârâit. "Știi ce mi-a făcut? Ce mi-au făcut acolo?"
"Da."
Aruncând toate regulile de etichetă în rahat, a spus: „Atunci de ce naiba m-ai lăsat
să stau acolo”.
— Îmi dădusem cuvântul.
V se ridică în picioare, mâna lui ducându-se la intime. — Mă bucur să știu că onoarea
ta a rămas intactă, chiar dacă eu nu am făcut-o. Da, e un schimb echitabil.
„Îți pot înțelege furia...”
„Poți, mamă? Asta mă face să mă simt mult mai bine. Mi-am petrecut douăzeci de
ani din viața mea luptând să rămân în viață în acea poină. Pentru
dumneavoastră?" El a zâmbit rece. "Dacă nu pot să le impregnez? Dacă știi ce s-
a întâmplat cu mine, te gândești vreodată la asta?"
"Tu esti capabil."

"De unde ti i?"
— Crezi că există vreo parte a fiului meu pe care nu o pot vedea?
„Tu... cățea”, șopti el.
O rafală de căldură a ieșit din corpul ei, suficient de fierbinte încât să-i înțepească
sprâncenele, iar vocea ei a crăpat prin penthouse. „Nu uita cine sunt eu, războinicul.
L-am ales pe tatăl tău neînțelept și am suferit amândoi pentru greșeală. Crezi că
am rămas nevătămată când am văzut ce curs a urmat viața ta? Crezi că am privit de
departe neafectat? Am murit în fiecare zi pentru tine.”
„Ei bine, nu-i așa, mama Tereza,” strigă el, conștient că propriul său corp începuse
să se încălzească. „Trebuie să fii atotputernic. Dacă ți-ai fi dat un rahat, ai fi putut
păși...”
„Destinele nu sunt alese, ele sunt conferite...”
"De cine? Tu? Atunci tu ești cel pe care ar trebui să-l urăsc pentru tot rahatul care
mi s-a făcut?" Acum strălucea peste tot; nici nu trebuia să se uite în jos la
antebrațe pentru a ști că ceea ce era în mână se răspândise prin el. Doar. Ca. A
ei. "Blestemat să fii."
"Fiul meu-"
Și-a dezvelit colții. „Tu nu-mi spui așa. Niciodată. Mamă și fiu... nu suntem așa.
Mama ar fi făcut ceva. Când nu m-am putut abține, mama ar fi fost acolo...”
"Vreau sa fiu-"
„Când sângeram și eram sfâșiat și îngrozit, mama ar fi fost acolo. Așa că nu-mi
zbura cu prostia aia de băiețel”.
Urmă o tăcere lungă. Apoi vocea ei a fost clară și puternică. „Îmi vei prezenta în
urma sechestrului meu, care începe în această noapte. Vei fi prezentat de partenerul
tău ca o formalitate. Te vei întoarce când ea va fi pregătită corespunzător pentru
folosirea ta și vei face ceea ce ai fost născut.
Și o vei face cu propria ta alegere.”
„La naiba o voi face. Și să te ia dracu”.
„Vishous, fiul Sângerului, vei face asta pentru că dacă nu o faci, rasa nu va
supraviețui. Dacă există vreo speranță de a rezista atacurilor lui
Societatea de Diminuare, este nevoie de mai mulți Frați. Voi din Frăție sunteți doar o
mână acum. În epocile trecute erau douăzeci și treizeci printre voi. De unde ar putea
veni mai multe decât din reproducerea selectivă?"
— L-ai lăsat pe Butch să intre în Frăție, iar el nu a fost...
"Dispensare specială pentru o profeție realizată. Nu este deloc aceeași, și bine știi asta.
Corpul lui nu va fi niciodată la fel de puternic ca al tău. Dacă nu ar fi puterea lui înnăscută,
el nu ar putea funcționa niciodată ca un Frate."
V și-a îndepărtat privirea de la ea.
Supraviețuirea speciei. Supraviețuirea Frăției.
La dracu.
S-a plimbat și a ajuns lângă raftul lui și peretele lui de jucării. "Sunt tipul greșit pentru
așa ceva. Nu sunt genul de erou. Nu sunt interesat să salvez lumea."
„Logica este în biologie și nu poate fi contracarată”.

Vishous își ridică mâna strălucitoare, gândindu-se la numărul de ori în care o folosise
pentru a incinera lucruri. Case. Mașini. "Ce zici de asta? Vrei o întreagă generație
blestemata ca mine? Dacă aș transmite asta descendenților mei?"
„Este o armă excelentă”.

— La fel și un pumnal, dar nu-ți luminează prietenii.
„Ești binecuvântat, nu blestemat”.
"Oh, da? Încearcă să trăiești cu chestia asta."
„Puterea necesită sacrificii”.
A râs într-o grabă puternică. „Ei bine, atunci, aș renunța la asta într-o clipă pentru a fi
normal.”
„Indiferent, ai o datorie față de specia ta”.
"Uh-huh, corect. La fel cum ai avut unul cu un fiu pe care l-ai născut. Mai bine te rogi să
fiu mai conștiincios cu responsabilitatea mea."
S-a uitat peste oraș, gândindu-se la civilii pe care îi văzuse bătuți, bătuți, morți de
mâinile celor mai mici de la Omega. Au fost secole de nevinovați uciși de acești
nenorociți, iar viața era destul de grea fără a fi vânată. Ar trebui să știe.
Omule, ura că ea are o idee în legătură cu logica. Erau doar cinci în Frăție acum, chiar și
cu calitatea de membru al lui Butch: Wrath nu putea lupta prin lege, pentru că el era
regele. Tohrment dispăruse. Darius murise vara trecută. Așa că erau cinci împotriva
unui inamic care se reaproviziona mereu.
Înrăutățind situația, cei mai mici aveau o rezervă nesfârșită de oameni în care să tragă
rangurile lor de strigoi, în timp ce Frații trebuiau să se nască și să crească și trebuiau să

supraviețuiască tranzițiilor lor. Sigur, clasa de stagiari la care se lucrează în spate la complex
avea să iasă ca soldați în cele din urmă. Dar acei băieți nu ar avea niciodată genul de forță,
rezistență sau capacități de vindecare pe care le-ar avea bărbații din liniile de sânge ale
Frăției.
Și în ceea ce privește a face mai mulți frați... Mic grup de tauri din care să alegeți. Prin lege,
Wrath ca rege putea să se culce cu orice femelă din specie, dar era pe deplin legat de Beth.
La fel au fost Rhage și Z pentru femelele lor. Tohr, presupunând că era încă în viață și s-a
întors vreodată, nu avea de gând să-i lase însărcinată pe membrii Aleșilor. Phury era
singura altă posibilitate, dar era un celibat cu inima zdrobită frântă. Nu chiar material
de curvă.
— La naiba. În timp ce mesteca situația, Fecioara Scribă a rămas tăcută. De parcă ar fi știut
un cuvânt de la ea, iar el ar renunța la toată treaba și la naiba cu cursa.
S-a întors spre ea. — O voi face cu o condiție.

"Care este."
"Locuiesc aici, cu frații mei. Mă lupt cu frații mei. Voi merge în partea cealaltă și" — Rahat.
Oh, Doamne, „cul cu oricine. Dar casa mea este aici”.
„Primul trăiește...”
— Ăsta nu va, așa că ia-mă sau lasă-mă. Se uită la ea. „Și știi asta.
Sunt destul de un nenorocit egoist încât, dacă nu ești de acord, voi merge și atunci unde vei
fi? La urma urmei, nu mă poți face să trag femele pentru tot restul vieții, decât dacă vrei să-
mi lucrezi singur penisul.” El a zâmbit rece.
— Și cum este asta pentru o oarecare biologie, adevărat?
Acum era rândul ei să se miște prin cameră. În timp ce o privea și aștepta, ura că
păreau să gândească în același mod – cu mișcare.
Se opri lângă suport și întinse o mână strălucitoare, planând-o deasupra plăcii de lemn de
esență tare. Rămășițele sexului pe care îl avusese dispăruseră în aer, mizeria curățată, de
parcă ea nu ar fi aprobat. „M-am gândit că poate ți-ar plăcea o viață liniștită. O viață în care
să fii protejat și să nu fii nevoit să lupți”.
"Și să pierd toată antrenamentul acela atent pe care l-am avut în pumnul tatălui meu?
Acum, asta ar fi o risipă. Cât despre protecție, aș fi putut să o folosesc acum trei sute de
ani. Nu acum."
„M-am gândit că poate... ți-ar plăcea un partener al tău. Cea pe care am ales-o pentru
tine, ea este cea mai bună dintre toate liniile de sânge. Un sânge pur cu grație și
frumuse e."
"Și l-ai ales pe tatăl meu, nu-i așa? Așa că mă vei scuza dacă nu mă entuziasmez
complet."
Privirea ei se îndreptă spre echipamentul lui. „Sunteți în favoarea unor astfel de… cuplari dure.”
"Sunt fiul tatălui meu. Tu ai spus-o."
„Nu ai putea participa la acest... efort sexual cu partenerul tău. Ar fi rușinos și
înfricoșător pentru ea. Și nu ai putea fi cu nimeni altul decât Aleși. Ar fi o rușine.”
V a încercat să-și imagineze renunțând la înclinațiile sale. „Monstrul meu trebuie să iasă afară.
Mai ales acum.”
"Acum?"
„Hai, mamă. Știi totul despre mine, nu? Deci știi că viziunile mele s-au secat și că
sunt pe jumătate psihotică din cauza lipsei de somn. La naiba, trebuie să știi că am
sărit de pe clădirea asta săptămâna trecută. Mai mult asta continuă, cu atât o să
devin mai rău, mai ales dacă nu pot să fac un... antrenament.”
Ea și-a fluturat mâna, respingându-l. "Nu vezi nimic pentru că te afli la o răscruce pe
drumul tău. Liberul arbitru nu poate fi exercitat dacă ești conștient de rezultatul final,
prin urmare partea prevestitoare a ta se suprimă în mod natural. Se va
întoarce."
Dintr-un motiv nebunesc care l-a ușurat, deși se luptase cu intruziunile
destinelor altora de când au început să i se arate cu secole în urmă.
Apoi ceva i-a dat seama. "Nu știi ce se va întâmpla cu mine, nu-i așa. Nu știi ce am
de gând să fac."
„Aș avea cuvântul tău că îți vei îndeplini îndatoririle pe cealaltă parte.
Că vei avea grijă de ceea ce trebuie făcut acolo. Și l-aș avea acum.”
"Spune. Spune că nu știi ce vezi. Dacă vrei jurământul meu, dă-mi asta."
"De ce pentru?"
„Vreau să știu că ești neputincios în legătură cu ceva”, a spus el. — Deci știi cum
mă simt.
Căldura ei s-a ridicat până când penthouse-ul a fost ca o saună. Dar apoi ea a spus:
„Destinul tău este al meu. Nu știu calea ta”.
V și-a încrucișat brațele peste piept, simțind că un laț îi era în jurul gâtului și stătea
pe un scaun șocat. La dracu. L. — Ai cuvântul meu legat.
„Ia asta și acceptă nominalizarea ta ca Primale”. Ea întinse un pandantiv greu de

aur pe un cordon de mătase neagră. Când el a luat chestia, ea a dat din cap o
dată, pecetluind pactul lor. "Voi merge să-i informez pe Aleși. Sechesterul meu
se termină peste câteva zile. Atunci vei veni la mine și vei fi instalat ca
Primale."
Gluga ei neagră se ridică fără mâini. Chiar înainte de a se lăsa peste chipul
ei strălucitor, ea spuse: „Până ne întâlnim de aici. Fii bine”.
Ea a dispărut fără sunet sau mișcare, o lumină stinsă.
V se apropie de pat înainte ca genunchii să-i dea drumul. În timp ce fundul lui
lovea salteaua, se uită la pandantivul lung și subțire. Aurul era vechi și marcat cu
caractere în limba veche.
Nu voia tineri. Nu a avut niciodată. Deși a presupus că în acest scenariu, el nu
era altceva decât un donator de spermă. Nu trebuia să fie tată pentru niciunul
dintre ei, ceea ce era o ușurare. N-ar fi bun la rahatul acela.
Vârându-și pandantivul în buzunarul din spate al pieilor, și-a pus capul în mâini. I-
au venit viziuni despre creșterea în tabăra războinicilor, amintirile limpezi ca
cristalul și ascuțite ca sticla. Cu un blestem urât în limba veche, se întinse spre
jachetă, și-a scos telefonul și a apăsat apelarea rapidă. Când vocea lui Wrath a
venit pe linie, s-a auzit un zgomot în fundal.
— Ai un minut? a spus V.
— Da, ce faci? Când V nu a rezistat, vocea lui Wrath a scăzut.
"Vishous? Ești bine?"
"Nu."
Se auzi un fo net, apoi vocea lui Wrath se auzi de la distan ă. "Fritz, poți să te
întorci și să aspiri puțin mai târziu? Mulțumesc, omule." Zgomotul s-a oprit și o
ușă s-a închis. "Vorbește-mi."
"Tu... ah, îți amintești ultima dată când te-ai îmbătat? Ca, chiar beat?"
„La naiba… ah…” În pauză, V și-a imaginat sprâncenele negre ale regelui care se
scufundă în spatele învelișului său. „Doamne, cred că a fost cu tine. Pe la începutul
a nouăsprezece sute, nu-i așa? Șapte sticle de whisky între noi doi.”
— De fapt, era nouă.

Wrath a râs. „Am început la patru după-amiaza și ne-a luat, ce, paisprezece ore?
M-am confruntat o zi întreagă după aceea. O sută de ani mai târziu
și cred că încă am mahmureala”.

V închise ochii. „Îți amintești exact când venea zorii, eu, ah... ți-am spus că nu mi-am cunoscut-
o niciodată pe mama? Habar n-aveam cine era ea sau ce sa întâmplat cu ea?”
„Majoritatea este ceață, dar da, îmi amintesc asta.”

Doamne, amândoi fuseseră atât de poluați în noaptea aceea. Beți din fundul lor. Și ăsta fusese
singurul motiv pentru care V bătuse chiar și puțin despre ceea ce îi putrezește în cap douăzeci
și patru/șapte.
"V? Ce faci? Asta are ceva de-a face cu mahmenul tău?"
V se lăsă să cadă înapoi pe pat. Când a aterizat, pandantivul din buzunarul din spate îl
mușcă în fund. "Da... tocmai am cunoscut-o."
Capitolul patru
De Cealaltă Parte, în sanctuarul Aleșilor, Cormia stătea pe un pătuț în camera ei albă,

cu o lumânare mică și albă strălucitoare lângă ea. Era îmbrăcată în halatul tradițional
alb al Aleșilor, cu picioarele goale pe marmură albă, cu mâinile încrucișate în poală.
A teptare.
Era obișnuită să aștepte. A fost natura vieții tale ca Ales. Ați așteptat ca calendarul
ritualurilor să vă ofere activitate. Ați așteptat ca Fecioara Scribă să-și facă apariția. Ați
așteptat ca Directrix să vă dea sarcini de îndeplinit. Și ai așteptat cu har și răbdare și
înțelegere, sau ai dezonorat întreaga tradiție pe care ai slujit-o.
Aici nicio soră nu era mai importantă decât alta. Ca Ales, ai făcut parte dintr-un întreg,
o singură moleculă dintre multele care au format un corp spiritual funcțional...
atât critic, cât și total neimportant.
Așa că vai de femeia care și-a eșuat în îndatoririle ei, ca să nu contamineze
odihnă.
Dar astăzi așteptarea a purtat o povară de nescăpat. Cormia păcătuise și își aștepta
pedeapsa.
De multă vreme dorise ca tranziția ei să i se dea asupra ei, fusese nerăbdătoare în secret
pentru asta, deși nu în beneficiul Aleșilor.
Și-a dorit să fie pe deplin realizată ca ea însăși. Ea dorise să simtă o semnificație
în respirația ei și bătăile inimii ei care se refereau la faptul că ea este un individ în
univers, nu o spiță într-o roată. Schimbarea ei o păzise drept cheia acelei libertăți
private.
Schimbarea ei îi fusese dată recent, când fusese invitată să bea din paharul din templu.
La început, fusese încântată, presupunând că dorința ei clandestină nu fusese detectată
și totuși era împlinită. Dar atunci sosise pedeapsa ei.
Privind în jos la corpul ei, și-a dat vina pe sânii și șoldurile pentru ceea ce urma să i se
întâmple. S-a învinovățit că a vrut să fie cineva anume. Ar fi trebuit să rămână așa
cum fusese... Perdeaua subțire de mătase de deasupra ușii
se dădu deoparte și Amalya Aleasă, una dintre însoțitorii personali ai Fecioarei
Cărturare, intră.
— Și așa s-a făcut, spuse Cormia, strângându-și degetele până când i-au usturat
degetele.
Amalya zâmbi binefăcător. "Este."
"Cât timp?"
— El vine la încheierea sechestrului Alteței Sale.
Disperarea îl făcu pe Cormia să întrebe de neconceput. "Nu poate fi altul dintre noi
cel care este chemat? Sunt alții care vor asta."
— Ai fost ales. În timp ce lacrimile i se născuseră în ochii lui Cormia, Amalya a venit
în față, picioarele ei goale nu scot niciun zgomot. „El va fi blând cu trupul tău. El va...”
„Nu va face așa ceva. Este fiul războinicului Sângerătorul”.

Amalya se dădu înapoi. "Ce?"
— Nu ți-a spus Fecioara cărturară?
„Sfinția Sa a spus doar că a fost aranjat cu unul din Frăție, un războinic de valoare”.
Cormia clătină din cap. „Mi s-a spus mai devreme, când a venit prima oară la mine.
Am crezut că toți știau”.
Îngrijorarea Amalyei îi trase sprâncenele. Fără un cuvânt, s-a așezat pe pătuț și a
adunat-o pe Cormia la ea.
— Nu vreau asta, șopti Cormia. — Iartă-mă, soră. Dar nu o fac.
Vocea Amalyei nu a fost convinsă când a spus: „Totul va fi bine… într-adevăr”.
— Ce se întâmplă aici? Vocea ascuțită i-a smuls sigur ca o pereche de mâini.
Directrix stătea în prag, cu privirea ei suspectă. Cu o carte într-o mână și un fir de

perle negre de închinare în cealaltă, ea era reprezentarea perfectă a scopului și
chemării alese.
Amalya se ridică repede, dar nu se putea nega momentul. Ca Ales, trebuia să
te bucuri tot timpul de postul tău; orice mai puțin era considerat o abatere specială
pentru care trebuia să faci pocăință. Și fuseseră prinși.
„Voi vorbi cu Cormia Aleasă acum”, anunță Directrix. "Singur."

"Da, desigur." Amalya se duse la u ă cu capul plecat. — Dacă mă scuzați, surori.
„Veți trece la Templul Ispășirii, nu-i așa?”

— Da, Directrix.
"Rămâneți acolo pentru tot restul ciclului. Dacă vă văd pe teren, voi fi cel mai
nemulțumit."
— Da, Directrix.
Cormia a închis ochii și s-a rugat pentru prietena ei când a plecat. Un întreg
ciclu în acel templu? Ai putea să înnebunești din cauza lipsei senzoriale.
Cuvintele Directricei au fost tăiate. — Te-aș trimite și acolo, dacă nu ar fi lucruri

la care trebuie să participi.
Cormia și-a spălat lacrimile. — Da, Directrix.
„Veți începe pregătirile acum citind aceasta.” Cartea legată cu piele a aterizat pe pat.
„Detaliază drepturile Primale și obligațiile dumneavoastră.
Când ai terminat, vei începe tutorialul tău sexual.”
Oh, dragă Virgin, te rog, nu Directrix... te rog, nu Directrix "Layla te va …
instrui." În timp ce umerii lui Cormia s-au lăsat, Directrixul a pocnit: — Să mă
supăr de ușurarea ta că nu eu te voi învăța?
— Deloc, sora mea.

"Acum jignești cu neadevăr. Uită-te la mine. Uită-te la mine."
Cormia își ridică ochii și nu se putu abține să nu se retragă de frică în timp
ce Directrix-ul o fixa cu o privire dură.
„Îți vei face datoria și vei face-o bine sau te voi izgoni. Mă înțelegi? Vei fi
izgonit.”
Cormia era atât de uluită încât nu putu să răspundă. Alungat? Alungat... în partea
îndepărtată?
"Răspunde-mi. Suntem clari?"
— Da, Directrix.
„Nu greșiți acest lucru. Supraviețuirea Aleșilor și ordinea pe care am
stabilit-o aici sunt de singura semnificație. Orice individ care împiedică oricare
dintre ele va fi eliminat. Amintește-ți că atunci când simți nevoia de a te milă de tine.
Aceasta este o onoare și va fi revocat cu consecințele aferente de mâna mea.
Suntem clari? Suntem clari?"
Cormia nu-și găsea vocea, așa că dădu din cap.
Directrix a clătinat din cap, o lumină ciudată venind în ochi. „Cu excepția liniei tale
de sânge, ești cu totul inacceptabil. De fapt, toate acestea sunt total inacceptabile”.
Directrix a plecat într-o șoaptă de haină, teaca ei de mătase albă curgând în

jurul ușii în urma ei.
Cormia și-a pus capul în mâini și și-a mușcat buza de jos în timp ce își contempla
poziția: trupul ei tocmai fusese promis unui războinic pe care nu-l întâlnise niciodată...
care a fost născută dintr-un tată brutal și crud... și pe umerii ei se odihnea nobila tradiție
a Aleșilor.
Onora? Nu, asta era o pedeapsă – pentru îndrăzneala de a-și dori ceva pentru ea.
Când a sosit un alt martini, Phury a încercat să-și amintească dacă era al cincilea lui?
Sau șase? Nu era sigur.
— Omule, bine că nu ne certam în seara asta, spuse Butch. — Bei rahatul ăsta ca apă.
"Mi-e sete."
— Ghici. Polițistul se întinse în cabină. — Cât timp ai de gând să te rehidratezi acolo,
Lawrence al Arabiei?
„Nu trebuie să spânzurați...”
— Mută-te, poli istă.
Atât Phury, cât și Butch ridicară privirea. V apăruse de nicăieri în fața mesei și ceva se
întâmplase. Cu ochii lui mari și fața palidă, arăta de parcă ar fi avut un accident, deși
nu sângera.
— Hei, omule. Butch se îndreptă spre dreapta pentru a face loc. — Nu credeam că
ne vom vedea în seara asta.
V s-a așezat, cu jacheta de motociclist din piele strânsă și făcându-i umerii mari să
pară imens. Într-o mișcare neobișnuită, a început să bată cu degetele pe blatul mesei.
Butch se încruntă la colegul său de cameră. „Arăți ca un road-kill. Ce faci?”

Vishous și-a legat mâinile. — Acesta nu este locul.
— Deci hai să mergem acasă.
"Nici un naibii de drum. Voi fi prins acolo toată ziua." V ridică mâna. Când a venit
chelnerița, i-a pus o sută pe tavă. — Păstrează-l pe Gâscă, adevărat? Și asta e doar pentru
bacșiș.
Ea a zâmbit. "Plăcerea este de partea mea."
În timp ce ea a plecat spre bar ca și cum ar fi pe patine cu rotile, ochii lui V au trecut
prin zona VIP, cu sprâncenele în jos. La naiba, nu se uita la mulțime. Se trăgea pentru o
luptă. Și era posibil ca fratele să... să strălucească puțin?
Phury se uită în stânga și bătu de două ori la ureche, trimițând o cerere unuia dintre
maurii care păzea o ușă privată. Agentul de securitate a dat din cap și a vorbit într-un
ceas de mână.
Câteva clipe mai târziu a apărut un mascul uriaș cu un mohawk tăiat. Rehvenge era
îmbrăcat într-un costum negru perfect croit și avea un baston negru în mâna dreaptă. În
timp ce venea încet la masa Frăției, patronii săi s-au despărțit în fața lui, parțial din respect
pentru dimensiunea lui, parțial din teama față de reputația lui. Toată lumea știa cine era și
de ce era capabil: Rehv era genul de stăpân al drogurilor care se interesa personal de
mijloacele sale de existență. L-ai încrucișat și ai apărut tăiat ca ceva de pe Canalul
Alimentar.
Cumnatul metis al lui Zsadist se dovedea a fi un aliat surprinzător pentru Frăție, deși
adevărata natură a lui Rehv complica totul. Nu era deștept să te bagi în pat cu un simfat.
La propriu sau la figurat. Așa că era un prieten și o rudă neliniștită.
Zâmbetul lui strâns abia arăta colți. — Seara, domnilor.

— Te superi dacă folosim biroul tău pentru o mică afacere privată? întrebă Phury.
— Nu vorbesc, a spus V când i-a sosit băutura. Cu o răsucire a încheieturii, a aruncat chestia
înapoi de parcă ar fi avut un foc în intestin și rahatul era apă.
— Nu. Vorbesc.
Phury și Butch s-au închis cu ochii și s-a întâlnit un acord perfect: Vishous avea de gând să se
convoace.
"Biroul tau?" îi spuse Phury lui Rehvenge.
Rehv ridică o sprânceană elegantă, cu ochii lui de ametist perspicace. „Nu sunt sigur că ai
vrea să-l folosești. Locul este conectat pentru sunet și fiecare silabă este înregistrată. Cu
excepția cazului în care... desigur... sunt acolo.”
Nu este ideal, dar orice a rănit Frăției a rănit-o pe sora lui Rehv, ca partener a lui Z. Așa că,
deși tipul era parțial simfat, a avut motivația să fie strâns în legătură cu orice s-a întâmplat.
Phury alunecă afară din cabină și se uită la V. — Adu-ți băutura.

"Nu."
Butch se ridică. "Atunci o pleci. Pentru că dacă nu te duci acasă, vorbim aici."
Ochii lui V străluceau. Și nu au fost singurul lucru. "La dracu-"

Butch se aplecă pe masă. „În acest moment, arunci o aură de parcă ți-ar fi băgat fundul în
perete. Așa că te încurajez cu tărie să renunți la prostiile despre eu sunt o insulă și să aduci
scuzele tale scuze pentru o personalitate în biroul lui Rehv înainte de a avea un situație.
Sapă?"
Era o lungă perioadă de nimic, în afară de V și Butch care se uitau unul la altul.
Apoi V se ridică în picioare și se îndreptă spre biroul lui Rehv. Pe drum, furia lui
avea un miros chimic toxic, de genul care te ustura nasul.

Omule, polițistul a fost singurul care a avut o șansă cu V când bărbatul era așa.
Deci, mulțumesc lui Dumnezeu pentru irlandez.
Grupul dintre ei a trecut prin ușa păzită de perechea de mauri și a luat res în peștera unui birou
a lui Rehvenge. Când ușa se închise, Rehv se duse în spatele biroului său, întinse mâna sub el
și se auzi un bip.
— Suntem clari, spuse el, lăsându-se pe un scaun de piele neagră.
Toți s-au uitat la V... care s-a dus imediat la animale de la grădina zoologică, toți plimbându-se
și arătând de parcă ar fi vrut să mănânce pe cineva. Fratele s-a oprit în cele din urmă peste
cameră de Butch. Lumina încastrată deasupra lui nu era la fel de strălucitoare ca ceea ce
strălucea sub pielea lui.
— Vorbește cu mine, murmură Butch.
Fără să spună un cuvânt, V scoase ceva din buzunarul din spate. În timp ce brațul îi înainta,
un pandantiv greu de aur legăna la capătul unui cordon de mătase.
— Se pare că am un nou loc de muncă.
"Oh... la dracu", a șoptit Phury.
Amenajarea în dormitorul lui Blay a fost SOP pentru John și prietenii lui: John era la picioarele
patului. Blay era cu picioarele încrucișate pe podea. Qhuinn era în lounge-ul plin, cu noul său
corp atârnând jumătate pe, jumătate de pe un scaun cu fasole. Coroanele erau deschise, iar pungi
de Doritos și Volane erau răspândite.
— Bine, deci vărsă, spuse Blay. „Cum a fost tranziția ta?”
„La naiba cu schimbarea, m-am culcat”. În timp ce Blay și John aveau amândoi ochi de insecte,
Qhuinn a chicotit. "Da. Am făcut-o. Mi-am scăpat cireșea, ca să spun așa."
„Ieși. La. La naiba. Ieși”, respiră Blay.
"Adevărat." Qhuinn și-a dat capul pe spate și și-a înghițit jumătate din bere. "Voi spune, totuși,
acea tranziție... omule..." Se uită la John, cu ochii nepotriviți îngustându-se. „Pregătește-te, J-
man. Este hardcore. Ți-ai dori să mori.
Te rogi pentru asta. Și atunci rahatul devine critic.”
Blay dădu din cap. "Este groaznic."
Qhuinn și-a terminat berea și a aruncat golul într-un coș de gunoi.
— Al meu a fost martor. Și al tău, nu? Când Blay dădu din cap, Qhuinn deschise
minifrigiderul și scoase o altă Corona. "Da, vreau să spun... asta a fost ciudat. Tatăl meu în
cameră. Tatăl ei, de asemenea. Tot în timp ce corpul meu se zguduia. Mi-ar fi fost rușine, dar
eram prea ocupat să mă simt ca un fund."
„Pe cine ai folosit?” întrebă Blay.

— Marna.
— Niiiiiice.
Pleoapele lui Qhuinn au devenit grele. — Da, a fost foarte drăguță.
Blay rămase cu gura căscată. "Ea? Ea a fost cea pe care..."
"Da." Qhuinn a râs când Blay s-a prăbușit înapoi pe podea, ca și cum ar fi fost
împușcat în piept. "Marna. Știu. Abia îmi vine să cred."
Blay și-a ridicat capul. "Cum s-a întâmplat? Așa că ajută-mă, Doamne, că te voi bate
în fund dacă omiți ceva."
"Ha! De parcă ai fost atât de receptiv cu rahatul tău."
"Nu te eschiva de la întrebare. Începe să latri ca câinele care ești, amice."
Qhuinn s-a așezat înainte, iar John a preluat indicația, deplasându-se chiar la marginea
patului.
„Bine, deci s-a terminat totul, nu? Adică… băutul s-a terminat, schimbarea s-a
terminat, eram întinsă pe pat doar… da, distrus de tren. Ea stătea afară în caz că
aveam nevoie de mai mult din vena ei, ca pe un scaun la colt sau ceva.Oricum,
tatal ei si al meu vorbeau si eu am cam lesinat.Următorul lucru pe care îl știu, sunt
singur în cameră.Ușa se deschide și e Marna.Spune că și-a uitat puloverul sau Am
aruncat o privire la ea și... ei bine, Blay, știi cum arată, nu?
— Nici măcar.
John clipi și se aplecă și mai aproape.
„Oricum, era un cearșaf peste mine, dar cumva ea știa. Omule, ea mă privea complet
și zâmbea, iar eu am spus: „O, Doamne…” Dar apoi tatăl ei îi strigă numele de pe
hol. Cei doi au trebuit să rămână acolo pentru că era ziua până când am terminat,
dar el clar că nu voia ca ea să intre cu mine. Așa că, când pleacă, ea îmi spune că
se va strecura înapoi mai târziu. Nu o cred cu adevărat, dar aveam speranțele
mele. Trece o oră, așteaptă... Mă duc la tine. Încă o oră. Apoi e ca, Bine, nu
ninge. Îl sun pe tatăl meu la telefonul casei și spune-i că mă prăbușesc.
Apoi mă ridic, îmi trag fundul în duș, mă întorc afară... și ea e în cameră. Gol. Pe
pat. Doamne, tot ce puteam face a fost să mă uit. Dar am trecut peste asta repede."
Ochii lui Qhuinn se fixară pe podea și clătină din cap înainte și înapoi. "Am luat-
o de trei ori. Unul imediat după altul.”
"Oh... la dracu", șopti Blay. "Ți-a plăcut?"
"Ce crezi? Duh." În timp ce Blay a dat din cap și și-a dus Corona la buze, Qhuinn a
spus: „Când am terminat, am băgat-o la duș, am curățat-o și am căzut peste ea timp de
o jumătate de oră”.
Blay s-a înecat cu berea lui, pulverizându-o peste tot. "Oh Doamne…"
„Avea gust de prună coaptă. Dulce și siropos”. Când globii oculari lui John i-au ieșit din
cap, Qhuinn a zâmbit. "Am avut-o pe toată fața. A fost fantastic."
Tipul a luat o înghițitură lungă, ca și cum ar fi fost bărbatul și nu a făcut niciun efort să-și
ascundă reacția corpului la ceea ce, fără îndoială, retrăia în capul lui. În timp ce blugii lui s-
au strâns la fermoar, Blay și-a acoperit șoldurile cu un lână.
Neavând nimic de ascuns, John se uită în jos la sticla lui.
— Ai de gând să o împerechezi? întrebă Blay.
— Pentru numele lui Dumnezeu, nu! Mâna lui Qhuinn se ridică și își întinse ușor ochiul
negru. "A fost doar... un lucru care sa întâmplat. Adică, nu. Ea și cu mine? Niciodată."
— Dar nu era ea o...
"Nu, nu era virgină. Bineînțeles că nu era. Deci, fără împerechere. Oricum, ea nu m-ar
fi avut niciodată așa."
Blay se uită la John. „Femele aristocrației ar trebui să fie virgine înainte de a fi
împerecheate”.
„Totuși, vremurile s-au schimbat”. Qhuinn se încruntă. "Totuși, nu spune nimic nimănui,
bine? Ne-am distrat bine și nu a fost mare lucru. Ea este bună."
„Buze sigilate”. Blay trase adânc aer în piept, apoi își drese glasul. "Ah... e mai bine cu
altcineva, nu-i așa?"
„Sex? La kilometri, amice. A te face pe tine însuți elimină marginea, dar nu seamănă cu
adevărat. Doamne, era atât de moale... mai ales între picioarele ei. Îmi plăcea să fiu
deasupra ei, să-mi muncesc rahatul în adâncime, să aud. geamătul ei. Mi-aș fi dorit
să fi fost acolo, băieți. Chiar ați fi săpat-o."
Blay își dădu ochii peste cap. "Tu faci sex. Da, acum, trebuie să văd ceva."
Zâmbetul lui Qhuinn era lent și puțin rău. — Îți place să mă privești luptând, nu?
— Ei bine, sigur, te pricepi la asta.

"De ce ar trebui sexul să fie diferit? Este doar ceva ce faci cu corpul tău."
Blay părea nedumerit. — Dar... ce zici de intimitate?

„Confidențialitatea este o chestiune de context”. Qhuinn a scos o a treia bere. — Și, Blay?
"Ce?"
— Și eu sunt foarte bun la sex. A spart vârful și a tras. „Deci, iată ce trebuie să facem.
O să-mi ia câteva zile pentru a deveni puternic, apoi vom merge în cluburile din
centrul orașului. Vreau să o fac din nou, dar nu poate fi cu ea. " Qhuinn se uită la
John. "J-om, vii cu noi la ZeroSum. Nu-mi pasă dacă ești un pretrans. Mergem
împreună."
Blay dădu din cap. „Noi trei suntem o atmosferă bună. În plus, John, vei fi unde
suntem în curând.”
Când cei doi au început să facă planuri, John a tăcut. Întreaga chestie cu
ridicarea puilor era de neînțeles, și nu doar pentru că tranziția încă nu l-a lovit. Avea
o istorie proastă cu lucruri de natură sexuală. Cel mai rau.
Pentru o fracțiune de secundă, a avut o amintire vie a scării murdare în care
se întâmplase. Simți pistolul la tâmplă. Simți că i se smulge blugii. Simțeam de
neconceput așa cum i s-a făcut. Și-a amintit că respirația i se zgâria în sus și în jos pe
gât și ochii lăcrimați și cum, când se enervase, ajunsese pe vârfurile pantofilor
ieftini ai tipului.
— În acest weekend, a anunțat Qhuinn, vom avea grijă de tine, Blay.
John și-a pus berea jos și și-a frecat fața în timp ce obrajii lui Blay s-au înroșit.
"Da, Qhuinn... nu știu..."
— Ai încredere în mine. O să fac asta pentru tine. Atunci, John? Tu ești următorul.
Primul răspuns al lui John a fost să clatine din cap nu, dar s-a oprit ca să nu arate ca
un idiot. Se simțea deja în spatele mingii opt, toate mici și nebărbătești. Refuzul
unei oferte de a fi culcat l-ar pune ferm în Loserland.
— Deci avem un plan? întrebă Qhuinn.

În timp ce Blay se juca cu partea de jos a tricoului său, John a avut impresia
clară că tipul va spune nu. Ceea ce l-a făcut pe John să se simtă mult mai bine—
„Da”. Blay
și-a dres glasul. "Eu... ah, da. Sunt, ca, sucul ca rahatul. Este aproape tot ce mă pot
gândi, știi? Și este, ca, dureros, pe bune."
— Știu exact ce vrei să spui. Ochii nepotriviți ai lui Qhuinn scânteiau.
„Și o să avem momente bune. La naiba, John... vrei să-i spui corpului tău să-și facă
ritmul?”
John doar a ridicat din umeri, dorindu-și să poată pleca.
— Deci, e timpul pentru niște „sKillerz”? întrebă Blay, dând din cap către Xbox
de pe podea. „John ne va bate din nou, dar încă putem lupta pentru numărul doi”.
A fost o ușurare regală să se concentreze pe altceva, iar toți trei au fost încântați de joc,
țipând la televizor, aruncându-și pachete de bomboane și capace de bere unul la altul.
Doamne, lui John i-a plăcut asta. Pe ecranul video au concurat ca egali. Nu era mic
și lăsat în urmă; era mai bun decât ei. În sKillerz, el ar putea fi războinicul pe care și-
a dorit să fie.
În timp ce le tăbăcea pieile, se uită la Blay și știa că tipul alesese acest joc special
pentru a-l face pe John să se simtă mai bine. Dar apoi, Blay avea tendința să știe
unde se află oamenii în capul lor și cum să fie amabil fără a deranja pe cineva.
Era un prieten excelent.
Patru pachete de șase, trei excursii la bucătărie, două jocuri complete cu sKillerz și un
film Godzilla mai târziu, John și-a verificat ceasul și a coborât din pat. Fritz avea să
vină după el în curând, pentru că avea o întâlnire la patru dimineața în fiecare seară pe
care trebuia să o facă sau era dat afară din programul de antrenament.
Ne vedem mâine la clasă? el a semnat.

— O afacere bună, spuse Blay.
Qhuinn zâmbi. — IM mai târziu, da?
Se va face. Se opri la u ă. Oh, hei, voiam să întreb.
Își bătu din ochi și arătă spre Qhuinn. Ce-i cu strălucitorul?
Privirea lui Qhuinn a rămas absolut stabilă, zâmbetul lui strălucitor ca întotdeauna.
"Oh, nu e nimic. Doar am alunecat și am căzut sub duș. Foarte prost, nu."
John se încruntă și îi aruncă o privire lui Blay, ai cărui ochi au lovit podeaua și au
rămas acolo. Bine, ceva a fost...
„John”, a spus Qhuinn ferm, „se întâmplă accidente”.
John nu l-a crezut pe copil, mai ales având în vedere că peepers lui Blay erau încă în
favoarea numărului, dar ca cineva care avea propriul său secret, nu era interesat de
chestia cu indiscreția.
Da, sigur, a semnat. Apoi fluieră repede la revedere și plecă.
În timp ce închise ușa, le auzi vocile adânci și își puse mâna pe lemn. Își dorea atât
de mult să fie acolo unde erau ei, dar chestiile sexuale... Nu, tranziția lui a fost despre
a deveni bărbat pentru a-și putea răzbuna morții. Nu a fost vorba de a lovi puii. De fapt,
poate ar trebui să ia o pagină din cartea lui Phury.
Celibat avea o mulțime de lucruri care să-l recomande. Phury se abținuse, ca,
dintotdeauna, și uită-te la el. Era total strâns în cap, un tip de tip adevărat
împreună.
Nu sunt pași rău de urmat.
Capitolul cinci
"Tu vei fi ce?" izbucni Butch.

În timp ce se uita la colegul său de cameră, Vishous abia reuși să-și sufoce cuvântul.
„Primul. Al alesului”.
— Ce dracu este asta?
— Practic, un donator de spermă.
"Stai, stai... deci vei face, gen, FIV?"
V și-a târât o mână prin păr și s-a gândit cât de bine ar fi să-și bage pumnul prin
perete. „Este un pic mai practic decât atât”.
Apropo de hands-on, trecuse mult timp de când nu făcuse sex direct cu o femeie.
Ar putea chiar să coboare în timpul sexului formal, ritualic al Aleșilor?
"De ce tu?"
„Trebuie să fie membru al Frăției”. V se plimba prin camera întunecată, imaginându-
și că va ține identitatea mamei sale sub secret pentru mai mult timp. "Este o piscină
mică din care să alegi. Una care devine din ce în ce mai mică."
— Vei locui acolo? întrebă Phury.
— Să locuie ti unde? a intervenit Butch. — Vrei să spui că nu te vei putea lupta cu noi?
— Nu, am făcut din asta o condiție a înțelegerii.

În timp ce Butch expiră u urat, V a încercat să nu se lase de la sine în eles că colegul
său de cameră îi pasă să-l vadă la fel de mult pe cât îi pasă lui să fie văzut.
— Când se întâmplă?
"Cateva zile."
Phury a vorbit. — Wrath știe?
"Da."
În timp ce V se gândea la ce s-a înscris, inima lui a început să-i bată cu piciorul în piept,
o pasăre care bate din aripi pentru a ieși din cutia toracică. Faptul că îi avea pe doi
dintre frații săi și pe Rehvenge dându-i globul ocular păros a înrăutățit panica.
"Ascultă, te superi să mă scuzi pentru o vreme? Trebuie să... la dracu, trebuie să
ies."
— Voi merge cu tine, spuse Butch.
"Nu." V era într-o stare de spirit disperată. Dacă a existat vreodată o noapte în
care ar putea fi tentat să facă ceva extrem de nepotrivit, acum a fost. Rău
destul de ceea ce simțea pentru colegul său de cameră era un curent subteran
nespus; să devină realitate, acționând în consecință, ar fi o catastrofă pe care nici el, nici
Butch, nici Marissa nu ar putea face față. — Trebuie să fiu singură.
V a băgat pandantivul uitat de Dumnezeu înapoi în buzunarul fundului său și a
părăsit liniștea zdrobitoare a biroului. În timp ce o ieșea rapid pe ușa laterală într-o alee,
voia să găsească un mai mic. Trebuie să găsesc unul. S-a rugat Scribului Vir— V sa oprit
mort.
Ei bine, la dracu. Cu siguranță nu se mai ruga mamei sale. Sau folosind acea expresie.
La naiba.
V s-a așezat pe cărămida rece a clădirii lui ZeroSum și, oricât de dureros l-a îndurerat, nu a
putut să nu se gândească la viața lui din tabăra războinicilor.
Tabăra fusese situată în mijlocul Europei, adânc într-o peșteră. Aproximativ treizeci de
soldați îl folosiseră ca bază, dar mai existaseră și alți rezidenți. O duzină de pretransi
fuseseră trimise acolo pentru antrenament, iar alte duzini de curve au hrănit și au
servit bărbații.
Sângerătorul îl condusese de ani de zile și crease unii dintre cei mai buni luptători pe
care îi avea specia. Patru membri ai Frăției începuseră acolo sub tatăl lui V. Mulți alții, de
toate nivelurile, nu supraviețuiseră, totuși.
Primele amintiri ale lui V au fost că era foame și frig, că-i privea pe alții mâncând în
timp ce stomacul lui gemea. În primii săi ani, foamea îl condusese și, ca și ceilalți pretrans,
singura lui motivație fusese să se hrănească, indiferent cum ar fi trebuit să o facă.
Vishous aștepta în umbra peșterii, rămânând departe de lumina pâlpâitoare aruncată de

focarul taberei. Șapte căprioare proaspete erau consumate într-o nebunie, soldații
tăind carnea de pe oase și mestecând ca animalele, sângele marcandu-le fețele și mâinile.
La marginea mesei, toți pretransformații tremurau de lăcomie.
Ca și ceilalți, V a fost ascuțit până la o margine de foame. Dar nu a stat alături de semenii
săi tineri. A așteptat în întunericul îndepărtat, cu ochii ațintiți asupra pradăi sale.
Soldatul pe care l-a urmărit era gras ca un porc, cu pliuri de carne care îi cădeau pe piele
și trăsăturile feței indistincte pentru căptușeala umflată, lacomul mergea fără tunică de
cele mai multe ori, pieptul bulbos și burta întinsă zvâcnind în timp ce defila cu
piciorul. câinii vagabonzi care locuiau în tabără
sau mergând după curve. Cu toată lenea lui, totuși, era un ucigaș răutăcios, ceea ce îi
lipsea în viteză fiind compensat cu forța brută. Cu mâinile mari cât capul unui bărbat
crescut, se zvonește că ar rupe membrele de pe cei mici și le mănâncă.
La fiecare masă era printre primii care ajungeau la carne și mânca cu viteză, deși
era împiedicat de lipsa de precizie. Nu a acordat prea multă atenție la ceea ce i-a intrat
de fapt în gură: bucăți de carne de căprioară și jeturi de sânge și segmente de os îi
acopereau stomacul și pieptul, o tunică sângeroasă împletită din îngrijirea lui neglijentă.
În această noapte, masculul a terminat devreme și s-a lăsat înapoi pe coapte, cu un

flanc de căprioară în pumn. Deși a terminat, a zăbovit lângă cadavrul la care lucrase,
împingând alți soldați pentru a se distra.
Când a venit timpul ca pedepsele sparring să fie distribuite, soldații s-au mutat de la
focul pe platforma Sângerului. În lumina torțelor, soldații care pierduseră în timpul
antrenamentului au fost aplecați la poalele Sângerului și încălcați de cei care i-au
învins, în batjocuri și palme ale celorlalți. Între timp, pretransul a căzut peste ce a mai
rămas din căprioară în timp ce femelele taberei priveau cu ochi duri, a teptându- i
rândul.
Prada lui V nu era prea interesată de umilințe. Soldatul gras a privit puțin, apoi a plecat
greu, cu piciorul de cerb atârnându-i de mână. Paletul lui murdar se afla până la marginile
îndepărtate ale locului în care dormeau soldații, pentru că până la nas, duhoarea
îi jignea.
Întins, arăta ca un câmp ondulat, trupul său o serie de dealuri și văi. Piciorul de cerb
întins peste burtă era premiul în vârful muntelui.
V rămase înapoi până când ochii plini de mărgele ai soldatului au fost acoperiți de
pleoape cărnoase, iar pieptul lui puternic urcă și cobora cu un ritm încetinit. Curând,
buzele de pește s-au deschis și un sforăit a scăpat, urmat de altul. Atunci V s-a închis pe
picioarele goale, fără a scoate niciun sunet peste podeaua de pământ.
Mirosul urât al masculului nu l-a descurajat pe V și nu-i păsa de murdăria de pe
mușchiul proaspăt al căpriorului. Întinse mâna înainte, cu mâna mică întinsă,
îndreptându-se spre articulația osoasă.
În momentul în care l-a smuls, un pumnal negru s-a strecurat lângă urechea soldatului
și pătrunderea lui în podeaua peșterii plină a deschis ochii bărbatului.
Tatăl lui V se profila ca un pumn de zale pe cale să cadă, cu picioarele plantate, cu ochii întunecați
îndreptați. Era cel mai mare dintre toți din tabără, despre care se zvonește că ar fi cel mai mare bărbat
născut în specie, iar prezența lui a inspirat teamă din două motive: dimensiunea și
imprevizibilitatea lui. Starea lui de spirit era în continuă schimbare, mofturile lui
violente și capricioase, dar V știa adevărul din spatele temperamentului variabil: nu
era nimic care să nu fie calibrat pentru efect. Viclenia răutăcioasă a tatălui său era la fel
de adâncă, pe cât de groasă era mu chii lui.
„Trezește-te”, se răsti Sângerătorul. "Lenevi în timp ce ești criminalizat de un slab."
V s-a îndepărtat de tatăl său, dar a început să mănânce, înfundându-și dinții în carne și
mestecând cât a putut de repede. Ar fi fost bătut pentru asta, probabil de către amândoi,
așa că a trebuit să consume cât mai mult posibil înainte ca loviturile să cadă
asupra lui.
Cel gras și-a făcut scuze până când Sângerătorul l-a lovit în talpa piciorului cu o cizmă
cu țepi. Masculul s-a cărunt la față, dar a știut mai bine decât să strige.
„De ce această întâmplare m-a plictisit”. Sângerătorul se uită la soldat. "Ce să faci
în privința asta, este întrebarea mea."
Fără să tragă aer, soldatul strânse pumnul, se aplecă și îl trânti în partea lui V.
V a pierdut gura pe care a avut-o, când impactul i-a alungat respirația din plămâni și
carnea din gură. În timp ce gâfâia, ridică bucata din murdărie și o împinse înapoi între
buze. Avea gust sărat de la podeaua peșterii.
Când a început bătaia, V a mâncat prin lovituri până când și-a simțit osul gambei
îndoindu-se până aproape că se rupe. A scos un țipăt și și-a pierdut piciorul de căprioară.
Altcineva l-a luat și a fugit cu el.
Tot timpul, Sângerătorul a râs fără să zâmbească, sunetul lătratului venind de la
buzele care erau drepte și subțiri ca cuțitele. Și apoi a încheiat-o.
Fără nici un efort, l-a prins pe soldatul gras de ceafă și l-a aruncat de peretele de
stâncă.
Cizmele cu vârfuri ale Sângerului au fost plantate în fața feței lui V. — Adu-mi
pumnalul.
V clipi din ochi uscați și încercă să se miște.
Se auzi un scârțâit de piele și apoi fața Sângerului se afla în fața lui V.
— Adu-mi pumnalul, băiete. Sau te pun în locul curvelor în seara asta în groapă.
Soldații care se adunaseră în spatele tatălui său au chicotit, iar cineva a aruncat cu
o piatră care l-a lovit pe V acolo unde piciorul lui fusese rănit.
— Pumnalul meu, băiete.
Vishous și-a înfipt degetele mici în pământ și s-a târât până la armă. Deși la doar
doi metri de el, lama părea la kilometri depărtare. Când în sfârșit și-a închis
palma pe ea, avea nevoie de ambele mâini pentru a o elibera de murdărie, era atât
de slab. Stomacul i se rostogoli de durere și, în timp ce a tras de lamă, a aruncat
carnea pe care o furase.
După ce a trecut senzația de vomă, i-a întins pumnalul către tatăl său, care se ridicase
la toată înălțimea.
— Stai în picioare, spuse Sângerătorul. — Sau crezi că ar trebui să mă înclin în fața celor fără valoare?
V sa zbătut într-o poziție așezată și nu și-a dat seama cum avea să-și ridice întregul
corp, deoarece abia își putea ridica umerii. A pus pumnalul în mâna stângă, și-a
plantat pe cel drept pe pământ și a împins. Durerea era atât de mare că vederea i
s-a înnegrit... și apoi s-a întâmplat un lucru miraculos. Un fel de lumină
strălucitoare îl cuprinse din interior spre exterior, de parcă soarele i-ar fi pătruns în
vene și i-ar fi curățat durerea până când s-a eliberat de ea. Vederea i-a revenit... și a
văzut că mâna îi strălucea.
Acum nu era momentul să ne întrebăm. S-a desprins de pământ, ridicându-se în
timp ce încerca să nu pună greutate pe picior. Cu o mână care tremura, i-a
prezentat pumnalul tatălui său.
Sângerătorul se uită înapoi pentru o bătaie a inimii, de parcă nu s-ar fi așteptat
niciodată ca V să se ridice în picioare. Apoi a luat arma și s-a întors.
„Cineva să-l doboare înapoi. Îndrăzneala lui mă jignește”.
V a aterizat într-o grămadă când ordinul a fost urmat și imediat, strălucirea l-a
părăsit și agonia a revenit. A așteptat să aterizeze alte lovituri, dar când a auzit
vuietul mulțimii, a știut că pedepsele învinșilor vor fi amuzamentul zilei, nu el.
În timp ce zăcea în mlaștina mizeriei sale, în timp ce încerca să respire prin

bătaia trupului său bătut, și-a imaginat o femeie într-o haină albă venind spre el și
învelindu-l în brațele ei. Cu cuvinte blânde, ea îl legănă și îi mângâie părul,
u urându-l.
A salutat viziunea. Era mama lui imaginară. Cel care l-a iubit și a vrut să fie în
siguranță, cald și hrănit. Cu adevărat, imaginea ei a fost cea care l-a ținut în viață,
oferindu-i singura pace pe care o cunoștea.
Soldatul gras se aplecă, respirația lui fetidă și umedă invadând nasul lui
Vishous. „Fui din nou de la Mine și nu te vei vindeca de ceea ce îți aduc.”
Soldatul l-a scuipat în față pe V, apoi l-a ridicat și l-a aruncat ca niște resturi fără
valoare de pe paletul murdar.
Înainte ca V să leșine, ultima sa vedere a fost cu celălalt pretrans, care termina

cu plăcere piciorul de căprioară.
Capitolul șase
Cu un blestem, V s-a desprins de amintiri, cu ochii zburând pe aleea pe care stătea, ca

niște ziare vechi prinse de vânt. Omule, a fost o epavă. Sigiliul de pe Tupperware-ul
lui se deschisese, iar resturile lui se scurseseră peste tot.
Murdar. Foarte dezordonat.

Bine că nu știa atunci ce rahat era toată chestia cu mama mea-care-mă-iubește.
Asta l-ar fi rănit mai mult decât oricare dintre abuzurile care i-au venit.
Scoase medalionul Primalei din buzunarul din spate și se uită la el. Încă se uita la el
câteva minute mai târziu, când chestia a căzut la pământ și a sărit ca o monedă. S-a
încruntat... până și-a dat seama că mâna lui „normală” strălucea și ars prin cureaua.
La naiba, mama lui era o egomană. Ea a adus specia în ființă, dar asta nu a fost
suficient pentru ea. In niciun caz. Ea se dorea în amestec.
La naiba. Nu avea de gând să-i ofere satisfacția a sute de nepoți. Ea era

proastă ca părinte, așa că de ce ar fi trebuit să-i dea o altă generație pe care să o ia.
Și în plus, mai era un motiv pentru care nu ar trebui să fie Primale. El a fost, până la
urmă, fiul tatălui său, așa că cruzimea era în ADN-ul lui. Cum a putut să aibă
încredere în el însuși că nu va lua nimic împotriva Aleșilor? Femelele acelea nu erau
de vină și nu meritau ce s-ar fi pus între picioarele lor dacă el ar fi partenerul lor. Nu
avea de gând să facă asta.
V a aprins un rulou de mână, a luat medalionul și a părăsit aleea, atârnând dreapta
pe Trade. Avea mare nevoie de o luptă înainte să vină zorii.
Și s-a bazat să găsească câțiva mai mici în labirintul de beton din centrul orașului.
A fost un pariu sigur. Războiul dintre Societatea de Diminuare și vampiri a avut una și
o singură regulă de angajare: nu luptă în jurul oamenilor. Ultimul lucru de care avea
nevoie ambele părți erau victime umane sau martori, așa că bătăliile ascunse erau
numele jocului, iar Caldwell urban a prezentat un teatru excelent pentru lupte la
scară mică. Datorită exodului de vânzare cu amănuntul din anii 1970 către burbs,
au existat o mulțime de alei întunecate și clădiri eliberate. De asemenea, puțini
oameni erau pe străzi erau în primul rând îngrijorați de service
diversele lor vicii. Ceea ce însemna că erau ocupați altfel, dând poliției multe de făcut.
Pe măsură ce mergea, a rămas în afara bazinelor de lumină aruncate de lămpile

stradale și stropite de mașini. Datorită nopții amare, erau puțini pietoni în jur, așa că
era singur când trecu pe lângă McGrider's Bar și Screamer's și pe lângă un nou club
de striptease care tocmai se deschisese. Mai sus, trecu pe lângă bufetul Tex-Mex și
restaurantul chinezesc care erau cuprinse între saloanele de tatuaje concurente.
Câteva blocuri mai târziu a trecut pe lângă blocul de apartamente de pe Redd
Avenue, unde locuise Beth înainte de a o întâlni pe Wrath.
Era pe cale să se întoarcă și să se întoarcă spre inima centrului orașului când V se
opri. A ridicat nasul. Inhalat. Trimisul de pudră pentru bebeluși era în briză și, din
moment ce bătrânii și bebelușii erau scoși din funcțiune atât de târziu, știa că
inamicul lui era aproape.
Dar mai era ceva în aer, ceva care îi făcea să se răcească sângele.
V și-a slăbit jacheta ca să poată ajunge la pumnale și a început să alerge,

urmărind mirosurile până pe Twentieth Street. Al 20-lea era un Trade cu sens unic,
înconjurat de clădiri de birouri care dormeau la această oră din noapte și, în timp ce
el a căzut pe pavajul denivelat și nămol, mirosurile au devenit mai puternice.
Avea senzația că era prea târziu.
La cinci străzi, a văzut că avea dreptate.
Celălalt parfum era sângele vărsat al unui vampir civil și, în timp ce norii se
despărțiră, lumina lunii a căzut într-un spectacol înfiorător: un bărbat de
posttranziție, îmbrăcat în haine de club rupte, era mai mult decat mort, trunchiul
său răsucit, fața bătută dincolo de orice speranță de recunoaștere. Cel mai mic
care făcuse uciderea trecea prin buzunarele vampirului, sperând, fără îndoială, să
găsească o adresă de domiciliu, ca exemplu pentru mai mult măcel.
Ucigașul îl simți pe V și se uită peste umăr. Lucrul era alb ca calcarul, cu părul palid,
pielea și ochii mați ca creta. Jucător de rugby mare, solid, acesta a trecut cu mult
de inițierea lui și V știa asta nu doar pentru că pigmentările naturale ale ticălosului
dispăruseră. Cea mai mică era o treabă, în timp ce el sări în picioare, cu mâinile
urcându-se la piept, corpul ridicându-se înainte.
Cei doi au alergat unul spre celălalt și s-au întâlnit așa cum o făceau mașinile
care se prăbușeau în intersecții: grilă-la-grilă, greutate-greutate, forță împotriva
forței. Iar la întâlnirea inițială, V a luat o lovitură cu șuncă la falcă, genul de pumn
care ți-a făcut creierul să zvâcnească în craniu. A fost pe moment
amețit, dar a reușit să-i întoarcă favoarea destul de tare încât să-l învârtească pe cel
mic ca un vârf. Apoi a mers după adversarul său, apucându-se de spatele
jachetei de piele a nenorocitului și dându-l jos cizmele de luptă.
Lui V îi plăcea să se lupte. Și era bun la jocul de la sol.
Ucigașul a fost rapid, totuși, a apărut de pe pavajul înghețat și a aruncat o lovitură
care a amestecat organele interne ale lui V ca un pachet de cărți. În timp ce
V s-a împiedicat înapoi, s-a împiedicat de o sticlă de Cola, și-a suflat glezna și s-a
așezat în trenul expres până pe asfalt. Lăsându-și corpul să se desprindă, și-a
ținut ochii pe ucigaș, care a intrat rapid. Nenorocitul s-a dus după glezna lui V,
apucând piciorul atașat de ea și răsucindu-se cu toată puterea din pieptul și brațele
lui masive.
V a scos un strigăt în timp ce se răsturna cu fața întâi la pământ, dar a oprit
durerea. Folosindu-și glezna proastă și brațele ca pârghie, el s-a împins de pe
asfalt, și-a dus piciorul liber la piept și l-a bătut înapoi, prinzându-l pe nenorocit în
genunchi și zdrobindu-i articulația. Cel mai mic flamingo, piciorul îndoindu-și
într-un mod absolut greșit când a căzut pe spatele lui V.
Cei doi s-au strâns în picioare, cu antebrațele și bicepșii încordându-se în timp ce s-

au rostogolit și au ajuns lângă civilul sacrificat. Când V a fost mușcat în ureche,
rahatul i s-a stricat cu adevărat. Sfâșiindu-se de dinții nenorocitului, a lovit cu pumnul
în lobul frontal al nenorocitului, punând o crăpătură os pe os care l-a uimit pe
nenorocit suficient de mult pentru ca el să se elibereze.
Cam.
Cuțitul i-a intrat în lateral exact când își tragea picioarele de sub ucigaș. Durerea
ascuțită, fulgerătoare, era o înțepătură de albină pe roid și știa că lama avea pielea
ruptă și pătrunsese în mușchi chiar sub cutia toracică, în stânga.
Omule, un intestin fusese tăiat, lucrurile aveau să meargă prost, repede. Așa că
era timpul să punem lupta în pat.
Energizat de rănire, V l-a prins pe cel mai mic de bărbie și de spatele capului și l-a
răsucit pe cățea ca și cum ar fi o sticlă de bere. Trăsirea craniului care se eliberează
de măduva spinării a fost ca o ramură care se sparge în jumătate, iar corpul s-a
desprins instantaneu, cu brațele căzute la pământ, cu picioarele nemișcate.
V îl apucă de partea în timp ce creasta puterii i se stingea. La naiba, era acoperit de

sudoare rece și îi tremurau mâinile, dar trebuia să termine treaba. L-a bătut repede
pe nemernic, căutând actul de identitate înainte de a-l face pe nenorocit.
Ochii ucigașului îi întâlniră pe ai lui, gura lucrând încet. "Numele meu... a fost odată Michael.
Optzeci... trei... ani în urmă. Michael Klosnick."
Deschizând portofelul, V a găsit un permis de conducere actual. — Ei bine, Michael, să ai o
călătorie plăcută în iad.
"Ma bucur... s-a terminat."
— Nu este. N-ai auzit? La naiba, partea lui îl ucidea. — Noua ta casă de oraș este
corpul Omega, amice. O să locuiești acolo fără chirie pentru totdeauna.
Ochii palizi se făcură larg. "Minti."

— Te rog. Parcă m-a deranja? V clătină din cap. "Șeful tău nu menționează asta?
Presupun că nu."
V și-a scos din teacă unul dintre pumnale, și-a ridicat brațul peste umăr și a împins lama
pătrată în pieptul acela larg. S-a auzit o explozie de lumină suficient de strălucitoare pentru
a scoate în evidență întreaga alee, apoi o explozie și... rahat, explozia l-a prins pe civil,
luminându-l și pe el datorită unei rafale puternice de vânt. Pe măsură ce cele două trupuri
erau consumate, tot ce a rămas pe briza rece a fost mirosul gros de praf pentru copii.
La dracu. Cum au putut să anunțe familia civilului acum?

Vishous a cercetat zona și, când nu a găsit un alt portofel, s-a sprijinit de un
tomberon și s-a așezat acolo, respirând puțin adânc. Fiecare inhalare îl făcea să simtă că ar
fi fost înjunghiat din nou, dar să nu mai aibă oxigen nu era o opțiune, așa că a
continuat.
Înainte să-și scoată telefonul să cheme ajutor, s-a uitat la pumnalul său. Lama neagră
era acoperită cu sângele cerneală al celui mai mic. A alergat prin lupta cu ucigașul și și-a
imaginat un alt vampir în locul lui, unul nu atât de puternic ca el. Unul care nu avea
reproducerea pe care o avea.
Și-a ridicat mâna înmănușată. Dacă blestemul lui l-ar fi definit, Frăția și scopul
ei nobil îi modelaseră viața. Și dacă ar fi fost ucis în seara asta? Dacă acea lamă i-ar fi intrat
în inimă? Ar fi redus la patru luptători.
La dracu.
Pe tabla de șah a vieții sale părăsite de Dumnezeu, piesele erau aliniate, piesa preordonată.
Omule, de atâtea ori în viață nu ai apucat să-ți alegi calea pentru că drumul în care ai
mers a fost hotărât pentru tine.
Liberul arbitru a fost o prostie.
Uită de mama lui și de drama ei – trebuia să devină Primarul Frăției. Îi datora moștenirea
pe care a servit-o.
După ce și-a șters lama de pe piele, el a reînvelit mânerul armei, s-a chinuit să se
ridice în picioare și și-a bătut jacheta. La naiba... telefonul lui.
Unde era telefonul lui? Înapoi la penhouse. Trebuie să fi alunecat când și-a aruncat
haina pe patul din spatele penthouse-ului... Se auzi o împușcătură.
Un glonț l-a lovit chiar între pectoralii.

Impactul l-a scos de pe călcâie și l-a trimis într-o cădere încetinită prin aer
subțire. În timp ce s-a întors plat pe pământ, a rămas întins acolo, în timp ce o
presiune zdrobitoare i-a făcut inima să tresară și creierul i-a aburit. Tot ce putea face
era să sufle, mici respirații rapide sărind în sus și în jos pe coridorul gâtului.
Cu ultima lui putere, și-a ridicat capul și și-a privit corpul în jos. O împușcătură. Sânge
pe cămașă. Durerea țipătoare în piept. Coșmarul realizat.
Înainte să intre în panică, întunericul a venit și l-a înghițit întreg... o masă care să fie
digerată într-o baie acidă a agoniei.
— Ce naiba crezi că faci, Whitcomb?

Dr. Jane Whitcomb ridică privirea din fișa pacientului pe care o semna și tresări.
Manuel Manello, MD, șef de chirurgie la St. Francis Medical Center, venea pe hol
spre ea ca un taur. Și ea știa de ce.
Asta avea să devină urât.
Jane și-a mâzgălit semnul în partea de jos a comenzii de droguri, i-a înmânat diagrama
înapoi asistentei și a privit cum femeia decola într-o fugă. Bună manevră
defensivă și nu neobișnuită pe aici. Când șeful a ajuns așa, oamenii s-au adăpostit...
care era lucrul logic de făcut când o bombă era pe cale să explodeze și aveai jumătate
de creier.
Jane se îndreptă spre el. — Deci ai auzit.
— Aici, acum. A deschis ușa cu pumnul spre salonul chirurgilor.
În timp ce intră cu el, Priest și Dubois, două dintre cele mai bune cuțite GI ale lui
St. Francis, i-au aruncat o privire pe șef, au abandonat bucătăria automată și au dat cu
picioarele afară din cameră. În urma lor, ușa s-a închis fără nici măcar o șoaptă de
aer. De parcă nici n-ar fi vrut să-i atragă atenția lui Manello.
— Când aveai de gând să-mi spui, Whitcomb? Sau credeai că Columbia se află pe o
altă planetă și nu aveam de gând să aflu?
Jane își încrucișă brațele peste piept. Era o femeie înaltă, dar Manello a depășit-o cu
câțiva centimetri, iar el era construit ca un profesionist
sportivi pe care i-a operat: umeri mari, piept mare, mâini mari. La patruzeci și cinci de
ani, era într-o condiție fizică excelentă și unul dintre cei mai buni chirurgi ortopedici din
țară.
La fel și un SOB înfricoșător când s-a supărat.
Bine că se simțea confortabil în situații tensionate. — Știu că ai persoane de
contact acolo, dar m-am gândit că vor fi suficient de discrete încât să aștept
până mă decid dacă vreau slujba...
"Desigur că vrei sau nu ai pierde timpul mergând acolo jos. Sunt bani?"
"Bine, în primul rând, nu mă întrerupeți. Și în al doilea rând, o să-ți cobori vocea." În timp
ce Manello și-a târât o mână prin părul întunecat și des și a tras adânc aer în piept, ea
se simți rău. "Uite, ar fi trebuit să-ți spun. Trebuie să fi fost jenant să fii orbit așa."
A scuturat din cap. „Nu este lucrul meu preferat, să primesc un telefon din Manhattan
că unul dintre cei mai buni chirurgi ai mei are un interviu la alt spital cu mentorul
meu”.
— Falcheck a fost cel care ți-a spus?
— Nu, unul dintre subalternii lui.
— Îmi pare rău, Manny. Pur și simplu nu știu cum o să meargă și nu am vrut să sar
pistolul.
— De ce te gândești să părăsești departamentul?
„Știi că vreau mai mult decât ceea ce pot avea aici. Vei fi șef până la împlinirea a șaizeci
și cinci de ani, dacă nu te decizi să pleci. La Columbia, Falcheck are cincizeci și opt
de ani. șansa de a deveni șef al departamentului de acolo”.
— Te-am făcut deja șef al diviziei de traumă.

— Și o merit.
Buzele i-au crăpat un zâmbet. „Fii umil, de ce nu faci”.
"De ce să te deranjezi? Amândoi știm că este adevărul. Și în ceea ce privește Columbia?
Ai vrea să fii sub cineva în următoarele două decenii din viața ta?"
Pleoapele i se lăsară peste ochii lui de culoarea mahonului. Pentru cea mai scurtă
secundă, i s-a părut că vede ceva în acea privire a lui, dar apoi el și-a pus mâinile pe
șolduri, haina albă încordându-se în timp ce umerii i se lărgeau.
— Nu vreau să te pierd, Whitcomb. Ești cel mai bun cuțit pentru traumă pe care îl am.
„Și trebuie să privesc spre viitor”. S-a dus la dulapul ei. — Vreau să-mi conduc propriul
magazin, Manello. Așa sunt.
— Când e naibii de interviu?
"La prima oră mâine după-amiază. Apoi plec în weekend și nu la gardă, așa că voi
rămâne în oraș."
— La naiba.
Se auzi o bătaie în u ă.
„Intră”, au strigat amândoi.
O asistentă și-a lăsat capul înăuntru. — Caz de traumă, ETA de două minute. Bărbat
peste treizeci de ani. împușcătură cu probabil o aortă perforată. S-a prăbușit de două
ori până acum în timpul transportului. Veți accepta pacientul, dr. Whitcomb, sau doriți
să-l sun pe Goldberg?
— Nu, o să-l iau. Pune-l pe golful patru în tobogan și spune-le lui Ellen și lui Jim că vin
imediat.
— Da, doctore Whitcomb.
— Mulțumesc, Nan.
Ușa se închise ușor, iar ea se uită la Manello. „Înapoi în Columbia. Ai face exact același
lucru dacă ai fi în locul meu. Așa că nu poți să-mi spui că ești surprins.”
Urmă o tăcere, apoi se aplecă puțin în față. — Și nu te voi lăsa să pleci fără luptă. Ceea
ce nici nu ar trebui să te surprindă.
A părăsit camera, luând cu el majoritatea oxigenului din loc.
Jane se lăsă pe spate de dulapul ei și se uită în zona bucătăriei, spre oglinda atârnată
pe perete. Reflecția ei era limpede ca cristalul în sticlă, de la halatul ei alb de doctor la
scruf-urile ei verzi și la părul ei blond, tocit.
„A luat asta în regulă”, și-a spus ea. "Luând în considerare toate lucrurile."
U a salonului se deschise, iar Dubois băgă capul înăuntru. — Coasta liberă?
— Da. Și mă îndrept spre tobogan.

Dubois a împins ușa larg și a intrat cu pași mari înăuntru, crocoșii lui nu scotând
niciun sunet pe linoleum. "Nu știu cum faci asta. Tu ești singurul care nu are nevoie de
săruri mirositoare după ce a avut de-a face cu el."
— El nu este nicio problemă, într-adevăr.
Dubois scoase un zgomot de pufăit. „Nu mă înțelege greșit. Îl respect, cu adevărat. Dar
nu vreau să fie supărat”.
Își puse mâna pe umărul colegului ei. „Se pune presiune asupra oamenilor.
L-ai pierdut săptămâna trecută, îți amintești?
"Da, ai dreptate." Dubois zâmbi. — Și măcar nu mai aruncă lucruri.
Capitolul șapte
Departamentul de Urgență T. Wibble Jones al Centrului Medical St. Francis a fost de

ultimă generație, datorită unei donații generoase din partea omonimului său.
Deschis de doar un an și jumătate, complexul de cincizeci de mii de metri pătrați a
fost construit în două jumătăți, fiecare cu șaisprezece stații de tratament.
Pacienții de urgență au fost internați alternativ pe pista A sau B și au rămas cu orice
echipă desemnată până când au fost eliberați, internați sau trimiși la morgă.
Alergarea în centrul unității a fost ceea ce personalul medical a numit „toboganul”.

Toboganul era strict pentru recunoașterea traumatismelor și erau de două feluri:
„tăvălugări” care au venit cu ambulanța sau „acoperitori” care au fost transportați cu
avionul în rampa de aterizare cu unsprezece etaje mai sus. Acoperișurile tindeau să fie
mai dure și erau transportate cu elicopterul de pe o rază de aproximativ o sută
cincizeci de mile în jurul Caldwell. Pentru acei pacienți, a existat un lift dedicat care a
aruncat direct în jgheab, unul suficient de mare pentru a încăpea două tăvile și zece
personal medical deodată.
Unitatea de traumatologie avea șase compartimente deschise pentru pacienți,
fiecare cu echipamente cu raze X și ultrasunete, hrană cu oxigen, materiale medicale și
mult spațiu pentru a vă deplasa. Centrul operațional, sau turnul de control, era chiar
în mijloc, un conclav de computere și personal care, în mod tragic, țâșnea mereu. La
orice oră, au existat cel puțin un medic de admitere, patru rezidenți și șase asistente
medicale care ocupau zona, de obicei, doi până la trei pacienți la domiciliu.
Caldwell nu era la fel de mare ca Manhattan, nici pe departe, dar a avut o mulțime de
violență de bande, împușcături legate de droguri și accidente de mașină. În plus, cu
aproape trei milioane de locuitori, ai văzut o variație nesfârșită a greșelii
umane: pistolul cu cuie iese în stomacul cuiva pentru că un tip a încercat să-și repare
blugii blugii cu el; săgeata este împușcată printr-un craniu pentru că cineva a vrut să
demonstreze că a avut un țintă mare și a greșit; soțul își dă seama că ar fi o idee
grozavă să-și repare soba și are doi patru ani pentru că nu a scos din priză mai întâi.
Jane locuia în tobogan și o deținea. În calitate de șefă a diviziei de traumă, ea a fost

responsabilă din punct de vedere administrativ pentru tot ce s-a întâmplat în acele șase
locuri, dar a fost, de asemenea, instruită atât ca asistentă de urgență, cât și ca traumă.
chirurg, așa că a fost practică. Zilnic, ea a sunat despre cine trebuia să urce un etaj
până la sala de operații și de multe ori s-a curățat pentru a face chestii cu ac și ață.
În timp ce aștepta împușcătura ei, ea a revizuit fișele celor doi pacienți tratați în
prezent și a privit peste umerii rezidenților și ai asistentelor în timp ce lucrau.
Fiecare membru al echipei de traumă a fost ales de Jane și, atunci când a recrutat,
ea nu a preferat neapărat tipurile de Ivy League, deși ea însăși a fost pregătită la
Harvard. Ceea ce căuta ea erau calitățile unui soldat bun sau, așa cum îi
plăcea să-l numească, setul mental No Shit, Sherlock: inteligență, rezistență și
separare. Mai ales separarea. Trebuia să fii capabil să rămâi strâns într-o criză
dacă te duci la WZ toboganul.
Dar asta nu însemna că compasiunea nu era esențială pentru misiune în tot ceea
ce făceau.
În general, majoritatea pacienților cu traumatisme nu aveau nevoie de ținere de mână sau de asigurare.
Aveau tendința de a fi drogați sau șocați pentru că curgeau sânge ca o sită sau
aveau o parte a corpului într-un pachet de congelare sau aveau șaptezeci și cinci
la sută din dermă arsă. Ceea ce aveau nevoie pacienții erau cărucioare de avarie
cu oameni bine antrenați, cu capul liniștit, la capetele de afaceri ale vâslelor.
Familiile și cei dragi, totuși, aveau nevoie întotdeauna de bunătate și simpatie

și de liniștire atunci când acest lucru a fost posibil. Vieți au fost distruse sau
înviate în fiecare zi în tobogan și nu doar oamenii de pe tăvile au încetat să
respire sau au început din nou. Sălile de așteptare erau pline de ceilalți care au
fost afectați: soți, soții, părinți, copii.
Jane știa cum este să pierzi pe cineva care făcea parte din tine și, pe măsură ce își
desfășura activitatea clinică, era foarte conștientă de latura umană a tuturor
medicamentelor și tehnologiei. Ea s-a asigurat că oamenii ei sunt pe aceeași pagină
cu ea: pentru a lucra în tobogane, trebuia să fii capabil să faci ambele părți ale
meserii, aveai nevoie de mentalitatea câmpului de luptă și de maniera de
lângă pat. După cum a spus ea personalului ei, a existat întotdeauna timp să țină pe
cineva de mână sau să-i asculti grijile sau să-i oferi un umăr pe care să plângi,
pentru că într-o clipă ai putea fi de cealaltă parte a conversației. La urma
urmei, tragedia nu a discriminat, așa că toată lumea a fost supusă acelorași capricii
ale sorții. Indiferent de culoarea pielii tale sau de câți bani aveai, indiferent
dacă ai fost homosexual sau heterosexual, sau ateu sau credincios adevărat,
din punctul în care stătea ea, toți erau egali. Și iubit de cineva, undeva.
O asistentă a venit la ea. — Dr. Goldberg tocmai a sunat bolnav.

— Gripa aia?
— Da, dar l-a pus pe doctorul Harris să acopere.
Binecuvântează inima lui Goldberg. — Omul nostru are nevoie de ceva?
Asistenta a zâmbit. „A spus că soția lui a fost încântată să-l vadă când era de fapt trează.
Sarah îi gătește supă de pui și în plină agitație”.
"Bine. Are nevoie de ceva timp liber. Păcat că nu se va bucura."
„Da. A menționat că ea îl va face să se uite pe DVD la toate filmele cu întâlniri pe care le-au
ratat în ultimele șase luni”.
Jane a râs. „Asta îl va îmbolnăvi. Oh, ascultă, vreau să fac tururi mari în cazul
Robinson. Nu am fi putut face nimic altceva pentru el, dar cred că oricum trebuie să
trecem peste moarte.”
„Am avut sentimentul că ai vrea să faci asta. Am pregătit-o pentru a doua zi după ce vei
ajunge acasă din călătorie.”
Jane a strâns puțin mâna asistentei. "Ești o vedetă."
— Nu, doar îl cunosc pe șeful nostru, e tot. Asistenta a zâmbit. „Nu le lăsați niciodată să
plece fără să verificați și să verificați din nou în cazul în care ceva ar fi putut fi făcut
diferit”.
Cu siguranță a fost corect. Jane și-a amintit de fiecare pacient care murise în tobogan,
fie că fusese sau nu medicul lor de admitere, și avea decedatul catalogat în minte.
Noaptea, când nu putea să doarmă, numele și fețele îi treceau prin cap ca pe o microfișă de
modă veche, până când credea că va înnebuni din cauza apelului nominal.
A fost motivatorul suprem, lista ei de morți, și ea era al naibii dacă împușcătura care
venea avea loc.
Jane s-a dus la un computer și a sunat informația despre pacient.
Aceasta avea să fie o bătălie. Se uitau la o rană înjunghiată, precum și la un glonț în cavitatea
lui toracică și, având în vedere unde fusese găsit, ea era dispusă să parieze că era fie
un traficant de droguri care făcea afaceri pe teritoriul greșit, fie un cumpărător mare
care ar fi a primit arborele. Oricum ar fi, era puțin probabil să aibă asigurare de sănătate,
nu că ar conta. Sfântul Francisc a acceptat toți pacienții, indiferent de capacitatea
lor de plată.
Trei minute mai târziu, ușile duble s-au deschis și criza a intrat cu viteză de praștie: că
domnul Michael Klosnik era legat de o targă, un caucazian uriaș cu multe tatuaje, un set de
piei și o barbă. Paramedicul de la capul lui îl punea în pungă, în timp ce un altul
ținea echipamentul jos și trase.
— Golful patru, le-a spus Jane medicilor de urgență. "Unde suntem?"

Tipul care pune în pungă a spus: „Două IV-uri cu diametru mare cu sunet lactat. TA
este de aizeci peste patruzeci i scade. Frecven a cardiacă este de 140 de ani.
Respira ia este de patruzeci. Intubat oral. V-fibbed pe drum. L-a ocat. la două
sute de jouli.tahicardie sinusală în anii patruzeci."
În golful patru, medicii au oprit targa și au frânat-o în timp ce personalul jgheabului
s-a unit. O asistentă s-a așezat la o masă mică pentru a înregistra totul.
Alți doi erau în așteptare pentru a scoate proviziile în direcția lui Jane, iar un al
patrulea s-a pregătit să taie pantalonii de piele pacientului. O pereche de rezidenți
s-au oprit să privească sau să ajute la nevoie.
„Am luat portofelul”, a spus paramedicul, dându-l asistentei cu foarfecele.
„Michael Klosnick, treizeci și șapte de ani”, a citit ea. „Poza de pe actul de identitate
este neclară, dar... ar putea fi el, presupunând că și-a vopsit părul în negru și i-a crescut
barbă după ce a fost făcută.”
Ea i-a predat colegul care lua notițe, apoi a început să scoată pieile.
„Voi vedea dacă este în sistem”, a raportat cealaltă femeie în timp ce se conecta la un
computer. "L-am găsit... stai, asta e... Trebuie să fie o eroare. Nu, adresa este
corectă, anul greșit."
Jane înjură pe sub răsuflarea ei. „Pot fi probleme cu noul sistem electronic de
înregistrări, așa că nu vreau să mă bazez pe informațiile de acolo. Să facem imediat o
grupă de sânge și o radiografie toracică.”
În timp ce s-a extras sânge, Jane a făcut o examinare preliminară rapidă. Rana
împușcată era o mică gaură ordonată chiar lângă un fel de scarificare pe pectoral. Un
pârâu de sânge era tot ce se vedea în exterior, dând puțină indiciu despre orice
mizerie se afla înăuntru. Rana de cuțit era aproape la fel. Nu prea multă dramă
de suprafață. Ea spera să nu-i fi fost tăiate intestinele.
Ea s-a uitat în jos la restul corpului lui, văzând o serie de tatuaje — Uau.
A fost o rană veche a inghinală. „Lasă-mă să văd radiografie și vreau o ecografie a
inimii lui...”
Un țipăt a rupt sala de operație.
Capul lui Jane se răsti spre stânga. Asistenta care dezbrăcase pacienta stătea pe
podea în plină criză, cu brațele și picioarele batându-și pe gresie. În mână avea
o mănușă neagră pe care o purta pacienta.
Pentru o fracțiune de secundă toată lumea a înghețat.

„Ea doar i-a atins mâna și a coborât”, a spus cineva.

"Înapoi în joc!" a tăiat Jane. "Estevez, ai grijă de ea. Vreau să știu imediat cum este.
Restul dintre voi strângeți-vă. Acum!"
Comenzile ei au pus toiagul în acțiune. Toată lumea s-a reorientat în timp ce
asistenta a fost transportată în golful de alături și Estevez, unul dintre
rezidenți, a început să o trateze.
Radiografia toracică a ieșit relativ bine, dar din anumite motive ecograful inimii a fost
de proastă calitate. Ambele, însă, au dezvăluit exact ceea ce se aștepta Jane:
tamponada pericardică de la o rană împușcată în ventricul drept: sângele se
scursese în sacul pericardic și comprima inima, compromițându-i funcția și făcând-
o să pompeze prost.
„Avem nevoie de o ecografie a abdomenului lui, în timp ce eu ne cumpăr ceva timp
cu inima lui”. Odată cu rănirea mai presantă constatată, Jane dorea mai multe
informații despre acea rană de cuțit. „Și de îndată ce se termină, vreau să fie
verificate ambele aparate. Unele dintre aceste imagini cu piept au un ecou”.
În timp ce un rezident mergea să lucreze la burta pacientului cu bagheta cu
ultrasunete, Jane a luat un ac spinal de calibrul douăzeci și unu și l-a introdus într-
o seringă de cincizeci de cc. După ce o asistentă Betadină pieptul bărbatului, Jane i-
a străpuns pielea și a navigat în anatomia osoasă, rupând sacul pericardic și extragând
patruzeci de cc de sânge pentru a ușura tamponarea pericardică. Între timp, ea a
dat ordine să pregătească SAU două la etaj și să pregătească echipa de bypass
cardiac.
Ea a dat seringa unei asistente pentru eliminare. „Să vedem abdomenul”.
Cu siguranță mașina se comporta prost, deoarece imaginile nu erau atât de clare pe
cât și-ar dori ea. Totuși, au arătat câteva vești bune, care au fost confirmate în timp ce
ea a palpat regiunea. Niciun organ intern major nu pare să fie afectat.
"Bine, abdomenul pare sănătos. Să-l mutăm sus, stat."

La ieșirea din tobogan, și-a băgat capul în golful în care Estevez lucra la asistentă.
"Ce mai face?"
— Vin în jur. Estevez clătină din cap. „Inima i s-a stabilizat după ce am lovit-o cu
vâslele”.
"Ea fibrila? Hristos."
— La fel ca tipul de la telefon cu care l-am avut ieri. De parcă ar fi fost lovită cu o
încărcătură de electricitate.
— L-ai sunat pe Mike?
— Da, vine so ul ei.
— Bine. Ai grijă de fata noastră.

Estevez dădu din cap și se uită în jos la colegul său. "Mereu."
Jane l-a ajuns din urmă pe pacient în timp ce personalul l-a dus pe jgheab și în liftul care ducea
la cabinetul chirurgical. Un etaj mai sus, ea a frecat în timp ce asistentele îl puneau pe masa
ei. La cererea ei, au fost instalate o trusă chirurgicală cardio-toracală și aparatul de bypass
cardiac/plămân, iar ultrasunetele și razele X luate la parter străluceau pe un computer.
ecran.
Cu ambele mâini în latex și ținute departe de ea, ea a revizuit din nou scanările toracice.
Adevărul să fie spus, amândoi erau subpari, foarte granulați și cu acel ecou, dar era suficient
pentru a se orienta. Glonțul era înfipt în mușchii spatelui și ea urma să-l lase acolo: riscurile
inerente înlăturării lui erau mai mari decât lăsarea lui să se odihnească în pace și, de
fapt, majoritatea victimelor împușcate părăseau jgheabul cu trofeul de plumb oriunde. a
ajuns.
Se încruntă și se aplecă mai aproape de ecran. Interesant glonț. Rotunda, nu forma tipică
alungită pe care obișnuia să o vadă în interiorul pacienților ei. Totuși, părea a fi făcut din plumb
de grădină.
Jane se apropie de masa la care pacientul fusese conectat la aparatele de anestezie.
Pieptul îi fusese pregătit, regiunile din jurul lui acoperite cu pânză chirurgicală. Spălarea
portocalie a lui Betadine l-a făcut să arate de parcă ar avea un bronz fals prost. "Fără ocolire.
Nu vreau să epuiz timpul. Spune-mi că avem sânge pentru el la îndemână?"
Una dintre asistente a vorbit din stânga. — O facem, deși sângele lui nu i-a fost tip.
Jane aruncă o privire peste pacient. — Nu a fost?

"Cititura eșantionului a revenit neidentificabil. Dar avem opt litri de O."
Jane se încruntă. — Bine, hai să facem asta.

Folosind un bisturiu cu laser, a făcut o incizie pe pieptul pacientului, apoi a tăiat prin stern
și a folosit un distribuitor de coaste pentru a deschide barele de fier ale inimii, expunând...
Jane și-a pierdut respirația.
"Sfânt…"
— La naiba, a terminat cineva.
"Aspira ie." Când se făcu o pauză, ridică privirea spre asistenta asistentă.
— Aspira, Jacques. Nu-mi pasă cum arată, o pot repara – cu condiția să am o lovitură clară la
blestematul.
S-a auzit un șuierat când sângele a fost îndepărtat și apoi a văzut bine o anomalie fizică
pe care nu o mai văzuse niciodată: o inimă cu șase camere într-un piept uman.
Acel „eco” pe care îl văzuse la ecografii era, de fapt, o pereche suplimentară de
camere.
— Poze! strigă ea. — Dar fă-o repede, te rog.
Pe măsură ce au fost făcute fotografii, se gândi ea, băiete, Departamentul de Cardiologie va
înnebuni din cauza asta. Ea nu mai văzuse niciodată ceva asemănător – deși orificiul
rupt din ventriculul drept era total familiar. Îi cunoștea pe mulți dintre ei.
— Sutură, spuse ea.

Jacques îi bătu o pereche de mânere în palmă, instrumentul din oțel inoxidabil purtând un
ac curbat cu un fir negru prins la capăt. Cu mâna stângă, Jane a întins mâna în spatele inimii,
a astupat capătul din spate al găurii cu degetul și a închis locul impactului frontal. Următoarea
mișcare a fost să ridici inima din sacul ei pericardic și să faci același lucru dedesubt.
Timpul total scurs a fost sub șase minute. Apoi a eliberat distribuitorul, a pus cutia toracică
înapoi acolo unde trebuia să fie și a folosit sârmă din oțel inoxidabil pentru a închide cele
două jumătăți ale sternului înapoi împreună. Tocmai când ea era pe cale să-l capseze de
la diafragmă la claviculă, medicul anestezist a vorbit și aparatele au început
să sune.
— BP are aizeci peste patruzeci i scade.
Jane strigă protocolul de insuficiență cardiacă și se aplecă spre pacient.
— Nici să nu te gândești la asta, se răsti ea. „Tu mori pe mine și o să fiu cu adevărat bifat”.
De nicăieri, și împotriva oricărei rațiuni medicale, ochii bărbatului s-au deschis și s-au
concentrat asupra ei.
Jane se dădu înapoi. Bunul Dumnezeu... irisii lui aveau splendoarea incoloră a
diamantelor, strălucind atât de strălucitor încât îi aminteau de luna de iarnă într-o
noapte fără nori. Și pentru prima dată în viața ei, a rămas uimită în imobilitate. Cu
privirile lor blocate, parcă erau legați corp de corp, răsuciți și împletite, indivizibili – „Se
trage din nou în V”, a lătrat anestezistul.
Jane a revenit brusc în atenție.

— Stai cu mine, îi ordonă ea pacientului. "Mă auzi? Stai cu mine."
Ar fi putut jura că tipul a dat din cap la ea înainte ca pleoapele să se închidă. Și s-a întors
la muncă salvându-i viața.
„Trebuie să te ușurezi cu privire la incidentul cu lansarea de cartofi”, a spus Butch.

Phury își dădu ochii peste cap și se întoarse în banchetă. — Mi-ai spart geamul.
— Bineîn eles că am făcut-o. V i cu mine intisem.

"De două ori."
„Demonstrând astfel că el și cu mine suntem trăgători excepționali”.

„Data viitoare poți te rog să-l alegi pe al altcuiva...” Phury se încruntă și coborî martini-
ul de pe buze. Fără niciun motiv aparent, instinctele lui erau brusc vii, toate luminate și
sunând ca o mașină de joc. A aruncat o privire în jurul secțiunii VIP, căutând o aromă de
necaz. "Hei, polițistă, nu..."
— Ceva nu e în regulă, spuse Butch în timp ce își freca centrul pieptului, apoi își scotea
crucea groasă de aur de sub cămașă. — Ce naiba face?
"Nu știu." Phury își aruncă din nou privirea prin mulțimea din secțiunea VIP. Omule,
parcă un miros neplăcut s-ar fi strecurat în cameră, colorând aerul cu ceva care să-ți facă
nasul să-și dorească o nouă fișă a postului. Și totuși nu era nimic în neregulă.
Phury și-a scos telefonul și a sunat geamănul său. Când Zsadist a intrat în linie, primul lucru
pe care l-a întrebat fratele a fost dacă Phury era bine.
„Sunt bine, Z, dar și tu simți asta, nu?”
Peste masă, Butch și-a dus celula la ureche. "Iubito? Ești bine? Ești bine? Da, nu știu... Wrath
vrea să vorbească cu mine? Da, sigur, pune-l pe... Hei, omule mare. Da. Phury și cu mine.
Da. Nu. Rhage este Cu tine?
Bun. Da, îl sun pe Vishous în continuare.”
După ce polițistul a închis, a băgat câteva chei și telefonul i-a revenit la ureche.
Sprâncenele polițistului coborî. "V? Sună-mă. De îndată ce primești asta."
A încheiat apelul exact când Phury a coborât cu Z.

Cei doi se a ezară pe spate. Phury se juca cu băutura lui. Butch a jucat cu crucea lui.
„Poate că s-a dus la penthouse-ul lui să lucreze la o femeie”, a spus Butch.

„Mi-a spus că va face primul lucru în seara asta”.
— Bine. Deci poate că e în mijlocul unei lupte.
— Da. Ne va suna imediat înapoi.
Deși toate telefoanele Frăției aveau cipuri GPS în ele, V-urile nu funcționau dacă telefonul
era pe el, așa că sunând înapoi la complex și punând
o urmă pe RAZR-ul lui nu avea să-i ajute prea mult. V a dat vina pe acea mână a lui pentru
că a renunțat la funcționalitate, susținând că orice i-a făcut palma să strălucească a cauzat
o perturbare electrică sau magnetică. Sigur că a afectat calitatea apelurilor. Ori de câte ori
l-ai sunat pe V era fuzz pe linie, chiar dacă era pe un telefon fix.
Phury și Butch au durat aproximativ un minut și jumătate înainte să se uite unul la altul și
să vorbească în același timp.
— Te superi dacă trecem doar pe...
"Hai doar sa mergem-"
Amândoi s-au ridicat și s-au îndreptat către ușa laterală de urgență a clubului.
Afară, pe alee, Phury ridică privirea spre cerul nopții. — Vrei să mă dematerializez la
el foarte repede?
— Da. Fă asta.
"Am nevoie de adresa. Nu am fost niciodată acolo până acum."
"Commodore. Ultimul etaj, colțul de sud-vest. O să aștept aici."

Pentru Phury a fost munca de o clipă să se așeze pe terasa cu vânt a unui penthouse
strălucitor cu vreo zece străzi mai aproape de râu. Nici măcar nu s-a obosit să se
apropie de peretele de sticlă. Putea simți că fratele său nu era înăuntru și era din nou
lângă Butch într-o clipă.
"Nu."
„Așa că vânează...” Polițistul încremeni, o expresie ciudată și fixată lovindu-i fața. Capul
i se întoarse spre dreapta. — Mai mici.
"Câți?" întrebă Phury, deschizându-și jacheta. De când Butch se înfruntase cu Omega, a
reușit să simtă ucigașii despre care citiți, ticăloșii monedele la detectorul lui de metale.
— O pereche. Să facem asta repede.

— La naiba de drept.
Cei mai mici au venit după colț, au aruncat o privire la Phury și Butch și au căzut în poziția
pregătită. Aleea de lângă ZeroSum nu era cel mai bun loc pentru o luptă, dar, din
fericire, pentru că noaptea era atât de rece, nu erau oameni în jur.
— Sunt la cură enie, spuse Butch.

"Recep ionat."
Cei doi s-au aruncat asupra inamicului lor.
Capitolul opt
Două ore mai târziu, Jane a împins larg ușa unității de terapie intensivă chirurgicală.
Era împachetată și gata să plece acasă, cu geanta de piele pe umăr, cheile de la
mașină în mână și jacheta de vânt pe ea. Dar ea nu pleca fără să-și vadă mai întâi
pacientul împușcat.
În timp ce se îndrepta spre secția de îngrijire, femeia de cealaltă parte a tejghelei
ridică privirea. — Hei, doctore Whitcomb. Vino să verifici ce ai recunoscut?
— Da, Shalonda. Mă cunoști, nu-i pot lăsa în pace. Ce cameră i-ai dat?
— Numărul șase. Faye e cu el, acum asigurându-se că se simte confortabil.

"Vedeți de ce vă iubesc? Cel mai bun personal SICU din oraș. Apropo, a venit cineva să-l
vadă? Găsim o rudă apropiată?"
„Am sunat la numărul de pe dosarul său medical. Tipul care a răspuns a spus că a
locuit în apartament în ultimii zece ani și nu a auzit niciodată de un Michael
Klosnick. Așa că addy a fost unul fals.
În timp ce Shalonda își dădu ochii peste cap, cei doi au spus în același timp: „Legat
de droguri”.
Jane clătină din cap. "Nu sunt surprins."
— Nici eu. Tatuajele alea de pe fața lui nu îl joacă tocmai ca un ajustator de asigurări.
— Nu decât dacă împinge hârtie pentru o grămadă de luptători profesioniști.

Shalonda râdea când Jane îi făcu cu mâna și se îndrepta pe coridor.
Numărul șase era în jos pe dreapta și, în timp ce mergea, s-a uitat la alți doi pacienți
pe care i-a operat, unul care avea un intestin perforat din cauza liposucției, iar
altul care fusese înțepenit într-un gard. feroviar într-un accident de motocicletă.
Camerele SICU erau douăzeci pe douăzeci de metri pătrați din toată afacerea.
Fiecare era cu fața de sticlă, cu o perdea care putea fi trasă pentru intimitate și nu
erau genul de săpături care aveau o fereastră sau un afiș Monet sau un televizor cu
Regis și Kelly pe el. Dacă erai suficient de bine încât să-ți faci griji pentru ceea ce
priveai pe tub, nu ai locul aici. Singurele ecrane și imagini erau de la echipamentul
de monitorizare care orbitează patul.
Când Jane a ajuns la șase, Faye Montgomery, un adevărat veteran, și-a ridicat privirea
după ce a verificat IV-ul pacientului. — Seara, doctore Whitcomb.
— Faye, ce mai faci? Jane își puse geanta jos și întinse mâna după fișa medicală care se
afla într-un suport de buzunar lângă u ă.
"Sunt bine, și înainte să întrebi, el este stabil. Ceea ce este uimitor."
Jane a analizat cele mai recente statistici. "Fara gluma."
Era pe cale să închidă fișa medicală când s-a încruntat la numărul din colțul din stânga.
ID-ul pacientului din zece cifre era la mii și mii de numere distanță de cele date noilor
internați și ea a verificat data la care dosarul a fost deschis pentru prima dată: 1974.
Răsfoind, a găsit două internați la UR: unul pentru un cuțit. rană, celălalt pentru o supradoză
de droguri; '71 și '73 au fost datele.
Ah, la naiba, mai văzuse asta. Zerourile și șaptele ar putea arăta la fel când le-ai scris repede.
Spitalul nu a trecut la înregistrările computerizate până la sfârșitul anului 2003 și
înainte de asta totul fusese scris de mână.
Această înregistrare fusese clar transcrisă de către procesatorii de date care au citit
greșit ceea ce era acolo: în loc de '01 și '03, persoana respectivă transcrisese data înapoi
în anii șaptezeci.
Cu excepția faptului că... DOB-ul nu avea sens. Cu cel enumerat, pacientul ar fi avut treizeci
și șapte de trei decenii în urmă.
A închis dosarul și și-a sprijinit palma pe el. „Trebuie să obținem o precizie mai bună
de la acel serviciu de transcriere”.
"Știu. Am observat același lucru. Ascultă, vrei ceva timp singură cu el?"
— Da, ar fi grozav.
Faye se opri lângă u ă. „Am auzit că ai fost destul de grozav în sala de operații în
seara asta.”
Jane a zâmbit puțin. "Echipa a fost minunată. Tocmai mi-am făcut partea. Hei, am uitat
să-i spun Shalondei că voi lua Marea Britanie în Spring Madness. Vrei..."
— Da. Și înainte să întrebi, da, ea este Duke din nou anul acesta.
„Bine, ne putem abuza unul pe altul încă șase săptămâni”.
„De aceea i-a ales. Serviciul public pentru ca noi ceilalți să vă vedem cum vă ocupați. Voi
doi sunteți atât de dăruitori”.
După ce Faye a plecat, Jane a tras cortina de intimitate la loc și s-a dus lângă pat. Respirația
pacientului a fost condusă de mașină prin intubație, iar nivelurile sale de oxigen au
fost acceptabile. Tensiunea arterială era
stabil, deși scăzut. Ritmul cardiac era lent și se vedea amuzant pe monitor,
dar din nou, avea șase camere bătând.
Hristos, acea inimă a lui.
Ea se aplecă asupra lui și îi studie trăsăturile feței. Caucazian în derivație, cel mai
probabil mijlociu european. Un privitor, nu că asta ar fi fost relevant, deși chestia
arătătoare a fost aruncată puțin de acele tatuaje de pe tâmplă.
Se apropie pentru a studia cerneala din pielea lui. A trebuit să recunoască că a
fost frumos realizat, modelele complicate precum caracterele chinezești
și hieroglifele combinate. Ea a crezut că simbolurile trebuie să fie legate de
bande, deși el nu părea un băiat care să se joace la război; era mai fioros, ca un
soldat. Poate că tatuajele erau o chestie de arte marțiale?
Când s-a uitat la tubul introdus în gura lui, a observat ceva ciudat. Cu degetul mare
ea îi împinse buza superioară înapoi. Caninii lui erau foarte pronunțați. Șocant de
ascuțit.
Cosmetic, fără îndoială. Oamenii făceau tot felul de lucruri ciudate la aparițiile
lor zilele astea, iar el deja își marcase fața.
Ea ridică pătura subțire care îl acoperea. Pansamentul rănii de pe piept era în
regulă, așa că ea a străbătut corpul lui, împingând husele din drum în timp ce
mergea. Ea a inspectat pansamentul plăgii de înjunghiere, apoi i-a palpat zona
abdominală. În timp ce ea împingea ușor să-i simtă organele interne, s-a uitat la
tatuajele de deasupra zonei lui pubiene, apoi s-a concentrat pe cicatricile din jurul
inghinului lui.
Fusese parțial castrat.
Având în vedere cicatricea dezordonată, nu fusese o îndepărtare chirurgicală, mai
probabil rezultatul unui accident. Sau cel puțin, spera că fusese întâmplător, pentru
că singura altă explicație ar fi fost tortura.
Ea se uită la fața lui în timp ce îl acoperi. Dintr-un impuls, ea și-a pus mâna pe
antebrațul lui și l-a strâns. „Ai dus o viață de hard-core, nu-i așa?”
— Da, dar mi-a făcut bine.
Jane se întoarse. "Doamne, Manello. M-ai speriat."
— Îmi pare rău. Am vrut doar să mă înregistrez. Șeful s-a dus pe partea cealaltă a
patului, cu privirea asupra pacientului. — Știi, nu cred că n-ar fi trăit sub
cuțitul altcuiva.
— Ai văzut pozele?
"A inimii lui? Da. Vreau să le trimit băieților de la Columbia pentru o scurtă privire,
vezi. Poți să-i întrebi ce cred ei când ești acolo."
I-a dat aceluia o trecere. „Sângele lui nu ar avea tipul”.
"Într-adevăr?"
„Dacă îi putem obține consimțământul, cred că ar trebui să facem o analiză completă
până la cromozomi.”
— Ah, da, a doua ta iubire. Genele.
Amuzant că și-a amintit. Probabil că a menționat o singură dată că aproape ajunsese în
cercetarea genetică.
Cu o grabă de drogată, Jane și-a imaginat interiorul pacientului, i-a văzut inima în mâna ei,
a simțit organul în strânsoarea ei în timp ce i-a salvat viața. „Ar putea prezenta o
oportunitate clinică fascinantă. Doamne, mi-ar plăcea să-l studiez. Sau măcar să particip la
studiul lui.”
Bipurile blânde ale echipamentului de monitorizare păru să se umfle în tăcerea
dintre ei până când câteva clipe mai târziu, un fel de conștientizare i-a gâdilat ceafa. Ea
ridică privirea. Manello se uita la ea, cu fața gravă, falca groasă întinsă, sprâncenele în
jos.
— Manello? Ea se încruntă. "Te simți bine?"
— Nu pleca.
Pentru a evita privirea lui, se uită în jos la cearceaful care a fost împăturit o dată și ascuns
sub brațul pacientului ei. Netezi întinsă întinderea albă – până când ia amintit de ceva ce
făcuse întotdeauna mama ei.
Ea i-a lini tit mâna. „Poți să faci o altă intervenție...”
"La naiba cu departamentul. Nu vreau să pleci pentru că..." Manello își împinse o mână
prin părul întunecat și gros. „Doamne, Jane. Nu vreau să pleci pentru că mi-ar fi dor
de tine ca naiba și pentru că eu... dracu, am nevoie de tine, bine? Am nevoie de tine
aici. Cu mine.”
Jane clipi ca un idiot. În ultimii patru ani, nu a existat niciodată vreo sugestie că
bărbatul ar fi fost atras de ea. Sigur, erau strânși și tot.
Și ea era singura care putea să-l liniștească atunci când își pierdea cumpătul. Și bine,
da, au vorbit despre funcționarea interioară a spitalului tot timpul, chiar și după
ore. Și mâncau împreună în fiecare seară când erau de serviciu și... el îi spusese despre
familia lui și ea îi spusese despre a ei...
Rahat.
Da, dar bărbatul era cea mai tare proprietate din spital. Și era la fel de feminină ca... ei
bine, o masă de operație.
Cu siguranță a avut tot atâtea curbe cât una.
„Hai, Jane, cât de necunoscută poți fi? Dacă mi-ai da un centimetru subțire, aș fi în interiorul
scruburilor tale în următoarea bătaie a inimii.”
"Esti nebun?" a respirat.

"Nu." Ochii lui au devenit grei. „Sunt foarte, foarte lucid”.
În fața acelei expresii sufocante de noapte de vară, creierul lui Jane și-a luat o
vacanță. Tocmai a zburat direct din craniul ei. — N-ar părea corect, a scapat ea.
— Am fi discreti.
"Luptăm." Ce naiba iesea din gura ei?
"Știu." El a zâmbit, cu buzele pline curbate. "Asta îmi place. Nimeni nu mă ține în față
în afară de tine."
Se uită la el pe pacient, încă atât de uluită încât nu știa ce să spună. Doamne, trecuse
atât de mult timp de când nu mai avea un bărbat în viața ei. În patul ei. În capul ei.
Atât de mult al naibii. Trecuseră ani de când venea acasă la apartamentul ei și făcea duș
singură și căzuse singură în pat și mă trezea singură și mergea singură la muncă. Cu
ambii părinți plecați, ea nu avea familie, iar cu orele pe care le petrecea la spital,
nu avea niciun cerc de prieteni din exterior. Singura persoană cu care a vorbit cu
adevărat a fost... ei bine, Manello.
În timp ce se uita la el acum, îi trecu prin minte că el era cu adevărat motivul pentru care
pleca, deși nu doar pentru că el îi stătea în cale în departament. La un anumit nivel,
ea știa că această inimă la inimă va veni și ar fi vrut să fugă înainte să lovească.
„Tăcerea”, murmură Manello, „nu este un lucru bun în acest moment. Cu excepția cazului
în care încerci să încadrezi ceva de genul „Manny, te iubesc de ani de zile, hai să ne
întoarcem la locul tău și să petrecem următoarele patru zile orizontal”. .' "
— Ești mâine, spuse ea automat.
"Aș suna bolnav. Spune că am gripa. Și, în calitate de președinte, ți-aș ordona să faci
același lucru." Se aplecă înainte asupra pacientului. "Nu pleca în Columbia mâine.
Nu pleca. Să vedem cât de departe putem duce asta."
Jane s-a uitat în jos și și-a dat seama că se uita la mâinile lui Manny... mâinile lui
puternice și late, care fixaseră atât de multe șolduri, umeri și genunchi, salvând
cariera și fericirea atâtor sportivi, profesioniști și amatori deopotrivă. Și nu i-a operat
doar pe cei tineri și în formă. El a păstrat mobilitatea bătrânilor, a răniților și a celor
afectați de cancer, ajutându-i pe mulți să continue să funcționeze cu brațele și picioarele.
A încercat să-și imagineze acele mâini pe pielea ei.

"Manny..." șopti ea. "Aceasta este o nebunie."
Peste oras, pe aleea din afara ZeroSum, Phury s-a ridicat din corpul nemiscat
al unui minor alb ca fantoma. Cu pumnalul său negru, desfăcuse o felie care căscă în
gâtul obiectului, iar sângele negru lucios curgea pe asfaltul acoperit cu noroi. Instinctul
lui a fost să înjunghie chestia în inimă și să-l ducă înapoi la Omega, dar așa era vechiul
mod. Noua cale era mai bună.
Deși l-a costat pe Butch. Scump.

— Acesta este gata pentru tine, spuse Phury și făcu un pas înapoi.
Butch se înainta, cu cizmele scrâșnind prin bălțile de gheață. Fața lui era sumbră, colții
alungiți, parfumul lui purtând acum dulceața de pudră a dușmanilor lor.
Terminase cu ucigașul cu care luptase, își făcuse treburile speciale și acum avea să o
facă din nou.
Polițistul părea atât motivat, cât și dureros, în timp ce s-a lăsat în genunchi, și-a plantat
mâinile de ambele părți ale feței păstoase a minorului și s-a aplecat.
Deschizând gura, s-a poziționat deasupra buzelor ucigașului și a început o inspirație
lungă și lentă.
Ochii celui mic s-au aprins când o ceață neagră se ridică din corpul său și a fost aspirată
în plămânii lui Butch. Nu a existat nicio pauză în inspirație, nicio pauză în tragere,
doar un flux constant de rău care trecea dintr-un vas și în altul. În cele din urmă,
dușmanul lor nu a devenit altceva decât cenușă cenușie, corpul său prăbușindu-se,
apoi fragmentându-se într-un praf fin care a fost dus de vântul rece.
Butch s-a lăsat, apoi a cedat cu totul, căzând lângă el pe drumul nămolos al aleii.
Phury s-a apropiat și a întins mâna lui: — Nu mă atinge. Vocea
lui Butch era o simplă șuierătoare. — O să te îmbolnăvesc.
"Permiteți-mi să-"
"Nu!" Butch se împinse la pământ, împingându-se în sus. — Dă-mi doar un minut.
Phury stătea deasupra polițistului, păzindu-l și ținând un ochi pe alee în caz că mai
veneau. "Vrei să mergi acasă? Mă duc să-l caut pe V."
— La naiba, nu. Ochii alun ai polițistului se ridicară. — E al meu. O să-l găsesc.
"Esti sigur?"
Butch se ridică în picioare și, deși corpul lui flutura ca un steag, nu era altceva decât
lumină verde. "Să mergem."
În timp ce Phury a căzut în pas cu tipul și ei doi au coborât pe Trade Street, nu i-a
plăcut expresia de pe chipul lui Butch. Polițistul avea expresia de gâscă liberă a cuiva
al cărui blender era pe frappé, dar nu părea că avea de gând să renunțe decât dacă se
prăbușește.
Și în timp ce ei doi scrutau axila urbană a lui Caldwell și au venit cu rahat, situația fără V-l l-a
făcut pe Butch și mai bolnav.
Se aflau chiar la marginea centrului orașului, până pe Redd Avenue, când Phury se opri.
— Ar trebui să ne întoarcem. Mă îndoiesc că ar fi ajuns până aici.
Butch se opri. Uitat împrejur. Cu o voce plictisitoare, spuse: — Hei, verifică. Acesta este vechiul
bloc de apartamente al lui Beth.
„Trebuie să ne întoarcem”.
Polițistul a clătinat din cap și și-a frecat pieptul. „Trebuie să continuăm”.

"Fără a spune că încetăm să căutăm. Dar de ce ar fi atât de departe? Suntem la marginea unui
teren reziden ial. Prea mul i ochi pentru o luptă, ca să nu vină aici să caute unul."
"Phury, omule, ce-ar fi dacă a fost luat? Nu am văzut un alt mai mic în seara asta. Dacă s-a
prăbușit ceva mare, de parcă l-au băgat în pungă?"
„Dacă ar fi conștient, ar fi foarte puțin probabil, având în vedere acea mână a lui.
Helluva armă, chiar dacă a fost dezbrăcat de pumnale.”
— Și dacă a fost eliminat?
Înainte ca Phury să poată răspunde, duba conducătorului de știri Channel Six a scăpat pe loc.
Două străzi de-a lungul luminilor de frână s-au aprins și lucrul a atârnat un louie.
Tot ce putea crede Phury a fost, la naiba. Furgonetele de știri nu au apărut în grabă așa
pentru că o pisică a unei bătrâne se afla într-un copac. Totuși, poate a fost doar un rahat
uman, ca un duș de plumb legat de bande.
Problema a fost că o perspectivă oribilă și zdrobitoare i-a spus lui Phury că nu era cazul, așa că,
când Butch a început să meargă în acea direcție, a continuat. Nu s-au spus cuvinte, ceea ce
însemna că polițistul probabil se gândea exact ce era: Te rog, Doamne, să fie tragedia
altcuiva, nu a noastră.
Când au ajuns la locul unde era parcata duba TV, a fost convenția ta tipică împotriva
criminalității, cu două autovehicule de la Departamentul de Poliție Caldwell parcate la
intrarea în aleea fără fund din Twentieth Avenue. În timp ce un reporter stătea luminat și se
adresă unei camere de filmat, bărbați în uniformă se plimbau într-un cerc de bandă
galbenă, iar kibitzers s-au înghesuit, hrănindu-se și făcând drame.
Rafala de vânt care batea pe alee purta mirosul sângelui lui V, precum și mirosul dulce de pudră
de bebeluși a maicii mici.
„Oh, Doamne...” angoasa lui Butch s-a răspândit în aerul rece al nopții, adăugând amestecului
o notă ascuțită, asemănătoare șelacului.
Polițistul s-a trântit înainte spre bandă, dar Phury l-a prins de braț pe tip ca să-l oprească –
doar ca să se albească. Răul din Butch era atât de palpabil, încât ia urcat pe brațul lui Phury
și i-a aterizat în intestine, făcându-i stomacul să se rostogolească.
Oricum s-a ținut de prietenul său.
— Stai dracului înapoi. Probabil ai lucrat cu unele dintre acele insigne.
Când polițistul a deschis gura, Phury a vorbit direct peste el. „Dă-ți gulerul, trage-ți borul
și ține-te bine”.
Butch și-a tras pălăria Red Sox și și-a băgat maxilarul înăuntru. — Dacă e mort...
„Taci și fă-ți griji că te ții pe picioare.” Ceea ce avea să fie o provocare, pentru că Butch era o
mizerie zdrențuită. Isuse... dacă V ar fi mort, nu numai că i-ar ucide pe toți și fiecare dintre
frați, dar polițistul avea probleme speciale. După ce a renunțat la rutina Dyson cu ucigașii, V a
fost singurul lucru care putea scoate răul din el.
— Continuă, Butch. Este prea multă expunere pentru tine. Continuă acum.
Polițistul a plecat câțiva metri și s-a sprijinit de o mașină parcata în umbră. Când părea că tipul
va rămâne acolo, Phury s-a apropiat și s-a alăturat umerașelor de la marginea benzii
galbene.
Privind scena, primul lucru pe care l-a observat au fost reziduurile de unde fusese scos
un mai mic. Din fericire, polițiștii nu le-au băgat în seamă. Probabil că au crezut că
băltoaica lucioasă era doar ulei vărsat dintr-o mașină și locul pârjolit rămas de la focul
improvizat al unei persoane fără adăpost. Nu, insignele se concentrau pe centrul scenei,
unde Vishous zăcuse în mod clar într-o baltă de sânge roșu.
Oh Doamne.
Phury aruncă o privire la omul întâmplător de lângă el. "Ce s-a întâmplat?"
Tipul a ridicat din umeri. — Împu cătură. Un fel de luptă.
Un copil tânăr, îmbrăcat în haine rave, a vorbit, încântat, de parcă acesta ar fi fost cel mai
tare lucru vreodată. "A fost în piept. Am văzut că se întâmplă și eu am fost cel care a sunat
nouă-unu-unu". Și-a fluturat telefonul mobil de parcă ar fi fost un premiu.
„Poliția vrea să rămân acolo ca să mă poată intervieva”.
Phury se uită la el. — Ce s-a întâmplat?
„Doamne, n-ai fi crezut asta. A ieșit chiar din emisiunea „The World’s Most Shocking
Moments Caught on Tape”. Știi emisiunea aia?”
— Da. Phury a verificat clădirile de pe ambele părți ale aleii. Fără ferestre. Acesta a fost
probabil singurul martor. "Deci ce s-a întâmplat?"
„Ei bine, tot ce făceam era să merg pe Trade. Prietenii mei m-au lăsat la Screamer’s și nu am
primit nicio călătorie, știi? Oricum, merg pe jos și văd asta.
sclipire strălucitoare de lumină în față. Era ca o chestie stroboscopică uriașă care ieșea
pe această alee. Am mers puțin mai repede, pentru că am vrut să văd ce se întâmplă
și atunci am auzit împușcătura. Era ca un sunet pop.
De fapt, nici nu am știut că a fost o împușcătură până am ajuns aici. Ai crede că ar fi
mai tare...
— Când ai sunat nouă-unu-unu?
„Ei bine, am așteptat puțin, pentru că m-am gândit că cineva va veni în fugă pe alee și
nu am vrut să fiu împușcat. Dar, de genul, nu a venit nimeni, așa că mi-am dat seama
că au dispărut pe undeva. sau ceva. Apoi, când am mers aici, am văzut că nu există altă
cale de ieșire. Așa că poate că s-a împușcat, știi?
— Cum arată tipul?

— Victima? Copilul se aplecă înăuntru. „Vic este ceea ce poliția numește victima. Le-am
auzit”.
— Mulțumesc pentru clarificare, mormăi Phury. — Deci cum arăta?
„Păr închis la culoare. Cu barbă. Multă piele. Am stat deasupra lui în timp ce am sunat
nouă-unu-unu. Sângera, dar în viață”.
— Nu ai văzut pe nimeni altcineva?
„Nu. Doar acela. Așa că voi fi intervievat de poliție.
Ca, pe bune. Ți-am spus asta?"
"Da, felicitări. Trebuie să fii încântat." Omule, Phury a trebuit să reziste complet să-i
facă puștiului o buză groasă.
"Hei, nu urăști. Acestea sunt lucruri grozave."
„Nu pentru tipul care a fost împușcat, nu este”. Phury privi din nou scena.
Cel puțin V nu era în mâini mai mici și nu murise la fața locului.
Erau șanse ca ucigașul să-l fi împușcat mai întâi pe V, dar fratele avea totuși
suficientă forță pentru a-l împușca pe nenorocit înainte de a leșina.
Din stânga, Phury a auzit o voce bine modulată: „Ea este Bethany Choi din echipa
Channel Six NewsLeader, care raportează în direct de la locul unei alte împușcături
în centrul orașului. Potrivit poliției, victima, Michael Klosnick...”
Michael Klosnick? Oricum ar fi, probabil că V a căpătat identitatea celui mai mic și fusese
găsită asupra lui. „—a
fost dus la Centrul Medical St. Francis în stare critică, cu o rană împușcată în piept...”
Bine, aceasta avea să fie o noapte lungă: Vishous rănit. În mâinile omului.
Și mai aveau doar patru ore până la lumina zilei.
Timp de evacuare rapidă.
Phury a sunat la complex în timp ce se întorcea la Butch. În timp ce celula a sunat, el

a vorbit cu polițistul. — E viu la St. Francis cu o împușcătură.
Butch s-a lăsat și a spus ceva care sună ca, Slavă Domnului. — Deci o să-l scoatem
afară?
"Ai inteles." De ce nu a început Wrath? Haide, Wrath... ridică.
„La naiba... nenorociții de chirurgi ăia trebuie să fi primit surpriza vieții lor umane
când l-au deschis – Mânia? Avem o situație.”
Vishous s-a trezit într-un corp în afara lui, devenind pe deplin conștient, deși era
prins într-o cușcă de carne și oase comatoase. Incapabil să-și miște brațele sau
picioarele și cu pleoapele închise atât de strâns încât parcă ar fi plâns ciment de
cauciuc, părea că auzul lui era singurul lucru care funcționa: era o conversație
care avea loc deasupra lui. Doua voci. Al unei femele și al unui mascul, niciunul
dintre care nu le-a recunoscut.
Nu așteptați. Îl cunoștea pe unul dintre ei. Unul dintre ei îi ordonase în jur. Femeia.
Dar de ce?
Și de ce naiba o lăsase?
El a ascultat-o vorbind fără să urmeze cu adevărat cuvintele. Cadența ei de vorbire
era ca a unui bărbat. Direct. Autoritar. Comandând.
Cine a fost ea? Cine...
Identitatea ei l-a lovit ca o palmă, uimindu-l un pic de simț. Chirurgul.
Chirurgul uman. Iisuse Hristos, a fost într-un spital uman. Căzuse în mâinile
omului după... La naiba, ce sa întâmplat?
Panica l-a energizat... și nu l-a dus exact nicăieri. Corpul lui era o bucată de carne
și avea senzația că tubul de pe gât înseamnă că o mașină îi lucrează plămânii. În
mod clar, îl sedaseră.
Oh Doamne. Cât de aproape era de zori? Trebuia să plece dracului de aici. Cum
avea de gând să... Planificarea
lui de evadare s-a oprit brusc când instinctele i s-au aprins, a luat volanul, a
preluat controlul.
Totuși, nu a fost luptătorul din el care ieșea. Erau toate acele impulsuri masculine
posesive care fuseseră mereu latente, cele despre care citise, auzise sau văzuse
la alții, dar presupusese că se născuse fără. Declanșatorul a fost un parfum în
cameră, parfumul unui bărbat care dorea sex... cu femeia, cu chirurgul lui V.
A mea.
Cuvântul a venit de nicăieri și a sosit cu un set de bagaje potrivite. Era atât de

revoltat că i s-au deschis ochii.
Întorcându-și capul, văzu o femeie umană înaltă, cu o șapcă scurtă de păr blond.
Purta ochelari fără montură, fără machiaj, fără cercei. Haina ei albă scria cu litere
cursive negre: JANE WHITCOMB, MD, ȘEF DIVISIUNEA TRAUMATĂ.
— Manny, spuse ea, asta e o nebunie.

V și-a mutat privirea către un bărbat cu părul negru. Tipul era și el în haină
albă, cu citirea lui, dr. MANUEL MANELLO, PREȘEDINTE, SECȚIA DE CHIRURGIE în
dreapta reverului.
— Nu e nimic nebunesc în asta. Vocea tipului era profundă și solicitantă, ochii lui
mult prea năuciți fixați pe chirurgul lui V. — Știu ce vreau. Și te vreau pe tine.
Al meu, credea V Nu al tău, MEU.

„Nu pot să nu cobor în Columbia mâine”, a spus ea. „Chiar dacă ar fi ceva între noi,
tot ar trebui să plec dacă vreau să conduc un departament”.
— Ceva între noi. Nenorocitul a zâmbit. — Asta înseamnă că te vei gândi la asta?
"Aceasta?"
"Ne."
Buza superioară a lui V îi smulse colții. Când a început să mârâie, acel cuvânt i s-
a rostogolit în jurul creierului, o grenadă cu știftul scos: al meu.
„Nu știu”, a spus chirurgul lui V.
— Nu este un nu, nu. Jane? Nu este un nu.
"Nu... nu este."
"Bun." Masculul uman a aruncat o privire spre V și a părut surprins.
— Cineva e treaz.
Ar fi bine să crezi, se gândi V. Și dacă o atingi, o să-ți mușc brațul părăsit de
Dumnezeu din priză.
Capitolul nouă
Faye Montgomery era o femeie practică, motiv pentru care a fost o asistentă grozavă. Se
născuse cu capul liniștit, la fel cum ieșise cu părul negru și ochii negri, și era remarcabilă
într-o criză. Cu un soț în Marinei și doi copii acasă și doisprezece ani de muncă în unități
de terapie intensivă, a fost nevoie de mult pentru a o zgudui.
Așezată în spatele postului de îngrijire a SICU, acum era zguduită.

Trei bărbați de mărimea unui SUV stăteau de cealaltă parte a compartimentului.
Unul avea părul lung, multicolor și o pereche de ochi galbeni care nu păreau reali, atât de
strălucitori. A doua era minunat de frumoasă și atât de magnetică din punct de vedere
sexual, încât a trebuit să-și amintească că era căsătorită fericită cu un bărbat pentru care
încă avea chef. Al treilea era atârnat pe spate, nimic altceva decât o șapcă Red Sox, o
pereche de ochelari de soare și un aer de rău pur care nu se potrivea cu chipul lui frumos.
A pus unul dintre ei vreo întrebare? A crezut ea.

Deoarece niciuna dintre celelalte asistente nu părea capabilă să vorbească, Faye se
bâlbâi: „Îmi pare rău? Ei... ce ai spus?”
Cel cu părul fantastic — Doamne, chestia asta era adevărată? — a zâmbit puțin. „Îl
căutăm pe Michael Klosnick, care a venit de la ED.
Recunoașterea ne-a spus că a fost adus aici după ce a fost operat?"
Doamne... acei irisi erau de culoarea ranilor la soare, un aur adevărat, rezonant. —
Sunteți din familie?
— Suntem fra ii lui.
„Bine, dar îmi pare rău, abia a ieșit din sala de operații și noi nu...” Fără un motiv
întemeiat, creierul lui Faye și-a schimbat direcția, un fel ca un tren de jucărie care a fost
luat de pe o cale și pus pe jos. o alta. S-a trezit spunând: „E pe hol, camera șase. Dar doar
unul dintre voi poate intra și doar pentru o scurtă perioadă de timp. A, și trebuie să
așteptați până când doctorii lui...”
În acel moment, doctorul Manello a venit cu pasi mari până la birou. S-a uitat peste bărbați
și a întrebat: „Totul în regulă aici?”
Faye a dat din cap în timp ce gura ei a spus: „Da, bine”.
Dr. Manello s-a încruntat când i-a întâlnit pe bărbați care se uitau cu privirea. Apoi tresări și
și-a frecat tâmplele de parcă ar fi avut dureri de cap. — Voi fi în biroul meu dacă ai nevoie
de mine, Faye.
— Bine, doctore Manello. Ea aruncă o privire înapoi către bărbați. Ce spusese ea? Oh
corect. — Totuși, va trebui să așteptați până când chirurgul lui pleacă, bine?
— E acolo acum?
— Acum e acolo, da.
"In regula. Mulțumesc."
Ochii aceia galbeni se plictiseră în cei ai lui Faye... și dintr-o dată nu-și putea aminti dacă mai
era un pacient în șase până la urmă. A fost acolo? Aștepta…
„Spune-mi”, a spus bărbatul, „care este numele tău de utilizator și parola?”
"Scuzați-mă?"
— Pentru computer.
De ce ar... Desigur, avea nevoie de informații. Absolut. Și trebuia să i-o dea. „FMONT2 în
majuscule este datele de conectare, iar parola este 11Eddie11. E în majuscule.”
"Mulțumesc."
Era pe cale să spună, Cu plăcere, când i-a venit în cap gândul că era timpul pentru o
întâlnire cu personalul. Doar de ce ar fi asta? Avuseseră deja unul la începutul... Nu, cu
siguranță era timpul pentru o întâlnire cu
personalul. Aveau nevoie urgent să aibă o întâlnire cu personalul. Chiar acum... Faye clipi și
își dădu seama că privea în spațiu
peste tejgheaua postului de îngrijire. Ciudat, ar fi putut să jure că tocmai vorbea cu
cineva. Cineva bărbat și... Întâlnirea personalului. Acum.
Faye și-a masat tâmplele, simțind că avea o menghină prinsă pe frunte. De obicei nu
avea dureri de cap, dar fusese o zi agitată și consumase multă cofeină și puțină mâncare.
Se uită peste umăr la celelalte trei asistente, toate părând puțin confuze. — Să mergem
în sala de conferințe, băieți. Trebuie să facem o analiză a pacientului.
Unul dintre colegii lui Faye se încruntă. — Nu am făcut asta deja în seara asta?
— Trebuie să o facem din nou.
Toți s-au ridicat și au intrat în sala de conferințe. Faye a ținut ușile duble deschise și s-a
așezat în capul mesei, astfel încât să poată supraveghea holul de afară, precum și monitorul
care arăta starea fiecărui pacient de pe podea...
Faye se înțepeni pe scaun. Ce naiba? În spatele postului de asistente se

afla un bărbat cu părul multicolor, aplecat peste o tastatură.
Faye a început să se ridice, gata să cheme securitatea, dar apoi tipul s-a uitat
peste umăr. Când ochii lui galbeni i-au întâlnit pe ai ei, ea a uitat brusc de ce ar fi
greșit ca el să fie la unul dintre computerele lor. Și-a dat seama că trebuie să
vorbească imediat despre pacient în cinci.
„Să revizuim statutul domnului Hauser”, a spus ea cu o voce care a atras
atenția tuturor.
După ce Manello a plecat, Jane s-a uitat la pacienta ei neîncrezătoare. În ciuda

tuturor sedativelor din vene, ochii îi erau deschiși și se uita în sus pe fața tatuată,
tatuată, cu o cunoaștere deplină.
Doamne... acei ochi. Nu semănau cu niciuna din ea înainte, irisii nenatural
de albi, cu margini bleumarin.
Nu era corect, se gândi ea. Felul în care o privea nu era corect. Inima aceea cu șase
camere care îi bătea în piept nu era corect. Dinții aceia lungi din fața gurii lui nu
erau corecti.
Nu era om.
Doar că era ridicol. Prima regulă a medicinei? Când auzi bătăi de copite,
nu te gândi la zebre. Care au fost șansele ca acolo să existe o specie umanoidă
nedetectată? Un laborator galben pentru Golden Retriever al lui Homo sapiens?
S-a gândit la dinții pacientului. Da, poate face-l pe acel Doberman Pinscher la
retriever.
Pacientul s-a uitat înapoi la ea, reușind cumva să răzbată deși era pe spate, intubat
și la doar două ore de la o intervenție chirurgicală.
Cum naiba era conștient tipul ăsta?
"Mă pute i auzi?" ea a intrebat. — Dă din cap dacă poți.
Mâna lui, cea cu tatuajele, i s-a gheat de gât, apoi s-a apucat de tubul care i-a
intrat în gură.
— Nu, asta trebuie să rămână înăuntru. În timp ce ea s-a aplecat să-i ia mâna,
el a biciuit lucrul înapoi de la ea, îndepărtându-l cât de departe i-a permis brațul.
— A a e. Te rog, nu mă face să te re in.
Ochii i s-au mărit de groază, doar s-au deschis imediat când corpul lui mare a
început să tremure pe pat. Buzele i s-au îndreptat spre tubul din gât, ca și cum ar fi
strigat, iar frica i-a atins-o: Exista o margine atât de animală în disperarea
lui, ca și cum s-ar uita un lup la tine dacă
piciorul i s-a prins într-o capcană: Ajută-mă și poate nu te omor când mă vei elibera.
Ea și-a pus mâna pe umărul lui. „Este în regulă. Nu trebuie să mergem pe acel traseu.
Dar avem nevoie de acel tub...”
Ușa camerei se deschise și Jane încremeni.
Cei doi bărbați care au intrat erau îmbrăcați în piele neagră și arătau ca genul care purta
arme ascunse. Una era, probabil, cea mai mare, cea mai superbă blondă pe care o
observase vreodată. Celălalt a speriat-o. Avea o pălărie Red Sox lăsată jos și un aer
oribil de răuvoință în jurul lui. Nu putea să-i vadă prea mult chipul, dar trecând după
paloarea lui cenușie, el părea bolnav.
Privind la pereche, primul gând al lui Jane a fost că veniseră după pacientul ei și nu
doar să-i aducă flori și să-l ridice.
Al doilea gând al ei a fost că va avea nevoie de securitate, stat.
— Ieși afară, spuse ea. "Chiar acum."
Tipul cu șapca Sox a ignorat-o complet și s-a dus lângă pat. În timp ce el și pacientul
au făcut contact vizual, Red Sox și-a întins mâna și cele două s-au legat.
Cu o voce răgușită, Red Sox a spus: „Credeam că te-am pierdut, fiule de cățea”.
Ochii pacientului s-au încordat de parcă ar fi încercat să comunice. Apoi doar a clătinat
din cap dintr-o parte în alta pe pernă.
— O să te ducem acasă, bine?
În timp ce pacientul încuviință din cap, Jane nu s-a mai deranjat cu Chatty-Cathy, trebuie
să pleci. S-a repezit spre butonul de apel al postului de îngrijire, cel care semnala o
urgență cardiacă și îi aducea jumătate din podea.
Ea nu a reușit.
Prietenul lui Red Sox, frumoasa blondă, s-a mișcat atât de repede încât nu l-a putut urmări.
Într-o clipă, era chiar în interiorul ușii; următoarea o apucase de la spate și îi scosese
picioarele de pe podea. În timp ce ea a început să strige, el și-a prins mâna peste
gura ei și a supus-o la fel de ușor ca și cum ar fi fost un copil care făcea furie.
Între timp, Red Sox a dezbrăcat sistematic pacientul de toate: intubația, IV-ul, cateterul,
firele cardiace, monitorul de oxigen.
Jane a devenit balistic. Când alarmele mașinilor au început să sune, ea s-a tras înapoi și
și-a lovit captorul în tibie cu călcâiul. Bohemotul blond a mormăit apoi și-a strâns cutia
toracică până când a devenit atât de ocupată să încerce să respire, încât nu a mai putut
să-i facă mingea de fotbal.
Cel puțin alarmele ar...
Bipul strident a tăcut deși nimeni nu a atins aparatele. Și avea sentimentul oribil că nu
venea nimeni de pe hol.
Jane a luptat mai tare, până când s-a încordat atât de tare, ochii i se lăcrimară.
„Ușor”, îi spuse blonda la ureche. „Vom scăpa de părul tău într-un minut. Doar
relaxează-te.”
Da, la naiba ar fi făcut-o. Urmau să-i omoare pacienta... Pacientul a tras
aer în piept de unul singur. Si altul. Si altul. Apoi acei ochi stranii de diamant s-au
îndreptat spre ea, iar ea s-a liniștit de parcă el ar fi vrut-o să facă asta.
Urmă un moment de tăcere. Și apoi, cu o voce aspră, bărbatul a cărui viață a salvat-
o a rostit patru cuvinte care au schimbat totul... i-au schimbat viața, i-a schimbat
destinul: "Ea. Vine. Cu.
Mine".
Stând în interiorul stației de asistență medicală, Phury a făcut o treabă rapidă

în sistemul IT al spitalului. Nu era la fel de neted sau sclipitor cu tastatura ca V, dar
era destul de bun. El a localizat înregistrările sub numele Michael Klosnick și
a contaminat constatările și notele referitoare la tratamentul lui Vishous cu
scripturi aleatorii: toate rezultatele testelor, scanările, raze X, fotografiile digitale,
programarea, notele postoperatorii, totul a devenit imposibil de citit. Apoi a
introdus o scurtă mențiune că Klosnick era indigen și că a verificat AMA.
Doamne, el iubea fișele medicale consolidate, computerizate. Ce clipă.

De asemenea, curățase amintirile majorității, dacă nu ale tuturor, personalului de la
sala de operare. Pe drum până aici, trecuse pe lângă sala de operație și făcuse
un mic tête-à-tête cu asistentele de serviciu. A avut noroc. Schimbul nu se
schimbase, așa că oamenii care fuseseră cu V erau prezenți și el îi curățase.
Niciuna dintre acele asistente nu ar avea amintiri distincte despre ceea ce văzuseră
când fratele fusese operat.
Nu a fost o lucrare de ștergere perfectă, desigur. Erau oameni la care nu ajunsese
și poate niște înregistrări auxiliare care fuseseră tipărite. Dar nu asta era
problema lui. Oricare ar fi confuzia apărută în urma dispariției lui V, va fi
absorbită de funcționarea frenetică a unui spital urban extrem de
aglomerat. Sigur, ar putea exista o analiză sau două a îngrijirii pacienților, dar nu ar
fi putut să-l găsească pe V până atunci și asta era tot ce a contat.
Când Phury a terminat cu computerul, a alergat pe podeaua SICU. Pe măsură ce

mergea, a zdrobit camerele de securitate care erau încorporate la intervale regulate în
tavan, astfel încât tot ceea ce ar arăta să fie fuzz.
Tocmai când a venit în camera șase, ușa s-a deschis. Vishous era moartea încălzită în
brațele lui Butch, fratele palid și tremurat și îndurerat, cu capul înfipt în gâtul polițistului.
Dar el respira și avea ochii deschiși.
— Lasă-mă să-l iau, spuse Phury, crezând că Butch arăta aproape la fel de rău.
— L-am prins. Tu te ocupi de problema noastră de management și mergi cu greu pe
camerele de securitate.
„Ce problemă de management?”
— Așteaptă, mormăi Butch în timp ce se îndrepta spre o ușă de incendiu din capătul îndepărtat
al holului.
O fracțiune de secundă mai târziu, Phury a avut o mulțime de problemă: Rhage a ieșit în hol
cu o femeie umană stricată, înfundată. Ea se lupta cu el cu dinți și unghii, țipetele înăbușite
sugerând că avea un vocabular ca un camioner.
— Trebuie să o răcești, frate, spuse Rhage, apoi mormăi. — Nu vreau să o rănesc, iar V a
spus că trebuie să vină cu noi.
„Nu trebuia să fie o operațiune de răpire”.
"Prea târziu. Acum elimină-o, vrei?" Rhage a mormăit din nou și și-a schimbat strânsoarea,
mâna lui ieșind din gura ei pentru a prinde unul dintre ei care se agita.
arme.
Vocea i se auzi tare și clar. "Așa că ajută-mă, Doamne, o să..."
Phury îi luă bărbia în mână și îi forța capul în sus. — Relaxează-te, spuse el încet. —
Doar relaxează-te.
El și-a fixat privirea asupra ei și a început să o convingă să se calmeze... va ei să se
calmeze... va ei să... "La dracu de tine!"
scuipă ea. — Nu te las să-mi omori pacientul!
Bine, asta nu a funcționat. În spatele acelor ochelari fără ramă și ochi verzi închis, ea
avea o minte formidabilă, așa că, cu un blestem, el scoase armele mari, închizând-o
mental complet. S-a lăsat ca un mop.
Scoțându-i ochelarii, îi împături și îi puse în buzunarul de la piept al hainei. „Hai să plecăm
de aici înainte să vină din nou”.
Rhage o răsturnă pe femeie, drapând-o ca un șal de pe umărul lui greu. — Ia-i
geanta din cameră.
Phury intră înăuntru, luă o geantă de piele și dosarul marcat cu numele Klosnick,
apoi se bătu cu picioarele din cameră. Când s-a întors în hol, Butch avea o
confruntare cu o asistentă care ieșise dintr-un pacient.
cameră.
"Ce faci!" spuse femeia.

Phury a urcat pe ea ca pe un cort, sărind în fața ei, privind-o în stupoare,
plantând nevoia urgentă de a ajunge la o întâlnire a personalului în lobul ei frontal.
Când a ajuns din nou din urmă cu evacuarea, femeia din brațele lui Rhage renunța
deja la controlul minții, clătinând din cap înainte și înapoi, în timp ce se clătina în
ritmul de la Hollywood.
Când se apropiară de ușa de foc a casei scărilor, Phury lătră: — Stai, Rhage.
Fratele sa oprit pe un ban; iar Phury și-a strâns mâna pe partea laterală a gâtului
femeii, scoțând-o la rece cu un blocaj de presiune.
"Ea a plecat. E bine."
Au lovit scările din spate și au tras fundul. Respirația zgomotătoare a lui
Vishous era mărturie a cât de mult îl ucidea acțiunea trenului expres, dar era
îndrăzneț, ca întotdeauna, rezistând, în ciuda faptului că transformase în
culoarea supei de mazăre.
De fiecare dată când ajungeau la o aterizare, Phury făcea o mică luptă cu o
cameră de securitate, trecând o supratensiune electrică prin lucruri, astfel
încât acestea clipeau. Marea lui speranță era că vor ajunge la Escalade fără să se
încurce cu o grămadă de paznici. Oamenii nu au fost niciodată ținte pentru Frăție.
Acestea fiind spuse, dacă ar exista riscul ca rasa vampirilor să fie expusă, nu era
nimic care să nu se facă. Și cum hipnotizarea grupurilor mari de oameni agitați și
agresivi au avut o rată de succes scăzută, asta a lăsat lupta. Și moarte pentru ei.
Aproximativ opt etaje din casa scărilor au ajuns la fund, iar Butch sa oprit în fața
unei uși de metal. Transpirația îi curgea pe față și țesea, dar fața lui era puternică
ca de soldat: avea să-și scoată prietenul afară și nimic nu avea să-i stea în cale, chiar
și propria slăbiciune fizică.
— O să fac ușa, spuse Phury, sărind la capul haitei. După ce s-a ocupat de alarmă,
a ținut deschisă placa de oțel pentru ceilalți. În partea îndepărtată, un labirint de
hale de utilitate se ramifica.
— Oh, la dracu, mormăi el. — Unde naiba suntem?
"Subsol." Polițistul a mers înainte. „Să știi bine. Morgue este la acest nivel.
Am petrecut mult timp aici, în vechiul meu loc de muncă.”
Cu vreo sute de metri mai departe, Butch i-a conectat cu un coridor de mică adâncime, care
era mai mult un puț plin de conducte HVAC decât orice fel de hol.
Și apoi a fost: mântuirea sub forma unei uși de acces de urgență.
— Escalade e aici, îi spuse poli istul lui V. — Stau frumos.
"Slavă domnului." Buzele lui V s-au apăsat din nou, de parcă ar fi încercat să nu vomite.
Phury a făcut un alt salt înainte, apoi a înjurat. Această configurație de alarmă a fost diferită
de celelalte, funcționând pe un circuit mai complex. La care ar fi trebuit să se aștepte.
Ușile exterioare erau adesea conectate mai greu decât cele interioare. Problema era
că micile lui trucuri mentale nu aveau să funcționeze aici și nu era ca și cum ar fi putut
să cheme o pauză pentru a dezarma chestia. V arăta rău de ucidere.
„Pregătește-te pentru un țipăt”, a spus Phury înainte de a lovi cu pumnul în mânerul barului.
Alarma a sunat ca o banshee.
În timp ce ieșiră în grabă în noapte, Phury s-a învârtit și a ridicat privirea la capătul fundului
spitalului. A localizat camera de securitate deasupra ușii, a făcut-o să citească greșit și a
rămas blocat cu ochiul roșu care clipește, în timp ce V și femeia umană au fost
aruncați în Escalade și Rhage s-a urcat la volan.
Butch a luat pușca și Phury a sărit în spate cu încărcătura. Și-a verificat ceasul. Timpul
total scurs de când au parcat aici pentru prima dată până când piciorul Hollywood-ului a
trântit pedala de accelerație a fost de douăzeci și nouă de minute. Operația fusese relativ
curată. Tot ce mai rămăsese de făcut acum era să-i ducă pe toți la complex dintr-o singură
bucată și să arunce plăcile de pe SUV.
A existat o singură complicație.
Phury își îndreptă ochii spre femeia umană.
O complicație mare, uriașă.
Capitolul zece
John era nelini tit în timp ce a tepta în foaierul colorat strălucitor al conacului. El și
Zsadist ieșeau întotdeauna cu o oră înainte de zori și nu se schimbaseră planurile din câte
știa el. Dar Fratele a întârziat aproape o jumătate de oră.
Pentru a mai ucide ceva timp, John a făcut o altă călătorie pe podeaua cu mozaic. Ca
întotdeauna, a simțit ca și cum nu-i aparține toată măreția, dar a iubit-o și a apreciat-
o. Foaierul era atât de revoltător de fantezist, încât era ca și cum ați sta într-o cutie de
bijuterii: coloane din marmură roșie și un fel de pereți susținuți de piatră verde și
neagră, împodobiți cu bucle cu frunze de aur și corpuri de iluminat cu cristale. Scara de
sus era o întindere maiestuoasă de covor roșu, genul de lucru pe care un star de cinema s-
ar opri dramatic în partea de sus, apoi ar fi coborât la o petrecere cu cravată neagră. Iar
modelul de sub picioarele tale era cel al unui măr în floare, palatul strălucitor al primăverii
strălucind și strălucește datorită milioanelor de bucăți strălucitoare de sticlă
colorată.
Lucrul lui preferat, însă, era tavanul. La trei etaje, acolo sus, era o întindere uluitoare
de scene pictate, cu războinici și armăsari care prindeau viață în timp ce intrau în luptă
cu pumnale negre. Erau atât de reale încât parcă ai putea să le atingi și să le atingi.
Atât de real de parcă ai putea fi ei.

Sa gândit la momentul în care văzuse totul pentru prima dată. Tohr îl dusese să-l
întâlnească pe Wrath.
John înghiți în sec. Îl avusese pe Tohrment de atât de scurt timp. Doar luni.
După o viață în care s-a simțit neîntemeiat, după ce a plutit timp de două decenii fără
nicio gravitate a familiei care să-l ancoreze, i se dăduse o privire a ceea ce și-a
dorit întotdeauna. Și apoi, cu un singur glonț, atât tatăl adoptiv, cât și mama lui au
dispărut.
Ar vrea să fie suficient de mare încât să spună că este recunoscător că îi cunoștea
pe Tohr și Wellsie pentru timpul pe care îl avea, dar asta era o minciună. Și-a dorit să
nu-i fi întâlnit niciodată. Pierderea lor a fost mult mai greu de suportat decât durerea
amorfa pe care o avusese când fusese singur.
Nu chiar un bărbat de valoare, nu-i așa?
Fără avertisment, Z ieși cu pași mari pe ușa ascunsă de sub scara mare, iar John se
înțepeni. Nu se putea abține. Indiferent de câte ori a văzut
Fratele, înfățișarea lui Zsadist îl făcea întotdeauna să se gândească de două ori. Nu a

fost doar cicatricea facială sau ornamentul craniului. Era aerul de moarte care nu se
pierduse, chiar dacă acum era împerecheat și urma să fie tată.
Plus că în seara asta, fața lui Z era strânsă de fontă, corpul lui și mai strâns. — Ești bine
să pleci?
John miji ochii și semnă: Ce se întâmplă?
"Nimic pentru care trebuie să-ți faci griji. Ești gata?" Nu o întrebare, o comandă.
Când John dădu din cap și își închise parca, cei doi ieșiră prin vestibulul din față.
Noaptea era de culoarea unui porumbel, stelele s-au estompat de o saturație subțire
de nori, care era iluminată din spate de o lună plină. Potrivit calendarului, venea
primăvara, dar era doar în teorie, dacă mergeai pe peisaj: Fântâna din fața conacului
a rămas în afara funcționării pentru iarnă, goală și așteptând să fie reumplută. Copacii erau
ca niște schelete negre care ajungeau spre cer, implorând cu brațele lor osoase
ca soarele să devină mai puternic. Zăpada zăbovea pe gazon, atârnând cu
încăpățânare peste pământul care era încă solid înghețat.
Vântul ținea un fior pălmuitor în timp ce el și Zsadist se îndreptau spre dreapta,

pietricelele curții mișcându-se sub cizme. Zidul de securitate al complexului
era îndepărtat în depărtare, un bastion înalt de douăzeci de picioare și grosime de trei
picioare, care încercuia proprietatea Frăției.
Lucrul era înșirat cu camere de securitate și detectoare de mișcare, un soldat bun
împachetând o grămadă de muniție. Dar toate acestea erau doar cartofi mici, într-
adevăr. Adevărata reținere a fost încărcarea electrică de 120 de volți care trecea
peste vârf în bucle de sârmă ghimpată.
Siguranța pe primul loc. Mereu.
John îl urmă pe Z de-a lungul gazonului petic de zăpadă, trecând pe lângă paturi de
flori strânse în jos și piscina drenată din spate. După o scădere blândă au ajuns la
marginea pădurii. În acest moment, peretele monstrului atârnă o luă ascuțită și împușcă
versantul muntelui. Nu l-au urmat, ci au pătruns în linia copacilor.
Sub pini groși și arțari dens ramificați se afla un strat de ace și frunze vechi și nu prea
mult subarbust. Aici, aerul mirosea a pământ și aer rece, o combinație care îi făcea să-i
furnică interiorul nasului.
Ca de obicei, Zsadist a condus. Căile pe care le luau în fiecare noapte erau diferite și se
simțeau întâmplătoare, dar se terminau întotdeauna în același loc, o cascadă cu stivă scurtă:
Pârâul care a coborât pe versantul muntelui s-a aruncat de pe o stâncă mică, apoi a
format un bazin de mică adâncime de vreo nouă picioare diametru.
John s-a apropiat și și-a băgat mâna în papură. În timp ce palma lui străpungea
prăbușirea, degetele i s-au amorțit de frig.
În tăcere, Zsadist traversă pârâul, sărind din stâncă în stâncă în stâncă. Grația fratelui
era aceea a apei, curgătoare și puternică, cu picioarele atât de sigure încât era clar că
știa exact cum va reacționa corpul lui la fiecare schimbare a mușchilor.
Pe partea îndepărtată, a mers până la cascadă, așa că a fost vizavi de John.

Ochii lor s-au întâlnit. Oh, omule, Z a avut ceva de spus în seara asta, nu-i așa.
Plimbările începuseră după ce John atacase un alt coleg de clasă și îl întinsese pe copil
sub dușul din vestiar. Mânia îi făcuse o condiție ca John să rămână în
programul de antrenament și la început se temea de ei, imaginând că Z va încerca să
se târască în jurul capului său. Până acum, însă, au fost întotdeauna despre tăcere.
Nu avea să fie cazul în seara asta.

John și-a retras brațul, a mers puțin în aval și a trecut fără încrederea sau
dexteritatea lui Zsadist.
Când s-a apropiat de Frate, Z a spus: „Lash se întoarce”.
John își încrucișă brațele peste piept. Oh, grozav, ticălosul pe care îl pusese John pe o
targă. Desigur, Lash nu și-a cerut asta, venind după John, chicăindu-l și împingându-l,
întorcându-se spre Blay. Dar inca.
„Și a trecut prin schimbare”.
Teribil. Chiar al naibii mai bine. Acum, nenorocitul ar trage după el cu mușchi.
Când? John a semnat.

"Mâine. Am înțeles clar dacă trage vreun rahat, a ieșit definitiv. Ai probleme cu el,
vii la mine, ne lămurim?"
La dracu. John a vrut să aibă grijă de el însuși. Nu voia să fie supravegheat ca un copil.
"John? Vii la mine. Dă din cap blestemat."

John a făcut-o încet.
"Nu o sa agresezi nenorocitul. Nu-mi pasa ce spune sau ce face. Doar pentru ca se
ridica in fata ta nu inseamna ca trebuie sa reactionezi."
John dădu din cap, pentru că avea sentimentul că Z o să-i ceară din nou, dacă nu o făcea.
„Te prind că mergi tot, Harry murdar, nu o să-ți placă ce se întâmplă.”

John se uită în apa care se repezi. Doamne . . . Blay, Qhuinn, acum Lash. Toate s-au
schimbat.
Paranoia a prins rădăcini și s-a uitat la Z. Dacă mie nu se întâmplă tranziția?
"Se va."
De unde știm sigur?
"Biologie." Z dădu din cap spre un stejar imens. „Chestia aia o să înflorească când soarele
îl lovește. Nu mă pot abține, și rahatul e la fel cu tine. Hormonii tăi vor intra în
nucleu, și apoi se întâmplă. Îi poți simți deja, nu poti?"
John a ridicat din umeri.
"Da, poți. Tiparele tale de a mânca și de a dormi sunt diferite. La fel și comportamentul
tău. Crezi că acum un an l-ai fi dat pe Lash jos pe țiglă și l-ai fi lovit până când a respirat
sânge?"
Cu siguranta nu.
„Ți-e foame, dar nu-ți place să mănânci, nu? Neliniștit și epuizat.
temperament scurt.”
Isuse, de unde a știut fratele toate astea?
— Am trecut prin asta, ține minte.
Cât mai? întrebă John.
"Până când se lovește? Ca bărbat, ai tendința de a-ți lua după tatăl tău. Darius a
trecut puțin prin partea devreme. Dar nu știi niciodată cu adevărat. Unii oameni
pot fi acolo unde ești de ani de zile."
Ani? La dracu. Cum a fost după aceea pentru tine? Când te-ai trezit?
În liniștea care a urmat, cea mai ciudată schimbare a venit asupra Fratelui. Era ca și cum o
ceață s-ar fi strecurat înăuntru și el a dispărut – în ciuda faptului că John putea încă să vadă
fiecare detaliu al feței sale cu cicatrici și al corpului mare clar ca întotdeauna.
— Vorbești cu Blay și Qhuinn despre asta.
Îmi pare rău. John se înroși. Nu am vrut să scot.
„Orice. Uite, nu vreau să-ți faci griji pentru asta. O avem pe Layla aliniată din care să te
hrănești și vei fi într-un mediu sigur. Nu voi lăsa nimic rău. coboara."
John s-a uitat la acel chip ruinat de războinic și s-a gândit la colegul de clasă pe care îl
pierduseră. Hhurt a murit, totuși.
"Da, asta se întâmplă, dar sângele Laylei este foarte pur. E o Aleasă. Asta te va ajuta."
John se gândi la frumoasa blondă. Și despre ea care și-a scăpat halatul chiar în fața lui
pentru a-i arăta trupul pentru aprobarea lui. Omule, încă nu-i venea să creadă că a făcut
asta.
Cum voi ști ce să fac?
Z și-a întins gâtul pe spate și a privit cerul. "Nu trebuie să-ți faci griji pentru asta. Corpul
tău va prelua controlul. Va ști ce vrea și ce are nevoie." Capul lui Z tuns cu craniul a
revenit la nivel și a aruncat o privire peste el, ochii lui galbeni străpungând întunericul
sigur ca lumina soarelui printr-o spargere a norilor. „Corpul tău te va stăpâni pentru
puțin timp”.
Deși i-a făcut rușine că a semnat, cred că mi-e frică.
„Înseamnă că ești deștept. Acesta este un rahat greu. Dar așa cum am spus... nu voi
lăsa să ți se întâmple ceva rău.”
Z sa întors de parcă s-ar simți stânjenit, iar John a studiat profilul masculului pe fundalul
copacilor.
Pe măsură ce recunoștința a crescut, Z a întrerupt mulțumirea pe care John se pregătea să semneze.
— Ar fi bine să mergem acasă.
Trecând înapoi peste râu și îndreptându-se spre complex, John se trezi gândindu-se la
tatăl biologic pe care nu-l cunoscuse niciodată. Evitase să întrebe despre Darius, pentru că
fusese cel mai bun prieten al lui Tohr și despre orice era legat de Tohrment era greu
de vorbit pentru Frați.
Și-ar fi dorit să știe unde să meargă cu întrebările lui.
Capitolul unsprezece
Când Jane s-a trezit, căile ei neuronale erau ca niște fire ieftine de lumini de
Crăciun, pâlpâind aleatoriu, apoi scurtându-se: Sunetele s-au înregistrat și s-au
dezintegrat și au reapărut. Corpul ei era languid, apoi încordat, acum tremurător.
Gura îi era uscată și se simțea prea caldă, dar tremura.
Respirând adânc, și-a dat seama că stătea parțial în picioare. Și a avut o durere
de cap țipătoare.
Dar ceva mirosea bine. Doamne, în jurul ei era un miros incredibil... era în parte
tutun, genul pe care îl fumate tatăl ei, și în parte mirodenii întunecate, de parcă ar fi
fost într-un magazin de uleiuri din India.
Și-a spart o pleoapă. Vederea ei era întreruptă, probabil pentru că nu purta
ochelari, dar putea vedea suficient pentru a ști că se afla într-o cameră
întunecată, sterilă, care avea... Isuse, cărți stivuite peste tot. De asemenea, a
descoperit că scaunul în care se afla era chiar lângă un calorifer, ceea ce poate
explica bufeurile. În plus, capul ei era îndoit într-un unghi prost, ceea ce a explicat
durerea de cap.
Primul ei impuls a fost să se ridice, dar nu era singură, așa că a rămas pe loc: de-
a lungul camerei, părul multicolor stătea deasupra unui pat king-size pe care se
afla un corp întins pe el. Tipul ei muncea din greu făcând ceva... punând o
mănușă pe mâna... pacientului ei.
Pacientul ei era pe acel pat, cu cearșafurile până la talie, cu pieptul gol acoperit
de pansamentul ei chirurgical. Hristos, ce s-a întâmplat?
Și-a amintit că l-a operat... și a găsit o anomalie incredibilă a inimii. Apoi a
avut loc un schimb cu Manello în SICU și apoi... La naiba, fusese răpită de bărbatul
de deasupra patului, un zeu al sexului și cineva care purta o șapcă Red Sox.
Panica a izbucnit împreună cu o bună doză de supărare, dar emoțiile ei păreau să

nu se conecteze cu corpul ei, valul sentimentului difuzându-se în letargia care o
îmbrăca. Ea clipi și încercă să se concentreze fără să atragă atenția asupra ei –
Pleoapele
i se strânseră larg.
Tipul cu pălăria Red Sox a intrat cu o femeie blondă uimitor de frumoasă lângă el.
Stătea aproape de ea și, deși nu se atingeau, era clar că formau un cuplu. Pur și
simplu aparțineau împreună.
Pacienta a vorbit într-o râslă. "Nu."

„Trebuie”, a spus Red Sox.
"Mi-ai spus... că mă vei ucide dacă vreodată..."
"Circumstante extenuante."
"Layla..."
— Fed Rhage în după-amiaza asta, și nu putem obține un alt ales aici fără să facem
tango cu Directrix.
Femeia blondă s-a apropiat de patul pacientului și s-a așezat încet.
Îmbrăcată într-un costum negru cu pantaloni croiți, părea un avocat sau un om de
afaceri și totuși era extrem de feminină cu părul ei lung și luxos.
"Foloseste-ma." Ea și-a întins încheietura mâinii peste gura pacientului, planând-o chiar
deasupra buzelor lui. „Fie doar pentru că avem nevoie de tine puternic, ca să poți avea
grijă de el.”
Nu se punea întrebarea cine era „el”. Red Sox arăta mai bolnav decât atunci când Jane îl
văzuse prima dată, iar clinicianul din ea s-a întrebat exact ce implică „a avea grijă de”.
Între timp, Red Sox s-a dat înapoi până când a lovit peretele opus. Înconjurându-și pieptul
cu brațele, se ține de sine.
Cu o voce blândă, blonda spuse: „El și cu mine am vorbit despre asta. Ai făcut atât de
multe pentru noi...”
"Nu pentru tine."
"Traieste din cauza ta. Deci asta e totul." Blonda întinse mâna de parcă ar fi vrut să
netezească părul pacientului, dar apoi i-a luat mâna înapoi în timp ce el tresări. — Lasă-
ne să avem grijă de tine. Doar de data asta.
Pacientul s-a uitat dincolo de cameră la Red Sox. Când Red Sox a dat din cap, pacientul a
înjurat și a închis ochii. Apoi a deschis gura...
Sfinte rahat. Caninii lui pronunțați se alungiseră. Ascuțit înainte, acum erau în mod
pozitiv ca niște colți.
Bine, clar că acesta a fost un vis. Da. Pentru că asta nu s-a întâmplat cu dinții
îmbunătățiți din punct de vedere cosmetic. Vreodată.
În timp ce pacientul își dezvălea „colții”, bărbatul cu părul multicolor a pășit în fața lui Red
Sox, a sprijinit ambele mâini de perete și s-a aplecat până când pieptul lor aproape s-a
atins.
Dar apoi pacientul a clătinat din cap și s-a întors de la încheietura mâinii. — Nu pot.
„Am nevoie de tine”, șopti Red Sox. "Sunt bolnav din ceea ce fac. Am nevoie de tine."
Pacientul s-a fixat pe Red Sox, un dor puternic sclipind în ochii lui de diamant.
"Numai pentru... tu... nu pentru mine."
"Pentru amândoi."
— Noi to i, interveni femeia blondă.
Pacienta respiră adânc, apoi — Hristoase! — mușcă încheietura mâinii blondei.
Lovitura a fost rapidă și hotărâtoare ca a unei cobre și, în timp ce se bloca, femeia
a sărit, apoi a expirat cu ceea ce părea ușurare. Dincolo de cameră, Red Sox
tremura peste tot, părând lipsiți și disperați, în timp ce cel cu părul multicolor îi bloca
drumul fără să intre în contact cu el.
Capul pacientului a început să se miște într-un ritm, de parcă ar fi fost un bebeluș care
alăptează la sân. Dar nu putea să bea de acolo, nu-i așa?
Da, naiba că nu a putut.
Vis. Totul a fost un vis. Un vis de nebunie. nu a fost? Oh, Doamne, ea spera să fie. Altfel
era blocată într-un fel de coșmar gotic.
Când s-a terminat, pacienta ei s-a lăsat înapoi pe perne, iar femeia s-a lins acolo unde
fusese gura lui.
„Odihnește-te acum”, a spus ea, înainte de a se întoarce către Red Sox. "Te simți bine?"
El clătină din cap înainte și înapoi. "Vreau să te ating, dar nu pot. Vreau în tine, dar...
nu pot."
Pacienta a vorbit. — Întinde-te cu mine. Acum.
— Nu te descurci, spuse Red Sox cu o voce răgușită și răgușită.
"Ai nevoie de ea acum. Sunt gata."
„La naiba ești. Și trebuie să mă întind. Mă întorc mai târziu, după ce mă odihnesc...”
Ușa s-a deschis din nou, lumina pătrunzând din ceea ce părea un hol, iar un bărbat uriaș
cu părul negru până la talie și ochelari de soare înfășurați a intrat. Fața lui
crudă sugera că s-ar putea să-i chinuie pe oameni, iar strălucirea din ochii lui o
făcea să se întrebe dacă ar fi vrut să înceapă cu cineva chiar acum. Sperând să evite
observația lui, ea și-a trântit pleoapele și a încercat să nu respire.
Vocea lui era la fel de dură ca și restul lui. "Dacă nu ai fi fost deja gata, te-aș lăsa eu
însumi. La ce naiba te gândești, să o aduci aici?"
„Scuză-ne”, a spus Red Sox. Se auzi un târâit de picioare și ușa închisă.

"Te-am întrebat ceva."
— Ar trebui să vină cu, spuse pacienta.
„Trebuia să? Trebuia să faci? Ai ie it din mintea ta?

"Da... dar nu despre ea."
Jane a deschis un ochi și a privit printre gene cum tipul mamut îl aruncă pe cel cu părul
fabulos. "Vreau pe toți cei din biroul meu într-o jumătate de oră. Trebuie să decidem
ce naiba să facem cu ea."
"Nu... fără mine...", a spus pacientul, tonul lui devenind mai puternic.
„Nu primești un vot”.
Pacientul și-a împins palmele în saltea și s-a ridicat, deși asta i-a făcut să tremure
brațele. „Primesc toate voturile când vine vorba de ea”.
Bărbatul falnic arătă cu degetul spre pacient. „La naiba”.
De nicăieri, adrenalina lui Jane a început.
Vis sau nu vis, ea ar trebui să fie numărată în această conversație fericită.
Îndreptându-se pe scaun, ea și-a dres glasul.
Toate privirile s-au îndreptat spre ea.
„Vreau să plec de aici”, a spus ea cu o voce pe care și-ar fi dorit să fie mai puțin răsuflat
și mai bătut în fund. "Acum."
Bărbatul mare și-a dus o mână la puntea nasului, a scos învelișurile și și-a
frecat ochii. "Mulțumită lui, asta nu este o opțiune imediată. Phury, ai grijă de ea din
nou, nu-i așa?"
— Ai de gând să mă omori? întrebă ea în grabă.
„Nu”, a spus pacienta. — O să fii bine. Ai cuvântul meu.
Pentru o fracțiune de secundă l-a crezut. Ceea ce era nebun. Ea nu știa unde se
află, iar acești bărbați erau clar niște bătăuși — Cel cu părul
frumos a pășit în fața ei. — O să te mai odihnești puțin.
Ochii galbeni i-au întâlnit pe ai ei și dintr-o dată era un televizor deconectat, cablul
ei smuls din perete, ecranul gol.
Vishous se uită la chirurgul său în timp ce ea se prăbuși încă o dată pe fotoliul

de peste dormitor.
— E bine? îi spuse lui Phury. — Nu ai prăjit-o, adevărat?
— Nu, dar are o minte puternică. Vrem să o scoatem de aici cât mai curând posibil.
Vocea lui Wrath se sparge prin aer. — N-ar fi trebuit niciodată adusă aici.
Vishous se lăsă cu grijă pe spate pe patul lui, simțind că ar fi fost lovit cu un bloc de
zgârietură în piept. Nu era deosebit de îngrijorat de Mânia asta
avea pieile într-un nod. Chirurgul lui trebuia să fie aici și asta a fost tot. Dar cel puțin ar fi
putut să-și pună un argument.
"Ea mă poate ajuta să mă recuperez. Havers este complicat din cauza sitch-ului lui
Butch."
Privirea lui Wrath era la nivel în spatele umbrelelor lui. "Crezi că va dori să te ajute
după ce ai răpit-o? Jurământul lui Hipocrat merge atât de departe."
"Sunt al ei." V se încruntă. — Adică, va avea grijă de mine pentru că m-a operat.
— Te apuci de paie pentru a justifica...

„Sunt? Tocmai am fost operat pe cord deschis pentru că am fost împușcat în piept.
Nu mi se pare ca niște paie. Vrei să riști complicații?"
Wrath aruncă o privire către chirurg, apoi își mai frecă ochii. — La naiba. Cât timp?
— Până voi fi mai bine.
Ochelarii de soare ai regelui i-au căzut înapoi pe nas. — Vindecă-te repede, frate.
Vreau să fie curățată și scoasă.
Wrath părăsi camera, închizând ușa cu o palmă.
— A mers bine, îi spuse V lui Phury.
Phury, în felul său de menținere a păcii, a murmurat ceva despre cum toată lumea era
supusă multor stres, bla, bla, bla, apoi s-a dus la birou să schimbe subiectul. S-a întors
lângă pat cu câteva balustrade, una dintre brichetele lui V și o scrumieră.
„Să știi că vei dori astea. Ce fel de rechizite va avea nevoie pentru a te trata?”
V scoase o listă de pe capul lui. Cu sângele lui Marissa în el, avea să se întoarcă repede pe
picioare, deoarece descendența ei era aproape pură: tocmai pusese gaz de testare în
rezervor.
Lucrul era, totuși, că nu dorește să se vindece atât de repede.
„Va avea nevoie și de niște haine”, a spus el. "Si mancare."
"Voi avea grijă de asta." Phury se îndreptă spre u ă. — Vrei ceva de mâncare?
"Nu." Tocmai când fratele a ie it pe hol, V a spus: „Vrei să-l verifici pe Butch?”
"Desigur."
După ce Phury a plecat, V se uită la femeia umană. Înfățișarea ei, a decis el, nu era atât de
frumoasă, cât de convingătoare. Fața ei era pătrată, trăsăturile ei aproape masculine:
Fără buze pline. Fără gene groase. Fără arcuire, feminin-
sprâncenele înțelepte. Și nu erau sâni mari care să se împingă de haina albă a

medicului pe care o purta, nici intrări și ieșiri sălbatice de curbate cât putea el
vedea.
O dorea ca și cum ar fi o regină de frumusețe goală care cerșea să fie servită.

A mea. Șoldurile lui V s-au rotit, o înroșire răspândindu-se sub pielea lui, deși nu avea
cum să aibă energie pentru a se face sex.
Doamne, adevărul era că nu avea remu cări în legătură cu răpirea ei. De fapt, a fost
prestabilit. La fel cum Butch și Rhage apăruseră în acea cameră de spital, el avusese
prima sa viziune în câteva săptămâni. Își văzuse chirurgul stând în pragul unei uși,
încadrat într-o lumină albă glorioasă. Îl făcuse semn cu dragoste pe față, trăgându-l
înainte pe un hol. Amabilitatea pe care o oferise fusese la fel de caldă și moale ca
pielea, la fel de liniștitoare ca apa calmă, la fel de susținătoare ca lumina soarelui pe
care nu o mai cunoștea.
Totuși, deși s-ar putea să nu simtă nicio remușcare, s-a învinovățit pentru frica și mânia de
pe fața ei atunci când ajunsese. Mulțumită mamei sale, el se uitase urâtă la cum era să
fii forțat să facă ceva și tocmai îi făcuse același lucru celui care îi salvase viața.
La dracu. Se întreba ce ar fi făcut dacă nu ar fi primit acea viziune, dacă nu ar fi avut

blestemul de a vedea viitorul vorbind. O fi lăsat-o acolo? Da. Bineînțeles că ar fi făcut-o.
Chiar și cu cuvântul al meu trecând prin cap, el ar fi lăsat-o să rămână în lumea
ei.
Dar nenorocita de viziune pecetluise soarta ei.
S-a gândit înapoi la trecut. La prima dintre viziunile sale...
Alfabetizarea nu era de valoare în tabăra războinicilor, pentru că nu puteai ucide cu ea.

Vishous a învățat să citească Limba Veche doar pentru că unul dintre soldați avusese
ceva educație și era însărcinat să țină niște evidențe rudimentare ale taberei. Era
neglijent și plictisit de slujbă, așa că V se oferise voluntar să-și facă îndatoririle dacă
bărbatul îl învăța să scrie și să citească. A fost schimbul perfect. V fusese întotdeauna
încântat de ideea că ai putea reduce un eveniment la pagină și să-l faci să nu fie tranzitoriu,
ci fix.
Etern.
Învățase repede și apoi cutreierase tabăra după cărți, găsind câteva în locuri obscure,
uitate, cum ar fi sub arme vechi, sparte sau în corturi abandonate. El a strâns comorile
bătute, legate cu piele, și le-a ascuns la marginea îndepărtată a taberei, unde erau ținute
pieile de animale. Niciun soldat nu a mers vreodată acolo, deoarece era teritoriu
feminin, iar dacă femelele au mers acolo, a fost doar pentru
luați o piele sau două pentru a face haine sau lenjerie de pat. În plus, nu numai că
era sigur pentru cărți, ci era locul perfect pentru lectură, deoarece tavanul peșterii
cobora la o înălțime mică și podeaua era de piatră: apropierea oricui s-a auzit
instantaneu, deoarece ar fi trebuit să se amestece pentru a ajunge. aproape de el.
Cu toate acestea, exista o carte pentru care nici măcar locul ascuns nu era
suficient de sigur.
Cea mai de preț din colecția lui slabă era un jurnal scris de un bărbat care venise în
tabără cu aproximativ treizeci de ani în urmă. Fusese aristocrat prin naștere, dar
ajunsese în lagăr să fie antrenat din cauza tragediei familiei. Jurnalul a fost scris într-un
script frumos, cu cuvinte mari pe care V le putea doar ghici semnificațiile și a cuprins
trei ani din viața bărbatului. Contrastul dintre cele două părți, cea care detaliază
evenimentele dinainte de venirea lui aici și cea care acoperă după aceea, a fost puternic.
La început, viața bărbatului fusese marcată de trecerea glorioasă a calendarului social
al glimei, plin de mingi și femele drăguțe și maniere curtenitoare. Apoi totul s-a
terminat. Disperarea, exact ceea ce a trăit Vishous, a fost ceea ce nuanța paginile după
ce viața bărbatului s-a schimbat pentru totdeauna imediat după tranziția lui.
Vishous a citit și recitit jurnalul, simțind o înrudire cu tristețea scriitorului. Și

după fiecare lectură, închidea coperta și își trecea vârful degetelor peste numele
în relief în piele.
DARIUS, FIUL LUI MARKLON V se

întreba adesea ce s-a întâmplat cu bărbatul. Înregistrările s-au încheiat într-o zi în
care nu sa întâmplat nimic deosebit de semnificativ, așa că era greu de știut dacă a
murit într-un accident sau a plecat dintr-un capriciu. V spera să afle soarta războinicului
la un moment dat, presupunând că el însuși a trăit suficient pentru a scăpa din tabără.
Deoarece pierderea jurnalului l-ar fi lipsit, l-a ținut în singurul loc în care nici un suflet
nu a rămas. Înainte ca tabăra să se stabilească aici, peștera fusese locuită de
un fel de oameni străvechi, iar locuitorii anteriori lăsaseră desene brute pe pereți.
Reprezentările încețoșate ale zimbrilor și cailor și amprentele palmelor și a ochilor
singuri erau considerate blesteme de către soldați și au fost evitate de toți. În
fața acelei părți a pereților fusese ridicată o pereți despărțitori și, deși arta ar fi putut
fi pictată în întregime, Vishous știa de ce tatăl său nu le-a eliminat. Sângerătorul dorea
tabăra dezechilibrată și nervoasă și i-a batjocorit pe soldați și pe femei deopotrivă cu
amenințări că spiritele acelor
animalele le-ar poseda sau că imaginile ochilor și amprentele mâinilor vor prinde
viață cu foc și furie.
lui V nu i-a fost frică de desene. I-a iubit. Simplitatea designului animalelor avea
putere și grație și îi plăcea să-și așeze propriile mâini pe amprentele palmei.
Într-adevăr, era mângâietor să știi că au fost cei care au locuit aici înaintea lui.
Poate că au avut-o mai bine.
V a ascuns jurnalul între două dintre cele mai mari reprezentări ale zimbrilor, într-
o crăpătură care asigura o acomodare suficient de largă și de adâncă. În timpul
zilei, când toți erau liniștiți, el se strecura în spatele despărțitorului și își strălucea
ochii și citea până când singurătatea îi era atenuată.
La doar un an după ce i-a găsit, cărțile lui Vishous au fost distruse.
Singurele lui bucurii au fost arse, așa cum se temusese mereu că vor fi. Și nu era
o surpriză de către cine.
Se simțea rău de săptămâni întregi, se apropia de tranziție, deși nu știa asta la
momentul respectiv. Neputând să doarmă, se ridicase și se îndreptase spre
grămada de piele, așezându-se cu un volum de basme. Cu cartea în poală a adormit.
Când s-a trezit, un pretrans stătea deasupra lui. Băiatul era unul dintre cei mai
agresivi, tare la ochi și slăbănog de corp.
„Ce leneviști în timp ce noi ceilalți lucrăm”, a rânjit băiatul. "Și asta e o carte în
mână? Poate ar trebui să fie predată, pentru că te împiedică să faci treburi. Aș
putea obține mai mult pentru stomacul meu făcând așa."
Vishous își împinse teancul mai departe în spatele pieilor și se ridică în picioare, fără
să spună nimic. Avea să lupte pentru cărțile lui, la fel cum se lupta pentru resturile
de mâncare care să-i umple burta sau pentru hainele scoase care îi acopereau
pielea. Iar pretrans dinaintea lui ar lupta pentru privilegiul de a expune cărțile. Așa
a fost întotdeauna.
Băiatul a intrat repede, împingând V înapoi de peretele peșterii. Deși capul i s-a
lovit puternic și i s-a scurs respirația, el a lovit înapoi, lovindu-și adversarul în
față cu cartea. În timp ce ceilalți pretrans se repezi și priveau, V și-a lovit adversarul
din nou și din nou. Fusese învățat să folosească orice armă pe care o avea la dispoziție,
dar, în timp ce îl forța pe celălalt bărbat să cadă la pământ, voia să plângă că
folosea acest lucru cel mai prețios pentru a răni pe altcineva. Trebuia să continue,
totuși. Dacă a pierdut avantajul, ar putea foarte bine să fie bătut și să piardă cărțile
înainte de a le putea muta într-o altă ascunzătoare.
În cele din urmă, celălalt băiat rămase nemișcat, cu fața umflată în mizerie,
răsuflarea îi gâgâi când V îl ținea de gât. Volumul basmelor picura sânge, husa de
piele slăbită pe coloană.
Sa întâmplat în urma zdrențelor. O furnicătură ciudată a coborât brațul lui V și
a pătruns în mâna care ținea adversarul său pe podeaua peșterii. Apoi a fost
aruncată brusc o umbră ciudată, creată de o strălucire care a venit din palma
lui V. Imediat, pretrans de sub el au început să se zvâcnească, brațele și
picioarele lui batându-se de piatră de parcă ar fi suferit tot corpul.
V dădu drumul și se uită la mâna lui îngrozit.

Când s-a uitat înapoi la bărbat, o viziune a lovit ca un pumn, făcându-l pe V uluit
și lipsit de vedere. Într-un miraj cețos, văzu chipul băiatului într-un vânt puternic, cu
părul aruncat pe spate, cu ochii ațintiți într-un punct îndepărtat. În spatele lui erau
stânci de genul celor găsite pe munte, iar lumina soarelui strălucea atât asupra lor,
cât și asupra corpului nemișcat al pretransului.
Mort. Băiatul era mort.
Pretrans a șoptit brusc. "Ochiul tău... ochiul tău... ce s-a făcut?"
Cuvintele au ieșit din gura lui V înainte ca acesta să-i poată opri: „Moartea te va
găsi pe munte și, după cum vine vântul peste tine, așa vei fi dus”.
O gâfâitură îi ridică capul lui V. Una dintre femele era aproape, cu fața îngrozită
de parcă i-ar fi vorbit.
— Ce se întâmplă aici? se auzi o voce bubuitoare.
V a sărit de pe pretrans pentru a putea să se întoarcă de la tatăl său și să-l țină pe
bărbat în vedere. Sângerătorul stătea cu pantalonii desfăcuți, clar că tocmai
luase una dintre femelele din bucătărie. Ceea ce explica de ce se afla în
această parte a taberei.
— Ce ai în mână? întrebă Sângerătorul, apropiindu-se de V. — Dă-mi-o în acest
moment.
În fața mâniei tatălui său, V nu a avut de ales decât să ofere cartea. A fost smuls cu
un blestem.
— Ai folosit asta cu înțelepciune doar când l-ai bătut cu el. Ochi întunecați și
înțelepți s-au îngustat la adâncitura din piei, după care V și-a întins spatele. "Ai
lenevit de aceste piei, nu-i așa? Ai petrecut timpul aici."
Când V nu răspunse, tatăl său făcu încă un pas mai aproape. "Ce faci aici înapoi?
Citiți alte volume? Cred că da și cred că o să mi le oferiți. Poate că mi-ar plăcea să
citesc în loc să mă refer la eforturile mele utile."
V a ezitat... și a primit o palmă atât de puternică încât l-a doborât pe piele. În

timp ce aluneca și se rostogoli de pe spatele grămezii, a aterizat în genunchi în
fața celorlalte trei cărți ale sale. Sângele din nas i-a căzut pe una dintre huse.
"Să te lovesc din nou? Sau îmi dai ce am cerut?" Tonul Sângerului era plictisit,
de parcă oricare rezultat ar fi acceptabil, deoarece ambele l-ar răni pe V și, astfel, l-
ar aduce satisfacție.
V întinse mâna și mângâie o husă din piele moale. Pieptul îi urlă de durere la
rămas-bun, dar emoția a fost o risipă, nu-i așa. Aceste lucruri la care ținea erau
pe cale să fie distruse într-un fel și avea să se întâmple acum, indiferent de ce ar
fi putut face. Erau la fel de bune ca plecate deja.
V ridică privirea peste umăr la Sângerant și văzu un adevăr care i-a schimbat
viața: tatăl său ar distruge orice și pe oricine s-ar agăța de V pentru confort.
Bărbatul făcuse asta de nenumărate ori și de nenumărate moduri înainte și avea
să continue cu pasul. Aceste cărți și acest episod au fost doar o amprentă a
piciorului de-a lungul unui drum nesfârșit care ar fi bine călcat.
Realizarea a făcut ca toată durerea lui V să dispară. Pur si simplu. Pentru el nu mai
exista acum nicio utilitate în legătură emoțională, ci doar o eventuală agonie când a
fost zdrobită. Deci nu avea să mai simtă.
Vishous luă cărțile pe care le legănase cu mâini blânde ore și ore și se înfrunta
cu tatăl său. A predat volumelor ceea ce fusese un colac de salvare fără nicio grijă
sau rudenie. Parcă nu și-ar fi văzut niciodată cărțile.
Sângerătorul nu a luat ceea ce i s-a pus înainte. — Îmi dai astea, fiule?
"Fac."
„Da... hmm. Știi, poate că până la urmă nu mi-ar plăcea să citesc. Poate că aș
prefera să lupt ca un mascul. Pentru specia mea și onoarea mea.” Brațul său
masiv se întinse și arătă spre unul dintre focurile din bucătărie. "Du-le acolo. Arde-
le acolo. Fiind iarnă, căldura este de valoare."
Ochii Sângerului s-au îngustat când V s-a apropiat calm și a aruncat cărțile în
flăcări. Când s-a întors la tatăl său, bărbatul
îl studia cu aten ie.

— Ce a spus băiatul despre ochiul tău? murmură Sângerătorul. — Cred că am auzit o
referință.
„El a spus: „Ochiul tău, ochiul tău, ce s-a făcut.” V răspunse fără
efect.
În tăcerea care a urmat, sângele curgea din nasul lui V, încălzindu-se și încetinindu-i
buzele și de pe bărbie. Brațul îi dorea din cauza loviturilor pe care le aruncase și îl
durea capul. Nimic din toate acestea nu l-a deranjat, însă. Cea mai ciudată putere
era asupra lui.
— Știi de ce ar spune băiatul așa ceva?
"Eu nu."
El și tatăl său s-au uitat unul la celălalt ca o audiență a curioșilor adunați.
Sângerătorul nu a spus nimănui în mod special: „Se pare că fiului meu îi place să
citească. Deoarece vreau să fiu bine familiarizat cu interesele tinerilor mei, aș dori să
fiu informat dacă cineva îl vede făcând asta. Aș considera că este un favoare
personală căreia i s-ar atașa o bună notă”. Tatăl lui V s-a rotit, a prins o femelă
de talie și a târât-o spre focarul principal.
"Și acum vom avea ceva sport, soldații mei! La groapă!"
Din nodul de bărbați s-a ridicat o urale trezitoare și mulțimea s-a împrăștiat.
În timp ce V îi privea pe toți plecând, și-a dat seama că nu simțea nicio ură. De
obicei, când tatăl său se întorcea cu spatele, Vishous dădea frâu liber cât de mult
disprețuia pe bărbat. Acum nu mai era nimic. Era ca atunci când se uitase la cărți
înainte de a le întinde. El a simțit... nimic.
V aruncă privirea spre bărbatul pe care îl bătuse. „Dacă te mai apropii vreodată de
mine, îți voi rupe ambele picioare și brațele și îți voi face să nu mai vezi niciodată
bine.
Masculul a zâmbit deși i se umfla gura de parcă ar fi înțepat de albină.
„Dacă fac mai întâi tranziția?”
V își puse mâinile pe genunchi și se aplecă. „Sunt fiul tatălui meu.
Prin urmare, sunt capabil de orice. Indiferent de mărimea mea.”
Băiatul făcu ochii mari, deoarece adevărul era fără îndoială evident: Deconectat, așa
cum era acum Vishous, nu era nimic pe care să nu-l suporte, nicio faptă pe care să nu
o poată realiza, nici un mijloc pe care să nu-l cheme pentru a ajunge la capăt.
Era așa cum fusese întotdeauna tatăl său, nimic altceva decât calcul fără suflet
acoperit de piele. Fiul își învățase lecția.
Capitolul doisprezece
Când Jane a venit din nou, era dintr-un vis terifiant, unul în care ceva care nu
exista era de fapt viu și bine și în aceeași cameră cu ea: a văzut dinții canini ascuțiți
ai pacientului ei și gura lui la încheietura mâinii. a unei femei și a lui care bea dintr-o
venă.
Imaginile neclare, dezordonate au zăbovit și au intrat în panică ca pe o prelată care
se mișca pentru că era ceva sub ea. Ceva care te-ar răni.
Ceva care te-ar mușca.
Vampir.
Nu se temea atât de des, dar era speriată când se ridica încet.
Privind în jurul dormitorului spartan, își dădu seama cu groază că partea
răpită a lucrurilor nu fusese un vis. Restul, totuși? Nu era sigură ce era real și ce
nu, pentru că memoria ei avea atât de multe găuri în ea. Și-a amintit că a operat
pacientul. Mi-a amintit că l-a admis la SICU. Mi-a adus aminte de bărbații care au
răpit-o. Dar după aceea? Totul era neregulat.
În timp ce respira adânc, a simțit mirosul de mâncare și a văzut că era o tavă așezată
lângă scaunul ei. Ridicând un capac argintiu de pe... Iisuse, asta a fost o farfurie
foarte frumoasă. Imari, așa cum fusese și a mamei ei. Încruntat, ea a remarcat că
masa era gourmet: miel cu cartofi noi și dovlecei de vară. O felie de tort de
ciocolată, un ulcior și un pahar erau în lateral.
Îl răpiseră și pe Wolfgang Puck, pentru lovituri și chicoteli?
Ea se uită la pacientul ei.
În strălucirea unei lămpi de pe noptieră, stătea nemișcat pe cearșafuri negre, cu
ochii închiși, părul negru pe pernă, umerii grei arătându-i chiar deasupra cuverturii.
Respirația lui era lentă și uniformă, fața lui avea culoare în ea și nu era nici un luciu
de transpirație febrilă pe el. Deși sprâncenele lui erau trase și gura nu era altceva
decât o tăietură, părea... reînviat.
Ceea ce era imposibil, cu excepția cazului în care fusese rece timp de o săptămână consecutiv.
Jane se ridică țeapănă, își întinse brațele peste cap și se arcui pentru a-și sparge
coloana vertebrală la loc. Mișcându-se în tăcere, ea s-a apropiat și a luat pulsul
bărbatului. Chiar. Puternic.
La dracu. Nimic din toate acestea nu era logic. Nimic din toate acestea. Pacienții care fuseseră
împușcați și înjunghiați și care se prăbușiseră de două ori, care apoi fuseseră operat pe cord
deschis, nu au revenit astfel. Vreodată.
Vampir.
Oh, taci cu asta.
Se uită la ceasul digital de pe noptieră și văzu data.
Vineri. Vineri? Doamne, era vineri și ora zece dimineața. Ea îl operat cu doar opt ore în
urmă, iar el părea de parcă ar fi avut săptămâni de vindecare.
Poate că totul a fost un vis. Poate că adormise în trenul care cobora spre Manhattan și s-
ar fi trezit când intrau în Gara Perm. Ea ar avea un râs stânjenitor, ar lua o ceașcă de cafea
și ar merge la interviul ei la Columbia, așa cum era planificat, dând vina pe toate preparatele
din bucătăria automată.
Ea a așteptat. Am sperat că o denivelare în șine o va împinge să se trezească.
În schimb, ceasul digital a continuat să treacă peste minute.
Dreapta. Înapoi la ideea rahat-aceasta-este-realitatea. Simțindu-se complet singură și
speriată de moarte, Jane s-a îndreptat spre ușă, a încercat clanța și a găsit-o încuiată.
Surpriza surpriza. Era tentată să lovească în chestia asta, dar de ce să se deranjeze?
Nimeni de cealaltă parte nu avea să o lase liberă și, în plus, nu voia ca niciunul dintre ei
să știe că este treaz.
Acoperirea locului era directiva: ferestrele erau acoperite de un fel de barieră pe
partea îndepărtată a geamului, panoul atât de gros încât nici măcar o strălucire a zilei
nu trecea prin el. Ușa era evident o interdicție. Pereții erau solidi. Nici un telefon. Fără
computer.
Dulapul nu era altceva decât haine negre, cizme mari și un dulap ignifug.
Cu o lacăt pe ea.
Baia nu oferea nicio scăpare. Nu era nici o fereastră și nici un orificiu suficient de mare
pentru ca ea să se strecoare prin.
Ea a revenit afară. Omule, acesta nu era un dormitor. Era o celulă cu o saltea.
Și acesta nu a fost un vis.

Glandele suprarenale i s-au lovit, inima i-a luat-o în piept. Și-a spus că poliția trebuie să o
caute. A trebuit sa fie. Cu toate camerele de securitate și personalul de la spital, cineva
trebuie să-i fi văzut ducându-i pe ea și pacienta de acolo. În plus, dacă a ratat interviul,
întrebările ar începe să curgă.
Încercând să se strângă, Jane s-a închis în baie, al cărei lacăt fusese scos, natch. După ce
a folosit facilitățile, ea s-a spălat pe față și a apucat un prosop care atârna în spatele ușii.
În timp ce și-a băgat nasul în pliuri, a prins un parfum uimitor care a oprit-o. Era
mirosul pacientului. Probabil că a folosit asta, probabil înainte să iasă și să ia acel glonț
în piept.
Ea a închis ochii și a inspirat adânc. Sexul a fost primul și singurul lucru care i-a venit în
minte. Doamne, dacă ar putea să îmbutelieze asta, acești băieți și-ar putea hrăni obiceiurile
legate de jocurile de noroc și de droguri devenind legitimi.
Dezgustată de ea însăși, a scăpat prosopul de parcă ar fi fost gunoi și a prins o
fulgerare în spatele toaletei. Aplecându-se spre țigla de marmură, a găsit un
aparat de ras cu tăiș drept, genul de modă veche care o făcea să se gândească la filmele
occidentale. În timp ce o ridica, se uită la lama strălucitoare.
Acum, asta era o armă bună, se gândi ea. O armă al naibii de bună.
Îl puse în haina albă exact când auzi ușa dormitorului deschizându-se.
Ieșind din baie, își ținea mâna în buzunar și ochii ascuțiți.
Red Sox s-a întors și avea cu el o pereche de papuci. Încărcarea nu părea substanțială,
cel puțin nu pentru cineva atât de mare ca el, dar se zbătea sub ea.
„Acesta ar trebui să fie un început destul de bun”, a spus el cu o voce răgușită și

obosită, cuvântul start pronunțat staht în mod clasic Bostonian.
„Începe ce?”
— Tratându-l.
"Scuzați-mă?"
Red Sox s-a aplecat și a deschis unul dintre pungi. Înăuntru erau cutii cu bandaje
și împachetări de tifon. Manusi din latex. Paturi din plastic mov. Sticle de pastile.
— Ne-a spus de ce ai nevoie.

"A făcut el." La naiba. Nu avea niciun interes să joace doc. A fost o treabă destul de mare
să fii victimă a răpirii, mulțumesc foarte mult.
Tipul s-a îndreptat cu grijă, de parcă ar fi fost amețit. — O să ai grijă de el.
— Sunt eu?
— Da. Și înainte să întrebi, da, vei scăpa cu viață de aici.

— Presupunând că fac chestia medicală, nu?
"Destul de mult. Dar nu sunt îngrijorat. Ai face-o oricum, nu-i așa."
Jane se uită la tip. Nu se vedea prea multe din fața lui sub șapca de baseball, dar ea
recunoscu o curbă pe falca lui. Și mai era acel accent din Boston.
"Te cunosc de undeva?" ea a intrebat.

"Nu mai."
În tăcere, ea trecu un ochi clinic asupra lui. Pielea îi era cenușie și păstoasă, obrajii
scobiți, mâinile tremurând. Arăta de parcă ar fi fost pe o mașină de îndoit de două
săptămâni, țesându-și pe picioare, fără respirație. Și care era acel miros? Doamne, i-
a amintit de bunica ei: tot parfum denaturat și pudră de față. Sau... poate a fost
altceva, ceva care a dus-o înapoi la facultatea de medicină... Da, așa a fost mai degrabă.
Mirosea a formaldehidă de la Gross Human Anatomy.
Avea cu siguranță paloarea unui cadavru. Și, oricât de bolnav era el, se întrebă dacă ar
putea să-l doboare.
Simțind briciul în buzunar, ea a măsurat distanța dintre ei și a decis să stea strâns.
Chiar dacă era slăbit, ușa a fost închisă și reîncuiată. Dacă l-ar ataca, ar risca să fie rănită
sau ucisă și nu ar fi mai aproape de a ieși. Cel mai bun pariu al ei era să aștepte
lângă stâlp până când unul dintre ei intra. Avea nevoie de elementul surpriză, pentru
că sigur că o vor birui altfel.
În afară de ce a făcut ea odată ce a fost de cealaltă parte? Era într-o casă mare? Un
mic? Avea sentimentul că rutina Fort Knox pe ferestre era o problemă standard
peste tot.
— Vreau să ies, spuse ea.
Red Sox a expirat de parcă ar fi fost epuizat. „În câteva zile te vei întoarce la viața ta fără
să-ți amintești nimic din toate astea.”
"Da, corect. A fi răpit are un mod de a rămâne cu o persoană."
— O să vezi. Sau nu, după caz. Când Red Sox s-a dus lângă pat, a folosit biroul, apoi
peretele pentru a se stabili. — Arată mai bine.
Voia să strige la el ca să scape de pacientul ei.
"V?" Red Sox s-a așezat cu grijă pe pat. "V?"
Ochii pacientului s-au deschis după o clipă, iar colțul gurii i s-a zvâcnit. "Poli ist."
Cei doi bărbați și-au întins mâinile exact în același moment și, în timp ce ea îi privea, a
decis că cei doi trebuiau să fie frați, doar că culoarea lor era atât de diferită. Poate că
erau doar prieteni strânși?
Sau iubiți?
Ochii pacientului au alunecat spre ea și au alergat în sus și în jos pe corpul ei, de parcă
ar fi verificat dacă este nevătămată. Apoi se uită la mâncarea pe care ea nu o atinsese și se
încruntă de parcă ar fi dezaprobat.
— Nu tocmai am făcut asta? îi murmură Red Sox către pacient. „Cu toate că eram tipul din
pat? Ce-ai zice să-i spunem și acum și să nu mai tragem rahatul ăsta rănit.”
Acei ochi strălucitori de gheață a părăsit-o și s-au mutat spre prietenul lui. Încruntarea
nu i-a părăsit fața. — Arăți ca naiba.
— Și tu ești Miss America.
Pacientul și-a scos celălalt braț din cearșaf de parcă acel lucru cântărea cât un pian. "Ajută-
mă să-mi dau jos mănușa..."
"Uită. Nu ești pregătit."
— E ti din ce în ce mai rău.
"Mâine-"
"Acum. O facem acum." Vocea pacientului coborî într-o șoaptă. "În altă zi nu vei mai putea
sta în picioare. Știi ce se întâmplă."
Red Sox a lăsat capul în jos până când i-a atârnat ca un sac de făină de pe gât.
Apoi a înjurat încet și a întins mâna spre mâna înmănușată a pacientului.
Jane s-a dat înapoi până când a lovit scaunul în care fusese leșinată. Mâna aceea și-a pus
asistenta pe podea, cu o criză, și totuși cei doi bărbați își făceau treburile de parcă contactul
cu chestia aia nu era mare lucru. .
Red Sox a lucrat ușor pielea neagră, dezvăluind o mână acoperită cu tatuaje. Doamne,
pielea părea să strălucească.
„Vino aici”, a spus pacientul, deschizându-și larg brațele către celălalt bărbat. — Întinde-te
cu mine.
Respirația lui Jane se opri în piept.
Cormia se plimba pe holurile adytumului, cu picioarele goale tăcute, halatul ei alb nu

scotea nici un sunet, însăși respirația ei trecând și ieșind din plămâni fără a ofta să-i
observe călătoriile. Așa a deplasat așa cum ar trebui un ales, fără a arunca umbră în ochi și
nici în șoaptă la ureche.
Doar că ea avea un scop personal și asta era greșit. Ca Ales, trebuia să slujești în orice
moment Fecioarei Cărturare, intențiile tale întotdeauna pentru Ea.
Nevoia proprie a lui Cormia a fost însă de netăgăduit.
Templul Cărților se afla la capătul unei lungi colonade și ușile sale duble erau mereu
deschise. Dintre toate clădirile sanctuarului, chiar și cea care conținea pietrele prețioase,
aceasta deținea cel mai prețuit lot: Aici se odihnea Scribul.
Înregistrările lui Virgin despre rasă, un jurnal de o amploare de neînțeles, care se

întindea pe mii de ani. Dictată de Sfinția Sa aleșilor special instruiți, munca iubirii a
fost o mărturie atât al istoriei, cât și al credinței.
În interiorul peretelui de fildeș, în strălucirea lumânărilor albe, Cormia căptușea
podeaua de marmură, trecând pe lângă nenumărate stive, mergând din ce în ce mai
repede pe măsură ce devenea din ce în ce mai anxioasă. Volumele jurnalului erau
aranjate cronologic și în fiecare an pe clasă socială, dar ceea ce căuta ea nu ar fi în
această secțiune generală.
Privindu-și peste umăr pentru a se asigura că nu era nimeni prin preajmă, se abătu
pe un coridor și ajunse la o ușă roșie lucioasă. În mijlocul panourilor era o
reprezentare a două pumnale negre încrucișate la lamă, cu mânerele în jos. În jurul
mânerelor în foiță de aur era un motto sacru în limba veche:
Frăția Pumnalului Negru _
Pentru a apăra și proteja
Mama noastră , rasa noastră , frații noștri
Mâna i-a tremurat când a pus-o pe mânerul de aur. Această zonă era restricționată, iar
dacă era prinsă ar fi pedepsită, dar nu-i păsa de nimic. Chiar dacă se temea de misiunea
în care se afla, nu mai putea suporta lipsa de cunoștințe.
Camera era de dimensiuni și proporții impunătoare, tavanul înalt cu frunze de aur,

stivele nu erau albe, ci negru strălucitor. Cărțile care înconjurau pereții erau legate în
piele neagră, cu cotorii marcați în aur care reflecta lumina lumânărilor de
culoarea umbrelor. Covorul de pe podea era roșu sânge și moale ca o piele.
Aerul avea aici un miros care nu era obișnuit, mirosul amintind de anumite
condimente. Avea senzația că frații veniseră într-adevăr în această cameră uneori și
zăboviseră printre istoria lor, scoțând cărți, poate despre ei înșiși, poate despre
înaintașii lor. A încercat să-i imagineze aici și nu a reușit, pentru că nu văzuse
niciodată pe unul dintre ei. Ea nu văzuse niciodată un bărbat în persoană, de fapt.
Cormia a lucrat rapid pentru a descoperi ordinea volumelor. Se părea că erau

aranjate pe an - Oh, stai. Era și o secțiune de biografie.
Ea a îngenuncheat. Fiecare set din aceste volume a fost marcat cu un număr și

numele Fratelui, împreună cu descendența sa paternă. Primul dintre ele a fost
un tom antic cu simboluri cu o variație arhaică pe care și-a amintit-o din unele
dintre cele mai vechi părți ale jurnalului Fecioarei Scribe. Acest războinic
inițial avea mai multe cărți pe numele și numărul său, iar următorii doi
Frați l-au născut ca tată.
Mai departe, ea a scos la întâmplare o carte și a deschis-o. Pagina de titlu era
strălucitoare, un portret pictat al Fratelui înconjurat de un scenariu care detaliază
numele și data nașterii sale și introducerea în Frăție, precum și priceperea lui pe
teren prin armă și tactică. Următoarea pagină era descendența războinicului
de-a lungul generațiilor, urmată de o listă a femelelor pe care le împerechease și
a tinerilor pe care îi făcuse. Apoi, capitol cu capitol, viața lui a fost detaliată,
atât pe teren, cât și în afara ei.
Acest frate, Tohrture, în mod evident, trăise mult și luptase bine. Erau trei cărți
despre el, iar una dintre ultimele notări a fost bucuria bărbatului când singurul
său fiu supraviețuitor, Rhage, s-a alăturat Frăției.
Cormia puse cartea înapoi și continuă, trecându-și degetul arătător peste
legături, atingând numele. Acești bărbați luptaseră să o țină în siguranță; ei
erau cei care veniseră când Aleșii au fost atacați cu acele decenii în urmă. Ei au
fost și cei care au ținut civili protejați de cei mai mici. Poate că acest aranjament
Primale ar fi bine până la urmă. Sigur că unul a cărui misiune era să-i protejeze
pe nevinovați nu i-ar face rău?
Deoarece habar n-avea câți ani avea promisiunea ei sau când se alăturase
Frăției, se uită la fiecare carte. Erau atât de mulți, stive întregi...
Degetul ei s-a oprit pe o coloană de un volum gros, unul din patru.
Sângerătorul _
356
Numele tatălui Primale a făcut-o să se răcească. Citise despre el ca parte a istoriei

rasei, iar dragă Virgin, poate că s-a înșelat. Dacă poveștile despre acel bărbat ar
fi adevărate, chiar și cei care au luptat nobil ar putea fi cruzi.
Ciudat că linia lui paternă nu a fost listată.

Ea a continuat, urmărind mai multe spini și mai multe nume.
VISHOUS
Fiul Sângerului
428
Era un singur volum și era mai subțire decât degetul ei. În timp ce o alunecă, își netezi
palma peste capac, inima îi bătea cu putere. Legatura era rigidă când ea o
deschise, de parcă cartea ar fi fost rar încălcată.
Ceea ce într-adevăr nu fusese. Nu exista nici un portret, nici un omagiu scris cu
atenție pentru abilitățile sale de luptă, doar o dată de naștere care indica că va
împlini trei sute trei ani în curând și o notare a când a fost inclus în Frăție. Ea a întors
pagina. Nu s-a făcut nicio mențiune despre descendența lui, cu excepția Sângerului,
iar restul cărții era goală.
Înlocuindu-l, s-a întors la volumele tatălui și l-a scos pe al treilea din platou. Ea a citit
despre tată în speranța că va afla ceva despre fiu care i-ar putea alina temerile, dar
ceea ce a găsit a fost un nivel de cruzime care a făcut-o să se roage ca Primale să
o ia după mama lui, oricine ar fi acesta.
Sângerătorul era într-adevăr numele potrivit pentru războinic, pentru că era brutal
atât cu vampirii, cât și cu cei mai mici.
Întorcându-se în spate, ea a găsit pe ultima pagină o înregistrare a datei morții lui,
deși nicio mențiune despre mod. Ea a scos primul volum și l-a deschis pentru a
vedea portretul. Tatăl avusese părul negru, o barbă plină și ochi care o făceau să-
și dorească să pună cartea deoparte și să nu o mai deschidă niciodată.
După ce a pus la loc tomul, ea s-a așezat pe podea. La încheierea sechestrului Fecioarei
Scribe, fiul Sângerului avea să vină după Cormia, iar el avea să ia trupul ei drept
posesia sa de drept. Nu-și putea imagina ce a presupus actul sau ce a făcut
bărbatul și se temea de lecțiile sexuale.
Cel pu in ca Primale s-ar culca cu al ii, î i spuse ea. Mulți alții, dintre care unii care
fuseseră antrenați să facă plăcere bărbaților. Fără îndoială că le-ar prefera. Dacă ar
avea ceva noroc, ar fi fost vizitată rar.
Capitolul treisprezece
În timp ce Butch se întindea pe patul lui Vishous, lui V îi era rușine să recunoască,
dar petrecuse multe zile întrebându-se cum va fi asta. Simt ca. Miroase a. Acum că
era realitate, era bucuros că trebuia să se concentreze pe vindecarea lui Butch.
Altfel avea senzația că va fi prea intens și va trebui să se retragă.
În timp ce pieptul lui se lovea de cel al lui Butch, el încercă să-și spună că nu avea
nevoie de asta. A încercat să se prefacă că nu are nevoie de această senzație a cuiva
de lângă el, că nu era liniștit în timp ce stătea întins cap-n picioare cu o altă persoană,
că nu-i pasă de căldură și greutatea corpului său. .
Că vindecarea polițistului nu l-a vindecat.
Dar asta a fost, desigur, o prostie. În timp ce V și-a înfășurat brațele în jurul lui
Butch și s-a deschis pentru a accepta răul lui Omega, avea nevoie de toate. Odată cu
vizita mamei sale și cu împușcarea, tânjea la apropierea altuia, avea nevoie să
simtă brațele care îi întorceau îmbrățișarea. El să aibă bătăile inimii împotriva lui.
A petrecut atât de mult timp ținându-și mâna departe de alții, ținându-se departe de
ceilalți. Să-și lase garda jos cu singura persoană în care avea cu adevărat încredere i-
a usturat ochii.
Bine că nu a plâns niciodată sau obrajii i-ar fi umezi ca pietrele într-un râu.
În timp ce Butch se cutremură de u urare, Vishous sim i tremurul din
umerii i oldurile bărbatului. Știind că era ilegal, dar incapabil să se oprească,
V și-a luat mâna tatuată și a îngropat-o adânc în părul des al lui Butch. În timp ce
polițistul scoase un alt geamăt și se apropie, V și-a mutat ochii spre chirurgul său.
Era lângă scaun, privindu-i, cu ochii mari, cu gura ușor deschisă.
Singurul motiv pentru care V nu se simțea stânjenit al naibii era pentru că știa că
atunci când ea va pleca, nu va mai avea amintiri din acest moment privat.
Altfel nu s-ar fi putut descurca. Rahat ca acesta nu s-a întâmplat des în viața lui –
mai ales pentru că nu a lăsat-o. Și ar fi fost al naibii dacă ar avea vreun străin să-
și amintească de afacerea lui privată.
Numai că... nu se simțea cu adevărat o străină.
Mâna chirurgului său a mers la gâtul ei și, în timp ce ea se afundă pe scaunul. Pe

măsură ce timpul se întindea languid, desfăcându-se ca un câine leneș într-o
noapte de vară, ochii ei nu i-au părăsit niciodată pe ai lui și nici el nu și-a îndepărtat privirea.
Acel cuvânt i-a revenit: al meu.
În afară de care se gândea? Butch sau ea?
Ea, și-a dat seama. Femeia de dincolo de cameră era cea care scotea acel cuvânt
din el.
Butch se mi că, picioarele lui lovindu-se de V prin pături. Cu un junghi de
vinovăție, V și-a amintit vremurile în care și-a imaginat el însuși cu Butch, și-a
imaginat că ei doi mint așa cum erau acum, și-a imaginat-o... ei bine, vindecarea
nu era jumătate din asta. Ciudat, totuși. Acum că se întâmpla, V nu gândea nimic
sexual față de Butch. Nu... dorința sexuală și cuvântul de legătură erau îndreptate
către femeia umană tăcută de peste cameră, cea care era clar șocată.
Poate că nu a suportat ca doi bărbați să fie împreună? Nu că el și Butch ar fi fost

vreodată.
Dintr-un motiv ridicol, V i-a spus: „El este cel mai bun prieten al meu”.
Părea surprinsă că el oferise vreo explicație. Ceea ce a făcut doi dintre ei.
Jane nu-și putea lua ochii de la pat. Pacientul și Red Sox străluceau împreună,
o lumină blândă emana din corpurile lor și ceva se întâmpla între ei, un fel de
schimb. Isuse, mirosul acela dulce se stingea, nu-i așa.
Și cei mai buni prieteni? Se uită la mâna pacientului îngropată în părul lui Red Sox și
la felul în care acele brațe grele îl țineau pe bărbat aproape. Sigur că erau prieteni,
dar cât de mult mai departe a mers?
După ce numai Dumnezeu a știut cât timp, Red Sox a scos un oftat lung și și-a
ridicat capul. Cu fețele separate de doar câțiva centimetri, Jane s-a pregătit. Nu
avea nicio problemă cu bărbații să fie împreună, dar dintr-un motiv nebunesc nu
voia să-și vadă pacientul sărutându-și prietenul. Sau oricine altcineva.
"Te simți bine?" a întrebat Red Sox.
Vocea pacientului era joasă și blândă. — Da. Obosit.
"Voi paria." Red Sox s-a ridicat de pe pat într-o mișcare ușoară. La naiba, arăta de
parcă ar fi petrecut o lună la un spa. Culoarea lui a revenit la normal, iar ochii îi erau
neînnoriți și alerti. Și acel aer de răuvoință dispăruse.
Pacientul s-a repozitionat pe spate. Apoi se rostogoli lângă el cu o tresărire. Apoi a

încercat din nou cu spatele. Picioarele i s-au foarfecat sub cuvertură tot timpul,
de parcă ar fi încercat să depășească orice sentiment ar fi fost în corpul lui.
— Te doare? a întrebat Red Sox. Când nu a primit niciun răspuns, tipul s-a uitat peste
umăr la ea. — Îl poți ajuta, doctore?
Ea a vrut să spună nu. Ea a vrut să arunce câteva blestem și să ceară să fie eliberată
din nou. Și a vrut să-l dea cu piciorul pe acest membru al Red Sox Nation pentru că
și-a îmbolnăvit pacienta din cauza faptului că tocmai s-a întâmplat.
Jurământul lui Hipocrat a scos-o și s-a mutat la pușcă. — Depinde de ce mi-ai

adus.
Ea a săpat în jur și a găsit o grămadă de Walgreens din aproape toate
medicamentele pentru durere disponibile. Și totul era direct din pachetele Big
Pharma, așa că aveau în mod clar surse în interiorul unui spital: medicamentele
erau sigilate în așa fel încât nu trecuseră prea departe prin piața neagră. La naiba,
tipii ăștia au fost probabil piața neagră.
Pentru a se asigura că nu ratase nicio opțiune, s-a uitat în a doua geantă... și
a găsit perechea ei preferată de transpirații yoga... și restul lucrurilor pe care
le împachetase pentru a merge la Manhattan pentru interviul cu Columbia.
Au fost la ea acasă. Nenorociții ăștia fuseseră în casa ei.
„A trebuit să-ți luăm mașina înapoi”, a explicat Red Sox. — Și m-am gândit că ai
aprecia niște haine proaspete. Acestea erau gata de plecare.
O conduseseră Audi, trecuseră prin camerele ei, trecuseră prin rahatul ei.
Jane s-a ridicat și a dat cu piciorul portbacul prin cameră. În timp ce hainele i s-au
vărsat pe podea, ea și-a băgat mâna în buzunar și a apucat briciul, gata să
plece spre gâtul lui Red Sox.
Vocea pacientului era puternică. "Scuza."
Ea s-a învârtit și s-a uitat la pat. "Pentru ce? Mă iei împotriva mea..."
— Nu tu. El.
Vocea lui Red Sox era tristă în timp ce vorbea repede. "Îmi pare rău că am
trecut prin casa ta. Încercam doar să-ți fac asta mai ușor."
"Mai ușor? Fără supărare, dar la dracu' cu scuzele tale. Știi, oamenilor le va fi dor
de mine. Poliția mă va căuta."
"Ne-am ocupat de toate acestea, chiar și de întâlnirea din Manhattan. Am găsit
biletele de tren și itinerariul interviului. Nu te mai așteaptă."
Furia o făcu să-și piardă vocea pentru o clipă. — Cum îndrăzne ti.
„Au fost destul de mulțumiți să reprogrameze când au auzit că ești bolnav”. De parcă asta
ar fi trebuit să facă totul corect.
Jane deschise gura, gata să ia la el, când i se dădu seama că era în întregime la mila
lor. Așa că era probabil să-și antagonizeze răpitorii ei
nu este o mișcare inteligentă.
Cu un blestem, se uită la pacient. — Când ai de gând să-mi dai drumul?

— De îndată ce mă ridic în picioare.
Ea i-a studiat chipul, de la barbă până la ochii de diamant până la tatuajele de la tâmplă.
Din instinct, ea a spus: „Dă-mi cuvântul tău. Jură pe viața pe care ți-am dat-o înapoi. Mă
vei lăsa nevătămat”.
Nu a ezitat. Nici măcar să trag aer în piept. „Pe onoarea mea și sângele din venele mele,
vei fi liber de îndată ce voi fi bine”.
Străduindu-se pe ea și pe ei, își scoase mâna din buzunar, se aplecă și apucă o fiolă cu
Demerol din geanta mai mare. — Nu există seringi.
"Am cateva." Red Sox a venit și a scos un pachet steril. Când ea a încercat să i-o ia, el a
ținut stăpânire pe chestia. — Știu că vei folosi asta cu înțelepciune.
— Cu în elepciune? Ea îi smulse seringa din mână. „Nu, o să-l înfig în ochi cu asta.
Pentru că asta m-au antrenat să fac la facultatea de medicină”.
Aplecându-se din nou, a pescuit în pușcă și a găsit o pereche de mănuși de latex, un

pachet de prosoape cu alcool și niște tifon și ambalaj pentru a schimba pansamentul
pentru piept.
Deși îi administrase pacientului antibiotice profilactice prin IV înainte de operație,
astfel încât riscul de infecție a fost scăzut, ea a întrebat: „Poți lua și antibiotice?”
"Orice ai nevoie."
Da, cu siguranță au fost conectați cu un spital. „S-ar putea să vreau niște Ciprofloxacină
sau poate niște Amoxicilină. Depinde de ce se întâmplă sub acel ambalaj chirurgical.”
A pus acul, flaconul și celelalte rechizite pe noptieră, și-a pus mănușile și a rupt pătratul
folicat.
— Ține o secundă, doctore, spuse Red Sox.
"Scuzați-mă?"
Ochii lui Red Sox s-au fixat asupra ei ca pe o pereche de ochiuri de armă. „Cu tot respectul,
trebuie să subliniez că, dacă îi răniți intenționat, vă voi ucide cu
mâinile goale. În ciuda faptului că ești femeie.”

În timp ce o împușcătură de teroare i-a înțepenit coloana vertebrală, un mârâit umplu dormitorul,
de genul pe care îl făcea un mastiff înainte să atace.
Amândoi s-au uitat în jos la pacient, șocați.

Buza superioară îi era decojită înapoi și dinții aceia ascuțiți din față erau de două ori mai
mari decât fuseseră înainte. "Nimeni nu o atinge. Nu-mi pasă ce face sau cui."
Red Sox s-a încruntat de parcă prietenul lui și-ar fi pierdut bilele. "Cunoști înțelegerea
noastră, colega de cameră. Te țin în siguranță până când o poți face singur. Nu-ți place?
Vindecă-ți fundul și apoi poți să-ți faci griji pentru ea."
"Nici unul."
Urmă un moment de tăcere; apoi Red Sox s-a uitat înainte și înapoi între Jane și
pacient de parcă și-ar fi recalibrat o lege a fizicii – și ar avea probleme cu matematica.
Jane a sărit înăuntru, simțind nevoia să-i calmeze până la un fierbere.

— Bine, bine. Să renunțăm la postura macho-racatului, da? Cei doi s-au uitat la ea surprinși și
au părut și mai uimiți în timp ce i-a dat cu cotul pe Red Sox din drum. "Dacă ai de gând
să fii aici, scoate din priză agresiunea. Nu-l ajuți." Se uită cu privirea la pacient. "Și tu... te
relaxezi."
După un moment de tăcere de pește mort, Red Sox și-a dres glasul, iar pacientul și-a pus
mănușa și a închis ochii.
— Mul umesc, mormăi ea. — Acum, băieți, vă superi dacă îmi fac treaba ca să pot pleca
de aici?
Ea îi dădu pacientului o injecție cu Demerol și, în câteva clipe, sprâncenele lui strânse
s-au slăbit ca și cum cineva ar fi slăbit șuruburile de pe ele. Când tensiunea i-a părăsit
corpul, ea i-a dezbrăcat bandajul de pe piept și a ridicat tifonul și împachetarea.
„Dragă... Doamne”, a respirat ea.

Red Sox se uită peste umăr. "Ce e în neregulă? S-a vindecat perfect."
A întins ușor șirul de capse metalice și cusătura roz de sub ele. „Aș putea să le scot
acum”.
"Ai nevoie de ajutor?"
„Asta nu este în regulă”.
Ochii pacientului s-au deschis și era evident că știa exact la ce se gândea ea: vampir.
Fără să se uite la Red Sox, ea a spus: „Îmi vei aduce foarfecele chirurgicale și mânerele
din ghiozdanul acela? A, și adu-mi spray-ul cu antibiotic topic”.
Când a auzit foșnet de peste cameră, a șoptit: „Ce ești?”
„Viu”, a răspuns pacienta. "Multumita tie."

"Poftim."
Jane a sărit ca o marionetă. Red Sox ținea două unelte din oțel inoxidabil, dar
pentru viața ei nu-și amintea de ce le-a cerut.
— Capsele, murmură ea.

"Ce?" a întrebat Red Sox.
— Scot capsele. Ea a luat foarfecele și mânerele și a lovit pieptul pacientului cu o
ceață de antibiotic.
În ciuda faptului că creierul îi făcea răsucirea craniului, a reușit să taie și să
scoată fiecare dintre cele douăzeci și ceva de cleme de metal, scăpandu-le în coșul
de gunoi de lângă pat. Când a terminat, a tamponat lacrimile de sânge care curgeau
la fiecare gaură de intrare și de ieșire, apoi i-a lovit pieptul cu niște spray
antibacterian.
Când îi întâlni ochii strălucitori, ea știa sigur că nu era om. Văzuse interiorul prea
multor corpuri și asistat la lupta de a se vindeca de prea multe ori pentru a gândi
altfel. Ceea ce nu era sigură era unde a lăsat-o asta. Sau restul rasei umane.
Cum a fost posibil acest lucru? Că mai exista o specie cu atâtea caracteristici
umane? Apoi, din nou, probabil așa au rămas ascunși.
Jane și-a acoperit centrul pieptului cu un strat ușor de tifon, pe care apoi l-a lipit la
loc. Când a terminat, pacientul s-a strâmbat, iar mâna lui, cea cu mănușa, i-a mers la
stomac.
"Esti bine?" întrebă Jane în timp ce fața i se scurgea de culoare.
„Grână”. O linie de sudoare i-a izbucnit peste buza superioară.
Se uită la Red Sox. — Cred că o să vrei să pleci.
"De ce?"
— E pe cale să se îmbolnăvească.
„Sunt bine”, mormăi pacientul, închizând ochii.

Jane s-a îndreptat spre pușcă pentru o patulă și a vorbit la Red Sox. "Continuă,
acum. Lasă-mă să mă ocup de el. Nu vom avea nevoie de public pentru asta."
La naiba Demerol. A funcționat foarte bine în cazul durerii, dar uneori efectele secundare au
fost o problemă reală pentru pacienți.
Red Sox a ezitat până când pacientul a gemut și a început să înghită compulsiv.
"Umm, bine. Ascultă, înainte să plec, pot să-ți aduc ceva proaspăt de mâncat? Doresti
ceva anume?"
"Glumești de mine, nu? De parcă ar trebui să uit de răpire și amenințarea de moarte și să-
ți dau un ordin?
— Nici un motiv să nu mănânci cât ești aici. A ridicat tava.
Doamne, acea voce a lui... acea voce aspră, răgușită, cu accent Boston. "Te cunosc. Cu
siguranță te cunosc de undeva. Scoate-ți pălăria. Vreau să-ți văd fața."
Tipul a traversat camera cu mâncarea ofilită. — Îți aduc altceva de mâncare.
În timp ce ușa se închidea și se încuia, a avut un impuls copilăresc de a alerga la lucru și de

a lovi.
Dar pacienta gemu și ea se uită la el. — O să încetezi să te mai lupți cu dorința de a vomita
acum?
„La naiba… mă…” Încovoiindu-se pe o parte, pacientul a început să aibă o vărsătură.
Nu era nevoie de pană, pentru că nu avea nimic în stomac, așa că Jane s-a tras în baie, a
adus înapoi un prosop și l-a dus la gură. În timp ce stătea lamentabil, se ținea de centrul
pieptului ca și cum nu ar fi vrut să-și deschidă rana.
— E în regulă, spuse ea în timp ce își punea mâna pe spatele lui neted. "Ești destul de
vindecat. Nu vei rupe cicatricea aia."
"Ma simt... ca... eu... La naiba..."
Doamne, suferea, cu fața încordată și roșie, transpirație peste tot, trupul zguduit. "Este în
regulă, doar lasă-l să se rostogolească prin tine. Cu cât te lupți mai puțin, cu atât va fi
mai ușor. Da... gata... respira între ei. Bine, acum..."
Ea i-a mângâiat coloana vertebrală și a ținut prosopul și nu s-a putut abține să nu-
i tot murmură. Când s-a terminat, pacientul a rămas nemișcat, respirând pe gură, cu mâna cu
mănușa strânsă în jurul unui încâlc de cearșafuri.
— N-a fost atât de distractiv, râpă el.
— Îți vom găsi un alt calmant, murmură ea, îndepărtându-i părul de pe ochi. "Nu mai sunt
Dem pentru tine. Ascultă, vreau să-ți verific rănile, bine?"
Dădu din cap și se lăsă pe spate, întinderea pieptului părând la fel de mare ca nenorocitul
de pat. A fost atentă cu banda adezivă, blândă în timp ce ridica tifonul. Doamne... Pielea
care fusese perforată de capse cu doar cincisprezece minute în urmă a fost complet
vindecată. Tot ce a rămas a fost o mică linie roz pe stern.
"Ce ești tu?" a scapat ea.

Pacienta ei s-a rostogolit înapoi spre ea. "Obosit."
Fără să se gândească la asta, ea a început să-l mângâie din nou, sunetul mâinii ei netezindu-
i în sus și în jos pielea lui făcând un zgomot tăcut. Nu a trecut mult până când ea a observat
că umerii lui erau toți mușchi duri... și că ceea ce ea atingea era cald și foarte masculin.
Și-a luat palma înapoi.

"Vă rog." Îi prinse încheietura mâinii cu mâna nemarcată – chiar dacă avea ochii închiși.
"Atinge-mă sau... la naiba, ține-te de mine, sunt... în derivă. De parcă aș pleca. Nu simt
nimic. Nu patul... nu corpul meu."
Ea se uită în jos spre locul în care se ținea de ea, apoi își măsura bicepșii și lățimea
pieptului. Ea a avut gândul trecător că el ar putea să-i rupă brațul în două, dar știa că nu o
va face. Fusese gata să-i smulgă gâtul pe unul dintre cei mai apropiați și dragi ai săi cu o
jumătate de oră în urmă pentru a o proteja... Încetează.
Nu te simți în siguranță cu el. Sindromul Stockholm nu este prietenul tău.

— Te rog, spuse el într-o răsuflare tremurătoare, rușinea îngustându-i vocea.
Doamne, ea nu înțelesese niciodată cum victimele răpirii au dezvoltat relații
cu răpitorii lor. A fost împotriva oricărei logici, precum și a legilor autoconservării:
dușmanul tău nu poate fi prietenul tău.
Dar a-i nega căldura era de neconceput. — Voi avea nevoie de mâna înapoi.
"Ai două. Folosește-l pe celălalt." Cu acestea, s-a încolțit în jurul palmei de care se ținea,
cearșafurile fiind trase mai departe în jos pe trunchi.
„Atunci, lasă-mă să schimb partea”, mormăi ea în timp ce-și strecura mâna din
strânsoarea lui, o pune la loc, apoi își așeză palma proaspăt eliberată pe umărul lui.
Pielea lui era maro auriu al unui bronz de vară și netedă... băiete, era netedă și suplă.
Urmându-i curba coloanei vertebrale, ea a urcat la ceafa lui și, înainte de a-și da
seama, îi mângâia părul lucios. Scurt în spate, lung în jurul feței lui — se întrebă dacă o
purta așa ca să-și ascundă tatuajele de pe tâmplă. Doar că trebuiau să fie pentru
spectacol – de ce altfel le-ar fi pus undeva atât de vizibile?
Făcu un zgomot în fundul gâtului, un torc care i se rostogoli prin piept și partea
superioară a spatelui; apoi el s-a îndepărtat, schimbătorul trăgându-i de braț.
În mod clar, o dorea întinsă lângă el, dar, în timp ce ea se împotrivi, el s-a liniștit.
Privindu-și brațul în strânsoarea bicepșilor lui, se gândi la ultima dată când fusese
împletită cu un bărbat. Mult timp. Și nu fusese așa de bine, sincer.
Ochii întunecați ai lui Manello i-au venit în minte...

— Nu te gândi la el.
Jane tresări. „De unde ai știut cine era în mintea mea?”
Pacientul și-a eliberat strânsoarea pe ea și s-a mișcat încet, astfel încât să se îndrepte
spre ea. "Îmi pare rău. Nu afacerea mea."
"Cum ai știut?"
— Am să încerc să dorm acum, bine?
"Bine."
Jane se ridică și se întoarse la scaun, gândindu-se la inima lui cu șase camere.
Sângele lui de netipizat. Acei colți ai lui din încheietura acelei blonde. Aruncând o
privire spre fereastră, se întrebă dacă ceea ce acoperea geamurile de sticlă nu era
doar pentru securitate, ci și pentru a împiedica lumina zilei.
Unde a lăsat-o totul? Închis într-o cameră cu un... vampir?
Latura rațională a ei a respins gândul din mână, dar în esență era condusă de logică.
Cu o clătinare din cap, ea și-a amintit citatul preferat din Sherlock Holmes,
parafrazându-l: Dacă elimini toate explicațiile posibile, atunci imposibilul este
răspunsul. Logica și biologia nu au mințit, nu-i așa? Era unul dintre motivele pentru
care alesese să devină medic, în primul rând.
Se uită în jos la pacientul ei, pierzându-se în implicații. Mintea s-a zguduit de

posibilitățile evolutive, dar ea a luat în considerare și chestiuni mai practice. Se
gândi la drogurile din geanta aceea și la faptul că pacientul ei fusese într-o zonă
periculoasă a orașului când fusese împușcat. Și bună, au răpit-o.
Cum ar putea ea să aibă încredere în el sau în cuvântul lui?

Jane și-a băgat mâna în buzunar și a căutat briciul. Răspunsul la acesta a fost ușor. Ea nu
putea.
Capitolul paisprezece
Sus, în dormitorul său din casa mare, Phury stătea cu spatele lipit de tăblia lui
și plapuma lui de catifea albastră peste picioare. Proteza îi era dezactivată, iar un
contondent mocnea într-o scrumieră grea de sticlă de lângă el. Mozart a ie it
dintr-un set de difuzoare Bose ascunse.
Cartea cu arme de foc din fața lui era folosită ca șevalet în poală în loc de material
de citit. Deasupra obiectului era întinsă o foaie groasă de hârtie albă, dar nu mai
făcuse nicio urmă pe ea cu Ticonderoga nr. 2 de ceva vreme. Portretul era complet.
Îl terminase cu aproximativ o oră în urmă și își făcea curajul să-l ridice și să-l
arunce.
Chiar dacă nu a fost niciodată mulțumit de desenele lui, aproape că i-a plăcut
acesta. Din golul groase de viscol al paginii, chipul, gâtul și părul unei femei
fuseseră scoase la iveală prin niște mișcări de plumb. Bella se uita în stânga, cu
un zâmbet ușor pe buze, o șuviță din părul ei închis pe obraz. Văzuse poziția la
Ultima masă în seara asta. Se uitase la Zsadist, ceea ce explica ridicarea secretă a
gurii ei.
În toate ipostazele în care o atrase, Phury o schița mereu cu ochii în altă parte. Dacă
se uita în afara paginii, la el, părea pur și simplu nepotrivit. La naiba, să o
desenezi era nepotrivit.
El și-a aplatizat mâna peste fața ei, pregătit să mototolească hârtia.
În ultimul moment, sa dus la contonctură, dorind o u urin ă artificială,
deoarece inima îi bătea prea tare. Fuma mult în ultima vreme. Mai mult decât oricând.
Și deși bazarea pe calmul chimic îl făcea să se simtă murdar, ideea de a se opri nu
i-a trecut niciodată prin minte. Nu-și putea imagina să treacă ziua fără ajutor.
În timp ce a luat o altă lovitură și s-a ținut de fum cu plămânii, s-a gândit la peria
cu heroină. În decembrie, întoarcerea înapoi de pe stânca H a fost împiedicată nu
prin alegerea lui bună, ci pentru că John Matthew s-a întâmplat să aleagă momentul
potrivit pentru a întrerupe.
Phury expiră și se uită fix la vârful bonturii. Tentația de a încerca ceva mai
hard-core a revenit. Putea simți nevoia să meargă la Rehv și să-i ceară bărbatului
un alt Baggie plin de încuviințare profundă din cap. Poate că atunci ar avea puțină
pace.
Se auzi o bătaie la ușă și vocea lui Z a spus: „Pot să intru?”
Phury a îndesat desenul în burta cărții de arme de foc. — Da.

Z a intrat și nu a mai spus niciun cuvânt. Cu mâinile pe șolduri, se plimba înainte și
înapoi, înainte și înapoi, la capătul patului. Phury a teptă, aprinzând un alt contondent
i urmărindu- i geamănul identic în timp ce Z uza covorul.
Nu l-ai împins pe Z să vorbească mai mult decât ai încerca să constrângi un pește la

capătul de afaceri al unui cârlig cu multă vorbărie. Tăcerea a fost singura momeală care
a funcționat.
În cele din urmă fratele s-a oprit. — Sângerează.
Inima lui Phury tresări, iar el și-a întins mâna peste coperta cărții. „Cât și pentru cât
timp?”
— Mi-a ascuns asta, așa că nu știu.
"Cum ai aflat?"
„Am găsit un lucru din Always îndesat în spatele dulapului, chiar lângă toaletă”.
— Poate că sunt bătrâni.

„Ultima dată când mi-am scos aparatul de ras buzz, nu erau acolo”.
La dracu. — Atunci trebuie să meargă la Havers.
— Următoarea ei întâlnire nu este pentru o săptămână. Z a început din nou cu ritmul.
„Știu că nu-mi spune pentru că îi este frică că nu voi fi speriat”.
— Poate că ceea ce ai găsit este folosit din alt motiv?
Z sa oprit. "Oh, da. Corect. Pentru că acele lucruri sunt multifuncționale. Gen Q-tips sau
ceva rahat. Uite, vrei să vorbești cu ea?"
"Ce?" Phury trăgea repede. "Acesta este privat. Între tine și ea."
Z și-a frecat vârful capului tăiat cu craniul. "Ești mai bine decât mine cu rahatul ăsta.
Ultimul lucru de care are nevoie este ca eu să mă prăbușesc în fața ei sau, mai rău, să țip
la ea pentru că mi-e frică de moarte și nu sunt rezonabil."
Phury încercă să respire adânc, dar abia reuși să coboare aerul pe trahee. Și-a dorit atât
de mult să se implice. Voia să meargă pe holul statuilor până în camera perechii și să o
așeze pe Bella și să scoată povestea din ea.
A vrut să fie un erou. Dar nu era locul lui.
"Tu ești iadul ei. Trebuie să vorbești." Phury a înjunghiat ultima jumătate de centimetru
din contonc, a rulat una nouă și a deschis bricheta. Roata de silex a scos un zgomot
zgomotos când flacăra a sărit în sus. — Po i s-o faci.
Zsadist înjură, se mai îndreptă, apoi se îndreptă în cele din urmă spre u ă.
„Să vorbesc despre toată chestia asta cu sarcina îmi amintește că dacă o pierd, sunt
dracului. Mă simt atât de al naibii de neputincios.”

După ce geamănul său a decolat, Phury și-a lăsat capul să cadă pe spate. În timp ce
fuma, a privit vârful aprins al contoncului și s-a întrebat cu lejeritate dacă ar fi fost ca un
orgasm pentru cei cu mâna rulată.
Iisus. Dacă Bella era pierdută, atât el, cât și Z aveau să intre într-un strop, din care bărbații
nu au ieșit.
Când i-a venit gândul, s-a simțit vinovat. Chiar nu ar trebui să-i pese atât de mult de femela
geamănului său.
În timp ce anxietatea îl făcea să se simtă de parcă ar fi înghițit un roi de lăcuste, și-a
făcut drum prin emoție, până când a văzut ceasul. La dracu.
Trebuia să predea un curs despre arme de foc într-o oră. Ar fi bine să se ducă la duș și să
încerce să devină treaz.
John s-a trezit confuz, vag conștient că îl durea fața și că în camera lui se auzea un fel de
behăit.
Și-a ridicat capul din caiet și și-a frecat puntea nasului.
Legatura în spirală lăsase în urmă un model de lovituri care l-au făcut să se gândească la
Warf din Star Trek TNG. Iar zgomotul era ceasul deșteptător.
Trei și jumătate după-amiaza. Cursurile au început la patru seara
John se ridică de la birou, se clătină în baie și se ridică deasupra toaletei. Când i s-a părut
prea mult lucru, s-a întors și s-a așezat.
Doamne, era epuizat. Își petrecuse ultimele două luni dormind pe scaunul lui Tohr, în
biroul centrului de antrenament, dar după ce Wrath își pusese piciorul și îl mutase pe John
în casa mare, se întorsese într-un pat adevărat.
Ai crede că s-ar simți grozav cu tot spațiul ăsta pentru picioare. În schimb, a fost biciuit.
După ce s-a înroșit, a aprins luminile și a tresărit în lumina strălucirii. La naiba.

Idee proastă de a pierde întunericul, și nu doar pentru că ochii lui îl ucideau. Stând sub
luminile încastrate, micul lui corp arăta îngrozitor, nimic altceva decât piele palidă peste os
evident. Cu o grimasă, și-a acoperit sexul de mărimea degetului mare cu mâna, astfel încât
să nu fie nevoit să se uite la lucru și să stingă luminile.
Nu era timp pentru un duș. Periaj rapid pe dinți, acțiune mică de stropire pe puroiul
cu puțină apă și nu s-a deranjat cu părul.
În dormitorul lui, voia doar să se întoarcă printre cearșafuri, dar și-a pus blugi de mărime
junior și s-a încruntat în timp ce închidea fermoarul muschii.
Lucrurile îi erau libere pe șolduri, deși încercase să mănânce.
Grozav. În loc să treacă prin tranziție, se micșora.

Ca o altă rundă de ce-dacă-nu-vine-niciodata-pentru-mi? l-a răsturnat, sprâncenele
au început să-i bată cu putere. Rahat. Se simțea de parcă ar fi fost un omuleț cu un
ciocan în fiecare orbită, scoțând rahatul din nervul optic.
Luându-și cărțile de pe birou, le-a băgat în rucsac și a plecat.
În clipa în care a pășit în hol și-a pus brațul peste față. Vederea foaierului strălucitor
i-a făcut durerea de cap să urle și s-a împiedicat înapoi, lovindu-se de un
kuroi grecesc. Ceea ce l-a făcut să-și dea seama că nu și-a pus o cămașă
pe.
Blesind în iad și plecat, s-a întors în camera lui, și-a aruncat una și a coborât
cumva la parter fără să se împiedice de propriile picioare. Omule, totul i-a luat
pe nervi. Sunetul Nike-urilor lui dincolo de foaier era ca o bandă de șoareci
scârțâitori care îl urmăreau. Clic al ușii ascunse în tunel părea puternic ca o
împușcătură. Călătoria lui prin traseul subteran până la centrul de antrenament a
continuat pentru totdeauna.
Aceasta nu avea să fie o zi grozavă. Temperamentul îi începuse deja și trecând în
ultima lună sau cam așa ceva, știa că, cu cât începea mai devreme, cu atât va fi
mai greu de ținut.
Și de îndată ce a intrat în sala de clasă, a știut că era cu adevărat interesat de asta.
Așezat în rândul din spate la masa singuratică pe care John o chemase acasă înainte
de a se lega de băieții lui era... Lash.
Cine a venit acum în pachetul nemernic de mărime economică. Tipul era mare și plin,
construit ca un luptător. Și trecuse printr-o schimbare de look GI Joe.
Înainte de a purta haine sclipitoare de couture și bijuterii de la Jacob & Co. acum era
îmbrăcat cu pantaloni cargo negri și o cămașă de nailon neagră, strâmtă. Părul
lui blond, care fusese suficient de lung pentru a se trage înapoi într-o coadă de cal,
era acum scurt militar.
Parcă toată pretenția aceea fusese ștearsă pentru că știa că are marfa înăuntru.
Un lucru nu se schimbase: ochii lui erau încă gri de piele de rechin și se concentrau
asupra lui John — care știa fără îndoială că, dacă era prins singur cu tipul, se rănea
într-o lume rănită. Poate că l-ar fi dat jos pe Lash ultima dată, dar nu avea să se mai
întâmple și mai mult decât atât, Lash avea să-l prindă. Promisiunea de
răscumpărare a fost atât în setul acelor umeri mari, cât și în jumătatea de zâmbet pe
care te-ai scris peste tot.
John se a eză lângă Blay, sim ind un fel de groază pe alee întunecată.
— Hei, amice, spuse încet prietenul lui. — Nu-ți face griji pentru nenorocitul ăla, bine?
John nu voia să arate atât de slab pe cât se simțea, așa că doar a ridicat din umeri și și-
a desfăcut fermoarul rucsacului. Doamne, durerea asta de cap a fost un ucigaș. Dar
apoi, răspunsul de zbor sau de luptă pe stomacul gol nu a fost o doză de
Excedrin.
Qhuinn se aplecă și aruncă un bilet în fața lui John. Am înțeles, a fost tot ce a spus.
John clipi repede de recunoștință când își scotea cartea de arme de foc și se gândea
la ce aveau să arate astăzi la clasă. Cât de potrivite erau armele. Se simțea
de parcă unul era nivelat în spatele craniului.
Se uită în spatele camerei. De parcă Lash ar fi așteptat contactul vizual, tipul s-a
aplecat în față și și-a pus antebrațele pe masă. Mâinile i s-au încleștat încet în doi pumni
care păreau mari ca capul lui John, iar când a zâmbit, colții lui noi erau ascuțiți ca
cuțitele și albi ca viața de apoi.
La dracu. John era un om mort dacă trecerea lui nu avea loc în curând.
Capitolul cincisprezece
Vishous s-a trezit și primul lucru pe care l-a văzut a fost chirurgul său pe scaunul
de peste cameră. Aparent, chiar și în somn, el o ținuse evidența.
Îl privea și ea.
"Ce mai faci?" Vocea ei era joasă și uniformă. Cald profesional, se gândi el.
"Sunt mai bine." Deși era greu de imaginat că se simțea mai rău decât atunci
când vomita.
"Te doare?"
"Da, dar nu mă deranjează. Mai mult o durere, într-adevăr."
Ochii ei au trecut peste el, dar din nou a fost cu un scop profesional. — Colorarea
ta este bună.
Nu știa ce să spună la asta. Pentru că cu cât arăta mai mult ca un rahat, cu atât ea
putea sta mai mult. Sănătatea nu era prietena lui.
— Îți amintești ceva? ea a intrebat. — Despre împușcare?
"Nu chiar."
Ceea ce a fost doar o minciună parțială. Nu avea decât fulgerări ale evenimentelor,
tăieturi parțiale ale articolelor în loc de coloanele întregi: și-a amintit aleea. O
luptă cu un mai mic. O armă se stinge. Și după aceea a ajuns pe masa ei și a fost
evacuată din spital de frații lui.
— De ce a vrut cineva să te împuște? ea a intrebat.
"Mi-e foame. Este mâncare în jur?"
"Ești un traficant de droguri? Sau un proxenet?"
Și-a frecat fața. — De ce crezi că sunt nici eu?
— Ai fost împușcat pe o alee de lângă Trade. Paramedicii au spus că ai arme
asupra ta.
— Nu ți-a trecut prin cap că aș putea fi polițist sub acoperire?
— Poli i tii din Caldwell nu poartă pumnale de arte mar iale.
V miji ochii. "Genul meu?"

„Prea multă expunere, nu? În plus, nu ți-ar face prea multe griji în privința
poliției din altă rasă”.
Omule, nu a avut energia pentru a aborda discuția despre specie cu ea.

În plus, era o parte din el care nu voia ca ea să-l considere diferit.
— Mâncare, spuse el, aruncând o privire spre o tavă a ezată pe birou. "Pot avea
unele?"
S-a ridicat și și-a plantat mâinile pe șolduri. Avea senzația că va spune ceva de genul
Get it yourself, nenorocit.
În schimb, a traversat camera. "Dacă ți-e foame, poți mânca. Nu m-am atins de ceea ce
mi-au adus Red Sox și nu are sens să-l arunc afară."
S-a încruntat. „Nu voi lua mâncare pentru tine”.
„Nu o să mănânc. Să fiu răpită mi-a ucis pofta de mâncare”.
V blestemă pe sub răsuflarea, urandu-i pozi ia în care o pusese. — Îmi pare rău.
„În loc să faci „îmi pare rău”, ce-ai zice să mă lași să plec?”
"Nu încă." Niciodată, mormăi vreo voce nebună.
Oh, Hristos, nu mai mult cu... A mea.
Pe călcâiele cuvântului, o nevoie atotputernică de a o marca l-a aprins. Voia s-o

dezgolească, sub el și acoperită cu parfumul lui, în timp ce îi pompa în corpul ei. El a
văzut că se întâmplă, i-a văzut piele pe piele pe pat, el deasupra ei, cu picioarele ei
despicate larg pentru a se potrivi cu șoldurile și penisul lui.
În timp ce ea aducea tava cu mâncare peste temperatura lui a crescut, iar ceea ce făcea
între picioarele lui pulsa ca o cățea. Pe furiș, a strâns păturile, astfel încât să nu se arate
nimic.
A pus mâncarea jos și a ridicat capacul argintiu de pe farfurie.
— Deci cât de mai bine trebuie să fii ca să plec? Ochii ei trecură peste pieptul lui,
toată evaluarea medicală, de parcă ar fi măsurat ce era sub bandaje.
Ah, la naiba. Voia să-l privească ca pe un bărbat. Voia ca acei ochi ai ei să treacă peste
pielea lui nu pentru a verifica o rană chirurgicală, ci pentru că ea se gândea să pună
mâinile pe el și să se întrebe de unde să înceapă.
V închise ochii și se rostogoli, mormăind din cauza durerii din piept. Și-a spus că durerea
era de la operație. Bănuit că a fost mai mult din cauza chirurgului.
"Voi da mai departe mâncarea. Data viitoare când vor intra o să cer ceva."
„Ai nevoie de asta mai mult decât mine. Și sunt îngrijorat de consumul tău de lichide”.
De fapt, era bine, pentru că se hrănise. Cu suficient sânge, vampirii ar putea supraviețui un
număr de zile fără întreținere.
Ceea ce a fost grozav. Reduceți excursiile la baie.
— Vreau să mănânci asta, spuse ea, privindu-l în jos. „Ca medicul dumneavoastră
—"
— Nu voi lua din farfuria ta. Pentru numele lui Dumnezeu, nici un bărbat valoros nu și-ar
răpi vreodată femela de mâncare, nici măcar dacă ar fi înfometat până la amețeală.
Nevoile ei au fost întotdeauna pe primul loc — lui
V avea chef să-și bage capul în ușa unei mașini și să o trântească de câteva zeci de ori. De
unde naiba a venit acest manual de comportament de împerechere? Era ca și cum cineva
ar fi încărcat un nou software în creierul lui.
— Bine, spuse ea, întorcându-se. "Amenda."
Următorul lucru pe care l-a auzit a fost lovitură. Ea bătea în u ă.
V stătea drept. "Ce naiba faci?" Butch a zburat în cameră, aproape dându-l pe chirurgul
lui V de pe picioare. "Ce s-a întâmplat?"
V a intrat în dramă cu „Nimic...”
Chirurgul le-a vorbit pe amândoi, cu toată autoritatea calmă. "Are nevoie de mâncare și nu
va mânca ce este pe acea tavă. Adu-i ceva simplu și ușor de digerat. Orez. Pui. Apă.
Biscuiți."
"Bine." Butch se aplecă într-o parte și se uită la V. Urmă o pauză lungă.
"Ce mai faci?"
Fusat în cap, mulțumesc. "Amenda."
Dar măcar era un lucru bun. Polițistul a revenit la normal, ochii lui limpezi, atitudinea lui
puternică, parfumul lui o combinație dintre mirosul de ocean al Marissei și semnul său de
legătură. Evident că se ocupase.
Interesant. De obicei, când V se gândea la cei doi împreună, pieptul lui avea impresia că ar
fi fost învelit în sârmă ghimpată. Acum? Era doar bucuros că prietenul lui era sănătos.
— Ară i grozav, poli ist.

Butch și-a netezit cămașa de mătase cu dungi. „Gucci poate transforma pe oricine într-
un star rock”.
" tii ce vreau să spun."
Acele alune familiare au devenit serioase. "Da. Mulțumesc... ca întotdeauna." În
momentul stânjenitor, vorbea plutea în aer între ei, lucruri care nu puteau fi spuse
cu niciun fel de public. "Deci... voi reveni cu mâncare."
Când ușa se închise, Jane aruncă o privire peste umăr. „De cât timp sunteți iubiți?”
Ochii ei îi întâlniră pe ai lui și nu se putea scăpa de întrebare.

"Nu au fost."
"Esti sigur de asta?"
"Ave i încredere în mine." Fără niciun motiv anume, se uită la haina ei albă. „„Dr. Jane
Whitcomb”, a citit el. „ „Traumă.” Avea sens. Avea genul acesta de încredere. —
Deci eram într-o formă proastă când am intrat?
— Da, dar i-am salvat fundul, nu-i a a.
Un val de uimire îl cuprinse. Ea a fost rhalmanul lui, salvatorul lui. Erau legați... Da, orice.
Chiar acum
și salvatorul lui se îndepărta de el, dând înapoi până când ea a lovit peretele
îndepărtat. Își închise pleoapele, știind că ochii îi străluceau. Retragerea, groaza din
chipul ei, usturau ca naiba.
— Ochii tăi, spuse ea cu o voce slabă.
"Nu vă faceți griji."
"Ce naiba ești?" Tonul ei sugera că ciudatul ar putea fi cu ușurință descriptorul și
Doamne, nu avea dreptate în privința asta.
"Ce ești tu?" repetă ea.
Era tentant să treacă în față, dar nu avea cum să-l cumpere. În plus, mințindu-o îl făcea
să se simtă murdar.
Îndreptându-și privirea asupra ei, el a spus cu voce joasă: „Știi ce sunt.
Ești suficient de deștept ca să știi.”
Tăcere lungă. Apoi: „Nu-mi vine să cred”.
"Ești prea deștept să nu. La naiba, ai făcut deja aluzie la asta."
„Vampirii nu există”.
Temperatul i s-a aprins chiar dacă ea nu merita. — Nu? Atunci explică de ce ești în
țara mea minune.
Fără să tragă aer în piept, a răspuns: „Spune-mi ceva – drepturile civile înseamnă ceva
pentru oamenii tăi?”
— Supraviețuirea înseamnă mai mult, se răsti el. „Dar atunci, am fost vânați de
generații.”
"Iar scopurile justifică orice mijloc pentru tine. Cât de nobil." Vocea ei era la fel de
ascuțită ca a lui. — Folosești întotdeauna acest raționament pentru a smulge oameni?
— Nu, nu-mi plac.
— Oh, doar că ai nevoie de mine, așa că mă vei folosi. Nu sunt eu excepția norocoasă?
Ei bine, la dracu. Aceasta a fost o pornire. Cu cât îi întâlnea mai mult agresivitatea frontală,
cu atât corpul lui devenea mai tare. Chiar și în starea lui de slăbire, excitarea lui
era o pulsație solicitantă între coapse și în mintea lui o imagina.
aplecat peste pat, cu nimic altceva decât haina aia albă pe... și el conducând în ea din
spate.
Poate ar trebui să fie recunoscător că a fost respinsă. De parcă ar fi trebuit să se
încurce cu o femelă... Dintr-
o dată, noaptea împușcării lui ia pătruns în creier cu o claritate totală. Și-a amintit
de vizita fericită a mamei sale și de fabulosul cadou de ziua ei: Primale. Fusese
selectat să fie Primale.
V se strâmbă și își bătu mâinile peste față. "Oh... la naiba."
Pe un ton reticentă, ea a întrebat: „Ce sa întâmplat?”
— Nenorocitul meu de destin.
"Oh, într-adevăr? Sunt închis în această cameră. Măcar ești liber să mergi unde vrei."
— La naiba sunt.
Ea a făcut un zgomot disprețuitor, apoi niciunul dintre ei nu a mai spus niciun cuvânt
până când Butch a adus o altă tavă peste aproximativ o jumătate de oră. Polițistul a avut
prezența sufletească de a nu spune multe și de a se mișca repede – și de asemenea
prevederea de a ține ușa încuiată tot timpul în timp ce făcea livrarea. Care era
inteligent.
Chirurgul lui V plănuia să alerge pentru asta. L-a urmărit pe polițist ca și cum ar fi
măsurat o țintă și și-a ținut mâna dreaptă în buzunarul hainei.
Avea un fel de armă acolo. La naiba.
V o privi îndeaproape pe Jane în timp ce Butch punea tava pe noptieră, rugându-se ca
naiba să nu facă nimic prostesc. Când i-a văzut corpul încordat și greutatea ei mișcându-
se înainte, el s-a ridicat, pregătit să se arunce pentru că nu voia ca nimeni, în afară de
el, să o mânuiască. Vreodată.
Nu a ieșit nimic din asta, totuși. Ea îi surprinse schimbarea poziției cu coada ochiului,
iar distracția a fost suficientă pentru a-l scoate pe Butch din cameră și ușa s-a încuiat
din nou.
V se așeză pe spate pe perne și îi măsura linia dură a bărbiei.
"Da-ti jos haina."
"Scuzați-mă?"
"Dă-o jos."
"Nu."
— Vreau să o stingă.
"Atunci îți sugerez să-ți ții respirația. Nu mă va afecta deloc, dar măcar sufocarea te va
ajuta să treci timpul pentru tine."
Excitația i-a bătut puternic. Oh, dracu, trebuia să o învețe că neascultarea are un preț și
ce sesiune ar fi asta. S-ar lupta cu el cu dinți și unghii înainte de a se supune. Dacă s-a supus
deloc.
Coloana vertebrală a lui Vishous s-a arcuit de la sine, șoldurile lui rotindu-se în timp ce
erecția lui lovi cu piciorul sub cearșaf. Isus... Era atât de total și complet sexat încât era pe
punctul de a veni.
Dar tot trebuia să o dezarmeze. — Vreau să mă hrăne ti.
Sprâncenele i-au căzut. "Ești perfect capabil să..."
"Hraneste-ma. Te rog."
Când s-a apropiat de pat, era de treabă și era proastă dispoziție. Ea desfăcu
șervețelul și... V intră în acțiune.
A luat-o de brațe și a târât-o peste corp, elementul surpriză șocând-o într-o capitulare
despre care era al naibii de sigur că era temporară – așa că a lucrat rapid. Îi dezbrăcă
haina de pe ea, mânuind-o cât de ușor a putut, în timp ce corpul ei se strângea
pentru a se elibera.
La naiba, nu se putea abține, dar dorința de a o supune a luat stăpânire. Dintr-o dată o
atingea nu pentru a-și ține mâinile de orice era în acel buzunar, ci pentru că voia să o
prindă de pat și să o lase să simtă puterea și puterea lui. El îi luă ambele încheieturi într-o
mână, îi întinse brațele peste cap și îi prinse coapsele cu șoldurile lui.
"Lasa-ma sa plec!" Dinții îi erau descoperiți, furia irizată în ochii ei verzi închis.
Complet excitat, el se arcui în ea și trase aer în piept... doar ca să înghețe.
Mirosul ei nu purta o dulceață sufocantă a unei femele care își dorea sex. Nu era deloc
atrasă de el. Era supărată.
V îi dădu drumul imediat, rostogolindu-se, deși asigurându-se că avea haina cu el. În clipa în
care a fost eliberată, a împușcat de pe pat, ca și cum salteaua ar fi luat în foc și l-a înfruntat.
Părul îi era încâlcit la capetele contondente, cămașa strânsă, un picior de pantaloni
împins până la genunchi. Respira greu din cauza efortului și se uita la haina ei.
Când a trecut prin ea, a găsit unul dintre aparatele lui de ras cu tăiș drept.
— Nu te pot avea înarmat. Împături haina cu grijă și o puse la picioarele patului, știind că
nu s-ar apropia de el dacă ar fi plătită. „Dacă m-ai ataca pe mine sau pe unul dintre frații mei
cu așa ceva, ai putea fi rănit”.
Un blestem a lăsat-o într-o expirație grea. Apoi l-a surprins. "Ce te-a dat de cap?"
— Mâna ta o va găsi când Butch a adus în tavă.

Și-a pus brațele în jurul ei. — La naiba. Credeam că am fost mai discret.
„Am ceva experiență cu armele ascunse”. Se întinse în jos și deschise
sertarul de pe noptieră. Briciul scoase o bufnitură surdă când îl aruncă
înăuntru. După ce a închis chestia, a declanșat o lacăt cu mintea.
Când se uită înapoi în sus, ea făcea o măturare rapidă sub ochi. Parcă
plângea. Cu o răsucire rapidă, se întoarse de la el și se îndreptă spre
colț, cu umerii încovoiați. Nu scoase niciun sunet. Corpul ei nu s-a mișcat.
Demnitatea ei a rămas intactă.
Și-a mutat picioarele și și-a pus picioarele pe podea.
„Dacă vii undeva lângă mine”, a spus ea răgușită, „am să-mi dau seama
cum să te rănesc. Probabil că nu va fi mult, dar o să-ți iau o bucată într-un
fel sau altul. Lasă-mă naibii în pace.”
Și-a sprijinit brațele pe pat și a lăsat capul. Era evidențiat în timp ce
asculta sunetul nimicnic al lacrimilor ei. Mai degrabă ar fi fost bătut cu
un ciocan.
El îi provocase asta.
Dintr-o dată se întoarse spre el și trase adânc aer în piept. Cu excepția
marginilor roșii din jurul ochilor ei, el nu ar fi ghicit niciodată că
fusese supărată. "Bine. Mănânci singur sau chiar ai nevoie de ajutor cu
chestiile cu furculița și cuțitul?"
V clipi.
Sunt îndrăgostit, gândi V în timp ce se uita la ea. M-am îndrăgostit atât de mult.
Pe măsură ce clasa progresa, John se simțea ca un iad sfânt pe capătul unei lopată: Achy.
Greață. Epuizat și nelini tit. Și îl durea capul atât de tare încât ar fi putut
jura că îi arde părul.
Strângând ochii de parcă s-ar fi înfruntat cu faruri în loc de o tablă,
a înghițit printr-un gât uscat. Nu notase nimic în caietul lui de ceva
vreme și nu era sigur despre ce preda Phury. Mai erau arme de foc?
— Tu, John? opti Blay. — Ești bine, omule?

John a dat din cap, pentru că asta ai făcut când cineva ți-a pus o
întrebare.
— Vrei să te întinzi?
John clătină din cap, gândindu-se că era un alt răspuns adecvat și voia să condimenteze
lucrurile. Nu există niciun motiv pentru a rămâne blocat într-o rut de cap.
Doamne, ce dracu a fost cu el. Creierul lui era ca o vată de zahăr, o încurcătură care
ocupa spațiu, dar în mare parte nu era nimic.
În față, Phury închise manualul din care preda. „Și acum poți să încerci niște arme de foc
cu adevărat. Zsadist este pe punte pentru poligon de tragere în seara asta și ne
vedem mâine”.
În timp ce discuțiile se ridicau ca un vânt puternic, John și-a târât rucsacul pe masă.
Cel puțin nu făceau nicio pregătire fizică. Așa cum a fost, să-și scoată fundul rău de pe
acest scaun și să coboare la gamă avea să fie o producție suficientă.
Poligonul de tragere era situat în spatele sălii de sport, iar pe drum până acolo era
greu să nu observi cum Qhuinn și Blay îl flancau strâns ca bodyguarzi. Ego-ul
lui John ura, dar partea practică a lui era recunoscătoare.
La fiecare pas putea simți privirea lui Lash și era ca și cum ai avea un băț de dinamită
aprins în buzunarul din spate.
Zsadist aștepta la ușa de oțel a cinstei și, în timp ce o deschidea, spuse: — Aliniați-vă
la perete, doamnelor.
John îi urmă pe ceilalți înăuntru și se așeză pe spate pe betonul văruit. Locul a
fost construit după liniile unei cutii de pantofi, toate lungi și subțiri și avea mai mult
de o duzină de cabine de tragere îndreptate spre exterior. Țintele aveau formă de
capete și trunchi și atârnau de șinele care se întindeau pe tavan. De la stația principală,
fiecare ar putea fi manipulat de la distanță pentru a varia distanța sau pentru a oferi
mișcare.
Lash a fost ultimul stagiar și a mers până la capătul firului cu capul sus, de parcă știa că
va lovi în fund cu un pistol. Nu a privit pe nimeni în ochi. Cu excepția lui John.
Zsadist închise ușa, apoi se încruntă și se duse după telefonul mobil de pe șold.
"Scuzați-mă." S-a dus într-un colț și a vorbit la RAZR apoi s-a întors, părând palid.
"Schimbarea instrucțiunilor. Mânia va prelua controlul în seara asta."
O fracțiune de secundă mai târziu, ca și cum regele s-ar fi dematerializat la ușă,

Wrath a intrat.
Era mai mare chiar decât Zsadist și era îmbrăcat în piele neagră și o cămașă neagră
care era suflecată la mâneci. El și Z au vorbit o clipă; apoi regele strânse de umărul
Fratelui și îl strânse de parcă ar fi oferit
reasigurare.
Bella, se gândi John. Trebuia să fie despre Bella și despre sarcină. La naiba, a sperat că
totul este în regulă.
Wrath a închis ușa după ce Z a plecat, apoi a stat în fața clasei, încrucișându-și antebrațele
tatuate peste piept și întinzându-și poziția. În timp ce îi privi pe cei unsprezece cursanți,
părea la fel de impenetrabil ca ceea ce John se apleca din nou la el.
„Arma din această seară este încărcătorul automat de nouă milimetri. Termenul semiautomatic
pentru aceste pistoale este o denumire greșită. Veți folosi Glocks”. A întins mâna în spate
până la partea mică a spatelui și a scos o bucată letală de metal negru.
„Rețineți că siguranța acestor arme este pe trăgaci”.
El a trecut în revistă specificațiile pistolului și ale gloanțelor în timp ce doi câini se
înaintau, rostogolind un cărucior de mărimea unei targuțe de spital. Unsprezece pistoale de
aceeași marcă și model erau așezate deasupra, iar lângă fiecare era o clemă.
„În seara asta lucrăm la poziție și țintă”.
John se uită la arme. Era dispus să parieze că avea de gând să suge la șuturi, la fel
cum părea la orice alt aspect al antrenamentului. Furia a crescut, făcându-i capul să bată și
mai rău.
Doar o dată și-ar dori să găsească ceva la care se pricepe. Doar. O singura data.
În timp ce pacienta se uita la ea amuzant, Jane a făcut o verificare rapidă a hainelor

ei, întrebându-se dacă nu cumva agăța ceva.
„Ce,” mormăi ea în timp ce dădea cu piciorul și piciorul ei aluneca înapoi în jos.
Ea nu trebuia să întrebe, totuși. De obicei, nenorociții ca el nu apreciau femeile

care plâng, dar presupunând că acesta era cazul, va trebui să-și dea seama. Oricine
ar avea probleme în pielea ei. Oricine.
Doar că, în loc să spună ceva despre slăbiciunea plângătorilor în general sau a ei în
special, luă farfuria cu pui de pe tavă și începu să mănânce.
Dezgustată de el și de toată situația, se întoarse pe scaun.

Pierderea briciului scosese amidonul din rebeliunea ei deschisă și, în ciuda faptului că
era o luptătoare din fire, era resemnată cu un joc de așteptare. Dacă ar fi vrut s-o
omoare pe loc, ar fi făcut-o; problema acum era ieșirea. Ea s-a rugat să vină unul
în curând. Și că nu a implicat un director de pompe funebre și o cutie de cafea plină cu
cenușa ei.
În timp ce pacientul tăia o coapsă, ea s-a gândit absent că are mâini frumoase.
Bine, acum era și ea dezgustată de ea însăși. La naiba, le folosise ca să o țină jos și să-i
dezbrace haina de parcă n-ar fi fost altceva decât o păpușă. Și doar pentru că el
împăturise cu grijă ceea ce purtase ea după aceea nu l-a făcut un erou.
Tăcerea se întinse, iar sunetele argintăriilor lui lovind ușor farfuria îi aminteau de
cine îngrozitor de liniștite cu părinții ei.
Doamne, acele mese mâncate în acea sufragerie înfundată georgiană fuseseră
dureroase. Tatăl ei stătuse în capul mesei ca un rege dezaprobator, urmărind felul în
care mâncarea era sărată și consumată. Pentru doctorul William Rosdale Whitcomb,
doar carnea trebuia sărată, niciodată legumele și, întrucât aceasta era punctul lui de
vedere în această privință, toată lumea din gospodărie trebuia să urmeze
exemplul. Teoretic. Jane încălcase frecvent regula fără sare, învățând cum să-și
bată încheietura mâinii pentru a putea să-și stropească broccoli aburit sau fasole
fiartă sau dovlecel la grătar.
Ea clătină din cap. După tot acest timp și trecerea lui, ea nu ar trebui să se enerveze,
pentru că ce risipă de emoție. În plus, avea și alte lucruri de care ar trebui să-și
facă griji în acest moment, nu-i așa.
„Întreabă-mă”, a spus pacientul brusc.
"Despre ce?"
— Întreabă-mă ce vrei să afli. Și-a șters gura, șervețelul de damasc zgâriindu-i peste
barbă și creșterea barbii. „Îmi va îngreuna treaba la sfârșit, dar cel puțin nu vom sta
aici să ascultăm sunetul argintării mele”.
— Ce treabă ai la final, mai exact? Vă rog, lăsați-l să nu cumpere genți grele pentru
a-și pune părțile corpului.
— Nu te interesează ceea ce sunt eu?
„Spun ce, îmi dai drumul și o să-ți pun o mulțime de întrebări despre rasa ta. Până
atunci, sunt ușor distras de modul în care această mică vacanță fericită pe nava
bună Holy Shit o să iasă pentru mine. ."
„Ți-am dat cuvântul meu...”
"Da, da. Dar și tu doar m-ai manipulat. Și dacă spui că a fost pentru binele meu, nu
voi fi responsabil pentru revenirea mea." Jane se uită în jos la unghiile ei tocite și
își împinse cuticulele. După ce și-a terminat mâna stângă, și-a ridicat privirea. „Deci
„treaba” asta a ta... vei avea nevoie de o lopată ca să o faci?
Ochii pacientului s-au lăsat în farfurie și a bifurcat la orez, cu dinții de argint strecurându-
se printre boabe, pătrunzându-le. — Treaba mea... ca să zic așa... este să mă asigur că
nu-ți vei aminti nicio parte din asta.
„A doua oară când aud asta și trebuie să fiu sincer – cred că este o prostie.
E puțin greu să-mi imaginezi că respir și nu, nu știu, amintindu-mi cu căldura și
neclaritatea cum am fost drapat peste umărul unui tip, scos din spital și ales ca
medic personal. Cum îți dai seama că voi uita toate astea?"
Irișii lui strălucitori ca un diamant se ridicară. "Voi lua aceste amintiri de la tine.
Curăță toată chestia asta. Va fi ca și cum n-aș fi existat niciodată și tu nu ai fost
niciodată aici."
Ea și-a dat ochii peste cap. "Uh-huh, ri..."
Capul a început să-i usture și cu o grimasă și-a dus vârful degetelor la tâmple. Când
și-a lăsat mâinile jos, s-a uitat la pacient și s-a încruntat. Ce naiba? Mânca în
poală, dar nu din tava care fusese aici înainte. Cine adusese mâncarea nouă?
„Amicul meu cu șapca Sox”, a spus pacientul în timp ce își ștergea gura.
"Tine minte?"
Într-o goană arzătoare, totul s-a întors: Red Sox intrând, pacienta luându-și briciul,
lacrimând.
— Bine... Doamne, opti Jane.
Pacientul a continuat să mănânce, de parcă eradicarea amintirilor nu ar fi fost mai
exotică decât puiul prăjit pe care îl sugea înapoi.
"Cum?"
"Manipularea neuropatiei. O lucrare de patch-uri, parcă."
"Cum?"
— Ce vrei să spui, cum?
"Cum găsești amintirile? Cum te diferențiezi? Tu..."
"Voința mea. Creierul tău. Este suficient de specific."
Ea miji ochii. "Întrebare rapidă. Această abilitate magică cu materia cenușie vine
cu o lipsă totală de compuncție pentru cei din familia ta, sau doar tu te-ai născut
fără conștiință?"
Își coborî argintăria. "Pardon?"
Nu i-a păsat că el era jignit. — Mai întâi mă răpi, iar acum o să-mi iei amintirile
și nu-ți pare rău deloc, nu-i așa? Sunt ca o lampă pe care ai împrumutat-o...
— Încerc să te protejez, se răsti el. „Avem dușmani, doctore Whitcomb.

Genul care ar afla dacă ai ști despre noi, cine ar veni după tine, cine te-ar duce într-
un loc ascuns și te-ar ucide — după un timp. Nu voi lăsa să se întâmple asta.”
Jane se ridică în picioare. — Ascultă, prințul fermecător, toată retorica protectoare

este bună și bună, dar n-ar fi relevant dacă nu m-ai fi luat de la început.
El și-a aruncat argintăria în mâncare și ea s-a pregătit pentru ca el să înceapă să

țipe. În schimb, el ea în liniște: "Uite... trebuia să vii cu mine, bine?"
„Oh. Serios. Așa că aveam un semn „Jack Me Now” prins pe fund pe care doar tu îl
poți vedea?
A pus farfuria pe noptieră, împingând-o deoparte, de parcă ar fi fost
dezgustat de mâncare.
— Am viziuni, mormăi el.
„Viziuni”. Când nu mai spuse nimic, ea se gândi la trucul Mr. Eraser pe care îl trase
cu capul ei. Dacă ar putea face asta... Isuse, vorbea el
despre a vedea în viitor?

Jane înghiți în sec. „Aceste viziuni, nu sunt niște chestii de zână, nu-i așa?”
"Nu."
— La naiba.
Și-a mângâiat barbă, de parcă ar fi încercat să decidă exact cât să-i spună. „Obișnuiam
să-i iau tot timpul și apoi pur și simplu s-au uscat. Nu am primit unul... ei bine, am
avut unul de la Butch acum câteva luni și, pentru că l-am urmat, i-am salvat viața. Așa
că, când frații au intrat în camera aceea de spital și am avut o viziune cu tine, le-am
spus să te ia. Vorbești despre conștiință? Dacă n-aș fi avut una, te-aș fi lăsat acolo."
Ea se gândea la el devenind agresiv cu cei mai apropiati și dragi lui în numele ei. Și
faptul că și atunci când o dezbrăcase de brici, fusese atent cu ea. Și apoi era el ghemuit
lângă ea, căutând mângâiere.
Era posibil să fi crezut că face ceea ce trebuie. Nu însemna că ea l-a iertat, dar... ei bine,
era mai bine decât să facă o Patty Hearst fără nicio reținere.
După un moment stânjenitor, ea a spus: „Ar trebui să termini mâncarea aia”.

"Am terminat."
"Nu nu ești." Ea dădu din cap spre farfurie. "Continua."

"Satul."
"Nu te-am întrebat dacă ți-e foame. Și să nu crezi că nu-ți voi astupa nasul și nu-l voi
băga cu lopata dacă va trebui."
A urmat o scurtă pauză și apoi el... Isus... îi zâmbi. Din mijlocul barbei sale, gura i se
ridică la col uri, cu ochii încre i i.
Respirația lui Jane se opri în gât. Era atât de frumos așa, se gândi ea, cu lumina
slabă a lămpii căzând pe falca lui tare și părul negru lucios. Chiar dacă dinții lui
canini lungi erau încă puțin ciudați, părea mult mai... uman. Abordabil. De dorit —
Oh, nu. Nu merg acolo. Nu.
Jane ignoră faptul că roșea puțin. "Ce-i cu fulgerarea tuturor acestor albi sidefați? Crezi
că glumesc despre mâncare?"
— Nu, doar că nimeni nu-mi vorbește așa.
"Ei bine, am. Ai o problemă cu asta? Poți să-mi dai drumul. Acum, mănâncă sau te
hrănesc ca pe un copil, și nu-mi pot imagina ego-ul tău s-ar descurca din asta."
Micul zâmbet era încă pe buze în timp ce a pus farfuria la loc în poală și a lucrat încet și constant
cu cina. Când a terminat, ea s-a dus și a luat paharul cu apă pe care îl scursese.
L-a umplut din nou în baie și i-a adus-o înapoi. — Bea mai mult.
A făcut-o, terminând toate cele opt uncii. Când el a pus paharul înapoi pe noptieră, ea s-a
concentrat asupra gurii lui și, în timp ce savantul din ea, a devenit fascinat de el.
După o clipă, și-a ondulat buza de pe dinții din față. Colții lui străluceau pozitiv în lumina
șchiopului. Ascuțit și alb.
— Se alungesc, nu? întrebă ea în timp ce se aplecă spre el. „Când hrănești, ele devin mai lungi”.
— Da. A închis gura. — Sau când devin agresiv.

"Și apoi se retrag când trece. Deschide din nou pentru mine."
Când a făcut-o, ea și-a dus degetul până la punctul tare al unuia - doar pentru a-i smuci tot
corpul.
— Îmi pare rău. Ea se încruntă și și-a luat mâna înapoi. — Le dor de la intubare?
"Nu." În timp ce pleoapele lui coborau, ea își dădu seama că era pentru că era obosit —
Doamne, care era acel parfum? A inspirat adânc și a recunoscut amestecul de mirodenii
întunecate pe care îl mirosise pe prosopul din baia lui.
Mi-a venit în minte sexul. Genul pe care l-ai avut când ți-ai pierdut toate inhibițiile.
Genul pe care l-ai simțit zile întregi după aceea.
Încetează.
— La fiecare opt săptămâni sau cam asa ceva, spuse el.
„Scuză-mă? Oh, de câte ori…”

"Hraneste. Depinde de stres. Nivelul de activitate, de asemenea."
Bine, asta a ucis total chestia cu sexul. Într-o serie îngrozitoare de scene cu Bram Stoker, ea și-a
imaginat că el urmărește și prădește pe oameni, lăsându-i mestecați cruzi pe alei.
În mod clar, dezgustul ei se arăta, pentru că vocea lui s-a dus. „Este firesc pentru noi.
Nu dezgustător.”
"Ii ucizi? Oamenii pe care ii vanezi?" Ea s-a pregătit pentru
Răspuns.
"Oameni? Încearcă vampirii. Ne hrănim cu membri de sex opus. De rasa noastră, nu a ta. Și
nu există nicio ucidere."
Sprâncenele ei se ridicară. "Oh."
„Mitul ăla lui Dracula este atât de plictisitor”.

Mintea i se învârtea cu întrebări. "Cum este? Ce gust are?"

Ochii lui s-au îngustat, apoi au plecat de la fața ei la gât. Jane și-a dus repede
mâna la gât.
— Nu- i face griji, spuse el aspru. "Sunt hrănit. Și în plus, sângele uman nu face asta
pentru mine. Prea slab pentru a fi de interes."
Bine. Dreapta. Bun.
Doar ce naiba? De parcă nu a fost suficient de bună din punct de vedere evolutiv?
Da, uai, ea o pierdea atât de complet, iar acest subiect anume nu a ajutat. "Ah,
ascultă... vreau să-ți verific îmbrăcămintea. Mă întreb dacă până acum îl putem
îndepărta cu totul."
„Potriviți-vă”.
Pacientul s-a împins pe perne, brațele sale masive flectându-se sub pielea netedă.
În timp ce păturile îi căzură de pe umerii lui, ea făcu o pauză de moment.
Părea să devină mai mare pe măsură ce își recăpăta puterea. Mai mare și...
mai sexuală.
Mintea ei s-a ferit de unde se îndrepta ea cu acel gând și s-a prins de problemele
medicale cu care se confrunta ca și cum ar fi o barcă de salvare. Cu mâini
profesioniste, stabile, ea i-a tras husele complet de pe piept și a îndepărtat banda
adezivă de pe tifonul dintre pectoralii lui. Ea a ridicat bandajul și a clătinat din cap.
uluitor. Singurul lucru care strică pielea era cicatricea în formă de stea care fusese
acolo înainte. Urmele reziduale de la operație s-au redus la o ușoară decolorare
și, dacă extrapola, putea presupune că interiorul lui era la fel de bine vindecat.
„Este tipic asta?” ea a intrebat. — Această rată de recuperare?

— În Fră ie, da.
Oh omule. Dacă ar putea studia modul în care celulele lui s-au regenerat, ar putea fi
capabilă să dezvăluie unele dintre secretele procesului de îmbătrânire la oameni.
"Uită-l." Maxilarul i s-a întins când și-a mutat picioarele de pe partea îndepărtată a patului.
„Nu vom fi folosiți ca șobolani de laborator pentru felul tău. Acum, dacă nu te
superi, o să fac un duș și o țigară”. Ea a deschis gura și el a tăiat-o. „Nu facem
cancer, așa că scutește-mă de prelegere, bine?”
"Nu faci cancer? De ce? Cum..."

— Mai târziu. Am nevoie de apă caldă și nicotină.
Ea se încruntă. — Nu vreau să fumezi în preajma mea.

"De aceea o voi face în baie. Există un ventilator de evacuare."
În timp ce el s-a ridicat și cearșaful îi cădea de pe corp, ea și-a îndepărtat privirea rapid. Un
bărbat gol nu era ceva nou pentru ea, dar dintr-un motiv oarecare i s-a părut diferit.
Ei bine, duh. Avea o înălțime de șase picioare și șase centimetri și era construit ca o casă de cărămidă.
În timp ce se îndrepta înapoi spre scaun și se așeză, auzi un zgomot târâit, apoi o bufnitură.
Ea ridică privirea alarmată. Pacientul era atât de instabil în picioare, încât își pierduse
echilibrul și aterizase pe perete.
"Ai nevoie de ajutor?" Te rog spune nu. Te rog spune- „Nu”.
Mulțumesc Dumnezeu.
A dat cu palma o brichetă și ceea ce părea o țigară rulată de mână de pe noptieră și a
zvârlit prin cameră. Din punctul ei de observație din colț, a așteptat și a privit, gata să-l
apuce de un pompier dacă avea nevoie.
Da, și bine, poate că ea l-a urmărit pentru un alt motiv decât pentru a-l împiedica să-i ardă
covorul pe toată fața lui: spatele lui era uimitor, mușchii grei, dar eleganti, în timp ce îi
întindeau umerii și ieșeau din pene. coloana vertebrală. Și fundul lui era...
Jane și-a acoperit ochii și nu a lăsat mâna până când ușa s-a închis. După mulți ani în
medicină și chirurgie, ea a fost destul de clară cu privire la partea „Thou Shalt You Mack
on Your Patients” din jurământul hipocratic.
Mai ales dacă pacientul în cauză te-ar fi răpit. Hristos. Chiar trăia asta?
Câteva clipe mai târziu, toaleta s-a spălat și ea se aștepta să audă dușul. Când nu s-a întâmplat,
își dădu seama că probabil că fuma mai întâi... Ușa se deschise și pacientul ieși,
fluturând ca o geamandură pe ocean.
S-a apucat cu mâna înmănușată de jamba căzii, cu antebrațul încordat.
"La naiba... sunt amețit."

Jane a trecut în modul complet doctor și s-a repezit, lăsând deoparte faptul că el era gol și
de două ori mai mare decât ea și că îi privise fundul ca și cum ar fi fost de vânzare cu
aproximativ două minute în urmă. Ea i-a strecurat un braț în jurul taliei lui dure și s-a lipit de
corpul lui, sprijinindu-și șoldul pentru atac. Când s-a rezemat pe ea, greutatea lui a fost uriașă,
o sarcină pe care abia a ajuns să ajungă în pat.
În timp ce el s-a întins cu un blestem, ea a întins mâna peste el după cearșaf și a surprins
cicatricile dintre picioarele lui. Având în vedere modul în care se vindecase
s-a ridicat fără urmă de la operația ei, se întrebă de ce s-au lipit de corpul lui.
Îi scoase cuverturile cu o smucitură rapidă a plapumei, iar consola se așeză peste el

într-un nor de negru. Apoi și-a pus brațul peste ochi, împingerea bărbiei sale de capră tot
ce arăta din fața lui.
Îi era rușine.
În liniștea dintre ei îi era... rușine.

— Ai vrea să te spăl?
Respirația i s-a oprit, iar când a tăcut mult timp, ea se aștepta să fie refuzată. Dar apoi gura
lui abia s-a mișcat. — Ai face asta?
Pentru o clipă, aproape că a răspuns cu seriozitate. Cu excepția cazului în care ea avea
simțul că i-ar înrăutăți stângacia. "Da, ei bine, ce să spun, merg spre sfințenie. Este noul
meu obiectiv în viață."
A zâmbit puțin. — Îmi aduci aminte de Bu, cel mai bun prieten al meu.
— Vrei să spui Red Sox?
"Da, el are întotdeauna revenirea."
— Știai că inteligența este un semn al inteligenței?
Pacientul a lăsat brațul în jos. — Nu m-am îndoit niciodată de a ta. Nici o clipă.
Jane trebuia să-și tragă răsuflarea. În ochii lui strălucea un asemenea respect, și tot
ce putea face ea în timp ce-l accepta era să se blesteme pentru ea însăși. Nu era
nimic mai atrăgător pentru ea decât atunci când unui bărbat îi plac femeile inteligente.
Rahat.
Stockholm. Stockholm. Stockholm — „Mi-ar
plăcea o baie”, a spus el. Apoi a continuat: „Te rog”.
Jane și-a dres glasul. — Bine. Corect.
Ea a trecut prin borcanele cu materiale medicale, a găsit o patul mare și s-a îndreptat
spre baie. După ce a umplut ligheanul cu apă caldă și a luat o cârpă de spălat, a ieșit din
nou și s-a așezat pe noptieră din stânga. În timp ce ea udă prosopul mic și stoarce
excesul, apa strigă prin camera tăcută.
Ea a ezitat. Am scufundat din nou prosopul. Stors.

Haide, acum, i-ai deschis pieptul și ai intrat în el. Poți sa faci asta.
Nici o problemă.
Gândește-te doar la el ca la capota unei mașini, nimic altceva decât suprafața.
"Bine." Jane întinse mâna, puse cârpa caldă pe brațul său, iar pacientul tresări. Peste
tot. "Prea cald?"
"Nu."
— Atunci ce-i cu grimasă?

"Nimic."
În diferite împrejurări ar fi apăsat, dar avea propriile ei probleme. Bicepsul lui era al
naibii de impresionant, pielea bronzată dezvăluind chiar cordoanele mușchiului.
Același lucru era valabil și pentru umărul său greu și panta care ducea în jos spre
pectoral. Era într-o condiție fizică sublimă, nici măcar un gram de grăsime pe el,
slab ca un pursânge, musculos ca un leu.
Când îi încrucișă pectoralii, se opri la cicatricea din stânga. Semnul circular era
încorporat în carne, ca și cum ar fi fost bătut.
„De ce nu s-a vindecat fără probleme?” ea a intrebat.

"Sare." Se frământă de parcă ar fi încurajat-o să continue cu baia. „Sigilează rana”.
— Deci a fost deliberat?

— Da.
Ea a înmuiat cârpa în apă, a stors-o și s-a aplecat stângaci peste el pentru a ajunge
la celălalt braț al lui. Când ea trase pânza în jos, el s-a îndepărtat. — Nu te vreau
lângă mâna aceea a mea. Chiar dacă este înmănușată.
"De ce este-"
"Nu vorbesc despre asta. Așa că nici măcar să nu întrebi."
Okaaaay. — Aproape că a ucis una dintre asistentele mele, știi.
"Nu sunt surprins." Se uită cu privirea la mănușă. — L-aș tăia dacă aș avea
ocazia.
— Nu aș sfătui asta.
— Bineîn eles că nu ai vrea. Nu tii cum e să trăie ti cu acest co mar la
capătul bra ului...
„Nu, am vrut să spun că aș pune pe altcineva să facă tăierea dacă aș fi în locul
tău. E mai probabil să faci treaba așa.”
Se auzi un ritm de tăcere; apoi pacientul lătră în râs. "Deșteptule."
Jane și-a ascuns zâmbetul care i-a apărut pe față făcând o altă rutină de
scufundare/clătire. — Emite doar o opinie medicală.
În timp ce ea mătura prosopul pe stomacul lui, râsetele i se undură prin piept și
burtă, mușchii lui strângându-i-se, apoi eliberându-se. Prin țesătura ea putea
simți căldura corpului lui și simțea potența din sângele lui.
Și deodată nu mai râdea. A auzit ceea ce părea un șuierat ieșind din gura lui, iar pachetul
lui de șase s-a îndoit, partea inferioară a corpului mișcându-se sub așternut.
— Se simte bine rana aia de cuțit? ea a intrebat.

În timp ce el scoase un zgomot care suna ca un da neconvingător, ea se simțea rău.
Fusese atât de îngrijorată de pieptul lui, încât nu acordase prea multă atenție problemei
înjunghierii. Ridicând bandajul de lângă el, ea văzu că era complet vindecat, nimic altceva
decât o linie roz slabă arătând locul în care fusese rănit.
— Îl scot pe asta. Ea a desprins tifonul alb, l-a împăturit în jumătate și l-a aruncat în coșul
de gunoi. "Ești uimitor, știi asta? Vindecarea pe care o poți face este doar... da."
În timp ce clăti din nou prosopul, ea a dezbătut dacă vrea să se îndrepte mai spre sud.
Cam spre sud. Ca... tot drumul spre sud. Ultimul lucru de care avea nevoie era cunoștințe
mai intime despre cât de perfect era corpul lui, dar voia să termine treaba... fie doar
pentru a-și dovedi că el nu era diferit de niciunul dintre ceilalți pacienți ai ei.
Ea ar putea face asta.

Cu excepția cazului în care ea s-a dus să mute cuverturile mai jos, el a apucat plapuma și
a ținut-o la loc. — Să nu crezi că o să vrei să mergi acolo.
— Nu este nimic ce nu am văzut până acum. Când i-au căzut pleoapele și el nu a
răspuns, ea a spus cu o voce liniștită: „Te-am operat, așa că sunt conștientă că ești parțial
castrată. Nu sunt o întâlnire, sunt medic. promit că nu am nicio părere despre corpul
tău, în afară de ceea ce reprezintă pentru mine clinic.”
A tresărit înainte de a putea ascunde reacția. "Fără opinie?"
"Lasa-ma doar sa te spal. Nu e mare lucru."
"Amenda." Privirea aceea de diamant se îngustă. „Potriviți-vă”.
Ea a tras cearșafurile. „Nu e nimic de...”
La dracu...! Pacientul era complet erect. Erect masiv. Întinzându-se drept în partea inferioară
a burticii, întinzându-se de la vintre până deasupra buricului, a fost o excitare
spectaculoasă.
— Nu e mare lucru, îți amintești? trase el.
"Ah..." Ea și-a dres glasul. "Ei bine... o să continui."
— Bine cu mine.
Problema era că nu-și putea aminti cu exactitate ce ar fi trebuit să facă cu prosopul.
Și ea se uita. Se uita serios.
Ceea ce ai făcut când ai aruncat o privire la un bărbat care a fost spânzurat ca un
Louisville Slugger.
Oh, Doamne, chiar s-a gândit asta?

— Din moment ce ai văzut deja ce mi s-a făcut, spuse el cu o voce uscată, pot doar să
bănuiesc că îmi verifici buricul pentru scame.
Da. Dreapta.
Jane s-a întors cu programul, trecând cârpa pe coaste. "Deci... cum sa întâmplat?"
Când el nu răspunse, ea îi aruncă o privire la chip. Ochii lui erau ațintiți peste
cameră și erau plati, lipsiți de viață. Mai văzuse acea privire la pacienții care fuseseră
atacați și știa că el își amintește de o groază.
— Michael, murmură ea, cine te-a rănit?
S-a încruntat. — Michael?
— Nu numele tău? Ea duse prosopul înapoi în castron. "De ce nu sunt surprins?"
"V."
"Îmi pare rău?"
— Sună-mă V. Te rog.
Ea aduse pânza înapoi lângă el. — V este, atunci.
Ea și-a înclinat capul și și-a văzut mâna ridicându-se pe trunchiul lui, apoi alunecând din
nou în jos. Ea stătea, nu cobora. Pentru că, în ciuda distragerii sale cu trecutul urât, era
încă în picioare. Total erect.
Bine, este timpul să ne mișcăm în jos. Bună, era adultă. Un fizician.
Avusese câțiva iubiți. Ceea ce a fost martoră era doar o funcție biologică care a dus la o
strângere de sânge în lui incredibil de mare... Nu era acolo unde trebuia să
meargă gândurile ei.
În timp ce Jane îi luă cârpa peste șold, ea încercă să ignore faptul că el se mișca în timp
ce ea mergea, spatele arcuindu-se, acea excitare grea de pe burta lui împingând înainte,
apoi căzând la loc.
Vârful lui a plâns o lacrimă lucioasă, ispititoare.
Ea ridică privirea spre el... și încremeni. Ochii lui erau pe gâtul ei și ardeau de o poftă
care nu era doar sexuală.
Orice atracție pe care ar fi putut-o simți pentru el a dispărut. Acesta era un mascul de
altă specie, nu un bărbat. Și era periculos.
Privirea lui a căzut spre mâna ei în pânză. — Nu te voi mușca.
— Bine, pentru că nu vreau să o faci. Acest lucru a fost clar. La naiba, era bucuroasă că
se uitase la ea așa, pentru că asta o zdruncinase înapoi la realitate.
„Ascultă, nu că vreau să știu personal, dar mă doare?”
"Nu știu. Nu am fost niciodată mușcat."
— Credeam că ai spus că...

"Mă hrănesc cu femele. Dar nimeni nu s-a hrănit niciodată cu mine."
"De ce?" Când gura lui se închise strâns, ea ridică din umeri. "Ai putea la fel de bine să-mi
spui. Nu o să-mi amintesc nimic, nu? Deci cât te va costa să vorbești?"
Pe măsură ce tăcerea se întindea, ea și-a pierdut nervii cu regiunea lui pelviană și a decis
să încerce să se ridice de la picioarele lui. Jos, la capătul patului, ea a trecut cârpa pe tălpi,
apoi peste degetele de la picioare, iar el a sărit puțin de parcă i-ar fi gâdilat. Ea a trecut la
gleznele lui.
„Tatăl meu nu a vrut să mă reproduc”, a spus brusc pacienta.
Ochii ei s-au îndreptat spre ai lui. "Ce?"
Ridică mâna înmănușată, apoi bătu tâmpla care avea tatuajele în jurul ei. "Nu am dreptate.
Știi, normal. Așa că tatăl meu a încercat să mă aranjeze ca pe un câine. Desigur, a existat
și o corelație fericită a faptului că este o pedeapsă dracului." În timp ce respirația ei o lăsa într-
un oftat plin de compasiune, el arătă cu degetul arătător spre ea. „Îmi arăți
vreo milă și o să mă gândesc de două ori la jurământul de nu mușcă pe care tocmai ți l-am
făcut”.
"Fără milă. Promit," minți ea încet. — Dar ce legătură are asta cu că bei din...
"Doar nu-mi place să împărtășesc."
El însuși, se gândi ea. Cu oricine... cu excepția poate Red Sox.

Ea îi ușura ușor cârpa pe tibie. — Pentru ce ai fost pedepsit?
— Pot să-ți spun Jane?
"Da." Ea a înmuiat din nou pânza și a lăsat-o sub gambele lui. În timp ce el a tăcut din nou,
ea l-a lăsat să aibă intimitatea lui. Pentru acum.
Sub mâna ei, genunchiul lui s-a flectat, coapsa de deasupra ei contractându-se și
eliberându-se într-un flux senzual. Ochii ei trecură peste erecția lui și înghiți în sec.
— Deci sistemele tale de reproducere funcționează la fel ca ale noastre? ea a intrebat.

— Destul de mult.
— Ai avut iubiți umani?
„Nu îmi plac oamenii”.
Ea a zâmbit stângaci. — Atunci nu te voi întreba la cine te gândești acum.
— Bine. Nu cred că te-ai simți confortabil cu răspunsul.
Se gândi la felul în care se uita el la Red Sox. "Ești gay?"
Ochii i se îngustară. "De ce întreba i?"
— Pari mai degrabă atașat de prietenul tău, tipul cu pălărie de baseball.
— L-ai cunoscut, nu-i așa. De înainte, adevărat?

— Da, pare cunoscut, dar nu prea pot să-l plasez.
— Te-ar deranja asta?
Ea trecu prosopul pe coapsa lui până la joncțiunea tăiată a șoldurilor lui, apoi se îndepărtă.
"Ești gay? Deloc."
— Pentru că te-ar face să te simți mai în siguranță, nu?
„Și pentru că sunt deschis la minte. În calitate de medic, am o înțelegere destul de bună asupra
modului în care, indiferent de preferințele noastre, suntem cu toții la fel în interior”.
Ei bine, cel puțin oamenii. Ea s-a așezat lângă pat și și-a împins din nou mâna pe piciorul lui.
Pe măsură ce ea se apropia de excitarea lui, respirația i se întreține și lungimea tare se
zvâcni. În timp ce șoldurile lui se roteau, ea ridică privirea. Își mușcase buza de jos, cu
colții tăindu-și carnea moale.
Bine, asta a fost cu adevărat...
Nimic din treaba ei. Dar, omule, el trebuie să facă o fantezie foarte fierbinte despre Red
Sox chiar acum.
Spunându-și că asta era doar o situație de baie cu bureți din grădină și, fără să creadă
minciuna pentru o clipă, și-a tras mâna peste abdomenul lui, în sus pe lângă capul umflat al
lui și în jos pe partea cealaltă. În timp ce marginea cârpei de spălat se atingea de sexul lui,
el șuieră.
Așa că ajută-o, Doamne, a făcut-o din nou, mergând încet în sus și în jurul lui și lăsând
erecția să fie mângâiată doar puțin.
Mâinile i s-au strâns pe cearșaf și a spus cu o râpă scăzută: „Dacă ține asta, vei afla cât de
multe am în comun cu un om uman”.
Doamne Doamne, a vrut să-l vadă — Nu, nu a făcut-o.

Da ea a făcut.
Vocea îi coborî mai adânc. — Vrei să ajung la orgasm?
Ea și-a dres glasul. — Desigur că nu. Asta ar fi...
"Nepotrivit? Cine o să știe? Doar tu și cu mine aici. Și sincer, mi-ar plăcea ceva plăcere
chiar acum."
Ea a închis ochii. Ea știa că, de partea lui, nimic din toate astea nu era despre ea. Plus că nu
era de parcă urma să sară pe pat și să profite de el.
Dar chiar voia ea să știe cât de bine arăta el în timp ce... „Jane? Uită-te la
mine”. De parcă i-ar fi controlat ochii, s-au ridicat încet pentru a-i întâlni pe ai lui. — Nu fața
mea, Jane. O să-mi urmărești mâna. Acum.
S-a conformat, pentru că nu i-a trecut prin cap să nu o facă. Și de îndată ce a făcut-o, palma
lui înmănușată și-a eliberat strânsoarea de moarte pe cuverturile de pat și i-a pus pumnii gros
excitare. În grabă, respirația pacientului l-a părăsit și și-a trecut mâna în sus și în
jos, pielea neagră contrastând puternic cu rozul profund al sexului său.
Oh, Doamne.
— Vrei să-mi faci asta, nu-i așa? spuse el aproximativ. "Nu pentru că mă vrei. Ci
pentru că te întrebi cum se simte și cum arăt când vin."
În timp ce el a ținut pasul cu mângâierile, ea a amorțit complet.

— Nu, Jane. Respirația lui a început să se accelereze. "Vrei să știi cum simt. Ce
fel de zgomote fac. Cum miroase."
Nu dădea din cap, nu-i așa? La dracu. Ea a fost.
— Dă-mi mâna, Jane, lasă-mă să te pun pe mine. Chiar dacă ești doar curios
din punct de vedere clinic, vreau să mă termini.
"Am crezut... Am crezut că nu-ți plac oamenii."
"Eu nu."
— Deci ce crezi că sunt?
— Vreau mâna ta, Jane. Acum.
Nu-i plăcea să i se spună nimeni ce să facă. Bărbații, femeile, nu contau.
Dar când o comandă husky de genul ăsta a venit de la un animal mascul
magnific ca el... mai ales că zăcea întins înainte pentru ea, pe deplin trezit... a fost
aproape de netăgăduit.
I-ar fi dispărut ordinul mai târziu. Dar ea ar urma-o acum.
Jane puse prosopul în patul și nu-i venea să creadă că și-a întins mâna spre el. El a
luat ceea ce i-a oferit ea, a luat ceea ce ceruse ea să-i dea și l-a tras la gură. Într-o
tragere lentă, savuroasă, el i-a lins centrul palmei, cu limba umed. Apoi i-a luat carnea
și i-a pus-o la erecție.
Gâfâiră amândoi. Era tare și fierbinte ca flacăra și mai lat decât încheietura ei. În
timp ce o bătea în strânsoarea ei, jumătate din ea s-a întrebat ce naiba face, iar
cealaltă jumătate, partea sexuală, a luat viață. Ceea ce a făcut-o să intre în panică.
Ea a reținut sentimentele, folosind deplasarea șlefuită de ani de activitate în
medicină... și și-a ținut mâna exact acolo unde era.
Ea îl mângâie, simțind pielea moale și fină mișcându-se peste miezul rigid. Gura
i s-a rupt în timp ce se unduia pe pat, iar arcuirea corpului lui i-a luat ochii într-o
plimbare al naibii. La dracu . . . Era sex pur, total nediluat
de inhibiții sau stânjenie, nimic altceva decât o furtună de orgasm care se aduna.
Ea s-a uitat în jos spre locul unde îl lucra. Mâna lui înmănușată era atât de erotică,
încât stătea chiar sub locul în care ea îl mânuia, degetele atingându-i ușor baza
și acoperind crestele de țesut cicatricial.
— Cum mă simt, Jane? spuse el răgu it. — Mă simt altfel decât o face un bărbat cu
tine?
Da. Mai bine. — Nu. Tu ești la fel. Ochii ei s-au îndreptat spre colții lui când i-au tăiat
buza inferioară plină. Dinții arătau ca și cum s-ar fi prelungit, iar ea a simțit că sexul și
hrănirea erau legate. — Păi, desigur, nu semeni cu ei.
Ceva i-a pâlpâit pe față, un fel de umbră, iar mâna i-a alunecat mai departe între
picioare. La început ea a presupus că freca ceea ce atârna dedesubt, dar apoi și-a dat
seama că se ferea de ochii ei.
O linsă de durere a izbucnit în pieptul ei ca o lovitură de chibrit, dar apoi el a gemut

jos în gât și capul i-a dat cu piciorul în spate, părul albastru-negru înclinându-se
peste perna neagră. În timp ce șoldurile i se flectau în sus, mușchii stomacului i
s-au strâns într-o viteză secvențială, tatuajele de la vintre întinzându-se și
revenind la poziție.
— Mai repede, Jane. O vei face mai repede pentru mine acum.
Unul dintre picioarele lui s-a mișcat în sus și coastele au început să pompeze
puternic. Pe pielea lui delicioasă, fluidă, o înroșire de sudoare strălucea în lumina
slabă a lămpii. El se apropia... și cu cât se apropia mai mult, cu atât își dădea seama
că făcea asta pentru că voia. Chestia clinico-curiozitate a fost o minciună: a
fascinat-o din diferite motive.
Ea a continuat să-l pompeze, concentrând frecarea asupra capului lui de mărimea prunei.
"Nu te opri... La naiba..." El scoase cuvântul, umerii și gâtul încordându-se,
pectoralii strângându-se în timp ce aruncau margini ascuțite.
Deodată, ochii i s-au deschis și au strălucit ca stelele.
Apoi a dezvăluit colții care căzuseră complet și a strigat eliberarea. Când venea, el se
uită la gâtul ei, iar orgasmul a continuat și a continuat până când ea se întrebă
dacă a avut două. Sau mai mult. Doamne... era spectaculos și, în mijlocul plăcerii
sale, acel parfum glorios de condiment întunecat a umplut camera până când ea a
respirat în loc de aer.
Când era nemișcat, ea l-a eliberat și a folosit prosopul pentru a-i curăța burta și
pieptul. Ea nu a zăbovit asupra lui. În schimb, s-a ridicat în picioare și și-a dorit să aibă
puțin timp pentru ea însăși.
El o urmărea cu pleoapele joase. — Vezi, spuse el îngrozit, la fel.
Nici pe departe. "Da."

Își trase plapuma peste șolduri și închise ochii. „Folosește dușul dacă vrei”.
Într-o grabă necoordonată, Jane duse patul și prosopul la baie. Reținându-și

mâinile de chiuvetă, se gândi că poate apă fierbinte și ceva altceva decât scrum
pe spate îi vor limpezi capul – pentru că acum tot ce putea vedea era cum arătase el
venind peste mâna ei și pe el însuși.
Copleșită, a ieșit din nou în dormitor, a luat câteva dintre lucrurile ei din pușca mai
mică și și-a amintit că această situație nu era reală, nu face parte din realitatea ei.
A fost un sughiț, o încurcătură în firul vieții ei, ca și cum destinul ei ar fi avut gripă.
Acest lucru nu a fost real.
După ce a terminat cu cursul, Phury s-a întors în camera lui și și-a schimbat hainele de
predare, o cămașă de mătase neagră și pantaloni de cașmir crem, în pielea de luptă.
Din punct de vedere tehnic, trebuia să plece în seara asta, dar cu V plat pe spate
aveau nevoie de un set suplimentar de mâini.
Ceea ce a funcționat pentru el. Mai bine să fii pe străzi la vânătoare decât să te
implici în acea stăpânire cu Z și Bella și cu sarcina.
Și-a legat tocul de la piept, a introdus două pumnale, mânerele în jos și a pus câte
un SIG Sauer pe fiecare șold. În drum spre u ă, i-a pus haina de piele i a bătut
buzunarul interior, asigurându-se că avea la el câteva contonc ii i o brichetă.
În timp ce a lovit scara cea mare, s-a rugat să nu-l vadă nimeni... și a fost arestat chiar
înainte să iasă din casă. Bella îl strigă pe nume când păși în vestibul, iar zgomotul
pantofilor ei traversând podeaua mozaică a foaierului însemna că trebuia să se
oprească.
— Nu ai fost la prima masă, spuse ea.
— Eu predam. El a aruncat o privire peste umăr i a fost u urat să vadă că arăta
bine, cu culoarea ei strălucitoare, cu ochii limpezi.
— Ai mâncat deloc?
— Da, spuse el mințind.
"Bine... ei bine... nu ar trebui să-l aștepți pe Rhage?"
— Ne vedem mai târziu.
— Phury, ești bine?
Și-a spus că nu era locul lui să spună nimic. Închisese deja ușa cu discuția lui
încurajatoare cu Z. Nu era absolut nimic de-al lui... Ca întotdeauna cu ea,
nu avea stăpânire de sine. — Cred că trebuie să vorbești cu Z.
Capul ei lăsă într-o parte, părul căzând mai mult pe umăr. Doamne, a fost minunat. Atât
de întunecat, dar nu negru. Îi amintea de mahonul fin care fusese lăcuit cu grijă,
strălucind cu roșu și maro intens.
"Despre ce?"
La naiba, nu ar trebui să facă asta. "Dacă ascunzi ceva de la Z, orice... trebuie să-i
spui."
Ochii ei s-au îngustat, apoi s-au îndepărtat, în timp ce și-a schimbat atitudinea,
greutatea ei trecând de la un picior la altul, cu brațele încrucișându-i pe piept. "Eu...
ah, nu te voi întreba de unde știi, dar pot să presupun că este pentru că el știe. Oh... la
naiba. Aveam de gând să vorbesc cu el după ce îl văd pe Havers în seara asta. Mi-
am făcut o întâlnire."
"Cât de rău este? Sângerarea?"
„Nu-i rău. De aceea nu aveam de gând să spun nimic până nu mă duc la Havers.
Doamne, Phury, îl știi pe Z. E deja al naibii de nervos pentru mine, așa că sunt
atât de preocupat că sunt îngrozit că va fi distras pe teren și va fi rănit.
„Da, dar vezi, acum e mai rău, pentru că nu știe ce se întâmplă.

Vorbeste cu el. Va trebui să. Va fi strâns. Pentru tine va rămâne strâns.”
— Era supărat?
"Poate puțin. Dar mai mult decât atât este doar îngrijorat. Nu e prost. Știe de ce nu
ai vrea să-i spui că nimic nu este în regulă. Uite, ia-l cu tine în seara asta, bine? Lasă-l
să fie acolo."
Ochii i se lăcrimară puțin. "Ai dreptate. Știu că ai dreptate. Vreau doar să-l protejez."
— Exact ceea ce simte el pentru tine. Ia-l cu tine.

În tăcerea care a urmat, el știa că indecizia din ochii ei era a ei cu care trebuia să se
confrunte. Își spusese piesa.
— Fii bine, Bella.
Când se întoarse, ea îl apucă de mână. "Multumesc. Pentru ca nu esti suparat pe mine."
Pentru o clipă, se prefăcu că era tânărul lui în interiorul ei și că o putea strânge

aproape și să meargă cu ea la doctor și să o țină în brațe după aceea.
Phury îi luă încet încheietura mâinii și o smulse de el, mâna ei alunecând de pe pielea
lui pe o perie moale care ustură ca niște ghimpe. "Ești iubita geamănului meu. Nu aș
putea fi niciodată supărată pe tine."
În timp ce ieșea prin vestibul și în noaptea rece și vântoasă, se gândi cât de adevărat
era că nu putea fi niciodată supărat pe ea. El însuși, pe de altă parte? Nici o problema.
Dematerializându-se în centrul orașului, știa că se îndrepta spre o coliziune de vreun

fel. Nu știa unde este zidul sau din ce era făcut sau dacă avea de gând să se bată
singur în el sau să fie aruncat în el de cineva sau de altcineva.
Dar zidul aștepta în întunericul amar. Și o parte din el s-a întrebat dacă nu era pictat
pe el un H mare și gras.
V o privi pe Jane intrând în baie. În timp ce se pivota pentru a-și pune hainele de
schimb pe tejghea, profilul corpului ei era o curbă elegantă în S pe care avea nevoie
pentru a pune mâna. Cu gura peste. Corpul lui în.
Ușa s-a închis și dușul a început și el a înjurat. Doamne... mâna ei se simțise atât
de bine, îl luase mai sus decât orice sex complet în ultima vreme. Dar fusese
unilateral. Nu fusese deloc miros de excitare din partea ei. Pentru ea fusese o
funcție biologică de explorat. Nimic mai mult.
Dacă ar fi fost sincer cu el însuși, ar fi crezut că poate că, văzându-l orgasm, o va
excita – ceea ce era nebun, având în vedere ce face sub talia lui.
Nimeni în mintea lor sănătoasă nu s-ar gândi: Oh, da, uită-te la minunea unică. Hum.
Motiv pentru care își ținea mereu pantalonii pe când făcea sex.
În timp ce asculta dușul, excitarea i s-a înmuiat și colții i s-au retras în
maxilar. Amuzant, când ea se descurcase cu el, el se surprinsese. Ar fi vrut s-o
muște – nu să hrănească pentru că îi era foame, ci pentru că dorea gustul ei în
gură și semnul dinților pe gâtul ei. Ceea ce a fost al naibii de lipsit de caracter. În
mod obișnuit, mușca femele doar pentru că trebuia, iar când o făcea, nu i-a plăcut
niciodată.
Cu ea? Abia aștepta să străpungă o venă și să suge ceea ce i-a trecut prin inima
până în intestine.
Când dușul s-a oprit, tot ce se putea gândi era să fie în acea baie cu ea. El și-
o putea imagina doar goală, umedă și roz din cauza căldurii. Omule, voia să știe
cum arată ceafa ei. Și întinderea pielii dintre omoplații ei. Și golul de la baza
coloanei ei. Voia să-și treacă gura de la claviculă la buricul ei... apoi să facă o încercare
între coapse.
La naiba, era din nou greu. Și asta a fost al naibii de inutil. Ea și-a satisfăcut
curiozitatea cu trupul lui, așa că nu ar fi dispusă să-i arunce un os și să-l ușureze din
nou. Și chiar dacă era atrasă de el, avea deja pe cineva, nu-i așa. Cu un mârâit
urât, el și-a imaginat acel tip de doctor cu părul negru care o aștepta înapoi în
viața ei reală. Tipul era de felul ei și, fără îndoială, era complet masculin.
Însăși ideea ca nenorocitul ăla s-o trateze corect, nu doar ziua, ci și noaptea între
cearșafuri, îi făcea pieptul să usture.
La dracu.
V și-a pus brațul peste ochi și s-a întrebat exact când făcuse un transplant de
personalitate. Teoretic, Jane i-a operat inima, nu capul, dar nu avusese dreptate de când
era pe masa ei. Lucrul era că pur și simplu nu se putea abține să nu vrea ca ea să-l
vadă ca pe un partener – deși asta era o imposibilitate din o mulțime de motive: era un
vampir care era un ciudat... și urma să devină Primale într-un chestiune de zile.
S-a gândit la ceea ce îl aștepta de Cealaltă Parte și, deși nu voia să intre în trecut, nu
s-a putut opri. S-a întors la ceea ce i se făcuse, amintindu-și ce a pus roțile în mișcare
pentru stricăciunea care îl lăsase pe jumătate de mascul.
La o săptămână după ce tatăl său și-a ars cărțile, Vishous a fost surprins ieșind din
spatele paravanului care ascundea picturile rupestre. Pierderea lui a fost jurnalul
războinicului Darius. El evitase bunurile sale prețioase zile și zile, dar în cele din urmă
cedase. Mâinile lui tânjiseră greutatea legăturii, ochii lui la vederea cuvintelor, mintea
lui imaginile pe care i le dădea, inima lui legătura. a găsit cu scriitorul.
Era prea singur ca să reziste.

A fost o curvă de bucătărie care l-a văzut și amândoi au înghețat când a făcut-o. Nu-i știa
numele, dar avea aceeași față pe care o aveau toate femelele din tabără: ochi duri, piele
căptușită și o tăietură a gurii. Pe gât aveau urme de mușcături de la bărbații care se
hrăneau din ea, iar schimbul ei era murdar și uzat la tiv. Într-o mână avea o lopată
grosolantă, iar în spatele ei târa o roabă cu roata spartă. Evident, scoase paiul
scurt și fusese forțată să îngrijească gropile private.
Ochii ei s-au mutat în jos spre mâna lui V de parcă ar fi măsurat o armă.
V a făcut în mod deliberat un pumn cu chestia. „Ar fi păcat dacă spui ceva, nu-i așa.”
Ea păli și se grăbi, lăsând lopata în timp ce alerga.

Vestea ce se întâmplase între el și ceilalți pretransi fuseseră peste tot în tabără și, dacă
îi făcea să se teamă de el, asta era bine.
Pentru a-și proteja singura carte, nu era mai presus de a amenința pe nimeni, chiar și pe
femei, și nu-i era rușine de asta. Legea tatălui său spunea că nimeni nu era în siguranță
tabăra: V era destul de încrezător că femeia ar folosi ceea ce a văzut în propriul

beneficiu dacă ar putea. Așa era calea.
Vishous a părăsit peștera printr-unul dintre tunelurile care fuseseră plictisite din
munte și a ieșit într-un desiș de mărăcini. Iarna venea peste toți cu repeziciune, frigul
făcând aerul dens ca osul. În față, a auzit pârâul năvălind și a vrut să bea, dar a
rămas ascuns în timp ce urca panta acoperită de pini. Întotdeauna s-a ținut
departe de apă pentru o distanță după ce a ieșit, nu doar pentru că era ceea ce
fusese învățat să facă la pedeapsa, ci pentru că în starea lui pretrans nu se
potrivea cu ceea ce i se putea întâmpla, fie el vampir, uman sau animal.
La începutul fiecărei nopți, pretransiții încercau să-și umple pântecele goale la

pârâu, iar urechile îi captau sunetele celorlalți pretransi care pescuiau. Băieții se
adunaseră îndelung în porțiunea largă a pârâului, unde apa forma un bazin
nemișcat pe o parte. I-a evitat, alegând un loc mai în sus.
Dintr-o pungă de piele a scos o lungime de fir tocat fin, care avea un cârlig brut și
o greutate fulgerătoare de argint legată la capăt. Și-a aruncat slabul său
accesoriu în apa care se repezi și a simțit sforul strâns. În timp ce s-a așezat pe o
stâncă, a înfășurat sfoara în jurul unui ax de lemn și a ținut chestia între palme.
Așteptarea nu era nici aici, nici acolo, nici povară, nici plăcere, iar când auzea o
ceartă în aval, nu avea niciun interes. Confruntările erau, de asemenea, calea
taberei și știa despre ce era lupta dintre ceilalți pretrans. Doar pentru că ai scos
un pește din apă nu înseamnă că poți să-l păstrezi.
Se uita la curentul năvalnic când cea mai ciudată senzație i-a atins ceafa – ca și cum
ar fi fost lovit pe ceafă.
A sărit în sus, lăsându-și linia pe pământ, dar în spatele lui nu era nimeni. A adulmecat
aerul, a cercetat copacii cu ochii. Nimic.
În timp ce se aplecă pentru a-și recupera firul, bățul i-a scăpat de la îndemână și de
pe mal, un pește luând momeala. V s-a repezit spre ea, dar nu a putut decât să
privească mânerul brut sărind în flux. Făcând o pasă, alergă după ea, sărind din
stâncă în stâncă, urmărindu-l din ce în ce mai departe în aval.
După care s-a întâlnit cu altul.
Pretransul pe care îl bătuse cu cartea venea în sus, cu un păstrăv în mână, unul
care, având în vedere satisfacția lui rapitoare, nu avea nicio îndoială.
fost furat de la altul. Când l-a văzut pe V, bă ul cu prinderea lui V a trecut pe lângă el i s-
a oprit. Cu un strigăt de triumf, băgă în buzunar peștele care dă cu piciorul și se duse după
ceea ce era al lui V – deși l-a dus în direcția purtătorilor săi.
Poate din cauza reputației lui V, ceilalți băieți au ieșit din drum în timp ce acesta mergea
după pretrans, grupul abandonând goana și devenind spectatori la galop.
Pretrans a fost mai rapid decât V, mișcându-se imprudent de la piatră la piatră, în

timp ce V era mai atent. Tălpile de piele de pe cizmele lui aspre erau umede, iar
mușchiul care creștea pe spatele stâncilor era alunecos ca grăsimea de porc.
Chiar dacă prada lui trăgea înainte, el s-a ținut înapoi pentru a-și asigura picioarele.
În momentul în care pârâul se lărgește în bazinul în care pescuiseră ceilalți, pretransul a
sărit pe fața plată a unei pietre și a ajuns la îndemâna peștelui cârlig al lui V. Cu
excepția cazului în care s-a întins pentru a apuca bățul, echilibrul i s-a schimbat...
și piciorul i-a ieșit de sub el.
Cu răsturnarea lentă și grațioasă a unei pene, a căzut cu capul înainte în pârâul care se
repezi. Crăpătura tâmplei lui pe o stâncă, la câțiva centimetri sub suprafață, era puternică
ca un secure care lovește lemnul de esență tare și, pe măsură ce corpul i se făcea
moale, bățul și linia se îndreptau.
Când V s-a apropiat de băiat, el și-a amintit de viziunea pe care o avusese. Clar că fusese
greșit. Pretrans nu a murit pe vârful muntelui cu soarele pe față și vântul în păr. A murit
aici și acum în brațele râului.
A fost un pic de ușurare.

Vishous a privit cum trupul era tras în întuneric, încă bazin de curent. Chiar înainte
de a se scufunda sub suprafață, s-a rostogolit, așa că a fost cu fața în sus.
În timp ce bulele spărgeau buzele nemișcate și se ridicau la suprafață pentru a prinde

lumina lunii, V s-a mirat de moarte. Totul a fost atât de calm după ce a venit. Oricare ar
fi țipetele sau țipetele sau acțiunile care au determinat sufletul să se elibereze în
Fade, ceea ce a urmat a fost ca liniștea densă a zăpezii care cădea.
Fără să stea pe gânduri, a întins mâna dreaptă în apa rece.
Deodată, o strălucire a acoperit bazinul, emanând din palma lui... iar fața pretransului
a fost luminată la fel de sigur ca și cum soarele ar fi strălucit asupra ei. V gâfâi. Era
viziunea realizată, exact așa cum o prevăzuse: ceața care tulburase claritatea era de
fapt apa, iar părul băiatului se flutura încoace și încolo nu de la vânt, ci de la curenții adânci
din bazin.
"Ce faci cu apa?" spuse o voce.

V ridică privirea. Ceilalți băieți stăteau aliniați pe malul curbat al râului, privindu-l fix.
V și-a smuls mâna din apă și i-a pus-o în jurul spatelui, ca să nu o vadă nimeni. După
îndepărtarea lui, strălucirea din bazin s-a stins, pretrans morții lăsați în adâncurile
negre ca și cum ar fi fost îngropat.
V se ridică în picioare și se uită la ceea ce știa că acum nu erau doar concurenții săi
pentru mâncare și confort, ci acum dușmanii săi. Coeziunea dintre băieții adunați
în timp ce stăteau umăr la umăr îi spunea că, oricât de controversați erau în pântecele uscat
al taberei, fuseseră legați de o singură minte.
Era un paria.
V clipi și se gândi la ce urmase mai departe. Amuzant, virajul pe care l-ai anticipat nu a
fost niciodată cel cu gheața neagră pe el. Presupuse că ceilalți pretrans îl vor izgoni
din tabără, că unul câte unul vor trece prin schimbarea lor, apoi se vor aduna cu el. Dar
sorții i-au plăcut surprizele, nu-i așa.
S-a rostogolit pe o parte și a devenit hotărât să doarmă puțin. Cu excepția când ușa de la
baie s-a deschis, a trebuit să spargă o pleoapă. Jane se schimbase într-o cămașă albă
cu nasturi și o pereche de transpirații largi negre de yoga. Fața ei era îmbujorată de
căldura dușului, părul țepos și umed. Arăta uimitor.
Ea îi aruncă o privire scurtă, o scurtă trecere în revistă care îi spunea că presupunea că

doarme; apoi se duse și se așeză pe scaunul din colț. În timp ce își ridică picioarele,
și-a înfășurat brațele în jurul genunchilor și și-a coborât bărbia. Părea atât de fragilă în
acest fel, doar o răsucire de carne și oase în îmbrățișarea scaunului.
A închis ochii și s-a simțit nenorocit. Conștiința lui, care fusese aproape deconectată de
secole, era trează și durea: nu putea pretinde că nu se va vindeca complet în alte șase
ore. Ceea ce însemna că scopul ei s-a terminat și va trebui să o lase să plece când
soarele apunea în seara asta.
În afară de viziunea pe care o avusese despre ea? Cea dintre ei care stă în pragul luminii? Ah,
la naiba, poate că tocmai făcuse halucinații...
V se încruntă când prinse un miros în cameră. Ce naiba?
Inspirând adânc, s-a întărit în grabă, penisul îngroșându-se, devenind greu pe burtă.
Se uită dincolo de cameră la Jane. Avea ochii închiși, gura puțin deschisă,
sprâncenele în jos... și era trezită. S-ar putea să nu se fi simțit în întregime confortabil
cu asta, dar cu siguranță era excitată. Se gândea la el? Sau bărbatul uman?
V întinse mâna cu mintea lui fără nicio speranță reală de a intra în capul ei.
Când viziunile i se secaseră, la fel se făcuse și banda rulantă a gândurilor altora,
cea care putea fi forțată asupra lui sau preluată după voia lui — Viziunea din
mintea
ei era despre el.
Oh, la naiba, da. Era atât de complet el: se arcuia pe pat, mușchii stomacului
îi strângeau, șoldurile împingându-și în sus în timp ce ea își lucra sexul cu palma.
Asta a fost chiar înainte de a veni, când și-a îndepărtat mâna înmănușată din
ceea ce făcea sub penis și a apucat pentru plapumă.
Chirurgul lui l-a dorit deși el era parțial distrus și nu genul ei și o ținea împotriva
voinței ei. Și o durea. Îl dorea.
V a zâmbit când colții i-au bătut în gură. Ei bine, nu era momentul să fii umanitar. Și
ameliorează o parte din suferința ei...
Shitkickers plantați într-o poziție larg, cu pumnii încrețiți de partea lui, Phury
stătea deasupra celui mai mic pe care tocmai îl doborâse cu o lovitură urâtă în
tâmplă. Nenorocitul stătea întins cu fața în jos într-o grămadă de nămol murdar,
cu brațele și picioarele lăsate în lateral, cu geaca de piele ruptă din spate de luptă.
Phury respiră adânc. A existat un mod gentil de a-ți ucide inamicul.
În mijlocul războiului, exista un mod onorabil de a aduce moartea chiar și asupra
celor pe care îi urai.
S-a uitat în sus și în jos pe alee și a adulmecat aerul. Fără oameni. Fără alți minori.
Și niciunul dintre frații lui.
S-a aplecat spre ucigaș. Da, când ți-ai eliminat dușmanii, a existat un anumit
standard de conduită care trebuia respectat.
Acesta nu avea să fie.
Phury luă cel mai mic de cureaua de piele și de părul palid și a aruncat chestia cu
capul înainte într-o clădire de cărămidă, ca un berbec. Se aprinse un zgomot
înăbușit, cu carne, în timp ce lobul frontal s-a spart și coloana vertebrală a
străpuns partea din spate a craniului.
Dar chestia nu era moartă. Pentru a ucide un ucigaș trebuia să-l înjunghii în piept.
Dacă ar fi lăsat așa cum era acum, nenorocitul ar fi doar într-o stare de putrezire
perpetuă până când Omega se va întoarce în cele din urmă pentru trup.
Phury a târât chestia cu un braț în spatele unui tomberon și a scos un pumnal.
Nu a folosit-o ca armă pentru a-l înjunghia pe ucigaș înapoi la stăpânul său. Furia lui,
acea emoție pe care nu-i plăcea să o simtă, acea forță pe care nu-și permitea să o
atașeze oamenilor sau evenimentelor, începuseră să urlă. Iar impulsul lui
era de netăgăduit.
Cruzimea acțiunilor sale i-a pătat conștiința. Chiar dacă victima lui era un ucigaș
amoral care fusese pe punctul de a elimina doi vampiri civili în urmă cu douăzeci de
minute, ceea ce făcea Phury era încă greșit. Civilii fuseseră salvați. Inamicul era
incapabil. Sfârșitul trebuie adus curat.
Nu s-a oprit.
În timp ce cel mai mic urlă de durere, Phury a rămas cu ceea ce îi făcea, mâinile și
lama mișcându-se rapid prin piele și elemente vitale care miroseau a pudră
pentru copii. Sânge negru și lucios curgea pe trotuar și îi acoperi brațele lui Phury și-
i ungea cu ulei pantofii și i se împroșcă pielea.
Pe măsură ce a continuat, ucigașul a devenit un StairMaster pentru furia lui și ura de

sine, un obiect pentru a rezolva sentimentele. Desigur, acțiunile lui l-au făcut să se
gândească și mai puțin la sine, dar nu s-a oprit. Nu m-am putut opri. Sângele lui era
propan și emoțiile lui erau de flacără, iar arderea era inevitabil acum că fusese
aprinsă.
Concentrat pe proiectul său groaznic, nu l-a auzit pe celălalt mai mic venind din
spate. A simțit mirosul de pudră pentru copii chiar înainte de a lovi lucrul și abia s-
a îndepărtat din calea bâtei de baseball care era îndreptată spre craniul lui.
Furia lui s-a mutat de la ucigașul incapabil la cel care stătea în picioare, iar cu ADN-ul
său războinic țipând în vene, el a atacat. Conducând cu pumnalul său negru, el s-a lăsat
jos și a venit spre abdomen.
El nu a reușit. Cel mai mic îl prinse în umăr cu bâta, apoi se întinse într-un leagăn
puternic înapoi pe piciorul bun al lui Phury, prinzându-i genunchiul.
În timp ce se mototoli, se concentra să-și țină pumnalul, dar ucigașul era tot José
Conseco cu acel număr de aluminiu. Un alt leagăn și lama a plecat zburând,
învârtindu-se capăt peste punct, apoi dansând pe o întindere de pavaj umed.
Cel mai mic a sărit pe pieptul lui Phury și l-a ținut de gât, strângându-l cu o
strângere cu o singură mână care era puternică ca un cablu de sârmă. Phury bătu o
palmă pe încheietura groasă a obiectului în timp ce trahea lui se comprima, dar apoi
brusc a avut alte probleme decât hipoxia de care să-și facă griji. Ucigașul și-a schimbat
strânsoarea pe bâtă, sufocându-se până când a ținut-o în mijloc. Cu concentrare
mortală, își ridică brațul sus și aruncă patul liliacului pe fața lui Phury.
Durerea a fost o bombă care i-a izbucnit în obraz și în ochi, schijele încinse de alb
ricoșând pe tot corpul lui.
Și a fost... curios de bine. A depășit totul. Tot ce știa era impactul care îngheța inima și
pulsația electrică care a venit imediat după.
I-a plăcut.
Prin singurul ochi care încă funcționa corect, îl văzu pe cel mai mic ridicând din nou bâta,
în stil piston. Phury nici măcar nu s-a pregătit. El doar a urmărit cinetica la lucru, știind că
mușchii care se coordonau pentru a ridica acea bucată de metal lustruit aveau să se
strângă și să-i aducă din nou acel lucru pe față.
Timpul loviturii de moarte, gândi el vagă. Osul orbital îi era deja spart, după toate
probabilitățile, sau cel puțin fracturat. Încă o centură și nu avea de gând să-i mai protejeze
materia cenușie.
I-a venit o imagine a desenului pe care-l făcuse cu Bella și a văzut ceea ce el pusese pe
hârtie: ea stând la masa din sufragerie întoarsă spre geamănul lui, dragostea dintre ei
la fel de tangibilă și frumoasă ca pânza de mătase, precum puternic și rezistent ca
oțelul călit.
El a rostit o rugăciune străveche pentru ei și tinerii lor în Limba Veche, una care le dorea
să fie bine până când i-a întâlnit în Fade într-un viitor, foarte îndepărtat. Până când vom
trăi din nou, a fost felul în care s-a terminat.
Phury dădu drumul încheieturii ucigașului și repetă fraza iar și iar, întrebându-se vag
care dintre cele patru cuvinte va fi ultimul lui.
Doar că nu a avut niciun impact. Cel mai mic a dispărut de pe deasupra lui, pur și
simplu i-a ieșit de pe piept ca o marionetă ale cărei sforuri fuseseră trase.
Phury zăcea acolo, abia respirând, în timp ce o serie de mormăituri răsunau pe alee,
apoi un fulger strălucitor se stingea. Cu endorfinele sale, avea un high drăguț, spațial,
care l-a făcut să strălucească cu ceea ce simțea sănătate, dar era într-adevăr o dovadă că
era în profunzime.
Se întâmplase deja lovitura de moarte? Fusese oare acela de ajuns pentru a-i lăsa
hemoragia cerebrală?
Tot ceea ce. M-am simțit bine. Se simțea bine totul și se întrebă dacă așa era sexul. Pe
urmă, asta a fost. Nimic decât relaxare liniștită.
S-a gândit la Zsadist venind la el în mijlocul acelei petreceri cu luni în urmă, cu o

geantă în mână și o cerere infernală în ochi.
Phury fusese rău de ceea ce avea nevoie geamănul său, dar totuși se dusese cu Z la
sală și îl lovise pe bărbat de nenumărate ori și din nou.
Nu fusese prima dată când Zsadist avea nevoie de o astfel de eliberare.
Phury urâse întotdeauna să-i dea geamănului său bătăile pe care le ceruse, nu
înțelesese niciodată motivul impulsului masochist, dar a înțeles acum. Asta a fost
fantastic. Nimic nu conta. Era ca și cum viața reală ar fi fost o furtună
îndepărtată care nu avea să ajungă niciodată la el pentru că ieșise din calea ei.
Vocea profundă a lui Rhage venea și de la distanță. "Phury? Am sunat pentru

preluare. Trebuie să mergi la Havers's."
Când Phury a încercat să vorbească, falca lui a refuzat să-și facă treaba, sigur că cineva
o lipise la loc. În mod clar, umflarea se instalase deja și el s-a mulțumit să scuture din
cap.
Chipul lui Rhage a intrat în viziunea lui deformată. „Havers va...”
Phury clătină din nou din cap. Bella ar fi la clinică în seara asta să se ocupe de
problema copilului. Dacă era pe punctul de a avorta, el nu voia să o răstoarne peste
margine apărând ca un caz de urgență.
— Nu… Havers… spuse el răgușit.
"Fratele meu, ceea ce ai de făcut este mai mult decât poate suporta primul ajutor."
Chipul perfect model al lui Rhage era o mască de calm deliberat. Ceea ce însemna
că tipul era cu adevărat îngrijorat.
"Acasă."
Rhage înjură, dar înainte de a putea apăsa din nou pentru călătoria cu Havers, o
mașină coti pe alee, cu farurile clipind.
— La naiba. Rhage intră în acțiune, ridicându-l pe Phury de pe trotuar și grăbindu-se
în spatele Coșului de gunoi.
Ceea ce i-a adus chiar lângă cel mai mic profanat.
— Ce naiba? Rhage respiră, în timp ce un Lexus cu douăzeci și patru cromate se ușura
de ei, bătând de rap.
Când trecu, ochii strălucitori ai lui Rhage se îngustară. "Ai facut asta?"
"Rău... lupta... e tot", șopti Phury. — Du-mă acasă.

În timp ce închise ochiul, și-a dat seama că învățase ceva în seara asta. Durerea era bună
și, dacă era adunată în condițiile potrivite, era mai puțin rușinoasă decât heroina. Mai
ușor de obținut, de asemenea, deoarece ar putea fi un produs secundar legitim al jobului
său.
Ce perfect.
În timp ce Jane stătea pe scaunul vizavi de patul pacientului ei, avea capul în jos și
ochii închiși. Nu se putea opri să se gândească la ceea ce îi făcuse... și la ce făcuse
el ca urmare. L-a văzut exact când atingea punctul culminant, cu capul dat cu
piciorul pe spate, colții lui sclipind, erecția lui smucind în strânsoarea ei, în timp ce
respirația îi intra într-un gâfâit și ieși într-un geamăt.
Ea se mișcă, simțindu-se fierbinte. Și nu pentru că radiatorul ar fi pornit.
Doamne, nu s-a putut abține din a relua scena din nou și din nou, și a devenit atât de
rău, încât a trebuit să-și despartă gura pentru a respira. La un moment dat, în
timpul buclei continue, a simțit o scurtă înțepătură în cap, ca și cum gâtul i s-ar
fi instalat într-o poziție proastă, dar apoi a ațipit.
Desigur, subconștientul ei a preluat locul unde s-a oprit memoria.
Visul a început când ceva i-a atins umărul, ceva cald și greu. A fost ușurată de
simțirea lui, de felul în care i-a coborât încet pe braț, peste încheietura mâinii și până
la mână. Degetele ei au fost strânse și strânse, apoi s-au întins pentru un sărut
plasat în centrul palmei. Ea simți buzele moi, respirația caldă și peria de catifea
a... unei barbe.
Urmă o pauză, de parcă s-ar fi cerut permisiunea.
Ea știa exact la cine visează. Și știa exact ce avea să se întâmple în fantezie dacă
permitea ca lucrurile să continue.
— Da, șopti ea în somn.
Mâinile pacientului ei s-au dus la gambe și i-au desprins picioarele de pe scaun, apoi
s-a mutat ceva larg și cald înăuntru, trecând printre coapse, răsturnându-le larg.
Șoldurile lui și... oh, Doamne, ea îi simți erecția la miezul ei, lungimea rigidă
apăsând prin pantalonii moi pe care îi purta. Gulerul cămășii ei a fost târât la o
parte, iar gura lui i-a găsit gâtul, buzele lui strângându-se pe pielea ei și sugând în
timp ce excitarea lui începea printr-o împingere și retragere ritmică. O mână i-
a găsit sânul, apoi i-a coborât până la stomac. Până la șold. Mai jos, înlocuind erecția.
În timp ce Jane striga și se arcuia, două vârfuri ascuțite i-au urcat pe coloana
gâtului până la baza maxilarului. Colți.
Frica îi inunda venele. La fel a făcut o explozie de sex cu octan ridicat.
Înainte ca ea să poată rezolva cele două extreme, gura lui a părăsit gâtul ei și i-
a găsit sânul prin cămașă. În timp ce o sugea, a mers după miezul ei, frecând
ceea ce era gata pentru el, flămând de el. Ea a deschis gura ca să gâfâie și ceva
a fost împins în el... un deget mare. Ea s-a prins disperată, alăptându-l în timp ce își
imagina ce altceva din el ar putea fi între buzele ei.
El era stăpânul tuturor, șoferul, cel care conducea utilajele.

El știa exact ce îi făcea în timp ce degetele lui foloseau transpirațiile moi și
chiloții ei umezi pentru a o împinge până la stâncă.
O voce în capul ei – a lui – a spus: „Vino după mine, Jane...”
De nicăieri, o lumină strălucitoare i-a lovit fața și ea a sărit în picioare, aruncându-
și brațele pentru a-l împinge pe pacient.
Doar că nu era nicăieri lângă ea. Era în pat. adormit.
Și în ceea ce privește lumina, venea din hol. Red Sox deschisese ușa
dormitorului.
„Îmi pare rău că vă trezesc, băieți”, a spus el. „Avem o situație”.
În timp ce pacientul se ridică, îi aruncă o privire lui Jane. În momentul în care ochii li s-au întâlnit, ea
s-a îmbujorat și și-a întors privirea.
"OMS?" a întrebat pacientul.
— Phury. Red Sox dădu din cap spre scaun. „Avem nevoie de un medic.
Jane și-a dres glasul. "De ce te uiți la..."

"Avem nevoie de tine."
Primul ei gând a fost, naiba că se pătrundea mai adânc cu ei. Dar apoi medicul din
ea a vorbit. "Ce se întâmplă?"
"Adevărat urât. Întâlnește cu o bâtă de baseball. Poți să vii cu mine?"
Vocea pacientului ei a ajuns mai întâi, mârâitul neîntrerupt trăgând o linie al naibii
în minte: „Dacă ea merge undeva, vin și eu. Și cât de rău este?”
"S-a zguduit la față. Rău. Refuză să meargă la Havers. A spus că Bella e acolo despre
tineri și că nu vrea să o supere arătând dezordonată."
„La naiba frate trebuie doar să fie un erou”. V se uită la Jane. — Ne vei ajuta?
După o clipă, ea și-a frecat fața. La naiba. — Da. O voi face.
În timp ce John coborî botul Glock-ului care i se dăduse, se uită în jos, la o țintă la
cincizeci de metri distanță. Trecând siguranța la loc, el
rămase cu totul fără cuvinte.

— Isuse, spuse Blay.
Cu neîncredere totală, John apăsă pe un buton galben din stânga lui și foaia de hârtie de
opt și jumătate pe unsprezece se îndreptă spre el ca un câine chemat acasă. În centru,
grupate ca o margaretă, erau șase lovituri perfecte. Sfinte rahat.
După ce a supărat tot ceea ce fusese învățat până acum când era vorba de luptă, a excelat
în sfârșit la ceva.
Ei bine, asta nu l-a făcut să uite de durerea de cap?
O mână grea a aterizat pe umărul lui, iar vocea lui Wrath era mândră. — Ai făcut bine, fiule.
Foarte bine.
John întinse mâna și desfăcu ținta.
— În regulă, spuse Wrath. — Asta e tot pentru azi. Verifica i-vă armele, băie i.
— Yo, Qhuinn, strigă Blay. "Tu vezi asta?"
Qhuinn i-a dat pistolul unuia dintre câini și a venit. — Uau. E niște prostii adevărate ale lui
Dirty Harry chiar acolo.
John a împăturit hârtia și a pus-o în spatele blugilor. În timp ce a returnat arma în căruță, a
încercat să-și dea seama cum să o identifice din nou, pentru a o putea folosi la următorul
antrenament. Ah... deși numerele de serie fuseseră șterse, pe butoi era un semn slab, o
zgârietură. Și-a putut găsi din nou arma.
— Mută-te afară, spuse Wrath în timp ce își sprijinea corpul imens de ușă. „Autobuzul așteaptă”.
Când John își ridică privirea după ce a returnat arma, Lash stătea chiar în spatele lui,
amenințător și războaie. Într-o mișcare lină, tipul se aplecă și își puse Glock-ul jos, cu botul
îndreptat spre pieptul lui John. Ca să explice ideea, a zăbovit o clipă cu degetul arătător
pe trăgaci.
Blay și Qhuinn căzură strânși, blocând drumul. Mutarea s-a făcut cu adevărat obișnuit, de
parcă s-ar fi aflat la întâmplare, dar mesajul a fost clar. Ridicând din umeri, Lash și-a ridicat
mâna liberă de Glock și l-a prins pe Blay umăr la umăr în timp ce se îndrepta spre u ă.
— Nemernic, mormăi Qhuinn.

Cei trei boboci au plecat în vestiar, de unde și-au luat cărțile și au plecat împreună. Pentru
că John avea de gând să folosească tunelul pentru a se întoarce la conac, s-au oprit la ușa
vechiului birou al lui Tohr.
În timp ce ceilalți cursanți treceau, Qhuinn și-a păstrat vocea scăzută. "Trebuie să ieșim în
seara asta. Abia aștept." S-a strâmbat și și-a schimbat poziția ca și cum ar fi fost
șmirghel în pantaloni. „Sunt pe jumătate prost pentru o femeie, dacă știi ce vreau
să spun?”
Blay se înroși puțin. "Sunt... ah, da, aș putea face față cu ceva acțiune. John?"
Pompat de succesul pe care l-a avut pe poligon, John dădu din cap.
"Bun." Blay și-a ridicat blugii. „Trebuie să atingem ZeroSum”.
Qhuinn se încruntă. "Ce zici de Screamer's?"
„Nu, vreau ZeroSum”.
— Bine. Și putem merge cu mașina mea. Qhuinn aruncă o privire. — John, de ce nu
te urci în autobuz și te duci la Blay's?
Nu ar trebui să mă schimb?
"Poți să împrumuți câteva din hainele lui. Trebuie să arăți bine pentru ZeroSum."
Lash a apărut de nicăieri, ca un pumn. — Deci te duci în centru, John?
Poate ne vedem acolo, amice.
Cu un rânjet urât, el a plecat, corpul să fie încolăcit, umerii musculoși rostogolindu-se
ca și cum ar fi fost îndreptat către o luptă. Sau a vrut să fie.
— Se pare că vrei o întâlnire, Lash, lătră Qhuinn. — O afacere bună, pentru că ține
rahatul ăsta, o să fii fugit, amice.
Lash se opri și se uită înapoi, luminile de deasupra capului revărsându-se peste
el. "Hei, Qhuinn, spune-i tatălui tău că am salutat. Întotdeauna m-a plăcut mai mult
decât tine. Apoi, din nou, mă potrivesc."
Lash bătu lângă ochi cu degetul mijlociu și continuă.
În urma lui, fața lui Qhuinn s-a închis, doar a mers direct la statuie.
Blay și-a pus mâna pe ceafa tipului. "Ascultă, dă-ne patruzeci și cinci de minute la
mine acasă, k? Atunci vino să ne iei."
Qhuinn nu a răspuns imediat, iar când a făcut-o în sfârșit, vocea i-a fost joasă. "Da.
Nicio problemă. Mă scuzi pentru o secundă?"
Qhuinn își lăsă cărțile și se întoarse în vestiar. Când ușa s-a închis, John a semnat,
familiile lui Lash și Qhuinn sunt strânse?
"Cei doi sunt veri primari. Tatii lor sunt frati."
John se încruntă. Ce-i cu Lash arătând spre ochiul lui?
"Nu-ți face griji pentru..."
John apucă antebrațul tipului. Spune-mi.
Blay și-a frecat părul roșu de parcă ar fi încercat să foșnească un răspuns. "Bine...
parcă... tatăl lui Qhuinn este o afacere mare în glimera, nu? Și mama lui la fel. Și
glimera nu face defecte."
Acest lucru a fost spus de parcă ar explica totul. Nu în eleg. Ce e în neregulă cu ochiul
lui?
„Unul este albastru. Unul este verde. Pentru că nu sunt de aceeași culoare,
Qhuinn nu se va împerechea niciodată... și, știi, tatăl lui a fost rușinat de el toată
viața. la Casa mea.
Trebuie să se îndepărteze de părinții lui." Blay s-a uitat la ușa vestiarului ca și
cum ar fi putut vedea prin ea către prietenul său. "Singurul motiv pentru
care nu l-au dat afară este pentru că sperau că tranziția ar putea clarifica totul. .
De aceea a trebuit să folosească pe cineva ca Marna. Ea are un sânge foarte bun și
cred că planul era că ar ajuta”.
Nu a făcut-o.
„Nu. Probabil că o să-i ceară să plece la un moment dat. Am deja o cameră

pregătită pentru el, dar mă îndoiesc că o va folosi. Multă mândrie.
Pe bună dreptate.”
John a avut un gând oribil. Cum a primit vânătaia? Cel de pe fața lui după trecerea
lui?
În acel moment ușa vestiarului s-a deschis și Qhuinn a ieșit cu un zâmbet ferm pe
loc. — Vrem, domnilor? În timp ce își ridica cărțile, bravada lui s-a întors. „Să sărim
înainte ca cei buni să fie luati la club”.
Blay îl bătu pe tip pe umăr. — Mai departe, maestru.

În timp ce se îndreptau spre parcarea subterană, Qhuinn era în față, Blay în spate,
John în mijloc.
Când Qhuinn a dispărut pe treptele autobuzului, John îl bătu pe Blay pe
umăr.
Era tatăl lui, nu-i așa?
Blay ezită. Apoi dădu din cap o dată.
Bine, asta a fost fie grozav, fie înfricoșător. În timp ce Jane mergea, parcă trecea printr-
un tunel subteran într-un film cu Jerry Bruckheimer. Această configurație a
fost direct dintr-un Hollywood cu buget mare: oțel, slab luminat de lumini fluorescente,
infinit de lung. În orice moment, Bruce Willis, în jurul anului 1980, avea să treacă în
picioare, purtând o cămașă muschioasă și o mitralieră.
Ea ridică privirea spre panourile fluorescente din tavan, apoi în jos spre podeaua
metalică lustruită. Era dispusă să parieze că dacă ducea un burghiu la pereți, aceștia
aveau o grosime de jumătate de metru. Omule, tipii ăștia aveau bani. Multi bani.
Mai mult decât ai putea obține dacă ai face comerț cu medicamente pe bază de rețetă pe
piața neagră sau ai deservi dependențe de coca-cola, crack și crack. Erau
bani la scară guvernamentală, sugerând că vampirii nu erau doar o altă specie; erau o
altă civilizație.
Pe măsură ce ei trei mergeau, a fost surprinsă că o lăsaseră neîngrădită.
Apoi, din nou, pacientul și prietenul său erau înarmați cu arme
—
"Nu." Pacientul a clătinat din cap spre ea. „Nu ești în manșete pentru că nu vei alerga”.
Jane a căzut cu gura căscată. — Nu-mi citi gândurile.

"Îmi pare rău. Nu am vrut, pur și simplu s-a întâmplat."
Ea și-a dres glasul, încercând să nu măsoare cât de grozav arăta el stând în picioare.
Îmbrăcat cu pantaloni de pijama în carouri Black Watch și o cămașă neagră cu mușchi,
se mișca încet, dar cu o încredere letală care era un KO.
Despre ce au vorbit? „De unde știi că nu voi candida pentru asta?”
"Nu vei da pe cauțiune pe cineva care are nevoie de îngrijiri medicale. Nu este în natura
ta, adevărat?"
Ei bine... la dracu. O cunoștea destul de bine.
— Da, da, spuse el.
"Opriți-vă."
Red Sox s-a uitat în jur, Jane, la pacient. „Vă întoarce citirea minții?”
— Cu ea? Uneori.
„Huh. Primești ceva de la altcineva?”
"Nu."
Red Sox și-a repoziționat pălăria. "Ei bine, ah... anunță-mă dacă ai rahat de la mine, k?
Sunt câteva lucruri pe care aș prefera să le păstrez private, simți-mă?"
— Roger asta. De i nu mă pot ab ine uneori.
„De aceea mă voi apuca să mă gândesc la baseball când ești prin preajmă”.
— Mulțumesc dracu’ că nu ești fan Yankees.

"Nu folosi cuvântul Y. Suntem într-o companie mixtă."
Nu s-a spus nimic altceva în timp ce au continuat prin tunel, iar Jane a trebuit să se
întrebe dacă își pierde mințile. Ar fi trebuit să fie îngrozită în acest loc întunecat,
subteran, cu două escorte uriașe de natură vampirică. Dar ea nu era. În mod ciudat, se
simțea în siguranță... ca și cum pacientul ar fi protejat-o din cauza jurământului pe care
i-o făcuse, iar Red Sox ar face același lucru datorită legăturii sale cu pacientul.
Unde naiba era logica în asta, se întrebă ea.

Dă-mi un S! LA! Un nu! AC! Urmat de un KHOLM! Ce vrajă?
DABUL DE CAP.
Pacienta se aplecă spre ureche. „Nu te văd ca tipul majoretei.
Dar ai dreptate, amândoi am măcelări orice ar putea să te sperie.” Pacienta s-a îndreptat
din nou, un val uriaș de testosteron s-a conectat la rahat.
Jane l-a bătut pe antebraț și și-a cros degetul arătător ca să se aplece înapoi. Când
a făcut-o, ea a șoptit: „Mi-e frică de șoareci și păianjeni.
Dar nu trebuie să-ți folosești pistolul pe șold ca să faci o gaură într-un perete dacă dau
de unul, bine? Capcanele Havaheart și ziarele rulate funcționează la fel de bine. În
plus, nu aveți nevoie de un plasture Sheetrock și o lucrare de ipsos după aceea. Doar
spuneam."
Ea îl bătu pe braț, îndepărtându-l și se concentră din nou asupra tunelului din față.
V a început să râdă, stângaci la început, apoi mai adânc, și a simțit că Red Sox se uită
la ea. Îi întâmpină privirea cu ezitare, a teptându-se să găsească un fel de lucru de
dezaprobare. În schimb, a existat doar ușurare. Ușurare și aprobare ca bărbatul...
bărbatul... Hristos, orice... s-a uitat la ea și apoi la prietenul lui.
Jane se înroși și își întoarse privirea. Faptul că tipul ei nu a organizat un concurs de

pis al celor mai bune prietene cu ea pentru V nu ar fi trebuit să fie un bonus. Deloc.
O sută de metri mai târziu, au ajuns la un set de scări puțin adânci care duceau la o
ușă cu un mecanism de blocare cu șuruburi de mărimea capului ei. Pe măsură ce
pacienta a făcut un pas și a introdus un cod, și-a imaginat că vor intra într-un fel de
înțelegere 007... Ei bine, nu
cu greu. Era un dulap cu rafturi cu blocuri legale căptușite cu galben și cartușe de
imprimantă și cutii cu agrafe pentru documente. Poate pe cealaltă parte…
Nu. Era doar un birou. Un tip obișnuit de birou de management mediu, cu un birou
și un scaun pivotant și dulapuri de fișiere și un computer.
Bine, nu Jerry Bruckheimer/Die Hard aici. Încercați o reclamă pentru asigurarea
Allstate. Sau o companie de credit ipotecar.
— Pe aici, spuse V.
Au ieșit printr-o ușă de sticlă și au parcurs un coridor alb nemarcat până la niște uși
duble din oțel inoxidabil. Dincolo de ei era o sală de sport de calitate profesională,
una suficient de mare pentru a găzdui un meci de baschet profesionist, un meci
de lupte și o expoziție de volei în același timp. Pe podeaua lucioasă de culoarea mierii
erau așezate covorașe albastre și de sub un șir stivuit de înălțimi înalte erau
saci de box.
Multi bani. Imens. Și cum au construit toate acestea fără ca cineva din partea umană
a lucrurilor să prindă? Trebuie să fie o mulțime de vampiri.
A trebuit sa fie.
Muncitori, arhitecți și meșteri... toți capabili să treacă printre oameni dacă vor.
Geneticianul din ea a avut un caz grav de încordare a creierului. Dacă cimpanzeii

împărtășeau nouăzeci și opt la sută din ADN-ul oamenilor, cât de apropiați
erau vampirii? Și din punct de vedere evolutiv, când s-a ramificat această altă specie
din maimuțe și Homo sapiens? Da... wow... ea ar da orice ca să explodeze elica lor dublă.
Dacă într-adevăr aveau de gând să-i curețe mintea înainte de a o lăsa să plece, știința
medicală rata atât de multe.
Mai ales că nu au făcut cancer și s-au vindecat atât de repede.
Ce oportunitate.
În partea îndepărtată a sălii de sport s-au oprit în fața unei uși de oțel marcată
ECHIPMENT/PT ROOM. Înăuntru erau rafturi și teancuri de arme: un arsenal de săbii
și nunchakus pentru arte maritale. Pumnale care erau închise în dulapuri. Pistoale.
Stele aruncate.
"Doamne Dumnezeu."
„Acesta este doar în scopuri de antrenament”, a spus cu o mulțime de mih.

— Atunci cu ce naiba te lupti? Pe măsură ce tot felul de scenarii Războiul Lumilor îi

treceau prin cap, ea a prins parfumul familiar al sângelui. Ei bine, semi-familiar. Mirosul avea
o nuanță diferită, ceva picant și își amintea același parfum ca de vin când fusese
în sala de operație cu pacientul ei.
Dincolo de drum, o ușă marca terapia fizică, s-a deschis. Frumosul vampir blond care o
scoase cu camionul din spital și-a pus capul în jurul stâlpului. — Slavă Domnului că ești aici.
Toate instinctele de medic ale lui Jane au apărut în timp ce a intrat într-o cameră cu
gresie și a văzut tălpile unei perechi de rahat atârnând de o targă. Ea s-a împins înaintea
bărbaților, împinându-i din cale, ca să poată ajunge la tipul care stătea pe masă.
Era cel care o hipnotizase, cel cu ochii galbeni și părul spectaculos. Și chiar avea nevoie
de atenție. Regiunea lui orbitală stângă era zdrobită spre interior, cu capacul atât de
umflat încât nu a putut deschide lucrul, încât jumătate din fața lui era de două ori mai
mare decât ar trebui să fie. Avea senzația că osul de deasupra ochiului lui s-a prăbușit, la fel
și cel de pe obrazul lui.
Ea și-a pus mâna pe umărul lui și l-a întâlnit în ochiul care era deschis.
— Ești o mizerie.
A spart un zâmbet slab. "Nu mai spune i."
— Dar am de gând să te repar.
— Crezi că poți?
"Nu." Ea clătină din cap înainte și înapoi. "Stiu ca pot."
Ea nu era un chirurg plastician, dar având în vedere capacitățile sale de vindecare, era
încrezătoare că poate rezolva problemele pe care le avea fără să-i strice aspectul.
Presupunând că avea proviziile potrivite.
Ușa se lăsă din nou larg, iar Jane încremeni. Oh, Doamne, era uriașul cu părul negru ca jet
și ochelarii de soare negri. Se întrebase dacă nu îl visase, dar evident că era real. Total
real. Și responsabil. S-a purtat de parcă ar fi stăpânit totul și pe toți cei din cameră și
ar putea scăpa de toate cu o mișcare a mâinii.
El a aruncat o privire la ea lângă tipul de pe targă și a spus: „Spune-mi că nu se întâmplă

asta”.
Instinctiv, Jane făcu un pas înapoi în direcția lui V și, exact așa cum făcu ea, îl simți venind în
spatele ei. Deși nu a atins-o, ea știa că era aproape. Și pregătit să o apere.
Cel cu părul negru clătină din cap spre tipul rănit. — Phury... pentru numele naibii,
trebuie să te ducem la Havers.
Phury? Ce naiba de nume era ăsta?
„Nu”, a fost răspunsul slab.
— De ce naiba nu?
"Bella e acolo. Mă vede așa... mergând să înnebunească... Ea sângerează deja."
"Ah... la dracu."
„Și avem pe cineva aici”, a spus tipul șuierând. Ochiul lui s-a mutat spre Jane.
"Dreapta?"
În timp ce se uitau cu toții în direcția ei, cel cu părul negru era clar scos. Deci a fost o
surpriză când a spus: „Vrei să te tratezi cu fratele nostru?”
Solicitarea a fost neamenințătoare și respectuoasă. Evident că fusese supărat în
primul rând că prietenul lui nu era în stare de numărare și nu era tratat.
Ea și-a dres glasul. "Da, o voi face. Dar cu ce trebuie să lucrez? O să vreau să-l elimin..."
— Nu-ți face griji pentru asta, spuse Phury.

Ea îi aruncă o privire uniformă. — Vrei să-ți pun fața la loc fără anestezie generală?
"Da."
Poate că aveau o toleranță diferită la durere —
„Ești nebun?” mormăi Red Sox.
Bine, poate că nu.
Dar destul cu vorbirea. Presupunând că acest băiat cu puroiul Rocky Balboa s-a
vindecat la fel de repede ca și pacientul ei, a trebuit să se opereze acum, înainte ca
oasele să se împletească greșit și să fie nevoite să le refacă.
Privind în jurul camerei, a văzut dulapuri cu fața de sticlă pline de provizii și a sperat
ca naiba să poată pregăti o trusă chirurgicală din ceea ce era în jur. — Presupun
că niciunul dintre voi nu are experiență medicală?
V vorbi, chiar la urechea ei, aproape la fel de aproape ca hainele ei. "Da, pot ajuta.
Sunt instruit ca paramedic."
Îl privi peste umăr, o pătrundere de căldură prin ea.
Reveniți în joc, Whitcomb. — Bine. Ai vreun fel de anestezie locală?
„Lidocaină”.
"Ce zici de niște sedative? Și poate puțină morfină. Dacă tresare la momentul nepotrivit,
l-aș putea orbi."
— Da. Când V porni spre rândurile de dulapuri din oțel inoxidabil, ea observă că era
clătinat. Acea plimbare pe tunel fusese una lungă și, deși părea vindecat la
suprafață, încă mai avea câteva zile fără o operație pe cord deschis.
Ea l-a prins de braț și l-a tras înapoi. — O să te a ezi. Ea aruncă o privire spre Red
Sox. — Adu-i un scaun. Acum. Când pacientul i-a trosnit gura ca să se certe, ea l-a
zdrobit traversând camera. „Nu mă interesează. Am nevoie de tine pe minge în
timp ce operez, iar asta ar putea dura ceva timp. Ești mai bine, dar nu ești atât de
puternic pe cât crezi că ești, așa că stai jos și spune-mi unde pentru a obține ceea
ce am nevoie.”
S-a auzit o tăcere, apoi cineva a râs în timp ce pacientul ei blestema pe fundal. Cel
ca un rege a început să-i rânjească.
Red Sox a rostogolit un scaun din baia cu hidromasaj și l-a împins direct în spatele
picioarelor lui V. — Parcă-l, tip mare. La ordinul medicului tău.
Când pacienta s-a așezat, ea a spus: „Acum, iată ce o să vreau”.
Ea a enumerat bisturiul standard, forcepsul și materialele de aspirație, apoi a cerut
sârmă și ață chirurgicale, Betadină, soluție salină pentru clătire, căptușeală de tifon,
mănuși de latex...
A fost uimită de cât de repede s-a adunat, dar apoi, ea și pacienta ei erau pe
aceeași lungime de undă. O îndreptă succint în jurul camerei, anticipa ce ar
putea dori și nu irosi cuvintele. Asistenta perfectă, parcă.
Ea a scos un oftat uriaș de ușurare că aveau un burghiu chirurgical. — Și presupun

că nu ai căști cu lupă?
— Cabinet lângă căruciorul de accident, spuse V. "Sertar de jos. Partea stângă. Vrei
să mă frec?"
"Da." S-a dus și a găsit decorul. "Avem capacitate de radiografie?"
"Nu."
— La naiba. Și-a pus mâinile pe șolduri. — Orice. O să intru în orb.
Când își punea căștile, V. se ridică și se duse să lucreze la mâinile și antebrațele
lui peste chiuveta din colțul îndepărtat. Când a terminat, ea i-a luat locul, apoi au
luat mănușile.
S-a întors la Phury, întâlnindu-l în ochiul lui bun. "Probabil că asta va doare chiar
și cu localnicii și puțină morfină. Probabil că vei leșina și sper că se va întâmpla mai
devreme decât mai târziu."
A mers după o seringă și a simțit sentimentul familiar de putere venind în ea în
timp ce se străduia să repare ceea ce trebuia reparat...
— Stai, spuse el. „Fără droguri”.

"Ce?"
"Doar fă-o." Era o anticipare înfiorătoare în ochiul lui, una care nu era potrivită la
atât de multe planuri. A vrut să fie rănit.
Ea î i îngustă privirea. Și s-a întrebat dacă a lăsat să se întâmple asta.
— Îmi pare rău. Jane a străpuns sigiliul de cauciuc al fiolei cu lidocaină cu acul.
În timp ce scotea ceea ce avea nevoie, ea a spus: „Nu există nicio cale naibii să
intru fără să fii amorțit. Simți puternic contrariul, găsește-te un alt chirurg”.
Ea a pus sticla de sticlă pe o tavă de oțel și s-a aplecat peste fața lui, cu seringa în
aer. "Deci, ce va fi? Eu și sosul ăsta knockout sau... la naiba, nimeni?"
Privirea aceea galbenă s-a aprins de furie, de parcă l-ar fi înșelat din ceva.
Dar apoi tipul ca un rege a vorbit. "Phury, nu fi prost. Aceasta este viziunea ta
despre care vorbim. Taci și las-o să-și facă treaba."
Ochiul galben s-a închis. — Bine, mormăi tipul.
Aproximativ două ore mai târziu, Vishous a decis că are probleme. Probleme
mari. În timp ce se uita la rândurile de cusături negre și îngrijite de pe chipul lui
Phury, a fost copleșit până la tăcere.
Da. Era în mega necazuri.
Jane Whitcomb, MD, a fost un maestru chirurg. Un artist absolut. Mâinile ei erau
instrumente elegante, ochii ei ascuțiți ca bisturiul pe care îl folosea, concentrarea
ei la fel de feroce și mistuitoare ca cea a unui războinic în luptă. Uneori lucrase
cu o viteză neclară, iar alteori încetinise până i se părea că nu se mișcă deloc:
osul orbital al lui Phury fusese rupt în mai multe locuri, iar Jane îl pusese la loc. pas
cu pas, îndepărtând chipsuri care erau albe ca coji de stridii, găurind în craniu și
trecând sârmă între fragmente, punându-i un mic șurub în obraz.
V putea să-și dea seama că nu era complet mulțumită de rezultatul final, din
cauza expresiei dure de pe chipul ei în timp ce închisese. Și când a întrebat-o care era
problema, ea i-a spus că ar fi preferat să-i pună o farfurie în obrazul lui Phury, dar,
pentru că nu aveau acel tip de trusă la îndemână, avea să spere că se tricotează
rapid.
De la început până la sfârșit, ea deținuse controlul total. Până la punctul în care îl
aprinsese, ceea ce era și absurd și rușinos. Doar că ar fi făcut-o
nu am mai întâlnit niciodată o femeie — o femeie — ca ea. Pur și simplu ținuse superb
de fratele lui, cu o pricepere pe care V însuși nu putea spera să se egaleze.
Oh, Doamne... A fost într-o nenorocire aici.
"Cum este tensiunea lui?" ea a intrebat.
— Stați, răspunse el. Phury leșinase în aproximativ zece minute, deși respirația i-a rămas
puternică, la fel și BP.
În timp ce Jane ștergea zona din jurul ochiului și pomeților și începu să o împacheteze
cu tifon, Wrath și-a dres glasul în prag. — Dar viziunea lui?
— Nu vom ști până nu ne va spune, spuse Jane. „Nu am cum să aflu dacă nervul lui optic a
fost deteriorat sau dacă a existat vreo leziune a retinei sau a corneei. Dacă s-a întâmplat
ceva din acestea, va trebui să meargă la altă unitate pentru a-l repara, și nu doar din
cauza resursele limitate de aici. Nu sunt chirurg oftalmologic și nici nu aș încerca
o astfel de operație.”
Regele își împinse ochelarii de soare puțin mai sus pe nasul drept. De parcă s-ar fi gândit
la ochii săi slabi și s-ar fi gândit că Phury nu va trebui să se ocupe de genul ăsta de problemă.
După ce Jane a acoperit partea laterală a feței lui Phury cu tifon, i-a trecut un bandaj în
jurul capului lui ca un turban, apoi a pus instrumentele pe care le folosise în autoclavă.
Pentru a nu o privi obsesiv, V s-a ocupat să arunce seringile, tampoanele și acele
folosite împreună cu tubul de unică folosință din aspirația.
Jane și-a rupt mănușile chirurgicale. „Să vorbim despre infecție. Cât de sensibil este genul
tău?”
"Nu foarte." V se lăsă pe spate în scaun. Îi plăcea să recunoască, dar era obosit. Dacă nu l-
ar fi pus să ia o sarcină, ar fi fost complet mort în picioare până acum. „Sistemul nostru
imunitar este foarte puternic”.
— Medicul dumneavoastră l-ar pune pe antibiotic ca profilactic?
"Nu."
Ea s-a apropiat de Phury și l-a privit de parcă i-ar fi citit semnele vitale fără a beneficia
de un stetoscop și manșetă pentru tensiunea arterială. Apoi ea întinse mâna și îi netezește
părul extravagant pe spate. Proprietatea din ochii ei și gestul l-au deranjat pe V, deși nu
ar fi trebuit. Bineînțeles că și-ar fi interesat în mod special de fratele lui. Ea tocmai îi
punea la loc o parte a feței.
Dar inca.
La naiba, bărbații legați au fost o durere în fund, nu-i așa?

Jane se aplecă la urechea lui Phury. „Te-ai descurcat bine. O să fie bine.
Odihnește-te și lași acea vindecare fantezoasă a ta să meargă la treabă, bine?" După
ce l-a bătut pe umăr, ea a stins candelabru puternic de deasupra candelabrei.
"Doamne, mi-ar plăcea să-ți studiez genul."
O rafală de frig a venit din colț, când Wrath a spus: „Nici o șansă, doctore.
Nu jucăm cobai pentru Ekes ai rasei umane.”
„Nu îmi făceam speranțe”. Ea se uită în jur la toți. „Nu-l vreau nesupravegheat, așa că
fie eu stau cu el aici, fie altcineva. Și, dacă plec, o să vreau să-l verific peste vreo două
ore să văd cum merge”.
— Vom rămâne aici, spuse V.

— Arăți de parcă ești pe cale să cazi.
— Nicio șansă de asta.
— Doar pentru că stai jos.
Ideea că era slab în fața ei îi ascuți vocea. — Nu-ți face griji pentru mine, femeie.
Ea se încruntă. "Bine, asta a fost o declarație de fapt, nu o preocupare. Fă ce vrei cu ea."
Ai. Da... doar ah.

"Orice. Voi fi acolo." S-a ridicat și a plecat repede.
În camera de echipamente, luă o sticlă de Aquafina din frigider, apoi se întinse pe
una dintre bănci. În timp ce a spart capacul, a fost vag conștient de Wrath și Rhage
care veneau și îi spuneau ceva, dar el nu urmărea.
Faptul că ar fi vrut ca Jane să-i pese de el l-a înnebunit. Că el a fost rănit când ea nu a
fost și mai mult o dracu de ego.
A închis ochii și a încercat să fie logic. Nu dormise de săptămâni întregi. Fusese afectat
de acel coșmar. Aproape că murise.
Își întâlnise nenorocitul de mama.
V a aspirat cea mai mare parte a apei. Era dincolo de neliniștit și de aceea trebuia să
prindă sentimente. Chiar nu era vorba despre Jane. A fost situațional. Viața lui
a fost o salată de fructe de dracu-mes, și acesta era motivul pentru care devenea prost cu
ea. Pentru că ea nu-i dădea nimic cu ce să continue. L-a tratat ca pe un pacient și
ca pe o curiozitate științifică.
Și acel orgasm pe care aproape că-i dăduse? Era al naibii de sigur că, dacă ar fi fost treaz,
nu s-ar fi întâmplat niciodată: acele imagini pe care le avea cu el.
au fost fantezia unei femei de a fi cu un monstru periculos. Nu erau despre ea să-l

dorească în viața reală.
"Hei."
V deschise ochii și ridică privirea spre Butch. "Hei." Polițistul împinse picioarele lui V
deoparte și se așeză pe bancă. — Omule, a făcut o treabă grozavă cu Phury, nu-i așa?
— Da. V aruncă o privire spre ușa deschisă a apartamentului PT. — Ce caută ea acolo?
— Trecând prin toate dulapurile. A spus că vrea să știe care este inventarul,
dar chiar cred că se plimbă prin Phury și încearcă să fie obișnuită în privința asta.
— Nu trebuie să-l privească tot timpul, mormăi V.

În timp ce sentința i-a zburat din gură, nu-i venea să creadă că era gelos pe fratele său
rănit. "Ceea ce vreau sa spun este-"
"Nu. Nu-ți face griji. Am înțeles."
Când Butch a început să-și trosnească degetele, V a înjurat în cap și s-a gândit să plece.
Acele sunete de popping tindeau să fie preludiul unei conversații
semnificative. "Ce."
Butch și-a îndoit brațele, întinzându-i strâns pe umeri. "Nada. Ei bine, în afară de...
vreau să știi că aprob."
"Din ce?"
— Ea. Tu i ea. Butch aruncă o privire, apoi întoarse privirea. „Este un combo bun.”
În tăcerea care a urmat, V a trasat profilul celui mai bun prieten al său, de la părul
întunecat care cădea peste o frunte inteligentă până la nasul spart până la maxilarul
proeminent. Pentru prima dată după destul de mult timp nu i-a poftit Butch. Ceea ce ar
fi trebuit catalogat drept o îmbunătățire. În schimb, s-a simțit mai rău pentru altceva
motiv.
— Nu există eu și ea, amice.

"Prostii. L-am văzut imediat după ce m-ai vindecat. Și conexiunea devine din ce în ce
mai puternică din oră."
"Nimic nu merge. Îți spun adevărul solid-aur."
"Bine, bine... cum se simte apa?"
"Scuzați-mă?"
— Nilul se încălzește în această perioadă a anului?
În timp ce V ignoră lovitura, se trezi concentrându-se pe buzele lui Butch. Cu o

voce foarte liniștită, el a spus: „Știi... îmi doream total să fac sex cu tine”.
"Știu." Capul lui Butch s-a răsucit și ochii li s-au întâlnit. — Timpul trecut acum, nu.
— Cred că da.
Butch dădu din cap spre ușa deschisă a apartamentului PT. "Din cauza ei."
"Pot fi." V se uită peste camera de echipamente și o zări pe Jane în timp ce răsfoia
un dulap. Răspunsul corpului lui în timp ce ea se aplecă la talie a fost imediat,
iar el a trebuit să-și miște șoldurile pentru a nu-i strânge capul erecției ca o
portocală. Pe măsură ce durerea scădea, se gândi la ceea ce simțise față de
colegul său de cameră. "Trebuie să spun, am fost surprins că ai fost atât de cool cu
el. M-am gândit că te-ar înfiora sau ceva rahat."
„Nu te pot ajuta cum te simți.” Butch se uită în jos la mâinile lui, verificând
unghiile. Închizătorul lui Piaget. Amplasarea manșetei sale de platină.
"In afara de asta…"
"Ce?"
Polițistul clătină din cap. "Nimic."
"Spune-o."
"Nu." Butch se ridică și se întinse, cu corpul mare arcuindu-se. — Mă duc înapoi la
groapă...
"M-ai vrut. Poate doar un pic."
Butch s-a așezat pe spate pe coloana vertebrală, cu brațele căzute în lateral,
cu capul la loc. Se încruntă, cu fața încrețită. — Totuși, nu sunt gay.
V și-a lăsat maxilarul ca un sfert și l-a zguduit. "Nu, într-adevăr? E un șocant. Eram
sigur că tot ce sunt un băiat-bun-irlandez-catolic-din Southie era un front."
Butch a răsturnat pasărea. „Orice. Și eu sunt dezamăgit cu homosexualii. În ceea ce

mă privește, oamenii ar trebui să ia dracu cu cine vor ei, în orice fel, atâta timp cât
toți cei implicați au peste optsprezece ani și nimeni nu este rănit.
Se întâmplă să sape femelele”.
— Relaxează-te. Eu doar te smuciesc.
„Ar fi bine să fii. Știi că nu sunt un „fob”.
"Da, stiu."
"Si tu?"
„Un „fob?”
„Gay sau bi”.
În timp ce V expiră, și-a dorit să fie pentru că avea o țigară între buze și, din reflex,
și-a bătut mâna pe buzunar, mângâiat de faptul că adusese niște role cu el.
"Uite, V, știu că faci femei, dar felul în care le faci este doar drumul din piele și
ceară. Este diferit între tine și băieți?"
V și-a mângâiat barbă cu mâna înmănușată. Întotdeauna simțise că nu era nimic
ce el și Butch nu și-ar putea spune unul altuia. Dar asta... asta a fost greu.
Mai ales pentru că nu dorea să se schimbe nimic între ei și se temea întotdeauna
că dacă eforturile lui sexuale ar fi discutate prea deschis, ar deveni ciudat.
Adevărul era că Butch era un hetero prin fire, nu doar un fundal. Și dacă
ar fi simțit ceva diferit aici sau acolo pentru V?
Era o aberație care probabil îl făcea să se simtă inconfortabil.
V rostogoli sticla Aquafina între palme. "De cât timp vrei să-mi pui întrebarea?
Despre chestia gay."
"Pentru o vreme."
— Ți-e frică de ceea ce aș spune?

— Nu, pentru că nu contează pentru mine într-un fel sau altul. Sunt strâns cu tine
dacă îți plac bărbații sau femeile sau ambele.
V sa uitat în ochii celui mai bun prieten al său și și-a dat seama... da, Butch nu avea
de gând să-l judece. Erau misto, indiferent de ce.
Cu un blestem, V și-a frecat centrul pieptului și a clipit. Nu a plâns niciodată, dar a
simțit că poate în acest moment.
Butch dădu din cap de parcă ar fi știut exact ce face. „După cum am spus, omule,
este orice. Tu și cu mine?
Deși... dacă îți plac oile, ar fi greu. Nu știu dacă m-aș descurca”.
V trebuia să zâmbească. „Eu nu fac animale de fermă”.
— Nu suporti fânul în pielea ta?

— Sau lână în dinți.
"Ah." Butch se uită înapoi. — Deci, care este răspunsul, V?
"Ce crezi că este?"
— Cred că ai făcut bărbați.
— Da. Am.
— Dar bănuiesc... Butch dădu din degetul. „Bănuiesc că nu-ți plac mai mult decât
femelele pe care Dom. Ambele sexe sunt irelevante pentru tine pe termen lung,
pentru că niciodată nu ți-a păsat cu adevărat de nimeni. În afară de mine. Și...
chirurgul tău.”
V a lăsat ochii în jos, urandu-se că era atât de transparent, dar nu chiar

surprins de rutina cu voal subțire pe care o purta. El și Butch erau așa. Fara
secrete. Și în acest sens... „Probabil ar trebui să-ți spun ceva, polițistă”.
"Ce?"
„Am violat un bărbat odată”.
Omule, ai fi putut auzi greierii ciripind pentru liniște.
După un timp, Butch se lăsă înapoi pe bancă. "Ai făcut?"
„Înapoi în tabăra războinicilor, dacă învingeți pe cineva în timp ce luptați, l-ați tras
în fața celorlalți soldați. Și am câștigat prima luptă în care am fost după tranziția
mea. Bărbatul... Presupun că a consimțit într-un Adică, s-a supus, dar nu a fost
corect. Eu... da, nu am vrut să-i fac asta, dar nu m-am oprit." V scoase o țigară din
buzunar și se uită în jos la sulul alb și subțire. "A fost chiar înainte să părăsesc
tabăra. Chiar înainte... mi s-au întâmplat alte lucruri."
— A fost prima dată?

V și-a scos bricheta, dar nu a aprins nicio flacără. — Foarte bine să începi, huh.
"Iisus…"
"Oricum, după ce am fost afară în lume pentru o vreme, am experimentat cu o
mulțime de prostii. Eram foarte supărat și... da, pur și simplu total enervat." Se
uită la Butch. — Nu sunt multe lucruri pe care să nu le fi făcut, polițiste. Și cea mai
mare parte a fost îndrăzneață, dacă mă simți. A existat întotdeauna consimțământ,
dar a fost — încă mai este — pe șine. V râse strâns. — La fel și curios de uitat.
Butch a rămas tăcut o vreme. Apoi a spus: „Cred că de aceea îmi place Jane”.
"Huh?"
"Când te uiți la ea? Chiar o vezi și când ți s-a întâmplat ultima dată?"
V se pregăti, apoi se uită cu atenție în ochii lui Butch. "Te-am văzut. Chiar dacă a
fost greșit. Te-am văzut."
La naiba, părea trist. Trist si singur. Ceea ce l-a făcut să vrea să schimbe subiectul.
Butch îl bătu pe V pe coapsă, apoi se ridică, de parcă ar fi știut exact la ce se gândea

V. "Ascultă, nu vreau să te simți rău. Este magnetismul meu animal. Sunt
irezistibil."
"Deșteptule." Zâmbetul lui V nu a durat mult. — Nu te încânta latura ta romantică
despre mine și Jane, amice. E umană.
Butch a căzut falca și a tras un bobble. "Nu, într-adevăr? E atât de șocant! Și aici am
crezut că e o oaie."
V i-a aruncat lui Butch o privire dracună. — Nu-i place așa de mine. Nu chiar.
"Da."
„Huh. Ei bine, dacă aș fi în locul tău, aș putea testa acea teorie înainte să-i dai drumul.”
Butch și-a băgat o mână prin păr. "Ascultă, eu... rahat."
"Ce?"
— Mă bucur că mi-ai spus. Despre chestiile sexuale.
„Nimic din toate acestea nu a fost o știre”.
— Adevărat. Dar cred că ai ieșit cu asta pentru că ai încredere în fundul meu.

— Da. Acum trage-l înapoi în groapă. Marissa trebuie să vină acasă în curând.
„Ea este”, Butch se îndreptă spre u ă, dar apoi făcu o pauză i se uită peste umărul
lui. "V?"
Vishous își ridică privirea. — Da?
„Cred că ar trebui să știi, după toată această conversație profundă...” Butch clătină grav
din cap. — Încă nu ne întâlnim.
Cei doi au izbucnit în râs, iar polițistul încă s-a strigat când a dispărut în sală.
"Ce e așa amuzant?" întrebă Jane.

V se pregăti înainte de a se uita la ea, sperând ca ea să nu știe cât de greu îi era să se
înfrunte ca și cum ar fi fost la nivel. "Prietenul meu este doar un fund. Este munca vieții
lui."
„Toată lumea are nevoie de un scop”.
"Adevărat."
Ea s-a așezat pe banca de vizavi, iar ochii lui au mâncat-o ca și cum ar fi fost în întuneric de
secole și ea era o lumânare.
„Va trebui să vă hrăniți din nou?” ea a intrebat.
— Mă îndoiesc. De ce?
„Colorarea ta este oprită”.
Ei bine, dacă ai pieptul atât de strâns va face asta unui tip. "Sunt bine."
Urmă o tăcere lungă. Apoi a spus: „Eram îngrijorată acolo”.
Epuizarea din vocea ei l-a făcut să vadă dincolo de atracția pe care o avea pentru ea și
să înțeleagă faptul că umerii ei erau căzuți și că sub ochi erau cearcăne și pleoapele ei
erau joase. Era clar ștearsă.
Trebuie s-o lași să plece, se gândi el. Curând.
— De ce ai fost îngrijorat? el a intrebat.
"Zona foarte dificil de reparat într-o situație de teren. Care a fost ceea ce a fost." Ea și-a
frecat fața. — Apropo, ai fost grozav.
Sprâncenele i-au căzut. "Mulțumiri."
Cu un geamăt, și-a vârât picioarele sub fund, așa cum se afla pe spate în dormitor, pe
scaunul acela. — Sunt îngrijorat de vederea lui.
Omule, și-ar fi dorit să o poată freca pe spate. — Da, nu are nevoie de altă răspundere.
— Are deja unul?

„Picior protetic...”
"V? Te superi dacă vorbesc cu tine o secundă?"
Capul lui V a tras în jurul ușii sălii de sport. Rhage se întorsese, încă îmbrăcat în pielea lui de
luptă. "Hei, Hollywood. Ce se întâmplă?"
Jane se desfăcu. "Pot intra în celălalt..."
— Stai, spuse V. Nimic din toate acestea nu avea să fie permanent pentru ea, așa că nu
conta ce a auzit. Și în plus... mai era o parte din el – o parte slăbită care îl făcea să-și dorească
să bată în cap cu o sticlă de lichior – care voia să mulgă în fiecare secundă pe care o avea
cu ea.
În timp ce se așeză la loc, V dădu din cap spre fratele său. "Vorbi."
Rhage aruncă o privire înainte și înapoi între el și Jane, cu ochii lui ceai de culoare
prea perspicace pentru gustul lui V. Apoi tipul a ridicat din umeri. — Am găsit în seara
asta un mic incapabil.
"Incapacitate cum?"
„Eviscerat”.
— De unul dintre ei?
Rhage aruncă o privire spre ușa camerei PT. "Nu."
V privi în acea direcție și se încruntă. "Phury? Oh, haide, nu i-ar fi scos niciodată vreun
rahat lui Clive Barker. Trebuie să fi fost o luptă al naibii."
„Vorbim îmbrăcați în câmp, V. Tăieturi chirurgicale. Și nu se pare că acel lucru ar fi înghițit
cheile mașinii fratelui și că ar fi vrut să le recupereze. Cred că a făcut-o fără un motiv
întemeiat.
Ei bine... la dracu. Printre Frăție, Phury era domnul, nobilul luptător, cel care era Boy
Scout – strâns în privința lucrurilor. Avea tot felul de standarde pentru sine, iar onoarea în
arena de luptă era una dintre ele, chiar dacă dușmanii lor nu meritau favoarea.
— Nu-mi vine să cred, mormăi V. — Adică... rahat.

Rhage a scos din buzunar un Tootsie Pop, a dezlipit ambalajul și a tăiat chestia. „Nu-mi
pasă dacă vrea să-i sfărâme pe nenorociții ăia
precum declarațiile fiscale. Ceea ce nu mă interesează este ceea ce determină

comportamentul. Dacă înjunghie așa, există o frustrare la nivel înalt. În plus, dacă motivul
pentru care a fost spart în față în seara asta a fost pentru că era atât de ocupat să
joace Saw II, atunci este o problemă de siguranță.”
— Îi spui lui Wrath?
"Nu încă. Aveam de gând să vorbesc mai întâi cu Z. Presupunând că totul merge bine cu Bella
în seara asta la Havers's."
"Ah... de aceea lui Phury, atunci, adevărat? Se întâmplă ceva cu acea femeie sau cu tinerii
din interiorul ei și va trebui să avem de-a face cu amândoi, după cum ai citit." V înjură pentru
sine, gândindu-se brusc la toate sarcinile din viitorul său. La dracu. Rahatul ăla
de Primale avea să-l omoare.
Rhage îl mu că pe Tootsie Pop, înăbu it de obrazul lui impecabil. — Phury trebuie să
renunțe la obsesia asta pentru ea.
V coborî privirea spre podea. — Fără îndoială că ar face-o dacă ar putea.
— Ascultă, mă duc să-l găsesc pe Z. Rhage scoase bă ul alb din gură i îl înfă ură în
ambalajul violet. — Voi doi aveți nevoie de ceva?
V aruncă o privire spre Jane. Ochii ei erau ațintiți asupra lui Rhage și îl calcula ca un medic,
luând notă de compoziția corpului lui, făcându-și calculele interne în capul ei. Sau, cel puțin,
V spera că asta făcea. Hollywood era un nenorocit arătos.
În timp ce colții lui V pulsau în semn de avertizare, el se întrebă dacă își va recăpăta vreodată
calmul și răcoarea. Părea că era gelos pe tot ce era în pantaloni cu Jane în preajmă.
„Nu, suntem buni”, i-a spus el fratelui său. "Multumesc omule."

După ce Rhage a plecat și a închis ușa, Jane sa mișcat pe banca ei, întinzându-și
picioarele. Cu un val ridicol de satisfacție, își dădu seama că stăteau exact în aceeași poziție.
"Ce este un mai mic?" ea a intrebat.

S-a numit un învins în timp ce se uita la ea. „Un ucigaș de strigoi care încearcă să vâneze
oamenii mei până la dispariție”.
— Strigoi? Fruntea i s-a strâns, ca și cum creierul ei ar fi respins ceea ce auzise. Ca și cum
ar fi fost un widget care nu a trecut de controlul calității.
— Strigoi cum?
"Poveste lunga."
"Avem timp."
"Nu atât de mult." Nu prea mult.
— Asta te-a împușcat?
"Da."
— Și ce l-a atacat pe Phury?
"Da."
Urmă o tăcere lungă. — Atunci mă bucur că a tăiat unul dintre ei.
Sprâncenele lui V dansau cu linia părului. "Tu esti?"
„Geticianul din mine detestă extincția. Genocidul este... absolut de
neiertat.” Se ridică și se duse la ușă să se uite la Phury. "Ii omori? Cei... mai mici?"
„Pentru asta suntem. Eu și frații mei am fost crescuți să luptăm”.

— Crescut? Ochii ei verzi închis s-au mutat spre ai lui. "Ce vrei să spui?"
„Geeticianul din tine știe exact ce vreau să spun”. În timp ce cuvântul Primale îi
bătea în jurul craniului ca un glonț slăbit, el și-a dres glasul. La naiba, nu se grăbea
atât de mult să vorbească despre viitorul său ca herghelia Aleasă cu femeia cu care
chiar dorea să fie. Cine pleca. La apusul soarelui.
„Și aceasta este o facilitate pentru a antrena mai mulți dintre voi?”
"Ei bine, soldați să ne sprijine. Frații mei și cu mine suntem puțin diferiți."
"Cum așa?"
„După cum am spus, am fost crescuți special pentru putere, rezistență și
vindecare.”
"De cine?"
— Încă o poveste lungă.
"Încearcă-mă." Când el nu a răspuns, ea a apăsat: „Hai. Am putea la fel de bine să
vorbim și sunt foarte interesată de felul tău”.
Nu el. Genul lui.
V înghiți un blestem. Omule, dacă ar fi mai îndrăgostit de ea, ar purta lac de unghii.
Își dorea neapărat să-și aprindă țigara din mână, dar nu avea de gând să o
înconjoare. "Chestii standard. Cei mai puternici masculi au fost împerecheați
cu cele mai înțelepte femele. Ceea ce a rezultat în tipi ca mine, care sunt cel mai bun
pariu pentru protecția rasei."
— Și nașterile feminine din aceste perechi?
„Au fost baza vieții spirituale a speciei”.
"A fost? Deci genul ăsta de reproducere selectivă nu mai are loc?"
"De fapt... pornește din nou." La naiba, chiar avea nevoie de o țigară.
— Mă scuzi?
"Unde te duci?"
„Ieși la sală să fumezi”. Își strecură mâna rostogolită între buze, se ridică și trecu chiar
dincolo de ușa sălii de echipamente. Rezemat de peretele de beton al sălii de sport, a pus
sticla Aquafina jos la picioarele sale și a folosit bricheta. În timp ce se gândea la mama
lui, a expirat o dracu de fum.
— Glonțul a fost ciudat.

V răsuci capul. Jane era în prag, cu brațele peste piept, cu părul blond încurcat de parcă
ar fi împins o mână prin el.
"Scuzați-mă?"
— Glonțul care te-a lovit. Folosesc arme diferite?
El și-a aruncat următorul flux de fum în direcția opusă, departe de ea. — Cum a fost
ciudat?
"În mod normal, gloanțele au formă conică, vârfurile fie ajungând la un unghi ascuțit
dacă este o pușcă, fie fiind mai contondente dacă este un pistol. Cel din tine este
rotund."
V a luat o altă remiză pe mâna lui. — Ai văzut asta la radiografie?
"Da, citește ca plumb normal din câte am putut vedea. Glonțul a fost ușor neuniform
pe margini, dar asta a fost probabil cauzat de lovirea în jurul cutiei toracice."
"Ei bine... Doar Dumnezeu știe cu ce fel de tehnologie nouă se împiedică cei mai
mici. Ei au jucării la fel ca noi jucării." Se uită la vârful țigării. — Apropo de asta, ar trebui
să vă mulțumesc.
"Pentru ce?"
„Mă salvează”.
"Cu multa placere." Ea a râs puțin. „Am fost atât de surprins de inima ta”.
— Ai fost?
„N-am mai văzut așa ceva până acum”. Ea dădu din cap spre camera PT. „Vreau să stau
aici cu voi până când fratele vostru se vindecă, bine? Am un sentiment prost despre el.
Nu pot să-mi pun degetul pe asta... Arata în regulă, dar instinctele îmi sună și când se
stinge. asa imi pare intotdeauna rau daca nu ii urmaresc. In plus, oricum nu ma
intorc la viata reala pana luni dimineata."
V încremeni cu mâna rulată în drum spre buze.

"Ce?" ea a spus. — Există o problemă cu asta?
"Ah... nu. Nicio problemă. Deloc."
Ea stătea. Inca putin.
V zâmbi pentru sine. Așa a fost cum a fost câștigarea la loterie.

În timp ce John stătea la coadă în fața ZeroSum cu Blay și Qhuinn, nu era fericit
și nu era confortabil. Așteaptau să intre în club cam de o oră și jumătate, și singurul
lucru bun era că noaptea nu era atât de rece încât și-au înghețat mingile.
„Nu mă mai tânăr aici”. Qhuinn a călcat cu picioarele. "Și nu m-am îndrăgostit
să joc tălmăcioară în această coadă de așteptare."
John a trebuit să recunoască că tipul părea strâmt în seara asta: cămașă neagră
cu guler deschis, pantaloni negri, cizme negre, geacă de piele neagră. Cu părul
întunecat și ochii nepotriviți, el a primit multă atenție de la femelele umane.
De exemplu, chiar acum două brunete și o roșcată se plimbau pe linie și, ce știi
tu, toate trei au făcut o pocnire a capului în timp ce treceau pe lângă Qhuinn. Era
în mod caracteristic nerușinat în timp ce se uita înapoi.
Blay înjură. — Omul meu de aici va fi o amenințare, nu-i așa?
— Mai bine ai crede. Qhuinn își ridică pantalonii. "Mi-e foame."
Blay clătină din cap, apoi cercetă strada. Făcuse asta de câteva ori, cu ochii
ascuțiți, mâna dreaptă în buzunarul jachetei. John știa ce era în acea palmă a lui:
strânsoarea unui nouă. Blay era înarmat.
Spusese că a luat pistolul de la un văr de-al lui și că totul a fost liniște.
Dar apoi, trebuia să fie. Una dintre regulile programului de antrenament era că nu
trebuia să o porți când erai în oraș. A fost o regulă bună, bazată pe teoria conform
căreia puține cunoștințe era un lucru periculos, iar cursanții nu ar trebui să
se înfrunte ca și cum ar avea jumătate de creier atunci când vine vorba de luptă.
Totuși, Blay spusese că nu mergea în centru fără niște metal, iar John hotărâse
să se prefacă că nu știe despre ce era vorba aia umflătură.
Și mai era și o mică parte din el care s-a gândit că dacă se întâlnesc cu Lash, s-ar
putea să nu fie o idee rea.
— Ei bine, hei, doamnelor, spuse Qhuinn. — Unde pleci?
John aruncă o privire. O pereche de blonde stăteau în fața lui Qhuinn, arătând
ca și cum corpul lui ar fi tejgheaua de bomboane la un cinema și se întrebau
dacă să înceapă cu Milk Duds sau Swedish Fish.
Cea din dreapta, care avea părul până la fund și o fustă cât un șervețel de hârtie, a
zâmbit. Dinții ei erau atât de albi încât străluceau ca niște perle.
„Mergeam la Screamer’s, dar... dacă te îndrepți aici, s-ar putea să ne schimbăm

planurile.”
„Ușurează-ne tuturor și alătură-te nouă la coadă”. Se înclină, măturandu-și brațul în fața lui.
Blonda s-a uitat la prietena ei, apoi a tras o mica manevra Betty Boop, soldul si parul
balansand. Părea bine repetat. — Pur și simplu iubesc un domn.
„Sunt unul până la miezul meu”. Qhuinn și-a întins mâna și, când Betty a luat-o, a tras-o
la rând. Câțiva tipi s-au încruntat, dar o privire de la Qhuinn și au tăiat prostiile, ceea ce era
de înțeles. Qhuinn era mai înalt și mai lat decât ei, aproape de mașina lor.
„Aceștia sunt Blay și John”.

Fetele i-au radiat spre Blay, care i-a îmbujorat culoarea părului, apoi cei doi au făcut o
trecere rapidă peste John. A primit o pereche de încuviințări rapide din cap și apoi s-a
concentrat din nou pe prietenii săi.
Punându-și mâinile în jacheta de vânt pe care o împrumutase, se îndepărtă din drum
pentru ca prietena lui Betty să se poată strânge lângă Blay.
"John? Ești bine acolo?" întrebă Blay.
John dădu din cap și se uită la prietenul său, semnând rapid, Doar îndepărtând zona.
— O, Doamne, spuse Betty.
John își băgă mâinile înapoi în buzunare. La naiba, fără îndoială că ea a observat că a
folosit limbajul semnelor și asta avea să meargă în două moduri: fie ar crede că el este
drăguț. Sau i-ar fi milă de el.
„Ceasul tău este atât de fierbinte!”
— Mulțumesc, iubito, spuse Qhuinn. — Tocmai am primit. Urban Outfitters.

Oh corect. Ea nu-l observase deloc pe John.
Douăzeci de minute mai târziu, au ajuns în cele din urmă la intrarea în club și a fost un
miracol că a intrat John. Balancerii de la ușă i-au cercetat actul de identitate cu tot, cu
excepția unui microscop cu protoni și abia începeau să-și scuture din cap când a venit
al treilea. sus, i-a aruncat o privire la Blay și Qhuinn și i-a lăsat pe toți să intre.
După doi metri de u ă, John a decis că nu era în scenă. Erau oameni peste tot, arătând
atât de multă piele încât ar fi putut la fel de bine să fie la plajă. Și era acel cuplu de
acolo... la naiba, era mâna tipului ăla pe fusta ei?
Nu, era mâna tipului din spatele ei. Cel pe care nu o săruta.
De jur împrejur, muzică techno răsuna, bătăile stridente răsunând prin aer care era
înfundat de sudoare și parfum și ceva mosc pe care îl bănuia.
a fost sex. Laserele au străbătut întuneric, evident țintindu-i spre globii oculari,
pentru că oriunde s-a uitat, i-au dat în cuie unul bun.
Și-ar fi dorit să aibă ochelari de soare și dopuri de urechi.
El a aruncat o privire înapoi la cuplu – ei, în trei. Nu era sigur, dar femeia părea să
aibă mâinile jos pe ambii pantaloni.
Ce zici de o legatură la ochi, se gândi el.
Cu Qhuinn în frunte, cei cinci s-au deplasat într-o zonă cu frânghie care era păzită de
bouncers de mărimea mașinilor. De cealaltă parte a baricadei steakhead, despărțit de
un zid de apă care cădea, erau oameni de lux care stăteau în cabine de piele, genul care
purta costume de designer și, fără îndoială, bea lichior pe care John nu putea să pronunțe.
Qhuinn s-a îndreptat spre spatele clubului ca un porumbel vasător, alegând un loc lângă
perete, cu o vedere bună a măcinaturilor de pe podea și acces ușor la bar. A primit ordine
de băutură de la doamne și de la Blay, dar John doar a clătinat din cap. Acesta nu a
fost un mediu potrivit pentru a te desprinde nici măcar puțin.
Toate i-au amintit de vremea dinainte de a veni să locuiască cu Frăția. Când fusese
singur în lume, obișnuise să fie cel mai mic din jur, și omule, asta era adevărat aici.
Toți erau mai înalți decât el, mulțimea planând peste el, chiar și femeile. Și i-a scos la
iveală toate instinctele. Dacă aveai puține resurse fizice cu care să te protejezi, trebuia
să te bazezi pe simțurile tale zdruncinate: două picioare și trasarea fundului era strategia
care îl salvase întotdeauna.
Ei bine, l-am salvat, cu excepția unei singure date.

"Doamne... ești atât de strâns." În absența lui Qhuinn, fetele erau peste tot pe Blay, în
special pe Betty, care părea să creadă că este un post care mângâie.
Blay nu a avut joc, evident, pentru că nu a revenit rapid. Dar cu siguranță nu le îndepărta,
lăsând mâinile lui Betty să meargă oriunde doreau.
Qhuinn trecu din bar în sunetul zgomotului bilelor de alamă.

Isuse, era în zona lui, câte două Coroane în fiecare mână, cu ochii îndreptați spre fete.
Se mișca de parcă ar fi făcut deja sex, șoldurile mișcându-se odată cu pasul lui, umerii
făcând rostul unui tip ale cărui părți erau în stare de funcționare și gata de a fi folosite.
Omule, fetele mâncau rahatul ăla, cu ochii strălucindu-le în timp ce el trecea prin mulțime.
— Doamnelor, am nevoie de un pont pentru eforturile mele. Îi strecură lui Blay una dintre
beri, luă o înghițitură din alta și ținu cealaltă pereche deasupra capului lui. „Dă-mi puțin din
ceea ce vreau”.
Betty era pe minge, punându-și ambele mâini pe pieptul lui și întinzându-se.
Qhuinn și-a înclinat puțin capul, dar nu a ajutat-o prea mult. Ceea ce a făcut-o să muncească
mai mult. Când buzele li s-au întâlnit, Qhuinn s-a ridicat într-un zâmbet... și a întins
mâna și a tras-o pe cealaltă fată aproape. Betty nu părea să o deranjeze deloc și și-a ajutat să-
și atragă prietena.
— Hai să mergem la baie, șopti Betty în scenă.
Qhuinn s-a aplecat în jurul lui Betty și a pus un sărut francez pe prietena ei. „Blay?
Vrei să ni te alături?"
Blay și-a aruncat berea înapoi, înghițind din greu. „Nu, o să ies.
Vreau doar să mă relaxez.”
Ochii i-au spus cacealma când s-au întors spre John pentru o fracțiune de secundă.
Ceea ce l-a enervat pe John. Nu am nevoie de babysitter.
— Știu, amice.
Fetele s-au încruntat în timp ce atârnau de umerii lui Qhuinn ca pe un set de draperii,
de parcă John ar fi fost o regină a dramei. Și păreau încântați când Qhuinn a început să
se retragă de la ei.
John și-a legat prietenul cu ochi duri. Să nu îndrăznești să te gândești la eliberare. Nu-ți
voi mai vorbi niciodată.
Betty î i înclină capul, părul ei blond alunecând peste antebra ul lui Qhuinn.
"Ce s-a întâmplat?"
John a semnat: Spune-i că nimic nu este în neregulă și du-te la culcare. Vorbesc al naibii de
serios, Qhuinn.
Qhuinn a semnat înapoi: Nu mă simt bine să te părăsesc.
"Este ceva greșit?" ciripit Betty.
Dacă nu te duci, eu plec. Voi ieși din acest club, Qhuinn. Adevărat.
Ochii lui Qhuinn se închiseră pentru scurt timp. Apoi, înainte ca Betty să poată să-i facă
ceva greșit pe toți din nou, a spus: „Hai, doamnelor, să ne întoarcem imediat”.
În timp ce Qhuinn se învârtea și fetele se îndepărtau cu el, John semnă: Blay, du-te la
culcare. O sa astept aici. Când prietenul lui nu a răspuns, a oftat, Blay? Pleacă fundul!
A fost o clipă de ezitare. "Nu pot."

De ce?
"Pentru că eu... ah, am promis că nu te voi părăsi."
John a răcit. A promis cui?
Obrajii lui Blaylock s-au aprins strălucitori ca un semafor. "Zsadist. Imediat după ce
am trecut prin schimbare, m-a luat deoparte după curs și a spus că dacă am ieșit
vreodată cu tine... știi."
Furia s-a infiltrat în capul lui John și i-a făcut craniul să zumzeze.
— Până la schimbarea ta, John.
John a clătinat din cap, pentru că asta făceai când nu aveai voce și voiai să țipi. În grabă,
bătăile din spatele ochilor i-au revenit.
Să-ți spun ce, a semnat. Ești îngrijorat pentru mine, dă-mi arma ta.
În acel moment, o brunetă fumegătoare a trecut pe lângă o bustieră și o pereche de
pantaloni care părea că i-au fost puse cu o mistrie Spackle. Ochii lui Blay s-au fixat
asupra ei și aerul s-a schimbat în jurul lui, corpul lui aruncând căldură.
Blay, ce se va întâmpla cu mine aici? Chiar dacă Lash o aduce... „A fost interzis
din acest club. De aceea am vrut să vin aici”.
Cum... Lasă-mă să ghicesc... Zsadist. Ți-a spus că putem veni doar aici?
"Pot fi."
Dă-mi pistolul. Misca-te.
Bruneta a luat res la bar și s-a uitat peste umăr. Chiar la Blay.
Nu mă părăsești. Suntem amândoi în club. Și chiar mă enervez aici.
A urmat o pauză. Apoi pistolul și-a schimbat mâinile și Blay și-a bătut berea de parcă
ar fi fost nervos ca un rahat.
Mult succes, a semnat John.
"La naiba, habar n-am ce fac. Nici măcar nu sunt sigur că vreau să fac asta."
Tu chiar vrei. Și o să-ți dai seama. Acum du-te înainte să găsească pe altcineva.
Când John a rămas în sfârșit singur, s-a rezemat de perete și și-a încrucișat gleznele
mici. Privind mulțimea, i-a invidiat.
Nu după mult timp, un șoc de recunoaștere a trecut prin el, de parcă cineva i-ar fi strigat
numele. Se uită în jur, întrebându-se dacă Blay sau Qhuinn strigase pentru el. Nu.
Qhuinn și blondele nu se vedeau nicăieri, iar Blay se apleca cu precauție de bruneta
de la bar.
Doar că era sigur că îl suna cineva.
John a luat în serios privirea, concentrându-se asupra mulțimii din fața lui.
Erau oameni peste tot și totuși nimeni în special în jur, și era pe cale să decidă că era
nebun când a văzut un străin pe care îl cunoștea pe deplin.
Femela stătea în umbră de la capătul barului, strălucirea roz și albastră de la sticlele

de lichior iluminate din spate abia o luminează. Înaltă și construită tare ca un bărbat,
avea părul negru foarte scurt și o față care nu mă trage cu mine, care anunța tare și
clar că te-ai bătut cu ea pe propriul tău risc. Ochii ei erau letal deștepți, luptători
serioși și... îndreptați spre el.
Corpul lui a intrat în flip-out instantaneu, ca și cum cineva i-ar fi lustruit pielea la o
strălucire ridicată în timp ce-l bătea cu o lovitură de două câte patru: A fost
instantaneu fără suflare, amețit și înroșit, dar cel puțin a uitat de durerea de cap.
Dulce Isuse, venea ea.
Mersul ei era unul plin de putere și încredere, ca și cum ar fi urmărit o pradă, iar
bărbații care cântăreau mai mult decât ea s-au îndepărtat din calea ei repede ca
șoarecii. În timp ce ea se apropia, John bâjbâi cu jacheta lui de vânt, încercând să
pară mai masculin. Ceea ce a fost o glumă.
Vocea ei era profundă. „Sunt de securitate la acest club și va trebui să vă rog să vii cu
mine”.
Ea îl luă de braț fără să aștepte un răspuns și îl conduse într-un hol întunecat.
Înainte ca el să-și dea seama ce se întâmplă, ea l-a împins în ceea ce era evident o
cameră de interogatoriu și l-a țintuit de perete ca un Elvis de catifea.
În timp ce antebrațul ei s-a împins în traheea lui și el a gâfâit, ea l-a bătut în jos.
Mâna ei era rapidă și impersonală în timp ce trecea peste pieptul lui și până la șolduri.
John închise ochii și se cutremură. La dracu, asta a fost o pornire. Dacă ar fi reușit
să obțină o erecție, era destul de sigur că s-ar simți puternic
acum.
Și apoi și-a amintit că pistolul nemarcat al lui Blay era în buzunarul mare din spate
al pantalonilor pe care îi împrumutase.
La dracu.
În camera de echipamente din complex, Jane s-a așezat pe banca care i-ar fi lăsat să-
l vadă pe tipul pe care l-a operat. Ea aștepta ca V să-și termine țigara, iar mirosul slab
al tutunului lui exotic îi furnică în nas.
Doamne, acel vis cu el. Felul în care mâna lui s-a mișcat între ea...
Când a început durerea, ea și-a încrucișat picioarele și le-a strâns împreună.

— Jane?
Ea și-a dres glasul. "Da?"
Vocea lui era joasă în timp ce trecea prin ușa deschisă, un târâtor senzual,
fără trup. — La ce te gândești, Jane?
Oh, da, corect, de parcă ar fi vrut să-i spună că fanteza... Stai puțin. — Știi deja, nu-i
așa? Când el tăcu, ea se încruntă. "A fost un vis? Sau ai..."
Nici un răspuns.
Ea se aplecă înainte până îl putu vedea prin sticlă. Expira în timp ce băga fundul
într-o sticlă cu apă.
"Ce mi-ai facut?" a cerut ea.
A înșurubat strâns capacul, mușchii antebrațelor flectându-se. — Nimic din ce nu ai vrut
să fac.
Chiar dacă nu se uita la ea, ea și-a îndreptat degetul spre el de parcă ar fi fost o armă.
— Ți-am spus. Stai departe de capul meu.
Ochii lui se îndreptară spre ai ei. Oh... Doamne... ardeau albi ca stelele, fierbinți ca
soarele. În clipa în care i-au lovit fața, sexul ei a înflorit pentru el, cu o gură deschisă
larg, gata să fie hrănită.
— Nu, spuse ea, deși nu știa de ce s-a deranjat. Corpul ei vorbea de la sine, iar el știa al
naibii de bine asta.
Buzele lui V se ridicară într-un zâmbet aspru și inspiră adânc. „Îmi place parfumul tău
chiar acum. Mă face să vreau să fac mai mult decât să intru în capul tău.”
Okaaaaaaay, evident că îi plăceau femeile pe lângă bărbați.
Brusc, expresia i s-a stins. "Dar nu-ți face griji. Nu voi merge acolo."
"De ce nu?" Când întrebarea a apărut, Jane s-a înjurat. Dacă i-ai spus unui bărbat că nu-
l vrei și apoi a spus că nu va face sex cu tine, în general, reacția cu care ai vrut să
conduci nu a fost ceva care să sune ca un protest.
V se aplecă pe u ă i aruncă sticla de apă prin cameră.

Lucrul a aterizat într-un coș de gunoi cu o rază decisivă, de parcă s-ar fi întors acasă
dintr-o călătorie de afaceri și s-ar fi întors al naibii de u urat. — Nu ți-ar plăcea cu mine.
Nu chiar.
A greșit atât de mult.
Taci. "De ce?"
La naiba! Pentru dragostea lui Dumnezeu, ce spunea ea?
— Pur și simplu nu ți-ar plăcea cu adevăratul eu. Dar m-am bucurat pentru ceea
ce sa întâmplat când dormi. Te-ai simțit perfect, Jane.
Și-ar fi dorit ca el să nu mai folosească numele ei. De fiecare dată când ieșea din buzele lui,
simțea că o zvâcnește, trăgând-o prin ape pe care nu o înțelegea într-o plasă
în care nu putea decât să se bată până se răni.
„De ce nu mi-ar plăcea?”
Pe măsură ce pieptul i se dilata, ea știa că îi simțea excitarea. — Pentru că îmi place
controlul, Jane. Înțelegi ce vreau să spun?
"Nu, eu nu."
El se îndreptă spre ea, umplând pragul ușii, iar ochii ei se îndreptară direct spre șoldurile
lui, trădători că erau. La dracu, era erect. Pe deplin excitat. Putea vedea detaliul gros
al lui împingându-se de fundul pijamalei de flanel pe care îl purta.
Se legăna deși era așezată.

— tii ce este un Dom? spuse el cu voce joasă.
"Dom... ca în..." Uau. „Dominent sexual?”
El a dat din cap. „Așa este sexul cu mine”.
Buzele lui Jane s-au întredeschis și a trebuit să se uite în altă parte. Ori era asta, ori
urma să ardă. Ea nu a avut nicio experiență cu tot acel stil de viață alternativ. La
naiba, nu avea prea mult timp pentru sex obișnuit, cu atât mai puțin pentru a se amesteca
în franjuri.
La naiba, dar periculos și sălbatic cu el părea destul de atrăgător de atrăgător
chiar acum. Deși poate asta se datora faptului că, din toate punctele de vedere, aceasta
nu era viața reală, deși era trează.
"Ce faci?" ea a intrebat. — Adică... le legi?
"Da."
Ea a așteptat să meargă mai departe. Când el nu a făcut-o, ea a șoptit: — Altceva?
"Da."
"Spune-mi."
"Nu."
Deci era durere implicată, se gândi ea. I-a rănit înainte să-i tragă. Probabil și în timpul.
Și totuși... și-a amintit că ținea Red Sox în brațe atât de blând. Poate că la bărbați era
diferit pentru el?
Teribil. Un vampir dominant bisexual cu experiență în răpire. Omule, nu ar trebui să se
simtă așa cum a făcut pentru el din atâtea motive.
Jane și-a acoperit fața cu mâinile, dar, din păcate, asta a împiedicat-o doar să se uite
la el. Nu era o scăpare de la ceea ce se petrecea în capul ei.
Ea... îl dorea.
— La naiba, mormăi ea.
"Ce s-a întâmplat."
"Nimic." Doamne, era o mincinoasă.
"Mincinos."
Grozav, așa că știa și asta. „Nu vreau să simt ca acum, bine?”

A urmat o pauză lungă. — Și cum te simți, Jane? Când ea nu spuse nimic, el
murmură: „Nu-ți place să mă vrei, nu-i așa. Pentru că sunt un pervers?”
"Da."
Cuvântul tocmai i-a ieșit din gură, deși nu era chiar adevărul. Dacă era sinceră cu ea
însăși, problema era mai mult decât atât... se mândrea întotdeauna cu inteligența ei.
Mintea peste emoție și luarea deciziilor bazate pe logică fuseseră lucrurile care
nu o dezamăseseră niciodată. Și totuși, aici era, râvnind la ceva de care instinctele ei
îi spuneau că ar fi mult, mult mai bine fără.
Când s-a lăsat o tăcere lungă, ea lăsă jos una dintre mâini și se uită la ușă. Nu mai
stătea între stâlpi, dar ea simți că nu ajunsese departe. Ea se aplecă din nou în față și îl
zări. Stătea lângă perete, uitându-se peste covorașele albastre ale sălii de sport de
parcă ar fi privit spre mare.
— Îmi pare rău, spuse ea. — Nu am vrut să spun așa.

"Da, ai făcut-o. Dar e grozav. Sunt ceea ce sunt." Mâna lui înmănușată s-a îndoit și ea
a avut senzația că era inconștient.
„Adevărul este...” În timp ce ea dădu propoziția, una dintre sprâncenele lui se înclină,
deși nu se uită la ea. Ea și-a dres glasul. „Adevărul este că conservarea iobagilor este
un lucru bun și ar trebui să-mi dicteze reacțiile”.
— Și nu?
"Nu... întotdeauna. Cu tine, nu întotdeauna."
Buzele i se ridicară puțin. „Atunci, pentru o dată în viața mea, mă bucur că sunt diferit”.
"Mi-e frică."
Deveni imediat serios, ochii lui strălucitori ca diamant îi întâlnesc pe ai ei. „Nu fi.
Nu te voi răni. Și nici nu voi lăsa nimic altceva.”
Pentru o fracțiune de secundă, apărarea ei a căzut. "Promisiune?" spuse ea răgu ită.
Își puse mâna înmănușată peste inima pe care ea o reparase și rosti un suflu frumos de cuvinte
pe care ea nu le înțelegea. Apoi a tradus: „Pe cinstea mea și prin sângele din venele mele, mă
mărturisesc”.
Ochii ei s-au îndepărtat de el și, din păcate, au aterizat pe un rafturi de nunchakus. Armele
atârnau de cuie, cu mânerele negre întinse ca niște brațe de pe umerii lor, gata să facă daune
de moarte.
„Nu am fost niciodată atât de speriat în viața mea”.
"La naiba... Îmi pare rău, Jane. Îmi pare rău pentru toate astea. Și o să te las să pleci. De fapt,
ești liber să pleci oricând vrei acum. Spune doar cuvântul și te voi duce acasă."
Ea se uită înapoi la el și se uită la fața lui. Barba îi crescuse în jurul barbei, umbrindu-i
maxilarul și pomeții, făcându-l să pară și mai sinistru. Cu acele tatuaje în jurul ochiului și
mărimea lui, dacă ar fi dat peste el pe o alee, ar fi fugit îngrozită chiar și fără să știe că este un
vampir.
Și totuși aici era, având încredere în el pentru a o ține în siguranță.

Erau sentimentele ei reale? Sau era de fapt până la genunchi în sindromul Stockholm?
Ea îi urmări pieptul lat, șoldurile strânse și picioarele lungi. Doamne, oricare ar fi fost,
ea îl dorea ca pe nimic altceva.
Scoase un mârâit moale. "Jane..."
— La naiba.
A înjurat și el și apoi și-a aprins următoarea țigară. În timp ce expiră, el a spus: „Există un alt
motiv pentru care nu pot fi cu tine”.
"Care este?"
"Mu c, Jane. i nu m-a putea opri. Nu cu tine."

Își amintea din vis senzația colților lui urcându-i pe gât cu o zgârietură ușoară. Corpul ei era
inundat de căldură, chiar dacă se întreba cum putea să-și dorească așa ceva.
V intră înapoi în prag, cu țigara în mâna înmănușată. Din vârful balustradei se ridicau frânghii
de fum, subțiri și grațioși ca părul unei femei.
Cu ochii închiși, el și-a luat mâna liberă și și-a trecut-o pe piept, pe burtă, până la acea
erecție grea din spatele flanelului subțire al pantalonilor pijamalei. În timp ce se prindea, Jane
a înghițit din greu, pofta pură trântindu-se în stilul ei de linebacker, lovind-o atât de tare
încât aproape a ieșit de pe bancă.
„Dacă mă lași”, spuse el încet, „te voi găsi din nou în somn. Te voi găsi și termin ceea ce
am început. Ți-ar plăcea asta, Jane? Ai vrea să vii după mine? "
Dinspre camera PT, se auzi un geamăt.

Jane s-a împiedicat când s-a ridicat de pe bancă și a intrat să-și verifice cel mai nou
pacient. Evadarea era evidentă, dar orice-ar fi — își pierduse mințile, așa că mândria ei nu
era o preocupare în acest moment.
Pe targă, Phury se răsucea de durere, bătând cu bandajul de pe o parte a feței.
"Hei... ușor." Ea și-a pus mâna pe brațul lui, oprindu-l. "Ușor. Ești bine."
Ea l-a mângâiat pe umăr și a vorbit cu el până când s-a așezat într-un fior.
"Bella..." a spus el.

Conștientă că V stătea în colț, ea a întrebat: „Aceasta este soția lui?”
— Soția geamănului său.
"Oh."
— Da.
Jane a luat un stetoscop și manșeta pentru tensiune și a făcut o verificare rapidă a
elementelor vitale. — În mod normal, genul tău scade BP?
— Da. Și ritmul cardiac.
Își puse mâna pe fruntea lui Phury. — E cald. Dar temperatura centrală a ta
este mai mare decât a noastră, nu?
"Este."
Își lăsă degetele să se îndrepte în părul multicolor al lui Phury și alergă prin valurile
groase, netezind încurcăturile. Era un fel de substanță uleioasă neagră în ea... — Nu atinge
asta, spuse V.
Ea și-a dat brațul înapoi. "De ce? Ce este?"

"Sângele dușmanilor mei. Nu-l vreau pe tine." S-a apropiat, a luat-o de încheietură și a
condus-o la chiuvetă.
Deși a fost împotriva naturii ei, ea a stat nemișcată și ascultătoare ca un copil, în timp ce
el și-a săpunat mâinile și le-a spălat. Simțirea palmei lui goale și a mănușii lui de piele
alunecând peste degetele ei... și spuma care lubrifia frecarea... și căldura lui care
pătrundea în ea și alerga pe brațul ei a făcut-o nesăbuită.
— Da, spuse ea în timp ce se uita în jos la ceea ce făcea el.

"Da ce?"
„Vino din nou la mine în somn”.
Capitolul douăzeci
În calitate de șef al securității pentru ZeroSum, lui Xhex nu-i plăceau niciun fel de arme
în casa ei, dar nu-i plăceau mai ales băieții mici cu fetișuri de metal care alergau
înarmați până la bilele lor de mărimea unei monede.
Așa s-au întâmplat apelurile la 911. Și ura să aibă de-a face cu poliția din Caldwell.
Așa că în această notă, ea nu și-a cerut scuze în timp ce a manipulat micul rahat în
cauză și a găsit arma pe care o luase de la roșcatul lângă care stătea. Scoțând cei
nouă milimetri din pantalonii copilului, ea a scos clema și a aruncat coaja Glock-ului
pe masă. Mâneca de gloanțe pe care și-a pus-o în piele, apoi l-a percheziționat pentru
legitimație. În timp ce îl mângâia, simțea că era unul din felul ei și, într-un fel, asta o
deranja și mai mult.
Nici un motiv pentru care ar trebui, totuși. Oamenii nu aveau nicio îndoială să fie
proști.
L-a învârtit și l-a împins într-un scaun, ținându-l de umăr în timp ce îi deschidea portofelul.
Permisul de conducere scria John Matthew, iar DOB îl punea la douăzeci și trei de ani.
Adresa era într-o parte a orașului, obișnuită, cu familia nucleară, pe care ea era
dispusă să parieze că nu se uitase niciodată.
"Știu ce îmi spune actul tău de identitate, dar cine ești cu adevărat? Cine este
familia ta?"
A deschis gura de câteva ori, dar nu a ieșit nimic pentru că era în mod clar speriat de
rahat. Ceea ce avea sens. Dezbrăcat de blitz, nu era altceva decât un pretrans, cu ochii
lui albaștri strălucitori larg ca niște mingi de baschet pe fața lui palidă.
Da, a fost unul dur, bine. Faceți clic, faceți clic, bang, bang și toate rahaturile alea
de gangsta. Doamne, s-a plictisit să pună în joc astfel de poze. Poate că era timpul să
lucreze puțin, să revină la ceea ce a făcut ea cel mai bine. La urma urmei, asasinii
au fost mereu solicitați în cercurile potrivite. Și cum era pe jumătate simfată, satisfacția
în muncă era un dat.
— Vorbește, spuse ea în timp ce punea portofelul pe masă. "Știu ce ești. Cine sunt
părinții tăi?"
Acum părea cu adevărat surprins, deși asta nu i-a ajutat cu vocea lui. După ce a
trecut peste șocul proaspăt, tot ce a făcut a fost să-și bată mâinile înăuntru
în fa a pieptului lui.
"Nu te juca de mine. Dacă ești suficient de bărbat pentru a fi purtat, nu ai niciun motiv să
fii un laș acum. Sau asta ești cu adevărat și metalul este acolo pentru a te face bărbat?"
Cu încetinitorul, gura i s-a închis și mâinile i-au căzut în poală. De parcă s-ar fi dezumflat, ochii
i s-au lăsat în jos și umerii i s-au încremenit.
Tăcerea se întinse și ea își încrucișă brațele peste piept. "Uite, puștiule, am toată noaptea și o
adevărată cățea de o capacitate de atenție. Așa că poți trage rahatul tăcut cât vrei. Eu nu plec
nicăieri și nici tu."
Căștile lui Xhex s-au stins și, când balonul din zona barului a încetat să mai vorbească, ea a
spus: „Bine, adu-l înăuntru”.
O fracțiune de secundă mai târziu, s-a auzit o bătaie în ușă; Când i-a răspuns, subalternul ei
era în față și în centru cu vampirul roșcat care îi dăduse puștiului arma.
— Mulțumesc, Mac.
— Nicio problemă, șefu’. M-am întors lângă bar.
Ea închise ușa și se uită la roșcată. Trecuse de tranziția, dar nu cu mult: se ducea de parcă n-
ar fi avut încă o idee bună asupra dimensiunii lui.
În timp ce el a băgat mâna în buzunarul interior al blazerului său de piele intoarsa, ea a spus:
„Scoate orice altceva decât legitimația și eu te voi pune personal pe o targă”.
El s-a oprit. — Este actul lui de identitate.
— Mi-a arătat deja.

— Nu cel adevărat. Tipul și-a întins mâna. — Acesta este adevăratul lui.
Xhex a luat cardul laminat și a scanat caracterele în limba veche care se aflau sub o fotografie
recentă. Apoi se uită la băiat. El a refuzat să-i privească ochii; Stătea doar acolo, înfă urat în
jurul său, arătând de parcă i-ar fi dorit să poată fi înghi it întreg de scaunul pe care se afla.
"La naiba. Mi s-a spus să arăt și asta", a spus roșcata. A predat o bucată groasă de hârtie care
a fost împăturită într-un pătrat și sigilată cu ceară neagră. Când a primit o încărcătură de
însemne, a vrut să înjure din nou.
Stema regală.
Ea a citit blestemata de scrisoare. De două ori. — Te superi dacă păstrez asta, Red?
"Nu. Te rog fă."
În timp ce o îndoia, a întrebat: „Ai act de identitate?”

— Da. Un alt card laminat a venit la ea.
A verificat-o, apoi a dat ambele cărți înapoi. „Data viitoare când vii aici, nu mai stai la
coadă. Te duci la balon și îmi spui numele.
Vin să te iau." Ea luă pistolul. "Asta e a ta sau a lui?"
„Al meu. Dar cred că aș prefera să-l aibă el. E mai bun.
A trântit clema înapoi în fundul Glock-ului și l-a întins spre puștiul tăcut, cu botul în jos.
Mâna lui nu i-a tremurat când a luat-o de la ea, dar chestia părea mult prea mare pentru
ca el să o poată descurca. — Nu-l folosi aici decât dacă trebuie să te aperi. Eliberăm?
Puștiul a dat din cap o dată, și-a ridicat fundul de pe scaun și a dispărut semi-ul în buzunarul
din care ea îl scosese.
La naiba. Nu era un simplu pretrans. Conform actului său de identitate, acesta era
Tehrror, fiul războinicului Pumnal Negru Darius. Ceea ce însemna că trebuia să se asigure
că nu i se întâmpla nimic la ceasul ei. Ultimul lucru de care ea și Rehv aveau nevoie a
fost copilul care a apărut avariat pe proprietatea ZeroSum.
Grozav. Era ca și cum ai avea o vază de cristal într-un vestiar plin de jucători de rugby.
Și, culmea, era mut.

Ea clătină din cap. — Ei bine, Blaylock, fiul lui Rocke, ai grijă de el și vom face și noi.
În timp ce roșcata încuviință din cap, copilul și-a ridicat în cele din urmă fața spre ea și, dintr-un
motiv oarecare, privirea lui albastră strălucitoare a făcut-o să se simtă inconfortabil. Isus... era bătrân.
În ochii lui, el era un bătrân, iar ea a rămas pentru moment uluită.

Își drese glasul, se întoarse și se duse la u ă. Când deschidea chestia, roșcata a spus:
„Stai, cum te cheamă?”
"Xhex. Aruncă-l oriunde în acest club și te voi găsi într-o clipă. Este treaba mea."
Când ușa se închise, John a decis că umilirea era ca înghețata: a venit în multe arome
diferite, îți dădea fiori și te făcea să tuși.
Vorbiți despre Rocky Road. Chiar acum se sufoca cu rahatul.

La . Doamne, era atât de evident? Nici măcar nu l-a cunoscut și l-a înțeles. Era absolut un
laș. Un laș slab ai cărui morți nu fuseseră răzbunați, care nu avea voce și al cărui trup
nu era nimic pe care nici măcar un copil de zece ani nu l-ar invidia.
Blay își târșă picioarele mari, cizmele scoțând un zgomot ușor care părea la fel de puternic
ca cineva care țipa în camera mică. "John? Vrei să mergi acasă?"
Oh, grozav. De parcă ar fi fost un copil de cinci ani căruia i-a fost somnoros la petrecerea
celor mari.
Furia se rostogoli ca un tunet, iar John simți că greutatea ei familiară îl măcina, îl
energizează. Oh, omule, știa bine asta. Acesta era genul de supărat care îl pusese pe Lash
pe spate. Acesta era genul de răutate în care îl făcuse pe John să bată fața acelui copil până
când țigla devenise roșie ca ketchup-ul.
Printr-un miracol, cei doi neuroni din capul lui John care încă mai lucrau rațional au
subliniat că cel mai bun lucru pe care să-l facă era să meargă acasă. Dacă stătea aici, în
clubul ăsta, ar relua ceea ce a spus femeia aceea iar și iar, până când s-a înnebunit atât de
tare, încât a făcut ceva cu adevărat stupid.
— John? Hai să mergem acasă.

La dracu. Aceasta trebuia să fie noaptea cea mare a lui Blay. În schimb, el a fost ucis
de zgomot din șansa lui de a fi culcat bine și greu. O să-l sun pe Fritz. Rămâi cu Qhuinn.
— Nu. Mergem împreună.

Dintr-o dată, lui John îi venea să plângă. Ce naiba era pe bucata aia de hârtie?
Cel pe care i-ai dat-o?
Blay înroși. "Zsadist mi-a dat-o. A spus că dacă vrem să ne arătăm vreodată."
Deci ce a fost?
"Z a spus că este de la Wrath ca rege. Ceva despre faptul că el este ghardianul tău."
De ce nu mi-ai spus?
"Zsadist a spus să-l arăt numai dacă trebuie. Și asta ți-a inclus."
John se ridică de pe scaun și își netezi hainele împrumutate. Uite, vreau să rămâi, să te culci
și să te distrezi bine... „Venim împreună. Plecăm împreună”.
John se uită cu privirea la prietenul său. Doar pentru că Z a spus că trebuie să mă

îngrijești... Pentru prima dată în istorie, fața lui Blay s-a durut. „La naiba, aș face-o
oricum. Și înainte de a trece la UFC, aș dori să subliniez că, dacă rolurile noastre ar fi
inversate, ai face același lucru al naibii. Recunoaște. Sunteți prieteni. Ne întoarcem. 'Nuff a
spus. Acum tăiați rahatul."
John a vrut să dea cu piciorul peste scaunul pe care stătuse. Și aproape că a făcut-o.
În schimb, și-a folosit mâinile pentru a semna, La naiba.
Blay a scos un BlackBerry și a format. — Îi voi spune doar lui Qhuinn că mă voi întoarce să-
l iau oricând dorește.
John a așteptat și și-a imaginat pentru scurt timp ce făcea Qhuinn într-un loc întunecat
și semiprivat cu una sau ambele dintre acele femei umane. Cel puțin avea o noapte
bună.
„Yo, Qhuinn? Da, eu și John ne îndreptăm acasă. Ce—Nu, totul e grozav.
Tocmai am avut o confruntare cu securitatea... Nu, nu ai... Nu, totul este strâns.
Nu, într-adevăr. Qhuinn, nu trebuie să te oprești... Alo?" Blay se uită la telefonul său. —
Ne întâlnește la ușa din față.
Cei doi au părăsit cămăruța și au bătut și ieșit din oameni fierbinți și transpirați,
până când John s-a simțit turbat-claustrofob – de parcă ar fi fost îngropat de viu și ar fi
respirat murdărie.
Când au ajuns în sfârșit la ușa din față, Qhuinn stătea în stânga lângă peretele negru.
Avea părul dezordonat, coada cămășii îi atârna, buzele lui erau roșii și puțin umflate.
De aproape mirosea a parfum.
Două feluri diferite.
"Esti bine?" l-a întrebat pe John.
John nu răspunse. Nu a suportat că a stricat noaptea tuturor și a continuat să
meargă spre u ă. Până când a simțit din nou chemarea ciudată.
Se opri cu mâinile pe bara de împingere și se uită peste umăr. Șefa securității era acolo
și îl privea cu ochii ei deștepți. Se afla, din nou, într-un mal de umbre, un loc pe care el
bănuia că îl prefera.
Un loc pe care bănuia că ea îl folosea întotdeauna în avantajul ei.
În timp ce trupul îi furnică din cap până în picioare, voia să-și bage pumnul prin perete,
prin u ă, prin buza superioară a cuiva. Dar știa că asta nu-i va aduce satisfacția
pe care o dorea. Se îndoia că avea suficientă forță pentru partea superioară a
corpului pentru a pătrunde în secțiunea de sport a unui ziar.
Realizarea l-a enervat în mod natural și mai tare.
El a întors spatele la ea și a ieșit în noaptea rece. De îndată ce Blay și Qhuinn i s-au
alăturat pe trotuar, el a semnat, am de gând să rătăcesc o vreme. Poți să vii cu
mine dacă vrei, dar nu mă vei convinge să renunț. Nu există nicio posibilitate să mă urc
într-o mașină și să plec acasă chiar acum. Am în eles?
Prietenii lui au dat din cap și l-au lăsat să conducă, rămânând la câțiva metri în spatele
lui. În mod clar, știau că era la un sfert de centimetru distanță să-l piardă și avea nevoie
de spațiu.
În timp ce coborau pe strada Zecea, i-a auzit vorbind în liniște, șoptind despre el, dar
nu-i pasă deloc. Era un sac de furie. Nimic mai mult.
Fidel naturii sale slabe, marșul său de independență nu a durat mult. Al naibii de
repede, vântul din martie a mâncat hainele pe care Blay i-a lăsat să le împrumute,
iar durerea de cap a devenit atât de puternică încât strângea din dinți. Își
imaginase că își va duce prietenii până la podul lui Caldwell și mai departe, că furia
lui era atât de puternică încât îi va uza până când ei l-au rugat să nu mai
meargă chiar înainte de zori.
Cu excepția, desigur, că performanța lui a fost cu mult sub așteptări.
El s-a oprit. Să ne întoarcem.
— Orice ai spune, John. Ochii nepotriviți ai lui Qhuinn erau incredibil de amabili.
"Orice vrei sa faci."
S-au întors spre mașină, care era parcata într-un teren în aer liber, la două străzi
de club. Când au venit după colț, a observat că se lucrează la clădirea de lângă lot,
zona de construcție a ei este prelungită pentru noapte, prelate zvâcnind în
vânt, echipamente grele dormind adânc. Lui John i s-a părut pustiu.
Apoi, din nou, ar fi putut fi scăldat de soare într-un câmp de margarete și tot ce ar
fi văzut erau umbre. Nu era posibil ca noaptea să fie mai rea. În nici un caz.
Se aflau la cincizeci de metri de mașină când mirosul dulce de praf pentru copii
pluti peste briză. Și un mai mic a ieșit din spatele unui încărcător cu cupe.
Phury a venit, dar nu s-a mișcat. Ceea ce avea sens, având în vedere faptul că o parte
a feței i se simțea ca și cum ar fi fost arsă. După câteva respirații adânci, ridică o
mână spre durerea puternică. Pansamentele îl acopereau de la frunte până la maxilar.
Probabil că arăta ca un figurant pe platoul de la ER.
S-a ridicat încet și tot capul îi pulsa, ca și cum o pompă de bicicletă i s-ar fi băgat în
nas și cineva ar fi lucrat cu cățeaua aia puternică.
bra .
A fost bine.
Deplasându-și picioarele de pe targă, se gândi la legea gravitației și dezbătu dacă avea
puterea să o facă față. S-a hotărât să dea o șansă și, ce știi, a reușit să-și croiască drum
spre u ă.
Două perechi de ochi se întoarseră spre el, unul strălucitor de diamant, celălalt verde
pădure.
— Bună, spuse el.
Femeia lui V s-a apropiat de el, iar privirea ei era doar scanată de doctor. "Doamne, nu-mi
vine să cred cât de repede te vindeci. Nici măcar nu ar trebui să fii conștient, cu atât
mai puțin drept."
— Vrei să-ți verifici lucrarea de mână? Când ea a dat din cap, el s-a așezat pe o bancă
și ea a dezlipit cu grijă banda înapoi. În timp ce tresări, se uită în jur la Vishous. — I-ai
spus lui Z despre asta?
Fratele clătină din cap. „Nu l-am văzut și Rhage a încercat telefonul, dar era oprit”.
— Deci, nicio veste de la Havers?

— Nu că am auzit. Deși suntem cu aproximativ o oră înainte de zori, așa că ar fi bine
să se întoarcă curând.
Doctorul fluieră pe sub răsuflarea ei. — Parcă văd pielea împletindu-se la loc în fața
ochilor mei. Te superi dacă mai pun un pachet de tifon?
"Orice iti place."
Când s-a întors în camera PT, V a spus: „Trebuie să vorbesc cu tine, omule”.
"Despre?"
— Cred că știi.
La dracu. Cel mai mic. Și nu era să faci prostul cu un frate ca V.
Minciuna a rămas însă o opțiune. „Lupta s-a strâns”.
"Rahat. Nu poți să faci mișcări așa."

Phury se gândi la câteva luni înainte, când devenise geamănul lui pentru o vreme.
Literalmente. — Am fost lucrat la una dintre mesele lor, V. Vă asigur că nu sunt
preocupa i de eticheta de război.
„Dar ai fost stricat în seara asta pentru că îl duceai pe Ginsu pe fundul acelui ucigaș. Nu-i
așa.
Jane s-a întors cu provizii. Slavă domnului.
Când ea termină de împachetat, el se ridică în picioare. — Mă duc acum în camera mea.
"Vrei ajutor?" întrebă V pe un ton dur. De parcă ar fi absorbit o mulțime de nevoi de

împărtășire.
— Nu. Știu drumul.
— Ei bine, din moment ce oricum trebuie să ne întoarcem, să facem din asta o excursie pe teren.
Și să o luăm încet.
Ceea ce a fost o idee al naibii de bună. Capul îl ucide.

Erau la jumătatea tunelului când Phury și-a dat seama că doctorul nu era supravegheat
sau păzit. Dar, atunci, la naiba, nu arăta de parcă ar fi vrut să fugă. De fapt, ea și V
mergeau unul lângă altul.
Se întrebă dacă vreunul dintre ei era conștient de cât de mult păreau un cuplu.
Când Phury a ajuns la ușa care dădea în casa mare, și-a luat rămas bun fără să se
întâlnească cu privirea lui V și a urcat treptele puțin adânci care duceau din tunel și în
foaierul conacului. Dormitorul lui părea că era peste tot în oraș, nu doar pe scara mare,
iar epuizarea pe care o simțea îi spunea că trebuie să se hrănească. Ceea ce era atât de
plictisitor.
Sus, în camera lui, făcu un duș și se întinse pe patul său maiestuos. Știa că ar trebui să
sune una dintre femelele pe care le folosea pentru sânge, dar nu era interesat. În loc
să ridice telefonul, a închis ochii și și-a lăsat brațele să cadă în lateral, mâna aterizată pe
cartea de arme de foc, cea pe care o predase la curs din seara asta. Cel cu desenul
lui în el.
Ușa i s-a deschis fără să bată. Ceea ce însemna că era Zsadist. Cu noutati.
Phury s-a ridicat atât de repede, încât creierul i s-a dus ca un rezervor de pește în craniu,
zvâcnindu-se, amenințând să-i revarsă urechile. Își duse mâna pe bandaj în timp ce
durerea îl năvăli. "Ce s-a întâmplat cu Bella?"
Ochii lui Z erau găuri negre în fața lui plină de cicatrici, „La ce naiba te gândeai!”
"Scuzați-mă?"
— Am sărit pentru că... În timp ce Phury tresări, Z a redus volumul rutinei sale cu
boom-box și a închis ușa. Tăcerea relativă nu i-a îmbunătățit starea de spirit. Cu o voce
stinsă, a spus: „Nu pot să cred naibii că ai jucat rolul lui Jack Spintecătorul și ai fost
spart...”
"Te rog spune-mi cum este Bella."
Z arătă cu degetul spre pieptul lui Phury. "Trebuie să-ți petreci puțin mai puțin timp
îngrijorându-te pentru shellanul meu și puțin mai mult pentru propriul tău fund, simți-
mă?"
Mântuit de durere, Phury închise ochiul bun. Fratele avea, desigur, dreptate pe bani.
— La naiba, scuipă Z în tăcere. "Doar... rahat."

"Ai dreptate." Phury a observat că mâna lui ținea cartea cu arme de foc și s-a forțat
să renunțe la chestie.
Când un clic a început să se audă, Phury ridică privirea. Z tăia din nou și din nou partea
de sus a telefonului RAZR cu degetul mare. — Ai fi putut fi ucis.
— Nu am fost.
"Confort rece. Cel puțin pentru unul dintre noi. Dar ochiul tău? Doctorul lui V îl
salvează?"
— Nu tiu.
Z se apropie de una dintre ferestre. Împingând draperiile grele de catifea deoparte, se
uită pe terasă și la piscină. Încordarea feței lui ruinate era evidentă, maxilarul
încleștat, sprâncenele coborâte peste ochi.
Ciudat... înainte de a fi întotdeauna Z care era la limita uitării.
Acum Phury stătea pe buza aceea subțire și alunecoasă, îngrijorarea devenind
motiv de îngrijorare.
„Voi fi bine”, a mințit el, aplecându-se într-o parte pentru punga lui de fum roșu și
hârtiile lui rulante. A învârtit una groasă, a aprins-o și a venit imediat calmul fals, ca
și cum corpul lui ar fi fost bine antrenat. — Tocmai am avut o noapte liberă.
Z râse, deși era un blestem mai mult decât orice vesel. — Au avut dreptate.
"OMS?"
„Rambursarea este o cățea”. Zsadist respiră adânc. „Te omorâți acolo și eu sunt...”
"Nu voi." A inspirat din nou, nedorind să ducă jurământul mai departe de atât.
"Acum, te rog, spune-mi despre Bella."
— Se va odihni la pat.
"Oh Doamne."
— Nu, e bine. Z și-a frecat garnitura craniului. — Vreau să spun, ea nu a pierdut
încă puii și, dacă tace, s-ar putea să nu o facă.
— Ea în camera ta?
"Da, mă duc să-i aduc ceva de mâncare. Are voie să stea o oră pe zi, dar nu vreau să-
i dau scuze pentru a fi pe picioare."
"Mă bucur că ea..."
"La naiba, fratele meu. Așa a fost pentru tine?"
Phury s-a încruntat și a bătut cu bontul peste scrumieră. "Îmi pare rău?"
"Sunt futut în cap tot timpul. E ca și cum orice fac din moment în clipă este doar pe
jumătate real din cauza tuturor porcăriilor de care sunt îngrijorat."
„Al Bellei...”
— Nu este vorba doar despre ea. Ochii lui Z, acum din nou în galben pentru că nu
era la fel de supărat, au plutit prin cameră. "Esti tu."
Phury a făcut o muncă elaborată de a-și aduce boabele la gură și de a inspira.
În timp ce a lăsat fumul să iasă, și-a căutat mintea după cuvinte care să-și mângâie
geamănul.
Nu a venit cu multe.
— Mânia vrea să ne întâlnim la căderea nopții, spuse Z, uitându-se înapoi pe fereastră,
de parcă ar fi știut al naibii de bine că nu va fi nicio liniștire semnificativă. "Noi toti."
"Bine."
După ce Z a plecat, Phury a deschis cartea cu arme de foc și a scos desenul pe care îl
făcuse lui Bella. Își trecu degetul mare înainte și înapoi peste imaginea lui a
obrazului ei, uitându-se la ea cu unicul lui ochi care lucrează. Liniștea îl apăsă,
strângându-i pieptul.
Luând în considerare toate lucrurile, era posibil să fi căzut deja de pe margine,
posibil să alunece deja pe muntele distrugerii lui, lovindu-se de bolovani și copaci,
sărind și rupându-se membrele, o lovitură mortală așteptându-l.
A înjunghiat contoncul. Căderea în ruină a fost un pic ca să te îndrăgostești:

ambele coborâri te-au dezbrăcat și te-au lăsat așa cum ai fost în miezul tău.
Și în experiența sa limitată, ambele finaluri au fost la fel de dureroase.
În timp ce John se uita la cel mai mic care apăruse de nicăieri, nu se putea mișca.
Nu mai fusese niciodată într-un accident de mașină, dar avea sentimentul că așa
erau ei. Mergeai și apoi brusc
tot ce te gândeai înainte ca intersecția să fie pusă în așteptare, înlocuită cu o coliziune

care a devenit singura ta prioritate.
La naiba, chiar miroseau a praf pentru copii.
Și, din fericire, acesta nu avea părul palid, așa că era un nou recrut. Care ar putea fi
singurul motiv pentru care el și prietenii lui au ieșit în viață din asta.
Qhuinn și Blay au ajuns în fața lui John, blocând drumul. Dar apoi un al doilea mai mic a
ieșit din umbră, o piesă de șah mutată în poziție de o mână nevăzută. Avea și părul
închis la culoare.
Doamne, erau mari.
Primul se uită la John. — Mai bine alergă, fiule. Acesta nu este locul pentru tine.
La dracu, ei nu știau că este un pretrans. Au crezut că era doar un om.
— Da, spuse Qhuinn, împingând umărul lui John. „Ți-ai luat geanta de cenți.
Acum pleacă de aici, punk.”
Doar că nu putea să-și părăsească...
„Am spus, pleacă naibii de aici”. Qhuinn îi dădu o împingere puternică, iar John se
împiedică într-un teanc de taxe de hârtie prelata mari ca canapele.
La naiba, dacă fugea, era un laș. Dar dacă rămânea, avea să fie mai rău decât nici un
ajutor. Urându-se pe sine, a decolat într-o fugă neagră, îndreptându-se direct spre
ZeroSum. Ca un idiot, își lăsase rucsacul la Blay, așa că nu putea suna acasă. Și nu era
ca și cum ar fi putut să-și piardă timpul căutându-l pe unul dintre frați, cu șansa
că ar putea vâna în apropiere. Nu se putea gândi decât la o singură persoană care să-
i ajute.
La intrarea în club s-a dus direct la balonul din capul cozii de așteptare.
Xhex. Trebuie să văd Xhex. Ia-mă... "Ce

naiba faci, puștiule?" spuse bouncerul.
John a rostit cuvântul Xhex iar și iar în timp ce semna.
— Bine, mă enervezi. Bouncerul se profila peste John. — Pleacă naibii de aici sau îi
sun pe mama și tata.
Snickers de la coada de așteptare l-au făcut pe John mai frenetic. Vă rog! Trebuie să-l
văd pe
Xhex — John a auzit un sunet îndepărtat care era fie o mașină care se desprindea, fie un
țipăt și, în timp ce se învârtea spre ea, greutatea surdă a Glock-ului lui Blay i-a izbit
coapsa.
Niciun telefon de la care să trimiți mesaje. Nicio modalitate de a comunica.
Dar avea un pachet de șase plumb în buzunarul din spate.

John alergă înapoi la lot, ocolind mașinile parcate în paralel, respirând greu, picioarele
zburând cât de repede puteau. Capul îi bătea cu ciocanul în el, efortul făcând durerea atât
de puternică încât a devenit greață. A ocolit colțul, derapând pe pietriș.
La dracu '! Blay stătea la pământ cu o ședință mai mică pe piept, iar cei doi se luptau pentru
controlul a ceea ce părea o lamă. Qhuinn se ținea de celălalt ucigaș, dar cei doi erau
prea egali pentru gustul lui John. Mai devreme sau mai târziu, unul dintre ei a
fost... Qhuinn a luat un cârlig drept la față și s-a învârtit, cu capul
învârtindu-și pe coloana vertebrală ca un vârf, ducându-și corpul într-o piruetă.
În acel moment, ceva a intrat în John, a intrat pe calea din spate, a intrat sigur de parcă
o fantomă i-ar fi pășit în piele. Vechile cunoștințe, cele care vin odată cu experiența pe care
încă nu avusese destui ani de câștigat, își duseră mâna adânc în buzunarul din spate. A
dat cu palma Glock-ul, l-a eliberat și i-a dat două mâini.
O clipi l-a făcut să aducă nivelul armei. O secundă a avut botul antrenat pentru luptă
mai mică cu Blay peste lamă. Un al treilea îl făcu pe John apăsând trăgaciul... și sufland
o ușă de hambar în capul acelui mai mic. Un al patrulea l-a făcut să-și schimbe poziția
față de ucigașul care stătea deasupra Qhuinn și rearanjează degetele de alamă ale
pumnului său.
Pop!
John a aruncat acel mai mic cu o singură lovitură în tâmplă, sângele negru stropind într-
un nor fin. Lucrul s-a mototolit la genunchi și a căzut cu fața întâi asupra lui Qhuinn...
care era prea amețit pentru a face altceva decât să împingă corpul de pe el.
John aruncă o privire spre Blay. Tipul se uita în sus, șoc. "Iisus Hristos…
Ioan."
Cea mai mică de Qhuinn scoase o răsuflare gâlgâitoare, ca o cafetieră care tocmai se
terminase de preparat.
Metal, gândi John. Avea nevoie de ceva metal. Cuțitul pentru care se luptase Blay nu se
vedea nicăieri. Unde a putut să găsească... O cutie ruptă și deschisă de țepi
de acoperiș era lângă încărcătorul cu cupe.
John s-a dus, a ales unul din grămadă și s-a apropiat de cel mai mic de Qhuinn. Ridicându-
și mâinile sus, John și-a aruncat toată greutatea și mânia în felie în jos și într-o clipită
realitatea s-a mutat ca nisipul: era
ținând un pumnal, nu o lungime de oțel... și era mare, mai mare decât Blay și Qhuinn...
și făcuse asta de multe, de multe ori.
Vârful a intrat în pieptul celui mai mic, iar fulgerul de lumină era mai strălucitor decât
se așteptase John, trăgându-i în ochi și alergându-i prin corp într-un val arzător. Dar
treaba lui nu a fost făcută. A trecut peste Qhuinn, deplasându-se pe asfalt fără să simtă
pământul sub picioarele lui.
Blay privi, nemișcat, fără cuvinte, când John ridica din nou țepul. De data aceasta, în
timp ce o dădea jos, John deschise gura și țipă fără să scoată niciun sunet, un strigăt
de război nu mai puțin puternic pentru faptul că nu s-a auzit.
În urma izbucnirii luminii, a devenit vag conștient de sirene. Fără îndoială, un om a

sunat la poliție când au auzit împușcăturile.
John își lăsă brațul să se apropie de o parte, vârful căzându-i din mână și
zgomotând pe trotuar.
Nu sunt un laș. Sunt un razboinic.
Criza i-a venit repede și greu, ducându-l la pământ, ținându-l cu brațe invizibile, făcându-
l să sară în propria piele până când s-a înnegrit, vuietul uitării atingându-l.
Când Jane și V s-au întors în dormitor, ea s-a așezat în ceea ce începu să-l considere
ca fiind scaunul ei, iar V s-a întins pe pat. Omule, asta avea să fie o noapte lungă...
eh, zi. Era obosită și agitată, nu o combinație bună.
— Ai nevoie de mâncare? el a intrebat.
— Știi ce mi-aș dori să am? Ea a căscat. "Ciocolată fierbinte."

V ridică telefonul, apăsă trei butoane și așteptă.
— Îmi comanzi ceva? ea a spus.
"Da. La fel ca... Hei, Fritz. Iată ce am nevoie..."
După ce V închise, a trebuit să-i zâmbească. „Este destul de răspândit”.
„N-ai mai mâncat de când...” Se opri, de parcă nu ar fi vrut să aducă în discuție
partea răpirii.
— E în regulă, murmură ea, simțindu-se tristă fără niciun motiv întemeiat.
Nu, a fost un motiv întemeiat. Ea pleca în curând.
„Nu vă faceți griji, nu vă veți aminti de mine”, a spus el. — Deci nu vei simți
nimic după ce pleci.
Ea se îmbujora. "Ah... exact cum citesti gandurile?"
"Este ca și cum ai captura o frecvență radio. Se întâmpla tot timpul, indiferent dacă
vreau sau nu."
"Folosit pentru?"
— Presupun că s-au spart antenele. O expresie amară i-a sângerat pe față,

ascuțindu-i ochii. „Am auzit de la o sursă bună că se va repara de la sine, totuși.”
— De ce s-a oprit?
"De ce este întrebarea ta preferată, nu-i așa?"
— Sunt om de știință.
"Știu." Cuvintele au fost rostite în torc, de parcă tocmai i-ar fi spus că purta lenjerie
sexy. „Îți iubesc mintea”.
Jane a simțit un val de plăcere, apoi s-a încurcat în ea însăși.
De parcă i-ar fi simțit conflictul, a îngropat momentul cu: „Obișnuiam să văd și eu
viitorul”.
Ea și-a dres glasul. — Ai făcut-o? În ce fel?
„Peisaje de vis, în mare parte. Fără cronologie, doar evenimente în ordine aleatorie.
M-am specializat în morți”.
Decese? "Decese?"
"Da, știu cum mor toți frații mei. Doar nu când."
"Isuse... Hristos. Asta trebuie să fie..."
— Am și alte trucuri. V ridică mâna înmănușată. — Există chestia asta.
„Am vrut să întreb despre asta. Mi-a lovit-o pe una dintre asistentele când ai fost la
urgența mea. Îți scotea mănușa și parcă ar fi fost lovită de fulger.
— Nu eram conștient când s-a întâmplat, nu?

— Ai fost afară frig.
"Atunci probabil că acesta este singurul motiv pentru care a supraviețuit. Această mică
moștenire de la mama mea este al naibii de mortală." În timp ce strânse pumnul,
vocea lui deveni dură, cuvintele lui strânseră la locul lor. — Și mi-a revendicat și viitorul.
"Cum așa?" Când nu a răspuns, un instinct a făcut-o să spună: „Lasă-mă să ghicesc, o

căsătorie aranjată?”
— Căsătoriile. A a cum ar fi.
Jane tresări. Chiar dacă viitorul lui nu însemna nimic în planul mai mare al vieții ei, dintr-
un motiv oarecare ideea ca el să devină soțul cuiva – o mulțime de soț al cuiva – i-a făcut
să se rostogolească stomacul.
"Hm... câte soții?"
— Nu vreau să vorbesc despre asta, bine?
"Bine."
Aproximativ zece minute mai târziu a intrat un bătrân în uniformă de majordom englez,
rostogolind o tavă plină cu mâncare. Tartina a fost chiar din meniul de room service al
Four Season: au fost vafe belgiene cu căpșuni, cornuri, omletă, ciocolată caldă, fructe
proaspete.
Sosirea a fost cu adevărat un lucru de frumusețe.
Stomacul lui Jane a scos un vuiet și, înainte de a-și da seama ce face, s-a băgat într-o
farfurie plină de parcă n-ar fi văzut mâncare de o săptămână.
La jumătatea celei de-a doua porții și a treia ciocolată caldă, a înghețat cu furculița la
gură. Doamne, ce trebuie să gândească V despre ea. Făcea un porc din... „Îmi place”, a spus
el.
— Da? De fapt, aprobi ca eu să mă întorc mâncarea ca un băiat de frate?

El a dat din cap, cu ochii strălucind. "Îmi place să te văd mâncând. Mă face extatic.
Vreau să continui până când ești atât de satul încât adormi pe scaun."
Captivată de ochii lui de diamant, ea a spus: „Și... atunci ce s-ar întâmpla?”
„Te-aș duce în acest pat fără să te trezesc și te-aș veghea cu un pumnal în mână”.
Bine, chestiile alea cu oamenii cavernelor nu ar trebui să fie atât de atractive. La urma urmei,
putea avea grijă de ea însăși. Dar omule, ideea că cineva ar avea grijă de ea a fost... foarte
drăguță.
— Termină-ți mâncarea, spuse el, arătând spre farfuria ei. — Și bea mai multă
cacao de la termos.
La naiba, dar a făcut ce a spus el. Inclusiv turnarea a patra ceașcă de ciocolată caldă.
În timp ce se așeza pe spate pe scaun cu cana în mâini, era plină de fericire.
Fără un motiv anume, ea spuse: „Știu despre chestia moștenirii. Tata a fost chirurg”.
„Ah. Atunci trebuie să fie însuflețit de tine. Ești superb.”

Jane î i lăsă bărbia în jos. "Cred că mi-ar fi găsit cariera satisfăcătoare. Mai
ales dacă ajung să predau la Columbia."
— Ar fi?
„El și mama mea sunt morți”. Ea a continuat, pentru că simțea că ar fi trebuit să o
facă: „A fost un mic accident de avion acum vreo zece ani. Erau în drum spre o
conferință medicală”.
"La naiba... Îmi pare foarte rău. Ți-e dor de ei?"
"O să sune rău... dar nu chiar. Erau niște străini cu care trebuia să trăiesc când nu
eram la școală. Dar întotdeauna mi-a fost dor de sora mea."
— Doamne, a plecat și ea?
"Defect cardiac congenital nediagnosticat. A mers repede într-o noapte. Tatăl
meu a crezut întotdeauna că am intrat în medicină pentru că m-a inspirat, dar am
făcut-o pentru că eram supărată pe Hannah. Încă sunt." A luat o înghițitură din cană.
„Oricum, tata a crezut întotdeauna că medicina este cea mai bună și cea mai bună utilizare
pentru viața mea. Îmi amintesc că s-a uitat la mine când aveam cincisprezece ani și mi-a spus
că am avut noroc că sunt atât de deștept”.
— Atunci știa că poți face diferența.
"Nu e ideea lui. A spus, având în vedere aspectul meu, nu era ca și cum m-aș
căsători foarte bine." La inspirația ascuțită a lui V, ea a zâmbit. „Tatăl era victorian
trăind în anii șaptezeci și optzeci. Poate că era engleza lui, cine dracu’ știe. Dar el credea că
femeile ar trebui să se căsătorească și să aibă grijă de o casă mare”.
„A fost un lucru de rahat să-i spui unei fete tinere”.

"L-ar fi numit cinstit. El credea în onestitate. Întotdeauna a spus că Hannah este cea
drăguță. Desigur, a crezut că ea este fugară." Doamne, de ce naiba vorbea așa? „Oricum,
părinții pot fi o problemă”.
"Da. Ia asta. Deci, al naibii de a lua asta."
Când amândoi au tăcut, ea a avut senzația că el făcea și în capul lui albumul de familie.
După un timp, dădu din cap spre televizorul cu ecran plat de pe perete. — Vrei să te uiți
la un film?
Se răsuci pe scaun și începu să zâmbească. — Doamne, da. Nu-mi amintesc ultima
dată când am făcut asta. Ce ai?
"Am conectat cablul ca să avem totul." Într-un fel neîntrerupt, dădu din cap spre pernele
de lângă el. "De ce nu stai aici? Nu prea vei putea vedea de unde te afli."
Trage. Voia să fie lângă el. Ea a vrut să fie... aproape.

Chiar dacă creierul i se înghesuia din cauza situației, s-a dus la pat și s-a așezat lângă el,
încrucișându-și brațele peste piept și picioarele la glezne. Doamne, era nervoasă așa
cum erai tu când erai la o întâlnire.
Fluturi. Palme transpirate.
Bună, glandele suprarenale.
„Deci ce fel de lucruri vă place să vizionați?” întrebă ea în timp ce el ținea cu palma o
telecomandă care avea suficiente butoane pe ea pentru a lansa naveta spațială.
„Astăzi sunt în ceva plictisitor”.
"Chiar asa, de ce?"
Ochii lui de diamant se îndreptară spre ea, pleoapele atât de jos încât îi era greu să-i citesc
privirea. "Oh, fără motiv. Arăți obosit, asta e tot."
De partea cealaltă, Cormia s-a așezat pe pătuțul ei. A teptare. Din nou.
Și-a desfășurat mâinile în poală. Le-a repliat. Mi-ar fi dorit să aibă o carte în poală care să-i
distragă atenția. În timp ce stătea în tăcere, se gândi scurt cum ar fi să ai o carte a ei. Poate
că și-ar pune numele în față, pentru ca alții să știe că este al ei. Da, i-ar plăcea asta.
Cormia. Sau și mai bine, Cartea lui Cormia.

L-ar împrumuta dacă surorile ei ar fi vrut să-l împrumute, desigur. Dar ea ar ști, deoarece
a găsit alte palme în care să fie ținute și alți ochi pentru a-i citi amprenta, că legatoria și
paginile și poveștile din ea erau ale ei. Și cartea ar ști și asta.
Se gândi la biblioteca Aleșilor, cu pădurea ei de stive, mirosul ei încântător de piele și

dulceața și luxul său copleșitor de cuvinte. Timpul ei acolo a fost cu adevărat refugiul ei și
izolare veselă. Erau atât de multe povești de știut, atât de multe locuri pe care ochii ei nu
puteau spera niciodată să le vadă și îi plăcea să învețe. Am așteptat cu nerăbdare.
Foame de asta.
De obicei.
Această oră era diferită. În timp ce stătea pe patul ei și aștepta, nu dorea învățătura care
venea pentru ea: Lucrurile pe care urma să le cunoască nu erau ceea ce dorea să învețe.
— Salutări, soră.
Cormia ridică privirea. Aleasa care ținea voalul alb al ușii era un model de abnegație și
slujire, o femeie cu adevărat onestoasă. Iar expresia lui Layla de mulțumire calmă și pace
interioară era una pe care Cormia o invidia.
Ceea ce nu aveai voie să faci. Invidia însemna că ești separat de ansamblu, că ești un
individ și chiar mărunt.
"Salutari." Cormia se ridică, cu genunchii slăbiți de spaimă de unde mergeau. Deși își
dorise deseori să vadă ce se afla în interiorul templului Primale, acum își dorea să
nu pună niciodată piciorul în limitele lui de marmură.
Amândoi s-au înclinat unul în fața celuilalt și au ținut ipostazele. „Este onoarea mea să fiu de
ajutor”.
Cu o voce scăzută, Cormia a răspuns: „Sunt... sunt recunoscător pentru instrucțiunile tale.
Condu mai departe, dacă vrei.”
În timp ce capul Laylei a revenit la nivel, ochii ei verzi palizi știau. „M-am gândit că poate
vom vorbi aici puțin, în loc să mergem imediat la templu”.
Cormia înghiți în sec. „Aș prefera asta”.

— Pot să mă liniștesc, soră? Când Cormia dădu din cap, Layla se apropie de pătuț și se
așeză, cu halatul alb desfăcut până la jumătatea coapsei. "Alătură-te mie."
Cormia se a eză, salteaua de sub ea sim indu-se dură ca piatra. Nu putea respira,
nu se putea mișca, abia clipi.
— Soră a mea, aș căuta să-ți potolesc temerile, spuse Layla. „Cu adevărat, vei veni să te
bucuri de timpul tău cu Primale”.
"Într-adevăr." Cormia își trase reverele halatului mai aproape. — Totu i îi va

vizita pe al ii, nu-i a a?
„Veți fi prioritatea lui. În calitate de partener inaugural, veți ține o instanță specială cu
el. Pentru primal, există o ierarhie rară în întreg, iar tu vei fi primul dintre noi toți.”
— Dar cât timp până se duce la ceilal i?

Layla se încruntă. „Ar depinde de el, deși s-ar putea să ai un cuvânt de spus în asta.
Dacă îi mulțumiți bine, s-ar putea să rămână doar cu tine o vreme. Se știe că s-a
întâmplat înainte.”
— Totuși, aș putea să-i spun să găsească alții?
Capul perfect al Laylei înclinat în lateral. — Cu adevărat, soră mea, îți va plăcea ce se
întâmplă între voi doi.
"Știi cine este, da? Știi identitatea Primale?"
— De fapt, l-am văzut.
"Aveți?"
"Într-adevăr." În timp ce mâna Laylei s-a îndreptat spre chignon-ul ei de păr blond, ceea
ce Cormia a luat gestul ca pe un semn că femeia își alegea cuvintele cu grijă. "El este...
așa cum ar trebui să fie un războinic. Puternic. Inteligent."
Cormia miji ochii. — Te ab ii să-mi potole ti temerile. Nu-i a a?
Înainte ca Layla să poată răspunde, Directrix-ul dădu cortina deoparte. Fără un cuvânt
pentru Cormia, s-a dus la Layla și i-a șoptit ceva.
Layla se ridică, cu o culoare înflorită pe obraji. — Voi pleca imediat. Se întoarse spre
Cormia, cu o emoție ciudată în ochi. — Soră, îți spun concediu bun până la
întoarcerea mea.
După cum era obiceiul, Cormia se ridică și se înclină, ușurată că avea o amânare de
la lecție din orice motiv. „Fii bine”.
Cu toate acestea, Directrix nu a plecat cu Layla. „Te voi duce la templu și voi continua
cu instrucțiunile tale.”
Cormia și-a cuprins brațele în jurul ei. — Să nu o a tept pe Layla...
— Mă întrebi? spuse Directrix. „Într-adevăr, o faci. Poate că atunci vei dori să
stabilești și agenda lecției, știind la fel de multe despre istoria și semnificația funcției
pentru care ai fost ales. Pentru adevăr, mi-ar plăcea să învăț de la tu."
„Iartă-mă, Directrix”, a răspuns Cormia rușinat.

„Ce este de iertat? În calitate de prim ofițer al Primalei, vei fi liber să-mi ordoni, așa
că poate ar trebui să mă familiarizez cu conducerea ta.
acum. Spune-mi, ai prefera să merg cu pașii în urmă față de tine când mergem la
templu?”
Lacrimile curgeau. — Te rog, nu, Directrix.
„Te rog, nu, ce?”
— Te-aș urma, șopti Cormia cu capul aplecat. — Nu plumb.
Ishtar a fost alegerea perfectă, se gândi V. Plictisitor ca naiba. Cât anul.

La fel de captivant vizual ca un agitator de sare.
„Aceasta este cea mai proastă porcărie pe care am văzut-o vreodată”, a spus Jane în timp ce căsca
din nou.
Doamne, avea un gât frumos.
În timp ce colții lui V i-au dezvelit și el și-a imaginat trăgând un Dracula clasic și
ridicându-se peste corpul ei înclinat, el se forța să se uite înapoi la Dustin Hoffman
și Warren Beatty care trec greu prin nisip. Alegese POS-ul în speranța de a o face
să dea knock-out – ca să poată intra în mintea ei și să o treacă peste tot.
Dorea să o facă să vină la gura lui, chiar dacă era doar în eterul unui vis.
În timp ce aștepta ca ea să se plictisească în somn REM, se trezi privind peisajul

pustiu și gândindu-se pervers la iarnă... iarnă și tranziția lui.
La doar câteva săptămâni după ce pretrans a căzut și a murit în râu, V a trecut prin
schimbarea lui. Fusese conștient de diferențele dintre corpul său de ceva timp înainte
de a lovi: era afectat de dureri de cap. Este în mod constant foame, dar greață dacă
lua mâncare. Incapabil să doarmă, deși epuizat. Singurul lucru care a rămas la fel a
fost agresivitatea lui. Cererile lagărului însemnau că trebuie să fii mereu pregătit
să lupți, așa că temperarea lui nu a fost marcată de nicio schimbare evidentă a
comportamentului lui.
În adâncul unei crude furtuni de zăpadă timpurie s-a născut în sinea lui masculină.
Ca urmare a scăderii temperaturii, pereții de piatră ai peșterii erau înghețați,

podeaua era suficientă pentru a-ți îngheța picioarele în cizme căptușite cu blană,
aerul atât de rece încât respirația din gură era un nor fără cer. Pe măsură ce
atacul a prevalat, soldații și femelele din bucătărie dormeau în grămezi mari de
trupuri, nu pentru sex, ci pentru căldură împărtășită.
V știa că schimbarea era asupra lui, pentru că s-a trezit fierbinte. La început
ușurința căldurii a fost o binefacere, dar apoi trupul i s-a înfuriat de febră, când o
foame chinuitoare îl cuprinse. Se zvârcoli pe pământ, sperând să fie u urat, găsind
nici unul.
După totdeauna, vocea Sângerului a străpuns durerea. „Femele nu te vor hrăni”.
Din mijlocul stupoarei lui, V deschise ochii.

Sângerătorul a îngenuncheat. — Cu siguranță știi de ce.
V înghiți prin pumnul care era gâtul lui. "Eu nu."
— Se spune că picturile rupestre te-au stăpânit. Că mâna ta a fost luată de spiritele
prinse pe pereți. Că ochiul tău nu mai este al tău.
Când V nu a răspuns, Sângerătorul a spus: „Nu negi?”

Prin mocirla din capul lui, Vishous a încercat să calculeze efectul celor două
răspunsuri imaginabile ale sale. A mers cu adevărul, nu de dragul veridicității, ci
pentru autoconservare. "Eu... neg."
— Altfel negi ce spun ei?
"Ce... spun... ei?"
— Că ți-ai ucis tovarășul la râu cu palma.
„A fost o minciună, iar ceilalți băieți care fuseseră acolo știau că este așa, deoarece
văzuseră căderea pretrans din vina lui. Femelele trebuie să presupună că moartea
a avut loc și că V se afla în apropiere. Pentru că de ce ar dori ceilalți bărbați să
transmită dovezi ale forței lui V?
Sau poate a fost în beneficiul lor? Dacă V nu ar avea nicio femelă care să-l hrănească,
ar muri. Ceea ce nu a fost un rezultat rău pentru ceilalți pretrans.
"Ce zici?" a cerut tatăl său.
Întrucât V avea nevoie de apariția puterii, el a bolborosit: „L-am omorât”.
Sângerătorul a zâmbit larg prin barbă. — Am bănuit. Și pentru efortul tău, îți
voi aduce o femelă.
Într-adevăr, i s-a adus unul și a hrănit. Tranziția a fost brutală, lungă și drenantă,
iar când a terminat, și-a revărsat paletul, brațele și picioarele i se răciră pe
podeaua rece a peșterii, ca carnea de la o ucidere proaspătă.
Deși sexul lui s-a agitat după aceea, femela care fusese nevoită să-l hrănească
nu voia nimic de-a face cu el. Ea i-a dat suficient sânge pentru a-l vedea în schimbare;
apoi ea l-a lăsat până la oase, rupându-se și mușchii întinși până când s-au rupt.
Nimeni nu s-a ocupat de el și
în timp ce suferea, a strigat în minte mama care-l născuse. El și-a imaginat-o venind
la el strălucitoare de dragoste și mângâindu-i părul și spunându-i că totul este bine.
În viziunea lui patetică, ea l-a numit lewlhen-ul ei iubit.
Cadou.
I-ar fi dorit să fie darul cuiva. Cadourile au fost prețuite, îngrijite și protejate. Jurnalul
războinicului Darius fusese un cadou pentru V, dăruitorul poate neștiind că, lăsându-l
în urmă, făcuse o bunătate, dar totuși.
Cadou.
Când trupul lui V a terminat cu schimbarea lui, el a dormit, apoi s-a trezit de foame
de carne. Hainele îi fuseseră rupte de el de tranziție, așa că s-a înfășurat într-o piele și a
mers desculț până în zona bucătăriei.
Era puțin de avut: a roade o coapsă, a găsit niște coji de pâine, a mâncat o
mână de făină.
Își lingea reziduul alb de pe palmă când tatăl său a spus din spatele lui: „E timpul
să lupți”.
"La ce te gandesti?" Jane a întrebat: — Sunteți încordați.

V se smuci înapoi în prezent. Și din anumite motive nu a mințit. — Mă gândesc la
tatuajele mele.
— Când le-ai luat?
— Acum aproape trei secole.
Ea a fluierat. „Doamne, trăiești atât de mult?”
„Mai mult. Presupunând că nu mor într-o luptă și voi oameni proști nu aruncați în aer
planeta, voi respir încă șapte sute de ani.”
„Uau. Oferă un context cu totul nou pentru AARP, nu.” Ea se a eză înainte. "Întoarce-
ți capul. Vreau să văd cerneala de pe fața ta."
Străbătut de amintirile lui, el a făcut ceea ce i-a cerut ea pentru că nu era suficient de
coerent pentru a se gândi de ce n-ar trebui. Totuși, când mâna ei a ridicat, el a tresărit.
Ea își lăsă brațul în jos fără să-l atingă. — Acestea ți s-au făcut, nu-i așa. Probabil
în același timp cu castrarea, nu?
V se dădu înapoi înăuntru, dar nu se îndepărta de ea. Era complet inconfortabil cu
rutina de simpatie feminină, dar treaba era că vocea lui Jane era reală. Direct, Așa că
ar putea răspunde în mod real și direct.
— Da. În acela i timp.
„Voi ghici că sunt avertismente, deoarece le ai pe mână, tâmplă, coapse și vintre. Bănuiesc că
sunt despre energia din palmă, a doua vedere și procreare. emisiune."
De parcă ar trebui să fie surprins de hiperdeducerea ei? "Adevărat."

Vocea ei a devenit scăzută. "De aceea ai intrat în panică când ți-am spus că te voi reține.
Înapoi la spital din SICU. Te-au legat, nu-i așa."
Și-a dres glasul.
— Nu-i așa, V?
A ridicat butonul de clic pentru televizor. — Vrei să te uiți la altceva?
Când a început să răsfoiască canalele de filme, a fost multă tăcere.
„Am vomitat la înmormântarea surorii mele”.

Degetul mare al lui V se opri pe telecomandă, oprindu-se pe Tăcerea Mieilor. S-a uitat la ea.
"Ai făcut?"
"Cel mai jenant și rușinos moment din viața mea. Și nu doar din cauza momentului în care s-
a întâmplat. Am făcut-o peste tot peste tatăl meu."
În timp ce Clarice Starling stătea pe un scaun tare în fața celulei lui Lechter, V dorea
informații despre Jane. Voia să știe întregul curs al vieții ei de la naștere până în prezent și
voia să știe totul acum.
"Spune-mi ce s-a întâmplat."
Jane și-a dres glasul de parcă s-ar fi pregătit și el nu a putut ignora paralela cu filmul,
cu el însuși ca monstrul în cușcă și Jane ca sursa binelui, dând bucăți și bucăți din ea
pentru consumul fiarei.
Dar trebuia să știe de parcă ar avea nevoie de sânge pentru a supraviețui. — Ce s-a
întâmplat, Jane?
"Ei bine, vezi... tatăl meu credea mult în fulgii de ovăz."
"Ovaz?" Când ea nu a mai continuat, el a spus: „Spune-mi”.
Jane își încrucișă brațele peste piept și se uită la picioarele ei. Apoi ochii ei i-au întâlnit pe ai
lui. „Doar ca să fim clari, motivul pentru care aduc în discuție acest lucru este ca să vorbești
despre ce ți s-a întâmplat. Păi pentru tată. E ca și cum ai împărtăși cicatrici. Știi, ca cele din
tabăra de vară când ai căzut. patul supraetajat. Sau, ca atunci când te tai pe marginea
metalică a unei cutii Reynolds Wrap sau când te lovești în cap cu un...” Se încruntă. "Bine...
poate că nimic din toate astea nu este o analogie bună, având în vedere modul în care te
vindeci, dar lucrează cu mine."
V trebuia să zâmbească. — Înțeleg ideea.
— Totuși, cred că echitabil este echitabil. Deci, dacă vărs, tu faci. Suntem de acord?
„La naiba...” Numai că trebuia să știe despre ea. — Cred că facem.

— Bine, deci tatăl meu și fulgii de ovăz. El...
— Jane?
"Ce?"
"Îmi place de tine. Mult. A trebuit să introduc asta."
Ea clipi de câteva ori. Apoi și-a dres glasul din nou. Omule, roșul ăla arăta bine la ea.
— Vorbești despre fulgii de ovăz.

„Corect... așa că... așa cum am spus, tatăl meu credea foarte mult în fulgii de ovăz. Ne-
a făcut pe toți să-l mâncăm dimineața, chiar și vara. Mama și sora mea și cu mine a
trebuit să-i sufocăm rahatul acela și se aștepta să termini ce era în castronul tău.
Obișnuia să ne privească mâncând, de parcă jucăm golf și eram în pericol să greșim
swingul. Jur că mi-a măsurat unghiul coloanei vertebrale și strângerea pe lingură. cina
la care obișnuia... Ea făcu o pauză.
— Divaz.
— Și te-aș putea asculta vorbind ore întregi, așa că nu te concentra pe contul meu.
"Da, ei bine... concentrarea este importantă."
— Numai dacă ești microscop.
Ea a zâmbit puțin. „Întors la fulgi de ovăz. Sora mea a murit de ziua mea, într-o vineri
seară. Înmormântarea a fost organizată rapid, pentru că tatăl meu pleca să prezinte o
lucrare în Canada miercurea următoare. Am aflat mai târziu că a programat acea
prezentare. în ziua în care Hannah a fost găsită moartă în patul ei, fără îndoială pentru
că voia să mute lucrurile. Oricum... ziua înmormântării, mă trezesc și mă simt oribil.
Doar nefericită. Nimic decât greață.
Hannah... Hannah era singurul lucru adevărat dintr-o casă plină de drăguț și drăguț.
Era dezordonată, zgomotoasă și fericită și... O iubeam atât de mult și nu
puteam suporta că o punem în pământ. Ar fi urât să fie închisă așa. Da... oricum,
pentru înmormântare, mama a ieșit și mi-a luat unul dintre acele haine de haină în
negru. Problema a fost că în dimineața înmormântării, când m-am dus să-l
pun, nu se potrivea. Era prea mic și simțeam că nu pot să respir.”
„În mod natural a înrăutățit stomacul”.

„Da, dar m-am coborât la masa de la micul dejun doar cu zgomotele uscate. Isuse, încă
îmi amintesc cum arătau cei doi stând la ambele capete, unul față în față, fără a face
contact vizual. Mama era ca o păpușă de porțelan cu probleme de control al calității
— ea era machiată, părul era la locul lor, dar totul era puțin dezordonat. Rujul ei era
de culoarea greșită, nu avea
roșește, chignon-ul ei arăta ace de bobby. Tata citea ziarul, iar sunetul acelor
pagini fluturate era puternic ca o pușcă care exploda. Niciunul dintre ei nu mi-a
spus niciun cuvânt.
„Așa că m-am așezat pe scaun și nu m-am putut opri să mă uit la scaunul gol de
deasupra mesei. Un bol cu fulgi de ovăz vine pentru un aterizare. Marie,
servitoarea noastră, și-a pus mâna pe umărul meu când mi-o punea în fața, și pentru
o clipă aproape că m-am stricat.Dar apoi tatăl meu i-a rupt hârtia aia de parcă
aș fi fost un cățeluș care s-ar caca pe covor, iar eu mi-am luat lingura și am început
să mănânc. Am forțat fulgii de ovăz în jos până când am călărit si apoi am mers la
inmormantare."
V a vrut s-o atingă și aproape că a întins mâna ei. În schimb, a întrebat: „Câți ani
aveai?”
„Treisprezece. Oricum, ajungem la biserică și e plină, pentru că toată lumea din
Greenwich îmi cunoștea părinții. Mama era extrem de amabilă, iar tatăl meu era tot
stoic înghețat, așa că asta a fost aproape ca de obicei. Îmi amintesc... da , Mă
gândeam că cei doi erau la fel ca întotdeauna, cu excepția slujbei sărace de machiaj
a mamei mele și a faptului că tatăl meu a continuat să se joace cu schimbul din
buzunar. Ceea ce era atât de ieșit din caracter. El ura zgomotul ambiental al orice
fel și am fost surprins că sunetul neliniștit al monedelor nu l-a deranjat. Bănuiesc că
a fost în regulă pentru că controla sunetul. Adică, se putea opri oricând dacă dorea."
În timp ce ea făcea o pauză și privea prin cameră, V a vrut să încerce să intre în

mintea ei și să vadă exact ce retrăia. Nu a făcut-o – și nu pentru că nu era sigur că va
funcționa. Revelațiile pe care ea a ales să le împărtășească în mod liber erau
mai prețioase decât orice ar fi putut să ia de la ea.
— Primul rând, murmură ea. „La biserică, eram așezați în primul rând, chiar în
fața altarului. Sicriu închis, slavă Domnului, deși îmi închipui că Hannah era perfect
frumoasă. Avea părul blond ca căpșuni, sora mea avea. Genul luxos, ondulat. asta
a venit pe Barbies. Al meu era stick drept. Oricum..."
V a avut un gând trecător că a folosit cuvântul oricum ca o gumă de șters pe o tablă

aglomerată. O spunea ori de câte ori trebuia să șteargă lucrurile pe care tocmai le
împărtășise pentru a face loc pentru mai multe.
„Da, primul rând. A început slujba. O mulțime de muzică de orgă... și treaba era că
acele țevi vibrau prin podea. Ai fost vreodată într-o biserică?
Probabil că nu... Oricum, poți simți basul muzicii când este cu adevărat
se rostogolește. Desigur, serviciul era într-un loc formal mare, cu o orgă care avea mai
multe țevi decât sistemul de canalizare al orașului Caldwell. Doamne, când a jucat
chestia aia, era ca și cum ai fi într-un avion care decola”.
În timp ce se opri și trase adânc aer în piept, V știa că povestea o epuiza, ducând-o într-
un loc în care nu mergea de bunăvoie sau des.
Vocea ei era răgușită în timp ce a continuat. „Așa că... suntem la jumătatea slujbei și
rochia mea este prea strânsă și stomacul mă omoară și nenorocitul de fulgi de ovăz
al tatălui meu a încolțit rădăcini urâte și se altoiește în interiorul intestinului meu. Și
preotul se apropie de pupitru pentru a face elogiul. Era direct din turnarea centrală,
părul alb, vocea profundă, îmbrăcat în robe de fildeș și aur. Era episcopul episcopal
pentru tot Connecticut, cred. Oricum... ajunge să vorbească despre starea de har
care așteaptă în rai și toată această rahat despre Dumnezeu și Isus și Biserică. Părea
mai mult o reclamă pentru creștinism decât orice avea de-a face cu Hannah.
„Stau acolo, fără să urmăresc, când mă uit peste și văd mâinile mamei mele. Erau strânse
împreună în poala ei, cu degetele albe... de parcă ar fi fost într-o plimbare cu roller-
coaster, chiar dacă nu era. mișcându-mă.M-am întors la stânga mea și m-am uitat la ale
tatălui meu.Palmile lui erau pe genunchi și toate degetele lui erau înfipte în afară, cu
excepția micului din dreapta, care era scos la jogging.Chestia se lovea de lâna fină. de
pantalonii lui cu un tremur parkinsonian”.
V știa unde se duce asta. — Și ale tale, spuse el încet. — Ce zici de a ta?
Jane expiră într-un mic suspine. „Ai mei... ai mei erau complet nemișcați, complet relaxați.
Nu am simțit nimic altceva decât fulgii de ovăz în stomac. Oh... Doamne, sora mea
era moartă și părinții mei, care erau cât de lipsiți de emoții, erau supărați. Pe mine? Nimic.
Îmi amintesc că m-am gândit că Hannah ar fi plâns dacă aș fi stat întinsă pe satin într-un
sicriu. Ea ar fi plâns pentru mine. Pe mine? Nu am putut.
„Așa că, când preotul și-a terminat reclamă despre cât de mare era Dumnezeu și
despre cât de norocoasă a fost Hannah să fie cu El și yadda, yadda, yadda, orga s-a
stins. Vibrația acelor țevi de bas s-a ridicat de pe podea prin scaunul meu. și a
lovit exact frecvența potrivită. Sau pe cea greșită, presupun. Am vomitat fulgii
de ovăz peste tot tatăl meu."
La naiba, se gândi V. El a întins mâna și a luat-o de mână. "La naiba…"
"Da. Așa că mama se ridică să mă ia, dar tatăl meu îi spune să stea pe loc. M-a dus la
una dintre doamnele bisericii și ia spus să mă ia.
la baie, apoi a intrat în camera bărbaților. Am rămas singur într-o tarabă vreo zece minute,
apoi doamna bisericii s-a întors, m-a urcat în mașina ei și m-a condus acasă. Am ratat
înmormântarea." Ea trase aer în piept. "Când părinții mei au venit acasă, niciunul dintre
ei nu m-a verificat. Mă tot așteptam să vină unul dintre ei. Îi auzeam mișcându-se prin casă
până când totul a tăcut. Până la urmă, am coborât, am scos ceva din frigider și am mâncat
stând în picioare la tejghea, pentru că nu aveam voie să luăm mâncare sus. Nici atunci
nu am plâns, deși era o noapte cu vânt, care mă speria mereu, iar casa era în
mare parte întunecată și simțeam că am stricat înmormântarea surorii mele”.
— Sunt sigur că ai fost în stare de șoc.

„Da. Amuzant... Îmi făceam griji că va fi frig. Știi, noapte rece de toamnă.
Pământ rece." Jane și-a bătut mâna. "Oricum, dimineața următoare tatăl meu a plecat
înainte ca eu să mă trezesc și nu a mai venit acasă timp de două săptămâni. A tot sunat și i-
a spus mamei că va consulta un alt caz complex în altă parte în țară. Între timp, mama se
trezea în fiecare zi și se îmbrăca și mă ducea la școală, dar nu era chiar acolo. A devenit ca
un ziar. Singurele lucruri despre care a vorbit au fost vremea și ce nu a mers prost cu casa
sau cu personalul în timp ce eram la școală. Tatăl meu s-a întors în cele din urmă și știi
cum am știut că sosirea lui este iminentă? camera lui Hannah. În fiecare seară mergeam
în camera lui Hannah și stăteam cu lucrurile ei. Lucrul pe care nu l-am putut obține a
fost că hainele ei, cărțile și desenele ei erau încă acolo, dar ea nu era. Pur și simplu nu a
calculat. Camera ei era ca o mașină fără motor, totul unde ar trebui să fie, cu excepția
potențialului. Nimic din el nu avea să fie folosit din nou.
„În noaptea dinaintea întoarcerii tatălui, am deschis ușa dormitorului și... totul
dispăruse. Mamei le curățase totul, iar cuvertura de pat s-a schimbat și draperiile s-au
schimbat. A trecut de la camera lui Hannah la o cameră de oaspeți. Așa am știut. tatăl meu
venea acasă”.
V și-a frecat degetul mare peste dosul mâinii ei. „Isuse… Jane…”
"Deci asta este revelația mea. Am vomitat fulgi de ovăz în loc să plâng."
Își dădea seama că era nervățătoare și și-ar fi dorit să fi dat înapoi, și știa ce simțea ea,
pentru că a făcut același lucru în acele puține ocazii în care le-a primit personal. El a ținut
pasul cu mângâierea mâinii ei până când ea se uită la el. Pe măsură ce tăcerea se
întindea, el știa ce aștepta ea.
— Da, murmură el. — M-au legat.
„Și ai fost conștient de toată treaba, nu-i așa?”
Vocea i s-a îmbolnăvit. — Da.

Ea îi atinse fața, trecându-și palma pe obrazul lui acum bărbos. — I-ai omorât
pentru asta?
Și-a ridicat palma înmănușată. "Acesta a preluat controlul. Strălucirea a strălucit în
tot corpul meu. Amândoi aveau mâinile pe mine, așa că au căzut ca niște pietre."
"Bun."
La naiba... O iubea atât de mult. — Ai fi fost un războinic bun, știi asta?
"Eu sunt unul. Moartea este dușmanul meu."

— Da, este, nu-i așa? Doamne, era atât de logic că se legase de ea. Era o luptătoare...
ca el. — Bisturiul tău este pumnalul tău.
"Da."
Au rămas așa, legați de mâini și de ochi. Până când, fără avertisment, ea i-a periat
buza inferioară cu degetul mare.
În timp ce el inspira cu un șuierat, ea șopti: — Nu trebuie să dorm, știi.
Când John și-a recăpătat cunoștința, a avut o febră furioasă: pielea lui era făcută
din flăcări, sângele o curgere de lavă, măduva osoasă era cuptorul care a
condus totul. Disperat să se răcească, s-a rostogolit și s-a dus să-și scoată
hainele, doar că nu avea nici cămașă, nici pantaloni. Era gol în timp ce se zvârcolea.
— Ia-mi încheietura mâinii. Vocea feminină venea de sus și în stânga, iar el și-a
înclinat capul spre sunet, transpirația curgându-i ca lacrimile pe față. Sau poate
plângea?
Doare, spuse el.
— Doamne, ia-mă de încheietura mâinii. Punctajul s-a terminat.
Ceva i-a apăsat buzele și le-a udat cu vin, vin bogat.
Instinctul s-a ridicat ca o fiară. Focul era, de fapt, o foame, iar ceea ce i se oferea era
întreținerea de care avea nevoie. S-a apucat de ceea ce s-a dovedit a fi un braț, a
deschis larg și a băut în suturi tari.
Doamne... Gustul era al pământului și al vieții, amețitor și puternic și
captivant. Lumea a început să se învârtească, un dansator en pointe, o plimbare
de carnaval, un vârtej fără sfârșit. În mijlocul învârtirii, înghiți cu disperare,
știind fără să i se spună că ceea ce îi trecea pe gât era singurul antidot
împotriva morții.
Hrănirea a durat zile și nopți, trecând săptămâni întregi. Sau a fost o clipire din
ochi? Era surprins că până la urmă avea un sfârșit – nu ar fi fost șocat să afle că
restul vieții lui va fi trecut la încheietura mâinii care i-a fost dată.
Și-a slăbit strânsoarea și a deschis ochii.

Layla, Aleasa blondă, stătea lângă el pe patul lui, cu halatul alb ca lumina soarelui
pentru ochii lui tandri. În colț, Wrath stătea cu Beth, cei doi înfășurați unul în
brațele celuilalt, părând îngrijorați.
Schimbarea. Schimbarea lui.
Și-a ridicat mâinile și a făcut semn ca un bețiv: „Este asta?
Wrath clătină din cap. — Încă nu, vine.
Venire?
„Respiră adânc”, a spus regele. "O să ai nevoie de ei. Și ascultă, suntem chiar aici,
bine? Nu te vom părăsi."
La naiba, așa a fost. Tranziția a fost în două părți, nu-i așa. Iar partea grea urma să vină.
Pentru a-și combate frica, și-a amintit că Blay reușise. La fel și Qhuinn.
La fel au făcut toți Frații.

La fel a făcut și sora lui.
S-a întâlnit cu ochii albaștri închis ai lui Beth și de nicăieri i-a venit o viziune tulbure. Era
într-un club... într-un club gotic cu... Tohrment. Nu, îl privea pe Tohr cu cineva, un
bărbat mare, un bărbat de mărimea unui frate, a cărui față John nu o vedea.
John se încruntă, întrebându-se de ce naiba creierul lui ar tuși așa ceva. Și apoi l-a
auzit pe străin vorbind: Ea este fiica mea, Tohr.
Ea este un metis, D. Și știi ce simte el despre oameni. Tohrment clătină din cap. Stră-stră-
bunica mea a fost unul și nu mă vezi cum mă duc asta în jurul lui.
Vorbeau despre Beth, nu-i așa... ceea ce însemna că străinul cu trăsăturile încețoșate
era tatăl lui John. Darius.
John s-a străduit să focalizeze viziunea pentru o singură privire asupra chipului tatălui său,
rugându-se pentru claritate, în timp ce Darius își ridică mâna pentru a atrage atenția unei
chelnerițe înainte de a arăta spre sticla lui goală de bere și spre paharul aproape uscat al lui Tohrment.
Nu voi lăsa să moară altul dintre copiii mei, a spus el. Nu dacă există posibilitatea s-
o pot salva. Și oricum, nu se știe dacă va trece măcar prin schimbare. Ar putea ajunge să
trăiască o viață fericită, fără să știe niciodată despre partea mea. S-a mai întâmplat.
Tatăl lor știa măcar despre el? se întrebă John. Probabil că nu, având în vedere că
John se născuse într-o baie de la o stație de autobuz și fusese lăsat drept mort: Un
bărbat care ținea atât de mult la fiica lui ar fi avut grijă și de un fiu.
Viziunea a început să se estompeze și, cu cât John încerca mai mult să se țină de ea,
cu atât se dezintegra mai repede. Chiar înainte să dispară, se uită la chipul lui Tohr.
Tunsoarea militară și oasele puternice și ochii clari i-au făcut să-l dureze pieptul lui
John. La fel și felul în care Tohr se uita peste masă la bărbatul care stătea cu el. Erau
aproape. Cei mai buni prieteni, se părea.
Cât de minunat ar fi fost, î i spuse John, să-i fi avut pe amândoi în via a lui — Durerea
care a lovit a
fost cosmică, un big bang care l-a spulberat pe John i ia trimis moleculele să se rotească
din miezul lui. Toate gândurile, orice raționament s-au pierdut,
și nu a avut de ales decât să se supună. Deschizând gura, țipă fără să scoată niciun
sunet.
Lui Jane nu-i venea să creadă că se uită în fața unui vampir și se roagă ca el să facă
sex cu ea. Și totuși, în același timp, nu fusese niciodată atât de sigură de ceva în viața ei.
— Închide ochii, spuse V.

— Pentru că ai de gând să mă săruți cu adevărat? Te rog, Doamne, lasă asta să fie
caz.
V întinse mâna și își trecu mâna nemănușită pe fața ei. Palma îi era caldă și lată și mirosea a
condiment întunecat. — Dormi, Jane.
Ea se încruntă. „Vreau să o fac treaz”.
"Nu."
"De ce?"
— Mai sigur așa.
— Stai, vrei să spui că mă poți lăsa însărcinată? Și cum rămâne cu BTS?
„Se știe că se întâmplă cu oamenii din când în când, dar nu ovulezi. Aș simți
mirosul. În ceea ce privește bolile transmisibile, nu port niciuna și nu mi-ai putea da, dar
nimic nu este punct. Este mai sigur pentru mine să te iau când nu ești treaz."
"Spune cine?"
Se mi că pe pat, nerăbdător, nelini tit. Sexuat. „Somnul este singurul mod în care se
poate întâmpla”.
Omule, doar norocul ei era hotărât să fie un gentleman. Nenorocitul.
Jane se trase înapoi și se ridică în picioare. "Fanteziile nu mă interesează. Dacă nu vrei
să fim împreună cu adevărat, atunci hai să nu mergem deloc acolo."
Își trase o parte din plapumă peste șolduri, acoperind o erecție care se încorda de
flanele lui. — Nu vreau să te rănesc.
Ea îi aruncă o privire care era în parte frustrare sexuală, în parte Gertrude Stein.
"Sunt mai dur decât arăt. Și, ca să fiu sincer, toată prostia condusă de bărbați, mă uit
după interesul tău superior mă dă zgârietură."
Ea s-a întors cu bărbia sus, dar apoi și-a dat seama că nu era cu adevărat încotro. Mod
de a face o ieșire.
Confruntată cu o lipsă totală de alternative, a intrat în baie.
În timp ce se plimba între duș și chiuvetă, se simțea ca un cal într-o boxă
—
Fără nici un avertisment, a fost atacată din spate, împinsă cu fața înainte în perete și
ținută pe loc de un corp dur ca piatra de două ori mai mare decât al ei.
Gâfâitul ei a fost mai întâi unul de șoc, apoi unul de sex, când a simțit că V macina în ea
cur.
„Am încercat să-ți spun că nu”, mârâi el în timp ce mâna lui se îngropa în părul ei și se
bloca, trăgându-i capul pe spate. În timp ce striga, alerga udă între picioare. — Am
încercat să fiu drăguț.
"Oh Doamne-"
— Rugăciunea nu va ajuta. Prea târziu pentru asta, Jane. În vocea lui era regret – precum
și inevitabilitate erotică. "Ți-am dat șansa să o ai în condițiile tale. Acum vom face
asta pe ale mele."
Ea a vrut asta, ea l-a vrut pe el. "Vă rog-"
„Shh”. El îi înclină capul într-o parte cu o răsucire a încheieturii sale, dezvăluindu-i
gâtul. — Când vreau să cerșești, o să-ți spun. Limba lui era caldă și umedă în timp ce
îi urca pe gât. „Acum întreabă-mă ce am de gând să-ți fac”.
Ea deschise gura, dar nu putea decât să gâfâie.
El a strâns strânsoarea părului ei. „Întreabă-mă. Spune-mi „ce ai de gând să-mi faci?” "
Ea a înghițit. "Ce... ce ai de gând să-mi faci?"

El o trase într-o parte, ținându-și tot timpul șoldurile strânse de fundul ei.
— Vezi chiuveta aia, Jane?
"Da..." La dracu, avea să ajungă la orgasm - "O să te
aplec peste chiuveta aceea și te voi face să te ții de laterale.
Atunci o să-ți scot pantalonii”.
Dumnezeule …
— Întreabă-mă ce urmează, Jane. El i-a lins din nou gâtul, apoi i-a prins ceea ce ea
știa că este un colț pe lobul urechii. Se auzi o linsă delicioasă de durere, urmată de un
alt rafală de căldură între picioarele ei.
"Ce urmeaza?" a respirat.
— O să mă pun în genunchi. Capul i s-a lăsat în jos și i-a ciupit clavicula. „Spune-mi
acum: „Și apoi ce, V”. "
Aproape a plâns, așa că picioarele ei trezite au început să-i cedeze. "Si apoi, ce?"
El o trase de păr. — Ai uitat ultima parte.
Care a fost ultima parte – care a fost ultima... „V”.
— Nu, iei de la capăt. De la început. Și-a împins excitarea în ea, o creastă tare care în
mod clar dorea în ea acum. „Începe de la capăt și fă-o bine de data asta”.
De nicăieri, un orgasm a venit asupra ei, impulsul dus de zgomotul vocii lui în ea —
„Oh, nu, nu ai”. S-a dat înapoi de corpul ei. „Nu vii acum.
Când spun că poți, vei face. Nu inainte."

Dezorientată și dureroasă, ea s-a lăsat pe măsură ce nevoia de a se elibera s-a retras.
„Acum spune cuvintele pe care vreau să le aud”.
Ce au fost ei? "Și atunci ce... V?"
„O să mă pun în genunchi, să-mi trec mâinile pe spatele coapselor tale și să te întind
pentru limba mea”.
Acel orgasm s-a repezit la ea, făcându-i picioarele să tremure.
— Nu, spuse el într-un mârâit. — Nu acum. Și numai când spun eu.
A manevrat-o la chiuvetă și a făcut exact ceea ce îi spusese că va face.
El a aplecat-o, i-a plantat mâinile de ambele părți ale ligheanului și i-a
poruncit: „Așteaptă”.
Ea și-a strâns mâinile bine și cu putere.
Și-a folosit ambele palme asupra ei, trecându-le pe sub cămașă, cuprinzându-i sânii.
Apoi au fost jos peste burta ei și în jurul șoldurilor ei.
El a dat jos pantalonii ei cu o tragere puternică. "Oh... la naiba. Asta vreau." Mâna lui
îmbrăcată în piele îi prinse fundul și îl masa. — Ridică acest picior.
A făcut-o, iar transpirațiile ei de yoga i-au dispărut de pe picior. Coapsele ei erau

împinse depărtate și... da, mâinile lui, una înmănușată, alta nu, se îndreptau în sus.
Miezul ei era fierbinte și nevoiaș în timp ce se simțea dezgolită față de el.
"Jane..." șopti el cu evlavie.
Nu exista nici un preludiu, nicio relaxare în ceea ce ia făcut el. Era gura lui.
Miezul ei. Două seturi de buze se întâlnesc. Degetele lui i-au înfipt în obraji și au ținut-
o pe loc în timp ce el se ducea la muncă, iar ea a pierdut total urma a ceea ce era
limba lui sau bărbia lui de capră sau gura lui. Putea simți că este pătrunsă între
zgomote, auzea sunetele de carne peste carne, știa stăpânirea pe care o avea asupra
ei.
„Vino după mine”, a cerut el împotriva miezului ei. "Chiar acum."
Orgasmul a ajuns într-o explozie devastatoare care a făcut-o să se lovească de
chiuvetă până când una dintre mâini i-a alunecat. Ea a fost salvată de la cădere
doar pentru că brațul lui V a țâșnit și i-a dat ceva de care să se apuce.
Gura lui o eliberă și o sărută pe ambii obraji, apoi și-a alunecat palma pe șira ei în timp
ce ea se lăsă pe brațe. — Am să intru acum în tine.
Sunetul pijamalei lui smulse era mai puternic decât respirația ei, iar prima lovitură a
erecției lui pe vârful șoldurilor ei aproape a făcut-o să-și piardă totul din nou.
— Vreau asta, spuse el cu o voce guturală. "Doamne... vreau asta."

El a intrat într-o singură lovitură puternică care i-a adus șoldurile chiar pe spatele ei și,
deși ea a fost cea care absorbea grosimile grozave a lui, el a fost cel care a strigat. Fără
nicio pauză, el a început să o pompeze, strângând-o la șolduri, mișcând-o înainte și înapoi
pentru a-i întâmpina împingerile.
Cu gura deschisă, cu ochii deschiși, cu urechile mâncând sunetele delicioase ale sexului,
s-a sprijinit de chiuvetă și un alt orgasm a răsturnat-o. Când venea din nou, părul îi cădea
în față, capul i se legăna, trupurile lor lovindu-se unul de celălalt.
Nu semăna cu nimic din ea. A fost sex la a miliona de putere.

Și apoi simți palma lui înmănușată strângându-i umărul. În timp ce o trăgea în
picioare, el a continuat să o călărească din greu, înăuntru și afară, înăuntru și afară.
Mâna lui i-a mutat gâtul, s-a fixat pe bărbia ei și i-a înclinat capul pe spate.
— A mea, mârâi el, lovindu-se în ea.
Și apoi a mușcat-o.
Când John s-a trezit, primul gând care i-a trecut prin minte a fost că voia un sundae
fierbinte cu slănină deasupra. Ceea ce a fost pur și simplu urât, într-adevăr.
Numai că, la naiba... ciocolata și baconul ar fi raiul chiar acum.

A deschis ochii și a fost ușurat să se uite la tavanul familiar al camerei în care dormea,
dar a fost confuz cu privire la ceea ce se întâmplase. A fost ceva traumatizant. Ceva
important. Dar ce?
Și-a ridicat mâna pentru a-și freca ochii... și a încetat să mai respire.
Lucrul care era atașat de brațul lui era uriaș. Palmă de uriaș.
Și-a ridicat capul și și-a privit în jos corpul sau... corpul cuiva. Fusese donator principal
cândva în timpul zilei? Pentru că sigur ca naiba creierul lui nu fusese conectat la așa
ceva înainte.
Tranziția.
— Cum te simți, John?
Aruncă o privire spre vocea lui Wrath. Regele și Beth erau lângă pat, părând
complet epuizați.
A trebuit să se concentreze pentru a-și face mâinile să formeze cuvintele, Am
reușit eu?
— Da. Da, fiule, ai făcut-o. Wrath își drese glasul, iar Beth îi mângâie antebrațul tatuat
de parcă ar fi știut că se lupta cu emoția.
"Felicitări."
John clipi repede, cu pieptul strâns. Sunt încă... eu?
"Da întotdeauna."
"Sa plec?" spuse o voce feminină.
John întoarse capul. Layla stătea într-un colț întunecat, cu chipul ei perfect frumos
și corpul ei perfect frumos în umbră.
instant. Cu greu.
Ca și cum cineva i-ar fi injectat oțel în penis.
A bâjbâit pentru a se asigura că era acoperit și i-a mulțumit lui Dumnezeu când era
deja o pătură peste el. În timp ce se așeza pe pernă, Wrath vorbea, dar singura atenție
a lui John era pulsația între picioarele lui... și femela dincolo de cameră.
— Mi-ar face plăcere să rămân, spuse Layla cu o plecăciune adâncă.

Să rămâi bine, se gândi John. ederea ei a fost…

Stai, naiba a fost bine. Nu avea de gând să facă sex cu ea, pentru numele lui Dumnezeu.
Ea făcu un pas înainte, în bazinul de iluminare aruncat de lampa de pe noptieră. Pielea

ei era albă ca lumina lunii, netedă ca un cearșaf de satin.
Ar fi și moale... sub mâini, sub gură... sub corp.
Dintr-o dată, maxilarul superior al lui John furnică de ambele părți, chiar în față,
apoi ceva ieșea în gură. O lovitură rapidă a limbii și a simțit vârfurile ascuțite ale colților.
Sexul i-a urlit prin corp până când a trebuit să-și îndepărteze privirea de la ea.
Wrath chicoti puțin, de parcă ar fi știut despre ce era John. — Vă lăsăm pe voi doi. John,
suntem chiar pe hol dacă aveți nevoie de ceva.
Beth s-a aplecat și abia i-a spălat mâna cu a ei, de parcă ar fi știut exact cât de sensibilă
era pielea lui. "Sunt atât de mândru de tine."
Când privirile lor s-au întâlnit, ceea ce a venit la el a fost, Iar eu din tine.
Ceea ce nu avea absolut niciun sens. Așa că a semnat într-un mod neglijent, Mulțumesc,
în schimb.
Au plecat o clipă mai târziu, ușa închizându-l pe el și Layla împreună. Oh, asta nu
a fost bine. Simțea că se afla într-o bronșică, pentru tot controlul pe care îl avea asupra
corpului său.
Deoarece nu era în siguranță să se uite la Aleși, a aruncat o privire spre baie.
Prin stâlpi, a văzut dușul de marmură și a primit un caz grav de Jones.
— V-ar plăcea să vă spăla i, domnia voastră? spuse Layla. — Să- i dau apă?
Dădu din cap pentru a o ocupa cu ceva în timp ce încerca să-și dea seama ce să facă cu el
însuși.
Ia-o. La dracu-o. Ia-i douăsprezece moduri diferite.
Bine, da, nu asta ar trebui să facă.
A venit dușul și Layla s-a întors și, înainte să-și dea seama ce face, pătura i-a desprins
corpul. Mâinile lui s-au ridicat să se acopere, dar ochii ei au ajuns mai întâi la erecția lui.
— Pot să te ajut să intri la baie? Vocea ei era răgușită și se uita la șoldurile lui de parcă
ar fi aprobat.
Ceea ce i-a umflat și mai mult greutatea aceea uriașă de sub palme.
"Harul Tău?"
Cum ar fi trebuit să semneze în această stare?
Tot ceea ce. Oricum nu l-ar înțelege.

John clătină din cap, apoi se ridică, ținând o mână pe sine și plantând cealaltă pe
saltea pentru stabilitate. La naiba, se simțea ca o masă ale cărei șuruburi fuseseră
slăbite, părțile sale constitutive nu se mai potrivesc bine între ele. Și
călătoria în baie părea o cursă cu obstacole, deși nu i se afla nimic în cale.
Cel puțin nu se mai concentra doar pe Layla.

Ținându-se în cupă, se ridică și se clătina în baie, încercând să nu se gândească la
felul în care o plănuia pe Layla. În timp ce mergea, prin cap îi treceau imagini cu
mânji nou-născuți, în special aceia în care picioarele lor îndoite ca niște fire în timp
ce se străduiau să se țină de pământ. Așa a înțeles asta. Părea că în orice moment
genunchii lui aveau să-și ia o vacanță și mergea la vânzare în curte ca un idiot.
Dreapta. Era în baie. Loc de muncă bun.

Acum, dacă ar fi putut să nu lovească marmura cheală. Deși, Doamne, curățarea
ar merita contuzii. Doar că până și dușul pe care și-l dorea atât de mult a fost
probleme. A păși sub pulverizația caldă și blândă a fost ca și cum ai fi lovit cu un
bici și a sărit înapoi – doar pentru a o surprinde pe Layla dezbrăcându-se cu coada
ochiului.
Sfinte Hristoase... Era frumoasă.
Când ea i s-a alăturat, el a rămas fără cuvinte și nu pentru că nu avea casetă vocală.
Sânii îi erau plini, sfarcurile trandafirii strânse în mijlocul greutății lor
luxuriante. Talia ei părea destul de mică pentru ca el să o încerce cu mâinile.
oldurile ei erau un echilibru perfect cu umerii ei îngusti. Și sexul ei... sexul ei era
gol pentru ochii lui, pielea netedă și fără păr, mica fantă formată din două pliuri pe
care era disperat să o despartă.
Și-a strâns ambele mâini de sine, de parcă penisul ar fi susceptibil să-i sară imediat
de pe centura pelviană.
— Pot să te spăl, domnia ta? spuse ea în timp ce aburii se învârteau între ei ca o
pânză fină într-o adiere moale.
Excitația din spatele mâinilor lui tresări.
"Harul Tău?"
Capul lui dădu din cap. Corpul îi pulsa. Se gândi la Qhuinn vorbind despre ce
făcuse cu femela pe care o avusese. Dumnezeule . . . Și acum i se întâmpla lui
John.
Ea a luat săpunul și l-a masat între palme, rostogolind bara de jur împrejur, spumă
devin albă și picurând pe țiglă. El
și-a imaginat penisul între mâinile ei și a trebuit să respire pe gură.
Uită-te la sânii ei legănându-se, se gândi el în timp ce își linse buzele. Se întrebă

dacă l-ar lăsa să o sărute acolo. Ce gust ar avea ea? L-ar lăsa ea să treacă între ei...
Penisul i-a sărit și el
a scos un geamăt plângător.
Layla puse săpunul înapoi în vasul mic de pe peretele de marmură. — Voi fi blând,
pentru că ești sensibil acum.
A înghițit în sec și s-a rugat să nu-și piardă controlul în timp ce mâinile ei
spumoase au venit spre el și s-au așezat pe umerii lui. Din păcate,
anticiparea a fost mult mai plăcută decât realitatea. Atingerea ei ușoară, ca
șmirghel pe o arsură solară... și totuși el tânjea contactul.
A poftit de ea. Cu mirosul de săpun măcinat francez răspândit în aerul umed și
fierbinte, palmele ei au călătorit pe brațele lui, apoi înapoi în sus și peste pieptul
lui acum extraordinar. Suds i-a alergat pe lângă burtă și pe mâna lui, trecându-
și între degete înainte de a-și picura sexul în bulgări moi.
El se uită la fața ei în timp ce ea zăbovea pe pieptul lui, găsind dincolo de erotic
faptul că ochii ei verzi palid cutreierau peste noul lui corp mare.
Îi era foame, se gândi el. Flămând de ceea ce ținea în mâini.
Flămând de ceea ce voia să-i dea.
Ea scoase din nou săpunul din vas și îngenunche în fața lui, cu genunchii pe
marmură. Părul ei era încă sus în chignon, iar el a vrut să-l dea jos, a vrut să vadă
cum arăta ud și tencuit pe sânii ei.
În timp ce și-a pus mâinile pe piciorul lui și a pornit spre nord, ochii ei s-au ridicat.
Într-o clipită, o văzu dându-i capul, erecția lui întinzându-i gura larg, obrajii ei
sugându-i și scoțându-i în timp ce îl lucra.
John gemu și se legăna, lovindu-se de umăr.
"Lasa-ti bratele, gratia ta."
Chiar dacă era îngrozit de ceea ce avea să se întâmple în continuare, voia să o
asculte. Cu excepția cazului în care s-a făcut prost? Și dacă i-ar fi trecut peste față
pentru că nu s-a putut abține? Ce-ar fi dacă... "Dragă, lasă-ți
brațele în jos."
Și-a lăsat încet mâinile să cadă departe de el însuși, iar excitația i-a ieșit drept
din șolduri, nu sfidând atât de mult gravitația, cât fiind complet în afara ei.
Dumnezeule. O, Isuse... Mâna ei se ridica spre...

În clipa în care i-a atins penisul, erecția s-a dezumflat: de nicăieri s-a văzut într-o
scară murdară. Ținut sub vârful cuțitului. Încălcat în timp ce plângea în tăcere.
John s-a smucit din strânsoarea ei și a ieșit împleticit din duș, picioarele lui ude și
genunchii slăbiți făcându-l să alunece pe podea. Pentru a nu cădea, l-a plantat fund pe
toaletă.
Nu demn. Nu bărbătesc. Cât de tipic. Era în sfârșit într-un corp mare, dar nu era mai
mult bărbat decât atunci când fusese într-un corp mic.
Apa se opri și o auzi pe Layla acoperindu-se cu un prosop. Vocea ei tremura. — Ai vrea
să plec?
El dădu din cap, prea rușinat să se uite măcar la ea.
Când și-a ridicat privirea mult mai târziu, era singur în baie. Singur și rece, căldura dușului
s-a pierdut, tot aburul glorios a dispărut de parcă nu ar fi fost niciodată.
Prima dată cu o femeie... și-și pierduse erecția. Doamne, a vrut să vomite.
V a rupt pielea lui Jane cu colții, pătrunzându-i gâtul, bătându-i în venă, strângând cu
buzele lui. Deoarece era umană, puterea la băut nu venea din compoziția sângelui ei, ci
din faptul că era ea. Gustul ei era ceea ce urmărea el. Gustul ei... și consumul lui de o
bucată din ea.
Când ea a strigat, el a știut că nu era din cauza durerii. Corpul ei era luxuriant cu excitarea
ei, iar acel parfum a devenit și mai puternic pe măsură ce el a luat ceea ce dorea de la
ea, ia luat sexul cu penisul lui, i-a luat sângele cu gura lui.
— Vino cu mine, spuse el răgu it, eliberându-i gâtul i lăsând-o să se sprijine din nou de
chiuvetă. "Vino cu mine."
"Oh Doamne …"
V s-a blocat în șoldurile ei când el a început să aibă orgasm, iar ea a trecut peste margine
cu el, corpul ei sugându-i erecția exact așa cum el lucrase la gâtul ei. Schimbul sa simțit
corect și satisfăcător; ea era acum în el și el în ea. A fost corect. A fost bun.
A mea.
După ce s-a terminat, amândoi respirau greu.
"Esti in regula?" întrebă el răsuflat, foarte conștient de faptul că întrebarea nu mai ieșise
niciodată din gură după sex.
Când ea nu răspunse, el s-a îndepărtat puțin de ea. Pe pielea ei palidă putea vedea
urmele pe care le lăsase pe ea, roșii roșii de la manipularea lui aspră.
Aproape toți cei pe care îi luase vreodată ajunseseră cu ei pentru că îi plăcea dur,
avea nevoie de el. Și nu fusese niciodată deranjat de ceea ce lăsase în urmă pe
corpurile altora.
Urmele îl deranjau acum. L-a deranjat și mai mult în timp ce și-a șters mâna pe
gură și a ieșit cu o pată din sângele ei.
O, Isuse... El o folosea prea tare. Fusese mult prea greu. „Jane, așa sunt
—"
"Uimitor." Ea clătină din cap, șapca ei de păr blond legănându-i spre obraji. "A
fost... uimitor."
— Ești sigur că nu...
"Doar uimitor. Deși mi-e frică să renunț la chiuveta asta pentru că voi cădea."
Ușurarea i se ridică la cap, un bâzâit de beție. — Nu am vrut să te rănesc.

„M-ai copleșit... dar în felul în care, dacă aș avea o prietenă bună, aș fi sunat-o
și aș spune: „O, Doamne, tocmai am făcut sexul vieții mele”. "
"Bine. Asta e... bine." El nu voia să-și părăsească miezul, mai ales dacă vorbea așa.
Dar el și-a mutat șoldurile înapoi și și-a scăpat erecția, așa că ea a avut o pauză.
Din spate era rafinată. Frumos care bate templul. Total acceptabil. Excitația i-
a bătut ca o inimă când și-a tras fundul pijamalei în sus și s-a îndesat în flanel.
V o îndreptă încet pe Jane și se uită la fața ei când apărea în oglindă. Ochii îi

erau sticloși, gura deschisă, obrajii înroșiți. Pe gâtul ei, semnul mușcăturii lui era
exact acolo unde își dorea el: exact acolo unde toată lumea putea
vedea.
El o întoarse cu fața spre el și își trecu degetul înmănușat pe gât, prinzând

dâra subțire de sânge de la înțepături. A lins pielea neagră, savurând gustul ei,
dorind mai mult.
— O să sigilez asta închis, bine?
Ea a dat din cap, iar el a lăsat capul în jos. În timp ce își trecea delicat limba peste
găuri, închise ochii și s-a rătăcit înghițind-o. Data viitoare a vrut să treacă între
picioarele ei și să bată în vena care curgea de-a lungul joncțiunii șoldurilor ei, să
bată în ea pentru a putea alterna între a-i suge sângele și a-i lins sexul.
S-a aplecat într-o parte și a deschis dușul, apoi și-a dezbrăcat cămașa cu nasturi pe care o
purta. Sânii îi erau acoperiți cu dantelă albă, vârfurile roz vizibile prin modelul minunat.
Aplecându-se, el i-a alăpt unul dintre sfarcurile prin țesătura fină și a fost răsplătit cu
mâna ei așezată în părul lui și cu un geamăt clocotindu-i în gât.
El mârâi și-și strecură palma între picioarele ei.

Ceea ce lăsase în urmă era pe interiorul coapselor ei și, deși îl făcea un nenorocit, voia să
rămână acolo. Voia să lase lucrurile acolo unde erau și să pună mai multe în ea.
Ah, da, instinctele bărbatului legat. Voia să-l poarte așa cum și-a făcut propria piele: peste
tot.
I-a luat sutienul de pe ea și a dus-o la duș, ținând-o de umeri, ținând-o sub pulverizare.
A pășit înăuntru, pantalonii lui de pijama udându-se, picioarele simțind podeaua netedă
de marmură. Trecându-și mâinile peste părul ei și luând înapoi undele scurte blonde de
pe fața ei, el o privi în ochi.
A mea.
— Încă nu te-am sărutat, spuse el.
Ea sa arcuit împotriva lui și i-a folosit pieptul pentru echilibru, așa cum și-a dorit el. — Nu pe
gură, nu.
"Se poate?"
"Vă rog."
La naiba, era nervos când se uita la buzele ei. Ceea ce era atât de ciudat. Făcuse atât de
mult sex de-a lungul vieții sale, de toate felurile și combinațiile, dar perspectiva
de a o săruta în mod corespunzător a șterse toate astea: era virginul care nu fusese
niciodată, necunoscut și cu genunchi slabi.
— Deci ai de gând? întrebă ea în timp ce el ieșea afară.
Oh . . . rahat.
Cu un zâmbet ca al Monei Lisei, își duse mâinile la fața lui. "Vino aici."
Ea l-a tras la ea, i-a înclinat capul și și-a lipit buzele de ale lui.
Corpul lui Vishous se cutremură. Mai simțise puterea lui – a lui în mușchi, a mamei
sale părăsite de Dumnezeu în destinul său, a regelui în viața lui, a fraților săi în slujba lui
– dar nu a lăsat niciodată nimic din asta să-l învingă.
Jane l-a învins acum. S-a stăpânit total în timp ce îi ținea fața în palme.
O strânse aproape și își strânse buzele mai tare pe ale ei, comuniunea fiind o dulceață
pe care nu și-ar fi crezut niciodată că și-ar dori, cu atât mai puțin venerația. Când s-au
despărțit, el i-a săpunat curbele elegante și a clătit-o.
Și-a șamponat părul. Curățată între picioare.
A o manipula cu grijă era ca și cum ai respira... o funcție automată a corpului și a
creierului lui la care nu trebuia să se gândească.
A închis apa, a uscat-o cu prosoape, apoi a luat-o și a dus-o înapoi în pat. Ea se întinse
pe plapuma lui neagră, cu brațele deasupra capului, picioarele ușor despărțite, nimic
altceva decât pielea și mușchii înroșiți de femeie.
Se uită la el de sub pleoapele coborâte. — Pijamalele tale sunt ude.
— Da.
— Ești greu.
"Eu sunt."
Se arcui pe pat, ondulația urcându-i pe trunchi de la șolduri până la sâni. — Ai de gând

să faci ceva în privința asta?
Își dezveli colții și șuieră. — Dacă îmi dai voie.
Ea și-a mișcat unul dintre picioare în lateral, iar corneele lui aproape că au
început să sângereze. Strălucea în miezul ei, și nu de la duș.
— Ți se pare un nu? ea a spus.
Și-a smuls fundul și a fost pe ea într-o bătaie de inimă, sărutând-o adânc și lung,
ridicându-și șoldurile, poziționându-se, afundându-se. Era mult mai bine așa, în realitate,
nu o stare de vis. Cum ea a venit după el o dată, de două ori... mai mult... inima i s-
a frânt.
Pentru prima dată făcea sex cu cineva pe care îl iubea.
A simțit o panică oarbă de moment la expunerea lui. Cum naiba sa întâmplat asta?
Dar, atunci, acesta a fost ultimul lui - ei bine, singurul - împușcat în chestia dragostei, nu-i așa.
Și nu avea de gând să-și amintească nimic, așa că era în siguranță: inima ei nu avea să i
se frângă la sfârșit.
În plus... ei bine, lipsa ei de memorie a făcut-o în siguranță și pentru el, nu-i așa. Cam ca
în noaptea aceea, el și Wrath se înfățișaseră și V vorbise despre mama lui.
Cu cât știau mai puține persoane despre el, cu atât mai bine.
Cu excepția naibii, de ce naiba gândul de a curăța mintea lui Jane a făcut să-l doară
pieptul?
Doamne, ea mergea atât de curând.
De cealaltă parte, Cormia a ie it din templul Primalei iaa teptat ca Directrix

să închidă u ile enorme de aur. Templul era în vârful unui deal înălțat, o coroană
aurita pe capul unui mic deal și de aici se vedea întregul ansamblu al Aleșilor:
clădirile albe și templele, amfiteatrul, aleile acoperite. Întinderile dintre repere
erau acoperite cu iarbă albă tăiată, care nu creștea niciodată, nu se schimba
niciodată și, ca întotdeauna, priveliștea oferea puțin orizont, doar o estompare
difuză a hotarului îndepărtat al pădurii albe. Singura culoare a compoziției a fost
albastrul pal al cerului și chiar și acesta s-a estompat la margini.
„Așa se termină lecția ta”, a spus Directrix, în timp ce își desprindea gâtul de lanțul
ei grațios de chei și încuia ușile. „În conformitate cu tradiția, te vei prezenta pentru
primul dintre ritualurile de curățare când venim după tine. Până atunci te vei
gândi la harul care ți-a fost dat și la serviciul pe care îl vei oferi în folosul nostru
tuturor.”
Cuvintele au fost rostite pe același ton dur pe care Directrix-ul îl folosise pentru
a descrie ce avea să facă Primale corpului lui Cormia. Din nou si din nou.
Oricând a vrut.
Ochii Directrix-ului aprinseră o lumină calculată în timp ce ea își punea la loc colierul,
un sunet de clopot se ridică în timp ce cheile i se așezau între sâni. — Să-ți
poarte bine, soră.
În timp ce Directrix a coborât de pe deal, halatul ei alb nu se
distingea atât de pământ, cât și de clădiri, un alt strop de alb diferențiat doar
pentru că era în mișcare.
Cormia își duse mâinile la față. Directrix-ul îi spusese – nu, i-a jurat – că ceea ce avea
să se întâmple sub Primale va fi dureros, iar Cormia a crezut asta. Detaliile grafice
fuseseră șocante și se temea că nu putea trece prin ceremonia de împerechere
fără să se destrame – spre disgrația întregii Aleși. Ca reprezentantă a tuturor,
Cormia trebuia să se descurce conform așteptărilor și cu demnitate, altfel
ar păta venerabila tradiție căreia îi slujea, contaminând-o în întregime.
Ea aruncă o privire peste umăr la tâmplă și își puse mâna pe burta. Ea a fost fertilă,
deoarece toți Aleșii erau în orice moment de această parte. Ea ar putea
naste un pui din Primale din prima data cu el.

Dragă Fecioară în Fade, de ce fusese aleasă?
Când s-a întors înapoi, Directrix-ul era jos, la poalele dealului, atât de mic
în comparație cu clădirile falnice, atât de uimitor ca practic. Mai mult
decât oricine sau orice altceva, ea a definit peisajul: Fecioara Scribe era pe
care toți o slujeau, dar Directrix-ul era cel care le conducea viața. Cel puțin
până a sosit Primale.
Directrix nu voia acel bărbat în lumea ei, se gândi Cormia.
Și de aceea Cormia fusese cea nominalizată la Fecioara Cărturară pentru
alegere. Dintre toate femelele care ar fi putut fi alese și care ar fi fost
încântate, ea a fost cea mai puțin primitoare, cea mai puțin îngăduitoare.
O declarație pasiv-agresivă împotriva schimbării supremației.
Cormia a început să coboare dealul, cu textura de iarbă albă fără temperatură sub
picioarele ei goale. Nimic în afară de mâncare și băutură nu poseda
căldură sau frig.
Pentru o clipă se gândi să scape. Mai bine să plece din tot ce știa ea decât
să suporte imaginea pe care o pictase Directrix. Doar că nu știa cum să
ajungă în partea îndepărtată. Ea știa că trebuie să treci în spațiul privat al
Fecioarei Scribe, dar atunci ce? Și dacă ar fi prinsă de Sfinția Sa?
De necrezut. Mai înfricoșător decât să fii cu Primale.

Adânc în gândurile ei private și păcătoase, Cormia umbla fără scop
prin peisajul pe care îl cunoscuse toată viața. Era atât de ușor să te pierzi aici
în complex, pentru că totul arăta la fel și simțea la fel și mirosea la fel. Fără
nici un contrast, marginile realității erau prea netede pentru a fi apucate
pentru cumpărare, fie mental, fie fizic. Nu ai fost niciodată pus la pământ.
Erai aer.
Când trecea pe lângă Trezorerie, se opri pe treptele sale regale și se gândi la
pietrele prețioase din interior, singura culoare adevărată pe care o
văzuse vreodată. Dincolo de ușile încuiate se aflau coșuri întregi pline cu
pietre prețioase și, deși le văzuse doar o dată sau de două ori, își amintea
atât de clar culorile. Ochii ei fuseseră șocați de albastrul viu al safirelor
și de verdele dens al smaraldelor și de puterea sângelui roșu al
rubinelor. Acvamarinele fuseseră de culoarea cerului, așa că o fascinaseră mai puțin.
Preferatele ei fuseseră citrinii, minunatii citrini galbeni. Se strecurase într-o
atingere din acestea. Fusese doar o împingere rapidă a mâinii ei în
coș când nimeni nu se uitase, dar oh, cât de glorios să vezi lumina
pâlpâie în fațetele lor vesele. Simțirea că se mișcau în palma ei fusese un zgomot

plin de viață pentru mulțumirea mâinii ei, o fugă fantezică, tactilă, făcută cu atât
mai incitantă datorită naturii sale ilicite.
O încălziseră, deși de fapt nu erau mai calde decât orice altceva.
Și pietrele prețioase nu au fost singurul motiv pentru care intrarea în Trezorerie

a fost un răsfăț extraordinar. Erau obiecte de cealaltă parte păstrate acolo în
vitrine, lucruri care fuseseră adunate fie pentru că jucau un rol esențial în
istoria rasei, fie pentru că ajunseseră în păstrarea Aleșilor. Chiar dacă Cormia nu
știuse întotdeauna la ce se uită, fusese o asemenea revelație. Culori. Texturi. Lucruri
străine dintr-un loc străin.
În mod ironic, însă, lucrul de care fusese cel mai atrasă fusese o carte veche. Pe
fața răvășită, cu litere decolorate în relief, scria: DARIUS FIUL LUI MARKLON.
Cormia se încruntă și își dădu seama că mai văzuse acel nume... în camera Frăției
Pumnalului Negru din bibliotecă.
Jurnalul unui frate. Deci de aceea fusese păstrat.
În timp ce se uita la ușile încuiate, și-a dorit să fi fost în vremurile de demult,
când clădirea fusese ținută deschisă și se putea intra înăuntru cât de liber se putea
intra în bibliotecă. Dar asta fusese înainte de atac.
Atacul schimbase totul. Părea de neconceput că membrii necinstiți ai rasei
veniseră din partea îndepărtată purtând arme și căutând să jefuiască. Dar intraseră
printr-un portal care acum era închis și se repezise la Trezorerie. Primale anterior
murise protejându-și femelele, învingându-i pe cei trei civili, dar murind după
aceea.
Ea a presupus că el fusese tatăl ei, nu-i așa.
După acel oribil interludiu, Fecioara Scribă închisese acel portal de intrare și îi
îndreptase prin curtea ei privată pe toți cei care căutau să vină. Și ca măsură de
precauție, Trezoreria fusese întotdeauna închisă, cu excepția cazului în care
bijuteriile erau necesare pentru sechestrarea Fecioarei Scribe sau pentru
anumite ceremonii. Directrix a ținut cheia.
A auzit un târâit și se uită spre o pasarelă cu coloane. O siluetă complet drapată
șchiopăta, un picior târând în spatele unui halat negru, cu mâinile acoperite ținând
un teanc de prosoape.
Cormia își întoarse repede privirea și se grăbi, dorind atât distanța față de acea
femeie, cât și Templul Primalului. Ea a ajuns la fel de departe
departe de amândoi cât se putea, până la bazinul de reflexie.

Apa era limpede și perfect nemișcată, o oglindă care arăta cerul. Ea a vrut să
pună piciorul înăuntru, dar asta nu era permis — Urechile
ei au prins ceva.
La început nu era sigură ce a auzit, dacă nu era deloc. Nu era nimeni în apropiere
pe care să-l poată vedea, nimic altceva decât Mormântul Tinerilor și pădurile
cu copaci albi care marcau marginea sanctuarului. Ea a așteptat.
Când sunetul nu a mai venit, ea l-a respins ca fiind imaginația ei și a continuat.
Deși i se temea, ea a fost atrasă de mormântul în care erau consacrați copiii care nu
au supraviețuit nașterii.
Anxietatea îi urca pe coloana vertebrală. Acesta a fost singurul loc pe care nu l-a
vizitat niciodată și a fost același pentru restul Aleșilor. Toți au evitat această
clădire pătrată solitară, cu gardul alb. Tristețea atârna în jurul ei, sigur ca
panglicile de satin negru care erau legate de mânerele ușii.
Dragă Virgin in the Fade, se gândi ea, destinul ei va fi în curând înmormântat aici,
deoarece chiar și Aleșii aveau o rată mare de decese a copiilor. Într-adevăr, părți
din ea s-ar odihni aici, mici așchii din ea fiind depuse până când nu a mai rămas
decât o coajă. Faptul că nu putea să aleagă sarcinile, că nu nu era un cuvânt sau
măcar un gând că i se permitea, că urmașii ei erau prinși în același rol în care era ea,
o făcea să se vizualizeze în interiorul acestui mormânt solitar, închis printre
cei mai mici morți.
Își trase reverele halatului mai aproape de gât și tremura în timp ce privea
prin porți. Până acum, ea găsise locul ăsta deconcertant, simțindu-se
ca și cum cei tandreți erau singuri, deși erau în Fade și ar fi trebuit să fie fericiți
și în pace.
Acum templul era o groază.
Sunetul pe care îl auzise a venit din nou și a sărit înapoi, gata să fugă de spiritele
nefericite care locuiau aici.
Doar că nu, ăla nu era tânărul spectral. A fost o respirație. Deloc fantomatic, dar
foarte real.
Ea a ocolit colțul în tăcere.
Layla stătea pe iarbă cu genunchii la piept și cu brațele în jurul ei. Capul îi era
înfipt, umerii tremurau, halatul și părul ud.
"Sora mea?" opti Cormia. — Ce faci?

Capul lui Layla s-a ridicat în picioare, iar ea și-a curățat repede obrajii până când
au rămas fără lacrimi. "Pleacă, te rog."
Cormia se apropie și îngenunche. "Spune-mi. Ce sa întâmplat?"
„Nimic din care ai nevoie să fii...”
— Layla, vorbește-mi. Ea a vrut să ia legătura, dar nu aveai voie să faci
asta și nu a vrut să adauge la supărare. În loc de atingere, a folosit cuvinte și
ton blând. "Sora mea, te-aș ușura. Te rog, vorbește cu mine. Te rog."
Capul blond al Alesei mergea înainte și înapoi, chignon-ul ei ruinat căzând și mai
mult. "Am esuat."
"Cum?"
"Eu... am eșuat. În noaptea asta nu am reușit să-mi mulțumesc. Am fost respins."
"De la ce?"
"Masculul a cărui tranziție am văzut-o. Era gata să se împerecheze și l-am atins
și și-a pierdut impulsul." Respirația lui Layla intră într-un suspine. "Și eu... va trebui
să raportez regelui ce sa întâmplat, așa cum este tradiția. Ar fi trebuit să fac
asta înainte de a pleca, dar am fost atât de îngrozit. Cum îi voi spune Majestății
Sale? Și Directricei?" Capul ei s-a lăsat din nou în jos, de parcă nu ar fi avut
voința să-l țină sus, „Am fost antrenat de cei mari să mulțumesc. Și ne-am dat greș
pe toți”.
Cormia a riscat și și-a pus mâna pe umărul Laylei, crezând că așa era întotdeauna.
Povara întregului ales a căzut asupra fiecărei femei singure atunci când acționa
în calitate oficială. Nu a existat, așadar, nicio rușine privată și personală, ci doar
marea greutate a eșecului monumental.
"Sora mea-"
„Voi intra în reflecție după ce voi vorbi cu regele și cu Directrix”.
Oh, nu... Reflecția au fost șapte cicluri fără hrană, fără lumină, fără contact cu
ceilalți, menite pentru ispășirea infracțiunilor de cel mai înalt nivel. Cel mai rău dintre
ei, sau așa auzise Cormia, era lipsa de iluminare, deoarece Alesul tânjea lumină.
— Soră, ești sigură că nu te-a dorit?

„Trupurile bărbaților nu mint în acest sens. Fecioară îndurătoare... poate că este
mai bine. Poate că nu i-am fi plăcut”. Ochii verzi pal s-au mutat. „Este bine și bine
că nu am fost instructorul tău. Sunt instruit în teorie, nu în practică, așa că nu aș fi
putut să-ți transmit cunoștințe viscerale.”
— Aș fi preferat să te am pe tine.
— Atunci ești neînțelept. Chipul Alesului a îmbătrânit brusc. Vechi.

„Și mi-am învățat lecția. Mă voi scoate din bazinul de ehros, deoarece sunt în mod clar
incapabil să susțin tradiția lor senzuală”.
Lui Cormia nu-i plăceau umbrele moarte din ochii Laylei. — Poate că el a fost de
vină?
"Nu există nicio problemă de vină din partea lui. Nu a fost mulțumit de mine.
Povara mea, nu a lui." Ea și-a șters o lacrimă. „Îți voi spune că nu există eșec precum
cel sexual. Nimic nu este atât de adânc ca negarea goliciunii tale și a instinctului tău
de comuniune de către cineva cu care ai dori să te împerechezi... Să fii evitat în
pielea ta este cel mai rău fel. de refuz. Așa că ar trebui să părăsesc ehrosul, nu doar
pentru tradiția lor frumoasă, ci și pentru mine. N-aș mai trece prin asta din nou.
Niciodată. Acum, te rog, du-te și nu spune nimic. Trebuie să mă adun."
Cormia a vrut să rămână, dar cearta nu i s-a părut corectă. S-a ridicat și și-a
scos halatul exterior, drapându-l în jurul surorii ei.
Layla ridică privirea surprinsă. — Cu adevărat, nu mi-e frig.
Acest lucru a fost spus în timp ce ea strângea cârpa de gât.
— Să-ți fie bine, soră mea. Cormia se întoarse și trecu pe lângă bazinul reflectorizant.
În timp ce ridica privirea spre cerul albastru lăptos, a vrut să țipe.
Vishous s-a rostogolit de pe corpul lui Jane și a poziționat-o astfel încât să fie înfiptă în
pieptul lui. Îi plăcea de ea de aproape pe partea stângă, cu mâna lui de luptă liberă
să omoare pentru ea. Întins aici acum, nu se simțise niciodată mai concentrat,
niciodată nu avusese scopul vieții lui atât de clar: singura lui și singura prioritate era să
o mențină în viață, sănătoasă și în siguranță, iar puterea cu care ținea acea directivă
îl făcea să se simtă întreg.
El era cine era datorită ei.
În scurtul timp în care se cunoșteau, Jane intrase în acea cameră secretă din pieptul
lui, o împinsese pe Butch din drum și se trântise bine și strâns. Și s-a simțit corect.
Potrivirea s-a simțit corect.
Ea făcu un mic zgomot murmurând și se îndreptă și mai aproape de el. În timp ce o
mângâia pe spate, se trezi gândindu-se, fără un motiv întemeiat, la prima ceartă pe care
o avusese, o confruntare care a fost urmată îndeaproape de prima dată când făcuse
sex.
În tabăra de război, bărbaților, tocmai în trecerea lor, li se acorda un timp limitat

pentru a-și găsi puterea. Și totuși, în timp ce tatăl lui Vishous stătea în fața lui
și a declarat că va lupta, V a fost surprins. Cu siguranță ar fi trebuit să aibă o zi
pentru a-și reveni.
Sângerătorul zâmbi, arătând colți care erau mereu întinși. — Și vei face pereche
cu Grodht.
Soldatul V furase din picior de căprioară. Cel gras a cărui pricepere era la ciocan.
Cu oboseala apăsând asupra lui și cu mândria lui tot ceea ce îl ținea pe picioare, V
se îndreptă spre inelul de luptă care era îndepărtat de locul unde dormeau soldații.
Inelul era o dolină circulară neuniformă în podeaua peșterii, ca și cum un uriaș și-
ar fi bătut pumnul în pământ de frustrare. Până la talie, cu părțile laterale și fundul
maro închis din cauza sângelui vărsat, era de așteptat să lupți până nu mai poți
rezista. Nicio conduită nu a fost interzisă, iar singura regulă se referea la învins și la
ceea ce trebuia să se prezinte pentru a rezolva deficiența lui în luptă.
Vishous știa că nu era pregătit să lupte. Virgin in the Fade, abia putea să coboare
în ring fără să cadă. Dar atunci, acesta a fost scopul în asta, nu-i așa? Tatăl său a
conceput manevra de putere perfectă.
Exista un singur mod în care V putea spera să câștige și, dacă își folosea mâna,
întreaga tabără ar vedea singure ceea ce auziseră doar în zvonuri și l-ar evita
complet. Și dacă a pierdut? Atunci el nu va fi perceput ca o amenințare la adresa
stăpânirii tatălui său. Deci, oricum, supremația Sângerului ar rămâne
intactă și necontestată de noua maturitate a fiului său.
În timp ce soldatul gras sări înăuntru cu un strigăt pofticios și cu legănarea unui
ciocan, Sângerătorul se profila la buza inelului. „Ce armă să-i dau fiului meu?” a
întrebat el mul imea adunată. „Cred că poate...” Se uită la una dintre femeile din
bucătărie, care se sprijinea pe o mătură. "Dă-mi."
Femeia a bâjbâit să se supună și a scăpat chestia la picioarele Sângerului. În
timp ce ea se aplecă să-l ridice, el a dat-o deoparte, așa cum ar face-o cu o ramură
de copac care se afla în calea cuiva. "Ia asta, fiul meu. Și roagă-te Fecioarei că nu
este ceea ce se folosește la tine când pierzi."
În timp ce mulțimea de martori râdea, V prinse mânerul de lemn.
— Angajează-te! lătră Sângerătorul.
Mulțimea a aplaudat, iar cineva i-a aruncat drojdia berii în Vishous, stropirea caldă
lovindu-i spatele gol și picurându-i pe fundul gol. Soldatul gras din fața lui a
zâmbit, dezvăluind colții care se extinseseră din ai lui
maxilar. Când bărbatul a început să se învârtească în V, ciocanul a legănat la capătul

lanțului său, un fluier scăzut ridicându-se.
V a fost stângaci în timp ce își urmărea adversarul, fiindu-i greu să-și controleze
picioarele. S-a concentrat în primul rând pe umărul drept al bărbatului, cel care se
încorda înainte ca ciocanul să fie aruncat afară, în timp ce cu vederea periferică ținea
evidența mulțimii. Mead ar fi cel mai mic dintre ceea ce i-ar putea oferi.
S-a dovedit a nu fi atât de mult o luptă cât un concurs de eschiv, cu V în defensivă de

proastă și adversarul său cu o agresivitate spectaculoasă. În timp ce soldatul și-a arătat
priceperea cu arma sa de notă, V a învățat predictibilitatea acțiunilor
masculului, precum și ritmul ciocanului. Chiar și oricât de puternic era soldatul, a trebuit
să-și pregătească picioarele înainte ca mingea cu vârful ciocanului de mărimea
capului să fie trimisă înainte, V a așteptat una dintre pauzele în acțiune și apoi a lovit,
răsturnând mătura și blocând mânerul direct în inghinul soldatului bulbos.
Bărbatul a răcnit, a pierdut ciocanul și și-a bătut din palme genunchii, cuprinzându-se.
V nu a pierdut nicio clipă. Ridică mătura peste umăr și se legănă cu toată întinderea,
prinzându-și adversarul în tâmplă și trântindu-l fără sens.
Aclamațiile s-au uscat până când nu a fost decât zgomotul trosnet al focului și sunetul
respirației zdrențuite a lui V. A scăpat mătura și a călcat peste adversarul său, gata să
iasă.
Cizmele tatălui său plantate pe buza cercului, blocându-i drumul.
Ochii Sângerului erau îngusti ca niște lame. — N-ai terminat.
„El nu se va ridica”.
— Nu e rostul. Sângerătorul dădu din cap către soldatul de pe podea. "Termina-l."
În timp ce adversarul său gemea, Vishous și-a evaluat tatăl. Dacă V spunea nu, jocul pe
care îl juca tatăl său s-ar fi îndeplinit, înstrăinarea pe care Sângerătorul a fost după ce a
fost completă, deși nu în modul în care probabil se așteptase bărbatul: V ar deveni o
țintă pentru simplul element de bază care ar fi perceput ca slab. pentru că nu și-a
pedepsit adversarul. Dacă ar fi terminat, însă, poziția lui în tabără ar fi fost cât se poate
de stabilă – până la următorul test.
Epuizarea îl cuprinse. Viața lui s-ar baza întotdeauna pe o scară atât de grosolană și
neiertătoare de echilibre?
Sângerătorul zâmbi. „Acest ticălos care își spune fiul meu nu are coloană vertebrală,
se pare. Poate că sămânța pe care a mâncat-o pântecele mamei sale a fost din
o alta?"
Râsetele s-au răscolit prin mulțime și cineva a strigat: „Niciun fiu al tău nu ar ezita la o
asemenea oră!”
„Și în timpul unei lupte niciun fiu adevărat al meu nu ar fi atât de laș încât să atace locul
vulnerabil al unui bărbat ca atare”. Sângerătorul a întâlnit ochii soldaților săi. „Cei
slabi trebuie să fie vicleni, deoarece puterea nu le este disponibilă”.
Senzația de a fi sugrumat s-a blocat pe gâtul lui Vishous, sigur ca și cum mâinile tatălui său
ar fi fost înfășurate în jurul gâtului lui. Pe măsură ce respirația i se grăbi din nou, furia
i se umfla în piept și inima îi bătea cu putere. S-a uitat în jos la soldatul gras care l-a bătut...
apoi s-a gândit la cărțile pe care tatăl său l-a făcut să ardă... și la băiatul care se dusese
după el... și la miile de acte crude și fără grație care i-au fost făcute de-a lungul
cursului. din viata lui.
Trupul lui V s-a grăbit din cauza mâniei care-l ardea și înainte să-și dea seama ce face, îl
rostogolea pe soldat pe burta lui grasă.
El a luat masculul. În fața tatălui său. În fața taberei.
Și a fost brutal în privința asta.
Când s-a terminat, s-a decuplat și s-a împiedicat înapoi.
Soldatul era acoperit cu sângele și sudoarele lui V și cu rămășițele furiei lui.
Cu o bătaie ca o capră, s-a scos din ring și, deși nu știa ce oră din zi, a alergat prin tabără
până la ieșirea principală din peșteră. În timp ce s-a eliberat, noaptea rece tocmai a luat
stăpânire pe pământ, iar strălucirea slabă din est i-a ars fața.
S-a aplecat la genunchi și a vomitat. Iar si iar.

— Atât de slab ești. Vocea Sângerului era plictisită... dar numai la suprafață. Exista o
satisfacție profundă în cuvintele lui, cauzate de o misiune încheiată: deși Vishous făcuse
soldatului ceea ce avea, retragerea sa de după aceea fusese exact genul de lașitate
pe care o căutase tatăl său.
Ochii Sângerului se îngustară. „Nu mă vei învinge niciodată, băiete. Așa cum nu vei fi
niciodată eliberat de mine. Eu îți voi conduce viața...”
Într-un val de ură, V a sărit din ghemuit și și-a atacat tatăl frontal, conducând cu mâna lui
strălucitoare. Sângerătorul a devenit rigid în timp ce explozia electrică a trecut prin corpul
său masiv și ei doi au căzut la pământ, cu Vishous deasupra. Mergând pe instinct, V și-
a blocat palma albă strălucitoare pe gâtul gros al tatălui său și a strâns.
Pe măsură ce fața Sângerului a devenit roșu strălucitor, ochiul lui V a usturat pentru scurt
timp și o viziune a înlocuit ceea ce era înaintea lui.
A văzut moartea tatălui său. La fel de clar ca și cum s-ar fi întâmplat în fața lui.
Cuvintele i-au părăsit gura, deși nu era conștient că le vorbește: „Îți vei vedea sfârșitul într-un
zid de foc cauzat de o durere pe care o cunoști. Vei arde până nu vei fi decât fum și vei fi aruncat
în vânt”.
Expresia tatălui său s-a transformat într-o groază abjectă.
V a fost dezlipit de un alt soldat și ținut de axile, cu picioarele atârnând deasupra pământului
înzăpezit.
Sângerătorul sări în sus, cu fața roșie, cu o linie de sudoare care curgea deasupra buzei
superioare. A respirat ca un cal călărit greu, nori de alb ieșind din gură și din nări.
V se așteaptă să fie bătut până la moarte. — Adu-mi lama mea, mârâi tatăl lui.
Vishous și-a curățat fața. Pentru a evita să se gândească la ce s-a întâmplat în continuare, sa
gândit că prima dată cu soldatul nu i-a stat niciodată bine. Trei sute de ani mai târziu, încă se
simțea ca o încălcare a celuilalt mascul, deși așa fusese în tabără.
S-a uitat la Jane ghemuită lângă el și a hotărât că, în ceea ce îl privea, în seara asta era când își
pierduse în sfârșit virginitatea. Deși corpul său făcuse acțiunea în multe moduri diferite pentru
multe persoane diferite, sexul a fost întotdeauna despre un schimb de putere - putere care
curgea în direcția lui, putere de care se hrănea pentru a se asigura că nimeni nu va
primi vreodată. el pe spate, legat și incapabil să lupte în timp ce i se făceau rahat.
În seara asta nu se potrivea tiparului lui. Cu Jane a avut loc un schimb: ea îi dăduse ceva, iar el
predase o bucată din el în
întoarcere.
V se încruntă. O bucată, dar nu totul.

Pentru a face asta ar trebui să meargă în celălalt loc al lui. Și... la dracu, s-ar duce acolo. Chiar
dacă a primit un caz de ciurmășii reci doar gândindu-se la asta, a jurat că, înainte ca ea să-
și părăsească viața, îi va oferi singurul lucru pe care nu l-a lăsat niciodată nimănui.
Și nu ar da niciodată nimănui altcuiva.

Voia să răsplătească încrederea pe care i-a acordat-o. Era atât de puternică ca persoană, ca
femeie, și totuși s-a pus în grija lui sexuală – chiar dacă știa
că el avea tendințe puternice de Dom și ea nu era pe măsură pentru el fizic.
Încrederea ei l-a adus în genunchi. Și trebuia să-și întoarcă credința înainte ca ea să

plece.
Ochii ei clipiră și îi întâlniră pe ai lui, iar amândoi au vorbit în același timp: „Nu
vreau să pleci”.
— Nu vreau să te părăsesc.
Când John s-a trezit în după-amiaza următoare, i-a fost frică să se miște. La naiba, îi
era frică să deschidă ochii. Dacă ar fi fost un vis? Îngrijindu-se, și-a ridicat
brațul, și-a crăpat pleoapele și... oh, da, iată-l.
Palma mare cât capul lui. Brațul mai lung decât fusese până acum osul coapsei.
Încheietură groasă ca odinioară vițelul lui.
El a făcut-o.
A întins mâna după telefonul său mobil și a trimis mesaje lui Qhuinn și Blay, care l-
au lovit înapoi la o fugă. Erau încântați de el, iar el a zâmbit cu un zâmbet mare de
ticălos... până și-a dat seama că trebuie să meargă la baie și a aruncat o privire
spre ușa deschisă. Privind prin stâlpi, a văzut dușul.
Oh Doamne. Chiar se sufocase acolo aseară cu Layla?

A aruncat telefonul pe cuvertură, deși chestia suna că îl așteaptă mesaje. Frecându-și
pieptul ciudat de lat cu noua lui mână Shaquille O'Neal, se simțea ca naiba. Ar
trebui să-și ceară scuze lui Layla, dar pentru ce? Fiind un măgar care s-a moale? Da,
era o conversație pe care el mori să aibă, deoarece ea nu era, fără îndoială, total
neimpresionată de el și de performanța lui.
Era mai bine să-i dai drumul? Probabil. Era atât de frumoasă, senzuală și perfectă
din toate punctele de vedere, încât nu exista nicio șansă să creadă că este vina ei.
Tot ce ar face ar fi să se facă de rușine într-un anevrism în timp ce ar scrie ceea ce ar
spune dacă ar fi avut o cutie vocală.
Încă se simțea ca naiba, totuși.
I-a sunat ceasul deșteptător și a fost prea ciudat să mă întind cu brațul acestui
bărbat și să reducă la tăcere chestia. Când s-a ridicat, era și mai ciudat. Punctul
lui de observație era total diferit și totul părea mai mic; mobilierul, ușile, camera. Chiar
și tavanul era mai scurt.
Cât de mare era?
În timp ce încerca să facă câțiva pași, s-a simțit ca unul dintre acei stropi de circ;
strident, liber, în pericol de cădere. Da... un plimbător de circ care a suferit un
accident vascular cerebral, pentru că comenzile pe care le-a dat creierul lui nu au
fost primite corect de mușchii și oasele lui. În drum spre baie, s-a trântit peste tot
așezați, agățat de draperii, mulurile din jurul ferestrelor, un dulap, stanbul ușii.
Fără niciun motiv anume s-a gândit să treacă râul în plimbările sale cu Zsadist.
Pe măsură ce mergea acum, obiectele staționare pe care le folosea ca cârje
erau ca pietrele pe care le sărea una la alta pentru a nu apărea în năvală,
mici ajutoare de mare importanță.
Baia era întuneric ca bezna, deoarece obloanele erau încă închise toată ziua și
stinsese toate luminile după ce Layla plecase. Cu mâna pe întrerupător, trase
adânc aer în piept, apoi aprinse luminile încastrate.
Clipi puternic, cu ochii suprasensibili și mult mai ascuți decât fuseseră înainte.
După o clipă, reflexia lui s-a concentrat ca o apariție, ieșind din strălucire,
ca o fantomă a lui însuși. El a fost…
Nu voia să știe. Nu încă.
John a stins luminile și a mers la duș. În timp ce aștepta ca apa fierbinte să
curgă, s-a așezat pe spate de marmura rece, înfășurându-și brațele în jurul său.
Avea această nevoie absurdă de a fi ținut în brațe în acest moment, așa că era bine
că era singur. Deși sperase că schimbarea îl va face mai puternic, părea să-l fi
ajutat și mai mult.
S-a gândit să-i omoare pe cei mai mici. Imediat după ce i-a înjunghiat, a primit atât
de clar cine era și ce fel de putere avea. Dar toate acestea dispăruseră, atât de
mult încât nu era sigur că se simțise vreodată așa.
A împins ușa dușului și a pășit înăuntru.

Hristoase, au. Sprayul fin era ca niște ace care i-au pătruns în piele, iar când a
încercat să-și săpună brațul acele lucruri măcinate în franceză pe care Fritz a
cumpărat-o ustură ca acidul de baterie. A trebuit să se forțeze să-și spele fața și,
deși era mișto să aibă miriște pe maxilar pentru prima dată în istoria, ideea de
a-și lua un brici la puroiul era cu totul respingătoare. Ca și cum și-a tras o
răzătoare de brânză pe obraji.
Își spăla corpul, fiind cât se poate de blând, când a ajuns în intimitatea lui. Fără
să se gândească prea mult la asta, făcu ceea ce făcuse toată viața, o măturare
rapidă sub sac, apoi în josul lui... De data aceasta, efectul a
fost diferit. S-a făcut greu. I... penisul sa tare.
Doamne, acel cuvânt părea ciudat de folosit, dar... ei bine, acel lucru era cu siguranță
un cocoș acum, ceva ce avea un bărbat, ceva ce folosea un
bărbat... Erecția sa oprit. Doar a încetat să se umfle și să se prelungească.
Durerea de ondulare din burtica lui a dispărut și ea.
Și-a clătit săpunul, hotărât să nu deschidă cutia de viermi despre el și despre sex. A avut
destule probleme. Corpul lui era o mașină cu telecomandă a cărei antenă era spartă;
mergea la curs, unde toată lumea avea să se holbeze la el; și i-a dat seama că Wrath trebuie
să știe despre arma pe care o avea asupra lui în centrul orașului. La urma urmei, el fusese adus
înapoi aici cumva, iar Blay și Qhuinn ar fi trebuit să explice ce se întâmplă cu scena. Cunoscându-l
pe Blay, tipul ar încerca să-l protejeze pe John în privința celor nouă și polițistul să fie al lui, dar
dacă asta l-ar fi dat afară din program? Nimeni nu trebuia să aibă arme atunci când era afară. Nici
unul.
Când John a ieșit de la duș, ștergerea prosoapelor nu era o opțiune. Chiar dacă era al naibii
de frig, el s-a lăsat să se usuce la aer în timp ce se spăla pe dinți și își tăia unghiile. Ochii lui erau
supraacuți în întuneric, așa că să găsească ceea ce dorea în sertare nu a fost o problemă.
Evitarea oglinzii a fost, totuși, așa că a intrat în dormitorul lui.
Deschizându-și dulapul, a scos o geantă de la Abercrombie & Fitch. Fritz a apărut la ușa lui cu
chestia asta cu săptămâni în urmă și, când John aruncase o privire la haine, își dăduse seama
că majordomul își pierduse mințile. Înăuntru se aflau o pereche de blugi învechiți noi, un lână de
mărimea unui sac de dormit, un tricou XXXL și o pereche de Nike Air Shox de mărimea
paisprezece într-o cutie nouă strălucitoare.
S-a dovedit că Fritz, ca de obicei, avusese dreptate. Toate se potrivesc. Chiar și pantofii de mărimea
unei bărci.
În timp ce John se uita la picioarele lui, s-a gândit, omule, Nike-urile aceia trebuiau să vină cu
PFD-uri și o ancoră nenorocită, erau atât de mari.
Își părăsi camera, cu picioarele lucrând într-un mers strâmb, cu brațele legănându-și, echilibrându-
și echilibrul.
Când a ajuns la capul scării mărețe, și-a ridicat ochii spre tavan, cu reprezentări ale unor mari
războinici.
S-a rugat să fie unul. Dar pur și simplu nu putea să vadă cum naiba ar reuși asta.
Phury s-a trezit la vederea femeii visurilor sale. Sau poate visa?
— Bună, spuse Bella.

Și-a dres glasul și totuși vocea îi era plină de trestie când a răspuns: „Chiar ești aici?”
"Da." Ea îl luă de mână și se așeză pe marginea patului lui. "Chiar aici. Cum te simți?"
La naiba, o îngrijorase, iar asta nu era bine pentru tineri.

Cu puțină energie pe care o avea, a făcut o curățare mentală rapidă, un OxyClean a
creierului său, măturand dragele fumurilor roșii pe care le aprinsese, precum și letargia
rănilor și a somnului.
„Sunt bine”, a spus el, ridicând mâna ca să-și poată freca ochiul bun. Nu e o idee grozavă.
În pumnul lui era desenul ei, mototolit de parcă l-ar fi îmbrățișat în somn. El a băgat
bucata de hârtie sub huse înainte ca ea să poată întreba ce era. — Ar trebui să fii
în pat.
„Ma trezesc puțin în fiecare zi”.
„Totuși, ar trebui...”
— Când se desprind bandajele?
— Ah, acum, presupun.
— Ai vrea să te ajut?
"Nu." Ultimul lucru de care aveau nevoie era ca ea să descopere că fusese orbit în același
moment în care o făcuse. "Dar mulțumesc."
— Pot să-ți aduc ceva de mâncare?
Bunătatea din partea ei a lovit coaste mai tare decât un fier de călcat. „Mulțumesc, dar
îl voi suna pe Fritz în scurt timp. Ar trebui să te întorci și să te întinzi”.
— Mai am patruzeci i patru de minute. Ea și-a verificat ceasul. "Patruzeci si trei."
Se ridică pe brațe, trăgând cearșafurile mai sus, astfel încât să i se arate mai puțin
pieptul. "Cum te simti?"
"Bine. Speriat, dar bine..."
Ușa s-a deschis fără să bată. Când Zsadist a intrat, ochii lui s-au fixat pe Bella, de
parcă ar fi încercat să-i evalueze semnele vitale de pe față.
— M-am gândit să te găsesc aici. Se aplecă și o sărută pe gură, apoi pe ambele părți
ale gâtului peste venele ei.
Phury și-a întors privirea în timpul salutului – și și-a dat seama că mâna lui se
înfipsese sub pături și și-a găsit desenul. S-a forțat să-i dea drumul.
Întreaga atitudine a lui Z era mult mai relaxată. — Deci ce mai faci, fratele meu?
"Bun." Deși, dacă mai auzise încă o dată întrebarea de la oricare dintre ei, avea de
gând să tragă un Scanner, pentru că i-ar exploda capul.
— Destul de bun ca să ieși în seara asta.
Geamănul lui se încruntă. — Ai fost autorizat de doctorul lui V?
— Nu depinde de nimeni în afară de mine.
„Wrath ar putea avea o altă părere”.

— Bine, dar dacă nu este de acord, va trebui să mă înlănțuiască ca să mă țină aici. Phury
se dădu înapoi, nevrând să se încordeze cu Bella în preajmă.
— Predai în prima jumătate a serii?
— Da, m-am gândit că voi face mai multe progrese în privința armelor de foc. Z își trecu
mâna pe părul de mahon al Bellei, mângâindu-l și spatele ei în același timp. El a făcut asta
fără să pară să observe, iar ea a acceptat atingerea cu aceeași dispreț iubitor.
Pieptul lui Phury îl durea până când a fost nevoit să deschidă gura pentru a respira. "De ce
nu mă întâlnesc cu voi la prima masă, bine? Mă duc să fac un duș, să dau jos
bandajele și să mă îmbrac."
Bella s-a ridicat și mâna lui Z s-a mutat la talie și a înfipt-o în el.
Doamne, erau o familie, nu-i așa? Cei doi împreună cu puii lor în burtă. Și peste puțin peste
un an, dacă Fecioara cărturară ar fi considerat de cuviință, ar sta așa cu pruncul în brațe.
Mai târziu, ani mai târziu, copilul lor avea să fie alături. Și apoi fiul sau fiica lor s-ar
împerechea, iar o altă generație din sângele lor ar duce cursa mai departe: o familie,
nu o fantezie.
Pentru a-i grăbi, Phury se mișcă de parcă era pe cale să se ridice.

— Ne vedem jos în sufragerie, spuse Z, alunecându-și palma spre burta de jos a
shellanului. — Bella se întoarce în pat, nu-i așa, nalla?
Ea și-a verificat ceasul. — Douăzeci i două de minute. Mai bine îmi fac baie.
Au fost schimbate diverse cuvinte asemănătoare cu la revedere, dar Phury nu a acordat
prea multă atenție pentru că era pe moarte de nerăbdare ca ei să plece. Când ușa s-a
închis în cele din urmă, a întins mâna după baston, s-a dat jos din pat și s-a dus direct
la oglinda de deasupra comodei. A desprins banda bandajului, apoi a desprins straturile de
tifon. Sub genele lui erau atât de încurcate și încurcate, încât a intrat în baie, a scos puțină
apă și și-a clătit fața de câteva ori înainte să le poată desprinde.
A deschis ochiul.
Și am văzut perfect.
Lipsa lui totală de ușurare la vederea lui fină și atrăgătoare era ciudată. Ar fi trebuit să-i
pese. Avea nevoie să-i pese. Atât despre corpul lui, cât și despre el însuși. Doar că nu a făcut-o.
Deranjat, a făcut un duș și s-a bărbierit, apoi și-a pus proteza și s-a îmbrăcat în piele.
Era în drum spre ieșire cu lama și tocurile pentru arme în mână când se opri lângă
pat. Desenul pe care îl făcuse era
încă îmbrăcat în cearșafuri; putea vedea marginile albe și încrețite din pliurile de
satin albastru.
Și-a imaginat mâna gemenului său pe părul Bellei. Apoi pe burta ei inferioară.
Phury s-a dus, a luat desenul și l-a aplatizat pe noptieră. A aruncat o ultimă privire la
el, apoi a rupt-o în bucăți mici, a pus grămada într-o scrumieră și a lovit un cap de
chibrit cu degetul mare. Cu flacăra aprinsă, se aplecă în hârtie.
Când nu mai era decât cenușă, s-a ridicat și a părăsit camera lui.
Era timpul să renunțe și știa cum să o facă.
V era fericit. Complet complet. Un cub Rubik rezolvat. Brațele lui îi înconjura femeia,
corpul lui lipit de al ei, parfumul ei în nasul lui. Deși era noapte, era ca și cum
soarele strălucea asupra lui.
Apoi a auzit împușcătura.
Era în vis. Era adormit și în vis.
Oroarea coșmarului s-a desfășurat ca întotdeauna, și totuși era proaspătă ca prima
dată când i-a venit: sânge pe cămașă. Durerea îi sfâșie în piept. O coborâre la pământ
până când a rămas în genunchi, viața lui s-a terminat... V s-a împins în pat, țipând.
Jane s-a lansat spre el ca să-l liniștească exact când ușa s-a deschis și Butch a intrat
cu pistolul scos. Ambele voci se amestecau, o salată de fructe cu cuvinte rostite
repede.
— Ce naiba!
"Te simți bine?"
V bâjbâi cu cearșafurile, smulgându-le de pe trunchi ca să-și poată vedea pieptul.
Pielea era nemarcată, dar și-a trecut oricum mâna pe ea. "Iisus Hristos…"
— A fost un flashback de la filmarea ta? întrebă Jane în timp ce îl îndemna să se

întindă în brațele ei. „Da, la naiba…” Butch și-a lăsat botul în jos și și-a ridicat boxerii.
"Mi-ai speriat pe mine și pe Marissa. Vrei niște Gâscă să te relaxezi?"

— Da.
"Jane? Ceva pentru tine?"
Ea clătina din cap când V a întrerupt: „Ciocolată caldă. Ar vrea niște ciocolată
caldă. L-am pus pe Fritz să aducă niște amestec. Este în bucătărie”.
Când Butch a plecat, V și-a curățat fața. "Îmi pare rău pentru asta."
— Doamne, nu-ți cere scuze. Își trecu mâna în sus și în jos pe pieptul lui. "Esti
bine?"
El a dat din cap. Apoi, ca o seva totală, a sărutat-o și a spus: „Mă bucur că ești aici”.
" i eu." Ea și-a cuprins brațele în jurul lui și l-a ținut de parcă ar fi fost prețios.
Au rămas tăcuți până când Butch s-a întors puțin mai târziu cu un pahar într-o mână și o
cană în cealaltă. "Vreau un bacșiș frumos. Mi-am ars migărul pe aragaz."
— Vrei să mă uit la asta? Jane î i băgă cear aful sub bra e i întinse mâna spre
cacao.
— Cred că voi trăi, dar mulțumesc, doctore Jane. Butch i-a întins Gâsca lui V. „Ce zici de tine,
tip mare? Ești tare acum?”
Nu cu greu. Nu după vis. Nu cu Jane plecând. — Da.
Butch clătină din cap. — Ești un mincinos rău.
„La naiba”. Nu era deloc căldură în cuvintele lui V. Și nicio convingere în timp ce el a
continuat: „Sunt strâmt”.
Polițistul s-a dus la ușă. „Oh, vorbind despre puternic, cred că Phury a apărut la
Prima masă, cu toții gata să iasă și să lupte în seara asta. Z a trecut aici acum o jumătate
de oră în drum spre clasă pentru a-ți mulțumi, doctore Jane, pentru tot ce ai făcut.
Phury's Fața arată bine și ochiul fratelui funcționează bine.”
Jane sufla deasupra cănii. „M-aș simți mai bine dacă s-ar duce la un optometrist
pentru a fi sigur”.
„Z a spus că a făcut forță pentru asta și a fost închis. Până și Wrath a încercat”.
„Mă bucur că băiatul nostru a ieșit bine”, a spus V și a vrut cu adevărat serios. Problema era că
singura scuză a lui Jane de a rămâne tocmai se vaporizase.
"Da, și eu. Vă las pe voi doi în pace. Mai târziu."
Când ușa se închise, V ascultă sunetul lui Jane suflând din nou peste cacaoul ei fierbinte.
— O să te aduc acasă în seara asta, spuse el.

Ea a încetat să sufle. Urmă o pauză lungă, apoi luă o înghițitură de inspirație.
— Da. E timpul.
A înghițit jumătate de Gâscă din pahar. — Dar înainte să o fac, aș vrea să te duc undeva
mai întâi.
"Unde?"
Nu era sigur cum să-i spună ce voia să se întâmple înainte de a o lăsa să plece. Nu voia
ca ea să se năpustească, mai ales că se gândea la anii și anii care aveau în față și la tot
sexul necinstit și dezinteresat pe care urma să-l facă.
Și-a terminat Gâsca. — Undeva privat.

În timp ce bea din cană, sprâncenele ei căzură jos. — Deci chiar o să mă lași să plec, nu?
S-a uitat la profilul ei și și-a dorit să se fi întâlnit în circumstanțe diferite.

Doar cum naiba s-ar fi întâmplat asta vreodată?
— Da, spuse el încet. "Eu sunt."
Stând în fața dulapului său trei ore mai târziu, John și-a dorit ca Qhuinn să-și închidă
nenorocitul de groapă. Chiar dacă vestiarul era zgomotos din cauza zgomotelor
ușilor metalice care se închideau și ale hainelor care zburau și pantofii
cădeau, avea senzația că prietenul său avea un meg capsat pe buza superioară.
„Ești uriaș, JM Pe bune. Ca... uriaș.”
Acesta nu este un cuvânt. John și-a băgat rucsacul înăuntru așa cum o făcea de obicei
și și-a dat seama că niciuna dintre hainele pe care le zdrobea nu i se va mai potrivi.
— La naiba nu este. Sus ine-mă, Blay.
Blay dădu din cap în timp ce își trăgea ji. "Da, completezi? Vei fi ca un frate."
„Giguros”.
Bine, nici un cuvânt, idiotule.
"Bine, foarte, foarte, foarte mare. Cum e?"
John clătină din cap în timp ce-și puse cărțile pe podea și șase adânci micile
bătăi în coșul de gunoi cel mai apropiat.
Când s-a întors, și-a mărit prietenii și și-a dat seama că era mai mare decât
amândoi cu patru centimetri. La naiba, era la fel de înalt ca Z.
Se uită pe culoar la Lash. Da, și la Lash.
Nenorocitul se uită în sus în timp ce își scotea cămașa, de parcă simțind privirea lui
John. Într-o mișcare lină, tipul și-a îndoit umerii în mod deliberat, mușchii
strângându-și sub piele. Avea un tatuaj pe stomac care nu mai fusese acolo cu
două zile înainte, un cuvânt în limba veche pe care John nu-l recunoștea.
„John, dă-te fundul în hol pentru o secundă.”

Întregul loc a tăcut, John a dat din cap. Zsadist stătea în ușa vestiarului, toate
treburile.
— La naiba, opti Qhuinn.
John și-a pus rucsacul deoparte, și-a închis dulapul și și-a tras cămașa la loc.
S-a îndreptat spre Frate cât de repede a putut, făcând un pas în jurul altor tipi
în timp ce ei se prefăceau că continuă să facă ceea ce făceau.
Z inu u a larg când John ie i pe hol. După ce chestia a fost închisă, el a spus: „În
seara asta, tu și cu mine ne întâlnim înainte de zori, exact ca
ca de obicei. Vom sări peste plimbare. Vei veni în sala de greutăți în timp ce eu ridic.
Trebuie sa vorbim."
Rahatul a avut dreptate. John a semnat, La aceeași oră?
„Patru dimineața În ceea ce privește antrenamentul în seara asta, mă aștept să stai în sala de
sport, dar să participi la poligonul de tragere. Mă simți?
John și-a înclinat capul, apoi l-a prins de brațul lui Z în timp ce bărbatul se întoarse. E
vorba de aseară?
"Da."
Fratele a plecat, deschizând cu pumni ușile duble ale sălii de sport.
Când cele două jumătăți s-au închis, au scos un zgomot.
Blaylock și Qhuinn au venit în spatele lui John.
"Ce face?" întrebă Blay.
O să mă fac rahat pentru că plafonez acel mai mic, a semnat John.
Blay își împinse o mână în părul roșu. — Ar fi trebuit să te acopăr mai bine.
Qhuinn clătină din cap. "John, o să luăm pentru tine, omule. Adică, a fost ideea mea
să merg la club."
— Și arma mea.
John își încrucișă brațele peste piept. O să fie bine.
Sau cel puțin spera că așa va fi. Era pe punctul de a fi dat afară din program așa cum
era.
— Apropo... Qhuinn și-a pus mâna pe umărul lui John. — Nu am avut ocazia să-ți
mulțumesc.
Blay dădu din cap. „Nici eu. Ai fost drept aseară. Cu totul drept.
Ne-ai salvat al naibii.”
— La naiba, știai perfect ce faci.
John simți că fața i se înroșește.
— Ei bine, nu-i așa de confortabil, spuse Lash târâtor. "Spune-mi ceva, voi trei
trageți paie pentru a decide cine va fi pe fund? Sau este întotdeauna John?"
Qhuinn zâmbi, dezvăluindu-și colții. "Ți-a arătat cineva vreodată diferența
dintre atingerea bună și atingerea proastă? Pentru că mi-ar plăcea să
demonstrez. Am putea începe chiar acum."
John a pășit în fața prietenului său, mergând față în față cu Lash. Nu a spus nimic,
doar sa uitat în jos la tip.
Lash a zâmbit. "Ai ceva să-mi spui? Nu? Stai, încă nu ai voce? Doamne... ce păcat."
John îl simțea pe Qhuinn pregătindu-se pentru o fantezie, căldura și impulsul

rostogolindu-se de pe prietenul său. Pentru a opri ciocnirea, John a ajuns
în spate și a pus o mână pe abdomenul prietenului său pentru a-l menține pe loc.
Dacă cineva mergea după Lash, era el.
Lash râse și strânse cureaua de pe ji. "Nu te înfrunta ca și cum ai avea joc, John-
boy. Tranziția nu te schimbă în interior și nici nu îți repară defectele fizice. Nu,
Qhuinn?" În timp ce se întoarse, spuse pe sub răsuflare: — Nepotrivit nepotrivit.
Înainte ca Qhuinn să-l poată sări pe tip, John s-a învârtit și l-a prins de talie exact
când Blay s-a prins de unul dintre brațele tipului. Chiar și cu greutatea lor
combinată, era ca și cum ai reține un taur.
— Relaxează-te, mormăi Blay. "Relaxeaza-te."
— O să-l omor într-una din zilele astea, uieră Qhuinn. — Jur pe Dumnezeu.
John aruncă o privire în timp ce Lash intra în sală.
Făcându-și un jurământ, l-a marcat pe tip pentru o bătaie, chiar dacă asta l-a dat
afară definitiv din program.
Întotdeauna simțise că, dacă te duci cu prietenii lui, vei fi servit. Sfarsitul povestii.
Ideea era că acum avea echipamentul pentru a livra treaba.

Pe la miezul nopții, Jane s-a trezit în spatele unui Mercedes negru, în drum spre casă.
În față, de cealaltă parte a despărțitorului care era la loc, șoferul în uniformă era acel
majordom care era mai în vârstă decât Dumnezeu și vesel ca un terrier. Lângă ea, V era
îmbrăcat în piele neagră, tăcut și sumbru ca o piatră funerară.
Nu spusese mare lucru. Dar nu i-a lăsat mâna.

Geamurile mașinii erau întunecate într-o măsură atât de mare încât s-a simțit ca într-un
tunel și, în efortul de a se împământa, a apăsat un buton de pe ușa de lângă ea. Pe
măsură ce felia ei de sticlă a căzut jos, o val șocantă de frig a împins înăuntru și a
înlocuit căldura, un bătăuș împrăștiind copiii cuminți pe un loc de joacă.
Își scoase capul în briză și se uită la balta de iluminare aruncată de faruri.
Peisajul era neclar, ca o fotografie lipsită de focalizare. După unghiul în jos al
drumului, știa că ieșeau de pe un munte. Lucrul era că ea nu putea să-și dea seama
încotro se îndreptau sau unde fuseseră.
Într-un mod ciudat, dezorientarea era potrivită. Acesta era interludiul dintre lumea
în care fusese și cea în care se întorcea, iar porțiunile de aici și de acolo nu ar
trebui să fie încețoșate.
— Nu văd unde suntem, murmură ea în timp ce ridica fereastra.
— Se numește mhis, spuse V. „Gândește-te la asta ca la o iluzie protectoare”.
— Un truc de-al tău?
— Da. Te superi dacă mă aprind, atâta timp cât las să intre aer curat?
"Asta e bine." Nu era de parcă ar fi fost în preajma lui mult mai mult timp.
Rahat.
V îi strânse mâna, apoi î i coborî fereastra un sfert de inch, zgomotul moale al vântului
izbucnind peste zumzetul lini tit al sedanului. Geaca lui de piele scârțâi când
scoase o mână rulată și o brichetă aurie. Silexul făcu o mică râșlă, iar apoi mirosul
slab de tutun turcesc i-a făcut nasul să furnice.
— Mirosul ăsta va... Ea se opri.

"Ce?"
„Voiam să spun „amintește-mi de tine”. Dar nu va fi, nu-i așa?"
— Poate într-un vis.
Și-a pus vârful degetelor pe geam. Paharul era rece. La fel ca centrul pieptului ei.
Pentru că nu putea suporta tăcerea, ea a spus: „Acești dușmani ai tăi, ce sunt ei mai
exact?”
"Ei încep ca oameni. Apoi se transformă în altceva."
În timp ce el inspira, ea îi văzu chipul strălucind în lumină portocalie. Se bărbierise
înainte de a pleca, folosind briciul pe care ea dorise cândva să-l întoarcă împotriva lui,
iar chipul lui era incredibil de frumos arogant, masculin, dur ca voia lui. Tatuajele de la
tâmplă erau încă frumos făcute, dar acum le ura, știindu-le pentru încălcarea în care
erau.
Ea și-a dres glasul. — Deci spune-mi mai multe?
„The Lessening Society, inamicul nostru, își alege membrii printr-un proces atent de
screening. Ei caută sociopați, criminali, geni amorali Jeffrey Dahmer. Apoi Omega
intervine...”
— Omega?
S-a uitat în jos la vârful mâinii rostogolite. „Ghic că echivalentul creștin este
diavolul. Oricum, Omega pune mâna pe ei... precum și alte lucruri... și presto,
changeo, se trezesc morți și în mișcare.
Sunt puternici, practic indestructibili și pot fi uciși doar printr-o înjunghiere în piept
cu ceva de oțel.”
"De ce sunt ei dușmanii tăi?"
A inspirat, iar sprâncenele lui coborând. — Bănuiesc că ar putea avea ceva de-a
face cu mama.
"Mama ta?"
Zâmbetul dur care îi întindea buzele era mai mult o curbă decât orice altceva.
— Sunt fiul a ceea ce probabil ai considera un zeu. Și-a ridicat mâna înmănușată.
„Aceasta este de la ea. Personal, în ceea ce privește cadourile pentru bebeluși, aș fi
preferat unul dintre acele zdrănitoare de argint, sau poate niște pastă de mâncat. Dar
nu poți alege ce ți-au dat părinții tăi”.
Jane se uită la pielea neagră care i se întindea peste palmă. "Iisus…"
"Nu după lexicul nostru sau natura mea. Nu sunt genul salvator." Își puse țigara între
buze și își scoase mănușa. În întunericul banchetei din spate, mâna lui strălucea de
frumusețea blândă a luminii lunii care se reflecta în zăpada proaspătă.
A inspirat pentru ultima dată, apoi a luat țigara și a apăsat vârful aprins chiar în centrul
palmei.
— Nu, uieră ea. "Aștepta-"
Fundul a fost aprins într-o lumină, iar el a suflat reziduul, o pulbere fină care s-a
împrăștiat în aer. "Aș da orice ca să scap de această bucată de rahat. Deși voi spune,
este al naibii de la îndemână când nu am scrumieră."
Jane se simțea amețită din o mulțime de motive, mai ales când se gândea la viitorul lui. —
Mama ta te obligă să te căsătorești?
"Da. Sunt sigur ca naiba ca nu m-as oferi voluntar pentru asta." Ochii lui V s-au mutat
spre ea și pentru o fracțiune de secundă ar fi putut jura că va spune că ea va fi excepția
de la această regulă. Dar apoi și-a îndepărtat privirea.
Doamne, ideea de el cu altcineva, chiar dacă ea nu și-ar fi amintit de el, era ca și cum
ar fi fost lovită cu piciorul în stomac.
"Câți?" întrebă Jane răgușită.
— Nu vrei să tii.
"Spune-mi."
"Nu te gândi la asta. Sunt sigur că încerc să nu o fac." S-a uitat la ea.
„Nu vor însemna nimic pentru mine. Vreau să știi asta. Chiar dacă tu și cu mine nu
putem... Da, ei bine, oricum, nu vor însemna Jack.”
Era groaznic din partea ei să se bucure de asta.
Și-a pus mănușa la loc și au rămas tăcuți în timp ce sedanul străbate noaptea. Până la urmă
s-au oprit. A pornit din nou. Oprit. A pornit din nou.
— Trebuie să fim în centrul orașului, nu? ea a spus. — Pentru că asta se simte ca la o

mulțime de semafoare.
— Da. S-a aplecat în față, a apăsat un buton, iar despărțitorul a coborât, astfel încât ea să
poată vedea afară parbrizul.
Da, centrul orașului Caldie. S-a întors.
În timp ce lacrimile îi curgeau în ochi, ea le-a îndepărtat din ochi și s-a uitat la mâinile ei.
Puțin mai târziu, șoferul a oprit Mercedes-ul în fața a ceea ce părea ca intrarea de
serviciu într-o clădire din cărămidă: era o ușă metalică robustă, marcată privată cu
vopsea albă, și o rampă de beton care ducea la un doc de încărcare. Locul era curat, așa
cum erau locurile urbane bine întreținute. Ceea ce înseamnă că era murdar, dar fără
gunoi liber în jur.
V deschise ușa. — Nu ie i încă afară.
Își puse mâna pe geanta cu hainele în ea. Poate că hotărâse să o ducă înapoi la
spital? Numai că aceasta nu era nicio intrare despre care ea știa la St. Francis.
Câteva clipe mai târziu, a deschis ușa și a întins mâna goală.

— Lasă-ți lucrurile. Fritz, ne întoarcem peste ceva timp.
— Îmi face plăcere să a tept, spuse bătrânul zâmbind.
Jane a coborât din mașină și l-a urmat pe V până la un set de scări de beton de lângă
rampă. Tot timpul a stat pe ea ca o husă, strâns de spatele ei, păzind-o. Cumva a
deschis ușa robustă de metal, fără chei; pur și simplu și-a pus mâna pe bara de
împingere și s-a uitat la lucru.
În mod ciudat, odată ce au ajuns înăuntru, nu s-a mai relaxat deloc. O conduse repede pe
un coridor până la un lift de marfă, verificând în stânga și în dreapta în timp ce mergeau.
Habar n-avea că se aflau în clădirea luxoasă Commodore până când a citit un anunț de
la administratorii proprietății care era afișat pe peretele de beton.
— Ai un loc aici? întrebă ea, deși era de la sine înțeles.

— Etajul de sus e al meu. Ei bine, jumătate din el. S-au urcat într-un lift de serviciu și au
stat pe linoleum uzat sub lumini în cușcă. — Mi-aș dori să te pot lua în față, dar asta e
prea public.
S-a auzit o zguduire când liftul a pornit, iar ea a întins mâna spre peretele liftului. V a
prins-o mai întâi brațul, ținând-o neclintită, iar el nu i-a dat drumul.
Ea nu voia ca el.
V a rămas încordat când s-au oprit brusc și liftul s-a deschis.
Holul simplu nu era nimic special, cu doar două uși și o ieșire pe scară pentru a-i da un
scop. Tavanul era înalt, dar nu împodobit, iar mocheta era genul de varietate
multicoloră, cu un somn mic, pe care o recunoștea din sălile de așteptare ale spitalului.
— Sunt aici jos.

Ea l-a urmat până la capătul coridorului și a fost surprinsă să-l vadă scoțând o cheie
de aur pentru a descuia ușa.
Orice era de cealaltă parte era negru ca beznă, dar ea a intrat cu el fără teamă. La
naiba, simțea că ar putea intra într-un pluton de execuție cu el lângă ea și să iasă bine.
Plus că locul mirosea frumos, ca de lămâie, de parcă ar fi fost curățat recent.
Nu a aprins nicio lumină. Doar a luat-o de mână și a îndemnat-o înainte cu o tragere.
— Nu văd nimic.
"Nu-ți face griji. Nimic nu te va răni și știu calea."
Ea s-a atârnat de palmă și de încheietura mâinii lui și a mers în spatele lui până când
el s-a oprit. Cu felul în care pașii lor răsunau, ea avea un sentiment de grozav
spațiu, dar nicio idee despre contururile penthouse-ului.

El o întoarse cu fața la dreapta și apoi se îndepărtă.
"Unde te duci?" Ea a înghițit greu.
O lumânare a aprins în colțul îndepărtat, la vreo patruzeci de metri distanță de ea.
Nu a luminat prea mult, însă. Pereții... pereții și tavanul și... podeaua... era negru.
Tot negru. La fel ca și lumânarea.
V păși în subzul luminii, nimic altceva decât o umbră care se profilează.
Inima lui Jane bătea cu putere.
— Ai întrebat despre cicatricile dintre picioarele mele, a spus el. „Cum s-au
întâmplat”.
"Da..." șopti ea. Așa că de aceea și-a dorit totul întunecat ca noaptea. Nu avea să
vrea să-i vadă fața.
S-a aprins o altă lumânare, aceasta pe partea opusă a ceea ce și-a dat seama
era o cameră vastă.
— Tatăl meu mi-a făcut asta. Imediat după ce aproape l-am omorât.
Jane inspiră brusc. "Oh Doamne."
Vishous se uită la Jane, dar văzu doar trecutul și ceea ce venise după el, ducându-și
tatăl la pământ.
— Adu-mi lama mea, spuse Sângerătorul.

V a luptat împotriva soldatului care îl ținea de brațe și nu a ajuns nicăieri. În timp ce se
lupta, au apărut încă doi bărbați. Apoi o altă pereche. Acum încă trei.
Sângerătorul a scuipat pe pământ în timp ce cineva i-a pus un pumnal negru în mână,
iar V s-a pregătit pentru înjunghierea care urma... cu excepția faptului că Sângerătorul
tocmai și-a întins lama în palmă, apoi și-a învelit cuțitul în centură. Aducând ambele
mâini împreună, le-a frecat una de cealaltă, apoi a trântit-o pe cea dreaptă în centrul
pieptului lui V.
V se uită în jos la amprenta de pe pielea lui. Expulzare. Nu moartea. Dar de ce?
Vocea Sângerului era dură. „Veți fi mereu necunoscut celor care locuiesc aici. Și moartea
va veni pentru oricine vă va ajuta”.
Soldații au început să-l lase pe Vishous să plece.
— Nu încă. Adu-l în tabără. Sângerătorul se întoarse. „Și ia fierarul. Este de datoria
noastră să-i avertizăm pe alții cu privire la natura rea a acestui bărbat”.
V s-a zbătut sălbatic când un alt soldat și-a măturat picioarele și a fost dus ca o carcasă
în peșteră.
„În spatele ecranului”, îi spuse Sângerătorul fierarului. „Vom face asta înaintea zidului
pictat”.
Bărbatul s-a albit, dar și-a luat tava de lemn aspre cu unelte în jurul despărțitorului.
Între timp, V a fost întins pe spate cu un soldat la capătul fiecărui membru și unul ținându-și
șoldurile în jos.
Sângerătorul stătea deasupra lui V, cu mâinile lui picurând roșu aprins. „Marchează-l”.
Fierarul ridică privirea. — În ce fel, marele?
Sângerătorul a scris avertismentele în Limba Veche, iar soldații l-au ținut pe V în
apăsat în timp ce i-au fost tatuate tâmpla, vintrele și coapsele. S-a luptat în
întregime, dar cerneala i s-a scufundat în piele, personajele permanente. Când s-
a terminat, era complet epuizat, mai slab decât atunci când ieșise din tranziție.
"Mâna lui. Fă-o și pe mâna lui." Fierarul a început să clatine din cap. — O vei face sau o
să iau un alt fierar pentru tabără, căci vei fi mort.
Fierarul s-a scuturat peste tot, dar a avut grijă să nu atingă pielea lui V, așa că marcajul
a fost finalizat fără incidente.
Când s-a terminat, Sângerătorul se uită în jos la V. — Mai este o sarcină necesară,
cred. Întinde-i picioarele larg. Voi face o favoare cursei și mă voi asigura că nu va procrea
niciodată.
V a simțit cum ochii i se smulgeau când gleznele și coapsele îi erau smulse. Tatăl
său a scos încă o dată pumnalul negru de la centură, dar apoi a făcut o pauză. —
Nu, e nevoie de altceva.
A ordonat fierarului să facă fapta cu un clește.
Vishous a țipat când a simțit clema de metal strânsă pe pielea lui cea mai subțire. A fost
o durere zgomotoasă și o lacrimă și apoi...
„Dulce Isuse”, a spus Jane.

V se scutură înapoi în prezent. Se întrebă cât de mult spusese cu voce tare și hotărî că,
după expresia de groază de pe chipul ei, fusese aproape totul.
El a privit lumina lumânărilor pâlpâind în ochii ei verzi închis. „Nu au putut să termine”.
— Nu din decen ă, spuse ea încet.

El clătină din cap și își ridică mâna înmănușată. „Chiar dacă eram pe cale să leșin, mi s-a
luminat tot corpul. Soldații care mă țineau jos au fost uciși pe loc. La fel și fierarul –
folosea o unealtă de metal și aceasta ducea energia direct în el”.
Ea închise ochii pentru scurt timp. "Apoi ce s-a întâmplat?"

"M-am rostogolit, am mai vomitat și m-am târât până la ieșire. Întreaga tabără m-a
privit mergând în tăcere. Nici măcar tatăl meu nu i-a băgat în cale sau nu a spus nimic." V
s-a lăsat liber, amintindu-și durerea care amorțea mintea. „Ah… podeaua peșterii era
acoperită cu acest tip de murdărie liberă, pudră, care conținea diverse minerale –
dintre care unul trebuie să fi fost sarea.
Rana s-a sigilat, așa că nu am sângerat, dar așa am primit cicatrici.”
"Îmi pare foarte rău." Ea și-a ridicat mâna de parcă ar fi vrut să întindă mâna, dar apoi și-
a lăsat brațul în jos. — Este o minune că ai supraviețuit.
„Abia am trecut de prima noapte. A fost atât de frig. Am ajuns să folosesc o creangă
care să mă ajute să merg și am mers cât de departe am putut într-o direcție anume.
Până la urmă m-am prăbușit. Voința mea de a continua era acolo, corpul meu nu era.
Pierdusem sânge și durerea era obositoare.
— Unii civili din rasa mea m-au găsit chiar înainte de zori. M-au primit, dar numai
pentru o zi. Avertismentele... Bătu pe tâmplă. "Avertismentele de pe fața mea și de pe
corpul meu au făcut ceea ce a vrut tatăl meu. M-au făcut un ciudat de temut. La
căderea nopții am plecat. Am rătăcit singur ani de zile, rămânând în umbră,
rămânând în calea oamenilor. M-am hrănit. de la oameni pentru o vreme, dar asta pur
și simplu nu m-a susținut suficient de mult timp. Un secol mai târziu am ajuns în
Italia, lucrând ca bandit angajat pentru un comerciant care se ocupa cu oameni. În
Veneția erau curve de genul meu care ar fi te las sa te hranesti si eu le-am folosit”.
"Atât de singur." Jane își duse mâna la gât. — Trebuie să fi fost atât de singur.
"Aproape. Nu am vrut să fiu cu nimeni. Am lucrat pentru negustor timp de un deceniu

și ceva, apoi într-o noapte, la Roma, m-am lovit de un mai mic care era în curs de a
ucide o femeie vampir. L-am luat pe nenorocit. afară, dar nu pentru că îmi păsa în mod
special de femelă. Era... Vezi, era fiul ei. Fiul ei privea în umbra străzii întunecate,
ghemuit lângă o căruță. Era ca... rahat, cu siguranță un pretrans, și un tânăr de fapt. L-
am văzut mai întâi, de fapt, apoi am prins acțiunea de peste drum. M-am gândit la
propria mea mamă, sau cel puțin la imaginea pe care mi-am inventat-o despre ea și
am fost ca... la naiba,
în niciun caz băiețelul ăsta nu avea de gând să privească femeia care l-a născut murind.”
— A trăit mama?
El tresări. „Ea dispăruse când am putut ajunge la ea. Sângerat de la o rană în gât. Dar îți promit,
acel mai mic a fost zdrobit. După aceea nu am știut ce să fac cu puștiul. Am ajuns să merg la
negustor. Am ucis pentru, iar el m-a pus în legătură cu niște oameni care l-au luat pe băiat.” V
râse într-o scurtă explozie. „S-a dovedit că mama care a murit a fost o Aleasă căzută, iar acel
pretrans? Ei bine, a ajuns să fie tatăl fratelui meu Tohrment. Avem o lume mică, nu-i așa?
„Așa că, pentru că am salvat un copil cu sânge de războinic, s-a auzit vestea, iar fratele meu
Darius a ajuns să mă găsească și să mă prezinte cu Wrath. D... D și cu mine aveam o anumită
legătură, și probabil că el a fost singurul care ar fi putut obține atenția mea în acel moment.
Când l-am întâlnit pe Wrath, nu-i plăcea să fie rege și nu era mai interesat de legături decât
mine. Ceea ce însemna că am făcut clic noi doi. În cele din urmă, am fost inclus în Frăție. Și acolo... la
naiba, da, iată-l.”
În tăcerea care a urmat, nu putea decât să ghicească ce îi trecea prin minte, iar ideea că îi era milă
de el îl făcu să vrea să facă ceva pentru a dovedi că era puternic.
Ca o mașină cu presa pe banc.

Cu excepția faptului că, în loc să se îndulcească cu el și să-l facă să se simtă și mai zguduit,
Jane doar se uită în jur, deși știa că nu putea vedea nimic în afară de cele două lumânări care erau
aprinse. „Și locul ăsta... locul ăsta înseamnă ce înseamnă pentru tine?”
"Nimic. Nu înseamnă nimic mai mult decât oricare altul."

— Atunci de ce suntem aici?
Ritmul cardiac al lui V a crescut.
La naiba... Stând aici cu ea acum, după ce și-a vărsat curajul, nu era sigur că ar putea duce la bun
sfârșit ceea ce plănuise.
În timp ce Jane aștepta ca V să vorbească, a vrut să-l înconjoare cu brațele.

Ea a vrut să-i arunce o mulțime de cuvinte foarte sincere, în cele din urmă șchioape. Voia
să știe dacă tatăl lui murise, de fapt, în flăcări și spera că ticălosul a murit.
Când tăcerea a continuat, ea a spus: „Nu știu dacă acest lucru va ajuta... probabil că
nu va ajuta, dar trebuie să spun ceva aici. Nu pot suporta fulgi de ovăz.
Până în ziua de azi, mă face rău.” Ea s-a rugat să nu spună ceva greșit. „Este în regulă că
încă te lupți cu tot ce ți s-a făcut. Oricine ar face-o. Nu te face slab. Ai fost mutilat violent de
cineva care ar fi trebuit să te protejeze și să te hrănească. Faptul că încă ești în picioare
este un miracol. Te respect pentru asta.”
Obrajii lui V au devenit roz. "Eu, ah... chiar nu văd așa."

— Bine. Dar eu da. Pentru a-i da o pauză, ea și-a dres glasul și a spus: „O să-mi spui de ce
suntem aici?”
Și-a frecat fața de parcă ar fi încercat să-și limpezească creierul. — La naiba, vreau să fiu
cu tine. Aici.
Ea expiră u urată i tristă. Și ea și-a dorit la revedere cu el. Un rămas-bun care a fost
sexual și privat și nu în dormitorul în care fuseseră închiși împreună. "Si eu vreau sa fiu
cu tine."
O altă lumânare a prins viață lângă un banc de perdele. Apoi un al patrulea lângă un bar
umed. Un al cincilea lângă un pat mare cu cearșafuri de satin negre pe el.
A început să zâmbească... până când s-a aprins al șaselea. Era ceva atârnat de
perete... ceva care părea ca... lanțuri?
Mai multe lumânări s-au aprins. Măști. Biciuri. Bastoane. Gags.
O masă neagră cu reținere care atârna până la podea.
Ea și-a cuprins brațele în jurul ei, înfrigurată. "Deci aici este locul în care faci legarea."
— Da.
Oh, Isuse... Ea nu a vrut un astfel de rămas bun. Încercând să rămână calmă, ea a spus:
„Știi, are sens, având în vedere ce ți s-a întâmplat. Că ți-ar plăcea asta”. La naiba, nu se
putea descurca cu asta. "Deci... sunt bărbați sau femei? Sau, ca, o combinație?"
Auzi scârțâitul pielii și se întoarse spre el. Își scotea jacheta și urmau un set de arme
pe care ea nu le văzuse. Au urmat două cuțite negre care fuseseră și ele ascunse.
Doamne, fusese complet înarmat.
Jane își strânse strânsoarea. Ea a vrut să fie cu el, dar nu legată și mascată, în timp
ce el îi trage un 9 1/2 Weeks pe cap și îi scotea rahatul din corp. — Ascultă, V, nu
cred că...
Și-a scos cămașa, mușchii spatelui flectându-și coloana vertebrală, pectoralii
pompând complet, apoi s-au așezat. Și-a dat jos cizmele.
Sfinte... la dracu, se gândi ea, când își dădu seama despre ce era vorba de fapt.
Următoarele erau șosetele și pielea lui și, deoarece devenise comando, nu aveau
boxeri de care să scape. Într-o tăcere totală, a căptușit podeaua de marmură
lucioasă și s-a ridicat pe masă într-un val coordonat. Întinzându-se, era cu totul
magnific, corpul plin de mușchi, mișcările sale elegante și masculine. A tras adânc
aer în piept, cu toracică ridicându-se și coborând.
Tremurături fine i-au lins pielea... sau poate era lumina lumânărilor?
A înghițit greu.
Nu, frica îl făcea să tremure.
— Alege-mi o mască, spuse el cu voce joasă.
"V... nu."
„O mască și un căluș cu minge”. Își întoarse capul spre ea. "Fă-o. Atunci pune-mă
manșetele." Când ea nu se mișcă, el dădu din cap spre ceea ce atârna pe perete.
"Vă rog."
"De ce?" întrebă ea, privind cum transpirația i se scurgea peste trup.
A închis ochii, iar buzele abia s-au mișcat. „Mi-ai dat atât de multe – și nu doar un
weekend din viața ta. Am încercat să mă gândesc la ce aș putea să-ți dau în schimb –
știi, rahat de comerț echitabil, vomitând fulgi de ovăz pentru deeturile pe cicatricile
mele. Singurul Lucrul pe care îl am sunt pe mine și asta... Bătu cu degetele în
lemnul tare al suportului. „Acest lucru este cât de expus pe cât aș putea fi vreodată
și asta vreau să-ți ofer.”
— Nu vreau să te rănesc.
"Știu." Pleoapele i s-au deschis. „Dar vreau să mă ai așa cum nimeni altcineva nu are
sau nu va face. Așa că alege masca.”
În timp ce el înghiți, ea privi mărul lui Adam rostogolindu-se de-a lungul coloanei
gâtului său gros. "Acesta nu este genul de cadou pe care mi-l doresc. Sau genul
de adio."
Urmă o tăcere lungă. Apoi a spus: „Îți amintești că ți-am spus despre căsătoria
aranjată?”
"Da."
— Se va scădea în câteva zile.
Oh, acum ea chiar nu voia asta. Să cred că a fost cu logodnicul altcuiva — „Nu am
întâlnit
femeia. Ea nu m-a cunoscut”. Se uită la Jane. — Și ea este prima din vreo patruzeci.
"Patruzeci?"
„Ar trebui să le nasc toți copiii”.
"Oh Doamne."
„Deci, aici e treaba. Sexul este totul despre funcția biologică de aici încolo.
Și vezi, nu m-am scos niciodată acolo, adevărat? Vreau să fac asta cu tine pentru că...
Ei bine, oricum, doar o fac."
Ea se uită la el. Costul de a se întinde așa era în ochii lui largi și slăbitori și în fața lui
palidă și în transpirația care îi mărgea pieptul. A spune nu însemna să-i înjosească
curajul.
„Ce…” Sfinte rahat. — Ce anume vrei să-ți fac?
Când V a terminat de spus, el s-a întors și s-a uitat în tavan. Lumina lumânărilor se
juca pe întinderea largă și neagră, făcând-o să arate ca o baltă de ulei. În timp ce
aștepta răspunsul lui Jane, a fost lovit de vertij, simțind că camera s-ar fi răsturnat și
era suspendat deasupra tavanului, pe cale să fie aruncat în ea și înghițit de cei
mai buni din Quaker State.
Jane nu scoase un cuvânt.
Isuse... Nimic ca să te oferi crud și să fii închis.
Pe de altă parte, poate că nu-i plăcea sushi-ul vampirilor.
El sări când mâna ei se odihnea pe piciorul lui. Și apoi a auzit sunetul metal pe
metal al unei catarame care se ridica. Își privi corpul gol în timp ce o curea de piele
de patru inci îi trecea în jurul gleznei. La vederea mâinilor ei palide care lucrează pentru
a-l reține, penisul a lovit cu pumnul într-o erecție.
Fața lui Jane era concentrată în timp ce a trecut capătul limbii de piele prin cataramă
și a tras spre stânga. „Este în regulă?”
— Mai strâns.
Fără să ridice privirea, a tras o tragere bună și solidă. Când cureaua i-a înțepat
pielea, capul lui V a căzut pe spate pe lemn și a gemut.
"Prea mult?" ea a intrebat.
„Nu…” El tremura de-a dreptul în timp ce ea îi ancora celălalt picior, atât îngrozită, cât și
al naibii de trezită. Sentimentele s-au intensificat pe măsură ce a făcut o încheietură,
apoi cealaltă.
„Acum călușul și masca”. Vocea îi era răgușită pentru că sângele îi curgea fierbinte și
rece, iar gâtul îi era la fel de strâns ca reținerile.
Ea se uită la el. "Sunte i sigur?"
— Da. Una dintre măști este genul care trece doar peste ochi și care se va potrivi.
Când s-a întors la el, avea o minge roșie de cauciuc într-un căpăstru și masca în mâini.
— Mai întâi călușul, îi spuse el, deschizând gura larg. Ochii ei închise pentru o clipă, iar
el se întrebă dacă avea de gând să se oprească, dar apoi se aplecă înainte. Mingea
avea gust de latex, o mușcătură înțepătoare și amară pe limbă. În timp ce el își ridică
capul pentru ca ea să-l poată lega, respirația i-a șuierat prin nas.
Jane clătină din cap. „Nu pot să fac masca. Trebuie să-ți văd ochii. Nu pot...
Da, nu voi face asta fără contact vizual. Bine?"
Probabil a fost o idee bună. Călușul făcea ce trebuia, făcându-l să se simtă sufocat... iar
reținerile făceau ce trebuia, făcându-l să se simtă prins. Dacă nu ar putea să vadă și să
știe că este ea, probabil că l-ar pierde complet.
Când el dădu din cap, ea lăsă masca pe podea și își scoase haina.
Apoi s-a dus și a luat una dintre lumânările negre.
Plămânii lui V au ars când a venit spre el.
Ea respiră adânc. "Sunte i sigur?"
Dădu din nou din cap chiar și în timp ce coapsele i se zvâcneau și i se zgâriau ochii. Cu
groază și entuziasm, el a privit cum ea își întindea brațul peste pieptul lui... și înclina
lumânarea.
Ceară neagră i-a picurat pe mamelon și și-a strâns dinții în călușul cu minge,
încordându-se pe ceea ce-l ținea pe masă până când pielea a scârțâit.
Penisul i-a sărit pe burtă și a trebuit să suge înapoi orgasmul.
Ea a făcut exact ce-i spusese el că vrea, coborând din ce în ce mai jos pe trunchiul lui, apoi
sărind peste intimele lui pentru a începe de la genunchi și a merge în sus. Durerea a avut
un efect cumulativ, la început nimic mai mult decât înțepături de albine, ulterior devenind
intense. Transpirația i se rostogoli pe tâmple și pe coaste și a gâfâit prin nas până când
întregul său corp se înclină de la masă.
A venit prima dată când ea a pus lumânarea deoparte, a luat o lungime de baston...
și i-a atins capul erecției cu capătul acesteia. A lătrat împotriva călușului și a
ejaculat peste tot ceara neagră întărită de pe stomac.
Jane încremeni, de parcă reacția o surprinse. Apoi a trecut bastonul prin mizeria
pe care o făcuse, acoperindu-i pieptul cu ceea ce ieșise din el. Mirosul de legătură
a inundat penthouse-ul, la fel și gemetele lui de supunere în timp ce ea îl mângâia în
sus și în jos pe trunchi, apoi pe șoldurile lui.
A venit a doua oară când ea i-a strecurat bastonul între picioare și i-a mângâiat
interiorul coapselor cu el. Frica, sexul și dragostea i-au umplut pielea din interior,
devenind mușchii și oasele care l-au alcătuit; el nu era altceva decât emoție și nevoie,
cu ea ca șofer al lui.
Și apoi a coborât bastonul peste coapsele lui cu o felie din ea
bra .
Jane nu-i venea să creadă că se înfierbânta, având în vedere ce făcea.

Dar cu V întins și fixat și având orgasm pentru ea, era greu să nu sari peste el.
A folosit bastonul ușor asupra lui, fără îndoială mai puțin decât și-a dorit el, dar
suficient de tare încât să-i lase urme pe coapse, pe burtă și pe piept. Nu-i
venea să creadă că îi plăcea așa, având în vedere prin ce fusese supus, dar de fapt îi
plăcea. Ochii lui erau concentrați asupra ei și străluceau ca niște becuri, aruncând
umbre albe peste lumina untoasă a lumânărilor. Când a venit din nou, acel miros
întunecat și picant pe care ea l-a asociat cu el a apărut
un nou.
Doamne, a făcut-o de rușine și a fascinat-o că voia să meargă și mai departe cu

ceea ce era disponibil... că a privit cutia cu cleme metalice și bicele de pe perete nu
mai ca aberante, ci ca reprezentative pentru o mulțime de posibilități erotice.
Nu era că ea ar fi vrut să-l rănească. Ea voia doar ca el să simtă la fel de intens ca
acum. Ideea era să-l ducă la limita lui sexuală.
În cele din urmă, a devenit atât de agitată încât și-a dat jos pantalonii și
lenjeria. „Am să te trag”, i-a spus ea.
Gemu disperat, șoldurile rotindu-se și împingând în sus. Erecția lui era încă solidă,
în ciuda numărului de ori în care ejaculase și pulsa de parcă urma să plece din
nou.
În timp ce ea se ridică pe suport și își despica coapsele peste pelvisul lui, el respiră
pe nas cu atâta forță încât se alarmă. Cu nările lui
sorbind înăuntru și afară, ea întinse mâna pentru a desface călușul, dar el și-a smucit
capul și l-a scuturat.
"Sunte i sigur?" ea a intrebat.
Când el dădu din cap cu înverșunare, ea se lăsă pe șoldurile lui alunecate de spermă și se
așeză pe creasta tare a excitării lui, miezul ei despărțindu-se peste el, strângându-l. Ochii i
s-au rostogolit înapoi în orbite și pleoapele i-au fâlfâit de parcă ar fi fost pe cale să leșine
în timp ce se legăna de ea cât a putut.
În timp ce mergea înainte și înapoi pe el, ea și-a scos cămașa și și-a împins cupele sutienului
în lateral, astfel încât să o modeleze în sus și în afară. Se auzi un scârțâit puternic
când V se încordă împotriva legăturilor. Dacă ar fi fost liber, era destul de sigură că ar
fi avut-o pe spate sub el în munca de
un moment.
„Uită-te că te iau”, a spus ea, ducându-și una dintre mâini până la gât.
Când degetele ei s-au întins peste rămășițele semnului mușcăturii lui, buzele lui V s-au tras
înapoi de la călușul cu minge și colții i s-au alungit, înfipând în latexul roșu în timp ce el
mârâia.
Ea a continuat să se atingă acolo unde o mușcase, în timp ce ea se ridică în genunchi și își
ridică excitarea. Ea s-a așezat pe el bine și tare, iar el a avut un orgasm de îndată ce a intrat
în ea, lovind adânc în interior, inundând-o. El era încă complet erect după aceea, chiar
dacă a încetat să se zvâcnească.
Jane nu se simțise niciodată mai sexuală în viața ei, când a început să se macine peste el.
Îi plăcea că era mânjit cu ceară și rezultatul orgasmelor sale, că pielea lui strălucea de
transpirație și roșu aprins pe alocuri, că va fi o mizerie de curățat. Ea îi făcuse totul, iar el
o adora pentru ceea ce se întâmplase și de aceea se simțea corect.
În timp ce propria ei eliberare a venit, se uită în ochii lui mari, sălbatici.

Și-a dorit să nu fie nevoită să-l părăsească vreodată.
Capitolul treizeci
În timp ce Fritz a tras Mercedes-ul pe aleea scurtă a unui apartament și a pus-o în

parcare, V privi afară prin parbrizul din față.
— Un loc frumos, i-a spus el lui Jane.
"Mulțumesc."
A tăcut, pierzându-se în ceea ce se întâmplase în penthouse-ul lui în ultimele două
ore. Lucrurile pe care i le făcuse... Doamne, nimic nu fusese vreodată atât de erotic.
Și nimic nu fusese atât de dulce ca urmarea. Când ședința se terminase, ea îl
eliberase și îl dusese la duș.
Sub pulverizarea apei, venitul lui se clătise și ceara se desprinsese, dar curățarea
fusese într-adevăr pe interior.
Și-a dorit ca semnele roșii pe care le lăsase pe corpul lui să rămână. Îi dorea în pielea
lui permanent.
Doamne, nu suporta să o lase să plece.
— Deci de cât timp ești aici? el a intrebat.
— De la reziden a mea. Deci, zece ani.
"Zona buna pentru tine. Aproape de spital. Ce mai fac vecinii?" Un cocktail atât de
frumos, conversație bla-bla. Între timp, casa în care era petrecerea era în flăcări.
„Jumătate dintre oameni sunt tineri profesioniști, iar cealaltă jumătate sunt bătrâni.
Glumă este că pleci fie pentru că te căsătorești, fie pentru că intri într-un azil de
bătrâni”. Ea dădu din cap către unitatea de lângă a ei din stânga. „Domnul Hancock
s-a retras acum două săptămâni în locuință asistată. Noul vecin, oricine ar fi,
probabil va fi exact ca el, pentru că unitățile cu un etaj tind să meargă la bătrâni.
Apropo, eu sunt incoerent."
Și stătea. „După cum am spus, îmi place vocea ta, așa că simți-te liber.”
— Nu o fac decât în jurul tău.
— Ceea ce mă face norocos. Se uită la ceas. La naiba, timpul se scurgea ca apa dintr-
o baie, lăsând multă frig în absența lui. — Deci, pot face un tur?
"Absolut."
El a ieșit primul și a scanat zona înainte de a se lăsa deoparte și a lăsat-o să se
ridice. I-a spus lui Fritz să decoleze, deoarece tocmai se dematerializa înapoi acasă,
iar în timp ce câinii ieși din alee, V o lăsa să conducă pe alee.
Jane deschise ușa cu doar o singură cheie și o răsucire a mânerului.

Fără sistem de securitate. Doar un lacăt. Și în interior fără șurub sau lanț.
Chiar dacă ea nu avea dușmani ca el, acest lucru nu era suficient de sigur.
Avea de gând să...
Nu, nu avea de gând să remedieze. Pentru că în alte câteva minute avea să devină
străin.
Ca să nu-l piardă, se uită în jur. Mobilierul ei nu avea sens.
Împotriva pereților de fildeș ai apartamentului, tot mahonul și picturile în ulei au
făcut ca locul să se simtă ca un muzeu. Din epoca Eisenhower.
"Mobila ta..."
„A fost al părinților mei”, a spus ea în timp ce își dădea jos haina și pușca. „După ce
au murit, am mutat ceea ce se potrivea aici din casa din Greenwich. A fost o
greșeală – simt că trăiesc într-un muzeu”.
"Hm... pot să văd punctul tău de vedere."
S-a plimbat prin sufrageria ei, verificând ce fel de lucruri aparțineau casei
coloniale a unui doctor dintr-o parte a orașului Bruce Wayne. Rahatul a micșorat
liniile apartamentului, sufocând încăperile care altfel ar fi putut fi aerisite.
"Nu știu de ce le păstrez pe toate, într-adevăr. Nu mi-a plăcut să trăiesc cu ea când

eram copil." S-a învârtit puțin, apoi a oprit.
La naiba, nici el nu știa ce să spună.
Știa totuși ce să facă. "Deci... bucătăria ta este așa, adevărat?"
Ea se îndreptă spre dreapta. "Nu este mult."
Dar a fost drăguț, se gândi V în timp ce intră. Ca și restul apartamentului, bucătăria
era albă și crem, dar cel puțin aici nu simțeai că ai nevoie de un profesor:
masa și scaunele din colțul de mic dejun erau pin pal și dimensiunea potrivită
spațiului. Blaturile de granit erau elegante. Aparatele erau din oțel inoxidabil.
„Am făcut-o anul trecut”.

Au fost mai multe cocktail-uri bla-blah, deoarece amândoi ignorau faptul că
jocul se terminase clipea pe ecranul lor.
V s-a dus la sobă și, luând o șansă, a deschis dulapul de sus din stânga. Bingo.
Amestecul de ciocolată caldă era chiar acolo.
L-a prins, l-a pus pe blat, apoi s-a dus la frigider.
"Ce faci?" ea a intrebat.
— Ai o cană? Pan? A luat un recipient cu lapte din cutia de gheață, a crăpat
deasupra și a adulmecat.
În timp ce se întorcea la sobă, ea îi spuse unde-s-ce cu o voce joasă, de parcă

ar fi avut deodată probleme să-l țină împreună. Îi era rușine să recunoască, dar
se bucura că era supărată. L-a făcut să se simtă mai puțin patetic și singur în
mijlocul acestui adio grozav.
Omule, era un nemernic.
Scoase o cratiță emailată și o cană groasă, în stilul mesei, apoi aprinse o flacără mică
pe aragaz. În timp ce laptele se încălzea, se uită la prostiile adunate de pe tejghea
și își simți creierul plecând într-o mică vacanță: instalația arăta ca o reclamă
pentru Nestle, genul de lucru în care mama suburbană ținea fortul în timp ce
copiii se jucau. zăpada până când li s-au făcut nasuri roșii și mâini reci. Își putea
imagina doar: echipa rece ar veni țipând exact în momentul în care mominatorul
mulțumit de sine a stins genul de încălzire capabil să-l pună pe Norman Rockwell
într-o cală de supunere la zaharină.
Putea doar să audă vocea off: Nestle servește cel mai bine.
Da, ei bine, nu există copii sau mamă aici. Nici o vatră fericită, deși apartamentul
era destul de frumos. Aceasta a fost cacao din viața reală. Genul pe care i-ai dat
cuiva pe care l-ai iubit pentru că nu te-ai putut gândi la altceva de făcut și
amândoi erați o mizerie. Era genul pe care l-ai agitat în timp ce intestinele îți
erau înnodate și gura uscată și te gândeai serios să plângi, dar erai prea bărbat
pentru acest tip de expoziție.
A fost genul pe care l-ai făcut cu toată dragostea pe care nu ai exprimat-o și s-ar
putea să nu ai vocea sau șansa de a vorbi.
— Nu-mi voi aminti nimic? întrebă ea brusc.
A mai adăugat puțină pudră și a înconjurat lingura, urmărind cum vârtejul de
ciocolată se absoarbe în lapte. Nu putea să răspundă, doar că nu putea să spună.
"Nimic?" a îndemnat ea.
„Din câte am înțeles, s-ar putea să ai din când în când sentimente care sunt
declanșate de un obiect sau de un miros, dar nu le vei putea plasa.” Și-a băgat
degetul arătător pentru a testa temperatura, l-a aspirat și a continuat să
amestece. „Este mai probabil să ai vise vagi, totuși, pentru că mintea ta este atât
de puternică.”
— Ce zici de weekendul lipsă?
„Nu vei simți că ai ratat-o deloc”.
"Cum e posibil?"
— Pentru că o să-ți dau un weekend să-l înlocuiești.
Când ea nu mai spuse nimic, el aruncă o privire peste umăr. Stătea lângă frigider, cu
brațele înconjurate de ea, cu ochii strălucitori.
La dracu. Bine, s-a răzgândit. Nu voia ca ea să se simtă la fel de rău ca el. Ar face
orice pentru a o împiedica să aibă inima atât de zdrobită.
Și avea în putere să o repare, nu-i așa.
A testat ceea ce încălzește, a aprobat temperatura și a ucis flacăra.
În timp ce umplea cana, gâlgâitul blând promitea relaxarea și satisfacția pe
care și le dorea pentru femela lui. El a adus cana la ea, iar când ea nu a luat-o, a întins
mâna și i-a desfăcut unul dintre antebrațele.
A dat palma ciocolata fierbinte doar pentru că el a făcut-o, iar ea nu a băut-o. Îl
legănă până la claviculă, încrețindu-și încheietura mâinii, răsucindu-și brațul în jurul
obiectului.
— Nu vreau să pleci, șopti ea, cu lacrimi în tonul dureros al vocii ei.
Își puse mâna goală pe obrazul ei și simți moliciunea și căldura feței ei. El știa că,
atunci când a plecat de aici, își lăsa inima nenorocită cu ea. Sigur, ceva i-ar bate în
spatele coastelor și i-ar ține sângele în mișcare, dar ar fi doar o funcție mecanică de la
acum pe.
Oh, așteptați. Așa fusese înainte. Tocmai dăduse acel lucru carne și viață pentru o
perioadă scurtă de timp.
O trase în brațe și își sprijini bărbia pe vârful capului ei. Sfinte naibii, n-avea să se mai
simtă niciodată miros de ciocolată și să nu se gândească la ea, să nu se simtă rău
pentru ea.
În momentul în care închise ochii, o furnicătură i-a trecut pe coloana vertebrală,
tremurând de-a lungul gâtului și trăgându-i până la ancora maxilarului. Soarele
răsare, iar corpul lui îi spunea că timpul să plece nu mai era un lucru viitor, ci un
lucru acum... un lucru urgent acum.
Se trase înapoi și își lipi buzele de ale ei. "Te iubesc. Și o să te iubesc în continuare
chiar și după ce nu știi că exist."
Genele i-au pâlpâit, prinzându-și lacrimile până când au fost prea multe de ținut.
Își trecu degetele peste fața ei.
"V... eu..."
A așteptat o bătaie a inimii. Când ea nu termină, el îi luă bărbia în palmă și o privi
în ochi.
— O, Doamne, o vei face, spuse ea. "Ești pe cale să-"
În timp ce pacienta se uita la ea amuzant, Jane a făcut o verificare rapidă a hainelor

ei, întrebându-se dacă nu cumva agăța ceva.
„Ce,” mormăi ea în timp ce dădea cu piciorul și piciorul ei aluneca înapoi în jos.
Ea nu trebuia să întrebe, totuși. De obicei, nenorociții ca el nu apreciau femeile

care plâng, dar presupunând că acesta era cazul, va trebui să-și dea seama. Oricine
ar avea probleme în pielea ei. Oricine.
Doar că, în loc să spună ceva despre slăbiciunea plângătorilor în general sau a ei în
special, luă farfuria cu pui de pe tavă și începu să mănânce.
Dezgustată de el și de toată situația, se întoarse pe scaun.

Pierderea briciului scosese amidonul din rebeliunea ei deschisă și, în ciuda faptului că
era o luptătoare din fire, era resemnată cu un joc de așteptare. Dacă ar fi vrut s-o
omoare pe loc, ar fi făcut-o; problema acum era ieșirea. Ea s-a rugat să vină unul
în curând. Și că nu a implicat un director de pompe funebre și o cutie de cafea plină cu
cenușa ei.
În timp ce pacientul tăia o coapsă, ea s-a gândit absent că are mâini frumoase.
Bine, acum era și ea dezgustată de ea însăși. La naiba, le folosise ca să o țină jos și să-i
dezbrace haina de parcă n-ar fi fost altceva decât o păpușă. Și doar pentru că el
împăturise cu grijă ceea ce purtase ea după aceea nu l-a făcut un erou.
Tăcerea se întinse, iar sunetele argintăriilor lui lovind ușor farfuria îi aminteau de
cine îngrozitor de liniștite cu părinții ei.
Doamne, acele mese mâncate în acea sufragerie înfundată georgiană fuseseră
dureroase. Tatăl ei stătuse în capul mesei ca un rege dezaprobator, urmărind felul în
care mâncarea era sărată și consumată. Pentru doctorul William Rosdale Whitcomb,
doar carnea trebuia sărată, niciodată legumele și, întrucât aceasta era punctul lui de
vedere în această privință, toată lumea din gospodărie trebuia să urmeze
exemplul. Teoretic. Jane încălcase frecvent regula fără sare, învățând cum să-și
bată încheietura mâinii pentru a putea să-și stropească broccoli aburit sau fasole
fiartă sau dovlecel la grătar.
Ea clătină din cap. După tot acest timp și trecerea lui, ea nu ar trebui să se enerveze,
pentru că ce risipă de emoție. În plus, avea și alte lucruri de care ar trebui să-și
facă griji în acest moment, nu-i așa.
„Întreabă-mă”, a spus pacientul brusc.
"Despre ce?"
— Întreabă-mă ce vrei să afli. Și-a șters gura, șervețelul de damasc zgâriindu-i peste
barbă și creșterea barbii. „Îmi va îngreuna treaba la sfârșit, dar cel puțin nu vom sta
aici să ascultăm sunetul argintării mele”.
— Ce treabă ai la final, mai exact? Vă rog, lăsați-l să nu cumpere genți grele pentru
a-și pune părțile corpului.
— Nu te interesează ceea ce sunt eu?
„Spun ce, îmi dai drumul și o să-ți pun o mulțime de întrebări despre rasa ta. Până
atunci, sunt ușor distras de modul în care această mică vacanță fericită pe nava
bună Holy Shit o să iasă pentru mine. ."
„Ți-am dat cuvântul meu...”
"Da, da. Dar și tu doar m-ai manipulat. Și dacă spui că a fost pentru binele meu, nu
voi fi responsabil pentru revenirea mea." Jane se uită în jos la unghiile ei tocite și
își împinse cuticulele. După ce și-a terminat mâna stângă, și-a ridicat privirea. „Deci
„treaba” asta a ta... vei avea nevoie de o lopată ca să o faci?
Ochii pacientului s-au lăsat în farfurie și a bifurcat la orez, cu dinții de argint strecurându-
se printre boabe, pătrunzându-le. — Treaba mea... ca să zic așa... este să mă asigur că
nu-ți vei aminti nicio parte din asta.
„A doua oară când aud asta și trebuie să fiu sincer – cred că este o prostie.
E puțin greu să-mi imaginezi că respir și nu, nu știu, amintindu-mi cu căldura și
neclaritatea cum am fost drapat peste umărul unui tip, scos din spital și ales ca
medic personal. Cum îți dai seama că voi uita toate astea?"
Irișii lui strălucitori ca un diamant se ridicară. "Voi lua aceste amintiri de la tine.
Curăță toată chestia asta. Va fi ca și cum n-aș fi existat niciodată și tu nu ai fost
niciodată aici."
Ea și-a dat ochii peste cap. "Uh-huh, ri..."
Capul a început să-i usture și cu o grimasă și-a dus vârful degetelor la tâmple. Când
și-a lăsat mâinile jos, s-a uitat la pacient și s-a încruntat. Ce naiba? Mânca în
poală, dar nu din tava care fusese aici înainte. Cine adusese mâncarea nouă?
„Amicul meu cu șapca Sox”, a spus pacientul în timp ce își ștergea gura.
"Tine minte?"
Într-o goană arzătoare, totul s-a întors: Red Sox intrând, pacienta luându-și briciul,
lacrimând.
— Bine... Doamne, opti Jane.
Pacientul a continuat să mănânce, de parcă eradicarea amintirilor nu ar fi fost mai
exotică decât puiul prăjit pe care îl sugea înapoi.
"Cum?"
"Manipularea neuropatiei. O lucrare de patch-uri, parcă."
"Cum?"
— Ce vrei să spui, cum?
"Cum găsești amintirile? Cum te diferențiezi? Tu..."
"Voința mea. Creierul tău. Este suficient de specific."
Ea miji ochii. "Întrebare rapidă. Această abilitate magică cu materia cenușie vine
cu o lipsă totală de compuncție pentru cei din familia ta, sau doar tu te-ai născut
fără conștiință?"
Își coborî argintăria. "Pardon?"
Nu i-a păsat că el era jignit. — Mai întâi mă răpi, iar acum o să-mi iei amintirile
și nu-ți pare rău deloc, nu-i așa? Sunt ca o lampă pe care ai împrumutat-o...
— Încerc să te protejez, se răsti el. „Avem dușmani, doctore Whitcomb.

Genul care ar afla dacă ai ști despre noi, cine ar veni după tine, cine te-ar duce într-
un loc ascuns și te-ar ucide — după un timp. Nu voi lăsa să se întâmple asta.”
Jane se ridică în picioare. — Ascultă, prințul fermecător, toată retorica protectoare

este bună și bună, dar n-ar fi relevant dacă nu m-ai fi luat de la început.
El și-a aruncat argintăria în mâncare și ea s-a pregătit pentru ca el să înceapă să

țipe. În schimb, el ea în liniște: "Uite... trebuia să vii cu mine, bine?"
„Oh. Serios. Așa că aveam un semn „Jack Me Now” prins pe fund pe care doar tu îl
poți vedea?
A pus farfuria pe noptieră, împingând-o deoparte, de parcă ar fi fost
dezgustat de mâncare.
— Am viziuni, mormăi el.
„Viziuni”. Când nu mai spuse nimic, ea se gândi la trucul Mr. Eraser pe care îl trase
cu capul ei. Dacă ar putea face asta... Isuse, vorbea el
despre a vedea în viitor?

Jane înghiți în sec. „Aceste viziuni, nu sunt niște chestii de zână, nu-i așa?”
"Nu."
— La naiba.
Și-a mângâiat barbă, de parcă ar fi încercat să decidă exact cât să-i spună. „Obișnuiam
să-i iau tot timpul și apoi pur și simplu s-au uscat. Nu am primit unul... ei bine, am
avut unul de la Butch acum câteva luni și, pentru că l-am urmat, i-am salvat viața. Așa
că, când frații au intrat în camera aceea de spital și am avut o viziune cu tine, le-am
spus să te ia. Vorbești despre conștiință? Dacă n-aș fi avut una, te-aș fi lăsat acolo."
Ea se gândea la el devenind agresiv cu cei mai apropiati și dragi lui în numele ei. Și
faptul că și atunci când o dezbrăcase de brici, fusese atent cu ea. Și apoi era el ghemuit
lângă ea, căutând mângâiere.
Era posibil să fi crezut că face ceea ce trebuie. Nu însemna că ea l-a iertat, dar... ei bine,
era mai bine decât să facă o Patty Hearst fără nicio reținere.
După un moment stânjenitor, ea a spus: „Ar trebui să termini mâncarea aia”.

"Am terminat."
"Nu nu ești." Ea dădu din cap spre farfurie. "Continua."

"Satul."
"Nu te-am întrebat dacă ți-e foame. Și să nu crezi că nu-ți voi astupa nasul și nu-l voi
băga cu lopata dacă va trebui."
A urmat o scurtă pauză și apoi el... Isus... îi zâmbi. Din mijlocul barbei sale, gura i se
ridică la col uri, cu ochii încre i i.
Respirația lui Jane se opri în gât. Era atât de frumos așa, se gândi ea, cu lumina
slabă a lămpii căzând pe falca lui tare și părul negru lucios. Chiar dacă dinții lui
canini lungi erau încă puțin ciudați, părea mult mai... uman. Abordabil. De dorit —
Oh, nu. Nu merg acolo. Nu.
Jane ignoră faptul că roșea puțin. "Ce-i cu fulgerarea tuturor acestor albi sidefați? Crezi
că glumesc despre mâncare?"
— Nu, doar că nimeni nu-mi vorbește așa.
"Ei bine, am. Ai o problemă cu asta? Poți să-mi dai drumul. Acum, mănâncă sau te
hrănesc ca pe un copil, și nu-mi pot imagina ego-ul tău s-ar descurca din asta."
Micul zâmbet era încă pe buze în timp ce a pus farfuria la loc în poală și a lucrat încet și constant
cu cina. Când a terminat, ea s-a dus și a luat paharul cu apă pe care îl scursese.
L-a umplut din nou în baie și i-a adus-o înapoi. — Bea mai mult.
A făcut-o, terminând toate cele opt uncii. Când el a pus paharul înapoi pe noptieră, ea s-a
concentrat asupra gurii lui și, în timp ce savantul din ea, a devenit fascinat de el.
După o clipă, și-a ondulat buza de pe dinții din față. Colții lui străluceau pozitiv în lumina
șchiopului. Ascuțit și alb.
— Se alungesc, nu? întrebă ea în timp ce se aplecă spre el. „Când hrănești, ele devin mai lungi”.
— Da. A închis gura. — Sau când devin agresiv.

"Și apoi se retrag când trece. Deschide din nou pentru mine."
Când a făcut-o, ea și-a dus degetul până la punctul tare al unuia - doar pentru a-i smuci tot
corpul.
— Îmi pare rău. Ea se încruntă și și-a luat mâna înapoi. — Le dor de la intubare?
"Nu." În timp ce pleoapele lui coborau, ea își dădu seama că era pentru că era obosit —
Doamne, care era acel parfum? A inspirat adânc și a recunoscut amestecul de mirodenii
întunecate pe care îl mirosise pe prosopul din baia lui.
Mi-a venit în minte sexul. Genul pe care l-ai avut când ți-ai pierdut toate inhibițiile.
Genul pe care l-ai simțit zile întregi după aceea.
Încetează.
— La fiecare opt săptămâni sau cam asa ceva, spuse el.
„Scuză-mă? Oh, de câte ori…”

"Hraneste. Depinde de stres. Nivelul de activitate, de asemenea."
Bine, asta a ucis total chestia cu sexul. Într-o serie îngrozitoare de scene cu Bram Stoker, ea și-a
imaginat că el urmărește și prădește pe oameni, lăsându-i mestecați cruzi pe alei.
În mod clar, dezgustul ei se arăta, pentru că vocea lui s-a dus. „Este firesc pentru noi.
Nu dezgustător.”
"Ii ucizi? Oamenii pe care ii vanezi?" Ea s-a pregătit pentru
Răspuns.
"Oameni? Încearcă vampirii. Ne hrănim cu membri de sex opus. De rasa noastră, nu a ta. Și
nu există nicio ucidere."
Sprâncenele ei se ridicară. "Oh."
„Mitul ăla lui Dracula este atât de plictisitor”.

Mintea i se învârtea cu întrebări. "Cum este? Ce gust are?"

Ochii lui s-au îngustat, apoi au plecat de la fața ei la gât. Jane și-a dus repede
mâna la gât.
— Nu- i face griji, spuse el aspru. "Sunt hrănit. Și în plus, sângele uman nu face asta
pentru mine. Prea slab pentru a fi de interes."
Bine. Dreapta. Bun.
Doar ce naiba? De parcă nu a fost suficient de bună din punct de vedere evolutiv?
Da, uai, ea o pierdea atât de complet, iar acest subiect anume nu a ajutat. "Ah,
ascultă... vreau să-ți verific îmbrăcămintea. Mă întreb dacă până acum îl putem
îndepărta cu totul."
„Potriviți-vă”.
Pacientul s-a împins pe perne, brațele sale masive flectându-se sub pielea netedă.
În timp ce păturile îi căzură de pe umerii lui, ea făcu o pauză de moment.
Părea să devină mai mare pe măsură ce își recăpăta puterea. Mai mare și...
mai sexuală.
Mintea ei s-a ferit de unde se îndrepta ea cu acel gând și s-a prins de problemele
medicale cu care se confrunta ca și cum ar fi o barcă de salvare. Cu mâini
profesioniste, stabile, ea i-a tras husele complet de pe piept și a îndepărtat banda
adezivă de pe tifonul dintre pectoralii lui. Ea a ridicat bandajul și a clătinat din cap.
uluitor. Singurul lucru care strică pielea era cicatricea în formă de stea care fusese
acolo înainte. Urmele reziduale de la operație s-au redus la o ușoară decolorare
și, dacă extrapola, putea presupune că interiorul lui era la fel de bine vindecat.
„Este tipic asta?” ea a intrebat. — Această rată de recuperare?

— În Fră ie, da.
Oh omule. Dacă ar putea studia modul în care celulele lui s-au regenerat, ar putea fi
capabilă să dezvăluie unele dintre secretele procesului de îmbătrânire la oameni.
"Uită-l." Maxilarul i s-a întins când și-a mutat picioarele de pe partea îndepărtată a patului.
„Nu vom fi folosiți ca șobolani de laborator pentru felul tău. Acum, dacă nu te
superi, o să fac un duș și o țigară”. Ea a deschis gura și el a tăiat-o. „Nu facem
cancer, așa că scutește-mă de prelegere, bine?”
"Nu faci cancer? De ce? Cum..."

— Mai târziu. Am nevoie de apă caldă și nicotină.
Ea se încruntă. — Nu vreau să fumezi în preajma mea.

"De aceea o voi face în baie. Există un ventilator de evacuare."
În timp ce el s-a ridicat și cearșaful îi cădea de pe corp, ea și-a îndepărtat privirea rapid. Un
bărbat gol nu era ceva nou pentru ea, dar dintr-un motiv oarecare i s-a părut diferit.
Ei bine, duh. Avea o înălțime de șase picioare și șase centimetri și era construit ca o casă de cărămidă.
În timp ce se îndrepta înapoi spre scaun și se așeză, auzi un zgomot târâit, apoi o bufnitură.
Ea ridică privirea alarmată. Pacientul era atât de instabil în picioare, încât își pierduse
echilibrul și aterizase pe perete.
"Ai nevoie de ajutor?" Te rog spune nu. Te rog spune- „Nu”.
Mulțumesc Dumnezeu.
A dat cu palma o brichetă și ceea ce părea o țigară rulată de mână de pe noptieră și a
zvârlit prin cameră. Din punctul ei de observație din colț, a așteptat și a privit, gata să-l
apuce de un pompier dacă avea nevoie.
Da, și bine, poate că ea l-a urmărit pentru un alt motiv decât pentru a-l împiedica să-i ardă
covorul pe toată fața lui: spatele lui era uimitor, mușchii grei, dar eleganti, în timp ce îi
întindeau umerii și ieșeau din pene. coloana vertebrală. Și fundul lui era...
Jane și-a acoperit ochii și nu a lăsat mâna până când ușa s-a închis. După mulți ani în
medicină și chirurgie, ea a fost destul de clară cu privire la partea „Thou Shalt You Mack
on Your Patients” din jurământul hipocratic.
Mai ales dacă pacientul în cauză te-ar fi răpit. Hristos. Chiar trăia asta?
Câteva clipe mai târziu, toaleta s-a spălat și ea se aștepta să audă dușul. Când nu s-a întâmplat,
își dădu seama că probabil că fuma mai întâi... Ușa se deschise și pacientul ieși,
fluturând ca o geamandură pe ocean.
S-a apucat cu mâna înmănușată de jamba căzii, cu antebrațul încordat.
"La naiba... sunt amețit."

Jane a trecut în modul complet doctor și s-a repezit, lăsând deoparte faptul că el era gol și
de două ori mai mare decât ea și că îi privise fundul ca și cum ar fi fost de vânzare cu
aproximativ două minute în urmă. Ea i-a strecurat un braț în jurul taliei lui dure și s-a lipit de
corpul lui, sprijinindu-și șoldul pentru atac. Când s-a rezemat pe ea, greutatea lui a fost uriașă,
o sarcină pe care abia a ajuns să ajungă în pat.
În timp ce el s-a întins cu un blestem, ea a întins mâna peste el după cearșaf și a surprins
cicatricile dintre picioarele lui. Având în vedere modul în care se vindecase
s-a ridicat fără urmă de la operația ei, se întrebă de ce s-au lipit de corpul lui.
Îi scoase cuverturile cu o smucitură rapidă a plapumei, iar consola se așeză peste el

într-un nor de negru. Apoi și-a pus brațul peste ochi, împingerea bărbiei sale de capră tot
ce arăta din fața lui.
Îi era rușine.
În liniștea dintre ei îi era... rușine.

— Ai vrea să te spăl?
Respirația i s-a oprit, iar când a tăcut mult timp, ea se aștepta să fie refuzată. Dar apoi gura
lui abia s-a mișcat. — Ai face asta?
Pentru o clipă, aproape că a răspuns cu seriozitate. Cu excepția cazului în care ea avea
simțul că i-ar înrăutăți stângacia. "Da, ei bine, ce să spun, merg spre sfințenie. Este noul
meu obiectiv în viață."
A zâmbit puțin. — Îmi aduci aminte de Bu, cel mai bun prieten al meu.
— Vrei să spui Red Sox?
"Da, el are întotdeauna revenirea."
— Știai că inteligența este un semn al inteligenței?
Pacientul a lăsat brațul în jos. — Nu m-am îndoit niciodată de a ta. Nici o clipă.
Jane trebuia să-și tragă răsuflarea. În ochii lui strălucea un asemenea respect, și tot
ce putea face ea în timp ce-l accepta era să se blesteme pentru ea însăși. Nu era
nimic mai atrăgător pentru ea decât atunci când unui bărbat îi plac femeile inteligente.
Rahat.
Stockholm. Stockholm. Stockholm — „Mi-ar
plăcea o baie”, a spus el. Apoi a continuat: „Te rog”.
Jane și-a dres glasul. — Bine. Corect.
Ea a trecut prin borcanele cu materiale medicale, a găsit o patul mare și s-a îndreptat
spre baie. După ce a umplut ligheanul cu apă caldă și a luat o cârpă de spălat, a ieșit din
nou și s-a așezat pe noptieră din stânga. În timp ce ea udă prosopul mic și stoarce
excesul, apa strigă prin camera tăcută.
Ea a ezitat. Am scufundat din nou prosopul. Stors.

Haide, acum, i-ai deschis pieptul și ai intrat în el. Poți sa faci asta.
Nici o problemă.
Gândește-te doar la el ca la capota unei mașini, nimic altceva decât suprafața.
"Bine." Jane întinse mâna, puse cârpa caldă pe brațul său, iar pacientul tresări. Peste
tot. "Prea cald?"
"Nu."
— Atunci ce-i cu grimasă?

"Nimic."
În diferite împrejurări ar fi apăsat, dar avea propriile ei probleme. Bicepsul lui era al
naibii de impresionant, pielea bronzată dezvăluind chiar cordoanele mușchiului.
Același lucru era valabil și pentru umărul său greu și panta care ducea în jos spre
pectoral. Era într-o condiție fizică sublimă, nici măcar un gram de grăsime pe el,
slab ca un pursânge, musculos ca un leu.
Când îi încrucișă pectoralii, se opri la cicatricea din stânga. Semnul circular era
încorporat în carne, ca și cum ar fi fost bătut.
„De ce nu s-a vindecat fără probleme?” ea a intrebat.

"Sare." Se frământă de parcă ar fi încurajat-o să continue cu baia. „Sigilează rana”.
— Deci a fost deliberat?

— Da.
Ea a înmuiat cârpa în apă, a stors-o și s-a aplecat stângaci peste el pentru a ajunge
la celălalt braț al lui. Când ea trase pânza în jos, el s-a îndepărtat. — Nu te vreau
lângă mâna aceea a mea. Chiar dacă este înmănușată.
"De ce este-"
"Nu vorbesc despre asta. Așa că nici măcar să nu întrebi."
Okaaaay. — Aproape că a ucis una dintre asistentele mele, știi.
"Nu sunt surprins." Se uită cu privirea la mănușă. — L-aș tăia dacă aș avea
ocazia.
— Nu aș sfătui asta.
— Bineîn eles că nu ai vrea. Nu tii cum e să trăie ti cu acest co mar la
capătul bra ului...
„Nu, am vrut să spun că aș pune pe altcineva să facă tăierea dacă aș fi în locul
tău. E mai probabil să faci treaba așa.”
Se auzi un ritm de tăcere; apoi pacientul lătră în râs. "Deșteptule."
Jane și-a ascuns zâmbetul care i-a apărut pe față făcând o altă rutină de
scufundare/clătire. — Emite doar o opinie medicală.
În timp ce ea mătura prosopul pe stomacul lui, râsetele i se undură prin piept și
burtă, mușchii lui strângându-i-se, apoi eliberându-se. Prin țesătura ea putea
simți căldura corpului lui și simțea potența din sângele lui.
Și deodată nu mai râdea. A auzit ceea ce părea un șuierat ieșind din gura lui, iar pachetul
lui de șase s-a îndoit, partea inferioară a corpului mișcându-se sub așternut.
— Se simte bine rana aia de cuțit? ea a intrebat.

În timp ce el scoase un zgomot care suna ca un da neconvingător, ea se simțea rău.
Fusese atât de îngrijorată de pieptul lui, încât nu acordase prea multă atenție problemei
înjunghierii. Ridicând bandajul de lângă el, ea văzu că era complet vindecat, nimic altceva
decât o linie roz slabă arătând locul în care fusese rănit.
— Îl scot pe asta. Ea a desprins tifonul alb, l-a împăturit în jumătate și l-a aruncat în coșul
de gunoi. "Ești uimitor, știi asta? Vindecarea pe care o poți face este doar... da."
În timp ce clăti din nou prosopul, ea a dezbătut dacă vrea să se îndrepte mai spre sud.
Cam spre sud. Ca... tot drumul spre sud. Ultimul lucru de care avea nevoie era cunoștințe
mai intime despre cât de perfect era corpul lui, dar voia să termine treaba... fie doar
pentru a-și dovedi că el nu era diferit de niciunul dintre ceilalți pacienți ai ei.
Ea ar putea face asta.

Cu excepția cazului în care ea s-a dus să mute cuverturile mai jos, el a apucat plapuma și
a ținut-o la loc. — Să nu crezi că o să vrei să mergi acolo.
— Nu este nimic ce nu am văzut până acum. Când i-au căzut pleoapele și el nu a
răspuns, ea a spus cu o voce liniștită: „Te-am operat, așa că sunt conștientă că ești parțial
castrată. Nu sunt o întâlnire, sunt medic. promit că nu am nicio părere despre corpul
tău, în afară de ceea ce reprezintă pentru mine clinic.”
A tresărit înainte de a putea ascunde reacția. "Fără opinie?"
"Lasa-ma doar sa te spal. Nu e mare lucru."
"Amenda." Privirea aceea de diamant se îngustă. „Potriviți-vă”.
Ea a tras cearșafurile. „Nu e nimic de...”
La dracu...! Pacientul era complet erect. Erect masiv. Întinzându-se drept în partea inferioară
a burticii, întinzându-se de la vintre până deasupra buricului, a fost o excitare
spectaculoasă.
— Nu e mare lucru, îți amintești? trase el.
"Ah..." Ea și-a dres glasul. "Ei bine... o să continui."
— Bine cu mine.
Problema era că nu-și putea aminti cu exactitate ce ar fi trebuit să facă cu prosopul.
Și ea se uita. Se uita serios.
Ceea ce ai făcut când ai aruncat o privire la un bărbat care a fost spânzurat ca un
Louisville Slugger.
Oh, Doamne, chiar s-a gândit asta?

— Din moment ce ai văzut deja ce mi s-a făcut, spuse el cu o voce uscată, pot doar să
bănuiesc că îmi verifici buricul pentru scame.
Da. Dreapta.
Jane s-a întors cu programul, trecând cârpa pe coaste. "Deci... cum sa întâmplat?"
Când el nu răspunse, ea îi aruncă o privire la chip. Ochii lui erau ațintiți peste
cameră și erau plati, lipsiți de viață. Mai văzuse acea privire la pacienții care fuseseră
atacați și știa că el își amintește de o groază.
— Michael, murmură ea, cine te-a rănit?
S-a încruntat. — Michael?
— Nu numele tău? Ea duse prosopul înapoi în castron. "De ce nu sunt surprins?"
"V."
"Îmi pare rău?"
— Sună-mă V. Te rog.
Ea aduse pânza înapoi lângă el. — V este, atunci.
Ea și-a înclinat capul și și-a văzut mâna ridicându-se pe trunchiul lui, apoi alunecând din
nou în jos. Ea stătea, nu cobora. Pentru că, în ciuda distragerii sale cu trecutul urât, era
încă în picioare. Total erect.
Bine, este timpul să ne mișcăm în jos. Bună, era adultă. Un fizician.
Avusese câțiva iubiți. Ceea ce a fost martoră era doar o funcție biologică care a dus la o
strângere de sânge în lui incredibil de mare... Nu era acolo unde trebuia să
meargă gândurile ei.
În timp ce Jane îi luă cârpa peste șold, ea încercă să ignore faptul că el se mișca în timp
ce ea mergea, spatele arcuindu-se, acea excitare grea de pe burta lui împingând înainte,
apoi căzând la loc.
Vârful lui a plâns o lacrimă lucioasă, ispititoare.
Ea ridică privirea spre el... și încremeni. Ochii lui erau pe gâtul ei și ardeau de o poftă
care nu era doar sexuală.
Orice atracție pe care ar fi putut-o simți pentru el a dispărut. Acesta era un mascul de
altă specie, nu un bărbat. Și era periculos.
Privirea lui a căzut spre mâna ei în pânză. — Nu te voi mușca.
— Bine, pentru că nu vreau să o faci. Acest lucru a fost clar. La naiba, era bucuroasă că
se uitase la ea așa, pentru că asta o zdruncinase înapoi la realitate.
„Ascultă, nu că vreau să știu personal, dar mă doare?”
"Nu știu. Nu am fost niciodată mușcat."
— Credeam că ai spus că...

"Mă hrănesc cu femele. Dar nimeni nu s-a hrănit niciodată cu mine."
"De ce?" Când gura lui se închise strâns, ea ridică din umeri. "Ai putea la fel de bine să-mi
spui. Nu o să-mi amintesc nimic, nu? Deci cât te va costa să vorbești?"
Pe măsură ce tăcerea se întindea, ea și-a pierdut nervii cu regiunea lui pelviană și a decis
să încerce să se ridice de la picioarele lui. Jos, la capătul patului, ea a trecut cârpa pe tălpi,
apoi peste degetele de la picioare, iar el a sărit puțin de parcă i-ar fi gâdilat. Ea a trecut la
gleznele lui.
„Tatăl meu nu a vrut să mă reproduc”, a spus brusc pacienta.
Ochii ei s-au îndreptat spre ai lui. "Ce?"
Ridică mâna înmănușată, apoi bătu tâmpla care avea tatuajele în jurul ei. "Nu am dreptate.
Știi, normal. Așa că tatăl meu a încercat să mă aranjeze ca pe un câine. Desigur, a existat
și o corelație fericită a faptului că este o pedeapsă dracului." În timp ce respirația ei o lăsa într-
un oftat plin de compasiune, el arătă cu degetul arătător spre ea. „Îmi arăți
vreo milă și o să mă gândesc de două ori la jurământul de nu mușcă pe care tocmai ți l-am
făcut”.
"Fără milă. Promit," minți ea încet. — Dar ce legătură are asta cu că bei din...
"Doar nu-mi place să împărtășesc."
El însuși, se gândi ea. Cu oricine... cu excepția poate Red Sox.

Ea îi ușura ușor cârpa pe tibie. — Pentru ce ai fost pedepsit?
— Pot să-ți spun Jane?
"Da." Ea a înmuiat din nou pânza și a lăsat-o sub gambele lui. În timp ce el a tăcut din nou,
ea l-a lăsat să aibă intimitatea lui. Pentru acum.
Sub mâna ei, genunchiul lui s-a flectat, coapsa de deasupra ei contractându-se și
eliberându-se într-un flux senzual. Ochii ei trecură peste erecția lui și înghiți în sec.
— Deci sistemele tale de reproducere funcționează la fel ca ale noastre? ea a intrebat.

— Destul de mult.
— Ai avut iubiți umani?
„Nu îmi plac oamenii”.
Ea a zâmbit stângaci. — Atunci nu te voi întreba la cine te gândești acum.
— Bine. Nu cred că te-ai simți confortabil cu răspunsul.
Se gândi la felul în care se uita el la Red Sox. "Ești gay?"
Ochii i se îngustară. "De ce întreba i?"
— Pari mai degrabă atașat de prietenul tău, tipul cu pălărie de baseball.
— L-ai cunoscut, nu-i așa. De înainte, adevărat?

— Da, pare cunoscut, dar nu prea pot să-l plasez.
— Te-ar deranja asta?
Ea trecu prosopul pe coapsa lui până la joncțiunea tăiată a șoldurilor lui, apoi se îndepărtă.
"Ești gay? Deloc."
— Pentru că te-ar face să te simți mai în siguranță, nu?
„Și pentru că sunt deschis la minte. În calitate de medic, am o înțelegere destul de bună asupra
modului în care, indiferent de preferințele noastre, suntem cu toții la fel în interior”.
Ei bine, cel puțin oamenii. Ea s-a așezat lângă pat și și-a împins din nou mâna pe piciorul lui.
Pe măsură ce ea se apropia de excitarea lui, respirația i se întreține și lungimea tare se
zvâcni. În timp ce șoldurile lui se roteau, ea ridică privirea. Își mușcase buza de jos, cu
colții tăindu-și carnea moale.
Bine, asta a fost cu adevărat...
Nimic din treaba ei. Dar, omule, el trebuie să facă o fantezie foarte fierbinte despre Red
Sox chiar acum.
Spunându-și că asta era doar o situație de baie cu bureți din grădină și, fără să creadă
minciuna pentru o clipă, și-a tras mâna peste abdomenul lui, în sus pe lângă capul umflat al
lui și în jos pe partea cealaltă. În timp ce marginea cârpei de spălat se atingea de sexul lui,
el șuieră.
Așa că ajută-o, Doamne, a făcut-o din nou, mergând încet în sus și în jurul lui și lăsând
erecția să fie mângâiată doar puțin.
Mâinile i s-au strâns pe cearșaf și a spus cu o râpă scăzută: „Dacă ține asta, vei afla cât de
multe am în comun cu un om uman”.
Doamne Doamne, a vrut să-l vadă — Nu, nu a făcut-o.

Da ea a făcut.
Vocea îi coborî mai adânc. — Vrei să ajung la orgasm?
Ea și-a dres glasul. — Desigur că nu. Asta ar fi...
"Nepotrivit? Cine o să știe? Doar tu și cu mine aici. Și sincer, mi-ar plăcea ceva plăcere
chiar acum."
Ea a închis ochii. Ea știa că, de partea lui, nimic din toate astea nu era despre ea. Plus că nu
era de parcă urma să sară pe pat și să profite de el.
Dar chiar voia ea să știe cât de bine arăta el în timp ce... „Jane? Uită-te la
mine”. De parcă i-ar fi controlat ochii, s-au ridicat încet pentru a-i întâlni pe ai lui. — Nu fața
mea, Jane. O să-mi urmărești mâna. Acum.
S-a conformat, pentru că nu i-a trecut prin cap să nu o facă. Și de îndată ce a făcut-o, palma
lui înmănușată și-a eliberat strânsoarea de moarte pe cuverturile de pat și i-a pus pumnii gros
excitare. În grabă, respirația pacientului l-a părăsit și și-a trecut mâna în sus și în
jos, pielea neagră contrastând puternic cu rozul profund al sexului său.
Oh, Doamne.
— Vrei să-mi faci asta, nu-i așa? spuse el aproximativ. "Nu pentru că mă vrei. Ci
pentru că te întrebi cum se simte și cum arăt când vin."
În timp ce el a ținut pasul cu mângâierile, ea a amorțit complet.

— Nu, Jane. Respirația lui a început să se accelereze. "Vrei să știi cum simt. Ce
fel de zgomote fac. Cum miroase."
Nu dădea din cap, nu-i așa? La dracu. Ea a fost.
— Dă-mi mâna, Jane, lasă-mă să te pun pe mine. Chiar dacă ești doar curios
din punct de vedere clinic, vreau să mă termini.
"Am crezut... Am crezut că nu-ți plac oamenii."
"Eu nu."
— Deci ce crezi că sunt?
— Vreau mâna ta, Jane. Acum.
Nu-i plăcea să i se spună nimeni ce să facă. Bărbații, femeile, nu contau.
Dar când o comandă husky de genul ăsta a venit de la un animal mascul
magnific ca el... mai ales că zăcea întins înainte pentru ea, pe deplin trezit... a fost
aproape de netăgăduit.
I-ar fi dispărut ordinul mai târziu. Dar ea ar urma-o acum.
Jane puse prosopul în patul și nu-i venea să creadă că și-a întins mâna spre el. El a
luat ceea ce i-a oferit ea, a luat ceea ce ceruse ea să-i dea și l-a tras la gură. Într-o
tragere lentă, savuroasă, el i-a lins centrul palmei, cu limba umed. Apoi i-a luat carnea
și i-a pus-o la erecție.
Gâfâiră amândoi. Era tare și fierbinte ca flacăra și mai lat decât încheietura ei. În
timp ce o bătea în strânsoarea ei, jumătate din ea s-a întrebat ce naiba face, iar
cealaltă jumătate, partea sexuală, a luat viață. Ceea ce a făcut-o să intre în panică.
Ea a reținut sentimentele, folosind deplasarea șlefuită de ani de activitate în
medicină... și și-a ținut mâna exact acolo unde era.
Ea îl mângâie, simțind pielea moale și fină mișcându-se peste miezul rigid. Gura
i s-a rupt în timp ce se unduia pe pat, iar arcuirea corpului lui i-a luat ochii într-o
plimbare al naibii. La dracu . . . Era sex pur, total nediluat
de inhibiții sau stânjenie, nimic altceva decât o furtună de orgasm care se aduna.
Ea s-a uitat în jos spre locul unde îl lucra. Mâna lui înmănușată era atât de erotică,
încât stătea chiar sub locul în care ea îl mânuia, degetele atingându-i ușor baza
și acoperind crestele de țesut cicatricial.
— Cum mă simt, Jane? spuse el răgu it. — Mă simt altfel decât o face un bărbat cu
tine?
Da. Mai bine. — Nu. Tu ești la fel. Ochii ei s-au îndreptat spre colții lui când i-au tăiat
buza inferioară plină. Dinții arătau ca și cum s-ar fi prelungit, iar ea a simțit că sexul și
hrănirea erau legate. — Păi, desigur, nu semeni cu ei.
Ceva i-a pâlpâit pe față, un fel de umbră, iar mâna i-a alunecat mai departe între
picioare. La început ea a presupus că freca ceea ce atârna dedesubt, dar apoi și-a dat
seama că se ferea de ochii ei.
O linsă de durere a izbucnit în pieptul ei ca o lovitură de chibrit, dar apoi el a gemut

jos în gât și capul i-a dat cu piciorul în spate, părul albastru-negru înclinându-se
peste perna neagră. În timp ce șoldurile i se flectau în sus, mușchii stomacului i
s-au strâns într-o viteză secvențială, tatuajele de la vintre întinzându-se și
revenind la poziție.
— Mai repede, Jane. O vei face mai repede pentru mine acum.
Unul dintre picioarele lui s-a mișcat în sus și coastele au început să pompeze
puternic. Pe pielea lui delicioasă, fluidă, o înroșire de sudoare strălucea în lumina
slabă a lămpii. El se apropia... și cu cât se apropia mai mult, cu atât își dădea seama
că făcea asta pentru că voia. Chestia clinico-curiozitate a fost o minciună: a
fascinat-o din diferite motive.
Ea a continuat să-l pompeze, concentrând frecarea asupra capului lui de mărimea prunei.
"Nu te opri... La naiba..." El scoase cuvântul, umerii și gâtul încordându-se,
pectoralii strângându-se în timp ce aruncau margini ascuțite.
Deodată, ochii i s-au deschis și au strălucit ca stelele.
Apoi a dezvăluit colții care căzuseră complet și a strigat eliberarea. Când venea, el se
uită la gâtul ei, iar orgasmul a continuat și a continuat până când ea se întrebă
dacă a avut două. Sau mai mult. Doamne... era spectaculos și, în mijlocul plăcerii
sale, acel parfum glorios de condiment întunecat a umplut camera până când ea a
respirat în loc de aer.
Când era nemișcat, ea l-a eliberat și a folosit prosopul pentru a-i curăța burta și
pieptul. Ea nu a zăbovit asupra lui. În schimb, s-a ridicat în picioare și și-a dorit să aibă
puțin timp pentru ea însăși.
El o urmărea cu pleoapele joase. — Vezi, spuse el îngrozit, la fel.
Nici pe departe. "Da."

Își trase plapuma peste șolduri și închise ochii. „Folosește dușul dacă vrei”.
Într-o grabă necoordonată, Jane duse patul și prosopul la baie. Reținându-și

mâinile de chiuvetă, se gândi că poate apă fierbinte și ceva altceva decât scrum
pe spate îi vor limpezi capul – pentru că acum tot ce putea vedea era cum arătase el
venind peste mâna ei și pe el însuși.
Copleșită, a ieșit din nou în dormitor, a luat câteva dintre lucrurile ei din pușca mai
mică și și-a amintit că această situație nu era reală, nu face parte din realitatea ei.
A fost un sughiț, o încurcătură în firul vieții ei, ca și cum destinul ei ar fi avut gripă.
Acest lucru nu a fost real.
După ce a terminat cu cursul, Phury s-a întors în camera lui și și-a schimbat hainele de
predare, o cămașă de mătase neagră și pantaloni de cașmir crem, în pielea de luptă.
Din punct de vedere tehnic, trebuia să plece în seara asta, dar cu V plat pe spate
aveau nevoie de un set suplimentar de mâini.
Ceea ce a funcționat pentru el. Mai bine să fii pe străzi la vânătoare decât să te
implici în acea stăpânire cu Z și Bella și cu sarcina.
Și-a legat tocul de la piept, a introdus două pumnale, mânerele în jos și a pus câte
un SIG Sauer pe fiecare șold. În drum spre u ă, i-a pus haina de piele i a bătut
buzunarul interior, asigurându-se că avea la el câteva contonc ii i o brichetă.
În timp ce a lovit scara cea mare, s-a rugat să nu-l vadă nimeni... și a fost arestat chiar
înainte să iasă din casă. Bella îl strigă pe nume când păși în vestibul, iar zgomotul
pantofilor ei traversând podeaua mozaică a foaierului însemna că trebuia să se
oprească.
— Nu ai fost la prima masă, spuse ea.
— Eu predam. El a aruncat o privire peste umăr i a fost u urat să vadă că arăta
bine, cu culoarea ei strălucitoare, cu ochii limpezi.
— Ai mâncat deloc?
— Da, spuse el mințind.
"Bine... ei bine... nu ar trebui să-l aștepți pe Rhage?"
— Ne vedem mai târziu.
— Phury, ești bine?
Și-a spus că nu era locul lui să spună nimic. Închisese deja ușa cu discuția lui
încurajatoare cu Z. Nu era absolut nimic de-al lui... Ca întotdeauna cu ea,
nu avea stăpânire de sine. — Cred că trebuie să vorbești cu Z.
Capul ei lăsă într-o parte, părul căzând mai mult pe umăr. Doamne, a fost minunat. Atât
de întunecat, dar nu negru. Îi amintea de mahonul fin care fusese lăcuit cu grijă,
strălucind cu roșu și maro intens.
"Despre ce?"
La naiba, nu ar trebui să facă asta. "Dacă ascunzi ceva de la Z, orice... trebuie să-i
spui."
Ochii ei s-au îngustat, apoi s-au îndepărtat, în timp ce și-a schimbat atitudinea,
greutatea ei trecând de la un picior la altul, cu brațele încrucișându-i pe piept. "Eu...
ah, nu te voi întreba de unde știi, dar pot să presupun că este pentru că el știe. Oh... la
naiba. Aveam de gând să vorbesc cu el după ce îl văd pe Havers în seara asta. Mi-
am făcut o întâlnire."
"Cât de rău este? Sângerarea?"
„Nu-i rău. De aceea nu aveam de gând să spun nimic până nu mă duc la Havers.
Doamne, Phury, îl știi pe Z. E deja al naibii de nervos pentru mine, așa că sunt
atât de preocupat că sunt îngrozit că va fi distras pe teren și va fi rănit.
„Da, dar vezi, acum e mai rău, pentru că nu știe ce se întâmplă.

Vorbeste cu el. Va trebui să. Va fi strâns. Pentru tine va rămâne strâns.”
— Era supărat?
"Poate puțin. Dar mai mult decât atât este doar îngrijorat. Nu e prost. Știe de ce nu
ai vrea să-i spui că nimic nu este în regulă. Uite, ia-l cu tine în seara asta, bine? Lasă-l
să fie acolo."
Ochii i se lăcrimară puțin. "Ai dreptate. Știu că ai dreptate. Vreau doar să-l protejez."
— Exact ceea ce simte el pentru tine. Ia-l cu tine.

În tăcerea care a urmat, el știa că indecizia din ochii ei era a ei cu care trebuia să se
confrunte. Își spusese piesa.
— Fii bine, Bella.
Când se întoarse, ea îl apucă de mână. "Multumesc. Pentru ca nu esti suparat pe mine."
Pentru o clipă, se prefăcu că era tânărul lui în interiorul ei și că o putea strânge

aproape și să meargă cu ea la doctor și să o țină în brațe după aceea.
Phury îi luă încet încheietura mâinii și o smulse de el, mâna ei alunecând de pe pielea
lui pe o perie moale care ustură ca niște ghimpe. "Ești iubita geamănului meu. Nu aș
putea fi niciodată supărată pe tine."
În timp ce ieșea prin vestibul și în noaptea rece și vântoasă, se gândi cât de adevărat
era că nu putea fi niciodată supărat pe ea. El însuși, pe de altă parte? Nici o problema.
Dematerializându-se în centrul orașului, știa că se îndrepta spre o coliziune de vreun

fel. Nu știa unde este zidul sau din ce era făcut sau dacă avea de gând să se bată
singur în el sau să fie aruncat în el de cineva sau de altcineva.
Dar zidul aștepta în întunericul amar. Și o parte din el s-a întrebat dacă nu era pictat
pe el un H mare și gras.
V o privi pe Jane intrând în baie. În timp ce se pivota pentru a-și pune hainele de
schimb pe tejghea, profilul corpului ei era o curbă elegantă în S pe care avea nevoie
pentru a pune mâna. Cu gura peste. Corpul lui în.
Ușa s-a închis și dușul a început și el a înjurat. Doamne... mâna ei se simțise atât
de bine, îl luase mai sus decât orice sex complet în ultima vreme. Dar fusese
unilateral. Nu fusese deloc miros de excitare din partea ei. Pentru ea fusese o
funcție biologică de explorat. Nimic mai mult.
Dacă ar fi fost sincer cu el însuși, ar fi crezut că poate că, văzându-l orgasm, o va
excita – ceea ce era nebun, având în vedere ce face sub talia lui.
Nimeni în mintea lor sănătoasă nu s-ar gândi: Oh, da, uită-te la minunea unică. Hum.
Motiv pentru care își ținea mereu pantalonii pe când făcea sex.
În timp ce asculta dușul, excitarea i s-a înmuiat și colții i s-au retras în
maxilar. Amuzant, când ea se descurcase cu el, el se surprinsese. Ar fi vrut s-o
muște – nu să hrănească pentru că îi era foame, ci pentru că dorea gustul ei în
gură și semnul dinților pe gâtul ei. Ceea ce a fost al naibii de lipsit de caracter. În
mod obișnuit, mușca femele doar pentru că trebuia, iar când o făcea, nu i-a plăcut
niciodată.
Cu ea? Abia aștepta să străpungă o venă și să suge ceea ce i-a trecut prin inima
până în intestine.
Când dușul s-a oprit, tot ce se putea gândi era să fie în acea baie cu ea. El și-
o putea imagina doar goală, umedă și roz din cauza căldurii. Omule, voia să știe
cum arată ceafa ei. Și întinderea pielii dintre omoplații ei. Și golul de la baza
coloanei ei. Voia să-și treacă gura de la claviculă la buricul ei... apoi să facă o încercare
între coapse.
La naiba, era din nou greu. Și asta a fost al naibii de inutil. Ea și-a satisfăcut
curiozitatea cu trupul lui, așa că nu ar fi dispusă să-i arunce un os și să-l ușureze din
nou. Și chiar dacă era atrasă de el, avea deja pe cineva, nu-i așa. Cu un mârâit
urât, el și-a imaginat acel tip de doctor cu părul negru care o aștepta înapoi în
viața ei reală. Tipul era de felul ei și, fără îndoială, era complet masculin.
Însăși ideea ca nenorocitul ăla s-o trateze corect, nu doar ziua, ci și noaptea între
cearșafuri, îi făcea pieptul să usture.
La dracu.
V și-a pus brațul peste ochi și s-a întrebat exact când făcuse un transplant de
personalitate. Teoretic, Jane i-a operat inima, nu capul, dar nu avusese dreptate de când
era pe masa ei. Lucrul era că pur și simplu nu se putea abține să nu vrea ca ea să-l
vadă ca pe un partener – deși asta era o imposibilitate din o mulțime de motive: era un
vampir care era un ciudat... și urma să devină Primale într-un chestiune de zile.
S-a gândit la ceea ce îl aștepta de Cealaltă Parte și, deși nu voia să intre în trecut, nu
s-a putut opri. S-a întors la ceea ce i se făcuse, amintindu-și ce a pus roțile în mișcare
pentru stricăciunea care îl lăsase pe jumătate de mascul.
La o săptămână după ce tatăl său și-a ars cărțile, Vishous a fost surprins ieșind din
spatele paravanului care ascundea picturile rupestre. Pierderea lui a fost jurnalul
războinicului Darius. El evitase bunurile sale prețioase zile și zile, dar în cele din urmă
cedase. Mâinile lui tânjiseră greutatea legăturii, ochii lui la vederea cuvintelor, mintea
lui imaginile pe care i le dădea, inima lui legătura. a găsit cu scriitorul.
Era prea singur ca să reziste.

A fost o curvă de bucătărie care l-a văzut și amândoi au înghețat când a făcut-o. Nu-i știa
numele, dar avea aceeași față pe care o aveau toate femelele din tabără: ochi duri, piele
căptușită și o tăietură a gurii. Pe gât aveau urme de mușcături de la bărbații care se
hrăneau din ea, iar schimbul ei era murdar și uzat la tiv. Într-o mână avea o lopată
grosolantă, iar în spatele ei târa o roabă cu roata spartă. Evident, scoase paiul
scurt și fusese forțată să îngrijească gropile private.
Ochii ei s-au mutat în jos spre mâna lui V de parcă ar fi măsurat o armă.
V a făcut în mod deliberat un pumn cu chestia. „Ar fi păcat dacă spui ceva, nu-i așa.”
Ea păli și se grăbi, lăsând lopata în timp ce alerga.

Vestea ce se întâmplase între el și ceilalți pretransi fuseseră peste tot în tabără și, dacă
îi făcea să se teamă de el, asta era bine.
Pentru a-și proteja singura carte, nu era mai presus de a amenința pe nimeni, chiar și pe
femei, și nu-i era rușine de asta. Legea tatălui său spunea că nimeni nu era în siguranță
tabăra: V era destul de încrezător că femeia ar folosi ceea ce a văzut în propriul

beneficiu dacă ar putea. Așa era calea.
Vishous a părăsit peștera printr-unul dintre tunelurile care fuseseră plictisite din
munte și a ieșit într-un desiș de mărăcini. Iarna venea peste toți cu repeziciune, frigul
făcând aerul dens ca osul. În față, a auzit pârâul năvălind și a vrut să bea, dar a
rămas ascuns în timp ce urca panta acoperită de pini. Întotdeauna s-a ținut
departe de apă pentru o distanță după ce a ieșit, nu doar pentru că era ceea ce
fusese învățat să facă la pedeapsa, ci pentru că în starea lui pretrans nu se
potrivea cu ceea ce i se putea întâmpla, fie el vampir, uman sau animal.
La începutul fiecărei nopți, pretransiții încercau să-și umple pântecele goale la

pârâu, iar urechile îi captau sunetele celorlalți pretransi care pescuiau. Băieții se
adunaseră îndelung în porțiunea largă a pârâului, unde apa forma un bazin
nemișcat pe o parte. I-a evitat, alegând un loc mai în sus.
Dintr-o pungă de piele a scos o lungime de fir tocat fin, care avea un cârlig brut și
o greutate fulgerătoare de argint legată la capăt. Și-a aruncat slabul său
accesoriu în apa care se repezi și a simțit sforul strâns. În timp ce s-a așezat pe o
stâncă, a înfășurat sfoara în jurul unui ax de lemn și a ținut chestia între palme.
Așteptarea nu era nici aici, nici acolo, nici povară, nici plăcere, iar când auzea o
ceartă în aval, nu avea niciun interes. Confruntările erau, de asemenea, calea
taberei și știa despre ce era lupta dintre ceilalți pretrans. Doar pentru că ai scos
un pește din apă nu înseamnă că poți să-l păstrezi.
Se uita la curentul năvalnic când cea mai ciudată senzație i-a atins ceafa – ca și cum
ar fi fost lovit pe ceafă.
A sărit în sus, lăsându-și linia pe pământ, dar în spatele lui nu era nimeni. A adulmecat
aerul, a cercetat copacii cu ochii. Nimic.
În timp ce se aplecă pentru a-și recupera firul, bățul i-a scăpat de la îndemână și de
pe mal, un pește luând momeala. V s-a repezit spre ea, dar nu a putut decât să
privească mânerul brut sărind în flux. Făcând o pasă, alergă după ea, sărind din
stâncă în stâncă, urmărindu-l din ce în ce mai departe în aval.
După care s-a întâlnit cu altul.
Pretransul pe care îl bătuse cu cartea venea în sus, cu un păstrăv în mână, unul
care, având în vedere satisfacția lui rapitoare, nu avea nicio îndoială.
fost furat de la altul. Când l-a văzut pe V, bă ul cu prinderea lui V a trecut pe lângă el i s-
a oprit. Cu un strigăt de triumf, băgă în buzunar peștele care dă cu piciorul și se duse după
ceea ce era al lui V – deși l-a dus în direcția purtătorilor săi.
Poate din cauza reputației lui V, ceilalți băieți au ieșit din drum în timp ce acesta mergea
după pretrans, grupul abandonând goana și devenind spectatori la galop.
Pretrans a fost mai rapid decât V, mișcându-se imprudent de la piatră la piatră, în

timp ce V era mai atent. Tălpile de piele de pe cizmele lui aspre erau umede, iar
mușchiul care creștea pe spatele stâncilor era alunecos ca grăsimea de porc.
Chiar dacă prada lui trăgea înainte, el s-a ținut înapoi pentru a-și asigura picioarele.
În momentul în care pârâul se lărgește în bazinul în care pescuiseră ceilalți, pretransul a
sărit pe fața plată a unei pietre și a ajuns la îndemâna peștelui cârlig al lui V. Cu
excepția cazului în care s-a întins pentru a apuca bățul, echilibrul i s-a schimbat...
și piciorul i-a ieșit de sub el.
Cu răsturnarea lentă și grațioasă a unei pene, a căzut cu capul înainte în pârâul care se
repezi. Crăpătura tâmplei lui pe o stâncă, la câțiva centimetri sub suprafață, era puternică
ca un secure care lovește lemnul de esență tare și, pe măsură ce corpul i se făcea
moale, bățul și linia se îndreptau.
Când V s-a apropiat de băiat, el și-a amintit de viziunea pe care o avusese. Clar că fusese
greșit. Pretrans nu a murit pe vârful muntelui cu soarele pe față și vântul în păr. A murit
aici și acum în brațele râului.
A fost un pic de ușurare.

Vishous a privit cum trupul era tras în întuneric, încă bazin de curent. Chiar înainte
de a se scufunda sub suprafață, s-a rostogolit, așa că a fost cu fața în sus.
În timp ce bulele spărgeau buzele nemișcate și se ridicau la suprafață pentru a prinde

lumina lunii, V s-a mirat de moarte. Totul a fost atât de calm după ce a venit. Oricare ar
fi țipetele sau țipetele sau acțiunile care au determinat sufletul să se elibereze în
Fade, ceea ce a urmat a fost ca liniștea densă a zăpezii care cădea.
Fără să stea pe gânduri, a întins mâna dreaptă în apa rece.
Deodată, o strălucire a acoperit bazinul, emanând din palma lui... iar fața pretransului
a fost luminată la fel de sigur ca și cum soarele ar fi strălucit asupra ei. V gâfâi. Era
viziunea realizată, exact așa cum o prevăzuse: ceața care tulburase claritatea era de
fapt apa, iar părul băiatului se flutura încoace și încolo nu de la vânt, ci de la curenții adânci
din bazin.
"Ce faci cu apa?" spuse o voce.

V ridică privirea. Ceilalți băieți stăteau aliniați pe malul curbat al râului, privindu-l fix.
V și-a smuls mâna din apă și i-a pus-o în jurul spatelui, ca să nu o vadă nimeni. După
îndepărtarea lui, strălucirea din bazin s-a stins, pretrans morții lăsați în adâncurile
negre ca și cum ar fi fost îngropat.
V se ridică în picioare și se uită la ceea ce știa că acum nu erau doar concurenții săi
pentru mâncare și confort, ci acum dușmanii săi. Coeziunea dintre băieții adunați
în timp ce stăteau umăr la umăr îi spunea că, oricât de controversați erau în pântecele uscat
al taberei, fuseseră legați de o singură minte.
Era un paria.
V clipi și se gândi la ce urmase mai departe. Amuzant, virajul pe care l-ai anticipat nu a
fost niciodată cel cu gheața neagră pe el. Presupuse că ceilalți pretrans îl vor izgoni
din tabără, că unul câte unul vor trece prin schimbarea lor, apoi se vor aduna cu el. Dar
sorții i-au plăcut surprizele, nu-i așa.
S-a rostogolit pe o parte și a devenit hotărât să doarmă puțin. Cu excepția când ușa de la
baie s-a deschis, a trebuit să spargă o pleoapă. Jane se schimbase într-o cămașă albă
cu nasturi și o pereche de transpirații largi negre de yoga. Fața ei era îmbujorată de
căldura dușului, părul țepos și umed. Arăta uimitor.
Ea îi aruncă o privire scurtă, o scurtă trecere în revistă care îi spunea că presupunea că

doarme; apoi se duse și se așeză pe scaunul din colț. În timp ce își ridică picioarele,
și-a înfășurat brațele în jurul genunchilor și și-a coborât bărbia. Părea atât de fragilă în
acest fel, doar o răsucire de carne și oase în îmbrățișarea scaunului.
A închis ochii și s-a simțit nenorocit. Conștiința lui, care fusese aproape deconectată de
secole, era trează și durea: nu putea pretinde că nu se va vindeca complet în alte șase
ore. Ceea ce însemna că scopul ei s-a terminat și va trebui să o lase să plece când
soarele apunea în seara asta.
În afară de viziunea pe care o avusese despre ea? Cea dintre ei care stă în pragul luminii? Ah,
la naiba, poate că tocmai făcuse halucinații...
V se încruntă când prinse un miros în cameră. Ce naiba?
Inspirând adânc, s-a întărit în grabă, penisul îngroșându-se, devenind greu pe burtă.
Se uită dincolo de cameră la Jane. Avea ochii închiși, gura puțin deschisă,
sprâncenele în jos... și era trezită. S-ar putea să nu se fi simțit în întregime confortabil
cu asta, dar cu siguranță era excitată. Se gândea la el? Sau bărbatul uman?
V întinse mâna cu mintea lui fără nicio speranță reală de a intra în capul ei.
Când viziunile i se secaseră, la fel se făcuse și banda rulantă a gândurilor altora,
cea care putea fi forțată asupra lui sau preluată după voia lui — Viziunea din
mintea
ei era despre el.
Oh, la naiba, da. Era atât de complet el: se arcuia pe pat, mușchii stomacului
îi strângeau, șoldurile împingându-și în sus în timp ce ea își lucra sexul cu palma.
Asta a fost chiar înainte de a veni, când și-a îndepărtat mâna înmănușată din
ceea ce făcea sub penis și a apucat pentru plapumă.
Chirurgul lui l-a dorit deși el era parțial distrus și nu genul ei și o ținea împotriva
voinței ei. Și o durea. Îl dorea.
V a zâmbit când colții i-au bătut în gură. Ei bine, nu era momentul să fii umanitar. Și
ameliorează o parte din suferința ei...
Shitkickers plantați într-o poziție larg, cu pumnii încrețiți de partea lui, Phury
stătea deasupra celui mai mic pe care tocmai îl doborâse cu o lovitură urâtă în
tâmplă. Nenorocitul stătea întins cu fața în jos într-o grămadă de nămol murdar,
cu brațele și picioarele lăsate în lateral, cu geaca de piele ruptă din spate de luptă.
Phury respiră adânc. A existat un mod gentil de a-ți ucide inamicul.
În mijlocul războiului, exista un mod onorabil de a aduce moartea chiar și asupra
celor pe care îi urai.
S-a uitat în sus și în jos pe alee și a adulmecat aerul. Fără oameni. Fără alți minori.
Și niciunul dintre frații lui.
S-a aplecat spre ucigaș. Da, când ți-ai eliminat dușmanii, a existat un anumit
standard de conduită care trebuia respectat.
Acesta nu avea să fie.
Phury luă cel mai mic de cureaua de piele și de părul palid și a aruncat chestia cu
capul înainte într-o clădire de cărămidă, ca un berbec. Se aprinse un zgomot
înăbușit, cu carne, în timp ce lobul frontal s-a spart și coloana vertebrală a
străpuns partea din spate a craniului.
Dar chestia nu era moartă. Pentru a ucide un ucigaș trebuia să-l înjunghii în piept.
Dacă ar fi lăsat așa cum era acum, nenorocitul ar fi doar într-o stare de putrezire
perpetuă până când Omega se va întoarce în cele din urmă pentru trup.
Phury a târât chestia cu un braț în spatele unui tomberon și a scos un pumnal.
Nu a folosit-o ca armă pentru a-l înjunghia pe ucigaș înapoi la stăpânul său. Furia lui,
acea emoție pe care nu-i plăcea să o simtă, acea forță pe care nu-și permitea să o
atașeze oamenilor sau evenimentelor, începuseră să urlă. Iar impulsul lui
era de netăgăduit.
Cruzimea acțiunilor sale i-a pătat conștiința. Chiar dacă victima lui era un ucigaș
amoral care fusese pe punctul de a elimina doi vampiri civili în urmă cu douăzeci de
minute, ceea ce făcea Phury era încă greșit. Civilii fuseseră salvați. Inamicul era
incapabil. Sfârșitul trebuie adus curat.
Nu s-a oprit.
În timp ce cel mai mic urlă de durere, Phury a rămas cu ceea ce îi făcea, mâinile și
lama mișcându-se rapid prin piele și elemente vitale care miroseau a pudră
pentru copii. Sânge negru și lucios curgea pe trotuar și îi acoperi brațele lui Phury și-
i ungea cu ulei pantofii și i se împroșcă pielea.
Pe măsură ce a continuat, ucigașul a devenit un StairMaster pentru furia lui și ura de

sine, un obiect pentru a rezolva sentimentele. Desigur, acțiunile lui l-au făcut să se
gândească și mai puțin la sine, dar nu s-a oprit. Nu m-am putut opri. Sângele lui era
propan și emoțiile lui erau de flacără, iar arderea era inevitabil acum că fusese
aprinsă.
Concentrat pe proiectul său groaznic, nu l-a auzit pe celălalt mai mic venind din
spate. A simțit mirosul de pudră pentru copii chiar înainte de a lovi lucrul și abia s-
a îndepărtat din calea bâtei de baseball care era îndreptată spre craniul lui.
Furia lui s-a mutat de la ucigașul incapabil la cel care stătea în picioare, iar cu ADN-ul
său războinic țipând în vene, el a atacat. Conducând cu pumnalul său negru, el s-a lăsat
jos și a venit spre abdomen.
El nu a reușit. Cel mai mic îl prinse în umăr cu bâta, apoi se întinse într-un leagăn
puternic înapoi pe piciorul bun al lui Phury, prinzându-i genunchiul.
În timp ce se mototoli, se concentra să-și țină pumnalul, dar ucigașul era tot José
Conseco cu acel număr de aluminiu. Un alt leagăn și lama a plecat zburând,
învârtindu-se capăt peste punct, apoi dansând pe o întindere de pavaj umed.
Cel mai mic a sărit pe pieptul lui Phury și l-a ținut de gât, strângându-l cu o
strângere cu o singură mână care era puternică ca un cablu de sârmă. Phury bătu o
palmă pe încheietura groasă a obiectului în timp ce trahea lui se comprima, dar apoi
brusc a avut alte probleme decât hipoxia de care să-și facă griji. Ucigașul și-a schimbat
strânsoarea pe bâtă, sufocându-se până când a ținut-o în mijloc. Cu concentrare
mortală, își ridică brațul sus și aruncă patul liliacului pe fața lui Phury.
Durerea a fost o bombă care i-a izbucnit în obraz și în ochi, schijele încinse de alb
ricoșând pe tot corpul lui.
Și a fost... curios de bine. A depășit totul. Tot ce știa era impactul care îngheța inima și
pulsația electrică care a venit imediat după.
I-a plăcut.
Prin singurul ochi care încă funcționa corect, îl văzu pe cel mai mic ridicând din nou bâta,
în stil piston. Phury nici măcar nu s-a pregătit. El doar a urmărit cinetica la lucru, știind că
mușchii care se coordonau pentru a ridica acea bucată de metal lustruit aveau să se
strângă și să-i aducă din nou acel lucru pe față.
Timpul loviturii de moarte, gândi el vagă. Osul orbital îi era deja spart, după toate
probabilitățile, sau cel puțin fracturat. Încă o centură și nu avea de gând să-i mai protejeze
materia cenușie.
I-a venit o imagine a desenului pe care-l făcuse cu Bella și a văzut ceea ce el pusese pe
hârtie: ea stând la masa din sufragerie întoarsă spre geamănul lui, dragostea dintre ei
la fel de tangibilă și frumoasă ca pânza de mătase, precum puternic și rezistent ca
oțelul călit.
El a rostit o rugăciune străveche pentru ei și tinerii lor în Limba Veche, una care le dorea
să fie bine până când i-a întâlnit în Fade într-un viitor, foarte îndepărtat. Până când vom
trăi din nou, a fost felul în care s-a terminat.
Phury dădu drumul încheieturii ucigașului și repetă fraza iar și iar, întrebându-se vag
care dintre cele patru cuvinte va fi ultimul lui.
Doar că nu a avut niciun impact. Cel mai mic a dispărut de pe deasupra lui, pur și
simplu i-a ieșit de pe piept ca o marionetă ale cărei sforuri fuseseră trase.
Phury zăcea acolo, abia respirând, în timp ce o serie de mormăituri răsunau pe alee,
apoi un fulger strălucitor se stingea. Cu endorfinele sale, avea un high drăguț, spațial,
care l-a făcut să strălucească cu ceea ce simțea sănătate, dar era într-adevăr o dovadă că
era în profunzime.
Se întâmplase deja lovitura de moarte? Fusese oare acela de ajuns pentru a-i lăsa
hemoragia cerebrală?
Tot ceea ce. M-am simțit bine. Se simțea bine totul și se întrebă dacă așa era sexul. Pe
urmă, asta a fost. Nimic decât relaxare liniștită.
S-a gândit la Zsadist venind la el în mijlocul acelei petreceri cu luni în urmă, cu o

geantă în mână și o cerere infernală în ochi.
Phury fusese rău de ceea ce avea nevoie geamănul său, dar totuși se dusese cu Z la
sală și îl lovise pe bărbat de nenumărate ori și din nou.
Nu fusese prima dată când Zsadist avea nevoie de o astfel de eliberare.
Phury urâse întotdeauna să-i dea geamănului său bătăile pe care le ceruse, nu
înțelesese niciodată motivul impulsului masochist, dar a înțeles acum. Asta a fost
fantastic. Nimic nu conta. Era ca și cum viața reală ar fi fost o furtună
îndepărtată care nu avea să ajungă niciodată la el pentru că ieșise din calea ei.
Vocea profundă a lui Rhage venea și de la distanță. "Phury? Am sunat pentru

preluare. Trebuie să mergi la Havers's."
Când Phury a încercat să vorbească, falca lui a refuzat să-și facă treaba, sigur că cineva
o lipise la loc. În mod clar, umflarea se instalase deja și el s-a mulțumit să scuture din
cap.
Chipul lui Rhage a intrat în viziunea lui deformată. „Havers va...”
Phury clătină din nou din cap. Bella ar fi la clinică în seara asta să se ocupe de
problema copilului. Dacă era pe punctul de a avorta, el nu voia să o răstoarne peste
margine apărând ca un caz de urgență.
— Nu… Havers… spuse el răgușit.
"Fratele meu, ceea ce ai de făcut este mai mult decât poate suporta primul ajutor."
Chipul perfect model al lui Rhage era o mască de calm deliberat. Ceea ce însemna
că tipul era cu adevărat îngrijorat.
"Acasă."
Rhage înjură, dar înainte de a putea apăsa din nou pentru călătoria cu Havers, o
mașină coti pe alee, cu farurile clipind.
— La naiba. Rhage intră în acțiune, ridicându-l pe Phury de pe trotuar și grăbindu-se
în spatele Coșului de gunoi.
Ceea ce i-a adus chiar lângă cel mai mic profanat.
— Ce naiba? Rhage respiră, în timp ce un Lexus cu douăzeci și patru cromate se ușura
de ei, bătând de rap.
Când trecu, ochii strălucitori ai lui Rhage se îngustară. "Ai facut asta?"
"Rău... lupta... e tot", șopti Phury. — Du-mă acasă.

În timp ce închise ochiul, și-a dat seama că învățase ceva în seara asta. Durerea era bună
și, dacă era adunată în condițiile potrivite, era mai puțin rușinoasă decât heroina. Mai
ușor de obținut, de asemenea, deoarece ar putea fi un produs secundar legitim al jobului
său.
Ce perfect.
În timp ce Jane stătea pe scaunul vizavi de patul pacientului ei, avea capul în jos și
ochii închiși. Nu se putea opri să se gândească la ceea ce îi făcuse... și la ce făcuse
el ca urmare. L-a văzut exact când atingea punctul culminant, cu capul dat cu
piciorul pe spate, colții lui sclipind, erecția lui smucind în strânsoarea ei, în timp ce
respirația îi intra într-un gâfâit și ieși într-un geamăt.
Ea se mișcă, simțindu-se fierbinte. Și nu pentru că radiatorul ar fi pornit.
Doamne, nu s-a putut abține din a relua scena din nou și din nou, și a devenit atât de
rău, încât a trebuit să-și despartă gura pentru a respira. La un moment dat, în
timpul buclei continue, a simțit o scurtă înțepătură în cap, ca și cum gâtul i s-ar
fi instalat într-o poziție proastă, dar apoi a ațipit.
Desigur, subconștientul ei a preluat locul unde s-a oprit memoria.
Visul a început când ceva i-a atins umărul, ceva cald și greu. A fost ușurată de
simțirea lui, de felul în care i-a coborât încet pe braț, peste încheietura mâinii și până
la mână. Degetele ei au fost strânse și strânse, apoi s-au întins pentru un sărut
plasat în centrul palmei. Ea simți buzele moi, respirația caldă și peria de catifea
a... unei barbe.
Urmă o pauză, de parcă s-ar fi cerut permisiunea.
Ea știa exact la cine visează. Și știa exact ce avea să se întâmple în fantezie dacă
permitea ca lucrurile să continue.
— Da, șopti ea în somn.
Mâinile pacientului ei s-au dus la gambe și i-au desprins picioarele de pe scaun, apoi
s-a mutat ceva larg și cald înăuntru, trecând printre coapse, răsturnându-le larg.
Șoldurile lui și... oh, Doamne, ea îi simți erecția la miezul ei, lungimea rigidă
apăsând prin pantalonii moi pe care îi purta. Gulerul cămășii ei a fost târât la o
parte, iar gura lui i-a găsit gâtul, buzele lui strângându-se pe pielea ei și sugând în
timp ce excitarea lui începea printr-o împingere și retragere ritmică. O mână i-
a găsit sânul, apoi i-a coborât până la stomac. Până la șold. Mai jos, înlocuind erecția.
În timp ce Jane striga și se arcuia, două vârfuri ascuțite i-au urcat pe coloana
gâtului până la baza maxilarului. Colți.
Frica îi inunda venele. La fel a făcut o explozie de sex cu octan ridicat.
Înainte ca ea să poată rezolva cele două extreme, gura lui a părăsit gâtul ei și i-
a găsit sânul prin cămașă. În timp ce o sugea, a mers după miezul ei, frecând
ceea ce era gata pentru el, flămând de el. Ea a deschis gura ca să gâfâie și ceva
a fost împins în el... un deget mare. Ea s-a prins disperată, alăptându-l în timp ce își
imagina ce altceva din el ar putea fi între buzele ei.
El era stăpânul tuturor, șoferul, cel care conducea utilajele.

El știa exact ce îi făcea în timp ce degetele lui foloseau transpirațiile moi și
chiloții ei umezi pentru a o împinge până la stâncă.
O voce în capul ei – a lui – a spus: „Vino după mine, Jane...”
De nicăieri, o lumină strălucitoare i-a lovit fața și ea a sărit în picioare, aruncându-
și brațele pentru a-l împinge pe pacient.
Doar că nu era nicăieri lângă ea. Era în pat. adormit.
Și în ceea ce privește lumina, venea din hol. Red Sox deschisese ușa
dormitorului.
„Îmi pare rău că vă trezesc, băieți”, a spus el. „Avem o situație”.
În timp ce pacientul se ridică, îi aruncă o privire lui Jane. În momentul în care ochii li s-au întâlnit, ea
s-a îmbujorat și și-a întors privirea.
"OMS?" a întrebat pacientul.
— Phury. Red Sox dădu din cap spre scaun. „Avem nevoie de un medic.
Jane și-a dres glasul. "De ce te uiți la..."

"Avem nevoie de tine."
Primul ei gând a fost, naiba că se pătrundea mai adânc cu ei. Dar apoi medicul din
ea a vorbit. "Ce se întâmplă?"
"Adevărat urât. Întâlnește cu o bâtă de baseball. Poți să vii cu mine?"
Vocea pacientului ei a ajuns mai întâi, mârâitul neîntrerupt trăgând o linie al naibii
în minte: „Dacă ea merge undeva, vin și eu. Și cât de rău este?”
"S-a zguduit la față. Rău. Refuză să meargă la Havers. A spus că Bella e acolo despre
tineri și că nu vrea să o supere arătând dezordonată."
„La naiba frate trebuie doar să fie un erou”. V se uită la Jane. — Ne vei ajuta?
După o clipă, ea și-a frecat fața. La naiba. — Da. O voi face.
În timp ce John coborî botul Glock-ului care i se dăduse, se uită în jos, la o țintă la
cincizeci de metri distanță. Trecând siguranța la loc, el
rămase cu totul fără cuvinte.

— Isuse, spuse Blay.
Cu neîncredere totală, John apăsă pe un buton galben din stânga lui și foaia de hârtie de
opt și jumătate pe unsprezece se îndreptă spre el ca un câine chemat acasă. În centru,
grupate ca o margaretă, erau șase lovituri perfecte. Sfinte rahat.
După ce a supărat tot ceea ce fusese învățat până acum când era vorba de luptă, a excelat
în sfârșit la ceva.
Ei bine, asta nu l-a făcut să uite de durerea de cap?
O mână grea a aterizat pe umărul lui, iar vocea lui Wrath era mândră. — Ai făcut bine, fiule.
Foarte bine.
John întinse mâna și desfăcu ținta.
— În regulă, spuse Wrath. — Asta e tot pentru azi. Verifica i-vă armele, băie i.
— Yo, Qhuinn, strigă Blay. "Tu vezi asta?"
Qhuinn i-a dat pistolul unuia dintre câini și a venit. — Uau. E niște prostii adevărate ale lui
Dirty Harry chiar acolo.
John a împăturit hârtia și a pus-o în spatele blugilor. În timp ce a returnat arma în căruță, a
încercat să-și dea seama cum să o identifice din nou, pentru a o putea folosi la următorul
antrenament. Ah... deși numerele de serie fuseseră șterse, pe butoi era un semn slab, o
zgârietură. Și-a putut găsi din nou arma.
— Mută-te afară, spuse Wrath în timp ce își sprijinea corpul imens de ușă. „Autobuzul așteaptă”.
Când John își ridică privirea după ce a returnat arma, Lash stătea chiar în spatele lui,
amenințător și războaie. Într-o mișcare lină, tipul se aplecă și își puse Glock-ul jos, cu botul
îndreptat spre pieptul lui John. Ca să explice ideea, a zăbovit o clipă cu degetul arătător
pe trăgaci.
Blay și Qhuinn căzură strânși, blocând drumul. Mutarea s-a făcut cu adevărat obișnuit, de
parcă s-ar fi aflat la întâmplare, dar mesajul a fost clar. Ridicând din umeri, Lash și-a ridicat
mâna liberă de Glock și l-a prins pe Blay umăr la umăr în timp ce se îndrepta spre u ă.
— Nemernic, mormăi Qhuinn.

Cei trei boboci au plecat în vestiar, de unde și-au luat cărțile și au plecat împreună. Pentru
că John avea de gând să folosească tunelul pentru a se întoarce la conac, s-au oprit la ușa
vechiului birou al lui Tohr.
În timp ce ceilalți cursanți treceau, Qhuinn și-a păstrat vocea scăzută. "Trebuie să ieșim în
seara asta. Abia aștept." S-a strâmbat și și-a schimbat poziția ca și cum ar fi fost
șmirghel în pantaloni. „Sunt pe jumătate prost pentru o femeie, dacă știi ce vreau
să spun?”
Blay se înroși puțin. "Sunt... ah, da, aș putea face față cu ceva acțiune. John?"
Pompat de succesul pe care l-a avut pe poligon, John dădu din cap.
"Bun." Blay și-a ridicat blugii. „Trebuie să atingem ZeroSum”.
Qhuinn se încruntă. "Ce zici de Screamer's?"
„Nu, vreau ZeroSum”.
— Bine. Și putem merge cu mașina mea. Qhuinn aruncă o privire. — John, de ce nu
te urci în autobuz și te duci la Blay's?
Nu ar trebui să mă schimb?
"Poți să împrumuți câteva din hainele lui. Trebuie să arăți bine pentru ZeroSum."
Lash a apărut de nicăieri, ca un pumn. — Deci te duci în centru, John?
Poate ne vedem acolo, amice.
Cu un rânjet urât, el a plecat, corpul să fie încolăcit, umerii musculoși rostogolindu-se
ca și cum ar fi fost îndreptat către o luptă. Sau a vrut să fie.
— Se pare că vrei o întâlnire, Lash, lătră Qhuinn. — O afacere bună, pentru că ține
rahatul ăsta, o să fii fugit, amice.
Lash se opri și se uită înapoi, luminile de deasupra capului revărsându-se peste
el. "Hei, Qhuinn, spune-i tatălui tău că am salutat. Întotdeauna m-a plăcut mai mult
decât tine. Apoi, din nou, mă potrivesc."
Lash bătu lângă ochi cu degetul mijlociu și continuă.
În urma lui, fața lui Qhuinn s-a închis, doar a mers direct la statuie.
Blay și-a pus mâna pe ceafa tipului. "Ascultă, dă-ne patruzeci și cinci de minute la
mine acasă, k? Atunci vino să ne iei."
Qhuinn nu a răspuns imediat, iar când a făcut-o în sfârșit, vocea i-a fost joasă. "Da.
Nicio problemă. Mă scuzi pentru o secundă?"
Qhuinn își lăsă cărțile și se întoarse în vestiar. Când ușa s-a închis, John a semnat,
familiile lui Lash și Qhuinn sunt strânse?
"Cei doi sunt veri primari. Tatii lor sunt frati."
John se încruntă. Ce-i cu Lash arătând spre ochiul lui?
"Nu-ți face griji pentru..."
John apucă antebrațul tipului. Spune-mi.
Blay și-a frecat părul roșu de parcă ar fi încercat să foșnească un răspuns. "Bine...
parcă... tatăl lui Qhuinn este o afacere mare în glimera, nu? Și mama lui la fel. Și
glimera nu face defecte."
Acest lucru a fost spus de parcă ar explica totul. Nu în eleg. Ce e în neregulă cu ochiul
lui?
„Unul este albastru. Unul este verde. Pentru că nu sunt de aceeași culoare,
Qhuinn nu se va împerechea niciodată... și, știi, tatăl lui a fost rușinat de el toată
viața. la Casa mea.
Trebuie să se îndepărteze de părinții lui." Blay s-a uitat la ușa vestiarului ca și
cum ar fi putut vedea prin ea către prietenul său. "Singurul motiv pentru
care nu l-au dat afară este pentru că sperau că tranziția ar putea clarifica totul. .
De aceea a trebuit să folosească pe cineva ca Marna. Ea are un sânge foarte bun și
cred că planul era că ar ajuta”.
Nu a făcut-o.
„Nu. Probabil că o să-i ceară să plece la un moment dat. Am deja o cameră

pregătită pentru el, dar mă îndoiesc că o va folosi. Multă mândrie.
Pe bună dreptate.”
John a avut un gând oribil. Cum a primit vânătaia? Cel de pe fața lui după trecerea
lui?
În acel moment ușa vestiarului s-a deschis și Qhuinn a ieșit cu un zâmbet ferm pe
loc. — Vrem, domnilor? În timp ce își ridica cărțile, bravada lui s-a întors. „Să sărim
înainte ca cei buni să fie luati la club”.
Blay îl bătu pe tip pe umăr. — Mai departe, maestru.

În timp ce se îndreptau spre parcarea subterană, Qhuinn era în față, Blay în spate,
John în mijloc.
Când Qhuinn a dispărut pe treptele autobuzului, John îl bătu pe Blay pe
umăr.
Era tatăl lui, nu-i așa?
Blay ezită. Apoi dădu din cap o dată.
Bine, asta a fost fie grozav, fie înfricoșător. În timp ce Jane mergea, parcă trecea printr-
un tunel subteran într-un film cu Jerry Bruckheimer. Această configurație a
fost direct dintr-un Hollywood cu buget mare: oțel, slab luminat de lumini fluorescente,
infinit de lung. În orice moment, Bruce Willis, în jurul anului 1980, avea să treacă în
picioare, purtând o cămașă muschioasă și o mitralieră.
Ea ridică privirea spre panourile fluorescente din tavan, apoi în jos spre podeaua
metalică lustruită. Era dispusă să parieze că dacă ducea un burghiu la pereți, aceștia
aveau o grosime de jumătate de metru. Omule, tipii ăștia aveau bani. Multi bani.
Mai mult decât ai putea obține dacă ai face comerț cu medicamente pe bază de rețetă pe
piața neagră sau ai deservi dependențe de coca-cola, crack și crack. Erau
bani la scară guvernamentală, sugerând că vampirii nu erau doar o altă specie; erau o
altă civilizație.
Pe măsură ce ei trei mergeau, a fost surprinsă că o lăsaseră neîngrădită.
Apoi, din nou, pacientul și prietenul său erau înarmați cu arme
—
"Nu." Pacientul a clătinat din cap spre ea. „Nu ești în manșete pentru că nu vei alerga”.
Jane a căzut cu gura căscată. — Nu-mi citi gândurile.

"Îmi pare rău. Nu am vrut, pur și simplu s-a întâmplat."
Ea și-a dres glasul, încercând să nu măsoare cât de grozav arăta el stând în picioare.
Îmbrăcat cu pantaloni de pijama în carouri Black Watch și o cămașă neagră cu mușchi,
se mișca încet, dar cu o încredere letală care era un KO.
Despre ce au vorbit? „De unde știi că nu voi candida pentru asta?”
"Nu vei da pe cauțiune pe cineva care are nevoie de îngrijiri medicale. Nu este în natura
ta, adevărat?"
Ei bine... la dracu. O cunoștea destul de bine.
— Da, da, spuse el.
"Opriți-vă."
Red Sox s-a uitat în jur, Jane, la pacient. „Vă întoarce citirea minții?”
— Cu ea? Uneori.
„Huh. Primești ceva de la altcineva?”
"Nu."
Red Sox și-a repoziționat pălăria. "Ei bine, ah... anunță-mă dacă ai rahat de la mine, k?
Sunt câteva lucruri pe care aș prefera să le păstrez private, simți-mă?"
— Roger asta. De i nu mă pot ab ine uneori.
„De aceea mă voi apuca să mă gândesc la baseball când ești prin preajmă”.
— Mulțumesc dracu’ că nu ești fan Yankees.

"Nu folosi cuvântul Y. Suntem într-o companie mixtă."
Nu s-a spus nimic altceva în timp ce au continuat prin tunel, iar Jane a trebuit să se
întrebe dacă își pierde mințile. Ar fi trebuit să fie îngrozită în acest loc întunecat,
subteran, cu două escorte uriașe de natură vampirică. Dar ea nu era. În mod ciudat, se
simțea în siguranță... ca și cum pacientul ar fi protejat-o din cauza jurământului pe care
i-o făcuse, iar Red Sox ar face același lucru datorită legăturii sale cu pacientul.
Unde naiba era logica în asta, se întrebă ea.

Dă-mi un S! LA! Un nu! AC! Urmat de un KHOLM! Ce vrajă?
DABUL DE CAP.
Pacienta se aplecă spre ureche. „Nu te văd ca tipul majoretei.
Dar ai dreptate, amândoi am măcelări orice ar putea să te sperie.” Pacienta s-a îndreptat
din nou, un val uriaș de testosteron s-a conectat la rahat.
Jane l-a bătut pe antebraț și și-a cros degetul arătător ca să se aplece înapoi. Când
a făcut-o, ea a șoptit: „Mi-e frică de șoareci și păianjeni.
Dar nu trebuie să-ți folosești pistolul pe șold ca să faci o gaură într-un perete dacă dau
de unul, bine? Capcanele Havaheart și ziarele rulate funcționează la fel de bine. În
plus, nu aveți nevoie de un plasture Sheetrock și o lucrare de ipsos după aceea. Doar
spuneam."
Ea îl bătu pe braț, îndepărtându-l și se concentră din nou asupra tunelului din față.
V a început să râdă, stângaci la început, apoi mai adânc, și a simțit că Red Sox se uită
la ea. Îi întâmpină privirea cu ezitare, a teptându-se să găsească un fel de lucru de
dezaprobare. În schimb, a existat doar ușurare. Ușurare și aprobare ca bărbatul...
bărbatul... Hristos, orice... s-a uitat la ea și apoi la prietenul lui.
Jane se înroși și își întoarse privirea. Faptul că tipul ei nu a organizat un concurs de

pis al celor mai bune prietene cu ea pentru V nu ar fi trebuit să fie un bonus. Deloc.
O sută de metri mai târziu, au ajuns la un set de scări puțin adânci care duceau la o
ușă cu un mecanism de blocare cu șuruburi de mărimea capului ei. Pe măsură ce
pacienta a făcut un pas și a introdus un cod, și-a imaginat că vor intra într-un fel de
înțelegere 007... Ei bine, nu
cu greu. Era un dulap cu rafturi cu blocuri legale căptușite cu galben și cartușe de
imprimantă și cutii cu agrafe pentru documente. Poate pe cealaltă parte…
Nu. Era doar un birou. Un tip obișnuit de birou de management mediu, cu un birou
și un scaun pivotant și dulapuri de fișiere și un computer.
Bine, nu Jerry Bruckheimer/Die Hard aici. Încercați o reclamă pentru asigurarea
Allstate. Sau o companie de credit ipotecar.
— Pe aici, spuse V.
Au ieșit printr-o ușă de sticlă și au parcurs un coridor alb nemarcat până la niște uși
duble din oțel inoxidabil. Dincolo de ei era o sală de sport de calitate profesională,
una suficient de mare pentru a găzdui un meci de baschet profesionist, un meci
de lupte și o expoziție de volei în același timp. Pe podeaua lucioasă de culoarea mierii
erau așezate covorașe albastre și de sub un șir stivuit de înălțimi înalte erau
saci de box.
Multi bani. Imens. Și cum au construit toate acestea fără ca cineva din partea umană
a lucrurilor să prindă? Trebuie să fie o mulțime de vampiri.
A trebuit sa fie.
Muncitori, arhitecți și meșteri... toți capabili să treacă printre oameni dacă vor.
Geneticianul din ea a avut un caz grav de încordare a creierului. Dacă cimpanzeii

împărtășeau nouăzeci și opt la sută din ADN-ul oamenilor, cât de apropiați
erau vampirii? Și din punct de vedere evolutiv, când s-a ramificat această altă specie
din maimuțe și Homo sapiens? Da... wow... ea ar da orice ca să explodeze elica lor dublă.
Dacă într-adevăr aveau de gând să-i curețe mintea înainte de a o lăsa să plece, știința
medicală rata atât de multe.
Mai ales că nu au făcut cancer și s-au vindecat atât de repede.
Ce oportunitate.
În partea îndepărtată a sălii de sport s-au oprit în fața unei uși de oțel marcată
ECHIPMENT/PT ROOM. Înăuntru erau rafturi și teancuri de arme: un arsenal de săbii
și nunchakus pentru arte maritale. Pumnale care erau închise în dulapuri. Pistoale.
Stele aruncate.
"Doamne Dumnezeu."
„Acesta este doar în scopuri de antrenament”, a spus cu o mulțime de mih.

— Atunci cu ce naiba te lupti? Pe măsură ce tot felul de scenarii Războiul Lumilor îi

treceau prin cap, ea a prins parfumul familiar al sângelui. Ei bine, semi-familiar. Mirosul avea
o nuanță diferită, ceva picant și își amintea același parfum ca de vin când fusese
în sala de operație cu pacientul ei.
Dincolo de drum, o ușă marca terapia fizică, s-a deschis. Frumosul vampir blond care o
scoase cu camionul din spital și-a pus capul în jurul stâlpului. — Slavă Domnului că ești aici.
Toate instinctele de medic ale lui Jane au apărut în timp ce a intrat într-o cameră cu
gresie și a văzut tălpile unei perechi de rahat atârnând de o targă. Ea s-a împins înaintea
bărbaților, împinându-i din cale, ca să poată ajunge la tipul care stătea pe masă.
Era cel care o hipnotizase, cel cu ochii galbeni și părul spectaculos. Și chiar avea nevoie
de atenție. Regiunea lui orbitală stângă era zdrobită spre interior, cu capacul atât de
umflat încât nu a putut deschide lucrul, încât jumătate din fața lui era de două ori mai
mare decât ar trebui să fie. Avea senzația că osul de deasupra ochiului lui s-a prăbușit, la fel
și cel de pe obrazul lui.
Ea și-a pus mâna pe umărul lui și l-a întâlnit în ochiul care era deschis.
— Ești o mizerie.
A spart un zâmbet slab. "Nu mai spune i."
— Dar am de gând să te repar.
— Crezi că poți?
"Nu." Ea clătină din cap înainte și înapoi. "Stiu ca pot."
Ea nu era un chirurg plastician, dar având în vedere capacitățile sale de vindecare, era
încrezătoare că poate rezolva problemele pe care le avea fără să-i strice aspectul.
Presupunând că avea proviziile potrivite.
Ușa se lăsă din nou larg, iar Jane încremeni. Oh, Doamne, era uriașul cu părul negru ca jet
și ochelarii de soare negri. Se întrebase dacă nu îl visase, dar evident că era real. Total
real. Și responsabil. S-a purtat de parcă ar fi stăpânit totul și pe toți cei din cameră și
ar putea scăpa de toate cu o mișcare a mâinii.
El a aruncat o privire la ea lângă tipul de pe targă și a spus: „Spune-mi că nu se întâmplă

asta”.
Instinctiv, Jane făcu un pas înapoi în direcția lui V și, exact așa cum făcu ea, îl simți venind în
spatele ei. Deși nu a atins-o, ea știa că era aproape. Și pregătit să o apere.
Cel cu părul negru clătină din cap spre tipul rănit. — Phury... pentru numele naibii,
trebuie să te ducem la Havers.
Phury? Ce naiba de nume era ăsta?
„Nu”, a fost răspunsul slab.
— De ce naiba nu?
"Bella e acolo. Mă vede așa... mergând să înnebunească... Ea sângerează deja."
"Ah... la dracu."
„Și avem pe cineva aici”, a spus tipul șuierând. Ochiul lui s-a mutat spre Jane.
"Dreapta?"
În timp ce se uitau cu toții în direcția ei, cel cu părul negru era clar scos. Deci a fost o
surpriză când a spus: „Vrei să te tratezi cu fratele nostru?”
Solicitarea a fost neamenințătoare și respectuoasă. Evident că fusese supărat în
primul rând că prietenul lui nu era în stare de numărare și nu era tratat.
Ea și-a dres glasul. "Da, o voi face. Dar cu ce trebuie să lucrez? O să vreau să-l elimin..."
— Nu-ți face griji pentru asta, spuse Phury.

Ea îi aruncă o privire uniformă. — Vrei să-ți pun fața la loc fără anestezie generală?
"Da."
Poate că aveau o toleranță diferită la durere —
„Ești nebun?” mormăi Red Sox.
Bine, poate că nu.
Dar destul cu vorbirea. Presupunând că acest băiat cu puroiul Rocky Balboa s-a
vindecat la fel de repede ca și pacientul ei, a trebuit să se opereze acum, înainte ca
oasele să se împletească greșit și să fie nevoite să le refacă.
Privind în jurul camerei, a văzut dulapuri cu fața de sticlă pline de provizii și a sperat
ca naiba să poată pregăti o trusă chirurgicală din ceea ce era în jur. — Presupun
că niciunul dintre voi nu are experiență medicală?
V vorbi, chiar la urechea ei, aproape la fel de aproape ca hainele ei. "Da, pot ajuta.
Sunt instruit ca paramedic."
Îl privi peste umăr, o pătrundere de căldură prin ea.
Reveniți în joc, Whitcomb. — Bine. Ai vreun fel de anestezie locală?
„Lidocaină”.
"Ce zici de niște sedative? Și poate puțină morfină. Dacă tresare la momentul nepotrivit,
l-aș putea orbi."
— Da. Când V porni spre rândurile de dulapuri din oțel inoxidabil, ea observă că era
clătinat. Acea plimbare pe tunel fusese una lungă și, deși părea vindecat la
suprafață, încă mai avea câteva zile fără o operație pe cord deschis.
Ea l-a prins de braț și l-a tras înapoi. — O să te a ezi. Ea aruncă o privire spre Red
Sox. — Adu-i un scaun. Acum. Când pacientul i-a trosnit gura ca să se certe, ea l-a
zdrobit traversând camera. „Nu mă interesează. Am nevoie de tine pe minge în
timp ce operez, iar asta ar putea dura ceva timp. Ești mai bine, dar nu ești atât de
puternic pe cât crezi că ești, așa că stai jos și spune-mi unde pentru a obține ceea
ce am nevoie.”
S-a auzit o tăcere, apoi cineva a râs în timp ce pacientul ei blestema pe fundal. Cel
ca un rege a început să-i rânjească.
Red Sox a rostogolit un scaun din baia cu hidromasaj și l-a împins direct în spatele
picioarelor lui V. — Parcă-l, tip mare. La ordinul medicului tău.
Când pacienta s-a așezat, ea a spus: „Acum, iată ce o să vreau”.
Ea a enumerat bisturiul standard, forcepsul și materialele de aspirație, apoi a cerut
sârmă și ață chirurgicale, Betadină, soluție salină pentru clătire, căptușeală de tifon,
mănuși de latex...
A fost uimită de cât de repede s-a adunat, dar apoi, ea și pacienta ei erau pe
aceeași lungime de undă. O îndreptă succint în jurul camerei, anticipa ce ar
putea dori și nu irosi cuvintele. Asistenta perfectă, parcă.
Ea a scos un oftat uriaș de ușurare că aveau un burghiu chirurgical. — Și presupun

că nu ai căști cu lupă?
— Cabinet lângă căruciorul de accident, spuse V. "Sertar de jos. Partea stângă. Vrei
să mă frec?"
"Da." S-a dus și a găsit decorul. "Avem capacitate de radiografie?"
"Nu."
— La naiba. Și-a pus mâinile pe șolduri. — Orice. O să intru în orb.
Când își punea căștile, V. se ridică și se duse să lucreze la mâinile și antebrațele
lui peste chiuveta din colțul îndepărtat. Când a terminat, ea i-a luat locul, apoi au
luat mănușile.
S-a întors la Phury, întâlnindu-l în ochiul lui bun. "Probabil că asta va doare chiar
și cu localnicii și puțină morfină. Probabil că vei leșina și sper că se va întâmpla mai
devreme decât mai târziu."
A mers după o seringă și a simțit sentimentul familiar de putere venind în ea în
timp ce se străduia să repare ceea ce trebuia reparat...
— Stai, spuse el. „Fără droguri”.

"Ce?"
"Doar fă-o." Era o anticipare înfiorătoare în ochiul lui, una care nu era potrivită la
atât de multe planuri. A vrut să fie rănit.
Ea î i îngustă privirea. Și s-a întrebat dacă a lăsat să se întâmple asta.
— Îmi pare rău. Jane a străpuns sigiliul de cauciuc al fiolei cu lidocaină cu acul.
În timp ce scotea ceea ce avea nevoie, ea a spus: „Nu există nicio cale naibii să
intru fără să fii amorțit. Simți puternic contrariul, găsește-te un alt chirurg”.
Ea a pus sticla de sticlă pe o tavă de oțel și s-a aplecat peste fața lui, cu seringa în
aer. "Deci, ce va fi? Eu și sosul ăsta knockout sau... la naiba, nimeni?"
Privirea aceea galbenă s-a aprins de furie, de parcă l-ar fi înșelat din ceva.
Dar apoi tipul ca un rege a vorbit. "Phury, nu fi prost. Aceasta este viziunea ta
despre care vorbim. Taci și las-o să-și facă treaba."
Ochiul galben s-a închis. — Bine, mormăi tipul.
Aproximativ două ore mai târziu, Vishous a decis că are probleme. Probleme
mari. În timp ce se uita la rândurile de cusături negre și îngrijite de pe chipul lui
Phury, a fost copleșit până la tăcere.
Da. Era în mega necazuri.
Jane Whitcomb, MD, a fost un maestru chirurg. Un artist absolut. Mâinile ei erau
instrumente elegante, ochii ei ascuțiți ca bisturiul pe care îl folosea, concentrarea
ei la fel de feroce și mistuitoare ca cea a unui războinic în luptă. Uneori lucrase
cu o viteză neclară, iar alteori încetinise până i se părea că nu se mișcă deloc:
osul orbital al lui Phury fusese rupt în mai multe locuri, iar Jane îl pusese la loc. pas
cu pas, îndepărtând chipsuri care erau albe ca coji de stridii, găurind în craniu și
trecând sârmă între fragmente, punându-i un mic șurub în obraz.
V putea să-și dea seama că nu era complet mulțumită de rezultatul final, din
cauza expresiei dure de pe chipul ei în timp ce închisese. Și când a întrebat-o care era
problema, ea i-a spus că ar fi preferat să-i pună o farfurie în obrazul lui Phury, dar,
pentru că nu aveau acel tip de trusă la îndemână, avea să spere că se tricotează
rapid.
De la început până la sfârșit, ea deținuse controlul total. Până la punctul în care îl
aprinsese, ceea ce era și absurd și rușinos. Doar că ar fi făcut-o
nu am mai întâlnit niciodată o femeie — o femeie — ca ea. Pur și simplu ținuse superb
de fratele lui, cu o pricepere pe care V însuși nu putea spera să se egaleze.
Oh, Doamne... A fost într-o nenorocire aici.
"Cum este tensiunea lui?" ea a intrebat.
— Stați, răspunse el. Phury leșinase în aproximativ zece minute, deși respirația i-a rămas
puternică, la fel și BP.
În timp ce Jane ștergea zona din jurul ochiului și pomeților și începu să o împacheteze
cu tifon, Wrath și-a dres glasul în prag. — Dar viziunea lui?
— Nu vom ști până nu ne va spune, spuse Jane. „Nu am cum să aflu dacă nervul lui optic a
fost deteriorat sau dacă a existat vreo leziune a retinei sau a corneei. Dacă s-a întâmplat
ceva din acestea, va trebui să meargă la altă unitate pentru a-l repara, și nu doar din
cauza resursele limitate de aici. Nu sunt chirurg oftalmologic și nici nu aș încerca
o astfel de operație.”
Regele își împinse ochelarii de soare puțin mai sus pe nasul drept. De parcă s-ar fi gândit
la ochii săi slabi și s-ar fi gândit că Phury nu va trebui să se ocupe de genul ăsta de problemă.
După ce Jane a acoperit partea laterală a feței lui Phury cu tifon, i-a trecut un bandaj în
jurul capului lui ca un turban, apoi a pus instrumentele pe care le folosise în autoclavă.
Pentru a nu o privi obsesiv, V s-a ocupat să arunce seringile, tampoanele și acele
folosite împreună cu tubul de unică folosință din aspirația.
Jane și-a rupt mănușile chirurgicale. „Să vorbim despre infecție. Cât de sensibil este genul
tău?”
"Nu foarte." V se lăsă pe spate în scaun. Îi plăcea să recunoască, dar era obosit. Dacă nu l-
ar fi pus să ia o sarcină, ar fi fost complet mort în picioare până acum. „Sistemul nostru
imunitar este foarte puternic”.
— Medicul dumneavoastră l-ar pune pe antibiotic ca profilactic?
"Nu."
Ea s-a apropiat de Phury și l-a privit de parcă i-ar fi citit semnele vitale fără a beneficia
de un stetoscop și manșetă pentru tensiunea arterială. Apoi ea întinse mâna și îi netezește
părul extravagant pe spate. Proprietatea din ochii ei și gestul l-au deranjat pe V, deși nu
ar fi trebuit. Bineînțeles că și-ar fi interesat în mod special de fratele lui. Ea tocmai îi
punea la loc o parte a feței.
Dar inca.
La naiba, bărbații legați au fost o durere în fund, nu-i așa?

Jane se aplecă la urechea lui Phury. „Te-ai descurcat bine. O să fie bine.
Odihnește-te și lași acea vindecare fantezoasă a ta să meargă la treabă, bine?" După
ce l-a bătut pe umăr, ea a stins candelabru puternic de deasupra candelabrei.
"Doamne, mi-ar plăcea să-ți studiez genul."
O rafală de frig a venit din colț, când Wrath a spus: „Nici o șansă, doctore.
Nu jucăm cobai pentru Ekes ai rasei umane.”
„Nu îmi făceam speranțe”. Ea se uită în jur la toți. „Nu-l vreau nesupravegheat, așa că
fie eu stau cu el aici, fie altcineva. Și, dacă plec, o să vreau să-l verific peste vreo două
ore să văd cum merge”.
— Vom rămâne aici, spuse V.

— Arăți de parcă ești pe cale să cazi.
— Nicio șansă de asta.
— Doar pentru că stai jos.
Ideea că era slab în fața ei îi ascuți vocea. — Nu-ți face griji pentru mine, femeie.
Ea se încruntă. "Bine, asta a fost o declarație de fapt, nu o preocupare. Fă ce vrei cu ea."
Ai. Da... doar ah.

"Orice. Voi fi acolo." S-a ridicat și a plecat repede.
În camera de echipamente, luă o sticlă de Aquafina din frigider, apoi se întinse pe
una dintre bănci. În timp ce a spart capacul, a fost vag conștient de Wrath și Rhage
care veneau și îi spuneau ceva, dar el nu urmărea.
Faptul că ar fi vrut ca Jane să-i pese de el l-a înnebunit. Că el a fost rănit când ea nu a
fost și mai mult o dracu de ego.
A închis ochii și a încercat să fie logic. Nu dormise de săptămâni întregi. Fusese afectat
de acel coșmar. Aproape că murise.
Își întâlnise nenorocitul de mama.
V a aspirat cea mai mare parte a apei. Era dincolo de neliniștit și de aceea trebuia să
prindă sentimente. Chiar nu era vorba despre Jane. A fost situațional. Viața lui
a fost o salată de fructe de dracu-mes, și acesta era motivul pentru care devenea prost cu
ea. Pentru că ea nu-i dădea nimic cu ce să continue. L-a tratat ca pe un pacient și
ca pe o curiozitate științifică.
Și acel orgasm pe care aproape că-i dăduse? Era al naibii de sigur că, dacă ar fi fost treaz,
nu s-ar fi întâmplat niciodată: acele imagini pe care le avea cu el.
au fost fantezia unei femei de a fi cu un monstru periculos. Nu erau despre ea să-l

dorească în viața reală.
"Hei."
V deschise ochii și ridică privirea spre Butch. "Hei." Polițistul împinse picioarele lui V
deoparte și se așeză pe bancă. — Omule, a făcut o treabă grozavă cu Phury, nu-i așa?
— Da. V aruncă o privire spre ușa deschisă a apartamentului PT. — Ce caută ea acolo?
— Trecând prin toate dulapurile. A spus că vrea să știe care este inventarul,
dar chiar cred că se plimbă prin Phury și încearcă să fie obișnuită în privința asta.
— Nu trebuie să-l privească tot timpul, mormăi V.

În timp ce sentința i-a zburat din gură, nu-i venea să creadă că era gelos pe fratele său
rănit. "Ceea ce vreau sa spun este-"
"Nu. Nu-ți face griji. Am înțeles."
Când Butch a început să-și trosnească degetele, V a înjurat în cap și s-a gândit să plece.
Acele sunete de popping tindeau să fie preludiul unei conversații
semnificative. "Ce."
Butch și-a îndoit brațele, întinzându-i strâns pe umeri. "Nada. Ei bine, în afară de...
vreau să știi că aprob."
"Din ce?"
— Ea. Tu i ea. Butch aruncă o privire, apoi întoarse privirea. „Este un combo bun.”
În tăcerea care a urmat, V a trasat profilul celui mai bun prieten al său, de la părul
întunecat care cădea peste o frunte inteligentă până la nasul spart până la maxilarul
proeminent. Pentru prima dată după destul de mult timp nu i-a poftit Butch. Ceea ce ar
fi trebuit catalogat drept o îmbunătățire. În schimb, s-a simțit mai rău pentru altceva
motiv.
— Nu există eu și ea, amice.

"Prostii. L-am văzut imediat după ce m-ai vindecat. Și conexiunea devine din ce în ce
mai puternică din oră."
"Nimic nu merge. Îți spun adevărul solid-aur."
"Bine, bine... cum se simte apa?"
"Scuzați-mă?"
— Nilul se încălzește în această perioadă a anului?
În timp ce V ignoră lovitura, se trezi concentrându-se pe buzele lui Butch. Cu o

voce foarte liniștită, el a spus: „Știi... îmi doream total să fac sex cu tine”.
"Știu." Capul lui Butch s-a răsucit și ochii li s-au întâlnit. — Timpul trecut acum, nu.
— Cred că da.
Butch dădu din cap spre ușa deschisă a apartamentului PT. "Din cauza ei."
"Pot fi." V se uită peste camera de echipamente și o zări pe Jane în timp ce răsfoia
un dulap. Răspunsul corpului lui în timp ce ea se aplecă la talie a fost imediat,
iar el a trebuit să-și miște șoldurile pentru a nu-i strânge capul erecției ca o
portocală. Pe măsură ce durerea scădea, se gândi la ceea ce simțise față de
colegul său de cameră. "Trebuie să spun, am fost surprins că ai fost atât de cool cu
el. M-am gândit că te-ar înfiora sau ceva rahat."
„Nu te pot ajuta cum te simți.” Butch se uită în jos la mâinile lui, verificând
unghiile. Închizătorul lui Piaget. Amplasarea manșetei sale de platină.
"In afara de asta…"
"Ce?"
Polițistul clătină din cap. "Nimic."
"Spune-o."
"Nu." Butch se ridică și se întinse, cu corpul mare arcuindu-se. — Mă duc înapoi la
groapă...
"M-ai vrut. Poate doar un pic."
Butch s-a așezat pe spate pe coloana vertebrală, cu brațele căzute în lateral,
cu capul la loc. Se încruntă, cu fața încrețită. — Totuși, nu sunt gay.
V și-a lăsat maxilarul ca un sfert și l-a zguduit. "Nu, într-adevăr? E un șocant. Eram
sigur că tot ce sunt un băiat-bun-irlandez-catolic-din Southie era un front."
Butch a răsturnat pasărea. „Orice. Și eu sunt dezamăgit cu homosexualii. În ceea ce

mă privește, oamenii ar trebui să ia dracu cu cine vor ei, în orice fel, atâta timp cât
toți cei implicați au peste optsprezece ani și nimeni nu este rănit.
Se întâmplă să sape femelele”.
— Relaxează-te. Eu doar te smuciesc.
„Ar fi bine să fii. Știi că nu sunt un „fob”.
"Da, stiu."
"Si tu?"
„Un „fob?”
„Gay sau bi”.
În timp ce V expiră, și-a dorit să fie pentru că avea o țigară între buze și, din reflex,
și-a bătut mâna pe buzunar, mângâiat de faptul că adusese niște role cu el.
"Uite, V, știu că faci femei, dar felul în care le faci este doar drumul din piele și
ceară. Este diferit între tine și băieți?"
V și-a mângâiat barbă cu mâna înmănușată. Întotdeauna simțise că nu era nimic
ce el și Butch nu și-ar putea spune unul altuia. Dar asta... asta a fost greu.
Mai ales pentru că nu dorea să se schimbe nimic între ei și se temea întotdeauna
că dacă eforturile lui sexuale ar fi discutate prea deschis, ar deveni ciudat.
Adevărul era că Butch era un hetero prin fire, nu doar un fundal. Și dacă
ar fi simțit ceva diferit aici sau acolo pentru V?
Era o aberație care probabil îl făcea să se simtă inconfortabil.
V rostogoli sticla Aquafina între palme. "De cât timp vrei să-mi pui întrebarea?
Despre chestia gay."
"Pentru o vreme."
— Ți-e frică de ceea ce aș spune?

— Nu, pentru că nu contează pentru mine într-un fel sau altul. Sunt strâns cu tine
dacă îți plac bărbații sau femeile sau ambele.
V sa uitat în ochii celui mai bun prieten al său și și-a dat seama... da, Butch nu avea
de gând să-l judece. Erau misto, indiferent de ce.
Cu un blestem, V și-a frecat centrul pieptului și a clipit. Nu a plâns niciodată, dar a
simțit că poate în acest moment.
Butch dădu din cap de parcă ar fi știut exact ce face. „După cum am spus, omule,
este orice. Tu și cu mine?
Deși... dacă îți plac oile, ar fi greu. Nu știu dacă m-aș descurca”.
V trebuia să zâmbească. „Eu nu fac animale de fermă”.
— Nu suporti fânul în pielea ta?

— Sau lână în dinți.
"Ah." Butch se uită înapoi. — Deci, care este răspunsul, V?
"Ce crezi că este?"
— Cred că ai făcut bărbați.
— Da. Am.
— Dar bănuiesc... Butch dădu din degetul. „Bănuiesc că nu-ți plac mai mult decât
femelele pe care Dom. Ambele sexe sunt irelevante pentru tine pe termen lung,
pentru că niciodată nu ți-a păsat cu adevărat de nimeni. În afară de mine. Și...
chirurgul tău.”
V a lăsat ochii în jos, urandu-se că era atât de transparent, dar nu chiar

surprins de rutina cu voal subțire pe care o purta. El și Butch erau așa. Fara
secrete. Și în acest sens... „Probabil ar trebui să-ți spun ceva, polițistă”.
"Ce?"
„Am violat un bărbat odată”.
Omule, ai fi putut auzi greierii ciripind pentru liniște.
După un timp, Butch se lăsă înapoi pe bancă. "Ai făcut?"
„Înapoi în tabăra războinicilor, dacă învingeți pe cineva în timp ce luptați, l-ați tras
în fața celorlalți soldați. Și am câștigat prima luptă în care am fost după tranziția
mea. Bărbatul... Presupun că a consimțit într-un Adică, s-a supus, dar nu a fost
corect. Eu... da, nu am vrut să-i fac asta, dar nu m-am oprit." V scoase o țigară din
buzunar și se uită în jos la sulul alb și subțire. "A fost chiar înainte să părăsesc
tabăra. Chiar înainte... mi s-au întâmplat alte lucruri."
— A fost prima dată?

V și-a scos bricheta, dar nu a aprins nicio flacără. — Foarte bine să începi, huh.
"Iisus…"
"Oricum, după ce am fost afară în lume pentru o vreme, am experimentat cu o
mulțime de prostii. Eram foarte supărat și... da, pur și simplu total enervat." Se
uită la Butch. — Nu sunt multe lucruri pe care să nu le fi făcut, polițiste. Și cea mai
mare parte a fost îndrăzneață, dacă mă simți. A existat întotdeauna consimțământ,
dar a fost — încă mai este — pe șine. V râse strâns. — La fel și curios de uitat.
Butch a rămas tăcut o vreme. Apoi a spus: „Cred că de aceea îmi place Jane”.
"Huh?"
"Când te uiți la ea? Chiar o vezi și când ți s-a întâmplat ultima dată?"
V se pregăti, apoi se uită cu atenție în ochii lui Butch. "Te-am văzut. Chiar dacă a
fost greșit. Te-am văzut."
La naiba, părea trist. Trist si singur. Ceea ce l-a făcut să vrea să schimbe subiectul.
Butch îl bătu pe V pe coapsă, apoi se ridică, de parcă ar fi știut exact la ce se gândea

V. "Ascultă, nu vreau să te simți rău. Este magnetismul meu animal. Sunt
irezistibil."
"Deșteptule." Zâmbetul lui V nu a durat mult. — Nu te încânta latura ta romantică
despre mine și Jane, amice. E umană.
Butch a căzut falca și a tras un bobble. "Nu, într-adevăr? E atât de șocant! Și aici am
crezut că e o oaie."
V i-a aruncat lui Butch o privire dracună. — Nu-i place așa de mine. Nu chiar.
"Da."
„Huh. Ei bine, dacă aș fi în locul tău, aș putea testa acea teorie înainte să-i dai drumul.”
Butch și-a băgat o mână prin păr. "Ascultă, eu... rahat."
"Ce?"
— Mă bucur că mi-ai spus. Despre chestiile sexuale.
„Nimic din toate acestea nu a fost o știre”.
— Adevărat. Dar cred că ai ieșit cu asta pentru că ai încredere în fundul meu.

— Da. Acum trage-l înapoi în groapă. Marissa trebuie să vină acasă în curând.
„Ea este”, Butch se îndreptă spre u ă, dar apoi făcu o pauză i se uită peste umărul
lui. "V?"
Vishous își ridică privirea. — Da?
„Cred că ar trebui să știi, după toată această conversație profundă...” Butch clătină grav
din cap. — Încă nu ne întâlnim.
Cei doi au izbucnit în râs, iar polițistul încă s-a strigat când a dispărut în sală.
"Ce e așa amuzant?" întrebă Jane.

V se pregăti înainte de a se uita la ea, sperând ca ea să nu știe cât de greu îi era să se
înfrunte ca și cum ar fi fost la nivel. "Prietenul meu este doar un fund. Este munca vieții
lui."
„Toată lumea are nevoie de un scop”.
"Adevărat."
Ea s-a așezat pe banca de vizavi, iar ochii lui au mâncat-o ca și cum ar fi fost în întuneric de
secole și ea era o lumânare.
„Va trebui să vă hrăniți din nou?” ea a intrebat.
— Mă îndoiesc. De ce?
„Colorarea ta este oprită”.
Ei bine, dacă ai pieptul atât de strâns va face asta unui tip. "Sunt bine."
Urmă o tăcere lungă. Apoi a spus: „Eram îngrijorată acolo”.
Epuizarea din vocea ei l-a făcut să vadă dincolo de atracția pe care o avea pentru ea și
să înțeleagă faptul că umerii ei erau căzuți și că sub ochi erau cearcăne și pleoapele ei
erau joase. Era clar ștearsă.
Trebuie s-o lași să plece, se gândi el. Curând.
— De ce ai fost îngrijorat? el a intrebat.
"Zona foarte dificil de reparat într-o situație de teren. Care a fost ceea ce a fost." Ea și-a
frecat fața. — Apropo, ai fost grozav.
Sprâncenele i-au căzut. "Mulțumiri."
Cu un geamăt, și-a vârât picioarele sub fund, așa cum se afla pe spate în dormitor, pe
scaunul acela. — Sunt îngrijorat de vederea lui.
Omule, și-ar fi dorit să o poată freca pe spate. — Da, nu are nevoie de altă răspundere.
— Are deja unul?

„Picior protetic...”
"V? Te superi dacă vorbesc cu tine o secundă?"
Capul lui V a tras în jurul ușii sălii de sport. Rhage se întorsese, încă îmbrăcat în pielea lui de
luptă. "Hei, Hollywood. Ce se întâmplă?"
Jane se desfăcu. "Pot intra în celălalt..."
— Stai, spuse V. Nimic din toate acestea nu avea să fie permanent pentru ea, așa că nu
conta ce a auzit. Și în plus... mai era o parte din el – o parte slăbită care îl făcea să-și dorească
să bată în cap cu o sticlă de lichior – care voia să mulgă în fiecare secundă pe care o avea
cu ea.
În timp ce se așeză la loc, V dădu din cap spre fratele său. "Vorbi."
Rhage aruncă o privire înainte și înapoi între el și Jane, cu ochii lui ceai de culoare
prea perspicace pentru gustul lui V. Apoi tipul a ridicat din umeri. — Am găsit în seara
asta un mic incapabil.
"Incapacitate cum?"
„Eviscerat”.
— De unul dintre ei?
Rhage aruncă o privire spre ușa camerei PT. "Nu."
V privi în acea direcție și se încruntă. "Phury? Oh, haide, nu i-ar fi scos niciodată vreun
rahat lui Clive Barker. Trebuie să fi fost o luptă al naibii."
„Vorbim îmbrăcați în câmp, V. Tăieturi chirurgicale. Și nu se pare că acel lucru ar fi înghițit
cheile mașinii fratelui și că ar fi vrut să le recupereze. Cred că a făcut-o fără un motiv
întemeiat.
Ei bine... la dracu. Printre Frăție, Phury era domnul, nobilul luptător, cel care era Boy
Scout – strâns în privința lucrurilor. Avea tot felul de standarde pentru sine, iar onoarea în
arena de luptă era una dintre ele, chiar dacă dușmanii lor nu meritau favoarea.
— Nu-mi vine să cred, mormăi V. — Adică... rahat.

Rhage a scos din buzunar un Tootsie Pop, a dezlipit ambalajul și a tăiat chestia. „Nu-mi
pasă dacă vrea să-i sfărâme pe nenorociții ăia
precum declarațiile fiscale. Ceea ce nu mă interesează este ceea ce determină

comportamentul. Dacă înjunghie așa, există o frustrare la nivel înalt. În plus, dacă motivul
pentru care a fost spart în față în seara asta a fost pentru că era atât de ocupat să
joace Saw II, atunci este o problemă de siguranță.”
— Îi spui lui Wrath?
"Nu încă. Aveam de gând să vorbesc mai întâi cu Z. Presupunând că totul merge bine cu Bella
în seara asta la Havers's."
"Ah... de aceea lui Phury, atunci, adevărat? Se întâmplă ceva cu acea femeie sau cu tinerii
din interiorul ei și va trebui să avem de-a face cu amândoi, după cum ai citit." V înjură pentru
sine, gândindu-se brusc la toate sarcinile din viitorul său. La dracu. Rahatul ăla
de Primale avea să-l omoare.
Rhage îl mu că pe Tootsie Pop, înăbu it de obrazul lui impecabil. — Phury trebuie să
renunțe la obsesia asta pentru ea.
V coborî privirea spre podea. — Fără îndoială că ar face-o dacă ar putea.
— Ascultă, mă duc să-l găsesc pe Z. Rhage scoase bă ul alb din gură i îl înfă ură în
ambalajul violet. — Voi doi aveți nevoie de ceva?
V aruncă o privire spre Jane. Ochii ei erau ațintiți asupra lui Rhage și îl calcula ca un medic,
luând notă de compoziția corpului lui, făcându-și calculele interne în capul ei. Sau, cel puțin,
V spera că asta făcea. Hollywood era un nenorocit arătos.
În timp ce colții lui V pulsau în semn de avertizare, el se întrebă dacă își va recăpăta vreodată
calmul și răcoarea. Părea că era gelos pe tot ce era în pantaloni cu Jane în preajmă.
„Nu, suntem buni”, i-a spus el fratelui său. "Multumesc omule."

După ce Rhage a plecat și a închis ușa, Jane sa mișcat pe banca ei, întinzându-și
picioarele. Cu un val ridicol de satisfacție, își dădu seama că stăteau exact în aceeași poziție.
"Ce este un mai mic?" ea a intrebat.

S-a numit un învins în timp ce se uita la ea. „Un ucigaș de strigoi care încearcă să vâneze
oamenii mei până la dispariție”.
— Strigoi? Fruntea i s-a strâns, ca și cum creierul ei ar fi respins ceea ce auzise. Ca și cum
ar fi fost un widget care nu a trecut de controlul calității.
— Strigoi cum?
"Poveste lunga."
"Avem timp."
"Nu atât de mult." Nu prea mult.
— Asta te-a împușcat?
"Da."
— Și ce l-a atacat pe Phury?
"Da."
Urmă o tăcere lungă. — Atunci mă bucur că a tăiat unul dintre ei.
Sprâncenele lui V dansau cu linia părului. "Tu esti?"
„Geticianul din mine detestă extincția. Genocidul este... absolut de
neiertat.” Se ridică și se duse la ușă să se uite la Phury. "Ii omori? Cei... mai mici?"
„Pentru asta suntem. Eu și frații mei am fost crescuți să luptăm”.

— Crescut? Ochii ei verzi închis s-au mutat spre ai lui. "Ce vrei să spui?"
„Geeticianul din tine știe exact ce vreau să spun”. În timp ce cuvântul Primale îi
bătea în jurul craniului ca un glonț slăbit, el și-a dres glasul. La naiba, nu se grăbea
atât de mult să vorbească despre viitorul său ca herghelia Aleasă cu femeia cu care
chiar dorea să fie. Cine pleca. La apusul soarelui.
„Și aceasta este o facilitate pentru a antrena mai mulți dintre voi?”
"Ei bine, soldați să ne sprijine. Frații mei și cu mine suntem puțin diferiți."
"Cum așa?"
„După cum am spus, am fost crescuți special pentru putere, rezistență și
vindecare.”
"De cine?"
— Încă o poveste lungă.
"Încearcă-mă." Când el nu a răspuns, ea a apăsat: „Hai. Am putea la fel de bine să
vorbim și sunt foarte interesată de felul tău”.
Nu el. Genul lui.
V înghiți un blestem. Omule, dacă ar fi mai îndrăgostit de ea, ar purta lac de unghii.
Își dorea neapărat să-și aprindă țigara din mână, dar nu avea de gând să o
înconjoare. "Chestii standard. Cei mai puternici masculi au fost împerecheați
cu cele mai înțelepte femele. Ceea ce a rezultat în tipi ca mine, care sunt cel mai bun
pariu pentru protecția rasei."
— Și nașterile feminine din aceste perechi?
„Au fost baza vieții spirituale a speciei”.
"A fost? Deci genul ăsta de reproducere selectivă nu mai are loc?"
"De fapt... pornește din nou." La naiba, chiar avea nevoie de o țigară.
— Mă scuzi?
"Unde te duci?"
„Ieși la sală să fumezi”. Își strecură mâna rostogolită între buze, se ridică și trecu chiar
dincolo de ușa sălii de echipamente. Rezemat de peretele de beton al sălii de sport, a pus
sticla Aquafina jos la picioarele sale și a folosit bricheta. În timp ce se gândea la mama
lui, a expirat o dracu de fum.
— Glonțul a fost ciudat.

V răsuci capul. Jane era în prag, cu brațele peste piept, cu părul blond încurcat de parcă
ar fi împins o mână prin el.
"Scuzați-mă?"
— Glonțul care te-a lovit. Folosesc arme diferite?
El și-a aruncat următorul flux de fum în direcția opusă, departe de ea. — Cum a fost
ciudat?
"În mod normal, gloanțele au formă conică, vârfurile fie ajungând la un unghi ascuțit
dacă este o pușcă, fie fiind mai contondente dacă este un pistol. Cel din tine este
rotund."
V a luat o altă remiză pe mâna lui. — Ai văzut asta la radiografie?
"Da, citește ca plumb normal din câte am putut vedea. Glonțul a fost ușor neuniform
pe margini, dar asta a fost probabil cauzat de lovirea în jurul cutiei toracice."
"Ei bine... Doar Dumnezeu știe cu ce fel de tehnologie nouă se împiedică cei mai
mici. Ei au jucării la fel ca noi jucării." Se uită la vârful țigării. — Apropo de asta, ar trebui
să vă mulțumesc.
"Pentru ce?"
„Mă salvează”.
"Cu multa placere." Ea a râs puțin. „Am fost atât de surprins de inima ta”.
— Ai fost?
„N-am mai văzut așa ceva până acum”. Ea dădu din cap spre camera PT. „Vreau să stau
aici cu voi până când fratele vostru se vindecă, bine? Am un sentiment prost despre el.
Nu pot să-mi pun degetul pe asta... Arata în regulă, dar instinctele îmi sună și când se
stinge. asa imi pare intotdeauna rau daca nu ii urmaresc. In plus, oricum nu ma
intorc la viata reala pana luni dimineata."
V încremeni cu mâna rulată în drum spre buze.

"Ce?" ea a spus. — Există o problemă cu asta?
"Ah... nu. Nicio problemă. Deloc."
Ea stătea. Inca putin.
V zâmbi pentru sine. Așa a fost cum a fost câștigarea la loterie.

În timp ce John stătea la coadă în fața ZeroSum cu Blay și Qhuinn, nu era fericit
și nu era confortabil. Așteaptau să intre în club cam de o oră și jumătate, și singurul
lucru bun era că noaptea nu era atât de rece încât și-au înghețat mingile.
„Nu mă mai tânăr aici”. Qhuinn a călcat cu picioarele. "Și nu m-am îndrăgostit
să joc tălmăcioară în această coadă de așteptare."
John a trebuit să recunoască că tipul părea strâmt în seara asta: cămașă neagră
cu guler deschis, pantaloni negri, cizme negre, geacă de piele neagră. Cu părul
întunecat și ochii nepotriviți, el a primit multă atenție de la femelele umane.
De exemplu, chiar acum două brunete și o roșcată se plimbau pe linie și, ce știi
tu, toate trei au făcut o pocnire a capului în timp ce treceau pe lângă Qhuinn. Era
în mod caracteristic nerușinat în timp ce se uita înapoi.
Blay înjură. — Omul meu de aici va fi o amenințare, nu-i așa?
— Mai bine ai crede. Qhuinn își ridică pantalonii. "Mi-e foame."
Blay clătină din cap, apoi cercetă strada. Făcuse asta de câteva ori, cu ochii
ascuțiți, mâna dreaptă în buzunarul jachetei. John știa ce era în acea palmă a lui:
strânsoarea unui nouă. Blay era înarmat.
Spusese că a luat pistolul de la un văr de-al lui și că totul a fost liniște.
Dar apoi, trebuia să fie. Una dintre regulile programului de antrenament era că nu
trebuia să o porți când erai în oraș. A fost o regulă bună, bazată pe teoria conform
căreia puține cunoștințe era un lucru periculos, iar cursanții nu ar trebui să
se înfrunte ca și cum ar avea jumătate de creier atunci când vine vorba de luptă.
Totuși, Blay spusese că nu mergea în centru fără niște metal, iar John hotărâse
să se prefacă că nu știe despre ce era vorba aia umflătură.
Și mai era și o mică parte din el care s-a gândit că dacă se întâlnesc cu Lash, s-ar
putea să nu fie o idee rea.
— Ei bine, hei, doamnelor, spuse Qhuinn. — Unde pleci?
John aruncă o privire. O pereche de blonde stăteau în fața lui Qhuinn, arătând
ca și cum corpul lui ar fi tejgheaua de bomboane la un cinema și se întrebau
dacă să înceapă cu Milk Duds sau Swedish Fish.
Cea din dreapta, care avea părul până la fund și o fustă cât un șervețel de hârtie, a
zâmbit. Dinții ei erau atât de albi încât străluceau ca niște perle.
„Mergeam la Screamer’s, dar... dacă te îndrepți aici, s-ar putea să ne schimbăm

planurile.”
„Ușurează-ne tuturor și alătură-te nouă la coadă”. Se înclină, măturandu-și brațul în fața lui.
Blonda s-a uitat la prietena ei, apoi a tras o mica manevra Betty Boop, soldul si parul
balansand. Părea bine repetat. — Pur și simplu iubesc un domn.
„Sunt unul până la miezul meu”. Qhuinn și-a întins mâna și, când Betty a luat-o, a tras-o
la rând. Câțiva tipi s-au încruntat, dar o privire de la Qhuinn și au tăiat prostiile, ceea ce era
de înțeles. Qhuinn era mai înalt și mai lat decât ei, aproape de mașina lor.
„Aceștia sunt Blay și John”.

Fetele i-au radiat spre Blay, care i-a îmbujorat culoarea părului, apoi cei doi au făcut o
trecere rapidă peste John. A primit o pereche de încuviințări rapide din cap și apoi s-a
concentrat din nou pe prietenii săi.
Punându-și mâinile în jacheta de vânt pe care o împrumutase, se îndepărtă din drum
pentru ca prietena lui Betty să se poată strânge lângă Blay.
"John? Ești bine acolo?" întrebă Blay.
John dădu din cap și se uită la prietenul său, semnând rapid, Doar îndepărtând zona.
— O, Doamne, spuse Betty.
John își băgă mâinile înapoi în buzunare. La naiba, fără îndoială că ea a observat că a
folosit limbajul semnelor și asta avea să meargă în două moduri: fie ar crede că el este
drăguț. Sau i-ar fi milă de el.
„Ceasul tău este atât de fierbinte!”
— Mulțumesc, iubito, spuse Qhuinn. — Tocmai am primit. Urban Outfitters.

Oh corect. Ea nu-l observase deloc pe John.
Douăzeci de minute mai târziu, au ajuns în cele din urmă la intrarea în club și a fost un
miracol că a intrat John. Balancerii de la ușă i-au cercetat actul de identitate cu tot, cu
excepția unui microscop cu protoni și abia începeau să-și scuture din cap când a venit
al treilea. sus, i-a aruncat o privire la Blay și Qhuinn și i-a lăsat pe toți să intre.
După doi metri de u ă, John a decis că nu era în scenă. Erau oameni peste tot, arătând
atât de multă piele încât ar fi putut la fel de bine să fie la plajă. Și era acel cuplu de
acolo... la naiba, era mâna tipului ăla pe fusta ei?
Nu, era mâna tipului din spatele ei. Cel pe care nu o săruta.
De jur împrejur, muzică techno răsuna, bătăile stridente răsunând prin aer care era
înfundat de sudoare și parfum și ceva mosc pe care îl bănuia.
a fost sex. Laserele au străbătut întuneric, evident țintindu-i spre globii oculari,
pentru că oriunde s-a uitat, i-au dat în cuie unul bun.
Și-ar fi dorit să aibă ochelari de soare și dopuri de urechi.
El a aruncat o privire înapoi la cuplu – ei, în trei. Nu era sigur, dar femeia părea să
aibă mâinile jos pe ambii pantaloni.
Ce zici de o legatură la ochi, se gândi el.
Cu Qhuinn în frunte, cei cinci s-au deplasat într-o zonă cu frânghie care era păzită de
bouncers de mărimea mașinilor. De cealaltă parte a baricadei steakhead, despărțit de
un zid de apă care cădea, erau oameni de lux care stăteau în cabine de piele, genul care
purta costume de designer și, fără îndoială, bea lichior pe care John nu putea să pronunțe.
Qhuinn s-a îndreptat spre spatele clubului ca un porumbel vasător, alegând un loc lângă
perete, cu o vedere bună a măcinaturilor de pe podea și acces ușor la bar. A primit ordine
de băutură de la doamne și de la Blay, dar John doar a clătinat din cap. Acesta nu a
fost un mediu potrivit pentru a te desprinde nici măcar puțin.
Toate i-au amintit de vremea dinainte de a veni să locuiască cu Frăția. Când fusese
singur în lume, obișnuise să fie cel mai mic din jur, și omule, asta era adevărat aici.
Toți erau mai înalți decât el, mulțimea planând peste el, chiar și femeile. Și i-a scos la
iveală toate instinctele. Dacă aveai puține resurse fizice cu care să te protejezi, trebuia
să te bazezi pe simțurile tale zdruncinate: două picioare și trasarea fundului era strategia
care îl salvase întotdeauna.
Ei bine, l-am salvat, cu excepția unei singure date.

"Doamne... ești atât de strâns." În absența lui Qhuinn, fetele erau peste tot pe Blay, în
special pe Betty, care părea să creadă că este un post care mângâie.
Blay nu a avut joc, evident, pentru că nu a revenit rapid. Dar cu siguranță nu le îndepărta,
lăsând mâinile lui Betty să meargă oriunde doreau.
Qhuinn trecu din bar în sunetul zgomotului bilelor de alamă.

Isuse, era în zona lui, câte două Coroane în fiecare mână, cu ochii îndreptați spre fete.
Se mișca de parcă ar fi făcut deja sex, șoldurile mișcându-se odată cu pasul lui, umerii
făcând rostul unui tip ale cărui părți erau în stare de funcționare și gata de a fi folosite.
Omule, fetele mâncau rahatul ăla, cu ochii strălucindu-le în timp ce el trecea prin mulțime.
— Doamnelor, am nevoie de un pont pentru eforturile mele. Îi strecură lui Blay una dintre
beri, luă o înghițitură din alta și ținu cealaltă pereche deasupra capului lui. „Dă-mi puțin din
ceea ce vreau”.
Betty era pe minge, punându-și ambele mâini pe pieptul lui și întinzându-se.
Qhuinn și-a înclinat puțin capul, dar nu a ajutat-o prea mult. Ceea ce a făcut-o să muncească
mai mult. Când buzele li s-au întâlnit, Qhuinn s-a ridicat într-un zâmbet... și a întins
mâna și a tras-o pe cealaltă fată aproape. Betty nu părea să o deranjeze deloc și și-a ajutat să-
și atragă prietena.
— Hai să mergem la baie, șopti Betty în scenă.
Qhuinn s-a aplecat în jurul lui Betty și a pus un sărut francez pe prietena ei. „Blay?
Vrei să ni te alături?"
Blay și-a aruncat berea înapoi, înghițind din greu. „Nu, o să ies.
Vreau doar să mă relaxez.”
Ochii i-au spus cacealma când s-au întors spre John pentru o fracțiune de secundă.
Ceea ce l-a enervat pe John. Nu am nevoie de babysitter.
— Știu, amice.
Fetele s-au încruntat în timp ce atârnau de umerii lui Qhuinn ca pe un set de draperii,
de parcă John ar fi fost o regină a dramei. Și păreau încântați când Qhuinn a început să
se retragă de la ei.
John și-a legat prietenul cu ochi duri. Să nu îndrăznești să te gândești la eliberare. Nu-ți
voi mai vorbi niciodată.
Betty î i înclină capul, părul ei blond alunecând peste antebra ul lui Qhuinn.
John a semnat: Spune-i că nimic nu este în neregulă și du-te la culcare. Vorbesc al naibii de
serios, Qhuinn.
Qhuinn a semnat înapoi: Nu mă simt bine să te părăsesc.
"Este ceva greșit?" ciripit Betty.
Dacă nu te duci, eu plec. Voi ieși din acest club, Qhuinn. Adevărat.
Ochii lui Qhuinn se închiseră pentru scurt timp. Apoi, înainte ca Betty să poată să-i facă
ceva greșit pe toți din nou, a spus: „Hai, doamnelor, să ne întoarcem imediat”.
În timp ce Qhuinn se învârtea și fetele se îndepărtau cu el, John semnă: Blay, du-te la
culcare. O sa astept aici. Când prietenul lui nu a răspuns, a oftat, Blay? Pleacă fundul!
A fost o clipă de ezitare. "Nu pot."

De ce?
"Pentru că eu... ah, am promis că nu te voi părăsi."
John a răcit. A promis cui?
Obrajii lui Blaylock s-au aprins strălucitori ca un semafor. "Zsadist. Imediat după ce
am trecut prin schimbare, m-a luat deoparte după curs și a spus că dacă am ieșit
vreodată cu tine... știi."
Furia s-a infiltrat în capul lui John și i-a făcut craniul să zumzeze.
— Până la schimbarea ta, John.
John a clătinat din cap, pentru că asta făceai când nu aveai voce și voiai să țipi. În grabă,
bătăile din spatele ochilor i-au revenit.
Să-ți spun ce, a semnat. Ești îngrijorat pentru mine, dă-mi arma ta.
În acel moment, o brunetă fumegătoare a trecut pe lângă o bustieră și o pereche de
pantaloni care părea că i-au fost puse cu o mistrie Spackle. Ochii lui Blay s-au fixat
asupra ei și aerul s-a schimbat în jurul lui, corpul lui aruncând căldură.
Blay, ce se va întâmpla cu mine aici? Chiar dacă Lash o aduce... „A fost interzis
din acest club. De aceea am vrut să vin aici”.
Cum... Lasă-mă să ghicesc... Zsadist. Ți-a spus că putem veni doar aici?
"Pot fi."
Dă-mi pistolul. Misca-te.
Bruneta a luat res la bar și s-a uitat peste umăr. Chiar la Blay.
Nu mă părăsești. Suntem amândoi în club. Și chiar mă enervez aici.
A urmat o pauză. Apoi pistolul și-a schimbat mâinile și Blay și-a bătut berea de parcă
ar fi fost nervos ca un rahat.
Mult succes, a semnat John.
"La naiba, habar n-am ce fac. Nici măcar nu sunt sigur că vreau să fac asta."
Tu chiar vrei. Și o să-ți dai seama. Acum du-te înainte să găsească pe altcineva.
Când John a rămas în sfârșit singur, s-a rezemat de perete și și-a încrucișat gleznele
mici. Privind mulțimea, i-a invidiat.
Nu după mult timp, un șoc de recunoaștere a trecut prin el, de parcă cineva i-ar fi strigat
numele. Se uită în jur, întrebându-se dacă Blay sau Qhuinn strigase pentru el. Nu.
Qhuinn și blondele nu se vedeau nicăieri, iar Blay se apleca cu precauție de bruneta
de la bar.
Doar că era sigur că îl suna cineva.
John a luat în serios privirea, concentrându-se asupra mulțimii din fața lui.
Erau oameni peste tot și totuși nimeni în special în jur, și era pe cale să decidă că era
nebun când a văzut un străin pe care îl cunoștea pe deplin.
Femela stătea în umbră de la capătul barului, strălucirea roz și albastră de la sticlele

de lichior iluminate din spate abia o luminează. Înaltă și construită tare ca un bărbat,
avea părul negru foarte scurt și o față care nu mă trage cu mine, care anunța tare și
clar că te-ai bătut cu ea pe propriul tău risc. Ochii ei erau letal deștepți, luptători
serioși și... îndreptați spre el.
Corpul lui a intrat în flip-out instantaneu, ca și cum cineva i-ar fi lustruit pielea la o
strălucire ridicată în timp ce-l bătea cu o lovitură de două câte patru: A fost
instantaneu fără suflare, amețit și înroșit, dar cel puțin a uitat de durerea de cap.
Dulce Isuse, venea ea.
Mersul ei era unul plin de putere și încredere, ca și cum ar fi urmărit o pradă, iar
bărbații care cântăreau mai mult decât ea s-au îndepărtat din calea ei repede ca
șoarecii. În timp ce ea se apropia, John bâjbâi cu jacheta lui de vânt, încercând să
pară mai masculin. Ceea ce a fost o glumă.
Vocea ei era profundă. „Sunt de securitate la acest club și va trebui să vă rog să vii cu
mine”.
Ea îl luă de braț fără să aștepte un răspuns și îl conduse într-un hol întunecat.
Înainte ca el să-și dea seama ce se întâmplă, ea l-a împins în ceea ce era evident o
cameră de interogatoriu și l-a țintuit de perete ca un Elvis de catifea.
În timp ce antebrațul ei s-a împins în traheea lui și el a gâfâit, ea l-a bătut în jos.
Mâna ei era rapidă și impersonală în timp ce trecea peste pieptul lui și până la șolduri.
John închise ochii și se cutremură. La dracu, asta a fost o pornire. Dacă ar fi reușit
să obțină o erecție, era destul de sigur că s-ar simți puternic
acum.
Și apoi și-a amintit că pistolul nemarcat al lui Blay era în buzunarul mare din spate
al pantalonilor pe care îi împrumutase.
La dracu.
În camera de echipamente din complex, Jane s-a așezat pe banca care i-ar fi lăsat să-
l vadă pe tipul pe care l-a operat. Ea aștepta ca V să-și termine țigara, iar mirosul slab
al tutunului lui exotic îi furnică în nas.
Doamne, acel vis cu el. Felul în care mâna lui s-a mișcat între ea...
Când a început durerea, ea și-a încrucișat picioarele și le-a strâns împreună.

— Jane?
Ea și-a dres glasul. "Da?"
Vocea lui era joasă în timp ce trecea prin ușa deschisă, un târâtor senzual,
fără trup. — La ce te gândești, Jane?
Oh, da, corect, de parcă ar fi vrut să-i spună că fanteza... Stai puțin. — Știi deja, nu-i
așa? Când el tăcu, ea se încruntă. "A fost un vis? Sau ai..."
Nici un răspuns.
Ea se aplecă înainte până îl putu vedea prin sticlă. Expira în timp ce băga fundul
într-o sticlă cu apă.
"Ce mi-ai facut?" a cerut ea.
A înșurubat strâns capacul, mușchii antebrațelor flectându-se. — Nimic din ce nu ai vrut
să fac.
Chiar dacă nu se uita la ea, ea și-a îndreptat degetul spre el de parcă ar fi fost o armă.
— Ți-am spus. Stai departe de capul meu.
Ochii lui se îndreptară spre ai ei. Oh... Doamne... ardeau albi ca stelele, fierbinți ca
soarele. În clipa în care i-au lovit fața, sexul ei a înflorit pentru el, cu o gură deschisă
larg, gata să fie hrănită.
— Nu, spuse ea, deși nu știa de ce s-a deranjat. Corpul ei vorbea de la sine, iar el știa al
naibii de bine asta.
Buzele lui V se ridicară într-un zâmbet aspru și inspiră adânc. „Îmi place parfumul tău
chiar acum. Mă face să vreau să fac mai mult decât să intru în capul tău.”
Okaaaaaaay, evident că îi plăceau femeile pe lângă bărbați.
Brusc, expresia i s-a stins. "Dar nu-ți face griji. Nu voi merge acolo."
"De ce nu?" Când întrebarea a apărut, Jane s-a înjurat. Dacă i-ai spus unui bărbat că nu-
l vrei și apoi a spus că nu va face sex cu tine, în general, reacția cu care ai vrut să
conduci nu a fost ceva care să sune ca un protest.
V se aplecă pe u ă i aruncă sticla de apă prin cameră.

Lucrul a aterizat într-un coș de gunoi cu o rază decisivă, de parcă s-ar fi întors acasă
dintr-o călătorie de afaceri și s-ar fi întors al naibii de u urat. — Nu ți-ar plăcea cu mine.
Nu chiar.
A greșit atât de mult.
Taci. "De ce?"
La naiba! Pentru dragostea lui Dumnezeu, ce spunea ea?
— Pur și simplu nu ți-ar plăcea cu adevăratul eu. Dar m-am bucurat pentru ceea
ce sa întâmplat când dormi. Te-ai simțit perfect, Jane.
Și-ar fi dorit ca el să nu mai folosească numele ei. De fiecare dată când ieșea din buzele lui,
simțea că o zvâcnește, trăgând-o prin ape pe care nu o înțelegea într-o plasă
în care nu putea decât să se bată până se răni.
„De ce nu mi-ar plăcea?”
Pe măsură ce pieptul i se dilata, ea știa că îi simțea excitarea. — Pentru că îmi place
controlul, Jane. Înțelegi ce vreau să spun?
"Nu, eu nu."
El se îndreptă spre ea, umplând pragul ușii, iar ochii ei se îndreptară direct spre șoldurile
lui, trădători că erau. La dracu, era erect. Pe deplin excitat. Putea vedea detaliul gros
al lui împingându-se de fundul pijamalei de flanel pe care îl purta.
Se legăna deși era așezată.

— tii ce este un Dom? spuse el cu voce joasă.
"Dom... ca în..." Uau. „Dominent sexual?”
El a dat din cap. „Așa este sexul cu mine”.
Buzele lui Jane s-au întredeschis și a trebuit să se uite în altă parte. Ori era asta, ori
urma să ardă. Ea nu a avut nicio experiență cu tot acel stil de viață alternativ. La
naiba, nu avea prea mult timp pentru sex obișnuit, cu atât mai puțin pentru a se amesteca
în franjuri.
La naiba, dar periculos și sălbatic cu el părea destul de atrăgător de atrăgător
chiar acum. Deși poate asta se datora faptului că, din toate punctele de vedere, aceasta
nu era viața reală, deși era trează.
"Ce faci?" ea a intrebat. — Adică... le legi?
"Da."
Ea a așteptat să meargă mai departe. Când el nu a făcut-o, ea a șoptit: — Altceva?
"Da."
"Spune-mi."
"Nu."
Deci era durere implicată, se gândi ea. I-a rănit înainte să-i tragă. Probabil și în timpul.
Și totuși... și-a amintit că ținea Red Sox în brațe atât de blând. Poate că la bărbați era
diferit pentru el?
Teribil. Un vampir dominant bisexual cu experiență în răpire. Omule, nu ar trebui să se
simtă așa cum a făcut pentru el din atâtea motive.
Jane și-a acoperit fața cu mâinile, dar, din păcate, asta a împiedicat-o doar să se uite
la el. Nu era o scăpare de la ceea ce se petrecea în capul ei.
Ea... îl dorea.
— La naiba, mormăi ea.
"Ce s-a întâmplat."
"Nimic." Doamne, era o mincinoasă.
"Mincinos."
Grozav, așa că știa și asta. „Nu vreau să simt ca acum, bine?”

A urmat o pauză lungă. — Și cum te simți, Jane? Când ea nu spuse nimic, el
murmură: „Nu-ți place să mă vrei, nu-i așa. Pentru că sunt un pervers?”
"Da."
Cuvântul tocmai i-a ieșit din gură, deși nu era chiar adevărul. Dacă era sinceră cu ea
însăși, problema era mai mult decât atât... se mândrea întotdeauna cu inteligența ei.
Mintea peste emoție și luarea deciziilor bazate pe logică fuseseră lucrurile care
nu o dezamăseseră niciodată. Și totuși, aici era, râvnind la ceva de care instinctele ei
îi spuneau că ar fi mult, mult mai bine fără.
Când s-a lăsat o tăcere lungă, ea lăsă jos una dintre mâini și se uită la ușă. Nu mai
stătea între stâlpi, dar ea simți că nu ajunsese departe. Ea se aplecă din nou în față și îl
zări. Stătea lângă perete, uitându-se peste covorașele albastre ale sălii de sport de
parcă ar fi privit spre mare.
— Îmi pare rău, spuse ea. — Nu am vrut să spun așa.

"Da, ai făcut-o. Dar e grozav. Sunt ceea ce sunt." Mâna lui înmănușată s-a îndoit și ea
a avut senzația că era inconștient.
„Adevărul este...” În timp ce ea dădu propoziția, una dintre sprâncenele lui se înclină,
deși nu se uită la ea. Ea și-a dres glasul. „Adevărul este că conservarea iobagilor este
un lucru bun și ar trebui să-mi dicteze reacțiile”.
— Și nu?
"Nu... întotdeauna. Cu tine, nu întotdeauna."
Buzele i se ridicară puțin. „Atunci, pentru o dată în viața mea, mă bucur că sunt diferit”.
"Mi-e frică."
Deveni imediat serios, ochii lui strălucitori ca diamant îi întâlnesc pe ai ei. „Nu fi.
Nu te voi răni. Și nici nu voi lăsa nimic altceva.”
Pentru o fracțiune de secundă, apărarea ei a căzut. "Promisiune?" spuse ea răgu ită.
Își puse mâna înmănușată peste inima pe care ea o reparase și rosti un suflu frumos de cuvinte
pe care ea nu le înțelegea. Apoi a tradus: „Pe cinstea mea și prin sângele din venele mele, mă
mărturisesc”.
Ochii ei s-au îndepărtat de el și, din păcate, au aterizat pe un rafturi de nunchakus. Armele
atârnau de cuie, cu mânerele negre întinse ca niște brațe de pe umerii lor, gata să facă daune
de moarte.
„Nu am fost niciodată atât de speriat în viața mea”.
"La naiba... Îmi pare rău, Jane. Îmi pare rău pentru toate astea. Și o să te las să pleci. De fapt,
ești liber să pleci oricând vrei acum. Spune doar cuvântul și te voi duce acasă."
Ea se uită înapoi la el și se uită la fața lui. Barba îi crescuse în jurul barbei, umbrindu-i
maxilarul și pomeții, făcându-l să pară și mai sinistru. Cu acele tatuaje în jurul ochiului și
mărimea lui, dacă ar fi dat peste el pe o alee, ar fi fugit îngrozită chiar și fără să știe că este un
vampir.
Și totuși aici era, având încredere în el pentru a o ține în siguranță.

Erau sentimentele ei reale? Sau era de fapt până la genunchi în sindromul Stockholm?
Ea îi urmări pieptul lat, șoldurile strânse și picioarele lungi. Doamne, oricare ar fi fost,
ea îl dorea ca pe nimic altceva.
Scoase un mârâit moale. "Jane..."
— La naiba.
A înjurat și el și apoi și-a aprins următoarea țigară. În timp ce expiră, el a spus: „Există un alt
motiv pentru care nu pot fi cu tine”.
"Care este?"
"Mu c, Jane. i nu m-a putea opri. Nu cu tine."

Își amintea din vis senzația colților lui urcându-i pe gât cu o zgârietură ușoară. Corpul ei era
inundat de căldură, chiar dacă se întreba cum putea să-și dorească așa ceva.
V intră înapoi în prag, cu țigara în mâna înmănușată. Din vârful balustradei se ridicau frânghii
de fum, subțiri și grațioși ca părul unei femei.
Cu ochii închiși, el și-a luat mâna liberă și și-a trecut-o pe piept, pe burtă, până la acea
erecție grea din spatele flanelului subțire al pantalonilor pijamalei. În timp ce se prindea, Jane
a înghițit din greu, pofta pură trântindu-se în stilul ei de linebacker, lovind-o atât de tare
încât aproape a ieșit de pe bancă.
„Dacă mă lași”, spuse el încet, „te voi găsi din nou în somn. Te voi găsi și termin ceea ce
am început. Ți-ar plăcea asta, Jane? Ai vrea să vii după mine? "
Dinspre camera PT, se auzi un geamăt.

Jane s-a împiedicat când s-a ridicat de pe bancă și a intrat să-și verifice cel mai nou
pacient. Evadarea era evidentă, dar orice-ar fi — își pierduse mințile, așa că mândria ei nu
era o preocupare în acest moment.
Pe targă, Phury se răsucea de durere, bătând cu bandajul de pe o parte a feței.
"Hei... ușor." Ea și-a pus mâna pe brațul lui, oprindu-l. "Ușor. Ești bine."
Ea l-a mângâiat pe umăr și a vorbit cu el până când s-a așezat într-un fior.
"Bella..." a spus el.

Conștientă că V stătea în colț, ea a întrebat: „Aceasta este soția lui?”
— Soția geamănului său.
"Oh."
— Da.
Jane a luat un stetoscop și manșeta pentru tensiune și a făcut o verificare rapidă a
elementelor vitale. — În mod normal, genul tău scade BP?
— Da. Și ritmul cardiac.
Își puse mâna pe fruntea lui Phury. — E cald. Dar temperatura centrală a ta
este mai mare decât a noastră, nu?
"Este."
Își lăsă degetele să se îndrepte în părul multicolor al lui Phury și alergă prin valurile
groase, netezind încurcăturile. Era un fel de substanță uleioasă neagră în ea... — Nu atinge
asta, spuse V.
Ea și-a dat brațul înapoi. "De ce? Ce este?"

"Sângele dușmanilor mei. Nu-l vreau pe tine." S-a apropiat, a luat-o de încheietură și a
condus-o la chiuvetă.
Deși a fost împotriva naturii ei, ea a stat nemișcată și ascultătoare ca un copil, în timp ce
el și-a săpunat mâinile și le-a spălat. Simțirea palmei lui goale și a mănușii lui de piele
alunecând peste degetele ei... și spuma care lubrifia frecarea... și căldura lui care
pătrundea în ea și alerga pe brațul ei a făcut-o nesăbuită.
— Da, spuse ea în timp ce se uita în jos la ceea ce făcea el.

"Da ce?"
„Vino din nou la mine în somn”.
Capitolul douăzeci
În calitate de șef al securității pentru ZeroSum, lui Xhex nu-i plăceau niciun fel de arme
în casa ei, dar nu-i plăceau mai ales băieții mici cu fetișuri de metal care alergau
înarmați până la bilele lor de mărimea unei monede.
Așa s-au întâmplat apelurile la 911. Și ura să aibă de-a face cu poliția din Caldwell.
Așa că în această notă, ea nu și-a cerut scuze în timp ce a manipulat micul rahat în
cauză și a găsit arma pe care o luase de la roșcatul lângă care stătea. Scoțând cei
nouă milimetri din pantalonii copilului, ea a scos clema și a aruncat coaja Glock-ului
pe masă. Mâneca de gloanțe pe care și-a pus-o în piele, apoi l-a percheziționat pentru
legitimație. În timp ce îl mângâia, simțea că era unul din felul ei și, într-un fel, asta o
deranja și mai mult.
Nici un motiv pentru care ar trebui, totuși. Oamenii nu aveau nicio îndoială să fie
proști.
L-a învârtit și l-a împins într-un scaun, ținându-l de umăr în timp ce îi deschidea portofelul.
Permisul de conducere scria John Matthew, iar DOB îl punea la douăzeci și trei de ani.
Adresa era într-o parte a orașului, obișnuită, cu familia nucleară, pe care ea era
dispusă să parieze că nu se uitase niciodată.
"Știu ce îmi spune actul tău de identitate, dar cine ești cu adevărat? Cine este
familia ta?"
A deschis gura de câteva ori, dar nu a ieșit nimic pentru că era în mod clar speriat de
rahat. Ceea ce avea sens. Dezbrăcat de blitz, nu era altceva decât un pretrans, cu ochii
lui albaștri strălucitori larg ca niște mingi de baschet pe fața lui palidă.
Da, a fost unul dur, bine. Faceți clic, faceți clic, bang, bang și toate rahaturile alea
de gangsta. Doamne, s-a plictisit să pună în joc astfel de poze. Poate că era timpul să
lucreze puțin, să revină la ceea ce a făcut ea cel mai bine. La urma urmei, asasinii
au fost mereu solicitați în cercurile potrivite. Și cum era pe jumătate simfată, satisfacția
în muncă era un dat.
— Vorbește, spuse ea în timp ce punea portofelul pe masă. "Știu ce ești. Cine sunt
părinții tăi?"
Acum părea cu adevărat surprins, deși asta nu i-a ajutat cu vocea lui. După ce a
trecut peste șocul proaspăt, tot ce a făcut a fost să-și bată mâinile înăuntru
în fa a pieptului lui.
"Nu te juca de mine. Dacă ești suficient de bărbat pentru a fi purtat, nu ai niciun motiv să
fii un laș acum. Sau asta ești cu adevărat și metalul este acolo pentru a te face bărbat?"
Cu încetinitorul, gura i s-a închis și mâinile i-au căzut în poală. De parcă s-ar fi dezumflat, ochii
i s-au lăsat în jos și umerii i s-au încremenit.
Tăcerea se întinse și ea își încrucișă brațele peste piept. "Uite, puștiule, am toată noaptea și o
adevărată cățea de o capacitate de atenție. Așa că poți trage rahatul tăcut cât vrei. Eu nu plec
nicăieri și nici tu."
Căștile lui Xhex s-au stins și, când balonul din zona barului a încetat să mai vorbească, ea a
spus: „Bine, adu-l înăuntru”.
O fracțiune de secundă mai târziu, s-a auzit o bătaie în ușă; Când i-a răspuns, subalternul ei
era în față și în centru cu vampirul roșcat care îi dăduse puștiului arma.
— Mulțumesc, Mac.
— Nicio problemă, șefu’. M-am întors lângă bar.
Ea închise ușa și se uită la roșcată. Trecuse de tranziția, dar nu cu mult: se ducea de parcă n-
ar fi avut încă o idee bună asupra dimensiunii lui.
În timp ce el a băgat mâna în buzunarul interior al blazerului său de piele intoarsa, ea a spus:
„Scoate orice altceva decât legitimația și eu te voi pune personal pe o targă”.
El s-a oprit. — Este actul lui de identitate.
— Mi-a arătat deja.

— Nu cel adevărat. Tipul și-a întins mâna. — Acesta este adevăratul lui.
Xhex a luat cardul laminat și a scanat caracterele în limba veche care se aflau sub o fotografie
recentă. Apoi se uită la băiat. El a refuzat să-i privească ochii; Stătea doar acolo, înfă urat în
jurul său, arătând de parcă i-ar fi dorit să poată fi înghi it întreg de scaunul pe care se afla.
"La naiba. Mi s-a spus să arăt și asta", a spus roșcata. A predat o bucată groasă de hârtie care
a fost împăturită într-un pătrat și sigilată cu ceară neagră. Când a primit o încărcătură de
însemne, a vrut să înjure din nou.
Stema regală.
Ea a citit blestemata de scrisoare. De două ori. — Te superi dacă păstrez asta, Red?
"Nu. Te rog fă."
În timp ce o îndoia, a întrebat: „Ai act de identitate?”

— Da. Un alt card laminat a venit la ea.
A verificat-o, apoi a dat ambele cărți înapoi. „Data viitoare când vii aici, nu mai stai la
coadă. Te duci la balon și îmi spui numele.
Vin să te iau." Ea luă pistolul. "Asta e a ta sau a lui?"
„Al meu. Dar cred că aș prefera să-l aibă el. E mai bun.
A trântit clema înapoi în fundul Glock-ului și l-a întins spre puștiul tăcut, cu botul în jos.
Mâna lui nu i-a tremurat când a luat-o de la ea, dar chestia părea mult prea mare pentru
ca el să o poată descurca. — Nu-l folosi aici decât dacă trebuie să te aperi. Eliberăm?
Puștiul a dat din cap o dată, și-a ridicat fundul de pe scaun și a dispărut semi-ul în buzunarul
din care ea îl scosese.
La naiba. Nu era un simplu pretrans. Conform actului său de identitate, acesta era
Tehrror, fiul războinicului Pumnal Negru Darius. Ceea ce însemna că trebuia să se asigure
că nu i se întâmpla nimic la ceasul ei. Ultimul lucru de care ea și Rehv aveau nevoie a
fost copilul care a apărut avariat pe proprietatea ZeroSum.
Grozav. Era ca și cum ai avea o vază de cristal într-un vestiar plin de jucători de rugby.
Și, culmea, era mut.

Ea clătină din cap. — Ei bine, Blaylock, fiul lui Rocke, ai grijă de el și vom face și noi.
În timp ce roșcata încuviință din cap, copilul și-a ridicat în cele din urmă fața spre ea și, dintr-un
motiv oarecare, privirea lui albastră strălucitoare a făcut-o să se simtă inconfortabil. Isus... era bătrân.
În ochii lui, el era un bătrân, iar ea a rămas pentru moment uluită.

Își drese glasul, se întoarse și se duse la u ă. Când deschidea chestia, roșcata a spus:
„Stai, cum te cheamă?”
"Xhex. Aruncă-l oriunde în acest club și te voi găsi într-o clipă. Este treaba mea."
Când ușa se închise, John a decis că umilirea era ca înghețata: a venit în multe arome
diferite, îți dădea fiori și te făcea să tuși.
Vorbiți despre Rocky Road. Chiar acum se sufoca cu rahatul.

La . Doamne, era atât de evident? Nici măcar nu l-a cunoscut și l-a înțeles. Era absolut un
laș. Un laș slab ai cărui morți nu fuseseră răzbunați, care nu avea voce și al cărui trup
nu era nimic pe care nici măcar un copil de zece ani nu l-ar invidia.
Blay își târșă picioarele mari, cizmele scoțând un zgomot ușor care părea la fel de puternic
ca cineva care țipa în camera mică. "John? Vrei să mergi acasă?"
Oh, grozav. De parcă ar fi fost un copil de cinci ani căruia i-a fost somnoros la petrecerea
celor mari.
Furia se rostogoli ca un tunet, iar John simți că greutatea ei familiară îl măcina, îl
energizează. Oh, omule, știa bine asta. Acesta era genul de supărat care îl pusese pe Lash
pe spate. Acesta era genul de răutate în care îl făcuse pe John să bată fața acelui copil până
când țigla devenise roșie ca ketchup-ul.
Printr-un miracol, cei doi neuroni din capul lui John care încă mai lucrau rațional au
subliniat că cel mai bun lucru pe care să-l facă era să meargă acasă. Dacă stătea aici, în
clubul ăsta, ar relua ceea ce a spus femeia aceea iar și iar, până când s-a înnebunit atât de
tare, încât a făcut ceva cu adevărat stupid.
— John? Hai să mergem acasă.

La dracu. Aceasta trebuia să fie noaptea cea mare a lui Blay. În schimb, el a fost ucis
de zgomot din șansa lui de a fi culcat bine și greu. O să-l sun pe Fritz. Rămâi cu Qhuinn.
— Nu. Mergem împreună.

Dintr-o dată, lui John îi venea să plângă. Ce naiba era pe bucata aia de hârtie?
Cel pe care i-ai dat-o?
Blay înroși. "Zsadist mi-a dat-o. A spus că dacă vrem să ne arătăm vreodată."
Deci ce a fost?
"Z a spus că este de la Wrath ca rege. Ceva despre faptul că el este ghardianul tău."
De ce nu mi-ai spus?
"Zsadist a spus să-l arăt numai dacă trebuie. Și asta ți-a inclus."
John se ridică de pe scaun și își netezi hainele împrumutate. Uite, vreau să rămâi, să te culci
și să te distrezi bine... „Venim împreună. Plecăm împreună”.
John se uită cu privirea la prietenul său. Doar pentru că Z a spus că trebuie să mă

îngrijești... Pentru prima dată în istorie, fața lui Blay s-a durut. „La naiba, aș face-o
oricum. Și înainte de a trece la UFC, aș dori să subliniez că, dacă rolurile noastre ar fi
inversate, ai face același lucru al naibii. Recunoaște. Sunteți prieteni. Ne întoarcem. 'Nuff a
spus. Acum tăiați rahatul."
John a vrut să dea cu piciorul peste scaunul pe care stătuse. Și aproape că a făcut-o.
În schimb, și-a folosit mâinile pentru a semna, La naiba.
Blay a scos un BlackBerry și a format. — Îi voi spune doar lui Qhuinn că mă voi întoarce să-
l iau oricând dorește.
John a așteptat și și-a imaginat pentru scurt timp ce făcea Qhuinn într-un loc întunecat
și semiprivat cu una sau ambele dintre acele femei umane. Cel puțin avea o noapte
bună.
„Yo, Qhuinn? Da, eu și John ne îndreptăm acasă. Ce—Nu, totul e grozav.
Tocmai am avut o confruntare cu securitatea... Nu, nu ai... Nu, totul este strâns.
Nu, într-adevăr. Qhuinn, nu trebuie să te oprești... Alo?" Blay se uită la telefonul său. —
Ne întâlnește la ușa din față.
Cei doi au părăsit cămăruța și au bătut și ieșit din oameni fierbinți și transpirați,
până când John s-a simțit turbat-claustrofob – de parcă ar fi fost îngropat de viu și ar fi
respirat murdărie.
Când au ajuns în sfârșit la ușa din față, Qhuinn stătea în stânga lângă peretele negru.
Avea părul dezordonat, coada cămășii îi atârna, buzele lui erau roșii și puțin umflate.
De aproape mirosea a parfum.
Două feluri diferite.
"Esti bine?" l-a întrebat pe John.
John nu răspunse. Nu a suportat că a stricat noaptea tuturor și a continuat să
meargă spre u ă. Până când a simțit din nou chemarea ciudată.
Se opri cu mâinile pe bara de împingere și se uită peste umăr. Șefa securității era acolo
și îl privea cu ochii ei deștepți. Se afla, din nou, într-un mal de umbre, un loc pe care el
bănuia că îl prefera.
Un loc pe care bănuia că ea îl folosea întotdeauna în avantajul ei.
În timp ce trupul îi furnică din cap până în picioare, voia să-și bage pumnul prin perete,
prin u ă, prin buza superioară a cuiva. Dar știa că asta nu-i va aduce satisfacția
pe care o dorea. Se îndoia că avea suficientă forță pentru partea superioară a
corpului pentru a pătrunde în secțiunea de sport a unui ziar.
Realizarea l-a enervat în mod natural și mai tare.
El a întors spatele la ea și a ieșit în noaptea rece. De îndată ce Blay și Qhuinn i s-au
alăturat pe trotuar, el a semnat, am de gând să rătăcesc o vreme. Poți să vii cu
mine dacă vrei, dar nu mă vei convinge să renunț. Nu există nicio posibilitate să mă urc
într-o mașină și să plec acasă chiar acum. Am în eles?
Prietenii lui au dat din cap și l-au lăsat să conducă, rămânând la câțiva metri în spatele
lui. În mod clar, știau că era la un sfert de centimetru distanță să-l piardă și avea nevoie
de spațiu.
În timp ce coborau pe strada Zecea, i-a auzit vorbind în liniște, șoptind despre el, dar
nu-i pasă deloc. Era un sac de furie. Nimic mai mult.
Fidel naturii sale slabe, marșul său de independență nu a durat mult. Al naibii de
repede, vântul din martie a mâncat hainele pe care Blay i-a lăsat să le împrumute,
iar durerea de cap a devenit atât de puternică încât strângea din dinți. Își
imaginase că își va duce prietenii până la podul lui Caldwell și mai departe, că furia
lui era atât de puternică încât îi va uza până când ei l-au rugat să nu mai
meargă chiar înainte de zori.
Cu excepția, desigur, că performanța lui a fost cu mult sub așteptări.
El s-a oprit. Să ne întoarcem.
— Orice ai spune, John. Ochii nepotriviți ai lui Qhuinn erau incredibil de amabili.
"Orice vrei sa faci."
S-au întors spre mașină, care era parcata într-un teren în aer liber, la două străzi
de club. Când au venit după colț, a observat că se lucrează la clădirea de lângă lot,
zona de construcție a ei este prelungită pentru noapte, prelate zvâcnind în
vânt, echipamente grele dormind adânc. Lui John i s-a părut pustiu.
Apoi, din nou, ar fi putut fi scăldat de soare într-un câmp de margarete și tot ce ar
fi văzut erau umbre. Nu era posibil ca noaptea să fie mai rea. În nici un caz.
Se aflau la cincizeci de metri de mașină când mirosul dulce de praf pentru copii
pluti peste briză. Și un mai mic a ieșit din spatele unui încărcător cu cupe.
Phury a venit, dar nu s-a mișcat. Ceea ce avea sens, având în vedere faptul că o parte
a feței i se simțea ca și cum ar fi fost arsă. După câteva respirații adânci, ridică o
mână spre durerea puternică. Pansamentele îl acopereau de la frunte până la maxilar.
Probabil că arăta ca un figurant pe platoul de la ER.
S-a ridicat încet și tot capul îi pulsa, ca și cum o pompă de bicicletă i s-ar fi băgat în
nas și cineva ar fi lucrat cu cățeaua aia puternică.
bra .
A fost bine.
Deplasându-și picioarele de pe targă, se gândi la legea gravitației și dezbătu dacă avea
puterea să o facă față. S-a hotărât să dea o șansă și, ce știi, a reușit să-și croiască drum
spre u ă.
Două perechi de ochi se întoarseră spre el, unul strălucitor de diamant, celălalt verde
pădure.
— Bună, spuse el.
Femeia lui V s-a apropiat de el, iar privirea ei era doar scanată de doctor. "Doamne, nu-mi
vine să cred cât de repede te vindeci. Nici măcar nu ar trebui să fii conștient, cu atât
mai puțin drept."
— Vrei să-ți verifici lucrarea de mână? Când ea a dat din cap, el s-a așezat pe o bancă
și ea a dezlipit cu grijă banda înapoi. În timp ce tresări, se uită în jur la Vishous. — I-ai
spus lui Z despre asta?
Fratele clătină din cap. „Nu l-am văzut și Rhage a încercat telefonul, dar era oprit”.
— Deci, nicio veste de la Havers?

— Nu că am auzit. Deși suntem cu aproximativ o oră înainte de zori, așa că ar fi bine
să se întoarcă curând.
Doctorul fluieră pe sub răsuflarea ei. — Parcă văd pielea împletindu-se la loc în fața
ochilor mei. Te superi dacă mai pun un pachet de tifon?
"Orice iti place."
Când s-a întors în camera PT, V a spus: „Trebuie să vorbesc cu tine, omule”.
"Despre?"
— Cred că știi.
La dracu. Cel mai mic. Și nu era să faci prostul cu un frate ca V.
Minciuna a rămas însă o opțiune. „Lupta s-a strâns”.
"Rahat. Nu poți să faci mișcări așa."

Phury se gândi la câteva luni înainte, când devenise geamănul lui pentru o vreme.
Literalmente. — Am fost lucrat la una dintre mesele lor, V. Vă asigur că nu sunt
preocupa i de eticheta de război.
„Dar ai fost stricat în seara asta pentru că îl duceai pe Ginsu pe fundul acelui ucigaș. Nu-i
așa.
Jane s-a întors cu provizii. Slavă domnului.
Când ea termină de împachetat, el se ridică în picioare. — Mă duc acum în camera mea.
"Vrei ajutor?" întrebă V pe un ton dur. De parcă ar fi absorbit o mulțime de nevoi de

împărtășire.
— Nu. Știu drumul.
— Ei bine, din moment ce oricum trebuie să ne întoarcem, să facem din asta o excursie pe teren.
Și să o luăm încet.
Ceea ce a fost o idee al naibii de bună. Capul îl ucide.

Erau la jumătatea tunelului când Phury și-a dat seama că doctorul nu era supravegheat
sau păzit. Dar, atunci, la naiba, nu arăta de parcă ar fi vrut să fugă. De fapt, ea și V
mergeau unul lângă altul.
Se întrebă dacă vreunul dintre ei era conștient de cât de mult păreau un cuplu.
Când Phury a ajuns la ușa care dădea în casa mare, și-a luat rămas bun fără să se
întâlnească cu privirea lui V și a urcat treptele puțin adânci care duceau din tunel și în
foaierul conacului. Dormitorul lui părea că era peste tot în oraș, nu doar pe scara mare,
iar epuizarea pe care o simțea îi spunea că trebuie să se hrănească. Ceea ce era atât de
plictisitor.
Sus, în camera lui, făcu un duș și se întinse pe patul său maiestuos. Știa că ar trebui să
sune una dintre femelele pe care le folosea pentru sânge, dar nu era interesat. În loc
să ridice telefonul, a închis ochii și și-a lăsat brațele să cadă în lateral, mâna aterizată pe
cartea de arme de foc, cea pe care o predase la curs din seara asta. Cel cu desenul
lui în el.
Ușa i s-a deschis fără să bată. Ceea ce însemna că era Zsadist. Cu noutati.
Phury s-a ridicat atât de repede, încât creierul i s-a dus ca un rezervor de pește în craniu,
zvâcnindu-se, amenințând să-i revarsă urechile. Își duse mâna pe bandaj în timp ce
durerea îl năvăli. "Ce s-a întâmplat cu Bella?"
Ochii lui Z erau găuri negre în fața lui plină de cicatrici, „La ce naiba te gândeai!”
"Scuzați-mă?"
— Am sărit pentru că... În timp ce Phury tresări, Z a redus volumul rutinei sale cu
boom-box și a închis ușa. Tăcerea relativă nu i-a îmbunătățit starea de spirit. Cu o voce
stinsă, a spus: „Nu pot să cred naibii că ai jucat rolul lui Jack Spintecătorul și ai fost
spart...”
"Te rog spune-mi cum este Bella."
Z arătă cu degetul spre pieptul lui Phury. "Trebuie să-ți petreci puțin mai puțin timp
îngrijorându-te pentru shellanul meu și puțin mai mult pentru propriul tău fund, simți-
mă?"
Mântuit de durere, Phury închise ochiul bun. Fratele avea, desigur, dreptate pe bani.
— La naiba, scuipă Z în tăcere. "Doar... rahat."

"Ai dreptate." Phury a observat că mâna lui ținea cartea cu arme de foc și s-a forțat
să renunțe la chestie.
Când un clic a început să se audă, Phury ridică privirea. Z tăia din nou și din nou partea
de sus a telefonului RAZR cu degetul mare. — Ai fi putut fi ucis.
— Nu am fost.
"Confort rece. Cel puțin pentru unul dintre noi. Dar ochiul tău? Doctorul lui V îl
salvează?"
— Nu tiu.
Z se apropie de una dintre ferestre. Împingând draperiile grele de catifea deoparte, se
uită pe terasă și la piscină. Încordarea feței lui ruinate era evidentă, maxilarul
încleștat, sprâncenele coborâte peste ochi.
Ciudat... înainte de a fi întotdeauna Z care era la limita uitării.
Acum Phury stătea pe buza aceea subțire și alunecoasă, îngrijorarea devenind
motiv de îngrijorare.
„Voi fi bine”, a mințit el, aplecându-se într-o parte pentru punga lui de fum roșu și
hârtiile lui rulante. A învârtit una groasă, a aprins-o și a venit imediat calmul fals, ca
și cum corpul lui ar fi fost bine antrenat. — Tocmai am avut o noapte liberă.
Z râse, deși era un blestem mai mult decât orice vesel. — Au avut dreptate.
"OMS?"
„Rambursarea este o cățea”. Zsadist respiră adânc. „Te omorâți acolo și eu sunt...”
"Nu voi." A inspirat din nou, nedorind să ducă jurământul mai departe de atât.
"Acum, te rog, spune-mi despre Bella."
— Se va odihni la pat.
"Oh Doamne."
— Nu, e bine. Z și-a frecat garnitura craniului. — Vreau să spun, ea nu a pierdut
încă puii și, dacă tace, s-ar putea să nu o facă.
— Ea în camera ta?
"Da, mă duc să-i aduc ceva de mâncare. Are voie să stea o oră pe zi, dar nu vreau să-
i dau scuze pentru a fi pe picioare."
"Mă bucur că ea..."
"La naiba, fratele meu. Așa a fost pentru tine?"
Phury s-a încruntat și a bătut cu bontul peste scrumieră. "Îmi pare rău?"
"Sunt futut în cap tot timpul. E ca și cum orice fac din moment în clipă este doar pe
jumătate real din cauza tuturor porcăriilor de care sunt îngrijorat."
„Al Bellei...”
— Nu este vorba doar despre ea. Ochii lui Z, acum din nou în galben pentru că nu
era la fel de supărat, au plutit prin cameră. "Esti tu."
Phury a făcut o muncă elaborată de a-și aduce boabele la gură și de a inspira.
În timp ce a lăsat fumul să iasă, și-a căutat mintea după cuvinte care să-și mângâie
geamănul.
Nu a venit cu multe.
— Mânia vrea să ne întâlnim la căderea nopții, spuse Z, uitându-se înapoi pe fereastră,
de parcă ar fi știut al naibii de bine că nu va fi nicio liniștire semnificativă. "Noi toti."
"Bine."
După ce Z a plecat, Phury a deschis cartea cu arme de foc și a scos desenul pe care îl
făcuse lui Bella. Își trecu degetul mare înainte și înapoi peste imaginea lui a
obrazului ei, uitându-se la ea cu unicul lui ochi care lucrează. Liniștea îl apăsă,
strângându-i pieptul.
Luând în considerare toate lucrurile, era posibil să fi căzut deja de pe margine,
posibil să alunece deja pe muntele distrugerii lui, lovindu-se de bolovani și copaci,
sărind și rupându-se membrele, o lovitură mortală așteptându-l.
A înjunghiat contoncul. Căderea în ruină a fost un pic ca să te îndrăgostești:

ambele coborâri te-au dezbrăcat și te-au lăsat așa cum ai fost în miezul tău.
Și în experiența sa limitată, ambele finaluri au fost la fel de dureroase.
În timp ce John se uita la cel mai mic care apăruse de nicăieri, nu se putea mișca.
Nu mai fusese niciodată într-un accident de mașină, dar avea sentimentul că așa
erau ei. Mergeai și apoi brusc
tot ce te gândeai înainte ca intersecția să fie pusă în așteptare, înlocuită cu o coliziune

care a devenit singura ta prioritate.
La naiba, chiar miroseau a praf pentru copii.
Și, din fericire, acesta nu avea părul palid, așa că era un nou recrut. Care ar putea fi
singurul motiv pentru care el și prietenii lui au ieșit în viață din asta.
Qhuinn și Blay au ajuns în fața lui John, blocând drumul. Dar apoi un al doilea mai mic a
ieșit din umbră, o piesă de șah mutată în poziție de o mână nevăzută. Avea și părul
închis la culoare.
Doamne, erau mari.
Primul se uită la John. — Mai bine alergă, fiule. Acesta nu este locul pentru tine.
La dracu, ei nu știau că este un pretrans. Au crezut că era doar un om.
— Da, spuse Qhuinn, împingând umărul lui John. „Ți-ai luat geanta de cenți.
Acum pleacă de aici, punk.”
Doar că nu putea să-și părăsească...
„Am spus, pleacă naibii de aici”. Qhuinn îi dădu o împingere puternică, iar John se
împiedică într-un teanc de taxe de hârtie prelata mari ca canapele.
La naiba, dacă fugea, era un laș. Dar dacă rămânea, avea să fie mai rău decât nici un
ajutor. Urându-se pe sine, a decolat într-o fugă neagră, îndreptându-se direct spre
ZeroSum. Ca un idiot, își lăsase rucsacul la Blay, așa că nu putea suna acasă. Și nu era
ca și cum ar fi putut să-și piardă timpul căutându-l pe unul dintre frați, cu șansa
că ar putea vâna în apropiere. Nu se putea gândi decât la o singură persoană care să-
i ajute.
La intrarea în club s-a dus direct la balonul din capul cozii de așteptare.
Xhex. Trebuie să văd Xhex. Ia-mă... "Ce

naiba faci, puștiule?" spuse bouncerul.
John a rostit cuvântul Xhex iar și iar în timp ce semna.
— Bine, mă enervezi. Bouncerul se profila peste John. — Pleacă naibii de aici sau îi
sun pe mama și tata.
Snickers de la coada de așteptare l-au făcut pe John mai frenetic. Vă rog! Trebuie să-l
văd pe
Xhex — John a auzit un sunet îndepărtat care era fie o mașină care se desprindea, fie un
țipăt și, în timp ce se învârtea spre ea, greutatea surdă a Glock-ului lui Blay i-a izbit
coapsa.
Niciun telefon de la care să trimiți mesaje. Nicio modalitate de a comunica.
Dar avea un pachet de șase plumb în buzunarul din spate.

John alergă înapoi la lot, ocolind mașinile parcate în paralel, respirând greu, picioarele
zburând cât de repede puteau. Capul îi bătea cu ciocanul în el, efortul făcând durerea atât
de puternică încât a devenit greață. A ocolit colțul, derapând pe pietriș.
La dracu '! Blay stătea la pământ cu o ședință mai mică pe piept, iar cei doi se luptau pentru
controlul a ceea ce părea o lamă. Qhuinn se ținea de celălalt ucigaș, dar cei doi erau
prea egali pentru gustul lui John. Mai devreme sau mai târziu, unul dintre ei a
fost... Qhuinn a luat un cârlig drept la față și s-a învârtit, cu capul
învârtindu-și pe coloana vertebrală ca un vârf, ducându-și corpul într-o piruetă.
În acel moment, ceva a intrat în John, a intrat pe calea din spate, a intrat sigur de parcă
o fantomă i-ar fi pășit în piele. Vechile cunoștințe, cele care vin odată cu experiența pe care
încă nu avusese destui ani de câștigat, își duseră mâna adânc în buzunarul din spate. A
dat cu palma Glock-ul, l-a eliberat și i-a dat două mâini.
O clipi l-a făcut să aducă nivelul armei. O secundă a avut botul antrenat pentru luptă
mai mică cu Blay peste lamă. Un al treilea îl făcu pe John apăsând trăgaciul... și sufland
o ușă de hambar în capul acelui mai mic. Un al patrulea l-a făcut să-și schimbe poziția
față de ucigașul care stătea deasupra Qhuinn și rearanjează degetele de alamă ale
pumnului său.
Pop!
John a aruncat acel mai mic cu o singură lovitură în tâmplă, sângele negru stropind într-
un nor fin. Lucrul s-a mototolit la genunchi și a căzut cu fața întâi asupra lui Qhuinn...
care era prea amețit pentru a face altceva decât să împingă corpul de pe el.
John aruncă o privire spre Blay. Tipul se uita în sus, șoc. "Iisus Hristos…
Ioan."
Cea mai mică de Qhuinn scoase o răsuflare gâlgâitoare, ca o cafetieră care tocmai se
terminase de preparat.
Metal, gândi John. Avea nevoie de ceva metal. Cuțitul pentru care se luptase Blay nu se
vedea nicăieri. Unde a putut să găsească... O cutie ruptă și deschisă de țepi
de acoperiș era lângă încărcătorul cu cupe.
John s-a dus, a ales unul din grămadă și s-a apropiat de cel mai mic de Qhuinn. Ridicându-
și mâinile sus, John și-a aruncat toată greutatea și mânia în felie în jos și într-o clipită
realitatea s-a mutat ca nisipul: era
ținând un pumnal, nu o lungime de oțel... și era mare, mai mare decât Blay și Qhuinn...
și făcuse asta de multe, de multe ori.
Vârful a intrat în pieptul celui mai mic, iar fulgerul de lumină era mai strălucitor decât
se așteptase John, trăgându-i în ochi și alergându-i prin corp într-un val arzător. Dar
treaba lui nu a fost făcută. A trecut peste Qhuinn, deplasându-se pe asfalt fără să simtă
pământul sub picioarele lui.
Blay privi, nemișcat, fără cuvinte, când John ridica din nou țepul. De data aceasta, în
timp ce o dădea jos, John deschise gura și țipă fără să scoată niciun sunet, un strigăt
de război nu mai puțin puternic pentru faptul că nu s-a auzit.
În urma izbucnirii luminii, a devenit vag conștient de sirene. Fără îndoială, un om a

sunat la poliție când au auzit împușcăturile.
John își lăsă brațul să se apropie de o parte, vârful căzându-i din mână și
zgomotând pe trotuar.
Nu sunt un laș. Sunt un razboinic.
Criza i-a venit repede și greu, ducându-l la pământ, ținându-l cu brațe invizibile, făcându-
l să sară în propria piele până când s-a înnegrit, vuietul uitării atingându-l.
Când Jane și V s-au întors în dormitor, ea s-a așezat în ceea ce începu să-l considere
ca fiind scaunul ei, iar V s-a întins pe pat. Omule, asta avea să fie o noapte lungă...
eh, zi. Era obosită și agitată, nu o combinație bună.
— Ai nevoie de mâncare? el a intrebat.
— Știi ce mi-aș dori să am? Ea a căscat. "Ciocolată fierbinte."

V ridică telefonul, apăsă trei butoane și așteptă.
— Îmi comanzi ceva? ea a spus.
"Da. La fel ca... Hei, Fritz. Iată ce am nevoie..."
După ce V închise, a trebuit să-i zâmbească. „Este destul de răspândit”.
„N-ai mai mâncat de când...” Se opri, de parcă nu ar fi vrut să aducă în discuție
partea răpirii.
— E în regulă, murmură ea, simțindu-se tristă fără niciun motiv întemeiat.
Nu, a fost un motiv întemeiat. Ea pleca în curând.
„Nu vă faceți griji, nu vă veți aminti de mine”, a spus el. — Deci nu vei simți
nimic după ce pleci.
Ea se îmbujora. "Ah... exact cum citesti gandurile?"
"Este ca și cum ai captura o frecvență radio. Se întâmpla tot timpul, indiferent dacă
vreau sau nu."
"Folosit pentru?"
— Presupun că s-au spart antenele. O expresie amară i-a sângerat pe față,

ascuțindu-i ochii. „Am auzit de la o sursă bună că se va repara de la sine, totuși.”
— De ce s-a oprit?
"De ce este întrebarea ta preferată, nu-i așa?"
— Sunt om de știință.
"Știu." Cuvintele au fost rostite în torc, de parcă tocmai i-ar fi spus că purta lenjerie
sexy. „Îți iubesc mintea”.
Jane a simțit un val de plăcere, apoi s-a încurcat în ea însăși.
De parcă i-ar fi simțit conflictul, a îngropat momentul cu: „Obișnuiam să văd și eu
viitorul”.
Ea și-a dres glasul. — Ai făcut-o? În ce fel?
„Peisaje de vis, în mare parte. Fără cronologie, doar evenimente în ordine aleatorie.
M-am specializat în morți”.
Decese? "Decese?"
"Da, știu cum mor toți frații mei. Doar nu când."
"Isuse... Hristos. Asta trebuie să fie..."
— Am și alte trucuri. V ridică mâna înmănușată. — Există chestia asta.
„Am vrut să întreb despre asta. Mi-a lovit-o pe una dintre asistentele când ai fost la
urgența mea. Îți scotea mănușa și parcă ar fi fost lovită de fulger.
— Nu eram conștient când s-a întâmplat, nu?

— Ai fost afară frig.
"Atunci probabil că acesta este singurul motiv pentru care a supraviețuit. Această mică
moștenire de la mama mea este al naibii de mortală." În timp ce strânse pumnul,
vocea lui deveni dură, cuvintele lui strânseră la locul lor. — Și mi-a revendicat și viitorul.
"Cum așa?" Când nu a răspuns, un instinct a făcut-o să spună: „Lasă-mă să ghicesc, o

căsătorie aranjată?”
— Căsătoriile. A a cum ar fi.
Jane tresări. Chiar dacă viitorul lui nu însemna nimic în planul mai mare al vieții ei, dintr-
un motiv oarecare ideea ca el să devină soțul cuiva – o mulțime de soț al cuiva – i-a făcut
să se rostogolească stomacul.
"Hm... câte soții?"
— Nu vreau să vorbesc despre asta, bine?
"Bine."
Aproximativ zece minute mai târziu a intrat un bătrân în uniformă de majordom englez,
rostogolind o tavă plină cu mâncare. Tartina a fost chiar din meniul de room service al
Four Season: au fost vafe belgiene cu căpșuni, cornuri, omletă, ciocolată caldă, fructe
proaspete.
Sosirea a fost cu adevărat un lucru de frumusețe.
Stomacul lui Jane a scos un vuiet și, înainte de a-și da seama ce face, s-a băgat într-o
farfurie plină de parcă n-ar fi văzut mâncare de o săptămână.
La jumătatea celei de-a doua porții și a treia ciocolată caldă, a înghețat cu furculița la
gură. Doamne, ce trebuie să gândească V despre ea. Făcea un porc din... „Îmi place”, a spus
el.
— Da? De fapt, aprobi ca eu să mă întorc mâncarea ca un băiat de frate?

El a dat din cap, cu ochii strălucind. "Îmi place să te văd mâncând. Mă face extatic.
Vreau să continui până când ești atât de satul încât adormi pe scaun."
Captivată de ochii lui de diamant, ea a spus: „Și... atunci ce s-ar întâmpla?”
„Te-aș duce în acest pat fără să te trezesc și te-aș veghea cu un pumnal în mână”.
Bine, chestiile alea cu oamenii cavernelor nu ar trebui să fie atât de atractive. La urma urmei,
putea avea grijă de ea însăși. Dar omule, ideea că cineva ar avea grijă de ea a fost... foarte
drăguță.
— Termină-ți mâncarea, spuse el, arătând spre farfuria ei. — Și bea mai multă
cacao de la termos.
La naiba, dar a făcut ce a spus el. Inclusiv turnarea a patra ceașcă de ciocolată caldă.
În timp ce se așeza pe spate pe scaun cu cana în mâini, era plină de fericire.
Fără un motiv anume, ea spuse: „Știu despre chestia moștenirii. Tata a fost chirurg”.
„Ah. Atunci trebuie să fie însuflețit de tine. Ești superb.”

Jane î i lăsă bărbia în jos. "Cred că mi-ar fi găsit cariera satisfăcătoare. Mai
ales dacă ajung să predau la Columbia."
— Ar fi?
„El și mama mea sunt morți”. Ea a continuat, pentru că simțea că ar fi trebuit să o
facă: „A fost un mic accident de avion acum vreo zece ani. Erau în drum spre o
conferință medicală”.
"La naiba... Îmi pare foarte rău. Ți-e dor de ei?"
"O să sune rău... dar nu chiar. Erau niște străini cu care trebuia să trăiesc când nu
eram la școală. Dar întotdeauna mi-a fost dor de sora mea."
— Doamne, a plecat și ea?
"Defect cardiac congenital nediagnosticat. A mers repede într-o noapte. Tatăl
meu a crezut întotdeauna că am intrat în medicină pentru că m-a inspirat, dar am
făcut-o pentru că eram supărată pe Hannah. Încă sunt." A luat o înghițitură din cană.
„Oricum, tata a crezut întotdeauna că medicina este cea mai bună și cea mai bună utilizare
pentru viața mea. Îmi amintesc că s-a uitat la mine când aveam cincisprezece ani și mi-a spus
că am avut noroc că sunt atât de deștept”.
— Atunci știa că poți face diferența.
"Nu e ideea lui. A spus, având în vedere aspectul meu, nu era ca și cum m-aș
căsători foarte bine." La inspirația ascuțită a lui V, ea a zâmbit. „Tatăl era victorian
trăind în anii șaptezeci și optzeci. Poate că era engleza lui, cine dracu’ știe. Dar el credea că
femeile ar trebui să se căsătorească și să aibă grijă de o casă mare”.
„A fost un lucru de rahat să-i spui unei fete tinere”.

"L-ar fi numit cinstit. El credea în onestitate. Întotdeauna a spus că Hannah este cea
drăguță. Desigur, a crezut că ea este fugară." Doamne, de ce naiba vorbea așa? „Oricum,
părinții pot fi o problemă”.
"Da. Ia asta. Deci, al naibii de a lua asta."
Când amândoi au tăcut, ea a avut senzația că el făcea și în capul lui albumul de familie.
După un timp, dădu din cap spre televizorul cu ecran plat de pe perete. — Vrei să te uiți
la un film?
Se răsuci pe scaun și începu să zâmbească. — Doamne, da. Nu-mi amintesc ultima
dată când am făcut asta. Ce ai?
"Am conectat cablul ca să avem totul." Într-un fel neîntrerupt, dădu din cap spre pernele
de lângă el. "De ce nu stai aici? Nu prea vei putea vedea de unde te afli."
Trage. Voia să fie lângă el. Ea a vrut să fie... aproape.

Chiar dacă creierul i se înghesuia din cauza situației, s-a dus la pat și s-a așezat lângă el,
încrucișându-și brațele peste piept și picioarele la glezne. Doamne, era nervoasă așa
cum erai tu când erai la o întâlnire.
Fluturi. Palme transpirate.
Bună, glandele suprarenale.
„Deci ce fel de lucruri vă place să vizionați?” întrebă ea în timp ce el ținea cu palma o
telecomandă care avea suficiente butoane pe ea pentru a lansa naveta spațială.
„Astăzi sunt în ceva plictisitor”.
"Chiar asa, de ce?"
Ochii lui de diamant se îndreptară spre ea, pleoapele atât de jos încât îi era greu să-i citesc
privirea. "Oh, fără motiv. Arăți obosit, asta e tot."
De partea cealaltă, Cormia s-a așezat pe pătuțul ei. A teptare. Din nou.
Și-a desfășurat mâinile în poală. Le-a repliat. Mi-ar fi dorit să aibă o carte în poală care să-i
distragă atenția. În timp ce stătea în tăcere, se gândi scurt cum ar fi să ai o carte a ei. Poate
că și-ar pune numele în față, pentru ca alții să știe că este al ei. Da, i-ar plăcea asta.
Cormia. Sau și mai bine, Cartea lui Cormia.

L-ar împrumuta dacă surorile ei ar fi vrut să-l împrumute, desigur. Dar ea ar ști, deoarece
a găsit alte palme în care să fie ținute și alți ochi pentru a-i citi amprenta, că legatoria și
paginile și poveștile din ea erau ale ei. Și cartea ar ști și asta.
Se gândi la biblioteca Aleșilor, cu pădurea ei de stive, mirosul ei încântător de piele și

dulceața și luxul său copleșitor de cuvinte. Timpul ei acolo a fost cu adevărat refugiul ei și
izolare veselă. Erau atât de multe povești de știut, atât de multe locuri pe care ochii ei nu
puteau spera niciodată să le vadă și îi plăcea să învețe. Am așteptat cu nerăbdare.
Foame de asta.
De obicei.
Această oră era diferită. În timp ce stătea pe patul ei și aștepta, nu dorea învățătura care
venea pentru ea: Lucrurile pe care urma să le cunoască nu erau ceea ce dorea să învețe.
— Salutări, soră.
Cormia ridică privirea. Aleasa care ținea voalul alb al ușii era un model de abnegație și
slujire, o femeie cu adevărat onestoasă. Iar expresia lui Layla de mulțumire calmă și pace
interioară era una pe care Cormia o invidia.
Ceea ce nu aveai voie să faci. Invidia însemna că ești separat de ansamblu, că ești un
individ și chiar mărunt.
"Salutari." Cormia se ridică, cu genunchii slăbiți de spaimă de unde mergeau. Deși își
dorise deseori să vadă ce se afla în interiorul templului Primale, acum își dorea să
nu pună niciodată piciorul în limitele lui de marmură.
Amândoi s-au înclinat unul în fața celuilalt și au ținut ipostazele. „Este onoarea mea să fiu de
ajutor”.
Cu o voce scăzută, Cormia a răspuns: „Sunt... sunt recunoscător pentru instrucțiunile tale.
Condu mai departe, dacă vrei.”
În timp ce capul Laylei a revenit la nivel, ochii ei verzi palizi știau. „M-am gândit că poate
vom vorbi aici puțin, în loc să mergem imediat la templu”.
Cormia înghiți în sec. „Aș prefera asta”.

— Pot să mă liniștesc, soră? Când Cormia dădu din cap, Layla se apropie de pătuț și se
așeză, cu halatul alb desfăcut până la jumătatea coapsei. "Alătură-te mie."
Cormia se a eză, salteaua de sub ea sim indu-se dură ca piatra. Nu putea respira,
nu se putea mișca, abia clipi.
— Soră a mea, aș căuta să-ți potolesc temerile, spuse Layla. „Cu adevărat, vei veni să te
bucuri de timpul tău cu Primale”.
"Într-adevăr." Cormia își trase reverele halatului mai aproape. — Totu i îi va

vizita pe al ii, nu-i a a?
„Veți fi prioritatea lui. În calitate de partener inaugural, veți ține o instanță specială cu
el. Pentru primal, există o ierarhie rară în întreg, iar tu vei fi primul dintre noi toți.”
— Dar cât timp până se duce la ceilal i?

Layla se încruntă. „Ar depinde de el, deși s-ar putea să ai un cuvânt de spus în asta.
Dacă îi mulțumiți bine, s-ar putea să rămână doar cu tine o vreme. Se știe că s-a
întâmplat înainte.”
— Totuși, aș putea să-i spun să găsească alții?
Capul perfect al Laylei înclinat în lateral. — Cu adevărat, soră mea, îți va plăcea ce se
întâmplă între voi doi.
"Știi cine este, da? Știi identitatea Primale?"
— De fapt, l-am văzut.
"Aveți?"
"Într-adevăr." În timp ce mâna Laylei s-a îndreptat spre chignon-ul ei de păr blond, ceea
ce Cormia a luat gestul ca pe un semn că femeia își alegea cuvintele cu grijă. "El este...
așa cum ar trebui să fie un războinic. Puternic. Inteligent."
Cormia miji ochii. — Te ab ii să-mi potole ti temerile. Nu-i a a?
Înainte ca Layla să poată răspunde, Directrix-ul dădu cortina deoparte. Fără un cuvânt
pentru Cormia, s-a dus la Layla și i-a șoptit ceva.
Layla se ridică, cu o culoare înflorită pe obraji. — Voi pleca imediat. Se întoarse spre
Cormia, cu o emoție ciudată în ochi. — Soră, îți spun concediu bun până la
întoarcerea mea.
După cum era obiceiul, Cormia se ridică și se înclină, ușurată că avea o amânare de
la lecție din orice motiv. „Fii bine”.
Cu toate acestea, Directrix nu a plecat cu Layla. „Te voi duce la templu și voi continua
cu instrucțiunile tale.”
Cormia și-a cuprins brațele în jurul ei. — Să nu o a tept pe Layla...
— Mă întrebi? spuse Directrix. „Într-adevăr, o faci. Poate că atunci vei dori să
stabilești și agenda lecției, știind la fel de multe despre istoria și semnificația funcției
pentru care ai fost ales. Pentru adevăr, mi-ar plăcea să învăț de la tu."
„Iartă-mă, Directrix”, a răspuns Cormia rușinat.

„Ce este de iertat? În calitate de prim ofițer al Primalei, vei fi liber să-mi ordoni, așa
că poate ar trebui să mă familiarizez cu conducerea ta.
acum. Spune-mi, ai prefera să merg cu pașii în urmă față de tine când mergem la
templu?”
Lacrimile curgeau. — Te rog, nu, Directrix.
„Te rog, nu, ce?”
— Te-aș urma, șopti Cormia cu capul aplecat. — Nu plumb.
Ishtar a fost alegerea perfectă, se gândi V. Plictisitor ca naiba. Cât anul.

La fel de captivant vizual ca un agitator de sare.
„Aceasta este cea mai proastă porcărie pe care am văzut-o vreodată”, a spus Jane în timp ce căsca
din nou.
Doamne, avea un gât frumos.
În timp ce colții lui V i-au dezvelit și el și-a imaginat trăgând un Dracula clasic și
ridicându-se peste corpul ei înclinat, el se forța să se uite înapoi la Dustin Hoffman
și Warren Beatty care trec greu prin nisip. Alegese POS-ul în speranța de a o face
să dea knock-out – ca să poată intra în mintea ei și să o treacă peste tot.
Dorea să o facă să vină la gura lui, chiar dacă era doar în eterul unui vis.
În timp ce aștepta ca ea să se plictisească în somn REM, se trezi privind peisajul

pustiu și gândindu-se pervers la iarnă... iarnă și tranziția lui.
La doar câteva săptămâni după ce pretrans a căzut și a murit în râu, V a trecut prin
schimbarea lui. Fusese conștient de diferențele dintre corpul său de ceva timp înainte
de a lovi: era afectat de dureri de cap. Este în mod constant foame, dar greață dacă
lua mâncare. Incapabil să doarmă, deși epuizat. Singurul lucru care a rămas la fel a
fost agresivitatea lui. Cererile lagărului însemnau că trebuie să fii mereu pregătit
să lupți, așa că temperarea lui nu a fost marcată de nicio schimbare evidentă a
comportamentului lui.
În adâncul unei crude furtuni de zăpadă timpurie s-a născut în sinea lui masculină.
Ca urmare a scăderii temperaturii, pereții de piatră ai peșterii erau înghețați,

podeaua era suficientă pentru a-ți îngheța picioarele în cizme căptușite cu blană,
aerul atât de rece încât respirația din gură era un nor fără cer. Pe măsură ce
atacul a prevalat, soldații și femelele din bucătărie dormeau în grămezi mari de
trupuri, nu pentru sex, ci pentru căldură împărtășită.
V știa că schimbarea era asupra lui, pentru că s-a trezit fierbinte. La început
ușurința căldurii a fost o binefacere, dar apoi trupul i s-a înfuriat de febră, când o
foame chinuitoare îl cuprinse. Se zvârcoli pe pământ, sperând să fie u urat, găsind
nici unul.
După totdeauna, vocea Sângerului a străpuns durerea. „Femele nu te vor hrăni”.
Din mijlocul stupoarei lui, V deschise ochii.

Sângerătorul a îngenuncheat. — Cu siguranță știi de ce.
V înghiți prin pumnul care era gâtul lui. "Eu nu."
— Se spune că picturile rupestre te-au stăpânit. Că mâna ta a fost luată de spiritele
prinse pe pereți. Că ochiul tău nu mai este al tău.
Când V nu a răspuns, Sângerătorul a spus: „Nu negi?”

Prin mocirla din capul lui, Vishous a încercat să calculeze efectul celor două
răspunsuri imaginabile ale sale. A mers cu adevărul, nu de dragul veridicității, ci
pentru autoconservare. "Eu... neg."
— Altfel negi ce spun ei?
"Ce... spun... ei?"
— Că ți-ai ucis tovarășul la râu cu palma.
„A fost o minciună, iar ceilalți băieți care fuseseră acolo știau că este așa, deoarece
văzuseră căderea pretrans din vina lui. Femelele trebuie să presupună că moartea
a avut loc și că V se afla în apropiere. Pentru că de ce ar dori ceilalți bărbați să
transmită dovezi ale forței lui V?
Sau poate a fost în beneficiul lor? Dacă V nu ar avea nicio femelă care să-l hrănească,
ar muri. Ceea ce nu a fost un rezultat rău pentru ceilalți pretrans.
"Ce zici?" a cerut tatăl său.
Întrucât V avea nevoie de apariția puterii, el a bolborosit: „L-am omorât”.
Sângerătorul a zâmbit larg prin barbă. — Am bănuit. Și pentru efortul tău, îți
voi aduce o femelă.
Într-adevăr, i s-a adus unul și a hrănit. Tranziția a fost brutală, lungă și drenantă,
iar când a terminat, și-a revărsat paletul, brațele și picioarele i se răciră pe
podeaua rece a peșterii, ca carnea de la o ucidere proaspătă.
Deși sexul lui s-a agitat după aceea, femela care fusese nevoită să-l hrănească
nu voia nimic de-a face cu el. Ea i-a dat suficient sânge pentru a-l vedea în schimbare;
apoi ea l-a lăsat până la oase, rupându-se și mușchii întinși până când s-au rupt.
Nimeni nu s-a ocupat de el și
în timp ce suferea, a strigat în minte mama care-l născuse. El și-a imaginat-o venind
la el strălucitoare de dragoste și mângâindu-i părul și spunându-i că totul este bine.
În viziunea lui patetică, ea l-a numit lewlhen-ul ei iubit.
Cadou.
I-ar fi dorit să fie darul cuiva. Cadourile au fost prețuite, îngrijite și protejate. Jurnalul
războinicului Darius fusese un cadou pentru V, dăruitorul poate neștiind că, lăsându-l
în urmă, făcuse o bunătate, dar totuși.
Cadou.
Când trupul lui V a terminat cu schimbarea lui, el a dormit, apoi s-a trezit de foame
de carne. Hainele îi fuseseră rupte de el de tranziție, așa că s-a înfășurat într-o piele și a
mers desculț până în zona bucătăriei.
Era puțin de avut: a roade o coapsă, a găsit niște coji de pâine, a mâncat o
mână de făină.
Își lingea reziduul alb de pe palmă când tatăl său a spus din spatele lui: „E timpul
să lupți”.
"La ce te gandesti?" Jane a întrebat: — Sunteți încordați.

V se smuci înapoi în prezent. Și din anumite motive nu a mințit. — Mă gândesc la
tatuajele mele.
— Când le-ai luat?
— Acum aproape trei secole.
Ea a fluierat. „Doamne, trăiești atât de mult?”
„Mai mult. Presupunând că nu mor într-o luptă și voi oameni proști nu aruncați în aer
planeta, voi respir încă șapte sute de ani.”
„Uau. Oferă un context cu totul nou pentru AARP, nu.” Ea se a eză înainte. "Întoarce-
ți capul. Vreau să văd cerneala de pe fața ta."
Străbătut de amintirile lui, el a făcut ceea ce i-a cerut ea pentru că nu era suficient de
coerent pentru a se gândi de ce n-ar trebui. Totuși, când mâna ei a ridicat, el a tresărit.
Ea își lăsă brațul în jos fără să-l atingă. — Acestea ți s-au făcut, nu-i așa. Probabil
în același timp cu castrarea, nu?
V se dădu înapoi înăuntru, dar nu se îndepărta de ea. Era complet inconfortabil cu
rutina de simpatie feminină, dar treaba era că vocea lui Jane era reală. Direct, Așa că
ar putea răspunde în mod real și direct.
— Da. În acela i timp.
„Voi ghici că sunt avertismente, deoarece le ai pe mână, tâmplă, coapse și vintre. Bănuiesc că
sunt despre energia din palmă, a doua vedere și procreare. emisiune."
De parcă ar trebui să fie surprins de hiperdeducerea ei? "Adevărat."

Vocea ei a devenit scăzută. "De aceea ai intrat în panică când ți-am spus că te voi reține.
Înapoi la spital din SICU. Te-au legat, nu-i așa."
Și-a dres glasul.
— Nu-i așa, V?
A ridicat butonul de clic pentru televizor. — Vrei să te uiți la altceva?
Când a început să răsfoiască canalele de filme, a fost multă tăcere.
„Am vomitat la înmormântarea surorii mele”.

Degetul mare al lui V se opri pe telecomandă, oprindu-se pe Tăcerea Mieilor. S-a uitat la ea.
"Ai făcut?"
"Cel mai jenant și rușinos moment din viața mea. Și nu doar din cauza momentului în care s-
a întâmplat. Am făcut-o peste tot peste tatăl meu."
În timp ce Clarice Starling stătea pe un scaun tare în fața celulei lui Lechter, V dorea
informații despre Jane. Voia să știe întregul curs al vieții ei de la naștere până în prezent și
voia să știe totul acum.
"Spune-mi ce s-a întâmplat."
Jane și-a dres glasul de parcă s-ar fi pregătit și el nu a putut ignora paralela cu filmul,
cu el însuși ca monstrul în cușcă și Jane ca sursa binelui, dând bucăți și bucăți din ea
pentru consumul fiarei.
Dar trebuia să știe de parcă ar avea nevoie de sânge pentru a supraviețui. — Ce s-a
întâmplat, Jane?
"Ei bine, vezi... tatăl meu credea mult în fulgii de ovăz."
"Ovaz?" Când ea nu a mai continuat, el a spus: „Spune-mi”.
Jane își încrucișă brațele peste piept și se uită la picioarele ei. Apoi ochii ei i-au întâlnit pe ai
lui. „Doar ca să fim clari, motivul pentru care aduc în discuție acest lucru este ca să vorbești
despre ce ți s-a întâmplat. Păi pentru tată. E ca și cum ai împărtăși cicatrici. Știi, ca cele din
tabăra de vară când ai căzut. patul supraetajat. Sau, ca atunci când te tai pe marginea
metalică a unei cutii Reynolds Wrap sau când te lovești în cap cu un...” Se încruntă. "Bine...
poate că nimic din toate astea nu este o analogie bună, având în vedere modul în care te
vindeci, dar lucrează cu mine."
V trebuia să zâmbească. — Înțeleg ideea.
— Totuși, cred că echitabil este echitabil. Deci, dacă vărs, tu faci. Suntem de acord?
„La naiba...” Numai că trebuia să știe despre ea. — Cred că facem.

— Bine, deci tatăl meu și fulgii de ovăz. El...
— Jane?
"Ce?"
"Îmi place de tine. Mult. A trebuit să introduc asta."
Ea clipi de câteva ori. Apoi și-a dres glasul din nou. Omule, roșul ăla arăta bine la ea.
— Vorbești despre fulgii de ovăz.

„Corect... așa că... așa cum am spus, tatăl meu credea foarte mult în fulgii de ovăz. Ne-
a făcut pe toți să-l mâncăm dimineața, chiar și vara. Mama și sora mea și cu mine a
trebuit să-i sufocăm rahatul acela și se aștepta să termini ce era în castronul tău.
Obișnuia să ne privească mâncând, de parcă jucăm golf și eram în pericol să greșim
swingul. Jur că mi-a măsurat unghiul coloanei vertebrale și strângerea pe lingură. cina
la care obișnuia... Ea făcu o pauză.
— Divaz.
— Și te-aș putea asculta vorbind ore întregi, așa că nu te concentra pe contul meu.
"Da, ei bine... concentrarea este importantă."
— Numai dacă ești microscop.
Ea a zâmbit puțin. „Întors la fulgi de ovăz. Sora mea a murit de ziua mea, într-o vineri
seară. Înmormântarea a fost organizată rapid, pentru că tatăl meu pleca să prezinte o
lucrare în Canada miercurea următoare. Am aflat mai târziu că a programat acea
prezentare. în ziua în care Hannah a fost găsită moartă în patul ei, fără îndoială pentru
că voia să mute lucrurile. Oricum... ziua înmormântării, mă trezesc și mă simt oribil.
Doar nefericită. Nimic decât greață.
Hannah... Hannah era singurul lucru adevărat dintr-o casă plină de drăguț și drăguț.
Era dezordonată, zgomotoasă și fericită și... O iubeam atât de mult și nu
puteam suporta că o punem în pământ. Ar fi urât să fie închisă așa. Da... oricum,
pentru înmormântare, mama a ieșit și mi-a luat unul dintre acele haine de haină în
negru. Problema a fost că în dimineața înmormântării, când m-am dus să-l
pun, nu se potrivea. Era prea mic și simțeam că nu pot să respir.”
„În mod natural a înrăutățit stomacul”.

„Da, dar m-am coborât la masa de la micul dejun doar cu zgomotele uscate. Isuse, încă
îmi amintesc cum arătau cei doi stând la ambele capete, unul față în față, fără a face
contact vizual. Mama era ca o păpușă de porțelan cu probleme de control al calității
— ea era machiată, părul era la locul lor, dar totul era puțin dezordonat. Rujul ei era
de culoarea greșită, nu avea
roșește, chignon-ul ei arăta ace de bobby. Tata citea ziarul, iar sunetul acelor
pagini fluturate era puternic ca o pușcă care exploda. Niciunul dintre ei nu mi-a
spus niciun cuvânt.
„Așa că m-am așezat pe scaun și nu m-am putut opri să mă uit la scaunul gol de
deasupra mesei. Un bol cu fulgi de ovăz vine pentru un aterizare. Marie,
servitoarea noastră, și-a pus mâna pe umărul meu când mi-o punea în fața, și pentru
o clipă aproape că m-am stricat.Dar apoi tatăl meu i-a rupt hârtia aia de parcă
aș fi fost un cățeluș care s-ar caca pe covor, iar eu mi-am luat lingura și am început
să mănânc. Am forțat fulgii de ovăz în jos până când am călărit si apoi am mers la
inmormantare."
V a vrut s-o atingă și aproape că a întins mâna ei. În schimb, a întrebat: „Câți ani
aveai?”
„Treisprezece. Oricum, ajungem la biserică și e plină, pentru că toată lumea din
Greenwich îmi cunoștea părinții. Mama era extrem de amabilă, iar tatăl meu era tot
stoic înghețat, așa că asta a fost aproape ca de obicei. Îmi amintesc... da , Mă
gândeam că cei doi erau la fel ca întotdeauna, cu excepția slujbei sărace de machiaj
a mamei mele și a faptului că tatăl meu a continuat să se joace cu schimbul din
buzunar. Ceea ce era atât de ieșit din caracter. El ura zgomotul ambiental al orice
fel și am fost surprins că sunetul neliniștit al monedelor nu l-a deranjat. Bănuiesc că
a fost în regulă pentru că controla sunetul. Adică, se putea opri oricând dacă dorea."
În timp ce ea făcea o pauză și privea prin cameră, V a vrut să încerce să intre în

mintea ei și să vadă exact ce retrăia. Nu a făcut-o – și nu pentru că nu era sigur că va
funcționa. Revelațiile pe care ea a ales să le împărtășească în mod liber erau
mai prețioase decât orice ar fi putut să ia de la ea.
— Primul rând, murmură ea. „La biserică, eram așezați în primul rând, chiar în
fața altarului. Sicriu închis, slavă Domnului, deși îmi închipui că Hannah era perfect
frumoasă. Avea părul blond ca căpșuni, sora mea avea. Genul luxos, ondulat. asta
a venit pe Barbies. Al meu era stick drept. Oricum..."
V a avut un gând trecător că a folosit cuvântul oricum ca o gumă de șters pe o tablă

aglomerată. O spunea ori de câte ori trebuia să șteargă lucrurile pe care tocmai le
împărtășise pentru a face loc pentru mai multe.
„Da, primul rând. A început slujba. O mulțime de muzică de orgă... și treaba era că
acele țevi vibrau prin podea. Ai fost vreodată într-o biserică?
Probabil că nu... Oricum, poți simți basul muzicii când este cu adevărat
se rostogolește. Desigur, serviciul era într-un loc formal mare, cu o orgă care avea mai
multe țevi decât sistemul de canalizare al orașului Caldwell. Doamne, când a jucat
chestia aia, era ca și cum ai fi într-un avion care decola”.
În timp ce se opri și trase adânc aer în piept, V știa că povestea o epuiza, ducând-o într-
un loc în care nu mergea de bunăvoie sau des.
Vocea ei era răgușită în timp ce a continuat. „Așa că... suntem la jumătatea slujbei și
rochia mea este prea strânsă și stomacul mă omoară și nenorocitul de fulgi de ovăz
al tatălui meu a încolțit rădăcini urâte și se altoiește în interiorul intestinului meu. Și
preotul se apropie de pupitru pentru a face elogiul. Era direct din turnarea centrală,
părul alb, vocea profundă, îmbrăcat în robe de fildeș și aur. Era episcopul episcopal
pentru tot Connecticut, cred. Oricum... ajunge să vorbească despre starea de har
care așteaptă în rai și toată această rahat despre Dumnezeu și Isus și Biserică. Părea
mai mult o reclamă pentru creștinism decât orice avea de-a face cu Hannah.
„Stau acolo, fără să urmăresc, când mă uit peste și văd mâinile mamei mele. Erau strânse
împreună în poala ei, cu degetele albe... de parcă ar fi fost într-o plimbare cu roller-
coaster, chiar dacă nu era. mișcându-mă.M-am întors la stânga mea și m-am uitat la ale
tatălui meu.Palmile lui erau pe genunchi și toate degetele lui erau înfipte în afară, cu
excepția micului din dreapta, care era scos la jogging.Chestia se lovea de lâna fină. de
pantalonii lui cu un tremur parkinsonian”.
V știa unde se duce asta. — Și ale tale, spuse el încet. — Ce zici de a ta?
Jane expiră într-un mic suspine. „Ai mei... ai mei erau complet nemișcați, complet relaxați.
Nu am simțit nimic altceva decât fulgii de ovăz în stomac. Oh... Doamne, sora mea
era moartă și părinții mei, care erau cât de lipsiți de emoții, erau supărați. Pe mine? Nimic.
Îmi amintesc că m-am gândit că Hannah ar fi plâns dacă aș fi stat întinsă pe satin într-un
sicriu. Ea ar fi plâns pentru mine. Pe mine? Nu am putut.
„Așa că, când preotul și-a terminat reclamă despre cât de mare era Dumnezeu și
despre cât de norocoasă a fost Hannah să fie cu El și yadda, yadda, yadda, orga s-a
stins. Vibrația acelor țevi de bas s-a ridicat de pe podea prin scaunul meu. și a
lovit exact frecvența potrivită. Sau pe cea greșită, presupun. Am vomitat fulgii
de ovăz peste tot tatăl meu."
La naiba, se gândi V. El a întins mâna și a luat-o de mână. "La naiba…"
"Da. Așa că mama se ridică să mă ia, dar tatăl meu îi spune să stea pe loc. M-a dus la
una dintre doamnele bisericii și ia spus să mă ia.
la baie, apoi a intrat în camera bărbaților. Am rămas singur într-o tarabă vreo zece minute,
apoi doamna bisericii s-a întors, m-a urcat în mașina ei și m-a condus acasă. Am ratat
înmormântarea." Ea trase aer în piept. "Când părinții mei au venit acasă, niciunul dintre
ei nu m-a verificat. Mă tot așteptam să vină unul dintre ei. Îi auzeam mișcându-se prin casă
până când totul a tăcut. Până la urmă, am coborât, am scos ceva din frigider și am mâncat
stând în picioare la tejghea, pentru că nu aveam voie să luăm mâncare sus. Nici atunci
nu am plâns, deși era o noapte cu vânt, care mă speria mereu, iar casa era în
mare parte întunecată și simțeam că am stricat înmormântarea surorii mele”.
— Sunt sigur că ai fost în stare de șoc.

„Da. Amuzant... Îmi făceam griji că va fi frig. Știi, noapte rece de toamnă.
Pământ rece." Jane și-a bătut mâna. "Oricum, dimineața următoare tatăl meu a plecat
înainte ca eu să mă trezesc și nu a mai venit acasă timp de două săptămâni. A tot sunat și i-
a spus mamei că va consulta un alt caz complex în altă parte în țară. Între timp, mama se
trezea în fiecare zi și se îmbrăca și mă ducea la școală, dar nu era chiar acolo. A devenit ca
un ziar. Singurele lucruri despre care a vorbit au fost vremea și ce nu a mers prost cu casa
sau cu personalul în timp ce eram la școală. Tatăl meu s-a întors în cele din urmă și știi
cum am știut că sosirea lui este iminentă? camera lui Hannah. În fiecare seară mergeam
în camera lui Hannah și stăteam cu lucrurile ei. Lucrul pe care nu l-am putut obține a
fost că hainele ei, cărțile și desenele ei erau încă acolo, dar ea nu era. Pur și simplu nu a
calculat. Camera ei era ca o mașină fără motor, totul unde ar trebui să fie, cu excepția
potențialului. Nimic din el nu avea să fie folosit din nou.
„În noaptea dinaintea întoarcerii tatălui, am deschis ușa dormitorului și... totul
dispăruse. Mamei le curățase totul, iar cuvertura de pat s-a schimbat și draperiile s-au
schimbat. A trecut de la camera lui Hannah la o cameră de oaspeți. Așa am știut. tatăl meu
venea acasă”.
V și-a frecat degetul mare peste dosul mâinii ei. „Isuse… Jane…”
"Deci asta este revelația mea. Am vomitat fulgi de ovăz în loc să plâng."
Își dădea seama că era nervățătoare și și-ar fi dorit să fi dat înapoi, și știa ce simțea ea,
pentru că a făcut același lucru în acele puține ocazii în care le-a primit personal. El a ținut
pasul cu mângâierea mâinii ei până când ea se uită la el. Pe măsură ce tăcerea se
întindea, el știa ce aștepta ea.
— Da, murmură el. — M-au legat.
„Și ai fost conștient de toată treaba, nu-i așa?”
Vocea i s-a îmbolnăvit. — Da.

Ea îi atinse fața, trecându-și palma pe obrazul lui acum bărbos. — I-ai omorât
pentru asta?
Și-a ridicat palma înmănușată. "Acesta a preluat controlul. Strălucirea a strălucit în
tot corpul meu. Amândoi aveau mâinile pe mine, așa că au căzut ca niște pietre."
"Bun."
La naiba... O iubea atât de mult. — Ai fi fost un războinic bun, știi asta?
"Eu sunt unul. Moartea este dușmanul meu."

— Da, este, nu-i așa? Doamne, era atât de logic că se legase de ea. Era o luptătoare...
ca el. — Bisturiul tău este pumnalul tău.
"Da."
Au rămas așa, legați de mâini și de ochi. Până când, fără avertisment, ea i-a periat
buza inferioară cu degetul mare.
În timp ce el inspira cu un șuierat, ea șopti: — Nu trebuie să dorm, știi.
Când John și-a recăpătat cunoștința, a avut o febră furioasă: pielea lui era făcută
din flăcări, sângele o curgere de lavă, măduva osoasă era cuptorul care a
condus totul. Disperat să se răcească, s-a rostogolit și s-a dus să-și scoată
hainele, doar că nu avea nici cămașă, nici pantaloni. Era gol în timp ce se zvârcolea.
— Ia-mi încheietura mâinii. Vocea feminină venea de sus și în stânga, iar el și-a
înclinat capul spre sunet, transpirația curgându-i ca lacrimile pe față. Sau poate
plângea?
Doare, spuse el.
— Doamne, ia-mă de încheietura mâinii. Punctajul s-a terminat.
Ceva i-a apăsat buzele și le-a udat cu vin, vin bogat.
Instinctul s-a ridicat ca o fiară. Focul era, de fapt, o foame, iar ceea ce i se oferea era
întreținerea de care avea nevoie. S-a apucat de ceea ce s-a dovedit a fi un braț, a
deschis larg și a băut în suturi tari.
Doamne... Gustul era al pământului și al vieții, amețitor și puternic și
captivant. Lumea a început să se învârtească, un dansator en pointe, o plimbare
de carnaval, un vârtej fără sfârșit. În mijlocul învârtirii, înghiți cu disperare,
știind fără să i se spună că ceea ce îi trecea pe gât era singurul antidot
împotriva morții.
Hrănirea a durat zile și nopți, trecând săptămâni întregi. Sau a fost o clipire din
ochi? Era surprins că până la urmă avea un sfârșit – nu ar fi fost șocat să afle că
restul vieții lui va fi trecut la încheietura mâinii care i-a fost dată.
Și-a slăbit strânsoarea și a deschis ochii.

Layla, Aleasa blondă, stătea lângă el pe patul lui, cu halatul alb ca lumina soarelui
pentru ochii lui tandri. În colț, Wrath stătea cu Beth, cei doi înfășurați unul în
brațele celuilalt, părând îngrijorați.
Schimbarea. Schimbarea lui.
Și-a ridicat mâinile și a făcut semn ca un bețiv: „Este asta?
Wrath clătină din cap. — Încă nu, vine.
Venire?
„Respiră adânc”, a spus regele. "O să ai nevoie de ei. Și ascultă, suntem chiar aici,
bine? Nu te vom părăsi."
La naiba, așa a fost. Tranziția a fost în două părți, nu-i așa. Iar partea grea urma să vină.
Pentru a-și combate frica, și-a amintit că Blay reușise. La fel și Qhuinn.
La fel au făcut toți Frații.

La fel a făcut și sora lui.
S-a întâlnit cu ochii albaștri închis ai lui Beth și de nicăieri i-a venit o viziune tulbure. Era
într-un club... într-un club gotic cu... Tohrment. Nu, îl privea pe Tohr cu cineva, un
bărbat mare, un bărbat de mărimea unui frate, a cărui față John nu o vedea.
John se încruntă, întrebându-se de ce naiba creierul lui ar tuși așa ceva. Și apoi l-a
auzit pe străin vorbind: Ea este fiica mea, Tohr.
Ea este un metis, D. Și știi ce simte el despre oameni. Tohrment clătină din cap. Stră-stră-
bunica mea a fost unul și nu mă vezi cum mă duc asta în jurul lui.
Vorbeau despre Beth, nu-i așa... ceea ce însemna că străinul cu trăsăturile încețoșate
era tatăl lui John. Darius.
John s-a străduit să focalizeze viziunea pentru o singură privire asupra chipului tatălui său,
rugându-se pentru claritate, în timp ce Darius își ridică mâna pentru a atrage atenția unei
chelnerițe înainte de a arăta spre sticla lui goală de bere și spre paharul aproape uscat al lui Tohrment.
Nu voi lăsa să moară altul dintre copiii mei, a spus el. Nu dacă există posibilitatea s-
o pot salva. Și oricum, nu se știe dacă va trece măcar prin schimbare. Ar putea ajunge să
trăiască o viață fericită, fără să știe niciodată despre partea mea. S-a mai întâmplat.
Tatăl lor știa măcar despre el? se întrebă John. Probabil că nu, având în vedere că
John se născuse într-o baie de la o stație de autobuz și fusese lăsat drept mort: Un
bărbat care ținea atât de mult la fiica lui ar fi avut grijă și de un fiu.
Viziunea a început să se estompeze și, cu cât John încerca mai mult să se țină de ea,
cu atât se dezintegra mai repede. Chiar înainte să dispară, se uită la chipul lui Tohr.
Tunsoarea militară și oasele puternice și ochii clari i-au făcut să-l dureze pieptul lui
John. La fel și felul în care Tohr se uita peste masă la bărbatul care stătea cu el. Erau
aproape. Cei mai buni prieteni, se părea.
Cât de minunat ar fi fost, î i spuse John, să-i fi avut pe amândoi în via a lui — Durerea
care a lovit a
fost cosmică, un big bang care l-a spulberat pe John i ia trimis moleculele să se rotească
din miezul lui. Toate gândurile, orice raționament s-au pierdut,
și nu a avut de ales decât să se supună. Deschizând gura, țipă fără să scoată niciun
sunet.
Lui Jane nu-i venea să creadă că se uită în fața unui vampir și se roagă ca el să facă
sex cu ea. Și totuși, în același timp, nu fusese niciodată atât de sigură de ceva în viața ei.
— Închide ochii, spuse V.

— Pentru că ai de gând să mă săruți cu adevărat? Te rog, Doamne, lasă asta să fie
caz.
V întinse mâna și își trecu mâna nemănușită pe fața ei. Palma îi era caldă și lată și mirosea a
condiment întunecat. — Dormi, Jane.
Ea se încruntă. „Vreau să o fac treaz”.
"Nu."
"De ce?"
— Mai sigur așa.
— Stai, vrei să spui că mă poți lăsa însărcinată? Și cum rămâne cu BTS?
„Se știe că se întâmplă cu oamenii din când în când, dar nu ovulezi. Aș simți
mirosul. În ceea ce privește bolile transmisibile, nu port niciuna și nu mi-ai putea da, dar
nimic nu este punct. Este mai sigur pentru mine să te iau când nu ești treaz."
"Spune cine?"
Se mi că pe pat, nerăbdător, nelini tit. Sexuat. „Somnul este singurul mod în care se
poate întâmpla”.
Omule, doar norocul ei era hotărât să fie un gentleman. Nenorocitul.
Jane se trase înapoi și se ridică în picioare. "Fanteziile nu mă interesează. Dacă nu vrei
să fim împreună cu adevărat, atunci hai să nu mergem deloc acolo."
Își trase o parte din plapumă peste șolduri, acoperind o erecție care se încorda de
flanele lui. — Nu vreau să te rănesc.
Ea îi aruncă o privire care era în parte frustrare sexuală, în parte Gertrude Stein.
"Sunt mai dur decât arăt. Și, ca să fiu sincer, toată prostia condusă de bărbați, mă uit
după interesul tău superior mă dă zgârietură."
Ea s-a întors cu bărbia sus, dar apoi și-a dat seama că nu era cu adevărat încotro. Mod
de a face o ieșire.
Confruntată cu o lipsă totală de alternative, a intrat în baie.
În timp ce se plimba între duș și chiuvetă, se simțea ca un cal într-o boxă
—
Fără nici un avertisment, a fost atacată din spate, împinsă cu fața înainte în perete și
ținută pe loc de un corp dur ca piatra de două ori mai mare decât al ei.
Gâfâitul ei a fost mai întâi unul de șoc, apoi unul de sex, când a simțit că V macina în ea
cur.
„Am încercat să-ți spun că nu”, mârâi el în timp ce mâna lui se îngropa în părul ei și se
bloca, trăgându-i capul pe spate. În timp ce striga, alerga udă între picioare. — Am
încercat să fiu drăguț.
"Oh Doamne-"
— Rugăciunea nu va ajuta. Prea târziu pentru asta, Jane. În vocea lui era regret – precum
și inevitabilitate erotică. "Ți-am dat șansa să o ai în condițiile tale. Acum vom face
asta pe ale mele."
Ea a vrut asta, ea l-a vrut pe el. "Vă rog-"
„Shh”. El îi înclină capul într-o parte cu o răsucire a încheieturii sale, dezvăluindu-i
gâtul. — Când vreau să cerșești, o să-ți spun. Limba lui era caldă și umedă în timp ce
îi urca pe gât. „Acum întreabă-mă ce am de gând să-ți fac”.
Ea deschise gura, dar nu putea decât să gâfâie.
El a strâns strânsoarea părului ei. „Întreabă-mă. Spune-mi „ce ai de gând să-mi faci?” "
Ea a înghițit. "Ce... ce ai de gând să-mi faci?"

El o trase într-o parte, ținându-și tot timpul șoldurile strânse de fundul ei.
— Vezi chiuveta aia, Jane?
"Da..." La dracu, avea să ajungă la orgasm - "O să te
aplec peste chiuveta aceea și te voi face să te ții de laterale.
Atunci o să-ți scot pantalonii”.
Dumnezeule …
— Întreabă-mă ce urmează, Jane. El i-a lins din nou gâtul, apoi i-a prins ceea ce ea
știa că este un colț pe lobul urechii. Se auzi o linsă delicioasă de durere, urmată de un
alt rafală de căldură între picioarele ei.
"Ce urmeaza?" a respirat.
— O să mă pun în genunchi. Capul i s-a lăsat în jos și i-a ciupit clavicula. „Spune-mi
acum: „Și apoi ce, V”. "
Aproape a plâns, așa că picioarele ei trezite au început să-i cedeze. "Si apoi, ce?"
El o trase de păr. — Ai uitat ultima parte.
Care a fost ultima parte – care a fost ultima... „V”.
— Nu, iei de la capăt. De la început. Și-a împins excitarea în ea, o creastă tare care în
mod clar dorea în ea acum. „Începe de la capăt și fă-o bine de data asta”.
De nicăieri, un orgasm a venit asupra ei, impulsul dus de zgomotul vocii lui în ea —
„Oh, nu, nu ai”. S-a dat înapoi de corpul ei. „Nu vii acum.
Când spun că poți, vei face. Nu inainte."

Dezorientată și dureroasă, ea s-a lăsat pe măsură ce nevoia de a se elibera s-a retras.
„Acum spune cuvintele pe care vreau să le aud”.
Ce au fost ei? "Și atunci ce... V?"
„O să mă pun în genunchi, să-mi trec mâinile pe spatele coapselor tale și să te întind
pentru limba mea”.
Acel orgasm s-a repezit la ea, făcându-i picioarele să tremure.
— Nu, spuse el într-un mârâit. — Nu acum. Și numai când spun eu.
A manevrat-o la chiuvetă și a făcut exact ceea ce îi spusese că va face.
El a aplecat-o, i-a plantat mâinile de ambele părți ale ligheanului și i-a
poruncit: „Așteaptă”.
Ea și-a strâns mâinile bine și cu putere.
Și-a folosit ambele palme asupra ei, trecându-le pe sub cămașă, cuprinzându-i sânii.
Apoi au fost jos peste burta ei și în jurul șoldurilor ei.
El a dat jos pantalonii ei cu o tragere puternică. "Oh... la naiba. Asta vreau." Mâna lui
îmbrăcată în piele îi prinse fundul și îl masa. — Ridică acest picior.
A făcut-o, iar transpirațiile ei de yoga i-au dispărut de pe picior. Coapsele ei erau

împinse depărtate și... da, mâinile lui, una înmănușată, alta nu, se îndreptau în sus.
Miezul ei era fierbinte și nevoiaș în timp ce se simțea dezgolită față de el.
"Jane..." șopti el cu evlavie.
Nu exista nici un preludiu, nicio relaxare în ceea ce ia făcut el. Era gura lui.
Miezul ei. Două seturi de buze se întâlnesc. Degetele lui i-au înfipt în obraji și au ținut-
o pe loc în timp ce el se ducea la muncă, iar ea a pierdut total urma a ceea ce era
limba lui sau bărbia lui de capră sau gura lui. Putea simți că este pătrunsă între
zgomote, auzea sunetele de carne peste carne, știa stăpânirea pe care o avea asupra
ei.
„Vino după mine”, a cerut el împotriva miezului ei. "Chiar acum."
Orgasmul a ajuns într-o explozie devastatoare care a făcut-o să se lovească de
chiuvetă până când una dintre mâini i-a alunecat. Ea a fost salvată de la cădere
doar pentru că brațul lui V a țâșnit și i-a dat ceva de care să se apuce.
Gura lui o eliberă și o sărută pe ambii obraji, apoi și-a alunecat palma pe șira ei în timp
ce ea se lăsă pe brațe. — Am să intru acum în tine.
Sunetul pijamalei lui smulse era mai puternic decât respirația ei, iar prima lovitură a
erecției lui pe vârful șoldurilor ei aproape a făcut-o să-și piardă totul din nou.
— Vreau asta, spuse el cu o voce guturală. "Doamne... vreau asta."

El a intrat într-o singură lovitură puternică care i-a adus șoldurile chiar pe spatele ei și,
deși ea a fost cea care absorbea grosimile grozave a lui, el a fost cel care a strigat. Fără
nicio pauză, el a început să o pompeze, strângând-o la șolduri, mișcând-o înainte și înapoi
pentru a-i întâmpina împingerile.
Cu gura deschisă, cu ochii deschiși, cu urechile mâncând sunetele delicioase ale sexului,
s-a sprijinit de chiuvetă și un alt orgasm a răsturnat-o. Când venea din nou, părul îi cădea
în față, capul i se legăna, trupurile lor lovindu-se unul de celălalt.
Nu semăna cu nimic din ea. A fost sex la a miliona de putere.

Și apoi simți palma lui înmănușată strângându-i umărul. În timp ce o trăgea în
picioare, el a continuat să o călărească din greu, înăuntru și afară, înăuntru și afară.
Mâna lui i-a mutat gâtul, s-a fixat pe bărbia ei și i-a înclinat capul pe spate.
— A mea, mârâi el, lovindu-se în ea.
Și apoi a mușcat-o.
Când John s-a trezit, primul gând care i-a trecut prin minte a fost că voia un sundae
fierbinte cu slănină deasupra. Ceea ce a fost pur și simplu urât, într-adevăr.
Numai că, la naiba... ciocolata și baconul ar fi raiul chiar acum.

A deschis ochii și a fost ușurat să se uite la tavanul familiar al camerei în care dormea,
dar a fost confuz cu privire la ceea ce se întâmplase. A fost ceva traumatizant. Ceva
important. Dar ce?
Și-a ridicat mâna pentru a-și freca ochii... și a încetat să mai respire.
Lucrul care era atașat de brațul lui era uriaș. Palmă de uriaș.
Și-a ridicat capul și și-a privit în jos corpul sau... corpul cuiva. Fusese donator principal
cândva în timpul zilei? Pentru că sigur ca naiba creierul lui nu fusese conectat la așa
ceva înainte.
Tranziția.
— Cum te simți, John?
Aruncă o privire spre vocea lui Wrath. Regele și Beth erau lângă pat, părând
complet epuizați.
A trebuit să se concentreze pentru a-și face mâinile să formeze cuvintele, Am
reușit eu?
— Da. Da, fiule, ai făcut-o. Wrath își drese glasul, iar Beth îi mângâie antebrațul tatuat
de parcă ar fi știut că se lupta cu emoția.
"Felicitări."
John clipi repede, cu pieptul strâns. Sunt încă... eu?
"Da întotdeauna."
"Sa plec?" spuse o voce feminină.
John întoarse capul. Layla stătea într-un colț întunecat, cu chipul ei perfect frumos
și corpul ei perfect frumos în umbră.
instant. Cu greu.
Ca și cum cineva i-ar fi injectat oțel în penis.
A bâjbâit pentru a se asigura că era acoperit și i-a mulțumit lui Dumnezeu când era
deja o pătură peste el. În timp ce se așeza pe pernă, Wrath vorbea, dar singura atenție
a lui John era pulsația între picioarele lui... și femela dincolo de cameră.
— Mi-ar face plăcere să rămân, spuse Layla cu o plecăciune adâncă.

Să rămâi bine, se gândi John. ederea ei a fost…

Stai, naiba a fost bine. Nu avea de gând să facă sex cu ea, pentru numele lui Dumnezeu.
Ea făcu un pas înainte, în bazinul de iluminare aruncat de lampa de pe noptieră. Pielea

ei era albă ca lumina lunii, netedă ca un cearșaf de satin.
Ar fi și moale... sub mâini, sub gură... sub corp.
Dintr-o dată, maxilarul superior al lui John furnică de ambele părți, chiar în față,
apoi ceva ieșea în gură. O lovitură rapidă a limbii și a simțit vârfurile ascuțite ale colților.
Sexul i-a urlit prin corp până când a trebuit să-și îndepărteze privirea de la ea.
Wrath chicoti puțin, de parcă ar fi știut despre ce era John. — Vă lăsăm pe voi doi. John,
suntem chiar pe hol dacă aveți nevoie de ceva.
Beth s-a aplecat și abia i-a spălat mâna cu a ei, de parcă ar fi știut exact cât de sensibilă
era pielea lui. "Sunt atât de mândru de tine."
Când privirile lor s-au întâlnit, ceea ce a venit la el a fost, Iar eu din tine.
Ceea ce nu avea absolut niciun sens. Așa că a semnat într-un mod neglijent, Mulțumesc,
în schimb.
Au plecat o clipă mai târziu, ușa închizându-l pe el și Layla împreună. Oh, asta nu
a fost bine. Simțea că se afla într-o bronșică, pentru tot controlul pe care îl avea asupra
corpului său.
Deoarece nu era în siguranță să se uite la Aleși, a aruncat o privire spre baie.
Prin stâlpi, a văzut dușul de marmură și a primit un caz grav de Jones.
— V-ar plăcea să vă spăla i, domnia voastră? spuse Layla. — Să- i dau apă?
Dădu din cap pentru a o ocupa cu ceva în timp ce încerca să-și dea seama ce să facă cu el
însuși.
Ia-o. La dracu-o. Ia-i douăsprezece moduri diferite.
Bine, da, nu asta ar trebui să facă.
A venit dușul și Layla s-a întors și, înainte să-și dea seama ce face, pătura i-a desprins
corpul. Mâinile lui s-au ridicat să se acopere, dar ochii ei au ajuns mai întâi la erecția lui.
— Pot să te ajut să intri la baie? Vocea ei era răgușită și se uita la șoldurile lui de parcă
ar fi aprobat.
Ceea ce i-a umflat și mai mult greutatea aceea uriașă de sub palme.
"Harul Tău?"
Cum ar fi trebuit să semneze în această stare?
Tot ceea ce. Oricum nu l-ar înțelege.

John clătină din cap, apoi se ridică, ținând o mână pe sine și plantând cealaltă pe
saltea pentru stabilitate. La naiba, se simțea ca o masă ale cărei șuruburi fuseseră
slăbite, părțile sale constitutive nu se mai potrivesc bine între ele. Și
călătoria în baie părea o cursă cu obstacole, deși nu i se afla nimic în cale.
Cel puțin nu se mai concentra doar pe Layla.

Ținându-se în cupă, se ridică și se clătina în baie, încercând să nu se gândească la
felul în care o plănuia pe Layla. În timp ce mergea, prin cap îi treceau imagini cu
mânji nou-născuți, în special aceia în care picioarele lor îndoite ca niște fire în timp
ce se străduiau să se țină de pământ. Așa a înțeles asta. Părea că în orice moment
genunchii lui aveau să-și ia o vacanță și mergea la vânzare în curte ca un idiot.
Dreapta. Era în baie. Loc de muncă bun.

Acum, dacă ar fi putut să nu lovească marmura cheală. Deși, Doamne, curățarea
ar merita contuzii. Doar că până și dușul pe care și-l dorea atât de mult a fost
probleme. A păși sub pulverizația caldă și blândă a fost ca și cum ai fi lovit cu un
bici și a sărit înapoi – doar pentru a o surprinde pe Layla dezbrăcându-se cu coada
ochiului.
Sfinte Hristoase... Era frumoasă.
Când ea i s-a alăturat, el a rămas fără cuvinte și nu pentru că nu avea casetă vocală.
Sânii îi erau plini, sfarcurile trandafirii strânse în mijlocul greutății lor
luxuriante. Talia ei părea destul de mică pentru ca el să o încerce cu mâinile.
oldurile ei erau un echilibru perfect cu umerii ei îngusti. Și sexul ei... sexul ei era
gol pentru ochii lui, pielea netedă și fără păr, mica fantă formată din două pliuri pe
care era disperat să o despartă.
Și-a strâns ambele mâini de sine, de parcă penisul ar fi susceptibil să-i sară imediat
de pe centura pelviană.
— Pot să te spăl, domnia ta? spuse ea în timp ce aburii se învârteau între ei ca o
pânză fină într-o adiere moale.
Excitația din spatele mâinilor lui tresări.
"Harul Tău?"
Capul lui dădu din cap. Corpul îi pulsa. Se gândi la Qhuinn vorbind despre ce
făcuse cu femela pe care o avusese. Dumnezeule . . . Și acum i se întâmpla lui
John.
Ea a luat săpunul și l-a masat între palme, rostogolind bara de jur împrejur, spumă
devin albă și picurând pe țiglă. El
și-a imaginat penisul între mâinile ei și a trebuit să respire pe gură.
Uită-te la sânii ei legănându-se, se gândi el în timp ce își linse buzele. Se întrebă

dacă l-ar lăsa să o sărute acolo. Ce gust ar avea ea? L-ar lăsa ea să treacă între ei...
Penisul i-a sărit și el
a scos un geamăt plângător.
Layla puse săpunul înapoi în vasul mic de pe peretele de marmură. — Voi fi blând,
pentru că ești sensibil acum.
A înghițit în sec și s-a rugat să nu-și piardă controlul în timp ce mâinile ei
spumoase au venit spre el și s-au așezat pe umerii lui. Din păcate,
anticiparea a fost mult mai plăcută decât realitatea. Atingerea ei ușoară, ca
șmirghel pe o arsură solară... și totuși el tânjea contactul.
A poftit de ea. Cu mirosul de săpun măcinat francez răspândit în aerul umed și
fierbinte, palmele ei au călătorit pe brațele lui, apoi înapoi în sus și peste pieptul
lui acum extraordinar. Suds i-a alergat pe lângă burtă și pe mâna lui, trecându-
și între degete înainte de a-și picura sexul în bulgări moi.
El se uită la fața ei în timp ce ea zăbovea pe pieptul lui, găsind dincolo de erotic
faptul că ochii ei verzi palid cutreierau peste noul lui corp mare.
Îi era foame, se gândi el. Flămând de ceea ce ținea în mâini.
Flămând de ceea ce voia să-i dea.
Ea scoase din nou săpunul din vas și îngenunche în fața lui, cu genunchii pe
marmură. Părul ei era încă sus în chignon, iar el a vrut să-l dea jos, a vrut să vadă
cum arăta ud și tencuit pe sânii ei.
În timp ce și-a pus mâinile pe piciorul lui și a pornit spre nord, ochii ei s-au ridicat.
Într-o clipită, o văzu dându-i capul, erecția lui întinzându-i gura larg, obrajii ei
sugându-i și scoțându-i în timp ce îl lucra.
John gemu și se legăna, lovindu-se de umăr.
"Lasa-ti bratele, gratia ta."
Chiar dacă era îngrozit de ceea ce avea să se întâmple în continuare, voia să o
asculte. Cu excepția cazului în care s-a făcut prost? Și dacă i-ar fi trecut peste față
pentru că nu s-a putut abține? Ce-ar fi dacă... "Dragă, lasă-ți
brațele în jos."
Și-a lăsat încet mâinile să cadă departe de el însuși, iar excitația i-a ieșit drept
din șolduri, nu sfidând atât de mult gravitația, cât fiind complet în afara ei.
Dumnezeule. O, Isuse... Mâna ei se ridica spre...

În clipa în care i-a atins penisul, erecția s-a dezumflat: de nicăieri s-a văzut într-o
scară murdară. Ținut sub vârful cuțitului. Încălcat în timp ce plângea în tăcere.
John s-a smucit din strânsoarea ei și a ieșit împleticit din duș, picioarele lui ude și
genunchii slăbiți făcându-l să alunece pe podea. Pentru a nu cădea, l-a plantat fund pe
toaletă.
Nu demn. Nu bărbătesc. Cât de tipic. Era în sfârșit într-un corp mare, dar nu era mai
mult bărbat decât atunci când fusese într-un corp mic.
Apa se opri și o auzi pe Layla acoperindu-se cu un prosop. Vocea ei tremura. — Ai vrea
să plec?
El dădu din cap, prea rușinat să se uite măcar la ea.
Când și-a ridicat privirea mult mai târziu, era singur în baie. Singur și rece, căldura dușului
s-a pierdut, tot aburul glorios a dispărut de parcă nu ar fi fost niciodată.
Prima dată cu o femeie... și-și pierduse erecția. Doamne, a vrut să vomite.
V a rupt pielea lui Jane cu colții, pătrunzându-i gâtul, bătându-i în venă, strângând cu
buzele lui. Deoarece era umană, puterea la băut nu venea din compoziția sângelui ei, ci
din faptul că era ea. Gustul ei era ceea ce urmărea el. Gustul ei... și consumul lui de o
bucată din ea.
Când ea a strigat, el a știut că nu era din cauza durerii. Corpul ei era luxuriant cu excitarea
ei, iar acel parfum a devenit și mai puternic pe măsură ce el a luat ceea ce dorea de la
ea, ia luat sexul cu penisul lui, i-a luat sângele cu gura lui.
— Vino cu mine, spuse el răgu it, eliberându-i gâtul i lăsând-o să se sprijine din nou de
chiuvetă. "Vino cu mine."
"Oh Doamne …"
V s-a blocat în șoldurile ei când el a început să aibă orgasm, iar ea a trecut peste margine
cu el, corpul ei sugându-i erecția exact așa cum el lucrase la gâtul ei. Schimbul sa simțit
corect și satisfăcător; ea era acum în el și el în ea. A fost corect. A fost bun.
A mea.
După ce s-a terminat, amândoi respirau greu.
"Esti in regula?" întrebă el răsuflat, foarte conștient de faptul că întrebarea nu mai ieșise
niciodată din gură după sex.
Când ea nu răspunse, el s-a îndepărtat puțin de ea. Pe pielea ei palidă putea vedea
urmele pe care le lăsase pe ea, roșii roșii de la manipularea lui aspră.
Aproape toți cei pe care îi luase vreodată ajunseseră cu ei pentru că îi plăcea dur,
avea nevoie de el. Și nu fusese niciodată deranjat de ceea ce lăsase în urmă pe
corpurile altora.
Urmele îl deranjau acum. L-a deranjat și mai mult în timp ce și-a șters mâna pe
gură și a ieșit cu o pată din sângele ei.
O, Isuse... El o folosea prea tare. Fusese mult prea greu. „Jane, așa sunt
—"
"Uimitor." Ea clătină din cap, șapca ei de păr blond legănându-i spre obraji. "A
fost... uimitor."
— Ești sigur că nu...
"Doar uimitor. Deși mi-e frică să renunț la chiuveta asta pentru că voi cădea."
Ușurarea i se ridică la cap, un bâzâit de beție. — Nu am vrut să te rănesc.

„M-ai copleșit... dar în felul în care, dacă aș avea o prietenă bună, aș fi sunat-o
și aș spune: „O, Doamne, tocmai am făcut sexul vieții mele”. "
"Bine. Asta e... bine." El nu voia să-și părăsească miezul, mai ales dacă vorbea așa.
Dar el și-a mutat șoldurile înapoi și și-a scăpat erecția, așa că ea a avut o pauză.
Din spate era rafinată. Frumos care bate templul. Total acceptabil. Excitația i-
a bătut ca o inimă când și-a tras fundul pijamalei în sus și s-a îndesat în flanel.
V o îndreptă încet pe Jane și se uită la fața ei când apărea în oglindă. Ochii îi

erau sticloși, gura deschisă, obrajii înroșiți. Pe gâtul ei, semnul mușcăturii lui era
exact acolo unde își dorea el: exact acolo unde toată lumea putea
vedea.
El o întoarse cu fața spre el și își trecu degetul înmănușat pe gât, prinzând

dâra subțire de sânge de la înțepături. A lins pielea neagră, savurând gustul ei,
dorind mai mult.
— O să sigilez asta închis, bine?
Ea a dat din cap, iar el a lăsat capul în jos. În timp ce își trecea delicat limba peste
găuri, închise ochii și s-a rătăcit înghițind-o. Data viitoare a vrut să treacă între
picioarele ei și să bată în vena care curgea de-a lungul joncțiunii șoldurilor ei, să
bată în ea pentru a putea alterna între a-i suge sângele și a-i lins sexul.
S-a aplecat într-o parte și a deschis dușul, apoi și-a dezbrăcat cămașa cu nasturi pe care o
purta. Sânii îi erau acoperiți cu dantelă albă, vârfurile roz vizibile prin modelul minunat.
Aplecându-se, el i-a alăpt unul dintre sfarcurile prin țesătura fină și a fost răsplătit cu
mâna ei așezată în părul lui și cu un geamăt clocotindu-i în gât.
El mârâi și-și strecură palma între picioarele ei.

Ceea ce lăsase în urmă era pe interiorul coapselor ei și, deși îl făcea un nenorocit, voia să
rămână acolo. Voia să lase lucrurile acolo unde erau și să pună mai multe în ea.
Ah, da, instinctele bărbatului legat. Voia să-l poarte așa cum și-a făcut propria piele: peste
tot.
I-a luat sutienul de pe ea și a dus-o la duș, ținând-o de umeri, ținând-o sub pulverizare.
A pășit înăuntru, pantalonii lui de pijama udându-se, picioarele simțind podeaua netedă
de marmură. Trecându-și mâinile peste părul ei și luând înapoi undele scurte blonde de
pe fața ei, el o privi în ochi.
A mea.
— Încă nu te-am sărutat, spuse el.
Ea sa arcuit împotriva lui și i-a folosit pieptul pentru echilibru, așa cum și-a dorit el. — Nu pe
gură, nu.
"Se poate?"
"Vă rog."
La naiba, era nervos când se uita la buzele ei. Ceea ce era atât de ciudat. Făcuse atât de
mult sex de-a lungul vieții sale, de toate felurile și combinațiile, dar perspectiva
de a o săruta în mod corespunzător a șterse toate astea: era virginul care nu fusese
niciodată, necunoscut și cu genunchi slabi.
— Deci ai de gând? întrebă ea în timp ce el ieșea afară.
Oh . . . rahat.
Cu un zâmbet ca al Monei Lisei, își duse mâinile la fața lui. "Vino aici."
Ea l-a tras la ea, i-a înclinat capul și și-a lipit buzele de ale lui.
Corpul lui Vishous se cutremură. Mai simțise puterea lui – a lui în mușchi, a mamei
sale părăsite de Dumnezeu în destinul său, a regelui în viața lui, a fraților săi în slujba lui
– dar nu a lăsat niciodată nimic din asta să-l învingă.
Jane l-a învins acum. S-a stăpânit total în timp ce îi ținea fața în palme.
O strânse aproape și își strânse buzele mai tare pe ale ei, comuniunea fiind o dulceață
pe care nu și-ar fi crezut niciodată că și-ar dori, cu atât mai puțin venerația. Când s-au
despărțit, el i-a săpunat curbele elegante și a clătit-o.
Și-a șamponat părul. Curățată între picioare.
A o manipula cu grijă era ca și cum ai respira... o funcție automată a corpului și a
creierului lui la care nu trebuia să se gândească.
A închis apa, a uscat-o cu prosoape, apoi a luat-o și a dus-o înapoi în pat. Ea se întinse
pe plapuma lui neagră, cu brațele deasupra capului, picioarele ușor despărțite, nimic
altceva decât pielea și mușchii înroșiți de femeie.
Se uită la el de sub pleoapele coborâte. — Pijamalele tale sunt ude.
— Da.
— Ești greu.
"Eu sunt."
Se arcui pe pat, ondulația urcându-i pe trunchi de la șolduri până la sâni. — Ai de gând

să faci ceva în privința asta?
Își dezveli colții și șuieră. — Dacă îmi dai voie.
Ea și-a mișcat unul dintre picioare în lateral, iar corneele lui aproape că au
început să sângereze. Strălucea în miezul ei, și nu de la duș.
— Ți se pare un nu? ea a spus.
Și-a smuls fundul și a fost pe ea într-o bătaie de inimă, sărutând-o adânc și lung,
ridicându-și șoldurile, poziționându-se, afundându-se. Era mult mai bine așa, în realitate,
nu o stare de vis. Cum ea a venit după el o dată, de două ori... mai mult... inima i s-
a frânt.
Pentru prima dată făcea sex cu cineva pe care îl iubea.
A simțit o panică oarbă de moment la expunerea lui. Cum naiba sa întâmplat asta?
Dar, atunci, acesta a fost ultimul lui - ei bine, singurul - împușcat în chestia dragostei, nu-i așa.
Și nu avea de gând să-și amintească nimic, așa că era în siguranță: inima ei nu avea să i
se frângă la sfârșit.
În plus... ei bine, lipsa ei de memorie a făcut-o în siguranță și pentru el, nu-i așa. Cam ca
în noaptea aceea, el și Wrath se înfățișaseră și V vorbise despre mama lui.
Cu cât știau mai puține persoane despre el, cu atât mai bine.
Cu excepția naibii, de ce naiba gândul de a curăța mintea lui Jane a făcut să-l doară
pieptul?
Doamne, ea mergea atât de curând.
De cealaltă parte, Cormia a ie it din templul Primalei iaa teptat ca Directrix

să închidă u ile enorme de aur. Templul era în vârful unui deal înălțat, o coroană
aurita pe capul unui mic deal și de aici se vedea întregul ansamblu al Aleșilor:
clădirile albe și templele, amfiteatrul, aleile acoperite. Întinderile dintre repere
erau acoperite cu iarbă albă tăiată, care nu creștea niciodată, nu se schimba
niciodată și, ca întotdeauna, priveliștea oferea puțin orizont, doar o estompare
difuză a hotarului îndepărtat al pădurii albe. Singura culoare a compoziției a fost
albastrul pal al cerului și chiar și acesta s-a estompat la margini.
„Așa se termină lecția ta”, a spus Directrix, în timp ce își desprindea gâtul de lanțul
ei grațios de chei și încuia ușile. „În conformitate cu tradiția, te vei prezenta pentru
primul dintre ritualurile de curățare când venim după tine. Până atunci te vei
gândi la harul care ți-a fost dat și la serviciul pe care îl vei oferi în folosul nostru
tuturor.”
Cuvintele au fost rostite pe același ton dur pe care Directrix-ul îl folosise pentru
a descrie ce avea să facă Primale corpului lui Cormia. Din nou si din nou.
Oricând a vrut.
Ochii Directrix-ului aprinseră o lumină calculată în timp ce ea își punea la loc colierul,
un sunet de clopot se ridică în timp ce cheile i se așezau între sâni. — Să-ți
poarte bine, soră.
În timp ce Directrix a coborât de pe deal, halatul ei alb nu se
distingea atât de pământ, cât și de clădiri, un alt strop de alb diferențiat doar
pentru că era în mișcare.
Cormia își duse mâinile la față. Directrix-ul îi spusese – nu, i-a jurat – că ceea ce avea
să se întâmple sub Primale va fi dureros, iar Cormia a crezut asta. Detaliile grafice
fuseseră șocante și se temea că nu putea trece prin ceremonia de împerechere
fără să se destrame – spre disgrația întregii Aleși. Ca reprezentantă a tuturor,
Cormia trebuia să se descurce conform așteptărilor și cu demnitate, altfel
ar păta venerabila tradiție căreia îi slujea, contaminând-o în întregime.
Ea aruncă o privire peste umăr la tâmplă și își puse mâna pe burta. Ea a fost fertilă,
deoarece toți Aleșii erau în orice moment de această parte. Ea ar putea
naste un pui din Primale din prima data cu el.

Dragă Fecioară în Fade, de ce fusese aleasă?
Când s-a întors înapoi, Directrix-ul era jos, la poalele dealului, atât de mic
în comparație cu clădirile falnice, atât de uimitor ca practic. Mai mult
decât oricine sau orice altceva, ea a definit peisajul: Fecioara Scribe era pe
care toți o slujeau, dar Directrix-ul era cel care le conducea viața. Cel puțin
până a sosit Primale.
Directrix nu voia acel bărbat în lumea ei, se gândi Cormia.
Și de aceea Cormia fusese cea nominalizată la Fecioara Cărturară pentru
alegere. Dintre toate femelele care ar fi putut fi alese și care ar fi fost
încântate, ea a fost cea mai puțin primitoare, cea mai puțin îngăduitoare.
O declarație pasiv-agresivă împotriva schimbării supremației.
Cormia a început să coboare dealul, cu textura de iarbă albă fără temperatură sub
picioarele ei goale. Nimic în afară de mâncare și băutură nu poseda
căldură sau frig.
Pentru o clipă se gândi să scape. Mai bine să plece din tot ce știa ea decât
să suporte imaginea pe care o pictase Directrix. Doar că nu știa cum să
ajungă în partea îndepărtată. Ea știa că trebuie să treci în spațiul privat al
Fecioarei Scribe, dar atunci ce? Și dacă ar fi prinsă de Sfinția Sa?
De necrezut. Mai înfricoșător decât să fii cu Primale.

Adânc în gândurile ei private și păcătoase, Cormia umbla fără scop
prin peisajul pe care îl cunoscuse toată viața. Era atât de ușor să te pierzi aici
în complex, pentru că totul arăta la fel și simțea la fel și mirosea la fel. Fără
nici un contrast, marginile realității erau prea netede pentru a fi apucate
pentru cumpărare, fie mental, fie fizic. Nu ai fost niciodată pus la pământ.
Erai aer.
Când trecea pe lângă Trezorerie, se opri pe treptele sale regale și se gândi la
pietrele prețioase din interior, singura culoare adevărată pe care o
văzuse vreodată. Dincolo de ușile încuiate se aflau coșuri întregi pline cu
pietre prețioase și, deși le văzuse doar o dată sau de două ori, își amintea
atât de clar culorile. Ochii ei fuseseră șocați de albastrul viu al safirelor
și de verdele dens al smaraldelor și de puterea sângelui roșu al
rubinelor. Acvamarinele fuseseră de culoarea cerului, așa că o fascinaseră mai puțin.
Preferatele ei fuseseră citrinii, minunatii citrini galbeni. Se strecurase într-o
atingere din acestea. Fusese doar o împingere rapidă a mâinii ei în
coș când nimeni nu se uitase, dar oh, cât de glorios să vezi lumina
pâlpâie în fațetele lor vesele. Simțirea că se mișcau în palma ei fusese un zgomot

plin de viață pentru mulțumirea mâinii ei, o fugă fantezică, tactilă, făcută cu atât
mai incitantă datorită naturii sale ilicite.
O încălziseră, deși de fapt nu erau mai calde decât orice altceva.
Și pietrele prețioase nu au fost singurul motiv pentru care intrarea în Trezorerie

a fost un răsfăț extraordinar. Erau obiecte de cealaltă parte păstrate acolo în
vitrine, lucruri care fuseseră adunate fie pentru că jucau un rol esențial în
istoria rasei, fie pentru că ajunseseră în păstrarea Aleșilor. Chiar dacă Cormia nu
știuse întotdeauna la ce se uită, fusese o asemenea revelație. Culori. Texturi. Lucruri
străine dintr-un loc străin.
În mod ironic, însă, lucrul de care fusese cel mai atrasă fusese o carte veche. Pe
fața răvășită, cu litere decolorate în relief, scria: DARIUS FIUL LUI MARKLON.
Cormia se încruntă și își dădu seama că mai văzuse acel nume... în camera Frăției
Pumnalului Negru din bibliotecă.
Jurnalul unui frate. Deci de aceea fusese păstrat.
În timp ce se uita la ușile încuiate, și-a dorit să fi fost în vremurile de demult,
când clădirea fusese ținută deschisă și se putea intra înăuntru cât de liber se putea
intra în bibliotecă. Dar asta fusese înainte de atac.
Atacul schimbase totul. Părea de neconceput că membrii necinstiți ai rasei
veniseră din partea îndepărtată purtând arme și căutând să jefuiască. Dar intraseră
printr-un portal care acum era închis și se repezise la Trezorerie. Primale anterior
murise protejându-și femelele, învingându-i pe cei trei civili, dar murind după
aceea.
Ea a presupus că el fusese tatăl ei, nu-i așa.
După acel oribil interludiu, Fecioara Scribă închisese acel portal de intrare și îi
îndreptase prin curtea ei privată pe toți cei care căutau să vină. Și ca măsură de
precauție, Trezoreria fusese întotdeauna închisă, cu excepția cazului în care
bijuteriile erau necesare pentru sechestrarea Fecioarei Scribe sau pentru
anumite ceremonii. Directrix a ținut cheia.
A auzit un târâit și se uită spre o pasarelă cu coloane. O siluetă complet drapată
șchiopăta, un picior târând în spatele unui halat negru, cu mâinile acoperite ținând
un teanc de prosoape.
Cormia își întoarse repede privirea și se grăbi, dorind atât distanța față de acea
femeie, cât și Templul Primalului. Ea a ajuns la fel de departe
departe de amândoi cât se putea, până la bazinul de reflexie.

Apa era limpede și perfect nemișcată, o oglindă care arăta cerul. Ea a vrut să
pună piciorul înăuntru, dar asta nu era permis — Urechile
ei au prins ceva.
La început nu era sigură ce a auzit, dacă nu era deloc. Nu era nimeni în apropiere
pe care să-l poată vedea, nimic altceva decât Mormântul Tinerilor și pădurile
cu copaci albi care marcau marginea sanctuarului. Ea a așteptat.
Când sunetul nu a mai venit, ea l-a respins ca fiind imaginația ei și a continuat.
Deși i se temea, ea a fost atrasă de mormântul în care erau consacrați copiii care nu
au supraviețuit nașterii.
Anxietatea îi urca pe coloana vertebrală. Acesta a fost singurul loc pe care nu l-a
vizitat niciodată și a fost același pentru restul Aleșilor. Toți au evitat această
clădire pătrată solitară, cu gardul alb. Tristețea atârna în jurul ei, sigur ca
panglicile de satin negru care erau legate de mânerele ușii.
Dragă Virgin in the Fade, se gândi ea, destinul ei va fi în curând înmormântat aici,
deoarece chiar și Aleșii aveau o rată mare de decese a copiilor. Într-adevăr, părți
din ea s-ar odihni aici, mici așchii din ea fiind depuse până când nu a mai rămas
decât o coajă. Faptul că nu putea să aleagă sarcinile, că nu nu era un cuvânt sau
măcar un gând că i se permitea, că urmașii ei erau prinși în același rol în care era ea,
o făcea să se vizualizeze în interiorul acestui mormânt solitar, închis printre
cei mai mici morți.
Își trase reverele halatului mai aproape de gât și tremura în timp ce privea
prin porți. Până acum, ea găsise locul ăsta deconcertant, simțindu-se
ca și cum cei tandreți erau singuri, deși erau în Fade și ar fi trebuit să fie fericiți
și în pace.
Acum templul era o groază.
Sunetul pe care îl auzise a venit din nou și a sărit înapoi, gata să fugă de spiritele
nefericite care locuiau aici.
Doar că nu, ăla nu era tânărul spectral. A fost o respirație. Deloc fantomatic, dar
foarte real.
Ea a ocolit colțul în tăcere.
Layla stătea pe iarbă cu genunchii la piept și cu brațele în jurul ei. Capul îi era
înfipt, umerii tremurau, halatul și părul ud.
"Sora mea?" opti Cormia. — Ce faci?

Capul lui Layla s-a ridicat în picioare, iar ea și-a curățat repede obrajii până când
au rămas fără lacrimi. "Pleacă, te rog."
Cormia se apropie și îngenunche. "Spune-mi. Ce sa întâmplat?"
„Nimic din care ai nevoie să fii...”
— Layla, vorbește-mi. Ea a vrut să ia legătura, dar nu aveai voie să faci
asta și nu a vrut să adauge la supărare. În loc de atingere, a folosit cuvinte și
ton blând. "Sora mea, te-aș ușura. Te rog, vorbește cu mine. Te rog."
Capul blond al Alesei mergea înainte și înapoi, chignon-ul ei ruinat căzând și mai
mult. "Am esuat."
"Cum?"
"Eu... am eșuat. În noaptea asta nu am reușit să-mi mulțumesc. Am fost respins."
"De la ce?"
"Masculul a cărui tranziție am văzut-o. Era gata să se împerecheze și l-am atins
și și-a pierdut impulsul." Respirația lui Layla intră într-un suspine. "Și eu... va trebui
să raportez regelui ce sa întâmplat, așa cum este tradiția. Ar fi trebuit să fac
asta înainte de a pleca, dar am fost atât de îngrozit. Cum îi voi spune Majestății
Sale? Și Directricei?" Capul ei s-a lăsat din nou în jos, de parcă nu ar fi avut
voința să-l țină sus, „Am fost antrenat de cei mari să mulțumesc. Și ne-am dat greș
pe toți”.
Cormia a riscat și și-a pus mâna pe umărul Laylei, crezând că așa era întotdeauna.
Povara întregului ales a căzut asupra fiecărei femei singure atunci când acționa
în calitate oficială. Nu a existat, așadar, nicio rușine privată și personală, ci doar
marea greutate a eșecului monumental.
"Sora mea-"
„Voi intra în reflecție după ce voi vorbi cu regele și cu Directrix”.
Oh, nu... Reflecția au fost șapte cicluri fără hrană, fără lumină, fără contact cu
ceilalți, menite pentru ispășirea infracțiunilor de cel mai înalt nivel. Cel mai rău dintre
ei, sau așa auzise Cormia, era lipsa de iluminare, deoarece Alesul tânjea lumină.
— Soră, ești sigură că nu te-a dorit?

„Trupurile bărbaților nu mint în acest sens. Fecioară îndurătoare... poate că este
mai bine. Poate că nu i-am fi plăcut”. Ochii verzi pal s-au mutat. „Este bine și bine
că nu am fost instructorul tău. Sunt instruit în teorie, nu în practică, așa că nu aș fi
putut să-ți transmit cunoștințe viscerale.”
— Aș fi preferat să te am pe tine.
— Atunci ești neînțelept. Chipul Alesului a îmbătrânit brusc. Vechi.

„Și mi-am învățat lecția. Mă voi scoate din bazinul de ehros, deoarece sunt în mod clar
incapabil să susțin tradiția lor senzuală”.
Lui Cormia nu-i plăceau umbrele moarte din ochii Laylei. — Poate că el a fost de
vină?
"Nu există nicio problemă de vină din partea lui. Nu a fost mulțumit de mine.
Povara mea, nu a lui." Ea și-a șters o lacrimă. „Îți voi spune că nu există eșec precum
cel sexual. Nimic nu este atât de adânc ca negarea goliciunii tale și a instinctului tău
de comuniune de către cineva cu care ai dori să te împerechezi... Să fii evitat în
pielea ta este cel mai rău fel. de refuz. Așa că ar trebui să părăsesc ehrosul, nu doar
pentru tradiția lor frumoasă, ci și pentru mine. N-aș mai trece prin asta din nou.
Niciodată. Acum, te rog, du-te și nu spune nimic. Trebuie să mă adun."
Cormia a vrut să rămână, dar cearta nu i s-a părut corectă. S-a ridicat și și-a
scos halatul exterior, drapându-l în jurul surorii ei.
Layla ridică privirea surprinsă. — Cu adevărat, nu mi-e frig.
Acest lucru a fost spus în timp ce ea strângea cârpa de gât.
— Să-ți fie bine, soră mea. Cormia se întoarse și trecu pe lângă bazinul reflectorizant.
În timp ce ridica privirea spre cerul albastru lăptos, a vrut să țipe.
Vishous s-a rostogolit de pe corpul lui Jane și a poziționat-o astfel încât să fie înfiptă în
pieptul lui. Îi plăcea de ea de aproape pe partea stângă, cu mâna lui de luptă liberă
să omoare pentru ea. Întins aici acum, nu se simțise niciodată mai concentrat,
niciodată nu avusese scopul vieții lui atât de clar: singura lui și singura prioritate era să
o mențină în viață, sănătoasă și în siguranță, iar puterea cu care ținea acea directivă
îl făcea să se simtă întreg.
El era cine era datorită ei.
În scurtul timp în care se cunoșteau, Jane intrase în acea cameră secretă din pieptul
lui, o împinsese pe Butch din drum și se trântise bine și strâns. Și s-a simțit corect.
Potrivirea s-a simțit corect.
Ea făcu un mic zgomot murmurând și se îndreptă și mai aproape de el. În timp ce o
mângâia pe spate, se trezi gândindu-se, fără un motiv întemeiat, la prima ceartă pe care
o avusese, o confruntare care a fost urmată îndeaproape de prima dată când făcuse
sex.
În tabăra de război, bărbaților, tocmai în trecerea lor, li se acorda un timp limitat

pentru a-și găsi puterea. Și totuși, în timp ce tatăl lui Vishous stătea în fața lui
și a declarat că va lupta, V a fost surprins. Cu siguranță ar fi trebuit să aibă o zi
pentru a-și reveni.
Sângerătorul zâmbi, arătând colți care erau mereu întinși. — Și vei face pereche
cu Grodht.
Soldatul V furase din picior de căprioară. Cel gras a cărui pricepere era la ciocan.
Cu oboseala apăsând asupra lui și cu mândria lui tot ceea ce îl ținea pe picioare, V
se îndreptă spre inelul de luptă care era îndepărtat de locul unde dormeau soldații.
Inelul era o dolină circulară neuniformă în podeaua peșterii, ca și cum un uriaș și-
ar fi bătut pumnul în pământ de frustrare. Până la talie, cu părțile laterale și fundul
maro închis din cauza sângelui vărsat, era de așteptat să lupți până nu mai poți
rezista. Nicio conduită nu a fost interzisă, iar singura regulă se referea la învins și la
ceea ce trebuia să se prezinte pentru a rezolva deficiența lui în luptă.
Vishous știa că nu era pregătit să lupte. Virgin in the Fade, abia putea să coboare
în ring fără să cadă. Dar atunci, acesta a fost scopul în asta, nu-i așa? Tatăl său a
conceput manevra de putere perfectă.
Exista un singur mod în care V putea spera să câștige și, dacă își folosea mâna,
întreaga tabără ar vedea singure ceea ce auziseră doar în zvonuri și l-ar evita
complet. Și dacă a pierdut? Atunci el nu va fi perceput ca o amenințare la adresa
stăpânirii tatălui său. Deci, oricum, supremația Sângerului ar rămâne
intactă și necontestată de noua maturitate a fiului său.
În timp ce soldatul gras sări înăuntru cu un strigăt pofticios și cu legănarea unui
ciocan, Sângerătorul se profila la buza inelului. „Ce armă să-i dau fiului meu?” a
întrebat el mul imea adunată. „Cred că poate...” Se uită la una dintre femeile din
bucătărie, care se sprijinea pe o mătură. "Dă-mi."
Femeia a bâjbâit să se supună și a scăpat chestia la picioarele Sângerului. În
timp ce ea se aplecă să-l ridice, el a dat-o deoparte, așa cum ar face-o cu o ramură
de copac care se afla în calea cuiva. "Ia asta, fiul meu. Și roagă-te Fecioarei că nu
este ceea ce se folosește la tine când pierzi."
În timp ce mulțimea de martori râdea, V prinse mânerul de lemn.
— Angajează-te! lătră Sângerătorul.
Mulțimea a aplaudat, iar cineva i-a aruncat drojdia berii în Vishous, stropirea caldă
lovindu-i spatele gol și picurându-i pe fundul gol. Soldatul gras din fața lui a
zâmbit, dezvăluind colții care se extinseseră din ai lui
maxilar. Când bărbatul a început să se învârtească în V, ciocanul a legănat la capătul

lanțului său, un fluier scăzut ridicându-se.
V a fost stângaci în timp ce își urmărea adversarul, fiindu-i greu să-și controleze
picioarele. S-a concentrat în primul rând pe umărul drept al bărbatului, cel care se
încorda înainte ca ciocanul să fie aruncat afară, în timp ce cu vederea periferică ținea
evidența mulțimii. Mead ar fi cel mai mic dintre ceea ce i-ar putea oferi.
S-a dovedit a nu fi atât de mult o luptă cât un concurs de eschiv, cu V în defensivă de

proastă și adversarul său cu o agresivitate spectaculoasă. În timp ce soldatul și-a arătat
priceperea cu arma sa de notă, V a învățat predictibilitatea acțiunilor
masculului, precum și ritmul ciocanului. Chiar și oricât de puternic era soldatul, a trebuit
să-și pregătească picioarele înainte ca mingea cu vârful ciocanului de mărimea
capului să fie trimisă înainte, V a așteptat una dintre pauzele în acțiune și apoi a lovit,
răsturnând mătura și blocând mânerul direct în inghinul soldatului bulbos.
Bărbatul a răcnit, a pierdut ciocanul și și-a bătut din palme genunchii, cuprinzându-se.
V nu a pierdut nicio clipă. Ridică mătura peste umăr și se legănă cu toată întinderea,
prinzându-și adversarul în tâmplă și trântindu-l fără sens.
Aclamațiile s-au uscat până când nu a fost decât zgomotul trosnet al focului și sunetul
respirației zdrențuite a lui V. A scăpat mătura și a călcat peste adversarul său, gata să
iasă.
Cizmele tatălui său plantate pe buza cercului, blocându-i drumul.
Ochii Sângerului erau îngusti ca niște lame. — N-ai terminat.
„El nu se va ridica”.
— Nu e rostul. Sângerătorul dădu din cap către soldatul de pe podea. "Termina-l."
În timp ce adversarul său gemea, Vishous și-a evaluat tatăl. Dacă V spunea nu, jocul pe
care îl juca tatăl său s-ar fi îndeplinit, înstrăinarea pe care Sângerătorul a fost după ce a
fost completă, deși nu în modul în care probabil se așteptase bărbatul: V ar deveni o
țintă pentru simplul element de bază care ar fi perceput ca slab. pentru că nu și-a
pedepsit adversarul. Dacă ar fi terminat, însă, poziția lui în tabără ar fi fost cât se poate
de stabilă – până la următorul test.
Epuizarea îl cuprinse. Viața lui s-ar baza întotdeauna pe o scară atât de grosolană și
neiertătoare de echilibre?
Sângerătorul zâmbi. „Acest ticălos care își spune fiul meu nu are coloană vertebrală,
se pare. Poate că sămânța pe care a mâncat-o pântecele mamei sale a fost din
o alta?"
Râsetele s-au răscolit prin mulțime și cineva a strigat: „Niciun fiu al tău nu ar ezita la o
asemenea oră!”
„Și în timpul unei lupte niciun fiu adevărat al meu nu ar fi atât de laș încât să atace locul
vulnerabil al unui bărbat ca atare”. Sângerătorul a întâlnit ochii soldaților săi. „Cei
slabi trebuie să fie vicleni, deoarece puterea nu le este disponibilă”.
Senzația de a fi sugrumat s-a blocat pe gâtul lui Vishous, sigur ca și cum mâinile tatălui său
ar fi fost înfășurate în jurul gâtului lui. Pe măsură ce respirația i se grăbi din nou, furia
i se umfla în piept și inima îi bătea cu putere. S-a uitat în jos la soldatul gras care l-a bătut...
apoi s-a gândit la cărțile pe care tatăl său l-a făcut să ardă... și la băiatul care se dusese
după el... și la miile de acte crude și fără grație care i-au fost făcute de-a lungul
cursului. din viata lui.
Trupul lui V s-a grăbit din cauza mâniei care-l ardea și înainte să-și dea seama ce face, îl
rostogolea pe soldat pe burta lui grasă.
El a luat masculul. În fața tatălui său. În fața taberei.
Și a fost brutal în privința asta.
Când s-a terminat, s-a decuplat și s-a împiedicat înapoi.
Soldatul era acoperit cu sângele și sudoarele lui V și cu rămășițele furiei lui.
Cu o bătaie ca o capră, s-a scos din ring și, deși nu știa ce oră din zi, a alergat prin tabără
până la ieșirea principală din peșteră. În timp ce s-a eliberat, noaptea rece tocmai a luat
stăpânire pe pământ, iar strălucirea slabă din est i-a ars fața.
S-a aplecat la genunchi și a vomitat. Iar si iar.

— Atât de slab ești. Vocea Sângerului era plictisită... dar numai la suprafață. Exista o
satisfacție profundă în cuvintele lui, cauzate de o misiune încheiată: deși Vishous făcuse
soldatului ceea ce avea, retragerea sa de după aceea fusese exact genul de lașitate
pe care o căutase tatăl său.
Ochii Sângerului se îngustară. „Nu mă vei învinge niciodată, băiete. Așa cum nu vei fi
niciodată eliberat de mine. Eu îți voi conduce viața...”
Într-un val de ură, V a sărit din ghemuit și și-a atacat tatăl frontal, conducând cu mâna lui
strălucitoare. Sângerătorul a devenit rigid în timp ce explozia electrică a trecut prin corpul
său masiv și ei doi au căzut la pământ, cu Vishous deasupra. Mergând pe instinct, V și-
a blocat palma albă strălucitoare pe gâtul gros al tatălui său și a strâns.
Pe măsură ce fața Sângerului a devenit roșu strălucitor, ochiul lui V a usturat pentru scurt
timp și o viziune a înlocuit ceea ce era înaintea lui.
A văzut moartea tatălui său. La fel de clar ca și cum s-ar fi întâmplat în fața lui.
Cuvintele i-au părăsit gura, deși nu era conștient că le vorbește: „Îți vei vedea sfârșitul într-un
zid de foc cauzat de o durere pe care o cunoști. Vei arde până nu vei fi decât fum și vei fi aruncat
în vânt”.
Expresia tatălui său s-a transformat într-o groază abjectă.
V a fost dezlipit de un alt soldat și ținut de axile, cu picioarele atârnând deasupra pământului
înzăpezit.
Sângerătorul sări în sus, cu fața roșie, cu o linie de sudoare care curgea deasupra buzei
superioare. A respirat ca un cal călărit greu, nori de alb ieșind din gură și din nări.
V se așteaptă să fie bătut până la moarte. — Adu-mi lama mea, mârâi tatăl lui.
Vishous și-a curățat fața. Pentru a evita să se gândească la ce s-a întâmplat în continuare, sa
gândit că prima dată cu soldatul nu i-a stat niciodată bine. Trei sute de ani mai târziu, încă se
simțea ca o încălcare a celuilalt mascul, deși așa fusese în tabără.
S-a uitat la Jane ghemuită lângă el și a hotărât că, în ceea ce îl privea, în seara asta era când își
pierduse în sfârșit virginitatea. Deși corpul său făcuse acțiunea în multe moduri diferite pentru
multe persoane diferite, sexul a fost întotdeauna despre un schimb de putere - putere care
curgea în direcția lui, putere de care se hrănea pentru a se asigura că nimeni nu va
primi vreodată. el pe spate, legat și incapabil să lupte în timp ce i se făceau rahat.
În seara asta nu se potrivea tiparului lui. Cu Jane a avut loc un schimb: ea îi dăduse ceva, iar el
predase o bucată din el în
întoarcere.
V se încruntă. O bucată, dar nu totul.

Pentru a face asta ar trebui să meargă în celălalt loc al lui. Și... la dracu, s-ar duce acolo. Chiar
dacă a primit un caz de ciurmășii reci doar gândindu-se la asta, a jurat că, înainte ca ea să-
și părăsească viața, îi va oferi singurul lucru pe care nu l-a lăsat niciodată nimănui.
Și nu ar da niciodată nimănui altcuiva.

Voia să răsplătească încrederea pe care i-a acordat-o. Era atât de puternică ca persoană, ca
femeie, și totuși s-a pus în grija lui sexuală – chiar dacă știa
că el avea tendințe puternice de Dom și ea nu era pe măsură pentru el fizic.
Încrederea ei l-a adus în genunchi. Și trebuia să-și întoarcă credința înainte ca ea să

plece.
Ochii ei clipiră și îi întâlniră pe ai lui, iar amândoi au vorbit în același timp: „Nu
vreau să pleci”.
— Nu vreau să te părăsesc.
Când John s-a trezit în după-amiaza următoare, i-a fost frică să se miște. La naiba, îi
era frică să deschidă ochii. Dacă ar fi fost un vis? Îngrijindu-se, și-a ridicat
brațul, și-a crăpat pleoapele și... oh, da, iată-l.
Palma mare cât capul lui. Brațul mai lung decât fusese până acum osul coapsei.
Încheietură groasă ca odinioară vițelul lui.
El a făcut-o.
A întins mâna după telefonul său mobil și a trimis mesaje lui Qhuinn și Blay, care l-
au lovit înapoi la o fugă. Erau încântați de el, iar el a zâmbit cu un zâmbet mare de
ticălos... până și-a dat seama că trebuie să meargă la baie și a aruncat o privire
spre ușa deschisă. Privind prin stâlpi, a văzut dușul.
Oh Doamne. Chiar se sufocase acolo aseară cu Layla?

A aruncat telefonul pe cuvertură, deși chestia suna că îl așteaptă mesaje. Frecându-și
pieptul ciudat de lat cu noua lui mână Shaquille O'Neal, se simțea ca naiba. Ar
trebui să-și ceară scuze lui Layla, dar pentru ce? Fiind un măgar care s-a moale? Da,
era o conversație pe care el mori să aibă, deoarece ea nu era, fără îndoială, total
neimpresionată de el și de performanța lui.
Era mai bine să-i dai drumul? Probabil. Era atât de frumoasă, senzuală și perfectă
din toate punctele de vedere, încât nu exista nicio șansă să creadă că este vina ei.
Tot ce ar face ar fi să se facă de rușine într-un anevrism în timp ce ar scrie ceea ce ar
spune dacă ar fi avut o cutie vocală.
Încă se simțea ca naiba, totuși.
I-a sunat ceasul deșteptător și a fost prea ciudat să mă întind cu brațul acestui
bărbat și să reducă la tăcere chestia. Când s-a ridicat, era și mai ciudat. Punctul
lui de observație era total diferit și totul părea mai mic; mobilierul, ușile, camera. Chiar
și tavanul era mai scurt.
Cât de mare era?
În timp ce încerca să facă câțiva pași, s-a simțit ca unul dintre acei stropi de circ;
strident, liber, în pericol de cădere. Da... un plimbător de circ care a suferit un
accident vascular cerebral, pentru că comenzile pe care le-a dat creierul lui nu au
fost primite corect de mușchii și oasele lui. În drum spre baie, s-a trântit peste tot
așezați, agățat de draperii, mulurile din jurul ferestrelor, un dulap, stanbul ușii.
Fără niciun motiv anume s-a gândit să treacă râul în plimbările sale cu Zsadist.
Pe măsură ce mergea acum, obiectele staționare pe care le folosea ca cârje
erau ca pietrele pe care le sărea una la alta pentru a nu apărea în năvală,
mici ajutoare de mare importanță.
Baia era întuneric ca bezna, deoarece obloanele erau încă închise toată ziua și
stinsese toate luminile după ce Layla plecase. Cu mâna pe întrerupător, trase
adânc aer în piept, apoi aprinse luminile încastrate.
Clipi puternic, cu ochii suprasensibili și mult mai ascuți decât fuseseră înainte.
După o clipă, reflexia lui s-a concentrat ca o apariție, ieșind din strălucire,
ca o fantomă a lui însuși. El a fost…
Nu voia să știe. Nu încă.
John a stins luminile și a mers la duș. În timp ce aștepta ca apa fierbinte să
curgă, s-a așezat pe spate de marmura rece, înfășurându-și brațele în jurul său.
Avea această nevoie absurdă de a fi ținut în brațe în acest moment, așa că era bine
că era singur. Deși sperase că schimbarea îl va face mai puternic, părea să-l fi
ajutat și mai mult.
S-a gândit să-i omoare pe cei mai mici. Imediat după ce i-a înjunghiat, a primit atât
de clar cine era și ce fel de putere avea. Dar toate acestea dispăruseră, atât de
mult încât nu era sigur că se simțise vreodată așa.
A împins ușa dușului și a pășit înăuntru.

Hristoase, au. Sprayul fin era ca niște ace care i-au pătruns în piele, iar când a
încercat să-și săpună brațul acele lucruri măcinate în franceză pe care Fritz a
cumpărat-o ustură ca acidul de baterie. A trebuit să se forțeze să-și spele fața și,
deși era mișto să aibă miriște pe maxilar pentru prima dată în istoria, ideea de
a-și lua un brici la puroiul era cu totul respingătoare. Ca și cum și-a tras o
răzătoare de brânză pe obraji.
Își spăla corpul, fiind cât se poate de blând, când a ajuns în intimitatea lui. Fără
să se gândească prea mult la asta, făcu ceea ce făcuse toată viața, o măturare
rapidă sub sac, apoi în josul lui... De data aceasta, efectul a
fost diferit. S-a făcut greu. I... penisul sa tare.
Doamne, acel cuvânt părea ciudat de folosit, dar... ei bine, acel lucru era cu siguranță
un cocoș acum, ceva ce avea un bărbat, ceva ce folosea un
bărbat... Erecția sa oprit. Doar a încetat să se umfle și să se prelungească.
Durerea de ondulare din burtica lui a dispărut și ea.
Și-a clătit săpunul, hotărât să nu deschidă cutia de viermi despre el și despre sex. A avut
destule probleme. Corpul lui era o mașină cu telecomandă a cărei antenă era spartă;
mergea la curs, unde toată lumea avea să se holbeze la el; și i-a dat seama că Wrath trebuie
să știe despre arma pe care o avea asupra lui în centrul orașului. La urma urmei, el fusese adus
înapoi aici cumva, iar Blay și Qhuinn ar fi trebuit să explice ce se întâmplă cu scena. Cunoscându-l
pe Blay, tipul ar încerca să-l protejeze pe John în privința celor nouă și polițistul să fie al lui, dar
dacă asta l-ar fi dat afară din program? Nimeni nu trebuia să aibă arme atunci când era afară. Nici
unul.
Când John a ieșit de la duș, ștergerea prosoapelor nu era o opțiune. Chiar dacă era al naibii
de frig, el s-a lăsat să se usuce la aer în timp ce se spăla pe dinți și își tăia unghiile. Ochii lui erau
supraacuți în întuneric, așa că să găsească ceea ce dorea în sertare nu a fost o problemă.
Evitarea oglinzii a fost, totuși, așa că a intrat în dormitorul lui.
Deschizându-și dulapul, a scos o geantă de la Abercrombie & Fitch. Fritz a apărut la ușa lui cu
chestia asta cu săptămâni în urmă și, când John aruncase o privire la haine, își dăduse seama
că majordomul își pierduse mințile. Înăuntru se aflau o pereche de blugi învechiți noi, un lână de
mărimea unui sac de dormit, un tricou XXXL și o pereche de Nike Air Shox de mărimea
paisprezece într-o cutie nouă strălucitoare.
S-a dovedit că Fritz, ca de obicei, avusese dreptate. Toate se potrivesc. Chiar și pantofii de mărimea
unei bărci.
În timp ce John se uita la picioarele lui, s-a gândit, omule, Nike-urile aceia trebuiau să vină cu
PFD-uri și o ancoră nenorocită, erau atât de mari.
Își părăsi camera, cu picioarele lucrând într-un mers strâmb, cu brațele legănându-și, echilibrându-
și echilibrul.
Când a ajuns la capul scării mărețe, și-a ridicat ochii spre tavan, cu reprezentări ale unor mari
războinici.
S-a rugat să fie unul. Dar pur și simplu nu putea să vadă cum naiba ar reuși asta.
Phury s-a trezit la vederea femeii visurilor sale. Sau poate visa?
— Bună, spuse Bella.

Și-a dres glasul și totuși vocea îi era plină de trestie când a răspuns: „Chiar ești aici?”
"Da." Ea îl luă de mână și se așeză pe marginea patului lui. "Chiar aici. Cum te simți?"
La naiba, o îngrijorase, iar asta nu era bine pentru tineri.

Cu puțină energie pe care o avea, a făcut o curățare mentală rapidă, un OxyClean a
creierului său, măturand dragele fumurilor roșii pe care le aprinsese, precum și letargia
rănilor și a somnului.
„Sunt bine”, a spus el, ridicând mâna ca să-și poată freca ochiul bun. Nu e o idee grozavă.
În pumnul lui era desenul ei, mototolit de parcă l-ar fi îmbrățișat în somn. El a băgat
bucata de hârtie sub huse înainte ca ea să poată întreba ce era. — Ar trebui să fii
în pat.
„Ma trezesc puțin în fiecare zi”.
„Totuși, ar trebui...”
— Când se desprind bandajele?
— Ah, acum, presupun.
— Ai vrea să te ajut?
"Nu." Ultimul lucru de care aveau nevoie era ca ea să descopere că fusese orbit în același
moment în care o făcuse. "Dar mulțumesc."
— Pot să-ți aduc ceva de mâncare?
Bunătatea din partea ei a lovit coaste mai tare decât un fier de călcat. „Mulțumesc, dar
îl voi suna pe Fritz în scurt timp. Ar trebui să te întorci și să te întinzi”.
— Mai am patruzeci i patru de minute. Ea și-a verificat ceasul. "Patruzeci si trei."
Se ridică pe brațe, trăgând cearșafurile mai sus, astfel încât să i se arate mai puțin
pieptul. "Cum te simti?"
"Bine. Speriat, dar bine..."
Ușa s-a deschis fără să bată. Când Zsadist a intrat, ochii lui s-au fixat pe Bella, de
parcă ar fi încercat să-i evalueze semnele vitale de pe față.
— M-am gândit să te găsesc aici. Se aplecă și o sărută pe gură, apoi pe ambele părți
ale gâtului peste venele ei.
Phury și-a întors privirea în timpul salutului – și și-a dat seama că mâna lui se
înfipsese sub pături și și-a găsit desenul. S-a forțat să-i dea drumul.
Întreaga atitudine a lui Z era mult mai relaxată. — Deci ce mai faci, fratele meu?
"Bun." Deși, dacă mai auzise încă o dată întrebarea de la oricare dintre ei, avea de
gând să tragă un Scanner, pentru că i-ar exploda capul.
— Destul de bun ca să ieși în seara asta.
Geamănul lui se încruntă. — Ai fost autorizat de doctorul lui V?
— Nu depinde de nimeni în afară de mine.
„Wrath ar putea avea o altă părere”.

— Bine, dar dacă nu este de acord, va trebui să mă înlănțuiască ca să mă țină aici. Phury
se dădu înapoi, nevrând să se încordeze cu Bella în preajmă.
— Predai în prima jumătate a serii?
— Da, m-am gândit că voi face mai multe progrese în privința armelor de foc. Z își trecu
mâna pe părul de mahon al Bellei, mângâindu-l și spatele ei în același timp. El a făcut asta
fără să pară să observe, iar ea a acceptat atingerea cu aceeași dispreț iubitor.
Pieptul lui Phury îl durea până când a fost nevoit să deschidă gura pentru a respira. "De ce
nu mă întâlnesc cu voi la prima masă, bine? Mă duc să fac un duș, să dau jos
bandajele și să mă îmbrac."
Bella s-a ridicat și mâna lui Z s-a mutat la talie și a înfipt-o în el.
Doamne, erau o familie, nu-i așa? Cei doi împreună cu puii lor în burtă. Și peste puțin peste
un an, dacă Fecioara cărturară ar fi considerat de cuviință, ar sta așa cu pruncul în brațe.
Mai târziu, ani mai târziu, copilul lor avea să fie alături. Și apoi fiul sau fiica lor s-ar
împerechea, iar o altă generație din sângele lor ar duce cursa mai departe: o familie,
nu o fantezie.
Pentru a-i grăbi, Phury se mișcă de parcă era pe cale să se ridice.

— Ne vedem jos în sufragerie, spuse Z, alunecându-și palma spre burta de jos a
shellanului. — Bella se întoarce în pat, nu-i așa, nalla?
Ea și-a verificat ceasul. — Douăzeci i două de minute. Mai bine îmi fac baie.
Au fost schimbate diverse cuvinte asemănătoare cu la revedere, dar Phury nu a acordat
prea multă atenție pentru că era pe moarte de nerăbdare ca ei să plece. Când ușa s-a
închis în cele din urmă, a întins mâna după baston, s-a dat jos din pat și s-a dus direct
la oglinda de deasupra comodei. A desprins banda bandajului, apoi a desprins straturile de
tifon. Sub genele lui erau atât de încurcate și încurcate, încât a intrat în baie, a scos puțină
apă și și-a clătit fața de câteva ori înainte să le poată desprinde.
A deschis ochiul.
Și am văzut perfect.
Lipsa lui totală de ușurare la vederea lui fină și atrăgătoare era ciudată. Ar fi trebuit să-i
pese. Avea nevoie să-i pese. Atât despre corpul lui, cât și despre el însuși. Doar că nu a făcut-o.
Deranjat, a făcut un duș și s-a bărbierit, apoi și-a pus proteza și s-a îmbrăcat în piele.
Era în drum spre ieșire cu lama și tocurile pentru arme în mână când se opri lângă
pat. Desenul pe care îl făcuse era
încă îmbrăcat în cearșafuri; putea vedea marginile albe și încrețite din pliurile de
satin albastru.
Și-a imaginat mâna gemenului său pe părul Bellei. Apoi pe burta ei inferioară.
Phury s-a dus, a luat desenul și l-a aplatizat pe noptieră. A aruncat o ultimă privire la
el, apoi a rupt-o în bucăți mici, a pus grămada într-o scrumieră și a lovit un cap de
chibrit cu degetul mare. Cu flacăra aprinsă, se aplecă în hârtie.
Când nu mai era decât cenușă, s-a ridicat și a părăsit camera lui.
Era timpul să renunțe și știa cum să o facă.
V era fericit. Complet complet. Un cub Rubik rezolvat. Brațele lui îi înconjura femeia,
corpul lui lipit de al ei, parfumul ei în nasul lui. Deși era noapte, era ca și cum
soarele strălucea asupra lui.
Apoi a auzit împușcătura.
Era în vis. Era adormit și în vis.
Oroarea coșmarului s-a desfășurat ca întotdeauna, și totuși era proaspătă ca prima
dată când i-a venit: sânge pe cămașă. Durerea îi sfâșie în piept. O coborâre la pământ
până când a rămas în genunchi, viața lui s-a terminat... V s-a împins în pat, țipând.
Jane s-a lansat spre el ca să-l liniștească exact când ușa s-a deschis și Butch a intrat
cu pistolul scos. Ambele voci se amestecau, o salată de fructe cu cuvinte rostite
repede.
— Ce naiba!
"Te simți bine?"
V bâjbâi cu cearșafurile, smulgându-le de pe trunchi ca să-și poată vedea pieptul.
Pielea era nemarcată, dar și-a trecut oricum mâna pe ea. "Iisus Hristos…"
— A fost un flashback de la filmarea ta? întrebă Jane în timp ce îl îndemna să se

întindă în brațele ei. „Da, la naiba…” Butch și-a lăsat botul în jos și și-a ridicat boxerii.
"Mi-ai speriat pe mine și pe Marissa. Vrei niște Gâscă să te relaxezi?"

— Da.
"Jane? Ceva pentru tine?"
Ea clătina din cap când V a întrerupt: „Ciocolată caldă. Ar vrea niște ciocolată
caldă. L-am pus pe Fritz să aducă niște amestec. Este în bucătărie”.
Când Butch a plecat, V și-a curățat fața. "Îmi pare rău pentru asta."
— Doamne, nu-ți cere scuze. Își trecu mâna în sus și în jos pe pieptul lui. "Esti
bine?"
El a dat din cap. Apoi, ca o seva totală, a sărutat-o și a spus: „Mă bucur că ești aici”.
" i eu." Ea și-a cuprins brațele în jurul lui și l-a ținut de parcă ar fi fost prețios.
Au rămas tăcuți până când Butch s-a întors puțin mai târziu cu un pahar într-o mână și o
cană în cealaltă. "Vreau un bacșiș frumos. Mi-am ars migărul pe aragaz."
— Vrei să mă uit la asta? Jane î i băgă cear aful sub bra e i întinse mâna spre
cacao.
— Cred că voi trăi, dar mulțumesc, doctore Jane. Butch i-a întins Gâsca lui V. „Ce zici de tine,
tip mare? Ești tare acum?”
Nu cu greu. Nu după vis. Nu cu Jane plecând. — Da.
Butch clătină din cap. — Ești un mincinos rău.
„La naiba”. Nu era deloc căldură în cuvintele lui V. Și nicio convingere în timp ce el a
continuat: „Sunt strâmt”.
Polițistul s-a dus la ușă. „Oh, vorbind despre puternic, cred că Phury a apărut la
Prima masă, cu toții gata să iasă și să lupte în seara asta. Z a trecut aici acum o jumătate
de oră în drum spre clasă pentru a-ți mulțumi, doctore Jane, pentru tot ce ai făcut.
Phury's Fața arată bine și ochiul fratelui funcționează bine.”
Jane sufla deasupra cănii. „M-aș simți mai bine dacă s-ar duce la un optometrist
pentru a fi sigur”.
„Z a spus că a făcut forță pentru asta și a fost închis. Până și Wrath a încercat”.
„Mă bucur că băiatul nostru a ieșit bine”, a spus V și a vrut cu adevărat serios. Problema era că
singura scuză a lui Jane de a rămâne tocmai se vaporizase.
"Da, și eu. Vă las pe voi doi în pace. Mai târziu."
Când ușa se închise, V ascultă sunetul lui Jane suflând din nou peste cacaoul ei fierbinte.
— O să te aduc acasă în seara asta, spuse el.

Ea a încetat să sufle. Urmă o pauză lungă, apoi luă o înghițitură de inspirație.
— Da. E timpul.
A înghițit jumătate de Gâscă din pahar. — Dar înainte să o fac, aș vrea să te duc undeva
mai întâi.
"Unde?"
Nu era sigur cum să-i spună ce voia să se întâmple înainte de a o lăsa să plece. Nu voia
ca ea să se năpustească, mai ales că se gândea la anii și anii care aveau în față și la tot
sexul necinstit și dezinteresat pe care urma să-l facă.
Și-a terminat Gâsca. — Undeva privat.

În timp ce bea din cană, sprâncenele ei căzură jos. — Deci chiar o să mă lași să plec, nu?
S-a uitat la profilul ei și și-a dorit să se fi întâlnit în circumstanțe diferite.

Doar cum naiba s-ar fi întâmplat asta vreodată?
— Da, spuse el încet. "Eu sunt."
Stând în fața dulapului său trei ore mai târziu, John și-a dorit ca Qhuinn să-și închidă
nenorocitul de groapă. Chiar dacă vestiarul era zgomotos din cauza zgomotelor
ușilor metalice care se închideau și ale hainelor care zburau și pantofii
cădeau, avea senzația că prietenul său avea un meg capsat pe buza superioară.
„Ești uriaș, JM Pe bune. Ca... uriaș.”
Acesta nu este un cuvânt. John și-a băgat rucsacul înăuntru așa cum o făcea de obicei
și și-a dat seama că niciuna dintre hainele pe care le zdrobea nu i se va mai potrivi.
— La naiba nu este. Sus ine-mă, Blay.
Blay dădu din cap în timp ce își trăgea ji. "Da, completezi? Vei fi ca un frate."
„Giguros”.
Bine, nici un cuvânt, idiotule.
"Bine, foarte, foarte, foarte mare. Cum e?"
John clătină din cap în timp ce-și puse cărțile pe podea și șase adânci micile
bătăi în coșul de gunoi cel mai apropiat.
Când s-a întors, și-a mărit prietenii și și-a dat seama că era mai mare decât
amândoi cu patru centimetri. La naiba, era la fel de înalt ca Z.
Se uită pe culoar la Lash. Da, și la Lash.
Nenorocitul se uită în sus în timp ce își scotea cămașa, de parcă simțind privirea lui
John. Într-o mișcare lină, tipul și-a îndoit umerii în mod deliberat, mușchii
strângându-și sub piele. Avea un tatuaj pe stomac care nu mai fusese acolo cu
două zile înainte, un cuvânt în limba veche pe care John nu-l recunoștea.
„John, dă-te fundul în hol pentru o secundă.”

Întregul loc a tăcut, John a dat din cap. Zsadist stătea în ușa vestiarului, toate
treburile.
— La naiba, opti Qhuinn.
John și-a pus rucsacul deoparte, și-a închis dulapul și și-a tras cămașa la loc.
S-a îndreptat spre Frate cât de repede a putut, făcând un pas în jurul altor tipi
în timp ce ei se prefăceau că continuă să facă ceea ce făceau.
Z inu u a larg când John ie i pe hol. După ce chestia a fost închisă, el a spus: „În
seara asta, tu și cu mine ne întâlnim înainte de zori, exact ca
ca de obicei. Vom sări peste plimbare. Vei veni în sala de greutăți în timp ce eu ridic.
Trebuie sa vorbim."
Rahatul a avut dreptate. John a semnat, La aceeași oră?
„Patru dimineața În ceea ce privește antrenamentul în seara asta, mă aștept să stai în sala de
sport, dar să participi la poligonul de tragere. Mă simți?
John și-a înclinat capul, apoi l-a prins de brațul lui Z în timp ce bărbatul se întoarse. E
vorba de aseară?
"Da."
Fratele a plecat, deschizând cu pumni ușile duble ale sălii de sport.
Când cele două jumătăți s-au închis, au scos un zgomot.
Blaylock și Qhuinn au venit în spatele lui John.
"Ce face?" întrebă Blay.
O să mă fac rahat pentru că plafonez acel mai mic, a semnat John.
Blay își împinse o mână în părul roșu. — Ar fi trebuit să te acopăr mai bine.
Qhuinn clătină din cap. "John, o să luăm pentru tine, omule. Adică, a fost ideea mea
să merg la club."
— Și arma mea.
John își încrucișă brațele peste piept. O să fie bine.
Sau cel puțin spera că așa va fi. Era pe punctul de a fi dat afară din program așa cum
era.
— Apropo... Qhuinn și-a pus mâna pe umărul lui John. — Nu am avut ocazia să-ți
mulțumesc.
Blay dădu din cap. „Nici eu. Ai fost drept aseară. Cu totul drept.
Ne-ai salvat al naibii.”
— La naiba, știai perfect ce faci.
John simți că fața i se înroșește.
— Ei bine, nu-i așa de confortabil, spuse Lash târâtor. "Spune-mi ceva, voi trei
trageți paie pentru a decide cine va fi pe fund? Sau este întotdeauna John?"
Qhuinn zâmbi, dezvăluindu-și colții. "Ți-a arătat cineva vreodată diferența
dintre atingerea bună și atingerea proastă? Pentru că mi-ar plăcea să
demonstrez. Am putea începe chiar acum."
John a pășit în fața prietenului său, mergând față în față cu Lash. Nu a spus nimic,
doar sa uitat în jos la tip.
Lash a zâmbit. "Ai ceva să-mi spui? Nu? Stai, încă nu ai voce? Doamne... ce păcat."
John îl simțea pe Qhuinn pregătindu-se pentru o fantezie, căldura și impulsul

rostogolindu-se de pe prietenul său. Pentru a opri ciocnirea, John a ajuns
în spate și a pus o mână pe abdomenul prietenului său pentru a-l menține pe loc.
Dacă cineva mergea după Lash, era el.
Lash râse și strânse cureaua de pe ji. "Nu te înfrunta ca și cum ai avea joc, John-
boy. Tranziția nu te schimbă în interior și nici nu îți repară defectele fizice. Nu,
Qhuinn?" În timp ce se întoarse, spuse pe sub răsuflare: — Nepotrivit nepotrivit.
Înainte ca Qhuinn să-l poată sări pe tip, John s-a învârtit și l-a prins de talie exact
când Blay s-a prins de unul dintre brațele tipului. Chiar și cu greutatea lor
combinată, era ca și cum ai reține un taur.
— Relaxează-te, mormăi Blay. "Relaxeaza-te."
— O să-l omor într-una din zilele astea, uieră Qhuinn. — Jur pe Dumnezeu.
John aruncă o privire în timp ce Lash intra în sală.
Făcându-și un jurământ, l-a marcat pe tip pentru o bătaie, chiar dacă asta l-a dat
afară definitiv din program.
Întotdeauna simțise că, dacă te duci cu prietenii lui, vei fi servit. Sfarsitul povestii.
Ideea era că acum avea echipamentul pentru a livra treaba.

Pe la miezul nopții, Jane s-a trezit în spatele unui Mercedes negru, în drum spre casă.
În față, de cealaltă parte a despărțitorului care era la loc, șoferul în uniformă era acel
majordom care era mai în vârstă decât Dumnezeu și vesel ca un terrier. Lângă ea, V era
îmbrăcat în piele neagră, tăcut și sumbru ca o piatră funerară.
Nu spusese mare lucru. Dar nu i-a lăsat mâna.

Geamurile mașinii erau întunecate într-o măsură atât de mare încât s-a simțit ca într-un
tunel și, în efortul de a se împământa, a apăsat un buton de pe ușa de lângă ea. Pe
măsură ce felia ei de sticlă a căzut jos, o val șocantă de frig a împins înăuntru și a
înlocuit căldura, un bătăuș împrăștiind copiii cuminți pe un loc de joacă.
Își scoase capul în briză și se uită la balta de iluminare aruncată de faruri.
Peisajul era neclar, ca o fotografie lipsită de focalizare. După unghiul în jos al
drumului, știa că ieșeau de pe un munte. Lucrul era că ea nu putea să-și dea seama
încotro se îndreptau sau unde fuseseră.
Într-un mod ciudat, dezorientarea era potrivită. Acesta era interludiul dintre lumea
în care fusese și cea în care se întorcea, iar porțiunile de aici și de acolo nu ar
trebui să fie încețoșate.
— Nu văd unde suntem, murmură ea în timp ce ridica fereastra.
— Se numește mhis, spuse V. „Gândește-te la asta ca la o iluzie protectoare”.
— Un truc de-al tău?
— Da. Te superi dacă mă aprind, atâta timp cât las să intre aer curat?
"Asta e bine." Nu era de parcă ar fi fost în preajma lui mult mai mult timp.
Rahat.
V îi strânse mâna, apoi î i coborî fereastra un sfert de inch, zgomotul moale al vântului
izbucnind peste zumzetul lini tit al sedanului. Geaca lui de piele scârțâi când
scoase o mână rulată și o brichetă aurie. Silexul făcu o mică râșlă, iar apoi mirosul
slab de tutun turcesc i-a făcut nasul să furnice.
— Mirosul ăsta va... Ea se opri.

"Ce?"
„Voiam să spun „amintește-mi de tine”. Dar nu va fi, nu-i așa?"
— Poate într-un vis.
Și-a pus vârful degetelor pe geam. Paharul era rece. La fel ca centrul pieptului ei.
Pentru că nu putea suporta tăcerea, ea a spus: „Acești dușmani ai tăi, ce sunt ei mai
exact?”
"Ei încep ca oameni. Apoi se transformă în altceva."
În timp ce el inspira, ea îi văzu chipul strălucind în lumină portocalie. Se bărbierise
înainte de a pleca, folosind briciul pe care ea dorise cândva să-l întoarcă împotriva lui,
iar chipul lui era incredibil de frumos arogant, masculin, dur ca voia lui. Tatuajele de la
tâmplă erau încă frumos făcute, dar acum le ura, știindu-le pentru încălcarea în care
erau.
Ea și-a dres glasul. — Deci spune-mi mai multe?
„The Lessening Society, inamicul nostru, își alege membrii printr-un proces atent de
screening. Ei caută sociopați, criminali, geni amorali Jeffrey Dahmer. Apoi Omega
intervine...”
— Omega?
S-a uitat în jos la vârful mâinii rostogolite. „Ghic că echivalentul creștin este
diavolul. Oricum, Omega pune mâna pe ei... precum și alte lucruri... și presto,
changeo, se trezesc morți și în mișcare.
Sunt puternici, practic indestructibili și pot fi uciși doar printr-o înjunghiere în piept
cu ceva de oțel.”
"De ce sunt ei dușmanii tăi?"
A inspirat, iar sprâncenele lui coborând. — Bănuiesc că ar putea avea ceva de-a
face cu mama.
"Mama ta?"
Zâmbetul dur care îi întindea buzele era mai mult o curbă decât orice altceva.
— Sunt fiul a ceea ce probabil ai considera un zeu. Și-a ridicat mâna înmănușată.
„Aceasta este de la ea. Personal, în ceea ce privește cadourile pentru bebeluși, aș fi
preferat unul dintre acele zdrănitoare de argint, sau poate niște pastă de mâncat. Dar
nu poți alege ce ți-au dat părinții tăi”.
Jane se uită la pielea neagră care i se întindea peste palmă. "Iisus…"
"Nu după lexicul nostru sau natura mea. Nu sunt genul salvator." Își puse țigara între
buze și își scoase mănușa. În întunericul banchetei din spate, mâna lui strălucea de
frumusețea blândă a luminii lunii care se reflecta în zăpada proaspătă.
A inspirat pentru ultima dată, apoi a luat țigara și a apăsat vârful aprins chiar în centrul
palmei.
— Nu, uieră ea. "Aștepta-"
Fundul a fost aprins într-o lumină, iar el a suflat reziduul, o pulbere fină care s-a
împrăștiat în aer. "Aș da orice ca să scap de această bucată de rahat. Deși voi spune,
este al naibii de la îndemână când nu am scrumieră."
Jane se simțea amețită din o mulțime de motive, mai ales când se gândea la viitorul lui. —
Mama ta te obligă să te căsătorești?
"Da. Sunt sigur ca naiba ca nu m-as oferi voluntar pentru asta." Ochii lui V s-au mutat
spre ea și pentru o fracțiune de secundă ar fi putut jura că va spune că ea va fi excepția
de la această regulă. Dar apoi și-a îndepărtat privirea.
Doamne, ideea de el cu altcineva, chiar dacă ea nu și-ar fi amintit de el, era ca și cum
ar fi fost lovită cu piciorul în stomac.
"Câți?" întrebă Jane răgușită.
— Nu vrei să tii.
"Spune-mi."
"Nu te gândi la asta. Sunt sigur că încerc să nu o fac." S-a uitat la ea.
„Nu vor însemna nimic pentru mine. Vreau să știi asta. Chiar dacă tu și cu mine nu
putem... Da, ei bine, oricum, nu vor însemna Jack.”
Era groaznic din partea ei să se bucure de asta.
Și-a pus mănușa la loc și au rămas tăcuți în timp ce sedanul străbate noaptea. Până la urmă
s-au oprit. A pornit din nou. Oprit. A pornit din nou.
— Trebuie să fim în centrul orașului, nu? ea a spus. — Pentru că asta se simte ca la o

mulțime de semafoare.
— Da. S-a aplecat în față, a apăsat un buton, iar despărțitorul a coborât, astfel încât ea să
poată vedea afară parbrizul.
Da, centrul orașului Caldie. S-a întors.
În timp ce lacrimile îi curgeau în ochi, ea le-a îndepărtat din ochi și s-a uitat la mâinile ei.
Puțin mai târziu, șoferul a oprit Mercedes-ul în fața a ceea ce părea ca intrarea de
serviciu într-o clădire din cărămidă: era o ușă metalică robustă, marcată privată cu
vopsea albă, și o rampă de beton care ducea la un doc de încărcare. Locul era curat, așa
cum erau locurile urbane bine întreținute. Ceea ce înseamnă că era murdar, dar fără
gunoi liber în jur.
V deschise ușa. — Nu ie i încă afară.
Își puse mâna pe geanta cu hainele în ea. Poate că hotărâse să o ducă înapoi la
spital? Numai că aceasta nu era nicio intrare despre care ea știa la St. Francis.
Câteva clipe mai târziu, a deschis ușa și a întins mâna goală.

— Lasă-ți lucrurile. Fritz, ne întoarcem peste ceva timp.
— Îmi face plăcere să a tept, spuse bătrânul zâmbind.
Jane a coborât din mașină și l-a urmat pe V până la un set de scări de beton de lângă
rampă. Tot timpul a stat pe ea ca o husă, strâns de spatele ei, păzind-o. Cumva a
deschis ușa robustă de metal, fără chei; pur și simplu și-a pus mâna pe bara de
împingere și s-a uitat la lucru.
În mod ciudat, odată ce au ajuns înăuntru, nu s-a mai relaxat deloc. O conduse repede pe
un coridor până la un lift de marfă, verificând în stânga și în dreapta în timp ce mergeau.
Habar n-avea că se aflau în clădirea luxoasă Commodore până când a citit un anunț de
la administratorii proprietății care era afișat pe peretele de beton.
— Ai un loc aici? întrebă ea, deși era de la sine înțeles.

— Etajul de sus e al meu. Ei bine, jumătate din el. S-au urcat într-un lift de serviciu și au
stat pe linoleum uzat sub lumini în cușcă. — Mi-aș dori să te pot lua în față, dar asta e
prea public.
S-a auzit o zguduire când liftul a pornit, iar ea a întins mâna spre peretele liftului. V a
prins-o mai întâi brațul, ținând-o neclintită, iar el nu i-a dat drumul.
Ea nu voia ca el.
V a rămas încordat când s-au oprit brusc și liftul s-a deschis.
Holul simplu nu era nimic special, cu doar două uși și o ieșire pe scară pentru a-i da un
scop. Tavanul era înalt, dar nu împodobit, iar mocheta era genul de varietate
multicoloră, cu un somn mic, pe care o recunoștea din sălile de așteptare ale spitalului.
— Sunt aici jos.

Ea l-a urmat până la capătul coridorului și a fost surprinsă să-l vadă scoțând o cheie
de aur pentru a descuia ușa.
Orice era de cealaltă parte era negru ca beznă, dar ea a intrat cu el fără teamă. La
naiba, simțea că ar putea intra într-un pluton de execuție cu el lângă ea și să iasă bine.
Plus că locul mirosea frumos, ca de lămâie, de parcă ar fi fost curățat recent.
Nu a aprins nicio lumină. Doar a luat-o de mână și a îndemnat-o înainte cu o tragere.
— Nu văd nimic.
"Nu-ți face griji. Nimic nu te va răni și știu calea."
Ea s-a atârnat de palmă și de încheietura mâinii lui și a mers în spatele lui până când
el s-a oprit. Cu felul în care pașii lor răsunau, ea avea un sentiment de grozav
spațiu, dar nicio idee despre contururile penthouse-ului.

El o întoarse cu fața la dreapta și apoi se îndepărtă.
"Unde te duci?" Ea a înghițit greu.
O lumânare a aprins în colțul îndepărtat, la vreo patruzeci de metri distanță de ea.
Nu a luminat prea mult, însă. Pereții... pereții și tavanul și... podeaua... era negru.
Tot negru. La fel ca și lumânarea.
V păși în subzul luminii, nimic altceva decât o umbră care se profilează.
Inima lui Jane bătea cu putere.
— Ai întrebat despre cicatricile dintre picioarele mele, a spus el. „Cum s-au
întâmplat”.
"Da..." șopti ea. Așa că de aceea și-a dorit totul întunecat ca noaptea. Nu avea să
vrea să-i vadă fața.
S-a aprins o altă lumânare, aceasta pe partea opusă a ceea ce și-a dat seama
era o cameră vastă.
— Tatăl meu mi-a făcut asta. Imediat după ce aproape l-am omorât.
Jane inspiră brusc. "Oh Doamne."
Vishous se uită la Jane, dar văzu doar trecutul și ceea ce venise după el, ducându-și
tatăl la pământ.
— Adu-mi lama mea, spuse Sângerătorul.

V a luptat împotriva soldatului care îl ținea de brațe și nu a ajuns nicăieri. În timp ce se
lupta, au apărut încă doi bărbați. Apoi o altă pereche. Acum încă trei.
Sângerătorul a scuipat pe pământ în timp ce cineva i-a pus un pumnal negru în mână,
iar V s-a pregătit pentru înjunghierea care urma... cu excepția faptului că Sângerătorul
tocmai și-a întins lama în palmă, apoi și-a învelit cuțitul în centură. Aducând ambele
mâini împreună, le-a frecat una de cealaltă, apoi a trântit-o pe cea dreaptă în centrul
pieptului lui V.
V se uită în jos la amprenta de pe pielea lui. Expulzare. Nu moartea. Dar de ce?
Vocea Sângerului era dură. „Veți fi mereu necunoscut celor care locuiesc aici. Și moartea
va veni pentru oricine vă va ajuta”.
Soldații au început să-l lase pe Vishous să plece.
— Nu încă. Adu-l în tabără. Sângerătorul se întoarse. „Și ia fierarul. Este de datoria
noastră să-i avertizăm pe alții cu privire la natura rea a acestui bărbat”.
V s-a zbătut sălbatic când un alt soldat și-a măturat picioarele și a fost dus ca o carcasă
în peșteră.
„În spatele ecranului”, îi spuse Sângerătorul fierarului. „Vom face asta înaintea zidului
pictat”.
Bărbatul s-a albit, dar și-a luat tava de lemn aspre cu unelte în jurul despărțitorului.
Între timp, V a fost întins pe spate cu un soldat la capătul fiecărui membru și unul ținându-și
șoldurile în jos.
Sângerătorul stătea deasupra lui V, cu mâinile lui picurând roșu aprins. „Marchează-l”.
Fierarul ridică privirea. — În ce fel, marele?
Sângerătorul a scris avertismentele în Limba Veche, iar soldații l-au ținut pe V în
apăsat în timp ce i-au fost tatuate tâmpla, vintrele și coapsele. S-a luptat în
întregime, dar cerneala i s-a scufundat în piele, personajele permanente. Când s-
a terminat, era complet epuizat, mai slab decât atunci când ieșise din tranziție.
"Mâna lui. Fă-o și pe mâna lui." Fierarul a început să clatine din cap. — O vei face sau o
să iau un alt fierar pentru tabără, căci vei fi mort.
Fierarul s-a scuturat peste tot, dar a avut grijă să nu atingă pielea lui V, așa că marcajul
a fost finalizat fără incidente.
Când s-a terminat, Sângerătorul se uită în jos la V. — Mai este o sarcină necesară,
cred. Întinde-i picioarele larg. Voi face o favoare cursei și mă voi asigura că nu va procrea
niciodată.
V a simțit cum ochii i se smulgeau când gleznele și coapsele îi erau smulse. Tatăl
său a scos încă o dată pumnalul negru de la centură, dar apoi a făcut o pauză. —
Nu, e nevoie de altceva.
A ordonat fierarului să facă fapta cu un clește.
Vishous a țipat când a simțit clema de metal strânsă pe pielea lui cea mai subțire. A fost
o durere zgomotoasă și o lacrimă și apoi...
„Dulce Isuse”, a spus Jane.

V se scutură înapoi în prezent. Se întrebă cât de mult spusese cu voce tare și hotărî că,
după expresia de groază de pe chipul ei, fusese aproape totul.
El a privit lumina lumânărilor pâlpâind în ochii ei verzi închis. „Nu au putut să termine”.
— Nu din decen ă, spuse ea încet.

El clătină din cap și își ridică mâna înmănușată. „Chiar dacă eram pe cale să leșin, mi s-a
luminat tot corpul. Soldații care mă țineau jos au fost uciși pe loc. La fel și fierarul –
folosea o unealtă de metal și aceasta ducea energia direct în el”.
Ea închise ochii pentru scurt timp. "Apoi ce s-a întâmplat?"

"M-am rostogolit, am mai vomitat și m-am târât până la ieșire. Întreaga tabără m-a
privit mergând în tăcere. Nici măcar tatăl meu nu i-a băgat în cale sau nu a spus nimic." V
s-a lăsat liber, amintindu-și durerea care amorțea mintea. „Ah… podeaua peșterii era
acoperită cu acest tip de murdărie liberă, pudră, care conținea diverse minerale –
dintre care unul trebuie să fi fost sarea.
Rana s-a sigilat, așa că nu am sângerat, dar așa am primit cicatrici.”
"Îmi pare foarte rău." Ea și-a ridicat mâna de parcă ar fi vrut să întindă mâna, dar apoi și-
a lăsat brațul în jos. — Este o minune că ai supraviețuit.
„Abia am trecut de prima noapte. A fost atât de frig. Am ajuns să folosesc o creangă
care să mă ajute să merg și am mers cât de departe am putut într-o direcție anume.
Până la urmă m-am prăbușit. Voința mea de a continua era acolo, corpul meu nu era.
Pierdusem sânge și durerea era obositoare.
— Unii civili din rasa mea m-au găsit chiar înainte de zori. M-au primit, dar numai
pentru o zi. Avertismentele... Bătu pe tâmplă. "Avertismentele de pe fața mea și de pe
corpul meu au făcut ceea ce a vrut tatăl meu. M-au făcut un ciudat de temut. La
căderea nopții am plecat. Am rătăcit singur ani de zile, rămânând în umbră,
rămânând în calea oamenilor. M-am hrănit. de la oameni pentru o vreme, dar asta pur
și simplu nu m-a susținut suficient de mult timp. Un secol mai târziu am ajuns în
Italia, lucrând ca bandit angajat pentru un comerciant care se ocupa cu oameni. În
Veneția erau curve de genul meu care ar fi te las sa te hranesti si eu le-am folosit”.
"Atât de singur." Jane își duse mâna la gât. — Trebuie să fi fost atât de singur.
"Aproape. Nu am vrut să fiu cu nimeni. Am lucrat pentru negustor timp de un deceniu

și ceva, apoi într-o noapte, la Roma, m-am lovit de un mai mic care era în curs de a
ucide o femeie vampir. L-am luat pe nenorocit. afară, dar nu pentru că îmi păsa în mod
special de femelă. Era... Vezi, era fiul ei. Fiul ei privea în umbra străzii întunecate,
ghemuit lângă o căruță. Era ca... rahat, cu siguranță un pretrans, și un tânăr de fapt. L-
am văzut mai întâi, de fapt, apoi am prins acțiunea de peste drum. M-am gândit la
propria mea mamă, sau cel puțin la imaginea pe care mi-am inventat-o despre ea și
am fost ca... la naiba,
în niciun caz băiețelul ăsta nu avea de gând să privească femeia care l-a născut murind.”
— A trăit mama?
El tresări. „Ea dispăruse când am putut ajunge la ea. Sângerat de la o rană în gât. Dar îți promit,
acel mai mic a fost zdrobit. După aceea nu am știut ce să fac cu puștiul. Am ajuns să merg la
negustor. Am ucis pentru, iar el m-a pus în legătură cu niște oameni care l-au luat pe băiat.” V
râse într-o scurtă explozie. „S-a dovedit că mama care a murit a fost o Aleasă căzută, iar acel
pretrans? Ei bine, a ajuns să fie tatăl fratelui meu Tohrment. Avem o lume mică, nu-i așa?
„Așa că, pentru că am salvat un copil cu sânge de războinic, s-a auzit vestea, iar fratele meu
Darius a ajuns să mă găsească și să mă prezinte cu Wrath. D... D și cu mine aveam o anumită
legătură, și probabil că el a fost singurul care ar fi putut obține atenția mea în acel moment.
Când l-am întâlnit pe Wrath, nu-i plăcea să fie rege și nu era mai interesat de legături decât
mine. Ceea ce însemna că am făcut clic noi doi. În cele din urmă, am fost inclus în Frăție. Și acolo... la
naiba, da, iată-l.”
În tăcerea care a urmat, nu putea decât să ghicească ce îi trecea prin minte, iar ideea că îi era milă
de el îl făcu să vrea să facă ceva pentru a dovedi că era puternic.
Ca o mașină cu presa pe banc.

Cu excepția faptului că, în loc să se îndulcească cu el și să-l facă să se simtă și mai zguduit,
Jane doar se uită în jur, deși știa că nu putea vedea nimic în afară de cele două lumânări care erau
aprinse. „Și locul ăsta... locul ăsta înseamnă ce înseamnă pentru tine?”
"Nimic. Nu înseamnă nimic mai mult decât oricare altul."

— Atunci de ce suntem aici?
Ritmul cardiac al lui V a crescut.
La naiba... Stând aici cu ea acum, după ce și-a vărsat curajul, nu era sigur că ar putea duce la bun
sfârșit ceea ce plănuise.
În timp ce Jane aștepta ca V să vorbească, a vrut să-l înconjoare cu brațele.

Ea a vrut să-i arunce o mulțime de cuvinte foarte sincere, în cele din urmă șchioape. Voia
să știe dacă tatăl lui murise, de fapt, în flăcări și spera că ticălosul a murit.
Când tăcerea a continuat, ea a spus: „Nu știu dacă acest lucru va ajuta... probabil că
nu va ajuta, dar trebuie să spun ceva aici. Nu pot suporta fulgi de ovăz.
Până în ziua de azi, mă face rău.” Ea s-a rugat să nu spună ceva greșit. „Este în regulă că
încă te lupți cu tot ce ți s-a făcut. Oricine ar face-o. Nu te face slab. Ai fost mutilat violent de
cineva care ar fi trebuit să te protejeze și să te hrănească. Faptul că încă ești în picioare
este un miracol. Te respect pentru asta.”
Obrajii lui V au devenit roz. "Eu, ah... chiar nu văd așa."

— Bine. Dar eu da. Pentru a-i da o pauză, ea și-a dres glasul și a spus: „O să-mi spui de ce
suntem aici?”
Și-a frecat fața de parcă ar fi încercat să-și limpezească creierul. — La naiba, vreau să fiu
cu tine. Aici.
Ea expiră u urată i tristă. Și ea și-a dorit la revedere cu el. Un rămas-bun care a fost
sexual și privat și nu în dormitorul în care fuseseră închiși împreună. "Si eu vreau sa fiu
cu tine."
O altă lumânare a prins viață lângă un banc de perdele. Apoi un al patrulea lângă un bar
umed. Un al cincilea lângă un pat mare cu cearșafuri de satin negre pe el.
A început să zâmbească... până când s-a aprins al șaselea. Era ceva atârnat de
perete... ceva care părea ca... lanțuri?
Mai multe lumânări s-au aprins. Măști. Biciuri. Bastoane. Gags.
O masă neagră cu reținere care atârna până la podea.
Ea și-a cuprins brațele în jurul ei, înfrigurată. "Deci aici este locul în care faci legarea."
— Da.
Oh, Isuse... Ea nu a vrut un astfel de rămas bun. Încercând să rămână calmă, ea a spus:
„Știi, are sens, având în vedere ce ți s-a întâmplat. Că ți-ar plăcea asta”. La naiba, nu se
putea descurca cu asta. "Deci... sunt bărbați sau femei? Sau, ca, o combinație?"
Auzi scârțâitul pielii și se întoarse spre el. Își scotea jacheta și urmau un set de arme
pe care ea nu le văzuse. Au urmat două cuțite negre care fuseseră și ele ascunse.
Doamne, fusese complet înarmat.
Jane își strânse strânsoarea. Ea a vrut să fie cu el, dar nu legată și mascată, în timp
ce el îi trage un 9 1/2 Weeks pe cap și îi scotea rahatul din corp. — Ascultă, V, nu
cred că...
Și-a scos cămașa, mușchii spatelui flectându-și coloana vertebrală, pectoralii
pompând complet, apoi s-au așezat. Și-a dat jos cizmele.
Sfinte... la dracu, se gândi ea, când își dădu seama despre ce era vorba de fapt.
Următoarele erau șosetele și pielea lui și, deoarece devenise comando, nu aveau
boxeri de care să scape. Într-o tăcere totală, a căptușit podeaua de marmură
lucioasă și s-a ridicat pe masă într-un val coordonat. Întinzându-se, era cu totul
magnific, corpul plin de mușchi, mișcările sale elegante și masculine. A tras adânc
aer în piept, cu toracică ridicându-se și coborând.
Tremurături fine i-au lins pielea... sau poate era lumina lumânărilor?
A înghițit greu.
Nu, frica îl făcea să tremure.
— Alege-mi o mască, spuse el cu voce joasă.
"V... nu."
„O mască și un căluș cu minge”. Își întoarse capul spre ea. "Fă-o. Atunci pune-mă
manșetele." Când ea nu se mișcă, el dădu din cap spre ceea ce atârna pe perete.
"Vă rog."
"De ce?" întrebă ea, privind cum transpirația i se scurgea peste trup.
A închis ochii, iar buzele abia s-au mișcat. „Mi-ai dat atât de multe – și nu doar un
weekend din viața ta. Am încercat să mă gândesc la ce aș putea să-ți dau în schimb –
știi, rahat de comerț echitabil, vomitând fulgi de ovăz pentru deeturile pe cicatricile
mele. Singurul Lucrul pe care îl am sunt pe mine și asta... Bătu cu degetele în
lemnul tare al suportului. „Acest lucru este cât de expus pe cât aș putea fi vreodată
și asta vreau să-ți ofer.”
— Nu vreau să te rănesc.
"Știu." Pleoapele i s-au deschis. „Dar vreau să mă ai așa cum nimeni altcineva nu are
sau nu va face. Așa că alege masca.”
În timp ce el înghiți, ea privi mărul lui Adam rostogolindu-se de-a lungul coloanei
gâtului său gros. "Acesta nu este genul de cadou pe care mi-l doresc. Sau genul
de adio."
Urmă o tăcere lungă. Apoi a spus: „Îți amintești că ți-am spus despre căsătoria
aranjată?”
"Da."
— Se va scădea în câteva zile.
Oh, acum ea chiar nu voia asta. Să cred că a fost cu logodnicul altcuiva — „Nu am
întâlnit
femeia. Ea nu m-a cunoscut”. Se uită la Jane. — Și ea este prima din vreo patruzeci.
"Patruzeci?"
„Ar trebui să le nasc toți copiii”.
"Oh Doamne."
„Deci, aici e treaba. Sexul este totul despre funcția biologică de aici încolo.
Și vezi, nu m-am scos niciodată acolo, adevărat? Vreau să fac asta cu tine pentru că...
Ei bine, oricum, doar o fac."
Ea se uită la el. Costul de a se întinde așa era în ochii lui largi și slăbitori și în fața lui
palidă și în transpirația care îi mărgea pieptul. A spune nu însemna să-i înjosească
curajul.
„Ce…” Sfinte rahat. — Ce anume vrei să-ți fac?
Când V a terminat de spus, el s-a întors și s-a uitat în tavan. Lumina lumânărilor se
juca pe întinderea largă și neagră, făcând-o să arate ca o baltă de ulei. În timp ce
aștepta răspunsul lui Jane, a fost lovit de vertij, simțind că camera s-ar fi răsturnat și
era suspendat deasupra tavanului, pe cale să fie aruncat în ea și înghițit de cei
mai buni din Quaker State.
Jane nu scoase un cuvânt.
Isuse... Nimic ca să te oferi crud și să fii închis.
Pe de altă parte, poate că nu-i plăcea sushi-ul vampirilor.
El sări când mâna ei se odihnea pe piciorul lui. Și apoi a auzit sunetul metal pe
metal al unei catarame care se ridica. Își privi corpul gol în timp ce o curea de piele
de patru inci îi trecea în jurul gleznei. La vederea mâinilor ei palide care lucrează pentru
a-l reține, penisul a lovit cu pumnul într-o erecție.
Fața lui Jane era concentrată în timp ce a trecut capătul limbii de piele prin cataramă
și a tras spre stânga. „Este în regulă?”
— Mai strâns.
Fără să ridice privirea, a tras o tragere bună și solidă. Când cureaua i-a înțepat
pielea, capul lui V a căzut pe spate pe lemn și a gemut.
"Prea mult?" ea a intrebat.
„Nu…” El tremura de-a dreptul în timp ce ea îi ancora celălalt picior, atât îngrozită, cât și
al naibii de trezită. Sentimentele s-au intensificat pe măsură ce a făcut o încheietură,
apoi cealaltă.
„Acum călușul și masca”. Vocea îi era răgușită pentru că sângele îi curgea fierbinte și
rece, iar gâtul îi era la fel de strâns ca reținerile.
Ea se uită la el. "Sunte i sigur?"
— Da. Una dintre măști este genul care trece doar peste ochi și care se va potrivi.
Când s-a întors la el, avea o minge roșie de cauciuc într-un căpăstru și masca în mâini.
— Mai întâi călușul, îi spuse el, deschizând gura larg. Ochii ei închise pentru o clipă, iar
el se întrebă dacă avea de gând să se oprească, dar apoi se aplecă înainte. Mingea
avea gust de latex, o mușcătură înțepătoare și amară pe limbă. În timp ce el își ridică
capul pentru ca ea să-l poată lega, respirația i-a șuierat prin nas.
Jane clătină din cap. „Nu pot să fac masca. Trebuie să-ți văd ochii. Nu pot...
Da, nu voi face asta fără contact vizual. Bine?"
Probabil a fost o idee bună. Călușul făcea ce trebuia, făcându-l să se simtă sufocat... iar
reținerile făceau ce trebuia, făcându-l să se simtă prins. Dacă nu ar putea să vadă și să
știe că este ea, probabil că l-ar pierde complet.
Când el dădu din cap, ea lăsă masca pe podea și își scoase haina.
Apoi s-a dus și a luat una dintre lumânările negre.
Plămânii lui V au ars când a venit spre el.
Ea respiră adânc. "Sunte i sigur?"
Dădu din nou din cap chiar și în timp ce coapsele i se zvâcneau și i se zgâriau ochii. Cu
groază și entuziasm, el a privit cum ea își întindea brațul peste pieptul lui... și înclina
lumânarea.
Ceară neagră i-a picurat pe mamelon și și-a strâns dinții în călușul cu minge,
încordându-se pe ceea ce-l ținea pe masă până când pielea a scârțâit.
Penisul i-a sărit pe burtă și a trebuit să suge înapoi orgasmul.
Ea a făcut exact ce-i spusese el că vrea, coborând din ce în ce mai jos pe trunchiul lui, apoi
sărind peste intimele lui pentru a începe de la genunchi și a merge în sus. Durerea a avut
un efect cumulativ, la început nimic mai mult decât înțepături de albine, ulterior devenind
intense. Transpirația i se rostogoli pe tâmple și pe coaste și a gâfâit prin nas până când
întregul său corp se înclină de la masă.
A venit prima dată când ea a pus lumânarea deoparte, a luat o lungime de baston...
și i-a atins capul erecției cu capătul acesteia. A lătrat împotriva călușului și a
ejaculat peste tot ceara neagră întărită de pe stomac.
Jane încremeni, de parcă reacția o surprinse. Apoi a trecut bastonul prin mizeria
pe care o făcuse, acoperindu-i pieptul cu ceea ce ieșise din el. Mirosul de legătură
a inundat penthouse-ul, la fel și gemetele lui de supunere în timp ce ea îl mângâia în
sus și în jos pe trunchi, apoi pe șoldurile lui.
A venit a doua oară când ea i-a strecurat bastonul între picioare și i-a mângâiat
interiorul coapselor cu el. Frica, sexul și dragostea i-au umplut pielea din interior,
devenind mușchii și oasele care l-au alcătuit; el nu era altceva decât emoție și nevoie,
cu ea ca șofer al lui.
Și apoi a coborât bastonul peste coapsele lui cu o felie din ea
bra .
Jane nu-i venea să creadă că se înfierbânta, având în vedere ce făcea.

Dar cu V întins și fixat și având orgasm pentru ea, era greu să nu sari peste el.
A folosit bastonul ușor asupra lui, fără îndoială mai puțin decât și-a dorit el, dar
suficient de tare încât să-i lase urme pe coapse, pe burtă și pe piept. Nu-i
venea să creadă că îi plăcea așa, având în vedere prin ce fusese supus, dar de fapt îi
plăcea. Ochii lui erau concentrați asupra ei și străluceau ca niște becuri, aruncând
umbre albe peste lumina untoasă a lumânărilor. Când a venit din nou, acel miros
întunecat și picant pe care ea l-a asociat cu el a apărut
un nou.
Doamne, a făcut-o de rușine și a fascinat-o că voia să meargă și mai departe cu

ceea ce era disponibil... că a privit cutia cu cleme metalice și bicele de pe perete nu
mai ca aberante, ci ca reprezentative pentru o mulțime de posibilități erotice.
Nu era că ea ar fi vrut să-l rănească. Ea voia doar ca el să simtă la fel de intens ca
acum. Ideea era să-l ducă la limita lui sexuală.
În cele din urmă, a devenit atât de agitată încât și-a dat jos pantalonii și
lenjeria. „Am să te trag”, i-a spus ea.
Gemu disperat, șoldurile rotindu-se și împingând în sus. Erecția lui era încă solidă,
în ciuda numărului de ori în care ejaculase și pulsa de parcă urma să plece din
nou.
În timp ce ea se ridică pe suport și își despica coapsele peste pelvisul lui, el respiră
pe nas cu atâta forță încât se alarmă. Cu nările lui
sorbind înăuntru și afară, ea întinse mâna pentru a desface călușul, dar el și-a smucit
capul și l-a scuturat.
"Sunte i sigur?" ea a intrebat.
Când el dădu din cap cu înverșunare, ea se lăsă pe șoldurile lui alunecate de spermă și se
așeză pe creasta tare a excitării lui, miezul ei despărțindu-se peste el, strângându-l. Ochii i
s-au rostogolit înapoi în orbite și pleoapele i-au fâlfâit de parcă ar fi fost pe cale să leșine
în timp ce se legăna de ea cât a putut.
În timp ce mergea înainte și înapoi pe el, ea și-a scos cămașa și și-a împins cupele sutienului
în lateral, astfel încât să o modeleze în sus și în afară. Se auzi un scârțâit puternic
când V se încordă împotriva legăturilor. Dacă ar fi fost liber, era destul de sigură că ar
fi avut-o pe spate sub el în munca de
un moment.
„Uită-te că te iau”, a spus ea, ducându-și una dintre mâini până la gât.
Când degetele ei s-au întins peste rămășițele semnului mușcăturii lui, buzele lui V s-au tras
înapoi de la călușul cu minge și colții i s-au alungit, înfipând în latexul roșu în timp ce el
mârâia.
Ea a continuat să se atingă acolo unde o mușcase, în timp ce ea se ridică în genunchi și își
ridică excitarea. Ea s-a așezat pe el bine și tare, iar el a avut un orgasm de îndată ce a intrat
în ea, lovind adânc în interior, inundând-o. El era încă complet erect după aceea, chiar
dacă a încetat să se zvâcnească.
Jane nu se simțise niciodată mai sexuală în viața ei, când a început să se macine peste el.
Îi plăcea că era mânjit cu ceară și rezultatul orgasmelor sale, că pielea lui strălucea de
transpirație și roșu aprins pe alocuri, că va fi o mizerie de curățat. Ea îi făcuse totul, iar el
o adora pentru ceea ce se întâmplase și de aceea se simțea corect.
În timp ce propria ei eliberare a venit, se uită în ochii lui mari, sălbatici.

Și-a dorit să nu fie nevoită să-l părăsească vreodată.
Capitolul treizeci
În timp ce Fritz a tras Mercedes-ul pe aleea scurtă a unui apartament și a pus-o în

parcare, V privi afară prin parbrizul din față.
— Un loc frumos, i-a spus el lui Jane.
"Mulțumesc."
A tăcut, pierzându-se în ceea ce se întâmplase în penthouse-ul lui în ultimele două
ore. Lucrurile pe care i le făcuse... Doamne, nimic nu fusese vreodată atât de erotic.
Și nimic nu fusese atât de dulce ca urmarea. Când ședința se terminase, ea îl
eliberase și îl dusese la duș.
Sub pulverizarea apei, venitul lui se clătise și ceara se desprinsese, dar curățarea
fusese într-adevăr pe interior.
Și-a dorit ca semnele roșii pe care le lăsase pe corpul lui să rămână. Îi dorea în pielea
lui permanent.
Doamne, nu suporta să o lase să plece.
— Deci de cât timp ești aici? el a intrebat.
— De la reziden a mea. Deci, zece ani.
"Zona buna pentru tine. Aproape de spital. Ce mai fac vecinii?" Un cocktail atât de
frumos, conversație bla-bla. Între timp, casa în care era petrecerea era în flăcări.
„Jumătate dintre oameni sunt tineri profesioniști, iar cealaltă jumătate sunt bătrâni.
Glumă este că pleci fie pentru că te căsătorești, fie pentru că intri într-un azil de
bătrâni”. Ea dădu din cap către unitatea de lângă a ei din stânga. „Domnul Hancock
s-a retras acum două săptămâni în locuință asistată. Noul vecin, oricine ar fi,
probabil va fi exact ca el, pentru că unitățile cu un etaj tind să meargă la bătrâni.
Apropo, eu sunt incoerent."
Și stătea. „După cum am spus, îmi place vocea ta, așa că simți-te liber.”
— Nu o fac decât în jurul tău.
— Ceea ce mă face norocos. Se uită la ceas. La naiba, timpul se scurgea ca apa dintr-
o baie, lăsând multă frig în absența lui. — Deci, pot face un tur?
"Absolut."
El a ieșit primul și a scanat zona înainte de a se lăsa deoparte și a lăsat-o să se
ridice. I-a spus lui Fritz să decoleze, deoarece tocmai se dematerializa înapoi acasă,
iar în timp ce câinii ieși din alee, V o lăsa să conducă pe alee.
Jane deschise ușa cu doar o singură cheie și o răsucire a mânerului.

Fără sistem de securitate. Doar un lacăt. Și în interior fără șurub sau lanț.
Chiar dacă ea nu avea dușmani ca el, acest lucru nu era suficient de sigur.
Avea de gând să...
Nu, nu avea de gând să remedieze. Pentru că în alte câteva minute avea să devină
străin.
Ca să nu-l piardă, se uită în jur. Mobilierul ei nu avea sens.
Împotriva pereților de fildeș ai apartamentului, tot mahonul și picturile în ulei au
făcut ca locul să se simtă ca un muzeu. Din epoca Eisenhower.
"Mobila ta..."
„A fost al părinților mei”, a spus ea în timp ce își dădea jos haina și pușca. „După ce
au murit, am mutat ceea ce se potrivea aici din casa din Greenwich. A fost o
greșeală – simt că trăiesc într-un muzeu”.
"Hm... pot să văd punctul tău de vedere."
S-a plimbat prin sufrageria ei, verificând ce fel de lucruri aparțineau casei
coloniale a unui doctor dintr-o parte a orașului Bruce Wayne. Rahatul a micșorat
liniile apartamentului, sufocând încăperile care altfel ar fi putut fi aerisite.
"Nu știu de ce le păstrez pe toate, într-adevăr. Nu mi-a plăcut să trăiesc cu ea când

eram copil." S-a învârtit puțin, apoi a oprit.
La naiba, nici el nu știa ce să spună.
Știa totuși ce să facă. "Deci... bucătăria ta este așa, adevărat?"
Ea se îndreptă spre dreapta. "Nu este mult."
Dar a fost drăguț, se gândi V în timp ce intră. Ca și restul apartamentului, bucătăria
era albă și crem, dar cel puțin aici nu simțeai că ai nevoie de un profesor:
masa și scaunele din colțul de mic dejun erau pin pal și dimensiunea potrivită
spațiului. Blaturile de granit erau elegante. Aparatele erau din oțel inoxidabil.
„Am făcut-o anul trecut”.

Au fost mai multe cocktail-uri bla-blah, deoarece amândoi ignorau faptul că
jocul se terminase clipea pe ecranul lor.
V s-a dus la sobă și, luând o șansă, a deschis dulapul de sus din stânga. Bingo.
Amestecul de ciocolată caldă era chiar acolo.
L-a prins, l-a pus pe blat, apoi s-a dus la frigider.
"Ce faci?" ea a intrebat.
— Ai o cană? Pan? A luat un recipient cu lapte din cutia de gheață, a crăpat
deasupra și a adulmecat.
În timp ce se întorcea la sobă, ea îi spuse unde-s-ce cu o voce joasă, de parcă

ar fi avut deodată probleme să-l țină împreună. Îi era rușine să recunoască, dar
se bucura că era supărată. L-a făcut să se simtă mai puțin patetic și singur în
mijlocul acestui adio grozav.
Omule, era un nemernic.
Scoase o cratiță emailată și o cană groasă, în stilul mesei, apoi aprinse o flacără mică
pe aragaz. În timp ce laptele se încălzea, se uită la prostiile adunate de pe tejghea
și își simți creierul plecând într-o mică vacanță: instalația arăta ca o reclamă
pentru Nestle, genul de lucru în care mama suburbană ținea fortul în timp ce
copiii se jucau. zăpada până când li s-au făcut nasuri roșii și mâini reci. Își putea
imagina doar: echipa rece ar veni țipând exact în momentul în care mominatorul
mulțumit de sine a stins genul de încălzire capabil să-l pună pe Norman Rockwell
într-o cală de supunere la zaharină.
Putea doar să audă vocea off: Nestle servește cel mai bine.
Da, ei bine, nu există copii sau mamă aici. Nici o vatră fericită, deși apartamentul
era destul de frumos. Aceasta a fost cacao din viața reală. Genul pe care i-ai dat
cuiva pe care l-ai iubit pentru că nu te-ai putut gândi la altceva de făcut și
amândoi erați o mizerie. Era genul pe care l-ai agitat în timp ce intestinele îți
erau înnodate și gura uscată și te gândeai serios să plângi, dar erai prea bărbat
pentru acest tip de expoziție.
A fost genul pe care l-ai făcut cu toată dragostea pe care nu ai exprimat-o și s-ar
putea să nu ai vocea sau șansa de a vorbi.
— Nu-mi voi aminti nimic? întrebă ea brusc.
A mai adăugat puțină pudră și a înconjurat lingura, urmărind cum vârtejul de
ciocolată se absoarbe în lapte. Nu putea să răspundă, doar că nu putea să spună.
"Nimic?" a îndemnat ea.
„Din câte am înțeles, s-ar putea să ai din când în când sentimente care sunt
declanșate de un obiect sau de un miros, dar nu le vei putea plasa.” Și-a băgat
degetul arătător pentru a testa temperatura, l-a aspirat și a continuat să
amestece. „Este mai probabil să ai vise vagi, totuși, pentru că mintea ta este atât
de puternică.”
— Ce zici de weekendul lipsă?
„Nu vei simți că ai ratat-o deloc”.
"Cum e posibil?"
— Pentru că o să-ți dau un weekend să-l înlocuiești.
Când ea nu mai spuse nimic, el aruncă o privire peste umăr. Stătea lângă frigider, cu
brațele înconjurate de ea, cu ochii strălucitori.
La dracu. Bine, s-a răzgândit. Nu voia ca ea să se simtă la fel de rău ca el. Ar face
orice pentru a o împiedica să aibă inima atât de zdrobită.
Și avea în putere să o repare, nu-i așa.
A testat ceea ce încălzește, a aprobat temperatura și a ucis flacăra.
În timp ce umplea cana, gâlgâitul blând promitea relaxarea și satisfacția pe
care și le dorea pentru femela lui. El a adus cana la ea, iar când ea nu a luat-o, a întins
mâna și i-a desfăcut unul dintre antebrațele.
A dat palma ciocolata fierbinte doar pentru că el a făcut-o, iar ea nu a băut-o. Îl
legănă până la claviculă, încrețindu-și încheietura mâinii, răsucindu-și brațul în jurul
obiectului.
— Nu vreau să pleci, șopti ea, cu lacrimi în tonul dureros al vocii ei.
Își puse mâna goală pe obrazul ei și simți moliciunea și căldura feței ei. El știa că,
atunci când a plecat de aici, își lăsa inima nenorocită cu ea. Sigur, ceva i-ar bate în
spatele coastelor și i-ar ține sângele în mișcare, dar ar fi doar o funcție mecanică de la
acum pe.
Oh, așteptați. Așa fusese înainte. Tocmai dăduse acel lucru carne și viață pentru o
perioadă scurtă de timp.
O trase în brațe și își sprijini bărbia pe vârful capului ei. Sfinte naibii, n-avea să se mai
simtă niciodată miros de ciocolată și să nu se gândească la ea, să nu se simtă rău
pentru ea.
În momentul în care închise ochii, o furnicătură i-a trecut pe coloana vertebrală,
tremurând de-a lungul gâtului și trăgându-i până la ancora maxilarului. Soarele
răsare, iar corpul lui îi spunea că timpul să plece nu mai era un lucru viitor, ci un
lucru acum... un lucru urgent acum.
Se trase înapoi și își lipi buzele de ale ei. "Te iubesc. Și o să te iubesc în continuare
chiar și după ce nu știi că exist."
Genele i-au pâlpâit, prinzându-și lacrimile până când au fost prea multe de ținut.
Își trecu degetele peste fața ei.
"V... eu..."
A așteptat o bătaie a inimii. Când ea nu termină, el îi luă bărbia în palmă și o privi
în ochi.
— O, Doamne, o vei face, spuse ea. "Ești pe cale să-"
Capitolul treizeci și unu
Jane clipi și privi în jos la ciocolata caldă pe care o ținea în mână.

Ceva picura în el.
Isuse... Lacrimile îi curgeau pe față, cădeau în cană, udându-i cămașa cu nasturi.
Întreg corpul îi tremura, genunchii slăbiți, pieptul țipând de durere. Dintr-un motiv
nebunesc, a vrut să cadă la podea și să se plângă.
tergându- i obrajii, se uită în jurul bucătăriei ei. Pe blat era amestec de lapte și
cacao și o lingură. Tigaia de pe aragaz mai avea un pic de abur care se ridica din ea.
Dulapul din stânga nu era închis până la capăt. Nu-și amintea că a scos lucrurile
sau a făcut ceea ce era în cană, dar apoi, acesta era adesea cazul acțiunilor
repetitive, obișnuite. I-ai împușcat în spațiu... Ce naiba? Prin ferestrele de
cealaltă parte a
colțului de mic dejun, ea a văzut pe cineva stând în fața apartamentului ei. Un
barbat. Un om imens.
El se afla chiar în afara piscinei strălucitoare a unui felinar, așa că ea nu-i putea
vedea fața, dar știa că el o privea fix.
Fără niciun motiv evident, lacrimile ei curgeau mai tare și mai repede. Și
revărsarea s-a înrăutățit când străinul s-a întors și a plecat pe stradă.
Jane aproape a aruncat cana pe blat și a ieșit din bucătărie.
A trebuit să-l prindă. A trebuit să-l oprească.
Tocmai când a venit la ușa ei de la intrare, o durere de cap vicioasă a coborât-o pe
podea, sigură de parcă s-ar fi împiedicat de picioarele ei. Se întinse pe țigla
albă rece a foaierului, apoi se răsuci pe o parte, strângându-și degetele în tâmple
și gâfâind.
Ea a rămas întinsă acolo pentru că numai Dumnezeu știa cât timp, doar respirând și
rugându-se pentru ca durerea să se retragă. Când în cele din urmă a făcut-o, ea și-a
desprins partea superioară a corpului de pe podea și s-a rezemat de ușa de la intrare. Se
întrebă dacă a avut un accident vascular cerebral, dar nu au existat întreruperi cognitive
sau tulburări vizuale. Doar o durere de cap cu debut rapid.
Trebuie să fie rămășițe ale gripei pe care o avusese tot weekendul. Virusul acela care fusese
în jurul spitalului de săptămâni întregi o scosese ca pe un tufiș de trandafiri moartă.
Ceea ce avea sens. Nu fusese bolnavă de multă vreme, așa că era în întârziere.
Apropo de întârziat... La naiba, sunase măcar pentru a-și reprograma interviul

la Columbia? Nu avea habar... ceea ce însemna că probabil nu avea. La naiba, nici
nu-și amintea să fi părăsit spitalul joi seara.
Nu era sigură cât timp a durat ca un opritor de ușă, dar la un moment dat ceasul de pe
șemineu a început să sune. Era cel care fusese în biroul tatălui ei din Greenwich, un
Hamilton de modă veche, făcut din alamă solidă, despre care ea jurase mereu că suna
orele cu accent britanic. Întotdeauna urase nenorocitul de chestia asta, dar a
păstrat timpul bun.
Ora șase dimineața. E timpul să mergi la muncă.
Bun plan, dar când s-a ridicat, a știut fără îndoială că nu va intra în spital. Era amețită,
slabă, epuizată. Nu exista nicio modalitate de a-și administra îngrijirea în starea ei; era
încă bolnavă ca un câine.
La naiba... a trebuit să sune. Unde erau pagerul și telefonul ei...?

Ea se încruntă. Haina ei și geanta pe care o împachetase pentru a coborî în Manhattan
stăteau lângă dulapul din hol.
Nicio celulă, totuși. Fără pager.
Și-a târât fundul rău la etaj și a verificat lângă pat, dar cei doi nu erau acolo. Înapoi la
primul etaj, a trecut prin bucătărie.
Nimic. Și geanta ei de umăr, cea pe care o ducea mereu la serviciu, lipsea și ea. Ar fi
putut lăsa chestia în mașină tot weekendul?
A deschis ușa din garaj și s-a aprins lumina automată.
Ciudat. Mașina ei era parcata cu capul înainte. De obicei, ea a susținut-o.
Ceea ce doar a dovedit cât de scoasă din asta fusese.
Desigur, geanta ei era pe scaunul din față și s-a înjurat în timp ce se întorcea în
apartament în timp ce forma telefonul. Cum a putut să rămână atât de mult timp fără
să sune? Chiar dacă a fost acoperită de alte participanți, nu a fost niciodată ruptă mai
mult de cinci ore.
Serviciul ei a avut o serie de mesaje, dar, din fericire, niciunul nu a fost urgent. Cele
importante referitoare la îngrijirea pacientului fuseseră încredințate oricui era de
gardă, așa că restul erau lucruri pe care le putea descurca mai târziu.
Ieșea din bucătărie, îndreptându-se direct spre dormitorul ei, când se uită la cana cu
ciocolată. Nu trebuia să-l atingă pentru a ști că s-a răcit, așa că ar fi putut la fel de
bine să renunțe la chestia. S-a dus să-l ridice, dar s-a oprit deasupra chiuvetei. Dintr-un
motiv oarecare nu putea suporta
arunc-o afara. L-a lăsat exact acolo unde era pe blat, deși a returnat laptele la frigider.
Sus, în dormitorul ei, și-a abandonat hainele, lăsându-le să aterizeze acolo, și-a pus
un tricou și a intrat în pat.
Se așeza între cearșafuri când și-a dat seama că corpul ei era înțepenit, mai ales
interiorul coapselor și partea inferioară a spatelui. În diferite circumstanțe, ea ar fi
spus că a făcut o mulțime de sex grozav... fie așa, fie că a urcat un munte. Dar în schimb
a fost doar gripă.
La dracu. Columbia. Interviul.
Îl va suna pe Ken Falcheck mai târziu în această dimineață, și-ar cere scuze pentru
ceea ce spera să fie a doua oară și ar fi reprogramat. Erau flămânzi ca ea să vină la
bord, dar să nu se prezinte la un interviu cu președintele departamentului era
jignitor al naibii. Chiar dacă ai fi bolnav.
Rearanjandu-se lângă perne, nu se putea simți confortabil. Gâtul îi era strâns și s-a
întins să-l maseze, doar ca să se încruntă. Era un loc dureros în partea dreaptă în față,
un adevărat... Ce naiba? Avea un model acolo, niște umflături înălțate.
Tot ceea ce. Erupțiile cutanate nu au fost nemaiauzite cu gripa. Sau poate un păianjen
o făcuse.
Ea a închis ochii și și-a spus să se odihnească. Odihna a fost bună. Odihna ar scăpa
mai repede de acest bug. Odihna ar aduce-o înapoi la normal, o repornire a corpului
ei.
În momentul în care ea a plecat, i-a venit în minte o imagine, o imagine a unui bărbat
cu barbă și ochi de diamant. Gura lui se mișca în timp ce se uita la ea, încadrând
cuvintele... Te iubesc.
Jane se strădui să se țină de ceea ce vedea, dar aluneca rapid în brațele întunecate
ale somnului. Ea a luptat să rămână cu imaginea și a pierdut bătălia. Ultimul lucru de
care era conștientă erau lacrimile care curgeau pe pernă, în timp ce întunericul
o fură.
Ei bine, nu a fost atât de ciudat.

John s-a așezat pe banca de presă în sala de greutăți și a privit cum Zsadist făcea bucle
pentru bicepși peste drum. Încărcăturile uriașe de fier scoteau un clinchet subtil în
timp ce urcau și coborau, și asta era tot pentru zgomot. Până acum nu se vorbise; era
exact ca una din plimbările lor, doar că fără pădure.
Convoarea venea, totuși. John simțea asta.
Z a pus greutățile jos pe covorașe și și-a șters fața. Pieptul gol strălucea, inelele
mameloanelor urcând și coborând în timp ce respira.
Ochii lui galbeni s-au mutat.
Iată-ne, gândi John.
— Deci despre tranziția ta.
Okaaaay... așa că urmau să se ușureze în lucrul mai mic. Ce e cu asta? el a semnat.
"Cum te simți?"
Bun. Se clătina. Diferit. El a ridicat din umeri. Știi când îți tai unghiile și vârfurile degetelor
sunt ciudate pentru o zi, toate suprasensibile? Așa este peste mine.
Oh, despre ce naiba se vorbea? Z trecuse prin schimbare.

El știa ce face după aceea.
Zsadist a scăpat prosopul și a ridicat greutățile pentru al doilea set de repetări. — Ai
probleme fizice?
Nu din cate stiu eu.
Ochii lui Z s-au fixat pe covorașe în timp ce el ridică alternativ antebrațul stâng, apoi
drept. Stânga. Dreapta. Stânga. Părea ciudat că asemenea greutăți puteau scoate
acel sunet blând.
— Deci, Layla a raportat.
Oh . . . rahat.
Ce a spus ea?
Vă rog … nu dușul...
— Ea a spus că voi doi nu ați făcut sex. Chiar dacă părea că ați vrut la un moment dat.
În timp ce creierul lui John s-a oprit, el a urmărit fără minte repetările lui Z. Dreapta. Stânga.
Dreapta. Stânga. Cine știe asta?
"Mânia și cu mine. Asta e. Și nu e treaba nimănui altcuiva. Dar o aduc în discuție în cazul
în care se întâmplă ceva fizic pe care trebuie să-l verifici."
John s-a ridicat și a pășit în felul lui strâns, nimic altceva decât brațe și picioare neglijente
și simțul echilibrului unui bețiv.
— De ce te-ai oprit, John?
Îi aruncă o privire spre Frate, pe cale să dea un fel de răspuns, fără mare lucru, când
și-a dat seama, îngrozit, că nu va fi în stare să facă asta.
Ochii galbeni ai lui Z străluceau de cunoaștere.

Sfinte dracu'. Havers se vărsase, nu-i așa. Acea ședință de terapeut de la clinică
când John vorbise despre ceea ce i se întâmplase în casa scării a ieșit.
Știi, John a semnat cu furie. Știi, nu-i așa?

"Da, fac."
Terapeutul acela mi-a spus că este confidențial: „O copie a
dosarelor tale medicale a fost trimisă aici când ai început programul. Este o
procedură standard pentru toți cursanții în cazul în care se întâmplă ceva în sală
sau în cazul în care tranziția începe în timp ce tu.” sunt la fața locului.”
Cine mi-a citit dosarul?
"Doar eu. Și nimeni altcineva, nici măcar Wrath. L-am închis și sunt singurul care
știe unde este."
John s-a lăsat. Cel puțin era o consolare în asta. Când ai citit-o?
— Acum aproximativ o săptămână, când mi-am dat seama că schimbarea ta va avea loc în
orice zi.
Ce... ce spunea?
— Cam totul.
La dracu.
— De aceea nu te duci la Havers, nu? Z pune din nou greutățile jos.

— Îți dai seama că tipul te va smulge și te va târî într-o altă oră de terapie.
Nu-mi place să vorbesc despre asta.
— Nu te învinovă esc. i nu î i cer.

John zâmbi. N-o să mă lovești cu tot felul de discuții care sunt bune pentru tine?
"Nu. Eu însumi nu sunt un vorbitor. Nu pot să-l recomand altora." Z și-a pus
coatele pe genunchi și s-a aplecat înainte. „Iată afacerea, John. Vreau să ai încredere
absolută că rahatul ăsta nu va merge nicăieri, bine? Dacă cineva vrea să-ți
vadă înregistrarea, o voi face ca să nu o facă, chiar dacă trebuie să ard. nenorocitul
de cenu ă."
John a înghițit printr-un nod din gât. Cu mâinile înțepenite, a semnat: Mulțumesc.
"Wrath a vrut să-ți vorbesc despre chestia cu Layla pentru că era îngrijorat că
ar putea fi ceva în neregulă cu instalațiile tale post-tranziție. O să-i spun
că ești nervos și că de aceea, înțelegere?"
John dădu din cap.

— Te-ai mai smuls?

John se înroși de la sprâncene până la glezne și se gândi să leșine. În timp ce
măsura distanța până la sol, care părea o sută de metri, și-a dat seama că nu era un
loc rău pentru a se ține. O mulțime de rogojini pe care să aterizezi.
"Ai?"
El clătină încet din cap.
„Fă-o o dată pentru a te asigura că nimic nu este în neregulă”. Z s-a ridicat, și-a scos
trunchiul cu prosopul și și-a tras cămașa. „Voi presupune că te vei ocupa de asta în
următoarele douăzeci și patru de ore. Nu te voi întreba ce se întâmplă. Dacă nu spui
nimic, voi înțelege că totul este mișto. Dacă nu este așa, vii la mine și ne ocupăm de
asta. Suntem solidi?"
Nu chiar. Dacă nu ar putea face asta? Cred.
— Ultimul lucru. Despre pistolul i cele mai mici?
La naiba, i se învârtea deja capul, iar acum trebuia să se descurce cu rahatul
despre cei nouă? Și-a ridicat mâinile pentru a-și găsi scuze:
„Nu-mi pasă că faci bagajele. De fapt, vreau să te înarmați dacă mergi la ZeroSum”.
John se uită uluit la frate. Asta contravine regulilor.

— Arăt ca genul de tip care își face griji pentru rahatul ăsta?
John zâmbi puțin. Nu chiar.
"Dacă intri din nou în punctul de mirare al unuia dintre acei ucigași, îl faci exact
așa cum ai făcut. Din câte am înțeles, asta a fost un rahat impresionant pe care l-
ai făcut și sunt mândru de tine că ai luat-o pentru băieții tăi."
John se îmbujora, cu inima cântându-i în piept: Nimic de pe fața planetei, cu
excepția întoarcerii în siguranță a lui Tohrment, nu l-ar fi putut face mai fericit.
„Până acum presupun că știi cu ce l-am conectat pe Blaylock? Despre actele și
actul tău de identitate și să merg doar la ZeroSum?”
John dădu din cap.
„Vreau să continui să lovești clubul ăla dacă stai în centrul orașului, cel puțin pentru
o lună, până când vei fi puternic. Și, deși sunt dispus să te mângâi pentru ce s-a
întâmplat aseară, nu vreau ieși la vânătoare de mai mici. Am auzit că asta se
întâmplă, o să-ți pun fundul ca pe un copil de doisprezece ani.
Ai o mulțime de antrenament în față și nu ai idee cum să lucrezi corpul tău. Dai dracu
și te omorâți, o să fiu foarte supărat. Vreau să-mi dai cuvântul tău, John. Chiar acum.
Nu merg după nenorociții ăia până nu spun că ești gata. Suntem jos?"
John trase adânc aer în piept și încercă să se gândească la cel mai solid jurământ
pe care l-ar putea oferi. Totul părea slab, așa că tocmai a semnat, jur că nu-i voi
vâna.
"Bine. Bine, am terminat în seara asta. Du-te la sac." Când Z se întoarse, John fluieră
pentru a-i atrage atenția. Fratele se uită peste umăr. — Da?
John a trebuit să-și forțeze mâinile să semneze ceea ce avea în minte... pentru
că se îndoia că va avea curajul să o facă din nou.
Te gândești mai puțin la mine? Din cauza a ceea ce sa întâmplat atunci... știi, în casa
scărilor? Și fii sincer.
Z clipi o dată. De două ori. A treia oară. Și apoi, cu o voce care era curios de subțire,
a spus: „Niciodată. Nu a fost vina ta și nu ai meritat asta. M-ai auzit? Nu a fost vina
ta”.
John tresări în timp ce lacrimile îi usturau ochii și a trebuit să se uite în altă parte,
aruncându-și o privire în jos, pe corpul său mare, către rogojini. Din anumite motive, deși era
departe de pământ, se simțea mai scund ca niciodată.
„John”, a cerut Z, „m-ai auzit despre asta? Nu e vina ta. Nu ai meritat”.
John nu a avut cu adevărat un răspuns, așa că a ridicat din umeri. Apoi a semnat, Mulțumesc din
nou pentru că nu mi-ai spus. Și pentru că nu m-a făcut să vorbesc despre asta.
Când Z nu spuse nimic, ridică privirea. Doar pentru a face un pas înapoi.
Întreaga față a lui Zsadist se schimbase și nu doar pentru că ochii i se înnegriseră.
Oasele lui păreau mai proeminente, pielea mai strânsă, cicatricea lui
șocant de evidentă. O suflare rece emana din corpul lui, răcind aerul, transformând
vestiarul într-un congelator.
„Nimănui nu ar trebui să li se violeze inocența de la ei. Dar dacă o fac? Ei pot alege
cum se ocupă de asta, pentru că nu este treaba nimănui altcuiva. Nu vrei să spui
niciodată un alt cuvânt nenorocit despre acest subiect, primești nu. buza de la mine.”
Z se îndepărtă, scăderea temperaturii diminuându-se când ușa se închise în

urma lui.
John respiră adânc. Nu ar fi ghicit niciodată că Z va ajunge să fie fratele de care era
cel mai apropiat. La urma urmei, cei doi nu aveau nimic în comun.
Dar sigur avea să-și ducă prietenii acolo unde i-a găsit.
Capitolul treizeci și doi
Câteva ore mai târziu, Phury se lăsă pe spate pe canapea din biroul lui Wrath și își
încrucișă picioarele la genunchi. Întâlnirea Frăției a fost prima pe care o avuseseră de
când V fusese împușcat și, până acum, totul fusese oprit. Apoi, din nou, în cameră era
un mare elefant roz, care nu fusese încă abordat.
El aruncă o privire spre Vishous. Fratele stătea lângă ușile duble și se uita drept în față,
fixarea lui goală fiind genul de lucru pe care îl prindeai pe fața cuiva când se uita la
televizor westernuri vechi. Sau un film de viață.
Afectul mort-vii era ușor de recunoscut pentru că mai făcuse apariția în această
cameră înainte. Rhage practicase rutina de respirație a cadavrelor când credea că o
pierduse pe Mary pentru totdeauna. La fel și Z când fusese hotărât să o lase pe Bella
să plece.
Da... vampirii bărbați legați fără femelele lor erau vase goale, nimic altceva decât
mușchi și oase ținute de o piele subțire. Și deși trebuia să plângi pentru oricine era așa,
având în vedere încărcătura de rahat pe care V o ducea cu chestia Primale, pierderea lui
Jane părea deosebit de crudă. Doar cum naiba ar fi putut funcționa pe termen lung
între cei doi?
Doctor uman. Vampir războinic. Fără cale de mijloc.
Vocea lui Wrath răsună. "V? Yo, Vishous?"
Capul lui V se ridică brusc. "Ce?"
— Te duci la Fecioara Scribă în după-amiaza asta, nu?
Gura lui V abia s-a mișcat: — Da.
— O să ai nevoie de un reprezentant al Frăției care să te însoțească. Presupun că
Butch, nu?
V aruncă o privire spre polițist, care stătea într-un scaun de dragoste albastru pal. "Te
superi?"
Butch, care era în mod clar îngrijorat de V, și-a pregătit imediat echipajul. "Desigur
că nu. Ce trebuie să fac?"
Când V nu a spus nimic, Wrath a umplut golul. „Echivalul uman este probabil cel mai bun
om la o nuntă. Vei merge la vizionare azi și apoi la ceremonie, care va avea loc mâine”.
"Vizionare? Ca și cum femeia asta ar fi un tablou sau un rahat?" Butch se strâmbă.

„Nu simt atât de mult chestia asta cu Aleși, trebuie să fiu sincer.”
"Reguli vechi. Tradiții vechi." Wrath și-a frecat ochii sub ochelarii de soare.
„Multe trebuie să se schimbe, dar este teritoriul Fecioarei Scribe, nu al meu.
Bine... deci... rotație. Phury, vreau să stai afară în seara asta. Da, știu că ești strâns
după ce ai fost rănit, dar tocmai am observat că ai ratat-o. ultimele tale două
pauze programate.”
Când Phury doar dădu din cap, Wrath zâmbi. — Nicio luptă pentru asta?
"Nu."
De fapt, avea ceva de făcut. Deci a fost al naibii de perfect.
De Cealaltă Parte, în camera de baie sacră de marmură, Cormia și-ar fi dorit să-și
poată lăsa propria piele. Ceea ce era puțin ironic, pentru că fusese atât de atent
pregătit pentru Primale. S-ar crede că și-ar dori să rămână în ea acum că era atât de
purificată. Fusese cufundată într-o duzină de băi rituale diferite... și-a curățat
și curățat părul... și-a pus fața în măști cu unguenți cu miros de trandafiri, apoi unele
care miroseau a lavandă, apoi altele a salvie și zambile. Peste ea fusese frecat cu
ulei, în timp ce tămâia ardea în cinstea Primalului și se scandau rugăciuni.
Procesul o făcuse să se simtă ca într-un bufet ceremonial. O bucată de carne,

condimentată și pregătită pentru consum.
— Va fi aici la oră, spuse Directrix. "Nu pierde timpul."
Inima lui Cormia s-a oprit în piept. Apoi bătut. Starea de amorțire indusă de toți aburii
și apele calde s-a retras, lăsând-o dureros și îngrozitor conștientă că ultimele ei
momente de viață așa cum a știut ea întotdeauna erau pe cale să se încheie.
— Ah, haina este aici, spuse unul dintre Aleși cu entuziasm.

Cormia se uită peste umăr. Pe podeaua vastă de marmură, o pereche de Aleși a
trecut prin ușile aurii, cu un halat alb cu glugă atârnând între ei. Haina era
brodată cu diamante și aur și strălucea la lumina lumânărilor, plină de lumină. În
spatele lor, o altă Aleasă ținea în brațe o întindere de pânză translucidă.
— Adu vălul înainte, porunci Directrix. — Și pune-o pe ea.

Teaca diafană a fost întinsă peste capul lui Cormia și a aterizat asupra ei cu
greutatea a o mie de pietre. Când cădea în fața ochilor ei, lumea din jurul ei s-a
încețoșat.
„Stai”, i s-a spus.
S-a ridicat în picioare și a trebuit să se liniștească; inima îi bătea cu putere în spatele

coastelor, palmele devenind transpirate. Panica s-a înrăutățit pe măsură ce hainele
grele au fost duse înainte de cei doi Aleși. În timp ce rochia de ceremonie a fost așezată
pe ea din spate, aceasta s-a prins de umerii ei, nu atât de mult pe cadru, cât s-a
fixat pe corp. Se simțea ca și cum un uriaș stătea în spatele ei cu mâinile lui masive,
asemănătoare cu labele, apăsând-o în jos.
Gluga i-a fost ridicată deasupra capului și totul a devenit negru.
Partea din față a halatului era nasturii la loc peste coada glugăi, iar Cormia încercă să
nu se gândească când și în ce fel aveau să fie eliberate acele elemente de fixare.
Ea a încercat să respire lent, adânc. Aer proaspăt pătrundea prin niște orificii de
ventilație de la gâtul ei, dar nu era suficient. Nu cu o măsură și jumătate.
Sub pansamentele ei toate sunetele erau înăbușite și ar fi greu pentru oricine să o

audă vorbind. Dar apoi, ea nu a avut niciun rol personal nici în ceremonia de
prezentare, nici în ritualul de împerechere care urma să vină. Ea era un simbol, nu o
femeie, așa că răspunsul ei individual nu a fost cerut sau încurajat. Tradițiile au
fost dominate.
„Perfect”, a spus una dintre surorile ei.
"Splendid."
— Demn de noi.
Cormia a deschis gura și și-a șoptit pentru sine: „Eu sunt eu. Eu sunt eu. Eu sunt eu…”
Lacrimile curgeau și cădeau, dar nu reuși să ajungă la față pentru a le șterge, așa că i-
au alergat pe obraji și pe gât, pierzându-se în haină.
Fără niciun avertisment, panica ei a scăpat brusc de ea, un animal sălbatic eliberat. S-a
învârtit, zdruncinată de hainele grele, dar împinsă de nevoia de a fugi pe care nu o
putea strânge. Ea a decolat în direcția în care credea că era ușa, târând greutatea cu
ea. Auzi vagă țipete de surpriză răsunând în camera de baie, împreună cu
zgomote de zgomot în timp ce sticlele, bolurile și borcanele erau zdrobite.
Ea se zgudui, încercând să dezbrace haina, disperată după u urare.

Disperat să se elibereze de destinul ei.
Capitolul treizeci și trei
În centrul orașului Caldwell, în colțul de nord-est al complexului Spitalului St. Francis,

doctorul Manuel Manello, a închis telefonul de pe birou fără să fi format nimic de pe el
sau să fi răspuns la un apel care i-a venit. Se uită fix la consola NEC. Chestia a fost
ridicată cu nasturi, chiar din visele ude ale unui drogat din Circuit City, cu toate
clopotele și fluierele sale.
A vrut să-l arunce prin cameră.

A vrut, dar nu a făcut-o. Renunțase să mai arunce rachete de tenis, telecomenzi TV,
bisturii și cărți când a decis să devină cel mai tânăr șef de chirurgie din istoria Spitalului St.
Francis. De atunci, bătaia cu palma lui a implicat doar sticle goale și ambalaje pentru
automate puse în coșurile de gunoi. Și asta a fost doar pentru a-și menține ținta sus.
Schimbându-se pe spate în scaunul său de piele, se pivotă și se uită pe fereastra biroului

său. Era un birou frumos. Mare, elegantă ca rahatul, cu lambriuri de mahon și
îmbrăcată în stil oriental, Sala Tronului, așa cum era cunoscută, a servit ca platformă
de aterizare a chirurgului șef timp de cincizeci de ani. Stătea drăguț în săpături de vreo
trei ani acum și, dacă avea vreodată o pauză în acțiune, avea de gând să schimbe locul.
Toată strălucirea instituției l-a făcut să se zgârie.
S-a gândit la nenorocitul de telefon și a știut că avea de gând să sune pe care nu ar

trebui. Era al naibii de slab și avea să apară așa, chiar dacă era toată aroganța lui macho
obișnuită.
Totuși, avea să ajungă să-și lase degetele să meargă.
Pentru a amâna inevitabilul, a suflat ceva timp privind pe fereastră. Din punctul său de
vedere putea vedea fața intrării amenajate a Sf. Francisc, precum și orașul de dincolo. Fără
în jos, aceasta a fost cea mai bună vedere de pe terenurile spitalului. În primăvară, cireși
și lalele înfloreau în mijlocul aleii de la intrare. Iar vara, de o parte și de alta a celor două
străzi, arțarii au înroșit înverzi ca smaralde până când au devenit piersici și galbene în
toamnă.
De obicei, nu petrecea mult timp bucurându-se de peisaj, dar a apreciat să știe că
era acolo. Uneori, un bărbat avea nevoie să-și ascundă gândurile.
Avea unul dintre acele momente acum.

Noaptea trecută îi sunase la telefonul mobil al lui Jane, gândindu-se că va fi acasă de

la acel interviu. Nici un raspuns. A sunat-o azi dimineață. Nici un raspuns.
Amenda. Dacă nu voia să spună despre acel nenorocit de interviu la Columbia, el urma să
meargă direct la sursă. L-ar suna el însuși pe șeful chirurgiei de acolo jos. Ego-urile fiind
ceea ce erau, fostul său mentor nu ar ezita să împărtășească câteva detalii, dar,
omule, acesta avea să fie un arzător al unei expediții de pescuit.
Manny s-a răsucit, a scos zece cifre și a așteptat, bătând cu un stilou Montblanc
pe tampon.
Când i s-a răspuns la sunet, el nu a așteptat salut. „Falcheck, tu faci un raid nebun”.
Ken Falcheck a râs. "Manello, ai un asemenea mod cu cuvintele. Iar eu fiind mai mare tau,
sunt deosebit de șocat."
— Deci, cum e viața pe banda lentă, bătrâne?
"Bine, bine. Acum spune-mi, băiețel, te-au lăsat să mănânci alimente solide sau mai ești
pe Gerber?"
"Sunt până la fulgi de ovăz. Ceea ce înseamnă că voi fi bine întărit să-ți fac o
înlocuire a șoldului oricând te plictisești de acel walker."
Toate acestea au fost o prostie totală, desigur. La șaizeci și doi de ani, Ken Falcheck
era într-o formă grozavă și un joc de minge chiar pe banda lui Manny. Cei doi se
înțeleseseră de când Manny trecuse prin programul de antrenament al tipului cu
cincisprezece ani în urmă.
„Așadar, cu toată respectul față de bătrâni,” a spus Manny târâtor, „de ce te
îndoiești pe chirurgul meu traumatologie? Și ce părere ai despre ea?”
A urmat o mică pauză. "Despre ce vorbești? Am primit un mesaj joi de la un tip care
spunea că trebuie să reprogrameze. M-am gândit că de aceea suni. Ca să mă bucur că
m-a supărat și tu o păstrezi."
O senzație urâtă se înfășura în jurul gâtului lui Manello, ca și cum cineva i-ar fi
plesnit o palmă de noroi rece.
Și-a păstrat vocea la nivel. „Hai, aș face asta?”
"Da, ai face-o. Te-am antrenat, îți amintești? Obții toate obiceiurile tale proaste de la
mine."
— Doar cei profesioniști. Hei, tipul care a sunat... ai primit numele lui?
— Nu. M-am gândit că era asistentul ei sau ceva de genul ăsta. Evident că nu ești tu. Îți
cunosc vocea, plus că tipul a fost politicos.
Manny înghiți în sec. Bine, trebuia să renunțe la acest apel imediat. Iisuse Hristoase, unde
dracu a fost Jane?
— Deci, Manello, pot să presupun că o păstrezi?
„Hai să recunoaștem faptele, am o mulțime de lucruri pe care le pot oferi.” El însuși fiind
unul dintre ei.
— Doar nu președinția unui departament.
Doamne, momentan, toate prostiile astea politice medicale nu au contat. Jane era MIA, în
ceea ce îl privea pe Manny, și trebuia să o găsească.
Cu o sincronizare perfectă, asistenta lui i-a băgat capul prin ușa lui. "Oh scuze-"
— Nu, stai. Hei, Falcheck, trebuie să plec. A închis în timp ce Ken încă își lua rămas bun
și a început imediat să formeze casa lui Jane. "Ascultă, trebuie să-mi fac un telefon..."
— Dr. Whitcomb tocmai a sunat bolnav.

Manny ridică privirea de pe telefon. "Ai vorbit cu ea? Ea a fost cea care a sunat?"
Asistentul lui se uită puțin amuzant la el. „Desigur. A fost în jos tot weekendul de gripă.
Goldberg o să-și acopere cazurile azi și să ocupe toboganul. Hei, ești bine?”
Manny puse receptorul jos și dădu din cap, deși se simțea amețit ca naiba. La naiba, ideea că
i s-a întâmplat ceva lui Jane i-a subțiat sângele
la apă.
— Ești sigur, doctore Manello?

"Da, sunt bine. Mulțumesc pentru informațiile despre Whitcomb." Când se ridică, podeaua
se țese doar puțin. "Sunt la sala de operații într-o oră, așa că mă duc să mănânc. Mai ai
ceva pentru mine?"
Asistenta lui a trecut prin câteva probleme cu el, apoi a plecat.
Când ușa se închise, Manny se lăsă înapoi în scaun. Omule, trebuia să-și adune frâiele în cap.
Jane Whitcomb fusese întotdeauna o distragere a atenției, dar această ușurare tremurătoare
că era bine l-a surprins.
Dreapta. Trebuia să meargă să mănânce.
Dându-se cu piciorul în fund, s-a ridicat din nou în picioare și a luat un teanc de muște
solicitanți de rezidențiat pentru a le citi în lounge. În procesul de a le lua în mână, ceva a
alunecat de pe birou. Se aplecă și o ridică, apoi se încruntă. Era imprimarea unei fotografii cu
o inimă... care avea șase camere.
Ceva a pâlpâit în fundul minții lui Manny, un fel de umbră care se mișca, un gând pe
punctul de a se actualiza, o amintire pe cale să se cristalizeze. Cu excepția cazului în care a
avut o durere ascuțită, fulgerătoare, chiar la tâmple.
În timp ce înjură, se întrebă de unde naiba venise fotografia și verifică data și ora în
partea de jos. Fusese dus aici, la sediul lui, în sala de operare, iar lucrarea de imprimare
fusese făcută în biroul lui: aparatul lui avea un sughiț care lăsa un punct de cerneală
în colțul din stânga jos, iar marca era acolo. .
S-a întors către computerul său și a căutat în fișierele sale. Nu exista o astfel de fotografie.
Ce naiba?
Și-a verificat ceasul. Nu a avut timp să continue să sape, pentru că chiar a trebuit să
mănânce înainte de a merge la operație.
Când și-a părăsit biroul de brânză mare, a decis că va fi un medic de modă veche în
seara asta.
În seara asta urma să plătească o vizită la domiciliu, primul din cariera sa profesională.
Vishous și-a pus o pereche de pantaloni largi de mătase neagră și un top asortat care
arăta ca o jachetă de fumat din anii patruzeci. După ce și-a pus medalionul Primale uitat
de zeul în jurul gâtului, și-a părăsit camera în timp ce se aprindea. Pe hol, l-a auzit pe
Butch înjurând în sufragerie, ectenia zgomotoasă, sub respirație, marcată de o mulțime
de cuvinte F și o întorsătură interesantă a unei gauri V trebuia să-și amintească.
V l-a găsit pe tip pe canapea, uitându-se la laptopul Marissei. — Ce faci, poli istă?
„Cred că acest hard disk l-a mușcat”. Butch ridică privirea. „Iisuse Hristoase... arăți ca Hugh
Hefner”.
— Deci nu e amuzant.
Butch tresări. "Îmi pare rău. La naiba... V, sunt a lui..."
— Taci și lasă-mă să mă uit la computer. V a luat chestia din poala lui Butch și a făcut o
scanare rapidă de întreținere. "Mort."
„Ar fi trebuit să știe. Safe Place se află într-un dracu de rahat IT. Serverul lor este în jos.
Acum asta. Între timp, Marissa e sus la conac cu Mary încercând să-și dea seama cum să
angajeze mai mult personal. Omule, nu are nevoie de asta. "
„Am pus patru Dell-uri noi în dulapul de aprovizionare din afara biroului lui Wrath. Spune-i
să meargă să ia unul, nu-i așa? I-aș aranja acum, dar trebuie să plec.”
"Mulțumesc, omule. Și da, mă voi pregăti să vin cu tine..."
— Nu trebuie să fii acolo.
Butch se încruntă. — La naiba. Ai nevoie de mine.

— Altcineva poate interveni.
"Nu te abandonez..."
„Nu ar fi un abandon”. Vishous s-a îndreptat spre masa de fotbal și a rotit una
dintre lansete. În timp ce rândul de omuleți făcea înapoi, el a expirat.
„Este ca și cum... nu știu, dacă ești acolo, e al naibii de real.”
— Deci vrei să te sprijine altcineva?
V învârti din nou tija, un zgomot zgomot ridicându-se de pe masă. Îl alesese pe Butch
în genunchi, dar adevărul era că bărbatul era o complicație. V a fost atât de aproape
de tip, încât avea să fie mai greu să-și facă drumul prin prezentare și ritual.
V privi prin sufragerie. — Da. Da, cred că vreau pe altcineva.

În scurta tăcere care a urmat, Butch și-a asumat aspectul cuiva care ținea o
farfurie cu mâncare prea fierbinte: neliniștit și nesigur. "Ei bine... atâta timp cât
știi că aș fi acolo pentru tine, indiferent ce făceam."
— Știu că ești solid. V sa dus la telefon, gândindu-se la alegerile lui.
"Ești su..."
— Da, spuse el, formând. Când Phury a răspuns apelului său, V a spus: „Te superi
să stai cu mine astăzi? Butch se va opri. Da. Uh-huh.
Mulțumesc, omule.” A închis. Ar putea fi o alegere ciudată, pentru că cei doi nu
fuseseră niciodată deosebit de apropiați. Dar atunci, acesta era ideea.
"Phury o va face, nicio problemă. Acum voi sări în camera lui."
"V-"
— Taci, polițiste. Mă întorc în câteva ore.
„Mi-aș dori naiba să nu fi trebuit...”
"Orice. Asta nu va schimba lucrurile." La urma urmei, Jane ar fi fost în continuare
plecată; ar fi în continuare un mascul legat fără partenerul său. Deci da, da,
nimic diferit, nimic nu a contat.
— Ești absolut sigur că nu vrei să plec?
— Doar fii aici cu Gâsca când mă întorc. O să am nevoie de ceva.
V a părăsit Groapa prin tunelul subteran și, în timp ce se îndrepta spre conac, a
încercat să-și ofere o perspectivă.
Acest Ales cu care se împerechea era doar un corp. La fel ca si el. Cei doi urmau
să facă ce trebuia făcut, când era nevoie. Erau doar părți masculine care se
întâlneau cu părțile feminine, apoi împingerea și repetarea până când bărbatul
ejacula. Și în ceea ce privește lipsa lui completă și totală de excitare? Nici o
problema. Aleșii aveau unguente pentru a asigura o erecție și tămâie care
te-a făcut să vii. Așa că, deși nu avea absolut niciun interes pentru sex, corpul lui avea
să facă ceea ce s-a născut și a fost crescut pentru a face: să se asigure că cele mai bune linii
din specie au supraviețuit.
La naiba, și-ar fi dorit să fie clinic, totul de-a dreptul. Dar vampirii
încercaseră FIV în trecut, fără succes. Young a trebuit să fie conceput
în mod demodat.
Omule, nu voia să se gândească la câte femele va trebui să fie cu el. Pur
și simplu nu putea merge acolo. Dacă o făcea, urma să...
Vishous se opri în mijlocul tunelului.
A deschis gura.
Și a țipat până când vocea i-a cedat.
Capitolul treizeci și patru
Când Vishous și Phury au trecut împreună pe cealaltă parte, au luat forma într-o curte
albă înconjurată de o arcada albă de coloane corintice. În centru era o fântână de
marmură albă care stropi cu apă limpede ca cristalul într-o cisternă albă adâncă. În
colțul îndepărtat, pe un copac alb cu flori albe, un stol de păsări cântătoare de culoarea
curcubeului s-a adunat ca și cum ar fi fost stropite deasupra unei cupcakes. Strigăturile
dulci ale cintezelor și năițelor se armonizau cu zgomotul fântânii, de parcă ambele
cadențe ar fi în aceeași cheie de bucurie.
„Războinici”. Glasul Fecioarei Scribe se auzi din spatele lui V și îi făcu pielea să-i tragă
ca plasticul peste oase. — Îngenunchează și te voi saluta.
V a ordonat să-i îndoaie genunchii, iar după o clipă s-au înclinat ca niște picioare ruginite
pe o masă de cărți. Phury, pe de altă parte, nu părea să sufere de un caz de rigiditate și a
căzut fără probleme.
Apoi, din nou, el nu lovea podeaua în fața unei mame pe care o disprețuia.
— Phury, fiul lui Ahgony, ce faci?
Cu o voce perfect elocventă, fratele a răspuns în limba veche: „Mi-e bine, căci sunt
înaintea ta cu puritatea devotamentului și adâncul inimii”.
Fecioara Scribă a chicotit. „O salutare potrivită în modul potrivit. Minunat din partea ta.
Și cu siguranță mai mult decât voi primi de la fiul meu.”
V simți mai degrabă decât văzu capul lui Phury biciuindu-se spre el. Oh, scuze, se gândi V.
Cred că am uitat să menționez acel fapt fericit, fratele meu.
Fecioara Scribă se apropie. „Ah, deci fiul meu nu ți-a spus descendența sa
maternă? Din decor, mă întreb? Îngrijorarea pentru a deranja principiul general
susținut al așa-zisei mele existențe virginale? Da, de aceea, nu-i așa, Vishous, fiul lui
Sângerătorul”.
V ridică ochii, deși nu fusese invitat. — Sau poate refuz doar să te recunosc.
Era exact ceea ce se aștepta ea să spună și el putea simți asta nu citind gândurile ei,
ci pentru că, la un anumit nivel, cei doi erau unul și același, indivizibili în ciuda aerului și
spațiului dintre ei.
Yay.
— Reticența ta de a recunoaște maternitatea mea nu schimbă nimic, spuse ea pe un ton
dur. „O carte nedeschisă nu modifică cerneala de pe paginile sale. Ce este
există acolo.”
Fără voie, V s-a ridicat și a întâlnit fața cu glugă a mamei sale, ochi pentru ochi, forță
pentru putere.
Fără îndoială, Phury făcea alb ca făina, dar orice. S-ar potrivi așa cu decorul. În plus,
Fecioara Scribă nu avea de gând să-și prăjească viitorul Primale sau prețiosul ei băiețel.
În nici un caz. Deci nu i-a păsat.
„Hai să terminăm cu asta, mamă. Vreau să mă întorc la viața mea adevărată...”
V se trezi pe spate și nu respiră cât ai clipi.
Deși nu era nimic deasupra lui și corpul lui nu părea să fie comprimat, a simțit că ar
avea un pian cu coadă pe piept.
În timp ce i se stingea ochii și se lupta să tragă puțin aer în plămâni, Fecioara Scribă
pluti spre el. Gluga i s-a ridicat de pe față din proprie voință și se uită la el cu o expresie
plictisită pe fața ei fantomatică și strălucitoare.
„Aș avea cuvântul tău că te vei comporta cu respect față de mine în timp ce
suntem în fața alesului meu adunat. Recunosc că ai niște libertăți prin definiție, dar nu
voi ezita să-ți determin un viitor mai rău decât cel pe care ți-l dorești. renunta daca le
dezvalui in public.
Suntem de acord?"
Acord? Acord? Da, corect, genul ăsta de rahat presupunea liberul arbitru și din tot ceea
ce învățase de-a lungul vieții, era clar că nu avea niciunul.
La dracu. A ei.
Vishous expiră încet. Și-a relaxat mușchii. Și a îmbrățișat sufocarea.
El îi ținea privirea... în timp ce începea să moară.

După aproximativ un minut de înecare auto-impusă, sistemul lui nervos
autonom a intrat în funcțiune, plămânii i-au lovit pereții pieptului, încercând să tragă
puțin oxigen. Și-a blocat molarii, și-a strâns buzele împreună și și-a strâns gâtul, astfel
încât reflexul de tragere a devenit impotent.
— O, Isuse, spuse Phury cu o voce tremurată.
Arsura din plămânii lui V s-a răspândit pe trunchiul lui, în timp ce vederea lui a
început să se încurce și corpul i s-a cutremurat în lupta dintre voința mentală și imperativul
biologic de a respira. În cele din urmă, războiul a devenit mai puțin un dracu pentru
mama lui și mai mult o luptă pentru a obține ceea ce își dorea: pacea. Fără Jane în viața
lui, moartea era într-adevăr singura lui opțiune.
A început să se întunece.
Deodată greutatea inexistentă a fost ridicată; apoi aerul i-a trecut prin nas și în plămâni
sigur de parcă ar fi fost un solid și o mână invizibilă ar fi împins rahatul în el.
Corpul i-a preluat controlul, stăpânindu-și stăpânirea de sine. Împotriva voinței lui,
a aspirat oxigen ca și cum ar fi apă, încovoiindu-se pe o parte, respirând curenți
mari, vederea i se limpezește treptat până când se putea concentra pe tivul robelor
mamei sale.
Când în cele din urmă și-a desprins fața de pe podeaua albă și a ridicat privirea la ea, ea
nu mai era forma strălucitoare cu care era obișnuit. S-a stins, ca și cum strălucirea ei ar
fi fost pe un întrerupător de intensitate și cineva ar fi încercat să stingă lumina de stare.
Fața ei era aceeași, totuși. Translucid și frumos și dur ca un diamant.
— Să mergem la prezentare? ea a spus. — Sau poate ai vrea să-l primești pe partenerul

tău întins pe marmura mea?
V sa ridicat, amețit, dar fără să-i pese dacă a leșinat naiba. El a presupus că ar
trebui să simtă un fel de triumf pentru că a câștigat lupta cu ea, dar nu a făcut-o.
Se uită la Phury. Tipul era speriat, ochii lui galbeni decojiți ca strugurii, pielea lui
pallie și păstoasă. Arăta de parcă stătea în mijlocul unui bazin de alligatori, purtând
fripturi pentru pantofi.
Omule, după cum se descurca fratele său cu acest mic scuipat de familie, V nu-
și putea imagina că Aleșii se vor descurca mai bine cu conflictul deschis dintre
el și mama sa Joan Crawford, iapa. Iar V s-ar putea să nu aibă nicio afinitate pentru
acea grămadă de femele, dar nu exista niciun motiv să le enerveze.
S-a ridicat în picioare și Phury a intervenit la momentul potrivit. În timp ce V se arăta

într-o parte, fratele l-a prins sub axilă și l-a liniștit.
— Mă vei urma acum. Fecioara Scribă a condus drumul către arcadă, plutind
deasupra marmurei, fără să scoată nici sunet, nici o mișcare anume, o mică
apariție de formă solidă.
Cei trei au coborât pe colonada până la o pereche de uși de aur prin care V nu mai
trecuse până atunci. Lucrurile erau masive și marcate cu o versiune timpurie a Limbii
Vechi, una care avea suficientă legătură cu simbolologia scrisă actuală pe care V o
putea traduce:
Iată sanctuarul Aleșilor, domeniul sacru al trecutului, prezentului și viitorului

Rasei.
Ușile s-au deschis fără mână, dezvăluind o splendoare pastorală care, în alte
împrejurări, ar fi putut calma rahatul chiar și pe V. Cu excepția faptului că totul era alb,
ar fi putut fi orice campus universitar de tip Ivy League, clădirile georgian-formale și
răspândit pe scară largă în mijlocul ierbii lăptoase și a stejarilor albinoși și a
ulmilor.
Fusese întins un aler de mătase albă, iar el și Phury au mers pe el, în timp ce Fecioara
Scribă se înfățișa la aproximativ un picior deasupra obiectului. Aerul era la o
temperatură perfectă și atât de calm, încât nu a fost nicio senzație de trecere
peste pielea expusă. Deși gravitația încă îl ținea pe V apăsat, se simțea mai ușor
și oarecum plutitor... de parcă, cu o pornire de alergare, ar putea să treacă peste gazon
ca acele poze cu bărbați de pe
lună.
Sau, la dracu, poate senzația asta de plimbare lunară a fost pentru că avea niște
prăjituri de creier.
Când au urcat pe un deal, un amfiteatru a fost dezvăluit dedesubt. La fel ca și Aleșii.
Dumnezeule . . . Cele patruzeci de femele erau îmbrăcate în haine albe identice, cu

părul în sus și mâinile înmănuși. Culoarea lor a variat de la blond la brunet la roșcat,
dar păreau să fie toți aceeași persoană din cauza formei lor lungi și slabe și a acelor
robe asortate. Împărțiți în două grupuri, s-au aliniat de fiecare parte a amfiteatrului,
prezentându-se la o întoarcere de trei sferturi cu picioarele drepte ușor întinse.
Îi aduceau aminte de cariatidele arhitecturii romane, acele sculpturi ale femelelor
care susțineau frontoane sau acoperișuri pe capetele lor regale.
Privindu-le acum, se întrebă dacă aveau inimi care bate și plămâni care pompau.
Pentru că erau la fel de nemișcați ca aerul.
Vezi, asta era problema cu Cealaltă Parte, se gândi el. Nimic nu s-a mutat niciodată
aici. A existat viață... fără viață.
„Vino înainte”, a poruncit Fecioara Scribă. „Prezentarea așteaptă”.
Oh... Doamne... Nu a putut respira din nou.
Mâna lui Phury a aterizat pe umărul lui. — Ai nevoie de un minut?
La naiba un minut; avea nevoie de secole – deși chiar și presupunând că avea astfel
de timp, nu avea să schimbe rezultatul. Cu simțul destinului, și-a imaginat acel vampir
civil pe care îl găsise pe alee, cel pe care îl întâlnise în acea noapte în care fusese
împușcat, cel pe care îl omorâse pe acel mai mic pentru a se răzbuna.
Aveau nevoie de mai mult în Frăție, se gândi el în timp ce începea din nou să meargă.
Și nu era ca și cum barza avea să-și facă treaba.
Jos în față era un singur loc în casă, o producție asemănătoare unui tron de aur care
era poziționată aproape de buza scenei amfiteatrului. Din acest punct de vedere, și-a
dat seama că ceea ce a presupus că era un perete alb gol în spate era într-adevăr o
vastă perdea de catifea albă care atârna la fel de nemișcată ca și cum ar fi fost pictată pe o
pictură murală.
„Tu. Stai”, i-a spus Fecioara Scribă, evident mai mult de bolnavă de fund.
Amuzant, el a simțit același lucru pentru ea.
V a plantat-o când Phury a prins rădăcini ca un copac în spatele tronului.
Fecioara Scribă pluti spre dreapta, luând o poziție pe marginea scenei, un regizor
shakespearian, conducătorul întregii drame.
Omule, despre ce nu ar da pentru un asp chiar acum.
— Continuă, strigă ea cu o voce tăiată.
Cortina s-a despărțit în mijloc și s-a retras, dezvăluind o femeie îmbrăcată în haine cu
bijuterii din cap până în picioare. Flancat de doi Aleși, intenția lui părea să stea într-un
unghi ciudat. Sau poate că nu stătea în picioare. Iisuse, părea ca și cum ea se afla pe un fel
de placă care fusese înclinată drept pentru vizionare. Ca un fluture montat.
Pe măsură ce a fost aruncată înainte, a devenit clar că era de fapt fixată pe ceva. Erau
benzi în jurul brațelor ei, care erau camuflate cu bijuterii pentru a se potrivi cu
robele ei, unele care păreau să o țină sus.
Trebuie să facă parte din ceremonie. Pentru că ceea ce era sub acea haină nu a fost
doar pregătit pentru această prezentare și ritualul de împerechere care avea să urmeze,
dar, fără îndoială, a fost psihicat ca naiba să fie femela numărul unu: Prima Aleasă
a Primalei avea drepturi speciale și își putea doar imagina ce legănându-se bine, asta ar fi
pentru ea.
Chiar dacă s-ar putea să nu fie corect, îi era supărat al naibii de ceea ce era sub acea
splendoare.
Fecioara cărturară dădu din cap, iar Alesul din stânga și dreapta intenționării sale a
început să desfacă ținuta. În timp ce se duceau la lucru, un val de energie s-a răspândit
prin liniștea amfiteatrului, punctul culminant al deceniilor aleșilor așteptând ca vechile
modalități să înceapă din nou.
V a privit fără nicio grijă cum hainele cu bijuterii erau trase înapoi pentru a dezvălui o
formă feminină uimitor de frumoasă, drapată într-o subțire ca gossamer.
teacă. Fața intenționării lui era ținută cu glugă, conform tradiției, pentru că nu ea era
cea care i se dădea, ci toți Aleșii.
— E pe placul tău? întrebă Fecioara Cărturară sec, de parcă ar fi știut că femela este
perfectă.
"Tot ceea ce."
Un murmur de neliniște a trecut prin Aleși, o adiere rece prin stufurile înțepenite.
— Poate că îți vei alege din nou cuvintele? se răsti Fecioara Scribă.
— O să facă.
După o pauză incomodă, un Ales a venit în față cu un arzător de tămâie și o pană
albă. În timp ce scanda, trăgea fum peste femela de la capul cu glugă până la picioarele
goale, o dată pentru trecut, o dată pentru prezent, o dată pentru viitor.
Pe măsură ce ritualul progresa, V se încruntă și se aplecă în față. Partea din față a

tecii subțiri ca gossamer a intenționării lui era udă.
Probabil uleiuri de când fusese pregătită pentru el.
S-a lăsat înapoi pe tron. La naiba, ura căile străvechi. Am urât toată chestia asta.
Sub capotă, Cormia era într-o stare de disperare. Aerul pe care îl respira era
fierbinte, umed și înăbușitor, mai rău în această privință decât nu avea nimic de inspirat.
Genunchii îi erau slăbiți ca fire de iarbă, cu palmele ude. Dacă nu pentru constrângeri,
ea s-ar fi mototolit.
În urma tentativei ei panicate de a scăpa în băi și a eventualului ei captură, o
băutură amară i-a fost forțată în gât la comanda Directrix-ului. O liniștise o vreme,
dar elixirul era acum slab și frica ei creștea din nou.
La fel ca și degradarea. Când simțise că mâinile coborau pe partea din față a hainei
pentru a elibera clapetele aurii, plânsese pentru încălcarea privirii unui străin asupra
pielii ei private. Apoi cele două jumătăți grele ale halatului fuseseră desprinse de pe
corp și ea simțise răcoare pe piele, ceva care nu era deloc o ușurare de greutatea a
ceea ce fusese drapat peste ea.
Ochii Primalei fuseseră ațintiți asupra ei în timp ce vocea Fecioarei Cărturare

strigase: „Este pe placul tău?”
Cormia așteptase răspunsul fratelui, rugându-se pentru ceva căldură în ea.
Nu era absolut niciunul: „Orice”.

— Poate că îți vei alege din nou cuvintele?

— O să facă.
La auzirea cuvintelor, inima lui Cormia a încetat să mai bată, frica înlocuită de groază.
Vishous, fiul Sângerului, avea o voce rece, una care sugera înclinații mult mai proaste
decât detaliase chiar și reputația tatălui său.
Cum ar supraviețui ea împerecherii, cu atât mai puțin să-i reprezinte bine pe venerabilul
ales în timpul acesteia? În baie, Directrix-ul fusese brutal în formularea ei a tot ceea ce
Cormia ar face de rușine dacă nu s-ar comporta cu demnitatea corespunzătoare.
Dacă nu și-a îndeplinit responsabilitatea. Dacă ea nu era reprezentanta cuvenită a
întregului.
Cum a putut suporta toate astea?
Cormia a auzit-o pe Fecioara Scribă vorbind din nou: „Vishous, locul tău nu i-a încurajat
privirea. Phury, fiul lui Ahgony, trebuie să-l vezi pe Alesul care este oferit ca martor al
Primalului”.
Cormia tremura, temându-se de încă un set de ochi bărbați necunoscuți asupra formei ei.
Se simțea necurată, deși fusese spălată atât de atent; murdară, deși nu se scurgea
nici o mizerie din ea. Sub capotă și-ar fi dorit să fie mică, atât de mică încât ar face
de rușine capul unui ac.
Căci dacă ar fi mică, ochii lor n-ar fi găsit-o. Dacă ar fi mică, s-ar putea ascunde
printre lucruri mai mari... să dispară din toate astea.
Ochii lui Phury erau lipiți de spatele tronului de aur și chiar nu-i dorea nicăieri
altundeva. Toată chestia asta a fost greșită. Totul gresit.
— Phury, fiul lui Ahgony? Fecioara cărturară a pronunțat numele tatălui său ca și cum
greutatea întregii familii a familiei depindea dacă Phury a acceptat programul.
Își ridică pleoapele spre femelă — Fiecare

dintre procesele sale mentale s-a oprit.
Corpul lui a fost cel care a răspuns. Imediat. S-a îngroșat în pantalonii de mătase, erecția
i-a apărut rapid ca o respirație, chiar dacă îi era total rușine de el însuși. Cum a
putut fi atât de crud? Și-a lăsat pleoapele, și-a încrucișat brațele peste piept și a încercat
să-și dea seama cum ar putea reuși să-și lovească propriul cur și să rămână în picioare.
— Cum ai găsit-o, războinică?

"Splendid." Cuvântul i-a ieșit din gura de nicăieri. Apoi a adăugat: „Demn de cea mai
frumoasă tradiție a Aleșilor”.
„Ah, acum, acesta este răspunsul potrivit. Deoarece s-a făcut acceptarea, declar
această femelă ca fiind selecția Primului. Completează tămâia
baie."
În viziunea sa periferică, Phury era conștient de doi Aleși care ieșeau cu toiag care
aveau urme albe de fum care pluteau din ei. În timp ce au început să cânte cu voci
înalte, de cristal, el a inspirat adânc, cernind printre florile unei grădini de parfumuri
feminine.
Le-a găsit pe cele inten ionate. Trebuia să fie al ei, pentru că era singurul din tot
locul care spunea teroare pură – „Încetează
ceremonia,” spuse V cu o voce tare.
Capul Fecioarei Cărturare se răsuci spre el. „O vor termina”.
— La naiba o vor face. Fratele s-a ridicat de pe tron și a urcat pe scenă, evident că a
prins și mirosul. În timp ce înainta, Alesul a scos scârțâituri de alarmă și a rupt
rândurile. În timp ce femelele se împrăștiau și hainele lor albe se biciuiau, Phury
s-a gândit la un teanc de șervețele de hârtie la un picnic, care le-a aruncat în aer,
vrând-nevrând, sărind de-a lungul ierbii.
Doar că nu era o duminică în parc.

Vishous smulse la loc haina cu bijuterii destinată, apoi smulse legăturile. În timp ce
ea se lăsa, el o prinse de braț și o ridică. — Phury, ne vedem acasă.
Vântul a început să se răsfoie, emanând de la Fecioara Scribă, dar V s-a ținut de el,
înfruntându-se cu... ei bine, mama lui, se pare.
Mamă, Hristos, nu l-a văzut niciodată venind.
V avea o strângere de moarte asupra sărmanei femele și un chip plin de ură în timp
ce se uita la Fecioara Scribă. — Phury, pleacă naibii de aici.
Chiar dacă Phury era un menținător al păcii la inimă, știa mai bine decât să
mijlocească în acest tip de ceartă de familie. Cel mai bine a putut a fost să se roage
ca fratele său să nu se întoarcă într-o urnă.
Înainte de a decola, a aruncat o ultimă privire asupra formei cu glugă a femeii. V o
ținea acum cu ambele mâini, deoarece părea să fi leșinat. Iisuse Hristoase... Ce
mizerie.
Phury se întoarse și bătu cu picioarele înapoi pe alergătorul de mătase albă,
spre curtea Fecioarei Scribe. Prima oprire? Studiul lui Wrath. Regele avea să știe ce
s-a întâmplat. Chiar dacă în mod clar, cea mai mare parte a poveștii trebuia încă să
se desfășoare.
Capitolul treizeci și cinci
Când a venit Cormia, era întinsă pe spate, cu haina încă pusă, gluga la locul ei.
Totuși, ea nu credea că se afla pe placa de care fusese legată. Nu... nu era pe... Totul s-
a întors la ea: Primale a oprit ceremonia și a
eliberat-o.
Un vânt uriaș suflă prin amfiteatru. Fratele și Fecioara cărturară încep să se certe.
Cormia leșinase în acel moment, ratând ceea ce a urmat. Ce sa întâmplat cu

Primale? Cu siguranță nu supraviețuise, deoarece nimeni nu a sfidat-o pe Fecioara
Scribă.
— Vrei ceva din asta? spuse o voce masculină dură.
Frica îi urcă șira spinării. Fecioară Milostivă, el a rămas aici.
Instinctiv, s-a ghemuit într-o minge pentru a se proteja.
— Relaxează-te. Nu am de gând să-ți fac nimic.
Pe baza tonului lui aspru al vocii, ea nu putea avea încredere în cuvinte: furia
marca silabele pe care le vorbea, transformându-le în lame verbale și, deși nu putea să-
i vadă forma, simțea puterea uluitoare din el. Era într-adevăr fiul războinic al Sângerului.
— Uite, o să scot capota ca să poți respira, bine?

Ea a încercat să se îndepărteze de el, a încercat să se târască de oriunde stătea întinsă,
dar haina a încurcat-o și a prins-o în capcană.
— Stai, femeie. Încerc doar să-ți dau o pauză aici.
Ea a rămas moartă în timp ce mâinile lui căzură asupra ei, sigură că va fi bătută.
În schimb, el doar a slăbit cele două elemente de fixare de sus și a ridicat capota.
Aerul dulce și curat îi pătrundea pe față prin voalul subțire, un lux ca hrana pentru cei
flămând, dar nu putea să atragă prea mult. Era strâns peste tot, cu ochii închiși,
gura trasă într-o grimasă în timp ce se sprijinea. ea însă i căci numai Fecioara tia ce.
Doar că nu s-a întâmplat nimic. Era încă cu ea... putea să-i prindă parfumul
înfricoșător... și totuși nu o atinse, nu rosti alte cuvinte.
A auzit un sunet zgomotos și o inspirație. Apoi a mirosit ceva picant și afumat. Ca tămâia.
"Deschide-ti ochii." Vocea lui era o comandă, așa cum venea din spatele ei.
Ea și-a ridicat pleoapele și a clipit de câteva ori. Ea se afla pe scena din amfiteatru,
cu fața spre un tron de aur gol și un alergător de mătase albă care conducea
înălțimea deluroasă.
Au venit pași grei.
Și acolo era. Se ridică deasupra ei, mai mare decât orice văzuse respirand, ochii lui
palizi și fața tare atât de reci încât se dădu înapoi.
Și-a adus un sul alb subțire la buze și a inspirat. În timp ce vorbea, din gură îi
ieșea fum. "Ți-am spus. Nu o să te rănesc. Cum te cheamă?"
Într-un gât strâns, ea râpăni: — Aleasă.

— Asta ești, se răsti el. "Vreau numele tău. Vreau să-ți știu numele."
Avea voie să o întrebe asta? Era el... La ce se gândea ea? Putea să facă orice dorea.
El era Primul. „CC-Cormia”.
— Cormia. A inspirat din nou pe chestia albă, vârful portocaliu aprins puternic.
"Ascultă-mă. Nu te speria, Cormia, bine?"
„Ești...” Vocea ei se sparse. Nu era sigură dacă putea să-l întrebe, dar trebuia să știe.
— Ești un zeu?
Sprâncenele lui negre coborau jos peste ochii albi. "In niciun caz."
— Dar atunci cum ai...
— Vorbește. Nu te aud.
Ea a încercat să-și facă vocea mai puternică. — Atunci cum ai mijlocit la Fecioara
Cărturară? În timp ce el se uită cu privirea, ea se grăbi să-și ceară scuze. — Te rog,
vreau să spun să nu jignesc...
— Oricum. Uite, Cormia, nu ești în chestia asta cu împerecherea cu mine, nu?
Când ea nu spuse nimic, gura lui se strânse de nerăbdare.
— Hai, vorbește cu mine.
Ea a deschis gura. Nu a ieșit nimic.
„O, pentru dragostea lui Dumnezeu”. Își împinse o mână înmănușată prin părul întunecat
și începu să se plimbe.
Cu siguranță era o divinitate de vreun fel. Arăta atât de fioros încât n-ar fi fost
surprinsă dacă ar fi sunat fulgerul din cer.
S-a oprit și s-a aruncat peste ea. „Ți-am spus, nu o să-ți fac rău.
La naiba, ce crezi că sunt? Un monstru?"
„Nu am văzut niciodată un bărbat până acum”, a scapat ea. — Nu știu ce ești.
Asta l-a oprit de frig.
Jane s-a trezit doar pentru că a auzit scârțâind o ușă de garaj, văietul ascuțit
venind dinspre apartamentul din stânga ei. Rulându-se, se uită la ceas. Cinci după-
amiaza. Ea dormise cea mai mare parte a zilei.
Ei bine, cam dormit. În cea mai mare parte, fusese prinsă într-un peisaj de vis
bizar, unul în care imaginile pe jumătate formate și neclare o chinuiau. Un
bărbat era implicat cumva, un bărbat mare care se simțea deodată parte a ei și totuși
cu totul străin. Nu reușise să-i vadă fața, dar îi cunoștea mirosul: mirodenii
întunecate, de aproape, în nas, peste tot în jurul ei, peste ea... Acel zdrobitor de
oase
de o durere de cap a izbucnit și ea a scăpat de ceea ce se gândea. de parcă ar fi fost
un poker fierbinte și ea ținea capătul greșit.
Din fericire, durerea din spatele ochilor ei s-a atenuat.
La zgomotul unui motor de mașină, își ridică capul de pe pernă. Prin fereastra de
lângă pat văzu un minivan înapoi pe alee, lângă al ei. Cineva se mutase în ușa
alăturată și, Doamne, ea spera să nu fie o familie. Pereții dintre unități nu erau
la fel de subțiri ca cei ai unui bloc de apartamente, dar nu erau solidi, la distanță, în
siguranță. Și copii care țipă fără ea.
Ridicată, se simțea dincolo de nenorocită și intra într-o categorie cu totul nouă

de dreck. O durea pieptul ceva aprig și nu credea că era musculos. Mișcându-se
dintr-o parte în alta, avea o anumită înclinație pe care o simțise așa o dată înainte,
dar nu putea să găsească când și unde.
Dușul a fost un calvar. La naiba, doar să ajung în baie a fost o corvoadă. Vestea
bună a fost că rutina de săpun și clătire a reînviat-o puțin, iar stomacul ei părea
deschis la ideea de mâncare. Lăsându-și părul să se usuce la aer, a coborât și a gătit
niște cafea. Planul era să-și pună capul în prima treaptă, apoi să-și întoarcă câteva
apeluri telefonice. Vino la naiba sau cu apă mare, ea urma să lucreze mâine, așa că
a vrut să curețe punțile cât mai bine înainte să intre la spital.
Cu cana în mână, s-a îndreptat spre sufragerie și s-a așezat pe canapea, ținându-
și cafeaua între palme, sperând că Căpitanul Caffeine o va salva și o va ajuta să
se simtă umană. În timp ce se uită în jos la pernele de mătase, tresări. Acestea erau
pe care mama ei le netezise atât de des, cele care serviseră ca un metru
barometric pentru a afla dacă totul era bine sau nu, iar Jane se întrebă când stătuse
ultima oară pe nenorocitele de lucruri. Doamne, ea a presupus că asta nu va fi
niciodată. Pentru tot ce știa ea,
ultimul fund care luase o greutate aici ar fi putut foarte bine să fi fost al unuia dintre
părinții ei.
Nu, probabil al unui oaspete. Părinții ei stătuseră doar pe scaunele asortate din
bibliotecă, tatăl ei în dreapta cu pipa și ziarul lui, mama ei în stânga cu un pătrat
de petit vârf în poală. Cei doi fuseseră ca ceva din muzeul de ceară Madame
Troussaurs, parte dintr-o expoziție despre soți și soții înstăriți care nu au vorbit
niciodată între ei.
Jane se gândi la petrecerile pe care le făcuseră, la toți acei oameni care măcinaseră
în jurul acelei mari case coloniale cu chelneri în uniformă trecând pe lângă crepe și
lucruri umplute cu pastă de ciuperci. A fost aceeași mulțime și aceeași
conversație și același fel de rochițe negre și costume Brooks Brothers de fiecare dată.
Singura diferență fuseseră anotimpurile, iar singura întrerupere a ritmului a avut
loc după moartea lui Hannah. După înmormântarea ei, serelele s-au oprit timp de
aproximativ șase luni la ordinul tatălui ei, dar apoi s-au întors imediat pe val. Gata
sau nu, acele petreceri au început din nou și, deși mama ei părea destul de fragilă
pentru a se sparge, se machiase și micuța ei rochie neagră și stătea lângă ușa de
la intrare, toată zâmbită falsă și perlata.
Doamne, Hannah iubea acele petreceri.

Jane se încruntă și își puse o mână peste inimă, realizând când mai simțise acest tip
de durere în piept. Nu o mai avea pe Hannah crease același tip de presiune
dureroasă.
Ciudat că s-ar trezi din senin și s-ar fi doliu. Ea nu pierduse pe nimeni.
Luând o înghițitură de cafea, și-a dorit să fi făcut ciocolată caldă... O imagine

neclară a unui bărbat care ținea o cană i-a venit. Era cacao fierbinte în chestie și o
făcuse pentru ea pentru că era... o părăsea. Oh... Doamne, el pleca... O durere
ascuțită i-a străbătut capul, întrerupând vederea
care se răsturna — exact când i-a sunat soneria. În timp ce își freca puntea nasului, a
aruncat o privire în hol. Nu se simțea așa de socială acum.
Treaba a mers din nou.

Forțându-se în picioare, se târâi spre ușa din față. În timp ce dădea încuietoarea, se
gândi, omule, dacă acesta era un misionar, avea de gând să le facă o comuniune cu...
— Manello?
Șeful ei de chirurgie stătea pe aplecarea ei din față cu bravada lui tipică, de parcă
ar fi aparținut covorașului ei de bun venit doar pentru că a spus asta.
Îmbrăcat în scrumbie chirurgicale și crocs, purta, de asemenea, o haină fină de piele de
căprioară, care avea culoarea maro bogată a ochilor săi. Porsche-ul lui a ocupat
jumătate din alee.
— Am venit să văd dacă ești mort.
Jane trebuia să zâmbească. — Isuse, Manello, nu fi așa de romantic.
— Arăți ca un rahat.
"Și acum cu complimentele. Oprește-te. Mă faci să roșesc."
— Acum intru.
— Bineînțeles că ești, mormăi ea, făcându-se deoparte.
Se uită în jur în timp ce își scotea haina. „Știi, de fiecare dată când intru aici, întotdeauna
cred că locul ăsta nu ești tu.”
— Atunci te aștepți la ceva roz și cu volant? Ea a închis ușa. L-a blocat.
— Nu, când am intrat prima oară, mă a teptam să fie gol. Ca i locul meu.
Manello locuia în Commodore, acel grădinar elegant de apartamente, dar casa lui era
doar un dulap scump, într-adevăr, un decor de la Nike. Avea echipamentul lui de
sport, un pat și o cafetieră.
— Adevărat, spuse ea. „Nu ești tocmai materialul House Beautiful”.
— Așa că spune-mi cum ești, Whitcomb. În timp ce Manello se uita la ea, chipul lui
nu arăta nicio emoție, dar ochii îi ardeau și ea se gândi la ultima conversație pe care o
avusese cu el, cea în care el îi spusese că simțea ceva pentru ea. Detaliile a ceea
ce se spusese erau cam neclare și avea o impresie vagă că fusese într-o cameră a SICU,
peste un pacient — Capul a început să o doară din nou și, în timp ce tresări, Manello
spuse:
„Așează-te.
Acum."
Poate că a fost o idee bună. Se întoarse spre canapea. — Vrei cafea?
— În bucătărie, nu?
"Aduc-"
„Îmi pot turna pe al meu. Am avut ani de antrenament.
Jane se a eză din nou pe canapea iî i trase reverele halatului mai aproape în timp
ce î i freca tâmplele. La naiba, avea să se mai simtă vreodată ca ea însăși?
Manello a intrat exact în momentul în care se apleca în față și își punea capul în mâini.
Ceea ce, firește, l-a trimis în modul de doctor complet. Își puse cana pe una dintre
cărțile de arhitectură ale mamei lui Jane și îngenunche pe Oriental.
"Vorbește cu mine. Ce se întâmplă aici?"

"Cap." Jane gemu.
— Lasă-mă să-ți văd ochii.
Ea a încercat să stea drept din nou. „Se estompează...”
"Taci." Manello și-a luat ușor încheieturile în mâini și și-a îndepărtat brațele de pe față. "O
să-ți verific pupilele. Aplecă-ți capul pe spate."
Jane a renunțat, a renunțat la naiba și s-a relaxat pe canapea. „Nu m-am simțit atât de oribil
de ani de zile”.
Degetul mare și arătătorul lui Manny s-au dus la ochiul ei drept și i-au decojit cu grijă
pleoapa larg, în timp ce el a scos un penlight. Era atât de aproape încât îi putea vedea
genele lungi și umbra de la ora cinci și porii fini ai pielii.
Mirosea bine. Köln.
Ce fel era? se întrebă ea într-o mizerie neclară.
— Bine că am venit pregătit, a tras el, dând clic pe raza mică.
„Da, ești în regulă un Boy Scout... Hei, uită-te la chestia aia”.
Ea a încercat să clipească în timp ce el îi strălucea fasciculul din ochi, dar el nu a lăsat-o.
— Îți faci capul mai rău? spuse el, trecând spre partea stângă.
"Oh, nu. Se simte grozav. Abia aștept să... La naiba, e strălucitor."
A stins lumina și a băgat chestia înapoi în buzunarul de la piept al scrumului. „Pupilele se
dilată corect”.
"Ce ușurare. Ghici că dacă vreau să citesc la lumina klieg sunt gata de plecare, nu?"
I-a luat încheietura mâinii, i-a pus degetul arătător pe puls și și-a ridicat Rolex-ul.
„Va exista o coplă de asigurare cu acest examen?” ea a intrebat.
„Shh”.
"Pentru că cred că nu am numerar..."
„Shh”.
A fost ciudat să fii tratat ca o pacientă, iar ținerea ei gura închisă a înrăutățit situația.
Omule, era ceva de spus pentru a ascunde stângăcia în spatele cuvintelor -
O cameră întunecată. Un bărbat în
pat. Ea vorbește... vorbește despre... înmormântarea lui Hannah.
Un alt trăgător ascuțit a bătut-o în cuie în cap și a aspirat puțin aer.

— La naiba.
Manello îi dădu încheietura să plece și își puse palma pe frunte. — Nu te simți fierbinte. Își
puse mâinile pe părțile laterale ale gâtului ei, chiar sub maxilarul ei.
În timp ce el s-a încruntat și a împins, ea a spus: „Nu am o durere în gât”.
— Ei bine, nu ai glande umflate. Degetele lui coborau pe coloana gâtului ei

până când ea tresări, iar el îi înclină capul într-o parte.
"La naiba... ce dracu?"
"Ce?"
"E o vânătaie aici. Sau ceva. La naiba, ce te-ai mușcat?"
Ea ridică mâna. "Oh, da, nu știu ce este asta. Sau când l-am primit."
"Se pare că se vindecă bine." I-a palpat baza gâtului, chiar peste clavicule. — Da, nici
aici nu te umflă. Jane, urăsc să ți-o fac, dar nu ai gripă.
— Sigur că da.
— Nu, nu.
"Ești un tip orto, nu un țar al bolilor infecțioase."
— Nu ai un răspuns imun aici, Whitcomb.
Își simți propriul gât. M-am gândit la faptul că nu strănuta, tușea sau nu vomita.
Dar, la naiba, unde a lăsat-o?
„Vreau să fac o scanare CAT pe capul tău”.
— Pariez că le spui asta tuturor fetelor.
"Cei care prezintă simptomele tale? Absolut."
„Și aici am crezut că sunt specială”. Ea îi aruncă un zâmbet slab și închise ochii.
"Voi fi bine, Manello. Trebuie doar să mă întorc la muncă."
Urmă o tăcere lungă, timp în care ea își dădu seama că mâinile lui erau pe genunchii
ei. Și era încă aproape, aplecat asupra ei.
Ea și-a ridicat pleoapele. Manuel Manello o privea nu așa cum o privea un
medic, ci așa cum o privea un bărbat căruia îi pasă de ea. La naiba, era atrăgător,
mai ales așa... doar că ceva nu era în regulă. Nu cu el, cu ea.
Ei bine, duh. A avut o durere de cap.
Se aplecă înainte și îi mângâie părul pe spate. "Jane..."
"Ce?"
„Mă lași să-ți fac o scanare CAT?” Când ea a început să-l închidă, el a intervenit:
„Consider că este o favoare pentru mine. Nu m-am putut ierta dacă era ceva în
neregulă și nu am insistat în acest sens”.
La dracu. "Da. Bine. Bine. Dar nu am nevoie de..."
"Mulțumesc." A fost o pauză de moment. Și apoi s-a aplecat și a sărutat-o pe
gură.
Capitolul treizeci și șase
De partea cealaltă, Vishous s-a uitat la Cormia și a vrut să se împuște în picior. În urma
revelației ei clătinitoare că nu mai văzuse niciodată un bărbat înainte, el se simțea îngrozitor.
Nu-i trecuse niciodată seama că ea cunoștea doar femele, dar dacă s-ar fi născut
imediat după moartea ultimului Primale, cum ar fi putut să întâlnească vreodată sexul
opus?
Bineînțeles că ar fi îngrozită de el.
„Iisuse Hristoase”, mormăi el, trasând cu putere pe mâna rulată, apoi bătând pe ea. Făcea
cenușă pe scena de marmură a amfiteatrului, dar nu i-a păsat. „Am subestimat total cât de
greu ar fi pentru tine. Am presupus…”
El a presupus că ea ar fi îndrăzneață să trapească după el sau ceva rahat. În schimb, ea

nu era mai bine decât el.
— Da, îmi pare al naibii de rău.
În timp ce pleoapele ei s-au desprins surprins, culoarea jad a ochilor ei străluci.
Pe ceea ce spera să fie trecut pentru un ton mai blând, el a spus: „Vrei asta...?”
Mișcă mâna care ținea țigara înainte și înapoi între ei.
— Împerecherea asta? Când ea a rămas tăcută, el a clătinat din cap. "Uite, pot să văd în
ochii tăi. Vrei să fugi de mine, și nu doar pentru că ți-e frică. Vrei să fugi de ceea ce
va trebui să facem, nu?"
Își duse mâinile la față, pliurile grele ale halatului călare pe brațele ei subțiri și sufocându-
și coatele. Cu o voce mică, ea a spus: „Nu am suportat să-i dezamăgesc pe Aleși. Eu...
Voi face ce trebuie pentru binele întregului”.
Ei bine, nu asta era melodia tema pentru amândoi.

— La fel și eu, murmură el.
Niciunul dintre ei nu a mai spus un cuvânt și nu știa ce să facă. De la început nu era bun
cu femelele și era și mai rău acum că i s-a deteriorat bunurile de la lăsarea lui Jane să
plece.
Brusc, își biciui capul, conștient că nu erau singuri.
"Tu, în spatele coloanei. Ieși afară. Acum."
O Aleasă a pășit în vizor, cu capul plecat, corpul încordat sub haina ei tradițională
albă. "Sire."
"Ce faci aici?"
În timp ce Alesul se uita blând la podeaua de marmură, se gândi: Doamne, salvează-l

de subordonare. Amuzant, în timpul sexului el a cerut asta. Acum rahatul l-a enervat
al naibii.
— Mai bine ai fi venit să o consolezi, mârâi el. — Dacă e altceva decât asta, trebuie să
pleci naibii de aici.
— Este pentru confort, spuse Alesul încet. — Îmi fac griji pentru ea.
"Care e numele tău?"
"Ales."
— Pentru numele naibii! În timp ce atât ea, cât și Cormia săriră, el și-a forțat
temperamentul adânc în intestine. "Cum te numești?"
— Amalia.
— Bine, atunci, Amalya. Vreau să ai grijă de ea până mă întorc. E un ordin. În timp ce
Alesul făcea câteva plecăciuni și jurăminte, a tras o ultimă trage de mâna rulată, apoi
și-a lins două degete și le-a apăsat de vârf. În timp ce punea fundul în buzunarul
halatului, se întreba fără niciun motiv întemeiat de ce naiba toată lumea trebuia să
poarte nenorocitele de pijamale pe cealaltă parte.
Se uită la Cormia. — Ne vedem peste două zile.

V plecă fără să se uite înapoi, urcând pe iarba albă a dealului, evitând poteca de mătase
albă care fusese amenajată. Când a venit în curtea Fecioarei Cărturare, s-a rugat
ca naiba să nu dau peste ea și a mulțumit lui Dumnezeu că nu era prin preajmă.
Ultimul lucru de care avea nevoie era o încheiere după meci cu oameni ca Momzilla.
Sub privirea atentă a tuturor acelor păsări cântătoare, s-a lansat înapoi în lumea reală,
dar nu a mers la conac.
S-a dus exact acolo unde nu trebuia să fie: a luat forma peste drum de apartamentul
lui Jane. Era o idee proastă la o scară de zgârie-nori, dar era pe jumătate mort de
durere și nu gândea bine și, în plus, nu-i pasă deloc de nimic. Nici măcar liniile care
nu puteau fi depășite între oameni și felul lui.
Noaptea era rece și abia era îmbrăcat în hainele de ceremonie fakata, dar nu-i
păsa. Era atât de amorțit și zdrobit în cap, încât ar fi putut să fie gol într-o furtună cu
lapoviță și să nu fi observat... Ce naiba.
Pe aleea ei era o mașină. Un Porsche Carrera 4S. Același lucru pe care l-a avut Z,
doar Z-ul era gri de fier și acest număr era argintiu.
V nu intenționase să se apropie mai mult decât peste drum, dar acel plan a
fost aruncat din apă în timp ce a inspirat și a prins mirosul unui bărbat care
emana din decapotabil. Era doctorul ăla, cel care scosese rahatul de lothario cu ea
în camera de spital.
V sa concretizat la arțarul din curtea ei din față și a privit prin fereastra
bucătăriei. Cafeaua era aprinsă. Zahărul era afară. Pe blat erau două linguri.
Oh, la naiba, nu. La naiba mamă nu.

V nu putea să vadă prea mult din restul apartamentului, așa că a alergat pe o parte,
cu picioarele goale țipând în timp ce scârțâia printre zonele de zăpadă înghețate. În
timp ce o bătrână din apartamentul alăturat se uita pe fereastră de parcă l-ar fi
văzut, el a aruncat niște mhis ca măsură de precauție – și pentru că și-a gândit că
ar trebui să facă ceva care să dovedească că are un creier.
Această rutină de urmăritori sigur nu avea să-l pună pe Jeopardy!
Când s-a apropiat de ferestrele din spate și a văzut în sufragerie, a văzut moartea
altuia la fel de clar ca și cum ar fi comis crima în timp real: acel bărbat uman, acel
doctor,
era în genunchi. și s-a lipit de Jane în timp ce se așeza pe canapea. Tipul avea o
mână pe fața ei, cealaltă pe gâtul ei și era concentrat asupra gurii ei.
V și-a pierdut concentrarea, a scăpat mhis-ul și s-a mișcat fără să se gândească.

Fără raționament. Fără ezitare. Nu era altceva decât un instinct masculin
țipător, legat de ușile franceze, pregătit să omoare... Din senin, Butch a pășit
în fața lui, deraiând atacul prinzându-l de talie și trăgându-l departe de apartament.
A fost o mișcare periculoasă, chiar și între cei mai buni prieteni. Cu excepția
cazului în care ai fost un vehicul cu optsprezece roți, nu ai vrut să te bagi între
un bărbat legat și ținta acestui tip de agresiune: instinctul de atac al lui V și-a
schimbat focalizarea instantaneu. Și-a dezvăluit colții, și-a tras și și-a dat un
pumn pe cel mai apropiat și pe cel mai drag în partea laterală a capului.
Irlandezul a scăpat V ca un stup, și-a dat pumnul înapoi și a aruncat un cărucior,

care a prins V pe partea de dedesubt a bărbiei. În timp ce maxilarul i s-a izbit de
craniu și dinții îi cântau ca un cor de îngeri, a luat foc sigur ca o pajiște uscată,
instantaneu în ars.
„Mhis, ticălosule”, scuipă Butch. „Tu ești în acest loc mai întâi înainte să facem
asta.”
V a trântit blocul vizual în jos și ei doi s-au dus la el cu tărie, fără stăpânire, sângele curgând
din nas și din gură în timp ce s-au aruncat cu pumni unul din celălalt. La jumătatea
drumului, V și-a dat seama că nu era vorba doar despre pierderea lui Jane. Era vorba
despre el să fie complet singur. Chiar și cu Butch prin preajmă, nu ar fi la fel fără ea,
așa că parcă V rămânea fără nimic.
Când totul s-a terminat, el și polițistul stăteau întinși pe spate unul lângă celălalt,
pieptele zvâcnind, nu atât de mult transpirația uscând pe ei, cât îngheța. La naiba, V
simțea deja umflarea: degetele și fața îi mergeau pe omul Michelin.
A tușit puțin. — Am nevoie de o țigară.

„Am nevoie de o pungă de gheață și niște Neosporin”.
V se rostogoli într-o parte, scuipă niște sânge, apoi se lăsă înapoi acolo unde fusese. Și-a
șters gura cu dosul mâinii. "Mulțumesc. Aveam nevoie de asta."
— Nu pr— gemu Butch. "Nici o problemă. La naiba, a trebuit să-mi bati ficatul așa? Ca și
cum scotch-ul nu ar fi o problemă suficientă pentru chestia asta."
— De unde ai știut unde sunt?
"Unde altcineva ai fi? Phury s-a întors singur și a spus că rahat se duce, așa că m-am gândit
că în cele din urmă vei ajunge aici." Butch îi trosni umărul și înjură. "Hai să recunoaștem,
polițistul din mine este ca un turn de radio pentru proști proști. Și fără supărare, dar
nu câștigi niciun premiu în divizia inteligentă."
— Cred că l-aș fi ucis pe acel om.

— Știu că ai fi făcut-o.
V ridică capul. Când nu putea să vadă prin ferestrele lui Jane, s-a împins pe coate pentru a
obține o lovitură clară. Canapea era goală.
S-a lăsat din nou să cadă pe pământ. Ei doi făceau dragoste sus, în patul ei? Chiar
acum? În timp ce el zăcea ruinat pe gazonul ei din spate?
— La naiba. Nu mă pot descurca.
— Îmi pare rău, V. Chiar sunt. Butch și-a dres glasul. "Ascultă... ar putea fi o idee bună să
nu mai vii aici."
— A spus idiotul care a făcut drumuri pe Marissa câte luni?
— E periculos, V. Pentru ea.
V se uită cu privirea la cel mai bun prieten al său. „Dacă ai de gând să insisti să fii
rezonabil, o să încetez să stau cu tine”.
Butch a zâmbit deformat — din cauza crăpăturii din buza de sus.

— Îmi pare rău, amice, nu mă poți scutura chiar dacă ai încercat.
V clipi de câteva ori, îngrozit de ceea ce urma să spună. "Doamne, te duci pentru sfințenie,
știi asta? Ai fost mereu acolo pentru mine. Întotdeauna. Chiar și atunci când eu..."
— Chiar și când tu ce?

" tii."
"Ce?"
"La naiba. Chiar și când eram îndrăgostită de tine. Sau niște rahat."
Butch î i strânse mâinile la piept. "A fost? A fost? Nu pot să cred că ți-ai pierdut interesul."
Și-a aruncat un braț peste ochi, toată Sarah Bernhardt. „Visele mele despre viitorul nostru
sunt spulberate...”
— Taci, poli istă.
Butch se uită afară de sub braț. "Glumești de mine? Reality show-ul pe care îl plănuisem
a fost fantastic. Avea de gând să-l lansez pe VH1. Două mușcături sunt mai bune decât una.
Urma să facem milioane."
— Oh, pentru dragoste.
Butch sa răsturnat pe o parte și a devenit serios. "Iată afacerea, V. Tu și cu mine? Suntem
în această viață împreună, și nu doar din cauza blestemului meu. Nu știu dacă sunt cu
totul în providența divină și rahat, dar există un motiv pentru care ne-am întâlnit . Și în ceea
ce privește toată chestia cu tine-fii-îndrăgostit-de-mine? Probabil că era mai mult
despre tine doar că îți pasă de cineva pentru prima dată."
"Bine, oprește-te chiar aici. Îmi dai urticarie din rahatul ăsta grijuliu/de împărtășire."
— tii că am dreptate.
— Să te ia dracu, doctore Phil.
— Bine, mă bucur că suntem de acord. Butch se încruntă. „Hei, poate aș putea avea un talk-
show, din moment ce tu nu vei mai fi cleaver-ul meu June. Aș putea să-i spun Ora O'Neal.
Sună important, nu-i așa?
„În primul rând, aveai să fii June Cleaver...”
„La naiba. În niciun caz n-aș da jos pentru tine”.
— Oricum. Și în al doilea rând, nu cred că există o piață pentru marca ta de psihologie.
— Deci nu este adevărat.
„Butch, tu și cu mine doar ne-am bătut unul pe celălalt”.

"Tu ai început-o. Și, de fapt, ar fi perfect pentru Spike TV. UFC se întâlnește cu Oprah.
Doamne, sunt genial."
— Continuă să-ți spui asta.

Râsul lui Butch s-a întrerupt în timp ce o rafală de vânt a trecut prin curtea
din spate. „Bine, mare, oricât de mult mă bucur de asta, nu cred că bronzul meu se
îmbunătățește mult, având în vedere că este întuneric beznă”.
— Nu ai bronz.
"Vezi? Asta nu mă duce nicăieri. Deci ce zici să mergem acasă?" A urmat o pauză
lungă. "La naiba... nu vii cu mine, nu?"
„Nu mai am chef să ucid pe nimeni”.
"Oh. Bine. Ideea că ai putea doar să-l schilodi pe tip mă face să mă simt al naibii de
mult mai bine că te-am lăsat aici." Butch se ridică cu un blestem.
— Te superi dacă măcar văd dacă a plecat?
— Doamne, chiar vreau să tiu?
"Ma intorc imediat." Butch gemu și se ridică ca și cum ar fi fost într-un accident, tot
scârțâit și înțepenit. "Omule, asta o să doară pentru o vreme."
"Acum ești un vampir. Corpul va fi bine și bine înainte să-ți dai seama."
— Nu e rostul. Marissa o să ne omoare pe amândoi pentru ceartă.
V tresări. — La naiba. O să lase o pată, adevărat?
"Da, da." Butch se îndepărtă. — O să ne bată în cap.
V ridică privirea la cel de-al doilea etaj al apartamentului și nu se putea decide dacă era
un semn bun sau rău că nu erau lumini aprinse. Închizând ochii, s-a rugat ca
Porsche-ul să dispară... chiar dacă nu se aștepta să fie așa. Omule, Butch avea dreptate.
El agățat aici era o situație cu bandă de poliție în jurul ei. Trebuia să fie ultima dată...
— A plecat, spuse Butch.
V expiră de parcă ar fi fost o anvelopă care se dezumfla, apoi și-a dat seama că primise
o amânare doar pentru seara asta. Mai devreme sau mai târziu avea să fie cu altcineva.
Mai devreme sau mai târziu, probabil avea să fie cu celălalt doctor.
V ridică capul, apoi îl trânti înapoi în pământul înghețat. "Nu cred că pot face asta.
Nu cred că pot trăi fără ea."
— Ai de ales?
Nu, se gândi el. Nicio alegere.
Dacă mă gândesc bine, acel cuvânt nu ar trebui aplicat destinelor oamenilor.
Vreodată. Alegerea ar trebui să fie retrogradată la televizor și la mese: puteți alege NBC
în locul CBS sau friptura în loc de pui. Dar duceți conceptul mai departe decât aragazul
sau telecomanda și cuvântul pur și simplu nu s-a aplicat.
— Du-te acasă, Butch. N-am de gând să fac nimic prostesc.
— Mai prost, vrei să spui.
„Semantica este pentru rahat”.
„Deoarece ești cineva care vorbește șaisprezece limbi, știi că este o minciună”.
Butch trase adânc aer în piept și așteptă. — Atunci cred că ne vedem înapoi la Groapă.
"Da." V se ridică în picioare. — Mă întorc peste ceva timp.
Jane s-a răsturnat în patul ei, instinctul ei o trezi.

Cineva era în camera ei. Ea s-a ridicat, cu inima bătând cu putere și nu a văzut nimic.
Apoi, din nou, umbrele aruncate de lumina holului ofereau o mulțime de ascunzători în
spatele biroului și a ușii întredeschise și a scaunului umplut de lângă fereastră.
"Cine e acolo?"
Nu a venit niciun răspuns, dar cu siguranță nu era singură.

Și-ar fi dorit să nu se fi culcat goală.
"Cine e acolo?"
Nimic. Doar sunetul propriei ei respirații.

Își strânse mâinile strâns pe plapumă și trase adânc aer în piept. Doamne... în aer era un miros
minunat... bogat și sufocant, sexual și posesiv.
A inspirat din nou, iar creierul i-a pâlpâit, recunoscând-o. Era un parfum de bărbat. Nu... acesta
a fost mai mult decât un bărbat.
"Te cunosc." Corpul ei s-a încălzit instantaneu, înflorind – dar apoi a aterizat durerea, o durere
atât de mare încât a răsuflat. "O, Doamne... tu..."
Durerea de cap a revenit, zdrobindu-i craniul, făcând-o să jură că va face tomograful cât mai
curând posibil. Cu un geamăt, s-a prins de capul ei, pregătindu-se de ceea ce probabil avea să
fie ore de agonie.
Doar că aproape imediat durerea a dispărut... și ea la fel. O pătură de somn a ușurat-o
peste ea, a acoperit-o, a lini tit-o.
Imediat după ce a aterizat, mâna unui bărbat i-a atins părul. Fața ei. Gura ei.
Căldura și dragostea lui au vindecat groapa fără fund din centrul pieptului ei: era ca și cum
viața ei ar fi fost într-o epavă de mașină, dar acum piesele i-au fost puse la loc, motorul ei
reconstruit, bara de protecție reatașată, parbrizul spart înlocuit.
Doar că atingerea a părăsit-o.

În vis, a întins mâna orbește. "Stai cu mine. Te rog stai cu mine."
O palmă mare îi învăluia mâna, dar răspunsul avea să fie nu. Deși bărbatul nu a spus nimic, ea
știa că nu va rămâne.
"Te rog..." Lacrimile curgeau. — Nu pleca.
Când mâna ei a fost lăsată, ea a strigat și a întins mâna înainte — Cuverturile

foșneau și aerul rece intră înăuntru, la fel ca un corp de mamut masculin. În disperare, s-a
altoit în căldura tare și și-a îngropat fața într-un gât care mirosea a acele condimente
întunecate. Brațele groase au împins-o în jurul ei și o țineau strâns.
Când sa îngropat și mai aproape... a simțit o erecție.

În vis, Jane s-a mișcat rapid și hotărât, de parcă ar fi avut tot dreptul din lume să facă ceea
ce a făcut. Și-a aruncat mâna între ei și a apucat acea lungime încordată.
În timp ce corpul mare a tresărit, ea a spus: „Dă-mi ce vreau”.

Omule, a făcut-o vreodată.
A fost răsturnată pe spate, apoi picioarele i-au fost desfăcute și miezul acoperit cu
o mână grea. Ea a venit imediat, ridicându-se de pe saltea, strigând. Înainte ca
senzațiile să se estompeze, cearșafurile au fost aruncate de pe pat și o gură era pe ea
între coapse. S-a prins de părul des și luxos și s-a predat la ceea ce i-a făcut el.
În timp ce ea a orgasmat pentru a doua oară, el s-a tras înapoi. Se auzi un zgomot de
haine care erau împinse în jos și apoi... Jane a înjurat în
timp ce era plină aproape de durere, dar îi plăcea ce se întâmpla... mai ales când o gură a
căzut pe a ei și erecția din interiorul ei a început să se miște. Ea s-a apucat de un spate care
se ridică și a urmat ritmul sexului.
În mijlocul visului, unii au crezut că asta era ceea ce plângea. Acest bărbat a fost cauza
durerii în piept.
Sau mai degrabă, pierderea lui a fost.
Vishous știa că ceea ce făcea era greșit. Sexul echivala cu un furt, pentru că Jane nu știa cu
adevărat cine era. Dar nu se putea opri.
O sărută mai tare, se mișcă în ea mai puternic. Orgasmul lui s-a rostogolit ca o furtună
de foc, luându-l într-o explozie de căldură, consumându-l cu o arsură care a fost
ameliorată doar când penisul lui s-a smucit și s-a eliberat în interiorul ei. Ea a venit ca
și el, mulgându-l, atrăgând senzațiile până când el se cutremură și căzu nemișcat deasupra
ei.
Se trase înapoi și se uită în jos la ochii ei închiși, dorind-o într-un somn și mai adânc. Ar crede
că ceea ce s-a întâmplat nu era altceva decât un vis erotic, o fantezie ademenitoare și
vie. Ea nu ar ști cine era, totuși. Nu am putut. Mintea ei era puternică și putea să
înnebunească
în remorcherul dintre amintirile pe care le ascunsese și ceea ce simțea ea când era în preajma
ei.
V s-a dat jos din corp și a alunecat din pat. În timp ce a rearanjat husele și a tras slik-
urile, a simțit că și-ar fi bărbierit pielea.
Aplecându-se, își duse buzele pe fruntea ei. "Te iubesc pentru totdeauna."
Înainte să plece, s-a uitat în jurul dormitorului ei, apoi a intrat în baie. Nu s-a putut
opri. Nu avea de gând să se întoarcă aici din nou și avea nevoie de imagini cu spațiile ei
private.
La etaj era mai mult „ea”. Totul era simplu și neaglomerat, mobilierul discret, pereții lipsiți
de poze agitate. Totuși, a existat o extravaganță sălbatică și i-a plăcut, avea aceeași în
camera lui: cărțile. Peste tot erau cărți. În dormitorul ei, rafturile mergeau din podea până
în tavan, fiecare nivel fiind plin de volume despre știință, filozofie și matematică. În hol erau
mai multe stivuite într-un dulap cu fața din sticlă de nouă picioare, cu lucrări de Shelley și
Keats, Dickens, Hemingway, Marchand, Fitzgerald. Chiar și în baie era o scurtă gamă
de ei lângă cadă, de parcă atunci când era în chestie, și-ar fi dorit câteva favorite
în apropiere.
Și ea îi plăcea Shakespeare, evident. Pe care l-a aprobat.

Vezi, acesta a fost genul lui de decorare. O minte activă nu avea nevoie de distrageri în mediul
său fizic. Avea nevoie de o colecție de cărți remarcabile și de o lampă bună. Poate niște
brânză și biscuiți.
V se întoarse să părăsească cada și văzu oglinda de deasupra chiuvetelor gemene. El
și-a imaginat-o stând în fața ei și pieptănându-și părul.
Folosirea atei dentare. Spalandu-si pe dinti. Tăiindu-și unghiile scurte.
Asemenea lucruri normale, pe care oamenii le făceau pe toată lumea în fiecare zi,
vampiri și oameni deopotrivă: dovada că în anumite activități prozaice cele două specii nu
erau atât de diferite până la urmă.
Ar fi ucis să o vadă făcându-le odată.
Mai bine încă, voia să le facă cu ea. Chiuveta ei. Chiuveta lui. Poate că s-ar certa pentru
faptul că și-a scăpat ata dentară pe marginea coșului de gunoi, în loc să se asigure că
a intrat complet.
Via ă. Împreună.
Întinse mâna înainte, puse vârful degetului pe oglindă și o trecu peste geam. Apoi s-a
forțat să se dematerializeze fără să se ducă din nou la patul ei.
Pe măsură ce a dispărut definitiv de data aceasta, știa că, dacă ar fi fost un bărbat
care plângea, ar fi urlăit acum. În schimb, sa gândit la Gâsca Cenușie care îl
aștepta înapoi la Groapă. Avea toată intenția să fie complet confruntat în
următoarele două zile.
Trebuia să-l toarne înapoi în aceste mătăsuri Hugh Hefner și să-l țină sus la acea
nenorocită ceremonie Primale.
Capitolul treizeci și șapte
La miezul nopții, John stătea întins în pat și se uita la tavan deasupra lui. Era un tavan
elegant, cu o mulțime de mulaje și chestii în jurul marginilor, așa că era o mulțime de
privit. L-a făcut să se gândească la un tort de ziua de naștere, de fapt. Nu... un
tort de nuntă. Mai ales că în mijloc era un corp de iluminat cu o mulțime de chestii
ondulate în jurul ei, cam așa cum ar continua acele mici păpuși de mireasa și mireasa.
Dintr-un motiv ciudat, îi plăcea felul în care totul s-a îmbinat. Nu-l cunoștea pe
Jack despre arhitectură, dar era atras de luxurie, simetria impunătoare, echilibrul
dintre ornamentat și neted... Bine, poate că stătea aici.
Rahat.
Se trezise cu aproximativ o jumătate de oră în urmă, se dusese la baie și apoi se
întorsese printre cearșafuri. Nu a fost nicio clasă în seara asta și ar trebui să-și pună
din urmă munca înainte de a ieși, dar toată chestia aia cu manualele nu se întâmpla.
Avea niște treburi de care să se ocupe.

Care în momentul de față zăcea tare ca piatra pe burtă.
Stătuse în pat, dezbătându-se dacă ar putea face asta. Cum s-a simțit. Chiar dacă
ar fi interesat. Dacă și-a pierdut erecția? Doamne, acea conversație cu Z a atârnat
peste el. De parcă, dacă nu a avut succes, ar putea fi ceva în neregulă cu el.
Oh, pentru numele dracu’, trebuia să sară deja de pe pod.

John i-a luat mâna și i-a pus-o pe pectoral, simțindu-și plămânii dilatandu-se și
contractându-se și inima bătându-i cu putere. Cu o tresărire, și-a mișcat palma în
jos, îndreptându-se spre acel palpitan care îi vorbea literalmente, era atât de tare.
Omule, al naibii era senzația de poftă, disperată să fiarbă.
Și dedesubt? Bilele lui erau atât de strânse încât simțea că erau pe cale să se
deschidă din cauza presiunii. A trebuit să facă asta și nu doar să verifice dacă
instalațiile sale sunt corecte. Nevoia de eliberare a trecut de stadiul de durere și a
devenit o durere totală.
Mâna i-a lovit burta și a împins-o mai în jos. Pielea îi era caldă, netedă și fără păr
și se întindea peste mușchi tari și oase grele. El
nu putea trece peste cât de mare era acum. Stomacul lui părea să se întindă până la
un teren de fotbal.
S-a oprit chiar înainte de a se atinge. Apoi, cu un blestem, a apucat chestia și a tras-
o.
Un geamăt i-a bubuit din piept și a sărit din gură în timp ce erecția i-a lovit mâna.
Oh, la naiba, mi s-a părut bine, a repetat mișcarea lentă de tragere, transpirația
ieșindu-i pe piept. Avea impresia că cineva l-ar fi pus sub o lampă de căldură – nu,
era mai degrabă ca și cum căldura radiază din interiorul lui.
S-a arcuit în timp ce se mângâia, simțindu-se vinovat și jenat și păcătos de erotic.

Oh... atât de bine... Așezându-se într-un ritm, a împins cuverturile cu piciorul
și și-a privit corpul în jos. Cu mândrie ilegală, se privea pe sine, plăcându-i capul
gros al lui, mărimea revoltătoare, felul în care mâna îi strângea strâns.
Oh... la naiba. Mai repede. Mai repede cu mâna lui. Un mic zgomot s-a ridicat,
rezultatul lubrifiantului limpede, alunecos, care ieșea din vârf, ajungând pe palmă.
Lucrurile au fugit pe ax, făcând erecția să strălucească.
Oh... la naiba.
De nicăieri i-a venit imaginea unei femei... La naiba, era acel paznic de la ZeroSum și
a văzut în HD cu tunsoarea bărbatului ei și umerii ei mușchi, fața ei vicleană și
prezența ei puternică. Într-un moment uluitor de îndrăzneală, el și-a imaginat pe
cei doi la club. Îl ținea lipit de perete, cu mâna pe pantalonii lui și îl săruta tare, cu
limba în gură.
Iisus . . . Dumnezeu în rai... mâna lui s-a mișcat cu o viteză încețoșată, penisul tare
ca marmura, mintea lui plină de ideea de a fi în interiorul acelei femele.
Lovitură de suprasolicitare critică când el și-a imaginat-o rupându-se din sărut și
coborând în genunchi. A văzut-o desfăcând fermoarul pantalonilor, scoțându-se
și sugându-l în gură... La naiba!
John sa răsturnat pe o parte, perna fiind trântită pe podea, genunchii ridicându-i-

se. A strigat fără să scoată niciun zgomot și s-a zvâcnit în timp ce jeturile calde se
plimbau peste tot, aterizandu-și pe piept și pe vârful coapselor și urcându-se pe
mână. A continuat să mângâie, cu ochii închiși, venele ieșindu-i pe gât, plămânii
arzând.
Când nu a mai rămas nimic în el, John a înghițit în sec, și-a luat respirația și a
deschis ochii. Nu era sigur, dar credea că va veni
de două ori. Poate de trei ori.

Rahat. Foile. Făcuse mizerie.
Omule, meritase totuși. A fost grozav. Rahatul acela a fost... grozav.
Doar că se simțea vinovat pentru ceea ce își imaginase în minte. Ar muri dacă ea ar
afla vreodată... I s-a stins
telefonul mobil. tergându- i mâna pe cear afuri, ridică chestia. Era un mesaj de
la Qhuinn, care îi spunea să-și ducă fundul la Blay într-o jumătate de oră, ca să
poată atinge ZeroSum înainte ca acțiunea să se usuce.
John se întări din nou când se gândea la paznic.
Bine, asta s-ar putea dovedi a fi o durere, se gândi el în timp ce își privea
erecția. Mai ales dacă s-a dus la club și a văzut acea femeie și... da, a aruncat o
mulțime de lemne.
Dar apoi, hei, ar trebui să privească partea bună: cel puțin piesele lui erau în stare
de funcționare.
John s-a trezit. Da, totul a funcționat și i-a plăcut... cel puțin de unul singur. Dar ideea
ca asta să se ducă cu altcineva?
L-a lăsat încă rece.
Când Phury a intrat în ZeroSum pe la unu dimineața, s-a bucurat că nu era cu frații
săi. Avea nevoie de puțină intimitate pentru ceea ce urma să facă.
Cu o hotărâre sumbră, a mers la secțiunea VIP, a luat loc la masa Frăției
și a comandat un martini, sperând ca niciunul din Frăție să nu se hotărască să
facă un zbor. Ar fi preferat să meargă în altă parte, dar ZeroSum era singurul loc
din oraș care îi oferea ceea ce căuta. Așa că a fost spânzurat.
Primul martini a fost bun. Al doilea lui a fost mai bun.

În timp ce bea, femei umane s-au apropiat de masă. Prima a fost o brunetă, așa că
nu se întâmpla asta. Prea ca Bella. Următoarea era blondă, ceea ce era bine... dar
ea era cea cu părul scurt de care Z se hrănea cândva, așa că nu se simțea bine. Apoi
a mai fost un alt blond care părea atât de încordat încât i-a dat vinovăția, urmat de
unul cu părul negru care semăna cu Xena: Prințesa Războinică și l-a cam speriat.
Dar apoi... o roșcată s-a oprit în fața mesei.

Era o chestie minusculă, nu mai mult de cinci-cinci, chiar și cu sticlele ei de striptease,
dar părul ei era imens. Îmbrăcată într-o bustieră roz-bubblegum și micromini, ea
arăta ca un personaj de desene animate.
— Cauți niște joacă, tată?
S-a mișcat pe scaun și și-a spus să nu mai fie pretențios și să treacă cu totul. A fost doar
sex, pentru numele lui Dumnezeu. — Poate. Cât va costa un bilet pe linia de cincizeci
de metri?
Ea și-a ridicat mâna și și-a atins buzele cu două degete. „Pentru un joc complet”.
Două sute de dolari pentru a scăpa de virginitatea lui. Care s-a redus la mai puțin de un
dolar pe an. Ce furt.
Phury era pe jumătate mort când se ridică în picioare. "Sună bine."
În timp ce o urmărea pe prostituată până în spatele zonei VIP, a avut un gând vag
că, într-un univers paralel, va face asta pentru prima dată cu cineva pe care îl iubea. Sau i-
a pasat. Sau cel puțin știa. Nu ar fi vorba despre o pereche de Benji și o baie publică.
Din păcate, era acolo unde era.

Femeia deschise o ușă neagră lucioasă și el intră în spatele ei. Pe măsură ce i-a închis
împreună, muzica techno a dispărut puțin.
Era al naibii de nervos când întindea banii.
Ea i-a zâmbit în timp ce a luat-o. "Nu o să mă deranjeze deloc cu tine. Doamne, părul ăla.
Este extensii?"
A scuturat din cap.
Când ea întinse mâna spre cureaua lui, el făcu un pas în spate și lovi în blestemata ușă.
— Îmi pare rău, spuse el.
Ea îi aruncă o privire ciudată. "Nici o problemă. E prima dată cu cineva ca mine?"
Încearcă pe oricine. — Da.

— Ei bine, am să am grijă de tine. Ea a intrat aproape de el, iar sânii ei mari i-au apăsat
pântecele. Își aruncă privirea spre capul ei. Avea rădăcini întunecate care se vedeau
deasupra.
— Ești mare, murmură ea, băgându-i o mână în talie și trăgându-l înainte.
A mers cu ea cu grația unui robot, cu totul amorțit și incapabil să creadă că va face asta.
Dar de fapt, cum altfel avea să se întâmple?
Se dădu înapoi de chiuvetă și, într-un hop rapid și exersat, se ridică pe tejghea. În timp ce
își desfăcu picioarele, fusta i se ridică. Coapsele ei negre erau acoperite cu dantelă. Ea nu
purta chiloți.
— Fără săruturi, desigur, murmură ea, trăgându-i musca în jos. — Pe gură,

adică.
A simțit că aerul rece strecură înăuntru, apoi mâna ei a intrat în boxerii lui. El
tresări când ea îl apucă de penis.
Pentru asta a venit aici, și-a amintit. Pentru asta cumpărase și plătise. Ar putea
face asta.
Era timpul să trecem mai departe. De la Bella. De la celibat.
— Relaxează-te, iubitule, spuse femeia cu o voce răgușită. "Soția ta nu va ști
niciodată. Rujul meu este rezistent la pete timp de optsprezece ore, iar eu nu
port parfum. Așa că poți să te distrezi."
Phury înghiți în sec. Pot sa fac asta.
Când John ieșea din BMW-ul albastru închis, purta o pereche de pantaloni negri,
o cămașă neagră de mătase și o jachetă de piele de căprioară crem, construită pe
liniile unui blazer. Nu erau hainele lui. La fel ca mașina care îl condusese atât pe
el, cât și pe Qhuinn în centrul orașului, erau ale lui Blay.
„Suntem atât de pregătiți pentru asta”, a spus Qhuinn în timp ce traversau
parcarea.
John aruncă o privire înapoi spre locul de unde scosese acele mai mici. Și-a
amintit puterea pe care o simțise, convingerea că era un luptător, un
războinic... un Frate. Toate acestea dispăruseră acum, de parcă altceva ar fi lucrat
în el atunci, ca și cum ar fi fost posedat sau ceva de genul. În timp ce mergea
acum cu prietenii săi, se simțea ca și cum o grămadă de nimic special strâns
în firele fanteziste ale prietenului său, corpul lui o pungă de apă, zvâcnind la
fiecare pas pe care îl făcea.
Când au ajuns la ZeroSum, John s-a îndreptat spre spatele liniei de așteptare, dar
Qhuinn l-a oprit. — Avem o intrare, îți amintești?
Cu siguranță au făcut-o. În clipa în care Qhuinn a lăsat numele Xhex, bucata
de munte de la u ă a căzut în aten ie i a vorbit în cască. O fracțiune de
secundă mai târziu, se dădu deoparte. „Ea te vrea în spate.
VIP. Știi drumul?"
"Da. Sigur", a spus Qhuinn în timp ce îi strângea tipului o strângere de mână.
Bouncerul a pus ceva în buzunar. — Vii din nou aici, te las să intri imediat.
"Multumesc omule." Qhuinn l-a bătut pe tip pe umăr și a dispărut în club, neted
ca orice.
John îl urmă, fără nici măcar să încerce să-i retragă stăpânirea lui Qhuinn. Ceea ce
a fost un lucru bun. În timp ce a intrat pe u ă, a lovit gre it treapta, s-a
îndreptat spre babord, apoi a căzut pe spate în timp ce se lupta să rămână drept,
lovindu-se de un tip de la coada de a teptare. Bărbatul, care stătea cu spatele
la u ă pentru că lovea un pui, s-a învârtit, tot supărat.
„Ce naiba...” Tipul încremeni în timp ce se uita la John, cu ochii izbucniți. "Ah, da...
rău. Îmi pare rău."
John a se clătina la reacție până când a simțit mâna lui Blay căzând pe ceafa lui. —
Hai, John. Să mergem.
John s-a lăsat condus înăuntru, pregătindu-se pentru asaltul atmosferei clubului,
gata să se piardă în zdrobirea oamenilor. A fost amuzant, totuși. În timp ce se uita
în jur, totul părea mai puțin copleșitor. Apoi, din nou, măsura mulțimea
dintr-un punct de observație de aproximativ 6 picioare și șapte.
Qhuinn se uită în jur. "Spre spate. Unde dracu este spatele?"
"Credeam că știi?" spuse Blay.
"Nu. Doar că nu am vrut să par ca un idiot... Stai, cred că avem un câștigător."
Făcu semn din cap către o zonă cu frânghie în care stăteau doi tipi uriași în fața ei.
"Asta doar țipă VIP. Doamnelor, da?"
Qhuinn s-a dus ca și cum ar fi știut exact ce face, i-a spus două cuvinte
săritorului și, ce știi, frânghia era jos și toți trei defilau înăuntru.
Ei bine, Blay și Qhuinn defilau. John încerca să nu se lovească de nimeni

altcineva. Avusese noroc că tipul de la u ă fusese un fel de panselu ă. Data viitoare
probabil că va reuși să aterizeze pe un asasin. Cine era înarmat.
Secțiunea VIP avea propriul bar privat și barmani, iar chelnerițele erau îmbrăcate
ca niște stripte-uri de înaltă clasă, arătând multă piele în timp ce mergeau pe
tocuri. Patronii bărbați erau cu toții în costume, iar femeile în bucăți scumpe. A
fost o mulțime rapidă, strălucitoare... care l-a făcut pe John să se simtă ca un
posesor total.
Pe ambele părți ale încăperii erau banchete, dintre care trei deschise, iar Qhuinn o
alese pe cea mai în spate, în colț.
„Acesta este cel mai bun”, a pronunțat el. — Lângă ieșirea de urgență. În
umbră.
Pe blat erau două pahare de martini, dar s-au așezat oricum și o chelneriță s-a
apropiat să degajeze. Blay și Qhuinn au comandat bere. John a trecut, crezând
că trebuie să stea bine în seara asta.
Se înfioraseră de nu mai puțin de cinci minute, Blay și Qhuinn abia pornind de la Coronas
lor, când auziră o voce feminină spunând: „Hei, tati”.
Toți trei și-au ridicat privirea spre femeia minune blondă care stătea în fața lor. A fost un
knockout într-un fel de Pam Anderson, mai mult sân decât orice altceva.
— Hei, iubito, a spus Qhuinn târâtor. "Care e numele tău?"

„Sunt Sweet Charity”. Își puse ambele mâini pe masă și se aplecă înăuntru, arătându-și
pieptul perfect și pielea ei de salon de bronzare și dinții ei strălucitori și albiți. — Vrei
să știi de ce?
— De parcă aș vrea următoarea mea respirație.
Se aplecă puțin mai departe. „Pentru că am un gust bun și sunt un dăruitor”.

Zâmbetul strâns al lui Qhuinn era doar despre sex. — Atunci vino și stai lângă mine...
„Băieți”, se auzi o voce profundă.
Dumnezeule. Un tip uriaș venise la masa lor și John nu credea că era un lucru bun. Cu
un costum negru frumos și o pereche de ochi tari de ametist și un mohawk tăiat, arăta
atât ca un bandit, cât și ca un domn.
Bine, acela a fost un vampir, se gândi John. Nu era sigur exact cum știa, dar era sigur
de asta și nu doar din cauza dimensiunii. Tipul pur și simplu a emis aceeași vibrație ca și
Frații: putere în control pe un declanșator de păr.
— Charity, ești a mea în altă parte, mă simți? spuse bărbatul.

Blonda părea puțin dezamăgită când se retrăgea de la Qhuinn – care părea supărată. Cu
excepția cazului în care ea a plecat la trap și... ei bine, la dracu, a tras aceeași rutină două
banchete jos.
În timp ce expresia lui Qhuinn și-a pierdut o parte din margine, bărbatul mohawk s-a
aplecat și a spus: „Da, nu a fost doar după plăcerea companiei tale, omule mare. Este o
profesionistă. Cele mai multe dintre femeile pe care le vezi umblând în această
secțiune. sunt. Deci, dacă nu vrei să plătești pentru asta, ieși în zona cu acces liber, ridică
câteva și adu-le înapoi aici, înțelegere?" Tipul a zâmbit, arătând un set extraordinar de
colți. "Apropo, dețin acest loc, așa că, cât timp ești aici, sunt responsabil pentru fundurile
tale. Fă-mi treaba ușoară și păstrează-te drept."
Înainte să se întoarcă, se uită la John. „Zsadist a spus să salut”.
A plecat cu acel bilet, verificând totul și pe toți în drum spre o ușă nemarcată din spate.
John s-a întrebat de unde îl cunoștea tipul pe Z și și-a dat seama că, indiferent de
conexiune, acel jucător de alamă mohawk era cu siguranță cineva pe care ți-l doreai
pe partea ta.
În caz contrar, s-ar putea să vrei să iei un body Kevlar.
Sau mai bine, părăsiți țara.
— Ei bine, spuse Qhuinn, acesta este un sfat important.
— Hm, da. Blay se mi că pe scaun în timp ce o altă blondă trecea pe lângă el.
"Deci... um, vrei să mergi pe podea?"
— Blay, curvă mică. Qhuinn a ie it în grabă din banchet. "Bineinteles ca da.
Ioan-"
O să stau aici, a semnat el. Știi, salvează-ne masa.
Qhuinn îl bătu pe umăr. — Bine. Vă aducem ceva înapoi din bufet.
John clătină frenetic din cap, dar prietenii lui pur și simplu s-au întors. Oh Doamne.
Ar fi trebuit să stea acasă. Ar fi trebuit să omite asta.
În timp ce o brunetă trecea pe lângă vals, el aruncă rapid privirea în jos, dar ea nu se
opri, și nici niciuna dintre celelalte nu s-a oprit – așa cum proprietarul le spusese
tuturor femeilor să le lase în pace. Ceea ce a fost o ușurare. Pentru că acea brunetă?
Părea că ar putea mânca un bărbat de viu, și nu neapărat într-un mod bun.
Încrucișându-și brațele peste piept, John se lăsă pe spate pe scaunul din piele și
ținu ochii pe beri. Simțea că oamenii se uitau la el... și, fără îndoială, se întrebau
ce naiba caută aici. Ceea ce avea sens. Nu era ca Blay și Qhuinn și nu putea să se
înfrunte așa cum era. Toată muzica, băutura și sexul nu l-au energizat; l-au făcut
să vrea să dispară.
Se gândea serios să scape când l-a lovit o explozie de căldură, ca de nicăieri. Ridică
privirea spre tavan, întrebându-se dacă stătea sub un orificiu de aerisire și
cuptorul tocmai se aprinsese.
Nu.
S-a uitat în jur... Oh, la
dracu. Șeful securității venea prin frânghia de catifea a secției VIP.
Când luminile slabe de deasupra capului au lovit-o, John înghiți în sec. Era în
aceeași ținută ca și înainte, purta o cămașă musculară care îi scotea în evidență
brațele puternice și o pereche de piele strânsă peste șolduri și coapsele lungi. Părul
ei fusese tuns de când o văzuse, tundea cu pensula strălucind.
În clipa în care ochii ei i-au întâlnit pe ai lui, el a privit în altă parte, cu chipul de
culoarea unei mașini de pompieri. În panică, el s-a convins că ea avea să știe ce
făcuse când se gândea la ea mai devreme azi. Avea să știe că el... a venit în timp ce ea
se gândea la el.
La naiba, și-ar fi dorit să aibă un pahar cu care să se joace. Și un pachet rece pentru
obraji.
A luat berea lui Blay și a luat o înghițitură când a simțit că vine pe aici. Omule, nu se
putea decide dacă ar fi mai rău dacă ea se oprește. Sau nu s-a oprit.
„Înapoi din nou, dar arată diferit”. Vocea ei era joasă, ca un foc întins.
Și și-a făcut să roșească mai rău. "Felicitări."
Și-a dres glasul. Ceea ce a fost o prostie. Parcă ar putea spune ceva?
Simțindu-l pe prost, a rostit cuvintele: Mulțumesc.
— Prietenii tăi merg la troling?
Dădu din cap și mai trase Corona.
"Totuși nu tu? Sau îți aduc ei ceva?" Acea voce uimitoare a ei era sex pur, făcându-
i corpul să furnică... și penisul să se înțepenească.
„Ei bine, în cazul în care nu știai, băile de acolo din spate au ceva spațiu suplimentar
și mai multă intimitate.” Ea a râs puțin, de parcă ar fi știut că era trezit.
"Distrează-te cu fetițele, dar ține-te bine. Atunci nu vei mai avea de-a face cu mine."
Ea a plecat și, pe măsură ce mergea, mulțimea s-a despărțit pentru ea, bărbați
mari ca niște jucători de fotbal ieșind din cale. În timp ce John o privea plecând,
simți un trăgător ascuțit în fața pantalonilor și se uită în jos. Era greu de stâncă.
Gros ca antebrațul lui nenorocit. Și în timp ce se mișca pe scaun, frecarea pantalonilor
l-a făcut să-și muște buza de jos.
Și-a pus mâna sub masă cu intenția de a muta lucrurile acolo jos, ca să poată avea
mai mult loc în spatele muschii lui... dar în clipa în care a intrat în contact cu erecția
lui, imaginea acelui agent de securitate i-a revenit în minte și aproape a pierdut-o. Și-a
biciuit palma înapoi atât de repede încât a lovit partea de dedesubt a mesei.
John își rostogoli șoldurile, căutând ușurare, dar agravând arsura. Avea mâncărimi și
nemulțumit, starea lui de spirit primind rapid un avantaj periculos. S-a gândit la
eliberarea pe care și-o dăduse în patul său și a decis că ar putea folosi alta. Ca acum.
Ca chiar acum, înainte să vină din nou.

La naiba, poate ar putea avea grijă de el aici. Încruntat, se uită spre holul care
dispăruse în spate și avea uși de ambele părți.
Dintre care unul s-a deschis.

O femeie mică, roșcată, care arăta ca o profesionistă, a ieșit pufându-și părul
și rearanjându-și ținuta roz aprins. Chiar în spatele ei era...
Phury?
Da, acesta era cu siguranță el și își băga cămașa în talia pantalonilor.
Cei doi nu și-au spus niciun cuvânt: Femeia a plecat la stânga și a
început să vorbească cu un grup de bărbați; Fratele a continuat să meargă
înainte, ca și cum ar fi plecat.
Când Phury ridică privirea, John îl privi în ochi. După un moment
stânjenitor, războinicul a ridicat mâna în semn de salut, apoi a plecat spre o
ieșire laterală, dispărând afară. John mai băgă niște bere, total uluit.
Sigur că femeia aia nu fusese într-o baie cu tipul pentru că îl freca pe spate.
Doamne, trebuia să fie celi... „Și acesta este John”.
John smuci din cap. Vai. Blay și Qhuinn bătuseră aurul. Cele trei femei umane
cu ei erau toate foarte frumoase și în mare parte dezbrăcate.
Qhuinn arătă spre fiecare dintre ei. „Ea sunt Brianna, CiCi și Liz. Fetelor, acesta este omul
nostru John. Folosește limbajul semnelor pentru a vorbi, așa că vom traduce.”
John termină berea lui Blay, simțindu-se ca un ticălos când bariera de
comunicare își ridică din nou capul urât. Se gândea cum să-și formuleze
discursul de a-i elibera pe cauțiune când una dintre fete s-a așezat lângă el,
prinzându-l în banchetă.
O chelneriță a venit și a preluat comenzi și, după ce ea a părăsit toată această vorbărie
și chicoteală, au apărut, notele înalte ale fetelor amestecându-se cu vocea profundă a lui
Qhuinn și râsul timid și scăzut al lui Blay. John își ținu ochii în jos.
„Doamne, ești atât de arătos”, a spus una dintre fete. "Esti model?"
Conversația a rămas brusc.
Qhuinn bătu cu degetele pe masa din fața lui John. — Yo, J. Ea vorbește
cu tine.
John și-a ridicat capul confuz, întâlnind ochii nepotriviți ai prietenului său.
Qhuinn dădu din cap cu atenție spre fata de lângă John, apoi își dădu peste
cap, un fel de Vrei să primești cu programul aici, omule?
John trase adânc aer în piept și aruncă o privire în stânga lui. Fata se uita
la el cu... rahat, devotament absolut uluit.
„Pentru că ești așa de frumoasă”, i-a spus ea.
Sfinte Hristoase, ce a făcut cu asta?
În timp ce sângele i-a lovit fața și corpul i s-a încordat, ia făcut semn rapid către
Qhuinn, îl voi pune pe Fritz să mă ia. Am să merg.
John dădu cu picioarele din banchetă, călcând pe jumătate pe fata care stătuse
lângă el. Abia aștepta să ajungă acasă.
Capitolul treizeci și opt
Când alarma lui Jane a sunat la cinci dimineața, a trebuit să apese butonul de amânare.
De două ori. De obicei, ea era afară din pat și la duș înainte știa că este în picioare, ca
și cum bip-bip-bip nu a trezit-o atât de mult, ci a scos-o din pat ca un prăjitor de pâine.
Nu azi. Astăzi s-a întins pe perne și s-a uitat la tavan.
Doamne, visele pe care le avusese în timpul nopții... visele acelui iubit fantomatic care
vine și o ia, călărind-o greu. Încă îl simțea pe ea, în ea.
Destul, totuși. Cu cât se gândea mai mult la toate astea, cu atât o durea mai mult
pieptul, așa că, cu o tragere herculeană, și-a abătut atenția spre muncă. Ceea ce,
desigur, a făcut-o să se încurce în legătură cu Manello. Nu-i venea să creadă că o sărutase,
dar el... îi pusese unul chiar pe gură. Și cum ea se întrebase mereu în fundul minții
ei cum va fi el, ea nu se retrăsese. Așa că o sărutase din nou.
Era bun, ceea ce nu era o surpriză. Ceea ce a fost o știre a fost faptul că se simțise
greșit. De parcă ar fi fost infidelă cuiva.
Alarma blestemata s-a declanșat din nou și ea a înjurat în timp ce a închis-o cu mâna.
La naiba, era obosită, deși credea că s-a culcat devreme. Cel puțin, a presupus că fusese
devreme, deși nu era exact sigură când plecase Manny. Și-a amintit că el a ajutat-o
până sus și a așezat-o în pat, dar capul ei era atât de zguduit încât nu-și putea
aminti cât era ceasul sau cât timp îi luase să adoarmă.
Tot ceea ce.

Aruncând cuverturile, se îndreptă spre baie și începu să facă duș. În timp ce
aburul fierbea și întuneca aerul, ea închise ușa băii, și-a scos tricoul și... Jane se încruntă,
când o senzație de umezeală îi
curgea între picioare. Făcând o numărătoare rapidă a zilelor, și-a gândit că
menstruația trebuie să fie neplăcută — Nu era menstruația ei. Ea făcuse sex.
Șocul rece a înlocuit căldura de la abur. Oh, Doamne... ce făcuse ea. Ce făcuse ea?
Jane s-a învârtit, deși nu avea unde să meargă – doar pentru a-și pune mâna peste
gură.
Scrise pe oglindă, dezvăluite de abur, erau cuvintele; Te iubesc, Jane.
S-a împiedicat înapoi până când a lovit ușa.

La dracu. Se culcase cu Manny Manello. Și nu mi-am amintit nimic.
Phury se a eză în biroul lui Wrath, de data aceasta pe scaunul delicat cu aripă albastru
pal de lângă emineu. Părul îi era încă ud de la duș și avea o ceașcă de cafea în mână.
Avea nevoie de un contondent.
În timp ce restul Frăției intra, el se uită la Wrath. — Te superi dacă mă aprind?
Regele clătină din cap. "Aș considera că este un serviciu public. Cu toții am putea folosi
contactul ridicat astăzi."
Doamne, nu acesta era adevărul. Toată lumea era oprită. Zsadist era agitat lângă
biblioteci. Butch a fost distras de computerul din poala lui. Wrath părea epuizat în
spatele unui munte de documente. Rhage se plimba în jur, incapabil să se liniștească
– un semn sigur că nu găsise o ceartă în timpul nopții.
Și Vishous... V a fost cel mai rău dintre ei. Stătea lângă u ă, privind în spa iu. Înghețat
înainte, acum era glacial, o dolină în cameră. La naiba, era chiar mai sumbru decât fusese
cu o seară înainte.
Când Phury s-a aprins, se gândi la Jane și V și se întrebă în mod leneș cum fusese sexul
cu care fuseseră. Și-a imaginat că, deși au avut o mulțime de ședințe de bătaie, au existat
și momente minunate de comuniune.
Da, nimic asemănător cu lucrurile pe care le avea în baia aceea. Cu prostituata aia.
Își împinse mâna liberă prin păr. Erai încă virgină dacă ai fi fost într-o femeie, dar nu ai
terminat? Nu era sigur. Oricum, nu avea de gând să întrebe pe nimeni. Totul a fost prea
supus.
Omule, sperase că a fi cu cineva să-l ajute să meargă mai departe, dar nu a făcut-o.
Se simțea și mai prins în capcană, mai ales că primul lucru pe care îl făcuse când
trecuse prin ușa conacului a fost să se gândească la Bella: Se rugase să nu-l prindă
întorcându-se mirosind a acea femeie umană.
Distanța avea să necesite altceva, evident.
Cu excepția cazului în care... la naiba, poate că se impunea. Probabil ar trebui să se mute
din casă.
— Să facem asta, spuse Wrath, convocând întâlnirea. În succesiune rapidă, el a trecut în
revistă unele chestiuni referitoare la glimera; apoi Rhage, Butch și Z
raportat despre evenimentele din domeniu. Ceea ce nu a fost mult. Ucigașii fuseseră
relativ liniștiți în ultimul timp, probabil pentru că Forelesser fusese ucis cu aproximativ
două săptămâni în urmă de polițist. Asta era tipic. Orice schimbare în conducerea
în scădere a dus, de obicei, la anumite perioade de nefunc ionare în război, de i nu a
durat niciodată mult.
În timp ce Phury aprinse a doua lui contonctură, Wrath și-a dres glasul. "Acum... despre
ceremonia Primale."
Phury a tras cu putere în timp ce ochii de diamant ai lui V se ridicară. La naiba...
bărbatul arăta de parcă ar fi îmbătrânit o sută cincizeci de ani în ultima săptămână, cu
pielea pallie, sprâncenele în jos, buzele strânse. Nu fusese niciodată o petrecere de la
început, dar acum părea tras de moarte.
— Ce zici de asta, spuse V.
"Voi fi acolo." Wrath aruncă o privire. — Phury, și tu. Mergem la miezul nopții diseară,
bine?
Phury dădu din cap, apoi se pregăti, pentru că părea că Vishous avea de gând să
spună ceva. Corpul fratelui s-a încordat, ochii lui învârtindu-se, maxilarul lucrând...
dar apoi nimic nu i-a ieșit din gură.
Phury a expirat un șuvoi de fum și a șters botul într-o scrumieră de cristal. A fost
brutal să-l vezi pe fratele tău sângerând, să știi că a suferit în timp ce tu nu ai putut
face nimic în privința asta — El a înghețat, un
calm ciudat îl cuprinse, unul care nu avea nimic de-a face cu fumul roșu.
— Hristos în cârjă, spuse Wrath, frecându-se la ochi. „Ieșiți de aici, toți. Mergeți să vă
relaxați. Cu toții îl pierdem...”
Phury a vorbit. — Vishous, dacă nu ar fi rahatul Primale, ai fi cu Jane, nu?
Ochii de diamant ai lui V s-au mutat și s-au îngustat în fante. — Ce dracu are asta de-a
face cu ceva?
— Ai fi cu ea. Phury se uită la Wrath. „Și l-ai lăsa, nu? Adică, știu că este un om, dar ai
lăsat-o pe Mary să intre în...”
V îl întrerupse, cu vocea tare ca ochii lui, de parcă nu-i venea să creadă că Phury era atât
de necugetat. „Nu se poate face să funcționeze.
"Dar acolo este."
Ochii lui Vishous străluciră alb violent. „Fără supărare, dar sunt pe ultimul nervi.
Retragerea ar fi un plan foarte bun pentru tine chiar acum.”
Rhage s-a mutat pe furiș lângă V, în timp ce Zsadist a venit să stea lângă Phury.
Mânia se ridică în picioare. — Ce-ar fi să scăpăm asta.

— Nu, ascultă-mă. Phury se ridică de pe scaun. „Fecioara Scribă vrea un mascul din Frăție, nu?
În scopul reproducerii, nu? De ce trebuie să fii tu?”
— Cine naiba ar mai fi? V mârâi în timp ce se apleca într-o încărcare

poziție.
"De ce nu eu?"
În tăcerea care a urmat, o grenadă ar fi putut să explodeze sub biroul lui Wrath și nimeni
nu ar fi observat: Frăția doar se uita la el de parcă i-ar fi încolțit coarne.
"Ei bine, de ce n-aș putea? Ea are nevoie doar de ADN, nu? Deci oricine este Frate ar
trebui să poată face asta. Linia mea este puternică. Sângele meu este bun. De ce nu aș
putea fi eu?"
Zsadist a respirat: „Isuse... Hristos”.
„Nu există niciun motiv pentru care să nu fiu Primale”.
Agresiunea lui V a sângerat din el, lăsându-l cu o expresie de parcă cineva l-ar fi
bătut în ceafă cu o tigaie. "De ce ai face asta?"
"Ești fratele meu. Dacă pot remedia ce este în neregulă, de ce n-aș face-o? Nu există nicio
femeie pe care o vreau." Pe măsură ce i s-a strâns gâtul, l-a masat. „Ești fiul Fecioarei Scribe,
nu? Deci ai putea să-i sugerezi schimbarea. Probabil că ar ucide pe oricine altcineva, dar
nu pe tine. La naiba, poate chiar ai putea să-i spui.
A lăsat mâna jos. — Și ai putea să o liniștești că o să mă descurc mai bine, pentru că
nu sunt îndrăgostită de cineva.
Ochii de diamant ai lui V nu se clintiră de la chipul lui Phury. "E greșit."
— Totul este greșit. Dar asta nu este relevant, nu-i așa? Phury aruncă o privire spre biroul
francez delicat, întâlnind ochii regelui său. "Mânie, ce spui?"
„La naiba”, a venit răspunsul.

— Alegerea unui cuvânt potrivită, milord, dar nu chiar un răspuns.
Vocea lui Wrath a devenit scăzută, foarte scăzută. "Nu poți să fii serios..."
„Am câteva secole de celibat de compensat. Ce modalitate mai bună de a-ți lua avantajul?”
A fost gândit ca o glumă, doar că nimeni nu a râs. „Hai, cine altcineva ar putea face asta?
Sunteți luați cu toții. Singurul alt candidat posibil ar fi John Matthew, din cauza liniei lui
Darius, dar John nu este membru al Frăției și cine știe dacă va fi vreodată. "
"Nu." Zsadist clătină din cap. "Nu... asta te va ucide."

"Poate dacă sunt dracu de moarte, da. Dar dacă nu asta, voi fi bine."
„Nu vei avea niciodată o viață dacă faci asta.”
"Bineinteles ca o sa." Phury știa exact la ce vrea Z, așa că și-a mutat în mod
deliberat atenția înapoi spre Wrath. "O vei lăsa pe V să o aibă pe Jane, nu-i așa?
Dacă fac asta, îi vei lăsa să fie împreună."
Acest lucru nu a fost lin, desigur. Pentru că nu i-ai dat un ordin regelui, atât prin
obicei, cât și prin lege – și, de asemenea, pentru că ți-ar lovi cu piciorul în fund în tot
statul New York. Dar în acest moment Phury nu era prea preocupat de
protocol.
Wrath și-a împins mâna sub ochelarii de soare și a făcut o altă rutină de frecare cu
ochii. Apoi a scos o expirație lungă. „Dacă cineva ar putea gestiona riscurile de
securitate inerente unei relații cu un om, ar fi V. Deci… da, dă-mi naiba, dar mi-aș
permite.”
— Atunci mă vei lăsa să-l înlocuiesc. Și el se va duce la Fecioara Cărturară.
Ceasul bunic din colțul biroului a început să sune, sunetul constant ca bătăile unei
inimi. Când a încetat să sune, toată lumea s-a uitat la Wrath.
După o clipă, regele spuse: — A a să fie.

Zsadist înjură. Butch fluieră jos. Rhage mu că într-un Tootsie Pop.
— Bine, atunci, spuse Phury.
La dracu, ce tocmai am făcut?
Aparent, toți ceilalți au cam gândit același lucru, pentru că nimeni nu s-a mișcat sau
a spus un cuvânt.
Vishous a fost cel care a ieșit din impas... și a dat peste birou într-o fugă. Phury
nu știa ce l-a lovit. Într-o secundă era pe cale să aprindă un alt contondent; în
următorul, V a bătut cu putere peste birou, a aruncat o pereche uriașă de brațe în
jurul lui și a stors respirația din el.
— Mul umesc, spuse Vishous răgu it. — Mul umesc. Chiar dacă nu te lasă,
mul umesc, fratele meu.
Capitolul treizeci și nouă
— Mă evi i, Jane.
Jane ridică privirea de pe computer. Manello era plantat în fața biroului ei ca o casă, cu
mâinile pe șolduri, cu ochii îngustați, nimic altceva decât o mulțime de plecări-nicăieri.
Omule, biroul ei era destul de mare, dar îl făcea să se simtă strâns ca un portofel.
"Nu te evit. Mă joc să recuperez din urmă că am fost afară tot weekendul."
"Rahat." Își încrucișă brațele peste piept. „Este patru după-amiaza și până acum de
obicei am fi luat cel puțin două mese împreună. Ce e?
Ea se lăsă pe spate în scaun. Minciuna nu era ceva la care se pricepea vreodată, dar era o
abilitate pe care era sigur că va încerca să o dezvolte.
— Încă mă simt ca naiba, Manello, și sunt îngropat până la molari în muncă.
Bine, niciuna dintre acestea nu a fost minciuni. Dar ea le-a spus doar pentru a
camufla omisiunea pe care o tragea.
A urmat o pauză lungă. — E vorba de aseară?
Cu o tresărire, ea a renunțat la fantomă. "Uh, ascultă, despre asta. Manny... Îmi pare
rău. Nu mai pot face așa ceva cu tine din nou. Cred că ești grozav, chiar da. Dar eu
sunt..." Ea lăsă propoziția să stea în derivă. Avea nevoia să spună ceva în sensul că
era îndrăgostită de altcineva, dar asta era absurd. Nu avea pe nimeni.
— E din cauza departamentului? el a spus.

Nu, pur și simplu nu se simțea bine cumva. — Știi că nu este potrivit, chiar dacă am tăcut.
— Și dacă pleci? Atunci ce?

Ea clătină din cap. "Nu. Pur și simplu... nu pot. N-ar fi trebuit să mă culc cu tine aseară."
Sprâncenele i se ridică. "Scuzați-mă?"

„Doar că nu cred…”
— Stai pu in. De unde naiba î i vine ideea că ne-am culcat împreună?
"Eu... am presupus că am avut."
"Te-am sărutat. A fost ciudat. Am plecat. Fără sex. Ce te face să crezi că există?"
Iisuse Hristoase... Jane flutură o mână tremurândă. "Vise, cred. Vise cu adevărat vii.
Hm... mă scuzi?"
— Jane, ce naiba se întâmplă? A venit în jurul biroului. — Arăți de parcă ești îngrozit.
În timp ce se uita la el, știa că în ochii ei era o frică disperată, dar nu o putea ascunde.
„Cred... cred că este foarte posibil să-mi pierd mințile.
Vorbesc serios, Manny. Vorbim de vremea schizofreniei. Halucinații și realitate
distorsionată și... pierderi de memorie.”
Deși faptul că făcuse sex în timpul nopții nu era o născocire a imaginației ei. La
naiba... sau a fost?
Manny se aplecă și își puse mâinile pe umerii ei. Cu o voce scăzută, el spuse: — Îți
vom găsi pe cineva pe care să-l vezi. Ne vom ocupa de asta.
"Mi-e frică."
Manny i-a luat mâinile, a tras-o în picioare și a strâns-o strâns de el. "Sunt aici
pentru tine."
În timp ce îl îmbrățișa cu putere, ea a spus: „Ai fi un bărbat bun de iubit, Manello. Chiar
ai fi”.
"Știu."
Ea râse puțin, sunetul de sufocare pierzându-se în curba gâtului lui.
— Atât de arogant.
"Încearcă cu precizie."
Se trase înapoi și își puse palma pe obrazul ei, cu ochii lui căprui adânci grav.
„Ma omoara să spun asta... dar nu te vreau în sala de operații, Jane. Nu unde ești
în capul tău acum.”
Primul ei instinct a fost să lupte cu el, dar apoi a expirat. "Ce le vom spune oamenilor?"
"Depinde de cât durează. Deocamdată? Ai gripă." Îi băgă o bucată de păr după

ureche. „Iată planul. O să vorbești cu un prieten de-al meu, care este psihiatru. E în
California, așa că nimeni nu va ști, iar eu mă duc să-l sun acum. De asemenea, te
programez pentru un Tomografie.
O vom face după orele din oraș, la Imaging Associates. Nimeni nu va sti."
Când Manello s-a întors să plece, ochii lui i-au fost sfâșii de inimă și, în timp ce se
gândea la situație, cea mai ciudată amintire i-a trecut prin cap.
Cu trei sau patru ierni în urmă, ea părăsise spitalul târziu într-o noapte, simțindu-
se neliniștită. Ceva, un fel de instinct, i-a spus să stea și să doarmă pe canapea din
biroul ei, dar ea a atribuit asta la faptul că vremea
a fost urât. Datorită unei ploi înghețate, care căzuse ore întregi, Caldwell
era aproape un patinoar. De ce ar vrea cineva să iasă pe o vreme ca asta?
Senzația sâcâitoare nu s-ar opri, totuși. Pe tot drumul până la parcare, se

luptase împotriva vocii din capul ei până când în cele din urmă, când pusese cheia
în contact, avusese o viziune. Nenorocitul era atât de clar, de parcă evenimentul s-
ar fi întâmplat deja și aceasta era amintirea ei despre el: își văzu mâinile apucându-
se de volan în timp ce o pereche de faruri îi străpungeau parbrizul direct. A simțit
durerea usturătoare a impactului, învârtirea zguduitoare în timp ce mașina ei se
învârtea, arderea plămânilor în timp ce țipa.
Înfiorată, dar hotărâtă, se trase încet în ploaia înghețată. Vorbiți despre conducerea
defensivă. Ea a considerat orice altă mașină ca pe o potențială epavă și ar fi folosit
trotuarele în loc de drumuri dacă ar fi putut.
La jumătatea drumului spre casă, se oprise la un semafor, rugându-se să nu o lovească nimeni.
De parcă ar fi fost prestabilit, totuși, o mașină a venit în spatele ei, și-a pierdut
tracțiunea și a pornit pe marele tobogan. Ea apucase volanul și se uitase în sus pe
geamul din spate... și privise cum farurile veneau spre ea.
Mașina o ratase cu totul.

După ce a fost sigură că nimeni nu era rănit, Jane râse singură, trase aer în piept
și se îndreptase spre casă. Pe parcurs, ea reflectase asupra modului în care
creierul a extrapolat din mediul său și a sărit la concluzii, cum gândurile și
temerile puternice puteau fi confundate cu un fel de abilitate prevestitoare,
cum știrile despre drumuri proaste ar putea să se infiltreze și să ducă la...
Instalatorul camionul s-a izbit direct de ea la aproximativ trei mile de casa ei. Când
venise după colț să găsească acele faruri pe banda ei, singurul ei gând fusese, ei
bine, la dracu, până la urmă avusese dreptate. Sfârșise cu o claviculă ruptă și o
mașină totală. Instalatorul și camioneta lui fuseseră în regulă, slavă Domnului,
dar ea plecase din sala de operații de săptămâni.
Așa că... în timp ce o privea pe Manello părăsind biroul ei, știa ce avea să se
întâmple, iar claritatea tuturor a fost pe linia acelei viziuni a accidentului: la fel
de imuabilă ca culoarea ochilor ei. La fel de incontestabil ca trecerea timpului.
La fel de neoprit ca camionul unui instalator care derapează pe gheață neagră.
— Cariera mea s-a încheiat, șopti ea cu o voce moartă. "Am terminat."
Vishous îngenunche lângă pat, îi puse un colier de perle negre în jurul gâtului și închise
ochii. În timp ce își întindea mintea spre Cealaltă Parte, sa gândit în mod deliberat la Jane.
Fecioara cărturară ar putea la fel de bine să știe despre ce naiba era vorba de la început.
A durat ceva timp până când a primit un răspuns de la mama sa, dar apoi a călătorit prin
antimaterie către tărâmul nontemporal, luând formă în curtea albă.
Fecioara cărturară stătea în picioare în fața copacului ei de păsări și una dintre ele, un fel
de piersici, era în mână. În timp ce gluga halatului ei negru era lăsată jos, V i-a văzut fața
fantomatică și a fost uimit de adorația de pe ea în timp ce se uita la micuța creatură
din mâna ei strălucitoare. Atata dragoste, se gandi el.
N-ar fi presupus niciodată că o are în ea.

Ea a vorbit prima. "Bineînțeles că îmi iubesc păsările. Ele sunt mângâierea mea când sunt
tulburat, bucuria mea mai mare când sunt de bucurie. Soneria dulce al cântecelor lor
mă ridică ca nimic altceva." Ea se uită peste umăr. — Chirurgul ăla uman, nu-i așa?
— Da, spuse el, pregătindu-se.

La dracu. Era atât de tăcută. Se așteptase la furia ei. S-a încins pentru o luptă. In
schimb? Nimic decat calm.
Ceea ce a fost chiar înainte de furtună, nu-i așa.
Fecioara cărturară a suflat peste pasăre, iar aceasta a răspuns cântând și întinzându-
și aripile mici pentru a se odihni. — Pot să presupun că, dacă refuz înlocuirea,
nu vei continua ceremonia?
L-a omorât să vorbească. L-a ucis. "Mi-am dat cuvântul. Așa voi face."
— Într-adevăr? Mă surprinzi.
Fecioara Scribă a pus pasărea înapoi, fluierând un strigăt în timp ce făcea ea. Și-
a imaginat că, dacă sunetul ar putea fi tradus, ar fi ceva de genul, te iubesc. Pasărea a
returnat-o în natură.
„Aceste păsări”, a spus mama lui cu o voce ciudată, îndepărtată, „sunt cu adevărat singura
plăcere a mea. Știi de ce?”
"Nu."
„Nu îmi cer nimic și dau mult”.
Se întoarse spre el și cu vocea ei profundă spuse: „Aceasta este ziua nașterii tale, Vishous,
fiul Sângerului. Timpul tău este bine calculat”.
Nu chiar. Isuse, uitase ce zi era.
„Și cum astăzi în urmă cu trei sute trei ani te-am adus pe lume, am chef să-ți
acord favoarea pe care o întrebi, precum și cea care a fost până acum nespusă, deși
evidentă ca cel înviat. luna pe un cer liber.”
Ochii lui V s-au aprins. Speranța, o emoție periculoasă în cele mai bune vremuri, îi
aprinse în piept o mică scânteie de căldură. Pe fundal, păsările ciripeau și cântau
vesele, de parcă și-ar fi anticipat fericirea.
„Vishous, fiul Sângerului, îți voi acorda cele două lucruri pe care le dorești cel mai
mult. Voi permite înlocuirea fratelui tău, Phury, în cadrul ceremoniei.
El va fi un Primal bun, blând și bun cu Aleșii, oferind în același timp o linie de sânge
bună speciei.”
V închise ochii, u urarea l-a cuprins într-un val atât de mare încât ese pe
picioare. „Mulțumesc...” șopti el, conștient că se referea mai mult la
schimbarea destinului său desigur decât ea, deși ea era șoferul.
— Recunoștința ta este potrivită. Vocea mamei lui era absolut egală. "Și, de
asemenea, curios pentru mine. Dar atunci, cadourile sunt ca frumusețea, nu-i
așa. Ei își găsesc locul în ochiul celui care primește, nu în mâna celui care dă. Am
învățat asta acum."
V se uită la ea, încercând să nu o piardă. "Va dori să lupte. Fratele meu - va
dori să lupte și să trăiască în partea îndepărtată." Pentru că Phury nu s-ar putea
descurca să nu o mai vadă pe Bella.
— Și voi permite asta. Cel puțin până când rândurile Frăției vor crește în
număr.
Fecioara Scribă și-a ridicat mâinile strălucitoare la gluga halatului și și-a acoperit
fața cu ea. Apoi, fără zgomot, ea pluti peste marmură până la o mică ușă albă pe
care el bănuise întotdeauna că este intrarea în încăperile ei private.
„Dacă nu ar supăra”, strigă el. — A doua favoare?

Se opri la micul portal. Fără să-l înfrunte, ea i-a spus: „Mă lepăd de tine ca fiu al meu.
Ești liber de mine și eu de tine. Trăiește bine, războinică”.
Ea a trecut prin u ă i l-a închis afară, panoul închizându-se ferm, apoi încuindu-
se. În urma ei, păsările au tăcut, de parcă prezența ei ar fi fost cea care le-a
fermecat în cântec.
V stătea în curte și ascultă cascada liniștită a fântânii.
Avusese o mamă pentru toate cele șase zile.

Nu putea spune că îi era dor de ea. Sau că i-a fost recunoscător că i-a dat viața
înapoi. La urma urmei, ea era cea care încercase să-i ia totul.
În timp ce se dematerializa înapoi la conac pentru a se prezenta, i-a dat seama

că, chiar dacă mama lui i-ar fi spus nu, tot ar fi ales-o pe Jane în locul Fecioarei Scribe.
Indiferent cât l-a costat.
Și Fecioara Cărturară a știut asta de-a lungul timpului, nu-i așa. De aceea ea îl
părăsise.
Tot ceea ce. Tot ceea ce îi păsa cu adevărat era să ajungă la Jane. Lucrurile se
uitau în sus, dar nu era încă atât de ieșit din pădure. La urma urmei, ea mai putea spune
nu. Ar fi putut foarte bine să aleagă viața pe care o cunoștea față de o jumătate de
existență periculoasă cu un vampir.
La naiba, totuși, voia ca ea să-l aleagă.
V prinse contur în dormitorul lui și se gândea la felul în care fusese cu Jane cu o seară
înainte... când își dădu seama că făcuse un lucru de neiertat: terminase în ea. La
naiba. Fusese atât de în cap, uitat că lăsase o parte din sine în urmă. Trebuie
să înnebunească
acum.
Era un nenorocit. Un ticălos egoist și necugetat.

Și chiar credea că are ceva să-i ofere?
Capitolul patruzeci
La căderea nopții, Phury a tras mătăsurile albe pentru ceremonia Primale. Nu le

simțea pe piele și nu pentru că erau făcute dintr-o pânză atât de delicată.
Fumase blunt în ultimele două ore consecutive, așa că era destul de bine amorțit.
Deși nu era atât de confruntat încât, atunci când bătaia la ușă, nu știa exact cine era.
— Intră, spuse el, fără să se întoarcă de la oglinda de deasupra comodei.

— Și ce faci din pat?
Bella scoase un râs. Sau poate a fost un suspine. — O oră pe zi, ine minte. Mai
am cincizeci i două de minute.
A luat medalionul de aur Primale și l-a pus la gât. Greutatea lui s-a așezat pe
piept, ca și cum cineva ar fi avut o palmă între pectoralii și s-ar fi sprijinit de el. Greu.
"Esti sigur de asta?" spuse ea încet.

"Da."
— Bănuiesc că Z merge cu tine?
— E martorul meu. Phury și-a înjunghiat mâna rulată. Am luat altul.
Aprins-o.
"Când te întorci?"
El clătină din cap în timp ce expira. „The Primale trăiește de cealaltă parte”.
— Vishous nu avea de gând să o facă.
"Aranjament special. Voi lupta în continuare, dar vreau să rămân acolo."
În timp ce ea icni, el se uită la reflexia lui în sticla antică a oglinzii. Părul îi era
umed și încurcat la capete, așa că a apucat o perie și a început să o tragă.
"Phury, ce ești... Nu poți să mergi la ceremonie chel... Oprește-te. Doamne, îți

smulgi părul." Ea a venit în spatele lui, i-a luat peria din mână și a arătat spre
șezlongul de lângă fereastră. — Stai. Lasă-mă să o fac.
"Nu, mulțumesc. Pot..."
— Ești prea dur cu tine însuți. Continuă acum. Ea îl împinse puțin spre stânga. "Lasa-
ma pe mine sa o fac."
Fără nici un motiv întemeiat, și multe rele, s-a dus și s-a așezat, încrucișându-
și brațele peste piept și sprijinindu-se. Bella a început la
fundul coamei lui, peria tăind mai întâi capetele, apoi mergând în sus până când a
simțit că i se coboară pe coroana capului și, încet, a fost trasă până la capăt.
Palma ei liberă a urmat mișcările, netezind, liniștitor. Sunetul perilor trecând prin
părul lui și smucitura de pe frunte și parfumul ei în nasul lui erau plăceri dulci-amare
care îl lăsau fără apărare.
Lacrimile i-au întins genele. Părea atât de crud să o fi întâlnit, să vadă ce își dorea, dar
să nu poată avea niciodată. Deși asta era potrivit, nu-i așa.
Își trăise întotdeauna viața cu lucruri care nu îi erau la îndemână. Mai întâi
petrecuse zeci de ani căutându-și geamănul, simțind că Zsadist trăiește în lume, dar
nu putea să-l salveze. Apoi și-a eliberat fratele, doar pentru a descoperi că bărbatul era
încă departe de a fi în mână. Secolul care urmase evadarea lor din Stăpâna lui Z
fusese un alt fel de iad, cu el așteptând mereu ca Z să-l piardă, mijlocind atunci când
făcea fratele și îngrijorându-se când avea să înceapă următoarea rundă de dramă.
Apoi venise Bella și amândoi se îndrăgostiseră de ea.

Bella era vechea tortură într-o formă nouă, nu-i așa. Pentru că al lui era un destin
al dorului, al stării afară privind înăuntru, al vederii focului, dar să nu se poată
apropia suficient de el pentru a fi încălzit de el.
— Te vei întoarce vreodată? ea a intrebat.
"Nu știu."
Peria se opri. — Poate că o să- i placă.
"Poate. Nu te opri încă. Te rog... nu încă."
Phury și-a frecat ochii în timp ce peria își relua mișcarea. Această perioadă de liniște a
fost rămas-bunul lor și ea știa asta. Plângea și ea. Simțea mirosul proaspăt și ploios
din aer.
Doar că ea nu a plâns din același motiv pentru care a făcut-o. Plângea pentru că îi
era milă de el și de viitorul lui, nu pentru că îl iubea și i se frângea inima la gândul
că nu îl va mai vedea niciodată, niciodată. I-ar fi dor de el, da. Fă-ți griji pentru el, sigur.
Dar ea nu ar tânji după el. Nu a avut niciodată.
Și toate astea ar fi trebuit să-i rupă lanțul și să-l facă să renunțe la rutina cu
panseluța, dar nu a putut. Era scufundat de tristețea lui.
Desigur, l-ar vedea pe Zsadist de Cealaltă Parte. Dar ea... nu și-o putea imagina
venind să-l vadă. Și nu ar fi cu adevărat potrivit, deoarece el ar fi Primale și nu ar părea
corect dacă ar lua audiențe private cu o femeie din afară - chiar dacă ea ar fi
fost a gemenei lui.
shellan. Monogamia față de Aleșii săi în fapte, gândire și înfățișare era angajamentul
Primalului.
Apoi i-a dat seama. Copilul. Nu avea să o vadă niciodată pe ea și pe tinerii lui Z. Cu
excepția poate în imagini.
Peria i s-a ascuns sub păr și i-a urcat pe ceafă. Închizând ochii, s-a predat tragerii și
eliberării ritmice de pe cap.
„Vreau să te îndrăgostești”, a spus ea.
Sunt îndrăgostit. "E în regulă."
Ea se opri și păși în fața lui. "Vreau să iubești pe cineva cu adevărat. Nu așa cum crezi
că mă iubești."
S-a încruntat. „Fără supărare. Dar nu poți ști ce eu...”
"Phury, nu iubești cu adevărat..."
Se ridică și o întâlni în ochi. „Vă rog să-mi acordați respectul de a nu presupune
că îmi cunosc emoțiile mai bine decât mine.”
— N-ai fost niciodată cu o femeie.
— Am fost aseară.
Asta a închis-o pentru o clipă. Apoi a spus: „Nu la club. Te rog, nu la...”
„Într-o baie din spate. A fost și bine. Apoi, din nou, era o profesionistă”. Bine,
acum era un nemernic.
"Phury... nu."
"Pot să-mi iau peria înapoi? Cred că părul meu este bine acum."
"Phury..."
"Peria. Te rog."
După un moment care a durat cât un secol, ea a întins chestia spre el. Când a întins
mâna și a luat-o, au fost legați de mânerul de lemn pentru o simplă respirație, apoi
ea a lăsat mâna.
— Meriți mai mult decât atât, șopti ea. — Ești mai bun decât atât.
"Nu, nu sunt." Oh, omule, trebuia să scape de expresia ei frântă de inima. —
Nu lăsa mila ta să mă transforme într-un prinț, Bella.
"Acesta este autodistructiv. Toate acestea."
"Cu greu." S-a dus la birou, și-a luat contonciul și a tras-o. "Vreau asta."
"Tu? De aceea ai aprins fum roșu toată după-amiaza? Tot conacul miroase a asta."
"Fumez pentru că sunt dependentă. Sunt o dependentă de droguri, Bella, care a fost
cu o curvă aseară într-un loc public. Ar trebui să mă condamni, nu
fie-ți milă de mine."
Ea clătină din cap. „Nu încerca să arăți urât în fața mea. Nu va funcționa. Ești un bărbat
valoros...”
„De dragul naibii...” „…
care a sacrificat mult pentru frații săi. Probabil prea mult.”
— Bella, oprește-te.
"Un mascul care a renuntat la picior pentru a-si salva geamanul. Care a luptat curajos
pentru rasa lui. Care renunta la viitorul sau pentru fericirea fratelui sau. Nu poti deveni
mult mai nobil de atat." Ochii ei erau solidi, în timp ce se uita la el. — Nu-mi spune cine
ești. Te văd mai clar decât te vezi pe tine însuți.
S-a plimbat prin cameră până s-a trezit înapoi în fața comodei. Spera că nu există
oglinzi de Cealaltă Parte. Își ura reflexia. Am avut mereu.
"Phury..."
— Du-te, spuse el răgu it. — Te rog, du-te. Când ea nu a făcut-o, el s-a întors.
"Pentru numele lui Dumnezeu, nu mă face să mă prăbușesc în fața ta. Am nevoie de mândria
mea chiar acum. Este singurul lucru care mă ține în picioare."
Și-a pus o mână peste gură și a clipit repede. Apoi s-a sprijinit și a vorbit în limba veche. „Fii
de noroc, Phury, fiul lui Ahgony. Fie ca picioarele tale să urmeze o potecă plană și să
cadă ușor noaptea pe umerii tăi”.
S-a înclinat. — Cât despre tine, Bella, iubita nalla a fratelui meu de sânge, Zsadist.
Când ușa s-a închis în urma ei, Phury s-a lăsat pe pat și i-a dus tutunul la buze. În timp ce
se uită în jur în camera în care stătuse de când Frăția se mutase în complex, și-a dat seama
că nu era acasă pentru el. Era doar o cameră de oaspeți... o cameră de oaspeți de lux,
anonimă... patru pereți cu picturi frumoase în ulei, cu mochetă bună și draperii luxuriante
ca rochia de bal a unei femei.
Ar fi frumos să ai o casă.
Nu avusese niciodată unul. După ce Zsadist fusese răpită în copilărie, mahmenul lor
se închisese în subteran, iar tatăl lor plecase la vânătoare după doica care-l luase pe Z.
Crescând, Phury trăise printre umbrele în mișcare și respirație ale gospodăriei. Toți, chiar și
câinii, tocmai trecuseră prin mișcările vieții. Nu fusese nici un râs. Fără fericire. Fără
calendar de ceremonii.
Fără îmbrățișări.
Phury învățase să tacă și să stea departe. La urma urmei, a fost cel mai amabil lucru
pe care l-a putut face. Fusese replica a ceea ce se pierduse, amintirea durerii de
inimă care era în mintea tuturor. A început să poarte pălării pentru a-și ascunde fața
și a mers cu un amestec, încovoiindu-se în sine pentru a fi mai mic, mai puțin vizibil.
De îndată ce trecuse prin tranziție, plecase să-și găsească geamănul. Nimeni nu-
i făcuse semn să plece. Nu fuseseră la revedere. Dispariția lui Z epuizase toată
capacitatea gospodăriei de a lipsi pe cineva, așa că nu a mai rămas nimic pentru
Phury.
Ceea ce fusese bine, de fapt. A făcut totul mai ușor.
Aproximativ zece ani mai târziu, aflase de la un văr îndepărtat că mama lui murise
în somn. Se întorsese imediat acasă, dar făcuseră înmormântarea fără el. Tatăl
său murise luptând aproximativ opt ani mai târziu.
Phury ajunsese la acea înmormântare și își petrecuse ultima noapte în casa
familiei. După aceea, proprietatea fusese vândută, câinele se împrăștiase și parcă
părinții lui nu ar fi fost niciodată.
Dezrădăcinarea lui acum nu era nouă. O simțise încă din primul său moment
de conștiință când era copil. El a fost mereu rătăcitorul, iar Cealaltă Parte nu avea
de gând să-i ofere o bază. Nu și-a putut face un cămin acolo pentru că nu ar
putea avea unul fără geamănul său. Sau frații lui. Sau... S-a
oprit. A refuzat să se gândească la Bella.
În timp ce s-a ridicat și a simțit că proteza îi suportă greutatea, i s-a părut ironic
că unui nomad ca el îi lipsește un membru.
Își împotmolise, strecură câteva dintre ele în buzunar și aproape că ieșise pe ușă
când se opri și se întoarse. Patru pași l-au adus în dulapul său, trei clicuri de
încuietori au deschis o ușă de metal, două mâini întinse. Un pumnal negru a
ieșit.
Își puse arma în palmă, simțind echilibrul perfect și prinderea de precizie care se
potriveau doar cu specificațiile sale. Vishous o făcuse pentru el... la naiba, cu cât
timp în urmă? Șaptezeci și cinci de ani... da, vor fi șaptezeci și cinci de ani în această
vară de când s-ar fi alăturat Frăției.
El a examinat lama în lumină. Șaptezeci și cinci de ani de zgârieturi mai mici și nici o
zgârietură pe lamă. L-a scos pe celălalt pe care l-a folosit. Aceeași diferență. V era
un maestru meșter, în regulă.
Privind armele, simțindu-le greutatea, și-a imaginat-o pe Vishous stând în pragul
dormitorului mai devreme în această seară, explicându-i că Scribe
Virgin urma să permită înlocuirea lui Primales. Fratele de gheață avusese viață în ochi.
Viață și speranță, împreună cu un scop strălucitor.
Phury a băgat unul dintre pumnale în cureaua de satin care era în jurul taliei lui și l-a
dus pe celălalt în seif. Apoi se îndreptă spre u ă cu o elul în coloana vertebrală.
Pentru dragoste merita sacrificat, se gândi el în timp ce ieșea din camera lui.
Chiar dacă nu era al tău.
În acel moment, Vishous s-a materializat în partea îndepărtată a străzii, vizavi de

apartamentul lui Jane. Nu erau lumini aprinse înăuntrul ei, iar el a fost tentat doar
să intre înăuntru, dar a rămas în umbră.
La naiba, capul i-a fost amestecat. Se simțea vinovat ca naiba de Phury. Speriată de
moarte de ceea ce avea să spună Jane. Îngrijorat de cum să gestionezi un viitor cu un
om. La naiba, el era chiar îngrijorat de faptul că acea bietă Aleasă care era blocată să
fie nevoită să se îmbărbătească pentru restul ei.
Și-a verificat ceasul. Ora opt. Trebuia să-și imagineze că Jane va fi acasă în curând...
Ușa garajului
de lângă apartamentul de lângă Jane s-a răsturnat cu un zgomot de plâns și un
căscat adevărat al unui minivan s-a dat înapoi. Frânele sale au scârțâit puțin când
a ajuns la capătul curbei K, apoi șoferul a pus-o în treapta înainte.
V se încruntă, instinctele lui venind în atenție fără niciun motiv aparent. A

adulmecat aerul, dar era în direcția vântului față de vehicul și nu putea să prindă niciun miros.
Grozav, așa că era și el paranoic – ceea ce, împreună cu anxietatea lui ambientală și
comportamentul narcisist pe care îl manifestase în ultima vreme, însemna că avea cea mai
mare parte din DSM-IV acoperită în seara asta.
Și-a verificat din nou ceasul doar pentru naiba. Două minute mai târziu. Grozav.
Când i-a sunat telefonul mobil, i-a răspuns u urat, pentru că căuta să treacă
ceva timp. — Mă bucur că ești tu, polițistă.
Vocea lui Butch era oprită. — Ești la ea?
— Da, dar nu e. Ce face?
„Se întâmplă ceva cu computerele tale”.
"Ca în?"
„Unul dintre trasoarele pe care i-ați pus la spital a fost declanșată.
Cineva a intrat în dosarul medical al lui Michael Klosnick”.
"Nu e mare lucru."
— Era eful chirurgiei. Manello.
Omule, V ura sunetul numelui tipului. "Și?"
„Azi și-a căutat pe propriul computer imaginile inimii tale.

Căutăm fișierul corupt de Phury în timp ce te evacuăm, fără îndoială.”
"Interesant." V s-a întrebat ce a atras atenția tipului... un tipar al fotografiilor care

avea o dată/ora pe el, poate? Chiar dacă nu exista nicio notare cu privire la pacient, acel
tip Manello a fost probabil suficient de deștept încât să-l urmărească până la sala
de operație și să-și dea seama cine fusese pe masa lui Jane. La un nivel, nu era BFD,
deoarece dosarul medical arăta că Michael Klosnick a verificat AMA după o intervenție
chirurgicală. Dar totuși... "Cred că ar trebui să fac o vizită la doctorul bun."
„Hm, da, bănuiesc că am putea dori să-l externalizăm pe acesta. De ce nu mă lași să

mă ocup de asta.”
— Pentru că nu știi să ștergi amintirile, nu-i așa?
A urmat o pauză. "La naiba. Dar idee bună."
— Tipul s-a conectat acum?
— Da, e în biroul lui.
Dezordonat să facă o confruntare într-un loc public, chiar dacă a fost după ore, dar
numai Dumnezeu știa în ce altceva va intra doctorul.
La naiba, se gândi V. Uite ce a avut de oferit lui Jane: Secrete. Minciuni. Pericol. Era un
ticălos egoist, egoist și, ceea ce era și mai rău, îi distrugea viața lui Phury doar ca să o
poată ruina pe a ei.
O mașină a virat pe stradă și, în timp ce trecea sub o lumină, a văzut că era Audiul ei.
— La naiba, spuse el.

— A venit acasă, nu?
— Mă voi ocupa de Manello. Mai târziu.
În timp ce închise, nu era sigur că i-ar putea face asta. Dacă ar pleca acum, ar mai
avea timp să ajungă de Cealaltă Parte înainte ca Phury să-și asume jurământul Principal.
La dracu.
Capitolul patruzeci și unu
Jane a intrat în garaj, a pus Audi-ul în parcare și a rămas acolo cu motorul pornit. Pe
scaunul pasagerului de lângă ea se aflau rezultatele scanării CAT Manello, iar ea se
strecurase înăuntru. Mare totul clar. Nicio dovadă de tumoră sau anevrism sau ceva
neregulat.
Ar fi trebuit să se simtă ușurată, dar lipsa de explicație a deranjat-o pentru că
procesele ei de gândire au rămas lente și greoaie. Era aproape ca și cum
neurocăile ei trebuiau să ocolească un fel de obstacol din capul ei. Iar pieptul o mai
durea ca o cățea... Un bărbat a pășit în fasciculele
farurilor ei... un bărbat uriaș cu părul negru și barbă și piele. În spatele lui, peisajul
era încețoșat, de parcă ar fi ieșit dintr-o ceață.
Jane a izbucnit imediat în lacrimi.

Acest bărbat... această apariție... el era umbra ei, lucrul din mintea ei, prezența
bântuitoare pe care ea știa, dar nu o putea recunoaște, pe care o plângea, dar nu o
putea plasa. Totul avea sens... La următoarea
ei respirație, durerea i-a izbit tâmplele, o povară zdrobitoare îngrozitoare.
Dar, în loc să se rostogolească prin ea, s-a risipit, pur și simplu a plutit, fără a lăsa în
urmă nici măcar o înțepătură. În urma lui, i-au venit imagini, imagini cu ea
care operează pe acest bărbat, cu ea fiind răpită și ținută într-o cameră cu el... cu ei
fiind împreună... cu ea... îndrăgostită... apoi lăsată în urmă.
V.
Atacul memoriei s-a deformat și s-a schimbat în timp ce mintea ei se străduia să
găsească cumpărături într-o realitate alunecoasă. Acest lucru nu se putea întâmpla.
Nu se putea întoarce. Nu se mai întorcea.
Ea trebuie să viseze.
„Jane”, a spus apariția iubitului ei. Oh, Doamne... Vocea lui era la fel ca a fost, profundă
și drăguță, alunecând în urechea ei ca mătasea de culoarea vinului.
"Jane..."
Bâjbâind cu contactul, a stins luminile și a coborât din Audi.
Aerul era rece pe obrajii ei umezi, iar inima îi bătea cu putere când a spus: „Ești adevărat?”
"Da."
"De unde știu?" Vocea i s-a crăpat și și-a atins tâmplele. "Nu mai știu nimic. Nu mai pot...
să gândesc corect."
"Jane..." a respirat el. "Îmi pare atât de rău-"
— Capul meu nu e drept.
"E vina mea. E vina mea." Încordarea și tristețea de pe chipul lui mândru i-au străpuns
confuzia, oferindu-i un teren pe care să stea.
A tras aer în piept și s-a gândit la Russell Crowe spre sfârșitul A Beautiful Mind.
Îngrijindu-se, se apropie de ceea ce părea a fi V, îi puse două degete pe umărul lui și
împinse.
Era solid ca piatra. Și simțea același miros... condimente întunecate. Iar ochii lui –
acei ochi strălucitori de diamant – străluceau ca întotdeauna.
— Credeam că ai plecat definitiv, șopti ea. "De ce…"
În acest moment, ea spera doar să înțeleagă ce se întâmplă și de ce se întorsese.
— Nu mă împerechez.
Respirația i s-a oprit. — Nu ești?
A scuturat din cap. "Nu am putut. Nu pot fi cu nimeni în afară de tine. Nu știu dacă mă
vrei..."
Înainte de a avea un alt gând conștient, ea a sărit în sus și s-a prins de el, fără să-i păseze
deloc de barierele speciilor și ale circumstanțelor. Ea avea nevoie doar de el. Restul a
fost o conversație care urma să fie stabilită mai târziu.
— Sigur că te vreau, îi spuse ea chiar la ureche. "Te iubesc."
El a scăpat un fel de vorbă răgușită și brațele lui o striviră de el. În timp ce se trezi că nu
poate respira pentru că el o strângea atât de tare, ea se gândi: Da, acesta era cu adevărat
el. Și nu avea de gând să o lase să plece de data asta.
Multumesc. Dumnezeu.
În timp ce o ținea pe Jane de pe pământ, Vishous era pe deplin fericit. Completați într-un
mod în care, având toate degetele de la mâini și de la picioare, nu ar putea ține o
lumânare. Cu un strigăt de triumf, o duse în apartamentul ei, făcând o pauză doar
pentru a lăsa ușa garajului jos.
„Am crezut că înnebunesc”, a spus ea în timp ce o așeza pe tejghea. — Chiar am făcut-o.
Bărbat legat de ce era, mor de nerăbdare să intre înăuntrul ei, dar și-a ținut departe
îndemnurile mai josnice. Pentru dracu, ar trebui să le dea timp să vorbească puțin.
Într-adevăr.
La naiba, a vrut-o.
„Îmi pare rău – la dracu, Jane, îmi pare rău că a trebuit să șterg toate astea, chiar sunt. Îmi pot
imagina că a fost dezorientat ca naiba. Înfricoșător, de asemenea.”
Mâinile ei s-au dus la fața lui de parcă ar fi încă lucrat la întregul V-este un lucru
real. "Cum ai iesit din casnicii?"
— Unul dintre fra ii mei mi-a luat locul. V închise ochii în timp ce degetele ei trecură
peste obrajii și nasul lui, bărbia lui, tâmplele lui.
"El a facut?"
"Phury, cel de care ai avut grijă, este cel care a făcut-o. Nu știu cum o să mă
revanșez." Deodată, bărbatul legat din el și-a musculat lobul frontal la pământ,
arătând peste bunele maniere și bunul simț. "Ascultă, Jane, vreau să trăiești cu
mine. Te vreau cu mine."
Zâmbetul ei strălucea în voce. — Probabil că te-aș înnebuni.
"Nu este posibil." Gura i s-a întredeschis când vârful degetului ei trecu peste buza lui inferioară.
— Ei bine, putem să-l încercăm.
S-a uitat la ea. "Chestia este că, dacă ai rămâne cu mine, ar trebui să renunți la
această lume. Ar trebui să renunți la munca ta. Ar trebui să... Da, este un fel de
înțelegere cu totul sau nimic."
"Oh..." Ea se încruntă. "Eu, ah, nu sunt sigur..."
"Știu. Chiar nu pot să-ți cer asta și adevărul este că nu vreau să-ți oprești viața." Și
acesta era adevărul sincer al lui Dumnezeu. În ciuda chestiei legate de bărbați.
„Așa că o să ne dăm seama zi de zi. Vin la tine, sau am putea cumpăra un alt loc,
undeva îndepărtat, unde să ne petrecem zilele libere. O vom face să funcționeze.”
Se uită în jurul bucătăriei ei. „Totuși, o să vreau să conectez acest loc. Fă-l în
siguranță. Monitorizează-l.”
"Bine." Ea ridică din umeri din haină. — Fă ce trebuie.
Mm... Vorbind de a face. Ochii lui au coborât în josul ei. Și tot ce o vedea era goală.
— V, spuse ea cu voce joasă. "La ce te uiti?"

— Femeia mea.
Ea a râs încet. — Ai ceva în minte?
"Pot fi."
— Ce ar putea fi, mă întreb? Mirosul de rouă al excitării ieși de pe ea, declanșându-
i nevoia de a marca sigur ca și cum ar fi fost goală și răspândită în fața lui.
I-a luat mâna și i-a pus-o între picioare. "Ghici."
"Oh... da... asta din nou."
"Mereu."
Într-un val lin, și-a dezvăluit colții cu un șuierat, a mușcat gulerul tufurilor ei, a rupt
cârpa chiar în mijloc. Sutienul ei era din bumbac și alb și, binecuvântată, avea o
închizătoare în față. El a scăpat-o, s-a prins de unul dintre sfarcurile ei și a târât-o
de pe tejghea.
Călătoria la etaj până în dormitorul ei a fost una interesantă, cu multe pauze care au
dus-o să fie goală până când el a întins-o pe saltea.
A fost munca de o clipă să-și lase pielea și cămașa și, în timp ce se urca pe ea, îi
era gura deschisă, colții întinși complet.
Ea i-a zâmbit. "Însetat?"
"Da."
Cu o înclinare elegantă a bărbiei i-a dat acces la gât, iar pe un mârâit el a pătruns
în ea în două moduri, între coapse și la gât.
În timp ce o luă cu putere, ea îi încordă spatele cu unghiile scurte și își înfășura
picioarele în jurul șoldurilor lui.
Au trecut două ore bune până când sexul s-a terminat și, în timp ce stătea întins în
întuneric lângă ea, sătul și liniștit, a numărat binecuvântările pe care le avea. Trebuia
să râdă puțin.
"Ce?" ea a intrebat.
„Pentru tot ceea ce am văzut în viitor, nu aș fi prezis niciodată asta.”
"Nu?"
„Acest lucru... ar fi fost prea mult să sperăm.” I-a sărutat tâmpla, a închis ochii și și-a
permis să înceapă să adormească.
Dar nu trebuia să se întâmple. O umbră neagră l-a străbătut în drum spre odihnă,
împiedicându-i firele psihice, declanșând o intruziune de frică și panică. Și-a
spus că a avut necazuri pentru că atunci când ai ratat șansa de a fi cu persoana iubită,
a durat puțin să te relaxezi.
Explicația nu a rămas. Știa că era altceva... ceva prea terifiant pentru a fi luat în
considerare, o bombă în cutia poștală.
Se temea că destinul nu se terminase încă cu ei.
"Esti bine?" spuse Jane. — Tremuri.
"Sunt bine." S-a apropiat și mai mult de ea. — Atâta timp cât ești cu mine, sunt
bine.
Capitolul patruzeci și doi
De cealaltă parte, Phury a coborât panta spre amfiteatru cu Z și Wrath flancându-l.

Scribe Virgin și Directrix așteptau în centrul scenei, ambele în negru. Directrix nu
părea încântată, ochii ei îngusti, buzele plate, mâinile strânse pe un medalion care
îi atârna de gât. Nu s-a citit Fecioara Scribă. Fața ei era ascunsă sub halat, dar chiar
dacă s-ar fi arătat, Phury se îndoia că va fi capabil să știe la ce se gândea ea.
S-a oprit în fața tronului de aur, dar nu s-a așezat. Probabil că ar fi fost o idee
bună, totuși. Avea impresia că plutește, corpul plutește, nu merge, cu capul
undeva în altă parte decât pe umeri.
Ar putea fi valoarea balotului de fum roșu pe care îl inhalase, se gândi el. Sau faptul
că se căsătorea cu peste trei duzini de femei.
Dragă. Dumnezeu.
„Mânie, fiu al Mâniei”, rosti Fecioara Cărturară. — Vino înainte și salută-mă.
Wrath a mers până la marginea scenei și a îngenuncheat. "Harul Tău."

"Ai ceva să mă întrebi. Fă-o acum, cu condiția să formulezi corect."
„Dacă nu ar supăra, aș cere ca Phury să se supună aceluiași aranjament pe

care Vishous i-a fost furnizat în privința luptei. Avem nevoie de războinici.”
„Sunt înclinat să acord acest concediu pentru moment. El va locui acolo

—"
Phury a intervenit cu un solid: „Nu”. În timp ce toată lumea s-a smucit spre el, el a
spus: „Voi rămâne aici. Voi lupta, dar voi rămâne aici”. A aruncat o mică plecăciune
pentru a-și compensa grosolănia. „Dacă n-ar jigni”.
Gura lui Zsadist se deschise, o grămadă de ce-dracu-te-te-ai gândit pe chipul lui
speriat – dar râsul scurt al Fecioarei Scribe l-a închis. "Așa să fie.
Aleșii ar prefera asta, așa cum aș prefera eu. Acum ridică-te, Mânia, fiul Mâniei, și
să începem.”
În timp ce regele stătea la toată înălțimea, Fecioara Scribă și-a ridicat halatul cu glugă.
"Phury, fiul lui Ahgony, ți-aș ruga să accepți rolul de Primale. Sunteți de acord?"
"Fac."
„Vino pe estradă și îngenunchează în fața mea”.
Nu și-a simțit picioarele când a trecut și a urcat o scară scurtă, nu și-a simțit marmura
pe genunchi când a coborât în fața Fecioarei Scribe. Când mâna ei a aterizat pe
capul lui, el nu a tremurat, nu s-a gândit, nu a clipit. Se simțea ca pe scaunul
pasagerului al unei mașini, supus capriciilor șoferului în ceea ce privește viteza și
destinația. A ceda a fost pur și simplu oportun.
Ciudat, pentru că el alesese asta, nu-i așa. Se oferise voluntar.

Da, dar numai Dumnezeu știa unde îl va duce decizia.
Cuvintele rostite de Fecioara Scribă peste forma sa îndoită aveau ecouri ale Limbii
Vechi, dar nu putea să urmeze tot ce spunea ea.
„Ridică-te și ridică-ți ochii”, rosti Fecioara Cărturară la sfârșit. „Fiți înfățișați
împreună cu perechea voastră, asupra cărora aveți stăpânire, trupurile lor fiind ale
voastre și pentru a le comanda și a le sluji”.
În timp ce stătea în picioare, văzu că cortina se deschisese și că toți Aleșii erau
aliniați, cu hainele lor roșii ca sângele, strălucind ca rubinele în mijlocul întregului
alb. Ca unul, s-au închinat în fața lui.
La dracu... S-a dus și a făcut-o.
Brusc, Z a sărit pe scenă și l-a prins de braț. Ce... Oh, corect. El a fost listat în lateral.
Probabil că s-ar fi înclinat. Și asta nu ar fi arătat rău.
Vocea Fecioarei Cărturare răsună, răsunând cu puterea ei. „Și așa se face”. Mâna ei
fantomatică se ridică și arătă către un templu sus, pe deal.
„Du-te acum în cameră și ia-l pe primul dintre toți, așa cum face un bărbat”.
Mâna lui Zsadist îl mu că de bra . "Hristoase... fratele meu..."

— Încetează, șuieră Phury. — O să fie bine.
S-a desprins de geamănul său, s-a înclinat în fața Fecioarei Scribe și a Mâniei, apoi a
coborât scările și a început urcarea pe deal. Iarba era moale sub picioarele lui, iar
lumina ciudată, ambientală a Cealaltă Parte din jurul lui. Nici el nu l-a liniștit. Putea
simți ochii Aleșilor pe spate, iar foamea lor îl făcea să se răcească chiar și prin ceața
lui de fum roșu.
Templul de pe vârful dealului avea linii romane, cu coloane albe și o mansardă

până la înălțimea sa. Pe marile sale uși duble erau două noduri de aur pentru
butoane. A întors pe cea dreaptă, a împins și a intrat înăuntru.
Corpul i s-a întărit instantaneu din cauza parfumului din aer, amestecul
amețitor de iasomie și tămâie dulce și fumuioasă l-a ademenit, făcându-l sex. Așa
cum trebuia. În față era o perdea albă atârnând și o iluminare fulminantă sângera
prin faldă, strălucirea pâlpâitoare venind de la ceea ce trebuie să fie sute de
lumânări.
A tras cortina la o parte. Și sa retras, pierzându-și o parte din erecție.
Aleasa cu care trebuia să se împerecheeze era întins pe o platformă de marmură,
cu o pernă de pat pe ea, o perdea căzând din tavan și strângându-i-se la gât,
împiedicându-i fața de la vedere. Picioarele îi erau desfăcute și legate cu panglici
de satin alb, brațele la fel. O înveliș subțire ca o gură îi acoperea trupul gol.
Baza ritualului era evidentă de la sine. Ea era vasul de sacrificiu, un reprezentant

anonim al celorlalți. El era deținătorul vinului, cel care avea să-i umple trupul. Și,
deși era absolut de neiertat din partea lui, pentru o fracțiune de secundă nu se
putea gândi decât să o ia.
A mea, se gândi el. Prin lege și obicei și prin tot ceea ce era evident, ea era a lui, atât
cât erau pumnalele lui, cât era părul care îi creștea din cap. Și a vrut să intre în
ea. Am vrut să intru în ea.
Doar că asta nu avea să se întâmple. Partea decentă a lui i-a depășit instinctele,
doar le-a zdrobit: era complet îngrozită, plângea în liniște, de parcă ar fi încercat
să ascundă sunetul mușcându-și buza, tremurând astfel încât membrele ei erau
metronome oribile ale fricii.
— Fii în largul tău, spuse el cu o voce blândă.
Ea a tresărit. Apoi tremuratul a revenit mai rău decât înainte.
Deodată s-a supărat. A fost îngrozitor că această sărmană femelă a fost oferită
pentru folosirea lui ca un animal și, deși era folosit într-un mod similar, a fost
libera sa alegere să se pună aici: avea îndoieli serioase dacă asta era adevărat
pentru ea, având în vedere cum fusese reținută de ambele ori.
Phury întinse mâna, apucă perdeaua care îi ascundea fața și o smulse
—
Sfinte rahat. Suspinele femelei nu au fost reținute de ea care își mușca buza; era
călușată și legată de frunte de pat. Lacrimile îi curgeau fața roșie și pete, iar
mușchii gâtului ei ieșiră în evidență în ușurare rigidă – și țipa, deși nu putea scoate
niciun sunet, cu ochii bulbucați de groază.
S-a dus după ceea ce era în gura ei, slăbind cravata, scoțând-o. „Fii liniștit…”
Ea a gâfâit, aparent incapabilă de a vorbi, și mergând pe teoria că acțiunile vorbeau

mai tare decât cuvintele, el a îndepărtat legatura de pe frunte și i-a descurcat-o din
părul ei lung și blond.
Când i-a eliberat brațele subțiri, ea și-a acoperit sânii și joncțiunea coapselor și, dintr-
un impuls, a luat perdeaua pe care o smulsese și a acoperit-o înainte de a-i scoate
legăturile de la picioare. Apoi se dădu înapoi de la ea, traversând tâmplă până la
capăt și sprijinindu-se de peretele îndepărtat. Și-a gândit că s-ar putea simți mai
în siguranță așa.
Lăsându-și ochii pe podea, o văzu doar pe ea: Aleasa era palid și blond, ochii ei verzi
jad. Trăsăturile ei erau bune, genul care îl făcea să se gândească la păpușile de
porțelan, iar mirosul ei semăna foarte mult cu iasomia. Doamne, era prea delicată
pentru a fi torturată așa. Prea demn să suporte rănirea unui străin.
Hristos. Ce mizerie.
Phury lăsă tăcerea să continue, sperând că ea se va obișnui cu prezența lui în timp ce el își
dădea seama ce să facă în continuare.
Sexul nu avea să fie, asta era sigur.
Jane nu era foarte interesantă de The Sound of Music, dar o simțea complet pe Julie
Andrews, în timp ce stătea întinsă în pat și îl privea pe V încercând să-i găsească
hainele. Omule, să fii îndrăgostit într-adevăr te-a făcut să vrei să-ți arunci brațele
și să te învârți în lumina soarelui cu un rânjet larg, vesel și fericit pe față. În plus, avea
părul scurt blond ca să-l smulgă. Deși trăgea linie la lederhosen.
A fost doar o mică problemă.
„Spune-mi că n-o să-l rănești”, a spus ea în timp ce V își trăgea pielea pe coapse.
"Spune-mi că șeful meu nu va ajunge cu o pereche de picioare rupte."
"Deloc." V și-a tras o cămașă neagră care i se întindea strâns peste pectoralii. „Mă voi
asigura doar că el este bun și curat și că poza aia cu ticker-ul meu este înghețată”.
— O să-mi spui cum sta treaba?

Se uită la ea de sub sprâncene, cu un zâmbet răutăcios pe buze.
— Nu ai încredere în mine cu iubitul?
— Nu atât de departe cât pot să te arunc.
"Femeie desteapta." V veni și s-a așezat pe marginea patului, cu ochii lui de
diamant încă strălucind de sex. „Când vine vorba de tine, acel chirurg trebuie
să se uite”.
Ea îi luă mâna goală, știind că o ura să se apropie de cea înmănușată. — Manny

știe unde stă cu mine.
— El?
"I-am spus. Imediat după weekend. Chiar dacă nu-mi aminteam de tine, mi s-a
părut... greșit."
V se aplecă și o sărută. „Mă voi întoarce după ce-l părăsesc, bine? Așa poți să te
uiți în ochii mei și să știi că tipul încă respiră. Și, ascultă, vreau să devin real aici.
Aș vrea să-l trimit pe Fritz în după-amiaza viitoare. cu niște rechizite ca să
pot conecta acest loc. Aveți un dispozitiv de deschidere a ușii de garaj suplimentar?"
— Da, în bucătărie. Sertar sub telefon.

— Bine. Îl iau. Și-a trecut un deget pe gâtul ei și i-a înconjurat cel mai nou semn de
mușcătură. „În fiecare noapte, când ajungi acasă, voi fi aici. În fiecare dimineață
devreme, înainte de a fi nevoit să mă întorc la complex, voi fi aici. În fiecare
noapte când plec, voi fi aici. Vom fura timpul când și unde putem și vom rămâne în
legătură la telefon când nu suntem împreună.”
La fel ca orice relație normală, se gândi ea, iar ideea că lucrurile au o latură prozaică
a fost drăguță. I-a scos pe cei doi dintr-o suprastructură paranormală grozavă și
i-a așezat pe terenul realității: erau doi oameni care erau dedicați și gata să lucreze
la o relație.
Ceea ce era cam tot ce puteai cere persoanei de care erai îndrăgostit.
— Care este numele tău complet, murmură ea. — Tocmai mi-am dat seama că te cunosc doar
ca V.
„Visous”.
Mâna lui Jane o strânse pe a lui. "Scuzați-mă?"
"Vishous. Da, știu că este ciudat pentru tine..."
„Stai, stai, stai, cum se scrie?”
„Visous”.
"Dumnezeule."
"Ce?"
Ea și-a dres glasul. „Ah, cu mult, mult timp în urmă — cu o viață în urmă — am stat
în dormitorul copilăriei mele cu sora mea. Era o tablă Ouija între noi și îi puneam
întrebări. Ea ridică privirea spre el. — Tu ai fost răspunsul meu.
— La ce întrebare?
„Cine... Isuse, cu care urma să mă căsătoresc.”
V a zâmbit frumos și încet, așa cum făcea un bărbat când se simțea destul de
mulțumit de sine. — Atunci vrei să te căsătorești cu mine?
Ea a râs. — Da, sigur. Să mă îmbrăcăm într-o rochie albă și să facem chestia cu altarul...
Expresia lui a pierdut tachinarea. "Sunt serios."

"Oh Doamne."
— Nu cred că este un da?
Jane se ridică. "Eu... nu m-am gândit niciodată că mă voi căsători."
El tresări. „Da, bine, nu ăsta era exact răspunsul după care voiam...”
"Nu... vreau să spun, sunt doar surprins de cât de... ușor se simte."
"U or?"
— Ideea de a fi soția ta.
A început să zâmbească, dar apoi și-a pierdut expresia. „Putem face ceremonia în tradiția
mea, dar nu va fi oficială”.
— Pentru că nu sunt unul dintre voi?
"Pentru că Fecioara Scribă îmi urăște fundul, așa că nu poate fi nicio prezentare pentru
ea. Dar putem face restul." Acum a rânjit cu un ton.
— În special sculptura.
"Sculptură?"
"Numele tău. Spatele meu. Abia aștept."
Jane fluieră pe sub răsuflarea ei. — Pot să o fac?
A lătrat în râs. "Nu!"
„Hai. Sunt chirurg, mă pricep la cuțite”.
„Frații mei o vor face – ei bine, de fapt, cred că ai putea să faci și o scrisoare.
Mmm, asta mă deranjează." El o sărută. "Omule, ești atât de genul meu de fată."
— Trebuie să mă tai?
— La naiba, nu. Se face pe bărbați, astfel încât toată lumea să știe cui aparținem.
"Aparține?"
"Da. Voi fi al tău să porunci. Doamne peste. Fă ce vrei. Crezi că te descurci?"
— Am deja, îți amintești?

Pleoapele lui V căzură și el scoase un mârâit. "Da, în fiecare minut. Când putem merge din
nou la penthouse-ul meu?"
"Dumește când și eu sunt atât de acolo." Și data viitoare s-ar putea să-și găsească puțină
piele de îmbrăcat. "Hei, primesc un inel?"
— Dacă vrei, îți cumpăr un diamant de mărimea capului tău.
"Oh, da. De parcă aș deveni glam. Dar de unde vor ști oamenii că sunt căsătorit?"
El se aplecă și îi înghiți gâtul. — Mă mirosi?

"Doamne... da. Îmi place."
Își perie buzele pe maxilarul ei. „Parfumul meu este peste tine. Este în tine.
Așa vor ști oamenii mei cine este partenerul tău. Este și un avertisment.”
"Un avertisment?" respiră ea, slăbănoagă îmbrăcându-i corpul.
„Către alți bărbați. Le spune cine va veni după ei cu un pumnal dacă te ating”.
Bine, asta nu ar trebui să fie erotic al naibii. Dar a fost. — Ia în serios treaba cu
prietenul, nu-i așa.
„Bărbații legați sunt periculoși”. Vocea lui era un torc scăzut în urechea ei. „Ucidem
pentru a ne proteja femelele. Așa stau lucrurile”. Își împinse husele de pe ea, își
desfăcu fermoarul din piele și îi depărtă coapsele. "Marcăm și ceea ce este al
nostru. Și, pentru că nu mă voi vedea timp de douăsprezece ore, cred că o să mai
las puțin peste tine."
A înaintat cu șoldurile și Jane a gemut. Îl avusese de atâtea ori, dar dimensiunea lui
era întotdeauna un șoc. Mâna lui i-a tras capul pe spate de părul ei, iar limba lui a
intrat în gura ei în timp ce se răsuci peste ea.
Doar că atunci s-a oprit. „În seara asta ne vom împerechea. Mânia va prezida. Butch și
Marissa vor depune mărturie. Vrei și tu o chestie la biserică?
A trebuit să râdă. Cei doi erau amândoi asemenea nebuni de control, nu-i așa. Din
fericire, ea nu era înclinată să se lupte cu el pe aceasta. "Sunt bine fără un serviciu.
De fapt nu cred în Dumnezeu."
"Ar trebui."
Își înfipse unghiile în șoldurile lui și se arcui. „Acum nu este momentul pentru o
dezbatere teologică”.
— Ar trebui să crezi, Jane.
„Lumea nu are nevoie de un alt ciudat religios”.
El i-a periat părul pe spate. În timp ce erecția lui tremura în interiorul ei, el a spus:
„Nu trebuie să fii religios pentru a crede”.
"Și poți trăi o viață foarte frumoasă ca ateu. Crede-mă." Își trecu mâinile sub
cămașa lui, simțindu-i spatele puternic. „Crezi că sora mea e sus în rai, mănâncă
Fudgsicles-ul ei preferat pe un nor? Nu. Trupul ei a fost îngropat cu ani și ani în urmă,
iar acum nu a mai rămas mult din ea. Am văzut moartea. Știu ce se întâmplă după ce
plecăm. și nu există Dumnezeu care să ne salveze,
Vishous. Nu știu cine sau ce este Fecioara ta Scribă, dar sunt al naibii de sigur că ea nu
este Ea."
Cel mai simplu indiciu de zâmbet îi înclină buzele. „Îmi va plăcea să demonstrez că
te înșeli”.
"Și cum ai de gând să faci asta? Să-mi faci cunoștință cu Creatorul meu?"
„O să te iubesc atât de bine și atât de mult vei fi convins că niciun lucru pământesc
nu ne-ar fi putut aduce împreună.”
Ea i-a atins fața, și-a imaginat viitorul și a înjurat. — O să îmbătrânesc.
"La fel i eu."
„Nu în același ritm. O, Iisuse, V, o să...”

A sărutat-o. "Nu te vei gândi la asta. În plus... există o modalitate de a încetini asta. Nu
sunt sigur dacă ți-ar place, totuși."
"Oh, naiba, lasă-mă să mă gândesc. Hm... da, sunt interesat de asta."
— Nu știi ce este.
— Nu-mi pasă. Dacă îmi prelungește viața cu tine, aș mânca moartea pe drum.
Șoldurile lui s-au mutat în ea și s-au retras. „Este împotriva legii rasei mele”.
— Este pervers? Se arcui din nou în el.
"Pentru felul tău? Da."
Jane și-a dat seama chiar înainte să-și ridice încheietura mâinii la gură. Când a făcut
o pauză, ea a spus: „Fă-o”.
A mu cat i apoi i-a pus punc iile gemene la buze. Jane a închis ochii și a deschis
gura și... La dracu.
Avea gust de porto și a lovit-o la fel de tare ca zece sticle din chestii, capul i se învârte
după prima înghițire. Ea nu s-a oprit. Ea a băut de parcă sângele lui i-ar ține împreună,
vag conștientă, prin vuietul din trupul ei, că el pompa în ea și scotea zgomote sălbatice
de mârâit.
Acum V era înăuntrul ei în toate felurile posibile: în creierul ei cu cuvintele lui și trupul
ei cu excitarea lui și gura ei cu sângele lui și nasul ei cu parfumul lui. A fost complet
preluată.
Și avea dreptate. A fost divin.
Capitolul patruzeci și trei
Cu perdeaua albă strânsă de sâni, Cormia se uită uluită peste tâmpla Primalei.
Oricine ar fi fost acel bărbat, nu era Vishous, fiul Sângerului.
Dar cu siguranță era un războinic. Era imens lângă peretele de marmură, un uriaș
absolut, cu umerii care păreau mari ca patul pe care se afla ea. Mărimea lui o
îngrozise... până când ea se uită la mâinile lui. Avea mâini elegante.
Degete lungi, spate lat. Puternic, dar grațios.
Acele mâini elegante o eliberaseră. Și nu i-a făcut nimic altceva.
Totuși, a așteptat ca el să țipe la ea. Apoi a așteptat ca el să spună ceva. În
cele din urmă, a așteptat ca el să se uite la ea.
Avea un păr frumos, gândi ea în tăcere. Până la umeri și pline de atâtea culori,
valurile blond auriu și roșu intens și maro închis. Ce culoare aveau ochii lui?
Mai multă liniște.

Nu era sigură cât de repede trecea timpul. Ea știa că era, așa cum a trecut chiar
și aici, de Cealaltă Parte. Dar cât timp ținuseră ei la asta? Dragă Virgin, și-ar fi
dorit să spună ceva, doar că poate că acesta era ideea. Poate că o aștepta.
„Tu nu ești cine...” Vocea ei se auzi când privirea lui se ridică.

Ochii lui erau galbeni, un galben strălucitor, cald, care îi amintea de pietrele ei
preferate, citrinele. Într-adevăr, putea simți căldură în corpul ei în timp ce el o
privea.
— Nu sunt cine te a teptai? Oh... vocea lui. Netedă și joasă și... bună.
— Nu ți-au spus?
Ea clătină din cap, brusc fără voce. Și nu pentru că i-ar fi fost frică.
„Circumstanțele s-au schimbat și i-am luat locul fratelui meu”. Și-a pus mâna pe
pieptul său lat. — Numele meu este Phury.
— Phury. Nume de războinic.
"Da."
— Apari ca unul singur.
Îi întinse ambele palme. „Dar nu o să te rănesc. Nu te voi răni niciodată”.
Ea și-a înclinat capul într-o parte. Nu, nu ar face-o, nu-i așa. Era un complet
străin și de trei ori dimensiunea ei, totuși ea știa fără îndoială că nu i-ar face rău.
Avea să se împerecheze cu ea, totuși. Acesta era scopul acestei perioade împreună,
iar ea simțise excitarea din el când venise pentru prima dată.
Deși, nu mai era trezit.
Ea întinse mâna și și-a atins fața. Poate că acum, după ce văzuse cum arăta ea, nu
voia să urmeze? Era neplăcută pentru el?
Dragă Virgin, de ce își făcea griji? Ea nu a vrut să se împerecheze cu el. Cu oricine.
Avea să doară; Directrix-ul îi spusese asta. Și oricât de frumos ar fi fost acest frate, el
îi era complet necunoscut.
— Nu-ți face griji, spuse el în grabă, de parcă i-ar fi citit expresia. „Nu o să...”
Ea trase cortina mai aproape de ea. — Nu suntem?

"Nu."
Cormia î i plecă bărbia. „Dar atunci toți vor ști că te-am eșuat”.
"Ai eșuat... Isuse, nu greșești pe nimeni." Și-a băgat mâna prin păr, undele groase
prind lumina și strălucind. "Doar că nu sunt... Da, nu se simte bine."
„Dar acesta este scopul meu. Să mă împerechez cu tine și să-i leg pe Aleși de tine”. Ea
clipi repede. „Dacă nu o facem, ceremonia este incompletă”.
" i ce dacă."
"Nu înțeleg."
„Deci dacă ceremonia nu este completă astăzi. Este timp”. Se încruntă și se uită în
jur. "Hei... vrei să pleci de aici?"
Sprâncenele ei se ridicară. — Și mergi unde?
— Nu tiu. O plimbare. Sau ceva de genul ăsta.
„Mi s-a spus că nu pot pleca decât dacă noi...”
"Iată afacerea. Eu sunt Primale, nu? Deci ceea ce spun eu merge." I-a aruncat o privire
uniformă. — Adică, ai ti mai bine decât mine. Mă în el?
"Nu, tu ai stăpânire aici. Numai Fecioara Cărturară este mai înaltă decât tine."
S-a ridicat de pe perete. "Atunci hai sa mergem la o plimbare. Cel putin ce putem
face este sa ne cunoastem, avand in vedere situatia in care ne aflam."
"Eu... nu am halat."
"Folosește perdeaua. Mă voi întoarce în timp ce tu o aranjezi."
El i-a dat spatele și, după o clipă, ea s-a ridicat și și-a înfășurat pliurile de pânză în
jurul ei. Nu ar fi prevăzut niciodată asta, ea
gândit, nici înlocuirea lui, nici bunătatea lui, nici frumusețea lui. Căci într-adevăr
era corect la ochi. "Eu... sunt gata."
El se duse spre u ă, iar ea îl urma în urmă. Era și mai mare de aproape... dar
mirosea minunat. Condimente întunecate care îi furnicau în nas.
Când el deschise ușile și ea văzu priveliștea albă dinaintea lor, ea ezită.

Rușinea ei era greu de exprimat în cuvinte. Se simțea egoistă în ușurarea ei. Și
îngrijorat că deficiențele ei vor fi suportate întregului ales.
Stomacul i se strânse. „Nu mi-am îndeplinit datoria”.
"Nu ai eșuat. Tocmai am amânat împerecherea lui... eh, împerecherea. Se va întâmpla la
un moment dat."
Doar că nu-și putea scoate vocile din cap. Sau temerile ei. — Poate că ar trebui să
terminăm cu asta?
S-a încruntat. „Doamne... chiar ți-e frică să-i dezamăgi”.
"Ei sunt tot ce am. Tot ce știu." Și Directrix a amenințat că o va expulza dacă nu ține
tradiția. „Sunt singur fără ele”.
El o privi o clipă lungă. "Care e numele tău?"
— Cormia.
"Păi... Cormia, nu mai ești singur fără ei. Acum mă ai. Și știi ce? Uită de plimbare.
Am altă idee."
Pătrunderea în lucruri a fost una dintre specialitățile lui V. Era strâns cu seifuri,
mașini, încuietori, case... birouri. La fel de ușor cu rahatul rezidențial și
comercial. E bine.
Așa că, deschiderea ușii către secția de chirurgie a Spitalului St. Francis nu
era un BFD.
Alunecându-se înăuntru, a păstrat mhis-ul care aburiu camerele de securitate și
s-a asigurat că este ascuns de puținii oameni care se aflau încă în această
secțiune administrativă a complexului.
Omule... acestea au fost niște săpături foarte dulci. Zona mare de recepție, toate
impunătoare și de rahat, cu pereții lambriuri de lemn și orientali. Câteva birouri
auxiliare marcate cu...
Biroul lui Jane era chiar acolo.
V se duse și își puse degetul pe plăcuța de alamă de lângă u ă. Pe suprafața
lustruită a fost gravat: JANE WHITCOMB, MD, ȘEF DIVISIUNEA TRAUMATĂ.
Î i băgă capul pe u ă. Mirosul ei stăruia în aer și era una dintre hainele ei albe
împăturite deasupra unei mese de conferință. Biroul ei era acoperit cu grămezi de hârtii
și dosare și note post-it, scaunul împins pe spate, de parcă ar fi plecat grăbit într-un fel
de urgență. Pe perete erau o serie de diplome și certificate, dovadă a angajamentului ei
față de excelență.
Și-a frecat sternul.

La naiba, cum va funcționa asta între ei? A tras ore lungi. Era limitat la vizite de noapte.
Dacă nu ar fi de ajuns?
Doar că trebuia să fie. Nu avea de gând să-i ceară să-i lase o viață întreagă de muncă,
disciplină și succes. Ar fi ca și cum și-ar dori ca el să dea pe cauțiune Frăției.
Când cineva mormăia ceva, se uita dincolo de zona recepției spre locul în care o lumină
strălucea în capătul îndepărtat al apartamentului.
E timpul să te ocupi de afaceri cu Dr. Manello.
Nu-l ucide, își spuse V în timp ce se îndrepta spre o ușă întredeschisă. Ar fi o ucidere
totală să o suni pe Jane și să-i spui că șeful ei este îngrășământ.
V se opri și aruncă o privire de jur împrejur, în biroul uriaș de dincolo. Bărbatul uman
stătea așezat în spatele unui birou cu aspect prezidențial, trecând prin hârtii chiar dacă
era două dimineața.
Tipul se încruntă și ridică privirea. "Cine e acolo?"
Nu-l ucide. Rahatul ăsta ar dispărea complet pe Jane.
Oh, dar V a vrut. Tot ce putea să vadă a fost tipul în genunchi, întinzându-se spre fața lui
Jane, iar imaginea nu i-a îmbunătățit starea de spirit. Când era vorba de altcineva care
își măcina femelele, bărbaților legați le plăcea închiderea. Din varietatea sicriului-
capac.
Vishous a deschis ușa, a băgat mâna în mintea doctorului și l-a înghețat ca o bucată de
carne de vită. — Ai poze cu inima mea, doctore, și am nevoie de ele înapoi. Unde sunt? A
tras o sugestie în mintea bărbatului.
Tipul clipi. "Aici... pe biroul meu. Cine... ești?"
Întrebarea a fost o surpriză. De cele mai multe ori oamenii nu aveau un raționament
independent atunci când au fost doborâți astfel.
V se apropie și se uită la marea de hârtie. — Unde pe birou?
Ochii bărbatului se îndreptară spre colțul din stânga. "Folder. Acolo. Cine... ești?"
Nenorocitul de prieten al lui Jane, omule, a vrut să spună V.

La naiba, a vrut să-și tatueze rahatul pe fruntea tipului, așa că Manello nu a uitat
niciodată că a fost luată în totalitate.
V a găsit folderul și l-a deschis. "Fișiere de calculator. Unde sunt?"
"A plecat. Cine... sunt..."
— Nu contează cine sunt eu. La naiba, SOB-ul a fost tenace. Apoi, din nou, nu ai ajuns
să fii președintele operației pentru că erai un băiat relaxat de șezlong Barca. „Cine
altcineva mai știe despre această poză?”
— Jane.
Sunetul numelui care iesea din gura ticălosului nu l-a pus pe V în locul lui fericit, dar l-a
lăsat să alunece. "Cine altcineva?"
"Nimeni pe care să-l cunosc. Am încercat... să-l trimit în Columbia. Nu... a trecut
prin. Cine ești..."
"Omul boogey." V a căutat prin mintea chirurgului, pentru orice eventualitate.
Nu era nimic cu adevărat acolo. Timpul de plecare.
Doar că trebuia să știe altceva.
— Spune-mi ceva, doctore. Dacă o femeie ar fi căsătorită, te-ai lovi de ea?
Șeful lui Jane se încruntă, apoi clătină încet din cap. "Nu."
"Ei bine, ce știi. Acesta este răspunsul corect."
În timp ce V se îndrepta spre u ă, voia să pună un câmp minat de declan atori în
creierul tipului, să creeze tot felul de neurocăi, astfel încât, dacă ticălosul se gândea
la Jane sexual, să simtă groază sau grea ă sau poate să izbucnească în lacrimi ca un total.
sissy. La urma urmei, antrenamentul cu impulsuri adverse a fost o mană cerească atunci
când a fost vorba de deprogramare. Dar V nu era un simfat, așa că ar fi greu să reușești
fără un angajament serios de timp și, în plus, genul ăsta de rahat era probabil să
conducă pe cineva la nebunie. Mai ales cineva care era la fel de puternic ca Manello.
Aruncă o ultimă privire la rivalul său. Chirurgul îl privea cu confuzie, dar nu cu teamă,
ochii lui căprui închis, agresivi și inteligenți. Era greu de recunoscut, dar în absența lui
V, probabil că bărbatul ar fi fost un bun partener pentru Jane.
Nenorocitul.
Vishous era pe cale să se întoarcă când a avut o viziune atât de clară și clară, încât parcă
fusese înainte ca presimțirile lui să se usuce.
De fapt, nu a fost o viziune. Era un singur cuvânt. Nu avea niciun sens.
Frate.
Ciudat.
V l-a frecat bine pe doctor, curat și dematerializat.
Manny Manello și-a pus coatele pe birou, și-a frecat tâmplele și a gemut. Durerea
din cap avea propriile bătăi ale inimii, iar craniul lui părea să se fi transformat într-o cameră
de ecou. La fel de rău, cadranul radio al creierului lui se învârtea. Gânduri aleatorii au
sărit peste tot, o salată aruncată de puțină importanță: a trebuit să-și ia mașina
pentru service, trebuia să termine de parcurs acele cereri de rezidențiat, era plecat de la
Sam Adams, jocul lui de b-ball de luni seara fusese a trecut la miercuri.
Amuzant, dacă privea dincolo de roiul nimic special, avea sentimentul că toată activitatea
era... ascunde ceva.
Fără niciun motiv anume avea o imagine a păturii mov croșetate, care atârna pe
spatele canapelei mov a mamei sale, în camera de zi mov a mamei sale. Nenorocitul de
chestia aia nu a fost folosit niciodată pentru căldură și Dumnezeu să te ajute dacă ai
încercat să-l scoți. Singurul scop al chestiei era să ascundă o pată de când tatăl lui
vărsase peste tot o farfurie cu spaghete franco-americane. La urma urmei, abia până acum
puteai să mergi cu o sticlă de pulverizare de Resolve, iar acel rahat conservat avea colorant
roșu numărul cinci în el. Ceea ce nu era o privire pe o pânză mov.
La fel ca acea pătură, gândurile lui împrăștiate îi obturau un fel de pată în creier, deși al
naibii dacă știa ce este.
Și-a frecat ochii și a aruncat o privire către Breitling-ul său. După două dimineața
E timpul să merg acasă.
În timp ce își făcea împachetarea, simți că s-a îndepărtat de ceva important și a continuat
să se uite la colțul din stânga biroului său. Acolo era o întindere fără hârtie, lemnul
granulat se vedea prin ceea ce altfel era un banc de zăpadă de lucru.
Spațiul gol era de dimensiunea unui folder de fișiere.

De acolo fusese luat ceva. El știa asta. Pur și simplu nu putea să-și dea seama ce, și cu
cât încerca mai tare, cu atât mai mult îi bătea capul.
S-a îndreptat spre u ă.
Pe drumul pe lângă baia sa privată, a intrat, a găsit sticla lui de încredere de Motrin de
cinci sute de număr și a luat două.
Chiar avea nevoie de o vacanță.
Capitolul patruzeci și patru
Poate că aceasta nu era cea mai bună idee, se gândi Phury în timp ce stătea în pragul
dormitorului de lângă al lui, la conacul Frăției. Cel puțin gospodăria era ocupată altfel,
așa că încă nu a avut de-a face cu nimeni. Dar omule, lucrurile păreau stâncoase.
Rahat.
Dincolo de drum, Cormia stătea pe marginea patului, cu drapelul strâns de sâni, cu ochii ca
două bile într-un borcan mare de sticlă. Era atât de zbuciumată, încât voia să o ducă înapoi în
Cealaltă Parte, dar ceea ce o aștepta nu era mai bun. Nu voia ca ea să se confrunte cu plutonul
de execuție al lui Directrix.
Nu aveam de gând să suporte rahatul ăsta.
„Dacă ai nevoie de ceva, sunt chiar alături”. Se aplecă și arătă spre stânga. „Mă gândesc că poți să
stai aici o zi sau cam așa ceva și să te odihnești.
Ai puțin timp pentru tine. Suna bine?"
Ea dădu din cap, părul blond căzându-i peste umăr.
Fără un motiv anume, a observat că era o culoare frumoasă, mai ales în lumina slabă a lămpii de
noptieră. Îi amintea de pinul lustruit, de un galben bogat, strălucitor.
— Ai vrea să mănânci ceva? el a intrebat. Când ea a clătinat din cap, el s-a apropiat de telefon
și și-a pus mâna pe el. "Dacă ți se face foame, doar formează stea patru și îți va aduce
bucătăria. Orice vrei, îți vor aduce ei."
Ochii ei s-au uitat peste el, apoi s-au întors la el.

— Ești în siguranță aici, Cormia. Nimic rău nu ți se poate întâmpla...
— Phury? Te-ai întors? Din prag, vocea Bellei era o combinație de surpriză și ușurare.
Inima i s-a oprit. Prins. Și de persoana căreia îi era cel mai temut să-i explice toată chestia asta.
Era mai rea decât Wrath, pentru numele lui Dumnezeu.
S-a adunat înainte de a putea privi la ea. — Da, m-am întors pentru pu in timp.
— Am crezut că ești... Oh, bună ziua. Ochii Bellei se îndreptară spre ai lui înainte să-i zâmbească
lui Cormia. "Ah, numele meu este Bella. Și tu ești...?"
Când nu a primit niciun răspuns, Phury a spus: „Aceasta este Cormia. Ea este Aleasa cu care
m-am… împerecheat. Cormia, aceasta este Bella.”
Cormia se ridică și se înclină jos, cu părul aproape periind podeaua.

"Harul Tău."
Mâna Bellei s-a dus la burta ei inferioară. "Cormia, mă bucur să te cunosc. Și te rog,
nu suntem formali în casa asta."
Cormia se îndreptă și dădu din cap o dată.
Apoi s-a lăsat o întindere de tăcere cât o autostradă cu șase benzi.
Phury și-a dres glasul. Ei bine, dacă asta nu a fost ciudat.
În timp ce Cormia se uita la cealaltă femelă, ea știa întreaga poveste fără să

mai audă un cuvânt. Așa că de aceea Primale nu s-a împerecheat. Aceasta era
femeia pe care și-o dorea cu adevărat: nevoia lui era în felul în care ochii i se fixau
și se țineau de forma ei, felul în care vocea lui se adâncea, felul în care corpul
lui se încingea.
Și era însărcinată. Cormia și-a mutat privirea spre Primale.
Insarcinata, dar nu cu puii lui. Expresia lui în timp ce privea prin cameră era
una de dor, nu de proprietate.
Ah, da. Așa că acesta era motivul pentru care intervenise când fiul Sângerului avusese
o schimbare de circumstanță. Primale a vrut să se despartă de această femelă pentru
că o dorea și nu o putea avea.
Și-a mutat greutatea de pe un picior pe altul în timp ce privea prin cameră.
Apoi a zâmbit puțin. — Câte minute mai ai?
Femeia... Bella... a zâmbit înapoi. "Unsprezece."
"Helluva excursie pe holul statuilor. Poate vrei să începi."
— Nu-mi va lua atât de mult.
Cei doi țineau ochii. Afecțiunea și tristețea le făceau pe ale ei luminoase. Și
înroșirea ușoară de pe obrajii lui sugera că a găsit ceea ce privea dincolo de
minunat.
Cormia trase marginea draperiei mai aproape de bărbie, acoperindu-i gâtul.
— Ce-ar fi să te duc înapoi în camera ta? spuse Phury, apropiindu-i și oferindu-i
brațul. — Oricum vreau să-l văd pe Z.
Femela a dat ochii peste cap. — Folosești asta doar ca o scuză ca să mă bagi în
pat.
Cormia tresări în timp ce Primale râdea și murmura: „Da, destul de mult.
Cum merge?"
Femela a chicotit și și-a pus mâna în curba cotului lui. Cu o voce ușor răgușită,
ea a spus: „Funcționează foarte bine. Ca de obicei
tu... funcționează foarte bine. Mă bucur atât de mult că ești aici pentru... oricât de mult ai fi.”
Roșul acela de pe obrajii lui a devenit puțin mai strălucitor. Apoi aruncă o privire spre Cormia.
— Mă duc să o las, apoi voi fi în camera mea dacă ai nevoie de ceva, bine?
Cormia dădu din cap și privi ușa închizându-se în urma celor doi.
Rămasă singură, s-a așezat din nou pe pat.
Dragă Virgin... Se simțea micuță. Micut pe salteaua mare. Micut în camera vastă.
Micuță împotriva impactului care se profilează al tuturor culorilor și texturilor din jurul ei.
Ceea ce și-a dorit ea, nu-i așa. În timpul ceremoniei de vizionare, a fost exact așa cum și-a
dorit ea să fie.
Cu excepția faptului că invizibilul nu era balsamul pe care și-o asumase.
Privind în jurul camerei, nu reuși să înțeleagă unde se afla și îi era dor de spațiul ei mic, alb,
asemănător pântecului de pe Cealaltă Parte.
Când veniseră de dincolo, luaseră formă în dormitorul de alături, cel despre care
spusese că este a lui. Primul ei gând fusese că îi plăcuse felul în care mirosea. Puțin afumat, cu
acel parfum întunecat și picant pe care îl recunoștea ca fiind al lui. Următorul ei a fost că zdrobirea
de culoare, textura și formă a fost copleșitoare.
Și asta înainte să o ducă pe hol și să fi fost complet depășită. De fapt, el locuia într-un
palat, foaierul lui la fel de mare ca templele mai mari de pe Cealaltă Parte. Tavanul era înalt ca
cerul, picturile sale cu războinici în luptă strălucitoare precum pietrele prețioase la care ochii
ei le veneraseră.
Când și-a pus mâinile pe balustrada balconului și s-a aplecat, căderea pe podeaua de mozaic de
dedesubt a fost amețitoare, palpitant.
Fusese uluită când el o condusese în camera în care se afla acum.
Ea nu mai simțea acea uimire. Acum era în stare de șoc din cauza supraîncărcării senzoriale.
Aerul era ciudat pe această parte, plin de mirosuri străine și era uscat în nas. De asemenea, s-a
mișcat constant. Aici erau curenți care îi treceau pe față și pe părul ei și pe perdeaua pe care o
înfășurase în jurul ei.
Ea aruncă o privire spre u ă. Au fost și aici sunete ciudate. Conacul din jurul ei scârțâia și
putea auzi voci uneori.
Strângându-se mai aproape de ea, își băgă picioarele sub ea și se uită la masa elegantă din
dreapta patului. Nu-i era foame, dar nu ar ști ce să ceară să mănânce dacă ar fi fost. Și nici ea
habar nu avea cum să folosească acel obiect pe care el îl numease telefon.
În afara ferestrei, a auzit un vuiet și și-a biciuit capul la zgomot.

Erau dragoni pe partea asta? Citise despre ei și, deși avea încredere în Phury că
era în siguranță aici, își făcea griji de pericolele a ceea ce nu putea vedea.
Poate că a fost doar vântul? Citise despre asta înainte, dar nu putea fi sigură.
Întinzând mâna, luă o pernă de satin care avea ciucuri la fiecare dintre cele patru
colțuri. Ținându-l la piept, ea a mângâiat una dintre cozile mătăsoase, încercând să
se calmeze cu senzația șuvițelor care i-au alunecat prin mână iar și iar.
Aceasta era pedeapsa ei, se gândi ea când simțea că camera se apasă asupra ei și îi
copleși ochii. Acesta a fost rezultatul dorinței ei să părăsească Cealaltă Parte și
să-și găsească drumul în mod independent.
Acum era acolo unde se rugase să fie.
Și tot ce își dorea era să meargă acasă.
Capitolul patruzeci și cinci
Jane stătea în colțul din bucătărie cu o cană rece în fața ei. Peste stradă, soarele
răsare, razele lui sclipind printre ramurile copacilor. Vishous plecase cu vreo douăzeci de
minute în urmă, iar înainte de a decola, îi făcuse cacaoa pe care tocmai o terminase.
Îi era dor de el cu o durere care nu avea sens, având în vedere cât timp petrecuseră
împreună în timpul nopții. După ce V vorbise cu Manny, el se întorsese și o
asigurase că șeful ei era încă în viață, cu toate membrele atașate. Apoi și-a cuprins brațele
în jurul ei și o ținuse... și făcuse dragoste cu ea. De două ori.
Tocmai acum dispăruse, iar soarele trebuia să cadă ca o piatră înainte ca ea să-l vadă din
nou.
Sigur, erau telefoane și e-mailuri și mesaje, și se întâlneau în seara asta. Totuși, nu se
simțea suficient. Voia să doarmă lângă el și nu doar câteva ore înainte ca el să trebuiască
să se lupte sau să se întoarcă la casa lui.
Și vorbind despre logistică... ce a făcut ea cu oportunitatea de la Columbia? Era mai

departe de el, dar conta asta? Putea să călătorească oriunde dintr-o clipă. Totuși, mi s-
a părut o idee proastă să fii prea departe. La urma urmei, fusese deja împușcat o dată.
Dacă avea nevoie de ea?
Ea nu putea foarte bine să pofă lângă el.
În afară de atunci, ce avea de gând să facă cu privire la conducerea propriului magazin?
Nevoia de a conduce făcea parte din componența ei chimică, iar coborârea în Columbia a
rămas cel mai bun pariu al ei, chiar dacă ar putea dura cinci ani și ceva până când ea va
fi candidată pentru o președinție.
Presupunând că totuși ar fi vrut să o intervieveze. Presupunând că ea a primit slujba.
Jane se uită la cana rece cu interiorul striat de ciocolată.
Ideea care i-a venit a fost nebună. Absolut nebuni. Și a respins-o ca dovadă că capul
ei nu era deloc înapoi pe drumul cel bun.
Ridicându-se de la masă, a pus cana în mașina de spălat vase și s-a dus să facă duș și să
se schimbe. O jumătate de oră mai târziu, ea a ieșit din garaj și, în timp ce se îndrepta,
un minivan se îndrepta pe calea scurtă de lângă ușa.
O familie. Grozav.
Din fericire, călătoria în centrul orașului a fost lină. A fost puțin trafic când a
împușcat pe Trade Street și a aprins fiecare semafor verde până a ajuns la cel de vizavi
de birourile Caldwell Courier Journal.
Când s-a oprit, i s-a stins telefonul mobil. Fără îndoială, serviciul ei de gardă.
„Whitcomb”.
— Bună, doctore. Este omul dumneavoastră.
Ea a zâmbit. Un rânjet mare, mâncător de rahat. "Bună."
"Bună." Se auzi o mișcare înfundată a cearșafurilor, ca și cum V se răsturna în pat.
"Unde ești?"
"În drum spre muncă. Unde ești?"
"Pe spatele meu."
Oh, Isuse, își putea imagina cât de bine arăta în cearșafurile lui negre.
— Deci... Jane?
"Da?"
Vocea i scăzu jos. "Ce por i?"
„Scrubs”.
"Mmmmm. E sexy."
Ea a râs. „Sunt cu un pas înainte de a purta un sac”.
— Nu pe tine, nu sunt.
"Ce por i?"
— Nimic... și ghici unde îmi este mâna, doctore.
Lumina s-a schimbat și Jane a trebuit să-și amintească cum să conducă. Cu o voce
fără suflare, ea spuse: — Unde?
"Între picioarele mele. Poți ghici pe ce e?"
Oh... dulce... Isuse. Când a lovit gazul, ea a spus: "Ce?"
El i-a răspuns și ea aproape a intrat într-o mașină parcata. "Visous..."
— Spune-mi ce să fac, doctore. Spune-mi ce să fac cu mâna mea.
Jane înghiți în sec, se opri... și îi dădu instrucțiuni detaliate.
Phury a rostogolit niște fum roșu, a lins hârtia și a răsucit șurubul. În timp ce o
aprindea, se lăsă pe spate în perne. Proteza îi era scoasă și sprijinită de noptieră, iar
el purta o halat de mătase albastru regal și roșu sânge. Favoritul lui.
Făcând puțină pace cu Bella îl calmase. Revenirea aici îl calmase. Mai mult fum roșu
îl liniștise.
Desprinderea Directrix-ului de pe tavan nu a făcut-o.
Femeia aceea apăruse la conac la aproximativ o jumătate de oră după ce el și

Cormia veniseră dinspre Celălalt Parte, și ea fusese peste capriori în legătură cu
dispariția unuia dintre Aleșii ei. Phury o dusese în bibliotecă și, în fața lui Wrath, îi
explicase că totul era în regulă: tocmai se răzgândise și voia să se întoarcă aici
pentru puțin timp.
Directrix nu fusese fermecat. Cu o voce trufașă, care nu cântase bine, ea îl informase
că, în calitate de reprezentant al Aleșilor, îi ceruse să-l intervieveze pe Cormia
despre ceea ce se întâmplase în templu – pentru a afla dacă ceremonia Primalei era
sau nu încheiată.
Phury hotărâse că nu o plăcea în acel moment. Ochii ei înțelepți îi spuseseră că știa

că nu a existat sex, iar el avea impresia clară că ea își dorește deets doar pentru
că aștepta cu nerăbdare să se întindă în Cormia.
De parcă asta avea să se întâmple. Cu un zâmbet pe buze, Phury aruncase bomba P

și îi aminti cățeii că, în calitate de Primale, nu era răspunzător față de ea
și că el și Cormia se vor întoarce pe partea cealaltă când el era al naibii de mulțumit.
Și nici o clipă înainte.
Huffy nu a început să descrie reacția, dar o ținea de părul scurt și ea știa asta. Ochii
ei scuipaseră ură în timp ce se înclinase și se dematerializase.
La naiba cu ea, era atitudinea lui și era serios să-i dea fundul. Nu era sigur cum să
se întâmple asta, dar nu voia pe cineva ca ăsta la conducere. Era rea.
Phury inspiră și se ținu de fumul roșu. Nu știa cât să-l țină pe Cormia aici.
Doamne, din câte știa el, ea deja dorea să se întoarcă.
Singurul lucru pe care îl știa sigur era că atunci când ea va pleca, va fi alegerea
ei, nu nimic forțat asupra ei de acele nuci alese cu aripi.
Cât despre el? Ei bine... o parte din el încă voia să scape de conac, dar
Cormia era un fel de tampon. În plus, se întorceau înapoi în Cealaltă Parte și
rămâneau acolo la un moment dat.
A expirat și și-a frecat absent piciorul drept unde se termina sub genunchi. Era
dureros, dar de obicei era la sfârșitul nopții.
Bătăitul în u ă l-a surprins. "Intrați?"
A ghicit cine era, după felul în care lucrul s-a deschis: încet și doar un trosnet.
"Cormia? Tu ești?" Se ridică, trăgând plapuma peste picioare.

Capul ei blond îi străpunse, corpul ei rămânând afară în hol.

"Te simți bine?" el a intrebat.
Ea clătină din cap. În limba veche, ea a spus: „Dacă nu ar supăra, vă rog să intru în
cartierul vostru, grație?”
— Desigur. Și nu trebuie să fii formal.
S-a strecurat înăuntru și a închis ușa. Părea atât de fragilă înfășurată în toată pânza aceea
albă, mai mult ca o tânără, în loc de o femeie care trecuse prin schimbarea ei.

În loc să-i răspundă, ea a rămas tăcută, cu ochii în jos, cu brațele ținându-se.
— Cormia, vorbește cu mine. Spune-mi ce se întâmplă.

Ea s-a înclinat jos și a vorbit din acea poziție. "Drația ta, eu sunt..."
— Nicio formalitate. Vă rog. A început să se miște de pe pat, dar apoi și-a dat seama că
nu avea piciorul pe el. Se ridică la loc, neștiind cum s-ar simți ea știind că îi lipsea o
bucată din corp. "Doar vorbește cu mine. De ce ai nevoie?"
Ea și-a dres glasul. — Sunt partenerul tău, nu-i așa?

— Hm... da.
— Deci nu ar trebui să stau cu tine în camera ta?
Sprâncenele i se ridică. — M-am gândit că ar fi mai bine pentru tine să ai propria ta
cameră.
"Oh."
S-a încruntat. Cu siguranță nu voia să stea cu el.
Pe măsură ce tăcerea plutea, se gândi el, ei bine, evident că ea a făcut-o.
S-a simțit ca de stânjenit când a spus: „Bănuiesc că, dacă vrei... poți să stai aici. Adică,
am putea aduce un alt pat”.
„Ce e în neregulă cu cea pe care o ai?”
Vroia să se culce cu el? De ce—O, corect, „Cormia, nu
trebuie să-ți faci griji că Directrix sau oricare dintre ceilalți cred că nu-ți faci datoria.
Nimeni nu va ști ce faci aici”.
Sau nu a făcut, așa cum a fost cazul.

— Nu este asta. Vântul... cel pu in, eu cred că este vântul... bate casa, nu-i a a?
„Ei bine, da, este un fel de furtună acum. Dar suntem înconjurați de o barcă plină
de piatră.”
În timp ce a așteptat ca ea să continue și ea nu a făcut-o, i-a venit. Omule, era un

nenorocit fără idee, nu-i așa? O scosese din singurul mediu pe care îl cunoscuse
vreodată și o aruncase într-o lume cu totul nouă. Era zguduită de lucrurile pe care le
luase ca fiind normale. Cum putea să se simtă în siguranță când nu știa ce sunete
erau periculoase și care nu?
"Ascultă, vrei să rămâi aici? E bine pentru mine." Se uită în jur, încercând să-și dea
seama unde să se rostogolească într-un pătuț. „Este loc destul pentru un pliant”.
"Patul este bun pentru mine."

— Da, o să dorm pe pătuț.
"De ce?"
— Pentru că a prefera să nu dorm pe podea. A fost o întindere între două
dintre ferestre. L-ar putea avea pe Fritz... — Dar patul este
suficient de mare pentru noi doi.
Phury î i întoarse încet capul spre ea. Apoi clipi. "Ah da."
„O vom împărtăși”. Ochii ei erau încă în jos, dar în vocea ei se simțea un indiciu
intrigant de forță. — Și atunci măcar voi putea să le spun că stau lângă tine.
Oh, deci asta a fost. "Bine."

Ea a dat din cap și s-a dus pe partea opusă. După ce s-a strecurat printre cearșafuri, s-
a ghemuit într-o minge și s-a îndreptat spre el. Ceea ce a fost o surpriză.
La fel ca și faptul că nu și-a strâns ochii și nu a prefăcut somn.
Phury și-a șters blutul și s-a gândit că le va face amândurora o favoare și le va dormi
deasupra copertelor. Dar trebuia să meargă la toaletă înainte să se prăbușească.
Rahat.
Ei bine, mai devreme sau mai târziu va trebui să știe despre piciorul lui.
A mutat plapuma deoparte, a întins mâna spre baston și s-a ridicat. Când îi auzea
respirația întrerucând un șuierat și îi simți privirea, se gândi: Doamne, trebuie să fie
îngrozită. Ca Aleasă, a fost obișnuită cu perfecțiunea.
„Nu am picior inferior”. Ei bine, duh. — Totuși, nu este o problemă.
Cu condiția ca proteza lui să fie montată corect și să funcționeze bine.
"Ma intorc imediat." A fost o ușurare să închid ușa băii și a petrecut mai mult decât
făcea de obicei spălându-se pe dinți, să folosească ața dentară și să folosească
toaleta. Când a început să rearanjeze Q-tips și Motrin în dulapul cu
medicamente, a știut că trebuie să iasă înapoi.
A deschis ușa.
Era exact acolo unde fusese înainte, pe marginea patului, cu ochii deschiși în fața
lui.
Când a traversat camera, și-a dorit ca ea să nu se mai uite la el.
Mai ales că s-a întins deasupra plapumei și halatul nu îi acoperea piciorul.
Răsturnând colțul consolei pentru a se ascunde, încercă să se stabilească.
Acest lucru nu avea să meargă. Îi era frig doar cu jumătatea inferioară acoperită.
Cu o privire rapidă măsura întinderea saltelei dintre ei. Mare ca un teren de fotbal.
Atât de mult spațiu ar fi putut la fel de bine să fie într-un alt spațiu
cameră.
— Am de gând să sting lumina.

Când capul ei a urcat și a coborât pe pernă, el a stins lampa... și s-a strecurat sub
cuverturi.
În golul negru, stătea întins rigid lângă ea. Isuse... El nu se culcase niciodată cu
nimeni înainte. Ei bine, a fost acel moment în timpul nevoii Bellei cu V și Butch, dar
asta pentru că toți leșinaseră. În plus, erau bărbați, în timp ce... ei bine, Cormia
cu siguranță nu era bărbat.
A tras aer în piept. Da, parfumul ei de iasomie a fost un dezamăgit.
Închizând ochii, era dispus să pună pariu că ea era la fel de rigidă și stânjenită ca și
el. Omule, asta avea să fie o zi lungă. Ar fi trebuit să dea curs ideea pătuțului.
Capitolul patruzeci și șase
"Vishous, ai putea sa nu mai zambesti asa? Incepi sa ma sperii."
V răsturnă pasărea lui Butch peste masa din bucătărie a conacului și se întoarse la
cafea. Noaptea venea în curând, ceea ce însemna în... douăzeci și opt de
minute... era liber.
În clipa în care ieșea, urma să meargă la casa lui Jane și să tragă niște prostii
romantice. Nu era sigur ce, poate ca flori sau ceva de genul. Ei bine, florile și el
instalează acel sistem de securitate. Pentru că nimic nu spunea dragoste ca o
grămadă de detectoare de mișcare.
Doamne, a fost biciuit. Adevărat.
Ea îi spusese că ajunge acasă pe la nouă, așa că el s-a gândit că îi va aranja puțin
dormitorul și apoi va avea o vizită la ea până la miezul nopții.
Numai că i-a lăsat doar cinci ore de vânat.
Butch a foșnit secțiunea de sport, s-a aplecat să o sărute pe Marissa pe umăr, apoi
s-a întors la CCJ. Ca răspuns, ea și-a ridicat privirea din documentele ei pentru Safe
Place, și-a frecat brațul și s-a întors la ceea ce făcea. Avea un semn proaspăt de
mușcătură pe gât și strălucirea unei femei foarte mulțumite pe față.
V tresări și se uită în jos în cafeaua lui, mângâindu-și barbă. El și Jane nu aveau să

aibă niciodată așa ceva, se gândi el, pentru că nu aveau de gând să trăiască
niciodată împreună. Chiar dacă era plecat de la Frăție, nu putea să se prăbușească
la ea în timpul zilei, din cauza soarelui, iar venirea ei aici nu era o opțiune din diferite
motive de expunere: era destul de risc ca ea să știe că cursa a existat. Mai multe
contacte, mai multe detalii, mai mult timp în jurul Frăției nu a fost inteligent sau
sigur.
În timp ce V își legăna cana și se lăsă pe spate în scaun, își făcu griji pentru viitor.
El și Jane erau buni împreună, dar despărțirile forțate aveau să le uzeze. Simțea
deja o încordare în timp ce se gândea la rămas-bun care ar trebui să aibă loc în
seara asta.
O dorea la fel de aproape ca pielea lui douăzeci și patru/șapte. Vocea ei la telefon,
deși mai bună decât nimic, nu a fost suficientă pentru a-l satisface cu adevărat. Dar
care au fost celelalte opțiuni?
A fost un alt foșnet de hârtie când Butch a manipulat CCJ. Doamne, avea o etichetă
îngrozitoare a ziarului, zdrobind mereu paginile și fiind aspru cu cutele. La fel a
fost și cu reviste. Butch nu le-a citit atât de mult, ci le-a roade cu mâinile.
În procesul de terorizare a unui articol despre antrenamentele de primăvară,

Butch a aruncat din nou o privire spre Marissa, iar V știa că cei doi aveau să
decoleze în curând, dar nu pentru că își terminaseră cafeaua.
Amuzant, știa ce avea să se întâmple din extrapolare, nu din a doua vedere sau
pentru că le putea citi gândurile: Butch scăpa de mirosul de legătură, iar
Marissa îi plăcea să fie cu bărbatul ei. Nu era ca și cum V ar fi avut o viziune în care
au ajuns închiși în cămara majordomului sau înapoi în pat la Groapă.
Gândurile lui Jane erau singurele pe care le putea citi și apoi doar de câteva ori.
Și-a frecat centrul pieptului și s-a gândit la ceea ce spusese Fecioara Scribă... că
viziunile lui și capacitatea sa prevestitoare au fost ascunse din cauza unei răscruce
de drumuri în propria lui viață și că, atunci când va trece prin ea, se vor întoarce.
Lucrul era că o avea pe Jane acum, deci nu a trecut de partea aceea? Își găsise
femela. El era cu ea. Sfarsitul povestii.
A înghițit mai multă cafea. A ținut pasul cu frecarea.
Coșmarul se întorsese din nou în această dimineață.
Întrucât nu mai putea să atribuie acea secvență de rahat de împușcături cu PTSD,
a decis că acum era o alegorie, subconștientul lui răsturnându-se din cauza faptului
că încă se simțea scăpat de sub control în viața lui. Pentru că a te îndrăgosti ar face
asta.
Acesta trebuia să fie motivul. A trebuit sa.
— Zece minute, îi șopti Butch la urechea Marissei. "Pot să am zece minute cu tine
înainte să pleci? Te rog, iubito..."
V și-a dat ochii peste cap și a fost u urat să fie enervat de rutina iubitului-
dovey. Cel puțin tot testosteronul din el nu se secase.
"Dragă, te rog?"
V trase de cana lui. "Marissa, aruncă-i nenorocitului cu seva un os, vrei?
Simperingul mă uzează pe nervi."
— Ei bine, nu putem avea asta, nu-i așa? Marissa și-a împachetat hârtiile râzând
și i-a aruncat lui Butch o privire. — Zece minute. Și mai bine le-ai face să conteze.
Butch s-a ridicat de pe scaun de parcă ar fi luat foc. — Nu întotdeauna?

"Mmm... da."
În timp ce cele două buze blocate, V pufni. "Distrați-vă, copii. În altă parte."
Tocmai plecaseră când Zsadist a intrat într-o fugă moartă. "La naiba. La naiba... la naiba..."
— Ce faci, fratele meu?
„Predau și am întârziat”. Zsadist a luat o mânecă de covrigi, o pulpă de curcan din frigider
și un litru de înghețată din congelator. — La naiba.
— Ăsta e micul dejun?
— Taci. E aproape un sandviș cu curcan.
— Drumul Rocky nu contează ca maia, frate.
"Tot ceea ce." Se îndreptă spre u ă. „Oh, apropo, Phury e din nou aici și l-a adus pe
Aleasă cu el. M-am gândit că ai vrea să știi în cazul în care vezi o femeie la întâmplare
făcând fantomă pe aici.”
Vai. Surprinde. "Ce mai face?"
Zsadist făcu o pauză. „Nu știu. E destul de strâmt în privința rahatului. Nu prea vorbăreț.
Nenorocitul."
— Oh, și ești candidat pentru The View?
— Înapoi la tine, Bahbwa.
— Touché. V clătină din cap. — Omule, îi sunt dator.
— Da, ai. Cu to ii.
— Stai, Z. V aruncă prin cameră lingura pe care o folosise pentru a-și îndulci cafeaua.
— O să vrei asta, adevărat.
Z a prins chestia din mers. "Ah, aș fi îndepărtat asta. Mulțumesc. Omule, am avut-o pe
Bella pe creier tot timpul, simți-mă?"
Ușa majordomului se închise.
În tăcerea bucătăriei, V mai bău din cană. Cafeaua nu mai era fierbinte, căldura i se
risipă. În alte cincisprezece minute ar fi înghețat.
De nebăut.
Da... știa cât de greu era să te gândești la femeia ta tot timpul.
L-a știut direct.
Cormia simți patul clătinându-se în timp ce Primale se răsturnă. Încă o dată.

Așa fusese de ore în șir. Ea nu dormise toată ziua și era sigură că nici el nu dormise.
Doar dacă nu s-a mișcat mult în timp ce era în repaus.
Scoase un mormăit și se smuci, cu membrele grele zvârnindu-se. Parcă nu se putea
simți confortabil, iar ea își făcea griji că era cumva
deranjandu-l... deși nu era clar cum. Rămase nemișcată de când intrase.
A fost ciudat, totuși. Era mângâiată de prezența lui, în ciuda neliniștii lui. Era ceva
u urator în tirea că se afla de cealaltă parte a patului. Se simțea în siguranță cu
el, deși îl cunoștea
nu.
Primale a tresărit din nou, a gemut și... Cormia
a sărit când mâna lui a aterizat pe brațul ei.
La fel si el. Cu un mârâit scăzut, scoase un fel de sunet întrebător în gât, apoi își
trecu palma în sus și în jos, de parcă ar fi încercat să-și dea seama ce era în patul lui
cu el.
Se aștepta ca el să se retragă.
În schimb, a apucat.
Buzele lui Cormia s-au întredeschis în stare de șoc când el a scos un zgomot
adânc în gât și a pătruns printre cearșafuri, mâna lui trecând de la brațul ei până
la talie. De parcă ar fi trecut un fel de test, el se rostogoli în ea, o coapsă
groasă venind de a ei, ceva greu împingându-i în șold. Mâna lui a început să se
miște, și înainte ca ea să-și dea seama, draperiile se slăbiu și apoi i-au desprins
corpul.
El a mârâit mai tare și a tras-o spre el, astfel încât lungimea dură să se întindă
acum peste coapsele ei. Gâfâi, dar nu avea timp să reacționeze sau să se
gândească. Buzele lui i-au găsit gâtul și i-au aspirat pielea, retragerea făcându-i
corpul să se încălzească. Și atunci corpul lui a început să se miște. Avântul
înainte și înapoi a făcut ceva între picioarele ei bine și furnicături, ceva
întunecat și nevoiaș să se desfășoare în burta ei.
Fără avertisment, ambele brațele lui s-au înconjurat de ea și el a rostogolit-o pe
spate, părul lui luxos căzându-i pe față. Coapsa lui groasă între a ei și el a urcat pe
ea, acea împingere și retragere mângâind ceea ce ea știa că este sexul lui împotriva
ei. Era uriaș deasupra ei, dar ea nu se simțea prinsă sau speriată. Orice ar fi
fost asta între ei era ceva ce își dorea.
Ceva... îi dorea ea.
În mod tentativ, ea și-a pus mâinile pe spatele lui. Mușchii de-a lungul coloanei
vertebrale erau extraordinari și se ondulau odată cu arcuirea lui și retrăgându-se
sub satinul halatului. El a mârâit din nou când ea l-a atins, de parcă i-ar plăcea
mâinile ei pe el, și exact când ea se întreba ce simțea pielea lui goală, ca și cum el s-
a ridicat și s-a dezbrăcat.
Apoi se aplecă într-o parte, îi luă palma în a lui și o puse între trupurile lor. Pe sine.
Amândoi icniră când se făcea legătura, iar ea avu o clipă de uimire pură la căldură,
duritatea și mărimea lui... precum și moliciunea pielii lui... și puterea care părea să
se odihnească în toiagul lui de carne. Ea îl strânse în reflex, în timp ce un fulger
șocant o îndreptă spre coapsele ei.
Cu excepția cazului în care el a strigat și șoldurile lui s-au împins înainte și ceea ce
era în mâna ei a început să lovească. De undeva izbucniră exploziile calde și i-au
acoperit burta.
O, dragă Virgin, l-a rănit?
Phury s-a trezit deasupra lui Cormia, cu mâna pe penisul lui și un orgasm în plină
desfășurare. Încercă să-și oprească corpul, se luptă să pună frâu pe curenții erotici
care tuneau prin el, dar nu reuși să oprească impulsul, chiar dacă era conștient că se
întindea peste ea.
În clipa în care senzațiile au trecut, el a dat înapoi. Și apoi totul s-a înrăutățit.
— Îmi pare atât de rău, spuse ea, uitându-se la el cu groază.

"Pentru ce?" La naiba, vocea lui era împușcată. Și el a fost cel care ar trebui să-și
ceară scuze.
"Te-am rănit... până ai sângerat."
O, dulce Isuse. "Ah... asta nu e sânge."
A împins cuverturile deoparte ca să se poată ridica, și-a dat seama că era
complet gol și a trebuit să bâjbâie prin așternut pentru a găsi halatul. A tras
blestemul, și-a dat palma bastonul și a aprins patul, îndreptându-se spre baie
pentru un prosop.
Când s-a întors la ea, nu și-a putut imagina decât cum și-ar dori ea acele lucruri de la
ea. Făcuse mizerie.
„Lasă-mă…” A văzut draperiile de pe podea. Oh, grozav, era și ea goală. Fantastic. —
De fapt, poate ar trebui să faci curat.
Își întoarse privirea și întinse prosopul. "Ia asta. Folosește-l."
Cu coada ochiului a privit-o strecurându-se stângaci pe sub cuvertură, iar
disprețul de sine îl copleși. Iisus Hristos... El era un desfrânat.
Copleșind pe biata femelă.
Când i-a înmânat prosopul înapoi, el a spus: „Nu poți să stai cu mine. Nu este în
regulă. Cât timp suntem aici, vei fi în cealaltă cameră”.
A urmat o mică pauză. Apoi ea a spus: „Da, grația ta”.

Capitolul patruzeci și șapte
Când se lăsa noaptea, John era în subteran în sală, aliniat cu restul cursanților, cu un
pumnal în mâna dreaptă, cu picioarele în poziție pregătită.
Când Zsadist a fluierat printre dinți, John și toți ceilalți au început să treacă prin exercițiu:
Glisați arma peste piept, tăiați înapoi într-un unghi, faceți un pas înainte și înjunghiați sub
cutia toracică.
— John, fii atent!
La naiba, a dărâmat toată chestia asta. Din nou. Simțindu-se complet orb și în cea mai
mare parte inutil, a încercat să găsească ritmul în poziții, dar echilibrul lui era în mizerie și
brațele și picioarele lui pur și simplu nu se comportau.
— John, oprește-te. Zsadist a venit în spatele lui și și-a mișcat brațele.
Din nou. "Să o facem din nou. Doamnelor, înapoi în poziție pregătită."
John s-a instalat, a așteptat fluierul... și a dărâmat totul. Din nou.
De data aceasta, când Zsadist a trecut, John nu l-a putut privi pe frate în față.
— Hai să încercăm ceva. Z a luat lama și a pus-o în mâna stângă a lui John.
John clătină din cap. El a dominat dreapta.
"Doar încercați. Doamnelor? Hai să o facem."
O altă poziție pregătită. Un alt fluier. O altă prostie... Oh, dar de data asta
nu a fost. În mod miraculos, corpul lui John a căzut în seria de poziții ca un acord perfect
de pian. Totul era sincronizat, toate brațele și picioarele lui mergând acolo unde trebuia,
pumnalul controlat perfect în mâna lui, mușchii lui unindu-se și lucrând împreună.
Când exercițiul s-a terminat, a zâmbit. Până când a întâlnit ochii lui Z. Fratele îl privea ciudat,
dar apoi păru să se prindă. „Mai bine, John.
Mult mai bine."
John se uită în jos la lama din mână. Avea o amintire rapidă și dureroasă de a o plimba pe
Sarelle până la mașina ei cu câteva zile înainte de a fi ucisă.
Pe măsură ce fusese lângă ea, și-ar fi dorit să aibă un pumnal, simțise că palma îi era prea
ușoară fără unul. Atunci asta fusese mâna lui dreaptă. De ce schimbarea după
tranziție?
— Din nou, doamnelor! strigă Z.
Au mai făcut secvența de douăzeci și trei de ori. Apoi am lucrat la un altul care i-a pus pe
un genunchi și să se arunce în sus. Z patrula
linia, fixarea pozițiilor, lătratul cererilor.

Nu trebuia să se adreseze lui John o dată. Totul pur și simplu s-a adunat, vena bătută,
aurul extras.
Când s-a terminat cursul, John s-a îndreptat către dulapuri, dar Z l-a sunat înapoi și l-
a condus în camera de echipamente, spre dulapul încuiat, unde erau ținute
pumnalele de antrenament.
— De acum înainte vei folosi asta. Z a predat unul cu mâner albastru.
„Calibrat pentru mâna stângă”.
John a încercat-o și s-a simțit și mai puternic. Era pe cale să-i mulțumească Fratelui
când s-a încruntat. Z îl privea cu aceeași expresie ciudată pe care o avusese în sală.
John a băgat lama în centura ji-ului și a semnat: Ce? Nu sunt în poziție bună?
Z și-a frecat o mână peste tăișul craniului. — Întreabă-mă câți luptători sunt
stângaci.
Respirația lui John se opri, un sentiment ciudat îl cuprinse. Câți?
— Numai unul cunoscut. Întreabă-mă cine a fost.
Cine era el?
— Darius. D era stângaci.
John se uită în jos la mâna lui stângă. Tatăl lui.
— Și tu te miști ca el, murmură Z. "Este ciudat la naiba, ca să fiu sincer. Parcă mă uit
la el."
Într-adevăr?
"Da, a fost lin. Așa cum ești tu. Oricum. Oricum." Z îl bătu pe umăr. — Lefty.
John îl privi pe fratele plecând, apoi se uită din nou la palma lui.
Nu pentru prima dată, se întrebă cum arătase tatăl său. A sunat ca. S-a comportat ca.
Doamne, ce nu ar da pentru niște informații despre bărbat.
Poate cândva l-ar putea întreba pe Zsadist. Dar îi era frică să nu se

emoționeze.
De ar exista o altă cale.
Jane și-a dat mașina înapoi în garaj și a înjurat atunci când a oprit motorul.
Unsprezece și treizeci și patru. A întârziat două ore și jumătate să se întâlnească
cu V la ea.
Fusese un prim caz de plecare întârziată. Avea haina pe ei și geanta împachetată, dar în drum
spre u ă tot felul de personal medical veniseră la ea cu întrebări după întrebări. Apoi,
unul dintre pacienți se înrăutățise în tobogan și trebuia să o examineze pe femeie, apoi să
vorbească cu familia.
Îi trimisese un mesaj lui Vishous că a fost legată. Apoi din nou când a trebuit să stea și mai
mult. O lovise pe spate spunând că e bine. Dar apoi sunase când se blocase pe un ocol în
drum spre casă și se dusese la mesageria vocală.
Ea a coborât din mașină când ușa garajului se închise ușor. Era încântată să-l vadă pe
Vishous, dar și ea epuizată. Își petrecuseră noaptea dinainte făcând o mulțime de lucruri
fără a dormi, iar ea avusese o zi lungă.
Când a intrat prin bucătărie, a strigat: „Îmi pare atât de rău că am întârziat”.
— E tare, spuse el din sufragerie.
A venit după colț... și s-a oprit. Vishous stătea pe canapea în întuneric, cu picioarele
încrucișate. Geaca lui de piele era lângă el, la fel și o grămadă de crini înfășurați. Era încă
ca un lac înghețat.
La dracu.
„Bună”, a spus ea în timp ce își arunca haina și geanta pe masa părinților ei din sufragerie.
"Hei." Și-a dezcrucișat coapsele și și-a plantat coatele pe genunchi.

— Totul la spital este bine?
— Da. Doar ocupat. S-a așezat lângă flori. "Acestea sunt minunate."
— Le-am primit pentru tine.
"Imi pare foarte rau-"
El o opri cu mâna. "Nu trebuie să fii. Îmi pot imagina cum este."
În timp ce îl măsura, știa că el nu încerca să o vină sau altceva; era doar dezamăgit. Ceea ce
a făcut-o cumva să se simtă mai rău. Dacă ar fi fost nerezonabil, acesta era un lucru, dar
această resemnare liniștită de la un bărbat la fel de puternic ca el era greu de suportat.
— Arăți obosit, spuse el. — Cred că cel mai amabil lucru pe care îl pot face este să te pun
în pat.
Se lăsă pe spate și mângâie ușor una dintre flori cu degetul arătător.
Îi plăcea că nu mergea în medie cu trandafiri sau chiar cu crinul alb. Acestea au fost un ton
profund de piersică. Neobișnuit. Frumoasa. "M-am gândit la tine azi. Multe."
"Ai?" Deși nu se uita la el, îi auzi zâmbetul în voce. — La ce te-ai gândit?
"Totul. Nimic. Cât de mult mi-aș dori să dorm lângă tine în fiecare noapte."
Ea nu i-a spus că a refuzat oportunitatea Columbia. Să lăsăm asta nu s-a potrivit, dar
apoi, să încerce să obțină o poziție în New York, unde ar avea și mai multă
responsabilitate, pur și simplu nu părea un lucru inteligent de făcut dacă scopul era să
cheltuiască mai mult, nu mai puțin, timp cu V. Ea tot voia să fie la conducere, dar
trebuia să sacrifici lucruri în viață pentru a obține ceea ce îți doreai.
Și ideea că ai putea avea totul a fost o astfel de eroare.
Un căscat i-a răsărit pe gât și i-a deschis gura. La naiba, era obosită.
V se ridică și întinse mâna. "Du-te sus. Poți dormi lângă mine pentru o vreme."
S-a lăsat condusă la etaj, dezbrăcată și împinsă în duș. A așteptat ca el să i se

alăture, dar el a clătinat din cap.
— Dacă încep cu rahatul ăsta, o să te țin treaz în următoarele două ore.
Ochii lui se fixară pe sânii ei și străluciră de lumină. "Oh... Doamne... doar... La naiba,
trebuie să te aștept afară."
Ea a zâmbit când el a închis ușa de sticlă a dușului și forma lui mare neagră a intrat în
dormitor. Zece minute mai târziu, a ieșit, s-a frecat, a folosit ața dentară, s-a periat
și în una dintre cămășile ei de noapte.
Vishous îndreptase plapuma, își aranjase pernele și împăturise cearșafurile înapoi.
— Intră, porunci el.
— Urăsc să primesc ordine, murmură ea.
— Dar o vei face de la mine. Ocazional. El a bătut-o ușor în fund în timp ce ea a
alunecat înăuntru. — Fii confortabil.
Ea a aranjat totul acolo unde voia ea să fie, în timp ce el se întorcea și se întinse
deasupra patului. Când el și-a împins brațul sub capul ei și s-a îmbrățișat aproape,
ea se gândi: Doamne, mirosea bine. Și acea mână liniștitoare care i-a alergat în
sus și în jos pe talie era divină.
După un timp, ea a spus în întuneric: „Deci, am pierdut un pacient astăzi”.
— La naiba, îmi pare rău.
"Da... nu a fost posibil să o salvezi. Uneori știi, și cu ea? Știam asta. Am făcut tot ce am
putut, dar tot timpul... da, tot timpul am știut că nu o vom face să trecem."
— Trebuie să fie greu.

"Îngrozitor. Eu am fost cea care le-a spus familiei că alunecă, dar cel puțin ei au ajuns să fie
acolo când a murit, ceea ce a fost bine. Ca sora mea? Hannah a murit singură. Urăsc asta."
Jane și-a imaginat tânăra femeie a cărei inimă cedase în tobogan. „Moartea este ciudată.
Majoritatea oamenilor cred că este o chestie on/off, dar cel mai adesea este un proces, într-
adevăr, un fel de a închide un magazin la sfârșitul zilei. În cea mai mare parte, lucrurile
eșuează într-un mod previzibil. , până când în cele din urmă se stinge ultima lumină din
loc și ușa este închisă și încuiată.Ca medic pot să sară și să opresc progresia prin
sigilarea rănilor sau dând mai mult sânge sau forțând organismul să-și regleze funcțiile
cu medicamente.Dar uneori... alteori comerciantul pleacă și nu-l poți opri, indiferent ce
faci.” Ea râse stânjenită. — Îmi pare rău, nu vreau să devin morbid.
Își trecu mâna pe fața ei. "Nu ești. Ești uimitor."

„Ești părtinitoare”, a spus ea, înainte de a căsca atât de larg că i-a crăpat maxilarul.
"Am dreptate." El a sărutat-o pe frunte. "Acum dormi."
Trebuie să fi urmat ordinele, pentru că ceva mai târziu l-a simțit îndepărtându-se. — Nu
pleca.
„Trebuie. Eu patrulez în centru.”
Se ridică, un bărbat uriaș... eh, bărbat, cu părul întunecat captând lumina slabă de la
felinarele din fața apartamentului.
Un val de tristețe a cuprins-o și a închis ochii.
— Hei, spuse el, a ezându-se lângă ea. "Nimic din toate astea. Nu suntem triști. Tu și cu
mine? Nu suntem triști. Nu suntem triști."
Ea a râs cu un sunet de sufocare. „De unde ai știut ce simțeam?
Sau arăt atât de jalnic?”
Își bătu nasul. „Îl simt mirosul. Ploaia de primăvară este așa cum este parfumul.”
„Urăsc rahatul ăsta de rămas bun”.
" i eu." S-a aplecat și și-a trecut buzele pe fruntea ei.
"Aici." Își scoase din umeri cămașa cu mâneci lungi, o ridică și i-o puse sub obraz. —
Prefă-te că ăsta sunt eu.
A inspirat adânc, a prins mirosul de legătură și s-a calmat puțin. În timp ce stătea în
picioare, părea atât de puternic într-o cămașă musculară, invincibil, ca un super-
erou. Și totuși a respirat.
"Vă rugăm să fiți atent."
"Mereu." Se aplecă și o sărută din nou. "Te iubesc."
În timp ce el se îndepărta, ea întinse mâna și îl apucă de braț. Cuvintele au eșuat, dar
tăcerea a spus destul.
— Și eu urăsc plecarea, răspunse el aspru. — Dar mă voi întoarce. Promit.

O sărută din nou și apoi se îndreptă spre u ă. În timp ce l-a ascultat coborând să-și
ia haina, ea și-a legănat cămașa la față și a închis ochii.
Cu un timp perfect al naibii de prost, ușa garajului apartamentului de lângă al ei a

început să bubuie. La jumătatea drumului, s-a blocat, motorul scângăind suficient
de tare încât să-i facă vibrerea tabliei.
Ea a lovit perna și s-a răsturnat, gata să țipe.
Vishous nu era un camper fericit când își trăgea tocul pentru pumnal. Era distras,
vag supărat, dureros ca rahatul, avea o nevoie disperată de a fuma și de a-și
strânge bilele înainte de a merge în centru. Se simțea total decentrat, ca și cum ar
avea o geantă grea atârnând de un umăr.
"Vishous! Așteaptă!" Vocea lui Jane se auzi de la etaj exact când avea de gând să
se dematerializeze: „Stai!”
Pașii ei săriră în jos pe scări și ea s-a biciuit după colț, cămașa lui piticică, cu cozile
atârnându-i aproape până la genunchi.
"Ce-"
"Am o idee. E o nebunie. Dar este și inteligentă." Cu obrajii plini de culoare și ochii ei
luminați cu scop, ea era cel mai frumos lucru pe care îl văzuse vreodată. — Și
dacă m-aș muta cu tine?
A scuturat din cap. — Vreau să faci, dar...
— Și a funcționat ca chirurg privat al Frăției.
Sfinte... dracu... "Ce?"
„Chiar ar trebui să ai una la fața locului. Ai spus că există complicații cu tipul ăla de
la Havers. Ei bine, aș putea să le rezolv. Aș putea angaja o asistentă care să
asiste, să modernizeze facilitățile și să fie responsabil. Ai spus că există cel puțin
Trei până la patru răni pe săptămână în cadrul Frăției, nu? În plus, Bella este
însărcinată și probabil că vor fi mai mulți copii în viitor."
"Doamne... ai renunța la spital, totuși?"
— Da, dar aș primi ceva în schimb.
S-a îmbujorat. "Pe mine?"
Ea a râs. "Ei bine, da. Desigur. Dar mai este ceva."

"Ce?"
„Șansa de a vă studia în mod sistematic rasa. Cealaltă dragoste a mea mare
este genetica. Dacă ar trebui să petrec următoarele două decenii reparându-
vă, băieți, și catalogând diferențele dintre oameni și vampiri, aș spune că viața mea.
fusese bine servit. Vreau să știu de unde veniți și cum funcționează corpurile
voastre și de ce nu faceți cancer. Sunt lucruri importante de învățat, Vishous. Lucruri
care ar putea beneficia ambelor rase. Nu vorbesc despre voi băieți ca cobai... Ei bine,
cred că sunt. Dar nu într-un mod crud. Nu în modul detașat la care mă gândeam
înainte. Te iubesc și vreau să învăț de la tine.”
Se uită la ea și nu respira mult.

Ea a tresărit și a spus: „Te rog să spui că...”
A zdrobit-o de pieptul lui. "Da. Da... dacă este în regulă cu Wrath și ești cool cu el...
da."
Brațele ei i-au înconjurat talia și s-au strâns puternic.
La dracu, simțea că zboară. Era întreg, complet, solid în capul lui și în inima lui și
în trupul lui, toate cutiile lui mici aranjate corespunzător, acel Rubik’s Cube scos
din ambalaj, în stare perfectă.
Era pe cale să devină sărăcăcios când i s-a oprit telefonul. Cu un blestem, îl
desfăcu de la centură și lătră: „Ce. Al lui Jane. Vrei să ne întâlnim aici? Chiar acum?
Da. La naiba. Bine, ne vedem în doi, Hollywood”. A închis RAZR-ul. „Rhage”.
— Crezi că vom putea să schimbăm o mutare pentru mine?

— Da, da. Sincer, Wrath ar fi mult mai confortabil dacă ai fi în lumea noastră. Își
trecu degetele pe obrazul ei. — Și eu la fel. Pur și simplu nu m-am gândit niciodată
că o să renunți la viața ta.
„Totuși, să nu renunț. Trăind puțin diferit, dar să nu renunț. Adică... chiar nu am
mulți prieteni.” Cu excepția lui Manello. „Și nimic nu mă leagă – oricum eram
pregătit să plec de la Caldwell pentru Manhattan. În plus... doar voi fi mai fericit cu
tine”.
Îi privi fața peste cap, iubind trăsăturile puternice și părul scurt și ochii pătrunzători
verzi de pădure. "Nu ți-aș fi cerut niciodată, știi... să arunci în aer tot ce ai aici pentru
mine."
— Acesta este doar unul dintre motivele pentru care te iubesc.
— Îmi vei spune despre celelalte mai târziu?
"Pot fi." Ea și-a strecurat mâna între picioarele lui, șocând rahatul din el și făcându-
l să sufle. — S-ar putea să îți arate și ție.
I-a acoperit gura cu a lui și și-a împins limba în ea în timp ce o sprijinea de perete. Nu-
i păsa dacă Rhage îl aștepta pe peluza din față
un plus-
Telefonul i s-a stins. Și a continuat să sune.

V ridică capul și se uită prin fereastra de lângă ușa din față. Rhage era pe peluza din
față, cu telefonul la ureche, privind în spate. Fratele s-a uitat la ceas, apoi a aruncat
cu degetul mijlociu spre V.
Vishous bătu cu pumnul în Sheetrock și se îndepărtă de Jane. — Mă întorc la sfârșitul
nopții. Fii goală.
— N-ai prefera să mă dezbraci?
„Nu, pentru că aș sfărâma cămașa aia și vreau să dormi în ea în fiecare noapte până
când vei fi în patul meu cu mine. Fii. Nud”.
— Vom vedea.
Întregul trup îi pulsa la neascultare. Și ea știa asta, privirea ei la nivel și erotică.
„Doamne, te iubesc”, a spus el.

"Știu. Acum alergă și omoară ceva. Te voi aștepta."
El i-a zâmbit. — Nu te-aș putea iubi mai mult dacă aș încerca.
"Idem."
A sărutat-o și s-a dematerializat în față lângă Rhage, asigurându-se că niște mhis
erau la locul lor. Oh, minunat. Ploua. Omule, ar prefera atât de mult să fie confortabil cu
Jane decât să iasă cu fratele său și nu s-a putut abține să nu arunce o privire scurtă
către Rhage.
— De parcă alte cinci minute te-ar ucide?
„Te rog. Începi pe acel drum cu femela ta și voi fi aici până la vară.”
"Tu esti-"
V se încruntă și se uită la apartamentul de lângă al lui Jane. Ușa garajului era
blocată la jumătatea distanței, se dezvăluia strălucirea luminilor de frână. Se auzi o
trântire a ușii unei mașini, apoi în briză s-a răspândit cel mai slab miros de dulceață,
ca și cum ar fi fost stropit zahăr pudră în vântul rece.
"Oh... Doamne, nu."
Chiar în acel moment, Jane deschise ușa de la intrare și ieși în fugă, cu geaca de piele
în mână, cămașa curgând în spatele ei. — Ai uitat asta!
Era o gaură hidoasă într-una, o revelație a tuturor pieselor din care văzuse doar
fragmente: visul ajunsese în viața reală.
"Nu!" țipă el.
Secvența s-a desfășurat într-o serie de secunde care a durat secole: Rhage privindu-l
de parcă ar fi nebun. Jane alergând peste iarbă. El a aruncat mhis-ul în timp ce
frica îl copleși.
O mai mică ieșire de sub ușa garajului cu arma scoasă.

Împu cătura nu a scos niciun sunet din cauza amortizorului de zgomot care era la
locul lui. V se aruncă spre Jane, încercând să-și apere corpul cu al lui. El a picat. Ea a fost
lovită în spate, iar glonțul a ieșit pe partea cealaltă, trecând prin stern, intrând în
brațul lui. A prins-o în timp ce ea cădea, cu propriul piept arzând de durere.
În timp ce s-au mototolit la pământ, Rhage a smuls după ucigaș, nu că V a observat cu

adevărat. Tot ce știa era coșmarul lui: sânge pe cămașă. Inima lui țipând de agonie.
Moartea vine... dar nu pentru el. Pentru Jane.
— Două minute, spuse ea între gâfâituri, în timp ce mâna i se lăsă pe piept.
"Am mai puțin de două... minute."
Probabil că a fost lovită într-o arteră și știa asta. "Intentionez sa-"
Ea clătină din cap și îl apucă de braț. "Stai. La naiba... nu merg... la..."
Fă-o... erau cuvintele pe care urma să le spună. "La naiba cu asta!"
„Vishous...” Ochii i se lăcrimară, culoarea i se scurgea repede. "Tine-ma de mana.
Nu mă părăsi. Nu poți... Nu mă lăsa să plec singur.”
— O să fii bine! A început să o ridice. — Te duc la Havers.
"Vishous. Nu pot remedia asta. Ține-mă de mână. Plec... oh, la naiba..." Ea a început
să plângă în timp ce icne. "Te iubesc."
"Nu!"
"Iubesc…"
"Nu!"
Capitolul patruzeci și opt
Fecioara cărturară ridică privirea de la pasărea din mână, o groază bruscă

uimindu-o.
Oh... nefericită întâmplare. Oh, destin oribil.
A venit. Lucrul de care simțise și se temea cu mult timp în urmă, căderea structurii
realității ei sosise. Pedeapsa ei era acum evidentă.
Acea umană... acea femeie umană pe care fiul ei o iubea era pe moarte chiar
în acest moment. Ea era în brațele lui și sângera pe el și moare.
Cu un braț nesigur, Fecioara Cărturară a pus năuca înapoi pe copacul înflorit
alb și s-a împiedicat de fântână. Așezată pe marginea ei de marmură, simți
greutatea ușoară a halatului ca și cum ar fi fost lanțuri grele trase în jurul ei.
Vina pierderii fiului ei a fost a ei. Cu adevărat, ea adusese această ruină asupra
lui: încălcase regulile. În urmă cu trei sute de ani, ea încălcase regulile.
La începutul timpului i s-a acordat un act de creație și, în consecință, după ce

a ajuns la maturitate, ea a efectuat un act de creație. Dar apoi o făcuse din nou. Ea
purtase ceea ce nu ar fi trebuit să aibă și, făcând asta, îl blestemase pe născutul
ei. Destinul fiului ei – în întregime, de la tratamentul pe care l-a făcut sub tatăl
său până la bărbatul dur și rece, Vishous, ajunsese la aceasta, agonia lui
muritoare – a fost de fapt pedeapsa ei. Căci, după cum el suferea, așa a suferit ea
de o mie de ori.
Ea a vrut să strige după Tatăl ei, dar știa că nu poate. Alegerile care fuseseră făcute
de ea nu erau în interesul Lui, iar consecințele erau doar ale ei de suportat.
În timp ce trecea prin dimensiuni și vedea ce i se întâmpla fiului ei, cunoștea agonia
lui Vishous ca pe a ei, simți amorțirea șocului lui rece, focul negării lui, răsucirea
sfâșietoare a ororii lui. A simțit, de asemenea, moartea iubitei lui, frigul treptat
venind asupra umanului în timp ce sângele ei i se scurgea în cavitatea pieptului și
inima ei începu să fluture. Și apoi, da, și atunci, ea a auzit vorbele de dragoste
mormăiate ale fiului ei și a simțit mirosul grozav, frică fetidă care se revărsa
din el.
Nu putea să facă nimic. Ea, care avea o putere peste măsură asupra atâtor, era în
acest moment impotentă pentru că soarta și consecința liberului arbitru erau singurul
domeniu al Tatălui ei. Numai el cunoștea harta absolută a eternității, compendiul
tuturor alegerilor luate și neîntrerupte, al căilor cunoscute și necunoscute. El era
Cartea și Pagina și Cerneala de neșters.
Ea nu a fost.
Și El nu a venit la ea acum din acest motiv. Acesta a fost destinul ei: să sufere pentru că
un nevinovat născut dintr-un corp pe care nu ar fi trebuit să-și asume niciodată că va
suferi vreodată, fiul ei umblând pe pământ ca un bărbat mort pentru alegerile pe
care le făcuse.
Cu un bocet, Fecioara Scribă s-a lăsat să-și piardă forma și a alunecat din hainele pe
care le purta, pliurile negre căzând pe podeaua de marmură. Ea a intrat în apa
fântânii ca un val de lumină, călătorind între și printre moleculele de hidrogen și
oxigen, mizeria ei le-a energizat, aducându-le la fierbere, evaporându-le. Pe
măsură ce transferul de energie continua, lichidul s-a ridicat ca un nor, s-a unit
deasupra curții și a căzut înapoi sub formă de lacrimi pe care ea nu era capabilă să
plângă.
Peste copacul alb, păsările ei și-au întins gâtul spre picăturile de apă care cădeau
ca și cum ar fi luat în considerare acest nou eveniment. Și apoi, ca turmă, și-au părăsit
bibanul pentru prima dată și au zburat la fântână. Aliniați în jurul marginii, se
îndreptau spre exterior, dinspre apa strălucitoare și clocotită pe care o locuia.
Au păzit-o în tristețea și regretele ei, au păzit-o de parcă fiecare ar fi fost mare ca
un vultur și la fel de fioros.
Au fost, ca întotdeauna, singura ei mângâiere și prietenie.
Jane era conștientă că era moartă.

Ea știa asta pentru că era în mijlocul unei cețe și cineva care semăna cu sora ei
moartă stătea în fața ei.
Așa că era al naibii de sigură că a dat cu piciorul. Doar că... n-ar trebui să fie
supărată sau așa ceva? Nu ar trebui să-și facă griji pentru Vishous? Nu ar trebui să fie
încântată să se reîntâlnească cu sora ei mai mică?
— Hannah? spuse ea, pentru că voia să fie sigură că știe la ce se uită. — Că tu?
"Oarecum." Imaginea surorii ei a ridicat din umeri, părul ei drăguț roșu mișcându-se
cu umerii. „Sunt într-adevăr doar un mesager”.
— Ei bine, semeni cu ea.
"Bineînțeles că da. Ceea ce vezi acum este ceea ce ai în minte când te gândești la ea."
"Bine... aceasta este o mică zonă Twilight. Sau, stai, doar visez?"
Pentru că ar fi o veste grozavă, având în vedere ceea ce credea că tocmai i s-a întâmplat.
"Nu, ai trecut mai departe. Ești la mijloc chiar acum."

— În mijlocul unde?
—E ti în mijloc. Nici aici, nici acolo.
— Poți fi puțin mai specific?
„Nu chiar”, a zâmbit Hannah-vision zâmbetul ei prețios, cel angelic care îl adusese până și
pe Richard bucătarul urât. „Dar iată mesajul meu. Va trebui să renunți la el, Jane.
Dacă vrei să-ți găsești pacea, va trebui să renunți la el.”
Dacă el era Vishous, pur și simplu nu se întâmpla. — Nu pot face asta.

"Trebuie. Altfel te vei pierde aici. Ai doar atât de mult timp încât să nu fii nici aici, nici
acolo."
— Și atunci ce se întâmplă?
„Ești pierdut pentru totdeauna”. Viziunea lui Hannah a devenit serioasă. — Lasă-l să plece, Jane.
"Cum?"
„Știi cum. Și dacă o faci, poți să-l vezi pe mine adevărat de cealaltă parte.
Lăsa. L. Du-te.” Mesagerul sau orice altceva a fost evaporat.
Rămasă singură, Jane se uită în jur. Ceața era omniprezentă, densă ca un nor de ploaie și
infinită ca orizontul.
Frica s-a târât prin ea. Acest lucru nu a fost corect. Ea chiar nu voia să fie aici.
Brusc, un sentiment de urgență a crescut, de parcă timpul se scurgea, deși ea nu știa de

unde știa asta. În afară de aceea, se gândi la Vishous. Dacă a renunța însemna să
renunțe la dragostea ei pentru el, nu era posibil.
Capitolul patruzeci și nouă
Vishous conducea Audi-ul lui Jane ca un liliac din iad prin ploaie, la jumătatea drumului
spre Havers, când și-a dat seama că nu era în mașina ei cu el.
Cadavrul ei era.
Panica lui era singura energie din spațiul închis, inima lui singura care bătea, ochii singurii
care clipeau.
Bărbatul legat din el a confirmat ceea ce creierul lui a negat: în sângele lui, știa că ea a
dispărut.
V lăsă piciorul să dea de pe accelerație, iar Audi-ul s-a întins un pic, apoi a încetinit până
la oprire. Drumul 22 era gol, probabil din cauza acestei furtuni de primăvară devreme
care sufla, dar ar fi rămas chiar în mijlocul drumului chiar dacă ar fi fost trafic la orele de
vârf.
Jane era pe scaunul pasagerului. Cu centura în poziție verticală, cu centura de siguranță
ținându-i cămașa musculară de rana ei din piept ca împachetare.
Nu a întors capul.
Nu se putea uita la ea.
Se uită drept înainte, pe linia dublă galbenă a drumului. În fața lui, ștergătoarele de parbriz
răsturnau înainte și înapoi, plesnind ritmic ca sunetul unui ceas de modă veche, tic... tic...
tic... tic...
Trecerea timpului nu mai era relevantă, nu-i așa. Și nici graba lui.
Tic... tac... bif...

Simțea că și el ar trebui să fie mort, având în vedere durerea din piept. Habar n-avea cum
era încă în picioare când îl durea atât de tare.
Toc... bif...
În față era o curbă în drum, pădurea urcând până la umărul asfaltului. Fără un motiv anume,
a observat că copacii erau toți înghesuiti strâns, ramurile lor fără frunze împletindu-se,
creând impresia de dantelă neagră.
Tock…
Vederea care i-a venit sa strecurat atât de liniștit, încât la început nu a știut că ceea ce
înregistrau ochii lui s-a schimbat. Dar apoi a văzut un perete, un perete subtil
texturat... luminat de o lumină strălucitoare, strălucitoare. La fel cum se întreba
despre sursa de iluminare...
Și-a dat seama că erau farurile unei mașini.

Sunetul unui claxon l-a atras atenția și a călcat pe gaz în timp ce smulgea volanul
spre dreapta. Celălalt vehicul a trecut pe trotuarul alunecos, apoi și-a reluat cursul,
dispărând pe drum.
V s-a reorientat asupra pădurii și, în succesiune rapidă, a primit restul viziunii ca
pe un film. Cu o disprețuire amorțită, el s-a privit luând acțiuni care erau fără
îndoială inadmisibile, asistând la desfășurarea viitorului, luând notițe. Când nu
a mai fost dezvăluit, a decolat cu un scop disperat, îndepărtându-se de Caldwell
propriu-zis cu de două ori limita de viteză.
Când i-a stins telefonul mobil, a întins mâna pe bancheta din spate, unde și-a aruncat
geaca de piele, și a scos chestia. O opri, apoi se opri pe marginea drumului și
deschise spatele Razr-ului. Scotând cipul GPS, l-a pus pe bordul Audi și l-a zdrobit cu
pumnul.
— Unde dracu este el?

Phury rămase înapoi în timp ce Wrath se plimba în jurul biroului său, iar ceilalți
frați au rămas și ei în calea bărbatului. Când regele avea tot buldozerul așa, tu
ieșeai din calea lui sau te tundea pe covor.
Doar că se pare că căuta răspuns. "Vorbesc cu eu, aici? Unde dracu este V?"
Phury și-a dres glasul. „Nu știm cu adevărat. GPS-ul sa oprit acum vreo zece minute”.
— S-a stins?
"Tocmai am tăcut. De obicei, va fi mai mic când are telefonul cu el, dar... da,
nici măcar nu înțelegem asta."
— Grozav. Al naibii de grozav. Wrath își făcu împachetările și și-a frecat ochii în timp
ce tresări. Îi dorea capul în ultima vreme, probabil din cauza încercării de a citi
prea mult, și era evident că un frate AWOL nu ajuta la sitch.
Peste drum, Rhage înjură și închise telefonul. „Nu a apărut la încălțămintea lui
Havers. Uite, poate a plecat undeva s-o îngroape? Pământul e înghețat, dar cu
mâna aceea a lui nu ar fi o problemă.”
— Chiar crezi că e moartă? mormăi Mânia.
„Din câte am văzut, a fost lovită în piept. Când m-am întors de la uciderea acelui
mai mic, ei doi dispăruseră, la fel și mașina ei.
Dar... da, nu cred că a supraviețuit.”
Wrath se uită la Butch, care tăcuse total de când intrase în cameră. — Știi cum să
găsești vreuna dintre femelele pe care le folosea pentru sex și hrănire?
Polițistul clătină din cap. — Nici unul. Și-a păstrat acea parte a vieții lui foarte
privată.
„Deci nu-l putem urmări așa. Mai multe vești bune. Există vreun motiv să credem
că ar merge în acel penthouse al lui?”
„M-am oprit acolo pe drumul de întoarcere”, a spus Butch. "Nu era acolo și sincer nu
cred că va ateriza acolo. Fără să ținem cont la ce a folosit locul."
„Și au mai rămas doar două ore de lumină”. Wrath stătea în spatele biroului lui
Ludovic al XVI-lea, dar și-a sprijinit brațele de scaunul firav, de parcă ar fi vrut să se
ridice în picioare în orice moment.
Telefonul lui Butch s-a stins și s-a grăbit să răspundă. "V? Oh... hei, iubito. Nu... nimic
încă. O voi face. Promit. Te iubesc."
În timp ce polițistul închise, Wrath s-a întors spre focul din șemineu și a rămas tăcut
o vreme, revăzând fără îndoială, așa cum erau toți, ce fel de opțiuni aveau. Care au fost,
ca... niciunul. Vishous ar putea fi oriunde în acest moment, așa că dacă frații s-ar
împrăștia la cele patru brațe ale busolei, ar fi făcut rutina de acul în carul de fân. În
plus, era destul de evident că V a ucis cipul GPS. Nu voia să fie găsit.
În cele din urmă, Wrath a spus: „Spinul a ieșit din grenadă, domnilor. Acum este doar
o întrebare despre ce explodează”.
V a ales cu grijă locul accidentului de mașină. Voia să fie aproape de destinația lor, dar
totuși suficient de departe pentru discreție, și tocmai când ajungea în raza de
acțiune, o curbă a drumului s-a oferit pentru utilizare. Perfect. Punându-și centura
de siguranță, a călcat în picioare și s-a pregătit. Motorul Audi a răcnit, iar roțile
lui se învârteau din ce în ce mai repede pe drumul alunecos. Destul de repede, a încetat
să mai fie o mașină, transformându-se într-o dracu de energie cinetică.
În loc să meargă cu virajul brusc la stânga a traseului 22, V s-a îndreptat direct spre linia
copacilor. Ca un copil bine comportat, fără instinct de supraviețuire, mașina a zburat
de pe umăr și a ținut aerul pentru o fracțiune de secundă.
Aterizarea a sărit pe V chiar de pe scaunul șoferului, lovindu-i capul în trapa mașinii,
apoi trântindu-l înainte. Airbag-urile au explodat de pe volan, de pe tabloul de
bord și de la uși, în timp ce sedanul s-a lovit prin perii și puieți și...
Stejarul era imens. Mare ca o casă. La fel de robust.

Cușca de impact a Audi a fost tot ceea ce l-a salvat pe V de la anihilare, când partea din față
a mașinii s-a mototolit într-un acordeon de metal și motor. Șocul impactului i-a izbit
capul lui V de gât, lovindu-i din nou fața în airbag-ul, în timp ce o creangă străpunse parbrizul.
După aceea, urechile i-au sunat ca și cum ar fi declanșat alarme de incendiu, iar corpul
lui a făcut o auto-scanare pentru bucăți rupte. Buimit, sângerând de la tăieturile lăsate
de crengă, și-a desfăcut centura de siguranță, și-a deschis ușa forțată și a coborât din
mașină. În timp ce respira adânc, a auzit șuieratul motorului și dezumflarea șuierătoare a
airbag-urilor. Ploaia cădea cu dezinteres constant și grațios, picurând din copaci în
bălți puțin adânci pe podeaua pădurii.
De îndată ce a putut, a ocolit mașina la Jane.

Impactul o aruncase înainte, iar sângele ei marca acum parbrizul, bordul și
scaunul. Ceea ce și-a dorit el. S-a aplecat înăuntru și i-a eliberat centura, apoi a luat-o
la fel de atent ca și cum ar mai trăi, aranjand-o în brațele lui, astfel încât să fi fost confortabilă.
Înainte să treacă prin pădure, și-a luat geaca de piele și și-a pus-o peste ea pentru a o
proteja de vremea rece.
Vishous a început plimbarea așa cum au început toate plimbările. A pus un picior în
fața altuia. Apoi repetat. Apoi repetat.
El a străbătut pădure, devenind din ce în ce mai ud până când a devenit ca copacii, doar un
alt obiect din care să cadă apa. Făcu un drum giratoriu până la destinație, până
când brațele și spatele îl durea din cauza cărării ei.
În cele din urmă a ajuns la intrarea unei peșteri. Nu s-a obosit să verifice pentru a se
asigura că nu a fost urmărit. Știa că era singur.
A intrat în fântâna de pământ, zgomotul ploii retrăgându-se în timp ce a continuat
mai departe peste podeaua de pământ. A localizat din memorie prinderea din peretele
de stâncă și a declanșat eliberarea. În timp ce o lespede de granit de nouă picioare se răsuci,
a intrat în holul care era dezvăluit și s-a apropiat de un set de porți de fier. A eliberat
mecanismul de blocare cu mintea, iar bariera s-a despărțit fără niciun sunet, când
stânca din spatele lui s-a înlocuit.
Înăuntru, era dincolo de negru, aerul mai dens în acest loc subteran, de parcă ar fi
aglomerat în spațiu. Cu un gând rapid, a aprins cu mintea câteva dintre torțele de
perete, apoi a pornit în jos spre locul de cult și ritual al Mormântului. Pe fiecare
parte a holului, pe rafturi
care ajungeau până la vreo douăzeci de picioare, erau mii de borcane de ceramică
care conțineau inimile unor minori uciși de Frăție. Nu ridică privirea spre ei, așa cum
o făcea de obicei. Se uită drept înainte în timp ce-și ducea iubitul înainte, cizmele
sale ude lăsând urme pe podeaua de marmură neagră lucioasă.
Nu după mult timp a pășit în pântecele Mormântului, peștera vastă, subterană,

deschizând o burtă în pământ. După dorința lui, s-au aprins lumânări groase și
negre pe stâlpi, luminând stalactitele ca pumnale care atârnau, precum și plăcile
masive de marmură neagră care formau peretele din spatele altarului.
Plăcile erau ceea ce văzuse în viziunea lui. Când se uitase la drumul 22 și se uitase
la copaci, și-a imaginat peretele memorial: ca și în cazul ramurilor copacilor care
se întrepătrund, inscripțiile de pe marmură, toate acele nume de războinici care
slujiseră în Frăție timp de generații, s-au format. un model subtil, blând, care arată ca
dantelă de departe.
În fața zidului, altarul era grosolan, dar puternic: un bloc enorm de piatră așezat pe
două buiandrugi robuste. În centru se afla craniul antic al primului membru al Frăției
Pumnalului Negru, cea mai sacră relicvă pe care o aveau frații.
O împinse deoparte și o întinse pe Jane jos. Își pierduse culoarea, iar mâna ei albă,
moale, când cădea în lateral, îl făcu să tremure peste tot. I-a întors cu grijă, punându-
i-o pe piept.
Se îndepărtă până când spatele lui lovește peretele gravat. La lumina lumânărilor și
cu jacheta peste trunchiul ei, aproape că își putea imagina că dormea.
Aproape.
Înconjurat de priveliștea subterană, se gândi la peștera taberei războinice. Apoi s-a
văzut folosind mâna pe pretrans care îl amenințaseră și pe tatăl său.
Și-a desfăcut mănușa și și-a alunecat-o de pe palma strălucitoare.

Ceea ce a contemplat acum era împotriva legilor naturii și ale speciei sale.
Reanimarea morților nu a fost un curs de acțiune adecvat sau permis în nicio

circumstanță. Și nu doar pentru că era tărâmul Omega. Cronicile rasei, acele volume
și volume de istorie, au oferit doar două exemple și niciunul nu a dus la altceva decât
la tragedie.
Dar el era diferit. Acest lucru a fost diferit. Jane era diferită. Făcea asta din
dragoste, în timp ce exemplele despre care a citit fuseseră făcute din ură: A
existat un criminal pe care cineva îl adusese înapoi pentru a-l folosi ca armă, iar o
femeie a revenit la viață ca un act de răzbunare.
Și mai erau în favoarea lui. L-a vindecat pe Butch în mod regulat, scoțând
răul din polițist când își făcea treaba cu cei mai mici.
Ar putea face același lucru pentru Jane. El putea absolut.
Cu hotărâre de fier, el a împins din minte rezultatele acelor alte incursiuni în
tărâmul artelor întunecate al Omega. Și sa concentrat pe dragostea lui pentru
femeia lui.
Faptul că Jane era un om nu era o problemă, deoarece reanimarea era actul de a
readuce la viață ceea ce era mort, iar linia de demarcație era aceeași indiferent
de specie. Și avea ce avea nevoie. Ritualul necesita trei lucruri: ceva din Omega,
niște sânge proaspăt și o sursă de energie electrică, cum ar fi un fulger înarmat.
Sau în cazul lui, blestemul lui.

V a plecat înapoi în holul borcanelor și nu a pierdut timpul culegând. A luat una la
întâmplare de pe raft, cu ceramica marcată de crăpături fine, cu o culoare maro
tulbure, ceea ce însemna că era una dintre primele.
Când s-a întors la altar, a trântit borcanul în piatră, spulberând lucrul, dezvăluind
ceea ce adăpostise. Inima din interior era acoperită cu o strălucire neagră,
uleioasă, păstrată de ceea ce curgea în venele Omega. Deși natura exactă a
introducerii în Societatea Scăderii era necunoscută, era clar că „sângele” Omega
a intrat primul înainte ca inima să fie îndepărtată.
Așa că Vishous avea ceea ce avea nevoie de la inamicul lor.
S-a uitat la craniul primului frate și nu s-a gândit de două ori să folosească relicva
sacră într-un scop ilegal. Și-a scos unul dintre pumnale, și-a înțepat încheietura
mâinii și a sângerat în paharul de argint sterling care era montat în vârful
craniului. Apoi a pus palma inima mai mică și a strâns-o cu pumnul.
Picături negre de rău distilat s-au scurs și au căzut, amestecându-se cu roșul

sângelui său. Păcatul lichid avea magie, genul care era împotriva regulilor celor
drepți, genul care transforma tortura în sport, genul care se bucura de durerea
provocată celor nevinovați... dar avea și eternitate în el.
Și de asta avea nevoie pentru Jane.
"Nu!"
S-a întors.
Fecioara Scribă apăruse în spatele lui, cu gluga în jos, cu chipul transparent o mască de
groază. „Nu trebuie să faci asta”.
S-a întors și a adus craniul lângă capul lui Jane. La un gând fragmentar, a găsit
o paralelă ciudată, liniștitoare, că ea știa cum arată pieptul lui și era pe cale să știe
același lucru despre ea.
"Nu există niciun echilibru în asta! Nu se acordă preț!"

V și-a scos jacheta de la femela. Pata de sânge de sub ea, de pe cămașa lui, era ca un ochi
de taur chiar în mijlocul pieptului ei, între sânii ei.
„Ea nu se va întoarce așa cum o cunoști,” șuieră mama lui. „Se va întoarce rău. Acesta
va fi rezultatul tău”.
"O iubesc. Pot să am grijă de ea, așa cum am grijă de Butch."
"Dragostea ta nu va schimba rezultatul, nici facilitatea ta cu rămășițele Omega. Acest
lucru este interzis!"
S-a îndreptat spre mama lui, urandu-o pe ea și prostiile ei stupide de yin și yang. "Vrei
echilibru? O tranzacție? Vrei să-mi lipești înainte ca eu să pot face asta? Bine! Ce va fi
nevoie? L-ai înșelat pe Rhage cu blestemul lui pentru tot restul vieții lui, ce vei face
pe mine?"
„Paritatea nu este legea mea!”
"Atunci al cui este! Și cât de mult datorez!"
Fecioara cărturară păru să-și ia o clipă să se adune. "Acesta este dincolo de ceea ce
pot da eu sau nu. Ea a dispărut. Nu există nicio întoarcere odată ce un cadavru a fost
lăsat în pârghie, așa cum a fost al ei."
"Rahat." Se lăsă pe spate peste Jane, pregătit să-i deschidă pieptul.
„O vei condamna pentru totdeauna. Ea nu va avea unde să meargă decât la Omega și va
trebui să o trimiți acolo. Ea va fi rea și va trebui să o distrugi”.
Se uită la fa a neînsufle ită a lui Jane. Mi-a amintit de zâmbetul ei. Am încercat să-l
găsesc în pielea pastă.
Nu putea.
„Echilibrul...” șopti el.
Întinse mâna și îi atinse obrazul rece cu mâna lui bună și încercă să se gândească la tot
ceea ce putea să ofere, la tot ce putea schimba.
„Nu este vorba doar despre echilibru”, a spus Fecioara Scribe. „Unele lucruri sunt
interzise”.
Pe măsură ce soluția i-a devenit clară, nu a mai auzit nimic de la mama lui.
Și-a ridicat mâna prețioasă, normală, cea cu care putea atinge oamenii și lucrurile,
cea care era așa cum ar trebui să fie, nu vreo povară blestemată a distrugerii.
Mâna lui bună.

L-a pus jos pe altar, întinzând degetele și turtindu-și încheietura.
Apoi a luat lama pumnalului și și-a pus-o pe piele. În timp ce se aplecă, lama ascuțită
a armei a tăiat până la os.
"Nu!" strigă Fecioara Scribă.
Capitolul cincizeci
Jane nu avea timp. Și ea știa asta în același mod în care știa când un pacient ia o
întorsătură mai rău. Ceasul ei intern a sunat, alarma ei a început să sune.
„Nu vreau să-l dau drumul”, a spus ea nimănui.

Vocea ei nu a călătorit departe și a observat că ceața părea mai densă... atât
de densă încât începea să-i ascundă până și picioarele. Și apoi i-a dat seama.
Nu erau ascunse. Cu groază rece și-a dat seama că dacă nu făcea ceva, avea să se
dizolve și să-și ia locul în zidul nimicului ambiental. Va fi pentru totdeauna
singură și singură, tânjind după dragostea pe care o simțise cândva.
O fantomă tristă, schimbătoare.
Acum, în sfârșit, a fost lovită de emoție și a fost una care i-a adus lacrimi în ochi.
Singura modalitate de a se salva era să renunțe la dorința pentru Vishous; asta era
cheia ușii. Dar dacă o făcea, simțea de parcă îl abandonează, lăsându-l singur să
înfrunte un viitor rece și amar. La urma urmei, își putea imagina cum ar fi pentru
ea dacă ar muri.
Într-un val, ceața a devenit și mai densă și temperatura a scăzut. Ea a privit în
jos. Picioarele ei dispăreau... mai întâi până la glezne, acum până la gambe. Ea se
scurgea în neant, se împrăștia.
Jane a început să plângă când și-a găsit hotărârea și a plâns pentru egoismul a ceea
ce trebuia să facă.
Cum l-a dat drumul, totuși?
În timp ce ceața se târa până la coapse, ea a intrat în panică. Nu știa cum să facă
ceea ce trebuia —
Răspunsul, când a venit la ea, a fost dureros și simplu.
Oh Doamne . . . A da drumul însemna că ai acceptat ceea ce nu putea fi schimbat.
Nu ai încercat să te ții de speranță pentru a constrânge o schimbare în avere... nici
nu te-ai luptat împotriva forțelor superioare ale sorții și nu ai încercat să le faci să
capituleze în fața voinței tale... nici nu ai cerșit mântuire pentru că ai presupus că știi
mai bine. A da drumul însemna că te uiți la ceea ce era înaintea ta cu ochi limpezi,
recunoscând că alegerea neîngrădită era excepția, iar destinul regula.
Fără târguire. Nu încercați să controlați. Ai renunțat și ai văzut că cel pe care îl iubeai

nu era de fapt viitorul tău și nu ai putea face nimic în privința asta.
Lacrimile i-au căzut din ochi în ceața învolburată în timp ce ea și-a eliberat orice
pretenție de putere și a renunțat la lupta pentru a-și menține în viață legătura cu
Vishous. Așa cum avea, nu avea credință sau optimism, era goală ca ceața din
jurul ei: Ateu în viață, a găsit în moarte că era la fel. Necrezând în nimic, acum ea
nu era nimic.
Și atunci s-a întâmplat miracolul.
O lumină a căzut de deasupra capului, adăpostind-o, încălzind-o, îmbrăcând-o cu
ceva care era exact așa cum fusese dragostea pe care o simțise pentru Vishous:
o binecuvântare.
În timp ce era trasă în sus ca o margaretă smulsă de pe pământ de o mână blândă,
și-a dat seama că încă mai poate iubi pe cine iubea, chiar dacă nu era cu el. Într-
adevăr, căile lor divergente nu au disecat și profanat ceea ce simțea ea. I-a stratificat
emoțiile cu o mantie de dor dulce-amărui, dar nu a schimbat ceea ce era în inima
ei. Ea ar putea să-l iubească și să-l aștepte în partea îndepărtată a vieții. Pentru că
iubirea, până la urmă, era eternă și nu supusă capriciilor morții.
Jane era liberă... în timp ce zbura în sus.
Phury era pe cale să-l piardă.

Dar trebuia să se pună la coadă dacă avea de gând să înnebunească, pentru că toți
frații erau pe o margine subțire. Mai ales Butch, care se plimba prin birou ca un
prizonier în izolare.
Nici urmă de Vishous. Fără apeluri. Nimic. Și zorii veneau ca un tren de marfă.
Butch se opri. — Unde ai face o înmormântare pentru un shellan?

Wrath se încruntă. "Mormântul."
— Crezi că poate a dus-o acolo?
„Nu a fost niciodată prea pasionat de toată afacerea rituală, iar mama lui l-a
părăsit…?” Wrath clătină din cap. „Nu s-ar duce acolo.
În plus, ar trebui să știe că acesta este unul dintre locurile în care l-am căuta și e
atât de privat. Presupunând că o doborî, nu și-ar dori un public”.
— Da.
Butch începu din nou ritmul, când ceasul bunicului sună la patru și jumătate
dimineața
"Știi ce?" spuse poli istul. — O să verific, dacă e mișto. Nu mai pot sta aici
nici o secundă.
Wrath a ridicat din umeri. — S-ar putea la fel de bine. Nu avem altceva de făcut.
Phury se ridică, incapabil să mai suporte nici așteptarea. — Merg cu tine.
O să ai nevoie de cineva care să-ți arate unde este intrarea.
Pentru că Butch nu s-a putut dematerializa, cei doi au urcat în Escalade, iar
Phury a propulsat SUV-ul peste gazon și în pădure. Cu soarele răsărind atât de
curând, nu s-a deranjat cu un drum ocolitor, ci a împușcat direct spre
Mormânt.
Cei doi au rămas complet tăcuți până când Phury a tras la intrarea în peșteră
și au ieșit.
— Miros de sânge, spuse Butch. — Cred că le avem.
Da, era cea mai simplă urmă de sânge uman în aer... fără îndoială de la V care
a purtat-o pe Jane înăuntru.
La dracu. Făcând jogging în peșteră, se îndreptară spre spate, strecurându-
se prin intrarea deghizată și coborând spre porțile de fier. O parte era
deschisă și era o dâră de pași umezi în mijlocul sălii de borcane.
"El este aici!" spuse Butch, u urandu- i cuvintele mai mult decât respira ia.
Da, cu excepția faptului că V, care își ura mama, ar îngropa femela pe care o
iubea conform tradițiilor Fecioarei Scribe?
El nu ar fi făcut-o.
Când au început pe hol, Phury a declanșat sentimentul de moarte... mai

ales când au ajuns la capăt și a văzut un loc gol pe rafturi, de unde lipsea un
borcan mai mic. Oh nu. Oh... Doamne, nu. Ar fi trebuit să aducă mai multe
arme. Dacă V ar fi făcut ceea ce Phury se temea că a făcut, aveau să fie nevoiți
să fie înarmați până la zero.
"Rezista i!" Se opri, smulse o torță de pe perete și i-o întinse lui Butch.
După ce și-a prins unul, l-a apucat de brațul lui Butch. „Fii pregătit să lupți”.
"De ce? V poate fi supărat că am venit, dar nu va deveni violent."
— Jane este cea la care vei dori să te uiți.

„Ce naiba vorbești cu...”
— Cred că ar fi încercat să o aducă înapoi...
Un fulger strălucitor de lumină a explodat în față, transformând totul în ora

prânzului.
"La dracu!" a lătrat poli istul după aceea. — Nu-mi spune că ar face-o?
„Dacă Marissa ar muri și ai putea reuși, nu-i așa?”
Cei doi au decolat și au dat buzna în peșteră. Doar ca să se oprească mort.
"Ce este asta?" Butch respiră.
"Eu... habar n-am."
Pe picioare lente și liniștite, au coborât spre altar, blocați de vederea din față. În mijlocul
pietrei de buiandrug se afla o sculptură, un bust... al capului și umerilor lui Jane.
Compoziția a fost realizată în piatră gri închisă, asemănarea atât de exactă încât a fost
ca o fotografie. Sau poate o hologramă. Lumina lumânărilor pâlpâia peste trăsături,
aruncând umbre care păreau să le anime. În capătul din dreapta al plăcii se afla un
borcan de ceramică zdrobit, craniul sacru al Frăției, precum și ceea ce părea o inimă
stricată, acoperită cu ulei.
În cealaltă parte a altarului, V era sprijinit de peretele numelor, cu ochii închiși, cu mâinile
în poală. Una dintre încheieturile lui era strâns legată cu o fâșie de pânză neagră, iar unul
dintre pumnale îi lipsea. Locul mirosea a fum, dar nu era niciunul în aer.
"V?" Butch s-a apropiat și a îngenuncheat lângă colegul lui de cameră.

Phury l-a lăsat pe polițist să se ocupe de V și s-a îndreptat spre altar. Sculptura era o
asemănare perfectă cu Jane, atât de reală că ar fi putut fi ea în timp ce respira. Întinse
mâna, forțat să atingă fața, dar în momentul în care degetul lui a intrat în contact cu ea,
bustul și-a pierdut orice formă. La dracu. Nu era făcută din piatră, ci din cenu ă, iar acum
nu era altceva decât o movilă liberă din ceea ce trebuie să fie ultimele rămă i e ale
lui Jane.
Phury se uită la Butch. — Spune-mi că V trăiește?
— Ei bine, în orice caz respiră.
— Hai să-l ducem acasă. Phury se uită la cenușă. — Să-i ducem pe amândoi acasă.
Are nevoie de ceva în care să o ducă pe Jane înăuntru și sigur că nu avea de gând să
folosească un borcan mai mic. S-a uitat în jur. Nu era nimic.
Phury își scoase cămașa de mătase și o întinse pe altar. Era tot ce putea să facă și erau în
afara timpului.
Se venea lumina zilei. Și nu a existat nicio negociere cu sosirea lui.
Capitolul cincizeci și unu
Două zile mai târziu, Phury s-a hotărât să meargă pe Cealaltă Parte. Directrix-ul
ciocănea pentru o întâlnire și nu voia să o mai amâne. În plus, trebuia să iasă din casă.
Moartea lui Jane adusese o stricăciune în complex, afectând toți bărbații legați.
Pierderea unui shellan, care era ceea ce fusese ea, chiar dacă ea și V nu fuseseră
împerecheați în mod oficial, a fost întotdeauna cea mai mare teamă. Dar să fie ucisă de
inamic era aproape de nesuportat. Mai rău, să se întâmple asta la mai puțin de un an
după ce Wellsie a fost, de asemenea, ucisă – a fost o amintire oribilă a ceea ce fiecare
dintre bărbați știa că este adevărat: colegii din Frăție se confruntau cu o
amenințare specială din partea celor mai mici.
Tohrment învățase acest lucru direct. Acum la fel și Visous.
Doamne, trebuia să te întrebi dacă V avea de gând să rămână. Tohr decolase imediat
după ce Wellsie fusese ucis de un ucigaș și de atunci nimeni nu-l mai văzuse sau nu mai
auzise de el. Deși Wrath a susținut că poate simți că fratele este încă în viață, toți
au renunțat aproape la ideea ca el să reapară în acest deceniu sau următorul. Poate într-
o eră viitoare s-ar întoarce. Sau poate că ar muri singur pe lume, undeva. Dar nu aveau
să-l revadă prea curând și, la naiba, următorul loc ar putea fi Fade.
La naiba... Sărmanul Vishous.
Chiar acum V se afla în camera lui de la Groapă, întins lângă urna de alamă în care
Phury pusese în cele din urmă cenușa lui Jane. Fratele nu vorbise și nu mâncase
nimic, potrivit lui Butch, deși ochii tipului erau aparent deschiși.
Era clar că nu avea de gând să explice ce se întâmplase în Mormânt. Pentru Jane.
Sau la încheietura mâinii lui.
Cu un blestem, Phury îngenunche lângă patul său și îi puse medalionul Primalului în jurul
gâtului. Închizând ochii, a călătorit direct la sanctuarul Aleșilor, gândindu-se la Cormia
pe drum. Și ea a rămas în camera ei, mâncând puțin și spunând mai puțin. O verifica
des, deși nu știa ce să facă pentru ea – în afară de a-i aduce cărți, care părea să-i placă. Îi
plăcea în special Jane Austen, deși nu prea înțelegea cum ceva putea fi ficțiune sau,
după cum spunea ea, o minciună construită.
Phury a luat forma la amfiteatru pentru că nu cunoștea încă foarte bine aspectul și
s-a gândit că este un bun punct de plecare. Omule, mi s-a părut bizar să stai în
mijlocul întregului alb. Mai ciudat încă să te plimbi în spatele scenei și să arunci o
privire asupra diferitelor temple albe. La naiba, locul era o reclamă pentru Clorox.
Nicio culoare nicăieri. Și era atât de liniște. O liniște ciudată.
În timp ce alegea o direcție și începea să meargă, își făcea griji că nu va fi

aglomerat de o grămadă de Aleși și nu se grăbea tocmai să meargă cap la cap cu
Directrix. Pentru a sufla ceva timp, a decis să arunce o privire la ceea ce se afla
în interiorul unuia dintre temple. Luând una la întâmplare, urcă treptele ei de
marmură puțin adânci, dar constată că ușile duble erau bine încuiate.
Încruntat, se aplecă și se uită la gaura cheii mare, de formă ciudată. Dintr-un impuls,
a scos medalionul Primale și l-a înfipt în ușă.
Ei bine, ce știi. Chestia a fost o cheie.
Ușile duble s-au deschis fără zgomot și a fost surprins de ceea ce se afla
înăuntru. Căptușind ambele părți ale clădirii și așezate la șase sau opt adâncime,
erau pubele și pubele din pietre prețioase. Se plimba în jurul bogățiilor, din când
în când oprindu-se și punându-și mâinile în pietrele strălucitoare.
Dar asta nu era tot ce era înăuntru. În spate, la capătul îndepărtat, erau o serie de
vitrine de sticlă, așa cum le-ai găsi la un muzeu. S-a dus și le-a verificat.
Bineînțeles că nu erau praf, deși nu, simți el, pentru că fuseseră curățate. Pur și
simplu nu și-a putut imagina că există poluanți în aer pe aici, chiar și cei de
varietate microscopică.
În interiorul carcasei, obiectele erau fascinante și în mod clar din lumea reală.
Era o pereche de ochelari de modă veche, un bol de porțelan de origine orientală,
o sticlă de whisky cu o etichetă din anii ’30, un suport de țigară din abanos, un
evantai de doamnă din pene albe.
Se întreba cum au ajuns aici. Unele lucruri erau destul de vechi, deși erau în stare
perfectă și, desigur, totul era strălucitor de curat.
Se opri asupra a ceea ce părea o carte veche. "Fecior de curva."

Coperta din piele era zdrențuită, dar titlul în relief era încă evident: Darius,
fiul lui Marklon.
Phury se aplecă, uluit. Era cartea lui D... probabil un jurnal.
Deschise cutia, apoi se încruntă la mirosul din interior. Praf de pu că?
Se uită la obiectele asamblate. În colțul îndepărtat era o armă veche, iar el a
recunoscut marca și modelul din armele de foc
manual din care preda cursanților. Era un revolver Colt Navy, calibrul .36, din 1890, cu șase
cilindri. Acesta fusese folosit recent.
A scos chestia, a deschis camera și a dat cu palma unul dintre gloanțe. Erau sferice... și
neuniforme, de parcă ar fi fost lucrate manual.
Mai văzuse forma. Când ștergea rezultatele medicale ale lui V de pe computerul de la
St. Francis, se uitase la o radiografie toracică care fusese făcută... și văzuse o bucată de
plumb sferică, ușor neregulată, în plămânul fratelui său.
— Ai fost aici să mă vezi?

Phury se uită peste umăr la Directrix. Femela stătea la ușile duble, îmbrăcată în halatul alb
pe care îl purtau toți. În jurul gâtului ei, pe un lanț, era un medalion ca al lui.
— Frumoasă colecție de artefacte pe care o ai aici, spuse el, întorcându-se.

Ochii femelei se îngustară. — Aș crede că pietrele te-ar interesa mai mult.
"Nu chiar." O privi cu atenție în timp ce ridica cartea în mână.

— Acesta arată ca jurnalul fratelui meu.
În timp ce umerii ei s-au u urat atât de u or, el a vrut să o omoare. — Da, acesta este
jurnalul lui Darius.
Phury bătu pe coperta cărții, apoi flutură mâna spre toate pietrele prețioase. „Spune-mi
ceva – acest loc este ținut încuiat tot timpul?”
— Da. Încă de la atac.
"Tu și cu mine suntem singurii cu chei, nu? Mi-ar plăcea să se întâmple ceva cu ceea
ce este aici."
"Da. Numai noi doi. Nimeni nu poate intra aici fără știrea sau prezența mea."
"Nici unul."
Ochii ei străluceau de enervare. „Ordinea trebuie menținută. Am petrecut ani de zile
antrenându-i pe Aleși pentru slujirea lor potrivită”.
"Da... deci apariția unui Primale trebuie să fie o adevărată ucidere pentru tine. Pentru că eu
sunt responsabil acum, nu-i așa?"
Vocea ei a scăzut. „Este corect și potrivit pentru tine să conduci aici”.
"Îmi pare rău, ai putea spune asta din nou? Nu prea te-am auzit."
Ochii ei au clocotit de venin pentru o fracțiune de secundă – ceea ce i-a confirmat acțiunile
și motivul ei: Directrix-ul îl împușcase pe Vishous. Cu pistolul din carcasă. Ea dorea să
continue să fie la conducere și știa al naibii de bine că, dacă intra un Primale, în cel mai bun
caz, ea ar fi a doua la comandă sub un
masculin. În cel mai rău caz, își putea pierde toată puterea doar pentru că bărbatului nu-i
plăcea culoarea ochilor ei.
Când nu reușise să-l omoare pe V, s-a dat înapoi... până a putut încerca din nou. Fără
îndoială că a fost suficient de inteligentă și destul de urâtă pentru a-și apăra teritoriul
până când fie Frații au epuizat, fie rolul Primale a început să pară blestemat.
— Erai pe cale să spui ceva, nu? a îndemnat el.
Directrix a netezit medalionul atârnat de gâtul ei. "Tu ești Primal. Tu ești conducătorul
aici."
„Bine. Mă bucur că amândoi suntem clari”. A bătut din nou în jurnalul lui Darius.
— Îl iau înapoi cu mine.
— Nu ne întâlnim?
Se apropie de ea, gândindu-se că, dacă ar fi fost bărbat, i-ar fi rupt gâtul.
— Nu chiar acum, nu. Am ceva de care trebuie să mă ocup cu Fecioara Scribă. Se

aplecă, punându-și gura lângă urechea ei. — Dar mă voi întoarce pentru tine.
Capitolul cincizeci și doi
Vishous nu plânsese niciodată înainte. De-a lungul vieții sale, nu plânsese niciodată,
niciodată. După toate rahaturile prin care trecuse, ajunsese până la punctul în care
hotărâse că se născuse fără canale lacrimale.
Evenimentele care au condus până acum nu schimbaseră asta. Când Jane zăcuse moartă
în brațele lui, nu plânsese. Când încercase să-și taie mâna în Mormânt ca sacrificiu și
durerea fusese uluitoare, nu fuseseră lacrimi. Când mama lui urâtă îl alungase de la
fapta pe care urma să o facă, obrajii îi fuseseră uscați.
Chiar și atunci când Fecioara Scribă și-a pus mâna pe trupul lui Jane și el a privit năucit
cum iubita lui era redusă în cenu ă, el nu plânsese.
A făcut-o acum.
Pentru prima dată de la naștere, lacrimile i-au curmat pe față și i-au udat perna.
Începuseră când îi venise o viziune cu Butch și Marissa pe canapeaua din camera de

zi a Gropii. Viu... atât de viu. V nu numai că le auzea gândurile în capul lui, dar știa că
Butch o imagina pe Marissa pe patul lor, într-un sutien negru și blugi albaștri. Și Marissa
își imagina că își scotea blugii și își punea capul în jos între coapse.
V știa că în șase minute Butch avea de gând să ia sucul de portocale pe care

Marissa îl avea în mână și să-l pună pe măsuța de cafea. Avea să o verse, pentru că
paharul urma să aterizeze pe colțul unui Sports Illustrated, iar zeama urma să ajungă pe
blugii Marissei. Polițistul urma să folosească asta ca scuză ca să o ducă pe hol și să o facă
bine și goală.
În afară de drum, se opreau pe la ușa lui V și își pierdeau impulsurile sexuale. Cu
ochi triști, se duceau în patul lor împerecheat și se țineau în tăcere.
V și-a pus un braț peste față. Și a plâns necontrolat.

Viziunile i s-au întors, blestemul viitorului i-a revenit.
Răscrucea din viața lui se terminase.
Ceea ce însemna că aceasta era existența lui de acum înainte: nu avea să fie altceva
decât o coajă goală care zăcea lângă cenușa iubitei sale.
Și, desigur, în mijlocul plânsului, i-a auzit pe Butch și Marissa venind pe hol, i-a auzit
oprindu-se în fața dormitorului lui, apoi i-a auzit
le-au închis ușa. Niciun zgomot de sex nu a fost înăbușit de peretele dintre camere,
nicio tăblie nu a fost lovită, nici strigăte guturale nu au auzit.
Exact așa cum prevăzuse. În tăcerea care a urmat, V și-a șters obrajii, apoi s-a uitat
la mâini. Cel din stânga încă mai pulsa puțin din cauza pagubelor pe care i-o făcuse.
Cel drept strălucea ca întotdeauna – iar lacrimile lui erau albe pe fundalul luminii
sale interioare, albe ca irisul ochilor săi.
Respiră adânc și se uită la ceas.

Singurul lucru care îl ținea să respire era căderea nopții. El s-ar fi sinucis până acum
– și-ar fi luat Glock-ul și i-ar fi băgat-o în gură și i-ar fi suflat ceafa – dacă nu ar fi fost
căderea nopții.
Își făcea o misiune personală de a eradica Societatea Scăderii. Avea să-i ia tot restul
vieții, dar era al naibii de bine, pentru că nu era nimic altceva acolo pentru el.
Și ar fi preferat să părăsească Frăția pentru a o face, dar Butch ar fi murit fără el,
așa că va trebui să rămână.
Brusc, se încruntă și se uită spre u ă.

După o clipă, și-a șters obrajii și a spus: „Sunt surprins că nu intri pur și simplu”.
Ușa s-a deschis fără a beneficia de o mână. De cealaltă parte, Fecioara Scribă
stătea pe hol, cu hainele ei negre acoperindu-i capul până la picioare.
— Nu eram sigură de primirea mea, spuse ea cu voce joasă când intra în cameră.
Nu și-a ridicat capul de pe pernă. Nu avea niciun interes să o onoreze în vreun

fel. — Știi care este bunul tău bun venit.
— Într-adevăr. Așa că mă voi concentra la scopul vizitei mele. Am un dar pentru
tine.
— Nu vreau.
— Da. Da.
„La naiba”. Sub halate, capul ei părea să coboare. Nu că i-ar fi dat un rahat că micile
ei sentimente prețioase au fost rănite. "Părăsi."
"Vei dori..."
Se ridică în picioare. "Ai luat ce am vrut..."
O formă a intrat în prag, o formă fantomatică. "V...?"
„Și ți-o dau înapoi”, a spus Fecioara Scribă. — Într-un anumit fel.
Vishous nu auzi niciun cuvânt din ea, pentru că nu putea înțelege la ce se uita. Era
Jane... cam. Era chipul lui Jane și corpul lui Jane,
dar ea era... o apariție transparentă.

— Jane?
Fecioara Scribă a vorbit în timp ce se dematerializa. „Nu trebuie să-mi mulțumești.
Doar să știi că blestemul tău este modul în care o poți atinge. La revedere."
Bine, pe măsură ce au avut loc reuniunile romantice, aceasta a fost bizară și incomodă.
Și nu doar pentru că Jane a presupus că ar putea fi clasificată drept o fantomă.
Vishous arăta de parcă urma să leșine. Care a durut. Era cu totul posibil să nu o
placă așa, și atunci unde ar fi? Când Fecioara Cărturară venise la ea în rai, sau orice
ar fi fost acel loc, și îi dăduse opțiunea să se întoarcă, răspunsul fusese chiar
neînțelegător. Dar acum că stătea în fața unui tip complet șocat, nu era atât de
sigură că făcuse alegerea corectă.
Poate că s-ar fi
terminat... El se ridică din pat, traversă camera și își duse mâna strălucitoare pe fața
ei cu ezitare. Într-un oftat, se aplecă în amprenta palmei lui și în căldura cărnii lui.
"Esti tu?" spuse el răgu it.

Ea dădu din cap și întinse mâna spre obrajii lui, care erau puțin roșii. — Ai plâns.
El i-a prins mâna. "Te simt."

" i eu."
I-a atins gâtul, umărul, sternul. Și-a dus brațul înainte și l-a privit... ei bine, prin el.
"Hm... ca să pot sta pe lucruri", a spus ea fără un motiv anume. „Vreau să spun... în
timp ce așteptam acolo, în hol, m-am așezat pe canapea. Am mutat și o poză pe
perete, am pus un ban înapoi în vasul tău de schimb, am luat o revistă. E puțin
ciudat, dar tot ce am trebuie să te concentrezi.” La dracu. Habar n-avea ce spunea.
„A, a… Fecioara Scribă a spus că pot mânca, dar nu trebuie. Ea a spus… Aș putea să
beau și eu. Nu sunt sigur cum funcționează totul, dar ea pare să știe. Da. Deci.
Oricum , cred că va dura ceva timp să-ți dai seama de burghiu, dar..."
Își puse mâna în părul ei și se simți la fel ca înainte. Corpul ei inexistent a

înregistrat senzațiile exact ca înainte.
S-a încruntat, apoi a părut de-a dreptul supărat. „Ea a spus că necesită un sacrificiu.
A aduce pe cineva înapoi. Ce i-ai dat? Cu ce te-ai negociat?"
"Cum vrei să spui?"

„Ea nu dă lucruri fără să ceară ceva în schimb.
Ce ți-a luat ea?"
"Nimic. Ea nu mi-a cerut niciodată nimic."
A clătinat din cap și părea că va vorbi. Dar apoi și-a înfășurat brațele grele în jurul
ei și a ținut-o de corpul lui tremurător și strălucitor. Spre deosebire de alte ori
când a trebuit să se concentreze pentru a-și găsi soliditatea, cu V tocmai s-a întâmplat.
Împotriva lui, ea era corporală fără nici un efort din partea ei.
Își dădea seama că plângea după felul în care respira și prin faptul că se sprijinea
asupra ei, dar știa că dacă menționa ceva despre asta sau încerca să-l liniștească cu
cuvinte, el se va opri cu un ban. Așa că l-a ținut în brațe și i-a dat drumul.
Apoi, din nou, era cam ocupată să se țină împreună.

„M-am gândit că n-o să mai fac asta niciodată”, a spus el cu o voce care a crăpat.
Jane închise ochii și-l strânse, gândindu-se la acel moment din ceață în care îl lăsase
să plece. Dacă ea nu ar fi făcut asta, nu ar fi fost aici, nu-i așa?
La dracu liberul arbitru, se gândi ea. S-ar baza pe destin, indiferent cât de mult l-ar
durea pe termen scurt. Pentru că iubirea în multele ei forme a rezistat întotdeauna. Era
infinitul. Eternul. Ceea ce a susținut. Habar n-avea cine sau ce era Fecioara Scribă. Habar
n-avea unde fusese ea însăși sau cum se întorsese. Dar ea era sigură de un lucru.
— Ai avut dreptate, spuse ea la pieptul lui V.

"Despre ce?"
„Cred în Dumnezeu”.
Capitolul cincizeci și trei
În seara următoare, John nu avea curs, așa că s-a așezat la prima masă cu frații și femelele.
Starea de spirit din casă era considerabil mai lejeră decât fusese timp de săptămâni întregi. Dar
sigur ca rahat, el nu a participat la lejeritate.
— Deci oricum, spunea Phury, m-am dus la Fecioara Scribă și i-am spus despre glonț.
„Iisuse Hristoase. Directricea”. Vishous se aplecă înainte, luând mâna lui Jane cu el. — Am
presupus că este ceva mai mic.
V nu-și dăduse drumul doctorului de când se așezaseră împreună, de parcă i-ar fi fost teamă
că ea va dispărea. Ceea ce era cam de înțeles. John încercă să nu se uite la ea, dar era greu să
nu o facă. Purta una dintre cămășile lui V și o pereche de blugi și le umplea ca de obicei. Dar
ceea ce era în ei era... ei bine, o fantomă, a presupus el.
— Bineînțeles că ai făcut-o, spuse Phury, întorcându-se spre Bella și oferindu-i farfuria cu

unt. "Toți am făcut-o. Dar acea femeie avea un motiv al naibii. Ea a vrut să rămână la
conducere și da, cu un Primale pe scenă, asta pur și simplu nu avea să se întâmple. Scenariu
clasic de joc de putere."
John aruncă o privire către femeia blondă tăcută care stătea de cealaltă parte a lui Phury.
Băiete, Aleasa era frumoasă... frumoasă în modul eteric al îngerilor, cu o strălucire
nepământească emanând din ea. Dar ea nu era fericită. Ea își culegea mâncarea și își ținea ochii
în jos.
Ei bine, cu excepția cazului în care se uită la Phury. Ceea ce era de obicei atunci când îi
vorbea sau se uita la Bella.
Vocea lui Wrath era dură din capul mesei. — Directrix trebuie să moară.
Phury și-a dres glasul în timp ce a luat farfuria cu unt înapoi de la Bella. — Po i considera
că... ai grijă, milord.
Sfinte rahat. Avea Phury...
„Bine”. Wrath dădu din cap ca și cum ar fi înțeles perfect și aprobând. — Cine o va înlocui?
„Fecioara cărturară a întrebat pe cine vreau în rol. Dar nu cunosc niciunul...”

— Amalia, spuse Aleasa blondă.
Toate capetele se întoarseră în direcția ei.
"Îmi pare rău?" întrebă Phury. "Ce ați spus?"

În timp ce vorbea, vocea Alesei era încântătoare în felul clopoteilor de vânt, dulce și
melodică. "Dacă nu ar supăra, pot să-i sugerez pe Amalya Aleasă? Este caldă
și bună și are o vechime adecvată."
Ochii galbeni ai lui Phury s-au uitat peste femela, dar fața lui era rezervată, de
parcă nu ar fi fost sigur ce să spună sau să facă cu ea. "Atunci asta vreau.
Mulțumesc."
Ochii ei s-au ridicat spre ai lui pentru o clipă, o înroșire înroșită în obraji. Dar apoi
Phury și-a întors privirea și ea la fel.
— Toți ne luăm noaptea liberă, spuse Wrath brusc. „Avem nevoie de timp de
regrupare”.
Rhage pufni de peste masă. — Nu ne vei face să jucăm din nou Monopoly, nu-i
așa?
"Da." Din Frăție se ridică un geamăt colectiv, unul pe care Wrath l-a ignorat. —
Imediat după cină.
— Am ceva de făcut, spuse V. — Mă voi întoarce cât de curând voi putea.
"Bine, dar nu poți fi atunci pantoful sau câinele. Ei merg întotdeauna primii."
"Pot să trăiesc cu asta."
Fritz a intrat cu o Alaska copt masiv. — Desert, poate? spuse doggenul zâmbind.
Ca un universal, „Da, te rog”, umplea camera, John și-a împăturit șervețelul și a

cerut să fie scuzat. Când Beth a dat din cap, a plecat, îndreptându-se spre tunelul de
sub scara mare. Plimbarea până la centrul de antrenament nu a durat mult, mai
ales că mersul lui era seara și era din ce în ce mai confortabil cu corpul
lui.
Când a ieșit în biroul lui Tohr, s-a pregătit în timp ce se uita în jur. Locul chiar
nu se schimbase de la dispariția fratelui.
Cu excepția faptului că scaunul verde, urât, era acum în biroul lui Wrath, totul era
aproape la fel.
John se duse în spatele biroului și se așeză. De-a lungul obiectului erau înșirate
hârtii și dosare, unele marcate cu note post-it pe care Z scrisese lucruri în felul
lui deliberat.
John și-a pus mâinile pe brațele scaunului de birou, trecându-le înainte și înapoi.
Ura felul în care se simțea acum.
Ura că era supărat că V a recuperat-o pe Jane, în timp ce Tohr o pierduse pe Wellsie
pentru totdeauna. Doar că nu a fost corect. Și nu doar lui Tohr. John ar fi făcut-o
i-a plăcut o fantomă a lui Wellsie în viața lui. I-ar fi plăcut să fie singura mamă pe care a
cunoscut-o vreodată că este în preajmă.
Cu excepția faptului că Vishous era cel care primise avantajul.
La fel și Rhage. Cu Marry.
Ce dracu i-a făcut atât de speciali?
Și-a pus capul în mâini, simțindu-se ca cel mai rău tip de persoană. A înfrunta pe
cineva fericirea și norocul a fost un lucru oribil de făcut, mai ales dacă îl iubeai. Dar a fost
atât de greu să-i fie dor de Tohr și să-l plângi pe Wellsie și... — Hei.
John ridică privirea. Z stătea în birou, deși numai Dumnezeu știa cum reușise să nu facă
niciun zgomot prin dulap.
— La ce te gândești, John?
Nimic.
— Vrei să încerci asta din nou?
John clătină din cap și aruncă privirea în jos. Observă cu precădere că dosarul lui Lash
era în vârful unui teanc și se gândi la tip. Omule, cei doi erau pe un curs de coliziune.
Singura problemă deschisă a fost sincronizarea.
— Știi, spuse Z, mă întrebam de ce eu și nu Phury.
John ridică privirea încruntat.
"Da, m-am întrebat de ce eu am fost luat și am ajuns unde am ajuns eu. Nu am fost
singurul. Phury încă se sinucide din cauza faptului că am fost eu, nu el." Z și-a încrucișat
brațele peste piept. „Problema este că să fii prins de ce i se întâmplă ceva unei persoane
și nu alteia nu te duce niciodată nicăieri.”
Vreau ca Wellsie să se întoarcă.

— M-am gândit că de aceea ai plecat. Fratele și-a frecat o mână peste tăișul craniului.
„Totuși, aici e treaba. Cred că există o mână care ne ghidează. Pur și simplu nu este întotdeauna
una blândă. Sau una care pare corectă la momentul respectiv. Dar nu știu, încerc să am
încredere în ea acum. Când mă sperie. , Eu doar încerc să... la dracu, cred că am încredere în asta.
Pentru că la sfârșitul zilei, ce altceva poți face? Alegerea te duce doar până departe.
Raționament și planificare, de asemenea. Restul... depinde de altcineva.
Unde ajungem, pe cine cunoaștem, ce se întâmplă cu oamenii pe care îi iubim... nu avem
prea mult control asupra nimicului.”
Mi-e dor de Tohr.
„Toți facem”.
Da, John nu a fost singurul care a suferit. Trebuia să-și amintească asta.
— Deci am ceva pentru tine. Z sa dus la un dulap și l-a deschis.

"Phury mi-a dat-o ieri. Aveam de gând să-l păstrăm pentru ziua ta, dar la naiba. Ai nevoie
de el în seara asta."
Z s-a întors la birou cu o carte veche din piele în mâini. O puse deasupra grămezilor de
hârtie, cu palma lui mare peste față.
— La mulți ani, John.
Își ridică brațul și John privi în jos.
Dintr-o dată i s-a oprit inima.

Cu o mână tremurândă, întinse mâna și trase literele uzate pe care scria: Darius, fiul lui
Marklon.
Deschise cu blândețe capacul... Într-o înflorire frumoasă, formală, erau cuvinte și
simboluri peste măsură, reflexele unei vieți care fusese dusă cu mult timp în urmă. Tatăl
său scrie în limba veche.
John și-a dat mâna înapoi și și-a acoperit gura, îngrozit că avea de gând să întrerupă
plânsul.
Cu excepția când și-a ridicat privirea rușinat, a constatat că era singur.
Z, cu grația lui caracteristică, îi îngăduise să aibă mândria lui.
Și acum... după ce i-a dat jurnalul tatălui său... și ceva bucurie.
Imediat după prima masă, Vishous s-a materializat în curtea Fecioarei Scribe. A
fost puțin surprins că a primit permisiunea, având în vedere cum stau lucrurile, dar s-a
bucurat că a făcut-o.
După ce și-a luat formă, s-a încruntat și s-a uitat în jur la muntele de marmură albă și
la colonada și portalul către zona Aleșilor.
Ceva era diferit. Nu era sigur ce, dar ceva... — Salutări, domnule.
S-a întors. Un Ales stătea lângă ceea ce el a presupus întotdeauna că este ușa din
încăperile private ale Fecioarei Scribe. Îmbrăcat în halatul alb, cu părul răsucit în vârful
capului, el a recunoscut-o ca fiind cea care venise să o verifice pe Cormia după ceremonia
de prezentare.
— Amalia, spuse el.
Părea surprinsă că și-a amintit numele ei. "Harul Tău."
Deci acesta era cel pe care Cormia îl recomandase ca Directrix. A făcut sens.
Femela părea blândă.
— Sunt aici să o văd pe Fecioara Scribă. Deși își dădu seama că ea știa asta.
— Cu toată respectul cuvenit, sire, ea nu primește această zi.
— Nu mă primește pe mine sau pe nimeni?
"Toți veniți. Există vreun mesaj pe care ați dori să-i transmiteți?"
— Mă întorc mâine.
Alesul s-a înclinat adânc. — Cu toată respectul, domnule, cred că ea va fi încă indispusă.
"De ce?"
— Nu mă întreb de ce. Tonul ei era atât de ușor dezaprobator. De parcă nici el n-ar
trebui să întrebe.
Ei bine, la dracu. Ce a vrut să spună mai exact?
— Îi vei spune... că Visous a venit să spună...
Pe măsură ce cuvintele i-au eșuat, ochii Aleșilor erau fântâni de compasiune. „Dacă
pot fi atât de îndrăzneț, poate îi voi spune că fiul ei a venit să-i mulțumească
pentru darul ei generos și pentru sacrificiul ei pentru fericirea lui”.
fiule.
Nu, nu putea merge atât de departe. Chiar și cu Jane înapoi, eticheta părea
necinstită. "Doar Vishous. Spune-i că Vishous a venit să-ți mulțumească."
Aleasa se înclină din nou, cu chipul întristat. "Cum doriți."
O privi pe femeie întorcându-se și dispărând în spatele ușii mici și ornamentate.
Aștepta i un minut. Spusese ea sacrificiu? Ce sacrificiu?

Se uită din nou în jur, concentrându-se asupra fântânii. Brusc, sunetul apei i s-a
părut ciudat. Când venise înainte... V întoarse încet capul.
Copacul alb cu florile albe era gol. Toate păsările cântătoare dispăruseră.
Asta era ceea ce lipsea. Păsările Fecioarei Cărturare nu mai erau, ramurile
copacului goale de culoarea lor, aerul lini tit lipsit de chemarea lor veselă.
În liniștea relativă, singurătatea locului s-a cufundat în el, zgomotul gol al apei căzând
amplificand golul.
Oh Doamne. Acesta a fost sacrificiul, nu-i așa.
Ea renunțase la dragostea ei pentru a lui.
În camerele ei private, Fecioara Scribă a aflat de îndată ce V a plecat. Își putea simți
forma revenind în lumea exterioară.
Aleasa Amalya se apropie lini tită. „Dacă n-ar jigni, aș vorbi”.
"Nu ai nevoie. Știu ce a spus. Lasă-mă acum și întoarce-te la sanctuar."
"Da, înălțimea Voastră."

"Mulțumesc."
Fecioara Scribă a așteptat până când Aleasa se retrăsese, apoi s-a întors și s-a uitat peste
întinderea albă a apartamentului ei. Camerele erau în mare parte pentru nimic, cu
excepția ritmului. Deoarece ea nu dormea și nu mânca, dormitorul și zona de luat
masa nu aveau decât metri pătrați pe care să călătorească.
Totul era atât de tăcut acum.
Ea plutea din cameră în cameră, nelini tită. Își pierduse fiul în atât de multe feluri și
nu-l putea învinovăți pe refuzul lui de a acorda nume. Cu toate acestea, durerea era acolo.
Alăturarea altuia.
Cu groază, privi spre colțul îndepărtat al camerelor ei, spre locul în care nu a mers
niciodată. Sau cel puțin, nu fusese de două secole.
Ea eșuase pe altul, nu-i așa.
Cu inima grea, se duse la colț și voia să elibereze ușa dublu încuiată. La un șuierat,
sigiliul a fost rupt, o ceață fină ieșind din schimbarea umidității. Trecuse cu adevărat atât
de mult?
Fecioara Scribă a pășit înăuntru și a privit forma umbrită care plutea în animație
suspendată peste podea.
Fiica ei. geamănul fratern al lui V. Payne.
Fecioara Scribă a subscris de multă vreme la ideea că era mai bine și mai sigur ca fiica ei
să se odihnească așa. Dar acum nu era sigură. Alegerile pe care încercase să le facă
pentru fiul ei se terminaseră prost. Poate că era la fel și pentru tinerii ei de sex diferit.
Fecioara Scribă se uită la chipul fiicei ei. Payne nu era ca celelalte femele, nu mai fusese
de la naștere. Avea instinctul de războinic al tatălui ei și dorința de luptă și nu era mai
mulțumită să se întâlnească cu Aleșii decât putea fi înghesuit un leu cu șoareci.
Poate că era timpul să-și elibereze fiica, așa cum își eliberase fiul. Părea doar corect.
Protecția se dovedise într-adevăr a fi o virtute dubioasă.
Totuși, ea ura să renunțe. Mai ales că nu exista niciun motiv să se aștepte ca fiica ei să aibă
o dragoste mai mare pentru ea decât a făcut-o fiul ei. Deci i-ar pierde pe amândoi.
În timp ce se zbătea sub greutatea gândurilor ei, instinctul ei era să iasă în curte și să fie
liniștită de păsările ei. Nu era niciun ajutor care să aștepte
ea acolo, însă. Fără apeluri vesele care să o u ureze.

Așa că Fecioara Scribă a rămas în încăperile ei private, plutind prin aerul lini tit,
tăcut, pe o cale nesfârșită prin încăperile goale. Pe măsură ce trecea timpul,
natura infinită a inexistenței ei era ca o mantie de ace întinsă pe ea, o mie de
mici înțepături de durere și tristețe.
Nu exista scăpare sau u urare pentru ea, nici pace, nici bunătate, nici
mângâiere. Era așa cum fusese întotdeauna: singură în mijlocul lumii pe care
o crease.
Capitolul cincizeci și patru
Jane fusese o dată sau de două ori în apartamentul lui Manny Manello. Nu des,
însă. Când fuseseră împreună, fusese întotdeauna la spital.
Băiete, aici au fost lucruri serioase. Chestii serioase. Mai erau echipamente
sportive și ar fi fost al lui Dick.
Îi cam amintea de Groapă.
Ea ocoli sufrageria lui uitându-se la DVD-urile și CD-urile și revistele lui. Da, s-ar
înțelege bine cu Butch și V: evident că avea un abonament pe viață la
Sports Illustrated, la fel ca și ei.
Și a păstrat problemele din spate, la fel ca și ei. Și îi plăcea băutura lui, deși era
un om Jack, nu în Goose sau Lag.
În timp ce se aplecă, și-a concentrat energia astfel încât să poată ridica cel mai
recent număr din 57 și și-a dat seama că fusese o fantomă pentru exact o zi. Acum
douăzeci și patru de ore a apărut cu Fecioara Scribă în V
cameră.
Lucrurile mergeau bine. Sexul ca membru al strigoilor era la fel de bun ca atunci
când trăise ea. De fapt, ea și V se întâlneau la penthouse-ul lui spre sfârșitul serii.
Vroia să fie „erentat”, așa cum spunea el, cu ochii strălucind de anticipare – iar ea era
mai mult decât dispusă să-și răsfețe bărbatul.
Abso-al naibii-lutely.
Jane lăsă jos revista și se mai plimbă puțin, apoi așteptă lângă una dintre
ferestre.
Asta avea să fie greu. A-ți lua la revedere a fost greu.
Ea și V discutaseră cum să se ocupe de plecarea ei din lumea umană. Accidentul
de mașină pe care îl înscenase avea să ofere câteva explicații despre dispariția ei.
Sigur, trupul ei nu va fi găsit niciodată, dar zona în care fusese lăsată Audi era
împădurită și muntoasă. Sperăm că poliția ar închide dosarul ei după ce a fost
efectuată o percheziție, dar consecințele nu au fost materiale. Ea nu se mai
întoarce niciodată. Deci nu a contat.
Cât despre rahatul ei, singurul lucru de valoare din apartamentul ei era o poză cu ea
și Hannah. V se întorsese și luase fotografia pentru ea. Restul lucrurilor ei aveau să
fie vândute în cele din urmă de avocatul pe care ea îl numise executor al ei
moșie în urmă cu doi ani în ultimul ei testament. Încasările ar merge către Sfântul Francisc.
Îi va dorea cărțile ei, dar V spusese că îi va primi altele noi.

Și, deși nu era chiar la fel, ea avea încredere că, în timp, va deveni conectată cu cei noi.
Manny era singura problemă deschisă...

Se auzi zgomotul cheilor care intrau într-o broască, apoi ușa se deschise.
Jane a pășit înapoi în umbră când Manny a intrat, a lăsat o geantă Nike neagră și s-a
îndreptat spre bucătărie.
Părea epuizat. Și lipsit.
Primul ei impuls a fost să se apropie de el, dar știa că cel mai bine era să aștepte ca el să
se culce – motiv pentru care venise târziu, sperând că el va fi deja în pat. În mod clar,
totuși, a lucrat până când nu a putut să se ridice.
Când a ieșit în hol, avea un pahar cu niște apă în el. Făcu o pauză, privi în dreptul ei
încruntat... dar apoi continuă să coboare în dormitorul lui.
A auzit dușul. Pași. Apoi un blestem moale, de parcă s-ar fi întins pe pat, dar era înțepenit.
Ea a așteptat și a așteptat... apoi în cele din urmă a mers pe hol.

Manny era pe pat, cu un prosop în jurul șoldurilor, cu ochii ațintiți pe tavan.
Bărbatul nu avea de gând să doarmă prea curând.

A pășit în lumina aruncată de lampa de pe sifonier. "Hei."
Capul lui s-a repezit spre ea, apoi s-a ridicat în picioare. "Ce-"
— Tu visezi.
"Eu sunt?"
— Da, vreau să spun, fantomele nu există.

Și-a frecat fața. „Asta se simte real”.
"Bineînțeles că da. Visele da." Și-a întins brațele în jurul ei. "Vroiam să știi că sunt
bine. Chiar sunt. Sunt bine și fericit unde am ajuns."
Nu există niciun motiv să menționăm că ea se afla încă în Caldwell.

„Jane…” i se trosni vocea.
„Știu. M-aș simți la fel dacă ai fi fost... dus.”
"Nu pot să cred că ai murit. Nu pot să te cred..." Începu să clipească repede.
„Ascultă, totul este în regulă. Îți promit. Viața... ei bine, se termină bine, chiar se întâmplă.
Adică, am văzut-o pe sora mea. Părinții mei. Unii dintre pacienții pe care i-am pierdut.
Sunt toți încă prin preajmă, doar nu unde putem vedea noi - adică, îi puteți vedea. Dar
e în regulă, Manny. Nu ar trebui să-ți fie frică de moarte. Este doar o tranziție, într-
adevăr.”
"Da, dar nu mai ești aici. Trebuie să trăiesc fără tine."
O durea pieptul la tonul vocii lui și la faptul că nu putea face nimic pentru a-i alina
suferința. Îl durea și pentru că și ea îl pierduse.
— Chiar o să-mi fie dor de tine, spuse ea.

" i eu." Și-a frecat din nou fața. „Vreau să spun... deja mi-e dor de tine. Mi-e rău de asta.
La un anumit nivel... la naiba, am crezut că vom ajunge împreună, tu și cu mine. Mă
simțeam ca destinul. La naiba, erai singura femeie pe care o știam care Era la fel de
puternic ca și mine. Dar da... bănuiesc că nu a fost menit să fie. Planuri de șoareci și
bărbați și toate rahaturile alea."
„Probabil că există cineva acolo și mai bun.”
"Oh, da? Da-mi numarul ei inainte sa te intorci in rai."
Jane a zâmbit puțin, apoi a devenit serioasă. — Nu o să faci nimic prostesc, nu?
"Vrei să spui să mă sinucid? Nu. Dar nu pot să-ți promit că nu mă voi îmbăta prea
mult în următoarele două luni."
"Fă-o doar în privat. Ai o reputație de nenorocit de menținut."
A zâmbit puțin. — Ce ar crede departamentul.
"Exact." A fost o întindere de tăcere. "Mai bine aș pleca."
Se uită la ea dincolo de cameră. — Doamne, parcă ești cu adevărat aici.
"Nu sunt. Acesta este doar un vis." S-a lăsat să înceapă să se estompeze în timp ce lacrimile i-au
aterizat pe obraji. — La revedere, Manny, dragul meu prieten.
Și-a ridicat mâna și a vorbit prin ceea ce era clar un gât strâns. „Întoarce-te și vezi-mă
cândva”.
"Pot fi."
"Vă rog."
— Vom vedea.
Amuzant, totuși, pe măsură ce se risipi, a avut cel mai ciudat sentiment că avea de
gând să-l revadă.
Da, a fost ciudat. La fel ca acea viziune a accidentului de mașină, precum și sentimentul
pe care o avusese că nu va mai fi la St. Francis, știa că ea și Manny Manello aveau să
se mai întâlnească încă o dată.
Gândul a ușurat-o. Ură să-l lase în urmă. Chiar a făcut-o.

Epilog
O săptămână mai târziu…
Vishous a luat ciocolata caldă de pe aragaz și a stins arzătorul. În timp ce turna cacao
într-o cană, a auzit un țipăt și un: „O, Doamne!”
Dincolo de bucătăria conacului, îl văzu pe Rhage stând la jumătatea distanței în
interiorul lui Jane, de parcă ar fi fost o piscină în care se bătuse. Cei doi s-au despărțit
exact când Vishous își dezvălea dinții și mârâia la fratele său.
Rhage își ridică mâinile. "Nu am văzut-o! Sincer!"
Jane a râs. „Nu e vina lui. Nu mă concentram, așa că am dispărut...”
V a întrerupt-o. — Rhage va fi mai atent, nu-i așa, fratele meu?
Implicația este că fie bărbatul ar fi, fie va ajunge în tracțiune.
— Da, absolut. La dracu.
— Mă bucur că vezi în felul meu. Vishous luă cana, i-o duse lui Jane și i-o întinse. În
timp ce ea a suflat peste suprafață, el a sărutat-o pe gât.
Apoi am făcut o mică înghițit.
Pentru el ea era exact așa cum simțise întotdeauna, dar pentru alții era un lucru
diferit. Purta haine, dar dacă nu se menținea solidă și cineva se lovea de ea, țesăturile
comprimate ca și cum nimic nu ar fi în ele, iar persoana care i-a fost în cale practic a
pășit prin ea.
A fost un pic ciudat. În plus, dacă s-a întâmplat să fie unul dintre frații lui,
teritorialitatea lui V s-a declanșat, așa cum ați citit. Chestia era, totuși, că aceasta era
noua realitate, așa că toată lumea a trebuit să se ocupe. El și Jane făceau amândoi
tranziția la noua ei situație și nu a fost întotdeauna ușor.
Dar cui naiba îi pasă? Se aveau unul pe altul.
— Deci te duci la Safe Place azi? el a intrebat-o.
"Da, prima mea zi la noul meu loc de muncă. Abia aștept!" Ochii lui Jane străluceau.
„Atunci mă întorc aici să fac comenzi de echipamente pentru clinica mea. Am decis să
iau doi câini și să-i antrenez ca asistente. Cred că acesta este cel mai bun lucru de
făcut din motive de securitate...”
În timp ce Jane vorbea despre planurile ei pentru clinica Frăției și despre ce urma
să facă pentru Safe Place, V a început să zâmbească.
"Ce?" ea a spus. Ea se uită în jos spre ea însăși, își dădu jos haina albă, apoi se uită în
spatele ei.
— Vino aici, femeie. A tras-o spre el și a lăsat capul în jos. „Menționez în ultima vreme cât de
sexy este creierul tău?”
— Ai fost mai mult interesat de altceva în această după-amiază, așa că nu.
El a râs de zâmbetul ei ironic. — Eram puțin preocupat, nu-i așa?
"Mmm, da."
— Am de gând să trec pe la Safe Place mai târziu, adevărat?
"Bine. Cred că Marissa are o problemă de rețea despre care voia să vorbească cu tine."
Fără să fie conștient că a făcut-o, el a ascuns-o strâns și doar a îmbrățișat-o. Acesta

era exact ceea ce își dorise, acest amestec de vieți, această apropiere, acest scop comun. Cei
doi, împreună.
"Te simți bine?" spuse ea încet, ca să nu audă nimeni altcineva.
"Da. Da, sunt bine." Își puse gura lângă urechea ei. — Doar că... nu m-am obișnuit cu asta.
— Obi nuit cu ce?

"Simt... rahat, nu știu." S-a tras în spate, totul ciudat de faptul că era atât de îngrozit. "Nu
face nimic…"
„Nu te poți obișnui să simți că lucrurile sunt în regulă?”
Dădu din cap pentru că nu avea încredere în vocea lui.
Ea și-a pus mâna pe fața lui. „O să te obișnuiești. Exact așa cum o voi face și eu”.
— Domnule? Vă cer scuze?
V aruncă o privire spre Fritz. — Hei, omule, ce faci?
Doggenul se înclină. — Am ceea ce mi-ai cerut. L-am lăsat în foaier.
"Excelent. Mulțumesc." A sărutat-o pe Jane. — Deci ne vedem mai târziu?
"Absolut."
Îi simțea ochii pe el când pleca și îi plăcea. Îi plăcea totul. El... Ei bine, la dracu.
Era plin de bucuriile
primăverii, nu-i așa?
Când ieși în foaier, găsi ceea ce Fritz îi lăsase pe masa de la poalele scării mărețe. La
început nu era foarte sigur cum să se descurce cu chestia... nu voia să o rupă. În cele din
urmă, l-a ținut ușor în mâini și a intrat în bibliotecă. A închis ușile duble cu mintea și a trimis
o cerere către Cealaltă Parte.
Da, sigur, nu respecta regulile de îmbrăcăminte adecvată, dar apoi, era puțin preocupat de
ceea ce avea în mâinile lui.
Când i s-a acordat permisiunea, s-a dematerializat în curtea Fecioarei Scribe și a fost
întâmpinat de aceeași Aleasă ca ultima dată când fusese.
Acolo. Amalya începu să se încline, dar ridică privirea când un sunet de ciripit
venea din palmele sale cu grijă.
— Ce ai adus? ea a șoptit.
— Mic cadou. Nimic prea mult. S-a dus la copacul alb cu florile albe și și-a
deschis mâinile. Perusul a sărit liber și s-a dus la o creangă de parcă ar fi știut că
acum era casa lui.
Pasărea galben strălucitor se târâia în sus și în jos de brațul palid al copacului,
picioarele sale mici strângând și eliberând, strângând și eliberând. A ciugulit
o floare, a scos un tril... a ridicat un picior și a pedalat pe gât.
V și-a pus mâinile pe șolduri și a măsurat cât spațiu era între toate florile
de pe toate ramurile. Va trebui să aducă o grămadă de păsări.
Vocea Aleasă era plină de emoție. — Ea a renun at la ele pentru tine.

— Da. Și îi aduc altele noi.
— Dar sacrificiul...
"A fost făcut. Ce se întâmplă pe acest copac este un cadou." Se uită peste
umăr. "O să-l umplu indiferent dacă îi place sau nu. Este alegerea ei ce face cu
ei."
Ochii Aleșii străluceau de recunoștință. "Ea îi va păstra. Și ei o vor ține de
singurătatea ei."
V respiră adânc. "Da. Bine. Pentru că..."
Lăsă cuvântul să plutească, iar Alesul spuse blând: — Nu trebuie să-l spui.
Și-a dres glasul. — Deci îi vei spune că sunt de la mine?
"Nu va trebui. Cine altcineva decât fiul ei ar face o asemenea bunătate?"
Vishous aruncă o privire înapoi către pasărea galbenă singuratică din mijlocul copacului alb.
Și-a imaginat ramurile pline încă o dată.
— Adevărat, spuse el.
Fără un alt cuvânt, s-a dematerializat înapoi la viața pe care o dăduse, la viața
pe care o ducea... viața în care acum și pentru prima dată era recunoscător că s-a
născut.
Întoarceți pagina pentru o previzualizare anticipată a poveștii lui Phury
IUBIRE ÎNSFÂNȚITĂ
în a șasea carte din New York Times — cel mai bine vândut seria Black
Dagger Brotherhood. …
Phury, fratele geamăn al lui Zsadist, face sacrificiul suprem și înlocuiește un frate
care va deveni alesul – până când se întâlnește față în față cu singura femeie care îi
poate ispiti inima și îl poate face să-și pună la îndoială destinul ales...
O casă poate fi goală chiar și atunci când este plină de oameni. Și nu a fost un lucru
bun.
Phury se zgudui în jurul unuia dintre nenumăratele colțuri ale conacului,
întinzând mâna pentru a se stabili. Omule, a fost irosit. Câte tocituri de fum roșu?
Cât naiba?
Ei bine, începuse la miezul nopții. Era acum... Habar n-avea cât era ceasul
a fost.
Tot ceea ce. Încercarea de a obține un număr de îndoitori ar fi fost oricum o

pierdere de timp. Având în vedere cât de aburit era, era îndoielnic că putea număra
suficient de mare și, în plus, nu-și putea aminti cu adevărat care fusese rata lui
orară de consum. Tot ce știa era că și-a părăsit camera când cele trei sticle de
gin se terminaseră. Inițial plănuise să primească mai mult ca să poată continua
să facă martini, dar apoi tocmai începuse să rătăcească.
Agățat la dreapta, a continuat să meargă încet, baza creierului începu să-i tragă de
nevoia de a mai avea fum roșu. Era pe punctul de a se întoarce când a auzit
sunete coborând de la scara din spate de la etajul al treilea.
Cineva era sus în cinematograf. Ceea ce însemna că trebuia să bată picioarele în

direcția opusă. Să dai peste unul dintre frații lui ar fi un lucru rău. Deși Frăția
bănuia că a avut o mică problemă cu fumul roșu - salut, camera lui mirosea a
Starbucks tot timpul - a avea obiceiurile sale urâte în aer liber avea să ducă
doar la dramă.
În timp ce s-a întors, a prins mirosul de iasomie și s-a oprit mort.
Cormia... Cormia era acolo sus.
Lăsându-se să cadă pe spate de perete, și-a frecat fața și s-a întrebat ce
face ea în afară. Aleasa își părăsea rar camera de oaspeți, cu excepția meselor.
Ce făcea ea? Și cu cine era ea?

Phury își trecu o mână prin părul des. Își îndreptă cămașa neagră de mătase.
Și-a ridicat pantalonii Prada crem. S-ar putea să fie complet gătit, dar cel puțin arăta
ca un domn.
Folosind balustrada de alamă pentru a-și stabili corpul mare, a urcat scările
știind că făcea o mișcare proastă. Dacă abia erai într-o formă suficient de bună
pentru a merge, nu ar trebui să interacționezi cu femeia aleasă cu care trebuia
să te împerechezi ca Primale... mai ales având în vedere că ea fusese
forțată să facă aranjament și tu erai un celibat recent pensionat. a cărui
experiență sexuală s-a limitat aproape la o rapidă neterminată cu o prostituată
într-o baie de la ZeroSum.
A ajuns în vârful scărilor și a împins ușa căptușită. Cinematograful avea o adevărată
atmosferă Metro-Goldwyn-Mayer din anii 1940, împodobită în stil retro, cu lumini
la nivel scăzut în cupe de alamă și reliefuri de palmier Art Deco care urcau pe pereții
roșii și negri. Scaunele de pe stadion nu erau de genul pe care l-ai găsi vreodată
într-o stație. Erau douăzeci și unu de scaune așezate pe spate în trei secțiuni,
culoarele marcate cu mici rânduri de luminițe. Fiecare dintre palatele de piele avea
dimensiunea unui pat dublu și, în mod colectiv, aveau mai multe suporturi pentru
pahare decât un Boeing 747.
Cormia era jos în față, o parte din halatul ei alb al alesului atârnând de brațul
scaunului ei. Pe ecran, imaginile pâlpâiau rapid. Ea derula înapoi o scenă.
Doamne, mirosea bine. Deși din anumite motive acel parfum de iasomie al ei a fost
deosebit de puternic în seara asta.
Derularea s-a oprit și Phury a ridicat privirea spre vastul ecran – Sfânt...
Hristos. A fost... o scenă de dragoste. Patrick Swayze și acea femeie Jennifer cu
nas se lucrau unul pe celălalt pe un pat. Dans murdar.
Cormia s-a aplecat în față pe scaun, cu fața ieșind la vedere. Ochii ei erau răvășiți
de ceea ce era în fața ei, buzele întredeschise, o mână sprijinindu-se pe baza
gâtului. Părul lung și blond i-a căzut peste umăr și i-a periat vârful genunchiului.
Corpul lui Phury s-a întărit, erecția lui făcându-și un cort în fața pantalonilor,
distrugând pliurile croite. Prin ceata fumului roșu, sexul lui urlă, deși nu din cauza a
ceea ce era pe ecran. Cormia a fost declanșatorul.
Nenorocitul din el a subliniat că el era Primul Alesului și ea era prima lui dintre
ceilalți și era timpul să facă ceea ce trebuia să facă. Avea tot dreptul prin lege și
obicei să coboare
pașii de mică adâncime, se lasă în genunchi în fața ei și o împinge pe șolduri. I s-a

permis în totalitate să-și alunece mâinile în sus pe coapsele ei și să o întindă larg și să
coboare în jos cu capul. Și după ce a făcut-o bună și uda cu gura, a putut să-și
deschidă fermoarul pantalonilor, să-și năvârșească și să o pătrundă iar și iar până
când a venit.
Phury gemu. Bine, genul ăsta de discuții încurajatoare nu a fost deloc de ajutor. În plus,
nu se mai îndreptase niciodată cu o femeie, așa că nu era sigur ce să facă —
Vocea nenorocită a subliniat că, dacă ar putea mânca un cornet de înghețată, linge
și supt s-ar traduce al naibii de bine.
Taci. Sus.
Se for ă să se întoarcă spre scări. Plecarea a fost singurul lucru decent de făcut.
Sigur, s-ar culca cu el din datorie. La naiba, fusese instruită pentru asta, se aștepta, voia
să-și îndeplinească obligația. La urma urmei, abia după ce cei doi s-au împerecheat,
Aleșii au avut prețiosul lor Primale, herghelia lor. Lua unul pentru echipă,
parcă, și cât de nobil era asta?
Problema a fost că toată afacerea mirosea a constrângere. Ea fusese aleasă. Ea nu-l

alesese pe el.
"Harul Tău?"
Vocea lui Cormia îngheța picioarele lui Phury pe podea. La naiba…
Cinematograful s-a întunecat de parcă ea ar fi realizat filmul. — Domnule, ai nevoie de
ceva?
Nu te întoarce înapoi.
Se uită peste umăr, ochii lui aruncând o lumină galbenă pe spătarul scaunelor și pe
treptele mochetate. Cormia era luminată de privirea lui strălucitoare, strălucitoare în
halatul ei alb.
— La ce te uitai? spuse el cu voce joasă, deși era perfect evident ce se întâmplase
pe ecran.
"Ah... John a ales filmul."
— Totuși, ai ales scena aceea, nu-i așa? Și ai urmărit-o iar și iar. Nu-i așa?
Răspunsul ei a fost mai mult respirație decât voce. "Da am făcut."

— De ce scena aceea? întrebă el, știind perfect de ce. Era trezită. Acesta a fost motivul
pentru care parfumul ei natural era atât de puternic. Îi plăcea la ce se uita.
În timp ce aștepta ca ea să răspundă, știa că trebuie să plece. Ceea ce îi

pătrundea prin sânge nu avea nimic de-a face cu ritualuri sau obligații sau
dreptate. Era sex pur și simplu, genul care avea să-i lase pe amândoi epuizați,
transpirați și dezordonați și probabil puțin învinețiți.
Și spre discreditul lui total, nu i-a păsat că ea a fost trezită din cauza filmului.
Nu conta că nu era vorba despre el.
— De ce ai ales scena, Cormia?
Mâna ei grațioasă s-a întors la baza gâtului. — Pentru că... m-a făcut să mă
gândesc la tine.
Phury expiră într-un mârâit. Era ultimul lucru pe care se a tepta ca ea să-l spună,
pentru că el era ultimul lucru pe care se a tepta ca ea să-l dorească. Datoria era un lucru.
Dar ea nu avea aspectul unei femei îngrijorată să-și îndeplinească o
obligație. Ea a vrut sex. Poate chiar avea nevoie. Exact cum a făcut el.
Și ea a vrut cu el.
Cu încetinitorul, el se îndreptă spre ea, corpul lui brusc foarte coordonat.
Avea să o ia. Aici.
Acum. Era timpul să încheiem ceremonia Primale, să pecetluiesem pactul pe care l-
au încheiat cu cinci luni în urmă, să-l sigilăm cu trupurile lor.
Phury coborî treptele puțin adânci, gata să-și revendice femela.

J.R Ward Seria Fratia Pumnalului Vol.5

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

J.R Ward Seria Fratia Pumnalului Vol.5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Machine Translated by Google

Machine Translated by Google

Glosar de termeni și substantive proprii

Capitolul treizeci și trei

Laudă pentru JR Ward și romanele ei

— Timp romantic (4 stele și jumătate, alegere de top)

— Lisa Gardner, autoarea bestseller-ului

—Autoarea de bestseller-uri USA Today, Angela Knight

„Convingător... Ward nu dă lovituri în această serie întunecată, periculoasă și uneori tragică.”

— Timpurile romantice (alegerea de top)

Lover Eternal „Ward

— Timpurile romantice (alegerea de top)

— Nicole Jordan, autoarea bestseller-ului New York Times a cărții Fever

JR Ward adună laude:

Romane din seria Black Dagger Brotherhood de JR Ward

Australia (o divizie a Pearson Australia Group Pty. Ltd.)

Penguin Books Ltd., sediu social: 80 Strand,

Copyright © Jessica Bird, 2007

MARCA ÎNREGISTRATĂ—MARCA REGISTRADA

Tipărit în Statele Unite ale Americii

NOTA EDITORULUI Aceasta

Cu recunoștință imensă pentru cititorii Frăției Pumnalului Negru și un strigăt pentru

Vă mulțumesc foarte mult:

Ca întotdeauna, cu recunoștință față de comitetul meu

Pentru DLB — ghici ce? mami încă te iubesc xxx To NTM

Glosar de termeni și substantive proprii

ahvenge (v.) Act de răzbunare muritor, efectuat de obicei de un bărbat iubit

Dhunhd (pr. n.) Iadul.

Există într-un tărâm nontemporal și are puteri extinse, deși nu puterea de

trahyner (n.) Cuvânt de respect reciproc și afecțiune folosit între bărbați.

Greenwich Country Day School

— Doar ia-o, Jane.

— Tatăl tău vine acasă în seara asta.

Jane se dădu înapoi îngrozită.

După un moment de violență suspendată, mama ei s-a întors, netezindu-și părul

Mașina a început să se miște din nou.

„Știi unde să mergi”, a fost tot ce a spus ea.

absența ei la masă, precum și faptul că fusese nepoliticos cu mama ei.

Singurul lucru care nu se potrivea a fost Hannah.

„Pentru că nu ai putut să faci petrecerea ta?”

— Du-te, Han, serios.

"Hei, Han? Îmi place cardul meu."

Miezul nop ii.

Indicatorul nu s-a mișcat. Chiar și după ce Jane a repetat întrebarea.

"Nu po i." Hannah oftă. "Trebuie să plec."

Hannah se uită la u ă. "Mi-e frică."

În vârful picioarelor, Jane a coborât alergătorul oriental, crezând că sora ei nu se

„Nu simt așa pielea asta de vacă”.

— Nu ți se potrivesc? V întrebă colegul său de cameră.

„Sunt pentru luptă, nu pentru modă”.

În timp ce V s-a aprins și a inspirat, a încercat să nu se uite la polițist și a eșuat. La naiba de

În timp ce Butch se plimba de parcă ar fi încercat să se liniștească cu pielea, V se uită la cele

— Da, spuse Butch. — Nu sunt sigur că simt astea.

Toți au fost cool cu el.

— Te-am măsurat, îți amintești?

Noul nume al lui Butch. Vechea descendență nobilă a lui Butch.

Încă nu erau suficient de buni.

instinctul lui, folosindu-l ca un reamintire că era un ciudat nenorocit, iar ciudații

Gândul îi făcu stomacul să se învârtă.

Cu un blestem, se apropie de geaca lui de piele și scoase un telefon mobil.

Răspunsul a fost un torc de supunere. — Da, slujba mea.

La naiba, era cu adevărat un pervers. Până în măduvă. Un deviant sexual

Dar au existat modalități de a arde un caz de frustrări care despicau ochii.

Phury a intrat în bucătăria de dimensiune industrială a conacului și a înghețat așa cum ai