MUNCA – O CALE SPRE SUCCES PENTRU FIECARE

Dintre toate tipurile de activitati, munca ocupa locul cel mai important in viata omului: un
calcul sumar arata ca daca socotim viata activa a individului ca avand o durata de 40 de ani, fiecare
cu cate 48 de saptamani lucratoare a 40 de ore, rezulta 76.800 de ore ocupate de munca (din totalul
de 349.440 de ore ale acelorasi ani), adica 21,9 %. Numai somnul ocupa mai mult timp… Dar nu
este o activitate formativa.

Formarea personalitatii incepe cu prima zi de viata, continua pe tot parcursul educatiei

realizate in scoala si in afara ei, in copilarie si adolescenta, dar nu se opreste odata cu inceperea
activitatii profesionale. Alegerea profesiei si adaptarea la cerintele ei presupun continuarea unei
directii de dezvoltare a personalitatii care sa permita dezvoltarea priceperilor si a aptitudinilor,
exprimarea unor valori si atitudini, asumarea unor roluri agreabile, succesul profesional fiind, in
ultima instanta, o rezultanta a interactiunii dintre structura de personalitate si mediul ocupational.
Personalitatea si identitatea de sine a adultului sunt strans legate de principala sa activitate - munca.
Devenirea personalitatii, ca proces continuu, depinde. de o serie de factori, care ar putea fi grupati
in trei categorii: ciclurile de viata, alegerile pe care le facem mai mult sau mai putin intamplator si
automodelarea. Aceste alegeri, printre care si cea a profesiei, exercita o influenta modelatoare: un
post inalt solicitant sub aspect intelectual isi pune amprenta nu numai asupra dezvoltarii
aptitudinilor si capacitatilor, ci si asupra intereselor, motivatiei, nivelului de aspiratie, manifestarilor
Eului (imagine de sine, respect de sine); o munca monotona si subsolicitanta poate deveni calea
unei adevarate alienari de sine.
In viata cotidiana este larg raspandita sintagma "deformatie profesionala", care are
semnificatia de efect modelator al muncii asupra personalitatii, fie in sens pozitiv, de imbogatire si
dezvoltare a personalitatii, fie negativ, de ingustare a preocuparilor prin specializare excesiva, de
evolutie spre "omul unidimensional". Individul se poate identifica cu profesia practicata, lasandu-se
complet "aculturalizat profesional" de mediul si cultura muncii, sau, dimpotriva, poate dezvolta o
duplicitate structurala". El isi va dezvolta un Eu profesional exterior si oarecum separat de Eul sau
intim, pentru a se apara de presiunile unui mediu cu imperative excesive si rigide. Eul intim ramane
astfel o "reduta interioara" in fata acestor presiuni, cu rolul de a contrabalansa artificialitatea Eului
profesional.
Performanta in munca depinde atat de variabilele interne ale persoanei (varsta, sex,
aptitudini, interese si motivatii, sistem de valori, trasaturi de personalitate, experienta), cat si de
variabile externe, de natura fizica - ambientala (spatiu de lucru, echipamente, metode de lucru) si
organizational - sociala (caracterul si politica organizatiei, ambianta sociala).

Comportament profesional si adaptare performanta

Definind succesul profesional ca pe o adaptare performanta la cerintele munci, caracterul

relativ al fenomenului pune in discutie problema criteriului de evaluare a performantei, a
standardului la care se raporteaza performanta. Criteriile de evaluare pot fi subiective (intra sau
interpersonale), dar si obiective (cantitative), pe termen scurt sau lung. Fiecare dintre aceste criterii
are o valabilitate relativa la natura profesiei, la tipul de organizatie, la societate in ansamblul sau.
Competitia, in orice domeniu, pune problema eficientei personale, responsabilitatii pentru
gestiunea resurselor proprii: individul este propriul sau manager, el trebuie sa-si "conduca" propria
persoana ca pe o intreprindere rentabila, adica sa-si evalueze resursele cu realism, sa-si stabileasca
obiective si sa elaboreze proiecte existentiale pe termen lung, mediu si scurt, sa se foloseasca de

referat.clopotel.ro
oportunitati, sa fie flexibil si sa-si urmareasca atingerea unor obiective de etapa, adevarate zone
succesive ale proximei dezvoltari personale. In aceste conditii, succesul profesional este nu numai
un succes - reusita, ci si un succes - izbanda, un succes-recunoastere, ba chiar un "succesimpunere".
Supraevaluarea resurselor proprii, directionata spre mentinerea momentana a unei imagini si
a stimei de sine, ca si subevaluarea, avand ca scop autoprotejarea in caz de esec, sunt puncte de
plecare neproductive pentru o strategie de reusita. Numeroasele cazuri de persoane cu dotare
intelectuala peste medie, constiente de potentialul lor, dar cu realizari profesionale modeste,
dovedesc ca evaluarea realista a resurselor proprii, fara un nivel de aspiratii pe masura si fara
eforturi, nu constituie o conditie absoluta a reusitei profesionale. Valorificarea dotarii intelectuale
depinde de o categorie aparte de resurse interne - trasaturile de personalitate - care sa favorizeze
afirmarea de sine (aspecte ale Eului, interese, motivatii, atitudini) si relationarea cu mediul socio -
organizational al succesului (competenta sociala).
Chiar daca persoana se autoevalueaza realist si este capabila de o gestiune eficienta a
resurselor proprii, evolutia sa profesionala va fi conditionata de tipul de organizatie in care
munceste, de conditiile economice, de alti factori conjuncturali. Organizatia este, prin definitie, un
mediu succesual: rostul ei este de a folosi resursele de care dispune - umane, materiale, financiare,
informationale - pentru atingerea unor scopuri intr-un mod eficient. Ca atare, orice organizatie va
cauta sa stimuleze eficienta individuala si va promova un sistem de valori succesuale si de sanctiuni
premiale care sa constituie pentru individ valori de asimilat, scopuri de atins, recompense de dorit,
modele comportamentale de urmat. In viata profesionala, succes nu inseamna numai performanta in
sine, ci si performanta care este concordanta cu scopurile comune ale celor care alcatuiesc
organizatia.
Succesele culminale sunt rezervate unor elite, pe cand succesul profesional este accesibil
tuturor. Dar el nu este un rezultat spontan al unor merite personale sau al unor imprejurari
favorabile, ci rezultatul unei adevarate "tehnologii de fabricatie", pe care fiecare dintre noi o
invatam observand cu atentie conduitele succesuale ale altora (modele), citind carti de
autoperfeclionare - atat de multe in ultimul timp - incercand si gresind, invatand din greselile
noastre si ale altora.
Pentru personalitatile publice exista "consilieri de imagine" ale caror atributii sunt tocmai de
a gasi cea mai buna strategie de promovare a imaginii publice, exista echipe manageriale care le
asigura eficienta. In cazul carierelor mai putin spectaculare, fiecare este propriul sau consilier de
imagine, sef de campanie promotionala, manager.

Documentatie: Revista “Psihologia nr. 5/1999”, articol scris de lector univ. dr. Marcela LUCA

referat.clopotel.ro