1

Psihologie
Sapt 8

1. Terminologie: factori, sănătate/boală,

sanogeneză, trauma psihică, adaptare psiho –
fiziologică, exprimare, emoţii, pulsiune
(instinct), imitaţie, identificare, simptome
psihosomatice (spasm, HTA, vertij versus
mânie, agresivitate)
Arie de preocupări. 2. Relaţii asistent medical – pacient:
Ore 4 Sapt 8
interacţiune socială; afiliaţie (proximitate
fizică, contact prin priviri, răspunsuri calde,
prietenoase); autostima şi egoidentitate
(acceptarea autoimaginii de către alţii şi
acceptarea imaginii pe care o au alţii despre
sine); comunicarea diagnosticului de boală,
empatie, motivaţia de a fi „pacient”.
CE ESTE SANOGENEZA?
SANOGENESIS : (sanos=sanatate, constructia sanatatii) se ocupa cu mecanismele de intretinere si refacere
a sanatatii.
SANATATEA este o stare in care functia dinamica de homeostazie este neafectata si asigura functia
optimala de relationare productiva cu ambientul. Sanatatea defineste o stare de echilibru in toate planurile :
fizic, mental, emotional, social si ambiental.
Sanogeneza adaptarii şi profilaxia – terapia stresului (dis-tresului) şi patologiei stres-dependente este
formulată de prof. dr. Hans Selye:
“Cea mai mare provocare a umanităţii în prezent este de a găsi o filozofie a vieţii, un cod de comportament,
care să confere o bună orientare, nu pentru a evita stresul (ceea ce este imposibil), ci pentru a-i face faţă cu
scopul de a dobândi sănătate, viaţă lungă şi fericire” (Selye – 1976).
Constructia sanatatii (sanogeneza) si implicit a longevitatii se realizeaza prin: dezvoltarea adaptarii (mod de
viata sanatos + managementul distresului), prin activare cerebrala, reconstrucţie biologica, toate acestea
avand la baza alimentatia sanogenetica si cultura fizica.
FACTORII CARE NE INFLUENTEAZA STAREA DE SANATATE :
27% mostenirea genetica
19% ambientul
11% sistemul medical
43% stilul de viata
O serie de documente şi recomandari ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii precum “ Strategia pentru
Europa privind problemele de sanatate legate de alimentatie, excesul de greutate şi obezitate, 2008” sustin
importanta nutritiei si a activitatii fizice periodice.
Sanogeneza prin alimentatie obliga la permanenta hranei sanogenetice (alimente functionale, integratoare,
naturale, biologice, organice). Antichitatea – prin autoritatea sa medicala, Hippocrate (460-377 i.d.Hr.) ne
sfatuia cu mare intelepciune in urma cu peste 2000 de ani: “Alimentul tau sa fie medicamentul tau si
medicamentul tau sa fie alimentul tau”. Sanogeneza prin miscare – educatie – cultura fizica, prin exercitiu-
antrenament ne este relevata de asemenea din antichitate “Daca practici exercitiile fizice nu ai nevoie sa
recurgi la ajutorul medicamentelor” Abu Ali Ibn-Sina, latinizat Avicenna (aprox. 980- 1037 d.Hr.), filozof şi
medic tadjic-persan.
Trauma psihică – cum răspunde corpul și mintea noastră la un eveniment traumatic

Trauma psihologică este generată de evenimente deosebit de tulburătoare – așa cum este și nașterea
prematură pentru o parte dintre părinți și bebeluși – ce spulberă sentimentul de securitate, făcându-i să se
simtă neputincioși, copleșiți, speriați, fără speranță, neavând certitudinea zilei de mâine. Ceea ce determină
dacă evenimentul este unul traumatizant sau nu, nu sunt doar factorii situaționali obiectivi,
1
 2
ci experiența emoțională subiectivă, ce face pesoana să se simtă copleșită, în pericol (ea și/ sau bebelușul,
așa cum este în cazul prematurității), complet neajutorată.
Riedesser și Fischer oferă, în Tratatul de psihotraumatologie, următarea definiție traumei psihice – “o
experiență vitală de discrepanță între factorii situaționali amenințători și capacitățile individuale de
stăpînire, care este însoțită de sentimente de neajutorare și abandonare lipistă de apărare și care duce
astfel la o zdruncinare de durată a înțelegerii de sine și de lume”.
În cazul nașterii premature, dacă se va transforma sau nu într-un eveniment traumatic ține și de balanța
dinamică dintre:
alți factori de risc, care pot diminua și mai mult posibilitățile individuale de stăpânire a situației, ce vin
atât din istoria de viață a mamei, cât și din istoria apropiată de momentul nașterii: lispa sprijinului familial,
absența soțului, acuze din partea familiei, posibilități materiale reduse, vârsta mică sau prea înaintată a
mamei, istoriculei medical, starea fizică din ziua nașterii, absența unei relații de încredere cu medicul care
a monitorizat sarcina sau inexistența unuia, eventualele complicații ce pot apărea, posibilitățile medicale și
tehnice de asistență ale prematurului, deteriorarea stării bebelușului, gradul de dezvoltare al copilului în
momentul nașterii.
Cu cât nașterea survine mai devreme, bebelușul are mai puține săptămâni gestaționale, stă mai mult la
terapie intensivă sau are mai multe probleme, cu atât experiența traumatică se adâncește, intervenind aici și
separarea de copil și imposibilitatea de a-i fi alături, ce sporesc starea de neputință și teama resimțită de
mamă.
vulnerabilitățile persoanei – dobândite sau înnăscute- care pot fi privite ca un teren fragilizant: anxietate
pronunțată, tendințe depresive, un istoric al pierderilor de sarcină, un alt copil/ copii care o așteaptă acasă,
un istoric de viață încărcat negative în familia de apartenență
absența factorilor protectori – resursele de care dispune persoana pentru recuperare, cum ar fi lipsa unei
structruri de personalitate care să o ajute (imaturitate, insatabilitate emoțională, toleranță scăzută la
frustrare,incapacitate de a comunica și relaționa), absența unei rețele de suport în comunitate, a prietenilor
și a unei familii suportive, lipsa unui job.
Horowitz și apoi Fischer și Riedesser au descris un model procesul al desfășurării traumatizării psihice,
cuprinzând: momentul situației traumatice (interacțiune a condițiilor traumatice generate de mediul extern
și perspectiva internă, atribuirea subiectivă de semnificații), al reacției traumatogene post-
expozitorii (“înțeleasă analog unui proces de apărare al organismului, în care acesta caută să distrugă sau să
asimileze un corp străin”) urmată fie de procesul traumatic (atunci când are loc o perpetuare cronică a
reacției traumatice, iar “corpul străin este imposibil de asimilat”), fie de procesul de vindecare,
întremare(atunci când persoana reușeste să depășească evenimentul). Există mai multe faze ale experienței
traumatice, ce pot servidrept cadru al înțelegerii cursului tipic prin care trece o persoană în urma unui astfel
de eveniment
Faza de șoc
Are loc imediat după evenimentul traumatic, caracteristic acestei faze fiind senzația de amorțeală,
uluire, urmate adesea de negare, cu scopul de apărare a corpului și minții în fața emoțiilor copleșitoare.
Celor ce trec prin aceste experiențe adesea nu le vine să creadă ce li se întâmplă, sunt împietriți,deconectați
emoțional de la ce se întâmplă în jurul lor. Uneori, persoanele negă chiar și faptul că le-a fost teamă sau s-au
simțit amenințate, se pot comporta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar ceilalți pot să creadă că sunt
puternice și nu se lasă afectate sau că pur și simplu nu le pasă, deși sunt doar mecanisme de autoapărare
ale psihicului greu încercat. Sunt caracteristice și forme disociative de experiență – depersonalizare,
derealizare – dedublare de sine ce vine ca o încercare de salvare a psihicului, precum și alterări ale trăirii
timpului (accelerare sau încetinire) sau ale modului de percepție (vederea în tunel).
Poate dura de la o oră la o săptămână, însă starea de șoc și negare se estompează treptat, fâcând loc altor
emoții și gînduri.
Faza de invazie
În această fază este normal ca persoana afectată să se simtă:
Înfricoșată, anxietată – că același lucru ar putea să se petreacă din nou sau că ar putea claca, pierzând
controlul emoțiilor

2
 3
Furioasă – legat de ce s-a petrecut, a cui este responsabilitatea, ce a cauzat evenimentul, lispa de sens a
lucrurilor, întrebându-se adesea “De ce eu?”; poate fi furioasă și pe sine, blamându-se pentru ce s-a
întâmplat
Copleșită de tristețe și durere – pentru pierderea suferită, pentru lumea care și-a pierdut temporar sensul
și a devenit înfricoșătoare; de multe ori va simți nevoia să plângă, plânsul fiind o modalitate de liniștire a
minții și corpului, asociată cu sistemul nervos parasimpatic
Vinovată – că nu a putut preveni, împiedica evenimentul, acționa diferit sau pentru că a supraviețuit
Neajutorată, vulnerabilă – deorece ceva rău s-a întîmplat și nu a putut face nimic
Rușinată, jenată – că are aceste sentimente și reacții, că nu le poate controla sau că are nevoie de sprijinul
altor persoane
Să se vedă pe sine ca incapabilă sau inadecvată – pentru că nu a reușit să împiedice sau pentru a că“a
lăsat lucrurile acestea să se întâmple”
Ușor iritabilă – ceea ce poate conduce la relații interpersonale tensionate, conflicte sporite și dezacorduri
cu membrii familiei sau alte personae
Să-și pierdă interesului în activitățile obișnuite, să se retragă, izoleze
Să rememoreze experiența – mintea revine din nou și din nou asupra evenimentului, în încercarea de a
înțelege ce s-a întâmplat sau de a realiza dacă ar fi trebuit să reacționeze diferit
Toate aceste emoții și gânduri,ce pot fi foarte intense, afectează persoana și la nivel fizic ducând la o serie
de simptome fizice ale stresului traumatic, pe care e important să le recunoașteți pentru a nu vă speria:
Probleme cu somnul, mergând de la insomnie până la vise sau coșmaruri despre evenimentul traumatic
Tensiune musculară, amețeală, tremurături, dureri de cap, transpirație, stare de oboseală
Neliniște și agitație, nod în gât
Sensibilitate sporită la factorii de mediu
Schimbări ale apetitului și libidoului
Dificultăți în a raționa, de concentrare, memorare, în a-și aminti anumite lucruri ( în special aspecte ale
evenimentului traumatic)
Nu toți cei ce trec printr-un eveniment traumatic vor experimenta toate aceste reacții sau le vor trăi cu
aceeași intensitate.
Dacă persona afectată nu are un mediu care să încurajeze prelucrarea, nu beneficiază de suport din partea
celor apropiați, prezintă o serie de vulnerabilitățisau nu dispune de factori de protecție (prezenatte anterior)
se va simți copleșită și va recurge din nou la mecanisme de negare și evitare,putând dezvolta ulterior chiar
patologie, nereușind să treacă către următoarele 2 faze. De asemenea, poate recuge la alcool, mâncare în
exces, droguri, etc. provocându-și senzații fizice mai puternice, cu scopul de a pune în umbră durerea
emoțională.
Faza de acțiune
Este o etapă de prelucrare personalizată a informației traumatice ce invadează, în care cei afectați se
confruntă și acceptă treptat, în ritmul și stilul propriu, ceea ce li s-a întâmplat, sentimentele de pierdere,
durerea. Fitscher și Riedesser spun că are loc un proces de modificare a schemelor cognitiv-emoționale
ale înțelegerii de sine și de lume de până atunci, până ce “experiența trumatică este integrată în fondul de
cunoaștere schematic durabil al personalității și ciclul de elaborare ajunge la următoarea fază”.
În timp ce are loc procesarea evenimentului traumatic tulburător, simptomele psihice descrise anterior, ce
durează de la câteva zile până la câteva luni, se diminuează treptat, dar pot exista momente în care persoana
va fi tulburată de amintirile dureroase sau de emoții- mai ales în prezența unor stimuli similari- însă acestea
nu o mai copleșesc ca la început
Faza de întremare sau încheiere
În această etapă persoana poate să-și reamintească situația traumatică, dar fără să se simtă copleșită sau fără
să se gândească compulsiv la ea. Există acces voluntar la informații, știe ce s-a petrecut atunci, poate decela
între evenimentului traumatic și prezent, având emoții adecvate.
Pentru că nașterea prematură este un eveniment care survine de multe ori brusc, pentru care părinții nu sunt
pregătiți, care diferă fundamental de ceea ce au sperat să se întâmple, părinții pot avea toate aceste reacții
emoționale și fizice, pe care le putem considera răspunsuri normale la un eveniment anormal- indiferent de
cât de inadecvate pot părea privitorului din exterior. Acest lucru rămâne valabil și pentru mamele care știu
că vor naște premature – fie au gemeni, tripleți, fie există o problem legată de sănătatea ei sau de dezvoltarea
3
 4
fătului – deci acolo unde există o minimă pregătire sufletească și mentală, nicio mamă nefiind cu adevărat
pregătită pentru ce va urma și neintuind la ce să se aștepte.
American Psychological Association, APA, atrage atenția că în urma unui eveniment traumatic majoritatea
persoanelor vor experimenta reacții mai multe luni, recuperarea necesitând timp.Ținând cont că pe perioada
spitalizării bebelușului în unitățile specializate de asistență medicală NICU, cele mai multe mame se găsesc
în primele 2 faze ale experienței traumatice, de șoc si de invazie, este nevoie de o atitudine caldă, empatică,
de ascultare non-judicativă, ca și de îndrumarea mămicilor către un grup de support sau către consiliere
psihologică. Acestea sunt câteva dintre acțiunile pe care dumneavoastră, ca medici și asistente ce luptați cu
toate forțele pentru viața bebelușilor prematuri, le puteți face pentru recuperarea mămicilor lor.
ALCHIMIE EMOTIONALA
Emotiile sunt parte din noi insine. Desi de multe ori incercam sa le negam, sa le suprimam sau macar sa le
reducem, emotiile ( chiar si cele negative) sunt extrem de importante pentru supravietuire. Ele ne orienteaza
si ne pregatesc corpul pentru a raspunde mediului inconjurator. Etichetarea acestor emotii ca
fiind ,,negative”, ,,rele”, ,,periculoase” ne va determina – din pacate- sa facem eforturi pentru a scapa de
ele. Cuprinsi de valul neplacut al sentimentului negativ, cautam modalitati cat mai rapide de a iesi la
suprafata. Ca un om care nu stie sa inoate si se ineaca, avem tendinta de a ne zbate haotic pentru o gura de
aer incercind sa negam, sa evitam sau sa ascundem sentimentul negativ. Incercarea de a scapa cu orice prêt
de aceste emotii nu va face insa decat sa le intareasaca…
In mod natural, emotiile negative sunt autolimitate. Ele isi indeplinesc rolul si apoi se estompeaza , pe
masura ce am inteles si actionat in concordanta cu ,,sfaturile” lor. Caci oricat ar fi de neplacute, ele exista cu
un scop. Organismul uman le foloseste ca mijloc de ghidare al vietii noastre. Ca o hartie de turnesol care se
coloreaza diferit, spectrul emotional va vira catre anumite nuante in functie de mediu . Ph-ul vietii noastre
este reflectat de nuanta emotiilor pe care le resimtim: un mediu bun, o actiune ,,hranitoare” , ,,nutritiva”, va
determina emotii resimtite ca pozitive. Asa cum o planta se indreapta spre lumina, sau o celula se apropie de
mediul nutritiv – existenta acestui ,,tropism” natural a fost demonstrata de experimentele lui Bruce Lipton-
si noi ne apropiem de ceea ce ne face bine si ne indepartam de ceea ce este nociv. Modalitatea prin care
functioneaza acest mecanism este fie prin informatiile pe care le avem ( ne aparam de soarele puternic
chiar daca nu simtim disconfort in momentul respectiv ) , fie prin emotiile pe care le percepem. Acest al
doilea mecanism functioneaza la nivel subconstient si- de multe ori- intra in contradictie cu nivelul mental.
Caci ,,etichetarea” emotiilor neplacute ca fiind ,,negative” , ,,periculoase”, ,,incontrolabile” ne va face sa
actionam impotriva lor si nu urmandu-le sfatul…Este o actiune care seamana cu medicina allopata: incercam
sa scadem durerea, sa suprimam simptomul, desi acestea sunt semnale de alarma cu care ne-a dotat natura si
care au rolul de a ne atrage atentia asupra unor lucruri care nu functioneaza bine, asupra unor pericole care
ar trebui indepartate. Suprimarea sau ignorarea semnalului de avertizare de la bordul masinii nu va repara
insa carburatorul stricat ci dimpotriva: ne va face sa ratam sansa de a ne opri si de a rezolva defectiuni care ,
nerezolvate la timp, se vor amplifica ! In acelasi mod, reactia noastra la perceperea sentimentelor negative,
ar trebui sa fie cea de a incerca sa intelegem ca suntem pe un drum gresit, ca ceva trebuie reajustat. Ar trebui
sa facem eforturi de a intelege semnalul de avertizare pe care ni-l da emotia, si de a actiona in consecinta.
Modul impropriu de raportare la emotiile negative nu vine numai din faptul ca le percepem ca fiind
neplacute, ci si din felul in care am ,,invatat” de la parintii sau mediul nostru ca trebuie sa le indepartam. De
exemplu: copiii care au fost admonestati sau dezaprobati in momentul in care isi manifestau sentimentele
negative, vor invata ca exista emotii care ,,sunt gresite” si vor concluziona ca atunci cand le simt, ,,ceva
este in neregula cu ei” . Acesta este modelul de functionare emotional al lui Natrium Muriaticum, care va
inhiba exprimarea emotionala si la varsta adulta, considerand ca prezenta acestor emotii in sine este
confirmarea faptului ca el este nemeritoriu. Sau al Staphysagriei , care va retine furia in sine -dar pe care o
va elimina prin supape de tip ,,sado-masochist “ sau ,,working-out”. Daca am crescut in familii in care
modelul cultural impune blocarea emotionala ( familii in care ,,barbatii nu plang” sau in care exprimarea
emotionala este ,,semn de slabiciune”) vom fugi de toate situatiile in care ni se activeaza emotii puternice
sau vom ineca emotiile in rationalizare si in „despicarea firului de par in patru, cinci sau o suta” , in functie
de intensitatea emotiei si de gradul de amenintare pe care il percepem …

4
 5
Daca negarea, reprimarea sau evitarea emotiilor negative sunt conduite paguboase, atunci cum ar trebui sa
reactionam in fata senzatiei de disconfort pe care o resimtim uneori? ,,Daca furia ne va face sa ne pierdem
mintile si sa facem lucruri pe care le vom regreta ? Daca tristetea ne va cufunda in abisuri din care nu vom
mai putea iesi?”
Pentru a putea gasi metodele de management corect emotional, ne-am putea ajuta de comparatia activitatii
mentale /emotionale cu cea a organismului nostru fizic, caci suntem (in egala masura) minte, suflet si corp,
iar legile de functionare ale celor trei niveluri existentiale sunt aceleasi. In cazul corpului fizic uman, exista
intr-adevar pericolul ( foarte mic) ca febra – de exemplu- care este de fapt un mecanism de aparare in fata
unei invazii microbiene si care creste eficienta sistemului imunitar, sa depaseasca o anumita valoare si sa
devina perciculoasa in sine. Dar acest lucru se intampla rarisim si numai daca agresivitatea agentului
patogen este extrem de mare. In rest insa, in marea majoritate a sindroamelor febrile, cresterea temperaturii
corporale nu trebuie combatuta, pentru ca vom inactiva astfel principalul mecanism de aparare
antimicrobiana. In mod asemanator, In cazul emotiilor negative, inhibarea/negarea acestora ne va impiedica
sa rezolvam problema pe care ne-o semnaleaza. Desigur ca in cazuri acute, de furie puternica de exemplu,
putem avea nevoie de actiuni care sa ,,moduleze” furia. Dar acest lucru nu inseamna suprimarea ei ,ci
exprimarea in forme ,,modulate” de ratiune. ,,Antitermicul” administrat in aceste cazuri nu are rolul de a ne
impiedica sa simtim febra, ci de a controla modul in care ea afecteaza persoana in sine sau pe cei din jur.
In incercarea de a ,,modula” , de a ,,manageria” emotiile negative, primul pas este intelegerea emotiei pe
care o percepem. Obisnuiti de mici sa sublimam emotiile negative, unora dintre noi le este greu sa
defineasca exact ce fel de emotie simt. Putem avea impresia ca suntem plictisiti, cand- de fapt- ceea ce
simtim este tristete, sau nemultumire, sau ,,aplatizare emotionala”… De altfel, emotiile se transforma,
sublimeaza din una in alta, in functie de modul in care ne raportam la ele, in functie de modul in care
le ,,etichetam”, in functie de modul in care le interpretam si vrem sa le manageriem.
Exista o adevarata ,,alchimie emotionala” , o transformare a emotiilor , o cascada de reactii , de succesiuni
emotionale- pe care le urmam conform unui pattern pe care l-am dezvoltat in decursul timpului. Faptul ca
am reusit astfel sa modificam o emotie pe care am considerat-o intolerabila, transformand-o in sfarsit intr-un
sentiment mai usor de acceptat, ne-a validat acest mod defectuos de a ne raporta la emotii. In felul acesta ne-
am indepartat insa de ,,sfatul” pe care emotia originala il avea pentru noi. Percepand abia emotiile derivate ,
ne ratacim in hatisul transformarilor emotionale si nu mai intelegem de ce ne simtim asa, nu mai invatam
nimic ,ne consideram ,,anormali” sau ,,incontrolabili”…
Asa ca primul pas pe care ar trebui sa il facem in fata unui sentiment neplacut este sa intelegem ce anume
simtim. Inteligenta emotionala, adica intelegerea modului in care simtim noi si cei din jur, nu este o calitate
nativa. Ea se dezvolta in copilarie, in cazul in care mediul in care am crescut ne-a validat emotiile, ne-a
permis intelegerea si recunoasterea acestora. Este ,intr-un fel, ca si invatarea cititului si scrisului. Trebuie sa
recunoastem literele pentru a putea citi cuvinte, propozitii, fraze sau …opere literare. Caci spectrul
emotional uman este, intr-adevar, o opera literara….
Daca nu am avut parte de astfel de lectii in copilarie, va trebui sa apelam din nou la cea mai ,,sincera”
si ,,nedisimulata” parte a noastra: corpul fizic. In el se exprima toate emotiile noastre iar exprimarea aceasta
este directa, obiectivabila: contracturi, rigiditati, ritm cardiac, inrosirea/paloarea fetei, transpiratie,
tremuraturi, amorteli, vasodilatatie/vasoconstrictie, etc. Toate aceste simptome sunt obiectivari ale
hormonilor declansati odata cu gandurile si sentimentele noastre. Intelegerea acestei ,,harti corporale” ne va
ghida in cunoasterea de sine …
Urmatorul pas va fi intelegerea sensului pe care il are emotia. Caci ea are un sens, are un scop. Intelegand si
acceptand ,,sfatul” acesteia, vom putea reajusta directia in care ne indreptam, prioritatile pe care le avem,
necesitatile pe care le ignoram, dorintele pe care nu le implinim…
Odata inteles motivul aparitiei emotiei negative, vom cauta modalitati cat mai potrivite de actiune, de
reorientare, de exprimare. In felul acesta vom fi in sfarsit fideli noua insine, vom actiona in concordanta cu
adevarul nostru interior, tinand cont de noi si de ceilalti, de interesul nostru pe termen scurt si pe termen
5
 6
lung. Iar acest comportament va face inutile -si va inactiva astfel- emotiile negative. Acesta este modul
productiv de a manageria sentimentele neplacute.
FRICA-FURIE-TRISTETE-DEPRESIE-APLATIZARE AFECTIVA
STIMULUL PRIMAR: NOUTATEA
Cascada emotionala incepe intotdeauna cu un stimul: actiunea unui agent din mediu care nu exista in starea
de echilibru relativ in care ne aflam. Fara stimul, nu exista reactie. Stimulul poate fi diferit: o schimbare de
mediu, o actiune, o persoana, o intalnire, orice…
Stimulul reprezinta deci o ,,noutate” , ceva ce a intervenit asupra noastra, ceva ce are capacitatea sa ne
afecteze, o schimbare pe care simturile noastre o percep. Sa ne imaginam ca deschidem ochii intr-o
dimineata si ne trezim intr-un mediu nou, nefamiliar. In mintea noastra, odata cu primul licar al constientei,
apare gandul:,, nu recunosc nimic in jur! “ Se elibereaza serotonina, hormon produs de creier, care va
activa rapid nivelul constientei: apare atentia, concentrarea. Ochii scruteaza decorul, urechea ,,se ascute”,
mintea sta la panda… de aici incolo, urmeaza scenariul interpretarilor pe care le dam perceptiilor noastre.
A.) FRICA
MECANISMUL SI SCOPUL FRICII
Prima preocupare a fiintei umane aflata in fata necunoscutului este, desigur, supravietuirea. Asa ca
urmatorul gand va fi: ,, Oare exista pericole?” Acest gand , de cele mai multe ori izvorat la granita dintre
constient si inconstient, strabate mintea in fractiuni de secunda, asemenea unui cadru din pelicula
fotografica. Inainte poate sa il cuprindem in granitele constientei, corpul nostru reactioneaza la el.
Perceperea unor semne de pericol va declansa un impuls nervos care se propaga catre hipotalamus( aflat sub
emisferele cerebrale) , de unde, pe calea axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, se va transmite la
suprarenale, glande care sunt responsabile de eliberarea unor hormoni ce ne pregatesc organismul pentru
aparare, adica pentru cele doua actiuni fizice active pe care le avem la dispozitie in caz de pericol: fuga sau
lupta! Suprarenalele vor elibera in acest scop adrenalina, hormon care ne va pregati corpul pentru actiune: se
va produce vasodilatatie musculara( largirea vaselor, astfel incat sangele sa ajunga la muschi in cantitate mai
mare), vasoconstrictie in zona organelor interne ( micsorarea circulatiei in zona acestora pentru asigurarea
de rezerve suplimentare de sange pentru aparatul locomotor) , tahicardie ( cresterea numarului de batai ale
inimii pe minut pentru a pompa sangele necesar), ritm respirator crescut (pentru a elimina dioxidul de
carbon rezulat in urma metabolismului crescut) ,midriaza ( largirea pupilei) pentru a creste scanarea vizuala.
Aceste pregatiri ale corpului sunt percepute de persoana in cauza, fiind considerate de catre noi toti expresia
fricii: inima bate mai repede, fata paleste, respiram agitat si superficial, ne tremura mainile si picioarele.
Aceste modificari ale corpului, cronicizate, pot fi raspunzatoare de bolile pe care psihosomatica ( stiinta
transformarii emotiei in boala) le atribuie fricii: afectiunile renale de exemplu, se coreleaza cu un nivel
crescut al adrenalinei, cu tensiune arteriala crescuta si vasoconstrictie renala care scade filtrarea glomerulara.
In apropiere de hipotalamus si in stransa legatura cu acesta se afla centrul emotiei (amigdala) astfel incat, in
acelasi moment cu modificarile corpului simtim si emotia : teama. Daca teama depaseste o anumita
intensitate, atunci se produc alte modificari in corp: vasoconstrictia (scaderea fluxului de sange) apare la
nivelul creierului, ceea ce va determina ,,blocarea” acestuia si a intregului corp. . Acesta este motivul pentru
care spunem de multe ori: ,,am incremenit de frica”, sau ,,m-am blocat de frica”, sau ,,mi s-a golit mintea de
frica”.Este un alt mecanism de supravietuire cunoscut in lumea animala: ,,sa faci pe mortul”.
Mai mult decat atat, teama poate apare si prin folosirea unui scurt-circuit declansat la vederea /auzul unor
dusmani naturali : sarpe de ex emplu. In acest caz ea se produce prin impuls direct de la nivelul
paleocortexului (,,creierul primitiv”) , fara sa mai fie nevoie de aparitia gandului produs de neocortex,
creierul nou. Acest mecanism se regaseste la toate vietuitoarele prevazute cu sistem nervos central si este
determinat genetic .

6
 7
Specific omului modern este insa mecanismul complex , care include gandul, mai ales in conditiile in
care ,odata cu dezvoltarea societatii umane, dusmanii naturali au fost indepartati din mediul apropiat.
Principalul mecanism de supravietuire al speciei umane este adaptabilitatea: gasirea de solutii, de
alternative foarte variate de aparare. Dotati cu un fizic precar ( daca ne comparam cu mamiferele din jur)
oamenii au compensat prin dezvoltarea creierului fragilitatea cu care i-a inzestrat natura. In fata amenintarii,
corpul insusi alege diferit,in functie de gradul pericolului: evaluarea rapida a situatiei va declansa raspunsul
de tip activ ( fuga sau lupta) sau pe cel pasiv ( ,,playing dead”). Pariind pe sansele noastre, avand deci
asteptari pozitive , vom alege lupta,actiunea deplina. Asteptarile pozitive , anticiparea unei recompense ( a
succesului) ,determina eliberarea de dopamina din creier. Acest hormon este raspunzator de cresterea fortei
de contractie a inimii si de o coordonare mai buna a sistemului motor , precum si de o sporire a capacitatii
de a lua decizii. Este chiar asociat cu o stare de placere ( asa se explica succesul trenuletelor de tip
montagne-russe sau bungie-jumping). Acestea sunt motivele pentru care, in situatii speciale suntem capabili
de performante speciale. Suntem astfel bine echipati pentru a porni in lupta cu agresorul.
. In cazul in care percepem insa un pericol foarte mare, cand teama depaseste o intensitate prag, organismul
alege sa ,,incremeneasca “. In acest caz nu ne mai simtim picioarele, inima parca se opreste, atentia este
scazuta, capacitatea de rationalizare scade. Blocajul ne da sansa sa supravietuim prin neatragerea atentiei
agresorului. O sansa mica, pe care insa o jucam in ultima instanta.
REMEDII ALE FRICII
Astfel de sentimente si gandurile asociate lor le regasim la cateva remedii caracteristice, remedii a caror
administrare este foarte eficienta in astfel de situatii:
Stramonium: frica asociata cu reactie activa de tip lupta -dusa la extrem. Teama intensa ( ca si cum ar fi
lasat singur in padure) insotita de agitatie extrema…loveste, tipa, musca, etc.
Argentum nitricum: frica mai difuza (de tip anxietate) iar actiunea este de tip ,,fuga” : dezvolta fobii de
situatii din care fuge (inaltime, tuneluri, aglomeratie,etc)
Gelsemium: frica paralizanta. Tremura, nu se misca, paleste…blocaj.
Iata deci ca frica este un mecanism complex si important de aparare. In urmatoarea etapa, frica se va
metamorfoza in furie sau va vira spre disperare, in functie de modul in care apreciem gravitatea pericolului
si sansele de aparare.
B.) FURIA
MECANISMUL SI SCOPUL FURIEI
Provine din frica.
Este o emotie sincera, onesta! Nu disimuleaza nimic, este directa…o aparare pura! Ne infuriem atunci cand
suntem prejudiciati. Atunci cand ni se ia ceva pretios sau atunci cand doar suntem amenintati ca vom fi
privati de un bun/drept/placere/sistem de valori . Este deci o aparare, dar una care ne impinge la actiune. Nu
poti fi furios fara sa actionezi : inima iti bate puternic, fata se inroseste, muschii se tensioneaza…adrenalina
la cote inalte.
Adrenalina este eliberata si in frica. Pe buna dreptate se spune ca,, agresivitatea este masura fricii”! Furia
este emotia care se succeda fricii ( in cazul in care suntem amenintati), si care ne asigura energia necesara
luptei. Energia pe care o furnizeaza organismului produce in noi o presiune enorma: vorbim mai tare,
gesticulam, ne miscam rapid…chiar daca nu sunt foarte bine gandite, actiunile pe care le facem avand ca si
combustibil furia sunt rapide, puternice, agresive. In circumstante acute,amenintatoare de viata, energia
suplimentara este benefica si se numeste curaj. Ne putem apara pe noi sau pe cei apropiati noua, uitand de
frica , anuland instinctul de conservare care in mod normal ne-ar impiedica sa ne angajam in lupta. Desi nu

7
 8
ne luam ragazul de a gandi, genul acesta de actiuni al caror scop este apararea proprie sau a celor din jur este
meritorie.
In cazul in care viata nu ne este amenintata direct (noua sau semenilor nostri )si nu ne luam ragazul de a
analiza optiunile de actiune pe care le avem precum si consecintele lor, avem sanse foarte mari sa actionam
gresit. Caci furia este o emotie atavica, veche, existenta cu siguranta la toate mamiferele. Modularea
efectelor ei, a actiunilor la care ea ne impinge este insa specific umana. Am invatat in cursul evolutiei ca
furia este energie pura, animalica, dar ca directia in care ea poate fi folosita ar trebui sa fie rezultatul unei
evaluari cognitive,rationale. Daca in urma analizarii situatiei ajungem la concluzia ca ne putem apara prin
anumite actiuni, atunci acestea vor fi modulate de ratiune, astfel incat sa ne asigure sansele maxime de
aparare sau recastigare a dreptului nostru . Actiunile rezultate in urma modularii furiei se constituie in modul
corect de a ne apara drepturile respectand in acelasi timp drepturile celorlalti , si care se
numeste ,,asertivitate”. Motto-ul asertivitatii este: ,,imi apar drepturile, dar dreptul meu se termina acolo
unde incepe dreptul tau!”
REMEDII ALE FURIEI
Exista remedii specifice persoanelor care isi exprima furia rapid, fara sa gandeasca , care nu isi moduleaza
productiv actiunea solicitata de manie:
Hepar sulphur: este o persoana cu un prag de sensibilitate la agresiune foarte scazut. Il deranjeaza orice
stimul puternic: lumina puternica, zgomote intense, etc. Desigur ca alte tipuri de stimuli agresivi ( jigniri,
agresiuni fizice, etc) vor fi cu atat mai mult percepute ca intolerabile. Va avea deci tendinta de a reactiona
puternic sub actiunea furiei brusc declansate: frecvent va spune:,,imi venea sa dau foc!”. De altfel chiar este
un remediu care functioneaza bine in caz de piromanie.
Agaricus: este remediul eroilor dar si al tortionarilor ( ca si cele doua fete ale unei monede, exprimarea
directa a furiei poate face din persoana respectiva un erou sau un antichrist, totul in functie de ,,scopul”
reactiei si, in ultima instanta, de valorile ,,morale “ ale societatii). Discursul lor interior este : ,,omoara sau
vei fi omorat!”. Provin din medii agresive, fiind copii care au fost agresati si pusi in pericol frecvent, copii
care au supravietuit in situatii exceptionale. Aspectul pulsional al furiei lor este determinat deci de istoricul
traumatizant.
Belladonna: furie brusca,rapida si intensa. Simptomele somatice, fizice, pe care le trateaza acest remediu
sunt exact simptomele corporale ale furiei: debut brusc,fata rosie, tensiune arteriala crescuta rapid,
temperatura corporala crescuta, pupile dilatate,gura uscata…
Nux vomica: furie produsa de lucruri marunte: intarzieri, blocaje in trafic, etc. Reactioneaza rapid,
exprimandu-se verbal destul de agresiv, dar nu sunt agresivi la nivel fizic.
MANAGEMENTUL GRESIT AL FURIEI
Marea provocare a furiei nu este abolirea ei, negarea sau diminuarea cu orice prêt. Modul in care ar trebui sa
manageriem furia este alegerea corecta a actiunii prin care energia ei se va consuma. Caci ea asta cere:
actiune.
1) Negarea sau inhibarea furiei este unul dintre motivele cele mai importante ale problemelor psihice si ale
bolilor fizice. Caci aceasta energie puternica este inchisa in noi si acoperita cu un capac opresiv care va fi
supus unor presiuni tot mai mari. Rezultatul va fi inchiderea comunicarii noastre cu exteriorul, in incercarea
de a pastra etanseitatea capacului.
Inchiderea in sine a furiei poate fi urmata de prelucrarea acesteia, ceea ce impiedica transformarea ei in ura,
dar va naste alte sentimente, considerate mai ,,tolerabile”. Pretul platit este insa mare: energia negativa
inchisa in noi va eroda , va agresa propriul sine. Multi psihologi considera, de altfel, ca depresia este furie
intoarsa spre sine. Incapabili si ne exprimam furia in exterior ( de teama consecintelor mai ales) , vom

8
 9
intoarce catre propriul sine energia restanta, acuzandu-ne in secretul subconstientului nostru pentru modul
gresit in care ceilalti ne-au tratat. Si intr-un fel, chiar avem o vina…
Motivul temerii de a exprima furia este diferit. Ne putem teme ca sporim agresiunea ( copilul batut care nu
poate riposta-Anacardium ), ne putem teme ca pierdem persoana agresoare si ca nu putem trai fara ea ( sotia
dependenta material/emotional , care accepta un sot abuziv-Carcinosinum) sau putem considera tirania
indreptatita ( sotia care accepta un sot agresiv dar ,,iubitor”-Staphysagria) , etc .
Carcinosinum : nu isi exprima furia fata de persoanele care il domina deoarece presupune ca aceasta
exprimare il pune in pericolul de a pierde persoana ce l-a ranit si nu se crede capabil sa traiasca fara acea
persoana. In consecinta va ajunge la concluzia ca trebuie sa faca si mai multe eforturi pentru a multumi
acea persoana. In incercarea de a-si imbunatati stima de sine prejudiciata , va dezvolta mania
perfectiunii si va munci enorm pentru a-si depasi propriile limite si pentru a multumi persoana
dominatoare. Isi va asuma responsabilitati pe care vrea sa le duca la indeplinire la perfectie. Se impinge pe
sine dincolo de limitele umane. (Pot fi copii cu parinti severi , dominatori si pretentiosi pe care incearca sa ii
multumeasca, sau la maturitate pot fi mame care isi cresc copiii, au serviciu, se dezvolta intelectual,etc, de
obicei cu un sot revendicativ si neimplicat, jongland zilnic cu toate aceste responsabilitati. ) Cand insa aceste
limite vor fi depasite, persoana Carcinosinum va intra in depresie, depresie care o opreste din febrilitatea
cu care vrea sa isi dovedeasca sie insesi si celuilalt ca este meritorie. In acest caz, depresia ii blocheaza
mecanismul compulsiv de compensare a self-esteem-ului scazut, obligandu-o la reflectie. Daca va profita de
aceasta oprire si va intelege ca nu ar trebui sa accepte de la persoanele din jur comportamente care o
prejudiciaza, daca va alege sa lupte pentru drepturile ei, daca va dezvolta asertivitatea si latura ludica a
vietii, la iesirea din depresie va merge pe un drum mai putin perfectionist . Isi va putea asuma eventuala
pierdere a persoanei dominatoare, se va vedea capabila sa traiasca prin sine, imbunatatindu-si de data asta pe
cai corecte, pretuirea de sine…
Daca insa nici depresia nu o va determina sa reevalueaza corect lucrurile, sa gaseasca greseala de gandire
care a adus-o aici, vor exista premise ca boala( din care este si preparat remediul-cancerul ) sa o puna in
aceeasi situatie. De data aceasta aflata contra-timp, fiind obligata sa inteleaga ce are de pierdut cu adevarat
odata cu viata, va avea ocazia sa realizeze care sunt cu adevarat propriile dorinte, propriile modalitati de
implinire. De altfel, cancerul este asociat cu persoanele care s-au indepartat de sine, care au preluat sistemele
de valori ale altora, care nu au fost fidele cu ele insele.
Staphysagria, remediul furiei reprimate, are un alt motiv pentru reprimarea furiei: convingerea imuabila
ca ,,trebuie sa te supui autoritatii”. Accepta umilirea, pedeapsa, fara sa se revolte . Agresiunea persoanei
autoritare asupra Staphysagriei este perceputa de aceasta ca fiind indreptatita, considerandu-se in sinea ei
vinovata pentru tot felul de ,,pacate” mai mult sau mai putin existente, pe care le-a facut acum, ieri sau in
urma cu 10 ani. Este considerata de catre homeopatii psihanalisti ca fiind remediul masochismului sau al
sado-masochismului, corespunzand pacientilor care par a se simti iubiti de persoanele care ii agreseaza. In
cazul copiilor, parintii le descriu comportamentul prin termenii: ,,cauta bataie cu lumanarea!” Este
remediul care se potriveste unor persoane care provin fie din familii traditionaliste ( in care se respecta cu
sfintenie autoritatea ,,parintelui”, ,,rabinului”, a ,,barbatului”, etc) si in care copilul este considerat o
povara pe umerii adultilor carora le datoreaza recunostinta si obedienta , fie din familii in care parintii au
aplicat corectii severe pentru ,,binele copiilor”. In aceste cazuri , copilul va integra ideea ca persoanele
care sunt ,,chinuite” de existenta sa sau cele care ii dau ,,corectii” sunt de fapt persoane care il iubesc. La
maturitate va alege parteneri care ii vor da sentimentul ca au de pierdut intrand intr-o relatie cu el (prestigiu
social, libertate, etc) sau persoane agresive dar ,,bine intentionate” , ,,protectoare” fata de el. In felul
acesta se ajunge la reprimarea maniei fata de comportamentele agresive ale acestora, Staphysagria
considerandu-le intrucatva indreptatite.
Mecanismul cognitiv al acestui ,,masochism” se bazeaza pe circumstantele atenuante pe care victima i le
acorda agresorului. Este bine zugravit de felul in care gandesc unule victime ale violului , mai exact cele
care reactioneaza nevrand sa vorbeasca despre viol sau sa depuna plangere impotriva violatorului. Discursul

9
 10
lor interior este : ,,m-a dorit atat de mult( probabil si din cauza mea, probabil ca l-am provocat! ) incat si-a
pierdut ratiunea!”
Mai exista un pattern al istoricului Staphysagriei si anume familiile cazone. Crescuti in obligativitatea
supunerii in fata autoritatii, avand implementata ideea ca supunerea este necesara pentru functionarea
familiei si a societatii in general, copiii cu parinti militari vor accepta dominatia persoanelor investite cu
autoritate si la maturitate. (In treacat fie spus, cel mai grav pacat pe care si-l poate imagina Staphysagria
este tradarea, lipsa de fidelitate, iar cea mai importanta calitate este onoarea.) Energia maniei o va folosi
insa in activitati , devenind o persoana de tip working-out ( va munci pana la epuizare), sau va dezvolta
interes pentru activitati care consuma adrenalina, de tipul bangie-jumping,motociclism etc. Acest debuseu
prin hiperactivitate poate fi explicatia pentru care un copil Staphysagria abia pedepsit pentru ca a stricat
ceva, va sparge inca ceva in urmatoarele minute…parca inadins! Amuzant cumva este ca si in rarele
momente de manifestare a maniei, va arunca sau va sparge obiecte …
2). Un alt mod de a scapa de furia pastrata in noi este eliberarea acesteia prin ,,supape”. Acestea vor arunca
in exterior aburii sub presiune, in alte locuri decat ar fi trebuit. Baricadand curgerea furiei catre persoana
careia ii era destinata, vom crea premisele unei revarsari la distanta, in afara cursului firesc, si la un anumit
interval de timp in care energia s-a acumulat.
Astfel, putem evacua presiunea furiei catre alte persoane, care nu reprezinta un pericol. Este clasica scena a
parintelui care vine acasa de la serviciu furios pe seful sau si se rasteste la copii… Lycopodium, remediul
lasitatii, este un exemplu tipic: neasumandu-si curajul de a fi in dezacord cu sefii sai, temandu-se ca astfel isi
va risca pozitia ierarhica, va descarca furia asupra persoanelor care nu ii pun in pericol statutul social, adica
asupra subalternilor si familiei.
3). Furia neexprimata ,incarcerata in sine,pusa la pastrare, se va transforma in ura: incercarea de a-l
determina pe adversarul ce ne-a prejudiciat sa sufere la randul sau….Ura este considerata singura emotie
inutila. Nu ne ajuta nici pe noi si nici pe ceilalti. Sa fi facut insa natura un mecanism inutil? Ar fi pentru
prima oara….Sa fie ura exceptia de la regula?
C) URA
MECANISME DE PRODUCERE SI ROL
Apare prin ,,punerea la pastrare “ a furiei neexprimate. Presupune amanarea actiunilor pulsionale ale furiei,
pentru momente in care acestea ar putea fi mai eficiente. Discursul mental nu ,,metamorfozeaza” furia ci o
intretine si o amplifica, transformand-o astfel in ura.
Ura se dizolva in urma indeplinirii unei actiuni: razbunarea. Razbunarea consuma ca prin farmec rezervele
enorme de energie ale urii ! Care sa fie motivul? In momentul in care agresorul care a produs suferinta unei
persoane este pus in situatia de a experimenta aceeasi situatie, aceeasi durere, ura dispare din sufletul
victimei. Scopul urii este deci de a-l face pe agresor sa simta ceea ce a simtit victima in urma agresiunii.
Razbunarea este o actiune la care recurg atat victimele cat si apropiatii acestora. Aceasta observatie ne duce
la concluzia ca ura este un mecanism de aparare al speciei: daca unul dintre specimene il agreseaza pe altul,
acela sau cei apropiati lui il vor pune in aceeasi situatie, in incercarea de a-l invata consecintele actelor sale,
sau de a-l elimina impreuna cu pericolul pe care il reprezinta. Este un mod de a limita agresiunea membrilor
speciei asupra semenilor lor, fie prin a-i invata pe agresori lectia consecintelor actelor lor, fie prin a-i
anihila.
Ura si consecinta ei, razbunarea, au fost create pentru a apara specia de propriile ei specimene. Asemanator
unei celule canceroase, agresorul face rau unei ,,celule” din jur ,unui seaman al sau.. Organismul in
ansamblul sau va determina insa indepartarea pericolului prin limitarea celulei canceroase agresive . Asa au
aparut legile morale si pedepsele. Desigur insa ca, in momentul in care celula agresata reactioneaza exagerat,
aceasta devine la randul ei celula canceroasa, periculoasa. ,,Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte!” a fost
prima lege morala care a incercat sa tina in frau , sa reglementeze dreptul la ,,razbunare” al unui specimen
10
 11
uman. Ulterior, cuantificarea reactiilor legale la agresiune s-a subtilizat, odata cu dezvoltarea metodelor de
a-i face pe oameni sa inteleaga consecintele actelor lor fara a fi nevoiti sa le experimenteze pe propria
piele…
Ura este deci o furie care nu mai are rolul de aparare directa, rapida. Actiunea la care invita capata caracter
de premeditare…raul a fost facut déjà. La origini a fost creata pentru a proteja macar specia, daca individul a
fost oricum prejudiciat. Ca si furia, trebuie modulata de ratiune. Exprimarea ei directa si fara a tine cont de
rolul natural de aparare al speciei, va determina aparitia unor acte pur si simplu crude, cu consecinte
negative atat asupra victimei cat si agresorului.
Remediile care incorporeaza ura sunt cele care vor stoca furia in interior , o vor pastra in forma initiala, nu
o vor sublima in alte emotii si nu o vor descatusa in alte ,,teritorii”.
REMEDII ALE URII
Mercurius: isi inchid furia in interior, se controleaza, ceea ce va determina o mare presiune a interiorului. Se
tradeaza in tremuraturi: tremura de nervi! Este unul dintre remediile pentru Boala Parkinson, caracterizata
prin tremuraturi ale membrelor si capului si prin scaderea expresivitatii mimicii, exact asa cum face o
persoana care incearca sa isi controleze furia…
Nitric acid: nu pot uita si nu pot ierta; este remediul clasic al resentimentului pe care nici scuzele si nici
parerile de rau nu il pot face sa dispara …este remediul cel mai important al afectiunilor somatice prin care
se exprima resentimentul: acneea, abcesul, infectii cutanate inchistate ( in care resentimentul este ,,pus la
pastrare “)
Hyosciamus: urasc si se razbuna intr-un mod caracteristic: glume rautacioase, mai ales cu tenta sexuala,
paranoia exhibitionista, gelozie feroce, razbunatoare.
Furia si ura sunt deci emotii furnizoare de energie. Energie atavica, bruta, care era esentiala la fiintele
umanoide, dar nu chiar umane. Dezvoltarea constiintei si a ratiunii a redus insa importanta acestor emotii.
Asa cum coada ne-a disparut pe masura ce ne-am indepartat de primate, aceste emotii rudimentare ar trebui
sa se limiteze la a fi furnizori de energie pentru actiuni rationale. Sunt importante pentru supravietuirea
personala si a speciei, dar trebuie slefuite de ratiune.
D) TRISTETEA
MECANISME DE PRODUCERE SI ROL
Apare in urma unei lipse pe care nu o putem suplini . Neimplinirea unei nevoi, lipsa, poate fi ,,de novo”
sau aparuta printr-o pierdere emotionala, relationala, materiala sau sociala. Avem multe de pierdut: fiinte
dragi, relatii, validare, chiar valori materiale. Si avem aceleasi numeroase necesitati….a caror neindeplinire
poate naste in noi sentimentul de tristete cu O CONDITIE : sa nu consideram ca neindeplinirea necesitatii
respective depindea de alte persoane, sa o atribuim doar propriei incapacitati sau vietii in general. Pentru
ca daca neimplinirea este atribuita unei persoane, sentimentul se schimba: neimplinirea pe care o atribuim
altor persoane este manie , frustrare sau dezamagire.
Tristetea ne semnaleaza deci o necesitate neimplinita sau pierduta si care se datoreaza noua insine sau vietii.
Presupune insa o senzatie de inacapacitate personala, de imposibilitate de a compensa lipsa.
E.) DEPRESIA
Accentuata la extrem- sau persistenta o perioada lunga de timp- tristetea se va transforma in depresie: este o
stare psihica mai stabila decat emotia ….din pacate. Este un fel de ,,resemnare” in fata neputintei de a
implini nevoia…e ca si cum am renunta la lupta, ca si cum am spune: nu ma mai intereseaza, nu mai vreau
nimic!

11
 12
Cui ne adresam insa? Fata de cine/ce intram in greva? Fata de viata sau fata de noi insine. Caci depresia este
o suparare pe viata si pe exponentul cel mai important al ei: noi insine. Asa ca nu mai vrem sa o traim…ca
un copil care s-a suparat pe colegul sau, vrem,, sa ne luam jucariile” si sa plecam din viata, sa nu ne mai
traim pe noi. In depresie actiunile noastre se reduc, lucruri pe care le percepeam altadata ca placute sau
importante ne par acum inutile si obositoare. Emotiile se estompeaza, dorintele palesc, actiunile
incremenesc in nemiscare.
Oricat ar parea de dureroasa sau de inutila, chiar si depresia este necesara vietii. Daca nu este determinata
de o pierdere ci se iteste asa, pe neasteptate , in drumul nostru, atunci ea ne obliga sa ne oprim din ceea ce
faceam, din calea pe care o urmam. Telurile asumate anterior isi pierd importanta, astfel incat energia
depusa in urmarirea lor se reduce. Este ca si cum am alerga pe un drum, depunand eforturi mari sa ajungem
la o anumita destinatie. Intr-un anumit moment incepem insa sa realizam ca ceea ce ne impinge in acea
directie , ceea ce asteptam sa gasim la destinatia pe care o urmaream nu este ceea ce ne doream, sau drumul
nu este cel corect. Alergam in continuare, in virtutea inertiei ,sau pentru ca am mers déjà prea departe, inca o
bucata de drum….dar depresia este bariera care ne opreste. Este cheia care taie alimentarea motorului ,
atunci cand volanul este blocat pe o directie gresita… Ne obliga sa ne oprim, ne suspenda actiunea.
Testele de laborator au demonstrat ca pacientii depresivi au nivelul de serotonina scazut. Am vazut ca acest
hormon este implicat in placere, atentie, interes. Scaderea ei produce deci cateva dintre simptomele
depresiei : scaderea interesului, a atentiei, a placerii pentru ceea ce faceam.
Un alt hormon secretat tot in creier, dopamina ,este si el scazut in depresie. In cursul experimentelor de la
universitatea Cambridge facute de prof. Wolfgang Schultz, s-a demonstrat ca in momentul in care
maimutele se asteptau sa primeasca o recompensa ca rezultat al unei actiuni pe care o efectuasera, se activa
secretia de dopamina. Este logic ca in momentul in care ne asteptam ca actiunile noastre sa nu aiba un efect
pozitiv, secretia de dopamina sa scada. Iar aceasta scadere ne opreste din actiune. ( Dopamina este
raspunzatoare de cresterea capacitatii de a lua decizii, a capacitatii de invatare, a coordonarii motorii si fortei
de contractie a inimii.) Iata deci ca ceea ce determina scaderea acestor hormoni si – in consecinta –
simptomele depresive, este concluzia la care am ajuns : ,,ceea ce fac nu va avea rezultatul pe care il
doresc”. Daca am putea asculta gandurile unui pacient aflat in pragul depresiei, am auzi ceva de
genul : ,,nu ma simt bine…imi lipseste…nu reusesc sa… “
Depresia reprezinta deci o stopare, o reducere la minim a energiei, un mecanism prin care ne oprim pentru a
consulta busola. Este o perioada necesara de reevaluare a drumului pe care il urmam. Punctul ei de pornire
este interpretarea pe care gandurile noastre o fac asupra sanselor de implinire a necesitatilor noastre.
Interpretarea negativa a acestor sanse ne va determina sa reevaluam drumul si destinatia etapei de viata in
care ne aflam. Este sansa la reajustare. Ceea ce avem de facut este sa interpretam depresia ca pe
un ,,respiro” , ca pe un indicator al necesitatii de a ,,sta stramb si a judeca drept” …sa ne gandim la ce ne
foloseste de fapt depresia, ce vrea sa ne spuna, care este directia gresita pe care ar trebui sa o schimbam, care
este noul drum pe care ar trebui sa-l incercam….
DEPRESIA CRONICA
Atunci cand depresia se prelungeste, cand incapacitatea si lipsa ,,chefului de viata” se cronicizeaza, este util
sa luam masurile necesare pentru a iesi din aceasta stare. Ceea ce ne face insa sa ramanem ancorati de
plumbii depresiei sunt modurile in care gandim despre depresie. Este un fel de gand despre gand, de
metacognitie. Felul in care ne raportam la depresie- ca si la alte sentimente negative- felul in care
interpretam sau manageriem aparitia acestora, va determina gradul lor de remanenta in mintea noastra. Daca
ne invinovatim pentru faptul de a fi deprimati, daca ne consideram slabi sau incapabili pentru ca suntem
depresivi , daca nu ne permitem pentru un timp sa fim mai atenti la ceea ce ne comunica sentimentele
noastre, atunci avem sanse ca depresia noastra sa se perpetueze.
Si interpretarea inversa( acordarea unei atentii exagerate sentimentului depresiv, credinta ca depresia ne va
cuprinde ,,pe viata” si ca nu vom avea cum sa mai iesim din ea, ca nu vom fi in stare sa ii facem fata) ne va
conduce pe acelasi drum, cel al depresiei cronice.
12
 13
Mecanisme de producere
1.) Depresia cronica implica o desconsiderare a noastra , o dezamagire de noi insine, un self-esteem scazut.
,,Self-esteem” sau ,,stima de sine” este un concept extrem de important in dinamica psihica umana .
Construit inca din copilarie, acest mod de a ne evalua pe noi insine este legat de modul in care parintii nostri
ne-au evaluat pe noi si pe ceilalti. Iubirea neconditionata , validarea sentimentelor noastre, incurajarea ,
recompensarea, increderea , acceptarea , toate aceste ,,ingrediente” ale hranei emotionale furnizata de parinti
,se vor oglindi mai tarziu intr-o ,,stima de sine” inalta, pozitiva. Dimpotriva, ,,otravirea” imaginii de sine cu
reprosuri, standarde foarte inalte, critici ,conditionari ale iubirii parentale, se vor reflecta in modul identic in
care ne vom ,,judeca” pe noi insine mai tarziu.
Aurum metallicum, marele remediu al depresiei, este remediul supararii pe noi insine din motive de
autoevaluare negativa. Fiind copii care au fost abandonati emotional, care au fost iubiti numai cand au
excelat sau au indeplinit expectatiile parentale, actualii adulti cu nucleu cognitiv de tip Aurum au convingeri
disfunctionale care ii predispun la depresii : convingere disfunctionala de realizare (,,totul trebuie facut
perfect” /,,trebuie sa fii cineva”), de acceptare (,,trebuie neaparat sa fiu perfect pentru a fi acceptat/iubit”) ,
etc. Atunci cand evenimentele externe sugereaza un esec personal ( inerent vietii de altfel) , se vor activa
gandurile negative ce altereaza ego-ul (,,nu am valoare”) , ganduri negative automate ce contin
suprageneralizari (,,nimic nu e bine”), abstrageri selective (,,mereu am esuat”), personalizari (,,doar eu sunt
de vina”),etc.
2. )Transformarea furiei in depresie este o alta modalitate de aparitie a depresiei cronice. Este un mecanism
de reprimare si sublimare a furiei in scopul de a ne eliberara de ea , in conditiile in care nu ne permitem sa
o exprimam , din diferite motive: 1. Teama de abandon-carcinosinum, 2.Teama de represalii –Lycopodium ,
Anacardium2. Valori morale/etice care ne impiedica -respectul pentru autoritate-Staphysagria 3. Teama de
respingere –Natrium Muriaticum .
Oricare a fost motivul incapacitatii de a exprima furia, de a ne lupta pentru drepturile noastre, supararea pe
celalalt se intoarce ca un boomerang impotriva noastra. Undeva in interiorul nostru cel mai profund ,
suntem suparati pe incapacitatea noastra de a ne ,,lua apararea”, de a ne lupta pentru dreptul nostru…asa ca
va urma supararea pe noi insine, scaderea propriului ,,respect de sine” a ,,self-esteem”. Caci toate aceste
motive de sublimare a furiei se datoreaza unei senzatii de incapacitate personala : nu ma pot descurca
singur-Carcinosinum; sunt incompetent si trebuie sa ma prefac a fi competent-Lycopodium; nu am
capacitatea sa ma apar-Anacardium;sunt o povara-Staphysagria; ceva e in neregula cu mine-Natrium
Muriaticum.
3.)In cazul in care apare dupa o pierdere, depresia este o perioada in care ,,purtam doliu”, este o depresie
reactiva. in aceste momente organismul intra intr-o stare de ,,hibernare” care il ajuta sa se vindece, sa se
adune… o hibernare in care va aduna energia necesara reinnoirii.
Ignatia –este remediul pierderii, al depresiei acute reactive. In perioada imediat urmatoare pierderii
persoanei dragi, se va exprima prin tristete adanca, profunda…plans nestavilit. Ulterior , durerea se va
exprima prin nod in gat si oftat. Este un remediu bun pentru multe tipuri de pierderi ale persoanelor dragi:
deces, despartire, divort, copii care parasesc caminul parental , copii ai caror parinti divorteaza,etc.
Sentimentul cel mai puternic pe care il percepe un pacient justitiabil de Ignatia este ,,abandonul”.
Daca depresia reactiva, normala, se cronicizeza , persoana va vira catre Natrium muriatic si ulterior
spre Sepia.
F.)APLATIZAREA AFECTIVA
Iata cum descrie un pacient aceasta stare interioara:
,,Sunt alb ca o coala de hartie. In jur e alb,albul acela nonculoare ; nu are nici o legatura cu albul pur, cu
albul pe care se va scrie ceva, cu inceputul. Sunt alb de iubire si alb de bucurie si de dragoste de viata. Sunt
alb ca indiferenta,sunt alb ca depresia. Sau nu chiar: depresia este neagra, este tristete. ..iar starea asta
13
 14
este alba si egala,este inerta si nepasatoare,este plictis si lipsa culorii, a sperantei… As vrea sa dorm, dar
nu ca sa uit ceva sau ca sa amortesc ceva, as vrea sa dorm asa, de plictiseala, sa las lumea sa mearga
inainte fara mine, sa ma retrag din ea caci nu o mai iubesc si nu o mai urasc … Ii invidiez din nou pe
oamenii care trec pe strada, care merg undeva sau vin de undeva,pe cei ce simt, pe cei ce se grabesc ,pe cei
ce traiesc pentru ca le place asta… Cum fac oamenii astia sa traiasca? Cum se suporta pe ei insisi si viata?
Cum se aduna,se misca, se motiveaza? As pleca undeva dar trebuie sa ma iau cu mine, as prefera un alt
partener de drum interior, unul mai viu…”
Considerata sau confundata de multe ori cu depresia, aplatizarea afectiva este o diminuare la minimum a
rezervelor emotionale. Poate semana cu indiferenta : indiferenta fata de toti si de toate…un pic de ,,autism “
necongenital, ci castigat in incercarea de a reduce amplitudinea emotionala negativa.
O cunosc mai ales persoanele care iau substante antidepresive de tipul Prozac (fluoxetine). Utila in caz de
depresie acuta cand exista risc suicidar, aceasta substanta determina scaderea emotiilor in intregimea
spectrului lor …nu mai simti tristete dar nici bucurie… nici furie dar nici entuziasm…nici ura dar nici
iubire…
Aplatizarea emotionala este catalogata frecvent ca ,,plictis de viata”, ,,lipsa de interes”, ,,absenta
curiozitatii”, ,,tocire afectiva”. Sau poate fi zugravita (asa cum spunea cineva ) prin ,,viata in
alb/negru” ,,lipsa de culoare” ,,stingerea luminilor”…
Nu este neaparat un sentiment dureros, ci inert. De altfel , asa am si ajuns la el: incercand sa scapam de
sentimentele dureroase. Transformand frica in furie, pe aceasta in tristete,apoi depresie, ajungem la punctul
in care ne resemnam in fata vietii. Caci aplatizarea afectiva este pur si simplu resemnare…sau indiferenta.
Rolul acestei trairi este ,desigur, abolirea durerii , a disconfortului psihic. Este un fel de sincopa emotionala
…Diferenta fata de depresie nu consta doar in perceptia mai putin agresiva a disconfortului emotional. Si la
nivel comportamental exista diferente: in depresie interesul pentru activitati este scazut, ceea ce se regaseste
si in aplatizarea afectiva. Insa in aplatizare, activitatile sunt indeplinite, nu cu entuziasm sau placere, dar
efectuarea lor nu necesita un disconfort chiar atat de mare ca in depresie, unde mobilizarea de orice fel
presupune un efort dureros. Am putea ghici ca in aplatizarea afectiva este scazut nivelul de dopamina
(placere, coordonare, anticipare pozitiva) dar nu si cel de serotonina ( atentie). Dovada in acest sens este si
faptul ca aceasta stare este produsa de administrarea la pacientii depresivi (la care sunt scazute atat nivelul
serotoninei cat si cel al dopaminei) a Prozacului, care scade metabolizarea serotoninei,fara efect pe
dopamina.
Nucleul cognitiv al aplatizarii emotionale il regasim in remediul Sepia. Se caracterizeaza (atunci cand se
decompenseaza) prin tocirea sentimentelor pe care le indeparteaza, le estompeaza, impreuna cu cheful de
viata. Isi indeplineste in continuare obligatiile dar pierde ,,aroma” vietii. Evadarea din traire se manifesta si
in sfera genitala ( a ,,daruirii de viata”) :capata aversiune pentru sex, are menstre prelungite (peste 7 zile),
poate face avorturi spontane sau solicitate. Este remediul cel mai folosit in afectiuni genitale care se
soldeaza cu avort precum si a ptozelor (laxitatilor, ,,caderilor” de organe). Un amanunt interesant: se
imbraca in intregime in negru (uneori in alb) reflectand in aspectul personal ,,absenta culorii”…
Aparitia aplatizarii emotionale dupa depresie ar putea fi privita insa ca o speranta care apare la orizont…Nu
vine cu ,,surle si trambite” , dar undeva se intrezareste renasterea emotionala. Si din punct de vedere
biochimic ne putem gandi la inceputul unei reveniri: daca in depresia cronica, pe fundul abisului emotional,
sunt scazute atat dopamina cat si serotonina, in aplatizarea afectiva serotonina incepe sa creasca, sugerand
reintoarcerea la viata…
Si cum ciclul biochimic si emotional descris aici incepe cu serotonina (adica atentia), vom invata poate sa
folosim sansa de a iesi din ,,ziua cartitei” si de a reactiona de data aceasta printr-o interpretare diferita a
noutatii: in loc sa percepem stimulul din exterior ca pe un semn de pericol, avem optiunea de a gandi diferit.
Caci perceptia diminuata a pericolului sta in puterea gandurilor noastre. Avem optiunea de a interpreta

14
 15
noutatea ca pe o provocare, ca pe o experienta noua. De aici incolo, scenariul nostru emotional si biochimic
o va lua pe alt drum…cel al experientei, cel al curiozitatii.
Iata sfatul pacientului de mai sus ,care a trait aceasta ,,renastere”:
,,Asa cum tristetea nu e unica- si fericirea se reproduce, primavara apare din nou, iubirea reinvie in suflet
caci el, sufletul, este pamantul iubirii. Cata vreme va fi pamant roditor, va fi si iubire, e doar o optiune
personala, nu o intamplare. Sa lasi toamna sa vina, sa nu te temi de iarna, si atunci va veni si primavar ! Nu
turna beton cand vezi noroi; daca faci asta, atunci cand iarna se va termina nu vor avea unde sa creasca
flori, iar semintele sunt acolo, asteapta momentul sa incolteasca. NU TURNA NICIODATA BETON PESTE
SUFLET! Primavara va veni si nu va putea sa infloreasca si in coltul tau de viata. Ar fi pacat, pentru ca ea
oricum vine… Aminteste-ti asta in serile lungi de iarna…!
ALCHIMIE EMOTIONALA (2)
FRICA SE INVATA
In prima parte a acestui articol am aratat cum ,atunci cand simtim frica, se declanseaza o succesiune de
emotii care au ca scop apararea ; iar neintelegerea ,,sfatului” pe care ni-l da emotia ne poate rataci pe caile
depresiei… Constientizarea emotiei si intelegerea scopului ei, impreuna cu actiunile pe care ea le solicita,
poate intrerupe insa lantul metamorfozarii emotiilor negative din una in cealalta si ne poate readuce starea
de bine odata ce am facut ajustarile necesare. Nu ne dorim sa ne eliberam, desigur, de frica normala si
determinata genetic. Nici nu ar fi bine! Caci ea este un mecanism de aparare, ca si durerea fizica. Fara
semnalul ei nu am lua masurile necesare pentru a ne apara. Si nici frica ,,sanatoasa” , cea care ne face sa fim
atenti la situatii cu potential periculos nu trebuie eliminata ( de exemplu cand traversam strada). Frica ce se
soldeaza cu ,,atentie” nu este nociva! Ea va urma cursul firesc care va duce la actiuni adaptate situatiei, asa
cum am aratat in partea (1) a acestui articol.
Exista insa ,,frici” exacerbate, care nu se soldeaza cu atentie si respectiv actiuni bine adaptate situatiei, ci cu
atitudini exagerate care stau la baza limitarii vietii noastre: fobii, anxietate generalizata, ipohondrie, atacuri
de panica, etc.
Aceste temeri excesive se caracterizeaza prin faptul ca determina reactii exagerate la situatii care nu ne pun
neaparat in pericol persoana, ci doar au un ,,potential periculos” . Actiunile pe care le facem in aceste
conjuncturi sunt adevarata sursa a limitarii dezvoltarii noastre, a netrairii vietii in complexitatea sa, a
saracirii experientei.
Fobiile sunt un bun exemplu in acest sens: toti ne temem de serpi, dar o teama exacerbata aparuta si cand
vedem un sarpe la televizor nu mai este fireasca, ci este consecinta unei hiperreactivitati . E valabil in toate
fobiile- nimeni nu dezvolta fobii la stimuli care au o conotatie pozitiva , ci doar la stimuli cu potential
periculos: tuneluri, inaltime, foc, paianjeni, sange, cutite, intuneric, microbi, boala, etc. Asa ca nu
potentialul periculos al stimulului , ci reactia exagerata pe care o produce in noi stimulul respectiv este ceea
ce il transforma in stimul fobic. Caci de multe ori, pacientii fobici sunt constienti de faptul ca paianjenul de
pe perete nue chiar o tarantula, si totusi reactioneaza ca si cum ar fi in pericol de moarte!
Un alt exemplu: toti avem emotii in fata unei situatii necunoscute ( o calatorie, de exemplu), dar nu toti
alegem sa nu mai iesim din casa ! Sau: tuturor ne trec prin minte ganduri suparatoare cand ne intarzie
sotul/sotia, dar nu toti stam lipiti de fereastra incercand sa scapam cu 10 secunde mai devreme de groaza de
a ne stimti abandonati pe veci! Toti ne temem de boala, dar nu toti dam buzna pe usa cabinetului
doctorului care ne va interpreta buletinul de analize!
Ce ne face sa reactionam exagerat in fata unui stimul cu potential negativ? Ce o determina pe o persoana
sa aiba vocatie pentru interpretari negative si, in ultima instanta, pentru nefericire?
1. 1. Genetica :teama congenitala

15
 16
Emotiile originare sunt determinate genetic ( la fel ca la toate animalele) : sugarul plange cand vede o fata
agresiva , se sperie de zgomote puternice, isi flecteaza membrele la stimuli durerosi, inchide ochii in fata
unei lumini puternice, reactioneaza cu teama la vederea dusmanilor naturali ai omului. Stimulii agresivi din
mediu determina in noi reactii de aparare naturale.
Exista persoane cu un prag de sensibilitate scazut. Aceste persoane reactioneaza natural mai puternic la
stimuli care , la majoritatea oamenilor, nu ar fi produs reactii…
2.Copilaria: frica invatata conditionat.
Noile studii de neurofiziologie au demonstrat ca ,,neurons that fire together wire together” adica: ,,neuronii
care se activeaza simultan , se conecteaza.” (legea lui Hebb)
Iata deci ca neuronii care transmit perceptii, senzatii si ganduri in acelasi timp, se vor constitui intr-o retea ,
mai ales daca aceste simultaneitati se repeta. Acesta este substratul neurologic al invatarii diverselor abilitati
dar si al conditionarii, adica al obtinerii unei anumite reactii la un anumit stimul. Sa ne amintim in acest sens
experimentul lui Pavlov care a demonstrat modul de producere al reflexului conditionat: un caine care
primea mancare in acelasi timp cu aprinderea unui bec, reactiona ulterior prin salivatie numai daca vedea
becul aprins, desi nu mai primea si mancare..
Experimentul ( nu foarte umanist) al lui Watson a demonstrat ca acest mecanism al conditionarii este
implicat si in ceea ce priveste activitatea emotionala: un copil care era speriat de un zgomot puternic ce
aparea in acelasi timp cu un soarece, a dezvoltat ulterior frica si la simpla vedere a soarecelui de care nu se
temea anterior experimentului. Emotiile sunt si ele prinse astfel in reteaua de perceptii simultane si reactii
aferente unei situatii.
In cursul primilor ani de viata, semnalele de pericol congenitale ( fata incruntata, zgomot puternic,durere) se
vor ,,lipi” de multe alte situatii, determinand astfel teama si la alti stimuli, din ce in ce mai complecsi, de
data aceasta conditionati. Asa cum fata relaxata, prietenoasa a mamei va fi asociata frecvent cu
comportamente ale copilului pe care aceasta le aproba, tipatul si fata incruntata se vor asocia cu situatii sau
comportamente ,,indezirabile” din punctul de vedere al mamei. In felul acesta se produc reactii conditionate
la stimuli care initial erau indiferenti. De exemplu :apropierea copilului de marginea patutului, asociata
frecvent cu semne din partea mamei pe care copilul le interpreteaza deja ca semne de pericol ( tipat,
incruntare materna), va determina in final copilul sa se teama de acest teritoriu, asa cum am vazut ca se
intampla in experimentul lui Watson cu soarecele .
La aceasta conditionare simpla se adauga inca un element pe care l-a descoperit Thorndicke : reactiile cu
consecinte satisfacatoare sunt intarite , cele cu consecinte neplacute sunt evitate.( O pisica se va duce des
intr-o curte in care gaseste mancare si le va evita pe cele cu caini agresivi). Prin urmare, daca se asociaza si
alte efecte neplacute ale apropierii de marginea patului ( durere rezultata in urma caderii sau agresiune
materna), conditionarea fricii va fi si mai puternica.
Un mecanism de invatare care actioneaza in conditionarea fricii este invatarea prin recompense simbolice
: ,,daca un comportament are un rezultat pozitiv, recompensator, el va fi intarit chiar daca recompensa nu
este reala ( ca in invatarea conditionata clasica) ci doar simbolica”. Un exemplu de astfel de recompensa
simbolica este un standard personal, cognitiv, de tipul: ,,e bine sa fii doctor!”. Aceasta recompensa
simbolica, va face persoana respectiva sa munceasca mai mult pentru a o obtine. In cazul nostru, al
conditionarii fricii, recompensarea de tipul: ,,ce copil cuminte!” obtinuta ca urmare a unui comportament
pasiv, static, de neasumare a niciunui risc, va intari reactiile de aparare in fata unui stimul cu potential
periculos.
Acest mecanism de conditionare opereaza insa in multe alte ,,temeri” ale noastre, mai disimulat, mai ascuns.
Poate fi implicat -de exemplu – in frica de singuratate: o fetita care a fost crescuta in ideea ca ,,e bine sa fii
maritata, sa fii in randul lumii!” va internaliza acest imperativ si , in momentul in care absenta repetata a

16
 17
sotului o va pune in situatia de a ,,risca” un divort , va experimenta o escaladare a fricii de singuratate. Nu ar
fi de mirare sa dezvolte atacuri de panica sau agorafobii care o vor asigura de prezenta constanta a sotului.
3.Mediul in care am crescut:
Bandura a demonstrat ca un comportament pe care il avem este intarit, repetat, daca il intalnim frecvent in
jurul nostru. ( Copiii delicventilor ajung mai frecvent delicventi, colegii fumatorilor se apuca mai usor de
fumat, etc). Acest tip de invatare este deci mediat de identificarea cu mediul, de apartenenta noastra la un
grup social. Concluzia este ca preluam sistemele cognitive si comportamentele persoanelor cu care ne
identificam. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care ,,repetam pattern-ul parintilor nostri”, desi ne-
am promis deseori sa nu o facem. Aceasta ,,imitare” se aplica si in cazul evaluarii pericolului: traind intr-un
mediu ostil, in care cei din jur sunt anxiosi, tematori, vom prelua aceste stiluri de interpretare a mediului.
Genul acesta de ,,invatare a fricii” este frecvent intalnit in cazul ipohondriei si al problemelor de alimentatie.
O mama care se temea de o boala fatala pentru orice simptom al copilului pe care il supunea la investigatii si
consultatii excesive , va induce acestuia aceeasi atitudine de grija excesiva pentru sanatate. Anorecticele
sunt , de obicei, fete care provin din familii in care o mare parte din timpul conversational era alocat
alimentatiei si imaginii corporale: ,,vai , ce m-am ingrasat, arat groaznic!” sau ,,ce noua dieta ai mai aflat?”
sau ,,azi am mancat enorm, o sa devin obeza!….” etc, sunt discutii ruminative la care tanara anorexica de azi
a asistat in toata copilaria ei.
4. Experiente de viata traumatizante
Si in etapele urmatoare de viata se pot construi modele anxiogene: experimentarea unor traume sau
asocierile frecvente ale noutatii cu esecul sau pericolul in perioade de viata mai putin faste, se vor repercuta
in probabilitatea cu care , aflati in fata unui stimul nou, vom raspunde pesimist la intrebarea: ,,cat de
periculos este …?” Chiar in lipsa unei predispozitii pentru anxietate construita in copilarie, experimentarea
unor situatii speciale, traumatizante sau repetate, va determina imprimarea in circuitele noastre neuronale a
asocierii unor stimuli particulari cu frica, prin conditionare simpla sau mediata. Fobiile se vor dezvolta prin
asocieri directe sau simbolice ; teama de necunoscut se amplifica dupa o experienta noua cu sfarsit
neplacut ; frica de boli se ascute dupa evenimente tragice care i-au afectat pe cunoscutii nostri, s.a.m.d.
Experientele cu incarcatura emotionala mare sunt cele mai susceptibile de a se ,, intipari” in mintea noastra,
sub forma unui tablou care are si miros si gust. Stimulii prezenti in ,,imaginea de ansamblu” a experientei
dificile , vor declansa aparitia fricii resimtite atunci. Acestia sunt , in fapt, niste ,,stimuli simbolici”. ( Imi
amintesc cazul unei paciente care dezvoltase fobie de culoarea rosie pe care de fapt o asocia cu sangele
menstrual. Fobia debutase dupa un avort spontan in urma caruia pierduse o sarcina mult-asteptata).
***
Vom avea astfel o predispozitie catre teama , catre interpretarea evenimentelor vietii ca fiind,,periculoase” ,
amenintatoare. Aceasta predispozitie de care sunt raspunzatori parintii nostri , mediul in care am crescut sau
istoria de viata nu este insa implacabila. Din fericire, avem posibilitatea sa ,,rescriem soft-ul”…caci creierul
uman are capacitatea de a se remodela, restructura. ,, Soft-ul” psihic uman se rescrie permanent, fie ca
suntem constienti, fie ca nu. Orice experienta noua prin care trecem produce noi legaturi
neuronale. Metamorfozarea continua a psihicului uman, a sistemelor cognitive pe care le cuprinde, a fost
demonstrata de Eric Kandel, castigator al premiului Nobel in 2000. El a dovedit ca o caracteristica a
creierului uman este neuroplasticitatea, adica posibilitatea acestuia de a se modela, de forma circuite noi
(sau de a dezactiva circuite vechi ) atunci cand experimenteaza situatii noi.
Neuroplasticitatea este motivul pentru care putem invata lucruri inedite pana la sfarsitul zilelor noastre. Este
si vestea buna care ne face sa intelegem ca putem schimba obiceiuri vechi, ca ne putem imbunatati
comportamentul, ca putem evolua la nivel profund in decursul intregii noastre vieti. Vechea zicala ,,nu mai
inveti iapa batrana la jug!” nu se aplica in cazul fiintei umane. ,, Orice invat are si dezvat!” este mai aproape

17
 18
de adevarul nostru, atunci cand avem determinarea necesara. Plasticitatea creierului uman este sansa de a ne
modela propria gandire si implicit viata, pana in ultimul moment al existentei noastre.
Folosindu-ne de mecanismele prin care am ,,invatat” frica, putem sa o si ,,dezvatam”:
1. 1. Genetica.
Cognitiv-comportamental: Pragul de sensibilitate nu poate fi modificat prin psihoterapie. In schimb,
putem intelege ca avem o astfel de sensibilitate si sa luam masurile adecvate pentru a ne proteja, in loc sa ne
infuriem pe cei care sunt sursa stimulului neplacut.( De exemplu vom alege sa nu ne ducem in vizita intr-o
casa cu copii , daca ne deranjeaza zgomotul, in loc sa ii agresam obligandu-i sa taca!)
Homeopatic: Un exemplu de persoana cu prag de sensibilitate scazut este persoana justitiabila de
remediul Hepar sulphur. Aceasta are pragul de sensibilitate atat de scazut incat este deranjata foarte tare de
orice stimul neplacut : zgomote puternice, lumina , frig, etc.
2.Conditionare operanta:
Comportamental: experimentarea voita a unor situatii care anterior ne produc frica, se poate asocia cu
efecte pozitive, care vor intari increderea noastra in astfel de experimantari. Exemple: daca ne este frica sa
zburam cu avionul si totusi o facem, vom trai placerea calatoriilor, a vacantelor, si astfel vom fi mai
predispusi sa repetam experienta, ajungand in timp sa scapam de teama.
Cognitiv: intelegerea modului in care am asociat anumiti stimuli cu teama ne poate conduce la ,,invalidarea”
acestei asocieri. Va trebui insa sa facem o incursiune in amintirile si traumele noastre. In acest scop,
psihoterapia cognitiva foloseste tehnici de relaxare, NLP,imagerie dirijata sau hipnoza.
Homeopatic:
Aconitul: este remediul indicat in socul emotional produs dupa o experienta real periculoasa( accident,
incendiu, etc). Tot el este indicat in cazul atacurilor de panica in care pacientul ,,simte ca va muri dintr-o
clipa in alta”. La baza acestei frici excesive sta conditionarea simpla: daca am avut un accident de masina
traumatizant, vom simti teama acuta si la zgomotul unui motor. Atacurile de panica justitiabile de acest
remediu sunt cele in care pacientul depisteaza stimulul declansator. De exemplu stie ca atacurile de panica
apar atunci cand este singur la volan. Sau, cum i s-a intamplat unei paciente care isi pierduse toata averea
intr-un incendiu, atunci cand auzea vorbindu-se despre foc. Nu intotdeauna pacientii stiu exact de la ce
conjunctura au inceput atacurile de panica, dar stiu ce anume le declanseaza in prezent. Si intotdeauna se
insotesc de senzatia de ,,moarte iminenta”.
Stramonium: este indicat in frica acuta produsa de o sperietura: de exemplu dupa ce am fost atacati de un
caine ( fobia de caini, de animale). Caracteristic este stimulul care declanseaza ulterior atacurile de panica :
intunericul ( pacientii justitiabili de Stramonium vor sa doarma cu lumina aprinsa). Ceea ce inseamna ca
frica se reactiveaza avand ca punct de pornire propriile imagini mentale , imaginatia, visul…propriul
subconstient. (Acesta este motivul pentru care au frecvent si frica de spatiile intinse de apa: lacuri,
mari ,oceane … ,,care ar putea avea ,,orice” sub suprafata…” ). La copii se manifesta prin cosmaruri
agresive din care copilul se trezeste tipand si lovind. Punctul de pornire al cosmarurilor poate fi
moartea/pierderea unui apropiat pe care copilul l-a urat. ( Se stie ca la copil exista senzatia
de ,,omnipotenta”, adica isi imagineaza ca orice isi doreste se va indeplini. Acesta este motivul pentru care -
de multe ori- se vor invinovati in mintea lor pentru divortul parintilor sau bolile acestora.)
2. Invatarea prin model:
Comportamental: observand in jurul nostru cum alte persoane se bucura de experiente pe care noi le
evitam, vom capata curajul de a le experimenta pe propria piele. Exemple: observarea modului in care
persoane din jurul nostru au reusit- in conditii nu foarte favorizante- sa obtina succes in activitatea lor , ne
va determina sa incercam si noi variante alternative. Este clasic modul in care , observand un terapeut cum
interactioneaza cu un caine, copiii isi pot depasi fobia de caini.
18
 19
Cognitiv: identificarea dicursului mental care ne saboteaza: ,,nu se poate, e imposibil, nu sunt in stare,
societatea nu ma sprijina, guvernul nu ma lasa, …. etc” la cei care ne-au crescut, ne va ajuta sa il invalidam
( caci intregul se vede mai bine din afara…). ,,Abstragerea selectiva” ( adica acordarea atentiei cu prioritate
anumitor fapte care ne valideaza convingerile negative) este una dintre distorsiunile de gandire care au
favorizat intarirea acestui discurs. Observarea intentionata a unui discurs opus la persoanele ,,de succes” din
jurul nostru, va contracara aceasta greseala de gandire.
Homeopatic:
Baryta carbonica: sunt in general copii care au avut probleme de dezvoltare/boli. Acesta este motivul
pentru care parintii i-au tratat ca pe niste persoane incapabile sa se descurce singure: ,,tu nu poti sa mergi
singur la scoala, nu esti ca ceilalti copii!…” Insusindu-si acest model de raportare la lumea din jur , se vor
simti intotdeauna incapabili sa managerieze situatiile neprevazute , temandu-se de orice noutate : sa iasa din
casa, sa calatoreasca, sa performeze in profesie. Cauta cu orice prêt protectia altora, pe care ii considera mai
capabili. ,,Se simt ca niste copii in mijlocul adultilor”( George Vitoulkas). Si spre senectute se poate
imprumuta acest model de incapacitate si respectiv anxietate: simtindu-se tratati cu condescendenta de catre
semenii lor mai tineri (,,ce mai stii tu ,tataie!?”) , considerati incapabili sa mai performeze sau sa se mai
adapteze, pacientii Baryta carbonica in varsta, vor integra incapacitatea prezumata de ceilalti si se vor simti
incapabili sa mai faca fata provocarilor vietii. Se vor ancora de membrii mai tineri ai familiei , pentru a se
simti protejati.
1. 2. Invatarea prin recompensa simbolica:
Cognitiv: atribuind valoare nu numai standardelor traditionale invatate de la parinti ( de tipul: e bine sa fii
bogat, faimos, important, puternic, etc) ci si unor obiective mai centrate pe noi insine (de tipul: e important
sa fii fericit, implinit, multumit, etc), vom dezvolta abilitati care sa intoarca beneficiul, recompensa, dinspre
placerea de a fi apreciat de altii catre modul in care ne simtim noi.
Homeopatic: Recompensele simbolice ne sunt implementate in sistemul psihic inca din copilarie. Cati
dintre noi nu ne-am ales profesia in functie de meseriile pe care le valorizau parintii nostri? Sau cati dintre
noi nu s-au cutremurat la auzul cuvantului ,,ratat” pe care parintii nostri il atribuiau unei persoane care nu
corespundea admiratiei lor sau societatii? Iata cateva remedii care se adreseaza anxietatii produsa de o
teama bazala de a nu castiga aprecierea semenilor nostri:
Lycopodium– acorda o importanta atat de mare statutului social, incat se teme profund de faptul ca nu va
putea ajunge ,,cineva”. Aceasta temere il face sa fuga de responsabilitati , fie pentru ca acestea il vor
sustrage de la telul sau (responsabilitatile familiale) , fie pentru ca il vor pune in pericolul de a-si dovedi
incompetenta(responsabilitatile profesionale). Se teme astfel de situatii noi si solicitante.
Psorinum-acorda importanta aspectului material, asa ca vor dezvolta anxietati in legatura cu viitorul
financiar: frica de saracie , chiar daca au afaceri care merg bine…Sunt ,,saracii oameni bogati”!
Argentum metallicum– tine cu orice prêt la performanta (in orice domeniu ) , motiv pentru care este
predispus la anxietate legata de profesie, de a nu esua profesional.
Este important sa deosebim frica de adaptare, cea care ne apara, de temerile excesive care ne limiteaza
viata, ne blocheaza in atitudini repetitive si ne impiedica sa ne alegem liber experientele de viata . Teama de
viitor care ne impiedica sa traim in prezent , teama de moarte care ne impiedica sa ne traim viata, teama de
necunoscut care ne blocheaza in plictiseala, teama de singuratate care ne face prizonierii altora, teama de
anarhie care ne priveaza de placere, teama de nebunie care ne fura creativitatea, teama de boala care ne face
invalizi, teama de tine care ma indeparteaza de mine… aceste temeri – da, stau in calea fericirii noastre!
Invatand sa ne eliberam de ele , ne vom elibera pe noi insine…

19
 20

Somatizarea, emoțiile care ne provoacă boli

psihice
Somatizare este un fenomen ce poate apărea în viață fiecăruia dintre noi. Relația dintre minte și
corp este automată și involuntară. Toate emoțiile pe care le simțim au și un corespondent fizic.

Cuvântul somatizare a apărut pentru a descrie anumite boli fizice ce păreau a necesita o explicație
emoțională, pe lângă cea fizică. Emoțiile și gândurile noastre sunt în continuă interacțiune cu
corpul nostru.

Ulcerul, diabetul, hemoroizii, hipertensiunea, psoriazisul sunt câteva dintre afecţiunile

psihosomatice care apar din cauza faptului că orice boală fizică poate fi menţinută şi agravată de
stres şi emoţii negative.

Astfel, somatizarea este un răspuns la conflictele interne și/sau la tragediile externe. Este posibil să
fie mai numeroși cei care produc mai degrabă somatizari decât simptome nevrotice sau psihotice.
Fiecare om are un prag, dincolo de care, confruntat cu traumatismele existentei, riscaă să
somatizeze.

Boala emoțiilor nerostite, ascunse

Psihosomatica este știința care se ocupă cu înțelegerea influenței evenimentelor mentale și

emoționale asupra corpului. Ea studiază legătura dintre impactul gândurilor noastre şi afecţiunile
fizice. Deseori pacienții cu tulburări somatice au dificultăți în exprimarea emoțiilor și, de aceea, au
tendința de a-și folosi corpul în acest scop. Fiecare simptom fizic poate fi înțeles ca o reprezentare
simbolică, în limbaj fizic, a unui conflict inconștient nerezolvat. Conflictul produce emoții
dureroase, iar pacientul trebuie să îl nege, să-l refuleze și să îl convertească într-un simptom.

Tulburările somatoforme
Tulburările somatoforme se definesc prin prezența unor probleme de natură psihologică care iau o
formă de manifestare fizică. O persoană cu o astfel de tulburare poate avea mai multe probleme
medicale vagi, deși examenul medical și investigațiile clinice repetate nu evidențiază nicio cauză
somatic cunoscută.

Exista șapte tipuri de tulburări somatoforme: tulburarea de somatizare, tulburarea

somatoformă nediferențiată, tulburarea de conversie, tulburarea algică, hipocondria, tulburarea
dismorfică corporală și tulburarea somatoformă fără altă specificație (FAS)

În trecut tulburarea de somatizare a fost denumită isterie sau sindrom Briquet. Tulburarea de
somatizare este o tulburare polisimptomatică cu debut înainte de vârstă de 30 de ani, care se
întinde pe o perioada de ani și este caracterizata printr-o combinație de simptome:

 durere (dureri de cap, abdomen, spate, articulații, extremități, piept, rect, dureri în cursul
menstruație, raportului sexual ori micțiune)

20
 21
 simptome gastrointestinale ( greață, flatulență, vărsături, diaree sau intoleranță la diverse
alimente)
 sexuale (indiferență sexuală, disfuncție erectilă sau ejaculatorie, menstruații neregulate,
sângerare menstrual excesivă, vărsături pe țoață durata sarcinii)
 pseudoneurologice (deteriorarea coordonării sau echilibrului, paralizie sau scăderea
localizată a forței musculare, dificultate în deglutiție sau senzația de nod în gât, afonie,
retenție de urină, halucinații, pierderea senzației tactile sau de durere, diplopie, cecitate,
crize epileptice, simptome disociative, cum ar fi amnezia ori o pierdere a cunoștinței)

Tulburarea de somatizare

Tulburarea de somatizare constă într-un ansamblu de simptome somatice recurente (care se manifestă cu o
anumită frecvență), cu debut înainte de vârstă de treizeci de ani și care sunt semnificative clinic (conduc la
tratament medicamentos) dar care, cu toate acestea, nu-și pot găsi o justificare (totală sau parțială) în niciuna
dintre cauzele medicale cunoscute; în condițiile în care se asociază cu afecțiuni somatice probate clinic,
manifestările vor fi peste media așteptărilor sau a normalității.

Specificul tulburărilor de somatizare

Specificul tulburărilor de somatizare decurge din aceea că simptomele reclamate de pacienți au localizări
somatice distincte, afectând cel puțin patru dinte ariile de funcționare organică (gastrointestinale – cel puțin
două simptome, altele în afara de durere; articulare; coronariene; toracice, sexuale etc), în istoricul
manifestărilor regasindu-se cel puțin un simptom sexual, altul decât durerea.

În plus, va fi detectată prezența a cel puțin unui simptom pseudoneurologic (adică prezența unui simptom/a
unor simptome ce ar putea indica o condiție neurologică, dar care nu va fi probată clinic): deteriorarea
coordonării sau echilibrului, senzația de nod în gât, cecitate sau surditate psihică, amețeli, stări halucinatorii,
pierderea sensibilității tactile sau algice, paralizii locale, simptome disociative etc.

Tulburarea de somatizare se poate grefa pe fondul unor tulburări de personalitate, asociindu-se uneori și
cu simptome anxioase sau depresive. Indivizii cu această afecțiune acordă un interes crescut manifestărilor
somatice negative cu care se confruntă, solicitând expertize medicale și analize de laborator repetate; ei
caută cu consecvență justificarea condiției lor prin prezența unei afecțiuni somatice și refuza adesea
explicațiile psihologice.

Tind să se îndoiască de corectitudinea rezultatelor analizelor sau de justețea unor diagnostice ori tratamente;
de aceea apelează, în repetate rânduri, la serviciile mai multor medici sau centre medicale, ceea ce conduce
la urmarea mai multor tratamente alternative sau la inconsecventa acestora. Din acest motiv, ei pot dobândi
anumite simptome colaterale, determinate de uzul excesiv al anumitor substanțe (medicamente) sau pot
contacta diferite afecțiuni, că urmare a spitalizărilor și a intervențiilor repetate, pe care ei le solicită. Este de
reținut faptul că simptomele nu sunt produse intenționat sau simulate.

Diagnostic

Diagnosticul diferențial se realizează astfel:

 mai întâi prin excluderea altor cauze medicale generale (atunci când examenul somatic se remarcă
prin absența datelor obiective care să explice integral acuzele somatice);
 decelarea simptomelor psihosomatice de afecțiunile organice independente, justificabile medical;

21
 22
 exluderea suspiciunii de schizofrenie (în puține cazuri, cei cu tulburări de somatizare dezvoltă
afecțiuni schizoforme).

Cele trei criterii fundamentale care indică prezența unei afecțiuni somatoforme, 1.implicarea a numeroase
sisteme de organe;

1. debutul precoce și evoluția cronică;

2. absența anomaliilor de laborator caracteristice.

Diagnosticul diferențial se mai face cu următoarele categorii de afecțiuni: tulburările anxioase de diferite
tipuri (de panică, anxietatea generalizată etc), cu tulburările afective, cu tulburările factice și cu celelalte
tipuri de tulburări somatoforme.

Tratament și intervenții

Persoanele cu tulburare de somatizare solicită adesea tratament medical pentru acuzele somatice.
Neconfirmarea unei boli organice de către specialist îl determină pe pacient să apeleze la mai mulți medici,
pentru a-și confirma temerile și propriile convingeri legate de boală. Acest comportament îngreunează
extrem de mult demersul terapeutic: cu cât vor merge la mai mulți medici, cu atât li se vor recomanda mai
multe investigații și analize și probabilitatea de a primi tratamente multiple și nefolositoare este mai mare.

Tratamentul medicamentos psihiatric: suprima simptomele neplăcute pe durata lui, dar nu rezolva
problema; dacă în acest timp nu se realizează vindecarea psihicului, simptomele revin ulterior.

Psihoterapia

Un prim ajutor emoțional în calmarea simptomelor îl reprezintă conștientizarea emoției-sursa din spatele
afecțiunii, frecvent cu ajutorul unui psihoterapeut.

Psihoterapia are că scop conștientizarea situației reale pe care o trăiește persoana și apoi modificarea
modului în care este privită problema. Pacientul învață să își conteste presupunerile patologice, să își
exprime emoțiile și în final să-și schimbe comportamentele. Din această perspectiva, tratamentul în astfel de
situații este cel mai eficient, dar necesită timp și motivație din partea pacientului.

În analiza și diagnosticarea psihoterapeutică a unui pacient sunt luați în considerare ca factori importanți:
constituția ereditară, nașterea, tipul de îngrijire din copilăria mică – traumatisme fizice și/sau emoționale,
bolile copilăriei care pot crește vulnerabilitatea vreunui organ, climatul emoțional al familiei și trăsăturile de
personalitate ale părinților și fraților, experiențe emoționale ulterioare în cadrul relațiilor intime și
profesionale ale subiectului/pacientului/clientului.

Somatizarea conflictelor psihologice

În opinia specialiștilor, în cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste
descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de
la cele mai uşoare până la boli foarte grave.

Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi de perioada de timp în care a fost înmagazinată,
iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani.

Există cinci emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot
transforma în boli fizice.

22
 23
1. Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai
schimba ceva sau de a accepta o situație de viață. Furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul
ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se
mai poate manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul
stomacului dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului – spate – dacă are legătură cu lipsa de
flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp.

2. Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar. Frica neprelucrată se manifestă la
nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului.

3. Rușinea – declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate
aspectele vieții. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală.

4. Neiertarea – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși
„greșelii“. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boală în general în întregul organism și, în mod
particular, partea afectată este inima.

5. Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile – real sau imaginar – sau când ne pierdem
încrederea în capacitățile noastre. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului,
genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului.

23