PROTOTIPUL

Termenul de „prototip” a fost lansat de Eleanor Rosch în anii

‘70-’80 și s-a extins, căpătând ulterior două accepțiuni:

Acceptiune 1: Prototipul = unul sau mai multe exemplare

reale, care apar cu cea mai mare frecvență atunci când se
cere exemplificarea unei categorii (deci, au cea mai mare
valoare de prototipicalitate);

Acceptiune 2: Prototipul = nu este un exemplar real al

categoriei, ci unul ideal (=portret robot) care vizează
trăsăturile însumate ale mai multor membri ai categoriei (=
tendința medie a clasei respective).
Prototipul – prima accepțiune
Proceduri de determinare:
• Construirea unei scale în mai multe trepte;
• Măsurarea TR;
• Listarea contra cronometru a cât mai multe exemple ale unei
categorii / indicarea ordinii elementelor într-o listă;

Efectul este:
• stabilirea unei scale de prototipicalitate a elementelor unei
categorii;
• la introducerea unui nou element în categorie comparația se va
face nu cu definiția clasei (criteriul “necesar și suficient”), ci cu
prototipurile acesteia;
• cu cât similaritatea dintre acel element și prototip este mai mare,
cu atât el va fi recunoscut mai ușor ca fiind membru al acelei
categorii.
 PROTOTIPUL – a doua accepțiune

• Ex: punerea de diagnostice (categoriile nosografice).

 Prototipul – ambele
accepțiuni
• Nu sunt total exclusive, ci indică grade diferite de
abstractizare;

Exemplarul real tipic  portretul robot  conceptul

• Putem opera în același timp, la fel de bine, și cu conceptul și

cu prototipurile unei categorii;

• Utilizarea prototipurilor în locul conceptelor este responsabilă

pentru ceea ce numim fixitate funcțională;

• Prototipurile sunt mai prezente în copilărie dar persistă și în

viața adultului.
II. Organizarea informației – informația declarativă si
informația procedurală
 Ce este reprezentarea
mentală?

• = orice semn sau set de simboluri care re-prezintă ceva;

• o înlocuire a unui obiect în absența obiectului;

• obiectul poate să existe în lumea reală (reprezentări

externe) sau poate fi imaginar (reprezentări interne).
 Clasificarea reprezentărilor
(Eysenck & Keane, 2015)
• Reprezentări externe:

• Pictograme

• Lingvistice

• Reprezentări interne (mentale)

• A. Simbolice

• 1. Analogice

• 2. Propoziționale

• a. Obiecte

• b. Relații între obiecte

• c. Scheme

• B. Distribuite
 Reprezentările externe

• Atât reprezentările grafice (a), cât și cele lingvistice (b), surprind CÂTEVA aspecte ale realității;

• Cu toate acestea, reprezentările grafice sunt “mai aproape” de lumea reală decât cele
lingvistice, prin aceea că pot arăta legăturile dintre obiecte într-o manieră mai simplă.

• În cazul reprezentărilor lingvistice acționează reguli suplimentare, (a) care condiționează

ordinea în care sunt așezate cuvintele (topica), precum și (b) care arată un nivel diferit de
abstractizare între cele două tipuri de reprezentări externe.
 Reprezentările interne -
comparație
• reprezentările mentale conțin doar O PARTE
a lumii reprezentate (externă sau imaginată);

• diferența dintre reprezentările de tip

pictogramă și de tip lingvistic (reprezentările Reprezentările Reprezentările
externe) se repetă în cazul reprezentărilor propoziționale analogice
propoziționale și analogice:
Discrete Non-discrete
• reprezentările propoziționale captează
conținutul ideațional al minții, în timp ce Explicite Implicite
Reguli stricte de Reguli laxe de
• reprezentările analogice tind să fie combinare combinare
imagini de tip vizual, auditiv, chinestezic
etc. Modale (legate de
Amodale (abstracte)
un analizator)
• reprezentările propoziționale reflectă relațiile
detaliate dintre obiectele reprezentate - sunt
discrete și explicite
 Reprezentarea propozițională
• Entități (mentale) explicite, discrete, abstracte care reprezintă
conținutul ideațional al minții;

• = reprezintă obiecte și relații conceptuale într-o manieră

generală (nu sunt specifice unei limbi) - de aceea este
considerată universală, amodală = limbă “mentaleză”;

• Limba mentaleză = limbă universală a minții prin care

cunoașterea este organizată sub forma unui cod care
înglobează și reprezintă orice tip de informație;

• Înțelegerea și explicarea acestui cod se face printr-un sistem

logic numit calcul propozițional;
 Reprezentarea propozițională -
calculul predicativ
• Componente ale calculului predicativ:

• predicatele - elementele de legătură/relaționare între argumente;

• argumentele = entitățile / obiectele mentale legate de predicate;

• Combinația dintre unul sau mai multe predicate și argumentele lor se numește PROPOZIȚIE.

Maria l-a servit pe Gigel cu o prăjitură iar

Cartea este pe masă
prăjitura era delicioasă
“servit”
Predicat “pe”
“delicioasă”
Maria, Gigel, prăjitură
Argumente Carte, masă
prăjitură
Reprezentare
Servit (Maria, Gigel, prăjitură)
tip calcul Pe (carte, masă)
Delicioasă (prăjitură)
predicativ

Calculul predicativ - mod de reprezentare a proprietăților spațiale ale minții în format

propozițional și de transpunere a acestora în inteligența artificială (LISP, PROLOG etc)
Reprezentările propoziționale
- o concluzie
• Obiectele mentale (argumentele) pot fi folosite la nivel general (ex. “câine”) sau
particular (câinele meu „Whiskey”);

• Fiecare tip de argument poate fi descris prin liste de atribute - care

particularizează obiectul în raport cu alte obiecte și îl definesc;

• Listele de atribute fac parte din reprezentarea propozițională; se mai numesc

trăsături sau primitive semantice și constituie “miezul semantic” al conceptelor;

• Unii autori (ex. Collins & Quillian, Schank, Johnson-Laird) au dezvoltat

abordarea reprezentărilor propoziționale în teorii ca:

• T. Rețelelor semantice (memoria semantică) - Collins & Ross Quillian, 1969 -

https://doi.org/10.1016/S0022-5371(69)80069-1;

• T. Dependenței conceptuale - a schemei cognitive

Teoria rețelelor
semantice
(Collins & Ross
Quillian, 1969)
• Conceput pentru a explica modul de stocare a informației în MLD;

• Fiecare cuvânt este stocat împreună cu caracteristicile și proprietățile sale, împreună cu relațiile cu
cuvintele învecinate;

• Informațiile valabile pentru o întreaga categorie sunt stocate într-un singur loc - la cel mai înalt nivel al
categoriei respective;

• Asumpții ale teoriei:

• 1. Reactualizarea și deplasarea în interiorul modelului consuma timp;

• 2. Timpii necesari pentru reactualizare și pentru deplasarea în interiorul modelului sunt aditivi;

• 3. Timpul necesar pentru a găsi o proprietate la nivelul unui nod este independent de nivelul nodului.
 Teoria dependenței conceptuale
(Schank, 1972, 1982)

În orice limbă există verbe de acțiune care pot fi grupate în câteva categorii simple (acte/ primitive)
Fiecare categorie are organizare proprie și produce o anumită structurare a informației;
Ex:

PRIMITIVA ÎNȚELES EXEMPLE DE VERBE

ATRANS Transfer al posesiei A da, a împrumuta, a lua
Deplasarea fizică dintr-un loc în
PTRANS A mișca, a merge, a șofa
altul
MTRANS Transferul informației mentale A ordona, a sfătui, a preda

Cum funcționează schema:

Actor: Ion
Acțiune: ATRANS
Obiect: pandantiv
Direcție: (spre) Maria, (de la) Ion
 Scheme, frame-uri și scenarii cognitive

• Încearcă să explice complexitatea structurării informației la

nivel mental;

• Conceptele sunt relaționate între ele astfel încât să

reflecte organizarea temporală și cauzală a lumii;

• Structurile cognitive care reflectă combinarea mai multor

acțiuni mentale se numesc scheme, frame-up și scenarii
cognitive;
 Schema cognitivă

• = mănunchi structurat de concepte;

• Conține informație generală, care plate fi utilizată pentru reprezentarea

evenimentelor, părților de evenimente, situațiilor, obiectelor;

• Kant - propunea conceptul de schemă ca structură internă înnăscută

care ne ajută să percepem lumea exterioară;

• Bartlett (Sir Frederick) (1932) - a propus o nouă abordare a conceptului de

schemă, pornind de la observația că oamenii memorează și “reconstruiesc”
informațiile memorate într-un mod schematic și funcție de așteptările lor.

• Experimentul “Războiul fantomelor” - studenți americani și amerindieni.

 “Războiul fantomelor” (Bartlett, 1932)
POVESTEA ORIGINALĂ:

Într-o noapte, doi tineri din Edulac au coborât pe râu în jos pentru a vâna foci și, în timp ce erau acolo, totul a devenit cețos
și calm. Apoi au auzit strigăte de război și s-au gândit: „Poate că acesta este un semn de luptă”. Au reușit să ajungă spre
țărm și s-au ascuns în spatele unui buștean. Câteva canoe se apropiau, după zogomotul padelelor, și au văzut o canoe
venind spre ei. Erau cinci bărbați în canoe și au spus: „Ce ziceți? Vă luăm și pe voi. Urcăm râul ca să ne războim cu
oamenii.”

... unul dintre tineri s-a dus, dar celălalt s-a întors acasă ... [se dovedește că cei cinci bărbați din barcă erau fantome și că,
după ce i-a însoțit în luptă, tânărul s-a întors în satul său pentru a-și spune povestea] ... și a spus: „Iată că am însoțit
fantomele și ne-am dus să ne luptăm. Mulți dintre semenii noștri au fost uciși și mulți dintre cei care ne-au atacat au fost
uciși. Au spus că am fost lovit și nu m-am simțit rău. ”

A povestit totul și apoi a devenit liniștit. Când a răsărit soarele a căzut. Ceva negru i-a ieșit din gură. Fața lui a devenit
contorsionată ... Era mort.

Ce-și amintește un subiect (două săptămâni mai târziu):

Erau două fantome. Erau pe un râu. Pe râu era o canoe cu cinci bărbați în ea. A avut loc un război de fantome ... Au început
războiul și mai multe au fost rănite și unele ucise. O fantomă a fost rănită, dar nu s-a simțit rău. S-a întors în sat în canoe. A
doua zi dimineață, era bolnav și ceva negru a ieșit din luna lui și au strigat: „El a murit”.
 Schema (Schank & Abelson, 1977)
• Conține informație generală sau generică care poate fi
aplicată în multe situații specifice - astfel, situațiile
specifice devin exemple concrete ale schemei;

• Ghidează înțelegerea textelor mari (scenarii cognitive);

• Sunt supuse efectului de stereotipicalitate;

• Ex: formularele ce trebuie completate; înțelegerea textelor;

structuri propoziționale de tipul:

? cere ?
 Dovezi pentru existența
schemelor

• Implicarea în percepții - schemele reduc volumul

procesării din sistemul perceptiv (prin analiza conformității
dintre așteptare și realitate) (ex. Friedman, 1979, p.343 - “The
episodic information that is remembered about an event is the difference
between that event and its prototypical, frame representation in memory ”)
 Probleme fundamentale ale
schemelor

• Natura neprincipială / non-etică a teoriilor schemei;

• Inflexibilitatea schemelor; schemele conexioniste;

• lectură: Eysenck & Keane - Cognitive Psychology: A

Student’s Handbook, pp. 276-282.
 Imaginea mentală

• = reprezentări analogice;

• Îndelung studiată și utilizată (ex. mnemotehnicile din

antichitate / de astăzi);

• Exemple de studii contemporane - rotația mentală,

scanarea mentală, re-interpretarea imaginilor ambigue;
 Rotația mentală
• Cooper & Shepard (1973) - au prezentat
subiecților litere în poziție normală / în
oglindă, în diverse grade de rotație;
concluzie: cu cât o literă era mai “rotită”,
cu atât mai mult lua subiecților să dea un
răspuns;

• Presupunere: Obiectele mentale sunt

mutate sau rotite în același mod ca
cele din lumea reală, deci spațiul
mental este un fel de “cvasi-simulacru
al unui spațiu 3D” (Boden, 1988);

• Rotația poate fi demonstrată experimental

pentru obiectele simple;

• Pentru rotația obiectelor complexe

rezultatul poate fi diferit de realitate;
 Rotația mentală
• Este studiată mai recent în raport cu corelatele sale
neurofiziologice și cu procesarea vizuală (Gill, O’Boyle, &
Hathaway, 1998);

• Datele experimentale sugerează că:

• Rotația mentală este relaționată cu mișcările oculare

(sacadele) - sugerează interdependența dintre procesarea
vizuală și cea a imaginilor mentale (de Sperati, 1999);

• Procesele motorii sunt implicate în rotația mentală

(Wexler, Kosslyn, & Berthoz, 1998 - sarcină duală rotație
mentală Cooper-Shepherd + rotație motorie).
 Scanarea imaginilor
• Experimente de scanare
mentală a unei hărți
(Kosslyn, Ball, & Reiser,
1978) - timpul necesar
pentru a parcurge
mental distanța între
două puncte ale hărții
este direct proporțional
cu distanța dintre acele
puncte pe hartă;

• Posibilă concluzie -
imaginile mentale au
proprietăți spațiale
analoge obiectelor din
lumea fizică;
 Re-interpretarea imaginilor
ambigue

• Presupunere: există un cod propozițional care influențează

construcția imaginii, astfel încât detaliile care ar permite
reinterpretarea ei sunt pur și simplu eliminate (Chambers
& Reisberg, 1992: “o imagine arată ceea ce înseamnă”);
Reinterpretarea imaginilor
ambigue
 Propoziții vs Imagini
• Cele două moduri de reprezentare mentală - propoziții și
imagini - coexistă și interacționează;

• Conflictul dintre cele două a produs o dezbatere științifică

consistentă (ex. Kosslyn, 1994);

• Rezultatul dezbaterii - imaginile sunt modalități de

reprezentare mentală a informației cu o funcționalitate mai
importantă, superioară, față de reprezentările propoziționale;

• Teoria codării duale - Paivio

• Teoria imageriei mentale - Kosslyn

Teoria codării duale (Allan Paivio, 1971,…, 1991)
- asumpții -
• La baza cunoașterii umane stau două sisteme de codare independente dar conectate între ele -
sistemul non-verbal și sistemul verbal;

• Ambele sisteme sunt specializate pentru codarea, organizarea, stocarea și reactualizarea

informațiilor specifice;

• Sistemul non-verbal este specializat în procesarea obiectelor și evenimentelor (în manieră spațială
și sincronă) - analiza scenelor și generarea de imagini mentale;

• Sistemul verbal este specializat în procesarea limbajului și a informației de tip lingvistic, pe care îl
procesează secvențial / serial;

• Ambele sisteme sunt subîmpărțite în subsisteme senzorio-motorii (vizual, auditiv, tactil/haptic etc);

• Ambele sisteme au unități reprezentaționale de bază: LOGOGENII pentru sistemul verbal și

IMAGENII pentru sistemul non-verbal - aceste unități sunt prezente în fiecare dintre subsistemele
senzoriale (cu excepția gustului și mirosului, care nu reprezentări echivalente în sistemul verbal);

• Cele două sisteme simbolice sunt interconectate prin link-uri referențiale (logogeni-imageni);
 Paivio (cont.)
• Logogen-ul:

• unitate “care poate funcționa ca structură informațională integrată sau ca

generator de răspunsuri” (Morton, 1979);

• sunt specifici unei modalități senzoriale (ex: există logogeni diferiți pentru forma
vizuală și auditivă a cuvântului “zăpadă”;

• Imagen-ul:

• unități de bază care identifică și reprezintă imagini prin diferite modalități

senzoriale;

• Comunicarea dintre logogeni și imageni:

• se face în manieră funcțională, în baza relațiilor stabilite între logogenii și

imagenii corespondenți (imagen: logogen: “stea”)
 Sistemele simbolice

Subsistemul senzoriomotor Verbal Non-verbal

Vizual Cuvinte “vizuale” Obiecte vizuale

Auditiv Cuvinte “auditive” Sunete din mediu

Obiecte ce pot fi atinse /

Haptic (tactil) Patternuri de scriere
senzația aferentă

Gustativ - Amintirile gustative

Olfactiv - Amintirile olfactive

Dovezi în favoarea Teoriei
codării duale

• în studiile mnezice
(diferențele dintre
reactualizarea
imaginilor și cuvintelor;
efectele repetiției;
efectele concreteței
imaginilor și cuvintelor);

• în studiile
neuropsihologice;

• în rezolvarea de
probleme;
 Controverse privind teoria codării duale

• Legăturile dintre sisteme sunt doar de natură

corelațională, nu cauzală;

• Teoria explică doar legăturile între cuvintele și imaginile

concrete, nu și pe cele abstracte - cu toate acestea,
experimente utilizând perechi de cuvinte care trebuiau
reactualizate ca imagini sau cuvinte (ex. Bower, 1972) au
arătat că reactualizarea este mai bună dacă între cuvinte
se creează o legătură organizațională;
 Modelul imagistic computațional al lui Kosslyn

Postulate de bază:

• Imaginile vizuale sunt reprezentate mental într-o manieră spațială;

• Spațialitatea mentală are 4 proprietăți: 1. Ca orice spațiu, are o formă și

capacitatea de a exprima relații spațiale; 2. Zona de maximă claritate a
imaginii este în centrul său; 3. Detaliile sunt estompate în imaginile “mici”; 4.
Imediat ce imaginea este creată în mediul mental, ea începe să se
estompeze.

• Memoria de lungă durată conține două tipuri de structuri de date: structuri

de imagini și structuri de propoziții; structurile de imagini stochează
informații despre modul în care imaginile sunt reprezentate în spațiul mental;
structurile propoziționale conțin informații despre părțile obiectelor și modul
în care aceste părți sunt relaționate între ele - toate aceste informații sunt în
format propozițional; cele două structuri sunt relaționate între ele;

• numeroase procese folosesc structurile de imagini, propoziționale și

spațiul mental pentru generarea, interpretarea și transformarea imaginilor.
Diagrama modelului
computațional al lui
Kosslyn:

Imaginile sunt
construite și
manipulate, folosind
procesele
DESENEAZĂ,
ROTEȘTE,
SCANEAZĂ și
TRANSFORMĂ, în aria
de rezoluție maximă a
spațiului mental,
folosind informația
stocată în structurile de
imagini și de propoziții
din memoria de lungă
durată (sarcina de
lucru este imaginarea
unei rațe);
• Spațiul mental

• este modelat ca un ecran de televizor - are o suprafață ce poate fi sub-divizată în pixeli / puncte, cu localizare precisă pe ecran;

• are câteva proprietăți: funcționează aidoma unui spațiu fizic, respectă localizarea obiectelor, are limite, formă (cu zonă centrală și
zonă periferică);

• nu reprezintă imaginile la o rezoluție uniformă - în centrul spațiului imaginea este clară, în vreme ce spre periferie imaginea este mai
neclară (similar efectului BOKEH);

• este “pixelat” - numărul de pixeli determină finețea reprezentării;

• imediat ce o imagine este produsă, ea începe să se estompeze (pentru a rămâne în spațiul mental, ea ar trebui reîmprospătată / re-
creată);

• Structurile de imagini și de propoziții

• există structuri de imagini (pentru întregul obiect sau pentru părți ale acestuia) care dețin coordonatele pixelilor din spațiul mental;

• structurile propoziționale care conțin proprietățile obiectelor constituie partea fundamentală a reprezentării - pentru că este zona
centrală a reprezentării obiectului - se conectează cu reprezentarea imagistică a conturului / scheletului unui obiect;

• Procesele de imaginare (IMAGE)

• intervin structuri de imagini și cuvinte, în vederea imaginării obiectului în spațiul mental;

• implică trei sub-procese - DESENEAZĂ, GĂSEȘTE, PUNE;

• în prima fază, IMAGE caută referința la descrierea generală a obiectului din structurile propoziționale;

• dacă există o descriere generală, se activează procesul DESENEAZĂ, pentru a reprezenta obiectul în spațiul mental;

• procesul PUNE completează descrierea generală prin adăugarea detaliilor (ex. localizarea aripilor la rață);

• PUNE folosește și procesul GĂSEȘTE pentru a așeza și alte detalii ale desenului în raport cu cele deja existente;

• pentru operațiuni mai avansate se folosesc funcții suplimentare: SCANEAZĂ, CAUTĂ, ZOOM, ROTEȘTE etc.
Dovezi empirice pentru Teoria lui Kosslyn

• “Sarcina de urmărire a
imaginii”

• Experimente în spațiul
mental
 Neuropsihologia imageriei vizuale

• imageria este funcție a EC drepte, iar limbajul ține de EC

stângă; excepție: producerea imaginilor, care este funcție
a ambelor EC ( Farah, Gazzaniga, Holtzman, & Kosslyn,
1985 - experiment asupra pacienților cu cele două EC
deconectate);

• EC stângă joacă un rol important în rotația imaginilor.

 REPREZENTAREA CUNOAȘTERII
- IMAGINI SI PROPOZIȚII -
• 1. Imagerie mentală – imagerie vizuală (Kosslyn, S. M.; Ganis, G.; Thompson, W. L.
(2001). "Neural foundations of imagery". Nature Reviews Neuroscience. 2 (9): 635–
642. doi:10.1038/35090055);

• 2. Teoria propozițională – reprezentările propoziționale (Pylyshyn, Z.(2007). Things

and Places: How the Mind Connects with the World, MIT Press, Jean Nicod Lecture
Series);

• 3. Manipularea mentală a imaginilor – rotația mentală (Shepard, R. N.; Metzler,

Jacqueline (1971). "Mental rotation of three-dimensional objects". Science. 171
(3972): 701–703. Bibcode:1971Sci...171..701S. doi:10.1126/science.171.3972.701.
PMID 5540314);

• 4. Cogniție spațială si hărți cognitive – hărți imagistice si hărți textuale (Maguire E.A,
Gadian D.G, Johnsrude I.S., Good C.D., Ashburner J., Frackowiak R.S., Frith C.D.
(2000). "Navigation-related structural change in the hippocampi of taxi drivers".
Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 97
(8): 4398–403. Bibcode: 2000PNAS...97.4398M. doi:10.1073/pnas.070039597.
PMC 18253 . PMID 10716738);
RAȚIONAMENTUL

PSIHOLOGIE COGNITIVĂ
Studiul raționamentului

▪ Este una dintre cele mai vechi zone de studiu din

filosofie / psihologie (antichitate);

▪ Asumpția “legile logicii SUNT legile gândirii” este

aplicată atât raționamentului deductiv, cât celui
inductiv;

▪ Raționamentul deductiv (Johnson-Laird & Byrne,

1991) este o abilitate mentală esențială pentru
procesarea informațiilor din mediu în privința luării
deciziilor și a capacității de predicție, a analizei
comparative și a cântăririi consecințelor [] “O lume
fără deducție este o lume fără știință, tehnologie, legi,
convenții sociale și cultură”

▪ Raționamentul deductiv face apel la sistemele logice

(calculele propoziționale) pentru a caracteriza
structura abstractă a problemelor de raționament.
Tipuri de raționamente

▪ 1. deductiv
▪ 2. inductiv
▪ 3. analogic
Raționamentul deductiv

▪ Se bazează pe propoziții logice (cu valoare

de adevăr)

▪ Argumentele logice = premize;

▪ Argumentele servesc la deducerea
concluziilor.
Tipuri de raționamente
deductive

▪ A. Raționamentul condițional
(Dacă… atunci...).
▪ Inferențe valide:
▪ Modus ponens (p implică q; p, atunci q)
▪ Modus tollens (p implică q; non q, atunci non
p)

▪ Erori de raționament
▪ Negarea antecedentului (p implică q; non p,
atunci non q)
▪ Afirmarea consecventului (p implica q; q,
atunci p)

“Dacă ploua, atunci se face noroi.”

p implică q
Raționamente conditionale vs raționamente
pragmatice – observații experimentale
(Wason, 1983)

▪ Schemele de raționament pragmatic

▪ principii generale de organizare (reguli),
legate de anumite scopuri (permisiuni,
obligații, cauzalități) = reguli pragmatice;
▪ nu sunt la fel de abstracte ca regulile
logice, totusi nu sunt suficient de generale
si de cuprinzatoare, astfel incat sa se
aplice unei game mai mari de situații
specifice;
▪ Efectul perspectivei (abordarea unei
probleme dintr-o perspectivă sau alta - ex
perspectiva agresorului vs perspectiva
victimei).
Tipuri de raționamente
deductive

▪ B. Raționamentul silogistic
▪ Silogismele – argumente deductive care
implică deducerea unei concluzii din două
premize
▪ Există două tipuri de silogisme mai
importante:
▪ 1. Lineare
▪ 2. Categoriale
Silogismul linear

▪ Conține: premiza majoră, premiza minoră

A este B

B este C
------------------------------------------------------------

atunci A este C

(A este subiect; B este termenul mijlociu; C este

predicat)

▪ Relația dintre termeni este lineară.

▪ „Pentru problema A aplica soluția B ca sa
obții rezultatul C”.
Silogismul categorial

▪ Are două premize si o concluzie;

▪ Tipuri de premize: universal afirmative (Toti A
sunt B), universal negative (Niciun A nu este
B), Particular afirmative (Unii A sunt B) si
particular negative (Unii A nu sunt B) *;

▪ Presupune realizarea de afirmații in legătură

cu clase de obiecte:

A implică B - Toți oamenii sunt muritori

B implică C - Toți grecii sunt oameni

rezultă: A implică C - Toți grecii sunt muritori

Teorii privind modul în care oamenii
construiesc silogisme categoriale

▪ 1. Teoria bias-ului de context (Woodworth &

Sells, 1935; Begg & Denny, 1969):
▪ dacă există cel puțin o negație într-o
premisă, atunci oamenii vor prefera o
concluzie / soluție negativă;
▪ dacă există cel puțin o afirmație
particulară in premise, atunci oamenii vor
prefera o soluție particulară.
Teorii privind rezolvarea
silogismelor categoriale (2)

▪ 2. Teoria conversiei premizelor (Chapman &

Chapman, 1959):
▪ Dacă termenii premizei sunt inversați,
atunci forma inversată este
considerată, în mod greșit, la fel de
validă ca cea inițială
▪ Afirmația ințială: Dacă A, atunci B
▪ Afirmația inversată: Dacă B, atunci A
Teorii privind rezolvarea
silogismelor categoriale (3)

▪ 3. Teoria modelelor mentale (Johnson-Laird &

Steedman, 1978):
▪ oamenii rezolvă silogismele utilizând un
proces semantic bazat pe modele
mentale (legate de înțeles);
▪ Ideea de mai sus contrastează cu teoria
formală (procesare bazată pe reguli /
sintactică);
▪ Modelul mental = reprezentare internă a
informației, care corespunde in mod
analog cu ceea ce este reprezentat
(Johnson-Laird, 1983)
▪ Unele modele mentale au o probabilitate
mai mare să conducă la o concluzie
validă, comparativ cu altele;
Exemplu (Johnson Laird):

“Toți artistii sunt crescători de albine”

“Unii crescători de albine sunt destepți”

————————————————————
Concluzie: ?

▪ Concluzie: utilizatorii pot elabora multe

modele mentale.
Formarea corectă a modelelor mentale poate
depinde de:

▪ Utilizarea argumentelor corecte;

▪ Capacitatea de reprezentare mentală a
persoanei (= situația care trebuie soluționată
este ușor de reprezentat mental);

▪ Existența legăturilor între premize.

Bias-uri (Erori de raționament)

▪ Supraextensia - utilizarea concluziei de un

raționament pentru un alt raționament;

▪ Bias-ul de confirmare - tindem să

confirmăm premise si concluzii in care deja
credem (este unul dintre cele peste 100 de
erori cognitive)

▪ https://en.wikipedia.org/wiki/
List_of_cognitive_biases
Raționamentul inductiv

▪ = tip de raționament prin care obținem concluzii

puternice / inalt probabile (NU sigure);

▪ = raționament prin care oamenii generează si

testează ipoteze;

▪ Solicita existenta prealabila a unor observatii;

▪ Nu se poate sări logic de la concluziile observațiilor

la concluzia deductivă (de la “Toate situațiile
observate A sunt B”, la “Deci, toți A sunt B”);

▪ Este un raționament de tip probabilistic;

▪ Este baza metodei empirice (“data-based”

analysis).
Raționamentul inductiv (ctd.)

▪ DE CE utilizează oamenii acest tip de

raționament?
▪ Pentru a organiza marea variabilitate a
mediului inconjurator;
▪ Pentru reducerea incertitudinii in privinta
concluziei (predicția evenimentelor din
mediu);

▪ Este, deci, important să stim CUM

realizează oamenii acest tip de
raționament.
Raționamentul inductiv (ctd.)

▪ Euristici folosite:
▪ Reprezentativitate;
▪ Disponibilitatea evenimentelor;
▪ Legea numerelor mari;
▪ Euristica neobișnuitului (evenimente rare
coincidente).
Erori în raționamentul inductiv

▪ Bias-ul de confirmare
▪ nerecunoasterea faptului că un fenomen
poate avea cauze multiple;
▪ Impactul pentru viața de zi cu zi = major
(ex. când nu ne place cineva, il tratăm
astfel incât răspunsul lui să ne confirme
asteptările).

▪ Utilizarea incorectă a legii numerelor mari

(apariția excepției care “anulează” regula
instituită).
Raționamentul inductiv (ctd.)

▪ Ajungerea la inferente cauzale:

▪ Metoda asemănării (method of
agreement) = dacă, in producerea unui
efect, una dintre posibilele cauze este
prezentă in toate exemplele, atunci, cu
mare probabilitate, ea este generatoarea
efectului;
▪ Metoda diferenței (method of difference)
= dacă toate circumstanțele in care se
produce un fenomen sunt asemănătoare,
cu excepția unuia singur, atunci acesta
este, cu inaltă probabilitate, cauza pentru
efectul apărut.
Raționament inductiv -
raționament analogic

▪ Taymiyya (1986), Bacon & Stuart Mill (1990)

au considerat că raționamentul inductiv are un
caz particular - analogia;

▪ analogia - o inferență inductivă de la atributele

cunoscute la cele PROBABILE, după modelul:

▪ Premise:
a este C, D, E, F, G

b este C, D, E, F

▪ Concluzie:
b conține și G
▪ În științele cognitive de astăzi, analogia este
larg recunoscută ca formă de sine stătătoare
de raționament, grație modelelor de
raționament analogic elaborate
 RAȚIONAMENTUL ANALOGIC
(RA)

• (gr. “analogia” - ana+logos - proporție, “în conformitate

cu”)

• = apare atunci când extragem o strategie de

soluționare dintr-o problemă și legăm această
informație de o nouă problemă, pe care
încercăm să o rezolvăm;

• “esența cogniției” - pentru că joacă un rol fundamental

în toate procesele cogniției;

• exemple de analogii - exemplificarea, comparația,

metaforele, alegoriile, parabolele, proverbele,
generalizarea datelor;

• expresii lingvistice - “ca și cum”, “aidoma”, “la fel ca”,

“în același mod în care”.
Transferul analogic

• Se face între două probleme - problema sursă

(analog) și problema țintă;

• Cele două probleme pot fi legate prin similarități:

• De suprafață – apare atunci când între cele

două probleme există elemente de
similitudine (locație, personaje ) care au
valoare de detaliu și nu au o contribuție la
rezolvarea problemei;

• De structură – apar atunci când relațiile

dintre obiecte dintr-o problemă corespund
cu relațiile dintre obiecte în cea de-a doua
(Gentner, 1989) și conduc la rezolvarea
celei de-a doua probleme.
Cu toate că transferul analogic ar putea
constitui o modalitate de înțelegere a apariției
soluțiilor creative, el se realizează destul de
greu (Reed et al., 1974, Hayes & Simon,
1977).
Condiții care contribuie la transferul analogic de
succes de la o problema bază la problema țintă

1. Recunoașterea – rezolvatorul identifică o

posibilă bază de pornire;

2. Abstractizarea – rezolvatorul extrage

structura sau principiul sau procedura de la
bază;

3. Cartarea (“mapping”) – rezolvatorul aplică

informațiile la problema țintă;

(Vosniadou & Ortony, 1989)

Condițiile contribuie la realizarea celor trei tipuri
de raționament analogic:

I. Raționamentul analogic propriu-zis

II. Raționamentul pe bază de model

III. Raționamentul pe bază de exemplu

Raționamentul analogic propriu-
zis

• Un analog = o problema care are aceeași

structură cu cea a problemei țintă, dar nu și
aceleași caracteristici de suprafață;

• Este dificil de realizat;

• Cauza incapacității de realizare a analogiei –

incapacitatea de a extrage structura de
bază / de a suprapune corect elementele
extrase din problema de bază peste
elementele problemei țintă.
Raționamentul analogic pe bază
de model
• Modelul = ansamblul de elemente esențiale
și de relații cauzale dintre acestea;

• Modelele pot avea o influență

“raționamentului calitativ ale sistemelor
fizice” (Bobrow, 1985, p.1);

• Cercetările arată că modelele folositoare sunt

cele care portretizează clar posibilele stări
ale fiecărei părți mari a sistemului, precum
și relațiile cauzale între schimbarea unei
părți și schimbarea alteia.
Raționamentul analogic pe bază
de model (cont.)

• Modelele utilizate de oameni influențează

modul în care ei gândesc/ raționează
despre problema țintă;

• Alegerea modelului potrivit ușurează

rezolvarea corectă a problemei țintă;

• Tendință de viitor:dezvoltarea mediilor

computerizate de învățare în care novicii
pot interacționa cu simulările variatelor
modele ale sistemelor fizice, de ex.
Raționamentul analogic pe bază
de exemplu

• Un exemplu = o problemă din același

domeniu cu problema țintă (aceleași
structuri, variabile diferite), a cărei rezolvare
este descrisă pas cu pas;

• Cercetările: transferul analogic este limitat,

chiar și atunci când exemplul este identic
cu problema țintă.
Obstacole pentru transferul
analogic
• Novicii au dificultăți în lucrul cu problemele
care nu sunt identice cu exemplele rezolvate;

• Rezolvatorii buni de probleme își elaborează

ei înșiși exemplele și lucrează asupra lor
pentru a înțelege mecanismele subiacente.
 MEMORIA
Psihologie cognitivă
MEMORIA ȘI CREIERUL

⦿ Baza funcționării memoriei este plasticitatea

neuronală;
⦿ Materialul verbal tinde să activeze partea
stângă a creierului, în vreme ce materialul
imagistic activează mai curând partea
dreaptă a creierului;
⦿ Memoria depinde, în cea mai mare parte, de:
⦿ structurile frontale ale creierului - pentru
encodare și reactualizare de informații;
⦿ structurile temporale ale creierului - pentru
stocarea permanentă a informațiilor.
2
STRUCTURILE MNEZICE
⦿ Memoria senzorială
⦿ Memoria de scurtă durată / de lucru
⦿ Memoria de lungă durată

3
MEMORIA SENZORIALĂ
⦿ a. Memoria senzorială vizuală
⦿ b. Memoria senzorială auditivă

4
MEMORIA SENZORIALĂ VIZUALĂ
⦿ Sperling (1960):
⦿ demostrează existența
memoriei senzoriale vizuale;
⦿ folosește un dispozitiv de tip
matrice (3 rânduri de
litere), prezentat
tahistoscopic (max. 0.2 sec),
după care un sunet (jos,
mediu, înalt) indică ce rând
trebuie redat;
⦿ cu cât sunetul întârzia mai
mult după expunerea
literelor, cu atât redarea din
memorie era mai dificilă.
5
MEMORIA SENZORIALĂ VIZUALĂ
⦿ Metoda propusă de Sperling: procedura prin
raportare parțială (doar 1/3 rânduri
prezentate), spre deosebire de procedura
prin raportare completă, folosită până atunci;

⦿ acest tip de memorie poartă numele de

memorie iconică;

⦿ = acel tip de sistem mnezic care poate ține

toată informația în câmpul vizual, pentru o
perioadă scurtă de timp;

6
MEMORIA SENZORIALĂ AUDITIVĂ
⦿ spre deosebire de memoria iconică, cea
auditivă (ecoică) durează mai mult datorită
caracteristicii secvențiale a limbajului vorbit;
⦿ existența registrului senzorial auditiv a fost
demonstrată experimental prin:
⦿ experimente similare celui realizat de

Sperling (vezi: Darwin, Turvey & Crowder, 1972);

⦿ ERP (event-related potential) - “mismatch
negativity” - la prezentarea unui sunet diferit
(înălțime / volum / distanță în timp până la 10
sec.) după mai multe similare, undele
cerebrale înregistrează o curbă “în oglindă”
față de cele pentru sunetele anterioare; 7
CONCLUZIE:
⦿ Ambele forme de memorie senzorială pot fi
demonstrate experimental;
⦿ Au durate scurte de timp:
⦿ M. iconică - până la 2 sec.
⦿ M. ecoică - până la 10 sec.
⦿ Sunt localizate în apropierea ariilor corticale
primare ale simțurilor respective;

8
MEMORIA DE SCURTĂ DURATĂ/
MEMORIA DE LUCRU
⦿ Modelul lui Atkinson & Shiffrin (1968);
⦿ Modelul lui Craik & Lockhart (1972);
⦿ Modelul memoriei de lucru (Baddeley, 1986).

9
MODELUL LUI ATKINSON &
SHIFFRIN
⦿ Broadbent (1958) - a anticipat teoriile privind
MSD;
⦿ Waugh & Norman (1965) - au formulat bazele
teoretice ale MSD;
⦿ Atkinson & Shiffrin (1968) - au propus cel
mai cunoscut și bine susținut model al MSD
din punct de vedere experimental:

Memoria transfer Memoria

Stocare atenție de scurtă de lungă
senzorială
durată durată

repetiție reactualizare

10
MODELUL LUI ATKINSON &
SHIFFRIN - CONT.
⦿ Stocarea senzorială: păstrează informațiile
până când acestea sunt accesate atențional;
⦿ Memoria de scurtă durată:
⦿ registrul intermediar de păstrare a
informațiilor (pentru 18-20, uneori 30 de
secunde);
⦿ caracteristică: intervalul de păstrare a
informațiilor (“memory span”);
⦿ Memoria de lungă durată: păstrează
informația o perioadă indefinită de timp.

11
INTERVALUL DE PĂSTRARE MSD
⦿ Număr de elemente care se găsesc simultan în MSD și
pot fi repetate imediat: 7 +/- 2 elemente (chunks);
⦿ Un chunk - permite păstrarea a mai multe informații
în MSD (ex: 1986 - “1”,”9”, “8”, “6” sau “1986” =
anul exploziei de la Cernobîl);
⦿ Repetiția - modalitatea cea mai probabilă de
transferare a informației în MLD;

⦿ Shepard & Teghtsoonian (1961): au prezentat

subiecților serii de 200 de numere cu 3 cifre, care se
repetau la intervale variabile de timp (=“lag”);
⦿ Cu cât este mai lung șirul de numere între repetiții,
cu atât performanța recunoașterii scade (val.
maximă a recunoașterii: lag = 15 numere).

12
 Experiment Craik & Tulving,
1975:

ADÂNCIMEA PROCESĂRII
⦿ Craik & Lockhart (1975)
⦿ Teoria susține că repetiția îmbunătățește
memoria doar dacă materialul este
repetat într-un mod profund și plin de
⦿ 60 de cuvinte prezentate,
fiecare cu un tip de întrebare:
⦿ “este scris cuvântul cu
“italice”? /
⦿ “începe cuvântul cu litera
X?” /
⦿ “poți să găsești [cuvântul]
pe stradă / la
supermarket?”
⦿ Rezultate: cuvintele însoțite

înțeles; de a treia categorie de

întrebări erau reținute mai
⦿ Repetarea pasivă nu produce o memorie bine decât celelalte.
mai bună;
⦿ Nu repetarea materialului ci adâncimea
procesării este soluția unei bune
memorări;
⦿ Adâncimea poate fi:
⦿ superficială (auditivă și vizuală)
⦿ profundă (semantică/a înțelesului)
⦿ Kapur et al (1994) - studiu PET privind
procesarea cerebrală în analiza de
suprafață și de adâncime a cuvintelor;
rezultate: regiunile prefrontale stângi
erau mai activate în procesarea de
adâncime.
13
MEMORIA DE LUCRU - BADDELEY
⦿ Baddeley (1986) - a propus o teorie a proceselor de
repetiție care nu le mai lega de stocarea în MLD;
⦿ Executivul central: controlează modul în care sunt utilizate
sistemele “sclave”; poate să pună sau să ia orice informație
din sistemele sclave; poate traduce informațiile între ele;
are nevoie de propriul său depozit de informații pentru a
stabili cum anume va controla sistemele subordonate;

EXECUTIVUL
CENTRAL

CALEA
BUCLA
VIZUO- FONOLOGICĂ
SPAȚIALĂ

14
MEMORIA DE LUCRU - BADDELEY CONT.
⦿ Există două sisteme “sclave”, necesare pentru
păstrarea informațiilor: calea vizuo-spațială și bucla
fonologică;
⦿ Bucla fonologică:
⦿ există mai multe date experimentale, comparativ cu calea
vizuo-spațială;
⦿ conține două elemente: bucla articulatorie și depozitul
fonologic;
⦿ Bucla articulatorie - funcționează ca “voce interioară”
necesară pentru repetiții (aria Broca);
⦿ Depozitul fonologic - funcționează ca “ureche interioară”,
care aude “vocea interioară” și stochează informația într-o
manieră fonologică;
⦿ Dovadă experimentală: “efectul lungimii cuvintelor” - listele
de cuvinte scurte sunt reamintite mai bine decât liste de
cuvinte lungi, pentru că sunt mai mult repetate.

15
EFECTUL LUNGIMII CUVINTELOR

⦿ leu, cap, par, cer, toc (4.5/5)

⦿ universitate, contagiune, hipopotam,

constituțional, oportunitate (2.6/5)

16
ÎN CONCLUZIE:
⦿ Diferența dintre MSD și bucla fonologică:
⦿ procesarea care are loc în bucla fonologică
nu este crucială pentru trimiterea
informațiilor în MLD;
⦿ mai curând, bucla este un sistem auxiliar
pentru păstrarea informațiilor la îndemână.

17
MEMORIA DE LUCRU ȘI
CREIERUL
⦿ Cortexul frontal joacă un rol
important în sarcinile ML;
⦿ Ex.: găsirea locației hranei după
distragerea atenției (max. 10
sec) la maimuțe / copii mai mici
de 1 an (Goldman-Rakic, 1987);
⦿ Aria 46 Brodmann - implicată în
păstrarea informației pe durata
distragerii atenției; lezarea ei -
incapacitatea păstrarii
informației pe termen scurt;
⦿ Alte arii implicate: 47, 45, 44
(Broca), 4-11 (frontale,
prefrontale, parietale)
18
MEMORIA DE LUNGĂ DURATĂ
⦿ Este cealaltă sursă de informații, pe lângă
realitate;
⦿ Păstrarea informațiilor variază de la câteva
minute la zeci de ani;
⦿ Activarea informațiilor din MLD = principalul
mecanism de aducere a informațiilor în
memoria de lucru;
⦿ Tehnica de evidențiere: “asocierea liberă”;
⦿ Activarea determină:
⦿ probabilitatea ca o anumită informație să fie
reactualizată din MLD;
⦿ viteza reactualizării.
19
FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ
MEMORIA
⦿ Procesul elaborativ (asupra materialului);
⦿ Tehnicile de studiu ale materialului verbal;
⦿ Învățarea incidentală vs. intențională.

20
SISTEME MNEZICE
SISTEM MNEZIC - SCURT ISTORIC
⦿ Este o abordare relativ recentă în psihologia
cognitivă (anii ’70);
⦿ Multă vreme a dominat concepţia legată de
existenţa unei singure memorii, globale;
⦿ Germenii acestei noi abordari ar putea fi
sesizaţi chiar şi la filosofii greci / evul mediu
(memoria conştientă vs. inconştientă / memoria
lungă vs. scurtă /memorie vs. uitare).
⦿ Secolul XIX, Maine de Biran (1804 - Influenţa
obişnuinţei asupra facultăţii de a gândi):
automatizarea duce la scăderea
conştientizării informaţiei.
⦿ Există trei forme de memorie:
memorie mecanică
memorie senzitivă
memorie reprezentativă
⦿ Idem: Broca, Wernicke, Gall.
SISTEMELE MNEZICE - O ANALIZĂ
COMPARATIVĂ
⦿ În literatură: mai multe modalităţi de
clasificare a sistemelor mnezice.

⦿ Două exemple in continuare:

1. Schacter & Tulving (1994, 2000);
2. Miclea (2000).
SISTEMUL MNEZIC (SM)
⦿ Definiție generală:
⦿ un SM = set de procese corelate (Tulving,
1985)
⦿ Definiție extinsă (Tulving, 1994):
⦿ un SM = o modalitate de organizare a
memoriei care poate fi definită prin
mecanisme cerebrale, tip de informație
procesată si principii ale operării DISTINCTE
de ale altei modalități mnezice (Tulving,
1985)

25
SENS EXTINS (CONT):
⦿ un SM este caracterizat prin:
⦿ funcții cognitive si comportamentale
diferite de ale altor sisteme, precum și
prin tipuri diferite de informație
procesată;
⦿ operații supuse unor legi si principii,
⦿ substraturi neurale diferite (structuri si
mecanisme);
⦿ apariție distinctă la nivel filogenetic si
ontogenetic;
⦿ mod distinct de reprezentare a
informației.
26
ALTE DEFINIȚII
⦿ Sherry & Schacter (1987): o interacțiune
între mecanismele de memorare, stocare si
reactualizare, caracterizată prin anumite
reguli de operare;
⦿ Nadel (1992): două criterii de distingere
între sisteme -
⦿ 1. diferențele computaționale (de calcul)
care apar in arhitecturi neurale diferite, și
⦿ 2. durata păstrării informației.

27
CRITERII DE CLASIFICARE A UNUI
SISTEM MNEZIC
⦿ Operații specifice de includere în clase (=
un SM intact permite realizarea unui mare
număr de sarcini de un anumit tip, indiferent
de conținutul lor);
⦿ Proprietăți si relații (= un SM poate fi descris
în termenii unei liste de trăsături și aspecte
prin care poate fi distins de celelalte SM);
⦿ Disocieri convergente (= fiecare SM
realizează sarcini care îndeplinesc scopul
specific acelui sistem; astfel, SM contribuie
distinct la reținerea informației).

28
SISTEMUL MNEZIC, TULVING & SCHACTER (1994,
2000)
SISTEMUL PROCEDURAL

⦿ este o categorie mnezică mare, insuficient

explorată;
⦿ conţine, probabil, foarte multe subsisteme,
doar unele din ele fiind identificate până în
prezent;
⦿ serveşte la învăţarea de deprinderi, proceduri
şi algoritmi (a acelor entităţi informaţionale
standardizate, cu caracter rutinier, din
conduita noastră);
⦿ producţiile nu au valoare de adevăr;
⦿ acest sistem mnezic nu stochează date sau
reprezentări despre lumea externă.
SISTEMUL PROCEDURAL (CONT.)
⦿ operează la nivel automat (subconştient);
⦿ produsul său este non-cognitiv (nu are legătură cu
structurile informaţionale acumulate de subiect);
⦿ poate opera independent de structurile hipocampice;
⦿ reţine aspecte invariante sau fragmente de realitate;
⦿ funcţionează aparte de formele cognitive ale
memoriei;
⦿ poate fi văzut ca sistem ce se ocupă cu funcţii de
memorare şi învăţare, altele decât cele prezente la
celelalte sisteme;

Toate celelalte patru sisteme vizează cogniţia.

 SISTEMUL PERCEPTUAL-REPREZENTATIV

⦿ joacă un rol important în identificarea şi

reţinerea de imagini şi cuvinte în câmpul
perceptiv;
⦿ operează la nivel presemantic;
⦿ este implicată în formele implicite ale memoriei
(de exemplu, în priming / amorsaj*);
⦿ au apărut numeroase dovezi ale existenţei sale,
aşa cum sunt cercetările realizate asupra
subiecţilor amnezici, care vizau memoria
implicită sau explicită, precum şi cercetările
neuropsihologice asupra altor categorii de
bolnavi.
SISTEMUL MEMORIEI SEMANTICE

⦿ face posibilă achiziţia şi retenţia informaţiei

factuale despre lume;
⦿ conţine ansamblul informaţiilor, credinţelor
de care dispune o persoană, şi pe care le-a
acumulat de-a lungul vieţii;
⦿ se presupune că este localizată în regiunile
medial-temporale.
SISTEMUL MEMORIEI DE LUCRU

⦿ conţine trei elemente importante: executivul

central, blocul vizual-spaţial şi bucla
fonologică (= acele elemente postulate de
Baddeley, 1982, în modelul memoriei de
lucru**);

Memorie de lucru** = aici văzută ca zonă

specializată a memoriei de lungă durată; se
referă doar la cea mai recent activată parte a
memoriei de lungă durată și cuprinde
elementele care intră și ies din memoria de
lungă durată.
SISTEMUL MEMORIEI DE LUCRU
(CONT.)
⦿ reţine informaţii pe perioade scurte de timp;
⦿ are relaţii complexe cu celelalte sisteme;
⦿ este implicată în desfăşurarea a numeroase
sarcini cognitive legate de informaţia aflată
momentan în executivul central;
⦿ cele mai multe informaţii se cunosc despre
bucla fonologică, apoi despre blocul vizual-
spaţial şi apoi despre executivul central.
SISTEMUL MEMORIEI EPISODICE

⦿ este memoria evenimentelor şi faptelor din

istoria personală de viaţă a individului;
⦿ reactualizarea tuturor acestor informaţii este
conştientă;
⦿ este cel mai recent sistem de memorie apărut
ca “apendice” al memoriei semantice, prin
intermediul memoriei de lucru;
⦿ este şi cel mai fragil sistem mnezic, fapt
demonstrat de situaţiile clinice, care arată că
primele informaţii afectate de pierderile de
memorie sunt cele legate de istoria personală
de viaţă.
SISTEMUL MEMORIEI EPISODICE
(CONT.)
⦿ reprezentările episodice sunt complexe, pentru
că implică elemente spaţiale, temporale şi
contextuale;
⦿ zonele corticale implicate sunt cele prefrontale;
⦿ uneori, ea se sprijină pe informaţii din memoria
semantică, niciodată invers;
⦿ literatura menţionează numeroase dovezi în
sprijinul disocierii dintre memoria semantică şi
cea episodică, dovezi ce vin din direcţia studiilor
realizate pe pacienţi cu leziuni corticale, a celor
cu regresie cognitivă cauzată de vârstă etc.
MODELUL REȚELELOR DINAMICE
- FERBINTEANU, 2018
CERCETĂRI RECENTE ÎN DOMENIUL SISTEMELOR
MNEZICE

⦿ În ultimii ani, paradigma sistemelor mnezice

a fost provocată experimental în mai multe
rânduri;
⦿ Date recente sugerează că sistemele mnezice
nu sunt atât de disociabile - sugerează că
reprezentările mnezice formate în cadrul
sistemelor mnezice pot fi folosite în mai
multe strategii comportamentale ghidate de
memorie;
⦿ provocarea: aplicarea unei perspective a
rețelelor dinamice în înțelegerea arhitecturii
memoriei;
MODELUL REȚELELOR DINAMICE ÎN MEMORIE
⦿ Creierul este un sistem complex și dinamic, a cărui
funcționare se bazează pe rețelele de transfer
informațional;
⦿ Rețelele au capacitatea de a se configura și reconfigura,
astfel încât separă și regrupează informația transmisă;
⦿ Rețelele care se cuplează temporar, formând meta-
sisteme mnezice;
⦿ Rețelele au o structură modular-ierarhică: activitatea
dintr-un modul poate influența activitatea altor module;
un nod se poate dezafilia de la o structură și se poate
reafilia la o altă structură mnezică;
⦿ Modalitatea de lucru: teoria grafurilor (care poate
modela neuronii ca noduri de rețea, iar conexiunile
dintre aceștia ca limite/edges)
⦿ Primele studii - Spoms et al, 2004; Spoms &Kotter, 2004).
CONCLUZII

⦿ Conceptul de sistem mnezic este foarte

promițător pentru cercetare si pentru
practică, pentru ca deschide perspective noi
de abordare a memoriei.
⦿ Vine in contradicție sau în completarea altor
abordări, cum este cea procesuală (memoria
văzută ca succesiune a memorării, stocării si
engramării).
BIBLIOGRAFIE
⦿ Anderson, J.R. (2015). Cognitive Psychology and Its Implications.
Worth Publishers. A Macmillan Education Company
⦿ Miclea, M. (2000). Psihologie cognitivă. Editura Polirom, Iași.
⦿ Sternberg, R.J. (2012). Cognitive Psychology. Thomson Learning.

42
Memorie și emoție
 scurt istoric
înainte de 1970: studii ocazionale privind relația dintre memorie și stările
emoționale;

după 1975: numeroase studii evaluează relația dintre memorie și dispoziție;

Factori facilitatori:

dezvoltarea metodologică;

dovezile din psihologia clinică și socială;

dezvoltarea unor noi paradigme științifice.

 Termeni utilizați
termenii folosiți (ca echivalenți): “afect”, “emoție”, “dispoziție”

“afect”: mai general, cuprinzând și emoții și dispoziții;

“emoție”: are proprietățile unei reacții; reacție intensă la un

stimul specific;

“dispoziție”: se referă la o experiență mai subtilă, de durată

mai mare, mai generală / mai putin specifică.
 vom discuta:
dispoziția emoțională (mood) congruentă cu memoria;

dispoziția emoțională dependentă de memorie;

aspecte teoretice legate de memorie și dispoziție;

afectarea memoriei funcție de dispoziție, funcție de

materialul neutru.
Dispoziția emoțională (mood) congruentă cu
memoria
este situația în care un material este encodat sau
reactualizat când persoanele au o stare afectivă
asemănătoare cu tonul afectiv al materialului de memorat;

ex: un subiect cu o dispoziție afectivă pozitivă va

encoda sau reactualiza mai multă informație dacă
materialul este emoțional pozitiv, decât dacă materialul
este “colorat” afectiv negativ.
Dispoziția emoțională (mood) congruentă cu
memoria - ctd.

se împarte în:

encodare / învățare congruentă cu starea emoțională

- materialul este învățat mai bine pentru că tonul afectiv al
materialului este consistent cu starea emoțională a individului;

reactualizare congruentă cu starea emoțională =

capacitate mai mare de reactualizare pentru materialul care are
același ton afectiv ca starea persoanei din momentul reactualizării.
Dispoziția emoțională (mood) congruentă cu
memoria - ctd.
fenomenul apare în cazul celor mai multe stări afective
(ex. experimente în depresia clinică și subclinică);

factori care influențează condițiile și tăria efectului:

subiecții sunt conștienți că materialul de învățat este consistent

cu starea lor emoțională actuală;

materialul de memorat ar trebui să aibă conotații personale (să se

refere la propria experiență de viață).
 Memoria dependentă de dispoziția
emoțională (MDM)
se referă la creșterea probabilității de reactualizare a unui
material care a fost învățat într-o anume stare emoțională
(ex. dacă persoana a auzit o poveste atunci când era tristă, atunci mai
probabil își va aminti acea poveste când va fi tot într-o dispoziție tristă);

în cazul MDM importantă este consistența dintre starea

emoțională la encodare și reactualizare (nu între material
și starea emoțională de moment).
 Memoria dependentă de dispoziția
emoțională - ctd.

MDM a fost studiată:

dpdv al stărilor emoționale (MDM nu este influențat

de tehnica de inducție a dispoziției utilizată);

dpdv al tipului/ naturii materialului de memorat

(MDM are o șansă mai mică să apară în cazul sarcinilor
de laborator, comparativ cu evenimentele din viața reală);
 Memoria dependentă de dispoziția
emoțională - ctd.

Eich (1995) - MDM apare când:

subiecții au stări emoționale bine definite;

subiecții joacă un rol activ în generarea evenimentelor;

subiecții își creează propriile indicii de reactualizare a

evenimentului.
Teorii referitoare la memorie și emoție
teoria rețelelor asociative

teoria schemei

modelul alocării resurselor și teoria interferenței cognitive

teoria motivațională

teoria inițiativei cognitive

teoria activării
 Teoria rețelelor asociative
Bower (1981), Clark & Isen (1982), Schwarz (1998)

Asumpție 1: stările emoționale pot fi reprezentate ca

noduri în memoria semantică;

Asumpție 2: emoțiile specifice (depresia, bucuria,

anxietatea etc) sunt reprezentate prin noduri / unități
specifice, care conțin și aspectele specifice ale fiecărei
emoții (ex. gânduri “colorate” afectiv).
 Teoria rețelelor asociative ctd.
Fiecare nod emoțional este legat, prin enunțuri, de evenimente din
viața personală în care a apărut acea emoție;

Dpdv biologic dispunem de 6 noduri emoționale de bază;

Nodurile emoționale pot fi activate de către multe evenimente prin

mecanismul răspândirii activării (spreading activation) = atunci
când un nod emoțional este activat, acesta va activa mai departe și
alți indicatori cu care este conectat (Bower & Forgas, 2005).
 teoria rețelelor asociative ctd.

Nodurile pot fi activate de către mai mulți stimuli: stări

fiziologice, cuvinte cu încărcătură emoțională etc.

Când activarea depășește nivelul prag, nodul transmite

starea de excitație nodurilor asociate, care produc
starea fiziologică și manifestările comportamentale
specifice emoției respective.
 Teoria rețelelor asociative - ctd.
Teoria rețelelor a fost utilizată pentru a explica o varietate de fenomene privind:

congruența memorie-dispoziție,

efectele stării emoționale asupra memoriei,

memoria autobiografică,

efectele congruenței dispoziționale în memoria implicită,

amorsajul și congruența dispozițională,

efectele dispoziției în interpretarea stimulilor ambigui etc.

 Teoria rețelelor asociative
- limite -

unele dintre efectele mnezice nu sunt atât de puternice;

este dificil de anticipat când va apărea și când nu

fenomenul congruenței emoționale.
 Teoria schemei
Asumpție: dispoziția predominantă a unei persoane funcționează ca o structură pentru
procesarea și organizarea informației, precum și ca ghid de reactualizare;

Ex: persoanele triste au o schemă depresivă de analiză informațională, care organizează

informația selectiv și direcționează reactualizarea anumitor amintiri legate de starea depresivă
(această idee - baza teoriilor curente asupra depresiei - vezi Beck et al, 1979 și ulterior);

Beck: depresia este asociată cu atenția selectivă și alocarea de memorie pentru stimuli cu
încărcătură negativă;

Hedlund & Rude (1995): schemele depresive latente* persistă la persoanele cu depresie
declarată vindecată.

(* = subiecții și-au reamintit un număr mai mare de cuvinte negative și a avut mai multe interpretări negativiste ale situațiilor
prezentate, comparativ cu subiecții non-depresivi)
 Teoria schemei - ctd.

Cu toate că teoria schemei este baza a numeroase

teorii ale cogniției și emoției (m.a. depresie):

1. are o bază experimentală relativ mică și

2. nu dispune de o clarificare a conceptului de

schemă
 Modelul alocării resurselor și teoria
interferenței cognitive
Ellis & Ashbrook (1988);

concepte de bază: atenția și interferența cognitivă;

Asumpție: inducerea unei stări emoționale (ex. tristețe) va reduce probabilitatea

ca acea persoană să aloce resurse atenționale către o sarcină de memorie,
pentru că starea emoțională crește volumul de idei/gânduri irelevante, iar
acestea intră în competiție cu activitățile cognitive relevante pentru memorie;

Gândurile intruzive deviază alocarea de resurse atenționale de la memorie

către starea emoțională, deci afectează performanța.
 Modelul alocării resurselor și teoria
interferenței cognitive ctd.
Ellis & Ashbrook propun două mecanisme care explică
scăderea performanței memoriei funcție de starea emoțională:

oamenii depresivi alocă mai multe resurse atenționale

procesării aspectelor irelevante ale sarcinii mnezice;

oamenii depresivi se gândesc mai mult la starea lor

emoțională, ceea ce reduce resursele cognitive
disponibile pentru sarcina mnezică.
 Modelul alocării resurselor și teoria
interferenței cognitive - ctd.
Stările emoționale exercită un efect asupra memoriei, nu
numai ca atare, ci și prin distragerea și realocarea de
resurse cognitive și atenționale de la sarcina de
memorie;

Cu alte cuvinte, starea emoțională produce și

consecințe cognitive care au impact asupra
performanței memoriei
 Modelul alocării resurselor și teoria
interferenței cognitive ctd.

Concluzii privind modelul alocării resurselor:

modelul nu presupune că toate stările emoționale

vor afecta în egală măsură memoria;

este unul dintre cele mai importante modele de

lucru în teoria și practica memoriei.
 Teoria motivațională
Asumpție: persoanele care au o dispoziție depresivă au pur și simplu mai
puțină energie; chiar dacă există resurse cognitive, acestea nu pot fi
activate din cauza deficitului energetic;

cu toate că asumpția se referă la depresie, teoria a fost extinsă la toată

gama de stări emoționale (tristețe - euforie);

Kihlstrom (1989): atât tristețea, cât și euforia, generează o procesare

informațională suplimentară, reduc capacitatea atențională și afectează
performanța în sarcinile mnezice voluntare; cu toate că afectarea nu este
perfect simetrică, efectele sunt semnificative.
 Afectarea memoriei emoționale pentru
materialele neutre
Studiile demonstrează existența a numeroase legături între dispoziție și memorie,
inclusiv rolul condițiilor în care dispoziția afectează memoria:

1. Stările depresive afectează memoria, din cauza: deficitelor atenționale,

interferențelor cognitive, schemelor cognitive negative, lipsei de motivație și a
afectării inițiativelor la nivel cognitiv;

2. Stările euforice (opuse celor depresive) afectează, deasemenea, memoria,

ca urmare a acțiunii unora dintre mecanismele menționate mai sus;

3. Performanța memoriei nu este totdeauna afectată de stările depresive -

ca urmare a acțiunii unor factori ca: manipulări dispoziționale deficitare, sarcini
mnezice ușoare, acțiunea unor procese de corecție a dispoziției emoționale.
 Afectarea memoriei emoționale pentru
materialele neutre - ctd.

4. Deficitele mnezice legate de dispoziție pot fi remediate prin proceduri

care susțin sau impun unei persoane să acorde atenție sarcinii mnezice;

5. Interacțiunea dintre dispoziție, sarcina de memorare și condiția

(starea) subiectului este demonstrată în toate situațiile experimentale;

6. Dispoziția depresivă poate afecta atât memoria explicită cât și

memoria implicită;
 Afectarea memoriei emoționale pentru
materialele neutre - ctd.
7. Stările depresive sunt frecvent acompaniate de gânduri
intruzive și / sau irelevante care, în schimb, pot produce scăderi
ale performanței memoriei;

8. În mod similar, deficitele mnezice pot fi rezultatul eșecului

inițiativelor cognitive (= utilizarea spontană de strategii cognitive);

9. Afectarea dispoziției pare să fie, cel mai probabil, rezultatul

amorsajului cognitiv, adică, al activării gândurilor ca rezultat al
stării dispoziționale de bază.
 Afectarea memoriei emoționale pentru
materialele neutre - ctd.

10. Afectarea memoriei ca urmare a dispoziției nu poate fi

explicată doar prin ipoteza deficitului motivațional;

11. În același mod, afectarea dispoziției funcție de memorie

pare a nu fi doar simplul efect al activării;

12. Dispoziția poate afecta atât encodarea, cât și

reactualizarea mnezică.
 Afectarea memoriei emoționale pentru
materialele neutre - ctd.
13. Afectarea memoriei funcție de dispoziție apare și în situații
obișnuite de viață, atât cu materiale cu conținut emoțional, cât
și cu materiale neutre - ex. amintirile false, memoria autobiografică
(inclusiv amintirile de tip flash-bulb), depozițiile martorilor oculari;

14. Stările depresive, fie naturale, fie induse, produc frecvent

scăderi ale performanței mnezice;

15. Afectările mnezice produse de dispoziție nu pot fi atribuite

solicitărilor și caracteristicilor sarcinii.
 Bibliografie

Bower & Forgas, 2005

Dalgleish, T. (2005). Handbook of cognition and emotion

Sternberg, R.J., Sternberg, K. (2012). Cognitive Psychology. Sixth Edition. Wadsworth Cengage
Learning