Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fig.1
În antichitate (prima epocă a istoriei omenirii), geografia ca ştiinţă îşi propunea să
descrie suprafeţele de uscat cunoscute, să descrie Pământul ca parte componentă a spațiului
cosmic, unde se includ Luna, alte planete şi stelele.
Cunoştinţele geografice s-au extins esenţial ca urmare a numeroaselor expediţii pe
mare și pe uscat în sudul Europei, nordul Africii și în Marea Neagră. Un rol deosebit în acest
proces l-au avut grecii antici. Paralel cu descoperirile noilor teritorii, aceştia au însuşit
cunoştinţele altor popoare antice despre natură şi îndeletnicirile populației.
Grecii au stabilit cele patru părţi ale orizontului – Nord (N) sau miazănoapte (direcție
opusă Sudului), Sud (S) sau miazăzi (locul de pe orizont în dreptul căruia se află Soarele la
amiază), Vest (V) sau apus (direcția în care Soarele asfințește) şi Est (E) sau răsărit (direcția
de unde răsare Soarele).
Celebrului savant al epocii antice, geograful şi istoricul Herodot (sec. al V-lea î. Hr.),
îi aparţin cele mai multe descrieri geografice ale teritoriilor şi popoarelor cunoscute în acea
perioadă. Mai detaliat el caracterizează regiunile din apropierea Mării Mediterane şi
Mării Negre. Herodot descrie și spațiul dintre Prut și Nistru (partea de sud), menționând
că acest teritoriu reprezintă o câmpie cu un strat gros de sol și cu o vegetație bogată. El
descrie fluviile Istra (Dunărea), Tyras (Nistru) și Parata (Prut).
La începutul sec. al III-lea î. Hr. savantul grec Eratostene pentru prima dată a
determinat prin calculi matematice, destul de exact, dimensiunile Pământului şi a
întocmit prima hartă a lumii (fig. 2). Pe această hartă era reprezentată numai partea de
uscat cunoscută atunci din jurul Mării Mediterane. Pe hartă apare pentru prima dată un
sistem de linii asemănătoare meridianelor şi paralelelor.
2
Capitolul I. Terra – planeta noastră
Prima lucrare „Geografie” a fost scrisă de învăţatul de vază al antichităţii Strabon
(sec. I î.Hr). În lucrarea sa el a descris teritoriile cunoscute în acea perioadă.
În prima parte a evului mediu (sec. V–XII), când în societate dominau relaţiile de tip
feudal, geografia ca ştiinţă nu cunoaşte progrese deosebite. Dar în perioada târzie a evului
mediu (sec. XV–XVII), marile descoperiri geografice au avut un rol deosebit în cunoaşterea
Terrei. Astfel, Cristofor Columb, în căutarea unui drum mai scurt spre India, a propus să
fie aplicată ideea sfericității Pământului și să călătorească spre Vest din Spania pentru a
ajunge în India. Traversând Oceanul Atlantic, a descoperit continentul America. Iar
Fernando Magellan a întreprins prima călătorie în jurul lumii pe apele oceanelor,
demonstrând că Pământul are formă sferică, iar oceanele comunică între ele și formează
Oceanul Planetar.
În sec. XVII-XVIII s-au înmulțit expediţiile pentru cunoaşterea naturii şi popoarelor
Americi de Nord, Americii de Sud, Asiei şi Africii. La sfârşitul sec. al XVIII-lea călătorii
englezi descoperă Australia, iar ultimul continent necunoscut, Antarctida, a fost descoperit
de exploratorii ruşi, în secolul al XIX-lea.
La etapa actuală, cercetările geografice se efectuează cu cea mai mare exactitate,
fiind aplicate tehnici ale sistemelor informaţionale geografice (SIG) și alte metode noi de
cercetare. Regiunile Terrei, inaccesibile omului, sunt cercetate cu ajutorul sateliţilor
artificiali și cu navele cosmice, care furnizează informaţii preţioase despre planeta noastră.
3
Capitolul I. Terra – planeta noastră