𝑹𝒆𝒍𝒊𝒈𝒊𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒕̗𝒂𝒓𝒂 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̃

𝑹𝒆𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒕̗𝒊𝒊
Biserica Reformată din România (în maghiară Romániai Református Egyház) cu cele
două episcopii face parte din Biserica Reformată Maghiară și cuprinde
credincioșii reformați după Jean Calvin care trăiesc în România. Biserica este membră a
Consiliului Ecumenic al Bisericilor, a Conferinței Bisericilor Europene și a Sinodului
Consultativ al Bisericilor Reformate Maghiare din întreaga lume.

Reformații din România (2011)

După semnarea Tratatului de la Trianon a fost evident faptul că vechea structură

bisericească reformată nu putea fi menținută, deoarece noua frontieră
între Ungaria și România a împărțit marea parte a protopopiatelor în două părți și
legătura cu clerul din Ungaria nu poate fi ținută atât de ușor cum a fost până atunci.
După reforma protestantă maghiarii au pierdut omogenitatea religioasă. Transilvania a
devenit fruntașul noilor gândiri, unde protestantismul nu mai că a fost acceptat, ci și a
fost îmbrățișat de către nobilimea maghiară. Acest fapt a atras după sine trecerea la
protestantism a supușilor nobililor. Vestul Ungariei, intrat sub controlul Sfântului
Imperiu Roman, precum și o parte a Secuimii, au rămas în continuare teritorii catolice.
În 1564 la sinodul protestant din Aiud, lutheranismul și calvinismul din Transilvania s-au
despărțit. Astfel a luat ființă Episcopia Reformată a Ardealului, cu sediul inițial la Aiud.
În anul 1930 ponderea reformaților era de 3,9% din totalul populației Regatului
României, în cifre absolute 710.706 de cetățeni. În anul 2002 ponderea reformaților era
de 3,23% din totalul populației, în cifre absolute 701.077 de cetățeni. Unitățile
administrative cu cea mai numeroasă prezență reformată sunt județul
Mureș (157.046), județul Bihor (108.769), județul Cluj (86.811) și județul Covasna (74.312),
județul cu cea mai omogenă comunitate reformată fiind Sălaj, unde 84,75% din
populația maghiară a județului aparține la cultul reformat (23,04% din populația
totală). Majoritatea absolută a credincioșilor sunt maghiari din România. Aceștia
reprezintă 94,90%, în cifre absolute 665.343 de persoane, din totalul enoriașilor
Bisericii Reformate din România. Limba liturgică este maghiara, iar în orașele mari
din Vechiul Regat, de exemplu la București, se folosește și limba română.
Diferenţe între religia ortodoxă şi cea reformată

Există pe Internet opinii care susţin că Ortodoxia ar trebui reformată. Ele sunt reflectarea unui fenomen
mult mai amplu: transformarea unei religii pe placul oamenilor. În acest fel s-a ajuns ca, în numele lui
Hristos, actualmente să existe, recunoscute de Stat, 15 culte şi o organizaţie religioasă. Dintre ele, unul se
cheamă chiar aşa: Biserica Reformată din România. Care sunt principalele diferenţe între religia ortodoxă şi
cea reformată?

Pentru a înţelege deosebirile dintre ortodocşi şi reformaţi, trebuie să înţelegem contextul istoric al apariţiei
lor. Ortodoxia afirmă că ziua de naştere a Bisericii este ziua Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după
Învierea lui Hristos, întemeietorul Bisericii, din anul 33. Biserica Reformată are ca întemeietor pe Jean
Calvin (1509-1564), care s-a inspirat din ideile de reformă ale catolicismului, elaborate de Martin Luther,
părintele Protestantismului, şi le-a răspândit cu precădere în Elveţia, Franţa, Olanda, Ungaria şi Scoţia. De
altfel, calvinismul este una din cele trei direcţii ale Reformei Protestante, alături de luteranism şi
anglicanism.

DIFERENŢE ÎNTRE RELIGIA ORTODOXĂ ŞI CEA REFORMATĂ: ÎNVĂŢĂTURA DE

CREDINŢĂ
Fiind bazat pe Protestantism, calvinismul îşi însuşeşte marile idei ale Reformei Protestante, alături de care
Calvin îşi aduce propria viziune, expusă în „Instituţia (doctrina) credinţei creştine” tratat de teologie
dogmatică tipărit în 1536. Apoi, calvinismul îşi va sistematiza învăţătura în două documente de bază:
„Catehismul de la Heidelberg” (1563) şi „A doua confesiune helvetică”(1566). Mai târziu, acestora li s-a
adăugat „Cele cinci puncte ale calvinismului”: Depravarea totală, Alegerea necondiționată, Ispăşirea
limitată, Harul irezistibil, Perseverența sfinţilor.
Ortodoxia îşi mărturiseşte învăţătura pe larg prin intermediul Catehismului Ortodox (apărut în diferite
limbi şi ediţii) şi. mai restrâns, prin intermediul Mărturisirilor de credinţă, care sintetizează catehismul.
Dintre acestea, cel mai important este Crezul niceo-constantinopolitan (cunoscut şi sub forma
populară Crezul sau Simbolul credinţei). Remarcăm şi o „Mărturisire de credinţă” elaborată de Sinodul
panortodox de la Iaşi (1642), elaborată de Mitropolitul Kievului, Petru Movilă. De altfel, istoria
consemnează polemici teologice importante cu ortodoxia în spaţiul transilvan, predominat de catolici,
luterani, reformaţi şi unitarieni, datorită apartenenţei la Imperiul Austriac (ortodoxia era însă tolerată, fiind
religia iobagilor români).

DIFERENŢE ÎNTRE RELIGIA ORTODOXĂ ŞI CEA REFORMATĂ. MÂNTUIREA

OMULUI
Sistematizând învăţătura calvină, aflăm care este viziunea acestuia asupra mântuirii omului.
a) Sola Gratia. Învăţătura calvină se bazează pe predestinaţia absolută. Astfel, păcatul a eliminat din om
liberul arbitru, orice posibilitate de îndreptare şi orice putere de a alege binele. De aceea, Dumnezeu a ales
înainte de întemeierea lumii şi prin voinţa Sa suverană, pe unii spre mântuire, proces ce este inevitabil.
Numai după moarte omul va cunoaşte încă cine a fost mântuit şi cine nu. Astfel apare „sola gratia”, adică
omul este mântuit doar prin graţia lui Dumnezeu, deşi Calvin susţinea că Dumnezeu nu este iubitor de
oameni. Ortodoxia, dimpotrivă, susţine că păcatul nu a distrus omul în totalitate ci, prin liberul arbitru,
omul poate alege să îi urmeze lui Hristos. Mântuirea vine prin jertfa lui Hristos şi prin conlucrarea dintre
om şi Dumnezeu, conlucrare ce se manifestă prin credinţă şi fapte bune.
b) Sola Fide. Consecinţa primară a predestinaţiei absolute este aceea că faptele personale nu mai au nici
o însemnătate morală. de aceea, calvinii, ca mai toţi protestanţii, afirmă că doar credinţa ajută la mântuire,
faptele bune neexistând. Ortodoxia susţine însă, prin Sf. Ap. Iacov că credinţa „dacă nu are fapte, e moartă
în ea însăşi…că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă.” (Iacov 2; 17, 24).
c) Sola Scriptura. Doar Scriptura conţine adevărurile de credinţă, fiecare interpretându-le în mod
personal. În afara Scripturii nu există nimic credibil. Însă, în mod paradoxal, calvinismul recunoaşte
deciziile primelor patru Sinoade ecumenice, pe care le consideră exegeză biblică. Ortodoxia susţine însă că
alături de Biblie se află şi Sfânta Tradiţie, înţeleasă ca suma învăţăturilor date de Apostoli primilor
episcopi, iar aceştia celor de după ei până astăzi, sistematizată în definiţiile Sinoadelor Ecumenice, în
scrierile Sfinţilor Părinţi şi în cărţile de slujbă ale Bisericii. În mod practic, Sfânta Tradiţie reprezintă şi o
garanţie a interpretării corecte a Scripturii, pentru că ea poate fi şi răstălmăcită.

DIFERENŢE ÎNTRE RELIGIA ORTODOXĂ ŞI CEA REFORMATĂ: ROLUL BISERICII

Bazându-se pe Protestantismul derivat din catolicism, calvinismul susţine că Biserica este atât invizibilă, ca
şi comuniune a sfinţilor (a celor aleşi), dar şi vizibilă, ca şi adunare a enoriaşilor aceleiaşi comunităţi
parohiale. Numărul Tainelor este redus la două (Botez şi Euharistie, care se oferă doar de şapte ori pe an)
spre deosebire de şapte în Ortodoxie (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Euharistie, Cununia, Hirotonia,
Maslul).
Fiind o încercare de reformare a catolicismului, calvinismul nu are cultul Crucii, al icoanelor, al sfinţilor şi
al Fecioarei Maria. Slujbele au fost mult simplificate faţă de catolicism, reducându-se doar la cântări,
rugăciuni, citiri din Scriptură şi predică, iar postul este aproape inexistent. Mai nou, reformaţii au introdus
hirotonia femeii. Clericii reformaţi sunt licenţiaţi în teologie şi sunt aleşi de către comunitate.
Spre deosebire de ortodocşi, care au 12 Praznice împărăteşti şi numeroase cinstiri ale sfinţilor, calvinii au
doar cinci sărbători religioase: Adventul, Crăciunul, Intrarea în Postul Paştelui, Paștele (sărbătorit odată cu
catolicii) şi Rusaliile. Totodată, calvinismul promovează comerţul şi agricultura, fiind un factor care a
favorizat apariţia capitalismului.

Biserica Reformată din România este constituită din comunități

parohiale (în maghiară egyházközség). Parohia este comunitatea organizată a
membrilor bisericii de pe un teritoriu delimitat, în scopul asigurării serviciilor divine și
a celorlalte activități religioase, conform legilor interne și confesiunilor însușite. În
vederea guvernării, organizării, supravegherii, respectiv aplicării disciplinei, mai
multe parohii formează protopopiate (în maghiară egyházmegye), mai multe protopopiate
formează eparhii (în maghiară egyházkerület), iar eparhiile formează Biserica Reformată
din România. Structuriile bisericești, parohiile, protopopiatele și eparhiile, sunt
persoane juridice cu drept de autoguvernare.
Biserica Reformată din România, ca majoritatea bisericilor protestante, are o
organizare sinodo-presbiteriană și este condusă în egală măsură de laici și clerici.
Conducătorii protopopiatelor sunt protopopul și curatorul protopopial, conducătorii
eparhiilor sunt episcopul și curatorul eparhial. Comunitățile parohiale sunt guvernate
de un consiliu presbiterian, a cărui președinți sunt preotul și curatorul parohial, de
asemenea protopopiatele sunt conduse de un consiliu protopopial. Eparhiile
(respectiv totalitatea bisericii) sunt conduse de Sinod. Sinodul are egale
membri clerici și laici, președinții Sinodului fiind episcopii și procurorii celor două
eparhii. Membrii laici sunt aleși dintre presbiterii comunităților parohiale.
Reprezentanța comunităților în Sinod depinde de numărul credincioșilor, cele mai
mari comunități având chiar mai mulți reprezentanți, timp ce comunitățile mai mici
doar unu. Cele mai importante instituții (de exemplu liceele, universitățile, instituțiile
pastorale și culturale reformate) sunt și ele reprezentate în Sinod, o instituție mai
mare putând să aibă chiar 4-5 voturi. Nici membrii sinodului nu sunt absolut egali la
vot, un episcop, protopop, profesor universitar având uneori chiar 3-4 voturi,
rezultatele votărilor fiind calculate cu medie aritmetică ponderată.
În Biserica Reformată din România femeile și bărbații au același drepturi și obligații.
Femeile pot să obține orice titlu sau funcție de conducere și pot fi membri al
Sinodului.
Sinodul este cel care conduce biserica, deciziile sale fiind incontestabile și obligatorii
și pentru cei mai înalți conducători clerici și laici (chiar și episcopii celor două eparhii
sunt subordonați Șinodului). Sinodul este organizat ca un fel de „parlament” al
bisericii și are mai multe comisii de specialitate:

 Comisia de Disciplină
 Comisia de Drept Canonic
 Comisia de Liturghie
 Comisia de Muzică Ecleziastică
 Comisia de Educație și de Învățământ
 Comisia de Teologie și de Ecumenism
 Comisia de Diaconie
 Comisia de Cercetare și Dezvăluire a Relațiilor Clericilor Reformați cu Fostul Departament al
Securității Statului - având scopul dezvăluirea faptelor clericilor activi, care erau informatori
ai Securitatății în timpul comunismului, respectiv publicarea în presă și predarea către
Comisia de Disciplină a rezultatelor acestor cercetări.

Biserica Reformată din România este organizată în două unități ecleziastice: Eparhia
Reformată din Ardeal (Transilvania istorică), cu sediul în municipiul Cluj,
respectiv Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului (pentru
zona Partium, Banat și Maramureș), cu sediul în municipiul Oradea.
După căderea regimelor comuniste în 1989 a devenit vizibil nevoia de a înființa
structuri pentru consolidarea relațiilor între bisericiile reformate maghiare din
regiune. Astfel în 1995 a fost creat Sinodul Consultativ Bisericilor Reformate Maghiare
(în maghiară Magyar Református Egyházak Tanácskozó Zsinata), iar în 2004 Conventul
General (în maghiară Generális Konvent) care a cuprins deja structurile reformate
din Australia, România, Serbia, Slovenia, Slovacia, Statele Unite ale
Americii, Ucraina și Ungaria. La prima ședință din 8 iulie 2004 ținută în Colegiul Rháday,
în prezența reprezentanților celor 64 de protopopiate și 9 episcopii istorice, au fost
aduse hotărâri pentru uniformizarea liturghiei. Ideea potrivit căreia trebuie
reîntemeiată Biserica Reformată Maghiară a venit în anul 2005 cu ocazia Conventului
din Debrecen. De aceea au început lucrările pentru a pune în practică unirea bisericilor.
În perioda următoare au fost aprobat noua constituție a Bisericii.

Biserica Reformată din România

Independență 1920
din 2009 face parte din Biserica
Reformată Maghiară

Recunoaștere 1920

Arhiepiscop nu are

Sediu Cluj, Oradea

Teritoriu România

Dețineri nu are

Limbă maghiara,
în unele zone și româna

Credincioși 701 077 (2002)

Website http://www.reformatus.ro/

Mișcarea reformată a apărut pe teritoriul de astăzi al României în prima jumătate a

secolului al XVI-lea, făcând adepți printre credincioșii catolici de naționalitate
maghiară din Transilvania. Pătrunderea ideilor Reformei în Transilvania a fost favorizată
de înfrângerea de către Imperiul Otoman a Ungariei în bătălia de la Mohács (1526), în
urma căreia Transilvania deveniseră principat autonom sub suzeranitate otomană, iar
catolicismul n-a mai fost protejat oficial de autoritățile de stat.
Reforma elvețiană
Jean Calvin, alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii reformei protestante, în
opoziție cu anumite dogme și rituri ale Bisericii Catolice. Aflat la Geneva, Guillaume
Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Calvin a scris despre rugămintea lui Farel:
"M-am simțit de parcă Dumnezeu din cer și-a pus mâna sa măreață pe mine pentru a
mă opri din cursa mea". După optsprezece luni, reformele lui Calvin și Farel au dus la
exilarea celor doi.
Publicațiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici reformate pe baza
textului Sfintei Scripturi, în multe părți ale Europei. Calvinismul a devenit religia
majorității populației în Scoția, Olanda și părți din Germania, Polonia. A avut o influență
mare în Ungaria, unde a putut cuceri partea de nord-est a țării. Astfel, Transilvania a
devenit adăpostul puritanismului de tip elvețian.
Edictul de la Turda

Locul dietei din 1568 în Turda

Articol principal: Edictul de la Turda.

În urma Edictului de la Turda emis în 1568 de către Dieta Transilvaniei întrunită

la Turda, a fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru
cetățenii Transilvaniei. Promulgat de către Ioan Sigismund Zápolya, principele
Transilvaniei, a devenit primul de acest fel din istoria Europei moderne. Originalul
documentului este păstrat la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
În baza Edictului de la Turda, până la edictele de toleranță religioasă emise de Iosif al II-
lea, confesiunile recepte din Transilvania au fost cea reformată, cea luterană,
cea unitariană și cea romano-catolică.
Edictul a avut însă limitele sale, prevederile lui proclamând egala îndreptățire a
credințelor îmbrățișate de stările constituționale medievale ale
Transilvaniei: maghiarii, sașii și secuii. Decretul era emis pentru a nu se ajunge la
luptele religioase sângeroase izbucnite între catolici și protestanți în Europa
Occidentală. Practicarea altor culte, precum ortodoxia, nu a făcut obiectul edictului,
practicarea acestor credințe fiind doar tolerată, deoarece majoritatea covârșitoare
românilor erau iobagi.
Perioada dietelor transilvănene
Dieta Transilvaniei a fost organul constituțional și politic preparlamentar
al Principatului Transilvania, creat în secolul al XVI-lea și format din reprezentanții
stărilor celor trei națiuni privilegiate (maghiarii, sașii și secuii)[6] și ai religiilor recepte
(romano-catolică, evanghelic-lutherană, reformată și, mai târziu, cea unitariană).
Dietele ardelenești au fost ținute în mai multe localități, de cele mai multe ori în orașe
sau târguri situate în zona centrală a Transilvaniei, pe lângă cele mai importante
drumuri, în centre demografice și economice importante. Locul de adunare a stărilor
s-a stabilizat într-o oarecare măsură la Alba Iulia numai la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Până în 1613 în acest sens Târgu Mureșul a ocupat un loc de frunte, fiind al patrulea
în ordinea așezărilor gazdă. Orașul a fost locul de întrunire frecventă a stărilor în cele
mai tulburi două perioade din istoria Principatului Transilvaniei, adică în epoca de
formare a noului stat și în intervalul de criză politică 1658-1661.[7]
În prezența principului Ioan Sigismund Zápolya, la 6 ianuarie 1571 dieta de la Târgu
Mureș a hotărât adoptarea libertății conștiinței religioase în Transilvania a celor patru
confesiuni: romano-catolic, reformat, evanghelic și unitarian. Principele de religie
unitariană dorea însă o promovare deosebită a acesteia din urmă. Acest eveniment a
constituit o contribuție de dimensiune europeană la instalarea toleranței religioase,
model practicat peste secole în Transilvania.
Secolul al XIX-lea: de la egalitate la unitate

Biserica Mare cu statuia lui Kossuth din Debrecen.

Protestanții maghiari au trebuit să lupte pentru identitatea lor religioasă chiar și după
slăbirea mișcării contrareformei, deoarece catolicismul cu ajutor habsburgic a făcut tot
posibilul ca calvinismul să nu se răspândească. În 1848 a devenit adoptată Legea nr.
XX, care spunea clar că în Ungaria nu există pe plan juridic "religie dominantă"
(în maghiară uralkodó vallás). Astfel în cadrul țării funcționează patru religii acceptate
de stat, romano-catolic, evanghelic, reformat și unitarian, care beneficiază de fonduri
publice pentru a putea susține instituțiile educative. Chiar dacă legea a fost adoptată,
niciodată n-a putut fi executată, deoarece după învingerea Revoluției și Războiului de
Independență Maghiară din 1848–49 Viena "a rezolvat" problema religioasă cu Patenta.
În timpul revoluției bisericile protestante au susținut pretențiile naționale față de
puterea habsburgică. Eparhia Reformată Dunamellék a făcut apel ca preoții să
participe la război. În 14 aprilie 1849 Lajos Kossuth în ședința deputaților ținută în
Biserica Mare din "Roma calvinistă", Debrecen a prezentat Declarația idependenței.
Episcopul din Debrecen a salutat gestul într-un comunicat trimis la parohii, dar în urma
pierderii revoluției a fost nevoit să comande ținerea slujbelor în cinstea
împăratului Ungariei, Franz Joseph.
Schimbarea în politica privind bisericile a venit numai după Ausgleich-ul din 1868. Prin
adoptarea Legii 1868. LIII. tc., statul ungar a garantat libertatea confesiunilor și a făcut
posibil ca orice cetățean maghiar major să aibă posibilitate de trece la o altă religie
dacă dorește. Industralizarea din secolul al XIX-lea a modificat imaginea satelor
protestante din Transilvania. Din localitățile izolate, în care solidaritatea a căpătat
forme înalte, tot mai mulți săteni au decis să se mute în orașele mari. Astfel, în mediul
urban a devenit vizibil fenomenul suprapopularizării a parohiilor. În acest context a
devenit absolut necesar construirea noilor lăcașuri de cult, cum ar fi Biserica din Orașul
de Jos și Biserica cu Cocoș din Cluj, Biserica Mică din Târgu Mureș sau Biserica cu două
Turnuri din Oradea.
Greutățile secolului trecut

Parohia din Timișoara, unde s-a declanșat revoluția din 1989

După semnarea Tratatului de la Trianon a fost evident faptul că vechea structură

bisericească reformată nu putea fi menținută, deoarece noua frontieră
între Ungaria și România a împărțit Eparhia reformată de la Debrecen în două părți.
Astfel a fost creată o nouă episcopie reformată pentru zona Crișanei și Banatului.
Guvernul României l-a recunoscut pe István Sulyok ca episcop de-abia în anul 1940.
De inspirație profund sovietică, Legea educației și învățământului din 1948 schimbă
radical sistemul de educație din România. Predarea obiectivă a materiilor a fost
înlocuită cu propagandă stalinistă, elitele erau decimate, s-au înființat facultățile
muncitorești în care erau admiși absolvenții a patru clase primare, s-a introdus studiul
istoriei Partidului Bolșevic, economia politică și filosofia marxist-leninistă. Școlile
particulare, inclusiv cele confesionale au devenit naționalizate și profesorii vechii
orânduiri au fost trimiși în închisori. Toate aceste schimbări influențau Biserica
Reformată din România care deținea nenumărate licee și școli. Lângă faptul că nu mai
putea derula activitate educațională, toate imobilele, între care clădiriile
prestigioaselor Colegii Reformate din toată Transilvania, și terenurile erau
naționalizate. Pe urma adoptării Legii 215/2000 după inițiativa Uniunii Maghiare din
România, majoritatea bunurilor bisericești erau retrocedate.
La 16 decembrie 1989, angajati ai Securității au încercat să-l ridice pe László Tőkés din
casa parohială, ceea ce a generat protestul enoriașilor reformați de etnie maghiară,
cărora li s-a alăturat imediat un grup de enoriași baptiști conduși de pastorul Petre
Dugulescu. În scurt timp, grupului de credincioși protestanți adunați în fața bisericii
reformate din strada Timotei Cipariu din Timișoara i s-au alăturat numeroși trecători,
mulțimea începând să scandeze lozinci anticomuniste. Acțiunea de protest a generat
mișcarea populară din Timișoara, punctul de pornire al Revoluției anticomuniste române
din 1989.