Microbiologie Aplicată

Metode şi tehnici de sterilizare

- referat -
 Introducere

Introducerea microorganismelor în corpul uman prin intermediul unui produs

farmaceutic contaminat, parenteral sau prin răni ale pielii poate avea ca rezultat boli
grave sau chiar moartea. Produsele farmaceutice ca injecţii, preparate oftalmologice,
fluide de irigare, soluţii de dializă şi dispozitive medicale implantate în corp, trebuie să
fie şi să rămână sterile. Prin urmare, sterilizarea este o etapă esenţială în procesul de
fabricare al oricărui produs ce ar putea fi injectat sau care vizează suprafeţe mucoase, răni
ale pielii sau organele interne.

Sterilizarea poate fi definită ca un proces ce îndepărtează şi distruge toate

microorganismele cu ajutorul unui agent chimic sau un proces fizic. Câteva dintre cele
mai comune proceduri recomandate pentru sterilizarea unui produs sunt următoarele:

 Filtrarea

 Sterilizarea cu abur

 Sterilizarea uscată

 Radiaţii ionizante

 Sterilizarea cu etilen oxid.

Alegerea metodei potrivite depinde de tipul de formulare şi de capacitatea

acesteia de a rezista la tratametul aplicat prin procedura de sterilizare selectată. De
exemplu o formulare lichidă poate fi sterilizată folosind autoclava sau filtrarea aseptică,
întrucât dispozitivele medicale sunt tratate radiaţii ionizante. Uneori însă, lichidul este un
produs biologic, cum ar fi interferonul sau o mică peptidă ce nu pot fi sterilizate, prin
urmare filtrarea pe cale aseptică este singura soluţie. Eficacitatea tratamentului depinde
de timpul cat a fost aplicat mostrei şi de gradul iniţial de contaminare. Aşadar cu cât sunt
mai puţime microorganisme prezente într-o mostră cu atât durata procesului de sterilizare
va fi mai mică. Totuşi majoritatea medicamentelor sterile sunt fabricate pe cale aseptică,
deoarece sterilizarea degradează stabilitatea chimică a produsului.

2
 Principalul obiectiv al procesului de sterilizare este distrugerea tuturor
microorganismelor prezente într-o mostră dată. Metabolismul microbian se bazează pe
utilizarea de compuşi anorganici şi organici pentru a stimula creşterea celulelor, diviziune
şi întreţinere. Reacţiile enzimatice sunt esenţiale pentru creşterea microbiană,
reproducere, supravieţuire şi răspândirea în mediu. Toate procesele de sterilizare
inactivează sau interferează cu aceste reacţii enzimatice care susţin metabolismul
microbian. Când se expune o cultură microbiană la un agent de sterilizare inactivarea
microorganismelor urmează o curbă exponenţială a morţii acestora. Probabilitatea ca o
populaţie de microorganisme sa supravieţuiască unui proces de sterilizare este
determinată de numărul lor, tipul, şi rezistenţa la procesul de sterilizare. În plus,
supravieţuirea microorganismelor este influenţată şi de alţi factori cum ar fi umiditatea,
energia termică şi timpul expunerii.

Sterilizarea cu abur

Când un eşantion este amplasat într-o autoclavă ce utilizează abur saturat şi

presiune, este sterilizat prin procedeul numit sterilizare cu abur. Principiul de bază al
acestei operaţii este ca aerul din cameră este înlocuit cu abur. Pentru a înlătura mai
eficient aerul din cameră şi din interiorul probelor, ciclul de sterilizare poate include mai
multe etape de evacuare a aerului şi aburului. Ciclurile pentru diferite produse sunt în
funcţie de penetrarea căldurii, distribuţie, şi rezistenţa probelor testate, în general
folosindu-se temperaturi în jur de 121°C şi presiuni de 1-1.5 bari. Totuşi, timpul necesar
pentru o sterilizare completă trebuie determinat în timpul procesului de validare a
diferitelor configuraţii de încărcare. Aceste configuraţii sunt bazate pe diferitele tipuri şi
numărul de materiale tratate de orice proces particular de sterilizare. În timpul validării se
urmaresc doi parametri importanţi, şi anume:

Primul îl reprezintă distribuţia căldurii în interiorul camerei, pentru a determina

punctele “reci”. Acesta urmăreşte uniformitatea şi variabilitatea căldurii în interiorul
camerei.

Al doilea parametru este penetrarea căldurii folosind configuraţii cu sarcină reală.

Aceste sarcini reprezintă tipuri materiale sterilizate zi de zi cum ar fi medii de cultură,
instrumentaţie de laborator, sticlărie, recipiente din plastic, şi a deşeurilor biologice.

3
 Amplasarea de indicatori biologici în autoclava, lângă sau în interiorul sarcinilor
va permite determinarea temperaturii şi presiunii în fiecare mostră. Este important ca
temperatura şi presiunea corectă să fie distribuite uniform în toate materialele aflata în
cameră pentru o distrugere completă a microorganismelor. După incubarea diferiţilor
indicatori biologici, absenţa creşterii indică sterilizarea completă a tuturor materialelor.

Sterilizarea uscată

Această metodă utilizează un cuptor de uscare cu aer filtrat şi încălzit. Aerul este
distribuit în cameră prin convecţie sau radiaţie, printr-un sistem de suflante cu dispozitive
pentru detecţie, monitorizare şi control a parametrilor fizici. Intervalul acceptabil de
temperatură în camera goală este de +15°C atunci când aceasta operează la nu mai puţin
de 250°C.

Pentru sterilizarea şi depirogenarea sticlăriei se foloseşte un proces continuu.

Deoarece căldura uscată este frecvent folosită pentru a elimina substanţele pirogene de pe
sticlărie şi recipiente, pentru validarea metodei trebuie făcute încercări cu anumite
concentraţii cunoscute de pirogene. Pirogenii sunt bacterii care cauzează febră şi alte stări
patogene la om, de aceea este foarte important ca acestea să fie complet eliminate de pe
materiale şi echipamente.

Sterilizarea gazoasă cu etilen oxid

Cel mai frecvent agent folosit în sterilizarea gazoasă este etilen oxidul. Acest tip
de sterilizare se foloseşte când proba nu poate rezista la temperatura ridicată utilizată în
procedurile de sterilizare cu abur şi cea uscată. Oxidul de etilenă este foarte inflamabil,
mutagenic şi creşte posibilitatea de a rămâne reziduuri toxice în materialele tratate.
Procesul se desfăşoară într-o cameră presurizată, similară sterilizării cu abur dar cu
modificări unice sterilizatoarelor cu gaz. După ce procesul se încheie, camera trebuie
degazată pentru a permite monitorizarea microbiană. Parametri ca difuziunea gazului,
concentraţia şi conţinutul de umiditate al materialului, timpul şi temperatura sunt factori
foarte importanţi pentru validarea procesului de sterilizare. De asemenea factori critici
sunt umiditatea şi concentraţia gazului. Distribuţia probelor în cameră trebuie făcută
astfel în cat sa maximizeze difuzia gazului şi sa optimizeze penetrarea acestuia şi moartea
microbiană.

4
 Sterilizarea cu radiaţii ionizante

Sterilizarea cu radiaţii ionizante constă în expunerea produsului ce se doreşte a fi

sterilizat într-un câmp de radiaţii ionizante (radiaţii gamma sau electroni acceleraţi),
pentru o perioadă de timp bine determinată. Efectele radiaţiei ionizante (în particular
efectul biocid) pot fi caracterizate prin mărimea fizică denumită doza absorbită (D), care
exprimă cantitatea de energie absorbită în unitatea de măsură a materialului iradiat.

D = dE/dm

Unitatea de măsură a dozei absorbite în Sistemul Internaţional se numeşte Grey -

simbol Gy; se utilizează însă şi unitatea tolerată rad, 1 Gy = 100 rad.

Doza de sterilizare este doza necesară pentru a asigura sterilitatea unui produs la
un coeficient de securitate (SAL) dat. SAL (sterility assurance level) este probabilitatea
ca un obiect dintr-un lot să rămână nesteril, după ce a fost supus procesului de sterilizare.
De exemplu SAL = 10-3 înseamnă că 1 produs din 1000 poate fi nesteril. Desigur, în plan
practic, aceasta nu însemnă că un produs este mai puţin steril decât altul aparţinând
aceluiaşi lot. Pentru un proces de sterilizare dat, caracterizat prin parametrii săi
tehnologici, semnificaţia valorii SAL este acea că sterilitatea unui produs dintr-o mie nu
poate fi garantată.

Valoarea SAL se stabileşte în funcţie de scopul în care se utilizează produsul.

Astfel vata medicală, produse farmaceutice administrate oral sau considerate aditivi
alimentari (laxative, ceaiuri de plante, etc.) au un SAL mai tolerant. În schimb, pentru
produsele medicale invazive, ce intru în contact cu fluidele corpului (sânge, plasmă) se
impune SAL = 10-6, ceea ce înseamnă că se acoperă riscul ca 1 produs dintr-un milion să
fie nesteril. Unele ţări europene acceptă doar SAL = 10-6 pentru toate produsele medicale
indiferent de utilizarea lor.

Este important de conştientizat faptul că expunerea la un proces de sterilizare

validat nu este singurul factor implicat în asigurarea atingerii stării de sterilitate potrivite
utilizării produsului respectiv. O mare atenţie trebuie acordată:

5
 • conţinutului microbiologic a materialelor prime şi componentelor

• proprietăţilor de barieră microbiologică ale ambalajelor

• controlului mediului în care produsul este manufacturat, asamblat , împachetat şi

depozitat.

Sterilizarea este un exemplu de proces a cărui eficacitate nu poate fi verificată

prin inspectarea retrospectivă şi testarea produsului finit. Din acest motiv procedurile de
alegere a dozelor de iradiere şi control a calităţii procesului au constituit şi constituie o
temă predicată a standardelor internaţionale dedicate acestui domeniu de activitate.

Înainte de utilizarea sterilizării prin iradiere pentru un produs dat, se urmăreşte

efectul iradierii asupra materialul din care este confecţionat acesta. Se stabileşte o doză
maximă acceptabilă pentru fiecare tip de produs şi de ambalaj.

Pentru determinarea dozei de sterilizare este necesar cunoaşterea numărului şi

rezistenţei la radiaţie a populaţiei naturale microbiene de pe produsele manufacturate. În
următoarea etapă se face selectarea dozei de iradiere capabilă să asigure nivelul de
sterilizare impus produsului respectiv. Cele mai noi standarde intenţionale (ISO
11137/1995) recomandă două metode pentru această selecţie: (1) metoda care presupune
cunoaşterea contaminării microbiene iniţiale şi (2) metoda creşterii treptate a dozei.
Ambele metode au ca primă etapă importantă stabilirea dozei pentru care SAL este de 10-
2 definită ca „doză de verificare”. Se acceptă de asemeni utilizarea directă a dozei de
sterilizare de 25 Gy cu condiţia argumentării oportunităţii acestui tip de selecţie, fără
verificarea contaminării iniţiale.

Odată doza de sterilizare stabilită, la intervale de aproximativ trei luni se practică

reverificarea ei prin detectarea eventualelor modificări ale masei microbiene iniţiale.
Fabricantul produsului etichetat „steril” are responsabilitatea ultimă pentru
corectitudinea şi adecvarea operaţiunilor de sterilizare şi a controlului de asigurare a
calităţii.

Proprietarul iradiatorului este responsabil pentru furnizarea dozei necesare

conform specificaţilor unui proces valid şi pentru un produs definit.

6
 Avantajele sterilizării prin iradiere

Sterilizarea prin iradiere s-a impus în ultimele decenii pe piaţa produselor

medicale sterile datorită avantajelor pe care le oferă. Acestea sunt nu numai de ordin
comercial, care atrag pe producători în primul rând, cât şi din punct de vedere al
siguranţei şi fiabilităţii procesului de sterilizare.

Avantajul intrinsec al utilizării sterilizării cu radiaţii ionizante este dat de

certitudinea efectului biocid al acestora. Efectul letal al radiaţilor este bine cunoscut în
acest moment.

Reproductibilitatea procesului este asigurată prin simplitatea construcţiei

iradiatoarelor industriale destinate sterilizării şi numărul mic de parametri ce trebuie
controlaţi (practic unul singur - timpul). Din acest punct de vedere, sterilizarea cu radiaţii
se poate defini ca un proces sigur şi perfect reproductibil.

Unul dintre primele avantaje tehnologice sesizate de fabricanţii de produse sterile

a fost cel al posibilităţii de sterilizare de volume mari de materiale într-o perioadă scurtă
de timp. Acest lucru este posibil datorită puterii de penetrare mare a radiaţiei gamma,
respectiv cantităţii mari de energie cedată materialului iradiat de fascicolul de electroni
acceleraţi.

Timpul afectat procesului de sterilizare este scurtat şi prin eliminarea necesităţii

folosirii de indicatori biologici. Avantajul comercial care decurge de aici este evident: un
timp de punere pe piaţă a produsului mai scurt faţă de alte metode de sterilizare.
Penetrabilitatea radiaţiilor ionizante permite sterilizarea produselor în ambalajul
final, deja asamblate în cazul în care acestea au mai multe componente şi fără precauţii
necesare în cazul sterilizării termice sau cu oxid de etilenă pentru expunerea tuturor
suprafeţelor la agentul sterilizant. Sterilizarea în ambalajul final reduce considerabil
posibilitatea contaminărr post-sterilizare a produsului. Sterilizarea cu radiaţii este eficace
pe toate suprafeţele obiectului iradiat indiferent de forma acestuia şi chiar în volumul
materialului de constituţie a acestuia. Libertatea deplină în ceea ce priveşte design-ul

7
produsului permite dezvoltarea de produse mai bune, cu o construcţie mai simplă şi
costuri de fabricaţie mai mici.

Sterilizarea în ambalajul final reduce considerabil posibilitatea contaminării

poststerilizare a produsului. Spre deosebire de sterilizarea termică sau cu oxid de etilena,
nu mai este necesar ca cel puţin o porţiune a ambalajului să fie permeabila la agentul
sterilizant. Este de menţionat în acest caz avantajul comercial al creşterii suprafeţei de
inscripţionabile, avantaj deloc de neglijat ţinând cont de strduinta producătorilor de a ne
oferi cât mai multe informaţii scrise pe ambalajul produsului..

Una dintre cele mai severe limitări în cazul sterilizării cu oxid de etilenă este cea
dată de concentraţia maximă de oxid de etilenă (EtO) rezidual în materialul obiectului
sterilizat, ştiut fiind că acesta este un produs cancerigen. Sterilizarea cu radiaţii ionizante
nu produce radioactivitate în materialul iradiat şi nici reziduuri chimice, care să necesite
operaţii suplimentare (aerare) înainte de punerea pe piaţă a produsului.

De asemenea sunt evitate problemele legate de manipularea, utilizarea,

depozitarea şi nu în ultimul rând tratarea şi eliminarea unui gaz toxic, inflamabil şi
exploziv.

Un motiv serios pentru care producătorii renunţă la sterilizarea cu oxid de etilenă

sunt reglementările din ce în ce mai drastice promovate de ţările dezvoltate referitoare la
eliminarea în mediul înconjurător a oxidului de etilenă, respectiv amestecurile în care
acesta este utilizat pentru sterilizare.

Ţările semnatare ale protocolului de la Montreal (dintre care face parte şi

România) referitor la substanţele ce conduc la reducerea stratului de ozon, au decis
interzicerea utilizării amestecului EtO-CFC, cu toate că alte amestecuri sau folosirea EtO
pur prezintă riscuri sporite. În plus, ţările dezvoltate au impus deja limitări drastice
privind cantitatea de EtO eliminată în atmosferă. Utilizatorii sterilizării cu EtO sunt
obligaţi să achiziţioneze instalaţiile necesare pentru neutralizarea gazului înainte de
deversarea lui în mediul înconjurător, cu cheltuieli financiare deloc de neglijat care se
reflectă în preţul final al produsului.

Filtrarea

8
 Filtrarea prin materiale ce reţin microorganisme este frecvent folosită pentru
sterilizarea soluţiilor instabile la căldură, prin îndepărtarea fizică a bacteriilor. Structural,
un filtru este compus în general dintr-o membrană poroasă sigilată sau prinsă într-o
carcasă impermeabilă. Eficacitatea unui mediu de filtrare sau a unui substrat depinde de
mărimea porilor şi poate depinde de adsorbţia bacteriilor pe suprafaţa sau în interiorul
filtrului.

Alegerea diametrului porilor membranei trebuie făcută astfel încât să se asigure

reţinerea tuturor microbilor. De exemplu membranele filtrante de sterilizare sunt capabile
să reţină un procent de 100% dintr-o cultură de 10 7 Brevundimonas diminuta ATCC
19146 pe cm2 de membrană, la o presiune nu mai mică de 2 bari. Aceste membrane au
diametrul porilor de 0.22 sau 0.2 µm, în funcţie de producător. Totuşi, unele studii au
demonstrate că acest tip de filtre nu reţin toate microorganismele în orice condiţii. Unele
tipuri de bacterii au pătruns prin aceste filtre într-un mod mai eficace decât B. diminuta.
Aceste studii recomandă folosirea filtrelor cu pori de 0,1 µm, însă în practica industrială
încă se folosesc cele cu pori de 0.22 µm.

Filtrele de tip membrană cu diametrul porilor de 0.45 µm sunt capabile să reţină

doar microorganismele mai mari de tip Serratia marcescens ATCC 14756, presiunea de
testare variind de la 0.33 până la 3.4 bari. Filtrele cu pori de 0.1 µm sunt testate folosind
tulpini de Mycoplasma la o presiune de o.7 bari.

Alţi parametri importanţi în validarea procesului de filtrare sunt, după cum

urmează:

 compatibilitatea produsului

 sorbţia

 conservanţii şi alţi aditivi

 conţinutul de endotoxină al efluentului

Determinarea gradului de contaminare al soluţiei ce urmează a fi filtrată este un

parametru foarte important pentru determinarea eficacităţii procesului de filtrare.
Cunoaşterea numărului de microorganisme din mostră, înainte şi după filtrare va putea

9
stabilili eficienţa procesului. De asemenea, presiunea, debitul şi caracteristicile filtrului
sunt foarte importante. Filtrele de tip membrană sunt bazate pe materiale cum ar fi:

• Acetat de celuloză

• Esteri de celuloză

• Nitrat de celuloză

• Fluorocarbonat

• Polimeri acrilici

• Policarbonat

• Poliester

• Policlorură de vinil

• Vinil

• Nailon

• Metal

Integritatea unui filtru trebuie testată înainte şi după încheierea procesului, pentru
a demonstra integritatea sistemului. Câteva dintre aceste teste sunt următoarele:

• punctul iniţial de fierbere

• testul de difuzie

• testul de presiune

Pentru ca procesul să fie validat ar trebui să existe o corelaţie între aceste teste şi
retenţia microorganismelor.

Validarea procesului de sterilizare

Scopul unui proces de sterilizare este distrugerea completă a tuturor

microorganismelor prezente într-o proba de testare. Pentru ca procesul să fie
reproductibil, consecvent şi fiabil, acesta trebuie validat. Validarea unui proces de

10
sterilizare constă în a demonstra absenţa dezvoltării bacteriilor şi cunoaşterea
parametrilor pentru a ajunge la distrugerea masei microbiene.

Pentru a determina eficacitatea unui proces de sterilizare se folosesc bioindicatori.

Aceştia furnizează dovezi directe că s-au atins condiţiile letale necesare sterilizării în
timpul tratamentului. Alţi indicatori ai procesului cum ar fi temperatura, concentraţia
gazului, umiditatea, presiunea, etc. pot fi înregistraţi de către instrumente şi sunt
parametri critici în timpul studiilor de validare.

Bioindicatorii sunt folosiţi în timpul procesului de validare pentru a determina cea

mai mică probabilitate de a detecta o unitate nesterilă într-un grup steril. Bioindicatorii
sunt preparate standard de spori bacterieni specifice diferitelor tipuri de sterilizări. În
tabelul 1 se găsesc diferiţi bioindicatori folosiţi în funcţie de tipul tratamentului de
sterilizare. De exemplu dacă o mostră este sterilizată prin iradiere, se foloseşte ca şi
bioindicator Bacillus pumilus, pe când dacă se foloseşte tratamentul cu etilen oxid se
alege Bacillus subtilis var. niger.

Tabelul 1. Spori bacterieni folosiţi ca bioindicatori pentru diferite tratamente de

sterilizare

Tipul de sterilizare Bioindicator

Umedă Bacillus stearothermophilus

Bacillus subtilis
Bacillus coagulans
Clostridium sporogenes
Uscată Bacillus subtilis
Bacillus subtilis var. niger
Bacillus stearothermophilus
Etilen oxid Bacillus subtilis var. niger
Iradiere Bacillus pumilus

Bioindicatorii sunt uilizaţi pentru a reda o scară logaritmică reproductibilă a

inactivării microorganismelor datorită rezistenţei lor la anumite procese de sterilizare.
Sporii bacterieni sunt mai rezistenţi la aceste procese decât bacteriile vegetative. Prin

11
urmare, dacă sporii sunt incactivaţi, si alte tipuri de bacterii vegetative vor fi distruse. În
ştiinţa sterilizării, valoarea D se foloseşte pentru a măsura rata mortalităţii microbiene.
Valoare D reprezintă perioada de timp în minute, necesară pentru a reduce numărul
microorganismelor viabile cu 90%, în condiţiile specificate. Acest număr este obţinut
dintr-un grafic compus din numărul de unităţi formatoare de colonii (pe o scară
logaritmică) funcţie de timpul de sterilizare. O pantă a liniei va da valoarea D. Acest
coeficient este utilizat pentru a prezice efectul letal al procesului de sterilizare asupra
microorganismelor. Dacă se schimbă condiţiile în care se obţine valoarea D (de exemplu
dacă temperatura se modifică de la 121 °C la 105 °C) atunci şi numărul D se va modifica.
Spre exemplu valoarea D pentru Bacillus stearothermophilus este de aproximativ 2
minute la 121 °C, pe când la 105 °C va fi de aproape 35 de minute. Când se folosesc alte
tipuri de sterilizare cum ar fi cea gazoasă, numărul D va fi influenţat de alţi factori
(umiditate, concentraţia gazului, etc.). În procesele de iradiere coeficientrul D este
sensibil la timpul de expunere şi doza radiaţiei.

„Z” reprezintă numărul de grade de temperatură necesare pentru a produce o

modificare de ordinul 10 valorii “D”. Coeficientul “Z” este important doar pentru
procesele termice de sterilizare, deoarece temperatura este principalul factor care
influenţează aceste procese. Folosind numărul “Z” putem prezice letalitatea tratamentului
la diferite temperaturi la care a fost determinat “D”.

Procesarea aseptică

Când sterilizarea nu este posibilă datorită instabilităţii termice a produsului,

filtrarea sterilă şi procesarea aseptică rămân variantele pentru a produce un medicament
steril. Spre exemplu, o mare varietate de produse biologice (cum ar fi interferonul) şi
vaccinuri sunt obţinute pe cale aseptică.

Fabricarea produselor farmaceutice prin prelucrare aseptică înseamnă sterilizarea

individuală a componenţilor produsului şi apoi asamblarea lor într-un mediu aseptic.
Aceasta înseamnă că produsul final este fabricat în urma unor paşi aseptici ce au rolul de
a preveni introducerea microorganismelor în proces. Deoarece se urmează mai multe
etape există mai multe şanse să apară contaminarea microbiană sau erori umane decât la
procesele de sterilizare. Datorită acestui fapt validarea studiilor pentru procesarea

12
aseptică este mai complexă decât validarea sterilizării. În plus, controlul procesului
aseptic implică monitorizarea constantă a mediului şi personalului pentru a minimiza
şansele de contaminare. Practic, procesul trebuie să fie permanent în control pentru a se
dovedi a fi eficient, fiabil, reproductibil şi continuu. Monitorizarea mediului constă în
analizarea de mostre din instalaţii, echipament, materie primă, aer, apă şi personal. De
asemenea, produsul final este testat înainte de a fi livrat.

Contaminarea microbiană a produselor sterile fabricate pe cale aseptică este

cauzată în principal de intervenţiile umane. De exemplu, acestea includ manevrarea
neglijentă a etanşărilor din cauciuc, căderea recipientelor goale pe jos, folosirea
recipientelor defecte, etc. Lipsa unui control al procesului duce la eşec în siguranţă şi
eficacitate, uneori produsele contaminate putând genera infecţii şi chiar moarte.

Spre exemplu, cea mai mare parte a unui produs este sterilizată prin filtrare, iar
recipientele finale cu ajutorul căldurii. Întregul proces implică diferiţi paşi de sterilizare
pentru componente şi produse, care sunt combinate într-o etapă extrem de riguroasă, într-
un mediu controlat, având drept rezultat un produs steril. Principala preocupare o
reprezintă mediile microbiene unde aceste componente presterilizate sunt expuse în
timpul asamblării pentru obţinerea produsului final. Elementele critice în prelucrarea
aseptică a unui produs farmaceutic sunt aerul, echipamentele libere de microorganisme,
personalul instruit şi echipat corespunzător, şi procesele validate.

Pentru a valida si certifica un proces aseptic, personal şi unitate operaţională,

eficienţa sistemului se stabileşte prin utilizarea unor proceduri de monitorizare a
mediului, şi prin prelucrarea unor medii de cultură sterile ca şi produs simulat. Cel mai
des mediu utilizat este soluţia de cazeina din soia. Înainte de a fi utilizată, soluţia trebuie
sa se verifice daca este propice pentru dezvoltarea microbiană. Acest lucru se realizează
prin inocularea de diferite tipuri de microorganisme în mediu, urmărind dezvoltarea
microbiană. După ce recipientele sunt umplute, sunt incubate la 25 sau 32°C pentru
minim 14 zile. Dacă se observă creşterea microbiană, trebuie să se identifice tipul
microorganismelor pentru a determina sursa lor. Această simulare se realizează cu scopul
de a demonstra că unitatea, personalul, procesul, şi mediul sunt capabile să obţină un

13
produs pe cale aseptică pe linia de fabricaţie în acel moment. Câţiva parametri de luat în
considerare sunt:

• procedurile

• timpul de incubare

• temperatura

• documentarea

• interpretarea rezultatelor

• măsuri corective

Procesele de simulare se efectueză de obicei de două ori pe an, în timpul

diferitelor schimburi de tură. Scopul este de a determina posibilele cauze ale contaminării
microbiene şi implementarea de măsuri corective pentru a evita această contaminare.

Simulări noi se organizează în momentul când următorii parametri se schimbă:

• noi recipiente

• produs nou

• o nouă linie de fabricaţie

• proces nou

• personal nou

Combinând supravegherea video şi simulările este considerată a fi una din cele

mai bune metode pentru monitorizarea, evaluarea procesului şi interpretarea rezultatelor.
Monitorizarea mediului şi simulările sunt capabile de a detecta toate evenimentele în
procesarea aseptică care ar putea compromite calitatea microbiologică a mediului.

Concluzii

Atunci când sunt efectuate studii de validare, există mai multe variabile de
controlat în pocesarea aseptică decât la procesele de sterilizare. Controlul proceselor
asigură continuitatea, reproductibilitatea, precum şi optimizarea şi testarea unei

14
proceduri sterile. Sterilizarea asigură un nivel mai ridicat de sterilitate şi o mai uşoară
validare şi documentare a procesului. Cu toate acestea, din cauza sensibilităţii la căldură,
un mare număr de medicamente se obţin pe cale aseptică. Însă controlarea proceselor
aseptice este mai riguroasă şi mai complicată faţă de sterilizare. Controlul şi optimizarea
procesului constă într-o continuă monitorizare a mediului şi în testarea sterilităţii
produselor finite.

15
 Bibliografie

1. Luis Jimenez, Microbial Contamination Control in the Pharmaceutical Industry,

Genomic Profiling Systems, Inc., Bedford, Massachusetts, U.S.A;

2. Ponta C. Moise V., Utilizarea radiaţiilor ionizante în sterilizarea furniturilor medicale,

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică si Inginerie Nucleară „Horia
Hulubei”, Bucureşti – Măgurele, 1999;

3. Marlind T., Comparison of Different Sterilization Methods, Pharmaceutical and

Medical Packaging, Copenhagen, Denmark, 1997.

16