Curs de Consiliere spirituală – Prof. univ. dr.

Paul Negruț 2018

Cursul 4

Scopul cursului: studentul se va familiariza cu specificul și simptomatologia bolilor

psihotice. În funcție de specificul fiecărei psihoze, studentul va cunoaște abordarea
potrivită în consilieire.

Parafrenia
Parafrenia este o psihoză halucinatorie cronică cu delir predominant stiinţifico-
fantastic. Parafrenia are mai multe forme clinice, dintre care amintim:

Parafrenia sistematică – maladie caracterizează prin ceea ce se numeşte „triplul

automatism”:
a) Automatismul ideo-verbal – halucinaţii auditive sub formă de voci care sunt
fie interioare (sonorizarea gândirii) fie sub formă de voci exterioare care se
impun sub formă de comenzi externe, telepatice;
b) Automatismul senzorial şi senzitiv – sub formă halucinatorie la nivelul
tuturor simţurilor (vizual, gustativ, olfactiv, tactil) cu caracter neplăcut;
c) Automatismul psihomotor – sub forma unor mișcări impuse la nivelul unor
grupe musculare sau organe.
Toate aceste trăiri sunt însoţite de interpretări delirante destul de bine sistematizate şi
de cele mai multe ori sub forma persecuţiei.

Parafrenia expansivă caracterizată prin dezvoltarea unui delir de mărire cu trăsături

euforice, exaltare, iritabilitate uşoară şi excitație psihomotorie. Debutul bolii este
insidios cu anumite stări de anxietate, după care apar fenomenele halucinatorii și
aspectele delirante cu tentă megalomaniace (rang social, erotoman, religios,
îmbogăţire), sau de persecuție. Conţinutul halucinator este de orientare onirică sub
forma unor viziuni supranaturale.

Parafrenia confabulatorie este caracterizată de o anumită sistematizare a

productivității delirante focalizată pe evenimente din trecutul îndepărtat sau apropiat.
Prin conțiuntul lor, producţiile delirante au o anumită bogăție imaginativă,
aventuroasă, bizară și misterioasă.

Parafrenia fantastică este caracterizată de halucinaţii şi delir ştiințifico-fantastic,

ezoteric. Elementele definitorii ale acestei forme de parafrenie sunt: caracterul
fantastic al temelor delirante; bogăția imaginativă a delirului; co-existența lumii reale
cu lumea delirantă; și absența evoluţiei deficitare – bolnavul păstrează o anumită
 Curs de Consiliere spirituală – Prof. univ. dr. Paul Negruț 2018

relație coerentă cu realitatea, în paralel cu lumea delirantă. Personalitatea

parafrenicului păstrează acest paralelism între lumea delirant halucinatorie și realitatea
înconjurătoare. Cele două lumi co-există într-un fel de gândire paralogică.

Parafrenia tardivă apare în jurul anilor 70 – 80 pe fondul unei deteriorări organice de

tip senil. Bolnavul devine mai singuratic, într-o lume delirant-halucinatorie cu conţinut
de prejudiciu sau erotic. Personajele care populează lumea halucinator-delirantă sunt
de regulă vecinii, rudele sau prietenii. Conţinutul trăirilor afective oscilează între stări
depresive și stări euforice, în funcție de conţinutul temelor delirant-halucinatorii. (Vezi
Predescu, pp. 1083 – 1088)

Paranoia
Delirul paranoic se dezvoltă pe fondul unei personalități premorbide caracterizată de
coerența gândirii, ordine, perseverență și meticulozitate, care în evoluţia bolii pornesc
de la premize greșite care favorizează interpretarea delirantă. În timp ce bolnavul
paranoic își păstrează coerența și claritatea gândirii, se îndepărtează tot mai mult de
realitate din punctul de vedere al interpretării faptelor. Elementele inițiale în evoluția
bolii se manifestă la nivelul conștiinței realității sub formă de iluzii, percepții delirante,
dispoziție delirantă, și intuiții delirante, pentru ca mai apoi să apară elementele
secundare sub forma delirului structurat, fază în care bolnavul are o interpretare total
paralelă cu realitatea. Delirul paranoiac, indiferent de conținut (de grandoare sau de
persecuție) are o logică internă și coerentă care poate induce în eroare persoanele
neavizate, mai ales dacă nu se iau în considerare premisele total neadevărate pe care se
bazează delirul. Datele recente sau mai îndepărtate pe care bolnavul le invocă sunt
așezate într-o construcţie ruptă de realitate, construcție delirantă cu privire la care
refuză orice corecție sau evaluare critică. Memoria și percepția tuturor elementelor
care sunt integrate în delir se remarcă printr-o aplecare uimitoare spre detalii: nimic nu
scapă observației și memoriei bolnavului paranoic.

Forme clinice – în funcție de conținutul și forma delirului, avem următoarele forme

ale bolii:

Delirul pasional și de revendicare se caracterizează prin exaltare afectivă și

supraapreciere, forța de neclintit a ideii delirante, cristalizarea și sistematizarea
delirului în sector (în lanț). În funcție de conținut, delirul poate fi de revendicare
(revendică drepturi, proprietăți, etc.) sau pasionale (gelozie, erotomane).

Delirul de interpretare este caracterizat de includerea unei percepţii exacte (reale) într-
o construcţie delirantă. Interpretarea poate prelua elemente din afara persoanei
(mediu), din interiorul ei (gânduri, trăiri interioare) sau din vis și pe baza acestora
elaborează delirul de persecuție (urmărire, otrăvire, ucidere, etc.) sau delirul de mărire
(filiație, rol politic, misiune divină, etc.). Spre deosebire de dezvoltarea sectorială a
 Curs de Consiliere spirituală – Prof. univ. dr. Paul Negruț 2018

delirului pasional, delirul de interpretare se dezvoltă în rețea, are puncte de plecare

multiple, ca un mozaic de idei delirante care se sistematizează progresiv până la
închistare sau încapsulare.

Delirul senzitiv de relație are forma discrepanței dintre dorințele, aspirațiile, nevoile
exprimate și realitatea nefavorabilă, sensibilitatea și vulnerabilitatea personală.
Așteptările nu sunt acompaniate de performanțe pe măsură, și de aici se dezvoltă
delirul de persecuție (dispreț, batjocură, acuzare, urmărire, etc.), sau de mărire
(orgoliu, calități speciale nepuse în valoare).
Datorită faptului că atât bolnavii parafrenici cât și cei paranoici prezintă delir cronic
sistematizat, este important de reținut faptul că delirul paranoic este nehalucinator în
timp ce parafrenicul are halucinații. (Predescu, pp. 1088 – 1098)

Psihoza maniaco-depresivă
În psihoza maniaco-depresivă predomină tulburările afective care modifică echilibrul
eutimic (starea de bine emoțional, confort afectiv) şi care se îndreaptă cu intensitate
psihotică fie spre polul euforic, fie spre cel depresiv. Euforia și depresia au caracter
ciclic, astfel încât bolnavul se deplasează din punct de vedere afectiv de la un pol la
altul la un anumit interval. Din această cauză, psihoza maniaco-depresivă mai este
denumită psihoza bipolară sau ciclotimia.

Psihoza maniaco-depresivă debutează în intervalul dintre pubertate şi 40-45 de ani

după care frecvența apariției bolii scade progresiv. De regulă debutul bolii la vârste
mai tinere are aspecte predominant maniacale în timp ce debutul tardiv îmbracă forme
depresive. De asemenea, puseurile sunt de durată mai scurtă în tinerețe și de durată mai
lungă spre vârsta a treia. Durata medie a unui puseu maniacal sau depresiv este de
aproximativ 6 luni. Cu toate că boala are evoluție ciclică, se observă faptul că la
anumiți bolnavi poate să apară doar un singur puseu, de obicei, puseul depresiv pe
toată durata vieții.

Puseul depresiv
Accesul depresiv sau melancolic se caracterizează printr-o trăire morală dureroasă a
stărilor afectiv-negative însoțită de lentoare psihomotorie și inhibiție a funcțiilor
psihice. Apariția puseului, de obicei la sfârșitul primăverii și începutul verii poate să
prezinte o anumită lentoare psihică, diminuarea inițiativelor, a dinamismului, cu aspect
nevrotiform de astenie, cefalee și insomnie, irascibilitate și uneori chiar cu nuanțe
obsesive. De multe ori debutul trece nebăgat în seamă datorită unei evoluții subclinice,
a unei evoluții mascate de acuze somantice sau unei evoluții nevrotiforme. Alteori
debutul poate fi brusc cu manifestări intense de anxietate, neliniște lăuntrică, angoasă
și vise terifiante. Pe lângă acestea se mai semnalează:
 Curs de Consiliere spirituală – Prof. univ. dr. Paul Negruț 2018

- Bradispsihia – încetinirea activității psihice;

- Bradilalie – încetinirea fluxului vorbirii;
- Acuze hipocondriace și cenestopate.

Aspectul exterior al bolnavului este neîngrijit, conduită inertă, privire fixă, mimică
tristă şi mișcări lente, ezitante. Domină aspectele de durere lăuntrică însoțită de
învinovățiri morale. Bolnavul se îndepărtează treptat de lume, de preocupările
obișnuite și este absorbit de trăirile lăuntrice cu încărcătură culpabilă intensă. Din
punct de vedere clinic avem:

Melancolia simpla – bradipsihie, bradilalie și tristete;

Melancolia anxioasă – neliniște, agitație psihomotorie;
Melancolia stuporoasă – inhibiție profundă, mimică fixă (înghețată),
comunicare monosilabică, negativism care poate izbucni într-un raptus
melancolic;
Melancolia delirantă – în această formă apar producțiile delirante, de delir de
vinovăție acompaniat de refuz alimentar, merită chinurile iadului, etc.

Evoluția depresiei este direcționată spre:

Suicid și homicid – în fața durerii morale și a lipsei oricărui sens existențial, bolnavul
vede sinuciderea ca singura soluție. Suicidul este planificat cu meticulozitate și nu
oferă indicii clare care să poată genera măsuri de prevenire. Uneori bolnavul consideră
că nici membrii familiei nu merită să trăiască într-o asemenea lume rea, fără sens și
face planuri de a-și ucide membrii familiei înainte de a-și pune capăt zilelor.

Puseul maniacal
Debutul poate fi nevrotiform, sau printr-o exaltare afectivă și psihomotorie și foarte rar
sub formă violentă. Bolnavul maniacal este expansiv, funcțiile psihice sunt
hipertrofiate, cu aspecte de superficialitate, incosistență logică, dar cu flux ideativ
intens, polipragmatism, jovial, dezinvolt.

Forme clinice
Hipomania – stare maniacală beningnă, exaltată;
Mania supraacută – Furor maniacal – dezlănțuire maniacală;
Mania delirantă – delir de succes, grandoare;
Forme mixte (maniaco-depresive)

Bibliografie obligatorie:
Romilă, Psihiatria, pp. 401 – 510