3.5.

REZUMAT Puterea desemnează capacitatea de a impune propria voinţă şi de a o exercita faţă de

alţii. Puterea este mijlocul prin care se menţine ordinea socială, ea intervine pentru a se asigura şi
respecta proporţiile sociale. Pentru a înţelege necesitatea existenţei şi mai ales a exercitării puterii,
trebuie precizat că puterea şi societatea apar împreună, puterea se manifestă numai în societate.
Cadrul instituţional în care se exercită puterea este statul, iar pentru ca acesta să fie eficace trebuie
legitimată în putere de stat. Uneori, categoria de putere este exprimată prin cea de suveranitate.
Constituţia României stabileşte în art.2 că „suveranitatea naţională aparţine poporului, care o
exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum”. Suntem deci în prezenţa unui titular
unic - poporul şi a unei puteri unice - puterea politică. Din analiza art.2 din Constituţie rezultă mai
multe constatări. Astfel, organelor reprezentative li se încredinţează doar exerciţiul puterii, deci
anumite împuterniciri şi nu puterea ca atare. Nu este vorba de delegarea puterii, ci de delegarea
unor funcţii ale puterii. Titularul puterii este şi rămâne poporul român, de aici rezultând importante
consecinţe juridice, inclusiv cele privind responsabilitatea autorităţilor publice în faţa acestuia. Este
explicaţia ştiinţifică a alin.2 al art.2 conform căruia „nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita
suveranitatea în nume propriu”. Trăsăturile generale ale puterii organizată statal Prin trăsături
generale ale puterii de stat înţelegem acele caractere esenţiale şi comune tuturor tipurilor de putere
de stat care permit gruparea lor într-o noţiune generală şi care diferenţiază în acelaşi timp puterea
de orice alt fenomen. Pot fi identificate următoarele trăsături: caracterul de putere; putere de
constrângere; putere socială; putere de a exprima şi de a realiza voinţa de stat; caracterul organizat;
suveranitatea. 32 Examinând dispoziţiile Constituţiei României putem constata că ea consacră
echilibrul puterilor în stat în conţinutul şi semnificaţia sa ştiinţifică şi desigur modernă. Mai multe
argumente sunt pertinente şi anume: Cele trei puteri clasice se regăsesc exprimate în Constituţie:
legislativul în normele privitoare la Parlament (art.58 şi urm.); executivul în normele privitoare la
Preşedintele României şi Guvern (art.80 şi urm.); justiţia în normele privitoare la autoritatea
judecătorească (art.123 şi urm.). Ordinea reglementării în Constituţie a puterilor este ordinea clasică,
firească. Constituţia dă exprimare juridică realităţilor şi activităţilor politice statale în succesiunea lor
firească. Având în vedere legitimitatea împuternicirilor Parlamentului, Constituţia asigură acestuia o
anumită preeminenţă în raport cu celelalte autorităţi statale. Astfel, Parlamentul este unica
autoritate legiuitoare a ţării (art.58), el are funcţii de formare, alegere, numire, învestire a altor
autorităţi statale şi desigur funcţii de control. Raporturile constituţionale dintre autorităţile publice
se caracterizează prin implicări reciproce ale unora în sfera de activitate a celorlalte, implicări ce
semnifică echilibru prin colaborare şi control. Organizarea statală a puterii potrivit Constituţiei
1.Autoritatea legislativă: Parlamentul 2.Autoritatea executivă: Preşedintele României şi Guvernul
3.Autoritatea judecătorească: Instanţele judecătoreşti Structuri organizatorice statale cu rol de
garanţi, contrapondere şi sprijinire a echilibrului puterilor şi a echilibrului dintre autorităţile publice
şi cetăţeni sunt: Curtea Constituţională; Avocatul Poporului; Curtea de Conturi; Consiliul Legislativ.
3.6. Lucrare de verificare Unicitatea puterii-formă de confuzie a puterilor în stat. Instrucţiuni privind
testul de evaluare: În primul rând se va folosi cursul.Pentru a primi un punctaj mai mare e necesar să
se parcurgă bibliografia indicată. Criteriile de evaluare sunt: - identificarea elementelor de conţinut
solicitate - claritatea exprimării utilizarea bibliografiei specificate.