ROLUL FAMILIEI ŞI IMPLICAREA EI ÎN PROCESUL TERAPEUTIC

Şcoala românească încearcă să dezvolte numeroase strategii, proiecte prin care să

atragă din ce în ce mai mult părinţii în activităţile şcolare ale copiilor lor (grupuri de suport
pentru părinţi, organizarea unor şedinţe de auto şi intercunoaştere, coordonarea unor întâlniri
de consultanţă, consiliere, etc.).
În momentul în care părinţii fac primii pasul spre o colaborare cu specialiştii, aceştia
din urmă au datoria de a le oferi toate mijloacele de care dispun pentru a-i ajuta. Există mai
multe tipuri de colaborare părinţi – specialişti:
- cu caracter general – se urmăreşte un obiectiv-cadru şi anume o bună relaţionare
famile-şcoală (activităţi comune cu copiii, workshop-uri tematice, etc.)
- cu caracter particular – între specialist şi părinţii unui copil, interacţiunea dintre cei
doi este specifică, fiind aduse în discuţie problemele cu care se confruntă un singur copil.
Tehnicile de interacţiune şi modalitatea de exprimare promovate de către părinţi sunt
foarte importante în dezvoltarea limbajului copiilor şi în reuşita şcolară.
Pentru o mai bună colaborare cu părinţii, specialiştii trebuie să ţină seama de
următoarele reguli (Ankeny, Wilkins, Spain, 2009):
- recunoaşterea şi includerea tuturor părinţilor sau a altor membri din familie ca
parteneri egali în luarea deciziilor
- încurajarea participării a cât mai multor membri din familia extinsă
- recunoaşterea faptului că părinţii îşi cunosc cel mai bine copiii
- respectarea obiectivelor familiei pentru copilul lor
- specilaiştii trebuie să fie înţelegători cu privire la gradul de responsabilitate şi
implicare pe care părinţii doresc sau sunt în stare să şi-l asume.
În momentul în care copilul este implicat într-un program terapeutic logopezii trebuie
să conştientizeze părinţii de importanţa modului în care interacţionează cu copiii. Părinţii pot
dezvolta receptivitatea copilului într-o discuţie, prin utilizarea unor enunţuri descriptive şi de
etichetare în locul celor inferenţiale şi predictive. Părinţii pot reformula propoziţiile în
enunţuri simple, concrete, ajutându-i pe copii astfel în dezvoltarea morfosintactică.
Implicarea părinţilor în procesul terapeutic al tulburărilor de limbaj are efecte benefice
atât în munca depusă de logoped, cât şi în relaţia părinte-copil. În momentul în care copiii
simt un oarecare dezinteres din partea părinţilor, motivaţia lor în a-şi dezvolta o vorbire
corectă va scădea, fapt ce va duce la întârzierea corectării, sau chiar la împiedicarea ei şi nu în
ultimul rând poate da naştere şi la apariţia altor tulburări, afective sau comportamentale.
Implicarea părinţilor în terapia tulburărilor de limbaj reprezintă pentru specialişti o
provocare, părinţii vor avea numeroase întrebări, iar logopedul trebuie să fie conştient că
aceste întrebări sau nedumeriri reflectă interesul părinţilor pentru dezvoltarea armonioasă a
copilului lor şi are datoria să vină cu clarificări la orice nedumerire a părintelui. Specialiştii
sunt datori să prezinte modalitatea, strategiile şi mijloacele utilizate în activitatea terapeutică,
să prezinte rezultatele evaluărilor şi progresul realizat de copil. Specialiştii pot da ca temă
părinţilor aplicarea unor exerciţii sau jocuri pe care să le realizeze acasă cu copilul.
- exerciţii de gimnastică generală
- exerciţii de gimnastică articulatorie
- exerciţii de gimnastică respiratorie
- exerciţii pentru educarea auzului fonematic
- exerciţii de analiză fonetică
- lectura unor poveşti cu onomatopee, interjecţii
- exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe
- exerciţii de completare a unor propoziţii lacunare
- exerciţii pentru dezvoltarea vocabularului (singular-plural, sinonime, etc.)
 - formulare de propoziţii cu cuvinte în diferite poziţii
- formulare de cuvinte cu o silabă în diferite poziţii, etc.
În relaţia părinţilor cu copilul cu tulburări de vorbire este important:
- modul în care se raportează părinţii între ei
- sistemul de atitudini, convingeri, aprecieri ale părinţilor în raport cu diferite norme şi
valori sociale
- modul în care este perceput şi considerat copilul
- modul de manifestare a autorităţii parentale
- modul de aplicare a recompenselor şi sancţiunilor
Conform psihologului K. Lewin, „normele educaţionale” ar fi:
- să i se ofere copilului sentimentul de securitate
- să se evite amenunţarea, frica, pedeapsa
- să se determine copilul să-şi asume anumite responsabilităţi
- să rămână calm
- să fie cât se poate de tolerant
- să evite să-l facă pe copil să se simtă inferior
- să răspundă cu francheţe întrebărilor
- să se intereseze ce face copilul
- să trateze dificultăţile copilului fără a-i da sentimentul că este anormal
- să favorizeze mai mult creşterea, dezvoltarea decât perfecţiunea
În cazul balbismului de exemplu, părinţii fac parte din terapia indirectă (Programul
„Cerinţe şi capacităţi” – Starkweather şi Gottwald), scopul programului este de a ajuta părinţii
să înţeleagă mai bine caracteristicile acestei tulburări de limbaj, cauzele, evoluţia, părinţii
fiind învăţaţi să-şi diminueze cerinţele mesajului pentru a le adapta la capacităţile verbale şi
motorii încă imperfecte ale copilului.
Părinţii sunt învăţaţi:
- să asculte ce zice copilul şi nu cum zice
- să vorbească calm, utilizând un limbaj simplu
- să vorbească mai mult cu copilul în zilele lui „bune”, când se bâlbâie mai puţin
- să încetinească debitul verbal
- să facă pauze în discurs şi să nu întrerupă copilul
- să aştepte rândul copilului în conversaţie.
În multe ţări, tendinţa actuală este abordarea parteneriatului cu părinţii în situaţii de
grup (Programul „Hanen” – Canada, Franţa, Programul Lidcombe).