EXAMEN IP Astazi

Partidele politice
Originea partidelor politice moderne :
1.Emergența parlamentarismului și agregarea

majorității;
2. Apariția și consacrarea sufragiul universal la sfârșitul

secolului XIX-lea și începutul secolului XX-lea;
3. Intrarea abruptă a « maselor » în politică;

Definiții partidelor
Definiții constituționale și juridice
Dispoziții (definiții) constituționale generale (secolul al XVIlI-lea și XIX-lea) sau
speciale (după al doilea război mondial)
Definiția constituțională a partidelor politice în Constituția României:
ARTICOLUL 8 - Pluralismul si partidele politice
(1) Pluralismul in societatea româneasca este o condiție și o garanție a democrației
constituționale.
(2) Partidele politice se constituie și își desfășoara activitatea în condițiile legii. Ele
contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând
suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile
democrației.
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
(1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte
forme de asociere.
(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează
împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a
integrității sau a independenței României sunt neconstituționale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații
poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, politiștii și alte categorii de
funcționari publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.
Definiții juridice
• Definiții prin lege specială

• Modelul: Legea germană din 1966
• Romania
• Legea Mârzescu din 1924
• Decretul-lege 8 din 30 decembrie 1989
• Legea din 1996
• Legea din 2003 modificată în 2014
Definirea socilologică a partidului politic
Ce nu este un partid politic
1. Partidul politic nu este un grup de presiune deoarece :
- re-prezintă o viziune asupra interesului general,

- urmărește să exercite putere politică.
Totuși unele partide provin din rândul grupurilor de presiune iar altele nu
par a avea vocația re-prezentării vreunei viziuni asupra interesului național.
2. Partid politic nu este un grup de reflecție deoarece:
-practică puterea, nu doar reflectează asupra acesteia;

-își construiește legitimitatea organizațional și ierarhic;
-construiește o structură teritorială extensivă.
Totuși unele partide provin din grupuri de reflecție, dar nu rezistă probei
timpului.
Abordarea « instrumentalistă » : Max Weber
Politica: vocație sau profesie (1918)
Partide politice sunt asociații bazate pe angajamentul formal liber

consimțit al membrilor și au drept scop
1. Să permită liderilor să obțină puterea asupra unui grup
2. Să ofere militanților șansa - ideală sau materială – de a-și atinge

scopurile obiective sau de a obține avantaje personale.
Criteriile de recunoaștere a partidelor politice:
Joseph La Palombara și Myron Weiner
Political Parties and Political Development (1966)
1. Continuitatea organizațională.
2. Vizibilitatea locală și caracterul teritorial complet al organizației.
3. Voința de a accede la putere și de a o păstra fie singur, fie în cadrul unei

coaliții.
4. Adecvarea organizației în vederea obținerii unui cât mai mare sprijin

popular, în particular cu ocazia confruntărilor electorale.
Definiția realistă partidelor în funcție de structura lor:
Maurice Duverger
Les partis politiques (1951)
Partide politice nu se mai definesc prin programul sau prin apartenența de

clasă a aderenților lor ci prin natura organizației lor: un partid este o
comunitate politică structură
În Les partis politiques (Partidele politice, 1951) Duverger încearcă chiar

definirea unei științe a partidelor politice: stasiologia .
Tipologia partidelor la Duverger
Partide de Partide de masă

cadre
Origine Parlamentară Exterioară
Disciplină și centralizare Slabă Puternică

Funcții Atragerea Formarea noilor
alegătorilor elite
Baza socială Burghezia Masele
În categoria partidelor de masă Duverger clasifica :

• partidele de masă specializate (partidele socialiste) ;
• partidele de masă totalitare : acestea ar fi promotoarele unei ideologii globalizante, dar și între acestea
făcea distincție între partidele comuniste și partidele fasciste (ultimele recurg la tehnici de inspirație
militară).
Raportul partidelor cu alegerile : Giovanni Sartori
Parties and party system (1976)
Un partid politic este în primul rând o organizație care se prezintă

în alegeri realizate într-un cadru competitiv.
Nu există «partide» în adevăratul sens al termenului în regimuri

non democratice.
Partidele care nu se prezintă în alegeri nu pot fi considerate

(adevărate) «partide».
Cu toate acestea nu toate listele prezentate în alegeri în

cadrul unei democrații sunt emanația unor partide (ex: liste
cetățenești).
Tipologia partidelor după Sartori
• Partide de opinie și de clientelă : formă primitivă a partidelor

din perioada parlamentarismului clasic; partidele erau rețele
constituite în jurul liderilor (ex: Whigs et Tories) ;
• Partide parlamentare : urmăreau să construiască strategii
pentru a formea majoritatea (partidele americane în secolul al
XIX-lea) ;
• Partide parlamentare electoraliste : partide parlamentare care
și-au constituit organizații locale ca urmare a extinderii
dreptului la vot (partidele engleze la sfțrșitul secolului al XIX-
lea) ;
• Partidele cu vocația organizării maselor : partide cu origine
exteripară al căror obiectiv este organizarea politică a maselor
(partidele laburiste, social-democrate sau comuniste).
Dinamica proiectului politic : Daniel-Louis Seiler
Les Partis politiques en Occident
Sociologie historique du phénomène partisan. (2003)
« Definim partidele ca organizații ce urmăresc să mobilizeze indivizii către
o acțiune colectivă orientată împotriva altora - de altfel la fel de mobilizați -
cu scopul de a accede, singuri sau în coaliție, la exercitarea funcțiilor de
guvernare. Această acțiune colectivă, ca și pretenția de a dirija treburile
publice, sunt justificate de o viziune particulară asupra interesului general.
»
«Proiectul constituie un element constant, invariant, care asigură

continuitatea și identitatea ce caracterizează, de-a lungul istoriei, discursul
unui partid pentru a mobiliza partizanii săi în scopul accederii la putere »
Sistematizarea schemei clivajelor Rokkan-Lipset
în viziunea lui Daniel Louis Seiler
Revoluțiile moderne
Revoluția națională Revoluția industrială
Stat – biserică Centru - periferie Rural – urban Angajat - patron
Partide laice Partidele Partidele Partide Partide Partide Partide ale Partide
și Confesionale centrului periferiei agrariene urbane angajaților patrimoniale
instituțional și de influență
etatiste confesională
Partide Partide Partide Partide Partide Partide Diaspora Partide
radicale clericale naționaliste regionaliste țărănești urbariene socialistă burgheze
sau etnice
Partidul Partidele Partidul Partidul PNȚ Nu există Partidele Partide
radical confesionale fascist Național paritde socialiste conservatoare
socialist irlandeze Român din urbane Comuniste Partide liberale
francez Partidele Alianța Transilvania explicte revoluționare
Sandalul creștin - Națională Partidul
Dreyfus și democrate Flamandă Național Basc
legea
separației
statului de
biserică
Definiția economică a partidelor : Anthony Downs
An Economic Theory of Democracy(1957)
„Un partid politic este o echipă de oameni care urmărește să controleze

aparatul de putere asigurând-și posturile necesare prin participarea la
alegeri organizate. Prin echipă înțelegem o coaliție ai cărui membrii sunt
de acord asupra obiectivelor ca tot în loc să fie de acord doar cu o parte
dintre ele. Fiecare membru al echipei are exact aceleași obiective ca toți
ceilalți. Cum noi postulăm, de altfel, că acești membri sunt raționali, noi
putem considera obiectivele lor ca pe fiind o schemă de priorități coerente
și simple. »
Adaptarea partidelor la schimbările economico-sociale:
Otto Kirchheimer
The transformation of the Western party systems (1966)
Progresul economic și social, ca și mutațiile culturale, contribuie

la atenuarea clivajelor ideologice. Aceste evoluții determină
partidele de cadre să se adapteze și pe cele de masă să devină mai
pragmatice pe măsură ce baza lor socială se transformă.
Partidele dezvoltă de o manieră generală „obiective comunitare de

importanță națională depășind astfel interesul particular de grup".
De aceea Kirchheimer propune un nou ideal tip de partid:
partidul care culege-tot (catch-all party).
Acest tip de partide este caracterizat printr-o slabă angajare

ideologică și printr-o strategie consensuală prin care urmărește
să obțină ralierea electorală a unor segmente sociale multiple.
Funcțiile partidelor politice
La ce servesc partidele politice ?
Partidele îndeplinesc funcții manifeste și funcții latente
(Robert Merton).
1. Funcția de guvernare;
2. Funcția de recrutare și înlocuire a personalului politic;
3. Funcția programatică;
4. Funcția de mediere între stat și societate civilă;
5. Funcția de legitimare a regimului și / sau a sistemului
politic;
6. Funcția de socializare;
7. Funcția de educație politică a electoratului;
8. În anumite cazuri, funcția de contra-punere sau de
subversiune, ori funcția tribunitară sau funcția de
integrare.
Funcția tribunitară după Georges Lavau
Partis et systèmes politiques : interactions et fonctions (1969)
« Dacă structurile sistemului nu comportă nicio instituție tribunară ori,
dacă acestea deși existente nu își îndeplinesc menirea, este la îndemâna
partidelor politice (ca și a bisericilor, sindicatelor sau ong-urilor) să
încerce să dea expresie acestei luări la cunoștință a disfuncționalităților și
de non-participare la reproducerea sistemului. Partidele politice care se «
manifestă» ostil sistemului pot să îndeplinească această funcție
tribunitară.
Acest fapt are mai multe semnificații:
- aceste partide asumă obiective „revoluționare”;
- în același timp aceste partide acumulează suficientă forță de
reprezentare pentru a bloca efectiv sau a împiedica funcționarea
sistemului fără ca acesta să replice prin represiune sau punerea în afara
legii a acestor partide;
- aceste partide beneficiază de suficientă autoritate asupra grupurilor pe
care pretind că le reprezintă pentru a le împiedica fie să se implice în
acțiuni «sălbatice», fie să se refugieze în comportamente tip retragere sau
boicot »
Caracteristici/Tip Partide de
de partide elite Modele ale partidelor politice
Partide de masă Partide
catch-all
Partide
cartel
Partide electoral-
profesionale
Partide de
amatori-activişti
Originea Parlament Extraparlamenta Partide de elite sau Fuziune a facțiunii Inițiativa privată a Noi mișcări
partidului ră masă legături cu parlamentare cu antreprenorilor sociale
grupurile de interese statul
Relația cu Elite Legături Legături Legături Nici un fel de Legăturile

societatea civilă suprapuse puternice slabe slabe legături informale
Relația cu statul Elite Distanță Intermediată Legături strânse Legături strânse Distanță
suprapuse
Importanța Minimală Mare Marginală Minimală Minimală/Irelevantă Minimală

membershipului
Leadership Personal Formal Formal Formal Personal colectiv

amator și profesional amator
Relația MP dețin Partidul deține Echilibru MP dețin controlul MP dețin controlul Partidul deține
MP/partid controlul controlul controlul
Locul real al Liderii Liderii Executivul Liderii partidelor Liderii partidelor și Activiștii
puterii locali partidelor partidului staful (întruniți în
congres)
Resurse Personal Cotizațiile Grupuri de interese Subsidii de la stat Lumea afacerilor și Cotizațiile
membrilor și subsidii de la stat comerțului membrilor
Campanii politice Rețele Mobilizare de Organizare Organizare pentru Staf de experți care Voluntari
personale masă profesională campanie utilizează tehnici de
permanentă marketing
Partidele politice europene
Partidul popular european – PPE (EPP)

Partidul socialist european – PSE (PES)
Partidul european al liberalilor, democraților
și reformatorilor – ELDR
Partidul verde european – PVE (EGP)
Alianța liberă europeană – ALE (EFA)
Partidul stângii europene – PSE (PEL)
Grupurile politice din Parlamentul european
Grupul Partidului Popular european (Democrat Creștinii)

Grupul Alianța progresistă a socialiștilor și democraților
Conservatorii și Reformiștii europeni
Grupul Renewal (fosta Alianța a democraților și
liberalilor pentru Europa)
Grupul Verzilor/Alianța liberă europeană
Grupul confederal al Stângii unite europene/Stânga verde
nordică
Grupul Europa libertății și democrației
Regimuri și sisteme politice
1
Perspectiva juridică regimurile politice
• Regimul politic se referă la organizarea puterilor și exercitarea

acestora în cadrul unei entități politice date.
• Termenul se referă la forma instituțională a puterii, dar și la practica

care rezultă din această formă instituțională. Aceasta nu poate fi redusă
la analiza relațiilor constituționale (analiza structurile formale ale
unui stat), dar nu trebuie confundat nici cu studiul sistemelor politice
(modul de organizare a unui stat).
Definiția generală a regimurilor politice
Maurice Duverger
"La baza fiecărui regim politic se află fenomenul esențial al autorității, al puterii, al
distincției dintre conducători și conduși."
"Orice regim politic poate fi definit ca un set de răspunsuri la patru probleme
principale de probleme":
1. Autoritatea guvernanților și drepturile și îndatoririle cetățenilor:
Care sunt fundamentele puterii politice care definesc valorile fundamentale ale
regimului?
2. Alegerea conducătorilor și a reprezentanților cetățenilor:
Cine sunt și cum acționează oamenii cărora le-a fost încredințată puterea de a
guverna o comunitate?
3. Structuri guvernamentale
Care sunt formele lor de organizare și care sunt relații dintre ele?
4. Evaluarea, controlul și limitarea conducătorilor
Cum se articulează drepturile și îndatoririle conducătorilor și ale cetățenilor? Cum se
garantează acestea reciproc? Cum se reglementeză respectarea responsabilitățilorși a
domeniilor de libertate?
Tipologii ale regimurilor politice
Regimul totalitar
Din lucrările lui Hannah Arendt, Carl Friedrich și Raymond Aron
putem rezuma principalele caracteristici ale acestui tip de regim:
• existența unei ideologii infailibile și totalizatoare;
• viața politică, socială și economică este guvernată atât la nivel public
cât și privat;
• existența unui singur partid (statul-partid) care are monopolul
mijloacelor interne de comunicare în masă;
• o represiune violentă a opoziției printr-o poliție secretă, scopul fiind
impunerea Terorii;
Regimuri fasciste, nazismul și cele de tip sovietic pot fi considerate
exemple de regimuri politice totalitare, chiar dacă Arendt considera că
Italia fascistă a lui Mussolini era un „totalitarism neterminat“.
Regim autoritar
În anii '60, au apărut unele regimuri, în special în Chile (dictatura) și Spania
(regimul Franco), pe care nu puteau fi clasificate ca regimuri totalitare, dar nici
drept democrații liberale.
În aceste condiții, știința politică a stabilit, prin urmare, o categorie
intermediară.
Diferențele cu regimurile totalitare sunt:
• absența ideologiei totalitare ;
• influența unor instituții externe partidului: Biserica, armata, angajatorii,
birocrația ;
• independența anumitor părți ale vieții sociale și economice, care nu
este complet controlată de putere;
• caracterul mai puțin sistematic al exterminării violente a adversarilor.
Diferențele cu democrațiile liberale sunt:
• lipsa alegerilor libere;
• refuzul alternanței la putere;
• lipsa pluralismului politic;
• limitarea libertăților civile;
• nerespectarea statului de drept.
Democrațiile liberale
Principalele caracteristici ale acestui tip de regim sunt:
• Competiția electorală: alegerile regulate, realizate prin sufragiu universal și prin
care se manifestă pluralismul politic;
• Statul de drept: libertățile fundamentale sunt garantate, există o
constituție care definește puterile diferitelor ramuri ale statului, există o separare
între sfera publică și sfera privată;
• Împărțirea în trei puteri separate: legislativul, executivul și
sistemul judiciar sunt separate și se controlează reciproc;
• Guvernul majoritar: majoritatea conduce, dar protejează opoziția
(minoritățile), iar alternanța este posibilă;
• Separarea dintre biserică și stat: neutralitatea denominațională a
statului, tratamentul egal al diferitelor regimuri religioase, lipsa deplină a statului în
ceea ce privește costurile și activitățile cultelor religioase.
Clasificarea regimurilor politice la
Aristotel
Formă Forme pure Forme corupte (derivate )
Număr
Unul Monarhie Tiranie
Câțiva Aristocrație Oligarhie
Mulți Politeia Democrație

(republica constituțională)
Clasificarea regimurilor politice la
Montesquieu
Climă Regim
În regiunile cu climă caldă Despotismul

(sud)
Climă temperată Monarhie
Climă rece (nordul Europei) Republica

Perspectiva sociologică
- sistemele politice
Clasificarea sistemelor politice la Gabriel Almond
(Comparative Political Systems 1956)
Societăți Societăți
omogene segmentate
Gestiune politică Modelul anglo-

stabilă american (SUA,
Marea Britanie,
Canada)
Gestiune politică Modelul
conflictuală continental
european (Franța,
Germania, Italia)
Revizuirea clasificării
sistemelor politice realizată de
Gabriel Almond
Societăți Societăți
omogene segmentate
Gestiune politică Modelul anglo Democrația
stabilă american (SUA, consociativă (Belgia,
Marea Britanie, Olanda,Elveția,
Canada) Austria)
Gestiune politică Modelul continental
conflictuală european (Franța,
Germania, Italia)
Încercare de fuzionare a doctrinei regimurilor politice cu
teoria sistemelor politice la Oliver Duhamel
(Les démocraties 1993)
REGIMURI POLITICE SISTEME POLITICE

(regulile constituționale) (exercitarea efectivă a puterii așa cum
rezultă din practica constituțională
dominantă.
Parlamentar Parlamentarism
Prezidențial Prezidențialism
Semiprezidențial Guvernamentalism sau
Prezidențialism
Pentru a înțelege trecerea de la regim la sistem Duhamel analizează
trei variabile constrângătoare: alegerea populară a președintelui,
alegerea deputaților prin sistemul majoritar și existența unui drept
real al președintelui de dizolvare
Regimul parlamentar
Forme clasice
• Regimul parlamentar englez
Forme degenerate
• Regimul de adunare
Caracteristici
• Separație suplă a puterilor în stat
• Există mai degrabă o „familie” a regimurilor parlamentare
decât un regim parlamentar tipic.
• Regimul parlamentarismul este unul dintre elementele esențiale
ale construcției instituționale propuse de liberalismului clasic,
și se opune atât suveranității absolute a poporului, cât și
autocrației monarhice.
Caracteristicile regimului parlamentar
Regimul parlamentar este caracterizat printr-o separație flexibilă a puterilor
între executiv și legislativ și tinde la echilibrul acestora. În acest regim
legislativul și executivul împart același personal, câtă vreme membrii
guvernului provin din majoritatea parlamentară.
Guvernul și parlamentul colaborează și au mijloace reciproce de control și
interacțiune:
• Executivul poate dizolva Adunarea,
• Legislativul poate răsturna guvernul printr-un vot de neîncredere sau o
moțiune de cenzură.
Când Guvernul este responsabil politic în fața Parlamentului vorbim despre
un regim parlamentar monist.
Dacă guvernul este responsabil și în raport cu șeful statului vorbim despre un
regim parlamentar dual.
Parlamentarismul raționalizat reprezintă un set de tehnici de drept
constituțional și electoral care urmărește evitarea instabilității
guvernamentale într-un regim parlamentar.
Tipuri de regim parlamentar
Parlamentul poate fi unicameral sau bicameral :
Unicameralismul este regimul parlamentar în care activitatea parlamentară se

desfășoară într-o singură cameră. Acesta a fost considerat semnul distinctiv al unui
regim autentic republican, deși a funcționat și în unele monarhii constituționale
precum Danemarca și Suedia, care au abolit camera superioară a parlamentului la
începutul secolului trecut. Această cameră unică, aleasă prin vot universal direct în
regimurile reprezentative, este, în general, în centrul funcționării constituționale a
unui regim parlamentar.
Bicameralismul este regimul parlamentar clasic dezvoltat mai întâi în Anglia. Și

presupune că activitatea parlamentului este împărțită între două camere separate, o
casă superioară și o cameră inferioară. Scopul acestui regim este de a realiza
consensul între clase sau categorii sociale opuse: burghezia (camera inferioară) și
aristocrația (camera superioară). În principiu, rolul camerei superioare este de a
modera acțiunea camerei inferioare. În mod tradițional camera inferioară era aleasă
prin vot direct și reprezenta „poporul” pe când camera superioara, aleasă prin
sufragiu indirect, reprezenta fie „clasele superioare”, fie, în cazul federațiilor,
regiuni sau state.
Bicameralismul și unicameralismul în lume
Albastru - bicameralism
Portocaliu - unicameralism
Verde - unicameralism consultativ
Negru - fără parlament
ANALIZA COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE PARTIDE
Tipuri de cabinete: monocolore sau de coaliție, majoritariste sau minoritariste.
Sisteme de partide
- bipartidiste (duc la guvernare majoritaristă - monocoloră)
- multipartidiste (duc la guvernare consensualistă – de coaliție)
In literatura de specialitate sunt presupuse niște avantaje ale sistemelor bipartidiste (le găsiți in
text), dar Lijphart nu îmbrățișează 100% aceste puncte de vedere.
Ce luăm în considerare când numărăm un partid ca fiind relevant pe scena politica?

- Mărimea partidului (locurile obținute in parlament)
- Potențialul de coaliție (care depinde de mărime)
In practica este util să distingem intre sisteme:

- Bipartidiste
- Doua partide si jumătate
- Multipartidiste cu partid dominant
- Multipartidiste fără partid dominant
Putem distinge între acestea mai bine folosind Indicele Laakso-Taagepera care ne propune o
modalitate de a identifica numărul efectiv de partide
Cum numărăm partidele aliate? In funcție de:

- gradul de concurenta la alegeri
- gradul de cooperare in parlament
- gradul de cooperare in formarea guvernului
- durata colaborării
Partidele facționalizate:
- Duc la cabinete cu o durata mai mica
- Pot fi tratate ca doua partide de aceeași mărime
Numărul efectiv de partide este corelat și cu nivelul conflictului partizan:

- Platformele oficiale/manifestele pot fi un indiciu cu privire la acesta, dar sunt mai
importante politicile susținute în practică
- Nu întotdeauna caracteristicile alegătorilor unui partid ne pot clarifica orientarea
partizană a acestuia (un partid poate avea mulți votanți catolici, dar să nu își asume o
poziție față de un clivaj religios)
- Conflictul partizan refera la diferențele între partide, nu din interiorul lor
- Temele care diferențiază partidele trebuie sa fie relevante pe termen lung
Dimensiunile de conflict partizan identificate de Lijphart în cele 36 de democrații studiate sunt:
- Socio-economică
- Religioasă
- Cultural-etnică
- Urban-rurală
- Susținerea regimului
- Politica externă
- Teme post-materialiste
ORGANIZAREA PARTIDELOR POLITICE
Tipologii ale partidelor politice si evolutia lor istorica:

- Partide de cadre/notabilitati
- Partide de masa – aspecte centrale ale organizării de partid:
o relația cu societatea civilă, (puterea organizațională e măsurata prin nr.
membrilor de partid si capacitatea de a captura anumite sectoare din electorat)
o nivelul de democratizare din interiorul partidului (structurile centrale sunt
analizate dpdv al reprezentabilității si posibilității tragerii la răspundere)
- Partide catch-all – brokeri intre societate civila si stat (Kirchheimer 1966)
+ new social movements
Dimensiuni de analiza
Ne intereseaza obtinerea cat mai multor date empirice din urmatoarele categorii:
- istoria electorala si guvernamentala a partidului
- dezvoltarea si structura membership-ului
- numarul si modul de alocare al oficialilor de partid (party staff)
- distributia interna a puterii si functiile organelor interne ale partidului
- finantarea partidului
Relatia dintre stat si partidele politice ar trebui avuta in vedere daca ne intereseaza sa
stiudiem evolutia/declinul partidelor, deoarece:
o partidele politice nu mai comunica prin canale partizane cu alegatorii, ci le
prefera pe cele universale, uneori de stat (televiziuni publice, etc.)
o resursele financiare (subventii directe) si de personal (personal pentru
partidele palamentare) provin de la stat
o reglementările de stat sunt din ce in ce mai importante pentru funcționarea
partidelor
o exploatarea resurselor statului de partidele aflate la guvernare in scopul
patronajului (partide care isi rasplatesc proprii suporteri)
Analizând aceasta relație, putem deduce ca schimbările centrale au loc in relația dintre cele 3 fete
distincte ale partidului:
- Party in public office (fata care are de-a face cu rolul partidului in guvern si parlament)
- Party in central office (fata care are de-a face cu biroul central al partidului)
- Party on the ground (fata care are de-a face cu reprezentarea membrilor simpli de partid
si a electoratului) – singura in declin
Scrutinul majoritar cu două tururi
Exemplul arhetipal: cazul Franţei
Raţiunea: câştigarea celui de al doilea tur

Alegerile legislative franceze din 1993
1993 Voturi % în voturi Locuri % în locuri
RPR 5 032 496 19,83 242 41,94
UDF 4 731 013 18,64 207 35,87
PS 4 415 495 17,39 53 9,18
MRG 459 483 1,81 14 2,42

FN 3 152 543 12,42 0 0
Verzi 1 022 196 4,02 0 0
GE 917 228 3,61 0 0
PCF 2 331 399 9,18 24 4,15
Diverşi dreapta 1 118 032 4,4 35 6,06
Extrema stângă 432 282 1,66 0 0
Alţii 1 633 347 7,04 2 0,34

Alegerile prezidențiale din Franța 21 aprilie și 5 mai 2002
Candidatul și partidul politic Turul I Turul II

Voturi % Voturi %
Jacques Chirac
Adunarea pentru Republică (RPR – Rassemblement 5 665 855 19,88 % 25 537 956 82,21 %
pour la Republique)
Jean-Marie Le Pen
4 804 713 16,86 % 5 525 032 17,79 %
Frontul național (Front national)
Alegerile prezidențiale din Franța din 21 aprilie 2002,
restul candidaților; tabelul 1
Turul I
Candidatul și partidul politic
Voturi %
Lionel Jospin
4 610 113 16,18 %
Partidul socialist (Parti socialiste)
Francois Bayrou
1 949 170 6,84 %
Uniunea pentru democrație franceză (Union pour la democratie francaise)
Arlette Laguiller
1 630 045 5,72 %
Lupta muncitorească (Lutte ouvriere)
Jean-Pierre Chevenement
1 518 528 5,33 %
Mișcarea cetățenilor (Mouvement des citoyens)
Noel Mamere
1 495 724 5,25 %
Verzii (Les Verts)
Olivier Besancenot
1 210 562 4,25 %
Liga comunistă revoluționară (Ligue communiste revolutionnaire)
Jean Saint-Josse
1 204 689 4,23 %
Vanătoare, pescuit, natură și tradiție (Chasse, peche, nature et traditions)
Alegerile prezidențiale din Franța din 21
aprilie 2002, restul candidaților; tabelul 2
Turul I
Candidatul și partidul politic Voturi %
Alain Madelin
1 113 484 3,91 %
Democrație liberală (Democratie liberale)
Robert Hue
960 480 3,37 %
Partidul comunist (Parti communist)
Bruno Megret
667 026 2,34 %
Mișcarea național republicană (Mouvement national republicain)
Christine Taubira
660 447 2,32 %
Partidul radical de stânga (Parti radical de gauche)
Corinne Lepage
Cetățenie acțiune participare pentru secolul al XXI-lea (Citoyennete action 535 837 1,88 %
participation pour le XXIe siecle)
Christine Boutin
339 112 1,19 %
Forumul republicanilor sociali (Forum des republicains sociaux)
Daniel Gluckstein
132 686 0,47 %
Partidul muncitorilor (Parti des travailleurs)
Alegerile legislative franceze din 9 și 16 iunie 2002
Voturi % în voturi Locuri %în locuri

UMP 8408023 33,3 357 61,87
PS 6086599 24,11 140 24,26
FN 2862960 11,34 0 0
UDF 1226462 4,86 29 5,03
PCF 1216178 4,82 21 3,64
Verzii 1138222 4,51 3 0,52
Diveşi dreapta 921973 3,65 10 1,73
CPNT 422448 1,67 0 0
PRG 388891 1,54 7 1,21
Diveşi stânga 275553 1,09 6 1,04
Diverşi 194946 0,77 1 0,17
RPF 94222 0,37 2 0,35
Régionalişti 66240 0,26 1 0,17
Extrema dreaptă 59549 0,24 0 0
Alegerile prezidențiale din Franța 22 aprilie și 6 mai 2017

Voturi % Voturi %
Emmanuel Macron
8 656 346 24,01 20 743 128 66,10
La République en Marche (LRM)
Marine Le Pen 7 678 491 10 638 475

21,30 33,90
Le Front National (FN)
Alegerile prezidențiale din Franța
22 aprilie 2017, turul 1, ceilalți candidați
Turul I
Voturi %
François Fillon
7 212 995 20,01
Republicanii Les Républicains (LR)
Jean-Luc Mélenchon
7 059 951 19,58
Franța nesupusă - La France insoumise (FI)
Benoît Hamon
2 291 288 6,36
Partidul socialist – Parti socialiste (PS)
Nicolas Dupont-Aignan
1 695 000 4,70
Franța, ridică-te - Debout la France (DLF)
Jean Lassalle,
435 301 1,21
Să rezistăm! - Résistons
Philippe Poutou
394 505 1,09
Noul partid anticapitalist - Nouveau Parti anticapitaliste (NPA)
François Asselineau
332 547 0,92
Uniunea populară republicană - l'Union populaire républicaine (UPR)
Nathalie Arthaud
232 384 0,64
Lupta muncitorească - Lutte ouvrière (LO)
Jacques Cheminade
65 586 0,18
Solidaritate și progres - Solidarité et progrès (SP)
Alegerile legislative franceze din 11 și 18 iunie 2017
Voturi I tur % în voturi Voturi II tur % în voturi locuri %în locuri

LRM 6 391 269 28,21 7 826 432 43,06 308 (303) 53.38
MoDem 932 227 4,12 1 100 790 6,06 42 (45) 7.28
LR 3 573 427 15,77 4 040 016 22,23 112 19.41
PS 1 685 677 7,44 1 032 985 5,68 30 5.20
UDI 687 225 3,03 551 760 3,04 18 3.12
FI 2 497 622 11,03 883 786 4,86 17 2.95
Diveşi stânga 362 281 1,60 263 619 1,45 12 (13) 2.08
PCI 615 487 2,72 217 833 1,20 10 1.73
FN 2 990 454 13,20 1 590 858 8,75 8 1.39
Diveşi dreapta 1.04

625 345 2,76 306 240 1,68 6 (7)
Régionalişti 204 049 0,90 137 453 0,76 5 0.87
Diverşi 500 309 2,21 100 574 0,55 3 0.52
PRG 106 311 0,47 64 860 0,36 3 0.52
Ecolo 973 527 4,30 23 197 0,13 1 0.17

DLF 265 420 1,17 17 344 0,10 1 0.17
Extrema dreaptă 68 320 0,30 19 030 0,10 1 0.17
Consecinţe
• Amplificarea procentajului în locuri în raport cu procentajul în voturi
pentru primul partid sau prima alianţă
• Dificultăţi pentru partidele să constituie alianţe
• Bipolarizarea scrutinului
Efectele scrutinului majoritar
• Suprareprezentarea primului partid datorită surplusului de locuri

rezultat din aplicarea principiului “câștigătorul ia totul”
• Frecventa subreprezentare a celui de al doilea partid
• Performanţa politică a partidelor depinde de repartiţia geografică a
sufragiilor
• Slaba reprezentare a terţelor partide (mai puţin a
celor puternice la nivel local)
• Imprimă o tendinţă bipartidistă sau bipolaristă
• Accentuează rolul alianţelor în cazul scrutinului
uninominal în două tururi
Avantaje
• Asigură degajarea unei majorităţi guvernamentale clare
• Permite concentrarea votului aspra reprezentantului și a guvernului,
nu a partidului
• Creează aleşi ai circumscripției
Dezavantaje
• Este injust în privinţa reprezentativităţii, excluzând de la viaţa politică
minorităţile
• Alegătorii nu sunt capabili să se adapteze politicilor naționale
• Guvernul rămâne minoritar în voturi, cu o legitimitate fragilă, uşor de
basculat
Scrutinul mixt
Scrutinul mixt – definiție
Sistemele mixte sunt rezultatul combinării diferitelor sisteme electorale, în particular a celor
majoritare cu cele proporționale.
Ele urmăresc să evite, să atenueze, să elimine sau să accentueze diferite caracteristici ale
sistemelor electorale, în funcție de felul în care acestea sunt privite, ca fiind dezavantajoase sau
avantajoase pentru sistemul politic ce urmează să fie pus în aplicare.
Există o multitudine de moduri de a combina sistemele electorale, dar, în variantele clasice
acesta presupune că fiecare votant dispune de două voturi în două tipuri de circumscripții:
- o circumscripție uninominală
- o altă circumscripție plurinominală.
Scrutinul mixt propriu-zis
• Scrutine mixte cu finalitate proporțional: Germania, România
(2008 -2016)
• Scrutine mixte cu finalitate majoritară: Italia între 1994 și 2006,
Ungaria
• Sistemul electoral necompensat sau sistemul electoral paralel
(paralele vote) sau : Rusia
• Tehnici pentru a realiza mixajul
Sistemul electoral german
Germania a utilizat sistemul majoritar absolut în timpul Imperiului și reprezentarea proporțională în
perioada Republicii de la Weimar (1919 -1933).
Sistemul electoral german este clasificat ca un fiind un
sistem proporțional personalizat (Personalisierte Verhältniswahl) sau, cum este denumit în Noua
Zeelandă, un sistem mixt de compensare.
Aspectul său fundamental este modul în care combină votul personalizat în circumscripțiile uninominală
cu principiul reprezentării proporționale.
A fost introdus în 1949. În prezent, Parlamentul german (Bundestag) este compus din 622 de locuri,
fără a număra locurile care se pot adăuga pentru compensarea disproporției induse de sistemul
majoritar din circumscripțiile uninominale.
Fiecare alegător are dreptul la două voturi.
Primul vot (Erststimme) este un vot personal, acordat unui candidat (partid) într-una din cele 299 de
circumscripții cu un singur membru.
Al doilea vot (Zweitstimme) este un vot pentru partid, care se acordă unei liste de partide la nivelul
unui stat federal (Landesliste).
Candidații au voie să se candideze atât în circumscripțiile cu un singur membru, cât și simultan pe o
listă de partid. Sunt declarați aleși candidații care au obținut cele mai multe voturi în circumscripțiile
uninominale (Direktmandate). În ceea ce privește cel de-al doilea vot, acesta stabilește numărul de
reprezentanți pe care fiecare partid îl va avea în Bundestag.
Buletinul dublu german
Avantaje
Sistemul de vot dublu permite alegătorilor să-și orienteze strategic voturile între parteneri unei coaliții existente sau
potențiale.
De cele mai multe ori voturile din partea proporțională sunt utilizate de susținătorii partidelor mici. Deoarece este puțin
probabil pentru candidații partidelor mici să câștige într-o circumscripție uninominală, susținătorii acestora acordă
frecvent primul vot unui candidat din proximitatea ideologică dintr-o coaliție de partide mari. De asemenea,
susținătorii partidelor majore își pot „împrumuta” al doilea vot partidelor mai mici din coaliție pentru a le permite să
atingă pragul necesar. Prin urmare, votul este folosit strategic de către alegători pentru a sprijini un partener al
partidului lor în coaliție sau cel puțin pentru a indica preferințele lor pentru coaliție.
Prin producerea de rezultate extrem de proporționale, sistemul mixt face puțin probabilă existența majorităților
fabricate, situație în care un partid va câștiga majoritatea absolută a locurilor parlamentare cu mult mai puține voturi
populare. De fapt, majoritățile fabricate nu au existat niciodată în Germania.
Guvernele au fost de obicei guverne de coaliție și orice schimbare a guvernului a rezultat din modificări de configurație
a coaliției. Guvernele germane de coaliție sunt, de regulă, stabile și percepute ca fiind legitime de electorat Din cauza
stimulentelor pentru colaborarea inerentă coalițiilor, mulți germani preferă un guvern de coaliție unui un guvern
monocolor.
Funcția principală de control este îndeplinită de o opoziție destul de bine reprezentată. Este important de menționat că
relația dintre guvern și opoziție în politica germană este mai consensuală și cooperantă decât ostilă. Totuși, acesta este
mai mult rezultatul culturii istorice și politice decât al sistemului electoral în sine.
Sistemul electoral mixt cu finalitate majoritară: Ungaria
În Ungaria, Adunarea Națională este formată din 199 de deputați: 106 de locuri sunt astfel alese
printr-un sistem majoritar în două tururi, iar 93 de locuri sunt alese într-o circumscripție
plurinominlă națională după sistemul reprezentării proporționale cu un prag electoral de 5% într-o
circumscripție națională unică. Acest prag crește la 10% pentru alianțele electorale formate din
două partide și la 15% pentru cele care au trei sau mai multe partide.
În partea proporțională se calculează și voturile strânse de partidele care au prezentat listele

naționale pentru candidații din circumscripțiile uninominale unde nu au câștigat niciun mandat, cu
condiția depășirii pragului de 5%, iar distribuția mandatelor se face după metoda dᵔHondt.
Sistemului mixt necompensat: Rusia
Conform legilor electorale de după 1993, Duma de Stat este aleasă după sistem mixt
necompensat. Jumătate din locuri (225) sunt alese prin reprezentare proporțională cu lista
închisă de partid și cu condiția obținerii unui prag electoral de 5%. A doua jumătate este
aleasă în 225 de circumscripții uninominale.
În partea proporțională, candidații pot fi nominalizați numai de partide politice. Listele de

partide trebuie să includă cel puțin 200 și cel mult 400 de candidați. Lista poate include de
asemenea candidații care nu sunt membri ai partidului, dar numărul acestora nu trebuie să
depășească 50% din numărul candidaților de pe listă. Lista partidelor de candidați trebuie
împărțită între candidații la nivel federal și cei la nivel regional.
În partea majoritară, candidații pot fi nominalizați atât de partide politice, dar pot fi și
independenți.
Model ipotetic de aplicare a sistemului mixt
compensat
Partid Voturi % Locuri câștigate în Locuri compensatorii Total

circumscripții (scrutin proporțional)
uninominale
(scrutin majoritar)
Partid A 44 65 +23 88
Partid B 40 34 +46 80
Partid C 10 1 +19 20
Partid D 6 0 +12 12
Total 100 100 100 200

necompensat
Partid Voturi % Locuri câștigate în Locuri câștigate pe Total

circumscripții liste în circumscripții
uninominale plurinominale
(scrutin majoritar) (scrutin proporțional)
Partid A 44 65 +44 109
Partid B 40 34 +40 74
Partid C 10 1 +10 11
Partid D 6 0 +6 6
Total 100 100 100 200
Alte sisteme electorale mixte:
votul alternativ
Votul alternativ este o formă de vot plural apropiată, prin metodă, sistemului majoritar. Această
formulă electorală permite fiecărui alegător să-și formeze propria listă de candidați puși în
ordinea preferențelor (se mai numește uneori și vot preferențial), fie cu toți candidații (vot
alternativ absolut) fie doar cu o parte (vot alternativ opțional). Alegătorii votează o singură dată
pentru ca apoi sa fie simulate mai multe tururi (până la n-1 tururi pentru n candidați).
Mai întâi se iau în considerare voturile primilor candidați de pe liste. Dacă un candidat obține
majoritatea absolută, este declarat învingător. Dacă nu, se scoate din listă candidatul cu cele mai
puține voturi și se ridică cu unul locul candidaților aflați după cel eliminat. Se repetă procedura
până când un candidat obține majoritatea absolută.
Este folosit în Australia din 1918, în Irlanda la alierea președintelui, și în Nauru și Fiji.
Votul unic transferabil
Votul unic transferabil se organizează doar în circumscripții plurinominale cu cel puțin doi
candidați. Alegatorul are posibilitatea de a nota candidații în funcție de preferențele sale.
Se stabilește coeficientul electoral de circumscripție E=[v/n+1]=1 (unde E este partea întreaga din
număr)
Candidații care depășesc coeficientul electoral sunt declarați câștigători. Pentru candidații următori
voturile se transferă până când unul dintre candidați va obține un număr de voturi egal cu
coeficientul electoral.
Este folosit în Irlanda, Malta, Tasmania, Nepal.

Votul unic netransferabil
Votul unic netransferabil permite alegerea mai multor aleși. Fiecare alegător alege un candidat
dintr-o listă. Candidați care au promit cele mai multe voturi sunt declarați aleși.
Este folosit în Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Iordania, Afganistan și Vanuatu.
Acest sistem obligă partidele să găsească o strategie pentru a nu risipi voturile (având prea puți
candidați) dar nici să nu le concentreze, (având prea puțini).
Scrutinul proporțional
• Urmăreşte să asigure reprezentativitatea, deci legitimitatea

democratică a guvernării
• Asigură accesul tuturor grupurilor politice și de opinie
reprezentative în Parlament
• Poate fi:
- scrutin proporțional absolut
- scrutin proporțional relativ cu limită majoritară (prag electoral)
- scrutin proporțional relativ cu primă majoritară
Scrutinul proporțional este, de regulă,
scrutin de liste
Din această regulă rezultă.
- importanta magnitudinii pentru asigurarea proporţionalităţii
Magnitudinea – numărul de locuri de distribuit într-o
circumscripție. Cu cât numărul de mandate este mai mare, cu atât
magnitudinea creste.
- Modalitatea de repartizare a locurilor
Pentru a realiza repartiţia mandatelor sunt folosite:
- metodele prin coeficienţi
- metodele prin divizori
sau
- metoda celui mai mare rest
- metoda celei mai mari medii
Alegerile federale belgiene din mai 2019
Partide și alianțe Voturi % Locuri %
Noua Alianță Flamandă (NVA) 1 086 787 16,03 25 16,6
Vlaams Belang (VB) 810 177 11,95 18 12
Partidul socialist (PS) 641 623 9,46 20 13,5
Creștin-democrații flamanzi (CD&V) 602 520 8,89 12 8
Partidul Muncii din Belgia (PTB/PvdA) 584 621 8,62 12 8

Liberalii și Democrații Flamanzi Open
Vlde 579 334 8,54 12 8
Mișcarea reformatoare (MR) 512 825 7,56 14 9,3
Socialiștii flamanzi (sp.a) 455 034 6,71 9 6
Ecolo 416 452 6,14 13 8,6
Gronen 413 836 6.10 8 5,4
CDH 250 861 3,70 5 3,3
DeFi 150 394 2.22 2 1,3
Prezența la vot 7 218 633 90,01 150 100%
Indice de disproporție 16,2/2=8,1
Repartizarea mandatelor prin metoda coeficientului
• Coeficientul Hare : Q: V/S

• Coeficientul Hagenbach-Bischoff : Q = V/S + 1
• Coeficientul Imperiali : Q = V/S + 2
• Coeficientul Droop : Q = (V/(S + 1)) + 1
Coeficientul Hare și cel mai mare rest
•4 partide și 10 locuri
Partidul A a obținut 91 000 voturi

Partidul B a obținut 54 000 voturi
Partidul C a obținut 32 000 voturi
Partidul D a obținut 25 000 voturi
Q = 202 000/10 deci 20 200
Repartiţia mandatelor:
A = 91 000/20 200 = 4,5 (4 = 80 800 voturi). Restul :
91 000 – 80 800 = 10 200 voturi.
B = 54 000/20 200 = 2,6 (2 = 40 400 v voturi). Restul :
54 000 – 40 400 = 13 600 voturi.
C = 32 000/20 200 = 1,5 (1 = 20 200 voturi). Restul
32 000 – 20 200 = 11 800 voturi.
D = 25 000/20 200 = 1,2 (1 = 20 200 voturi). Restul
25 000 – 20 200 = 4 800 voturi.
• A : (4) 10 200 voturi. => 4 (40%)
• B : (2) 13 600 voturi (1). => 3 (30%)
• C : (1) 11 800 voturi (2). => 2 (20%)
• D : (1) 4 800 voturi => 1 (10%)
Coeficientul Hare și cea mai mare medie
• Etapele stabilirii coeficientului
Atribuirea unui al nouălea loc V/S+1
• Lista A = 91 000/4+1 = 18 200
• Lista B = 54 000/2+1 = 18 000
• Lista C = 32 000/1+1 = 16 000
• Lista D = 25 000/1+1 = 12 500
• Atribuirea celui de al zecelea loc V/S+1
• Lista A = 91 000/5+1 = 15 166

• Lista B = 54 000/2+1 = 18 000
• Lista C = 32 000/1+1 = 16 000
• Lista D = 25 000/1+1 = 12 500
• Lista A : 5 locuri  50% locuri
• Lista B : 3 locuri  30% locuri
• Lista C : 1 loc  10% locuri
• Lista D : 1 loc  10% locuri
Importanţa magnitudinii
• Același exemplu : 5 locuri

coeficientul = 40.500
• Lista A = 91 000/40 500 = 2,2 => 2 locuri
Lista B = 54 000/40 500 = 1,3 => 1 locuri
Lista C = 32 000/40 500 = 0,0 => 0 locuri
Lista D = 25 000/40 500 = 0,0 => 0 locuri
• Atribuirea celui de al patrulea loc:
Lista A = 91 000/2+1= 30.333
Lista B = 54 000/1+1= 27.000
Lista C = 32 000/0+1= 32.000
Lista D = 25 000/0+1= 25.000
• Atribuirea celui de al cincilea loc
Liste A = 91 000/2+1= 30 333
Liste B = 54 000/1+1= 27 000
Liste C = 32 000/1+1= 16 000
Liste D = 25 000/0+1= 25 000
• Lista A = 3 locuri  60% des locuri
• Lista B = 1 locuri  20% des locuri
• Lista C = 1 locuri  20% des locuri
• Lista D = 0 locuri  00% des locuri
Dacă ar fi fost de distribuit 20 de locuri situația s-ar

fi prezentat astfel:
Lista A : 10 locuri  50% locuri
Lista B : 5 locuri  25% locuri
Lista C : 3 locuri  15% locuri
Lista D : 2 locuri  10% locuri
Metode de repartizare a mandatelor prin divizori
• D'Hondt : 1, 2, 3, n
• Sainte-Lägue : 1, 3, 5, 7, n
• Imperiali : 2, 3, 4, 5, 6, n
Metoda d’Hondt
56000 33000 26000 15000
1 (1) 56000 (2) 33000 (4) 26000 (7) 15000

2 (3) 28000 (6) 16500 13000 7500
3 (5) 18667 11000 8667 5000
4 (8) 14000 8250 6500 3750
5 11200 6600 5200 3000
6 9333 5500 4333 2500
7 8000 4714 3714 2143
8 7000 4125 3250 1875
Metoda Saint-Lägue
56000 33000 26000 15000
1 (1) 56000 (2) 33000 (3) 26000 (5) 15000

3 (4) 18667 (7) 11000 (8) 8667 5000
5 (6)11200 6600 5200 3000
7 8000 4714 3714 2143
9 6222 3667 2889 1667
11 5091 3000 2364 1364
13 4308 2538 2000 1154
15 3733 2200 1733 1000
Metoda Imperiali
56000 33000 26000 15000
2 (1) 28000 (3) 16500 (5) 13000 7500

3 (2) 18666 (7) 11000 8666 5000
4 (4) 14000 8250 6500 3750
5 (6) 11200 6600 5200 3000
6 (8) 9333 5500 4333 2500
7 8000 4714 3714 2142,9
8 7000 4125 3250 1875
9 6222 3666 2888 1666
Efectele scrutinului proporțional
• Creşte proporţionalitatea reprezentării mai ales dacă magnitudinea este ridicată

Avantaje
• Asigură o mai bună reprezentare a nuanţelor și
conflictelor de opinie.
• Permite manifestarea politică și parlamentară a
noilor idei și curente
• Aleşii au interese și competenţe generale, nu
doar locale
• Guvernele sunt cel mai adesea majoritare în
voturi
Dezavantaje
• Alegătorul nu ştie ce tip de guvern votează

• Poate antrena fragmentarea politică
• Raportul aleșilor cu cetăţenii va fi intermitent și
slab
Posibile îmbunătăţiri
• Introducerea pagului electoral

• Panaşajul (formarea unei lise proprii din candidații mai
multor partide)
Sistemul de partide și
tipologia partidelor
la
Maurice Duverger
O carte esențială
Caracteristicile sistemului de partide
Pentru Duverger analiza evoluției sistemului de partide

conduce la trei concluzii:
1. Sistemele de partide pun în evidență opoziția
« naturală » dintre stânga și dreapta
2. în consecință, partidele de centru au tendința de a fi
laminate;
3. Sistemele electorale deformează această opoziție
Partidele
Partide indirecte
(cu originea
Partide de cadre într-o altă organizație) Partide de masă
Tr a d i t i o n a l e Socialiști
Americane Comuniști
Fasciști
Partidele din țări sub-dezvoltate

Cele trei legi ale lui Duverger
1) Sistemul electoral majoritar uninominal tinde

spre bipartidism
2) Sistemul mixt tinde spre multipartidism cu
partid dominant
3) Sistemul proporțional tinde spre un sistem
multipartidist competitiv
Tipologia sistemelor de partid la Duverger
Sistemele de partide
Sisteme pluraliste Sisteme cu partid unic

Sistemele pluraliste
Bipartidism Multipartidism
Dominant Competitiv Dominant Competitiv
Rigid Suplu 2 sau 3 4 sau mai multe

Sisteme cu partid unic

Variază în funcție de:
A) Structura partidului (partide de cadre – partide de masă)
B) Ideologie (partide revoluționare – partide reformiste)
C) Nivelul de dezvoltare al țării -evoluția socio-economică;
( criza de transformare sau de conjunctură)
1) Nivel superior (Germania nazistă)
2) Nivel mediu (state semi-industrializate : Spania și Portugalia)
3 ) Nivel inferior (Statele sub-dezvoltate din Asia și Africa)
D) Rolul partidului în stat

Sistemul electoral romanesc
În principiu, după 1919 - cu excepția perioadelor de dictatură (1938-1940, 1948-

1990) când a fost folosit sistemul majoritar relativ (într-un tur) – în România a
fost folosit același sistem proporțional căruia i s-au adăugat diferite accesorii
(1926 – prima electorală, 2008 – circumscripțiile uninominale).
Sistemul electoral românesc folosit la alegerile din 2008 și 2012 a fost un sistem
mixt cu compensare: combină existența colegiilor uninominale cu distribuirea
proporțională a mandatelor.
Sistemul electoral romanesc după 1990
1990 - sistem proporțional absolut - Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990
1992 –1996 - sistem proporțional relativ - prag electoral de 3% (între 4 și 8%

pentru coaliții) Legea 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului,
Legea nr.115/1996 pentru alegerile din 1996
2000 – sistem proporțional cu prag electoral de 5% (între 8 și 10% pentru coaliții)

Ordonanța de urgență nr. 129/2000
Sistemul electoral romanesc după 1990
Oricare ar fi legea și alegerile, sistemul electoral romanesc presupune două etape:
1. Distribuirea mandatatelor la nivel județean după sistemul Hare

2. Distribuirea resturilor la nivel național după sistemul d'Hondt
Sistemul electoral românesc prezintă câteva caracteristici care favorizează partidele mari:
Magnitudinea mică a circumscripțiilor (numărul mic de mandate de distribuit)

Pragul electoral ridicat
Sistemul electoral mixt cu compensare în România 2008, 2012
Atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se realiza în două etape.
I la nivelul colegiilor uninominale majoritar
II la nivelul fiecărei circumscripţii electorale județene proporțional (așa cum se întâmpla

din 1990).
I În prima etapă, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat

candidaţilor acelui partid ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut
majoritatea absolută a voturilor (+50) valabil exprimate în colegiul uninominal în
care au candidat.
Coeficientul electoral de circumscripție
Rezultă din împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate (VVE) la numărul de
deputaţi, respectiv de senatori ce urmează să fie aleși în circumscripţie electorală
județeană. Este vorba de coeficientul Hare
Exemplu: un județ cu 342 000 de voturi valabil exprimate și 7 mandate
342000 / 7 = 48857
Reprezentarea minorităților naționale
Coeficientul electoral pentru stabilirea organizațiilor aparținând minorităților

naționale (CEM) care nu au obținut 5% din voturile exprimate se calculează
prin împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate (lVVE) a nivel
național pentru alegerea Camerei Deputaților la numărul de colegii
uninominale (CU) pentru alegerea Camerei Deputaților.
VVE ̸ CU = CEM
Sunt reprezentate acele organizații ale cetățenilor aparținând minorităților

naționale care a obținut cel puțin 10% din coeficientul electoral.
Influența modului de scrutin asupra alegerilor
• Viziunea instituționalistă : Maurice Duverger
Reprezentarea proporțional tinde să creeze un sistem de partide
multiple, rigide, independente și stabile  multipartidist;
Scrutinul majoritar (așa zis uninominal) cu două tururi tinde
spre un sistem de partide multiple, suple, dependente și relativ
stabile  multipartidist polarizat;
Scrutinul majoritar (așa zis uninominal) cu un tur tinde spre un
sistem dualiste, cu alternanța marilor partide independente 
bipartid ism.
Viziunea socio-istorică : Georges Lavau
Modul de scrutin este mai mult o reflectare a societății pe care

nu o poate modela
Evoluția clivajului
stânga-dreapta
Clivajul stânga-dreapta până la
revoluția franceza
Înainte de 1788 - Clivajul de epoca Versailles
Stânga Dreapta
Miniștrii Curtea
reforma statu quo
1788 - Clivajul în perioada Adunării notabililor
Patrioții Aristocrații
Votul per capita Statu quo
Mai 1789
Starea a treia Aristocrații Clerul
Septembrie 1789
Compoziți politică a Adunării legislative în
1791
Clivajul topografic: hemiciclul
parlamentar
O ședință a Senatului francez la Palatul Luxemburg

Adunarea națională franceză
Clivajul majoritate-opoziție: Camera
Comunelor
Distribuția mandatelor și așezarea
parlamentarilor în Camera Comunelor
Palatul Westminster, sediul Camerei
Comunelor
Camera Reprezentanților a Congresului
SUA
Așezarea și compoziția politică a celei de-a
113 Camere a Reprezentanților
Congresul SUA
Axa stânga-dreapta
Familiile politice de pe axa stânga-dreapta
Caracteristicile clivajului
Dreapta Stânga
1.prevalența tradiţiei 1.egalitatea (egalitate
2. logica ordinii socială - egalitate economică
2. Inegalitatea (Inegalitate – egalitate de şanse)
economică – inegalitate de şanse 2. logica drepturilor
„așa a lăsat Dumnezeu”) 3. asistenţă socială crescută
3. capitalism integral 4. pre-emineța societății în
4. preeminența comunității raport cu individul
naturale (familie, comunitate 5. internaţionalism
locală, națiune) 7. orizontalitate socială
5. subsidiaritate 8. guvernare largă –
6. naţionalism – autohtonism democrație
7. ierarhie socială 9. legea dictează culturii
8. guvernare restrânsă – elitism
9. cultura dictează legii
Modelarea spațiului politic
potrivit clivajului stânga-dreapta
100 Libertarieni
90
80
70
60 Anarhiști
50
40
Social- Neo -
democrați liberali
30
Socialiști
20
10 Fasciști
0 Staliniști
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Manifestul J’Accuse… ! , apărut sub forma unei scrisori deschise adresate de
Émile Zola preşedintelui Franţei şi publicat în L’Aurore pe 13 ianuarie 1898
Clivaje multidimensionale
Clivajul Rokkan - Lipset
Clivajele lui Rokkan și Lipset sunt o consecință a tensiunii generate de
un momentul critic care antrenează, fracturează și mobilizează
comunitatea în raport cu schimbările și mizele propuse.
Etapa I
Secolele XVI-XVII
Moment critic Reforma-contrareforma
Manifestare Revoluția democratică
Forme de exprimare
Conflict: Religie națională - supranațională
Limbă națională - latină
Se manifestă prin:
Clivaj Centru-periferie
Clivaj Stat-biserică
Miză Controlul secular-control religios al educa]iei de masă

Clivajul Rokkan Lipset
Etapa II
Secolul XIX
Moment critic Prima revoluție industrială

Manifestare Revoluția rusă, Răscoala din 1907
Forme de exprimare
Conflict între
Agricultură - Industrie
Consolidarea pieței naționale – Prima globalizare (colonialismul)
Proprietari agricoli –Administratori (Ciocoii vechi-ciocoii noi)
Se manifestă prin:
Clivajul Rural-urban
Miza
Nivel al tarifelor pentru produsele agricole,
Controlul – libertate pentru întreprinderile industriale
Etapa III
Secolul XX
Moment critic A doua revoluție industrială
Manifestare „Marea” criză, primul și al doilea război mondial
Conflict între
„Marile puteri” pentru controlul resurselor
Puteri coloniale – mișcări de eliberare (Decolonializare)
Se manifestă prin:
Clivaj Patron-angajat
Miză Integrare națională - angajament revoluționar internațional

Integrare europeană - globalizare
Revoluțiile moderne
Revoluția națională Revoluția industrială
Stat – biserică Centru - periferie Rural – urban Angajat - patron
Partide laice Partidele Partidele Partide Partide Partide Partide ale Partide
și Confesionale centrului periferiei agrariene urbane angajaților patrimoniale
instituțional și de influență
etatiste confesională
Partide Partide Partide Partide Partide Partide Diaspora Partide
radicale clericale naționaliste regionaliste țărănești urbariene socialistă burgheze
sau etnice
Partidul Partidele Partidul Partidul PNȚ Nu există Partidele Partide
radical confesionale fascist Național paritde socialiste conservatoare
socialist irlandeze Român din urbane Comuniste Partide liberale
francez Partidele Alianța Transilvania explicte revoluționare
Sandalul creștin - Națională Partidul
Dreyfus și democrate Flamandă Național Basc
legea
separației
statului de
biserică
Clivajele lui Kitschelt
I Socialism birocratic şi impolzie
Libertarieni seculari
Socialişti şi Liberali
Populism social Liberali
adepţi ai
economic , democraţi pieţei
adepţi ai pieţei
Tradiţionalişti religioşi
Socialism birocratic şi impolzie după H. Kitschelt, „Formation of party cleavages in
post-communist democracies; in „Party Politics” vol. 1, nr.4
Clivajele lui Kitschelt
Comunism naţional, tranziţie negociată şi conflict cultural
Libertarieni seculari
Libertarieni
de dreapta
Libertarieni
de stînga
Populism economic
Liberali adepţi ai pieţei
Tradiţionalişti
culturalii
Tradiţionalişti religioşi
• Comunism naţional, tranziţie negociată şi conflict cultural sursa: H. Kitschelt –

„Formation of party cleavages in post-communist democracies” in Party Politics vol. 1, nr.4
•
Sistemul majoritar relativ plurinominal
Alegerile prezidențiale americane
Scrutinul plurinominal într-un tur
• Exemplul standard: alegerile prezidențiale din Statele

Unite
• Rațiunea scrutinului, câștigarea fiecărui stat, are drept
consecință relativizarea procentului
• Ceea ce contează este votul electoral și nu votul popular
• În consecință, importantă devine repartizarea geografică
a sufragiilor
Alegerile prezidențiale americane din 2000
Votul popular Votul electorilor
Bush 50456002 271
Gore 50999897 266

Bush 59459765 286
Kerry 55.949.407 252

Obama 69456897 365
McCaine 59934814 173

Votul Popular Votul electorilor
Clinton 65.853.514 232
Trump 62.984.828 306

Alegerile
Numărul prezidențiale americane
marilor electorii din 2000
în funcţie de stat
Alegerile
Alegerileprezidențiale americane
prezidențiale din 2000
americane din 1928
Alegerile
americane din 1932
Alegerile
americane din 1936
Alegerile
americane din 1940
Alegerile
americane din 1952
Alegerile
americane din 1956
Alegerile
americane din 1960
Alegerile
americane din 1964
Alegerile
americane din 1968
Alegerile
americane din 1972
Alegerile
americane din 1976
Alegerile
americane din 1980
Alegerile
americane din 1984
Alegerile
americane din 1988
Alegerile
americane din 1992
Caracteristici ale alegerilor prezidențiale americane
1. Supra-reprezentarea statelor mici

2. Supra-determinarea statelor mari
3. În cazul unei competiții strânse, esențială este victoria în
Swing States așa cum au demonstrat și alegerile din 2000
(Florida), din 2004 (Ohio) sau din 2016 (Florida, Michigan,
Pennsylvania, Wisconsin)
Rezultatul alegerilor din Florida în 2000
Bush 2.912.790 48.850 % 25
Gore 2.912.253 48.841 % 0
Nader 97.421 1.633 % 0
Buchanan 17.412 0.292 % 0

Rezultatul alegerilor din Ohio în 2004
Bush 2,796,147 51% 20
Kerry 2,659,664 49% 0
Badnarik 14,331 0% 0
Peroutka 11,614 0% 0
Consecințele sistemului relativ plurinominal
• Întărește și mai mult tendințele sistemului

majoritar uninominal, amplificând procentul
locurilor în raport cu procentul voturilor pentru
primul partid clasat
• Creează serioase dificultăți pentru partidele mici,
nuanțate de polarizarea geografică, culturală și
etnică
Moduri de scrutin
Cristian Pîrvulescu
Tipuri de scrutin
• Scrutinul majoritar (câștigătorul ia totul)

obiectivul urmărit: formarea majorității
• Scrutinul proporțional (fiecăruia cât reprezintă)
obiectivul urmărit: asigurarea legitimității guvernării
• Scrutinul mixt (candidați individuali, repartiție
proporțional a mandatelor)
obiectivul urmărit: legitimitatea guvernării și
responsabilizarea aleșilor
Caracteristicile votului
• Individualizarea votului versus votul colectiv
• Egalitatea alegătorilor de la principiu la fapt
• Administrarea alegerilor: votul în secția de domiciliu sau votul în orice
secție de vot
• Asigurarea secretului votului: cabina de vot și frauda electorală
• Votul diasporei
• Modalități de numărare a voturilor: numărătoarea manuală versus
numărătoarea automată
• Impactul noilor tehnologii: votul electronic și votul prin internet
Tipuri de circumscripții
•Circumscripții uninominale (în care se dispută un singur post)
•Circumscripții plurinominale (în care se dispută mai multe

posturi care pot fi sau nu trecute pe o listă)
Caracteristici structurale ale alegerilor
• Tipul circumscripțiilor
• Numărul de tururi de scrutin
• Sistemul electoral (tehnica de repartizare al mandatelor)
• Problematica dimensiunii și egalității circumscripțiilor:
Diferențele demografice
Designul circumscripțiilor (gerrymanderingul)
Primul gerrymandering
În 1812 guvernatorul Elbridge Gerry a decupat districtul Essex din
Massachusetts în favoarea propriului partid
Gerrymandering A
Gerrymandering B
Gerrymandering republican
R R D D R
R D D R R
D D R R D
D D R R D
R D R D R
R R R D R
D R R D D
D D R R D
R R R D D
Gerrymandering democrat
R R D D R
R D D R R
D D R R D
D D R R D
R D R D R
R R R D R
D R R D D
D D R R D
R R R D D
Gerrymandering în North Carolina’s al 4 district
congresional 2013–2017 , SUA
Gerrymandering municipal care favorizează districtele
electorale din periferie (clivajul centru-periferie)
cazul Bucureștiului
1 2
8 3
7 4
6 5
Gerrymandering municipal care ia în considerare
considerente de vecinătate
1 3
5 7
6 8
2 4
Scrutinul majoritar
Desemnează modul de organizare al votării în care primul candidat clasat este declarat ales.
•Are ca obiectiv principal asigurarea guvernabilităţii prin forţarea “mecanică” a majorității unui partid.
•Urmăreşte să degaje majoritatea unui partid sau a unei alianţe electorale.
• Scrutinul majoritar poate fi clasificat în funcţie de circumscripție:
- uninominal (dacă se desfăşoară într-o circumscripție în care se dispută un sigur mandat – uninominală)
- plurinominal (dacă se desfăşoară într-o circumscripție în care se dispută mai mult mandate)
sau în funcţie de proporția majorității:
- cu majoritate relativă (sau într-un tur) dacă primul clasat este declarat ales oricare ar fi majoritatea obținut
- cu majoritate absolută (sau în două ori mai multe tururi) dacă primul clasat a obținut peste jumătate din voturi
Sistemul electoral englez
Robert Dighton ‘The Westminster Election,’ întâlnire electorală pentru alegerile generale din 1796 in Covent Garden, Londra
Scrutinul uninominal cu un tur
• Exemplul tipic: Marea Britanie

• Principiul: câștigătorul ia totul
• Consecința 1: procentajul este relativ
• Consecință 2: creste importanta repartiției geografice a sufragiilor
Alegerile parlamentare din mai 2005 în Marea Britanie
Partide sau alianţe 2005 Voturi % Locuri % Diferență %
Partidul Laburist 9556183 35,4 356 55,4 +19,8
Partidul Conservator 8772598 32,5 197 30,6 -2,0
Partidul Liberal-Democrat 5982045 22,1 62 9,7 -12,5
Partidul Unionist Democratic (DUP) 241856 0,9 9 1,4 +0,5
Partidul National Scoţian (SNP) 412267 1,5 6 0,9 -0,6
Sinn Fein 17453 0,06 5 0,8 +0,7
Plaid Cymru 174838 0,6 3 0,4 -0,2
Partidul Social Democrat și Laburist (SDLP) 125626 0,4 3 0,4 0
Partidul Unionist din Ulster (UUP) 127314 0,4 1 0,1 -0,3
Respect-Unity 68065 0,2 1 0,1 -0,1
Independenţi 18739 0,07 1 0,1 +0,03
Alţii 1478266 5,5 1 0,1 -5,4
Total 26975250 100 650 100 42,13

Partide sau alianţe0 Voturi % Locuri % Diferenţă %
Partidul Conservator 10726614 36,1 307 47,4 +11,3
Partidul Naţional Scoţian (SNP) 491386 1,7 6 0,9 -0,8
Sinn Fein 171942 0,6 5 0,8 +0,2
Plaid Cymru 165394 0,6 3 0,4 -0,2
Partidul Social Democrat și Laburist (SDLP) 110970 0,4 3 0,4 0
Partidul Verde 285616 1,0 1 0,1 -0,9
Alţii 2124891 7,0 2 0,2 -6,8
Total 29691380 100 650 100 45,2

Partide sau alianţe Voturi % Locuri % Diferenţă %

Partidul Laburist 9344328 232 39,5 9,1

30,4
Partidul Liberal-Democrat 2415888 8,0 8 1.2% 6,2
Partidul Unionist Democratic (DUP) 1842106 0,6 8 1.2% 0,6
Partidul Naţional Scoţian (SNP) 1454436 4,7 56 8.6% 3,9
Sinn Fein 176232 0,6 4 0.6% 0
Plaid Cymru 181694 0,6 3 0.5% 0,1
Partidul Social Democrat și Laburist (SDLP) 99809 0,3 3 0.5% 0,2
Partidul pentru Independența Regatului Unit (UKIP) 3881129 12,6 1 0,2 12,4
Partidul Verde 1157613 3,8 1 0,2 3,6
Partidul Unionist din Ulster (UUP) 114935 0,4 2 0.3% 0,1
Total 49,8
Rezultatele alegerilor britanice din 8 iunie 2017
Partid Voturi Procente Locuri Procente
Conservatori 13.636.684 42.3 % 317 48,77
Laburiști 12.877.918 40.0 % 262 40,25
Liber-democrați 2.371.861 7.4 % 12 1,85
Partidul național scoțian SNP 977.568 3.0 % 35 5,38
Partidul verde 525.665 1.6 % 1 0,15
UKIP 594.068 1.8 % 1 1,8
Partidul Unionist Democrat DUP 292.316 0.9 % 10 1,54
Sinn Fein 238.915 0.7 % 7 1,08
Plaid Cymru 164,466 0.6 % 4 0,62
Partidul Unionist din Ulster UUP 114.935 0.4 % 2 0
Partidul social-democrat și laburist 99.809 0.3 % 3 0
Independent unionist Sylvia Hermon 151.471 0.2% 1 0,15
Speaker of the House of Commons 34.299 0.1% 1 0,15
Voturi valide 32.204.184 68.8%

Rezultate ale alegerilor britanice din 12 decembrie 2019
Locuri
Partid Voturi Procente
Conservatori 13 966 565 43,6 % 365 56.2%

Laburiști 10 295 607 32,2 % 202 31.1%
Liber-democrați 3 696 423 11,6 % 11 1.7%
Partidul național scoțian SNP 1 242 372 3,9 % 48 7.4%
Partidul verde 865 697 2,7 % 1 0.2%
Partidul Brexit 642 303 2% 0 0
Partidul Unionist Democrat DUP 244 127 0,80% 8 1.2%
Sinn Fein 181 853 0,60% 7 1.1%
Plaid Cymru 153 265 0,50% 4 1.1%
Alianța Nord Irlandeză 134 115 0,40% 2 0.2%
1 0.3%
Partidul social-democrat și laburist 118 737 0,40%
Alte partide 145.141 0 0

Speaker of the House of Commons 26 831 0,10% 1 0.2%
Voturi valide 31.337.119 67,30
Consecinţe scrutinului majoritar relativ: disproporţionalitatea
Indicele de disproporţionalitate (Michael Gallagher) .

Indicele de disproporţionalitate reprezintă diferenţa dintre procentul voturi și cel al mandatelor împărţit la doi. Cu cât
cifra se apropie mai mult de zero cu atât proporţionalitate este mai mare. Şi viceversa: cu cât cifra se îndepărtează mai
mult de zero cu atât disproporţia este mai mare.
Indicele de disproporţie a fost, deci, în Marea Britanie la alegerile din 2005
42,13/2=21,06
Iar în 2010 indicele de disproporţie a fost
45,2/2=22,6
în 2015 indicele de disproporție a fost
49,8/2=24,9
31,2 /2=15.6
32,7/2= 16,35
Alegerile din Canada din 2004
Partide sau alianțe Voturi % Locuri % Diferență %

Partidul Liberal 4982220 36,70 135 43,83 +7,13
Noul Partid Democratic 2127403 15,70 19 6,17 -9,53
Blocul din Quebec 1680109 12,40 54 17,53 +5,13
Verzii 582247 4,30 0 0 0
Independenți 64864 0.48 1 0,32 -0,16
Voturi valide 13564702 60.9

Partide sau alianţe Voturi % Locuri % Diferență %

Verzii 664068 4,48 0 0 0
Independenți 81860 0,55 1 0,32 -0,23
Voturi valide 14817159 64.7


Partidul Conservator 5.208.796 37,65 143 46,4 8,75
Partidul Liberal 3.633.185 26,26 77 25,0 -1,26
Noul Partid Democratic 2.515.561 18,18 37 12,0 -6,18
Blocul din Quebec 1.379.991 9,98 40 15,9 -5,92
Verzii 937.613 6,78 0 0 0
Independenți 94.844 0,69 2 0,6 -0,1
Voturi valide 13.834.294 58.8

Partide sau alianțe Voturi % Locuri % Diferenţă %
Partidul Conservator 5,832,401 39.62 166 53.90 14,28
Noul Partid Democratic 4,508,474 33.44 103 30.6 -2,84
Partidul Liberal 2,783,175 18.91 34 11.04 -7.87
Blocul din Quebec 889,788 6.04 4 1.30 −4,74
Verzii 576,221 3,90 1 0.32% −2,30

Partidul Liberal 6.942.937 39.47 184 54.44 14,97

Partidul Conservator 5.613.633 31.91 99 29.29 - 2,62
Noul Partid Democratic 3.469.368 19.73 44 13.02 -2,84
Blocul din Quebec 821.144 4.67 10 2.96 -1,51
Verzii 602.933 3.43 1 0.3 -3,13
Voturi valide 17,591.468 68.3%

Partidul Liberal 5,915,950 33.1 157 46 12.9
Partidul Conservator 6,155,662 34.4 121 36 - 1.6
Noul Partid Democratic 2.849.214 15.9 34 7 -8.9
Blocul din Quebec 1.376.135 7.7 10 9 1.3
Verzii 1.162.361 6.5 3 0.9 -5.6
Independent 75.836 0,4 1 0,3 -0.1

Indicele de disproporționalitate în Canada
Indicele de disproporție în 2004
24,53/2=12,26
21,59/2=10,75
22,21/2=11,10
32,03/2=16,01
25,07/2=12,53
30,04/2=15,2
Efecte perverse ale sistemului majoritar (exemplul
alegerilor federale canadiene din 1926 în Manitoba)
Partid politic % din locuri % din locuri

Conservatori 42,2 % 00%
Muncitoresc-progresist 19,5 % 41 %
Liberal 18,4 % 24 %
Progresist 11,2 % 24 %
Laburist 8,7 % 12 %
Consecințe
• Amplifică procentul locurilor în raport cu procentul voturilor pentru

• Creează serioase dificultăți pentru partidele mici, nuanțate de
polarizarea geografică, culturală și etnică.
Neo-Instituționalism
Introducere
Neo-Instituționalismul nu constituie un corpus unificat, în schimb este format din cel

puțin trei abordări, și anume: instituționalismul istoric, instituționalismul alegerilor raționale și
instituționalismul sociologic. Toate aceste abordări s-au dezvoltat ca reacție la perspectivele
comportamentale influente în anii 1960 și 1970 care căutau să elucideze rolul jucat de instituții
în determinarea deznodămintelor sociale și politice. Totuși, acestea posedă perspective diferite
asupra lumii și scenei politice.
NEXT
Instituționalismul Istoric
S-a dezvoltat drept răspuns la teoriile de grup asupra politicii și funcționalismului
structural proeminente în științele politice în perioada 1960-1970. Din perspectiva teoriilor de
grup, instituționaliștii istorici susțineau politica drept nucleu al conflictului dintre grupuri pe
baza resurselor limitate, dar aveau nevoie de explicații mai precise. Acestea au fost identificate
în modul în care organizațiile instituționale ale sistemului politic și structurile economice se
află în conflict, în sensul în care privilegiază anumite interese în timp ce demobilizează altele.
Aceștia accentuează structuralismul implicit al instituțiilor sistemului politic mai mult
decât funcționalismul abordărilor anterioare care vedea deznodămintele politice drept răspuns
la nevoile sistemului. Mai mult decât atât, aceștia resping tendința majorității funcționaliștilor
structurali care considerau caracteristicile sociale, psihologice sau culturale ale indivizilor
drept parametrii ce conduc operațiile sistemului.
Influențele pluraliste și neo-marxiste conduc instituționaliștii istorici să privească mult
mai atenți statul, văzut drept un complex de instituții capabile de a structura caracterul și
deznodămintele conflictului de grup. Analiștii acestei școli au explorat cum alte instituții
sociale și politice asociate cu forța de muncă și capital pot structura interacțiuni pentru a genera
traiectorii naționale prin comparații ale politicilor publice trans-naționale.
NEXT
Din punct de vedere al instituționalismului istoric, instituțiile reprezintă proceduri
formale și informale, rutină, convenții și norme încorporate în structurile sistemului politic sau
economiei politice, putând varia de la reguli ale ordinii constituționale la relații bancă-firmă.
În general, instituționaliștii istorici asociază instituțiile cu organizații și convenții promulgate
de organizații formare
NEXT
Caracteristicile instituționalismului istoric sunt în număr de patru.
În primul rând, adepții au tendința de a conceptualiza relația dintre instituții și
comportament individual în termeni amplii.
În al doilea rând, aceștia accentuează asimetria puterii asociată cu operațiile și
dezvoltarea instituțiilor, distribuind puterea neuniform în grupuri, dând accces limitat
grupurilor la luat decizii. De obicei accentuează cum unele grupuri pierd în timp ce altele
câștigă, decât să accentueze deznodământul benefic pentru toată lumea.
În al treilea rând, aceștia au tendința de a emfatiza dependența unei căi și consecințele
neintenționate prin dezvoltarea instituțiilor.
În al patrulea rând, se ocupă cu integrarea analizei constituționale cu contribuția altor
tipuri de factori, spre exemplu, ideile, în procesul deznodămintelor politice.
NEXT
Centrală oricărei analize instituționale este întrebarea: cum afectează instituțiile
comportamentul indivizilor. Neo-instituționalismul vine cu 2 tipuri de răspunsuri la această
întrebare: abordarea calculus și abordarea culturală, fiecare având perspective diferite asupra
întrebărilor cum se comportă actorii, ce fac instituțiile și de ce instituțiile rezistă în timp.
1. Răspunzând la prima întrebare, cei care adoptă o abordare calculus consideră că
indivizii caută să-și maximizeze șansele de obținere a unui set de obiectiv date de
preferințe specifice, așadar comportându-se strategic.
2. Instituțiile afectează comportamentul, în primul rând atribuindu-le actorilor un grad
mai mic sau mai mare de certitudine în legătură cu comportamentul prezent sau
viitor al altor actori. Instituțiile oferă informații relevante despre comportamentul
celorlalți, mecanisme pentru convenții, penalități pentru dezertare ș.a.m.d;
1. Din punct de vedere al abordării culturale, comportamentul nu este pe deplin strategic,
dar strâns legat de viziunea despre lume a unui individ. Fără să nege comportamentul
uman ca fiind rațional, amplifică necesitatea oamenilor de a urmări o rutină, sau
patternuri familiale pentru a-și atinge scopurile. Tinde să privească indivizii precum cei
ce satisfac, ci nu maximizatori ai utilității.
Ce fac instituțiile? Acestea oferă șabloane morale sau cognitive pentru interpretare și acțiune.
Individul este văzut drept o entitate adânc imbricată în lumea instituțiilor, format din simboluri,
scripturi și rutine, ce oferă filtre pentru interpretare , și pentru situație și sine, dar și a cursului
prin care o acțiune este constituită.
De ce rezistă instituțiile în timp? Prin abordarea calculus, sugerează că acest lucru are loc
deoarece instituțiile posedă ceva asemănător echilibrului Nash, indivizii păstrează aceste
strategii comportamentale deoarece a renunța la ele poate duce individul într-o situație mai rea
decât cea inițială. D.p.d.v al abordării culturale, explică acest lucru prin observarea că
majoritatea convențiilor asociate cu instituții sociale nu pot fi obiecte explicite ale alegerii
individuale. În schimb acestea sunt componente din care este construită acțiunea colectivă și
nu pot fi transformate de acțiunea unui individ. Ambele abordări sunt folosite,
instituționalismul istoric fiind eclectic.
NEXT
Instituționalismul alegerilor raționale
Acesta s-a dezvoltat în același timp cu instituționalismul istoric, dar în izolare de acesta,
inspirat de studiul comportamentului congresional american, prin observarea unui paradox:
dacă postulatele instituționalismului alegerii raționale sunt corecte, ar trebui să fie dificil de
păstrat majorități pentru legislația din Congresul SUA, unde multiplele preferințe ale
legislatorilor și caracterul multidimensional al problemelor ar conduce la o trecere rapidă de la
o constituție la alta. Totuși, deznodămintele congresionale prezintă stabilitate considerabilă.
Majoritatea cercetătorilor sugerează o cauză ca fiind drept modalitatea prin care regulile
procedurale și comitetele Congresului structurează alegerile și informațiile disponibile
membrilor. Pe scurt, instituțiile rezolvă majoritatea problemelor acțiunii colective cu care se
confruntă de obicei legislaturile.
Așa cum se sugerează, instituționaliștii alegerilor raționale în domeniul științelor politice au
extras unelte analitice productive din domeniul „neo-economiei de organizare” care
accentuează importanța drepturilor la proprietate, căutarea chiriilor și costurilor de tranzacție
pentru operarea și evoluția instituțiilor.
NEXT
Instituționalismul alegerilor raționale dispune de patru caracteristici.
În primul rând, acesta folosește un set de asumpții ale caracterului. În general, acesta
afirmă că actorii relevanți dispun de un set fix de preferințe sau gusturi se comportă totalmente
instrumental pentru a-și maximiza obținere acestor preferințe, într-o manieră strategică ce
presupune calcule excesive.
În ale doilea rând, acești instituționaliști tind să privească politica drept o serie de
dileme ale acțiunilor colective. Cea din urmă poate fi definită precum instanța când indivizii
acționează să-și maximizeze obținerea preferențelor și să producă un deznodământ sub-optimal
colectiv. Ce previne actorii din a lua o decizie colectivă superioară este absența aranjamentelor
instituționale ce ar garanta un comportament complementar din partea celorlalți. Bine
cunoscuta dilemă a prizonierilor.
În al treilea rând, o contribuție măreață a fost să accentueze rolul interacțiunilor
strategice în determinarea deznodămintelor politice. Așadar, comportamentul unui actor este
cel mai probabil să fie inițiat de un calcul strategic puternic influențat de așteptările actorului
asupra comportamentelor celorlalți, și nu de forțe istorice impersonale.
În ultimul rând, instituționalismul alegerilor raționale au dezvoltat o abordare aparte a
a explicării originii instituțiilor. Aceștia explică instituțiile prin referință la valorile pe care
aceste funcții le capătă pentru actorii afectați de instituții. Așadar, actorii creează instituții
pentru a obține această valoare, deseori conceptualizată în termeni de câștiguri din cooperare.
Un al 3-lea tip de institutionalism este cel sociologic, care de asemenea s-a
dezvoltat independent de celelalte doua. Ceea ce astazi numim institutionalism
social a luat nastere din teoria organizatiei, la finalul anilor 1970.
De la Weber incolo, multi sociologi au inceput sa vada structurile birocratice
precum departamente guvernamentale, firme, scoli etc. drept produsul unui efort
intensiv de a crea structuri care pot completa cele cerute de societatea moderna
intr-o maniera si mai eficienta. Similaritatile intre aceste diverse organizatii erau
vazute ca rezultat al acestei dorinte de eficientizare pentru a duce la bun sfarsit
aceste cereri, astfel, cultura era vazuta drept ceva total diferit.
Aici intrevine institutionalismul social, care este impotriva acestei abordari,

explicand ca procedurile si formele instututionale abordate de catre organizatii
sunt mai degraba practici specific culturale asimilate de catre acestea nu pentru o
eficientizare, ci din rezultatul transmiterii anumitor practici culturale. Intelegand
acestea, putem vorbi despre cum institutionalismul social de obicei cauta
explicatii despre comportamentul organizatiilor: de ce adopta diverse proceduri si
simboluri.
Avem trei caracteristici care fac aceasta abordare distinctiva:
 Acestia se uita mai departe de norme, reguli formale sau proceduri si

incearca sa priveasca lucrurile printr-o prisma sistemelor de simboluri,
script-urilor cognitive precum si a sabloanelor morale care ghideaza
actiunea umana. Astfel, divizarea conceptuala dintre “cultura” si “institutii”
este micsorata, acestea completandu-se una pe cealalta.
 Are o intelgere distinctiva intre institutii si actiunea individuala, urmand
“cultural approach”-ul. Acestia sustin ca, indivizii care sunt introdusi intr-un
rol institutional specific asimileaza normele asociate cu aceste roluri,
explicand ca prin aceasta modalitate institutiile afecteaza comportamentul.
In aceasta imagine, institutiile pana si cele mai simple preferinte si
identiatea actorilor sociali.
 O abordare diferita la cum practicile institutionale iau nastere si cum se
schimba in timp. In aceasta abordare, se sustine ca organizatiile adopta
practici institutionale noi, pentru a imbunatatii legitimitatea sociala a
participantiolor sau a organizatiilor in sine, nu pentru eficientizare. Din
contra, unele dintre aceste practici pot fi impotriva atingerii scopurilor
originale ale organizatiei.
Aici avem un exemplu, si anume cel cu imigrantii, unde se spune ca

politicile adoptate in favoarea imigrantilor nu au fost facute cu eficienta si
functionalitatea statului in minte, ci au fost adoptate datorita conceptiilor
despre drepturile umane au facut aceste politici sa para corespunzatoare.
Comparatii
Toate ceste noi tipuri de institutionalism ajuta in mai buna intelegere a lumii
politice, insa acestea nu sunt deloc identice si prezinta viziuni diferite. Din acest
motiv, fiecare are parti bune si parti rele pe care le vom discuta in toate cele 3
cazuri
Institutionalismul istoric are cea mai comoda conceptie despre relatia intre
institutii si comportament. Aceasta foloseste ambele abordari “calculus” si
“cultural” ceea ce este foarte valoros, intrucat ambele perspective sunt valoroase
si importante. Insa, problema acestuia se iveste in momentul in care incearca sa
analizeze cum exact institutiile afecteaza comportamentul, intrucat in cadrul
acestei abordari s-a acordat mai putina atentie subiectului decat in celelalte scoli
de gandire.
Institutionalismul alegerilor rationale, in schimb, a dezvoltat o intelgere mult mai
ampla si mai precisa pentru relatia dintre insitutii si comportament. Intrucat
comportamentul instrumental este o componenta majora a politicii, acest tip de
institutionalism a facut contributii majore prin a evidentia aspecte politice care de
altfel erau subapreciate de catre alte abordari, oferind modalitati de analiza al
acestora. De asemenea, acesta a adus explicatii foarte bune motivului pentru care
institutiile curente continua sa existe, intrucat persistenta unei institutii se
bazeaza la beneficiile pe care le poate oferii. Chiar daca acesta poate aduce
explicatii foarte bune in legatura cu persistenta institutiilor, ineficienta acestuia se
poate observa in explicatiile acestuia pentru originile institutiilor curente, unde
echilibrul pe care se bazeaza aceasta abordare se dovedeste a nu fi la fel de
folositor.
Institutionalismul sociologic, precum si cel istoric, de altfel, iau o abordare

diferita pentru a explica de unde provin institutiile si cum se schimba acestea in
timp. Acestea pleaca de la premisa ca noi institutii sunt create intr-o lume care
deja este plina de institutii. Institutionalismul social foloseste acest concept
pentru a studia daca noile institutii imprumuta diverse modele de la cele
existente. De asemenea, in cadrul acestei abordari se dezvolta explicatii mult mai
ample legate de prezenta multor ineficiente in institutii sociale si politice. Cu
toate acestea, folosind aceasta abordare se poate rata magnitudinea la care
aceste creatii institutionale sau reforme aduc cu ele ciocniri ale puterilor intre
actorii cu interese diferite. Aceasta tinde sa se focuseze atat de mult pe procese la
scara larga, intrucat de multe ori actorii care sunt implicati in aceste procese tind
sa dispara din viziunea institutionalistilor, ajungandu-se la rezultate ce arata ca o
actiune fara actori.
Concluzia
Din cele prezentate mai sus, intelegem ca exista nu unul ci trei tipuri de neo
institutionalism, aceste tipuri dezvoltandu-se complet separat si ramanand astfel
unul fata de celalalt. Urmand aceasta afirmatie, se propune ca acestea sa lucreze
impreuna pentru a putea depasi limitarile fiecareia dintre abordari: fiecare dintre
acestea ofera o perspectiva reala, valida asupra diferitelor dimensiuni ale
actiunilor umane si ale impactului institutiilor prezente in acestea. In aceeasi idee,
ambele abordari “calculus” si “cultural” folosesc perspective care pot fi
implementate intr-o maniera in care ambele sunt utilizate in mod armonios,
intelegand ca o parte foarte mare din comportamentul uman este simultan
dirijata de catre scopuri personale si strategie, dar si de catre lucruri specific
culturale. Considerand cele spuse mai sus, multi dintre analistii alegerilor
rationale au inceput sa incorporeze cultura si credinta in munca lor pentru a
explica diverse fenomene legate de actorii prezenti. In concluzie, cele prezentate
mai sus ne pot spune ca aceste tipuri de institutionalism au stat separate unul de
celalalt destul timp, fiind timpul ca acestea sa devina mai deschise la alte
perspective si la a adopta conceptii noi in viziunea deja existenta a acestora,
intrucat fiecare are de invatat de la cealalta.
ANALIZA COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE PARTIDE
Tipuri de cabinete: monocolore sau de coaliție, majoritariste sau minoritariste.
Sisteme de partide
- bipartidiste (duc la guvernare majoritaristă - monocoloră)
- multipartidiste (duc la guvernare consensualistă – de coaliție)
In literatura de specialitate sunt presupuse niște avantaje ale sistemelor bipartidiste (le găsiți in
text), dar Lijphart nu îmbrățișează 100% aceste puncte de vedere.
Ce luăm în considerare când numărăm un partid ca fiind relevant pe scena politica?

- Mărimea partidului (locurile obținute in parlament)
- Potențialul de coaliție (care depinde de mărime)
In practica este util să distingem intre sisteme:

- Bipartidiste
- Doua partide si jumătate
- Multipartidiste cu partid dominant
- Multipartidiste fără partid dominant
Putem distinge între acestea mai bine folosind Indicele Laakso-Taagepera care ne propune o
modalitate de a identifica numărul efectiv de partide
Cum numărăm partidele aliate? In funcție de:

- gradul de concurenta la alegeri
- gradul de cooperare in parlament
- gradul de cooperare in formarea guvernului
- durata colaborării
Partidele facționalizate:
- Duc la cabinete cu o durata mai mica
- Pot fi tratate ca doua partide de aceeași mărime
Numărul efectiv de partide este corelat și cu nivelul conflictului partizan:

- Platformele oficiale/manifestele pot fi un indiciu cu privire la acesta, dar sunt mai
importante politicile susținute în practică
- Nu întotdeauna caracteristicile alegătorilor unui partid ne pot clarifica orientarea
partizană a acestuia (un partid poate avea mulți votanți catolici, dar să nu își asume o
poziție față de un clivaj religios)
- Conflictul partizan refera la diferențele între partide, nu din interiorul lor
- Temele care diferențiază partidele trebuie sa fie relevante pe termen lung
Dimensiunile de conflict partizan identificate de Lijphart în cele 36 de democrații studiate sunt:
- Socio-economică
- Religioasă
- Cultural-etnică
- Urban-rurală
- Susținerea regimului
- Politica externă
- Teme post-materialiste
ORGANIZAREA PARTIDELOR POLITICE
Tipologii ale partidelor politice si evolutia lor istorica:

- Partide de cadre/notabilitati
- Partide de masa – aspecte centrale ale organizării de partid:
o relația cu societatea civilă, (puterea organizațională e măsurata prin nr.
membrilor de partid si capacitatea de a captura anumite sectoare din electorat)
o nivelul de democratizare din interiorul partidului (structurile centrale sunt
analizate dpdv al reprezentabilității si posibilității tragerii la răspundere)
- Partide catch-all – brokeri intre societate civila si stat (Kirchheimer 1966)
+ new social movements
Dimensiuni de analiza
Ne intereseaza obtinerea cat mai multor date empirice din urmatoarele categorii:
- istoria electorala si guvernamentala a partidului
- dezvoltarea si structura membership-ului
- numarul si modul de alocare al oficialilor de partid (party staff)
- distributia interna a puterii si functiile organelor interne ale partidului
- finantarea partidului
Relatia dintre stat si partidele politice ar trebui avuta in vedere daca ne intereseaza sa
stiudiem evolutia/declinul partidelor, deoarece:
o partidele politice nu mai comunica prin canale partizane cu alegatorii, ci le
prefera pe cele universale, uneori de stat (televiziuni publice, etc.)
o resursele financiare (subventii directe) si de personal (personal pentru
partidele palamentare) provin de la stat
o reglementările de stat sunt din ce in ce mai importante pentru funcționarea
partidelor
o exploatarea resurselor statului de partidele aflate la guvernare in scopul
patronajului (partide care isi rasplatesc proprii suporteri)
Analizând aceasta relație, putem deduce ca schimbările centrale au loc in relația dintre cele 3 fete
distincte ale partidului:
- Party in public office (fata care are de-a face cu rolul partidului in guvern si parlament)
- Party in central office (fata care are de-a face cu biroul central al partidului)
- Party on the ground (fata care are de-a face cu reprezentarea membrilor simpli de partid
si a electoratului) – singura in declin
Party organizations and the problem of party decline
Studiul partidelor și al sistemelor de partide este încă unul dintre cele mai mari și mai active
subdomenii din cadrul politicii comparate. În prezent, știm foarte multe despre evoluțiile
transnaționale ale legăturilor care leagă sau nu partidele de alegătorii lor. De asemenea, știm
din ce în ce mai multe despre partidele aflate la guvernare, atât în ceea ce privește procesele
de formare a coalițiilor, cât și rolul acestora în elaborarea politicilor. Teoriile organizării ale
partidelor sunt utile atunci când se încearcă să se facă generalizări pe termen lung despre
dezvoltarea lor, dar sunt dificil de tratat într-un mod mai specific sau ca structuri cu adevărat
empirice. Ca urmare a moștenirii modelului partidelor de masă, rămâne încă o tendință de a
evalua organizațiile de partid în ceea ce privește relațiile lor cu societatea civilă (cf. von Beyme,
1983; Hecksher, 1953, 149-59).
New perspectives on the development of party organization

Acest volum își propune să remedieze lipsa de dovezi empirice privind organizarea partidelor
prin intermediul unei colecții sistematice de date transnaționale privind toate organizațiile de
partid relevante dintr-o varietate de țări occidentale. Aproape toate țările pentru care sunt
disponibile date pe termen lung înregistrează un declin al proporției de alegători care sunt
membri de partid, dar aproximativ șase țări înregistrează o creștere generală a numărului
absolut de membri de partid. Din ce în ce mai multe partide câștigă acces la funcții publice și, în
acest sens, acces la mijloace alternative de legitimare. Comuniștii finlandezi și social-democrații
germani au intrat în primele coaliții postbelice în anii 1960. Până la sfârșitul anilor 1970, partide
precum Rassemblement Walloon belgian, Volksunie și Front Democratique des Bruxellois
Francophones au fost admise pentru prima dată la guvernare.
Parties and the state

În ultimul deceniu, relevanța legăturii partidului cu statul a avut tendința de a deveni deosebit de
importantă. Înțelegerea schimbării și adaptării organizaționale a partidelor ne cere să acordăm
cel puțin la fel de multă atenție legăturii dintre partid și stat ca și legăturii dintre partide și
societatea civilă. Ascensiunea partidului profesionist a coincis cu un accent mai mare pe
legătura dintre partid și stat, acesta din urmă oferind potențialul de a compensa prima. Într-un
sens, stilul de sus în jos al vieții organizaționale a partidelor, care a fost subliniat în descrierea
lui Kirchheimer a partidului atotcuprinzător, poate că a dus, de asemenea, la o erodare a
legăturii dintre partid și societatea civilă.
Ascensiunea partidelor politice a dus la o schimbare dramatică a modului în care acestea sunt
văzute ca intermediari între societatea civilă și stat. Aproape toate capitolele din acest volum
subliniază modul în care statul, spre deosebire de simpla societate civilă, a devenit indiscutabil
de important pentru supraviețuirea lor. O concepție a statului ca intermediar poate ajuta la
iluminarea proceselor prin care partidele caută să supraviețuiască. Puține partide, dacă nu chiar
niciunul, își mențin acum propriul canal de comunicare partizană, fie că este vorba de o presă
de partid, de un sistem de radiodifuziune de partid sau orice altceva. În schimb, acestea se
bazează aproape exclusiv pe o combinație de media și rețele independente și controlate de
stat. Modul în care partidele își prezintă mesajul și frecvența cu care acesta poate fi prezentat,
depinde în mare parte de regulile și procedurile concepute de stat.
Numărul personalului care lucrează pentru partidele politice a crescut substanțial în ultimele
două decenii. O mare parte din această creștere poate fi explicată prin creșterea numărului de
angajați ai partidelor parlamentare care sunt plătiți în mare parte, dacă nu exclusiv, din fonduri
de stat. În Danemarca, creșterea personalului parlamentar a fost de zece ori mai mare decât
cea a personalului din birourile centrale.
În majoritatea țărilor, raportul dintre personalul partidelor parlamentare și personalul biroului

central a crescut în timp. Dar numai într-o minoritate de țări (Danemarca, Germania, Irlanda,
Țările de Jos și SUA) numărul total al angajaților din birourile parlamentare ale partidelor îl
depășește în prezent pe cel al angajaților din birourile centrale. În general, o mare parte din
capacitatea organizațională de care dispun partidele în ceea ce privește personalul poate fi
pusă pe seama resurselor furnizate de stat.
În consecință, statul este din ce în ce mai important pentru partide din punct de vedere pur
financiar. În Austria și Danemarca, de exemplu, finanțarea totală din partea statului pentru
partide este egală cu toate celelalte surse de venit luate împreună. În Germania, însă, odată ce
sunt incluse subvențiile pentru diversele fundații de partid, subvențiile de stat reprezintă de
peste zece ori mai mult decât cele provenite din alte surse.
O mare parte din caracterul organizației și activității partidelor contemporane este modelat de
reglementările de stat, multe dintre acestea fiind adoptate în urma acordării subvențiilor de stat.
Cazul german este poate cazul paradigmatic al reglementării de stat a vieții de partid, în special
după promulgarea Legii partidelor din 1967. În Norvegia, legile de lungă durată care oferă sprijin
financiar din partea statului pentru întâlnirile de nominalizare care se desfășoară într-un anumit
mod au încurajat partidele să adopte o procedură uniformă de selecție a candidaților. În Austria,
principiul constituțional al "mandatului liber" împiedică în mod eficient orice încercare oficială de
a supune partidul din funcțiile publice unui control formal.
Se pare că partidele politice sunt din ce în ce mai dispuse să profite de resursele publice pentru
a-și recompensa susținătorii. Dovezile sunt sumare și uneori nebuloase, dar există totuși un
grad de consecvență care sugerează că patronajul partidelor, exercitat prin intermediul statului,
devine tot mai răspândit. 'Statul' joacă un rol important în supraviețuirea partidelor, și din ce în
ce mai mult. Dar acest lucru nu trebuie interpretat ca însemnând că partidele au descoperit
brusc un fel de picătură externă din care organizațiile lor, altfel bolnave, se pot hrăni. În schimb,
avem de-a face cu decizii care au fost luate de parlament și de clasa politică și, prin urmare, de
partidele însele.
Partidele încep să semene din ce în ce mai mult între ele în ceea ce privește caracterul și stilul
organizațional. Toate partidele sunt obligate să se conformeze normelor naționale privind
subvențiile de stat și legile partidelor. De asemenea, acestea tind să se bazeze din ce în ce mai
mult pe fontul comun al finanțării de stat, mai degrabă decât pe propriile moduri de colectare a
veniturilor.
Luncan Mircea-Alexandru
RISE – Grupa 4
SNSPA
Noul institutionalism
1.
Teoriile contemorane referitoare la politica tind sa o portretizeze drept reflectia societatii,

fenomenul politic fiind consecinta comportamentelor individuale. Noul institutionalism pune
accepntul pe autonomia relativa a institutiilor politice si pe efectul pe care acestea il au in societate
prin modul lor de functionare.
In vremurile noastre, marii actori ai sistemelor economice si politice moderne sunt organizatiile
formale. Justitia si birocratii au un rol dominant in viata contemporana.
2. Stilurile teoretice de stiinte politice
Desi conceptul de institutie nu a disparut niciodata din teoria stiintelor politice, viziunea de baza care
caracterizeaza teoriile cu privire la stiintele politice dateaza din anii 50 si realizeaza o diferentiere
bazata pe urmatoarele criterii:
a. Contextualismul – presupune intelegerea politicii ca o parte intrinseca a societatii, ci mai
putin sa o diferentieze de aceasta
b. Reductionismul – inclina catre portretizarea fenomenelor politice drept consecintele
comportamentului individual
c. Utilitarismul – conform caruia libera initiativa, luata cu intentia de a satisface nevoie
societatii, da tonul actiunilor politice
d. Functionalismul – se bazeaza pe analizarea istoriei pentru a atinge un echilibru adecvat in
ceea ce priveste masurile politice
e. Instrumentalismul – acesta defineste luarea deciziilor si alocarea deciziilor ca fiind
principalele atributii ale vietii politice.
3. Contextualismul
Acesta presupune intelegerea politicii ca o parte intrinseca a societatii, ci mai putin sa o diferentieze
de aceasta.
Din punct de vedere istoric, politologii și filozofii politici au avut tendința de a trata instituțiile
politice, în special statul, ca factori independenți, importanti pentru reglementarea și înțelegerea
vieţii sociale. In politica modernă, majoritatea oamenilor de stiinta nu au fost de acord.
Este considerat ca geografia, clasa sociala, clima, limba, cultura, conditiile economice, demografia,
tehnologia si ideologia sunt capabile sa influenteze politica, insa, a contrario, acestea nu sunt
afectate in mod special de politica.
4. Reductionismul
In cadrul reductionismului se remarca doua teorii.

Prima teorie sustine ca un sistem politic este format dintr-un numar mare de factori elementari.
Comportamentul fiintei umane la nivelul acestor actori este vazut drept calculat, constient si flexibil
RISE – Grupa 4
SNSPA
sau inconstientient si rigid. Actiunile acestora se formeaza pe baza experientei din afara mediului
politic, depinzand de pozitia lor in societate si sistemul economic.
A doua teorie sustine ca exista un comportament bazat pe nevoile colective ale societatii pe care
oamenii politici ar trebui sa le satisfaca, fiindu-le investita aceasta datorie si acest privilegiu prin vot,
reprezentand populatia.
5. Utilitarismul
Conform acestuia, viata este caracterizata prin prisma deciziilor luate.
Asa cum am mentionat si in introducere, utilitarismul se bazeaza pe luarea deciziilor privind strict
utilitatea acestora.
Din punct de vedere istoric, știința politică a subliniat modurile în care a fost încorporat
comportamentul politic într-o structură instituțională de reguli, norme, așteptări și tradiții care au
limitat sever posibilitatea luarii deciziilor pe baza unor vointe individuale. Per a contrario, știința
politică modernă a descris, în cea mai mare parte, evenimentele politice drept consecita luarii unor
decizii calculate.
Teoriile cu privire la alegeri sustin ca votantii isi aleg reprezentantul in baza reprezentarii propriilor
interese.
6. Functionalismul
Acesta se bazeaza pe analizarea istoriei pentru a atinge un echilibru adecvat in ceea ce priveste
masurile politice.
Conform acestuia, un proces istoric eficient este unul care se adapteaza rapid pentru a da o solutie
unica, tinand cont de contextul in care urmeaza a fi aplicata.
Totusi, se mentioneaza ca istoria nu poate fi garantata ca fiind eficienta, existand posibilitatea ca nu

intodeauna sa se atinga un echilibru.
7. Instrumentalismul
Din punct de vedere istoric, teoriile institutiilor politice infatisau deciziile politice ca avand rolul de a
crea un scop, o directie, identitate si apartenenta. Politica era un mijloc de educare al cetatenilor si
crearea unor valori culturale ce urmau a fi propagate in societate.
8. Pozitia institutiilor politice in societate
Nu putem nega importanta nici a contextului social al politicii si nici a motivelor actorilor individuali
pe care noul institutionalism insista, ca urmare ca rolului autonom al institutiilor politice.
RISE – Grupa 4
SNSPA
Democratie nu depinde numai de conditiile economice si sociale, dar si de arhitectura institutiilor

politice.
Capitolul
2
ElaborareapoliticilorUE-
teoretiziri
MarkA. Pollack
l!-:!-|-|_
Cuprlns
cAdoehit mrfrd.?
X
coisrrudirsmur e eaa dadElior Gu€runl. mulsraiiid ri
3 prcrainto e aurctsno
'emd€ rele € uE de ebbqa€ a pdrtocjo,
r99'ti.d erytT!at!'4aa ,4
I erczd
Gwanant, bsirm.2
Rezumat
cunosrint.ronoasreasup'aproce
m B pade de rnbaj u bo r6iic asrJerca h1or69sr€apl ncLpateto
I leo
elproalet6i cuEnlesaugrup* p
a€ niaq,* i €urop€necaB in4iatau contasiarmodee € netunclion
EUBORAREAPOUNCIOFU€
iEORETEIFI
'r5ib iGtitultonattsma,ith t6ort. rteg€. r4tonat€
[knu|, rcqe|l;
au d.^dhr rrctripd de -innnulbo
n |'34.193': H!||siTryb j996)
r r rddrr majorirar& hd. a d
ii rsr tunr\r, Kcflrrh shrFjc
rDoYnial!tsh.eiL ri4or4E drer
:Jd. ci. s h ea idenatiomE sDrcerehpru,sh.pde 5i dlii .u .x,hid d
nd t*{ da de}
sr.io(rctezc ts Dd&hri(M@ r9
..hirccd, fip$qhrro1i. or5! (rego)
ri drij (Hubn ei shipan2oo2),
Dqi romd{e i aeri.fu i4irico
i.itoi
I flprE a bon.i rrg*ii ctbn.re ri rcci ( p qruE.Fri.scharyr(re33),d..xenpr!,a
'nr-o.pticirc
unanimi6r !i ncntiiq.a ndu-qud-u
19
ev dopr4A Aeubrc. r djude€c, c r€sd. Ltbnr..
o e6 bffht.! pGr hfluenta $u o
rdoir4 i,srirutiicexisGi!.,adaprrnd
crlns r o(umsuntdc h $hiob riad pi! iNmik
.4i4 e n.* hniru
'u'.btosjcr" ..''.d.-b'".,',"'..;,.
d.d*miircndc drriosr, ei r.r?dat /e1,.r_r,
ririioruE. poraorrea
"dival."ii cap
i.,ri-d,rd.din
nliuni deron.. ".
suveiid. ncmbr.
8"."" ,;, d" ,-

'.'i
desddd iniuiomk F dsdi*j
ELABOiAiEA FOL|IICILOF ULTEONETZARI
esebr de.$i In tunqie d., prcfeint.rc

Dad fiiid €rili fr.v.id trnui vdrurui ultrim (rau ob,hdd m& Eprc4nbr de vMc)
'
+rnd. ser.roi ndb€ s s 3iee5 "ihobiriab dc Fbra iir6rivdor din r.cuf (pi.mtr
Lca6Di[7). hr64n, h'nriictits
d.zvol@c. r@!d d.t J unut 3pnj
'
cEnNcl,bmro ju'bpndmt! *trpE
iir rdovldnooptimrditui!, !6rdabrign(.sidriirc.-
ip|i,rii |or(vd.iqpnou |0)

'
ti{a @tuinib4n
arc e rcbu, .i hriiprn br$q. hniuttlmL ri un @nponmcd dc d.tsn
'ml.m,ifu|Uior,dolisupma|ioni|ji
*isrft ! u€nobilizdunsp
LdrududcUEapGahprirad
reijh, md dirsn fondurr iN
r (wzi cipiioLb 7 ri e)
Pc$un, !6r pdd iiinqioi'ritrii arcgeii nt ioiale..dr si pedm €ihb
tilq u[ sq r.r 3int1r ium5i rn ce$

c$himbti h pr.c
nnF. liid.miirir. rdrtutr&n.nhlc h6tiunide subsbnr!.
biorinnd al.sdii htimak ri .d! n
nai impotuli hdqi ddcfrhsnlr ri
Condrlctlvllmul 9l EmoddaE. ld.ntltillld 9l prclsrlntslor .ureFens
Aos) it{ !xe1ei6 schdr, cos

Instituționalism “Old”
and “New” -Philip
Selznick
Măslină Andreea-Denisa
Burdeniuc Carmelina
Acest eseu se focusează pe preocupările
autorului cu privire la etos și direcția ”noului
instituționalism”. Autorul face o distincție
clară între ”vechi” și ”nou”, deoarece este
inhibată contribuția teoriei instituțional la
problemele majore ale birocrației și a
politicii sociale. De altfel, făcând o
retrospectivă asupra ultimilor 40 de ani de
studii organizaționale, scriitorul are o părere
în antiteză, experimentând atât bucurie, cât
și regret. Considerând că în acea perioadă s-
au învățat multe și că au avut o influență
asupra artei managementului, dar cu toate
acestea nu a reușit să abordeze unele dintre
probleme centrale ale organizării și Am fost oare distrași de căutarea
unor noi paradigme?
guvernării.
Într-un capitol din “Logic: The Theory of
Inquiry”, John Dewes (1938) susținea că
știința socială ar trebui să fie ghidată
de problemele vieții și de practică, iar
problemele anchetei sociale ar trebui
să se dezvolte pe acțiuni sociale reale
(nevoi, necazuri, tensiuni). Astfel, orice
problemă de cercetare ștințifică care
nu decurge în condiții sociale reale este
categorisită drept fictivă.
“My Leadership in Administration” (1957) se
focusează pe doua lucrări “TVA and the Grass
Roots (1949)“ și ”The Organizational Weapon”
(1952), acestea sunt concentrate pe două idei
cheie : caracterul și competența. Metodele
organizaționale leniniste au creat un caracter
distinctiv care transforma membrii unei asociații
voluntare în agenți disciplinați și dislocabili.
Monitorizarea procesului de instituționalizare
reprezintă o responsabilitate majoră a
conducerii. Teoria instituțională urmărește
apariția formelor, proceselor, straregiilor,
perspectivelor și competențelor distincte ce apar
din modele de interacțiune și din adaptarea
organizațională. Modelele trebuie să fie luate
atât ca răspunsuri la mediile interne, cât și la
cele externe.
Instituționalizarea este definită ca
apariția unor modele
ordonate,stabile,integratoare social din
activități instabile, slab organizate sau
strict tehnice (Broom și Selznick, 1955).
Cel mai semnificativ aspect al
instituționalizării sugerat în “Leadership
in Administration” este infuzia cu valoarea
dincolo de cerințele tehnice ale sarcinii în
cauză. Sursa de bază a stabilității și
integrării este crearea de angajamente
sociale. Instituționalizare constrânge
conduita în două moduri principale prin
aducerea acesteia într-o ordine normativă
sau făcând-o ostatică a propriei istorii.
În “Law,Society and Industrial Justice”(1969),
instituționalizarea este înțeleasă ca infuzarea
unui mod de guvernare cu constrângerile și
aspirațiile unei ordini juridice. Guvernamentul
privat este asemănător cu statul de drept.
Impulsul de a crea un regim de regului
decurge din cerințele practice ale
organizației, inclusiv din utilizarea eficientă a
resurselor umane.
O temă majoră a cărții este tensiunea dintre
logica contractului și logica cooperării
susținute.
Accentul este pus pe tensiunile și problemele
recurente, precum și pe oportunitățile și
constrângerile instituționale.
A vedea corporația “ca o instituție”
înseamnă a vedea întreprinderea ca o
continuitate în funcție, îngrijind
interesele pe termen lung și fiind sensibil
la structura operativă a autorității.
O teorie instituțională a firmei este o
voce a rezistenței la această cultură,
pune sub semnul întrebării obiectivul de
maximizare a profiturilor sau
rentabilitățilori capitalului. Astfel, teoria
instituțională se referă la problemele
legate de preocuparea socială.
“Noul instituționalism” a generat perspective noi
precum și schimbări interesante de focalizare.
Atât “vechiul”, cât și ”noul” reflectă o
sensibilitate sociologică profund interiorizată.
Legitimitatea este văzută ca o sursă de inerție,
dar și o chemare pentru a justifica anumite
forme și practici.
Izomorfismul instituțional apare deoarece
organizațiile tind să se modeleze după organizații
similare din domeniul lor pe care le percep a fi
de succes sau mai legitime.
Mimesis este considerat un “răspuns la
incertitudine” ce sugerează că adaptarea
organizațională este adesea mai compulsivă
decât rezolvarea problemelor.
Un corolar este o preocupare pentru miturile
și ritualurile organizaționale. Structurală
formală este instituționalizată și din exterior
și din interior ce reflectă conceptele
predominante despre modul în care ar trebui
structurată munca.
Cu cât structura unei organizații este
derivată mai mult din mituri
instituționalizate, cu atât ea menține mai
multe manifestări elaborate pe încredere,
satisfacție, pe plan intern și extern.
Miturile sunt completate de proceduri de
rutină care sunt amenințătoare, fiind căutată
minimanizarea inspecției și evaluării de către
manageri interni și constituenți externi.
(Meyer și Rowan, 1991)
Atenția la mituri și simboluri nu
este deloc nouă, mai ales în
teoria socială a legitimării.
(Gaetano Mosca „Formulele
politice”).
În studiul autorului nostru despre
TVA, mitologia „rădăcinilor”
administrației are un loc central,
precum și funcțiile interne și
externe ale „ideile care susțin
moral” sunt explorate oarecum.
Mai convingător „nou” este
reconceperea a unei structuri formale
ca „gros” instituționalizată. Din această
înțelegere, designul oficial este creat în
cadrul unui cadru primit şi construit de
cultură şi constrângere.
Prin urmare, nu este doar completat

prin mai informale și spontane practici,
atitudini, relații și angajamente.
Mai degraba, structura formală trebuie

privită în sine ca un produs adaptiv,
receptiv la influențele mediului,
inclusiv definiții culturale ale
proprietății și legitimității.
Noii teoreticieni acordă, pe bună dreptate, o mare importanță
„cunoașterii structurate.” Această idee foarte utilă ne reamintește
că interacțiunea culturii și organizației este mediată de minte
socială construită, adică după tipare de percepţie şi
evaluare. Oamenii din organizații trăiesc cu raționalitatea limitată și
fac față incertitudinii bazându-se pe rutine, care pot deveni
ritualuri. Acestea și alte perspective ne ajută să privim îndeaproape
procese organizaționale, identificând astfel moduri foarte specifice
de gândire și actorie.
Întreprinderea de a privi îndeaproape experiența

organizațională ne poate ajuta să depășim
aparentul conflict dintre modele de alegere
rațională și instituționale.
În Leadership în Administrație autorul consideră

că nici un proces social nu poate fi înțeles cu
excepția faptului că este situat în comportamentul
indivizilor și mai ales în percepțiile lor asupra ei
înșiși și unul față de altul.
În această versiune a „individualismului
metodologic” nu se neglijează importanța
sau realitatea unor fenomene distinctive
sociale. Dar, aceste fenomene sunt
produse în și prin receptivitatea și
capacitatea indivizilor de rezolvare a
problemelor.
Acest comportament include atenția

acordată oportunităților pe termen scurt,
constrângeri și stimulente, ce este o
punte utilă între nonrațional și rațional,
termeni care nu ar trebui confundați.
O temă deosebit de interesantă și
răspândită în noul instituționalism
este prevalența incoerenței în
organizațiile complexe
Organizația tipică mare este mai

bine înțeleasă ca o coaliție,
guvernată de raționalități multiple și
autoritate negociată, decât ca un
sistem unificat de coordonare.
Ecou aici este ideea de organizare
postbirocratică, cu modelul său de
organizare extrem de receptivă,
controlată în mod liber, favorabilă
inițiativei la toate nivelurile.
Dar unii instituționaliști noi au

puțină simpatie cu nota destul de
optimistă pe care o au teoreticienii
organizării postbirocratice
În sensul său contemporan dominant, gândirea
postmodernă este, mai presus de toate, o provocare la
coerență. Scriitorii postmoderni atrag atenția asupra
multor aspecte ale vieții moderne, inclusiv asupra
formelor ascunse de putere și manipulare. . . . Dar
aceste perspective conduc adesea la afirmații extrem de
exagerate, cu puțină atenție la variabilitate sau context.
Acest lucru este evident în următoarele contraste realizate
între vechiul și noul instituționalism: „Formele
organizaționale, componentele structurale și regulile, nu
organizațiile specifice, sunt instituționalizate”; iar „nu
normele și valorile, ci scenariile, regulile și clasificările
luate de la sine înțeles sunt elementele din care sunt făcute
instituțiile.”Însă teoria instituționalismului ar trebui să le
cuprindă pe toate și să urmărească legăturile lor.
Acest Zeitgeist are o anumită

morală și creativitate in valoare,
este o sursă de distragere a atenției
intelectuale și de judecată
distorsionată. Există totuși
dezavantaje din punctul de vedere
al științelor sociale și al politicii
sociale, care este eșecul de a
integra vechiul și noul, luând în
considerare pe deplin continuitățile
teoretice și empirice.
De exemplu, creatorii modelului coșului de gunoi
au avut grijă să observe că „aceste proprietăți
ale anarhiei organizate . . . sunt caracteristice
oricărei organizații aparte, parțial din timp. Ele
sunt deosebit de vizibile în organizațiile publice,
educaționale și ilegitime. Însă o teorie a anarhiei
organizate va descrie o parte din activitățile
aproape oricărei organizații, dar nu le va descrie
pe toate” (Cohen, March și Olsen, 1972: 1)
„Vechea” teorie instituțională, inclusiv economia

instituțională a lui John R. Commons și generația
sa, a fost profund interesat de vitalitatea și
coerența instituțiilor.
Pentru a avea cu adevărat succes, „noul”
instituționalism trebuie să-și găsească locul în acea
tradiție. Teoria organizațiilor își are rădăcinile în
studiul birocrației.
Idealul unei birocrații eficace, corecte și receptive

rămâne evaziv. Societatea noastră are nevoie
disperată de modalități organizate de a face față
problemelor sociale; nu ne putem baza doar pe
strategiile de piață.
In vorbirea obișnuită „birocrația” păstrează conotații

puternic negative. S-a luptat împotriva acestui
exercițiu de stigmatizare. Definind birocrația într-un
mod mai neutru.
Preocuparea pentru politică este o sursă
importantă de disciplină intelectuală. Nu ne putem
mulțumi cu un nou idiom, sau un nou mod de a
gândi, dacă nu se ține cont de contexte și variații.
Probleme de responsabilitate și receptivitate,

birocrație publică și privată, reglementare și
autoreglementare, management și guvernanța și
multe altele vor necesita noi înțelegeri ale
experienței administrative, politice, juridice și
morale.
Trebuie atrasă atenția la pretențiile pragmatice ale

practicii sociale, inclusiv democrația și justiția,
precum și eficiența și eficacitatea.
Va mulțumim pentru atenție!
How
Parties
Organize
Richard S.Katz
& Peter Mair
Party organizations and the problem of the party decline
Studiul partidelor și al sistemelor de partide este încă unul dintre cele mai mari și mai active subdomenii din
cadrul politicii comparate. În prezent, știm foarte multe despre evoluțiile transnaționale ale legăturilor care leagă
sau nu partidele de alegătorii lor.Teoriile organizării ale partidelor sunt utile atunci când se încearcă să se facă
generalizări pe termen lung despre dezvoltarea lor, dar sunt dificil de tratat într-un mod mai specific sau ca
structuri cu adevărat empirice. Ca urmare a moștenirii modelului partidelor de masă, rămâne încă o tendință de a
evalua organizațiile de partid în ceea ce privește relațiile lor cu societatea civilă (cf. von Beyme, 1983; Hecksher,
1953, 149-59).
New perspectives on the development of party organizations
Acest volum își propune să remedieze lipsa de dovezi empirice privind organizarea partidelor prin intermediul
unei colecții sistematice de date transnaționale privind toate organizațiile de partid relevante dintr-o varietate de țări
occidentale. Aproape toate țările pentru care sunt disponibile date pe termen lung înregistrează un declin al proporției
de alegători care sunt membri de partid, dar aproximativ șase țări înregistrează o creștere generală a numărului absolut
de membri de partid. Din ce în ce mai multe partide câștigă acces la funcții publice și, în acest sens, acces la mijloace
alternative de legitimare. Comuniștii finlandezi și social-democrații germani au intrat în primele coaliții postbelice în
anii 1960. Până la sfârșitul anilor 1970, partide precum Rassemblement Walloon belgian, Volksunie și Front
Democratique des Bruxellois Francophones au fost admise pentru prima dată la guvernare.
Parties and the state
Ascensiunea partidelor politice a dus la o schimbare

În ultimul deceniu, relevanța legăturii partidului cu
dramatică a modului în care acestea sunt văzute ca
statul a avut tendința de a deveni deosebit de importantă. intermediari între societatea civilă și stat. Aproape toate
Înțelegerea schimbării și adaptării organizaționale a capitolele din acest volum subliniază modul în care statul, spre
partidelor ne cere să acordăm cel puțin la fel de multă deosebire de simpla societate civilă, a devenit indiscutabil de
atenție legăturii dintre partid și stat ca și legăturii dintre important pentru supraviețuirea lor. O concepție a statului ca
partide și societatea civilă. Ascensiunea partidului intermediar poate ajuta la iluminarea proceselor prin care
profesionist a coincis cu un accent mai mare pe legătura partidele caută să supraviețuiască. Puține partide, dacă nu
dintre partid și stat, acesta din urmă oferind potențialul de chiar niciunul, își mențin acum propriul canal de comunicare
a compensa prima. Într-un sens, stilul de sus în jos al partizană, fie că este vorba de o presă de partid, de un sistem
de radiodifuziune de partid sau orice altceva. În schimb,
vieții organizaționale a partidelor, care a fost subliniat în
acestea se bazează aproape exclusiv pe o combinație de media
descrierea lui Kirchheimer a partidului atotcuprinzător,
și rețele independente și controlate de stat. Modul în care
poate că a dus, de asemenea, la o erodare a legăturii
partidele își prezintă mesajul și frecvența cu care acesta poate
dintre partid și societatea civilă. fi prezentat, depinde în mare parte de regulile și procedurile
concepute de stat.
În majoritatea țărilor, raportul dintre personalul Numărul personalului care lucrează pentru partidele
partidelor parlamentare și personalul biroului central a politice a crescut substanțial în ultimele două decenii. O
crescut în timp. Dar numai într-o minoritate de țări mare parte din această creștere poate fi explicată prin
(Danemarca, Germania, Irlanda, Țările de Jos și SUA) creșterea numărului de angajați ai partidelor parlamentare
numărul total al angajaților din birourile parlamentare ale care sunt plătiți în mare parte, dacă nu exclusiv, din
partidelor îl depășește în prezent pe cel al angajaților din fonduri de stat. În Danemarca, creșterea personalului
birourile centrale. În general, o mare parte din capacitatea parlamentar a fost de zece ori mai mare decât cea a
organizațională de care dispun partidele în ceea ce personalului din birourile centrale.
privește personalul poate fi pusă pe seama resurselor
furnizate de stat.
O mare parte din caracterul organizației și activității
partidelor contemporane este modelat de reglementările Partidele încep să semene din ce în ce mai mult
de stat, multe dintre acestea fiind adoptate în urma între ele în ceea ce privește caracterul și stilul
acordării subvențiilor de stat. Cazul german este poate organizațional. Toate partidele sunt obligate să se
cazul paradigmatic al reglementării de stat a vieții de
conformeze normelor naționale privind subvențiile de
partid, în special după promulgarea Legii partidelor din
1967. În Norvegia, legile de lungă durată care oferă stat și legile partidelor. De asemenea, acestea tind să
sprijin financiar din partea statului pentru întâlnirile de se bazeze din ce în ce mai mult pe fontul comun al
nominalizare care se desfășoară într-un anumit mod au finanțării de stat, mai degrabă decât pe propriile
încurajat partidele să adopte o procedură uniformă de
moduri de colectare a veniturilor.
selecție a candidaților. În Austria, principiul
constituțional al "mandatului liber" împiedică în mod
Nu putem spune că vedem o
decădere a partidelor, ci mai
degrabă o schimbare, o
transformare a acestora. Aceasta
Partidele aflate se petrece la nivelul celor 3 fețe ale
partidului , mai exact la nivelul de
în schimbare balanță dintre acestea, putând fi
observat mai degrabă faptul că
aceste 3 componente încep să
devină autonome între ele.
1. The party in central În timpul partidelor de masă,
această față a partidelor juca un rol
office
crucial - era vocea și gardianul
(prima față a partidului - organizației membrilor și asigura
fața conducerii partidului) reprezentativitatea feței aflate la
2. The party in central guvernare. Acum, aceste trăsături
office (prezent în par să dispară. Unul dintre motive -
Parlament/Guv) munca importantă a acestei fețe a
3. The party on the ground partidului - îndeplinită de
(electoratul și membrii profesioniști și de consilieri = poate
să nu mai fie reprezentativă pentru
partidului)
membri
Problem of The
party on the Astfel, conducerea partidului se va
orienta mai mult către cerințele
ground liderilor și ale celor aflați la
(electoratul și guvernare față de cele ale restului

membrilor și ale electoratului.
membrii
partidului)
Subvenții Membri
Deși partidele se bucură de subvenții de la Sundberg - membrii au o valoare deosebită,

stat, taxele de membru și cotizațiile alcătuiesc, întrucât pot ocupa funcții publice și oficiale
în continuare, un mare procent din bugetul
partidului (cum e cazul Irlandei - 80%). - Cu cât un partid vrea să influențeze
societatea mai mult, cu atât va trebui să
În Germania - finanțarea publică se aplică în aibă masele ca membri
funcție de mărimea partidului
Sunt considerați drept o sursă viabilă de
reprezentare politică. De asemenea,
mobilizează electoratul la vot.
În trecut, ordinea în partid era
ierarhică. Astăzi, vorbim despre
stratificare în partid, fără o ierarhie
Autonomia celor anume, guvernată de o puternică

autonomie.
3 fețe Totuși, nu se apropie de modelul
american complet descentralizat și
centrat pe candidat.
Una dintre concluzii ar fi că nu
putem vorbi despre conceptul de
decădere a partidelor.
Se poate observa o tendință a

partidelor de a se apropia mai mult
de stat decât de societatea civilă,
Autosuficiența pentru a supraviețui și pentru a-și
menține legitimitatea.
Această dependență față de stat

poate fi interpretată și ca o
dependență a partidelor în ele însele
= autosuficiența
Este produsul scepticismului la
nivel de mase cu privire la
integritatea și onestitatea clasei
politice și al credinței în existența
unei naturi corupte și egoiste în
conduita tuturor politicienilor.
Politica De aici rezultă și protestul de
anti-partid
extremă dreaptă împotriva
partidelor. (factori: creștere
economică înceată, incapacitate
legislativă, reapariția xenofobiei, a
rasismului, întoarcerea cu spatele a
partidelor către societatea civilă
etc)
Cristescu Cristina-Ioana
Ceangu Ruxandra
Grupa 4 RISE anul I

Political science
and the three new
institutionalisms
Alin Gozu & Paula Iacobescu
Cuprins
01 02 03
Introducere Instituționalismul istoric Instituționalismul
alegerilor raționale
04 05 06
Instituționalismul sociologic Comparații cONCLUZIE
01
iNTRODUCERE
Neo-Insituționalism.
Abordările analitice ale
acestuia.
Neo-instituționalIsm
● Un termen folosit tot mai frecvent în

științele politice;
● Nu constituie un mod de gândire
unificat, posedând trei abordări
analitice;
● Apărute ca reacție la perspectivele
comportamentale influente în perioada
anilor ‘60 - ‘70
● Caută elucidarea rolului jucat de
instituții în determinarea
deznodămintelor sociale și politice;
02 Instituționalism istoric
● S-a dezvoltat ca un răspuns la
teoriile politice din anii ‘60 - ‘70
● Conflictul dintre grupuri pentru
resurse este nucleul politicii;
● Influențat de funcționaliști
structurali;
Instituțiile reprezintă proceduri formale și informale , rutină,
convenții și norme încorporate în structurile sistemului
politic sau economiei politice
Caracteristici
conceptulizarea emfatizarea
Amplă a relației dintre Asimetriei puterii
instituții și comportament asociată cu operațiunea
individual și dezvoltarea instituțiilor
integrarea emfatizarea
Analizei instituționale cu Dependenței unei căi și
contribuția altor tipuri de consecințelor
factori (ex. ideile) în neintenționate prin
deznodămintele politice dezvoltarea instituțiilor
Cum afectează instituțiile
comportamentul indivizilor?
Calculus APproach Cultural approach

Comportament bazat pe calcule Comportamentul nu este strict
strategice. Instituțiile strategic, ci bazat pe viziunile
controlează nivelul de asupra lumii. Instituțiile oferă
certitudine legat de sabloane cognitive pentru
comportamentul celorlalți interpretare și acțiune.
actori.
03 Instituționalismul
alegerilor raționale
● Dezvoltat în același timp precum cel

istoric, însă într-o relativă izolare față de
acesta;
● A fost inspirat de observarea unui
paradox întâlnit în studiul
comportamentului congresional
american;
● Utilizează instrumente analitice derivate
din „noi economii de organizare”;
Caracteristici
comportamentul Viziunea
Instrumental al actorilor ce Politicii ca o serie de
maximizează dobândirea dileme de acțiune
preferințelor într-o manieră colective. Dilema
strategică prizonierului
Accentuarea Dezvoltarea
Rolului de interacțiune Unei abordări distinctive
strategică în în relație cu problema
determinarea explicării originii
deznodămintelor politice instituțiilor
04 Instituționalsim sociologic
● S-a concretizat dintr-un subdomeniu al teoriei
organizației;
● Formele și procedurile folosite de organizațiile
moderne trebuie văzute ca practici culturale
specifice, asemănătoare cu miturile și
ceremoniile anumitor societăți;
● Aceste practici sunt răspândite prin domeniile
organizaționale sau internaționale;
Caracteristici
Tendința de a defini Înțelegerea distinctivă
Instituțiile mult mai amplu, A relației dintre instituții
incluzând sisteme de și acțiune individuală în
simboluri, script-uri cognitive, concordanță cu
modele morale abordarea culturală
Abordare distinctivă
A problemei explicării
originii și schimbării
practicilor instituționale
05 Compararea instituționalismelor
Istoric Al alegerii raționale Sociologic

Avantaje: Avantaje: Avantaje:
● Folosește ambele ● A dezvoltat o concepție ● Explicatii mai ample
abordări “calculus” și mai precisă a relației legate de creerea noilor
“cultural”; dintre instituții și institutii si alegerea
comportament; acestora;
Dezavantaje: ● Eficienta in a explica de ● Folositoare pentru
● Slaba dezvoltare în ce institutiile curente analiza ineficientelor in
înțelegerea efectului pe continua sa existe; institutii sociale si
care le au instituțiile politice;
asupra Dezavantaje: Dezavantaje:
comportamentului; ● Ineficienta in a explica ● Se focuseaza atat de mult
originile si creerea pe procese la scara larga,
institutiilor; intrucat se ajunge la o
viziune “actiune fara
actori”;
06 Concluzii
● Stiinta politica de astazi se
confrunta cu trei abordari ale neo-
institutionalismului;
● Ambele abordari “calculus” si
“cultural” ofera abordari ce pot
lucra si mai bine impreuna;
● Fiecare dintre aceste trei scoli de
abordare are ceva de invatat de la
celelalte;
Bibliografie
Hall, A. Peter. Taylor, C. R.
Rosemary. Political Science and the Three
New Institutionalisms. Cambridge: Harvard
University, 1996.
NOUL
INSTITUȚIONALISM
GRUPA 4, SPECIALIZAREA DE RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE
LUNCAN MIRCEA ALEXANDRU
BĂRBUIA ȘTEFAN DANIEL

INTRODUCERE ÎN INSTITUȚIONALISM
• Ce este instituționalismul?
• Stilurile teoretice de științe politice (Contextualismul, Reacționismul, Utilitarismul,
Funcționalismul, Instrumentalismul)
• Poziția instituțiilor politice în societate
• Cercetarea teoretică și Instituțiile politice
• Cele două critici ale teoriei
• Instituțiile conceptului de ordine
• Exemple de posibile cercetări teoretice
• Fenomene subtile și teorii simple
INTRODUCERE ÎN INSTITUȚIONALISM
• ”reflecția societății”
• ”cosecința comportamentelor politice”
• ”autonomie relativă a instituțiilor politice”
• ”organizații formale”
• ”Justiția și birocrația au un rol dominant în viața contemporană”
STILURILE TEORETICE DE ȘTIINȚE POLITICE
A. Contextualism
B. Reducționism
C. Utilitarism
D. Funcționalism
E. Instrumentalism
POZIȚIA INSTITUȚIILOR POLITICE ÎN SOCIETATE
• Nu putem nega importanța nici a contextului social al politicii, și nici a motivelor actorilor
individuali pe care noul instituționalism insistă, ca urmare ca rolului autonom al instituțiilor
politice.
• Democrația nu depinde numai de condițiile economice și sociale, dar și de arhitectura instituțiilor
politice.
CERCETAREA TEORETICĂ ȘI INSTITUȚIILE POLITICE
• Ni se sugerează că instituțiile politice și societatea sunt interdependente, dar afirmația

necesită un cadru teoretic îmbogățit.
• O mică dar importantă judecată este empirica cunoașterii, ce are o formulare teoretică
care nu este atât de ușor de analizat comparativ cu alte domenii.
• Există doua critici puternice ale acestei teorii.
CRITICILE TEORIEI
• Prima critică a teoriei este referitoare la informație și timp, care sunt tratate ca resurse
gratuite.
• A doua critică face referite la aspirațiile fiecărei persoane care sunt presupuse a fi
comune, iar în cazul conflictului, acesta s-ar rezolva printr-o înțelegere ulterioară.
INSTITUȚIILE CONCEPTULUI DE ORDINE
• Ordinea istorică
• Ordinea temporală
• Ordinea endogeneză
• Ordinea normativă
• Ordinea demografică
• Ordinea simbolică
POSIBILE EXEMPLE ALE DE CERCETĂRII TEORETICE
• Politica martingală
• Învățatul experimental
• Pubelele de gunoi
FENOMENE SUBTILE ȘI SIMPLE TEORII
• Toate exemplele amintite anterior pot apropia un simplu fenomen instituțional

• Din punctul de vedere al cercetătorilor, constant, noul instituționalism este mai mult ca
sigur bine văzut precum căutarea alternativă a unor idei care simplifică cu înțelepciune
teoria printr-o metoda utilă.
CONCLUZII
• Instituționalismul nu este considerat o teorie sau o critică coerentă a acesteia.

• Noul insituționalism este empirică bazata pe judecată pe afirmație, în care lumea este
lipsită de armonie față de teoriile contemporane care ne vorbesc despre noul
instituționalism.
Lijphart- Sisteme de
partide
Machedon Marina-Andreea
Cebotari Nicoleta
Grupa 4, RISE
1. Modele bipartidiste/multipartidiste
- Clasificarea cabinetelor: - Avantajele directe și indirecte ale

sistemului bipartidist în literatura
a) monocolore/ de coaliție între mai multe
tradițională:
partide
Directe:
b) cu majoritate simplă minoritare
1) Două seturi alternative de politici publice
2) Influența moderată
- Comparație între cele 2 modele:
Indirecte:
a) Sistemele bipartidiste-modelul
majoritarist 1) Necesare pentru formarea cabinetelor
monocolore
b)Sistemele multipartidiste-modelul
consensualist
2. Numarul efectiv de partide
- În tabelul din stânga se poate

observa clasificarea partidelor
după modelul propus de Jean
Blondel
- În imaginea din dreapta se află indicele

elaborat de Markku Laakso și Rein
Taagepera, utilizat în analizele comparate
pentru aflarea numărului relativ de partide
Numărul efectiv de partide
- Sistemul Bipartidist
a=b -> 2,0
a>b (70%> 30%) -> 1,7
- Sistemul Multipartidist
a=b=c -> 3,0
a=b>c -> 2,0- 3,0
Ex. 45%, 40%, 15% -> 2,6
3. Partidele aliate
- Problema tipului de partid politic implică două cazuri:

1) Partide asemănătoare, încât par unul
2) Partide facționalizate, încât par două sau mai multe
- Patru criterii pentru a afla daca doua partide sunt de fapt un singur
partid:
1) Concurența
2) Gradul de cooperare în Parlament
3) Comportamentul în formarea cabinetelor
4) Timpul
4. Partidele facționalizate
- Exemple de partide fără o coeziune perfectă: Conservator și

Liberal din Columbia, Congresului din India, Creștin Democrat
din Italia, Liberal Democrat din Japonia, Democrat din Statele
Unite
- Facțiunile puternice au tendința de a se comporta ca partide
politice in timpul formării cabinetelor -> Cabinetele de coaliție
tind sa fie mai puțin durabile decât cele monocolore
- Problema luării in calcul a partidelor facționalizate. Soluția
autorului -> tratarea partidelor facționalizate ca două partide de
aceeași mărime, aproximare mai brută
Sisteme de partide din treizeci și șase de
democrații
În acest tabel se poate observa variația
foarte mare: de la 5,98 în Papua Noua Guinee, la
1,32, cel mai mic în Botswana. Media pentru cele
treizeci și șase de democrații este de 3,16, iar
valoarea mediană fiind reprezentată de 3,12 partide.
Un alt lucru important de menționat îl
reprezintă modul în care majoritatea țărilor,
printre care și Belgia, Austria, Columbia,
Danemarca, India, Italia, Norvegia și Elveția au
experimentat tendințe prelungite înspre
multipartidism, pe când în Germania, Israel și
Japonia numărul efectiv de partide descrește și
apoi crește din nou în ultimele decenii.
Portugalia reprezintă în acest context
excepția care conturează un exemplu pertinent cu
tendință clară spre mai puține partide.
Botswana, Canada,Costa Rica, Franța. Noua
Zeelandă și Spania reprezintă statele care
înregistrează cel mai mic și cel mai mare număr
efectiv de partide produse la alegerile consecutive. Tabelul atașat indică numărul efectiv de partide din treizeci și
șase de democrații, evidențiind totodată și intervalul variației acestora,
arătând valorile minime și maxime ale numerelor efective de partide din
urma tuturor alegerilor din perioada anilor 1945-1996.
Dimensiunile conflictului partizan
I. SOCIO-ECONOMICĂ
I. RELIGIOASĂ
I. CULTURALĂ
I. URBAN-RURAL
I. SUSȚINEREA
REGIMULUI
I. POLITICĂ EXTERNĂ
I. POST-MATERIALISTĂ
Dimensiuni ale problematicii și sistemele de partide
La ce se referă?
Numărul de dime ns iuni te matice din ce le tre ize ci ș i ș as e de
de mocrații poate , în principiu s ă varie ze de la 7 la 0 dime ns iuni, dar
variația re ală e s te numai de la 3,5 la 0,5 .
De exemplu, în tabelul anterior am observat că Franța, Japonia

și Portugalia au același scor ,,mare’’ în privința dimensiunii socio-
economice și același scor ,,mediu’’ în privința a altor trei dimensiuni,
și anume: religia, susținerea regimului și politica externă,
încadrându-se astfel în grupul cu 2,5 dimensiuni.
În timp ce Costa Rica, Luxemburg și Venezuela formează un

subgrup similar în categoria 2,0, alte cinci țări care au o moștenire
politică britanică formează două subgrupuri în categoria 1,5: unul e
format din Irlanda, Jamaica și Regatul Unit, iar celălalt din Canada și
Trinidad.
Motivele care stau la baza legăturii dintre numărul de dimensiuni tematice și numărul
efectiv de partide
AL DOILEA MOTIV:
PRIMUL MOTIV:
Dimensiunile tematice au fost

Când într-o societate se întâlnesc mai definite în termenii diferențelor dintre, și
multe dimensiuni ale conflictului politic, e de nu din interiorul partidelor; aceasta
așteptat să fie necesar un număr relativ mare înseamnă că, de exemplu, sistemele
de partide politice pentru a exprima aceste
bipartidiste nu se pot acomoda ușor cu la
dimensiuni, dacă nu se întâmplă să coincidă.
fel de multe dimensiuni tematice ca
sistemele multipartidiste.
Relația dintre numărul efectiv de partide parlamentare și numărul dimensiunilor problematice în treizeci
și șase de democrații, 1945-1996
Graficul indică forma relației și poziției

fiecăreia dintre cele treizeci și șase de țări.
Rein Taagepera și Bernard Grofman (1985) au

sugerat că relația dintre numărul efectiv de partide
(N) și numărul dimensiunilor trematice (I) poate fi
exprimată astfel:
N=I+1
BIBLIOGRAFIE
LIGPHART- Sisteme de partide
Vă mulțumim pentru atenție!
I Diferența A II-a Diferența A III-a Diferența
Forme Parlamentare de Seful guvernului (cancelar, Prim- Prim-miniştrii sânt aleşi Sistemele parlamentare au
guvernare ministru). de către legislative executive colective sau
Cabinetul său răspund în faţa colegiale,
legislativului, în sensul că sînt
dependenţi de încrederea
legislativului și pot fi demişi printr-
un vot de neîncredere sau de
cenzură.
Forme Prezidențiale de Șeful guvernului (presedinte) Preşedinţii sînt aleşi prin Sistemele prezidenţiale au
guvernare Este ales pe o perioadă fixată prin vot popular executive unipersonale
constituţie şi în condiţii normale nu Membrii cabinetelor
poate fi forţat să demisioneze printr- prezidenţiale sînt în realitate
un vot parlamentar de neîncredere. consilieri şi subordonaţi ai
preşe dintelui.
Executiv colegiale Executiv unipersonale
Dependente de încrederea Independente de încrederea Dependente de încrederea Independente de încrederea
legislativului legislativului legislativului legislativului
Parlamentară Hibrid I Hibrid II Hibrid III
Australia Elveția
Belgia
Canada
Danemarca
Germania
Grecia
Italia
Olanda
Regatul Unit
Republica Moldova
Hibrid IV Hibrid V Hibrid VI Prezidențială
Columbia
SUA
Costa Rica
Venezuela
Această formă hibridă este parlamentară în
S două privinţe şi prezidenţială într-una:
,,cabinetul" elvețian, colegialul Consiliu
T Federal, este ales de către parlament, dar cei
şapte consilieri rămîn în funcţie pentru un
A mandat de patru ani şi nu pot fi demişi de
către legislativ printr-un vot de neîncredere.
T
E
L
E Statele Unite ar fi constituit un exemplu al
tipului al III-lea, dacă Convenţia
Constituţională din 1878 nu s-ar fi răzgîndit
în ultimul moment.
H
I
B
R
Un exemplu interesant al tipului IV este
I sistemul politic uruguayan, care a avut o
preşedinţie colegială din 1952 pînă în 1967.
D
E
Aceste cazuri pot fi rezolvate punând
întrebarea: cine este adevăratul şef al Sisteme Semiprezidenţiale:
guvernului - preşedintele sau prim-ministrul?
Austria Finlanda Franţa Portugalia Islanda Irlanda

Sistemul Israelian
Noul sistem israelian este foarte similar cu această formă de prezidentialism,

cu excepţia faptului că preşedintele se numeşte „,prim-ministru".
Prim-ministrul este:
• ales de către popor, nu de parlament
• ales pentru un mandat de patru ani
• predominant în cabinet.
Alte Contraste Parlamentar-
Prezidențiale
• În primul rând, separaţia puterilor în

sistemele prezidenţiale înseamnă nu numai
independenţa reciprocă a legislativului şi a
executivului, dar şi cl aceeași persoană nu
poate fi simultan membru în ambele.
• În al doilea rând, se pretinde deseori că
diferenţa cheie între parlamentarism şi
prezidențialism este faptul că preşedinţii nu
au dreptul de dizolva legislativul, în timp ce
prim-miniştrii şi cabinetele lor au acest drept.
• În al treilea rând, sistemele parlamentare
au, de obicei, executive duale: un şef de stat
simbolic şi formal (un monarh sau
preşedinte), care are puteri limitate, şi un
prim-ministru, care este şeful guvernului şi
care, împreună cu cabinetul, exercită în cea
mai mare măsură puterea executivă.
SEPARAȚIA PUTERILOR ȘI ECHILIBRUL PUTERILOR.
Columbia şi Venezuela ocupă poziţii intermediare.Puterile prezidenţiale derivă din trei surse:
Una este puterea

preşedinţilor definită prin
constituţii, constînd în
puteri reactive", în specia
dreptul prezidenţial de veto,
şi „puteri proactive", în
special abilitatea d a legifera
în anumite domenii prin
decrete
A treia, preşedinţii au o
putere considerabilă
datorită aleger lor directe A doua sursă de
şi populare şi din faptul că putere este forţa
pot pretinde că ei (şi
vicepreşedint lor, dacă şi coeziunea
există) sînt singurele partidelor
persoane oficiale publice
alese de căt popor ca un preşedinţile în
întreg. legislativ.
MASURAREA GRADELOR DE DOMINTA ȘI ECHILIBRUL PUTERILOR.
Cum poate fi măsurată puterea relativă a

executivului şi legislativului?
Pentru sistemele parlamentare, cel mai bun
indicator este durabilitatea cabinetului. Un
cabinet care stă la putere timp îndelungat
probabil este dominant vizavi de legislativ, iar
un cabinet de scurtă durată este relativ slab.
André Siegfried
O afirmare explicită a acestui efect apartine lui Paul V. Observatoru francez contemporan André Siegfried (1956,
Warwick (1994, p. 139): ,,un sistem parlamentar care p. 299) explica acest „parado;
nu produce guverne durabile este improbabil să ia În felul următor: ,,De fapt dezavantajele nu sînt atît de
decizii eficiente, să atragă fidelitate din partea serioase pe cît par... Cînd este o criză de cabinet, sînt
poporului sau chiar să supravieţuiască o perioadă mai înlocuiţi anumiţi miniştri sau aceiaşi miniştri sînt schimbaj
îndelungată". între ei; dar nici un funcţionar civil nu este înlocuit, iar
administrarea de zi cu zi continuă fără întrerupere.
TIPURI DE CABINET ȘI DURABILITATEA CABINETULUI.
Primul, ambele aparţin

aceluiaşi set de variabile
care structurează
dimensiunea executiv-
partide a contrastului
majoritarist - Al doilea, cabinetele
consensualist. minoritare sînt, prin
natura lor, la mila
legislativului în sistemele
parlamentare şi, aşadar,
Există trei motive pentru ne putem aştepta să nu
a ne aştepta la o relaţie domine legislativele lor.
pozitivă între cabinetele
minimal cîştigătoare şi
monocolore, pe de o
parte, şi dominanţa
executivă, pe de altă
parte. Al treilea, studiile asupra independenţei arătate
de legislatorii individuali care votează împotriva
propriului cabinet, în Marea Britanie, au arătat
că acest gen de comportament parlamentar
independent a avut tendinţa, în Camera
Comunelor, de a varia direct proportional cu
dimensiunea majoritară a cabinetului: cabinetele
cu majo ritate simplă au beneficiat, în general,
de suport solid din partea partizanilo: lor din
Parlament, în timp ce cabinetele cu majorităţi
ample au constatal frecvent că propriile partide
parlamentare sînt mai rebele (Crowe, 1980)
DESPRE STATE ȘI DURABILITATE
Franţa prezintă combinaţia opusă de caracteristici. Explicaţia pentru primele trei apare ca trăsătură intrinsecă a
prezidenţialismului: cabinetele lor sînt parţial majoritariste - minimal cîştigătoare şi monocolore - prin definiție, cum se arată
în capitolul precedent, dar separaţia puterilor contribuie la caracterul consensualist al raportului executiv-legislativ.
Majoritatea tărilor se situează aproape de linia de regresie. Cele mai îndepărtate sînt patru dintre sistemele prezidenţiale. Statele Unite,
Costa Rica şi Venezuela au un nivel mult mai scăzut de dominanţă executivă decît cel aşteptat pe baza frecventelor cabinete de tip
majoritarist;
Cabinetele monocolore minimal cîştigătoare au cea mai mare medie de viaţă. Şi ambele tipuri de cabinete minimal cîştigătoare rezistă mai mult decit
cabinetele minoritare şi cele supradimensionate. Coaliţiile supradimen sionate şi cabinetele monocolore minoritare - care în termenii susţinerii lor
parlamentare apar la distanţă maximă unul de altul - de fapt, au durate foarte asemănătoare: cabinetele supradimensionate au o durată uşor mai mică potrivit
primului criteriu, dar ceva mai îndelungată potrivit celui de-al doilea. Coaliţiile minoritare au cea mai scurtă viaţă. O explicaţie importantă este aceea că în
sistemele multipartidiste astfel de coaliţii sînt deseori administratori temporari, imediat după ce cade un cabinet şi se aşteaptă noi alegeri. În tări unde éle se
comportă mai mult ca nişte cabinete obişnuite, cum sînt ţările scandinave, coalitiile minoritare durează mai mult.
MONARHI ŞI PREŞEDINŢI
Monarhia actuală
Avantajul care se pretinde că-l are Dezavantaj constă în faptul că

monarhia într-un regim democratic este monarhii nu sînt lipsiţi în întregi
că oferă un şef de stat, care este un de puteri.
simbol apolitic şi imparţial al unităţii.
Sectiunea a 4-a
Constituţii şi constituţionalism
Faptul că o societate are instituţii organizate con_for~ prin_cipiului s:p~-

raţiei puterilor în stat şi este guvernată de o const1tuţ1e n~ !nseam~a ~a,
în mod automat, respectiva societate a dezvoltat şi un spint const1tuţ10-
nal. Constituţiile sunt documente scrise care stabilesc cele mai importante
reguli ale regimului politic, în timp ce constituţio_nalis~ul!~prezintă o st~re
de spirit cu privire la semnificaţia normelorl1l. ln soc1etaţ1le democratice
moderne, instituţiile funcţionează eficient doar atunci când sunt garantate
de constituţionalism.
Dieter Grimm afirmă că esenţa constituţionalismului reprezintă acţiunea
de a supune politica dreptului12J. Von Beyme consideră că legile fundamen-
tale conţin metaregulile unui sistem politic, care sunt acceptate de toate
grupurile de interese care sprijină regimul politic'3l. Se poate vorb~ de con-
stituţionalism atunci când instituţiile politice devin un cadru stabil pentru
politici şi nu instrumente de manipulare a publicului în favoarea unora
dintre actorii politici[4J_ La rândul său, Richard S. Kay identifică trei: dimen•
siuni ale conceptului de constituţionalism. În primul rând. presupune con-
trolul guvernării prin norme (keep the government in order). În al doil-ea rând,
presupune existenţa unor norme stabile şi fixe; consemnate de obicei în
scris, rezultatul unei judecăţi anterioare cu privire la modul în care se va
manifesta puterea politică. În al treilea rând, presupune o transpunere a
valorilor stabilite prin norme în comportamentul indivizilor din cadrui socie-
tăţii (the ability of human beings to change their behavior in response to /aw).lfil
Ultimul sfert de veac a marcat un moment important pentru statele fost
comuniste din Centrul şi Sud-Estul Europei. Nu numai că au făcut trecerea
11
' J. Elster, .Constitutionalism in Eastern Europe: An lntroduction•. în The University of Chicago
Law Review 58, 2 (1991 ), p. 465.
11
' D. Grimm, .constitutions, Constitutional Courts and Constit\ltional lnterpretation at the
lnterface of Law and Politics", în B. Iancu (ed.), The Law/Politics Distinction in Contemporary,
Public Law Adjudication (Utrecht: Eleven lnternational Publishing. 2009), p. 22.
131
K. von Beyme, .lnstitutional Engineering and Transition to Democracy", în J. Zielonka (ed.),
Democratic Consolidation ... , p. 6. '
141
Vezi J. Elster, .Making Sense of Constitution-Making•. în East European Constitutional Review
1, l (1992), p. 17.
11
• R.S. Kay, .American Constitutionalism", în L. Alexander (ed.), Constitutionalism. Philosophical
Foundations (Cambridge: Cambridge University Press, 1998), p. 17.
f OE GUVERNARE ÎN OE MOC HA I IILt UIN t.tl~ I KUL ~I ~UD-ESTUL EU
14 SISTEM _ ROptl
. i·t r la unul democratic, dar au aJuns în ~ e
regim tota I a . - •• - ntu1. DUPĂ 25 OE ANI
I
de a un _ t ~,ncheierea acestei tranz1ţ11 pnn dezvoltare In 15
ot sa garan eze . . . . . a u" .
care P . . 1 Chiar dacă inc1p1ent, constItut1ona 1Isrnut a ap~ •1U1 respectivele regulil1I _De asemenea .. .
spirit cofnstt1tuţm10:~i~te şi s-a dezvoltat pe parcurs~! acestor ultirn:rdut în d
constituţionale au variat în funcţ' procesele de sta_b1hre a noilor reguli
statele os co O!Jă însă rezultatul general a fost a iei e_~ontext~I~ specifice ~in fiecare stat,
ce aş_1. alege:• li~ere, pl~ral1_
decenii:d B etham afirmă că în lumea modernă, este practic irnp .
sistem institutional bazat s m politic, un
· ' . pe separaţia puterilor In stat şI no, reguli consti•
Dav1 e ' -- - os,b·i tuţ1onale pentru gestionarea raporturilor de t d. . . .
sistem politic să se bucure de leg1t1m1tate daca nu pu ,'
V
pentru un . _ _ . t . ne 1n lativ. pu ere intre executiv şI legis-

. rincipiul conform caru1a guvernu 1 es e responsabil în f
ap I,care P . ~ d - v _
• adunări reprezentative care, la ran u 1sau, este a 1easa in baza , .
ata . A~adar, în procesu! tra~ziţiei, prima etapă a fost stabilirea la nivel con-
unei d . . - • unu I st1tuţio_nal a unor noi 1~st1tuţii politice, care să definească trăsăturile sis-
vot univers~! di~ectlll_ Es~e- vorba e pnnc1p1u 1_suv~rani~aţii _Populare
V
te~ului d~ guvernare_ş1 care să reglementeze raporturile de putere în cadrul

ca sursă primara a putem m stat~I ~odern. Chiar ~1 re~Imunle cornu. regi_m~l~_i, precum ŞI procedurii~ de luare a deciziilor cu impact asupra
niste respec_ta~ ~rincipiul al_e~~~11 directe a f_orulu1 legislativ, doar că s~c1etaţ11. Toate cel~ o~t state din Centrul şi Sud-Estul Europei au trecut
J·ustificau prmc1p1ul suveranitaţ11 populare prm raportarea la doctr'i
"d I I . · na
prin ~o~~nt~ const1t~ţ1onale ~a înce~utul anilor 1990-1992: fle au adoptat
marxist-leninistă, care trans f orma part, u c asei muncitoare în garct·. const1tuţ11 noi (B~lgana, ~roaţ1a, C_eh1a, România, Slovacia şi Slovenia), fie
anul evoluţiei umanităţii _cătr~ ~ societate c_omu~ist_ă perfectăl21_ Spr~ au am_endat n:ias1v p_ rop~11le constituţii comuniste (Polonia şi Ungaria).
deosebire de aceste reg1mun, m democraţie, pnnc1p1ul suveranitătii Noile reg~h constItuţ1onale au reprezentat rezultatul unui proces emina-
populare este însoţit de o serie de valori _şi credinţe care pun accent~! mente conf11ctual I21, în care actorii principali au fost elitele reformatoare
pe pluralismul politic, libertatea de exprimare, statul de drept, garan- reprezent~nd re~imul care dispărea, pe de o parte, şi elitele moderatel3I
reprezentand regimul care apărea I4l, pe de altă parte. Dimensiunea conflic-
tarea şi protejarea drepturilor omului, independenţa justiţiei şi separa-
tuală a _i:aport~~il?r dintre reprezentanţii fostului regim comunist şi repre-
ţia puterilor în stat. 131 zentanţi I opoz1ţ1e1 s-a consumat în cadrul unor runde de negocieri intense. în
La sfârşitul secolului XX, credinţele şi valorile promovate de regimul Polonia, Ungaria, Bulgaria au avut loc celebrele mese rotunde. în România
comunist s-au degradat, în timp ce suportul social şi instituţional se ero- ~i Cehosl?va~ia, continuatorii reformaţi ai vechiului regim au negociat regu-
dase semnificativ. Revoluţiile din Centrul şi Sud-Estul Europei au marcat lile noului regim cu reprezentanţii opoziţiei într-un cadru instituţional provi-
nu numai dispariţia regimurilor comuniste, ci şi alegerea unui nou regim zoriu. După Przeworski, toate tranziţiile către democraţie sunt negociate.
politic şi economic de către statele din această regiune. Noul regim trebuia, Negocierile nu sunt întotdeauna necesare pentru a ieşi din regimul totaJitarlSI,
la rândul său, legitimat şi protejat prin instituţii şi reguli constituţionale
noi. Valul democratizării care s-a produs la sfârşitul secolului trecut I4I în 11
' K. von Beyme, .lnstitutional Engineering ...•. în J. Zielonka (ed.), Democratic consolidation ... ,
Centrul şi Sud-Estul Europei a condus la o situaţie specifică: reguli consti·
p. 6.
11
' R. Elgie, J. Zielonka, .constitutions and Constitution-8uilding: A C<>mparative Perspective•,
tuţionale noi au fost stabilite încă de la începutul anilor 1990 pentru s~atele în J. Zielonka (ed.), Democratic Consolidation ... , p. 25.
fost comuniste, chiar dacă nu toate forţele politice ale momentul~1_erau 131 J. Elster, ,.Constitutionalism .. :•, pp. 455-456. Pentru detalii cu privire la fenomenul tranziţiei
consolidate şi chiar dacă nu a existat un consens general cu privire la de la regimuri autoritare la regimuri democratice, vezi L. Whitehead.•lntemational Aspects
of Democratization", în G. O'Donnell, P. Schmitter, L. Wh1tehead (eds.). Transitions from
Authoritarian Rufe: Comparative Perspectives (Baltimore: The Johns Hopkins University Press,
111
D. Beetham, The Legitimation of Power, ed. a 2-a (Houndmills, Basingstoke, Hampshire: 1991 [1986]); pp. 3-47; S.P. Huntington, The Third Wave: Democratization in the Late Twentieth
Palgrave Macmillan, 2013), p. 128. · Century (Norman: University of Oklahoma Press. 1991 ). pp. 3--31 : A Przeworski, Democracy
11
' Idem, p. 130. and the Market. Politica/ and Economic Reforms in Eastern Europe and Latin Amenca (Cambridge:
131 P t 0 â. b ă • 8nd Cambridge University Press, 1991); J . Linz, .Transition to Democracy·, în The Washington
en r~ m I un mţelegere a conceptului de „democraţie", vezi· L. D1amon · d, "oefiningbook
Quarterly 1 3, 3 (1990), pp. 143-164. . . .
Develo~mg Democracy", în R.A. Dahl, I. Shapiro, J.A. Cheibub (eds.), The Democracy source 1•1w. Sadurski, .Conclusions: on the Rele11ance of lnstitutions ...•. în J. Z1elonka (ed.), Democratic
(Cambri dge, Massachusetts· London England· The MIT Press 2003) pp. 29-3 9- e•1 Conso/idation ... , p. 471. . · · L G..
(4) P • · , ' . ' , I )(VIII V •
entru O scu,:ta ~esc~1ere a momentelor constituţionale începând cu s_ecolu . ·re ia cel 1,1 Pentru O analiză mai detaliată a tranziţii lor în Centrul ş1 Sud-Estul Europe,, vezi . onem;:,
J. Elster,_.Const1tut1ona1Jsm .. :', pp. 447-448. De asemenea, pentru o discuţie cu pn~1 ation: A Prospects for Constitutionalism in Post-communist Counme_s (Hague:.Kluwer La"'.': lnternat,onal,
de-al tre,_lea val de democratizare, vezi D.C. Shin, ,,On the Third Wave of Democratiz 994), 2002). p. 122 _Autorul identifică tranz i ţ ii pri n reforma (Bulgaria), tranz1ţ11 prin ruptură
8 0th 1
Y es,s aoct Evaluation of Recent Theory and Research" în World Politics 47 •1 (
pp. 135-170. '
s1sTEME Dt G □ VEK iiAIIC '" D L• " U D c.s1oc [UR0P11
16 • are pentru a constitui noile institutii de""
. ranta neces . • I I . ,'•Ocr
dar sunt cu s1g~ " b~rală nu poate fi dictata, este r~zu tatu negocierii 1/
t ice. oemocraţra h bi
. t pro eme I
le ·mportante care trebuiau rezolvate de a ·
• · Cto ··
oouă in re
d . vizat alegerea unui anumit sistem de guvern ru
. . . · omentu Ul au1 . •d • are1i1
polttIcI arm sta stabilirea modului ea 1egere şI a prerogat· Sectiunea a 5-a
- legat de acea , . . . . 1veI 0
şi, stra~s. _ cadrul sistemuluil3l_ Deşi d1scuţ11 1e teoretice care au sta r Alegerea unui 'sistem de guvernarel11
preşedrnţilo_~ in . ·stern de guvernare s-au axat pe avantajele şi deza t la
alegem unui s1 . . . d" . Van.
baza t •ismului şi prezident1ahsmu 1u1 in perspectiva asigu •. ,
· le parlamen ar · .. rar 11
taJe t bi.le marile controverse politice a 1e momentului vizau • 5.1. Semiprezidenţialismul
nor guverne s a , - • • , 1n
u . . reşedintilor prin raportare la cei 1a 1ţ1 actori cu putere de de .
fapt pozItIa p . . b cI. Dacă avem în vedere doar statele fost comuniste din Centrul şi Sud-Estul
. ~ · . parlamentele şI guvernele1 1• ln esenţa, pro lema actor',I
4 A •
zie in specia 1, d . .. or Europei care au devenit state membre UE şi NATO, legiuitorii constituanţi
'. . . d' acea perioadă se referea 1a escentra 11zarea putem politice .
polttIcI in . . d • •·, ş, au optat, la începutul anilor 1990, pentru semiprezidenţialism (fre de tipul
.. noilor centri instituţionali pentru 1uarea ec1z11 or. De la concen.
sta b1I,rea .. .. d · I · 1· preşedinte-parlament: Croaţia, fie de tipul premier-preşedinte: Bulgaria,
trarea eXc
esivă a putem politice m perioa a regimu u1 tota Itar comunist
A •
• ·· · · 1· I· - A Polonia, România, Slovenia) şi parlamentarism (Cehia, Slovacia şi Unga-

a disiparea puterii catre centri 1nstItuţIona I mu tip 11, tn functie ria). Imediat după 1989, doar Cehoslovacia şi Ungaria au optat pentru un
se tre Cea l d' · · d · ·
de un principiu greu de înţele~ în Aabsenţ~ tra 1ţ1e1 emoc~at1ce de _ lu~gă sistem de guvernare parlamentar, în care preşedintele era ales de forul
durată, anume separaţia puterilor m stat. ln S~c~1unea urm~toa~e v~.' arata legislativ, în timp ce prim-ministrul şi cabinetul răspundeau politic în faţa
- e măsură deciziile care au fost luate cu pnvIre la rolul ş1 atnbuţule pre- parlamentului. După disoluţia Cehoslovaciei, noile state (Cehia şi Slovacia)
;e~inţilor au influenţat, alături de alţi factori, alegerea unui anumit tip de au păstrat sistemul parlamentar până în 2011, respectiv 1999, când au
decis ca preşedinţii să fle aleşi direct de cetăţeni, motivele care au stat la
sistem de guvernare.
baza acestor decizii fiind detaliate mai jos. Totodată, Croaţia şi-a modificat
constituţia în 2001 pentru a face trecerea de la sistemul semiprezidenţial
de tip preşedinte-parlament la sistemul semiprezidenţial de tip premier-pre-
şedinte (vezi pentru detalii Capitolul IV din Partea I). La rândul său. în 1997,
Polonia a adoptat o constituţie prin care a diminuat prerogativele Preşe
dintelui, păstrând însă sistemul de guvernare semiprezidenţial de tip pre-
şedinte-parlament.
Motivele care au stat la baza alegerii semi prezidenţialismului ca sistem
de guvernare pentru statele fost comuniste au fost discutate pe larg în
literatura de specialitate. într-o opinie, în statele din Centrul şi Sud-Estul
Europei semiprezidenţialismul a fost adoptat mai degrabă pentru a asigura
o împărţire a puterii între actorii politici aflaţi în opoziţie, în contextul unei
. .. . negociere
(Cehoslovacia, România, Croaţia), tranziţii prin acord (Polonia) sau tranziţii pnn
(Ungaria).
-- stări de incertitudine cu privire la viitorul regimului şi de suspiciune reci-
procă între putere şi opoziţieI21. Frye a arătat că incertitudinea cu privire la
viitorul politic al statului reduce din dorinţa celor mai importanţi actori
111
A. Przeworski, Democracy and the Market ... , p. 80. ,, _ p0 /iticka misa0 1,1 o parte din această Secţiune, cu mod ificări. a apărut în revista AUB-Seria dre~t: B. Dima,
tii M. Kasapovic, .Parliamentarism and Presidentialism in Eastern Europe • m „Alegerea sistemelor de guvernare în democraţ ii le postcomuniste din Centrul ş1 Sud-Estul
XXXIII, 5 (1996), p. 120. . Bulgaria Europei", în AUB-Orept 1 (2015): pp.137· 15 l. . ,, • .
1a1vez1,· cu t,t· 1ude exemplu cum au fost negociate puterile preşe d.rn ţ·lor
1 în Polonia, · .,,
• t· nai Revier
l"ll F. Frison-Roche, . semi-presidentialisrn In a post-cornrnunist context . 1n R. Elg1e. S. Moestrup
· u · - '
ş, ngana m J . Elster, .Bargaining over the Presidency", în East European
const1tu 10 (eds .). Semi-Presidentialism outside Europe. A Comparative Study (New York: Routledge, 2007),
4, 1 (1993/1994), pp. 95-98. · years 01 p. 57.
,., J W . . k. .. E rope rwenty
· OJn,c 1, .Polit1cal Transformation in Central and Eastern u ·
Experience", în Studia Juridica et Politica Jaurinensis 1 (2014), p. 6.
ia s1sTEME DE GUVERNARE IN DtM □ l,RAI i1Lt o111 cc111 ~oe ;;;1 .s □□ ·ESTUL fURo~t
.. . • anta pozitiaprivilegiată la momentul t r a n z ~ DUPĂ 25 DE ANI
pol~tlCI de a-Ş_I gt~~ unul democratic prin intermediul unui nou ~et de !a un 19
regim comunis . . . t I . f tt e in~,·
.. . t · relativ puternIc1 a1 momen u u1 au os entati sa~ • 1. statele . democraţie co nso I·d
_ . cu • Aşadar, chiar
I ata. · daca- aceştia nu erau
tutu Aceşti ac ori b"l I t· • d cree pregat,_ţ, pe~tru a face evaluări complete cu privire la avantajele şi dez-
nu erau în totalitate favora I e or, ş 11n ca nscul de a . ie
V • ,
. • : ..
inst1tut11 care . . •· fi t·I· - Pierd avantaJele sistemelor de guvernare din perspectiva eficientei institutionale
.. · .. ra mare şi aceste mstItuţ11 puteau I u 11zate im potriva I e
pnvI 1eg11 1e e ~ d d. I · or d un mo~el tn~~u1a al_es cât mai repede. Von Beyme afirm~ că o tendintă ~
·r1J Chiar dacă nu se referea m mo rrect• a sistemele sern·1prez-e
oponen t 1 . . fos! ev1de_nta In perioada anilor 1990: cu cât numărul de votanti care o'sci-
. • Colomer observa o tendinţa cu privire 1a sisteme 1e constitut· 1-
V • -
dentIa 1e, . .. . d . vt t I . ,1onaI lau Int~e diverse opţi_uni politice era mai mare şi cu cât gradul de ~onsolidare
· tate de noile democratu din a oua Juma a e a seca ului XX M . e a pa~t1delor era rr:iaI re~us, ~legerea unui sistem de guvernare semiprezi-
adop . · .. b· · aior"
tatea au favorizat plurall~mu~ ~~ht1c pentru a ~ ţrne un suport cât rnai la/· denţial pentru noile regimuri era mult mai probabilă. Dacă liderul revoluti-
în cadrul societăţii. Actoru polrt1c1 au preferat_sa ~ba~d~n:ze_sau să exclud~ onar al momentul~i era_şi un pers?naj carismatic, cu atât mai mult opţiunea
formule_!~ constituţionale care ar fi produs p1erzaton ş1 caşt1gători absoluţi pentru al~~~re~ d1~ecta a şefului de stat era avută în vedere pentru noile
construcţ_11 1~s-~1tuţ1~nale. Astfel, în contextul în care reprezentarea intere-
ai putenrJ21 • •
într-o altă opinie, prin com~araJ': cu parlame~t~n_smul şi prezidentia. selor s~cI~taţ11 era ineficientă din cauza numărului mare de partide şi a
lismul, semipr:zidenţ_ia_lismul rm~lrc~ un grad m_a, nd1_ca~ de ,.~~biguitate grad_ul~1 m,c_de consolidare, preşedintele ales direct de cetăţeni întruchipa,
fle şI s1mbol1c, reprezentantul .binelui publicn_l1J
constituţionala" cu pnvrre la relaţia dintre ~reş~drn~e ş_, pnm-mrnrstru, ceea
De asemenea, ceea ce a contat cu prioritate în acea perioadă a fost
ce transformă acest sistem într-un mecanism mst1tuţ1onal flexibill3l pentru
stabilitatea guvernării. Nevoia de a contracara efectele unut sistem mul-
soluţionarea unor crize politice specifice perioadelor de tranziţie postco- tipar~idist extr~m, ca_re_nu era capabil să genereze nici coaliţii de guvernare
muniste. t4l st~bile care s_a susţma guvernele, nici să impună loialitate în rândut pro-
s-a mai precizat că semiprezidenţialismul a reprezentat rezultatul logic prnl~r. membnl~l, a cond~s la i~troducerea unei instituţii menite să asigure
al tranzacţiei dintre reprezentanţii fostului regim şi reprezentanţii fo~elor s~~b_il1tate la_ ni~e~u_l_ reg1mulu1, reprezentând, totodată, un simbol al naţiu
democratice. Un sistem politic cu un preşedinte relativ influent şi vizibil în n11 şI al contmuItaţ11 statului: preşedintele ales direct de cetăţenr3l. Stabi-
spaţiul public, pe de o parte, şi un parlament reprezentativ pentru grupurile litate_a_ ~uyern~rii era importantă şi pentru a pune în aplicare agenda
de interese diverse din societate, pe de altă parte, reprezenta compromisul tranzIţIe1. ln anu 1990 nu s-a declanşat doar trecerea de la un regim politic
nedemocratic la unul democratic, ci şi trecerea de la economia planificată
,,perfect" pentru noul regim_[ 5l • :
Selectarea sistemului de guvernare în statele fost comuniste din Centrul la capitalism, ceea ce a presupus o serie de reforme economice şi sociale
majore, cu impact profund asupra populaţiei141 • într-un asemenea context,
şi Sud-Estul Europei este, de fapt, rezultatul interse_ctării intere~~lor p~litice
ale decidentilor de la momentul respectiv cu nevoia de a stab1lt reguli co~-
1
111 K. von Beyme, Parliamentary Democracy. Democratization. Destabilization. Reconsolidation,
stitutionale 'noi cât mai repede, într-un context în care designerii institu\ • 1789- 7999 (Basingstoke: Macmillan, 2000}, p. 13.
onal{ nu erau suficient de familiarizaţi cu opţiunile constituţionale dm 121 Vezi P. Kopecky, .Structures of Representation: New Parliaments of Central and Eastero
Europe", în S. White, J. Batt. P.G. Lewis (eds.). Deve/opments in Central ...• p. 154.
131 T. Sedelius, •The Tug-of-War between Presidents and Prime Ministers ...•, pp. l 08-109. Vezi
· • • •
11
• comparative şi L. Holmes, Post-communism. An lntroduction (Durham: Duke University Press, 1997),
T. Frye, .A Politics of lnstitutional Choice. Post-communist Pres1denc1es , m
111
p. 174. Autoarea arată că sistemele parlamentare tind să funcţioneze atunci când sistemele
Politica/ Studies 30, 5 (1997), pp. 546-547. . R krnan de partide sunt dezvoltate şi există un grad ridicat al disciplinei de partid. Aceste condiţii nu.
121 J.M. Colomer, .comparative Constitutions", în R.A.W. Rhodes, S.A. B_mder: B.A. oczoo6) erau îndeplinite în perioada de început a tranziţiei în statele fost comuniste, motiv pentru
(eds.), The Oxford Handbook of Politica{ /nstitutions (New York: Oxford University Press, care sistemele parlamentare nu au reprezentat o opţiune viabilă. Cum nici prezidenţialismul
p. 231. . •d tialisf!I nu era o opţiune din cauza experienţei comuniste nefaste, în care puterea de decizie se
'.31 T. Sedelius,.The Tug-of-War betw~en Presidents_and ~r_ime M!nisters. Semi-Pres~ 1e~- concentrase excesiv în mâna liderului partidului. comunist, prin eliminare, s-a ajuns la
m Central and Eastern Europe", în Orebro Studies m Polit1cal Sc1ence 15•(200 6), P· . 4/l
semiprezidenţialism.
· . · al RevteW 2, " 1Claus Offe arată că procesul tranziţiei către democraţie din statele fost comuniste presupune,
1•1S. Holmes, •The Postcommunist Presidency", în East European Const,tutt~n s and prim'
pe lângă reformarea sistemului de guvernare şi a raporturilor legale dintre stat şi societate,
1 (1993/1994), p. 39. Vezi şi T. Sedelius, •The Tug-of-War between President
şi reforma sistemului economic. Acest element specific diferenţiază tranziţiile către democraţie
Ministers .. :', p. 111. h ·rn (ed,) din statele fost comuniste de tranziţiile către democraţie de după 1945 din statele vest
151 V. Bunce, .President; and the Transition in Eastern Europe", în K. von Met~en ,e~ontexlS
Presi_dentia/ lnstitutions and Democratic Politics: Comparing Regional and Nationa

(Baltimore and London: Johns Hopkins University Press, 1997), pp. 167-168 ·
SISltMt lJ( uu' ........ - . wc CURO
20 ~fi
. t de cetăţeni reprezenta un factor de~un·t DUPĂ 25 DE ANI
d
. t ales ,rec 'b'I ' at 21
un preşe d1~ ev .. . aportare la subiectele sens, 1e ale tranziti . e lij
nivelul socretaţu pnn r . e1 eco.
Croaţia reprezintă un caz aparte în rândul statelor fost comuniste din
nomice. ·t ţionalizarea alegerii directe a preşedinţilor în st Centrul şi Sud-Estul Europei care au adoptat un sistem de guvernare semi-
Aşadar, ?st0 n~t, udiat după căderea regimurilor totalitare a fost ratele pr~_zid~nţial. ~uterile şefului de stat ales direct de cetăţeni erau mari, bene-
fost comuni ~ '~peolitice între factiuni cu interese diferite. ezulta. frc11nd rnclus,v de prerogativa de a demite guvernul, prerogativă pe care,
t I unor negocieri . . · · d . • de exemplu, preşedintele francez nu o are. Opţiunea pentru acest sistem
u • • consensul cu privire la organizarea ea 1egen libere p
ln su 1gana, Ad entr de guvernare a fost justificată ţinând cont situaţia specifică din acea peri-
re Natională, care urma sa activeze ş, ca
V • •
unare Con t· u
Marea Ad una ,__ . . - d s 1tu. oadă: forţele politice naţionaliste, conduse de un lider populist şi carisma-
f t obtinut ,n urma negocren 1or purtate rn ca ru I meselor rot tic, Franjo Tuâman, au câştigat alegerile parlamentare din aprilie/mai 1990
anta, a os . • • t .. unde
V
. . uarie-aprilie 1990, la care au part1cIpa reprezentanţ 11 regirn şi au redactat o constituţie cu puternice accente prezidenţialiste. De ase-
d ,n ,an .. .. .d uu .
t· F „ 1
.st şi reprezentanţii opozIţIeI emocra rce. oşt11 comunişti 1
menea, declararea independenţei faţă de Yugoslavia şi războiul sârbo-croat

cornu ni .d . - P .d 1 . , care
. schimbat numele din Part, u1Comunist in art, u Socialist Bui au fost factori specifici care au conturat un rol esenţial pentru preşedinte
şI-au . . . gar,
au C
âştigat primele alegen parlamentare. La momentul alegerilor Pa în primii ani ai postcomunismului şi, ulterior, în primul deceniu de existenţă
. .. p Ml d . r1a. a noii republicifll. Totuşi, Croaţia şi-a modificat Constituţia în 2001, după
menta re, Preşedinte al Repubh?" era etar a_ enov, susţr~ut de Partidul
socialist şi care îl forţase pe drct_a torul c?mun!st Todo~ Z_h,~kov să demi- ce mult criticatul regim Tuâman s-a încheiat odată cu moartea artizanului
său. Conform amendamentelor aduse Legii fundamentale, prerogativele
sioneze în urma loviturii de stat drn 1Ono1embrre 1989. ln iuire 1990, Petar
prezidenţiale erau puternic diminuate în favoarea parlamentuluit21. A fost
Mladenov demisionează şi pe 1 august este ale~ Preşedinte al Bulgariei
eliminată prerogativa preşedintelui de a demite guvernul, dar a fost păstrată
Zhelyu Zhelev, liderul opo~iţiei rep_re~entate -~e Unr~nea Fo~e~or Democra- alegerea directă a şefului statului. Se pare. că această schimbare a tipului
tice. în acest context, foşt11 comunrştr grupaţi rn Partidul Socralrst nu agreau de semiprezidenţialism, de la preşedinte-parlament la premier-preşedinte,
ideea unui preşedinte ales direct de cetăţeni şi cu prerogative considerabile, a fost benefică pentru consolidarea democraţiei în Croaţia. în final. Croaţia
în timp ce reprezentanţii opoziţiei militau pentru~ arhitectură constituţio a devenit stat membru NATO în 2009 şi stat membru UE în 2013.
nală în care preşedintele să aibă un rol sporit. ln ultimă instanţă, deşi În Polonia, reprezentanţii regimului comunist au promovat în negocierile
reprezentanţii Partidului Socialist au fost de. acord c~ aleg~rea dire?tă a purtate la mesele rotunde opţiunea unui preşedinte ales de parlament, cu
preşedintelui, s-au opus acordării de prerogative cons1derab1le şef~lui sta- · prerogative considerabile, în special prerogativa de a dizolva parlamen-
!n
tuluif1l. Prin comparaţie cu România şi Polonia, ~ulgaria_ nu a e~1st~t ~n tu I. Scopul lor era acela de a păstra controlul asupra forului legisfativ..Iniţial,
reprezentanţii opoziţiei democratice au fost de acord cu această opţiune,
lider extrem de popular, capabil să articuleze ŞI sa negocieze o mst,tuţ~e
interesul lor principal fiind, la acel moment, liberalizarea parţială a alegeri-
prezidenţială influentăr21, ceea ce a influenţ_at ~od~I în ?are s-au construi!,
lor parlamentare. Imediat după mesele rotunde, alegerife din iunie, 1,989 au
ulterior, raporturile de putere dintre executiv ş1 leg1slat1v. De altfel: Const1·
arătat că regimul comunist nu se mai bucura de sprijinul popular. Un amen-
tutia Bulgariei este singura dintre constituţiile statelor fost comuni~t~ care dament constituţional din 1990 a prevăzut alegerea directă a şefului de
pr~cizează expres în art. 1 alin. (1) că forma de guvernare a repubhc 11 e5le stat. Preşedintele comunist Jaruzelski a demisionat în septembrie l 990 .
parlamentară. ca urmare a presiunii politice şi a lipsei legitimităţii populare. Lech Walensa
a candidat în noiembrie/decembrie 1990 şi a câştigat alegerile prezidenţi
· --1 d.
europene (Germania, Italia, Spania, Portugalia). -ln tranzIţ11 e rn aceste_u lfme
1 state. ' capitalul
. al şi ale, fiind primul preşedinte postcomunist ales prin vot direct în Polonia131 •
a ră,:nas în ~âinile proprietari!or. Procesul tranziţi~i a vizat doar regimul con st :~ţ~~:ri/or
poht1c, nu ş1 pe cel economic. ln statele fost comuniste, procesul de tran sfer~r~ prietari, 111 Pentru detalii, vezi o. Boban, .Abandoning of Semipresidentialism and Central Europe?
deţinute de stat către actorii privaţi, deci crearea unei noi clase de antreprenor~ şi p_ro pentru Cases of Croatia and Poland", lucrare prezentată la 21" World Congress of the lnternat,onal
a influenţat deciziile politice, inclusiv structurile instituţionale de ~utere_ ale noului reg~-TheO~ Politica/ Science Association, Santiago de Chile, 2009, p. 2. .
1
mai_multe detalii vezi C. Offe, A. Pierre, .Capitalism by Democratic Desrgn? Demo~r,8) p. 50 4şi 121 o. Jovic, C.K. Larnont, .,lntroduction. croatia after Tudman: Encounters w1th the Consequences
Fac,ng the Triple Transition in East Central Europe", în Social Research 58, 4 ( 19 ' of Conflict and Authoritarianisrn", în Europe-Asia Studies 62, 1O(201 O), p. 1617. _ . .
urm. . . nalisni', ll J Pentru detalii, vezi M. Wyrzykowski •• Legitimacy: The Price of a Delayed Const1tut1on in
111
Pentru detalii, vezi V.I. Ganev. "Bulgaria: The (lr)Relevance of Post-communist Con st'tut,o Poland", în J. Zielonka (ed .), Democratic Consol1datton ... , P· 442 ş, urm.
în J. Zielonka (ed.), Democratic Consolidation ... , p. 187 şi urm.
12
l T. Sedelius, .The Tug-of-War between Presidents and Prime Ministers .. :', P·
108 ·
SISTEME OE GUVERNARE iN OEMOCRA111LE OIN CENfRUL ŞI SUG-ESTUL t
22 ,U~i11
- rerogativelor formale relativ mari, a legitirnită~ OUPA 25 DE ANI 23
Ca u rmtared. a aplegeri a personalităţii carismatice şi activisrnul~i PrePLJlar,
rezu 1ta e m ' · I~ h' Şed· pentru sistemul de guvernare. Primul model prevedea un sistem parlamen-
. W lesa şeful statului a jucat un rol eructa m ar 1tectura instituţ· 1~ tar în care forul legislativ avea rolul predominant în arhitectura instituţională
te IuI a , . ~ ~ 1997 , can
· polonez în special pana m
V ~ d f
a ost ad optată co nst11~
iona1·
.i
a st at u lu I , . . . d' . 1 a statului şi în numirea/revocarea guvernului. Al doilea model era inspirat
. ostcomunistă a Poloniei şI o parte m prerogative e prezidential din sistemul de guvernare al Franţei celei de-a V-a Republici şi prevedea
t,ia P . , eai
fost eliminate. . V • •
un preşedinte ales direct de cetăţeni, care avea o influenţă considerabilă
în România, alegerea directa a preşedmtelu1 a fost reglementată în . în numirea guvernului. Pentru a obţine într-un timp scurt compromisul între
· · · · t · O t II
de adoptarea constItuţu~I postcomunis e, ~nn . ecre-~ - ege nr. 921199~11
ain,, facţiunile politice cu privire la noua Constituţie au fost preluate elemente
Pentru p_rim_a dată de_ la m~taura~e~ ~o~_lu, r~g1~ poht1c au fost_ regleme~ din ambele modele: preşedintele era ales direct de cetăţeni, dar avea un
tate institutIa PreşedmtelUI RomanieI şI mstItuţIa Parlamentului Român•. rol preponderent reprezentativ, protocolar, care nu oferea formal posibili-
' ·1 . I~ tatea de a influenţa procesul de luare a deciziilor. Totuşi, prin intermediul
cu O structură bicamerală (Adunarea D~putaţIv or ŞI Senatul). Parlament~
autorităţii personale şi al activităţilor politice informale, preşedintele putea
urma să funcţioneze ca Adunare Constituanta. Adoptarea acestui decra
deveni un actor important în exercitarea puterii la nivel statal. Din aceste
a reprezentat o etapă cruc~ală în istori_a co_nstituţională po~tcomunisti
motive, s-a considerat că modul în care a fost reglementată instituţia pre-
a României, antamând opţiunea noului regim pentru republica semipr~ zidenţială se potrivea foarte bine cu stilul de leadership al Preşedintelui în
zidentială. Una dintre cele mai intense dezbateri din cadrul Adunării Co~ funcţie la vremea respectivă, Milan Kucan, care se bucura totodată şi de
stitua nte dintre putere şi opoziţie a vizat modalitatea de alegere a şefulu
0
un larg suport popular.111

statului şi prerogativele acestuia. Chiar dacă a existat un curent minorita Aşadar, în ceea ce priveşte prerogativele şefilor de stat. cu excepţia
a
care cerut revenirea la monarhia constituţională, importantă a fom Croaţiei, acestea erau reduse prin comparaţie cu cefe reglementate în Con-
confruntarea de idei dintre tabăra guvernamentală (susţinută de Preşe, stituţia SUA sau Constituţia Franţei pentru preşedinţii americani, respectivi
dintele Iliescu, cel mai cunoscut şi popular lider al revoluţiei în acea pe~ francezi. Deşi modelul francez, cu preşedinte ales direct de cetăţeni. bene-
oadă), care dorea o republică semiprezidenţ~a_lă cu atribuţii sporite pen!~ ficiind de puteri formale considerabile, şi un guvern responsabil în faţa
şeful statului şi tabăra partidelor de opozIţI~, ca_re d?rea~ o_r~publi~ parlamentului a fost avut în vedere în procesul de redactare a noilor reguli
constituţionale din aceste state, în ultimă instanţă. designerii instituţionali.
parlamentară, cu un rol sporit pentru forul leg1slat1v1~. ln _ultima mstan_ \a
din Polonia, România, Bulgaria, Slovenia nu au reglementat pentru preşe
compromisul a fost un preşedinte ales direct de cetaţeni, cu prero~at_ivt
1 1 dinţii postcomunişti prerogative formale de anvergura celor prevăzute
formale importante doar în a~umite do~~~ii (for_marea g~_ve_r~ulu ,; ~~ pentru omologul lor francez. Semiprezidenţiahsmul francez a fost. mai
aţii excepţionale, în raporturile cu serv1c11le de mformaţ11 ş1 tn rel I degrabă, un argument în negocierile purtate intre actorii tranziţiei pentru
internaţionale). . . . · te afo~ a introduce preşedinţi aleşi direct de cetăţeni. nu pentru a le oferi acestora
în Slovenia, procesul de redactare a constItuţIeI postcomunis .1 prerogative considerabile. De altfel. motivele care au stat la baza alegerii
strâns legat de procesul apariţiei noului stat independent slov~\~~ de către majoritatea statelor fost comuniste a sistemul de guvernare semi-
separarea Sloveniei de Yugoslavia. Modalitatea de ale~ere a pr~şe ~~stu·i prezidenţial au fost total diferite faţă de ~le care au stat la baza adoptării
poziţia în arhitectura instituţională a statului, precum ŞI ra~ortunle \ co~ semiprezidenţialismului în Franţa. sub i nfluenţa Generalul ui Oe Gaulle şi
cu parlamentul şi guvernul au constituit subiecte int~ns 1scu~ate 'dameil ? împotriva unui sistem de adunare falimentar.
sia constituţională însărcinată cu redactarea unei noi Legi fu~ mod~ 5.2. Parlamentarismul
tale. Experţii din cadrul comisiei constituţionale au propus doua
Sistemele parlamentare sunt rare nu numai în Centrul şi Sud-Estul Euro-
pei, ci şi în tot spaţiul ex-sovietic. unde regimurile comuniste au căzut la
Publicat în M. Of. al României nr. 35 din 18 martie 1990.
1,1 . 0 r din Adun,
1 începutul anilor 1990. De exemplu. în Caucaz şi Asia Centrală ,nu există
121 Pentru o prezentare sintetică a opiniilor exprimate în cadr~I ~ezbater: cu, c.căline'
Constituantă cu privi~e I~ alege~e~ ~irectă a Pr:ş~dintelui, _vezi ŞI V. D~~~ue~ina 1ex, 1 ţ 1'1 Pentru
detalii. vezi M. Ce<ar. • Slovenia: From Elite Consensus to Democratic Consolida1ion•,
G. Duculescu, Const1tuţ1a Romaniet comentata şt adnotata (Bucureşt1. tituţiel Roni, ln J. Z1elonka (ed.). CNmocrat,.: Consohda1.10n .... pp. 393-394.
p. 256 şi urm. Oe asemenea, vezi şi O. loncică (coord.), Ge~eza con~ul oficial', 1
799 7. Lucrările Adunării Constituante (Bucureşti: Regia Autonoma „Manito
p. 489 şi urm.
C CU%
SISltMt Ut uu ....... - . !~
24 _ R •a Ucraina, Belarus, Serbia, stat DUPĂ 25 OE ANI
rt11 ln us1 , ct· .. e
. . . tem parlamen t a · . •dentiale, preşe mţ11 au rolul C"-I ~ u 25
niciun s1s . zidenţiale ş1 pre_z1 •, " 111ij
sisteme sem1pre onstitut1onala. . Aşadar, modul în care au fost r~glementate prerogativele prezidenţiale şi
im ortant în arhitectur~ c stateie din Centrul ş1 S~d-~stul Europei (Ceh modalrta_tea _de al~ge~e a şefului statului în Constituţia Cehiei au fost rezul-
Pcu privire I~ unele _din~r;lovacia, şi Ungaria), voi a_rata d~ ce nu au al~ tatul _dorinţe, coal1ţ!e~ aflată la putere de a bloca prin mijloace constituţio
vacia ulterior Cehia ş . tern de guvernare, deşi au existat dezb e , nale influenţa pol1t1ca a preşedintelui în functie.lll
Slo • · 1- mul ca s1s • ate-
semiprezidenţ1a ,s . • preşedintilor de catre cetaţern ş, la înr ~
w • •
Cehia a funcţionat cu un sistem de guv~rnare parlamentar până în
. . la alegerea directa a · inct~ 2012. Amendarea Constituţiei pentru alegerea preşedintelui prin vot direct
cu pnv1re . tora a devenit necesar~ în contextul în care votarea şefilor de stat de către par-
rea prerogat1velo~ a~es eri~ada l 990-1992, problema alegerii unui sist
în Cehoslovacia, in b mată unei probleme mult mai presante şic e~ lament s-a dovedit un proces extrem de anevoios, care a dat naştere la
crize politice. Din cauza modului în care Constituţia a reglementat alegerea
de guvernare a fos~ sdu_ stue Slovacia şi Cehia în cadrul Federatiei De oarr.
plexe, anum
e relat1a m r . d"
, . V, lav Havel în funcţia de Preşe mte al Federaţia•
· · s~ preşedintelui de către parlament, atât în cazul lui Vaclav Havel (1993 şi
legerea 1u1 ac . . . • •la 1998), cât şi în cazul lui Vâclav Klaus (2008) au fost nevoie de nu mai puţin
menea, a t .rnportant în istoria const1tuţ1ona1a a Cehoslovac· . de trei runde de alegeri pentru a avea un câştigător şi nenumărate scan-
repreze~tat un ehl_e~Hen viei se bucura de aprecierea cetăţenilor, dar nu be,~ daluri politice. Diferenţele dintre câştigători şi pierzători au fost foarte mici
· lt ,or a Ce ier a
şr, ~ er • . ·
- ct· ··1 -
nstitutionale importante. ln con 1ţ11 e m carefo~e1t
"~ (e.g., în cazul lui Vâclav Klaus, în 2008, diferenţa faţă de contracandidat a
ficra de pr~rogatrv~_c? ate în.mai multe partide, Preşedintele Havel aurrn~ fost de numai un vot)l21• Pentru a evita complicaţiile produse de sistemul
democratrcederau I iv1gzul carierei sale să îşi sporească influenţa politici de alegere a preşedintelui în combinaţie cu un sistem de partide multipar-
·t nstant e-a un . ~ tidist încă instabil, în iulie 2012 a fost adoptat un amendament fa Consti-
· multe ori preferinţa pentru alegerea directa a şefulu
w
n c~ _ .d
nd
expnrna u-şi e rn1ai -1n decembrie 1991 a prezentat Adunării Federale~ tuţie pentru alegerea directă a preşedintelui. în ianuarie 2013 au fost
de . statl2J De exernp u, d. I · organizate primele alegeri prezidenţiale directe din Cehia postcomunistă.
· · · I în care prerogativele preşe mte u, erau mult s1» În Slovacia, procesul de adoptare a Constituţiei a fost strâns legat de
~ro rect_ codnst1!ubţ1onafi1cia de încrederea cetăţenilor, propunerile constituit
procesul formării statului independent slovac. prin disoluţia Cehoslova-
r rte · Chrar aca ene · - · • 1·
- ·ntat parlamentului au fost respinse m pnmavara a ciei. În opinia unei autoare, adoptarea unei noi constituţii a fost mai degrabă
anale pe care e-a mai 1
o chestiune de afirmare naţională decât rezultatul unei pregătiri serioase
5
1992 dE:_ ':mat. . C h lovaciei la 1 ianuarie 1993, Parlamentul Cehie'1 1 în vederea redactării regulilor fundamentale pentru exercitarea puterii131 • lndi-
Dupa drsol~ga ~-t~ţ~e după multe dezbateri cu privire la teme sensibi~ ferent de motivele care au stat la baza redactării şi adoptării unei- noi con-
1
adoptat o nou~ . ons . ativele preşedintelui. Coaliţia aflată~ stituţii, esenţial a fost că regulile constituţionale au aşezat parlamentul în
inclusiv cu pnv1r~ la r?lul ş1dn~;o~ ireze un preşedinte puternic, realizâ~ centrul arhitecturii instituţionale a statului. Cu toate acestea, în special
putere în acea perioada nu a _on_ sa g . dată autorii Constituţii după 1994, guvernele conduse de prim-miniştri puternici- au asigurat în
faptul că Vaclav Havel ar fi caşt1gat _?legenle. Toto d" ~telui de către pa1\1 mod efectiv guvernarea societăţiil4l, nu de puţine ori intrând în conflict cu
din 1992 erau conştienţi de faptul ca ~legere~ preş~ 'de· a de Văcla1J Hava preşedinţii aleşi de parlament. Relaţiile conflictuale dintre preşedin~e~e
ment ar restrânge tendinţele autocratice ~~m~estaţ_e. d~ şef al statului~. Michal Kovăc şi premierul Vladimir Meciar au reprezentat o c?nstanta rn 51
păstrând totodată „dimensiunea morala a unc 1e1 practica instituţională şi politică a primului deceniu postcomunist slovacl ,
. . .
. "_
d p t-communism , m R. Etg,e,
· s.Moestfl!
stit redactare a Legii fundamentale. . . .
1,1vezi o. Protsyk, .semi-pres1dent1ahsmul un er os (H d ills Basingstoke, HalllP 111 P. Kopecky,.The czech Republic ...•. în J . Zielonka (ed.). Democratic C?~sohdat1on ..., p. 333.
v.-S. wu (eds.), Semi-Presidentialism and Democracy oun m ' . . ~ 121 P.P. Pajas, .Czech Republic - The First Direct Pres1dent1al Elect1ons . m Megatrend Rev,ew
010
Palgrave Macmillan, 2011), pp. 98-117. Old Federal const1tut,o oCI~ l O, l (2013), p. 473.
121 P. Kopecky, .The Czech R~public: From t~~ Bu en _of ~.hfn J. Zielonka, _(ed.), oemwai' 1,1 D. Malova. •Slovakia: From the Ambiguous Constitution to the Dom1nance o In orm
rd · f f al Rules"
,
Constitutional Horse Tradmg ~m_ong Polit~cal Part,~se' Czech Republic on !~. Kis~ 1 în J . Zielonka (ed.), Democratic Consolidation ... , p. 351.
Consolidation ..., p. 331. Vezi şr V. Hlousek, .ls t . . ( 014), p. 105 şi stituti,11 1' 1 /dem p 347. ·· · SI k' •
7 2 2 l•I P. H~rvăth.•The Role_of the President in the Contţ~t of the Poht1cal Changes m ova 1a ,
semi-presidentialism?", în Baltic Journal of Law and Potmcs ·brc" 1
în European con
z. Kuhn, •Presidential Elements in Government: The Czech Repu ' • ·aau\J
ta C j
în Slovak Journal of Poht,cal Sc,ence 14, l (2014), p. ·
Law Review 3, 1 (2007), p. 94, ~- 11. . . ent..:', p. 95, ca~e-~ra 10ces~

?
131Vezi J. Kysela, z. Kuhn, .Pres1dent1al Elements rn 0 vernm ·t ţ'1ei German1e1 ,n P
Constituţiei Cehiei au beneficiat de suportul autorilor ConSt1 u
26 .)Iv I ~ ,... - - • • -snuil1
~ . de conflict în raporturile de putere mtraexecu . OUPĂ 25 OE ANI
dovadă potenţia
ca
1 doar sistemelor
1~fiic semiprezidenţiale. tive% f d - 27
t
es e un .aspect spec1 .. d.
C nstitutiei în vederea alegem 1recte a preşedintei . re eren- um tn care ceta- ţen·, ·, aut re b u1tsăd
. ·d- ·
rt'd I d U1 af aceasta problemă. Referend ~ci a exclusiv cu privire la
·unii politice exercitate e pa I e e e opoz1ţ1e în P". a~
Modificarea O , . d •• 1
conditiei cvorumulu·, de part~~u nu a foSt validat din cauza neîndeplinirii
rezu Ita t u I Presl
Acestea se temeau d e apan·t·,ia unei· cnze · . rn cnoa
po 1.1t,ce . Uq · . IcIpare Aşad - u ·
a preşedintelui nu a fost tran . t :
199 !)~ ~~ 98 care un parlament fragmentat nu ar f1 putut alege un pr:Jare,\~
ar,_ m_ ~gana, modul de alegere
politici ai tranziţiei, ci prin d~:i~:n ne9oc,~n ş~ compromis între actorii
con '·'~ eniumească un nou premier şi 1
un nou guvernl1 • Problem Şectin1, muril11. Constitutia Unga · · d. cetaţenilor, m urma unor referendu-
care,vs:tă abia după alegerile din septembrie 1998.
• M -· •
Forţelede op 0a ~_fa~\
, ne, in 2011 nu a modific t · t
dar a generat o serie de schimbări s eci
Id
a s,s ~~u e guvernare,
tivelor Parlamentului şi slăbirea rolJui 6,c~•. cum a~ fi ~ mmuarea preroga-
rezo . . • z.1t1e
câştigat împotriva part1dulu1 p remc ieru _u, . ec1_ar ş1 au putut vota 'ia ~u
1
1
au reprezentat şi reprezintă încă . urţ~, C~~ ituţ,onale, aspecte care
st
ianuarie 1999, un amendament 1a onst1tuţ1e pnn care au stabilit al' 1I
directă şefului
a statului, la pachet cu reducerea unora dintre prero 9eg~ ~ 1 fapt efectele mod,.f1 - ·1
'
d un mo:1v de mgnJorare la nivel europeant21_ În
can or a optate m 2011 co - - - .
funcţiei prezidenţiale.l21 _ _ . . . at,v~1, nif1cativă a influenţei guvernului şi premier I . ~ nvh~rg catre mtar~rea_ sem-
a statului. u u, mar ,tectura const1tuţ1onală
Simplificând, se poate afirma ca, m cazul Ceh1e1 ş1 al Slovaciei al
directă a pr~~edin~ilor a re~rez~ntat o soluţie pe~t~~ evit_area bl~caj;1: 1~'. Ungaria a rămas în prezent singurul stat cu .
c~~~~f~~~udd~ls~~~~;~:
crizelor poht1ce nascute din dificultatea coagulam unei maiorităti i pa~lamentar_ dintre statele membre ale UE din
mentare în vederea alegerii şefilor de stat. · Par!~ ~ei. Tt~data, ui° element specific în sistemul politic al Ungariei este sis-
emu e ector~ . Spre deosebire de celelalte state din regiune care au
în Ungaria ~u fos~ ~r~a~izate două r~ferendumuri ale căr_or rezultate au reglementat s~steme electorale proporţionale sau cu efecte pro~o ionale
influenţat opţiunea iniţiala pentru un sistem parlamentar. \n primul râ ~ pe~tr~ aleger~le p~rlamentaire, Ungaria a utilizat şi utilizează
pe 26 noiembrie 1989, imedi_at după negocieril_e_ di~ c~drul meselor rotuni ~~Jontar. ~u tn ult1_mul rând, tot pentru întărirea pozitiei guvernutu 1 sub
s~temul
1
un referendum a fost organizat pentru a stab,h pnontatea alegerilor par!â m ~en~~ sIstemul~1 de guver':'are german, Ungaria a reglementat institu ia
mentare faţă de cele prezidenţiale şi alegerea de către noul parlamenti moţ1un11 de c~n~ura ~onst~uctnve. Combinaţia dintre parlamentarism, sist~m
preşedinteluil3I. Problema alegerii directe a şefului statului a reapărut în electoral ":'~Jontar Ş~ moţiune de cenzură constructivă asigură stabilitatea
1990, fiind definitiv soluţionată în urma organizării pe 20 iulie 1990 aunu guv_ernulu1 m Ung_an~. pre~ierul fiind actorul politic cel mai: important în
a~h1:ectura c~~st1tuţ1onala. Sigur, aşa cum s-a arătat în literatura de spe--
c1a~1tate, stab1htate~ ~uvernamentală nu conduce în mod automat la con-
111 în decembrie 1996, opoziţia a iniţiat o petiţie în care a cerut organizarea unui referend1111
cu privire la subiectul alegerii directe a preşedintelui de către cetăţeni. Preşedintele in1un~ solidarea democraţie, sau la eficientă institutională lll
a stabilit organizarea referendumului pentru 23/24 mai 1997, decizie care a adâncit şi mi Nu în ultimul ~~nd'. merită amintit faptul' că în ~tatele din Centrul şi
mult conflictul dintre şeful statului şi premierul Meci ar, care se opunea organizării ~n~ Sud-Es_t~I ~urope1, indiferent de numărul şi importanţa prerogativelor for-
?~
consultări populare cu privire la acest subiect. Curtea Constituţională a fost chemata~ male ~1 m_~1fe~ent modul dl~ a~eg~re,_p~imii preşedinţi postcomunişti au
judece cu privire la posibilitatea organizării sau nu a unui astfel de referendum. lnstanţalt fos! hd~m ce, mai 1mportanţ1 a1 m1şcanlor de protest împotriva fostelor
contencios constituţional a constatat că organizarea unui referendum _cu pr~vire la aleger: reg1munl~~ ~omuniste. Dimensiunea morală şi aura simbolică a acestor
directă a şefului statului este conformă cu Legea fundamentală, dar a precizat ca amendamen ~ personahtaţ1,_precu~- şi încre?erea de care se bucurau în rândul cetăţeni
susţinut cetăţeni
de prin referendum trebuie să fie confirmat prin vot de căt_re
Par\~me~~~ ~or au _contat m stab1hrea unu, rol privilegiat pentru instituţia prezidenţială
o majoritate de trei cincimi pentru a fi valid. Guvernul s-a folosit de aceasta decizi~~ d\J m arhitectura constituţională a noilor regimuri . Cu timpul, însă, instituţiile
pentru a renunţa directă şefului
la întrebarea cu privire la alegerea a statului, organiza;as~
referendum doar cu privire la aderarea Slovaciei la NATO. Referendumul_a ~o~t_,~~treb~ I
pentru că mulţi cetăţeni să
au decis
'1 Pentru detalii, vezi şi A. Arato, .Parliamentary Constitution Making in Hungary", în East
nu se prezinte la urne, ca urmare a ehminar! ~reau~ 1European ~onstitutional Review 4, 4 (1995), pp. 45-51 şi A. Arato, •The Constitution-Making
directă preşedintelui. Preşedintele funcţie
cu privire la alegerea a în a cerut orgt'!0 ELas~1 Endgame m Hungary", în East European Constitutional Review 5, 4 (1996), pp. 31-39 .
nou referendum pe 19 aprilie 1998, dar acesta a fost anulat de Guvern. Vezi D. ~a :~ Ru\es 121Vezi Raportul Comisiei de la Veneţia, .Opinion on the New Constitution of Hungary", adoptat
•The Gradual Amending of the Slovak Constitution: Combating the Amb~gu~ în Sesiunea Plenară nr. 87/17-18 iunie 20'1 , p. 19: material disponibil online: http://www.
1992-2001", în Central European Politica/ Science Review2, 4 (2001), P· 1
19
şi
ur · , venice.coe.int/webforms/documents/COL-AD(201 l )Ol &E.aspx, consultat la 15.05.2015.
t21 Idem, p . l,21. . ry",în La\111~ 1' 1A. Lijphart, .Constitutional Choices ...•, p. 77 .
131 A. Arato, Z. Mik16si, .constitution Making and Transitional Polit~cs ~n Hun~~ution W"
E. Mill~r (ed .), Framing the State in Times of Transition: Case Studies m con~ 53 _
(Washington: Endowment of the United States Institute of Peace, 20lO), P·
28
- ' "l tUR
Ş i-au dezvoltat propriile cutume
·
de funcţionare, partidele au~
1 · rncep
01
consolideze, fragmentarea ş1 po an zarea parlamentară a lJt Să ,
. ţ d . -
extrem la m?derat: E~p~rien a emocr_at1ca a transformat r
u trec lJ~ de ,
actori politic, car:, ~n l1m1tele _u_nor reg~h constituţionale mai~ eşed11,ţ;;
puţin clare, se afla ,n compet,ţ,e cu alţi actori politici (în ge uit sau rn
şi majorităţile parlamentare) pentru exercitarea unei influen~er~I, Prern;e
în viaţa politică a statelor respective. ·e cat rna; mi
Arend Lijphart-„Modele
ale democrației”
- SISTEME ELECTORALE-
P roie c t re a liz a t de: E le na C ris ta c he ș i M a nola c he

B ia nc a
G R U P A 4 R IS E
P rof. c oordona tor: O ana D erviș
Metodele majoritara și pluralitară contra reprezentării
proporționale
Arend Lijphart, autorul cărții „Modele ale democrației”, reușește sa clasifice sistemele electorale si sa denumească
caracteristice lor.
Acesta susține ca sunt doua tipuri de sisteme electorale : unul ar fi sistemul electoral de tip majoritar sau pluralist , tipic
democraţiei majoritariste , iar celalalt este sistemul reprezentării proporționale (RP) , tipic democrației consensualiste.
Metodele pluralitară și majoritară în circumscripţii cu un singur loc eligibil sunt metode prin care “învingătorul ia
totul"- candidatul susţinut de cel mai mare număr de alegători câştigă, iar ceilalţi alegători rămân nereprezentaţi şi de
aceea este o reflectare perfectă a filosofiei majoritariste. Mai mult, partidul câştigător la nivel naţional al unei majorităţi
sau pluralităţi a voturilor va avea tendinţa de a fi suprareprezentat în termenii locurilor parlamentare. Prin contrast,
scopul fundamental al reprezentării proporționale este de reprezenta şi majorităţi, şi minorităţi şi, în locul
suprareprezentării sau subreprezentării unui partid, să transforme proporțional voturile în locuri.
Literatura de specialitate privitoare la sisteme electorale se concentrează asupra gradului de proporționalitate sau
disproporționalitate în procesul de transformare a voturilor în locuri şi asupra efectelor lor asupra numărului de partide
dintr-un sistem. Deşi nici un sistem RP nu este perfect proporțional, sistemele RP manifestă tendinţa de a fi
considerabil mai puţin disproportionale decât sistemele majoritariste sau decât cele bazate pe metoda pluralităţii.
Lijphart in capitolul destinat
sistemelor electorale pornește ca
si analiza asupra „gradului de
proporționalitate sau
disproporționalitate in procesul de
transformare a voturilor in locuri si
asupra efectelor lor asupra
numărului de partide dintr-un
sistem.“
Acesta identifica șapte aspecte

ale sistemelor electorale pentru a
le putea clasifica, dintre care
accentuează trei elemente ale
sistemului electoral datorita
importantei pe care acestea o au in
posibilitatea de a modifica sistemul
electoral.
Formula Marea Britanie, Statele Unite, Canada, India
Formule majoritariste și pluralității
pluralitariste
Formula mixtă majoritate-pluralitate Franța
Votul
Australia
alternativ
Votul limitat Japonia (1946)

Formule
semiproportionale Votul unic netransferabil Japonia (1947-1993)
Votul paralel RP- Japonia (1996)

pluralitate
Reprezentarea proporționala pe
Franța, Grecia, Italia, Olanda, Spania, Suedia
lista
Reprezentarea proporțională Formula proporționala
Germania, Italia, Venezuela
mixtă
Votul unic Irlanda, Malta
transferabil
Formula mixtă Votul limitat Votul paralel Reprezentarea Formula
Formula Votul Votul unic
majoritate- & RP- proporționala proporționala
pluralității pluralitate alternativ VUN pluralitate pe lista mixtă
transferabil
Alegătorii votează Implică faptul că

Alegătorilor li se cere candidaţi individuali partidele Fiecare alegător are Al treilea
să indice dintre şi, ca în sistemele Sute de prezintă liste de dreptul la două
Candidatul candidaţi prima pluralitare candidaţii legislatori sunt
tip
La primul tur se candidati in voturi, unul pentru
care preferinţă, a doua și cu cele mai multe important
cere o majoritate aleşi prin circumscriptii candidatul de
primeşte absolută ,dar dacă
aşa mai departe. Un voturi câştigă. Totuşi,
plurinominale, circumscripție și
de RP este
candidat care obţine spre deosebire de metoda
nici un candidat nu că alegătorii unul pentru lista de votul unic
cele mai o majoritate absolută sistemele pluralitare, pluralității în
transferabi
întruneşte o votează pentru o partid. Motivul
multe majoritate, în al
a primelor preferințe alegătorii nu au la fel circumscripții
este ales. Dacă nu de multe voturi câte listă sau alta pentru care această (VUT). El
voturi, doilea tur este uninominale,
există o astfel de locuri există în (deşi uneori li se combinație de diferă de RP
suficientă o iar două sute
indiferent pluralitate;
majoritate, circumscriptie, iar
sunt aleşi prin
permite să-și metode este pe liste prin
candidatul cu cel mai circumscripţiile Impartă voturile considerată sistem faptul că
dacă este candidaţilor care nu
mic număr de prime trebuie să aibă cel metoda RP pe
reuşesc să obţină între mai multe RP este faptul că alegătorii
o preferințe este puţin două locuri. Cu liste; fiecare liste) şi că locurile pe lista RP
un procent minim votează
majoritate eliminat, iar cât este mai limitat alegător are un
din voturi în primul locurile sint compensează candidați
buletinele de vot numărul de voturi pe
sau o tur li se interzice vot pentru alocate listelor disproporționalitat
participarea la al
care îl indică drept care le are fiecare individuali
pluralitate primă preferință se alegător şi cu cât este circumscripţie de partid ea locurilor
doilea tur. proportional cu generată de
în loc de
transferă pentru mai mare numărul de şi un vot
este ales. numărarea locuri puse în joc, cu pentru RP. numărul de rezultatele din liste de
preferinţel secunde. atît mai seamănă cu voturi pe care circumscripții. partid.
RP. le-au obţinut.
Pragul electoral reprezintă Magnitudinea circumscripțiilor și
obținerea unui număr minim de pragul electoral pot fi privite ca două
voturi pentru ca acestea sa se poată 55% fețe ale aceleiași monede: bariera
transforma in locuri. Pragul este explicită împotriva partidelor mici
introdus in tarile pluripartidiste, impusă de pragul electoral are, în
care au foarte multe partide mici. esență, aceeași funcție ca și barieră
Pentru a nu fi prea ușor pentru implicită ridicată de magnitudinea
partidele mici să câștige alegerile, circumscripției.
toate țările care utilizează O aproximare rezonabilă a relației
circumscripții mari sau naționale au acestora este: P=75%/M+1
instituit praguri minime pentru - P = PRAGUL
reprezentare, definite în termenii 45% - M = Magnitudinea medie a
unui număr minim de locuri obținute circumscriptiei
în circumscripțiile de nivel inferior
și/sau un procentaj minim din
totalul voturilor.
Următoarele patru elemente identificare e Lijphard sunt :
numărul total de membrii ai corpului ce urmează a fi ales - mărimea legislativului nu poate fi mai
mica de100 de locuri sau de rădăcina cubica a populației, in aceste cazuri nu se poate atinge
proporționalitatea;
influenta alegerilor prezidențiale asupra alegerilor legislative - populația tinde sa voteze pentru
legislativ partidul din care face parte președintele;
distribuția inechitabilă - se refera la modul de concepere a circumscripțiilor, daca sunt

circumscripții uninominale, distribuția inechitabila se refera la circumscripții in care numărul de
alegatori variază de la o circumscripție la alta ;
si nu in ultimul rând legăturile electorale dintre partide - reprezintă posibilitatea a doua sau mai
multe partide de a-și îndeplini scopul politic de a forma alianțe.
În câteva sisteme electorale, pot fi utilizate două seturi de
voturi în scopul calculării diferenţelor în distribuţia voturi-
Numeroase atribute ale sistemelor influențează locuri. În sistemele MMP, se alege între voturile listei de
gradul de disproporționalitate și, indirect, numărul de partide şi voturile în circumscripţie, iar cercetătorii au ajuns la
partide din sistem. consensul că voturile listei de partid exprimă cel mai bine
preferinţa electoratului pentru un partid. În sistemele de vot
Disproporționalitate= diferența dintre distribuția alternativ şi VUT, se alege între prima preferință şi tabloul final
voturilor și distribuția locurilor. al voturilor - adică numărul voturilor de după transferarea
preferinţelor. Un caz în care diferenţa este substanţială este
Indicele de disproporționalitate propus de Michael cea dintre rezultatele primului şi celui de-al doilea tur din
Franta. La primul tur, voturile sunt împărţite între mai mulţi
Gallagher (1991), folosit în acest studiu, soluționează
candidaţi, iar adevărata alegere se face în al doilea tur.
problema diferenţiind deviațiile, pe baza propriilor
valori, în maniera următoare: deviațiile mari au o
valoare mai mare în indicele adunării decât cele mici.
Indicele Gallagher (G) se calculează astfel: diferenţele
dintre procentajele voturilor (vi) şi procentajele
locurilor (li) pentru fiecare partid sunt ridicate la
pătrat şi apoi adunate; totalul se împarte la 2, iar în
final se extrage rădăcina pătrată:
90% 65% 80% 100%
Discuția privitoare la sistemele electorale s-a De exemplu, în 1996, la alegerea prim-
concentrat aproape în întregime asupra ministrului israelian, singurii candidaţi erau
alegerilor legislative. Totuşi, în democraţiile Benjamin Netanyahu, care a obținut 50,49 la sută
prezidenţiale, alegerea preşedintelui este cel din voturi, şi Shimon Peres, care a pierdut cu un
puțin la fel de importantă ca şi alegerile procentaj de 49,51, rezultând un indice al
legislative: aproape la fel de importantă în disproporţionalităţii de 49,51 procente la puterea
sistemele echilibrate în privinţa raporturilor a 10-a. Mai mult, disproporționalitatea la
executiv-legislativ şi mult mai importantă în alegerile prezidențiale nu este doar mai mare
sistemele cu dominanţă executivă. decât la alegerile legislative, ci mai mare cu mult:
cinci din şase sisteme prezidenţiale au indici
medii ai disproporţionalităţii sub valoarea de 5
procente. Dacă s-ar folosi media aritmetică,
Alegerile prezidenţiale sunt inerent disproporţionalitatea la alegerile prezidențiale
disproporționale, ca rezultat a două ar surclasa-o pe cea din alegerile legislative. Este
caracteristici, ale sistemului electoral: formula mai bună, așadar utilizarea mediei geometrice
electorală, care și “dimensiunea corpului de care este în general mai potrivită când se face
ales", aici fiind vorba de numărul minim media unor valori de magnitudini mult diferite.
absolut, unu. Partidul care câştigă preşedinţia
câştigă “toate" locurile-, adică singurul loc
disponibil, iar partidele care pierd nu obţin
nimic.
Există o linie izbitor de clară care divide sistemele parlamentare RP de sistemele pluralitare şi
majoritare.Chiar și cele două ţări RP care deseori sunt privite ca abia aparţinînd la limită familiei RP,
Grecia şi Spania, se situează în partea RP a liniei de demarcaţie. Totuşi, chiar şi aceste două sisteme
impure RP au disproportionalităţi mai mici decât oricare dintre sistemele pluralitare şi majoritare.
Sistemul VUN din Japonia - unul mai degrabă semiproporțional decât RP şi cu o magnitudine scăzută a
circumscripţiilor- se situează în partea RP a liniei de demarcaţie.
Majoritatea țărilor RP au disproporţionalităţi medii între 1 şi 5 procente; cazurile exemplare ale Belgiei şi Elveţiei
se situează aproape la mijloc.
Patru sisteme parlamentare cu disproportionalitățile cele mai ridicate- Bahamas, Barbados, Mauritius şi Jamaica.
țări mici, cu sisteme pluralitare şi foruri legislative neobişnuit de mici.
Regatul Unit şi Noua Zeelandă- cele mai puțin disproporționale dintre sistemele pluralitare.
Cazuri excepționale de sisteme RP foarte disproporționale sunt trei democrații prezidenţiale: Columbia, Costa
Rica, Venezuela.
Disproportionalitatea legislativă relativ scăzută în Statele Unite, în ciuda metodei pluralității, adoptate la alegerile
pentru Congres. Principala explicaţie a acestui fenomen neobişnuit este existenţa alegerilor primare în Statele
Unite.
Franţa- cel mai disproporțional sistem.
Douglas W. Rae şi-a asigurat contribuţia printr-un
O bine cunoscută afirmaţie din număr semnificativ de nuanţări la studiul legăturilor
politologia comparată spune că metoda dintre sistemele de partide şi cele electorale.
pluralității favorizează sistemele Sistemele electorale diferite au un impact diferit
bipartidiste. Prin opoziţie, sistemele RP asupra sistemelor de partide, dar, subliniază Rae,
şi cele cu doua tururi încurajează există şi efecte importante comune.
multipartidismul. Duverger explică Trebuie să distingem trei aspecte importante ale
efectele diferenţiatoare ale sistemului acestei tendinţe:
electoral în termenii factorilor 1) toate sistemele electorale tind să genereze
,,mecanici" şi „psihologici". Efectul rezultate disproporţionate;
mecanic al regulei pluralităţii este că 2) toate sistemele electorale tind să reducă
partidele, cu excepția primelor două ca numărul efectiv de partide parlamentare în
mărime, sunt sever subreprezentate. comparație cu numărul efectiv de partide
Factorul psihologic il dublează pe cel electorale;
mecanic: ,,alegătorii realizează repede că 3) toate sistemele electorale pot fabrica o
voturile lor se pierd dacă continuă să le majoritate parlamentară pentru partidele care
dea celui de-al treilea partid: de aici nu au obţinut susținerea majorității
tendinţa lor naturală de a transfera votul alegătorilor.
lor celui mai puţin rău dintre ceilalți doi Pe de altă parte, toate cele trei tendințe sunt mult
adversari”. mai puternice în sistemele pluralitare şi majoritare
decât în cele RP.
Celelalte afirmații ale lui Rae se bazează pe faptul că disproporționalităţile
sistemelor electorale nu sunt întâmplătoare, ele avantajeazä sistematic
partidele mai mari şi dezavantajează partide mai mici. Avantajul sistematic pe
care-l oferă sistemele electorale partidelor mari devine deosebit de
important atunci când partidelor care eşuează în obținerea majorităţii
voturilor le sunt acordate majoritatea locurilor. Aceasta face posibilă
formarea cabinetelor majoritare monocolore- una dintre mărcile democrației
majoritariste. Rae le numeşte majorităţi ,,fabricate" - adică, create artificial de
sistemul electoral. Majoritățile fabricate pot fi contrapuse majorităţilor
câştigate, când un partid câștigă majoritatea şi a voturilor, şi a locurilor, şi
minorităţilor naturale, când nici un partid nu câştigă majoritatea nici a
voturilor, nici a locurilor.
Cele mai clare exemple de majorităţi fabricate pot fi considerate cazuri
prototip, Marea Britanie şi Noua Zeelandă, dar numeroase majorități de acest
fel au survenit şi în Australia şi Canada.
Majoritățile câştigate se găsesc în sistemele pluralitariste cu numai două

partide, aflate în competiţie- Bahamas, Botswana, Jamaica, Trinidad şi Statele
Unite.
Perspectivele obținute printr-o analiză amănunțită a sistemelor electorale în general ne permit să
evaluăm performanța unor sisteme specifice.
Chiar daca imperfect, un sistem electoral existent de mult timp poate satisfice acest scop mai bine
decat ar putea din nou un sistem familiar, chiar daca este in mod mai avantajos.
In schimb, introducerea unui nou sistem electoral implica inevitabil la reducerea temporara a
stabilitatii.
In concluzie, multe modificari ale regulilor electorale nu au meritat efortul si perturbarea stabilitatii,
retrospectiv.
In multe cazuri, gama de alternative luate in considerare a fost mult prea restransa, iar rezultatul a
reprezentat uneori o revenire la un sistem cu dezavantaje.
In afara de amortizarea totala, un sistem ar putea, de asemenea subamplifica voturile marilor

partide pana la punctul in care devine formarea coalitiei dificile.
Acest “mandat proportional” nu se aplica tertilor precum liberalii britanici sau Credit Social Noua
Zeelanda. Mandatul proportional esueaza complet in India, unde alternarea semi-regulata a
partidelor de guvernamant nu a avut loc.
Nu exista nici un caz în care partidul cel mai mare (sau alianța electorală) să fie dezavantajate in mod
sistematic de către legile electorale.
Fenomenul de diminuare sau un fel de egalitate completă indiferent de numărul de voturi pe care îl
obtine un partid, se poate întampla doar dacă o formula a reprezentării proporționale pe liste cu un
divizor(împarțitor) foarte mare este folosit în prezența a atât de multe partide încat numarul
acestora depășește magnitutinea districtului. Astfel, un partid ar câstiga mai mult daca s-ar diviza în
mai multe partide mici pe durata alegerilor.
Chiar printre cei care consideră reprezentarea proporțională aproape perfectă pentru partidele
mari, există un consens care descurajează această divizare a unui partid mare în mai multe partide
mici.
Cazurile reale se bazeaza mai degraba pe subamplificare decat pe diminuare completa.
Aceste doua fenomene fac națiunile să adopte mai degrabă o magnitutdine a districtului foarte mare
sau chiar adjustări la nivelul națiunii, compensația fiind făcută prin introducerea reprezentării
pragului electoral.
Majoritatea țărilor au profiluri de proporționalitate bine definite. Indiferent de gradul de deviere de

la reprezentarea proporțională, avantajul oricărui partid care primește un vot tinde să fie același. În
cazurile în care partide diferite cu aceleași voturi obțin locuri disparate, gerrymander,
malapportionment, sau region-to-region hereogeneities sunt cauzele mai degrabă decăt regulile
electorale ca întreg.
Simplitatea ar trebui să fie ceea ce urmărim. În sistemele electorale, la fel cum e și în regulile
impozitului pe venit sau alte legi, complexitatea introduce o inegalitate elitistă chiar dacă scopul este
să se sporească dreptatea. Cu alte cuvinte, cu cât un sistem este mai complex cu atât mai puțină
lume poate să il ințeleagă astfel încat să se folosească de oportunitățile lui.
Unele sisteme electorale sunt atât de complexe încat nu pot fi puse în teorie astfel încât să fie
echivalate cu un sistem mai simplu.
O subconcluzie oferită de REIN TMGEPERA AND MATTHEW S. SHUGART : majoritatea jocurilor cu
repartizarea părții rămase ,locurile de adjustare, sau pragul electoral nu merită. Ele pot avea un efect
specific asupra reprezentării sau non-reprezentării unui partid mic într-o regiune în timpul în care
regulile sunt introduse, dar este foarte probabil ca schimbările demografice și politice să schimbe
imaginea în decursul a 10 ani, și sistemele electorale ar trebui construite cu mai mult de 10 ani în
minte pentru a se crea un factor de stabilitate.
O notă pozitivă a studiului sistematic făcut de REIN TMGEPERA AND MATTHEW S. SHUGART este că
magnitudinea chiar contează. Importanța magnitudinii a fost recunoscută de mulți academicieni din
1950 încoace, dar reforma electorală actuală a eșuat în a-i recunoaște efectul major.
Ar trebui ca națiunile cu legi electorale excesiv de complexe să le simplifice? Avantajele simplității ar

fi depășite de dezavantajele nefamiliarității. Cu toate acestea, dacă schimbările ar fi făcute pentru
oricare motiv extern, ar trebui să țintească spre simplificarea regulilor decât spre introducerea unui
alt strat de corecție complex cum ar fi stipularea unui prag electoral sau o altă clauză de scăpare față
de pragurile deja exsistente.
Pentru stabilitatea cabinetului, multe țări cu districte ce au locuri multiple ar beneficia dintr-o
creștere a amplificării voturilor ale partidului majoritar. Dacă numărul efectiv de partide este mare și
durabilitatea cabinetului este mică, o stoarcere a partidelor mici ar fi indicată
Discuția reformei electorale în mai multe țări se bazează pe Germania de Vest (sau Republica
Federală Germania, partea democrată a Germaniei până la unificarea cu RDG) , aceasta fiind un
exemplu de imitat. Aspectele atractive ale acestui sistem sunt numărul mic de partide combinate cu
un grad mare de reprezentare proporțională pentru partidele ce depăsesc pragul electoral la voturi.
Un dezavantaj este complexitatea relativă a sistemului.
Se pune întrebarea dacă numărul mic de partide este cauzat de sistemul electoral sau de factorii
specifici tării, ca în Austria. În ciuda propoționalității extreme și a libertății votanților de a-și folosi
lista de vot pe un număr mic de partide fără a o irosi, sistemul Germaniei de Vest și-a menținut un
sistem de partide cu un număr efectiv de 2.5 partide în genul sistemulor tipice M(magnitudine)=1.
Conform rezultatelor lui Stephen L. Fisher din 1973(The Wasted Vote Thesis: West German
Evidence), în 1961, 1965 și 1969, între 13-38% din votanți pentru listele partidelor mici au votat
pentru unul din partidele mari în districtele cu un singur loc. Declinul în abilitatea partidelor mici de a
câștiga locuri la nivel de district sugerează că efectul psihologic la nivel de district al M=1 joacă un rol
în producerea esențială a unui sistem cu două partide, chiar dacă împărțirea votului între candidații
a mai multor partide este acceptată și se întamplă.
Natura sistemului de partide poate fi de asemenea atribuită unui prag electoral de 5%, sub care nici
un partid nu poate câștiga un loc chiar dacă a obținut cel puțin 3 locuri de district. Acest prag
reprezintă un obstacol major pentru formarea unui nou partid.
Sistemul Germaniei de Vest este considerat o opțiune atractivă pentru Anglia, Noua Zeelandă și
Venezuela. Cu toate acestea, nu există nici o garanție că emulația practicilor Germaniei de Vest ar
produce rezultate favorabile sau cel puțin egale în alte state.
În Statele Unite ale Americii sunt încercări frecvente de reprezentare a grupurilor minoritare printr-
un fel de “gerrymander constructiv”, transformând unele districte în mod etnic non-aleatoriu.
Gerrymandering, în politica SUA, reprezintă desenarea granițelor districtelor electorale într-un așa
fel încat un partid obține un avantaj nemeritat față de rivalii săi.
Ce înseamnă acest lucru? Este un fel de reprezentare propoțională căutată în cadrul districtelor cu
un singur loc, dar acest lucru este contradictoriu. Districtele cu mai multe locuri sunt de neevitat
dacă se dorește proporționalitate. Districtele de magnitudine mică (2/3 locuri) ar reprezenta cea mai
mică schimbare în status quo.
Dar aceasta nu este o scuză ca Statele Unite să se mute spre o reprezentare proporțională cu locuri
multiple, dar dacă vreo fromă de reprezentare proporțională socio-politică este dorită, districtele cu
locuri multiple sunt necesare.
Studiul sistematic cantitativ al lui REIN TAAGEPERA și MATTHEW S. SHUGART prezintă dezavantaje
pentru toate sistemele electorale. Cu toate acestea, cele mai multe sisteme electorale de lungă
durată își fac treaba. Poate că este mai bine să rămânem la sistemele pe care le cunoaștem deja
decât să sărim în necunoscut. Pe de altă parte, studiul a clarificat ideea despre ce fel de caracteristici
pot fi manipulate în mod independent și care dintre acestea sunt blocate în relații reciproce.
Pentru politicile noi care au de ales între mai multe legi electorale, cei doi recomandă districtele cu
locuri multiple de magnitudine mică precum M=3 sau 5 dar nu , cu niște reguli diferite de pluralitate
sau vot limitate, restrânse fără complexități precum locuri de adjustare, pragul electoral sau alocări
de scaune pe mai multe nivele. Practica a arătat ca toate magnitudinile de distrticte de la M1= la
M=150 pot să funcționeze dar valorile extreme sunt mai predispuse probelemelor, ceea ce a dus la
preferința autorilor pentru valorile intermediare.
PIRVULESCU - SISTEME ELECTORALE COMPARATE
Funcţionarea unui regim democratic nu depinde doar de instituţiile prin care se realizează
diviziunea muncii între executiv şi legislativ, ci şi de un număr de reguli formale, dar şi
de proceduri informale prin care actorii politici influenţează funcţionarea regimului.
Reprezentarea politică depinde de aspecte tehnice precum sistemul electoral, sistemul de
partide şi de modul de formare a guvernului. Crucial pentru transformarea votului
popular în reprezentare la nivelul parlamentelor, sistemul electoral este factor important
în constituirea sistemului de partide, acesta la rândul său determinând caracteristicile şi
stabilitatea acesteia guvernelor.
Cum pe parcursul acestui capitol se vor regăsi termeni precum scrutin sau vot
vom realiza mai întâi o prezentare a diferitelor accepţiuni pe care aceste concelter le au.
Prin modul de scrutin se defineşte regula legislativă ce determină cine sunt aleşii, plecând
de la voturile exprimate de electorat. Srutinul poate fi : scrutin uninominal: pentru fiecare
circumscripţie există un singur mandat (loc) pus în joc şi fiecare alegător dispune de un
1
singur vot ; sau scrutin plurinominal: pentru fiecare circumscripţie există mai multe
mandate puse în joc şi fiecare alegător are atâtea voturi câte mandate sunt puse în joc, dar
nu poate acorda mai multe voturi aceluiaşi candidat (efectele scrutinului plurinominal cu
un tur în transformarea rezultatelor voturilor în locuri sunt şi mai violente în amplificarea
produsă, decât ale celor uninominale). Sistemul majoritar plurinominal impune
candidaţilor să se prezinte fără apartenenţă partizană, ca şi cum ar fi independenţi (chiar
şi atunci când nu sunt). … Sunt aleşi candidaţii care obţin cel mai mare număr de voturi.2
Se poate observa că scrutinul uninominal nu este decât un caz particular al scrutinului
plurinominal în care toate circumscripţiile au câte un singur mandat.
O altă tipologie împarte scrutinele în funcţie de numărul acestor. Scrutinul cu un
tur (înainte numit scrutin pluralitar): candidatul (sau candidaţii) sosit (sosiţi) în frunte este
ales (sunt aleşi) în funcţie de numărul de locuri care trebuie ocupate. Scrutinul cu două
tururi (înainte denumit scrutin majoritar): pentru a fi ales în primul tur, este necesară
obţinerea majorităţii absolute a voturilor exprimate; în caz contrar, la turul secund
majoritatea simplă este suficientă
1
Pierre Martin, Sisteme electorale şi modurile de scrutin, Bucureşti, Monitorul Oficial, p. 38
2
George Voicu, Pluripartidismul. O teorie a democratiei, Bucuresti, All, 1998, p. 148
Votul uninominal se clasifică astfel : vot uninominal multiplu (fiecare alegător are
dreptul la mai multe voturi, câte mandate sunt puse în joc. Se consideră aleşi candidaţii
care au obţinut cele mai multe voturi) ; votul uninominal multiplu alternativ (fiecare
alegător are dreptul la mai multe voturi, câte mandate sunt puse în joc, dar un candidat
este ales doar dacă obţine cel puţin jumătate din voturile exprimate) ; votul uninominal
limitat (alegătorii pot vota un număr mai mic decât numărul de reprezentanţi ce trebuie
aleşi); votul uninominal cu un singur vot transferabil [alegătorii pot exprima mai multe
opţiuni pe aceeaşi listă de candidaţi sau pe mai multe liste (ale diferitelor partide),
marcând candidaţii în orduinea preferinţelor. Fiecare candidat trebuie să obţină o anumită
«cotă» pentru a fi ales, deci un anumit număr de voturi. În cazul în care un candidat
obţine mai multe voturi decât cele necesare pentru atingerea cotei, rezultă un surplus de
voturi care se redistribuie celorlalţi candidaţi, în funcţie de preferinţele alegătorilor. Se
redistribuie şi voturile obţinute de candidaţii care n-au întrunit numărul de voturi pentru a
se «califica» la redistribuire.]
Tipologic sisemele electorale sunt proporţionale, majoritare şi mixte. Sistemul
proporţional presupune că alegătorii votează liste de candidaţi. În acest fel numărul
candidaţilor aleşi de pe fiecare listă este proporţional cu numărul de voturi obţinut de
partid în circumscripţia respectivă.
Sistemul majoritar uninominal este cel în care în fiecare circumscripţie este ales
un singur reprezentant, respectiv candidatul care întruneşte cele mai multe sufragii.
Sistemul majoritar relativ (folosit în Marea Britanie, SUA) este cel în care alegerile dintr-
o circumscripţie sunt câştigate de candidatul care obţine cele mai multe voturi; nu este
necesar ca aceste voturi să reprezinte cel puţin «jumătate plus 1» din numărul total de
voturi valabil exprimate. Sistemul majoritar absolut este sistemul în care, pentru a fi ales,
un candidat are nevoie de cel puţin «jumătate plus 1» din voturi.
Sistemul mixt este o combinaţie între sistemele majoritar uninominal şi
proporţional, cu scopul de a elimina dezavantajele sistemului uninominal majoritar.
Cetăţenii aleg un candidat prin vot uninominal şi o listă (pentru reprezentanţii regiunilor
mai mari) prin sistem proporţional. În acest fel se asigură o proporţionalitate mai bună
decât în cazul sistemului majoritar şi intrarea în Parlament a unui număr mai mare de
reprezentanţi care au, cel puţin teoretic, o responsabilitate sporită faţă de alegători.
1. Prezentarea instituţiilor reprezentative şi a sistemelor electorale din România,
Belgia, Franţa, Italia
1.1România
Corpul electoral este alcătuit din toţi cetăţenii români care au drept de vot, adică cei care
au împlinit 18 ani şi nu sunt decăzuţi din drepturile lor. El se organizează pe
circumscripţii electorale judeţene şi la nivelul municipiului Bucureşti. Votul este
universal, egal, direct, secret şi facultativ („liber exprimat”). Caracterul facultativ al
votului este de natură să favorizeze absenteismul. Egalitatea votului este - şi ea - o formă
de exprimare a egalităţii între cetăţeni, în sensul că aceeaşi forţă (putere de exprimare)
este ataşată fiecărui buletin de vot. Cu alte cuvinte, voturile se numără, nu se cântăresc,
ele fiind egale din punct de vedere al puterii de sufragiu. Caracterul direct al votului
derivă din atributul său personal exprimând astfel concepţia individualistă a democraţiei
pluraliste. Alegătorul trebuie să-şi exprime nemijlocit voinţa, nu prin intermediar. Votul
este secret, garantând astfel alegătorului posibilitatea de a decide în deplină libertatea şi
intimitate.
În România se utilizează scrutinul proporţional cu liste prestabilite, care este
sistemul în care ordinea candidaţilor pe listă este stabilită de partid.
Alegerea Preşedintelui României
La alegerile pentru preşedintele României alegătorul are dreptul la un singur vot, în
fiecare tur de scrutin organizat. În unitatile administrativ-teritoriale, operatiunile
electorale pentru alegerea Preşedintelui României se fac în circumscripţiile electorale şi
sectiile de votare, sub conducerea birourilor electorale prevazute de lege pentru alegerea
Camerei Deputaţilor şi a Senatului, pe baza aceloraşi liste de alegatori. La alegerile
pentru Preşedintele României se pot prezenta candidati propusi de partide şi formaţiuni
politice sau candidati independenti. Partidele şi formaţiunile politice pot propune, fie
separat, fie impreuna, numai câte un singur candidat. Atât candidaturile propuse de
partide sau formaţiuni politice, cât şi candidaturile independente pot fi depuse numai daca
sunt susţinute de cel puţin 300.000 alegatori.
1.2Italia
Italia are un sistem electoral mixt, 75% din deputaţi sunt aleşi în circumscripţii
uninominale prin sistem majoritar şi 25% sunt aleşi prin sistem proporţional. Senatorii
sunt aleşi pe o bază regională (proporţional cu populaţia regiunilor), pe baza câturilor şi a
celor mai mari resturi.
Constituţia Italiei, adoptată în 22 decembrie 1947 (în vigoare de la 1 ianuarie
1948) stabileşte următoarele:
Parlamentul constă din Camera Deputaţilor şi Senatul Republicii. Camera
Deputaţilor se alege prin sufragiu universal şi direct. Numărul deputaţilor este de 630,
dintre care 12 sunt aleşi de către italieni din străinătate. Toţi alegătorii care au împlinit 25
de ani până în ziua alegerilor inclusiv, vor putea fi aleşi ca deputaţi.
Având în vedere locurile atribuite/transferate circumscripţiei electorale a
italienilor din străinătate, repartizarea locurilor între circumscripţiile electorale va fi
obţinută prin împărţirea numărului de locuitori rezultat din cel mai recent recensământ la
618, şi distribuind aceste locuri proporţional cu populaţia fiecărui corp electoral, pe baza
coeficienţilor/câturilor şi a celor mai mari resturi.
Senatul este ales pe o bază regională, cu excepţia locurilor atribuite/transferate
circumscripţiei electorale a italienilor din străinătate. Senatorii aleşi sunt 315, dintre care
6 aleşi de către circumscripţia electorală a italienilor din străinătate.Având în vedere
locurile atribuite/transferate circumscripţiei electorale a italienilor din străinătate,
repartizarea locurilor între regiuni se va realiza proporţional cu populaţia acestora,
rezultată din cel mai recent recensământ, pe baza câturilor şi a celor mai mari resturi.
Senatorii sunt aleşi prin vot universal şi direct de către alegătorii în vârstă de peste
25 de ani. Toţi alegătorii în vârstă de peste 40 de ani pot fi aleşi pentru Senat.Orice
persoană care a fost Preşedinte al Republicii devine senator pe viaţă de drept, dacă nu
renunţă la acest privilegiu. Preşedintele Republicii poate numi ca senatori pe viaţă 5
cetăţeni care care s-au remarcat prin realizări deosebite în domeniile social, ştiinţific,
artistic, literar.
Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg pentru un termen de 5 ani. Acest termen nu
poate fi extins decât în cazurile prevăzute de lege şi doar în caz de război. Alegerile
pentru noile Camere trebuie să aibă loc în 70 de zile de la dizolvarea Camerelor
anterioare. Prima sesiune trebuie să fie ţinută în cel mult 20 de zile de la alegeri.
Puterile Camerelor anterioare vor fi extinse până la întrunirea noilor Camere
alese. Puterea legislativă va fi exercitată în comun de cele 2 Camere. Preşedintele
Republicii va fi ales de către Parlament în şedinţă comună a Camerelor sale. Trei delegaţi
din fiecare regiune vor lua parte la alegere (aceştia vor fi aleşi de către fiecare consiliu
regional astfel încât să se asigure reprezentarea minorităţilor ; Valle d'Aosta va fi
reprezentată doar printr-un delegat.)
Alegerea se va face prin vot secret cu o majoritate de două treimi a Parlamentului.
După al treilea vot, majoritatea membrilor Parlamentului va fi suficientă. Preşedintele
este ales pentru o perioadă de 7 ani. Cu 30 zile înainte de expirarea termenului de 7 ani,
Parlamentul şi delegaţii regionali vor alege noul preşedinte. Dacă Parlamenul a fost
dizolvat sau va fi dizolvat în termen de 3 luni, alegerile se vor ţine în 15 zile de la
întrunirea noului Parlament. Între timp, puterile preşedintelui în funcţie vor fi menţinute.
Preşedintele poate dizolva una sau ambele Camere ale Parlamentului după
consultarea purtătorilor de cuvânt ale acestora.
Noulmod de scrutin legislativ şi senatorial italian utilizat în alegerile din 1994,
care înlocuieşte un sistem de listă foarte proporţional, are un aspect de compensare. Trei
pătrimi din deputaţi (475 din 630) şi din senatori (238 din 315) sunt aleşi prin scrutin
uninominal cu un tur şi sfertul rămas din locuri, 155 în Cameră şi 77 în Senat, este
atribuit în cadrul unei părţi proporţionale.v Locurile din partea proporţională nu sunt
atribuite independent de cele din scrutinul majoritar (uninominal). În versiunea sa
senatorială, cea mai simplă, alegătorul nu are decât un singur vot. Fiecare candidat din
scrutinul uninominal este afiliat listei partidului său din partea proporţională. Dacă este
ales, voturile sale sunt scăzute din totalul obţinut de listă înaintea atribuirii locurilor prin
proporţionalitate. Este vorba deci de un scrutin de compensare proporţional, pentru căun
partid care are mulţi aleşi prin scrutinul direct (uninominal) nu beneficiază de multe
locuri prin proporţionalitate. În versiunea sa legislativă, puţin mai complexă, unde
alegătorul are două voturi, aspectul de compensare este mai mic, dar efectele sunt
apropiate. Partidul Popular (fost Democrat-creştin) obţinând 11,1% din voturi pentru
cameră şi nici un loc majoritar, a beneficiat de 33 din cele 155 de locuri puse în joc prin
propoţionalitate, ceea ce repreznită 5,2% din locurile legislative, adică aproape jumătate
din cele la care ar fi avut dreptul prin proporţionalitate totală. În modurile de scrutin prin
compensare proporţională, efectul de proporţionalitate este dublul proporţiei de locuri
afectate părţii proporţionale a scrutinului. În scrutinul italian, partea proporţională fiind
pentru un sfert din locuri, efectul de proprţionalitate este de jumătate, ceea ce nepermite
să-l clasăm ca pe un scrutin mixt semi-majoritar, semi-proporţional. 3
1.3Franţa
În Franţa alegerile legislative se desfăşoară după sistem majoritar uninominal cu două
tururi de scrutin (inclusiv la alegerile prezidenţiale).
Parlamentul cuprinde Adunarea Naţională şi Senatul (Camera Superioară). Cele 2
Camere sunt alese după proceduri diferite astfel încât să se asigure cea mai bună
reprezentare a populaţiei Franţei.
Senatul este o Camera secundară, cu misiuni specifice: reprezentarea zonelor
teritoriale ale Franţei şi reprezentarea populaţiei franceze din străinătate. Este compus
din 321 senatori aleşi prin vot indirect după cum urmează: 309 reprezentând autorităţile
locale, 304 locuri pentru departamentele metropolitane şi de peste mări, 296 pentru
departamentele metropolitane şi 8 pentru departamentele de peste mări, 2 pentru
teritoriile de peste mări Mayotte şi Saint-Pierre-et-Miquelon, 3 pentru teritoriile de peste
mări ale Polineziei franceze şi Wallis-et-Futuna, şi Noua Caledonie şi 12 senatori
reprezentând populaţia franceză de peste mări.
Senatul este ales prin vot universal indirect. Senatorii constituie “elita electorală”,
fiind aleşi de reprezentanţi aleşi reuniţi într-un colegiul electoral al fiecărui departament,
cuprinzând deputaţi, consilieri generali şi consilieri regionali şi delegaţi ai consiliilor
municipale care reprezintă 95 % din colegiu.
Numărul delegaţilor variază în funcţie de populaţia comunităţilor:
- 1 la 15 delegaţi pentru comunităţile cu mai puţin de 9000 locuitori, întregul
consiliu municipal (29 până la 69 delegaţi) pentru comunităţile cu 9000 până la 30000
locuitori.
- pentru comunităţile cu peste 30000 locuitori câte un extra-delegat pentru fiecare
1000 locuitori.
Metoda de votare a senatorilor este mixtă:
3
Pierre Martin op. cit., pp 105-106
1. vot majoritar în două tururi în cele 50 de departamente în care se aleg 1-2
senatori (97 locuri, o treime din total);
2. reprezentare proporţională conform celei mai mari medii în cele 50 de
departamente în care se aleg 3 sau mai mulţi senatori.
Senatorii reprezentând populaţia franceză din străinătate sunt aleşi prin
reprezentate proporţională. 224 de senatori sunt în total aleşi prin reprezentare
proporţională. Cei 12 senatori reprezentând francezii expatriaţi sunt aleşi prin
reprezentare proporţională de cei 150 membrii ai Înaltului Consiliu al Francezilor
Expatriaţi.
Mandatul senatorilor este de 9 ani, reînnoibil (o treime dintre locuri) la fiecare 3
ani.
Cea mai recentă alegere a avut pe 23 septembrie 2001. Preşedintele Senatului este
ales după fiecare alegere parţială.
Adunarea Naţională
Deputaţii din Adunarea Naţională sunt aleşi prin vot direct. Numărul de deputaţi aleşi în
departamente este de 577. Adunarea Naţională se reînnoieşte integral.
Deputaţii sunt aleşi prin scrutin uninominal majoritar cu două tururi, pe
departamente. Votarea are loc pe circumscripţii. Departamentele sunt împărţite pe
circumscripţii, iar circumscripţiile cuprind mai multe cantoane fiecare.
Nimeni nu este ales în primul tur dacă nu a reunit majoritatea absolută a
sufragiilor exprimate sau un număr de voturi egal cu un sfert din numărul electorilor
înscrişi. În al doilea tur majoritatea relativă este suficientă. În caz de egalitate a voturilor,
cel mai în vârstă dintre candidaţi este ales;
Nici un candidat nu poate ajunge în turul al doilea dacă nu a obţinut în turul întâi
cel puţin 12,5% din numărul electorilor înscrişi. În cazul în care un singur candidat
reuşeşte să obţină 12,5% în primul tur, atunci următorul candidat ca număr de voturi
primite în primul tur poate candida şi el în turul doi. Dacă nici un candidat nu obţine
12,5% în primul tur, atunci ajung în turul doi primii doi candidaţi ca număr de voturi
obţinute în primul tur.
Alegerea se face în fiecare localitate. Atunci când deputaţii sunt aleşi prin scrutin
de listă, fiecare listă cuprinde un număr de candidaţi care egal cu numărul locurilor
prevăzute plus doi. Candidaţii care vin pe listă imediat după primul candidat ales sunt
chemaţi să înlocuiască, până la reînnoirea Adunării Naţionale, deputaţii aleşi pe această
listă ale căror locuri ar fi devenit vacante pentru orice motiv.
Preşedintele Republicii este ales pentru o perioadă de 5 ani prin vot direct şi
universal. Preşedintele va fi ales cu majoritate absolută a voturilor valabil exprimate.
Dacă majoritatea absolută nu s-a obţinut în primul tur, va avea loc un al doilea tur în a
doua duminică următoare. Doar cei doi candidaţi care au primit cel mai mare număr de
voturi în primul tur, luând în considerare orice retragere a candidaţilor cu mai multe
voturi, vor concura în al doilea tur.
“Consecinţele acestui mod de scrutin asupra transformării voturilor în locuri sunt
de aceeaşi natură cu cele ale scrutinului uninominal cu un tur, dar cu o diferenţă
importantă, care ţine de posibilitatea de a realiza alianţe între cele două tururi. Alianţele
electorale pot practica unitatea candidaturilor în primul tur (în toate circumscripţiile sau
doar în unele), iar în turul doi pot renunţa la această unitate (în toate circumscripţiile sau
doar în unele).
Se poate considera că reprezentarea unui partid membru al unei coaliţii, cu acord
de renunţare la unitatea candidaturilor între cele două tururi, respectă următoarele 4
reguli:
1. Amplificarea victoriei în locuri a coaliţiei câştigătoare în voturi, exact ca între
primele două partide la scrutinul cu un tur;
2. Amplificarea numărului de locuri câştigate faţă de numărul de voturi obţinute de către
partidul dominant din coaliţie în comparaţie cu celălalt (sau ceilalţi);
3. Avantajul în sânul coaliţiei pentru cel care are cea mai bună capacitate de a
polariza forţele în turul al doilea;
4. Avantaj în locuri obţinute de partidul care are voturile cel mai eficace
repartizate geografic în sânul potenţial al coaliţiei, deci partidul care este cel mai puternic
acolo unde coaliţia este majoritară.” 4
4
1.4 Belgia
Sistemul electoral utilizat este cel proporţional cu liste fără ordine prestabilită.
Multipartidismul din Belgia ia forma a doar trei partide parlamentare. În sistemul său de
partide cele mai puternice partide deţin, de obicei, 25-30% din voturile valabil exprimate,
deci sistemul este echilibrat. Pragul electoral efectiv este de 4,8%.
Belgia a fost prima ţară europeană care a adoptat un sistem de reprezentare
proporţională (RP) pentru alegerea deputaţilor (1898), ca reacţie la puternica inegalitate
de reprezentare din sistemul plurinominal cu două tururi. Sistemul adoptat a fost cel al
scrutinului de listă cu media cea mai puternică, sistem apărat de belgianul d’Hondt
(1882).” 5
Conform Constituţiei adoptate în 1970 şi amendate ultima dată în 1994 Belgia
este stat federal compus din comunităţi şi regiuni. Cele 3 comunităţi sunt: comunitatea
franceză, comunitatea flamandă, şi comunitatea vorbitoare de limba germană., iar cele 3
regiuni: regiunea walonă, regiunea flamandă şi regiunea Bruxelles. De asemenea Belgia
este împărţită în 4 regiuni lingvistice: regiunea francofonă, regiunea flandreză, regiunea
bilingvă a capitalei Bruxelles şi regiunea germanofonă.
Puterea legislativă federală este exercitată în comun de către rege, Camera
Reprezentanţilor şi Senat. Puterea executivă aparţine regelui.
Camera Reprezentanţilor
Membrii Camerei Reprezentanţilor sunt aleşi direct de către cetăţeni. Fiecare alegător are
dreptul la un singur vot. Stabilirea circumscripţiilor sau colegiilor electorale este
guvernată de lege. Alegerile se desfăşoară după sistemul de reprezentare proporţională
determinat prin lege.
Votul este obligatoriu şi secret şi are loc la nivelul comunităţii. Camera
Reprezentanţilor este alcătuită din 150 membrii. Fiecare circumscripţie electorală are un
număr de locuri egal cu multiplul divizorului federal, obţinut prin împărţirea numărului
populaţiei Regatului la 150.
Locurile rămase neocupate sunt atribuite circumscripţiilor electorale care au cel
mai mare surplus de populaţie încă nereprezentată. Împărţirea locurilor în Camera
Reprezentanţilor între circumscripţiile electorale este alocată populaţiei de către Rege.
5
Pierre Martin, ibidem, pp 64-65
Mărimea populaţiei din fiecare circumscripţie electorală este determinată la
fiecare 10 ani prin recensământ şi celelalte mijloace legale. Rrezultatele sunt publicate
într-o perioadă de 6 luni. În 3 luni de la această publicare este stabilit numărul locurilor
atribuite fiecărei circumscripţii electorale.
Noua distribuire este aplicată la alegerile următoare. Legea determină
circumscripţiile electoraleş condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a fi alegător, şi
pentru desfăşurarea operaţiunilor electorale. Membrii Camerei Reprezentanţilor se aleg
pentru 4 ani.
Senatul
Senatul este alcătuit din 71 senatori, din care:
1) 21 senatori sunt aleşi de colegiul electoral olandez;
2) 15 senatori sunt aleşi de colegiul electoral francez;
3) 10 senatori numiţi de către şi în cadrul Consiliului comunităţii flamande (numit
Consiliul Flamand);
4) 10 senatori numiţi de către şi în cadrul Consiliului comunităţii franceze;
5) un senator numit de către şi în cadrul Consiliului comunităţii vorbitoare de
limba germană;
6) 6 senatori numiţi de către senatorii la care se face referire la 1) şi 3)
7) 4 senatori numiţi de către senatorii la care se face referire la 2) şi 4).
Cel puţin unul dintre senatorii la care se face referire la 1), 3), 6) trebuie să fie
rezident legal, în ziua alegerii sale, în Regiunea bilingvă a capitalei Bruxelles. Cel puţin 6
dintre senatorii la care se face referire la 2), 4), 4) trebuie să fie rezident legal, în ziua
alegerii sale, în Regiunea bilingvă a capitalei Bruxelles. Dacă 4 sau mai puţini dintre
senatorii la care se face referire mai sus nu sunt rezidenţi legali, în ziua alegerii lor, în
Regiunea bilingvă a capitalei Bruxelles, atunci cel puţin 2 dintre senatorii la care se face
referire la 1), 4) trebuie să fie rezidenţi legal în ziua alegerii lor, în Regiunea bilingvă a
capitalei Bruxelles.
Numărul total de senatori la care se face referire la1), 2), 3), 4), 6), 7) este împărţit
în cadrul fiecărui grup lingvistic, pe baza unui grafic electoral al listelor obţinute, pentru
momentul alegerii senatorilor la care se face referire la 1) şi 2), conform sistemului
reprezentării proporţionale stabilit prin lege.
Pentru desemnarea senatorilor la care se face referire la 3) şi 4), pot fi luate în
considerare doar listele pe care cel puţin un senator la care se face referire la 1) şi 2) este
ales, şi din momentul în care un număr suficient de membrii aleşi pe această listă sunt
reprezentaţi, de la caz la caz, în Consiliul comunităţii flamande sau în Consiliul
comunităţii franceze. Pentru desemnarea senatorilor la care se face referire la 6) şi 7), pot
fi luate în considerare doar listele pe care cel puţin un senator la care se face referire la 1)
şi 2) este ales. Pentru desemnarea senatorilor la care se face referire la 1) şi 2) votul este
obligatoriu şi secret. Votul are loc la nivelul comunităţii (it takes place at the commune),
cu excepţia cazurilor stabilite prin lege. Pentru desemnarea senatorilor la care se face
referire la 1) şi 2) legea determină circumscripţiile electorale şi compoziţia colegiilor
electoraleş determină de asemenea condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a fi
alegător, ca şi cele pentru desfăşurarea operaţiunilor electorale.
Legea determină condiţiile pentru desemnarea senatorilor la care se face referire
la 3) şi 5), cu excepţia termenilor stipulaţi prin legea adoptată cu majoritatea prevăzută la
Art. 4 (majoritatea membrilor fiecărui grup lingvistic din fiecare Cameră este adunată şi
din momentul în care totalul voturilor afirmative date de cele 2 grupuri lingvistice este
egal cu cel puţin două treimi din voturile exprimate), care sunt determinaţi prin decret al
Consiliilor Comunităţii, fiecare pentru problemele care o privesc. Acest decret trebuie
adoptat cu o majoritate de două treimi a voturilor exprimate, cu condiţia ca majoritatea
membrilor Consiliului care este în cauză sa fie prezentă.
Senatorul la care se face referire la 5) este numit de Consiliul comunităţii
vorbitoare de limba germană cu majoritate absolută a voturilor exprimate. Legea
determină numirea senatorilor la care se face referire la 6) şi 7). Senatorii la care se face
referire la 1) şi 2) sunt aleşi pentru 4 ani. Senatorii la care se face referire la 6) şi 7) sunt
numiţi pentru 4 ani. Senatul este reînnoit în totalitate la fiecare 4 ani. Alegerea senatorilor
la care se face referire la 1) şi 2) coincide cu alegerea Camerei Reprezentanţilor. Copiii
regelui sau, în absenţa copiilor, descendenţii din ramura familiei regale chemaţi să
domnească, sunt senatori de drept de la 18 ani. Ei sunt împuterniciţi la un loc şi la un vot
de la 21 de ani.
Senatul este compus din:
1) 106 membrii aleşi, pe baza populaţiei din fiecare provincieş
2) membrii aleşi de către Consiliile provinciilor, pe baza unui senator la 200.000
locuitori. Pentru fiecare 125.000 locuitori în plus, este permis încă un senator.Totuşi,
fiecare Consiliu al unei provincii numeşte cel puţin 3 senatori. Aceşti membrii pot să nu
aparţină adunării care îi alege, nici să nu fi făcut parte dintr-o adunare electoare pentru o
perioadă de 2 ani înainte dedata alegerilor.
3) membrii aleşi de Senat până la jumătate din numărul senatorilor aleşi de
Consiliile provinciilor. Acest număr trebuie să fie impar şi o unitate este adăugată. Aceşti
membri sunt desemnaţi de senatorii aleşi în virtutea 1) şi 2).
Alegerea senatorilor aleşi în virtutea 2) şi 3) se face utilizând sistemul de
reprezentare proporţională stabilit prin lege. Există două colegii electorale: un colegiu
francofon şi un colegiu neerlandofon. La Bruxelles-Hal-Vilvorde fiecare cetăţean decide,
prin proprie alegere, un partid francofon sau neerlandofon, din colegiul electoral căruia îi
aparţine. Colegiul electoral francofon alege 15 senatori, colegiul electoral neerlandofon
alege 25.
Repartiţia locurilor
Conform sistemului d'Hondt, coeficienţii electorali se obţin împărţind, pentru fiecare
circumscripţie electorală, numărul total de buletine acordând câte un vot aceluiaşi partid
prin 1, 2, 3, 4, 5, etc. succesiv.
Coeficienţii obţinuţi sunt clasaţi, în ordine descrescătoare, până se obţin pentru
toate listele reunite atâţia coeficienţi câte locuri sunt de atribuit. Coeficientul cel mai mic
este divizorul electoral. Fiecare listă obţine un număr de locuri egal cu numărul de dăţi de
câte ori cifra sa electorală conţine divizorul său electoral.
Atâta timp cât fiecare partid ştie câte locuri a obţinut într-o circumscripţie
electorală, aceste locuri trebuie atribuite candidaţilor individuali. Sub acest aspect,
voturile preferenţiale joacă un rol esenţial.
Sunt aleşi candidaţii ce au atins coefocoentul de eligibilitate. Cifra este egală cu
numărul de buletine conţinând voturile pentru partid, împărţit prin numărul locurilor +1
obţinute de acest partid. Candidaţii cel mai bine plasaţi care nu au atins cifra de
eligibilitate pot apoi să scoată succesiv din voturile reziduale, în funcţie de ordinea lor de
pe liste. Candidatul din coada listei are deci puţine şanse de a fi ales, în afară de cazul în
care voturile sale preferenţiale sunt suficiente pentru a atinge cifra de eligibilitate.
2. Analiza raportului dintre sistemul electoral şi sistemul de partide politice, şi
particularizarea pentru cazurile României, Italiei, Franţei, Belgiei
Relaţia dintre sistemul electoral şi sistemul de partide este evidentă dacă ne
gândim că partidele politice, ca şi sistemele de partide, “se validează şi se definesc prin
alegeri … iar dacă existenţa partidelor are un sens, atunci acesta este legat în chip
cosubstanţial de alegeri. Relaţia vitală dintre instituţia electorală şi instituţia partidelor
trebuie deci sondată în adâncime, pentru că aici se află una din cheile înţelegerii
problemei fenomenului partizan ca sistem. Reglementările de ordin electoral, vizând
regulile jocului politic al partidelor aflate în competiţie pentru putere şi normele de
adjudecare sau partajare ale acesteia, au deci o importanţă reală pentru cunoaşterea însăşi
a fenomenului pluripartidist. Fireşte nu normele de drept electoral sunt decisive pentru
calitatea vieţii politice a unei ţări, ci realităţile politice ale acelei ţări, care, în definitiv,
impun respectivele norme. Or din aceasta perspectivă modurile de scrutin pot fi apreciate
ca un indicator al realităţilor politice naţionale.” 6 Sistemele electorale reprezintă un
indicator al diferitelor sisteme de partide, al tendinţelor care se dezvoltă într-o societate.
Modurile de scrutin au efecte care depăşesc simpla transformare a voturilor în
locuri, influenţa lor trece dincolo de acest efect, exercitându-se asupra strategiei forţelor
politice şi poate şi asupra votului alegătorilor. Scrutinele proporţionale sunt
incontestabil mai juste sub criteriul transformării voturilor în locuri şi chiar pentru acest
lucru au fost create. În faţa acestui argument de bun simţ, partizanii scrutinelor majoritare
sunt într-o poziţie inferioară: ei «trebuie să justifice o injustiţie. 7 Ansamblul analizelor a
fost sintetizat, în 1951, de către Maurice Duverger în lucrarea sa «Partidele politice» sub
formă de «legi» :
1) Reprezentarea proporţională tinde către un sistem de partide multiple, rigide,
independente şi stabile (cu excepţia cazurilor mişcărilor pasionale);
2) Scrutinul majoritar (uninominal) cu două tururi tinde către un sistem de partide
multiple, suple, dependente şi relativ stabil;
3) Scrutinul majoritar (uninominal) cu un tur tinde către un sistem dualist, cu
alternanţa de mari partide independente
6
George Voicu, op. cit,. p. 141
7
Criteriul fundamental pentru stabilirea tipologiei sistemelor de partide este
numărul de partide – unul, două sau mai multe.
Sistemele bipartidiste sunt alcătuite din mai mult de două partide, dar numai două
partide sunt mari – prin influenţa electorală şi prin numarul de parlamentari - şi participă
prin rotaţie la exercitarea puterii de stat. Sistemul bipartidist este caracterizat prin
alternarea la guvernare a două partide politice. Bipartidismul (“sistemele bipartidiste de
fapt”, “sistemele paradualiste”) nu indică numărul total de partide dintr-o ţară, ci
reprezintă o noţiune care s-a încetăţenit prin tradiţie şi redă sintetic trăsăturile principale
ale sistemului pluralist cu două partide puternice. Cele mai bune exemple sunt Marea
Britanie, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Canada şi Australia, unde fiecare din
cele două partide mari tinde sa devină majoritar în Parlament şi să preia singur
exercitarea puterii guvernamentale.
Majoritatea analiştilor tradiţionalisti ai sistemelor de partide consideră sistemul
bipartidist mai avantajos decât sistemul multipartidist. După aceştia primul beneficiu este
că acestea oferă alegătorilor posibilitatea de a alege între doua seturi alternative de
politici publice. Al doilea avantaj ar fi că au o influenţă moderată pentru că cele doua
partide principale trebuie să concureze pentru atragerea alegătorilor de la centrul
spectrului politic ăi de aceea trebuie sa propuna politici moderate, centriste. Acest
mecanism este puternic mai ales atunci când la centru se situează un mare număr de
alegători, dar aceeaăi logică continuă sa opereze chiar şi când opiniile sunt mai
polarizate: partidele vor pierde susţinători la cele doua extreme, dar un vot castigat la
centru poate fi considerat un vot dublu, pentru ca este castigat în defavoarea partidului
concurent.
Sistemele bipartidiste mai au şi avantajul că sunt necesare pentru formarea
cabinetelor monocolore, mai puternice şi cu viaţă mai lungă decât cabinetele de coaliţie.8
Cele mai cunoscute variante de sisteme bipartidiste sunt sistemul bipartidist
integral şi sistemul cu «două partide şi jumătate».
Sistemele bipartidiste «pure» sau «integrale» sunt acele sisteme în care doar doua
partide mari acced alternativ, la anumite intervale, la putere (Marea Britanie, Statele
Unite ale Americii, Noua Zeelanda, Canada).
8
Arend Lijphart, Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de ţări, Iaşi, Polirom,
2000, p 74
Sistemele multipartidiste reprezintă acea categorie de sisteme de partide
competitive ce se caracterizează prin numărul mare de partide ce luptă pentru putere şi
participă la exercitarea puterii, prin forţa electorală şi parlamentară mai redusă a primelor
două partide (faţă de sistemele bipartidiste), care împreună depăşesc sau nu 50% din
optiunile electoratului. În acest caz nu pot fi identificate două partide cu influenţă majoră
asupra sistemului politic, şi nici nu pot fi identificate două coaliţii care să realizeze acest
lucru.
Cel mai frecvent partidele mari controleaza între 20% şi 40% din voturile
electoratului. Daca în cazul sistemelor bipartidiste, unul din partidele politice deţine
majoritatea electorală, în sistemele multipartidiste se pot întâlni cu greu situaţii în care
unul din partide atinge majoritatea. De aceea, pentru realizarea unei majorităţi legislative
şi pentru formarea guvernului este necesară coalizarea a două sau mai multe partide.
Din aceasta cauză, în exercitarea principalelor funcţii ale sistemului politic, în
lupta pentru asumarea puterii şi a responsabilităţilor în stat conteaza mai multe partide
care, de obicei, cad cu greu de acord asupra directivelor de guvernare, partidele ce se
coalizează pentru a guverna având adesea neînţelegeri ideologice, ceea ce poate conduce
la crize de guvernare, atunci când este retras sprijinul unuia sau mai multor partide.
Sistemele multipartidiste contemporane se deosebesc unele de altele atât prin
criteriile care se referă la varietatea pluralismului de partide, cat şi prin diferenţele de
funcţionare pe care le imprimă sistemelor politice în care actioneaza partidul sau
partidele cu rol precumpanitor în exercitarea puterii politice. Din aceasta perspectiva
sistemele multipartidiste au fost clasificate în sisteme cu partid dominant şi sisteme
multipartidiste echilibrate.
În cazul sistemelor multipartidiste cu partid dominant, un partid reuşeşte, prin
influenţă, prin poziţiile şi rolul central ocupate în politica şi în stat, să impuna sistemelor
politice principalele caracteristici şi să le condiţioneze hotărâtor dinamica. Partidul
dominant surclaseaza celelalte partide pentru o lungă perioadă şi îşi pune amprenta
asupra întregii naţiuni, deoarece beneficiază de rezultate constante, de 30-40% din voturi,
rezultate ce se asociază cu o bogată şi persistentă inegalitate în raport cu urmăritorii cei
mai influenţi.
Sistemele de partide echilibrate sau fără partid dominant se definesc prin absenţa
unui partid mare şi prin rolurile active, ce conferă întregului sistem atributele esenţiale,
ale câtorva partide de nivel mediu, precum şi cele ale unui număr de partide mici.
Raportul de forţe dintre principalii protagonişti se caracterizează printr-un relativ
echilibru şi printr-o relativă stabilitate a influenţelor lor politico-sociale şi electorale.
Aceasta constantă în timp este determinată atât de o anumită stabilitate a rezultatelor
electorale, cât şi de menţinerea la aproximativ aceiaşi parametri a diferenţelor dintre
partide în acest plan.
În sistemele de partide din această categorie cele mai puternice partide politice
deţin, de obicei, 25-30% din voturile valabil exprimate. Desigur, este vorba doar de un
echilibru strâns, pentru că un echilibru total ar duce la blocaj, la imposibilitatea
guvernării!
Lijphart afirmă că „«numărul efectiv de partide parlamentare» este unitatea de
măsură optimă a numărului de partide dintr-un sistem de partide” 9 , prezentând formula
de calcul a acestuia, propusă de Markku Laakso şi Rein Taagepera în 1979:
N = 1/Σ(s i )2,
s i fiind proporţia locurilor în Parlament ale partidului i.
„Giovani Sartori afirmă că numai acele partide ar trebui luate în considerare care
sunt „relevante” în termenii potenţialului de coaliţie sau «potenţialului de şantaj»”, după
cum spune Arend Lijphart 10 . Jean Blondel, a propus o clasificare a sistemelor de partide
care ia în considerare numărul partidelor şi mărimea lor relativă. Astfel, putem avea:
sistemul bipartidist, sistemul „două partide şi jumătate”, sistemul multipartidist cu un
partid dominant, sistemul multipartidist fără partid dominant 11 .
Cristian Preda a calculat numărul efectiv de partide după formula propusă de
Markku Laakso şi Rein Taagepera (N = 1/Σ(s i )2), şi a făcut următoarele observaţii:
„Rezultatele alegerilor din 2000 au consemnat intrarea în Camera Deputaţilor, ca şi în
Senat, a 5 forţe politice, la Cameră acestora adăugându-li-se, cu câte un reprezentant, 18
organizaţii ale minorităţilor, altele decât cea maghiară. Una dintre cele 5 forţe politice
este însă o coaliţie, formată din trei actori politici distincţi (PDSR, PSDR şi PUR), astfel
9
Arend Lijphart, Ibidem. p76
10
Arend Lijphart, Ibidem., p77
11
Arend Lijphart, Ibidem, p 78
încât numărul de partide parlamentare este de fapt de 7 (între timp s-a redus la 6, o dată
cu fuziunea PDSR-PSDR şi formarea PSD în 16 iunie 2001) ... numărul efectiv de partide
a evoluat astfel: de la 1,6297 în 1990, la 5,1809 în 1992, la 4,8293 în 1996, pentru a
ajunge la alegerile din 2000 la nivelul 3,4532. Pe baza acestor cifre, el face următoarele
observaţii pentru cazul României:
a) sistemul de partide postdecembrist a fost foarte instabil, trecând prin mai multe
forme de la o alegere la alta;
b) sistemul de partide din România a trecut de la tipul „un partid şi jumătate”
(după alegerile din 1990) la o aşezare diferită în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000,
când a luat chipul unui sistem multipartidist fără partid dominant, pentru a ajunge la
alegerile din 2000 la forma aproape standard a unui sistem multipartidist cu partid
dominant. ... putem afirma că sistemul de partide din România este dominat de
dezechilibru, cauzele acestuia urmând a fi găsite, aşa cum vom vedea mai jos, în relaţia
dintre sistemul electoral şi comportamentul partidelor” 12 .
Se observă o uşoară scădere a numărului efectiv de partide parlamentare şi
datorită creşteri pragului electoral de la 3% la 5% (până la 10% pentru alianţe), şi o dată
cu cristalizarea preferinţelor electoratului după „testarea” performanţelor la guvernare ale
centru-stângii, respectiv dreptei şi centru-dreptei politice româneşti. De asemenea, dacă
nu s-ar lua în calculul lui N şi minorităţile, N a scăzut de fapt şi mai mult în 2000 faţă de
1996.
Lijphart atrage atenţia – atunci când analizează dimensiunile conflictului partizan,
că „trebuie să distingem între programele partidelor şi caracteristicile alegătorilor pe care
îi reprezintă, ..., şi totuşi, de obicei, există o relaţie reciprocă între programul unui partid
13
şi interesele ori nevoile obiective, respectiv subiective ale susţinătorilor partidului.”
Aceasta se verifică şi în practica politică românească.
„Cabinetele cu majoritate simplă au beneficiat, în general, de suport solid din
partea partizanilor lor din Parlament, în timp ce cabinetele cu majorităţi ample au
constatat frecvent că propriile partide parlamentare sunt mai rebele” 14 . La ora actuală, în
România, cabinetul monocolor PSD beneficiază de suportul solid al propriilor
12
Cristian Preda, Sistemul politic românesc după patru scrutinuri, p. 222
13
Arend Lijphart, op.cit., p87
14
Arend Lijphart, ibidem., p 136
parlamentari (şi de suportul parlamentarilor UDMR, asigurat în urma încheierii
protocolului politic cu UDMR).
Reprezentarea proporţională este tipică democraţiei consensualiste. Într-o bună
măsură, această regulă se aplică şi în cazul României, cu atât mai mult cu cât România nu
are o democraţie prezidenţială (care ar induce un grad mare de disproporţionalitate).
În 2000, datorită redistribuirii voturilor acordate partidelor care nu au reuşit să
intre în Parlament, forţele politice situate pe primele două locuri au beneficiat de
adevărate „prime electorale”. Astfel, procentul de 36,61% obţinut de PDSR la Cameră s-a
transformat în 44,92% din locuri (o „primă” de 8,31%), iar cele 19,48% voturi date PRM
au devenit 24,34% locuri (o „primă” de 4,86%). La Senat, aceste beneficii obţinute din
redistribuire au fost şi mai mari: 9,33% pentru PDSR şi 5,41% pentru PRM. ... Marele
beneficiar al acestui sistem este PDSR, căci el căci el a dobândit cea mai mare „primă”
chiar în 1996, atunci când a pierdut alegerile, întrucât învingătorii de acum 4 ani erau
reuniţi în coaliţie şi au trebuit să îşi împartă beneficiile realocării voturilor. ... Anul 2000
este o mare surpriză. Mai întâi de toate, pentru că el a adus o scădere, atât în cifre
absolute cât şi procentual, a numărului total de mandate alocate în urma redistribuirii
voturilor. Astfel, numărul mandatelor de acest fel a scăzut de la 125 (= 36,66%) în 1992
şi 118 (= 34,41%) în 1996 la 110 (31,89%) în 2000. La fel s-au întâmplat lucrurile la
Senat: de la 94 (= 65,74%) în 1992 şi 85 (= 59,45%) în 1996, s-a ajuns ca în 2000
„numai” 72 (= 51,43%) din totalul mandatelor de senator să fie obţinute nu direct în
circumscripţie, ci „indirect” prin realocarea, după sistemul d'Hondt, a voturilor date
partidelor care au pierdut alegerile, nereuşind intrarea în forul legislativ. 15
Rezultatele alegerilor din 2000 au fost mai apropiate opţiunile celor prezenţi la
urne. E doar o aparenţă, întrucât în evaluarea fidelităţii cu care voturile se transformă în
voturi trebuie ţinut seama şi de “voturile irosite” adică de acele voturi acordate tocmai
partidelor/coaliţiilor situate sub pragul electoral. Or, nivelul – atât în cifre absolute cât şi
procentual – al acestor voturi “irosite” a crescut semnificativ în 2000 în raport cu
scrutinele anterioare. La Senat, nu mai puţin de 2.168.659 de voturi (19,92% din totalul
voturilor valabil exprimate) au fost orientate către partidele sau alianţele situate sub
15
Cristian Preda, op. cit., pp 224-227
pragul electoral. La Cameră, cifrele au fost şi mai mari: 2.374.881 voturi, adică 21,91%
din totalul voturilor valabil exprimate au avut aceeaşi soartă
Cum se poate totuşi ca numărul şi procentul de mandate parlamentare realocate să
fie mai mic decât în anii anteriori, dar numărul şi procentul de voturi “irosite” să fie mai
mare? Răspunsul ne este oferit de indicele disproporţionalităţii legislative. Acest indice
se calculează după formula:
G = √1/2 Σ(v i – l i )2
unde vi sunt procentajele voturilor pe partide, iar li sunt procentajele locurilor
atribuite în Parlament, pe partide.
Calculul acestui indice pentru România, considerând v i şi l i la procentele rezultate
din alegerile din 2000 pentru Camera Deputaţilor, obţinem:
G = √1/2 [(36.61% - 47,4%)2+ (19.48% - 25,69%)2 + (7.03% - 9,48%)2+ (6.89% -
9,17%)2+ (6.80% - 8,26%)] = √1/2 [ (-10,79)2 + (-6,21)2 + (-2,45)2 + ( -2,28)2 + ( -1,46)2]
=√1/2 (183,848) = √91,924 = 9,38
Calculul disproporţionalităţii legislative şi prezidenţiale ne arată că sistemul
electoral românesc a evoluat pe o scală destul de largă: de la 5,88 (în 1992) la 9,38 în
2000 în privinţa disproporţionalităţii legislative şi de la un incredibil 93,19 (în 1990) la
33,17 (în 2000), în cazul disproporţionalităţii prezidenţiale, care este de regulă, aşa cum
remarca Lijphart, mult mai mare decât disproporţionalitatea legislativă. Concluzia cea
mai interesantă se poate deduce însă plecând de la indicele mediu G care reuneşte cele
două valori amintite. Or, acest indice care are, în cazul României, valoarea de 19,87,
plasează sistemul nostru politic între ultimele două ţări din tabelul alcătuit de Arend
Lijphart, adică între Jamaica (17,75) şi Franţa (21,08). Sistemul jamaican este însă unul
pluralitar, iar cel francez – unul majoritar şi prezidenţial, în vreme ce – prin intenţie, cel
puţin – sistemul electoralo-politic românesc e unul proporţional! În lista citată, cel mai
apropiat sistem de tip RP de sistemul românesc este cel din Venezuela (14,41), urmat de
cel din Costa Rica (13,65) şi de cel din Columbia (10,62), considerate până acum
veritabile exemple de “pervertire” a proporţionalismului 16 .
Sistemul legislativ românesc este cel mai disproporţional sistem RP cunoscut
producând cele mai mari efecte majoritare cunoscute.
16 Arend Lijphart, op. cit., p 142

Sistemele electorale pot fi descrise în termenii a şapte atribute: formula electorală,
magnitudinea circumscripţiei, pragul electoral, numărul total de membrii ai corpului ce
urmează a fi ales, influenţa alegerilor prezidenţiale asupra alegerilor legislative,
distribuţia inechitabilă şi legăturile electorale dintre partide..
Punctul nodal al discuţiei trebuie să îl constituie aprecierea justeţei unui sistem
electoral care se poate realiza după trei criterii:
1) Indicele de reprezentativitate, adică raportul dintre alegătorii efectiv
reprezentaţi (adică aceia care au votat pentru o listă care a obţinut aleşi, sau au votat
pentru un candidat şi acesta a fost ales) şi numărul total de alegători. Sistemul d’Hondt
asigură un indice de reprezentativitate mult mai mare decât scrutinul uninominal cu un
tur.
2) Monotonia, adică cum respectă sistemul în repartiţia locurilor, ierarhia
repartiţiei locurilor. Este mult mai grav pentru un scrutin să inverseze ordinea locurilor
ocupate faţă de ordinea voturilor obţinute, dacă o face între partidele puternice, decât
atunci când o face între cele slabe.
Din tabelul de mai jos se observă că în România se respectă această ierarhie a
repartiţiei locurilor atât pentru partidele mari cât şi pentru partidele mici.
Camera Total PDSR PRM PD PNL UDMR Alţii
Deputaţilor 2000
327 155 84 31 30 27
Mandate
(100%) (47,4%) (25,69%) (9,48%) (9,17%) (8,26%)
Voturi 100% 36.61% 19.48% 7.03% 6.89% 6.80% 23.18%
3) Proporţionalitatea. D’Hondt a propus ca indice de disproporţionalitate

maximul raportului dintre proporţia locurilor şi proporţia voturilor pentru acelaşi partid.
Metoda sa proporţională urmăreşte minimizarea acestui maxim. Sainte – Lague a propus
ca indice suma diferenţelor pe ansamblul partidelor, a pătratelor între proporţia locurilor
şi cea a voturilor. Deci la d ’Hondt este vorba despre scăderea raportului maxim între
proporţia locurilor şi cea a voturilor, iar la Sainte – Lague minimizarea ecarturilor dintre
cele două proporţii. Comparăm rezultatele într-o circumscripţie cu două locuri unde cele
două partide îşi împart electoratul astfel: A: 70%, B: 30%. Metoda d ’Hondt (a mediei
celei mai puternice) dă rezultatul următor: A: 2 locuri, B: nici un loc. Metoda Sainte –
Lague, precum cea a resturilor cele mai puternice, dă rezultatul următor: A: un loc, B: un
loc. Dacă se studiază aceste rezultate, cu cei doi indici de disproporţionalitate d ’Hondt şi
Sainte – Lague se obţine:
Metodă/Indice D ’Hondt Sainte – Lague

D ’Hondt 1,4 0,43
Sainte – Lague 1,7 0,19
În acest caz-limită, fiecare din cei doi indici de disproporţionalitate a fost

minimizat prin metoda corespunzătoare. Avem deci două viziuni diferite asupra
disproporţionalităţii şi deci despre proporţionalitate: Metoda d ’Hondt încearcă să evite ca
mulţi alegători să fie reprezentaţi de locuri puţine, cea a Sainte-Lague încearcă să
minimizeze numărul de alegători nereprezentaţi. În cazul prezentat indicele de
reprezentativitate este prin metoda d ’Hondt de numai 70% pe când prin metoda Sainte-
Lague este de 100%. În acest caz metoda lui d ’Hondt este mai monotonă.
Dar cel mai indicat pare a fi indicele celor mai mici pătrate preluat de A. Lijphart
de la Gallaguer 17
G = √1/2 Σ(v i – l i )2
unde v i sunt procentajele voturilor pe partide, iar l i sunt procentajele locurilor
atribuite în Parlament, pe partide.” 18
Arend Lijphart 19 spune că democraţiile pot fi dispuse pe harta conceptuală după
două seturi de variabile independente, în două dimensiuni: dimensiunea executiv –
partide (a împărţirii puterii - power sharing) şi dimensiunea federal – unitar (a divizării
puterii – division of power).
Variabilele operaţionale care caracterizează dimensiunea executiv-partide se
prezintă astfel în România: 1) sistemul are puterea executivă concentrată într-un cabinet
monocolor, 2) relaţia executiv-legislativ prezintă dominanţa executivului, 3) sistemul este
17
18
19
Arend Lijphart, cp. cit., pp 26-27
multipartidist, 4) sistemul electoral este bazat pe reprezentarea proporţională (RP), şi 5)
sistemul de grupuri de interese este situat între unul pluralist (mai multe grupuri,
competiţie pentru atenţie şi influenţă, separaţia dintre stat şi grupurile de interese) şi unul
„corporatist” (anumite grupuri de interese sunt parte integrantă a procesului de luare a
deciziei, fără separaţia strictă dintre stat şi aceste grupuri).
În continuare, în dimensiunea executiv-partide, ne vom ocupa de regulile
legislative care determină cine sunt aleşii, plecând de la voturile exprimate de electorat.
În România se utilizează scrutinul cu reprezentare proporţională pe liste închise,
pentru alegerea Parlamentului, iar pentru alegerea Preşedintelui ţării, în primul tur de
scrutin se utilizează sistemul proporţional, iar dacă se ajunge la cel de al doilea tur de
scrutin, atunci se aplică sistemul majoritar, primilor doi clasaţi în primul tur.
„Sistemul electoral proporţional încurajează o abordare consensuală a politicilor
publice prin faptul că nu produce majorităţi ale unui singur partid (deci partidele trebuie
să coopereze în cadrul unor coaliţii guvernamentale)” 20 . O explicaţie a efectelor
consensuale ale sistemului proporţional ar putea fi aceea că acest sistem favorizează mai
degrabă decât cel majoritar realizarea uneia din funcţiile importante ale sistemului politic:
funcţia de integrare a elementelor societăţii în structuri social-politice şi întărirea
coeziunii lor în jurul obiectivelor generale ... prin controlul asupra indivizilor şi
grupurilor, ca şi asupra clivajelor şi tensiunilor, prin socializare, recrutare şi mobilizare
politică, în vederea configurării unei baze sociale cât mai largi de adeziune şi susţinere..
Vorbind despre controlul asupra indivizilor şi grupurilor, şi de captarea adeziunii
acestora, se poate spune că pentru spaţiul cultural româneasc, pentru tipul de cultură
politică din acest spaţiu, un sistem electoral cu dominantă proporţională este mai potrivit.
“Termenul de «cultură politică» … se referă la orientările politice specifice - atitudini
faţă de sistemul politic şi diferitele sale părţi” 21 , elemente determinate de combinaţia
dintre trecutul sistemului şi experienţele membrilor săi. Termenul este folosit pentru a
caracteriza diferenţele dintre sistemele politice naţionale şi pentru a analiza aceste
sisteme în termeni comportamentali. Stabilitatea şi eficacitatea unei societăţi depind de
existenţa unei culturi politice definite şi active în rândul membrilor sistemului politic.
20
21
Gabriel Almond, Sidney Verba , op. cit., p.43
În România sistemul electoral non-majoritar a favorizat situaţia ca nici un partid
să nu deţină o majoritate de „jumătate plus 1” a locurilor din Parlament şi să poată forma
un cabinet monocolor fără să îşi facă probleme în ceea ce priveşte promovarea propriilor
iniţiative legislative în Parlament; în consecinţă partidele pot să coopereze în cadrul unor
astfel de coaliţii, dar pot opta şi să nu o facă - de exemplu PSD şi-a putut permite să
alcătuiască singur Guvernul, semnând un protocol politic de susţinere reciprocă, cu
clauze bine precizate, cu UDMR-ul, şi un acord social cu principalele centrale sindicale.
Competiţia şi conflictul este prezent în sistemul grupurilor de interese din
România, ceea ce îl apropie într-o oarecare măsură de modelul majoritarist (Westminster)
al democraţiei.
Reprezentarea proporţională face ca în România să nu fie inhibată translaţia
clivajelor societale în clivaje ale sistemului de partide, prin acesta sistemul încadrându-se
în modelul consensualist al democraţiei. Scopul principal al RP este acela de a împărţi
locurile Parlamentare între partide, proporţional cu voturile pe care acestea le primesc.
„Cea mai importantă şi tipică diferenţă dintre cele două modele ale democraţiei
(majoritarist şi consensualist) este cea dintre guvernările monocolore şi cele ale unor
coaliţii, ... deoarece întruchipează contrastul dintre concentrarea puterii, pe de o parte, şi
împărţirea puterii, pe de altă parte. ... Sistemele bipartidiste simbolizează modelul
majoritarist, iar sistemele multipartidiste modelul consensualist.” 22 Sistemul politic din
România, după acest criteriu, a constituit şi constituie un exemplu al modelului
consensualist, chiar dacă Guvernul PSD actual este monocolor (deşi nu a obţinut chiar
majoritatea simplă în urma alegerilor din 2000), iar fezebilitatea sa în forma monocoloră
ar fi fost greu de imaginat fără protocolul încheiat cu UDMR În 2001, şi din nou acum, în
2002. În România, ca formulă electorală se utilizează reprezentarea proporţională pe liste
închise.
Sistemul celor mai mari medii împarte succesiv numărul de voturi primite de
lista unui partid printr-un număr de divizori. Locurile sunt apoi distribuite listelor care
asigură cel mai mare coeficient, ca rezultat, până când toate locurile au fost alocate. În
România se foloseşte varianta formulei lui d’Hondt. Această formulă ia voturile obţinute
de fiecare listă de partid şi le împarte la 1, 2, 3, 4 etc până când toate locurile sunt
22
Arend Lijphart, op. cit. pp 74-75
completate. Coeficienţii obţinuţi sunt înşiruiţi de la cel mai mare la cel mai mic, şi
locurile sunt alocate listelor care au obţinut cele mai mari medii. Formula favorizează
uşor partidele mari în detrimentul partidelor mici.
Magnitudinea circumscripţiei înseamnă numărul de candidaţi care urmează a fi
aleşi într-o circumscripţie electorală. Are un efect puternic asupra gradului de
disproporţionalitate şi asupra numărului de partide. Creşterea magnitudinii
circumscripţiei în sistemele cu reprezentare proporţională, crează o proporţionalitate mai
mare şi condiţii mai favorabile pentru partidele mici.
Magnitudinea circumscripţiei şi pragul electoral pot fi privite ca două feţe ale
aceleiaşi monede: bariera explicită impusă împotriva partidelor mici de pragul electoral
are, în esenţă, aceeaşi funcţie ca şi bariera implicită ridicată de magnitudinea
circumscripţiei. O aproximare rezonabilă a relaţiei acestora este:
P = 75%/(M+1),
în care P este pragul, iar M magnitudinea medie a circumscripţiei. 23 Sistemul
electoral românesc conţine două magnitudini medii, una pentru Senat, MS = 140/42 =
3,33 şi alta pentru Camera Deputaţilor: MCD = 341/42 = 7,78 (327 deputaţi plus 14
24
deputaţi ai minorităţilor naţionale) . Din această formulă se pot deduce două praguri
implicite diferite: unul pentru Senat, PS = 0,75/4.33 = 17% şi altul pentru Camera
Deputaţilor, PCD = 0,75/8,78 = 8,5%. Aceste praguri implicite sunt foarte mari: practic,
PCD este mai mare decât pragul explicit pentru alianţele alcătuite din două partide, iar PS
este mai mare decât dublul pragului explicit fixat pentru acelaşi tip de alianţe şi mai mare
decât triplul pragului explicitpentru partide! Acest dezechilibru major este generat în mod
evident de nivelul magnitudinii medii şi el nu face decât să avantajeze partidele mari.
Pentru a remedia acest dezechilibru şi a pune de acord pragul explicit existent cu logica
scrutinului proporţional, există doar o posibilitate: fixarea unei magnitudini medii
identice la Cameră şi la Senat, de o valoare apropiată de cea rezonabilă dedusă din
formula lui Lijphart (luând în considerare pragul electoral de 5% pentru partide):
M = (0,75-P)/P = (0,75-0,05)/0,05 = 14
23
Arend Lijphart, op. cit., p 150
24
Cristian Preda, op. cit., pp 218-219
Practic vorbind, acest lucru presupune redesenarea completă a circumscripţiilor
electorale şi folosirea unei «baze teritoriale» complet diferite de cea oferită actualmente
de către judeţ.
Dacă ţinem seama că, de regulă, mărimea legislativului (a Camerei inferioare) «
tinde să fie egală egală cu rădăcina cubică a populaţiei», putem observa că legislativul
român se situează cu mult peste «normă»: într-adevăr, dacă regula citată ar fi fost urmată
de artizanii sistemului nostru politic, atunci Camera Deputaţilor ar fi trebuit să aibă 282
de deputaţi. Caracterul «supraponderal» al legislativului este, în principiu, o bună
premisă pentru obţinerea unei proporţionalităţi cât mai consistente.
La alegerile din 2000 pentru Camera Deputaţilor au participat 68 de partide şi
alianţe, ca şi 13 candidaţi independenţi. La Senat, au depus liste 36 de partide şi alianţe,
ca şi doi candidaţi independenţi. Diferenţa dintre numărul participanţilor la alegerile
pentru Cameră şi respectiv pentru Senat, se explică prin înscrierea a 36 de liste ale
asociaţiilor minorităţilor naţionale lascrutinul pentru Cameră, faţă de numai 3 la Senat. La
alegerile prezidenţiale au participat 12 candidaţi.
La alegerile generale din 2000, corpul electoral a numărat 17.699.727 alegători.
Au participat efectiv, la votul din 26 noiembrie 2000, 11.559.458 alegători, adică 65,31%
din corpul electoral. Dacă alegerile generale din 1996 şi 1992 au consemnat participarea a
3/4 din corpul electoral, iar cele din 1990 – a peste 6/7 din totalul electorilor, în 2000
doar 2/3 din alegători au venit la vot la 26 noiembrie. Privitor la voturile valabil
exprimate, sistemul electoral românesc nu face distincţia între voturile albe (voturi
introduse în urnă fără ca electoratul să aplice ştampila) şi voturi anulate (adică buletinele
pe care nu s-a aplicat corect ştampila). În această perspectivă, votul alb este expresia
protestului civic, a refuzului “clasei politice”, în timp ce votul anulat este expresia
neîndemânării de a vota. Pentru o mai nuanţată cunoaştere a apatiei sau sentimentului
contestatar al electoratului şi implicit o mai corectă concepere a strategiilor politice de
către partide, ar fi foarte util ca reglementările sistemului electoral românesc să includă şi
această diferenţiere între voturile albe şi voturile anulate (în Franţa, de exemplu, maşinile
de vot permit înregistrarea voturilor albe). Absenteismul poate avea mai multe raţiuni:
cetăţeanul “nu vede” relaţia dintre preocupările sale şi activitatea partidelor de la putere;
cetăţeanul rămâne imun la presiunile ce se exercită asupra sa în campaniile electorale;
cetăţeanul este neîncrezător şi nemulţumit în egală măsură de partidul/partidele de la
putere şi de partidele de opoziţie.
Există în principal trei aspecte ale influenţelor eventuale ale modurilor de scrutin
asupra sistemelor de partid:
3. Scrutinul uninominal cu un tur şi bipartidismul

Modul de scrutin nu crează dinamica dualistă care tinde să opună partizanii guvernului şi
opozanţii săi (dinamică mereu prezentă), dar poate s-o favorizeze ducând la un sistem
politic bipartizan, dacă terenul electoral este favorabil. Definim aici sistemul bipartizan
ca un sistem politic în care două partide alternează la guvernare, dispunând aproape
întotdeauna de majoritatea absolută a locurilor, fără ca numărul partidelor reprezentate să
fie obligatoriu redus la două. Ţările anglo-saxone, cu deosebire, votând printr-un scrutin
uninominal cu un tur, corespund efectiv acestui model. Acolo unde condiţiile favorabile
bipartidismului nu sunt reunite, sistemul electoral nu are forţa să-l impună. 25
Elementul determinant în acest mod de scrutin care favorizează emergenţa
sistemului bipartizanconstă în suprareprezentarea în locuri pe care o acordă marilor
partide, mai ales celui mai puternic, permiţându-i să transforme o majoritate relativă în
voturi, într-o majoritate absolută în locuri….Sistemul proporţional. În special al celei mai
puternice medii, când este slab proporţional (magnitudine mică) are efecte extrem de
asemănătoare scrutinului uninominal cu un tur în ceea ce priveşte construcţia sistemului
bipartizan. El prezintă totuşi două avantaje incontestabile de justiţie electorală: alegătorii
nereprezentaţi sunt mai puţini, iar partidul cel mai puternic în voturi are cel mai puţin de
riscat în a-şi vedea victoria furată din cauza decupajului electoral.
4. Scrutinul uninominal cu două tururi şi sistemul alianţelor electorale

Scrutinul uninominal cu două tururi a fost mult mai puţin utilizat decât scrutinul
uninominal cu un tur. Dar utilizarea lui aproape sistematică în Franţa, pentru alegerile
legislative (cu excepţia perioadei 1940-1958) a permis verificarea afirmaţiilor lui Maurice
Duverger: este vorba de un scrutin de alianţe. În Franţa, în timpul celei de a III-a şi a V-a
Republici, acest mod de scrutin a fost mereu aplicat în cadrul unui sistem partizan destul
25
Pierre Martin, op. cit., p. 117
de înfloritor, în care nici un partid nu putea să spere, singur, că va obţine majoritatea
absolută a voturilor. Turul secund a permis dezvoltarea sistemelor de alianţe, combinând
un număr de partide importante şi o tendinţă dualistă. Logica acestui mod de scrutin este
că fiecare merge singur în primul tur şi că numai principalii doi candidaţi, reprezentând
tendinţele mari de opinie, se menţin în turul doi, ceilalţi renunţând pentru candidatul cel
mai apropiat printre cei ieşiţi în frunte, în primul tur. Presiunea pe care acest sistem
electorsl o exercită asupra strategiei de alianţe politice a partidelor politice este foarte
mare, adeseori determinantă. Influenţa scrutinului uninominal cu două tururi asupra
strategiei partidelor politice rezultă din faptul că numărul locurilor obţinute de un partid
poate depinde la fel de mult de alianţele sale ca de numărul de voturi obţinute. Acest
sistem de alianţe bipolare, într-o parte Partidul Comunist şi stânga necomunistă
(socialiştii şi radicalii), în cealaltă gaulliştii şi dreapta negaullistă (democrat-creştini şi
independenţi) s-a impus progresiv la toate celelalte niveluri ale vieţii politice, cantonale,
municipale şi prezidenţiale, pentru a ajunge la un dualism total, începând din 1974, cu
ocazia ralierii ultimelor elemente ale dreptei de opoziţie la noul preşedinte ales, Valerie
Giscard d’Estaing. Sistemul electoral a permis astfel înfruntarea bipolară stânga/dreapta
şi pluralismul în interiorul fiecărei coaliţii.” 26
Este de domeniul evidenţei că RP favorizează o mai mare fragmentare politică a
Parlamentelor decât scrutinele majoritare, prin simplul fapt că permite o mai justă
reprezentare a partidelor mici şi mijlocii şi limitează suprareprezentarea celor mai
puternice partide. Cu toate acestea, este o mare greşeală să se creadă că simplul fapt al
trecerii la modul de scrutin proporţional are automat consecinţa măririi numărului
partidelor reprezentate în adunări, fapt care ar aduce sistemul politic la anarhie. Scrutinele
majoritare corespund sistemelor de confruntare, iar scrutinele proporţionale sistemelor de
cooperare. 27 În toate sistemele politice există o parte de confruntare şi una de cooparare,
dar scrutinele majoritare favorizează şi valorizează aspectul de confruntare, iar scrutinele
proporţionale pe cel de cooperare. Pentru partizanii scrutinelor majoritare, situaţisa ideală
se identifică într-un sistem bipartizan cu alternanţă şi guvernări monopartizane care se
sprijină pe o majoritate absolută în cameră. Pentru proporţionalişti idealul rezidă, în fond,
în a avea guverne de coaliţie proporţionale, în aşa fel încât şi puterea să fie împărţită, nu
26
Pierre Martin, op. cit., pp 123-128
27
doar locurile în adunarea legislativă. În Belgia, Olanda şi Luxemburg sistemul de
cooperare între principalele partide ia în general forma de coaliţii între două sau trei mari
partide (socialist, democrat-creştin şi liberal), cu schimbări ale partenerilor în urma
rezultatelor alegerilor generale. Dar dacă sistemul proporţional facilitează formarea
sistemelor de coaliţie între principalele partide, el nu ajunge pentru a crea condiţiile
necesare.
Influenţa modurilor de scrutin asupra structurării sistemelor partizane şi asupra
repartiţiei voturilor alegătorilor între partide este slabă şi absolut deloc decisivă. Modurile
de scrutin pot fabrica majorităţi Parlamentare, dar nu sisteme partizane, contrar opiniei
apărătorilor scrutinelor majoritare. Se poate observa că scrutinul uninominal cu un tur
corespunde adeseori unui sistem bipartizan, iar scrutinele uninominale cu unul sau două
tururi corespund adeseori sistemelor de alianţă electorală, acolo unde sistemele de
bipartidism nu sunt reunite. În cazul scrutinelor uninominale cu un tur, alianţele
electorale sunt imperativ sub forma împărţirii circumscripţiilor (ex: Italia din 1994). În
cazul scrutinelor cu două tururi, cum este cazul Franţei, la repartizarea circumscripţiilor
din primul tur se adaugă acordurile de renunţare înaintea turului doi. Sistemele
proporţionale de listă, prin slabele constrângeri de reprezentare pe care le impun cel mai
adesea, permit diferitelor forţe politice să se prezinte individual în faţa alegătorilor.
“Modul de scrutin legislativ este considerat în Franţa ca un instrument legitim al
luptei politice (excepţia franceză). … Franţa votează prin scrutin uninominal cu două
tururi la alegerile prezidenţiale, legislative şi cantonale, un scrutin departamental
geografic geografic mixt plurinominal cu două tururi şi proporţional pentru senatori şi
scrutine proporţionale pentru alegerile regionale şi europene. … dintotdeauna, regulile de
funcţionare a vieţii politice franceze au putut fi puse în discuţie pentru că ele nu au la
bază consensul. Această slăbiciune a consensului asupra regulilor de funcţionare a vieţii
politice din Franţa este unul din elementele de fragilitate ale democraţiei franceze, ca şi
toleranţa surprinzătoare pentru inegalităţile de reprezentare care, în cazul scrutinului
cantonal, sunt astăzi fără echivalent în alegerile dintr-o democraţie occidentală.” 28
Sistemul electoral utilizat în Franţa este majoritar absolut şi oferă următoarele
avantaje: faţă de cel majoritar relativ că ajunge în Parlament candidatrul care are mai
28
Pierre Martin, ibidem, pp 147-148
multe voturi pentru decât împotrivă. Totodată, acest sistem implică, cel puţin teoretic, o
responsabilitate mai mare a celor aleşi în faţa alegătorilor. În sfârşit, sistemul le oferă
posibilitatea alegătorilor de a alege atât partidul cât şi candidatul şi contribuie la formarea
unei majorităţi stabile în Parlament. Ca dezavantaje se pot enimera: absenţa
proporţionalităţii între numărul de locuri câştigate de un partid şi suportul său electoral, şi
disproporţia voturilro.
1. Desemnarea alegătorilor prin reprezentare proporţională
În sistemul proporţional cu liste prestabilite utilizat în România şansele

candidatului de a fi ales depind de poziţia pe care acesta o ocupă pe listă. Acest sistem a
fost folosit în România în cazul alegerilor generale din 1990, 1992, 1996 şi 2000.
Sistemul cu liste prestabilite are avantajul de a asigura proporţionalitatea dintre numărul
de Parlamentari ai unui partid şi suportul electoral real de care se bucură partidul
respectiv, dar are în acelaşi timp numeroase dezavantaje. Experienţa românească post-
decembristă a arătat că cei aleşi pe liste prestabilite au o responsabilitate mai scăzută faţă
de alegători şi mai mare faţă de cei care I-au pus pe liste pe poziţii eligibile. Ei sunt
conştienţi că realegerea lor depinde în primul rând de poziţia pe listă, deci de mai-marii
partidului şi abia apoi de votul cetăţenilor. S-a observat, totodată, o selecţie greoaie a
Parlamentarilor. Aici se pot întâlni numeroase cazuri în care cetăţenii aleg un partid doar
pentru că îi simpatizează pe lideri, care pot să nu figureze pe lista circumscripţiei
respective; dacă aceştia se află totuşi pe liste, ei pot atrage şi candidaţi anonimi, care
beneficiază de voturile primilor. O ultimă observaţie importantă: baremul pe care trebuie
să-l atingă partidele pentru a intra în Parlament face ca un procent important din alegători
să nu fie reprezentat în legislativ. La un prag electoral de 5% unul din 10 cetăţeni ai
României nu este reprezentat în Parlament.
Sistemul proporţional cu liste fără ordine prestabilită utilizat în Belgia încearcă să
elimine dezavantajul sistemului cu liste prestabilite. În acest caz, candidaţii sunt trecuţi pe
listă în ordine alfabetică. Votul pentru un anumit candidat de pe listă se consideră ca fiind
dat pentru întreaga listă. Principalul avantaj al acestui sistem este acela că, în acest caz,
candidaţii au şansa de intra în Parlament atât datorită popularităţii partidului cât şi
datorită propriei popularităţi. Sistemul îi pune însă pe organizatori în faţa acestei
dificultăţi majore: numărarea voturilor şi stabilirea rezultatelor sunt foarte complicate.
Problema atribuirii personale a locurilor nu se pune decât în sistemele de listă.
Sunt posibile mai multe cazuri, unele dintre ele se aplică altele s-au aplicat:
Lista preordonată blocată

Acest sistem acordă cea mai mare importanţă deciziei aparatelor de partid pentru
desemnarea aleşilor. Ordinea candidaţilor este stabilită înainte de vot, iar alegătorul nu
poate să o schimbe. Acesta a fost sistemul utilizat în Franţa în 1986 (se foloseşete în
România la ora actuală, în Spania, Potgalia ş.a.).
Lista preordonată neblocată

În acest caz alegătorii au posibilitatea să modifice ordinea candidaţilor, dar cei care nu o
fac sunt consideraţi ca acceptând ordinea propusă. În practică este prea puţin ca ordinea
propusă să fie modificată prin votul suficienţi alegători pentru a o schimba. Sisteme de
acest tip sunt utilizate în Belgia şi în Austria, Suedia, Norvegia, Olanda).
Lista liberă
Alegătorii pot să-şi exprime preferinţa pentru unul sau doi candidaţi ai partidului preferat.
Locurile unui partid sunt atribuite acelor candidaţi care au cel mai mare număr de
preferinţe. Alegătorii determină aleşii, dar nu se poate vota pentru candidaţi din liste
diferite. Acest sistem este aplicat în Grecia şi a fost aplicat în Italia până în 1993.
Sistemul finlandez
În Finlanda, alegătorii votează pentru un candidat şi nu pentru o listă. Se calculează
voturile fiecărei liste totalizând voturile tuturor candidaţilor de pe listă. Voturile sunt
atribuite între liste după metoda d ’Hondt şi distribuite în cadrul aceleiaşi liste
candidaţilor care au cele mai multe voturi. Acest sistem permite alegătorului să voteze
pentru un candidat în cadrul reprezentării proporţionale.
Metoda Hagenbach-Bischoff
În acest sistem utilizat în Elveţia (cu câteva modificări) şi în Luxenburg, alegătorii au
atâtea voturi câte locuri sunt puse în joc în circumscripţia lor. Ei pot vota pentru
candidaţii de pe liste diferiteşi să cumuleze două voturi pentru acelaşi candidat. Numărul
de voturi al fiecărei liste este calculat prin adunarea voturilor obţinute de candidaţii de pe
listă. Locurile sunt repartizate între liste utilizând coeficientul Hagenbach-Bischoff. În
cadrul listelor, locurile sunt atribuite candidaţilor care au obţinut cel mai mare număr de
voturi. Această metodă dă cea mai mare libertate alegătorului în alegerea aleşilor.
Ea îi permite, în acelaşi timp, să acorde preferinţa unui partid şi să-şi exprime
opinia asupra unei chestiuni de care se ocupă mai multe partide, alegând candidaţi ai
diferitelor partide care îi împărtăşesc opinia. Contrar unei legende persistente, RP se
dovedeşte perfect compatibilă cu alegerea personală a alesului de către alegător.
Sistemele proporţionale complexe

Sunt două tipuri de sisteme proporţionale complexe: cele care se bazează pe mai multe
niveluri geografice de atribuire a locurilor şi aşa numitele sisteme de compensaţie.
Modul de scrutin proporţional cu mai multe niveluri de atribuire a locurilor

În acest sistem, în general, după ce au fost repartizate locurile prin metoda coeficientului
în circumscripţiile de bază, se totalizează resturile la nivel superior, în circumscripţii
geografic mult mai vaste care înglobează ciecumscripţţle de bază. Locurile neatribuite
prin coeficient sunt distribuite în cadrul circumscripţiilor de nivel superior, în funcţie de
resturi, cu ajutorul unei metode proporţionale. Existenţa celui de al doilea nivel de
atribuire a locurilor permite creşterea proporţionalităţii sistemului. Italia a utilizat acest
tip de scrutin pentru alegerile de deputaţi între anii 1946 şi 1993. Cele 630 de locuri de
deputaţi au fost atribuite în cadrul celor 31 de circumscripţii de bază, utilizând
coeficientul Imperiali. Locuriel neacordate au fost atribuite la nivel de ţară pe baza
totalizării resturilor, prin metoda resturilor celor mai tari. În Belgia, din 1919, pentru
alegerea deputaţilor, arondismentele constituie circumscripţii în care se atribuie locurile
după coeficientul simplu. Locurile rămase sunt atribuite la nivelul provinciilor plecând de
la resturi, utilizând metoda d ’Hondt. 29
29
Pierre Martin, op. cit., pp 83-88
Sistemele proporţionale de compensare
Aceste sisteme, care sunt complet proporţionale, au fost considerate uneori, din greşeală,
ca sisteme mixte majoritar-proporţionale. Principiul acestor sisteme este următorul: o
parte din locuri sunt atribuite în circumscripţii cu scrutin uninominal, în general cu un tur,
iar cealaltă parte din locuri, adeseori jumătate, este utilizată la al doilea nivel de repartiţie,
cu titlu de compensaţie, pentru a atinge cea mai puternică proporţionalitate posibilă între
voturi şi locuri la nivelul compoziţiei globale a adunării. Se calculează numărul de locuri
la care are dreptul fiecare partid proporţional cu numărul de locuri din adunare, în funcţie
de numărul global de voturi pe carele-a obţinut. Locurile neatribuite în circumscripţii
servesc la adăugarea unui număr suficient de locuri fiecărui partid faţă de cel deja câştigat
în circumscripţii, astfel încât să aibă în final atâtea locuri la care are dreptul, conform
numărului total de voturi. Cel mai cunoscut dintre sistemele de acest tip este cel utilizat în
Germania, începând din 1946, la desemnarea deputaţilor federali din Cameră
(Bundestag). În acest mod de scrutin alegătorul are două voturi: primul serveşte la
desemnarea jumătăţii din cei 656 de deputaţi, aleşi prin scrutin uninominal cu un tur în
cadrul a 328 de circumscripţii, iar cu al doilea alegătorul alege o listă de partide. Prin
acest ultim vot se determină, prin proporţionalitate, numărul de deputaţi federali la care
are dreptul fiecare partid, din fiecare Land. Jumătate din locurile care rămân este utilizată
pentru a respecta această proporţionalitate. Dacă un partid obţine mai puţine locuri pe
circumscripţie decât locurile la care are dreptul în fiecare Land conform
proporţionalităţii, ceea ce se întâmplă aproape întotdeauna, situaţia se rezolvă acordându-
se un număr suficient de locuri în compensare. Aceste locuri sunt atribuite candidaţilor de
pe lista folosită pentru al doilea vor, după ordinea din listă. Dacă un partid obţine la
nivelul Landului mai multe locuri de circumscripţie decât numărul total de locuri la care
dreptul, locurile suplimentare (Uberhangmandate) îi sunt păstrate peste totalul general.
Din acest motiv, în 1990, CDU a obţinut 6 locuri suplimentare în partea de Est a
Germaniei, numărul total de locuri din Bundestag ajungând la 662. Pentru a avea dreptul
la reprezentare, un partid trebuie să obţină 5% din voturile secundare la nivel naţional sau
3 locuri pe circumscripţie. Proporţionalitatea între voturi şi locuri este foarte puternică,
chiar cu cele 6 locuri suplimentare ale CDU, rezul tat al puternicei dominaţii a CDU în
Germania orientală. Aceasta a obţinut 40,5% din locuri cu 39,9% din voturile
reprezentate şi 36,7% din voturile exprimate. Fără cele 6 mandate suplimentare, ea ar fi
obţinut 39,9% din locuri. SPD a obţinut 36,1% din locuri pentru 36,5% din voturile
reprezentate şi 35,5% din voturile exprimate. Ne putem întreba dacă acest sistem
complicat nu este potenţial periculos. În versiunea sa cu vot dublu, nimic nu împiedică un
partid să nu prezinte oficial candidaţi la scrutinul uninominal, lăsându-şi candidaţii să se
prezinte ca independenţi sau sub eticheta unui partid artificial. În felul acesta primeşte un
număr mare de locuri directe la scrutin direct, beneficiind totodată de compensaţii
maxime. Acest tip de scrutin este extrem de atrăgător pentru cei care vor să combine
finalitatea proporţională şi desemnarea personală de către alegători a aleşilor, ca în
scrutinul uninominal.
Rolul pragurilor electorale

În unele sisteme proporţionale, pentru a permite participarea la repartizarea locurilor, s-a
fixat un prag naţional sau de circumscripţie, în general fixat în procente din voturile
exprimate (de exemplu la nivel naţional acest prag este de 5% în Germania).
Fracţionarea puternică a opiniilor nefiind desfiinţată prin schimbarea modului de
scrutin, această măsură face ca, în unele ţări, mai ales cele care au cunoscur totalitarismul
comunist, un mare procent din voturile exprimate să fie lipsite de orice reprezentare în
legislativ. Impactul diferitelor sisteme proporţionale asupra transformării voturilor în
locuri 30 .
Fără să ţinem seama de efectul pragului, se poate constata că toate sistemele
proporţionale prin divizor sau prin coeficient converg către proporţionalitatea matematică
pură atunci când magnitudinea creşte.
Pentru a generaliza, se poate spune că scrutinelor proporţionale li se aplică
următoarele trei reguli:
1 Cu cât creşte magnitudinea, cu atât creşte proporţionalitatea sistemului.
2 Cu cât magnitudinea creşte cu atât sistemele proporţionale tind să dea acelaşi
rezultat (convergenţă).
30
Pierre Martin, op.cit., pp 89-90
3 Toate sistemele electorale, chiar şi cele mai proporţionale, suprarepreznită partidele
cele mai puternice în defavoarea celor mai slabe. Raţiunea este extrem de simplă:
chiar cu sistemele proporţionale cele mai favorabile partidelor mici, cum sunt cele
bazate pe metoda Sainte-Lague, sau cea a resturilor celor mai puternice, dacă acestea
sunt câteodată suprareprezentate la nivelul unei circumscripţii, slăbiciunea lor
generală le împiedică frecvent să obţină locuri în celelalte circumscripţii, ceea ce
provoacă o subreprezentare globală. În fapt, exact ca şi în cazul modurilor de scrutin
majoritar, un partid mic scapă de subreprezentare numai dacă voturile sale sunt
concentrate, dacă este puternic local.
O tipologie a sistemelor proporţionale în funcţie de influenţa asupra partidelor

Plecând de la diferitele studii, se pot clasifica metodele proporţionale în ordinea
descrescătoare a caracterului lor favorabil marilor partide: sistemul d’Hondt, vot unic
transferabil, Sainte-Lague modificat şi resturile cele mai puternice.
Scrutinele proporţionale de compensare, cum este sistemul german, combină
un scrutin uninominal cu un scrutin de listă, şi au o finalitate proporţională clară.
Sistemul de listă este de departe cea mai des utilizată formă a RP. Alegătorul
selectează un partid şi lista sa de candidaţi, care să-l reprezinte. Listele partidului pot fi
ori deschise ori închise, permiţând alegătorului să indice o preferinţă în propriii candidaţi.
Dacă partidul câştigă 30% din voturi de exemplu, el primeşte 30% din locuri în legislativ.
Un procent minim de voturi poate fi solicitat pentru a câştiga reprezentare, tipic
utilizându-se un prag de 5%. Acest tip de RP este ideal pentru legislative mari la nivel
naţional.
Mixed Member System (MM) - Această RP hibridă alege jumătate din legislativ
prin mandat unic pe districte „câştigătorul ia totul”, şi cealaltă jumătate prin sistem de
listă. Sistemul combină fără probleme RP geografică, ideologică şi proporţională.
Votul preferenţial (VP) - alegătorul clasifică simplu candidaţii în ordinea
preferinţei sale (1, 2, 3, 4, etc. …). O dată ce prima opţiune a alegătorului este eliminată,
voturile în exces sunt eliminate sau „transferate” către preferinţele următoare în ordine
până ce toate poziţiile sunt ocupate. Alegătorii pot vota pentru candidatul (candidaţii)
favorit, cunoscând cunoscând faptul că dacă candidatul nu primeşte suficiente voturi,
votul său va fi transferat către prefeinţele următoare. Prin VP fiecare vot contează şi
foarte puţine voturi sunt risipite. VP este numită şi vot unic transferabil (VUT).
În termeni generali, sistemele electorale sunt văzute ca aparţinând de 2 mari

grupuri: sisteme de reprezentare proporţională (RP) – unde dorinţa este ca procentul
de locuri ale partidului în legislativ să reflecte cât mai fidel procentul voturilor obţinute
de partid – şi sisteme non-propoţionale - unde se acordă o mai mare importanţă ca un
partid să deţină o majoritate clară faţă de concurenţii săi, astfel crescând (aşa se speră)
posibilitatea asigurării unui guvern puternic şi stabil. În afară de aceast ăîmpărţire,
situaţia este de fapt mai complexă, cu nuanţe semnificative de variaţie între diferite tipuri
de sisteme electorale care se utilizează în lume. Acesata nu doar în termeni de cât de
mare tendinţă are un sistem anume de a produce o mai mare sau mai mică
proporţionalitate decât altul. La fel de semnificativ este modul în care sistemele
electorale pot să varieze într-un sens strategic. De exemplu, unele sisteme oferă o mai
mare arie de alegere pentru alegător decât alte sisteme, iar aceasta are implicaţii atât
pentru partide, în modul în care îşi fac campania, cât şi pentru alegători, în modul în care
ei votează.
Sistemele pluralitare (sistemul “Single Member Plurality”, sau “First Past the
Post”) şi sistemele majoritate aparţin grupului sistemelor non-RP. Tradiţional, cele mai
comune sisteme RP sunt sistemele de listă, folosite de aproape jumătate din democraţiile
lumii. Acestea pot varia mult, dar ceea ce au în comun în primul rând este faptul că sunt
sisteme bazate pe partid mai degrabă decât pe candidat: alegătorii aleg între liste de partid
ia rproporţia de voturi câştigate de un partid în alegeri determină proporţia locurilor
alocate pentru listele sale de candidaţi. Un alt sistem RP utilizat mult este sistemul Votul
Unic Transferabil (VUT), folosit în alegerile naţionale doar în Irlanda şi Malta, dar foarte
asemănător cu sistemul Vot Alternativ: alegătorii completează fişa de vot votând în
ordinea preferinţei pentru pentru câţi candidaţi vor din câte partide vor. Proporţionalitatea
rezultatului rezultă din faptul că (nu e ca la Votul Alternativ) alegătorii aleg câţiva
legislatori din fiecare circumscripţie sau district (adică magnitudinea circumscripţiei MC
este mai mare decât unu, o trăsătură crucială a tuturor sistemelor RP).
Sistemele mixte, care provin din diferite forme. Ceea ce dă unicitate acestor
sisteme – şi au ele mai important în comun – este natura lor hibridă: atât sisteme non-RP
(în general SMP) cât şi RP (listă generală) întrr-un singur sistem.
Dintre toate tipurile posibile de sisteme mixte, există 2 grupuri principale: 1)
sistemul în care părţile RP şi non-RP ale alegerilor sunt tratate ca alegeri paralele
separate, în care proporţia locurilor pe care un partid le câştigă în partea non-RP a
alegerilor nu se reflectă în proporţia locurilor alocate în partea RP a alegerilor. Deci
partidele mari sunt capabile să câştige o pondere disproporţionată a locurilor. Acestea
sunt sisteme non-propoţionale (“mixed member majoritarian systems” - MMM) şi ele
formează cea mai mare parte a sistemelor care se utilizează la ora actuală; 2) al doilea
grup, cel mai loial modelului german, este format din sistemele mixed member
proportional (MMP), în care alocarea locurilor pentru un partid în “tier”-ul RP este
afectată de proporţia locurilor partidului câştigător în “tier”-ul non-RP, în particular
compensând acele partide a căror alocare de locuri în “tier”-ul non-RP a fost mai mică
decât ar f ifost de aşteptat într-un sistem RP. Dată fiind importanţa ataşată “tier”-ului RP,
sistemele MMP tind să producă rezultate/consecinţe electorale – în termeni de
proporţionalitate generală – foarte asemănătoare cu cele produse de sistemele de listă.
Proporţionalitate şi stabilitate
În una din cele mai sofisticate eforturi de a realiza o clasificare a sistemelor RP
bazat pe formule electorale, Arend Lijphart a sugerat următoarea clasificare:
1) cel mai proporţional – cel mai mare rest – Hare; Sainte-Lagüe
2) intermediar - LR-Droop; STV; Sainte-Lagüe modificat
3) cel mai puţin proporţional - d’Hondt; LR-Imperiali
Proporţionalitatea este unul din cei mai importanţi factori în studiul sistemelor
electorale. Printre factorii pe care este îi afectează amintim: 1. echilibrul pe sexe şi etnic
în compoziţia legislativuluiş 2. numărul partidelor politice câştigând locuri în legislativ
şi, prin implicaţii, 3. numărul de partide implicate în formarea Guvernului.
Proporţionalitatea are de asemenea o influenţă importantă asupra stabilităţii generale a
sistemului politic.
Mai întâi, sistemele RP este mai probabil să producă Parlamente care, în ceea ce
priveşte membrii săi, să reprezinte un microcosmos al societăţii, adică este un mai mare
echilibru pe sexe, şi de asemenea (când este relevant) o mai mare reprezentare a
minorităţilor etnice. Demonstrarea empirică a acestui punct este dificilă datorită unori
factori care trebuie avuţi în vedere (cum ar fi nivelul de dezvoltare economică a ţării, de
exemplu). Cu cât este mai mare proporţionalitatea, cu atât este mai mare reprezentarea
femeilor (o corelare de 0,32). Aceasta a fost confirmată de analize multivariate mai
sofisticate (cum ar fi Norris 1996). În al doilea rând, proporţionalitatea influenţează de
asemenea numărul partidelor care câştigă locuri în legislativ. Numite după celebrul
cercetător în ştiinţe politice, Legile lui Duverger (1954) stipulează că sistemele RP tind să
producă sisteme multipartite, în timp ce sistemele non-RP tind să producă sisteme de 2
partide. Cu cât este mai proporţional sistemul electoral, cu atât ar trebui să ne aşteptăm să
vedem mai multe partide. Relaţia este determinată atât de mecanica sistemului electoral
(adică face mai uşor sau mai dificil pentru un partid mic să câştige locuri) cât şi de
aşteptările psihologice pentru politicieni şi alegători determinate de sistemul electoral
(adică dacă este o pierdere de timp pentru un partid mic să vină cu candidaţi într-un
sistem non-RP, şi pentru un suporter să se obosească să-l voteze) (Blais and Carty 1991).
Această relaţie a fost demonstrată de multe studii (Lijphart 1994; Taagepera şi Shugart
1989). Sistemul de listă, sistemul Votului Unic Transferabil (VUT) numit şi sistemul
Hare şi sistemul MMP au un număr mai mare de partide decât sistemele majoritariste.
În al treilea rând, dat fiind că sistemele RP permit mai multor partide să câştige
locuri în legislativ, în cazul sistemelor politice Parlamentare acesta are implicaţii în
formarea guvernului. Sistemele non-RP sunt caracterizate în principăal de guvernul –
partid unic, iarsistemele RP de guvernele – coaliţii de partide.
În al patrulea rând, decurgând într-o anumită măsură din lutimele două puncte, se
argumentează adesea că sistemele RP promovează instabilitatea politică: ori avem un
Parlament reprezentativ care alege un guvern reprezentativ similar, ori avem un guvern
“puternic” şi “stabil” – sugestia este că nu le putem avea în acelaşi timp. Dar există prea
puţine probe că este atât de tranşantă alegerea, argumentele fiind:
- Studii comparative au găsit prea puţine probe că longevitatea guvernului ar fi
mult mai slabă în sistemele RP decât în sistemele non-RP;
- În general, guvernele din sistemele RP sunt mult mai reprezentative în termeni
de opinie publică dat fiind că ele cuprind coaliţii de mai multe partide.
- partidele extremiste pot câştiga locuri mult mai uşor în sistemele RP, dar sunt
situaţii când partide extremiste au câştigat în sisteme non-RP (Franţa, Italia), în câteva
cazuri chiar câştigând detaşat cursa electorală.
- Tendinţele de câştiguri electorale sunt mai înalte în sistemele RP. Per ansamblu,
câştigul mediu în sistemele RP sunt de 70,8% iar în sistemele non-RP este de 68,2%.
Corelarea generală între proporţionalitate şi proporţionalitate şi rezultat (câştig) este de
0,26.
Există, în general, puţine probe privind substituirea netă între proporţionalitate şi
stabilitatea sistemului, şi putem spune chiar că cea mai mare parte a probelor conduc în
direcţia opusă.
6. Consecinţele strategice ale sistemelor electorale

Efectele strategice ale sistemelor electorale sunt la fel de importante ca efectele
lor în proporţionalitate. Aici atenţia este adusă în special asupra tipului de buletin de vot
şi al gradului de alegere care permite alegătorilor să alegă partidele şi candidaţii preferaţi.
De exemplu, în sistemele SMP ca cele utilizate în Marea Britanie ori sistemul listei
închise folosit în Spania, alegătorii au de făcut o alegere categorică (ori/ori) de a vota
pentru un candidat în Marea Britanie sau pentru un partid în Spania. Prin contrast, în
sistemul STV utilizat în Irlanda, alegătorii pot alege toţi candidaţii în ordinea preferinţei,
pot vota numerotând în ordinea preferată.
Aceste distincţii, bazate pe gradul de alegere pe care alegătorii îl au sugerează o
clasare a sistemelor electorale total diferită de cea discutată în secţiunea precedentă:
1. STV (ex: Irlanda): se pot alege în ordinea dorită toţi candidaţii de la toate
partidele
2. Panachage (votul pentru liste diferite pe un singur buletin, deci în cadrul unui
scrutin de listă alegătorul are posibilitatea de a şterge anumiţi candidaţi de pe listă şi/sau
de a-i înlocui cu candidaţi din alte liste) (ex: Elveţia): se poate vota pentru candidaţi din
mai mult decât un partid
3. Lista deschisă (ex: Finlanda): voturile “personale” determină clasarea
candidaţilor
4. Mixed member (ex: Noua Zeelandă): două voturi – unul pentru candidat şi unul
pentru partid
5. AV (ex: Australia): se pot delecta în ordinea preferinţei toţi candidaţii, dar
numai unul este ales
6. Listă închisă (ex: Africa de Sud): se poate vota doar categoric pentru un singur
partid
7. SMP (ex: UK): se poate vota doar categoric pentru un candidat al unui partid
Date fiind diferenţele între sistemele electorale bazate pe tipul de alegere oferit
votanţilor (ex: sisteme centrate pe candidat vs. sisteme centrate pe partid), la fel ca şi pe
aria de alegere (sisteme categorice vs. sisteme cu ordine de preferinţă), este de aşteptat ca
acestea să aibă influenţe importante asupra politicienilor şi alegătorilor deopotrivă. În cei
priveşte pe politicieni: sistemele electorale pot fi văzute ca având efecte strategice asupra
politicienilor şi votanţilor, în cel puţin 3 privinţe: tipul de campanie electorală, 2. stilul
de organizare a partidului, forme de reprezentare electorală.
Campaniile electorale sunt influenţate de sistemul electoral. Atunci când sistemul
electoral permite nivele înalte de alegere intra-partid (ex: STV), există tendinţa partidelor
de a realiza campania în mod descentralizat accentul căzând pe campaniile candidaţilor
individuali. În anumite condiţii aceasta poate determina accentuarea conflictelor dintre
facţiuni ale candidaţilor aceluiaşi partid. Prin contrast, dacă sistemul este unul de alegere
categorică, nu mai este posibilă lupta între facţiuni. Mai mult, dacă sistemul este bazat pe
partid (ex: listă închisă), se pune mult mai puţin accentul pe candidaţi: campania este
condusă de la centru şi în jurul centrului.
Efectul asupra naturii organizării de partid apare cu deosebire în cazul sistemelor
bazate pe candidaţi care presupun o legătură mult mai directă cu “masele”, de unde
rezultă o democraţie internă de partid mult mai eficientă. Conducerea centrală nu are
resurse şi nu poate controla autoritar partidul. În sistemele bazate pe partid, prin contrast,
organizaţia este mult mai mult controlată iar deciziile sunt impuse filialelor şi membrilor.
Chiar dacă din anii ’80, o dată cu procesul de profesionalizare a campaniilor electorale,
aceste distincţii s-au estompat, putem încă să identificăm forme de organizare eficientă la
nivel local în sistemele bazate pe candidaţi.
În ce priveşte natura reprezentării parlamentare, aria pentru votarea strategică
creşte o dată ce ne referim la sistemele electorale mai deschise. De exemplu, atunci când
alegerile sunt concomitente pentru diferite funcţii şi demnităţi alegătorul poate beneficia
de avantaje din această situaţie şi să-şi nuanţeze suportul pentru diferite partide.
Considerat ca o tehnică de realizare a reprezentării politice, sistemul electoral este
un factor important în reforma politică, influenţând modul de recrutare a clasei politice şi
prin aceasta sistemul de partide, şi implicit, stabilitatea şi eficienţa guvernamentală.
Primă etapă într–un proces laborios, reforma recrutării politice nu se poate reduce doar la
modificarea sistemului electoral, dar nici nu poate face abstracţie de acesta.
Cheia succesului procesului de reformare a sistemelor de recrutare a clasei
politice stă în capacitatea partidelor de a se transforma, de a–şi reorganiza structura, şi
implicit de a înţelege corect şi responsabil rolul dominant pe care îl au. Funcţionalitatea
unui sistem de partide depinde de modul în care constrângerile electorale creează un
anumit spaţiu politic, atât pentru organizarea sistemului concurenţial, cât şi din
perspectiva strategică.
Departe de a fi un doar o simplă tehnică sistemul electoral se raportează la cultura
sau culturile politice existente, cu care interacţionează. Multipartidismul specific Europei
continentale nu este reflectarea directă a sistemelor electorale (chiar dacă în Uniunea
europeană sistemul proporţional este dominant, 11 din cele 15 state aplicând variante ale
acestui model), ci dezvăluie tradiţii istorice, specificităţi sociale şi aspecte culturale care
împreună contribuie la constituirea unui sistem de partide
Evoluția clivajului
stânga-dreapta
Clivajul stânga-dreapta până la
revoluția franceza
Înainte de 1788 - Clivajul de epoca Versailles
Stânga Dreapta
Miniștrii Curtea
reforma statu quo
1788 - Clivajul în perioada Adunării notabililor
Votul per capita Statu quo
Mai 1789
Starea a treia Aristocrații Clerul
Septembrie 1789
Clivajul topografic: hemiciclul parlamentar
O ședință a Senatului francez la Palatul Luxemburg

Compoziți politică a Adunării legislative în
1791
Adunarea națională franceză
Clivajul majoritate-opoziție: Camera
Comunelor
Distribuția mandatelor și așezarea
parlamentarilor în Camera Comunelor
Palatul Westminster, sediul Camerei
Comunelor
Camera Reprezentanților a Congresului
SUA
Așezarea și compoziția politică a celei de-a
113 Camere a Reprezentanților
Congresul SUA
Caracteristicile clivajului
Dreapta Stânga
1.prevalența tradiţiei 1.egalitatea (egalitate
2. logica ordinii socială - egalitate economică
2. Inegalitatea (Inegalitate – egalitate de şanse)
economică – inegalitate de şanse 2. logica drepturilor
„așa a lăsat Dumnezeu”) 3. asistenţă socială crescută
3. capitalism integral 4. pre-emineța societății în
4. preeminența comunității raport cu individul
naturale (familie, comunitate 5. internaţionalism
locală, națiune) 7. orizontalitate socială
5. subsidiaritate 8. guvernare largă –
6. naţionalism – autohtonism democrație
7. ierarhie socială 9. legea dictează culturii
8. guvernare restrânsă – elitism
9. cultura dictează legii
Modelarea spațiului politic
potrivit clivajului stânga-dreapta
100 Libertarieni
90
Llbertate civică
80
70
60 Anarhiști
50
40
Social-democraț Neo - liberali
i
30
Socialiști
20
10 Fasciști
0 Staliniști
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Libertate economică
Manifestul J’Accuse… ! , apărut sub forma unei scrisori deschise adresate de
Émile Zola preşedintelui Franţei şi publicat în L’Aurore pe 13 ianuarie 1898
Sistemul de partide și
tipologia partidelor
la
Maurice Duverger
O carte esențială
Caracteristicile sistemului de partide
Pentru Duverger analiza evoluției sistemului de partide

conduce la trei concluzii:
1. Sistemele de partide pun în evidență opoziția
« naturală » dintre stânga și dreapta
-2. în consecință partidele de centru au tendința de a fi
laminate;
3. Sistemele electorale deformează această opoziție
Partidele
Partide indirecte
(cu originea
Partide de cadre într-o altă organizație) Partide de masă
Traditionale Socialiști
Americane Comuniști
Fasciști
Partidele din țări
sub-dezvoltate
Cele trei legi ale lui Duverger
1) Sistemul electoral majoritar uninominal tinde spre

bipartidism
2) Sistemul mixt tinde spre multipartidism cu partid
dominant
3) Sistemul proporțional tinde spre un sistem multipartidist
competitiv
Sistemele de partide
Sisteme pluraliste Sisteme cu partid unic

Sistemele
pluraliste
Multipartidis
Bipartidism
m
Dominant Competitiv Dominant Competitiv
4 sau mai
Rigid Suplu 2 sau 3
multe
Sisteme cu partid unic
Variază în funcție de:
A) Structura partidului
(partide de cadre – partide de masă)
B) Ideologie
(partide revoluționare – partide reformiste)
C) Nivelul de dezvoltare al țării
(evoluția socio-economică; criza de transformare sau de
conjunctură)
1) Nivel superior
(Germania nazistă)
2) Nivel mediu
(state semi-industrializate : Spania și Portugalia)
3) Nivel inferior
(Statele sub-dezvoltate din Asia și Africa)
D) Rolul partidului în stat

Moduri de scrutin
• Scrutinul majoritar (câştigătorul ia totul)
obiectivul urmărit: formarea majorităţii
• Scrutinul proporţional (fiecăruia cât reprezintă)
obiectivul urmărit: asigurarea legitimităţii guvernării
• Scrutinul mixt (candidaţi individuali, repartiţie
proporţională a mandatelor)
obiectivul urmărit: legitimitatea guvernării şi
responsabilizarea aleşilor
• Individualizarea votului versus votul colectiv
• Egalitatea alegătorilor de la principiu la fapt
• Administrarea alegerilor: votul în secţia de domiciliu sau
votul în orice secţie de vot
• Asigurarea secretului votului: cabina de vot şi frauda
electorală
• Votul diasporei
• Modalităţi de numărare a voturilor: numărătoarea
manuală versus numărătoarea automată
• Impactul noilor tehnologii: votul electronic şi votul prin
internet
Tipuri de circumscripţii
•Circumscripţii uninominale (în care se dispută un

singur post)
•Circumscripţii plurinominale (în care se dispută mai
multe posturi care pot fi sau nu trecute pe o listă)
Caracteristici structurale ale
alegerilor
• Tipul circumscripţiilor
• Numărul de tururi de scrutin
• Sistemul electoral (tehnica de repartizare al mandatelor)
• Problematica dimensiunii şi egalităţii circumscripţiilor:
Diferenţele demografice
Designul circumscripţiilor (gerrymanderingul)
Primul gerrumandering
În 1812 guvernatorul Elbridge Gerry a decupat districtul
Essex din Massachusetts în favoarea propriului partid
Gerrymandering A
Gerrymandering B
Gerrymandering republican
R R D D R
R D D R R
D D R R D
D D R R D
R D R D R
R R R D R
D R R D D
D D R R D
R R R D D
Gerrymandering democrat
R R D D R
R D D R R
D D R R D
D D R R D
R D R D R
R R R D R
D R R D D
D D R R D
R R R D D
Gerrymandering în Colorado, SUA
Gerrymandering municipal ce nu diferenţiază districtele electorale în funcţie
de clivajul centru-periferie
1 2
8 3
7 4
6 5
Gerrymandering municipal diferenţiind între districte electorale pe
considerente de vecinătate
1 3
5 7
6 8
2 4
Scrutinul majoritar
Desemnează modul de organizare al votării în care primul candidat clasat
este declarat ales.
• Are ca obiectiv principal asigurarea guvernabilităţii prin forţarea
“mecanică” a majorităţii unui partid.
• Urmăreşte să degaje majoritatea unui partid sau a unei alianţe
electorale
• Scrutinul majoritar poate fi clasificat în funcţie de circumscripţie:
- uninominal (dacă se desfăşoară într-o circumscripţie în care se dispută
un sigur mandat – uninominală)
- plurinominal (dacă se desfăşoară într-o circumscripţie în care se
dispută mai mult mandate)
sau în funcţie de proporţia majorităţii:
- cu majoritate relativă (sau într-un tur) dacă primul clasat este declarat
ales oricare ar fi majoritatea obţinută
- cu majoritate absolută (sau în două ori mai multe tururi) dacă primul
clasat a obţinut peste jumătate din voturi
Scrutinul uninominal cu un tur
• Exemplul tipic: Marea Britanie

• Principiul: câştigătorul ia totul
• Consecinţă 1: procentajul este relativ
• Consecinţă 2: creşte importanţa repartiţiei
geografice a sufragiilor
Partidul Conservator 8772598 32,5 197 30,6 -2,0
Sinn Fein 17453 0,06 5 0,8 +0,7
Plaid Cymru 174838 0,6 3 0,4 -0,2
Partidul Social Democrat şi Laburist (SDLP) 125626 0,4 3 0,4 0
Partidul Unionist din Ulster (UUP) 127314 0,4 1 0,1 -0,3
Respect-Unity 68065 0,2 1 0,1 -0,1
Independenţi 18739 0,07 1 0,1 +0,03
Alţii 1478266 5,5 1 0,1 -5,4
Total 26975250 100 650 100 42,13

Sinn Fein 171942 0,6 5 0,8 +0,2
Plaid Cymru 165394 0,6 3 0,4 -0,2
Partidul Social Democrat şi Laburist (SDLP) 110970 0,4 3 0,4 0
Partidul Verde 285616 1,0 1 0,1 -0,9
Alţii 2124891 7,0 2 0,2 -6,8
Total 29691380 100 650 100 45,2

Partidul Laburist 9344328 30,4 232 39,5 -9,1
Partidul Naţional Scoţian (SNP) 1454436 4,7 56 8.6% +4,1
Partidul Liberal-Democrat 2415888 8,0 8 1.2% -6,8
Partidul Unionist Democratic (DUP) 184260 0,6 8 1.2% +0.6
Sinn Fein 176232 0,6 4 0.6% =
Plaid Cymru 181694 0,6 3 0.5% -0,1
Partidul Social Democrat şi Laburist (SDLP) 99809 0,3 3 0.5% +0.2
Partidul pentru Independența Regatului Unit (UKIP) 3881129 12,6 1 0.3% -12,3
Partidul Verde 1157613 3,8 1 0.2% -3,6
Partidul Unionist din Ulster (UUP) 114935 0,4 2 0.2% -0,2
Alții 52306 0,1 2 0.4% +0.3
Total 30397550 50.9

din
30697525

Partidul Conservator 13636684 42.4% 317 48.8% +6,4
Partidul Laburist 12878460 40% 262 40,3% +0,3
Partidul Naţional Scoţian (SNP) 977,569 3% 35 5,4% +2,4
Partidul Liberal-Democrat 2371910 7.4% 12 1,8% -5,6
Partidul Unionist Democratic (DUP) 292316 0,6 +0,9

10 1.5%
Sinn Fein 238915 0,7 7 0,7% =
Plaid Cymru 164466 0,5 4 0,6% +0.1
Partidul pentru Independența Regatului Unit (UKIP) 594068 1.8 0
Partidul Verde 525435 1,6 1 0,2% -1.4
Independent 151471 0,2 1 0,5% +0,3
Alții 1
Total 31831294 98,2 650 17,4

din
32,204,124
Consecinţe scrutinului majoritar relativ:
disproporţionalitatea
Indicele de disproporţionalitate (Michael Gallagher) .
Indicele de disproporţionalitate reprezintă diferenţa dintre procentul voturi şi cel al

mandatelor împărţit la doi. Cu cât cifra se apropie mai mult de zero cu atât
proporţionalitate este mai mare. Şi viceversa: cu cât cifra se îndepărtează mai mult de
zero cu atât disproporţia este mai mare.
Indicele de disproporţie a fost, deci, în Marea Britanie la alegerile din 2005
42,13/2=21,06
În 2010
45,2/2=22,6
În 2015
50,9/2=25,45
În 2017
17,4/2=8,7
Verzii 582247 4,30 0 0 0
Independeţi 64864 0.48 1 0,32 -0,16
Alţii 108361 0,82 0 0 0
Total 13564702 100 308 100 24,53

Verzii 664068 4,48 0 0 0
Independeţi 81860 0,55 1 0,32 -0,23
Alţii 74947 0,51 0 0 0
Total 14817159 100 308 100 21,59

Partidul Conservator 5208796 37,65 143 46,4 8,75
Partidul Liberal 3633185 26,26 1,26

77 25,0
Blocul din Quebec 1379991 9,98 40 15,9 5,92
Noul Partid Democratic 2515561 18,18 37 12,0 6,18
Verzii 937613 6,78 0 0 0
Independeţi 2 0,6 0,1

94844 0,69
Alţii 5438,9504 0 0 0
Total 13834294 100 308 100 22,21

Partidul Conservator 5,832,401 39.62 166 53.90 14,28
Partidul Liberal 2,783,175 18.91 -7.87

34 11.04
Blocul din Quebec 889,788 6.04 4 1.30 −4,74
Noul Partid Democratic 4,508,474 33.44 103 30.6 -2,84
Verzii 576,221 3,90 1 0.32% −2,30

Partidul Liberal 6,943,276 39.5% 184 54 14,5
Partidul Conservator 5,613,614 31.9% -2.9

99 29
Blocul din Quebec 821,144 4.7% 10 3 −1,7
Noul Partid Democratic 3,470,350 19.7% 99 13 -6,7
Verzii 602,944 3.4% 1 0.3% −3,1

Indicele de disproporţionalitate în Canada
Indicele de disproporţie în 2004
24,53/2=12,26
21,59/2=10,75
22,21/2=11,10
32,03/2=16,01
28,9/2=14,45
Efecte perverse ale sistemului majoritar (exemplul
alegerilor federale canadiene din 1926 în Manitoba)
Partid politic % din locuri % din locuri

Conservatori 42,2 % 00%
Muncitoresc-progresist 19,5 % 41 %
Liberal 18,4 % 24 %
Progresist 11,2 % 24 %
Laburist 8,7 % 12 %
Consecinţe
• Amplifică procentul locurilor în raport cu

procentul voturilor pentru primul partid
clasat
• Creează serioase dificultăţi pentru partidele
mici, nuanţate de polarizarea geografică,
culturală şi etnică.
Scrutinul plurinominal într-un tur
• Exemplul standard: alegerile prezidenţiale din

Statele Unite
• Raţiunea scrutinului, câştigarea fiecărui stat, are
drept consecinţă relativizarea procentului
• Ceea ce contează este votul electoral şi nu votul
popular
• În consecinţă, importantă devine repartizarea
geografică a sufragiilor
Alegerile prezidenţiale americane din 2000
Bush 50456002 271
Gore 50999897 266

Bush 59459765 286
Kerry 55.949.407 252

Obama 69456897 365
McCaine 59934814 173

Trump 62984828 304
Clinton 65853514 227

Numărul marilor electorii în funcţie de stat
Rezultatul alegerilor prezidenţiale
americane din 2016 pe comitate în procente
Caracteristici ale alegerilor prezidenţiale americane
1. Surprareprezentarea statelor mici

2. Surpradeterminarea statelor mari
3. În cazul unei competiţii strânse, esenţială este
victoria în Swing States aşa cum au demonstrat şi
alegerile din 2000 (Florida) şi cele din 2004
(Ohio)
Rezultatul alegerilor din Florida în
2000
Bush 2.912.790 48.850 % 25
Gore 2.912.253 48.841 % 0
Nader 97.421 1.633 % 0
Buchanan 17.412 0.292 % 0

Rezultatul alegerilor din Ohio în 2004
Bush 2,796,147 51% 20
Kerry 2,659,664 49% 0
Badnarik 14,331 0% 0
Peroutka 11,614 0% 0
Consecinţe
• Întăreşte şi mai mult tendinţele sistemului

majoritar uninominal, amplificând procentul
locurilor în raport cu procentul voturilor pentru
• Creează serioase dificultăţi pentru partidele mici,
nuanţate de polarizarea geografică, culturală şi
etnică
Scrutinul uninominal cu două tururi
• Exemplul arhetipal: cazul Franţei

• Raţiunea: câştigarea celui de al doilea tur
Alegerile legislative franceze din 1993
1993 Voturi % în voturi Locuri % în locuri

RPR 5 032 496 19,83 242 41,94
UDF 4 731 013 18,64 207 35,87
PS 4 415 495 17,39 53 9,18
MRG 459 483 1,81 14 2,42
FN 3 152 543 12,42 0 0
Verzi 1 022 196 4,02 0 0
GE 917 228 3,61 0 0
PCF 2 331 399 9,18 24 4,15
Diverşi dreapta 1 118 032 4,4 35 6,06
Extrema stângă 432 282 1,66 0 0
Alţii 1 633 347 7,04 2 0,34

Alegerile prezidențiale din Franța 21
aprilie și 5 mai 2002
Voturi % Voturi %
Jacques Chirac
Adunarea pentru Republică (RPR – Rassemblement
pour la Republique), susținut de Partidul
radical,Partidul popular pentru democrație franceză și
de dizidenți din Uniunea pentru democrație franceză
(UDF – Union pour la democratie francaise), la turul al 5 665 855 19,88 % 25 537 956 82,21 %
doilea candidând pentru un nou partid, Uniunea pentru
o majoritate prezidențială (UMP - Union pour la
majorite presidentielle, actualmente Uniunea pentru o
mișcare populară: Union pour un mouvement
populaire)
Jean-Marie Le Pen
4 804 713 16,86 % 5 525 032 17,79 %
Frontul național (Front national)
Turul I
Voturi %
Lionel Jospin
4 610 113 16,18 %
Partidul socialist (Parti socialiste)
Francois Bayrou
1 949 170 6,84 %
Uniunea pentru democrație franceză (Union pour la democratie francaise)
Arlette Laguiller
1 630 045 5,72 %
Lupta muncitorească (Lutte ouvriere)
Jean-Pierre Chevenement
1 518 528 5,33 %
Mișcarea cetățenilor (Maouvement des citoyens)
Noel Mamere
1 495 724 5,25 %
Verzii (Les Verts)
Olivier Besancenot
1 210 562 4,25 %
Liga comunistă revoluționară (Ligue communiste revolutionnaire)
Jean Saint-Josse
1 204 689 4,23 %
Vanătoare, pescuit, natură și tradiție (Chasse, peche, nature et traditions)
Turul I
Candidatul și partidul politic Voturi %
Alain Madelin
1 113 484 3,91 %
Democrație liberală (Democratie liberale)
Robert Hue
960 480 3,37 %
Partidul comunist (Parti communist)
Bruno Megret
667 026 2,34 %
Mișcarea național republicană (Mouvement national republicain)
Christine Taubira
660 447 2,32 %
Partidul radical de stânga (Parti radical de gauche)
Corinne Lepage
Cetățenie acțiune participare pentru secolul al XXI-lea (Citoyennete action 535 837 1,88 %
participation pour le XXIe siecle)
Christine Boutin
339 112 1,19 %
Forumul republicanilor sociali (Forum des republicains sociaux)
Daniel Gluckstein
132 686 0,47 %
Partidul muncitorilor (Parti des travailleurs)
Alegerile legislative franceze din 9 și 16
iunie 2002
2002 Voturi % în voturi Locuri %în locuri
UMP 8408023 33,3 357 61,87
PS 6086599 24,11 140 24,26
FN 2862960 11,34 0 0
UDF 1226462 4,86 29 5,03
PCF 1216178 4,82 21 3,64
Verzii 1138222 4,51 3 0,52
Diveşi dreapta 921973 3,65 10 1,73
CPNT 422448 1,67 0 0
PRG 388891 1,54 7 1,21
Diveşi stânga 275553 1,09 6 1,04
Diverşi 194946 0,77 1 0,17
RPF 94222 0,37 2 0,35
Régionalişti 66240 0,26 1 0,17
Extrema dreaptă 59549 0,24 0 0
Consecinţe
• Amplificarea procentajului în locuri în
raport cu procentajul în voturi pentru primul
partid sau prima alianţă
• Dificultăţi pentru partidele să constituie
alianţe
• Bipolarizarea scrutinului
Efectele scrutinului majoritar
• Suprareprezentarea primului partid datorită

surplusului de locuri rezultat din aplicarea
principiului “câştigătorul ia totul”
• Frecventa subreprezentare a celui de al
doilea partid
• Performanţa politică a partidelor depinde de
repartiţia geografică a sufragiilor
• Slaba reprezentare a terţelor partide (mai
puţin a celor puternice la nivel local)
• Imprimă o tendinţă bipartidistă sau
bipolaristă
• Accentuează rolul alianţelor în cazul
scrutinului uninominal în două tururi
Avantaje
• Asigură degajarea unei majorităţi

guvernamentale clare
• Permite concentrarea votului aspra
reprezentantului şi a guvernului, nu a
partidului
• Creează aleşi ai circumscripţiei
Dezavantaje
• Este injust în privinţa reprezentativităţii,

excluzând de la viaţa politică minorităţile
• Alegătorii nu sunt capabili să se adapteze
politicilor naţionale
• Guvernul rămâne minoritar în voturi, cu o
legitimitate fragilă, uşor de basculat
Scrutinul proporţional
• Urmăreşte să asigure reprezentativitatea, deci legitimitatea
democratică a guvernării
• Asigură accesul tuturor grupurilor politice şi de opinie
reprezentative în Parlament
• Poate fi:
- scrutin proporţional absolut
- scrutin proporţional relativ cu limită majoritară (prag
electoral)
- scrutin proporţional relativ cu primă majoritară
Scrutinul proporţional este, de regulă,
scrutin de liste
Din această regulă rezultă.
- importanţa magnitudinii pentru asigurarea proporţionalităţii
Magnitudinea – numărul de locuri de distribuit într-o
circumscripție. Cu cât numărul de mandate este mai mare, cu
atât magnitudinea crește.
- Modalitatea de repartizare a locurilor
Pentru a realiza repartiţia mandatelor sunt folosite:
- metodele prin coeficienţi
- metodele prin divizori
sau
- metoda celui mai mare rest
- metoda celei mai mari medii
Alegerile federale belgiene din mai 2003
Voturi % în voturi Locuri % în locuri

1 009 22
VLD 3 15,36 25 16,67 1,31
SP.A-Spirit 979 950 14,91 23 15,33 0,42
CD&V 870 749 13,25 21 14,00 0,75
PS 855 992 13,02 25 16,67 3,65
Vl.Blok 767 605 11,68 18 12,00 0,32
MR 748 954 11,4 24 16,00 4,6
CDH 359 660 5,47 8 5,33 0,14

NV-A 201 399 3,06 1 0,67 2,39
Ecolo 201 123 3,06 4 2,67 1,61
AGALEV 162 205 2,47 0 0,00
FN 130 012 1,98 1 0,67 1,31
Repartizarea mandatelor prin
metoda coeficientului
• Coeficientul Hare : Q: V/S

• Coeficientul Hagenbach-Bischoff : Q = V/S + 1
• Coeficientul Imperiali : Q = V/S + 2
• Coeficientul Droop : Q = (V/(S + 1)) + 1
Coeficientul Hare şi cel mai mare rest
•4 partide şi 10 locuri
Partidul A a obţinut 91 000 voturi

Partidul B a obţinut 54 000 voturi
Partidul C a obţinut 32 000 voturi
Partidul D a obţinut 25 000 voturi
Q = 202 000/10 deci 20 200
Repartiţia mandatelor:
A = 91 000/20 200 = 4,5 (4 = 80 800 voturi).
Restul : 91 000 – 80 800 = 10 200 voturi.
B = 54 000/20 200 = 2,6 (2 = 40 400 v voturi).
Restul : 54 000 – 40 400 = 13 600 voturi.
C = 32 000/20 200 = 1,5 (1 = 20 200 voturi).
Restul 32 000 – 20 200 = 11 800 voturi.
D = 25 000/20 200 = 1,2 (1 = 20 200 voturi).
Restul 25 000 – 20 200 = 4 800 voturi.
• A : (4) 10 200 voturi. => 4 (40%)
• B : (2) 13 600 voturi (1). => 3 (30%)
• C : (1) 11 800 voturi (2). => 2 (20%)
• D : (1) 4 800 voturi => 1 (10%)
Coeficientul Hare şi cea mai mare medie
• Etapele stabilirii coeficientului

Atribuirea unui al nouălea loc V/S+1
• Lista A = 91 000/4+1 = 18 200
• Lista B = 54 000/2+1 = 18 000
• Lista C = 32 000/1+1 = 16 000
• Lista D = 25 000/1+1 = 12 500
• Atribuirea celui de al zecelea loc V/S+1
• Lista A = 91 000/5+1 = 15 166

• Lista B = 54 000/2+1 = 18 000
• Lista C = 32 000/1+1 = 16 000
• Lista D = 25 000/1+1 = 12 500
• Lista A : 5 locuri 🡺 50% locuri
• Lista B : 3 locuri 🡺 30% locuri
• Lista C : 1 loc 🡺 10% locuri
• Lista D : 1 loc 🡺 10% locuri
Importanţa magnitudinii
• Acelaşi exemplu : 5 locuri

coeficientul = 40.500
• Lista A = 91 000/40 500 = 2,2 => 2 locuri
Lista B = 54 000/40 500 = 1,3 => 1 locuri
Lista C = 32 000/40 500 = 0,0 => 0 locuri
Lista D = 25 000/40 500 = 0,0 => 0 locuri
• Atribuirea celui de al patrulea loc:
Lista A = 91 000/2+1= 30.333
Lista B = 54 000/1+1= 27.000
Lista C = 32 000/0+1= 32.000
Lista D = 25 000/0+1= 25.000
• Atribuirea celui de al cincilea loc
Liste A = 91 000/2+1= 30 333
Liste B = 54 000/1+1= 27 000
Liste C = 32 000/1+1= 16 000
Liste D = 25 000/0+1= 25 000
• Lista A = 3 locuri🡺 60% des locuri
• Lista B = 1 locuri 🡺 20% des locuri
• Lista C = 1 locuri 🡺 20% des locuri
• Lista D = 0 locuri 🡺 00% des locuri
Dacă ar fi fost de distribuit 20 de locuri

situaţia s-ar fi prezentat astfel:
Lista A : 10 locuri 🡺 50% locuri
Lista B : 5 locuri 🡺 25% locuri
Lista C : 3 locuri 🡺 15% locuri
Lista D : 2 locuri 🡺 10% locuri
Metode de repartizare a mandatelor
prin divizori
• D'Hondt : 1, 2, 3, n
• Sainte-Lägue : 1, 3, 5, 7, n
• Imperiali : 2, 3, 4, 5, 6, n
Metoda d’Hondt
56000 33000 26000 15000
1 (1) 56000 (2) 33000 (4) 26000 (7) 15000

2 (3) 28000 (6) 16500 13000 7500
3 (5) 18667 11000 8667 5000
4 (8) 14000 8250 6500 3750
5 11200 6600 5200 3000
6 9333 5500 4333 2500
7 8000 4714 3714 2143
8 7000 4125 3250 1875
Metoda Saint-Lägue
56000 33000 26000 15000
1 (1) 56000 (2) 33000 (3) 26000 (5) 15000

3 (4) 18667 (7) 11000 (8) 8667 5000
5 (6)11200 6600 5200 3000
7 8000 4714 3714 2143
9 6222 3667 2889 1667
11 5091 3000 2364 1364
13 4308 2538 2000 1154
15 3733 2200 1733 1000
Metoda Imperiali
56000 33000 26000 15000
2 (1) 28000 (3) 16500 (5) 13000 7500

3 (2) 18666 (7) 11000 8666 5000
4 (4) 14000 8250 6500 3750
5 (6) 11200 6600 5200 3000
6 (8) 9333 5500 4333 2500
7 8000 4714 3714 2142,9
8 7000 4125 3250 1875
9 6222 3666 2888 1666
Efectele scrutinului proporţional
• Creşte proporţionalitatea reprezentării mai ales dacă magnitudinea este

ridicată
Avantaje
• Asigură o mai bună reprezentare a nuanţelor şi
conflictelor de opinie.
• Permite manifestarea politică şi parlamentară a
noilor idei şi curente
• Aleşii au interese şi competenţe generale, nu
doar locale
• Guvernele sunt cel mai adesea majoritare în
voturi
Dezavantaje
• Alegătorul nu ştie ce tip de guvern votează

• Poate antrena fragmentarea politică
• Raportul aleşilor cu cetăţenii va fi intermitent şi
slab
Posibile îmbunătăţiri
• Introducerea pagului electoral

• Panaşajul (formarea unei lise proprii din candidaţii mai multor partide)
Scrutinul mixt
Sistemele mixte combină diferitele sisteme electorale pentru a evita, atenua,
elimina sau spori anumite caracteristici ale sistemelor electorale clasice.
Scrutinul mixt
• Scrutine mixte cu finalitate proporţională: Germania, România 2008-2012
• Scrutine mixte cu finalitate majoritară: Italia între 1994 și 2006
• Tehnici pentru a realiza mixajul
Sistemul electoral german
• Germania a utilizat sistemul majoritar absolut în timpul Imperiului și
reprezentarea proporțională în perioada Republici de la Weimar. În 1949 a fost
introdus un sistem mixt care ar putea fi caracterizat ca sistem proporțional
personalizat.
• Bundestag-ul are 622 membrii, la care se pot adăuga și ale locuri pentru a menține
proporționalitatea reprezentării. Fiecare alegător are dreptul la două voturi:
primul (Erststimme) este un vot personal, acordat unui candidat (partid) într-una
dintre cele 299 circumscripții electorale uninominale. Al doilea vot (Zweitstimme)
este un vot pentru partid, care este acordat unei liste de partid la nivel de land
(Landesliste). Unui candidat ăi este permis să candideze atât într-o circumscripție
uninominal cât și într-un plurinominală. Sunt declarați aleși candidații care obțin
majoritatea relativă a voturilor dintr-o circumscripție uninominală
(Direktmandate). Al doilea vot determină numărul de reprezentanți ai fiecărui
partid în Bundestag.
.
Buletinul dublu german
necompensat
Partid Voturi % Locuri câștigate în Locuri câștigate pe Total

circumscripții liste în circumscripții
uninominale plurinominale
(scrutin majoritar) (scrutin proporțional)
Partid A 44 65 +44 109
Partid B 40 34 +40 74
Partid C 10 1 +10 11
Partid D 6 0 +6 6
Total 100 100 100 200
compensat
Partid Voturi % Locuri câștigate în Locuri compensatorii Total

circumscripții (scrutin proporțional)
uninominale
(scrutin majoritar)
Partid A 44 65 +23 88
Partid B 40 34 +46 80
Partid C 10 1 +19 20
Partid D 6 0 +12 12
Total 100 100 100 200

Sistemul electoral românesc este mixt: combină existența colegiilor uninominale cu împărțirea
proporțională a mandatelor. Pentru asigurarea proporționalității funcționează compensanrea.
Atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se face în două etape,

I la nivelul colegiilor uninominale
II la nivelul fiecărei circumscripţii electorale.
I În prima etapă, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui
competitor electoral ce a întrunit pragul electoral potrivit art. 47 alin. (2) şi care au obţinut majoritatea
absolută a voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat.
II În cea de a doua etapă, de alocare pe colegii şi atribuire de mandate competitorilor electorali care au
întrunit pragul electoral, biroul electoral de circumscripţie va întocmi, separat pentru Camera
Deputaţilor şi Senat, o listă ordonată cu toţi candidaţii cărora nu li s-au atribuit mandate în prima etapă,
dispuşi în ordinea descrescătoare a raporturilor dintre voturile valabil exprimate obţinute în colegiile
uninominale în care au candidat şi coeficientul electoral al circumscripţiei electorale respective, calculate
până la a opta zecimală inclusiv.
Coeficientul electoral de circumscripție

împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate VVE la numărul de deputaţi, respectiv de
Senatori ce urmează să fie aleși în circumscripţie electorală județeană.
Reprezentarea minorităților naționale
Coeficientul electoral pentru stabilirea organizaţiilor aparţinând minorităţilor

naţionale (CEM) care nu au obținut 5% din voturile exprimate se calculează
prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate (lVVE) a nivel
naţional pentru alegerea Camerei Deputaţilor la numărul de colegii
uninominale (CU) pentru alegerea Camerei Deputaţilor.
VVE ̸ CU = CEM
Sunt reprezentate acele organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor

naţionale care a obţinut cel puţin 10% din coeficientul electoral.
Influenţa modului de scrutin asupra
alegerilor
• Viziunea instituţionalistă : Maurice Duverger
Reprezentarea proporţională tinde să creeze un sistem
de partide multiple, rigide, independente şi stabile 🡺
multipartidism;
Scrutinul majoritar (aşa zis uninominal) cu două tururi
tinde spre un sistem de partide multiple, suple,
dependente şi relativ stabile 🡺 multipartidism
polarizat;
Scrutinul majoritar (aşa zis uninominal) cu un tur tinde
spre un sistem dualiste, cu alternanţa marilor partide
independente 🡺 bipartidism.
Viziunea socio-istorică : Georges Lavau
Modul de scrutin este mai mult o reflectare a

societăţii pe care nu o poate modela
1. Ce este politica comparată?
Politica comparată isi are fundamentele stiintifice in sociologie, mai exact Emil Durkheim
este cel care privilegiază aceasta metodă intrucat in cercetarea sa nu putea utiliza metoda
experimentală. Și cu atat mai mult in stiintele politice foarte rar se pot intruni conditiile pentru un
experiment. De exemplu, alegerile parlamentare nu pot fi supuse unui experiment.
Metoda comparativă pune în evidenţă asemănările şi/sau deosebirile intre doua sau mai
multe obiecte empirice considerate comparabile, iar in urma acestei operaţii se pot elabora ipoteze
si pot fi propuse explicatii. Aceasta metodă faciliteaza focalizarea pe faptele unor ”indivizi”
istorici concreti (comunismul românesc, Partidul Conservator englez, etc.) în raport cu concepte
universale şi abstracte (comunismul, conservatorismul).
Privită ca domeniu al științei politice, politica comparată asigură analiza în timp și spațiu a
sistemelor politice. Constă în aplicarea metodei comparative în știința politică și are ca finalitate
elaborarea unor explicații cu valoare științifică.
2. Ce sunt instituțiile politice?
Instituțiile politice sunt rezultatul unui proces istoric indelungat, evolutia acestora urmand
transformarilor politice, sociale, economice si culturale de la nivelul societatii.
În sens larg, se referă la stat, organismele de guvernare (presedinte, guvern, parlament,
prim-ministru) si autoritatile prin care se realizează puterile judecătoresti, instantele judecătorești.
Includem aici si partidele politice avand în vedere rolul de a contribui la definirea si exprimarea
vointei politice a poporului, de a influenta procesul de guvernare.
Trasaturi comune ale institutiilor:
- Sunt formate dintr-un colectiv de indivizi
- Actioneaza in mod permanent pentru realizarea unui interes public
- Au caracter stabil
- Modul de constituire al acestora si atributiile lor sunt prevazute intr-un act cu valoare
constitutionala
- Dispun de autoritate pe care o exercita in mod legitim si legal asupra unei comunitati
umane care se supune vointei institutiei respective
3. Partide politice- definiții, caracteristici și funcții.
1. Definitii
a)Juridic: Un partid politic este o organizaţie de drept privat, care îşi exercită activitatea în
cadrul unui stat şi care, în această postură, devine semnatar al unor acte de drept public.
b)Sociologic vorbind, un partid politic trebuie să îndeplinească o serie de caracteristici:
Organizaţie durabilă. Partidul politic nu este legat ca durată de viaţă de liderii sau membrii săi
fondatori. O organizaţie politică este partid dacă reuşeşte să depăşească durata de viaţă a
conducătorilor săi. Acest criteriu însă este discutabil pentru că un partid politic poate să dispară
prin fuziune sau să fie absorbit de către un alt partid mai mare, împreună cu liderii şi electoratul
său. Acesta este motivul pentru care criteriul duratei de viaţă nu este total funcţional în analiza
contemporană a tipologiei partidelor politice.
Organizaţie perfecţionată la toate nivelurile de organizare. Acest criteriu presupune existenţa
unor filiale locale care să întreţină relaţii permanente cu centrul partidului.
Voinţa deliberată a conducătorilor de la nivelele locale şi centrale de a cuceri puterea politică şi
de a o exercita, singuri, sau împreună cu alte partide politice în cadrul sistemului politic existent.
Acest criteriu este şi el discutabil.
Căutarea de susţinere populară prin orice mijloace: alegeri, propagandă la centru sau în
teritoriu, influenţarea opiniei publice şi manipulare, etc.
d) Benjamin Constant: ”un partid este o reuniune de oameni care profesează aceeasi doctrină
politică”.
e) Sartori: ”un partid este orice grup politic care se prezintă la alegeri si este capabil ca prin
intermediul acestora sa-și plaseze candidatii in functiile publice”.
2. Funcțiile partidelor politice
a) Functia de organizare a alegerilor

- Încadrarea opiniei
- Încadrarea aleșilor
b) Funcția de educație politică

- Acțiunea de informare
- Rolul educativ al partidelor
c)Organizarea cadrului legislativ, ca partide parlamentare
d) Functia de guvernare
e) Functia de recrutare si inlocuire a personalului politic
f) Functia de mediere intre stat si societatea civilă
g) Functia de socializare
3.Surse explicative de dezvoltare a sistemelor de partide
a) Teorii structurale: sistemele de partide se dezvolta sub influenta proceselor din perioada
de tranzitie- partidele apar, se dezvolta si de organizeaza ca raspuns la schimbarile ce au loc
in societate
b) Teorii institutionale: sistemele de partide se dezvolta ca urmare a influentelor pe care le
au sistemele electorale 🡪diferite sisteme electoale produc tipuri diferite de sisteme de partide
● După tipul de organizare, partidele pot fi (Maurice Duverger):
a) Partidele de masă
- Recrutează un numar cat mai mare de aderenti
- Au o structura piramidală
- Este centralizat si bine organizat pe verticala
b) Partidele cadre
- Preferă, în ceea ce priveste numărul, calitatea cantității
- Atragerea aderenților nu constituie obiectivul principal
- Sunt partide de indivizi ce dispun de o mare influență la nivel național, cât și la nivel local
- Au o structură indirectă
- Nu cunosc o ierarhie piramidală
c) Partidul club
- Este format prin organizare amatorilor atrasi spre sfera actiuniii politice
- Are un caracter tranzitoriu
- Pregatire insuficienta a personalului
d) Partidul circumscriptție
- Organizatie ad-hoc cu scopuri electorale
- Membrii sunt ocazional mobilizați pentru actiuni decise de către lider
e) Partidul de avangardă
f) Partidul comitet
g) Partidul de clientelă
h) Partidul catch-all
4. Tipuri de sisteme de partide. (Maurice Duverger)
SISTEME DE PARTIDE: MODUL IN CARE INTERACTIONEAZA PARTIDELE
Critica: aceasta tipologie este construita pornind de la exemplul Frantei, ori o tara pentru a obtine
o dezvoltare similara altei tari ar trebui sa urmeze modelul acelei tari (teoria dezvltarii) . Problema
este ca s-a construit un model pornind de la un singur exemplu si nu este aplicabil pentru orice
tara.
A. Sisteme monopartidiste
-Sistemul monopartid poate fi identificat in sistemul politic in care funcțiile guvernării sunt
exercitate de un singur partid politic care are monopolul puterii prin excluderea celorlalte partide
politice sau interdicția dreptului de asociere.
- Sistemele monopartid sunt sisteme birocratice organizate clientelar
-nu există competiție politică reală
- sunt sisteme puternic ideologizate
-uneori tolerează prezența unor partide minore
-Exemple: China, Coreea de Nord, Cuba- un singur partid exercită de facto puterea politică, cu sau
fără o validare constituțională a acestui stat
B. Sisteme bipartidiste
- sunt alcătuite din mai mult de două partide, dar numai două partide sunt mari – prin influenţa
electorală şi prin numarul de parlamentari - şi participă prin rotaţie la exercitarea puterii de stat.
- sistemul bipartidist este caracterizat prin alternarea la guvernare a două partide politice.
- sunt caracteristice modelului majoritarist
-avantaje: -posibilitatea alegătorilor de a alege între 2 seturi alternative de politici publice
- cele două partide au o influență moderată (se orientează spre atragerea alegătorilor de
la centrul spectrului politic, promovând politici moderate)
C. Sisteme multipartidiste
- reprezintă acea categorie de sisteme de partide competitive ce se caracterizează prin numărul
mare de partide ce luptă pentru putere şi participă la exercitarea puterii, prin forţa electorală şi
parlamentară mai redusă a primelor două partide (faţă de sistemele bipartidiste), care împreună
depăşesc sau nu 50% din optiunile electoratului.
- există sisteme multipartidiste cu partid dominant și sisteme de partide echilibrate, adică fără
partid dominant.
- sunt caracteristice modelului consensualist
- este forma frecvent folosită în democrațiile pluraliste și liberale
Jean Blondel clasifică sistemele de partide în funcție de numarul și mărimea relativă a partidelor
politice:
● Sistemele bipartidiste pure întrunesc 2 partide mari (exemplu ipotetic de
distribuție: 55-45)
● Sistem cu „două-partide-și-jumătate” – un partid mic se află lângă cele 2 partide
mari (liberalii germani și luxemburghezi sau partidul Laburist Irlandez); repartizarea
ipotetică a locurilor: 45-40-15
● Sistem multipartidist cu un partid dominant – 45-20-15-10-10 (creștin
democrații din Italia până în 1990)
● Sistem multipartidist fără un partid dominant – 25-25-25-15-10 (Elveția,
Olanda, Finlanda)
*Nr de partide
o dificultate: cât de mare ar trebui să fie un partid pentru a fi luat în calcul (Marea Britanie și
Noua Zeelandă: sistemele au fost caracterizate ca fiind bipartidiste, deși în legislativ sunt prezente
și partide mici. Sistemele pur bipartidiste sunt extrem de rare)
o nu sunt luate în considerare partidele ce nu reușesc să obțină un loc în Parlament (Giovanni
Sartori)
o nu se poate stabili totuși un prag arbitrar peste care partidele să fie luate în calcul
o potențialul de coaliție sau potențialul de șantaj definesc „relevanța” unui partid (GS)
o doar partidele suficient de mari pot avea potențial de șantaj, mărimea suficientă fiind
principalul determinant al potențialului de coaliție => partidele mici nu sunt relevante în contextul
coalizării
GIOVANNI SARTORI:
TIPOLOGIA LUI SE BAZEAZA PE FRAGMENTAREA PARTIDELOR SI DISTANTA
IDEOLOGICA DINTRE PARTIDE, CU ATENTIE PE VOT SI LOC.
5. Sisteme electorale- definiție și importanță
Sistemul electoral reprezintă un ansamblu de norme prin care se aleg organele colegiale si
individuale ale statelor, prin vot de către ceilalți cetăteni.
Sistemul electoral a devenit, de-a lungul timpului, o componentă a vieții politice și constituționale
din fiecare stat.
Sistemele electorale definesc condițiile în care le este permis accesul la vot cetățenilor, cum își pot
exercita dreptul propriu-zis la vot, cum sunt aleși candidații și felul în care sunt distribuite
mandatele electorale.
Sistemele electorale pot fi clasificate in functie de sapte atribute: formula electorala,
magnitudinea unei circumscriptii, pragul electoral, numarul total de membri ai corpului ce
urmeaza sa fie ales, influenta alegerilor prezidentiale asupra alegerilor legislative, distributia
inechitabila si legaturile electorale dintre partide.
In ceea ce priveste magnitudinea circumscriptiei, aceasta denota numarul de candidati ce
urmeaza a fi alesi in circumscriptie.
● Importanța sistemelor electorale:
- determina atat configuratia sistemelor de partide, cât și distributia de putere in randul

demnitarilor alesi de către cetateni si indirect, in cadrul regimurilor democratice.
- influențează concentrarea sau reducerea numărului de partide
- reprezinta un factor major de decizie în distribuirea puterii politice
- au o mare capacitate de influență asupra sistemelor politice
6. Tipuri de sisteme electorale. Exemple
Tipologic sistemele electorale sunt:

A. Proporționale
- are scopul de a asigura o anumită justiție socială

- se desfășoară într-un singur tur de scrutin
- presupune că alegătorii votează liste de candidați. În acest fel numărul candidaților aleși de pe
fiecare lista este proportional cu numarul de voturi obtinut de partid in circumscriptia respectivă.
- pornesc de la principiul: mandatele parlamentarilor se împart candidaților proporțional cu
voturile obținute în alegeri, astfel încât există un raport direct-proporțional între mandatele
parlamentare obținute de fiecare partid politic în parte și voturile pe care electoratul le-a acordat
acestor partide.
-în cazul independenților, aceștia trebuie să obțină un numar de voturi cel putin egal cu
coeficientul electoral pentru a putea obtine un mandat.
B. Majoritare
-nu reflectă cu exactitate starea curentă a curentelor politice și nici voința tuturor alegătorilor
- în cadrul sistemului majoritar avem sisteme majoritare cu un singur tur și sisteme majoritare cu
două tururi de scrutin
-acest sistem stimulează participarea politică a cetățenilor și combate absenteismul electoral
- favorizează bipartidismul
a) Uninominal - este cel în care în fiecare circumscripţie este ales un singur reprezentant,
respectiv candidatul care întruneşte cele mai multe sufragii.
b) Relativ - (folosit în Marea Britanie, SUA) este cel în care alegerile dintr-o
circumscripţie sunt câştigate de candidatul care obţine cele mai multe voturi; nu este necesar ca aceste
voturi să reprezinte cel puţin «jumătate plus 1» din numărul total de voturi valabil exprimate.
c) Absolut- este sistemul în care, pentru a fi ales, un candidat are nevoie de cel puţin
«jumătate plus 1» din voturi.
C. Mixte
-este o combinaţie între sistemele majoritar uninominal şi proporţional, cu scopul de a elimina

dezavantajele sistemului uninominal majoritar.
-sistemul cel mai cunoscut este cel al ”buletinului dublu”.
-cetăţenii aleg un candidat prin vot uninominal şi o listă prin sistem proporţional. În acest fel se
asigură o proporţionalitate mai bună decât în cazul sistemului majoritar.
- sistemul este unul echilibrat
7. Sistemul electoral din România- alegeri locale, parlamentare, prezidențiale
România
- Corpul electoral este alcătuit din toţi cetăţenii români care au drept de vot, adică cei care
au împlinit 18 ani şi nu sunt decăzuţi din drepturile lor.
- se organizează pe circumscripţii electorale judeţene şi la nivelul municipiului Bucureşti.
- Votul este universal, egal, direct, secret şi facultativ („liber exprimat”).
- Caracterul facultativ al votului este de natură să favorizeze absenteismul.
- Votul este secret, garantând astfel alegătorului posibilitatea de a decide în deplină libertatea
şi intimitate.
- se utilizează scrutinul proporţional cu liste prestabilite, care este sistemul în care ordinea
candidaţilor pe listă este stabilită de partid.
A) Alegeri prezidențiale
- alegătorul are dreptul la un singur vot, în fiecare tur de scrutin organizat.
- În unitatile administrativ-teritoriale, operatiunile electorale pentru alegerea Preşedintelui
României se fac în circumscripţiile electorale şi sectiile de votare, sub conducerea
birourilor electorale prevazute de lege pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului,
pe baza aceloraşi liste de alegatori.
- La alegerile pentru Preşedintele României se pot prezenta candidati propusi de partide şi
formaţiuni politice sau candidati independenti.
- Partidele şi formaţiunile politice pot propune, fie separat, fie impreuna, numai câte un
singur candidat.
- Atât candidaturile propuse de partide sau formaţiuni politice, cât şi candidaturile
independente pot fi depuse numai daca sunt susţinute de cel puţin 300.000 alegatori.
B) Alegeri parlamentare
- Au loc o data la 4 ani cand se aleg membrii Parlamentului din Camera Deputatilor si Senat.
Mandatul acestora dureaza 4 ani.
- alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la
expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Cei 4 ani incep de la prima
intrunire a Parlamentului, la convocarea presedintelui in cel mult 20 de zile de la alegeri.
- se utilizează scrutinul cu reprezentare proporţională pe liste închise, pentru alegerea
Parlamentului. De exemplu, un partid cu 20% din voturi la nivel national, va primi 20 %
din locurile din Parlament. Totusi, in urma redistribuirii voturilor acordate partidelor care
nu trec de pragul electoral, numarul de mandate acordate partidelor parlamentare poate
deveni mai mare decat scorul electoral obtinut.
- În cazul în care un partid deține majoritatea absolută, acesta își numește propriul cabinet.
În cazul în care nici un partid nu întrunește jumătate din numărul total de voturi, de obicei
se formează un guvern de coaliție, astfel încât partidele din coaliție să aibă împreună mai
mult de jumătate din numărul de parlamentari.
- Oricine este cetățean român, are domiciliul stabil în România și a împlinit până în ziua
alegerilor inclusiv vârsta de 23 de ani pentru Camera Deputaților sau respectiv 33 de ani
pentru Senat, poate deveni membru al Parlamentului României.
- -aceasta lege a fost criticata pentru faptul ca impiedica micile formatiuni sa se inregistreze
ca partide politice, prin impunerea strangerii unui minim de 200.000 de semnaturi
C) Alegeri locale
- Alegerile locale au avut loc într-un singur tur, urmand ca la alegerile din 2020 sa aiba loc
in 2 tururi de scrutin. Doar dacă doi candidaţi sunt la egalitate, se va organiza şi al doilea
tur de scrutin.
- Alegătorii merg la secţia de votare unde sunt arondaţi, cu buletinul valabil sau paşaportul
diplomatic.
8. Explicarea metodei D,Hondt
Metoda d,Hont este cea mai cunoscută metodă de distribuire a mandatelor elaborată în 1878, În
varianta d,Hont seria divizorilor este formată din numere întregi: 1,2,3,4...n. Fiecărui partid
participant la alegeri îi corespunde o medie a voturilor stabilită prin împărțirea voturilor de
distribuit la 1,2,3...n mandate ce sunt de acordat. Partidulcare obține cea mai mare medie obține
mandatul.
Rezultatul este favorabil partidelor mari și defavorabil partidelor mici.
Candidaţii cel mai bine plasaţi care nu au atins cifra de eligibilitate pot apoi să scoată succesiv din
voturile reziduale, în funcţie de ordinea lor de pe liste.
*Alocare mandate prin divizori
Quot= V/(s+1)
A= 56000
B= 33000
C=26000
D=15000
Locuri= 8
9. Relatiile executiv-legislativ. Sistem prezidențial, parlamentar, semi-prezidențial. Definiție și
comparație.
A. Sistemele parlamentare și prezidențiale de guvernare prezintă 3 diferențe cruciale:

⮚ In primul rand
● intr-un sistem parlamentar șeful guvernului (premier, cancelar, etc.) și cabinetul său
răspund în fața legislativului și pot fi demiși printr-un vot de neîncredere sau de cenzură.
● iar intr-un sistem prezidential, șeful guvernului (președinte) este ales pe o perioadă fixată
prin Constituție și nu poate fi demis printr-un vot parlamentar de neîncredere.
⮚ A doua diferenta intre guvernarea prezidentiala si cea parlamentara este aceea ca
presedintii sunt alesi prin vot popular , prin vot direct sau de catre un colegiu ales popular, iar
prim-ministrii sunt alesi de catre legislatie.
⮚ A treia diferenta fundamentala este ca sistemele parlamentare au executive colective sau
colegiale, in timp ce sistemele prezidentiale au executive unipersonale, necolegiale.
● Sistemul prezidențial
- Sistemul prezidențial este o formă de guvernare republicană care îi conferă președintelui ca șef al
statului puteri decisive în cadrul procesului politic.
- într-un sistem prezidențial, seful guvernului -întotdeauna numit de președinte- este ales pe o
perioada fixata prin Constituție si în condiții normale nu poate fi forțat să demisioneze printr-un
vot parlamentar de neîncredere.
- cele mai importante decizii pot fi asumate de către președinte cu sau fără, și chiar împotriva
sfatului cabinetului
-presedintele este simultan seful statului si seful guvernului
-din țările post-comuniste europene, doar Rusia a optat pentru un sistem prezidențial
● Sistemul parlamentar
-într-un sistem parlamentar, seful guvernului – care poate avea diferite denumiri oficiale precum
prim-ministru, premier, cancelar- și cabinetul său răspund în fața legislativului, în sensul că sunt
dependenți de încrederea legislativului și pot fi demiși printr-un vot de neîncredere sau de cenzură.
- cele mai importante decizii trebuie asumate de cabinet ca un întreg, nu doar de către
prim-ministru
- aceeași persoană poate fi membru și al cabinetului și al parlamentului
- are executive duale, adică un șef de stat simbolic și formal și un prim-ministru care este șeful
guvernului și care, împreună cu cabinetul, exercită în cea mai mare măsură puterea executivă
- un indicator pentru măsurarea puterii relative a executivului și legislativului este durabilitatea
cabinetului. Un cabinet care stă la putere timp îndelungat este dominant vis-a-vis de legislativ.
● Sistemul semi-prezidențial
- Sistemul care are un președinte ales popular și un prim-ministru ales parlamentar se numeste
“semiprezidențiale” (Duverger) sau“premier-prezidentiale” (Shugart si Carey)
- primul ministru și președintele sunt ambii participanți activi în administrația statului. Acest
sistem diferă de republica parlamentară prin faptul că șeful statului este ales prin vot universal,
având un rol mai mult decât protocolar. Iar diferența față de republica prezidențială este aceea
că guvernul este desemnat de Președinte, dar votat de Parlament și este responsabil în fața
acestuia, care îl poate de altfel și demite printr-o moțiune de cenzură.
-Executivul este bicefal

-Guvernul răspunde politic în fața Parlamentului
-Seful de stat poate dizolva Parlamentul
-Presedintele și Parlamentul sunt aleși de popor
10. Teme ale reformei institutiilor politice din România în cadrul reformei Constituției
României.
A. Creșterea prerogativelor prezidențiale
Unul dintre argumentele centrale ale susținătorilor creșterii puterii Președintelui este că
Primul-ministru nu trebuie să aibă un rol atât de important în societatea românească în contextul
legitimităţii reduse a acestuia. Preşedintele, deşi ales în mod direct, nu are, în prezent, decât
posibilitatea de a a urmări şi aprecia prestaţia Guvernului. Primul-ministru are din punct de vedere
decizional cea mai buna poziție in sistemul instituțional românesc. Astfel, întrucât Președintele
este ales în mod direct, legititmitatea dată de votul popular ar trebui sa îi confere acestuia
prerogative suficient de puternice pentru ca el să își poată pune în aplicare programul pe baza
căruia a fost ales. Trebuie subliniat faptul ca una dintre principalele omisiuni ale argumentului
legat de reprezentarea populara este faptul ca structura Parlamentului reărezintă o mai fidela
reprezentare a dorintei populatiei.
În cadrul propunerilor de creștere a prerogativelor prezidențiale există două versiuni. Prin
intermediul primei dintre ele se urmărește o creștere a importanței Președintelui, în special în
raport cu Primul-ministru (Franța). A doua variantă urmărește ca Președintele să devină și
Prim-ministru, după modelul SUA.
Atributii:
- presedintele sa fie capabil sa desemneze direct candidatul la functia de prim-ministru
- presendintele sa poata dizolva Legislativul (o dizolvare pe an)
- presedintele sa poata convoca un referendum in orice domeniu de interes si in orice moment
B. Promotorii modelului de republică parlamentară

Cu exceptia alegerii Presedintelui în mod direct, sistemul instituțional românesc poartă, mai
degrabă, trăsăturile unui regim parlamentar, aspect comun cu toate țările post-comuniste care au
reusit sa dezvolte democrații viabile. Chiar dacă gradul de încredere scăzut în Parlament face ca
această variantă să aibă un suport limitat, opțiunea pentru o republică cu un puternic caracter
parlamentar are susținători în PNL și UDMR.
Principalele argumente aduse în sprijinul accentuării caracterului parlamentar al regimului
politic romanesc sunt legate de necesitatea evitării eventualelor tendințe autoritariste ale unul
Președinte ales în mod direct și de crearea unui cadru propice pentru manifestarea pluralismului.
C. Revizuirea relaţiei dintre Preşedinte şi Parlament

● Conflicte instituționale
● Numirea Prim-ministrului
D. Justificarea nevoii de reformă a Parlamentului

Principalul punct de reforma a Parlamentului se leagă de reducerea numarului de parlamentari
care ar putea să eficientizeze activitatea Parlamentului. Se consideră că scăderea numărului de
parlamentari poate crește gradul de cunoaștere al parlamentarilor de către alegatori. Faptul că, în
general, peste 2/3 din alegători nu cunosc niciun parlamentar din circumscriptia în care
domiciliază reliefează lipsa unei comunicări directe între alegător și ales.
11.Reglementări din Constituția României (titlul III)
I. Parlament- principii de functionare, schimbarea atribuțiilor si a modalitatii de alegere
● Art. 62 Alegerea Camerelor

-Camera Deputatilor si senatul sunt alese prin vot universal,egal,direct,secret si liber exprimat
potrivit legii electorale
- Numarul deputatilor si al senatorilor se stabileste prin legea electorala, in raport cu populatia
tarii.
● Art. 63 Durata mandatului
-Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani care se prelungeste de drept
in stare de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta pana la incetarea acestora
-Alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la
expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Cei 4 ani incep de la prima intrunire a
Parlamentului, la convocarea presedintelui in cel mult 20 de zile de la alegeri.
II. Guvern- clarificarea procedurilor de numire, remaniere, demitere

● Art. 103 Învestitura
-Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma
consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament, ori, daca nu exista o asemenea
majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament
- Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul
de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului
● Art. 106 Incetarea functiei de membru al Guvernului
- Functia de membru al Guvernului inceteaza in urma demisiei, a revocarii, a pierderii drepturilor
electorale, a starii de incopatibilitate, a decesului, precum si in alte cazuri prevazute de lege.
III. Clarificarea raporturilor între Guvern și Parlament

● Art. 111 Informarea Parlamentului
- Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului. Daca li se solicita prezenta, participarea
lor este obligatorie.
● Art. 113 Motiunea de cenzura
- Camera Deputatilor si Senatul, în sedinta comuna, pot retrage increderea acordată Guvernului
prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
- Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si
senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii.
IV. Clarificarea atribuțiilor Președintelui României în raporturile sale cu Parlamentul și

Guvernul
V. Schimbarea modalității de alegere a presedintelui Romaniei- varianta alegerii de către
Parlament
12. Relația dintre sisteme electorale și sisteme de partide. (Duverger, relatia dintre
bipartidism multipartidism)
Sistemele electorale determina atat configuratia sistemelor de partide, cât și distributia de

putere in randul demnitarilor alesi de către cetateni si indirect, in cadrul regimurilor democratice.
Un factor major de influențare a desfasurarii activitatii partidelor politice il reprezinta
sistemul de scrutin.
Modul de scrutin reprezinta modul de organizare al alegerilor= regula legislativa ce
determina cine sunt alesii, plecand de la voturile exprimate de electorat.
Scrutinul poate fi:
a) Uninominal: pentru fiecare circumscriptie exista un singur mandat pus în joc si fiecare alegator
dispune de un singur vot
b) Plurinominal: pentru fiecare circumscriptie exista mai multe mandate puse in joc si fiecare
alegator are atatea voturi cate mandate sunt dar nu poate acorda mai multe voturi aceluiasi
candidat.
Maurice Duverger are o ipoteza potrivit căreia sistemele majoritare cu un singur tur de
scrutin favorizeaza bipartidismul, iar sistemele majoritare cu doua tururi de scrutin favorizeaza
multipartidismul.
Douglas Rae aduce cateva nuantari legate de legatura dintre sistemele electorale si cele de
partide. In particular, toate sistemele electorale tind sa suprareprezinte partidele mai mari si sa le
subreprezinte pe cele mai mici. Trebuie sa distingem trei aspecte importante ale acestei tendinte:
a) toate sistemele electorale tind sa genereze rezultate disproportionate
b) toate sistemele electorale tind sa reduca numarul efectiv de partide parlamentare in comparatie
cu numarul efectiv de partide electorale
c) toate sistemele electorale pot fabrica o majoritate parlamentara pentru partidele care nu au
obtinut sustinerea majoritatii alegatorilor.
Avantajul pe care il ofera sistemele electorale partidelor mari devine important atunci cand
partidelor care esueaza in obtinerea majoritatii voturilor le sunt acordate majoritatea locurilor.
Acest fapt face posibila formarea cabinetelor majoritare monocolore-marca democratiei
majoritariste. Rae le numeste majorități ”fabricate”(cum se găsesc în Marea Britanie si Noua
Zeelanda, dar si Australia si Canada).
Implicații pentru tipul de coaliții probabile
Cele mai importante 6 teorii despre coalitii prezic urmatoarele tipuri de coaliții
a) Coalitii minimal câștigătoare
● participă partidele strict necesare pentru obținerea majorității, dar dacă am exclude unul,
nu ar mai avea majoritatea respectivă
● motivul organizării unei astfel de coaliții este că partidele caută maximizarea puterii lor, de
aceea se aliază pentru a obtine cât mai multe locuri în cabinet
b) Coaliții de dimensiuni minime
● motivația este tot cea de maximizare a puterii, dar aici se bazează pe obtinerea majorității
cea mai strânsă
● este mai avantajos pentru un partid mai puternic să se alieze cu altele mai mici decât cu
unul sau mai multe mari pentru că aceasta înseamnă procentual mai multe locuri în
cabinet.
c) Coalitii cu cel mai mic numar de partide (întelegerea prin tranzactie)
● coalitiile vor tinde să fie formate din cât mai putine partide posibil deoarece negocierile
vor fi mai usor de făcut și coaliția va fi mai usor de păstrat
d) Coaliții de interval minimal
● această teorie spune că este mai usor de format și întreținut o coaliți cu partide de orientări
politice asemănătoare
e) Coaliții câștigătoare minimale conectate
● partidele vor incerca sa se alieze cu vecinii lor imediati si li se vor adăuga alte partide
adiacente pana se formeaza o coalitie majoritara
● nu sunt in mod necesar coalitii minimal castigatoare
f) Coaliții viabile politic
● conform acestei teorii, partidele nu sunt interesate de a-și menține puterea, ci sunt de a face
politică, deci nu sunt interesate de participarea la guvern deoarece parlamentul este mai
important (pentru ele)
Curs-25.02.2019.
Statul- institutie politica prin excelenta; formele de stature.
Institutii: parlament, govern, regimuri politice, partidele politice.
Statele sunt un produs European din secolele 15-16. Statul depinde de suveranitate.(suveranitatea
trebuie declarata si recunoscuta la nivel international).
*Alexis de Toqville- “Despre democratie in America”- descopera democratia ca egalitate din care deriva
libertatea.
SUA-votul popular si votul electoral. Andrew Jackson- presedinte populist din secolul 19, fost general
care a luptat impotriva amerindienilor (presedinte din 1832). Andrew Jackson introduce spoil systems:
Presedintele SUA numeste functionarii publici pe cei care il sustin in alegeri (Democratia Jacksoniana).
Toqville nu observa capitalismul, prezent si in Franta, dar este uimit de egalitatea si nivelul ei din SUA.
*Alexis de Toqville “Despre revolutia franceza”- revolutia din Franta a fost o “contrarevolutie”- aduce
regres Frantei.
2 tipuri de state+ 1 pseudostat: statele federale si statele unite; statul confederal-pseudostat.
Statul Unitar:-existenta unui gurvern central care exercita autoritate asupra intregului teritoriu. In functie
de modul in care transfera autoritatea catre componente locale, statul ia 3 forme: statul unitar absolut
(state mici-Vatican); statele descentralizate in care se transfera autoritate catre nivele inferioare fara insa
sa se cedeze drept de decizie;
***ruman-taran serb.
Statul natiune este institutia care protejeaza si promoveaza piata nationala. Napoleon propune statul
descentralizat. Tipuri de putere: deconcentralizata (ex:prefectul); a 2 a etapa: puterea descentralizata
(consiliile judetene).
O descentalizare slaba este atunci cand autoritatile locale nu pot administra impozitele locale.
Curs II-04.03.2019.-Claudiu Craciun
Statul European este cea mai evoluata forma de unitate politica. A stat la baza UE. Statul vest
European isi pierde puterea in fata corporatiilor. Teoriile statului modern: de ce Europa a dezvoltat state
moderne, complete, eficiente? Ipoteze: Charles Tilly- statele fac razboaiele si razboaiele fac statele.
Motorul crearii statului modern este razboiul. Activitatea de pregatire in vederea pregatirii razboiului
forteaza statele sa se centralizeze. Administratiile fiscale au derivate din nevoia principilor de economii
cu care sa pregateasca armata🡪institutionalizare.
Activitatea administrativa este modelata dupa armata. Formarea statelor modern din punctul de vedere
al economiei: crearea unui singur regim de taxe pe teritoriul unei tari; crearea unui saptiu economic cu
reguli comune cunoscute de toata lumea.
***foametea a fost un motor al schimbarii sociale. Foametea a fost un dusman al principilor.
**Revolutia Franceza a cerut si un sistem comun de masuratori.
**”Transformand taranii in francezi”
Trecerea la statul modern a insemnat o trecere la entitataea socio economica a clasei sociale la o noua
structura, statutul de cetatean, adica drepturi noi.
Democratizare-dezvoltarea partidelor politice moderne, extidenrea dreptului de vot.
Statul modern este o constructie militara, identitara, economica, si multe asemenea dimensiuni care
suprapuse creaza profilul statului.
Protestele sunt “indicii” care pot arata un anumit dezechilibru intr-un anumit domeniu.
Statul modern este un proiect niciodata desavarsit.
“Ciocnirea civilizatiior”-Samuel Hungtington.****-SUA si URSS au un lucru esential comun: sunt state

functionale- deciziile elaborate la un nivel inalt se aplica la toate subnivelele.
Procesul de decolonizare-vechile puteri coloniale isi pierdeau din colonii si dominioane (mai putin).
Caderea imperiilor: francez si englez si ridicarea imeriilor : sua si urss.
“Cum reusesti sa construiesti state functionale?”-miza constructiilor statelor este presanta, insa nu are
un raspuns bine definit.
Curs II-Pîrvulecu
Institutii politice- cea mai impt ip este statul. In interiorul statului exista si alte ip. Separatia puterilor in
stat are o logica institutionala. Conceptul a fost introdus de Montesqieu. Revolutiile- 1848; 1789 au fost
masonice. SPS- impartirea in executiv, legislativ si judecatoresc; cu accent pe executiv si legislativ.
Impartirea regimurilor in 3 dupa Aristotel: criteriu- nr de conducatori: 1/cativa/toti.
Regimuri pure: monarhia; regimuri corupt:tirania; pur:aristocratia; corupt:oligarhia
Regimul politic- ansamblul institutiilor care contribuie la organizarea societatii.
Constitutie🡪 ALCATUIRE. Este sinonim cu regimul politic.
La inceputul sec 20 se dezvolta o teorie profund nestiintifica despre analiza institutiilor. Teoria
institutionalismului juridic.
Restauratia in Anglie-1660.
Revolutia Glorioasa-1688.
Constitutia este un contract in care sunt clauze ce spun ce trebuie sa faca cei condusi si cei care conduc.
Fata de constitutiile medievale, constitutiile moderne presupun separarea puterilor in stat.
Curs VI-25.03.2019
Perspectiva juridică-regimurile politice
-Regimul politic se referă la organizarea puterilor si exercitarea acestora in cadrul unei entitati politice
date.
-Termenul se refera la forma institutionala a puterii¸dar si la practica care rezulta din aceasta forma
institutionala. Aceasta nu poate fi redusa la analiza relatiilor constitutionale (analiza structurile formale
ale unui stat), dar nu trebuie confundat nici cu studiul sistemelor politice (modul de organizare a unui
stat).
Regim politic =/ sistem politic
Maurice Duverger
”La baza fiecarui regim politic se afla fenomenul esential al autoritatii, al puterii, al distinctiei dintre
conducatori si condusi”
”Orice regim politic poate fi definit ca un set de raspunsuri la patru probleme principale de probleme.”
1. Autoritatea guvernantilor si drepturile si indatoririle cetatenilor.- care sunt fundamentele puterii

politice care defines valorile fundamentale ale regimului?
2. Alegerea Conducatorilor si a reprezentantilor cetatenilor.- Cine sunt si cum actioneaza oamenii carora
le-a fost incredintata puterea de a guverna o comunitate?
3. Structuri guvernamentale.- Care sunt formele lor de organizare si care sunt relatiile dintre ele?
4. Evaluarea, controlul si limitarea conducatorilor.- Cum se articuleaza drepturile si indatoririle

conducatorilor si ale cetatenilor? Cum se garanteaza reciproc? Cum se reglementeaza respectarea
responsabilitatilor si a domeniilor de libertate?
Aristocratia in definirea antica era puterea care apartinea celor care merita🡪 meritocratia
Democratia era o “tragere la sorti”.
Imunitatea parlamentara a fost inventata in roma antica de reprezentatul plebei care avea imunitate.
Tipologia regimurilor politice:

Regimul totalitar si democratic. In regimul totalitar exista o ideologie care explica TOT. Se inspira din
ideologiile religioase. Viata poltiica, sociala si economica este guvernanta atat la nivel public cat si privat.
Existenta unui singur partid- care are monopolul mijloacelor interne de comunicare in masa. O
represiune violenta a opozitiei printr-o politie secreta, scopul fiind impunerea terorii. *Regimuri fasciste,
naziste si de tip sovietic pot fi considerate example de regimuri politice totalitare, chiar daca Arendt
considera ca Italia fascista a lui Mussolini era un “totalitarism neterminat”.
Regimul autoritar- In anii 60 au aparut unele regimuri, in special in Chile (dictatura Chile) si Spania
(regimul Franco). **-Biserica joaca un rol central. Puterea absoluta este exercitata de un reprezentat al
armatei. Diferenta intre regimul totalitar si regimul autoritar este inexistenta partidului unic. Au in comun
faptul ca nu accepta alternanta la guvernare.
Democratiile liberale- Principalele caracteristici ale acestui tip de regim sunt:
-Competitia electorala: alegerile regulate, realizate prin sufragiu universal si prin care se manifesta
pluralismul politic
-Statul de drept: libertatile fundamentale sunt garantate, exista o constitutie care defineste puterile
diferitelor ramuri ale statului, exista o separare intre sfera publica si sfera privata.
-Impartirea in trei puteri separate: legislativul, executivul si sistemul judiciar sunt separate si se
controleaza reciproc.
-Guvernul majoritar: Majoritatea conduce, dar protejeaza opozitia (minoritatile), iar alternanta este
posibila.
-Separarea dintre biserica si stat: neutralitatea denominationala a statului, tratament egal al diferitelor
regimuri religioase, lipsa deplina a statului in cee ace priveste costurile si activitatile cultelor religioase.
**Populismul- o manifestare exacerbata de extrema dreapta.
Democratia iliberala- conceptul a fost lansat in spatiul public de Victor Orban in 2014. Primul care a
folosit conceptul in 1997- Fareh Zaharia. Dem Iliberala este un regim politic bazat pe alegeri care nu
respecta libertatile constitutionale si drepturile omului.
Moduri de scrutin
-scrutinul majoritar (castigatorul ia totul) obiectiv: formarea majoritatii
-scrutinul proportional (fiecaruia cat reprezinta) obiectivul: asigurarea legitimitatii guvernarii
-scrutinul mixt (candidati individuali, repartitie proportionala a mandatelor) obiectivul: legitimitatea

guvernarii si responsabilizarea alesilor
Parlamentul- origini- a parlamenta- a negocia, a reprezenta diferitele interese si a gasi numitorul comun
(numit si interesul national).
Intr-o democratie liberala, jurdicul este singura putere care scapa de influenta partidului devenit
institutia care afecteaza separarea puterilor in stat.
-individualizarea votului versus votul colectiv
-egalitatea alegatorilor de la principiu la fapt
-administrarea alegerilor: votul in sectia de domiciliu sau votul in orce sectie de vot
-asigurarea secretului votului: cabina de vot si frauda electorala
-votul diasporei
-modalitati de numarare a voturilor: numaratoarea manuala versus numaratoarea automata
-impactul noilor tehnologii: votul electronic si votul prin internet.
Curs VII-01.04.2019
Originea partidelor-Partidele politice
Originea partidelor politice moderne:
1. Emergenta parlamentarismului si agregarea majoritatii;
2. Sufragiul universal.
Intrarea abruta a ”maselor” in politica;
Definirea partidului politic (ce nu este partidul politic)
1. Partidul politic nu este un grup de presiune deoarece:
-reprezinta o viziune asupra interesului general
-urmareste sa exercite puterea politica.
*Totusi unele partide provin din randul grupurilor de presiune iar altele nu par a avea vocatia
reprezentarii vreunei viziuni asupra interesului national.
Definitia restransa: se refera la partidele politice moderne care functioneaza in context parlamentar.
Partide politice antice- democratii si aristocratii sau oligarhi. Partidele politice si sportul sunt corelate
datorita elementului comun de competitie. Competitia politica este anterioara competitiei capitaliste.
Precum societatea civila si capitalismul, partidele polticie sunt niste realitati urbane.
”Partidele politice sunt masinarii de castigat alegeri”.
Rascoala Nika- partidul plebeian vs aristocrat.

Referenudum- ”raportul dat” – gerunziul din franceza de la referare*
Referendumul este o institutie politica importanta.
Un grup de presiune- grup formal/informal care se organizeaza pentru schimbarea deciziilor

administrative.
Lobby- grupuri de presiune profesionalizate care (formal) urmaresc sa schimbe deciziile administratiei.
Asociatiile spontane- grupuri de presiune informale.
2. Partidul politic nu este un grup de reflectie deoarece:
-practica puterea, nu doar reflecteaza asupra acesteia;
-isi construieste legitimitatea organizational si ierarhic;
Construieste o structura teritoriala extensiva.
Totusi unele partide privin din grupuri de reflectie, dar nu rezista probei timpului.
Curs VIII-08.04.2019
**Partidele sunt corelative statului modern
Partidele politice
-originea partidelor politice moderne:
1. Emergenta parlamentarismului si agregarea majoritatii;
2. Aparitia si consacrarea sufragiul universal la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX
3. Intrarea abrupta a maselor in politica.
Curs IX-15.04.2019
Partidele de cadre:
-origine: parlamentara
-disciplina si centralizare: slaba
-functii: atragerea alegatorilor
-baza sociala: burghezia

Partidele de masa:
-origine:exterioara (ex:sindicatele)
-discplina si centralizare: puternica
-functii:-formarea noilor elite
-baza sociala: masele
*Duverger clasifica:
Partidele de masa specializate (partide socialiste)
Partidele de masa totalitare: acestea ar fi promotoarele unei ideologii globalizante, dar si intre acestea
facea distinctie intre partidele comuniste si partidele fasciste (ultimele recurg la tehnici de inspiratie
militara).
Al treilea tip de partid:- originea: veteranii de razboi
Curs 06.05.2019
- Individualizarea votului versus votul colectiv

- Egalitatea alegatorilor de la principiu la fapt
- Administrarea alegerilor: votul in sectia de domiciliu sau votul in orice sectie de vot
*Platon- opinie-lipsa de consistenta intelectuala
Adevatul corespondenta- dintre ceea ce spun si ceea ce exista. Aristotel
Adevarul cooerenta-
Russel- cand exista dubii intre corespondenta si cooerenta se apeleaza intotdeauna la corespondenta.
Tipuri de circumscriptii
-circumscriptii uninominale in care se disputa un singur post
-circumsrpitii plurinominale in care se disputa mai multe posturi care pot fi sau nu trecute pe o lista
Gerrymandering- municipal ce nu diferetiaza districtele electorale in functie de clivajul centru-periferie

Scrutinul majoritar
Desemneaza modul de organizare al votarii in care primul canditat clasat este declarat ales
-are ca obiectiv principal asigurarea guvernabilitatii prin fortarea mecanica a majoritatii unui partid
- urmareste sa degaje majoritatea unui partid sau a unei aliante electorale
-scrutinul majoritar poate fi clasificat in functie de circumscriptie
Curs 13.05.2019.
Scrutinul plurinominal intr un tur
-exemplul standard: alegerile prezidentiale din Statele Unite
-ratiunea scutinului, castigarea fiecarui stat, are drept consecinta relativizarea procentului
-ceea ce conteaza este votul electoral si nu votul popular
-in consecinta, importanta devine repartizarea geografica a sufragiilor
*Votul in SUA- prima zi de marti de dupa prima zi de luni din luna noiembrie #MARTI#
*Philadelphia- prima capitala SUA; Washington D.C. singurul teritoriu neutru unde se aduna rezultatul
voturilor.
*Alegeri prezidentiale- prima zi de miercuri din luna Decembrie.
Curs-20.05.2019
Filme de vizionat pentru examen-Teheran Tabu; I, Daniel Black.
Scrutinul uninominal cu doua tururi
-exemplul arhetipal: cazul Frantei
-ratiunea: castigarea celui de al doilea tur
Caracteristicile presededintelui francez dupa constitutia de la 1978:-poate dizolva parlamentul
-poate convoca alegeri anticipate (In Romania nu se poate)

-poate convoca referendum legislativ (In Romania nu se poate)
Regimul semi-prezidential ”cunoaste” motiunea de cenzura.

EXAMEN IP Astazi

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EXAMEN IP Astazi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Partidele politice

Originea partidelor politice moderne :

1.Emergența parlamentarismului și agregarea

2. Apariția și consacrarea sufragiul universal la sfârșitul

3. Intrarea abruptă a « maselor » în politică;

• Definiții prin lege specială

1. Partidul politic nu este un grup de presiune deoarece :

- re-prezintă o viziune asupra interesului general,

2. Partid politic nu este un grup de reflecție deoarece:

-practică puterea, nu doar reflectează asupra acesteia;

Partide politice sunt asociații bazate pe angajamentul formal liber

1. Să permită liderilor să obțină puterea asupra unui grup

2. Să ofere militanților șansa - ideală sau materială – de a-și atinge

2. Vizibilitatea locală și caracterul teritorial complet al organizației.

3. Voința de a accede la putere și de a o păstra fie singur, fie în cadrul unei

4. Adecvarea organizației în vederea obținerii unui cât mai mare sprijin

Partide politice nu se mai definesc prin programul sau prin apartenența de

În Les partis politiques (Partidele politice, 1951) Duverger încearcă chiar

Partide de Partide de masă

Origine Parlamentară Exterioară

Disciplină și centralizare Slabă Puternică

În categoria partidelor de masă Duverger clasifica :

Un partid politic este în primul rând o organizație care se prezintă

Nu există «partide» în adevăratul sens al termenului în regimuri

Partidele care nu se prezintă în alegeri nu pot fi considerate

Cu toate acestea nu toate listele prezentate în alegeri în

• Partide de opinie și de clientelă : formă primitivă a partidelor

«Proiectul constituie un element constant, invariant, care asigură

Revoluția națională Revoluția industrială

Stat – biserică Centru - periferie Rural – urban Angajat - patron

„Un partid politic este o echipă de oameni care urmărește să controleze

Progresul economic și social, ca și mutațiile culturale, contribuie

Partidele dezvoltă de o manieră generală „obiective comunitare de

Acest tip de partide este caracterizat printr-o slabă angajare

Relația cu Elite Legături Legături Legături Nici un fel de Legăturile

Importanța Minimală Mare Marginală Minimală Minimală/Irelevantă Minimală

Leadership Personal Formal Formal Formal Personal colectiv

Partidul popular european – PPE (EPP)

Grupul Partidului Popular european (Democrat Creștinii)

• Regimul politic se referă la organizarea puterilor și exercitarea

• Termenul se referă la forma instituțională a puterii, dar și la practica

Unul Monarhie Tiranie

Câțiva Aristocrație Oligarhie

Mulți Politeia Democrație

În regiunile cu climă caldă Despotismul

Climă temperată Monarhie

Climă rece (nordul Europei) Republica

Gestiune politică Modelul anglo-

REGIMURI POLITICE SISTEME POLITICE

Unicameralismul este regimul parlamentar în care activitatea parlamentară se

Bicameralismul este regimul parlamentar clasic dezvoltat mai întâi în Anglia. Și

Tipuri de cabinete: monocolore sau de coaliție, majoritariste sau minoritariste.

Ce luăm în considerare când numărăm un partid ca fiind relevant pe scena politica?

In practica este util să distingem intre sisteme:

Cum numărăm partidele aliate? In funcție de:

Numărul efectiv de partide este corelat și cu nivelul conflictului partizan:

ORGANIZAREA PARTIDELOR POLITICE

Tipologii ale partidelor politice si evolutia lor istorica:

Exemplul arhetipal: cazul Franţei

Raţiunea: câştigarea celui de al doilea tur

RPR 5 032 496 19,83 242 41,94

UDF 4 731 013 18,64 207 35,87

PS 4 415 495 17,39 53 9,18