FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

PROGRAMUL DE STUDII FINANȚE ȘI BĂNCI

PROIECT LA DISCIPLINA FINANȚE

LOCALE

Student: Nicoleta Siminiuc

Anul II, grupa 3

Suceava 2023

1
CONCEPTUL DE FINANȚE PUBLICE LOCALE.
FUNCȚIILE ACESTORA

2
 CUPRINS

INTRODUCERE.............................................................................................................................3

1. CONCEPTUL DE FINANȚE PUBLICE LOCALE...............................................................4

1.1 Apariția finanțelor publice locale......................................................................................4

1.2 Apariția finanțelor locale în România...............................................................................4

1.3 Abordări privind finanțele publice locale.........................................................................6

1.4 Evoluția finanțelor publice locale.....................................................................................7

1.5 Sfera de manifestare a finanțelor publice locale...............................................................9

2. FUNCȚIILE FINANȚELOR PUBLICE LOCALE...............................................................10

2.1 Funcția de repartiție........................................................................................................11

2.2 Funcția de control...........................................................................................................13

2.3 Funcția de reglare............................................................................................................14

CONCLUZII..................................................................................................................................15

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................15

INTRODUCERE

Finanțele publice locale presupun gestionarea resurselor financiare ale unei unități
administrativ-teritoriale la nivel local, cum ar fi un oraș, o comună sau un județ. Aceste resurse
financiare sunt utilizate pentru a finanța serviciile publice și proiectele locale, cum ar fi educația,
sănătatea, infrastructura, cultură, serviciile sociale și multe altele.
În lucrarea de față mi-am propus să analizez problematica finanțelor publice locale, în
special partea de definire a conceptului și explicare a funcțiilor ce le determină.
În prima parte m-am ocupat de prezentarea modului lor de apariție, a unor diferite
abordări, evoluția lor și sfera de manifestare, urmând ca mai apoi să mă concentrez pe descrierea
funcțiiilor și anume de repartiție, respectiv de control.
Scopul proiectului este de a ne familiariza cu aspectele teoretice și practice cu privire la
finanțele publice locale, aspecte care ar trebui să fie cunoscute de orice cetățean.
3
 1. CONCEPTUL DE FINANȚE PUBLICE LOCALE
1.1 Apariția finanțelor publice locale

Problematica finanţelor publice, implicit locale, este strâns legată de apariţia şi

manifestarea banilor şi a statului, fiind fundamentată obiectiv pe maniera concretă de desfăşurare
a vieţii economico-sociale, în care nevoile individuale coexistă cu cele generale. Conştientizarea
de către membrii societăţii a unor nevoi care nu puteau fi gestionate individual, impunând
asumarea lor de către autorităţile publice, a condus la necesitatea mobilizării şi alocării/utilizării
corespunzătoare a unor resurse financiare, procesele specifice exprimând ceea ce numim generic
finanţe publice. În raport cu specificul nevoilor sociale de satisfăcut şi cu competenţa
autorităţilor implicate, poziţionarea acestor procese şi relaţii economico-financiare la diferite
nivele administrative, cu participanţi diferiți, generează diferenţierea finanţelor administraţiei
centrale (finanţele statului sau finanţe publice centrale) de cele ale autorităţilor locale (finanţele
unităţilor administrativ-teritoriale sau finanțe publice locale), cu reflectare diferită în funcţie de
forma puterii publice ca structură a statului (unitar, unitar complex sau federal).
Privind din perspectiva concentrării acestor relaţii financiare publice în bugetele
corespunzătoare, pentru întreaga perioadă a Antichităţii şi a Evului Mediu se remarcă
permanenţa bugetelor locale şi preexistenţa lor faţă de bugetul centralizat al statului (care apare
odată cu concentrarea acestor colectivităţi în forma statală), factor care a determinat ca orientarea
construcţiei sistemelor bugetare publice să se realizeze de la bază spre vârf . 1 Aşa cum se
remarcă în literatura de specialitate, „comuna a reprezentat o unitate administrativ-teritorială care
în unele spații teritoriale a precedat organizarea statului" 2, presupunând, aşadar, şi prezenţa unor
relaţii financiare de redistribuire adecvate. În perioada precapitalistă şi în capitalismul timpuriu,
„bugetele" unităților administrativ-teritoriale, dar nu numai, erau adesea desemnate cu termenul
de „cutii" (cutia oraşului, a județului, a milei, a breslei etc.), reflectând relaţii financiare de
redistribuire la acest nivel.

1.2Apariția finanțelor locale în România

1
Florin Oprea, Sisteme bugetare publice. Teorie și practică, Editura Economică, București 2011, p. 88 op. cit.
Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
2
Gh. Voinea, Finanțe locale, Editura Junivea, Iași 2008, p. 11 op. cit. Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice
locale, Editura C.H. Beck, București 2013
4
 În ţara noastră, progrese în cristalizarea şi ordonarea finanțelor publice locale, respectiv
trecerea de la listele de venituri şi cheltuieli de genul „sămilor visteriei" la consacrarea bugetelor
publice în accepţiunea lor modernă s-au realizat odată cu adoptarea Regulamentelor Organice.
Aceste acte au consacrat delimitarea sferei finanţelor locale în cadrul finanţelor publice (generic,
ale statului), stabilindu-se şi sursele de venituri ale bugetelor locale. Fondul propice al
cristalizării şi evoluţiei moderne a bugetelor publice (inclusiv locale) a fost reprezentat global de
evoluţia generală a organizării şi a relaţiilor politice, un reper esenţial fiind în acest sens
reprezentat de Unirea Principatelor, prin dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza. Complexitatea
crescândă a relaţiilor social-politice a fost însoţită de o complexitate în creştere a relaţiilor
financiare şi îndeosebi a celor de natură bugetară, corespondent noului nivel de dezvoltare al
societăţii. Un aport deosebit la consacrarea finanţelor publice moderne, respectiv la consolidarea
bugetului ca act public şi ca fond utilizabil pentru satisfacerea nevoilor publice l-au avut, în
contextul reformelor inițiate de către domnitorul Alexandru loan Cuza, legea rurală din anul
1864, considerată una dintre cele mai controversate măsuri legislative ale timpului şi procesul de
modernizare statală, iniţiat în acelaşi an. Promulgarea legilor referitoare la organizarea
administrației, între care legea comunală a ocupat un loc important, a consacrat administrația
locală (la nivelul comunelor rurale, conduse de primari, al plăşilor, conduse de subprefecţi sau
pretori, respectiv al judeţelor, conduse de către Prefecţi), reprezentată prin consilii alese pe baza
votului cenzitar, consolidând nevoia de bugete locale mai consistente şi antrenând astfel noi
relații financiare la nivel local.
Din perspectiva ştiinţei financiare, se afirmă că în concepţie modernă finanţele publice
locale vizează activitatea administraţiilor locale în calitatea lor de utilizatoare a unor tehnici
speciale, financiare, cum ar fi: bugetul, taxele, impozitele, alocaţiile, cheltuielile, împrumuturile
etc. 3
Organizarea și funcționarea finanțelor publice locale în România după 1989 s-a realizat
în contextul regimului democratic, pe parcursul a patru etape în plan legislativ. A patra etapă
(2006 până în prezent) este marcată de adoptarea Legii-cadru a descentralizării 4, modificarea
Legii administrației publice locale5 și o nouă Lege a finanțelor publice locale 6, cu completările şi
modificările ulterioare, dintre care cea mai importantă este O.U.G. 63/2010. Noua lege a
3
Duverger, Maurice, Finances publiques, Presses Universitaires de France, Paris 1978, pp. 31-38, op. cit. Florin
Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
4
Legea cadru a descentralizării nr. 195 din 22/05/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr 453 din
25/05/2006
5
Lege nr. 286 din 06/07/2006 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I,nr. 621 din 18/07/2006
6
Legea finanțelor publice locale nr. 273 din 29/06/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 618 din
18/07/2006, modificată şi completată cu O.U.G. nr. 63 din 30/06/2010 pentru modificarea si completarea Legii 139
nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată Monitorul
Oficial 450 din 2 iulie 2010
5
finanțelor publice locale aduce modificări şi completări substanțiale menite să mărească gradul
de autonomie financiară prin întărirea capacității administrației publice locale de a contracta
împrumuturi în condiții mai permisive, dar de eficiență, şi totodată să clarifice aspectele confuze
ale legii anterioare.
În perspectivă, finanțele publice locale în calitate de instrument de realizare şi
consolidare a autonomiei locale sunt chemate să contribuie la dezvoltarea comunităților locale în
acord cu standardele Uniunii Europene.
Perioada modernă a realizat o delimitare clară a finanțelor publice locale în raport cu
celelalte științe, deoarece din perspectiva administrației publice locale, multe dintre acțiunile care
se află sub controlul oficialilor locali sau sunt realizate de către aceștia au efecte majore asupra
finanțelor locale.7

1.3Abordări privind finanțele publice locale

Gaston Jèze, referindu-se la finanțele publice, stabileşte etimologia cuvântului

finanţe: ,,Cuvântul finanțe vine de la cuvântul latin finis care înseamnă sfârşit, termen. În materie
de drept, cuvântul finis marchează sfârşitul operațiunilor juridice, adică efectuarea plății. În felul
acesta, cuvântul finis a dat naştere la o serie întreagă de expresii vizând plata unor sume de bani.
Finanțele publice vizează banii publici şi, prin extindere, achiziționarea, administrarea şi
utilizarea banilor publici”.8 Conform acestuia, finanțele publice au trei obiecte esențiale legate de
bani. Este vorba de cheltuieli (determinarea obiectelor şi a cuantumului acestora), de venituri
(determinarea surselor şi a cuantumului acestora) şi de aplicarea veniturilor la cheltuieli. El îşi
susţinea punctul de vedere pornind de la sarcinile care revin statului, provinciilor şi comunelor,
ca forme de organizare în societate şi de la mijloacele materiale şi băneşti de care au nevoie
agenții publici pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin.
Potrivit opiniilor lui Adolf Wagner, ştiinţa finanțelor este „…ştiința economiei
administrate de stat sau de un corp public (cu administrație autonomă) în vederea procurării
utilizării bunurilor materiale (în special a banilor) care le sunt necesare pentru funcțiile lor de
comunități economice obligatorii".9
Francesco Saverio Nitti considera că știința financiară caută modalitățile după care statul
și puterile locale procură bogățiile material necesare existenței și funcționării lor, precum şi
7
Elena Cigu – Finanțe publice locale. Rolul lor în întărirea autonomiei unităților administrativ-teritoriale, Editura
Tehnopress, Iași 2019
8
Jeze Gaston, Cours de finances publiques, 1935-1936, Paris, Librairie Generale de Droit & de Jurisprudence, Paris
1936, p. 2 op. cit Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
9
Wagner Adolf, Traite de la science des finances, V. Giard & E. Briere, Paris 1909, p.15 op. cit. Florin Oprea, Cigu
Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
6
modalitățile lor de utilizare. Cu alte cuvinte, ştiința financiară studiază activitatea economică a
statului şi a organelor colective, comune, provincii, departamente etc.10
Finanțele publice a constituit subiect de analiză şi dezbatere și pentru cercetătorii
români. În acest sens, George N. Leon scria „activitatea economică, aranjată după o ordine
anumită, care urmăreşte procurarea şi întrebuinţarea de bunuri pentru nevoile colective se
numeşte economie financiară, iar studiul economiei financiare se numeşte ştiinţă financiară". 11
Ion Răducanu considera că statul şi celelalte corporații politice publice (ținuturile, județele și
comunele) trebuie să ducă o gospodărie deosebită care să le dea mijloacele economice pentru
îndeplinirea atribuțiunilor lor într-o anumită societate. Această gospodărie este obiectul ştiinței
financiare; gospodăria aceasta se numeşte economie financiară publică sau finanțe, ea este
gospodăria organizațiunilor publice, subiectul ei este guvernul, iar știința financiară este știința
acestei gospodării... Știința financiară ne dă regulile și principiile după care Statul şi celelalte
organizațiuni publice subordonate sau supraordonate lui îşi procură, administrează bunurile
economice şi mai ales banii într-o epocă unde predomină schimbul în viața economică".12
După al doilea război mondial, ştiinţa finanţelor a cunoscut abordări mult mai complexe.
În cadrul clasic al valorilor şi instituțiilor liberale, finanţele publice aveau ca obiect finanţarea
serviciilor statului (sau ale altor colectivităţi publice), preocuparea principală vizând modalitățile
(economicoase) şi tehnicile de asigurare a resurselor necesare furnizării bunurilor publice
minimale (regaliene), iar reprezentanţii naţiunii autorizau simultan cheltuielile şi veniturile,
asigurând echilibrul bugetului, ca principiu politic în sens deplin. Această concepţie clasică
asupra finanţelor publice, bazată pe considerente politice, s-a transformat atunci când
considerente economice şi sociale au condus la extinderea semnificaţiilor bugetului de stat, care
a fost interpretat ca instrument de intervenţie publică, finanţele publice îmbrăcând întreaga viaţă
economică şi socială a naţiunii şi devenind un element al planificării economice şi sociale" 13.

1.4 Evoluția finanțelor publice locale

Evoluţia finanţelor publice locale este strâns legată de cea a autonomiei administrative
locale, a cărei efectivitate impune în mod necesar reglementarea şi asigurarea unei minime
10
Văcărel Iulian, Finanțe publice, ediția a IV-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București 2003, p.36 după Francesco
Severio Nitti, Principes des sciences des finances, traducere J. Charmard, Paris, 1904, op. cit. Florin Oprea, Cigu
Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
11
Leon, George N., Elemente de știință financiară, vol I, „Cartea Românească” S.A., Cluj 1925, pp. 5-6 op. cit.
Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
12
Răducanu Ion, Curs de știință și legislație financiară, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale,
București, 1939, p. 5-6, op. cit. Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București
2013
13
Văcărel, 2003, p. 37 după Grand Larousse enciclopédique en dix volumes, tome cinquième, Librarie Larousse,
Paris, op. cit. Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
7
„independenţe financiare" (bugetare) a colectivităţii subnaționale. Realizarea practică a
autonomiei decizionale locale este condiţionată de înfăptuirea corelată a autonomiei financiare,
iar acceptarea ,,megatendinţei" de descentralizare (şi implicit autonomie) locală ca vector al
dezvoltării în profil teritorial conduce la amplificarea sferei şi la diversificarea formelor de
manifestare a finanţelor publice locale. Finanţele publice locale au menirea primară de a
concentra (mobiliza) şi repartiza în condiţii de echilibru resursele, respectiv fondurile băneşti
necesare desfăşurării activităţii socio-economice pe plan local, susţinând şi stimulând această
activitate, în scopul mediat al dezvoltării generale a comunităţii locale. Totodată, autonomia
financiară locală, care constituie garanţia unei autonomii administrative reale, oferă şi premisele
necesare satisfacerii particularizate a necesităţilor sociale diferite ale comunităţilor subnaţionale,
în procesul de furnizare a bunurilor publice conectându-se efortul, capacitatea şi performanţa
financiară locală cu preferinţele cetăţenilor în materia utilităţilor în cauză.
În România, autonomia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, prefigurată
constituţional din anul 1991 şi legal din anul 1994 (prin reglementarea impozitelor şi taxelor
locale), a fost consolidată odată cu adoptarea Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice locale
şi a căpătat noi valenţe prin reglementările adoptate în ultimii ani (mai ales 2006 şi 2010),
bugetele publice corespondente înregistrând mutaţii corespunzătoare 14.
Din perspectiva reflectării relaţiilor financiare publice locale în bugete publice
corespondente, se poate constata, corelativ tendinţei enunţate, o extindere a sferei acestor
acte juridice şi instrumente de gestiune economico-financiară la nivel local. Astfel, fluxurile
financiare locale se regăsesc în bugetul unităţii administrativ-teritoriale, bugetul instituţiilor
publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale, bugetul instituţiilor publice finanţate
integral din venituri proprii, bugetul fondurilor externe nerambursabile sau bugetul
împrumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor,
spezelor şi a altor costuri se asigură din bugetele locale şi care provin din: împrumuturi externe
contractate de stat şi subîmprumutate autorităţilor administraţiei publice locale şi/sau agenţilor
economici şi serviciilor publice din subordinea acestora; împrumuturi contractate de autorităţile
administraţiei publice locale şi garantate de stat; împrumuturi externe şi/sau interne contractate
sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale.
Organizarea distinctă a finanţelor publice locale, în consonanţă cu cerinţele normative şi
cu raţiunile principiilor descentralizării, subsidiarităţii şi autonomiei administrative, permite
degrevarea finanţelor administraţiei centrale de o seamă de cheltuieli bugetare, reducerea
numărului şi amplorii fluxurilor băneşti între cele două paliere administrative (central şi local) şi

14
Firțescu, Sistemul financiar al României, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași 2010, pp. 285-286 op. cit. Florin
Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
8
 asigură premise favorabile pentru o mai clară urmărire a modului în care sunt utilizate resursele
financiare din fondurile bugetare constituite. Principial, finanţele locale sunt de natură să asigure
o satisfacere mai eficientă a cerinţelor de bunuri publice în profil teritorial, pe de o parte pentru
că decidenţii locali pot cunoaşte mai bine potenţialul şi preferinţele locale, iar pe de altă parte
pentru că cetăţenii pot controla mai bine prin vot „guvernarea locală", în general controlul
opiniei publice având şanse mai mari de reuşită la acest nivel (de exemplu, pe calea participării
în procesul decizional bugetar sau a informării publice, mecanisme care sunt teoretic mai simplu
de valorificat în relaţia cu autoritatea locală şi din raţiunea apropierii spaţiale).

1.5 Sfera de manifestare a finanțelor publice locale

Exprimarea adecvată a manifestării finanţelor publice locale în contextul practicării

descentralizării, subsidiarităţii şi autonomiei administrative a colectivităților subnaționale trebuie
regăsită în conceperea şi implementarea unor politici locale eficiente, rezultate din asumarea unei
atitudini proactive a actorilor implicaţi. O imagine de ansamblu privind manifestarea finanţelor
publice locale şi conceperea, respectiv implementarea politicilor la acest nivel este prezentată în
figura de mai jos.
Figura nr. 1.1: Cadrul generic de manifestare a finanțelor locale în condiții de autonomie

ATRAGE RESURSE
DEZVOLTĂ
FORMULEAZĂ POLITICA Impozite/ taxe
PROGRAME
Elaborarea/adoptarea Vărsăminte
Dezvoltă programe pentru
politicii financiare locale pe Venituri din exploatarea bunurilor
implementarea politicilor
baze științifice publice
Transferuri
Subvenții
Penătilăți/ amenzi
ANTICIPEAZĂ Donații
SCHIMBĂRILE Ajutoare
Demografice Sponsorizări
Politice Împrumuturi etc
Economice etc. CE
Face administrația publică locală
cu propriile resurse
ABSOARBE RESURSELE
Utilizează resursele financiare
atrase pentru furnizarea de bunuri
publice locale
CÂT DE BINE
Gestionează resursele
GESTIONEAZĂ RESURSELE
Gestionarea bugetului local/
Management financiar al
NIVELUL CURENT DE colectivității subnaționale
ACTIVITATE
(venituri, cheltuieli, sold)

Sursa: prelucrare după Honadle, Costa, Cigle, 2004, p. 12, adaptată după Honadle, pp. 575-580
9
 Problema care rămâne de studiat este până unde se poate întinde autonomia financiară, cu
alte cuvinte, cât să reprezinte centralizarea şi cât descentralizarea în domeniul finanţelor publice,
raport care este determinat atât obiectiv (de exemplu, prin rezonanța teritorială a nevoilor sociale
şi bunurilor publice corespondente), cât şi subiectiv (de exemplu, prin concepţia asumată privind
forma dezirabilă a puterii publice sau nevoia şi limitele identităţii locale"). În vremurile curente,
sfera finanţelor publice locale este destul de extinsă, ca urmare a tendinţelor şi proceselor de
regrupare a relaţiilor administrative către palierele intermediare de guvernare, în spiritul
15
regionalizării, descentralizării, subsidiarităţii etc., respectiv al „noului management public"
această magnitudine "guvernelor locale" determinând corespondent şi o concentrare a formării şi
utilizării fondurilor băneşti la acest nivel.
Sfera de manifestare a finanţelor publice locale poate fi pusă în discuție atât în sens
restrâns (relațiile financiare specifice bugetului local), cât şi în sens larg (incluzând finanţele
instituțiilor publice locale, ale regiilor autonome și ale societăţilor comerciale constituite cu
aportul autorităților administraţiei publice locale). Pe parcursul acestei lucrări, vom avea în
vedere în principal sensul restrâns al finanțelor publice locale, exprimat sintetic prin bugetele
unităților administrativ-teritoriale făcând însă trimiterile cuvenite şi la finanţele publice ale
instituţiilor, regiilor autonome şi societăţilor comerciale locale.

2. FUNCȚIILE FINANȚELOR PUBLICE LOCALE

Menirea socială a finanţelor publice locale este exprimată de funcţiile şi rolul asociat
acestora, surprinzând aspecte de distribuţie a veniturilor şi averilor între diverşii participanţi la
relaţiile sociale, aspecte de urmărire şi evaluare a fluxurilor financiare şi proceselor
corespondente (consum, producție, circulaţie, repartiţie), precum şi elemente specifice stimulare
sau inhibare a anumitor activităţi socio-economice de rezonanță locală, în limitele sarcinilor şi
competenţei autorităţilor publice locale. Regăsite ca o componentă importantă a finanţelor
publice, finanţele locale îndeplinesc şi ele, la scală corespunzătoare, funcţiile tradiţional atribuite
acestora, precum cea de repartiţie, cea de control şi, în manieră mai specifică şi limitată, o
funcţie de reglare socio-economică. Pentru această ultimă funcţie, particularităţile de îndeplinire
derivă din faptul că sarcina macro-stabilizării economice este logic asociată nivelului central de
guvernare, iar pârghiile financiare şi fiscale cele mai adecvate de îndeplinire (de exemplu,

15
Bercu A.M., Pregătirea profesională și cariera personalului din administrația publică, Editura Universitară
București 2009, p. 43; Hintea, 2011, op. cit. Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck,
București 2013
10
impozitele pe venit şi cele indirecte, cheltuielile pentru asistenţă socială) sunt, de principiu, sub
competenţa decizională a acestui palier de guvernare.
2.1 Funcția de repartiție

Funcţia de repartiție a finanţelor publice locale, având ca finalitate asigurarea suportului

financiar şi materializării competenţelor de drept public ale autorităților locale, se exprimă în
două faze intercorelate, cu desfăşurare concomitentă şi continuă, în care fiecare dintre ele joacă
atât rol de factor determinant, cât şi de factor determinat: faza de constituire a fondurilor
financiare publice locale şi faza de distribuire a acestora.
Faza de constituire a fondurilor financiare publice locale exprimă procesele de mobilizare
a resurselor băneşti la dispozitia autorităţilor administrative de la acest nivel, sub forme ale
prelevărilor fiscale (impozite și taxe locale) sau nefiscale (vărsăminte, transferuri
interadministrative, împrumuturi, venituri din privatizări, donații, sponsorizări, dobânzi,
penalităţi, amenzi etc.). Dimensiunile fondurilor de constituit sunt condiţionate în principal de
nevoile de cheltuieli publice ce ar trebui efectuate în cea de-a doua fază a repartiţiei, pe de o
parte, iar pe de altă parte de baza, starea economică locală.
Relevǎm, în context, că presiunea permanentă bazată pe discrepanţa dintre evoluţia
nevoilor sociale locale şi a cheltuielilor corespondente (mai rapidă), respectiv cea a veniturilor
locale disponibile (mai lentă), este o problemă ce revine spre soluţionare în prim plan actorilor
implicați la nivel local (manageri financiari, contribuabili etc.), solicitând aşadar, în consecinţă,
antrenarea eforturilor corespondente în primul rând de către aceştia, şi nu o problemă directă a
autorităţilor centrale, care ar avea obligaţia de a echilibra aceste tendinţe contrare în orice
condiţii. O eventuală asemenea abordare ar fi puțin realistă, neavând suport (financiar) adecvat şi
putând acţiona în final ca factor demotivant pentru colectivităţile mai „active". Pe de altă parte,
din perspectiva implicării bugetului administraţiei centrale în echilibrare, trebuie ținut obligatoriu
cont şi de „efortul fiscal local". Apare astfel rațional ca în măsura în care bugetul local
înregistrează un dezechilibru între venituri şi cheltuieli, solicitarea unor venituri suplimentare de
echilibrare să fie susţinută cel puţin prin asumarea, în prim plan, de către membrii colectivităţii
locale a unei atitudini de civism fiscal (achitându-şi la timp şi integral obligaţiile fiscale) şi, în
plan secund, de eforturile autorităţilor locale de a spori gradul de colectare (prin stimularea
contribuabililor pe diverse căi, prin control şi urmărire eficientă a creanţelor bugetare, prin
valorificarea mai bună a potenţialului local etc.).
Constituirea fondurilor publice locale se realizează cu resurse provenite din toate
sectoarele: public, privat, mixt, precum şi populaţia, în proporţii diferite, în raport cu capacitatea
celor vizaţi de a contribui şi criteriile de politică fiscală asumate/reglementate. În acest proces al
11
mobilizării resurselor, se atrage la bugetele locale o anumită parte din acumulările băneşti
realizate de agenţii publici şi privaţi în economia locală, impozite şi taxe de la populaţie, venituri
din exploatarea bunurilor publice, la care se adaugă (la nevoie) resursele financiare de echilibrare
a bugetelor locale (provenite, în special, din bugetul de stat), alte categorii de transferuri interad-
ministrative (de exemplu, transferuri de regularizare sau de întrajutorare), împrumuturi, donaţii,
sponsorizări etc. În asemenea condiţii, redistribuirea resurselor financiare şi dezvoltarea
economico-socială în profil teritorial nu se limitează la resursele generate, mobilizate şi
repartizate în jurisdicția locală, colectivitatea locală neputând funcționa „închis", ci angajează şi
sume provenite din bugete publice, fonduri sau resurse private, respectiv participanţi din afara
colectivităţii (inclusiv externi). Sub aspectul resurselor de echilibrare, în planul Uniunii
Europene se constată o tendinţă de trecere în plan secund a sistemului de transferuri
interadminis- trative, concomitent cu cedarea unor surse de venit mai consistente autorităţilor
locale, dar care ar trebui considerată prudent, luând în calcul factori de influenţă particularizaţi
pe diferite state, precum gradul de dezvoltare economică, conjunctura economico-socială,
solidaritatea naţională, gradul de cultură, instrucţie sau civilizaţie al naţiunii respective (din care
derivă responsabilitatea individuală şi colectivă faţă de exploa- tarea efortului financiar local sau
naţional) etc. 16
În faza de distribuire, fondurile constituite şi repartizate pe destinații sunt dirijate spre
utilizarea propriu-zisă în activităţi publice. Dimensiunile înfăptuirii acestei faze a repartiţiei
financiare publice locale sunt în mod firesc condiționate de nivelul realizărilor concrete din faza
constituirii, context în care se relevă şi importanţa gradului de colectare a veniturilor bugetare
locale, dependent de gradul de conformare al contribuabililor la plata impozitelor şi taxelor şi
posibil de interpretat ca o măsură (parţială) a performanţelor administrative locale. Formele sub
care se înfăptuieşte această fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice locale sunt
reprezentate de cheltuielile bugetelor locale, pentru diferite activităţi de interes şi rezonanță la
acest nivel: servicii publice generale, ordine publică, educaţie, cultură, religie, recreere etc.,
reprezentând, după caz, cheltuieli curente şi cheltuieli de capital. Modul în care opţiunile publice
locale configurează distribuirea în această fază a repartiţiei a fondurilor mobilizate nu este
indiferent proceselor ulterioare de mobilizare, care pot fi potenţate diferit (de exemplu, prin
manevrarea raportului dintre cheltuielile curente si cele de capital).
În principiu, funcţia de repartiţie financiară publică a finanțelor locale angrenează
resursele create de diferiții participanţi în jurisdicţia respectivă, în activităţi de manifestare,
interes sau subordonare locală, dar integrarea colectivităților locale în organizarea etatică

16
Oprea Florin, Sisteme bugetare publice. Teorie și practică, Editura Economică, București 2011, p. 142 op. cit.
Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
12
determină şi redistribuirea de resurse cu altă arie de formare (a altor colectivităţi locale, naţională
sau internaţională), pe calea transferurilor între unităţi administrativ-teritoriale, a celor pentru
echilibrare, a împrumuturilor sau ajutoarelor etc. În manieră similară, cheltuielile efectuate la
nivelul bugetelor locale ar trebui să se răsfrângă principial doar asupra jurisdicţiei autorităţilor
care le efectuează, dar complexitatea funcţionării statului şi particularităţile unor bunuri publice
(precum infrastructura, de exemplu), impun ca redistribuirea să urmeze o arie mai largă (inter-
municipală sau regională).

2.2 Funcția de control

Prin funcţia de control atribuită finanţelor publice locale este desemnată capacitatea
acestora de a mijloci exercitarea controlului bănesc asupra utilizării fondurilor financiare
destinate funcţionării şi dezvoltării economico-sociale a unităţilor administrativ-teritoriale, în
scopul general al prevenirii unor utilizări necorespunzătoare şi al identificării şi reparării
eventualelor pagube deja create. Suportul obiectiv al manifestării funcției de control în cadrul
finanţelor publice locale este asigurat de manifestarea funcţiei de repartiție cu cele două faze ale
sale, pentru care exercitarea controlului este indispensabilă şi poate crea, la rândul său, noi forme
de manifestare (de exemplu, recalcularea unor obligații fiscale la bugetul local). În practicarea sa
însă, sunt întâlnite multe elemente de ordin subiectiv, precum cele privind alegerea metodelor şi
tehnicilor de control, a momentului efectuării acestuia, a stabilirii cuantumului sancţiunii etc.
Funcţia de control a finanţelor publice locale are o sferă de cuprindere mult mai largă decât
funcţia de repartiţie a acestora, deoarece vizează, pe lângă constituirea şi repartizarea fondurilor
locale şi procesele de consum, producţie şi circulaţie implicate.
Necesitatea funcției de control a finanțelor locale decurge din faptul că fondurile locale
de resurse financiare aparţin unităţilor administrativ-teritoriale şi acestea sunt interesate în
asigurarea resurselor financiare necesare acoperirii nevoilor comunităţii, dirijarea resurselor
respective cu luarea în considerație a priorităţilor stabilite (adoptate), utilizarea resurselor în
condiții de eficienţă maximă, economică şi socială. Faptul ca aceste fonduri financiare publice
materializează o bună parte din produsul intern brut constituie un argument în plus care pledează
pentru organizarea şi derularea unui control riguros asupra modului de constituire, repartizare şi
utilizare a fondurilor de resurse financiare publice. Controlul şi auditul financiar favorizează
luarea de măsuri care adaugă un plus de valoare patrimoniului public, împiedică irosirea avutului
public, previne efectuarea de cheltuieli ilegale, inoportune sau ineficiente.
Fondurile care se formează şi se repartizează prin relaţiile financiare publice locale,
respectiv întrepătrunderea specifică dintre fluxurile financiare aferente lor şi cele materiale
13
corespunzătoare, constituie suportul obiectiv pentru manifestarea unui rol activ al finanţelor
locale în dezvoltarea economică şi socială a colectivităţilor subnaţionale, evidenţiind calitatea
finanțelor publice locale de pârghie prin intermediul căreia se poate exercita o influenţă
dezirabilă asupra construcţiei şi dinamicii economice şi social-culturale la acest nivel.

2.3 Funcția de reglare

Similar categoriilor economico-financiare ce aparţin finanţelor publice centrale

(bugetului, impozitelor, cheltuielilor), dar la scală mai redusă şi cu accente specifice, finanţele
publice locale pot asuma o funcţie de reglare a activităţilor economico-sociale la acest nivel,
realizabilă principial prin manevrarea adecvată a impozitelor şi cheltuielilor locale. Se poate
invoca în acest sens posibilitatea autorităţilor locale de a încuraja (prin exonerări fiscale,
parteneriate, crearea de infrastructură adecvată etc.) realizarea de investiţii în propria jurisdicție,
cu impact atât în ocuparea forţei de muncă şi în planul veniturilor ulterioare ale bugetelor locale,
cât şi în cel al dezvoltării locale generale. Îndeplinirea acestei funcţii a finanţelor publice locale
se află în strânsă legătură cu autonomia locală, administrativă şi financiară, care nu trebuie
interpretate pasiv, în sensul unor simple drepturi de gestionare a diverselor activităţi de rezonanţă
locală, ci proactiv, ca o posibilitate de a exprima capacitatea de inovare, creativitatea şi
dezvoltarea personalizată a colectivităţii administrativ-teritoriale. Un bun exemplu, în context, se
referă la modul de interpretare a veniturilor locale rezultate din cote defalcate ale unor venituri
ale bugetului central, despre care se afirmă uneori că nu sunt venituri proprii" ale bugetelor
locale şi nu permit aşadar obţinerea de venituri marginale, deşi legislaţia le tratează ca atare.
Subliniem că atât timp cât baza impozabilă pentru aceste prelevări fiscale se creează în
jurisdicţia locală şi poate fi influenţată în consecinţă prin „politici locale", iar atribuirea sumelor
colectate se bazează pe criterii şi procentaje legal prestabilite, veniturile respective trebuie tratate
ca venituri locale, diferenţiindu-se de alte categorii (de exemplu, de impozitele locale pe avere)
doar prin tehnica mobilizării lor, ale cărei raţiuni sunt fundamentate pe existenţa discrepanţelor
locale, pe solidaritatea colectivităţii statale şi pe coerenţa politicii fiscale.

14
 CONCLUZII

În urma realizării proiectului cu titlul „Conceptul finanțelor publice locale. Funcțiile

acestora” putem formula unele idei cu caracter de concluzie.
În primul rând, finanțele publice locale reprezintă o componentă esențială a gestionării
resurselor financiare la nivel local și au un impact semnificativ asupra calității vieții și
dezvoltării comunităților locale. Gestionarea lor eficientă și transparentă este vitală pentru
bunăstarea locală.
În al doilea rând, funcțiile sale accentuează esențialul pentru manifestarea lor într-o
manieră optimă, dătătoare de rezulaltate care să ofere servicii publice sau proiecte locale care să
convină cetățenilor. Astfel, observăm funcția de repartiție care oferă ca finalitate, asigurarea
suportului financiar şi materializării competenţelor de drept public ale autorităților locale și
funcția de control ce predispune de o verificare riguroasă ce adaugă un plus de valoare
patrimoniului public, ce nu permite irosirea avutului public și previne efectuarea de cheltuieli
ilegale, inoportune sau ineficiente. Totodată, pe langă funcțiile clasice ale finanțelor, se remarcă
funcția de reglare a activităţilor economico-sociale, realizabilă principial prin manevrarea
adecvată a impozitelor şi cheltuielilor locale.

BIBLIOGRAFIE

 CĂRȚI:
 Florin Oprea, Cigu Elena – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, București 2013
 Elena Cigu – Finanțe publice locale. Rolul lor în întărirea autonomiei unităților
administrativ-teritoriale, Editura Tehnopress, Iași 2019

 LEGISLAȚIE:
 Legea cadru a descentralizării nr. 195 din 22/05/2006, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr 453 din 25/05/2006
 Lege nr. 286 din 06/07/2006 pentru modificarea și completarea Legii administrației
publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I,nr. 621 din
18/07/2006

15
 Legea finanțelor publice locale nr. 273 din 29/06/2006, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 618 din 18/07/2006, modificată şi completată cu O.U.G. nr. 63 din
30/06/2010 pentru modificarea si completarea Legii 139 nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată Monitorul
Oficial 450 din 2 iulie 2010
 Legea cadru a descentralizării nr. 195 din 22/05/2006, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr 453 din 25/05/2006
 Legea finanțelor publice locale nr. 273 din 29/06/2006, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 618 din 18/07/2006, modificată şi completată cu O.U.G. nr. 63 din
30/06/2010 pentru modificarea si completarea Legii 139 nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată Monitorul
Oficial 450 din 2 iulie 2010

16