UNIVERSITATEA DUNREA DE JOS GALAI

Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice

Specializarea:Științe administrative-Administraţie publică

EVOLUŢIA DESCENTRALIZĂRII ÎN SISTEMUL ADMNISTRATIV DIN ROMÂNIA

Etapele semnificative ale evoluţiei descentralizării

 CUPRINS

 SCURTĂ INTRODUCERE……………………………………………1
 ETAPELE SEMNIFICATIVE ALE EVOLUŢIEI DESCENTRALIZĂRII
ÎN ROMÂNIA…………………………………………………………..2
 OBIECTIVE…………………………………………………………….4
 ANEXĂ………………………………………………………………….8
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE……………………………………….11
 INTRODUCERE

În decursul ultimului deceniu, România a făcut paşi importanţi

în planul descentralizării financiare, dar procesul de implementare a
acestei politici a întâmpinat multe probleme din cauza inexistenţei
unei strategii naţionale a descentralizării. În cadrul acestui proces au
putut fi identificate trei cicluri: 1991-1994, 1998-2000, 2001 – până
în prezent. Aceste cicluri vor fi prezentate în această lucrare.
De asemenea, un răspuns adecvat la problemele din sistemul
administraţiei publice din România în domeniul descentralizării şi
deconcentrării a fost formulat în cadrul strategiei actualizate privind
accelerarea reformei în administraţia publică.
 ETAPELE SEMNIFICATIVE ALE EVOLUŢIEI
DESCENTRALIZĂRII ÎN ROMÂNIA

În conformitate cu Constituţia României republicată, „Administraţia

publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile
descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”.
Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în
comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
În acelaşi timp, legea fundamentală consideră Consiliul Judeţean drept
"autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor
comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean"
(art. 122 alin.1).
În decursul ultimului deceniu, România a făcut paşi importanţi în planul
descentralizării financiare (vezi anexa), dar procesul de implementare a acestei
politici a întâmpinat multe problem din cauza inexistenţei unei strategii naţionale a
descentralizării. În cadrul acestui proces au putut fi identificate trei cicluri:
În primul ciclu (1991-1994)¹ au fost iniţiate schimbări importante în
structura şi finanţarea autorităţilor publice locale, care au inclus şi introducerea
sistemului de taxe şi impozite locale.
În ciclul al doilea al politicii de reformă (1998-2000) s-au făcut noi paşi
pentru realizarea descentralizării administrative şi financiare (vezi Anexele 1-4). În
acest sens, pe baza noii legislaţii privind finanţele publice locale², a crescut nu
numai partea din PIB destinată bugetelor locale, dar şi proporţia corespunzătoare a
cheltuielilor locale din totalul cheltuielilor publice (între 1998-2001 procentul din
PIB a crescut de la 3,6 la 6,5% şi cheltuielile locale au crescut de la 14,4 la 26,6%).
În timpul celui de-al treilea ciclu (2001 – până în prezent), prin noile legi
adoptate,s-au stabilit noi reguli pentru anumite funcţii ale autorităţilor publice
locale3, în special privind serviciile publice4.

¹Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, Ordonanţa Guvernului nr. 15/1992 privind impozitele locale,
Legea nr.27/1994 privind impozitele locale.
²Au fost făcute câteva amendamente la Legea nr.69/1991 şi la Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale.

3
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.
4
De exemplu: Legea nr. 326/2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală, Ordonanţa Guvernului nr.86/2001
privind serviciile de transport public local de călători, Ordonanţa Guvernului nr.84/2001 privind serviciile publice
comunitare de evidenţă a persoanelor, Ordonanţa Guvernului nr.88/2001 privind serviciile comunitare publice pentru
situaţii de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere,
Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, Ordonanţa Guvernului nr. 32/2002
privind serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare, Ordonanţa Guvernului nr.71/2002 privind înfiinţarea de
servicii publice locale pentru administrarea patrimoniului public şi privat de interes local.
 În intervalul 1991-2003 au existat tendinţe de centralizare şi de
descentralizare. Astfel, câteva prevederi legale noi au întărit controlul autorităţilor
centrale asupra funcţiilor autorităţilor publice locale, în timp ce altele au acţionat în
direcţia descentralizării1. În iulie 2003, a fost adoptată o nouă lege privind finanţele
publice locale, care conţine prevederi corelate cu cele ale Legii Finanţelor Publice
nr.500/2002 (armonizată cu prevederile Reglementărilor Consiliului Europei nr.
1605/2002). Procentul din impozitul pe venit aplicat individual (IPP) care se alocă
autorităţilor publice locale2 a crescut.
Echilibrarea este o altă problemă importantă în domeniul finanţelor publice
locale ce trebuie luată în considerare. Acest lucru se realizează prin utilizarea unei
formule ce redistribuie veniturile comunităţilor locale mai prospere către cele mai
sărace. Dificultatea constă în a menţine transparenţa sistemului şi în a stimula
comunităţile locale pentru a-şi fructifica propriile surse de venit.
Analizele efectuate au scos în evidenţă următoarele disfuncţionalităţi şi
aspecte negative înregistrate în derularea procesului de descentralizare şi
deconcentrare, precum şi în funcţionarea serviciilor publice descentralizate şi
deconcentrate:
- capacitate limitată a administraţiei publice locale de a organiza eficient oferta de
servicii;
- posibilităţi limitate de planificare şi previziune financiară la nivel local din cauza
persistenţei mecanismelor de control direct şi a deciziilor discreţionare, din partea
autorităţilor centrale;
- preponderenţa alocărilor cu destinaţie precisă ce limitează libertatea de decizie a
autorităţilor publice locale;
- lipsa clarităţii şi predictibilităţii în transferul plăţilor;
- incertitudinea aspectelor legate de formula alocării acestor transferuri;
- transferul unor competenţe fără a fi însoţite de un transfer echivalent de resurse
financiare şi de autoritate de management adecvată la nivel local;
- capacitate limitată de generare a veniturilor la toate nivelurile;
- lipsa consensului între nivelurile administraţiei publice cu privire la chestiuni
legate de finanţele publice şi obiectivele majore în general;
- mecanismele de echilibrare existente nu asigură echitatea sistemului;
- transferul incomplet de proprietate, care este un obstacol în gestionarea efectivă a
patrimoniului colectivităţilor locale;
- insuficienta instruire specializată pentru autorităţile publice locale privind
gestiunea financiară şi managementul serviciilor publice descentralizate.

1
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001
2
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale
 În prezent, instituţia prefectului nu asigură pe deplin conducerea serviciilor
deconcentrate. Pentru creşterea coerenţei reformei administraţiei publice, este
necesar ca instituţia şi competenţele prefectului să fie redefinite. Trebuie să fie clar
definit rolul prefecţilor în coordonarea serviciilor deconcentrate, în monitorizarea
calităţii serviciilor oferite către cetăţeni, precum şi resursele şi mijloacele de care
dispun. În acelaşi timp, este necesară o creştere a competenţelor profesionale ale
prefecţilor, astfel încât, începând cu 2006, aceştia să devină înalţi funcţionari
publici. Un program de pregătire specializată va asigura atingerea acestui obiectiv.
Cu toate progresele înregistrate, procesul de descentralizare şi deconcentrare
nu a atins parametrii scontaţi, în principal datorită lipsei unei strategii integratoare,
precum şi datorită dificultăţilor financiare întâmpinate de administraţia publică
locală ca urmare a necorelării între responsabilităţile transferate şi sursele de
finanţare asigurate.
 OBIECTIVE
Procesul de apropiere a administraţiei publice de cetăţeni şi de
sensibilizare a Guvernului faţă de nevoile locale se regăseşte în
descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice. La nivel strategic, se va
avea în vedere redefinirea obiectivelor, ţinând seama de calitatea şi
eficacitatea serviciilor furnizate.
Continuarea procesului de descentralizare şi deconcentrare a serviciilor
publice se realizează prin proiectarea unor măsuri pe termen scurt, în primul rând,
care să pregătească suportul unui cadru coerent pentru derularea unui proces pe
termen lung.
În cadrul strategiei de reformă a administraţiei publice au fost identificate
următoarele obiective specifice:

Obiectiv 1:
Crearea unui cadru adecvat al descentralizării/deconcentrării
serviciilor publice
Într-o primă etapă, Strategia de reformă intenţionează să identifice schimbările de
politici necesare îmbunătăţirii sistemului de furnizare a serviciilor publice
descentralizate şi deconcentrate. Pe baza direcţiilor analitice şi conceptuale
dezvoltate în cadrul strategiei pot fi elaborate soluţii alternative care să conducă la
îmbunătăţirea procesului în diferite sectoare şi domenii. În cadrul procesului de
descentralizare, noul sistem şi relaţiile între structurile responsabile pot fi
redefinite, evidenţiindu-se:
• crearea Comitetului tehnic inter-ministerial care va asigura coordonarea
implementării strategiei – componenta de descentralizare;
• crearea unor mecanisme necesare asigurării comunicării direcţiilor principale de
acţiune către societatea civilă şi către alţi beneficiari ai procesului de
descentralizare (rapoarte periodice de monitorizare, forumuri pentru dezbaterea
publica a diverselor opţiuni în procesul de descentralizare a serviciilor publice
etc.);
• înfiinţarea grupurilor de lucru pentru componentele esenţiale ale strategiei;
• adoptarea legii-cadru a descentralizării care va asigura coerenţa procesului de
descentralizare;
• elaborarea unui sistem de indicatori de măsurare a performanţelor pe parcursul
derulării procesului de descentralizare.
 Obiectiv 2:
Clarificarea competenţelor la diferitele niveluri şi structuri
ale administraţiei publice
În cadrul reformei administraţiei publice, descentralizarea şi deconcentrarea
serviciilor publice trebuie să fie tratate ca procese complementare. În fiecare din
sectoarele şi domeniile în care se desfăşoară aceste procese, trebuie să se realizeze
o distribuţie raţională a responsabilităţilor pentru a îmbunătăţi utilizarea resurselor,
calitatea serviciilor oferite şi orientarea către cererile beneficiarilor.
În acest sens, se vor derula proiecte-pilot incluzând negocierile, identificarea
resurselor şi transferal efectiv al competenţelor la nivel local conform
mecanismelor şi procedurilor standard stabilite, înainte de generalizarea sistemului
propus. Obiectivele amintite mai sus pot fi realizate în condiţiile
desfăşurării unei activităţi analitice şi conceptuale bazate pe strategii sectoriale
stabilite de comun acord cu beneficiarii. În acest sens se va urmări:
• crearea grupurilor specifice de lucru pentru elaborarea strategiilor sectoriale;
• stabilirea de structuri de implementare la nivel central şi local, cu responsabilităţi
şi relaţii bine definite;
• coordonarea şi armonizarea strategiilor sectoriale;
• stabilirea unui sistem standard de măsurare a performanţelor serviciilor
descentralizate.

Obiectiv 3:
Întărirea autonomiei financiare a autorităţilor publice locale
Pentru implementarea măsurilor prioritare din cadrul reformei, trebuie să fie
întărită autonomia locală şi capacitatea de management prin creşterea cuantumului
veniturilor proprii la nivel local şi prin întărirea predictibilităţii sistemului de
alocare. Trebuie să fie stabilite reguli şi procedure stricte de alocare şi trebuie
revizuite periodic mecanismele de echilibrare, astfel încât să fie garantat un
nivel minim al serviciilor în conformitate cu standardele naţionale. O autonomie
financiară crescută trebuie să fie însoţită de constrângeri bugetare severe, de o
transparenţă sporită şi o mai bună aplicare a reglementărilor privind utilizarea
resurselor şi raportarea. Totodată se va urmări:
• creşterea ponderii veniturilor proprii la nivelul administraţiilor locale la peste
50%;
• introducerea sistemului de calcul bazat pe alocarea subvenţiilor operaţionale;
• elaborarea de proceduri şi reguli stricte privind derularea finanţărilor pentru
investiţii;
• îmbunătăţirea sistemului de predictibilitate a alocărilor de la nivel central;
• îmbunătăţirea sistemului de echilibrare a distribuţiei resurselor pe orizontală;
• îmbunătăţirea sistemului de management al bugetului şi de raportare la nivel
local.
Atingerea acestui obiectiv se va realiza şi prin acţiunile care se vor derula în cadrul
proiectului din programul PHARE 2002, concentrat pe probleme de descentralizare
fiscală în care sunt implicate Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul
Finanţelor Publice cu principalii beneficiari, autorităţile administraţiei publice
locale.

Obiectiv 4:
Redefinirea competenţelor prefecţilor
Pentru creşterea coerenţei reformei administraţiei publice, se impune redefinirea
instituţiei şi competenţelor prefectului. Trebuie să fie clar stabilite rolul acestuia în
conducerea serviciilor deconcentrate, resursele şi mijloacele de care acesta
dispune. În acelaşi timp, este necesară o creştere a competenţelor profesionale ale
prefectului, astfel încât, începând cu 2006, acesta să devină înalt funcţionar public,
pe baza unui concurs naţional, conform noii legi privind instituţia prefectului. Un
program de pregătire specializată va asigura atingerea acestui obiectiv. Realizarea
acestuia presupune:
• definirea atribuţiilor prefectului printr-o lege organică;
• dezvoltarea unor programe de pregătire specializată a prefecţilor.

Obiectiv 5:
Întărirea capacităţilor administraţiei publice locale necesare
implementării strategiei de descentralizare şi pregătirea pentru
gestionarea fondurilor structurale
În implementarea strategiei o atenţie specială trebuie acordată pregătirii
specializate a personalului implicat în implementarea reformei. Trebuie dezvoltate
cunoştinţele despre procesul de descentralizare şi deconcentrare, despre noile
responsabilităţi şi relaţii între diferitele structuri şi organisme, despre monitorizarea
procesului de implementare, astfel încât aplicarea măsurilor de
reformă să conducă la o mai bună calitate a serviciilor publice oferite. În paralel cu
derularea etapelor reformei, trebuie avută în vedere creşterea capacităţii de
elaborare şi implementare a politicilor la nivelul structurilor locale:
• elaborarea unui sistem standard de proceduri şi norme care să sprijine
implementarea Strategiei;
• întărirea capacităţii autorităţilor publice locale în gestionarea şi furnizarea noilor
servicii publice descentralizate. La nivelul fiecărui judeţ, se constituie Comitetul
tehnic judeţean pentru descentralizare, care va efectua analize de impact şi
propuneri cu privire la descentralizarea anumitor competenţe; acest comitet va
participa la negocierile directe privind transferul de competenţe şi responsabilităţi
de la nivel central la nivel local. Comitetele tehnice judeţene pot constitui, de
asemenea, Comitete inter-judeţene, care se întrunesc ori de câte ori este necesar, la
solicitarea expresă a acestora, în cazul în care există o problemă comună la nivelul
mai multor judeţe;
• pregătirea resurselor umane necesare susţinerii procesului de
descentralizare/deconcentrare a serviciilor publice;
• crearea cadrului instituţional la nivelul administraţiei publice locale necesar
derulării fondurilor structurale;
• pregătirea specializată a personalului din administraţia publică locală implicat în
derularea fondurilor structurale.
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. PROFIROIU, M. Managementul strategic al colectivităţilor locale, Ediţia a II-

a, Editura Economică, Bucureşti, 2000

2. * * * Strategia actualizată privind accelerarea reformei în administraţia

publică, Unitatea Centrală de Reformă în Administraţia Publică, 2004

3. * * * Studiu privind evoluţia descentralizării financiare în România în perioada

1991-2003, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, 2003