Sunteți pe pagina 1din 2

Forma Pământului.

Dimensiunile Pământu-
lui

Forma Pământului
Forma Pământului este rotundă, sferică, puțin turtită la capete (la poli) și puțin umflată
la mijloc (la ecuator). Această formă specială a Pământului, foarte puțin deosebită de a
celorlalte corpuri cosmice, poartă și numele de geoid (adică Pământul seamănă perfect
numai cu el însuși). Turtirea Pământului la poli și umflarea la ecuator sunt atât de mici
în comparație cu mărimea planetei noastre, încât nu-i schimbă caracterul de sferă (sfer-
oid).

Dovezi despre forma rotundă a Pământului


În ultimul timp și cosmonauții ne-au dovedit că forma Pământului este rotundă. Fo-
tografiile făcute de ei reprezintă porțiuni din suprafața planetei noastre sau chiar
Pământul (Terra) în întregime; ele dovedesc faptul că Pământul este un corp sferic, ca
un glob uriaș.

Oamenii de știință au adus și ei dovezi încă din vechime că Pământul este sferic. Astfel,
învățătorul grec Pitagora a afirmat acest lucru cu șase secole înainte de era noas-
tră. Aristotel (384-322 î.e.n.), alt învățat grec, a observat că la eclipsele de Lună, umbra
care întunecă Luna este rotundă. Cum eclipsa este pricinuită de Pământ, care se află în
acel moment între Soare și Lună, s-a putut trage concluzia că Pământul are aceeași
formă ca și umbra lui, cu alte cuvinte este rotund.

O dovadă mai convingătoare a adus-o expediția lui Magellan în secolul al XVI-lea.

În urma unei călătorii de aproape 3 ani pe oceane (1519-1522), expediția aceasta, por-
nită dintr-un port spaniol spre apus, s-a înapoiat în același loc, venind însă dinspre
răsărit. Din acel moment oamenii nu s-au mai îndoit că Pământul are o formă sferică.

Această expediție, care a realizat primul înconjur al Pământului, a avut o mare impor-
tanță și a dovedit tuturor că omul poate cunoaște planeta pe care o locuiește.

Dimensiunile Pământului
Pământul văzut sau fotografiat de cosmonauți din apropierea Lunii se înfățișează ca o
sferă de 4 ori mai mare decât ne apare Luna de pe Pământ.

Dimensiunile Pământului:
– suprafața Pământului: 510 mil. km
– circumferința medie: 40.000 km
– raza medie a Pământului: 6375 km (diametrul mediu 12750 km)

S-ar putea să vă placă și