1.2 Critici aduse teoriei “contractului administrativ”.

În aspect doctrinar şi, mai cu seamă, în doctrina civilistică franceză şi cea romană, noţiunea
contractului administrativ este indisolubil legată de noţiuni determinante ca proprietate
publică, domeniu public şi autoritate publică, iar specificul esenţei juridice a acestei entităţi
juridice reprezintă inalienabilitatea şi inegalitatea. În aspectul naturii juridice a contractului
administrativ, aceeaşi doctrină franceză conturează trei caracteristici distincte ale acestuia:

– calitatea juridică a părţilor contractuale în care una din părţi este iminent o persoană de
drept public;

– obiectul contractului ce constă în executarea unui serviciu public sau a unei lucrări publice;

– clauze contractuale exorbitante, ceea ce ar însemna, în esenţă, că clauzele contractuale sunt

derogatorii de la cele ale dreptului comun şi exced de la principiul libertăţii contractuale, fiind
nesusceptibile de a figura într-un contract de drept comun.

Teoria contractului administrativ are menirea să evidenţieze şi să legitimeze participarea

prioritară a autorităţilor publice sau a persoanelor private împuternicite prin lege în raporturile
cu alte persoane în cadrul raporturilor patrimoniale din domeniul public. Altfel spus, se
creează un regim aparte de relaţii, diferit de cel instituit de Codul civil, unde accentul juridic
este pus pe protejarea intereselor autorităţilor publice şi ale persoanelor ce le îndeplinesc
competenţele cu deviere de la principiile unanim recunoscute ale legislaţiei civile.

Contractul administrativ reprezintă contractul încheiat de către o autoritate publică sau un alt
subiect autorizat de o autoritate publică în virtutea prerogativelor de putere publică şi un
participant (persoană fizică sau juridică), având ca obiect gestionarea şi administrarea
bunurilor din domeniul public, executarea lucrărilor de interes public, prestarea de servicii
publice etc.

Prin urmare, în temeiul acestei legi, practica judiciară naţională, precum şi reprezentanţii
doctrinei administrativiste raportează la categoria contractelor administrative, în dauna
legislaţiei şi practicii contractuale civile, contractele de concesiune, de achiziţii publice, de
prestare a serviciilor de interes public, contractele de punere în valoare a bunurilor proprietate
publică sau de executare a lucrărilor de interes public, precum şi alte contracte standart
(contract-tip).

Paradoxală se prezintă situaţia când pentru toate aceste categorii de contracte Codul civil
prevede un mecanism bine conturat de reglementare, ca, de exemplu: pentru concesiune –
mecanismul uniform al locaţiunii cu specificul imprimat în Legea concesiunii; pentru achiziţii
publice – mecanismul uniform al vânzării-cumpărării, antreprizei sau prestării de servicii cu
titlu oneros cu specificul imprimat în Legea specială a achziţiilor publice; iar pentru toate
contractele cu clauze standard, fie cu participarea persoanelor de drept public sau de drept
privat, este creat un mecanism de reglementare juridico-civilă eficient, stabilit de art.712-720
C.civ. RM, care corespunde principiilor fundamentale ale legislaţiei civile şi nu are nimic
comun cu raporturile juridice administrative.