Tema 14. Teoria sitelor plane.

Separarea amesticulelor după dimensiuni este metoda cea mai

răspândită în procesele de curăţire şi sortare.
Sitele plane se montează pe batiuri ce primesc mişcări oscilatorii.
Sita „AB” ( Fig.14.1 ) este susţinută prin intermediul braţelor 1 şi 2.
Acţionarea sitei se face prin intermediul mecanismului format din
manivela OC= r şi biela CD = l. Întrucît lungimea bielei este mult
mai mare decât raza manivelei ,iar lungimea braţilor 1 şi 2 este
mult mai mare decît amplitudinea oscilaţiilor se poate considera că
sita are o mişcare de translaţie oscilatorie pe direcţia axei XX, ce
formează cu orizontala unghiul „  . ”.
Asupra unei particule cu masa „m” ,de pe suprafaţa înclinată AB,

acţionează forţa gravitaţională „ G = mg, ”,forţa de inerţie „

Fi = mr  2 cos t
” ,reacţiunea „N” şi forţa de frecare „F”.
Punctul „D” al planului „AB” execută o mişcare oscilatorie
armonică pe direcţia „XX” . În acest caz mişcarea unui punct care
aparţine sitei se caracterizează prin următoarele ecuaţii,
x = r (1 − cost )
Vx = r sin t
J x = r 2 cost 14.53
Cînd manivela se află în cadranele III şi IV atunci este posibilă
mişcarea relativă a particulei în jos ,iar în cadranele I şi II- în sus
pe suprafaţa sitei.
 Să examinăm condiţiile mişcării relative a particulei pe suprafaţa
sitei. Mişcarea relativă a particulei în jos pe suprafaţa sitei va avea
loc cînd proiecţia rezultantei forţelor care acţionează asupra ei de la
stânga spre dreapta va fi mai mare decât forţa de frecare. Prin
urmare , condiţia mişcării materialului în jos pe suprafaţa sitei poate
fi scrisă sub forma ,
G sin  + Pi cos ( +  )  F = Ntg 
14.54
Reacţiunea „N” în acest caz este,
N = G cos  − Pi sin ( +  ) = mg cos  − mJ x sin ( +  )
14.55
Luînd în consideraţie relaţia 14.55 în 14.54 se obţine,
g sin  + J x cos ( +  )  tg g cos  − J x sin ( +  )
J x cos ( +  ) + J x tg sin ( +  )  gtg cos  − g sin 
sau
J x cos  cos ( +  ) + J x sin  sin ( +  )  g sin  cos  − g cos  sin 
J x cos − ( +  )  g sin ( −  )
g sin ( −  )
Jx 
De unde cos − ( +  )

Valoarea maximală a acceleraţiei va fi pentru cazul cînd cos t = 1

şi deci condiţia prin care se asigură alunecarea particulei în jos pe
suprafaţa sitei va fi cînd ,
g sin ( −  )
J jos =  2 r 
cos − ( +  ) 14.56
 Condiţia mişcării relative în sus pe suprafaţa sitei poate fi
prezentată sub forma ,
Pi cos ( +  )  G sin  + F
mJ x cos ( +  )  mg sin  + Ntg
sau 14.57
Reacţiunea „N” în acest caz este ,
N = mg cos  + mJ x sin ( +  )
14.58
Luînd în consideraţie relaţia 14.58 în 14.57 se obţine ,
mJ x cos ( +  )  mg sin  + tg mg cos  + mJ x sin ( +  )

de unde
J x cos  cos ( +  ) − sin  sin ( +  )   g cos  sin  + sin  cos  
J x cos ( +  +  )  g sin ( +  )

de unde
g sin ( +  )
Jx 
cos ( +  +  )
Deci condiţia care va asigura alunecarea particulei în sus pe
suprafaţa sitei este ,
g sin ( +  )
J sus = r 2 
cos ( +  +  ) 14.59
Particula va pierde contactul cu sita cînd forţa de inerţie va fi
orientată de la stânga spre dreapta şi reacţiunea N  0 ,adica

N = G cos  − Pi sin ( +  ) = mg cos  − mJ x sin ( +  )  0

de unde
 g cos 
J p = r 2 
sin ( +  ) 14.60
 2r
k=
Notând raportul g ,care caracterizează regimul cinematic al

sitei ,putem obţine următoarele forme de mişcare a particulei:

mişcarea în comun cu suprafaţa sitei , cînd
sin ( −  )
kc 
cos − ( +  ) 14.61
alunecarea particulei în jos pe suprafaţa sitei ,cînd
sin ( −  )
k jos 
cos − ( +  ) 14.62
alunecarea particulei nu numai în jos dar şi în sus ,cînd
sin ( +  )
k sus 
cos ( +  +  ) 14.63
Pierderea contactului cu suprafaţa sitei , cînd
cos 
kp 
sin ( +  ) 14.64
Pentru ca materialul să se deplaseze pe suprafaţa sitei fără

pierderea contactului cu ea şi prin alunecarea particulelor atât în sus

cât şi în jos , coeficientul regimului cinematic „ kl ” trebuie să fie

ales astfel ca să se îndeplinească inegalitatea ,

k p  kl  k sus  k jos
14.65
 Pentru determinarea ilustrativă a intervalelor , în care se realizează

formele de mişcare a particulelor pe suprafaţa sitei caracterizate de

inegalităţile 14.61 ,14.62 ,14.63 ,14.64 se prezintă variaţia vitezei şi

acceleraţiei relative ( Fig.14.2 ).

Pe graficul acceleraţiei sunt duse două drepte paralele cu axa

J sus J jos
absciselor , la distanţa  ( dreapta f1-f1) şi  ( dreapta f-f ) ,în

care  − scara acceleraţiilor. Acceleraţiile J sus şi jos se determină cu

J

relaţiile 14.56 şi 14.59.

1
t1 =
În momentul  particula începe mişcarea relativă în jos pe

suprafaţa sitei. Viteza suprafeţei se determină de ordonata sinusoidei

în punctul „1” În punctul „1” se duce o tangentă la sinusoidă şi

care formează cu axa absciselor unghiul  1 determinat cu relaţia ,

t
tg 1 = J jos
v

în care  t şi  v -scările timpului şi vitezei.

 Segmentul de dreaptă „1-2” caracterizează variaţia vitezei absolute

a particulei. Diferenţa ordonatelor sinusoidei şi segmentul de dreaptă

„1-2” reprezintă viteza relativă a particulei. Valoarea maximală

corespunde segmentului de dreaptă „ab”.

2 
t2 = t3 = 3
Din momentul  şi pînă în  particula se află într-un

repaus relativ şi se află în mişcare numai împreună cu sita.

3
t3 =
În momentul  particula începe mişcarea relativă în sus pe

suprafaţa sitei cînd acceraţia ei devine egală cu J sus . Diferenţa

ordonatelor sinusoidei şi segmentul de dreaptă „3-4” reprezintă

variaţia vitezei relative. Valoarea ei maximală corespunde

segmentului de dreaptă „cd”. În cazul cînd t3  t 2 , tangenta „3-4”

trebuie dusă în punctul „2”, deoarece sfîrşitul fazei mişcării relative

în jos coincide cu începutul fazei mişcării relative în sus. Prin

urmare pe intervalul de suprapunere va avea loc mişcarea relativă

atît în jos cît şi în sus. Suprafeţele S1 şi S2 reprezintă spaţiul

parcurs de particulă respectiv în jos şi în sus. Determinând prin

planimetrie aria suprafeţilor S1 şi S2 se poate calcula viteza medie

de deplasare a materialului pe suprafaţa sitei cu relaţia ,

Vm =
(S1 − S2 )v t
2 14.66

În care  − coeficientul , care ea în consideraţie rezistenţa de

frecare a particulelor în stratul de vraf , loviturile

reciproce etc. ( = 0,4...0,7 ) .

Seminţele deplasându-se pe suprafaţa sitei trebuie să dovedească

să treacă prin orificiile sitei . Să analizăm condiţia de trecere prin

orificiu( Fig.14.3 ) Fie că particula se mişcă ca un corp aruncat cu o

viteză iniţială „V”. La o viteză mică şi la o lungime destul de mare

a orificiului particula va dovedi să treacă prin el. La o viteză mare

şi o lungime mică a orificiului particula poate să fie aruncată peste

el şi trecerea ei nu se va realiza. Deci valoarea limită a vitezei

particulei corespunde momentului cînd traiectoria mişcării

intersectează marginea opusă a orificiului. În acest caz ,negligjând

rezistenţa aerului şi grosimea sitei , pot fi scrise următoarele ecuaţii ,

care vor determina deplasarea orizontală şi verticală a particulei ,

 S = l cos  − r = Vt
gt 2
h = l sin  + r =
2 14.67

Din rezolvarea acestor două ecuaţii , se obţine viteza particulei

care va asigura trecerea ei prin orificiu , adică

V  (l cos − r )
g
2(l sin  + r ) 14.68

Din inegalitatea 14.68 se vede că cu cât va fi mai mare

lungimea orificiului , cu atât mai mare poate fi viteza particulei.

Capacitatea de lucru a sitelor poate fi determinată cu relaţia ,

Q = kqs S
14.69

În care k-coeficientul care depinde de cultura ,care se prelucrează,

pentru grâu k = 1,0 ,pentru secară , orz , mazăre şi

porumb k = 0,75 ,pentru ovăz , fasole k = 0,55;

qs −
sarcina specifică pe o unitate de suprafaţă a sitei ,

kg
qs = 1,5...2,5
pentru grâu m2 s

S-aria suprafeţei sitei, în m2.