Discurs oral “Poeții sunt cavalerii adevărului”

Țara mea, nenumărați artiști, necăjiți de soarta noastră, și-au dedicat operele în gloria ta, Mare
Românie! Printre aceștia se numără Nicolae Dabija și Grigorie Vieru. Prin discursul meu, îți voi
demonstra, că națiunea nu te-a uitat vreodată!

Grigore Vieru reușește să dea o definiție poetică la întrebarea: ce e Patria, fără măcar să amintească
acest cuvânt, apelând la fenomenele naturii: „Piatra este pâine caldă. / Vântul ăsta e vin domnesc./ Şi
pelinul – busuioc sălbatic” (..) „Vine ziua aurindu-mi pâinea / Vine seara aromindu-mi vinul. / Vine mama
îndulcindu-mi gândul”

Prin întreaga sa operă, prin activitatea literară și publică, GRIGORE VIERU a promovat conștiința unității
spațiului cultural românesc, fiind prezent cu totală dăruire de sine în miezul fierbinte al celor mai
importante evenimente desfășurate pe ambele maluri ale Prutului. Poetul a reprezentat un model de
patriotism şi un simbol care şi-a câștigat un loc de cinste în cultura României.

Din această credință, din această mare inimă de român s-au născut multe dintre creațiile sale poetice,
care ar putea fi incluse într-un capitol al poeziei sale patriotice. Nu trebuie neapărat să ne cantonăm
doar la acele poezii unde este vorba despre Patrie, fiindcă, așa cum era şi credința Poetului, „o poeziei
bună de dragoste, o poezie slăvind frumusețile naturii este şi ea o poezie patriotică

Nicolae Dabija a marcat o generaţie de creaţie care a venit în momentul de luptă pentru cultură, în
momentul când poporul avea nevoie de un al treilea ochi prin care să descopere adevărul. În vreme de
cumpănă naţională, când homo sovieticus ameninţa să topească identitatea popoarelor într-un imperiu
roşu, scriitorul a reuşit să străbată graniţele imperialiste şi să se conecteze la un alt univers, a reuşit să
străbată calea pe care au dibuit-o şi pe care i-au orientat generaţiile anterioare

[recit poezia]

Tema conștiinței naționale în acest poem se manifestă prin mai multe aspecte. În primul rând, este
vorba despre sentimentul de apartenență și unitate culturală, care transcende granițele politice. Poetul
vorbește despre o "țară" care există "de dincolo de Prut", sugerând că adevărata patrie nu se limitează
la frontierele statale, ci se regăsește în inimile și conștiința celor care împărtășesc aceeași limbă, istorie
și tradiții. Aici, autorul abordează și tema suferinței provocate de separare. "Țara mea de dincolo de
Prut" devine un simbol al locului pierdut, al rădăcinilor comune care nu pot fi tăiate de deciziile politice.
Este o metaforă pentru o istorie comună, deseori dureroasă, dar și pentru speranța de a depăși
fragmentările trecutului.

Astfel, Țară a mea, suflet al meu, vreau să ții minte, că nu vom putea să te uităm vreodată!