Seminarul „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş în secolul al XIX–lea şi prima

jumătate a secolului al XX–lea

Ion Isăroiu

În al doilea rînd al păstoriei sale, după reîntoarcerea de la Braşov unde se refugiase ca să scape de
urgia persecuţiei pe care o produseseră evenimentele din timpul zaverei, Ilarion Ghiorghiadis înfiinţa în anul
1836 — odată cu seminarul de la Buzău — seminarul din Curtea de Argeş1.
Acest seminar a fost inaugurat în toamna acelui an cînd s–au deschis şi cursurile pentru pregătirea
tinerilor leviţi la apostolatul clericatului român, al fiilor de preoţi, de dascăli şi a altor fii de români ai
Bisericii noastre ortodoxe.
La început au fost primiţi interni 20 de elevi–bursieri şi 20 de dascăli, candidaţi la preoţie pentru
bisericile vacante şi care făceau cursuri mai scurte decît bursierii. Mai tîrziu numărul bursierilor a crescut la
40, apoi la 60, ca în anul 1872 numărul lor să fie de 80.
Seria candidaţilor (la preoţie) a fost suprimată în anul 1860, iar din 1864 au fost primiţi şi externi.
Cel dintîi director al seminarului sau „inspector“ cum se numea atunci a fost Pitarul Stanciu (de loc
din Curtea de Argeş), care a funcţionat pînă în anul 1844, iar primii absolvenţi ai seminarului au fost în anul
1840, cursurile seminarului fiind deci de patru clase. Economul Stavrofor Gheorghe C. Drăgănescu2
menţionează că inspectorul Stanciu avea „şi un ajutor pentru clase care erau patru“. Ajutorul de bunăseamă
era cel care preda muzica psaltică, dar nu i se spune numele. Cercetări viitoare vor dovedi, credem, că acesta
era Ghelasie Basarabeanu. După moartea episcopului Ilarion (1845) la conducerea eparhiei a fost numit
arhiereul Samuil Tărtăşescu–Sinadon în calitate de locţiitor de episcop, fost egumen la Mînăstirea Vieroş şi
la Schitul Buliga de lîngă Piteşti, ctitorit de Martin Cupeţul pe la 17513. La Schitul Buliga, pe care arhiereul
Samuil îl restaurase, a funcţionat o şcoală pentru pregătirea candidaţilor la preoţie. În 1837 Samuil a fost
hirotonit arhiereu titular, păstrîndu–şi egumenia la Buliga şi Vieroşi dar funcţionînd ca vicar al episcopului
Ilarion. În această calitate a purtat o deosebită grijă seminarului de la Argeş4. Astfel, la 7 sept. 1845 numeşte
(cu decretul ministerului nr. 2988) în locul lui Stanciu, care decedase, pe pitariul Dimitrie Jianul ca inspector,
„cu îndatorirea şi de întîiul profesor“, iar al doilea profesor acum nominalizat este protosinghelul Ghelasie
Basarabeanu (român din Basarabia)5. Menţionăm că pînă la anul 1859 seminariile teologice au stat direct sub
administraţia episcopiilor respective.
Disciplinele care au fost predate în seminar de la înfiinţarea lui pînă în anul 1852 au fost mai mult
cele religioase, elemente de limba română, de istoria patriei şi geografie, aritmetică, elemente de geometrie şi
caligrafie. Cîntările bisericeşti sau psaltichia se învăţau aici sub îndrumarea renumitului şi talentatului psalt
Arhimandritul Ghelasie Basarabeanu, discipolul marelui dascăl şi compozitor român de cîntări bisericeşti,
fericitul Macarie Ieromonahul.
La anul 1852 Ministerul Instrucţiunei Publice şi al Cultelor face o nouă reorganizare a celor patru
seminarii din Muntenia: cel din Bucureşti, cel din Rîmnicu–Vîlcea, cel din Buzău şi cel din Argeş.
La Argeş este numit inspector şi „întîiul profesor“ Zaharia Boerescu (în locul lui Dimitrie Jianu,
numit prefect în judeţul Muscel), iar „al doilea profesor“, şi de cîntări bisericeşti, este numit Dimitrie
Protopopescu, absolvent al seminarului, în locul lui Ghelasie, care decedase în anul 18516.
În decembrie 1863 Zaharia Boerescu rămîne numai ca profesor, iar rector al seminarului este numit
Ieromonahul Anania Melega. Tot acum mai sînt numiţi şi alţi doi profesori, la clasa a IV–a fiind Zaharia
Boerescu, la clasa a III–a Ion Petrescu, la clasa a II–a Ion Rădulescu, iar la clasa I precum şi la toate clasele,
muzica bisericească era predată de Dimitrie Protopopescu.

1
Anuarul Eparhiei Argeşului, Piteşti, 1940, p. 307.
2
Stavrofor Gheorghe C. Drăgănescu, Istoricul Seminarului din Curtea de Argeş, Piteşti, 1900, p. 6–43.
3
St. Buc., Mitropolia Ţării Româneşti, ms. 1306; a se vedea şi idem, M.C.I.P. dos. 4137/ 1831, f. 33.
4
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti, 1980, vol. III, p. 62–63.
5
Stavrofor Gheorghe C. Drăgănescu, op. cit., p. 7. A se vedea şi Anuarul Eparhiei Argeşului… p. 307.
6
Alexie Al. Buzera, Trei manuscrise psaltice de la B. C. U. „Mihail Eminescu“ din Iaşi cu opera muzicală a lui Ghelasie
Basarabeanu, în „Byzantion“, vol. II, Academia de Arte „George Enescu“, Iaşi, 1996, p. 69.
210 Acta Musicae Bizantinae IV

La 1 mai 1864 rectorul Anania Melega este înlocuit cu Niculae Nenciulescu, care funcţionează ca
rector numai pînă la 15 octombrie 1864. Pînă în acest an profesorii au fost plătiţi cu 300–500 lei vechi lunar.
De la 1860, seminarul, care pînă atunci depindea de Episcopie, trece sub directa administraţie a
Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor7.
După anul 1864 seminariile, care erau deja sub directa administraţie a Ministerului Instrucţiunii
Publice şi al Cultelor din 1860, capătă o nouă organizare, fiind acum în număr de opt în toată ţara.
La seminarul din Argeş este numit rector (cu decretul nr. 49198 din 15 octombrie 1864) George C.
Drăgănescu, autorul broşurii Istoricul seminarului Curtea de Argeş, pe care o dedică — în anul 1900 —
distinsului muzician Gherasim Timuş, episcopul Argeşului. Economul Stavrofor George C. Drăgănescu a
funcţionat ca director (inspector), cu un interimat de 10 luni (de la 1 nov. 1879 pînă la 1 sept. 1880), pînă la
anul 1901, cînd seminarul a fost desfiinţat8.
Sub conducerea sa, seminarul este organizat cu un program complet de gimnaziu clasic, la care se
adaugă partea religioasă, cu toate ramurile ei, în cadrul celor patru clase. Sînt create catedre speciale pentru
fiecare obiect, cu cîte un profesor titular şi se primesc elevi cu patru clase primare, cu burse prin concurs.
Disciplinele predate acum sunt următoarele: 1) Religia; 2) Limba latină şi română; 3) Istoria şi
geografia; 4) Matematica; 5) Ştiinţele fizico–naturale şi agronomice; 6) Caligrafia şi desenul; 7) Muzica
vocală; 8) Cîntări bisericeşti. În anul 1867 se adaugă catedrele de Limba franceză, Limba elenă, Medicină
populară şi igienă, iar la anul 1872 se adaugă Morala creştină, Teologia pastorală şi Liturgica.
Prin legea din 1893, după o nouă reorganizare a seminariilor, se hotărăşte ca preoţii să fie acceptaţi
numai cu opt clase seminariale. Se desfiinţează seminariile de la Buzău, Huşi şi Galaţi, iar cele rămase, cel
de la Roman, Curtea de Argeş şi Rîmnicu Vîlcea, funcţionau numai cu trei clase, cursul inferior de unde erau
promovaţi candidaţi pentru cursul superior de încă cinci clase la seminariile din Iaşi şi Bucureşti. În
consecinţă şi programa analitică a seminariilor din cursul inferior s–a modificat. Pe lîngă reducerea
catedrelor de limbă franceză şi elenă încă din anul 1874, acum se mai reduc şi catedrele de teologie, de fizică
şi de medicină populară (acestea fiind trecute la cursul superior), în locul lor adăugîndu–se alte trei catedre şi
anume: limba română, limba germană şi gimnastica.
Începînd cu anul 1860 numărul elevilor bursieri a scăzut, pînă la anul 1864 toţi elevii fiind bursieri.
Din anul 1864 au fost primiţi şi elevi externi, din cauza localului neîncăpător, şi numărul lor a crescut an de
an, astfel încît în anul 1877–1878 a atins cifra de 420 de elevi la care se adăugau cei 80 de bursieri. Din
cauza condiţiilor neigienice în care trăiau externii şi mai ales a conduitei unora care nu se dezvoltau conform
vocaţiei lor, se pune capăt acestei mulţimi care scade an de an, pînă în anul 1888, cînd nu s–a mai primit nici
un extern; în locul lor s–au primit interni cu taxă anuală de 300 lei, în rest întreţinerea fiind preluată de stat.
La sfîrşitul anului, acei solvenţi care aveau media generală la ştiinţe de la şapte în sus, iar la conduită medie
superioară lui 8 primeau bursă. În anul 1900 seminarul avea numai 64 elevi, toţi interni, 46 bursieri şi 18
solvenţi, numărul mic fiind condiţionat de lipsa de spaţiu a localului9.
În continuare vom prezenta catedrele şi numele profesorilor mai importanţi, pe discipline, pentru a
ne da seama de complexitatea pregătirii viitorilor preoţi — şi nu numai — mai ales începînd cu anul 1852,
cînd cele patru seminarii din Muntenia beneficiază de o nouă reorganizare.
1. Religie: Dimitrie Protopopescu (numit cu decretul nr. 55520) 1 nov. 1866–1879; preot George Popescu
(numit cu decretul nr. 992) 1879–1880; Matei Ivănceanu (numit cu decretul nr. 1861) febr. 1880–sept.
1883; iconom Dumitru Angelescu (numit cu decretul nr. 12196) 1882–1901.
2. Teologie şi morală: iconom Stavrofor George C. Drăgănescu, absolvent al Facultăţii de Teologie din
Iaşi (numit prin concurs cu decretul nr. 1304) din febr. 1873 pînă în sept. 1893, cînd, suprimîndu–se
catedra odată cu reorganizarea seminariilor, rămîne numai ca director; Matei Ivănceanu (numit
suplimentar cu decretul nr. 1861), 1 febr.–1 sept. 1880.
3. Limba latină şi română: Vasile Ghejan (numit definitiv cu decretul nr. 48771) sept. 1864–sept. 1870;
Marin Dimitreanu (numit definitiv cu decretul nr. 4874) 1870–1 iul. 1876; Ion T. Dobrescu (numit cu
decretul nr. 7357) sept. 1876 şi în continuare.
4. Istorie şi geografie: Ion Suşianu (numit cu decretul nr. 48772) 15 oct. 1864–3 martie 1873. Constantin
Toneganu, (definitiv cu decretul nr. 16725) 1883–oct. 1897 (în 1900 primar al oraşului Curtea de
Argeş); Nicolae Mazere, licenţiat în Litere şi Teologie (suplinitor cu decretul nr. 52393) 1 oct. 1897–
1901.

7
A se vedea Anuarul Eparhiei Argeşului, Piteşti, 1940, p. 307.
8
Ibidem.
9
Stravofor Gheorghe C. Drăgănescu, op. cit., p. 10–11.
Ion Isăroiu – Seminarul „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş în sec. XIX-XX 211

5. Matematică: Petru Iacobescu (numit cu decretul nr. 59255) 1864–1 nov. 1871; Constantin Predescu
(numit cu decretul nr. 9812) 1 nov. 1871–sept. 1875; Marin Rosariu (numit provizoriu prin concurs)
sept. 1875–sept. 1876; George Brătăşanu, transferat de la seminarul din Rîmnicu Vîlcea (cu decretul nr.
7365) 1876–1889; Ştefan Popa, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe (suplinitor cu decretul nr. 11897) 1 oct.
1889–1 oct. 1890; Nicolae Em. Teohari, licenţiat în matematici (numit cu decretul nr. 11624) 1 oct.
1890–1 sept. 1894; Ştefan G. Drăgănescu licenţiat în matematici (suplinitor cu decretul nr. 6221) 1 sept.
1994–nov. 1894 (între 1895–1899 studiază matematica la Sorbona obţinînd titlul de doctor în
matematici); Constantin Procopiu, licenţiat în matematici (numit suplinitor cu decretul nr. 8396) 1 nov.
1894–1 sept. 1895; Spiridon Popescu, licenţiat în matematici (suplinitor cu decretul nr. 5304) 1 sept.
1895–1897; Ioan Antonescu, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe (numit suplinitor cu decretul nr. 62321)
oct. 1897–31 dec. 1897; Corneliu G. Drăgănescu absolvent al Facultăţii de Ştiinţe (numit suplinitor cu
decretul nr. 78269) 15 dec. 1897–1 ian. 1898; Ion Antonescu (numit suplinitor cu ordinul nr. 52617) 7
sept. 1898–31 aug. 1899; Corneliu G. Drăgănescu (revenit cu decretul nr. 64311) 1 sept. 1899–1901.
6. Ştiinţele fizico–naturale şi agronomice: Mihail Frundescu, diplomat în Ştiinţe la Universitatea din Pisa–
Italia (definitiv cu decretul nr. 48785) 1 sept. 1864–1 nov. 1881; Dobrea Rădulescu (numit suplinitor cu
decretul nr. 15042); Michail Frunzescu (revenit cu decretul 6505) 1 oct. 1883–1 oct. 1896; Spiridon
Popescu, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe (numit cu decretul nr. 8145) 1 oct. 1896–sept. 1897; Ioan
Antonescu (numit suplinitor cu decretul nr. 69577) nov.–31 dec. 1897; Corneliu G. Drăgănescu (numit
suplinitor cu decretul nr. 78269) 1 ian. 1898–1 sept. 1898; Ion Antonescu, absolvent al Facultăţii de
Ştiinţe (numit cu decretul nr. 52617) 1 sept. 1898–31 aug. 1899; Corneliu G. Drăgănescu, absolvent al
Facultăţii de Ştiinţe (suplinitor cu decretul nr. 64311) 1 sept. 1899–1901.
7. Limba franceză: iconom G. C. Drăgănescu, absolvent al Facultăţii de Teologie din Iaşi, 1861–1863
(numit definitiv cu decretul nr. 3937) 1 mai 1867–ian. 1873, cînd catedra s–a redus prin buget. Continuă
ca director.
8. Limba elenă: George Fachida (numit suplinitor cu decretul nr. 12825) 1 dec. 1867–oct. 1868; Nicolae
Bărcănescu (suplinitor cu decretul nr. 11836) oct. 1868–oct. 1870; iconom G. C. Drăgănescu (numit
suplinitor cu decretul nr. 280) ian. 1871–ian. 1873, cînd catedra s–a suprimat prin buget.
9. Limba germană: Vasile Popovici, absolvent al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (numit suplinitor cu
decretul nr. 5940) oct. 1893–1 sept. 1895; Dimitrie Magdu licenţiat în litere, doctor în Drept la Viena
(numit suplinitor cu decretul nr. 5288) aug. 1895–1 apr. 1896; Dumitru Michail licenţiat în litere (numit
suplinitor cu decretul nr. 1714) apr. 1896–1901.
10. Limba română: Constantin Mateescu, absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (numit
provizoriu cu decretul nr. 6126) 1 oct. 1893–1901.
11. Medicină populară şi igienă: Frantz Ruthhofer, doctor austriac în Chirurgie şi Medicină (numit
suplinitor cu decretul nr. 12531) dec. 1871–14 sept. 1873; Ion Surpiţanu, doctor în medicină (numit prin
concurs cu decretul nr. 9350) sept.–dec. 1873; Frantz Ruthhofer (numit suplinitor cu decretul nr. 68) 1
ian. 1874 şi continuă cu decretul nr. 8296 (august 1876–4 febr. 1877); dr. Constantin Pastia (suplinitor
cu decretul nr. 664) feb.– sept.1877; Ion Russel, doctor în medicină (suplinitor cu decretul nr. 9683) 1
sept. 1877–1 dec. 1878; Alexandru Stăncescu, doctor în medicină (numit suplinitor cu decretul nr. 1861)
dec. 1878–1 nov. 1880; Dumitru Ionescu Buzeu, doctor în medicină; suplinitor (cu decretul nr. 16014)
în 1880 şi profesor prin concurs (cu decretul 6141) 1884–1 oct. 1889, cînd s–a transferat la Seminarul
Central din Bucureşti şi medic la Spitalul Colţea; Petru Stojenescu, doctor în medicină la Paris
(suplinitor cu decretul nr. 11191) 1 oct. 1889–1 oct. 1893, cînd catedra s–a suprimat de la seminariile de
curs inferior. Continuă însă ca medic curant al Seminarului şi medic al oraşului Curtea de Argeş.
Menţionăm că toţi profesorii de Medicină şi igienă au fost şi medici curanţi ai seminarului.
12. Caligrafie şi desen (numiţi maeştri): Constantin Predescu, numit suplinitor (cu decretul nr. 4013), mai
1871–ian. 1883; Badea Cireşianu, numit suplinitor (cu decretul nr. 1658) 7 febr. 1883 şi numit prin
concurs (cu decretul nr. 10289) 19 sept. 1884–oct. 1891, cînd după ce obţine titlul de doctor în Teologie
este numit profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti; Ion T. Dobrescu, fost profesor aici de
Limba latină (numit suplinitor cu decretul nr. 7623) oct. 1891–oct. 1893, cînd catedra s–a ocupat cu
titularul Dimitrie Costeanu, absolvent al Şcoalei de Belearte (transferat de la gimnaziul din Roman cu
decretul nr. 6150) 1 oct. 1893–1901.
13. Gimnastică (numiţi maeştri): George Mihail, absolvent al Şcoalei de Scrimă şi Gimnastică, (numit
suplinitor cu decretul nr. 6310) 15 oct. 1893–1 febr. 1897; Alexandru Stoenescu, absolvent de gimnaziu
al Şcoalei de Tir şi Gimnastici, numit suplinitor (cu decretul nr. 1731) 22 febr. 1897–febr.1899; Dumitru
Niculescu, absolvent al Facultăţii de Litere, ofiţer şi pedagog în seminar (numit suplinitor cu decretul nr.
212 Acta Musicae Bizantinae IV

8461) 1 febr.–1 dec. 1899; Nicolae Ştefănescu, absolvent de gimnaziu şi al Şcolii de Gimnastici (numit
suplinitor cu decretul nr. 85709) 26 nov. 1899–1901.
14. Muzica vocală (numit maestru profesor): Constantin Tonegariu, absolvent al Seminarului Socola (numit
definitiv cu decretul nr. 44487) 1 sept. 1864–1873, cînd catedra s–a unit cu cea de Cîntări bisericeşti,
Tonegariu trecînd la catedra de Istorie şi Geografie, atunci vacantă.
15. Cîntări bisericeşti (numiţi maeştri profesori): Dimitrie Protopopescu, elev al lui Ghelasie Basarabeanu,
suplinitor la catedra de Muzică bisericească şi religie din 1852 (numit cu decretul nr. 55520) 1 nov.
1864–1866, cînd a rămas numai de Religie pînă la 1879.
16. Cîntări bisericeşti şi Muzica vocală unite: Georgie Clar(u), de loc din judeţul Dorohoi, absolvent de
seminar şi al Şcoalei de muzică, numit definitiv prin concurs (cu decretul nr. 10673) 1 oct. 1867–17 dec.
1890, cînd a decedat; Arhim. Veniamin Niţescu, de loc din judeţul Suceava, licenţiat în Teologie şi
absolvent al Şcoalei de muzică, suplinitor (cu decretul nr.284) din 12 ian. 1891 (cu decretul nr.74248
este numit cu examen de capacitate) 13 nov.–1 ian. 1900, cînd este ales stareţ al Mînăstirilor Neamţ şi
Secu; Vasile Mateescu, absolvent al Facultăţii de Teologie (numit suplinitor şi apoi definitiv cu decretul
nr. 12084 ) 23 dec. 1899–1 febr. 1900; iconom Gheorghe Ionescu, prin concurs, transferat la Seminarul
Central Bucureşti, (definitiv cu decretul nr.139/592) ian. 27. 1900–190110.
Şefi pedagogi şi secretari: Dimitrie Protopopescu (numit cu decretul nr. 44486) 17 oct. 1864–dec.
1886; Teodosie Protopopescu (numit cu decretul nr. 12286) dec. 1866–oct. 1867; George Clar(u), (numit cu
decretul nr.10673) oct. 1867–febr. 1873; Elia St. Olteanu (numit cu decretul nr. 1564) febr. 1873–13 febr.
1877; apoi director de şcoală primară în Bucureşti; Vasile Pretorian (numit cu decretul nr.199) febr. 1877–
aug. 1877, apoi prim–preşedinte inamovibil la Tribunalul din Mehedinţi; Dumitru Angelescu (numit cu
ordinul nr. 1126) 1 sept. 1877–1 mai 1879, apoi profesor la seminar; D. C. Bucurescu (numit cu ordinul nr.
5294) mai–aug. 1879; George Zaharescu (numit cu ordinul nr. 3002) martie 1880–10 oct. 1881; Ion
Bărbulescu (numit cu ordinul nr. 14137) 6 oct. 1881–1 aug. 1882; G. Gibescu (numit cu ordinul nr.12263)
sept. 1882–15 ian. 1884, pe la 1900 arhidiacon şi profesor de Religie în Bucureşti; Badea Cireşanu (numit cu
ordinul nr. 911) 31 ian. 1884–nov. 1886; Dumitru Popescu Ilfov (numit cu ordinul nr. 15849) 6 nov. 1886–1
sept. 1887; arhidiaconul Ieremia Iliescu (numit cu ordinul nr. 16344) oct. 1887–1 febr. 1890, cînd este numit
preot la capela română din Baden–Baden (Germania); arhimandritul Veniamin Niţescu (numit cu ordinul nr.
1750) 22 febr. 1890–1 febr. 1891, cînd este numit stareţ al Mănăstirilor Neamţ şi Secu; D. C. Vasilescu
(numit cu ordinul nr. 1598), febr. 1891–nov. 1892; arhimandrit Dionisie Nicolaevitz (numit cu ordinul nr.
1646) nov. 1892–aug. 1894, arhimandrit de scaun la Episcopia Buzăului; Vasile Mateescu (numit cu ordinul
nr. 1548) 2 sept. 1894–190111.
De la înfiinţarea seminarului în anul 1836 şi pînă la anul 1900, pe o perioadă de 64 de ani, au
absolvit cu atestate 1565 de elevi. La acest rezultat au conlucrat 7 directori şi 71 de profesori de diferite
specialităţi. Elevi la seminar au fost primiţi din toate judeţele ţării, iar retribuţiile profesorilor — începînd cu
anul 1864 — au fost după importanţa catedrelor: cele de ştiinţe şi litere cîte 280–360–420 lei lunar plus
gradaţiile din 5 în 5 ani 15%, iar maeştrii, 150–200–250 plus gradaţiile12.
Am trecut în revistă numele şi pregătirea directorilor, a profesorilor, a maeştrilor, a pedagogilor şi
secretarilor, pentru a putea arăta organizarea, temeinicia şi înalta pregătire a tuturor cadrelor didactice şi
administrative ale acestui seminar, ca să ne dăm seama cu ce pregătire au ieşit în 64 de ani (1836–1900) cei
1565 de elevi, absolvenţi cu patru şi, respectiv, cu trei clase.
Şi cu toată înalta lor pregătire, majoritatea funcţionau o vreme ca suplinitori prin decret şi după o
vreme erau numiţi definitiv printr–un alt decret de către Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor.
Recapitulînd, vedem că George C. Drăgănescu, Vasile Popovici, Constantin Mateescu etc. erau
licenţiaţi ai Facultăţii de teologie; Nicolae Mazere, licenţiat în litere şi teologie; Dumitru Michail, licenţiat în
litere; Ion Antonescu şi Spiridon Popescu erau absolvenţi ai Facultăţii de ştiinţe, iar Corneliu G. Drăgănescu
al Facultăţii de ştiinţe şi de drept; Mihail Frunzescu, diplomat în ştiinţe la Universitatea din Pisa; Nicolae M.
Teohari, Ştefan Drăgănescu, Constantin Procopiu şi Spiridon Popescu licenţiaţi în matematici; Dimitrie
Magdu licenţiat în litere şi doctor în drept la Viena; Frantz Ruthhofer, Ion Surpeţeanu, Ion Russel, Alexandru
Stăncescu, Dumitru Ionescu şi Petru Stojenescu toţi obţinuseră, în ţară sau în străinătate, doctoratul în
medicină. Chiar şi maeştrii de gimnastică — George Mihail şi Dumitru Niculescu — erau absolvenţi ai
Şcolii de Gimnastică, Scrimă şi Tir. La desen şi caligrafie maestru era Dimitrie Costeanu, absolvent al Şcolii
de Belearte. Muzica vocală şi psaltică era predată de absolvenţi ai Seminarului din Socola şi Curtea de

10
Ibidem, p. 16–28.
11
Ibidem, p. 14–16.
12
Ibidem, p. 28–29.
Ion Isăroiu – Seminarul „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş în sec. XIX-XX 213

Argeş, ai Şcolii de Arte şi ai Teologiei, dintre care cităm pe Constantin Tonegariu, Dimitrie Protopopescu,
George Claru, arhim. Veniamin Niţescu şi Vasile Mateescu. Dintre şefii pedagogi şi secretari, unii ajung
profesori ai seminarului, cum este cazul lui George Claru (care ajunge profesor de muzică) sau mai
semnificativ este cazul lui Badea Cireşanu, care din pedagog şef ajunge profesor de caligrafie şi desen, apoi
prof. univ. dr. la Facultatea de teologie din Bucureşti, autorul celui mai mare tratat de Liturgică din ţara
noastră — Tezaurul liturgic, vol. I–III, tipărite în anii 1910–1912. Şi arhim. Veniamin Niţescu din pedagog
şi secretar–şef ajunge profesor la acest seminar şi apoi stareţ la cea mai mare lavră a ţării româneşti,
Mănăstirea Neamţului. Tot dintre pedagogi şi secretari arhidiaconul Ieremia Iliescu ajunge preot la Capela
Română din Baden–Baden (Germania); Vasile Pretorian ajunge preşedintele Tribunalului din Mehedinţi, iar
Dionisie Nicolaevitz ajunge arhimandrit de scaun şi apoi episcop de Buzău. Şi dintre profesori, Constantin
Tonegariu ajunge primar al oraşului Curtea de Argeş, iar cel de al doilea director al seminarului, Dimitrie
Jianu, ajunge prefect al judeţului Muscel.
În anul 1901, prin legea lui Spiru Haret, Seminarul de la Curtea de Argeş se desfiinţează şi se
reînfiinţează în anul 1919 avînd în primul an trei clase, ajungînd apoi cu opt clase. Reînfiinţarea a fost
motivată de marea lipsă de preoţi simţită în urma războiului13.
În toamna anului 1933 cursurile seminarului au fost din nou suspendate pe baza legii din mai acelaşi
an.
În ianuarie, 1934, seminarul se reînfiinţează pe baza deciziei Ministerului Instrucţiunii Publice din
11 decembrie 1933, datorită stăruinţelor preotului Mihail Chiriţă, care revine la direcţie. Localul era aproape
terminat în anul 1940 cînd avea tot confortul necesar celor 264 elevi, toţi interni14.
Personalul didactic în această vreme era: pr. Dumitru Smeureanu şi diacon I. Bîcă (Ştiinţele
religioase); Matei Radomirescu şi Dumitru Stăncescu (Limba română); H. Mihăilescu (Limba latină); Gh.
Nencescu (Limba elină); Ion Dimulescu (Limba franceză); M. Berza (Istorie); Gh. Bîlea (Geografie); Gleb
Semenov (Matematică); Th. Leca (Fizică–chimie); C. Săvulescu (Ştiinţele naturale); E. Minescu (Limba
germană); C. Georgescu (Filosofie şi drept); Gh. Ivănescu (Medicina); pr. Chiril Pungoci (Practica liturgică);
pr. Mihail Chiriţă (Muzica bisericească)15; Ferdinand Agopian (Muzică vocală); N. Duţeanu (Desen şi
caligrafie); C. Bălăşescu (Agricultura); St. Surdu (Educaţie fizică)16.
Personalul administrativ: pr. Dumitru Smeureanu (director); pr. Chiril Pungociu şi diacon Gh. Didiţă
(spirituali); Constantin Nicolau (secretar); Diacon I. Niculescu, Ioan Trandafir, V. Călin şi ierod. Varlaam
Lica (pedagogi); Zaharia Pervescu (econom) şi N. Grozea (infirmier)17.
Materialul didactic era suficient pentru studiu de curs inferior. El era alcătuit din: hărţi murale pentru
toate fazele geografice şi pentru toate etapele istorice, hărţi în relief, globuri terestre, tablouri pentru Istoria
Sfîntă şi un muzeu aproape complet pentru ştiinţele naturale, botanică, zoologie, mineralogie, geologie,
animale împăiate, schelete, figuri de botanică, peste 300 de hărţi plastice, păsări, reptile etc., mai puţin
aparatură de fizică şi chimie, căci după noua organizare a seminariilor, fizica şi chimia au fost scoase din
cursul inferior.
În jurul anului 1900, seminarul avea o bibliotecă conţinînd circa 1500 volume18.

Localul seminarului

Cînd a luat fiinţă Seminarul din Curtea de Argeş la anul 1836, episcopul Ilarion a clădit un local
propriu, din fondurile Episcopiei, lîngă falnicul şi admirabilul monument — minune a minunilor — al lui
Neagoe Vodă Basarab, zidit de meşterul legendar Manole19.

13
Mircea Păcurariu, op. cit., vol. III, p. 28.
14
Anuarul Eparhiei (Episcopiei) Argeşului…, p. 308.
15
Mihai Chiriţă, iconom Stavrofor, născut la 8 nov. 1885 (sau 1886) în Curtea de Argeş, a fost licenţiat în teologie şi absolvent al
Conservatorului de Muzică şi Artă dramatică. A fost hirotonit diacon pe seama Catedralei din Curtea de Argeş în sept. 1913 şi
preot în 1923 (sau 1929). A fost numit profesor de Muzică vocală în 1910 funcţionînd pînă la 1919; după anul 1930 este director şi
profesor de Muzică bisericească la Seminarul „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş. Este medaliat cu Răsplata muncii pentru
biserică cl. I pentru activitatea pe teren cultural bisericesc (diacon Aurel O. Popescu, Şcoala de cîntăreţi bisericeşti din Argeş,
1935, p. 86; Anuarul Episcopiei (Eparhiei) Argeşului…, p. 65).
16
Anuarul Episcopiei (Eparhiei) Argeşului…, p. 307.
17
Ibidem, p. 308.
18
Stavrofor C. Drăgănescu, op. cit., p. 38–39.
19
Ibidem, p. 6.
214 Acta Musicae Bizantinae IV

În 1848, odată cu venirea armatelor turceşti în ţară, o parte din armată, venind la Curtea de Argeş şi
negăsind alte localuri mai încăpătoare, a ocupat localul seminarului pe care l–a făcut spital pentru soldaţii
bolnavi. Astfel, elevii au fost trimişi acasă, întrerupînd şcoala o jumătate de an, pînă la 1 octombrie.
În anul 1866, la 30 ianuarie, noaptea la orele 2, localul a luat foc şi a ars pînă la temelie. La 30 aprilie
tot noaptea, aceleaşi mîini criminale au dat foc şi clopotniţei Episcopiei, cele trei clopote mari topindu–se de
groaznica furie a focului, care s–a întins şi în casele mari care înconjurau mînăstirea şi unde fuseseră şi elevii
seminarişti după incendierea seminarului.
În vara anului 1866 episcopul Gheradie Ţeposul a închiriat un local pentru seminar în oraşul Curtea
de Argeş, local compus din apartamentele a patru proprietari, lipite unul de altul, modificîndu–le după
trebuinţele seminarului şi astfel la 1 octombrie acelaşi an s–au şi început cursurile. În anul următor, la 2
decembrie 1867, a ars şi tîmpla Episcopiei cu tot mobilierul şi odoarele, scăpînd prin minune sicriul cu
Sfintele moaşte şi policandrul cel mare de argint poleit cu aur din mijlocul bisericii şi cele cinci candele mari
de argint lucrate în stilul bisericii, cu turnuleţe răsucite şi poleite cu aur; toate celelalte odoare preţioase
rămase de la fondatori, cu excepţia brîului lui Neagoe, toate au ars. Carol I, rege al României şi Regina
Elisabeta au restaurat din nou acest măreţ şi falnic monument de glorie străbună şi l–au împodobit cu o
catapeteasmă şi un mobilier (lucrate la Paris şi Viena numai în bronz aurit şi bătut cu pietre scumpe, de o artă
minunată, expresie a tot ceea ce geniul omenesc este capabil) şi icoane împărăteşti (lucrate la Roma în
mozaic). Lucrarea de restaurare, efectuată de marele arhitect francez Lecomte du Nouy, a durat 12 ani, de la
1874 pînă la 1886, cînd a fost tîrnosită pe 12 octombrie cu pompă mare, organizată de episcopul Ghenadie II
Petrescu, care a activat cu energie şi inteligenţă la restaurarea monumentului şi care la 1893 este ales
Mitropolit Primat al Ţării Româneşti (1893–1896)20.
Seminarul care funcţiona în oraş la doi kilometri de episcopie a avut în continuare de suferit întrucît
oraşul Curtea de Argeş a fost învăluit în foc în două rînduri, odată în mai 1875 cînd a ars şi o parte din
localul seminarului, apoi la 1877 cînd a ars încă o mică parte a localului seminarului.
Din cauza acestor cinci calamităţi într–un interval de numai 11 ani — 30 ianuarie 1866–5 mai 1877
— seminarul a avut de suferit, dar colectivul profesorilor şi directorul lor au înfruntat uniţi aceste greutăţi
datorate unor interese meschine, ţinînd sus stindardul, demnitatea seminarului a cărui reputaţie a fost model
în privinţa ordinei instrucţiei şi educaţiei dată elevilor. Acest lucru a fost posibil mai ales cu sprijinul
eruditului prelat, Iosif Naniescu, fost profesor, talentat compozitor şi interpret de muzică psaltică şi
împodobit cu viaţă duhovnicească, care păstoreşte aici din anul 1873 pînă în iunie 1875, cînd este ales
mitropolit al Moldovei şi Sucevei21.
În vara anului 1881 episcopul Ghenadie Petrescu II (viitorul mitropolit primat al României, erudit
dascăl, talentat predicator şi distins prelat al Bisericii Române, cunoscător a şapte limbi) a clădit cu fonduri
de la stat un local de 27 camere în partea dinspre sud–est a monumentului, alături cu localul unde a fost
vechiul seminar, pentru cancelarie şi personalul Episcopiei şi, văzînd că seminarul avea un local cu totul
necorespunzător pentru care statul plătea 2500 lei chirie anuală, a schimbat destinaţia noii clădiri în local
pentru seminar, după cum arată inscripţia care se află deasupra uşii de la intrare: „Această clădire compusă
din 27 camere s–a ridicat prin îngrijirea P. S. Episcop Ghenadie II al Argeşului în zilele Majestăţii Sale Carol
I, Regele Românilor sub guvernul I. C. Brătianu, fiind ministru la Culte, V. Boerescu, în Anul mîntuirii
1881.“22
Cînd seminarul a fost reînfiinţat în anul 1919, neavînd local propriu, a funcţionat în condiţii destul de
grele pînă în anul 1927. Datorită iniţiativei şi stăruinţei episcopului Nichita Duma şi a preotului Mihail
Chiriţă, directorul seminarului, s–a început construcţia unui mare local în anul 1925. Deşi neterminat pe
deplin, în anul 1927 a început să funcţioneze cu opt clase, cancelariile şi o parte din internat.
În această perioadă, 1 sept. 1926–1 febr. 1927, profesor (suplinitor) de Muzică bisericească a fost
diaconul Dumitru Gligăleanu23; iar între anii 1928–1932 profesor de Psaltichie, Cîntări practice şi Tipic era
Gheorghe I. Gheordunescu, cîntăreţul Catedralei24.

20
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Române, vol. III, p. 522.
21
Ibidem.
22
Anuarul Eparhiei Argeşului …, p. 18.
23
Diaconul Dumitru Gligăneanu, născut în comuna Şerbăneştii de Jos–Argeş, la 19 octombrie 1902. Este diplomat al Seminarului
Teologic şi absolvent al Conservatorului de Muzică şi Artă dramatică din Bucureşti. Numit cîntăreţ al doilea la Catedrala
Episcopiei Argeşului la 1 decembrie 1925. La 1 august 1926 este numit şi profesor la seminar. La 1 aprilie 1930 este numit şef de
birou la episcopie, apoi şef de serviciu la 1 martie 1931 (Anuarul Episcopiei Argeşului…, p. 36).
24
Aurel O. Popescu, Şcoala de cîntăreţi bisericeşti din Curtea de Argeş, Cîmpulung–Muscel, 1935, p. 15.
Ion Isăroiu – Seminarul „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş în sec. XIX-XX 215

În anul 1938 se impunea de urgenţă restaurarea localului seminarului construit în anul 1881 şi în care
funcţiona de mai multă vreme Gimnaziul industrial, fiind o ruină la intrarea în parcul cu monumentala
Mînăstire Argeş.
Prin adresa nr. 162449 din 17.XI.1936, Episcopia cere Ministerului Instrucţiunii şi al Cultelor ca
acest local să fie eliberat în vederea instalării cancelariilor episcopale. Ministerul răspunde că: „de îndată ce
vom avea posibilitatea de a procura alt local potrivit pentru Liceul industrial de băieţi din localitate, se va
lăsa liber imobilul“. Prin mai multe adrese (nr. 5348 şi 6204/1937 etc.) episcopia cere ca localul să fie
eliberat. Adresele ministerului (nr. 162449 din 17/IV/1936, nr. 192166 din 12/I/1938 şi nr. 66373 din
8/V/1938) n–au fost favorabile şi episcopul s–a resemnat „ca pe pămînt să fie pace şi între oameni bună
învoire“25.
Este cunoscut faptul că seminariile au contribuit la propagarea culturii în masa poporului nostru,
şcolile religioase ţinînd locul altor şcoli secundare laice, care erau destul de puţine. Fiii poporului mergeau la
seminarii să înveţe carte în spiritul Bisericii noastre străbune ortodoxe, curată şi neînveninată de influenţe
străine. Din seminarii nu au ieşit numai preoţi luminaţi şi buni români, ci şi devotaţi învăţători, dascăli de
biserică, notari, primari, logofeţi, institutori, profesori, magistraţi, medici, ofiţeri, funcţionari, înalţi
demnitari, miniştri şi arhierei.
Seminarul teologic Neagoe Vodă din Curtea de Argeş a funcţionat în anul şcolar 1924–1925 cu opt
clase cu un efectiv de 317 elevi repartizaţi după cum urmează:
Concediu
Clasa Înscrişi Frecventat Corigenţi Repetenţi Retraşi Amînaţi Eliminaţi Promovaţi
medical
Cl. I 38 38 2 – – – – – 36
Cl. a II-a 44 44 7 – – – – – 37
Cl. a III-a 43 41 4 – – – 1 1 37
Cl. a IV-a 49 49 6 1 – 1 – – 41
Cl. a V-a 47 44 5 – – – 1 1 40
Cl. a VI-a 42 41 3 – 1 – – – 38
Cl. a VII-a 42 42 4 – – – – – 38
Cl. a VIII-a 12 12 – – – – – – 12
Pentru a vedea cît de bine era organizat Seminarul în această perioadă vom arăta că personalul
administrativ era compus din: iconom Mihai I. Chiriţă director; iconom I. Rizescu spiritual I; diacon I. T.
Marinescu spiritual II; C. Iliescu secretar, Chiril Popescu econom, D. Grigoriu medic şi 14 pedagogi, toţi
numiţi prin decret regal. Corpul profesoral era compus din: preot M. I. Chiriţă, titular definitiv Muzică şi
Ştiinţe religioase; preot I. Rizescu, Practica liturgică; preot Constantin Grigore, titular provizoriu Ştiinţe
religioase; preot Gh. Popescu, suplinitor Ştiinţe religioase; diacon C. D. Şendreanu, suplinitor Muzică
psaltică bisericească; Sava Saru, titular provizoriu Franceză şi Greacă; N. Ştefănescu, titular provizoriu
Franceză, Latină şi Drept; Şt. Niculescu, suplinitor Fizică–Chimie, Naturale, Geografie; Al. Popilian, titular
provizoriu Istorie; M. Pîrvulescu, suplinitor provizoriu Română, Pedagogie, Logică, Matematică, (suplinitor
al lui Ionescu Sînger titular); D. Grigoriu, suplinitor Medicină; Eugen Teodorescu, suplinitor Medicină; Gh.
Bădoiu, suplinitor Matematică; Gh. Teodorescu, titular provizoriu Caligrafie şi Desen; N. Guţan, suplinitor
Gimnastică; St. Petrescu, suplinitor Ştiinţe agricole; C. Iliescu, suplinitor Lucru manual.
Observăm că titular definitiv era numai profesorul de Muzică, Mihail I. Chiriţă, diaconul C. D.
Şendreanu profesor de Muzică psaltică era suplinitor, I. Rizescu profesor de Practică liturgică era tot
suplinitor, iar Chiril Popescu absolvent al Şcolii de cîntăreţi din Curtea de Argeş (1913–1917) era acum
econom al Seminarului numit prin Decret Regal la 1 septembrie 1922, funcţie în care îl găsim şi în anul
şcolar 1925–1926.
În anul şcolar 1924–1925 la concursul de admitere (5 sept.) s–au înscris 178 candidaţi şi au fost
admişi 3826.
La sfîrşitul anului 1924–1925 este cunoscută situaţia elevilor care au promovat. Astfel, la clasa I
mediile celor 38 de elevi sînt între 6,33–8,50. La clasa a II–a există o singură medie peste 9, din cei 44 de
elevi ultimul promovat avînd media 6,93. La clasa a III–a cei 43 de elevi au mediile între 8,80–6,67. La clasa
a IV–a, între cei 49 de elevi este o singură medie peste 9, cîteva peste 8, în rest majoritatea mediilor sunt
între 7 şi 6. La clasa a V–a din cei 46 elevi, unul singur are peste 9, patru peste 8, în rest 7 şi 6. La clasa a

25
Anuarul Eparhiei Argeşului …, p. 18–19 şi p. 22.
26
Mihail I. Chiriţă, Anuarul Seminarului Teologic „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş pe anul şcolar 1924–1925 şi anul 1925–
1926, Piteşti, 1926, p. 3–5.
216 Acta Musicae Bizantinae IV

VI–a din cei 42 de elevi unul singur are media peste 9 (9,02), cîţiva peste 8, în rest 7 şi 6. La clasa a VII–a
din cei 42 de elevi, doi au medii peste 9 (9,13), patru peste 8, în rest 7 şi 6. La clasa a VIII–a din cei 12 elevi,
doi au media peste 9, în rest 8 şi 7, iar la examenul de diplomă sesiunea iunie 1924, este o medie de 8, patru
peste 7, cinci peste 6 şi doi respinşi27.
Ca să ne putem da seama cu cîtă severitate erau notaţi elevii acestui seminar vom da cele 19 medii
peste 6 în ordine descrescîndă de la anul V, anul şcolar 1925–1926: 6,98; 6,96; 6,93; 6,89; 6,81; 6,76; 6,73;
6,69; 6,69; 6,67; 6,61; 6,59; 6,56; 6,54; 6,44; 6,39; 6,27; 6,2628. Diferenţa de una, două şi trei sutimi dintre
medii demonstrează severitate şi mult discernămînt al profesorilor, iar directorul, cei doi spirituali şi cei 14
pedagogi numiţi prin Decret Regal instaurează o disciplină de fier.
La sfîrşitul anului şcolar 1924–1925 sînt premiaţi un număr de 25 elevi, 6 cu medii peste 9 şi 19 cu
medii peste 8. La concursul Societăţii literare ştiinţifice „Tinerimea Română“ (1925) este premiat Ionescu S.
Vasile, clasa a III–a, iar la muzică Gligăneanu I. Dumitru, clasa a VII–a, al cărui nume îl vom întîlni ca
premiat pentru muzică şi în anul 192629.
În anul şcolar 1924–1925 corul mixt al Seminarului Teologic „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş a
dat mai multe concerte cu programe destul de variate şi pretenţioase. Astfel, la concertul din 14 decembrie
1924, în sala Seminarului Teologic „Neagoe Vodă“, corul a interpretat piesele: Nöel de Adam; Astăzi Hristos
în Bethleem de G. Musicescu; O, ce veste minunată, Nouă azi ne–a răsărit şi În cetatea Bethleem de D. G.
Kiriac; Sfîntul Domn Iisus, Somnul lui Iisus, Vecinii Bethleemului şi Steaua strălucită de Gevaert (secolul
XIX); Pleacă Doamne urechea Ta de G. Musicescu; Iisus Prunc de Ceaicovski; Crăciunul de Gh. Cucu şi
Bethleemul cu coruri în patru tablouri.
La concertul din 30 ianuarie 1925, ziua patronului Seminarului (în sala Seminarului Teologic
„Neagoe Vodă“) corul seminarului a interpretat piesele: Imnul patronal, melodie psaltică armonizată de
preotul Chiriţă; Doamne buzele mele vei deschide şi Arată–mi mie Doamne Calea de G. Muzicescu;
Crăciunul de Gh. Cucu; Banatul ne cheamă de Gr. Buică; Mîndruliţă dadă, Cîntec de leagăn, Are mama fată
mare şi D–auzi mîndro de N. Oancea; Răsunet din Crişana, Răsunet din Ardeal, Bade–al meu şi Peste deal
la Nana–n vale de I. Vidu; Fluturul de I. Brătianu; La Turda de Gr. Buică şi Poem dramatic în trei acte cu
„coruri şi cîntece de Iosif şi Agatanghel“30.
La concertul din 25 martie (1925) corul Seminarului a interpretat (în sala Seminarului Teologic
„Neagoe Vodă“) piesele Imnul patriarhal, în onoarea D. D. Dr. Miron Cristea, de Gh. Cucu; Veniţi creştini
de Adam; La Rîul Vavilonului (ps. 150) şi Astăzi tot trupul din repertoriul Corului din Ismail; Pleacă
Doamne urechea Ta, Acum slobozeşte şi Cine se va sui de G. Musicescu; Spre Tine Doamne am nădăjduit de
D. Bortneanski.
La concertul din 25 aprilie 1925 corul Seminarului a interpretat (în Sala Societăţii „Sfînta Treime“
Domneşti–Muscel) piesele: Hristos a înviat, Acum slobozeşte şi Trompetele răsună de G. Muzicescu; Voinţa
neamului de Gr. Danielescu; Răsunet din Crişana, Sus opincă, Neghiniţă, Peste deal şi Grînele vara se coc
de I. Vidu; Omul cînd e necăjit, Mîndruliţă Dodă şi Lîngă leagăn de N. Oancea; Bade–al meu de A. Bena şi
Grenadirii de Schumann31.
La concertul din 23 mai 1925 corul Seminarului a interpretat (în Sala „Splendid“, Cîmpulung–
Muscel) piesele: Cîntăm libertatea şi numele sfînt de D. G. Kiriac; Astăzi tot trupul şi Acum slobozeşte de G.
Musicescu; Două inimi nu–mi dau pace de G. Dima; Răsunet din Ardeal, Răsunet din Crişana, Negruţa şi
Grînele vara se coc de I. Vidu; Omul cînd e necăjit, Mîndruliţă Dodă şi Cîntec de leagăn (Are mama fată
mare) de N. Oancea; Mă dusei şi eu la moară; Codrule de A. Eliade; Fluturul de I. Brătianu şi Voinţa
neamului de Gr. Danielescu.
Duminică 24 mai 1925 corul Seminarului, după ce a dat răspunsurile la Sfînta Liturghie, a dat
serbare la Lereşti.
La concertul din 31 mai (1925) corul Seminarului a interpretat (în „Zăvoiul“ Şcolii comunei
Deduleşti, judeţul Argeş) piesele: Imn studenţesc de D. Kiriac; Astăzi tot trupul de G. Musicescu; Lugojana,
Răsunet din Ardeal, Răsunet din Crişana, Peste deal, Negruţă şi Grînele vara se coc de I. Vidu; Floare şi
genune de Marinescu Savu; Două inimi nu–mi dau pace de G. Dima; Omul cînd e necăjit, Mîndruliţă Dodă
şi Cîntec de leagăn de N. Oancea; Mă dusei şi eu la moară; Codrule de A. Eliade; Fluturul de I. Brătianu şi
Voinţa neamului de Gr. Danielescu.

27
Ibidem, p. 6–17.
28
Ibidem, p. 82–83.
29
Ibidem, p. 23 şi 91.
30
Ibidem, p. 29–30.
31
Ibidem, p. 31–33.
Ion Isăroiu – Seminarul „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş în sec. XIX-XX 217

La concertul din 14 iunie (1925), serbarea de sfîrşit de an, corul Seminarului a interpretat (în Sala
Seminarului „Neagoe Vodă“) piesele: Veniţi de D. G. Kiriac; Acum slobozeşte de G. Musicescu; Două inimi
nu–mi dau pace şi Nu–i dreptate de G. Dima; Toarce lele de T. Popovici; Mă dusei şi eu la moară şi
Boboace şi inele; Cîntecul ciocîrliei de Mendelsohn şi Voinţa neamului de Gr. Danielescu. În partea a II–a a
fost jucată comedia Piatra din casă de V. Alecsandri.
Între 17–30 iunie (1925) un grup de elevi împreună cu directorul pr. Mihai Chiriţă, profesor de
ambele muzici, şi alţi profesori au făcut o excursie în nordul Moldovei, unde pe data de 18 iunie au dat un
concert în grădina publică din Suceava, cîntînd cu un succes zdrobitor: Negruţa, Omul cînd e necăjit, Grînele
vara se coc, Mîndruliţă Dodă, Mă dusei şi eu la moară, Lugojana, Nu–i dreptate, Răsunet din Crişana, Peste
deal la Nana–n vale, Eroii şi Voinţa neamului. Pe 19 iunie (1925) elevii Seminarului Teologic Neagoe Vodă
din Curtea de Argeş au dat un concert de excepţie în sala Casei Naţionale din Rădăuţi, despre care — în
cuvîntul său de mulţumire — prefectul judeţului a spus că „niciodată nu va uita corul (îngerilor) elevilor de
la Argeş“. Un asemenea concert a avut loc şi în Piaţa mare din Cernăuţi, cînd a început cu piesa Voinţa
neamului. De la primele cuvinte: „În Ţara noastră românească, noi înşine stăpîni să fim“ se auziră strigăte
de „ura“, „trăiască poporul românesc/…/ aplauze furtunoase se auzeau“.
La capătul acestei detaliate expuneri privind activitatea artistico–muzicală a elevilor Seminarului
Neagoe Vodă din Curtea de Argeş pe un singur an (1924–1925) este important de scos în relief de cîtă
pricepere şi de cît zel dispuneau profesorii acestei instituţii în scopul sădirii în sufletul, mintea şi inima
elevilor lor a simţului patriotic, a iubirii de ţară şi neam, prin serbări, concerte şi excursii în cele mai
frumoase colţuri ale ţării aşa cum, la vremea lor, au făcut–o marii compozitori şi dirijori români, G.
Musicescu, I. Vidu şi alţii, care au întreprins turnee artistice în ţară în scopul promovării simţului patriotic, al
iubirii de ţară şi de neam.
În anul şcolar 1925–1926 Seminarul a funcţionat cu 8 clase cu un efectiv de 334 elevi repartizaţi
după cum urmează:
Concediu
Clasa Înscrişi Frecventat Corigenţi Repetenţi Retraşi Eliminaţi Promovaţi
medical
Cl. I 30 30 1 – – – – 29
Cl. a II-a 38 38 4 – – – – 34
Cl. a III-a 47 47 2 – – – – 45
Cl. a IV-a 42 41 4 – 1 – – 37
Cl. a V-a 51 48 2 – 1 1 1 47
Cl. a VI-a 47 44 7 1 – 2 1 37
Cl. a VII-a 41 40 – – – – 1 40
Cl. a VIII-a 38 38 – – – – – 38
334 330 20 1 2 3 3 307

Modificări spectaculoase în acest an şcolar nu sînt. Apare ca pedagog şi suplinitor de Muzică vocală
Chiriţă I. Chiriţă, iar în clasa I ca şef de promoţie în iunie 1926 cu media 9,20 este Branişte M. Ene, viitorul
mare profesor universitar de Liturgică la Facultatea de Teologie din Bucureşti (
1984)32.
Continuînd încă din anul 1920 manifestările literar–artistice, au dat concerte în diferite localuri
oficiale dar şi prin sate, unde dimineaţa cîntau la oficierea serviciului divin iar după–amiază dădeau serbări.
La toate serbările naţionale Corul Seminarului a participat cu un program bine ales şi adecvat. Este
semnificativă în acest sens una din scrisorile de mulţumire a directorului Căminului Cultural Mihai Eminescu
din comuna Flămînzeşti–Curtea de Argeş din 25/III/192533.
Aşadar, la 4 octombrie 1925, cînd a fost pusă „piatra fundamentală“ a clădirii Seminarului Neagoe
Vodă din Curtea de Argeş, fiind de faţă ministrul de finanţe Vintilă Brătianu şi ministrul cultelor Al.
Lepădatu şi alte autorităţi în frunte cu episcopul Nichita Duma şi cu primarul oraşului, corul Seminarului a
dat răspunsurile la serviciul divin. Cu acest prilej directorul Seminarului, preotul iconom Stavrofor Mihail I.
Chiriţă adresîndu–se celor doi miniştri, episcopului şi elevilor, a rostit cuvinte de nepreţuit valabile şi astăzi
mai mult ca oricînd, din care reţinem cîteva: „Viitorul este al culturii sufletului. În suta de ani ce a trecut s–a

32
Ibidem, p. 73–76.
33
„Iubite şi mult stimate Părinte Chiriţă: În numele celor flămînzi şi însetoşaţi de lumină şi iubire, /…/ vă aducem mulţumiri de
recunoştinţă pentru dreapta ridicată spre binecuvîntare asupra noastră. Nu numai binecuvîntarea dar şi jertfa arătată cu
demonstrarea artistică a ucenicilor–seminarişti, pentru ridicarea din întunerec a celor mulţi şi învinşi de necazuri, ne face să vă
aducem acest prinos de recunoştinţă. Să trăiţi ca să puteţi înfăptui şi alte năzuinţi pentru bine şi frumos. Preşedinte (s.s.) N. I.
Trofin, Secretar (s.s.) indescifrabil“ (op. cit., p. 97).
218 Acta Musicae Bizantinae IV

făcut o dureroasă experienţă. Maşinismul a animalizat cu desăvîrşire omul. Materialismul ateu a tăiat aripile
avîntului cu care sufletul omului plutea în slavă spre Dumnezeire. Materialismul a făcut din vulturi, din
privighetori nişte păsări ce bălăcesc în noroi. Oricît ar năzui în sus, aripile nu–i mai ajută să zboare. Biserica
dispreţuită, hulită şi sărăcită a scăpat din mînă cîrma corabiei societăţii omeneşti. Spre binele acestei societăţi
/…/ biserica va trebui, este datoare să ia cîrma. Această şcoală menită să crească şi să facă apostoli ai
învăţăturii Mîntuitorului Hristos va trebui să fie model de educaţie şi cultură sufletească pentru orice şcoală.
Seminarul (trebuie) să fie o şcoală către care se îndreaptă sufletul omului însetat de cultură“34.

34
Mihail I. Chiriţă, Anuarul…, p. 122.