STUDIU DE CAZ NR.

În acest studiu prezint cazul unui copil cu dificultăţi adaptive determinate de

schimbarea garnizoanei, precum şi principalele tehnici şi prescripţii terapeutice
utilizate.
Momentul de criză a fost depăşit, iar acest lucru s-a datorat, în mare parte,
suportului familial, dragostei şi înţelegerii lucrurilor cu adevărat importante în viaţă.

Clienta este o fată în vârstă de 13 ani. Este elevă în clasa a VII-a. Provine dintr-o
familie echilibrată în care tatăl este ofiţer, iar mama are studii medii; mai are o soră
mai mică, în vârstă de 11 ani.
Este adusă la terapie de către părinţi, deoarece aceştia au observat că fiica lor a
devenit speriată, neliniştită, plânge foarte mult, nu mai doarme bine noaptea.
Aceste schimbări s-au produs de aproximativ 3 luni, de când fata a început clasa a
VII-a într-o altă şcoală. Datorită profesiei soţului, familia s-a mutat dintr-un oraş în
altul, de aproximativ un an. Fetele au fost lăsate la bunici până la încheierea ultimului
an şcolar, iar după terminarea vacanţei de vară au fost aduse la noul domiciliu. Ele nu
şi-au dorit acest lucru, dar nevoia de a fi împreună cu părinţii lor le-a determinat să
accepte schimbarea produsă.
Pacienta afirmă că îi este foarte greu să se acomodeze în noul oraş. Suferă datorită
despărţirii de prieteni, de bunici şi de colegii de clasă. O sperie oamenii din jur care
sunt tot timpul agitaţi, nervoşi şi de aceea nu îi place să iasă în oraş, iar în afara
drumurilor pe care le face la şcoală preferă să stea în casă.
La şcoală, colegii i se par superficiali, iresponsabili şi este uimită de atmosfera din
clasă, unde valorile cu care ea a fost crescută nu se regăsesc (colegii nu acordă
importanţă învăţăturii; nu sunt interesaţi de obţinerea unor note mari, fiind foarte
mulţumiţi cu notele de trecere, acordă foarte mult interes aspectului fizic şi
preocupărilor extraşcolare etc.).
Este foarte speriată deoarece profesorii nu o cunosc, iar colegii au marginalizat-o.
Este şocată de duritatea colegilor. Îşi face probleme că nu va putea face faţă cerinţelor
(deşi este premiantă) şi că toţi colegii vor râde de ea sau o vor cataloga „tocilară”.
Vine foarte încordată, încărcată afectiv şi emoţional de la şcoală, iar ajungând acasă
refuză să comunice cu restul familiei, se izolează în camera sa şi plânge, sau are
izbucniri nervoase la insistenţele părinţilor.
Sora sa mai mică s-a acomodat foarte bine la şcoală şi chiar şi-a făcut prieteni. Dintre
cele două surori, pacienta este cea mai sârguincioasă şi ascultătoare, sora cea mică
fiind mai „poznaşă”.
Părinţii doresc să-i acorde tot sprijinul necesar, dar sunt surprinşi de schimbarea
bruscă a fiicei lor; constată că nu mai pot comunica cu ea şi sunt foarte îngrijoraţi.
Afirmă că sănătatea psihică şi fizică a fiicei lor este mai importantă decât
performanţele şcolare ale acesteia, iar cele două fiice ale lor sunt motivul pentru care
ei trăiesc şi muncesc.
S-au gândit să o ducă la psihiatrie, dar le-a fost teamă că o vor şoca şi mai mult
deoarece copilul lor nu este ”nebun”. Este prima oară când apelează la un psiholog. În
familia lor nu au mai existat astfel de cazuri niciodată. Sunt dispuşi să acorde tot
sprijinul necesar, să facă orice, pentru ca fiica lor să depăşească cu bine acest
moment.
Între cele două surori nu am identificat relaţii de competiţie, iar părinţii sunt
echilibraţi afectiv în relaţiile cu cei doi copii (îşi „împart” dragostea în mod egal).
În acest caz vorbim despre o tulburare de adaptare cu dispoziţie depresivă.
Am realizat o abordare integrativă din perspectiva hipnoterapiei, a terapiei centrate pe
obiective şi soluţii şi a terapiei cognitiv-comportamentale.
Cortegiul simptomatic descris anterior se datorează anxietăţii de performanţă, a
imaginii de sine negative şi sentimentului de teamă faţă de rejecţie şi/sau eşec.
Datorită nesiguranţei sale simte acut nevoia de afectivitate şi protecţie, însă aceasta
este în dezacord cu imaginea de sine ( copil premiant, ascultător, soră mai mare cu
responsabilităţi faţă de cea mică), astfel încât simptomatologia depresiv-anxioasă se
naşte ca efect al acestui conflict.
Obiectivele terapiei au fost:
• îmbunătăţirea şi consolidarea imaginii de sine;
• deculpabilizarea pacientei;
• dezvoltarea comportamentului asertiv.
Tehnici şi prescripţii terapeutice utilizate:
• recadrarea depresiei şi anxietăţii din perspectivă biologică;
• exerciţii de respiraţie;
• convertirea clientei la doctrina inconştientului şi efectuarea exerciţiilor de
imaginaţie;
• utilizarea scenariilor terapeutice în transa hipnotică:
- scenariu de ancorare în stări resursă;
- liniştea copilului interior;
• restructurare cognitivă sub hipnoză şi dezvoltarea de alternative;
• progresie de vârstă;
• jocuri de rol pentru a învăţa deosebirea dintre comportamentul agresiv,
comportamentul pasiv şi comportamentul asertiv;
• implicarea familiei în aceste jocuri de rol;
• învăţarea auto-hipnozei.

Terapia a fost eficientă datorită stabilirii unei foarte bune relaţii terapeutice şi
suportului afectiv şi motivaţional foarte ridicat din partea familiei.
Pacienta a fost extrem de motivată pe parcursul terapiei, foarte conştiincioasă în
rezolvarea „temelor” propuse pentru acasă şi „curioasă” referitor la disponibilităţile
sale inconştiente. Inducţia hipnotică a fost facilă, iar profunzimea transei adecvată
restructurării cognitive de esenţă. Cu surprindere, pacienta a conştientizat resursele
extraordinare pe care le deţine şi care o vor ajuta pe viitor. De asemenea, a
conştientizat faptul că actuala criză nu este decât un moment inevitabil în procesul
învăţării active din experienţele mai puţin plăcute ale vieţii, un moment al devenirii şi
formării sale ca personalitate activă, independentă şi sigură pe sine, conştientă de
adevărata sa valoare.
Familia a participat activ la jocurile de rol propuse, dovedind foarte multă
maleabilitate, devotament şi ataşament emoţional.
La sfârşitul terapiei, simptomatologia depresiv-anxioasă a dispărut, iar pacienta şi-a
îmbunătăţit capacitatea de comunicare. A avut loc dezvoltarea personală prin sporirea
asertivităţii şi modificarea concepţiei despre sine şi lume.
Performanţele şcolare şi personale s-au îmbunătăţit datorită hipnoterapiei. Adaptarea
la cerinţele şcolare şi sociale s-a produs la un nivel superior, restructurarea cognitivă
fiind deosebit de profundă.
După finalizarea terapiei, nu au existat recidive (deşi „prescripţia recidivei” a fost
făcută), iar relaţia cu pacienta se menţine prin telefoane de felicitare cu ocazia
sărbătorilor religioase.