FIŞĂ DE LECTURĂ

DATE DE APARIŢIE ALE VOLUMULUI:

FRANCOIS LELOR, CRISTOPHE ANDRE - ” CUM SĂ TE IUBEȘTI PE TINE PENTRU

A TE ÎNȚELEGE MAI BINE CU CEILALȚI”, București, Editura TREI, 2003, număr
pagini 299

CUPRINSUL VOLUMULUI:

 Cap. I – Cei trei stâlpi ai stimei de sine

 Cap. II – Stimă sau nestimă de sine. Stima de sine este înaltă sau scăzută?
 Cap. III – Stima de sine nu este înaltă? Nu disperați!
 Cap. IV – Stabilă sau instabilă? Testați-vă tăria stimei de sine
 Cap. V – De unde provine stima de sine? Ce-i de făcut cu bebelușul?
 Cap. VI – Adulți sub influență: iubire, cuplu, muncă, stimă de sine
 Cap. VII – Stimă de sine sau imagine de sine? Sunteți prizonierul aparențelor?
 Cap. VIII – Teorii
 Cap. IX- Maladiile stimei de sine
 Cap. X – Mici aranjamente cu stima de sine. Cum să o protejăm pe termen scurt
 Cap. XI. Mă iubesc, deci exist. Cum să-ți dezvoliți stima de sine?
 Concluzii
 Chestionare. interpretări

TITLUL CAPITOLULUI CE URMEZĂ A FI REZUMAT: CAP. I – CEI TREI STÂLPI

AI STIMEI DE SINE

REZUMAT:

Ideea călăuzitoare a acestui capitol îi aparține lui Paul Valery :” ești plin de
secrete pe care le numești EU”. Conceptul de ”stimă de sine” face parte din limbajul curent,
însă cea mai bună sinteză i-a fost furnizată autorilor de către un adolescent :” este felul în care
ne vedem și dacă ne place ceea ce vedem”. Autorii consideră că aceasta este vitală pentru
echilibrul nostru emoțional: când este pozitivă, ne ajută să facem față dificultăților existenței,
când este negativă, ne perturbă viața noastră cotidiană. Pentru a ne măsura stima de sine,
autorii ne propun să răspundem la următoarele 3 întrebări: 1. Cine sunt eu? Ce calități și
defecte am? 2. Mă consider o persoană care merit simpatia, iubirea celorlalți? Sunt împăcat cu
mine însămi, există o discrepanță între ceea ce sunt și ceea ce vreau să fiu? 3. Când m-am
simțit ultima oară decepționat de mine însumi? Când m-am simțit mândru de mine?
Deși cuprinde mai multe aspecte – încrederea în sine, mulțumire de sine, siguranță de
sine, iubire de sine, cunoaștere de sine, acceptare de sine, stima de sine se fondează pe 3
stâlpi/ ingrediente: încrederea în sine, concepția despre sine, iubirea de sine. Părerea
autorilor este că iubirea de sine contează cel mai mult, ea ne ajută să facem față adversităților,
să ne restabilim după eșec și ne ferește de disperare. Iubirea de sine este puternic influențată de
dragostea împărtășită de familie, cel mai dificil de compensat, care poate duce la tulburări de
personalitate. Iubirea de sine este constituientul cel mai intim al stimei de sine, de aceea este
greu de măsurat dincolo de masca socială a fiecărui individ. Concepția despre sine, al doilea
pilon al stimei de sine, bazată nu neapărat pe realitatea lucrurilor, ci pe convingerea pe care o
avem despre punctele noastre forte și slabe. Dacă este pozitivă, ea dă o forță interioară care
ajută să izbutești, iar dacă este negativă este o piedică în calea reușitelor. Ca și iubirea de sine,
concepția de sine este influențată de mediul familial. Pentru a nu-l vulnerabiliza în viitor,
fiecare familie trebuie să țină seama de îndoielile și neliniștile unui copil. Atât o concepție de
sine prea înaltă, cât și una limitată dezvoltate în familie, îi pot destabiliza forța interioară a
fiecărui copil. Componenta cu care se face cel mai des confuzia stimei de sine, încrederea în
sine, se aplică în special la actele noastre. Poate fi observată prin comportamentul unei
persoane în situații noi sau neprevăzute. Conform autorilor, încrederea în sine provine, în
principal, din modul de educație primit de fiecare persoană din familie și din școală. Copilul
trebuie încurajat să încerce, să accepte eșecul( care nu trebuie prezentat ca fiind catastrofal),
recompensat atât pentru că a reușit, cât și pentru că a încercat, să fim modele, știut fiind că
pentru un copil mai importante sunt faptele decât sfaturile. Persoanele cu o insuficientă
încredere în sine se inhibă, mai ales în fapte mărunte.
Echilibrul stimei de sine. Între cele 3 componente ale stimei de sine, iubire, concepție
și încredere în sine, autorii afirmă că există o foarte puternică întrepătrundere: iubirea de sine
facilitează concepția despre sine pozitivă, care la rândul ei influențează favorabil încrederea în
sine. Uneori o educație perfectă a unui copil, dar excesiv protejat, îl poate transforma într-o
victimă care se va îndoi permanent în legătură cu capacitatea de a reuși. Stimă sau stime de
sine? Există păreri că stima de sine este un cumul al mai multor stime de sine. De exemplu, ai
o bună stimă de sine profesională și mai puțin bună personală. De asemenea, un eșec pe un
anumit plan reduce stima de sine pe toate planurile. Alți specialiști consideră că e imposibil de
compartimentat stima de sine.
Hrana stimei de sine se pare că vine, după părerea autorilor, din sentimentul de a fi
iubit și din cel de a fi competent. În toate încercările noastre încercăm să satisfacem două
trebuințe: să ne simțim iubiți, apreciați și competenți, performanți. Aceste alimente ale egoului
nostru ne sunt necesare permanent pentru că stima de sine este o dimensiune mobilă a
personalității noastre, care are nevoie să fie hrănită regulat, după cum concluzionează autorii.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE:
Stima de sine, o componentă atât de importantă a psihicului uman, are o contruție majoră în
reușita personală și profesională a fiecărui individ. Dacă este pozitivă, favorizează reușita,
dacă este negativă, ” favorizează” eșecul. Sunt de acord cu autorul că familia și școală, cele
două instituții cu impact major asupra formării și dezvoltării individului, influențează decisiv
imaginea de sine a acestuia. La un moment dat intervin autoeducația și alți factori, dar
traumele suferite în perioada copilăriei, când copilul își cristalizează imaginea de sine, sunt
greu de tratat. Efortul individului de a și-o îmbunătăți mai târziu este foarte mare. Pentru unii
este chiar imposibil. Lucrez în educație. Mă confrunt cu această problemă. Este ușor să educi
copiii pentru care familia a creat un cadru adecvat de creștere și dezvoltare și este greu să
educi și să instruiești copiii pentru care familia nu și-a înțeles menirea. În primii ani de școală
se formează imaginea de sine, când copilul are nevoie de ajutor să și-o contureze, să-și
identifice calitățile și defectele. Exagerând și într-un sens și în celălalt poți destabiliza copilul.
Sunt de acord cu autorul care consider că stima de sine trebuie hrănită mereu cu iubire și cu
dovada competenței noastre. De aceea cred că fiecare copil trebuie iubit și acceptat în
unicitatea lui, că trebuie lăsat să experimenteze, să greșească, să învețe din greșeli, să fie
apreciat pentru fiecare progress, care nu trebuie comparat cu al altora, ci cu al lui. Aceasta îl
ajută să capete încredere în el. În sala de clasă întâlnim copii cu o mica încredere în ei, care
reușesc cu greu să se afirme, desi au multe calități. De cele mai multe ori sunt devansați de alți
copii, mai puțin performanți, dar cu mai multă încredere în ei.