TEORIA GENERALĂ A

DREPTULUI
9 IANUARIE 2023, AULA MAGNA
CURS RECAPITULATIV
 CE (MAI) ESTE DREPTUL?
•În accepţiunea juridică termenul a fost consacrat pentru a exprima un
alt conţinut: Prin „drept” a început a se înţelege ansamblul de legi şi norme
considerate “drepte”, “juste”, “corecte” care guvernau viaţa şi activitatea de
stat a unei societăţi, norme sau legi instituite şi aplicate de autorităţile
puterii statale având caracter obligatoriu fiind asigurate în aplicarea lor prin
forţa de constrângere a statului. Totodată termenul „drept” a mai fost utilizat şi
pentru a exprima activitatea de aplicare a legilor în înţelesul de „a face dreptate”,
de „a înfăptui justiţia, dreptatea”. („Dreptul este arta binelui şi a dreptăţii” - jus est
ars boni et aecqui).
DREPT OBIECTIV/DREPT SUBIECTIV

• Cel mai larg, mai răspândit sens al termenului

„drept” este acela de drept obiectiv . Prin drept
obiectiv se înţelege totalitatea normelor juridice
dintr-o societate, ansamblul de norme instituite,
elaborate şi aplicate de organe competente ale
statului, a căror respectare este obligatorie fiind
garantate la nevoie prin forţa de constrângere a
puterii de stat. Când termenul „drept” este utilizat
fără un alt atribut se înţelege că este vorba de
„dreptul obiectiv”, adică de ansamblul de norme
juridice existente în acea societate
• Prin „drept subiectiv” se înţelege prerogativa
(îndreptăţirea, îndrituirea) unei persoane, subiect
al unui raport juridic concret de a deţine un bun,
a săvârşi un fapt sau acţiune, de a pretinde unui
alt subiect să dea, să facă sau să nu facă ceva,
în virtutea normelor dreptului obiectiv. (De exemplu,
toate drepturile civile: de proprietate, succesiune, drepturile de
creanţă etc. sunt drepturi subiective; sau drepturi constituţionale cum
sunt: dreptul la viaţă, la muncă, învăţătură, la vot etc. sunt drepturi
subiective ale persoanei umane).

• "drept pozitiv” = totalitatea normelor juridice în

vigoare la un moment dat. Prin această expresie sau
termen se operează distincţia în sfera dreptului obiectiv dintre
categoriile de norme care au ieşit din vigoare, care nu se mai
aplică fiind trecute în „arhiva” istorică a dreptului şi, respectiv,
categoria normelor care sunt în acţiune
DREPT SUBSTANȚIAL VS. DREPT PROCESUAL

• drept substanţial = ansamblul acelor categorii de norme juridice care

au un conţinut normativ propriu-zis, adică „normează”, stabilesc
conduite, fapte, acţiuni ale subiecţilor într-un raport juridic, în timp ce
prin expresia "drept procesual" (sau procedural) se exprimă categoria
normelor juridice care cuprind în conţinutul lor proceduri, modalităţi,
mijloace prin care se aplică normele dreptului substanţial sau
material.
• De exemplu, Codul civil sau Codul penal cuprind norme ale dreptului
material sau substanţial, în timp e Codul de procedură civilă şi Codul de
procedură penală cuprind norme de drept procesual. În unele acte
normative mai ample (Legi, Ordonanţe guvernamentale, Hotărâri ale
guvernului sau în Hotărâri ori Decizii ale organelor locale) normele de drept
material (substanţial) şi cele de drept procesual sunt cuprinse în corpul
aceluiaşi act normativ. În acest caz normele de drept procesual
(de procedură ) sunt formulate de regulă în partea final ă a acelui act
normativ sau sunt elaborate în acte separate ce poartă, în mod frecvent,
denumirea de „instrucţiuni” sau „acte de aplicare”
DREPT PUBLIC VS DREPT PRIVAT

• Dreptul public cuprinde totalitatea normelor juridice,

instituţiile şi ramurile dreptului care au ca obiect
reglementarea raporturilor dintre guvernanţi (dintre stat
sau organele şi agenţii acestuia) cu persoanele fizice sau
juridice particulare, private.
• Dreptul privat cuprinde ansamblul normelor juridice care
reglementează raporturile care se stabilesc între persoane
fizice şi /sau juridice, luate ca particulari, ca titulari de
drepturi şi obligaţ ii subiective. Raporturile de drept privat
izvorăsc din voinţa părţilor sau subiectelor, care se află pe
poziţie de egalitate juridic ă. În sfera dreptului privat intră
ramuri ale dreptului cum sunt: dreptul civil, dreptul
comercial, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul
procesual civil, dreptul internaţional privat etc
DISTINCŢIA DINTRE SFERA DREPTULUI PUBLIC ŞI
A CELUI PRIVAT
• în raporturile de drept public, faţă de cel privat, întotdeauna, cel puţin unul dintre
subiecte este organ sau agent al autorităţii de stat, care acţionează în această
calitate a sa;
• conţinutul specific al raporturilor de drept public situează subiectele sau părţile
acelui raport în poziţie de subordonare, de inegalitate juridică, în sensul că
subiectele purtătoare ale autorităţii publice se supraordonează juridic, având
capacitatea de a impune persoanei civile, private sau organului ori agentului
public subordonat conduita cerut ă de norma juridică. Altfel spus, în sfera
dreptului public raporturile se desfăşoară pe verticală, în timp ce în sfera dreptului
privat avem imaginea desfăşurării lor pe orizontală, că raporturile dintre subiectele
nesubordonate, care se găsesc pe poziţie de egalitate juridică, chiar dacă una
din părți este organ sau agent al statului, dar care, în acel raport, nu acţioneaz ă
în calitate de “autoritate”, ci de titular al unor drepturi şi obligaţii subiective;
• prin normele dreptului public se asigură interesul general public, pe când prin
normele dreptului privat se asigură interesele proprii ale particularilor, realizarea
unor drepturi şi obligaţii subiective ale părţilor;
• prin normele dreptului public sunt reglementate acele raporturi sociale în care
există – de regulă – o singură şi unilaterală manifestare de voinţă, aceea a
autorităţii, pe când, prin normele dreptului privat sunt reglementate raporturile
care au la bază acordul de voinţă al părţilor;
SISTEMUL DREPTULUI
CUNOASTEREA DREPTULUI-CULTURA JURIDICĂ
 Despre cultura juridică s-a discutat mult în sferele juridice în ultimele decenii (şi nu numai),
în special în legătură cu europenizarea dreptului (privat, în special). Adesea, cultura juridică
naţională este pur şi simplu privită ca un obstacol în calea europeană a dreptului, în vreme ce o
cultură juridică europeană este privită ca o condiţie prealabilă. Ce este de fapt înţeles prin cultura
juridică rămâne adesea neclar: cultura juridică este considerată importantă, dar, cu toate
acestea, nu avem o definiţie precisă a acesteia.
 O definire clară pentru spațiul românesc: „modul în care o societate/comunitate distinctă,
prin comunicare intersubiectivă, înțelege/interpretează dreptul în baza acelorași stimuli,
precum și modul în care o societate/comunitate vorbește/scrie despre drept în baza aceleiași
limbi” (Guțan)
 Termenul de cultură juridică se referă la idei diferite şi multiple, care nu sunt întotdeauna
suficient distincte. Cultura juridică descrie adesea doar o înţelegere extinsă a dreptului şi, prin
urmare, este sinonimă cu „dreptul viu” sau „dreptul în acţiune”. Uneori, se foloseşte termenul de
cultură juridică interschimbabil cu termenul familie de drept sau tradiţie juridică, aşa după cum se
poate constata că există şi concepte mai specifice. Sociologii dreptului înţeleg cultura juridică
drept valorile, ideile şi atitudinile pe care o societate le are cu privire la dreptul ei Manuel Guțan,
Sisteme de drept comparate.
 Limbajul juridic
 Limbaj normativ – pentru redactarea actelor normative
 Limbaj judiciar – redactarea documentelor instanțelor de judecată
 Limbaj doctrinar – studii și articole
 Limbajul unei ramuri de drept
 Limbajul juridic = vocabular juridic + discurs juridic
 Gândirea juridică
 Utilizarea termenului JURIDIC
 !!!Niciodată nu folosim drept și juridic cumulativ!!!
 FACTORII DE DETERMINARE A DREPTULUI
 Cadrul natural
 Contextul istoric
 Factorul economic
 Factorul politic
 Contextul internațional
 Funcțiile dreptului = direcții fundamnetale ale acțiunii mecanismului juridic,
la îndeplinirea cărora participă întregul sistem al dreptului precum și
instanțele sociale special abilitate cu atribuții în domeniul realizării dreptului
 Finalitățiile dreptului = modelul de evoluția a realităților juridice care să
satisfacă nevoile și aspirațiile individului, cerințele progresului social în
acord cu valorile unui timp, model care să contribuie la promovarea
specificității dreptului și la evitarea denaturării sale ca mijloc al
reglementării sociale
 Normativitatea juridică

 Principiile dreptului = idei generale cu caracter călăuzitor care stau la

baza elaborării și aplicării normelor juridice dintr-o ramură de drept sau
nivelul întregului sistem de drept dintr-o țară sau la nivel internațional
 Drept intern vs drept internațional
 După imperativitatea lor
 Principii generale vs principii concrete
 Principii fundamnetale vs principii comune mai multor ramuri vs principii de
ramură
 CONSTANTELE DREPTULUI = ELEMENTE SAU TRĂSĂTURI
DEFINITORII ALE DREPTULUI

 CONȚINUTUL NORMELOR
 DAT-UL DREPTULUI
 LOGICO-CONCEPTUAL
 SPAȚIO-TEMPORAL

 RELAȚIA DINTRE STAT ȘI DREPT

 SISTEMUL DREPTULUI= ansamblu de obiecte sau de relații între aceste obiecte și
atributele lor
 „totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat în cadrul unui stat aflat
într-o strânsă unitate și interdependență, grupate după anumite criterii, având la
bază o cauzalitate comună, fiind subordonate acelorași principii și având o
omogenitate a formelor (izvoarelor) de exprimare” (Santai, 2004)
 ce cade sub incidenţa noțiunii de organism de drept şi a noţiunii de instituţie a
acestuia?
 Friedmann- sistemul este un amalgam compus din trei componente: structurală,
reprezentată de natura instituțiilor, substanțială, reprezentată de legi, şi culturală,
reprezentată de valori şi atitudini referitoare la drept şi instituțiile de drept
 COMPONENTELE SISTEMULUI DE DREPT

 NORMA JURIDICĂ- elementulde bază al fiecărui sistem de

drept. REGULĂ DE CONDUITĂ CU CARACTER OBLIGATORIU,
INSTITUITĂ SAU SANCȚIONATĂ DE PUTEREA PUBLICĂ, A
CĂREI APLICARE ESTE ASIGURATĂ FIE PRIN CONȘTIINȚA
JURIDICĂ (de bună voie), FIE PRIN FORȚA COERCITIVĂ A
STATULUI ÎN CAZ DE NERESPECTARE
 INSTITUȚIA JURIDICĂ –
GRUPARE UNITARĂ, RELATIV DISTINCTĂ DE
NORME JURIDICE, PRIN CARE SE REGLEMENTEAZĂ O
ANUMITĂ CATEGORIE DE RAPORTURI JURIDICE
 RAMURA DE DREPT –
ENTITATE STRUCTURALĂ FORMATĂ DINTR-
UN ANSMABLU MAI LARG DE NORME ȘI INSTITUȚII JURIDICE
CARE SUNT LEGATE ÎNTRE ELE PRIN OBIECTUL LOR COMUN
DEREGLEMENTARE, PRIN PRINCIPIILE COMUNE CARE STAU LA
BAZA LOR, PRECUM ȘI PRIN METODA FOLOSITĂ ÎN
REGLEMENTAREA ANUMITOR RELAȚII SOCIALE, POTRIVIT
INTERESELOR DIN SOCIETATEA RESPECTIVĂ
 NORMA JURIDICĂ- are o evoluție în directă legătură cu starea
societății
 După domeniul de referință: morale, religioase, etice,
economice, științifice, politice etc
 După sfera de cuprindere: norme interne, externe,
intrenaționale
 După generalitate: generale sau particulare
 După istoric: cutumiare sau scrise
 !!!NU toate normele sociale sunt și norme juridice
 NORMA JURIDICĂ – FUNDAMENTUL SISTEMULUI DE DREPT
 REPREZINTĂ ACEA CATEGORIE A NORMELOR
SOCIALE INSTITUITE /RECUNOSCUTE DE CĂTRE STAT,
OBLIGATORII ÎN RAPORTURILE DINTRE SUBIECTELE
DE DREPT ȘI APLICATE SUB GARANȚIA FORȚEI DE
CONSTRÂNGERE A STATULUI ÎN CAZUL ÎNCĂLCĂRII
LOR
 CARACTERISTICILE NORMELOR JURIDICE

 CARACTER GENERAL ȘI IMPERSONAL

 CARACTER VOLITIV

 POT CREA RAPORTURI SOCIALE

 POT PREVEDEA/REGLEMENTA APARIȚIA,

MODIFICAREA SAU STINGEREA UNOR RAPORTURI
 SE POT REALIZA DOR TRECÂND PRIN CONȚIINȚA
OMULUI
 AU UN CARACTER OBLIGATORIU

 AU O APLICARE IMEDIATĂ

 REGLEMENTEAZĂ RAPORTURI DE ALTERITATE

 STRUCTURA NORMEI JURIDICE
 IPOTEZA- formulează condițiile, împrejurările, situațiile, categoria de
subiecte, starea subiectivă a subiectelor, locul, timpul, modalitate în
care se desfășoarî conduita, fapta, acțiunea, inacțiunea reglementate
prin norma respectivă
 Poate fi determinată, unică/ multiplă
 Ipoteza multiplă poate fi alternativă sau cumulativă
 DISPOZIȚIA- cea mai importantă
 Nu poate lipsi
 Formulează conduita propriu-zisă care trebuie respectată în ipoteza
dată

 Dipoziții onerative- te obligă

 Dispoziții prohibitive- interzic

 Dispoziții permisive- lasă la latitudinea părților

 Dispoziții supletive
 Dipoziții de recomandare
 Dispoziții de stimulare
 SANCȚIUNEA- fomluează consecința încălcării dispozițiie,
conduitei prescrise în ipoteza dată
 Sancțiuni penale

 Sancțiuni civile

 Sancțiuni contravenționale

 Sancțiuni disciplinare

 Sancțiuni absolut determinate

 Sancțiuni relativ determinate

 Sancțiuni unice

 Sancțiuni multiple

 Sancțiuni patrimoniale

 Sancțiuni nepatrimoniale
IZVOARELE FORMALE ALE DREPTULUI
 Forma pe care o îmbracă norma juridică elaborată și instituită de
anumite autorități competente, respectiv forma în care este exprimată
norma juridică respectivă
 Legea
 Ordonanța Guvernului
 Hotărârea de Guvern
 Actele internaționale
 Actele comunitare
 Ordinele, instrucțiunile și alte acte
 Actele normative ale autorităților locale
 Constractul normativ
 Statutele
 Jurisprudența
 Cutuma
 Doctrina
 Analogia
 Principiile dreptului
PRINCIPII GENERALE ȘI CONEXE ALE APLICABILITĂȚII

- Acțiunea normei juridice = producerea de efecte de drept = perioada în care

norma produce efecte de drept

- Principii generale:

- Norma juridică acționează atâta timp cât este în vigoare

- Norma juridică se aplică doar pentru viitor (art.15 (2) Constituția României)

- Principii conexe:

- Principiul aplicării imediate

- Principiul neretroactivității normelor juridice (respectiv al neultracativității)

- EXCEPȚII

- Retroactivitatea legii penale sau contravenționale mai favorabile

- Retroactivitatea legilor interpretative

MOMENTUL INTRĂRII ÎN VIGOARE A NORMEI DE DREPT
 Baza legală: Constituția României și Legea 24/2000 (art.11).
 Legile – 3 zile de la publicarea în MO sau la o dată ulterioară prevăzută în text
 Ordonanțele Guvernului – 3 zile de la publicarea în MO sau la o dată ulterioară prevăzută în text
 Ordonanțele de urgență ale Guvernului – la data publicării în MO sau la o dată ulterioară
prevăzută în text
 Deciziile Primului Ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome,
ordinele, instrucțiunile și actele mise de conducătorii organelor administrației publice
centrale - la data publicării în MO sau la o dată ulterioară prevăzută în text
 Actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții – 30 de zile de la
data publicării (în cazul hotărârilor CL+CJ se adaugă și afișarea sau publicarea într-un cotidian
local). În cazuri urgente – nu mai repede de 10 zile (cf. art.4 OG 2/2001, compl. prin Legea
180/2002)
 Intervalul de timp pentru aplicare
 Nedeterminat

 Determinat – legile cu termen

- legile temporare

Încetarea acțiunii normei juridice în timp

Abrogarea
Împlinirea termenului
Căderea în desuetudine
Efectul deciziilor CCR
TEHNICA JURIDICA-TEHNICA NORMATIVA-
TEHNICA LEGISLATIVA-LEGISTICA FORMALA

 Legea 24/2000 activitatea de legiferare

 Tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea și coordonarea

legislației, conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ prin
intermediul normelor de tehnică legislativă fiind definite părțile constitutive,
structura, forma și modul de sistematizare a conținutului uni act normativ
 Principii: principiul fundamentării științifice (p. 171)
 principiul respectării unității de sistem a dreptului
 Principiul supremației legii
 Principiul accesibilității și al economiei de mijloace în elaborarea
normativă
 Principiul asigurării unui raport între dinamica și statica dreptului
ETAPELE TEHNICII DE ELABORARE
 Inițierea actelor normative sau a inițiativei legislative
 Expuneri de motive

 Note de fundamentare

 Referate de aprobare

 Studii de impact

 Dezbaterea proiectelor de acte normative

 Adoptarea proiectului de act normativ are loc în mod diferit dacă este
vorba de o lege, o HG sau OG
 Promulgarea- specifică doar legii. Prerogativă a președintelui țării. Are o dublă consecință:
 Se recunoaște de președinte care este conținutul autentic al legii adoptate de P.
 Se dispune publicarea actului în MO, partea I

 Realizarea publicității oficiale

 Determină momentul intrării în vigoare a legii

 Face ca legea să fie opozabilă publicului

 Stabilește în mod autentic conținutul legii
PARTILE CONSTITUTIVE ALE ACTELOR
NORMATIVE
TITLUL actului normativ

FORMULA INTRODUCTIVĂ

PREAMBULUL

PARTEA DISPOZITIVĂ

MENȚIUNEA PRIVIND NORMELE

COMUNITARE
ATESTAREA AUTENTICITĂȚII ACTULUI
NORMATIV
STRUCTURA TEHNICO-JURIDICA A ACTULUI
NORMATIV

 ARTICOLUL – elementul structural de bază al

dispoziției
(se
 CAPITOLUL-TITLUL-PARTEA-CARTEA
numerotează cu cifre romane)
 SECȚIUNEAși PARAGRAFUL se numerotează cu
cifre arabe
 ALINEATUL este subdiviziune a articolului
 Sistematizarea
actelor normative= codificarea/
încorporarea actelor normative în codexuri pe
materii
EVENIMENTE LEGISLATIVE
Modificarea unui act normativ

Completarea actului normativ

Norma derogatorie

Abrogarea

Suspendarea actului normativ

Interpretarea legală

Republicarea

Rectificarea
INTERPRETAREA NORMEI JURIDICE.
NECESITATE ȘI OBIECT
 Normele juridice= abstracte
 Seinterpretează prin logica lor internă sau prin logica
elementelor care o însoțesc
 De ce interpretăm normele? Ca să identificăm atât
litera, cât și spiritul...
 Procesul de interpretare este parte a procesului de
realizare a dreptului
 Operațiune logico-rațională care se realizează după
anumite reguli, pe baza unor metode specifice
dreptuluiavând ca scop stabilirea adevăratului sau
deplinului sens al normei juridice în aplicarea sa
concretă, constituind un moment necesar al aplicării
dreptului
 De ce e necesară interpretarea?

 Pentru aplicarea la cazuri concrete a normei

generice
 Pentru identificarea conținutului integral și real al
intenției legiuitorului
 Pentru a identifica modalități de aplicare și la
situații neprevăzute inițial de legiuitor
 OBIECTUL= norma juridică în întregul ei
 FORMELE INTERPRETĂRII
 OFICIALĂ prin organele statului, este obligatorie,
fiind investită cu forță juridică
 GENERALĂ/CAZUALĂ (judiciară în anumite cazuri)
 NEOFICIALĂ (doctrinară/științifică)
METODELE DE INTERPRETARE
 Metoda gramaticală

 Metoda teleologică – urmăreșteidentificarea scopului,

a finalității normei și duce la identificarea spiritului
legii
 Metoda sistematică – determinarea
scopului prin locul
pe care norma îl are în sistemul de drept
 Metoda istorică – descoperirea
intenției legiuitorului din
analizarea contextului socio-istoric în care norma a
fost edictată
 Metoda logică – aplicarea
principiilor și regulilor logicii
la analizarea conținutului și formei textului
normativ
REZULTATUL INTERPRETĂRII

 Interpretarea literală sau declarativă – textul

legii exprimă în mod
complet, fidel întregul conținut al raporturilor supuse
reglementării
 Interpretarea extensivă – prin
conținutul ei, norma este de fapt
mai largă decât o exprimă formularea ei textuală
 Interpretarea restrictivă – textul legii este mai amplu decât
conținutul real
 SITUAȚII DE ILICIT

 ABUZUL DE DREPT
 FRAUDA LA LEGE
 CONCEPTUL DE REALIZARE A
DREPTULUI
• Proces complex de transpunere în viață a
prevederilor cuprinse în normele de drept
• Mircea Djuvara: Un text de lege care se aplică nu are
putere numai pentru că este text de lege și pentru că
poate pune în mișcare forța publică, ci fundamentul
lui rațional stă în faptul că el răspunde unei necesități
(morale) a societății respective.
• Eficiențadepinde de nivelul cunoașterii
• Realizarea= confruntarea modelului general
de conduită construit de legiuitor cu realitatea
concretă
 FORMELE REALIZĂRII DREPTULUI
• Prin respectarea normelor juridice de către membrii
societății
• Prin aplicarea normelor de organele abilitate
• Finalitatea= prin actul de aplicare
• ACTUL JURIDIC= naște, modifică sau stinge raporturi
juridice, generează drepturi și obligații față de
persoanele la care se referă.
• Actul juridic conține dispoziții cu caracter individual,
dă naștere unor raporturi juridice, nu presupune
intervenția vreunui alt act juridic, poate fi emis de
orice organ al statului
• Emiterea actului de aplicare nu e doar un drept, ci și
o obligație a organelor statului
 ETAPELE APLICĂRII DREPTULUI

Stabilireastării de fapt
Alegerea normei juridice
aplicabile stării de fapt
Interpretarea normei juridice
aplicabile
Emiterea actului de aplicare și
aducerea la cunoștința celor
interesați
 GENERALITĂȚI
- Raportul juridic= categorie aparte a raporturilor sociale

- Existența raportului juridic = norma juridică (condiția

general-abstractă) și fapt juridic (condiția concretă)

- Raportul juridic are 3 componente:

❖ Subiectele să aibă capacitate juridică și să fie cel puțin

2

❖ Cuprinsul- drepturile și obligațiile corelative

subiectelor

❖ Obiectul- legătura ce marchează intrarea subiectelor în

raport
 CARACTERISTICILE/SPECIFICUL RAPORTULUI
JURIDIC
Raporturi sociale cuprinse într-o reglementare de drept
Se desfășoară numai între subiecți umani (implică
alteritatea)
Sunt raporturi cu un conținut dublu volițional:
❖Reflectă voința legiuitorului
❖Reflectă voința părților de a stabili acel raport juridic
• Cele 2 voințe cuprinse într-un raport juridic pot fi:
❖Concordante sau simetrice
❖Discordate sau asimetrice
Raporturile juridice sunt istoricește determinate
RJ conțin o componentă valorică
RJ= raporturi sociale cu structură tripartită (subiectele,
conținutul (drepturile și obligațiile corelative părților);
obiectul (elementul în legătură cu care se stabilește RJ)
 CONDIȚIILE NASTERII UNUI RAPORT JURIDIC
Săexiste norma juridică prin care să fie reglementat RJ respectiv
Norma juridică stabilește:
 conduita, acțiunea, inacțiunea, drepturile, obligațiile (FAPTUL JURIDIC)
calitatea subiectelor
Faptele și împrejurările care au relevanță juridică în acel raport
Sancțiunea pentru încălcarea normei și tipul de răspundere ce corespunde sancțiunii

EXCEPȚIE: se poate naște un raport și în lipsa normei prin aplicarea ANALOGIEI

Art. 4.2. L. 303/2004 la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul I , Titlul I
a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018
se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul
cuprins:(3) Judecătorii și procurorii trebuie atât să fie, cât și să apară ca fiind
independenți unii de ceilalți.(4) Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că
legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Cciv prin art 10 prevede situațiile în care este interzisă analogia Legile care derogă de la o
dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile
se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
 FAPTUL JURIDIC
Împrejurarea care produce efecte juridice (potrivit normei juridice)
FJ = evenimente sau acțiuni omenești, în funcție de criteriul prezenței
sau absenței voinței omului în realizarea faptului juridic
EVENIEMENTELE: împrejurări care se produc independent de voința
omului , ale căror rezultate produc efecte juridice atunci când legea
prevede în mod expres
ACȚIUNILE OMENEȘTI: manifestări de voință ale oamenilor, care
produc efecte juridice ca urmare a reglementării lor prin normele de
drept.
Pot fi LICITE (conforme reglem. juridice) = ACTE JURIDICE
ILICITE (încalcă prevederile juridice)
ACTUL JURIDIC poate avea două sensuri:
Înscris probator, care poate deveni un fapt juridic
Manifestare de voință, exprimată în orice formă, cu intenția de a da
naștere, a modifica sau a stinge un raport juridic
!!! Nu există ACT JURIDIC ILICIT, ci doar FAPTĂ ILICITĂ
ELEMENTELE RAPORTULUI JURIDIC- SUBIECTELE
RJ= structură tripartită (subiectele- ca părți ale raportului; conținutul –
drepturile și obligațiile corelative ale subiectelor care le leagă în acel
raport; obiectul – elem. de legătură cu care subiectele își stabilesc acele
drepturi și obligații)
SUBIECTE pot fi doar ființele umane, ca persoane fizice sau juridice
PERSOANA FIZICĂ = individul uman cu calitatea generică de subiect de
drept
PF trebuie să aibă capacitate juridică (în funcție de ramura de drept),
existând 2 criterii corelative:
Limita minimă de vârstă
Discernământul

CAPACITATEA JURIDICĂ= aptitudinea generală și abstractă stabilită de

lege în funcție de vârsta și discernământul persoanei de a dobândi sau
exercita drepturi și obligații într-un raport juridic, adică de a fi titulară de
drepturi și obligații.
CAPACITATEA DE FOLOSINȚĂ- de la naștere la moarte
CAPAITATEA DE EXERCIȚIU – aptitudinea stabilită de lege pentru persoanele
cu discernământ de a-și exercita singure drepturile și obligațiile pe care le au
și le asumă în nume propriu (14 ani, deplină 18 ani, 15 ani angajarea)
ELEMENTELE RAPORTULUI JURIDIC- SUBIECTELE
SUBIECTELE COLECTIVE= colectivități de persoane fizice care pot deveni
subiecți au RJ (asociere simplă, contract colectiv de muncă, răspunderea
solidară a două sau mai multe persoane fizice (ex. societatea civilă
profesională de avocați)
PERSOANA JURIDICĂ= are calitate de subiect într-un RJ doar în temeiul și
limitele legii.
Art. 187 Cciv – principalele elemente constitutive ale PJ:
Să aibă organizare de sine stătătoare

Sădispună de un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanelor care o

compun
Să aibă un anumit scop licit și moral

Are capacitate juridică specializată

Art. 189 Cciv – categorii de persoane juridice:
PJ de drept public: statul (PJ sui generis), autoritățile centrale sau locale
ale executivului, organele puterii legislative, organele puterii judecătorești,
UAT, instituțiile de stat finanțate de la buget (bugetare)
PJ de drept public: societățile comerciale, soc. agricole, ONG,
cultele, organizațiile profesionale
 CONȚINUTUL RAPORTULUI JURIDIC
 CONȚINUTUL RJ: ansamblul drepturilor și obligațiilor ce
revin subiectelor din relația dată, drepturi și obligații
prevăzute de norma juridică
 RJ simple
 RJ complexe
 Drepturilesubiective= drepturi concrete ale subiectelor
participante la RJ. Reprezintă posibilitatea subiectelor
participante în calitate de titulare ale dreptului
respectiv, de a acționa într-un anumit fel și de a
pretinde din partea celorlalți subiecți o conduită
corespunzătoare
 Dreptul obiectiv = este independent de subiectele
raportului juridic concret
 OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC

 OBIECTUL RJ= scopul, interesul sau finalitatea

drepturilor și obligațiilor corelative din conținutul
RJ = conduita umană ce se realizează de către
subiecții raportului juridic ca urmare a exercitării
drepturilor și îndeplinirii obligațiilor
 OB RJ acțiunile pe care titularul dreptului
subiectiv le dezvoltă sau le pretinde în acel
raport
 NICIUN CURS FĂRĂ EXCEPȚII SAU CIUDĂȚENII
RAPORTUL JURIDIC DE CONSTRÂNGERE
Categorie specială de raporturi juridice care se formează ca
urmare a săvârșirii unor fapte ilicite și care antrenează
răspunderea juridică și aplicarea sancțiunii.
Conduita ilicită stă la baza nașterii raportului juridic de
aplicare a sancțiunii/ RJ de constrângere
RJ de constrângere este un RJ în care una dintre părți este
întotdeauna statul.
Specificitatea: SUBIECȚII: statul întotdeauna prezent ca
reprezentant al autorității publice, care are competența de
a constata încălcarea normelor juridice, de a exercita
tragerea la răspundere, respectiv constrângerea prin
stabilirea și aplicarea sancțiunii
Autorul faptei ilicite: PF sau PJ
CONȚINUTUL RJ de constrângere: drepturile și obligațiile
corelative ale statului și ale autorului faptei ilicite
OBIECTUL RJ de constrângere: stabilirea și aplicarea
sancțiunii de către subiectul stat față de subiectul autor al
faptei ilicite
 RASPUNDEREA JURIDICA
 Ce e răspunderea? O obligație de a îndeplini o acțiune, o sarcină
pentru care răspunzi
 Ce e responsabilitate? Ține de planul intern al individului în
subiectivitatea lui. Consecința faptelor noastre este supusă reacției
și analizei propriei conștiințe și atitudini.
 Fiecare individ are o libertate de comportament care trece dincolo
de existența normelor sociale – atitudine conștientă –
responsabilitate

 Răspunderea juridică este un complex de drepturi şi

obligaţii conexe, prevăzute de normele juridice,
drepturi şi obligaţii care iau naştere ca urmare a
săvârşirii unei fapte ilicite, şi care constituie cadrul
de realizare a constrângerii de stat, adică de aplicare
a sancţiunii.
CARACTERISTICILE RĂSPUNDERII JURIDICE

 a) are ca temei nerespectarea sau încălcarea unei norme de

drept;
 b) este legată în mod direct de activitatea exclusivă a unor
organe de stat competente;
 c) este o răspundere general-obligatorie, mai promptă şi mai
eficientă decât celelalte forme ale răspunderii sociale;
 d) consecinţele răspunderii juridice pot fi deosebit de grave,
antrenând sancţiuni privative de libertate sau, în unele
sisteme de drept, mergându-se până la pedeapsa capital;
 e) în stabilirea răspunderii juridice şi a vinovăţiei autorului
faptei ilicite se împletesc atât evaluările de ordin strict juridic,
cât şi cele de ordin moral, de echitate, umanitarism etc
ELEMENTELE ŞI CONDIŢIILE RĂSPUNDERII JURIDICE

 A. Să existe subiectul răspunderii juridice. Subiect al răspunderii juridice

poate fi, după caz, persoana fizică sau persoana juridică.
 Pentru ca persoana fizică să fie subiect al răspunderii juridice, trebuie să
aibă:
 a) capacitatea juridică de a răspunde – aptitudinea persoanei fizice de a
fi chemată să răspundă în faţa organelor jurisdicţionale pentru fapta
ilicită săvârşită şi de a suporta consecinţele juridice pe care le implică
 aplicarea constrângerii de stat; capacitatea de a răspunde implică
existenţa discernământului şi a unui complex de atribute juridice.
 b) libertatea de a acţiona – adică să fi acţionat în cunoştinţă de cauză,
neobligat şi neinfluenţat de nimeni şi nimic asupra căii de urmat.
ELEMENTELE ŞI CONDIŢIILE RĂSPUNDERII JURIDICE
 B. Să existe conduita ilicită – orice conduită prin care este încălcată
norma de drept.
 Această conduită poate fi:

 a) infracţiune – este fapta prevăzută de lege ca fiind faptă penală

– vezi definiţia Infra, la formele conduitei ilicite.;
 b) contravenţie - este fapta prevăzută de lege ca fiind contravenţie
- vezi definiţia Infra, la formele conduitei ilicite;
 c) delict – orice faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, care cauzează
altuia un prejudiciu, conform art. 1357 Cod civil,
 d) abatere disciplinară – orice fapta considerată ca atare,
săvârşită de o persoană angajată cu contract de muncă, în
exercitarea atribuţiilor de munca - vezi Infra, la formele conduitei
ilicite.
ELEMENTELE ŞI CONDIŢIILE RĂSPUNDERII JURIDICE
 C. Să existe vinovăţia – Vinovăţia este starea subiectivă ce îl caracterizează pe
autorul faptei ilicite în momentul încălcării normei de drept. Constă în atitudinea
psihică şi de conştiinţă negativă faţă de interesele sau valorile ocrotite prin normele
de drept. Apare ca o înlănţuire a manifestărilor pe linia dintre conştiinţă – voinţă –
acţiune.
 Este condiţia esenţială pentru aplicarea sancţiunii!!!
 Formele vinovăţiei sunt:
 a) intenţia (sau dolul) - acţiunea ilicită este orientată în mod voit spre a produce
efectul ilicit; autorul faptei ilicite ştie care sunt consecinţele faptei sale şi le chiar
doreşte;
 b) culpa - autorul faptei ilicite nu prevede consecinţa faptelor sale deşi putea şi
trebuia să le prevadă sau, chiar dacă le prevede speră să nu se vor produce.
 Modalităţile culpei sunt: neatenţia, neglijenţa, neprevederea, nepriceperea,
superficialitatea.
 D. Existența legăturii cauzale dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător este una
dintre condiţiile fundamentale ale răspunderii juridice. Apare ca legătura dintre
cauză şi efect. Pentru a stabili răspunderea juridică este întotdeauna necesară
determinarea şi delimitarea cauzei şi a condiţiilor care au produs acel efect.
MODALITĂŢILE SĂVÂRŞIRII FAPTEI ILICITE

 a) Acţiunea reprezintă modalitatea cea mai frecventă de realizare a conduitei

ilicite. Ea constă dintr-o manifestare efectivă de conduită şi presupune o serie de
acte materiale care, raportate la normele juridice, se dovedesc a fi contrare
prevederilor normelor cu dispoziţii prohibitive.
 b) Inacţiunea constă într-o abţinere a persoanei de a face ceva, reţinerea de la o
acţiune la care ar fi fost obligată. Ea constă într-o nerespectare a prevederilor
normelor cu dispoziţii onerative.
FORMELE CONDUITEI ILICITE ŞI FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE
RĂSPUNDEREA PENALĂ

 Fiecărei forme de conduită ilicită îi corespunde o formă a răspunderii juridice,

care se conturează în funcţie de domeniul sau ramura de drept în care a fost
încălcată norma juridică, pe lângă alţi factori ce trebuiesc avuţi în vedere
(valorile sociale lezate, gradul de pericol social al faptei ilicite, modalităţile de
săvârşire a faptei ilicite, vinovăţia autorului ş.a.) astfel:

 a) săvârşirea unei infracţiuni - atrage răspunderea penală.

 Infracţiunea, aşa cum este definită în Codul penal (art. 15 alineatul (1), este “...
fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și
imputabilă persoanei care a săvârșit-o”.
 Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. (Cod penal, art. 15 al. (2).
RĂSPUNDEREA CIVILĂ

 b) producerea unui prejudiciu, a unor daune, precum şi

nerespectarea condiţiilor de fond sau formă la
 încheierea unor acte etc. - atrage răspunderea civilă.
 Trebuie făcută distincţia între:

 - răspunderea civilă delictuală – obligaţia civilă de a repara

prejudiciul produs printr-o faptă ilicită;
 - răspunderea civilă contractuală – are caracter derogator faţă de
cea delictuală – constă în repararea prejudiciului produs prin
încălcarea obligaţiei concrete asumate într-un contract
preexistent.
 RĂSPUNDEREA
CONTRAVENȚIONALĂ
c) săvârşirea unei contravenţii - atrage răspunderea
contravenţională.
Contravenţia este “fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi
sancţionată prin lege, ordonanţă, prin
hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului
sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului
judeţean ori a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti”. (OG nr. 2/2001).
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

d) abaterea disciplinară - atrage

răspunderea disciplinară.
Abaterea disciplinară presupune întrunirea
a două condiţii:
d.1. calitatea de salariat cu contract de
muncă;
d.2. încălcarea unei obligaţii de serviciu.