Scoala Postliceala FEG Specializarea : Asistent de farmacie

Lucrare de absolvire

Indrumator Vasilica Carp

Candidat Lupascu Steliana Madalina

Iasi 2011

Scoala Postliceala FEG Specializarea : Asistent de farmacie

Biofarmacia si preparea solutiilor otice

Indrumator Vasilica Carp

Candidat Lupascu Steliana Madalina

Iasi 2011
Forme farmaceutice lichide administrate pe mucoase
Mucoasele(caile transmuconazale) sunt tesuturi care delimiteaza cavitatile organismului , deschise spre exterior ( cu exceptia mucoasei tractului gastrointestinal), alcatuite din mai multe straturi de celule.Aceste mucoase pot fi sediul unor infectii sau al altor maladii.Initial , ele au fost utilizate pentru administrarea locala , in vederea unor actiuni topice. In general mucoasele sunt bogat vascularizate si prin vasele de sange, substantele medicamentoase sunt vehiculate in organism , conducand si la o actiune generala; unele sunt puternic inervate , ceea ce le face foarte sensibile ( ex. nasul , ochii ); aceste tesuturi sunt foarte fragile si pot si usor iritate si infectate. Astazi caile transmuconazale se utilizeaza frecvent pentru administrarea medicamentelor: fie pentru tratarea directa a afectiunilor locale (nas, ureche, ochi, gat, cavitatea bucala , rect, vagin); fie pentru realizarea unei actiuni generale (mai ales caile perlinguala , rectala si nazala).

Caile de administrare sunt urmatoarele:

mucoasa auriculara, pH = 5-6; mucoasa nazala , pH = 5,5-6,5; mucoasa buco-faringiana, pH = 6,7- 7; mucoasa oftalmica, pH = 7,1- 7,6; mucoasa pulmonara, pH = 7-8; mucoasa rectala, pH = 7,2- 77,4; mucoasa vaginala, pH = 4 - 4,5 mucoasa uretrala.

Formele farmaceutice care se administreaza pe mucoase sunt diferite si sunt adaptate specificului fiecarei cai. Administrarea pe cale uretrala nu mai este utilizata practic astazi. Formele farmaceutice oftalmice vor fi prezentate in cadrul formelor sterile , iar formele administrate pe tractul pulmonar, la aerosoli. Medicamentele administrate pe urmatoarele trei cai, mucoasa uriculara, mucoasa nazala si mucoasa-bucofaringiana, sunt numite forme farmaceutice oto-rino-laringiene. Mucoasele caii auriculare , mucoasa buco-faringiana si mucoasele cailor respiratorii( mucoasele cailor aeriene) pot servi drept cai de absorbtie pentru medicamente. Aceste cai pot si divizate in : calea auriculara ( ureche externa, medie si interna) ; caile aeriene superioare, pentru care se disting diferite nivele: fosele nazale si sinusul, gura (organ comun al cailor digestive si respiratorii), faringele (rino-faringele, bucofaringele si organele limfoide) si laringele ; calea pulmonara ( caile aeriene inferioare) : plamanii cu diferite niveluri: traheea, bronhiile, bronhiolele si alveolele pulmonare. Tinand seama de calea de administrare, care se poate efectua in ureche, prin nas sau pe gura, medicamentele se pot clasifica in: forme otologice: picaturi si spalaturi auriculare , unguente, pudre, spray-uri solide; forme rinofaringiene (preparate pentru nas): picaturi nazale , pulverizatii, unguente;

forme buco-faringiene : spalaturi bucale, colutorii( pentru badijonare sau pulverizare), gargarisime, dentrifice, stomatologice;

forme buco-rino-faringiene : se administreaza fie prin nas, fie pe gura: inhalatii si aerosoli;

1. Forme farmaceutice otologice

Medicamentele otologice ( otice sau auriculare) sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide , destinate a fi instilate , pulverizate sau aplicate in conductul auditiv, pentru tratamentul afectiunilor urechii sau completarea interventiilor chirurgicale. Denumirea de forme otice provine de la cuvantul grecesc othos = ureche; de asemenea se utilizeaza si termenul de preparate auriculare , de la cuvantul latin auris, is = ureche. Formele otice se utilizeaza numai pentru o actiune locala in ureche, numita calea auriculara sau otica; aceste medicamente se administreaza in general in urechea externa (conductul auditiv ) , iar cand timpanul este lezat si in urechea medie. Preparatele lichide destinate a fi administrate in urechea lezata, timpan perforat sau inaintea unei interventii chirurgicale trebuie sa fie sterile, izotonice si fara conservanti antimicrobieni. Pe calea auriculara se administreaza urmatoarele forme farmaceutice: picaturi pentru ureche (picaturi otice sau otologice , picaturi auriculare , instilatii, OTTOGUTTAE- FR X): preparate farmaceutice lichide sub forma de solutii, emulsii sau suspensii destinate administrarii in conductul auditiv; se conditioneaza in recipiente de capacitate mica , 0.4 pana la 10-15 ml, prevazute cu sistem de picurare; bai auriculare ( spalaturi ); preparate farmaceutice lichide sub forma de solutii apoase izotonice pentru spalarea conductului auditiv; se conditioneaza in recipiente de 30-50 ml; ele sunt utilizate incalzite la temperatura corpului ; au rolul de a inmuia si indeparta secretiile si impuritatile depuse in ureche ( dopul de cerumen) si pentru combaterea infectiilor; pansamente auriculare: preparate farmaceutice lichide : solutii, emulsii sau suspensii , destinate a fi aplicate sub forma de comprese , la nivelul urechii;

solutii pentru cauterizari : preparate farmaceutice lichide, concentrate, destinate aplicarii directe pe formatiunea patologica; unguente otice: preparate farmaceutice semisolide , cu baze de unguent lipofile , anhidre sau hidrofile( polietilenglicoli) , care au efect osmotic sau emulsioneaza eventualele secretii glandulare cat si in scop terapeutic;

spray-uri, aerosoli : preparate farmaceutice formate din particule lichide dispersate in mediul gazos, administrate cu dispozitive speciale de pulverizare ( nebulizare) ; formele moderne sunt presurizate si propulaste in exterior cu ajutorul aerului sau al gazului sub presiune. Se utilizeaza in afectiuni sau leziuni dureroase si asigura o patrundere profunda a medicamentului in canalul auditiv; au actiune rapida.

spray-uri solide : preparate farmaceutice formate din pulberi micronizate , dispersate in mediu gazos ; se administreaza prin pulverizare , cu dispozitive presurizate ; sunt bine dispersate in conductul auditiv , adera facil si au actiune rapida;

otoconuri : forme farmaceutice solide de forma cilindro-conica , cu lungime de 15- 20 mm, diametrul bazei de 3-3,5 mm si masa de 0,40- 0,60 g, preparate cu excipienti fuzibili la temperatura corpului ; au actiune lenta;

pulberi : forme farmaceutice solide , cu particule foarte fine care se insufla in conductul auditiv , destinate tratamentului eczemelor , inflamatiilor insotite de secretii; astazi ele au fost inlocuite total de spray-uri solide. In general administrarea formelor auriculare se adreseaza teritoriului urechii

externe si conductului auditiv , ce poate fi sediul unor infectii, sau timpanului, care poate suferi lezari , in acest caz aplicarea locala de medicamente este obligatorie.Aceasta cale de administrare ofera o serie de avantaje : terapia locala conduce la o actiune rapida si directa , cu concentratii mici de medicamente si diferite vehicule: apa, glicerol, amestecuri hidroalcoolice, propilenglicol, polietilenglicol, uleiuri vegetale, etc.

calea auriculara permite o administrare usoara, rapida, nedureroasa, netraumatita, cu ajutorul picuratorului , folosind comprese, tampoane sau prin pulverizatii cu aerosoli , spray-uri , cat si sub forma de bai , spalaturi, etc.

in terapia otica se pot utiliza diferite forme farmaceutice lichide, solide sau semisolide;

cele mai recomandate sunt solutiile otice; in aceste forme lichide se pot dispersa majoritatea substantelor medicamentoase , asigurandu-se o absorbtie rapida si un contact direct cu zona afectata ; in general se utilizeaza solutii hipertonice;

solutiile in glicerol sunt mai vascoase si prin higroscopicitatea solventului participa la vindecarea supurative ( infectii ale urechii);

suspensiile , emulsiile, unguentele si pulberile prezinta o actiune mai de lunga durata; pe langa actiunea prelungita , unguentele prezinta un avantaj fata de solutiile sau suspensiile apoase , deoarece elimina pericolul complicatiilor micotice;

otoconurile , desi putin utilizate astazi au avantajul ca cedeaza lent substantelor medicamentoase si evita vertijele provocate de obicei de instilatiile auriculare.

Dintre dezavantaje enumeram: formele lichide introduse in ureche trebuie intai incalzite la temperatura corpului pentru a evita iritarea labirintului vestibular si aparitia de vertije; solutiile apoase nu au intotdeauna eficacitate: nu dizolva secretiile auriculare mucoase sau mucopurulente si daca ajung in plaga sunt ineficiente , deoarece nu pot fi in contact direct cu leziunea , datorita acestor secretii; nu realizeaza un contact prelungit cu zona auriculara, deoarece secretiile care se porduc se indeparteaza rapid; nu sunt miscibile cu secretiile urechii si mentin o umiditate crescuta in cavitatea urechii , favorizand infectiile microbiene si fungice; pot transporta infectia pana la sinusuri; nu asigura stabilitatea substantelor medicamentoase;

Din aceste considerente , solutiile apoase se indica in tratamentul afectiunilor nesupurative ale urechii : de asemenea , aplicarea de picaturi otice devine , general neplacuta si dureroasa pentru bolnavi, cu atat mai mult cu cat se administreaza mai des. solutiile uleioase sunt evitate pentru o administrare indelungata , deoarece duc la o absorbtie lenta a substantei medicamentoase; alt dezavantaj al picaturilor uleioase il constituie faptul ca aceste forme sunt inactive asupra timpanului si urechii mijlocii, deoarece conduc la formarea unor bule de aer in fata timpanului, mai ales la sugari si copii mici. 1.2 ISTORIC Preparatele pentru ureche au fost folosite din cele mai vechi timpuri; formele lichide au fost folosite sub denumirea de Auristillae de la cuvintele latine auris, is =ureche si stilla, ae =picatura, sau Guttae pro auribus( lat. gutta, ae = picatura) . Primele informatii despre medicamentele otice dateaza din vremea lui GALENUS (131-201 i.e.n), care indica utilizarea de tampoane de vata imbibate cu solutii medicamentoase, in otoree. Gabriel FALLOPIO (1523-1562) indica in tratamentul otoreei, considerata atunci ca o secretie a creierului , pulberi , in loc de spalaturi. In secomlul XVIII se practicau dusuri cu apa sau cu solutii extractive de plante in infectiile urechii. CLELAND , de asemenea, recomanda spalaturile, pentru extragerea secretiilor solide ( doplul de cerumen). In 1828, Joseph TYNBEE utiliza pentru obturarea perforatiilor timpanului, un disc de gutaperca montat pe un fir de otel, Pana la editia a IX-a, in 1976, picaturile otice sunt incluse in monografia de Solutii.

F.R. ed. IX oficializeaza pentru prima data picaturile pentru ureche in monografia de generalitati: OTOGUTTAE: denumirea care se mentine si in F.R. X, dar nu sunt inscrise in exemple de preparate otice. Medicamentele otice au fost administrate in forme farmaceutice multidoze, cu consistenta lichida, semisolida sau solida. O data cu dezvoltarea in 1976 a oftadozelor ( forme oftalmice pentru o singura admnistrare) au fost fabricate si picaturi otice unidoze, prezentate in recipiente din plastomeri ( polietilena)

1.3 CLASIFICARE Diferitele forme farmaceutice otice se pot clasifica in functie de : criteriile de formulare: forme orice magistrale ; forme otice industriale ;

natura solventului: solutii otice apoase ; solutii otice uleioase ; solutii otice glicerolate ; solutii otice cu vehicul vascos ;

gradul de dispersie : forme otice lichide : solutii , emulsii, suspensii, aerosoli, spray-uri; forme otice semisolide: unguente ; forme otice solide : otoconuri, spray-uri solide, pulberi;

modul de conditionare: forme otice multidoze; forme otice unitare;

modul de administrare: picaturi ( instilatii) ; bai, spalaturi;

cauterizari; pansamente; solutii chirurgicale sterile; pulverizatii;

durata efectului terapeutic : actiune imediata : solutii apoase; actiune prelungita : solutii uleioase , suspensii, emulsii, unguente etc;

actiunea terapeutica: antiinflamatoare, antialergice, osmotic, astringent; antiinfectioase: antiseptic, antibiotic, chimioterapice; cauterizante, cicatrizante; fluidifiante ale secretiilor ; sicative, deodorizante; adjuvante in chirurgia urechii etc.

Calea de administrare In mod obisnuit actiunea urmarita pe calea otica este numai topica , localizata in teritoriul urechii externe si numai in conductul auditiv. Patrunderea in urechea medie nu poatea avea loc decat in cazul perforarii timpanului. Administrarea formelor farmaceutice tine seama de structura anatomica si fiziologica a urechii. Urechea reprezinta segmental periferic al analizatorului acustico-vestibular. Este un organ pereche si contine aparatele receptoare pentru doua simturi : simtul auzului si cel al pozitiei spatiale , al echilibrului corpului. Din punct de vedere anatomic , urechea este un organ complex format din trei segmente: externa, mijlocie si interna.

Urechea externa este formata din : pavilion, conductul auditiv si membrane timpanica.
Pavilionul urechii , inserat pe partile laterale ale corpului , are un schelet fibrocartilaginos de forma neregulata si acoperit cu piele. Aceasta este bogata in glande sabacee si sudoripare, folicului pilosi, dublata de un strat de de tesut

adipos, mai ales in partea inferioara a pavilionului (lobul urechii). Infectiile foliculilor pilosi din partea exterioara a conductului auditiv sunt numite fruncule. Conductul auditiv extern este un canal lung de 2-3 cm , care realizeaza legatura pavilionului cu urechea medie prin intermediul timpanului; este alcatuit dintr-o portiune fibrocartilaginoasa in continuarea pavilionului si o parte osoasa , sapata in osul temporal. Conductul este acoperit de piele, care in partiunea fibrocartilaginoasa este mai groasa, avand o cantitate mai mare de fibre conjunctive in derm, ceea ce ii confera o densitate mai mare dar si o aderenta mai buna de planurile profunde. Pielea conductului auditiv extern este acoperita cu fire de par, care au rol protector contra patrunderii corpurilor straine in ureche. Anexele pielii ( glandele sebacee, bulbii pilosi, glandele sudoripare) sunt transformate in parte in glandele ceruminoase, care secreta cerumen, o substanta lipofila galbena, cu rolul de a lubrifia tegumentul si a fixa corpii straini patrunsi in interiorul canalului auditiv. Cerumenul este alcatuit din sebum, celule epiteliale descuamate, praf sau alte impuritati din aer; initial, el apare ca picaturi extreme de mici, albe, apoase, care contin produse mucoproteice, lipide, acizi grasi si electroliti. O hipersecretie a glandelor determina acumularea cerumenului care prin uscare formeaza un semisolid dens ce se usuca in timp. Sebumul secretat de glandele sebacee contine cantitati mari de acizi grasi liberi sau esterificati cu cholesterol, alcooli cerosi si glycerol, cantitati mici de cholesterol liber , vitamina E si sqalen. Secretia ceruminoasa greseaza peretii conductului auditiv si provoaca scaderea auzului. Datorita prezentei acizilor grasi liberi in aceste secretii canalul auditiv are un pH slab acid =5-6. Deoarece , insa, in aceasta zona nu exista glande sudoripare si prin urmare lipseste mediul apos , in urechea normal masuratorile de pH nu pot fi reale. In prezenta umiditatii , ceumenul devine un mediu nutritive pentru microorganisme si fungi si poate conduce la o inflamatie infectioasa : otita externa.

Timpanul sau membrane timpanica este un tesut conjunctivo-epitelial subtire si transparent , elastic, fibros, si rezistent, de forma aproape circular, bombat spre cavitatea interna. Timpanul este alcatuit din trei straturi : un strat extern , spre conductul auditiv extern, cu celule de tip epidermic, cu corion subtire, ce constituie o continuare a tegumentului ce captuseste conductul auditiv; un strat intermediar fibroconjunctiv si un strat intern , mucoasa timpanului, o continuare a mucoasei faringiene, ce captuseste in intregine peretii urechii mijlocii, alcatuita din celule de tip paimentos , poligonale, fara cili vibratili.

Timpanul este bogat vascularizat si inervat.

Urechea medie este formata din cavitatea timpanului, osisoarele urechii, cavitatile ( celulele) mastoidiene si trompa lui EUSTACHIO ( tuba auditiva).
Cavitatea timpanului este un spatiu plin cu aer , sapat in osul temporal , are un volum de 1-2 cm3 si este despartit de conductul auditiv prin timpan. Cavitatea timpanului este tapetata cu o mucoasa de origine naso-faringiana , care se continua posterior cu cea a cavitatilor mastoidiene , iar anterior cu mucoasa trompei.Aceasta mucoasa tapeteaza atat peretii cat si oscioarele urechii medii , exceptia ferestrei ovale, la care este fixata scarita. Epiteliul este de tip simplu pavimentos; corionul este redus si puternic aderent. Cavitatea timpanului comunica cu urechea interna prin doua orificii: fereastra ovala ( vestibulara) si fereastra si fereastra rotunda ( cohleara ), denumite dupa forma forma lor. Intre timpan si fereastra ovala se afla un lant de trei osicioare , ciocan , nicovala si scarita, unite intre ele prin niste articulatii si ligamente de peretii cavitatii timpanului , care le mentin in pozitie .Acestea au rol de a transmite lichidului din urechea interna vibratiile timpanului, imprimate de undele sonore , culese de urechea externa. Cavitatile mastoidiene sunt sapate in portiunea mastoidiana a temporalului si sunt tapetate cu o mucoasa in prelungirea celei a cavitatii timpanului; Trompa lui EUSTACHIO face legatura intre cavitatea timpanului si nasofaringe; este un conduct lung de 3,5-4,5 cm , contituit dintr-o portiune osoasa , ce se

deschide spre cavitatea timpanului si o portiune fibro-cartilaginoasa mai larga , care se deschide in rino-faringe.Acest conduct este tapetat de o prelungire a mucoasei nasofaringiene, cu celulele cilindrice , ciliate;cilii au o miscare dinspre cavitatea timpanului spre faringe. Prin pozitia sa, trompa lui EUSTACHIO indeplineste doua functii: asigura drenarea spre faringe a mucozitatilor produse de mucoasa urechii medii; mentine echilibrul de presiune pe cele doua fete ale timpanului intre aerul din conductul auditiv extern si cel din urechea mijlocie. Urechea mijlocie este vascularizata de artere si vene foarte numeroase si inervata de nervii senzitivi si motori.

Urechea interna este constituita dintr-un sistem canalicular , numit labirint si reprezinta
cea mai importanta zona a organului acustico-vestibular.Este alcatuita dintr-o parte osoasa ( labirintul osos ) si una membranoasa ( labirintul membranos). Labirintul osos este format din: vestibul, canale semicircular si melc. Labirintul membranos este plasat in interiorul labirintului osos si prezinta unele formatiuni , care sunt ocupate de un lichid interlabirintic , denumit endolimfa. Peretele labirintului membranos este format din epiteliu si corio; in epiteliu se afla celulele senzoriale care reprezinta receptorii celor doua simturi. Urechea este un organ expus la multiple infectii ale urechii externe ( otite externe) si ale urechii medii ( otite medii ). Suprafata mare de, deschisa a conductului auditiv , prezenta cerumenului , umiditatea, epiteliu macerat, impuritatile, un pH alcalin, temperatura favorizeaza microorganismelor si fungilor. Daca cerumenul devine uscat , irita conductul auditiv si microorganismele invadeaza tesutul auditiv si microorganismele invadeaza tesutul din jur. patrunderea si dezvoltarea

Inflamatiile urechii medii sunt legate de afectiunile cavitatii nazale , prin trompa lui EUSTACHIO . Infectiile purulente sunt foarte dureroase si pot fi insotite de pierderea partiala a auzului si de febra. Toxinele absorbite din focarul apropiat produc crize vertiginoase, hiperexcitabilitate. Agentii microbieni contaminati sunt variati : microorganisme patogene ca Pseudomonas aeruginosa, Proteus vulgaris, Micrococus aureus, stafilococi, streptococci, alaturi de flora banala a corpului. FORMULAREA MEDICAMENTELOR OTOLOGICE Medicamentele administrate pe cale auriculara pun mai putine problem privind formularea si prepararea decat formele aplicate pe alte mucoase , deoarece ele sunt introduse in conductul auditiv ( urechea externa ) si nu vin in contact direct cu lichidele biologice. Dar administrarea pe mucoasa otica trebuie sa tina seama nu numai de conductul auditiv ci si de starea fiziologica a timpanului. Daca acesta este lezat sau deschis , permite accesul liber spre urechea medie. Datorita acestor considerente , in cazul afectiunilor urechii, medicamentatia nu este fara pericol. Cele mai multe medicamente otice sunt formulate ca solutii, deoarece majoritatea substantelor medicamentoase sunt hidrosolubile si totodata forma farmaceutica de solutie se administreaza usor, ca picaturi. Picaturile sunt indicate mai ales in supuratiile urechii medii si in afectiunile conductului auditiv. Formularea medicamentelor otice lichide are la baza principiile generale descrise in partea generala.Se au in vedere aceleasi obiective , urmarite la formularea solutiilor , cu unele particularitati impuse de locul de aplicare: realizarea solubilitatii substantelor medicamentoase in solventii indicati sau prepararea sub o alta forma farmaceutica; asigurarea pH-ului preparatelor lichide; izotonizarea solutiilor ( in anumite cazuri );

asigurarea

solubilitatii

fizico-chimice

si

microbiologice

substantelor

medicamentoase; toleranta , inocuitatea si eficacitatea terapeutica.

In functie de starea fiziologica a urechii , cat si de efectul terapeutic urmarit se selecteaza substantele medicamentoase; dependent de proprietatile fizico-chimce ale acestora se aleg solventii, vehiculele si celelalte substante auxiliare cu rol in asigurarea stabilitatii medicamentului : modificatori de pH, sisteme tampon , antioxidanti , conservanti antimicrobieni sau substante care faciliteaza etalarea la nivelul zonei auriculare. Pentru solutiile otice , F.R X indica urmatorii solvent: apa, glycerol, alcool diluat, propilen glicol si uleiuri vegetale. In functie de ascierile efectuate se alege o tehnologie de preparare adecvata , cat si recipientele de conditionare primara si secundara (ambalare), depozitare. Un factor deosebit de important in formularea picaturilor otice lichide il constituie pH-ul. Valorile favorabile de pH sunt usor acide sau slab alcaline , cuprinse intre 5-7,5 . Indepartarea mantalei acide existente pe suprafata conductului auditiv ( bariera fiziologica contra infectiilor) prin aplicarea de solutii alkaline , favorizeaza dezvoltarea si multiplicarea bacteriilor si fungilor. De aceea , in formularea preparatelor otice se va avea in vedere realizarea unui pH usor acid de 5-6, prin folosirea de substante medicamentoase , care in solutie au pH usor acid , sau prin utilizarea de substante tampon , care sa stabilizeze pH-ul. Solutiile destinate a fi administrate in urechea medie trebuie sa fie izotonice ( sa aiba aceeasi presiune osmotic cu lichidul din urechea medie), pentru a nu produce vertije; aceasta conditie nu este obligatorie pentru solutiile administrate in urechea externa. Pentru sugari si copii mici , cat si pentru tratamentul urechii lezate , in interventiile chirurgicale la nivelul urechii se va utilize preparatele sterile; de asemenea, toate formele otice cu antibiotic vor fi preparate steril.In aceste cazuri si ustensilele de aplicare trebuie sa fie sterilizate.

Daca substantele medicamentoase nu sunt stabile in solutie se recomanda formularea ca pulbere , care se transforma ca ex-tempore in solutie , cu solventul conditionat separate; ambele recipiente se ambaleaza impreuna. In cazul in care se urmareste o actiune prelungita se va recurge la formularea de emulsii, suspensii, unguente, pulberi, otoconuri, sisteme bioadezive etc. Substantele hidrosolubile se disperseaza sub forma de emulsie H/L , care prezinta avantajul de a forma pe membrane urechii un strat lipofil, protector, mai greu de indepartat. MATERII PRIME In formularea medicamentelor otice intra una sau mai multe substante medicamentoase si substante auxiliare: solvent, vehicule, substante adjuvante. Substante medicamentoase Substantele medicamentoase utilizate pentru prepararea medicamentelor otice trebuie sa indeplineasca conditiile de calitate prevazute de farmacopee sau alte norme de calitate. In plus aceste substante trebuie: sa nu fie iritante; sa nu prezinte toxicitate la concentratiile alese ( in particular ototoxicitate la administrare pe cale generala ); sa nu influenteze miscarile fiziologice ale cililor de la nivelul conductului auditiv; sa nu schimbe echilibrul ionic intre ionii de potasiu si sodiu, din lichidul urechii interne; sa asigure un pH de 5-6.

Substantele solide folosite pentru prepararea suspensiilor trebuie sa prezinte particule cu dimensiunea de cel mult 50 m (F.R. X ). In tratamentul maladiilor urechii se utilizeaza substante din diverse clase terapeutice: antimicrobiene::

antiseptic: saruri organo-mercuriale, saruri de amoniu cuaternar, etanol 95 diluat cu apa 1:1, fenol 0,2 % in glicerol, acid boric 2 % in apa, acid salicilic 2 % in solutie hidroalcoolica, substante tensioactive etc;

sulfamide : nu se mai utilizeaza datorita reactiilor tisulare; antibiotice : se va tine seama de pH-ul optim de stabilitate fizico-chimica si activitate optima ; cloramfenicol ( cu limitele sale) 0,5-0,2 % sub forma de picaturi apoase izotonice , in tampon acid boric borox sau solvent anhidri ca : propilenglicol, polietilenglicol , uleiuri vegetale , indicat in otite medii cornice; tetraciclinele, in concentratie de 0,5 % in cosolvent: apa propilenglicol sau polietileniglicoli lichizi, suspensii uleioase, unguente; sulfatul de neomicina 0,250,50 % are spectrul larg de activitate si se absoarbe total pe mucoasa auriculara, sub forma de solutii in apa, alcool sau glicol;indicat in frunculele , otitele medii ; se asociaza cu bacitracina, sulfat de polimixina B, cloehexidina , iar in procesele inflamatorii cu corticosteroizi 1-1,5 % ; Se mai utilizeaza : framicetina si sulfatul de kanamicina 3 % ca solutii si unguente, titotricina 0,01-0,05 % in apa si glicol , sulfat de gentamicina 0,1-0,3 % ca picaturi apoase si unguente.

antifungice: nistatina, clotrimazol, saruri de argint coloidale; antiinflamatoare: derivati steroidieni ca: hidrocortizon, prednisolon, betametazon,fluolon acetonid, ca suspensii si unguente; derivati nesteroidieni ca indometacin, derivati de heparina; ulei volatil de musetel ;

anestezice locale : pentru combaterea durerii in interventiile chirurgicale , anestezina 2% , clorhidrat de procaina 1 % , clorhidrat de lidocaina 1 %, tetracaina 0,5-2 % , in cosolventi ca apa-glicerol-alcool ; clorhidrat de cocaine 5-10 % in solutie apoasa;

analgezice : fenazona 5 % in solutie apoasa, clorhidrat de cocaine 5-10 % in solutie apa. astringente : saruri de cupru, aluminiu, zinc, in solutii apoase; vasoconstrictoare : clorhidrat de fenilefrina , efedrina, adrenalina in solutii apoase; agenti cerumenolitici : tween 80, dioctilsulfosuccinat de sodium; diverse : vitamine, enzyme ( hialuronidaza, lizozim), pentru marirea eficientei tratamentului local cu antibiotic.

Substante auxiliare Solventi, vehicule Sa se utilizeze lichide polare sau apolare , care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa prezinte capacitatea mare de dizolvare a substantelor medicamentoase; sa nu reactioneze cu substante medicamentoase sau recipientele de conditionare; sa nu modifice pH-ul secretiilor urechii; sa fie stabili si neiritanti; sa asigure stabilitatea preparatelor in timp; sa fie vascoase pentru a permite o buna aderenta a conductului auditiv si o cedare usoara a substantei medicamentoase; Cei mai utilizati solvent sunt : apa, alcoolul diluat, glicerolul, propilenglicolul, uleiurile vegetale, polietileniglicolii lichizi (sau semisolizi cu excipienti). Apa distilata este un vehicul folosit frecvent pentru prepararea formelor otice lichide , datorita urmatoarelor avantaje: actioneaza prin efectul de curatire , racire, si calmare a proceselor inflamatorii; patrunde usor in cavitatile profunde ale urechii; asigura un contact direct al medicamentului cu leziunile; actiune rapida ( fiind solvent polar are mare capacitate de dizolvare a substantelor) ; se aplica usor; pret de cost mic;

Dar solutiile apoase nu asigura totdeauna eficacitatea tratamentului deoarece: nu dizolva secretiile auriculare mucoase sau mucopurulente si solutiile sunt deci ineficiente; nu realizeaza un contact prelungit cu plaga deoarece secretiile care se produc indeparteaza rapid solutiile apoase;

nefiind miscibile cu secretiile urechii , solutiile apoase mentin umiditatea crescuta in cavitatea auriculara;

pot transporta infectii pana la sinusuri; favorizeaza reactiile de degradare a substantelor medicamentoase ( oxidare, hidroliza)

In general, solutiile apoase se indica in tratamentul afectiunilor auriculare nesupurative. Pentru baile auriculare, care se utilizeaza in cantitati mari, se indica adaugarea de izotonizanti, modificatori de pH, conservanti. Pentru a facilita si a asigura un contact prelungit cu zona auriculara se prevede cresterea vascozitatilor solutiilor apoase prin utilizarea de agenti viscozifianti macromoleculari ( derivati semisintetici ai celulozei ). Alcoolul , solvent polar cu o mare capacitate , dizolvanta conduce la solutii stabile si conservabile, fiind si antiseptic ( hidroliza substantelor medicamentoase are loc la o concentratie alcoolica sun 40 % v/v). Se utilizeaza la concentratii de 60-90 % v/v si prezinta actiune bactericida fata de formele vegetative si ale microorganismelor ; este bine tolerat de mucoasa urechii Se poate asocia cu apa si glicerolul , care-i maresc capacitatea de dizolvare , vascozitatea, capacitatea de absorbtie. Solutiile alcoolice favorizeaza uscarea suprafetei zonei auriculare si sunt indicate in afectiunile supurative. Glicerolul este cel mai frecvent solvent folosit pentru prepararea formelor otice lichide, deoarece formeaza reparate vascoase : solutii, suspensii; este un vehicul miscibil cu secretiile auriculare si asigura un contact prelungit al substantei medicamentoase cu zona auriculara . Prezinta proprietati dizolvante bune si este miscibil cu apa si alcoolul, formand un cosolvent cu o mare capacitate de dizolvare si absorbtie. Dizolvarea are loc la cald. Este un solvent higroscopic , favorizeaza uscarea suprafetelor, facilitand exsudatiile.

Propilenglicolul este un bun solvent anhidru pentru substantele insolubile in apa sau care hidrolizeaza