Sunteți pe pagina 1din 74

@bebe_la_masa 1

RAFAELA BUJOR-NEAGA

BEBE LA MASĂ
IDEI DE MESE DELICIOASE PENTRU CEI MICI

DIVERSIFICARE CLASICĂ – REȚETE, INFORMAȚII ȘI MENIURI SĂPTĂMÂNALE


@bebe_la_masa 2

Prezentul document reprezintă un extras din cartea ”Bebe la masa”, la care lucrez în
prezent și care va cuprinde în jur de 300 de rețete, sfaturi și informații despre diversificare,
precum și meniuri săptămânale și alte câteva surprize.

Toate informațiile, recomandările, rețetele și meniurile prezente în acest document îmi


aparțin și sunt protejate de legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Orice reproducere, distribuire, punere la dispoziția publicului (inclusiv prin internet), fără
acordul meu este interzisă și poate fi sancționată potrivit legii.
@bebe_la_masa 3

Câteva informații despre mine:

Mă numesc Rafaela, am 32 de ani, sunt în zodia taur și sunt o persoană


foarte ambițioasă și muncitoare. Am absolvit facultatea de drept în cadrul
Universității din București, am fost auditor de justiție în cadrul Institutului
Național al Magistraturii iar, în prezent, profesez ca judecător în cadrul secției
civile. Mi-ar fi plăcut să fiu medic sau nutriționist dacă nu aș fi avut profesia
actuală.

Am o veche pasiune pentru nutriție și gastronomie (de peste 12 ani), urmez


un stil de viață sănătos și cred în principiul conform căruia ”suntem ceea ce
mâncăm”. De aceea, consider că este extrem de important să le oferim celor mici un
start în viață cât mai bun iar mesele lor să reprezinte pentru noi o prioritate.

Prezentul document, ce cuprinde, pe lângă altele, sfaturi și informații despre


diversificare, nu înlocuiește sfatul medicului ci reprezintă doar experiența mea
personală. Am adunat aici toate informațiile la care am ajuns eu prin propria
documentare precum și recomandările primite de noi de la medicul pediatru al lui
Filip.

Urmează, în principiu, un plan de DIVERSIFICARE CLASICĂ, cu


introducerea treptată a alimentelor pe grupe de vârstă, cu respectarea unei reguli
de 1 zi pentru introducerea unui aliment nou și de 3 zile în cazul alimentelor cu
potențial alergen foarte mare. Am mers pe piureuri la început de diversificare, cu
introducerea alimentelor degețet începând cu vârsta de 8 luni, pentru ca începând
cu vârsta de 10 luni să trecem ușor, ușor către bucățele și mâncăruri texturate.

Rețetele sunt făcute de mine, persoană pasionată de nutriție și gastronomie


de mai bine de 12 ani, la fel și meniurile săptămânale, în care încerc să aduc mese
echilibrate nutrițional și cât mai variate, astfel încât mesele micuților să fie pline de
nutrienți dar și de savoare.

Dacă simțiți că vi se potrivește planul de diversificare urmat de noi, îl puteți


urma, dacă nu, puteți folosi informațiile din acest material doar ca o sursa de
inspirație acolo unde considerați.

Cu drag, Rafaela aka bebe_la_masa! 


@bebe_la_masa 4

6 LUNI
INFORMAȚII GENERALE DESPRE DIVERSIFICARE
(Subcapitol lipsă – disponibil doar în carte)

SFATURI ȘI RECOMANDĂRI

ALIMENTE PE CARE LE PUTEM INTRODUCE ÎN LUNA A 6-A

LEGUME FRUCTE LACTATE CEREALE CARNE DIVERSE

Cartof dulce Măr Brânzică de casă Mei Găină Ulei de


(Brânzica măsline
bebelușului) extravirgin
Dovlecel Banană Ovăz Cocoș Pătrunjel
frunze
Zucchini Pară Orez
Morcov Avocado
Păstârnac
Pătrunjel
rădăcină
Dovleac
Spanac
Fasole verde
Fasole
galbenă
Ceapă (albă,
verde, roșie)
Usturoi

Prima masa cu care vom începe diversificarea este PRÂNZUL, pe care îl vom
oferi undeva în intervalul 12:00-14:00, în funcție și de programul de somn al
bebelușului.

Vom începe, în prima zi cu 3-4 lingurițe de piure, a doua zi cu 4-5 lingurițe de


piure, pentru ca, ulterior, sa creștem treptat cantitatea până când vom reuși să
înlocuim o masă de lapte, respectiv să ajungem la un minim de 125 grame piure.
@bebe_la_masa 5

Masa de lapte o vom oferi după masa de solide, în completare, până când bebelușul
ajunge să o refuze.

Cantitatea de solide de la o masă, până la vârsta de 1 an, ar trebui să se


situeze undeva între 125 – 250 grame. Acestea sunt, însă, niște cantități generale,
cărora vă recomand, să nu le dați prea mare importanță. Contează mai mult ca
bebelușul să se acomodeze treptat cu hrana solidă, în ritmul lui, să îi oferim mese
nutritive, gustoase (de asta mă ocup eu prin această carte) și de ce nu, distractive!
Deci, sfatul meu ar fi să nu vă stresați cu aceste gramaje, să nu cântăriți la fiecare
masă bolul alimentar pentru că nu veți reuși decât să vă stresați inutil. Prima lună
de diversificare este una de ACOMODARE! Bebelușul, care până atunci nu a
consumat decât lapte, începe ușor, ușor să se obișnuiască cu o nouă textură a hranei
și cu noi gusturi. Acest proces este însă unul de durată. Nimic nu se întâmplă peste
noapte, de aceea nu trebuie să avem așteptări prea mari la început de diversificare
(început care poate să însemne chiar și primele 2 luni) și nu trebuie să ne facem
griji dacă bebelușul nu acceptă încă prea bine solidele și nu mănâncă tot bolul de
piure, așa cum ne-am dori noi.

Astfel, vă voi oferi în cele ce urmează un tabel pentru prima lună de


diversificare, cu combinații pentru fiecare zi în parte, gândite astfel încât să evităm
constipația (afecțiune atât de frecventă la început de diversificare), să vă fie mai
ușor să planificați mesele zilnice și să vă scap de ”stresul” combinării alimentelor.

PRIMA LUNĂ DE DIVERSIFICARE

SĂPTĂMÂNA 1 SĂPTĂMÂNA 2
SFATURI  Vom începe diversificarea cu  Vom începe să adăugăm o
legume, având în vedere că este linguriță de ulei de măsline
vorba de masa de prânz; extravirgin în piureul de legume.
 Pentru început, legumele le Uleiul se adaugă fix înainte de
vom găti la abur sau fierte; servire;
 Vom respecta o regulă de 1 zi  Vom introduce SPANACUL, pe
pentru introducerea alimentelor care îl vom oferi doar o dată pe
noi (și de 3 zile în cazul săptămână;
alergenilor mari, care sunt  Ardeiul gras îl veți decoji
reprezentați de: lactate, gluten, înainte să îl gătiți (fie cu ajutorul
ouă, pește, fructe de pădure, nuci, unui cuțit – mai greu de realizat) sau
semințe, arahide); îl veți coace și ulterior decoji;
 APA se introduce din prima  Vom introduce ca primă cereală
zi de diversificare, întâi câteva MEIUL sau OVĂZUL.
lingurițe (5-10 ml, dacă oferiți
apa cu biberonul/cănuță),
@bebe_la_masa 6

urmând a se crește treptat,


oferindu-i bebelușului atâta apă
câtă dorește.

SĂPTĂMÂNA 3 SĂPTĂMÂNA 4
SFATURI  Vom introduce BRÂNZICA  Vom introduce CARNEA. Se
DE CASĂ (pentru care vom urma începe cu o carne albă, de preferat
regula de 3 zile). de cocoș, găină sau curcan. Puiul
 Vom începe cu o lingură de tânăr conține mai mult acid uric, de
brânzică amestecată în piure și aceea este recomandat mai târziu;
vom crește cantitatea treptat.  Vom începe cu 10 grame carne
fiartă și vom crește treptat până
când vom ajunge la 25-30 de grame
carne fiartă, cantitate maximă la o
masă, ce se va menține mult timp;
 Vom fierbe carnea separat de
legume (carnea eliberează în apă
toxine și de aceea nu este
recomandat să o fierbem împreună
cu legumele sau să o gătim la abur
împreună cu acestea) și o vom
adauga înainte de a blenda totul;
 Apa în care a fiert carnea nu
este recomandată până la vârsta de
9 luni;
 Putem începe să gătim legumele
și la cuptor.

MENIU
ZIUA SĂPTĂMÂNA 1 ZIUA SĂPTĂMÂNA 2
…. (disponibil doar în carte)

MENIU
ZIUA SĂPTĂMÂNA 3 ZIUA SĂPTĂMÂNA 4
… (disponibil doar în carte)
@bebe_la_masa 7

Brânzica de casa (brânzica bebelusului)


INGREDIENTE:
500 ml lapte de vacă/capră gras (min. 3,5% grasime)
2 linguri zeamă de lămâie

MOD DE PREPARARE:
Punem laptele la fiert. Când începe să fiarbă și se formează acea pieliță, lăsăm focul
mai mic și adăugăm 2 linguri de zeamă de lămâie și amestecăm continuu până când se
separă brânzica de zer. Scurgem apoi brânzica într-un tifon sau o strecuratoare cu găuri
foarte mici.

TIPS & TRICKS:

 O putem păstra la frigider, într-un recipient închis ermetic pentru 2-3 zile.
 Din aceste cantități vom obține 2 porții de brânzică de casă.
@bebe_la_masa 8

7 LUNI+
SFATURI ȘI RECOMANDĂRI

(Subcapitol lipsă – disponibil doar în carte)


@bebe_la_masa 9

MIC DEJUN
7 LUNI
@bebe_la_masa 10

Piure de gutuie, banana, karob si biscuite


NGREDIENTE:
1 gutuie medie
1 banana
1 biscuite pentru bebeluși, fără zahăr
1 linguriță karob (pudră de roșcove)
MOD DE PREPARARE:
Curățăm gutuia, o tăiem cubulețe și o gătim la abur pentru 15 minute. Punem în
blender gutuia împreună cu banana și blendăm până obținem un piure. Adăugăm apoi și
pudra de karob și blendam încă o dată. Pisăm biscuitele și îl amestecăm în piure.
TIPS & TRICKS:
În loc de gutuie, puteți folosi para sau măr, gătite la abur sau coapte.

Ciocolata bebelusului
INGREDIENTE:
1 banană bine coaptă
1/2 avocado bine copt
1 linguriță cu vârf de karob (pudră de roșcove)
Opțional: nucă de cocos răzuită
MOD DE PREPARARE:
Curățăm banana și jumătate de avocado apoi le punem într-un blender și blendăm până
obținem o cremă fină. Adăugăm apoi și pudra de karob și blendam încă o dată.
Punem ciocolata într-un bol și putem adăuga deasupra puțină nucă de cocos răzuită,
pentru un plus de minerale, proteine și grăsimi sănătoase dar și pentru aroma deosebită.
TIPS & TRICKS:
Nuca de cocos – este o sursă extraordinară de grăsimi sănătoase, fibre, proteine și
carbohidrați dar și de minerale precum: magneziu, fier, fosfor, potasiu, mangan, cupru și
seleniu. Ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, susține buna funcționare a inimii,
protejează celulele împotriva stresului oxidativ și stimulează imunitatea.
Pudra de karob (roșcove) – este un îndulcitor natural și un înlocuitor pentru cacao, nu este
excitant nervos ca acesta din urmă (nu conține cofeină), fiind astfel potrivită și pentru cei
mici. Este o sursă bună de antioxidanți, fibre dar și de minerale și vitamine precum: fier,
zinc, calciu, mangan, cupru și vitamina A, B (B, B2, B3) și D. Are efect antialergic,
antibacterian și antiviral. Poate fi folosită ca remediu natural în tratarea diareei. Deci,
@bebe_la_masa 11

atenție! Nu o folosiți zilnic sau în cantități mari deoarece poate avea efectul advers, și
anume, de a cauza constipația.
@bebe_la_masa 12

Cheesecake cu ciocolata si vanilie


INGREDIENTE:
O porție brânzică de casă (vezi rețeta în capitolul ”6 luni” și cât anume reprezintă o porție)
1/2 avocado
1/2 banana
1 biscuite pentru bebeluși, fără zahăr
1 linguriță ulei de cocos
1 linguriță și jumătate de karob (pudră de roșcove)
1 vârf de cuțit de vanilie Bourbon

MOD DE PREPARARE:
Punem în blender banana, avocado, jumătate din cantitatea de brânzică și un varf de
cuțit de vanilie Bourbon și blendăm până obținem o cremă. Scoatem din blender jumătate
din compoziția de cremă și o lăsăm deoparte (prima cremă). Punem peste cealaltă jumătate
de compoziție, aflată în blender, pudra de roșcove și mixăm totul (a doua cremă). Împărțim,
din nou, și această cremă în două. Jumătate o păstrăm ca atare iar în cealaltă jumătate
vom amesteca, cu o lingură, restul de brânzică de casă, obținând, astfel, o a treia cremă.
Separat, pisăm biscuitele și îl amestecăm cu o linguriță de ulei de cocos și două feliuțe de
banană pisată cu furculița și îl așezăm pe o farfurie. Acesta va reprezenta blatul prăjiturii.
Așezăm apoi, în straturi, peste blatul de biscuiți, cele trei creme, după cum urmează:
prima cremă, a doua cremă, a treia cremă și în final încă un strat din prima cremă.
TIPS & TRICKS:
Pentru un plus de vitamine, adăugați deasupra prăjiturii un piure de fructe (orice fel de
fructe doriți, cu excepția bananei care deja se află în compoziție).

După vârsta de 8 luni, puteți folosi în locul brânzicii de casă, brânză dulce de vaci din
comerț sau ricotta.

Vanilia – Există trei tipuri de vanilie: Bourbon-Madagascar, Mexicană şi Tahitiană.


Vanilia de Bourbon (Madagascar), este cea mai dulce dintre toate trei, este o păstaie subţire
cu aromă bogată şi dulce, fiind cea mai bună și mai potrivită pentru bebeluși. Vanilia este o
sursă bună de potasiu, calciu și magneziu, are efect antibacterian, antiseptic și antioxidant
precum și efecte calmante asupra bebelușilor. Alegeți cu grijă vanilia atunci când o
cumpărați! Vanilia pură, autentică Bourbon este naturală, are o aromă suavă dar este
scumpă. O găsiți, de obicei, sub formă de păstăi sau pudră. Vanilia artificială este foarte
ieftină, de obicei sub formă de esență (sau zahăr vanilat) și poartă denumirea de ”vanilină”.
@bebe_la_masa 13

Terci de ovaz cu banana, cocos si scortisoara


INGREDIENTE:
200 ml lapte de vacă/capră (sau lapte de ovăz/cocos)
25 grame fulgi de ovăz
O banană
O linguriță ulei de cocos
Fulgi de cocos
Un praf de scorțișoară Ceylon

MOD DE PREPARARE:
Râșnim fulgii de ovăz pentru a obține o consistență mai fină a tereciului, însă îi puteți
lăsa și ca atare, dacă doriți. Punem apoi fulgii într-o crăticioară, adăugam laptele și îi
fierbem, la foc mic, amestecand des pentru a nu se lipi, până când scade laptele și se
încheagă (aproximativ 10 minute). Când terciul este gata, oprim focul și adăugăm uleiul de
cocos. Separat, pisăm banana cu o furculiță și adăugam apoi piureul în terci. Turnam într-
un bol și punem deasupra felii de banană, fulgi de cocos și scorțișoară.

TIPS & TRICKS:


Scorțișoara – o găsim în comerț sub două forme, scorțișoara Cassia (mai ieftină) și
scorțișoara Ceylon (mai scumpă și cu mult superioară primeia). Scorțișoara Cassia are un
conținut mult mai mare de cumarină (aproximativ 1%) față de scorțișoara Ceylon
(aproximativ 0,004%), substanță ce, în cantități foarte mari, poate deveni toxică pentru
sistemul nervos și pentru ficat. De asemenea, față de varianta sa mai ieftină (Cassia),
scorțișoara Ceylon are un gust mai dulce și este mai aromată, fiind considerată singura
scorțișoară ”autentică”. Scorțișoara Ceylon are efecte antibacteriene, ajută la reglarea
nivelului de zahăr din sânge, îmbunătățește sistemul imunitar și crește capacitatea de
memorare și concentrare. Conține carbohidrați, proteine, grăsime și fibre, vitamina A, K, C,
riboflavină, tiamină, niacină, și minerale precum: calciu, fier, fosfor, mangan, potasiu și
sodiu.
@bebe_la_masa 14

PRÂNZ
7 LUNI
@bebe_la_masa 15

Piure ardei kapia, cartof dulce si dovlecel cu usturoi si piept de


curcan
INGREDIENTE:
1/2 cartof dulce mediu
1/2 dovlecel mediu
1/2 ardei kapia
1 cățel de usturoi
40 grame piept de curcan (carne crudă)
1 cubuleț de unt bio, fără sare
Un praf de fulgi de drojdie inactivă

MOD DE PREPARARE:

Curățăm legumele și le gătim la abur pentru 20 de minute iar carnea o fierbem separat
până când devine fragedă. Punem apoi, într-un blender, legumele, carnea și 2 linguri de apă
și blendăm până când obținem un piure. La final, adăugăm un cubuleț de unt și fulgi de
drojdie inactivă.

TIPS & TRICKS:

În funcție de textura pe care bebelușul o acceptă, puteți alege să tocați carnea cu un


cuțit, foarte mărunt, și să o adăugați la final în piureul de legume.

Fulgii de drojdie inactivă – denumiți și ”parmezanul bebelușului” sau ”parmezanul


veganilor”, au o aromă ușoară de parmezan și nuci și au calitatea de a intensifica gustul
preparatelor. Au un conținut complex de vitamine, în special din grupul B, minerale precum
fierul și zincul și sunt o sursă bună de proteine de calitate, fibre și carbohidrați. Ajută la
dezvoltarea sistemului nervos, stimulează pofta de mâncare și sprijină sistemul imunitar.

Cartofi si dovleac copt cu branzica bebelusului


INGREDIENTE:
1 cartof alb mic
1/2 cartof dulce mediu
1 bucata mică de dovleac plăcintar
1 porție brânzică de casă (2-3 linguri)
Un praf de fulgi de drojdie inactivă
1 cubuleț de unt bio, fără sare
@bebe_la_masa 16

MOD DE PREPARARE:

Spălăm bine cartofii și dovleacul, după care îi împachetăm în hârtie de copt și îi așezăm într-o
tavă. Dăm tava la cuptorul preîncălzit, la 200 de grade (cu ventilație), și coacem pana când se înmoaie
(aproximativ 45 minute – o ora). Scoatem cartofii și dovleacul de la cuptor, îi curățăm și îi pisăm cu o
furculiță. Adăugăm untul, brânzica de casă și fulgii de drojdie inactivă și amestecăm totul.

TIPS & TRICKS:

Nu folosiți folia de aluminiu atunci când coaceți legume sau fructe la cuptor! Folia de
aluminiu este foarte periculoasă folosită astfel, cu atât mai mult pentru cei mici. Încercați
în locul acesteia hârtia de copt, care este special concepută pentru asta.

Spanac fiert in lapte cu piure de legume si oua de prepelita


INGREDIENTE:
2 pumni de spanac proaspăt sau 4-5 biluțe de spanac congelat
1/3 zucchini/dovlecel
1/2 cartof dulce mic
1 bucată cât degetul de păstârnac
1 fir de ceapă verde
@bebe_la_masa 17

4 gălbenușuri de ouă de prepeliță (1 gălbenuș de ou de găină)


50 ml lapte de vacă/capră

MOD DE PREPARARE:

Punem spanacul într-o crăticioară, adăugăm laptele și fierbem până când spanacul absoarbe
tot laptele. Separat, curățăm și spălăm bine legumele și le gătim apoi la abur pentru 25-30 de minute.
După ce legumele s-au gătit, scurgem apa în exces și blendăm până când obținem un piure. Fierbem
ouăle de prepeliță timp de 5 minute, după care le decojim și scoatem gălbenușurile, pe care le vom
pisa cu furculița.

La final, amestecăm spanacul fiert în lapte cu piureul de legume si gălbenușurile pisate și


servim.
@bebe_la_masa 18

Pilaf bebelusesc cu piept de cocos


INGREDIENTE:
1/3 zucchini sau dovlecel
1/2 ardei kapia sau 1/4 ardei gras roșu
1 morcov mic
1 bucată cât degetul de rădacină de pătrunjel
1 ceapă mică
2 linguri paste din orez pentru bebeluși (sau orez cu bob rotund)
40 de grame piept de cocoș (carne crudă)
1 cubuleț de unt bio, fără sare
Pătrunjel uscat sau verde
Opțional: fulgi de drojdie inactivă

MOD DE PREPARARE:

Curățăm și spălăm bine legumele, după care le dăm prin răzătoare. Punem legumele într-o
tigaie neaderentă sau o cratiță, adăugăm o cană de apă și un cubuleț de unt și lăsăm să
fiarbă, la foc mic, înăbușit (cu un capac deasupra).

Fierbem carnea separat, după care o tăiem mărunt și o adăugăm în tigaia/cratița în care se
gătesc legumele și continuăm fierberea până când acestea se înmoaie. Când legumele s-au înmuiat,
înlăturăm capacul, dăm focul mai mare și lăsăm să se gătească până când scade aproape toată apa.

De asemenea, fierbem separat și orezul într-o ceașcă/cană de apă, până când acesta se înmoaie și
absoarbe toată apa.

Punem într-un blender legumele și carnea gătite și le blendăm până când obținem un piure. Adăugăm
apoi orezul și puțin pătrunjel uscat (sau verde) și amestecăm totul.

TIPS & TRICKS:

În funcție de textura pe care bebelușul o acceptă, puteți să nu mai blendați legumele și carnea sau să
le pisați foarte puțin cu o furculiță.

După vârsta de 8 luni, puteți adăuga în pilaf și boia de ardei dulce.

Pulpa de curcan cu mar si legume curcubeu


INGREDIENTE:
1 cartof mov mic
1/2 măr mic (alegeți un soi mai acrișor)
1/2 ardei kapia
O bucată cât un deget de praz
@bebe_la_masa 19

1/3 zucchini sau dovlecel mediu


40 grame pulpă de curcan (carne crudă)
1 linguriță ulei de măsline extravirgin
1 linguriță semințe de in măcinate

MOD DE PREPARARE:

Curățăm legumele și mărul, le spălăm bine, le tăiem cubulețe și le gătim la abur pentru
20 de minute. Fierbem carenea separat până când devine fragedă. Punem legumele și
carnea în blender și blendăm până când obținem un piure. Adăugăm o linguriță de semințe
de in măcinate și o linguriță de ulei de măsline extravirgin și amestecăm totul.

Tagliatelle cu crema de branza, cartof dulce si sfecla


INGREDIENTE:
15 grame paste Tagliatelle
Brânzică de casă (o porție = 2-3 linguri)
2 linguri iaurt smântânos sau grecesc (10% grăsime)
1/2 cartof dulce
1/3 sfeclă roșie
1 linguriță ulei de măsline extravirgin

MOD DE PREPARARE:

Fierbem pastele puțin mai mult decât instrucțiunile de pe pachet, respectiv, până când
acestea devin foarte moi. Curățăm sfecla și cartoful dulce, le spălăm, le tăiem cubulețe și le ungem
cu puțin ulei de măsline extravirgin. Le împachetăm în hârtie de copt, le punem într-o tavă și le dăm la
cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, pentru aproximativ o oră sau până când acestea devin moi.

Punem legumele coapte în blender, adăugăm brânzica de casă și iaurtul gras și blendăm.

Scurgem pastele de apă și le amestecăm cu piureul de legume și brânzică.

TIPS & TRICKS:

În funcție de textura pe care o acceptă bebelușul, puteți servi pastele fie ca atare (având
în vedere că le fierbeți foarte bine, acestea sunt moi și nu va exista nici un pericol de înec),
fie tăiate cu un cuțin în bucățele foarte mici și amestecate apoi în piure fie le puteți pune și
pe acestea în blender și blenda împreună cu restul ingredientelor.

De asemenea, puteți folosi orice fel de alte paste, fie clasice fie paste speciale pentru
bebeluși iar dacă doriți unele foarte micuțe, puteți alege pastele 4+ care se găsesc în comerț
(potrivite peste 4 luni).

După vârsta de 8 luni, puteți adăuga pastelor și puțin busuioc uscat sau verde.
@bebe_la_masa 20

Exemplu de MENIU SĂPTĂMÂNAL 7+


Luni
Mic dejun: Ciocolata bebelușului cu nucă de cocos
Prânz: Cartofi și dovleac copt cu brânzica bebelușului

Marți
Mic dejun: Afine cu brânzică, măr și prună
Prânz: Piure de broccoli și dovleac cu piept de curcan și semințe de in

Miercuri
Mic dejun: Piure de gutuie, banană, karob și biscuite
Prânz: Spanac fiert în lapte cu piure de legume și ouă de prepeliță

Joi
Mic dejun: Iaurt cremos cu avocado, pară, măr și cereale
Prânz: Piure ardei kapia, cartof dulce și dovlecel cu usturoi și piept de curcan

Vineri
Mic dejun: Griș cu lapte de ovăz și piure de gutuie cu măr și scorțișoară
Prânz: Piept de curcan cu piure de dovleac, praz și păstârnac

Sâmbătă
Mic dejun: Terci de ovăz cu banană, cocos și scortisoară
Prânz: Pilaf bebelușesc cu piept de cocoș

Duminică
Mic dejun: Cheesecake cu ciocolată și vanilie
Prânz: Mini-paste cu brânzică, cartof dulce, ardei și ceapă

Notă: Toate rețetele preparatelor din meniu le găsiți pe pagina mea de Instagram @bebe_la_masa
@bebe_la_masa 21

8-9 LUNI+
SFATURI ȘI RECOMANDĂRI

ALIMENTE PE CARE LE PUTEM INTRODUCE ÎN LUNILE 8-9

LEGUME FRUCTE LACTATE CEREALE CARNE/PEȘTE CONDIMENTE

Conopidă Portocale Brânză de Mălai Vită Busuioc


vaci
Sfeclă Clementine Ricotta Grâu Doradă Cimbru
(Bulgur)
Mazăre Mandarine Mascarpone Chia Crap Oregano
Roșie Pomelo Tapioca Păstrăv Boia de ardei
dulce
Sparanghel Vișine Caras Turmeric
Cireșe Rozmarin
Mango
Papaya
Kaki
Caise
Struguri

În cea de-a treia lună de diversificare vom introduce și a treia masă, respectiv
CINA, pe care o vom oferi undeva în intervalul 18:00-19:00, în funcție și de
programul de somn al bebelușului.

La cină vom oferi combinații simple și ușoare, de lactate, cereale și legume,


evitând carnea și fructele. Vom începe cu un iaurt simplu în primele zile, urmând ca
ulterior sa facem ușor trecerea și către alte feluri de mâncare.

Tot în cea de-a treia lună de diversificare vom introduce în alimentația


bebelușului PEȘTELE și VITA precum și alte tipuri de lactate, cum ar fi RICOTTA,
MASCARPONE și BRÂNZA DULCE DE VACI. În ce privește vita, cea mai fragedă
carne este mușchiulețul de mânzat, pe care vi-l recomand iar la pește, vom începe cu
@bebe_la_masa 22

pește alb. De asemenea, aveți în vedere faptul că peștele este un alergen mare, așa
că, în cazul acestuia, vom respecta regula de 3 zile.

Începând cu luna a 8-a putem adăuga în preparatele bebelușilor și o serie de


condimente care să facă preparatele cât mai gustoase. Chiar dacă sarea nu este
recomandată până la vârsta de 2 ani din cauza rinichilor încă slab dezvoltați ai
micuților, asta nu înseamnă că mesele lor trebuie să fie fade, fără gust. Nu vă fie
teamă și adăugați în preparatele acestora condimentele potrivite vârstei lor.

Pentru ca unele din preparatele din acest capitol să fie potrivite și unei vârste
mai mici (respectiv 7+), înlocuiți, acolo unde se poate, mascarpone cu smântână,
brânza de vaci cu brânzică de casă și ricotta cu brânzică de casă amestecată cu
puțină smântână.

Mai jos, găsiți un tabel orientativ cu idei simple de cină pentru primele două
săptămâni din luna a 8-a, ulterior putând introduce la cină rețetele din acest
capitol:

MENIU – Cină
ZIUA SĂPTĂMÂNA 1 ZIUA SĂPTĂMÂNA 2
1 Iaurt 8 Iaurt cu banană și mei
2 Iaurt 9 Iaurt cu cartof dulce și avocado
3 Iaurt 10 Iaurt cu păstârnac și morcov
4 Iaurt cu păstârnac copt 11 Iaurt cu cereale și vanilie
5 Iaurt cu cartof dulce și 12 Iaurt cu avocado, banană, karob și
scorțișoară biscuite
6 Iaurt cu biscuite 13 Iaurt cu amaranth
7 Iaurt cu dovleac copt, scorțișoară 14 Iaurt cu dovleac copt, avocado și
și nucă de cocos răzuită scorțișoară
@bebe_la_masa 23

MIC DEJUN
8-9 LUNI
@bebe_la_masa 24

Budinca de quinoa cu mascarpone si piure de gutuie cu mar copt


INGREDIENTE:
35 grame quinoa
300 ml lapte de vacă/capră
1 mar Golden
1/2 gutuie
1 lingură de mascarpone

MOD DE PREPARARE:
Lăsăm quinoa la hidratat timp de minimum 3 ore, apoi o spălăm foarte bine sub jet de
apa rece. Punem la fiert quinoa în 300 ml de lapte și lăsăm să fiarbă, la foc mic, amestecând
des, pentru aproximativ 20-25 de minute.
Separat, punem mărul și gutuia la copt, la 200 de grade, pentru aproximativ 30-40 de
minute, după care le pisăm cu o furculiță și facem un piure.
Adăugăm mascarpone și piureul de fructe în budinca de quinoa și amestecăm.

Budinca de portocale
INGREDIENTE:
130 ml zeamă de portocale
50 ml lapte de vacă/capră/vegetal
30 gr făină de ovăz (sau fulgi de ovăz râșniți)
1 linguriță de unt
1 gălbenuș de ou

MOD DE PREPARARE:
Stoarcem zeama de la o portocală și o turnăm într-o crăticioară. Adăugăm laptele, gălbenușul de
ou, untul și făina, pornim focul și amestecăm. Lăsăm să fiarbă, la foc mic, amestecând continuu, până
când budinca se îngroașă.

Tiramisu bebelusesc
INGREDIENTE:
2 biscuiți pentru bebeluși, fără zahar
140 ml iaurt smântânos sau grecesc (10% grăsime)
1 lingură mascarpone
1 linguriță pudra de roșcove (karob)
@bebe_la_masa 25

Un praf de scorțișoară Ceylon

MOD DE PREPARARE:

Amestecăm iaurtul cu mascarpone, pisăm biscuitii, apoi așezăm ingredientele în


straturi, după cum urmează: biscuiți, iaurt cu mascarpone, karob, iaurt cu mascarpone,
biscuiți, karob și iaurt cu mascarpone. La final, adăugăm deasupra prăjiturii un praf de
scorțișoară Ceylon.

VÂRSTĂ MAI MICĂ – folosiți smântână în loc de mascarpone (7+).


@bebe_la_masa 26

Piure de mango, mar si morcov cu ricotta


INGREDIENTE:
1 măr Golden
1/2 mango
1 lingură ricotta
2 morcovi baby
Un praf de scorțișoară Ceylon
MOD DE PREPARARE:
Curățăm mărul și morcovii, îi tăiem cubulețe și îi gătim la abur pentru 15 minute.
Punem în blender mărul și morcovii gătiți împreună cu mango (folosit crud) și blendăm
până când obținem un piure. Adăugăm în piureul obținut o lingură de ricotta și un praf de
scorțișoară Ceylon și servim.

Cheesecake bebelusesc cu sos de afine


INGREDIENTE:
Brânzică de casă (o portie – 2-3 linguri) sau brânză de vaci
1 lingură de ricotta
1 linguriță de mascarpone
2 linguri iaurt gras sau cremos
2 biscuiți pentru bebeluși, fără zahăr
O ceașcă de afine
Zeama de la 3 clementine (se poate folosi și zeamă de portocale, însă este puțin mai
acrișoară)
1 linguriță ulei de cocos
50 ml apă
Opțional: fulgi de cocos

MOD DE PREPARARE:

Pentru sosul de afine, punem afinele la fiert împreună cu zeama de clementine și apa și
lăsăm să fiarbă, la foc mic, până când scade zeama și capată o consisțență de gem.
Separat, amestecăm brânzica cu mascarpone, ricotta și iaurtul.
Pisăm biscuiții și îi amestecăm cu uleiul de cocos.
Așezăm stratul de biscuiți pe farfurie, apoi crema de brânză și deasupra prățiturii, sosul de
afine. La final, putem adăuga și câțiva fulgi de cocos.
@bebe_la_masa 27
@bebe_la_masa 28

Mar copt umplut cu visine si crema de iaurt cu mascapone


INGREDIENTE:
1 măr Golden
5 vișine (proaspete sau congelate)
1 biscuite pentru bebeluși, fără zahăr
2 linguri iaurt cremos (grăsime 4,5-5%)
1 lingură mascarpone

MOD DE PREPARARE:

Scobim interiorul unui măr, îl umplem cu vișine fără sâmburi și îl punem într-o tavă. Dăm tava
la cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, și coacem mărul până când acesta se înmoaie.
Separat, pregătim o cremă din 2 linguri de iaurt cremos și o lingură de mascarpone.
Pisăm biscuitele și îl amestecăm în crema de iaurt.
La final, punem mărul și vișinele coapte într-un blender și blendăm până când obținem
un piure, pe care îl amestecăm apoi cu crema de iaurt și biscuite.
@bebe_la_masa 29

PRÂNZ
8-9 LUNI
@bebe_la_masa 30

Ficatel de pui cu legume si mamaliguta


INGREDIENTE:
1/3 ardei kapia mic
1/2 ceapă roșie mică
1/3 zucchini
1 fir de usturoi verde
1 roșie
1/2 cartof dulce mic
1/2 morcov
20 grame mălai
30 grame ficat de pui
Un praf de boia de ardei dulce
Pătrunjel și cimbru
Un cubuleț de unt

MOD DE PREPARARE:

Fierbem ficățelul pentru 20 de minute. Separat, curățăm legumele, le tăiem cubulețe


mici și le punem într-o tigaie sau cratiță, adăugăm roșia decojită și dată prin răzătoare,
condimentele, untul și o cană cu apă, acoperim cu un capac și lăsăm să fiarbă, la foc mic,
înăbușit.

După ce legumele s-au înmuiat, scoatem capcul, dăm focul mai mare și lăsăm să scadă
aproape toată zeama.

Punem 20 de grame de mălai și 150 ml apă într-o crăticioară și fierbem la foc mic,
amestecând des, până când mălaiul absoarbe toată apa și obținem o mămăliguță.

Pisăm ficățelul și legumele cu o furculiță, le amestecăm și le servim cu mămăliguță.

TIPS & TRICKS:

Pentru a înlătura gustul amărui specific ficățelului, puteți să îl fierbeți în lapte în loc de
apă. Trebuie să aveți în vedere, însă, că absorbția fierului din ficățel poate fi diminuată de
calciul din lapte. Însă, dacă nu aveți probleme cu o eventuală anemie, puteți face acest truc
din când în când.
@bebe_la_masa 31

Supa crema de dovleac cu conopida si avocado


INGREDIENTE:
2 buchețele de conopidă
1 bucată cât palma de dovleac plăcintar
@bebe_la_masa 32

1/2 avocado
1/2 ceapă albă
Opțional: 2 linguri de iaurt gras sau o lingură de smântână

MOD DE PREPARARE:

Curățăm legumele și le gătim la abur timp de 20 de minute. Adăugăm apoi legumele în


blender împreună cu avocado și blendăm până când obținem un piure. Completăm cu apa în
care au fiert legumele, până când obținem o textură de supă cremă. Opțional, pentru o
textură mai cremoasă și un gust mai bun, putem adăuga și 2 linguri de iaurt gras sau o
lingură de smântână.

Salata a la Russe bebeluseasca


INGREDIENTE:
2 linguri mazăre
1/2 cartof dulce
1 morcov mic
1/2 rădăcină de pătrunjel
1 cartof mov mic
1/3 ardei gras roșu
1 păstârnac mic
2 linguri de maioneză bebelușească
MOD DE PREPARARE:
Curățăm legumele, le tăiem bucățele mici și le gătim la abur timp de 30 de minute.
Separat, pregătim maioneza bebelușească, după rețeta de mai jos.
Amestecăm legumele cu 2 linguri de maioneză, punem într-un blender și blendăm până
când obținem un piure sau putem pisa totul cu o furculiță, în funcție de textura acceptată
de bebeluș.
TIPS & TRICKS:
Salată de Boeuf “bebelușească” – pentru un prânz cu proteine, fierbeți separat și 40 de
grame de mușchiuleț de vită, tăiați-l bucățele mici și amestecați-l cu legumele. În acest caz,
folosiți o maioneză vegană, din avocado și zeamă de lămâie.
@bebe_la_masa 33

Maioneza “bebeluseasca”
INGREDIENTE:
1 avocado bine copt
1 lingură și jumătate de zeamă de lămâie
1 galbenuș de ou fiert
MOD DE PREPARARE:
Punem toate ingredientele în blender și blendăm.
TIPS & TRICKS:
Pentru o maioneză și mai cremoasă, puteți adăuga și o linguriță de ricotta sau de
smântână grasă.
@bebe_la_masa 34

Pentru bebelușii cu alergie la ou, înlocuiți în rețetă gălbenușul de ou cu o lingură de


ricotta sau de smântână grasă.
Pentru o variantă vegană, puteți pregăti maioneza doar din avocado, zeamă de lămâie și
o linguriță de fulgi de drojdie inactivă.

Dorada cu sos de portocale si piure cremos de sfecla cu pastarnac


INGREDIENTE:
50 grame file de doradă (cântărit crud)
1 linguriță zeamă de lămâie
1 linguriță ulei de măsline extravirgin
1 cățel de usturoi
Busuioc uscat
1 cartof alb mic
1/2 sfeclă mică
1 păstârnac mic
2 linguri sos de portocale
MOD DE PREPARARE:
Punem fileul de doradă într-o tigaie, îl stropim cu ulei de măsline extravirgin, zeamă de
lămâie și punem pe el un cățel de usturoi pisat și busuioc uscat. Adăugăm puțină apă,
acoperim tigaia cu un capac și lăsăm să se gătească la foc mic, pentru aproximativ 15
minute.
Separat, curățăm legumele, le tăiem cubulețe și le gătim la abur pentru 30-35 de
minute, după care le punem în blender împreună cu o linguriță de smântână grasă și le
blendăm până când obținem un piure cremos.
Preparăm un sos de portocale, după rețeta de mai jos și servim peștele cu piure de
legume și două linguri de sos de portocale.

Sos de portocale
INGREDIENTE:
Zeama de la o portocală
Oregano
Busuioc
1 cățel de usturoi pisat
1 linguriță făină integrală de ovaz sau făină de grâu
Opțional: 1 lingură zeamă de lămâie, dacă portocalele sunt prea dulci
MOD DE PREPARARE:
@bebe_la_masa 35

Punem toate ingredientele într-o crăticioară și le fierbem, la foc mic, amestecând des,
până când scade zeama și obținem un sos (aproximativ 5-7 minute).
Este un sos foarte gustos, pe care îl puteți folosi la orice tip de pește sau chiar și carne.
@bebe_la_masa 36

CINĂ
8-9 LUNI
@bebe_la_masa 37

Branzica bebelusului cu iaurt cremos, avocado si banana


INGREDIENTE:
1/2 banana
1/2 avocado
1 iaurt cremos
2-3 linguri brânzică de casă
MOD DE PREPARARE:
Pisăm cu o furculiță banana și avocado și le amestecăm apoi cu brânzica și iaurtul.

Dovleac si mar la abur cu paste si ricotta


INGREDIENTE:
O bucată cât palma de dovleac
1 măr Golden
1 lingură de ricotta
2 linguri de mini-paste pentru bebeluși
MOD DE PREPARARE:
Curățăm dovleacul și mărul și le gătim la abur pentru 20 de minute. Scurgem apa
rămasă de la gătirea la abur, o punem într-o crăticioară, mai completăm cu apă dacă este
cazul, și fierbem pastele conform instrucțiunilor de pe pachet. Facem un piure la blender
din măr și dovleac, pe care îl amestecăm cu pastele fierte și cu o lingură de ricotta.

Supa crema de ardei kapia copt cu ricotta si smantana


INGREDIENTE:
3 ardei kapia
1/4 dovlecel
1 cartof alb
1 lingură cu vârf de ricotta
1 linguriță cu vârf de smântână grasă
MOD DE PREPARARE:
Curățăm dovlecelul și cartoful, îi tăiem bucățele mici și îi gătim la abur timp de 20 de
minute. Punem ardeii kapia într-o tavă, pe hârtie de copt și îi dăm la cuptorul preîncălzit,
la 200 de grade, până când se înmoaie și începe să se dezlipească coaja de pe ei. Pe la
jumătatea timpului îi întoarcem și pe cealaltă parte și îi coacem în continuare. După ce s-au
copt îi curățăm de coajă, codiță și semințe. Punem în blender ardeii copți, dovlecelul și
cartoful și blendăm până obținem un piure. Completăm cu apa în care au fiert legumele la
@bebe_la_masa 38

abur, până când obținem o textură de supă cremă. La final, adăugăm o lingură cu vârf de
ricotta și o linguriță cu vârf de smântână, amestecăm și servim.

Mamaliguta cu branza si smantana


INGREDIENTE:
30 de grame mălai
200 ml apă
1 lingură de brânză Ricotta, brânză de vaci sau brânzică de casă
1 lingură de smântână sau iaurt gras
MOD DE PREPARARE:
Punem 30 de grame de mălai și 200 ml de apă într-o crăticioară și fierbem la foc mic,
amestecând des, până când mălaiul absoarbe toată apa și obținem o mămăliguță. Turnăm
într-un bol, adăugăm brânza și smântâna, amestecăm și servim.

Legume trase in unt cu ricotta si quinoa tricolora


1/2 zucchini sau dovlecel
1 fir de ceapă verde
1 fir de usturoi verde
1/2 cartof dulce mic
1/4 ardei gras roșu
2 linguri quinoa tricoloră fiartă
1 lingură de ricotta
1 cubuleț de unt
1 linguriță de fulgi de drojdie inactivă
Mărar
Pătrunjel
MOD DE PREPARARE:
Curățăm legumele și le tăiem cubulețe apoi le punem într-o tigaie sau cratiță, adăugăm
o cană de apă, un cubuleț de unt, mărar și pătrunjel, acoperim cu un capac și lăsăm să
fiarbă la foc mic, înăbușit. Când legumele sunt aproape fierte, luăm capacul, adăugăm fulgii
de drojdie inactivă și lăsăm să scadă toată zeama.
Amestecăm legumele cu o lingură de ricotta si cu doua linguri de quinoa fiartă, pisăm
cu o furculiță și servim. Se poate pune și în blender și blenda.
@bebe_la_masa 39
@bebe_la_masa 40

Exemplu de MENIU SĂPTĂMÂNAL 8-9+


Luni
Mic dejun: Budincă de quinoa cu mascarpone și piure de gutuie cu măr copt
Prânz: Ficațel de pui cu legume și mămăliguță
Cină: Supă de broccoli cu smântână și tăiței

Marți
Mic dejun: Piure de mango, măr și morcov cu ricotta
Prânz: Piure de mazăre cu pulpă de curcan
Cină: Paste “Primavera” bebelușești

Miercuri
Mic dejun: Budincă de portocale (ou)
Prânz: Supă cremă de sfeclă roșie cu ricotta
Cină: Mămăliguță cu brânză și smântână

Joi
Mic dejun: Tiramisu bebelușesc
Prânz: Vită cu bulgur și legume
Cină: Dovleac și măr la abur cu mini-paste și ricotta

Vineri
Mic dejun: Banana split cu papaya, piersică și cremă de iaurt
Prânz: Supă cremă de dovleac cu conopidă și avocado
Cină: Legume trase în unt cu ricotta și quinoa tricoloră

Sâmbătă
Mic dejun: Măr copt umplut cu vișine și cremă de iaurt cu mascapone
Prânz: Doradă cu sos de portocale și piure cremos de sfeclă cu păstârnac
Cină: Branzica bebelușului cu iaurt cremos, avocado și banană

Duminică
Mic dejun: Cheesecake bebelușesc cu sos de afine
Prânz: Tocaniță de cartofi
Cină: Supă cremă de ardei kapia copt cu ricotta și smântână

Notă: Toate rețetele preparatelor din meniu le găsiți pe pagina mea de Instagram @bebe_la_masa
@bebe_la_masa 41

10-11 LUNI+
SFATURI ȘI RECOMANDĂRI

(Subcapitol lipsă, disponibil doar în carte)


@bebe_la_masa 42

MIC DEJUN
10-11 LUNI
@bebe_la_masa 43

Piure de portocale rosii si mar cu mix de cereale si pasta de curmale


INGREDIENTE:
1 portocală roșie (sau clasică)
1 măr Golden
150 ml lapte de ovăz
2 linguri fulgi din 4 cereale (ovăz, orz, grâu, secară) sau orice fel de fulgi
1 linguriță de pastă de curmale făcută în casă
MOD DE PREPARARE:
Curățăm mărul și portocala de coajă și le gătim la abur pentru 10 minute. Punem fulgii
de cereale la fiert împreună cu laptele de ovăz și îi gătim la foc mic, amestecând des, până
capată consistență de terci și absoarbe tot laptele. După ce s-au gatit fructele, le punem în
blender împreună cu fulgii de cereale fierți în lapte și le blendăm. La final, adăugăm o
linguriță de pastă de curmale făcută în casă, amestecăm și servim.

Pasta de curmale
INGREDIENTE:
200 grame curmale fără sâmburi, deshidratate natural, bio și fără aditivi
220 ml de apă plată
Zeama de la jumătate de mandarină/clementină/portocală
O lingură de zeamă de lămâie

MOD DE PREPARARE:
Punem curmalele în apă clocotită și le lăsăm la hidratat pentru 20 de minute cu un capac
deasupra. Dupa ce s-au hidratat, le decojim și le punem în blender împreună cu apa în care
au stat la hidratat, cu zeama de mandarine și zeama de lămâie și le blendăm. Punem pasta
de curmale într-un recipient închis ermetic și o păstrăm la frigider.
TIPS & TRICKS:
Poate fi păstrată la frigider, într-un borcan închis bine sau alt recipient închis ermetic,
timp de până la 10 zile.
Pasta de curmale este îndulcitorul natural cel mai potrivit pentru bebelușii sub 1 an,
alături de pasta de stafide și cea de smochine, având în vedere că mierea este strict
interzisă până la acea vârstă din cauza riscului crescut de botulism infantil.
Atâta timp cat se folosesc curmale deshidratate natural, fără aditivi, pasta de curmale
produsă în casă este un îndulcitor natural. Chiar dacă au conținut caloric mare și un indice
glicemic mediu (60), conținutul lor de zaharuri pure (glucoză pură) este foarte scăzut
(aproximativ 5%).
@bebe_la_masa 44

Puteți folosi pasta de curmale în orice preparat care necesită zahăr, ca înlocuitor al
acestuia.
@bebe_la_masa 45

Pasca bebeluseasca cu visine si curmale


INGREDIENTE:
3 linguri brânzică de casă
1/2 cutie branza de vaci
1 linguriță mascarpone
6 vișine
2 curmale (hidratate și decojite) sau o curmală Medjool
1 ou de găină întreg sau doar gălbenușul
Un praf de scorțișoară Ceylon
Un praf de vanilie Bourbon
1 cubuleț de unt

MOD DE PREPARARE:

Amestecăm brânzica bebelușului cu branza de vaci, mascarpone și cu oul bătut (sau


doar cu gălbenușul). Punem curmalele în apă clocotită și le lăsăm la hidratat timp de 10
minute, apoi le decojim și le pisăm cu o furculiță. dacă alegeți curmale Medjool acestea nu mai
necesită hidratare întrucât sunt foarte moi, astfel încât veți sări peste acest pas. Încorporăm curmalele
în pască împreună cu vișinele tăiate bucățele mici, vanilia și scorțișoara.
Turnăm compoziția într-o formă de ceramică unsă cu unt și dăm la cuptorul preîncălzit, la 200
de grade, pentru aproximativ 30 de minute.
Scoatem pasca, o lăsăm puțin la răcit apoi o răsturnăm pe o farfurie și servim. O puteți pune și în
blender și blenda, dacă vă doriți o textură foarte fină.

Banana coapta umpluta cu branza de vaci si afine si crema de ananas


INGREDIENTE:
1 banană
1 lingură de brânză de vaci
1 linguriță de unt de migdale și cocos (sau unt de arahide/migdale/caju/alune de
pădure/fistic sau ulei de cocos)
1 linguriță de fulgi de cocos
1/2 biscuite cu smochine și vanilie (rețeta în capitolul ”Gustări”)
1 vârf de linguriță de Vanilie Bourbon
1 praf de scorțișoară Ceylon
1 pumn de afine (proaspete sau congelate)
1 felie de ananas
MOD DE PREPARARE:
@bebe_la_masa 46

Scobim o banană pe lung și punem deoparte ceea ce am scobit din aceasta. Amestecăm
brânza de vaci cu nuca de cocos, vanilia, scorțișoara, untul de migdale și cocos, biscuitele
sfărâmat, puțină banană pisată (din cea scobită) și afine. Umplem banana cu crema de
brânză și afine și dăm la cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru aproximativ 15 min.
Separat, facem un piure la blender din ananas și restul de banană (din cea scobită).
Servim banana coaptă cu piureul cremos de ananas.
@bebe_la_masa 47

Crumble de fructe de padure cu smochine si migdale


INGREDIENTE:
2-3 căpșuni
Câteva afine
1 pumn de zmeură
1/2 banană
Opțional: 1 smochină deshidratată (sau 1 curmală)
2 biscuiți de casă
1 linguriță unt de migdale si cocos (sau unt de caju/arahide sau ulei de cocos)
4 migdale
Un praf de scorțișoară Ceylon
MOD DE PREPARARE:
Pisăm cu o furculiță banana și smochina hidratată (o ținem în apă caldă timp de 30 de
minute) și le amestecăm cu un praf de scorțișoară.
Punem fructele într-un vas de ceramica iar deasupra lor adăugăm pasta de banana și
smochină.
Separat, sfărâmăm biscuiții și îi amestecăm cu migdalele râșnite și cu untul ce migdale
și cocos. Adăugăm amestecul de biscuiți în vas peste restul ingredientelor și dăm la cuptorul
preîncălzit, la 190 de grade, pentru 25 de minute, respectiv până când încep fructele să
bolborosească în vas.
TIPS & TRICKS:
Dacă bebelușul nu mai are răbdare să aștepte să se răcească preparatul sau dacă vreți
să îi adăugați un plus de proteine și calciu, puteți adăuga înainte de servire o linguriță de
ricotta sau brânză de vaci.

Budinca de chia cu zmeura, banana si kefir


INGREDIENTE:
15 grame semințe de chia
110 ml chefir
Un pumn de zmeură
1 banană mică
Un praf de scorțișoară Ceylon
MOD DE PREPARARE:
Punem într-un recipient închis ermetic 110 ml de chefir și 15 grame semințe de chia, le
amestecăm bine și le lăsăm la frigider peste noapte.
Facem un piure la blender din banană și zmeură congelată (sau proaspătă). Zmeura nu
necesită decongelare ci se poate pune congelată direct în blender.
@bebe_la_masa 48

Așezăm în straturi, într-un pahar, budinca de chia și piureul de fructe. Deasupra,


punem puțină scorțișoară Ceylon și zmeură proaspată.

Terci de mei cu kiwi, banana si vanilie


INGREDIENTE:
230 ml lapte de migdale (sau orice alt lapte vegetal)
30 de grame de fulgi de mei (sau fulgi de ovăz/secară/orz/orez/griș)
@bebe_la_masa 49

2 kiwi
1/2 banană
Un vârf de cuțit de vanilie Bourbon
MOD DE PREPARARE:
Punem fulgii de ovăz și laptele într-o crăticioară și îi fierbem la foc mic, amestecând des,
pentru a nu se lipi, până când se absoare tot laptele și obținem un terci (aproximativ 10
min).
Separat, curățăm cei doi kiwi, îi tăiem în sferturi și îi blendăm iar banana o pisăm cu o
furculiță.
Oprim focul și adăugăm în terci vanilia, piureul de kiwi și banana pisată. Amestecăm
totul și servim.

Fructe cu branzica ciocolatoasa


INGREDIENTE:
1/2 kiwi
1 măr Golden mic
1 pumn de afine
1/2 avocado
1 lingură de brânză de vaci/ricotta sau brânzică de casă
1 linguriță de mascarpone
1 linguriță de pudră de karob
Un praf de scorțișoară Ceylon
MOD DE PREPARARE:
Gătim la abur pentru 15 minute, mărul tăiat cubulețe si afinele. Tăiem kiwi-ul în
cubulețe mici (alegeți un fruct bine copt și moale).
Separat, amestecăm brânzica de vaci cu mascarpone, avocado pisat cu furculița și pudra
de karob.
Scoatem cateva cubulețe de măr fiert, le pisăm cu o furculiță și le amestecăm în brânzica
ciocolatoasă.
Așezăm pe farfurie crema de brânză cu ciocolată și fructele iar deasupra merelor punem
un praf de scorțișoară.
@bebe_la_masa 50

Taitei cu lapte galben aromat si piure de mango cu banana


INGREDIENTE:
220 ml lapte de vacă/capră/vegetal
25 grame de tăiței (sau fulgi de ovăz/mei/griș/alte cereale)
1 mango bine copt
1/2 banană
@bebe_la_masa 51

Un vârf de linguriță de vanilie Bourbon


Un praf de scorțișoară Ceylon
Un vârf de linguriță turmeric (curcuma)
1 lingurță unt de migdale și cocos(sau unt de caju/arahide sau ulei de cocos)
MOD DE PREPARARE:
Punem tăițeii și laptele într-o crăticioară și îi fierbem la foc mic, amestecând des, pentru
a nu se lipi, până când se absoare tot laptele și obținem o consistență de terci (aproximativ
10 min). După 5 minute de fiert adăugăm turmericul. Când a scăzut aproape tot laptele,
oprim focul, adăugăm vanilia, scorțișoara, untul de migdale și cocos și amestecăm.
Separat, blendăm banana și mango și adăugăm piureul de fructe în tăițeii cu lapte,
amestecăm totul și servim.
@bebe_la_masa 52

PRÂNZ
10-11 LUNI
@bebe_la_masa 53

Orez cremos cu ciuperci, vinete si cartof dulce


INGREDIENTE:
1/3 vânătă
2 ciuperci brune
1/4 ardei gras rosu
2 linguri orez bebiriso (La pastina Plasmon)
1 cartof dulce mic
1 fir de usturoi verde
1 lingura ricotta
MOD DE PREPARARE:
Curățăm legumele, le tăiem bucățele mici și le gătim la abur timp de 20-25 de minute.
După ce s-au gătit, punem legumele în blender și blendăm până când obținem un piure.
Fierbem două linguri de orez, pe care îl adăugăm în piureul de legume, împreună cu o
lingură de ricotta, amestecăm și servim.

Ciorba de vacuta “a la Grec”


INGREDIENTE:
1 bucată mică de zucchini/dovlecel
1/2 cartof dulce mic
4-5 păstăi de fasole galbenă
1 bucată mică de țelină
1 ceapă albă mică
1 cartof alb mic
1/4 ardei gras roșu
40 grame mușchiuleț de mânzat (carne crudă)
1 linguriță de smântână
100 ml de borș
1 linguriță de ulei de măsline extravirgin
Leuștean
MOD DE PREPARARE:
Punem carnea de vită la fiert, o spumăm iar când este aproape gata, o scoatem și o
tăiem bucățele mici. Punem carnea înapoi în oală și adăugăm legumele tăiate cubulețe.
Lăsăm să fiarbă până când sunt gata și legumele. Separat, fierbem 100 ml de borș, pe care
îl adăugăm, la final, în oală împreună cu o linguriță de ulei de masline extravirgin și
leuștean. Mai dăm totul într-un clocot apoi oprim focul. Adăugăm smântâna și servim.
@bebe_la_masa 54

TIPS & TRICKS:


Ciorba se poate servi ca atare, se pot pisa legumele puțin cu o furculiță sau se poate
pune totul în blender și blenda, în funcție de preferințele bebelușului.
@bebe_la_masa 55

Pui asiatic cu ciuperci si lapte de cocos


INGREDIENTE:
1 zucchini mic
4 ciuperci champignon
1 ceapă albă mică
40 de grame de piept de pui (carne crudă)
2 linguri de cus-cus
5 linguri lapte de cocos
Pătrunjel
MOD DE PREPARARE:
Fierbem carnea separat până când devine fragedă. Curățăm legumele, le tăiem bucățele
mici, apoi le punem într-o tigaie cu puiul tăiat fașiuțe și pătrunjel uscat. Adăugăm din apa
în care a fiert carnea cât să le acopere, punem un capac și lăsăm să se gătească, la foc mic,
înăbușit, aproximativ 15-20 de minute.
Când legumele sunt aproape gata, scoatem capacul și adăugăm laptele de cocos și cus-
cus-ul și lăsăm să fiarbă până când scade toată zeama.
Îl puteți servi ca atare sau blenda.

Souffle de zucchini, cartof dulce si praz


INGREDIENTE:
1/4 cartof dulce
1 bucată cât degetul de praz
1/2 zucchini sau dovlecel
2 linguri de ricotta
4 ouă de prepeliță
50 ml lapte de vacă
1 lingură de griș integral
Mărar
Puțin unt (pentru uns forma)
MOD DE PREPARARE:
Tocăm prazul, dăm cartoful dulce și zucchiniul prin răzătoare, apoi stoarcem foarte bine
zucchiniul și le amestecăm cu ouăle de prepeliță bătute, cu laptele, ricotta, mărarul și o
lingură de griș integral.
Turnăm compoziția într-o formă de ceramică unsă cu unt și dăm la cuptorul preîncălzit,
la 180 de grade, pentru aproximativ 30 de minute.
@bebe_la_masa 56

Papara de oua de prepelita si legume cu branza Ricotta


INGREDIENTE:
4 ouă de prepeliță (sau 1 ou de găină)
1/2 ardei kapia
1/2 zucchini sau dovlecel
1 fir de usturoi verde
1/2 cartof dulce
1 cubuleț de unt
1 linguriță de ricotta
Mărar
MOD DE PREPARARE:
Curățăm legumele, dăm dovlecelul și cartoful dulce prin răzătoare, tocăm usturoiul
verde si ardeiul kapia, după care le punem într-o tigaie cu o cană de apă și un cubuleț de
unt. Acoperim cu un capac și lăsăm să se gătească, la foc mic, înăbușit, pentru aproximativ
15-20 de minute.
Când legumele sunt aproape gata, luăm capacul, adăugăm ouăle de prepeliță bătute și
mararul verde, amestecăm totul și lăsăm să mai fiarba puțin până când scade toată zeama.
La final, adăugăm o linguriță de ricotta, amestecăm și servim.

Musaca “bebelusească” cu muschiulet de vita


INGREDIENTE:
1/3 vânătă
1/2 cartof dulce mic
1/3 zucchini
1 ceapă albă mică
1 cățel de usturoi
Suc de roșii
40 de grame muschiuleț de mânzat (carne crudă)
1 linguriță fulgi de drojdie inactivă
1 cubuleț de unt
Pătrunjel uscat
Cimbru
MOD DE PREPARARE:
Tăiem legumele felii. Punem cartoful dulce la fiert într-o crăticioară și când acesta este
aproape gata, adăugăm și vânăta și dovlecelul și le mai fierbem puțin.
@bebe_la_masa 57

Separat, fierbem carnea de vită, după care o tăiem bucațele mici. Punem carnea într-o
crăticioară cu puțină apă, cimbru și pătrunjel uscat, un cubuleț de unt bio, ceapa tăiată fin,
un cațel de usturoi pisat și sosul de roșii. Fierbem la foc mic, până când scade toată zeama.
Așezăm în straturi, într-un vas de ceramică, feliile de legume și carnea de vită. Dăm la
cuptorul preîncălzit, la 180-200 grade, pentru aproximativ 30 de minute.
Răsturnăm musacaua pe o farfurie și adăugăm jumătate de linguriță de fulgi de drojdie
inactivă, pisăm cu o furculiță și servim.
@bebe_la_masa 58

CINĂ

10-11 LUNI
@bebe_la_masa 59

Supa crema de ciuperci cu smantana


INGREDIENTE:
2 cartofi albi mici
4-5 ciuperci Champignon
1 cățel de usturoi
1 ceapă albă mică
1/3 cartof dulce
1 lingură de smântână
Pătrunjel verde sau uscat

MOD DE PREPARARE:
Curățăm ciupercile de coajă, le îndepărtăm codițele si le spălăm pălărioarele foarte,
foarte bine. Tăiem toate legumele în cubulețe și le gătim la abur pentru 25 de minute.
Adăugăm apoi legumele în blender și blendăm până când obținem un piure. Completăm
cu apa în care au fiert legumele, până când obținem o textură de supă cremă. La final,
adăugăm o lingura de smântână grasă și pătrunjel uscat, amestecăm și servim.
@bebe_la_masa 60

Paste quattro formaggi bebelusesti


INGREDIENTE:
1 iaurt smântânos sau grecesc
2-3 linguri brânzică de casă
30 grame mozzarella
150 ml lapte
1 linguriță fulgi de drojdie inactivă (parmezanul bebelușului)
2 linguri paste pentru bebeluși
Busuioc uscat
MOD DE PREPARARE:
Fierbem două linguri de paste pentru bebeluși într-o ceșcuță de lapte și una de apă.
Amestecăm iaurtul cu brânzica, mozzarella pisată cu furculița, fulgii de drojdie inactivă
și busuiocul uscat, după care adăugăm și pastele fierte și servim.

Budinca de malai cu mar copt si cocos


INGREDIENTE:
150 ml lapte de vacă/capră/vegetal
50 ml apă
25 grame mălai
2 mere Golden
1/2 cubuleț de unt (pentru uns forma) sau ulei de cocos
4 ouă de prepeliță (sau 1 ou de găină)
1 linguriță de fulgi de cocos

MOD DE PREPARARE:
Punem fulgii de cocos într-o crăticioară cu 50 de ml de apă și îi dăm într-un clocot.
Adăigăm apoi și laptele și mălaiul și fierbem, la foc mic, amestecând des, până când se
absoarbe laptele și obținem o mămăliguță cremoasă.
Separat punem cele două mere la copt, la cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, pentru
aproximativ 30-40 de minute sau până când se înmoaie. Pisăm merele coapte cu o furculiță
și facem un piure.
Adăugăm piureul de mere coapte și ouăle bătute în mămăliguță, amestecăm bine și
turnăm compoziția într-o formă de ceramic unsă cu unt.
Dăm forma la cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru aproximativ 30 de minute.
TIPS & TRICKS:
Dacă nu aveți timp să mai coaceți merele, le puteți găti și timp de 10 minute la abur și
apoi transforma în piure.
@bebe_la_masa 61

Puteți prepara rețeta și cu un gălbenuș de ou de găina sau cu 4 gălbenușuri de ouă de


prepeliță, în loc de ouă întregi, și veți obține astfel, un preparat potrivit grupei de vârstă 8+.

Supa crema de linte cu unt de caju


INGREDIENTE:
1 bucată cât 3 degete de țelină
1 morcov mic
1/2 ceapă albă
1 cartof alb mic
1/2 ardei gras roșu
50 gr de linte roșie sau verde
Un vârf de linguriță de boia de ardei dulce
Un vârf de linguriță de turmeric
@bebe_la_masa 62

Pătrunjel uscat sau verde


1 linguriță unt de caju/arahide/migdale

MOD DE PREPARARE:
Lăsăm lintea la hidratat într-un castron cu apă, peste noapte (timpul minim de
hidratare pentru linte este de 8 ore). A doua zi, spălăm lintea în mai multe ape, apoi o
punem la fiert.
Tăiem legumele în cubulețe și le adăugăm în oală, peste linte. Acoperim cu un capac și
lăsăm să fiarbă la foc mediu, înăbușit.
După ce legumele și lintea s-au gătit, scurgem zeama într-o cană, iar pe acestea le
punem în blender împreună cu boiaua de ardei dulce, turmericul, pătrunjelul și untul de
caju. Blendăm și completăm cu apa în care au fiert legumele până când obținem o
consistență de supă cremă.

Legume coapte cu usturoi si crema de branza greceasca


INGREDIENTE:
1/4 dovlecel
1 cartof mov mic
1/2 seclă roșie mică
1/3 ardei gras
1/2 cartof dulce mic
2 căței de usturoi
1 cubuleț de unt
Pătrunjel uscat
Boia de ardei dulce
1 castravete mic
2 linguri de brânză de vaci
2 linguri de chefir
1 lingură de smântână

MOD DE PREPARARE:
Tăiem legumele bastonașe, le punem într-un vas de ceramică cu capac, adăugăm untul,
usturoiul pisat boiaua de ardei dulce și pătrunjelul. Turnăm în vas o ceașcă de apă,
amestecăm și dăm vasul la cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, pentru aproximativ o oră
sau până când legumele se înmoaie. Când legumele s-au înmuiat, dăm capacul la o parte,
pornim căldura și sus și lăsăm câteva minute să se rumenească puțin.
Separat, preparăm un sos de branzeturi din brânză de vaci, smântână, chefir,
castravete proaspăt, dat prin răzătoare și scurs de apă, și pătrunjel uscat.
Servim legumele coapte cu sosul de branzeturi grecesc.
@bebe_la_masa 63

TIPS & TRICKS:


Dacă bebelușul nu acceptă încă bucățelele, puteți blenda sau pisa cu furculița legumele
și apoi amesteca piureul obținut cu sosul de brânzeturi.
@bebe_la_masa 64

Exemplu de MENIU SĂPTĂMÂNAL 10-11+


Luni
Mic dejun: Piure de portocale roșii și măr cu mix de cereale și pastă de curmale
Prânz: Ciorbă de văcuță “a la Grec”
Cină: Paste quattro formaggi bebelușești

Marți
Mic dejun: Banană coaptă umplută cu brânză de vaci și afine și cremă de ananas
Prânz: Pui asiatic cu ciuperci și lapte de cocos
Cină: Mămăliguță cu ricotta, mini mozzarella și smântână

Miercuri
Mic dejun: Desert curcubeu cu zmeura și caju
Prânz: Papară de oua de prepeliță și legume cu brânză ricotta
Cină: Supă cremă de legume cu smântână

Joi
Mic dejun: Pască bebelușească cu vișine și curmale
Prânz: Supă de curcan cu găluște
Cină: Legume coapte cu usturoi și cremă de brânză grecească

Vineri
Mic dejun: Budincă de chia cu zmeură, banana și kefir
Prânz: Paste din linte roșie cu trio de brânzeturi și piure de conopidă, cartof dulce și
păstârnac
Cină: Piure de vânătă, ardei și cartof dulce cu ricotta și avocado

Sâmbătă
Mic dejun: Pancakes cu banană și fulgi de ovăz
Prânz: Doradă cu sos Tzatziki și piure de ardei gras
Cină: Cheesecake cu cartof dulce

Duminică
Mic dejun: Budincă ciocolatoasă de tapioca cu ananas, banană și căpșuni
Prânz: Soufflé de zucchini, cartof dulce și praz
Cină: Supă crema de linte cu unt de caju

Notă: Toate rețetele preparatelor din meniu le găsiți pe pagina mea de Instagram @bebe_la_masa
@bebe_la_masa 65

12 LUNI+
REȚETE
@bebe_la_masa 66

Mini Pizza cu blat de conopida, cartof dulce si fulgi de ovaz


(Prânz/Cină) 12+

INGREDIENTE:
Blat pizza:
1 cartof dulce mic (sau puteți folosi și dovleac)
1 buchețel de conopidă
3 linguri fulgi de ovăz fini
2 linguri pesmet
1 ou (opțional)
1 linguriță semințe de in măcinate (opțional)
1 linguriță fulgi de drojdie inactivă (opțional)
1 linguriță mix condimente pentru pizza (opțional)
Sos de roșii:
1 lingură ulei de măsline extravirgin
1/2 ceapă roșie mică
Sos de roșii
1/2 linguriță mix condimente pentru pizza (sau busuioc, oregano și usturoi granulat)
Topping:
Emmentaler ras (sau mozzarella, maasdam, cașcaval)
Porumb dulce
2-3 măsline desărate
MOD DE PREPARARE:
Punem cartoful dulce la copt, în coajă, la cuptorul preîncălzit la 200 de grade, pentru
aproximativ o oră, după care îl decojim și îl pisăm cu o furculiță. Gătim conopida la abur
pentru 20 de minute apoi o blendăm puțin. Amestecăm piureul de cartof dulce cu conopida,
oul și condimentele. Adăugăm apoi fulgii de ovăz, pesmetul, semințele de in și fulgii de
drojdie inactivă și amestecăm bine. Punem cu o lingură amestecul într-o tavă pe hartie de
copt și aplatizăm ușor, dând o formă rotundă de mini pizza. Vor ieși în jur de 4 mini pizza.
Dăm tava la cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, pentru 10 minute. După cele 10
minute, întoarcem cu o paleta mini-pizzele și pe partea cealaltă și mai lăsăm 3-5 minute.
Separat, preparăm sosul de roșii. Punem într-o crăticioară sosul de roșii cu uleiul de
măsline, condimentele și ceapa tocată și gătim, la foc mediu, până când scade puțin.
Scoatem blaturile de pizza de la cuptor, le ungem cu sos de roșii și punem deasupra lor
porumbul dulce fiert, măslinele și emmentaler ras.
Dăm din nou tava la cuptor, pentru încă 5 minute, la 200 de grade.
@bebe_la_masa 67

New York Cheesecake


(Mic dejun/Gustare) 12+
INGREDIENTE:
Blat de biscuiți:
3 biscuiți fără zahăr
@bebe_la_masa 68

1 lingură ulei de cocos sau unt topit


Cheesecake:
2 linguri cremă de brânză natur
2 linguri brânză de vaci
1 lingură ricotta sau tot brânză de vaci
1 lingură cu vârf de iaurt gras/smântână
1 ou
1 lingură făină albă de grâu
1 linguriță griș/pesmet
1 linguriță extract pur de portocală/lămâie sau coajă de lămâie rasă (de la o lămâie
bio)
1 vârf de linguriță de vanilie Bourbon
1 linguriță miere bio sau sirop de agave sau arțar
Sos de fructe de pădure:
1 cană de fructe de pădure
1 linguriță sirop de cocos sau de curmale, agave, arțar sau miere
Zeama de la o mandarină/clementină/jumătate de portocală
100 ml de apă
MOD DE PREPARARE:
Blat:
Sfărâmăm biscuiții și îi amestecam cu uleiul de cocos. Îi punem apoi într-o formă cu
pereți detașabili cu diametrul de 10 cm și îi aplatizăm bine cu degetele. Dăm forma la
frigider până terminăm cu restul prăjiturii.
Cheesecake:
Punem într-un bol crema de brânză, brânza de vaci, ricotta, iaurtul și mierea și mixăm
ușor cu un mixer. Adăugăm oul, vanilia și extractul de portocale și mai mixăm puțin. Nu
insistați prea mult cu mixerul, doar cât să le amestecați uniform. Adăugăm apoi făina și
grișul și le încorporăm ușor cu o lingură. Scoatem forma de la frigider și turnăm peste blatul
de biscuiți crema de brânză. Dăm forma la cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, cu
ventilație și căldură doar jos, pentru aproximativ 35-40 de minute. Scoatem prăjitura și o
lăsăm puțin la temperatura camerei să se răcească apoi o punem la frigider cât timp facem
sosul de fructe de pădure.
Sos de fructe de pădure:
Punem într-o crăticioară fructele de padure, zeama de mandarină, apa și siropul de
cocos și le fierbem, la foc mediu, amestecând din când în când, până când scade aproape
toată zeama și obținem o consistență de sos. Nu lăsați să scadă foarte mult pentru că se va
mai închega și după ce se răcește.
Servim Cheesecake-ul cu o lingură generoasă de sos de fructe de pădure.
@bebe_la_masa 69

TIPS & TRICKS:


Pentru bebelușii mai mici de 1 an puteți îndulci cu banană, jumătate de banană pisată
în compoziție și jumătate de banană pisată în sosul de fructe de pădure.
@bebe_la_masa 70

Supa crema de sparanghel si mazare cu parmezan si crutoane


(Cina) 12+

INGREDIENTE:
5 bucăți de sparanghel
1 ceașcă de mazăre
1 fir de usturoi verde sau 1 cățel de usturoi
1/2 ceapă albă mică
1 cartof alb mic
1 lingură de parmezan ras
2 linguri de lapte
1 lingură de smântână grasă
1/2 felie de pâine
MOD DE PREPARARE:
Curățăm legumele, le tăiem bucățele mici și le gătim la abur timp de 30 de minute.
Adăugăm apoi legumele în blender și blendăm până când obținem un piure. Completăm cu
apa în care au fiert legumele, până când obținem o textură de supă cremă. La final,
adăugăm smântâna, laptele și parmezanul ras și amestecăm.
Punem pâinea la prăjit, după care o tăiem cubulețe și o adăugăm în supa cremă.
@bebe_la_masa 71

Papanas la cuptor
(Mic dejun/Gustare/Cina) 12+
INGREDIENTE:
1/2 cutie brânză de vaci (100 grame)
1 măr copt (2 mere mici)
1/3 banană
5 linguri griş
1 ou
1 vârf de linguriță praf de copt bio (opțional – fără, devine un preparat 10+)
Unt pentru uns tava
Topping:
1 lingură iaurt smantanos/grecesc
1 linguriță dulceață de afine fără zahăr
MOD DE PREPARARE:
Punem la cop un măr, la cuptorul preîncălzit la 200 de grade, pentru aproximativ 40 de
minute sau până când se înmoaie. După aceea, pisăm mărul copt și banana cu furculița și le
amestecăm cu restul ingredientelor.
Ungem cu unt o formă de ceramică, turnăm compoziția și dăm la cuptorul preîncălzit, la
180 de grade, pentru aproximativ 25 de minute. Tăiem o biluță din mijloc și o așezăm
deasupra, peste care turnăm o lingură de iaurt gras și o linguriță de dulceață de afine fără
zahăr.
@bebe_la_masa 72

Exemplu de MENIU SĂPTĂMÂNAL 12+


Luni
Mic dejun: Budincă de chia cu rodie, banană, migdale și cocos
Prânz: Chifteluțe de pește cu broccoli și dovleac servite cu sos de iaurt și lime
Cină: Pâine prăjită cu cremă de brânză, legume și iaurt cremos

Marți
Mic dejun: Ghișmana cu căpșuni, banană și smochine
Prânz: Supă cremă de ciuperci
Cină: Fusilli cu sos de brânzeturi și nuci pecan

Miercuri
Mic dejun: Terci de ovăz cu banană, vanilie și unt de arahide
Prânz: Curcan cu turmeric, legume și măr și cus-cus tras în unt
Cină: Supă cremă de sparanghel și mazăre cu parmezan și crutoane

Joi
Mic dejun: Budincă de tapioca cu kiwi, banană și karob cu biscuite
Prânz: Rață cu sos de afine și piure de cartof dulce cu păstârnac
Cină: Tocăniță de gulie cu bulgur și parmezan

Vineri
Mic dejun: Omletă cu masline și cremă de brânză, roșii și avocado
Prânz: Ciorbă de pui a la Grec
Cină: Trio de cartofi copți cu sos de brânzeturi

Sâmbătă
Mic dejun: Pancakes cu pară și brânză de vaci
Prânz: Chifteluțe de năut cu legume, ricotta și cașcaval
Cină: Avo-eggs cu pâine prăjită

Duminică
Mic dejun: New York Cheesecake
Prânz: Frigaruie de vita cu “maioneză” și sote de legume cu tăiței
Cină: Mini Pizza cu blat de conopidă, cartof dulce și fulgi de ovăz

Notă: Toate rețetele preparatelor din meniu le găsiți pe pagina mea de Instagram @bebe_la_masa
@bebe_la_masa 73

Meniu anti-DIAREE
ZIUA 1
Mic dejun - Măr copt cu brânzică de vaci și biscuite (simplu, fără zahăr sau creme/fructe)
Prânz - Pilaf de pui cu rădăcinoase
Cină - Banană, brânzică și sticksuri cu morcov și apio (Holle)

ZIUA 2
Mic dejun – Turtițe de orez cu banană, branzică și karob și piure de măr copt cu nucșoară
Prânz - Pilaf de pui cu rădăcinoase și un praf de parmezan
Cină - Supă cremă de morcov, cartof dulce și păstârnac cu mentă și crutoane

ZIUA 3
Mic dejun - Terci de mei cu gutuie coaptă și karob
Prânz - Ciorbă de găină cu fidea și tăiței de legume
Cină - Tagliatelle cu spanac, sos alb și nucșoară

ZIUA 4
Mic dejun - Waffles cu măr copt, brânză de vaci și făină de orez
Prânz - Ciorbă de găină cu fidea și tăiței de legume (acrită cu zeamă de lămâie)
Cină – Griș cu lapte fără lactoză, cocos și curmale

ZIUA 5
Mic dejun – Gogoțele pufoase cu pară, banană și brânză de vaci
Prânz - Pulpă de găină la cuptor cu ghimbir, miere și lămâie și piure de cartof dulce,
păstârnac și mei
Cină – Mamaliguță cu brânză Făgăraș

Notă: Toate rețetele preparatelor din meniu le găsiți pe pagina mea de Instagram @bebe_la_masa
@bebe_la_masa 74

Meniu anti-CONSTIPAȚIE
ZIUA 1
Mic dejun: Piure de măr, prună și pară (crude) cu două linguri de fulgi de ovăz fierți în
puțină apă, plus 2 linguri de iaurt și o linguriță de semințe de in măcinate
Prânz: Spanac cu dovlecel, cartof dulce și praz (gătite la abur), galbenuș de ou fiert, fulgi de
drojdie inactivă, o lingură de iaurt și o linguriță de ulei de in
Cină: Griș integral fiert în lapte de cocos cu o linguriță de magiun de prune fără zahăr

ZIUA 2
Mic dejun: Pancakes cu banană și fulgi de ovăz servite cu iaurt cremos și gem de zmeură
Prânz: Ciorbă de legume cu zdrențe de ou și smântână
Cină: Supă cremă de gulie cu parmezan (cu fulgi de drojdie inactivă pentru bebelușii sub 1
an) și crutoane

ZIUA 3
Mic dejun: Piure de portocale roșii și măr cu mix de cereale și pastă de curmale
Prânz: Crap cu sos de lămâie și ghimbir și broccoli cu dovleac și fulgi de ceapă la cuptor
Cină: Supă cremă de sfeclă roșie cu quinoa și ricotta

Gustări:
Biscuiți cu mascarpone, afine, seminte de in și cocos;
Nectar cald din fructe cu scorțișoară și caju;
Fructe proaspete;
Iaurt.

Notă: Toate rețetele preparatelor din meniu le găsiți pe pagina mea de Instagram @bebe_la_masa

S-ar putea să vă placă și