III.

IntervenŃionismul

Ludwig von Mises

Politici economice. Gânduri pentru cei de azi şi cei de mâine.

< cuprins > mai puŃin." Nu cred că aceasta este descrierea corectă a funcŃiilor bunei guvernări.Puterea politică
trebuie să facă toate lucrurile pentru care a fost menită şi pentru care estenecesară. Puterea politică trebuie
să protejeze indivizii din Ńară împotriva atacurilor violenteşi frauduloase ale răufăcătorilor şi trebuie să apere
Ńara de inamici străini. Acestea suntfuncŃiile care-i revin într-un sistem liber, în sistemul economiei de
piaŃă.Desigur, în regim socialist, guvernul este totalitar şi nimic nu rămâne în afara sferei sale de jurisdicŃie. Într-
o economie de piaŃă însă, sarcina principală a puterii politice este de a protejafuncŃionarea neobstrucŃionată a
economiei de piaŃă împotriva fraudei sau violenŃei ivite dininteriorul sau din exteriorul Ńării.Cei ce resping
această definiŃie a funcŃiilor puterii politice vor spune, poate: "Iată un om careurăşte guvernul." Nimic nu poate
fi mai departe de adevăr. Dacă aş spune că benzina este unlichid extrem de util, întrebuinŃat în foarte multe
scopuri, dar cu toate acestea aş refuza să beau benzină, sub cuvânt că nu este destinată acestei întrebuinŃări, nu
aş fi duşmanul benzineişi nu s-ar putea spune că urăsc benzina. Aş spune doar că benzina este foarte utilă pentru

26

vă, de exemplu, la părinŃii ai căror copii părăsesc casa la vârsta căsătoriei, sau când acceptă oslujbă în alt oraş.
Asemenea părinŃi obişnuiau să-şi schimbe apartamentul, mutându-se într-unul mai mic şi mai ieftin. Necesitatea
aceasta a dispărut când guvernul a impus controlulchiriilor.La Viena, în Austria, pe la începutul anilor douăzeci, cu
un control al chiriilor bineîmpământenit, venitul proprietarilor unui apartament mediu nu depăşea,
datorităreglementărilor, preŃul a două călătorii cu mijloacele de transport în comun, aflate în proprietate publică.
După cum vă puteŃi imagina, lipsea orice incitativ care să-i detemine peoameni să-şi schimbe apartamentele. Şi
pe de altă parte, nici nu se construiau case noi. Amîntâlnit condiŃii similare în Statele Unite, după al doilea război
mondial şi în multe oraşe niciastăzi lucrurile nu s-au schimbat prea mult.Unul din motivele principale ale marilor
dificultăŃi financiare prin care trec numeroase oraşeamericane este controlul chiriilor şi deficitul de spaŃiu locativ
rezultat de aici. Aşa căguvernul a cheltuit milioane de dolari pentru construirea de case noi. Dar ce a
determinatdeficitul de spaŃiu locativ? Deficitul a fost generat de aceleaşi motive care au determinatdeficitul de
lapte, când preŃul laptelui a fost controlat. Ceeace înseamnă: dacă guvernul seamestecă în treburile pieŃei, el va
fi tot mai atras spre socialism.Acesta este şi răspunsul cu care-i întâmpinăm pe cei care spun: "Noi nu suntem
socialişti, noinu dorim ca guvernul să controleze totul. ÎnŃelegem că aşa ceva e rău. Dar de ce nu s-ar amesteca
guvernul câtuşi de puŃin în treburile pieŃei? De ce nu ne-ar ocroti guvernul de oseamă de lucruri care ne
displac?"Oamenii aceştia vorbesc despre politica "jumătăŃilor-de-măsură"("middle-of-the-road- policy" ). Ceea ce
le scapă lor este că intervenŃia izolată, adică intervenŃia limitată numai la omică parte a sistemului economic,
aduce după sine o situaŃie pe care chiar guvernul - şi persoanele care au cerut intervenŃia guvernului - o vor
socoti mai rea decât neplăcerile pecare au dorit să le înlăture: populaŃia care a cerut controlul chiriilor este teribil
denemulŃumită să constate existenŃa unui deficit de apartamente şi de spaŃiu locativ.Însă deficitul acesta
este tocmai rezultatul intervenŃiei guvernamentale, care a menŃinutchiriile sub nivelul celor stabilite pe piaŃa
liberă.Ideea că ar exista un al treilea sistem - între socialism şi capitalism, după cum afirmăsuporterii săi - un
sistem îndepărtat, deopotrivă, de socialism şi de capitalism, dar care reŃineavantjele şi evită dezavantajele
fiecăruia, este curată prostie. Persoanele care cred într-unasemenea mit ştiu să devină într-adevăr lirice când
prea-măresc minunile intervenŃionismului.Putem afirma fără dificultate că se înşală. IntervenŃiile guvernului, în
faŃa cărora se închină,aduc după ele efecte pe care nici chiar ei nu le agreează.Unul dintre subiectele la care mă
voi referi este protecŃionismul. Guvernul încearcă să izoleze piaŃa autohtonă de piaŃa mondială. El introduce
tarife, menite să ridice preŃul autohton al unui bun deasupra preŃului existent pe piaŃa mondială, ceeace
permite producătorilor autohtoni săformeze carteluri. Apoi, cartelurile sunt atacate de guvern, care afirmă: "În
asemenea condiŃiieste necesară legislaŃia anticartel." Exact în această situaŃie se află cele mai multe
guverneeuropene. În Statele Unite sunt şi alte motive pentru legislaŃia anti-trust şi pentru campaniaguvernului
împotriva spectrului monopolist.

27

Este absurd să vedem guvernul - care face posibilă apariŃia cartelurilor autohtone prin propriile sale intervenŃii -
arătând cu degetul către piaŃă şi zicând: "Iată că sunt carteluri; deaceea intervenŃia guvernului în treburile pieŃei
este necesară." Ar fi cu mult mai simplu să seevite cartelurile, punând capăt amestecului guvernului în treburile
pieŃei - amestecului careface cu putinŃă aceste carteluri.Ideea că amestecul guvernului este o "soluŃie" la
probleme economice conduce, pretutindeni,la situaŃii cel puŃin foarte neplăcute şi adesea chiar haotice. Dacă
guvernul nu se opreşte latimp, el aduce după sine socialismul.Cu toate acestea, amestecul guvernului în treburile
oamenilor de afaceri rămâne foarte popular. Îndată ce cuiva nu-i place ce se întâmplă în lume, el zice: "Guvernul
ar trebui să facăceva. La ce e bun guvernul? Guvernul trebuie să se implice." Şi aceasta este o
reminiscenŃăcaracteristică a modului de gândire din vremuri trecute, din vremuri dinaintea libertăŃiimoderne,
dinaintea guvernului constituŃional modern, dinaintea guvernului reprezentativ, saua republicanismului
modern.Vreme de secole, a proliferat doctrina - de toată lumea menŃinută şi acceptată - că un rege, unrege uns,
ar fi mesagerul lui Dumnezeu; că ar fi înzestrat cu mai multă înŃelepciune decâtsupuşii săi şi cu puteri
supranaturale. Până recent, la începutul secolului XIX încă, oameniisuferind de anumite boli, aşteptau
vindecarea de pe urma atingerii degetului regal. De obiceidoctorii se descurcau mai bine; ceea ce nu-i împiedeca
să-şi îndrume pacienŃii spre încercareatratamentul regal.Doctrina aceasta a superiorităŃii guvernului paternalist,
a puterilor supranaturale şisupraumane a regilor ereditari, a dispărut treptat - sau cel puŃin aşa s-a putut crede.
Apoi arevenit din nou. A fost un profesor german, pe nume Werner Sombart (pe care care l-amcunoscut foarte
bine), a cărui reputaŃie se întindea în toată lumea, căruia numeroaseuniversităŃi îI oferiseră titlul de
doctor honoris causa şi care era membru de onoare alAsociaŃiei economiştilor americani. Profesorul acesta a scris
o carte, apărută şi în limbaengleză, la editura Princetown University Press. E disponibilă şi într-o versiune franceză
şi probabil şi într-una spaniolă - cel puŃin aşa sper, ca să puteŃi verifica cele ce vă spun. În carteaaceasta,
publicată în secolul nostru, nu în întunecatul Ev mediu, Werner Sombart, profesor deeconomie, spune simplu:
"Führerul, Führerul nostru" - se referă desigur, la Hitler - "primeşteordine direct de la Dumnezeu, Führerul
universului."M-am referit mai devreme la ierarhia fuhrerilor şi, în această ierarhie, l-am menŃionat peHitler ca
"Führer Suprem." După Werner Sombart însă, mai există un Fuhrer, încă şi mai sus,Fuhrerul universului. Şi
Dumnezeu, spunea el, îi ordonă nemijlocit lui Hitler. Desigur, profesorul Sombart adăuga, foarte modest: "Nu
ştim cum comunică Dumnezeu cu Führerul.Dar, faptul în sine e de netăgăduit."Acum, Ńinând seama că o
asemenea carte poate fi publicată în limba germană, limba uneinaŃiuni cândva elogiată ca "naŃiunea filozofilor şi
a poeŃilor," şi că ea este tradusă în englezăşi în franceză, nu vom mai fi surprinşi dacă şi un mic birocrat se
consideră pe sine maiînŃelept şi mai bun decât concetăŃenii săi şi doreşte să se amestece în toate cele, chiar dacă
eleste doar un mic birocrat şi nu ilustrul profesor Werner Sombart, membru onorific peste tot.

28

Există remedii pentru aşa ceva? Aş zice că da, există un remediu. Şi remediul acesta e putereacetăŃenilor; ei
trebuie să împiedice instalarea unor asemenea regimuri autocratice, care se pretind mai înŃelepte decât
cetăŃeanul obişnuit. Aici este diferenŃa fundamentală între libertateşi servitute.łările socialiste şi-au revendicat
termenul de democraŃie. Ruşii numesc sistemul lor odemocraŃie populară; vor să spună, probabil, că poporul
este reprezentat în persoanadictatorului. Eu cred că unui dictator, lui Huan Peron, aici în Argentina, i s-a dat
răspunsulcorect în1955, când a fost alungat în exil. Să sperăm că tuturor dictatorilor, de pretutindeni, lise va da o
replică similară.