Sunteți pe pagina 1din 6

Recenzie

Politici economice. Gnduri pentru cei de azi i cei de mine


de Ludwig von Mises, Editura Nemira, Bucuresti 1998

Ludwig von Mises s-a nscut la 29 septembrie 1881, n oraul Lemberg. Acesta i-a nceput studiile la Universitatea din Viena n 1900, obinndu -i doctoratul n drept i economie n 1906. Mises s-a format n epoca de aur a faimoasei coli austriece de economie i, de aceea, nelegerea contribuiilor sale vitale pentru gndirea economic nu poate fi separat de tradiia acestei coli, pe care a studiat-o i a asimilat-o. Cu entuziasm neobosit, cu ncredere inepuizabil i curaj, Mises nu a ncetat niciodat s denune motivele eronate i neadevrurile oferite drept justifica re pentru cele mai multe din noile instituii. El a demonstrat n cel mai literal sens al cuvntului c aceste instituii care pretind s contribuie la bunstarea oamenilor sunt sursele imediate ale dificultilor i suferinelor i, n ultim instan, cauzele conflictelor, rzboaielor i persecuiilor. Nimic nu l poate ndeprta ctui de puin de la calea dreapt i dificil pe care l ndrum raiunea sa incoruptibil. n tr-o epoc de iraionalitate, el a rmane o persoan ataat raiunii pure. Ludwig von Mises rmne cel mai eminent economist al tuturor timpurilor. Moare la 10 octombrie 1973, la New York. Cartea Politici economice. Ganduri pentru cei de azi si cei de maine. contine cele 6 prelegeri sustinute de Mises la Buenos Aires in 1958. Aceasta carte este importanta deoarece trateaza, intr-un mod simplu, chestiuni ce sunt esentiale pentru convietuirea oamenilor in societate. Cartea este structurata in sase capitole, corespunzand celor 6 prelegeri: Capitalismul, Socialismul, Interventionismul, Inflatia, Investitiile straine, Politici si idei.

Prima conferinta sustinuta de Mises este caracterizata in capitolul intitulat Capitalismul. Acest capitol debuteaza cu o explicatie a diferentei dintre termenul figurativ rege atribuit diversilor intreprinzatori si ceea ce reprezinta de fapt, in cadrul pietei, acesti intreprinzatori. Spre exemplu: un rege al ciocolatei nu domneste independent de piata si clientii sai, ci acesta depinde intru totul de clientii pe care ii serveste, fiind in permanenta atent la nevoile acestora.
1

Mises prezinta in continuare perioada de dinaintea capitalismului, cu doua sute de ani in urma. In aceasta perioada statutul social era fixat de la nastere nemaiputand fi schimbat pe parcursul vietii, oamenii din clasele inferioare se ocupau exclusive cu lucrul pamantului si traiau in conditii mult inferioare celor din capitalism, iar industriile produceau numai pentru consumul claselor inalte. Inceputurile capitalismului modern sunt legate de doua probleme existente in acea perioada: cresterea numarului populatiei din zona rurala, considerata a fi o amenintare la adresa ordinii sociale existente si lipsa materiilor prime. Astfel, o parte din acesti oameni saraci au inceput sa deschida mici ateliere care produceau exclusive pentru productia de masa, la preturi relative scazute, acest fenomen nou fiind considerat originea capitalismului. Acum se face si diferenta dintre principiile capitaliste de productie si cele feudale, deoarece se observa faptul ca in capitalism muncitorii sunt si consumatori, aceste roluri nemaifiind impartite pe clase sociale ca in feudalism. Capitalismul a fost atacat si criticat, in ciuda tuturor beneficiilor, de catre aristocrati si posesorii de pamant, deoarece acestia erau nevoiti sa plateasca salarii mult mai mari angajatilor. Mult timp si istoricii au falsificat realitatea afirmand ca fabricile angajau femei si copii in ciuda faptului ca acestia ar fi trait in conditii satisfacatoare. In realitate ei traiau in conditii deplorabile, fabricile oferindu-le astfel hrana necesara. O imbunatatire a conditiilor de trai a putut fi observata dupa Revolutia Industriala, cand numarul populatiei Angliei s-a dublat. Tot in aceasta perioada au inceput sa se realizeze si schimburi de produse intre tari, evitandu-se astfel foametea in Anglia deoarece exporturile realizate constituiau plata pentru hrana importata. Capitalismul este strans legat de capitalul investit, prosperitatea unei tari fiind proportional cu capitalul investit pe individ si provenind din adoptarea politicilor economice sanatoase.

In capitolul doi, Socialismul, Mises pune in evidenta conceptul de libertate economica reprezentata de economia de piata, de sistemul in care cooperarea indivizilor in cadrul diviziunii sociale a muncii e realizata prin intermediul pietei. Libertatea economica este acea libertate care, intr-o economie de piata, ii permite cetateanului sa-si aleaga singur cariera, sa decida singur ce produse sa consume, in concluzie, sa-si organizeze singur viata. In contrast, in regim socialist cariera este stabilita prin decret guvernamental, existand o singura autoritate economica, si ea are dreptul sa controleze toate deciziile referitoare la productie. Insa cea mai importanta diferenta care apare intre cele doua regimuri este proprietatea privata: in Capitalism aceasta forma de proprietate este majoritara si are un deosebit rol
2

in dezvoltarea pietei, pe cand in Socialism nu exista proprietate private, ci numai proprietate de stat. In sistemul socialist nu exista piata, deoarece socialistii considera ca toate relele lumii acesteia provin din existenta pietei si a preturilor pietei si doresc abolirea acesteia. Libertatea in regimul economic de piata exista atunci cand fiecare ii deserveste pe concetatenii sai si este in schimb deservit de acestia. Insa in cazul socialismului, libertatea individuala este anulata, consumatorul nu mai are rol de decizie si toti indivizii trebuie sa se supuna ordinii conducerii statului. Mises spune ca: Libertatea inseamna intr-adevar libertatea de a gresi. Adica un individ trebuie lasat sa faca propriile alegeri,nu fortat,asa cum se intampla in cazul socialismului, unde acesta este anulat si transformat in sclav care intreprinde doar actiunile dictate de superior. Un sinonim pentru socialism este planificarea, acea planificare elaborata de guvern, care nu permite existenta planurilor individuale. Acesta planificare, numita si planificare centrala, depinde de talentul si inzestrarea oamenilor ce alcatuiesc suprema autoritate, numai ei avand puterea de a lua decizii, cu care cetatenii de rand trebuie sa se conformeze. Orice idee care ar putea imbunatati diverse domenii din societate trebuie aprobata de suprema instanta guvernamentala inainte de a fi adoptata. Astfel, fiecare individ supus planificarii guvernamentale poate fi comparat cu soldatul in armata, dupa cum admiteau si Karl Marx, Lenin si alti lideri socialisti intrucat sistemul socialist poate fi considerat extinderea serviciului militar la intregul sistem de productie . In tarile socialiste, nu cetateanul este patron cum se intampla in cazul capitalismului ci Comitetul Central sau Oficiul Central , carora cetatenii trebuie sa le dea ascultare.

In Capitolul 3, Interventionismul , autorul cauta sa dea explicatii cat mai bune si cat mai pe intelesul oamenilor, la fenomenul de interventie a guvernului in mersul pietei, numit generic interventionism. Guvernul tine sasi atribuie puterea care, in economia de piata, apartine consumatorilor, amestecandu-se in formarea preturilor, a salariilor, a dobanzilor si a profiturilor. De regula, guvernul recurge la controlul preturilor dupa ce a inflationat oferta de bani, iar populatia incepe sa se planga de preturile in crestere , fixand un pret maximal (limita superioara pe care o poate atinge un pret ) pentru bunurile pe care aceasta autoritare le considera vitale . Mises abordeaza cateva exemple simple prin care demonstreaza ca, intro economie de piata, sarcina principala a guvernului este doar de a proteja functionarea economiei de piata impotriva fraudei si violentei, si nu aceea de a interveni in bunul
3

mers al acesteia. Primul exemplu oferit este legat de imparatul Diocletian, in a carui perioada exista inflatie, insa intr-o forma primitiva. Inflatia era determinata de inlocuirea treptata, facuta de catre guvern, a argintului din care era confectionata modeda la timpul respectiv, cu cupru, ceea ce a determinat o crestere a masei monetare si a preturilor. Pentru a combate inflatia, guvernul stabileste preturi maximale, insa, in ciuda violentei cu care este impusa practicarea preturilor stabilite, rezultatul este dezintegrarea imperiului roman. Acest exemplu contrazice gandirea multor adepti ai interventionismului, care sustineau ca brutalitatea va ajuta controlul preturilor sa devina efectiv si eficient. Urmatorul exemplu arata cum guvernul intra intr-un cerc vicios prin stabilirea succesiva de preturi maximale la toate bunurile ce tin de productia laptelui. Acest produs este considerat vital si intentia guvernului este aceea de a suplimenta consumul de lapte, prin reducerea pretului, insa rezultatul obtint este tocmai invers: consumatorii ajung sa consume mai putin lapte, deoarece dupa stabilirea pretului maximal, producatorii nu mai sunt dispusi sa produca aceeasi cantitate de lapte ca inainte, deoarece vanzarile nu ar acoperi costurile. Pusi in fata acestei situatii, guvernul decide sa stabileasca preturi si la furaje, pentru ca producatorii de lapte sa nu se mai planga de costurile ridicate de productie insa se intampla exact acelasi scenariu ca in cazul laptelui si astfel se intra intr-un cerc vicios. Mises contrazice astfel ideea conform careia ar exista un al treilea sistem intre capitalism si socialism diferit de acestea, insa care retine calitatile si evita dezavantajele fiecaruia. Subiectul inflatie este abordat in Capitolul 4, capitol cu acelasi nume : Inflatia. Autorul o defineste ca o scadere a puterii de cumparare a unitatii monetare, determinata de un spor al cantitatii de bani, insa exista persoane care, din nefericire, nu identifica cauza inflatiei intr-o crestere a cantitatii de bani ci in cresterea preturilor. Guvernul poate suplimenta tiparirea bancnotelor fara acoperire, preferand aceasta metoda colectarii taxelor de la contribuabili, din mai multe motive cum ar fi: construirea unui nou spital, investitia in infrastructura, combaterea somajului etc. Ideea conform careia inflatia este consecinta felului cum sunt cheltuiti banii guvernamentali este total eronata, deoarece inflatia apare si in conditiile unei alocari a banilor pe care intreaga populatie o considera benefica, insa sursa adevarata a inflatiei este modalitatea de procurare, de catre guvern, a banilor folositi pentru realizarea obiectivelor guvernamentale. O data instaurata, inflatia va afecta in mod diferit oameni, astfel: cei care primesc mai repede banii cei noi beneficiaza de un castig temporar, pe cand cealalta categorie este defavorizata. In timp ce preturile cresc, veniturile celor din aceasta ultima categorie
4

raman constante, deoarece banii cei noi nu au ajuns inca la ei, fiind nevoiti sa plateasca mai mult pe un bun decat cei din prima categorie. Astazi, inflatia este complicata de existenta depozitelor la cerere, pentru acoperirea carora guvernul creeaza bani discretionari . Exista o forma de protectie impotriva guvernelor risipitoare, si aceea este etalonul aur, care da banilor independenta fata de politicile guvernelor si care, din pacate, a fost criticata de multi autori inflationisti, in ziua de azi considerandu-se ridicola posibilitatea intoarcerii la etalonul aur. In concluzie, inflatia este o masura politica deliberata, care trebuie sa inceteze . In Capitolul 5, Investitiile straine, autorul doreste sa scoata in evidenta importanta investiilor tarilor dezvoltate in tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare. In analizarea discrepantei dintre nivelurile diferite de trai din diverse tari trebuie luat in considerare capitalul investit in fiecare dintre aceste tari. Investiile ample de capital reprezinta motivul pentru care in Marea Britanie exista un nivel ridicat de trai. Nivelul de trai reflecta valoarea unei munci prestate. In cazul tarilor subdezvoltate, castigul pentru acelasi gen de munca este mai mic decat in alte tari dezvoltate, nu pentru ca oamenii din tarile subdezvoltate sunt incompetenti, ci din cauza lipsei capitalului necesar pentru procurarea tehnologiilor performante ,etc. O solutie care poate ameliora situatia din tarile sarace o reprezinta in vestitiile straine. Aceste tari importa capital strain ,oferind in schimb actiuni la societatile existente in respectiva tara, astfel completandu-si capitalul autohton. Concluzionand, pentru a se dezvolta, o tara trebuie sa creasca investitiile de capital si sa accepte capital strain. Nicio alta presupusa solutie (protectionismul, interventia guvernamentala, socialismul, violenta sindicatelor etc ) nu are efectul de a creste nivelul de trai al unei tari. In ultimul capitol, Politici si idei, autorul ilustreaza situatia actuala ce poate fi observata in orice tara, si anume faptul ca nu mai exista partide politice, ci doar grupuri de presiune, care isi urmaresc propriul interes, urmarind privilegii, pe seama restului populatiei, dar si ideile celor care adopta politici interventioniste, inflationiste, socialiste , acest capitol reprezentand o sinteza a celorlalte cinci capitole.

In concluzie pot spune ca aceasta carte ofera o perspectiva asupra sistemului economic, fiind capabila sa induca auditoriului celor sase prelegeri o gandire corecta despre economie, politicile economice, solutiile ce pot fi luate pentru diferitele probleme ale economiei. Aceasta putere de convingere vine din abilitatea autorului de a-si argumenta punctele de vedere prin intermediul argumentelor puternice si in acelasi timp cu un grad ridicat de adevar. Iar daca Mises ar trai si in zilele noastre si ar fi invitat sa conferentieze in Romania, acesta ne-ar vorbi despre cum ar fi putut arta o tara cu adevrat capitalist, despre cum am ratat privatizarea generalizat a activelor statului imediat dup revoluie, care ne-ar fi scutit de foarte multe probleme ulterioare: de omaj i de gurile negre din industrie, de inflaia necesar pentru a le astupa, de hora sinistr a arieratelor i a sectorului privat subfinanat n favoarea celui public, de criza perpetu din medicin, transporturi, energie, educaie. Despre cum pensionarii ar fi avut btrnei pros pere dac am fi ncetat prompt schema Ponzi a pensiilor de stat i am fi ad optat sisteme concureniale de pensii private bazate pe investirea capitalului i nu pe redistribuirea taxelor.