Lege Represiuni Politice

Alexandru POSTICĂ
Pavel POSTICĂ
Analiza legislaţiei cu privire la

reintegrarea victimelor represiunilor
politice în drepturile civile.
Studiu realizat în cadrul proiectului “Planul de acţiuni Uniunea

Europeană – Republica Moldova: document accesibil publicului”.
Implementat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT
şi EXPERT-GRUP cu sprijinul financiar al Departamentului Marii
Britanii pentru Dezvoltare Internaţională (DFID)
2007
Notă: Numai autorii sunt responsabili de afirmaţiile şi concluziile expuse, care nu sunt în mod necesar împărtăşite
de Departamentul Marii Britanii pentru Cooperare Internaţională (DFID), EXPERT-GRUP sau ADEPT.
CZU 347.23-058.64-054.74
Autori:
Alexandru Postică, director executiv Asociaţia PROMO-LEX
Pavel Postică, jurist Asociaţia PROMO-LEX
Descrierea Cip a Camerei Naţionale a Cărţii

Postică, Alexandru
Analiza legislaţiei cu privire la reintegrarea victimelor
represiunilor politice în drepturile civile / Alexandru Postică,
Pavel Postică. - Ch. : Bons Offices, 2007. - 46 p.
ISBN 978-9975-80-029-7
1000 ex.
347.23-058.64-054.74
ISBN 978-9975-80-029-7
Cuprins
Capitolul I
Necesitatea abordării temei 4
Capitolul II
Cadrul legislativ al problemei victimelor represiunilor
politice 12
Capitolul III
Probleme ce apar în implementarea cadrului juridic
existent 22
Capitolul IV
Recomandări 28
Anexe 34
CAPITOLUL I
1
Necesitatea abordării temei
Trecutul este cheia viitorului.
Sfârşitul secolului XX a fost marcat de unul din cele mai
mari evenimente din istoria umanităţii – sucombarea sistemului to-
talitar comunist în Europa Centrală şi de Est. Astfel, forţa dreptului
a triumfat încă o dată asupra dreptului forţei. Dar această triumfare
nu înseamnă şi uitarea fărădelegilor comise pe parcursul anilor de
aceste regimuri totalitare, inclusiv şi în Moldova. Mai mult ca atât,
urmează să întreprindem măsuri urgente şi viabile pentru a repara
daunele cauzate de regimul totalitar.
Pe parcursul istoriei observăm că populaţia din Republica
Moldova (ne referim la populaţia care a locuit pe teritoriul actual
al republicii), a fost supusă în repetate rânduri unor strămutări for-
ţate. În urma acestor strămutări populaţia a pierdut dreptul său de
proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. Nu vom vorbi
în acest studiu despre pierderea dreptului de libertate personală, de
circulaţie sau, şi mai mult, a dreptului la viaţă. Ultimele nu mai pot
fi restabilite decât prin simpla recunoaştere a faptului violării lor şi
acordării unor recompense morale. Dar o situaţie total diferită ob-
servăm la violarea dreptului de proprietate. Este de la sine înţeles
că unele bunuri imobile, în special case de locuit, terenuri ş.a., s-au
mai păstrat şi ar fi posibilă retrocedarea acestora foştilor proprietari,
adică persoanelor represate.
Din punct de vedere istoric primele valuri de strămutare for-
ţată masivă a populaţiei din teritoriul Moldovei de astăzi au avut loc
în 1812, 1824 şi 18431. Ca urmare a timpului trecut din perioadele
1
Anatolie Muntean, Nicolae Ciubotaru „Românii de la est. Războiul de pe Nistru (1990-
1992)”, AGER Economistul, Bucureşti 2004.
4 EXPERT-GR UP / ADEPT
indicate şi până la momentul de faţă nu vom putea stabili cu cer-
titudine cine a fost proprietar al unor terenuri, mai mult decât atât
proprietarii direcţi al acestora sigur nu mai sunt în viaţă.
În schimb au avut loc valuri de strămutare forţată a popula-
ţiei în anii 1919, 1929-1933, 13 iunie 1941, 6 iulie 1949 şi 1 aprilie
1951. Astfel, de la primele strămutări forţate masive din secolul XX
s-au scurs deja 87 ani, iar de la ultima - circa 55 ani. În cadrul acesto-
ra din locurile de reşedinţă au fost strămutate peste 100000 persoane,
şi putem fi siguri că o parte din aceste persoane mai sunt încă în via-
ADEPT
ţă. Cu alte cuvinte, mai avem o şansă reală de a întreprinde măsuri
în vederea triumfării forţei dreptului asupra dreptului forţei, pentru o
/
categorie de persoane victime ale unui regim totalitar.
EXPERT-GRUP
Aceste valuri de strămutări forţate au avut loc în baza unor
decizii a organelor de resort prin care erau „condamnate” pentru
unele abateri socotite ilegale pe acele timpuri, cu toate că formal
aceste acţiuni contraveneau legislaţiei existente, precum şi tratate-
lor internaţionale. În general, aceste decizii erau pur formale, fiind
justificate în numele teoriei luptei de clasă şi a principiului dictaturii
proletariatului, dar având drept scop final legiferarea eliminării din
viaţă sau strămutării de pe un teritoriu anumit a unor categorii de
persoane. În afară de aceste metode de condamnare prin care popu-
laţia era strămutată din teritoriul său de reşedinţă, mai erau aplicate
şi alte metode de strămutare prin care populaţia din Moldova era
trimisă la prestarea de munci în alte regiuni decât cele de baştină,
privaţiune de libertate, exilare şi altele.
Pe parcurs Moldova a iniţiat diverse acte care în sine ur-
măreau scopul de a restabili în drepturi persoanele represate, dar
eficienţa lor s-a dovedit a fi foarte mică din diferite considerente.
La moment, ţara noastră îşi propune un obiectiv greu de realizat şi
anume apropierea de Uniunea Europeană. Nu vorbim aici de apro-
pierea teritorială fiindcă ea nu este cea mai importantă, ci vorbim
despre apropierea ca stat de drept şi democratic, aşa cum sunt statele
membre ale Uniunii Europene.
5
Pentru a pretinde că suntem un stat de drept şi democratic
trebuie să demonstrăm că nu avem şi nu admitem încălcări în masă
ale drepturilor omului. Nu putem spune că încălcări ale drepturilor
omului nu ar fi şi în ţările UE, dar ele nu sunt în masă. Mai mult ca
atât, în cazul în care se constată încălcări ale drepturilor omului în
aceste state, persoanele în privinţa cărora s-au admis încălcările res-
pective beneficiază de consiliere corespunzătoare situaţiei.
La momentul de faţă Republica Moldova a iniţiat un şir de
proiecte, planuri şi strategii în diverse domenii. În opinia noastră,
cel mai important proiect în derulare este implementarea Planului
de Acţiuni Uniunea Europeană – Moldova. Cu regret, nu am putut
să găsim în acest plan referiri la protecţia dreptului de proprietate.
S-ar părea că acest drept este garantat de diverse tratate, convenţii
internaţionale şi legi interne. Părerea noastră este că în Republica
Moldova acest drept nu este garantat pentru toate categoriile de per-
soane. Şi în acest studiu dorim să arătăm că nu se respectă dreptul de
proprietate a persoanelor care au fost strămutate forţat din locul de
baştină de către regimul totalitar comunist.
Practic toate persoanele represate de regimul comunist sunt
astăzi persoane în etate. În Moldova nu există o lege specială care
ar garanta drepturile şi interesele tuturor persoanelor în etate. Există
însă o lege cu privire la veterani2, care prevede acordarea de drepturi
şi garanţii şi realizarea măsurilor care le garantează sănătatea şi bu-
năstarea, în scopul asigurării unui trai decent. Această lege arată că
statul îşi asumă răspunderea pentru a garanta un trai decent unor ca-
tegorii de populaţie, dar considerăm că o asemenea atitudine trebuie
adoptată şi pentru categoria specială de persoane care sunt victime
ale regimului totalitar comunist.
În acest studiu am dori să evidenţiem o problemă majoră a
2
Art. 1 şi 3 din Legea Republicii Moldova nr.190 din 08.05.2003 „Cu privire la vete-
rani”.
Republicii Moldova care, fiind privită sub aspectul integrării ei în
Uniunea Europeană, ar crea pentru statul nostru probleme serioase.
Această problemă este problema victimelor represiunilor politice din
timpul guvernării regimului totalitar comunist. Rădăcinile acesteia
merg prea departe şi neglijarea lor va aduce consecinţe nefaste.
Problema acestor persoane trebuie examinată la modul se-
rios din următoarele considerente:
1. Numărul foarte mare de victime ale regimului totalitar comunist.
ADEPT
2. Timpul îndelungat care a trecut din momentul represiunilor comi-
/
se în adresa victimelor.
EXPERT-GRUP
3. Prin represiuni le-a fost grav afectat dreptul de proprietate asupra
unor bunuri mobile sau imobile.
1
4. Aceste persoane sunt mai dezavantajate social în raport cu vetera-
nii celui de-al II-lea război mondial.
5. Odată cu trecerea timpului numărul acestor persoane este tot mai
mic.
6. Datorită vârstei lor înaintate aceste măsuri se mai pot răsfrânge
asupra victimelor nemijlocit şi nu a urmaşilor acestora.
7. Din momentul deposedării de bunuri şi până în prezent ultimele au
fost dobândite cu bună credinţă de alte persoane. Pe parcurs numărul
acestor tranzacţii se poate mări respectiv se măreşte şi numărul per-
soanelor, dobânditori de bună credinţă a acestor bunuri. O eventuală
retrocedare a bunurilor în proprietatea victimelor sau urmaşilor aces-
tora măreşte numărul persoanelor care au obţinut şi dispun cu bună
credinţă de aceste bunuri iar cu mărirea acestui număr de persoane se
măreşte şi responsabilitatea statului faţă de ele.
Pe parcursul perioadei socialiste au fost supuse represiunilor, con-
form unor date, circa 100000 mii persoane mature şi copii. Nu toţi
7
din ei au supravieţuit şi nu toţi s-au întors pe meleagurile natale,
dar o parte din ei totuşi mai sunt în viaţă. Cât mai sunt în viaţă, ei
au nevoie ca statul în care trăiesc să se întoarcă cu faţa spre ei, să
recunoască greşelile predecesorilor şi să le repare la momentul cât
mai rapid cu putinţă.
Din punctul nostru de vedere, atitudinea luată faţă de aceste
persoane trebuie să parcurgă cel puţin două etape:
1. Recunoaşterea faptului că în adresa lor au fost comise careva abu-
zuri de fapt şi de drept, şi respectiv reabilitarea lor.
2. Repararea acestor greşeli cît mai rapid cu putinţă.
Aceste acţiuni trebuie întreprinse de legislativ prin statuarea
unor prevederi legale în acest sens. Mai mult ca atât, aceste preve-
deri trebuie traduse în viaţă, în aşa fel încât să asigure o satisfacţie
echitabilă a victimelor supuse unor represiuni.
După cum arată practica Curţii Europene a Drepturilor Omu-
lui scopul despăgubirilor acordate cu titlu de „satisfacţie echitabilă”
este acela de a-l repune pe reclamant, în măsura posibilului, în situaţia
în care s-ar fi aflat acesta dacă încălcarea nu s-ar fi produs3. Din aceste
considerente putem deduce lejer că pentru a dispune de o satisfacţie
echitabilă victima, în cazul de faţă, victima regimului totalitar comu-
nist, trebuie să beneficieze de:
– recunoaşterea de către stat a violării drepturilor sale fundamentale
de către vechile regimuri totalitare comuniste.
– repararea prejudiciilor materiale ca rezultat al abuzurilor admise în
acestor persoane.
– repararea prejudiciilor morale pe care persoana le-a suferit în urma
abuzului din partea organelor regimului totalitar comunist şi/sau regi-
mului constituţional existent în timpul examinarii litigiului.
3
Luke Clements, Nuala Mole, Alan Simmons „Drepturile europene ale omului: înainta-
rea unei cauze pe baza Convenţiei”, Editura Cartier, septembrie 2005.
Mai mult ca atât, aceste momente au fost evidenţiate şi în Rezoluţia
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1096 din 1996 (vezi
anexa nr.1).
În punctul 8 ale acesteia observăm că Adunarea recomandă
statelor membre să acorde persoanelor care au fost condamnate pe
nedrept, odată cu reabilitarea acestora, şi alocarea unor despăgubiri
materiale, despăgubiri care nu trebuie să fi inferioare celor acordate
persoanelor condamnate ilegal în prezent, pentru crime de drept co-
mun. În atare situaţie observăm că CEDO alocă despăgubiri destul
ADEPT
de mari persoanelor care s-au aflat ilegal în detenţie sau privaţi ilegal
de dreptul său de proprietate4. Pentru a evita eventuale condamnări la
/
EXPERT-GRUP
Curte, Moldova ar trebui să ţină cont de acest punct al Rezoluţiei, mai
ales dacă privim acest punct dintr-o eventuală perspectivă de apro-
piere sau aderare a Moldovei la Uniunea Europeană. În caz contrar,
neexecutarea acestui punct al Rezoluţiei ar duce la prelungirea terme-
1
nelor privind decizia de aderare a Moldovei la UE.
Conform prevederilor punctului 10 al Recomandării citate
mai sus, bunurile care au fost în mod ilegal sau pe nedrept expropriate
de stat în diverse moduri în timpul regimurilor totalitare comuniste,
urmează să fie restituite proprietarilor în întregime, în măsura posibi-
lului. Aceasta se referă la bunurile care s-au păstrat în natură la mo-
mentul de faţă şi ele pot cuprinde terenuri de pământ, case de locuit,
plantaţii multianuale, păduri sau rezervoare de apă. În mod firesc,
Adunarea lasă la discreţia statului să stabilească posibilitatea restituirii
în natură a acestor bunuri, dar restituirea trebuie să fie eficientă. Mai
mult ca atât, restituirea nu trebuie să prejudicieze drepturile proprie-
tarilor actuali care au obţinut aceste bunuri cu bună credinţă sau le
ocupă temporar cu bună credinţă. Totodată, în cazul în care restituirea
în natură a bunurilor este imposibilă, persoanelor represate trebuie să
le fie atribuită o indemnizaţie materială corectă.
4
Spre exemplu în cauza Papamochalopoulos şi alţii contra Greciei (1995) Curtea a acor-
dat o sumă de 1.355.200.000 drahme (echivalentul a 4.420.000 dolari SUA) în calitate
de prejudiciu material.
9
Cel mai important moment la acest capitol este faptul că Adu-
narea recomandă statelor ca contestaţiile şi litigiile legate de situaţiile
individuale de restituire a proprietăţii să fie soluţionate de tribunale,
în opinia noastră de către instanţele de judecată şi nu organe speciale
create de stat în acest sens. Numai instanţa de judecată, conform prin-
cipiului independenţei judecătorilor, ar putea examina just şi obiectiv
cazurile date. Alte persoane ar putea fi influenţate de către organele
ierarhic superioare şi în acest fel ar putea apare dubii serioase referitor
la corectitudinea examinării acestor cazuri.
În punctul 9 al Recomandării observăm şi faptul că statelor li
se recomandă acordarea accesului public la dosarele serviciilor secre-
te şi permiterea persoanelor interesate să examineze dosarele fostelor
servicii secrete dacă ele se referă la ele. Credem acest lucru este foarte
important din considerentul că în aceste dosare pot fi regăsite actele şi
probele, practic incontestabile, ce ţin de volumul şi mărimea bunurilor
care au fost supuse exproprierii din partea statului. Anume aceste acte
şi documente ar servi un punct iniţial de pornire privind acordarea in-
demnizaţiilor materiale corecte.
Mai mult ca atât, observând atitudinea indiferentă sau ne-
glijenţa unor state faţă de recomandarea nr.1096, la 25 ianuarie 2006
de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a fost emisă o
nouă recomandare nr.1481 (2006) care practic dublează recomandarea
citată mai sus (vezi anexa nr.2). Cu toate că această recomandare in-
dică mai mult la reexaminarea istoriei comunismului în fiecare stat
parte, distanţarea clară de crimele comise de aceste regimuri totalitare
şi condamnarea lor fără ambiguitate, putem găsi în ea şi necesitatea
acordării unei atenţii sporite victimelor crimelor comise de aceste re-
gimuri sau familiilor acestora. Mai mult ca atât, statele trebuie să de-
monstreze compasiunea, înţelegerea şi recunoaşterea suferinţelor lor.
Aceasta ar corespunde, în opinia noastră, cerinţelor punctelor 8-10 a
Recomandării nr.1096 (1996).
Observăm că în Moldova, cel puţin la momentul de faţă, sunt
întreprinse de legislativ o serie de acţiuni în vederea soluţionării aces-
tor probleme. Astfel de către legislativ a fost aprobată modificările la
Legea specială destinată reabilitării victimelor regimului totalitar co-
munist, asupra căreia ne vom expune în continuare. Dar simpla apro-
bare a unei legi nu este suficientă, astfel ţine de competenţa executivu-
lui de a întreprinde măsuri în vederea transpunerii în viaţă şi executării
acesteia. Din păcate, acţiunile executivului mai lasă de dorit.
ADEPT
/
EXPERT-GRUP
1
11
CAPITOLUL II
Cadrul legislativ al problemei victime-

lor represiunilor politice
Problemele ce ţin de revendicarea averii confiscate, naţiona-
2
lizate sau luate în alt mod de către regimul totalitar comunist în anii
1917-1989, precum şi achitarea compensaţiilor pentru avere şi sufe-
rinţele ce le-au avut victimele acestuia, au cunoscut o atenţie sporită
începând cu 1989, când s-a încercat o primă reabilitare a lor. Până la
acel moment Uniunea Sovietică nu dorea să recunoască atrocităţile în
masă ce au fost comise de către regim sub nici o formă.
Începând cu anul 1989 şi până la momentul de faţă actele nor-
mative emise pentru această categorie de persoane erau în permanenţă
modificate şi anulate. Pe parcursul a 16 ani au fost emise câteva zeci
de acte în acest sens. Chiar şi la momentul de faţă mecanismul existent
este imperfect şi nu corespunde rigorilor legislaţiei europene.
În continuare vom prezenta succint evoluţia cadrului legisla-
tiv ce ţine de problematica abordată.
Primul act normativ care prevedea recuperarea prejudiciilor
victimelor represiunilor a fost Hotărârea Consiliului de Miniştri al
R.S.S Moldoveneşti nr. 151 din 24 mai 1989 “Cu privire la restituirea
bunurilor şi compensarea daunelor cetăţenilor, strămutaţi în mod nele-
gitim în anul 1949”5. Nu putem spune că această hotărâre a reprezentat
un act de reabilitare totală a persoanelor ce au avut de suferit în urma
represiunilor staliniste, ea referindu-se în special persoanelor care au
fost deportate doar în anul 1949. Cu toate acestea, este remarcabil fap-
tul că pentru prima dată în istoria Uniunii Sovietice a fost recunoscută,
deşi parţial, ilegalitatea regimului şi atrocităţile ce au fost săvârşite.
5
Veştile R.S.S.M., 1989, nr. 6, art. 144.
Actul în baza căruia a fost dispusă restituirea averii a fost Ho-
tărârea Consiliului de Miniştri al R.S.S Moldoveneşti nr. 103 din 9
aprilie 1990 “Cu privire la modul de restituire a averii şi reparare a
prejudiciilor unor categorii de cetăţeni, care au fost supuşi fără temei
represiunilor în perioada anilor 1930-40 şi începutul anilor 1950”6.
Aceasta prevedea crearea comisiilor de reabilitare care urma să de-
termine valoarea averii confiscate şi dispunea încasarea sumelor, din
conturile comitetelor executive şi kolhozurilor sau sovhozurilor în
proprietatea cărora a intrat averea luată ilegal. Această hotărâre, pe
ADEPT
lângă achitarea compensaţiilor, mai prevedea şi retrocedarea caselor
de locuit care au fost confiscate de la persoanele deportate şi transmise
/
gratuit organelor de gestionare a fondului locativ, autorităţilor publice
EXPERT-GRUP
locale şi cetăţenilor. Cu toate acestea o mare parte din beneficiarii aces-
tui act nu au putut primi casele de locuit deoarece exista o prevedere
abuzivă care lăsa la discreţia comisiilor retrocedarea caselor. Această
2
prevedere permitea refuzarea retrocedării în cazul în care restituirea
era imposibilă, fără a specifica cazurile concrete sau modalitatea de
stabilire a imposibilităţii de restituire în natură a bunurilor. Comisiile
însă considerau că este imposibilă retrocedarea caselor chiar şi în ca-
zul în care ele erau ocupate de alte persoane.
În cazul în care casa de locuit nu se păstra sau restituirea ei era
imposibilă, valoarea averii confiscate ce putea fi compensată persoane-
lor deportate nu putea depăşi suma de 7000 ruble. În 1990 suma această,
în comparaţie cu averea ce a fost deţinută, era o sumă derizorie. Mai
mult ca atât, în lumina faptului că despăgubirile erau achitate în momen-
tul destrămării Uniunii Sovietice, iar sumele achitate de către comitetele
executive erau transferate direct pe cartelele de economii, sumele pri-
mite în lei moldoveneşti s-au redus la 7 lei. În o astfel de situaţie s-au
pomenit circa jumătate din toate persoanele deportate. Formal, autorită-
ţile au introdus această categorie de persoane ca persoane despăgubite,
limitându-le posibilitatea de a cere pe viitor plată oricăror despăgubiri.
6
13
La numai un an şi 4 luni de la emiterea hotărârii care permitea
restituirea averii sau achitarea compensaţiilor, procedura de restituire
a fost stopată şi asta deoarece în conformitate cu Hotărârea Guvernu-
lui R.S.S. Moldova nr. 384 din 10 octombrie 1990 “Despre sistarea
acţiunii Hotărârii Consiliului de Miniştri al R.S.S.M. din 24 mai 1989
nr. 151 “Cu privire la modul de restituire a bunurilor şi compensare
a daunelor cauzate cetăţenilor, strămutaţi în mod nelegitim în anul
1949”7, activităţile comisiilor au fost stopate.
După o stagnare a situaţiei timp de doi ani, la 08.12.1992, Parlamentul
Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la reabilitarea victime-
lor represiunilor politice, nr.1225-XII. Pentru Republica Moldova, un
stat tânăr subjugat timp de 50 ani de un regim criminal, condamnarea
represiunilor politice săvârşite de organele de stat administrative, ju-
diciare şi extrajudiciare în perioada regimului totalitar şi încălcarea
gravă de către aceste organe a normelor de drept şi morale8 a fost nu
numai o obligaţie, dar şi o necesitate. Legea emisă era elaborată în
scopul reabilitării victimelor represiunilor, repunerii lor în drepturile
politice, sociale şi cetăţeneşti, compensării pagubelor materiale prici-
nuite, precum şi lichidării altor consecinţe ale samavolniciei regimului
totalitar.
În corespundere cu legea represiunea a fost definită drept
curmarea de vieţi omeneşti, măsurile de constrângere întreprinse de
către stat faţă de cetăţeni din motive politice, naţionale, religioase sau
sociale sub formă de privaţiune de libertate, deportare, exilare, trimi-
tere la muncă silnică în condiţii de limitare a libertăţii, expulzare din
ţară şi lipsire de cetăţenie, expropriere, internare forţată în instituţii de
psihiatrie, sub altă formă de limitare a drepturilor şi libertăţilor per-
soanelor declarate periculoase din punct de vedere social pentru stat
sau pentru regimul politic, realizate în baza deciziilor organelor de stat
administrative, judiciare şi extrajudiciare.
7
8
Preambulul Legii nr.1225-XIII din 08.12.1992.
Persoanele care au avut de suferit în urma acestor acţiuni au
fost declarate victime ale represiunilor şi a fost dispusă restabilirea lor
în drepturi.
Iniţial prin lege se pare că au fost stabilite condiţii echitabile
de repunere în drepturi, dreptul de a cere restituirea averii sau achi-
tarea de compensaţii, acordare de înlesniri acestei pături sociale în
diverse domenii cum ar fi: dreptul la condiţii preferenţiale de privati-
zare, dreptul la diverse servicii sociale, drepturi la stagiu suplimentar
etc. Cu timpul, însă, unele facilităţi au fost eliminate din lege, iar în
ADEPT
privinţa altor care au fost inevitabile reabilitării au fost create meca-
nisme care au tergiversat realizarea lor.
/
EXPERT-GRUP
În acelaşi timp, prin Hotărârea Parlamentului RM pentru pu-
nerea în aplicare a Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor
politice săvârşite de regimul comunist totalitar de ocupaţie9 statul şi-a
2
asumat o serie de obligaţii, cele mai importante din ele fiind:
– elaborarea şi aprobarea modului şi termenului de restituire a bunuri-
lor materiale persoanelor reabilitate;
– colaborarea în problema depistării materialelor referitoare la repre-
siunile politice în contractele bilaterale cu statele - fostele republicii
unionale;
– abordarea cu Guvernul Federaţiei Ruse, succesorul U.R.S.S., a
problemei obţinerii de mijloace băneşti pentru compensarea pagube-
lor materiale pricinuite cetăţenilor Republicii Moldova supuşi repre-
siunilor politice.
– identificarea persoanelor care au participat nemijlocit la represiuni
politice şi luarea de măsuri necesare atragerii la răspundere a acestor
persoane.
Dacă ar fi să luăm primele două obiective am putea constata că orga-
9
Hotărîrea Parlamentului nr. 1226 adoptată la 08.12.1992.
15
nele abilitate au mimat o încercare de a le realiza. În aşa mod au fost
emise mai multe Hotărâri de Guvern care s-au perindat una după alta,
fiecare din ele fiind cel puţin improprie obiectivelor stipulate.
Celelalte două obiective se pare că sunt teme tabu al organelor de stat.
Deşi au avut suficiente posibilităţi de a pune problema ce ţine de ob-
ţinerea de despăgubiri pentru compensarea pagubelor materiale prici-
nuite cetăţenilor Republicii Moldova, de către succesorul U.R.S.S.,
asemenea ţărilor baltice, Guvernul Republicii Moldova preferă să nu
întreprindă nici o măsură în acest sens.
Ce ţine de identificarea persoanelor care au participat nemijlocit la
represiuni, deşi legislaţia în vigoare prevede că lucrătorii organelor
VCK, GPU - OGPU, NKVD, MGB, KGB, lucrătorii procuraturii,
judecătorii, membrii aşa-ziselor “dvoiki”, “troiki”, ai “consfătuirilor
speciale”, lucrători altor organe cu funcţii analoge, care au partici-
pat la anchetarea şi examinarea dosarelor cu privire la represiunile
politice si care au comis încălcarea legilor în vigoare la momentul
represiunii, precum şi lucrătorii organelor administrative sovieti-
ce şi de partid care au participat intenţionat la represiunile politice
prin falsificarea materialelor din dosare poartă răspundere penală,
nu există vreun caz de condamnare pentru astfel de temeiuri. Mai
mult chiar, la moment unele dintre persoanele vizate dispun chiar de
mai multe drepturi şi beneficii decât persoanele care au fost supuşi
represiunilor. O situaţie anormală pentru un stat de drept cum tinde a
fi Republica Moldova.
Deşi legea putea fi considerată ca una bună, oricum une-
le prevederi din ea până la momentul de faţă lezează memoria şi
amintirea persoanelor ce au avut de suferit de pe urma represiunilor,
mai cu seamă acestea sunt persoanele ale căror rude au decedat în
locurile de represiune sau în drum spre ele. Astfel, conform art.14
al legii soţii care nu au întemeiat o altă familie, părinţii sau copiii
persoanelor executate în urma represiunilor politice sau decedate în
locurile de deţinere specială sau în drum spre ele, care sînt cetăţeni
ai Republicii Moldova, primesc, la cerere, o compensaţie în mărime
de 540 lei pentru fiecare persoană executată sau decedată, suma fiind
plătită lunar în rate şi în modul stabilit de Guvern. Astfel dacă alte
ţări, inclusiv România achită despăgubiri morale pentru orice per-
soană în privinţa căreia au fost aplicate măsuri de represiune, atunci
autorităţile moldoveneşti au decis să „despăgubească” numai în ca-
zul în care în locurile de detenţie persoanele au decedat. În aşa mod,
o viaţă umană a fost preţuită la suma de 30 de salarii minime, bani
care urmau a fi achitaţi în rate.
ADEPT
Conform articolului 12 al Legii, Guvernul urma în termen
de 3 luni să adopte actele necesare implementării mecanismului de
/
EXPERT-GRUP
restituire a averii precum şi de plată a compensaţiilor sau a valorii
averii.
La 11.03.1993 Guvernul a adoptat Hotărârea despre măsurile
2
pentru realizarea Legii cu privire la reabilitarea victimelor represiu-
nilor politice10. Această Hotărâre a reprezentat o primă încercare de
a stabili un mecanism de restituire a averii victimelor represiunilor
politice. Cu toate acestea ea a reprezentat nu altceva decât o dublare a
Hotărârii Sovietului de Miniştri nr.151, cu o excepţie că această deja
prevedea un plafon maxim de 200 mii de ruble, pentru averea ce nu
poate fi restituită.
Această situaţie a durat doi ani de zile, timp în care comite-
tele executive au „despăgubit” aproape o pătrime din numărul total
al persoanelor reabilitate. Cu toate acestea practica de restituire era
diferită în dependenţă de regiune şi localităţi. Unele comitete exe-
cutive preferau retrocedarea averii, chiar dacă imobilele se aflau în
posesia altor persoane, alte comitete preferau dispunerea achitării
sumelor respective.
Având în vedere că exista o mulţime de acte normative ce
ţineau de problematica persoanelor reabilitate, la data de 26.05.95
10
Hotărîrea de Guvern nr.128 din 11.03.1993.
17
Guvernul a adoptat Hotărârea de Guvern nr.338, prin care s-a făcut o
încercare de a crea un mecanism nou de revendicare a averii, achită-
rii de compensaţii pentru avere. În baza Hotărârii s-a stabilit că între-
prinderile, instituţiile şi organizaţiile cu orice formă de proprietate
(succesorii lor în drepturi) şi cetăţenii (moştenitorii acestora), cărora
iniţial li s-a transmis fără plată averea represaţilor confiscată, naţio-
nalizată sau luată în orice alt mod, o restituie cetăţenilor Republicii
Moldova, supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi în baza
cererilor personale ori ale moştenitorilor lor. În cazurile când, din
motive obiective, averea nu s-a păstrat şi nu poate fi restituită, se va
recupera valoarea ei, care se va determina prin aplicarea preţurilor în
vigoare la data satisfacerii cererii.
Pentru a avea aceiaşi consecvenţă în acţiuni, Guvernul a stabilit ace-
laşi plafon maxim în valoare de 200 lei, dintre care pentru clădi-
ri urma să se achite până la 100 lei şi pentru alte bunuri - până la
100 lei. Această suma urma să-i revină fiecărei familii de deportaţi.
Astfel, pentru patrimoniul unei familii de gospodari („culaci”) care
putea să deţină în proprietate importante fâşii de teren, case şi altă
avere, a fost stabilită o compensaţie cu care se putea procura doar
nişte elemente ale mobilierului. O astfel de situaţie este contrară nu
doar prevederilor constituţionale, dar şi bunului simţ.
Este de menţionat că actele normative emise nu prevedeau
o modalitatea de contestare eficientă a deciziilor aprobate de comite-
tele executive. Astfel în Hotărârea de Guvern nr.338 din 26.05.1995
găsim o prevedere conform căreia deciziile organelor administraţiei
publice locale cu privire la restituirea averii, recuperarea valorii ei
sau achitarea compensaţiilor ar putea fi atacate în modul prevăzut de
Legea cu privire la petiţionare. Dat fiind faptul că litigiile apărute
sunt patrimoniale, deoarece ţin de recuperarea sumelor sau retroce-
darea caselor, atacarea deciziilor comisiilor în baza legislaţiei cu pri-
vire la petiţionare ar determina instanţele de judecată să examineze
numai condiţiile de formă ale deciziilor adoptate, dar în nici un caz
nu permitea instanţelor să examineze fondul cauzei. Respectiv nu
putem considera că persoanele „despăgubite” au avut dreptul la un
recurs efectiv.
Această situaţie de incertitudine a durat pe parcursul unei perioade
de circa 4 ani, până la emiterea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.41
din 20.07.1999. Curtea Constituţională a considerat că abilitatea Gu-
vernului, prin dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 1225-XII
din 8 decembrie 1992, cu dreptul de a stabili modul de restituire a
averii şi de recuperare a costului ei, precum şi mărimea plăţii pentru
imobil, contravine principiului constituţional cu privire la separaţia
ADEPT
puterilor în stat în putere legislativă, putere executiva şi putere jude-
cătorească. Prin dispoziţiile art.12 alin.(3) din Legea nr.1225-XII,
/
EXPERT-GRUP
de fapt, s-a produs transferarea răspunderii politice pentru modul de
soluţionare a problemei în cauză de la Parlament, ca organ repre-
zentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării, la
organele executive.
Curtea Constituţională a constatat, că prevederile punctelor
2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 338 din 26 mai 1995 sînt necon-
stituţionale şi în fond. Stabilirea de către Guvern a plafonului achi-
tărilor de până la 200 lei şi 90 lei pentru averea nelegitim confiscată
2
sau naţionalizată, care nu putea fi restituită în natură, contravi-
ne clauzelor art. 53 alin. (1) din Constituţie. Articolul nominalizat
stipulează că persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate
publică, printr-un act administrativ, este îndreptăţită să obţină recu-
noaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei. Sumele propuse de
Guvern ca reparaţii erau derizorii şi nicidecum nu corespund sen-
sului pe care-l comportă noţiunea “repararea pagubei” din articolul
constituţional citat mai sus11.
După emiterea acestei Hotărâri a Curţii Constituţionale abia
la data de 15.07.2002 Guvernul a abrogat prevederile anticonstituţio-
nale prin Hotărârea nr. 938.
11
Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.41 din 20.07.1999.
19
În această perioadă de timp 20.07.1999 şi până la momentul
de faţă comisiile nu au mai examinat cererile cu privire la restituirea
averii şi nu au emis nici o decizie în acest sens. Aceasta s-a produs
din motiv că prin Hotărârea Curţii Constituţionale s-a statuat faptul
că elaborarea mecanismului de retrocedare a averii ţine numai de
competenţa Parlamentului care urmează să adopte o lege specială în
acest sens. În aşa mod, unica soluţie de a spera la restituirea averii au
fost instanţele de judecată care urmau să aplice prevederile Legii cu
privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice.
Deşi începând cu anul 2001 au existat mai multe proiecte de
legi cu privire la modificarea articolului 12 din Legea specială, ce ţine
de mecanismul de restituire a averii, Parlamentul nu a examinat nici
un proiect de lege. Ca urmare a rezoluţiei nr. 1481 a APCE cu privire
la necesitatea unei condamnări internaţionale a crimelor regimului co-
munist totalitar, legiuitorul s-a arătat nevoit în sensul direct al cuvân-
tului de a adopta modificările stabilite.
În acest sens la data de 29.06.2006 parlamentul a adoptat în a
doua lectura modificările la art.12 din Legea cu privire la reabilitarea
victimelor represiunilor politice.
Aceste modificări în principiu reflectă textul Hotărârii de
Guvern nr.338, care a fost declarată neconstituţională în parte, cu
excepţia că nu a fost prevăzută plafonarea despăgubirilor. Nu putem
considera că este o lege perfectă, însă cel puţin legea prevede expres
debitorul plăţilor care urmează a fi achitate persoanelor deportate şi
un mecanism clar de soluţionare a cererilor, ceea ce a lipsit în actele
anterioare.
Aşadar, pentru a revendica averea sau a primi o compensa-
ţie pentru avere beneficiarii (persoanele cărora le-a fost confiscată,
naţionalizată sau luată în alt mod averea, sau moştenitorii lor) vor
trebui să depună o cerere de restituire a bunurilor comisiilor spe-
ciale create de autorităţile administraţiei publice locale a raioa-
nelor, municipiilor Chişinău şi Bălţi, unităţii teritoriale autonome
Găgăuzia, în al căror teritoriu persoanele reabilitate au domiciliat
la momentul reprimării. În obligaţia comisiilor va intra identifi-
carea bunurilor ce urmează a fi restituite şi va determina valoarea
acestora în baza documentelor ce atestă confiscarea, naţionalizarea
bunurilor sau scoaterea lor în orice alt mod din posesie. Termenul
în interiorul căruia urmează să fie depusă cererea de restituire a
bunurilor este de trei ani din momentul cînd persoana a aflat despre
reabilitarea sa.
ADEPT
/
EXPERT-GRUP
2
21
CAPITOLUL III
Probleme ce apar la implementarea

cadrului juridic existent
După cum am enunţat mai sus, deşi a fost creat un mecanism de resti-
3
tuire a averii sau achitarea compensaţiilor, la implementarea legii vor
apărea o multitudine de probleme de ordin juridic şi economic care
vor agrava şi mai mult situaţia victimelor represiunilor politice şi va
pune în pericol securitatea economică a bugetelor locale ca urmare a
imposibilităţii recuperării efective a prejudiciilor cauzate victimelor
represiunilor. Acest mecanism va începe să funcţioneze de la 1 ianua-
rie 2007.
Anterior, la elaborarea proiectului de lege am înaintat mai
multe propuneri cu privire la legea modificată, cu părere de rău numai
unele au fost aplicate şi aprobate.
Aşadar conform articolului 12 aliniat 1 a Legii cu privire la
reabilitarea victimelor represiunilor politice „cetăţenilor Republicii
Moldova supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi li se res-
tituie, la cererea lor sau a moştenitorilor lor, bunurile confiscate, na-
ţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia lor”. Astfel statul
şi-a asumat întreaga responsabilitate ce ţine de restituirea întregului
patrimoniu care a fost confiscat, naţionalizat sau luat în alt mod de
la persoanele supuse represiunilor politice, careva excepţii de la res-
tituire nefiind stabilite. Important este şi faptul că statul garantează
restituirea şi bunurilor ce au fost în posesiune şi care au ieşit în alt mod
din posesie, altfel decât confiscare şi naţionalizare. În aşa mod, este o
tendinţă pozitivă de a restitui şi bunurile ce au fost în posesie nu numai
cu titlu de proprietar, cum a fost prevăzut de actele normative emise
până la data intrării modificărilor.
Deşi a prevăzut expres obligaţia de retrocedare, Parlamentul,
prin aliniatul 2 a articolului respectiv împiedică o realizare efectivă a
drepturilor, statuând că „nu se restituie terenurile, pădurile, plantaţiile
multianuale, obiectivele scoase din circuitul civil, precum şi alte bu-
nuri confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie
din considerente ce nu au legătură cu represiunile politice”. Referin-
du-ne la aspectul ce ţine de restituirea bunurilor imobile şi anume re-
trocedarea terenurilor agricole, am putea menţiona că spre deosebire
de păduri, iazuri, terenurile de pământ cu destinaţie agricolă nu au fost
ADEPT
scoase din circuitul civil, ci s-a efectuat o naţionalizare în masă a te-
renurilor. Astfel, spre deosebire de bunurile mobile, bunurile imobile
/
au fost incluse în dosarele personale ale deportaţilor şi ar fi posibilă
EXPERT-GRUP
determinarea şi evaluarea preţului lor. După foametea provocată arti-
ficial din anul 1947, terenurile de pământ şi plantaţiile multianuale au
rămas unica avere pentru mulţi gospodari, de aceea achitarea valorii
3
celorlalte bunuri altele decât terenuri ar fi doar o achitare parţială a
prejudiciului material. Însuşi introducerea formulării „expropriate din
considerente ce nu au legătură cauzală cu represiunea” este de prisos
şi ar putea fi speculată de către autorităţi, deoarece în acest caz peti-
ţionarilor le-ar reveni dubla obligaţiune de a proba că au deţinut avere
şi legătura cauzală dintre confiscare şi represiune. Astfel, refuzul de a
restitui terenurile, pădurile, plantaţiile multianuale ar veni în contra-
dicţie cu prevederile art.46 din Constituţie care garantează dreptul de
proprietate, precum şi cu prevederile art.1 al protocolului adiţional la
Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertă-
ţilor fundamentale. Spre deosebire de Republica Moldova, România,
care a fost sancţionată de către CEDO în repetate rânduri pentru vio-
larea dreptului de proprietate a foştilor deportaţi a depăşit problema
restituirii terenurilor, pădurilor şi plantaţiilor multianuale. În aşa mod,
autorităţile române au prevăzut retrocedarea terenurilor, iar în cazul
imposibilităţii de retrocedare au prevăzut achitarea sumelor echivalen-
te pentru terenuri. În virtutea bugetului auster ce îl are Republica Mol-
dova retrocedarea terenurilor sau în cazul imposibilităţii retrocedării,
achitarea costului ar fi o soluţie optimă de a rezolva problema depor-
23
taţilor şi de a feri statul de eventualele condamnări de către instanţele
internaţionale pentru violarea dreptului de proprietate.
Conform aliniatului 3 al articolului 12 parlamentul a indicat
faptul că se va achita o compensaţie. În continuare autorii au renunţat
la această sintagmă şi au recurs la sintagma „recuperarea valorii”. În
acest caz nu este definită semnificaţia şi diferenţa sintagmelor „achita-
rea compensaţiei”, „recuperarea valorii averii” şi „restituirea averii”.
Aceasta poate duce la diverse practici şi interpretări nedorite, deoarece
fiecare din aceste sintagme au înţelesuri autonome. Astfel urmează de
reţinut că prin „restituirea averii” se înţelege întoarcerea averii care
s-a păstrat în natură, prin „recuperarea valorii averii” se înţelege re-
cuperarea valorii reale a bunului raportată la preţul de piaţă la data
examinării cererii, iar prin „achitarea compensaţiilor” se înţelege achi-
tarea unei compensaţii unice prevăzute de lege12. În aşa mod, în cazul
în care legiuitorul prevede achitarea unor compensaţii acestea trebuie
stabilite în sume fixe şi urmează a fi achitate numai în cazurile expres
prevăzute de lege. De altfel, conform Hotărârii de Guvern nr.338 din
26.05.1995 au fost stabilite compensaţii pentru persoanele care nu dis-
pun de probe sau acte ce ar confirma exact valoarea averii confiscate.
Ar fi binevenită şi în cazul nostru o prevedere în acest sens, dar des-
igur urmează ca compensaţia să fie proporţională şi echitabilă. Toto-
dată orice persoană va dispune de dreptul de a se determina referitor
la primirea compensaţiei unice minime stabilite de lege ori va prefera
achitarea costului bunurilor ce le poate proba.
Conform modificărilor, restituirea bunurilor, recuperarea
valorii bunurilor ce nu pot fi restituite se efectuează, în baza cererii,
din contul bugetelor raionale, bugetelor municipiilor Chişinău şi Bălţi,
bugetului unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, precum şi din con-
tul bugetului de stat. Este o prevedere confuză deoarece nu stabileşte
concret sursa de finanţare, nu este clar în ce proporţie sumele vor fi
achitate din contul bugetelor locale şi în ce proporţie din contul bu-
12
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.35 din 24.10.2003.
getul de stat. Este de menţionat că anterior Republica Moldova a fost
condamnată la CEDO în repetate rânduri pentru neexecutarea decizii-
lor instanţelor de judecată ce ţine de recuperarea sumelor în calitate
de despăgubiri pentru averea confiscată, naţionalizată sau luată în alt
mod de la victimele represiunilor politice. O situaţie analogică ar fi
dacă toata povara achitărilor pentru averile deportaţilor va fi pusă pe
seama Consiliilor raionale şi municipale. Pe lângă faptul că Guvernul
Republicii Moldova va trebui să execute decizia internă definitivă (pe
care oricum urma să o execute), statul va fi prejudiciat şi de sumele
ADEPT
ce se impun a fi achitate în calitate de compensaţii ale prejudiciilor
morale şi materiale. Spre exemplu, la finele anului 2004 la executare a
/
oficiului de executare Edineţ se aflau spre executare titluri executorii
EXPERT-GRUP
în valoarea ce depăşeau suma de 1 milion lei. Aceşti bani urmau a fi
achitaţi de către direcţia de finanţe ale consiliului raional.
De altfel, textul iniţial al proiectului de lege prevedea achi-
3
tarea compensaţiilor din contul bugetului de stat, însă în ultimul mo-
ment au fost admise amendamentele la proiect ce prevăd două surse
de achitare. Dacă până nu demult statul a stabilit plafonul maxim care
putea fi achitat persoanelor deportate, atunci la moment a fost prevă-
zută o eşalonare a plăţilor pentru compensaţii. Aşadar, în cazul când
valoarea bunurilor nu va depăşi suma de 200 mii lei, plata compensa-
ţiei va putea fi eşalonată pe o perioadă de până la 3 ani, iar în cazul
când valoarea bunurilor depăşeşte suma de 200 mii lei - pe o perioadă
de până la 5 ani. Având în vedere că majoritatea beneficiarilor acestei
legi au o vârstă înaintată, în mediu de 75 ani, iar conform statisticilor
durata medie a vieţii constituie 69,7 ani13, o eşalonare a plăţilor pentru
o perioadă atât de îndelungată nu ar constitui un act de justiţie. Majo-
ritatea persoanelor care sunt beneficiari direcţi nu vor mai putea să se
bucure de restituirea averii.
Astfel victimele vor fi puşi într-o situaţie de acceptare for-
ţată a oricăror sume atribuite de autorităţi. Chiar dacă aceste sume
13
Nota informativă a Biroului Naţional de Statistică nr.14-01/50 din 03.10.2006.
25
vor fi derizorii, de teama unor procese de lungă durată beneficiarii
s-ar vedea nevoiţi să accepte deciziile comisiilor. În medie, proce-
sele cu privire la retrocedarea bunurilor şi achitarea compensaţiilor
durează 3 ani.
Considerăm că vor putea apărea probleme şi la capitolul
evaluarea prejudiciilor, din cauza lipsei de transparenţă a procesului
de evaluare a prejudiciilor. Conform art. 12/1 al.3 al legii, comisiile
vor identifica bunurile ce urmează a fi restituite şi determină valoarea
acestora în baza documentelor ce atestă confiscarea, naţionalizarea bu-
nurilor sau scoaterea lor în orice alt mod din posesie. Preţul pentru
bunurile imobiliare vor fi calculate de către oficiile cadastrale terito-
riale, iar preţul bunurilor mobile se va calcula în baza certificatelor cu
privire la costul de piaţă al bunurilor. În aşa mod, întreg procesul de
evaluare şi determinare a valorii averii va intra în atribuţiile comisiilor
create special în acest scop de către consiliile raionale şi municipale.
Suntem convinşi că membrii comisiei de reabilitare numiţi de către
consiliile raionale sau municipale vor fi supuşi presiunilor din partea
organului ce i-a investit în această funcţie. În aşa mod, deciziile adop-
tate de către un asemenea organ puţin probabil că va satisface marea
majoritate a beneficiarilor, având în vedere interesul sporit al autorită-
ţilor de a diminua sumele acordate.
O altă problemă de ordin juridic ţine de stabilirea termenului
de prescripţie pentru recuperarea averii sau achitarea costului ei. Ast-
fel legiuitorul a stabilit că cererile de restituire a bunurilor confiscate,
naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie ori de recuperare
a valorii acestora se înaintează în decurs de 3 ani de la data înştiinţării
persoanei supuse represiunilor despre reabilitarea acesteia şi se exa-
minează în termen de până la 6 luni din ziua depunerii. Urmează de
menţionat că majoritatea beneficiarilor au fost înştiinţaţi despre reabi-
litare la începutul anilor 90, când a fost dispusă reabilitarea în masă a
victimelor represiunilor politice. În aşa mod, se impune ideea omiterii
termenului de prescripţie încă începând cu anul 1993. În lumina faptu-
lui că Parlamentul a adoptat modificările la lege în perioada de peste 7
ani din momentul de când au fost obligaţi să o facă (a se vedea Hotărâ-
rea Curţii Constituţionale nr.41 din 20.07.1999), deci a fost în întârzie-
re, impunerea unor astfel de cerinţe victimelor ar fi ilegală. Stabilirea
termenului de prescripţie din momentul ce persoanele au fost reabili-
tate, nu poate fi aplicată persoanelor până la intrarea în vigoare a le-
gii, deoarece ar fi inechitabilă. Parlamentul urma să prevadă scurgerea
termenului de prescripţie din momentul emiterii legii, deoarece în caz
contrar persoanele vor trebui să se adreseze instanţelor de judecată cu
cereri de restabilire a termenului de prescripţie, iar prevederea legală
ADEPT
va limita accesul la justiţie a persoanelor. Deşi legiuitorul a prevăzut
pentru această categorie de persoane un termen de un an din momentul
/
intrării în vigoare a legii, acest termen nu poate fi considerat suficient
EXPERT-GRUP
şi urmează a fi stabilit la termenul de trei ani din momentul intrării în
vigoare a legii.
Legislativul a stabilit prin lege că în cazul în care persoanele
3
au fot despăgubite ele nu cad sub incidenţa acestor modificări. În aşa
mod, practic 80 de procente din numărul total al deportaţilor nu vor
mai putea solicita încasarea prejudiciilor. Dacă ar fi să luăm despăgu-
birile de 200 lei acordate pentru o familie pentru întreaga avere, atunci
nu am putea să spunem că este o despăgubire echitabilă şi propor-
ţională, acest fapt a fost statuat şi de către Curtea Constituţională. Cu
toate acestea există deja o practică viciată conform căreia persoanele
care au fost despăgubite sau în privinţa cărora au fost emise decizii de
acordare a unor sume de bani, nu mai pot pretinde la alte despăgubiri,
chiar în virtutea faptului că nu au primit aceste despăgubiri.
Legislativul urma să specifice ce se consideră despăgubire.
Aşadar primirea unei despăgubiri în baza unui act declarat neconsti-
tuţional nu poate fi considerată o despăgubire efectivă, or legislativul
intenţionat a omis această problemă pentru a lăsa spaţiu de manevră
comisiilor speciale.
27
CAPITOLUL IV
Recomandări
După cum am enunţat mai sus, pentru apropierea sau integrarea în
Uniunea Europeană, Republica Moldova va trebui să depăşească o se-
4
rie de impedimente ce stau în cale. Pe lângă faptul că Republica Mol-
dova va fi obligată să adere plenar la valorile democratice europene,
ea va trebui să schimbe şi atitudinea faţă de unele aspecte principiale
ale drepturilor consfinţite de Constituţie şi instrumentele internaţiona-
le, chiar dacă ele nu sunt prevăzute direct în Planul de Acţiuni. Unul
din principiile respective ar fi şi respectarea dreptului de proprietate,
precum şi realizarea măsurilor de repunere în drepturi a persoanelor.
Problematica victimelor represiunilor politice pentru autorită-
ţile Republicii Moldova reprezintă o chestiune foarte delicată. Mai cu
seamă aceasta se evidenţiază atunci când este vorba despre apărarea
dreptului de proprietate a acestei categorii de populaţie. Pe parcursul
mai multor ani autorităţile au evitat abordarea acestei probleme, amâ-
nând-o pentru alte vremuri. Suntem dispuşi să credem că aceasta a fost
făcut intenţionat, fiindcă cu trecerea timpului numărul acestor persoa-
ne devine tot mai mic. Mai mult ca atât, această categorie de persoa-
ne este foarte vulnerabilă, deoarece reprezintă persoane în etate. Din
cauza posibilităţilor financiare limitate, această categorie de persoane
nu are posibilitate reală de a angaja alte persoane să le reprezinte inte-
resele în faţa diferitor instanţe. Aceste persoane nu-şi pot apăra în mod
independent drepturile lor din cauza necunoaşterii acestor drepturi,
posibilităţilor locomotorii reduse etc. Orice tergiversare a problemei
va duce în mod inevitabil la lezarea drepturilor acestei categorii de
persoane.
Pentru a crea un mecanism eficient şi echitabil de restituire a
averii confiscate, naţionalizate sau ieşite în alt mod din posesie, consi-
derăm că legislativul urmează să revizuiască unele aspecte principiale
şi importante ale legislaţiei cu privire la problema abordată în studiu.
În opinia noastră aceste revizuiri ţin de următoarele modificări şi com-
pletări.
Statul, pe lângă despăgubirile materiale care trebuie achitate
victimelor represiunilor politice, care au fost reabilitate, ar trebui să
prevadă şi achitarea sumelor prejudiciilor morale, care vor fi stabi-
lite de către instanţele de judecată în dependenţă de circumstanţele
cauzei. Această afirmaţie o putem argumenta în baza următoarelor te-
ADEPT
meiuri. Legislaţia naţională prevede încasarea prejudiciilor morale ca
urmare a acţiunilor ilegale ale organelor de drept în conformitate cu
/
prevederile Legii Nr.1545-XIII din 25.02.1998 cu privire la modul de
EXPERT-GRUP
reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de
urmărire penală, a procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Totoda-
tă preambulei Legii cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor
4
politice, stipulează că aceasta a fost emisă în scopul reabilitării victi-
melor represiunilor şi reintegrării lor în drepturile politice, sociale şi
cetăţeneşti. Aşadar reintegrarea în drepturile cetăţeneşti constituie şi
reintegrarea în drepturile civile, care prevede despăgubiri pentru leza-
rea acestor drepturi. Despăgubirile, la rândul lor, sunt clasificate în pa-
trimoniale (materiale) şi nepatrimoniale (morale). Suntem convinşi că
acest grup de persoane urmează să beneficieze de ambele categorii de
despăgubiri. În această ordine de idei, putem menţiona şi practica po-
zitivă a ţărilor europene care s-au confruntat cu problema deportărilor
şi represiunilor politice, şi au depăşit-o prin acordarea compensaţiilor
morale acestor persoane.
Astfel Legea nr.1225-XII din 08.12.1992 în opinia noastră
trebuie completată cu un nou articol care va avea următorul cuprins
„Victimelor represiunilor politice li se vor achita compensaţii morale în
conformitate cu prevederile Legii Nr.1545-XIII din 25.02.1998 cu pri-
vire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale
organelor de urmărire penală, a procuraturii şi ale instanţelor judecăto-
reşti”. Totodată în preambulul după sintagma „compensării prejudiciilor
materiale” va trebui adăuga sintagma „şi prejudiciilor morale”.
29
O altă condiţie esenţială pentru recuperarea prejudiciilor ma-
teriale ar constitui restituirea întregului patrimoniu, iar în caz de im-
posibilitate de a-l restitui persoanele reabilitate sau moştenitorii aces-
tora, trebuie să beneficieze de achitarea contravalorii acestor bunuri.
În acest sens autorităţile moldoveneşti ar trebui să adopte modificări
la lege cu privire la acordarea de despăgubiri pentru bunurile imo-
bile, luând exemple de la statele europene care s-au confruntat şi au
depăşit această problemă. Spre exemplu, Parlamentul României prin
Legea 290 din 27.06.2003, a prevăzut expres, că cetăţenilor români,
deposedaţi de bunurile lor, ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei,
Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui
de-al doilea război mondial şi a aplicării Tratatului de Pace de la Pa-
ris din 10.02.1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru
bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii. Dorim să
menţionăm că atare atitudine este luată chiar şi faţă de cetăţenii care
au dispus de bunuri imobile în afara hotarelor de astăzi a României,
adică retrocedate altor state ca urmare a unor situaţii extreme. O atare
atitudine este luată şi faţă de cetăţenii care au avut bunuri imobile în
perimetrul hotarelor prezentei Românii. Prin aceste prevederi legale se
specifică că persoanele deposedate de bunurile lor beneficiază în pri-
mul rând de restituirea lor în natură şi doar în cazul în care restituirea
în natură este imposibilă au dreptul la despăgubiri şi compensaţii. Mai
mult ca atât, aceste prevederi stipulează că persoanele deposedate be-
neficiază şi de compensarea pierderilor pentru roadele nerecoltate de
pe aceste terenuri. Considerăm că o asemenea abordare ar trebui luată
şi de către autorităţile Republicii Moldova.
Prevederile art. 12 al. 2 din Lege14 nu sunt suficient de clare şi
lasă o largă marjă de interpretare. Prima parte a prezentei fraze este de
interdicţie şi spune că nu se restituie bunurile specificate chiar dacă au
fost confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie.
În continuare fraza este completată cu o nouă sintagmă care presupune
14
Nu se restituie terenurile, pădurile, plantaţiile multianuale, obiectivele scoase din cir-
cuitul civil, precum şi alte bunuri confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din
posesie din considerente ce nu au legătură cu represiunile politice.
că nu se restituie doar bunurile de care persoanele au fost deposedate
în urma unor situaţii ce nu au legătură cu represiunile politice. Ast-
fel la opinia persoanei care decide restituirea averii apar două situaţii
contradictorii de fapt. Mai mult ca atât prevederile prezentului alineat
intră în contradicţie cu prevederile alineatului unu, care prevede resti-
tuirea bunurilor şi trei, care prevede compensarea acestor bunuri. Ast-
fel în opinia noastră prevederile acestui alineat urmează a fi modificate
după cum urmează: „Prevederile prezentei legi nu se aplică cu privire
la situaţiile de înstrăinare a bunurilor pe bază de convenţii civile, în-
ADEPT
cheiate prin liber acord de voinţă sau în privinţa bunurilor persoanelor
ce cad sub incidenţa prevederilor art.4 din prezenta Lege.”
/
EXPERT-GRUP
Conform art. 12/1 a Legii sus menţionate, identificarea şi
determinarea valorii averii confiscate, naţionalizate sau luate în
alt mod se va efectua de către comisii special create de către ad-
ministraţia publică locală, care în temeiul legii enunţate va fi res-
4
ponsabilă şi de rambursarea acestor bunuri sau contravalorii lor.
Este logic că aceste comisii se vor strădui să diminueze valoarea
bunurilor cât de mult posibil. Mai mult ca atât, comisiile sunt îm-
puternicite să identifice şi să determine valoarea averii. În ceea ce
priveşte identificarea bunurilor de care persoanele ce au fost depo-
sedate observăm că legislatorul a determinat modalităţile legale de
identificare, însă nu s-a pronunţat referitor la determinarea valorii
acestor bunuri, ceea ce presupune că determinarea se va efectua de
către comisie, în care eventual nici nu vor fi specialişti în dome-
niul evaluării. Astfel, lăsând la discreţia unor persoane neiniţiate
în domeniu determinarea valorii unor bunuri, ne putem pomeni în
situaţii în care acestea vor decide acordarea unor sume mult prea
mari pentru unele imobile de nimic sau unor sume prea mici pen-
tru unele imobile foarte valoroase. În opinia noastră determinarea
valorii acestor bunuri trebuie efectuată de către organul cadastral
teritorial pentru bunurile imobile şi de către specialişti în dome-
niu pentru alte categorii de bunuri. Aceasta în mod inevitabil se va
răsfrânge asupra transparenţei deciziilor primite şi va corespunde
31
prevederilor legale. Deci considerăm necesară modificarea preve-
derilor al.3 art.12/1 a Legii după cum urmează: „Comisia identifică
bunurile ce urmează a fi restituite în baza documentelor ce atestă
confiscarea, naţionalizarea bunurilor sau scoaterea lor în orice alt
mod din posesie, documente eliberate de arhive şi de alte instituţii
abilitate, ori în baza altor probe legale şi determină valoarea aces-
tora conform concluziilor organelor cadastrale teritoriale şi altor
specialişti în domeniu”.
Ar urma să fie modificat şi art. II a Legii Nr.186-XVI 29 iu-
nie 2006, cu privire la modificările operate în art. 12 din Lege, astfel
încât acesta să aibă următorul conţinut: „cetăţenii Republicii Mol-
dova supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi, în privinţa
cărora, la data intrării în vigoare a prezentei legi, a expirat terme-
nul de prescripţie pentru depunerea cererii de restituire a bunurilor
de care au fost deposedaţi, se pot adresa comisiilor speciale cu
cererile respective în termen de trei ani de la data intrării în vigoare
a prezentei legi”.
Aliniatul 2 din acest articol care prevede că „sub incidenţa
prezentei legi nu cad persoanele supuse represiunilor politice şi ulte-
rior reabilitate care au fost despăgubite până la intrarea în vigoare a
prezentei legi”, urmează a fi exclus, deoarece despăgubirile acordate
până la momentul intrării în vigoare a Legii erau derizorii şi nu puteau
fi considerate drept despăgubiri (a se vedea Hotărârea Curţii Constitu-
ţionale nr.41, mai sus citată).
Aliniatul 8 al articolului 12 din Lege care prevede că „în ca-
zul când valoarea bunurilor nu depăşeşte suma de 200 mii lei, plata
compensaţiei poate fi eşalonată pe o perioadă de până la 3 ani, iar în
cazul când valoarea bunurilor depăşeşte suma de 200 mii lei - pe o
perioadă de până la 5 ani” – contravine noţiunii de despăgubire şi
limitează accesul liber la justiţie. Considerăm că este necesară exclu-
derea acestui articol. Conform art. 252 al Codului de Procedură Civilă
al Republicii Moldova ”în funcţie de situaţia materială a părţilor sau
de alte circumstanţe, instanţa emitentă poate, la cererea participanţi-
lor la proces sau la propunerea organului de executare a hotărârii, să
amâne ori să eşaloneze executarea ei, precum şi să schimbe modul sau
ordinea de executare”. Deci legislaţia în vigoare în cazul apariţiei unui
litigiu prevede expres cazurile când poate fi eşalonată plata despăgubi-
rii. În acest caz nu vedem necesitatea eşalonării achitării unei sume pe
un termen de până la trei ani, în cazul în care debitorul ar avea surse de
achitare a acestor plăţi. Mai mult ca atât debitorul, în cazul nostru Gu-
vernul sau administraţia publică locală, deja în anul bugetar următor ar
ADEPT
dispune de posibilitatea să prevadă sumele necesare care urmează să
le achite persoanelor reabilitate.
/
EXPERT-GRUP
4
33
Anexa nr. 1 Anexe
Rezoluţia 1096 (1996)
(Traducere neoficială)
1. Moştenirea fostelor regimuri totalitare comuniste nu este
o problemă uşor de abordat. În plan instituţional, această moştenire
include centralizarea (excesiva); militarizarea instituţiilor civile, biro-
cratizarea, monopolizarea, excesul de reglementare; la nivelul socie-
tăţii, ea duce de la colectivism şi conformism, la ascultarea oarbă şi
alte moduri de gândire totalitare. Este dificilă, în aceste condiţii, rein-
staurarea unui stat de drept civilizat şi liberal; iată de ce, structurile şi
modurile de gândire din trecut trebuie să fie eliminate şi depăşite.
2. Obiectivele acestui proces de tranziţie sunt clare: crearea
democraţiilor pluraliste, bazate pe preeminenţa dreptului, şi respec-
tarea drepturilor omului şi a diversităţii. Principiile subsidiarităţii, ale
libertăţii de alegere, egalităţii şanselor, ale pluralismului economic şi
ale transparenţei deciziilor, au toate importanţa lor în acest proces. Se-
pararea puterilor, libertatea mijloacelor de comunicare în masă, prote-
jarea proprietăţii private, precum şi dezvoltarea unei societăţi civile,
sunt unele dintre mijloacele care vor permite realizarea acestui obiec-
tiv, alături de descentralizarea, demilitarizarea, înlăturarea monopolu-
rilor şi a birocraţiei.
3. În cazul unui eşec al procesului de tranziţie, riscurile sunt
multiple. În cel mai bun caz vom asista la instalarea oligarhiei în locul
democraţiei, a corupţiei în locul statului de drept si a crimei organizate
în locul drepturilor omului. În cel mai rău caz vom asista la “restau-
rarea de catifea” a unui regim totalitar, chiar la răsturnarea prin forţă
a noii democraţii. În asemenea condiţii, noul regim nedemocratic al
unei tari mari constituie, de asemenea, un pericol internaţional pentru
vecinii săi mai slabi. Cheia unei coexistente paşnice si a reuşitei pro-
cesului de tranziţie rezida dintr-un delicat echilibru care consta în a
face dreptate fără spirit de răzbunare.
4. Pentru a înlătura moştenirea unui vechi regim totalitar co-
munist, un stat de drept democratic trebuie sa folosească mijloacele
prevăzute de lege şi numai pe acela fără care nu ar valora cu nimic
mai mult decât regimul totalitar pe care doreşte sa-l înlăture. Un stat
de drept democratic dispune de mijloace suficiente pentru a face în
aşa fel încât justiţia să fie respectată şi vinovaţii să fie pedepsiţi; el
nu poate si nu trebuie sa le folosească, totuşi, într-un spirit de răz-
bunare, ci de dreptate. Dimpotrivă, el trebuie să respecte drepturile
omului si libertăţile fundamentale, cum ar fi dreptul la o procedura
ADEPT
normala si dreptul de a fi ascultat, precum si sa aplice aceste prin-
cipii tuturor, chiar si celor care le-au încălcat atunci când erau la
/
putere. Un stat de drept democratic este, de asemenea, în măsura sa
EXPERT-GRUP
se apere împotriva unei reapariţii a ameninţării totalitare comuniste,
deoarece el dispune de ample mijloace care nu aduc prejudicii drep-
turilor omului si preeminenţei dreptului si aparţin dreptului penal
sau masurilor administrative.
5. Adunarea recomanda statelor membre să elimine moşteni-
rea fostelor regimuri totalitare comuniste, restructurând vechile siste-
me, juridic şi instituţional, proces care ar trebui să fie bazat pe:
a) principiul demilitarizării cu scopul de a fi siguri ca se pune capăt
militarizării instituţiilor preponderent civile, ca existenta unei admini-
straţii penitenciare militare sau a forţelor armate care depind de Minis-
terul de Interne, aspect tipic sistemelor totalitare comuniste;
b) principiul descentralizării, mai ales la nivel local si regional, cât si
în cadrul instituţiilor de stat;
c) principiul eliminării monopolurilor si al privatizării, condiţie pri-
mordiala privind punerea pe picioare a unei economii de piaţa si a unei
societăţi pluraliste;
d) principiul eliminării birocraţiei, care trebuie sa permită reducerea
excesului de reglementare totalitara comunista si sa transfere puterea
de la birocraţi la cetăţeni.
35
6. Acest proces trebuie sa fie îngemănat cu transformarea
mentalităţilor (o transformare de inimi si de spirite) care ar trebui sa
aibă drept principal scop înlocuirea fricii de asumare a responsabili-
tăţilor, lipsa de deschidere spre diversitate, naţionalismul extremist,
intoleranta, rasismul si xenofobia care fac parte, de asemenea, din
moştenirea fostelor regimuri. Toate acestea trebuie sa fie înlocuite prin
valorile democratice, toleranta, respectul pentru diversitate, subsidia-
ritatea si responsabilitatea.
7. Adunarea recomanda, de asemenea, ca persoanele care au
comis fapte criminale în timpul regimului totalitar comunist sa fie ju-
decate si pedepsite potrivit Codului Penal în vigoare. In cazul în care
Codul Penal prevede termene de prescriere pentru anumite crime,
acestea pot fi prelungite deoarece se refera la o problema de procedura
si nu de fond. In schimb, este interzisa adoptarea si aplicarea de legi
retroactive în domeniul penal. De altfel, judecarea si pedepsirea unei
persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul
comiterii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional, sunt
autorizate ca urmare a faptului ca aceasta era criminala conform prin-
cipiilor generale de drept recunoscute de către naţiunile civilizate. In
plus, în cazul în care o persoana a comis un act care contravine în mod
evident drepturilor omului, argumentul de a fi acţionat la ordin nu ex-
clude nici ilegalitatea si nici vinovăţia individuala.
8. Adunarea recomanda ca judecarea autorilor unor crime sa
se desfăşoare concomitent cu reabilitarea persoanelor care au fost de-
clarate vinovate de “crime” care nu constituie acte criminale într-o
societate civilizata, deopotrivă cu reabilitarea persoanelor care au fost
condamnate pe nedrept. Potrivit avizului Adunării, ar trebui acorda-
te despăgubiri materiale si acestor victime ale justiţiei totalitare, des-
păgubiri care nu ar trebui sa fie inferioare celor acordate persoanelor
condamnate în prezent pe nedrept, pentru crime de drept comun.
9. Adunarea apreciază acordarea accesului public la dosa-
rele serviciilor secrete din unele foste tari totalitare comuniste. Ea
recomanda tuturor tarilor în cauza sa permită persoanelor interesate
sa examineze, daca doresc, dosarele fostelor servicii secrete care se
refera la ele.
10. Adunarea considera ca bunurile, incluzând pe cele ale bi-
sericilor, care au fost, în mod ilegal sau pe nedrept, confiscate, naţio-
nalizate sau expropriate de către stat în timpul regimurilor comuniste
totalitare sa fie, în principiu, restituite proprietarilor de origine ai aces-
tora, în întregime, în măsura posibilului, fără a încălca nici drepturile
proprietarilor actuali care au obţinut aceste bunuri cu buna credinţa si
ADEPT
nici drepturile actualilor chiriaşi care le ocupa cu buna credinţa si fără
a dauna progresului reformelor democratice. In cazul în care acest lu-
/
EXPERT-GRUP
cru nu este posibil, ar trebui atribuita o îndemnizaţie materiala corecta.
Contestaţiile si litigiile legate de situaţiile individuale de restituire a
proprietăţii vor fi soluţionate de către tribunale.
11. În ceea ce priveşte tratamentul persoanelor care nu au co-
mis nici una din crimele susceptibile a fi urmărite conform paragrafu-
lui 7, dar care deţineau, totuşi, înalte funcţii în fostele regimuri tota-
litare comuniste si care au susţinut aceste regimuri, Adunarea scoate
în evidenta ca anumite state au apreciat necesara adoptarea de masuri
administrative, cum ar fi legile de “purificare” sau de decomunizare.
Acestea constau din înlăturarea de la exercitarea puterii a persoanelor
pentru care nu exista certitudinea ca si-ar exercita funcţiile conform
principiilor democratice, deoarece, în trecut, nu au arătat nici un an-
gajament sau ataşament fata de aceste principii si care nu au nici un
interes sau motiv sa se alăture acum acestora.
12. Adunarea subliniază faptul ca, în totalitate, aceste masuri
nu sunt compatibile cu un stat de drept democratic decât daca sunt
respectate mai multe criterii. In primul rând vinovăţia - care este in-
dividuala si nu colectiva - trebuie dovedita pentru fiecare persoana,
fapt care determina nevoia unei aplicări individuale si nu colective
a legilor de “purificare”. In al doilea rând, trebuie garantat dreptul la
apărare, prezumţia de nevinovăţiei până la dovedirea culpabilităţii si
37
posibilitatea unui recurs judiciar împotriva oricărei decizii, conform
legilor existente. Răzbunarea nu poate constitui niciodată obiectul
acestor masuri, după cum nici deturnarea politica sau sociala a pro-
cesului de “purificare” care rezulta. Scopul “purificării” nu este de a
pedepsi persoanele care sunt presupuse a fi vinovate - aceasta este sar-
cina procurorilor, pe baza prevederilor dreptului penal -, ci de a prote-
ja democraţia în formare.
13. În consecinţă, Adunarea propune urmărirea aplicării le-
gilor de “purificare” si a masurilor administrative analoage, astfel în-
cât ele sa fie compatibile cu exigentele unui stat de drept si sa fie în-
dreptate împotriva pericolelor care ameninţa drepturile fundamentale
ale omului si procesul de democratizare. Ea sugerează sa se utilizeze
Principiile directoare de respectat pentru ca legile de “purificare” si
masurile administrative analoage sa fie conforme cu exigentele unui
stat de drept ca text de referinţa.
14. În plus, Adunarea recomanda ca salariaţii demişi din func-
ţiile lor în virtutea legilor de “purificare” sa nu piardă, în principiu,
drepturile financiare pe care le-au dobândit anterior. In mod excepţio-
nal, atunci când elita la putere sub fostul regim si-a atribuit drepturi de
pensie cu mult superioare celor obişnuite pentru populaţie, suma totala
a pensiilor ar trebui sa fie redusa la un nivel normal.
15. Adunarea recomanda autorităţilor din tarile în cauza sa
verifice daca legile lor, regulamentele si procedurile sunt conforme
principiilor conţinute în prezenta rezoluţie si, în caz contrar, sa le mo-
difice. Acest lucru ar permite evitarea ca mecanismele de control ale
Consiliului Europei sa nu fie sesizate cu plângeri privind aceste pro-
ceduri existente în cadrul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului,
a procedurii de control a Comitetului de Miniştri sau a procedurii de
supraveghere a Adunării prevăzută de Directiva nr.508 (1995) referi-
toare la respectarea obligaţiilor si angajamentelor contractate de către
statele membre.
16. În concluzie, cea mai buna garanţie a înlăturării fostelor
regimuri totalitare comuniste o constituie profundele reforme politice,
juridice si economice realizate în diferitele tari, toate acestea ducând
la formarea unui spirit democratic si a unei culturi politice autentice.
In consecinţă, Adunarea invita toate democraţiile consolidate sa în-
tărească ajutorul si asistenta pe care le acorda democraţiilor apărute în
Europa, mai ales în vederea instaurării unei societăţi civile.
ADEPT
Anexa nr. 2
/
Rezoluţia 1481 (2006)
EXPERT-GRUP
(Traducere neoficială)
1. Adunarea Parlamentară se raportează la Rezoluţia 1096
(1996) privind măsurile de lichidare a moştenirii fostelor regimuri to-
talitare comuniste. (În anul 1996 a fost votată o asemenea rezoluţie
care privea descurajarea structurilor comuniste din ţările nou-primite
în Consiliul Europei. Nota red.)
2. Regimurile comuniste totalitare instaurate în Europa cen-
trală şi de est în secolul trecut, şi care mai există în mai multe state din
lume, au fost marcate fără excepţie de încălcări masive ale drepturilor
omului. Aceste încălcări, care variază în funcţie de cultura, ţara şi
perioada istorică respectivă, cuprindeau asasinate şi execuţii, indivi-
duale sau colective, decesuri în lagărele de concentrare, moarte prin
înfometare, deportări, tortură, muncă forţată şi alte forme de teroare
fizică colectivă, persecuţii pentru motive etnice sau religioase, atacuri
la libertatea de conştiinţă, de gândire sau de exprimare şi la libertatea
presei, precum şi absenţa pluralismului politic.
3. Crimele au fost justificate sau nu în numele teoriei luptei
de clasă şi a principiului dictaturii proletariatului. Interpretarea acestor
două principii legitima “eliminarea” categoriilor de persoane consi-
39
derate dăunătoare construcţiei unei societăţi noi şi, în consecinţă,
duşmănoase regimurilor comuniste totalitare. În fiecare ţară, victimele
au aparţinut în mare parte naţionalităţii respective. A fost cazul, de
exemplu, al populaţiilor din fosta URSS care au dat, ca număr, mult
mai multe victime decât alte naţionalităţi.
4. Adunarea recunoaşte că, în ciuda crimelor regimurilor co-
muniste totalitare, unele partide comuniste europene au contribuit la
realizarea democraţiei.
5. Căderea regimurilor comuniste totalitare din Europa cen-
trală şi de est nu a fost urmată nici de o anchetă internaţională ex-
haustivă şi aprofundată, nici de o dezbatere asupra crimelor comise de
aceste regimuri. De altfel, crimele în discuţie nu au fost condamnate
de comunitatea internaţională, ca în cazul oribilelor crime comise de
naţional-socialism (nazism).
6. În consecinţă, marele public este foarte puţin conştient de
crimele comise de regimurile comuniste totalitare. Partidele comunis-
te sunt în legalitate şi încă active în unele ţări, iar uneori nici măcar
nu s-au distanţat faţă de crimele comise în trecut de către regimurile
comuniste totalitare.
7. Adunarea este convinsă că o conştientizare a istoriei
este una dintre condiţiile de îndeplinit spre a se evita ca nişte crime
asemănătoare să se mai reproducă în viitor. Mai mult, judecarea
morală şi condamnarea crimelor comise au un rol important în edu-
carea generaţiilor tinere. O poziţie clară a comunităţii internaţiona-
le cu privire la acest trecut le-ar putea servi drept referinţă pentru
acţiunea lor viitoare.
8. În plus, Adunarea este de părere ca victimele crimelor co-
mise de către aceste regimuri, care încă mai sunt în viaţă, sau familiile
lor, să facă apel la compasiunea, la înţelegerea şi la recunoaşterea su-
ferinţelor lor.
9. Mai există regimuri comuniste totalitare în unele ţări din
lume şi acolo continuă să fie săvârşite crime. Pretinsele interese naţio-
nale nu trebuie să împiedice ţările să critice regimurile comuniste tota-
litare actuale, dacă acestea merită să fie criticate. Adunarea condamnă
puternic toate aceste încălcări ale drepturilor omului.
10. Dezbaterile şi condamnările care au avut loc până în pre-
zent la nivel naţional în unele state membre ale Consiliului Europei nu
pot dispensa comunitatea internaţională de a lua în mod clar poziţie în
legătură cu crimele comise de regimurile comuniste totalitare. Ea are
ADEPT
obligaţia de a o face cât mai curând.
/
11. Consiliul Europei este bine plasat pentru a lansa o aseme-
EXPERT-GRUP
nea dezbatere la nivel internaţional. Toate fostele ţări comuniste din
Europa, excepţie făcând Belarus, sunt astăzi membre ale Consiliului,
iar apărarea drepturilor omului şi statul de drept sunt valori fundamen-
tale pe care le susţin.
12. În consecinţă, Adunarea Parlamentară condamnă cu fer-
mitate încălcările masive ale drepturilor omului comise de către re-
gimurile comuniste totalitare şi aduce un omagiu victimelor acestor
crime.
13. În plus, invită toate partidele comuniste sau post-comu-
niste din statele membre, care nu au făcut-o încă, să reexamineze isto-
ria comunismului şi propriul lor trecut, să se distanţeze clar de crimele
comise de regimurile comuniste totalitare şi să le condamne fără am-
biguitate.
14. Adunarea consideră că adoptarea cu claritate a acestei
poziţii de către comunitatea internaţională va favoriza continuarea
reconcilierii. Mai mult, este de sperat că ea va încuraja istoricii din
lumea întreagă să-şi continue cercetările cu privire la stabilirea şi veri-
ficarea în mod obiectiv a desfăşurării faptelor.
41
Anexa nr. 3
Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.1225-XII
din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor
represiunilor politice, nr. 186 adoptată la 29.06.2006,
în vigoare de la 01.01.2007
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art. I. - Legea nr.1225-XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea
victimelor represiunilor politice (Monitorul Parlamentului Republicii
Moldova, 1992, nr.12, art.363), cu modificările ulterioare, se modifică
şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
“Articolul 12. Restituirea bunurilor, recuperarea valorii acestora prin
achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice.
Cetăţenilor Republicii Moldova supuşi represiunilor politice şi ul-
terior reabilitaţi li se restituie, la cererea lor sau a moştenitorilor lor,
bunurile confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din po-
sesia lor.
Nu se restituie terenurile, pădurile, plantaţiile multianuale, obiective-
le scoase din circuitul civil, precum şi alte bunuri confiscate, naţionali-
zate sau scoase în orice alt mod din posesie din considerente ce nu au
legătură cu represiunile politice.
În cazul în care bunurile confiscate, naţionalizate sau scoase în ori-
ce alt mod din posesie în legătură cu represiunile politice nu pot fi
restituite, valoarea acestora se recuperează prin achitarea de compen-
saţii, în baza cererii depuse de persoanele reabilitate sau de moşteni-
torii acestora.
Cu acordul persoanelor supuse represiunilor politice şi ulterior rea-
bilitate sau al moştenitorilor acestora, restituirea în natură a caselor
de locuit poate fi înlocuită prin recuperarea valorii lor, evaluate prin
aplicarea preţurilor de piaţă în vigoare la data satisfacerii cererii, sau
prin acordarea, în mod prioritar, a unui spaţiu locativ amenajat.
Persoanele care urmează a fi evacuate din casele restituite sînt asi-
gurate cu spaţiu locativ peste rînd, la momentul evacuării, de către
autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu legislaţia
în vigoare. Cheltuielile legate de asigurarea cu spaţiu locativ se efec-
tuează din contul şi în limita bugetelor raionale, bugetelor municipii-
lor Chişinău şi Bălţi, bugetului unităţii teritoriale autonome Găgăuzia,
precum şi din contul bugetului de stat.
Restituirea bunurilor, recuperarea valorii bunurilor ce nu pot fi res-
tituite se efectuează, în baza cererii, din contul bugetelor raionale,
ADEPT
bugetelor municipiilor Chişinău şi Bălţi, bugetului unităţii teritoriale
autonome Găgăuzia, precum şi din contul bugetului de stat. Cererile
/
de restituire a bunurilor sau de recuperare a valorii acestora se exami-
EXPERT-GRUP
nează de către comisiile special create în acest scop.
În cazul în care bunurile nu s-au păstrat sau nu pot fi restituite în
natură, fiind privatizate în condiţiile legii, se recuperează valoarea lor
în formă de compensaţie bănească sau de valori materiale, luîndu-se
ca bază preţurile de piaţă în vigoare la data examinării cererii.
În cazul cînd valoarea bunurilor nu depăşeşte suma de 200 mii lei,
plata compensaţiei poate fi eşalonată pe o perioadă de pînă la 3 ani, iar
în cazul cînd valoarea bunurilor depăşeşte suma de 200 mii lei - pe o
perioadă de pînă la 5 ani.
Valoarea bunurilor se determină în felul următor:
a) bunurile imobiliare se evaluează în baza calculelor efectuate de
oficiul cadastral teritorial, conform preţurilor de piaţă în vigoare la
data examinării cererii;
b) costul animalelor domestice, al păsărilor, al produselor agricole, al
altor bunuri se stabileşte conform preţurilor de piaţă în vigoare la data
examinării cererii.”
2. După articolul 12 se introduce un articol nou, care devine artico-
lul 12/1, cu următorul cuprins:
“Articolul 121. Modul de examinare a cererilor de restituire a bunu-
rilor sau de recuperare a valorii acestora.
43
Cererile de restituire a bunurilor sau de recuperare a valorii acestora
prin achitarea de compensaţii sînt examinate de comisiile speciale crea-
te de autorităţile administraţiei publice locale a raioanelor, municipiilor
Chişinău şi Bălţi, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, în al căror teri-
toriu persoanele reabilitate au domiciliat la momentul reprimării.
Cererea de restituire a bunurilor confiscate, naţionalizate sau scoase
în orice alt mod din posesie ori de recuperare a valorii acestora se
înaintează în decurs de 3 ani de la data înştiinţării persoanei supuse
represiunilor despre reabilitarea acesteia şi se examinează în termen
de pînă la 6 luni din ziua depunerii.
Comisia identifică bunurile ce urmează a fi restituite şi determină
valoarea acestora în baza documentelor ce atestă confiscarea, naţio-
nalizarea bunurilor sau scoaterea lor în orice alt mod din posesie,
documente eliberate de arhive şi de alte instituţii abilitate, ori în baza
altor probe legale.
Decizia comisiei privind restituirea bunurilor, recuperarea valorii
acestora sau achitarea compensaţiilor poate fi contestată în instanţa
judecătorească.
Litigiile ce ţin de restituirea bunurilor, apărute între persoanele rea-
bilitate sau moştenitorii acestora, pe de o parte, şi persoanele juridice
cu orice formă de proprietate sau persoane fizice, pe de altă parte, se
soluţionează pe cale judiciară.
În cazul cetăţenilor Republicii Moldova supuşi represiunilor politice
pe teritoriul altui stat, ale căror bunuri au fost confiscate, naţionalizate
sau scoase în orice alt mod din posesie pe teritoriul care în prezent nu
aparţine Republicii Moldova, restituirea sau recuperarea valorii acestor
bunuri se efectuează în baza tratatului dintre Republica Moldova şi sta-
tul respectiv. La perfectarea proiectelor de tratate interstatale, Ministerul
Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe
şi Integrării Europene, Ministerul Economiei şi Comerţului, alte minis-
tere şi organe de resort vor include clauze cu privire la restituirea bu-
nurilor confiscate, naţionalizate sau scoase în alt mod din posesie ori
recuperarea valorii lor prin achitarea de compensaţii cetăţenilor Repu-
blicii Moldova supuşi represiunilor politice pe teritoriul altor state.”
Art. II. - Cetăţenii Republicii Moldova supuşi represiunilor politice
şi ulterior reabilitaţi, în privinţa cărora, la data intrării în vigoare a
prezentei legi, a expirat termenul de prescripţie pentru depunerea
cererii de restituire a bunurilor de care au fost deposedaţi, se pot adre-
sa comisiilor speciale cu cererile respective în termen de un an de la
data intrării în vigoare a prezentei legi.
ADEPT
Sub incidenţa prezentei legi nu cad persoanele supuse represiunilor
/
politice şi ulterior reabilitate care au fost despăgubite pînă la intrarea
EXPERT-GRUP
în vigoare a prezentei legi.
Art.III. - Guvernul, în termen de 3 luni:
– va prezenta propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în con-
cordanţă cu prezenta lege;
– va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
Art.IV. - Prezenta lege intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI Marian LUPU
Chişinău, 29 iunie 2006.

Nr.186-XVI.
45
Tipar şi machetare: Casa editorial-poligrafică "Bons Offices"
bd. Gagarin 10, Chişinău, tel.: 500-895, 279-847.
E-mail: bons@starnet.md

Lege Represiuni Politice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lege Represiuni Politice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Alexandru POSTICĂ

Analiza legislaţiei cu privire la

Studiu realizat în cadrul proiectului “Planul de acţiuni Uniunea

Descrierea Cip a Camerei Naţionale a Cărţii

Cadrul legislativ al problemei victime-

Probleme ce apar la implementarea

Chişinău, 29 iunie 2006.

S-ar putea să vă placă și