Postmodernism and Politics - Stanley Aronowitz

Pricop Ionuț-Andrei, Științe politice anul III

Autorul începe această scriere menționând caracteristicile marcante ale epocii postmoderne, iar
acestea ar fi: schimbarea tendințelor în ceea ce privește producția de bunuri (bunuri care prin
intermediul globalizării au ajuns să fie transnaționale), irelevanța crescătoare a Statului-națiune,
criza politicilor naționale (principalele forțe politice a țărilor capitaliste fiind incapabile să aducă
adevărate schimbări), scepticismul față de valorile morale a societăților capitaliste, dispariția
idealurilor forțelor politice odată ajunse la putere (idealurile anti-moderne devin greu de transpus
în politică), incoerența mișcării ecologiste și reconfigurarea terorismului (Baudrillard vorbește
despre un terorism postmodern care să pună accent pe concepte precum privatizare sau
retragerea maselor din participarea politică).
În continuarea textului Aronowitz analizează importanța rațiunii în gândirea lui Habermas,
ajungând la concluzia că viziunea acestui filozof este în contradicție cu credințele postmoderne
asupra rațiunii. Habermas sublinia importanța rațiunii în acțiunea politică, autorii postmoderni în
schimb, refuză să o considere o variabilă importantă. De asemenea, Aronowitz prezintă diferite
perspective asupra postmodernității, majoritatea având mai mult sau mai puțin influențe
marxiste. Reținem în acest sens perspectivele lui Lyotard și Baudrillard, care cu toate că încearcă
să se distanțeze de rădăcinile lor marxiste, ajung să formuleze perspective apropriate de teoria
critică. Pentru Baudrillard „ticăloșii” rămân societatea consumistă, tehnologia și lipsa unei
dezbateri publice asupra aplicabilității teoriilor critice în societate. Autorul profită de
menționarea lui Baudrillard pentru a analiza mai aprofundat teoriile sale asupra noului terorism,
iar alte caracteristici pe care le notează în această aprofundare sunt: crearea unei imitații a sferei
publice și retragerea cu neștiința a maselor din spațiul public, ambele produse ale democrației
liberale și a societății de consum.
Un alt punct important al acestui text este sublinierea de către autor a pozițiilor ideologice de
dreapta/stângă asupra postmodernismului. Aronowitz afirmă că „postmodernismul de dreapta”
este umbrit de cel de stânga, iar acest lucru este lesne de înțeles dacă analizăm fundamentele
ideologice ale dreptei (care se regăsesc în conservatorism, în principiu). Autorul îndrăznește să
afirme că ideea conform căruia piața liberă și democrațiile se completează reciproc este una
falsă, iar pornind de la această premisă conturează principiul conform căruia economia este cea
care prevalează, situațiile precare ale clasei muncitoare fiind capabile să genereze atât uniuni ale
muncitorilor cât mișcări naționaliste importante. Aronowitz totuși deschide o paranteză
importantă în acest sens: naționalismul ca ideologie a democratizării poate să devină
nedemocratică (exemplu Israelului). În finalul textului autorul aduce apologii mișcărilor
muncitorești care deseori au reprezentat o opoziție vehementă față de dominațiile imperialiste ori
capitaliste, ambele generate de raporturile tradiționale de putere.
Majoritatea elementelor prezentate de autor în începutul textului reprezintă într-adevăr
caracteristicile politice ale postmodernității, chiar dacă moralitatea lor este discutabilă. Ceea ce
este mai greu de contrazis este faptul că într-adevăr „postmodernismul de dreapta” practic a fost
inexistent în comparație cu postmodernismul influențat de teoriile critice, însă această
caracteristică a fost, în opinia mea, mai mult decât inevitabilă.