Sunteți pe pagina 1din 1

Apel adresat artiștilor

14. Prin această scrisoare, mă adresez vouă, artiștilor din lumea întreagă,
pentru a vă asigura de stima mea și pentru a contribui la reînnodarea unei mai
benefice cooperări între artă și Biserică. Invitația mea este o invitație la
redescoperirea profunzimii dimensiunii spirituale și religioase care a
caracterizat în orice timp arta în cele mai nobile forme de expresie. Tocmai în
această perspectivă fac apel la voi, artiști ai cuvântului scris și oral, ai teatrului
și muzicii, ai artelor plastice și ai celor mai moderne tehnologii de comunicare.
Fac apel în special la voi, artiștii creștini: fiecăruia aș dori să-i amintesc
că strânsa alianță dintotdeauna dintre Evanghelie și artă, dincolo de exigențe
funcționale, implică invitația la pătrunderea prin intuiție creativă în misterul lui
Dumnezeu întrupat și, în același timp, în misterul omului.
Într-un anumit sens, fiecare ființă umană este necunoscută ei înseși. Isus
Cristos nu numai că-l revelează pe Dumnezeu, dar „îl dezvăluie pe deplin pe
om omului”[23]. În Cristos, Dumnezeu a împăcat lumea cu sine. Toți
credincioșii sunt chemați să dea această mărturie; dar vă revine vouă, bărbați
și femei care ați dedicat artei viața voastră, să spuneți cu bogăția genialității
voastre că în Cristos lumea este răscumpărată: este răscumpărat omul, este
răscumpărat trupul uman, este răscumpărată întreaga creație, despre care
sfântul Paul a scris că „așteaptă cu nerăbdare dezvăluirea fiilor lui Dumnezeu”
(Rom 8,19). Ea așteaptă dezvăluirea fiilor lui Dumnezeu și prin artă și în artă.
Aceasta este misiunea voastră. Intrând în contact cu lucrările de artă,
omenirea din toate timpurile – și cea de astăzi – așteaptă să fie luminată pe
drumul propriu și în ceea ce privește propriul destin.

S-ar putea să vă placă și