CARIERA LUPOAIA

8.1.1. încadrarea în regiune

Cariera Lupoaia este situată în partea nordică a zăcământului Motru, pe
teritoriile comunei Cătune, judeţul Gorj având următoarele exploatări învecinate:
- la nord: mina Roşiuţa;
- la sud: mina Prigoroiu ;
- la vest: mina Lupoaia ;
- la est: cariera Roşiuţa .
Cariera are acces la drumurile betonate Strehaia - Motru şi Târgu-Jiu -
Drobeta Turnu-Severin, respectiv calea ferată Strehaia -însurăţei - Motru -
Lupoaia.
Din punct de vedere geomorfologic, perimetrul Lupoaia este situat în partea
vestică a podişului Getic, pe interfluviul râurilor Jiu şi Motru. Relieful are aspectul
unor dealuri cu versanti lini, orientate în general NE-SV şi cu înălţimi relativ mici.
Cotele maxime sunt atinse în Dealul Rudarilor (341 m), Dealul Cocoşului (335m)
şi Dealul Neaga (279m). Relieful colinar al perimetrului se menţine şi în prezent
după ce relieful iniţial a suferit modificări prin excavatiile efectuate în unele
microcariere pentru exploatarea aflorimentelor straturilor superioare X - XII, prin
depunerea sterilului în microhaldele formate în vecinătatea exploatărilor, precum şi
prin excavatiile treptelor executate cu excavatoarele cu rotor.
8.1.2. Istoricul cercetărilor geologice
Bazinul minier Motru, dispune de importante rezerve-resurse de lignit, puse
în evidenţă prin cercetările geologice şi hidrogeologice, lucrările de prospecţiuni şi
explorări, a cercetărilor tehnologice efectuate timp de peste un secol de către
personalităţi de seamă, instituţii şi întreprinderi de profil recunoscute în România.
Primele cercetări geologice ale regiunii de nord-vest a Olteniei au fost
efectuate în anul 1864 şi aparţin lui E.Bielt, urmat apoi de valoroşi oameni de
ştiinţă, unii dintre ei fondatori ai şcolii de geologie. Dintre aceştia se remarcă
R.Tourner (1879), M.Draghicescu (1883, 1885, 1889), R.Porumbescu (1881),
A.Bitiner (1864), F.Fontanes (1886) şi Ştefănescu (1889). După anul 1900, studiile
asupra formaţiunilor geologice din Oltenia şi în special a celor pliocene se
intensifică atât ca arie, cât şi ca diversitate de probleme .
Ion lonescu Argetoaia, în lucrarea sa "Pliocenul din Oltenia" (1918),
menţionează cărbunii care aflorează la Lupşa de Jos, Meriş, Ploştina, Miculeşti şi
Roşiuţa, ca fiind de vârsta levantină.
După anul 1945, încep studiile sistematice pentru punerea în valoare a
cărbunelui, fiind cercetate în amănunt depozitele pliocene, atât din punct de vedere
stratigrafie şi tectonic, cât şi din punct de vedere litofaciesal. Aceste cercetări cu
caracter predominant teoretic şi ştiinţific au avut rolul de a contura o imagine
generală geologică a regiunii care, ulterior avea să devină cel mai important bazin
carbonifer al ţării, datorită rezervelor de lignit energetic existente aici.
După anul 1959, încep să apară lucrări care sintetizează rezultatele
cercetărilor prin foraje a viitoarelor perimetre miniere .
în anul 1959, D.Carac publică lucrarea „Zăcămintele de lignit dintre Motru
şi Coşuştea" care reprezintă rezultatul cercetărilor din teren în perioada 1953 -
1959 .
în deceniile 6, 7 şi 8 s-a derulat un amplu program de prospecţiuni şi
explorare 9'Sologică prin lucrări miniere şi foraje, în scopul conturării ariilor de
dezvoltare a zăcămintelor de cărbune şi precizării condiţiilor geologo-miniere - în
vederea trecerii la valorificarea industrială.
Pe baza acestor lucrări au fost întocmite rapoarte geologice şi studii de
sinteză zonale care prefigurau viitoare configuraţii a bazinelor miniere care poartă
semnătura unor instituţii şi întreprinderi specializate de marcă: întreprinderea de
Foraj şi Lucrări Geologice Speciale, întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi
Geofizice, Institutul de Geologie şi Geofizică Bucureşti şi a unor cercetări de
seamă, la acestea participând şi specialiştii noştri.
Urmare a cercetărilor efectuate s-au identificat 22 strate de lignit, din care 8
exploatabile în Bazinul Motru (V - XII), estimându-se rezerve-resurse de peste o
jumătate de miliard de tone.
Valorificarea acestor resurse a început în anul 1960 prin lucrări miniere
subterane la minele Horăşti şi Ploştina, apoi prin celelalte mine cunoscute din
bazin.
Explorarea perimetrului Lupoaia s-a desfăşurat în perioada 1956 - 1966 prin
executarea a 93 foraje (ISEM şi DGPEM ) având indicativele 18.300 - 20.000 şi
23.600, cu un metraj cumulat de 12.943,42m şi a 10 foraje (DGPEM) însumând
1090,73m toate dispuse în reţea de 600x1200m. Tot în această etapă au mai fost
executate 17 foraje manuale de către Comitetul Geologic şi întreprinderea Minieră
Motru.
în anul 1969 s-a trecut la explorarea detaliată prin îndesirea reţelei de foraje
existente până la gabaritul 200x200 m din zona cuprinsă între V. Lupoaia şi Matca
Ploştinei, zonă favorabilă exploatării în carieră. De asemenea DGPEM a executat
prin întreprinderea de exploatări miniere Banatul 92 foraje în carotaj continuu
(indicative 10.050 - 10.141), însumând 9356,50m. Forajele executate au urmărit
traversarea întregului complex cărbunos dezvoltat în romanian şi dacian, până în
culcuşul straturilor I sau A. Ulterior pe măsura definirii straturilor l-IV ca
neexploatabile din motive hidrogeologice, adâncimea lor a fost limitată la atingerea
stratului IV de cărbune sau a nivelului fosilifer - reper din culcuşul stratului V de
cărbune .
Realizarea programului de cercetare a condus la precizarea elementelor
litologice, stratigrafice, geometrice şi calitative, respectiv :
 - grosimea straturilor de cărbune, litologia acoperişurilor şi a
culcuşurilor lor, natura, grosimea şi distribuirea intercalaţiilor sterile;
- caracteristicile şi extinderea nisipurilor, precum şi a ecranelor protectoare
pentru principalele straturi de cărbune exploatabile;
- calităţile cărbunilor şi modul de distribuire ale acestora în cuprinsul
straturilor de cărbune exploatabile.
în grosimea exploatabilă a cărbunelui au fost cuprinse şi intercalaţiile sterile
cu grosimea sub 0,4m. Probele recoltate au fost analizate din punct de vedere
fizico-chimic, în laboratorul I.M. Motru - pentru determinarea umidităţii şi
conţinutului de cenuşă. Analizele fizico-chimice complete au fost efectuate în
laboratorul ICEMIN Petroşani.
Realizarea unui recuperaj superior celui prevăzut în proiectele de execuţie
ale forajelor, de 90% în util şi de 80% în steril, a condus la renunţarea efectuării
carotajelor geofizice.
îndesirea reţelei, din partea sudică a zonei exploatabile în carieră, a fost
făcută de către I.M. Motru prin executarea a 26 foraje (indicative 103-133)
însumând 2394, 91 m .
Cercetarea hidrogeologică, începută în perioada 1959 -1960 de către ISEM a
scos în evidenţă complexitatea condiţiilor acvifere şi influenţa lor asupra
condiţiilor de exploatare, ceea ce a impus necesitatea elaborării unui program de
foraje specializate, care să furnizeze . datele pentru stabilirea măsurilor de
prevenire şi combatere a dificultăţilor potenţiale .
Acest program a fost realizat in perioada 1965-1966 de către DGPEM prin
întreprinderea de Prospecţiuni şi Laboratoare şi IEM "Banatul" constând în
executarea a 17 foraje care au însumat 13335,18m şi au furnizat elementele de
debite şi nivel piezometric pentru fiecare orizont acvifer din intervalul straturilor
de cărbune IV si X acoperiş.
 Ulterior anului 1969, concomitent cu precizarea ideii de exploatare în
cariere, reţeaua de foraje hidrogeologice a fost îndesită prin executarea a încă 7
foraje (37 HE, 38 HE, 39 HO, 40 HE, 41 HE, 42 HE, 43 HE) care au adus detalii
privind:
- litologia culcuşului şi acoperişului straturilor exploatabile de cărbune,
extinderea şi grosimea nisipurilor şi ecranelor protectoare;
- caracteristicile fizico-mecanice ale ecranelor;
- granulometria şi porozitatea straturilor permeabile, precum şi variaţia
acestora pe verticală;
- nivelele piezometrice, debitele orizonturilor acvifere, razele de
influenţă ale forajelor, precum şi coeficienţii de filtrare ai rocilor din culcuş.
Toate elementele geometrice, cantitative, cât şi cele calitative, furnizate de
lucrările de prospecţiune şi explorare, au fost valorificate sub forma documentaţiei
de calcul a rezervelor, întocmită în conformitate cu Normele Comisiei Republicane
şi Rezerve Geologice - refăcută pentru condiţiile de exploatare în carieră (1980).
Acumularea unor noi elemente de cunoaştere, obţinute în cadrul procesului
de exploatare şi pregătire a exploatării, a permis completarea imaginii iniţiale şi
implicit a impus reanalizarea integrală, unitară şi consecvenţa a volumului de date,
sub forma unei noi documentaţii cu calculul rezervelor, la nivelul anului' 1994.