Tulburarea de personalitate narcisică

2.1 Factori biologici, psihologici și sociali

Tulburarea de personalitate narcisică (TPN) este o afecțiune psihologică caracterizată

prin trăsături precum grandiozitatea, nevoia exagerată de atenție și admirație, lipsa empatiei și
tendința de a manipula sau exploata pe alții. Studiile de neuroștiință și genetică oferă o mai bună
înțelegere a aspectelor biologice ale acestei tulburări, astfel:

Studiile de imagistică cerebrală au arătat că persoanele cu TPN pot prezenta anumite

diferențe în structura și funcționarea creierului. De exemplu, cercetări bazate pe imagistica prin
rezonanță magnetică (IRM) au relevat modificări în regiunile creierului implicate în controlul
proceselor cognitive superioare și în procesarea emoțiilor. Un studiu realizat de Yang et al.
(2015) a arătat că persoanele cu TPN au prezentat modificări ale volumului hipocampului și ale
cortexului prefrontal, regiuni implicate în procesarea emoțiilor și în funcțiile executive.

Hipocampul este cunoscut pentru rolul său în memoria emoțională și în procesarea

informațiilor legate de evenimente trecute. Modificările în volumul hipocampului pot sugera
dificultăți în gestionarea și reglarea emoțiilor.. Cortexul prefrontal joacă un rol cheie în funcțiile
executive, cum ar fi luarea deciziilor, planificarea, autocontrolul și empatia. Modificările în
cortexul prefrontal pot influența abilitatea de a înțelege și de a răspunde adecvat la emoțiile altor
persoane, ceea ce poate contribui la lipsa de empatie și la comportamentele manipulative
observate la persoanele cu TPN.

În ceea ce privește aspectele genetice, cercetările sugerează că există o predispoziție

genetică pentru TPN. Un studiu publicat în Journal of Personality Disorders de Livesley et al.
(2016) a indicat că există o corelație genetică semnificativă între TPN și alte tulburări de
personalitate, cum ar fi tulburarea de personalitate borderline. Pentru a efectua această cercetare,
au fost utilizate tehnici de genetică comportamentală, în special metoda gemenilor. Această
metodă compară similaritățile genetice și comportamentale între gemeni identici și gemeni frați
(dizigotici). Dacă există o corelație semnificativă între trăsăturile narcisiste sau borderline și
similaritățile genetice, acest lucru sugerează o influență genetică asupra acestor tulburări de
personalitate. Rezultatele studiului au arătat că există, într-adevăr, o corelație genetică
semnificativă între TPN și alte tulburări de personalitate, cum ar fi TPB. Aceasta sugerează că
există anumite predispoziții genetice care pot crește probabilitatea dezvoltării TPN sau a altor
tulburări de personalitate într-o anumită familie sau linie genetică.

De asemenea, un alt aspect biologic relevant în înțelegerea TPN este funcționarea

sistemului endocrin. Un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology de
Reinhard et al. (2012) a evidențiat că nivelurile crescute de testosteron pot contribui la
comportamentele narcisiste la bărbați. Rezultatele studiului au arătat o corelație pozitivă între
nivelurile mai ridicate de testosteron și trăsăturile narcisiste la bărbați. Acest lucru sugerează că
testosteronul ar putea contribui la dezvoltarea sau exacerbarea trăsăturilor narcisiste.
 În ceea ce privește aspectele psihologice ale TPN, studiile au evidențiat mai multe
mecanisme care pot contribui la dezvoltarea și menținerea acestei tulburări, precum:

 Teoria auto-reglării: Potrivit acestei teorii, personalitatea narcisică poate fi privită ca o

strategie de auto-reglare dezvoltată pentru a face față la o auto-stimă fragilă și la
anxietatea de bază. Persoanele narcisice dezvoltă un sinel grandios pentru a se proteja de
sentimentele de inferioritate (Rhodewalt et al., 1998).
 Dependenta de validare externă: Narcisiștii pot avea o nevoie constantă de validare și
admirație din partea altora pentru a-și menține stima de sine. Această dependență de
validare poate duce la relații instabile și la comportamente manipulative pentru a obține
admirația celor din jur (Raskin & Hall, 1979).
 Stilul relațional: Personalitatea narcisică poate fi asociată cu un stil relațional
caracterizat de dominanță, competitivitate și nevoia de a se impune în relațiile
interpersonale (Rhodewalt et al., 1998).
 Mecanisme de apărare: Narcisiștii pot utiliza o serie de mecanisme de apărare pentru a
proteja imaginea lor grandioasă, cum ar fi proiecția (atribuirea propriilor calități negative
altora), negarea (ignorarea sau minimizarea defectelor personale), sau raționalizarea
(găsirea de explicații pentru comportamentele inadecvate) (Kohut, 1971).

Factorii sociali joacă, de asemenea, un rol important în dezvoltarea și manifestarea

personalității narcisice. Prin integrarea acestor factori sociali în analiza personalității narcisice se
poate înțelege cum contextul cultural și social poate influența dezvoltarea și expresia acestei
trăsături de personalitate.

 Societatea Consumistă: Societățile orientate spre consum pot contribui la dezvoltarea

narcisismului prin promovarea ideii că succesul material și imaginea personală sunt
măsuri esențiale ale valorii individului. Persoanele pot dezvolta o orientare spre obținerea
de bunuri materiale și validare externă pentru a satisface nevoia de auto-validare (Twenge
& Campbell, 2009).
 Media socială și auto-promovarea: Utilizarea intensivă a platformelor de social media
poate contribui la creșterea narcisismului, deoarece acestea oferă o platformă pentru auto-
promovare și obținerea de validare instantanee prin like-uri și comentarii (Buffardi &
Campbell, 2008).
 Recompensele sociale pentru succes: În societățile în care succesul este intens
recompensat social, indivizii pot dezvolta trăsături narcisice pentru a obține aceste
recompense și pentru a se simți valorizați de către ceilalți. Narcisismul poate fi alimentat
de dorința de a fi admirat, de a atrage atenția și de a fi perceput ca fiind superior sau
special (Rhodewalt et al., 1998).
 2.2 Analiza factorilor familiali și a strategii educaționale inadecvate (tipuri de control,
comportamente alienate etc.)

Influența factorilor familiali asupra dezvoltării narcisismului este complexă și poate varia în
funcție de diferiți factori, precum tipul de relații parentale, mediu socio-cultural și alți factori de
mediu.

Un studiu publicat în Journal of Personality de Haurton et. al (2006) a evidențiat că un

control parental excesiv, autoritar sau invaziv poate contribui la dezvoltarea narcisismului la
copii. În acest context, copiii pot învăța că valoarea lor este determinată de performanțele lor sau
de îndeplinirea așteptărilor părinților. În același studiu este susținut că indivizii sunt foarte
receptivi la modelele oferite de părinți. Dacă părinții manifestă trăsături narcisice, copiii pot
adopta aceleași comportamente. Părinții care pun accent pe propria imagine și nevoi în
detrimentul celor ale copiilor pot influența dezvoltarea narcisismului la aceștia. În plus,
comportamentele alienante, cum ar fi compararea constantă cu alți copii, frați sau invalidarea
emoțională, pot afecta negativ dezvoltarea copiilor și pot contribui la dezvoltarea trăsăturilor
narcisice în rândul acestora în încercarea de a se evidenția și de a câștiga validare. (Bushman &
Thomaes, 2015).

Strategiile educaționale inadecvate pot contribui, de asemenea, la dezvoltarea sau

exacerbarea trăsăturilor narcisice la copii. Este important să se promoveze un mediu educațional
echilibrat și sănătos, care încurajează dezvoltarea unei stime de sine sănătoase și a relațiilor
interpersonale pozitive. Un mediu în care se oferă recompense excesive sau nejustificate pentru
performanțe slabe poate contribui la dezvoltarea narcisismului. Acest lucru a fost sugerat de
autorul Campbell (2007), care a subliniat legătura dintre recompensele exagerate și creșterea
narcisismului în societate. De asemenea, un mediu educațional caracterizat prin competiție
excesivă și condiționare socială poate contribui la dezvoltarea narcisismului. Cercetările lui
Twenge și Campbell (2009) au evidențiat o creștere a narcisismului în rândul tinerilor în decursul
anilor, iar un mediu educațional competitiv poate juca un rol în acest fenomen. Un sistem
educațional în care elevii sunt supuși unei evaluări constante și sunt încurajați să se compare în
mod constant unii cu alții poate contribui la dezvoltarea narcisismului. Astfel de practici pot fi
legate de anxietatea de performanță și de dorința de a fi mereu mai buni decât ceilalți.
1. Buffardi, L. E., & Campbell, W. K. (2008). Narcissism and social networking web sites.
Personality and Social Psychology Bulletin, 34(10), 1303-1314.
2. Bushman, B. J., & Thomaes, S. (2015). Aggression and the self: High narcissism may be
linked to high aggression for people with high (but not low) self‐esteem. Aggressive
Behavior, 41(5), 473-482.
3. Campbell, W. K. (2007). The Narcissism Epidemic: Living in the Age of Entitlement.
4. Horton, R. S., Bleau, G., & Drwecki, B. (2006). Parenting Narcissus: What Are the Links
Between Parenting and Narcissism? Journal of Personality, 74(2), 345–376.
5. Kohut, H. (1971). The analysis of the self: A systematic approach to the psychoanalytic
treatment of narcissistic personality disorders. International Universities Press.
6. Livesley, W. J., Jang, K. L., Jackson, D. N., & Vernon, P. A. (2016). Genetic and
environmental contributions to criteria for borderline personality disorder: A population-
based twin study. Journal of Personality Disorders, 30(2), 222-230.
7. Raskin, R., & Hall, C. S. (1979). A narcissistic personality inventory. Psychological
Reports, 45(2), 590-590.
8. Reinhard, D. A., Konrath, S. H., Lopez, W. D., & Cameron, H. G. (2012). Expensive
egos: Narcissistic males have higher cortisol.
9. Rhodewalt, F., Madrian, J. C., & Cheney, S. (1998). Narcissism, self-knowledge
organization, and emotional reactivity: The effect of daily experiences on self-esteem and
affect. Personality and Social Psychology Bulletin, 24(1), 75-87.
10. Twenge, J. M., & Campbell, W. K. (2009). The narcissism epidemic: Living in the age of
entitlement. Free Press.
11. Yang, Y., Raine, A., Narr, K. L., Lencz, T., LaCasse, L., & Colletti, P. (2015).
Localisation of increased prefrontal white matter in pathological narcissism. The British
Journal of Psychiatry, 206(4), 327-334.