Noţiuni introductive

Regionalism, regionalizare, dezvoltare regională.

Definirea şi tipologia regiunilor de dezvoltare.
Clasificarea NUTS.
Principiile care stau la baza NUTS.
Politica de dezvoltare regională
 Conceptul de REGIUNE
Deşi regionalizarea (împărţirea pe regiuni) este larg
răspândită în organizarea teritorială a ţărilor europene, este
imposibil să definim un concept de bază comun pentru
regiunile existente. În unele ţări, cum ar fi de ex. Italia,
regiunile au devenit imediat funcţionale, în alte ţări regiunile
servesc drept un mijloc de acţiuni cu caracter economic
pentru guvernarea centrală. Acesta a fost cazul Franţei şi al
Marii Britanii. Reformele sau tentativele de reformare (în
Belgia, Spania, Franţa si Portugalia) din perioada anilor 70 au
propulsat regionalizarea în centrul dezbaterilor politice. Multe
state nu recunosc regiunea ca pe un nou nivel al guvernului,
alte ţări diferă din punct de vedere al naturii şi rolului regiunii,
având elaborate diferite concepte asupra regiunii. Activităţile
de regionalizare a noilor ţări membre şi a ţărilor care vor adera
mai târziu au contribuit la diversificarea termenului de regiune.
Conceptul de REGIUNE
Din aceste motive există o tendinţă de a ezita între două
concepte despre regiune diametral opuse şi în egală
măsură inadecvate.
Primul concept este bazat pe o definire pur descriptivă:
regiunea este entitatea situată imediat sub nivelul
guvernării centrale, cu o putere politica de reprezentare,
prin consiliul selectat.
Al doilea concept se bazează pe reprezentarea regiunii
prin intermediul unei asociaţii sau organ creat la nivel
regional din autorităţile nivelului imediat inferior (după
cum este definit în statutul Reuniunii Regiunilor
Europene.)
 Ce este o regiune?
Termenul „regiune” are un sens diferit în
dependenţă de contextul discuţiei. Din perspectiva
globală înseamnă aria geografică care include mai
multe state (Regiunea Balcanilor, Regiunea
Orientului Apropiat...). Alteori, termenul este folosit
pentru asocierea regiunilor ţărilor vecine, constituită
pentru atingerea unuia sau mai multor obiective şi
interese comune. (Euro-regiuni).
Din perspectiva politicii dezvoltării regionale,
regiunea este o zonă în interiorul ţării, omogenă
geografic, cu caracteristici comune sau similare a
tradiţiilor, culturii, caracteristicilor etnice.
 Ce este o regiune?
Dar cel mai important aspect pentru crearea unor regiuni de
dezvoltare regională sunt factorii care permit creşterea
socio-economică a zonei respective.
De aceea factorii care urmează a fi luaţi în consideraţie pentru
consolidarea unui sistem de regiuni funcţionale şi de un
potenţial succes şi a dezvoltării regiunilor:
• factori istorici, ce ţin de tradiţie, culturali
• factorul geografic (omogenitate naturală şi conexiunea cu hotarul statului)
• dimensiune adecvată pentru o activitate socio-economică reală şi
eficientă
• un număr de centre de dezvoltare/creştere potenţială (oraşe cu
capacitate de creştere şi cu o dinamică bi-direcţională socio-economică în
raport cu periferia)
Care este explicaţia succesului
unei regiuni de succes economic?
Este o întrebare simplă, dar nu există un răspuns
simplu. Pe parcursul ultimilor ani au fost
efectuate multe studii asupra caracteristicilor
care denotă succesul sau eşecul în
performanţa regiunilor. Mai târziu, încercările de
a răspunde la aceste întrebări s-au concentrat,
în mare măsură, asupra caracteristicilor
interne apărute pe plan social, care disting
diferenţa în performanţa regională.
Ce avem de învăţat de la
regiunile de succes ale UE?
Cercetări ale experţilor recunoscuţi (de ex. Dunford şi Hudson) arată
că descentralizarea guvernării în regiuni nu este de ajuns
pentru a garanta succesul economic. Ei au descoperit ca
regiunile UE prospere:
• demonstrează un grad înalt de coeziune socială şi participare;
• ating relaţii de cooperare în domeniul industriei, care
demonstrează flexibilitate şi în egală măsură securitate
• se bucură de cooperare între companii, inclusiv constituirea unei
reţele de cooperare;
• „încorporează” investiţiile interne, care prezintă o înaltă valoare
adăugată în economia regională
• urmează strategii pentru a spori inovaţiile şi transferul de
tehnologii
• au instituţii de guvernare, care „au învăţat să înveţe”
• maximizează potenţialul sinergiilor trans-frontaliere şi
• manifestă o societate civilă vibrantă, acceptată de stat
 Caracteristicile critice ale
regiunilor de succes
Coeziunea socială şi cultura angajamentului
În multe din regiunile Europei, care denotă un succes economic,
coeziunea socială şi participarea apar ca nişte condiţii
necesare pentru succesul economic. Relaţia simbiotică între
coeziune şi succes se manifestă într-o varietate de moduri,
multe din ele pot fi rezumate drept o cultură a
angajamentului, care gravitează în jurul unei varietăţi de
relaţii de cooperare şi încredere. De netăgăduit este însă şi
faptul că în unele regiuni de succes ale Europei Occidentale,
caracterul includerii sociale este vădit problematic - de
exemplu, mulţi muncitori din regiunile de succes ale
Germaniei sunt migranţi internaţionali, care nu posedă drepturi
cetăţăneşti. Aceasta sugerează că succesul economic poate fi,
în unele circumstanţe, afirmat în dependenţă de vederile
parţiale şi selective asupra coeziunii.
Caracteristicile critice ale
regiunilor de succes
Cooperare, încredere şi comunicare în reţea
Multe din regiunile Europene de succes sunt caracterizate
de forme particulare de relaţii între companii, care
scot în evidenţă cooperararea, încrederea şi
comunicare în reţea.
Deseori, aceste reţele au un caracter specific al locului,
cum ar fi de ex. zonele industriale ale întreprinderilor
mici şi mijlocii interconectate (IMM). Multe întreprinderi
mici sunt dinamice şi se bazează pe designul innovativ,
producere la comanda clientului şi calitate pentru a
putea rămâne competitive. Conectarea într-o reţea,
bazată pe încredere reciprocă, permite acestor
companii să urmeze cu succes strategii competitive.
 Caracteristicile critice ale
regiunilor de succes
Co-operare, încredere şi comunicare în reţea
Reţelele de cooperare facilitează instruirea, inovaţia, răspândirea
cunoştinţelor şi crearea tipurilor specifice teritoriale de cunoştinţe,
esenţiale pentru competitivitate. Există totuşi, diferenţe importante
între aceste regiuni, în care reţelele „orizontale” de IMM sunt
avantajul principal al tabloului corporativ (cum ar fi cele din partea
de nord-est şi centrul Italiei) şi acele dominate de companiile
majore (cum ar fi Baden-Württemberg).
Relaţiile de cooperare între companii sunt structurate în jurul unor
contracte formale, conexe adeseori atingerii unor obiective de
performanţă, mai puţin unei relaţii non-formale de încredere. Pe de
altă parte, relaţiile de colaborare în reţea a firmelor mari sunt cel
puţin parţial transnaţionale. Astfel, acesta înseamnă că industriile
„vechi” existente în regiunile economic slabe ale Europei pot deveni
o bază pentru creşterea viitoare, dacă structurile organizaţionale
potrivite vor evolua.
 Caracteristicile critice ale
regiunilor de succes
Companii inter-conectate şi investiţiile atrase
Procesul de globalizare şi abordarea de marketing a activităţilor de
investiţii a lansat o modalitate nouă de „investiţii în companiile
reprezentative ale ramurii” în regiunile periferice ale UE ceea ce
permite o activitate economică cu o valoare adăugată mai mare
şi o legătură mai strânsă cu economia şi capacitatea regională.
Aceste scheme introduc, prin constituirea unei „reţele de
aprovizionare” o diversificare mai bună a riscurilor pieţei
(renunţarea la segmentele de piaţă). O astfel de „calitate” a
investiţiilor atrase poate crea un număr important de locuri noi
de muncă şi să aibă un şir de alte efecte pozitive asupra
economiei regionale, chiar dacă e necesar să se accentueze că
investiţia în companiile acestei ramuri în regiunile periferice ale
Europei va avea drept caracteristică utilizarea forţei de muncă
necalificate pentru producerea în masă.
 Caracteristicile critice ale
regiunilor de succes
Capacităţi regionale endogene
În afară de factorii de succes menţionaţi, mai mult sau mai
puţin externi, capacităţile endogene ale regiunilor par a fi
un fundament pentru creşterea socio-economică şi un
catalizator al dinamicilor regionale. Cele patru tipuri de
capital: capitalul natural, uman, social şi tehnic (cel
construit de om – uzine, zone, infrastructură...) sunt
principalii factori ai activelor socio-economice, specifice
locului şi unice, care permit statelor şi regiunilor acestora să
se poziţioneze favorabil într-o economie globală
competitivă.
Strategiile de dezvoltare trebuie să tindă să maximizeze
potenţialul de dezvoltare local al avantajelor particulare şi
posibilităţile locaţiilor şi celor patru tipuri de capital.
Caracteristicile regiunii de
succes
 Clasificarea NUTS
La începutul anilor ’70, Eurostat a elaborat
„Nomenclatorul Unităţilor Statistice Teritoriale”
(NUTS) ca un sistem unic, coerent, pentru
divizarea teritoriului Uniunii Europene pentru a
putea elabora statistici regionale pentru
Comunitate.
Pentru aproximativ treizeci de ani, implementarea şi
actualizarea clasificării NUTS a fost gestionată în
cadrul unor acorduri tip „gentleman” între Ţările
Membre şi Eurostat (uneori după negocieri lungi şi
dificile).
Lucrul asupra unui Regulament care ar atribui NUTS
un statut legal a început în primăvara 2000.
Regulamentul NUTS a fost adoptat în mai 2003 şi a
intrat în forţă în iulie 2003.
 Principiile care stau la baza NUTS
NUTS favorizează divizarea instituţională
Două tipuri de divizare instituţională sunt, de obicei, recunoscute:
regiuni normative reflectă voinţa politică; având hotare fixe în
termeni de transmitere a autorităţilor locale şi dimensiunea
populaţiei regiunii, privită ca fiind corespunzătoare utilizării
economic optime a resurselor necesare pentru realizarea
obiectivelor sale, factorii istorici pot fi de asemenea la rădăcina
unui acord pentru menţinerea autonomiei unei anumite diviziuni
administrative.
regiunile analitice (sau funcţionale) sunt definite în termeni de
cerinţe particulare analitice; acestea utilizează diviziunea pe
categorii în corespondenţă cu criteriile geografice specifice, cum
ar fi altitudinea sau tipul solului, sau conform unor criterii
economice şi sociale, cum ar fi omogenitatea,
complementaritatea sau polarizarea economiilor regionale.
Principiile care stau la baza NUTS
NUTS favorizează unităţile generale geografice
Unităţile geografice, specifice unor anumite domenii de
activitate (cum ar fi domeniul extractiv, zonele de trafic
feroviar, zonele agricole, zonele urbane) pot fi conturate
şi utilizate în unele State Membre. Aproape prin
definiţie, totuşi, cea mai reuşită distribuţie regională
pentru orice indicator dat (de exemplu „suprafaţa
acoperită de păduri”) va fi mai puţin satisfăcătoare, sau
chiar total nepotrivită, pentru un alt indicator, cum ar fi
„numărul de paturi de spital”. Din acest motiv, aceste
unităţi sunt excluse din NUTS în favoarea unităţilor
general geografice.
 Principiile care stau la baza NUTS
NUTS este o clasificare ierarhică
Nivelurile regionale (de la 1 la 3)
NUTS subdivizează fiecare Stat Membru într-un număr de
regiuni de nivel 1 NUTS. Fiecare din acestea este apoi
subdivizată în regiuni de nivel 2 NUTS, şi acestea, la
rândul lor – în regiuni NUTS de nivel 3. Lăsând deoparte
nivelul local (municipalităţile), structura internă
administrativă a Statelor Membre este în general bazată pe
două din aceste trei nivele regionale superioare. Structura
administrativă naţională existentă poate fi, de ex., la
nivelele NUTS 1 şi NUTS 3 (Länder şi Kreise in Germania,
respectiv) sau la nivel NUTS 2 şi NUTS 3 (régiunile şi
departamentele în Franţa, Comunităţile autonome şi
provinciile în Spania).
 Principiile care stau la baza NUTS
NUTS este o clasificare ierarhică
A pune la dispoziţie o divizare completă, la toate nivelele NUTS,
înseamnă identificarea unui nivel regional pentru fiecare stat
membru adiţional celor două nivele superioare menţionate mai sus.
Acest nivel adiţional astfel corespunde unei structuri regionale,
mai puţin utilizată extensiv pentru scopuri administrative – sau care
poate fi potenţial instituită doar pentru acest scop statistic, fără a
avea vreo funcţie administrativă. În dependenţă de nivelele
existente deja, nivelele adiţionale pot fi create la oricare din cele
trei nivele NUTS. Deoarece Franţa, de ex. are unităţi administrative
funcţionale de nivel 2 şi 3, un nivel adiţional este introdus la nivelul
NUTS 1. Acesta este de asemenea şi cazul Italiei, Greciei şi
Spaniei. Prin contrast, nivelele adiţionale „non-administrative” sunt
la nivelul NUTS 2 în cazul Germaniei şi a Marii Britanii şi la nivelul
NUTS 3 în cazul Belgiei.
Principiile care stau la baza NUTS
NUTS este o clasificare ierarhică
Reglementarea NUTS stipulează limitele minime şi
maxime pentru regiunile NUTS, astfel:

NUTS 1: 3 milioane (minim) 7 milioane (maxim)

NUTS 2: 800 000 (minim) 3 milioane (maxim)
NUTS 3: 150 000 (minim) 800 000 (maxim)

La un nivel mai detaliat sunt districtele şi municipalităţile.

Acestea sunt numite „Unităţi administrative locale”
(LAU) şi nu constituie subiect a Reglementării NUTS.
Scopul NUTS
a) pentru colectarea, elaborarea şi
armonizarea statisticilor regionale ale
Comunităţii

b) pentru analizele socio-economice ale

regiunilor

c) pentru schiţarea politicilor regionale ale

Comunităţii
Structura NUTS în statele membre ale
UE

Nomenclatorul curent NUTS, în vigoare de

la 11 iulie 2003 încoace şi care a fost
extins în UE-27 la data de 1 ianuarie 2007,
subdivizează teritoriul economic al Uniunii
Europene în 89 regiuni de nivel NUTS 1,
254 regiuni de nivel NUTS 2 şi 1214
regiuni de nivel NUTS 3.
Clasificarea NUTS la nivelul
a 15 state membre UE
 Politica de dezvoltare regională
Politica de dezvoltare regională reprezintă
ansamblul politicilor elaborate de Guvern, prin
organele administraţiei publice centrale, de
autorităţile administraţiei publice locale şi
organismele regionale specializate, cu consultarea
partenerilor socio-economici implicaţi, în scopul
asigurării creşterii economice şi dezvoltării sociale
echilibrate şi durabile ale unor arii geografice
constituite în regiuni de dezvoltare, al îmbunătăţirii
competitivităţii internaţionale a României şi al
reducerii decalajelor economice şi sociale existente
între România şi statele membre ale Uniunii
Politica de dezvoltare regională
Aplicarea politicilor de dezvoltare regională se
realizează în concordanţă cu obiectivele şi
priorităţile generale de dezvoltare a României,
precum şi cu obiectivele Uniunii Europene în
domeniul coeziunii economice şi sociale.
Principiile care stau la baza realizării politicii de
dezvoltare regională sunt:
• subsidiaritatea;
• descentralizarea;
• parteneriatul.
 Politica de dezvoltare regională –
Obiective
a) diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea
dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzierilor în
domeniul economic şi social a zonelor mai puţin dezvoltate, ca
urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale,
politice, precum şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;
b) corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul
regiunilor prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor
locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile
şi al dezvoltării culturale a acestora;
c) stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale,
transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi
participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile
europene care promovează dezvoltarea economico-socială şi
instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes
comun, în conformitate cu acordurile internaţionale la care România
este parte.
Politica de dezvoltare regională –
Obiective

Obiectivele politicii de dezvoltare

regională se realizează prin programe
care se finanţează din Fondul naţional
pentru dezvoltare regională şi din Fondul
pentru dezvoltare regională.
Politica de dezvoltare regională

Politica de dezvoltare regională, prin amploarea dezvoltării

ei, este o politică ce subîntinde mai multe domenii de activitate, ceea
ce face ca un număr mare de actori instituţionali să fie implicaţi în
elaborarea şi implementarea ei. Comisia Europeană este direct
responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea implementării politicii de
dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniţia si definitiva noi
acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel
adoptate vor fi implementate de Statele Membre. Direcţia Generală
(DG) pentru Politică Regională este principalul departament
responsabil pentru măsurile de asistenţă în vederea dezvoltării
economice şi sociale a regiunilor la nivel european. DG Politica
Regională este sprijinită în activitatea sa de alte direcţii generale
implicate în implementarea politicii regionale, acestea fiind DG
Agricultură, DG Pescuit, DG Educaţie şi Cultură, DG Mediu şi DG
pentru Forţa de Muncă şi Probleme Sociale.
 Politica de dezvoltare regională

Directia Generalã (DG) pentru Politicã Regionalã este

principalul departament responsabil pentru măsurile de
asistenţă în vederea dezvoltării economice şi sociale a
regiunilor la nivel European, în baza articolelor 158 şi
160 ale Tratatului UE. DG Politica Regionalã este
sprijinită în activitatea sa de alte direcţii generale
implicate în implementarea politicii regionale, acestea
fiind DG Agricultura, DG Pescuit, DG Educatie si
Cultura, DG Mediu si DG pentru Forta de Muncã si
Probleme Sociale.
În prezent DG pentru Politică Regională gestionează 3
fonduri: FEDR, Fondul de Coeziune şi ISPA.
 Politica de dezvoltare regională

Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii

regionale comunitare la nivelul luării deciziei, prin Comitetul
pentru Politicã regionala, Transport si Turism. De
asemenea, acest comitet exercită şi activitate de control
asupra instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului
coeziunii economice şi sociale, şi implicit asupra politicilor
economice naţionale, a politicilor şi acţiunilor comunitare în
vederea realizării Pieţei Interne, precum şi asupra Fondurilor
structurale, Fondului de coeziune şi Bancii Europene de
Investitii.
Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de
miniştri la nivel european şi se reuneşte de câteva ori pe an,
în scopul coordonării politicilor economice ale SM.
 Politica de dezvoltare regională

Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme

de coeziune economică şi socială, reţele de infrastructură trans-europeană,
sănătate, educaţie, cultură, ocuparea forţei de muncă, probleme sociale,
probleme de mediu, formare profesională şi transport, fiind şi cea mai nouă
instituţie europeană (creat în 1991, prin Tratatul de la Maastricht- funcţional
odată cu intrarea în vigoare a Tratatului, în 1993). CR este compus din
reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale, ce reflectă echilibrul politic,
geografic şi regional/local din fiecare S.M.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de finanţare a politicilor
UE şi are dublu rol la acest nivel, fiind percepută atât ca actor instituţional
al politicii de dezvoltare regională, cât şi ca instrument de finanţare (şi,
implicit, implementare a acesteia). Banca acordă împrumuturi şi garanţii, cu
dobândă redusă, tuturor statelor membre pentru finanţarea de proiecte din
toate sectoarele economiei, susţinând prin acţiunile sale politica de
dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele FS şi a celorlalte
instrumente financiare ale UE.