Feraru Magdalena

Anul III A

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

IN INGRIJIREA PALIATIVA

BOALA

Trecerea de la sănătate la boală este o experienţă umană, complexă şi strict individualizată.

În majoritatea cazurilor în cadrul acestui proces pot fi deosebite trei faze, fiecare reprezentând câmpul
de acţiune al nursei: tranziţia, perioada de “acceptare” şi convalescenţa.

Intervenţiile de nursing pot avea ca ţintă situaţiile de boală, pierdere sau moarte.

In prima faza-tranzitia, pacientul resimte stari diferite, cum ar fi teama, ruşinea, vinovăţia, negarea etc.
Pacientul poate cere sau nu ajutorul medicului, sau nu se supune recomandărilor acestuia. Când este
vorba despre boli catastrofale, cum sunt cancerul, paralizia, imobilitatea , infarctul miocardic sau
accidentele vasculare cerebrale, pacientul este aruncat instantaneu în starea morbidă şi nici el nici
familia nu mai au alternative – prezentarea la medic este prima regula.

În faza a doua, pacientul recunoaşte că este bolnav şi are nevoie de ajutorul medicului şi al
asistentei , adaptându-şi atitudinea în consecinţă, fiind dispus să coopereze şi chiar să devină
dependent. Acest comportament regresiv este util dar poate genera dorinţa de a rămâne definitiv
în starea de dependenţă, cum este cazul hospitalismului. Nursing-ul acestei faze se bazează pe
încurajarea bolnavului să-şi verbalizeze trăirile şi pe creearea unei atmosfere de asumare a
responsabilităţilor în procesul de sanogeneză, dacă acesta este cazul.

Eşecurile parţiale sau totale ale fazei a treia, cea de convalescenţă sau de restituire, aduce
bolnavul în sfera îngrijirilor paliative, când rolul nursei devine încă mai important. Două situaţii
principiale trebuie luate acum în considerare – pierderea sau moartea – ambele umbrite de durere
şi doliu, dar parţial luminate de speranţă.

În termenii acestui eseu, prin durere se înţelege răspunsul emoţional complex faţă de pierderea
actuală sau în perspectivă, a unei personae apropiate (rudă, soţ, prieten) sau a unui lucru valoros
(ex. sănătatea, o parte a corpului, viaţa, serviciul).

Ambele procese implică deopotrivă trăiri individuale complexe (anxietate, disperare, remuşcare,
singurătate etc.) şi reacţii sociale care îi implică şi pe alţii.

Rolul nursei în situaţii de acest fel este de a ajuta persoana implicată şi familia sa pentru a depăşi
momentele dificile de şoc şi de neîncredere pentru a intra cât mai curând în faza de restituire.
Pentru aceasta se cere anticiparea corectă a reacţiei faţă de pierdere, facilitarea mecanismelor
normale de adaptare şi crearea condiţiilor pentru “descărcare” prin încurajarea exprimării
sentimentelor. Condiţiile principale pentru astfel de acţiuni sunt disponibilitatea nursei şi
asigurarea intimităţii. Atunci când intervine pierderea unei părţi din corp sau a unei funcţii, nursa
creează cadrul de îngrijire şi de adaptare a mediului care să permită subiectului să ducă o viaţă
cât mai confortabilă şi să nu piardă propria imagine. În oricare situaţie, trebuie sesizate
dezvoltările maladaptive şi semnalate în vederea altor intervenţii (ex. psihoterapie)

Nursa, în colaborare cu pacientul şi cu familia, are sarcina de a restabili speranţa bolnavilor

furnizându-le ajutorul, încurajându-i să continue lupta. În cazul bolilor care nu implică un
prognostic fatal, lăsând pacientul să întrevadă “lumina de la capătul tunelului”, acesta îşi va
mobiliza resursele spre a obţine o funcţionalitate cât mai bună. Chiar şi în cazul celor cu
perspectiva de a-şi pierde viaţa, nursing-ul găseşte mijloace de a da speranţă în privinţa uşurării
suferinţei şi a înţelesului sau motivării de a trăi în prezent. Pentru a avea succes într-un astfel de
demers dificil, nursa trebuie să opereze o schimbare în propria sa perspectivă asupra situaţiei,
pentru că dacă ea însăşi nu întrevede nici o speranţă, pacientul şi anturajul său vor deveni
tulburaţi, nervoşi şi loviţi de durere.

Obiective:

 Ameliorarea concepţiei despre sine

 Reluarea vieţii independente
 Complianţă la tratament