Prof.

Cristea

Particularitătile unei opere care apartine lui George Călinescu

,,Enigma Otiliei’’

-roman realist, obiectiv, balzacian, modern-

George Călinescu este o personalitate complexă care face parte din perioada interbelică . S-a afirmat ca scriitor,
critic şi teoretician al literaturii, om cu o cultură vastă.

,,Enigma Otiliei” a apărut în anul 1938, în perioada interbelică , şi are ca geneză realităţile contemporane autorului
–evenimente din mediul citadin , al începutului sec. al XX-lea; articol din presă vremii; decesul soţilor Popescu ;
Simion , fratele , invadează casa în căutarea banilor.

Este un roman realist, deoarece este prezentată veridic societatea contemporană a autorului, observarea socială şi
psihologică; tema banului ; averii; moştenirii şi paternităţii; tehnica detaliului semnificativ, tipuri umane şi
subordonarea socială a femeii.

Elementele moderne sunt : construcţia personajelor (ambiguitatea personajelor-reflectarea poliedrică ;

comportamentismul şi umanizarea avarului).

Tema romanului este tipic bazaciană: moştenirea, zestrea, banul şi averea .O secvenţă sugestivă o constituie
atitudinea Aglaei Tulea în incipitul romanului , când îi vede pe cei doi orfani (Otilia şi Felix) reproşându-i fratelui
ei: ,,N-am ştiut ,faci azil de orfani?”, de asemenea, se reliefeaza si rautatea surorii lui Costache si intentia pe care
aceasta o are. Doreste sa-l determine pe Costache sa nu o infieze pe Otilia.

Totodată, interesul lui Stanica pentru averea bătranului, reuşind să-i provoace atacul de aploplexie, care urmăreşte să
parvină şi îi fură avarului banii de sub saltea, urmand ca apoi sa o paraseasca pe Olimpia.

Un prim element de structură este titlul, care este analitic , format dintr-o strucutură nominală: un substantiv
comun ,,enigma” şi unul propriu ,,Otiliei”, desemnând misterul protagonistei .Titlul ,iniţial, a purtat
denumirea ,,Părinţii Otiliei”, reliefându-se temă paternităţii, relaţiile dintre personaje care îşi asumă rolul de
protector pentru Otilia. De asemenea, acesta face referire la tehnicile moderne de construcţie: reflectarea poliedrică :
,,stricată şi orfană”, (Aglae), ,,amenintare”(Aurică), ,,fe-fe-ţiţa mosului”(Costache Giurgiuveanu), iubirea absolută
(Felix), ,,o partidă bună”(Stanică), insa cel care intuieste cu adevarat personalitatea fetei este Weissmann ,,Orice
femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea lui ca o aparitie luminoasa. Domnisoara Otilia
trebuie sa fie o fata inteligenta. Dupa cate mi-ai spus, inteleg ca te iubeste’’, iar colegii lui Felix o considera cea mai
eleganta conservatorista si mai mandra’’, dar şi prin comportamentism: imposibilitatea lui Felix de a înţelege
comportamentul şi reacţiile Otiliei prin prisma relaţiilor .

Perspectiva narativă este obiectivă , cu un narator care relatează întâmplările la persoana a treia, el este obiectiv ,
dar nu e în totalitate omniscient (personajul reflector, Felix, limitează omniscienţa-decrierea străzii Antim, a
Prof.Cristea

personajelor din casa lui Costache). Modurile de expunere sunt: naraţiunea, desrierea, rol de detaliere (strada Antim,
casa, personajele) care conferă veridicitate, funcţie decorativă şi funcţie simbolică şi dialogul cu rol în caracterizarea
şi individualizarea personajelor .

Relaţia incipit-final. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal ,,într-o seară de la începutul lui
iulie 1909”si spaţial ,,strada Antim din Bucureşti, casa lui Moş Costache”, prezintă personajele , sugerează conflictul
şi trasează principalele planuri epice. Finalul se găseşte în simetrie prin răspunsul de Costache la venirea lui
Felix : ,,Aici nu stă nimeni”.

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite. Membrii acestora aparţin unor tipologii
care conturează universul social. Din prima familie fac parte Costache şi Otilia Mărculescu. În această familie
pătrunde Felix Sima, nepotul bătrânului, care vine la Bucureşti pentru a studia Medicina. Tânărul va locui la unchiul
şi tutorele său legal. Un intrus este Leonida Pascalopol, prietenul bătrânului. Afecţiunea moşierului pentru Otilia, pe
care o cunoaşte de mică şi dorinţa de a avea o familie, care să-i alunge singurătatea reprezintă motivele vizitelor
repetate ale lui Pascalopol în casa lui Costache.

A doua familie vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este clanul Tulea. Astfel, rezultă un
conflict succesoral. Conflictul erotic şi interior ( zbuciumul lui Felix) priveşte rivalitatea adolescentului şi a
maturului Pascalopol pentru iubirea Otiliei.

Discursul narativ se construieşte pe tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan la celălalt se realizează
prin alternantă, în cadrul aceluiaşi plan, secvenţele înlănţuindu-se după criteriul logic şi cronologic. Unele secvenţe
narative se realizează scenic (atacul lui Costache) prin dialog.

Romanul are o compoziţie clasică, 20 de capitole, numerotate cu cifre romane, care dezvoltă subiectul operei.

Expoziţiunea prezintă strada Antim şi casa lui moş Costache, prin detaliile surprinse de Felix Sima. Arhitectura
sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu şi fondul
cultural. Odată intrat în casă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său (un omuleţ straniu, care se teme de străini) şi pe
verişoara Otilia, apoi asistă la o scenă de familie: jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a
personajelor prezente în odaia înaltă în care este introdus. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii
vestimentare şi fiziologice, care sugerează, în manieră clasică, anumite trăsături de caracter şi sunt prezentate, în
mod direct, starea civilă, statutul în familie, elementele biografice.

Intriga se dezvoltă pe două planuri, care se întrepătrund: pe de o parte destinul lui Felix Sima, iar pe de altă parte,
este prezentată istoria moştenirii lui Costache. Lupta pentru moştenirea bătrânului avar este un prilej pentru
observarea efectelor, în plan moral, ale obsesiei banului.

Moş Costache, proprietar de imobile, restaurante şi acţiuni, nutreşte iluzia longevităţii şi nu pune în practică niciun
proiect pentru a-i asigura viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte să moştenească averea lui, plan periclitat ipotetic
de adopţia Otiliei. Deşi are o afecţiune sinceră pentru faţă, bătrânul amână adopţia Otiliei, de dragul banilor şi pentru
Prof.Cristea

că se teme de Aglae. El încearcă,totuşi, să pună în aplicare nişte planuri pentru a o proteja pe Otilia, intenţionând să-
i construiască o casă cu material provenite de la demolări. Proiectele lui moş Costache nu se realizează, deoarece din
cauza efortului depus pentru transportarea materialelor, bătrânul este lovit de o criză de apoplexie. Chiar dacă pentru
familia Tulea boala lui moş Costache reprezintă un prilej de a-i ocupa milităreşte casă, în aşteptarea morţii
bătrânului şi a obţinerii moştenirii, îngrijirile lui Felix, ale Otiliei şi ale lui Pascalopol determină însănătoşirea
bătrânului. Moartea lui moş Costache este provocată, în cele din urmă, de Stanică Ratiu, ginerele Aglaei, care
urmăreşte să parvină şi îi fură avarului banii de sub saltea.

În deznodământ, Olimpia e părăsite de Stanica, nu-si poate face o situaţie, iar Felix o pierde pe Otilia.

Alături de avariţie, lăcomie şi parvenitism, trăsăturile sociale supuse observaţiei şi criticii, în romanul realist, sunt
înfăţişate alte aspecte ale familiei burgheze: relaţia dintre copii şi părinţi, căsătoria şi condiţia orfanului.

Planul formării tânărului Felix, student la Medicină, urmăreşte experienţele trăite de acesta în casa unchiului său, în
special, iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă primează
dorinţă de a-şi face o carieră.

Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îl părăseşte, considerând că reprezintă o piedică în
calea realizării lui profesionale. Ea se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înţelegere şi
protecţie. În epilog, aflăm că, Pascalopol, i-a redat Otiliei libertatea de a-şi trăi tinereţea, ea devenind soţia unui
conte exotic şi căzând în platitudine. Otilia a rămas pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru
Pascalopol, o ,,enigmă’’.

Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană pentru descrierea mediului şi fizionomiei, din
care se pot deduce trăsăturile de caracter. Portretul balzacian porneşte de la caracterele clasice (avar, gelos) cărora
realismul le conferă un alt tip uman, arivistul. Tendinţa de generalizare conduce la realizarea unei tipologii clasice:
moş Costache-avarul; Aglae-baba absolută fără cusur în rău; Aurica-faţa bătrână; Simion-dementul senil; Titi-
debilul mintal; Stanică Ratiu-arivistul; Otilia-cocheta; Felix-ambiţiosul; Pascalopol-aristocratul rafinat.

,,Enigma Otiliei’’ este un roman realist-balzacian prin prezentarea critică a unor aspecte ale societăţii bucureştene
de la începutul secolului al XX-lea, tema paternităţii şi a moştenirii, structura, specificul secvenţelor descriptive,
veridicitatea, naraţiunea la persoana a III-a. Cartea depăşeşte modelul realismului clasic prin spiritul critic şi
polemic, prin elemente ale modernităţii: ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante,
tehnicile moderne de caracterizare-comportamentismul, reflectarea poliedrică.