Acidul oxalic și oxalații

Acidul oxalic și oxalații

Cuprins

1. Prezența în produsele vegetale........................................................................3

2. Toxicitatea.......................................................................................................5

3. Efecte patogene asupra consumatorului uman................................................7

4. Măsuri de protecția consumatorului, de reducere a reziduurilor din produse.7

5. Metode de determinare....................................................................................8

a. Titrare ...................................................................................................8

b. Electroforeza capilară.........................................................................10

c. Cromatografia gazoasă........................................................................11

d. Metoda enzimatică (kit de testare a oxalatului)..................................11

Bibliografie...................................................................................................12

2
 1. Prezența în produsele vegetale

Oxalatul este unul dintre compușii organici găsiți în plante și este un antinutrient. Conținutul de
oxalat al plantelor poate varia în funcție de vârsta lor, anotimp, climă și tipul de sol. La unele
plante, cum ar fi rubarba, conținutul de oxalat tinde să crească pe măsură ce plantele se
maturizează, în timp ce, la alte plante, de exemplu spanacul, frunzele de sfeclă de zahăr și
bananele, există o creștere mare a conținutului de oxalat în primele etape de dezvoltare, urmată
de o scădere pe măsură ce plantele se maturizează. La plante, oxalații joacă rol în echilibrul
ionic, apărarea plantelor, susținerea țesuturilor, detoxifierea, adunarea și reflectarea luminii.[1]
Cu toate acestea, se știe că unele plante acumulează cantități mari de oxalat. Familiile
Amaranthaceae, Chenopodiaceae și Polygonaceae cuprind majoritatea plantelor cu concentrații
excepțional de mari de oxalat, de ex. spanac, măcriș, rubarbă, mangold și amarant. Spre
deosebire de spanac și rubarba, datele fiabile privind concentrația de oxalat a speciilor din alte
familii de plante sunt incomplete sau lipsesc. Leguminoasele, adică fasolea, lintea și mazărea,
specii din familia Fabaceae, joacă un rol semnificativ în dietele tradiționale din multe țări din
întreaga lume. Rădăcina de lemn dulce, o plantă medicinală importantă și îndulcitor în
bomboane, și schinduful albastru sunt, de asemenea, atribuite Fabaceae. Cererea de bame, o
specie din familia Malvaceae cultivată în regiuni tropicale și subtropicale, este în creștere la nivel
mondial datorită gustului și valorii sale nutritive. Cacaoul este o altă cultură agricolă importantă
din familia Malvaceae. Mai mult, cartoful dulci, singura specie de importanță majoră ca aliment
a Convolvulaceae, devine din ce în ce mai popular și este recomandat chiar și copiilor mici
datorită conținutului ridicat de beta-caroten, un carotenoid de provitamina A.

Acidul oxalic
https://ro.wikipedia.org/wiki/Acid_oxalic

3
Contribuția oxalatului alimentar la cantitatea de oxalat excretată în urină este estimată a fi de
până la 50% în medie. Un obiectiv rezonabil pentru pacienții cu hiperoxalurie idiopatică sau
enterică este limitarea aportului alimentar de oxalat la mai puțin de 100 mg pe zi.
Cunoașterea cantității de oxalat din alimente este, prin urmare, foarte relevantă pentru prevenirea
recurenței urolitiazelor cu oxalat de calciu.[2]

Acidul oxalic -molecula

https://koaha.org/wiki/Acido_ossalico
Alimentele bogate în oxalat includ:
 Spanac-legumele verzi precum spanacul conțin multe vitamine
și minerale, dar sunt și bogate în oxalați. O jumătate de cană de
spanac fiert conține 755 de miligrame.
 Produse din soia-produsele realizate din boabe de soia sunt
surse excelente de proteine și alți nutrienți, în special pentru
persoanele care urmează o dietă pe bază de plante. Cu toate
acestea, sunt, de asemenea, bogate în oxalați. O porție de trei
uncii de tofu ferm are 235 de miligrame, în timp ce 1 cană de
lapte de soia sau iaurt poate avea până la 336 de miligrame per
porție.
 Migdale-migdalele sunt concentrate cu o gamă largă de vitamine și minerale, dar
sunt, de asemenea, bogate în oxalați. O uncie de migdale, sau aproximativ 22 de
nuci, conține 122 de miligrame de oxalați.
 Cartofi-un cartof copt mediu are 97 de miligrame de oxalați per
porție. O mare parte din acest conținut se află în coaja

4
 cartofului, care conține niveluri ridicate de nutrienți precum fibre, vitamina C și
vitaminele B.
 Sfecla-sfecla este o sursă excelentă de nutrienți precum acid
folic și mangan. Cercetările arată că conținutul lor de oxid
nitric ajută la scăderea tensiunii arteriale. Cu 152 de miligrame
pe cană, acestea sunt, de asemenea, una dintre legumele cu cel
mai mare conținut de oxalați.
 Fasolea-leguminoasele sunt o modalitate excelentă de a
adăuga proteine, fibre și alți nutrienți la orice masă. Cu toate
acestea, dacă vă gestionați nivelurile de oxalat, boabele
marine sunt la vârf cu 76 de miligrame pe jumătate de cană.
 Zmeura-multe fructe conțin oxalați, cum ar fi avocado,
portocale și grapefruit, dar zmeura este considerată un aliment
bogat în oxalat, cu 48 de miligrame per cană.
 Curmalele-fructe uscate foarte hrănitoare folosite adesea ca
îndulcitor în gătit și coacere. Consumul de curmale ar trebui să
fie moderat, totuși, deoarece acestea sunt bogate în zahăr și
sunt concentrate cu oxalați, cu o curmale care conține 24 de
miligrame.[3]

2. Toxicitatea
Oxalatul este asociat cu tulburări metabolice și boli infecțioase. [1]
Acidul oxalic și sărurile sale apar ca produse finale ale metabolismului într-un număr de țesuturi
vegetale. Când aceste plante sunt consumate, ele pot avea un efect advers, deoarece oxalații
leagă calciul și alte minerale. În timp ce acidul oxalic este un produs final normal al
metabolismului mamiferelor, consumul de acid oxalic suplimentar poate provoca formarea de
pietre în tractul urinar atunci când acidul este excretat în urină. Înmuierea și gătirea alimentelor
bogate în oxalat va reduce conținutul de oxalat prin levigare. Aportul mediu zilnic de oxalat în
dietele engleze a fost calculat a fi de 70-150 mg, ceaiul părând să contribuie cu cea mai mare
proporție de oxalat în aceste diete; rubarba, spanacul și sfecla sunt alte alimente comune cu
conținut ridicat de oxalat. Vegetarienii care consumă cantități mai mari de legume vor avea un

5
aport mai mare de oxalați, ceea ce poate reduce disponibilitatea calciului. Acesta poate fi un
factor de risc crescut pentru femei, care necesită cantități mai mari de calciu în dietă. La oameni,
dietele sărace în calciu și bogate în oxalați nu sunt recomandate, dar consumul ocazional de
alimente bogate în oxalați ca parte a unei diete nutritive nu pune nicio problemă specială.[4]
Acidul oxalic este toxic din cauza proprietăților sale acide și chelatoare. Poate provoca arsuri,
greață, gastroenterită și vărsături severe, șoc și convulsii. Este deosebit de toxic atunci când este
ingerat. Doze de 5 până la 15 grame (71 mg/kg) pot fi fatale pentru oameni. Ulcerații ale gurii,
vărsături de sânge și apariția rapidă a șocului, convulsii, zvâcniri și colaps cardiovascular pot
apărea în urma ingerării acidului oxalic sau a sărurilor sale solubile. Acidul oxalic poate lega
calciul din sânge pentru a forma oxalat de calciu, care poate precipita în tubii renali și creier.
Leziunile renale pot fi evidențiate în urma rezultatelor examenului de urină (care este
sângeroasă).
Hipocalcemia secundară formării de oxalat de calciu poate perturba funcția inimii și a nervilor.
Inhalare:Vaporii de acid oxalic sunt nocivi dacă sunt inhalați. Poate provoca iritații severe și
arsuri ale nasului, gâtului și căilor respiratorii. Inhalarea de praf sau vapori de acid oxalic poate
provoca, de asemenea, proteine în urină, sângerare nazală, ulcerații ale mucoaselor, dureri de
cap, nervozitate, tuse, vărsături, emaciare, dureri de spate (din cauza leziunilor renale) și
slăbiciune.
Contact cu pielea:Acidul oxalic poate provoca iritații severe ale pielii. Cristalele/soluția sunt
dăunătoare dacă sunt absorbite prin piele. Arsurile chimice rare pot apărea din cauza acidului
oxalic și pot provoca hipocalcemie.
Poate apărea cangrenă în mâinile persoanelor care lucrează cu soluții de acid oxalic fără mănuși
de cauciuc.Leziunile cutanate se caracterizează prin crăparea pielii și dezvoltarea de ulcere cu
vindecare lentă. Pielea poate fi de culoare albăstruie, iar unghiile fragile și galbene.
Contact vizual: Acidul oxalic poate provoca iritații severe ale ochilor. Poate produce efecte
corozive sau poate duce la leziuni ale corneei.
Expunere cronică: Inhalarea de praf sau ceață de acid oxalic pe o perioadă lungă de timp poate
duce la pierderea în greutate și la inflamarea tractului respirator. Șobolanii cărora li s-a
administrat acid oxalic la 2,5 și 5% în dietă timp de 70 de zile au dezvoltat funcția tiroidiană și
pierderea în greutate. Contactul prelungit cu pielea poate provoca dermatite, cianoza degetelor și
posibile ulcerații. Un studiu asupra agenților de curățare a vagoanelor de cale ferată din

6
Norvegia, care au fost puternic expuși la soluții și vapori de acid oxalic, a relevat o prevalență de
53% a urolitiazelor (formarea de calculi urinari), comparativ cu o rată de 12% în rândul
lucrătorilor neexpuși de la aceeași companie.
Agravarea afecțiunilor preexistente:Persoanele cu afecțiuni ale pielii sau probleme oculare
preexistente sau cu insuficiență renală sau respiratorie pot fi mai susceptibile la efectele
substanței.[5]

3. Efecte patogene asupra consumatorului uman

De ce trebuie să evităm oxalații?Organismul scapă în mod natural de oxalați, dar în cantități
mari, aceștia pot avea efecte adverse. Cu toate acestea, deoarece alimentele care conțin oxalați
sunt adesea hrănitoare în alte moduri, nu ar trebui să le eliminați cu totul din dietă.
Majoritatea oamenilor primesc zilnic între 200 și 300 de miligrame de oxalați. Dacă suntem
expuși riscului de pietre la rinichi, sursele sugerează să consumați mai puțin de 100 de miligrame
pe zi. Medicii pot recomanda, de asemenea, „diete cu conținut scăzut de oxalat” de mai puțin de
50 de miligrame pe zi pentru unele persoane.
O dietă bogată în oxalați poate avea unele efecte negative, inclusiv:
Risc crescut de pietre la rinichi-estimările arată că 1 din 10 persoane sunt afectate de pietre la
rinichi, deși unii oameni sunt expuși unui risc mai mare decât alții. Când nivelurile de oxalat sunt
mari, există o șansă mai mare ca acesta să se lege de calciu, formând pietre la rinichi.
Absorbție de minerale scăzută-deoarece oxalații se leagă de minerale precum calciul, aceștia pot
împiedica organismul să absoarbă nutrienții benefici în tractul digestiv. Cu toate acestea, ele nu
blochează complet absorbția, iar corpurile noastre folosesc doar o parte din nutrienții pe care îi
consumăm.
Interacțiuni cu antibiotice-unii dintre oxalații pe care îi consumați sunt descompuși în intestin,
reducând cantitatea care trece prin sistemele digestive și urinare. Cu toate acestea, atunci când iei
antibiotice, acest efect este redus. Antibioticele scad bacteriile bune din intestinul nostru care
absorb oxalații, ceea ce le poate îmbunătăți activitatea.[6]

7
 4. Măsuri de protecția consumatorului, de reducere a reziduurilor din produse
Majoritatea alimentelor pe bază de plante conțin oxalați, dar sunt, de asemenea, bogate într-o
gamă de vitamine și minerale esențiale. Echilibrarea alimentelor bogate în oxalat cu alte fructe și
legume vă poate asigura că beneficiați de o nutriție adecvată în dieta dumneavoastră.
Alegerile bune de dietă și de stil de viață pot reduce, de asemenea, impactul oxalaților. Aceasta
include:
 Consumul de multă apă pentru a ajuta corpul să elimine oxalații
 Aportul suficient de calciu, care se leagă de oxalați în timpul digestiei
 Limitarea aportului de sodiu și zahăr, care poate contribui la formarea pietrelor la rinichi
la niveluri ridicate
 Obținerea cantităților recomandate de vitamina C - prea mult poate crește producția de
acid oxalic în organism
 Gătitul unor legume le poate reduce conținutul de oxalat.[6]

5. Metode de determinare
Măsurarea conținutului de oxalat din alimente este foarte importantă din perspectiva sănătății
societății umane. Metodele de determinare a oxalatului sunt numeroase, cele mai utilizate sunt:
a) titrarea,
b) electroforeza capilară,
c) cromatografia gazoasă
d) analiza enzimatică. [7]
a. Titrare
 cu permanganat de potasiu
Tehnica de titrare este folosită în reacțiile acido-bazice pentru a detecta cantitatea de acid
folosind o bază cunoscută (sau invers). Poate fi folosit și în situațiile în care reacția implică
oxidare și reducere.
Oxidarea este definită ca pierderea de electroni (în dreapta săgeții) sau creșterea stării de oxidare
(fiecare C se schimbă de la +3 la +4), așa cum se arată mai jos prin semireacția care implică
ionul oxalat.
C2O42−→2CO2+2e−

8
Reducerea este demonstrată de ionul permanganat pe măsură ce câștigă electroni și Mn scade în
starea de oxidare de la +7 la +2.
8H++MnO4−+5e−→Mn2++4H2O
Oxidarea și reducerea trebuie să apară împreună și sunt adesea desemnate drept procese redox
pentru a sublinia acest lucru; numărul de electroni pierduți de o substanță trebuie să fie egal cu
numărul de electroni câștigați de cealaltă substanță. Dacă combinăm cele două semireacții de mai
sus, am încheia cu o ecuație ionică netă echilibrată dacă avem un total de 10 electroni schimbati.

16H++2MnO4−+5C2O42−→2Mn2++10CO2+8H2O
Deoarece materialele pe care le cântărim și le măsurăm apar ca compuși, este adesea util să
existe ecuația moleculară echilibrată (uneori numită ecuația totală echilibrată).

8H2SO4+2KMnO4+5Na2C2O4→2MnSO4+10CO2+K2SO4+5Na2SO4+8H2O

Permanganatul de potasiu este redus deoarece conține ionul de permanganat; putem spune, de
asemenea, că se comportă ca un agent oxidant pentru că face ca altceva să se oxideze (oxalatul).
Oxalatul de sodiu este oxidat și l-am putea specifica și ca agent reducător, deoarece face ca
permanganatul să se reducă. De asemenea, se poate observa atât din ecuația ionică netă, cât și din
ecuația moleculară că acidul este necesar pentru ca această reacție să aibă loc; adică H+ sau
H2SO4 apar în ecuațiile echilibrate.
Prin reducerea MnO4− (cu o culoare violet închis intens) la ionul incolor de Mn +2, soluția de
culoare se va transforma într-o culoare roz deschis la punctul de echivalență. În metoda de
măsurare a oxalatului, permanganatul va fi redus cu oxalat, C 2O42− în condiții acide. Oxalatul
reacţionează foarte lent la temperatura camerei, astfel încât soluţiile sunt titrate la cald pentru a
face procedura practică. Soluția este titrată fierbinte pentru a accelera reacția foarte lentă a
oxalatului la temperatura camerei [7].
Aproximativ 3 g de permanganat de potasiu au fost adăugate într-un balon de 500 ml (sau mai
mare) care conține 100 ml apă distilată; se agită și se amestecă bine Apoi se adaugă încă 100 ml
de apă distilată, se agită și se amestecă; se continuă până se adăugă un total de 400 mL apă
distilată. Această soluție era prea întunecată pentru a afla dacă tot KMnO 4 s-a dizolvat. Așadar,
prin transferarea cu atenție a lichidului într-un alt recipient mare, solidul nedizolvat va rămâne în

9
balonul original și ar trebui să fie soluționat prin agitare și răsucire în exces. O biuretă curățată de
50 ml se clătește cu apă distilată și apoi cu 10 ml soluție de permanganat de potasiu. Apoi biureta
a fost umplută cu soluția, asigurându-vă că vârful nu conține bule de aer. După acidificarea
probei cu 10 ml acid sulfuric, aceasta s-a încălzit la 70–90°C. Au fost adăugate câteva picături de
fenol-fetaleină și apoi titrate până la un punct final roz foarte slab. Citirea finală a KMnO 4 de pe
biuretă trebuie notată.[7]
 titrare cu NaOH
În această metodă, acidul oxalic este determinat prin titrare cu soluție de NaOH. Scopul unei
titrări acido-bazice este de a determina concentrația soluției acide prin titrarea acesteia cu o
soluție bazică de concentrație cunoscută până la neutralizarea [21].
Două g hidroxid de sodiu au fost adăugate într-un balon cotat curat de 250 ml şi s-au adăugat 100
ml apă distilată; se învârte și se amestecă bine. După s-au adăugat încă 100 ml de apă distilată,
amestecați și agitați; s-a continuat până când s-au adăugat un total de 250 ml de apă distilată și
apoi s-a agitat foarte bine. Apoi, biureta curățată (clătită cu apă distilată și NaOH) a fost umplută
cu soluție. După acidificarea soluției cu 10 ml acid sulfuric, s-au adăugat 2-3 picături de fenol-
fetaleină și s-au titrat la un punct final roz foarte slab. Citirea finală a NaOH de pe biuretă a fost
notată.[7]
b. Electroforeza capilară
Electroforeza capilară (CE) și cromatografia ionică (IC) au fost comparate ca tehnici directe
pentru estimarea conținutului de oxalat al alimentelor.[8]
Procedura CE este mai convenabilă și mai rapidă decât metodele tradiționale titrimetrice și
cromatografice.[9]
Electroforeza capilară este o metodă de separare analitică prin care componentele unui amestec
sunt separate pe baza mobilității lor electroforetice. În experimentele timpurii, s-a folosit un tub
U de sticlă umplut cu geluri sau soluții. Capilarele au fost folosite după anii '60.

10
Capilarul este format din silice topită, având un diametru interior de 20-100 μm. Un câmp
electric de înaltă tensiune este furnizat la capetele tubului capilar. Electrozii sunt conectați la

capetele tubului capilar printr-o soluție de electroliți sau un tampon apos. Capilarul este umplut
cu un fluid conductiv la un anumit pH. Pe lângă detectoare și alte dispozitive de ieșire, unele
instrumente sunt utilizate pentru controlul temperaturii sistemului, asigurând rezultate
reproductibile. Proba este introdusă capilarului prin injecție.
Practic, este electroforeza într-un capilar, un tub îngust. Prin urmare, componentele amestecului
sunt separate pe baza mobilității lor electroforetice. Cei trei factori care determină mobilitatea
electroforetică a unei anumite molecule sunt încărcarea moleculei, vâscozitatea mediului de
separare și raza moleculei. Doar ionii sunt afectați de câmpul electric, în timp ce speciile neutre
rămân neafectate. Viteza unei molecule care se deplasează prin capilar depinde de puterea
câmpului electric. [10]
c. Cromatografia gazoasă
O altă metodă cantitativă de determinare a acidului oxalic din alimente este cromatografia
gazoasă (GC). Proba solidă este extrasă cu apă (acid oxalic solubil) sau acid clorhidric 2N (acid
oxalic total) la temperatura camerei. O parte alicotă de extract de probă este evaporată până la
sec, iar acidul oxalic din reziduu este metilat cu 7% acid clorhidric-metanol. Amestecul de
reacție este extras cu cloroform și oxalatul de dimetil este cuantificat prin GC. Tehnica este
simplă, rapidă și precisă și pot fi utilizate mostre mici. Limita de determinare este de 20
micrograme.[11]

11
 d. Metoda enzimatică (kit de testare a oxalatului)
Kitul de testare a oxalatului ca metodă colorimetrică este un kit adaptabil sensibil, ușor de utilizat
și de mare capacitate pentru estimarea conținutului de oxalat în soluție. În acest test, oxalatul
reacționează cu convertorul de oxalat și amestecul de enzime oxalat pentru a forma un
intermediar, care, la rândul său, este vizibil în spectrofotometrie. Trusa de analiză poate detecta
niveluri de oxalat în intervalul 0,05-0,7 mmol.[7]

Bibliografie

1. Madhu Babu Kasimala, Bisrat Tedros, Megdelawit Weldeyesus, Habtom Imru, Negasi Tsighe K
Determination of oxalates and investigation of effect of boiling on oxalate content from selected vegetables
commonly grow in Eritrea, J. Atoms and Molecules/8(4); 2018/1175–1180
2. Roswitha Siener, Ana Seidler, Ruth Hönow Oxalate-rich foods, Food Science and Technology 41(Suppl.
1): 169-173, June 2021
3. https://www.webmd.com/diet/foods-high-in-oxalates
4. S. C Noonan , G P Savage Oxalate content of foods and its effect on humans, Asia Pac J Clin Nutr, 1999
Mar;8(1):64-74.
5. Ontario Beekeepers’ Association Technology-Transfer Program Orchard Park Office Centre, 5420 Hwy 6
North, Suite 185, Guelph, ON, N1H 6J,
https://www.ontariobee.com/sites/ontariobee.com/files/document/OA%20safety.pdf
6. https://www.webmd.com/diet/foods-high-in-oxalates
7. Dina Karamad,Kianoush Khosravi-Darani, Hedayat Hosseini, Sanaz Tavasoli Analytical procedures and
methods validation for oxalate content estimation, Biointerface Res Appl Chem. 2019 Oct 15; 9(5): 4305–
4310, doi: 10.33263/briac95.305310
8. R. P. Holmes , M Kennedy Estimation of the oxalate content of foods and daily oxalate intake, Kidney Int.,
2000 Apr;57(4):1662-7, doi: 10.1046/j.1523-1755.2000.00010.x.

12
9. Michael Trevaskis, V.Craige Trenerry An investigation into the determination of oxalic acid in vegetables
by capillary electrophoresis, Food Chemistry, Volume 57, Issue 2, October 1996, Pages 323-330
10. https://ro.weblogographic.com/how-does-capillary-electrophoresis-work
11. H Ohkawa Gas chromatographic determination of oxalic acid in foods, J Assoc Off Anal Chem, 1985 Jan-
Feb;68(1):108-11.

13