Sunteți pe pagina 1din 4

RAPORT DE EVALUARE INIȚIALĂ

-GRUPA MARE -
14.09.2020-02.10.2020
Educatoare: ȘINCAR AURICA
PETRIC PAULA

Evaluarea iniţială reprezintă o componentă esenţială a procesului instructiv educativ


din grădiniţă , fără de care cadrele didactice nu ar putea constata progresele fiecărui copil în
parte şi ale grupei în ansamblu . Pe lângă funcţiile de măsurare, de diagnosticare şi de
prognozare , un rol important al evaluării iniţiale este stabilirea demersului didactic din
perioada următoare, care urmăreşte în primul rând socializarea copiilor și adaptatarea la noile
reguli în contexul actual al pandemiei.
Astfel în anul școlar 2020-2021 au fost înscriși la grupă un număr de 33 copii cu vârste
între 4 ani și 5 ani din care: 15 de băieți și 18 fete.
Evaluarea inițială a avut loc în perioada 14 septembrie – 02 octombrie 2020. Au fost
evaluați conform planificării un număr de 13 preșcolari, iar 13 preșcolari au absentat au din
motive contexului actual al pandemie.
Având în vedere că cea mai mare parte a anului școlar trecut s-a desfășurat în mediul
on-line, am considerat necesar ca evaluarea inițială să se facă abordând abordând
conținuturile din perspective interdisciplinară. Pentru a nu abuza de fișele de lucru, am
selectat şi aplicat probe de evaluare care să permită preșcolarului să se manifeste liber, creativ
şi astfel s-au constatat mai uşor cunoștințele dobândite şi capacitatea de aplicare a acestora în
practică.

Prin evaluarea interdisciplinară, datorită posibilității pe care preșcolarul o are de a se


folosi de cât mai multe materiale, el are prilejul să aplice cunoștințele din mai multe domenii,
exersându-și capacitățile de transfer.
Au fost vizate următoarele domenii de dezvoltare:
Dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei personale
Din punct de vedere al dezvoltării fizice, preșcolarii au caracteristicile dezvoltării
fizice conform particularităților de vârstă, nu prezintă situații de sănătate care să ridice
probleme, demonstrează conștientizarea simțurilor în acțiuni (recunoaștere de obiecte
ascunse prin pipăit, fară să le vadă, execută mișcări la auzirea unor comenzi etc.);
Sănătatea și regulile de igienă personală sunt cunoscute și respectate de majoritatea
copiilor (se spală singuri pe mâini timp de 20 de sec după fiecare activitate, își acoperă gura
cu mâna când strănută, când tușeșc, folosesc independent toaleta, folosesc batista
etc)Deasemenea majoritatea copiilor prezintă grijă față de obiectele personale, mențin
distanțarea socială, se îmbracă și se dezbracă singuri, își aranjează lucrurile conform
cerințelor și regulilor de ordine interioară.Toți copiii reușesc să se imbrace singuri, sa
folosească independent toaleta, însă unii dintre ei necesită sprijin în ași lega șirteturile.
Măsuri recuperatorii
* activități de respectare a regulilor de igienă ;
* activități de exersare a deprinderilor motrice;

Dezvoltare socio- emoţională


Majoritatea copiilor interacționează, din proprie inițiativă, cu copiii apropiați ca vârstă,
respectând regulile de distanțare socială, în diferite contexte, s-au adaptat relativ ușor la noile
reguli din grădiniță în contexul actual al pandemiei. Unii își spun corect numele, prenumele,
vârsta, luna, ziua, orașul și țara în care s-a născut. Majoritatea copiilor împărtășesc celorlalți
(copii, adulți din anturajul propriu) trăirile/emoțiile sale și reacționează adaptativ la contexte
sociale variate; au înțeles că pot să fie empatici cu colegii lor chiar dacă trebuie să păstreze
dinstanța.
Măsuri recuperatorii
*jocuri exercițiu de socializare cu adulții/copiii;
* activități de folosire a formelor de salut;
*determinarea prin activități și jocuri a unor reguli de comportare civilizată;

Capacități și atitudini în învățare

Majoritatea copiilor prezintă interes și curiozitate pentru ce este nou, prezintă inițiativă și
independență în acțiunile de joc și presistență în activități și în realizarea sarcinilor.Unii
formulează întrebări referitoare la schimbările din jur,găsesc forme și mijloace noi de
exprimare a gândurilor și emoțiilor ( desen, dans, joc simbolic);Majoritatea utilizează sau
combină materiale și strategii în modalități noi pentru a explora sau rezolva problema.
Măsuri recuperatorii
* exersarea auzului fonetic necesar perceperii și reproducerii sunetelor muzicale înalte și
joase; aprofundarea deprinderilor de muncă individuală;
* încurajarea folosirii creativității și originalității în redarea liberă a desenului;
* aprecierea lucrărilor de către alți copii și autocorectare;

Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii

Comportamentele verbale măsurate au fost atinse în cea mai mare parte de majoritatea
copiilor; s-a observat îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii noi; s-au înregistrat
progrese în cadrul preșcolarilor care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete precum
și în realizarea acordului dintre subiect și predicat, identifică și recunosc anumite sunete și
litere ce compun un cuvânt. Majoritatea copiilor adoptă o poziție corectă în timpul scrisului,
realizând o diferența dintre cifre și litere, manifestă interes pentru citit, povestesc un eveniment
sau o poveste cunoscută, respectând succesiunea evenimentelor, utilizează în vorbire propoziții
dezvoltate și fraze.
Măsuri recuperatorii
*jocuri și exerciții pentru corectarea vorbirii;
* stimularea auzului fonematic, a articulării corecte a sunetelor și grupurilor de sunete
(vocale/ consoane);
*teatru de păpuși în care actorii sunt copiii.

Dezvoltare cognitivă și cunoașterea lumii

Marea majoritate a copiilor din grupă înregistrează progrese în ceea ce privește


capacitatea de concentrare, potențialul cognitiv foarte bun; capacități perceptive bine
dezvoltate, spirit de observație, gândire logică şi rapidă, capacitate flexibilă de operare cu
noțiuni, date, ritm de învățare bun, cu mici excepții care se încadrează la un nivel slab/ mediu;
denumesc noțiuni concrete și abstracte.Copiii resusesc să grupeze obiecte care întrunesc două
criterii să descrie timpul probabil și ilustrează o anumită stare a vremii (utilizează semne
convenționale pentru ape, ploaie, munți, ninsoare, anotimpuri, zile ale săptămânii etc.).
Măsuri recuperatorii
* lărgirea sferei de reprezentări despre mediu prin stimulare senzorială;
*activități și jocuri de recunoaștere a cifrelor;
*jocuri cu conținut logico-matematic.
Rezultatele obținute în cadrul evaluării inițiale la nivel de grupă ne arată că se
înregistrează un progres al copiilor, în ceea ce privește nivelul de cunoștinte ,priceperi și
deprinderi și abilități însușite, o evolutie a dezvoltării fizice și intelectuale.
Vom aborda mai mult munca în echipă , pe grupuri mici si individuale unde este nevoie ;
vom utiliza metode interactive in cadrul activitatilor integrate si vom colabora îndeaproape
cu părinții .
Aceste rezultate obținute în cadrul evaluării inițiale, deasemenea ne asigură datele
necesare pentru stabilirea unor obiective accesibile, în elaborarea unei planificări a
activităţilor instructiv-educative, utilizarea acelor mijloace, metode, tehnici de lucru care să
formeze copiilor priceperile şi deprinderile de bază, necesare integrării active în actul
educaţional și bineînțeles pregătirea pentru școală.

S-ar putea să vă placă și