http://www.sfatulmedicului.

ro/Psihologie-si-psihoterapie/terapia-orientata-pe-
solutii_119

Terapia orientata pe solutii

Sus

John L. Walter si Jane E. Peller afirma ca terapeutii dezvolta

modele de terapie pornind de la o intrebare initiala care se
contureaza din experienta personala a terapeutilor cu o anumita
categorie de clienti sau cu o anumita categorie de probleme.

Intrebarile formulate de terapeutii care dezvolta un anumit tip de

terapie contin in ele presupozitii, de aceea atunci cand isi
formuleaza intrebarile, ei pre-selecteza directii catre raspunsuri specifice, sau clase de
raspunsuri. Astfel, evolutia ideilor si a tendintelor din cadrul anumitor modele terapeutice
poate fi urmarit prin intermediul presupozitiilor continute in intrebarile formulate initial.
Autorii citati mai sus mentioneaza ca de-a lungul ultimelor decenii, o serie de abordari au fost
dezvoltate pentru a descoperi alternative la intrebarea “Care este cauza problemei?”. In
traditia psihanalitica de exemplu, cauzele au fost descrise ca: esec in depasirea unui stadiu al
vietii, tulburari de personalitate, imagine de sine slab dezvoltata, conflicte nerezolvate,
disfunctii sexuale, etc.

Abordarea psihiatrica descrie cauzalitatea ca pe un dezechilibru chimic, o predispozitie

organica sau ca pe o boala, tulburare care are manifestari psihologice si comportamentale
variate.
In traditia comportamentalista, problema poate fi descrisa ca fiind cauzata de o intarire, de
obicei in cadrul familiei, care determina progresiv un comportament invatat si care, treptat se
autoperpetueaza.

In timpul anilor ’50, dupa nasterea ciberneticii, terapeutii au inceput sa formuleze o intrebare
diferita, care a condus la alte raspunsuri. O noua directie a inceput sa se definesca in
momentul in care intrebarea initiala s-a modificat din “Care este cauza problemei?” in “Ce
mentine problema?”

In modelul terapiei strategice promovat de Haley si Madanes problemele se mentin pentru

ca ele sunt utile la conservarea functei familiei. In acest model actiunile membrilor familiei
sunt organizate in jurul problemei. Minuchin in modelul structural vede problemele ca fiind
mentinute de anumite structuri familiale si coalitii.
In ultimii ani, se pune o intrebare diferita: “Cum construim solutiile?” care contine o serie de
presupozitii: ca exista solutii, ca exista mai mult de o solutie, ca sunt construibile, ca noi
(terapeutul si clientul) putem construi, ca noi construi sau inventam solutii mai degraba decat
descoperim solutii, ca acest proces poate fi modelabil, flexibil. Raspunsul la aceasta intrebare
constituie modelul terapiei centrate pe solutii.

Acest model se bazeaza pe trei pasi:

- sa afli ceea ce doreste clientul,
- sa afli ceea ce merge si sa faci mai mult din ceea ce merge
- sa faci ceva diferit.
Terapia centrata pe solutii nu este o colectie de tehnici ci reflecta notiuni fundamentale despre
schimbare, despre interactiune si despre atingerea scopurilor. Ea se concentreaza pe solutii si
nu pe ceea ce a produs sau a mentinut problema, se concentreza asupra prezentului si
viitorului si nu asupra trecutului, si nu in ultimul rand are o viziune constructivista de natura
interactionala (terapeut si client).

Cuprins articol

1. Terapia orientata pe solutii

2. Principii

Principii
Sus

Exista 12 principii ale terapiei centrate pe solutii care au valoare pragmatica deoarece
ghideaza gandirea si actiunea terapeutica. Ele asigura libertatea de a fi creativ cu certitudinea
ca suntem ghidati in actiunile noastre.

1. Avantajele concentrarii pozitive.

Concentrarea pe pozitiv, pe solutie si pe viitor va facilitata schimbarea in directia dorita.
Clientii isi vor forma reprezentari mentale despre ei insisi rezolvand problema. Schimbarea in
modul verbelor va indica terapeutilor ca au inceput sa se vizualizeze rezolvand problema.
Astfel se vor pune in situatia de a experimenta procesul pe care il descriu.

2. Exceptiile sugereaza solutiile.

Uneori oamenii raman blocati in cautarea unui singur tip de solutii si fac tot posibilul sa le
aplice fara nici un rezultat. Alteori considera ca situatiile “exceptionale” nu reprezinta
solutiile reale deoarece nu sunt consistente. Cautand si construind “exceptii” de la problema,
incurajand ca aceste situatii sa se intample mai des, terapeutul ajuta clientul sa dezvolte
sentimentul de control asupra a ceea ce parea o problema insurmontabila.

3. Nimic nu este intotdeauna la fel.

Schimbarile apar in permanenta fie ca dorim sau nu. Heraclit afirma ca nu poti intra in acelasi
rau de doua ori. Lucrurile si evenimentele se schimba tot timpul. Daca presupunem ca tot
timpul au loc schimbari si ca pot fi create exceptii de la problema, putem incepe sa cautam
acele momente cand cineva se comporta ca si cum nu ar avea probema pe care o are. Ca
terapeuti este necesar sa dezvoltam ochi si urechi flexibile in a percepe momentele in care
problema sau comportamentele problematice nu exista. Uneori clientii vin si ne prezinta un
singur aspect al problemei lor. Noi incercam sa vedem si alte aspecte si ii invitam in procesul
examinarii acestor aspecte ale problemei. Schimbarile au loc de fiecare data.

4. Schimbarile minore sunt generative (conduc catre schimbari importante).

Deseori clientii se prezinta cu o multitudine de disfunctii sau familiile prezinta o multitudine
de probleme. Multe cazuri insa se simplifica daca terapeutul ajunge sa recunoasca ca oamenii
au obiceiul de a aplica aceeasi clasa de solutii la diferite probleme. Modificand abordarea
unei solutii la o problema, clientul se poate schimba in cateva alte situatii simultan. Este
deasemenea important ca abordand schimbari minore lansam ideea ca indiferent de natura
problemei, se poate rezolva treptat, cu pasi mici dar siguri.
5. Cooperarea este inevitabila.
Clientii coopereaza intotdeauna. Daca le intelegem gandirea si actionam in consecinta,
cooperarea este inevitabila (de Shazer, Gilligan). In acest model terapeutic pornim de la ideea
conform careia clientii isi doresc o schimbare, respectiv o solutie la problema lor. Aceasta
abordare este opusa ideilor de genul: clientii sunt rezistenti la schimbare, ei chiar nu doresc sa
se schimbe, le place problema lor, obtin un beneficiu din problema pe care o au, clientii isi
neaga problemele. In experienta autorilor aceste tipuri de credinte despre clienti nu ajuta in
crearea de solutii sau in increderea in resursele clientilor. R. Bandler si J. Grinder afirma in
workshopurile lor ca nu exista clienti rezistenti ci doar terpeuti inflexibili.

6. Oamenii beneficiaza de resurse (au tot ceea ce le trebuie pentru a-si rezolva
problemele).
Datoria terapeutului este sa fie flexibil si sa faciliteze schimbarea clientului catre ceea ce
doreste acesta, deoarece fiecare individ sau familie dispune de resursele necesare pentru a
produce anumite schimbari.

7. Semnificatia si experienta sunt construite interactional.

Noi acordam o anumita semnificatie experientei si existentei personale iar aceasta
semnificatie este diferita de la persoana la persoana. Semnificatia este data de observatorul
sau participantul la eveniment si nu invers. Aceasta semnificatie difera de la persoana la
persoana deoarece este incarcata de experientele anterioare ale fiecaruia. Problemele,
scopurile, solutiile au o anumita semnificatie care o data modificata duce la o modificare a
experientei.

8. Actiunile si descrierile sunt circulare.

Exista o relatie circulara intre cum este descrisa o problema, ce actiuni adopta persoana in
acele situatii, cum descrie acea persoana acele actiuni si rezultate, ce actiuni viitoare va
intreprinde, etc. De exemplu, daca un parinte descrie comportamentul copilului ca fiind rau,
este mai mult decat posibil sa utilizeze pedeapsa ca raspuns. Comportamentul ulterior al
copilului va fi folosit ca feed-back pentru a judeca eficienta pedepsei. Daca insa
comportamentul ar fi descris ca experimentare de tip adolescentin si nu ca unul rau parintele
ar putea ignora comportamentul fara sa mai apeleze la etichetarea de genul bun sau rau.

9. Semnificatia reprezinta raspunsul.

Semnificatia comunicarii noastre ca terapeuti reprezinta raspunsul clientilor la terapie. Daca
raspunsul este diferit de ceea ce credem noi ca ar putea fi solutia la problema, atunci
semnificatia pentru noi ar putea fi ca trebuie sa facem ceva diferit in comunicarea abordata cu
clientul. Daca continuam sa primim raspunsuri de genul “da, dar..” inseamna ca trebuie sa
schimbam ceva.

10. Clientul este expertul. In acest gen de terapie scopul este sa ajuti clientul sa-si
defineasca propriile obiective cat mai exact posibil. Clientii sunt expertii a ceea ce isi doresc
sa schimbe cat si in a determina asupra a ceea ce ei doresc sa lucreze. Daca ei recunosc alte
probleme in viata lor dar nu doresc sa se concentreze asupra lor in momentul respectiv este
alegerea lor. Daca noi ca terapeuti suntem constienti de alte probleme din viata clientului si
consideram ca ar putea lucra asupra lor, putem sugera acest lucru, dar cu toate acestea sa ne
concentram asupra a ceea ce-si doreste clientul.In acesta situatie, distinctia intre client
voluntar - involuntar este esentiala.
11. Unitatea.
Orice schimbare care va aparea pentru clienti va afecta interactiunile viitoare cu toti cei
implicati. In loc sa folosim etichete structurale sau sa ne concentra asupra unei structuri ca
fiind cauza unei probleme, ne concentram asupra reflectarii procesului dintre cum un partener
defineste situatia si ce face si cum celalalt defineste ceea ce a avut loc sau celallt a facut. Este
un proces circular, fara inceput sau sfarsit. Pornind de la acesta concluzie putem firma ca
orice schimbare in interactiune va atrage dupa sine schimbari in interactiunile viitoare. De
aceea nu este necesar sa lucram cu toti cei implicati intr-o problema deoarece modificarile
produse la un partener vor atrage dupa sine schimbari la toti ceilalti.

12. Grupul de terapie .

Membrii dintr-un grup de terapie impartasesc acelasi scop si isi declara dorinta de a face ceva
pentru a-l atinge.

Psiholog dr. clinician specialist

Psihoterapeut Emilia Oprisan
Sursa: Revista TerapiaM