BAZELE PSIHOTERAPIEI COGNITIV-COMPORTAMENTALE 10 februarie 2005

curs 1

Acest curs reprezintă o bază pt Masterul de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale.

EXAMENUL – va consta în două subiecte: unul de sinteză şi unul constând într-un studiu de caz

BIBLIOGRAFIE
1. Ameliorarea performanţelor individuale prin tehnici de psihoterapie
2. Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie raţional-emotivă şi cognitiv- comportamentală ( fără partea
teoretică ); ambele cărţi sunt scrise de I. Holdevici
OBSERVAŢIE: pt master, bibliografia se va mai îmbogăţi cu două cărţi: Psihoterapia anxietăţii şi Psihoterapia
cazurilor dificile

Obiectivul psihoterapiei cognitiv comportamentale este de a-l determina pe client să depăşească stările
emoţionale disfuncţionale şi comportamentale dezadaptative, prin intermediul modificării modului de a gândi. Practic s-a
constatat că nu atât împrejurările exterioare, cât maniera subiectului de a le interpreta, creează aceste stări afective
negative. Pacienţii se prezintă la cabinet afirmând că alţi oameni sau împrejurări de viaţă sunt responsabile pt stările lor
emotionale negative. Ex. soţul meu mă enervează foarte tare Este bine să-i dăm clientului un exemplu în care aceeaşi
împrejurare de viaţă, poate fi interpretată diferit, de către diferiţi indivizi.
Elementul cheie al terapiei constă în învăţarea clientului să sesizeze legătura dintre starea afectivă şi gândurile
negative şi treptat să înlocuiască gândurile negative disfuncţionale cu gânduri alternative mai realiste.

Terapeuţii specializaţi disting două forme de gândire disfuncţională asupra cărora se intervine psihologic:
1. Gânduri şi imagini obişnuite pe care Beck le numea gânduri negative automate, pt că se declanşează spontan,
au caracter automat şi ţin de situaţie
2. Convingeri cu caracter disfuncţional care stau la baza acestora; un fel de reguli de viaţă care sunt formate în
ontogeneză şi filtrează capacitatea clientului de a percepe realitatea
Aceste supoziţii şi convingeri disfuncţionale au fost numite de Elis credinţe iraţionale. Ex. trebuie să fac întotdeauna
totul perfect. Aceste convingeri au caracter nociv pt că cei care le nutresc devin perturbaţi emoţional, încât evită să mai
acţioneze în anumite situaţii.
În timp ce convingerile şi supoziţiile cu caracter adaptativ sunt formulate în termeni adaptativi, exprimând
dorinţele persoanei, cele iraţionale sunt redate în termeni extremi sub formă de imperative categorice ex. trebuie
neapărat să fac..... Aceste convingeri iraţionale îi împiedică să-şi atingă obiectivele personale.

Elis identifică trei categorii de convingeri sau credinţe iraţionale:

1. trebuie să fac totul foarte bine şi să câştig aprobarea celorlalţi pt că altfel sunt lipsit de valoare
2. ceilalţi trebuie să-mi acorde consideraţie şi să se poarte cu mine în modul în care doresc eu, pt că altfel ei
trebuie pedepsiţi
3. viaţa trebuie să-mi ofere tot ce-mi doresc, repede şi uşor şi să nu-mi rezerve nimic din ceea ce nu-mi doresc

Elis şi colaboratorii cred că acest tip de convingeri iraţionale duc la gânduri negative autoperturbatoare care apar la
indivizii perturbaţi emoţional.
Gândurile perturbatoare îmbracă forme ca:
1. eu sunt lipsit de valoare pt că.....
2. este îngrozitor să...
3. nu suport aceasta pt că...

În modelul ABC:
 A – evenimentul activator exterior ex. colegul nu mi-a răspuns la salut
 İB - credinţe iraţionale care pot fi gânduri, imagini, supoziţii, convingeri. Ele îmbracă două forme
• Inferenţe ex.Colegul mă ignoră. El este probabil supărat pe mine. Probabil nu mă agreează
• evaluări ex. Este îngrozitor ca cineva să nu te agreeze
 RB – credinţe alternative raţionale cu care trebuie să le înlocuieşti pe cele iraţionale
 C – consecinţele emoţionale sub formă de dispoziţie depresivă şi consecinţele în plan comportamental ca de
exemplu evitarea colegului care nu-mi răspunde la salut şi care nu mă agreează.
În acest caz terapeutul trebuie să-l ghideze să găsească explicaţii alternative pt nerăspunsul la salut ex. putea fi
bolnav sau putea fi într-o dispoziţie proastă
De multe ori evenimentul activator reprezintă o situaţie actuală, concretă, dar poate fi şi o amintire, un gând sau o stare
emoţională.
De foarte multe ori, clienţii observă o serie de stări afective negative însoţite de stări fiziologice pe care le interpretează
deformat.
BAZELE PSIHOTERAPIEI COGNITIV-COMPORTAMENTALE 17 februarie 2005
curs 2

Evaluarea în cadrul consilierii şi psihoterapiei cognitiv-comportamentale

Obiectivul constă în a-l ajuta pe client să depăşească starea de blocaj şi să acepte ideea schimbării. Etapa presupune
stabilirea unei relaţii terapeutice, o formulare preliminară a problemelor şi o prezentare generală a metodelor. Interviul
preliminar cuprinde prima şedinţă dar se poate întinde şi pe şedinţele următoare. Pt ca să fie mai eficient interviul, este bine
să se respecte următoarele condiţii:
1. Terapeutul să obţină informaţii preliminare despre client, pe baza unui formular de anamneză, care este bine să fie
administrat înainte de începerea terapiei
2. Terapeutul trebuie să fie îmbrăcat corespunzător pt a nu declanşa reacţii care ar putea interfera cu relaţia terapeutică
( să folosească halatul alb care impune autoritate )
3. Clientul va fi întâmpinat cu căldură dar şi cu fermitate şi fără ezitări. Terapeutul va face referiri la statutul său
profesional. Dacă clientul este agitat, interviul poate începe cu o discuţie banală; se pot lua date personale pt fişa
clientului
4. Clientul va fi întrebat ce aşteaptă de la psihoterapeut şi se vor furniza detalii referitoare la modul în care acest
demers îl poate ajuta să-şi rezolve problemele. Este bine să utilizăm exemple concrete. Nu sunt indicate promisiunile
fără acoperire ( ,,O să te fac ca nou” ) dar nici atitudinea ezitantă. Cea mai eficientă formulă folosită de terapeut
,,Majoritatea persoanelor cu probleme asemănătoare au avut beneficii din această terapie”.
Clientul are tendinţa să-şi povestească istoria şi terapeutul nu trebuie să-l lase să facă acest lucru prea mult.
5. Se dau explicaţii referitoare la posibilităţile terapiei cognitiv-comportamentale. Clientul trebuie întrebat dacă
nutreşte temeri şi trebuie asigurat că nu are motiv de îngrijorare.

În interviul următor, clientul va fi solicitat să povestească evenimentele semnificative care s-au petrecut de la ultima şedinţă
încoace. Terapeutul îl va îndemna să vorbească despre problemele care l-au determinat să solocite ajutor. Cea mai indicată
manieră este cea deschisă şi nestructurată ( clientul este îndemnat să spună cu cuvintele sale ce îl supără ). I se explică
modelul de intervenţie ABC în varianta Elis. Modelul se explică pornind de la un eveniment concret relatat de client. Această
manieră de intervenţie este greu de realizat uneori, pt că clienţii sunt obişnuiţi cu modelul medical şi aşteaptă întrebări
directe.
Dacă cleintul pare blocat, terapeutul poate utiliza Metoda Termenului Unic al lui Lazarus, solicitându-l să găsească un
cuvânt care să exprime cel mai bine problema sa şi să alcătuiască o frază pornind de la el. Se poate utiliza cu succes şi
întrebarea magică: ,,Dacă s-ar întâmpla o minune, cum ar arăta viaţa ta?”.
După ce clientul a început relatarea, terapeutul îl va încuraja să continue, recurgând la abilităţile sale de ascultare activă
prin mesaje nonverbale, parafrazări, reflecţii, rezumări etc.
După ce terapeutul a acumulat suficiente informaţii, poate aborda clientul direct, în maniera: ,, Acum după ce mi-ai
vorbit în general despre problemele tale, ar fi bine să ne concentrăm asupra uneia sau a două dintre ele”.

Evaluarea cognitiv-comportamentală propriu-zisă

Porneşte de la explicarea Modelului ABC unde:

A – este evenimentul activator
B – credinţe legate de A
→ gânduri
→ imagini
→ convingeri
C – consecinţe emoţionale şi comportamentale care derivă din B

Acest gen de terapie porneşte de la premisa conform căreia, consecinţele negative în plan emoţional şi comportamental
sunt produse nu de A ci de B, care se referă la modul de interpretare a lui A. Convingerile, supoziţiile şi gândurile B
cuprind inferenţe şi evaluări referitoare la modul pozitiv sau negativ în care clientul percepe evenimentul A. Acestea pot fi
considerate mici teorii corecte sau false, în funcţie de dovezile care se pot aduna în favoarea sau defavoarea lor. Clientul
perturbat va considera în mod eronat aceste convingeri, ca fiind fapte reale.
Conţinuturile B la subiectul cu probleme emoţionale, au un pronunţat conţinut negativ. Aceşti subiecţi explică ceea
ce li se întâmplă prin intermediul formulei AC ( A generează consecinţele C ). Terapeutul trebuie să-l convingă pe client de
faptul că evaluările B, stau la baza apariţiei şi menţinerii problemelor sale. Ex. clienta Maria trăieşte o stare de panică şi
are comportamente de evitare nu pt că se află într-un loc public ci pt că crede că va fi evaluată negativ
Terapeutul va identifica împreună cu clientul componentele modelului ABC. Apoi acesta va fi utilizat în formularea
problemei simptom.
Terapeutul va alege un incident de natură reală povestit de client, paşii fiind:
1. Se evidenţiază consecinţele emoţionale şi comportamentale C
2. Se identifică A
3. Se stabileşte legătura dintre A şi C
4. Se identifică gândurile şi convingerile disfuncţionale B