DREPTUL AFACERILOR

Curs

1. Corina Georgiana Cioroiu – practician în insolvență, antreprenor

Date de contact :
a. Telefon : 0723134323
b. E-mail : office@insolpedia.ro

2. Structură notă finală : 100 puncte

a. Seminar : 10 puncte ; prezență activă min. 50%
b. Proiect : 10 puncte ;
Condiții proiect :
- Un subiect la alegere din domeniul dreptului afacerilor (ex.: formele întreprinderii,
diferențe dintre profesioniștii comercianți și necomercianți; capitalul social al unei
întreprinderi ; patrimoniul unei întreprinderi; actul constitutiv; contractul de vânzare
/ locațiune / antrepriză / mandat / asociere în participațiune etc., factoring, insolvența
/ falimentul unei întreprinderi etc.);
- Minim 2 pagini, max. 5 pagini (recomandare)
- Termen-limită de predare proiect : 22.12.2023
- Resursele utilizate se citează pe parcursul lucrării și se menționează în bibliografie
- Obligatoriu de menționat cel puțin 1 act normativ (național sau european) cu privire la
subiectul ales;
- Aport personal : proiectul va cuprinde o opinie referitoare la subiectul ales
- Se va transmite fizic sau pe e-mail
c. Colocviu / examen : 70 puncte
- Scris
- 3 părți :
(1) 10 grile închise (cu o variantă de răspuns) și 10 grile deschise (cu 1 / 2 / mai multe
/ nicio variantă corectă de răspuns) = 40 puncte
0,2 puncte / răspuns corect
(2) 5 întrebări cu răspuns tip adevărat / fals = 15 puncte
0,3 puncte / răspuns corect
(3) Sinteză : o întrebare / speță pentru care răspunsul se va argumenta în câteva fraze
= 1,5 puncte
d. 1 punct din oficiu

1
 CUPRINS

1. Introducere
1.1. Concepte fundamentale : societate; stat; lege; drept.
1.2. Legea și puterile statului într-un stat de drept. Forța juridică a actelor normative. Aplicarea
legii în timp
1.3. Autoritatea publică. Putere publică. Interes public. Serviciu public
1.4. Legislație relevantă în ramura dreptului afacerilor
2. Actul juridic civil. Faptul juridic civil. Raportul juridic civil.
3. Întreprinderea
3.1. Întreprinderea comercială
3.2. Întreprinderea necomercială
4. Profesionistul
4.1. Profesionistul comerciant
4.2. Profesionistul necomerciant
5. Patrimoniul
5.1. Patrimoniul de afectațiune al profesionistului cu scop lucrativ
5.2. Fondul de comerț
6. Desfășurarea activităților economice cu scop lucrativ în formele de organizare cu personalitate
juridică reglementate de Legea nr. 31/1990 a societăților
7. Obligațiile. Executarea obligațiilor. Răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor

2
 1. Introducere

1.1. Concepte fundamentale : societate; stat; lege; drept.

1.1.1. Societatea
- Provine din fr. société, care la rândul său provine din lat. societas / societatis
- Conceptul de „societate” poate fi privit din mai multe perspective și, astfel, poate fi
definit sub mai multe forme, raportat la fiecare perspectivă în parte (ex.: a se vedea
definițiile oferite de DEX).
- Conceptul de „societate umană” are un conținut complex și poate fi definit drept o
colectivitate umană, un ansamblu de indivizi grupați în clase și categorii sociale.
- „Societatea” nu se referă la un simplu grup de oameni, ci la un grup de oameni uniți
prin intermediul unui set de norme comportamentale, care apar, se dezvoltă și
evoluează în cadrul comunității respective.
- Societatea presupune o recunoaștere reciprocă a membrilor societății. Prin această
recunoaștere, se creează un ansamblu de relații sociale. Aceste relații sociale implică
tipare comportamentale de recunoaștere reciprocă.
- O societate umană poate să existe, să funcționeze, să se dezvolte și să se impună ca
grup / colectivitate numai în structuri organizate (stat).

1.1.2. Statul
- Societățile umane se organizează în state pentru a menține organizarea și tiparele
comportamentale pe care le împărtășesc membrii săi.
- Statul este produsul istoriei societății umane și reprezintă formula juridică de existență
a unei societăți.
- Conceptul de „stat” poate fi privit din două perspective:
 În sens larg = teritoriu + populație + suveranitate*
 În sens restrâns = forma organizată a puterii poporului
 În sens strict juridic = ansamblu sistematic de organe de stat (autorități publice)
- Suveranitatea are două forme:
 Suveranitatea internă: însușirea puterii de stat de a-și impune comandamentele
tuturor persoanelor și grupărilor umane de pe teritoriul său
 Suveranitatea externă: însușirea autorităților publice de a reprezenta statul în
raporturile sale cu alte subiecte de drept internațional, în condiții de egalitate.
- Art. 1 alin. (1) din Constituție: „România este stat național, suveran și independent,
unitar și indivizibil.”
- Art. 2 alin. (1) din Constituție: „Suveranitatea națională aparține poporului român,
pe care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere,
periodice și corecte, precum și prin referendum.”
- Art. 2 alin. (2) din Constituție: „Niciun grup și nicio persoană nu pot exercita
suveranitatea în nume propriu.”
- Art. 1 din Constituție are în vedere în special aspectul extern al suveranității.
- Art. 2 din Constituție are în vedere manifestarea suveranității pe plan intern.
- Caracterele statului român : (1) Stat național ; (2) Stat suveran și independent ;
(3) Stat unitar și indivizibil ; (4) Stat de drept, democratic și social.
(1) Stat național :

3
 - Conceptul de „stat-națiune”: națiunea există dinaintea statului
- Națiunea = popor = cetățeni = element constitutiv al statului. Ce contează este cetățenia
(indiferent de naționalitate, cetățenii se bucură de drepturi egale)
- populația = totalitatea indivizilor care coexistă la un moment dat pe teritoriul unui stat
(cetățeni + străini + apatrizi). Puterea de stat se exercită asupra populației, nu doar
asupra cetățenilor.
(2) Stat suveran și independent:
- Suveranitatea = dreptul statului de a decide liber în treburile sale interne și externe.
- Presupune independență (statul nu depinde de nicio autoritate superioară care i–ar
putea limita supremația) și supremație (puterea de stat este unică pe teritoriul statului).
- Integrarea în U.E. a presupus delegarea exercițiului unor atribute ale suveranității către
instituțiile U.E.
(3) Stat unitar și indivizibil: pe teritoriul său este organizată o singură formațiune
statală. Există un singur rând de autorități publice centrale (un singur Parlament, un
singur Guvern și un singur for judecătoresc). Caracterul indivizibil se referă la faptul
că niciunul dintre cele trei elemente constitutive ale statului nu poate fi împărțit (pus
sub stăpânirea altor state sau al altor puteri).
(4) Stat de drept = puterea este limitată prin lege (guvernanții trebuie să se supună
unor reguli juridice).

1.1.3. Dreptul
- Între conceptele de „stat” și „drept” există o legătură strânsă: statul creează dreptul, iar
dreptul delimitează configurația și acțiunile statului.
- Motivul pentru care statul creează dreptul este acela că o societate trebuie să se
organizeze și să funcționeze după un set de reguli.
- prin drept se impun regulile de conduită, normele obligatorii pentru toți.
- prin drept, statul își exercită puterea de comandă (putere de stat).
- DEFINIȚIE: dreptul = ansamblul regulilor de conduită instituite sau sancționate de
stat, reguli ce exprimă voința poporului ridicată la rang de lege și a căror aplicare este
realizată de bunăvoie și, în ultimă instanță, prin forța coercitivă a statului.
- Dreptul urmărește să obțină o conduită socială pentru subiecții săi, prin amenințarea cu
măsuri de constrângere, care se aplică atunci când conduita subiectului de drept este
contrară comportamentului prescris.
- Dreptul se poate clasifica după următoarele accepțiuni:
 Drept obiectiv = toate normele juridice emise într-o societate; Se clasifică în drept
public și drept privat.
 Drept subiectiv = facultatea sau o prerogativă umană protejată de lege (un interes
ocrotit de lege);
 Drept natural = un set de reguli acceptat general într-o societate, fără a avea la bază
ordinea legală dar care determină ordinea legală, fiind superioară acesteia, absolut
validă și justă, datorită faptului că emană de la natură, de la divinitate sau din
rațiunea umană.
 Drept pozitiv = totalitatea normelor juridice (set de reguli scrise) care sunt în
vigoare într-un moment fixat în timp.
 Drept intern / Drept internațional / Drept european.

4
 - LEGEA = sinonimă cu dreptul, care cuprinde toate legile.

1.2. Legea și puterile statului într-un stat de drept. Forța juridică a actelor normative.
Aplicarea legii în timp
- Art. 1 alin. (4) din Constituție: „Statul se organizează potrivit principiului separației și
echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației
constituționale”.
- Principiul separației puterilor în stat, din punct de vedere istoric, a fost o garanție
instituțională împotriva monarhiilor absolutiste (puterea de stat nu trebuia concentrată în
mâinile unei singure persoane sau a unei singure instituții, pentru a preveni abuzurile).
- Acest concept a fost introdus de omul politic Charles de Secondat (Baron de Montesquieu)
și a fost adoptat de majoritatea statelor democratice de astăzi.
- Principiul separației puterilor în stat se bazează pe perspectiva tripartită care este alcătuită
din:
a. Puterea legislativă : Parlamentul (bicameral, alcătuit din Camera Deputaților și Senat,
alese pe 4 ani prin vot universal, direct, egal, secret și liber exprimat de către popor).
b. Puterea executivă : Președintele (mandat de 5 ani, ales prin vot universal, egal, direct,
secret și liber exprimat) + Guvernul (Prim-ministru + miniștrii + alți membri stabiliți
prin lege organică), numit de Președinte și învestit de Parlament.
c. Puterea judecătorească : Înalta Curte de Casație și Justiție + celelalte instanțe
(Judecătorii, Tribunale, Curți de Apel) + Ministerul Public + Consiliul Superior al
Magistraturii.
- IERARHIA AUTORITĂȚILOR EMITENTE DE ACTE NORMATIVE
DETERMINĂ IERARHIA APLICĂRII LOR :
1. DREPTUL EUROPEAN PRIMAR ȘI SECUNDAR (tratate, regulamente,
directive) – art. 148 din Constituție
2. TRATATELE ȘI PACTELE INTERNAȚIONALE PRIVIND DREPTURILE
OMULUI – art. 11 și 20 din Constituție
- Obs : Art. 148 alin. (2): „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U.E.,
precum și celelalte reglementări comunitare și caracter obligatoriu au prioritate față de
dispozițiile contrare din legile interne (...)”
- Regulamentele europene = aplicare directă pe teritoriul României.
- Directivele europene = trebuie transpuse prin legislație internă. Excepție: expiră termenul
de transpunere, drept urmare se vor aplica în mod direct, precum regulamentele, chiar dacă
nu au fost implementate prin legislație națională.
3. CONSTITUȚIA. LEGILE DE REVIZUIRE. DECIZIILE C.C.R.
4. LEGILE ORGANICE ȘI ORDINARE.
5. O.U.G. + O.G.
6. REGULAMENTELE CELOR DOUĂ CAMERE ALE PARLAMENTULUI
7. ACTELE ADMINISTRATIVE (H.G., ordine miniștri)
8. ACTE ALE AUTORITĂȚILOR CENTRALE ȘI ALE AUTORITĂȚILOR
LOCALE
- Forța juridică a unei legi survine odată cu intrarea ei în vigoare. Din acel moment, setul de
reguli este aplicabil tuturor subiectelor de drept cărora li se adresează.
- Între actele normative există o relație de subordonare: un act cu forță juridică mai mică
trebuie să respecte prevederile unui act cu o forță juridică mai mare.

5
 - În același sens, un act normativ poate fi abrogat printr-un alt act normativ de același nivel
ori cu forță juridică superioară actului normativ abrogat.
- Aceste aspecte constituie principiul ierarhiei actelor normative.
- Ex: poate o O.U.G. să fie abrogat printr-o hotărâre a consiliului local ? Nu, pentru că
hotărârile Consiliul Local au forță juridică mai mică decât O.U.G.
O lege poate fi abrogată printr-o altă lege ? Da, deoarece au aceeași forță juridică.
Un Cod poate fi modificat de o decizie CCR ? Da, deoarece deciziile CCR se referă la
controlul de constituționalitate al prevederilor din Codul respectiv, având forță juridică
superioară acestuia.
- Principiul neretroactivității legii. O lege se aplică între momentul intrării ei în vigoare și
data ieșirii ei din vigoare.
- Conform art. 6 alin. (1) Cod civil, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare; ea nu
are putere retroactivă.
- Conform art. 78 din Constituție, legea intră în vigoare în 3 zile de la data publicării ei în
Monitorul Oficial, dacă în textul legii nu se prevede o dată ulterioară.
- O normă juridică iese din vigoare prin abrogare, care, după modul de manifestare, poate fi
expresă (un alt act normativ menționează în mod expres abrogarea legii respective), sau
tacită (când legea nouă nu abrogă în mod expres legea veche, dar cuprinde dispoziții care
derogă de la vechea reglementare).

1.3. Autoritatea publică. Putere publică

a. Autoritatea publică
- Autoritatea publică = organ de stat sau al unității administrativ teritoriale care acționează
în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public (art. 5 lit. l din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ).
- Autoritatea publică = un organ al administrației publice compus dintr-un colectiv de
persoane care au calitate de funcționari publici.
- Autoritatea publică are dreptul de a-și exploata patrimoniul. În acest sens, poate închiria
sau concesiona bunuri publice către persoane (locatar / concesionar), prin contracte
încheiate în formă scrisă, pe perioadă determinată, în schimbul unei chirii / redevențe.
- Autoritatea publică are dreptul de a pune la dispoziția ONG-urilor, gratuit, bunuri
proprietate publică, dacă ONG-ul respectiv obține statutul de ONG de utilitate publică (art.
38 și urm. din O.G: nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații).
Ex1: de ce credeți că autoritatea publică ar închiria / concesiona bunurile proprii altor
persoane, în loc să le exploateze ea însăși ?
R: Pentru a reduce riscurile asociate activității economice, care, în fond, este o activitate
speculativă, pentru că autoritatea publică poate dispune liber de patrimoniul său conform
legii, și pentru că se reduc costurile de exploatare.
- Ex2: dați exemple de bunuri proprietate publică care pot fi închiriate sau concesionate.
R: terenuri, clădiri, plaje și alte bunuri naturale.
- Ex3: de ce credeți că o autoritate publică poate pune gratuit la dispoziția ONG-urilor de
utilitate publică anumite bunuri din patrimoniu ?
R: În primul rând, pentru că legea permite autorității publice să dispună de patrimoniul său;
în al doilea rând, pentru că ONG-urile de utilitate publică (care au obținut acest statut
conform OG 26/2000) servesc interesului public; drept urmare, legea permite entităților
care servesc interesului public să dispună de bunurile publice.

6
 b. Putere publică
- Regimul de putere publică = ansamblul prerogativelor și constrângerilor prevăzute în lege
în vederea exercitării atribuțiilor autorităților și instituțiilor administrației publice și care le
conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu
persoanele fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public (art. 5 pct. 38 din O.U.G:
nr. 57/2019 privind Codul administrativ).
- Prerogativele de putere publică sunt exercitate prin activități cu caracter general și prin
activități cu caracter special.
- Puterea publică a statului nu se reflectă doar prin normele juridice care reglementează
modul de exercitare a puterii în interiorul statului, ci și pe acelea care vizează
comportamentul autorităților prin care se manifestă această putere de stat în relațiile
internaționale.
- Puterea publică îi permite administrației publice să prevaleze interesul general față de
interesul particular.
DE CE ? Pentru că interesul tuturor este întotdeauna superior interesului unei persoane /
unui grup de persoane.
c. Interes public
- Interesul public = nevoile materiale și imateriale ale unei societăți, la un moment dat.
- Interesul public poate fi privit ca interesul întregii populații.
- Ex: dați exemple de chestiuni de interes public, din punct de vedere economic.
d. Serviciu public
- Obligațiile de serviciu public presupun, în principal, asigurarea serviciului universal,
continuitatea și suportabilitatea serviciului, precum și măsuri de protecție a beneficiarului
(art. 582 alin. 2 din Codul administrativ).
- Un serviciu public este destinat să servească toți membrii unei comunități.
- În această categorie, se includ următoarele exemple: biblioteci, rețele de alimentare cu apă,
sector militar, servicii medicale, servicii sociale, servicii de urgență (Poliție, Jandarmerie,
Pompieri), serviciu poștal, transport public, telecomunicații etc.
- Serviciile de interes public pot fi oferite de către societăți cu capital integral sau majoritar
de stat, regii autonome etc.

1.4. Legislație relevantă în ramura dreptului afacerilor

- Dreptul afacerilor reprezintă o știință pluridisciplinară ce are ca obiect de studiu normele
juridice ce reglementează relațiile sociale ale întreprinderii din momentul înființării ei și
până în momentul desființării, respectiv relațiile care se stabilesc între stat, pe de o parte, și
profesionist, pe de altă parte (drept administrativ, drept fiscal, drept penal), dar și relațiile
de drept privat, ceea ce înseamnă aplicarea unor dispoziții de drept civil (regimul juridic al
bunurilor, protecția consumatorului), de dreptul muncii (contractul de muncă, jurisdicția
muncii) și, nu în ultimul rând, de drept comercial (profesioniștii, fondul de comerț,
contractele comerciale etc.).
- Dreptul afacerilor, ca ramură de drept, este constituit din totalitatea normelor juridice ce
reglementează raporturile sociale care apar în sfera afacerilor.
- Ca disciplină de studiu, dreptul afacerilor reprezintă o pluridisciplină juridică ce are ca
obiect de studiu totalitatea normelor care reglementează viața de afaceri.

7
 2. Actul juridic civil. Faptul juridic civil. Raportul juridic civil.

- Dreptul afacerilor este o ramură de drept născută nu numai din nevoia efectivă a economiei, ci
și din reglementarea raporturilor juridice dintre comercianți, adică din stabilirea unor reguli cu
titlu de lege referitoare la înființarea, desfășurarea activității și încetarea activității
comercianților. Aceste reguli au fost cuprinse în Codul comercial român din 1887, care
reglementa actele și faptele de comerț.
- Cei care făceau fapte de comerț, având comerțul ca profesie, aveau calitate de comerciant,
alături de societățile comerciale.
- Exemple de fapte de comerț date de Codul comercial român din 1887 : cumpărarea de produse
sau mărfuri spre revânzare, închiriere de mărfuri, întreprinderile de construcții, întreprinderi de
fabrici și manufactură, întreprinderi de transporturi etc.
- În orice activitate de comerț, se aplicau regulile Codului comercial, iar numai acolo unde ea nu
stabilea reguli precise, se aplicau dispozițiile Codului civil. Acest lucru înseamnă că regulile
din Codul comercial se aplicau cu prioritate față de regulile din Codul civil, de unde rezultă că
ramura dreptului comercial era o ramură de drept autonomă.
- Totuși, în prezent, Codul comercial din 1887 este aproape integral abrogat, singurele reguli
rămase în vigoare fiind cele referitoare la dreptul maritim. În lipsa unui cod comercial român,
ramura de drept comercial și-a pierdut autonomia și a devenit o ramură de „drept al afacerilor”,
în cadrul căreia se aplică dispozițiile Codului civil, dar și a altor acte normative.
- Drept consecință, actele de comerț și faptele de comerț au fost înlocuite cu actele juridice civile
și faptele juridice civile.
- Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil : În toate actele
normative în vigoare, expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț” se înlocuiesc
cu expresia „activități de producție, comerț sau prestării servicii”.
- Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil : În cuprinsul
actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la
„comercianți” se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice
supuse înregistrării în registrul comerțului (...)
- Așadar, actele de comerț au devenit acte juridice civile, faptele de comerț au devenit fapte
juridice civile, iar noțiunea de comerciant s-a transformat în noțiunea de „profesionist”, care
reprezintă o noțiune mai largă.

a. Actul juridic civil

- DEFINIȚIE: Prin „act juridic civil” se înțelege manifestarea de voință realizată în limitele și
în condițiile legii, făcută cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, modifica sau
stinge un raport juridic civil concret.
- Actul juridic reprezintă cea mai importantă sursă, bazată pe voința omului, de obligații.
- Terminologie. Termenul de „act” poate avea 2 înțelesuri:
1. Primul sens este cel care se desprinde din definiția de mai sus, deci de „operațiune juridică”
(negotium iuris)
2. Al doilea sens, cu care operează atât legislația, cât și doctrina și jurisprudența, are înțelesul de
înscris constatator al manifestării de voință, respectiv suportul material care consemnează sau
redă operațiunea juridică (instrumentum probationis). Într-o exprimare riguros exactă, pentru
acest înțeles al termenului de „act” ar trebui să se folosească termenul de „înscris”.

8
 - Reglementare. Codul civil nu reglementează general actul juridic civil, ci specii ale sale,
respectiv:
1. Contractul – reglementat de art. 1166 și urm.
2. Actul juridic unilateral – reglementat de art. 1324 și urm.
- În practică, cea mai frecventă formă de manifestare a actului juridic este contractul.

Clasificarea actelor juridice. Actele juridice se pot clasifica după mai multe criterii, însă le
vom reține pe cele mai importante:
 După numărul subiecților :
a) Actul juridic unilateral – este rezultatul unei singure voințe juridice (ex: oferta de a contracta,
denunțarea unilaterală a contractului). O singură voință juridică nu echivalează cu o singură
persoană, actul juridic unilateral putând fi rezultatul voinței mai multor persoane !
b) Actul juridic bilateral – este voința concordantă a două părți (adică ambele părți își manifestă
acordul de voință). Ex: contract de locațiune, contract de vânzare-cumpărare, contract de
schimb, contract de creditare societate etc.
c) Actul juridic multilateral – este rezultatul acordului de voință a trei sau mai mult părți. Ex:
contract de societate civilă, dacă a fost încheiat de 3 sau mai mulți asociați.
!!! O „parte” nu înseamnă neapărat o persoană, ci poate fi constituită din mai multe persoane.
 După caracterul patrimonial:
a) Acte juridice patrimoniale – reprezintă actele juridice al căror conținut poate fi evaluat în bani.
Ex: contract de vânzare-cumpărare. La rândul lor, actele juridice patrimoniale se subclasifică
în următoarele:
i) acte juridice cu titlu oneros – fiecare parte urmărește obținerea unui avantaj în schimbul
obligațiilor asumate (ex: contract vânzare-cumpărare);
ii) acte juridice cu titlu gratuit – actul juridic în care se procură un beneficiu fără a se urmări
obținerea unui avantaj (ex: contract de comodat auto);
iii) acte juridice neutre – este neutru acel act juridic civil care nu are caracter oneros și nici gratuit,
ci urmărește satisfacerea unui interes deja născut.
b) Acte juridice nepatrimoniale – reprezintă actele juridice al căror conținut nu poate fi evaluat în
bani. Ex: consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (cookies în online).

b. Faptul juridic civil

- DEFINIȚIE: „Faptul juridic” (în sens restrâns) reprezintă conduita umană săvârșită fără intenția de
a produce efecte juridice, însă de care legea leagă producerea anumitor efecte juridice, independent
de voința autorului faptei.
Clasificare:
- În sensul restrâns al noțiuni, faptele juridice se clasifică în fapte juridice licite și fapte juridice ilicite.
- Dacă ne referim la noțiunea de „fapte juridice” în sens larg, acestea se mai pot clasifica în fapte
juridice intenționale și fapte juridice neintenționale.
- În funcție de caracterul volițional al producerii lor, faptele juridice se pot clasifica în: (a) acțiuni și
(b) evenimente.
- Actele juridice și faptele juridice reprezintă izvoare de obligații.

c. Raportul juridic civil

- DEFINIȚIE: Prin „raport juridic civil” se înțelege relația socială, patrimonială sau
nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil.

9
- Prin structura raportului juridic înțelegem elementele constitutive ale raportului juridic civil,
adică acele elemente care compun raportul juridic civil. Acestea sunt: părțile, conținutul și
obiectul.
- Părțile – denumite și subiectele raportului civil, sunt persoanele fizice și persoanele juridice, în
calitate de titulare de drepturi subiective civile sau de obligații civile;
- Conținutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile și a
obligațiilor civile pe care le au părțile raportului juridic respectiv;
- Obiectul raportului juridic civil constă în conduita părților, adică în acțiunile sau inacțiunile la
care sunt îndreptățite părțile sau pe care sunt ținute să le respecte;
- Sancțiunea care se produce în ipoteza neexecutării obligației.
- Raportul juridic obligațional constituie, în sens larg, obligația. Din acest punct de vedere,
obligația reprezintă un raport juridic între o persoană denumită subiect activ (creditorul),
și o altă persoană denumită subiect pasiv (debitorul), în cadrul căruia creditorul are
dreptul de a obține executarea unei prestații de către debitor (de a da, de a face sau de a
nu face ceva), iar în ipoteza în care debitorul nu își va executa prestația de bunăvoie,
creditorul va putea recurge la forța de constrângere a statului pentru a obține executarea
obligației.
- Obligația nu trebuie confundată cu obligațiunea. Obligațiunea reprezintă un titlu de credit, pe
care o emite statul sau o societate pe acțiuni, în schimbul unui împrumut, pe care se obligă să
îl ramburseze împreună cu dobânzile aferente. Obligațiunile au la bază un raport juridic
obligațional, dar ele nu reprezintă același lucru cu obligația.

 Părțile (subiectele) raportului juridic civil.

Exemplu: În cadrul unui contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul este creditor al prețului
(adică trebuie să își încaseze prețul bunului vândut), fiind în același timp și debitor în ceea ce
privește obligația de a transmite proprietatea bunului vândut și de a preda efectiv
cumpărătorului bunul vândut. Cumpărătorul este creditor în ceea ce privește dobândirea
proprietății bunului vândut și obligația vânzătorului de a preda bunul, fiind în același timp și
debitor și în ceea ce privește plata prețului bunului.
Acest exemplu arată că o persoană poate avea atât calitate de debitor, cât și calitate de creditor,
în cadrul unui raport juridic civil obligațional.
 Conținutul raportului juridic civil. În conținutul oricărui raport juridic civil obligațional
regăsim dreptul de creanță (latura activă) și obligația (latura pasivă).
 Obiectul raportului juridic civil obligațional. Obiectul obligației este definit de Codul civil
la art. 1.226 alin. (1) ca fiind „prestația la care se angajează debitorul”. Aceasta poate avea
caracter pozitiv (de a da, de a face) sau caracter negativ, în sensul unei abțineri (de a nu face).
Exemple:
- Obligația de a da: plata prețului unui contract de locațiune (închiriere), transmiterea dreptului
de proprietate al unui bun pentru care s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, restituirea
unui împrumut etc.
- Obligația de a face: prestarea unor servicii la care o persoană s-a angajat prin contract, obligația
de a asigura folosința unui bun închiriat etc.
- Obligația de a nu face: respectarea unei clauze de neconcurență dintr-un contract de muncă,
prin care angajatul se obligă să nu se angajeze la o societate cu același domeniu de activitate,
obligația de a nu construi pe un teren în lipsa autorizației de construcție etc.

10
 3. ÎNTREPRINDEREA

În concepția Codului comercial din 1887 (în prezent abrogat în totalitate, cu excepția
dispozițiilor de drept maritim), întreprinderea reprezenta o categorie a faptelor de comerț obiective. În
prezent, noțiunea de „întreprindere” este reglementată de Codul civil, în baza sistemului unitar de
reglementare a raporturilor juridice.
Potrivit art. 3 alin. (3) Cod civil, „constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea
sistematică de către una sau mai multe persoane a unei activități organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop
lucrativ.”
Codul civil nu definește întreprinderea, ci exploatarea întreprinderii, așa încât, la nivelul
general al acestei noțiuni, nu există o definiție legală. Totuși, definiția dată de Codul civil cuprinde
elementele esențiale ale noțiunii generale de întreprindere.
În legislația în vigoare se pot găsi mai multe definiții ale întreprinderii, însă acestea sunt
aplicabile exclusiv în cadrul sferei de aplicare a actului normativ respectiv, fără să poată cuprinde
noțiunea de „întreprindere” la nivel general.
Astfel, în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și
mijlocii, în cuprinsul art. 2 alin. (1), se prevede: „în sensul prezentei legi, prin întreprindere se înțelege
orice formă de organizare a unei activități economice, autorizată potrivi legilor în vigoare să facă
activități de producție, comerț sau prestări de servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de
concurență, respectiv : societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 (...) societăți cooperative, persoane
fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, și întreprinderile familiale,
autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care desfășoară activități economice.”
Având în vedere definiția de mai sus, trebuie observat faptul că, potrivit Legii nr. 346/2004,
întreprinderea cuprinde exclusiv o parte dintre profesioniștii comercianți, excluzându-i pe ceilalți,
precum și pe profesioniștii necomercianți, deși aceștia din urmă sunt titulari de întreprindere. Așadar,
definiția nu este completă pentru caracterul general al noțiunii de „întreprindere”, consacrat de Codul
civil.
De asemenea, în cuprinsul O.U.G. nr. 44/2008, art. 2 pct. f) prevede: „întreprindere economică
= activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse
financiare, forță de muncă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul întreprinzătorului,
în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.”
Nici această definiție a întreprinderii nu poate să fie valabilă pentru sensul general al
conceptului, deoarece O.U.G. nr. 44/2008 reglementează constituirea, funcționarea, autorizarea și
radierea profesioniștilor comercianți persoane fizice, respectiv este aplicabilă exclusiv P.F.A., I.I. și I.F..
Or, noțiunea de întreprindere consacrată de Codul civil are caracter general și include toate formele de
organizare prin intermediul cărora se poate desfășura activitate cu sau fără scop lucrativ.
Astfel, deși legea în vigoare nu oferă o definiție a „întreprinderii”, Codul civil oferă totuși o
definiție a „exploatării întreprinderii”, din care se pot desprinde următoarele elemente esențiale:
a) Noțiunea de „întreprindere” desemnează o activitate sistematic organizată. Această activitate se
desfășoară cu caracter permanent (adică nu doar ocazional), și potrivit unor reguli proprii (reguli pe
care și le formează în mod personalizat, datorită flexibilității oferite de lege pentru întocmirea și
modificarea contractului de societate, pentru întocmirea regulamentului intern, pentru alegerea politicii
contabile etc.).

11
b) Organizarea activității are un caracter autonom. Cel care organizează activitatea este independent în
luarea deciziilor.
c) Activitatea este realizată de una sau mai multe persoane, pe riscul lor. Persoanele care realizează
activitatea au calitate de profesionist.
d) Obiectul activității organizate este producerea de bunuri, executarea de lucrări și prestarea de servicii.
e) Scopul realizării activității poate fi lucrativ sau nelucrativ, adică activitatea vizată poate sau nu să
urmărească obținerea unui câștig (venit sau profit).

 Formele întreprinderii
În clasificarea formelor de întreprindere, esențiale sunt obiectul activității și scopul urmărit de
persoana sau persoanele care organizează activitatea. Desfășurarea unei activități economice cu caracter
profesional, în scopul obținerii de profit, este caracteristică activității comerciale. Așadar, o
întreprindere având ca obiect o activitate economică și al cărei scop este obținerea profitului, este o
întreprindere economică (comercială). Pe de altă parte, o întreprindere non-economică și având un scop
non-profit este o întreprindere civilă (necomercială).
Orice întreprindere, fie că este comercială sau civilă, trebuie să declare cel puțin o activitate
dintre cele clasificate în lista codurilor CAEN. Totuși, trebuie reținut că această listă nu cuprinde doar
activități de tip economic, ci și alte activități specifice, de exemplu, profesiilor liberale, sau altor
categorii non-economice. Excepție fac ONG-urile, a căror activitate este reprezentată de scopuri sociale,
deși ele pot desfășura în subsidiar și activitate economică. Cel mai eficient mod de a putea clasifica o
întreprindere în categoria celor economice sau celor civile este determinarea registrului în care acestea
se înregistrează.

3.1. Întreprinderile economice (comerciale)

- Întreprinderea economică (comercială) este supusă obligației de a parcurge formalitățile de
înregistrare în Registrul Comerțului.
- Legea care guvernează aceste formalități este Legea nr. 265/2022 privind Registrul Comerțului
și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în
registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din 26.07.2022. Această lege
cuprinde dispoziții aplicabile profesioniștilor comercianți, adică titularilor de întreprindere
economică (comercială).
- Trebuie reținut că Registrul Comerțului nu poate autoriza orice tip de activitate dintre cele
prevăzute de nomenclatorul CAEN, deoarece anumite activități pot fi autorizate exclusiv de
către alte entități (ex: Judecătorii, Banca Națională a României etc.).
- Registrul comerţului este serviciul public de interes general prin care se asigură înregistrarea şi
publicitatea profesioniștilor persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi
familiale, înmatricularea şi publicitatea profesioniștilor societăţi, societăţi europene, societăţi
cooperative, societăţi cooperative europene, organizații cooperatiste de credit, grupuri de
interes economic şi grupuri europene de interes economic, cu sediul principal în România,
înregistrarea şi publicitatea sucursalelor acestora, precum şi a sucursalelor persoanelor juridice
enumerate cu sediul principal în străinătate.

3.2. Întreprinderile civile (necomerciale)

- În această categorie intră toate celelalte entități care nu fac parte din categoria întreprinderilor
comerciale, deci putem discuta despre întreprinderile care sunt supuse înregistrării în alte
registre decât registrul comerțului.

12
- De exemplu, Judecătoriile țin următoarele registre, și drept urmare aceste entități sunt supuse
obligației de înregistrare la această entitate : registrul societăților agricole, registrul asociațiilor
și fundațiilor (ONG-uri).
- De reținut este faptul că în toate registrele se înregistrează nu numai înființarea unei entități, ci
și înregistrarea unor mențiuni care determină modificarea condițiilor avute în vedere la
înființarea entității.
- De exemplu, discutăm despre registrul comerțului, unde se înregistrează mențiuni privind :
modificarea sediului social, desemnarea unui nou administrator, revocarea unui administrator,
adăugirea unui nou cod CAEN, modificarea actului constitutiv, retragerea unor asociați /
acționari, cesiunea de părți sociale, deschiderea unui punct de lucru etc.
- Dacă discutăm despre alte registre, se pot înregistra mențiuni privind : schimbarea sediului
social, înființarea unui nou punct de lucru, modificarea contractului de societate, mărirea
capitalului social etc.
- În afară de Judecătorii, există numeroase alte entități care țin registre de evidență a
întreprinderilor, precum corpurile profesionale care oferă acces în anumite profesii liberale,
precum: CECCAR (contabili), Barou (avocați), CAFR (auditori financiari), UNPIR (practicieni
în insolvență), alte corpuri profesionale care reglementează profesii precum : arhitect, medic,
notar etc.
 O altă distincție extrem de importantă între cele două tipuri de întreprindere, în afară de
registrul în care este supus spre înregistrare, are în vedere un aspect fiscal referitor la
distincția între scopurile pe care cele două tipuri de întreprinderi le urmăresc
- Astfel, o întreprindere economică (comercială) are ca scop urmărirea de profit, ceea ce
înseamnă că, din punct de vedere fiscal, în cazul distribuirii de dividende către asociați /
acționari, întreprinderea economică va plăti impozit pe dividende în numele asociaților /
acționarilor (adică cu reținere la sursă); astfel, profitul brut devine profit net (dividende) care
se va putea distribui efectiv asociaților / acționarilor. În prezent, nivelul impozitului pe
dividende este de 8%, fiind reținut de către întreprinderea economică (reținere la sursă)
și achitat la bugetul de stat în numele asociaților / acționarilor cărora li se repartizează
profitul, cel târziu în data de 25 a lunii următoare. La rândul lor, persoanele fizice cărora li se
repartizează dividendele trebuie să achite CASS în valoare de 10% din câștiguri, prin
completarea și depunerea declarației unice (formular 212). Pentru anul 2023, se calculează
CASS de 10% plafonat la 6, 12 sau 24 de salarii minime pe economie; pentru anul 2024, s-a
introdus un singur plafon, respectiv cel de 60 de salarii minime pe economie. În cazul în care
asociații / acționarii sunt persoane juridice, câștigurile obținute din distribuirea de dividende
este supusă unui alt regim contabil decât în cazul persoanelor fizice.
Excepție : întreprinderile economice care urmăresc obținerea de profit trebuie să aibă
personalitate juridică (să aibă un patrimoniu propriu și să fie independentă în propria
administrare); totuși, există întreprinderi economice care NU dețin patrimoniu propriu, drept
urmare nu au personalitate juridică; neavând personalitate juridică, nu pot urmări obținerea de
profit, ci obținerea de venit; în această categorie intră PFA, II și IF.
- Exemplu : profit brut = 150.000 lei. Impozit 8% calculat, reținut și declarat de către
întreprindere = 12.000 lei, achitabili până la maxim 25 a lunii următoare declarării și
repartizării; profit net (dividende) = 138.000 lei. Un singur asociat căruia i se repartizează
dividendele. Pentru acest câștig, va achita pe persoană fizică (CNP), 10% cu titlu de CASS, dar
raportat la cele 3 plafoane (6 salarii min. / econ/ = 6 * 3.000 lei = 18.000 lei ; 12 salarii
min./econ. = 36.000 lei; 24 salarii min./econ/ = 72.000 lei). Deci, dividendele depășesc cel mai

13
 mare plafon, adică se va achita CASS în valoare de 10% din plafonul maxim de 24 salarii
minime pe economie, adică 10% * 72.000 lei = 7.200 lei. Dacă dividendele ar fi distribuite
începând cu 2024, persoana fizică s-ar supune obligației de a achita aceste contribuții raportat
la noile prevederi ale Legii nr. 296/2023, care elimină cele 3 plafoane și introduce unul nou, cel
de 60 de salarii minime / econ. În anul 2024, salariul minim pe economie = 3.500 lei, deci
plafonul de 60 sal. min./econ. = 60 * 3.500 lei = 210.000 lei. În exemplul nostru, pentru
dividendele de 138.000 lei, începând cu anul 2024, persoana fizică va datora CASS de 10%,
plafonat la 60 de salarii mine pe economie ; suma de 138.000 lei nu atinge plafonul de 210.000
lei, deci CASS se va achita la valoarea de 10% din venitul efectiv, adică 10%*138.000 lei =
13.800 lei. Numai dividendele care ar depăși valoarea de 210.001 lei ar beneficia de plafonul
de 60 de salarii minime pe economie, ceea ce înseamnă că pentru orice sumă care depășește
210.001 lei se va achita CASS plafonat la suma de 10% * plafon = 21.000 lei. Pentru veniturile
din dividende NU se datorează CAS (25%, plafonat), ci doar CASS (10%, plafonat).

- O întreprindere civilă (non-economică) NU are patrimoniu propriu și, drept urmare, nu are
personalitate juridică. Deci, pentru că nu există separație de patrimonii, o întreprindere civilă
urmărește obținerea de venit, iar nu de profit.
- În timp ce titularii întreprinderii economice cu personalitate juridică pot decide repartizarea
profitului sau reinvestirea lui în întreprindere, titularii întreprinderilor economice vor obține
venituri care reprezintă câștigul direct al titularului întreprinderii, adică al persoanei fizice
(consumator) care a înființat întreprinderea respectivă.
- Excepție : ONG-urile. Acestea sunt întreprinderi civile care urmăresc obținerea de venit, dar
care NU reprezintă câștigul fondatorilor, deoarece toate veniturile ONG-ului obținute prin
cotizații, sponsorizări sau redirecționarea unei părți din impozitul pe profit / venit de către
persoane juridice / fizice trebuie să fie alocate scopului pentru care a fost înființat ONG-ul
respectiv.
- Din moment ce întreprinderile civile nu obțin profit, ci venit care reprezintă câștigul direct al
titularului întreprinderii, acesta din urmă (persoană fizică - consumator) va achita impozite și
contribuții în mod diferit față de ceea ce ar plăti dacă ar obține dividende.
- Mai precis : dacă o persoană fizică obține venituri din dividende, va achita 8% din dividende
prin intermediul întreprinderii, la care se adaugă CASS în valoare de 10%, plafonat la 6, 12 sau
24 salarii minime pe economie pentru anul 2023 sau 60 salarii minime începând cu anul 2024.
- Dacă o persoană fizică obține venituri ca titular de întreprindere economică fără personalitate
juridică (PFA / II / IF), sau ca titular de întreprindere civilă (cu excepția ONG-urilor), va achita
următoarele impozite și contribuții, direct pe CNP, fără ca întreprinderea să rețină impozitul,
așa cum se întâmplă în cazul întreprinderilor economice cu personalitate juridică, prin
întocmirea și depunerea declarației unice (formularul 212).
- Astfel de venituri se declară ca venituri din activități independente, pentru care, conform
Codului fiscal, se calculează și se achită următoarele : (1) 10% impozit pe venit net; (2) 10%
cu titlu de CASS, plafonat la 6, 12 sau 24 de salarii minime pe economie până în 2023, sau la
60 de salarii minime pe economice începând cu anul 2024 ; (3) CAS în valoare de 25% din
venituri, plafonat la 6, 12 sau 24 de salarii minime pe economie.
- Eliminarea plafoanelor CASS de 6, 12 sau 24 de salarii minime pe economie, cu plafonul unic
de 60 de salarii minime pe economie începând cu anul 2024 s-a realizat prin Legea nr. 296/2023,
care modifică Codul fiscal.

14
- Exemplu : Venit net (venit brut – cheltuieli deductibile) = 130.000 lei ; impozit 10% = 13.000
lei; CASS 10%, plafonat; CAS 25% plafonat.
Calculăm plafoanele 2023 și cele începând cu 2024 :
a. 2023 :
- Salariu minim pe economie = 3.000 lei
- Plafon 6 salarii minime / econ. = 18.000 lei
- Plafon 12 salarii minime / econ. = 36.000 lei
- Plafon 24 salarii minime / econ. = 72.000 lei.
CASS = 10% plafonat la 6, 12 sau 24 de salarii minime pe economie; suma de 130.000 lei
depășește plafonul maxim de 24 sal. min. pe econ., deci CASS = 10* 72.000 lei = 7.200 lei;
CAS = 25% plafonat la 6, 12 sau 24 de salarii minime pe economie; suma de 130.000 lei
depășește plafonul maxim de 24 sal. min. pe econ., deci CAS = 25% * 72.000 lei = 18.000 lei
Impozit 10 % = 13.000 lei
Total taxe, impozite și contribuții = 10% impozit (13.000 lei) + 10% CASS plafonat (7.200 lei)
+ 25% CAS plafonat (18.000 lei) = 38.200 lei
- Dacă venitul net se încadrează între 6 și 12 salarii minime pe economie, adică între 18.000 lei
și 36.000 lei, CAS și CASS se raportează la cel mai mic plafon, adică la cel de 6 salarii minime
pe economie ; cu alte cuvinte, orice sumă s-ar obține ca venit din întreprindere cuprinsă între
18.000 lei și 36.000 lei, CAS și CASS se raportează la plafonul mai mic ; la fel și în cazul în
care venitul se încadrează între 12 și 24 salarii minime pe economie (între 36.000 lei și 72.000
lei), CAS și CASS se calculează la plafonul cel mai mic, adică cel de 12 salarii minime pe
economie, indiferent de suma cuprinsă în acest interval.
b. 2024:
- Salariu minim pe economie = 3.000 lei
- Plafon 6 salarii minime / econ. = 18.000 lei
- Plafon 12 salarii minime / econ. = 36.000 lei
- Plafon 24 salarii minime / econ. = 72.000 lei.
- Plafon 60 de salarii minime / econ. = 210.000 lei
- La exemplul nostru de 130.000 lei venit net, vom achita următoarele :
- 10% din venitul net = impozit = 13.000 lei
- 10% CASS, plafonat la 60 de salarii minime pe economie; plafonul unic începând cu 2024
pentru CASS se ridică la suma de 210.000 lei, adică tot ce este sub această sumă va purta CASS
de 10% la venit real, în timp ce tot ceea ce depășește suma de 210.000 lei, poartă CASS plafonat
la această sumă ; în exemplul nostru, suma de 130.000 lei nu atinge plafonul, deci poartă CASS
de 10% din venitul net, adică:
- 10% CASS * venit real, care nu depășește plafonul = 13.000 lei
- Plafoanele de 6, 12 și 24 de salarii minime pe economie se păstrează strict pentru CAS (25%);
în exemplul nostru, suma de 130.000 lei depășește plafonul maxim de 24 de salarii minime pe
economie (72.000 lei), deci CAS se achită plafonat la suma de 72.000 lei, adică :
- 25% CAS * plafon 24 de salarii minime pe economie = 18.000 lei.
- Total = impozit 10% (13.000 lei) + CASS 10% (13.000 lei) + CAS 25% (18.000 lei) = 44.000
lei.
- Dacă suma de 130.000 lei ar fi fost obținută ca dividende, iar nu ca venit, regimul de impozitare
ar fi fost următorul : 8% * 130.000 lei = 10.400 lei impozit dividende; câștig persoană fizică
din dividende = 130.000 – 10.400 lei = 119.600 lei, pentru care achită doar CASS (7.200 lei în
anul 2023 și 11.960 lei începând cu anul 2024).

15
 4. PROFESIONISTUL

Potrivit art. 3 din Codul civil, profesionistul este persoana care exploatează o întreprindere,
adică persoana care exercită în mod sistematic o activitate organizată, ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri, sau prestarea de servicii, indiferent dacă are scop lucrativ sau
nu. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, noțiunea de
„profesionist” include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte
persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. Art 6 din aceeași lege prevede
că referirile la comercianți din actele normative în vigoare se consideră a fi făcute la persoanele fizice
sau juridice supuse înregistrării în Registrul Comerțului.
Profesioniștii sunt definiți de art. 3 alin. (2) Cod civil, astfel: „Sunt considerați profesioniști toți
cei care exploatează o întreprindere”. Codul civil nu definește întreprinderea, ci exploatarea
întreprinderii, astfel : „Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una
sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ” - art. 3 alin.
(3) Cod civil.
În doctrină, întreprinderea a fost clasificată în două mari categorii, în funcție de obiectul
activității și scopul urmărit de persoana / persoanele care desfășoară activitatea:
1. Întreprindere economică (comercială) – care are ca obiect o activitate economică, în scopul
obținerii de profit. Exemplu: societățile cu răspundere limitată, societățile pe acțiuni, instituții
financiare bancare și nebancare.
2. Întreprindere civilă (necomercială) – care are ca obiect o activitate non-economică, având scop
non-profit. Exemplu: organizațiile non-guvernamentale (asociațiile, fundațiile), profesiile
liberale (în cadrul cărora se percep onorarii).
Întreprinderea, indiferent de caracterul ei, este forma juridică de desfășurare a activității
comerciale sau necomerciale. Acest lucru înseamnă că desfășurarea unei activități de tip comercial sau
necomercial este ilegală dacă nu se face prin intermediul unei întreprinderi. În concepția Codului
comercial român din 1887, determinarea calității de comerciant era relevantă pentru că actele și faptele
de comerț erau supuse legilor comerciale. În prezent, după abrogarea aproape în totalitate a Codului
comercial, determinarea calității de profesionist este relevantă pentru că actele și faptele juridice
sunt supuse legislației civile.
Art. 3 alin. (1) Cod civil arată că acesta se aplică raporturilor juridice dintre profesioniști,
precum și raporturilor juridice dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. Noțiunea de
„profesionist” este strâns legată de noțiunea de „întreprindere”. Așa cum am văzut mai devreme,
întreprinderea se poate clasifica în două mari forme, respectiv întreprinderea comercială și
întreprinderea necomercială. De aceea, profesioniștii care exploatează o întreprindere comercială pot fi
numiți drept „profesioniști comercianți”.
Din definiția întreprinderii, dată de Codul civil, rezultă că aceasta prezintă anumite caracteristici
care definesc profesionistul:
1. Activitatea economică – are un sens generic și rezultă din codul sau codurile CAEN
(Clasificarea Activităților din Economia Națională – reglementate de Ordinul Președintelui
Institutului Național de Statistică nr. 337/2007). Activitatea economică este orice activitate
inclusă în codurile CAEN.
2. Scopul lucrativ – reprezintă intenția de a obține o sumă de bani care să depășească nivelul
cheltuielilor făcute pentru desfășurarea activității economice, cunoscut și sub denumirea de

16
 „profit”, în scopul repartizării acestui profit către persoanele care sunt titulare ale întreprinderii,
conform statutului sau al contractului lor de societate.
 Suma de bani care depășește nivelul cheltuielilor este denumită „profit” pentru formele de
organizare cu personalitate juridică, și „venit” pentru formele de organizare fără personalitate
juridică.
 Formele de organizare (întreprinderile) specifice activității desfășurate pentru obținerea de
profit se clasifică în două categorii:
1. Forme de organizare fără personalitate juridică (profesionist persoană fizică);
2. Forme de organizare cu personalitate juridică (profesionist persoană juridică).
Persoanele fizice cu calitate de consumator nu intră în categoria de „profesionist”, cu
foarte mici excepții prevăzute de Codul Fiscal, care permite consumatorilor (persoane fizice cu
CNP, nu PFA) să desfășoare activități economice fără a fi titular de întreprindere.
Pentru ca o persoană să aibă calitatea de profesionist, aceasta trebuie să îndeplinească
următoarele condiții, în mod cumulativ:
1. Să desfășoare o activitate economică. Codul civil nu se referă în mod expres la activitatea
economică, ci la o activitate ce constă în „producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri
ori prestarea de servicii”. Aceste activități trebuie să aibă un cod CAEN corespondent, iar
codurile CAEN sunt denumite generic activități economice.
2. Să desfășoare o activitate economică din punct de vedere juridic. Acest lucru presupune
asumarea riscului desfășurării activității. Orice activitate economică implică un risc de diferite
intensități, care trebuie gestionat de titularul întreprinderii.
3. Să se desfășoare activitate economică în mod sistematic – adică în condiții de continuitate
4. Activitatea să fie desfășurată în mod organizat – acest lucru presupune alocarea resurselor
necesare activității
5. Să se desfășoare o activitate cu sau fără scop lucrativ.

Sistematizând cele de mai sus, profesioniștii, titulari de întreprindere, pot fi :

a) persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent, respectiv comercianții –
persoane fizice autorizate, întreprinzătorii din cadrul întreprinderii individuale, întreprinzătorii din
cadrul întreprinderii familiale – precum și alte persoane fizice care nu desfășoară activități economice,
respectiv cele care exercită profesii liberale;
b) persoane juridice de drept privat: societăți (foste comerciale), societăți cooperative, regii autonome,
societăți civile cu personalitate juridică;
c) entități fără personalitate juridică : societățile civile fără personalitate juridică (fonduri de pensii,
fonduri de investiții), grupuri de societăți, asocierile în participațiune etc.

4.1. Profesionistul comerciant

Calitatea de profesionist comerciant :

Activitatea comercială este realizată, în principal, de către profesioniștii comercianți (persoane fizice și
juridice). Calitatea de profesionist comerciant se dobândește în momentul constituirii formei de
organizare sub care se va desfășura activitatea comercială.
Societățile (persoane juridice) se constituie prin actul constitutiv și prin înregistrarea lor în Registrul
Comerțului, în timp ce persoanele fizice care desfășoară activitate economică se constituie prin actul
lor de voință și prin înregistrarea în același registru. Calitatea de profesionist comerciant se dovedește
prin certificatul de înregistrare emis de registrul comerțului.

17
 1. Condiții de exercitare a activității comerciale
a. Principiul libertății comerțului
 „Art. 135: Economia
(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera inițiativă şi concurență.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecția concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea
tuturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;
c) stimularea cercetării științifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecția dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menținerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creșterea calității vieții;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene .”
 „Art. 40. Dreptul de asociere
(1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.”

Art. 135 din Constituția României arată că statul este obligat să asigure libertatea comerțului și crearea
unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, deoarece economia țării este
bazată pe libera inițiativă și concurență loială.
În vederea asigurării principiului libertății comerțului, prin Constituție se oferă dreptul oricărei persoane
de a se asocia cu alte persoane în vederea desfășurării unei activități economice (adică de a constitui o
societate). Totodată, prin Constituție (art. 41 alin. 1) se oferă cetățenilor dreptul de a-și alege în mod
liber profesia, ceea ce înseamnă că orice persoană fizică (cetățean român) poate să desfășoare activități
economice autorizate și printr-un act unilateral de voință.

b. Condiții și restricții cu privire la dobândirea calității de comerciant

Totuși, există anumite condiții, precum și anumite restricții referitoare la dreptul de asociere și la dreptul
de desfășurare a unei activități economice, autorizate:

Condiții : Capacitatea civilă a persoanei fizice.

Orice persoană fizică beneficiază de capacitate de folosință și capacitate de exercițiu, în condițiile legii.
Capacitatea de folosință, ca aptitudine de a avea drepturi și obligații civile, este dobândită la nașterea
persoanei și încetează la moartea acesteia (art. 35 Cod civil).
Capacitatea de exercițiu, ca aptitudine a unei persoane de a încheia singură acte juridice civile, este
reglementată diferit, în funcție de vârstă.
Capacitatea de exercițiu deplină începe la data când persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea
vârstei de 18 ani (art. 38 Cod civil).
- Excepție : minorul cu cel puțin 16 ani împliniți dobândește capacitate de exercițiu
deplină prin căsătorie (art. 272 Cod civil).
Capacitatea de exercițiu restrânsă este capacitatea de exercițiu de care beneficiază minorul care a
împlinit 14 ani (art. 41 Cod civil).
O persoană fizică are capacitate de a fi comerciant, dacă are capacitate de exercițiu deplină.
- Excepție : calitatea de membru fără reprezentare într-o întreprindere familială, unde
legea cere vârsta minimă de 16 ani împliniți (capacitate restrânsă de exercițiu).

18
  Art. 6 din Legea nr. 31/1990 a societăților :
„(1)Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în constituirea
societăţii sunt considerați fondatori.
(2)Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin
hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă
complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii,
infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni
prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării
terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi
completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.”
 Art. 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților
economice de către PFA, II și IF:
„(1) Pot desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute la art. 4 persoanele fizice
care:
a) au capacitate deplină de exercițiu, cu excepţia membrilor întreprinderii familiale ce nu au
calitatea de reprezentant, care trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani;
b)nu au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc
disciplina financiar-fiscală;
c) au un sediu profesional declarat conform art. 9;
d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislația
specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului şi al protecției muncii.”

Restricții privind exercitarea activității comerciale.

Restricțiile reprezintă limitări impuse prin lege în ceea ce privește desfășurarea unei activități
economice (comerciale) și au ca scop protejarea unor interese generale ale societății civile.
- Incompatibilități:
Activitatea economică are un caracter speculativ, în sensul că urmărește obținerea de venit
sau profit prin asumarea unor riscuri.
Acest caracter speculativ face ca activitatea economică să nu poată fi desfășurată de
persoane care au anumite funcții sau profesii legate de interesele generale ale societății.
Existând o incompatibilitate între aceste profesii și caracterul speculativ al unei afaceri,
legea interzice persoanelor cu anumite funcții și profesii să dobândească în același timp și
calitate de comerciant.
Exemple: Funcțiile de judecător, procuror și judecător al Curții Constituționale
(incompatibilități stabilite prin Constituție)
Funcțiile de deputat și senator sunt incompatibile cu calitatea de profesionist comerciant
persoană fizică (PFA, II, IF) și cu cea de administrator sau cenzor în cadrul unei societăți
comerciale (art. 81 din Legea nr. 161/2003).
Aceleași incompatibilități există și pentru membrii guvernului și aleșii locali (art. 84 și art.
87 din Legea nr. 161/2003).
În privința funcționarilor publici, există anumite incompatibilități reglementate de Legea
nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Există anumite incompatibilități și în privința unor profesii liberale (notar public, medic)
etc.

19
- Decăderi
În general, decăderea este o sancțiune care se aplică urmare a încălcării unor dispoziții legale,
respectiv săvârșirea unor fapte, sau atunci când anumite acțiuni nu sunt făcute în termenul legal.
O persoană poate fi decăzută din dreptul de a dobândi calitatea de comerciant fie prin efectul legii,
fie printr-o hotărâre judecătorească în care se aplică această decădere ca sancțiune complementară
pentru săvârșirea unei fapte penale.
A se vedea art. 6 alin. (2) din legea nr. 31/1990 a societăților.
În situați profesioniștilor comercianți persoane fizice, art. 8 alin. (1) lit. b) arată că „Pot desfășura
activități economice într-un din formele prevăzute la art. 4 persoanele fizice care : (...) b) nu au
săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale, și cele care privesc disciplina
financiar-fiscală.”
În practică, cea mai des întâlnită decădere este cea referitoare la înscrierea unor fapte sau
contravenții în cazierul fiscal.
Definiție : Cazierul fiscal = mijloc de evidență și de urmărire a respectării disciplinei fiscale,
contabile și financiare de către contribuabili (art. 1 din O.U.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal).
Scopul cazierului fiscal este de a preveni și de a combate evaziunea fiscală, precum și de a
eficientiza administrarea, de către organele fiscale, a impozitelor, a taxelor și a contribuțiilor
datorate de către contribuabili, prin asigurarea accesului la informații privind modul de conformare
al acestora din urmă.
Art. 8 din O.U.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal:
„(1) Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situații :
a) La înființarea societăților, a societăților cooperative, a cooperativelor agricole și a entităților
fără personalitate juridică, de către asociați, acționari, membri și reprezentanții legali sau
desemnați;
b) La solicitarea înscrierii asociaților și fundațiilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor de către
asociații sau membrii fondatori ai acestora (...)
c) La autorizarea exercitării unor activități independente de către solicitanți;
d) La cesiunea ori înstrăinarea ori înstrăinarea sub orice formă a părţilor sociale sau a acţiunilor,
de către noii asociați, acționari sau membri;
e) la numirea de noi reprezentanți legali, precum şi la cooptarea de noi asociați, acționari sau
membri cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanți legali,
asociați, acționari sau membri;
f) la numirea de noi reprezentanți legali, precum şi în cazul cooptării unor noi membri în asociaţii
şi fundații, atunci când aceştia dobândesc şi calitatea de reprezentanți legali ai persoanei juridice
deja înregistrate, de către aceştia;
g) în alte cazuri prevăzute de lege.
(...)
(5) Se interzice autorizarea operațiunilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care în cazierul
fiscal există înscrise informații privind faptele și situațiile prevăzute la art. 4”
În cazul în care o persoană fizică are deja calitate de comerciant, adică de titular al unei întreprinderi
comerciale, ea este decăzută din dreptul de a mai avea această calitate într-o nouă
întreprindere. Totuși, există o sancțiune și în cazul întreprinderii în care deține deja calitate de
fondator, însă această sancțiune este prevăzută de Codul fiscal și se referă la anularea codului de
TVA, dacă acesta a fost obținut [Art. 316 alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal].

20
 Tipuri de profesioniști comercianți și particularitățile fiecăruia

4.1.1. Profesioniștii comercianți persoane fizice (PFA, II, IF)

Reguli comune :
- Trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României (art. 5 din O.U.G. nr.
44/2008);
Sancțiuni pentru expirarea sediului :
Art. 92 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală :
„Contribuabilul / plătitorul persoană juridică este declarat inactiv și îi sunt aplicabile
prevederile Codului fiscal privind efectele inactivității dacă se află în una dintre
următoarele situații : (...) g) durata deținerii spațiului cu destinație de sediu social este
expirată.”
Printre efectele declarării, de către ANAF, ca inactiv, profesionistul comerciant
persoană fizică : (1) nu va mai putea beneficia din dreptul de deducere a cheltuielilor;
(2) dacă este înregistrat ca plătitor de TVA, codul de TVA va fi anulat; (3) se înscrie în
cazierul fiscal al entității și în cel al persoanei fizice.
- Trebuie să își înregistreze și să își autorizeze activitatea economică la Registrul
Comerțului, înainte de începerea efectivă a activității, indiferent dacă activitatea este
temporară sau ocazională;
- Să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- Să nu aibă fapte înscrise în cazierul fiscal ;
- Să declare pe propria răspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de
legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, al protecției mediului și al
protecției muncii;
- În cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru exercitarea unor
activități economice este necesară îndeplinirea unor condiții de pregătire profesională,
persoana fizică trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora (exemplu: administrarea de
condominii, brevet turistic etc.).
- O persoană fizică nu poate deține mai multe întreprinderi de același fel (adică 2 PFA-
uri, de exemplu).
- Întreruperea activității și declararea voluntară a inactivității fiscale la ANAF nu poate
depăși 3 ani; după reluarea activității, se va înregistra mențiune la Registrul Comerțului
și se va solicita reactivarea fiscală la ANAF;
- Contabilitatea se ține în partidă simplă (nu se întocmește bilanț și se țin mai puține
registre)
- NU se poate alege o denumire comercială a firmei; denumirea întreprinderii va fi
formată din numele și prenumele titularului persoană fizică, la care se adaugă
terminația specifică tipului de întreprindere ales (PFA / II / IF). Dacă există deja o
întreprindere cu aceeași denumire înregistrată în Registrul Comerțului, denumirea
întreprinderii se va completa cu prenumele părinților titularului în întreg, sau folosind
inițialele. Dacă și în acest caz există înregistrată denumirea întreprinderii, persoana
fizică are dreptul de a adăuga o mențiune proprie în denumire;
- NU dobândesc personalitate juridică prin înregistrarea în Registrul Comerțului;
- Persoana fizică titulară a întreprinderii este asigurată la sistemul public de pensii și are
dreptul de a fi asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate și de șomaj, în

21
 condițiile prevăzute de lege (a se vedea dispozițiile fiscale referitoare la plata taxelor,
a impozitelor și a altor contribuții);
- Pot încheia contracte cu parteneri de afaceri, fără a fi considerați salariații acelor
parteneri, chiar dacă există o colaborare de tip exclusiv. Excepție : pentru evitarea
„optimizării fiscale” în care angajatorii impun salariaților să desfășoare raporturi de
muncă mascate sub activități economice prin intermediul unui profesionist comerciant
persoană fizică, art. 7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal impune 7 criterii
care delimitează activitatea dependentă (clasificată ca raport de muncă) de activitatea
independentă (clasificată ca activitate economică desfășurată de un profesionist
comerciant persoană fizică). Pentru a fi clasificată activitate independentă, un PFA / II
/ IF trebuie să îndeplinească cel puțin 50% din cele 7 crierii, adică cel puțin 4. În cazul
în care sunt îndeplinite până la 3 criterii inclusiv, în cazul unei inspecții fiscale,
organele fiscale vor recalifica raportul juridic de colaborare într-un raport juridic de
muncă, consecința fiind aceea că sumele plătite PFA-ului / II-ului / IF-ului în baza
contractului de colaborare vor fi recalificate ca salariu, și se vor calcula retroactiv taxele
și contribuțiile salariale, pe care le va achita colaboratorul PFA-ului / II-ului / IF-ului.
La aceste sume, se vor calcula penalități de întârziere și penalități de nedeclarare, până
la achitarea întregului debit.

a. Regimul juridic al PFA :

- Se constituie printr-un act juridic unilateral (actul de voință al titularului);
- Poate avea în activitate maxim 5 coduri CAEN;
- Poate avea un număr maxim de 3 salariați;
- Poate avea în același timp calitate de profesionist comerciant persoană fizică, și
salariat;
- O persoană fizică titular al unui PFA nu poate deține aceeași calitate și la o II, în același
timp;
- Forma juridică de PFA se poate transforma în cea de II, dacă sunt îndeplinite toate
condițiile cerute de lege;
- Titularul PFA răspunde pentru obligațiile pe care și le asumă în decursul activității sale
economice cu bunurile care formează masa patrimonială de afectațiune; dacă acestea
nu sunt suficiente, creditorii se pot îndrepta și către bunurile din patrimoniul personal
al titularului PFA-ului
- În cazul insolvenței, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr.
85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

b. Regimul juridic al II :
- Se constituie printr-un act juridic unilateral (actul de voință al titularului);
- Poate avea în activitate maxim 10 coduri CAEN;
- Poate avea un număr maxim de 8 salariați;
- Poate avea în același timp calitate de profesionist comerciant persoană fizică, și
salariat;
- NU se poate transforma în altă formă de organizare
- Titularul II răspunde pentru obligațiile pe care și le asumă în decursul activității sale
economice cu bunurile care formează masa patrimonială de afectațiune; dacă acestea

22
 nu sunt suficiente, creditorii se pot îndrepta și către bunurile din patrimoniul personal
al titularului II-ului
- Deși O.U.G. nr. 44/2008 nu menționează expres, în cazul insolvenței II-ului, acesta va
fi supus procedurii simplificate de insolvență, deoarece aceasta este aplicabilă
profesioniștilor, cu anumite excepții din care profesioniștii comercianți persoane fizice
NU fac parte.

c. Regimul juridic al IF :
- Trebuie să fie constituită din 2 sau mai mulți membri ai unei familii ;
- Familia = soțul, soția, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării
IF, rudele și afinii până la gradul al 4-lea inclusiv (art. 2 lit. d) din O.U.G. nr. 44/2008);
- Membrii IF pot fi simultan titulari de PFA sau II;
- Se constituie printr-un acord de constituire încheiat în formă scrisă, ca o condiție de
validitate. Acordul de constituire va stipula, sub sancțiunea nulității: (1) datele de
identificare ale membrilor și ale reprezentantului desemnat; (2) condițiile participării
la IF; (3) cota procentuală a fiecărui membru la beneficii și pierderi; (3) raporturile
dintre membrii IF ; (4) condițiile de retragere din IF ; (5) data întocmirii acordului;
- Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele IF în temeiul
unei procuri speciale (act încheiat sub semnătură privată).
- NU poate angaja terțe persoane cu contract de muncă;
- Membrii IF pot avea același timp calitate de profesionist comerciant persoană fizică, și
salariat;
- NU are patrimoniu propriu; prin acordul de constituire, membrii IF își pot crea un
patrimoniu de afectațiune pentru exercitarea activității economice; în acest caz,
membrii IF pot stipula în acordul de constituire cota-parte a patrimoniului de
afectațiune;
- Cu condiția acordului tuturor membrilor, cota-parte fiecărui membru IF la patrimoniul
de afectațiune poate să difere de cota-parte a participării la beneficii și pierderi;
- Deciziile din activitatea curentă a activității economice a IF se adoptă de către
reprezentantul desemnat prin acordul de constituire; Excepție : în cazul achiziției unui
bun a cărui valoare depășește 50% din masa patrimonială afectată IF, este necesar votul
majorității simple a membrilor. Bunul astfel dobândit va intra în masa patrimonială a
IF și reprezintă proprietatea membrilor, în cota-parte prevăzută în actul de constituire
pentru fiecare membru.

4.1.2. Profesioniști comercianți persoane juridice (societăți reglementate de Legea nr.

31/1990, grupuri de interes economic, regiile autonome, asociațiile și fundațiile
care desfășoară activitate economică)
a. Societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 (societate în nume colectiv, societate în
comandită simplă, societate în comandită pe acțiuni, societate pe acțiuni, societate cu
răspundere limitată, societate europeană)
- Sediul materiei : Legea nr. 31/1990 a societăților (L.S.) ; Legea nr. 265/2022 ref. Registrul
Comerțului; Legea nr. 359/2004 ref. la simplificarea formalităților de înregistrare în Registrul
Comerțului; Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și

23
 completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în Registrul Comerțului;
Ordinul Min. Justiției nr. 2594/2008.
În afara acestor acte normative, mai există reglementări speciale pentru anumite tipuri de
societăți (referitoare la codurile CAEN), cum sunt cele din domeniul asigurărilor, din domeniul
financiar-bancar, sau cel al pieței de capital etc.

- Formele de societate consacrate de Legea nr. 31/1990 a societăților sunt :

a. Societatea cu răspundere limitată (S.R.L.)
b. Societatea în nume colectiv (S.N.C.)
c. Societatea în comandită simplă (S.C.S.)
d. Societatea pe acțiuni (S.A.)
e. Societatea în comandită pe acțiuni (S.C.A.)
f. Societatea europeană (S.E.)

DE CE au apărut societățile (foste) comerciale ?

Pe măsură ce societatea umană s-a dezvoltat, în aceeași măsură s-au dezvoltat și nevoile economice și
sociale ale acesteia. Pentru a acoperi aceste nevoi, întreprinzătorii (comercianții) nu aveau suficiente
resurse individuale pentru a acoperi aceste nevoi. Din acest motiv, comercianții au început să coopereze,
și să pună la comun resursele lor (formate din bunuri, capitaluri, muncă, aport intelectual etc.).
Cooperarea dintre comercianți, care și-au reunit resursele pentru a împărți în final beneficiile, a trebuit
să fie reglementată, adică să urmeze un set de reguli în ceea ce privește înființarea, desfășurarea și
încetarea acestei cooperări. Așa au apărut societățile comerciale, care s-au bazat pe ideea de asociere
între două sau mai multe persoane. Societățile comerciale, având la dispoziție resurse mai numeroase
decât cele ale unor comercianți individuali, au condus la dezvoltarea societății, în special din punct de
vedere economic.

CUM s-au format societățile, așa cum le cunoaștem astăzi ?

În sec. XII, comerțul italian a cunoscut o amplă dezvoltare. Comercianții organizau târguri ample, la
care participau mase de oameni. Această dezvoltare a comerțului a adus cu sine nevoie dezvoltării de
împrumuturi, astfel încât activitatea comercianților să se dezvolte și mai mult. Cei mai mari deținători
de capitaluri, care puteau împrumuta comercianții, erau oamenii bisericii, militarii și nobilii. Însă ei nu
puteau împrumuta comercianții capitaluri (sume de bani) cu dobândă, pentru că era interzis de dreptul
canonic. Fun fact: Biblia și Coranul califică împrumutul cu dobândă drept păcat. Pentru a trece de
acest obstacol, comercianții au propus oferirea unor beneficii (cotă-parte din profit) pentru a obține
mărfuri sau capital în vederea dezvoltării. Pentru acest lucru, s-a folosit un contract numit contract de
commenda. Odată încheiat acest contract, creditorul (cel care împrumuta capital sau mărfuri) devenea
asociat al comerciantului împrumutat, iar riscul era limitat la acest împrumut. În Franța, acest contract
a fost pentru prima data reglementat în sec. XVII, sub denumirea de „societate în comandită”. În aceeași
perioadă au apărut și primele societăți pe acțiuni. Diferența principală o constituiau nivelul mai mare
de capitaluri aduse ca aport. Spre deosebire de societățile în comandită, societățile pe acțiuni aveau ca
participanți un număr mare de posesori de fonduri, din care făceau parte și persoanele nobile.

Aporturile aduse de fiecare participant în parte au luat denumirea de „acțiuni”, iar numărul de acțiuni
era determinat ca raport între totalul fondurilor companiei și fondurile aduse de fiecare acționar. Din
această cauză, patrimoniul societății trebuia să fie distinct de patrimoniul fiecărui acționar în parte. În
România, prima reglementare a societăților s-a realizat prin Codul comercial din 1887. Acesta a introdus

24
noțiunea cunoscută astăzi drept „societate în nume colectiv”, în cadrul căreia fiecare asociat răspundea
cu bunurile proprii (răspundere nelimitată și solidară) pentru obligațiile societății (datorii). În sec. XIX,
ca urmare a dezvoltării activității comercianților și a economiei, a apărut nevoia unui alt tip de societate,
așa încât a fost reglementată societatea cu răspundere limitată, care a preluat elemente specifice
societăților în comandită și societăților pe acțiuni. Ca urmare, comercianții se puteau asocia pentru
desfășurarea comună a unor activități economice, limitând răspunderea la bunurile și capitalurile aduse
ca aport. SRL a apărut pentru prima dată în Germania (1892) și ulterior a fost preluată de către Franța
(1925). Apoi, această formă de societate a apărut în mai multe țări europene. Datorită caracteristicilor
sale (răspunderea limitată pentru obligațiile asumate), a devenit cel mai răspândit tip de societate din
lume. Codul comercial român din 1887 reglementa următoarele tipuri de societăți: (1) societate în nume
colectiv ; (2) societate în comandită simplă ; (3) societatea anonimă (pe acțiuni); (4) societatea în
comandită pe acțiuni și (5) asociația în participație. După trecerea României la economia de piață, s-a
considerat că reglementarea Codului comercial nu mai răspundea nevoilor de natură economică. Din
acest motiv, această reglementare a fost înlocuită cu o nouă reglementare, care face obiectul Legii nr.
31/1990. Pentru anumite domenii de activitate, au fost adoptate reglementări speciale.

Dreptul comun în materia societăților privind activitatea comercială este reprezentat de Legea nr.
31/1990 a societăților. Aceasta reglementează următoarele tipuri de societăți : (1) societatea în nume
colectiv ; (2) societatea în comandită simplă; (3) societatea pe acțiuni; (4) societatea în comandită pe
acțiuni ; (5) societatea cu răspundere limitată; (6) societatea europeană.

Prin Registrul Comerțului se pot înființa și alte tipuri de organizare a activității, dar care sunt
reglementate de alte legi (ex.: regii autonome – Legea nr. 15/1990)

Ca mod de reglementare, Legea nr. 31/1990 (Legea societăților - LS) cuprinde reguli generale aplicabile
oricărei societăți, dar și reguli particulare pentru fiecare tip de societate. Reglementările societăților la
care se referă Legea nr. 31/1990 se completează cu alte reglementări, denumite reglementări subsidiare:
1. Codul civil. Noul Cod civil cuprinde reguli referitoare la regimul persoanei juridice și la
regimul juridic al contractului de societate. Persoanele juridice legal înființate se supun
regulilor aplicabile categoriei din care fac parte, dar și regulilor stabilite de Codul civil.
2. Codul muncii. Regulile din domeniul legislației muncii sunt aplicabile tuturor societăților care
au calitate de angajator. Încadrarea salariaților la societățile comerciale se face pe baza unui
contract individual de muncă (art. 284 L.S.).
3. Legislația fiscală. Legea fiscală este formată din Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, dar
și de alte acte normative referitoare la calitatea de contribuabil a societății (exemplu: OMFP-
uri).
4. Legislația contabilă. O societate legal înființată trebuie să se supună regulilor referitoare la
evidența contabilă. De aceea, trebuie respectată Legea contabilității (Legea nr. 82/1991), dar și
alte tipuri de acte normative de aceeași natură. De exemplu, unei societăți cu răspundere limitată
i se aplică regulile contabile prevăzute de OMFP 1802/2014, iar unui PFA i se aplică regulile
contabile prevăzute de OMFP 170/2015.

Regulile stabilite de LS se aplică indiferent de obiectul de activitate (cod CAEN) al societății. Excepție
fac anumite coduri CAEN pentru care există reglementări speciale, de exemplu activitatea de
împrumuturi. Activitățile care nu se pot desfășura prin tipurile de societăți reglementate de LS sunt
stabilite de Guvern.

25
DE CE? Pentru că Registrul Comerțului nu are atribuția de a autoriza anumite activități. În cazul
activităților de împrumuturi, de exemplu, această atribuție îi revine BNR.
În legislația română, există și anumite reglementări speciale, care se aplică în cazul anumitor tipuri de
societăți:
De exemplu, societățile admise la tranzacționare (listate pe bursă) sunt guvernate de Legea nr. 297/2004
privind piața de capital. Societățile cu capital integral de stat sunt guvernate de Legea nr. 15/1990; În
domeniul bancar sunt incidente dispozițiile OUG nr. 99/2006; În domeniul asigurărilor sunt incidente
dispozițiile Legii nr. 32/2000.

 Reglementările Uniunii Europene privind societățile comerciale

Pentru că România este membră a Uniunii Europene, legislația națională trebuie armonizată cu
cea europeană. Această regulă se aplică inclusiv în materia societăților. Prin Regulamentul Consiliului
(CE) nr. 2157/2001, a fost reglementată o societate comercială de tip european. Societatea europeană
beneficiază de cadru legal în legislația națională, fiind reglementată de Titlul VII indice 1 din LS.
Important de reținut este că anumite activități economice beneficiază de reglementări speciale, cum este
cazul profesiilor liberale, care își pot desfășura activitatea sub forma unui SRL, dar trebuie în același
timp să facă parte dintr-un corp profesional (ex: clinică de stomatologie – poate funcționa sub forma
unui SRL sau poate funcționa sub forma unui Cabinet de Medicină Individual. Dacă se alege opțiunea
de SRL, solicitantul trebuie să facă dovada deținerii calității de medic dentist pentru autorizarea
activității. La fel este și cazul activității de expert contabil).

 Societățile reglementate de Legea nr. 31/1990:

1. Societate în nume colectiv (SNC) = societatea ale cărei obligații sociale sunt garantate cu
patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociaților.
2. Societate în comandită simplă (SCS) = societatea ale cărei obligații sociale sunt garantate cu
patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a asociaților comanditați. Asociații
comanditari răspund numai până la concurența aportului lor.
3. Societate în comandită pe acțiuni (SCA) = societatea al cărei capital social este împărțit în
acțiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată
și solidară a asociaților comanditați. Asociații comanditari răspund numai până la concurența
aportului lor.
4. Societate pe acțiuni (SA) = societatea al cărei capital social este împărțit în acțiuni, iar
obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acționarii răspund numai în limita
aportului lor la capitalul social.
5. Societate cu răspundere limitată (SRL) = societatea ale cărei obligații sociale sunt garantate
cu patrimoniul social. Asociații răspund numai în limita aportului lor.

Deosebirile dintre aceste forme ale societății privind activitatea comercială au drept criteriu
principal întinderea răspunderii asociaților față de terți pentru obligațiile societății. Persoanele care își
propun să înființeze o societate sunt libere să decidă tipul de societate în care își vor desfășura
activitatea. Decizia are la bază anumiți factori precum capitalul necesar, natura afacerii, numărul
asociaților / acționarilor interesați etc. Excepție fac anumite tipuri de activități pentru care legea impune
un anumit tip de societate (de exemplu, societățile din domeniul asigurărilor și din domeniul bancar pot
funcționa exclusiv sub formă de S.A.). Forma de organizare pentru care asociații / acționarii au optat

26
trebuie să fie înscrisă în actul constitutiv. După momentul înmatriculării societății și autorizarea
funcționării ei de către Registrul Comerțului, trebuie respectate regulile de funcționare, dizolvare și
lichidare a tipului de societate ales.

Cele 5 tipuri de societăți reglementate de LS pot fi clasificate după mai multe criterii:

 După natura capitalului social:

a) societăți de persoane = SNC, SCS, SRL

b) Societăți de capitaluri = SCA, SA.

Cei care aduc aport la capitalul social al unei societăți de persoane se numesc asociați. Cei care aduc
aport la capitalul social al unei societăți de capitaluri se numesc acționari.

Societățile de persoane = se constituie dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoașterii și a

încrederii reciproce, și pe baza calităților personale ale asociaților (intuitu personae).

Societățile de capitaluri = se constituie dintr-un număr mare de acționari, datorită nevoii unui nivel mare
al capitalului social, fără să aibă relevanță calitățile personale ale acționarilor. Elementul esențial îl
reprezintă cota de capital investită de acționar (intuitu pecuniae).

Pentru că în societățile de persoane, factorul personal este cel relevant, aportul asociaților poate fi nu
numai în numerar, ci și în natură (bunuri aduse ca aport la capital) și în muncă (aport industrial). În
societățile de capitaluri, aportul acționarilor nu poate fi decât în numerar sau în natură, fără posibilitatea
aportului în muncă (pentru că factorul personal este irelevant). Factorul personal determină o diferență
între cele două tipuri de societăți în ceea ce privește transmiterea participațiilor la capitalul social:
societățile de persoane au un regim „închis”, transmiterea părților sociale fiind mai restrictivă, în timp
ce societățile de capitaluri au un regim „deschis”, care beneficiază de un cadru legal favorabil
transmiterii participațiilor la capitalul social.

 După criteriul răspunderii asociaților / acționarilor pentru obligațiile societății:

Răspunderea asociaților pentru obligațiile societății este diferită în raport de tipul de societate.
- SNC = asociații răspund nelimitat și solidar;
- SA + SRL = asociații răspund în limita aportului lor la capitalul social;
- SCS + SCA = asociații comanditați răspund nelimitat și solidar, în timp ce asociații comanditari
răspund în limita aportului lor.

Regula generală este cea conform căreia asociații răspund numai în limita aportului lor la capitalul
social pentru obligațiile asumate de societate. În schimb, în cadrul SNC, SCS și SCA, asociații, respectiv
asociații comanditați, răspund peste limita aportului lor, cu patrimoniul lor personal, pentru obligațiile
societății. Din acest motiv, SA + SRL sunt cele mai răspândite forme de societate din practică, pentru
că acționarii, respectiv asociații, nu răspund cu patrimoniul personal pentru obligațiile societății.
Răspunderea este solidară, în sensul că, dacă patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor
societății, creditorii pot solicita și obține de la asociați plata întregii creanțe, urmând ca cel care a făcut
plata să aibă drept de regres împotriva celorlalți asociați, corespunzător cotei fiecăruia de participare la
beneficii și pierderi. Răspunderea este nelimitată în sensul că asociații răspund cu patrimoniul personal
prezent și viitor pentru datoriile angajate de societate.

Dar DE CE ar vrea cineva să fie asociat comanditat, în așa fel încât să răspundă personal, nelimitat și
solidar cu obligațiile societății ? Pentru că, de exemplu, dacă o persoană cu deține suficient capital

27
sau suficienți factori de producție pentru a desfășura activitate economică, ea poate totuși fie asociat
comanditat și să se asocieze cu comanditari, aceștia din urmă aducând aport în capital și bunuri. Dacă
societatea funcționează, asociatul comanditar participă la beneficii, iar dacă nu, răspunde personal
față de creditorii societății.

 După participația la capitalul social: După structura capitalului social și modul de împărțire
a acestuia, societățile se clasifică în două categorii:
- societăți în care capitalul social se divide în părți de interes (părți sociale) = societățile de
persoane
- Societăți în care capitalul social se divide în acțiuni = societățile de capitaluri.

Participația la capitalul social îi oferă titularului (persoanei care a adus aport) anumite drepturi, precum
dreptul la repartizarea beneficiilor (a dividendelor), dreptul de a participa la adunările generale ale
asociaților / acționarilor.

 După posibilitatea emiterii titlurilor de valoare :

- societăți care pot emite titluri de valoare = SA + SCA (societățile de capitaluri)
- Societăți care nu pot emite titluri de valoare = SNC + SCS + SRL (societățile de persoane)

Titlurile de valoare = sunt reprezentate de acțiuni și obligațiuni.

Acțiunile = fracția din capitalul social care oferă deținătorului dreptul la repartizarea beneficiilor și
dreptul de a vota în AGA;

Obligațiunile = fracția dintr-un împrumut pe care societatea dorește să îl obțină. Deținătorii de

obligațiuni nu au drepturile oferite acționarilor, ci numai dreptul a primi suma împrumutată, cu dobânda
aferentă. O societate pe acțiuni poate emite obligațiuni ca alternativă de finanțare pe termen scurt, în
timp rapid, fără costuri.

În vederea desfășurării de activități economice (cu scop lucrativ), persoanele fizice și persoanele
juridice se pot asocia sau pot constitui societăți cu personalitate juridică, cu respectarea dispozițiilor
Legii nr. 31/1990.

Acest lucru înseamnă că pot avea calitate de fondatori orice persoane fizice (atât timp cât au capacitate
civilă și în privința cărora nu există restricții, interdicții sau decăderi), cât și persoane juridice (ONG-
uri, societăți, orice fel de entitate cu personalitate juridică, cu excepția celor care NU au personalitate
juridică : PFA, II, IF, profesii liberale etc.).

Obligațiile sociale ale societății (adică obligațiile pe care societatea și le asumă față de terți) sunt
garantate cu patrimoniul social al societății (adică activele din patrimoniul societății, la care se adaugă
și capitalul social). Această regulă se aplică exclusiv acționarilor (fondatorilor de S.A.), asociaților
(fondatorilor de S.R.L.) și asociații comanditari (S.C.S. și S.C.A.); cu alte cuvinte, acționarii, asociații
comanditari și asociații în S.R.L. răspund personal în limita capitalului social subscris, în timp ce
societatea însăși răspunde în limita patrimoniului social. Celelalte persoane (adică asociații din S.N.C.
și asociații comanditați din S.C.S. și S.C.A.) răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile asumate de
societate.

Pentru recuperarea obligațiilor asumate de S.N.C., S.C.S. și S.C.A. (unde răspunderea este nelimitată
și solidară), creditorii vor parcurge procedura prevăzută de Codul civil cu privire la punerea în întârziere

28
a debitorului (art. 1.521 și 1.522 Cod civil1), adică fie vor emite o notificare prin care își manifestă
voința de a recupera suma ce face obiectul obligației asumate de societate, fie va introduce o cerere de
chemare în judecată la instanța judecătorească competentă.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 31/1990 a societăților, o societate cu personalitate juridică va avea cel puțin
2 asociați, dacă legea nu prevede altfel; în cazul S.R.L., legea prevede posibilitatea ca aceasta să fie
înființată prin manifestarea de voință a unei singure persoane, respectiv S.R.L. cu asociat unic.

În prezent, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 au ca obiect ceea ce art. 8 din Legea nr.
71/2011 denumește „activități de producție, comerț sau prestări de servicii”.

b. Grupurile de interes economic

Grupurile de interes economic sunt reglementate de Legea nr. 161/2003, și reprezintă o asociere între
două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe perioadă determinată, în scopul înlesnirii
sau al dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității
respective. Activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea economică principală a membrilor
săi și să aibă caracter subsidiar.

Grupul de interes economic (G.I.E.) este o persoană juridică cu scop patrimonial, care poate avea
calitate de comerciant sau necomerciant, și care poate fi constituită din maxim 20 de participanți.
Asocierea membrilor într-un G.I.E. are la bază un contract, care trebuie încheiat în formă autentică și
care are rolul unui act constitutiv, fiind depus la Registrul Comerțului pentru înființarea grupului.
Contractul trebuie să conțină anumite elemente obligatorii, iar denumirea grupului va fi urmată de
inițialele „G.I.E.” sau de sintagma „grup de interes economic.”

G.I.E. se înființează la Registrul Comerțului, urmând ca, după înmatriculare, să beneficieze de

personalitate juridică; aceasta îi oferă calitatea de subiect de drept, în temeiul căreia poate să participe
la raporturi juridice în nume propriu. Membrii răspund nelimitat pentru obligațiile asumate de G.I.E.,
în lipsa unei stipulații contrare cu terții co-contractanții. Spre deosebire de societățile clasice, G.I.E. se
poate constitui cu sau fără capital social. De asemenea, la fel ca în cazul O.N.G.-urilor, grupurile de
interes economic nu pot urmări obținerea de profit pentru sine, ci numai în beneficiul membrilor săi,
urmând ca profitul astfel obținut să se împartă fie în cotele prevăzute de contractul de constituire, fie în
cote egale atunci când contractul nu prevede expres cotele de participare ale fiecărui membru. Aceeași
regulă se aplică și în cazul în care grupul înregistrează pierdere.

1
Art. 1521: Moduri. Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului.
Art. 1522: Punerea în întârziere de către creditor
(1)Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de
chemare în judecată.
(2)Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt
mijloc care asigură dovada comunicării.
(3)Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ţinând seama de natura obligaţiei şi de împrejură ri. Dacă prin
notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării
notificării.
(4)Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), creditorul poate suspenda executarea propriei obligaţii, poate cere daune-interese, însă
nu poate exercita celelalte drepturi prevăzute la art. 1.516, dacă prin lege nu se prevede altfel. Creditorul poate exercita aceste drepturi dacă
debitorul îl informează că nu va executa obligaţiile în termenul stabilit sau dacă, la expirarea termenului, obligaţia nu a fost executată.
(5)Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de
a executa obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată în acest
termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.

29
Cu privire la funcționarea G..I.E., legea oferă aceleași reglementări precum în cazul societăților,
respectiv conducerea și adoptarea deciziilor vor fi asigurate de adunarea generală (totalitatea
membrilor), precum și de administratori.

G.I.E. își încetează existența prin parcurgerea celor două etape succesive – dizolvarea și lichidarea –
care, în anumite situații excepționale, se pot derula concomitent. Mențiunile privind dizolvarea și
lichidarea se înscriu în Registrul Comerțului, pentru opozabilitate față de terți. În cazul în care G.I.E.
înregistrează obligații neachitate, el poate face obiectul procedurii insolvenței reglementată de Legea
nr. 84/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, dacă sunt îndeplinite toate
condițiile prevăzute de acest act normativ.

c. Regiile autonome

Unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se
organizează și funcționează sub formă de regii autonome sau societăți (S.A. sau S.R.L.). Regiile
autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale (industria de
armament, energetică, exploatarea minelor și a gazelor naturale, poștă și transporturi feroviare), precum
și în unele domenii aparținând altor ramuri stabilite de Guvern.

Regiile autonome se pot înființa în baza hotărârilor de Guvern, pentru cele de interes național, sau prin
hotărâre a organelor județene și municipale ale administrației de stat, pentru cele de interes local. Regiile
autonome se pot reorganiza ca societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, prin hotărâre a Guvernului
sau a consiliului local ori județean, având ca unic asociat sau acționar statul român sau, după caz,
unitatea administrativ-teritorială. Sunt supuse înregistrării în Registrul Comerțului, astfel că dobândesc
calitate de profesionist comerciant.

Regiile autonome dispun de patrimoniu propriu, însă înstrăinarea bunurilor imobile sau încheierea de
tranzacții în litigii cu valoare de peste 10.000.000 lei se face cu aprobarea ministerului de resort. În
cazul în care regia autonomă înregistrează pierdere, eventualul definit se va putea acoperi prin subvenții
de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetul local, ori pot contracta credite bancare. În cazul în care
activitatea este desfășurată sub formă de S.A. sau S.R.L., întrucât reprezintă informații de interes
general, bilanțul contabil și contul de profit și pierdere se publică în Monitorul Oficial al României.

În temeiul dreptului de liberă concurență și de asociere, regiile autonome și societățile se pot asocia
între ele în vederea realizării de activități comune care prezintă interes pentru asociați. Totuși, asocierea
nu va da naștere unei noi persoane juridice, ci se va desfășura în baza unui contract de asociere, care
trebuie să conțină anumite elemente obligatorii. În cazul asocierii terțe persoane fizice sau juridice,
române sau străine, regiile autonome și societățile cu capital parțial sau integral de stat pot înființa noi
societăți. Potrivit legii, statul își poate rezerva activități economice pe care să le desfășoare în mod
exclusiv cu titluri de monopoluri de stat, care, împreună cu modul lor de administrare, se stabilesc prin
legi speciale.

Activitatea regiilor autonome și a societăților pot fi influențate de stat prin pârghii economice precum
credite cu dobânzi preferențiale, comenzi de stat, subvenții, impozite și taxe. Subvențiile nu se acordă
în cazul în care conducerea săvârșește infracțiunea de bancrută.

d. Asociațiile și fundațiile care desfășoară activitate economică

Asociațiile și fundațiile se constituie, funcționează și își încetează existența potrivit O.G. nr. 26/2000 cu
privire la asociații și fundații. Aceste organisme sunt persoane juridice de drept privat, fără scop

30
patrimonial. Ele sunt constituite de către persoane fizice și / sau juridice care se asociază pentru
desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul altor colectivități și au întotdeauna scop
nepatrimonial.

Asociațiile sunt constituite de către cel puțin 3 persoane care, pe baza unui statut, pun în comun fără
drept de restituire aportul lor în bani, cunoștințe tehnice sau orice alt fel de aport în vederea îndeplinirii
scopului asociației. Asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor
și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei din raza căruia își va avea sediul social. Rezervarea denumirii
asociației se va elibera de către Ministerul Justiției (nu de către Registrul Comerțului), contra unei taxe,
și trebuie să respecte anumite dispoziții legale precum evitarea unor cuvinte sau a unor sintagme.

Asociația își poate constitui filiale, cu personalitate juridică distinctă și cu patrimoniu distinct, ori
sucursale, fără patrimoniu propriu și fără personalitate juridică.

Fundația este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic
între vii sau pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat (permanent și irevocabil) realizării
unui scop de interes general sau al unei colectivități.

În cazul asociației, organele care asigură funcționarea acesteia sunt : (1) adunarea generală – cuprinde
toți membrii înscriși în asociație, precum și cei fondatori; (2) consiliul director; (3) cenzorul sau comisia
de cenzori, dacă este cazul. Legea prevede atribuții specifice în cazul fiecărui organ de conducere.

În cazul fundației, organele care asigură funcționarea acesteia sunt : (1) consiliul director ; (2) cenzorul
sau comisia de cenzori.

Federația este constituită prin asocierea a două sau mai multe asociații ori fundații, și dobândește
personalitate juridică prin înscrierea sa la Registrul federațiilor aflat la grefa Tribunalului.

Toate cele trei organisme, asociațiile, fundațiile și federațiile, pot obține venituri din activități
economice directe, sau prin înființarea de societăți, urmând ca dividendele obținute să fie reinvestite în
societatea respectivă sau să fie distribuite către aceste organisme. În cazul în care fie de desfășoară
activități economice directe, fie se înființează o societate dintre cele reglementate de Legea nr. 31/1990,
asociația, fundația sau federația devine din profesionist necomerciant, profesionist comerciant, întrucât
desfășoară activități economice cu caracter continuu.

Totuși, niciunul dintre cele trei organisme reglementate de O.G. 26/2000 nu pot distribui beneficii
(precum dividende) către fondatori sau către membrii lor, deoarece s-ar încălca scopul pentru care ele
au fost înființate (scop nepatrimonial) referitor la activități de interes general, iar nu de interes particular.
Veniturile obținute din activitățile economice desfășurate vor fi afectate exclusiv îndeplinirii scopului
pentru care organismul respectiv a fost înființat, care întotdeauna va fi unul de interes general, iar nu de
interes particular. Cu titlu de excepție, aceste organisme au dreptul să angajeze personal sau să se
implice în raporturi juridice de muncă potrivit prevederilor Codului Muncii, iar persoanele angajate pot
face parte din membrii / fondatori, însă raporturile de muncă vor avea în vedere scopul pentru care
aceste entități au fost înființate.

În cazul în care aceste entități desfășoară activitate economică, ele pot face obiectul unei eventuale
proceduri de insolvență, dacă are obligații scadente neachitate, care depășesc valoarea-prag prevăzută
de lege (50.000 lei, cu scadență depășită cu cel puțin 60 zile). În măsura în care aceste entități nu
desfășoară niciun fel de activitate economică, fie directă, fie prin înființarea unei societăți, ele nu vor
putea face obiectul unei proceduri de insolvență, fiind excluse din sfera de aplicare a Legii nr. 85/2014.

31
 4.2. Profesionistul necomerciant

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, noțiunea de
„profesionist” prevăzută la art. 3 Cod civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator
economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau
profesionale. Art. 6 din același act normativ prevede că referirile la comercianți din actele normative
în vigoare se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau juridice care sunt supuse înregistrării în
Registrul Comerțului, potrivit Legii nr. 265/2022.

Prin urmare, profesioniștii necomercianți sunt persoanele fizice sau juridice, fără personalitate juridică
sau, după caz, cu personalitate juridică, care nu sunt supuse înregistrării în Registrul Comerțului, ci în
alte registre, ținute de alte entități (ex: Judecătorii, Tribunale, corpuri profesionale etc.).

Profesionistul necomerciant este titularul unei întreprinderi civile, care are drept scop urmărirea
obținerii de venituri, nu de profit. De menționat este că această distincție are implicații îndeosebi din
punct de vedere fiscal. De asemenea, a nu se confunda „veniturile” microîntreprinderilor (care, în mod
corect, ar fi trebuit să fie considerate „cifră de afaceri”), cu „veniturile” unui profesionist necomerciant,
întrucât ele au alt regim de impozitare din punct de vedere fiscal. În cele mai multe cazuri, profesionistul
necomerciant va achita taxe, impozite și contribuții pe CNP, prin depunerea formularului 212
„Declarație unică” (cu excepția TVA și a taxelor aferente salariaților care reprezintă obligații datorate
de întreprindere), iar nu pe CIF-ul întreprinderii. De asemenea, în cazul profesioniștilor necomercianți,
întrucât aceștia nu obțin „profit”, întreprinderea nu achită impozit pe dividende și nici nu poate distribui
dividende.

Concret, în categoria profesioniștilor necomercianți intră, în principal, următoarele categorii de

întreprinderi :

- Profesii liberale (indiferent dacă sunt exercitate individual sau în asociere): medici, arhitecți,
profesii economice (contabili, auditori, experți tehnici etc.), profesii juridice (executori
judecătorești, avocați, notari, practicieni în insolvență etc.); De reținut că, cu titlu de excepție,
anumite profesii liberale pot să-și desfășoare activitatea sub formă de S.R.L. (medici dentiști,
contabili) etc.
- Asociații, fundații și federații care nu desfășoară activități economice în mod direct sau prin
înființarea de societăți;
- Societăți agricole etc.

32
 5. PATRIMONIUL

Potrivit art. 31 alin. (1) Cod civil, „Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară unui
patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și care aparțin acesteia.”

De asemenea, art. 187 Cod civil arată că „Orice persoană juridic trebuie să aibă o organizare de sine
stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul
general.”

În ceea ce privește profesioniștii, titulari de întreprindere, fiind subiecți de drept (persoane autonome),
ei au un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociaților și diferit de capitalul social: (a) capitalul
societății este constituit din totalitatea aporturilor asociaților; pe parcursul funcționării întreprinderii, el
poate fi majorat sau redus până la limita minimă prevăzută de lege, cu respectarea formalităților impuse;
(b) patrimoniul include totalitatea drepturilor și a obligațiilor întreprinderii, evaluabile în bani; el
coincide cu capitalul social numai la momentul înființării întreprinderii, însă fluctuează pe parcursul
desfășurării activității, în funcție de operațiunile juridice desfășurate.

Existența a două concepte diferite – capital social și patrimoniu – generează o serie de consecințe :

a. Bunurile aportate de asociați / acționari / titulari de întreprindere ies din patrimoniul lor personal și
intră în patrimoniul întreprinderii; astfel, persoanele fizice cu calitate de fondator al unei
întreprinderi pierd drepturile asupra bunurilor respective; de reținut că bunurile pot fi aduse ca aport
și la capitalul social în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990;
b. Bunurile aportate de asociați / acționari / titulari de întreprindere care intră în patrimoniul
întreprinderii formează obiectul garanției generale a creditorilor întreprinderii respective, așa încât
creditorii personali ai acestora nu pot urmări bunurile din patrimoniul întreprinderii pentru a-și
realiza creanța. Ei pot să își exercite drepturile doar asupra părții din beneficiile care se cuvin
asociaților / acționarilor / titularilor de întreprindere conform bilanțului contabil pe durata
funcționării întreprinderii, iar la dizolvarea întreprinderii, asupra părții care s-ar cuveni acestora
prin lichidare. De la această regulă sunt exceptați creditorii personali ai acționarilor, care pot
sechestra și vinde acțiunile deținute de către aceștia din urmă, întrucât acțiunile sunt bunuri mobile
(titluri de valoare, valori mobiliare) proprietatea personală a acționarului debitor.
c. Creanțele societății față de o terță persoană nu se pot compensa cu obligațiile aceleiași persoane
față de asociat;
d. Aplicarea procedurii insolvenței față de societate privește numai patrimoniul întreprinderii, nu și
patrimoniul fondatorilor.

Patrimoniul, ca universalitate juridică (adică drepturile și obligațiile ce formează un tot unitar) poate fi
într-o continuă tranziție, în sensul creșterii sau micșorării activului sau a pasivului, în funcție de
operațiunile juridice efectuate de cel ce deține patrimoniul respectiv. Universalitatea de fapt este evocată
în art. 541 alin. (1) Cod civil, conform căruia „Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor
care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege.”;
„(2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor
acte sau raporturi juridice distincte.”

Una dintre cele mai importante caracteristici ale patrimoniului este aceea că el este unic. Teoria
unicității patrimoniului a fost pentru prima oară argumentată în doctrina franceză și s-a păstrat până în
prezent, fiind adoptată de mai multe sisteme de drept. Astfel, o persoană fizică sau juridică, indiferent

33
de pluralitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, are un singur patrimoniu. Teoria
unicității patrimoniului stă inclusiv la baza teoriei unicității procedurii de insolvență, în sensul că nu se
pot derula mai multe proceduri de insolvență, ci doar una care reunește la masa credală toți creditorii,
aceștia urmărind latura activă a patrimoniului (o singură procedură, o singură masă credală, un singur
patrimoniu).

Una dintre cele mai importante funcții ale patrimoniului este aceea că el constituie gajul general al
creditorilor chirografari (acei creditori care nu se bucură de o garanție reală precum gajul, ipoteca sau
alte privilegii). Conform art. 2.324 alin. (1) Cod civil, „Cel ce este obligat personal răspunde cu toate
bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor
săi.” Astfel, întreg patrimoniul activ al debitorului constituie garanția comună a creditorilor, iar nu
anumite bunuri sau drepturi individualizate. Faptul că acești creditori chirografari beneficiază de o
garanție comună cu privire la patrimoniul debitorului lor nu înseamnă că debitorul este decăzut din
dreptul de a dispune de patrimoniul său, modificând prin operațiuni juridice valoarea activului sau a
pasivului.

Excepție face situația când unul sau mai mulți creditori (a) fie obțin un titlu executoriu asupra
debitorului lor, urmând ca patrimoniul să fie urmărit pentru valorificarea creanței; (b) fie se solicită
deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, caz în care fie debitorul își pierde dreptul de
administrare asupra patrimoniului săi, fie nu își pierde acest drept dar operațiunile juridice cu impact
asupra patrimoniului vor trebui avizate de administratorul judiciar, sub sancțiunea nulității de drept a
operațiunii respective.

În cazul creditorilor care beneficiază de o garanție reală (ipotecă, gaj), aceasta este purtată de cele mai
multe ori asupra unui bun individualizat din patrimoniul debitorului, așa încât acesta are drepturi
limitate cu privire la eventuala înstrăinare a bunului. Acești creditori sunt cunoscuți și sub denumirea
de creditori garantați sau creditori care beneficiază de o cauză de preferință, iar bunul / bunurile
individualizate, clar determinate, din patrimoniul debitorului lor care formează obiectul garanției NU
poate să constituie garanție și pentru alți creditori, indiferent de natura creanței pe care aceștia o dețin.

5.1. Patrimoniul de afectațiune al profesionistului cu scop lucrativ

Deși este unic, patrimoniul nu este indivizibil, în sensul în care titularul său îl poate diviza în mai multe
mase patrimoniale, cu regim juridic district (asupra cărora se aplică reguli diferite), în raport cu scopul
realizării unei astfel de divizări a patrimoniului.

Art. 31 alin. (2) Cod civil arată că patrimoniul „poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni
numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege.” Acesta este și cazul patrimoniului de afectațiune, care
poate fi constituit de către titularul său, în condițiile codului civil și ale legii care guvernează regimul
juridic al întreprinderii căreia urmează să îi fie afectată o masă patrimonială.

Principalele reglementări referitoare la patrimoniul de afectațiune sunt: (1) Codul civil; (2) Legea nr.
71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil; (3) actele normative speciale.

1. Codul civil cuprinde două categorii de norme juridice:

a. Normele juridice referitoare la conceptul general de patrimoniu de afectațiune
 Art. 31 și 32 Cod civil

34
 Sunt aplicabile pentru orice patrimoniu de afectațiune, fiind norme generale în
această materie
b. Norme juridice referitoare la specii de patrimonii de afectațiune
 Acestea sunt aplicabile cu privire la specia la care se referă
 Sunt norme speciale, prin raportare la normele generale în materie de
patrimoniu de afectațiune, dar sunt și norme generale pentru specia de
patrimoniu de afectațiune la care se referă. Avem 2 categorii :
o Norme referitoare la patrimoniul profesional individual (art.
33. art. 2.324), care se referă la profesiile liberale. Sunt norme
speciale în raport cu dispozițiile art. 31 și 32 Cod civil, dar în
același timp sunt norme generale privind anumite profesii
individuale reglementate de legi speciale (legile organice care
reglementează înființarea întreprinderilor în cadrul cărora se
exercită profesiile liberale).
o Norme referitoare la masa patrimonială fiduciară (art. 771, art.
786 Cod civil).

2. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil

În cuprinsul acesteia, se regăsesc dispoziții cu caracter tranzitoriu referitoare la patrimoniul
profesional individual. Astfel de norme regăsim, de exemplu, în cuprinsul art. 151, care se
referă la aplicarea art. 2.324 Cod civil:

Art. 2324: Garanția comună a creditorilor

(1)Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi
viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi.
(2)Nu pot face obiectul garanţiei prevăzute la alin. (1) bunurile insesizabile.
(3)Creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului,
autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase
patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi
celelalte bunuri ale debitorului.
(4)Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii
autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură
cu profesia respectivă. Acești creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului.

3. Acte normative speciale care se referă la specii sau subspecii de patrimonii de afectațiune
Exemple de subspecii de patrimoniu profesional individual sunt reglementate de O.U.G. nr.
86/2006, care se referă la patrimoniul profesional individual al practicienilor în insolvență. Un
alt exemplu îl poate constitui Legea nr. 95/2006, care se referă la patrimoniul profesional
individual al medicilor.
Exemple de specii de patrimoniu de afectațiune din acte normative speciale: patrimoniul
de afectațiune al persoanelor care desfășoară activități economice în formele de organizare
reglementate de O.U.G. nr. 44/2008, respectiv PFA, II, IF.
Importanța calificării de specie sau subspecie a patrimoniului de afectațiune se regăsește pe
planul stabilirii normelor juridice incidente (adică pentru identificarea regulilor aplicabile
acelui patrimoniu de afectațiune).

35
Normele juridice referitoare la conceptul general de patrimoniu de afectațiune

1. Relația dintre patrimoniu și patrimoniu de afectațiune

Din cuprinsul art. 31 și 32 Cod civil rezultă că între cele două concepte există o relație de
la întreg la parte. Cele două articole reglementează posibilitatea constituirii, în cadrul
patrimoniului unei persoane, a a uneia sau a mai multor mase patrimoniale. Codul civil face
referire la două categorii de mase patrimoniale, fiecare dintre ele având un regim juridic
specific. Cele două mase patrimoniale sunt patrimoniile de afectațiune și diviziunile
patrimoniale.
Regimul juridic diferit al celor două mase patrimoniale se observă, de regulă, pe planul
relației cu creditorii. Astfel, relația cu creditorii unei diviziuni patrimoniale este
reglementată de art. 2.324 alin. (3) Cod civil, iar relația cu creditorii unui patrimoniu
profesional individual este reglementată de art. 2.324 alin. (4) Cod civil.
Creditorii având creanțe conexe unei diviziuni patrimoniale pot urmări bunurile din
diviziune și, în completare, bunurile din afara diviziunii.
Creditorii având creanțe conexe patrimoniului profesional individual pot urmări bunurile
din acel patrimoniu profesional.
Fiecare masă patrimonială are regim juridic specific relației cu creditorul. Dacă urmărește
o diviziune, are acces la toate bunurile, respectând ordinea (întâi bunurile din diviziune,
apoi bunurile din afara acesteia). Dacă urmărește patrimoniul de afectațiune, are acces
exclusiv la acele bunuri.

2. Natura juridică a patrimoniului de afectațiune este aceea de fracțiune de patrimoniu

Consecințele acestei calificări sunt următoarele :
o Patrimoniul de afectațiune cuprinde drepturi și obligații evaluabile în bani;
o Prin includerea unor drepturi și obligații în patrimoniul de afectațiune, acestea nu își
schimbă titularul;
o Transferul drepturilor sau al obligațiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie
operațiune de înstrăinare.

3. Constituirea patrimoniului de afectațiune după natura juridică și relația cu

patrimoniul
Potrivit art. 33 alin. (2) Cod civil, constituirea patrimoniului de afectațiune se face în
cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Întrucât nu stabilește reguli în această privință,
ci face trimitere la „cazuri și condiții prevăzute de lege”, putem spune că dispozițiile
Codului civil nu constituie temei de drept pentru stabilirea unui patrimoniu de afectațiune.
Cu alte cuvinte, patrimoniul de afectațiune se poate constitui de către un profesionist
exclusiv în situațiile în care legea care guvernează forma de organizare respectivă prevede
această posibilitate.
Temeiul unei persoane care vrea să aibă un patrimoniu de afectațiune este un alt act
normativ, deoarece Codul civil nu stabilește reguli în această privință, ci lasă deschisă doar
această posibilitate, urmând ca regulile specifice să fie identificate în cuprinsul actului
normativ referitor la forma de organizare respectivă.

36
 4. Efectele patrimoniului de afectațiune
Codul civil nu reglementează expres efectele generale ale constituirii unui patrimoniu de
afectațiune, dar, din interpretarea dispozițiilor art. 32 alin. (1), rezultă că efectele se
regăsesc pe planul relației titularului patrimoniului de afectațiune cu creditorii săi.

5.1.1. Patrimoniul de afectațiune reglementat de O.U.G. nr. 44/2008

a. Definiție.
Patrimoniul de afectațiune, potrivit art. 2 lit. j) din O.U.G. 44/2008, cuprinde totalitatea
bunurilor drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice autorizate, titularul întreprinderii
individuale, sau membrilor întreprinderilor familiale, afectate scopului exercitării unei activități
economice constituite ca fracțiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularul
întreprinderii individuale, sau membrilor întreprinderilor familiale, separată de gajul general
al creditorilor personali ai acestora.
Prin „persoană fizică autorizată”, se înțelege atât cel care înființează forma de organizare, cât
și forma de organizare însăși, denumită PFA. La celelalte două, se face distincție între forma de
organizare și cel / cei care au constituit-o.

b. Titularii patrimoniului de afectațiune reglementat prin O.U.G. 44/2008

Generic, titularii sunt persoanele care desfășoară activități economice în mod independent în
formele de organizare reglementate de O.U.G. nr. 44/2008. Din perspectiva formei de
organizare, titularii de patrimoniu de afectațiune sunt :
- Persoana fizică autorizată;
- Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale;
- Membrii întreprinderii familiale
De reținut este faptul că formele de organizare nu au personalitate juridică, așa încât nu pot
fi titulari ai unui patrimoniu de afectațiune; drept consecință, titularii patrimoniului de
afectațiune sunt persoanele fizice titulare ale formelor de organizare reglementate de O.U.G.
nr. 44/2008.

c. Relația dintre patrimoniul de afectațiune și patrimoniul afacerii

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal utilizează noțiunea de „patrimoniu al afacerii” în
legătură cu persoanele care desfășoară activități în mod independent. Din această categorie fac
parte inclusiv persoanele care desfășoară activități economice în formele de organizare
reglementate de O.U.G. 44/2008.
Normele metodologice ale Codului fiscal arată că „toate bunurile, drepturile și obligațiile
aferente desfășurării activității se înscriu în registrul-inventar si constituie patrimoniul
afacerii.”

d. Constituirea patrimoniului de afectațiune reglementat de O.U.G. 44/2008

Patrimoniul de afectațiune este definit de art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 44/2008, astfel: „masă
patrimonială în cadrul patrimoniului întreprinzătorului, reprezentând totalitatea drepturilor și
obligațiilor afectate, prin declarație scrisă ori, după caz, prin acordul de constituire sau printr-
un act adițional la acesta, exercitării unei activități economice.”

37
 Constituirea patrimoniului de afectațiune este un rezultat direct al manifestării de voință
exprimată de către întreprinzător, dar care trebuie să parcurgă anumite formalități specifice
pentru a fi legal constituit.
Constituirea patrimoniului de afectațiune este efectul unui act juridic unilateral în cazul PFA și
II, respectiv bi sau multilateral în cazul întreprinderii familiale. Fiind un act juridic, acesta
trebuie să respecte pe de o parte condițiile de validitate de fond și de formă, iar pe de altă parte,
condițiile referitoare la opozabilitatea față de terți.

 Condiții de validitate
Pentru a avea validitate, trebuie respectate condițiile generale impuse de art. 1.179 și
urm.,2 art. 1.325 Cod civil3, precum și cele speciale, reglementate de O.U.G. nr.
44/2008.
Prin O.U.G. nr. 44/2208 sunt reglementate condiții speciale referitoare la contractul
prin care se constituie patrimoniul de afectațiune al membrilor I.F. Conform art. 29 din
acest act normativ, forma scrisă este o condiție de validitate.
Din această perspectivă, trebuie analizate două situații raportate la momentul
constituirii patrimoniului de afectațiune:
1. Dacă patrimoniul de afectațiune se constituie odată cu întreprinderea familială,
atunci contractul prin care se înființează întreprinderea familială este și cel prin
care se constituie patrimoniul de afectațiune; pentru această situație, cerința formei
scrise este reglementată expres de art. 29 alin. (1) ca o condiție de validitate;
2. Dacă patrimoniul de afectațiune se constituie ulterior înființării întreprinderii
familiale, atunci contractul prin care se constituie patrimoniul de afectațiune este
unul distinct de cel prin care se înființează IF; din acest motiv, art. 2 lit. j) din
O.U.G. nr. 44/2008 prevede posibilitatea constituirii patrimoniului de afectațiune
prin intermediul unui act adițional la acordul de constituire al IF; prin urmare, îi
sunt incidente prevederile art. 1.243 Cod civil4, potrivit cărora modificarea
contractului este supusă condițiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa.

În privința patrimoniului de afectațiune aferent PFA și II, O.U.G. 44/2008 nu face

referire la necesitatea întocmirii unui înscris. Ordonanța trebuie însă coroborată cu
dispozițiilor Ordinului Min. Justiției nr. 2594/2008 care, în cuprinsul art. 72 alin.
(4)5, face referire la necesitatea întocmirii unui document denumit „declarație de
constituire a patrimoniului de afectațiune”. În acest document urmează a fi
menționate bunurile care urmează a fi incluse în patrimoniul de afectațiune la
momentul constituirii.

2 Art. 1.179 alin. (1) Cod civil: „Condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: (1) capacitatea de a contracta; (2) consimțământul
părților; (3) un obiect determinat și licit; (4) o cauză licită și morală; alin. (2) În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului,
aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile.” Art. 1.180 Cod civil: „Poate contracta orice persoană
care nu este incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte.”
3 Art. 1.325 Cod civil: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale referitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor

unilaterale.”
4 Art. 1.43 Cod civil: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusă condițiilor de formă cerute de lege

pentru modificarea sa.”

5 „Dacă odată cu cererea de înregistrare în Registrul Comerțului și de autorizare a funcționării se declară și patrimoniul de afectațiune, va fi

depusă declarația dată în acest sens, în original. În cazul IF, patrimoniul de afectațiune este declarat prin acordul de constituire.”

38
  Condiții de opozabilitate
Opozabilitatea față de terți se asigură prin înregistrarea în Registrul Comerțului;
soluția este dată de art. 46 alin. (1) din Lega nr. 265/20226. Înregistrarea
patrimoniului de afectațiune în Registrul comerțului se poate realiza în două
momente:
1. Odată cu înregistrarea formei de organizare, atunci când patrimoniul de
afectațiune se constituie prin declarație de constituire sau prin acord de
constituire;
2. La un moment ulterior înființării formei de organizare, pe baza declarației de
constituire sau a actului adițional la acordul de constituire.

Înscrierea în Registrul Comerțului se realizează pe baza încheierii pronunțate de

registrator.7

e. Efectele constituirii patrimoniului de afectațiune

Efectele se regăsesc pe planul relației titularului patrimoniul de afectațiune cu creditorii. Aceștia
se împart în două categorii denumite în doctrină creditorii afacerii, respectiv creditorii
personali. Creditorii afacerii pot urmări bunurile incluse în patrimoniul de afectațiune și
bunurile din afara patrimoniului personal.
O.U.G. 44/2008 instituie o ordine de preferință, astfel vor fi urmărite mai întâi bunurile din
patrimoniul de afectațiune, și, numai dacă aceste nu sunt suficiente pentru îndestularea creanței,
în completare se vor putea urmări și bunurile din patrimoniul personal al titularului
patrimoniului de afectațiune.
Pe de altă parte, creditorii personali pot urmări exclusiv bunurile din patrimoniul personal (din
afara patrimoniului de afectațiune) al titularului formei de organizare.
Art. 728 Cod procedură civilă reglementează regimul bunurilor destinate exercitării ocupației
sau profesiei debitorului. 8

6 „Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data înregistrării lor în Registrul comerțului ori de la data publicării înscrisurilor
în Monitorul Oficial al României sau în Buletinul electronic al registrului comerțului, acolo unde legea dispune astfel,”
7 Conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 265/2022, registratorul „este personalul de specialitate din cadrul ONRC învestit să realizeze serviciul

public al controlului de legalitate prealabil înregistrării în registrul comerțului.”

8 „(1) bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de

către creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu
profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă
nu există alte bunuri urmăribile și numai pentru obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor.” (2) „Dacă debitorul
se ocupă cu agricultura, nu vor fi urmărite, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, inventarul agricol, inclusiv animalele
de muncă, furajele pentru aceste animale și semințele pentru cultura pământului, în afară de cazul în care asupra acesto r bunuri există un
drept real garanție sau de privilegiu pentru garantarea creanței.”

39
 5.2. Fondul de comerț

Din punct de vedere istoric, fondul de comerț a apărut ca o dezvoltare practică și apoi a fost transpus în
lege ca un concept de sine stătător. Fondul de comerț este un element definitoriu pentru orice persoană
care desfășoară o activitate comercială și reprezintă un element indispensabil exercitării comerțului. El
este o noțiune dinamică din punct de vedere al conținutului obiectiv pe care îl îmbracă de la comerciant
la comerciant. Fondul de comerț cuprinde exclusiv drepturi sau bunuri, nu și obligații.

Deși fondul de comerț joacă un rol important în desfășurarea activității economice, Codul civil nu
cuprinde dispoziții prin care să reglementeze regimul său juridic, însă face anumite referiri la acesta în
cuprinsul art. 3409 și ale art. 74510.

Totuși, fondul de comerț este definit în cuprinsul a două acte normative, astfel :

- Conform art. alin. (1) lit. r) din Legea nr. 265/2022, fondul de comerț este „ansamblul bunurilor
mobile și imobile, corporale și necorporale – mărci, firme, embleme, brevete de invenție, vad
comercial – utilizate de un operator economic în vederea desfășurării activității sale și a
atragerii și menținerii clientelei.”
- Conform art. 5 alin. (1) pct. 73 din Legea nr. 85/2014, fondul de comerț este „ansamblul
bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale – mărci, firme, embleme, brevete de
invenție, vad comercial – utilizate de un operator economic în vederea desfășurării activității
sale”.
a. Relația fond de comerț – patrimoniu

Spre deosebire de fondul de comerț, patrimoniul are și o latură pasivă. În fondul de comerț nu intră
nicio latură pasivă, ci numai latura activă. De asemenea, fondul de comerț nu reprezintă o masă
patrimonială sau o diviziune a patrimoniului. Totuși, fondul de comerț poate fi privit, din perspectivă
juridică, ca o universalitate de fapt.

Art. 541 Cod civil arată următoarele: „(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care
aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege”;
„(2)Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor
acte sau raporturi juridice distincte.”

Din interpretarea dispozițiilor art. 541 Cod civil rezultă că o universalitate de fapt este un ansamblu de
bunuri, adică în cuprinsul acesteia intră numai elemente de activ. Universalitatea de fapt are propriul
regim atunci când vine vorba despre operațiunile care se fac în legătură cu bunurile din universalitate.
De aceea, din punct de vedere juridic, conceptul de universalitate de fapt este cel mai apropiat de
conceptul de fond de comerț.

Trebuie menționat faptul că fondul de comerț este specific profesioniștilor comercianți; profesioniștii
necomercianți nu beneficiază de posibilitatea de a avea un fond de comerț, ci numai de posibilitatea de
a-și constitui un patrimoniu de afectațiune, în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează
forma de organizare respectivă.

9 Art. 340 lit. c): „Nu sunt bunuri comune, ci bunuri ale fiecărui soț: c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt
elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri.”
10 Art 745 cod civil: „În lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul unui fond de comerț nu poate să dispună de bunurile ce îl compun. În

situația în care dispune de aceste bunuri, are obligația de a le înlocui cu altele similare și de valoare egală.”

40
b. Consecințe din punct de vedere al funcționalității juridice a comercianților
1. Câte fonduri de comerț are un profesionist comerciant ? Doctrina a exprimat mai multe
opinii în acest sens, una dintre ele fiind aceea că teoria unicității patrimoniului trebuie corelată
cu teoria unicității fondului de comerț, întrucât fondul de comerț, reprezentând aceleași bunuri
corporale și necorporale din patrimoniu, este un element care compune patrimoniul însuși.
Există însă și argumente potrivit cărora un profesionist comerciant poate avea mai multe fonduri
de comerț, în cazurile în care activitatea unei societăți este diferențiată pe sectoare diferite de
activitate sau societatea are filiale / sucursale; în aceste cazuri, fiecare sector de activitate,
respectiv fiecare filială / sucursală reclamă existența unui fond de comerț. Soluția este susținută
și din puncte de vedere fiscal, deoarece, de exemplu, în cazul grupurilor de societăți, fiecare
dintre acestea este obligată, conform Ordinului 1.802/2014, să își întocmească propriile situații
financiare, urmând ca societatea-mamă să întocmească o singură situație financiară consolidată,
„adunând” situațiile financiare ale fiecărei companii din grup.
2. Drepturile creditorilor chirografari. Creditorii chirografari nu au niciun drept cu privire la
bunurile ce alcătuiesc fondul de comerț, decât dacă au încheiat acte sau fapte juridice care să
fie în legătură cu fondul de comerț respectiv. De exemplu, dacă un comerciant, într-o relație de
vânzare-cumpărare, are obligația de predare efectivă a bunului vândut, dar nu și-o îndeplinește,
creditorul poate să se îndrepte împotriva fondului, dar nu asupra întregului fond. Creditorii
chirografari au drepturi asupra bunurilor individuale.
3. Regimul juridic al fondului de comerț. Fondul de comerț este un bun unitar, distinct de
elementele care îl compun. În consecință, el poate face obiectul unei vânzări sau al unei
locațiuni, și, în același timp, poate constitui obiectul unei garanții reale mobiliare. Conform art.
103 din Legea nr. 265/2022, „(1) În registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare
la: (...) c) donația, vânzarea, locațiunea, ipoteca mobiliară asupra fondului de comerț, actele
de adjudecare, de executare silită și de transmitere pe cale succesorală, însoțite de documentele
prevăzute de lege, precum și orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în
registrul comerțului privind fondul de comerț.”

c. Elemente constitutive ale fondului de comerț

Fondul de comerț este constituit din bunuri corporale și necorporale. Deși fondul de comerț
însuși nu beneficiază de un anumit regim juridic în integralitatea sa, elementele care îl compun
beneficiază de definiții legale, și de regim juridic special.
- Elementele necorporale : sunt reglementate prin legi speciale de natură comercială sau de
drept comun; printre exemplele de bunuri necorporale care intră în fondul de comerț, putem
menționa: firma, emblema, clientela, drepturile de proprietate industrială.
- Elementele corporale : sunt compuse din bunurile tangibile care fac parte din fondul de comerț
al profesionistului comerciant, dar și din patrimoniul acestuia : imobile necesare desfășurării
activității, bunurile mobile utilizate în activitatea comercială sau rezultate din activitatea
comercială, mărfurile produse dar nevândute, stocuri etc.

Elementele necorporale sunt considerate a fi cele mai importante la nivel doctrinar.

Firma

Firma este semnul / denumirea prin care un fond se diferențiază de alte fonduri. Conform art. 3
alin. (1) lit. j) din Legea nr. 265/2022, firma este „denumirea sub care profesionistul care are
obligația de înregistrare în registrul comerțului își desfășoară activitatea și sub care

41
 semnează.” Firma identifică și individualizează un profesionist comerciant. Fiind un element
de identificare a comerciantului, firma servește și la asumarea angajamentelor juridice ale
comerciantului, în sensul în care numai actele semnate sub firma sa îl obligă pe comerciant.
Folosirea unei firme care ar avea drept consecință producerea unei confuzii cu firma folosită
legitim de alt comerciant constituie obiectul infracțiunii de concurență neloială și se
sancționează în condițiile art. 511 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței
neloiale.

Ideea firmei este de a evita riscul de confuzie între profesioniști, acesta fiind și motivul pentru
care o denumire nu poate fi folosită de 2 sau mai mulți profesioniști. Dar dacă celălalt
profesionist deja înregistrat cu denumirea pe care eu o aleg este de acord ca eu să folosesc
exact aceeași denumire ? Conform art. 29 alin. (5) din Ordinul M.J. nr. 2594/2008, „Nu se poate
deroga (...) prin acordul scris dat de comerciantul P.F: sau P.J. înregistrat în Registrul
comerțului pentru utilizarea unei denumiri identice cu o denumire deja utilizată”. Deci, nu, nici
dacă persoana respectivă își manifestă acordul scris, nu se poate utiliza aceeași denumire de
către doi comercianți diferiți. Mai mult, uneori este refuzată înregistrarea unei firme care are
denumire similară cu denumirea altor profesioniști.

- În cazul profesioniștilor comercianți persoane fizice (PFA, II), este obligatorie folosirea
numelui fondatorului pentru a individualiza forma de organizare însăși;
- în cazul IF, firma cuprinde numele membrului de familie la inițiativă căruia se
înființează.
- În cazul S.A., S.C.A. și S.R.L., este posibilă alegerea unei denumiri abstracte, cu
mențiunea că, în funcție de forma de organizare fondată, la finalul denumirii se va arăta
o abreviere a formei de organizare (S.A., S.C.A, S.R.L.).
- În cazul S.N.C., firma societății trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre
asociați, urmată de mențiunea „societate în nume colectiv”, scrisă în întregime (art. 53
din Legea nr. 265/2022);
- În cazul S.C.S., firma trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociații
comanditați, cu mențiunea „societate în comandită”, scrisă în întregime (art. 54 din
Legea nr. 265/2022).

11 Art. 5. Constituie infracțiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă:

a)folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b)folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor informaţii confidenţiale în legătură cu acestea, transmise autorităților
competente în scopul obţinerii autorizațiilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a produselor chimice destinate agriculturii, care
conțin compuși chimici noi;
c)divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial ori industrial, dacă
prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;
d)divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta
în faţa autorităților publice ori a instituțiilor publice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;
e)folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul penal a secretelor comerciale de care a luat cunoştinţă în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;
f)producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false
privind brevetele de invenţii, brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicaţiile geografice, desenele ori modelele industriale, topografiile
de produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală, cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar
al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului
sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.
Prin menţiuni false privind originea mărfurilor, în sensul alin. 1 lit. f), se înţelege orice indicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile au
fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat. Nu se socoteşte menţiune falsă privind originea mărfurilor
denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic şi indică în comerţ numai natura lui, în afară de cazul în care denumirea este însoţită
de o menţiune care ar putea face să se creadă că are acea origine.

42
 - Firma filialei unei persoane juridice urmează regulile prevăzute pentru forma juridică
în care s-a constituit persoana respectivă, la care se poate adăuga, opțional, cuvântul
„filială”; aceeași regulă se aplică și în cazul sucursalelor, cu mențiunea că, dacă se
deschid mai multe sucursale în aceeași localitate, se poate adăuga o mențiune care să
deosebească denumirile sucursalelor între ele.

Înainte de depunerea întregii documentații pentru înmatricularea societății, trebuie parcursă

procedura de obținere a rezervării denumirii, pusă la dispoziție gratuit de către O.N.R.C. prin
intermediul portalului portal.onrc.ro. Dacă denumirea aleasă este disponibilă, ONRC emite o
dovadă de rezervare a denumirii respective, care are valabilitate timp de 30 zile și care, la
nevoie, poate fi prelungită. În cazul în care denumirea aleasă nu este disponibilă, se va emite
un document care atestă motivul imposibilității alegerii denumirii respective. Art. 49 din Legea
nr. 265/2022, în cuprinsul alin. (1), arată că „Orice firmă trebuie să se deosebească de cele
existente”, iar în cuprinsul alin. (2), „Se interzice înscrierea unei firme care conține cuvintele
«științific», «academie», «academic», «universitate», «universitar», «școală», «școlar», sau
derivatele acestora, precum și «notar», «executor», «avocat», «consilier juridic», «consultanță
juridică» sau cuvinte care sunt asociate unor profesii care implică exercițiul autorității
publice.” De asemenea, conform art. 49 alin. (3), „Nu poate fi înscrisă o firmă care conține
cuvintele «național», «român» sau «institut» sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme
caracteristice autorităților și instituțiilor publice centrale, dacă aceasta este de natură să
creeze confuzie cu denumirea unei autorități sau instituții publice centrale sau locale.”

Prin „firmă” trebuie să înțelegem „dreptul exclusiv de folosință”, iar nu societatea însăși.

Firma este indisolubil legată de fondul de comerț.

Procedura de înregistrare a firmei în Registrul comerțului. Trebuie parcurse două etape:

a. Rezervarea firmei
I. Depunerea cererii de verificare a disponibilității și / sau de rezervare
denumire. Procedura este online, gratuită și pusă la dispoziție pe
portal.onrc.ro. Utilizatorul trebuie să își creeze un cont pentru a putea folosi
serviciul. După verificarea denumirii, în cazul în care aceasta este disponibilă,
transmiterea cererii de eliberare a dovezii de disponibilitate trebuie efectuată
în maxim 15 minute de la verificarea disponibilității (este vorba despre o
confirmare a cererii care se efectuează prin 2 click-uri).
II. Verificarea legalității alcătuirii firmei. În cadrul acestei faze, se vor face
verificări referitoare la următoarele aspecte:
i. Cuprinsul firmei. Aceasta trebuie să respecte structura generică și
structura particulară a unei firme.
- Structura generică: firma poate fi alcătuiră din cuvinte și
simboluri; ca regulă orice cuvinte sunt permise în structura
firmei. Prin excepție, anumite cuvinte sunt interzise spre
utilizare (a se vedea art. 49 din Legea nr. 265/2022).
- Structura particulară: este specifică entității titulare, în
sensul în care firma va cuprinde numele sau denumirea, și
forma de organizare reglementată.

43
 ii. Limba în care este scrisă firma. Firma trebuie scrisă cu caractere
latine, în primul rând în limba română; este posibilă utilizarea oricărei
limbi, cu condiția ca toate caracterele să fie scrisă în latină. De
asemenea, se permite utilizarea de simboluri („ . ”, „@”, „%” etc.).
iii. Verificarea disponibilității firmei. Se verifică dacă firma este
susceptibilă de apropriere. Regula este că firmele sunt susceptibile de
apropriere; art. 29 alin. (2) din Ordinul MJ: „O firmă este disponibilă,
adică susceptibilă de a fi apropriată de un profesionist, atunci când nu
aparține altui profesionist prin înregistrarea ei anterioară în registrul
comerțului”.
Excepții :
- Nu sunt disponibile firmele deja înregistrate (caracterul
indisponibil este, de principiu, nelimitat);
- Firmele rezervate sunt indisponibile pe o perioadă de 30 zile
de la data emiterii dovezii privind disponibilitatea firmei, însă
trebuie subliniat faptul că dovada poate fi prelungită la cererea
solicitantului căruia i sa eliberat inițial dovada;
- Firmele radiate, însă indisponibilitatea este limitată la un
termen de 2 ani de la data radierii firmei (art. 54 alin. 1 din
Ordinul MJ).
Excepție de la excepție : firmele radiate sunt imediat
disponibile pentru două categorii de persoane : (i) fostul titular
și (ii) dobânditorul fondului de comerț.
iv. Verificarea neproducerii vreunei confuzii.
Sunt verificate două aspecte :
i. Se verifică dacă firma are caracter distinctiv. Conform art.
29 alin. (3) din Ordinul M.J. nr. 2594/2008, „O firmă este
distinctivă atunci când constă într-o denumire care nu este
necesară, generică sau uzuală şi atunci când nu este identică
sau similară cu alte firme înregistrate anterior în registrul
comerţului. Distinctivitatea12 firmei se apreciază atât din
punctul de vedere al grafiei, cât şi al topicii cuvintelor care
formează denumirea.”
ii. Firma nu este în disconcordanță cu activitate ce urmează
a fi desfășurată de către titular. Conform art. 48 alin. (2) din
Legea nr. 265/2022, „Nicio mențiune care ar putea induce în

12
(4)Nu reprezintă elemente de distinctivitate:
a)articularea cuvintelor;
b)inversarea ordinii cuvintelor care au intrat în componența unei firme înregistrate sau rezervate;
c)dublarea uneia sau mai multora dintre literele ori cifrele care au intrat în componența unei firme înregistrate sau rezervate;
d)adăugarea sau eliminarea adverbelor, prepozițiilor, conjuncțiilor, numerelor, semnelor de punctuație şi a altor particularități similare,
având o semnificație vagă, precum şi a abrevierilor care nu sunt de natură să schimbe înțelesul denumirii;
e)utilizarea unor cuvinte diferite din punct de vedere semantic, dar identice fonetic;
f)folosirea unor prescurtări ale cuvintelor care intră în componența unei firme înregistrate sau rezervate;
g)utilizarea simbolurilor echivalente literelor şi cuvintelor, de exemplu, @, #, n, % etc.;
h)utilizarea/neutilizarea diacriticelor;
i)adăugarea, eliminarea sau înlocuirea unei părţi din denumirea înregistrată sau rezervată, dacă adăugarea, eliminarea sau în locuirea nu
schimbă înțelesul firmei sau utilizarea cuvintelor "grup”, holding", "company", "trust", "corn", "trans" ori altele asemenea;
j)adăugarea cuvântului "România" indiferent de limba în care este redat.

44
 eroare asupra naturii sau întinderii activității economice
desfășurate sau asupra situației solicitantului nu poate fi
adăugată firmei.”
v. Rezervarea firmei. Rezervarea firmei este reprezentată de efectul
admiterii cererii solicitantului cu privire la eliberarea dovezii de
disponibilitate a denumirii. Ca urmare a admiterii cererii, firma este
înregistrată în catalogul firmelor, iar solicitantului i se eliberează
dovada rezervării.

b. Înregistrarea propriu-zisă în Registrul comerțului.

Se poate realiza odată cu înregistrarea formei de organizare în Registrul Comerțului sau
la un moment ulterior, în acest ultim caz fiind vorba despre o modificare a firmei pe
parcursul desfășurării activității. Din perspectiva procedurilor derulate la Registrul
Comerțului, înregistrarea unei firme noi pe parcursul desfășurării activității unei forme
de organizare implică parcurgerea procedurii de înregistrare de mențiuni (când
modificăm ceva în legătură cu forma de organizare deja înregistrată, urmăm procedura
aceasta).

Emblema

1. Definiție. Potrivit art. 58 alin. (1) al Ordinului M.J. nr. 2594/2008, „emblema este un element
complementar și facultativ pentru identificarea și individualizarea profesionistului, deosebind
o activitate economică de același fel.” Emblema nu își propune să individualizeze persoana
juridică, ci să individualizeze comerțul, activitatea și, deci, firma poate avea simultan mai multe
embleme.
2. Rolul emblemei. Identifică și individualizează o persoană care are obligația de a se înregistra
în registrul comerțului din perspectiva activităților desfășurate. Astfel, emblema deosebește
activitatea desfășurată de o persoană supusă înregistrării în Registrul Comerțului de o activitate
similară a altei persoane supuse înregistrării în Registrul Comerțului. Spre deosebire de firmă,
emblema are un caracter facultativ.
3. Procedura de înregistrare în Registrul Comerțului. Sunt parcurse două etape :
a. Rezervarea emblemei. Cuprinde mai mule faze.
I. Depunerea cererii de verificare și/sau rezervare a emblemei însoțită de
macheta emblemei (art. 64 din ordinul ministrului 2594/2008)13
Cererea se depune la oficiul registrului comerțului teritorial unde este înregistrată
solicitarea. Verificările se fac la nivel teritorial (art.61 din ordinul 2594/200814).
Spre deosebire de firmă, verificările se fac la nivel teritorial, nu național.
II. Verificarea legalității alcătuirii emblemei. În această fază se verifică
următoarele:

13 Art. 64 din Ordinul M.J.: „Verificarea distinctivităţii şi disponibilității emblemei se efectuează la solicitarea profesionistului, pe bază de
cerere, în care va face o scurtă descriere a elementelor acesteia, conținut, elemente grafice, formă, culoare etc., şi la care anexează macheta
emblemei în 3 exemplare destinate aplicării pe dovada eliberată deponentului şi pe cererea de rezervare, respectiv arhivării în catalogul
emblemelor.”
14 Art. 61 din Ordinul M.J.: „(1)În vederea rezervării, emblema va fi supusă verificării.

(2)Verificarea este operaţiunea prin care se determină dacă elementele componente ale emblemei sunt distinctive faţă de emble mele
înregistrate sau rezervate în vederea înregistrării în registrul comerţului, la nivel naţional.
(3)Condiţiile de validitate stabilite la art. 29 se aplică în mod corespunzător emblemei.”

45
 i. Cuprinsul. Trebuie respectată structura generică; potrivit legii (art. 58
alin. 2 din Ordinul M.J.), emblema poate fi:
- Reprezentată prin cuvinte, când constă într-o denumire;
- Reprezentată figurativ, când constă într-o reprezentare grafică;
- Complexă, când este alcătuită din combinarea cuvintelor cu
elemente figurative.
Emblema trebuie să se deosebească de emblemele înscrise în
registrul comerțului.
Regula este că orice cuvinte sau reprezentări grafice sunt permise
în structura emblemei, excepția fiind că anumite cuvinte sau
reprezentări grafice nu sunt permise sau sunt permise condiționat
în structura emblemei (art.62 alin.3 din ordinul 2594/2008)15.

III. Verificarea disponibilității emblemei

Se verifică dacă emblema este susceptibilă de apropriere. Regula este că emblemele
sunt susceptibile de apropriere, însușire, iar prin excepție nu sunt disponibile sau
susceptibile.
Exemplu de excepții:
 Nu sunt disponibile emblemele înregistrate la data solicitării, în principiu
pe termen nelimitat.
 Emblemele rezervate - indisponibilitatea este, ca principiu, limitată la trei
luni de la data rezervării, existând posibilitatea prelungirii (art. 65 din
ordinul 2594/2008).
 Emblemele radiate - indisponibile pe termen limitat, 2 ani de la data
radierii.

IV. Verificarea neproducerii vreunei confuzii

Se verifică dacă emblema are caracter distinctiv , adică dacă are vocația de a
individualiza. Nu au această vocație emblemele necesare, generice ori uzuale.
Pentru a avea caracter distinctiv, emblema trebuie să se deosebească de emblemele
indisponibile la data solicitării. Ordinul 2594/2008 spune că o emblemă nu se
deosebește de emblemele indisponibile la data solicitării dacă este identică sau
similară cu acestea. Sunt reglementate elemente care nu reprezintă elemente de
distinctivitate (art.62 din ordinul 2594/2008).

V. Rezervarea emblemei
Este efectul admiterii cererii solicitantului. Ca urmare, solicitantul primește dovada
rezervării emblemei valabilă pentru trei luni cu posibilitatea prelungirii, iar
emblema este înregistrată în catalogul emblemelor.

b. Înregistrarea în Registrul Comerțului. Se poate realiza odată cu înregistrarea formei de

organizare sau ulterior pe parcursul derulării activității, prin parcurgerea procedurii de

15
„(3)Nu pot fi înregistrate ca embleme, fără autorizarea organelor competente, denumiri şi reprezentări
figurative care cuprind reproduceri sau imitații de steme, drapele, embleme de stat, sigilii oficiale, blazoane ori
altele asemenea.”

46
 înregistrare de mențiuni în Registrul Comerțului. Înregistrarea se realizează pe baza
rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului de la sediul entității titulare, acesta
realizând controlul de legalitate (art.57 alin. 216 și 67 alin. 2 din ordinul ministrului).
 Emblemele pot fi utilizate pe panouri de reclamă, pe afișe, în publicații, pe
prospecte, pe facturi, pe note de comandă, pe corespondență și în orice alt mod
numai dacă vor fi însoțite în mod vizibil de firma profesionistului.
 Înstrăinarea emblemei se poate face și separat față de fondul de comerț.
 Transmiterea emblemei înregistrate sau rezervate este permisă între persoanele
juridice participante la fuziune sau la divizare, fără să existe obligativitatea
verificării disponibilității ori rezervării acesteia.
 Evidența emblemelor este ținută de ONRC în catalogul acestora, la nivel teritorial.
 Înregistrarea emblemei la Registrul Comerțului prezintă importanță din perspectiva
faptului că beneficiază de o protecție legală; similar firmei, utilizarea emblemei de
către alt comerciant constituie infracțiune, conform dispozițiilor Legii nr. 11/1991
pentru combaterea concurenței neloiale, și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.

Clientela și vadul comercial

Clientela prezintă un rol extrem de important în activitatea economică a unui profesionist comerciant.
Ea determină, prin număr, calitate și frecvență, situația economică a comerciantului, succesul ori
insuccesul acestuia. Clientela este cea care asigură veniturile unui profesionist comerciant și poate fi
reprezentată de persoane fizice, persoane juridice sau chiar de către stat, ori de către mai multe categorii
dintre acestea. Totuși, deși este recunoscută inclusiv de către doctrină importanța clientelei, ea nu
beneficiază de o reglementare. Clientela se află într-o strânsă legătură cu vadul comercial, care este
definit ca o aptitudine a fondului de comerț de a atrage publicul. Întrucât clientela este strâns legată de
fondul de comerț, dreptul la clientelă nu poate fi transmis separat, ci numai în cadrul fondului de comerț.

În doctrină sunt exprimate mai mute definiții ale clientelei, precum și mai multe opinii cu privire la
relația dintre clientelă și vad comercial. Clientela presupune obișnuința unui grup de persoane
determinat sau determinabil de a consuma produsele sau serviciile realizate de comerciantul care are
fondul respectiv. Îi presupune atât pe cei care cumpără zilnic, cât și pe cei care POT cumpăra – deci
există clientelă actuală și potențială.

Cu privire a vadul comercial, nu există o reglementare care să configureze regimul său juridic. La nivel
doctrinar, a fost configurată o definiție a vadului comercial, aceasta reprezentând capacitatea fondului
de comerț de a atrage clientelă. Această capacitate este rezultatul acțiunii unor factori diverși, precum
locul unde este situat, sediul profesionistului, numărul de filiale / sucursale, calitatea serviciilor, prețul
practicat, programul de lucru cu publicul etc.

Drepturile de proprietate industrială. În general sunt o reflecție a ideii de a proteja și recunoaste

creativitatea umana, materializată în bunuri care se pot reproduce industrial.

16
„(2) Rezervarea firmei, efectuată de ORCT prin personalul său sau prin intermediul portalului de servicii online al ONRC, are caracter
administrativ şi prealabil, asupra legalităţii formale a firmei urmând a se pronunța directorul ORCT/persoana desemnată, cu o cazia
soluţionării cererii de înregistrare în registrul comerţului.”

47
Marca.

i. Sediul materiei (legislația incidentă) : Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile
geografice
ii. Noțiune.
Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume
de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special,
forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinații de culori, holograme, semnale
sonore, precum și orice combinație a acestora, cu condiția ca aceste semne să permită a
distinge produsele și serviciile unei întreprinderi de cele ale altei întreprinderi
(întreprinderea este definită ca fiind orice entitate implicată într-o activitate economică,
indiferent de natura sa juridică sau de modul de finanțare.
La fel ca în cazurile firmei și al mărcii, o marcă înregistrată (la Oficiul de Stat pentru
Invenții și Mărci sau la alt organism competent), beneficiază de protecție; dacă un alt
profesionist abuzează sau folosește fără drept marca înregistrată, acest lucru constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
iii. Rolul mărcii. Este acela de a identifica și individualiza produsele și serviciile unei
întreprinderi. Pentru a se realiza acest rol, titularul mărcii are un drept exclusiv de folosință
dobândit prin înregistrarea la OSIM (Oficiu de Stat pentru Invenții și Mărci).
Marca are caracter facultativ.
De precizat că o marcă înregistrată la OSIM beneficiază de protecție exclusiv pe teritoriul
României; totuși, prin înregistrarea mărcii la EUIPO (European Union Intellectual Property
Office), marca beneficiază de protecție la nivel european, în sensul că niciun alt profesionist
/ comerciant / operator economic sau chiar persoană fizică NU vor avea dreptul de a utiliza
marca respectivă pe tot teritoriile statelor membre UE.

Regimul juridic al actelor încheiate în legătură cu fondul de comerț

Legea nr. 265/2022 face vorbire despre obligația unui profesionist de a înregistra mențiuni ale unor acte
și fapte cu impact asupra fondului de comerț (donație, vânzare, locațiune etc.). Cel mai des întâlnite
sunt actele de înstrăinare și ipotecile. În cazul vânzării, nu există alte reglementări în afara Codului civil.
Cel care vinde fondul de comerț are o obligație de neconcurență, pentru că persoana care înstrăinează a
obținut anumite cunoștințe în legătură cu clientela, cunoștințe pe care chiar dacă le transferă, oricum le
păstrează, deci ar fi neloial să profite de acestea. În cazul donației, trebuie respectate condițiile de
valabilitate impuse de Codul civil.

48
 6. Desfășurarea activităților economice cu scop lucrativ în formele de organizare cu
personalitate juridică reglementate de Legea nr. 31/1990 a societăților

a. Constituirea

Dispozițiile referitoare la constituirea societăților, cu titlu general, aplicabile tuturor tipurilor de

societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 sunt cuprinse în Titlul II al aceluiași act normativ.
SNC + SCS se constituie prin contract de societate, iar SRL + SA + SCA se constituie prin
contract de societate și statut. Aceste două documente pot fii încheiate sub forma unui înscris unic,
denumit act constitutiv. În cazul SRL, unde legea permite ca o singură persoană să fie titulară de
întreprindere (asociat unic), aceasta se poate constituie prin actul de voință al unei singure persoane
denumite asociat unic. Actul de voință, în acest caz, se concretizează prin statut, fără a mai fi necesară
încheierea unui contract de societate.
Contractul de societate (sau actul constitutiv) este fundamentul pe baza căruia se constituie
orice societate și reprezintă materializarea voinței tuturor asociaților / acționarilor în ceea ce privește
asocierea lor pentru desfășurarea activităților economice. Contractul de societate trebuie să cuprindă
dispoziții referitoare la organizarea și desfășurarea activității societății.
Contractul de societate se încheie sub semnătură privată (adică prin semnarea lui de către toți
asociații / acționarii), urmând a fi depus la Registrul Comerțului, alături de alte documente, pentru
îndeplinirea formalităților de publicitate.
Există totuși anumite cazuri în care legea cere încheierea contractului de societate în formă
autentică, mai precis în următoarele cazuri :
a) Când un imobil este adus ca aport la capitalul social;
b) Când se constituie SNC sau SCS;
c) Când S.A. se constituie prin subscripție publică.
Potrivit art. 7 L.S., actul constitutiv al societăților de persoane trebuie să cuprindă anumite
elemente obligatorii, ceea ce înseamnă că asociații trebuie să convină, de comun acord, asupra
următoarelor aspecte, înainte de constituirea societății :
 Forma, denumirea și sediul social;
 Obiectul principal de activitate al societății și, dacă este cazul, obiectele secundare de activitate;
 Capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat (numerar sau natură), exprimat în
procente, valoarea aportului și, dacă e cazul, modul evaluării. În cazul SRL, este obligatorie
menționarea numărului și a valorii nominale a părților sociale, precum și menționarea
numărului de părți sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;
 Asociații care reprezintă și administrează societatea, sau administratorul extern, datele de
identificare, puterile ce li s-au conferit și, dacă există mai mulți administratori, menționarea
modului în care își vor exercita puterile (împreună sau separat);
 Partea fiecărui asociat la beneficii și pierderi;
 Sediile secundare (dacă se dorește înființarea lor simultană cu înființarea societății);
 Durata societății;
 Modul de dizolvare și lichidare a societății.

a1. Constituirea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 (L.S.)

- La baza înființării oricărui tip de societate reglementată de L.S., stă documentul numit
act constitutiv

49
 - Conform art. 5 din L.S., S.N.C. și S.C.S. se constituie prin contract de societate, iar
S.A., S.C.A. și S.R.L. se constituie prin contract de societate și statut; aceste două
documente pot fi încheiate sub forma unui singur înscris, denumit „act constitutiv”.
- Actul constitutiv se poate încheia în două forme: fie sub semnătură privată (adică prin
semnarea lui de către toți asociații / acționarii), fie în formă autentică (la notariat); legea
impune forma autentică a actului constitutiv exclusiv în următoarele situații : (a) printre
bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil; (b) se constituie S.C.S.
sau S.N.C.; (c) societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică (capitalul
social este „strâns” de la mai mult persoane care își manifestă interesul de a investi într-
o S.A. prin aducerea unui aport la capitalul social, într-un anumit termen-limită, până
la depășirea pragului minim prevăzut de lege, respectiv 90.000 lei în cazul S.A.).
- În funcție de tipul de societate care se înființează (societate de persoane sau societate
de capital), legea prevede ca actul constitutiv să conțină anumite elemente obligatorii. 17

17 Art. 7
Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va cuprinde:
a)datele de identificare a asociaţilor; la societatea în comandită simplă se vor arăta şi asociaţii comanditaţi;
b)forma, denumirea şi sediul social;
c)obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
d)capitalul social subscris, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură, modul evaluării
acestuia; la societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale
atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;
d1)modalitatea de adoptare a hotărârilor adunării generale a asociaţilor, cu votul tuturor asociaţilor, în cazul în care, datorită parităţii participării
la capitalul social, nu poate fi stabilită o majoritate absolută;
e)asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi, datele lor de identificare, durata mandatului, puterile ce li
s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
e1)în cazul societăţilor cu răspundere limitată, dacă sunt numiţi cenzori sau auditor financiar, datele de identificare ale primilor cenzori,
respectiv ale primului auditor financiar;
f)partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi;
f1)după caz, acolo unde legea prevede, datele de identificare a beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra societăţii;
g)sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată
cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
h)durata societăţii;
i)modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii; modalităţile de asigurare a stingerii pasivului sau de regularizare a lui în acord cu creditorii,
în cazul dizolvării fără lichidare, atunci când asociaţii sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii.
Art. 8
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va cuprinde:
a)datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi;
b)forma, denumirea şi sediul social;
c)obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
d)capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia;
e)natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea
persoanei care le-a adus ca aport;
f)numărul şi valoarea nominală a acţiunilor;
f1)dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni;
f2)tipul societăţii, respectiv închis sau deschis, precum şi orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;
g)datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului de supra veghere;
g1)puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună
sau separat;
h)datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
i)clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor
consiliului de administraţie sau modul de stabilire a acestui număr;
i1)[textul din Art. 8, litera I^1. din titlul II, capitolul I a fost abrogat la 17-apr-2009 de Art. 1, punctul 1. din Legea 88/2009]
j)durata societăţii;
k)modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
k1)după caz, datele de identificare a beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra societăţii;
l)sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată
cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
m)orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă
activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi
identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;
n)numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
o)cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;
p)modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

50
- Așa cum am arătat mai sus, actul constitutiv cuprinde contractul de societate și statutul.
Potrivit art. 1.881 Cod civil, (1) „prin contractul de societate, două sau mai multe
persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să
contribuie la aceasta prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștințe specifice sau în
prestații, cu scopul a împărți beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea
rezulta”; (2) „fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporțional cu
participarea la distribuția beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel”. Cu
alte cuvinte, prin contractul de societate (sau act constitutiv), asociații / acționarii pot
deroga de la regula generală a împărțirii pierderilor și a beneficiilor prin raportare la
cota adusă ca aport la capitalul social, și pot decide stabilirea împărțirii beneficiilor și
a pierderilor în alte cote, întrucât legea permite acest lucru.
- Contractul de societate (actul constitutiv) este caracterizat de 3 elemente specifice : (1)
aporturile asociaților – asociații / acționarii convin să pună ceva în comun pentru
constituirea și funcționarea societății; (2) intenția de a exercita în comun o activitate
comercială; (3) împărțirea profitului. Prin aceste elemente, contractul de societate se
deosebește de alte contracte.

 Aporturile asociaților
- Potrivit art. 1.882 Cod civil, (3) „Fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea
societății prin aporturi bănești, în bunuri, în prestații sau cunoștințe specifice.”
- Totuși, conform art. 16 din L.S., aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea
oricărei forme de societate; acest lucru se întâmplă deoarece, la înființarea unei
societăți, trebuie avute în vedere atât cheltuielile de constituire, cât și cheltuielile de
funcționare a societății, care nu pot fi acoperite din alte tipuri de aporturi.
- Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic; ele sunt
admise la toate formele de societate și sunt vărsate prin: (1) transferarea drepturilor
corespunzătoare, respectiv prin efectuarea formalităților de publicitate în ceea ce
privește transferul dreptului de proprietate în favoarea societății, și (2) predarea efectivă
către societate a bunului aflat în stare de utilizare. În cazul aporturilor în natură, trebuie
respectate condițiile impuse de L.S. cu privire la încheierea actului constitutiv în formă
autentică. Nerespectarea acestei obligații este sancționată de art. 56 L.S. cu declararea
nulității societății, de către tribunal. De asemenea, conform art. 65 L.S., în lipsă de
stipulație contrară, bunurile aduse ca aport la capitalul social al unei societăți devin
proprietatea acesteia din momentul înmatriculării societății în registrul comerțului. Din
formularea textului de lege, rezultă că asociații pot decide ca bunul adus ca aport la
capitalul social să nu facă obiectul unui transfer al dreptului de proprietate al bunului
respectiv, cu condiția ca aceasta să fie expres menționată în actul constitutiv. Totuși,
dacă s-a convenit transmiterea dreptului de proprietate, bunul va intra în patrimoniul
societății, iar asociatul care aduce bunul ca aport nu va mai avea niciun drept asupra
acestuia. Astfel, la dizolvarea societății, asociatul nu va mai avea dreptul la restituirea
bunului, ci la partea care i se cuvine prin lichidarea societății (adică în cota-parte
proporțională cu aportul adus la capitalul social); excepția de la această regulă o
constituie introducerea, în actul constitutiv, a unei clauze prin care se prevede că, la
dizolvarea societății, cu condiția ca societatea să nu aibă datorii, asociații pot decide
repartizarea bunurilor și în alte proporții față de aportul adus de fiecare asociat la
capitalul social. În cazul în care bunul care face obiectul aportului a fost adus în

51
 folosința societății, raporturile juridice dintre asociat și societate sunt guvernate de
regulile din materia locațiunii (art. 1.896 alin. 2 Cod civil); întrucât societatea
dobândește doar un drept de folosință asupra bunului respectiv, asociatul rămâne
proprietarul bunului și, la dizolvarea societății, va avea dreptul la restituirea bunului.
- Prestațiile în muncă (cunoscute și sub denumirea de aport în industrie) nu sunt
recunoscute ca aport la formarea ori la majorarea capitalului social; astfel de aporturi
sunt obligatorii pentru funcționarea societății, însă ele nu pot substitui aporturile în bani
sau evaluabile în bani. Conform art. 1.899 Cod civil, aportul în prestații sau în
cunoștințe specifice este datorat în mod continuu, atât timp cât persoana care s-a obligat
la un astfel de aport are calitate în societate. Aporturile în prestații sau în cunoștințe
specifice se efectuează prin desfășurarea unor activități concrete și prin punerea la
dispoziția societății a unor informații, pentru realizarea obiectului societății, în
modalitățile și în condițiile stipulate în contractul de societate. În cazul în care asociatul
care s-a obligat la aportul în industrie nu aduce acest aport sau îl întrerupe, legea
prevede posibilitatea excluderii acestuia din societate la cererea celorlalți asociați care,
în același timp, îi pot solicita daune-interese. Soluția dată de lege este firească,
deoarece, pe de o parte, toți asociații sunt ținuți să aducă un anumit tip de aport în
societate, iar pe de altă parte, legea prevede sancțiuni pentru neconstituirea aporturilor
la capitalul social în condițiile și în termenul prevăzut de lege, așa încât nici lipsa
aportului în industrie nu ar fi putut să fie scutită de o sancțiune.
- Asociații în S.N.C. și asociații comanditați (din S.C.S. sau S.N.C.) se pot obliga la
prestații în muncă cu titlu de aport social, însă acesta nu poate substitui aportul la
formarea sau majorarea capitalului social, exprimabil în bani. Rațiunea pentru care
există acestă reglementare este aceea că, în baza prestațiilor în muncă, aceste persoane
pot participa la împărțirea beneficiilor și a activului social, fără să fi adus aport
exprimabil în bani. De asemenea, aportul în industrie nu poate forma obiectul unui
eventual gaj general al creditorilor. Totuși, aceste persoane vor rămâne răspunzătoare
de a participa, în același timp, și la pierderile societății. Aportul în industrie trebuie
evaluat și precizat în actul constitutiv, alături de condițiile specifice în care se va aduce
acest aport; în lipsa unei stipulații exprese în actul constitutiv, art. 1.902 alin. (2) Cod
civil prevede că participarea la beneficii și pierderi a asociatului care se obligă la aport
în industrie va fi egală cu participarea asociatului la capitalul social din cota cea mai
mică.
- Asumarea obligației de aport este denumită subscriere la capitalul societății, în timp ce
efectuarea aportului, adică executarea obligației de aport, este denumită „vărsare a
capitalului.”
- Conform art. 65 alin. (2) L.S., asociatul care întârzie să depună aportul social este
răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar, este
obligat la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul. De
asemenea, conform art. 1.898 Cod civil, „Asociatul care a subscris ca aport o sumă de
bani datorează în caz de neexecutare suma la care s-a obligat, dobânda legală de la
scadență și orice alte daune care ar rezulta, fiind de drept pus în întârziere.” Acest
lucru înseamnă că ceilalți asociați nu mai trebuie să parcurgă formalitățile de punere în
întârziere (emiterea unei notificări sau introducerea unei cereri de chemare în judecată
la instanțele judecătorești), deoarece legea prevede că, într-o astfel de situație, asociatul

52
 care nu a adus aportul la care s-a obligat este pus în întârziere de drept (adică prin
efectul legii).
- De asemenea, conform art. 222 L.S., asociatul dintr-o societate de persoane (S.R.L.,
S.C.S., S.N.C.), precum și asociații comanditați care, puși în întârziere, nu aduc aportul
la care s-au obligat, mai pot fi sancționați și cu excluderea din societate, la cererea
societății sau a oricărui asociat, de către instanțele judecătorești competente; într-o
astfel de situație, instanța va decide și asupra structurii participării la capitalul social a
asociaților rămași în societate.
- Potrivit art. 68 L.S., aportul asociaților la capitalul social nu poate să fie purtător de
dobânzi.

 Capitalul social
- Este format din totalitatea aporturilor aduse de viitorii asociați / acționari, în numerar
sau în natură, fiind excluse aporturile în industrie, chiar dacă sunt evaluate în actul
constitutiv.
- Legea nr. 31/1990 reglementează un capital social minim pentru anumite tipuri de
societăți, precum și aspecte referitoare la vărsarea capitalului social (depunerea sumei
de bani la bancă). Potrivit art. 10 L.S., capitalul social minim pentru societățile de
capitaluri (S.A., S.C.A.) este de 90.000 lei, în timp ce, prin Legea nr. 223/2020, în
privința S.R.L. s-a eliminat pragul minim de 200 lei prevăzut anterior în privința
capitalului social. În prezent, Legea nr. 31/1990 nu prevede un anumit nivel minim
pentru capitalul social, însă prevede că acesta se divide în părți sociale egale, ceea ce
înseamnă că suma minimă care poate să fie prevăzută în actul constitutiv cu titlu de
capital social trebuie să permită diviziuni ale sumei respective (ex: 2 asociați înființează
un S.R.L., fiecare trebuind să aducă o sumă minimă ca aport la capitalul social; suma
minimă trebuie cuantificată – de exemplu, 50 bani – ceea ce înseamnă că, în acest
exemplu, cei 2 asociați aduc împreună 1 leu aport la capitalul social). De asemenea, s-
a eliminat obligativitatea vărsării capitalului social minim la S.R.L. (adică depunerea
capitalului social la o unitate bancară), astfel că acesta va fi prevăzut în actul constitutiv
și nu va mai trebui vărsat efectiv; în privința celorlalte tipuri de societăți, obligativitatea
vărsării capitalului social se menține.
- În privința S.N.C. și S.C.S., legea nu prevede un prag minim al capitalului social,
deoarece interesele creditorilor sunt protejate prin prisma faptului că asociații răspund
nelimitat și solidar cu obligațiile societății.
- În bilanțul societăților (din punct de vedere contabil), capitalul social este evidențiat ca
pasiv, deoarece acesta reprezintă o obligație a societății față de asociați / acționari.
- Valoarea capitalului social poate să fie crescută sau diminuată, atât timp cât nu se
constituie sub limita inferioară prevăzută de lege. Majorarea sau diminuarea valorii
capitalului social se va face în condițiile L.S.
- Capitalul social nu poate intra în distribuirea de dividende, deoarece el reprezintă, din
punct de vedere juridic, gajul general al creditorilor.
- Trebuie precizat că legea face o distincție între capitalul social subscris și cel vărsat,
astfel : capitalul social subscris este cel prevăzut în actul constitutiv și reprezintă
obligația asociaților / acționarilor de a aduce aportul la care s-au obligat tocmai prin
actul constitutiv, în timp ce capitalul social vărsat reprezintă executarea, de către
asociați / acționari, a obligației de a vărsa efectiv aportul în numerar sau în natură;

53
 capitalul social vărsat este constituit din totalitatea aporturilor aduse de către asociați /
acționari și care intră în patrimoniul societății.
- L.S. prevede reguli distincte, în funcție de tipul de societate, cu privire la vărsarea
capitalului social : (a) în privința S.A., capitalul social se subscrie integral și simultan
de către toți semnatarii actului constitutiv, iar capitalul social vărsat efectiv la
constituire nu poate fi mai mic de 30% din cel subscris, urmând ca diferența să fie
vărsată fie în maxim 12 luni de la înmatricularea societății, pentru acțiunile emise
pentru aport în numerar, fie în maxim 24 luni de la înmatricularea societății, pentru
acțiunile emise pentru aport în natură; (2) S.N.C. și S.C.S. sunt obligate să verse
integral la constituire capitalul social subscris; (3) S.R.L. trebuie să verse cel puțin 30%
din valoarea capitalului social subscris în maxim 3 luni de la înmatricularea societății,
dar înainte ca societatea să înceapă operațiuni, iar diferența va fi vărsată în 12 luni de
la data înmatriculării pentru aporturile în numerar sau în maxim 24 luni pentru
aporturile în natură; cu toate acestea, trebuie reținut că L.S. nu mai impune în prezent
obligația de a face dovada vărsării capitalului social la înmatricularea societății.
- Capitalul social nu trebuie confundat cu patrimoniul social al societății : patrimoniul
social cuprinde activul și pasivul, care se evidențiază în contabilitatea societății
conform normelor în vigoare, în timp ce capitalul social reprezintă expresia valorică a
aporturilor aduse de către asociați / acționari ; capitalul social este o componentă a
patrimoniului social.
- În ceea ce privește activul și pasivul, trebuie arătat că activul social este constituit din
totalitatea bunurilor aduse ca aport la societate, precum și din bunurile dobândite de
către societate în decursul activității sale, în timp ce pasivul social este reprezentat de
totalitatea obligațiilor societății, indiferent de natura lor.
- În schimbul aporturilor aduse de asociați / acționari, dacă toate celelalte dispoziții
prevăzute de lege sunt respectate, capitalul social se va divide în acțiuni (în cazul
societăților de capitaluri) sau în părți sociale (în cazul societăților de persoane).
- în privința acțiunilor, legea prevede că valoarea nominală a acesteia nu va putea fi mai
mică de 0,1 lei, adică 10 bani.
- Potrivit art. 74 din L.S., în orice document care emană de la societate (factură, ofertă,
comandă, alte documente folosite în comerț, cu excepția bonurilor fiscale în cazul
cărora se aplică alte reglementări legale), se va preciza inclusiv valoarea capitalului
social în cazul S.R.L.-urilor, sau valoarea capitalului social subscris și a celui vărsat în
cazul S.A. și S.C.A. ; alte informații care trebuie să figureze pe documentele menționate
anterior sunt : denumirea societății, forma juridică, sediul social, numărul de
înregistrare din Registrul Comerțului și codul de identificare fiscală.
- Aportul adus de către fiecare asociat în parte la formarea capitalului social, mai
precis fracția din capitalul social deținută de fiecare asociat / acționar le conferă
acestora două drepturi principale : (1) drept de vot în cadrul adunărilor generale,
cu anumite excepții precum deținerea de acțiuni prioritare la dividende dar fără
drept de vot; (2) dreptul la dividende.

54
7. Executarea obligațiilor
- Executarea silită a obligațiilor se face distinct, în funcție de persoana căreia i se
datorează creanța
- În cazul în care creditorul este PF / PJ, executarea obligațiilor se realizează
conform Codului civil și Codului de procedură civilă
- În cazul în care creditorul este organul fiscal, executarea obligațiilor se realizează
conform Codului fiscal și Codului de procedură fiscală
- Această distincție are în vedere delimitarea dintre interesul general și interesul
privat al executării obligațiilor

a. Stingere prin executare voluntară (plată integrală la scadență + eșalonată)

- Plata voluntară presupune anumite aspecte referitoare la debitor : (1) existența

fondurilor necesare realizării plății (executării obligației) și (2) buna-credință
- Plata eșalonată presupune (1) inexistența fondurilor necesare realizării plății la data
scadenței ; (2) buna-credință a debitorului, iar din partea creditorului presupune (1)
acordul privind eșalonarea creanței

i. Eșalonarea obligațiilor civile

- Prin contract / convenție, conform Codului civil (contractul = lege între părți, cf. cod
civil)
- Printr-o procedură specială de prevenire a insolvenței conform Legii nr. 85/2014 (acord
de restructurare, concordat preventiv) se pot include și creanțele fiscale

ii. Eșalonarea obligațiilor fiscale

- Prin procedurile prevăzute de Codul de procedură fiscală :
 Eșalonare pe maxim 6 luni, fără garanții, cf. cod procedură civilă;
 Eșalonare pe maxim 5 ani, cu garanții de cel puțin 120% din valoarea creanței,
cf. cod procedură fiscală
În cazul în care nu există garanții, se va aproba eșalonarea pe 6 luni;
În cazul în care nu există garanții suficiente, se va aproba eșalonarea pe o
perioadă apreciată de organul fiscal de la caz la caz
Alte persoane pot aduce garanții în contul debitorului (ex: administratorul unei
firme, cu bunurile sale personale)
 Eșalonare simplificată, pe 12 luni, în rate egale / diferențiate, fără garanții
- Printr-o procedură specială prevăzută de O.G. 6/2019 (+ anularea unei părți din
obligații !)
- Printr-o procedură specială de prevenire a insolvenței

b. Stingere prin executare silită

i. Executarea silită a obligației (creanței)

- Executarea silită presupune depășirea termenului de scadență stabilit pentru executarea
unei obligații, inclusiv scadențele stabilite în cadrul unei eșalonări.

55
 - Art. 623 Cod procedură civilă : executarea silită se poate face numai în temeiul unui
titlu executoriu (înscris emis de autoritățile competente prin care se poate face posibilă
executarea silită)
- Executarea silită a creanțelor datorate unei persoane fizice / juridice
(izvoare de obligații = acte sau fapte juridice, respectiv raporturi juridice obligaționale;
cel mai frecvent izvor de obligații între profesioniști este contractul)
Titlu executoriu = hotărâri judecătorești
- Executarea silită a creanțelor datorate organului fiscal
izvor de obligații = legea (de exemplu, taxele pe proprietate datorate bugetului local)
= declarațiile fiscale depuse pentru raportarea situației contabile, din
care rezultă obligații de plată (TVA, impozit pe venit / profit, )
= contribuții salariale datorate bugetului de stat, urmare încheierii
unui contract de muncă
Titlu executoriu = actele juridice unilaterale emise de organul fiscal

ii. Stingerea dreptului material de a solicita executarea silită a obligației.

Prescripția.
Prescripția se referă la dreptul material la acțiune, mai precis la posibilitatea unei persoane de
a apela la forța coercitivă a statului pentru sprijin în recuperarea unei obligații pe care debitorul
nu a executat-o în condițiile reieșite din raportul juridic obligațional.
Termenul general de prescripție este de 3 ani de la data scadenței creanței pentru creanțele
civile.
Termenul general de prescripție este de 5 ani, calculați de la data de 01.01. a anului următor
celui în care s-a născut creanța, în cazul obligațiilor fiscale.
Prin lege sunt reglementate anumite situații particulare referitoare la termenele de prescripție,
ce pot deroga de la termenele generale menționate mai sus.
În cazurile în care intervine prescripția, acest lucru nu înseamnă că o obligație nu mai trebuie
executată sau nu mai este datorată, deoarece aceasta rezultă fie din lege, fie dintr-un raport
juridic obligațional, fie dintr-un titlu executoriu. Cu alte cuvinte, debitorul încă poate executa
obligația, chiar dacă termenul de prescripție s-a împlinit, însă creditorul nu mai poate apela la
sprijinul autorităților pentru a-și recupera creanța, iar acest lucru se datorează faptului că
prescripția este o sancțiune pentru pasivitatea creditorului, care a permis să lase prea mult timp
să treacă fără să întreprindă măsuri pentru valorificarea creanței sale.

c. Stingerea prin dare în plată

- Darea în plată = transferul dreptului de proprietate a unui bun, proprietatea debitorului,
către creditor, în contul unei datorii
- De cele mai multe ori, are în vedere un bun imobil
- Pentru stingerea obligațiilor fiscale, există reglementată o procedură specială de dare
în plată (trecerea în proprietate publică a statului a unor bunuri imobile ale debitorilor
persoane juridice, supuse executării silite)

d. Stingerea prin transformare sau schimbarea părților în cadrul raportului juridic

obligațional
- Transformarea obligației se face prin modificarea obligației inițiale

56
 - novație (schimbarea debitorului în cadrul unui raport juridic obligațional) presupune
stingerea raportului juridic obligațional inițial și crearea unui raport juridic obligațional
nou, între alte părți ; reglementare = cod civil
- Factoring (schimbarea creditorului prin vânzarea creanței)
- Cesiunea de creanță

e. Stingere prin compensare (sistem informatic de compensări)

- Presupune două raporturi juridice obligaționale distincte
- Compensarea = stingerea obligațiilor reciproce între contribuabili, până la concurența
celei mai mici sume.
- Compensarea între persoane juridice se realizează prin sistemul informatic de
compensare
- În cazul compensării unor datorii reciproce între o persoană fizică și o persoană
juridică, se va întocmi un proces verbal de compensare, care se va opera în
contabilitatea persoanei juridice.

57