ASISTENȚA SOCIALĂ BAZATĂ PE

EVIDENȚE

Autor:
Conf. univ. dr. Baciu Elena-Loreni

1
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1. Surse de cunoaștere
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare …………………....................................………2
1.2. Situații de reflecție ……….......................................................................………2
1.2.1. Întrebări și răspunsuri cu privire la situațiile de reflecție ……...........………..3
1.3. Exercițiu de auto-evaluare a cunoștințelor generale ………....................………6
1.3.1. Răspunsurile la exercițiu ……….............................................................……..7
1.3.2. Concluziile exercițiului ………...............................................................……..8
1.4. Surse de cunoaștere …………......................................................................……9
1.4.1. Experiența personală (directă) …….....................................................………..9
1.4.2. Tradiția ……….........................................................................................……..9
1.4.3. Autoritatea …………..................................................................................…..10
1.4.4. Simțul comun ……..............................................................................………..11
1.4.5. Mass-media ……….................................................................................……..12
1.4.6. Metoda științifică ………........................................................................……..13
1.5. Test de evaluare 1 (surse de cunoaștere) ……....................................…………..16
1.6. Răspunsurile testului de autoevaluare ……..........................................…………16
1.7. Lucrarea de verificare …………………….............................................………..17
1.8. Rezumat …………………………………............................................…………18
1.9. Bibliografie ………………………………............................................………...19
1.10. Referințe bibliografice …………………….........................…………………...19

1. Obiective:

După abordarea acestei unităţi de învăţare, veţi fi capabili să:

 Localizați diferitele surse de cunoaștere, prin intermediul cărora aveți acces la
informație;
 Identificați principalele neajunsuri specifice fiecărei surse de cunoaștere;
 Gestionați cu atenție tipurile de surse de cunoaștere la care aveți acces, pentru a
vă asigura că primiți informație corectă și completă.

2. Situații de reflecție:

1. Deschizi televizorul pe un canal național de știri. Prezentatorul tocmai explică

entuziasmat că de mâine intră în vigoare o prevedere legală care va aduce extrem de multe
schimbări pozitive în aranjamentele actuale privind plata taxelor și impozitelor, iar aceste
schimbări se vor face resimțite cel mai bine în rândul categoriilor sărace. Muți pe un alt canal
de știri, unde prezentatorul vorbește pe aceeași temă. De data aceasta însă, opinia este
complet diferită: schimbările sunt în principal negative, iar ele îi vor afecta grav pe cei mai
săraci. Pe cine vei crede?

2
 2. Ești student la specializarea Asistență socială. Studiezi diverse teorii despre
comportamentul uman și perspective alternative privind politicile sociale și intervențiile în
asistență socială. Uneori, acestea sunt compatibile, iar alteori nu. În care din ele vei crede?
Mai mult, unul dintre profesori îți spune că, pentru a produce o schimbare radicală pozitivă
în România, trebuie obligatoriu crescut salariul minim pe economie. Un alt profesor îți spune
că această măsură este cea mai dăunătoare pentru economia țării. Pe cine vei crede?

3. Ești asistent social debutant într-o instituție publică din România. Ai de luat decizii
profesionale care să vină în sprijinul beneficiarilor tăi. Cum îți dai seama care sunt deciziile
corecte? Te încrezi în prevederile legislative și te bazezi exclusiv pe aceastea? Urmezi
îndeaproape regulamentele agenției? Sau poate asculți întocmai de recomandările
supervizorului tău sau ale unui coleg mai în vârstă și nu ieși din cuvântul acestora?

2.1. Întrebări:

1. Ce concluzii putem extrage din aceste exemple?

Uneori, utilizând surse diferite de informare, obținem informații contradictorii și va

trebui să luăm singuri o decizie cu privire la acuratețea și relevanța informației primite dintr-
o sursă sau alta. În acest sens, ar fi recomandat să consultăm sursa primară a informației
(cum ar fi prevederea legală din exemplul 1), în măsura în care acest lucru este posibil. Însă
nu întotdeauna avem cunoștințele sau competențele necesare pentru a lucra cu informația
primară și a-i oferi o interpretare corectă (cum este cazul în exemplul 2). În acest caz, pentru
a înțelege conținutul respectiv, vom depinde de cineva (de exemplu, un expert în domeniu),
care ne va interpreta sensul informației. În situația din exemplul 3, observăm că deciziile
noastre profesionale sunt modelate de cel puțin două lucruri: prevederile legislative și
regulamentele agenției. Cel mai adesea, acestea sunt convergente, însă uneori se poate
întâmpla să întâlnim diferențe și între ele (de exemplu, regulamentele agenției nu au fost
actualizate cu cele mai recente modificări legislative, sau prevederile agenției impun termene
mai restrânse de lucru decât prevederea legală etc.). Dacă am deține experiență profesională,
probabil că ne-ar fi relativ ușor să conciliem acest diferențe, însă, fiind încă debutanți, va
trebui să apelăm și la o a treia sursă de informare – experiența colegilor sau a supervizorului.
Adesea, vom găsi multă utilitate în acest tip de resursă, însă nu trebuie să o utilizăm cu
exclusivitate, înlocuindu-le pe primele două: dacă un lucru se întâmplă de mult timp în
același fel în organizația angajatoare, nu înseamnă că acesta este cel mai corect mod de a

3
face lucrurile. Practicile colegilor noștri mai în vârstă pot fi afectate de anumite tipare sau
prejudecăți care au fost absorbite în cultura organizațională și pot ajunge să afecteze calitatea
interacțiunii cu beneficiarii și intervenția cu aceștia. Așadar, cele trei surse menționate
trebuie utilizate echilibrat și fiecare tip de informație pe care o primim prin intermediul lor
trebuie evaluată critic.

2. Cum putem reuși să ne rezolvăm dilemele care apar atunci când mai multe surse de
informare ne furnizează informații contradictorii?

În această situație, va trebui să evaluăm nu doar calitatea informației, ci și calitatea

sursei de informare. Ne putem documenta cu privire la sursa de informare, căutând răspunsul
la câteva întrebări:

Dacă sursa informației este o persoană: Ce studii are această persoană? Dar
experiență profesională? Sunt ele relevante pentru domeniul căruia îi aparține această
informație? Care este relația dintre mine și această persoană? Este posibil ca această relație
să afecteze calitatea informației pe care o primesc (de ex., există motive pentru care această
persoană ar dori să îmi ascundă informații sau să îmi furnizeze informații eronate)? Cine
sunt destinatarii informației? Este posibil ca intențiile vorbitorului cu privire la destinatari
să afecteze calitatea sau acuratețea informației transmise? Expeditorul mesajului are o
„agendă” (urmărește să genereze un anumit tip de reacție în rândul destinatarilor)? Ar putea
acest lucru să afecteze calitatea sau acuratețea informației transmise?

Dacă sursa informației este o organizație: Cine sunt autorii mesajului emis de către
aceasta? Ce domeniu de expertiză au aceștia? Este el compatibil cu domeniul la care se referă
informația din mesaj? Ce domeniu de expertiză are organizația? Ce obiective urmărește
aceasta? Are această organizație o „agendă” (urmărește să genereze un anumit tip de reacție
în rândul publicului)? Ar putea acest lucru să afecteze calitatea sau acuratețea informației
transmise? Cine sunt finanțatorii acestei organizații? Ce obiective au aceștia? Ar putea
obiectivele finanțatorilor să afecteze calitatea sau acuratețea informației transmise de către
organizație?

După găsirea răspunsurilor la aceste întrebări, vom putea, cel mai probabil, să
înțelegem atât distorsiunile produse asupra informației de către expeditorii mesajului, cât și
motivele pentru care au produs aceste distorsiuni. În măsura în care identificăm un tipar în
comportamentul sursei respective de informare (în repetate rânduri distorsionează,

4
exagerează, ascunde informații importante), ar trebui să luăm serios în considerare
renunțarea la utilizarea sa pe viitor.

3. Ce este informația?

Conform Dicționarului Merriam-Webster (2021), informația este:

- „cunoașterea dobândită prin investigare, studiu sau instructaj”1;

- „atributul inerent și comunicat de una, două sau mai multe secvențe sau aranjamente
alternative de ceva (cum ar fi nucleotidele din ADN sau cifrele binare dintr-un program de
computer) care produc efecte specifice”;

- „ceva (cum ar fi un mesaj, date experimentale sau o imagine) care justifică

schimbarea într-un construct (cum ar fi un plan sau o teorie) care reprezintă experiența fizică
sau mentală sau un alt construct”.

Cu alte cuvinte, informația este un conținut (un mesaj, un stimul etc.), care ajunge la
noi din diferite surse (interacțiune directă, presă, povești spuse de părinți, cursul susținut de
un profesor, relatarea unui coleg de serviciu, lecturarea regulamentului organizației etc.) pe
diferite canale (vizual, auditiv, tactil etc.) și care poate fi utilizat ca fundament pentru
viitoarele noastre acțiuni. De exemplu, ne putem alege un anumit tip de pastă de dinți pentru
că am fost expuși în repetate rânduri la o reclamă a brand-ului respectiv, în care ni s-a
comunicat că acel produs este cel mai bun. Sau, în calitate de asistent social, ne deplasăm la
domiciliul beneficiarului pentru a efectua ancheta socială, deoarece ni s-a explicat în cadrul
formării universitare că evaluarea situației acestuia trebuie făcută în mediul său de viață.

Deci, în raport cu informația, nu suntem doar niște receptori pasivi, ci o utilizăm în

mod activ, ca fundament pentru deciziile pe care le luăm în viața de zi cu zi. Așadar, pentru
a ne asigura că luăm deciziile corecte, trebuie să ne asigurăm că primim informația corectă.

4. Cum putem să ne asigurăm că obținem informație corectă/ autentică?

Pe parcursul unei zile, ajunge la noi o cantitate enormă de informație, fie că este
vorba despre știrile de dimineață; prognoza meteo pentru ziua respectivă; banner-ele cu
reclame pe care le vedem în drum spre locul de muncă; ședințele la care participăm la lucru;
noi regulamente și proceduri pe care trebuie să le consultăm; interacțiunile cu beneficiarii,
în cadrul cărora primim detalii despre situația acestora; bârfele pe care ni le povestesc

1
“Information.” Merriam-Webster.com Dictionary, Merriam-Webster, https://www.merriam-
webster.com/dictionary/information. Accessed 12 Mar. 2021

5
colegii; e-mail-urile, sms-urile și mesajele text la care trebuie să răspundem; postările făcute
de membrii familiei, prieteni, cunoscuți pe diferitele rețele de socializare pe care le utilizăm;
ofertele de preț pentru un anumit obiect pe care dorim să îl achiziționăm; un nou episod din
serialul nostru preferat ș.a.m.d.

De aceea, este foarte dificil să gestionăm toate aceste informații și să evaluăm gradul
de acuratețe al fiecăreia. Însă, nici nu este nevoie să facem asta, pentru că o mare parte din
acest conținut care ajunge la noi este dat uitării imediat după ce l-am primit.

Va trebui, în schimb, să acordăm atenție acelor informații pe care ne fundamentăm

deciziile (deopotrivă personale și profesionale) și să verificăm autenticitatea și
corectitudinea acestora. Un prim pas ar fi colectarea informației din sursa primară și, după
caz, a dovezilor însoțitoare și analiza critică a acestora.

De exemplu, informațiile din ancheta socială să provină în mod direct de la beneficiar

și să fie susținute cu dovezi (copii ale actelor de identitate, de proprietate, diplomelor de
studii, adeverințe de venituri etc.). Abia după ce colectăm toate aceste documente și
observăm direct situația locativă a beneficiarului, vom putem lua o decizie cu privire la tipul
de ajutor necesar și posibil pentru îmbunătățirea situației acestuia.

În situația în care analiza informației presupune un anumit tip de cunoștințe sau

competențe de specialitate care ies din aria noastră de expertiză, vom apela la persoane sau
organizații care dețin expertiza necesară, pentru a ne sprijini în analiza respectivă și în luarea
celei mai bune decizii.

3. Exercițiu de auto-evaluare a cunoștințelor generale

Și acum, vă invit să răspundeți la câteva întrebări, fără a consulta secțiunea următoare:

1. Ce formă are Pământul?

2. Câte planete are sistemul nostru solar? De unde știți acest lucru?

4. Care este religia predominantă în Țările de Jos (Olanda)?

6
 3.1. Răspunsuri:

Răspunsul la întrebarea 1: Sferică în aparență, dar în realitate este elipsoid, adică este
mai turtit la poli și mai bombat la ecuator.

Explicație: Ideea că Pământul este sferic datează încă din perioada antică (sec. VI
Î.C.) și a fost susținută de mai mulți filozofi greci (ex. Pitagora, Parmenide, Empedocle,
Aristotel etc.), pe baza unor observații astronomice și calcule matematice. Cu toate acestea,
pe parcursul istoriei, au existat voci care au contestat aceată teorie – de exemplu, Tattersall
menționează că în mai multe lucrări franceze din secolele 12 și 13 pământul era considerat
mai degrabă „rotund ca o tăblie de masă” decât „rotund ca un măr”. Prima demonstrație
directă a sfericității Pământului a venit sub forma primei circumnavigări (navigare în jurul
Pământului) din istorie, o expediție condusă de exploratorul portughez Ferdinand Magellan.
Expediția a fost finanțată de coroana spaniolă. Pe 10 august 1519, cele cinci nave aflate sub
comanda lui Magellan au plecat din Sevilla. Ele au traversat Oceanul Atlantic, au trecut prin
ceea ce se numește acum Strâmtoarea Magellan, au traversat Pacificul și au ajuns în Cebu,
unde Magellan a fost ucis de nativii filipinezi într-o bătălie. Cel de-al doilea comandant,
spaniolul Juan Sebastián Elcano, a continuat expeditia si, la 6 septembrie 1522, a sosit la
Sevilla, finalizând circumnavigația (vezi Imaginea 1).

Imaginea 1. Prima circumnavigație consemnată în istorie

Sursa: Wikipedia, articles: Ferdinand Magellan, Flat Earth, Spherical Earth

Din păcate, subiectul formei Pământului a revenit în atenție la mijlocul secolului XX,
iar în prezent există adepți ai Teoriei Pământului Plat, teorie care susține faptul că există o
conspirație generală care ne împiedică să aflăm adevărul – și anume că Pământul ar fi de
fapt... plat!

7
 Răspunsul la întrebarea 2: Deși vreme îndelungată s-a considerat că sistemul solar
are 9 planete, începând cu anul 2006 numărul acestora s-a redus la 8.

Explicație: Pentru mai multe mii de ani modelul explicativ cel mai larg răspândit a
fost cel geocentric - Pământul era considerat staționar în centrul universului și categoric
diferit de obiectele divine sau eterice care se „mișcau” pe cer. Galileo Galilei (1564-1642) a
fost primul care a descoperit detalii fizice cu privire la corpurile individuale ale sistemului
solar. Ulterior au fost descoperite și clasificate tot mai multe corpuri cerești (sateliți,
asterioizi, planete etc.). Ultima planetă a sistemului solar, descoperită de către Clyde
Tombaugh, în anul 1930, a fost Pluto. Deși considerata inițial o planetă, din cauza
dimensiunilor sale reduse, Pluto a fost ulterior (în anul 2006) reclasificat ca o planetă pitică2.

Răspunsul la întrebarea 3: Religia predominantă în Țările de Jos (Olanda) este

creștinismul (aprox. 40%). Însă pe locul I ca procent din populație se situează ateii (50%)3.

3.2. Concluzii

O parte din lucrurile pe care le cunoaștem par absolut evidente. – „Toată lumea
cunoaște acest lucru” sau „Se știe că”.

Majoritatea lucrurilor pe care le considerăm că le știm sau cunoaștem țin de acord și

credință. Desigur, putem afla informații și prin experimentare directă și observare. Însă,
atunci când cele două modalități de cunoaștere intră în conflict una cu cealaltă (de ex., ceea
ce observăm în mod direct raportat la „ceea ce se cunoaște” despre lucrul respectiv), există
posibilitatea să renunțăm să renunțăm la opinia rezultată din experiență, în favoarea
acordului cu ceilalți (pentru exemplificare, vezi anecdota de mai jos).

Gustarea surpriză – Experiență personală vs. acord (anecdotă după Babbie & Rubin,
2016)

Imaginați-vă că participați la o petrecere simandicoasă. O echipă de chelneri se plimbă

printre invitați cu tăvi încărcate cu mâncăruri și băuturi fine. Încercând diferitele gustări
care vi se oferă, descoperiți un fel nou de mâncare, pe care nu l-ați mai întâlnit până acum,
dar care are un gust grozav. Vă place atât de mult, încât ați început să urmăriți frecvența

2
Pentru a afla mai multe detalii, vă invit să accesați aces link https://www.loc.gov/everyday-
mysteries/item/why-is-pluto-no-longer-a-planet/.
3
Pentru a afla mai multe detalii, vă invit să accesați aces link https://www.cbs.nl/nl-
nl/nieuws/2016/51/helft-nederlanders-is-kerkelijk-of-religieus

8
 cu care chelnerul își reîncarcă tava cu gustarea respectivă, ca să fiți prin preajmă și să vă
puteți servi înainte să ajungă la el și ceilalți invitați. Încântat de această descoperire, îl
întrebați într-un final pe chelner: „Spuneți-mi, vă rog, ce fel de mâncare este acesta? Cum
se numește?” Acesta vă răspunde amabil: „Viermi Mopane, domnule.”

Încercați să vă imaginați cum ați reacționa la această informație, care pune imediat în
dezacord experiența voastră directă (acest fel de mâncare are un gust foarte bun) cu
credințele societății în care trăiți cu privire la felurile acceptabile de mâncare (între care
nu se situează și viermii).

Acum gândiți-vă la următorul aspect: dacă ați fi știut despre ce fel de mâncare este vorba
înainte să îl încercați, ați mai fi avut curiozitatea sau curajul să o faceți?

4. Surse de cunoaștere

Sursele din care primim sau ne luăm informația sunt destul de multe și variate. Babbie
& Rubin (2016) au realizat o clasificare a acestora:

4.1. Experiența personală (directă)

O sursă bogată de informații, care poate fi adesea interpretată drept cauza reacțiilor
diferite pe care le au oamenii, deși sunt puși în aceeași situație (i.e., fiecare a învățat un alt
mod corect de a reacționa). Cu toate acestea, informațiile provenite din această sursă pot fi
viciate în mai multe feluri: observare nesistematică, influența înclinațiilor personale,
modificarea în timp a modului în care ne amintim lucrurile etc.

4.2. Tradiția

Reprezintă de asemenea o sursă importantă de cunoaștere, deși „la mâna a doua”.

Pentru o bună parte din istoria omenirii, acesta a fost principalul mod de transmitere a
informației și supraviețuire a societăților. Adesea, informația era codificată în mituri sau
ritualuri, care au permis perpetuarea tradiției, chiar în absența unor instrucțiuni scrise.
Fiecare individ se naște într-o cultură construită, în parte, și din cunoștințe acceptate ferm ca
modul corect sau real în care funcționează lumea („așa se face”), cu asumarea faptului că
alte moduri de a vedea lucrurile, împărtășite de alte culturi, nu sunt cele corecte și deci
trebuie respinse. Aceste informații sunt cele din categoria „toți cunosc acest lucru”, sau „este
un lucru știut”. Pe de o parte, tradiția își aduce un aport important la nivelul de cunoaștere al
unui individ, permițându-i acestuia să pornească acumularea de la un anumit nivel dat

9
(nivelul de cunoștințe existent în comunitatea sa, la momentul respectiv), în loc să pornească
mereu de la zero. Pe de altă parte, familiarizarea prin tradiție cu anumite moduri de a face îl
va împiedica pe acesta să observe sau să încerce maniere diferite de a proceda (moduri mai
ușoare, sau cu rezultate mai bune).

4.3. Autoritatea

Când cunoașterea are loc în mod mijlocit, autoritatea reprezintă o sursă larg acceptată
de cunoaștere. Autoritatea unei persoane este cu atât mai crescută, cu cât educația și
experiența profesională a persoanei converg către o direcție ce-i conferă acesteia o
specializare evidentă. Apar, astfel, experți în diferite domenii, sau pe diferite subiecte.
Vorbim aici de autoritatea legitimă. Există și reversul acesteia – persoane care vorbesc pe o
temă de pe poziția de expert, fără însă a ocupa acea poziție.

De exemplu, în anii 1920, Elizabeth Arden a descoperit un mod foarte isteț de a sugera
autoritate acolo unde aceasta nu exista: mizând pe autoritatea personalului medical, ea a
folosit uniforma (un simbol al acestei autorități) pentru a-și îmbrăca personalul din
saloanele cosmetice. Dintr-o dată, activitatea desfășurată în aceste saloane pare a căpăta
o anumită seriozitate, asociată actului medical. Astfel, industria cosmetică nu a început
prin a fi științifică, ci a deveit pe parcurs, însă și-a creat această imagine încă de la început.
De aceea vedem, inclusiv în zilele noastre, reclame la diverse produse asimilate sănătății
în care joacă actorii îmbrăcați în halate: aceștia mimează o autoritate medicală.

Acest tip de autoritate nelegitimă poate face mult rău cunoașterii în sine, însă nu este
de negljat nici răul pe care îl poate produce autoritatea care a mers pe o cale greșită.

De exemplu, popularitatea modelului medical și teoriei asociate ideii de „normalitate”

(inclusiv teoria rasei sau eugenia), deși depășite ideologic în prezent, încă împiedică
asimilarea unor comportamente și valori umaniste de dată mai recentă în rândul unei mari
categorii de populație.

Tradiția și autoritatea sunt, deci, săbii cu două tăișuri, în ceea ce privește cunoașterea
realității: pe de o parte, ne facilitează cunoașterea, „traducându-ne” anumite informații
pentru a le putea asimila mai ușor sau mai repede, însă, pe de altă parte, pot „contamina”
informația respectivă, filtrând-o prin propriile prejudecăți sau înclinații și împiedicându-ne
astfel accesul la conținutul original.

10
 4.4. Simțul comun

Simțul comun ne facilitează o calibrare a cunoașterii, permițându-ne, de exemplu, să

facem distincția dintre cauză și efect doar pe baza unei analize cronologice a desfășurării
evenimentelor.

Dacă astăzi este joi și plouă, simțul comun ne permite să înțelegem că nu există o relație
de cauzalitate între cele două evenimente (nu plouă pentru că este joi și nici nu este joi
pentru că plouă).

Tot prin intermediul său putem reconstitui o serie de evenimente sau secvențe dintr-
un eveniment, chiar dacă nu am asistat propriu-zis la desfășurarea acestora.

Dacă intrați în cameră și observați o vază cu flori căzută pe podea, iar pisica dormind
liniștită pe fotoliu, veți putea identifica destul de ușor vinovatul pentru acest incident, în
ciuda aerului inocent al acestuia.

Cu toate acestea, această sursă poate fi contaminată la rândul său de tradiție sau
autoritate și atunci ne va fi foarte greu să evaluăm corect acuratețea informației primite.
Multe „moduri de a face” actualmente depășite și respinse ca invalide, au fost la timpul lor
„de bun simț” și acceptate de toată lumea.

De exemplu:

 până în anii 1855-1856, toții romii de pe teritoriul țării noastre erau considerați
robi și tratați ca atare și majoritatea populației nu avea o problemă cu acest
aranjament social;
 în prima jumătate a secolului XX, eugenia4 (actualmente calificată drept o pseudo-
știință, însă în perioada respectivă foarte apreciată) a avut foarte mulți adepți în
rândul oamenilor de știință, cărturarilor, liderilor politici, principiile promovate de
ea fiind considerate „de bun simț”;
 până în secolul XX, inegalitatea între sexe era privită drept ceva „de bun simț”,
fiind acceptat social că femeile nu trebuie să aibă aceleași drepturi ca bărbații.

4
Teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție (precum sterilizare forțată a
persoanelor cu defecte genetice, suprimarea persoanelor cu afecțiuni grave, și chiar, în anumite cazuri, genocid asupra
raselor privite ca inferioare).

11
4.5. Mass-media

Cu siguranță că vă e greu să vă imaginați cum ar arăta viața voastră fără telefonul

mobil, cu toate opțiunile (aplicații de socializare, alerte de știri, jocuri etc.) la o atingere
distanță.

Pentru a ne face, însă, o idee despre viteza amețitoare cu care tehnologia a evoluat, să
ne amintim câteva din cele mai importante etape ale aceste revoluții tehnologice:

2005 Lansarea Youtube.

2004 Lansarea motorului de căutare Google. Lansarea Facebook.

2002 Lansarea primului telefon cu cameră foto (în Japonia).

1999 Lansarea primului smartphone (în Japonia).

World Wide Web-ul (sau ceea ce denumim colocvial internet) a fost

1989 inventat, inițial ca variantă de comunicare și partajare de informație între
cercetători din diferite universități și institute de cercetare

1973 Primul apel de pe un telefon mobil portabil

1928 Prima transmisie TV transatlantică (Londra-New York)

1922 British Broadcasting Company (BBC) și-a început transmisiile radio

zilnice

1905 Emisie radio wireless (de tip broadcasting) experimentală, de muzică

Practic, toate aceste evoluții tehnologice extraordinare s-au înregistrat pe parcursul

unui secol!

12
 Deși reprezintă cea mai recent constituită sursă de cunoaștere, mass-media pare să ia
tot mai multă amploare în societate, căpătând un avans considerabil față de oricare dintre
celelalte surse. Cunoașterea individului este, deci, mijlocită de către canalele de știri, care
difuzează și narează evenimentele, adesea chiar în transmisie directă.

Însă, cu toată această influență, vine și o mare responsabilitate profesională: aceea de

a nu induce în eroare auditoriul (telespectatorul, ascultătorul, cititorul). Din păcate, acest
standard profesional este uneori încălcat de către cei care lucrează în domeniu și astfel
raportările acestora își pierd tot mai vizibil din obiectivitate (este suficient să priviți în mod
comparativ cum raportează și comentează diferite canale TV același eveniment politic,
pentru a înțelege ce discrepanțe se pot înregistra în actul jurnalistic, atunci când se renunță
la obiectivitate). Tot mai des auzim despre acuzații aduse unor companii media că încearcă
să manipuleze telespectatorii. Prima suspiciune căreia i se supune acest tip de sursă este,
deci, părtinirea.

A doua este senzaționalismul – căutarea nu a adevărului, sau a a explicației logice din

spatele poveștii, ci a detaliilor senzaționale care șochează cititorul și îi trezesc reacții de
teamă sau curiozitate, care îl fac captiv poveștii și îl păstrează disponibil să primească detalii
în viitor.

A treia este incompletitudinea poveștii – jurnalistului îi este aproape imposibil să

cunoască, să înțeleagă și să relateze integral și comprehensibil toate detaliile poveștii. De
aceea va nuanța ceea ce va considera de nuanțat și va renunța la acele elemente pe care nu
le găsește în acord cu narațiunea principală. Primitorul informației trebuie să aibă, deci,
capacitatea de a discerne între realitate și modul de reprezentare a acesteia de către jurnalist.

Recomandare de film, în care este exemplificată utilizarea influenței mass-media asupra

modificării percepției populației cu privire la subiectele prioritare:

Wag the Dog (1997), regizor Barry Levinson.

4.6. Metoda științifică

Reprezintă o abordare a investigației, care încearcă să evite erorile ce apar de obicei în

investigația umană comună.

13
 Concluziile științifice sunt diferite de credințele religioase, politice sau filozofice. Ele
se bazează pe observație, raționament și repetabilitate și au rolul de a explica sau prezice
anumite fenomene sau evenimente din lumea naturală sau socială. (Babbie & Rubin, 2016)

Câteva dintre cele mai importante descoperiri științifice:

• Heliocentrismul Copernician - Nicholas Copernicus, 1543

• Gravitația - Isaac Newton, 1664

• Motorul cu aburi - Thomas Savery, Thomas Newcomen, James Watt, 1698 – 1765

• Electricitatea (câmpul electromagnetic, inducția electromagnetică) - Michael

Faraday, 1831

• Pasteurizarea - Louis Pasteur, 1860

• Motorul cu combustie internă - Etienne Lenoir, 1860

• Aparatul electric de aer condiționat - Willis Carrier, 1902

• Razele X - Wilhelm Conrad Rontgen, 1895

• Penicilina (primul antibiotic) - Alexander Fleming, 1928

• Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN) - Isidor Rabi, 1938

Voi ce descoperiri științifice importante ați mai adăuga la acestă listă?

O teorie științifică dovedită este întotdeauna susceptibilă de a fi invalidată, dacă apar

noi dovezi. Chiar și cele mai fundamentale teorii se pot dovedi a fi imperfecte dacă
observațiile noi sunt inconsistente cu ele.

Un aspect important al metodei științifice este că totul este deschis interpelării. În

încercarea de a înțelege lucrurile, cercetătorul trebuie să facă eforturi pentru a-și menține
mintea deschisă în legătură cu tot ceea ce crede că știe. Ceea ce numin „cunoștințe” sunt, de
fapt, niște încercări de a înțelege, care întotdeauna sunt supuse riscului de a fi invalidate de
informațiile nou acumulate.

Un alt aspect important al acestei metode este căutarea de dovezi pe baza observației,
ca fundament pentru cunoaștere. Termenul „empiric” face referire tocmai la aceste tipuri de
dovezi, colectate prin observație. În cadrul metodei științifice, căutarea adevărului se face pe
baza dovezilor observate, fiind date la o parte orice alte constrângeri ce țin de autoritate,
tradiție sau dogmă.

14
 Tipul de dovezi pe care se bazează concluziile contează foarte mult, de asemenea.
Dovezile trebuie să fie sistematice și comprehensive. Eșantionul de observații trebuie să fie
suficient de mare și diversificat. Procedurile de observare trebuie descrise în detaliu, astfel
încât cititorul să poată înțelege modul în care s-a ajuns la concluzia studiului.

Orice tendință părtinitoare trebuie înlăturată; observația trebuie să fie obiectivă. Însă,
tocmai pentru că nu există procedee perfecte care să asigure că decoperirile sunt obiective,
precise ori generalizabile, metoda științifică are nevoie de replicabilitate. Acest lucru
înseamnă că studiul poate fi repetat, pentru a vedea dacă se obțin aceleași dovezi sau
concluzii. O altă variantă ar putea fi repetarea studiului cu mici modificări cheie, pentru a
îmbunătăți concluziile sau a verifica dacă acestea funcționează și pe alte categorii de
populație.

Caracteristici cheie ale metodei științifice:

Provizorat – tot ceea ce credem că știm la un moment dat este deschis dezbaterii și
poate fi reanalizat, modificat și invalidat; cunoștințele sunt percepute ca având caracter
temporar, ele putând fi respinse la un moment dat, în lumina unor noi dovezi.

Observare – Cunoașterea se bazează pe observare sistematică și comprehensivă.

Replicare – Chiar și cele mai bune studii sunt deschise dezbaterii și trebuie replicate.
Observarea este organizată astfel încât să permită replicarea.

Transparență – Toate detaliile procedurale sunt descrise transparent, pentru evaluarea

și înțelegerea modului în care s-a ajuns la concluzii.

Echidistanță – Observarea nu trebuie să fie părtinitoare, ci făcută cu obiectivitate.

Criterii pentru cercetarea științifică:

 Știința nu este dogmatică. Validitatea rezultatelor cercetării științifice poate fi

testată și verificată. O teorie științifică nu are pretenția că prezintă adevărul absolut. Ea
include și condițiile în care s-ar putea să nu fie validă.
 Rezultatele cercetării științifice sunt documentate amănunțit. În cercetarea
științifică, există o serie de standarde, care permit replicarea studiului respectiv și de către
alți autori, asigură posibilitatea de a explica pașii care duc la o anume concluzie. În acest
sens, devine importantă și publicarea tuturor resurselor utilizate de către autorul unui
studiu și luarea în considerare a nivelului actual la care se află cercetarea în domeniul

15
respectiv. În acest mod, reușim să facem comparabile rezultatele cercetării. Lucrările de
cercetare adesea fac trimitere una la cealaltă. Ele pot veni în sprijinul unei teorii existente, o
pot critica sau îi pot asigura dezvoltarea acesteia.
 Cercetarea științifică încurajează interogația sceptică, adică atitudinea critică
față de propriile rezultate, precum și față de ale celorlalți cercetători. Cunoștințele științifice
acumulate într-o anumită perioadă pot fi confirmate sau infirmate de către alți cercetători,
pe baza cercetărilor proprii.

5. Test de auto-evaluare - surse de cunoaștere

1. Care este utilitatea experienței personale/directe ca sursă de cunoaștere? Care sunt

neajunsurile informațiilor preluate din acest tip de sursă?
2. Care este utilitatea tradiției ca sursă de cunoaștere? Care sunt neajunsurile
informațiilor preluate din acest tip de sursă?
3. Care este utilitatea autorității ca sursă de cunoaștere? Care sunt neajunsurile
informațiilor preluate din acest tip de sursă?
4. Care este utilitatea simțului comun ca sursă de cunoaștere? Care sunt neajunsurile
informațiilor preluate din acest tip de sursă?
5. Care este utilitatea mass-media ca sursă de cunoaștere? Care sunt neajunsurile
informațiilor preluate din acest tip de sursă?
6. Care este utilitatea cercetării științifice ca sursă de cunoaștere? Care sunt neajunsurile
informațiilor preluate din acest tip de sursă?
7. Cu ce se deosebește metoda științifică de celelalte surse de cunoaștere? Care sunt
caracteristicile acesteia?

6. Răspunsurile la testul de auto-evaluare

1. Experiența personală/directă este o sursă bogată de informații; prin intermediul său

primim în mod direct o varietate de informații (proprietățile lucrurilor, relații cauză-
efect etc.). Principalul neajuns este acela că fiecare persoană învață altceva în urma
experiențelor directe și este foarte greu să aducem la un numitor comun toate
experiențele individuale ale persoanelor.

16
 2. Tradiția ne mijlocește cunoașterea, ajutându-ne să acumulăm informații și să
evoluăm ca societate. Însă, uneori, aceasta ne împiedică să experimentăm moduri noi
de a face lucrurile, limitându-ne, deci, creativitatea.

3. Autoritatea ne mijlocește de asemenea cunoașterea, prin intermediul său având

ocazia să înțelegem anumite aspecte sau informații, pe care altfel ne-ar fi greu să le
înțelegem, având în vedere expertiza noastră limitată pe un subiect care necesită o
specializare înaltă. Experții (persoane cu pregătire și experiență profesională într-un
anumit domeniu) ne „traduc” pe înțelesul nostru o serie de informații complexe și ne
ajută să luăm decizii informate. Însă, autoritatea nelegitimă (care poate fi greu de
dovedit), ne poate induce în eroare.

4. Simțul comun ne calibrează cunoașterea, făcându-ne mai ușoară înțelegerea unor

informații sau secvențe de acțiune. Însă, adesea, anumite moduri de a face lucrurile,
agreate ca fiind „de bun simț” de-a lungul unor perioade lungi din istorie, s-au dovedit
a fi greșite, cauzând mult rău anumitor categorii de persoane.

5. Mass-media ne ajută să aflăm noutăți în timp real și ne facilitează accesul la

informații din diferite regiuni ale lumii. Însă, ea poate fi adesea părtinitoare, în căutare
de senzațional sau ne poate prezenta poveși incomplete.

6. Metoda științifică încearcă să investigheze lucrurile în mod sistematic și să integreze

în permanență progresele realizate în procesul de cunoaștere. Punerea sa în aplicare
este, însă, laborioasă și necesită timp și respectarea unor standarde.

7. Metoda științifică încearcă să evite erorile și distorsiunile care apar în celelalte surse
de cunoaștere. Caractaristicile sale principale sunt: provizoratul, observarea,
replicarea, transparența și echidistanța.

7. Lucrare de verificare

Alegeți două din subiectele listate mai jos și încercați să identificați și să notați cel puțin o
idee/informație primită despre acest subiect din fiecare sursă de cunoaștere explorată.

Subiecte:

- Succes
- Muncă

17
 - Femei
- Bărbați
- Căsătorie/ Căsnicie
- Parentalitate
- Copii

Acum, vă rog să răspundeți la câteva întrebări:

1. Sunt mai degrabă similare sau divergente informațiile primite despre același subiect, din
diferite surse?
2. Ce tipuri de surse v-au furnizat informații similare?
3. Ce tipuri de surse v-au furnizat informații divergente?
4. Cum ați explica diferențele dintre informațiile primite de la diferitele tipuri de surse?
5. Ce surse de cunoaștere au o influență mai mare asupra voastră și de ce?

8. Rezumatul unității de învățare

Modul în care informația ajunge la noi este diferit: uneori ajungem să interacționăm direct cu
ea, iar alte ori o primim pe diferite canale. Ceea ce cunoaștem la un moment dat despre
anumite lucruri, obiecte, fenomene sau evenimente ține în mare parte de credință și acord.
Există mai multe surse de cunoaștere:

Experiența personală/directă este o sursă bogată de informații; prin intermediul său primim în
mod direct o varietate de informații (proprietățile lucrurilor, relații cauză-efect etc.).
Principalul neajuns este acela că fiecare persoană învață altceva în urma experiențelor directe
și este foarte greu să aducem la un numitor comun toate experiențele individuale ale
persoanelor.

Tradiția ne mijlocește cunoașterea, ajutându-ne să acumulăm informații și să evoluăm ca

societate. Însă, uneori, aceasta ne împiedică să experimentăm moduri noi de a face lucrurile,
limitându-ne, deci, creativitatea.

Autoritatea ne mijlocește de asemenea cunoașterea, prin intermediul său având ocazia să

înțelegem anumite aspecte sau informații, pe care altfel ne-ar fi greu să le înțelegem, având în
vedere expertiza noastră limitată pe un subiect care necesită o specializare înaltă. Experții
(persoane cu pregătire și experiență profesională într-un anumit domeniu) ne „traduc” pe

18
înțelesul nostru o serie de informații complexe și ne ajută să luăm decizii informate. Însă,
autoritatea nelegitimă (care poate fi greu de dovedit), ne poate induce în eroare.

Simțul comun ne calibrează cunoașterea, făcându-ne mai ușoară înțelegerea unor informații
sau secvențe de acțiune. Însă, adesea, anumite moduri de a face lucrurile, agreate ca fiind „de
bun simț” de-a lungul unor perioade lungi din istorie, s-au dovedit a fi greșite, cauzând mult
rău anumitor categorii de persoane.

Mass-media ne ajută să aflăm noutăți în timp real și ne facilitează accesul la informații din
diferite regiuni ale lumii. Însă, ea poate fi adesea părtinitoare, în căutare de senzațional sau ne
poate prezenta poveși incomplete.

Metoda științifică încearcă să investigheze lucrurile în mod sistematic și să integreze în

permanență progresele realizate în procesul de cunoaștere. Punerea sa în aplicare este, însă,
laborioasă și necesită timp și respectarea unor standarde. Metoda științifică încearcă să evite
erorile și distorsiunile care apar în celelalte surse de cunoaștere. Caractaristicile sale principale
sunt: provizoratul, observarea, replicarea, transparența și echidistanța.

9. Bibliografie
• Voicu, B. (2015) La ce servește sociologia? Publicare, aplicativitate, masificare, rolul
științei, schimbarea metodei, viitor, în B. Voicu, H.M. Rusu și A.E. Popa – Eds. Este
România altfel? Societatea și sociologia… încotro?, Sibiu: Editura Universității Lucian
Blaga din Sibiu, pp. 129-146

10. Referințe bibliografice

• Babbie, E., Rubin, A. (2016) Essential research methods for social work. Fourth
Edition, Boston, MA: Cengage Learning, pp. 3-18

19