Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
vegetală, minerală, sau sintetice, care au proprietatea de a fi plastice, insolubile în apă, de a se înmuia și a se
topi la temperaturi destul de joase.
Din punct de vedere chimic, ceara este amestec al unui ester al etilenglicolului și a doi acizi grași sau al unui
monoester al unui acid gras cu un alcool cu lanț lung. Termenul de ceară a făcut timp îndelungat referire
la ceara de albine, substanță secretată de albine pentru construirea fagurilor stupilor lor. Această ceară este o
substanță de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea
fagurilor.
În Antichitate, ceara se utiliza pentru acoperirea tăblițelor de lemn (tăbliță cerată, în latină tabula cerata[1]) pe
care se scria cu un condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt,
denumit stil (în latină stilus). (În anii 1786-1855, în diferite galerii de mină de la Roșia Montană, anticul Alburnus
Maior, au fost descoperite 25 de table cerate romane, care datează din anii 131-167 p. Chr.)
După apariția documentelor scrise pe papirus sau pe pergament, ceara se folosea pentru asigurarea
autenticității actului sau garantarea secretului, prin aplicarea de sigilii.
În trecut, tot din ceară se confecționau și lumânările; în zilele noastre, ele se confecționează din parafină.
În Evul Mediu pentru turnarea statuilor de bronz s-a folosit procedeul în ceară pierdută, care permitea turnarea
dintr-o singură bucată, în timp ce în Antichitate se folosea metoda turnării pe bucăți, urmată de asamblarea
acestora. [2]
În prezent, denumirea de ceară se dă unei game largi de substanțe, folosite industria farmaceutică, electronică,
industria hârtiei, cosmetică și în alte domenii, cum ar fi: