Cuvinte cheie

A
ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire
fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în
realitate.

AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de a realiza ceva; dorință de glorie, de onoruri, de

parvenire.

ANAGRAMÁ, anagramez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea literelor unui cuvânt pentru a obține alt
cuvânt; a transcrie sub formă de anagramă; a anagramatiza.

ARMONÍE1, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în

relațiile dintre două persoane, două colectivități etc.

AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau
a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a
impune ascultare

AVOCÁT, -Ă, avocați, -te, s. m. și f. Persoană care, pe baza calificării și a profesiunii sale, are
calitatea de a acorda asistență juridică. ◊ Expr. A se face (sau a fi) avocatul cuiva = a lua insistent
apărarea cuiva.

B
BENEFÍCIU, beneficii, s. n. Câștig, profit sau folos pe care-l are cineva (de pe urma unei situații,
activități etc.)

BUN avantajos, prielnic

C
CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este
ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p.
restr. caracteristică pozitivă, însușire bună.

CARACTER Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane,

care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale.

COMPETENTA Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este
capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru.
CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria
existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și
despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența,
materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită

CUNOȘTONȚĂ Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva

într-un domeniu oarecare
CURÁJ s. n. Forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel;
îndrăzneală, fermitate în acțiuni sau în manifestarea convingerilor; tărie de caracter, temeritate,
bărbăție.

D
DATORÍE, datorii, Obligație legală sau morală; îndatorire.

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau
morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a
unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu

DELIBERÁRE s.f. Examinare a unei chestiuni înainte de a lua o hotărâre; consfătuire; dezbatere;
deliberație.

DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc.

DREPT4 ~uri n. 1) Ceea ce este conform cu legile rațiunii, cu legalitatea socială, cu tradițiile etc.;
dreptate.

DREPTÁTE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se
cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda
fiecăruia ceea ce i se cuvine; A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face.

ECHITATE Dreptate, egalitate, nepărtinire

ECHILIBRU stabil

EROARE Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit.

ETICĂ Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează

comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea
scopurilor.

FERICIRE Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină.

I
IERTARE A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva,
a nu mai considera vinovat pe cineva.
IGNORÁNȚĂ s. f. 1. Lipsă de cunoștințe (elementare), de învățătură; incultură. 2. (Înv.) Faptul de a
ignora, de a nu ști ceva.

Î
ÎNȚELEPCIÚNE s. f. Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare,
prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, Prevăzător, chibzuit, stăpânit

J
JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele,
luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui.

JUDECÁTĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și
adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică
fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a
judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face
judecată = a judeca. ◊ Expr. A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta
cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de Apoi = judecată divină la care
Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda
veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

JUDECĂTOR Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției
procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ, jude.
JUSTÍȚIE s. f. Activitate fundamentală a statului, care constă în soluționarea litigiilor.

justiție sf [At: DA / V: (înv) iu~ / Pl: ~ii / E: fr justice, lat justiția] 1 Dreptate. 2 Putere de a face
dreptate fiecăruia, de a răsplăti sau de a pedepsi.

L
LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă

LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință
 M

MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei
admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit,
bun;

MORÁLĂ, (3) morale, s. f. 1. Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate

în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile
indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe
conștiință și pe opinia publică; etică. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare
a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. Concluzie moralizatoare
cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. ♦ (Fam.) Dojană, mustrare. –
Din lat. moralis, fr. morale.

NEDREPTÁTE, nedreptăți, s. f. Lipsă de dreptate; faptă, situație nedreaptă; inechitate; injustiție.

OPINIE Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului față de
realitate.

OBSTACOL Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea
etc.
P

PEDEAPSĂ Măsură de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală.

PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune
săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi
chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura.

PUTERE a se simți capabil de a înfăptui un lucru

RAȚIUNE Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți,

raționamente; gândire (logică).
REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1. Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a
structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. 2. (Pop.) Răscoală,
revoltă. 3. Fig. Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu.
 S

SENTIMENT Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului față de
realitate.
SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă
cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate.

SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară; a înlătura, a elimina, a anula

TEMEI Cauză, motiv, pricină, prilej

TEMPERAMENT Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase care

condiționează capacitatea de lucru, echilibrul și stăpânirea de sine a unei persoane.

UMAN Care are dragoste față de oameni

VINĂ Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun.

VIRTUTE Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul

uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate;
integritate morală.